|
ISSN 1977-1029 |
||
|
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18 |
|
|
||
|
Ediţia în limba română |
Comunicări şi informări |
Anul 62 |
|
Cuprins |
Pagina |
|
|
|
IV Informări |
|
|
|
INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE |
|
|
|
Comisia Europeană |
|
|
2019/C 18/01 |
||
|
|
Curtea de Conturi |
|
|
2019/C 18/02 |
|
|
V Anunțuri |
|
|
|
PROCEDURI ADMINISTRATIVE |
|
|
|
Comisia Europeană |
|
|
2019/C 18/03 |
||
|
2019/C 18/04 |
||
|
2019/C 18/05 |
||
|
|
PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI |
|
|
|
Comisia Europeană |
|
|
2019/C 18/06 |
Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9218 – CVC Capital Partners/K3) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate ( 1 ) |
|
|
2019/C 18/07 |
Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9130 – Société Générale/Commerzbank EMC Business) ( 1 ) |
|
|
2019/C 18/08 |
Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul M.9233 – Fosun International/Tom Tailor) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate ( 1 ) |
|
|
|
|
|
(1) Text cu relevanță pentru SEE. |
|
RO |
|
IV Informări
INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
Comisia Europeană
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/1 |
Rata de schimb a monedei euro (1)
14 ianuarie 2019
(2019/C 18/01)
1 euro =
|
|
Moneda |
Rata de schimb |
|
USD |
dolar american |
1,1467 |
|
JPY |
yen japonez |
123,93 |
|
DKK |
coroana daneză |
7,4639 |
|
GBP |
lira sterlină |
0,89263 |
|
SEK |
coroana suedeză |
10,2493 |
|
CHF |
franc elvețian |
1,1258 |
|
ISK |
coroana islandeză |
138,50 |
|
NOK |
coroana norvegiană |
9,7868 |
|
BGN |
leva bulgărească |
1,9558 |
|
CZK |
coroana cehă |
25,561 |
|
HUF |
forint maghiar |
321,33 |
|
PLN |
zlot polonez |
4,2925 |
|
RON |
leu românesc nou |
4,6815 |
|
TRY |
lira turcească |
6,3241 |
|
AUD |
dolar australian |
1,5945 |
|
CAD |
dolar canadian |
1,5226 |
|
HKD |
dolar Hong Kong |
8,9934 |
|
NZD |
dolar neozeelandez |
1,6820 |
|
SGD |
dolar Singapore |
1,5526 |
|
KRW |
won sud-coreean |
1 287,82 |
|
ZAR |
rand sud-african |
15,9218 |
|
CNY |
yuan renminbi chinezesc |
7,7595 |
|
HRK |
kuna croată |
7,4325 |
|
IDR |
rupia indoneziană |
16 195,99 |
|
MYR |
ringgit Malaiezia |
4,7049 |
|
PHP |
peso Filipine |
59,912 |
|
RUB |
rubla rusească |
77,0602 |
|
THB |
baht thailandez |
36,626 |
|
BRL |
real brazilian |
4,2739 |
|
MXN |
peso mexican |
21,9830 |
|
INR |
rupie indiană |
81,2195 |
(1) Sursă: rata de schimb de referință publicată de către Banca Centrală Europeană.
Curtea de Conturi
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/2 |
Raportul special nr. 01/2019
„Combaterea fraudei legate de cheltuielile UE: este necesar să se acționeze”
(2019/C 18/02)
Curtea de Conturi Europeană vă informează că s-a publicat Raportul special nr. 1/2019, intitulat „Combaterea fraudei legate de cheltuielile UE: este necesar să se acționeze”.
Raportul poate fi consultat sau descărcat de pe site-ul Curții de Conturi Europene: http://eca.europa.eu
V Anunțuri
PROCEDURI ADMINISTRATIVE
Comisia Europeană
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/3 |
Apel pentru propuneri și activități conexe în cadrul planului de lucru pentru 2019 al întreprinderii comune Pile de combustie și hidrogen 2
(2019/C 18/03)
Prin prezenta comunicare se lansează un apel pentru propuneri și activități conexe din cadrul planului de lucru al întreprinderii comune Pile de combustie și hidrogen 2 (întreprinderea comună FCH 2).
Acest plan de lucru, inclusiv termenele și bugetele pentru activități este disponibil pe site-ul portalului participanților (https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/home) împreună cu informații despre termenii apelului pentru propuneri și activități conexe și îndrumări pentru solicitanți cu privire la depunerea cererilor. Toate informațiile vor fi actualizate, după caz, pe același portal al participanților.
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/4 |
CERERE DE PROPUNERI – 2019
PROGRAME SIMPLE
Granturi pentru acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului
(2019/C 18/04)
1. Contextul și scopul prezentei cereri
1.1. Acțiuni de informare și promovare referitoare la produsele agricole
La 22 octombrie 2014, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 (1) privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului. Acest regulament este completat de Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei (2), iar normele sale de aplicare sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei (3).
Obiectivul general al acțiunilor de informare și promovare este de a crește competitivitatea sectorului agricol din Uniune.
Obiectivele specifice ale măsurilor de informare și promovare sunt următoarele:
|
(a) |
creșterea gradului de conștientizare cu privire la calitățile produselor agricole din Uniune și la standardele înalte impuse metodelor de producție în cadrul Uniunii; |
|
(b) |
creșterea competitivității și a consumului de produse agricole și anumite produse alimentare din Uniune, precum și creșterea vizibilității acestora atât în cadrul Uniunii, cât și în afara sa; |
|
(c) |
creșterea nivelului de cunoaștere și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii; |
|
(d) |
creșterea cotei de piață a produselor agricole și a anumitor produse alimentare din Uniune, acordându-se o atenție deosebită piețelor din țările terțe cu cel mai mare potențial de creștere; |
|
(e) |
restabilirea condițiilor normale de piață în cazul unor perturbări grave ale pieței, al pierderii încrederii consumatorilor sau al altor probleme specifice. |
1.2. Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2019
Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2019, adoptat prin decizia de punere în aplicare (4) din 14 noiembrie 2018, stabilește detaliile privind acordarea de cofinanțare și prioritățile pentru programele simple și pentru cele multinaționale pe piața internă și în țările terțe. Programul este disponibil la următoarea adresă:
https://ec.europa.eu/info/promotion-eu-farm-products_en
1.3. Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente
Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (denumită în continuare „Chafea”) i s-a încredințat de către Comisia Europeană gestionarea anumitor părți ale acțiunilor de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, inclusiv lansarea de cereri de propuneri și evaluarea propunerilor pentru programele simple.
1.4. Prezenta cerere de propuneri
Prezenta cerere de propuneri se referă la punerea în aplicare a programelor simple, în cadrul stabilit de secțiunile 1.2.1.1 (acțiuni în cadrul priorității tematice 1: programe simple pe piața internă) și 1.2.1.2 (acțiuni în cadrul priorității tematice 2: programe simple în țările terțe) din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2019.
2. Obiective – Priorități – Teme
În secțiunile 1.2.1.1 și 1.2.1.2 din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2019 se stabilesc prioritățile tematice pentru acțiunile care urmează a fi cofinanțate prin intermediul prezentei cereri de propuneri (a se vedea, de asemenea, secțiunea 6.2 de mai jos, referitoare la activitățile eligibile). Cererile depuse ca răspuns la prezenta cerere de propuneri trebuie să se încadreze în una dintre cele șase teme indicate în aceste secțiuni ale Programului anual de lucru, în caz contrar nu vor fi luate în considerare pentru finanțare. Solicitanții pot depune mai multe cereri pentru diferite proiecte în cadrul aceleiași teme prioritare. De asemenea, solicitanții pot depune mai multe cereri pentru proiecte diferite în cadrul unor teme sau priorități tematice diferite.
3. Calendar
Termenul-limită pentru depunere este 16 aprilie 2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).
|
|
Etape/Termene |
Data și ora sau perioada orientativă |
|
(a) |
Publicarea cererii de propuneri |
15.1.2019 |
|
(b) |
Termenul de depunere a întrebărilor care nu sunt legate de IT |
2.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(c) |
Termenul de răspuns la întrebările care nu sunt legate de IT |
9.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(d) |
Termenul de depunere a cererilor |
16.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(e) |
Perioada de evaluare |
aprilie-august 2019 |
|
(f) |
Decizia Comisiei |
octombrie 2019 |
|
(g) |
Informarea solicitanților de către statele membre |
octombrie 2019 |
|
(h) |
Faza de adaptare pentru primirea grantului |
octombrie 2019-ianuarie 2020 |
|
(i) |
Semnarea acordului de grant între statele membre și beneficiari |
< ianuarie 2020 |
|
(j) |
Data începerii activității |
> 1.1.2020 |
4. Bugetul disponibil
Bugetul total alocat pentru cofinanțarea acțiunilor în temeiul prezentei cereri de propuneri este de 95 000 000 EUR. Cuantumurile orientative disponibile per temă sunt indicate în tabelul „Activități eligibile” de la punctul 6.2 de mai jos.
Cuantumul respectiv este condiționat de disponibilitatea creditelor prevăzute în bugetul general al UE pentru 2019, după adoptarea acestuia de către autoritatea bugetară a UE, sau a creditelor prevăzute în doisprezecimile provizorii. De asemenea, acest cuantum este condiționat de disponibilitatea creditelor pentru următorii trei ani, ținând seama de natura nediferențiată a creditelor.
Comisia își rezervă dreptul de a nu aloca toate fondurile disponibile.
5. Cerințe de admisibilitate
Cererile trebuie trimise cel târziu până la termenul-limită de depunere menționat în secțiunea 3.
Cererile trebuie depuse online de către coordonator, prin intermediul portalului pentru finanțare și oferte (sistemul de depunere electronică este disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/programmes/agrip).
Nerespectarea cerințelor de mai sus duce la respingerea cererii.
Propunerile pot fi redactate în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Totuși, atunci când își elaborează propunerile, solicitanții trebuie să țină seama de faptul că cele care vor gestiona acordurile de grant sunt statele membre. Așadar, solicitanții sunt încurajați să își depună cererile în limba (limbile) statului membru de origine a organizației (organizațiilor) care formulează propuneri, cu excepția cazului în care statul membru în cauză și-a dat acordul pentru semnarea acordului de grant în limba engleză (5).
Pentru a se facilita evaluarea propunerilor de către experții independenți care asigură contribuții tehnice în cadrul evaluării, propunerea trebuie însoțită, de preferință, de o traducere în limba engleză a părții tehnice (partea B), dacă aceasta este scrisă într-o altă limbă oficială a UE.
6. Criterii de eligibilitate
6.1. Solicitanți eligibili
Propunerile de programe simple pot fi depuse numai de persoane juridice sau de alte entități care nu au personalitate juridică în temeiul dreptului național aplicabil, cu condiția ca reprezentanții acestora să aibă dreptul de a-și asuma obligații legale în numele entității și de a oferi garanții pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, echivalente cu cele oferite de persoanele juridice în conformitate cu articolul 197 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).
Mai exact, sunt eligibile cererile venite din partea următoarelor organizații și organisme, menționate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014:
|
(i) |
organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru și reprezentative pentru sectorul sau sectoarele în cauză în statul membru respectiv, în special organizațiile interprofesionale menționate la articolul 157 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și grupurile definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (8), cu condiția să fie reprezentative pentru denumirea protejată în temeiul celui din urmă regulament, care face obiectul programului respectiv; |
|
(ii) |
organizații de producători sau asociații de organizații de producători, menționate la articolele 152 și 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care au fost recunoscute de un stat membru; sau |
|
(iii) |
organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv și obiect de activitate acțiuni de informare și de promovare pentru produse agricole și care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească misiuni de serviciu public clar definite în acest sector; aceste organisme trebuie să fie înființate în mod legal în statul membru respectiv cu cel puțin doi ani înainte de data lansării cererii de propuneri menționate la articolul 8 alineatul (2). |
Organizațiile candidate menționate mai sus pot depune propuneri cu condiția să fie reprezentative pentru sectorul sau produsul vizat de propunere, conform condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatele (1) sau (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829, și anume:
|
(i) |
organizațiile profesionale sau, respectiv, interprofesionale stabilite într-un stat membru, menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, sunt considerate a fi reprezentative pentru sectorul vizat de program în următoarele condiții:
|
|
(ii) |
un grup, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 și menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerat reprezentativ pentru denumirea protejată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și vizată de program dacă reprezintă cel puțin 50 % din volumul sau din valoarea producției comercializabile a produsului sau produselor cu denumire protejată; |
|
(iii) |
o organizație de producători sau o asociație de organizații de producători, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerată reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul vizat(e) de program dacă este recunoscută de statul membru în conformitate cu articolul 154 sau cu articolul 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 sau cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013; |
|
(iv) |
un organism din sectorul agroalimentar, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerat a fi reprezentativ pentru sectorul (sectoarele) vizat(e) de program dacă printre membrii săi se numără reprezentanți ai sectorului sau produsului (produselor) respectiv(e). |
Prin derogare de la punctele (i) și (ii) de mai sus, se pot accepta praguri mai mici dacă organizația care formulează propunerea demonstrează în propunerea prezentată că există circumstanțe speciale, incluzând dovezi privind structura pieței, care ar justifica tratarea organizației în cauză ca fiind reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul de interes.
Propunerile pot fi depuse de una sau mai multe organizații care trebuie să fie, toate, din același stat membru al UE.
Sunt eligibile numai cererile unor entități stabilite în state membre ale UE.
|
Pentru solicitanții britanici: Vă rugăm să rețineți că respectarea criteriilor de eligibilitate este obligatorie pentru întreaga durată a grantului. Dacă Regatul Unit se retrage din UE în perioada de acordare a grantului fără a încheia un acord cu UE prin care să se asigure, în mod specific, că solicitanții britanici continuă să fie eligibili, veți înceta să mai primiți finanțare din partea UE (chiar dacă veți continua să participați, după caz) sau vi se va solicita să renunțați la proiect în temeiul articolului 34.3 din acordul de grant. |
Entități neeligibile: solicitanții care primesc deja finanțare din partea Uniunii pentru aceleași acțiuni de informare și promovare care fac parte din propunerea (propunerile) lor nu sunt eligibili pentru finanțare din partea Uniunii pentru acțiunile respective, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014.
Pentru evaluarea eligibilității solicitanților sunt necesare următoarele documente justificative:
|
— |
entitate privată: extras din Monitorul Oficial, copie a statutului sau extras din registrul comerțului sau din registrul asociațiilor; |
|
— |
entitate publică: copie a rezoluției sau a deciziei prin care se instituie compania publică, sau un alt document oficial de instituire a entității de drept public; |
|
— |
entități fără personalitate juridică: documente care dovedesc că reprezentantul (reprezentanții) lor au dreptul să-și asume obligații legale în numele lor. |
|
— |
În plus, toți solicitanții trebuie să trimită documentația relevantă, spre a dovedi că sunt îndeplinite criteriile de reprezentativitate prevăzute la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829. |
6.2. Acțiuni și activități eligibile
Propunerile trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate enumerate în anexa II la Programul anual de lucru, și anume:
|
(a) |
propunerile pot viza doar produsele și sistemele enumerate la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014; |
|
(b) |
propunerile trebuie să asigure punerea în aplicare a acțiunilor prin intermediul organismelor de punere în aplicare, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Organizațiile care formulează propuneri trebuie să selecteze organisme de punere în aplicare a programelor care să asigure cel mai bun raport calitate-preț și absența conflictului de interese [a se vedea articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829]. Organizația care formulează propunerea se angajează să selecteze organismul de punere în aplicare a programului cel târziu înainte de semnarea acordului de grant [a se vedea articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831]; |
|
(c) |
dacă organizația care formulează propunerea dorește să pună în aplicare ea însăși anumite părți din propunere, aceasta trebuie să se asigure că costurile respective nu depășesc tarifele normale ale pieței; |
|
(d) |
propunerile trebuie să respecte legislația Uniunii Europene care reglementează produsele în cauză și comercializarea acestora, trebuie să aibă o amploare semnificativă și o dimensiune specifică Uniunii și să respecte toate celelalte dispoziții ale articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829; |
|
(e) |
dacă un mesaj transmis se referă la informații privind impactul asupra sănătății, propunerile trebuie să respecte normele menționate la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829; |
|
(f) |
dacă include mențiuni privind originea sau anumite mărci, propunerea trebuie să respecte normele menționate în capitolul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831. |
|
Pentru solicitanții care prezintă propuneri ce vizează Regatul Unit: vă rugăm să rețineți că retragerea Regatului Unit din UE poate duce la schimbări în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor. |
În scopul evaluării eligibilității activităților planificate, trebuie să se furnizeze următoarele informații:
|
— |
propunerile care se referă la sisteme naționale de calitate trebuie să furnizeze documentație sau o trimitere la sursele disponibile public care demonstrează că sistemul de calitate în cauză este recunoscut oficial de către statul membru; |
|
— |
propunerile care vizează piața internă și transmit un mesaj privind practicile alimentare corespunzătoare sau consumul responsabil de alcool trebuie să descrie modul în care programul propus și mesajul (mesajele) acestuia respectă normele naționale relevante în domeniul sănătății publice în statul membru în care se va desfășura programul. Justificarea trebuie să conțină trimiteri sau documentație care să susțină cele afirmate. |
În plus, propunerea trebuie să fie aliniată și la una dintre prioritățile tematice enumerate în Programul anual de lucru pentru 2019 pentru programele simple. Mai jos sunt prezentate extrase din Programul anual de lucru pentru 2019, cu detalii privind cele 6 teme pentru care pot fi depuse cereri. Textul descrie tema, cuantumul aferent prevăzut, obiectivele și rezultatele preconizate.
Acțiuni în cadrul priorității tematice 1: programe simple pe piața internă
|
Teme |
Cuantum total prevăzut |
Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate |
||||||
|
Tema 1 Programe de informare și promovare care vizează creșterea nivelului de cunoaștere și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la articolul 5 alineatul (4) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 |
12 000 000 EUR |
Obiectivul este creșterea nivelului de cunoaștere și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii și anume:
Programele de informare și promovare care vizează aceste sisteme de calitate ale Uniunii ar trebui să reprezinte o prioritate-cheie pe piața internă, deoarece aceste sisteme oferă consumatorilor asigurări privind calitatea și caracteristicile produsului sau ale procesului de producție utilizat, conferă valoare adăugată produselor respective și îmbunătățesc perspectivele de piață ale acestora. Unul dintre rezultatele preconizate este creșterea nivelului de recunoaștere de către consumatorii europeni a logourilor asociate cu sistemele de calitate ale Uniunii. Potrivit Eurobarometrului special (nr. 473), doar 18 % din consumatorii europeni recunosc logourile produselor care beneficiază de o denumire de origine protejată (DOP) și de o indicație geografică protejată (IGP) și 15 % dintre consumatori recunosc specialitatea tradițională garantată, acestea fiind principalele sisteme de calitate ale Uniunii. Deși nivelul de cunoaștere a logoului pentru agricultura ecologică a crescut cu patru puncte față de 2015, doar 27 % dintre consumatorii europeni recunosc logoul respectiv. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului de produse înregistrate conform unui sistem de calitate din Uniune, creșterea vizibilității și a cotei de piață a acestora. |
||||||
|
Tema 2 Programe de informare și promovare care vizează evidențierea trăsăturilor specifice ale metodelor agricole din Uniune, a caracteristicilor produselor agroalimentare europene și a sistemelor de calitate menționate la articolul 5 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 |
8 000 000 EUR |
Obiectivul este evidențierea a cel puțin uneia dintre trăsăturile specifice ale metodelor de producție agricolă din Uniune, în special în ceea ce privește siguranța alimentară, trasabilitatea, autenticitatea, etichetarea, aspectele nutriționale și legate de sănătate (inclusiv practicile legate de un regim alimentar corespunzător și consumul responsabil de băuturi alcoolice eligibile), bunăstarea animalelor, respectul pentru mediu și sustenabilitatea, precum și a caracteristicilor produselor agricole și alimentare, în special în ceea ce privește calitatea, gustul, diversitatea sau tradițiile asociate acestora. Impactul final preconizat este creșterea gradului de conștientizare în rândul consumatorilor europeni privind meritele produselor agricole din Uniune, precum și creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea vizibilității și a cotei de piață a acestora. |
Acțiuni în cadrul priorității tematice 2: programe simple în țările terțe
Pentru informații generale suplimentare, solicitanții pot consulta secțiunea 1.2.1 din anexa I la programul de lucru.
|
Teme |
Cuantum total prevăzut |
Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate |
|
Tema 3 Programe de informare și promovare care vizează una sau mai multe dintre următoarele țări: China (inclusiv Hong-Kong și Macao), Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, regiunea Asiei de Sud-Est sau Asiei de Sud (10) |
25 250 000 EUR |
Programele de informare și promovare vizează una sau mai multe dintre țările identificate în cadrul temei corespunzătoare. Obiectivele acestor programe trebuie să fie conforme cu obiectivele generale și cu cele specifice prevăzute la articolele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea vizibilității și a cotei de piață a acestora în țările vizate. |
|
Tema 4 Programe de informare și promovare care vizează una sau mai multe dintre următoarele țări: Canada, SUA, Mexic sau Columbia |
22 000 000 EUR |
|
|
Tema 5 Programe de informare și promovare care vizează alte zone geografice |
25 250 000 EUR |
|
|
Tema 6 (*1) Programe de informare și promovare care vizează orice țări terțe cu privire la sectorul măslinelor de masă astfel cum se menționează în partea VII litera (b) din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 |
2 500 000 EUR |
În cazul în care dorește să vizeze mai multe dintre regiunile considerate prioritare din țări terțe, organizația care formulează propunerea poate depune mai multe cereri, câte una pentru fiecare temă. Alternativ, organizația poate depune propuneri în cadrul temei „Programe de informare și promovare care vizează alte zone geografice”. Această temă se referă la zone geografice care nu au fost enumerate în cadrul temelor 3 și 4, dar este posibil să vizeze și o combinație între mai multe regiuni considerate prioritare și enumerate în cadrul temelor 3 și 4.
Tipuri de activități eligibile
Acțiunile de promovare și informare ar putea consta mai ales în următoarele activități eligibile în cadrul prezentei cereri de propuneri:
|
1. |
Gestionarea proiectului |
|
2. |
Relații publice
|
|
3. |
Site, platforme de comunicare socială
|
|
4. |
Publicitate
|
|
5. |
Instrumente de comunicare
|
|
6. |
Evenimente
|
|
7. |
Promovare la punctele de desfacere
|
|
Degustările și distribuția de mostre nu sunt permise în contextul campaniilor privind consumul responsabil de alcool derulate pe piața internă; aceste activități sunt totuși acceptabile cu condiția să sprijine și să contribuie la desfășurarea de acțiuni de informare privind sistemele de calitate și metodele de producție ecologică. |
Perioada de punere în aplicare
Acțiunea cofinanțată (programe de informare/promovare) se realizează pe parcursul unei perioade de cel puțin un an, dar nu mai mult de trei ani.
Propunerile trebuie să specifice durata acțiunii.
7. Criterii de excludere (11)
7.1. Excluderea de la participare
Vor fi excluși de la participarea la cererea de propuneri solicitanții care se află în oricare dintre situațiile de excludere:
|
(a) |
solicitantul se află în stare de faliment, face obiectul unor proceduri de insolvență sau de lichidare, activele sale sunt administrate de un lichidator sau de o instanță, solicitantul face obiectul unui concordat preventiv, activitățile sale comerciale sunt suspendate sau se află într-o situație similară care decurge dintr-o procedură similară prevăzută în actele cu putere de lege și normele administrative naționale sau ale UE; |
|
(b) |
s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că solicitantul și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor sau a contribuțiilor de asigurări sociale prevăzute în legislația aplicabilă; |
|
(c) |
s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că solicitantul se face vinovat de culpă profesională gravă pentru că a încălcat legile sau regulamentele aplicabile sau standardele etice ale profesiei pe care o exercită, sau pentru că a dat dovadă de intenție frauduloasă sau neglijență gravă, în special în oricare dintre următoarele situații:
|
|
(d) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă că solicitantul se face vinovat de una dintre următoarele:
|
|
(e) |
deficiențe semnificative în respectarea principalelor obligații legate de executarea unui contract, a unui acord de grant sau a unei decizii de grant finanțate din bugetul Uniunii, care au dus la rezilierea timpurie sau la solicitarea de despăgubiri forfetare sau la aplicarea altor sancțiuni contractuale sau care au fost descoperite în urma efectuării de verificări, audituri sau investigații de către ordonatorul de credite, OLAF sau Curtea de Conturi; |
|
(f) |
nereguli comise în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (18) și stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau o decizie administrativă definitivă; |
|
(g) |
conform unei hotărâri judecătorești definitive sau unei decizii administrative definitive, solicitantul a înființat o entitate într-o altă jurisdicție cu intenția de a se sustrage obligațiilor fiscale, sociale sau oricăror altor obligații legale cu aplicare obligatorie în jurisdicția în care acesta își are sediul social, sediul central sau sediul principal de activitate; |
|
(h) |
conform unei hotărâri judecătorești definitive sau unei decizii administrative definitive, a fost creată o entitate cu intenția menționată la litera (g); |
|
(i) |
în situațiile prezentate la literele (c)-(h) de mai sus, solicitantul face obiectul:
|
7.2. Excluderea din procedura de atribuire
Solicitanții vor fi excluși de la atribuirea cofinanțării dacă, pe parcursul procedurii de atribuire a grantului, se încadrează în una din situațiile descrise la articolul 141 din Regulamentul financiar (19):
|
(a) |
se află într-o situație de excludere stabilită în conformitate cu articolul 136 din Regulamentul financiar; |
|
(b) |
au falsificat informațiile solicitate drept condiție pentru participarea la procedură, sau nu au furnizat respectivele informații pe parcursul procedurii de atribuire a grantului; |
|
(c) |
au fost anterior implicați în elaborarea documentelor utilizate în cadrul procedurii de atribuire, în cazul în care acest lucru presupune o încălcare a principiului egalității de tratament, inclusiv o denaturare a concurenței, situație care nu poate fi remediată în alt mod. |
Pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor de excludere, coordonatorul trebuie să bifeze căsuța relevantă atunci când depune cererea online. Dacă sunt selectați pentru cofinanțare, toți beneficiarii (în cazul unui grant pentru mai mulți beneficiari) trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere prin care să certifice că nu se află în una din situațiile menționate la articolul 136 alineatul (1) sau alineatul (2) și la articolele 141 și 142 din Regulamentul financiar. Solicitanții trebuie să urmeze instrucțiunile din portalul pentru finanțare și oferte.
8. Criterii de selecție
8.1. Capacitatea financiară
Solicitanții trebuie să aibă surse de finanțare stabile și suficiente pentru a putea continua activitatea pe întreaga perioadă de punere în aplicare a acțiunii și pentru a participa la finanțarea acesteia.
Capacitatea financiară a tuturor solicitanților va fi evaluată în conformitate cu cerințele prevăzute de Regulamentul financiar (UE, Euratom) 2018/1046. Această evaluare nu se va efectua în cazurile în care:
|
— |
contribuția din partea UE cerută de solicitant este ≤ 60 000 EUR; |
|
— |
solicitantul este un organism public. |
Documentele justificative care trebuie anexate la cererea online pentru a se permite evaluarea capacității financiare trebuie să conțină:
|
— |
conturile anuale (inclusiv bilanțul și contul de profit și pierdere) pentru ultimul exercițiu financiar ale cărui conturi au fost închise (în cazul entităților nou-create, se va depune planul de afaceri pentru a înlocui conturile); |
|
— |
formularul de viabilitate financiară pre-completat, rezumând datele necesare din conturile anuale care contribuie la evaluarea capacității financiare a solicitantului. |
În plus, în cazul unui coordonator sau al unui alt beneficiar care solicită o contribuție din partea UE ≥ 750 000 EUR (prag aplicabil per beneficiar):
|
— |
un raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, care să certifice conturile din ultimul exercițiu financiar disponibil. Această dispoziție nu se aplică organismelor publice. |
8.2. Capacitatea operațională
Solicitanții trebuie să dețină calificările profesionale necesare pentru a realiza acțiunile propuse.
Solicitanții trebuie să demonstreze că va fi numită coordonator de proiect cel puțin o persoană fizică care lucrează în baza unui contract de muncă cu solicitantul, sau care a fost desemnată să se ocupe de acțiune pe baza unui act de numire echivalent, a unei detașări plătite sau pe baza altor tipuri de contracte directe (de exemplu, contracte de prestări servicii). Coordonatorul de proiect trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în gestionarea proiectelor. Ca dovadă trebuie furnizate următoarele informații în anexa „CV-uri”:
|
— |
Curriculum Vitae (calificări și experiență profesională) ale persoanei (persoanelor) care răspunde (răspund) în principal de gestionarea și punerea în aplicare a acțiunii propuse (20). |
În cazurile în care organizațiile care formulează propuneri își exprimă intenția de a realiza anumite părți ale propunerilor, trebuie furnizate dovezi potrivit cărora organizațiile respective au cel puțin trei ani de experiență în punerea în aplicare a unor acțiuni de informare și promovare. Ca dovezi, în anexa „Informații suplimentare” trebuie furnizate următoarele informații:
|
— |
raportul de activitate al organizației (organizațiilor) care formulează propunerea sau o descriere a activităților desfășurate în legătură cu activitățile eligibile pentru cofinanțare descrise la punctul 6 (de mai sus). |
9. Criterii de atribuire
Partea B a cererii servește la evaluarea propunerii în raport cu criteriile de atribuire.
Cererile trebuie să propună o structură de gestionare eficientă și să ofere o descriere clară și precisă a strategiei și a rezultatelor preconizate.
Conținutul fiecărei propuneri va fi evaluat în raport cu următoarele criterii și subcriterii:
|
Criterii |
Maximum de puncte |
Prag |
||
|
20 |
14 |
||
|
40 |
24 |
||
|
10 |
6 |
||
|
30 |
18 |
||
|
TOTAL |
100 |
62 |
Propunerile care se încadrează sub pragul total și/sau sub pragurile individuale precizate mai sus vor fi respinse.
La evaluarea fiecăruia dintre criteriile de atribuire principale se ține seama de următoarele subcriterii:
|
1. |
Dimensiunea specifică Uniunii
|
|
2. |
Calitatea propunerii tehnice
|
|
3. |
Calitatea gestionării proiectului
|
|
4. |
Bugetul și raportul cost-eficacitate
|
În urma evaluării, se întocmește o clasificare a propunerilor eligibile, în funcție de numărul total de puncte atribuite. Contribuțiile financiare se acordă propunerilor cu cel mai mare punctaj, în funcție de bugetul disponibil.
Se elaborează un clasament separat pentru fiecare dintre temele prioritare enumerate în secțiunea 6.2 a prezentei cereri de propuneri.
Dacă în același clasament există două (sau mai multe) propuneri cu același număr de puncte, se acordă prioritate propunerii (propunerilor) care permit(e) diversificarea din punct de vedere al produselor sau al piețelor vizate. Mai exact, între două propuneri cu punctaj egal, Comisia o selectează mai întâi pe cea al cărei conținut (în primul rând în ceea ce privește produsele, în al doilea rând în ceea ce privește piața vizată) nu este încă reprezentat în cadrul propunerilor mai bine clasate. Dacă nu se poate aplica acest criteriu, Comisia selectează mai întâi programul care a obținut cel mai mare punctaj la criteriul de atribuire individual. Se compară mai întâi punctajele pentru „Dimensiunea specifică Uniunii”, apoi cele pentru „Calitatea propunerii tehnice” și, la final, cele pentru „Bugetul și raportul cost-eficacitate”.
Dacă pentru o temă dată nu există suficiente propuneri în clasament care să epuizeze întregul cuantum prevăzut, cuantumul rămas poate fi realocat altor teme, conform următoarelor criterii:
|
(a) |
cuantumul total rămas din cel prevăzut pentru cele două teme privind piața internă se alocă proiectelor care vizează piața internă și au cel mai înalt punctaj de calitate, indiferent de tema pentru care s-a solicitat finanțare; |
|
(b) |
pentru propunerile care vizează țările terțe (temele 3-6) se aplică aceeași metodă; |
|
(c) |
în cazul în care tot nu s-a epuizat cuantumul prevăzut, sumele rămase atât pentru piața internă, cât și pentru țările terțe se cumulează și se atribuie proiectelor cu cel mai înalt punctaj de calitate, indiferent de prioritatea și de tema pentru care s-a solicitat finanțare. |
Ordinea din clasament va fi respectată cu strictețe.
10. Angajamente juridice
În urma evaluării, Chafea întocmește o listă cu propunerile pentru care se recomandă finanțarea, clasificate în funcție de numărul total de puncte atribuite.
În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, Comisia Europeană adoptă un act de punere în aplicare, stabilind programele simple selectate, eventualele modificări care urmează să fie aduse acestora și bugetele corespunzătoare (decizia de atribuire).
Această decizie a Comisiei va enumera programele selectate acceptate pentru o contribuție financiară din partea Uniunii în temeiul articolului 15 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Decizia respectivă va fi adresată statelor membre competente. Statele membre în cauză vor răspunde de punerea în aplicare în mod corespunzător a programelor simple selectate și de efectuarea plăților relevante.
După adoptarea acestui act de punere în aplicare, Comisia transmite copii ale programelor selectate statelor membre interesate. Statele membre anunță fără întârziere organizațiile care au transmis propuneri dacă acestea au fost sau nu acceptate.
Statele membre trebuie să încheie acorduri de grant pentru punerea în aplicare a programelor cu organizațiile candidate care au fost selectate, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 10 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831. În special, acordurile de grant vor detalia condițiile și nivelul finanțării, precum și obligațiile părților.
11. Dispoziții financiare
11.1. Principii generale aplicabile granturilor (21)
|
(a) |
Atribuire necumulativă O acțiune poate beneficia de un singur grant din bugetul Uniunii Europene. Aceleași costuri nu vor fi finanțate din bugetul Uniunii Europene de două ori, sub nicio formă. Solicitanții trebuie să indice sursele și cuantumurile finanțării din partea Uniunii, primite sau solicitate pentru aceeași acțiune sau o parte a acțiunii ori pentru funcționarea lor (granturi de funcționare), precum și orice altă finanțare primită sau solicitată pentru aceeași acțiune. |
|
(b) |
Neretroactivitate Nu pot fi acordate retroactiv granturi pentru acțiuni deja finalizate. |
|
(c) |
Principiul cofinanțării Cofinanțarea se referă la faptul că resursele necesare punerii în aplicare a acțiunii nu sunt puse la dispoziție în totalitate de grantul acordat de UE. Celelalte cheltuieli trebuie suportate exclusiv de organizația care formulează propunerea. Sunt permise și vor fi considerate drept venituri contribuțiile financiare acordate unui beneficiar de către membrii acestuia, în mod specific pentru a fi utilizate ca să acopere costurile eligibile în cadrul acțiunii. |
11.2. Buget echilibrat
Bugetul estimat al acțiunii trebuie prezentat în partea A a formularului de cerere și trebuie să fie echilibrat în privința veniturilor și cheltuielilor.
Bugetul trebuie întocmit în euro.
Solicitanții care preconizează că moneda în care vor fi suportate costurile nu este euro sunt invitați să utilizeze cursul de schimb valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:
http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/inforeuro_en.cfm
11.3. Contracte de executare/subcontractare
Dacă pentru punerea în aplicare a acțiunii este necesară atribuirea unor contracte de achiziții (contracte de executare), beneficiarul trebuie să atribuie contractul ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic sau oferta cu cel mai mic preț (după caz), evitând conflictele de interese (22).
Beneficiarul are obligația să prezinte cu claritate documentele corespunzătoare în cadrul procedurii de achiziții și să păstreze documentația pentru un eventual audit.
Dacă organizația care formulează propuneri este un organism de drept public în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (23), aceasta trebuie să selecteze subcontractanții în conformitate cu legislația națională care transpune directiva menționată.
Subcontractarea, mai exact externalizarea unor sarcini sau activități specifice care fac parte din acțiunea descrisă în propunere, trebuie să respecte condițiile aplicabile oricărui contract de executare (în conformitate cu cele prevăzute mai sus), precum și următoarele condiții suplimentare:
|
— |
trebuie să fie justificată în raport cu natura acțiunii și cu măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acesteia; |
|
— |
sarcinile de bază care fac parte din acțiuni (și anume coordonarea tehnică și financiară a acțiunii și gestionarea strategiei) nu pot fi nici subcontractate, nici delegate; |
|
— |
costurile estimate ale subcontractării trebuie indicate în mod clar în secțiunile tehnice și financiare ale propunerii; |
|
— |
orice recurgere la subcontractare, dacă nu este prevăzută în descrierea acțiunii, trebuie comunicată de către beneficiar și aprobată de statul membru. Statul membru își poate da aprobarea:
|
|
— |
beneficiarii se asigură că anumite condiții aplicabile acestora și enumerate în acordul de grant (de exemplu, vizibilitatea, confidențialitatea etc.) se aplică și subcontractanților. |
Subcontractele pot fi atribuite și unor entități care au o legătură structurală cu beneficiarul, dar numai dacă prețul este limitat la costurile suportate efectiv de către entitate (adică fără nicio marjă de profit).
Sarcinile care urmează a fi îndeplinite de entitățile respective trebuie indicate în mod clar în partea tehnică a propunerii.
11.4. Forme de finanțare, costuri eligibile și costuri neeligibile
Cofinanțarea trebuie să se efectueze sub forma rambursării unei proporții specificate din costurile eligibile suportate efectiv și va cuprinde, de asemenea, o rată forfetară care să acopere costurile indirecte (egală cu 4 % din costurile eligibile cu personalul) legate de punerea în aplicare a acțiunii (24).
— Cuantumul maxim solicitat
Grantul din partea UE este limitat la următoarea rată maximă de cofinanțare:
|
— |
pentru programe simple pe piața internă: 70 % din costurile eligibile; |
|
— |
pentru programe simple în țările terțe: 80 % din costurile eligibile; |
|
— |
pentru programe simple pe piața internă cu un beneficiar stabilit în state membre care primeau la 1 ianuarie 2014 sau primesc ulterior acestei date asistență financiară în conformitate cu articolele 136 și 143 din TFUE (25): 75 % din costurile eligibile ale programului; |
|
— |
pentru programe simple în țări terțe ale unui beneficiar stabilit în state membre care primeau la 1 ianuarie 2014 sau primesc ulterior acestei date asistență financiară în conformitate cu articolele 136 și 143 din TFUE: 85 % din costurile eligibile ale programului. |
Aceste ultime două procentaje se aplică programelor în privința cărora Comisia a luat o decizie înaintea datei de la care statul membru în cauză nu mai primește o astfel de asistență financiară.
Prin urmare, o parte din cheltuielile eligibile totale introduse în bugetul estimativ trebuie să fie finanțate din alte surse decât grantul acordat de UE (principiul cofinanțării).
— Costuri eligibile
Costurile eligibile se suportă efectiv de beneficiarul grantului și trebuie să îndeplinească toate criteriile indicate la articolele 6.1 și 6.2 din modelul de acord de grant și la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829.
— Costuri neeligibile
Costurile neeligibile sunt costuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829. Acestea sunt enumerate la articolul 6.4 din modelul de acord de grant.
— Calcularea cuantumului final al grantului
Cuantumul final al grantului se calculează după finalizarea programului, la momentul aprobării cererii de plată.
Cuantumul final al grantului depinde de proporția efectivă de punere în aplicare a programului, în conformitate cu termenii și condițiile acordului de grant.
Acest cuantum se calculează de statul membru – atunci când se efectuează plata soldului – în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.
11.5. Modalități de plată
Organizația care formulează propunerea poate înainta o cerere de plată în avans către statul membru în cauză, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.
Organizația care formulează propunerea trebuie să înainteze statelor membre cererile de plată intermediară a contribuției financiare din partea Uniunii în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.
Organizațiile care formulează propuneri trebuie să înainteze statelor membre cererile de plată a soldului în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831.
11.6. Garanția în avans
În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831, avansul se plătește cu condiția ca organizația care formulează propunerea să fi constituit în favoarea statului membru o garanție egală cu valoarea avansului, în conformitate cu capitolul IV din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei (26).
12. Publicitate
Beneficiarii trebuie să menționeze în mod clar contribuția Uniunii Europene în cadrul tuturor activităților pentru care se folosește grantul.
În acest sens, beneficiarii au obligația de a pune în evidență denumirea și emblema Uniunii Europene în toate publicațiile, posterele, programele și alte produse realizate în cadrul proiectului cofinanțat.
Normele privind reproducerea grafică a emblemei europene se găsesc în Ghidul stilistic interinstituțional (27).
În plus, toate materialele vizuale produse în cadrul unui program de promovare cofinanțat de Uniunea Europeană trebuie să poarte semnătura „Enjoy, it’s from Europe”. Indicațiile referitoare la utilizarea semnăturii, precum și toate fișierele grafice pot fi descărcate de pe site-ul de promovare cu privire la Europa (28).
În sfârșit, toate materialele scrise, și anume broșurile, afișele, fluturașii, bannerele, panourile, publicitatea sub formă tipărită, articolele de ziar, paginile web (cu excepția obiectelor mici) trebuie să includă o declinare a responsabilității în conformitate cu condițiile detaliate în acordul de grant, în care să se explice că cele scrise reprezintă opiniile autorului. Comisia Europeană nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventuala utilizare a informațiilor conținute în materialele respective.
13. Protecția datelor
Răspunsul la orice cerere de propuneri implică înregistrarea și prelucrarea unor date cu caracter personal (de exemplu numele, adresele și CV-urile persoanelor care participă la acțiunea cofinanțată). Aceste date vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (29). Cu excepția cazului în care se prevede altfel, întrebările și datele cu caracter personal solicitate sunt necesare pentru evaluarea propunerii în conformitate cu specificațiile cererii de propuneri și vor fi prelucrate doar în acest scop de agenția executivă/Comisie sau de către terți care acționează în numele și sub responsabilitatea agenției executive/Comisiei. Persoanele vizate pot primi informații suplimentare referitoare la operațiunile de prelucrare, la propriile drepturi și la modul în care acestea pot fi exercitate accesând declarația de confidențialitate publicată pe portalul pentru finanțare și oferte:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/support/legalnotice
și pe site-ul agenției:
http://ec.europa.eu/chafea/about/data_protection.html
Solicitanții sunt invitați să acceseze declarația de confidențialitate relevantă la intervale regulate, pentru a fi informați corespunzător în privința actualizărilor care ar putea apărea înaintea termenului de depunere a propunerilor sau ulterior. Beneficiarii își asumă obligația legală de a-și informa personalul în privința operațiunilor de prelucrare relevante care urmează a fi desfășurate de agenție; în acest scop, beneficiarii trebuie să transmită personalului declarațiile de confidențialitate publicate de agenție pe portalul pentru finanțare și oferte, înainte de a transmite datele acestora către agenție; datele personale pot fi înregistrate în sistemul de detectare timpurie și de excludere (EDES) al Comisiei Europene prevăzut la articolele 135 și 142 din Regulamentul financiar al UE, în conformitate cu dispozițiile aplicabile.
14. Procedura de depunere a propunerilor
Propunerile pot fi depuse până la termenul stabilit în secțiunea 3, prin sistemul electronic de depunere a propunerilor, la adresa:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/home
Înainte de depunerea unei propuneri:
|
1. |
Găsiți o cerere de propuneri: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/programmes/agrip |
|
2. |
Creați un cont pentru a depune o propunere: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/beneficiary-register |
|
3. |
Înregistrați toți partenerii prin intermediul registrului beneficiarilor: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/beneficiary-register |
Solicitanții vor fi informați în scris cu privire la rezultatele procesului de selecție.
Solicitanții trebuie să respecte limita de pagini și cerințele de formatare pentru propunerea tehnică (partea B) precizate în sistemul de depunere a propunerilor.
Prin depunerea unei propuneri, solicitantul acceptă procedurile și condițiile descrise în prezenta cerere de propuneri și în documentele la care face trimitere aceasta.
Nu este permisă nicio modificare a cererii după expirarea termenului de depunere. Totuși, dacă este necesară clarificarea anumitor aspecte sau corectarea unor erori materiale, Comisia/agenția poate contacta solicitantul în acest scop pe parcursul procesului de evaluare (30).
Persoane de contact
Pentru întrebări despre instrumentele de depunere a propunerilor online, vă rugăm să contactați serviciul de asistență informatică instituit în acest scop prin intermediul portalului pentru finanțare și oferte:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/support/helpdesks
Pentru întrebări care nu sunt legate de IT, serviciul de asistență al Chafea este disponibil la: CHAFEA-AGRI-CALLS@ec.europa.eu Termenul de depunere a întrebărilor este 2 aprilie 2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale). Răspunsurile la întrebările relevante vor fi publicate pe site-ul http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html până la 9 aprilie 2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).
Pe site-ul Chafea sunt publicate întrebările frecvente: http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html
În toată corespondența referitoare la prezenta cerere de propuneri (de exemplu, când se solicită informații sau se depune o cerere), trebuie să se facă o trimitere clară la prezenta cerere de propuneri. După alocarea unui număr de identificare a propunerii în sistemul electronic de schimb de date, solicitantul trebuie să utilizeze acest număr în toată corespondența ulterioară.
Documente conexe
|
— |
Ghidul pentru solicitanți cu anexele relevante |
|
— |
Formularul de cerere |
|
— |
Modelul de acord de grant (versiunea cu beneficiar unic și cu beneficiari multipli) |
(1) Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului (JO L 317, 4.11.2014, p. 56).
(2) Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei din 23 aprilie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 3).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei din 7 octombrie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 14).
(4) Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 14 noiembrie 2018 de adoptare a Programului de lucru pentru 2019 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, C(2018) 7451.
(5) Aceste informații sunt disponibile la adresa https://ec.europa.eu/chafea/agri/funding-opportunities/simple-and-multi-programmes
(6) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
(7) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
(8) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO L 343, 14.12.2012, p. 1).
(9) Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).
(10) Împărțirea pe regiuni respectă clasificarea țărilor și a regiunilor utilizată de Organizația Națiunilor Unite. Pentru mai multe detalii privind lista țărilor care alcătuiesc regiunile geografice, a se vedea: http://unstats.un.org/unsd/methods/m49/m49regin.htm
(*1) Programele privind sectorul măslinelor de masă care vizează țări terțe se încadrează la tema 6. Acestea nu se pot încadra la temele 3, 4, și 5, cu excepția cazului în care măslinele de masă sunt asociate cu alt(e) produs(e).
(11) Articolele 136, 137 și 142 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(12) Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).
(13) Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54).
(14) Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).
(15) Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).
(16) Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, 22.6.2002, p. 3).
(17) Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).
(18) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).
(19) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(20) Se recomandă trimiterea CV-urilor în format european. Modelul este disponibil la adresa: http://europass.cedefop.europa.eu/ro
(21) Articolul 188 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(22) Pentru orientări cu privire la procedura competitivă, vă rugăm să consultați următoarea pagină web:
https://ec.europa.eu/chafea/agri/sites/chafea/files/agri-2016-61788-00-00_ro.pdf
(23) Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).
(24) Solicitantul trebuie să țină seama de faptul că, în cazul în care primește un grant de funcționare, costurile indirecte nu sunt eligibile.
(25) La data publicării prezentei cereri de propuneri: niciunul dintre statele membre nu primește asistență financiară.
(26) Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO L 255, 28.8.2014, p. 18).
(27) http://publications.europa.eu/code/ro/ro-5000100.htm
(28) http://ec.europa.eu/agriculture/promotion/index_en.htm
(29) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(30) Introducerea (89) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/21 |
CERERE DE PROPUNERI 2019
PROGRAME MULTINAȚIONALE
Granturi pentru acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului
(2019/C 18/05)
1. Contextul și scopul acestei cereri
1.1. Acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole
La 22 octombrie 2014, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 (1) privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului. Acest regulament este completat de Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei (2), iar normele sale de aplicare sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei (3).
Obiectivul general al acțiunilor de informare și promovare este de a crește competitivitatea sectorului agricol din Uniune.
Obiectivele specifice ale acțiunilor de informare și promovare sunt următoarele:
|
(a) |
creșterea gradului de conștientizare cu privire la calitățile produselor agricole ale Uniunii și la standardele înalte impuse metodelor de producție în Uniune; |
|
(b) |
creșterea competitivității produselor agricole și a anumitor produse alimentare din Uniune și a consumului acestor produse și creșterea vizibilității lor atât în Uniune, cât și în afara sa; |
|
(c) |
creșterea nivelului de cunoaștere și recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii; |
|
(d) |
creșterea cotei de piață a produselor agricole și a anumitor produse alimentare din Uniune, acordându-se o atenție deosebită piețelor din țările terțe cu cel mai mare potențial de creștere; |
|
(e) |
restabilirea condițiilor normale de piață în cazul unor perturbări grave ale pieței, al pierderii încrederii consumatorilor sau al altor probleme specifice. |
1.2. Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2019
Programul anual de lucru al Comisiei pentru 2019, adoptat prin decizia de punere în aplicare (4) din 14 noiembrie 2018, stabilește detaliile pentru acordarea de cofinanțare și prioritățile pentru programele simple și multinaționale pe piața internă și în țările terțe. Programul este disponibil la următoarea adresă:
https://ec.europa.eu/info/promotion-eu-farm-products_en
1.3. Agenția executivă pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente
Comisia Europeană încredințează Agenției Executive pentru Consumatori, Sănătate, Agricultură și Alimente (numită în continuare „Chafea”) gestionarea anumitor părți ale acțiunilor de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, inclusiv lansarea de cereri de propuneri, primirea și evaluarea propunerilor, elaborarea și semnarea acordurilor de grant pentru programele multinaționale și monitorizarea punerii în aplicare a acestora.
1.4. Prezenta cerere de propuneri
Prezenta cerere de propuneri se referă la punerea în aplicare a programelor multinaționale, în cadrul stabilit de secțiunile 1.2.1.3 (acțiuni în cadrul priorității tematice 3: programe multinaționale pe piața internă) și 1.2.1.4 (acțiuni în cadrul priorității tematice 4: programe multinaționale în țările terțe) din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2019.
2. Obiective – Priorități – Teme
Secțiunile 1.2.1.3 și 1.2.1.4 din anexa I la Programul anual de lucru pentru 2019 stabilesc prioritățile tematice pentru acțiunile cofinanțate prin intermediul prezentei cereri de propuneri (a se vedea, de asemenea, secțiunea 6.2 de mai jos, referitoare la activitățile eligibile). Cererile depuse ca răspuns la prezenta cerere de propuneri trebuie să se încadreze în domeniul de aplicare al uneia dintre cele cinci teme indicate în aceste secțiuni ale programului anual de lucru, în caz contrar nefiind luate în considerare pentru finanțare. Solicitanții pot depune mai multe cereri pentru diferite proiecte în cadrul aceleiași teme prioritare. De asemenea, solicitanții pot depune mai multe cereri pentru proiecte diferite în cadrul unor teme sau priorități tematice diferite.
3. Calendarul concursului
Termenul-limită pentru depunere este 16 aprilie 2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).
|
|
Etape/Termene |
Data și ora sau perioada orientativă |
|
(a) |
Publicarea cererii de propuneri |
15.1.2019 |
|
(b) |
Termenul de depunere a întrebărilor care nu sunt legate de TI |
2.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(c) |
Termenul de răspuns la întrebările care nu sunt legate de TI |
9.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(d) |
Termen de depunere a cererilor |
16.4.2019, ora 17.00 CET |
|
(e) |
Perioada de evaluare |
aprilie-august 2019 |
|
(f) |
Informarea solicitanților |
octombrie 2019 |
|
(g) |
Faza de adaptare pentru primirea grantului |
octombrie 2019-ianuarie 2020 |
|
(h) |
Semnarea acordului de grant |
< ianuarie 2020 |
|
(i) |
Data începerii acțiunii |
> 1.1.2020 |
4. Bugetul disponibil
Bugetul total alocat pentru cofinanțarea acțiunilor în temeiul prezentei cereri de propuneri este estimat la 86 600 000 EUR. Cuantumurile orientative disponibile per temă sunt indicate în tabelul „Activități eligibile” de la punctul 6.2 de mai jos.
Acest cuantum este condiționat de disponibilitatea creditelor prevăzute în bugetul general al UE pentru 2019, după adoptarea sa de către autoritatea bugetară, sau a creditelor prevăzute în doisprezecimile provizorii.
Chafea își rezervă dreptul de a nu distribui toate fondurile disponibile.
5. Cerințe de admisibilitate
Cererile trebuie trimise cel târziu până la termenul pentru depunerea cererilor menționat în secțiunea 3.
Cererile trebuie depuse online de către coordonator, prin intermediul „Funding and Tenders Portal” (portalul pentru finanțare și oferte) (sistemul de depunere electronică este disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/home).
Nerespectarea cerințelor de mai sus duce la respingerea cererii.
Deși propunerile pot fi depuse în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, solicitanții sunt încurajați să își depună propunerile în limba engleză, pentru a facilita prelucrarea cererilor, inclusiv revizuirea lor de către experți independenți.
În plus, solicitanții trebuie să țină seama de faptul că, în principiu, Chafea va utiliza limba engleză în comunicările sale cu beneficiarii referitoare la urmărirea și la monitorizarea acțiunilor cofinanțate (etapa de gestionare a granturilor).
Pentru a facilita revizuirea propunerilor de către experții independenți care furnizează contribuții tehnice în cadrul evaluării, propunerea trebuie însoțită de o traducere în limba engleză a părții tehnice (partea B) dacă este scrisă într-o altă limbă oficială a UE.
6. Criterii de eligibilitate
6.1. Solicitanți eligibili
Propunerile pot fi depuse numai de persoane juridice sau de alte entități care nu au personalitate juridică în temeiul dreptului național aplicabil, cu condiția ca reprezentanții lor să aibă capacitatea de a-și asuma obligații juridice în numele entității și de a oferi garanții pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii echivalente cu cele oferite de persoanele juridice în conformitate cu articolul 197 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”).
Mai exact, sunt eligibile cererile din partea următoarelor organizații și organisme, menționate la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014:
|
(i) |
organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru și reprezentative pentru sectorul sau sectoarele în cauză în statul membru respectiv, în special organizațiile interprofesionale menționate la articolul 157 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și grupurile definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7), cu condiția să fie reprezentative pentru denumirea protejată în temeiul celui din urmă regulament, care face obiectul programului respectiv; |
|
(ii) |
organizații profesionale sau interprofesionale din Uniune reprezentative pentru sectorul sau sectoarele relevante la nivelul Uniunii; |
|
(iii) |
organizații de producători sau asociații de organizații de producători, menționate la articolele 152 și 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care au fost recunoscute de un stat membru; sau |
|
(iv) |
organisme din sectorul agroalimentar care au ca obiectiv și activitate acțiunile de informare și de promovare pentru produsele agricole și care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească o misiune de serviciu public în acest sector, definită în mod clar; aceste organisme trebuie să fie deja stabilite în mod legal în statul membru respectiv cu cel puțin doi ani înainte de data lansării cererii de propuneri menționate la articolul 8 alineatul (2). |
Organizațiile care formulează propuneri menționate mai sus pot depune o propunere cu condiția să fie reprezentative pentru sectorul sau produsul vizat de propunere, conform condițiilor prevăzute la articolul 1 alineatul (1) sau (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829, și anume:
|
(i) |
organizațiile profesionale sau, respectiv, interprofesionale stabilite într-un stat membru sau la nivelul Uniunii, menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, sunt considerate a fi reprezentative pentru sectorul vizat de program:
|
|
(ii) |
un grup, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 și menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerat reprezentativ pentru denumirea protejată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 și vizată de program dacă grupul reprezintă cel puțin 50 % din volumul sau din valoarea producției comercializabile a produsului (produselor) cu denumire protejată; |
|
(iii) |
o organizație de producători sau o asociație de organizații de producători, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este considerată reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul vizat(e) de program dacă este recunoscută de statul membru în cauză în conformitate cu articolul 154 sau articolul 156 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 sau cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013; |
|
(iv) |
un organism din sectorul agroalimentar, astfel cum se menționează la articolul 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, este reprezentativ pentru sectorul (sectoarele) vizat(e) de program dacă printre membrii săi se numără reprezentanți ai sectorului sau produsului (produselor) respectiv(e). |
Prin derogare de la punctele (i) și (ii) de mai sus, se pot accepta praguri mai mici dacă organizația care formulează propunerea demonstrează în propunerea prezentată că există circumstanțe specifice, incluzând dovezi privind structura pieței, care ar justifica tratarea organizației care formulează propunerea ca fiind reprezentativă pentru produsul (produsele) sau sectorul în cauză.
Propunerile trebuie depuse de:
|
(a) |
cel puțin două dintre organizațiile menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (a), (c) sau (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, care să provină din cel puțin două state membre; sau |
|
(b) |
una sau mai multe organizații din Uniune menționate la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. |
Sunt eligibile numai cererile unor entități stabilite în state membre ale UE.
|
Pentru solicitanții britanici: Rețineți că trebuie respectate criteriile de eligibilitate pentru întreaga durată a grantului. Dacă Regatul Unit se retrage din UE în perioada de acordare a grantului fără a încheia un acord cu UE prin care să se asigure, în special, că solicitanții britanici continuă să fie eligibili, veți înceta să mai primiți finanțare din partea UE (chiar dacă veți continua, în măsura în care va fi posibil, să participați) sau vi se va solicita să abandonați proiectul în temeiul articolului 34.3 din acordul de grant. |
Entități neeligibile: solicitanții care primesc deja finanțare din partea Uniunii pentru aceleași acțiuni de informare și promovare care fac parte din propunerea (propunerile) lor nu sunt eligibili pentru finanțare din partea Uniunii pentru acțiunile respective în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1144/2014.
Pentru evaluarea eligibilității solicitanților, sunt necesare următoarele documente justificative:
|
— |
entitate privată: extras din Monitorul Oficial, copie a statutului sau extras din registrul comerțului sau din registrul asociațiilor; |
|
— |
entitate publică: copie a rezoluției sau a deciziei prin care se înființează compania publică sau un alt document oficial de înființare a entității de drept public; |
|
— |
entități fără personalitate juridică: documente care dovedesc că reprezentantul (reprezentanții) lor au capacitatea de a-și asuma obligații juridice în numele lor; |
|
— |
În plus, toți solicitanții trebuie să trimită documentația relevantă care dovedește că solicitantul îndeplinește criteriile de reprezentativitate prevăzute la articolul 1 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1829. |
6.2. Acțiuni și activități eligibile
Propunerile trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate enumerate în anexa III din Programul anual de lucru, și anume:
|
(a) |
propunerile pot viza doar produsele și sistemele enumerate la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014; |
|
(b) |
propunerile respectă legislația Uniunii care reglementează produsele în cauză și comercializarea acestora și au o dimensiune europeană; |
|
(c) |
propunerile pentru piața internă, vizând unul sau mai multe dintre sistemele menționate la articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, se concentrează asupra sistemului (acestor sisteme) în mesajul lor principal privind Uniunea. Atunci când, în programul respectiv, unul sau mai multe produse ilustrează sistemul (sistemele) în cauză, acesta/acestea se prezintă sub forma unui mesaj secundar în raport cu mesajul principal privind Uniunea; |
|
(d) |
dacă un mesaj transmis de un program multinațional se referă la informații privind impactul asupra sănătății, propunerile trebuie:
|
|
(e) |
dacă include menționarea originii sau a unor mărci, propunerea respectă normele menționate în capitolul II din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831. |
|
Pentru solicitanții care prezintă propuneri ce vizează Regatul Unit: rețineți că retragerea Regatului Unit din UE poate duce la schimbări în ceea ce privește punerea în aplicare a programelor. |
În scopul evaluării eligibilității activităților planificate, trebuie furnizate următoarele informații:
|
— |
propunerile care se referă la sisteme naționale de calitate trebuie să furnizeze documentație sau o trimitere la surse disponibile public care demonstrează că sistemul de calitate este recunoscut de statul membru; |
|
— |
propunerile care vizează piața internă și transmit un mesaj privind practicile alimentare adecvate sau consumul responsabil de alcool trebuie să descrie modul în care programul propus și mesajul (mesajele) sale sunt în conformitate cu normele naționale relevante în domeniul sănătății publice în statul membru în care se va desfășura programul. Justificarea trebuie să includă trimiteri sau documentație în susținerea celor afirmate. |
În plus, o propunere trebuie să se încadreze și într-una dintre prioritățile tematice enumerate în Programul anual de lucru pentru 2019 pentru programele multinaționale. Mai jos sunt prezentate extrase din Programul anual de lucru pentru 2019 care detaliază cele cinci teme pentru care pot fi depuse cereri. Textul descrie tema, cuantumul aferent prevăzut, obiectivele și rezultatele preconizate.
Acțiuni în cadrul priorității tematice 3: programe multinaționale pe piața internă
|
Teme |
Cuantum total prevăzut |
Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate |
||||||||
|
Tema A Programe de informare și promovare care vizează creșterea gradului de conștientizare și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la articolul 5 alineatul (4) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 |
32 800 000 EUR |
Obiectivul este creșterea gradului de conștientizare și de recunoaștere a sistemelor de calitate ale Uniunii, și anume:
Unul dintre rezultatele așteptate este creșterea nivelurilor de recunoaștere a logoului asociat cu sistemele de calitate ale Uniunii de către consumatorii europeni. Conform unui studiu special Eurobarometru (nr. 473), doar 18 % dintre consumatorii europeni recunosc logoul produselor care beneficiază de o denumire de origine protejată (DOP) sau de o indicație geografică protejată (IGP) și 15 % pentru specialitatea tradițională garantată, acestea fiind principalele scheme de calitate ale Uniunii. Deși gradul de conștientizare a logoului „agricultură ecologică” a crescut cu patru puncte din 2015, doar 27 % dintre consumatorii europeni recunosc logoul UE respectiv. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune înregistrate într-un sistem de calitate, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață. |
||||||||
|
sau: Programe de informare și promovare de evidențiere a caracteristicilor specifice ale metodelor agricole din Uniune, a caracteristicilor produselor agroalimentare europene și a sistemelor de calitate menționate la articolul 5 alineatul (4) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 |
|
Obiectivul este evidențierea cel puțin a uneia dintre caracteristicile specifice ale metodelor de producție agricolă din Uniune, în special în ceea ce privește siguranța alimentară, trasabilitatea, autenticitatea, etichetarea, aspectele nutriționale și legate de sănătate (inclusiv practicile alimentare adecvate și consumul responsabil de băuturi alcoolice eligibile), bunăstarea animalelor, respectul pentru mediu și sustenabilitatea, precum și a caracteristicilor produselor agricole și alimentare, în special în ceea ce privește calitatea, gustul ori diversitatea lor sau tradițiile asociate acestora. Impactul preconizat este creșterea nivelului de conștientizare în rândul consumatorilor privind meritele produselor agricole din Uniune, precum și creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață. |
||||||||
|
Tema B Programe de informare și promovare care vizează creșterea consumului de fructe și legume proaspete pe piața internă în contextul unor practici alimentare corecte și echilibrate (*1) Produsele eligibile în cadrul acestei teme sunt cele enumerate în partea IX din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
8 000 000 EUR |
Comisia se angajează să promoveze practici alimentare adecvate, în conformitate cu Cartea albă a Comisiei Europene cu privire la o strategie privind problemele de sănătate legate de nutriție, excesul de greutate și obezitate (10). Acțiunile trebuie să evidențieze beneficiile consumului de fructe și legume proaspete în cadrul unei diete echilibrate. Mesajele s-ar putea axa în special pe: încercarea de a consuma zilnic cel puțin 5 porții dintr-o varietate de fructe și legume; locul fructelor și legumelor în piramida alimentară, impactul benefic asupra sănătății etc. Obiectivul este creșterea consumului de fructe și legume proaspete din UE prin informarea consumatorilor asupra practicilor alimentare corecte și echilibrate. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață. |
||||||||
|
Tema C Programe de informare și promovare destinate să evidențieze aspectul durabil al producției de orez (*2) Produsele eligibile în cadrul acestei teme sunt cele definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, partea II. |
2 500 000 EUR |
Obiectivul este acela de a evidenția aspectul durabil al sectorului orezului. Producția de orez în Europa are o dimensiune de mediu specială, fiind în centrul conservării anumitor zone umede. Cultivarea orezului este o practică sensibilă și specifică la nivel european, deoarece orezul este produs în zone în care există puține alternative în materie de culturi. Conservarea și ameliorarea mediului contribuie la sustenabilitatea regiunilor producătoare de orez, jucând un rol activ în menținerea zonelor rurale, protejarea naturii și conservarea biodiversității. Acțiunile trebuie să evidențieze viabilitatea ecologică a producției, subliniind rolul lor benefic pentru acțiunea în domeniul climei și pentru mediu. Acțiunile vor viza, de exemplu, modul în care produsul (produsele) promovat(e) și metoda (metodele) de producție contribuie la: atenuarea schimbărilor climatice (de exemplu, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră) și/sau adaptarea la acestea; biodiversitate, conservarea și utilizarea durabilă (de exemplu, peisajul, resursele genetice); gestionarea durabilă a apei (de exemplu, eficiența utilizării apei, reducerea concentrației de nutrienți sau de pesticide); gestionarea durabilă a solului (de exemplu, controlul eroziunii, bilanțul nutrienților, prevenirea acidificării, salinizării). De asemenea, acțiunile pot evidenția rolul producției de orez în asigurarea de locuri de muncă în zonele rurale. Impactul final preconizat este creșterea nivelului de conștientizare în rândul consumatorilor europeni cu privire la calitățile produselor agricole din Uniune, precum și creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață. |
Acțiuni în cadrul priorității tematice 4: programe multinaționale în țările terțe
Solicitanții pot avea în vedere posibilitatea de a se orienta către cele mai încurajatoare piețe identificate în secțiunea 1.2.1 a Programului anual de lucru.
|
Teme |
Cuantum total prevăzut |
Prioritățile anului, obiectivele urmărite și rezultatele preconizate |
|
Tema D Programe de informare și promovare care vizează orice țară terță |
38 300 000 EUR |
Programele de informare și promovare vizează una sau mai multe țări terțe. Obiectivele acestor programe trebuie să fie în conformitate cu obiectivele generale și specifice prevăzute la articolele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014. Impactul final preconizat este creșterea competitivității și a consumului de produse agroalimentare din Uniune, creșterea renumelui acestora și creșterea cotei lor de piață în aceste țări vizate. |
|
Tema E Programe de informare și promovare pentru carne de vită și/sau mânzat care vizează orice țară terță (*3) Produsele eligibile în cadrul acestei teme sunt cele enumerate în partea XV din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. |
5 000 000 EUR |
Obiectivul este de a consolida sau dezvolta noi piețe în sectorul cărnii de vită și mânzat. Producătorii europeni de carne de vită/mânzat se confruntă cu scăderea consumului și cu presiunea comercială din partea concurenților, în timp ce există perspective de export către țări terțe. Impactul final preconizat este de a crește competitivitatea și consumul de carne de vită și/sau de mânzat a Uniunii, creșterea vizibilității lor și creșterea cotei lor de piață în țările terțe vizate. |
Tipuri de activități eligibile
Acțiunile de promovare și informare pot consta mai ales în următoarele activități eligibile în cadrul prezentei cereri de propuneri:
|
1. |
Gestionarea proiectului |
|
2. |
Relații publice
|
|
3. |
Site, platforme de comunicare socială
|
|
4. |
Publicitate
|
|
5. |
Instrumente de comunicare
|
|
6. |
Evenimente
|
|
7. |
Promovare la punctul de desfacere
|
|
Degustările și distribuția eșantioanelor nu sunt permise în contextul campaniilor privind consumul responsabil de alcool derulate pe piața internă; aceste activități sunt totuși acceptabile câtă vreme sprijină sau contribuie la asigurarea de măsuri de informare privind sistemele de calitate și metoda de producție ecologică. |
Perioada de punere în aplicare
Acțiunea cofinanțată (programe de informare/promovare) se implementează pe parcursul unei perioade de cel puțin un an, dar de cel mult trei ani.
Propunerile trebuie să specifice durata acțiunii.
7. Criterii de excludere (11)
7.1. Excluderea de la participare
Vor fi excluși de la participarea la cererea de propuneri solicitanții care se află în oricare dintre situațiile de excludere:
|
(a) |
solicitantul este în stare de faliment, în situație de insolvență sau de lichidare, activele sale sunt administrate de un lichidator sau de o instanță, se află în stare de concordat preventiv, de suspendare a activității sau în orice altă situație similară care rezultă în urma unei proceduri similare prevăzute în legislația sau în reglementările EU naționale; |
|
(b) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că solicitantul nu și-a respectat obligațiile de plată a impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale în conformitate cu legislația aplicabilă; |
|
(c) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau o decizie administrativă definitivă că solicitantul se face vinovat de abatere profesională gravă deoarece a încălcat legile sau regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte solicitantul sau deoarece se face vinovat de orice intenție frauduloasă sau neglijență gravă, inclusiv, în special, oricare dintre următoarele:
|
|
(d) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă că solicitantul se face vinovat de una dintre următoarele:
|
|
(e) |
solicitantul prezintă deficiențe grave în respectarea principalelor obligații în executarea unui contract, a unui acord de grant sau a unei decizii de grant finanțat din bugetul Uniunii, ceea ce a dus la rezilierea anticipată a acestuia sau la aplicarea de clauze penale sau alte sancțiuni contractuale sau care au fost descoperite în urma verificărilor, auditurilor și anchetelor unui ordonator de credite, ale OLAF sau ale Curții de Conturi; |
|
(f) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau o decizie administrativă definitivă că solicitantul a comis nereguli, în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (18); |
|
(g) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că solicitantul a creat o entitate aflată într-o jurisdicție diferită, cu intenția de a eluda obligațiile fiscale, sociale sau orice alte obligații legale cu aplicare obligatorie în jurisdicția de care aparține sediul său social, administrația centrală sau sediul principal al activității; |
|
(h) |
s-a stabilit printr-o hotărâre definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că entitatea a fost creată cu intenția menționată la litera (g); |
|
(i) |
pentru situațiile menționate la literele (c)-(h) de mai sus, solicitantul face obiectul:
|
7.2. Excluderea de la atribuire
Solicitanții vor fi excluși de la atribuirea cofinanțării dacă, pe parcursul procedurii de atribuire, se încadrează într-una dintre situațiile descrise la articolul 141 din Regulamentul financiar (19):
|
(a) |
se află într-o situație de excludere stabilită în conformitate cu articolul 136 din Regulamentul financiar; |
|
(b) |
au falsificat informațiile solicitate drept condiție pentru participarea la procedură sau nu au furnizat respectivele informații pe parcursul procedurii de atribuire a grantului; |
|
(c) |
au fost implicați anterior în pregătirea documentelor utilizate în procedura de atribuire, în cazul în care aceasta conduce la o încălcare a principiului egalității de tratament, inclusiv la o denaturare a concurenței care nu poate fi remediată în alt mod. |
Pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor de excludere, coordonatorul trebuie să bifeze căsuța relevantă atunci când depune cererea online. Dacă sunt selectați pentru cofinanțare, toți beneficiarii (în cazul unui grant pentru mai muți beneficiari) trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere prin care să certifice că nu se află într-una din situațiile menționate la articolul 136 alineatul (1), articolul 136 alineatul (2) și la articolele 141 și 142 din Regulamentul financiar. Solicitanții trebuie să urmeze instrucțiunile de pe portalul pentru finanțare și oferte.
8. Criterii de selecție
8.1. Capacitatea financiară
Solicitanții trebuie să aibă surse de finanțare stabile și suficiente pentru a-și menține activitatea pe întreaga perioadă de punere în aplicare a acțiunii și pentru a participa la finanțarea acesteia.
Capacitatea financiară a tuturor solicitanților va fi evaluată în conformitate cu cerințele prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046. Această evaluare nu se va efectua dacă:
|
— |
solicitantul este un organism public; |
|
— |
contribuția din partea UE cerută de solicitant este ≤ 60 000 EUR. |
Documentele justificative care vor fi solicitate pentru evaluarea capacității financiare includ:
|
— |
contul de profit și pierdere și bilanțul pentru ultimul exercițiu financiar pentru care au fost închise conturile; |
|
— |
în cazul entităților nou create, planul de afaceri ar putea înlocui documentele menționate mai sus. |
În plus, în cazul unui coordonator sau al unui alt beneficiar care solicită o contribuție din partea UE de ≥ 750 000 EUR (prag aplicabil per beneficiar):
|
— |
un raport de audit întocmit de un auditor extern autorizat, care să certifice conturile din ultimul exercițiu financiar disponibil. Această dispoziție nu se aplică organismelor publice. |
Evaluarea capacității financiare a solicitanților se va realiza prin intermediul portalului pentru finanțare și oferte.
8.2. Capacitatea operațională
Solicitanții trebuie să aibă calificările profesionale corespunzătoare pentru a finaliza acțiunile propuse.
Solicitanții trebuie să demonstreze că cel puțin o persoană fizică care lucrează în baza unui contract de muncă cu solicitantul sau căreia i-a fost alocată acțiunea pe baza unui act de numire echivalent, a detașării contra plată sau pe baza altor tipuri de contracte directe (de exemplu, acoperirea prestării de servicii) va fi numită coordonator de proiect. Coordonatorul de proiect trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență în managementul de proiect. Ca dovadă, trebuie furnizate următoarele informații în anexa „CV-uri”:
|
— |
CV-ul (calificări și experiență profesională) al persoanei care răspunde în principal de gestionarea și punerea în aplicare a acțiunii propuse (20). |
De asemenea, trebuie furnizate următoarele informații în anexa „Informații suplimentare”:
|
— |
raportul de activitate al organizației (organizațiilor) care formulează propunerea sau o descriere a activităților desfășurate în legătură cu activitățile eligibile pentru cofinanțare descrise la punctul 6 (de mai sus). |
9. Criterii de atribuire
Partea B a cererii servește la evaluarea propunerii în raport cu criteriile de atribuire.
Cererile trebuie să propună o structură de gestionare eficientă și să ofere o descriere clară și precisă a strategiei și a rezultatelor preconizate.
Conținutul fiecărei propuneri va fi evaluat în raport cu următoarele criterii și subcriterii:
|
Criterii |
Puncte maxime |
Prag |
||
|
20 |
14 |
||
|
40 |
24 |
||
|
10 |
6 |
||
|
30 |
18 |
||
|
TOTAL |
100 |
62 |
Propunerile care se încadrează sub pragul total și/sau sub pragurile individuale anunțate mai sus se resping.
La evaluarea fiecăruia dintre criteriile de atribuire principale se ține seama de următoarele subcriterii:
|
1. |
Dimensiunea europeană:
|
|
2. |
Calitatea propunerii tehnice:
|
|
3. |
Calitatea gestionării proiectului:
|
|
4. |
Bugetul și raportul cost-eficacitate:
|
În urma evaluării, toate propunerile eligibile sunt plasate în clasament în funcție de numărul total de puncte atribuite. Contribuțiile financiare sunt acordate propunerilor cu cel mai bun punctaj, în funcție de bugetul disponibil.
Se elaborează un clasament separat pentru fiecare dintre temele prioritare enumerate în secțiunea 6.2 a prezentei cereri de propuneri.
Dacă la limita plafonului bugetar disponibil există două sau mai multe propuneri cu același număr de puncte în același clasament, se acordă prioritate propunerii (propunerilor) care permit(e) cea mai mare diversificare din punct de vedere al produselor sau al piețelor vizate. Mai exact, între două propuneri cu punctaj egal, Comisia o selectează mai întâi pe cea al cărei conținut (în primul rând în ceea ce privește produsele, în al doilea rând în ceea ce privește piața vizată) nu este încă reprezentat în propunerile cu punctaj superior. Dacă nu se poate aplica acest criteriu pentru diferenția propunerile, Comisia selectează mai întâi programul care a obținut cel mai mare punctaj pentru criteriul de acordare individual. Aceasta compară punctajele pentru „Dimensiunea europeană”, apoi pentru „Calitatea propunerii tehnice” și, la final, pentru „Buget și raport cost-eficacitate”.
Dacă pentru o temă dată nu există suficiente propuneri în clasament care să epuizeze întregul cuantum prevăzut, cuantumul rămas poate fi realocat altor teme, conform următorului criteriu:
|
— |
cuantumul total rămas prevăzut pentru cele cinci teme fuzionează și se atribuie proiectelor cu cel mai mare punctaj de calitate, indiferent de tema pentru care s-a solicitat finanțare. |
Ordinea din clasament va fi urmată strict.
10. Angajamente juridice
Coordonatorii propunerilor incluse în lista pentru finanțare vor fi invitați să se implice în etapa de adaptare care precedă semnarea acordului de grant; adaptarea se va realiza prin intermediul unui sistem online de pregătire a granturilor (SYGMA). Dacă această etapă se va încheia cu succes, rezultatul va fi semnarea unui acord de grant întocmit în moneda euro și detaliind condițiile și nivelul finanțării.
Acordul de grant trebuie semnat electronic, întâi de către coordonator, în numele consorțiului, apoi de Chafea. Toți cobeneficiarii trebuie să adere la acordul de grant, semnând electronic formularul de aderare la grant.
11. Dispoziții financiare
Regulamentul financiar (21) definește normele aplicabile implementării programelor multinaționale.
11.1. Principii generale aplicabile granturilor (22)
|
(a) |
Atribuire necumulativă O acțiune poate beneficia de un singur grant din bugetul Uniunii Europene. Bugetul Uniunii Europene nu va finanța, sub nicio formă, aceleași costuri de două ori. Solicitanții indică sursele și cuantumurile finanțării din partea Uniunii primite sau solicitate pentru aceeași acțiune sau o parte a acțiunii ori pentru funcționarea lor (granturi de funcționare), precum și orice altă finanțare primită sau solicitată pentru aceeași acțiune. |
|
(b) |
Neretroactivitate Nu pot fi acordate granturi retroactiv pentru acțiuni deja finalizate. Pentru o acțiune care a fost deja demarată, se poate acorda un grant doar în cazul în care solicitantul poate demonstra necesitatea începerii acțiunii înainte de semnarea acordului de grant. În astfel de situații, nu sunt eligibile pentru finanțare costurile care au fost suportate înainte de data depunerii cererii de grant. |
|
(c) |
Principiul cofinanțării Cofinanțarea se referă la faptul că resursele necesare punerii în aplicare a acțiunii nu sunt acoperite în totalitate de grantul acordat de UE. Celelalte cheltuieli sunt exclusiv în sarcina organizației care formulează propuneri. Contribuțiile financiare acordate unui beneficiar de către membrii acestuia, în mod specific pentru a fi utilizate în vederea costurilor care sunt eligibile în cadrul acțiunii, sunt permise și vor fi considerate drept venituri. |
11.2. Buget echilibrat
Bugetul estimat al acțiunii trebuie prezentat în partea A a formularului de cerere și trebuie să fie echilibrat în privința cheltuielilor și veniturilor.
Bugetul trebuie întocmit în moneda euro.
Solicitanții care preconizează că moneda în care vor fi suportate costurile nu este euro sunt invitați să utilizeze cursul de schimb valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:
http://ec.europa.eu/budget/contracts_grants/info_contracts/inforeuro/inforeuro_en.cfm
11.3. Contracte de executare/subcontractare
Dacă pentru punerea în aplicare a acțiunii este necesară atribuirea unor contracte de achiziții (contracte de executare), beneficiarul trebuie să atribuie contractul ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic sau oferta cu cel mai mic preț (în funcție de caz), evitând conflictele de interese (23).
Beneficiarul are obligația să prezinte cu exactitate documentele corespunzătoare în cadrul procedurii de ofertare și să păstreze documentele pentru un eventual audit.
Dacă este un organism de drept public în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (24), organizația care formulează propuneri trebuie să selecteze subcontractanții în conformitate cu legislația națională de transpunere a directivei menționate.
Subcontractarea, mai exact externalizarea unor sarcini sau activități specifice care fac parte din acțiunea descrisă în propunere, trebuie să respecte condițiile aplicabile oricărui contract de executare (în conformitate cu cele prevăzute mai sus), precum și următoarele condiții suplimentare:
|
— |
subcontractarea trebuie să fie justificată, având în vedere natura acțiunii și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acesteia; |
|
— |
sarcinile esențiale ale acțiunilor (și anume, coordonarea tehnică și financiară a acțiunii și gestionarea strategiei) nu pot fi nici subcontractate, nici delegate; |
|
— |
costurile estimate ale subcontractării trebuie indicate în mod clar în părțile tehnice și financiare ale propunerii; |
|
— |
orice recurgere la subcontractare, dacă nu este prevăzută în descrierea acțiunii, este comunicată de către beneficiar și este aprobată de Chafea. Chafea o poate aproba:
|
|
— |
beneficiarii se asigură că anumite condiții aplicabile beneficiarilor, enumerate în acordul de grant (de exemplu, vizibilitatea, confidențialitatea etc.) sunt aplicabile, de asemenea, subcontractanților. |
De asemenea, subcontractele pot fi atribuite unor entități care au o legătură structurală cu beneficiarul, dar numai dacă prețul este limitat la costurile suportate efectiv de către entitate (deci fără nicio marjă de profit).
Sarcinile care trebuie îndeplinite de entitățile respective trebuie indicate în mod clar în partea tehnică a propunerii.
11.4. Forme de finanțare, costuri eligibile și neeligibile
Cofinanțarea ia forma rambursării unei proporții specificate din costurile eligibile suportate efectiv și va cuprinde, de asemenea, o rată forfetară care să acopere costurile indirecte (egale cu 4 % din costurile eligibile cu personalul) legate de punerea în aplicare a acțiunii (25).
— Cuantumul maxim solicitat
Grantul din partea UE este limitat la următoarea rată maximă de cofinanțare:
|
— |
în cazul programelor multinaționale pe piața internă și în țările terțe: 80 % din costurile eligibile ale programului; |
|
— |
în cazul solicitanților stabiliți în state membre care primeau la 1 ianuarie 2014 sau primesc ulterior acestei date asistență financiară în conformitate cu articolele 136 și 143 din TFUE (26), procentajul este de 85 %. |
Aceste procente se aplică acordurilor de grant semnate de Chafea înaintea datei de la care statul membru în cauză nu mai primește o astfel de asistență financiară.
Prin urmare, o parte din cheltuielile eligibile totale introduse în bugetul estimativ trebuie să fie finanțată din alte surse decât grantul acordat de UE (principiul cofinanțării).
— Costuri eligibile
Costurile eligibile sunt suportate efectiv de beneficiarul grantului și îndeplinesc toate criteriile indicate la articolul 6 din acordul de grant.
|
— |
Costurile eligibile (directe și indirecte) sunt indicate în acordul de grant [a se vedea articolul 6 alineatele (1) și (2)]. |
|
— |
Costurile neeligibile sunt indicate în acordul de grant [a se vedea articolul 6 alineatul (4)]. |
— Calcularea cuantumului final al grantului
Cuantumul final al grantului se calculează după finalizarea programului, la momentul aprobării cererii de plată.
„Cuantumul final al grantului” depinde de măsura reală în care programul este pus în aplicare în conformitate cu termenii și condițiile acordului de grant.
Acest cuantum este calculat de Chafea, atunci când se efectuează plata soldului, cu parcurgerea următoarelor etape:
|
1. |
aplicarea ratei de rambursare la costurile eligibile; |
|
2. |
limitarea la cuantumul maxim al grantului; |
|
3. |
reducerea rezultată din regula de nonprofit; |
|
4. |
reducerea rezultată din punerea în aplicare necorespunzătoare sau din încălcarea altor obligații. |
Este posibil ca granturile din partea UE să nu aibă drept scop sau efect producerea de profit în cadrul acțiunii. „Profitul” este definit ca excedentul sumei obținute în urma etapelor 1 și 2 plus veniturile totale ale acțiunii, față de costurile eligibile totale ale acțiunii.
În acest sens, în cazul înregistrării unui profit, Chafea are dreptul de a recupera procentajul de profit corespunzător contribuției UE la costurile eligibile suportate efectiv de către beneficiar(i) în scopul desfășurării acțiunii. Un partener (coordonator sau alt beneficiar) care solicită o contribuție din partea UE ≤ 60 000 EUR este scutit de această prevedere.
11.5. Modalități de plată
O plată de prefinanțare care corespunde cu 20 % din cuantumul grantului va fi transferată coordonatorului în conformitate cu condițiile prevăzute în acordul de grant [articolul 16 alineatul (2)].
Coordonatorul va primi plata intermediară (plățile intermediare) în conformitate cu condițiile prevăzute în acordul de grant [articolul 16 alineatul (3)]. Scopul plății (plăților) intermediare este rambursarea costurilor eligibile suportate pentru punerea în aplicare a programului în perioada (perioadele) de raportare corespunzătoare.
Cuantumul total al prefinanțării și al plății (plăților) intermediare nu depășește 90 % din cuantumul maxim al grantului.
Chafea va stabili cuantumul plății soldului pe baza calculării cuantumului final al grantului și în conformitate cu condițiile prevăzute în acordul de grant.
În cazul în care cuantumul total al plăților anterioare este mai mare decât cuantumul final al grantului, plata soldului ia forma unei recuperări.
11.6. Garanția pentru prefinanțare
În eventualitatea în care capacitatea financiară a solicitantului nu este satisfăcătoare, se poate solicita o garanție pentru prefinanțare în cuantum de până la plata de prefinanțare, pentru a se limita riscurile financiare legate de plata prefinanțării.
Dacă este solicitată, garanția financiară, în EUR, trebuie furnizată de o bancă sau de o instituție financiară aprobată, stabilită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene. Cuantumurile blocate în conturi bancare nu sunt acceptate drept garanții financiare.
Garanția poate fi înlocuită de o garanție personală și solidară depusă de o parte terță sau printr-o garanție solidară a beneficiarilor acțiunii care sunt părți la același acord de grant.
Garantul trebuie să fie garant la prima solicitare și nu poate solicita Chafea să înainteze mai întâi acțiuni împotriva debitorului principal (mai exact, a beneficiarului în cauză).
Garanția pentru prefinanțare rămâne în vigoare în mod explicit până la plata soldului și, dacă plata soldului ia forma recuperării, timp de trei luni după notificarea notei de debit către un beneficiar.
Nu se vor solicita garanții pentru un beneficiar care primește o contribuție din partea UE ≤ 60 000 EUR (granturi cu valoare mică).
12. Publicitate
12.1. De către beneficiari
Beneficiarii trebuie să menționeze în mod clar contribuția Uniunii Europene la toate activitățile pentru care este folosit grantul.
În acest sens, beneficiarii au obligația de a pune în evidență denumirea și emblema Uniunii Europene în toate publicațiile, posterele, programele și alte produse realizate în cadrul proiectului cofinanțat.
Normele privind reproducerea grafică a emblemei europene se găsesc în Ghidul stilistic interinstituțional (27).
În plus, toate materialele vizuale produse în cadrul unui program de promovare cofinanțat de Uniunea Europeană trebuie să poarte semnătura „Enjoy, it’s from Europe”.
Indicațiile referitoare la utilizarea semnăturii, precum și toate fișierele grafice pot fi descărcate de pe pagina privind promovarea a site-ului Europa (28).
În sfârșit, toate materialele scrise, și anume broșurile, afișele, fluturașii, bannerele, panourile, publicitatea sub formă tipărită, articolele de ziar, paginile web (cu excepția obiectelor mici) trebuie să includă o declinare a responsabilității în conformitate cu condițiile detaliate în acordul de grant, prin care să se explice că reprezintă opiniile autorului. Comisia Europeană/Agenția nu acceptă nicio responsabilitate pentru potențialele utilizări ale informațiilor conținute în materialele respective.
12.2. De către Chafea
Toate informațiile cu privire la granturile acordate pe durata unui exercițiu financiar trebuie să fie publicate pe site-ul internet al Chafea cel târziu la data de 30 iunie a anului care urmează exercițiului financiar în care au fost acordate granturile.
Chafea va publica următoarele informații:
|
— |
numele beneficiarului (entitate juridică); |
|
— |
adresa beneficiarului când acesta este o persoană juridică, regiunea când beneficiarul este o persoană fizică, astfel cum este definită la nivelul NUTS 2 (29) dacă el/ea își are domiciliul în UE sau o regiune de nivel echivalent dacă persoana este domiciliată în afara UE; |
|
— |
obiectul grantului; |
|
— |
cuantumul acordat. |
13. Protecția datelor
Răspunsul la o cerere de propuneri implică înregistrarea și prelucrarea datelor cu caracter personal (de exemplu numele, adresele și CV-urile persoanelor care participă la acțiunea cofinanțată). Aceste date vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (30). Cu excepția cazului în care este prevăzut altfel, întrebările și datele cu caracter personal solicitate sunt necesare pentru evaluarea propunerii în conformitate cu specificațiile cererii de propuneri și vor fi prelucrate doar în acest scop de agenția executivă/Comisie sau de către terți care acționează în numele și sub responsabilitatea agenției executive/Comisiei. Persoanele vizate pot fi informate în privința detaliilor suplimentare referitoare la operațiunile de prelucrare, la propriile drepturi și la modul în care acestea pot fi exercitate prin referirea la declarația de confidențialitate publicată pe portalul pentru finanțare și oferte:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/support/legalnotice
și pe site-ul agenției:
http://ec.europa.eu/chafea/about/data_protection.html
Solicitanții sunt invitați să verifice declarația de confidențialitate relevantă la intervale regulate pentru a fi informați corespunzător în privința actualizărilor care ar putea apărea înaintea termenului de depunere a propunerilor sau ulterior. Beneficiarii își asumă obligația juridică de a-și informa personalul în privința operațiunilor de prelucrare relevante care urmează a fi desfășurate de agenție; în acest scop, beneficiarii trebuie să transmită personalului declarațiile de confidențialitate publicate de agenție pe portalul pentru finanțare și oferte, înaintea transmiterii datelor personalului către agenție; datele personale pot fi înregistrate în sistemul de detectare timpurie și de excludere al Comisiei Europene prevăzut la articolele 135 și 142 din Regulamentul financiar al UE, în conformitate cu dispozițiile aplicabile.
14. Procedura de depunere a propunerilor
Propunerile pot fi depuse până la termenul stabilit în secțiunea 3, prin sistemul electronic de depunere a propunerilor, la:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/home
Înainte de depunerea unei propuneri:
|
1. |
Găsiți o cerere de propuneri: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/programmes/agrip |
|
2. |
Creați un cont pentru a depune o propunere: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/beneficiary-register |
|
3. |
Înregistrați toți partenerii prin intermediul registrului beneficiarilor: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/beneficiary-register |
Solicitanții vor fi informați în scris cu privire la rezultatele procesului de selecție.
Solicitanții trebuie să respecte numărul maxim de pagini și cerințele de formatare pentru propunerea tehnică (partea B) indicate în sistemul de depunere a propunerilor.
Depunând o propunere, solicitantul acceptă procedurile și condițiile descrise în prezenta cerere de propuneri și în documentele la care face trimitere aceasta.
Nu este permisă nicio modificare a cererii după expirarea termenului de depunere. Totuși, dacă este necesară clarificarea anumitor aspecte sau corectarea unor erori materiale, Comisia/agenția poate contacta solicitantul în acest scop pe parcursul procesului de evaluare (31).
Contacte
Pentru întrebări despre instrumentele de depunere a propunerilor online, vă rugăm să contactați serviciul de asistență informatică instituit în acest scop prin intermediul portalului pentru finanțare și oferte:
https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/support/helpdesks
Pentru întrebări care nu sunt legate de TI, serviciul de asistență al Chafea este disponibil la: CHAFEA-AGRI-CALLS@ec.europa.eu. Termenul de depunere a întrebărilor este 2.4.2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale). Răspunsurile la întrebările relevante vor fi publicate pe site-ul http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html până la 9.4.2019, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale).
Pe site-ul Chafea sunt publicate întrebările frecvente: http://ec.europa.eu/chafea/agri/faq.html
În toată corespondența referitoare la prezenta cerere de propuneri (de exemplu, când se solicită informații sau se depune o cerere), trebuie să se facă în mod clar trimitere la prezenta cerere de propuneri. După alocarea unui număr de identificare a propunerii în sistemul electronic de schimb de date, solicitantul trebuie să utilizeze acest număr în toată corespondența ulterioară.
Documente conexe
|
— |
Ghidul pentru solicitanți cu anexele relevante |
|
— |
Formularul pentru cerere |
|
— |
Model de acord de grant (versiunea cu beneficiar unic și cu beneficiari multipli) |
(1) Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului (JO L 317, 4.11.2014, p. 56).
(2) Regulamentul delegat (UE) 2015/1829 al Comisiei din 23 aprilie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 3).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1831 al Comisiei din 7 octombrie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe (JO L 266, 13.10.2015, p. 14).
(4) Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 14 noiembrie 2018 de adoptare a Programului de lucru pentru 2019 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe, C(2018) 7451.
(5) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).
(6) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
(7) Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO L 343, 14.12.2012, p. 1).
(8) Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).
(9) Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (JO L 404, 30.12.2006, p. 9).
(*1) Propunerile de programe multinaționale privind „fructele și legumele” pentru piața internă sunt eligibile, de asemenea, în cadrul temei A. În acest caz, mesajul propunerilor privind fructele și legumele de la tema A va fi altul decât evidențierea avantajelor consumului de fructe și legume în cadrul unei diete echilibrate [exceptând cazul în care fructele și legumele sunt asociate cu un alt produs (alte produse)].
(*2) Propunerile de programe multinaționale privind orezul pentru piața internă sunt eligibile, de asemenea, în cadrul temei A. În acest caz, pentru a evita suprapunerile, mesajul propunerilor privind de orezul de la tema A va fi altul decât aspectul durabil al producției de orez [exceptând cazul în care orezul este asociat cu un alt produs (alte produse)].
(10) COM(2007) 279 final, 30.5.2007.
(*3) Programe multinaționale pentru carnea de vită și/sau mânzat care vizează țări terțe se aplică sub tema E. Acestea nu se pot aplica în cadrul temei D, cu excepția cazului în care carnea de vită și/sau de mânzat este asociată cu (a) alt (e) alt (e) produs (e).
(11) Articolele 136, 137 și 142 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(12) Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).
(13) Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54).
(14) Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).
(15) Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).
(16) Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, 22.6.2002, p. 3).
(17) Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).
(18) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).
(19) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(20) Solicitanților li se recomandă să depună CV-ul în formatul Europass. Modelul este disponibil la adresa: http://europass.cedefop.europa.eu/
(21) Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(22) Articolul 188 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
(23) Pentru orientări cu privire la procedura competitivă, vă rugăm să consultați următoarea pagină web:
https://ec.europa.eu/chafea/agri/sites/chafea/files/agri-2016-61788-00-00_ro.pdf
(24) Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65).
(25) Solicitantul trebuie să țină seama de faptul că, în cazul în care primește un grant de funcționare, costurile indirecte nu sunt eligibile.
(26) La data publicării prezentei cereri de propuneri: niciunul dintre statele membre nu beneficiază de asistență financiară.
(27) http://publications.europa.eu/code/ro/ro-5000100.htm
(28) http://ec.europa.eu/agriculture/promotion/index_en.htm
(29) JO L 39, 10.2.2007, p. 1.
(30) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(31) Introducere (89) în Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.
PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI
Comisia Europeană
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/40 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9218 – CVC Capital Partners/K3)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2019/C 18/06)
1.
La data de 21 decembrie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
CVC Capital Partners SICAV-FIS S.A. („CVC”) (Luxemburg); |
|
— |
Ahlsell AB („K3”) (Suedia). |
CVC Capital Partners SICAV-FIS S.A. dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Ahlsell AB.
Concentrarea se realizează printr-o ofertă publică anunțată la data de 11 decembrie 2018.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:— în cazul întreprinderii CVC: CVC și/sau filialele sale gestionează fonduri și platforme de investiții;
— în cazul întreprinderii Ahlsell AB (K3): distribuția cu ridicata și cu amănuntul de produse pentru instalații care se încadrează în următoarele categorii: încălzire, ventilare, aer condiționat și instalații sanitare, instalații electrice, unelte și materiale.
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9218 – CVC Capital Partners/K3
Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
|
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
|
Fax +32 22964301 |
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/42 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9130 – Société Générale/Commerzbank EMC Business)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2019/C 18/07)
1.
La data de 7 ianuarie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Société Générale SA („SG”, Franța), care aparține grupului Société Générale; |
|
— |
departamentul „Piețele de acțiuni și materiile prime” (Equity Markets & Commodities business, denumit în continuare „departamentul EMC al Commerzbank”) al Commerzbank AG. |
SG dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Commerzbank EMC Business.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de active și de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
SG este un grup de servicii financiare constituit în temeiul legislației franceze. Este activ la nivel mondial în trei domenii-cheie, și anume, servicii financiare și retail bancar, gestionarea de investiții și efectuarea de investiții la nivel mondial, precum și servicii bancare pentru întreprinderi și servicii bancare de investiții; |
|
— |
departamentul EMC al Commerzbank furnizează, la nivel mondial, servicii de gestionare a unor active de bază și se ocupă de structurarea, emiterea și comercializarea de produse de investiții structurate tranzacționate la bursă și de produse de investiții structurate angro. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9130 – Société Générale/Commerzbank EMC Business
Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
|
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
|
Fax +32 22964301 |
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
|
15.1.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 18/43 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9233 – Fosun International/Tom Tailor)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2019/C 18/08)
1.
La data de 21 decembrie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Fosun International Limited („Fosun International”, China); |
|
— |
Tom Tailor Holding SE („Tom Tailor”, Germania). |
Fosun International dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Tom Tailor.
Concentrarea se realizează prin alte mijloace, legate de reducerea ratelor de participare la adunările anuale ale acționarilor întreprinderii Tom Tailor.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
Fosun face parte dintr-un grup chinez care desfășoară activități economice în următoarele domenii: (i) industria farmaceutică, servicii medicale și sănătate; (ii) turism, agrement, modă și produse de consum; precum și (iii) asigurări, finanțe și investiții; |
|
— |
Tom Tailor este o casă de modă germană care oferă, în principal, articole de îmbrăcăminte clasică și modernă pentru bărbați, femei și copii. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9233 – Fosun International/Tom Tailor
Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
|
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu |
|
Fax +32 22964301 |
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).