Ultimele publicații ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2018/C 352/01)

Ultima publicație

JO C 341, 24.9.2018.

Publicații anterioare

JO C 328, 17.9.2018.

JO C 319, 10.9.2018.

JO C 311, 3.9.2018.

JO C 301, 27.8.2018.

JO C 294, 20.8.2018.

JO C 285, 13.8.2018.

Aceste texte sunt disponibile pe

EUR-Lex: http://eur-lex.europa.eu

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de Primera Instancia no 38 de Barcelona, Tribunal Supremo – Spania) – Banco Santander, SA/Mahamadou Demba, Mercedes Godoy Bonet (C-96/16), Rafael Ramón Escobedo Cortés/Banco de Sabadell SA

(Cauzele conexate C-96/16 și C-94/17) (1)

((Trimitere preliminară - Directiva 93/13/CEE - Clauze abuzive - Domeniu de aplicare - Cesiune de creanță - Contrat de împrumut încheiat cu un consumator - Criterii de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze a acestui contract care stabilește rata dobânzilor moratorii - Consecințele acestui caracter))

(2018/C 352/02)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Juzgado de Primera Instancia no 38 de Barcelona, Tribunal Supremo

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Banco Santander, SA (C-96/16), Rafael Ramón Escobedo Cortés (C-94/17)

Pârâți: Mahamadou Demba, Mercedes Godoy Bonet (C-96/16), Banco de Sabadell SA (C-94/17)

Dispozitivul

1)

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că, pe de o parte, nu este aplicabilă practicii unui profesionist care constă în cesiunea sau în cumpărarea unei creanțe deținute față de un consumator, fără ca posibilitatea unei asemenea cesiuni să fie prevăzută în contractul de împrumut încheiat cu acest consumator, fără ca acesta din urmă să fie informat în prealabil despre respectiva cesiune sau să își dea consimțământul la aceasta și fără a i se acorda acestuia posibilitatea să își răscumpere datoria și, astfel, să o stingă, prin rambursarea către cesionar a prețului pe care acesta l a plătit pentru cesiunea menționată, majorat cu costurile, cu dobânzile și cu cheltuielile de judecată aplicabile. Pe de altă parte, această directivă nu este aplicabilă nici unor dispoziții naționale, precum cele care figurează la articolul 1535 din Código Civil (Codul civil), precum și la articolele 17 și 540 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000, care încadrează o astfel de posibilitate de răscumpărare și care reglementează substituirea cesionarului în drepturile cedentului în procedurile pendinte.

2)

Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie la plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract.

3)

Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia consecința caracterului abuziv al unei clauze nenegociate a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii constă în eliminarea totală a acestor dobânzi, dobânzile obișnuite prevăzute în acest contract continuând să curgă.

---

(1)  JO C 145, 25.4.2016.

JO C 151, 15.5.2017.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León – Spania) – Jorge Luis Colino Sigüenza/Ayuntamiento de Valladolid și alții

(Cauza C-472/16) (1)

([Trimitere preliminară - Directiva 2001/23/CE - Domeniu de aplicare - Articolul 1 alineatul (1) - Transferuri de întreprinderi - Menținerea drepturilor lucrătorilor - Contract de achiziții de servicii având ca obiect administrarea unei academii municipale de muzică - Încetarea activității primului contractant înainte de încheierea anului școlar în curs și desemnarea unui nou contractant la începutul anului școlar următor - Articolul 4 alineatul (1) - Interzicerea concedierilor motivate de un transfer - Excepție - Concedieri care intervin din motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 47])

(2018/C 352/03)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Superior de Justicia de Castilla y León

Părțile din procedura principală

Reclamant: Jorge Luis Colino Sigüenza

Pârâți: Ayuntamiento de Valladolid, In-Pulso Musical SC, Miguel del Real Llorente, Administrador Concursal de Músicos y Escuela SL, Músicos y Escuela SL, Fondo de Garantía Salarial (Fogasa)

Dispozitivul

1)

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități trebuie interpretat în sensul că poate intra în domeniul de aplicare al acestei directive o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care ofertantul câștigător al unui contract de achiziții de servicii privind administrarea unei academii municipale de muzică, căruia administrația locală i-a furnizat toate mijloacele materiale necesare desfășurării acestei activități, pune capăt acesteia cu două luni înainte de încheierea anului școlar în curs, concediind personalul și restituind aceste mijloace materiale administrației locale, care efectuează o nouă licitație numai pentru anul școlar următor și furnizează noului contractant aceleași mijloace materiale.

2)

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în care ofertantul câștigător al unui contract de achiziții de servicii având ca obiect administrarea unei academii municipale de muzică pune capăt acestei activități cu două luni înainte de încheierea anului școlar în curs, concediind personalul, noul contractant preluând activitatea la începutul anului școlar următor, concedierea angajaților a fost efectuată din „motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă” în sensul acestei dispoziții, cu condiția ca împrejurările care au condus la concedierea tuturor lucrătorilor, precum și desemnarea tardivă a unui nou prestator de servicii să nu constituie o măsură deliberată menită să îi priveze pe acești lucrători de drepturile conferite de directiva menționată, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

---

(1)  JO C 441, 28.11.2016.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo – Spania) – Saras Energía SA/Administración del Estado

(Cauza C-561/16) (1)

([Trimitere preliminară - Directiva 2012/27/UE - Articolul 7 alineatele (1), (4) și (9) - Articolul 20 alineatele (4) și (6) - Promovarea eficienței energetice - Schemă de obligații în ceea ce privește eficiența energetică - Alte măsuri de politică - Fondul Național pentru Eficiență Energetică - Instituirea unui asemenea fond ca măsură principală de punere în aplicare a obligațiilor în ceea ce privește eficiența energetică - Obligație de contribuție - Desemnarea părților obligate - Distribuitori de energie și/sau furnizori de energie])

(2018/C 352/04)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Supremo

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Saras Energía SA

Pârâtă: Administración del Estado

Cu participarea: Endesa SA, Endesa Energía SA, Endesa Energía XXI SLU, Viesgo Infraestructuras Energéticas SL, Hidroeléctrica del Cantábrico SAU, Nexus Energía SA, Nexus Renovables SLU, Engie España SL, Villar Mir Energía SL, Energya VM Gestión de Energía SLU, Estaciones de Servicio de Guipúzcoa SA, Acciona Green Energy Developments SLU, Fortia Energía SL

Dispozitivul

1)

Articolele 7 și 20 din Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care stabilește, ca mod principal de îndeplinire a obligațiilor în ceea ce privește eficiența energetică, o schemă de contribuție anuală la un fond național pentru eficiență energetică, cu condiția ca, pe de o parte, această reglementare să garanteze realizarea de economii de energie într-o măsură echivalentă cu schemele de obligații în ceea ce privește eficiența energetică care pot fi instituite în temeiul articolului 7 alineatul (1) din această directivă și, pe de altă parte, ca cerințele prevăzute la articolul 7 alineatele (10) și (11) din directiva menționată să fie respectate, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

2)

Articolul 7 din Directiva 2012/27 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care nu impune obligații în ceea ce privește eficiența energetică decât anumitor întreprinderi determinate din sectorul energiei, cu condiția ca desemnarea acestor întreprinderi ca părți obligate să se bazeze efectiv pe criterii obiective și nediscriminatorii expuse în mod explicit, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

---

(1)  JO C 22, 23.1.2017.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) – Portugalia) – TGE Gas Engineering GmbH – Sucursal em Portugal/Autoridade Tributária e Aduaneira

(Cauza C-16/17) (1)

([Trimitere preliminară - Taxa pe valoarea adăugată (TVA) - Deducerea taxei achitate în amonte - Nașterea și întinderea dreptului de deducere])

(2018/C 352/05)

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD)

Părțile din procedura principală

Reclamantă: TGE Gas Engineering GmbH – Sucursal em Portugal

Pârâtă: Autoridade Tributária e Aduaneira

Dispozitivul

Articolele 167 și 168 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/45/UE a Consiliului din 13 iulie 2010, precum și principiul neutralității trebuie interpretate în sensul că se opun ca administrația fiscală a unui stat membru să considere că o societate care are sediul în alt stat membru, precum și sucursala pe care o deține în primul dintre aceste state constituie două persoane impozabile distincte, pentru motivul că aceste entități dispun, fiecare, de un număr de identificare fiscală, și să refuze, pentru acest motiv, sucursalei dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) în notele de debit emise de un grup de interes economic al cărui membru este societatea respectivă, iar nu sucursala sa.

---

(1)  JO C 104, 3.4.2017.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht – Austria) – VTB Bank (Austria) AG/Finanzmarktaufsichtsbehörde

(Cauza C-52/17) (1)

([Trimitere preliminară - Apropierea legislațiilor - Directiva 2013/36/UE - Articolele 64, 65 și 67 - Regulamentul (UE) nr.o575/2013 - Articolul 395 alineatele (1) și (5) - Supravegherea instituțiilor de credit - Competențe de supraveghere și de sancționare - Limitele expunerilor mari - Reglementare a unui stat membru care prevede impunerea de dobânzi în caz de depășire a limitelor expunerilor mari - Regulamentul (UE) nr. 468/2014 - Articolul 48 - Repartizarea competențelor între Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale - Procedură în materie de supraveghere prudențială inițiată în mod oficial])

(2018/C 352/06)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă: VTB Bank (Austria) AG

Pârâtă: Finanzmarktaufsichtsbehörde

Dispozitivul

1)

Articolul 64 și articolul 65 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, precum și articolul 395 alineatele (1) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale în temeiul căreia, în cazul depășirii limitelor de expunere prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, unei instituții de credit i se impun în mod automat dobânzi de recuperare, chiar dacă aceasta din urmă îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 395 alineatul (5) din regulamentul menționat, care permit unei instituții de credit să depășească limitele respective.

2)

Articolul 48 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene din 16 aprilie 2014 de instituire a cadrului de cooperare la nivelul Mecanismului unic de supraveghere între Banca Centrală Europeană și autoritățile naționale competente și cu autoritățile naționale desemnate („Regulamentul-cadru privind MUS”) trebuie interpretat în sensul că o procedură în materie de supraveghere prudențială nu poate fi considerată inițiată în mod oficial, în sensul acestei dispoziții, nici în cazul în care o instituție de credit raportează autorității naționale de supraveghere depășirea limitelor prevăzute la articolul 395 alineatul (1) din Regulamentul nr. 575/2013, nici în cazul în care această autoritate a adoptat deja o decizie într-o procedură paralelă cu privire la încălcări similare.

---

(1)  JO C 144, 8.5.2017.

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d'État – Franța) – Château du Grand Bois SCI/Établissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer)

(Cauza C-59/17) (1)

([Trimitere preliminară - Agricultură - Piața vitivinicolă - Regulamentul (CE) nr. 555/2008 - Sprijin pentru restructurarea și reconversia podgoriilor - Controale la fața locului inopinate - Atribuțiile funcționarilor responsabili cu controalele - Posibilitatea funcționarilor de a pătrunde pe o exploatație fără să fi obținut acordul producătorului agricol])

(2018/C 352/07)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d'État

Părțile din procedura principală

Recurentă: Château du Grand Bois SCI

Intimat: Établissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer)

Dispozitivul

Articolele 76, 78 și 81 din Regulamentul (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole în ceea ce privește programele de sprijin, comerțul cu țările terțe, potențialul de producție și privind controalele în sectorul vitivinicol trebuie interpretate în sensul că nu autorizează funcționarii care efectuează un control la fața locului să pătrundă pe o exploatație agricolă fără să fi obținut acordul producătorului agricol.

---

(1)  JO C 112, 10.4.2017.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Landesarbeitsgericht Berlin-Brandenburg – Germania) – Miriam Bichat (C-61/17), Daniela Chlubna (C-62/17), Isabelle Walkner (C-72/17)/Aviation Passage Service Berlin GmbH & Co. KG

(Cauze conexate C-61/17, C-62/17 și C-72/17) (1)

([„Trimitere preliminară - Politica socială - Concedieri colective – Directiva 98/59/CE - Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf - Noțiunea «întreprindere care îl controlează pe angajator» - Proceduri de consultare a lucrătorilor - Sarcina probei”])

(2018/C 352/08)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesarbeitsgericht Berlin-Brandenburg

Părțile din procedura principală

Reclamante: Miriam Bichat (C-61/17), Daniela Chlubna (C-62/17), Isabelle Walkner (C-72/17)

Pârâtă: Aviation Passage Service Berlin GmbH & Co. KG

Dispozitivul

Articolul 2 alineatul (4) primul paragraf din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective trebuie să fie interpretat în sensul că noțiunea „întreprindere care îl controlează pe respectivul angajator” vizează orice întreprindere legată de angajatorul menționat prin legături constând în participarea la capitalul social al acestuia sau prin alte legături juridice care îi permit să exercite o influență decisivă în organele decizionale ale angajatorului și să îl constrângă pe acesta să preconizeze sau să efectueze concedieri colective.

---

(1)  JO C 144, 8.5.2017.

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Administration des douanes et droits indirects, Etablissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer)/Hubert Clergeau și alții

(Cauza C-115/17) (1)

([Trimitere preliminară - Regulamentul (CEE) nr. 1964/82 - Declarații false sau fraude pentru obținerea unor restituiri speciale la export pentru unele tranșe de carne de bovine dezosată - Modificare a Regulamentului nr. 1964/82 prin care se extinde beneficiul restituirilor speciale la export - Principiul retroactivității legii penale mai favorabile - Articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene])

(2018/C 352/09)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Reclamanți: Administration des douanes et droits indirects, Etablissement national des produits de l'agriculture et de la mer (FranceAgriMer)

Pârâți: Hubert Clergeau, Jean-Luc Labrousse, Jean-Jacques Berthellemy, Alain Bouchet, Jean-Pierre Dubois, Marcel Géry, Jean-Paul Matrat, Jean-Pierre Paziot, Patrice Raillot

Dispozitivul

Principiul retroactivității legii penale mai favorabile, consacrat la articolul 49 alineatul (1) a treia teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretat în sensul că nu se opune condamnării unei persoane pentru că a obținut necuvenit restituiri speciale la export prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1964/82 al Comisiei din 20 iulie 1982 de stabilire a condițiilor de acordare a restituirilor speciale la export pentru unele tranșe de carne de bovine dezosată prin acțiuni frauduloase sau declarații false cu privire la natura mărfurilor pentru care au fost solicitate restituirile, deși, ca urmare a unei modificări a acestui regulament survenite ulterior faptelor incriminate, mărfurile pe care le a exportat au devenit exigibile pentru aceste restituiri.

---

(1)  JO C 178, 6.6.2017.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Satversmes tiesa – Letonia) – Administratīvā rajona tiesa/Ministru kabinets

(Cauza C-120/17) (1)

([Trimitere preliminară - Agricultură - Sprijin pentru dezvoltarea rurală - Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 - Articolele 10-12 - Ajutor pentru pensionarea anticipată - Legislație națională care prevede transmiterea ajutorului pentru pensionarea anticipată pe cale succesorală - Legislație aprobată de Comisia Europeană - Schimbare ulterioară de poziție - Protecția încrederii legitime])

(2018/C 352/10)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Satversmes tiesa

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Administratīvā rajona tiesa

Pârât: Ministru kabinets

Dispozitivul

1)

Articolele 10-12 din Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în cadrul punerii în aplicare a acestor articole, statele membre să adopte măsuri care permit transmiterea pe cale succesorală a unui ajutor pentru pensionarea anticipată precum cel în discuție în litigiul principal.

2)

Principiul protecției încrederii legitime trebuie interpretat în sensul că o normă națională precum cea în discuție în litigiul principal, care prevedea transmiterea pe cale succesorală a unui ajutor pentru pensionarea anticipată și care a fost aprobată de Comisia Europeană ca fiind conformă cu Regulamentul nr. 1257/1999, a dat naștere unei încrederi legitime pentru moștenitorii agricultorilor care au beneficiat de acest ajutor și că o concluzie precum cea menționată în procesul verbal al reuniunii Comitetului pentru dezvoltare rurală al Comisiei Europene din 19 octombrie 2011, potrivit căreia ajutorul menționat nu este transmisibil pe cale succesorală, nu a pus capăt acestei încrederi legitime.

---

(1)  JO C 168, 29.5.2017.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal – Irlanda) – David Smith/Patrick Meade, Philip Meade, FBD Insurance plc, Ireland, Attorney General

(Cauza C-122/17) (1)

((Trimitere preliminară - Apropierea legislațiilor - Asigurare de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule - A treia directivă 90/232/CEE - Articolul 1 - Răspundere în caz de vătămare corporală a tuturor pasagerilor, alții decât conducătorul auto - Asigurare obligatorie - Efectul direct al directivelor - Obligația de a lăsa neaplicată o reglementare națională contrară unei directive - Neaplicarea unei clauze contractuale contrare unei directive))

(2018/C 352/11)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Court of Appeal

Părțile din procedura principală

Reclamant: David Smith

Pârâți: Patrick Meade, Philip Meade, FBD Insurance plc, Ireland, Attorney General

Dispozitivul

Dreptul Uniunii, în special articolul 288 TFUE, trebuie interpretat în sensul că o instanță națională sesizată cu un litigiu între particulari, care se află în imposibilitatea de a interpreta dispozițiile dreptului său național – contrare unei dispoziții dintr-o directivă care îndeplinește toate condițiile necesare pentru a produce un efect direct – într-un sens conform cu această din urmă dispoziție, nu este ținută, exclusiv în temeiul dreptului Uniunii, să lase neaplicate nici aceste dispoziții naționale, nici o clauză care figurează, în conformitate cu acestea, într-un contract de asigurare.

Într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, partea lezată de neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii sau persoana subrogată în drepturile acestei părți ar putea totuși să se prevaleze de jurisprudența rezultată din Hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich și alții (C-6/90 și C-9/90, EU:C:1991:428), pentru a obține de la statul membru, dacă este cazul, repararea prejudiciului suferit.

---

(1)  JO C 151, 15.5.2017.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht – Germania) – Nefiye Yön/Landeshauptstadt Stuttgart

(Cauza C-123/17) (1)

((Trimitere preliminară - Asociere CEE-Turcia - Decizia nr. 2/76 - Articolul 7 - Clauza de standstill - Drept de ședere al membrilor familiei unui lucrător turc - Obligația de a obține o viză pentru admisia pe teritoriul unui stat membru))

(2018/C 352/12)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Nefiye Yön

Pârâtă: Landeshauptstadt Stuttgart

cu participarea: Vertreter des Bundesinteresses beim Bundesverwaltungsgericht

Dispozitivul

Articolul 7 din Decizia nr. 2/76 din 20 decembrie 1976 adoptată de Consiliul de asociere înființat prin acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, care a fost semnat la 12 septembrie 1963 la Ankara de Republica Turcia, pe de o parte, precum și de statele membre ale CEE și de Comunitate, pe de altă parte, și care a fost încheiat, aprobat și confirmat în numele acesteia din urmă prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963, trebuie interpretat în sensul că o măsură de drept național precum cea în discuție în litigiul principal, introdusă în cursul perioadei cuprinse între 20 decembrie 1976 și 30 noiembrie 1980, care condiționează eliberarea unui permis de ședere în scopul reîntregirii familiei către resortisanții statelor terțe care sunt membri ai familiei unui lucrător turc cu reședința legală în statul membru în cauză de obținerea de către acești resortisanți, înainte de intrarea pe teritoriul național, a unei vize în scopul reîntregirii menționate, constituie o „nouă restricție” în sensul acestei dispoziții. O astfel de măsură poate fi totuși justificată pentru motive care țin de un control efectiv al migranților și al ghidării fluxurilor migratorii, dar nu poate fi admisă decât în măsura în care modalitățile de punere în aplicare a acesteia nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice.

---

(1)  JO C 318, 25.9.2017.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof – Germania) – Land Nordrhein-Westfalen/Dirk Renckhoff

(Cauza C-161/17) (1)

([Trimitere preliminară - Drept de autor și drepturi conexe - Directiva 2001/29/CE - Societate informațională - Armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe - Articolul 3 alineatul (1) - Comunicare publică - Noțiune - Publicarea pe un site internet, fără autorizația titularului dreptului de autor, a unei fotografii publicate în prealabil, fără măsuri de restricționare și cu autorizația titularului respectiv, pe un alt site internet - Public nou])

(2018/C 352/13)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamant: Land Nordrhein-Westfalen

Pârât: Dirk Renckhoff

Dispozitivul

Noțiunea „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, trebuie interpretată în sensul că include publicarea pe un site internet a unei fotografii publicate în prealabil, fără vreo măsură de restricționare care să împiedice descărcarea sa și cu autorizația titularului dreptului de autor, pe un alt site internet.

---

(1)  JO C 231, 17.7.2017.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Kúria – Ungaria) – Hochtief AG/Budapest Főváros Önkormányzata

(Cauza C-300/17) (1)

([Trimitere preliminară - Achiziții publice - Căi de atac - Directiva 89/665/CE - Acțiune în daune interese - Articolul 2 alineatul (6) - Reglementare națională care condiționează admisibilitatea oricărei acțiuni în daune interese de constatarea prealabilă și definitivă a nelegalității deciziei autorității contractante aflate la originea prejudiciului invocat - Acțiune în anulare - Acțiune prealabilă în fața unei comisii de arbitraj - Control jurisdicțional al sentințelor comisiei de arbitraj - Reglementare națională care exclude prezentarea de motive neinvocate în fața comisiei de arbitraj - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 47 - Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă - Principiile efectivității și echivalenței])

(2018/C 352/14)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Kúria

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Hochtief AG

Pârâtă: Budapest Főváros Önkormányzata

Dispozitivul

1)

Articolul 2 alineatul (6) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări procedurale naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care condiționează posibilitatea de a formula o pretenție de drept civil în caz de încălcare a normelor în materie de achiziții publice și de atribuire a contractelor de achiziții publice de constatarea cu titlu definitiv a încălcării de către o comisie de arbitraj sau de către o instanță în cadrul unui control jurisdicțional al sentinței acestei comisii.

2)

Dreptul Uniunii, în special articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 89/665, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/23, interpretat în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că, în contextul unei acțiuni în daune interese, nu se opune unei norme procedurale naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care restrânge controlul jurisdicțional al sentințelor emise de o comisie de arbitraj, însărcinată în primă instanță cu controlul deciziilor adoptate de autoritățile contractante în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, doar la examinarea motivelor invocate în fața acestei comisii.

---

(1)  JO C 269, 14.8.2017.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof – Austria) – Gerhard Prenninger și alții/Oberösterreichische Landesregierung

(Cauza C-329/17) (1)

([Trimitere preliminară - Mediu - Directiva 2011/92/UE - Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului - Anexa II - Punctul 1 litera (d) - Noțiunea „defrișări în vederea reconversiei solului” - Deschiderea unui coridor forestier legat de construirea și de exploatarea unei linii aeriene pentru transportul energiei electrice])

(2018/C 352/15)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurenți: Gerhard Prenninger, Karl Helmberger, Franziska Zimmer, Franz Scharinger, Norbert Pühringer, Agrargemeinschaft Pettenbach, Marktgemeinde Vorchdorf, Marktgemeinde Pettenbach, Gemeinde Steinbach am Ziehberg

Intervenientă: Oberösterreichische Landesregierung

cu participarea: Netz Oberösterreich GmbH

Dispozitivul

Punctul 1 litera (d) din anexa II la Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului trebuie interpretat în sensul că intră în sfera noțiunii „defrișări în vederea reconversiei solului”, în sensul acestei dispoziții, deschiderea unui coridor forestier în vederea instalării și a exploatării unei linii electrice aeriene precum cea în discuție în litigiul principal, pe durata legală a existenței acesteia.

---

(1)  JO C 318, 25.9.2017.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tartu Halduskohus – Estonia) – Argo Kalda Mardi talu/Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet (PRIA)

(Cauza C-435/17) (1)

([Trimitere preliminară - Politica agricolă comună - Plăți directe - Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 - Articolele 93 și 94 - Anexa II - Ecocondiționalitate - Condiții agricole și de mediu - Cerințe minime - Punere în aplicare de către un stat membru - Obligația de întreținere a siturilor „patrimoniu funerar” - Conținut])

(2018/C 352/16)

Limba de procedură: estona

Instanța de trimitere

Tartu Halduskohus

Părțile din procedura principală

Reclamant: Argo Kalda Mardi talu

Pârât: Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet (PRIA)

Dispozitivul

1)

Articolul 93 alineatul (1), articolul 94 și anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună, ca standard pentru bunele condiții agricole și de mediu menționate în această anexă II, conservarea pe o suprafață agricolă a siturilor funerare din piatră a căror deplasare determină o încălcare a unui astfel de standard și, prin urmare, reducerea plăților datorate fermierului în cauză.

2)

Articolul 72 alineatul (1) litera (a), articolul 91 alineatele (1) și (2), articolul 93 alineatul (1) și articolul 94 din Regulamentul nr. 1306/2013, precum și articolul 4 alineatul (1) literele (b), (c) și (e) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului trebuie interpretate în sensul că obligațiile în temeiul bunelor condiții agricole și de mediu prevăzute de Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie respectate pe întreaga exploatație agricolă, iar nu numai pe suprafața agricolă pentru care a fost solicitat în mod concret un ajutor.

---

(1)  JO C 338, 9.10.2017.

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 7 august (cerere de decizie preliminară formulată de Riigikohus – Estonia) – Viking Motors AS și alții/Tallinna linn, Maksu- ja Tolliamet

(Cauza C-475/17) (1)

((Trimitere preliminară - Fiscalitate - Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) - Directiva 2006/112/CE - Articolul 401 - Impozite naționale care se pot caracteriza ca taxe pe cifra de afaceri - Interzicere - Noțiunea „taxă pe cifra de afaceri” - Taxă locală pe vânzări - Caracteristicile esențiale ale TVA ului - Lipsă))

(2018/C 352/17)

Limba de procedură: estona

Instanța de trimitere

Riigikohus

Părțile din procedura principală

Reclamante: Viking Motors AS, TKM Beauty Eesti OÜ, TKM King AS, Kaubamaja AS, Selver AS

Pârâți: Tallinna linn, Maksu- ja Tolliamet

Dispozitivul

Articolul 401 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că nu se opune păstrării sau introducerii unei taxe precum taxa locală pe vânzări în discuție în litigiul principal.

---

(1)  JO C 347, 16.10.2017.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof – Germania) – Verbraucherzentrale Berlin eV/Unimatic Vertriebs GmbH

(Cauza C-485/17) (1)

((Trimitere preliminară - Protecția consumatorilor - Directiva 2011/83/UE - Articolul 2 punctul 9 - Noțiunea „spațiu comercial” - Criterii - Contract de vânzare încheiat la standul deținut de un comerciant cu ocazia unui târg comercial))

(2018/C 352/18)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Verbraucherzentrale Berlin eV

Pârâtă: Unimatic Vertriebs GmbH

Dispozitivul

Articolul 2 punctul 9 din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretat în sensul că un stand precum cel în discuție în litigiul principal, deținut de un comerciant în cadrul unui târg comercial, în care acesta își desfășoară activitățile câteva zile pe an, este un „spațiu comercial”, în sensul acestei dispoziții, dacă, în lumina ansamblului împrejurărilor de fapt în care se înscriu aceste activități și în special a aparenței acestui stand și a informațiilor furnizate în spațiile târgului propriu zis, un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat putea în mod rezonabil să se aștepte ca acest comerciant să își desfășoare acolo activitățile și să îl abordeze în vederea încheierii unui contract, aspect a cărui verificare revine instanței naționale.

---

(1)  JO C 392, 20.11.2017.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 august 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Tallinna Ringkonnakohus – Estonia) – Coöperatieve Vereniging SNB-REACT U.A./Deepak Mehta

(Cauza C-521/17) (1)

((Trimitere preliminară - Proprietate intelectuală și industrială - Directiva 2004/48/CE - Articolul 4 - Calitatea pentru a exercita o acțiune în justiție a unui organism de reprezentare colectivă a titularilor de mărci - Directiva 2000/31/CE - Articolele 12-14 - Răspunderea unui prestator de servicii de locațiune și de înregistrare de adrese IP care permite utilizarea anonimă a unor nume de domenii și a unor pagini de internet))

(2018/C 352/19)

Limba de procedură: estona

Instanța de trimitere

Tallinna Ringkonnakohus

Părțile din procedura principală

Apelantă: Coöperatieve Vereniging SNB-REACT U.A.

Intimat: Deepak Mehta

Dispozitivul

1)

Articolul 4 litera (c) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că statele membre sunt obligate să recunoască unui organism de reprezentare colectivă a unor titulari de mărci precum cel în discuție în litigiul principal calitatea procesuală necesară pentru a solicita în nume propriu aplicarea mijloacelor de reparație prevăzute de această directivă în vederea protejării drepturilor titularilor respectivi, precum și calitatea pentru a exercita o acțiune în justiție în nume propriu în vederea valorificării drepturilor menționate, cu condiția ca acest organism să fie considerat de legislația națională ca având un interes direct în apărarea unor asemenea drepturi și ca legislația respectivă să îi permită să stea în judecată în acest scop, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Articolele 12-14 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) trebuie interpretate în sensul că limitările de răspundere pe care le prevăd sunt aplicabile prestatorului unui serviciu de locațiune și de înregistrare de adrese IP care permite exploatarea în mod anonim a unor nume de domenii de internet precum cel în discuție în litigiul principal numai dacă acest serviciu aparține uneia dintre categoriile de servicii prevăzute la articolele respective și îndeplinește toate condițiile corespunzătoare, în măsura în care activitatea unui asemenea prestator are caracter pur tehnic, automat și pasiv, ceea ce implică faptul că el nici nu cunoaște, nici nu controlează informațiile transmise sau stocate de clienții săi, și în măsura în care el nu joacă un rol activ oferindu-le acestora din urmă posibilitatea de a-și optimiza activitatea de vânzare online, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

---

(1)  JO C 382, 13.11.2017.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 15 iunie 2018 – Gennaro Cafaro/DQ

(Cauza C-396/18)

(2018/C 352/20)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurent: Gennaro Cafaro

Intimată: DQ

Întrebările preliminare

1)

Reglementarea națională prevăzută de Decretul Președintelui Consiliului de Miniștri din 9 septembrie 2008, în aplicarea articolului 748 al treilea paragraf din Codul navigației, care prevede Regulamentul privind limitele de încadrare în muncă a personalului navigant al DQ și, în special, încetarea automată a raportului de muncă la atingerea vârstei de 60 de ani, contravine Regulamentului nr. 1178/2011 (1) în măsura în care acesta stabilește limita de vârstă la 65 de ani pentru folosirea piloților în transportul aerian comercial, iar acesta din urmă, după înlăturarea aplicării reglementării naționale speciale, este aplicabil în speță?

2)

Cu titlu subsidiar, în cazul în care s-ar aprecia că acest regulament nu este aplicabil ratione materiae situației de fapt, reglementarea națională menționată mai sus este incompatibilă cu principiul nediscriminării pe motive de vârstă prevăzut de Directiva 2000/78 (2) și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [articolul 21 alineatul (1)] a cărei expresie concretă o constituie Directiva 2000/78?

---

(1)  Regulamentul (UE) nr. 1178/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la personalul navigant din aviația civilă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 311, p. 1).

(2)  Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Vilniaus apygardos administracinis teismas (Lituania) la 26 iunie 2018 – AW, BV, CU ir DT/Republica Lituania, reprezentată de Lietuvos Respublikos ryšių reguliavimo tarnybos, Bendrojo pagalbos centro ir Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

(Cauza C-417/18)

(2018/C 352/21)

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Vilniaus apygardos administracinis teismas

Părțile din procedura principală

Reclamanți: AW, BV, CU și DT

Pârâtă: Republica Lituania, reprezentată de Lietuvos Respublikos ryšių reguliavimo tarnybos, Bendrojo pagalbos centro ir Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerijos

Întrebările preliminare

1)	Articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE (2), impune obligaţia de a furniza informații privind localizarea în cazul apelurilor efectuate de pe dispozitive mobile care nu au cartele SIM instalate?

2)

În situația în care legislația națională a unui stat membru permite particularilor să efectueze apeluri către numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112” fără a avea instalată o cartelă SIM, acest fapt înseamnă că informațiile privind localizarea unor astfel de apeluri de urgență trebuie determinate în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE?

3)

Legislația națională prevăzută la punctul 4.5.4 din Procedura pentru accesul abonaților și/sau utilizatorilor la serviciile furnizate de autorități în situații de urgență (versiunea în vigoare de la 11 noiembrie 2011 până la 15 aprilie 2016), care inter alia stabilește că furnizorii de rețele publice de telefonie mobilă trebuie să furnizeze informațiile privind localizarea cu acuratețea oferită de gradul de acoperire a stațiilor de bază (sector) (Cell-ID), însă care nu specifică nivelul minim de acuratețe (în ceea ce privește distanța) cu care stațiile de bază trebuie să localizeze apelantul și nici densitatea (distanța între acestea) de repartizare a stațiilor de bază, este compatibilă cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, care prevede că autoritățile de reglementare competente trebuie să definească criteriile de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor furnizate privind localizarea apelantului?

4)

Dacă răspunsurile la prima întrebare și/sau la a doua întrebare sunt în sensul că statul membru are obligația de a se asigura că localizarea apelantului se realizează în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, și/sau răspunsul la cea de a treia întrebare este că legislația națională este incompatibilă cu articolul 26 alineatul (5) din Directiva 2002/22/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE, care prevede că autoritățile de reglementare competente trebuie să definească criteriile de acuratețe și fiabilitate ale informațiilor furnizate privind localizarea apelantului, instanța națională are obligația, în momentul în care se pronunţă asupra reparării prejudiciului suferit, de a stabili o legătură directă de cauzalitate între încălcarea normei de drept al Uniunii Europene și prejudiciul suferit de către particulari sau este suficientă stabilirea unei legături indirecte de cauzalitate între încălcarea normei de drept al Uniunii Europene și prejudiciul suferit de către particularii respectivi, în condițiile în care, în conformitate cu legislația națională și/sau jurisprudența națională, stabilirea unei legături indirecte de cauzalitate între actele ilicite și prejudiciul suferit de către particulari este suficientă pentru a determina răspunderea statului?

---

(1)  Directiva 2002/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (directiva privind serviciul universal) (JO L 108, p. 51, Ediţie specială, 13/vol. 35, p. 213).

(2)  Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 de modificare a Directivei 2002/22/CE privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile de comunicații electronice, a Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO L 337, p. 11).

Acțiune introdusă la 29 iunie 2018 – Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-430/18)

(2018/C 352/22)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: T. Scharf, J. Rius, G. von Rintelen, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei

Concluziile

—

Constatarea faptului că, întrucât nu a adoptat, înainte de 18 septembrie 2016, a tuturor actelor cu putere de lege și a tuturor actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2014/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 2014 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază (1) sau, în orice caz, întrucât nu a notificat Comisiei toate aceste măsuri, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 29 alineatul (1) din directiva menționată;

—

obligarea Regatului Spaniei, în conformitate cu articolul 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 48 919,20 EUR pe zi, începând de la data pronunţării hotărârii prin care se constată neîndeplinirea obligației de adoptare sau, în orice caz, de notificare către Comisie a măsurilor necesare pentru a se conforma Directivei 2014/92/UE;

—	obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Directiva 2014/92/UE, statele membre trebuie să adopte și să publice, până la 18 septembrie 2016, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei menționate, și să informeze de îndată Comisia în acest sens.

Întrucât Regatul Spaniei nu a efectuat transpunerea completă a Directivei 2014/92/UE și nu a notificat Comisiei măsurile de transpunere, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune în fața Curții.

Comisia Europeană propune obligarea Regatului Spaniei la plata unei penalități cu titlu cominatoriu de 48 919,20 EUR pe zi, începând de la data pronunţării hotărârii, calculată în funcție de gravitatea și de durata încălcării, precum și de efectul disuasiv în raport cu capacitatea de plată a statului membru respectiv.

---

(1)  JO 2014, L 257, p. 214.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Korkein oikeus (Finlanda) la 2 iulie 2018 – ML/OÜ Aktiva Finants

(Cauza C-433/18)

(2018/C 352/23)

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Korkein oikeus

Părțile din procedura principală

Recurent: ML

Intimată: OÜ Aktiva Finants

Întrebările preliminare

1)

Procedura prevăzută de sistemul național pentru introducerea de căi de atac de atac în vederea examinării suplimentare este compatibilă cu cerința căilor de atac efective în vederea examinării suplimentare, garantate ambelor părți în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 (1), atunci când se introduce o cale de atac împotriva hotărârii unei instanțe de fond referitoare la recunoașterea și executarea unei hotărâri în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001?

2)

În cadrul procedurii de admitere a căilor de atac în vederea examinării suplimentare sunt îndeplinite cerințele privind procedura contradictorie în sensul articolului 43 alineatul (3) din Regulamentul nr. 44/2001, atunci când, înainte de pronunțarea deciziei privind admiterea căii de atac, partea împotriva căreia se îndreaptă aceasta nu este ascultată cu privire la calea de atac introdusă? Se consideră că aceste condiții sunt îndeplinite atunci când partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este ascultată înainte de pronunțarea deciziei privind admiterea căii de atac în vederea examinării suplimentare?

3)	În cadrul interpretării, prezintă importanță faptul că persoana care introduce calea de atac nu poate fi numai partea care a solicitat încuviințarea executării și a cărei cerere a fost respinsă, ci și partea împotriva căreia s-a solicitat executarea, atunci când cererea acesteia a fost admisă?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 29 iunie 2018 – Otis Gesellschaft m.b.H. și alții/Land Oberösterreich și alții

(Cauza C-435/18)

(2018/C 352/24)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamante: Otis Gesellschaft m.b.H., Schindler Liegenschaftsverwaltung GmbH, Schindler Aufzüge und Fahrtreppen GmbH, Kone Aktiengesellschaft, ThyssenKrupp Aufzüge Gesellschaft m.b.H.

Pârâte: Land Oberösterreich, Gemeinnützige Wohnungsgenossenschaft „Lebensräume” eingetragene Gen.m.b.H., EBS Wohnungsgesellschaft mbH, WAG Wohnungsanlagen Gesellschaft m.b.H., WSG Gemeinnützige Wohn- und Siedlergemeinschaft reg.Gen.m.b.H., Neue Heimat Oberösterreich Gemeinnützige Wohnungs- und SiedlungsgesmbH, BRW Gemeinnützige Wohnungs- und Siedlungsgenossenschaft „Baureform Wohnstätte” eingetragene Gen.m.b.H., Gemeinnützige Wohnungs- und Siedlungsgenossenschaft „Familie” eingetragene Gen.m.b.H., VLW Vereinigte Linzer Wohnungsgenossenschaften Gemeinnützige GmbH, Gemeinnützige Steyrer Wohn- und Siedlungs Genossenschaft „Styria” reg.Gen.m.b.H., Innviertler Gemeinnützige Wohnungs- und Siedlungsgenossenschaft reg.Gen.m.b.H., Gemeinnützige Wohnungsgesellschaft der Stadt Steyr GmbH, Gemeinnützige Industrie-Wohnungsaktiengesellschaft, Gemeinnützige Siedlungsgesellschaft m.b.H. für den Bezirk Vöcklabruck, GEWOG Neues Heim Gemeinnützige Wohnungsgesellschaft m.b.H.

Întrebarea preliminară

Pentru ca să producă efecte depline, iar interdicția prevăzută să aibă efectul util scontat, articolul 85 TCE, articolul 81 CE, respectiv articolul 101 TFUE trebuie interpretate în sensul că și persoanele care nu sunt furnizori sau clienți, nici pe piața relevantă a produsului și nici pe piața geografică relevantă afectată de înțelegere, dar acordă, în limitele legii, în condiții avantajoase, împrumuturi subvenționate clienților produselor oferite pe această piață trebuie să poată solicita daune-interese participanților la o înțelegere, ca urmare a prejudiciului cauzat de acordarea unor împrumuturi mai mari, calculate ca procentaj din costurile produsului, și astfel ca urmare a faptului că, în lipsa înțelegerii, persoanele în discuție ar fi putut investi sumele respective în mod profitabil?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Förvaltningsrätten i Linköping (Suedia) la 12 iulie 2018 – Baltic Cable AB/Energimarknadsinspektionen

(Cauza C-454/18)

(2018/C 352/25)

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Förvaltningsrätten i Linköping

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Baltic Cable AB

Pârât: Energimarknadsinspektionen

Întrebările preliminare

1)

Articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică (1) se aplică în toate situațiile în cazul în care o persoană obține venituri rezultând din alocarea de interconexiuni, indiferent de circumstanțele acesteia, sau se aplică doar în cazul în care persoana care înregistrează venituri este un operator de transport și de sistem în sensul definiției prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind piața energiei electrice?

2)	În cazul în care răspunsul la prima întrebare este că articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică se aplică doar operatorilor de transport și de sistem, o întreprindere care doar exploatează o interconexiune un operator de transport și de sistem?

3)

În cazul în care răspunsul la prima sau la a doua întrebare implică faptul că articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică se aplică unei întreprinderi care doar exploatează o interconexiune, costurile legate de exploatarea și de întreținerea unei interconexiuni pot fi considerate investiții în rețea pentru menținerea sau creșterea capacităților de interconexiune în sensul articolului 16 alineatul (6) primul paragraf litera (b) din Regulamentul privind energia electrică?

4)

În cazul în care răspunsul la prima sau la a doua întrebare implică faptul că articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică se aplică unei întreprinderi care doar exploatează o interconexiune, autoritatea de reglementare poate, în temeiul articolului 16 alineatul (6) al doilea paragraf din Regulamentul privind energia electrică, să aprobe ca o întreprindere care doar exploatează o interconexiune, care are metodologie pentru stabilirea tarifelor, însă nu are clienți care să efectueze plăți directe cu tarife de rețea care să poată fi reduse, să utilizeze veniturile din alocarea interconexiunii pentru a obține profit sau, în cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare, pentru exploatarea și întreținerea [interconexiunii]?

5)

În cazul în care răspunsul la prima sau la a doua întrebare implică faptul că articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică se aplică unei întreprinderi care doar exploatează o interconexiune, iar răspunsul la a treia și la a patra întrebare implică fie că societatea nu poate utiliza veniturile rezultând din alocarea de interconexiuni pentru exploatare și întreținere sau pentru a obține profit, fie că întreprinderea poate utiliza veniturile pentru exploatare și întreținere, însă nu pentru a obține profit, aplicarea articolului 16 alineatul (6) din Regulamentul privind energia electrică unei întreprinderi care doar exploatează o interconexiune este contrară principiului proporționalității sau altui principiu al dreptului Uniunii?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Rayonen sad Lukovit (Bulgaria) la 17 iulie 2018 – Rayonna prokuratura Lom/EP

(Cauza C-467/18)

(2018/C 352/26)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Rayonen sad Lukovit

Părțile din procedura principală

Petent: Rayonna prokuratura Lom

Cealaltă parte la procedură: EP

Întrebările preliminare

1)

Prezenta procedură privind luarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, care reprezintă un fel de constrângere din partea statului față de persoanele care, potrivit constatărilor parchetului, au comis o faptă periculoasă pentru societate, intră în domeniul de aplicare al Directivei 2012/13/UE (1) privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și al Directivei 2013/48/UE (2) privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale?

2)

Dispozițiile de drept procesual bulgar, care prevăd la articolul 427 și următoarele din NPK (Nakazatelno-protsesualen kodeks, Codul de procedură penală din Bulgaria) procedura specială privind luarea măsurilor de siguranță cu caracter medical și potrivit cărora instanța nu este competentă să restituie cauza la parchet în vederea remedierii neregularităților de procedură survenite în procedura precontencioasă, aceasta putând numai fie să admită, fie să respingă cererea prin care se solicită luarea măsurilor de siguranță cu caracter medical, prezintă garanția unui proces echitabil în sensul articolului 12 din Directiva 2013/48/UE și al articolului 8 din Directiva 2012/13/UE coroborate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care garantează unei persoane dreptul de a sesiza instanța în cazul în care i-au fost încălcate drepturile în cadrul procedurii precontencioase?

3)

Directiva 2012/13/UE și Directiva 2013/48/UE sunt aplicabile într-o procedură penală (precontencioasă), în cazul în care dreptul național, și anume Codul de procedură penală, nu prevede calitatea procesuală de „persoană suspectată”, iar parchetul nu recunoaște în mod oficial persoanei respective calitatea de „persoană acuzată” în cadrul procedurii precontencioase, considerând că omorul care face obiectul cercetărilor a fost săvârșit de acea persoană în stare de iresponsabilitate, și dispune astfel încetarea procedurii penale fără a informa persoana în acest sens, însă solicitând instanței să dispună față de aceasta luarea unei măsuri de siguranță cu caracter medical?

4)

Persoana față de care s-a solicitat luarea măsurii obligării la tratament medical este considerată persoană „suspectată” în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2012/13/UE și al articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2013/48/UE, în cazul în care, cu ocazia primei deplasări la locul faptei și a măsurilor de cercetare inițiale luate la locuința victimei și a fiului său, ofițerul de poliție, care a descoperit urme de sânge pe corpul acestuia din urmă și care l-a întrebat în legătură cu motivele pentru care și-a ucis mama sale și pentru care a transportat cadavrul acesteia pe șosea, i-a pus acestuia cătușele după ce a primit răspunsurile la întrebările adresate? În cazul unui răspuns afirmativ, se ridică problema dacă persoana respectivă trebuia să fie informată încă din acel moment în sensul articolului 3 alineatul (1) coroborat cu articolul 2 din Directiva 2012/13/EU, precum și cum anume trebuia să se țină seama de nevoile speciale al persoanei în cazul în care ofițerul de poliție cunoștea faptul că persoana respectivă suferă de o tulburare psihică?

5)

Dispozițiile naționale precum cele din speță, care prevăd în fapt posibilitatea privării de libertate a unui persoane prin internarea medicală într-un spital de psihiatrie în cadrul unei proceduri conforme cu Legea sănătății (măsură de siguranță cu caracter preventiv care se dispune în cazul în care se dovedește că persoana suferă de o boală psihică și există pericol ca aceasta să săvârșească o infracțiune, dar nu și în cazul în care a săvârșit deja o infracțiune) sunt compatibile cu articolul 3 din Directiva (UE) 2016/343 (3) privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție, în cazul în care motivul de fapt pentru începerea procedurii este fapta din cauza săvârșirii căreia a fost deschisă o procedură penală împotriva persoanei internate în vederea tratamentului, încălcându-se pe această cale dreptul la un proces echitabil la momentul arestării care trebuie să corespundă cerințelor prevăzute la articolul 5 alineatul (4) din CEDO, cu alte cuvinte trebuie să existe o procedură în cadrul căreia instanța este competentă să verifice atât respectarea normelor de procedură, cât și suspiciunea pe baza căreia a avut loc arestarea, precum și legalitatea scopului urmărit prin această măsură, având în vedere că instanța este obligată să realizeze această verificare în cazul în care persoana este arestată potrivit procedurii prevăzute de Codul de procedură penală?

6)

Noțiunea „prezumție de nevinovăție” în sensul articolului 3 din Directiva (UE) 2016/343 include și prezumția că persoanele iresponsabile nu au săvârșit fapta care prezintă pericol social și care a fost reținută în sarcina lor de către parchet, până la proba contrară (în procedura penală desfășurată cu respectarea dreptului la apărare) conform normelor procedurale?

7)

Dispozițiile naționale care prevăd anumite competențe ale instanței sesizate în ceea ce privește verificarea din oficiu a legalității procedurii precontencioase, însă numai în cazul în care: 1. instanța verifică un rechizitoriu întocmit de parchet în care se afirmă că o anumită persoană sănătoasă psihic a săvârșit un omor [articolul 249 alineatul (1) coroborat cu alineatul (4) din NPK], sau 2. instanța examinează o cerere a parchetului în care se afirmă că persoana a comis un omor, faptă care nu constituie însă infracțiune din cauza tulburărilor psihice ale făptuitorului, și prin care se solicită instanței să dispună obligarea la tratament medical, 2. garantează persoanei vulnerabile o cale de atac efectivă, astfel cum prevăd articolul 13 coroborat cu articolul 12 din Directiva 2013/48/UE și articolul 8 punctul 2 coroborat cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2012/13/UE? De asemenea, diferitele competențe ale instanței care depind de tipul de procedură, care la rândul său depinde de aspectul dacă persoana arătată ca făptuitor este sănătoasă psihic pentru a răspunde penal, sunt compatibile cu principiul nediscriminării prevăzut la articolul 21 alineatul (1) din cartă?

---

(1)  Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO .2012, L 142, p. 1).

(2)  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (JO 2013, L 294, p. 1).

(3)  Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Pesti Központi Kerületi Bíróság (Ungaria) la 23 iulie 2018 – PannonHitel Pénzügyi Zrt./WizzAir Hungary Légiközlekedési Kft.

(Cauza C-476/18)

(2018/C 352/27)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Pesti Központi Kerületi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamantă: PannonHitel Pénzügyi Zrt.

Pârâtă: WizzAir Hungary Légiközlekedési Kft.

Întrebările preliminare

1)

Articolele 5 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (denumit în continuare „regulamentul”) (1) trebuie interpretate în sensul că pasagerii afectați de o modificare a orarului pot fi asimilați pasagerilor zborurilor anulate în vederea aplicării dreptului la compensație și că, prin urmare, pot invoca dreptul la compensație prevăzut la articolul 7 din regulamentul respectiv atunci când operatorul de transport aerian informează pasagerii cu privire la modificarea orarului în ziua anterioară datei plecării prevăzute în orarul inițial și, ca urmare a modificării, pasagerii suportă o pierdere de timp egală sau mai mare de trei ore față de ora de sosire prevăzută în orarul inițial, cu alte cuvinte ajung la destinația lor finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută în orarul comunicat inițial de operatorul de transport aerian?

2)

Articolele 5 și 7 din regulament trebuie interpretate în sensul că pasagerii afectați de o modificare a orarului pot fi asimilați pasagerilor zborurilor anulate în vederea aplicării dreptului la compensație și că, prin urmare, pot invoca dreptul la compensație prevăzut la articolul 7 din regulamentul menționat atunci când, ca urmare a modificării orarului, pasagerii suportă o pierdere de timp egală sau mai mare de trei ore, cu alte cuvinte ajung la destinația lor finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută în orarul comunicat inițial de operatorul de transport aerian?

---

(1)  JO 2004, L 46, p. 1; Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Ungaria) la 24 iulie 2018 – Google Ireland Limited/Nemzeti Adó- és Vámhivatal Kiemelt Adó- és Vámigazgatósága

(Cauza C-482/18)

(2018/C 352/28)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Google Ireland Limited

Pârâtă: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Kiemelt Adó- és Vámigazgatósága

Întrebările preliminare

1)

Articolele 18 și 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”) și interzicerea discriminării trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări fiscale a unui stat membru al cărui regim de sancțiuni prevede, pentru neîndeplinirea obligației de înregistrare în scopul perceperii taxei de publicitate, aplicarea unei amenzi pentru neîndeplinirea acestei obligații care, în cazul societăților care nu sunt stabilite în Ungaria, poate să fie în total de până la 2 000 de ori mai mare decât cea aplicabilă societăților stabilite în Ungaria?

2)	Sancțiunea extrem de ridicată și deosebit de punitivă descrisă la întrebarea anterioară este de natură să îi descurajeze pe prestatorii de servicii care nu sunt stabiliți în Ungaria să presteze servicii în această țară?

3)

Articolul 56 TFUE și interzicerea discriminării trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări conform căreia, în cazul societăților stabilite în Ungaria, obligația de înregistrare este îndeplinită automat, fără să se formuleze o cerere expresă, prin atribuirea unui cod de identificare fiscală maghiar în cursul înregistrării în Registrul Comerțului, indiferent dacă societatea publică sau nu anunțuri, în timp ce în cazul societăților care nu sunt stabilite pe teritoriul Ungariei, dar care publică anunțuri în această țară, executarea obligației de înregistrare nu este automată, ci aceasta trebuie îndeplinită în mod expres, iar în cazul neîndeplinirii, societăților li se poate aplica o sancțiune specifică?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 56 TFUE și interzicerea discriminării trebuie interpretate în sensul că se opun unei sancțiuni precum cea care face obiectul litigiului principal, aplicată ca urmare a neîndeplinirii obligației de înregistrare în scopul perceperii taxei de publicitate, în măsura în care o astfel de reglementare se dovedește a fi contrară articolului menționat anterior?

5)

Articolul 56 TFUE și interzicerea discriminării trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții potrivit căreia, în cazul societăților stabilite în străinătate, decizia prin care li se aplică o amendă este definitivă și executorie începând cu data comunicării sale și poate fi atacată numai într-o procedură jurisdicțională în care instanța nu poate dispune organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor și în care sunt admise doar mijloace de probă scrise, în timp ce, în cazul societăților stabilite în Ungaria, se poate introduce un recurs administrativ împotriva amenzilor impuse și, în plus, procedura jurisdicțională nu este limitată în niciun mod?

6)

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat, în lumina dreptului la un tratament echitabil prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale (denumită în continuare „carta”), în sensul că această cerință nu este respectată în cazul în care amenda pentru neîndeplinirea obligației de înregistrare se aplică zilnic, triplându-și valoarea, fără ca prestatorul serviciilor să aibă cunoștință de decizia anterioară, ceea ce face imposibilă rectificarea de către acesta a omisiunii înainte să i se aplice următoarea amendă?

7)

Având în vedere dreptul la un tratament echitabil prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din cartă, dreptul de a fi ascultat prevăzut la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă, articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că aceste cerințe nu sunt respectate în cazul în care decizia nu poate fi atacată pe cale administrativă, iar în cadrul procedurii în contencios-administrativ sunt admise numai mijloace de probă scrise, iar instanța nu poate dispune organizarea unei ședințe de audiere a pledoariilor în cadrul procedurii?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour de cassation (Franța) la 20 iulie 2018 – Société de perception et de distribution des droits des artistes-interprètes de la musique et de la danse (SPEDIDAM), PG, GF/Institut national de l’audiovisuel

(Cauza C-484/18)

(2018/C 352/29)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Recurenți: Société de perception et de distribution des droits des artistes-interprètes de la musique et de la danse (SPEDIDAM), PG, GF

Intimat: Institut national de l’audiovisuel

Alte părți: Syndicat indépendant des artistes-interprètes (SIA-UNSA), Syndicat français des artistes-interprètes (CGT)

Întrebarea preliminară

Articolul 2 litera (b), articolul 3 alineatul (2) litera (a) și articolul 5 din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (1) trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o reglementare națională, precum cea care rezultă din articolul 49 II din loi no 86-1067 du 30 septembre 1986 relative à la liberté de communication (Legea nr. 86-1067 din 30 septembrie 1986 privind libertatea de comunicare), modificată prin articolul 44 din loi no 2006-961 du 1er août 2006 (Legea nr. 2006-961 din 1 august 2006), să instituie, în favoarea Institut national de l’audiovisuel (Institutul Național al Audiovizualului), care beneficiază, cu privire la arhivele audiovizuale, de drepturi de exploatare a societăților naționale de programe, un regim derogatoriu potrivit căruia condițiile de exploatare a prestațiilor artiștilor interpreți și remunerațiile rezultate din această exploatare sunt reglementate prin acorduri încheiate între înșiși artiștii interpreți sau organizațiile de salariați reprezentative ale artiștilor interpreți și acest institut, aceste acorduri trebuind să precizeze în special baremul remunerațiilor și modalitățile de plată a acestor remunerații?

---

(1)  JO L 167, p. 10.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d’État (Franța) la 24 iulie 2018 – Groupe Lactalis/Premier ministre, Ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation, Garde des Sceaux, ministre de la Justice, Ministre de l’Économie et des Finances

(Cauza C-485/18)

(2018/C 352/30)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d’État

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Groupe Lactalis

Pârâți: Premier ministre, Ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation, Garde des Sceaux, ministre de la Justice, Ministre de l’Économie et des Finances

Întrebările preliminare

1)

Trebuie să se considere că articolul 26 din Regulamentul nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 (1), care prevede, printre altele, că Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului rapoarte privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru lapte și pentru laptele utilizat ca ingredient, a armonizat în mod expres acest aspect în sensul alineatului (1) al articolului 38 din același regulament și se opune posibilității statelor membre de a adopta dispoziții privind mențiuni obligatorii suplimentare în temeiul articolului 39 din acest regulament?

2)

În cazul în care dispozițiile de drept intern ar fi justificate de protecția consumatorilor din perspectiva alineatului (1) al articolului 39, cele două criterii prevăzute la alineatul (2) al acestui articol, și anume, pe de o parte, dovada unei legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa și, pe de altă parte, dovezi conform cărora majoritatea consumatorilor consideră că furnizarea acestor informații prezintă o importanță deosebită trebuie coroborate și, în special, aprecierea dovezii unei legături poate fi întemeiată pe elemente doar subiective, referitoare la importanța asocierii pe care consumatorii o pot face în majoritate între calitățile unui produs și originea sau proveniența sa?

3)

În măsura în care proprietățile produsului par a se putea referi la toate elementele în care constă calitatea produsului, considerațiile legate de capacitatea de rezistență a produsului la transport și de riscurile alterării sale în timpul unui transport pot interveni pentru a aprecia existența dovezii unei legături între anumite calități ale produsului și originea sau proveniența sa în scopul aplicării alineatului (2) al articolului 39?

4)

Aprecierea condițiilor prevăzute la articolul 39 presupune considerarea calităților unui produs ca fiind unice datorită originii sau provenienței sale sau ca fiind garantate datorită acestei origini sau proveniențe și, în acest din urmă caz, fără a aduce atingere armonizării standardelor de sănătate și de mediu aplicabile în cadrul Uniunii Europene, menționarea originii sau a provenienței poate fi mai precisă decât o mențiune sub forma „UE” sau „non-UE”?

---

(1)  Regulamentul (UE) no 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (JO L 304, p. 18).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour de cassation (Franța) la 23 iulie 2018 – RE/Praxair MRC

(Cauza C-486/18)

(2018/C 352/31)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Reclamantă: RE

Pârâtă: Praxair MRC

Întrebările preliminare

1)

Clauza 2 punctele 4 și 6 din Acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului, care figurează în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de UNICE, CEEP și CES (1), trebuie interpretată în sensul că se opune aplicării, în privința unui salariat aflat în concediu parțial pentru creșterea copilului, la momentul concedierii sale, a unei dispoziții de drept intern precum articolul L. 3123-13 din Codul muncii, aplicabil la acea dată, potrivit căruia „[i]ndemnizația de concediere și indemnizația de pensionare a salariatului care a fost angajat cu normă întreagă și cu fracțiune de normă în aceeași întreprindere sunt calculate proporțional cu perioadele de încadrare în muncă efectuate potrivit uneia sau alteia dintre aceste două modalități începând de la angajarea sa în întreprindere”?

2)

Clauza 2 punctele 4 și 6 din Acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului, care figurează în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de UNICE, CEEP și CES, trebuie interpretată în sensul că se opune aplicării, în privința unui salariat aflat în concediu parțial pentru creșterea copilului, la momentul concedierii sale, a unei dispoziții de drept intern precum articolul R. 1233-32 din Codul muncii, potrivit căruia în perioada concediului de reorientare profesională care depășește durata preavizului, salariatul beneficiază de o remunerație lunară în sarcina angajatorului, al cărei cuantum este egal cu cel puțin 65 % din remunerația sa lunară brută medie supusă contribuțiilor menționate la articolul L. 5422-9 pentru cele douăsprezece luni anterioare notificării concedierii?

3)

În ipoteza în care va fi dat un răspuns afirmativ la una dintre cele două întrebări anterioare, articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții de drept intern precum cele ale articolului L. 3123-13 din Codul muncii, aplicabil la acea dată, și ale articolului R. 1233-32 din același cod, în măsura în care un număr considerabil mai mare de femei decât de bărbați optează pentru a beneficia de un concediu parțial pentru creșterea copilului, iar discriminarea indirectă care rezultă astfel în ceea ce privește perceperea unei indemnizații de concediere și a unei alocații pentru concediul de reorientare profesională reduse în raport cu salariații care nu au luat un concediu parțial pentru creșterea copilului nu este justificată de elemente obiective străine de orice discriminare?

---

(1)  JO L 145, p. 4.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Najvyšší súd Slovenskej republiky (Slovacia) la 30 iulie 2018 – YX

(Cauza C-495/18)

(2018/C 352/32)

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Najvyšší súd Slovenskej republiky

Părțile din procedura principală

Reclamant: YX

Întrebările preliminare

1)

Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din decizia cadru (1) trebuie interpretat în sensul că criteriile prevăzute de acesta sunt îndeplinite numai în cazul în care persoana condamnată are în statul membru al cărui resortisant este legături familiale, sociale, profesionale sau de alt tip în considerarea cărora se poate prezuma în mod întemeiat că executarea pedepsei în acel stat poate facilita reabilitarea sa socială și că, prin urmare, acesta se opune unei dispoziții de drept național precum articolul 4 alineatul 1 litera a) din Legea nr. 549/2011, care permite în aceste cazuri recunoașterea și executarea unei hotărâri judecătorești doar pe baza reședinței obișnuite așa cum este înregistrată formal în statul de executare, fără a ține seama de aspectul dacă persoana condamnată are în acel stat legături concrete care să poată spori șansele sale de reabilitare socială?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea precedentă, articolul 4 alineatul (2) din decizia cadru trebuie interpretat în sensul că, inclusiv în ipoteza prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din decizia cadru, autoritatea competentă din statul emitent este ținută să verifice, chiar înainte de a transmite hotărârea judecătorească și certificatul, dacă executarea pedepsei de către statul de executare va răspunde scopului de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate și, în acest context, [autoritatea respectivă] este totodată ținută să menționeze informațiile obținute la litera (d) punctul 4 din certificat, în special în cazul în care persoana condamnată afirmă în avizul exprimat potrivit articolului 6 alineatul (3) din decizia cadru că are legături familiale, sociale sau profesionale concrete în statul emitent?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 9 alineatul (1) litera (b) din decizia cadru trebuie interpretat în sensul că există un temei de nerecunoaștere și de neexecutare a unei hotărâri judecătorești și atunci când, în ipoteza prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din decizia cadru, nu este demonstrată, în pofida consultării menționate la alineatul (3) al acestui articol și a eventualei furnizări a altor informații necesare, existența unor legături familiale, sociale, profesionale sau de alt tip în considerarea cărora se poate prezuma în mod întemeiat că executarea pedepsei în statul de executare poate facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate?

---

(1)  Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (JO 2008, L 327, p. 27).

Hotărârea Tribunalului din 2018 – K. Chrysostomides & Co și alții/Consiliul și alții

(Cauza T-680/13) (1)

((„Responsabilitate extracontractuală - Politică economică şi monetară - Program de sprijinire a stabilităţii Ciprului - Decizie a consiliului guvernatorilor BCE referitoare la furnizarea de lichidităţi de urgenţă ca urmare a unei cereri a Băncii Centrale a Ciprului - Declaraţii ale Eurogrupului din 25 martie, 12 aprilie, 13 mai şi 13 septembrie 2013 privind Ciprul - Decizia 2013/236/UE - Memorandum de înțelegere din 26 aprilie 2013 privind condiţiile specifice de politică economică încheiat între Cipru şi Mecanismul European de Stabilitate - Competenţa Tribunalului - Admisibilitate - Cerinţe de formă - Epuizarea căilor de atac interne - Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor - Drept de proprietate - Încredere legitimă - Egalitate de tratament”))

(2018/C 352/33)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanţi: Dr. K. Chrysostomides & Co. LLC (Nicosia, Cipru) şi ceilalţi 50 de reclamanţi ale căror nume figurează în anexa la hotărâre (reprezentant: P. Tridimas, barrister)

Pârâți: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. de Gregorio Merino, E. Dumitriu-Segnana, E. Chatziioakeimidou și E. Moro, agenți), Comisia Europeană (reprezentanți: inițial B. Smulders, J.-P. Keppenne și M. Konstantinidis, ulterior J.-P. Keppenne, M. Konstantinidis și L. Flynn, agenți,), Banca Centrală Europeană (reprezentanți: inițial N. Lenihan și F. Athanasiou, ulterior P. Papapaschalis și P. Senkovic și în cele în urmă M. Szablewska și K. Laurinavičius, agenți, asistați de H.-G. Kamann, avocat), Eurogrupul, reprezentat de Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. de Gregorio Merino, E. Dumitriu-Segnana, E. Chatziioakeimidou și E. Moro, agenți), Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană (reprezentanți: inițial B. Smulders, ulterior J.-P. Keppenne și M. Konstantinidis, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE având ca obiect repararea prejudiciului pe care reclamanţii pretind că l-ar fi suferit din cauza Deciziei Consiliului guvernatorilor BCE din 21 martie 2013 referitoare la furnizarea de lichidităţi de urgenţă ca urmare a unei cereri formulate de Banca Centrală a Ciprului, din cauza declaraţiilor Eurogroupe din 25 martie, din 12 aprilie, din 13 mai şi din 13 septembrie 2013 privind Ciprul, din cauza Deciziei 2013/236/UE a Consiliului din 25 april 2013 adresată Ciprului privind măsurile specifice pentru reinstaurarea stabilităţii financiare şi a unei creşteri durabile (JO 2013, L 141, p. 32), din cauza Memorandumului de înțelegere din 26 aprilie 2013 privind condiţiile specifice de politică economică încheiat între Republica Cipru şi Mecanismul European de Stabilitate (MES), precum şi din cauza altor acte şi acţiuni ale Comisiei, ale Consiliului, ale BCE şi ale Eurogrupului legate de acordarea unei facilităţi de asistenţă financiară Republicii Cipru

Dispozitivul

1)	Respinge acţiunea.

2)	Obligă Dr. K. Chrysostomides & Co. LLC şi pe ceilalţi reclamanţi ale căror nume figurează în anexă să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, şi pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene, de Comisia Europeană şi de Banca Centrală Europeană (BCE).

---

(1)  JO C 194, 24.6.2014.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Bourdouvali și alții/Consiliul și alții

(Cauza T-786/14) (1)

((„Răspundere extracontractuală - Politică economică și monetară - Program de susținere a stabilității în Cipru - Decizie a Consiliului guvernatorilor BCE privind furnizarea de asistență de urgență sub formă de lichidități ca urmare a unei solicitări a Băncii Centrale a Ciprului - Declaraţiile Eurogrupului din 25 martie 2013, din 12 aprilie 2013, din 13 mai 2013 şi din 13 septembrie 2013 privind Ciprul - Decizia 2013/236/UE - Protocolul de acord din 26 aprilie 2013 privind condițiile specifice de politică economică, încheiat între Cipru și Mecanismul European de Stabilitate - Competenţa Tribunalului - Admisibilitate - Cerinţe de formă - Epuizarea căilor de atac interne - Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor - Dreptul de proprietate - Încredere legitimă - Egalitate de tratament”))

(2018/C 352/34)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: Eleni Pavlikka Bourdouvali (Meneou, Cipru) și alţi 51 de reclamanţi ale căror nume figurează în anexa la hotărâre (reprezentant: P. Tridimas, barrister)

Pârâți: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. de Gregorio Merino, E. Moro și E. Chatziioakeimidou, agenți), Comisia Europeană (reprezentanți: J.-P. Keppenne, M. Konstantinidis și L. Flynn, agenți), Banca Centrală Europeană (reprezentanți: K. Laurinavičius și M. Szablewska, agenți, asistați de H.-G. Kamann, avocat), Eurogrupul, reprezentat de Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. de Gregorio Merino, E. Moro și E. Chatziioakeimidou, agenți) și Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană (reprezentanți: J.-P. Keppenne, M. Konstantinidis și L. Flynn, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită repararea prejudiciului pretins suferit de reclamanţi ca urmare a Deciziei Consiliului guvernatorilor BCE din 21 martie 2013 privind furnizarea de asistență de urgență sub formă de lichidități ca urmare a unei solicitări a Băncii Centrale a Ciprului, a declaraţiilor Eurogrupului din 25 martie 2013, din 12 aprilie 2013, din 13 mai 2013 şi din 13 septembrie 2013 privind Ciprul, a Deciziei 2013/236/UE a Consiliului din 25 aprilie 2013 adresată Ciprului cu privire la anumite măsuri specifice de reinstaurare a stabilității financiare și a creșterii sustenabile (JO 2013, L 141, p. 32), a Protocolului de acord din 26 aprilie 2013 privind condițiile specifice de politică economică, încheiat între Cipru și Mecanismul European de Stabilitate, precum şi a altor acte şi comportamente ale Comisiei, ale Consiliului, ale BCE şi ale Eurogrupului legate de acordarea unei facilităţi de asistenţă financiară Republicii Cipru

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Eleni Pavlikka Bourdouvali și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene, de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană (BCE).

---

(1)  JO C 73, 2.3.2015.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Banque postale/BCE

(Cauza T-733/16) (1)

([„Politica economică și monetară - Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit - Articolul 4 alineatul (1) litera (d) și alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 - Calcularea indicatorului efectului de levier - Refuzul BCE de a autoriza reclamanta să excludă din calculul indicatorului efectului de levier expunerile care îndeplinesc anumite condiții - Articolul 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - Puterea discreționară a BCE - Erori de drept - Eroare vădită de apreciere”])

(2018/C 352/35)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: La Banque postale (Paris, Franța) (reprezentanți E. Guillaume și L. Coudray, avocați)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană (reprezentanți: K. Lackhoff, R. Bax și G. Bassani, agenți, asistați de H.-G. Kamann și F. Louis, avocați)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Republica Finlanda (reprezentant: S. Hartikainen, agent)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, care are ca obiect anularea Deciziei ECB/SSM/2016-96950066U5XAAIRCPA 78/16 a BCE din 24 august 2016, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) și al articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice BCE în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) și al articolului 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, rectificări JO 2013, L 208, p. 68 și JO 2013, L 321, p. 6).

Dispozitivul

1)	Anulează Decizia ECB/SSM/2016-96950066U5XAAIRCPA 78/16 a Băncii Centrale Europene (BCE) din 24 august 2016.

2)	Obligă BCE la plata cheltuielilor de judecată.

3)	Republica Finlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 454, 5.12.2016.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Confédération nationale du Crédit mutuel/BCE

(Cauza T-751/16) (1)

([„Politica economică și monetară - Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit - Articolul 4 alineatul (1) litera (d) și alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 - Calcularea indicatorului efectului de levier - Refuzul BCE de a autoriza reclamanta să excludă din calculul indicatorului efectului de levier expunerile care îndeplinesc anumite condiții - Articolul 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - Puterea discreționară a BCE - Erori de drept - Eroare vădită de apreciere”])

(2018/C 352/36)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Confédération nationale du Crédit mutuel (Paris, Franța) (reprezentanți: M. Grégoire și C. De Jonghe, avocați)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană (reprezentanți: K. Lackhoff, R. Bax și G. Bassani, agenți, asistați de H.-G. Kamann și F. Louis, avocați)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Republica Finlanda (reprezentant: S. Hartikainen, agent)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, care are ca obiect anularea deciziei ECB/SSM/2016-9695000CG7B84NLR5984/92 a BCE, din 24 august 2016, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) și al articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice BCE în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) și al articolului 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, rectificări JO 2013, L 208, p. 68 și JO 2013, L 321, p. 6).

Dispozitivul

1)	Anulează decizia ECB/SSM/2016-9695000CG7B84NLR5984/92 a Băncii Centrale Europene (BCE), din 24 august 2016.

2)	Obligă BCE la plata cheltuielilor de judecată.

3)	Republica Finlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 6, 9.1.2017.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – BNP Paribas/BCE

(Cauza T-768/16) (1)

([„Politica economică și monetară - Supravegherea prudențială a instituțiilor de credit - Articolul 4 alineatul (1) litera (d) și alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 - Calcularea indicatorului efectului de levier - Refuzul BCE de a autoriza reclamanta să excludă din calculul indicatorului efectului de levier expunerile care îndeplinesc anumite condiții - Articolul 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 - Puterea discreționară a BCE - Erori de drept - Eroare vădită de apreciere”])

(2018/C 352/37)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: BNP Paribas (Paris, Franța) (reprezentanți: A. Champsaur și A. Delors, avocați)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană (reprezentanți: K. Lackhoff, R. Bax, G. Bassani și C. Olivier, agenți)

Intervenientă în susținerea pârâtei: Republica Finlanda (reprezentant: S. Hartikainen, agent)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, care are ca obiect anularea Deciziei ECB/SSM/2016-R0MUWSFPU8MPRO8K5P83/136 a BCE din 24 august 2016, adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (d) și al articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice BCE în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) și al articolului 429 alineatul (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO 2013, L 176, p. 1, rectificări JO 2013, L 208, p. 68 și JO 2013, L 321, p. 6).

Dispozitivul

1)	Anulează decizia ECB/SSM/2016-R0MUWSFPU8MPRO8K5P83/136 a Băncii Centrale Europene (BCE) din 24 august 2016.

2)	Obligă BCE la plata cheltuielilor de judecată.

3)	Republica Finlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 6, 9.1.2017.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Cipru/EUIPO – Papouis Dairies (Pallas Halloumi)

(Cauza T-825/16) (1)

({„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative Pallas Halloumi - Marca de certificare a Regatului Unit verbală anterioară HALLOUMI - Motiv relativ de refuz - Lipsa unui risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”})

(2018/C 352/38)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Republica Cipru (reprezentanţi: S. Malynicz, QC, și V. Marsland, solicitor)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: D. Gája, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Papouis Dairies Ltd (Nicosia, Cipru) (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 22 septembrie 2016 (cauza R 2065/2014-4) privind o procedură de opoziție între Republica Cipru și Papouis Dairies

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Republica Cipru la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 22, 23.1.2017.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Cipru/EUIPO – POA (COWBOYS HALLOUMI)

(Cauza T-847/16) (1)

([„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative COWBOYS HALLOUMI - Marca de certificare a Regatului Unit verbală anterioară HALLOUMI - Motiv relativ de refuz - Lipsa unui risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”])

(2018/C 352/39)

Limba de procedură: engleza

Părţile

Reclamantă: Republica Cipru (reprezentanţi: S. Malynicz, QC, și V. Marsland, solicitor)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: D. Gája, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Pagkypriosorganismos ageladotrofon (POA) (Latsia, Cipru) (reprezentant: N. Korogiannakis, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 22 septembrie 2016 (cauza R 2781/2014-4) privind o procedură de opoziție între Republica Cipru și POA

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Republica Cipru la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 22, 23.1.2017.

Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2018 – Star Television Productions/EUIPO – Marc Dorcel (STAR)

(Cauza T-797/17) (1)

([„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de decădere - Marca Uniunii Europene figurativă STAR - Lipsa utilizării serioase a mărcii - Articolul 51 alineatul (1) litera (a) din regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 58 alineatul (1) litera (a) din regulamentul (UE) 2017/1001]”])

(2018/C 352/40)

Limba de procedură: franceza

Părţile

Reclamantă: Star Television Productions Ltd (Tortola, Regatul Unit) (reprezentant: D. Farnsworth, solicitor)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: V. Ruzek, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Marc Dorcel SA (Paris, Franța) (reprezentant: B. Soyer, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 14 septembrie 2017 (cauza R 1519/2016-2), privind o procedură de decădere între Star Television Productions și Marc Dorcel

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Television Productions Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 42, 5.2.2018.

Acțiune introdusă la 27 iunie 2018 – WV/SEAE

(Cauza T-388/18)

(2018/C 352/41)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: WV (reprezentant: É. Boigelot, avocat)

Pârât: Serviciul European de Acțiune Externă

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată; — în consecință, și după obligarea pârâtului, cu titlu preliminar și în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului care prevede „măsuri de organizare a procedurii”, să prezinte toate înscrisurile și mijloacele materiale de probă referitoare la prezenta cauză și în special: mandatul și concluziile anchetei interne de securitate care a fost desfășurată de AIPN; toate documentele și deciziile interne ale SEAE care au legătură cu acuzațiile referitoare la pretinsa sustragere de înscrisuri și posibila transmitere a unor informații de către reclamantă către un stat terț (Israel/Turcia), datele exacte, informațiile pretins divulgate și probele concrete, precum și informațiile transmise și răspunsul serviciului de securitate; documentele și/sau deciziile interne aparent luate sau prezentate în legătură cu incidentul din 27 iulie 2016 și în special o notă a Secretarului General al SEAE referitoare la excluderea reclamantei din divizia Turcia; e-mailul doamnei [X] trimis în luna septembrie 2015 domnului [Y] și care face aparent trimitere la „probleme serioase legate în esență de comportamentul său”; informațiile referitoare la natura diferitor transferuri cărora ea a făcut obiectul pentru a clarifica dacă transferurile au fost efectuate cu postul său și/sau în excedent; termenii de referință ai experților naționali puși la dispoziția diviziei Turcia a SEAE care reflectă acordul încheiat cu diferite state membre în luna iunie 2015 în vederea instituirii diviziei menționate; procesele-verbale ale reuniunii din 18 mai 2017 dintre reclamantă, un reprezentant al Comitetului de personal și AIPN; schimburile de e-mailuri din 10 iulie 2017 dintre domnul [Z] și șeful delegației UE în Turcia; — anularea deciziei de respingere implicită a cererii de asistență întemeiate pe articolul 24 din statut, intervenită la 4 septembrie 2017; — anularea deciziei din 28 martie 2018, cu referința Ares(2018)1705593, notificată în aceeași zi, prin care AIPN a respins reclamația reclamantei pe care aceasta a introdus-o la 29 noiembrie 2017, cu referința R/510/17, împotriva respingerii implicite a cererii de asistență întemeiate pe articolul 24 din statut; — obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în conformitate cu articolul 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Uniunii Europene.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea obligației de asistență și de solicitudine, pe încălcarea articolului 1e alineatele (2), (12) și (12a) și a articolelor 22b, 24, 25 și 26 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), pe principiul bunei administrări, precum și pe încălcarea articolelor 1 și 2 din anexa IX la statut și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142).

În cadrul acestui motiv, reclamanta invocă de asemenea încălcarea articolelor 41, 47 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a Convenției europene a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a dreptului la apărare, precum și abuzuri de drept și de procedură, pe lângă încălcarea vădită a principiului încrederii legitime și a egalității armelor.

În sfârșit, reclamanta invocă în cadrul acestui motiv încălcarea principiului care impune administrației să nu adopte o decizie decât în temeiul unor motive admisibile din punct de vedere legal, adică pertinente și neafectate de erori vădite de apreciere, de fapt sau de drept, precum și încălcarea principiilor proporționalității, contradictorialității, bunei administrări și securității juridice, pe lângă încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

Critica astfel invocată este că, prin adoptarea deciziei atacate în condițiile arătate și prin respingerea ulterioară a reclamației reclamantei, AIPN în mod vădit nu ar fi aplicat și interpretat corect dispozițiile statutare și principiile menționate mai sus, întemeindu-și decizia pe motivări inexacte atât în fapt, cât și în drept, și plasând-o pe reclamantă într-o situație administrativă nelegală, lipsită de orice adecvare între faptele stabilite și respingerea cererii de asistență.

Acțiune introdusă la 27 iunie 2018 – Riesco García/Parlamentul

(Cauza T-391/18)

(2018/C 352/42)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Juan Carlos Riesco García (Rota, Spania) (reprezentant: M. Tey Ariza, avocat)

Pârât: Parlamentul European

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—

prin prezentul înscris și având în vedere competențele Tribunalului, reclamantul formulează o acțiune în constatarea abținerii de a acționa în raport cu răspunsul primit de la Comisia pentru petiții a Parlamentului European din 31 mai 2017 la petiția sa nr. 0741/2015 privind pretinsa discriminare existentă între funcționari și angajați temporari în ceea ce privește diferența de tratament în condițiile de pensionare pentru angajații administrației centrale a statului spaniol;

—

având în vedere legislația menționată (Directiva 1999/70 a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP), se solicită admiterea prezentei cereri, pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cererea adresată și, în acest temei, dispunerea de către aceasta ca statul spaniol să declare și să asigure exercitarea efectivă imediată a dreptului tuturor angajaților administrației centrale a statului la condiții identice sau similare în ceea ce privește accesul la pensionarea anticipată.

Motivele și principalele argumente

Reclamantul arată că, potrivit legislației spaniole care face obiectul prezentei acțiuni, angajaților permanenți (funcționari) afiliați la sistemul de asigurări sociale, în ceea ce privește pensionarea voluntară, le este permis să schimbe sistemul de asigurări sociale, întrucât sunt funcționari, în timp ce angajaților interimari nu le este permis acest lucru, întrucât nu sunt funcționari.

În opinia reclamantului, răspunsul nefondat primit din partea Comisiei pentru petiții a Parlamentului European la petiția sa (0741/2015) este dezamăgitor și incomprehensibil; această instituție, care declarase drept admisibilă petiția menționată și considerase la 3 august 2016 că era necesară punerea legislației spaniole în conformitate cu Directiva 1999/70 în sensul solicitat (egalitatea în ceea ce privește condițiile de pensionare) și avusese în vedere inclusiv posibilitatea de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către un stat membru, s-a dezis ulterior, invocând existența unor „chestiuni factuale” nesoluționate.

Încă mai incomprehensibil este că, în caz de îndoieli cu privire la această chestiune, comisia menționată nu se adresează instituției competente pentru a decide dacă este necesară în această situație punerea legislației naționale în conformitate cu Directiva 1999/70, și anume Curtea de Justiție a Uniunii Europene, propunând în schimb soluționarea problemei menționate în fața instanțelor jurisdicționale naționale, care sunt mai puțin sau deloc competente să statueze cu privire la necesitatea punerii legislației naționale în conformitate cu cea europeană.

Acțiune introdusă la 29 iunie 2018 – ITSA /Comisia

(Cauza T-396/18)

(2018/C 352/43)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: International Tax Stamp Association Ltd (ITSA) (Sunbury-on-Thames, Regatul Unit) (reprezentant: F. Scanvic, avocat)

Pârâtă: Comisia

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

anularea Regulamentului delegat (UE) 2018/573 al Comisiei din 15 decembrie 2017 privind elementele principale ale contractelor de stocare de date care urmează să fie încheiate ca parte a unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/574 al Comisiei din 15 decembrie 2017 privind standardele tehnice pentru instituirea și operarea unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun și a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/576 a Comisiei din 15 decembrie 2017 privind standardele tehnice pentru elementele de securitate aplicate produselor din tutun

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 din Protocolul OMS pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun adoptat la Seoul la 12 noiembrie 2012, care interzice ca operatorii care marchează produsele din tutun să facă parte din industria tutunului. În această privință, reclamanta apreciază că, deși protocolul menționat nu este încă în vigoare, acesta a fost încheiat și semnat de Uniunea Europeană, fapt care îi interzice să adopte acte care ar fi contrare acestuia.

În plus, aceasta invocă faptul că Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1), în temeiul căreia a fost adoptat regulamentul atacat în speță, poate și trebuie interpretată în sensul conformității sale cu protocolul menționat mai sus, chiar dacă aceasta din urmă nu interzice în mod expres ca operațiunile în cauză să fie încredințate unor operatori care fac parte din industria tutunului.

În sfârșit, presupunând că această interpretare nu este posibilă, însăși directiva ar fi contrară protocolului și, prin urmare, tratatelor europene.

Acțiune introdusă la 13 iulie 2018 – Prigent/Comisia

(Cauza T-436/18)

(2018/C 352/44)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Claude Prigent (Caudan, Franța) (reprezentant: A. Bove, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	admiterea prezentei cereri de anulare;

—	pe fond, declararea cererii ca fondată;

—	în consecință, anularea deciziei Comisiei Europene din 23 mai 2018 în temeiul principiului solidarității naționale, astfel cum este definit de CJUE (principiu general al dreptului) și/sau al articolului 9 TUE;

—	trimiterea dosarului la autoritatea competentă;

—	dispunerea tuturor măsurilor impuse de legislația în materie;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

—	rezervarea oricăror alte drepturi, obligații și acțiuni în favoarea reclamantului.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă două motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului solidarității naționale, astfel cum este definit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care este un principiu general al dreptului. În această privință, reclamantul afirmă că CJUE consideră că un regim destinat unei categorii specifice de populație sau de lucrători nu este un regim legal, ci un regim profesional. Acesta arată că, în speță, având în vedere discriminarea care ar exista între independenții constrânși să se afilieze regimului social al lucrătorilor independenți (denumit în continuare „RSI”), chiar în cazul unei cifre de afaceri nule sau în deficit, și celelalte persoane, precum lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, salariații sau funcționarii, în mod clar nu ar fi vorba despre un regim legal. În plus, reclamantul apreciază că principiul solidarității, pe care s-ar întemeia RSI ca regim legal de securitate socială potrivit statului francez, nu este în speță respectat de RSI, în măsura în care acesta din urmă ar primi cotizații minime și forfetare, chiar în situația unor venituri scăzute. În plus, reclamantul ar putea fi privat în totalitate de o indemnizație pecuniară de boală sau de pensie, în situația unor cotizații insuficiente sau a unei simple întârzieri, ceea ce nu ar fi cazul pentru alți lucrători afiliați la un alt regim de securitate socială.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 9 TUE, care instituie egalitatea între toți cetățenii europeni, în măsura în care nu ar fi posibil să se calculeze valoarea cotizațiilor RSI în mod defavorabil pentru independenți precum reclamantul în raport cu alți lucrători francezi. Prin urmare, prin clasarea plângerii acestuia din urmă, Comisia ar fi încălcat principiul solidarității naționale, astfel cum este definit de CJUE ca principiu general al dreptului, și articolul 9 TUE, ceea ce ar trebui să atragă anularea deciziei sale.

Acțiune introdusă la 24 iulie 2018 – Biasotto/EUIPO – OOFOS (OOF)

(Cauza T-453/18)

(2018/C 352/45)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamant: Alessandro Biasotto (Treviso, Italia) (reprezentanți: F. le Divelec Lemmi, R. Castiglioni și E. Cammareri, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: OOFOS LLC (Reno, Nevada, Statele Unite)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamantul

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative OOF – cererea de înregistrare nr. 14 961 767

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 10 mai 2018 în cauza R 1270/2017-2

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	admiterea prezentei acțiuni în totalitate;

—

anularea deciziei atacate în totalitate și, în consecință, admiterea înregistrării cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene nr. 14 961 767 pentru toate produsele și serviciile solicitate de aceasta, din clasele 18, 25 și 35 (sau, eventual, impunerea EUIPO să examineze din nou calea de atac formulată de reclamant la 15 iunie 2017, de data aceasta, însă, comparând cererea privind marca în litigiu cu marca solicitată în cadrul cererii de înregistrare internațională anterioare nr. 1 258 728 a oponentului);

—	obligarea EUIPO sau a intervenientului la plata tuturor cheltuielilor de judecată referitoare nu numai la prezenta procedură în fața Tribunalului, ci și la procedura de opoziție și de recurs în fața EUIPO.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului

Acțiune introdusă la 24 iulie 2018 – Biasotto/EUIPO – OOFOS (OO)

(Cauza T-454/18)

(2018/C 352/46)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamant: Alessandro Biasotto (Treviso, Italia) (reprezentanți: F. Le Divelec Lemmi, R. Castiglioni și E. Cammareri, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: OOFOS LLC (Reno, Nevada, Statele Unite)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamantul

Marca în litigiu: cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene OO – cererea de înregistrare nr. 14 961 791

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 15 mai 2018 în cauza R 1281/2017-2

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	admiterea acțiunii în totalitate;

—

anularea deciziei atacate în totalitate, confirmând, pe fond, concluzia la care a ajuns EUIPO în Decizia sa din 17 mai 2017 privind procedura de opoziție nr. B 2683558 și, în consecință, admiterea înregistrării cererii de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene nr. 14 961 791 pentru toate produsele și serviciile solicitate prin aceasta din clasele 18, 25 și 35;

—	obligarea intervenientului la plata cheltuielilor efectuate nu numai în cadrul prezentei proceduri în fața Tribunalului, ci și a celor efectuate în cadrul procedurilor de opoziție și de recurs în fața EUIPO.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului

Acțiune introdusă la 30 iulie 2018 – Novartis/EUIPO (SMARTSURFACE)

(Cauza T-463/18)

(2018/C 352/47)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Novartis AG (Basel, Elveția) (reprezentant: L. Junquera Lara, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale SMARTSURFACE – cererea de înregistrare nr. 16 492 076

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 25 mai 2018 în cauza R 1765/2017-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	declararea faptului că articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 nu se opun înregistrării semnului în cauză (marca Uniunii Europene nr. 16 492 076) pentru produsele din clasa 9 descrise în cererea de înregistrare și

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 27 iulie 2018 – Getsmarter Online/EUIPO (getsmarter)

(Cauza T-473/18)

(2018/C 352/48)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Getsmarter Online Ltd (Londra, Regatul Unit) (reprezentant: I. Silcock, barrister)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative getsmarter – cererea de înregistrare nr. 16 565 939

Decizia atacată: Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 10 mai 2018 în cauza R 2632/2017-1

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 6 august 2018 – Veit/BCE

(Cauza T-474/18)

(2018/C 352/49)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Sebastian Veit (Frankfurt am Main, Germania) (reprezentant: K. Kujath, avocat)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei pârâtei din 3 ianuarie 2018 privind încadrarea reclamantului cu efect de la 1 ianuarie 2018 în măsura în care i s-a acordat doar treapta 17 în cadrul gradului profesional F/G;

—	anularea deciziei pârâtei din 25 mai 2018 de respingere a cererii reclamantului de a i se acorda treapta 83 în cadrul gradului profesional F/G începând cu 1 ianuarie 2018,

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă două motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea principiului egalităţii de tratament. În cadrul primului motiv, reclamantul arată că pârâta, în cazul candidaţilor interni – spre deosebire cazul celor externi aflaţi într-o situaţie comparabilă într-o procedură de selecţie identică – nu a luat în considerare decât în mod limitat experienţa profesională relevantă.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului obligaţiei generale de diligenţă. În cadrul celui de al doilea motiv, se invocă faptul că pârâta, la încadrarea reclamantului, deşi funcţionar al acesteia, l-a apreciat, fără o justificare obiectivă, mai prost decât pe candidaţii care nu au avut încă un raport de serviciu cu pârâta.

Acțiune introdusă la 1 august 2018 – Electroquímica Onubense/ECHA

(Cauza T-481/18)

(2018/C 352/50)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Electroquímica Onubense, S.L. (Palos de la Frontera, Spania) (reprezentant: D. González Blanco, avocat)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA)

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului pronunțarea unei noi hotărâri prin care să stabilească faptul că Electroquímica Onubense (EQO) îndeplinește condițiile unei întreprinderi mijlocii în vederea aplicării taxelor de înregistrare a produselor la ECHA.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că raportul de calcul pentru IMM anexat la decizia atacată se referă la legătura sa cu ERCROS în anii 2013 și 2014, cu ignorarea de către autorul aceluiași raport a unui aspect atât de relevant precum constituirea aceleiași societăți în luna februarie a anului 2015 cu un capital social de 3 000 de euro, capitalul minim impus în mod legal potrivit legislației comerciale spaniole. Se afirmă în această privință că informația menționată privind capitalul social al noii societăți a fost determinantă pentru declararea aceleiași societăți drept „întreprindere mică”, din moment ce EQC îndeplinea efectiv parametrii impuși de reglementarea aplicabilă, participarea ERCROS la capitalul aceleiași societăți nefiind în nici un caz susceptibilă să o convertească, ca atare, într-o „întreprindere mare”.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că ERCROS a fost asociatul unic al EQC în perioada cuprinsă între constituirea societății (18 februarie 2015) și cesiunea participațiilor sociale către SALINAS DEL ODIEL (2 iunie 2015), și aceasta în mod pur conjunctural sau instrumental, pentru a facilita transferul proprietății de la EQC la destinatarul său final, SALINAS DEL ODIEL.

3.	Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că, la sfârșitul exercițiului financiar 2015, EQC nu mai era deținută de ERCROS (considerată drept „întreprindere mare”), nici direct, nici indirect, ci era deținută de SALINAS DEL ODIEL (considerată drept „întreprindere mijlocie”).

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că aspectul relevant pentru determinarea dimensiunii întreprinderii EQC, în vederea aplicării reglementării în discuție, nu poate fi altul decât cel al legăturii pe care o deținea EQC cu întreprinderea care era societatea sa mamă la sfârșitul exercițiului financiar 2015 – astfel cum se reflectă în conturile anuale corespunzătoare anului menționat, iar nu aspectul privind legătura sa cu întreprinderea care a avut această calitate în mod conjunctural și instrumental în cursul exercițiului de referință.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că în mod corect nu ar fi trebuit aplicată taxa prevăzută pentru o întreprindere mare, ci cea prevăzută pentru o întreprindere mijlocie, din moment ce legătura care trebuie să se stabilească în acest scop este cea dintre EQO și SALINAS DEL ODIEL, iar nu dintre EQO și ERCROS.

Acțiune introdusă la 14 august 2018 – Stada Arzneimittel/EUIPO (ViruProtect)

(Cauza T-487/18)

(2018/C 352/51)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Stada Arzneimittel AG (Bad Vilbel, Germania) (reprezentant: J.-C. Plate und R. Kaase, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale ViruProtect – cererea de înregistrare nr. 16 295 511

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 4 iunie 2018 în cauza R 1886/2017-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea articolului 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 14 august 2018 – Vafo Praha/EUIPO – Rutzinger-Kurpas (Meatlove)

(Cauza T-491/18)

(2018/C 352/52)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Vafo Praha s.r.o. (Chrášt’any, Republica Cehă) (reprezentant: M. Vojáček, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Susanne Rutzinger-Kurpas (Spigelau, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu:cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Meatlove – cererea de înregistrare nr. 15 557 374

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 12 iunie 2018 în cauza R 264/2018-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 46 din Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 15 august 2018 – Zhadanov/EUIPO (Scanner Pro)

(Cauza T-492/18)

(2018/C 352/53)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: Igor Zhadanov (Odessa, Ucraina) (reprezentant: P. Olson, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale Scanner Pro – cererea de înregistrare nr. 16 257 727

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 6 iunie 2018 în cauza R 1812/2017-2

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	înregistrarea mărcii Uniunii Europene 016257727 pentru produsele din clasele 9 și 42;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009.

Acțiune introdusă la 17 august 2018 – Dermatest/EUIPO (DERMATEST)

(Cauza T-495/18)

(2018/C 352/54)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Dermatest Gesellschaft für allergologische Forschung u. Vertrieb von Körperpflegemitteln mbH (Münster, Germania) (reprezentanți: J. Bühling și D. Graetsch, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale „DERMATEST” – cererea de înregistrare nr. 17 542 986.

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 12 iunie 2018 în cauza R 426/2018-4.

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procedurii în fața camerei de recurs.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 17 august 2018 – OCU/JUR

(Cauza T-496/18)

(2018/C 352/55)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Organización de Consumidores y Usuarios (OCU) (Madrid, Spania) (reprezentanți: E. Martínez Martínez și C. López-Mélida de Ramón, avocați)

Pârâtă: Consiliul decizional unic

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei finale (denumită în continuare „Final Decision”) din 19 iunie 2018 a Camerei de apel din cadrul Consiliului decizional unic pronunţată în cauza 54/2017, cauză iniţiată împotriva Consiliului decizional unic;

—	obligarea „Camerei de apel din cadrul Consiliului decizional unic” la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea dreptului fundamental prevăzut la articolul 41 alineatul (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) şi a principiului respectării dreptului la apărare (dreptul la bună administrare în ceea ce priveşte accesul la documente pentru exercitarea legitimă a dreptului la apărare)] — În acest sens, se invocă faptul că decizia atacată, prin care Camera de apel nu acordă dreptul de acces integral la documentele aflate în posesia Consiliului decizional unic (CDU), acces solicitat pentru exercitarea dreptului legitim la apărare, constituie o gravă încălcare a dreptului fundamental la bună administrare, sub aspectul accesului la documente prevăzut la articolul 41 alineatul (2) din CDFUE şi al principiului fundamental de drept al Uniunii de respectare a dreptului la apărare.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea articolelor care exclud limita confidenţialităţii şi a secretului de afaceri pentru accesul la documente atunci când solicitarea se realizează în cadrul exercitării dreptului la apărare şi a accesului la o protecţie jurisdicţională efectivă, menţionate la articolul 88 din Regulamentul (UE) nr.o806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1), la articolul 84 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190), şi la articolul 53 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO 2013, L 176, p. 338).] — În această privinţă, se susţine că decizia atacată, prin care Camera de apel nu permite accesul integral la documentele aflate în posesia CDU, aplică în mod greşit excepţiile, prevăzute în legislaţia sus-menţionată, de la dreptul de acces general la documente pentru că respectivul acces se solicită în cadrul exercitării dreptului la apărare şi al accesului la o protecţie jurisdicţională efectivă.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea dreptului fundamental prevăzut la articolul 41 alineatul (2) din CDFUE (dreptul la bună administrare în ceea ce priveşte obligaţia de motivare a actelor)] — În acest sens, se invocă faptul că decizia atacată prin care Camera de apel nu permite accesul integral la documentele aflate în posesia CDU constituie o încălcare gravă a dreptului fundamental la bună administrare prevăzut la articolul 41 alineatul (2) din CDFUE, în măsura în care ignoră obligaţia de motivare a actelor.

Acțiune introdusă la 14 august 2018 – IAK – Forum International/EUIPO – Schwalb (IAK)

(Cauza T-497/18)

(2018/C 352/56)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: IAK GmbH – Forum International (Kirchzarten, Germania) (reprezentant: G. Wilke, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Ulrich Schwalb (Köln, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene figurativă IAK – marca Uniunii Europene nr. 9 843 533

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 11 iunie 2018 în cauza R 1511/2017-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de declarare a nulității;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 20 august 2018 – ZPC Flis/EUIPO – Aldi Einkauf (Happy Moreno choco)

(Cauza T-498/18)

(2018/C 352/57)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: ZPC Flis sp.j. (Radziejowice, Polonia) (reprezentant: M. Kondrat, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Aldi Einkauf GmbH & Co. OHG (Essen, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamanta.

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative Happy Moreno choco – cererea de înregistrare nr. 15 028 087.

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție.

Decizia atacată: Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 31 mai 2018 în cauza R 1464/2017-1.

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei la EUIPO spre reexaminare; sau

—	modificarea deciziei atacate în sensul că nu există motive întemeiate care să justifice refuzul înregistrării cererii EUTMA 015028087 „Happy Moreno choco” pentru toate produsele din clasele 30 și 35 și că marca trebuie înregistrată;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	Încălcarea principiului protecției încrederii legitime și a principiului securității juridice.