27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/1

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/4

—

pe site-ul internet al Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei, la secțiunea consacrată concentrărilor (http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/). Acest site internet oferă diverse facilități care permit identificarea deciziilor de concentrare individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale;

—

în format electronic, pe site-ul internet EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro), cu numărul de document 32018M8735. EUR-Lex permite accesul online la legislația europeană.

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/5

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/6

(1)

Comitetul consultativ este de acord cu evaluarea efectuată de Comisie în ceea ce privește piețele produsului și piețele geografice relevante.

(2)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie intră în domeniul de aplicare al articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE, întrucât nu îndeplinește criteriile stabilite de Curte în așa-numitul test „Meca-Medina”.

(3)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie constituie o decizie a unei asocieri de întreprinderi în sensul articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE.

(4)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie constituie o restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE.

(5)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie constituie o restrângere a concurenței prin efect în sensul articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE.

(6)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie nu poate beneficia de o exceptare în sensul articolului 101 alineatul (3) din TFUE și al articolului 53 alineatul (3) din Acordul privind SEE.

(7)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie are un efect considerabil asupra schimburilor comerciale între statele membre și între părțile contractante ale Acordului privind SEE.

(8)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia regulile ISU privind arbitrajul în cazul apelurilor consolidează comportamentul anticoncurențial care face obiectul proiectului de decizie.

(9)

Comitetul consultativ este de acord cu evaluarea Comisiei privind durata încălcării.

(10)

Comitetul consultativ este de acord cu proiectul de decizie a Comisiei în ceea ce privește destinatarul deciziei.

(11)

Comitetul consultativ este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia destinatarului proiectului de decizie nu ar trebui să i se aplice o amendă.

(12)

Comitetul consultativ recomandă publicarea avizului său în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/7

1.

Proiectul de decizie se referă la anumite norme adoptate de Uniunea Internațională de Patinaj (International Skating Union – ISU) (2) care impun sancțiuni patinatorilor care participă la evenimente de patinaj-viteză care nu sunt autorizate de ISU („normele de eligibilitate”) (3). Conform proiectului de decizie, normele de eligibilitate constituie o restrângere interzisă a concurenței în sensul articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE, deoarece limitează libertatea comercială a patinatorilor de a participa la evenimente neautorizate, excluzându-i astfel pe potențialii concurenți care ar dori să organizeze și să exploateze din punct de vedere comercial evenimente internaționale de patinaj-viteză. În proiectul de decizie, Comisia consideră, de asemenea, că regulile ISU privind arbitrajul în cazul apelurilor (4) consolidează restrângerea concurenței generată de normele de eligibilitate.

2.

Ancheta Comisiei a fost întreprinsă ca urmare a unei plângeri depuse la 23 iunie 2014 de doi patinatori profesioniști de cetățenie neerlandeză împotriva normelor de eligibilitate.

3.

La 5 octombrie 2015, Comisia a inițiat procedurile în sensul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (5) și al articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei (6) („Decizia de inițiere”).

4.

La 29 septembrie 2016, Comisia a notificat ISU cu privire la o comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare „CO”) prin care și-a exprimat opinia preliminară potrivit căreia normele de eligibilitate constituie o restrângere interzisă a concurenței în sensul articolului 101 din TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE și regulile privind arbitrajul în cazul apelurilor consolidează restrângerea concurenței.

5.

La 11 octombrie 2016, ISU a primit inițial acces la dosar prin intermediul unui CD-ROM. Două documente suplimentare, în special note ale reuniunilor dintre ISU și Comisie din 16 octombrie 2014 și, respectiv, 16 decembrie 2015, au fost puse la dispoziția ISU de către DG Concurență la 14 noiembrie 2016, în urma solicitării din partea ISU a unor documente suplimentare din 9 noiembrie 2016. Nu mi-au fost aduse la cunoștință probleme legate de accesul la dosar.

6.

La cererea acestora, am permis audierea în cadrul procedurii a Asociației europene a sportivilor („sportivii din UE”) și a Comitetului Internațional Olimpic („CIO”) în calitate de părți terțe interesate. Am respins o cerere din partea unei alte organizații, care nu părea a fi direct afectată de comportamentul care face obiectul procedurii și, prin urmare, nu a demonstrat un interes suficient în sensul articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, al articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 și al articolului 5 alineatul (2) din Decizia 2011/695/UE (7).

7.

ISU a răspuns la CO la 16 ianuarie 2017 și a participat la o audiere la 1 februarie 2017, împreună cu reclamanții, sportivii din UE și CIO.

8.

În răspunsul său la CO și pe parcursul audierii, ISU a semnalat două aspecte procedurale. În primul rând, ISU a susținut că drepturile sale la apărare au fost încălcate, deoarece acuzațiile cuprinse în CO referitoare la regulile ISU privind arbitrajul în cazul apelurilor nu au fost incluse în decizia de inițiere. În al doilea rând, ISU a pretins că, înainte de decizia de inițiere, Comisia a lăsat impresia înșelătoare potrivit căreia cazul respectiv „nu era o prioritate” și că va fi închis ca urmare a măsurilor luate de ISU pentru a răspunde preocupărilor Comisiei semnalate până la acel moment. Prin deschiderea unei anchete oficiale la 5 octombrie 2015 fără să se fi acordat ISU posibilitatea de a răspunde preocupărilor noi sau suplimentare, Comisia ar fi încălcat drepturile procedurale ale ISU, în special dreptul de a fi audiat.

9.

Nu consider că aspectele de mai sus constituie o încălcare a drepturilor procedurale ale ISU. În ceea ce privește prima cerere procedurală, trebuie remarcat că formularea deciziei de inițiere permite un domeniu de aplicare al anchetei care include și regulile ISU privind arbitrajul în cazul apelurilor. În plus, o decizie de inițiere a procedurii nu anticipează rezultatului anchetei (8) și, ca atare, nu are un efect decisiv asupra potențialei răspunderi a întreprinderilor în cauză, astfel încât drepturile acestora la apărare să poată fi afectate în mod iremediabil (9). În ceea ce privește a doua chestiune procedurală menționată la punctul 8 de mai sus, proiectul de decizie respinge, pe baza dovezilor disponibile, afirmația potrivit căreia Comisia ar fi oferit vreodată vreo garanție că respectivul caz nu era o prioritate. În orice caz, o decizie privind statutul prioritar al cazului este o decizie internă, pe care Comisia o poate modifica fără a oferi întreprinderilor în cauză posibilitatea de a formula observații cu privire la motivele unei astfel de modificări. Numai după notificarea CO întreprinderile ar trebui să fie audiate cu privire la chestiunile în legătură cu care Comisia a formulat obiecțiuni (10).

10.

La 6 octombrie 2017, Comisia a adresat ISU o scrisoare de expunere a faptelor, în care a inclus elemente de probă suplimentare pe care Comisia intenționa să se bazeze. La 9 octombrie 2017, ISU a primit din nou acces la dosar în legătură cu dovezile adăugate în acesta începând cu 29 septembrie 2016, prin intermediul unui DVD. La 25 octombrie 2017, ISU și-a prezentat răspunsul la scrisoarea de expunere a faptelor.

11.

Într-o scrisoare care mi-a fost adresată, ISU a susținut că scrisoarea de expunere a faptelor încalcă drepturile procedurale ale ISU prin: (i) prezentarea de elemente de probă suplimentare care puteau fi deja identificate înainte de emiterea CO; (ii) adăugarea de noi argumente la CO; și (iii) neexplicarea în mod clar a felului în care anumite elemente de probă suplimentare susțin constatările provizorii ale Comisiei.

12.

În răspunsul meu la scrisoarea ISU, am considerat că scrisoarea Comisiei de expunere a faptelor respectă pe deplin drepturile procedurale ale ISU, astfel cum a fost clarificat de jurisprudența relevantă a Curții de Justiție (11). În primul rând, nu există niciun temei pentru a susține că nu i se permite Comisiei să se bazeze pe o scrisoare de expunere a faptelor pentru a informa părțile implicate în procedură despre elementele de probă suplimentare care erau deja disponibile la data comunicării CO, dar care nu au fost incluse în CO. În al doilea rând, în opinia mea, scrisoarea de expunere a faptelor nu a introdus obiecțiuni suplimentare și nu a modificat natura intrinsecă a încălcării de care ISU era acuzată în CO. Documentele la care s-a făcut trimitere în scrisoarea de expunere a faptelor sunt legate de constatări preliminare specifice din CO, iar aceste constatări nu sunt modificate, ci sunt susținute și mai mult de elemente de probă suplimentare. În cele din urmă, în scrisoarea de expunere a faptelor, Comisia a indicat secțiunea din CO, în special numerele paragrafelor, la care se referă fiecare dintre documentele suplimentare, și a explicat într-o manieră suficientă relevanța documentelor pentru obiecțiunile deja comunicate. Scrisoarea de expunere a faptelor a fost emisă tocmai pentru a permite ISU să își prezinte punctele de vedere cu privire la valoarea și relevanța elementelor de probă suplimentare pe care Comisia le-a identificat în sprijinul concluziilor sale preliminare din CO.

13.

În conformitate cu articolul 16 din Decizia 2011/695/UE, am examinat dacă proiectul de decizie se referă exclusiv la obiecțiunile cu privire la care ISU a avut posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere. Am ajuns la o concluzie afirmativă.

14.

În ansamblu, consider că exercitarea efectivă a drepturilor procedurale a fost asigurată în acest caz.

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/9

1.

În decizie, Comisia consideră că Uniunea Internațională de Patinaj (International Skating Union – ISU) încalcă dispozițiile articolului 101 din TFUE și ale articolului 53 din Acordul privind SEE prin adoptarea și aplicarea normelor sale de eligibilitate. Normele de eligibilitate ale ISU limitează posibilitățile sportivilor de a participa la evenimente internaționale de patinaj-viteză organizate de terțe părți și, prin urmare, împiedică accesul pe piața pentru organizarea și exploatarea comercială a evenimentelor internaționale de patinaj-viteză, privându-i astfel pe potențialii organizatori concurenți de evenimente de patinaj-viteză de serviciile necesare oferite de sportivi.

2.

Decizia adoptată în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 are la bază o plângere depusă de doi patinatori de viteză profesioniști („reclamanții”) la 23 iunie 2014, în care se afirmă că normele de eligibilitate ale ISU sunt incompatibile cu articolele 101 și 102 din TFUE.

3.

La 5 octombrie 2015, Comisia a decis să inițieze o procedură împotriva ISU în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003 și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile („CO”) la 27 septembrie 2016.

4.

ISU a răspuns la această CO la 16 ianuarie 2017. La 1 februarie 2017, a avut loc o audiere. La 27 aprilie 2017 și la 30 octombrie 2017, ISU a încercat să răspundă preocupărilor Comisiei privind concurența prin asumarea de angajamente. Cu toate acestea, Comisia a considerat că propunerile de angajamente ale ISU nu erau suficiente pentru a rezolva în timp util preocupările privind concurența identificate. La 6 octombrie 2017, Comisia a trimis ISU o scrisoare de expunere a faptelor, iar ISU a transmis un răspuns la aceasta la 25 octombrie 2017.

5.

La 23 noiembrie 2017 a fost consultat Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante.

6.

ISU este federația sportivă internațională care administrează patinajul artistic și patinajul-viteză pe gheață la nivel mondial; federația este alcătuită din asociații naționale individuale („membri”) care administrează aceste sporturi la nivel național. Normele de eligibilitate ale ISU fac parte din Statutul ISU și din Regulamentul general, adoptate de Congresul ISU. Aceste norme sunt obligatorii pentru membri, cluburile afiliate acestora și membri individuali.

7.

În conformitate cu normele ISU de eligibilitate din 2014, care erau în vigoare la data la care Comisia a primit plângerea și, în esență, în vigoare din 1998, un patinator de viteză devenea neeligibil pe viață în ceea ce privește participarea la evenimentele internaționale de patinaj-viteză ale ISU (inclusiv Campionatele Europene și Mondiale și Jocurile Olimpice de Iarnă) în cazul în care participa la orice eveniment de patinaj-viteză neautorizat de ISU sau de unul dintre membrii săi. În conformitate cu normele de eligibilitate din 2016 (în vigoare în prezent), un patinator de viteză care participă la evenimente neautorizate este supus unor sancțiuni care variază de la un avertisment până la perioade de neeligibilitate cuprinse între o perioadă minimă nespecificată și o perioadă maximă de interdicție pe viață. Până în octombrie 2015, dată la care ISU a adoptat Comunicarea nr. 1974 de stabilire a procedurii pentru organizatorii independenți de evenimente de patinaj-viteză în vederea autorizării de către Consiliul ISU, nu a existat nicio procedură formală de autorizare.

8.

În trecut, au existat tentative ale unor potențiali concurenți de a organiza evenimente alternative de patinaj-viteză. Decizia descrie o încercare de intrare nereușită a Icederby. Icederby a încercat să organizeze o serie de evenimente („Icederby Grand Prix”) timp de șase ani consecutivi în perioada 2014-2020. În decembrie 2011, acesta a contactat ISU pentru a încheia un acord de parteneriat și pentru a-și prezenta planul de acțiune. Inițial, Icederby intenționa să permită organizarea de pariuri în legătură cu evenimentul Grand Prix planificat în țările gazdă în care activitățile de pariuri sunt legale. În ianuarie 2012, ISU și-a actualizat Codul de etică, prin includerea obligației de a nu participa la nicio formă de pariuri. Doi ani mai târziu, Icederby a informat ISU că nu se va organiza niciun pariu în legătură cu evenimentul Dubai Icederby Grand Prix planificat, deoarece pariurile sunt ilegale în Dubai. Cu toate acestea, ISU nu a autorizat Dubai Icederby Grand Prix 2014 și i-a informat pe membrii săi și pe toți patinatorii că vor primi interdicția pe viață stabilită de normele de eligibilitate dacă participă la acest eveniment.

9.

Reclamanții intenționau să concureze în cadrul evenimentului Dubai Icederby Grand Prix 2014. Cu toate acestea, întrucât nu au dorit să riște să li se impună o interdicție pe viață în conformitate cu normele de eligibilitate, aceștia nu au participat la acest eveniment. În cele din urmă, Icederby a decis să nu organizeze Dubai Icederby Grand Prix 2014 din cauza dificultăților în a asigura participarea patinatorilor de viteză.

10.

Comisia consideră că normele de eligibilitate ale ISU reprezintă o decizie a unei asocieri de întreprinderi care este incompatibilă cu articolul 101 alineatul (1) din TFUE și care nu îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE.

11.

Decizia constată că restrângerea concurenței are loc pe piața mondială a organizării și exploatării comerciale a evenimentelor internaționale de patinaj-viteză, indiferent dacă organizarea și exploatarea comercială aparțin aceleiași piețe relevante a produsului și indiferent dacă există alte distincții între: (i) evenimentele individuale de patinaj-viteză și seriile de evenimente de patinaj-viteză; (ii) evenimentele de patinaj-viteză pe piste scurte și pe piste lungi; și (iii) evenimente anuale recurente de patinaj-viteză (cum ar fi Campionatele Mondiale și Europene de patinaj-viteză) și evenimentele de patinaj-viteză care au loc o dată la câțiva ani (cum ar fi Jocurile Olimpice de Iarnă). ISU poate influența concurența pe piața relevantă deoarece este organul de conducere și autoritatea unică de reglementare în domeniul patinajului-viteză și este singurul organism care ia decizii cu privire la autorizarea evenimentelor internaționale de patinaj-viteză. Puterea sa considerabilă pe piață rezultă din faptul că, în afară de ISU și de membrii săi, nicio altă întreprindere nu a reușit să intre cu succes pe piața relevantă.

12.

Comisia consideră că ISU este o asociere de întreprinderi în sensul articolului 101 din TFUE. Aceasta se angajează într-o activitate economică în măsura în care desfășoară activități comerciale legate de organizarea și exploatarea comercială a evenimentelor internaționale de patinaj-viteză. În mod specific, ISU este o asociație compusă din asociații naționale individuale care administrează patinajul-viteză și desfășoară activități economice la nivel național. Având în vedere că membrii săi sunt clasificați drept întreprinderi, ISU este o asociere de întreprinderi în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE.

13.

Conform Regulamentului general al ISU, normele de eligibilitate sunt obligatorii pentru toți membrii săi și pentru cluburile afiliate acestora în ceea ce privește chestiunile internaționale. Prin urmare, normele de eligibilitate coordonează comportamentul membrilor ISU și constituie o decizie a unei asocieri de întreprinderi în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE.

14.

În decizie, Comisia consideră că normele de eligibilitate au ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) din TFUE, având în vedere conținutul, obiectivele și contextul juridic și economic al acestora.

15.

Normele de eligibilitate din 2014 prevăd că un sportiv devine neeligibil pentru a participa la competițiile ISU dacă patinează în cadrul unui eveniment neautorizat de ISU. În special, în cazul în care un sportiv devine neeligibil ca urmare a participării la un eveniment neautorizat, acesta nu ar putea solicita reabilitarea. Prin urmare, o încălcare a normelor de eligibilitate din 2014 a dus la o interdicție pe viață. Sancțiunea s-a aplicat indiferent de măsura în care evenimentul neautorizat a pus în pericol sănătatea și siguranța sportivului sau integritatea sportului. Constituția ISU însăși a arătat că normele de eligibilitate din 2014 urmăresc protejarea „intereselor economice și de altă natură ale ISU”. Normele de eligibilitate din 2014 au limitat posibilitățile patinatorilor de viteză profesioniști de a participa în mod liber la evenimente internaționale de patinaj-viteză organizate de terțe părți și, astfel, au împiedicat accesul organizatorilor (potențiali) concurenți de evenimente de patinaj-viteză la serviciile sportivilor care sunt necesare pentru organizarea evenimentelor respective.

16.

ISU și-a revizuit normele de eligibilitate în 2016, însă normele de eligibilitate din 2016 nu modifică cu nimic concluzia Comisiei potrivit căreia acestea restrâng concurența prin obiect. Deși impunerea automată a unei interdicții pe viață a fost eliminată din normele de eligibilitate din 2016, sancțiunile revizuite au în continuare un caracter punitiv disproporționat având în vederea cariera relativ scurtă a patinatorilor de viteză și, prin urmare, nu diferă substanțial în ceea ce privește obiectul de împiedicarea participării sportivilor la alte evenimente de patinaj-viteză și de excluderea organizatorilor de evenimente de patinaj-viteză concurenți.

17.

Deși nu este necesar să se analizeze efectele normelor de eligibilitate, Comisia constată totuși că acestea au, de asemenea, efectul de a restrânge concurența. În absența normelor de eligibilitate, sportivii ar putea să își ofere serviciile și altor organizatori de evenimente de patinaj-viteză decât ISU sau membrii săi și nu ar exista nicio altă barieră insurmontabilă și, de fapt, s-ar crea posibilități concrete ca potențialii concurenți să devină activi în organizarea și exploatarea comercială a evenimentelor internaționale de patinaj-viteză.

18.

Normele de eligibilitate servesc la menținerea puterii de piață a ISU și a membrilor săi. Într-adevăr, nicio terță parte nu este activă în organizarea și exploatarea comercială a evenimentelor internaționale de patinaj-viteză. Intrarea pe piață a Icederby ar fi avut, probabil, succes, în absența efectului descurajator al normelor de eligibilitate și, prin urmare, a incapacității de a asigura participarea sportivilor. Icederby și-ar fi organizat evenimentele în timpul extrasezonului ISU, oferind consumatorilor evenimente suplimentare de patinaj-viteză și generând venituri suplimentare pentru sportivi.

19.

Acest lucru demonstrează faptul că normele de eligibilitate au un impact negativ asupra mai multor parametri ai concurenței, în special: (i) producția; și (ii) posibilitatea consumatorilor de a alege și inovarea. În primul rând, producția este restricționată având în vedere faptul că potențialii noi operatori pe piață sunt împiedicați să achiziționeze serviciile sportivilor și nu pot organiza evenimente suplimentare de patinaj-viteză fără permisiunea ISU. În al doilea rând, normele de eligibilitate afectează în mod negativ posibilitatea consumatorilor de a alege și inovarea, deoarece potențialii concurenți ar putea oferi formate diferite și inovatoare de evenimente de patinaj-viteză. De exemplu, Icederby a încercat să introducă un nou format de patinaj-viteză, în care patinatorii de viteză care participă la curse pe piste scurte și cei care participă la curse pe piste lungi concurează unii lângă alții.

20.

Normele de eligibilitate se referă la organizarea unui sport competitiv. În hotărârea din cauza Meca-Medina, Curtea de Justiție a decis că astfel de norme fac, în general, obiectul legislației UE în domeniul concurenței. Acestea ar putea să nu intre în domeniul de aplicare al articolului 101 din TFUE în anumite circumstanțe, luând în considerare: (i) contextul general în care au fost adoptate normele sau în care produc efecte și, în special, obiectivele acestora; (ii) dacă efectele de restrângere a concurenței sunt inerente în urmărirea obiectivelor; și (iii) dacă sunt proporționale cu acestea.

21.

Comisia consideră că normele de eligibilitate nu servesc unor obiective în totalitate legitime, ci și altor interese ale ISU, inclusiv intereselor sale economice. În plus, Comisia consideră că normele de eligibilitate nu sunt nici inerente în atingerea obiectivelor legitime, nici proporționale pentru a atinge obiectivele legitime, în special având în vedere caracterul disproporționat al sancțiunilor de neeligibilitate ale ISU (care merg până la o interdicție pe viață) și faptul că sportivii sunt sancționați pentru participarea la evenimente neautorizate, fără ca autorizarea unor evenimente ale terților să se bazeze pe criterii clare, obiective, transparente și nediscriminatorii. Prin urmare, normele de eligibilitate nu sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 101 din TFUE.

22.

ISU nu a putut demonstra că au fost îndeplinite condițiile cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE. În special, normele de eligibilitate nu sunt nici indispensabile, nici proporționate. Există mijloace mai puțin restrictive pentru a obține eficiența revendicată. În plus, normele elimină în totalitate concurența, creând o barieră insurmontabilă pentru terții care doresc să organizeze și să exploateze comercial evenimente internaționale de patinaj-viteză.

23.

Conform regulilor privind arbitrajul în cazul apelurilor, apelurile formulate împotriva punerii în aplicare a normelor de eligibilitate sunt de competența exclusivă a Curții de arbitraj sportiv (CAS) din Lausanne, Elveția. Comisia nu concluzionează că regulile privind arbitrajul în cazul apelurilor constituie o încălcare a dreptului atleților la o audiere echitabilă. Cu toate acestea, Comisia consideră că în cazul deciziilor de neeligibilitate anticoncurențiale ale ISU, regulile privind arbitrajul în cazul apelurilor consolidează restricțiile privind libertatea lor comercială și excluderea potențialilor concurenți.

24.

În contextul specific al deciziei, Comisia nu impune o amendă ISU din următoarele motive cumulative: (i) aceasta este prima decizie adoptată de Comisie în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind normele stabilite de organele de conducere din domeniul sportiv, în condițiile în care natura specifică a sportului este recunoscută la articolul 165 din TFUE; (ii) normele de eligibilitate ale ISU erau în vigoare și au fost făcute publice după adoptarea lor în 1998; și (iii) ISU este o federație sportivă internațională care, pe lângă faptul că este implicată în activități comerciale, promovează patinajul-viteză la nivel mondial, inclusiv prin alocarea unei părți a veniturilor sale pentru dezvoltarea acestui sport.

25.

Cu toate acestea, Comisia consideră că ar trebui să se impună ISU penalități cu titlu cominatoriu în cazul în care nu pune capăt încălcării în termen de 90 de zile de la data notificării deciziei.

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/13

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/13

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/14

27.4.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 148/15

1.

La data de 19 aprilie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

SEB dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întreprinderii ALI.

Concentrarea se realizează prin dispoziții contractuale.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii SEB: furnizarea unei game largi de servicii financiare clienților cu amănuntul și clienților corporativi;

—   în cazul întreprinderii ALI: proiectarea, fabricarea și comercializarea de soluții de iluminat destinate clienților profesionali.

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.8878 – SEB/ALI

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos: