28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/1

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/2

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special titlul XVIII,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1) (denumit în continuare „Regulamentul RDC”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (5),

—

având în vedere Agenda teritorială a UE 2020, convenită în cadrul reuniunii ministeriale informale a miniștrilor responsabili de amenajare spațială și dezvoltare teritorială, desfășurată la 19 mai 2011 la Gödöllö,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 29 noiembrie 2012 privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (6),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 9 iulie 2015 referitor la rezultatul negocierilor privind acordurile de parteneriat și programele operaționale (7),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 11 decembrie 2014 privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC), ca instrument al politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020, în vederea dezvoltării locale, rurale, urbane și periurbane (aviz exploratoriu, la solicitarea Președinției elene a Consiliului UE) (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2011 referitoare la schimbările demografice și consecințele acestora asupra viitoarei politici de coeziune a UE (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 referitoare la optimizarea rolului dezvoltării teritoriale în cadrul politicii de coeziune (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la gradul de pregătire a statelor membre ale UE pentru începerea la timp și în mod eficace a noii perioade de programare pentru politica de coeziune (11),

—

având în vedere Rezoluția din 26 noiembrie 2015 referitoare la tema simplificării și a orientării către performanță a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 (12),

—

având în vedere informarea intitulată „Instrumente pentru sprijinirea dimensiunii teritoriale și urbane din cadrul politicii de coeziune: investițiile teritoriale integrate (ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC)”, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii, Direcția B: Politici structurale și de coeziune, Parlamentul European, octombrie 2015,

—

având în vedere studiul intitulat „Guvernanța teritorială și politica de coeziune”, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii, Direcția B: Politici structurale și de coeziune, Parlamentul European, iulie 2015,

—

având în vedere studiul intitulat „Coerența strategică a politicii de coeziune: comparație între perioadele de programare 2007-2013 și 2014-2020, Direcția Generală Politici Interne ale Uniunii, Direcția B: Politici structurale și de coeziune, Parlamentul European, februarie 2015,

—

având în vedere cel de-al șaselea Raport al Comisiei de coeziune economică, socială și teritorială: investiții pentru locuri de muncă și creștere – Promovarea dezvoltării și a bunei guvernanțe în regiunile și orașele UE, iulie 2014,

—

având în vedere studiul intitulat „Agenda teritorială 2020 pusă în practică – Creșterea eficienței și a eficacității politicii de coeziune printr-o abordare bazată pe realitățile din teritoriu”, volumul II – studii de caz, Comisia Europeană, mai 2015,

—

având în vedere raportul intitulat „Modalități de consolidare a dimensiunii teritoriale a Strategiei Europa 2020 și politica de coeziune a UE bazată pe Agenda teritorială 2020”, elaborat la cererea Președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene, septembrie 2011,

—

având în vedere raportul intitulat „Crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economică locală”, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare economică (OCDE), noiembrie 2014,

—

având în vedere raportul intitulat „Poziția de lider economic la nivel local”, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare economică (OCDE), 2015,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A8-0032/2016),

A.

întrucât coeziunea teritorială reprezintă un obiectiv fundamental al Uniunii Europene, consacrat în Tratatul de la Lisabona;

B.

întrucât generația de politici de coeziune 2014-2020 prevede și încurajează utilizarea abordărilor integrate și bazate pe realitățile din teritoriu, în vederea stimulării coeziunii economice, sociale și teritoriale, promovând totodată și guvernanța teritorială;

C.

întrucât abordările integrate și bazate pe realitățile din teritoriu pot îmbunătăți eficacitatea și eficiența intervenției publice, îndeplinind nevoile specifice din teritorii și contribuind la atractivitatea lor;

D.

întrucât DLRC și ITI constituie instrumente inovatoare în politica de coeziune, pe care unele state membre le vor implementa în această formă pentru prima dată și care pot contribui în mod semnificativ la realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, la crearea de locuri de muncă de calitate la nivel local, la dezvoltarea durabilă și la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020;

E.

întrucât noile inițiative ITI și DLRC reprezintă schimbări ale măsurilor luate în ceea ce privește abilitatea părților interesate locale de a combina fluxurile de fonduri cu inițiativele locale bine orientate;

F.

întrucât împuternicirea structurilor regionale și locale este esențială pentru realizarea deplină a politicii de coeziune economică, socială și teritorială; întrucât abordările inovatoare, care acordă prioritate cunoștințelor locale pentru a aborda problemele locale prin soluții locale au câștigat o importanță tot mai mare; întrucât guvernanța participativă, cum ar fi bugetarea participativă, deține instrumentele necesare de participare publică menite să responsabilizeze deciziile la nivelul comunității locale;

G.

întrucât DLRC se bazează pe experiența acumulată în punerea în aplicare a inițiativelor LEADER, URBAN și EQUAL în perioadele de finanțare anterioare și, în principal, pe abordarea LEADER, care a condus la o creștere exponențială a grupurilor de acțiune locală (GAL), de la crearea sa în 1991 și a contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității vieții populației, în special în mediul rural;

H.

întrucât DLRC este obligatorie doar pentru FEADR și opțională pentru FEDR, FSE și FEPAM;

I.

întrucât aceste două noi instrumente pot juca un rol important în adaptarea la schimbările demografice și la inversarea dezechilibrelor de dezvoltare între regiuni;

J.

întrucât DLRC adoptă mai curând o abordare ascendentă care vizează stabilirea de obiective și proiecte de finanțare asociate cu nevoile locale ale comunității în locul impunerii unor obiective la nivel național;

K.

întrucât ITI reprezintă un instrument care poate fi utilizat pentru a adopta măsuri integrate în scopul dezvoltării urbane durabile, astfel cum este definită la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013;

L.

întrucât există diferențe considerabile între statele membre în ceea ce privește structurile de guvernanță și experiența în inițiativele de dezvoltare bazate pe o abordare ascendentă;

M.

întrucât capacitatea și implicarea actorilor regionali și locali sunt esențiale pentru reușita acestor instrumente, fără a se aduce atingere competențelor definite pentru fiecare structură;

N.

întrucât autoritățile regionale și locale sunt solicitate să intervină în deciziile privind propria dezvoltare și să promoveze sinergii între sectoarele public și privat, ca orientări fundamentale capabile să asigure gestionarea și administrarea eficientă a proiectelor, și să garanteze stabilitatea angajamentelor;

O.

întrucât este esențial ca autoritățile locale și regionale, în deciziile privind propria dezvoltare, în funcție de contribuția comunității, să-și identifice în mod adecvat resursele și avantajele strategice și să le valorifice atunci când își dezvoltă strategiile de dezvoltare regională și locală, care, împreună cu contribuția comunității lor, ar duce la creșterea calității vieții prin clarificarea problemelor care apar, stabilirea priorităților și conturarea de soluții sustenabile împreună cu cetățenii;

P.

întrucât articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 prevede că, în funcție de „situația sa teritorială specifică, fiecare stat membru stabilește principiile de selectare a zonelor urbane în care trebuie implementate acțiuni integrate în favoarea dezvoltării urbane durabile, precum și valoarea orientativă a alocării anuale pentru aceste acțiuni la nivel național”;

Q.

întrucât inițiativa RURBAN de cooperare între mediul rural și urban contribuie la consolidarea competitivității regionale și creează parteneriate pentru dezvoltare;

R.

întrucât la nivelul Uniunii Europene se dorește o bugetare bazată pe performanță și întrucât este necesar ca resursele alocate în cadrul ITI și DLRC să fie folosite cu eficiență, prin atingerea obiectivelor politice și a priorităților stabilite, să aibă cea mai mare valoare adăugată pentru obiectivul urmărit, iar rezultatele obținute ar trebui să fie livrate la cel mai mic cost posibil;

1.

ia act de faptul că implicarea concretă, din etapa inițială, a actorilor locali și regionali și angajamentul și răspunderea lor în strategiile de dezvoltare teritorială și delegarea adecvată a responsabilităților și resurselor care niveluri decizionale inferioare sunt esențiale pentru ca abordarea ascendentă să fie încununată de succes; consideră că implicarea partenerilor poate, de asemenea, să consolideze abordarea integrată și teritorială, în special acolo unde absorbția instrumentelor DLRC și ITI este scăzută; subliniază totuși faptul că actorii locali au nevoie de sprijin tehnic și financiar de la nivel regional, național și al Uniunii, în special în etapele inițiale ale procesului de implementare;

2.

solicită dezvoltarea de strategii în primele etape ale procesului de punere în aplicare împreună cu actorii regionali și locali, în special în ceea ce privește formarea specifică și de specialitate, acordarea de sprijin tehnic și financiar, ca urmare a unui parteneriat real între regiuni, statele membre și UE;

3.

consideră că subdelegarea competențelor și resurselor în cadrul fondurilor ESI trebuie să fie promovată în continuare și că rezervele autorităților de gestionare de a acționa în acest sens ar putea limita potențialul celor două instrumente; invită statele membre să promoveze o abordare ascendentă, transferând responsabilitatea către grupurile locale; invită Comisia, rămânând pe deplin în cadrul competențelor sale, să formuleze recomandări și orientări complete pentru statele membre cu privire la modalitățile în care acestea pot depăși problema lipsei de încredere și obstacolele administrative între diversele niveluri de guvernanță în legătură cu implementarea DLRC și ITI;

4.

subliniază că, la nivel local, proiectarea unor strategii inovatoare multisectoriale integrate de înaltă calitate constituie o provocare, în special atunci când aceasta trebuie să fie realizată într-un mod participativ;

5.

atrage atenția asupra faptului că, deși măsurile adoptate în conformitate cu aceste instrumente trebuie să țină cont de prioritățile actorilor locali, ele trebuie să fie aliniate cu obiectivele generale ale programelor operaționale, precum și cu alte strategii de dezvoltare națională, regională și locală și cu strategii de specializare inteligentă, permițând marje de flexibilitate;

6.

reamintește că nu doar programele UE trebuie integrate mai bine și într-un mod mai flexibil, ci și politicile naționale și regionale; subliniază că asigurarea unui spirit mai general de reformă a guvernanței va contribui la asigurarea faptului că fondurile UE nu sunt furnizate într-un cadru „paralel” cu politicile naționale și regionale, ci mai curând sunt incluse într-o acțiune mai largă pentru a produce rezultate economice durabile;

7.

consideră că șomajul în rândul tinerilor, împreună cu lipsa de finanțare a IMM-urilor, reprezintă problemele cele mai urgente din statele membre; subliniază faptul că, în cadrul priorităților lor, strategiile de dezvoltare locală și teritorială trebuie să abordeze aceste probleme; invită autoritățile locale și regionale să ofere stimulente fiscale și de altă natură pentru a promova locuri de muncă pentru tineri și mobilitatea intraregională a tinerilor și să acorde prioritate formării profesionale, în parteneriat cu instituțiile de formare;

8.

recomandă ca autoritățile locale și regionale să acorde o atenție specială proiectelor care vizează adaptarea localităților și regiunilor la noua realitate demografică și pentru a contracara dezechilibrele care rezultă din aceasta, inclusiv, prin: 1. adaptarea infrastructurilor sociale și de mobilitate la schimbările demografice și la fluxurile migratorii; 2. crearea de bunuri și servicii specifice adresate unei populații îmbătrânite; 3. sprijinirea oportunităților de muncă pentru persoanele în vârstă, femei și migranți, care contribuie la incluziunea socială; 4. consolidarea conexiunii digitale și crearea de platforme care să permită și să încurajeze participarea și interacțiunea cetățenilor din regiunile cele mai izolate cu diferite servicii administrative, sociale și politice de la toate nivelurile (local, regional, național și european);

9.

invită Comisia Europeană și statele membre să furnizeze sprijin, formare și orientare suplimentare autorităților mai mici și mai puțin dezvoltate, care au resurse și capacități mai limitate și pentru care sarcina administrativă și complexitatea legate de implementarea acestor instrumente pot fi dificil de asumat, în momentul planificării și implementării; reamintește că coeziunea teritorială începe de la bază și trebuie să implice și entități administrative minore, fără excluziune și discriminare în ceea ce privește accesul la instrumentele DLRC și ITI; invită Comisia să comunice rezultatele privind cele mai bune practici în fiecare stat membru și sugerează schimbul lor prin intermediul unei rețele online care să permită acestor entități să aibă oportunități egale de acces la instrumente; încurajează autoritățile naționale și regionale să propună soluții în vederea grupării entităților administrative mici, ținând cont de dimensiunea teritorială și nevoile specifice de dezvoltare;

10.

încurajează statele membre să definească o strategie pentru a extinde utilizarea DLRC și ITI prin intermediul finanțării din mai multe fonduri pentru crearea unor strategii de dezvoltare regionale și locale mai eficiente, în special în zonele menționate la articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; invită statele membre să utilizeze flexibilitatea, după caz, astfel cum este prevăzut la articolul 33 alineatul (6) din RDC, pentru a face față mai bine particularităților acestor regiuni; încurajează adoptarea de măsuri specifice de asistență tehnică și de consolidare a capacităților în favoarea organismelor administrative din aceste zone, având în vedere izolarea acestora și dezavantajul concurențial parțial;

11.

subliniază faptul că integrarea unor fonduri multiple rămâne o provocare pentru factorii interesați, în special în contextul DLRC și ITI; consideră că sunt necesare măsuri de simplificare pentru a crea condiții de utilizare a acestor instrumente; salută, prin urmare, instituirea Grupului la nivel înalt de experți independenți privind monitorizarea simplificării pentru beneficiarii fondurilor structurale și de investiții europene și eforturile Comisiei în domeniul unei mai bune legiferări; subliniază că este necesar să se găsească un cadru european în formularea de recomandări;

12.

subliniază, în special, că este necesar să se abordeze practicile de suprareglementare prin care sunt create cerințe suplimentare și deseori inutile, precum și obstacole la nivel național, regional și local; ia act de faptul că, deseori, există numeroase proceduri de audit care măresc sarcina financiară și administrativă a beneficiarilor; insistă asupra necesității de a evita suprapunerea sarcinilor administrative și subliniază importanța stabilirii condițiilor de investiții și parteneriate public-privat; recomandă ca activitățile de audit să fie armonizate și ca monitorizarea să se concentreze asupra procesului și evaluării performanței, menținând totodată eficiența controalelor;

13.

invită Comisia și statele membre să dezvolte și să implementeze activități de formare specializate, concentrându-se asupra DLRC și ITI pentru actorii locali și regionali și invită Comisia să acorde atenție programelor de formare orientate către beneficiari locali; consideră că este esențial să se asigure implicarea și reprezentarea tuturor sectoarelor relevante ale societății în aceste activități; subliniază importanța unei utilizări eficiente și eficace a asistenței tehnice în vederea sprijinirii acestor instrumente, fără a dubla structurile;

14.

apreciază accentul pe care Comisia îl pune pe rezultatele și concluziile care ar trebui să îi ajute, de asemenea, pe legiuitorii locali să își îndrepte atenția excesivă pe care o acordă absorbției fondurilor și catalogării proceselor de punere în aplicare spre identificarea unor obiective reale și semnificative care să producă schimbări concrete pentru întreprinderile locale și pentru rezidenți;

15.

își exprimă îngrijorarea legată de lipsa de comunicare adecvată între diferitele părți interesate; încurajează inițiativele care urmăresc creșterea schimbului de informații; invită Comisia ca, în cooperare cu statele membre, să consolideze coordonarea și diseminarea de informații privind DLRC și ITI; insistă ca DLRC și ITI să mărească participarea cetățenilor la guvernanța locală și regională prin implicarea directă în procesul decizional pentru a crește responsabilitatea deciziilor și solicită autorităților locale și regionale să adopte măsuri adecvate pentru a implica cetățenii în consultările publice, încurajând un nivel mai ridicat de cultură deliberativă și de colaborare;

16.

încurajează Comisia, statele membre și regiunile, după caz, să se asigure că există mecanisme adecvate pentru a evita problemele între autoritățile de gestionare și parteneriatele individuale și, de asemenea, să se asigure că potențialii beneficiari sunt bine informați și protejați cu privire la aceste mecanisme; ia act de întârzierile cauzate de soluționarea litigiilor în urma contestațiilor și insistă asupra stabilirii unui set de reguli precise care să stabilească procedurile de contestare și soluționare rapidă a achizițiilor publice;

17.

invită Comisia și, în special, Direcția Generală Politică Regională și Urbană din cadrul acesteia, să instituie un cadru de cooperare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a beneficia de pe urma experienței îndelungate a acesteia în aplicarea Programului pentru dezvoltare economică și creare a locurilor de muncă la nivel local (LEED), precum și să urmărească crearea unor sinergii între instrumente, în special cu privire la consolidarea capacității de implementare a actorilor locali;

18.

subliniază importanța măririi eforturilor, atât de către statele membre, cât și de către Comisie, pentru a extinde utilizarea de noi instrumente în contextul cooperării teritoriale europene (CTE); subliniază că zonele învecinate aflate la frontieră se confruntă adesea cu provocări care pot fi combătute mai bine în comun, la nivel local;

19.

este preocupat de rata ridicată a șomajului din numeroase state membre și regiuni ale UE; încurajează statele membre să utilizeze aceste instrumente în proiecte pentru a crea locuri de muncă de calitate și oportunități pentru IMM-uri, a promova investițiile, creșterea durabilă și incluzivă și investițiile sociale, în special în regiunile și subregiunile care au cea mai mare nevoie de acestea; subliniază în acest sens importanța unor fonduri integrate și, în special, combinarea fondurilor FSE și FEDR; subliniază potențialul de reinvestiții al unor părți din impozitele locale în activități orientate spre performanță; invită Comisia să elaboreze o strategie de investiții specială, în conformitate cu Pachetul de investiții sociale, de care ar putea beneficia regiunile cu nivelurile cele mai ridicate ale șomajului;

20.

subliniază potențialul unei abordări ascendente a DLRC pentru sprijinirea strategiilor de dezvoltare locală, de creare a locurilor de muncă și de încurajare a dezvoltării rurale durabile; consideră că ITI și DLRC au potențialul de a răspunde direct nevoilor și provocărilor locale într-un mod mai concentrat și adecvat; insistă asupra faptului că este necesar să se includă mai bine zonele urbane în acest mecanism și invită Comisia să urmărească activ această strategie; ia act de faptul că ITI constituie un mecanism de livrare eficace pentru punerea în aplicare a Planurilor integrate de regenerare și dezvoltare urbană; îndeamnă Comisia să pună în aplicare regulamente care să acopere finanțarea DLRC și ITI din fondurile ESI în ansamblu, pentru a consolida sinergiile;

21.

informează Comisia că, pentru a face progrese concrete către îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020, trebuie acordată mai multă atenție, în revizuirea strategiei respective și a CFM, realităților regionale și locale, precum și caracteristicilor specifice ale zonelor în cauză;

22.

salută înființarea noului instrument DLRC, care a depășit inițiativa LEADER privind consolidarea autonomiei comunităților locale și furnizarea unor soluții locale specifice, nu numai prin FEADR, dar și prin alte fonduri structurale și de investiții europene;

23.

subliniază faptul că DLRC oferă posibilități pentru zonele urbane și periurbane, și ar trebui să fie o parte importantă a unor strategii mai largi de dezvoltare urbană, inclusiv prin cooperare transfrontalieră; reamintește că, în scopul garantării eficacității maxime a strategiilor de dezvoltare teritorială, dezvoltarea zonelor urbane trebuie să fie durabilă și în concordanță cu cea a zonelor înconjurătoare, periurbane și rurale;

24.

regretă faptul că într-o serie de state membre, DLRC va fi instituit pe baza unui fond unic, ceea ce poate antrena pierderea oportunităților de creare a unor strategii mai eficiente de dezvoltare locală; reamintește importanța unei abordări integrate și nevoia de a implica un număr cât mai mare de părți interesate din societatea civilă locală;

25.

salută instituirea Grupului orizontal de lucru privind parteneriatul, înființat datorită DG REGIO;

26.

solicită respectarea riguroasă a Codului de conduită în materie de parteneriat, în special în ceea ce privește aplicarea principiului parteneriatului în punerea în aplicare a ITI și a DLRC;

27.

încurajează consolidarea capacităților și acțiunile de sensibilizare și participarea activă a partenerilor sociali și economici, precum și a actorilor societății civile, astfel încât un număr maxim de parteneri să poată propune strategii DLRC înainte de termenul-limită pentru prezentarea propunerilor (31 decembrie 2017);

28.

este preocupat că în unele state membre, DLRC este uneori mai curând un exercițiu de „bifare a căsuțelor” decât o abordare ascendentă reală; insistă, în această privință, ca actorii locali să aibă puteri decizionale reale;

29.

solicită Comisiei ca, în cooperare cu statele membre, să încurajeze schimbul de bune practici cu privire la grupurile de acțiune locală (GAL), bazat pe o strategie de informare la nivel european privind proiectele de succes ale acestora, utilizând în același timp instrumentele și platformele existente, cum ar fi TAIEX REGIO PEER 2 PEER, URBACT și Rețeaua de dezvoltare urbană;

30.

invită Comisia și statele membre să adopte inițiativele DLRC și să asigure o mai mare flexibilitate în programele operaționale și în contextul cadrelor politice regionale, naționale și europene, pentru ca acestea să poată să țină mai bine seama de prioritățile strategiilor DLRC; recunoaște succesul înregistrat de GAL-uri în gestionarea proiectelor și solicită să li se acorde o finanțare mai cuprinzătoare și să se ia în considerare extinderea domeniului lor de aplicare; regretă faptul că în unele state membre, DLRC este restricționată de autoritățile naționale la un singur obiectiv politic specific; îndeamnă Comisia să ofere îndrumare statelor membre privind finanțarea DLRC prin fonduri multiple, precum și să încurajeze utilizarea instrumentelor de finanțare;

31.

reamintește că Regulamentul privind FSE prevede acordarea unei priorități specifice de investiții „strategiilor de dezvoltare locală gestionate de comunitate”, în temeiul obiectivului tematic 9, și încurajează statele membre să o includă în programele lor operaționale; subliniază că fondul poate asigura sprijin esențial pactelor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, strategiilor de dezvoltare urbană și consolidării capacității instituționale la nivel local și regional și solicită Comisiei să asigure asistență suplimentară statelor membre în implementarea acestor priorități de investiții specifice și să furnizeze în rapoartele sale anuale de activitate informații cu privire la măsura în care au fost implementate; invită Comisia să utilizeze evaluarea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM) cu scopul de a aborda dificultățile care au fost deja identificate în aplicarea instrumentelor și de a găsi soluții durabile;

32.

consideră că instrumente precum bugetarea participativă ar trebui incluse în strategia DLRC deoarece reprezintă un exercițiu democratic care contribuie semnificativ la creșterea implicării partenerilor economici și sociali în vederea consolidării coeziunii sociale la nivel local și la creșterea eficienței cheltuielilor publice;

33.

subliniază importanța fundamentală a unei abordări nediscriminatorii și transparente și a reducerii la minimum a eventualelor conflicte de interese în interacțiunea dintre părțile publice și private, pentru a asigura echilibrul între eficiență, simplificare și transparență; salută, în plus, participarea unei game largi de parteneri la GAL; consideră oportună dispoziția în conformitate cu care nici autoritățile publice și niciun alt grup de interese nu poate deține mai mult de 49 % dintre drepturile de vot în GAL, astfel cum prevede cadrul legislativ actual, ceea ce permite trecerea de la o abordare administrativă, la una orientată pe rezultate și inovatoare; solicită Comisiei să monitorizeze îndeaproape și să evalueze punerea în practică a acestei dispoziții, inclusiv situațiile în care se pot permite excepții, și să asigure consolidarea capacității vizate și a asistenței tehnice;

34.

ia act de faptul că sunt posibile diverse abordări privind guvernanța în implementarea ITI; consideră esențial totuși ca partenerii locali să-și îndeplinească rolul de actori-cheie în pregătirea strategiei de dezvoltare teritorială a ITI și să fie, de asemenea, implicați pe deplin în gestionarea, monitorizarea și sarcinile de audit, contribuind astfel la garantarea unei asumări reale a responsabilității la nivel local pentru intervențiile ITI;

35.

subliniază că ITI nu ar trebui limitate doar la zonele urbane, ci că ar putea fi utilizate și în alte zone geografice, cum ar fi cartiere urbane, zone metropolitane, urbane-rurale, subregionale sau transfrontaliere; subliniază că ITI sunt cel mai bine poziționate pentru a lua în considerare necesitățile teritoriale specifice prin stabilirea cu mai multă flexibilitate a sferei lor de aplicare teritorială, urmând astfel o abordare teritorială veritabilă; consideră că ITI asigură, de asemenea, o structură adecvată pentru a viza teritorii cu un acces scăzut la servicii și comunități izolate și defavorizate; solicită Comisiei și statelor membre să optimizeze resursele umane și tehnice și să utilizeze mai mult ITI în domeniul cooperării transfrontaliere;

36.

subliniază faptul că implicarea timpurie și o mai mare delegare a responsabilităților către autoritățile locale și părțile interesate, inclusiv din societatea civilă, în strategia de dezvoltare teritorială, pornind de la bază spre vârf, sunt esențiale pentru asumarea responsabilității, participarea și reușita viitoare a strategiei teritoriale integrate, care va fi implementată la nivel local și intersectorial; insistă asupra creșterii capacității de exploatare a potențialului propriu de dezvoltare, în funcție de caracteristicile locale;

37.

încurajează statele membre să opteze pentru o abordare bazată pe fonduri multiple în ceea ce privește ITI, în vederea realizării unor sinergii între fondurile din cadrul unui teritoriu anume și a abordării provocărilor de o manieră mai cuprinzătoare; subliniază că este necesară consolidarea capacității vizate pentru a facilita punerea în comun a fondurilor provenite din diferite surse;

38.

subliniază că decizia recentă la nivel național de a utiliza instrumentul ITI a fost evidențiată ca un obstacol major în încadrarea adecvată a strategiei teritoriale, crearea unei structuri coordonate, stabilirea bugetului și pregătirea temeiului juridic național pentru ITI;

39.

salută eforturile Comisiei și ale Grupului de experți pentru coeziunea teritorială și probleme urbane (TCUM) cu privire la pregătirea scenariilor ITI; este de părere că aceste orientări ar trebui adoptate în faza inițială a procesului de programare; consideră că este necesară o actualizare a orientărilor, furnizând exemple reale și învățăminte din ITI, după transpunerea lor în practică;

40.

solicită Comisiei să țină seama de rezultatele analizei Comitetului Regiunilor pentru 2015, făcând mai eficientă utilizarea instrumentelor IT și creând mai puțină birocrație, introducând norme mai flexibile pentru țări/regiuni cu alocări bugetare foarte mici, îmbunătățind mecanismele de cofinanțare din statele membre și asigurând un grad mai mare de instruire pentru persoanele responsabile cu gestionarea și absorbția fondurilor, inclusiv politicienii aleși;

41.

consideră că DLRC și ITI ar trebui să joace un rol și mai important în viitoarea politică de coeziune; invită Comisia să elaboreze un raport care să indice punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările în ceea ce privește aplicarea acestor două instrumente (analiza SWOT) înainte de prezentarea noii propuneri legislative privind eventualele scenarii post-2020 în legătură cu aceste instrumente;

42.

solicită ca raportul menționat mai sus să analizeze impactul și eficiența DLRC și dacă ar fi de dorit o abordare obligatorie în legislația privind politica de coeziune post-2020 privind aceste instrumente, cu alocări minime pentru aceste instrumente în programele operaționale; propune ca crearea de stimulente concrete pentru a încuraja statele membre să implementeze DLRC și ITI să fie evaluată, împreună cu soluții potențial de asigurare a unui mai bune coerente între programele operaționale și DLRC și ITI; subliniază că această analiză ar trebui să se bazeze pe un set relevant de indicatori, care să reflecte deopotrivă elemente calitative și cantitative;

43.

solicită oficializarea abordării ascendente, în contextul ITI, în cadrul următoarei generații de politici de coeziune pe durata programării, precum și pe durata fazei de implementare;

44.

încurajează Comisia și statele membre, prin coordonare cu autoritățile locale competente, să asigure monitorizarea folosirii fondurilor aparținând ITI, acestea fiind cantitativ mult mai importante decât înainte datorită comasării lor; subliniază că acest lucru este important pentru reducerea riscului de corupție în statele membre;

45.

reiterează necesitatea unei abordări duble, în special în ceea ce privește formularea de orientări, pe de o parte, pentru statele membre care au doar programe operaționale naționale și, pe de altă parte, pentru cele care au și programe operaționale regionale;

46.

insistă asupra îmbunătățirii coordonării între Comisie, statele membre și regiuni cu privire la orientările pentru aceste instrumente; recomandă ca orientările să fie formulate simultan cu propunerea privind noua legislație referitoare la politica de coeziune pentru perioada de programare de după 2020, completate cu actualizările necesare; subliniază că, astfel, s-ar permite livrarea la timp a documentelor de orientare, s-ar consolida securitatea juridică pentru toate părțile și s-ar furniza, de asemenea, clarificări privind modalitățile în care vor fi puse în aplicare dispozițiile propuse;

47.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor regionale și naționale.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/11

—

având în vedere articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere partea a treia titlul III din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care se referă în special la agricultură,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1) (denumit în continuare „RDC”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (6),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1144/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind acțiunile de informare și promovare referitoare la produsele agricole puse în aplicare pe piața internă și în țările terțe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului (7),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (8),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1302/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce privește clarificarea, simplificarea și îmbunătățirea constituirii și funcționării unor astfel de grupări (9),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european de proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) nr. 1316/2013 – Fondul european pentru investiții strategice (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2015 referitoare la „O nouă strategie a UE pentru păduri și sectorul forestier” (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 referitoare la strategia europeană pentru dezvoltarea economică și socială a regiunilor muntoase, a insulelor și a zonelor slab populate (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la menținerea producției de lapte în zonele de munte, zonele defavorizate și regiunile ultraperiferice după expirarea sistemului de cote pentru lapte (13),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 mai 2013 referitoare la o strategie macroregională pentru Alpi (14),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind o strategie a Uniunii Europene pentru regiunea alpină (COM(2015)0366), precum și planul de acțiune care o însoțește,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 3 decembrie 2014, intitulat „O strategie macroregională a Uniunii Europene pentru regiunea Alpilor” (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 februarie 2011 referitoare la punerea în aplicare a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 ianuarie 2010 referitoare la strategia europeană pentru regiunea Dunării (17),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 13 aprilie 2011 privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării,

—

având în vedere raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (COM(2013)0181),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării” (COM(2010)0715) și planul de acțiune orientativ care însoțește strategia (SEC(2010)1489),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European din 16 iunie 2011 privind „Comunicarea Comisiei – Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării” (18),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 31 martie 2011 privind Strategia pentru regiunea Dunării (19),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind valoarea adăugată a strategiilor macroregionale (COM(2013)0468) și concluziile relevante ale Consiliului din 22 octombrie 2013,

—

având în vedere cel de-al șaselea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială (COM(2014)0473),

—

având în vedere Convenția alpină, inclusiv protocoalele la aceasta,

—

având în vedere studiul elaborat de Euromontana din 28 februarie 2013 intitulat: „Toward Mountains 2020: Step 1 – capitalising on Euromontana work to inspire programming” („Către o strategie privind zonele montane pentru 2020: Pasul 1 – valorificarea lucrărilor Euromontana ca sursă de inspirație pentru programare”),

—

având în vedere studiul Direcției Generale Politici Interne (Departamentul tematic B: Politici structurale și de coeziune, Dezvoltare regională) din februarie 2016 intitulat „Cercetare pentru Comisia REGI – Coeziunea în regiunile montane ale UE”,

—

având în vedere proiectul Women-Alpnet din cadrul Programului „Spațiul alpin” 2001-2006 al inițiativei Interreg: O rețea de instituții locale și centre de resurse pentru femei: promovarea participării femeilor în dezvoltarea durabilă a spațiului alpin,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A8-0074/2016),

A.

întrucât regiunile montane reprezintă o parte importantă din teritoriul UE (aproximativ 30 %) și întrucât întreaga UE depinde de serviciile lor ecosistemice;

B.

întrucât politica regională a UE nu include o definiție explicită a regiunilor montane și întrucât definiția utilizată în Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu este adaptată politicii de coeziune și nu poate fi utilizată, în forma sa actuală, pentru a gestiona eficient această politică;

C.

întrucât aceste regiuni sunt dezavantajate din punct de vedere structural din cauza condițiilor extreme și a caracterului lor periferic, încât multe regiuni montane se confruntă cu depopularea și îmbătrânirea populației, ceea ce poate afecta ciclul natural al generațiilor, conducând la o reducere a standardelor sociale și a calității vieții; întrucât, adesea, acest lucru determină creșterea șomajului, a excluziunii sociale și a migrației populației spre orașe;

D.

întrucât, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, coeziunea și protecția mediului, regiunile montane oferă o serie de oportunități de a îndeplini obiectivele UE prin utilizarea durabilă a resurselor lor naturale;

E.

întrucât există diferențe considerabile între regiunile montane și, prin urmare, este necesară coordonarea politicilor și a sectoarelor între regiuni montane diferite (coordonare orizontală) și în cadrul unor regiuni montane individuale (coordonare verticală);

F.

întrucât sprijinul acordat regiunilor montane prin diferite instrumente ale UE, cum ar fi FEADR și fondurile structurale și de investiții europene (fonduri ESI), ar trebui să fie complementar în vederea creării sinergiilor care vor duce la o dezvoltare mai bună și mai favorabilă incluziunii;

G.

întrucât regiunile montane joacă un rol important pentru dezvoltarea economică, socială și durabilă a statelor membre și asigură numeroase servicii ecosistemice; întrucât egalitatea de gen are o influență importantă asupra coeziunii economice, sociale și teritoriale europene; întrucât cooperarea transfrontalieră montană reprezintă un mod durabil de a stimula dezvoltarea economică și socială a acestor regiuni;

H.

întrucât, datorită caracteristicilor lor, mai ales abundența și diversitatea de surse regenerabile de energie și dependența lor de eficiența energetică și a utilizării resurselor, regiunile montane pot contribui la dezvoltarea de noi tehnologii și a inovației în general;

I.

întrucât zonele montane contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea durabilă, la combaterea schimbărilor climatice, la conservarea și protejarea ecosistemelor și a biodiversității acestor teritorii; întrucât o mare parte din zonele montane sunt protejate în cadrul rețelei ecologice Natura 2000 și în temeiul altor tipuri de acorduri de conservare a naturii, fapt care, pe de o parte, limitează activitatea economică, dar, pe de altă parte, contribuie la susținerea unor forme mai durabile de agricultură și la corelarea mai strânsă a agriculturii cu alte activități economice; întrucât agricultura și gestionarea terenurilor din zonele montane sunt foarte importante pentru stabilitatea hidrogeologică a acestor zone;

J.

întrucât regiunile montane se confruntă cu provocări importante în ceea ce privește dezvoltarea socială și economică, schimbările climatice, transportul și aspectele demografice, provocări care trebuie abordate prin stabilirea unor conexiuni adecvate cu zonele urbane și de joasă altitudine și prin garantarea accesului la servicii digitale;

K.

întrucât zonele montane cu ecosisteme conservate și serviciile lor pot oferi o bază pentru multe activități economice, punând accentul pe agricultură, silvicultură, turism și energie, dat fiind patrimoniul cultural și natural al acestor zone și diversificarea exploatațiilor agricole; întrucât acestea pot fi promovate prin acțiuni coordonate și/sau prin cooperare transfrontalieră și întrucât, în zonele montane, se păstrează condiții unice și know-how-ul tradițional, iar potențialul de conversie la sisteme agricole de calitate pe care îl oferă este ridicat;

L.

întrucât ghețarii sunt caracteristici munților europeni și joacă un rol esențial atât în ecosisteme, cât și în sistemele hidrice montane, întrucât declinul acestora în masă și în lungime începând de la mijlocul secolului al XIX-lea a atins niveluri îngrijorătoare și întrucât numeroși ghețari din Europa au dispărut deja sau sunt în pericol de a dispărea până în 2050;

M.

întrucât costurile suplimentare legate de condițiile climatice și topografice, îndepărtarea de centrele economice și izolarea zonelor montane afectează dezvoltarea economică, socială și culturală a acestora; întrucât lipsa unei infrastructuri suficiente, inclusiv a celei de bandă largă, și a investițiilor în zonele montane contribuie la adâncirea diferențelor dintre aceste zone și celelalte regiuni; întrucât, în paralel cu menținerea unei producții economice agricole în zonele montane ale UE, trebuie asigurate accesibilitatea și infrastructura fizică și digitală, precum și accesul locuitorilor lor la serviciile publice și la serviciile de interes general, precum educația, serviciile sociale, serviciile medicale, serviciile de transport și cele poștale;

N.

întrucât există diferite tipuri de regiuni montane în Europa, care au în comun faptul că se confruntă cu aceleași probleme fundamentale, precum accesibilitatea redusă, puține oportunități de angajare, o populație îmbătrânită, lipsa de conectivitate, impactul schimbărilor climatice și intensificarea activităților de producție ale oamenilor; întrucât trebuie luate măsuri active pentru a suprima aceste caracteristici;

O.

întrucât, având în vedere volatilitatea piețelor și a prețurilor, creșterea costurilor de producție, concurența ridicată, eliminarea cotelor de lapte și provocările de mediu, este esențial să se garanteze o producție alimentară, precum și rolul multifuncțional al agriculturii pentru menținerea valorii adăugate în zonele montane, promovarea locurilor de muncă durabile și facilitarea accesului la alte surse de venit;

P.

întrucât regiunile montane care fac parte din frontierele externe ale UE se confruntă cu dificultăți suplimentare și sunt afectate într-o măsură mai mare de tendințele negative comune tuturor regiunilor montane;

Q.

întrucât, în Europa, există lanțuri muntoase care se întind pe teritoriul mai multor state membre, dar și pe teritoriul unor țări terțe, cum ar fi lanțul muntos carpatic, care, după ultima extindere a UE, a devenit granița de est a UE și, în prezent, reprezintă o zonă geopolitică extrem de importantă, unde se întâlnesc interese politice strategice extrem de importante în ceea ce privește stabilitatea Uniunii;

R.

întrucât multe regiuni montane nu dispun de o infrastructură de bază, de servicii publice și de un acces constant la servicii de interes general, mai ales în zonele cu activități sezoniere;

S.

întrucât agricultura montană este importantă pentru identitatea și cultura regiunilor montane și continuă să contribuie la ocuparea forței de muncă și la anumite sectoare economice din aceste regiuni, cum ar fi resursele forestiere și turismul, ținând cont de faptul că o diversificare continuă a economiilor acestora și a ocupării forței lor de muncă este în curs de desfășurare și că acestea reprezintă o parte integrată în cadrul economiei circulare;

T.

întrucât unele regiuni ultraperiferice sunt, de asemenea, regiuni montane de origine vulcanică (vulcani activi sau latenți, masive vulcanice sau lanțuri vulcanice, precum și insule vulcanice), cu o porțiune scufundată si o porțiune deasupra apei, și întrucât acestea întâmpină dificultăți specifice topologiei teritoriului lor;

U.

întrucât femeile care locuiesc în regiunile montane, în special în regiunile defavorizate, se confruntă deseori cu probleme în ceea ce privește accesul acestora la un nivel superior de educație și la oportunități decente de angajare;

V.

întrucât trebuie să se găsească o soluție pentru gestionarea diverselor provocări pe care le reprezintă depopularea, impactul schimbărilor climatice, lipsa de terenuri agricole, abandonarea terenurilor agricole și, în consecință, creșterea tufărișului și a arborilor, și nevoia de a proteja pășunile montane;

W.

întrucât creșterea animalelor (producția de lactate și producția extensivă de carne) are un rol semnificativ în zonele montane din multe țări ale UE; întrucât condițiile de piață dificile și dezavantajele semnificative la nivelul costurilor au un impact mare asupra micilor exploatații agricole din zonele respective,

X.

întrucât articolul 174 alineatul (3) din TFUE menționează în mod explicit că trebuie acordată o atenție specială regiunilor montane, printre altele; întrucât există o serie de politici, programe și strategii ale UE care au un efect indirect asupra regiunilor montane,

1.

solicită Comisiei să demareze procesul de elaborare a unei definiții operaționale a regiunilor montane funcționale, în contextul politicii de coeziune, care să completeze definiția zonelor montane, astfel cum a fost utilizată în contextul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, cu scopul de a ameliora coordonarea politicilor și a măsurilor în cauză; consideră că o astfel de definiție trebuie să fie amplă și inclusivă, luând în considerare diverși factori precum altitudinea, accesibilitatea și panta; invită Comisia să furnizeze o definiție amplă, care să includă și regiunile vulcanice de pe insule și din regiunile ultraperiferice, precum și zone care, deși nu sunt montane, sunt integrate în mare măsură în zonele montane; în acest context, subliniază că ideea reflectată în Strategia UE pentru regiunea alpină (EUSALP) de a include în strategie zonele care nu sunt montane este o inițiativă bună;

2.

consideră că politicile UE ar trebui să aibă o abordare specifică în ceea ce privește regiunile montane, deoarece acestea au dezavantaje structurale clare; aceste regiuni necesită un sprijin suplimentar pentru a face față provocărilor impuse de schimbările climatice, pentru a putea oferi locuri de muncă pe toată perioada anului, nu numai locuri de muncă sezoniere, pentru a asigura dezvoltarea economică, prevenția și gestionarea dezastrelor naturale și protecția mediului, precum și pentru a facilita atingerea obiectivelor UE în materie de surse regenerabile de energie; în consecință, consideră că regiunile montane ar trebui integrate în toate politicile UE, inclusiv în politica de coeziune, prin introducerea unei evaluări a impactului asupra teritoriului;

3.

recunoaște că UE nu are o politică specifică privind regiunile montane și subliniază că politicile, programele și strategiile deja existente care au un efect indirect asupra acestor regiuni reprezintă un fundament suficient pentru a elabora o „Agendă pentru regiunile montane ale UE”, care ar trebui să stea la baza unei strategii a UE pentru dezvoltarea pe termen lung a regiunilor montane și a zonelor care depind de acestea;

4.

solicită Comisiei să lucreze la elaborarea unei „Agende pentru regiunile montane ale UE”, care ar trebui să reprezinte un cadru de referință care contribuie la politicile transnaționale, transfrontaliere și interregionale; consideră că viitoarea agendă ar trebui să identifice prioritățile pentru dezvoltarea acestor regiuni, astfel încât politicile sectoriale să poate fi adaptate mai bine și oportunitățile lor de finanțare să poată fi gestionate prin fondurile UE și astfel încât să ducă la politici durabile pe termen lung, favorabile incluziunii;

5.

invită Comisia Europeană, în cadrul acestui program, să stabilească un program specific și aprofundat pentru protecția ghețarilor din Europa, care, conform estimărilor, vor dispărea până în 2050;

6.

solicită creșterea sinergiilor prin coordonarea politicilor, strategiilor și programelor UE care au un efect indirect asupra regiunilor montane, precum Orizont 2020, COSME, LIFE, Natura 2000, strategia UE privind banda largă, strategia UE pentru adaptarea la schimbările climatice, programul UE de acțiune pentru mediu, Mecanismul pentru interconectarea Europei, cooperarea teritorială europeană, fondurile ESI, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), precum și inițiativele privind strategiile macroregionale; invită Comisia să aibă în vedere o aplicare și o funcționare specifică a acestor programe în regiunile montane;

7.

subliniază importanța dezvoltării unor sinergii între politici, instrumente și sectoare, ceea ce necesită aplicarea unei abordări integrate; evidențiază experiența valoroasă acumulată prin punerea în aplicare a Convenției alpine, care servește interesele economice, sociale și ecologice;

8.

subliniază numărul limitat de terenuri utilizabile în regiunile montane, ceea ce constituie o posibilă cauză a conflictelor generate de existența unor interese divergente sau suprapuse în ceea ce privește clasificarea terenurilor și utilizarea acestora; invită statele membre, prin urmare, să conceapă și să aplice instrumente de amenajare a teritoriului care să faciliteze coordonarea dezvoltării teritoriale și participarea publicului la aceasta; consideră că Protocolul privind amenajarea teritoriului și dezvoltarea durabilă la Convenția alpină este un exemplu important, care trebuie valorificat în continuare;

9.

invită parcurile naturale din statele membre care au o frontieră comună cu unul sau mai multe alte state să elaboreze abordări comune de gestionare, de dezvoltare și de protecție a acestor parcuri naturale;

10.

constată faptul că recentele reforme ale politicii agricole comune (PAC) și ale politicii regionale fac posibilă teritorializarea gestiunii finanțării din fondurile europene de coeziune;

11.

solicită ca autoritățile executive să ia în calcul majorarea la nivel național a alocărilor de fonduri ESI pentru a susține zonele montane nedezvoltate, folosind o abordare politică multisectorială acolo unde este posibil; invită statele membre să încurajeze investițiile în zonele montane prin acordarea de punctaje avantajoase măsurilor de finanțare ce privesc aceste zone în cadrul programelor operaționale;

12.

subliniază că trebuie acordată prioritate dimensiunii teritoriale a politicii de coeziune prin inițiative specifice pentru dezvoltarea teritorială și printr-o mai mare susținere a cooperării teritoriale la nivel european;

13.

subliniază că, în temeiul Regulamentului privind dezvoltarea rurală, statele membre și regiunile au posibilitatea de a elabora subprograme tematice axate pe necesitățile zonelor montane, care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de rate mai ridicate de sprijin din fondurile publice; prin urmare, le încurajează să profite de această oportunitate; constată că, până în prezent, niciuna dintre autoritățile competente nu a optat pentru această posibilitate; consideră însă că acest lucru nu implică în mod necesar că nu s-a prevăzut niciun ajutor specific pentru aceste regiuni;

14.

încurajează statele membre să utilizeze instrumente precum Investițiile teritoriale integrate (ITI) și instrumentele pentru dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (CLLD) pentru a promova dezvoltarea zonelor montane, în vederea susținerii potențialului și obiectivelor specifice de dezvoltare; încurajează susținerea grupurilor de acțiune locală (GAL) pentru dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, în vederea promovării rețelelor transnaționale și a metodelor de lucru caracterizate prin cooperare;

15.

subliniază potențialul și importanța elaborării existente și viitoare de strategii macroregionale pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor montane ale UE, cu un accent special pe dimensiunea cooperării transfrontaliere acolo unde este cazul; solicită să se țină cont de experiența dobândită în punerea în aplicare a altor strategii macroregionale ale UE;

16.

salută inițiativele curente pentru Munții Carpați din cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării și progresele înregistrate în ceea ce privește strategia macroregională a UE pentru Alpi; constată că aceasta din urmă reprezintă un bun exemplu de abordare integrată a dezvoltării teritoriale, luând în considerare zonele montane și regiunile integrate în acestea;

17.

consideră că instrumentul de cooperare teritorială europeană (ETC) oferă o oportunitate excelentă de a face schimb de bune practici și cunoștințe între regiunile montane, care, în multe cazuri, se situează la frontierele dintre state, și solicită integrarea unei dimensiuni montane specifice în viitoarea ETC; salută inițiativele precum „Politicile de combatere a depopulării în zonele montane” (PADIMA), care vizează abordarea problemelor specifice cu care se confruntă regiunile montane; subliniază importanța programelor INTERREG și a altor inițiative de cooperare, cum ar fi gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) și grupurile europene de interes economic (GEIE), pentru dezvoltarea zonelor comune și a lanțurilor montane într-o manieră comună și coordonată în regiunile care cuprind zone montane transfrontaliere;

18.

invită Comisia să prezinte o comunicare care să conțină o „Agendă pentru regiunile montane ale UE” și, ulterior, o carte albă privind dezvoltarea regiunilor montane, pe baza celor mai bune practici și cu participarea autorităților locale, regionale și naționale și a altor actori relevanți, inclusiv a partenerilor economici și sociali și a reprezentanților societății civile;

19.

insistă asupra faptului ca atât Comisia, cât și alte părți interesate să efectueze o evaluare periodică completă a situației regiunilor montane din UE și să analizeze date precum rezultatele punerii în aplicare a programelor operaționale ale politicii de coeziune și indicatorii de modificare a calității vieții și demografiei, pentru ca finanțarea și aplicarea politicilor UE să aibă o orientare corectă;

20.

subliniază necesitatea de a putea dispune de date statistice defalcate fiabile, care să stea la baza inițiativelor politice;

21.

invită la o cooperare cu țările europene din afara UE, precum și cu autoritățile regionale și locale, pentru a pune în aplicare o politică pentru regiunile montane;

22.

invită Comisia să încurajeze utilizarea instrumentelor financiare în regiunile montane pentru a obține rezultate concrete;

23.

salută dezbaterea în curs privind simplificarea politicii de coeziune; speră ca un cadru normativ mai simplu și disponibilitatea unor instrumente mai ușor de utilizat de părțile interesate și de beneficiari să contribuie la dezvoltarea regiunilor montane din UE; solicită să se acorde o atenție specială simplificării și eforturilor de facilitare a investițiilor în regiunile montane;

24.

invită Comisia să propună un An european al insulelor și munților;

25.

constată că IMM-urile din regiunile montane se confruntă cu dificultăți serioase din cauza lipsei de accesibilitate, de infrastructură, de conectivitate și de resurse umane; solicită Comisiei să acorde o atenție specială dezvoltării IMM-urilor în regiunile montane, în special în zonele afectate de catastrofe naturale și agravate de climă; îndeamnă, prin urmare, statele membre să acorde prioritate investițiilor în infrastructură și servicii în zonele montane; solicită crearea de sinergii între resursele fondurilor ESI și celelalte programe și inițiative subvenționate de UE pentru a adopta o abordare politică holistică și eficientă cu scopul de a maximiza sprijinul acordat IMM-urilor și antreprenoriatului; subliniază că ar trebui concepute strategii integrate pe bază de localizare pentru regiunile montane cu scopul de a identifica oportunitățile de dezvoltare specifice și ar trebui incluse măsuri pentru a intensifica conectivitatea IMM-urilor locale și relațiile și coordonarea intrasectorială și intersectorială;

26.

subliniază importanța de a dezvolta producția agricolă multiplă în relație cu dezvoltarea turismului și a activităților legate de protecția mediului și de a structura lanțul alimentar în zonele montane, fie în cadrul unor asociații ale organizațiilor de producători, care determină creșterea puterii de negociere a agricultorilor, fie prin crearea de piețe locale și a lanțurilor scurte de aprovizionare; subliniază necesitatea de a garanta accesul la piețele mari și de a introduce măsuri menite să asigure calitatea produselor, promovarea și protecția lor, îmbunătățind astfel comercializarea produselor agricole și includerea acestora printre produsele turistice generale ale unei anumite zone geografice; invită, în plus, Comisia și statele membre să inițieze dezbaterea privind introducerea unor etichete speciale pentru produsele alimentare montane la nivelul UE, având în vedere că zonele montane au un potențial semnificativ în ceea ce privește producția de alimente de calitate superioară;

27.

recunoaște, în acest context, necesitatea de a sprijini prin FEADR producția agricolă din zonele montane și de a depune eforturi pentru a crea valoare adăugată prin sinergiile cu alte fonduri și inițiative ale UE, precum și prin instrumente financiare private, pentru a crea un impact pozitiv în regiunile montane;

28.

salută progresele înregistrate în ceea ce privește strategia UE din domeniul forestier; sprijină dezvoltarea durabilă a pădurilor la nivelul Uniunii, mai ales din perspectiva contribuției pădurilor la protecția mediului și a biodiversității și la atingerea obiectivelor în materie de surse regenerabile de energie; constată că ar putea fi accentuată dimensiunea economică a activităților forestiere în cadrul strategiei;

29.

consideră că activitățile forestiere pot oferi locuri de muncă și pot duce la dezvoltarea economică a regiunilor montane și, prin urmare, că resursele forestiere ar trebui să fie garantate în timp printr-o exploatare durabilă a acestora; subliniază faptul că pădurile au o importanță vitală pentru ecosistem și că, în munți, ele joacă un rol important în prevenirea avalanșelor, a alunecărilor de teren și a inundațiilor; solicită sprijinirea IMM-urilor, în special a celor stabilite în regiuni montane, care sunt implicate în sectorul forestier și care respectă pe deplin principiul durabilității mediului; subliniază rolul economic și social deosebit al activităților forestiere în regiunile montane și importanța investițiilor orientate pentru o utilizare eficientă a resurselor forestiere în aceste regiuni; reamintește rolul semnificativ pe care îl au pădurile în ceea ce privește furnizarea de materiale primare și secundare utilizate în industriile farmaceutică, cosmetică și alimentară, contribuind astfel la crearea de locuri de muncă; solicită, în acest sens, ca politica de coeziune să se concentreze mai mult asupra gestionării forestiere durabile;

30.

solicită stimulente suplimentare pentru a păstra întreprinderile mici și mijlocii de prelucrare și fermele montane mici și mijlocii în zonele montane, deoarece acestea reprezintă o sursă importantă de locuri de muncă și de produse cu caracteristici calitative specifice, însă, în medie, au costuri mai ridicate și o rentabilitate mai mică decât culturile intensive sau fermele de animale; invită Comisia să promoveze proiecte-pilot în vederea recuperării activităților economice tradiționale, inclusiv a agriculturii și a artizanatului, în regiunile montane care se confruntă cu depopularea; invită Comisia și statele membre să promoveze proceduri administrative simplificate pentru solicitarea și administrarea fondurilor, pentru a le oferi micilor comunități un acces mai bun la finanțare în vederea promovării dezvoltării pe termen lung, a accesibilității piețelor și a înființării de organizații de producători în zonele montane;

31.

invită beneficiarii fondurilor ESI din regiunile montane să evalueze potențialul și necesitățile de înființare a unor parcuri tehnologice locale și durabile, și, în urma efectuării unor studii de fezabilitate și a unei analize adecvate a rentabilității, să aibă în vedere construirea acestor parcuri folosind mijloacele UE și cele naționale;

32.

subliniază necesitatea unor strategii de specializare inteligentă, acolo unde este cazul, pentru a optimiza potențialul oferit de regiunile montane;

33.

subliniază rolul important pe care întreprinderea socială și modelele de afaceri alternative, cum ar fi cooperativele și societățile mutuale, îl pot juca în dezvoltarea favorabilă incluziunii și durabilă a regiunilor montane, inclusiv în depășirea excluziunii grupurilor marginalizate și a inegalităților de gen;

34.

susține utilizarea fondurilor ESI pentru sectoare economice care nu poluează și orientate spre viitor, precum turismul durabil, patrimoniul cultural, activitățile forestiere durabile, dezvoltarea internetului de mare viteză, artizanatul și sursele regenerabile de energie; subliniază importanța dezvoltării de noi modele inovatoare de turism și a promovării modelelor de succes existente;

35.

constată că, în cadrul politicii de coeziune, s-ar putea pune accent pe încurajarea trecerii la o economie caracterizată de emisii scăzute de dioxid de carbon, rezistentă la schimbările climatice, eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și durabilă din punct de vedere ecologic;

36.

consideră că o mai mare calificare a forței de muncă și crearea de noi locuri de muncă în economia verde ar trebuie să facă parte din prioritățile de investiții ale fondurilor ESI și subliniază faptul că politicile UE ar trebui să promoveze pregătirea în domenii precum agricultura montană, turismul durabil, artizanatul, activitățile forestiere durabile și tehnologiile legate de sursele regenerabile de energie;

37.

salută inițiativele de atragere a tinerilor în sectorul agricol și invită Comisia să elaboreze programe similare pentru zonele montane; susține adoptarea unor măsuri pentru a încuraja tinerii antreprenori să își diversifice activitatea în domenii legate de patrimoniul cultural și să nu se limiteze doar la activități sezoniere; subliniază rolul institutelor de cercetări științifice și al altor instituții de învățământ care studiază agricultura din zonele montane; încurajează participarea tinerilor agricultori la programele de schimb și la platformele de e-learning;

38.

subliniază importanța educației pentru fete și femei și a unei mai mari incluziuni a femeilor în domenii precum știința, tehnologia, ingineria, matematica și antreprenoriatul, inclusiv în sectoarele economiei verzi; consideră că ar trebui acordată o atenție deosebită sprijinirii și încurajării femeilor fermier și a femeilor care desfășoară activități independente în marketingul direct, turism, artizanat și proiecte; subliniază importanța prezenței și rolului activ al femeilor în zonele montane, în special pentru încurajarea proceselor de inovare și cooperare și pentru menținerea unei capacități corespunzătoare de funcționare a zonelor respective; invită Comisia și statele membre, prin urmare, să utilizeze resursele și procedurile existente pentru inițiative de microfinanțare și de microcredite pentru femei, precum și pentru oportunități de carieră pentru femei, în cadrul Fondului social european și al proiectelor transnaționale;

39.

subliniază că, în cea mai recentă reformă a PAC, au fost integrate importanța zonelor montane și măsuri eficiente la nivel european; consideră că PAC ar trebui să vizeze compensarea dezavantajelor naturale și economice cu care se confruntă fermierii, dar, totodată, ar trebui să le ofere acestora mijloacele necesare pentru valorificarea avantajelor lor;

40.

subliniază importanța ajutoarelor furnizate în cadrul primului pilon al PAC pentru menținerea producției agricole și a unui venit pentru fermierii din zonele montane; reamintește că statele membre au posibilitatea de a oferi ajutoare directe specifice și plăți cuplate pentru a contribui la îndeplinirea acestor obiective; reamintește că, în multe state membre, unele ajutoare decuplate din cadrul primului pilon sunt mult mai puțin generoase decât în zonele în care se practică agricultura primară, din cauza convergenței interne inadecvate, care limitează și mai mult competitivitatea fermelor;

41.

consideră că măsurile din cadrul celui de-al doilea pilon al PAC trebuie să asigure durabilitatea, competitivitatea și diversificarea producției agricole și a industriilor de prelucrare din zonele de munte; consideră, de asemenea, că astfel de măsuri ar putea contribui la o „renaștere rurală”, sprijinind inițierea unor proiecte de dezvoltare multifuncțională a exploatațiilor care creează o valoare adăugată și generează inovare și favorizând investițiile agricole (în clădiri, echipamente specifice, modernizare etc.) și păstrarea populațiilor locale;

42.

consideră că o abordare sectorială pentru sectorul laptelui ar trebui să aibă drept scop asigurarea unei producții sustenabile de lactate în zonele montane și solicită Comisiei, statelor membre și autorităților regionale să furnizeze, îndeosebi prin intermediul celui de-al doilea pilon al PAC, măsuri compensatorii de însoțire pentru producția de lactate dezavantajată, în vederea menținerii și consolidării agriculturii și a funcționării eficiente a exploatațiilor agricole, îndeosebi a celor de dimensiuni mici, din regiunile respective.

43.

subliniază potențialul educației duale în regiunile montane; evidențiază rezultatele încurajatoare obținute de unele state membre; salută proiectele de educație duală existente în UE;

44.

consideră că niște infrastructuri fizice și TIC adecvate creează oportunități pentru activități economice, educaționale, sociale și culturale și reduc efectele legate de caracterul periferic și de izolare; invită Comisia să prezinte recomandări specifice pentru depășirea problemei legate de absența unei mâini de lucru calificate în domeniul turismului, prin soluționarea mai ales a dificultăților pe care le reprezintă locurile de muncă neatractive și remunerarea insuficientă, precum și pentru stimularea posibilităților de dezvoltare a carierei profesionale; îndeamnă Comisia și statele membre ca, prin intermediul fondurilor ESI, să prevadă investiții în infrastructură în zonele montane, pentru ca acestea să devină un mediu mai atractiv pentru activități economice;

45.

susține soluțiile inovatoare, inclusiv pe cele informatice, pentru a facilita accesul la o educație de bază de calitate, precum și la o educație formală și informală și la oportunități de învățare pe tot parcursul vieții în zonele montane îndepărtate, de exemplu, prin cooperarea dintre regiunile, orașele și universitățile montane; subliniază nevoia unui învățământ terțiar de înaltă calitate și scoate în evidență potențialul sistemelor de învățământ la distanță, care oferă acces la predare și învățare din zone îndepărtate; subliniază că, pentru a depăși tendințele demografice negative din aceste regiuni, atât accesul egal la educație și la structurile de îngrijire a copiilor, cât și formarea continuă și recalificarea persoanelor în vârstă pentru a facilita integrarea activă pe piața forței de muncă sunt probleme importante, care trebuie abordate;

46.

solicită dezvoltarea și îmbunătățirea unităților și serviciilor medicale în regiunile montane, printre altele, prin inițiative de cooperare transfrontalieră, inclusiv prin dezvoltarea unor unități sanitare transfrontaliere, acolo unde este necesar; recomandă dezvoltarea voluntariatului în domeniul serviciilor publice, ținând cont de bunele practici înregistrate în unele state membre;

47.

reamintește principiul accesului universal la servicii publice, care urmează să fie garantat în toate teritoriile UE, și subliniază, în același timp, necesitatea ca statele membre și regiunile să încurajeze soluții alternative și inovatoare pentru zonele montane, inclusiv soluții adaptate nevoilor locale și regionale, dacă este necesar;

48.

subliniază importanța inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și a unei puneri mai eficiente în aplicare a garanției pentru tineret, care reprezintă o bună ocazie de a opri exodul de tineri din regiunile montane, ca răspuns la criza demografică și la problema îmbătrânirii populației; solicită luarea unor inițiative în favoarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor, mai ales a unor inițiative care să răspundă necesităților regiunilor montane subdezvoltate;

49.

subliniază faptul că inegalitățile dintre femei și bărbați persistă în regiunile montane, în special în cazul comunităților marginalizate și al grupurilor vulnerabile; invită Comisia ca, în vederea integrării perspectivei de gen, să întreprindă acțiuni la nivel orizontal și vertical pentru toate domeniile de politică și, în special, să finanțeze politica privind conectivitatea în aceste regiuni; solicită o analiză comparativă a particularităților condiției femeilor în regiunile montane, în special în regiunile montane defavorizate;

50.

încurajează și solicită să se sprijine, inclusiv prin recursul la fondurile ESI, inițiativele care vizează îmbunătățirea coeziunii sociale și culturale și a incluziunii în comunitățile montane, precum și depășirea izolării fizice și a lipsei de diversitate culturală, în special prin accesul și participarea directă la activități artistice și culturale;

51.

subliniază importanța demersurilor teritoriale integrate pentru integrarea imigranților, în legătură cu procesele de reînnoire demografică și socioeconomică și de recuperare în regiunile montane, inclusiv în cele în curs de depopulare; invită Comisia să faciliteze și să promoveze diseminarea unor astfel de inițiative;

52.

reamintește că bogăția zonelor montane constă într-o abundență și diversitate de surse regenerabile de energie; consideră că aceste zone ar trebui să își asume rolul de lider în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor UE în materie de surse regenerabile de energie; invită Comisia să se axeze pe politici care încurajează și facilitează utilizarea surselor regenerabile de energie în regiunile montane;

53.

subliniază necesitatea asigurării unei protecții la nivel european a speciilor de animale emblematice din zonele montane înalte capabile să trăiască pe lanțurile muntoase transfrontaliere, cum ar fi caprele negre, ibecșii, răpitoarele mari, urșii, lupii, râșii; invită Comisia și statele membre să stabilească un plan pentru protecția și reintroducerea unor specii emblematice ale zonelor montane înalte;

54.

subliniază, de asemenea, potențialul regiunilor montane vulcanice și al vulcanilor, în special în ceea ce privește contribuția vulcanologiei la realizarea obiectivelor în materie de energie regenerabilă și contribuția acestor domenii la prevenirea și gestionarea dezastrelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice;

55.

invită statele membre și Comisia să identifice toate stațiunile din zonele montane în care interzicerea accesului auto ar avea un impact pozitiv în combaterea la nivel local a topirii ghețarilor;

56.

insistă asupra faptului că realizarea obiectivelor UE în materie de surse regenerabile de energie și exploatarea acestor surse trebuie să ia în considerare echilibrul naturii și protecția mediului, inclusiv în zonele montane; reamintește că, în anumite cazuri, energia hidraulică și extracția de biomasă pot afecta ecosistemele și că centralele de energie eoliană și solară pot duce la deteriorarea peisajului, chiar dacă sunt o sursă de dezvoltare locală;

57.

constată că regiunile montane, inclusiv cele vulcanice și ecosistemele lor, sunt deosebit de vulnerabile la schimbările climatice și la riscurile hidrogeologice, cu consecințe deosebit de importante în aceste regiuni, inclusiv ca urmare a creșterii numărului de dezastre naturale, care pot avea un impact asupra mediului și în zonele înconjurătoare și repercusiuni negative asupra dezvoltării economice și a turismului; consideră, în această privință, că protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice și adoptarea măsurilor corespunzătoare de adaptare la schimbările climatice trebuie să ocupe un loc central în viitoarea „Agendă pentru regiunile montane ale UE”, inclusiv al unui plan de acțiune privind schimbările climatice; subliniază, de asemenea, necesitatea de a dezvolta o rețea de analiză și de schimb de bune practici în aceste zone;

58.

subliniază importanța conservării și protejării habitatului unic al regiunilor montane și a dezvoltării într-un mod durabil, inclusiv prin refacerea biodiversității și a solului, promovarea patrimoniului natural și a serviciilor ecosistemice și asigurarea unei infrastructuri verzi, oferind, astfel, de asemenea, oportunități de muncă în aceste sectoare; reamintește importanța fundamentală a agriculturii și a gestionării durabile a terenurilor și a pădurilor din zonele montane în vederea menținerii biodiversității și a prevenirii impactului asupra mediului și a peisajului;

59.

subliniază faptul că regiunile montane reprezintă o sursă importantă de apă, care trebuie protejată și gestionată în mod durabil; observă dependența anumitor zone urbane de serviciile ecosistemice ale regiunilor montane și că, adesea, aceste regiuni nu sunt recompensate în mod echitabil; invită autoritățile locale să aibă în vedere parteneriate sub formă de proiecte de cooperare pentru a colecta și proteja rezervele de apă pentru comunitățile urbane din vecinătatea zonelor montane; sprijină finanțarea măsurilor de stocare a apei pentru a asigura irigarea durabilă și eficientă a zonelor agricole și un nivel minim al debitului râurilor;

60.

susține dezvoltarea turismului durabil ca fiind o oportunitate de a crea locuri de muncă și de a promova dezvoltarea durabilă a acestor zone; subliniază necesitatea de a dezvolta internetul în bandă largă ca bază a turismului durabil;

61.

subliniază necesitatea unei cooperări active sinergetice între agricultură și alte activități economice din siturile Natura 2000 și din alte zone protejate (parcuri naționale, parcuri rurale etc.) situate în regiunile montane;

62.

consideră că internetul, în special tehnologiile de acces de generație următoare (NGA), joacă un rol esențial în depășirea dificultăților cu care se confruntă regiunile montane; reamintește că internetul este în strânsă legătură cu serviciile de interes general și că lipsa de acces la astfel de servicii poate duce la depopulare;

63.

invită statele membre să creeze stimulente pentru dezvoltarea mai activă a parteneriatelor de tip public-privat în regiunile montane, în infrastructura de transport, comunicații și energetică, întrucât lipsa unor economii de scară face ca furnizarea acestor servicii să fie neatractivă din punct de vedere comercial; subliniază faptul că doar un transport îmbunătățit și alte infrastructuri de o calitate satisfăcătoare pot genera creșterea economică și locuri de muncă în regiunile montane;

64.

constată că turismul este influențat în mare măsură de prezența infrastructurii și de accesul la serviciile de interes general; solicită Comisiei să analizeze posibilitățile de creare a unei infrastructuri pentru sprijinirea turismului în regiunile montane;

65.

constată că noile tehnologii de informare și comunicare oferă oportunități variate de muncă, incluziune socială și de autonomizare în economia digitală în curs de dezvoltare; prin urmare, consideră că este nevoie de un sprijin specific din partea fondurilor ESI pentru promovarea unor astfel de oportunități; invită statele membre să promoveze munca la distanță, comerțul electronic și utilizarea canalelor digitale de distribuție în aceste zone pentru a îmbunătăți gestionarea costurilor societăților; consideră că un acces mai facil la noile tehnologii informaționale poate determina dezvoltarea de programe educaționale la distanță pentru zonele cu deficit de cadre didactice, precum și servicii de e-sănătate, ceea ce ar permite evitarea depopulării zonelor montane; solicită propunerea și schimbul de exemple de bune practici, contribuind astfel la diversificarea economică a zonelor montane;

66.

salută sistemul UE de subvenție a accesului la internet prin satelit datorită căruia conexiunile prin satelit devin o alternativă utilă pentru zonele cu o infrastructură insuficientă sau în care se constată o lipsă de interes din partea investitorilor;

67.

solicită Comisiei ca, atunci când elaborează politici privind accesul în bandă largă, să țină cont de lipsa de infrastructură și de interes din partea investitorilor din cauza populației reduse și a caracterului periferic al regiunilor montane; invită Comisia să dezvolte politici specifice pentru a reduce decalajul digital din aceste regiuni, inclusiv prin investițiile publice necesare;

68.

reamintește că dezvoltarea socială și economică a regiunilor montane, care în anumite state membre sunt și regiuni îndepărtate, depinde de legăturile de transport dintre acestea și celelalte regiuni dintr-un anumit stat membru sau dintr-o anumită regiune transfrontalieră; invită autoritățile naționale, în cooperare cu Comisia, să faciliteze punerea în aplicare a proiectelor pentru a asigura legăturile de transport dintre regiunile muntoase și principalele drumuri și coridoare de transport naționale și transeuropene, în special infrastructura de transport TEN-T, folosind diferite fonduri UE și instrumente financiare, inclusiv investiții ale BEI;

69.

invită regiunile montane ale Europei să investească prin intermediul fondurilor FEDR în dezvoltarea de căi ferate și de rețele de tramvai mai eficiente și mai bine interconectate;

70.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Comitetului Regiunilor, precum și guvernelor și parlamentelor naționale și regionale ale statelor membre.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/23

—

având în vedere articolele 4, 162, 174-178 și 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1) (denumit în continuare „Regulamentul privind dispozițiile comune” – RDC),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (2),

—

având în vedere al șaselea raport al Comisiei din 23 iulie 2014 privind coeziunea economică, socială și teritorială intitulat „Investiții pentru locuri de muncă și creștere: promovarea dezvoltării și a bunei guvernanțe în regiunile și în orașele UE”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 decembrie 2015 intitulată „Investiții în locuri de muncă și în creștere – Valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene” (COM(2015)0639),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la gradul de pregătire a statelor membre ale UE pentru începerea la timp și în mod eficace a noii perioade de programare pentru politica de coeziune (3),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 februarie 2016, intitulată „Plan de investiții pentru Europa: noi orientări pentru combinarea fondurilor structurale și de investiții europene cu FEIS”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 27 noiembrie 2014 referitoare la demararea cu întârziere a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 octombrie 2015 referitoare la politica de coeziune și revizuirea Strategiei Europa 2020 (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2015 referitoare la tema simplificării și a orientării către performanță a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 (6),

—

având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei referitoare la accelerarea implementării politicii de coeziune (O-000070/2016 – B8-0364/2016),

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât politica de coeziune, dotată cu un buget de peste 350 de miliarde de euro până în 2020, reprezintă instrumentul prin care Uniunea se apropie de cetățenii săi și reprezintă cea mai importantă politică de investiții și dezvoltare care acoperă toate regiunile UE; întrucât, în unele state membre, această politică reprezintă sursa principală de investiții publice;

B.

întrucât obiectivele Strategiei Europa 2020 pot fi îndeplinite printr-o interacțiune coerentă între politicile de dezvoltare și de creștere și, acolo unde este necesar, prin reforme structurale, precum și prin implicarea activă a regiunilor și a orașelor în punerea în aplicare a acestora; întrucât politica de coeziune joacă un rol crucial în acest sens;

C.

întrucât regulamentele privind perioada 2014-2020 au introdus mai multe reforme-cheie în domeniul politicii de coeziune, cum ar fi concentrarea tematică care face posibilă flexibilitatea necesară pentru o mai bună adaptare la nevoile locale, o orientare mai puternică spre rezultate, o mai bună coordonare cu politica economică și socială, îmbunătățirea legăturilor dintre prioritățile UE și nevoile regionale, o mai bună utilizare coordonată a fondurilor structurale și de investiții europene (ESI) prin intermediul cadrului strategic comun;

D.

întrucât investițiile aferente politicii de coeziune ar trebui să fie coordonate și armonizate cu alte politici ale UE, cum ar fi piața unică digitală, uniunea energetică, politica socială, strategiile macroregionale, agenda urbană, cercetarea și inovarea și politica în domeniul transporturilor pentru a contribui mai bine la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020;

E.

întrucât, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din RDC, Comisia este obligată să dezangajeze orice parte din suma aferentă unui program operațional care nu a fost utilizată pentru prefinanțarea inițială și anuală și pentru plăți intermediare până la data de 31 decembrie a celui de-al treilea exercițiu financiar care urmează anului angajamentului bugetar în cadrul programului operațional;

F.

întrucât au trecut doi ani de la începutul noii perioade de programare, iar punerea în aplicare a politicii de coeziune a înregistrat întârzieri; întrucât programele operaționale au fost în mare parte aprobate la sfârșitul anului 2014 și în 2015, iar un număr semnificativ dintre condiționalitățile ex ante nu au fost îndeplinite până în prezent;

G.

întrucât, în conformitate cu articolul 53 din RDC, Comisia trebuie să transmită Parlamentului European în fiecare an, începând din 2016, un raport de sinteză referitor la programele care țin de fondurile ESI bazat pe rapoartele anuale de implementare ale statelor membre prezentate în conformitate cu articolul 50, iar în 2017 și 2019, Comisia trebuie să elaboreze un raport strategic care să facă rezumatul rapoartelor privind progresele înregistrate ale statelor membre,

1.

invită Comisia să evalueze stadiul punerii în aplicare fondurilor ESI în perioada 2014-2020 și să pregătească o analiză detaliată cu privire la riscurile dezangajării, indicându-se sumele pentru fiecare stat membru, și o analiză a previziunilor privind plățile prezentate de statele membre, cât mai curând posibil după termenele din 31 ianuarie și 31 iulie stabilite de RDC; invită Comisia să indice, de asemenea, măsurile planificate pentru evitarea dezangajării fondurilor ESI în cea mai mare măsură posibilă;

2.

invită Comisia și statele membre să exploateze pe deplin potențialul fondurilor ESI, în conformitate cu Strategia Europa 2020, pentru a consolida coeziunea socială și economică și a reduce diferențele teritoriale, permițând tuturor regiunilor să devină mai competitive și să faciliteze investițiile, inclusiv cele private;

3.

ia act de faptul că în cursul perioadei de programare 2007-2013 principalele obstacole și probleme care au împiedicat implementarea politicii de coeziune în mai multe state membre și regiuni au fost informațiile insuficiente pentru potențialii beneficiari, care au condus la o lipsă de proiecte eligibile, procesul greoi și de lungă durată de aprobare a proiectelor majore, împreună cu lipsa structurilor administrative care să gestioneze investițiile pentru proiectele majore, procedurile de achiziții complexe și îndelungate, normele complexe în materie de ajutoare de stat, procedurile complicate de autorizare, raporturile patrimoniale nesoluționate, durata excesivă a procedurii de autorizare și accesul dificil la finanțare; recunoaște, de asemenea, dificultățile întâmpinate uneori statele membre și autoritățile locale în conformarea la cerințele referitoare la punerea în aplicare internă și externă a Pactului de stabilitate și de creștere; invită Comisia ca, pentru perioada de programare 2014-2020, să furnizeze, pe de o parte, informații privind obstacolele pe care le întâmpină statele membre în implementarea politicii de coeziune și, pe de altă parte, o evaluare a impactului efectuării exercițiului condiționalităților ex ante asupra implementării efective a politicii;

4.

salută înființarea unui grup operativ pentru o mai bună implementare a programelor pentru perioada 2007-2013 în opt state membre și solicită Comisiei să informeze Parlamentul cu privire la rezultatele obținute; solicită Comisiei să continue, împreună cu acest grup operativ, să sprijine și să accelereze punerea în aplicare a programelor 2014-2020 în toate statele membre și să prezinte Parlamentului un plan de acțiune privind activitățile grupului operativ; invită Comisia să includă integral fondurile ESI în strategia UE privind o mai bună reglementare;

5.

subliniază că existența unei capacități administrative, atât la nivel național, cât și la nivel regional și local constituie o condiție prealabilă esențială pentru ca politica de coeziune să aibă performanțe bune în timp util; atrage atenția, în acest context, asupra faptului că lipsa unor proiecte eligibile este asociată adesea cu lipsa resurselor de care autoritățile locale și regionale au nevoie pentru a pregăti documentația proiectelor; solicită, prin urmare, Comisiei să sprijine consolidarea capacității administrative pentru etapele de evaluare și punere în aplicare a politicii, precum și să informeze Parlamentul cu privire la acțiunile planificate în această privință; încurajează, de asemenea, autoritățile de management să utilizeze pe deplin și în mod eficace dispozițiile obiectivului tematic nr. 11, „Consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate”, precum și orientările disponibile ale Comisiei;

6.

subliniază, ținând seama de faptul că buna guvernanță poate contribui la ameliorarea capacității de absorbție, necesitatea de a încuraja reformele structurale relevante, în conformitate cu obiectivele de coeziune teritorială, creștere durabilă și ocupare a forței de muncă, precum și cu politicile favorabile investițiilor și cu combaterea fraudelor; așteaptă cu interes concluziile raportului Comisiei privind regiunile rămase în urmă și detalii suplimentare cu privire la modul în care concluziile respective ar putea fi utilizate pentru a aborda provocările care există de mult timp și care afectează punerea în aplicare și absorbția la timp a fondurilor ESI; de asemenea, invită Comisia să clarifice conceptul de întocmire a bugetului în funcție de performanțe, pentru a crește eficiența cheltuielilor;

7.

salută înființarea de către Comisie a unui grup la nivel înalt de experți independenți privind monitorizarea simplificării pentru beneficiarii fondurilor ESI; subliniază faptul că simplificarea constituie una dintre condițiile prealabile ale accelerării implementării; prin urmare, îndeamnă Comisia să accelereze activitățile legate de introducerea unor proceduri simplificate chiar și în cursul actualei perioade de programare și să mențină un nivel ridicat de transparență a politicii de coeziune; consideră, în acest context, că trebuie examinate fără întârziere recomandările grupului la nivel înalt;

8.

ținând seama de faptul că criza economică a provocat în multe state membre o lipsă acută de lichidități și de fonduri publice disponibile pentru investițiile publice și de faptul că resursele politicii de coeziune sunt în curs de a deveni sursa principală de investiții publice, solicită Comisiei să aplice pe deplin și să se folosească de flexibilitatea prevăzută de Pactul de stabilitate și de creștere; în plus, solicită Comisiei să poarte un dialog permanent cu statele membre care au solicitat aplicarea clauzei actuale privind investițiile, pentru a maximiza flexibilitatea aferentă creșterii economice și investițiilor în locuri de muncă; solicită, în plus, Comisiei să încurajeze implicarea BEI sub forma unui sprijin tehnic și financiar mai mare pentru pregătirea și implementarea proiectelor pentru toate statele membre care solicită acest lucru; consideră că, dacă sunt puse în aplicare în mod eficace pe baza unor evaluări ex ante corespunzătoare și îmbinate strategic cu granturile, instrumentele financiare pot crește semnificativ impactul finanțării și, prin urmare, ajută la depășirea efectelor negative ale reducerii bugetelor publice și la dezvoltarea unor proiecte generatoare de venituri; subliniază că la transpunerea în realitate a acestei ambiții pot contribui norme clare, consecvente și focalizate privind instrumentele financiare, menite să contribuie la simplificarea procedurii de elaborare și implementare destinate administratorilor fondurilor și beneficiarilor acestora și care să recunoască diferitele niveluri de dezvoltare a piețelor financiare din statele membre; consideră că ar putea contribui la acest proces și condensarea tuturor reglementărilor relevante privind instrumentele financiare într-un singur document, accesibil și ușor de înțeles, și evitarea unor noi revizuiri inutile ale orientărilor conexe în timpul perioadelor de finanțare, cu excepția cazului în care sunt obligatorii din punct de vedere legal;

9.

recunoaște caracterul complementar al investițiilor realizate din FEIS pentru politica de coeziune și ia act de comunicarea Comisiei din 22 februarie 2016 intitulată „Plan de investiții pentru Europa: noi orientări pentru combinarea fondurilor structurale și de investiții europene cu FEIS”; recomandă Comisiei și autorităților locale și regionale să țină seama în mod corespunzător de oportunitățile de combinare a fondurilor ESI și FEIS, având în vedere că, deși cele două instrumente au caractere diferite, ele se pot completa reciproc, mărind efectul de pârghie al investițiilor;

10.

este îngrijorat de întârzierile înregistrate de statele membre în desemnarea autorităților responsabile de program și de certificare, fapt ce generează, la rândul său întârzieri în prezentarea cererilor de plată de statele membre, împiedicând, astfel, buna punere în aplicare a programelor;

11.

consideră că centralizarea excesivă și lipsa încrederii pot juca, de asemenea, un rol în ceea ce privește întârzierea punerii în aplicare a fondurilor ESI, unele state membre și autorități de management fiind mai puțin dornice să cedeze o mai mare responsabilitate în privința gestionării fondurilor UE autorităților locale și regionale, inclusiv prin noi instrumente de dezvoltare, cum ar fi investițiile teritoriale integrate (ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC); deși recunoaște rolul cadrului de reglementare al UE în promovarea acestei atitudini, invită Comisia să contribuie la facilitarea în continuare a schimbului de bune practici între statele membre și regiuni cu privire la exemple de succes în materie de subdelegare;

12.

subliniază importanța efectuării la timp a plăților pentru credibilitatea și punerea în aplicare corespunzătoare și eficace a politicii de coeziune; invită, prin urmare, Comisia să informeze Parlamentul cu privire la măsurile pe care le are în vedere pentru a asigura punerea în aplicare pe deplin a planului de plăți în contextul bugetului 2016 și, de asemenea, pentru următorii ani;

13.

subliniază că evaluarea (accelerării) punerii în aplicare a politicii de coeziune în momentul de față ar putea oferi Comisiei învățăminte importante pentru dezbaterea viitoarei politici de coeziune după 2020; invită Comisia să formuleze concluziile principale și să colaboreze cu Parlamentul European, statele membre și alte părți interesate relevante cu privire la viitorul fondurilor ESI în perioada după 2020, cât mai curând posibil, cu scopul de a le spori utilizarea specifică și punerea în aplicare în timp util;

14.

subliniază importanța realizării acțiunilor privind condiționalitățile ex ante de către statele membre până la sfârșitul anului 2016 pentru a asigura punerea în aplicare fără probleme a programelor și pentru a evita posibila suspendare a plăților intermediare; îndeamnă Comisia să elaboreze orientări cuprinzătoare referitoare la achizițiile publice și la măsurile preventive pentru evitarea greșelilor și neregulilor în achizițiile publice și să publice proceduri de achiziții standard destinate beneficiarilor, pentru a evita corecțiile financiare și posibila anulare a contribuțiilor UE;

15.

invită Comisia, statele membre și toate părțile interesate să se coordoneze mai bine și să lanseze inițiative eficace în materie de politică de comunicare pentru a sensibiliza în mai mare măsură publicul la punerea în aplicare a politicii de coeziune și a crește vizibilitatea acesteia, astfel încât publicul larg să înțeleagă mai bine rezultatele și impactul politicii de coeziune;

16.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Comitetului Regiunilor, statelor membre și parlamentelor naționale și regionale ale acestora.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/27

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Parteneriatul estic, la Ucraina și la Federația Rusă,

—

având în vedere rapoartele misiunii de evaluare a situației drepturilor omului în Crimeea efectuate de Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE-BIDDO), precum și de Înaltul Comisar al OSCE pentru Minoritățile Naționale (ICMN),

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP),

—

având în vedere deciziile Consiliului European (din 21 martie, 27 iunie și 16 iulie 2014) prin care se impun sancțiuni împotriva Federației Ruse ca urmare a anexării ilegale de către aceasta a Crimeei,

—

având în vedere Rezoluția 68/262 a Adunării Generale a ONU din 27 martie 2014 intitulată „Integritatea teritorială a Ucrainei”,

—

având în vedere raportul organizației Freedom House privind „Libertatea în lume în 2016”, care realizează o evaluare a situației libertăților politice și civice din Crimeea, în urma anexării ilegale a acesteia, și apreciază că aceasta este „lipsită de libertate”,

—

având în vedere Hotărârea din 26 aprilie 2016 a așa-zisei Curți Supreme din Crimeea, care a declarat că Mejlis-ul poporului tătar din Crimeea este o organizație extremistă și a interzis activitatea acestuia în peninsula Crimeea,

—

având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) din 14 aprilie 2016 referitoare la suspendarea activităților Mejlis-ului tătarilor din Crimeea, precum și din 26 aprilie 2016 privind decizia „Curții Supreme” din Crimeea de a interzice activitățile Mejlis-ului,

—

având în vedere declarația Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei din 26 aprilie 2016, prin care acesta îndeamnă abrogarea interdicției referitoare la Mejlis, precum și declarația Secretarului General al Consiliului Europei din 26 aprilie 2016 potrivit căreia interdicția Mejlis-ului riscă să vizeze comunitatea tătară din Crimeea în ansamblul ei,

—

având în vedere Protocolul de la Minsk din 5 septembrie 2014 și Memorandumul de la Minsk din 19 septembrie 2014 privind implementarea planului de pace în 12 puncte,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Federația Rusă a anexat în mod ilegal Crimeea și orașul Sevastopol și, prin urmare, este un stat ocupant care a încălcat dreptul internațional, inclusiv Carta ONU, Actul final de la Helsinki, Memorandumul de la Budapesta din 1994 și Tratatul de prietenie, cooperare și parteneriat dintre Ucraina și Federația Rusă din 1997;

B.

întrucât Uniunea Europeană și comunitatea internațională și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de situația drepturilor omului din teritoriile ocupate și de persecutarea sistematică a celor care nu recunosc noile autorități; întrucât aceste așa-zise autorități au vizat comunitatea locală a tătarilor din Crimeea, majoritatea acestora opunându-se ocupării peninsulei de către Rusia și boicotând așa-numitul referendum din 16 martie 2014; întrucât instituțiile și organizațiile tătarilor din Crimeea sunt identificate din ce în ce mai mult ca „extremiste”, iar membri marcanți ai comunității tătare din Crimeea sunt sau riscă să fie arestați drept „teroriști”; întrucât abuzurile împotriva tătarilor includ răpiri, dispariții forțate, acte de violență, tortură și execuții extrajudiciare pe care autoritățile de facto nu le-au cercetat și urmărit penal, precum și probleme juridice sistemice în ceea ce privește drepturile de proprietate și de înregistrare;

C.

întrucât liderilor tătari din Crimeea, inclusiv Mustafa Jemilev și Rafat Ciubarov, li s-a interzis deja să intre în Crimeea și întrucât aceștia sunt în prezent autorizați să facă acest lucru, dar sub amenințarea arestării – având aceeași soartă ca numeroși alți membri ai Mejlis-ului și activiști tătari din Crimeea, precum și ca persoanele strămutate; întrucât, potrivit datelor furnizate de către Guvernul Ucrainei, peste 20 000 de tătari au fost nevoiți să părăsească Crimeea ocupată și să se mute pe teritoriul continental al Ucrainei;

D.

întrucât liderul poporului tătar din Crimeea, Mustafa Jemilev, care în trecut a petrecut 15 de ani în închisorile sovietice, a publicat o listă cu numele a 14 tătari din Crimeea care sunt prizonieri politici ai așa-numitelor autorități ruse din Crimeea, inclusiv Ahtem Çiygoz, primul vicepreședinte al Mejlis-ului, care este deținut la Simferopol în așteptarea procesului; solicită să se acorde o atenție deosebită stării sănătății sale și subliniază că este important ca procesul său să fie public și să fie monitorizat de către Consiliul Europei și de alte organizații internaționale;

E.

întrucât Federația Rusă a restricționat accesul Crimeii în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Europei, fără a menționa ONG-urile din domeniul drepturilor omului și jurnaliști independenți; întrucât blocarea accesului face sarcina de monitorizare a situației drepturilor omului în Crimeea și de raportare cu privire la aceasta foarte dificilă;

F.

întrucât toți membrii comunității de tătari din Crimeea, o populație indigenă din Crimeea, au fost deportați cu forța către alte regiuni ale fostei URSS în 1944 și li s-a interzis să se întoarcă până în 1989; întrucât, la 12 noiembrie 2015, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o rezoluție prin care a recunoscut faptul că deportarea tătarilor din Crimeea în anul 1944 constituie un act de genocid și a stabilit data de 18 mai ca Zi de comemorare;

G.

întrucât, la 26 aprilie 2016, așa-numita Curtea Supremă din Crimeea s-a pronunțat în favoarea unei cereri din partea așa-numitului procuror general din Crimeea, Natalia Poklonskaia, care acuza Mejlis, organul reprezentativ al tătarilor din Crimeea de la înființarea sa în 1991, care a beneficiat de un statut juridic deplin din mai 1999, de extremism, terorism, încălcări ale drepturilor omului, acțiuni ilegale și acte de sabotaj împotriva autorităților;

H.

întrucât Mejlis a fost declarată organizație extremistă și inclusă în lista Ministerului de justiție din Rusia a ONG-urilor ale căror activități trebuie să fie suspendate; întrucât, în consecință, activitățile Mejlis au fost interzise în Crimeea și în Rusia; întrucât această interdicție s-ar putea aplica la mai mult de 2 500 de membri ai acestui organ din 250 de sate și orașe din Crimeea;

I.

întrucât decizia așa-numitului procuror general și a Curții Supreme din Crimeea fac parte integrantă din politica de represiune și intimidări din partea Federației Ruse, care sancționează această minoritate pentru loialitatea față de statul ucrainean în timpul anexării ilegale a peninsulei cu doi ani în urmă;

J.

întrucât există o încălcare evidentă a dreptului umanitar internațional (inclusiv cea de-a patra Convenție de la Haga din 1907, cea de-a patra Convenție de la Geneva din 1949 și Protocolul adițional I din 1977), în temeiul căruia o putere de ocupație nu poate judeca civili pentru infracțiunile care au avut loc înainte de ocupație și dreptul penal din teritoriile ocupate rămân în vigoare;

1.

condamnă cu fermitate decizia așa-numitei Curți Supreme din Crimeea de interzicere a Mejlis care reprezintă poporul tătar din Crimeea și solicită anularea imediată a acesteia; consideră că această decizie constituie persecutarea sistematică și directă a tătarilor din Crimeea, precum și o acțiune motivată politic menită să intimideze și mai mult reprezentanții legitimi ai comunității tătare; subliniază importanța acestui organ decizional ales democratic care reprezintă tătarii din Crimeea;

2.

evidențiază faptul că interzicerea Mejlis a poporului tătar din Crimeea, care este organul reprezentativ recunoscut și legitim al populațiilor indigene din Crimeea, va oferi un teren fertil pentru stigmatizarea și discriminarea tătarilor din Crimeea și încălcarea drepturilor omului și libertăților civile fundamentale și este o încercare de a-i expulza din Crimeea, care este patria lor istorică; este preocupat de faptul că etichetarea Mejlis ca o organizație extremistă poate conduce la acuzații suplimentare, în conformitate cu dispozițiile Codului penal al Federației Ruse;

3.

reamintește că interzicerea Mejlis implică interdicția de a se reuni, de a-și publica opiniile în mass media, de a organiza manifestări publice sau de a utiliza conturi bancare; solicită UE să furnizeze sprijin financiar pentru activitățile Mejlis în timp ce acesta se află în exil; solicită intensificarea finanțării pentru organizațiile de apărare a drepturilor omului care sunt active în numele Crimeii;

4.

reamintește trista a doua aniversare a anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă la 20 februarie 2014; își reiterează condamnarea severă a acestui act, care constituie o încălcare a dreptului internațional; își exprimă angajamentul ferm față de politica de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeii și de sancțiunile impuse ulterior și solicită să se ia în considerare posibilitatea de a extinde lista persoanelor care fac obiectul sancțiunilor UE în ceea ce privește interzicerea Mejlis; invită toate statele membre să adere strict la lista respectivă; regretă vizitele în Crimeea – organizate fără consimțământul autorităților ucrainene — de unii politicieni din statele membre ale UE, inclusiv membri ai parlamentelor naționale și ai Parlamentului European, și invită parlamentarii să se abțină de la astfel de vizite în viitor;

5.

confirmă încă o dată angajamentul său deplin față de suveranitatea, independența politică, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional și față de alegerea sa liberă și suverană de a urma o traiectorie europeană; invită toate părțile să acționeze imediat pentru reintegrarea pașnică a Peninsulei Crimeea din Ucraina ocupate în ordinea juridică, prin intermediul dialogului politic și în deplină conformitate cu dreptul internațional; consideră că restabilirea controlului Ucrainei asupra peninsulei reprezintă un element fundamental pentru restabilirea unor relații de cooperare cu Federația Rusă, inclusiv pentru suspendarea sancțiunilor legate de Crimeea;

6.

condamnă restricțiile severe impuse libertății de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică, inclusiv cu ocazia unor evenimente comemorative tradiționale, precum aniversarea deportării tătarilor din Crimeea de către regimul totalitar al Uniunii Sovietice sub conducerea lui Stalin, sau cu ocazia reuniunilor culturale ale tătarilor din Crimeea;

7.

condamnă restricțiile impuse libertății presei în Crimeea, în special retragerea licenței celui mai mare canal de televiziune tătară din Crimeea, ATR; solicită redeschiderea acestui canal și a canalului de televiziune pentru copii Lale, precum și a postului de radio Meydan; consideră că aceste acte privează tătarii din Crimeea de un instrument esențial pentru menținerea identității lor culturale și lingvistice; constată înființarea noului post de televiziune Millet și solicită să i se asigure o independență editorială deplină;

8.

regretă profund limitarea sistematică a libertății de exprimare sub pretextul extremismului, precum și monitorizarea platformelor de comunicare socială cu scopul de a identifica activiști care nu recunosc noua ordine și care critică valabilitatea „referendumului” care a avut loc la 16 martie 2014; reamintește că o sută de state membre ale Adunării Generale a ONU au luat aceeași poziție prin adoptarea Rezoluției 68/262;

9.

reamintește că tătarii nativi din Crimeea au suferit nedreptăți istorice care au condus la deportarea lor masivă de către autoritățile sovietice și la deposedarea lor de terenuri și resurse; regretă faptul că politicile discriminatorii aplicate de către așa-numitele autorități împiedică restituirea acestor proprietăți și resurse sau sunt utilizate ca un instrument pentru a cumpăra sprijin;

10.

îndeamnă Federația Rusă, care, în temeiul dreptului internațional umanitar, poartă răspunderea finală în calitate de stat ocupant al Crimeii, să mențină ordinea juridică în Crimeea și să protejeze cetățenii împotriva hotărârilor sau măsurilor administrative și judiciare arbitrare, respectându-și, astfel, angajamentele pe care și le-a asumat în calitate de membru al Consiliului Europei, și să efectueze anchete internaționale independente cu privire la orice încălcări ale dreptului internațional sau ale drepturilor omului comise de forțele de ocupație și de așa-numitele autorități locale; solicită reactivarea Grupului de contact pentru familiile persoanelor dispărute;

11.

solicită să se asigure accesul permanent și neîngrădit al organismelor internaționale pertinente din domeniul drepturilor omului la Crimeea pentru ca acestea să monitorizeze situația drepturilor omului;

12.

salută inițiativa ucraineană de înființare a unui mecanism internațional de negociere pentru restabilirea suveranității Ucrainei asupra Crimeii în cadrul formatului „Geneva plus”, care ar trebui să includă implicarea directă a UE; invită Federația Rusă să înceapă negocieri cu Ucraina și cu alte părți în vederea retragerii forțelor de ocupație din Crimeea, să suspende embargourile în domeniul schimburilor comerciale și al energiei și să ridice starea de urgență în Crimeea;

13.

solicită protejarea mediului multicultural istoric și tradițional din Crimeea și respectarea deplină a limbilor ucraineană și tătară, precum și a altor limbi minoritare și culturi distinctive; condamnă presiunea juridică exercitată asupra organizațiilor culturale și educaționale tătare din Crimeea, inclusiv asupra celor care se ocupă de copiii tătari din Crimeea;

14.

solicită Federației Ruse să ancheteze toate cazurile de torturare a deținuților reținuți în mod ilegal în Crimeea, inclusiv în cazul lui Ahtem Çiygoz, prim-vicepreședintele Mejlis, al lui Mustafa Degermendzhi și al lui Ali Asanov, care au fost arestați în Crimeea de către așa-numitele autorități locale pentru protestele pașnice pe care le-au desfășurat împotriva ocupației, și să garanteze întoarcerea lor în condiții de siguranță în Ucraina; își reiterează apelul pentru eliberarea lui Oleg Sențov și Oleksandr Kolchenko; îndeamnă Federația Rusă să pună capăt urmăririi penale motivate politic a disidenților și a militanților civici; condamnă transferarea lor ulterioară în Federația Rusă și acordarea forțată a cetățeniei ruse; invită Federația Rusă să coopereze îndeaproape cu Consiliul Europei și OSCE în cazurile menționate mai sus;

15.

solicită Serviciului European de Acțiune Externă și Consiliului să consolideze presiunea pe care o exercită asupra Federației Ruse pentru ca aceasta să permită accesul organizațiilor internaționale în Crimeea în scopul monitorizării situației drepturilor omului, având în vedere actualele încălcări grave ale drepturilor omului și ale libertăților fundamentale în peninsulă, și al instituirii unor mecanisme permanente de monitorizare internațională, bazate pe convenții; subliniază că orice prezență internațională pe teren ar trebui să fie bine coordonată, convenită cu Ucraina și sprijinită de principalele organizații internaționale din domeniul drepturilor omului;

16.

își reafirmă profunda îngrijorare cu privire la situația persoanelor LGBTI din Crimeea, care s-a înrăutățit substanțial în urma anexării rusești;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, președintelui, guvernului și parlamentului Ucrainei, Consiliului Europei, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, președintelui, guvernului și parlamentului Federației Ruse, precum și Mejlis-ului poporului tătar din Crimeea.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/31

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Gambia,

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la prioritățile UE pentru Consiliul ONU pentru Drepturile Omului din 2015 (1),

—

având în vedere o serie de întrebări parlamentare referitoare la situația din Gambia,

—

având în vedere declarația Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 17 aprilie 2016 privind situația drepturilor omului din Gambia,

—

având în vedere o serie de declarații ale Delegației UE în Gambia,

—

având în vedere rezoluția Comisiei Uniunii Africane din 28 februarie 2015 privind situația drepturilor omului din Republica Gambia,

—

având în vedere declarația Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, din 17 aprilie 2016,

—

având în vedere raportul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului realizat de raportorul special privind tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, act adițional: Misiunea în Gambia, din 2 martie 2015,

—

având în vedere raportul din 11 mai 2015 realizat de raportorul special al ONU privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare referitor la Gambia,

—

având în vedere raportul din 24 decembrie 2014 privind Gambia realizat de Grupul de lucru al Organizației Națiunilor Unite pentru evaluare periodică universală,

—

având în vedere Acordul de parteneriat de la Cotonou semnat în iunie 2000,

—

având în vedere constituția Gambiei,

—

având în vedere Carta africană privind democrația, alegerile și guvernarea,

—

având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor,

—

având în vedere Declarația ONU din 1981 privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie sau credință,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Yahya Jammeh a preluat puterea în Gambia printr-o lovitură de stat militară în 1994; întrucât acesta a fost ales președinte în 1996 și reales de trei ori în condiții contestate;

B.

întrucât, conform programării, la 1 decembrie 2016 vor avea loc alegeri prezidențiale, iar la 6 aprilie 2017 alegeri legislative; întrucât Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) a condamnat ultimele alegeri prezidențiale, organizate în 2011, pe motiv că nu au fost legitime și au fost însoțite de represalii și intimidare a partidelor de opoziție și a alegătorilor acestora;

C.

întrucât un protest pașnic, organizat la 14 aprilie 2016 la Serekunda, o suburbie a capitalei Banjul, prin care s-a solicitat o reformă electorală, s-a soldat cu reacții violente ale forțelor de securitate din Gambia și cu arestarea arbitrară a protestatarilor, între care mai mulți membri ai Partidului Democrat Unit (PDU); întrucât Solo Sandeng, liderul opoziției și membru al PDU, a decedat în arest la scurt timp de la arestarea sa în condiții suspecte;

D.

întrucât membrii PDU s-au reunit din nou la 16 aprilie 2016 pentru a cere dreptate pentru moartea dlui Sandeng și eliberarea altor membri ai partidului lor; întrucât poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva demonstranților și a arestat o serie de oameni;

E.

întrucât un alt lider al opoziției, Ousainou Darboe, și alți membri importanți ai partidului, au fost arestați și sunt în continuare în custodia statului, fiind, se pare, grav răniți;

F.

întrucât lui Alagie Abdoulie Ceesay, directorul executiv al postului de radio independent Teranga FM, care a fost arestat la 2 iulie 2015 de Agenția Națională de Informații (ANI), i-a fost respinsă cererea de eliberare pe cauțiune de trei ori în ciuda stării sale de sănătate precare;

G.

întrucât, în martie 2016, Grupul de lucru al ONU pentru detenția arbitrară a emis un aviz, adoptat în ultima sa reuniune în decembrie 2015, în care a subliniat faptul că dl Ceesay a fost privat de libertate în mod arbitrar și a solicitat Gambiei să îl elibereze și să renunțe la toate acuzațiile ce i se aduc;

H.

întrucât apărătorii drepturilor omului și jurnaliștii care susțin respectarea acestora din Gambia sunt victime ale practicilor abuzive și ale legislației represive și se confruntă în mod constant cu acte de hărțuire și intimidare, cu arestări și detenții, dispar forțat sau sunt forțați să plece în exil;

I.

întrucât în Gambia se recurge în mod regulat la tortură și la alte forme de rele tratamente; întrucât, conform celor relatate, este o practică de rutină ca oamenii să fie torturați cu brutalitate sau să li se aplice alte forme de rele tratamente pentru a face în mod forțat „mărturisiri” care sunt ulterior folosite în instanță, astfel cum reiese din raportul realizat în urma vizitei în Gambia, din 2014, a raportorului special al ONU privind tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante;

J.

întrucât ANI și poliția efectuează în mod regulat arestări arbitrare, cum ar fi cazul fostului vice prim-ministru al agriculturii, Ousman Jammeh, și al specialiștilor în studii islamice Sheikh Omar Colley, Imam Ousman Sawaneh și Imam Cherno Gassama, și rețin oameni fără ca aceștia să fie puși sub acuzare și pentru perioade mai lungi de limita de 72 de ore în care un suspect trebuie adus în fața instanței, încălcându-se astfel constituția;

K.

întrucât legislația împotriva homosexualității în vigoare în prezent în Gambia prevede perioade lungi de arest și amenzi usturătoare pentru „homosexualitatea gravă”; întrucât membrii comunității LGBTI sunt adesea victime ale atacurilor, amenințărilor sau arestărilor arbitrare de către forțele de securitate și unii dintre ei au fost forțați să părăsească țara spre binele lor;

L.

întrucât Gambia face parte din topul primelor cincisprezece cele mai sărace țări din lume, aproape un sfert din populația sa confruntându-se cu o insecuritate alimentară cronică; întrucât această țară depinde foarte mult de ajutorul internațional; întrucât, din 2015, 14 475 de gambieni au solicitat azil în UE;

M.

întrucât situația drepturilor omului, a democrației și a statului de drept din Gambia este motiv de mare îngrijorare; întrucât UE a abordat aceste chestiuni încă de la sfârșitul anului 2009, într-un dialog purtat în temeiul articolului 8 din Acordul de la Cotonou, dar nu s-au înregistrat progrese concrete vizibile;

N.

întrucât, având în vedere îngrijorarea legată de situația drepturilor omului, UE a redus drastic ajutorul acordat Gambiei, deși este în continuare cel mai mare donator de ajutor pentru această țară, alocând în total 33 de milioane de euro pentru programul indicativ național pentru perioada 2015-2016; întrucât, ca urmare a reducerii acestui ajutor, președintele Jammeh l-a expulzat în iunie 2015 pe Agnes Guillard, însărcinatul cu afaceri ale UE în Gambia;

O.

întrucât în programul indicativ național pentru Gambia pentru perioada 2015-2016 sunt prevăzute investiții în agricultură și securitatea alimentară, precum și în sectorul transporturilor, dar nu sunt alocate fonduri pentru dezvoltarea societății civile, guvernanța democratică sau promovarea drepturilor omului și a statului de drept;

P.

întrucât Gambia este membră a ECOWAS; întrucât, în iulie 2014, UE și ECOWAS au încheiat un acord de parteneriat economic (APE), care va fi ratificat în 2016; întrucât APE va consolida nu numai comerțul echitabil, ci și drepturile omului și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă;

Q.

întrucât Gambia este membră a Uniunii Africane (UA), stat-parte la Carta africană și semnatară a Cartei africane privind democrația, alegerile și guvernanța;

R.

întrucât legea de modificare a alegerilor din 2015 a făcut ca apartenența la un partid de opoziție să devină foarte scumpă, Gambia devenind una dintre țările în care lupta pentru un post public este una dintre cele mai scumpe, iar drepturile cetățenilor sunt limitate;

1.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la înrăutățirea rapidă a situației din Gambia în materie de securitate și drepturile omului și își exprimă regretul cu privire la faptul că la 14 și 16 aprilie 2016 au fost atacați demonstranți pașnici;

2.

solicită să fie eliberați toți protestatarii arestați în legătură cu protestele din 14 și 16 aprilie 2016; solicită guvernului Republicii Gambia să respecte garanțiile procedurale în cazul tuturor suspecților reținuți în baza acuzațiilor de participare la încercarea de schimbare a guvernul în mod neconstituțional; solicită autorităților Gambiei să garanteze în orice împrejurare integritatea fizică și psihologică a acestor suspecți și să le asigure fără întârziere persoanelor rănite îngrijiri medicale; își exprimă îngrijorarea în legătură cu mărturiile privind torturarea și maltratarea altor deținuți;

3.

îndeamnă autoritățile din Gambia să desfășoare o anchetă rapidă și independentă cu privire la aceste evenimente; își exprimă îndeosebi preocuparea puternică în legătură cu presupusul deces al activistului de opoziție, Solo Sandeng, în timp ce se afla în detenție;

4.

condamnă ferm disparițiile forțate, detenția arbitrară, tortura și alte încălcări ale drepturilor omului care vizează persoanele disidente, inclusiv jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, oponenți și critici politici, precum și lesbiene, homosexuali, bisexuali și persoane transgen, în cadrul de guvernare al Președintelui Yahya Jammeh; solicită ca toate persoanele care se află în detenție fără dreptul de a comunica să fie judecate sau eliberate;

5.

solicită UE și UA să colaboreze cu Gambia pentru a institui garanții împotriva torturii, pentru a asigura accesul independent la cei deținuți și a reforma toate actele legislative care împiedică exercitarea libertății de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică, inclusiv infracțiunile din Codul Penal precum revolta, calomnia penală și „răspândirea de informații false”, precum și modificarea Legii din 2013 privind informațiile și comunicarea care prevede cenzurarea exprimării online;

6.

invită Gambia să ratifice Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

7.

invită guvernul din Gambia să cerceteze dovezile privind încălcarea drepturilor omului de către Agenția Națională de Informații, să elaboreze acte legislative care să prevadă drepturi egale pentru cetățeni, inclusiv să trateze problema inegalității, și să dezvolte în continuare planurile de creare a unei comisii naționale pentru drepturile omului în conformitate cu Principiile de la Paris privind instituțiile drepturilor omului, precum și să ancheteze și să monitorizeze abuzurile presupuse ale drepturilor omului;

8.

îndeamnă guvernul din Gambia și autoritățile regionale să adopte toate măsurile necesare pentru a pune capăt discriminării persoanelor LGBTI, atacurilor asupra acestor persoane și incriminării lor și să le garanteze dreptul la libertatea de exprimare, inclusiv prin eliminarea dispozițiilor din Codul penal al Gambiei prin care persoanele LGBTI sunt susceptibile de urmărire penală;

9.

invită autoritățile din Gambia să prevină orice discriminare religioasă și să încurajeze un dialog pașnic și cuprinzător între toate comunitățile și să întreprindă acțiuni în acest sens;

10.

invită ECOWAS și UA să-și mențină angajamentul de a denunța încălcările drepturilor omului comise în prezent de regimul din Gambia; reamintește că securitatea și stabilitatea reprezintă în continuare mari provocări pentru regiunea Africii de Vest și insistă ca UA și ECOWAS să monitorizeze îndeaproape situația din Gambia și să mențină un dialog politic permanent cu autoritățile din Gambia cu privire la consolidarea democrației și a statului de drept;

11.

îndeamnă guvernul Republicii Gambia să ratifice Carta africană privind democrația, alegerile și guvernarea înainte de alegerile prezidențiale prevăzute în decembrie 2016;

12.

invită guvernul Gambiei să inițieze un dialog autentic cu toate partidele politice de opoziție cu privire la reformele legislative și de politică care să asigure alegeri libere și echitabile și să garanteze respectarea libertății de asociere și de întrunire, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Gambiei; reamintește faptul că participarea deplină a opoziției și a societății civile independente la alegeri naționale independente și libere reprezintă un factor important pentru succesul acestor alegeri;

13.

încurajează comunitatea internațională, inclusiv organizațiile locale ale drepturilor omului și ONG-urile locale, precum și Delegația UE în Gambia și alte instituții internaționale relevante să monitorizeze activ procedura electorală, acordând o atenție deosebită asigurării respectării de către cetățeni a libertății de asociere și de întrunire;

14.

invită guvernul Gambiei să adopte toate măsurile necesare pentru a garanta, în toate împrejurările, respectarea deplină a libertății de exprimare și a libertății presei; solicită, în acest sens, reformarea dispozițiilor din Legea privind informațiile și comunicarea, pentru a alinia legislația națională la standardele internaționale;

15.

este preocupat de faptul că programul național orientativ (NIP) pe 2015-2016 pentru Gambia nu prevede niciun sprijin și nicio finanțare pentru societatea civilă sau pentru guvernanța democratică, promovarea statului de drept și protecția drepturilor omului; invită Comisia să se asigure că guvernanța democratică, statul de drept și protecția drepturilor omului vor reprezenta sectoarele centrale ale tuturor viitoarelor acorduri de cooperare pentru dezvoltare care vor fi discutate de UE și Gambia;

16.

invită Delegația UE din Gambia să recurgă la toate instrumentele de care dispune, inclusiv la Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, pentru a monitoriza activ condițiile de detenție din Gambia și pentru a asista și a monitoriza anchetele care au ca obiect reprimarea de către guvern a protestelor din 14 și 16 aprilie 2016 și tratamentul aplicat protestatarilor deținuți, precum și să intensifice eforturile de a interacționa cu liderii opoziției politice, liderii studențești, jurnaliști, apărători ai drepturilor omului, conducători ai sindicatelor și liderii LGBTI;

17.

îndeamnă UE și statele sale membre să desfășoare o consultare publică în temeiul articolului 96 din Acordul de la Cotonou și să aibă în vedere înghețarea asistenței care nu are caracter umanitar acordată guvernului Gambiei și să impună interdicții de călătorie sau să aplice alte sancțiuni specifice persoanelor oficiale responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului;

18.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei / Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Uniunii Africane, guvernelor țărilor membre ale Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest, Guvernului și Parlamentului Gambiei, Secretarului General al ONU, Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU, precum și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/35

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Djibouti, printre care cea din 4 iulie 2013 situația din Djibouti (1) și cea din 15 ianuarie 2009 referitoare la situația din Cornul Africii (2),

—

având în vedere programul indicativ național pentru Djibouti în cadrul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare din 19 iunie 2014,

—

având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă din 12 aprilie 2016 și 23 decembrie 2015,

—

având în vedere declarația Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini, în numele Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, 3 mai 2016,

—

având în vedere parteneriatul politic regional al UE pentru pace, securitate și dezvoltare în Cornul Africii,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice,

—

având în vedere Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

—

având în vedere Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei,

—

având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor, pe care Djibouti a ratificat-o,

—

având în vedere acțiunile și comunicările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) privitoare la Djibouti,

—

având în vedere concluziile preliminare din 10 aprilie 2016 ale misiunii Uniunii Africane de observare a alegerilor care a monitorizat alegerile prezidențiale,

—

având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale la care Djibouti este stat parte din 2003,

—

având în vedere Acordul-cadru semnat la 30 decembrie 2014 între coaliția aflată la putere, UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială), și coaliția partidelor de opoziție, USN (Uniunea pentru Salvarea Națională), menit să promoveze „politicile naționale pașnice și democratice”,

—

având în vedere Decretul nr. 2015-3016 PR/PM din 24 noiembrie 2015, adoptat de Consiliul de Miniștri al Republicii Djibouti, care instituie măsuri de securitate speciale în urma atentatelor de la Paris din 13 noiembrie 2015,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere Protocolul la Carta africană a drepturilor omului și popoarelor referitor la drepturile femeilor în Africa,

—

având în vedere Acordul de la Cotonou semnat la 23 iunie 2000 și revizuit la 22 iunie 2010,

—

având în vedere Constituția Republicii Djibouti din 1992, care recunoaște libertăți fundamentale și principii de bază ale bunei guvernări,

—

având în vedere orientările privind misiunile Uniunii Africane de observare și monitorizare a alegerilor,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Ismail Omar Guelleh este președintele Republicii Djibouti din 1999, câștigând alegerile din aprilie 2016 cu o majoritate zdrobitoare de 87,1 % din voturi care a fost criticată de partidele din opoziție și de grupurile pentru drepturile omului ca fiind rezultatul represiunii politice; întrucât unii dintre candidații opoziției au boicotat alegerile din 2005, 2011 și 2016; întrucât președintele Guelleh a convins Adunarea Națională să modifice Constituția în 2010, după ce a anunțat că nu va candida din nou la alegerile din 2016, ceea ce i-a permis să candideze pentru un al treilea mandat în 2011; întrucât protestele ulterioare ale societății civile au fost înăbușite;

B.

întrucât ca urmare a situării sale geografice excelente în Golful Aden, Djibouti are o importanță strategică pentru bazele militare străine și este considerat a fi un centru de combatere a pirateriei și a terorismului;

C.

întrucât zece femei din Djibouti au intrat în greva foamei la Paris pentru a solicita o anchetă internațională privind violarea femeilor în Djibouti, patru dintre femeile care făceau greva foamei susținând că au fost chiar ele victime ale unui viol, iar o alta, Fatou Ambassa, 30 de ani, postea în memoria verei sale, Halima, care ar fi fost victima unui viol în grup în 2003, la vârsta de 16 ani; întrucât opt dintre aceste femei și-au continuat protestele timp de nouăsprezece zile, de la 25 martie la 12 aprilie 2016, iar alte zece femei le-au urmat exemplul la Bruxelles; întrucât autoritățile din Djibouti contestă afirmațiile lor; întrucât au existat femei care au fost luate ostatice în timpul conflictului dintre armata statului Djibouti și FRUD-armé (Frontul pentru Reinstituirea Unității și Democrației); întrucât Comitetul femeilor din Djibouti (Comité des Femmes Djiboutiennes Contre le Viol et l’Impunité (COFEDVI)), care a fost înființat în 1993, a înregistrat, în urma a aproximativ 20 de plângeri depuse, 246 de cazuri de violuri comise de soldați;

D.

întrucât nicio misiune a UE de observare a alegerilor nu a fost invitată să monitorizeze alegerile și întrucât misiunea de experți electorali pusă la dispoziție de UE a fost refuzată de autoritățile din Djibouti; întrucât misiunea Uniunii Africane de observare a alegerilor recomandă instituirea unei comisii electorale independente, care să fie responsabilă de procesul electoral, inclusiv în ceea ce privește anunțarea rezultatelor provizorii;

E.

întrucât trei candidați ai opoziției, Omar Elmi Khaireh, Mohamed Moussa Ali și Djama Abdourahman Djama, au contestat rezultatele alegerilor din aprilie 2016, spunând că au fost lipsite de transparență și că nu reflectă voința poporului djiboutian; întrucât organizațiile locale pentru drepturile omului nu au recunoscut rezultatele; întrucât spațiul politic alocat opoziției rămâne foarte restrâns iar libertatea de expresie este limitată; întrucât forțele de poliție și serviciile de securitate țin țara într-o mână de fier, iar sectorul judiciar este slab și aservit guvernului; întrucât liderii opoziției au fost în permanență întemnițați și hărțuiți, existând mărturii că s-ar fi recurs la tortură; întrucât se afirmă că armata a primit ordin să îi evacueze pe reprezentanții opoziției din unele secții de votare, astfel încât urnele de vot să fie înlocuite, în timp ce alte districte, precum Ali-Sabieh au fost puse sub control militar; întrucât Președintele Guelleh a dat o petrecere cu scopul, se pare, de a răsplăti armata pentru contribuția sa la alegeri înainte chiar de publicarea rezultatelor oficiale; întrucât Uniunea Africană s-a plâns de o serie de nereguli (lipsa evidențelor, neafișarea rezultatelor și faptul că voturile nu s-au numărat în public);

F.

întrucât la 31 decembrie 2015, în urma excluderii membrilor opoziției din parlament, s-a recurs la o lege de impunere a stării de urgență introdusă în noiembrie 2015 pentru a restricționa libertățile individuale și a-i reprima pe reprezentanții opoziției, apărătorii drepturilor omului, sindicaliști și jurnaliști;

G.

întrucât la 30 decembrie 2014 coaliția de guvernământ, UMP, a semnat un acord-cadru cu coaliția opoziției, USN, care prevedea reformarea Comisiei Electorale Naționale Independente (Commission Électorale Nationale Indépendante), crearea unei comisii parlamentare mixte și reforme pe termen scurt și mediu; întrucât comisia parlamentară mixtă a fost constituită în februarie 2015 dar niciunul dintre cele mai importante proiecte de lege (precum legea privind crearea unei comisii electorale independente mixte și legea privind drepturile și obligațiile partidelor politice) nu a fost depus; întrucât la 26 august 2015 autoritățile djiboutiene au anunțat că comisia electorală nu va fi reformată;

H.

întrucât în Djibouti nu există posturi de televiziune sau de radio private, autoritățile monitorizează strict site-urile web ale opoziției și blochează cu regularitate site-urile internet ale organizațiilor drepturilor omului și rețele de socializare; întrucât guvernul este proprietarul principalului ziar, La Nation, și al postului național, Radiodiffusion-Télévision de Djibouti, care practică autocenzura; întrucât în 2015 Freedom House a declarat că presa din Djibouti nu e liberă; întrucât Djibouti se situează pe locul 170 (din 180 de țări) în clasamentul mondial pe 2015 privind libertatea presei realizat de Reporteri fără frontiere; întrucât, în întreaga perioadă când la conducere s-a aflat coaliția UMP, partidele și activiștii de opoziție au fost permanent reprimați și mulți reprezentanți ai partidelor și jurnaliști, inclusiv un reporter de la BBC în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2016, au fost târâți în fața instanței; întrucât la 19 ianuarie 2016 principalul ziar al opoziției, l’Aurore, a fost închis prin hotărâre judecătorească; întrucât Comisia Națională a Telecomunicațiilor, care trebuia să fie înființată în 1993, nu a fost încă creată;

I.

întrucât, în 2012 mai ales, regiunea Mablas a fost victima unui val de arestări arbitrare ale unor persoane suspectate că ar fi membri ai FRUD-armé;

J.

întrucât s-a relatat că cel puțin 27 de persoane au fost ucise și peste 150 rănite de autorități cu ocazia unei festivități culturale din Buldugo la 21 decembrie 2015, cu toate că guvernul djiboutian susține insistent că numărul morților n-a fost mai mare de șapte; întrucât ulterior poliția a invadat, de asemenea, sediile unde se întâlneau liderii opoziției, rănind un număr de lideri ai opoziției și băgând după gratii doi lideri de seamă ai opoziției (Abdourahman Mohammed Guelleh, Secretar-General al USN, și Hamoud Abdi Souldan) fără nicio învinuire oficială împotriva lor; întrucât ambii au fost eliberați cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, împotriva celui din urmă aducându-se acuzații de natură penală; întrucât un lider sindical și apărător al drepturilor omului, Omar Ali Ewado, a fost deținut în izolare (incommunicado) în perioada 29 decembrie 2015 – 14 februarie 2016 pentru publicarea unei liste cu victimele masacrului și persoanele încă date dispărute; întrucât avocatul său a fost și el deținut la aeroport; întrucât Said Houssein Robleh, membru al opoziției și Secretar general al LDDH, a fost rănit de gloanțele poliției djiboutiene și se află în prezent în exil în Europa;

K.

întrucât condițiile de detenție din închisorile din Djibouti sunt extrem de îngrijorătoare;

L.

întrucât, în urma atacurilor teroriste din Paris din 13 noiembrie 2015, Consiliul de miniștri din Djibouti a adoptat Decretul nr. 2015-3016 PR/PM din 24 noiembrie 2015, interzicând întrunirea și manifestațiile în zone publice ca o măsură antiteroristă;

M.

întrucât nu există nicio lege împotriva violenței domestice și a violului conjugal în Djibouti; întrucât autoritățile au informat Comitetul ONU privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) că sunt conștienți de neajunsurile existente în încercarea lor de a stăvili violența de gen; întrucât, deși ilegale din 2005, au fost săvârșite diferite forme de mutilare genitală asupra a 98 % din femeile din Djibouti;

N.

întrucât, potrivit Băncii Mondiale, peste 23 % dintre djiboutieni trăiesc în sărăcie extremă, 74 % trăind cu mai puțin de 3 USD pe zi; întrucât în Djibouti insecuritatea alimentară a fost exacerbată de prețurile ridicate la alimente, lipsa apei, schimbările climatice și reducerea zonelor de pășunat; întrucât Djibouti beneficiază de pachetul de ajutoare de 79 milioane EUR din partea UE destinat națiunilor din Cornul Africii afectate de El Niño;

O.

întrucât respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice și a statului de drept constituie temelia parteneriatului ACP-UE și elemente esențiale ale Acordului de la Cotonou, întrucât UE ar trebui să intensifice fără preget dialogul politic regulat cu Djibouti în temeiul articolului 8 din Acordul de la Cotonou;

P.

întrucât Djibouti primește în prezent 105 milioane EUR sub formă de fonduri bilaterale europene, în primul rând pentru apă și canalizare și securitate alimentară și nutrițională, ca parte a programului indicativ național pentru Djibouti în cadrul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare; întrucât între 2013 și 2017, Djibouti a primit 14 milioane EUR în cadrul inițiativei UE Sprijinirea rezilienței în Cornul Africii, care își propune să înzestreze comunitățile cu mijloacele necesare pentru a face față secetelor recurente;

Q.

întrucât Djibouti adăpostește în prezent peste 15 000 de refugiați din Somalia și Eritreea și încă 8 000 din Yemen; întrucât femeile și fetele sunt expuse riscului de violențe de gen; întrucât Comisia oferă asistență, cum ar fi servicii de salvare a vieții și ajutor financiar comunităților care adăpostesc tabere de refugiați;

1.

își exprimă preocuparea în legătură cu stagnarea procesului de democratizare din Djibouti, care s-a agravat din cauza amendamentelor aduse de parlament constituției djiboutiene cu privire la limitarea mandatelor prezidențiale și a alegațiilor conform cărora membri ai opoziției au fost hărțuiți și îndepărtați din numeroase secții de vot; subliniază importanța unor alegeri echitabile, fără intimidări;

2.

solicită o investigație exhaustivă cu privire la transparența procesului electoral și a alegerilor care au avut loc în Djibouti în 2016; reiterează solicitarea UE ca rezultatele înregistrate în fiecare secție de vot, atât în cadrul alegerilor din 2013, cât și din cadrul alegerilor din 2016, să fie date publicității;

3.

denunță ferm violurile presupuse a fi fost comise de soldații djiboutieni împotriva civililor raportate de diverse ONG-uri și scoase în evidență de cazurile de grevă a foamei și le cere autorităților djiboutiene să desfășoare o investigație exhaustivă a acțiunilor armatei, în special, și să pună capăt impunității; îi solicită ONU să cerceteze situația drepturilor omului din Djibouti, îndeosebi situația femeilor din această țară; își exprimă cu fermitate solidaritatea cu femeile djiboutiene aflate în prezent în grava foamei în Franța și Belgia;

4.

denunță interferențele armatei și poliției în procesele democratice și repetă că este esențial să se efectueze o investigație exhaustivă și transparentă cu privire la procesul electoral; își exprimă îngrijorarea cu privire la dorința parentă a Președintelui de a-și sărbători prematur victoria în alegerile din 2016; îi reamintește Djibouti că este parte la Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante și că articolul 16 din constituție djiboutiană stipulează că „nimeni nu trebuie să fie supus torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante”; îi solicită Djibouti să investigheze integral alegațiile referitoare la tortură și la rele tratamente și să asigure traducerea în justiție a făptuitorilor cărora, odată condamnați, trebuie să le fie aplicate pedepse adecvate, precum și compensarea corespunzătoare a victimelor, instituind un mecanism independent pentru cercetarea cazurilor de abuz în serviciu;

5.

regretă decizia autorităților djiboutiene de a nu reforma comisia electorală națională, astfel cum se prevede în acordul cadru semnat la 30 decembrie 2014, și le îndeamnă să conlucreze îndeaproape cu opoziția, pentru realizarea unui proces electoral mai echitabil și mai transparent;

6.

le reamintește autorităților djiboutiene angajamentul pe care și l-au asumat în conformitate cu Orientările generale UA pentru misiunile de observare electorală și monitorizare din Uniunea Africană de a proteja jurnaliștii, condamnă modul în care au fost tratați aceștia și atrage din nou atenția autorităților djiboutiene asupra importanței libertății presei și a dreptului la un proces echitabil; solicită o explicație motivată din partea autorităților djiboutiene cu privire la tratamentul aplicat jurnaliștilor; condamnă ferm hărțuirea și privarea de libertate a liderilor opoziției, jurnaliștilor și activiștilor independenți din domeniul drepturilor omului în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, fără a li se aduce vreo acuzație; le solicită autorităților djiboutiene să pună capăt reprimării opozanților politici și jurnaliștilor și să-i elibereze pe toți cei care sunt deținuți din motive politice sau pentru exercitarea libertății media; le solicită autorităților djiboutiene să revizuiască legislația în materie stării de urgență a țării, pentru a o alinia integral la dreptul internațional;

7.

condamnă lipsa unei prese independente în Djibouti și monitorizarea și cenzurarea site-urilor web care critică guvernul; deplânge auto-cenzura practicată de media de stat; îi solicită guvernului djiboutian să le acorde licențe de difuzare organelor media independente care le solicită; îi solicită guvernului să le acorde jurnaliștilor străini acces liber în țară, pentru a le permite să-și desfășoare activitatea în siguranță și cu obiectivitate; îi solicită guvernului djiboutian să instituie comisia națională pentru comunicații și să autorizeze stațiile de emisie independente și private;

8.

deplânge omorurile săvârșite la ceremonia culturală din 21 decembrie 2015 și reținerile și hărțuirile care le-au urmat și la care au fost supuși apărătorii drepturilor omului și membrii opoziției; exprimă condoleanțe familiilor victimelor și cere o anchetă exhaustivă și independentă în vederea identificării și aducerii în fața justiției a celor răspunzători; condamnă încă o dată reținerile arbitrare și cere respectarea dreptului la apărare;

9.

invită autoritățile din Djibouti să garanteze respectarea drepturilor omului recunoscute în acordurile naționale și internaționale semnate de Djibouti și să protejeze drepturile și libertățile civile și politice, inclusiv dreptul de a demonstra pașnic și libertatea media;

10.

îndeamnă guvernul să continue formarea polițiștilor și a altor funcționari în scopul aplicării legii privind traficul cu ființe umane, să-și intensifice eforturile de aducere a traficanților de ființe umane în fața justiției și să determine autoritățile judiciare, legislative și administrative, societatea civilă și organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în țară, precum și publicul în general, să conștientizeze în mai mare măsură problema traficării;

11.

solicită ca femeile și bărbații să beneficieze de un tratament egal în justiția din Djibouti și le reamintește autorităților că sunt parte la Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei;

12.

salută intervențiile guvernului djiboutian în privința practicii răspândite de mutilare genitală a femeilor, însă ar dori să vadă mai multe îmbunătățiri;

13.

le solicită autorităților să acorde acces ONG-urilor în districtele Obock, Tadjoural și Dikhil;

14.

le solicită autorităților civile și ale armatei să dea dovadă de reținere în cea mai mare măsură posibil în timpul operațiunilor militare și polițienești desfășurate în partea de nord a țării, și, în special, să nu utilizeze niciun fel de violență împotriva populației civile și nici să nu utilizeze aceste populații ca un scut în taberele militare;

15.

se declară dispus să monitorizeze îndeaproape situația din Djibouti și să propună măsuri restrictive în cazul încălcării Acordului de la Cotonou (2000), în special a articolelor 8 și 9; invită, de asemenea, Comisia să monitorizeze îndeaproape situația;

16.

îndeamnă Serviciul European de Acțiune Externă, Comisia și pe partenerii acestora să conlucreze cu djiboutienii în legătură cu reforma politică pe termen lung, care ar trebui să fie facilitată îndeosebi de relația puternică care există deja, dat fiind că Djibouti a fost un element esențial în lupta împotriva terorismului și a pirateriei din regiune și a găzduit o bază militară, contribuind la stabilitatea regiunii;

17.

îi solicită Comisiei să sprijine în continuare organizațiile independente și societatea civilă, în special prin inițierea, cât mai curând cu putință, a unei proceduri de ofertare în cadrul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului;

18.

îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție guvernului din Djibouti, instituțiilor Uniunii Africane, Agenției Interguvernamentale pentru Dezvoltare, Ligii Arabe, Organizației de Cooperare Islamică, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și co-președinților Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/40

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (4),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la criza alimentară, fraudele din lanțul alimentar și controlul acestora (6),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru pescuit,

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul (O-000052/2016 – B8-0365/2016),

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât UE este cea mai mare piață de produse pescărești din lume care este aprovizionată atât de către sectorul pescuitului din UE, cât și de importurile din țări terțe;

B.

întrucât consumatorii au dreptul de a fi informați, cu ajutorul unor explicații ușor de înțeles, care să includă informații legate de zonele geografice și de coastă unde a fost capturat peștele, și ar trebui să se poată baza în totalitate pe întregul lanț care oferă produse pescărești pe piața UE; întrucât UE și statele sale membre au datoria de a proteja cetățenii UE de înșelăciuni; întrucât toate produsele importate trebuie să respecte normele și standardele UE;

C.

întrucât Comisia pregătește o listă detaliată și exhaustivă a mențiunilor afișate din proprie inițiativă privind produsele pescărești și de acvacultură care sunt comercializate în Uniunea Europeană; întrucât constatările Comisiei ar putea duce la înființarea unei structuri externe de certificare a mențiunilor afișate din proprie inițiativă pentru produsele pescărești și de acvacultură de pe piața Uniunii Europene;

D.

întrucât Comisia Europeană a constatat în planul de control pentru 2015 (7) care evaluează gradul de răspândire pe piață a peștelui etichetat greșit în raport cu speciile declarate că speciile declarate au fost confirmate în 94 % din probele prelevate; întrucât, cu toate acestea, pentru anumite specii, nivelurile de neconformitate sunt foarte ridicate, rata de 6 % fiind considerată relativ scăzută în comparație cu ratele din alte studii mai limitate din statele membre;

E.

întrucât, potrivit articolului 36 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013, până la 1 ianuarie 2015, Comisia Europene trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport de fezabilitate privind opțiunile pentru un mecanism de etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură;

F.

întrucât organizarea comună a piețelor (OCP) ar trebui să garanteze o concurență și venituri echitabile pentru producătorii de produse pescărești vândute sau cumpărate în UE,

1.

își exprimă îngrijorarea și nemulțumirea profundă în legătură cu rezultatele mai multor studii care arată niveluri semnificative de etichetare greșită pentru produsele din pește vândute pe piața UE, inclusiv în restaurantele instituțiilor UE; reafirmă că etichetarea greșită intenționată și frauduloasă a speciilor de pește este o încălcare a reglementărilor UE, inclusiv a politicii comune în domeniul pescuitului, și poate constitui o infracțiune, în conformitate cu dispozițiile aplicabile de drept intern;

2.

invită statele membre să consolideze controalele naționale, inclusiv cu privire la peștele neprelucrat pentru restaurante și sectorul de catering, într-un efort de a combate frauda și de a identifica în lanțul de aprovizionare etapa în care peștele este etichetat greșit; își exprimă îngrijorarea față de înlocuirea speciilor de calitate superioară cu specii de calitate inferioară; invită Comisia Europeană și statele membre să analizeze ce măsuri ar putea fi puse în aplicare pentru a îmbunătăți trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură; sprijină crearea unui grup de lucru în vederea armonizării punerii în aplicare a trasabilității în toate statele membre și înființarea unei structuri externe care să permită certificarea mențiunilor afișate din proprie inițiativă pentru produsele pescărești și de acvacultură de pe piața Uniunii Europene;

3.

susține un sistem de trasabilitate solid, de la debarcare la consum, care ar da încredere consumatorilor și, de asemenea, ar reduce dependența comercială de importurile de produse pescărești și de acvacultură, consolidând astfel piața UE; invită Comisia să exploateze potențialul codurilor de bară ADN care ar putea ajuta la identificarea speciilor prin secvențierea ADN-ului pentru a consolida trasabilitatea;

4.

salută noul cadru al OCP și îndeamnă Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013, să prezinte un raport de fezabilitate privind opțiunile pentru un mecanism de etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură; subliniază nevoia de a stabili standarde minime pentru etichetarea ecologică; consideră că elementele esențiale ale sistemului de etichetare trebuie să asigure transparența, independența și credibilitatea procesului de certificare; solicită o analiză aprofundată privind beneficiile stabilirii unui sistem de etichetare la nivelul întregii UE;

5.

invită Comisia să monitorizeze în mod regulat măsura în care informațiile necesare sunt menționate pe etichete; subliniază că etichetarea trebuie să furnizeze informații verificabile, exacte și ușor de înțeles; încurajează statele membre, în contextul etichetării din proprie inițiativă, să prezinte toate informațiile disponibile, cu ajutorul cărora consumatorul să poată face o alegere în cunoștință de cauză; îndeamnă Comisia și statele membre să intensifice campaniile de sensibilizare privind cerințele de etichetare pentru produsele pescărești și de acvacultură;

6.

subliniază că o bună politică europeană în materie de etichetare în sectorul pescuitului ar contribui în mod esențial la stimularea dezvoltării economice a comunităților de coastă, întrucât ar recunoaște cele mai bune practici ale pescarilor și calitatea produselor oferite de aceștia consumatorilor;

7.

invită Comisia să adopte, pentru a garanta dreptul consumatorilor de a dispune de informații corecte, fiabile și ușor de înțeles, măsuri pentru înlăturarea confuziei provocate de cerințele în vigoare ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) privind menționarea pe etichete a zonelor și a subzonelor, confuzie foarte mare în special în cazul capturilor din anumite subzone ale zonei 27, cum ar fi, printre altele, Galicia și Golful Cadiz, care corespund mențiunii „Ape portugheze”, Țara Galilor, care corespunde mențiunii „Marea Irlandei”, sau Bretania, care corespunde mențiunii „Golful Biscaya”;

8.

subliniază necesitatea de a menționa informațiile privind originea produselor pescărești într-un mod transparent și clar;

9.

subliniază necesitatea de a garanta că viitoarele sisteme de etichetare ecologică la nivelul UE, precum și sistemele de etichetare ecologică și de certificare din țările terțe sunt în conformitate cu Orientările FAO pentru etichetarea ecologică a peștelui și a produselor pescărești obținute din pescuitul maritim;

10.

consideră că o etichetare ecologică pentru produsele pescărești și de acvacultură la nivelul întregii UE, ale cărei criterii ar mai trebui discutate la nivelul UE, ar putea contribui la consolidarea trasabilității și a informării transparente a consumatorilor; consideră că Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) ar putea finanța un astfel de sistem de etichetare;

11.

ia act de faptul că unele denumiri comerciale ale peștelui care sunt în vigoare în statele membre pot varia de la un stat la altul, în funcție de practicile naționale, fapt ce poate crea confuzie într-o anumită măsură; salută activitatea Comisiei Europene în vederea lansării unui proiect-pilot, astfel cum a fost adoptat de Parlamentul European, al cărui scop este crearea unei baze de date publice care să furnizeze informații privind denumirile comerciale în toate limbile oficiale ale UE;

12.

încurajează Comisia Europeană să facă cunoscută publicului în mod mai eficace activitatea sa de protejare a resurselor marine și de combatere a pescuitului ilegal;

13.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/43

—

având în vedere legislația antidumping a UE (Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1)),

—

având în vedere Protocolul de aderare a Chinei la Organizația Mondială a Comerțului (OMC),

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la relațiile comerciale dintre UE și China,

—

având în vedere articolul 123 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea Europeană și China sunt două dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume, China fiind al doilea partener comercial al UE, iar UE fiind primul partener comercial al Chinei, fluxurile comerciale zilnice dintre acestea depășind cu ușurință 1 miliard EUR;

B.

întrucât, în 2015, investițiile chineze în UE au depășit pentru prima dată investițiile UE în China; întrucât piața chineză a fost și continuă să fie principalul motor al profitabilității pentru o serie de industrii și mărci din UE;

C.

întrucât, în momentul aderării Chinei la OMC, un acord privind aderarea acesteia a permis utilizarea unei metodologii specifice pentru calcularea dumpingului, care a fost introdusă la secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei și care stă la baza tratamentului diferit aplicat importurilor din China;

D.

întrucât orice decizie cu privire la modul de gestionare a importurilor din China adoptată după luna decembrie 2016 trebuie să asigure conformitatea legislației UE cu normele OMC;

E.

întrucât prevederile secțiunii 15 din Protocolul de aderare a Chinei la OMC care vor rămâne în vigoare după 2016 asigură temeiul pentru aplicarea a unei metodologii excepționale în cazul importurilor provenite din China după 2016;

F.

întrucât, având în vedere nivelul actual al influenței exercitate de stat asupra economiei chineze, deciziile întreprinderilor cu privire la prețuri, costuri, intrări și ieșiri nu corespund semnalelor pieței ce reflectă cererea și oferta;

G.

întrucât, în Protocolul de aderare, China s-a angajat, printre altele, să permită ca toate prețurile sale să fie stabilite de forțele pieței și întrucât UE trebuie să se asigure că China respectă în totalitate obligațiile care îi revin în cadrul OMC;

H.

întrucât supracapacitatea Chinei are deja puternice consecințe sociale, economice și ecologice în UE, așa cum a demonstrat recentul impact negativ asupra sectorului siderurgic al UE, în special în Regatul Unit; întrucât acordarea statutului de economie de piață Chinei ar putea avea un impact social substanțial asupra locurilor de muncă din UE;

I.

întrucât 56 dintre cele 73 de măsuri antidumping aflate în vigoare în prezent în UE se aplică importurilor din China;

J.

întrucât consultarea publică, încheiată recent, privind eventuala acordare a statutului de economie de piață Chinei ar putea oferi informații suplimentare care ar putea fi utile în abordarea acestei probleme;

K.

întrucât Comunicarea Comisiei din 10 octombrie 2012 intitulată „O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei” (COM(2012)0582) stabilește obiectivul de creștere a ponderii industriei, astfel încât să atingă nivelul de 20 % din PIB-ul UE până în 2020,

1.

reiterează importanța parteneriatului strategic al UE cu China, în care comerțul liber și echitabil și investițiile joacă un rol important;

2.

subliniază că China nu are o economie de piață și că nu au fost încă îndeplinite cele cinci criterii stabilite de UE pentru definirea economiilor de piață;

3.

solicită Comisiei să ajungă la o înțelegere cu principalii parteneri comerciali ai UE, inclusiv în contextul viitoarelor summituri G7 și G20, cu privire la cele mai bune modalități de a asigura că toate dispozițiile din secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei la OMC care rămân în vigoare după 2016 sunt transpuse pe deplin în procedurile lor interne și să se opună oricărei decizii unilaterale de acordare a statutului de economie de piață Chinei;

4.

subliniază că la următorul summit UE-China ar trebui se discute problemele legate de acordarea statutului de economie de piață Chinei;

5.

invită Comisia să țină seama în mod corespunzător de preocupările exprimate de reprezentanți ai industriei și ai sindicatelor din UE și de alte părți interesate cu privire la consecințele pentru locurile de muncă, mediul, standardele UE și creșterea economică durabilă din toate sectoarele de producție afectate, precum și pentru industria UE în ansamblu și să asigure, în acest context, apărarea locurilor de muncă din UE;

6.

își exprimă convingerea că, până în momentul în care China nu îndeplinește toate cele cinci criterii ale UE necesare pentru a fi considerată o economie de piață, UE ar trebui să utilizeze o metodologie fără caracter standard în investigațiile antidumping și antisubvenții asupra importurilor din China pentru a stabili comparabilitatea prețurilor, în conformitate cu acele dispoziții din secțiunea 15 din Protocolul de aderare a Chinei care prevăd posibilitatea de a aplica o metodologie fără caracter standard și punând în aplicare pe deplin respectivele dispoziții; invită Comisia să prezinte o propunere care să corespundă acestui principiu;

7.

subliniază, totodată, necesitatea iminentă a unei reforme generale a instrumentelor de protecție comercială ale Uniunii, pentru a garanta condiții de concurență echitabile industriei UE în raport cu China și cu alți parteneri comerciali, în deplină conformitate cu normele OMC; invită Consiliul să încerce să ajungă rapid la un acord cu Parlamentul privind modernizarea instrumentelor de apărare comercială ale Uniunii;

8.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/45

—

având în vedere documentul intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptat la Summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă la 25 septembrie 2015, la New York,

—

având în vedere cea de-a treia Conferință internațională privind finanțarea pentru dezvoltare, desfășurată în perioada 13-16 iulie 2015 la Addis Abeba,

—

având în vedere raportul grupului de experți interagenții privind indicatorii referitori la obiectivele de dezvoltare durabilă (IAEG – ODD), publicat la 17 decembrie 2015 și adoptat la cea de-a 47-a sesiune a Comisiei pentru statistică a ONU din martie 2016,

—

având în vedere Segmentul la nivel înalt al Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC) care urmează să se desfășoare în perioada 18-22 iulie 2016 având drept temă „Transpunerea în practică a agendei de dezvoltare post-2015: de la angajamente, la rezultate”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2015 referitoare la finanțarea pentru dezvoltare (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2014 referitoare la UE și cadrul de dezvoltare globală pentru perioada de după 2015 (2),

—

având în vedere Acordul de la Paris adoptat la cea de a 21-a Conferință a părților (COP21) de la Paris la 12 decembrie 2015,

—

având în vedere articolul 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care reafirmă faptul că UE „asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni, ținând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii”,

—

având în vedere dezvoltarea în curs a Strategiei globale a UE privind politica externă și de securitate, care va ghida acțiunile globale ale Uniunii Europene,

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2015 referitoare la rolul UE în cadrul ONU – cum pot fi realizate mai bine obiectivele de politică externă ale UE (3),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 octombrie 2015 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării,

—

având în vedere revizuirea Strategiei Europa 2020 – „Noua abordare pentru perioada de după 2020”,

—

având în vedere Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutorului, Agenda pentru acțiune de la Accra și declarația și planul de acțiune adoptate în cadrul Forumului la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, organizat la Busan în decembrie 2011,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea și viitoarea revizuire a acestuia,

—

având în vedere articolul 208 din TFUE, care prevede că, în toate politicile externe ale Uniunii Europene, trebuie să se țină seama de principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării,

—

având în vedere rezultatele summitului mondial umanitar care va avea loc la Istanbul, Turcia, în perioada 23-24 mai 2016,

—

având în vedere scrisoarea din 29 martie 2016 adresată de Comisia pentru dezvoltare comisarului pentru cooperare internațională și dezvoltare cu privire la acțiunile subsecvente obiectivelor de dezvoltare durabilă și la evaluarea ODD,

—

având în vedere articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Rezoluția 70/1 a Adunării Generale a ONU solicită utilizarea unui set de indicatori la nivel global pentru evaluarea obiectivelor și țintelor și pentru măsurile subsecvente acestora; întrucât Secretarul General al ONU a fost însărcinat să elaboreze un raport intermediar anual privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), pentru a contribui la activitatea de evaluare și de adoptare a măsurilor subsecvente a Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă (HLPF); întrucât raportul intermediar privind ODD trebuie să se bazeze pe date generate de sistemele naționale de statistică și pe informații colectate la diferite niveluri;

B.

întrucât, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a sa (3-6 martie 2015), Comisia pentru statistică a aprobat foaia de parcurs pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a unui cadru de indicatori la nivel global;

C.

întrucât grupul de experți interagenții privind indicatorii ODD (IAEG – ODD), însărcinat cu elaborarea unei propuneri de cadru de indicatori pentru monitorizarea obiectivelor și țintelor agendei de dezvoltare post-2015, a propus indicatori pentru revizuirea Agendei 2030, asupra cărora s-a convenit în cadrul celei de a 47-a sesiuni a Comisiei pentru statistică a ONU din martie 2016;

D.

întrucât setul de 230 de indicatori referitori la obiectivele de dezvoltare durabilă propus reprezintă un bun punct de plecare și un cadru solid pentru monitorizarea și evaluarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD);

E.

întrucât mai mulți indicatori nu sunt încă finalizați și, în același timp, statele membre semnatare vor trebui să dezvolte indicatori naționali în conformitate cu indicatorii globali, în funcție de circumstanțele lor naționale;

F.

întrucât cadrul de indicatori la nivel global ar trebui convenit de Consiliul Economic și Social (ECOSOC) în iulie 2016 și de Adunarea Generală în septembrie 2016;

G.

întrucât componenta „Dezvoltare” a Consiliului Afaceri Externe se va întruni la 12 mai 2016 și ar trebui să pregătească poziția UE pentru reuniunea Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă (HLPF) din luna iulie 2016 și să stabilească contextul în care va avea loc o dezbatere tematică privind comerțul și dezvoltarea, axată pe contribuția UE la sectorul privat pentru punerea în aplicare a Agendei 2030;

H.

întrucât este nevoie de o planificare, o implementare și o raportare strategice la nivelul întregului sistem pentru a asigura un sprijin coerent și integrat pentru punerea în aplicare a noii agende prin sistemul de dezvoltare al ONU;

I.

întrucât noul cadru universal pentru dezvoltare durabilă solicită o mai mare coerență între diferitele domenii de politică și între diferiții actorii ai UE, fiind nevoie, prin urmare, de o mai bună coordonare, un dialog consolidat și o cooperare mai strânsă la toate nivelurile din cadrul instituțiilor UE și între instituțiile UE pentru a asigura integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, social și de mediu) în politicile interne și externe ale UE;

J.

întrucât reuniunea HLPF din iulie 2016 va include evaluări voluntare pentru 22 de țări, printre care patru țări europene (Estonia, Finlanda, Franța și Germania), și evaluări tematice ale progreselor înregistrate în privința obiectivelor de dezvoltare durabilă, inclusiv aspecte transversale, susținute de evaluări realizate de comisiile funcționale ale ECOSOC și de alte organisme și forumuri interguvernamentale,

1.

invită componenta „Dezvoltare” a Consiliului Afaceri Externe să adopte, înainte de ședința HLPF din iulie 2016, o poziție coerentă și comună a UE, luând în considerare poziția Parlamentului, astfel cum este exprimată în prezenta rezoluție; consideră că, pentru credibilitatea UE și dată fiind poziția sa de lider, este fundamentală prezentarea unei poziții comune; este preocupat de faptul că Comisia nu a dat curs solicitării membrilor Comisiei pentru dezvoltare de a publica, înainte de reuniunea HLPF, o comunicare cu privire la acțiunile subsecvente Agendei 2030 și la evaluarea acesteia, care să servească drept bază pentru poziția comună a UE;

2.

salută raportul grupului de experți interagenții privind indicatorii în materie de ODD; consideră că acesta reprezintă o realizare remarcabilă și o bază bună pentru negocieri, dat fiind că indicatorii propuși atrag atenția asupra unui ansamblu divers de probleme structurale;

3.

salută capitolul separat dedicat defalcării datelor și importanța acordată consolidării capacităților naționale de statistică;

4.

recunoaște rolul esențial al HLPF în cadrul procesului de evaluare a punerii în aplicare a ODD; subliniază că acest organism trebuie să asigure o evaluare coordonată și eficientă a nevoilor, precum și adoptarea foilor de parcurs necesare pentru punerea în aplicare eficace a Agendei 2030;

5.

subliniază că Agenda 2030 și ODD reprezintă reînnoirea angajamentului internațional față de eradicarea sărăciei, de redefinirea și modernizarea strategilor noastre de dezvoltare pentru următorii 15 de ani și de garantarea rezultatelor;

6.

invită Comisia să prezinte o propunere de strategie globală de dezvoltare durabilă, care să cuprindă toate domeniile de politică internă și externă relevante, cu un calendar detaliat până în 2030, o evaluare intermediară și o procedură specifică pentru asigurarea implicării depline a Parlamentului, și să includă un plan concret de punere în aplicare prin care să se coordoneze realizarea celor 17 obiective, a celor 169 de ținte și a celor 230 de indicatori la nivel global și să se asigure consecvența cu obiectivele Acordului de la Paris și îndeplinirea acestora; subliniază importanța caracterului universal al obiectivelor, precum și faptul că UE și statele sale membre s-au angajat să aplice pe deplin, în spirit și în literă, toate obiectivele și țintele;

7.

insistă asupra faptului că noua strategie de dezvoltare durabilă a UE și politicile de aplicare asociate ar trebui să facă obiectul unei consultări ample cu toate părțile interesate, inclusiv parlamentele naționale, autoritățile locale și societatea civilă, printr-un proces favorabil incluziunii;

8.

solicită Comisiei să prezinte o comunicare cu privire la acțiunile subsecvente Agendei 2030 și la evaluarea acesteia, care să furnizeze informații clare cu privire la structura de punere în aplicare a agendei la nivelul UE și al statelor membre; subliniază că toate Direcțiile Generale competente ale Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să fie pe deplin implicate în procesul de integrare a Agendei 2030 în viitoarea revizuire a Strategiei Europa 2020 și în viitoarea Strategie globală a UE privind politica externă și de securitate, asigurând o coerență puternică a politicilor în favoarea dezvoltării durabile;

9.

subliniază că revizuirea Consensului european privind dezvoltarea trebuie să reflecte pe deplin noua Agendă 2030, care include o schimbare de paradigmă și o veritabilă transformare a politicii de dezvoltare a UE; reamintește că, pentru realizarea obiectivelor și a țintelor aferente, este esențială programarea adecvată și orientată a asistenței în cadrul cooperării pentru dezvoltare, cu respectarea corespunzătoare a principiilor eficacității ajutorului;

10.

subliniază că UE trebuie să profite pe deplin de viitoarea evaluare la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual (CFM), pentru a se asigura că mecanismele de finanțare și liniile bugetare reflectă toate angajamentele asumate în cadrul Agendei 2030 și acceptate de UE; invită UE și statele sale membre să își asume din nou fără întârziere angajamentul de a respecta obiectivul de 0,7 % din VNB pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) și să prezinte un calendar privind modul în care se poate crește treptat AOD pentru a ajunge la 0,7 %;

11.

solicită un dialog periodic între HLPF și Comisie cu privire la progresele înregistrate, cu informarea în mod regulat a Parlamentului, în conformitate cu principiile transparenței și răspunderii reciproce; insistă asupra necesității unui dialog consolidat între Comisie și Parlament cu privire la punerea în aplicare a Agendei 2030, în special în ceea ce privește politica de dezvoltare și coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD);

12.

invită Comisia și SEAE ca, în strânsă consultare cu alți parteneri, să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitățile de a integra mai eficient coerența politicilor în favoarea dezvoltării în punerea în aplicare a Agendei 2030 și solicită ca această nouă abordare să fie integrată în toate instituțiile UE, pentru a asigura o cooperare eficientă și a depăși abordarea fracționată;

13.

subliniază importanța integrării conceptului de coerență a politicilor în favoarea dezvoltării; invită Comisia și SEAE ca, în strânsă consultare cu alți parteneri, să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitățile de a integra mai eficient CPD în abordarea UE privind punerea în aplicare a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și solicită ca această nouă abordare să fie integrată în toate instituțiile UE;

14.

îndeamnă Comisia să dezvolte mecanisme eficiente de monitorizare, evaluare și responsabilizare pentru punerea în aplicare a Agendei 2030 și să informeze Parlamentul în mod regulat; reamintește, în acest sens, necesitatea de a spori controlul democratic al Parlamentului, eventual prin intermediul unui acord interinstituțional cu caracter obligatoriu, în temeiul articolul 295 din TFUE;

15.

invită Comisia și agențiile, fondurile și programele specializate ale ONU să instituie un dialog la nivel înalt privind punerea în aplicare a ODD, cu scopul de a coordona politicile, programele și operațiunile UE, ale ONU și ale altor donatori; subliniază importanța datelor defalcate și accesibile pentru monitorizarea progreselor și evaluarea rezultatelor;

16.

invită agențiile și organismele ONU să consolideze coerența politicilor în favoarea dezvoltării în cadrul structurilor de lucru ale ONU, cu scopul de a integra în mod efectiv toate dimensiunile dezvoltării durabile;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei Europene/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și Secretarului General al Națiunilor Unite.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/49

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei (1) (Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare), în special articolul 26 alineatele (5) și (7),

—

având în vedere rapoartele Comisiei din 20 mai 2015 către Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate și a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre (COM(2015)0205) și privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a alimentelor neprelucrate, a alimentelor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă peste 50 % dintr-un aliment (COM(2015)0204),

—

având în vedere raportul Comisiei din 17 decembrie 2013 către Parlamentul European și Consiliu privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii utilizate ca ingredient (COM(2013)0755) și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei din 17 decembrie 2013 privind indicarea pe etichetă a originii cărnii utilizate ca ingredient: atitudinea consumatorilor, fezabilitatea unor posibile scenarii și impactul” (SWD(2013)0437),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 februarie 2015 referitoare la indicarea pe etichetă a țării de origine a cărnii din alimentele prelucrate (2) și răspunsul oficial al Comisiei adoptat la 6 mai 2015,

—

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicarea țării de origine sau a locului de proveniență pentru carnea proaspătă, refrigerată sau congelată de animale din specia porcină, ovină, caprină și de păsări de curte (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 6 februarie 2014 (4) referitoare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1337/2013 al Comisiei din 13 decembrie 2013, menționat mai sus,

—

având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2014 referitoare la criza alimentară, fraudele din lanțul alimentar și controlul acestora (5),

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru anumite alimente (O-000031/2016 – B8-0363/2016),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare prevede prezentarea până la 13 decembrie 2014 de către Comisie a unor rapoarte către Parlamentul European și Consiliu referitoare la indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre, a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate, a produselor alimentare neprelucrate, a produselor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă mai mult de 50 % dintr-un produs alimentar;

B.

întrucât la articolul 26 alineatul (8) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare i se solicită Comisiei să adopte până la 13 decembrie 2013 acte de punere în aplicare privind aplicarea alineatului (3) din articolul respectiv;

C.

întrucât sunt deja în vigoare norme de indicare a originii și acestea se dovedesc eficiente pentru o gamă largă de produse alimentare, printre care carne neprelucrată, ouă, fructe și legume, pește, miere, ulei de măsline virgin și extravirgin, vin și băuturi spirtoase;

D.

întrucât la articolul 26 alineatul (7) din Regulamentul privind informarea consumatorilor se prevede că raportul trebuie, printre altele, să ia în considerare nevoia de informare a consumatorului, fezabilitatea măsurii privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență, precum și analiza costurilor și beneficiilor rezultate din introducerea unor astfel de măsuri; întrucât acesta mai prevede că rapoartele pot fi însoțite de propuneri de modificare a dispozițiilor relevante ale legislației Uniunii;

E.

întrucât la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul privind informarea consumatorilor se prevede că este obligatorie indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență;

F.

întrucât la 20 mai 2015 Comisia și-a publicat raportul privind indicarea obligatorie a țării de origine a laptelui, a laptelui utilizat ca ingredient în produsele lactate și a altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre (raportul privind laptele și alte tipuri de carne) și raportul privind indicarea obligatorie a țării de origine a alimentelor neprelucrate, a alimentelor dintr-un singur ingredient și a ingredientelor care reprezintă peste 50 % dintr-un aliment;

G.

întrucât, conform raportului Comisiei COM(2013)0755, cu cât sunt mai complexe etapele de tranșare și procesare din sectorul cărnii și cu cât este mai avansat nivelul de prelucrare, cu atât devine mai dificilă trasabilitatea în scopul indicării originii;

H.

întrucât lanțul de aprovizionare cu alimente este adesea lung și complex și implică mulți operatori din sectorul alimentar și alte părți; întrucât consumatorii au tot mai puține informații cu privire la modul în care sunt fabricate alimentele pe care le consumă, iar agenții economici individuali din sectorul alimentar nu au întotdeauna o viziune de ansamblu asupra întregului lanț de producție;

I.

întrucât pare să fie redusă disponibilitatea generală a consumatorilor de a plăti pentru informațiile privind originea, deși sondajele în rândul consumatorilor (6) privind disponibilitatea de a plăti arată că în mare măsură consumatorii sunt dispuși să plătească mai mult pentru informațiile referitoare la origine;

J.

întrucât, în rezoluția sa din 11 februarie 2015, Parlamentul a îndemnat Comisia ca, pornind de la raportul său din 17 decembrie 2013, să prezinte propuneri legislative care fac obligatorie indicarea originii cărnii în cazul produselor alimentare prelucrate pentru a se asigura o mai bună transparență de-a lungul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și pentru a-i informa mai bine pe consumatorii europeni, ținând seama, în același timp, de evaluările de impact pe care le realizează și evitând costurile și sarcinile administrative excesive; întrucât Comisia nu a prezentat încă propunerile legislative respective;

K.

întrucât specificațiile stricte există doar în cazul mecanismelor voluntare de asigurare a calității, cum ar fi denumirile de origine protejate (DOP), indicațiile geografice protejate (IGP) sau specialitățile tradiționale garantate (STG), în timp ce criteriile utilizate în sistemele facultative de etichetare pentru produsele alimentare reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 pot varia în mod considerabil,

1.

subliniază faptul că în Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare se afirmă, la considerentul 32, că laptele este unul dintre produsele în cazul cărora se consideră că indicarea originii prezintă un interes deosebit;

2.

subliniază că, potrivit sondajului Eurobarometru pentru 2013, 84 % dintre cetățenii UE consideră că este necesară indicarea originii laptelui, fie că este vândut ca atare, fie că este folosit ca ingredient în produsele lactate; subliniază că este vorba de unul dintre mai mulți factori care pot influența comportamentul consumatorilor;

3.

subliniază că indicarea obligatorie a originii laptelui, vândut ca atare sau utilizat ca ingredient în produse lactate, este o măsură utilă pentru a asigura calitatea produselor lactate, pentru a proteja locurile de muncă într-un sector care trece printr-o criză gravă;

4.

subliniază faptul că, potrivit sondajului care a însoțit raportul Comisiei privind laptele și alte tipuri de carne, costurile cu indicarea obligatorie a originii pe etichete pentru lapte și laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate cresc pe măsură ce procesul de producție devine mai complicat; remarcă faptul că același sondaj sugerează că întreprinderile din anumite state membre au supraestimat impactul indicării obligatorii a originii pe etichete asupra poziției lor concurențiale, deoarece sondajul nu a găsit o explicație clară pentru costurile estimate ridicate oferite de aceste întreprinderi, dar a afirmat că acest fapt poate fi un semnal al puternicei opoziții în sine față de indicarea originii pe etichete;

5.

solicită instituirea unui grup de lucru al Comisiei care să analizeze în detaliu raportul său publicat la 20 mai 2015, pentru a determina astfel ce costuri pot fi reduse la un nivel acceptabil dacă propunerile viitoare de etichetare obligatorie a țării de origine vor fi limitate la produsele lactate și la produsele lactate ușor procesate;

6.

apreciază analiza realizată în sondaj cu privire la costurile și beneficiile introducerii indicării obligatorii a originii pe etichete pentru lapte și laptele utilizat ca ingredient în produsele lactate, dar consideră că, în concluziile sale, Comisia nu ține seama în mod suficient de aspectele pozitive ale indicării pe etichetă a țării de origine pentru astfel de produse, cum ar fi mai buna informare a consumatorilor; constată că consumatorii se pot simți induși în eroare în cazul în care lipsesc informațiile obligatorii de indicare a originii, fiind folosite alte etichete, precum drapelul național;

7.

subliniază importanța întreprinderilor mici și mijlocii în lanțul de prelucrare a alimentelor;

8.

consideră că Comisia ar trebui să țină seama de efectul economic al indicării obligatorii pe etichetă a originii pentru IMM, în sectoarele agricole și alimentare relevante, și să-l analizeze;

9.

consideră că, în concluzia sa cu privire la lapte și laptele utilizat ca ingredient, Comisia ar fi putut supraestima costurile întreprinderilor cu indicarea pe etichetă a țării de origine, întrucât toate produsele lactate sunt analizate împreună;

10.

observă faptul că Comisia trage concluzia că ar fi modeste costurile cu indicarea pe etichetă a țării de origine pentru lapte;

11.

subliniază că, potrivit sondajului Eurobarometru pentru 2013, 88 % dintre cetățenii UE consideră că este necesară indicarea originii altor tipuri de carne decât cea de vită, de porc, de oaie, de capră și de pasăre;

12.

subliniază că scandalul cu privire la comercializarea cărnii de cal denotă necesitatea unei mai mari transparențe a lanțului de aprovizionare cu carne de cal;

13.

constată că raportul Comisiei a identificat costuri relativ mici pentru indicarea obligatorie pe etichetă a țării de origine pentru produsele din carne analizate în cadrul raportului;

14.

subliniază faptul că raportul Comisiei din 17 decembrie 2013 privind indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență a cărnii utilizate ca ingredient recunoaște faptul că peste 90 % dintre consumatorii care au răspuns în cadrul sondajului consideră că este important ca originea cărnii să fie indicată pe eticheta alimentelor prelucrate;

15.

consideră că consumatorii, asemenea multor profesioniști, sunt în favoarea etichetării obligatorii a cărnii folosite pentru alimente procesate și că o astfel de măsură ar permite păstrarea încrederii consumatorilor în produsele alimentare și o mai mare transparență a lanțului de aprovizionare;

16.

subliniază că indicarea obligatorie a originii pe toate produsele alimentare este în interesul consumatorilor europeni;

17.

subliniază că simpla indicare a originii nu constituie în sine un mijloc de prevenire a fraudei și subliniază necesitatea unui sistem rentabil de control pentru asigurarea încrederii consumatorilor;

18.

reamintește că, în cazurile în care au fost introduse corespunzător în anumite state membre, mecanismele de etichetare voluntară au reușit să furnizeze cu succes informații atât pentru consumatori, cât și pentru producători;

19.

este de părere că incapacitatea de a adopta acte de punere în aplicare în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 înseamnă că articolul nu poate fi pus în aplicare în mod corespunzător;

20.

constată că denumirile de origine protejate există deja pentru numeroase produse din carne și lactate (de exemplu, șuncă și brânzeturi), locul de origine al cărnii utilizate fiind indicat printre criteriile de producție și fiind asigurată o mai bună trasabilitate; prin urmare, solicită Comisiei să promoveze dezvoltarea produselor cu „denumire de origine protejată” (DOP), „indicație geografică protejată” (IGP) sau „specialitate tradițională garantată” (STG), în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 (7) și, astfel, să se asigure că consumatorii au acces la produse de înaltă calitate și de proveniență sigură;

21.

solicită Comisiei să se asigure că nicio reglementare în vigoare a UE privind indicarea țării de origine nu va fi subminată de actualele negocieri comerciale, precum TTIP, și că nu va fi restricționată posibilitatea de a introduce în viitor reglementări similare pentru alte produse alimentare;

22.

invită Comisia să implementeze indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru toate tipurile de lapte de consum, produse lactate și produse din carne și să analizeze posibilitatea de a extinde indicarea obligatorie a țării de origine sau a locului de proveniență pentru alte produse alimentare care conțin un singur ingredient sau cu un ingredient principal prin prezentarea unor propuneri legislative în aceste sectoare;

23.

îndeamnă Comisia să prezinte propuneri legislative care să facă obligatorie indicarea originii cărnii în cazul produselor alimentare prelucrate pentru a garanta o mai mare transparență de-a lungul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și pentru a-i informa mai bine pe consumatorii europeni, având în vedere scandalul cărnii de cal și alte cazuri de fraudă în sectorul produselor alimentare; subliniază, de asemenea, că cerințele obligatorii de etichetare ar trebui să țină seama de principiul proporționalității și de obligațiile administrative care le revin operatorilor din sectorul alimentar și autorităților de aplicare a legii;

24.

consideră că indicarea obligatorie a originii produselor alimentare are ca scop restabilirea încrederii consumatorilor în aceste produse; solicită Comisiei să prezinte o propunere în acest sens, ținând cont de transparența informațiilor și de lizibilitatea acestora pentru consumatori, de viabilitatea economică a întreprinderilor europene și de puterea de cumpărare a consumatorilor;

25.

subliniază importanța unui mediu concurențial loial pe piața internă și solicită Comisiei să aibă acest lucru în vedere atunci când dezbate normele privind indicarea obligatorie a originii;

26.

solicită Comisiei să sprijine mecanismele de etichetare privind calitatea vieții animalelor, pe parcursul creșterii, transportării și în momentul abatajului;

27.

regretă că Comisia nu a întreprins încă nicio măsură pentru a include ouăle și produsele din ouă pe lista alimentelor pentru care este obligatorie indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, deși produse ieftine conținând ouă lichide sau praf de ouă, utilizate mai ales în alimente procesate, sunt importate pe piața UE din țări terțe, încălcând în mod clar legislația europeană de interzicere a bateriilor avicole; consideră, de aceea, că, în acest context, etichetarea obligatorie a produselor din ouă și a alimentelor conținând ouă, cu indicarea originii și a metodei de creștere, ar îmbunătăți transparența și protecția consumatorilor și solicită Comisiei să prezinte o analiză de piață și, dacă este necesar, să propună inițiative legislative adecvate;

28.

consideră că indicarea țării de origine pentru laptele de consum, produsele lactate ușor prelucrate (cum ar fi brânza și smântâna), precum și pentru produsele din carne ușor prelucrate (cum ar fi șunca și cârnații) ar fi redus în mod semnificativ costurile și acest fapt ar trebui analizat în mod prioritar;

29.

consideră că menționarea pe etichetă a originii nu previne, în sine, frauda; susține, în acest sens, că ar trebui întreprinsă o acțiune fermă în favoarea intensificării monitorizării, îmbunătățirii punerii în aplicare a legislației existente și impunerii unor sancțiuni mai drastice;

30.

solicită Comisiei să ia măsurile necesare pentru combaterea fraudei relative la normele de indicare voluntară a originii pentru produsele alimentare;

31.

invită Comisia să sprijine mecanismele de asigurare a calității în vigoare pentru produse agricole și alimentare, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1151/2012și solicită intensificarea campaniilor europene de promovare a acestor produse;

32.

își reiterează apelul adresat Comisiei de a-și îndeplini obligația legală de a adopta, până la 13 decembrie 2013, actele de punere în aplicare necesare pentru aplicarea corectă a articolului 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, astfel încât autoritățile naționale să poată impune sancțiunile aplicabile;

33.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

28.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/54

—

având în vedere articolul 2, articolul 3 alineatul (3) și articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 8, 10, articolul 153 alineatul (1) litera (i)și articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 7, 9, 23, 24 și 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES și de abrogare a Directivei 96/34/CE,

—

având în vedere Directiva 2013/62/UE a Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP și CES, ca urmare a modificării statutului Mayotte în raport cu Uniunea Europeană,

—

având în vedere concluziile Președinției Consiliului European din 23-24 martie 2006 de la Bruxelles (777751/1/06 REV 1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O mai bună echilibrare a vieții profesionale cu cea privată: mai mult sprijin pentru concilierea vieții profesionale cu viața privată și cu viața de familie (COM(2008)0635),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 20 februarie 2013 intitulată „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (C(2013)0778),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2015 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: aspecte legate de ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii pentru 2015 (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015 (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2015 referitoare la concediul de maternitate (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la aplicarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (4),

—

având în vedere studiul din mai 2015 al Serviciului de cercetare al Parlamentului European, intitulat „Gender equality in employment and occupation – Directive 2006/54/EC: European Implementation Assessment” (Egalitatea de gen la angajare și în profesie – Directiva 2006/54/CE: evaluarea punerii în aplicare la nivel european),

—

având în vedere studiul Direcției Generale Politici Interne ale Uniunii intitulat „Maternity, Paternity and Parental Leave: Data Related to Duration and Compensation Rates in the European Union” (Concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului: date legate de durata și ratele de compensare în Uniunea Europeană),

—

având în vedere studiul realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), intitulat „Promoting parental and paternity leave among fathers” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților),

—

având în vedere Raportul Eurofound intitulat „Maternity leave provisions in the EU Member States: Duration and allowances” (Dispozițiile privind concediul de maternitate în statele membre ale UE: durată și indemnizații” (Eurofound, 2015),

—

având în vedere Raportul Eurofound din 2015, intitulat „Promoting uptake of parental and paternal leave among fathers in the European Union” (Promovarea concediului pentru creșterea copilului și a concediului de paternitate în rândul taților din Uniunea Europeană),

—

având în vedere studiul Comisiei din februarie 2015 intitulat „The Implementation of Parental Leave Directive 2010/18 in 33 European Countries” (Punerea în aplicare a Directivei 2010/18 privind concediul pentru creșterea copilului în 33 de țări europene),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0076/2016),

A.

întrucât, până în 2020, este puțin probabilă îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % în cazul femeilor, stabilit în Strategia Europa 2020, (nivelul ocupării fiind în prezent de 63,5 %); întrucât, în plus, este nevoie de politici proactive care să sprijine femeile să intre și să se mențină pe piața forței de muncă și care să garanteze și să sprijine reintegrarea lor ca mame pe piața forței de muncă, cu obiectivul de a ajunge la o încadrare în muncă stabilă și decentă, în aceleași condiții cu bărbații, în special politici care să încurajeze un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată;

B.

întrucât munca depusă de părinți în cadrul familiei și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție măsurabilă la economie, care este, în plus, de o importanță majoră, având în vedere evoluțiile demografice din Europa;

C.

întrucât Directiva 96/34/CE recunoaște că reconcilierea dintre viața profesională și cea privată este o chestiune separată, în timp ce Directiva 2010/18/UE prevede că toți angajații au dreptul la patru luni de concediu neremunerat pentru creșterea copilului, iar una dintre aceste luni trebuie acordată pe bază netransferabilă; întrucât principiul egalității de gen în ocuparea forței de muncă este stabilit în prezent în legislația UE; întrucât egalitatea în carieră pentru bărbați și femei, inclusiv prin intermediul concediului pentru creșterea copilului, ar contribui la îndeplinirea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % stabilit în Strategia Europa 2020 și la soluționarea problemei femeilor care se confruntă cu sărăcia și sunt mult mai vulnerabile, dar reprezintă, în același timp, o contribuție cuantificabilă la economie, lucru care este de o importanță deosebită, ținând seama de evoluțiile demografice din Europa;

D.

întrucât datele disponibile confirmă faptul că concediile din motive familiale, slab remunerate sau neremunerate, se traduc prin rate de participare scăzute și că tații utilizează rareori dreptul la concediul pentru creșterea copilului; întrucât concediile pentru creșterea copilului, integral sau parțial netransferabile și remunerate adecvat, sunt folosite într-o manieră mai echilibrată de ambii părinți și contribuie la reducerea discriminării împotriva femeilor pe piața muncii;

E.

întrucât un model mixt, alcătuit dintr-un concediu de maternitate, de paternitate și un concediu comun, și anume un concediu pentru creșterea copilului, le permite ambilor părinți să ia decizii în comun în mod corespunzător cu privire la modul în care își gestionează drepturile de concediu, în interesul superior al copiilor și luând în considerare caracteristicile locurilor lor de muncă;

F.

întrucât concediul pentru creșterea copilului prezintă beneficii pe termen lung pentru dezvoltarea copiilor; întrucât, în cadrul politicilor publice în vigoare în acest domeniu, rata de participare a taților la concediul pentru creșterea copilului în statele membre ale UE crește, dar rămâne scăzută, numai 10 % din tați luându-și cel puțin o zi de concediu pentru creșterea copilului; întrucât, în schimb, 97 % din femei folosesc concediul pentru creșterea copilului disponibil pentru ambii părinți;

G.

întrucât studiile Eurofound au ilustrat aspectele care influențează rata de utilizare de către tați a concediului pentru creșterea copilului, printre care se numără cuantumul compensației, flexibilitatea sistemului de concediu, disponibilitatea informațiilor, disponibilitatea și flexibilitatea structurilor de îngrijire a copiilor și măsura în care lucrătorii se tem că vor fi izolați de piața muncii atunci când își iau concediu; întrucât numeroși cercetători (5) sugerează totuși că tații care își iau concediu pentru creșterea copilului construiesc o relație mai bună cu copiii și există o mai mare probabilitate ca aceștia să-și asume un rol activ în viitoarele sarcini de îngrijire a copilului; întrucât aceste chestiuni trebuie să fie, prin urmare, abordate;

H.

întrucât întreaga Uniune se confruntă cu o problemă demografică gravă, ratele natalității fiind în scădere în majoritatea statelor membre, și întrucât politicile familiale echitabile pentru bărbați și femei ar trebui să îmbunătățească perspectivele femeilor pe piața forței de muncă, să îmbunătățească echilibrul dintre viața profesională și cea privată și să reducă disparitățile de gen în ceea ce privește remunerarea, pensiile și veniturile de-a lungul vieții și să aibă o influență pozitivă asupra procesului demografic,

I.

întrucât, potrivit Eurostat, numărul persoanelor care și-au luat concediu pentru creșterea copilului în 2010 a fost de 3 518 600, iar dintre acestea doar 94 800 (2,7 %) au fost bărbați; întrucât, potrivit cercetărilor Eurofound (6), disparitățile de gen în participarea pe piața forței de muncă conduc la pierderi grave pentru economiile europene, care s-au ridicat în 2013 la aproximativ 370 de miliarde EUR;

J.

întrucât Comisia și statele membre ar trebui să adopte măsuri concrete pentru a încuraja un nou mod de organizare a muncii, prin introducerea unor modele mai flexibile, prin instrumente de conciliere a vieții profesionale și a vieții private, pentru a le permite părinților să-și exercite în mod efectiv dreptul de a fi părinți; întrucât aceste măsuri ar putea contribui la reducerea discriminării împotriva femeilor și le-ar putea ajuta să intre, să rămână și să se întoarcă pe piața muncii fără a fi supuse niciunei presiuni economice și sociale;

K.

întrucât, pe lângă asigurarea egalității de gen și a accesului femeilor la piața forței de muncă, concediul pentru creșterea copilului ar trebui să le permită părinților să își îndeplinească responsabilitățile față de copiii lor;

L.

întrucât este vital să li se garanteze femeilor dreptul de a combina un loc de muncă unde beneficiază de drepturi cu dreptul la maternitate, fără a fi penalizate, deoarece femeile sunt în continuare cele mai afectate și suferă de gradul de mai ridicat de discriminare; întrucât printre exemplele de discriminare se numără și presiunea din partea angajatorilor atunci când femeile se prezintă la un interviu pentru un loc de muncă, unde sunt întrebate dacă au copii și ce vârste au aceștia, cu scopul de a le influența deciziile și de a selecționa angajați fără copii, care sunt „mai disponibili”, precum și presiunea economică și de la locul de muncă tot mai mare asupra femeilor pentru a nu-și lua concediu de maternitate;

M.

întrucât unul dintre aspectele care le împiedică pe femei să intre și să rămână pe piața muncii este responsabilitatea îngrijirii copiilor cu handicap, care nu sunt autonomi și sunt, prin urmare, dependenți și/sau aparțin unor categorii și grupuri dezavantajate;

N.

întrucât, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului;

O.

întrucât un echilibru între viața profesională și cea privată reprezintă un drept fundamental, care ar trebui integrat pe deplin în toate textele UE care ar putea avea un impact asupra acestei chestiuni; întrucât, de manieră mai generală, ar trebui evidențiată importanța mediilor de muncă favorabile vieții de familie;

P.

întrucât majoritatea statelor membre ale UE respectă deja cerințele minime prevăzute de Directiva privind concediul pentru creșterea copilului (2010/18/UE), iar, în numeroase state membre, dispozițiile naționale depășesc aceste cerințe;

Q.

întrucât statele membre ar trebui să promoveze, atât în sectorul public, cât și în cel privat, modele de bunăstare în întreprinderi, care să solicite respectarea dreptului la echilibrul dintre viața profesională și cea privată;

R.

întrucât diferențele în ceea ce privește gradul de utilizare a concediilor de maternitate, de paternitate și pentru creștere a copilului în rândul bărbaților, respectiv al femeilor, arată o evidentă discriminare de gen în ceea ce privește îngrijirea copiilor și participarea femeilor pe piața muncii; întrucât, în multe state membre, măsurile luate pentru a încuraja bărbații să își asume o parte egală a responsabilităților familiale nu au condus la rezultate satisfăcătoare;

S.

întrucât acordarea unor concedii pentru creșterea copilului adecvate, individuale și compensate pentru cuplurile de părinți de același sex este esențială pentru ca aceștia să își poată concilia viața profesională și cea privată;

T.

întrucât femeile care își exercită dreptul la concilierea vieții profesionale și private sunt stigmatizate atunci când se întorc pe piața muncii, ceea ce are ca rezultat condiții de muncă mai puțin favorabile și contracte precare,

1.

subliniază că dispozițiile necesare pentru transpunerea Directivei 2010/18/UE îmbracă diferite forme în statele membre; consideră, prin urmare, că transpunerea directivei ar trebui să se realizeze în deplină conformitate cu legislația în vigoare privind negocierile colective între partenerii sociali;

2.

consideră, având în vedere că nu toate statele membre au urmat abordarea UE separată sau secvențială în privința concediului de maternitate și pentru creșterea copilului, că, la nivel UE, clasificarea diverselor tipuri de concedii este dificilă;

3.

reamintește că suprareglementarea de la nivelul statelor membre poate spori complexitatea reglementării, reducând în realitate conformitatea; invită statele membre să evite adăugarea unor sarcini administrative în momentul transpunerii legislației UE;

4.

încurajează statele membre care nu au făcut încă acest lucru, să pună la dispoziția Comisiei, în timp util, tabelele de corespondență dintre dispozițiile din directivă și măsurile de transpunere; consideră că este esențial ca statele membre să se asigure că există resursele necesare de control pentru a verifica respectarea legislației care protejează drepturile părinților; îndeamnă Comisia să monitorizeze cu atenție punerea în aplicare a directivei în statele membre pentru a se asigura că adaptabilitatea acesteia nu este utilizată în exces; consideră că principiul schimbului de bune practici este un mijloc util pentru atingerea acestor obiective;

5.

regretă disparitățile existente la nivelul aplicării măsurilor de transpunere a directivei, care creează astfel, sisteme mai mult sau mai puțin favorabile pentru lucrători, în funcție, de exemplu, de sectorul în care sunt angajați (la nivelul întregii Uniuni, se acordă mai multă protecție în sectorul public decât în cel privat, acesta jucând astfel un rol de pionier în domeniu) și de durata contractului acestora; recomandă, în acest scop, adoptarea tuturor măsurilor posibile pentru a permite punerea în aplicare corectă și într-un mod uniform a directivei, atât în sectorul public, cât și cel privat; subliniază faptul că ar trebui să se garanteze dreptul tuturor, indiferent de gen, la concediul pentru creșterea copilului, fără discriminare, indiferent de sectorul de activitate sau tipul de contract de muncă cu sunt angajați tații sau mamele;

6.

salută faptul că o serie de state membre au transpus dispozițiile directivei dincolo de domeniul de aplicare minim, făcând posibil, astfel, ca de aceste dispoziții să beneficieze lucrătorii independenți, ucenicii, cuplurile de același sex și părinții care au adoptat copii;

7.

își exprimă convingerea că prestarea de servicii de asistență socială este de competența statelor membre;

8.

solicită adoptarea de către statele membre a unor politici sociale orientate către familie, care să prevadă aplicarea tuturor beneficiilor incluse în directivă în cazul unei șederi prelungite în străinătate a părinților care încearcă să finalizeze o procedură de adopție internațională;

9.

ia act de faptul că, la mai mult de un deceniu de la transpunerea Directivei 96/34/CE de către statele membre, dezechilibrul de gen în luarea concediului pentru creșterea copilului persistă; ia act, de asemenea, de diferențele foarte mari dintre statele membre în ceea ce privește durata maximă a concediului pentru creșterea copilului, forma sa juridică și sistemele de remunerare pe durata concediului; consideră că problema remunerării pe durata concediului este crucială, pentru a se asigura că părinții cu venituri mici și părinții unici beneficiază de concediu în condiții de egalitate cu toți ceilalți părinți; salută diversele măsuri adoptate pentru a încuraja tații să-și utilizeze concediul pentru creșterea copilului; recunoaște valoarea UE, ca mijloc de concentrare a atenției statelor membre asupra nevoii de acțiune și pentru intermedierea schimburilor de experiență și asistență pentru statele membre care au nevoie de aceasta, în special în domeniul drepturilor sociale; consideră că Comisia ar trebui să propună măsuri care să îi încurajeze pe tați să-și ia mai mult concediu pentru creșterea copilului, iar statele membre ar trebui să promoveze un schimb mai eficace de bune practici în acest domeniu;

10.

ia act de faptul că unele state membre au decis să nu acorde acces la drepturile de securitate socială decât pentru o perioadă inferioară duratei maxime a concediului pentru creșterea copilului, reducând, astfel, numărul părinților care solicită efectiv durata maximă a concediului;

11.

invită statele membre, precum și Comisia, să garanteze că drepturile acordate de politicile sociale în materie de familie, inclusiv concediul pentru creșterea copilului, sunt identice din punct de vedere al drepturilor individuale și că de acestea pot beneficia în egală măsură ambii părinți, pentru a-i încuraja să ajungă la un mai bun echilibru între viața profesională și cea privată, în interesul superior al copiilor lor; subliniază că aceste drepturi ar trebui să fie, pe cât posibil, drepturi individuale pentru a contribui la atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru bărbați și femei, stabilit de Strategia Europa 2020, și pentru a promova egalitatea de gen; consideră că părinții ar trebui să beneficieze de o anumită flexibilitate în utilizarea concediului pentru creșterea copilului, iar acest lucru nu ar trebui să reprezinte, în niciun caz, un obstacol în atingerea obiectivului de ocupare a forței de muncă de 75 % pentru femei și bărbați, stabilit în Strategia Europa 2020; consideră că sistemul adoptat de partenerii sociali ar trebui să promoveze soluția prin care o parte semnificativă din concediu să rămână netransferabilă; subliniază că ambii părinți trebuie să beneficieze de aceleași drepturi în materie de venit și durată a concediului pentru creșterea copilului;

12.

subliniază că familiile cu copii și părinții care fac o pauză în cariera lor pentru a-i crește trebuie să suporte nu numai o pierdere a veniturilor, dar și cheltuieli mai mari și o valorizare mult mai slabă a rolului lor de părinți;

13.

ia act de flexibilitatea pe care o oferă directiva statelor membre de a defini formele de concediu pentru creșterea copilului – cu fracțiune de normă sau cu normă întreagă – și perioadele de încadrare și notificările prealabile, stabilite drept condiții pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului; ia act de faptul că, în unele state membre, lucrătorii care au contracte atipice, cum ar fi contractele cu durată determinată (7) și contractele de muncă în care nu se menționează numărul de ore de lucru (8), nu beneficiază întotdeauna de aceste măsuri și este preocupat de recurgerea în exces la aceste tipuri de contracte de muncă; ia act de inițiativele statelor membre care le oferă lucrătorilor o flexibilitate maximă în acest cadru, astfel încât concediul pentru creșterea copilului să corespundă circumstanțelor lor profesionale și personale, dar consideră că toate opțiunile adoptate ar trebui să aibă obiectivul de a crește rata de utilizare a concediului pentru creșterea copilului;

14.

ia act de faptul că revenirea la locul de muncă după concediul pentru creșterea copilului poate reprezenta o situație dificilă și stresantă, atât pentru părinte, cât și pentru copil; invită statele membre să adopte politici în domeniul familiei care să faciliteze o întoarcere lină și treptată la viața profesională și un echilibru global optim între viața profesională și cea privată, având, în același timp, în vedere promovarea muncii la distanță, a muncii la domiciliu și a muncii inteligente, astfel încât aceste politici să nu reprezinte o povară suplimentară pentru angajați;

15.

invită statele membre ca, atunci când adoptă măsuri, să se asigure că întreprinderile pot planifica cu certitudine și, în acest sens, să acorde o atenție deosebită nevoilor întreprinderilor celor mai mici și nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii;

16.

invită Comisia să adopte măsuri pentru a îmbunătăți și a consolida dispozițiile Directivei 2010/18/UE în ceea ce privește condițiile de eligibilitate și normele detaliate de acordare a concediului pentru creșterea copilului persoanelor care au copii cu handicap sau copii care suferă de o boală cronică invalidantă gravă, ținând seama și de bunele practici din statele membre (prelungirea limitei de vârstă a copilului în ceea ce privește eligibilitatea pentru concediul pentru creșterea copilului sau pentru concediul de îngrijire a copilului, facilitatea accesului la programe de muncă cu fracțiune de normă la întoarcerea din concediu, prelungirea duratei concediului etc.);

17.

subliniază necesitatea de a garanta condiții favorabile la revenirea la locul de muncă a celor care au beneficiat de concediul pentru creșterea copilului, în special în ceea ce privește reîncadrarea în același post sau într-un post echivalent sau similar, în conformitate cu contractul de muncă sau condițiile de angajare, modificarea programului de lucru și/sau a organizării muncii cu ocazia întoarcerii la locul de muncă (inclusiv necesitatea ca angajatorul să justifice orice refuz) pentru a profita de perioadele de formare și de protecția împotriva concedierii și a tratamentelor mai puțin favorabile, ca urmare a solicitării sau luării concediului pentru creșterea copilului, și de o perioadă de protecție după reîntoarcerea lor, astfel încât să se poată readapta la locul de muncă;

18.

ia act de faptul că Comisia a retras proiectul de directivă privind concediul de maternitate și de faptul că, în contextul foii de parcurs intitulate „Un nou început pentru a aborda provocările politicii de reconciliere între viața profesională și cea privată cu care se confruntă familiile care lucrează”, Comisia nu intenționează, în această etapă, să publice un raport final cu privire la punerea în aplicare a directivei privind concediul pentru creșterea copilului; invită Comisia să prezinte, respectând principiul subsidiarității, o propunere ambițioasă care să permită în mod efectiv un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată;

19.

consideră că discuțiile politice ar trebui să se concentreze și pe o serie de inițiative fără caracter legislativ, în vederea întreprinderii unei acțiuni comune cu statele membre și cu societatea civilă prin care să se sublinieze rolul pe care îl joacă părinții și să se promoveze echilibrul dintre viața profesională și cea privată;

20.

consideră că ar trebui luată în considerare o inițiativă fără caracter nelegislativ mai cuprinzătoare, prin care să se promoveze concilierea vieții de familie cu viața privată în statele membre;

21.

consideră, având în vedere suprapunerile dintre diferitele tipuri de concedii din motive familiale, că trebuie asigurată coerența între diferitele texte la nivel european, implicând partenerii sociali, pentru a oferi familiilor o perspectivă asupra concediilor de-a lungul vieții și a promova o repartizare mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați; îndeamnă Comisia să aibă în vedere, în acest scop, activarea clauzei de revizuire din legislația europeană privind concediul pentru creșterea copilului; consideră că este necesară o legislație mai clar formulată, care să elimine complexitatea, să îmbunătățească respectarea și să protejeze lucrătorii;

22.

solicită ca partenerii sociali, pe baza raportului Comisiei publicat în februarie 2015, să abordeze deficiențele Directivei privind concediul pentru creșterea copilului în vederea atingerii pe deplin a obiectivelor acesteia în ceea ce privește concilierea vieții profesionale cu cea privată, participarea femeilor pe piața forței de muncă, provocările demografice și participarea bărbaților la sarcinile legate de familie, inclusiv la îngrijirea copiilor și a altor persoane aflate în întreținere; consideră că ar trebui adoptate măsuri mai eficace pentru a încuraja o repartizare mai egală a responsabilităților familiale între femei și bărbați;

23.

subliniază că regimurile satisfăcătoare ale concediului pentru creșterea copilului sunt strâns legate de o remunerare corespunzătoare; ia act de faptul că, în cazul în care nu există nicio dispoziție privind concediul sau dispozițiile existente sunt considerate insuficiente, partenerii sociali, prin acorduri colective, pot juca un rol important în stabilirea unor noi dispoziții sau actualizarea celor în vigoare privind concediul de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului; invită statele membre să reexamineze, de comun acord cu partenerii sociali, sistemul lor de compensații financiare pentru concediului pentru creșterea copilului, pentru a ajunge la un nivel care să reprezinte un stimulent pentru un nivel corespunzător și decent de înlocuire a venitului, care să îi încurajeze și pe bărbați să își ia concediu pentru creșterea copilului dincolo de perioada minimă garantată de directivă;

24.

consideră că promovarea dreptului fiecărei persoane la concediu și a acțiunilor pozitive care vizează promovarea rolului taților este esențială pentru a ajunge la o reconciliere echilibrată din punctul de vedere al genului a vieții profesionale și a celei private;

25.

solicită Comisiei și partenerilor sociali să ia în considerare posibilitatea de a extinde în mod corespunzător această perioadă minimă a concediului pentru creșterea copilului de la patru la cel puțin șase luni, pentru a garanta o mai bună conciliere a vieții profesionale și a celei private;

26.

subliniază că o mai bună coordonare, coerență și accesibilitate a sistemelor de concedii (de maternitate, de paternitate și pentru creșterea copilului) din statele membre cresc rata de participare și eficiența globală; subliniază, în acest sens, că adoptarea unei directive europene privind un concediu de paternitate minim de două săptămâni este esențială și urgentă;

27.

subliniază necesitatea de a prelungi perioada în care ambii părinți își pot exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului; solicită Comisiei și partenerilor sociali să crească vârsta copilului până la care se poate lua concediu pentru creșterea copilului și să țină seama, de asemenea, de posibilitatea de a prelungi, dincolo de vârsta obligatorie a copilului prevăzută în directivă, concediul pentru creșterea copilului în cazul părinților care au copii cu handicap sau copii care suferă de boli cronice;