30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/1

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/2

—

având în vedere Raportul special nr. 25/2012 al Curții de Conturi intitulat „S-au instituit instrumente în vederea monitorizării eficacității finanțării acordate prin Fondul social european pentru lucrătorii în vârstă?”,

—

având în vedere Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă și, în special, analiza sa din 2012 referitoare la tendințele în domeniul ocupării forței de muncă și politicile privind lucrătorii în vârstă în perioada recesiunii,

—

având în vedere contribuția Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă privind grupurile prioritare, în special lucrătorii în vârstă,

—

având în vedere studiul Eurofound din 2013 referitor la rolul guvernelor și al partenerilor sociali în menținerea lucrătorilor în vârstă pe piața muncii,

—

având în vedere prima anchetă internațională privind competențele adulților efectuată de Comisie și OCDE în 2013 ca parte a Programului pentru evaluarea internațională a competențelor adulților,

—

având în vedere principiile directoare ale noilor reglementări ale Fondului social european pentru perioada de programare 2014-2020 adoptate de Parlamentul European la 20 noiembrie 2013,

—

având în vedere articolul 48 și articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0151/2014),

A.

întrucât îmbătrânirea populației, condițiile de muncă în schimbare, stimulentele pentru pensionarea anticipată existente în continuare, criza financiară, schimbările modelelor de producție și cererea pentru o competitivitate în creștere necesită acțiuni ferme, care să le permită lucrătorilor în vârstă să rămână activi pe piața forței de muncă, atunci când o doresc și după ce au atins vârsta pensionării;

B.

întrucât Strategia de la Lisabona definea „lucrătorii în vârstă” ca fiind orice persoană în vârstă de muncă cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani;

C.

întrucât în anul 2012 rata de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană la categoria de vârstă 55-64 de ani era mai mică de 50 % (54,4 % pentru bărbați și 41,8 % pentru femei) și în anumite state membre a scăzut până la aproximativ 30 %; întrucât această tendință poate fi determinată de o serie de factori, precum competențele și calificările învechite, atitudinea angajatorilor față de lucrătorii în vârstă, dificultățile în ceea ce privește reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie sau o stare de sănătate în declin;

D.

întrucât o populație activă mai în vârstă și carierele mai lungi pot avea o contribuție pozitivă la redresarea și creșterea economică viitoare;

E.

întrucât persoanele în vârstă sunt indispensabile pentru a transmite cunoștințe și experiență generațiilor viitoare;

F.

întrucât Strategia de la Lisabona (1) și Strategia Europa 2020 (2) adoptată în 2010, care stabilește strategiile Uniunii Europene în domeniul economic și social, cuprind planuri de acțiune privind o creștere sporită și mai multe locuri de muncă și stabilesc obiective, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă;

G.

întrucât menținerea capacității de angajare a lucrătorilor în vârstă și păstrarea unei proporții ridicate a populației angajate până la o vârstă înaintată sunt esențiale pentru a putea face față provocărilor demografice și pentru a realiza obiectivul UE de ocupare a forței de muncă în proporție de 75 % la categoria de vârstă 20-64 de ani până în 2020;

H.

întrucât este necesar, în vederea sprijinirii recentelor modificări ale sistemelor de pensii ca urmare a creșterii vârstei de pensionare, să se introducă măsuri la nivelul pieței muncii și la locul de muncă pentru a încuraja o activitate profesională mai îndelungată și a oferi posibilitatea de a continua viața activă până la vârsta de pensionare;

I.

întrucât, drept urmare a schimbărilor demografice actuale, cu o creștere a vârstei medii a populației, lucrătorii cu vârste cuprinse între 55 și 64 vor constitui o proporție tot mai mare la nivelul Europei;

J.

întrucât după mulți ani de criză economică și financiară s-a dovedit că măsurile Fondului social european (FSE) sunt mai importante ca niciodată, acesta fiind unul dintre instrumentele de combatere a ratei înalte a șomajului, iar experiența acumulată în punerea în aplicare a măsurilor precedente va fi vitală la aplicarea noilor programe începând din 2014;

K.

întrucât FSE, care reprezentă 8 % din bugetul total al UE pentru perioada de programare 2007-2013, este un instrument financiar major, conceput să ajute statele membre să realizeze obiectivele UE în ceea ce privește politica în domeniul ocupării forței de muncă și al incluziunii sociale, și întrucât este nevoie de date fiabile pentru a evalua cât de eficient sunt utilizate resursele FSE;

L.

întrucât, în ceea ce privește perioada 2007-2013, nici statele membre și nici Comisia nu vor putea stabili câți lucrători în vârstă au dobândit noi calificări, au găsit un loc de muncă sau și-au păstrat locul de muncă după participarea la o acțiune finanțată de FSE;

M.

întrucât măsurile adoptate pentru învățarea pe tot parcursul vieții, promovate de FSE sunt, în ansamblu, foarte potrivite pentru a menține populația în câmpul muncii (de exemplu formarea în domeniul incluziunii profesionale sau reorientarea profesională);

N.

întrucât lucrătorii în vârstă reprezintă mai puțin de 5 % din participanții la activitățile de învățare ale FSE, desfășurate de-a lungul vieții, ceea ce reprezintă o dovadă a nivelului redus de participare la programe de formare, dar nu o lipsă de formare sau calificare din partea acelor lucrători;

O.

întrucât statele membre desemnează Autoritățile de Management (AM) pentru implementarea programelor multianuale operaționale (PO), pregătite de statele membre în urma consultărilor cu părțile interesate și a întâlnirilor bilaterale cu Comisia și care au fost adoptate în final sub formă de decizii ale Comisiei, vizând crearea și întreținerea unor sisteme de gestiune financiară și sisteme de control pentru a realiza programarea, controlul, monitorizarea și raportarea;

P.

întrucât programele operaționale acoperă, în general, grupuri diferite de persoane aflate în șomaj [tineri, lucrători în vârstă, șomeri de lungă durată și persoanele care nu sunt încadrate profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET)];

Q.

întrucât implementarea FSE trebuie să respecte Regulamentul financiar al UE, mai ales principiile fundamentale ale bunei gestiuni financiare, și anume principiile economiei, eficienței și eficacității,

1.

este preocupat de faptul că definiția „lucrătorilor în vârstă” nu este utilizată în mod consecvent în cadrul programelor operaționale din perioada 2007-2013; observă că numeroase autorități de management nu utilizează, în cadrul propriilor lor programe operaționale, definiția „lucrătorilor în vârstă” stabilită în Strategia de la Lisabona, și anume orice persoană în vârstă de muncă cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani, ci folosesc în schimb grupuri de vârstă diferite; este de părere că definiția „lucrătorilor în vârstă” ar trebui adaptată la vârsta maximă legală de pensionare în statele membre respective;

2.

regretă faptul că nu există date complete și fiabile, inclusiv informații defalcate pe gen, pentru a evalua eficiența utilizării FSE în beneficiul lucrătorilor în vârstă; consideră că utilizarea creditelor FSE trebuie să fie transparentă, subliniază că informațiile privind programele finanțate, realizarea obiectivelor lor și sumele înscrise în buget ar trebui să fie puse la dispoziția cetățenilor întru-un mod accesibil, pe site-uri internet publice;

3.

recunoaște că, în funcție de situația socioeconomică și demografică specifică, statele membre definesc lucrătorii în vârstă referindu-se la grupuri de vârstă diferite; totuși, consideră regretabil faptul că definiția nu este aplicată consecvent pe parcursul întregului proces de programare într-un anumit stat membru; încurajează, prin urmare, statele membre să se asigure că în perioada de programare următoare (2014-2020), grupele de vârstă analizate în evaluarea nevoilor sunt aceleași cu cele care participă la programe și/sau la acțiunile și obiectivele conexe;

4.

subliniază că implementarea FSE trebuie să respecte Regulamentul financiar al UE și, mai ales, principiile fundamentale ale unei bune gestionări financiare, cum ar fi eficacitatea, care ar trebui înțeleasă drept atingerea obiectivelor propuse și obținerea rezultatelor dorite;

5.

solicită statelor membre să se bazeze mai mult pe date cantitative în analizarea situației socioeconomice a lucrătorilor în vârstă și să stabilească o legătură de cauzalitate între acțiunile identificate în programele operaționale și obiectivele urmărite, care ar facilita verificarea coerenței dintre necesitățile identificate, strategia aleasă și obiectivele specifice fixate și care ar permite luarea de decizii judicioase pentru viitor;

6.

regretă faptul că datele necesare pentru evaluarea situației actuale privind ocuparea forței de muncă a lucrătorilor în vârstă, pentru evaluarea evoluțiilor viitoare și pentru adoptarea de măsuri vizând îndeplinirea obiectivelor stabilite, furnizate de statele membre, nu sunt fiabile, iar calitatea lor este nesatisfăcătoare; solicită adoptarea de măsuri care să motiveze statele membre să prezinte date fiabile și de calitate;

7.

observă faptul că cadrul de reglementare (2007-2013) prevede furnizarea de informații financiare doar la nivelul axei prioritare și că niciunul dintre PO în curs de evaluare nu conține o axă prioritară care să fie destinată în mod special „lucrătorilor în vârstă”; regretă dificultatea de a evalua cu precizie cuantumul finanțărilor alocate acțiunilor pentru care aceste finanțări au fost destinate, în special în favoarea „lucrătorilor în vârstă”;

8.

observă faptul că, în cadrul programelor operaționale pentru perioada 2007-2013, nu s-a inclus nicio temă prioritară privind inițiativele pentru lucrătorii în vârstă, cum ar fi „încurajarea îmbătrânirii active și a prelungirii vieții profesionale”, în principal din cauza interpretării diferite a modului în care ar trebui să se concretizeze o astfel de prioritate;

9.

este de părere că grupuri specifice de lucrători, cum ar fi cei care lucrează în schimburi sau în industria grea, au nevoie de programe și proiecte adaptate special pentru ei care sunt diferite de cele destinate lucrătorilor cu locuri de muncă mai puțin solicitante fizic, precum cele din industria sau sectoarele serviciilor; subliniază, de asemenea, că genul ar trebui incorporat de factor determinant în politici;

10.

crede ferm că experiența lucrătorilor în vârstă este un avantaj care ar trebui utilizat în cel mai eficient mod posibil, nu numai pentru ca lucrătorii individuali să poată rămâne activi pe piața muncii în propriile locuri de muncă, ci și pentru a se asigura că pot utiliza această experiență când își schimbă locul de muncă;

11.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, în cadrul PO, „lucrătorii în vârstă”, deși sunt identificați drept un grup țintă, nu dispun întotdeauna de indicatori sau valori țintă specifice, ceea ce duce la dificultatea sau chiar imposibilitatea de a evalua eficacitatea măsurilor care vizează nevoile lucrătorilor în vârstă; observă faptul că indicatorii care există în cadrul proiectelor se referă de cele mai multe ori la randament, cum ar fi numărul de participanți, precum și la rezultate, și nu la vreun impact specific;

12.

invită Comisia să pună mai mult accent pe combaterea discriminării pe criterii de vârstă a lucrătorilor în vârstă și să utilizeze prerogativele sale în temeiul instrumentelor juridice existente pentru a combate discriminarea flagrantă pe criterii de vârstă în anumite state membre și în anumite sectoare economice;

13.

solicită măsuri care să evalueze nu doar angajabilitatea, ci și îmbunătățirea competențelor (inclusiv a celor netehnice), creșterea stimei de sine și o mai mare motivație; observă că dobândirea unor competențe generale de viață și educația neformală ar reprezenta o contribuție importantă în acest domeniu;

14.

solicită analizarea și eliminarea tuturor obstacolelor în calea îmbătrânirii active și promovarea învățării pe tot parcursul vieții, în special dobândirea de noi calificări și competențe tehnice, cum ar fi cunoștințele informatice și învățarea limbilor străine; subliniază că îmbătrânirea activă și învățarea de-a lungul vieții în rândul femeilor și bărbaților mai în vârstă ar trebui să devină caracteristici curente ale vieții profesionale și că aceste politici ar trebui monitorizate, evaluate și îmbunătățite constant;

15.

solicită o abordare mai uniformă la nivel național în alegerea grupurilor țintă și a utilizării datelor privind piața muncii pentru noile programe operaționale, cu scopul de a stabili obiective ambițioase, dar realiste; observă că, ținând cont de importanța viitoare a numărului tot mai mare de lucrători în vârstă, pregătirile pentru programele operaționale ar trebui să includă și un dialog privind prioritizarea grupurilor țintă.

16.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că unele dintre obiectivele și indicatorii utilizați în cadrul proiectelor nu au o legătură directă cu intervențiile FSE, ceea ce îngreunează evaluarea performanței lor, de exemplu determinând succesul sau eșecul lor în funcție de realizarea obiectivelor macroeconomice stabilite în programele operaționale, acest lucru depășind domeniul acțiunilor FSE, deoarece acestea depind în mare măsură de factori externi, cum ar fi mediul economic, sistemele de protecție socială și condițiile pentru investițiile publice sau private la nivel local;

17.

deplânge faptul că niciunul din programele operaționale nu a cuprins etape pe termen mediu și nici nu a stabilit o ierarhie adecvată între diferitele obiective cuantificate de realizat, ceea ce ar fi permis autorităților de management punerea fără întârziere în aplicare a unor măsuri corective;

18.

deplânge faptul că, prin urmare, Comisia nu poate raporta în mod adecvat cu privire la rezultatele globale și impactul activităților finanțate prin FSE care vizează îmbunătățirea situației lucrătorilor în vârstă în statele membre;

19.

este ferm convins că Comisia ar trebui să îmbunătățească modul în care se evaluează performanța programelor operaționale; încurajează cu tărie introducerea unui set bine definit de date standardizate referitoare la performanță (fiabile, verificabile și actualizate) pentru viitoarele programe, care ar putea fi, după caz, reunite la nivelul UE pentru perioada de programare 2014-2020;

20.

salută faptul că fondurile structurale și de investiții europene pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020 se concentrează asupra rezultatelor, ceea ce înseamnă că orice măsură propusă trebuie să fie proiectată pentru realizarea unui obiectiv specific;

21.

subliniază că stabilirea unor priorități clare în cadrul noilor PO în vederea obținerii de rezultate va permite optimizarea sinergiilor între diverse fonduri și alte surse de finanțare, contribuind astfel la asigurarea unui impact optim al obiectivelor propuse atât la nivel național, cât și la nivel transnațional;

22.

consideră că este necesar ca indicatorii utilizați în cadrul noilor PO să includă alerte privind factorii financiari și de natură fizică și salută faptul că acestea fac obiectul unei supravegheri speciale, astfel încât orice motive de abatere de la un anumit prag, în ceea ce privește obiectivele programate, să fie analizate de unitatea de evaluare în colaborare cu organismele intermediare de gestionare a programelor pentru a stabili dacă abaterile sunt cauzate de situații temporare sau de probleme structurale care necesită o analiză mai detaliată sau, după caz, o modificare a programului;

23.

consideră, de asemenea, necesar să se verifice dacă apar sau nu schimbări la nivel socioeconomic și la nivelul priorităților naționale și/sau al celor la nivelul Uniunii și dacă apar probleme la implementarea PO care să necesite o evaluare și o modificare substanțială a programului;

24.

solicită ca utilizarea sistematică a indicatorilor de performanță relevanți, cum ar fi obiectivele operaționale, obiectivele legate de rezultat și obiectivele specifice de impact, să fie inclusă de la etapa de proiect astfel încât programele FSE aferente perioadei 2014-2020 să poată îmbunătăți nu doar volumul și calitatea informațiilor colectate cu privire la „lucrătorii în vârstă” în cadrul pieței muncii, ci și procesul decizional;

25.

solicită statelor membre ca în următoarea perioadă de programare să aplice și să completeze în mod corespunzător indicatorii comuni pentru FSE cu scopul de a stabili numărul lucrătorilor în vârstă, bărbați și femei care au luat parte la proiecte finanțate de FSE, cu accent pe adaptarea la locul de muncă, dobândirea de noi competențe, îmbunătățirea situației pe piața forței de muncă pentru lucrători sau găsirea unui loc de muncă, și câți dintre aceștia au obținut noi calificări, și-au îmbunătățit situația pe piața forței de muncă sau au găsit un loc de muncă după ce au beneficiat de proiecte finanțate de FSE;

26.

reamintește faptul că, în general, este necesar ca proiectele să reflecte în mod corespunzător scopul programelor operaționale pentru a reduce riscul neîndeplinirii obiectivelor stabilite inițial; solicită autorităților de management să verifice sistematic existența acestei legături pentru a selecta cele mai bune proiecte;

27.

încurajează cu tărie părțile interesate să îmbunătățească metodologia, după caz, pentru a trece de la o abordare simplistă privind plățile sau costurile reale la o abordare integrată care să vizeze cele mai bune performanțe în proiectele de gestiune;

28.

invită Comisia să verifice mai temeinic transmiterea și calitatea informațiilor furnizate de programele operaționale și să întocmească un ghid cu recomandări operaționale care să fie pus la dispoziția statelor membre;

29.

consideră că orice sistem de monitorizare ar trebui să se bazeze pe o documentare eficientă a verificărilor efectuate privind programele operaționale pentru a obține un nivel satisfăcător de asigurare;

30.

salută faptul că, în general, autoritățile de management au specificat în mod clar informațiile privind monitorizarea pe care le solicitau; reamintește, totuși, faptul că sistemele de monitorizare și de evaluare ar trebui să permită verificarea periodică și în timp util a progreselor înregistrate în realizarea obiectivelor stabilite, precum și posibilitatea de a reacționa rapid în cazul în care există abateri semnificative de la obiectivele stabilite;

31.

solicită formularea unor cerințe de reglementare mai exacte în ceea ce privește evaluările solicitate autorităților de management și a unui set minim de teme pentru programele operaționale, care să fie acoperite în cursul evaluării; solicită să se întreprindă eforturi pentru a se asigura că experiența acumulată în gestionarea programelor este luată în considerare în mod corespunzător în viitorul proces decizional;

32.

solicită Comisiei să-și reechilibreze și să-și consolideze treptat instrumentele de gestionare pentru a trece de la simpla monitorizare a conformității – în temeiul principiilor de legalitate/regularitate – la măsurarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivelor și a performanței utilizării FSE în următoarea perioadă 2014-2020; reamintește că stabilirea cu succes a unui cadru de performanță solid, cu scopuri și obiective clare și măsurabile care să garanteze asumarea răspunderii și obținerea de rezultate, este esențială pentru a maximiza impactul asupra creșterii și a ocupării forței de muncă și necesită eforturi comune și echivalente din partea Comisiei și a statelor membre;

33.

salută propunerea Comisiei de a îmbunătăți evaluarea rezultatelor programelor operaționale în perioada de programare 2014-2020 și de a include în Regulamentul FSE o serie de indicatori comuni pentru realizări și rezultate, printre care indicatorii pentru rezultate pe termen lung;

34.

încurajează, în acest sens, Comisia să își intensifice colaborarea cu alte instituții internaționale, cum ar fi OCDE, pe baza unor evaluări specifice privind grupurile defavorizate sau categoriile vulnerabile de lucrători și prin identificarea unor măsuri concrete pentru a ajuta statele membre să definească mai bine prioritățile-cheie, strategiile și proiectele durabile eligibile pentru finanțarea din FSE în cadrul următoarei perioade 2014-2020;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/8

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor – Programul de la Stockholm (1),

—

având în vedere Programul de la Stockholm – o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora al Consiliului (2),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru afaceri juridice, ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ale Comisiei pentru afaceri constituționale, în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice, al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru afaceri constituționale și avizele Comisiei pentru afaceri externe și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0153/2014),

1.

este încredințat că Tratatul de la Lisabona și recunoașterea forței juridice a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene au adus îmbunătățiri semnificative și au consolidat baza constituțională pe care instituțiile UE și statele membre să-și realizeze obiectivul de a institui un spațiu de libertate, securitate și justiție, dar remarcă faptul că în unele sectoare sunt necesare eforturi suplimentare, în special în materie de implementare; consideră că acest obiectiv necesită aplicarea uniformă a tratatelor și a legislației secundare în întreaga UE; convine, în consecință, că excluderile voluntare sau regimurile speciale ar trebui evitate și, acolo unde este posibil, eliminate; solicită ca Comisia și Președinția Consiliului să-și îndeplinească în mai mare măsură obligația de a informa Parlamentul „imediat și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii” care conduce la încheierea de acorduri internaționale; deplânge întârzierile înregistrate în ceea ce privește alinierea actelor aparținând fostului pilon III la noile norme în materie de ierarhizare – acte de bază, delegate și de punere în aplicare –, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona și cu noua structura instituțională;

2.

consideră că utilizarea mai extinsă a procedurii legislative ordinare a mărit legitimitatea procesului de legiferare, pe care l-a adus mai aproape de cetățeni, conferind mai multă influență Parlamentului, singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod democratic; este încredințat că, cu ocazia unei revizuiri viitoare a tratatului, exceptările de la utilizarea procedurii legislative ordinare care mai persistă ar trebui eliminate;

3.

ia act de faptul că, în Comunicarea sa din 20 aprilie 2010 intitulată „Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei — plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm” (COM(2010)0171), Comisia a pledat pentru „mai multă ambiție în felul în care răspunde preocupărilor și aspirațiilor de zi cu zi ale cetățenilor europeni” și a subliniat că „Uniunea trebuie să fie în măsură să reacționeze la evenimente neașteptate, să exploateze cu rapiditate oportunitățile care i se oferă și să anticipeze și să se adapteze la tendințele viitoare”;

4.

reamintește aplicarea procedurii legislative ordinare a UE ca principiu ce include procesul decizional dintr-o serie mai numeroasă de politici privind spațiul de libertate, securitate și justiție, cerința din tratat ca deciziile să fie luate „în mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean” și nevoia crescândă de flexibilitate; cheamă Comisia să facă uz de dreptul său de a iniția legislație, cu respectarea deplină a competențelor sale, astfel cum sunt stabilite prin tratate, și a principiilor stipulate în acestea, inclusiv subsidiaritatea, în strânsă cooperare cu co-legiuitorii;

5.

opinează că rolul mai mare al parlamentelor naționale în activitățile Uniunii, conferit prin Protocoalele nr. 1 (privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană) și nr. 2 (privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității) la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a avut un efect pozitiv în special asupra dezvoltării și funcționării spațiului de libertate, securitate și justiție, nu numai pentru că respectarea principiului subsidiarității este în prezent mai probabilă, ci și pentru că implicarea în mai mare măsură și mai îndeaproape a popoarelor europene în procesul democratic a reprezentat o contribuție semnificativă la activitatea de legiferare și elaborare a politicilor europene;

6.

solicită un dialog și o cooperare consolidată între parlamentele naționale și Parlamentul European și între instituțiile și organismele UE în general și parlamentele naționale, astfel încât să se garanteze că, în măsura posibilului, informarea cu privire la inițiativele UE este pusă de instituțiile și organismele UE la dispoziția parlamentelor naționale în mod direct și cu promptitudine;

7.

remarcă că, chiar și în absența unui acord asupra unei proceduri electorale uniforme pentru alegerile pentru Parlamentul European, sistemele electorale devin din ce în ce mai asemănătoare, îndeosebi ca rezultat al înființării unor partide și fundații politice la nivelul UE, al activității de elaborare a unui statut european pe baza propunerii Comisiei de reformare a normelor privind partidele politice europene și de interzicere a mandatului dublu, prin care calitatea de deputat în Parlamentul European a devenit incompatibilă cu cea de deputat într-un parlament național; încurajează proceduri mai transparente pentru numirea candidaților, care să garanteze independența acestora;

8.

consideră că publicul ar trebui să conștientizeze mai bine rolul democratic al Parlamentului și că campaniile electorale europene ar trebui să se concentreze asupra unor chestiuni cu adevărat europene;

9.

opinează, prin urmare, că în viitor va fi necesară o reformă a procedurii electorale, pentru a mări legitimitatea și eficacitatea Parlamentului, în conformitate cu principiile prevăzute în tratate; consideră că o astfel de reformă este de natură să încurajeze cetățenii europeni să participe la alegerile europene în statul membru de reședință în cazul în care nu dețin cetățenia acestuia;

10.

salută deja, cu toate acestea, adoptarea Directivei 2013/1/UE a Consiliului din 20 decembrie 2012 de modificare a Directivei 93/109/CE în ceea ce privește anumite norme de exercitare a dreptului de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți (3), în măsura în care aceasta diminuează obligațiile impuse cetățenilor Uniunii care au reședința într-un stat membru al Uniunii Europene în care nu sunt resortisanți în ceea ce privește participarea la alegerile pentru Parlamentul European; insistă ca obstaculele birocratice care încă mai stânjenesc participarea la alegerile europene a cetățenilor UE care își au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin să fie eliminate și încurajează cooperarea dintre statele membre în vederea eradicării acestor neajunsuri care pun în pericol standardele democratice ale UE; reiterează faptul că sunt necesare demersuri suplimentare pentru a-i garanta fiecărui cetățean al UE dreptul de vot, indiferent de reședința efectivă;

11.

salută adoptarea Regulamentului privind inițiativa cetățenească europeană (4) care oferă cetățenilor competențe de inițiativă politică identice cu cele de care se bucură deja Parlamentul European și Consiliul;

12.

consideră că inițiativa cetățenească poate îndeplini un rol-cheie în ceea ce privește identificarea chestiunilor de tratat la nivelul UE și consolidează legitimitatea procedurii de elaborare a politicilor la nivelul acesteia;

13.

regretă însă dificultățile tehnice întâmpinate de către organizatorii inițiativelor cetățenești și invită Comisia să le soluționeze;

14.

relevă faptul că implementarea efectivă a inițiativei cetățenești este afectată nu numai de dificultăți tehnice, ci și de carențe financiare, generate de lipsa resurselor bugetare;

15.

consideră că UE ar trebui să promoveze protecția la cel mai înalt nivel a drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toți; opinează că capitolul referitor la promovarea drepturilor cetățenești din Programul de la Stockholm corespunde acestui deziderat; remarcă, însă, că în pofida progreselor făcute, implementarea acestui capitol trebuie accelerată;

16.

ia act de comunicarea Comisiei și reamintește poziția adoptată de Parlament cu privire la instituirea unui nou cadru UE referitor la statul de drept pentru consolidarea capacității Uniunii pentru soluționarea așa-numitei „dileme de la Copenhaga” – o situație în care Uniunea stabilește standarde înalte pentru țările candidate, dar nu dispune de instrumente funcționale pentru statele membre existente, al cărei scop trebuie să fie acela de a asigura conformarea tuturor statelor membre la valorile comune consacrate la articolul 2 din TUE și continuitatea „criteriilor de la Copenhaga”, precum și acela de a oferi consiliere și a raporta în legătură cu aspectele privind drepturile fundamentale, în așteptarea modificării Regulamentului Agenției pentru Drepturi Fundamentale (5) pentru a-i conferi competențe mai ample și a-i consolida puterile, după cum a solicitat în mod repetat Parlamentul;

17.

Salută, în această privință, comunicarea Comisiei intitulată „Un nou cadru UE pentru consolidarea statului de drept” (COM(2014)0158), și rămâne în așteptarea cooperării cu Comisia legată de punerea în practică efectivă a cadrului; subliniază însă că evaluarea regulată a conformării statelor membre la valorile fundamentale ale UE, conform celor stabilite la articolul 2 din TUE continuă să fie necesară; recunoaște rolul special acordat cunoștințelor de specialitate și consilierii Comisiei de la Veneția și reamintește că FRA, rețelele judiciare și alte organisme de experți independente ar trebui să contribuie, și ele, la evaluarea amenințărilor la adresa statului de drept;

18.

nutrește temerea că criza economică ar putea evolua către o criză a democrației și consideră că, pentru apărarea realizărilor democratice, a statului de drept și a drepturilor fundamentale, pentru combaterea ascensiunii populismului în Europa și pentru consolidarea în mai mare măsură a cetățeniei UE este nevoie de un imbold politic ferm și de o funcționare transparentă a instituțiilor democratice la nivel național și european; este preocupat de manifestarea unei intoleranțe fățișe în ceea ce privește mobilitatea cetățenilor UE, cu scopul subminării drepturilor lucrătorilor din unele state membre noi;

19.

consideră că trebuie acordată o mai mare atenție soluționării situației deosebite în care se află grupurile vulnerabile și intensificării luptei împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului, intoleranței religioase, islamofobiei, ostilității la adresa romilor, homofobiei și transfobiei

20.

opinează că adoptarea și implementarea efectivă a legislației urmărind eradicarea infracțiunilor săvârșite din ură și a discursurilor care incită la ură și combaterea celor care promovează, sprijină și comit infracțiuni din ură sau țin discursuri care incită la ură prezintă o importanță capitală și lansează un apel pentru dezvoltarea în continuare a acestei legislații în deplin acord cu principiul solidarității;

21.

regretă lipsa de progrese în ceea ce privește implementarea strategiilor naționale de integrare a romilor, actele neîncetate de rasism împotriva romilor și discriminarea acestora la nivelul întregii UE, inclusiv segregarea copiilor romi în sistemul de învățământ; le solicită statelor membre să-și intensifice eforturile în vederea transpunerii în practică a drepturilor fundamentale și a integrării romilor prin implementarea, cât mai curând posibil, a recomandărilor formulate în Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 2013 cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre (6); solicită Comisiei Europene și statelor membre să ofere sprijin financiar și să implice organizațiile romilor în toate politicile care îi afectează;

22.

subliniază faptul că principiul universalității se aplică drepturilor fundamentale și egalității de tratament; îndeamnă, în consecință, Consiliul să adopte propunerea de directivă antidiscriminare; regretă faptul că politicile privind integrarea socială a persoanelor cu handicap sunt necorespunzătoare, ca și măsura în care se ține cont de drepturile acestora;

23.

salută adoptarea Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (7), în care se acordă o atenție deosebită protejării grupurilor defavorizate, cum sunt femeile și copiii; subliniază victimizarea frecventă a acestor grupuri prin toate tipurile de violență, inclusiv prin violența domestică; recomandă anchetarea aprofundată, identificarea și condamnarea acestor încălcări grave ale drepturilor omului; salută adoptarea Directivei 2011/99/UE privind ordinul european de protecție (8) și a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (9) (Directiva privind combaterea traficului); solicită statelor membre să transpună și să pună în aplicare aceste directive cât mai curând posibil;

24.

face trimitere la ancheta sa privind supravegherea electronică în masă a cetățenilor UE; își exprimă încă o dată grava îngrijorare formulată în Rezoluția sa 4 iulie 2013 referitoare la programul de supraveghere al Agenției Naționale de Securitate a SUA, la organismele de supraveghere din diferitele state membre și la impactul acestora asupra vieții private a cetățenilor UE (10); consideră că supravegherea în masă reprezintă o provocare gravă la adresa principiilor Uniunii privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale și insistă asupra organizării unui control parlamentar și judiciar adecvat și eficace, precum și asupra securității la nivelul UE și la nivel național; consideră că este esențială instituirea mai multor controale și echilibre, îndeosebi prin adoptarea cadrului juridic al UE privind protecția datelor, care ar trebui să garanteze respectarea integrală a drepturilor fundamentale; consideră că trebuie întreprinse acțiuni în legătură cu supravegherea care amenință securitatea internă a UE; îi solicită Consiliului European să abordeze recomandările și apelurile formulate în Rezoluția sa din 12 martie 2014 referitoare la programul de supraveghere al NSA a SUA, la organismele de supraveghere din diferite state membre și la impactul acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE și asupra cooperării transatlantice în materie de justiție și de afaceri interne;

25.

consideră că un proces adecvat de responsabilizare este esențial pentru a proteja și a promova în mod eficace drepturile omului și pentru a implementa politici de securitate legitime și eficace, bazate pe statul de drept; îi solicită Comisiei să propună un mecanism de responsabilizare urmărind să consolideze capacitatea UE și a statelor sale membre de a preveni, investiga și compensa încălcările drepturilor omului la nivelul UE, în special în cazul celor comise în contextul transportării și detenției ilicite prezumtive a prizonierilor în unele țări europene de către CIA;

26.

subliniază că aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, va consolida mai mult protecția drepturilor fundamentale în Uniune astfel cum este garantată de Carta drepturilor fundamentale și de jurisprudența Curții de Justiție;

27.

constată că aderarea la convenție va oferi cetățenilor, alături de alte persoane față de care Uniunea este responsabilă, o protecție în contextul acțiunilor Uniunii similară cu cea de care aceștia beneficiază deja în contextul acțiunilor fiecărui stat membru; reamintește că acest lucru este cu atât mai relevant cu cât statele membre au transferat Uniunii competențe importante, în special în domeniul spațiului de libertate, de securitate și de justiție;

28.

salută proiectul de acord la care s-a ajuns de către cele 47 de state membre ale Consiliului Europei și de către Uniunea Europeană privind aderarea UE la Convenția europeană a drepturilor omului și așteaptă avizul pozitiv al Curții de Justiție a Uniunii Europene privind textul aprobat; solicită Parlamentului și Consiliului să ratifice rapid tratatul după hotărârea finală a Curții de Justiție a UE;

29.

salută faptul că aderarea la convenție va oferi cetățenilor, alături de alte persoane față de care Uniunea este responsabilă, o protecție suplimentară vitală, în special în contextul spațiului de libertate, de securitate și de justiție; subliniază termenul excesiv de lung pentru încheierea negocierilor de aderare și regretă că UE nu a aderat încă efectiv la convenție; reamintește că aderarea UE nu depinde exclusiv de ratificarea de către statele sale membre, ci și de aceea a altor state care sunt parte la convenție; solicită tuturor părților în cauză să treacă la ratificare cât mai curând posibil;

30.

dezaprobă cu fermitate blocajul și întârzierile constatate de UE în negocierile de aderare la CEDO și solicită instituțiilor UE și statelor membre să accelereze procedurile de aderare a UE la CEDO și să respingă orice altă încercare viitoare de subminare a rolului, a competențelor și prerogativelor CEDO privind drepturile omului și libertățile fundamentale ale cetățenilor și rezidenților;

31.

solicită revizuirea Regulamentului privind accesul la documente (11), de adoptat pe baza propunerilor Parlamentului;

32.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze instrumente specifice cu ajutorul noilor tehnologii ale informației și comunicării, care să permită schimbul de bune practici la nivel european în domeniul combaterii discriminării;

33.

subliniază că este important ca dimensiunea de gen să fie luată în considerare la nivelul tuturor strategiilor de integrare a persoanelor cu handicap, a imigranților, a populației rrome, a altor minorități și a persoanelor excluse;

34.

constată că Programul de la Stockholm își propune să faciliteze libera circulație a cetățenilor și rezidenților UE prin apărarea și respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor care decurg dintr-un spațiu european de justiție și că cooperarea judiciară reprezintă principalul instrument pentru atingerea acestui obiectiv;

35.

recunoaște că inițiativele din domeniul recunoașterii reciproce a situațiilor juridice, a hotărârilor judecătorești și a documentelor joacă un rol foarte important în acest sens, deoarece recunoașterea reciprocă lasă sistemele de drept ale statelor membre neschimbate, dar reduce povara financiară și birocratică și obstacolele juridice pentru cetățenii, familiile și societățile care își exercită libertățile conferite prin tratat, respectând în același timp statul de drept și drepturile fundamentale;

36.

reamintește că Programul de la Stockholm cuprinde o serie de inițiative majore în domeniul dreptului civil, printre care recunoașterea mai ușoară a hotărârilor judecătorești, valabilitatea testamentelor la nivelul întregii Uniuni, proceduri mai ușoare de acceptare a documentelor publice, executarea transfrontalieră mai simplă a datoriilor și inițiative ale Uniunii în domeniul formării juridice;

37.

observă că, până acum, în acest domeniu au fost adoptate numai trei acte cu putere de lege, și anume, Regulamentul Bruxelles I reformat (12), Regulamentul privind succesiunile (13) și Regulamentul Roma III (14), dintre care numai cel de al treilea este aplicabil în prezent, și că, întrucât Comisia a prezentat un număr considerabil de propuneri solicitate prin Programul de la Stockholm, lipsesc mai multe propuneri majore, inclusiv cele privind recunoașterea reciprocă a efectelor documentelor de stare civilă și a 14-a Directivă privind dreptul societăților comerciale;

38.

consideră că recunoașterea reciprocă impune ca cetățenii și specialiștii din domeniul juridic să aibă încredere în instituțiile juridice ale celorlalți; constată că consolidarea unei culturi juridice cu adevărat europene, care respectă pe deplin drepturile fundamentale și principiul subsidiarității și al independenței judiciare, stabilirea de standarde comune și o înțelegere a altor sisteme juridice, în special prin intermediul formării, joacă un rol foarte important în consolidarea recunoașterii și încrederii reciproce; subliniază faptul că recunoașterea și încrederea reciproce pot duce la schimbări graduale în tradițiile naționale de drept civil printr-un schimb de bune practici între statele membre; consideră că acest schimb nu ar trebui să diminueze valoarea tradițiilor juridice naționale;

39.

constată că inițiativele legislative în domeniul dreptului civil s-au axat în mare parte, până în prezent, pe dreptul material; solicită ca pe viitor să se pună un accent mai mare pe dreptul procedural;

40.

încurajează Comisia să depună eforturi efective în vederea elaborării unei convenții internaționale privind hotărârile judecătorești, care să urmărească obiective similare cu cele ale Regulamentului Bruxelles I;

41.

salută propunerea de directivă privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă (15); subliniază nevoia de a combate fenomenul persistent al „plafonului de sticlă”, care rămâne unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării carierelor profesionale ale femeilor;

42.

salută propunerea Comisiei privind un regulament de promovare a liberei circulații a persoanelor și a societăților comerciale prin simplificarea recunoașterii anumitor documente oficiale, eliminând astfel birocrația și aducând instituțiile UE mai aproape de cetățeni;

43.

invită Comisia să urmeze planurile existente și să prezinte, conform angajamentelor sale anterioare și în urma unor solicitări repetate din partea Parlamentului, o propunere – adoptând o abordare atotcuprinzătoare – de regulament privind recunoașterea reciprocă a efectelor tuturor documentelor de stare civilă la nivelul UE, pentru a elimina barierele juridice și administrative discriminatorii pentru cetățenii și cetățenele UE, precum și familiile acestora care doresc să își exercite dreptul la liberă circulație și cu scopul ca cetățenii și rezidenții UE și familiile lor să dețină la nivelul întregii Uniuni drepturi existente conexe stării civile care sunt deja recunoscute din punct de vedere juridic în mai multe jurisdicții europene;

44.

reiterează solicitarea sa de adoptare a unui cod european de drept internațional privat;

45.

solicită Comisiei să dezvolte în continuare programul de e-justiție, pentru a permite cetățenilor un acces direct online la informații juridice și la justiție;

46.

recunoaște progresele care au fost realizate până în prezent în ceea ce privește foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale suspecților și ale persoanelor acuzate în cadrul procedurilor penale, inclusiv adoptarea de directive privind dreptul la servicii de interpretariat și traducere (16), dreptul la informații în cadrul procedurilor penale (17) și dreptul de acces la un avocat în cadrul procedurilor penale (18); solicită transpunerea lor corectă și la timp, precum și furnizarea de cursuri de formare funcționarilor guvernamentali, judecătorilor, procurorilor și practicienilor în domeniul apărării; reiterează că aceste măsuri sunt esențiale pentru buna funcționare a cooperării judiciare a UE în materie penală, în special în ceea ce privește implementarea unor măsuri bazate pe principiul recunoașterii reciproce, cum ar fi mandatul european de arestare, și că este esențial progresul continuu în ceea ce privește protecția drepturilor suspecților și ale persoanelor acuzate; ia act de propunerile privind asistența juridică, prezumția de nevinovăție și garanțiile pentru copii; crede cu tărie că în special asistența juridică trebuie să fie garantată în mod eficace pentru a se asigura punerea efectivă în aplicare a directivei privind dreptul de acces la un avocat; solicită o dezbatere privind protecția martorilor și a denunțătorilor; solicită ca consolidarea drepturilor procedurale ale suspecților și ale persoanelor acuzate în cadrul procedurilor penale să constituie o prioritate în programul post-Stockholm și reamintește că foaia de parcurs nu este exhaustivă;

47.

regretă că încă lipsesc activități suplimentare în ceea ce privește arestarea preventivă, la detenție și la detenția minorilor, în domeniul cărora standardele din numeroase state membre nu corespund drepturilor omului și altor standarde internaționale; recunoaște că este nevoie de o evaluare a eficacității activității nelegislative privind deciziile-cadru existente, de o recunoaștere largă a problemelor legate de legislația și practicile privind arestarea preventivă la nivelul Europei, identificate ca parte a consultării Comisiei, și de un angajament de a reveni la acest caz pentru a stabili standarde minime și executabile în ceea ce privește arestarea preventivă, prin acțiuni legislative; solicită Comisiei să revină la acest caz pentru a stabili astfel de standarde în ceea ce privește arestarea preventivă, detenția și detenția minorilor, prin acțiuni legislative;

48.

este ferm convins că ar trebui să fie o prioritate coerența principiilor aplicate în ceea ce privește crearea unui spațiu UE al justiției penale și că instituțiile UE ar trebui să coopereze strâns între ele în acest sens, astfel cum este menționat în Rezoluția Parlamentului din 22 mai 2012 referitoare la abordarea UE privind dreptul penal (19);

49.

consideră că încrederea reciprocă între statele membre trebuie consolidată, prin armonizarea respectului pentru drepturile fundamentale în ceea ce privește procedurile penale, prin adoptarea de măsuri comune pentru a se asigura o bună administrare a justiție și a penitenciarelor, care adesea sunt principalele cauze ale lipsei de încredere între statele membre, și că recunoașterea reciprocă și armonizarea dreptului penal al UE nu pot progresa fără un feedback pozitiv privind punerea în aplicare a acestor norme la nivel de stat membru;

50.

salută propunerea de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European (COM(2013)0534); crede cu tărie că instituirea Parchetului European ar reprezenta un pas important în dezvoltarea în continuare a spațiului UE de libertate, securitate și justiție; salută, în plus, propunerea de regulament de creare a Agenției Uniunii Europene pentru cooperarea judiciară în materie penală (Eurojust) (COM(2013)0535);

51.

consideră că sunt necesare eforturi mai mari în vederea punerii în aplicare a principiului recunoașterii reciproce ale hotărârilor judecătorești în domeniul executării sentințelor penale;

52.

consideră că un sistem de justiție eficace, accesibil, echitabil și care respectă drepturile fundamentale constituie un motor solid pentru democrație, încrederea reciprocă și bunăstarea cetățenilor, precum și pentru o economie prosperă;

53.

salută eforturile continue ale instituțiilor UE și statelor membre menite să promoveze sprijinul universal și cooperarea cu Tribunalul Penal Internațional (TPI), ca mijloc esențial de asigurare a justiției pentru victimele infracțiunilor de drept internațional și de promovare a respectării dreptului internațional umanitar și a legislației internaționale privind drepturile omului; încurajează toate statele membre să încheie acorduri-cadru cu TPI, în special privind relocalizarea martorilor, eliberarea temporară, relocalizarea persoanelor achitate și aplicarea sentințelor; solicită statelor membre ale UE, în calitate de părți la Statutul de la Roma al TPI, să se asigure că acesta are resursele necesare pentru a-și îndeplini mandatul și a asigura justiție în mod solid, echitabil și transparent;

54.

insistă asupra necesității ca funcționarii (poliția, personalul medical, personalul judecătoresc etc.), care pot fi implicați în cazuri în care se consideră că integritatea fizică, psihologică și sexuală a unei persoane este considerată a fi în pericol, cu precădere cazurile privind femeile care sunt victime ale violenței de gen, să beneficieze de o instruire adecvată; solicită statelor membre să sprijine activitatea societății civile, în special a ONG-urilor, a asociațiilor de femei și a altor organizații de voluntari care asigură sprijin specializat, și să colaboreze cu acestea pentru a le acorda ajutor femeilor care au căzut victime ale violenței de gen;

55.

invită statele membre să ratifice Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și solicită Comisiei să propună, fără întârziere, orientări în vederea negocierii aderării UE la această convenție;

56.

observă realizate de statele membre și de Comisie în contextul Strategiei de securitate internă (SSI) și al ciclului de politici UE privind formele grave de criminalitate internațională și criminalitatea organizată, în special în următoarele domenii; combaterea terorismului, a criminalității organizate transnaționale (inclusiv a infracțiunilor economice), a criminalității informatice și a criminalității facilitate de spațiul cibernetic, precum pornografia infantilă; protecția infrastructurilor critice; și combaterea corupției, a spălării banilor, a finanțării terorismului, a radicalizării violente și a comerțului cu arme de foc ilegale; subliniază, cu toate acestea, că sunt necesare progrese suplimentare în toate aceste domenii;

57.

subliniază că traficul de persoane este o infracțiune gravă, care le afectează în mod special pe femei, și reprezintă o încălcare a drepturilor omului și a demnității umane pe care Uniunea nu o poate tolera; regretă faptul că numărul persoanelor care cad victimă traficului din și înspre UE este în creștere, în ciuda intrării în vigoare, în decembrie 2011, a Directivei UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; solicită statelor membre să își intensifice eforturile de reducere a acestei tendințe îngrijorătoare prin elaborarea și punerea în aplicare, în conformitate cu directiva în cauză, a unei strategii europene comune, coordonate și ambițioase, precum și a legislației și măsurilor de combatere a contrabandei și traficului de persoane și a rețelelor internaționale de crimă organizată din acest domeniu, care să vizeze în special femeile și minorii; subliniază că acțiunile de combatere a traficului de persoane, a muncii forțate și a imigrației ilegale și a contrabandei trebuie să se concentreze asupra cauzelor profunde;

58.

regretă faptul că Planul de acțiune al UE privind consolidarea securității chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) 2010-2013 (COM(2009)0273) nu a fost implementat sau încorporat pe deplin în politicile naționale de către statele membre; solicită, prin urmare, UE și statelor sale membre să consolideze cooperarea și coordonarea în domeniul CBRN la nivel regional și european; de asemenea, solicită în această privință Consiliului să asigure coordonarea între autoritățile naționale și coordonatorul luptei împotriva terorismului;

59.

îndeamnă Comisia să își intensifice și să își consolideze eforturile de a proteja interesele financiare ale Uniunii și de a finaliza reformele întârziate ale Oficiului European de Luptă Antifraudă, integrând pe deplin protecția datelor și drepturile persoanelor suspecte pe baza unor definiții penale corespunzătoare;

60.

salută acordul convenit asupra propunerii de directivă privind înghețarea și confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni în Uniunea Europeană (COM(2012)0085); reamintește că confiscarea activelor de origine criminală este unul dintre cele mai eficace instrumente de combatere a organizațiilor criminale;

61.

crede cu fermitate că politica UE de combatere a terorismului trebuie să abordeze radicalizarea grupurilor/persoanelor din societățile europene și tendința aparentă de individualizare a activităților teroriste din societățile noastre; solicită o mai bună coordonare a tuturor serviciilor UE care au responsabilități în ceea ce privește implementarea politicilor UE de combatere a terorismului, și anume, coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, Europol, Comitetul permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă al Consiliului (COSI), Grupul de lucru pentru probleme de terorism (aspecte internaționale) (COTER) și Eurojust;

62.

regretă că Comunicarea Comisiei din 10 aprilie 2013 intitulată „Al doilea raport privind punerea în aplicare a Strategiei de securitate internă a UE” (COM(2013)0179) nu critică suficient acțiunile întreprinse în cadrul SSI și reafirmă aceleași priorități ca în comunicarea sa inițială din noiembrie 2010, fără a ține seama în special de consecințele integrării Cartei drepturilor fundamentale, majoritatea dispozițiilor acesteia aplicându-se nu numai cetățenilor UE, dar și tuturor persoanelor prezente pe teritoriul UE;

63.

reamintește că Parlamentul este, în prezent, un actor instituțional cu drepturi depline în domeniul politicilor de securitate și că, în consecință, are dreptul de a participa activ la stabilirea trăsăturilor și priorităților SSI, precum și la evaluarea respectivelor instrumente, inclusiv prin monitorizarea implementării SSI, de efectuat în comun de către Parlamentul European, parlamentele naționale și Consiliu, în conformitate cu articolele 70 și 71 din TFUE; consideră că Parlamentul ar trebui să aibă un rol esențial în evaluarea și definirea politicilor de securitate internă, întrucât acestea au un impact profund asupra drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor care trăiesc în UE; prin urmare, subliniază nevoia de a se asigura că aceste politici țin de responsabilitatea singurei instituții europene direct alese în ceea ce privește controlul și supravegherea democratică;

64.

consideră că o evaluare adecvată a punerii în aplicare, a efectelor și a rezultatelor concrete ale politicilor și ale legislației din domeniul securității interne, o analiză a amenințărilor la adresa securității de abordat, luarea în considerare a principiilor de proporționalitate și de necesitate și o dezbatere democratică constituie condiții esențiale pentru o SSI eficace;

65.

relevă faptul că actuala SSI va lua sfârșit în 2014; invită Comisia să înceapă pregătirea unei noi SSI pentru perioada 2015-2019, care să țină cont de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și de integrarea Cartei drepturilor fundamentale în dreptul Uniunii; solicită Consiliului să țină seama în mod corespunzător de contribuția Parlamentului la noua SSI, înainte de adoptarea noii strategii; ia act în acest context de analizele Europol, inclusiv de analiza sa de risc;

66.

recunoaște că criminalitatea transfrontalieră este în creștere în UE și, prin urmare, subliniază importanța unei finanțări suficiente a agențiilor care își desfășoară activitatea în domeniul cooperării privind aplicarea legii; consideră că actualul „peisaj” al diferitelor instrumente, canale și unelte în domeniul schimbului de informații dintre autoritățile europene de aplicare a legii este complicat și dispersat, ceea ce duce la utilizarea ineficientă a instrumentelor disponibile și la o supraveghere democratică și responsabilitate inadecvată la nivelul UE; solicită o viziune orientată spre viitor cu privire la modalitatea de definire și optimizare a schimbului de date dintre autoritățile de aplicare a legii în UE, garantând în același timp drepturile fundamentale și un nivel solid de protecție a datelor; observă că este necesar să se consolideze încrederea reciprocă a autorităților de aplicare a legii, în vederea consolidării schimbului de informații;

67.

respinge conceptul de activități polițienești predictive, fără o suspiciune inițială, în special propunerea UE privind registrul cu numele pasagerilor și ideea unui sistem al UE de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste; solicită Comisiei să abroge Directiva privind păstrarea datelor (20);

68.

solicită Comisiei să încurajeze statele membre să înființeze centre de ajutor în zone notorii cu prostituție, pentru a oferi victimelor asistență psihologică și fizică imediată;

69.

invită Comisia să prezinte rapid propuneri vizând includerea instrumentelor de cooperare polițienească transfrontalieră adoptate în cadrul celui de-al treilea fost pilon, precum Decizia Prüm și Inițiativa suedeză, în cadrul juridic al Tratatului de la Lisabona;

70.

salută propunerea Comisiei referitoare la noul regulament privind Europol, bazată pe noul temei juridic instituit prin Tratatul de la Lisabona, și speră la o avansare rapidă a acestui important dosar legislativ, în deplină conformitate cu principiile tratatului, astfel încât Europol să poată să își îndeplinească mai eficace rolul de combatere a criminalității organizate transfrontaliere;

71.

regretă faptul că UE nu este încă bine echipată pentru a preveni și a reacționa la catastrofele naturale sau de origine umană;

72.

salută finalizarea negocierilor referitoare la Pachetul privind guvernarea spațiului Schengen; invită Comisia să joace pe deplin rolul său de coordonator al evaluărilor Schengen și de gardian al tratatelor, pentru a se evita orice situație care ar putea pune în pericol funcționarea spațiului Schengen; reamintește că spațiul Schengen se bazează pe încredere reciprocă și că fiecare stat membru își îndeplinește obligațiile, inclusiv controlul frontierelor externe, în conformitate cu dispozițiile Codului frontierelor Schengen, cuprinzând și utilizarea tehnologiilor disponibile; subliniază importanța combaterii traficului și contrabandei la frontiere, inclusiv a traficului de migranți; reiterează poziția sa potrivit căreia spațiul Schengen ar trebui extins fără întârziere pentru a include România și Bulgaria;

73.

consideră că absența controalelor la frontierele interne este una dintre cele mai mari realizări ale integrării europene; solicită Comisiei să acorde o atenție deosebită absenței controalelor la frontierele interne și respinge cu fermitate orice încercări de a limita libertatea de circulație a persoanelor, încercări ce nu sunt conforme cu acquis-ul;

74.

recunoaște că spațiul Schengen este unic și până acum a fost dezvoltat pas cu pas; consideră totuși că o reflecție pe termen lung cu privire la dezvoltarea sa ulterioară este necesară; consideră că frontierele externe Schengen ar trebui să fie păzite pe viitor cu sprijinul unor polițiști de frontieră europeni, a căror formare include și standardele în domeniul drepturilor omului;

75.

salută reforma mandatului FRONTEX și acordul privind Eurosur; salută noile norme privind supravegherea frontierelor maritime, în cazul cărora salvarea vieților migranților, precum și respectarea drepturilor fundamentale ale migranților și ale celor care solicită azil, inclusiv principiului nereturnării, trebuie să devină, de asemenea, priorități; reamintește că dreptul internațional, acquis-ul și, în special, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ar trebui respectate de către Uniune și statele sale membre în contextul intervențiilor în marea liberă sau când supraveghează frontierele externe ale Uniunii;

76.

își manifestă profunda tristețe și regretul în legătură cu pierderile de vieți la frontierele UE, în special în Marea Mediterană; își reafirmă punctul de vedere potrivit căruia evenimentele din largul insulei Lampedusa ar trebui să constituie un adevărat punct de cotitură pentru UE, iar singura modalitate de a evita o altă tragedie este adoptarea unei abordări coordonate bazată pe solidaritate și responsabilitate, sprijinită de instrumentele comune;

77.

solicită Comisiei să ofere informații cu privire la situația centrelor de detenție, inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, și să prezinte inițiative legate de funcționarea centrelor respective în viitor;

78.

își exprimă alarma provocată de numărul de decese, în special pe mare, și de încălcări ale drepturilor omului în cursul încercărilor migranților în situație neregulamentară de a pătrunde în UE; solicită Comisiei să informeze Parlamentul înainte de încheierea oricărui acord între Frontex și o țară terță; insistă asupra faptului că aceste acorduri trebuie să prevadă măsuri de protecție la un nivel înalt pentru a se garanta respectarea deplină a standardelor privind drepturile omului, inclusiv în ceea ce privește operațiunile de returnare, de patrulare în comun, de căutare și salvare și de interceptare;

79.

reamintește rolul-cheie al Frontex și al Colegiului European de Poliție în formarea personalului de aplicare a legii și a poliției de frontieră pentru a crea un sistem european judiciar și de aplicare a legii care respectă drepturile omului ale migranților;

80.

sprijină în mod ferm solicitarea Consiliului European de a consolida rolul Frontex în conformitate cu Programul de la Stockholm, pentru a-i spori capacitatea de a răspunde mai eficace la fluxurile migratorii în schimbare;

81.

regretă migrarea târzie la Sistemul de informații Schengen de a doua generație și creșterea costurilor generate; salută extinderea continuă a Sistemului de Informații privind Vizele și înființarea Agenției eu-LISA pentru gestionarea lor operațională; subliniază că aceste sisteme noi trebuie să treacă în prezent testul utilizării de zi cu zi; reiterează solicitarea sa potrivit căreia „nu ar trebui lansate noi instrumente de gestionare a frontierelor sau sisteme de stocare a datelor de mari dimensiuni până când instrumentele existente nu sunt necesare, pe deplin operaționale, sigure și fiabile”; își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu atacurile informatice asupra Sistemul de informații Schengen și consideră că ar trebui discutat aspectul externalizării activităților de gestionare și exploatare a sistemelor informatice europene de mari dimensiuni; invită Comisia să prezinte evaluări ale acestor sisteme prevăzute de instrumentele juridice aferente în timp util; deplânge lipsa progreselor privind utilizarea unor documente de origine sigure;

82.

salută progresele înregistrate în domeniul acquis-ului cu privire la vize, dar solicită o mai bună punere în aplicare a normelor existente; consideră că centrele comune pentru solicitarea de vize s-au dovedit a fi un instrument util, care ar putea deveni în viitor standard; consideră că o dezbatere interinstituțională cu privire la obiectivele politicii comune în domeniul vizelor ar trebui să definească acțiunile pentru continuarea armonizării procedurilor legate de vize, inclusiv a normelor comune de eliberare a vizelor; solicită încheierea altor acorduri de facilitare a eliberării vizelor și monitorizarea și îmbunătățirea celor existente;

83.

invită statele membre să se folosească de prevederile actuale ale Codului de vize și ale Codului frontierelor Schengen, permițând eliberarea de vize umanitare și să faciliteze acordarea de adăpost temporar apărătorilor drepturilor omului aflați în pericol în țări terțe;

84.

invită instituțiile UE și statele membre să crească mobilitatea lucrătorilor, permițând acordarea de vize temporare și facilitând procesul de resolicitare celor care sunt deja în sistem; consideră că astfel ar crește mobilitatea lucrătorilor în mod eficace, prin garantarea securității juridice și prin creșterea mobilității interne în UE;

85.

solicită Comisiei să îmbunătățească în continuare acordurile existente de facilitare a acordării de vize dintre Uniune și vecinii săi estici și să depună eforturi pentru crearea unui spațiu în care să se poată călători fără vize care să permită contactele directe între persoane;

86.

reamintește că în Programul de la Stockholm, Consiliul European a subliniat „că o migrație bine gestionată poate fi benefică pentru toate părțile interesate”; se așteptă să fie înregistrate progrese suplimentare în adoptarea legislației în domeniul migrației legale și solicită realizarea unor eforturi mai mari în viitor, având în vedere provocările demografice și nevoile economiei; consideră, în același timp, că integrarea migranților necesită o atenție mai mare;

87.

invită instituțiile europene și guvernele statelor membre să sensibilizeze publicul larg și angajatorii cu privire la Portalul UE privind imigrația; invită Comisia să monitorizeze transpunerea Directivei privind cartea albastră și să elaboreze un raport referitor la aplicarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile directivei;

88.

solicită de urgență o mai mare transparență, invitând fiecare stat membru să raporteze anual cu privire la progresele fiecărui grup minoritar specific în materie de integrare pe piața muncii și de impact al politicii de egalitate; încurajează Comisia Europeană să furnizeze un „raport anual privind tendințele” care să reflecte indicatorii comparabili privind coeziunea socială care au fost conveniți și prezentați ca obiective, incluzând monitorizarea la nivelul întregii UE a situației nou-veniților, a rezidenților pe termen lung, a migranților naturalizați, a copiilor migranților, și defalcați pe motive de egalitate (adică etnie/rasă, religie/credință, gen, vârstă, orientare sexuală și handicap), astfel încât să se măsoare progresele înregistrate în ceea ce privește politicile de integrare socială de-a lungul timpului; consideră că, în acest scop, ar trebui aplicată metoda deschisă de coordonare;

89.

recunoaște că provocările și tulburările recente din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu au intensificat presiunea de la frontierele estice și sudice ale UE;

90.

salută adoptarea pachetului privind azilul; invită Comisia să monitorizeze punerea corectă în aplicare a pachetului de către statele membre, începând cu data aplicării, și să întreprindă demersurile necesare pentru a se asigura că legislația națională este aliniată la jurisprudență; sugerează ca, în viitor, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) să includă această legislație nouă în programele sale de formare;

91.

solicită crearea unui punct focal cu competențe în materie de gen în cadrul EASO;

92.

regretă practica sistematică și continuă de reținere a migranților în centre de detenție, astfel cum a fost subliniat recent de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului; solicită dezvoltarea și implementarea în continuare a unor alternative la detenție, incluzând regularizarea migranților fără acte pe baza unor criterii clare;

93.

consideră că, în contextul sistemului de la Dublin, în viitor ar trebui analizată posibilitatea suspendării transferurile către state membre în care se manifestă presiuni semnificative;

94.

regretă profund eșecul de a face o realitate din principiile solidarității și al partajării echitabile a responsabilității, astfel cum este prevăzut la articolul 80 din TFUE; consideră că, în viitor, va fi nevoie de măsuri ferme, mai concrete, în special pentru statele membre care primesc un număr mai mare de migranți și solicitări de azil; solicită introducerea unui program de transfer voluntar permanent în cadrul UE pentru beneficiarii de protecție internațională;

95.

consideră că dimensiunea externă a politicii în materie de azil ar trebui extinsă în ceea ce privește relocarea și procedurile de intrare protejată; regretă implicarea până în prezent limitată a statelor membre în ceea ce privește relocarea;

96.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la soarta resortisanților țărilor terțe (RTT) și a persoanelor apatride readmise în baza acordurilor de readmisie ale UE (ARUE), inclusiv cazurile de detenție pe termen nedeterminat, de incertitudine juridică sau de returnare către țara de origine și solicită excluderea clauzelor RTT din aceste acorduri; subliniază importanța punerii în aplicare a recomandărilor cuprinse în evaluarea acordurilor de readmisie efectuată de către Comisie;

97.

remarcă importanța unei dimensiuni externe consolidate pentru politicile europene legate de spațiul de libertate, securitate și justiție și solicită intensificarea la toate nivelurile a cooperării cu țările terțe în domeniul securității, migrației, drepturilor fundamentale și gestionării frontierelor;

98.

reamintește că Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să includă în continuare imigrația în cooperarea pentru dezvoltare, să își intensifice acordurile de parteneriat în vederea promovării colaborării lor cu țările terțe de origine și de tranzit cu privire la combaterea traficului de ființe umane, a imigrației ilegale, a restaurării legăturilor familiale, a returnării și a readmisiei, în cadrul dialogurilor regulate pe care Uniunea Europeană le desfășoară cu aceste state și al acțiunii Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE); cheamă la solidaritate cu țările terțe situate în apropierea țărilor în care există conflicte civile care îi primesc pe cei care se refugiază din aceste zone de conflict;

99.

subliniază că este necesară încurajarea politicilor voluntare privind returnarea;

100.

subliniază că Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) așează drepturile omului, democrația și statul de drept în centrul politicilor interne și externe ale UE, astfel cum se prevede la articolele 2, 3 și 21 din TUE, și, în consecință, consideră că respectarea, protejarea și promovarea acestor valori ar trebui dezvoltate într-un mod coerent pentru ca UE să fie credibilă la nivel mondial; consideră regretabil refuzul persistent al Comisiei de a elabora un plan de acțiune privind drepturile omului menit să promoveze valorile UE în dimensiunea externă a politicilor în materie de libertate, securitate și justiție, după cum se solicită în Programul de la Stockholm;

101.

îndeamnă Comisia și SEAE să facă pași concreți în direcția asigurării unei mai mari coerențe și consecvențe între politicile interne și externe ale UE;

102.

consideră în mod ferm că UE și statele sale membre nu ar trebui să semneze acorduri cu țările terțe în domeniul libertății, securității și justiției (LSJ), în cazul în care există un risc grav de încălcare a drepturilor omului, iar statul de drept nu este respectat; subliniază faptul că orice acord în acest domeniu ar trebui încheiat după o evaluare atentă a impactului asupra drepturilor omului și că ar trebui să cuprindă o clauză suspensivă în ceea ce privește drepturile omului;

103.

își exprimă preocuparea cu privire la solicitările crescânde adresate țărilor din vecinătate în legătură cu politicile UE în materie de migrație și gestionare a frontierelor; solicită o abordare a gestionării de către UE a migrației și frontierelor bazată pe drepturile omului, care să garanteze că drepturile migranților legali și ilegali, precum și ale altor grupuri vulnerabile, sunt luate întotdeauna în primul rând în considerare; reamintește aplicarea extrateritorială a Convenției Europene pentru Drepturile Omului în cazul implementării politicii în materie de migrare a UE, conform hotărârii Curții Europene pentru Drepturile Omului;

104.

cere o mai bună coordonare a dialogurilor pe tema drepturilor omului cu subcomisiile pentru justiție, libertate și securitate înființate în temeiul acordurilor cu țările terțe, în special cu țările participante la politica europeană de vecinătate și, mai general, cu toate cele afectate de acorduri de readmisie;

105.

solicită Comisiei să propună acțiuni pentru a proteja și a oferi asistență femeilor care sunt victime ale traficului de persoane și exploatării sexuale, prin măsuri care să includă elaborarea unor sisteme de compensare, întoarcerea în siguranță, ajutoare pentru reintegrarea în țara-gazdă în cazul întoarcerii voluntare, asistență și ajutor pe perioada șederii pe teritoriul UE și cooperarea cu autoritățile din țările de origine în scopul protejării familiilor victimelor traficului de persoane și exploatării sexuale;

106.

consideră că procesul de elaborare a politicilor trebuie să respecte cele mai înalte standarde cu putință; consideră că definirea problemelor, discutarea soluțiilor posibile și alegerea dintre opțiunile posibile trebuie să se succeadă în această ordine; remarcă faptul că, la nivel european, sunt necesare eforturi mai susținute în materie de cercetare și că o cooperare mai strânsă și o ameliorare în ceea ce privește împărtășirea informațiilor între agențiile și instituțiile europene și statele membre ar îmbunătăți elaborarea și implementarea politicii;

107.

regretă lipsa unei evaluări obiective a progreselor în direcția unui spațiu de libertate, securitate și justiție și a unor informații fiabile privind punerea în aplicare a acquis-ului de către statele membre;

108.

propune o evaluare ex post sistematică, obiectivă și independentă a legislației și a aplicării acesteia, care ar trebui să cuantifice, de asemenea, nevoia continuă de legislație în acest domeniu; relevă, în special, importanța efectuării, în acest scop, a unor evaluări ale impactului la nivelul Comisiei, Parlamentului și Consiliului, păstrând totodată standardele și evitând birocrația excesivă;

109.

salută inițiativa Comisiei de a elabora un tablou de bord al UE privind justiția, care are ca scop asigurarea unui sistem de justiție de înaltă calitate în domeniul dreptului civil, comercial și administrativ, deoarece, în cele din urmă, aplicarea concretă a legilor este în mâinile instanțelor;

110.

subliniază că sistemele de justiție de înaltă calitate pot juca un rol-cheie în restabilirea încrederii, în redresarea creșterii economice și în contribuția la încredere; relevă că hotărârile judecătorești predictibile, pronunțate în timp util și care pot fi puse în executare constituie componente structurale importante ale unui mediu de afaceri atractiv, după cum se menționează în Comunicarea Comisiei intitulată „Tabloul de bord al UE privind justiția, un instrument pentru promovarea justiției eficace și a creșterii” (COM(2013)0160);

111.

cere Comisiei să pună mai mult accent pe supravegherea și asigurarea punerii în aplicare concrete a legislației UE de către statele membre; consideră că aceasta trebuie să fie o prioritate politică, având în vedere discrepanța mare care se observă adesea între politicile adoptate la nivel european și implementarea lor la nivel național; relevă faptul că orice planificare strategică trebuie elaborată pe baza experienței acumulate în trecut în ceea ce privește implementarea și că, în consecință, planificarea nu trebuie să fie o simplă listă de obiective și priorități, ci să includă perspectiva evaluării modului de implementare; constată că, atunci când este vorba despre drepturile cetățenilor și rezidenților, acest lucru trebuie să aibă loc începând cu prima zi în care un act intră în vigoare; consideră că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se realiza o implementare corespunzătoare, inclusiv prin coordonare și cooperare între Comisie, statele membre și agenții și prin asistență acordată statelor membre sub formă de orientări, sprijin concret și schimb de bune practici; opinează că ar trebui identificate și soluționate toate motivele care determină nereușita implementării legislației UE, dacă este necesar prin intermediul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

112.

este de părere că îmbunătățirea calității legislației UE în domeniul libertății, securității și justiției necesită un efort comun din partea statelor membre și a instituțiilor europene, în scopul de a îmbunătăți schimbul de informații cu privire la fiecare sistem național și de a furniza informații juridice precise (privind legislația și standardele aplicabile naționale/regionale), precum și informații cu privire la punerea în aplicare și practici; face apel la o mai mare coordonare interinstituțională;

113.

regretă că Consiliul nu implică în mai mare măsură Parlamentul în elaborarea documentelor strategice, cum ar fi strategia privind drogurile și strategia de securitate internă;

114.

consideră că dezvoltarea unei culturi judiciare europene este o condiție prealabilă esențială pentru a transforma spațiul de libertate, securitate și justiție într-o realitate pentru cetățeni și pentru a asigura o mai bună aplicare a legislației UE; solicită, în acest sens, punerea unui accent mult mai mare pe și acordarea unei finanțări pentru formarea judiciară europeană pentru toți specialiștii din domeniul juridic; remarcă importanța utilizării unei „abordări de jos în sus” pentru sistemele de formare judiciară, a asigurării unei mai mari accesibilități a resurselor de informare cu privire la dreptul european prin intermediul tehnologiei web (adică un portal e-justiție), a îmbunătățirii cunoștințelor de drept european și a competențelor lingvistice în rândul magistraților, a înființării și menținerii unor rețele în acest domeniu, precum și a oricăror alte măsuri urmărind facilitarea cooperării judiciare de zi cu zi, pentru asigurarea încrederii reciproce și a cooperării și recunoașterii reciproce ce decurg din aceasta;

115.

este de părere că, pentru spațiul de libertate, securitate și justiție, este nevoie de orientări, coerență și repere; consideră că aceste obiective necesită o programare adecvată, de pregătit în spiritul Tratatului de la Lisabona, în cadrul unui exercițiu comun al Parlamentului, Consiliului și Comisiei;

116.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/21

—

având în vedere Raportul anual al Consiliului prezentat Parlamentului European, privind politica externă și de securitate comună,

—

având în vedere articolele 2, 3, 21, 24 și 36 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere Titlul V din TUE și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 21 alineatul (3) din TUE, care prevede că Înaltul Reprezentant asistă Consiliul și Comisia în asigurarea coerenței între diferitele domenii ale acțiunii externe a Uniunii,

—

având în vedere articolul 24 alineatul (3) din TUE, care prevede că statele membre sprijină activ și fără rezerve politica externă și de securitate a Uniunii, în spiritul loialității și solidarității reciproce și respectă acțiunea Uniunii în acest domeniu, că acestea se abțin de la orice acțiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienței sale ca forță de coeziune în relațiile internaționale, și că Consiliul și Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii.

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 14 decembrie 2012,

—

având în vedere concluziile Conferinței interparlamentare pentru politica externă și de securitate comună și politica de securitate și apărare comună din 6 septembrie 2013,

—

având în vedere Comunicarea comună din 11 decembrie 2013 a Comisiei și a ÎR/VP către Parlamentul European și Consiliu privind abordarea globală a UE în materie de conflicte și crize externe (JOIN(2013)0030),

—

având în vedere recomandarea sa adresată Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru politica externă și de securitate comună/Vicepreședinte al Comisiei, Consiliului și Comisiei din 13 iunie 2013 privind Revizuirea în 2013 a organizării și funcționării SEAE (1) și Revizuirea în 2013 a SEAE prezentată de Înaltul Reprezentant în iulie 2013 (2),

—

având în vedere rezoluțiile Parlamentului privind PESC și PSAC, în special Rezoluția sa adoptată la 22 noiembrie 2012 referitoare la rolul politicii de securitate și apărare comune în cazul crizelor și al dezastrelor naturale generate de climă (3),

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea,

—

având în vedere raportul din 15 octombrie 2013 privind politica de securitate și apărare comune a UE, întocmit de Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele Comisiei,

—

având în vedere raportul SEAE privind revizuirea procedurilor PSAC de gestionare a crizelor, adoptat de Comitetul politic și de securitate (CPS) la 18 iunie 2013,

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0138/2014),

A.

întrucât „asigurarea coerenței între diferitele domenii ale acțiunii externe ale Uniunii precum și între acestea și celelalte politici ale sale” reprezintă deja o cerință a Tratatului de la Lisabona și a proceselor decizionale actuale; întrucât acest obiectiv ar beneficia de un rol mai însemnat al Parlamentului European în ceea ce privește relațiile externe;

B.

întrucât caracterul cuprinzător se referă nu numai la implementarea în comun a instrumentelor și a resurselor UE, ci și la responsabilitatea partajată a actorilor de la nivelul UE și a statelor membre, ale căror politici și acțiuni și al căror sprijin ar trebui să contribuie la o acțiune externă a UE mai coerentă și mai eficace;

C.

consideră că, prin Tratatul de la Lisabona, UE a dobândit recent noi instrumente de acțiune externă care îi permit să dezvolte o politică externă mai activă, unificată și veritabilă;

1.

consideră că au loc schimbări geostrategice semnificative, datorate, în special, apariției unei scene internaționale multipolare, cu noi actori care au ambiții competitive la nivel regional și mondial, interdependenței în creștere, intensificării amenințărilor asimetrice multidimensionale, redirecționării de către SUA a politicii sale în materie de securitate către zona Asia-Pacific, intensificării luptei pentru energie și securitatea resurselor, efectele tot mai grave ale schimbărilor climatice, precum și unei grave crize financiare și economice mondiale, de lungă durată, ce afectează toate statele membre ale UE;

2.

subliniază că, într-un astfel de climat geopolitic, UE trebuie să își mențină și să își promoveze valorile, interesele și stabilitatea pe scena mondială și să protejeze securitatea și prosperitatea cetățenilor săi; subliniază faptul că acest lucru impune adoptarea unei noi abordări în ceea ce privește conturarea, în cooperare cu partenerii noștri strategici, a unei noi ordini mondiale multipolare favorabile integrării, credibile, juste și cooperative, susținute de respectarea drepturilor omului, a statului de drept și democrației și care are ca scop soluționarea diferendelor fără a face apel la conflicte armate;

3.

subliniază faptul că forța UE rezidă în potențialul său de a mobiliza resurse din întreaga gamă de instrumente diplomatice, de securitate și apărare, economice, comerciale, de dezvoltare și umanitare – cu respectarea deplină a prevederilor Cartei ONU –, și că utilizarea acestor instrumente într-o abordare globală (AG) îi oferă o flexibilitate unică de a aborda în mod eficace cele mai dificile probleme internaționale și de a-și atinge propriile obiective de politici;

4.

subliniază importanța unei coordonări și coerențe efective a acțiunii externe a Uniunii Europene; este de acord că domenii precum dezvoltarea, politica și securitatea sunt interdependente și că valoarea adăugată oferită de UE ca reacție la situații de urgență complexe constă în capacitatea sa de a crea sinergii intersectoriale și interinstituționale, pentru a produce rezultate sustenabile pe teren și pentru a îndeplini obiectivele strategice pe termen lung;

5.

subliniază că, în prezent, AG este considerată de către toți actorii internaționali relevanți (inclusiv organizațiile multilaterale și state) ca cel mai bun mod de a structura un răspuns eficient la crize multidimensionale și a promova securitatea umană la nivel mondial, fiind un rezultat direct al recunoașterii îndelungate a faptului că încercarea de a impune stabilitate prin intermediul unei singure abordări este probabil sortită eșecului;

6.

reamintește, îndeosebi, faptul că Organizația Națiunilor Unite a elaborat, din 2006, conceptul de „abordare integrată” pentru situațiile de conflict și post-conflict și că membrii NATO au adoptat, la summitul de la Lisabona din 2010, un nou concept strategic care impune o abordare globală pentru gestionarea crizelor;

7.

subliniază faptul că Tratatul de la Lisabona oferă cadrul în care Uniunea poate realiza o abordare mai coerentă, mai integrată și mai cuprinzătoare pentru desfășurarea eficace a relațiilor externe ale Uniunii, inclusiv prin crearea rolului triplu de Înalt Reprezentant (ÎR) al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este, de asemenea, vicepreședinte al Comisiei și președinte al Consiliului Afaceri Externe, precum și prin crearea unui Serviciu European de Acțiune Externă (SEAE) unificator și eficace;

8.

regretă că, în ciuda inovațiilor aduse de Tratatul de la Lisabona, persistă lipsa progreselor în ceea ce privește consecvența acțiunii externe a Uniunii în domenii precum securitatea, problemele umanitare, dezvoltarea, comerțul, energia, mediul, migrația și alte probleme mondiale; este îngrijorat că, adesea, Comisia adoptă o abordare restrictivă, protejându-și propriile competențe în respectivele domenii și reducând la minimum funcțiile de coordonare cu SEAE;

9.

îndeamnă statele membre să-și îndeplinească angajamentele bazate pe tratat de a sprijini în mod activ și într-un spirit de solidaritate reciprocă relațiile externe ale Uniunii și să se conformeze, în desfășurarea propriilor politici, cu acțiunea Uniunii în acest domeniu; invită statele membre să joace un rol constructiv promovând coordonarea politicilor strategice la nivelul UE; subliniază că politica externă a UE poate fi eficace numai dacă statele membre sunt doritoare și în măsură să formuleze linii comune de politici, îndeosebi în cadrul organizațiilor multilaterale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite;

10.

salută Comunicarea comună din 11 decembrie 2013 privind abordarea globală a UE în materie de conflicte și crize externe; regretă, totuși, că aceasta se bazează mai degrabă pe procese existente decât să încerce să exploreze noi metode concrete de a facilita cooperarea instituțională și practică;

11.

insistă asupra faptului că AG constituie responsabilitatea comună a tuturor actorilor UE din instituțiile UE, din statele membre și de pe teren, în țările terțe și că, în același timp, aceasta trebuie să respecte pe deplin competențele specifice ale fiecărei instituții și fiecărui actor;

12.

solicită o implicare și un dialog active cu cetățenii și societatea civilă pentru a asigura legitimitatea și înțelegerea comună a AG și a politicii externe a UE în general;

13.

consideră că un punct de plecare pentru trecerea de la concept la acțiune în urmărirea unei AG îl constituie abordarea următoarele patru domenii:

14.

consideră că conceptul de AC ar trebui să fie înțeles ca fiind activitatea coordonată a tuturor instituțiilor pertinente (SEAE și serviciile competente ale Comisiei, inclusiv ECHO, DEVCO, TRADE, ELARG, dar și Parlamentul și Consiliul), ce urmărește obiective comune într-un cadru convenit, conceput la nivelul UE, și își mobilizează instrumentele sale cele mai relevante, inclusiv PSAC, atunci când situația de securitate impune acest lucru; opinează că, până în prezent, neajunsurile instituționale și procedurale au împiedicat, în mare măsură, o astfel de acțiune externă coerentă a UE în cele mai multe zone de criză în care aceasta a acționat, dăunând credibilității UE în calitate de actor mondial și furnizor de securitate;

15.

reamintește că Tratatul de la Lisabona a creat SEAE și ÎR/VP cu un triplu rol pentru a se asigura unitatea, coerența, vizibilitatea și eficacitatea acțiunii externe a UE; subliniază faptul că, până în prezent, potențialul tuturor celor trei roluri nu a fost pe deplin fructificat; solicită ca rolul de coordonare vital al ÎR/VP în calitate de vicepreședinte al Comisiei să fie întărit în cadrul Comisiei, prin reuniuni periodice instituționalizate ale grupului de comisari responsabili pentru RELEX, prezidat de către ÎR/VP și extins pentru a include și alți comisari relevanți; solicită o reformă imediată a SEAE bazată pe revizuirea din 2013 și pe orientările Parlamentului pentru a folosi în mod optim resursele financiare insuficiente;

16.

subliniază faptul că, deși cooperarea este esențială, trebuie respectate pe deplin competențele și procedurile tuturor instituțiilor și statelor membre; invită, prin urmare, pe toți actorii UE să acționeze cu bună-credință și să facă tot posibilul pentru a permite urmărirea unei AG;

17.

consideră că o AG necesită structuri receptive, flexibile și eficiente în cadrul SEAE; reamintește opinia sa potrivit căreia structura instituțională a SEAE ar trebui simplificată pentru a se asigura o activitate eficientă de luare a deciziilor și de utilizare a instrumentelor sale, inclusiv a instrumentelor civile și militare ale PSAC, conform solicitării din raportul Parlamentului din 2013 pe această temă;

18.

subliniază că elaborarea unei AG ar trebui, de asemenea, să asigure integrarea perspectivei de gen și echilibrul de gen în formularea, elaborarea și implementarea tuturor acțiunilor externe ale Uniunii;

19.

subliniază rolul important al medierii și al dialogului în prevenirea și în soluționarea pe cale pașnică a conflictelor; salută progresele înregistrate de SEAE în ceea ce privește consolidarea capacităților sale de mediere, își reafirmă sprijinul pentru consolidarea în continuare a capacităților europene în domeniu și solicită ca medierea să devină o caracteristică standard importantă a oricărei AG viitoare pentru o anumită regiune aflată în criză; subliniază rolul Parlamentului în formularea și monitorizarea politicii externe comune și invită viitorul Parlament să asigure eficacitatea și, mai ales, coerența sa; reamintește angajamentul Parlamentului de a participa în mod activ la sprijinirea observării alegerilor, a medierii și a democrației; consideră că implicarea Parlamentului European în procesele de mediere din Ucraina și din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) a demonstrat rolul important pe care parlamentarii îl pot juca în acest domeniu;

20.

reamintește faptul că trebuie acordată o atenție deosebită respectării principiilor ajutorului umanitar (independență, imparțialitate, neutralitate); consideră că accesul sigur la populațiile afectate și securitatea lucrătorilor umanitari depinde mai ales de modul în care ei sunt percepuți de actorii influenți din acest domeniu, și că aceștia ar trebui să fie văzuți ca independenți de orice poziție politică partizană; subliniază, totuși, că serviciul de ajutor umanitar și protecție civilă al Comisiei (ECHO) este încă parte a UE și, prin urmare, consideră în mod ferm că ar trebui depuse mai multe eforturi pentru consolidarea cooperării și coordonării dintre ECHO și SEAE;

21.

salută Comunicarea comună din 11 decembrie 2013, intitulată „Abordarea globală a UE a conflictului și a crizelor externe” JOIN(2013)0030, care reprezintă o oportunitate de clarificare și operaționalizare a acestei abordări în noul cadru instituțional post-Lisabona, precum și de consolidare a angajamentului UE față de un cadru cuprinzător pentru activitățile sale din domeniul relațiilor externe; recunoaște provocările considerabile inerente în promovarea și punerea în aplicare a unei astfel de politici ambițioase; salută, în special, atenția pe care o acordă legăturii dintre securitate și dezvoltare, care ar trebui să fie un principiu-cheie de bază în aplicarea unei abordări cuprinzătoare a UE;

22.

susține cu fermitate o acțiune externă mai coerentă; subliniază că UE nu ar trebui să adopte o definiție limitată a unei abordări cuprinzătoare; salută faptul că Comunicarea comună promovează o înțelegere a abordării cuprinzătoare care acoperă toate etapele ciclului conflictului sau alte crize externe, printr-o alertă timpurie și pregătire, prevenirea conflictelor, răspunsul la criză și gestionarea redresării timpurii, stabilizarea și consolidarea păcii pentru a ajuta țările să se redreseze spre o dezvoltare sustenabilă și pe termen lung; reamintește că obiectivele de politică externă nu ar trebui considerate ca opuse principiilor de dezvoltare și acțiunii umanitare bazate pe principii, deoarece toate cele trei politici sunt complementare;

23.

reamintește că articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) instituie principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare (CPD) și subliniază tensiunea potențială dintre CPD pe de o parte, și abordarea globală a gestionării crizelor în afara UE, pe de alta; subliniază faptul că obiectivul principal al politicii UE în materie de dezvoltare este eradicarea sărăciei și că este așadar, esențial ca obiectivele de combatere a sărăciei să nu fie marginalizate în politica externă a UE, iar abordarea cuprinzătoare să nu erodeze caracterul civil al cooperării pentru dezvoltare; ia act de faptul că Comunicarea comună încredințează ÎR/VP și președintelui Comisiei responsabilitatea de a asigura coerența strategică și operațională în relații externe, inclusiv în ceea ce privește impactul extern al politicilor interne; invită ÎR/VP și pe președintele Comisiei să se angajeze să realizeze acest lucru;

24.

evidențiază faptul că atât articolul 214 din TFUE, cât și Consensul european privind ajutorul umanitar din 2008 protejează acțiunile umanitare bazate pe principii; solicită garantarea principiilor umanitare ale umanității, neutralității, imparțialității și independenței, care sunt cruciale atât pentru eficacitatea acțiunii umanitare, cât și pentru siguranța actorilor săi; subliniază cu fermitate că agenda în domeniul combaterii terorismului și al securității nu trebuie să submineze capacitatea celor ce activează în domeniul umanitar de a oferi asistență și că ajutorul umanitar nu ar trebui în niciun caz să servească unor scopuri politice sau să fie considerat un instrument de gestionare a situațiilor de criză; subliniază că pentru a obține acces la populațiile care au nevoie de ajutor umanitar, acesta trebuie să fie neutru, și, de asemenea, să fie perceput ca atare; admițând că ar trebui oferită mai multă libertate de manevră pentru acordarea de ajutor umanitar bazat pe necesități, solicită un angajament mai amplu față de actorii umanitari în vederea unei definiri mai adecvate a parametrilor relației lor cu abordarea globală;

25.

consideră că există o legătură solidă între dezvoltare și prevenirea conflictelor, deoarece sărăcia este adesea o cauză majoră, dar și o consecință a conflictelor; subliniază că prevenirea contribuie la pace, securitate și dezvoltare sustenabilă; salută accentul pus pe prevenire în Comunicarea comună și solicită consolidarea sistemelor de alertă timpurie ale UE; solicită UE să continue să sprijine țările aflate în situații de fragilitate, pentru a rezolva cauzele profunde și să creeze instituții funcționale și responsabile care să poată oferi servicii de bază și să sprijine reducerea sărăciei; subliniază necesitatea elaborării unei strategii a UE pentru statele fragile care să integreze în sistemul UE principiile CAD al OCDE privind statele fragile, precum și obiectivele „Noului acord privind implicarea în statele fragile”, formulate la Busan în decembrie 2011;

26.

salută angajamentul pentru o strategie pe termen lung exprimat în Comunicarea comună, deoarece numai un angajament pe termen lung împreună cu dezvoltarea sustenabilă pot promova pacea și securitatea; solicită o mai bună coordonare a obiectivelor pe termen scurt și pe termen lung ale politicilor UE, ținând seama în mod corespunzător de opiniile părților interesate la nivel local;

27.

subliniază că, pentru a fi eficace, abordarea globală a UE ar trebui să se bazeze pe cât posibil pe o analiză, o evaluare și o planificare comune în cadrul sistemului UE, cu o împărțire clară a responsabilităților; subliniază, în acest context, importanța unei programări comune ca instrument de obținere a coerenței în cadrul acțiunii externe;

28.

consideră că AG trebuie să fie bazată pe o viziune împărtășită de toți actorii UE din contextul strategic în evoluție în care se desfășoară o acțiune a UE; solicită, prin urmare, schimburi de informații, coordonare în materie de politici și muncă în echipă mai regulate și mai transparente între actorii din UE pe parcursul tuturor etapelor acțiunii UE; solicită, în plus, dezvoltarea structurilor formale în care ar putea avea loc aceste schimburi și unde ar putea fi efectuate avertizarea timpurie, analiza situației și monitorizarea pe parcursul crizei și după criză, eventual integrarea structurilor existente (cum ar fi Celula de supraveghere a UE, Centrul de coordonare a răspunsurilor pentru situații de urgență al UE și ARGUS); reiterează necesitatea unui „Consiliu de răspuns în situații de criză” în cadrul SEAE, care să fie prezidat de către ÎR/VP și să reunească toți actorii competenți pentru gestionarea situațiilor de criză;

29.

consideră că urmărirea unei AG necesită, de asemenea, îmbunătățirea coordonării, sub conducerea VP/ÎR, cu politicile interne ale UE care au o dimensiune externă semnificativă, precum piața internă, migrația, mediul și energia;

30.

solicită o mai bună aliniere între politica comercială și politica externă comună, incluzând drepturile omului și dezvoltarea;

31.

subliniază că slaba coordonare și planificare în materie de politici între instituțiile pertinente este parțial responsabilă pentru punerea în aplicare neconvingătoare a politicilor externe ale UE pe teren; ia act de faptul că coordonarea și planificarea în materie de politici între instituțiile pertinente s-a îmbunătățit de când delegațiile UE au preluat funcția de coordonare în domeniu, dar trebuie înregistrate mai multe progrese pentru a consolida în continuare punerea în aplicare a politicilor externe ale UE pe teren, în special atunci când este vorba despre regiuni aflate în situații de criză și în legătură cu activitățile PESC;

32.

solicită consolidarea capacităților UE de abordare a sfidărilor la nivel mondial, în special a diplomației climatice; solicită SEAE să identifice compensații politice și să ajungă la înțelegeri politice prin conectarea aspectelor legate de climă și a altor aspecte ale relațiilor UE cu țările partenere; speră că, în perioada care precedă Conferința privind schimbările climatice de la Paris din 2015, SEAE va începe să își folosească rețeaua vastă de delegații ale UE de la nivel mondial pentru a aprofunda înțelegerea la nivel european a intereselor și a politicilor interne ale țărilor partenere privind combaterea schimbărilor climatice;

33.

subliniază hotărârea Parlamentului de a se asigura că instrumentele financiare externe ale Uniunii pentru perioada 2014-2020 sunt concepute astfel încât să faciliteze urmărirea unei AG a relațiilor externe ale Uniunii, în special, prin crearea de instrumente ce funcționează pe întreg ansamblul constituit din prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, edificarea păcii, cooperarea pentru dezvoltare și consolidarea parteneriatelor strategice; subliniază că noul instrument de parteneriat oferă UE și un mijloc de sprijin financiar pentru activitățile din cadrul politicii externe cu țări terțe; subliniază hotărârea de a-și exercita pe deplin controlul democratic al punerii în aplicare a acestor instrumente pentru a se asigura că resursele importante, dar limitate ale Uniunii sunt utilizate într-un mod eficient și rentabil pentru a obține rezultate; subliniază dreptul Parlamentului, ce face parte din evaluarea intermediară a instrumentelor financiare externe, de a examina punerea în aplicare a instrumentelor și de a opera orice modificare necesară;

34.

regretă lipsa de ambiție a UE în privința bugetului pentru acțiunea externă pentru perioada 2014-2020; solicită o mai bună prognozare a nevoilor financiare pentru punerea în aplicare a strategiilor UE; regretă faptul că, în unele cazuri, acțiunile UE au fost amânate din cauza unor chestiuni de ordin financiar; solicită ca, pe viitor, astfel de probleme structurale să fie remediate inclusiv prin utilizarea noilor dispoziții privind consolidarea capacităților de participare la misiuni de stabilizare civilă și de desfășurare în cadrul lor (articolul 4c) pe care le oferă Instrumentul de stabilitate și pace (ISP); reamintește, de asemenea, necesitatea revizuirii mecanismului de finanțare a operațiunilor militare din cadrul PSAC (cunoscut sub numele de mecanismul ATHENA), pentru a permite o împărțire mai adecvată și echitabilă a sarcinii reprezentate de costurile operațiunilor militare ale UE, permițându-se, astfel, tuturor statelor membre să contribuie prin generarea de forțe sau prin finanțarea costurilor de sprijinire;

35.

reamintește ÎR/VP că Parlamentul European a revizuit instrumentele financiare externe ale Uniunii pentru perioada 2014-2020 pentru a face loc consolidării capacității actorilor internaționali, regionali, guvernamentali și ai societății civile care împărtășesc aceleași viziuni și doresc să colaboreze cu Uniunea în atingerea obiectivelor, sprijinind în același timp valorile noastre fundamentale, precum promovarea democrației;

36.

salută elaborarea recentă de către UE a unor strategii regionale pentru a defini prioritățile politice, a comunica obiectivele politicilor, a coordona răspunsurile în materie de politici, a construi parteneriate și a se concentra pe punerea în aplicare a resurselor; solicită elaborarea sistematică a unor strategii ale UE pentru a structura și a da coerență acțiunilor UE pe teren, strategii care să fie elaborate în comun de către SEAE și serviciile competente ale Comisiei (în special DEVCO și ECHO) , sub egida ÎR/VP; solicită Comisiei să se implice în mod activ în aceste domenii de competență încă de la începutul acestei coordonări;

37.

insistă asupra faptului că astfel de strategii ar trebui să enunțe în mod clar obiectivele și prioritățile UE, precum și calendarul specific pentru punerea în aplicare și să stabilească instrumentele cele mai potrivite pentru acțiune (variind, printre altele, de la ajutorul umanitar și pentru dezvoltare la acțiunea și medierea diplomatică, sancțiunile economice, precum și PSAC); insistă asupra faptului că rolul și contribuția din partea PSAC ar trebui să facă parte din analiza politică inițială și din definirea obiectivelor politicilor, facilitând, astfel, implicarea timpurie a planificatorilor PSAC și a organismelor parlamentare relevante de la nivel european și național; salută, în acest context, evoluția pozitivă a unui cadru politic de abordare a crizelor pentru misiunile și operațiunile ce fac parte din PSAC și solicită ca acest lucru să fie extins la toate inițiativele de reacție la criză;

38.

salută, în special, Cadrul strategic al UE pentru Cornul Africii, al cărui scop este de a aduce stabilitate în această regiune strategică prin combaterea pirateriei și a cauzelor ce stau la baza acesteia, prin crearea unor autorități legitime în Somalia și prin promovarea cooperării regionale prin intermediul utilizării simultane a instrumentelor externe ale UE, în cooperare cu partenerii relevanți în domeniu; reamintește totuși că acțiunea UE în regiune a fost edificată pe baza unor inițiative de pionierat în cadrul PSAC (și anume EUNAVFOR Atalanta și EUTM Somalia), care au fost urmate mai apoi de alte instrumente ale UE, ceea ce face ca o AC în Cornul Africii să fie mai degrabă o realizare ex post empirică și pragmatică decât o strategie bine concepută și planificată; crede în mod ferm că, pe viitor, strategiile UE trebuie să fie elaborate înainte ca UE se angajeze într-o regiune, și nu după aceea;

39.

regretă faptul că, chiar și atunci când sunt concepute strategii, deseori UE nu reușește să le pună în aplicare, fiind obligată, în schimb, să întreprindă acțiuni și să ia măsuri de urgență; reamintește că acesta a fost îndeosebi cazul în regiunea Sahel, pentru care fusese aprobat în unanimitate un document de strategie a UE foarte cuprinzător și bine-pregătit (strategia UE pentru securitate și dezvoltare în regiunea Sahel în 2011), care însă nu a fost pus în aplicare în mod satisfăcător până la deteriorarea dramatică a situației din Mali; solicită efectuarea unei analize a învățămintelor desprinse din acest caz particular, precum și – în sens mai larg – a unei analize îmbunătățite a avertizării timpurii în regiuni volatile-cheie, pentru a lansa inițiative concrete de prevenire a conflictelor și de mediere și a îmbunătăți, astfel, acțiunile în amonte, prin operarea unei schimbări de politică de la abordări centrice-reactive la o abordare mai adecvată și eficientă axată pe prevenție;

40.

subliniază că numeroase conflicte actuale la nivel național, regional și internațional sunt, de asemenea, generate de climă și că, în consecință, AG trebuie să includă conceptul de securitate umană; reamintește analiza publicată de UNEP în decembrie 2011 referitoare la situația din regiunea Sahel, în care se precizează că temperaturile în creștere au condus la o penurie de apă și au pus o puternică presiune, în special pe populațiile locale, ale căror mijloace de subzistență depind de resurse naturale precum agricultura, pescuitul și creșterea animalelor, ceea ce a generat, în anumite cazuri, violență și conflicte armate;

41.

este convins că, în cazurile în care crizele nu pot fi evitate, UE trebuie să fie în măsură să planifice și să desfășoare activele civile și militare adecvate, precum și să mobilizeze rapid și eficient instrumentele complementare ale UE în întregul spectru al operațiunilor de gestionare a crizelor, inclusiv în cazuri de crize umanitare; solicită punerea în aplicare a articolelor relevante din tratat în domeniul reacției rapide, inclusiv articolul 44 din TUE; subliniază, în acest context, necesitatea de a avea experți politici și în materie de securitate în cadrul delegațiilor UE relevante;

42.

insistă asupra faptului că UE ar trebui să fie în măsură să consolideze pacea și stabilitatea pe termen lung; solicită stabilirea cu mult timp în avans a unor strategii de tranziție clare, între instrumentele de răspuns în situații de criză pe termen scurt (în special instrumente diplomatice, PSAC, ECHO și noul ISP) și instrumentele pentru perioadele de după criză (în special asistența ISP și asistența pentru dezvoltare), pentru a susține progresele înregistrate în domeniu; salută – ca un prim pas important – colaborarea eficientă dintre SEAE și Comisie în sprijinul misiunii PSAC în Mali, precum și examinarea, într-un stadiu timpuriu, a unei strategii de ieșire pentru EUTM Mali;

43.

invită UE să înregistreze progrese suplimentare în ceea ce privește acțiunea unită la nivel de țară, cu o diviziune clară a responsabilităților și sub conducerea unui șef de delegație, responsabil pentru punerea în aplicare a politicii externe a UE în țară, coordonându-se la nivel local cu statele membre, precum și cu guvernul-gazdă, cu societatea civilă și cu alți parteneri internaționali; invită statele membre să se angajeze în favoarea unei acțiuni unite a UE în țări terțe și să se asigure că coordonarea și sincronizarea acțiunilor pe teren sunt armonizate în mod corespunzător cu instituțiile UE, și anume Comisia și SEAE; regretă, în acest sens, că acțiunile autonome desfășurate de state membre în țări terțe, în special în societăți post-conflict și în curs de democratizare, fără o sincronizare adecvată între ele și delegația locală a UE, s-au dovedit a fi dăunătoare obiectivelor și intereselor UE, precum și credibilității sale față de statul terț și de alți parteneri internaționali;

44.

subliniază că, pentru a fi încununată de succes, o AG necesită, de asemenea, dezvoltarea unor parteneriate în afara instituțiilor UE și a statelor membre, pentru a include alți parteneri internaționali și multilaterali, parteneri strategici, țări gazdă, organizații regionale, actori din societatea civilă și din sectorul privat, cu respectarea corespunzătoare a autonomiei decizionale a UE;

45.

solicită UE să asigure o participare eficace a UE la activitățile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, utilizând toate competențele care îi conferă statutul de organizație de integrare regională;

46.

în conformitate cu obiectivele Tratatului de la Lisabona privind consolidarea politicii externe și a rolului UE în ceea ce privește pacea, securitatea și reglementarea la nivel mondial, își reiterează opinia potrivit căreia un loc al UE într-un CSONU extins rămâne un obiectiv central și pe termen lung al Uniunii Europene; solicită VP/ÎR să ia inițiativa de a dezvolta o poziție comună a statelor membre în acest scop; sugerează, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv în viitor, să se depună eforturi în ceea ce privește coordonarea prealabilă a pozițiilor în cadrul Consiliului UE în ceea ce privește acordarea statutului de membru al CSONU unor noi țări și reforma procesului decizional din cadrul acestui organism, în direcția unei posibile utilizări a unei majorități supracalificate;

47.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/28

—

având în vedere rezoluțiile sale referitoare la rapoartele anuale anterioare ale Comisiei și ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 24 iulie 2013 intitulat „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2012” (COM(2013)0548) și documentele de însoțire (SWD(2013)0283, SWD(2013)0284, SWD(2013)0285, SWD(2013)0286 și SWD(2013)0287),

—

având în vedere raportul anual pe 2012 al OLAF,

—

având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi referitor la execuția bugetului privind exercițiul financiar 2012, însoțit de răspunsurile instituțiilor (1),

—

având în vedere propunerea de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European (COM(2013)0534),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 iulie 2013 intitulată „Îmbunătățirea guvernanței OLAF și consolidarea garanțiilor procedurale în ceea ce privește investigațiile – O abordare etapizată, în paralel cu instituirea Parchetului European” (COM(2013)0533),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 iulie 2013 intitulată „O mai bună protecție a intereselor financiare ale Uniunii: instituirea Parchetului European și reformarea Eurojust” (COM(2013)0532),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 mai 2011intitulată „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene prin măsuri de drept penal și investigații administrative – O politică integrată pentru a proteja banii contribuabililor” (COM(2011)0293),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 iunie 2011 privind strategia antifraudă a Comisiei (COM(2011)0376),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 decembrie 2012 intitulată „Un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale” (COM(2012)0722),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 septembrie 2013 intitulată „Protecția bugetului Uniunii Europene până la sfârșitul exercițiului 2012” (COM(2013)0682),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 decembrie 2013 intitulată „Aplicarea corecțiilor financiare nete impuse statelor membre în domeniile agriculturii și politicii de coeziune” (COM(2013)0934),

—

având în vedere raportul Comisiei către Consiliu și Parlamentul European, intitulat „Raport referitor la combaterea corupției în UE” (COM(2014)0038),

—

având în vedere Directiva 2013/43/UE a Consiliului din 22 iulie 2013 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește aplicarea facultativă și temporară a mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri și servicii care prezintă risc de fraudă (2),

—

având în vedere Directiva 2013/42/UE a Consiliului din 22 iulie 2013 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește un mecanism de reacție rapidă împotriva fraudelor în materie de TVA (3),

—

având în vedere propunerea Comisiei de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (COM(2012)0363),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 250/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 de instituire a unui program în vederea promovării unor activități în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene (programul „Hercule III”) și de abrogare a Deciziei nr. 804/2004/CE (4),

—

având în vedere Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (5),

—

având în vedere articolul 325 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (6),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (7),

—

având în vedere Avizul nr. 1/2014 al Comitetului de supraveghere a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind prioritățile politicii de investigare a OLAF,

—

având în vedere Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 iulie 2013 referitoare la Raportul anual pe 2011 privind protejarea intereselor financiare ale UE – combaterea fraudei (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2011 referitoare la eforturile UE de combatere a corupției (10),

—

având în vedere Declarația sa din 18 mai 2010 privind eforturile UE de combatere a corupției (11) și Comunicarea Comisiei din 6 iunie 2011 intitulată „Combaterea corupției în UE” (COM(2011)0308),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la crima organizată, corupția și spălarea de bani: recomandări cu privire la acțiunile și inițiativele care se impun, (12),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0195/2014),

A.

întrucât, potrivit estimărilor Comisiei, ca urmare a fraudei, a evaziunii fiscale, a evitării plății impozitelor și a planificării fiscale agresive, se pierd în fiecare an în Uniunea Europeană venituri potențiale din impozite estimate la 1 000 000 000 000 EUR, reprezentând un cost aproximativ de 2 000 EUR pentru fiecare cetățean european;

B.

întrucât protejarea intereselor financiare ale UE este un element-cheie al agendei politice a UE pentru consolidarea și creșterea încrederii cetățenilor și asigurarea faptului că banii lor sunt utilizați în mod corespunzător;

C.

întrucât Tratatul de la Lisabona a consolidat în mod substanțial instrumentele disponibile de protejare a intereselor financiare ale UE, obligând atât UE, cât și statele membre să combată toate formele de activitate ilegală care afectează interesele financiare ale UE;

D.

întrucât marea diversitate de sisteme și tradiții juridice din cadrul UE înseamnă că protejarea intereselor sale financiare împotriva fraudei și a oricărei alte activități ilegale constituie o provocare cu precădere solicitantă și inevitabilă;

E.

întrucât, pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii și a combate frauda, este necesar să se adopte o abordare integrată, inclusiv strategii de luptă împotriva fraudei și a corupției prin intermediul unor măsuri legale, eficace, consecvente și echivalente pe întreg teritoriul Uniunii; întrucât aceasta este o responsabilitate comună a UE și a statelor membre, iar cooperarea strânsă dintre Comisie și statele membre este cu atât mai importantă în această perioadă de restricții bugetare;

F.

întrucât Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) are responsabilitatea de a proteja interesele financiare ale Uniunii prin investigarea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale și întrucât Comitetul de supraveghere a OLAF a fost instituit pentru a consolida și garanta independența acestuia prin monitorizarea cu regularitate a exercitării funcției de investigare a OLAF;

G.

întrucât statele membre sunt primele responsabile pentru executarea a circa 80 % din bugetul Uniunii;

H.

întrucât statele membre sunt responsabile pentru baza de calcul armonizată a taxei pe valoare adăugată (TVA), pentru modificarea cotelor de TVA aplicate și pentru colectarea resurselor proprii ale Uniunii, iar aceste trei elemente influențează bugetul Uniunii;

I.

întrucât Comisia, la cererea Parlamentului European, a adoptat recent o serie de inițiative importante privind anumite măsuri strategice de combatere a fraudei;

J.

întrucât amploarea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale sub orice formă și amploarea corupției din Uniunea Europeană subminează încrederea cetățenilor în Uniune; întrucât sunt necesare garanții mai mari privind integritatea și transparența în cheltuielile publice,

1.

subliniază faptul că este atât de responsabilitatea Comisiei, cât și a statelor membre de a face tot posibilul pentru a combate frauda, corupția și orice altă formă de activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene; reamintește importanța fundamentală a unei cooperări și coordonări strânse între Comisie și statele membre pentru asigurarea unei protecții eficace a intereselor financiare ale Uniunii și că, prin urmare, consolidarea și maximizarea eficacității acestora sunt prioritare; reamintește că protejarea intereselor financiare ale Uniunii, atât în ceea ce privește resursele, cât și cheltuielile, necesită același nivel de vigilență;

2.

subliniază faptul că frauda este un act de comportament ilegal voit care constituie, în anumite cazuri, infracțiune, în timp ce o neregulă reprezintă nerespectarea unei norme; regretă că raportul Comisiei Europene nu analizează frauda în mod amănunțit și tratează neregulile în linii foarte generale; reamintește că articolul 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se referă la fraudă, și nu la nereguli și solicită să se facă o distincție între fraude și erori sau nereguli;

3.

ia act de Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulat „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2012” (denumit în continuare „raportul anual PIF al Comisiei”); constată că, la cererea Parlamentului European, raportul evidențiază două elemente noi:

4.

invită Comisia, ca la momentul începerii procedurii de depunere a raportului anual PIF, să prezinte Parlamentului un raport privind monitorizarea și punerea în aplicare a recomandărilor adoptate de PE ca urmare a raportului PIF din anul anterior și să ofere o explicație motivată cu privire la cele pe care nu le-a luat în considerare sau nu a putut să le respecte; invită OLAF să facă același lucru în ceea ce privește măsurile solicitate de Parlament în prezentul raport;

5.

salută principalele inițiative adoptate de către Comisie, la cererea Parlamentului European, în vederea definirii unui nou cadru legislativ european în domeniul politicii de combatere a fraudei și, în special, propunerea de Directivă privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal (COM(2012)0363), menită se clarifice și să armonizeze dispozițiile de drept penal ale statelor membre referitoare la infracțiunile legate de bugetul UE, propunerea de Regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European (COM(2013)0534) și propunerea de Regulament privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) (COM(2013)0535), precum și modificarea adusă Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și în vederea consolidării drepturilor procedurale ale persoanelor vizate de investigațiile OLAF; recunoaște că este important ca aceste diferite acte legislative să fie bine ajustate și temeinic evaluate; invită Consiliul ca, în scopul elaborării unui cadru juridic european solid și al consolidării instrumentelor instituționale existente de protejare a intereselor financiare ale Uniunii, să nu se grăbească și să nu finalizeze în pripă negocierile; subliniază că ar trebui evitată o trecere prematură la procedura de cooperare consolidată; salută, de asemenea, planul de acțiune pentru accelerarea combaterii fraudei fiscale și a evaziunii fiscale, precum și reforma TVA în UE, ambele eforturi fiind inițiate în 2011;

6.

constată că, în 2012, numărul de nereguli de natură frauduloasă a rămas practic neschimbat comparativ cu 2011, cu 1 231 de nereguli raportate ca fiind de natură frauduloasă, în timp ce impactul lor financiar a scăzut ușor la o sumă totală de 392 de milioane EUR; constată prezența cu preponderență a fraudelor în domeniile politicii de coeziune și politicii agricole – în principal în sectoarele dezvoltării rurale și pescuitului – care rămân cele două sectoare critice pentru care fraudele au un impact financiar estimat la 279 de milioane EUR și, respectiv, la 143 de milioane EUR; subliniază, cu toate acestea, că, în general, numărul de nereguli raportate ca fiind de natură frauduloasă și sumele corespondente intră în definiția extinsă a fraudei și nu ar trebui considerate ca o măsură fiabilă a nivelului de fraudă; în acest sens, solicită să se facă o distincție clară între fraudă, erori sau nereguli în raportul anual pe 2013 intitulat „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei”;

7.

constată că, în 2012, neregulile raportate Comisiei ca fiind de natură nefrauduloasă au crescut cu aproximativ 6 % comparativ cu 2011, cu un impact financiar asociat de aproximativ 2,9 miliarde EUR (mai mult decât dublul cifrei din 2011, în special în domeniul politicii de coeziune și al cheltuielilor directe); ia act cu îngrijorare de faptul că această creștere are drept principală cauză efectul neregulilor care implică sume mari de bani, dar și al neregulilor sistemice raportate la încheierea programelor;

8.

constată că, în 2012, valoarea acțiunilor corective adoptate de Comisie față de statele membre a crescut substanțial, în special în domeniul politicii de coeziune, la 3,7 miliarde EUR, aceasta și din cauza încheierii perioadei de programare 2000-2006;

9.

constată că recomandările adresate statelor membre de către Comisie în 2011 — îndeosebi în legătură cu neregulile raportate ca fiind de natură frauduloasă și nefrauduloasă, recuperarea unor sume plătite necuvenit, verificarea rezultatelor cercetărilor penale și ameliorarea statisticilor naționale privind fraudele — au fost, în general, corespunzătoare și regretă faptul că unele preocupări nu au fost luate pe deplin în considerare; invită statele membre să urmeze recomandările Comisiei formulate în 2011 și 2012, să se asigure că recomandările care le sunt adresate în raportul pe 2012 sunt urmate întru totul și să ofere o explicație motivată în cazul în care nu au putut da curs acestor recomandări;

10.

propune studierea posibilității creării unui corp de lucrători vamali europeni specializați în combaterea fraudei, pentru a-și desfășura activitatea alături de autoritățile vamale naționale;

11.

recunoaște faptul că, în domeniul resurselor proprii tradiționale, suma care trebuie recuperată ca urmare a fraudei și a altor cazuri de nereguli pentru anul 2012 se ridică la 444 de milioane EUR, dintre care 208 milioane EUR au fost deja recuperate de către statele membre; ia act de faptul că, ulterior, 83 de milioane EUR au fost recuperate în 2012; în legătură cu cazurile depistate între anii 1989 și 2011

12.

regretă că resursele proprii nu mai constituie sursa principală de venit a bugetului UE, având o pondere de 20 % , ceea ce înseamnă că colectarea corectă a TVA și a taxelor vamale are consecințe directe nu numai asupra economiilor statelor membre și asupra bugetului Uniunii Europene, ci și asupra contribuabililor europeni; reamintește că, potrivit estimărilor Comisiei, evaziunea fiscală și frauda fiscală costă UE aproximativ 1 000 000 000 000 EUR anual, adică aproximativ 2 000 de euro pentru fiecare cetățean al Uniunii;

13.

salută planul de acțiune al Comisiei de a accelera lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale; subliniază că, atât Comisia, cât și statele membre ar trebui să acorde în continuare prioritate absolută combaterii fraudei și evaziunii fiscale, în acest scop fiind necesară elaborarea unei strategii pentru o cooperare și coordonare consolidate și multidimensionale între statele membre și cu Comisia, pentru a permite o utilizare mai adecvată a instrumentelor existente, consolidarea legislației existente, adoptarea propunerilor pendinte și cooperarea administrativă; remarcă faptul că o cooperare consolidată între autoritățile fiscale, polițienești și judiciare în cadrul unei singure țări este, de asemenea, esențială; solicită acordarea unei atenții deosebite creării unor mecanisme de prevenție și depistare timpurie, evaluării rezultatelor, colectării îmbunătățite de venituri și unei monitorizări mai eficace a tranzitului vamal, acesta fiind unul dintre domeniile afectate încă de cele mai mari rate de corupție sistemică din Europa; invită Comisia și statele membre să fie mai active la nivel internațional, astfel încât să stabilească standarde de cooperare bazate preponderent pe principiile transparenței, bunei guvernanțe și schimbului de informații;

14.

invită Comisia să efectueze periodic o analiză comparativă a diferențelor de performanță dintre sistemele naționale de colectare a resurselor proprii tradiționale, identificând și diseminând bunele practici în ceea ce privește eficacitatea procesului de recuperare din toate statele membre și să propună măsuri adecvate acolo unde este necesar;

15.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, deși numărul de nereguli raportate în 2012 ca fiind de natură nefrauduloasă care afectează venitul rezultat din resurse proprii tradiționale a rămas neschimbat, numărul total este cu 20 % mai mare decât media pentru perioada 2008-2012;

16.

solicită o analiză mai aprofundată a diferenței dintre nivelul încasărilor teoretice și cel al încasărilor reale de TVA și integrarea acesteia în raportul Comisiei pentru a oferi o mai bună imagine de ansamblu asupra pierderii înregistrate de finanțele Uniunii; reamintește că lupta împotriva evaziunii fiscale și a economiei subterane trebuie să devină un obiectiv constant pentru Comisie și statele membre;

17.

își exprimă satisfacția cu privire la faptul că 98 % din sumele totale identificate ca provenind din resurse proprii tradiționale sunt colectate în conformitate cu normele, dar invită Comisia să continue să depună eforturi pentru restul de 2 % care face obiectul fraudei și al neregulilor;

18.

constată că autoritățile de aplicare a legii au observat o înmulțire a abuzurilor legate de sistemul pentru monitorizarea și circulația produselor supuse accizelor (EMCS) de către grupurile infracționale; consideră că în cadrul EMCS nu există controale fizice ale mărfurilor transportate; subliniază că investiția suplimentară în controale poate avea drept rezultat o creștere a volumului impozitelor colectate și prevenirea într-o mai mare măsură a evaziunii fiscale; în plus, constată că, în conformitate cu articolul 21 alineatul (3) și cu articolul 24 alineatul (3) Directiva 2008/118/CE a Consiliului, autoritățile competente din statul membru de expediție și cele din statul membru de destinație realizează o verificare electronică a datelor din proiectul de document administrativ electronic și a datelor din raportul de primire; își exprimă convingerea fermă cu privire la faptul că ar trebui stabilite criterii potrivit cărora bunurile pregătite pentru expediere și/sau primite să fie controlate fizic în mod obligatoriu de instituția competentă a statului membru;

19.

înțelege că sporirea controalelor ar putea prezenta, de asemenea, avantajul suplimentar al scoaterii de pe piață a întreprinderilor respective sau a întreprinderilor-paravan înființate de infractori cu scopul unic de a comite mai ușor fraude; constată că, până în prezent, datele privind expedierea și primirea produselor accizabile sunt confirmate în EMCS de către înseși întreprinderile interesate; solicită Comisiei să ia inițiativa în ceea ce privește restricționarea drepturilor de acces la EMCS, pentru a include istoricul conformității înainte de comercializare, astfel încât să fie posibil să se acorde întreprinderilor interesate statutul de „operator economic împuternicit” („întreprindere de încredere”), astfel încât doar aceste persoane să poată opera EMCS în mod direct; solicită Comisiei să prezinte rezultatele analizei în desfășurare privind necesitatea modificării Directivei 2008/118/CE;

20.

solicită ca acele controale de verificare realizate de statele membre asupra persoanelor și întreprinderilor care solicită să fie înregistrate trebuie să fie mai temeinice și mai detaliate; înțelege că bunurile pot fi lesne declarate în mod necorespunzător pentru a evita accizele; prin urmare, solicită un grad mai ridicat de cooperare cu autoritățile fiscale;

21.

consideră că termenele permise pentru deplasarea produselor accizabile între antrepozitele autorizate sunt nerealist de lungi; înțelege că acest lucru permite efectuarea de deplasări multiple în temeiul aceleiași declarații și schimbarea destinației înainte de introducerea în sistem a dății de livrare; solicită ca autoritățile competente din statul membru declarat ca destinație și din noua destinație să fie informate imediat de expeditor cu privire la schimbări; în plus, solicită ca termenul maxim permis pentru prezentarea raportului privind primirea produselor accizabile să fie de o zi lucrătoare și, mai mult, ca durata călătoriei să fie calculată și stabilită pentru fiecare transport în funcție de mijlocul de transport utilizat și de distanța dintre locurile de expediție și de destinație;

22.

constată că garanțiile necesare pentru înființarea unor antrepozite vamale sunt prea mici comparativ cu valoarea produselor accizabile; consideră că ar trebui stabilită o variabilă în funcție de tipul de bunuri și de nivelul real al schimburilor comerciale;

23.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că statele membre și-au pus în aplicare propriile sisteme pentru monitorizarea și circulația produselor supuse accizelor pe baza unor cerințe prea generale formulate de Comisia Europeană; solicită în acest sens Comisiei să ia inițiativa în ceea ce privește crearea unui sistem mai uniform pe întreg teritoriul UE;

24.

ia act de faptul că, în conformitate cu noul studiu publicat în 2013 cu privire la diferența dintre încasările teoretice de TVA și încasările efective de TVA, finanțat de Comisie în cadrul activităților sale care urmăresc reformarea sistemului TVA în Europa și încetarea evaziunii fiscale, 193 000 000 000 EUR din încasările de TVA (1,5 % din PIB) au fost pierdute din cauza neconformității sau nerecuperării în 2011; subliniază, cu toate acestea, că diferența dintre încasările teoretice de TVA și încasările efective de TVA nu este numai consecința fraudei, ci și a altor factori, inclusiv a falimentului și insolvabilității, a erorilor statistice, a întârzierilor de plată și a evaziunii fiscale; adaugă, în această privință, că lupta eficace pentru eliminarea deficitului de încasări de TVA necesită în mod evident o abordare multidisciplinară și concertată; subliniază importanța punerii în aplicare a unor noi strategii și a utilizării mai eficace a structurilor existente ale UE pentru a consolida lupta împotriva fraudei în materie de TVA;

25.

salută faptul că reforma TVA inițiată în decembrie 2011 a pus deja la dispoziție instrumente importante pentru a asigura o mai bună protecție împotriva fraudelor în materie de TVA; salută, în acest sens, faptul că Directiva privind mecanismul de reacție rapidă împotriva fraudelor în materie de TVA și Directiva privind aplicarea facultativă și temporară a mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri și servicii care prezintă risc de fraudă au fost în sfârșit adoptate în iulie 2013 și invită statele membre să le pună rapid în aplicare;

26.

consideră totodată că trebuie să se pună accentul pe necesitatea de a simplifica sistemul de TVA pentru întreprinderi în întreaga Europă; salută, așadar, noile măsuri menite să faciliteze facturarea electronică și dispozițiile speciale privind întreprinderile mici, care au intrat în vigoare în 2013, și așteaptă cu interes introducerea formularului standardizat de declarare a TVA valabil în întreaga Uniune; speră ca ghișeul unic pentru serviciile electronice și operatorii de telecomunicații, care își va intra în atribuții în 2015, va încuraja efectiv conformitatea prin simplificarea procedurilor privind TVA pentru aceste întreprinderi;

27.

solicită statelor membre să își reformeze sistemele fiscale naționale pentru a le face mai simple, mai echitabile și mai eficace, pentru a facilita conformitatea, a preveni, a descuraja și a sancționa frauda și evaziunea fiscală și a îmbunătăți eficiența colectării impozitelor; invită, de asemenea, statele membre să ia în considerare recomandările specifice fiecărei țări, formulate de Comisie în 2013; salută apelul lansat de Comisie în repetate rânduri către statele membre de a-și extinde bazele naționale de impozitare și de a limita numărul de scutiri fiscale și cel de impozite reținute la sursă, ceea ce le va permite nu doar să își simplifice fiscalitatea, ci și să evite creșterea cotei-standard de TVA;

28.

subliniază că numărul neregulilor raportate în 2012 ca fiind de natură frauduloasă și impactul acestora au rămas practic la același nivel ca în anul anterior;

29.

constată că sunt necesari în medie doi ani și șapte luni de la inițierea practicii frauduloase până în momentul în care aceasta este depistată; mai mult, constată că mai trebuie să treacă șapte sau opt luni înainte ca neregula să fie raportată Comisiei; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că orientările privind momentele în care statele membre raportează către OLAF nereguli de natură frauduloasă și/sau alte nereguli, în cazul în care astfel de orientări există într-un stat membru, diferă nu doar de la un stat membru la altul, ci și de la un domeniu de politică la altul; așteaptă elaborarea de către Comisie a unor orientări europene pentru raportarea către OLAF a neregulilor de natură frauduloasă și/sau a altor nereguli; reamintește că personalul instituțiilor europene are obligația să notifice OLAF, fără întârziere și fără niciun risc de a-i fi adusă în discuție responsabilitatea în urma acestei notificări, orice fraudă care a ajuns în atenția sa în cursul îndeplinirii sarcinilor care îi revin;

30.

ia act de faptul că, în ceea ce privește veniturile, numărul de cazuri de fraudă raportate în 2012 a fost cu 20 % mai scăzut decât media anilor 2008-2012; salută faptul că analizele realizate de Comisie evidențiază o tendință descendentă netă a numărului de cazuri de fraudă pentru această perioadă;

31.

constată că, în ceea ce privește cheltuielile, neregulile raportate ca fiind de natură frauduloasă sunt reduse atât ca număr, cât și ca valoare, tipurile de nereguli sunt deja identificate, iar pentru perioada 2008-2012, 5 % din cazurile raportate sunt de natură frauduloasă; constată că, la fel ca și în anii anteriori, majoritatea neregulilor de natură frauduloasă au fost depistate în domeniul politicii de coeziune: 50 % din numărul total al cazurilor și 63 % din sumele implicate; subliniază că, din 1 194 de cazuri de nereguli raportate ca fiind de natură frauduloasă, nouă vizează cazuri de corupție și că toate cazurile au fost depistate în domeniul politicii de coeziune; își exprimă preocuparea cu privire la faptul că numărul acestor cazuri este în creștere; subliniază cu îngrijorare evoluția spre forme mai simple de fraudă, ceea ce reflectă probabil fenomenul generat de criza economică al tentativelor de fraudă comise de unii beneficiari care, în condiții normale, nu ar fi încălcat legea; consideră că aceste tendințe merită să fie monitorizate și analizate în anii următori;

32.

solicită ca actele de corupție care afectează interesele financiare ale UE să fie considerate fraude în sensul articolului 325 alineatul (5) din TFUE și să fie incluse în raportul anual al Comisiei Europene privind protejarea intereselor financiare ale UE – combaterea fraudei;

33.

constată că, în ceea ce privește resursele naturale (agricultură, dezvoltare rurală și pescuit), numărul neregulilor raportate ca fiind de natură frauduloasă în 2012 a crescut cu aproape 50 % față de 2011, ca urmare a comunicării de către o singură țară a 56 de cazuri care prezentau același mod de operare, legate de aceeași investigație și privind exclusiv Fondul european de garantare agricolă; constată că rata fraudelor depistate este ușor superioară în domeniul agriculturii: circa 6 % din toate cazurile raportate în perioada 2008-2012.

34.

recunoaște că, în domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale, statele membre au recuperat 169,4 milioane EUR de la beneficiari pe durata exercițiului financiar 2012, în timp ce 1 216,8 milioane EUR urmează a fi recuperate de la beneficiari la finalul exercițiului financiar respectiv; constată că rata de recuperare de 43 % este afectată semnificativ de ratele reduse de recuperare (sub 30 %) afișate de șase state membre (13); invită statele membre respective să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura un nivel semnificativ mai mare al ratei de recuperare;

35.

recunoaște că politica de coeziune s-a dovedit a fi sectorul cel mai dificil pe parcursul a mai multor exerciții financiare, politica de dezvoltare regională fiind deosebit de afectată, dar că, cel puțin, numărul de nereguli raportate ca fiind de natură frauduloasă a rămas stabil în cursul ultimilor trei ani; ia act de faptul că ponderea cazurilor de fraudă constatate –4 % pentru perioada 2008-2012– este mai mică decât media; salută faptul că eforturile depuse de Comisie în ultimii ani pe lângă autoritățile naționale pentru a le sensibiliza cu privire la cazurile de fraudă par să fi avut succes și că legislația Uniunii a contribuit la depistarea neregulilor de natură frauduloasă în 59 % din cazuri; invită Comisia să intensifice și să consolideze strategia comună antifraudă, inițiată în 2008; salută, de asemenea, reducerea termenelor de raportare a fraudelor după depistarea lor;

36.

regretă totuși lipsa de informare cu privire la sumele de recuperat și la ratele de recuperare asociate cu politica de coeziune pentru exercițiul financiar 2012; invită Comisia să furnizeze informații detaliate în această privință în următorul său raport anual;

37.

salută scăderea constantă, pe parcursul ultimilor trei ani, a numărului de nereguli raportate în cadrul asistenței pentru preaderare și constată că cele 12 noi state membre au abandonat treptat programele de asistență pentru preaderare, care sunt practic încheiate; observă totuși o creștere semnificativă a sumelor, din cauza a două cazuri raportate de un stat membru; remarcă, de asemenea, că, în ceea ce privește perioada de programare actuală, neregulile raportate ca fiind de natură frauduloasă legate de Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) au înregistrat o ușoară scădere, cel mai probabil din cauza întârzierii în punerea în aplicare a acestuia;

38.

evidențiază faptul că modurile de abordare a fraudei de către statele membre rămân foarte diversificate, în principal din cauza diferențelor de ordin juridic și organizatoric existente atât între statele membre, cât și între administrațiile din cadrul aceluiași stat, dar și din cauza unor abordări diferite a depistării fraudelor; își exprimă îngrijorarea deosebită legată de faptul că, în cazurile de nereguli de natură frauduloasă, unele state membre se limitează la aplicarea unor corecții financiare, în loc să investigheze posibila infracțiune; subliniază că această neinvestigare a infracțiunilor ar putea încuraja comportamente frauduloase, subminând astfel lupta împotriva fraudei și a fraudatorilor; invită statele membre respective să investească mai multe resurse pentru a combate frauda, inclusiv prin inițierea unor proceduri de urmărire penală; solicită Comisiei să continue să monitorizeze îndeaproape funcționarea și eficacitatea sistemelor de supraveghere și de control din statele membre și subliniază importanța stabilirii de către Comisie a unor principii uniforme de raportare în toate statele membre; invită statele membre să pună în aplicare recomandările Comisiei, în special în ceea ce privește depistarea timpurie, simplificarea normelor și raportarea rapidă;

39.

în plus, subliniază că statele membre încă nu trimit datele la timp sau furnizează date inexacte; mai mult, reamintește că statele membre folosesc definiții diferite pentru tipuri similare de infracțiuni și că nu toate colectează date statistice similare și detaliate care să respecte criterii comune, ceea ce îngreunează colectarea unor date statistice fiabile și comparabile la nivelul UE, împiedicând astfel o evaluare comparativă și obiectivă de la țară la țară a amplorii fraudei; își exprimă din nou regretul cu privire la faptul că, în consecință, Parlamentul, Comisia și OLAF nu își pot îndeplini în mod corespunzător sarcina de evaluare a amplorii generale reale a neregulilor și a fraudei în fiecare stat membru și de formulare a unor recomandări; își exprimă regretul cu privire la faptul că această stare de fapt împiedică identificarea și disciplinarea acelor state membre care prezintă cel mai ridicat nivel al neregulilor și al fraudei, astfel cum a solicitat în mod repetat Parlamentul; constată că Comisia a invitat statele membre să își îmbunătățească statisticile privind frauda și s-a angajat să acorde mai multă atenție acestei chestiuni; subliniază importanța stabilirii de către Comisie a unor principii uniforme de raportare în toate statele membre, pentru a garanta că datele colectate sunt comparabile, fiabile și suficiente; prin urmare, invită Comisia să informeze Parlamentul cu privire la măsurile inițiate în ce privește introducerea unui grad sporit de uniformitate și comparabilitate între datele statistice colectate la nivel național; îndeamnă statele membre să prezinte la timp informații cât mai complete care să reflecte în mod adecvat nivelul real al fraudei; solicită Curții de Conturi să adopte măsuri pentru a da curs rapoartelor sale speciale anterioare privind performanța OLAF în vederea determinării efectelor reorganizării;

40.

subliniază că în depistarea schemelor de fraudare este esențială o mai mare transparență care să permită un control adecvat; reamintește că, în anii anteriori, Parlamentul a îndemnat Comisia să ia măsuri pentru a asigura, prin intermediul unui punct unic de contact, transparența în ce privește toți beneficiarii fondurilor UE din toate statele membre prin publicarea pe site-ul său a listei tuturor beneficiarilor fondurilor UE, indiferent de administratorul fondurilor și pe baza unor categorii-standard de informații care trebuie furnizate de către toate statele membre în cel puțin o limbă de lucru a Uniunii; solicită statelor membre să coopereze și să furnizeze Comisiei informații complete și sigure cu privire la beneficiarii fondurilor europene gestionate de statele membre; regretă că această măsură nu a fost pusă în aplicare și invită Comisia să o pună în aplicare de urgență;

41.

constată că, în 2012, OLAF a formulat 54 de recomandări privind inițierea unor acțiuni în justiție care au fost trimise autorităților naționale și s-a recomandat recuperarea a circa 284 000 000 EUR; își exprimă regretul față de lipsa de informații cu privire la numărul de proceduri judiciare inițiate și la nivelul sumelor recuperate efectiv pe baza recomandărilor OLAF, precum și față de rata de condamnare în cazurile care implică infracțiuni care prejudiciază bugetul Uniunii; își reiterează apelul adresat Comisiei și statelor membre de a asigura punerea în aplicare eficace și la timp a recomandărilor formulate după anchetarea cazurilor de către OLAF;

42.

își exprimă totuși îngrijorarea profundă cu privire la faptul că în unele situații, OLAF a respins cazuri și le-a transferat înapoi la direcțiile generale pentru a lua măsuri corespunzătoare, deși acestea nu dețin competențe de investigare;

43.

salută faptul că reforma dispozițiilor care reglementează funcționarea OLAF a fost în cele din urmă adoptată și salută totodată Comunicarea Comisiei intitulată „Îmbunătățirea guvernanței OLAF și consolidarea garanțiilor procedurale în ceea ce privește investigațiile – O abordare etapizată, în paralel cu instituirea Parchetului European”; ia act de efectele inițiale ale reorganizării și restructurării procedurilor de investigație ale OLAF, menite să ducă la o clarificare a drepturilor procedurale ale persoanelor vizate de o investigație, la îmbunătățirea cooperării și dialogului cu partenerii OLAF, la proceduri de investigație mai eficiente și la o scurtare a duratei medii necesare pentru a efectua o investigație, în special în etapa de selectare a cazurilor; constată totuși că, la 1 februarie 2012, un număr total de 421 de cazuri au fost deschise concomitent și au fost închise ulterior în cursul anului 2012, pentru majoritatea dintre acestea neformulându-se nicio recomandare; observă că, în plus, numeroase cazuri mai vechi de 24 de luni au fost închise în 2012, existând riscul potențial al neformulării unor recomandări în momentul închiderii; mai mult, constată că acest efect unic este responsabil pentru o durată medie mai scurtă a investigațiilor;

44.

constată că, din 2012, OLAF își stabilește anual prioritățile politicii de investigare în vederea îmbunătățirii procedurii sale de selectare a cazurilor care urmează a fi investigate; observă schimbări semnificative între prioritățile politicii de investigare selectate în 2012, cele selectate în 2013 și cele selectate 2014 și, prin urmare, este preocupat de lipsa de consecvență a procedurii generale de selecție a cazurilor care urmează a fi investigate; este de părere că viitoarele priorități ale politicii de investigare ar trebui să fie supuse întotdeauna unei evaluări temeinice pe baza unor necesități concrete, a unor indicatori măsurabili și a lecțiilor învățate din prioritățile anterioare ale politicii de investigare; invită OLAF să furnizeze informații detaliate cu privire la modul în care stabilește prioritățile politicii de investigare;

45.

ia act de raportul anual pe 2012 al OLAF și constată că, în această perioadă, OLAF a deschis 431 de investigații și 287 de cazuri de coordonare, a închis 465 de cazuri, a recomandat autorităților naționale inițierea unor acțiuni în justiție în 54 de cazuri și recuperarea a circa 284 de milioane EUR (165,8 milioane EUR în venituri și 118,2 milioane EUR în cheltuieli) și:

46.

ia act de Avizul nr. 1/2014 al Comitetului de supraveghere a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind prioritățile politicii de investigare a OLAF și aprobă recomandările formulate în acesta, în special pe cea referitoare la stabilirea unor orientări privind aplicarea indicatorilor financiari ca criteriu de proporționalitate, acest lucru oferind unității responsabile pentru selectarea cazurilor instrucțiuni mai clare în acest sens; mai mult, se așteaptă ca evoluția viitoare a priorităților politicii de investigare să implice un dialog periodic între directorul general al OLAF și directorii generali responsabili pentru domenii de politică care fac obiectul priorităților politicii de investigare și ai indicatorilor financiari prevăzuți de acestea;

47.

ia act de observațiile Comitetului de supraveghere privind politica de minimis practicată de OLAF; reamintește că politica de minimis nu este doar un criteriu de selectare a cazurilor și că obiectivul acesteia este de a garanta faptul că OLAF își concentrează eforturile și resursele asupra cazurilor mai grave și mai complexe și că resursele umane sunt alocate astfel încât să se maximizeze recuperarea sumelor cheltuite în mod necuvenit din bugetul UE; îl invită pe directorul general să ia în considerare, în revizuirea politicii de minimis a OLAF, opiniile Comitetului de supraveghere; se așteaptă să fie informat în mod corespunzător cu privire la decizia directorului general în această privință;

48.

solicită îmbunătățirea administrării OLAF prin revizuirea și consolidarea constantă a principalelor sale procese de investigație; subliniază, în acest context, importanța deosebită acordată de Parlamentul European monitorizării respectării garanțiilor procedurale și drepturilor fundamentale ale persoanelor vizate de o investigație;

49.

salută toate inițiativele Comisiei de consolidare a luptei împotriva fraudei într-un mod mai eficace în ansamblu, în cadrul cărora anumite acțiuni inovatoare legate de sancțiuni vin în completarea aspectelor legate de prevenire și depistare; consideră că introducerea unor clauze privind lupta împotriva fraudei în acordurile internaționale, acordurile de cooperare administrativă și în sectorul achizițiilor publice reprezintă, de asemenea, un progres important în protejarea intereselor financiare ale UE și în lupta împotriva corupției;

50.

reamintește că, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1848/2006 al Comisiei din 14 decembrie 2006, statele membre furnizează informații cu privire la inițierea sau abandonarea oricărei proceduri de impunere a unor sancțiuni administrative sau penale în legătură cu neregulile notificate, precum și rezultatele principale ale acestor proceduri; reamintește, în plus, că aceste informații indică, de asemenea, caracterul sancțiunilor aplicate și/sau dacă sancțiunile în cauză au legătură cu aplicarea dreptului comunitar și/sau național și include o trimitere la normele comunitare și/sau naționale care prevăd sancțiunile respective; solicită să fie informat în detaliu, printr-o analiză cuprinzătoare, cu privire la rapoartele primite în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1848/2006 al Comisiei; constată că statele membre trebuie să introducă proceduri de monitorizare antifraudă și că statisticile privind cazurile penale și rezultatele acestora sunt incomplete, îngreunând evaluarea investigării fraudei și a procedurilor de urmărire penală în statele membre și eficacitatea viitoarelor politici fundamentale;

51.

salută publicarea, în februarie 2014, de către Comisie a primului raport anticorupție în UE, care indică faptul că corupția afectează toate statele membre în moduri foarte diferite, costul suportat de economia UE fiind de circa 120 de miliarde EUR anual; salută, de asemenea, toate recomandările privind intensificarea schimburilor de bune practici existente și identificarea unor noi măsuri relevante care urmează a fi adoptate la nivelul UE; subliniază, în această privință, că cetățenii europeni solicită garanții de integritate și transparență totală în cheltuielile publice, având în vedere mai ales provocările actuale generate de profunda criză economică și financiară; este de acord cu Comisia cu privire la faptul că rezultatele inițiativelor sunt foarte inegale și că ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a preveni și pedepsi actele de corupție; regretă totuși că rapoartele prezintă o perspectivă limitată asupra corupției în Uniunea Europeană; solicită depunerea de eforturi suplimentare, pe măsura chestiunilor sociale și economice majore aflate în joc, pentru a preveni și a pedepsi actele de corupție, care erodează economia UE și modelul social european, prejudiciază veniturile fiscale ale statelor membre și subminează încrederea cetățenilor în instituțiile care îi reprezintă;

52.

invită Curtea de Conturi să analizeze această chestiune și să formuleze recomandări bazate pe propria perspectivă și experiență, sub forma unuia sau a mai multor rapoarte referitoare la problemele principale identificate în raportul Comisiei privind corupția, ținând seama în mod special de constatările specifice fiecărei țări;

53.

salută propunerea de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European; subliniază necesitatea instituirii unui sistem coerent și complementar pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii; încurajează Comisia să definească în mod clar, la nivel european, rolurile viitoare ale Parchetului European, Eurojust și OLAF și să le delimiteze domeniile de activitate respective;

54.

salută publicarea, în urma solicitării Parlamentului, a studiului Comisiei intitulat „Identifying and Reducing Corruption in Public Procurement in the EU” („Identificarea și reducerea corupției în domeniul achizițiilor publice în UE”), în care se elaborează o metodologie de măsurare a costurilor generate de corupție în domeniul achizițiilor publice în ceea ce privește fondurile UE; constată că costurile generale directe generate de corupție în achizițiile publice din 2010 sunt estimate la 1,4-2,2 miliarde EUR pentru cinci sectoare studiate în opt state membre (14); subliniază că studiul a recomandat, printre altele, o transparență mai mare a proceselor de achiziții publice, mecanisme îmbunătățite de auditare și evaluare, dezvoltarea unui sistem de colectare centralizată a datelor privind achizițiile publice, actualizarea bazei de date „Tenders Electronic Daily”, precum și o mai bună protejare a denunțătorilor; invită Comisia să furnizeze informații cu privire la politicile și măsurile puse în aplicare pentru a se da curs acestor recomandări;

55.

constată că, potrivit estimărilor oficiale, statele membre pierd anual peste 11 miliarde EUR în venituri fiscale ca urmare a contrabandei cu țigări în beneficiul rețelelor de crimă organizată și insistă asupra faptului că, ar trebui ca resursele și experiența OLAF în acest domeniu ar trebui readuse la aceleași niveluri ca în trecut; sprijină cu fermitate Comisia și OLAF în punerea în aplicare a planului de acțiune privind lupta împotriva contrabandei cu țigări; solicită în acest sens o mai bună cooperare între OLAF și Europol;

56.

consideră indispensabilă dezvoltarea rețelei de ofițeri de legătură a OLAF pentru principalele țări care prezintă riscuri de contrabandă;

57.

solicită să fie informat cu privire la orice evoluție a discuțiilor referitoare la o posibilă renegociere a acordurilor existente și solicită realizarea unui studiu independent privind acordurile cu industria tutunului pentru a cuantifica impactul comerțului ilicit cu tutun asupra resurselor proprii și să se ia în considerare posibila extindere a acordurilor existente la alți producători decât cei vizați în prezent, pentru a asigura o mai bună trasabilitate a produselor din tutun din faza de producție și până în faza de distribuție;

58.

salută adoptarea Regulamentului de instituire a programului Hercule III pentru perioada financiară 2014-2020; constată că, cu un buget de peste 104 milioane EUR, programul va cofinanța măsuri precum achiziționarea unor echipamente de scanare pentru a identifica bunurile care fac obiectul contrabandei, aflate în camioane, precum și a unor sisteme automatizate de recunoaștere a codurilor containerelor și a plăcuțelor de înmatriculare pentru a consolida combaterea contrabandei și a contrafacerii; regretă lipsa de transparență pe durata punerii în aplicare a programului Hercule II cu privire la achiziționarea și utilizarea de echipament tehnic de către beneficiari și reamintește că această situație a determinat Parlamentul să păstreze în rezervă credite de plată destinate OLAF din bugetul Uniunii pe 2013 și 2014 în așteptarea primirii unor informații în această privință; invită OLAF să furnizeze în continuare informațiile respective, inclusiv detalii cu privire la starea actuală și impactul echipamentului finanțat și să demonstreze o transparență mai mare în punerea în aplicare a programului Hercule III;

59.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții de Conturi Europene, Comitetului de supraveghere a OLAF și OLAF.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/39

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind Iranul, în special rezoluția din 10 martie 2011 referitoare la abordarea UE privind Iranul (1), rezoluția din 17 noiembrie 2011 referitoare la cazuri recente de încălcare a drepturilor omului în Iran (2), rezoluția din 2 februarie 2012 referitoare la Iran și programul său nuclear (3) și rezoluția din 14 iunie 2012 referitoare la situația minorităților etnice din Iran (4),

—

având în vedere declarația comună a Vicepreședintei Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), Catherine Ashton și a ministrului iranian al Afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, de la 24 noiembrie 2013, la Geneva și declarația VP/ÎR din 12 ianuarie 2014,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 octombrie 2012 și din 16 decembrie 2013 și amendamentele la măsurile restrictive impuse Iranului aflate în vigoare, decise de Consiliu în cadrul reuniunii sale din 20 ianuarie 2014,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 21 martie 2011, care anunță implementarea de măsuri restrictive ce vizează persoanele responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului,

—

având în vedere declarația VP/ÎR referitoare la eliberarea, la 19 septembrie 2013, a lui Nasrin Sotoudeh și a altor deținuți de conștiință iranieni,

—

având în vedere raportul raportorului special al ONU pentru situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran din 4 octombrie 2013, declarația recentă a acestuia, din 22 ianuarie 2014, prin care avertizează cu privire la „creșterea abruptă a numărului de spânzurări în Iran”, precum și raportul Secretarului General al ONU din 10 septembrie 2013 privind situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2012 referitoare la „O strategie privind libertatea digitală în politica externă a UE” (6),

—

având în vedere Declarația privind criteriile pentru alegeri libere și echitabile, adoptată în unanimitate la 26 martie 1994 de Uniunea Interparlamentară, în care parlamentul iranian este membru,

—

având în vedere Rezoluția din 18 decembrie 2013 a Adunării generale a ONU privind situația drepturilor omului în Iran (7), în care se „exprimă profunda îngrijorare cu privire la încălcările constante și repetate grave comise în Republica Islamică Iran”, inclusiv, dar fără a se limita la aplicarea arbitrară, frecventă și constantă a pedepsei cu moartea,

—

având în vedere Rezoluția din 18 decembrie 2013 a Adunării generale a ONU privind o lume împotriva violenței și a extremismului violent (8),

—

având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, la 24 noiembrie 2013, la Geneva, VP/ÎR Catherine Ashton, alături de miniștrii de externe ai statelor E3/EU+3, a ajuns la un acord provizoriu cu Republica Islamică Iran (denumită în continuare „Iran”) referitor la chestiunea nucleară (detaliat în Planul comun de acțiune); întrucât, la 10 ianuarie 2014, statele membre ale grupului E3/UE+3 au ajuns la un acord referitor la modalitățile de punere în aplicare a Planului comun de acțiune; întrucât perioada de șase luni rezervată punerii în aplicare a Planului comun de acțiune este esențială și necesită acțiuni simultane și reciproce de ambele părți;

B.

întrucât alegerile prezidențiale nu s-au desfășurat conform standardelor democratice prețuite de UE; întrucât, cu toate acestea, președintele Hassan Rouhani a indicat disponibilitatea sa pentru relații mai deschise și mai constructive între Iran și Occident; întrucât, pe lângă pactul nuclear, UE și Iran trebuie să discute pe diferite teme, inclusiv drepturile omului și securitatea regională;

C.

întrucât angajamentele asumate în planul comun de acțiune sunt doar un prim pas în direcția găsirii unei soluții mai complete la chestiunea nucleară iraniană și vizează reducerea tensiunilor imediate, creând un mediu mai favorabil unei soluții diplomatice cuprinzătoare; întrucât activitățile desfășurate de Iran în domeniul nuclear erau în contradicție cu rezoluțiile precedente ale Consiliului de Securitate al ONU;

D.

întrucât evoluțiile politice interne din Iran și acordul provizoriu referitor la problema nucleară au deschis o fereastră de oportunitate atât pentru reformele din interiorul țării, cât și pentru o îmbunătățire a relațiilor externe cu UE;

E.

întrucât negocierile privind un acord comercial și de cooperare global și privind un acord pentru un dialog politic între UE și Iran au început în 2002; întrucât procesul a fost întrerupt în 2005, în urma dezvăluirilor privind activitățile nucleare clandestine ale Iranului și a refuzului acestuia de a coopera pe deplin cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA);

F.

întrucât situația drepturilor omului din Iran este și în prezent caracterizată de încălcarea continuă și sistematică a drepturilor fundamentale,

G.

întrucât Iranul are una dintre cele mai tinere populații din lume, inclusiv peste 7 milioane de copii cu vârste sub șase ani;

H.

întrucât Iranul refuză în continuare să coopereze cu mai multe organisme ale ONU pe tema drepturilor omului, de exemplu, prin refuzarea acordării vizei raportorului special al ONU pentru situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran și împiedicarea acestuia de a-și exercita mandatul în mod independent;

1.

salută acordul provizoriu de la Geneva încheiat între statele membre ale grupului E3/UE+3 și Iran, referitor la programul nuclear iranian; consideră esențial faptul că toate părțile continuă să se angajeze în mod constructiv în procesul de negociere, astfel încât acordul final global să poată fi încheiat în termenul convenit;

2.

subliniază că nu poate exista o alternativă la o soluție negociată pe cale pașnică care să răspundă preocupărilor comunității internaționale legate de natura exclusiv pașnică a programului nuclear iranian și de sensibilitățile regionale și în materie de securitate ale Iranului;

3.

salută deciziile adoptate de Consiliu în cadrul reuniunii sale din 20 ianuarie 2014 în vederea punerii în aplicare a Planului comun de acțiune, în special dispozițiile privind ridicarea parțială a sancțiunilor; subliniază importanța crucială a unei monitorizări fiabile a respectării angajamentelor asumate de Iran în ceea ce privește Planul comun de acțiune; consideră că, odată încheiat un acord global care să asigure caracterul exclusiv pașnic al programului nuclear iranian, toate sancțiunile în materie nucleară impuse Iranului ar trebui, treptat, eliminate;

4.

subliniază faptul că relații mai constructive cu Iranul depind de realizarea de progrese în ce privește punerea în aplicare a angajamentelor asumate de Iran conform Planului comun de acțiune; speră că realizarea de progrese în ce privește punerea în aplicare a Planului comun de acțiune și negocierile legate de Acordul de la Geneva vor asigura relații mai constructive între UE și Iran, inclusiv în ceea ce privește aspectele regionale precum războiul civil din Siria și combaterea tuturor formelor de terorism și a cauzelor acestuia, dar și în domenii precum dezvoltarea economică, acordurile comerciale, statul de drept și promovarea drepturilor omului;

5.

invită Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) să desfășoare toate activitățile pregătitoare pentru deschiderea unei delegații a Uniunii la Teheran până la sfârșitul anului 2014; consideră în mod ferm că acest demers va fi un instrument eficient de influențare a politicilor iraniene, care ar sprijini, totodată, dialogul pe teme precum drepturile omului și drepturile minorităților;

6.

invită Consiliul ca, cu condiția realizării unor progrese semnificative în negocierile privind domeniul nuclear, să lanseze o dezbatere pe tema măsurilor specifice care ar putea duce la îmbunătățirea relațiilor bilaterale dintre UE și Iran, inclusiv un posibil viitor cadru contractual pentru aceste relații și pentru dezvoltarea cooperării sectoriale, punând accentul, de exemplu, pe dezvoltarea societății civile și a sectorului privat în Iran, precum și pe domeniile combaterii drogurilor (asigurând, în același timp, că persoanele suspectate beneficiază de un proces echitabil și nu fac obiectul pedepsei cu moartea), cooperării în domeniul mediului, transferului de tehnologie, dezvoltării și planificării infrastructurii, educației și culturii, protecției și sănătății copiilor și inițiativelor comune vizând promovarea și protejarea drepturilor omului; este îngrijorat de posibila apariție a unor boli infecțioase precum poliomielita și rujeola, îndeosebi în rândul copiilor, și îndeamnă UE să faciliteze accesul la medicația necesară, care a fost dificil de procurat pe alte căi din cauza sancțiunilor;

7.

constată cu deosebită îngrijorare înrăutățirea situației mediului în Iran, îndeosebi sub aspectul deficitului de apă, al deșertificării și al poluării atmosferice, și invită UE să faciliteze cooperarea dintre institutele de cercetare, organizațiile de mediu și orașele europene și cele iraniene;

8.

remarcă importanța schimburilor comerciale cu Iranul pentru numeroase întreprinderi europene mijlocii și subliniază faptul că acestea ar trebui să contribuie în mod pozitiv la implementarea Planului comun de acțiune;

9.

invită, în același timp, Comisia și SEAE, să utilizeze toate instrumentele disponibile UE pentru a depune un efort susținut în vederea capacitării și dezvoltării societății civile din Iran și a creșterii numărului de schimburi de studenți, artizani și alți vizitatori, precum și al schimburilor culturale și universitare, precum și în vederea promovării participării și angajamentului civic al tineretului; solicită, în acest sens, intensificarea schimburilor și a cooperării dintre SEAE și departamentele competente din cadrul Comisiei, cum ar fi Direcția Generală pentru cooperare pentru dezvoltare – EuropeAid;

10.

solicită ca UE să urmeze o politică mai independentă față de Iran, coordonată cu aliații și partenerii acesteia;

11.

consideră că Iranul ar trebui să facă uz de influența sa considerabilă în Siria pentru a pune capăt sângerosului război civil și invită conducerea Iranului să adopte un rol constructiv în cadrul eforturilor internaționale vizând găsirea unei soluții la criza din Siria; consideră că Iranul ar trebui să fie implicat în toate discuțiile purtate în acest sens, cu condiția ca acesta să demonstreze angajamentul său în vederea găsirii unei soluții diplomatice la crizele din Siria și din regiune;

12.

consideră că niște relații mai intense între UE și Iran bazate pe implementarea credibilă a Planului comun de acțiune și, în viitor, a acordului cuprinzător, ar putea fi benefice în ceea ce privește stabilizarea situației din Orientul Mijlociu; încurajează UE, în special, să faciliteze dialogul dintre Iran și statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului;

13.

consideră că UE, SUA și Iranul ar trebui să dezvolte cooperarea lor în Afganistan, în special în privința chestiunii traficului de droguri și a aspectelor umanitare cum ar fi protecția refugiaților, în vederea garantării protecției realizărilor în domeniul drepturilor omului, pentru a ajunge la o soluție pașnică sustenabilă în acest conflict; reamintește că Iranul găzduiește aproximativ trei milioane de refugiați afgani și invită Iranul, agențiile ONU și comunitatea internațională să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale acestora;

14.

salută eliberarea mai multor prizonieri de conștiință din Iran, inclusiv a avocatului și laureatului Premiului Saharov, Nasrin Sotoudeh, și invită autoritățile iraniene să elibereze pe toți apărătorii drepturilor omului, prizonierii politici, membrii de sindicat și pe cei deținuți după alegerile prezidențiale din 2009; ia act cu interes de inițiativa președintelui Hassan Rouhani de a elabora o cartă a drepturilor cetățenilor; totuși, își exprimă în continuare îngrijorarea gravă în ceea ce privește situația drepturilor omului din Iran, în special în ce privește acuzațiile de tortură pe scară largă, procesele inechitabile – inclusiv ale avocaților și apărătorilor drepturilor omului – și impunitatea pentru încălcarea drepturilor omului; este alarmat de numărul ridicat de execuții din 2013 și 2014, inclusiv ale minorilor; observă că cele mai multe dintre execuțiile din 2013 au avut loc în ultimele cinci luni ale anului; condamnă restricțiile privind libertatea de informare, libertatea de asociere, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire, libertatea de religie, libertatea în mediul universitar, libertatea de educație și libertatea de mișcare, precum și represiunea și discriminarea pe bază de religie, credință, etnie, sex sau orientare sexuală care persistă, în special împotriva comunității Baha'i, a creștinilor, apostaților și convertiților;

15.

consideră că Carta drepturilor cetățenilor ar trebui să respecte pe deplin obligațiile internaționale ale Iranului, în special în ce privește nediscriminarea și dreptul la viață, întărind interzicerea torturii, asigurând libertatea deplină de religie și credință, și garantând libertatea de exprimare, în prezent restricționată de dispoziția, vag formulată, privind „infracțiunea privind securitatea națională”;

16.

face, prin urmare, apel la UE să integreze aspectele legate de drepturile omului în toate aspectele relațiilor sale cu Iranul; consideră că un dialog integrator, la nivel înalt, cu Iranul pe tema drepturilor omului ar trebui să facă parte din cadrul politic viitor al relațiilor bilaterale UE-Iran; solicită UE să inițieze un dialog cu Iranul pe tema drepturilor omului care să includă sistemul judiciar ș forțele de securitate și să stabilească în mod clar criteriile în raport cu care progresele realizate pot fi măsurate; solicită UE să sprijine pe deplin activitatea raportorului special al ONU pentru situația drepturilor omului în Republica Islamică Iran și invită Iranul să-i acorde viză imediat și fără nicio condiție; îl încurajează pe Înaltul Comisar al ONU, Navi Pillay, să dea curs invitației autorităților iraniene de a vizita Iranul; invită Iranul să declare un moratoriu asupra pedepsei cu moartea;

17.

subliniază că orice delegație viitoare a Parlamentului în Iran trebuie să se angajeze să aibă întrevederi cu membri ai opoziției politice și cu militanți ai societății civile și să aibă acces la deținuții politici;

18.

subliniază importanța creării unui mediu propice pentru funcționarea corectă a organizațiilor societății civile, care să includă și un cadru juridic reformat; solicită ca UE să utilizeze la maximum, la nivel mondial, orientările sale în materie de drepturile omului, inclusiv orientările UE în ceea ce privește apărătorii drepturilor omului, noua flexibilitate conferită de Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO) 2014-2020 și potențialul Fondului european pentru democrație nou înființat de către UE și statele sale membre, în scopul sprijinirii apărătorilor drepturilor omului și a organizațiilor societății civile din Iran;

19.

se alătură apelului urgent adresat de 772 de jurnaliști iranieni președintelui Iranului să-și respecte promisiunea și să permită reînființarea Asociației ziariștilor iranieni;

20.

încurajează UE să studieze posibilitatea acordării de asistență tehnică Iranului, în parteneriat cu organizațiile internaționale, pentru a-l ajuta în cadrul reformei Codului de procedură penală avut în vedere în prezent de către parlamentul Iranului; își exprimă îngrijorarea în special cu privire la imposibilitatea pentru persoanele aflate în detenție de a avea acces la un avocat în timpul interogatoriilor, legat de afirmațiile grave referitoare la abuzuri comise în cursul detenției dinaintea acuzării și dinaintea procesului și de procesele persoanelor civile în fața instanțelor revoluționare; subliniază că independența de ingerințele politice și asigurarea unui proces echitabil sunt factori-cheie în elaborarea unui cod de procedură penală modern, esențiali în abordarea aspectelor legate de drepturile omului;

21.

invită Iranul să coopereze cu organismele internaționale pentru drepturile omului și cu propriile ONG-uri, dând curs recomandărilor ONU și evaluării periodice universale (EPU) și permițând misiunilor organizațiilor internaționale pentru drepturile omului să-și desfășoare misiunile;

22.

consideră că drepturilor femeilor ar trebui să li se acorde, în mod obligatoriu, o atenție specială în cadrul discuțiilor dintre UE și Iran; consideră că, în ciuda progreselor înregistrate până în prezent, situația femeilor din Iran este în continuare marcată de discriminări inacceptabile, în special în ce privește chestiunile juridice, precum și în ceea ce privește dreptul familiei și participarea acestora la viața economică și politică;

23.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului și parlamentului Republicii Islamice Iran.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/43

—

având în vedere articolul 215 din TFUE,

—

având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului de către Guy Verhofstadt și Kristiina Ojuland în numele Grupului ALDE referitoare la stabilirea unor restricții comune de acordare a vizelor pentru funcționarii ruși implicați în cazul Serghei Magnitsky (B7-0473/2013),

—

având în vedere recomandarea Parlamentului European din 2 februarie 2012 adresată Consiliului privind o politică consecventă față de regimurile cărora UE le aplică măsuri restrictive (1),

—

având în vedere recomandarea sa din 23 octombrie 2012 adresată Consiliului privind stabilirea unor restricții comune de acordare a vizelor pentru funcționari ruși implicați în cazul Serghei Magnitsky (2),

—

având în vedere declarația din 20 martie 2013 a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), Catherine Ashton, referitoare la cazul Magnitsky din Federația Rusă,

—

având în vedere declarația purtătorului de cuvânt al VP/ÎR, Catherine Ashton, din 12 iulie 2013 referitoare la cazul Serghei Magnitsky,

—

având în vedere Rezoluția și Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 28 ianuarie 2014 referitoare la refuzarea impunității pentru asasinii lui Serghei Magnitsky,

—

având în vedere deciziile Statelor Unite de a impune restricții de călătorie pentru mai mulți funcționari implicați în cazul Serghei Magnitsky, precum și alte măsuri similare din mai multe alte țări,

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la Raportul anual 2012 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (3),

—

având în vedere articolul 121 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0215/2014),

A.

întrucât arestarea urmată de decesul în detenție al lui Serghei Magnitsky reprezintă un caz bine documentat și semnificativ de nerespectare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în Rusia, au pus sub semnul întrebării independența și imparțialitatea instituțiilor sale judiciare și servesc drept memento pentru alte numeroase neajunsuri dovedite cu documente în ceea ce privește statul de drept în Rusia;

B.

întrucât două anchete independente, efectuate de Comisia de monitorizare publică pentru respectarea drepturilor omului în centrele de detenție din Moscova și, respectiv, de Consiliul prezidențial rus privind dezvoltarea societății civile și drepturile omului, au dezvăluit faptul că Serghei Magnitsky a fost supus unor condiții inumane, neglijării deliberate și torturii;

C.

întrucât Rusia, ca membru în mai multe organizații internaționale, cum este Consiliul Europei, Organizația pentru securitate și Cooperare în Europa și Organizația Națiunilor Unite, s-a angajat în vederea protejării și promovării drepturilor omului, a libertăților fundamentale și a statului de drept, iar Uniunea Europeană a oferit în mod repetat asistență suplimentară și experiență în domeniu pentru a ajuta Rusia să se modernizeze și să-și respecte ordinea constituțională și de drept, în concordanță cu standardele Consiliului Europei;

D.

întrucât se face din ce în ce mai simțită necesitatea unei politici ferme, coerente și cuprinzătoare a UE față de Rusia, susținută de toate statele membre, cu sprijin și asistență dublate de o critică fără ezitări și justă, inclusiv cu sancțiuni și măsuri restrictive, atunci când este necesar;

E.

întrucât restricțiile de acordare a vizelor și alte măsuri restrictive nu constituie în sine sancțiuni judiciare în sens tradițional, dar, cu toate acestea, sunt un semnal politic al îngrijorării UE, adresat unui public mai larg și, astfel, continuă să fie un instrument necesar și legitim de politică externă,

F.

întrucât Înaltul Reprezentant nu a inclus această chestiune pe ordinea de zi a Consiliului Afaceri Externe, iar recomandarea Parlamentului din 26 octombrie 2012 a rămas fără urmări la nivel oficial;

1.

adresează Consiliului următoarele recomandări:

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului și Comisiei, Guvernelor statelor membre, Dumei de Stat și Guvernului din Rusia.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/46

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 21 și 34,

—

având în vedere propunerea de recomandare adresată Consiliului privind cea de-a 69-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (AGONU) de Alexander Graf Lambsdorff, în numele Grupului ALDE (B7–0014/2014),

—

având în vedere cea de-a 68-a sesiune a AGONU,

—

având în vedere recomandarea sa din 11 iunie 2013 adresată Consiliului privind cea de a 68-a sesiune a AGONU (1),

—

având în vedere prioritățile Uniunii Europene pentru cea de a 68-a sesiune a AGONU, adoptate de Consiliu la 24 iunie 2013 (2),

—

având în vedere Rezoluția AGONU din 3 mai 2011 referitoare la participarea Uniunii Europene la activitățile Organizației Națiunilor Unite (3) și Rezoluția Parlamentului European din 11 mai 2011 referitoare la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la cea de-a zecea aniversare a Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2011 referitoare la politicile externe ale UE în favoarea democratizării (6),

—

având în vedere Rezoluția 2106 din 24 iunie 2013 a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la depunerea unor eforturi sporite de abolire a impunității pentru autorii actelor de violență sexuală și rezoluțiile anterioare referitoare la această problematică (7),

—

având în vedere Recomandarea sa din 18 aprilie 2013 adresată Consiliului privind principiul „responsabilității de a proteja” al ONU (8),

—

având în vedere Rezoluția sa adoptată la 8 octombrie 2013 privind corupția în sectoarele public și privat: impactul asupra drepturilor omului în țările terțe (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 februarie 2013 referitoare la cea de a 22-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (10),

—

având în vedere articolul 121 alineatul (3) și articolul 97 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0250/2014),

A.

întrucât angajamentul în favoarea unui multilateralism eficace, în cadrul căruia Organizația Națiunilor Unite (ONU) constituie un pilon central, este un element intrinsec al politicii externe a UE, întemeiat pe convingerea că, pentru îndeplinirea obiectivelor comune și soluționarea crizelor, provocărilor și amenințărilor globale, este necesar un sistem multilateral eficace;

B.

întrucât UE, împreună cu statele sale membre, este cel mai important contribuitor la sistemul ONU (atât în ceea ce privește bugetul regulat și programe și fondurile organizației, cât și în ceea ce privește bugetul de menținere a păcii);

C.

întrucât un parteneriat UE-ONU puternic și stabil este fundamental pentru activitățile ONU din cadrul tuturor celor trei piloni – pace și securitate, drepturile omului și dezvoltare – și este, de asemenea, esențial pentru rolul UE de actor mondial;

D.

întrucât drepturile omului și democrația sunt valori fundamentale ale UE și figurează printre principiile și obiectivele acțiunii externe europene; întrucât respectarea, promovarea și apărarea universalității și indivizibilității drepturilor omului sunt fundamentale pentru unitatea și integritatea europeană;

E.

întrucât actualele curbe ale emisiilor prefigurează o încălzire cu 2 oC în 20-30 de ani și o încălzire cu 4 oC până în 2100, conform raportului comandat de Banca Mondială și intitulat „Turn Down the Heat”; întrucât Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a invitat șefii de stat la summitul privind clima din septembrie 2014, în vederea asumării unor angajamente clare vizând adoptarea unor măsuri suplimentare cu privire la schimbările climatice;

F.

întrucât, în calitate de lider în clasamentul mondial al donatorilor, UE sprijină atât intensificarea eforturilor depuse în vederea respectării termenul de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), prevăzut în 2015, cât și o abordare comună ce vizează eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă;

G.

întrucât tema prioritară a celei de a 58-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeii va fi dedicată provocărilor și realizărilor în ceea ce privește transpunerea în practică a Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului pentru femei și fete;

H.

întrucât corupția din sectorul public și privat perpetuează și agravează inegalitățile și discriminarea atunci când se pune problema de a beneficia în condiții de egalitate de drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale și s-a dovedit că actele de corupție și încălcările drepturilor omului implică utilizarea necorespunzătoare a puterii, lipsa de răspundere și diferite forme de discriminare;

I.

întrucât dezvoltarea principiului responsabilității de a proteja constituie un progres important în direcția anticipării și prevenirii genocidelor, crimelor de război, purificării etnice și crimelor împotriva umanității, precum și în ceea ce privește reacția la acestea; întrucât acest principiu ar trebui aplicat într-un mod cât mai consecvent și uniform cu putință;

J.

întrucât ratificarea ambelor amendamente de la Kampala de către state și trecerea jurisdicției asupra infracțiunii de agresiune la Curtea Penală Internațională vor constitui o contribuție în plus la încetarea impunității pentru autorii acestei infracțiuni;

K.

întrucât, în situațiile în care se aplică responsabilitatea de a proteja, trebuie să se acorde cea mai mare importanță menținerii distincției dintre mandatele actorilor militari și cele ale actorilor umanitari, pentru a proteja perceperea neutralității și imparțialității tuturor actorilor umanitari și pentru a evita periclitarea furnizării efective a ajutoarelor și asistenței,

1.

adresează Consiliului recomandările următoare:

(a)

să promoveze în mod activ urmările specifice ale declarației Reuniunii la nivel înalt privind statul de drept la nivel național și internațional din 24 septembrie 2012 și implementarea acesteia și să analizeze în ce măsură statul de drept poate fi corelat cu reflecțiile în curs pe tema ODM post-2015;

(b)

să consolideze eforturile internaționale urmărind recunoașterea caracterului universal, indivizibil, interdependent și corelat al tuturor drepturilor omului stipulate în convențiile ONU și asigurarea respectării acestora; să promoveze integrarea problematicii drepturilor omului și a libertăților de bază în toate aspectele activității ONU;

(c)

să încerce să consolideze procesul revizuirii periodice universale (RPU), prin includerea recomandărilor în dialogurile bilaterale și multilaterale cu membrii ONU, în special în cadrul dialogurilor sale privind drepturile omului; să încurajeze crearea unui mediu care să permită ONG-urilor să își aducă contribuția în diversele etape ale procesului de RPU;

(d)

să promoveze contribuția amplă a societății civile la diferitele mecanisme pentru drepturile omului ale ONU, inclusiv în diferitele etape ale procesului de revizuire periodică universală, pentru a contracara sau uniformiza represaliile și să sprijine edificarea capacității instituțiilor dedicate drepturilor omului, monitorizând totodată astfel de cazuri potențiale privind ONG-urile și societatea civilă;

(e)

să își reitereze sprijinul total față de Curtea Penală Internațională și să rămână vigilent cu privire la orice tentativă de subminare a legitimității, universalității și integrității sistemului creat prin Statutul de la Roma; să angajeze în mod activ statele care nu participă încă la acest sistem în sensul semnării și ratificării cu celeritate; să desfășoare campanii pentru ratificarea amendamentelor de la Kampala 2010 privind infracțiunea de agresiune, inclusiv de toate statele membre;

(f)

să militeze în mod activ în favoarea ratificării de către toți membrii Organizației Națiunilor Unite a Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției și a Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate; să își intensifice eforturile în vederea încheierii negocierilor pentru o convenție cuprinzătoare privind terorismul internațional; să sprijine stabilirea unui raportor special al ONU pentru infracțiuni financiare, corupție și drepturile omului;

(g)

să solicite membrilor Adunării Generale a ONU transparență deplină în raportarea corporativă și combaterea corupției, spălarea banilor, paradisurile fiscale, fluxurile financiare ilicite și structurile fiscale dăunătoare, ca prioritate absolută în ordinea de zi a instituțiilor financiare și de dezvoltare internaționale;

(h)

să sublinieze faptul că câștigurile provenite din dezvoltare nu vor fi sustenabile fără o bună guvernare și fără instituții responsabile și democratice și fără statul de drept; prin urmare, noul cadru ar trebui să reflecte un angajament clar privind guvernarea democratică;

(i)

să promoveze prevenirea atrocităților și a altor încălcări grave prin transformarea Consiliului pentru Drepturile Omului mai curând într-un mecanism de prevenire și avertizare timpurie, decât într-un organism care reacționează strict la prevenirea unei accentuări viitoare a încălcării drepturilor omului;

(j)

să introducă inițiative cu tematică specifică, promovând responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului și luând măsuri relevante care vizează preocupările-cheie privind drepturile omului în vederea abolirii pedepsei cu moartea și a protecției drepturilor persoanelor aflate în situații vulnerabile, precum copiii, femeile, persoanele LGBTI sau popoarele indigene;

(k)

să condamne abuzurile sistematice privind drepturile omului în Republica Islamică Iran;

(l)

să reitereze importanța combaterii torturii și a altor forme de rele tratamente și prioritatea pe care UE o acordă acestei probleme, în special în ceea ce privește copiii; să reînnoiască mandatul raportorului special pentru încă trei ani și să asigure o monitorizare eficace a rezoluțiilor trecute privind tortura; să demonstreze un angajament comun pentru eradicarea torturii și sprijinirea victimelor, în special prin continuarea sau, atunci când este cazul, inițierea contribuțiilor la Fondul voluntar al ONU pentru susținerea victimelor torturii instituit prin Protocolul opțional la Convenția împotriva torturii;

(m)

să continue combaterea utilizării pedepsei cu moartea și să sprijine cu tărie moratoriul, ca pas spre abolire; să continue să solicite cu insistență abolirea în întreaga lume; să solicite cu tărie țărilor care aplică încă pedeapsa capitală să publice cifre clare și precise cu privire la numărul sentințelor și al execuțiilor;

(n)

să își exprime preocuparea cu privire la creșterea recentă a legilor și practicilor discriminatorii și a actelor de violență împotriva persoanelor pe baza orientării lor sexuale și a identității de gen; să încurajeze monitorizarea îndeaproape a situației din Nigeria și Uganda, acolo unde legislațiile naționale amenință în mod grav libertatea minorităților sexuale; să reafirme sprijinul său pentru activitatea neîncetată a Înaltului Comisionar pentru Drepturile Omului în vederea combaterii acestor legi și practici discriminatorii și, în sens mai larg, pentru activitatea ONU cu privire la acest aspect; să recomande o participare activă în combaterea încercărilor de a submina drepturile respective;

(o)

să sprijine eforturile internaționale de promovare a unei mai mari transparențe și responsabilități în ceea ce privește utilizarea dronelor dotate cu arme; să desfășoare investigații în legătură cu omorurile cu țintă precisă și monitorizarea recomandărilor raportorilor speciali ai ONU privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare și combaterea terorismului;

(p)

să sprijine misiunile de impunere și menținere a păcii prin furnizarea, acolo unde este cazul, a unui sprijin mai consistent (tehnic, financiar și în termeni de echipamente pentru forțele UE), în vederea dotării ONU cu instrumente de dezescaladare mai eficiente;

(q)

să se asigure că mandatele de menținere a păcii reflectă necesități pe termen lung pentru consolidarea statului și a instituțiilor și sprijinirea democrației, concentrându-se astfel pe o abordare cuprinzătoare pentru a putea să vizeze cauzele conflictului și fragilitatea statului;

(r)

să coopereze în ceea ce privește consolidarea rolului și a capacității organizațiilor regionale în menținerea păcii, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor civile și militare, precum și soluționarea conflictelor;

(s)

să solicite tuturor participanților la un conflict armat să își respecte pe deplin obligațiile în temeiul dreptului internațional, inclusiv accesul neîngrădit la asistență umanitară;

(t)

să se asigure că cadrul pentru dezvoltare post-2015 promovează o pace durabilă prin abordarea factorilor-cheie ai conflictului în vederea creării condițiilor de facilitare necesare pentru dezvoltare și respectarea drepturilor;

(u)

să se concentreze asupra încetării terorismului, indiferent dacă este stat sponsorizat sau de altă natură;

(v)

să se asigure că Conferința ONU privind stabilirea unei zone libere de arme de distrugere în masă în Orientul Mijlociu, care nu a avut loc în 2012 astfel cum s-a decis în cadrul Conferinței de revizuire a TNP din 2010, are loc în 2014;

(w)

să sprijine rezoluțiile Adunării Generale a ONU referitoare la armele cu uraniu sărăcit și să dezvolte o poziție comună a UE care să reflecte mai bine apelurile repetate ale Parlamentului pentru un moratoriu mondial de precauție și dezvoltarea unui consens mondial cu privire la posibilele riscuri asupra sănătății cetățenilor, sarcina complexă de gestionare postconflict și costurile financiare asociate cu utilizarea lor;

(x)

să se asigure că procesul de revizuire a arhitecturii ONU de consolidare a păcii, prevăzut a se desfășura în 2015, promovează principiul responsabilității de a proteja și rolul femeilor în consolidarea păcii;

(y)

să acționeze în direcția instituirii responsabilității de a proteja ca normă internațională, menținând totodată echilibrul delicat dintre rolul statelor în cauză și comunitatea internațională și păstrând în centrul său principiul prevenirii conflictelor și utilizarea forței armate în ultimă instanță;

(z)

să se asigure, în această privință, că responsabilitatea de a preveni și de a stopa genocidele și atrocitățile în masă revine în principal statului în cauză, dar că, la rândul său, comunitatea internațională are un rol de jucat care prevalează asupra invocării suveranității;

(aa)

să promoveze conceptul-cheie potrivit căruia prevenirea necesită repartizarea responsabilității cu privire la colaborarea dintre statele implicate și comunitatea internațională și promovarea acestei colaborări;

(ab)

să se asigure, în cooperare cu toți partenerii internaționali, că eventualele noi evoluții ale conceptului responsabilității de a proteja respectă în totalitate dreptul umanitar internațional și sunt pe deplin consecvente cu acesta;

(ac)

să depună eforturi în vederea includerii protecției civililor în mandatele misiunilor de menținere a păcii întreprinse sub auspiciile ONU;

(ad)

să își reitereze angajamentul de a pune în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU referitoare la femei, pace și securitate (11), care recunosc consecințele disproporționate ale războiului asupra femeilor, dar și rolul lor esențial în gestionarea conflictelor, soluționarea conflictelor și pacea durabilă;

(ae)

să sprijine și să promoveze cu fermitate punerea integrală în aplicare a Rezoluției 2106 a ONU referitoare la combaterea impunității pentru violențele sexuale produse în contextul conflictelor și să asigure consolidarea unor noi măsuri de responsabilizare, de prevenire a infracțiunilor și abuzurilor sexuale și de sprijinire a victimelor acestora;

(af)

să prioritizeze încetarea căsătoriilor între copii;

(ag)

să se asigure că femeile sunt reprezentate în toate etapele proceselor de pace și că ele participă la diplomația preventivă, la alerta timpurie și la monitorizarea securității, precum și la comisiile de anchetă în situațiile postconflictuale;

(ah)

să asigure o concentrare pe educația pentru fete;

(ai)

să participe în mod activ la cea de-a 58-a sesiune a Comisiei privind statutul femeilor pentru a nu submina „acquis-ul” Platformei de acțiune de la Beijing a ONU precum, de exemplu, accesul la educație și sănătate ca drept fundamental al omului; să condamne cu fermitate utilizarea violenței sexuale împotriva femeilor ca tactică de război, inclusiv infracțiunile precum violurile în masă, sclavia sexuală, prostituția forțată, persecuțiile pe motiv de gen, inclusiv mutilarea genitală a femeilor, traficul de persoane, căsătoriile timpurii și forțate, crimele de onoare și toate celelalte forme de violență sexuală de o gravitate comparabilă; să semneze și să ratifice Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice;

(aj)

să invite statele membre să ratifice cel de-al treilea protocol opțional la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, care să le permită copiilor să își prezinte plângerile comisiei;

(ak)

să recunoască faptul că au fost făcute progrese semnificative și substanțiale către atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului; să utilizeze la nivel optim etapa pregătitoare a Summitului din septembrie 2015 privind programul de după 2015, să asigure coerența și coordonarea între statele membre ale UE cu privire la domeniile prioritare și obiectivele centrale pe care UE dorește să le promoveze, astfel încât să se evite inconsecvența și ilizibilitatea ce decurg din stabilirea unei liste de obiective mult prea lungi; să sublinieze că o atenție deosebită trebuie acordată necesităților țărilor cel mai puțin dezvoltate și țărilor în care se desfășoară conflicte sau care se află în perioade post-conflictuale; să asigure asumarea acestor obiective de țările în curs de dezvoltare;

(al)

să evidențieze faptul că eforturile globale de realizare a ODM-urilor ar trebui să fie consolidate în timpul rămas până la termenul limită din 2015 și să se axeze pe zonele în care procesul a rămas în urmă cel mai mult;

(am)

să se asigure că eradicarea sărăciei rămâne o prioritate în noul cadru unic și integrat, împreună cu lupta împotriva inegalității și promovarea dezvoltării sustenabile, a securității alimentare și a egalității de gen;

(an)

să acționeze în vederea adoptării unui cadru unic, cuprinzător și integrat pentru ODM post-2015, cu criterii de referință clare care includ aspectele-cheie ale dezvoltării și sustenabilității; să se asigure că acest cadru are un caracter universal și mondial, promovând prosperitatea, drepturile omului și bunăstarea pentru toți;

(ao)

să urmărească o abordare bazată pe drepturile omului și să se asigure că drepturile omului în universalitatea lor vor ocupa o poziție centrală în cadrul post-2015;

(ap)

să solicite o abordare internațională coerentă și cuprinzătoare de finanțare post-2015, care să abordeze într-un mod predictibil toate dimensiunile unei dezvoltări durabile și, în concordanță cu concluziile Consiliului din decembrie 2013, să promoveze în continuare, în cadrul sistemului ONU, procese de reflecție privind surse alternative de finanțare și alte mijloace de punere în aplicare a asistenței, în special măsuri de investiții private și mijloace nefinanciare;

(aq)

să se asigure că noile obiective ambițioase vor fi susținute prin finanțări la fel de ambițioase și inovatoare vizând dezvoltarea;

(ar)

dat fiind faptul că chestiunile ecologice și legate de dezvoltare tind să fie tratate separat la nivel mondial, să caute noi modalități de a depăși această divizare și de a edifica punți între aceste domenii interconectate, printre altele, din punct de vedere instituțional;

(as)

să reamintească angajamentul asumat de țările dezvoltate la COP16 în Cancun (2010) de a oferi 100 de miliarde de dolari sub formă de finanțări noi și suplimentare, anual până în 2020, pentru a răspunde necesităților impuse de schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare; să sublinieze că aceste fonduri au drept scop asigurarea unei alocări echilibrate între adaptare și atenuare;

(at)

să întreprindă toate măsurile legislative și administrative pentru a pune în aplicare pe deplin recomandările formulate în Rezoluția AGONU (12), astfel încât să garanteze că, atât în mediul online, cât și în afara acestuia, cetățenii dispun de aceleași drepturi, și îndeosebi revizuirea procedurilor, a practicii și a legislației și instituirea unor mecanisme de supraveghere independente și eficace, punând accentul pe importanța protejării datelor;

(au)

pentru a reafirma angajamentul asumat de UE cu privire la această problematică la nivel mondial, să promoveze în mod activ realizarea, de către toți membrii ONU, a unor acțiuni specifice pentru a da curs acestei rezoluții;

(av)

să promoveze în mod activ semnarea și ratificarea cu promptitudine, de către toți membrii ONU, inclusiv toți membrii UE, a Tratatului privind comerțul cu arme, pentru a permite comunității internaționale să abordeze cu eficacitate consecințele negative ale lipsei de transparență și ale reglementării ineficiente a comerțului cu arme și muniții convenționale și tehnologii periculoase, care favorizează izbucnirea conflictelor armate la nivel mondial și sunt utilizate pentru a încălca drepturile omului; să angajeze alte state, organizații regionale și internaționale relevante și societatea civilă în direcția promovării, în această privință, a unei extinderi mai mari a sferei de aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme;

(aw)

să sprijine în mod activ o reformă cuprinzătoare a sistemului Națiunilor Unite și, în special, a Consiliului de Securitate al ONU, pentru a consolida legitimitatea, reprezentarea regională, responsabilitatea și eficacitatea sa; să depună eforturi în vederea îndeplinirii obiectivului UE de a obține un loc comun în cadrul unui CSONU lărgit;

(ax)

să asigure coerența și eficacitatea UE ca actor mondial, cu scopul de a acționa în mod rapid și cuprinzător și de a transmite un mesaj unitar, prin îmbunătățirea coordonării pozițiilor statelor membre și a cooperării dintre SEAE și statele membre; în această privință, să încurajeze SEAE să acționeze în direcția unei mai mari coerențe a UE, în special prin intermediul delegațiilor UE de la New York și Geneva;

(ay)

să sprijine rolul parlamentelor și a adunărilor regionale în cadrul sistemului ONU și al parlamentarismului mondial;

(az)

să sporească cooperarea fructuoasă în sprijinul multilateralismului și al guvernării la nivel mondial și să evidențieze importanța parteneriatului strategic dintre UE și PNUD, care a sărbătorit zece ani în februarie 2014;

(ba)

să crească facă cunoscut la un public cât mai larg că anul 2015 va fi declarat Anul european pentru dezvoltare, ceea ce va crea un impuls fără precedent pentru îmbunătățirea modului în care publicul european conștientizează provocările mondiale și importanța noilor obiective de dezvoltare care vor fi convenite.

(bb)

să sublinieze faptul că provocările mondiale persistă și este de așteptat să crească și că schimbările climatice și degradarea mediului amenință să acționeze în sens opus progreselor înregistrate în realizarea ODM; să-și intensifice, în consecință, acțiunile legate de schimbările climatice la Summitul ONU pentru schimbările climatice din 2014, pentru a edifica o bază solidă ce va contribui la reușita negocierilor și la realizarea de progrese susținute în direcția reducerii emisiilor și a întăririi strategiilor de adaptare în cadrul Convenției-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) din 2015; să dea un exemplu și să adopte un cadru ambițios obligatoriu pentru politica privind clima, cu obiective potrivite în timp pentru summit, pentru a avea o influență pozitivă asupra negocierilor;

(bc)

să participe activ la dezbaterile referitoare la termenul de „refugiat climatic”, inclusiv la eventuala sa definire juridică în cadrul dreptului internațional sau în orice acord internațional cu forță de lege;

(bd)

să reitereze, cu ocazia celei de-a treia Conferințe internaționale din septembrie 2014, sprijinul UE în favoarea statelor insulare mici în curs de dezvoltare;

(be)

să acționeze în direcția găsirii unei soluții politice sustenabile pentru Siria care să oprească violența și să promoveze o tranziție democratică ce îndeplinește aspirațiile legitime ale sirienilor; să sprijine punerea în aplicare în totalitate a concluziilor Conferinței de la Geneva I și, ținând seama de importanța Conferinței de la Geneva II în calitatea sa de forum unic ce permite desfășurarea de negocieri directe de pace și privind tranziția democratică între părțile aflate în conflict, să continue desfășurarea procesului Geneva II;

(bf)

să acționeze în direcția includerii tuturor actorilor relevanți la nivel global și regional în cadrul Conferinței II de la Geneva, recunoscând faptul că diverși mulți actori joacă un rol decisiv în cadrul crizei siriene;

(bg)

să convoace o conferință internațională consacrată crizei refugiaților sirieni care să se axeze pe eforturile umanitare, acordând prioritate sprijinirii țărilor-gazdă din regiune și crescând participarea Uniunii Europene la eforturile diplomatice menite să pună capăt conflictului;

(bh)

să acționeze urgent în direcția implementării rapide a Rezoluției 2139 a CSONU referitoare la situația umanitară din Siria, astfel încât să se faciliteze, în sfârșit, accesul în siguranță, nestingherit și imediat la toate persoanele în nevoie, inclusiv peste frontiere și liniile de conflict; să asigure îndepărtarea, transferul și distrugerea în condiții de totală transparență a armelor chimice din Siria;

(bi)

să stimuleze cooperarea internațională în ceea ce privește distrugerea armelor chimice ale Siriei și solicită ca decizia Consiliului executiv al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice din 27 septembrie 2013 să fie pusă pe deplin în aplicare;

(bj)

să sprijine toate eforturile pentru a asigura responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional în Siria și să promoveze în mod activ sesizarea de către Consiliul de Securitate a situației din Siria la Curtea Penală Internațională;

(bk)

să încurajeze toate părțile să respecte acordul de încetare a ostilităților (încetare a focului) semnat la 23 ianuarie 2014, inclusiv dispozițiile care solicită actorilor implicați în conflict să se abțină de la atacurile împotriva civililor și să asigure un acces sigur al lucrătorilor umanitari în zonele afectate de conflict din Sudanul de Sud; să sublinieze faptul că prezentul acord nu este decât un prim pas către pace și reconciliere, atunci când se ia în considerare situația din Sudanul de Sud, inclusiv lupta politică pentru conducere din țară, care a provocat ciocniri etnice din ce în ce mai grave și a condus la strămutarea a peste 650 000 de persoane;

(bl)

să sprijine agenda de edificare a statului privind Sudanul de Sud, precum și o reconciliere genuină și un proces de pace integrator, pentru a asigura o stabilitate durabilă; să ofere asistență în abordarea problemei corupției, care afectează perspectivele de instituire a unei democrații libere și echitabile, a stabilității, dezvoltării durabile și creșterii economice;

(bm)

să condamne încălcările răspândite ale drepturilor omului și abuzurile comise; să salute și să susțină eforturile depuse de către Reprezentantul Special al Uniunii Europene pentru Cornul Africii, Alexander Rondos, de către Reprezentantul Special al ONU, Hilde Johnson, și de Uniunea Africană, precum și consolidarea capacității Misiunii ONU din Republica Sudanul de Sud de a întreprinde anchete cu privire la drepturile omului;

(bn)

să condamne atacurile comise asupra personalului umanitar și bunurilor, amestecul în activitățile de ajutorare și jefuirea la scară largă a proviziilor care se petrece în Sudanul de Sud și ridică obstacole majore în calea eforturilor de a ajunge la populațiile civile ce au nevoie de ajutoare;

(bo)

să solicite constituirea unei comisii internaționale independente de anchetă care să investigheze cu privire la toate încălcările drepturilor omului și a dreptului umanitar despre care se presupune că au fost comise de la izbucnirea conflictului; să insiste ca persoanele responsabile să fie trase la răspundere.

(bp)

să asigure o bună cooperare și complementaritate a eforturilor internaționale necesare pentru a stabiliza Republica Centrafricană și să acționeze în vederea adoptării unei abordări cuprinzătoare a acestei crize cu multe fațete; să sprijine procesul de tranziție politică și să contribuie la instituirea unor instituții democratice funcționale, capabile să combată încălcările drepturilor omului, să protejeze cetățenii, să pună capăt violențelor și să calmeze tensiunile sectare din țară; să asigure în continuare sprijinul financiar necesar pentru a obține o dezvoltare economică viabilă; să lanseze eforturile urmărind să răspundă la criza umanitară fără precedent cu care se confruntă țara;

(bq)

să sprijine eforturile depuse de comunitatea internațională, în special Uniunea Africană, ONU și Franța, și de către autoritățile Africii Centrale de a stabiliza țara; să pună în aplicare rapid decizia UE din 20 ianuarie 2014 de a stabili operația militară de legătură a UE și de a accelera procedurile de mobilizare a forțelor pe teren;

(br)

să sprijine negocierile în curs și încercările actuale de a identifica modalități de soluționare a conflictului, depunând, în paralel, eforturi în sprijinul procesului de reconciliere palestinian, în scopul de a reuni palestinienii care trăiesc în Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza;

(bs)

să garanteze că AGONU pune la dispoziție, în cooperare cu UE și SUA, toate instrumentele necesare pentru a asigura sustenabilitatea și eficacitatea unei soluții bazate pe existența a două state, pe baza granițelor din 1967 cu Ierusalim în calitate de capitală a ambelor state și cu Statul Israel având granițe sigure și recunoscute și un stat palestinian independent, democratic, contiguu și viabil, trăind unul alături de celălalt în pace și securitate;

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Înaltului Reprezentant/Vicepreședintelui, Reprezentantului Special al UE pentru Drepturile Omului, Consiliului și, spre informare, Comisiei.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/54

—

având în vedere articolele 2 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, și toate instrumentele internaționale relevante în domeniul drepturilor omului, inclusiv Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,

—

având în vedere Protocolul 29 la Tratatul de la Lisabona, referitor la sistemul de radiodifuziune publică în statele membre,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 11,

—

având în vedere orientările UE în domeniul drepturilor omului,

—

având în vedere Cadrul strategic și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația, adoptate de Consiliu la 25 iunie 2012 (1),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2007 intitulată „Parteneriat pentru comunicarea privind Europa” (COM(2007)0568) și propunerea Comisiei din 3 octombrie 2007 de „Acord interinstituțional referitor la parteneriatul pentru comunicarea privind Europa” (COM(2007)0569),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la serviciile publice de radiodifuziune în era digitală: viitorul sistemului dual (2),

—

având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la dimensiunile culturale ale acțiunilor externe ale UE (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2012 referitoare la „O strategie privind libertatea digitală în politica externă a UE” (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2013 referitoare la libertatea presei și a mass-mediei în lume (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 octombrie 2013 referitoare la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind Politica Externă și de Securitate Comună (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 decembrie 2013 referitoare la Raportul anual 2012 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (8),

—

având în vedere Carta europeană privind libertatea presei,

—

având în vedere rezoluțiile sale din 22 noiembrie 2012, referitoare la „Extinderea: politici, criterii și interese strategice ale UE” (9), din 12 decembrie 2013, referitoare la Raportul privind evoluția Albaniei în 2013 (10), din 6 februarie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Bosniei și Herțegovina în 2013 (11), din 6 februarie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în 2013 (12), din 16 ianuarie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Islandei în 2013 și perspectivele postelectorale (13), din 16 ianuarie 2014, referitoare la procesul de integrare europeană a Kosovo (14), din 6 februarie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Muntenegrului în 2013 (15), din 16 ianuarie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Serbiei în 2013 (16), din 12 martie 2014, referitoare la Raportul privind evoluția Turciei în 2013 (17), din 23 octombrie 2013, referitoare la „Politica europeană de vecinătate: spre o consolidare a parteneriatului. Poziția Parlamentului European cu privire la rapoartele pe 2012” (18), din 23 mai 2013, referitoare la recuperarea activelor de către țările Primăverii Arabe în tranziție (19), din 14 martie 2013, referitoare la relațiile UE – China (20), și din 13 decembrie 2012, conținând recomandările Parlamentului European adresate Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă privind negocierile noului acord UE – Rusia (21),

—

având în vedere articolul 97 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri externe (A7-0248/2014),

A.

întrucât o radiodifuziune europeană independentă oferă publicului – în Europa și în întreaga lume – o viziune comună, susține valorile consacrate în tratatele UE, cum ar fi drepturile omului și libertățile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, și promovează pluralismul, gândirea independentă, diversitatea culturală, pluralitatea perspectivelor și valoarea fundamentală a favorizării soluționării pașnice a conflictelor, a toleranței și respectului, atât în interiorul UE, cât și în cadrul relațiilor sale externe;

B.

întrucât orice amenințare la adresa independenței media prin intervenție guvernamentală, intimidarea jurnaliștilor, lipsa de transparență a structurilor de proprietate sau interese comerciale superioare, afectează situația generală a libertății și a pluralismului mass-mediei în orice țară;

C.

întrucât guvernele sunt cele care au responsabilitatea primă de a garanta și proteja libertatea de exprimare și media, fără a aduce atingere rolului UE de supraveghere a aplicării articolului 11 din Carta drepturilor fundamentale a UE atunci când statele membre implementează dreptul UE; întrucât este consacrat în dreptul UE, în special în Protocolul nr. 29 anexat la TUE, faptul că sistemul de radiodifuziune publică în statele membre este direct legat de nevoile democratice, sociale și culturale ale fiecărei societăți, precum și de necesitatea de a păstra pluralismul în mass-media;

D.

întrucât transmisiile radio și de televiziune, din ce în ce mai mult completate de serviciile mijloacelor de comunicare online, sunt modalități eficiente și rentabile de a se adresa publicului din țările terțe și reprezintă principala sursă de informare pentru cetățenii din UE și din afara sa;

E.

întrucât noile platforme mass-media digitale și online au contribuit la creșterea diversității și a pluralismului și au o importanță specială în țările în care accesul la surse de informare mai tradiționale este restricționat;

F.

întrucât o radiodifuziune europeană prezentă pe plan internațional poate juca un rol important în comunicarea valorilor democrației, libertății presei și drepturilor omului în întreaga lume, în explicarea diferitelor percepții naționale, în comunicarea politicilor UE, în modelarea unei veritabile perspective europene și în oferirea către public a unor informații fiabile și de înaltă calitate, în principal printr-un angajament ferm permanent pentru obiectivitatea jurnalistică;

G.

întrucât difuzarea de emisiuni în scopul democratizării și promovării drepturilor omului în țări terțe nu este cuprinsă în mod explicit în domeniul de competență al politicii UE privind mijloacele de informare;

H.

întrucât este nevoie să se stabilească o strategie europeană coerentă privind radiodifuziunea în cadrul relațiilor externe ale UE în vederea promovării valorilor și obiectivelor de bază ale UE ca actor mondial, precum și în vederea construirii dezbaterilor și creării unei înțelegeri privind aspectele politicii externe;

I.

întrucât finanțarea inițială din partea UE acordată „Radioului european pentru Belarus” și sprijinul continuu bazat pe proiecte acordat radiodifuziunii independente din țări terțe constituie exemple bune de promovare a libertății de exprimare și a altor drepturi și libertăți fundamentale în cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC);

J.

întrucât înființarea unui Serviciu radio european la nivel mondial ar putea fi foarte utilă ca instrument cuprinzător pentru relațiile externe ale UE și pentru promovarea valorilor democratice universale și a drepturilor omului; întrucât utilizarea tehnologiilor online poate facilita o astfel de inițiativă;

K.

întrucât UE sprijină canalul de știri internațional, Euronews, care este difuzat în 13 limbi și înțeles de 53 % din populația globului, este distribuit în 410 milioane de gospodării din 155 de țări, are o acoperire satelit la nivel mondial, este principalul canal în ceea ce privește audiența potențială în Europa și între canalele de știri nearabe din țările arabe și din Africa Sub-sahariană și este accesibil gratuit în întreaga lume pe diferite dispozitive mobile;

L.

întrucât, din 2005, există un contract de servicii între UE și Euronews, care oferă o finanțare de bază de 5 milioane EUR pe an pentru a produce și difuza un anumit număr de programe privind chestiuni europene; întrucât două alte contracte de servicii au fost semnate în 2007 și 2009 în valoare de cinci milioane EUR pe an pe o perioadă de cinci ani pentru difuzarea Euronews în arabă și respectiv farsi; întrucât în decembrie 2010 UE și Euronews au semnat un acord de parteneriat privind un cadru multianual; întrucât contribuția financiară acordată de Comisie Euronews pentru 2013 a fost stabilită prin Decizia Comisiei din 8 mai 2013 privind adoptarea programului de lucru modificat pe 2013 în domeniul comunicării, având rolul de decizie de finanțare (C(2013)2631); întrucât veniturile estimate ale Euronews pe 2014 provin din taxele de licență ale acționarilor (9 %), profituri comerciale (49 %) și fonduri de la Comisie și de la diversele sale direcții generale (42 %);

M.

întrucât independența editorială față de orice intervenție guvernamentală, imparțialitatea, diversitatea și respectul pentru telespectatori sunt elemente esențiale ale declarației anuale a Euronews de angajament față de telespectatori (22);

N.

întrucât în 2009, Comisia a realizat o evaluare a contractului de bază cu Euronews, care a confirmat statutul unic și eficient din punctul de vedere al costurilor al Euronews ca furnizor de știri paneuropean, ajungând la mai mulți telespectatori din Europa decât canalele de știri internaționale rivale (23);

1.

adresează următoarele recomandări Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă:

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta recomandare Consiliului, Comisiei, Serviciului european pentru acțiune externă, precum și, spre informare, statelor membre.

30.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 408/59

—

având în vedere cererea lui Mario Borghezio din 21 noiembrie 2013, anunțată în plen la 21 noiembrie 2013, de apărare a imunității sale în cadrul cercetărilor deschise împotriva sa de Tribunalul Milano (ref. 47917/13),

—

având în vedere audierea lui Carlo Casini, care l-a reprezentat pe Mario Borghezio în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, și audierea lui Mario Borhezio în persoană,

—

având în vedere articolele 1, 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 153 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere articolul 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct,

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 12 mai 1964, 10 iulie 1986, 15 și 21 octombrie 2008, 19 martie 2010 și 6 septembrie 2011 (1),

—

având în vedere Codul penal italian,

—

având în vedere articolul 5 alieantul (2), articolul 6a și articolul 7 din Regulamentul său de procedură,