27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/1

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/2

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 aprilie 2007 (1) referitoare la stabilirea unui spațiu aerian comun european,

—

având în vedere Directiva 2009/12/CE din 11 martie 2009 privind tarifele de aeroport,

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2011 referitoare la acordurile internaționale privind transportul aerian încheiate în conformitate cu Tratatul de la Lisabona (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 iulie 2013 referitoare la politica externă a UE în domeniul aviației – abordarea provocărilor viitoare (3),

—

având în vedere poziția sa adoptată în primă lectură la 12 martie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind punerea în aplicare a cerului unic european (reformare) (4),

—

având în vedere poziția sa adoptată în primă lectură la 12 martie 2014 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 în domeniul aerodromurilor, al managementului traficului aerian și al serviciilor de navigație aeriană (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 29 octombrie 2015 referitoare la atribuirea, de către Conferința Mondială pentru Radiocomunicații, ce urmează a avea loc la Geneva, în perioada 2-27 noiembrie 2015 (WRC15), a benzii de frecvențe radio necesare pentru sprijinirea dezvoltării viitoare a unei tehnologii prin satelit care să stea la baza unor sisteme de urmărire globală a zborurilor (6),

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 90, articolul 100 alineatul (2) și articolul 218,

—

având în vedere viitorul pachet legislativ al Comisiei în domeniul aviației,

—

având în vedere articolul 123 alineatul (2) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, în 2012, sectorul transportului aerian din Europa a susținut direct 2,6 milioane de locuri de muncă și a contribuit cu peste 2,4 % la PIB-ul UE;

B.

întrucât, în 2014, numărul pasagerilor care au utilizat transportul aerian în UE s-a ridicat la 849,4 milioane, reprezentând o creștere de 4,4 % față de 2013, respectiv de 16,9 % față de 2009;

C.

întrucât, din 2012 încoace, companiile aeriene europene au redus sau au programat reducerea a 20 000 de locuri de muncă;

D.

întrucât companiile aeriene din UE își desfășoară activitatea într-un mediu în care au loc schimbări foarte rapide și care este tot mai concurențial, atât pe piața internă, cât și pe cea externă;

E.

întrucât Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), UE și statele sale membre trebuie să îmbunătățească diferitele reglementări juridice și financiare, precum schema de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) aplicabilă în interiorul UE, extinderea drepturilor pasagerilor, taxele și impozitele naționale, reducerea poluării fonice de pe aeroporturi și limitarea orelor de funcționare;

F.

întrucât transportul aerian contribuie la schimbările climatice, fiind responsabil pentru aproximativ 13 % din emisiile de CO2 din UE provenite din sectorul transporturilor, precum și pentru alte emisii precum NOx;

G.

întrucât Comisia intenționează să prezinte, până la sfârșitul anului 2015, un pachet legislativ în domeniul aviației, care caută să identifice și să abordeze provocările cu care se confruntă sectorul aviației din UE,

1.

consideră că pachetul legislativ în domeniul aviației ar trebui să ofere impulsul extrem de necesar pentru un sector aviatic european mai durabil și mai competitiv, să consolideze companiile aeriene și aeroporturile europene, precum și industria aeronautică europeană, să asigure condiții de concurență mai echitabile pe piața mondială și să stabilească o strategie pe termen lung pentru sectorul aviației din Europa;

2.

invită Comisia ca, la elaborarea pachetului legislativ în domeniul aviației, să ia în considerare și să includă în cadrul acestuia punctele fundamentale ale pozițiilor Parlamentului în primă lectură cu privire la Cerul unic european 2+ (SES2+) și la Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA), precum și punctele din Rezoluția sa din 2 iulie 2013 referitoare la politica externă a UE în domeniul aviației;

3.

subliniază faptul că industria aeronautică reprezintă o contribuție majoră la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă în UE și este strâns legată de competitivitatea în sectorul aviației al UE (de exemplu, balanța pozitivă a exporturilor, tehnologii mai ecologice pentru aeronavele europene, desfășurarea SESAR, SES, lanțul de întreținere), generând o cifră de afaceri de aproximativ 100 de miliarde EUR pe an și oferind aproximativ 500 000 de locuri de muncă directe; cere, prin urmare, politici proactive pentru a susține și a dezvolta industria aeronautică;

4.

subliniază faptul că inovarea este o condiție necesară pentru o industrie aviatică europeană competitivă; recomandă, prin urmare, Comisiei să ia în considerare și să susțină inovarea în domeniul managementului traficului aerian (controlul automat al traficului aerian – ATC, spațiul aerian cu rute libere), al sistemelor de aeronave pilotate de la distanță (RPAS), al combustibililor alternativi, al proiectării motoarelor și aeronavelor (mai eficiente și mai puțin zgomotoase), al securității aeroportuare (soluții fără atingere, controlul unic de securitate), al digitalizării și al soluțiilor multimodale (servicii de handling la sol informatizate); recomandă, de asemenea, Comisiei să favorizeze soluțiile globale de mediu, cum ar fi o măsură la nivel mondial bazată pe piață pentru a reduce emisiile de CO2 din aviația internațională, și să alinieze schemele regionale, cum ar fi sistemul de comercializare a cotelor de emisie (ETS) pentru aviație, în vederea fuzionării acestora într-un sistem global, ecologizarea aeroporturilor și noi modele de afaceri (cum ar fi inițiativa New Distribution Capability (NDC) a IATA, autoconectarea sau sistemele integrate de emitere a biletelor);

5.

invită Comisia să acționeze, în limitele competențelor sale, și pentru a elimina sarcinile de la nivel național și european care apasă asupra companiilor aeriene europene, cu scopul de a consolida competitivitatea sectorului european al transportului aerian;

6.

subliniază faptul că aeroporturile și companiile aeriene din UE au devenit mai puțin competitive în raport cu aeroporturile și transportatorii din țări terțe care beneficiază de subvenții; solicită, în acest context, o politică proactivă pentru asigurarea unui nivel echitabil de concurență în ceea ce privește dreptul de proprietate și încurajează cu fermitate statele membre să își modernizeze infrastructura națională pentru a le permite companiile lor aeriene să concureze în condiții mai favorabile;

7.

regretă faptul că Regulamentul (CE) nr. 868/2004 privind protecția împotriva practicilor tarifare neloiale în sectorul transportului aerian s-a dovedit inadecvat și ineficace în ceea ce privește domeniul de aplicare; solicită Comisiei să prezinte, până cel târziu în noiembrie 2015, o analiză privind cauzele pentru care acesta nu a fost pus în aplicare; invită Comisia să revizuiască Regulamentul (CE) nr. 868/2004 pentru a proteja concurența loială în relațiile externe ale UE în domeniul aviației și a consolida poziția competitivă a industriei aviatice a UE, pentru a preveni concurența neloială într-un mod mai eficace, a asigura reciprocitatea și a elimina practicile neloiale, inclusiv subvențiile și ajutoarele de stat acordate companiilor aeriene din anumite țări terțe, care denaturează piața; subliniază că obiectivul ar trebui să fie îmbunătățirea strategiei politice la nivel european în vederea rezolvării rapide a acestui conflict, în principal pe baza aplicării unei clauze transparente de „concurență loială”; solicită, de asemenea, Comisiei să abordeze conceptul de „control efectiv” al companiilor aeriene;

8.

remarcă faptul că aeroporturile din Europa se confruntă cu presiuni semnificative din partea concurenței – reprezentate atât de companiile aeriene, cât și de aeroporturile concurente; solicită insistent Comisiei, prin urmare, să ia în considerare aceste evoluții în cadrul punerii în aplicare a Directivei privind tarifele de aeroport și să ofere beneficii tuturor părților interesate și pasagerilor;

9.

solicită intensificarea eforturilor în cadrul Consiliului pentru a aproba propunerea privind normele de acordare a sloturilor, în vederea creșterii performanței aeroporturilor și a bunei funcționări a transportului aerian în Europa, în condițiile în care se preconizează că traficul se va dubla până în 2030;

10.

subliniază importanța aeroporturilor mici și regionale din cadrul Uniunii din punctul de vedere al conectivității regionale; invită Comisia ca, împreună cu statele membre, să prezinte un plan strategic al UE pe termen lung care să se ocupe de provocările și oportunitățile aeroporturilor regionale din UE, printre care norme privind ajutorul de stat pentru infrastructuri de transport, având în vedere faptul că rolul acestora în ceea ce privește asigurarea coeziunii în cadrul regiunilor UE ar trebui promovat și ar trebui să devină unul dintre pilonii strategiei UE pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă;

11.

subliniază că negocierile de acorduri aeriene cuprinzătoare cu principalii parteneri comerciali ai UE ar trebui să constituie un obiectiv strategic și ar trebui lansate sau accelerate; îndeamnă Comisia să obțină, cât mai curând posibil, mandate cuprinzătoare ale statelor membre, acordând prioritate țărilor membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, pentru a asigura un nivel echitabil de concurență pentru companiile aeriene și aeroporturile europene, a garanta reciprocitate și a include o clauză eficientă de concurență loială; insistă asupra faptului că, pentru a face aceste acorduri aeriene globale să fie eficiente în practică, trebuie inclusă o clauză de salvgardare care definește o infracțiune și consecințele juridice ale încălcării prevederilor în cauză;

12.

ia act de faptul că sectorul transportului aerian nu este reglementat la nivel mondial și nu se află printre temele OMC; subliniază importanța normelor adoptate la nivel mondial în cadrul Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI) pentru a reduce emisiile generate de aviație și efectele asupra mediului; recunoaște că OACI este angajată în direcția dezvoltării unui mecanism global bazat pe piață;

13.

invită Comisia și statele membre să accelereze punerea în aplicare a cerului unic european prin adoptarea pachetului SES2+, deoarece fragmentarea actuală a spațiului aerian european reprezintă o sarcină majoră pentru transportatorii aerieni europeni;

14.

speră ca pachetul privind aviația să abordeze și să asigure integrarea deplină a aeroporturilor în rețeaua europeană de transport; reamintește că este necesar ca pachetul privind aviația să respecte actuala și viitoarea legislație privind drepturile pasagerilor și îndeamnă Consiliul să își comunice propria poziție, deoarece atât pasagerii, cât și transportatorii aerieni au nevoie de norme clare;

15.

subliniază că, în anumite cazuri, condițiile de muncă din sectorul aviației pot afecta siguranța zborurilor; recomandă ca DG MOVE și DG EMPL să colaboreze și ca pachetul privind aviația să includă dispoziții sociale și să prevadă garanțiile necesare, așa cum s-a discutat în cursul conferinței la nivel înalt „O agendă socială pentru transporturi”, organizată de Comisie la 4 iunie 2015;

16.

solicită consolidarea și armonizarea lanțului de siguranță prin atragerea și reținerea unei forțe de muncă competente și înalt calificate;

17.

subliniază faptul că sectorul aviației este recunoscut drept un sector în creștere care a atras și a furnizat profesioniști motivați și cu înalte competențe și că, pentru a continua această tendință, ar trebui menținute actualele dispoziții de reglementare ale UE în domeniul ocupării forței de muncă și al condițiilor de muncă, al normelor și al practicilor, printre care practicile de negociere colectivă;

18.

recomandă clarificarea conceputului de „sediu principal al activității”, pentru ca autorizația de funcționare să fie acordă de un stat dacă volumul transportului aerian de pe teritoriul său este substanțial și, de asemenea, în contextul coordonării sistemelor de securitate socială și a legislației din domeniul muncii, recomandă alinierea definiției conceptului de „bază de reședință”, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 83/2014 și cu Regulamentul (UE) nr. 465/2012; subliniază nevoia de a reduce perioada de tranziție și de a clarifica situația personalului navigant care are mai multe baze de reședință;

19.

ia act de provocările legate de punerea în aplicare a Directivei privind munca prin agent de muncă temporară (Directiva 2008/104/CE) și recomandă Comisiei să controleze actuala sa punere în aplicare în acest sector și să decidă în acest temei modalitatea de abordare a acestor provocări;

20.

este preocupat de numărul tot mai mare de practici comerciale problematice din punct de vedere social, cum ar fi „pavilioanele de complezență” și recurgerea la forme de încadrare în muncă atipice, precum activitățile independente false, programele de formare autofinanțate pentru piloți (pay-to-fly) și contractele cu „zero ore”, care pot avea consecințe în materie de siguranță; consideră că standardele sociale trebuie respectate în toate activitățile din domeniul aviației;

21.

solicită punerea în aplicare deplină a programului SESAR, care impune o cooperare strânsă între Comisie, furnizorii de servicii de navigație aeriană, transportatorii aerieni și aeroporturi, precum și un angajament financiar din partea acestora; solicită, prin urmare, adoptarea unei abordări sistemice globale în toate domeniile aviației, care să acopere toate etapele zborului, începând de la sol, acordând AESA un rol mai important în cadrul Programului de cercetare privind managementul traficului aerian în cerul unic european în cadrul unui sistem UE-AESA care să reglementeze siguranța, securitatea, mediul și rezultatele; invită Comisia să garanteze finalizarea bugetului inițial al Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE), care a fost afectat de crearea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS);

22.

salută intenția de a acorda mai multe responsabilități AESA și speră, prin urmare, ca regulamentul de bază modificat [Regulamentul (CE) nr. 216/2008] să asigure instituirea unui sistem global de management al siguranței și să încredințeze AESA gestionarea aspectelor de siguranță ale măsurilor europene în materie de securitate, precum și ale transportului spațial comercial și ale aeronavelor pilotate de la distanță; invită Comisia să acorde AESA statutul de autoritate unică în domeniul aviației în Europa, ținând seama de numeroasele responsabilități care îi vor fi atribuite de legiuitor;

23.

solicită Comisiei să mențină o largă reprezentare prin intermediul tuturor celor opt locuri care reprezintă statele membre ale UE în cadrul Consiliului OACI, să consolideze, cât mai curând posibil, rolul AESA pe scena internațională și să asigure recunoașterea oficială a acesteia în cadrul OACI, pentru a stabili o poziție unică a UE care să garanteze un nivel sporit de siguranță pentru cetățenii UE din întreaga lume, protejând totodată competitivitatea și exporturile industriei europene a aviației;

24.

invită Comisia să elimine barierele de reglementare din calea supravegherii prin satelit a traficului aerian, pentru a oferi servicii de urgență cetățenilor europeni, și solicită Organizației Internaționale a Telecomunicațiilor să aloce spectrul de frecvențe radio necesar în acest scop, ținând seama de faptul că OACI a identificat ADS-B (emisiune radio de supraveghere automată dependentă) prin satelit ca fiind una dintre tehnologiile care permit monitorizarea zborurilor, și în scopul gestionării traficului aerian (ATM), în afara zonelor foarte dens populate, acolo unde alte tehnologii terestre de supraveghere prezintă limite; subliniază că, la punerea în aplicare a tehnologiei ADS-B, trebuie luate în considerare nevoile tuturor utilizatorilor spațiului aerian și trebuie garantată interoperabilitatea dintre tehnologiile alternative, pentru a evita cazurile de încălcare a normelor de siguranță și securitate; evidențiază că acest lucru ar putea ajuta guvernele, furnizorii de servicii de navigație aeriană (ANSP) și companiile aeriene din Europa și din lume să sporească eficiența și capacitatea de management a traficului aerian, reducând astfel emisiile generate de aviație, și să sporească în mod semnificativ siguranța aviatică, oferind, în același timp, spațiului aerian european un alt instrument de supraveghere, care să îl completeze pe cel actual;

25.

invită Comisia să ia măsuri pentru îmbunătățirea examenului medical al piloților, precum și a procedurilor de securitate, de intrare și ieșire legate de ușile carlingilor, ca urmare a evaluării de risc din raportul grupului operativ al AESA;

26.

solicită o abordare de „securitate bazată pe riscuri” pentru transportul de pasageri și de marfă în locul actualelor măsuri bazate pe reacție, și o abordare echitabilă și echilibrată a problemei sensibile a siguranței aviatice, care răspunde, pe de o parte, nevoilor și așteptărilor statelor membre și, pe de altă parte, limitează nemulțumirile pasagerilor în aeroporturi și care consolidează sistemul Serviciului de securitate aviatică (AVSEC) și al Grupului consultativ al părților interesate privind securitatea aviatică (SAGAS); îndeamnă Comisia, prin urmare, ca, având în vedere experiențele de succes din alte regiuni, să realizeze un studiu de fezabilitate privind aplicarea în Europa a unui sistem de verificare prealabilă (Global Entry);

27.

invită autoritățile bugetare să mențină un buget competitiv pentru AESA, ținând seama de aceste noi responsabilități, astfel încât transportatorii aerieni și producătorii din UE să dispună de instrumente flexibile și eficace, care să le permită să fie competitivi la nivel mondial, constatând totodată că industria furnizează 70 % din bugetul AESA;

28.

constată că un număr de dosare legislative din domeniul aviației se află pe rolul Consiliului și, prin urmare, solicită Comisiei să caute soluții pentru deblocarea actualei situații;

29.

invită Comisia să abordeze toate chestiunile menționate mai sus în pachetul legislativ în domeniul aviației, care urmează să fie prezentat până la sfârșitul lui 2015;

30.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/7

—

având în vedere Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct (Actul electoral), anexat la Decizia Consiliului din 20 septembrie 1976, astfel cum a fost modificată, în special articolul 14 (1),

—

având în vedere tratatele, în special articolul 9, articolul 10, articolul 14 și articolul 17 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 22, articolul 223 alineatul (1) și articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și articolul 2 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană,

—

având în vedere Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la procedura electorală a Parlamentului European, în special Rezoluția sa din 15 iulie 1998 privind un proiect de procedură electorală care cuprinde principii comune pentru alegerea deputaților în Parlamentul European (2), Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din 2014 (3) și Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la îmbunătățirea modalităților practice de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2013 referitoare la componența Parlamentului European în perspectiva alegerilor din 2014 (5),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei 2013/142/UE din 12 martie 2013 privind consolidarea desfășurării democratice și eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 mai 2015 intitulată „Raport privind alegerile pentru Parlamentul European din 2014” (COM(2015)0206),

—

având în vedere evaluarea valorii adăugate europene a reformei legislației electorale a Uniunii Europene (7),

—

având în vedere Acordul cadru din 20 octombrie 2010 privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (8),

—

având în vedere Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți (9),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1141/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene (10), în special articolele 13, 21 și 31,

—

având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (Carta), în special articolele 11, 23 și 39,

—

având în vedere articolele 45 și 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale (A8-0286/2015),

A.

întrucât articolul 223 din TFUE îi conferă Parlamentului European dreptul să inițieze reforma propriei sale proceduri electorale, în scopul elaborării unei proceduri uniforme care să se aplice în întreaga Uniune sau a unei proceduri bazate pe principii comune tuturor statelor membre și să-și dea acordul cu privire la aceasta;

B.

întrucât reforma procedurii electorale a Parlamentului European ar trebui să urmărească consolidarea dimensiunii democratice și transnaționale a alegerilor europene și legitimitatea democratică a procesului Uniunii de luare a deciziilor, să confere consistență conceptului de cetățenie a Uniunii, să îmbunătățească funcționarea Parlamentului European și a guvernanței Uniunii, să mărească legitimitatea activității Parlamentului European, să întărească principiile de egalitate electorală și egalitate de șanse, să mărească eficacitatea sistemului aplicat în desfășurarea alegerilor europene și să-i aducă pe deputații în Parlamentul European mai aproape de alegătorii lor, în special de cei mai tineri dintre aceștia;

C.

întrucât modificarea procedurii electorale trebuie să respecte principiile subsidiarității și proporționalității și nu ar trebui să urmărească impunerea uniformității ca scop în sine;

D.

întrucât posibilitatea elaborării unei proceduri electorale uniforme bazate pe sufragiu universal direct a fost consacrată în tratate încă din 1957;

E.

întrucât prezența la vot în cadrul alegerilor europene, care scade în mod constant, în special în rândul celor mai tineri alegători, și lipsa interesului alegătorilor pentru problemele europene reprezintă o amenințare pentru viitorul Europei și întrucât este nevoie, prin urmare, de idei care să contribuie la revitalizarea democrației europene;

F.

întrucât o reală armonizare a procedurii aferente alegerilor pentru Parlamentul European în toate statele membre ar putea promova mai bine dreptul tuturor cetățenilor Uniunii de a participa, în condiții de egalitate, la viața democratică a Uniunii, consolidând totodată dimensiunea politică a integrării europene;

G.

întrucât competențele Parlamentului European s-au amplificat treptat de la primele alegeri directe din 1979, astfel încât în prezent Parlamentul European are acum un statut egal, de co-legiuitor, cu cel al Consiliului, în majoritatea domeniilor de politică ale Uniunii, în special ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

H.

întrucât Tratatul de la Lisabona a modificat mandatul deputaților în Parlamentul European, transformându-i în reprezentanți direcți ai cetățenilor Uniunii (11) în loc de „reprezentanți ai popoarelor statelor reunite în Comunitate” (12);

I.

întrucât singura reformă propriu-zisă a Actului electoral a avut loc în 2002, ca rezultat al adoptării Deciziei 2002/772/CE, Euratom (13) a Consiliului, care impune statelor membre să organizeze alegerile pe baza reprezentării proporționale, utilizând un sistem pe liste sau cu vot unic transferabil și care a eliminat mandatul dublu pentru deputații în Parlamentul European; întrucât, în plus, statelor membre li s-a acordat explicit dreptul de a înființa circumscripții la nivel național și de a introduce un prag național care să nu depășească 5 % din voturile exprimate;

J.

întrucât nu s-a ajuns încă la un acord cuprinzător cu privire la o procedură electorală cu adevărat uniformă, cu toate că, treptat, s-a realizat o oarecare convergență a sistemelor electorale, inter alia ca rezultat al adoptării unor acte de drept derivat, ca Directiva 93/109/CE a Consiliului;

K.

întrucât conceptul de cetățenie a Uniunii, introdus formal în ordinea constituțională prin Tratatul de la Maastricht în 1993, include dreptul cetățenilor Uniunii de a participa la alegerile europene și municipale din statele lor membre, dar și din statul lor de reședință, în aceleași condiții ca și cetățenii statului respectiv (14); întrucât Carta, căreia Tratatul de la Lisabona i-a conferit caracter obligatoriu, a întărit acest drept;

L.

întrucât, în pofida acestor reforme, alegerile europene sunt încă guvernate cu precădere de legi naționale, campaniile electorale rămânând naționale, iar partidele politice europene nu-și pot îndeplini în mod satisfăcător mandatul constituțional de a contribui la „formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniuni”, conform cerințelor articolului 10 alineatul (4) din TUE;

M.

întrucât partidele politice europene sunt cele mai în măsură să „contribuie la formarea conștiinței politice europene” și ar trebui, prin urmare, să joace un rol mai activ în campaniile electorale, pentru a-și îmbunătăți vizibilitatea și a scoate în evidență legătura dintre votul pentru un anumit partid național și impactul său asupra dimensiunii unui grup politic european din Parlamentul European;

N.

întrucât procedura de nominalizare a candidaților în alegerile pentru Parlamentul European diferă considerabil de la un stat membru la altul și de la un partid la altul, în special în ceea ce privește standardele de transparență și cele legate de democrație, în timp ce procedurile transparente și democratice de selecție a candidaților sunt esențiale pentru edificarea încrederii în sistemul politic;

O.

întrucât termenele pentru finalizarea listelor electorale înaintea alegerilor europene variază foarte mult de la un stat membru la altul, de la 17 zile până la 83 de zile, ceea ce îi plasează pe alegătorii și candidații din întreaga Uniune într-o situație de inegalitate sub aspectul timpului de care dispun pentru campanie și pentru a reflecta la opțiunea lor de vot;

P.

întrucât termenele pentru finalizarea listelor electorale înainte de alegerile europene variază mult de la un stat membru la altul și pot face ca schimbul de informații între statele membre în ceea ce privește alegătorii (care vizează evitarea votului dublu) să fie dificil, dacă nu chiar imposibil;

Q.

întrucât înființarea unei circumscripții comune în cazul căreia capul listelor să fie ocupat de candidatul fiecărei familii politice nominalizat pentru funcția de Președinte al Comisiei ar consolida în mare măsură democrația europeană și ar legitima și mai mult alegerea Președintelui Comisiei;

R.

întrucât actualele norme electorale europene permit stabilirea unui prag neobligatoriu de până la 5 % din voturile exprimate pentru alegerile europene, iar 15 state membre au profitat de această ocazie și au introdus un prag variind între 3 % și 5 %; întrucât, în statele membre mai mici și în statele membre care și-au împărțit teritoriul în circumscripții electorale, pragul real depășește totuși 3 %, chiar dacă nu există limite legale; întrucât introducerea unor praguri obligatorii este recunoscută de tradiția constituțională ca fiind o metodă legitimă de garantare a funcționării parlamentelor;

S.

întrucât, deși articolul 10 alineatul (2) din Actul electoral interzice explicit publicarea anticipată a rezultatelor alegerilor, acest lucru s-a întâmplat în trecut; întrucât un termen armonizat pentru încheierea scrutinului în toate statele membre ar contribui în mare măsură la a conferi un caracter european comun alegerilor europene și ar reduce șansele ca rezultatele alegerilor să fie influențate în cazul în care sunt făcute publice în unele state membre înainte de încheierea scrutinului în toate statele membre;

T.

întrucât primele estimări oficiale ale rezultatelor electorale ar trebui anunțate simultan în toate statele membre, în ultima zi a perioadei electorale, la ora 21.00 CET,

U.

întrucât stabilirea unei zile de votare comune la nivel european ar reflecta mai bine participarea comună a cetățenilor în întreaga Uniune, ar consolida democrația participativă și ar contribui la instituirea unor alegeri paneuropene mai armonizate,

V.

întrucât Tratatul de la Lisabona a stabilit o nouă ordine constituțională, conferind Parlamentului European dreptul de a alege Președintele Comisiei Europene (15), în locul unei simple aprobări; întrucât alegerile europene din 2014 stabilesc un precedent important în această privință și au indicat că nominalizarea unor candidați fruntași mărește interesul cetățenilor pentru alegerile europene;

W.

întrucât nominalizarea principalilor candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene asigură o legătură între voturile exprimate la nivel național și contextul european și le permite cetățenilor Uniunii să aleagă în cunoștință de cauză între diferite programe politice; întrucât desemnarea unor candidați fruntași prin proceduri deschise și transparente întărește legitimitatea democratică și responsabilizarea;

X.

întrucât procedura de nominalizare și selecție a candidaților fruntași pentru funcția respectivă constituie o expresie elocventă a democrației europene; întrucât, în plus, aceasta ar trebui să constituie o parte integrantă a campaniilor electorale;

Y.

întrucât termenul pentru nominalizarea candidaților de către partidele politice europene ar trebui stabilit în Actul electoral, iar candidații fruntași la funcția de Președinte al Comisiei ar trebui să aibă calitatea de candidați în alegerile pentru Parlamentul European;

Z.

întrucât nu toate statele membre oferă cetățenilor lor posibilitatea de a vota din străinătate și, între cele care o fac, condițiile pentru privarea de dreptul la vot variază foarte mult; întrucât acordarea dreptului de a participa la alegeri tuturor cetățenilor Uniunii care își au reședința în afara acesteia ar contribui la egalitatea electorală; întrucât statele membre trebuie totuși să își coordoneze mai bine sistemele administrative pentru a-i împiedica pe alegători să voteze de două ori în două state membre diferite;

AA.

întrucât cel puțin 13 state membre nu au în vigoare norme interne adecvate care să îi împiedice pe cetățenii Uniunii care dețin dublă cetățenie a unor state membre să voteze de două ori, încălcând articolul 9 din Actul electoral;

AB.

întrucât la nivelul Uniunii ar trebui înființată o autoritate electorală care să acționeze ca o rețea unică de autorități ale statelor membre, deoarece astfel s-ar facilita accesul la informații cu privire la normele care reglementează alegerile europene, s-ar raționaliza procesul și s-ar accentua caracterul european al acestor alegeri; întrucât, în consecință, Comisia este chemată să studieze măsurile practice necesare pentru înființarea unei astfel de autorități la nivelul Uniunii;

AC.

întrucât vârsta minimă pentru a fi eligibil variază în cele 28 de state membre între 18 și 25 de ani, iar vârsta minimă pentru dreptul de vot variază între 16 și 18 ani, ca urmare a tradițiilor lor constituționale și electorale divergente; întrucât armonizarea vârstei de vot și a vârstei minime pentru candidați ar fi foarte utilă pentru a oferi cetățenilor Uniunii o egalitate electorală reală și ar permite evitarea discriminării în aspectul cel mai important al cetățeniei, și anume dreptul de a participa la procesul democratic;

AD.

întrucât înființarea oficială și consolidarea partidelor politice la nivelul Uniunii stimulează dezvoltarea conștiinței politice europene și dă formă dorințelor cetățenilor Uniunii și întrucât, de asemenea, acest lucru a facilitat procesul aproprierii treptate a sistemelor electorale;

AE.

întrucât votarea prin poștă, pe cale electronică sau pe internet ar putea contribui la o desfășurare a alegerilor europene mai eficientă și mai atractivă pentru alegători, cu condiția respectării unor standarde maximale în materie de protecție a datelor;

AF.

întrucât, în majoritatea statelor membre, membrii executivului se pot prezenta la alegeri pentru parlamentul național fără a fi nevoiți să își întrerupă activitatea instituțională;

AG.

întrucât, în pofida progreselor continue înregistrate din 1979 până în prezent în ceea ce privește echilibrul dintre femei și bărbați în distribuirea mandatelor, persistă diferențe majore între statele membre în această privință, în 10 dintre ele înregistrându-se un nivel de sub 33 % pentru genul mai slab reprezentat; întrucât componența actuală a Parlamentului European, cu numai 36,62 % femei, nu respectă nici pe departe valorile și obiectivele legate de egalitatea de gen promovate de Cartă;

AH.

întrucât egalitatea dintre femei și bărbați trebuie realizată, ea fiind una dintre valorile constitutive ale Uniunii, deși foarte puține state membre au integrat acest principiu în legile lor electorale naționale; întrucât aplicarea unor cote în ceea ce privește genurile în cadrul procesului de luare a deciziilor politice și în cazul listelor-fermoar s-a dovedit a fi un instrument foarte eficace pentru combaterea discriminării și a dezechilibrelor de putere dintre genuri, precum și pentru îmbunătățirea reprezentării democratice în organismele decizionale politice;

AI.

întrucât principiul proporționalității degresive consacrat în TUE a contribuit în mod semnificativ la asumarea în comun a proiectului european de către toate statele membre,

1.

hotărăște să reformeze procedura electorală în timp util înaintea alegerilor din 2019, pentru a consolida dimensiunea democratică și transnațională a alegerilor europene și legitimitatea democratică a procesului decizional din UE, a întări conceptul de cetățenie a Uniunii și egalitatea electorală, a promova principiul democrației reprezentative și reprezentarea directă a cetățenilor Uniunii în Parlamentul European, în conformitate cu articolul 10 din TFUE, îmbunătățind funcționarea Parlamentului European și guvernanța Uniunii, mărind legitimitatea și eficiența activității Parlamentului European, eficacitatea sistemului de organizare a alegerilor europene, promovând asumarea în comun în rândul cetățenilor din toate statele membre, echilibrând în mai mare măsură componența Parlamentului European și oferind un nivel cât mai ridicat de egalitate electorală și participare cetățenilor Uniunii;

2.

propune ca vizibilitatea partidelor politice europene să fie îmbunătățită prin introducerea denumirii și a logoului lor pe buletinele de vot și recomandă ca acestea să apară și la televiziune și în cadrul campaniilor radiodifuzate, să figureze pe afișe și în alte materiale utilizate în campaniile electorale europene, în special în programele partidelor naționale, deoarece aceste măsuri ar mări transparența alegerilor europene și ar accentua caracterul democratic al modului lor de desfășurare, cetățenii având posibilitatea de a face o legătură clară între votul lor și impactul pe care acesta îl are asupra influenței politice a partidelor politice europene și capacitatea lor de a forma grupuri politice în cadrul Parlamentului European;

3.

consideră, în același timp, ținând seama de angajamentul Uniunii față de principiul subsidiarității, că partidele politice regionale care concurează în alegerile europene ar trebui să urmeze aceeași practică, iar autoritățile regionale ar trebui să fie încurajate să utilizeze, în acest context, limbile regionale recunoscute oficial;

4.

încurajează statele membre să faciliteze participarea partidelor politice europene, precum și a principalilor lor candidați, la campaniile electorale, în special pe posturile de televiziune și alte canale media;

5.

hotărăște fixarea unui termen limită comun de douăsprezece săptămâni înainte de data alegerilor pentru stabilirea listelor, pentru a mări gradul de egalitate electorală, oferindu-le candidaților și alegătorilor din toată Uniunea un același interval de timp pentru a se pregăti și a reflecta înainte de vot; încurajează statele membre să reflecteze la modalități de a garanta o mai mare convergență între normele care guvernează campaniile electorale referitoare la alegerile europene;

6.

consideră că este esențial ca partidele politice de la toate nivelurile să adopte proceduri democratice și transparente de selecție a candidaților; recomandă ca partidele naționale să organizeze alegeri democratice pentru selectarea candidaților lor pentru alegerile europene;

7.

sugerează introducerea unui prag obligatoriu, cuprins între 3 % și 5 %, pentru repartizarea locurilor în statele membre cu circumscripție unică și în circumscripțiile în care se folosește sistemul de vot pe liste și care cuprind mai mult de 26 de locuri; consideră că această măsură este importantă pentru asigurarea funcționării Parlamentului European, întrucât evită continuarea fragmentării;

8.

propune, în ciuda faptului că statele membre sunt libere să stabilească ziua sau zilele în care organizează alegerile în timpul perioadei electorale, ca alegerile din toate statele membre să se încheie până la ora 21.00 CET în duminica alegerilor europene, deoarece acest lucru ar asigura aplicarea corectă a articolul 10 alineatul (2) din Actul electoral și ar reduce astfel riscul ca rezultatul alegerilor să fie influențat în cazul în care rezultatele din unele state membre sunt făcute publice înainte de încheierea scrutinului în toate statele membre; susține că interzicerea anunțării anticipate a rezultatelor alegerilor ar trebui menținută în toate statele membre;

9.

decide să stabilească un termen-limită comun pentru nominalizarea candidaților principali de către partidele politice europene, și anume cu 12 săptămâni înainte de alegerile europene, pentru a le permite să își prezinte programele electorale și să organizeze dezbaterile politice între candidați, precum și campaniile electorale la nivelul Uniunii; consideră că procesul de nominalizare a candidaților principali constituie un aspect important al campaniilor electorale datorită legăturii implicite dintre rezultatele alegerilor europene și alegerea Președintelui Comisiei, legătură consacrată în Tratatul de la Lisabona;

10.

decide să stabilească un termen-limită comun de opt săptămâni pentru finalizarea listelor electorale și de șase săptămâni pentru schimbul de informațiile referitoare la cetățenii europeni cu dublă naționalitate și cetățenii europeni care locuiesc într-un alt stat membru cu autoritatea națională unică responsabilă de listele electorale;

11.

sugerează că integritatea alegerilor ar trebui întărită prin limitarea cheltuielilor de campanie la o sumă rezonabilă, care să permită prezentarea corespunzătoare a partidelor politice, a candidaților și a programelor lor electorale;

12.

propune ca tuturor cetățenilor Uniunii, inclusiv celor care trăiesc și lucrează într-o țară terță, să li se acorde dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European; consideră că acest lucru ar oferi în final tuturor cetățenilor Uniunii același drept de a vota la alegerile europene, în aceleași condiții, indiferent de locul lor de reședință sau de cetățenia pe care o dețin;

13.

invită totuși statele membre să își coordoneze mai bine sistemele administrative pentru a-i împiedica pe alegători să voteze de două ori în două state membre diferite;

14.

încurajează statele membre să permită votul prin corespondență, electronic și prin internet, pentru a mări rata de participare și a facilita votul cetățenilor, în special în cazul celor cu mobilitate redusă sau al celor care trăiesc sau lucrează într-un stat membru a cărei cetățenie nu o dețin sau într-o țară terță, cu condiția luării măsurilor necesare pentru prevenirea oricărei fraude posibile atunci când se face uz de votul prin mijloacele amintite;

15.

recomandă statelor membre, ca următoare acțiune, să examineze modalitățile de a armoniza vârsta minimă a alegătorilor la 16 ani, pentru a crește egalitatea electorală în rândul cetățenilor Uniunii;

16.

solicită o revizuire a Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, în vederea adaptării normelor privind comisarii care urmează să fie votați în Parlamentul European, pentru a nu aduce atingere eficienței instituționale a Comisiei în perioada alegerilor și evitând totodată utilizarea abuzivă a resurselor instituționale;

17.

decide să acorde Parlamentului dreptul de a fixa perioadele electorale ale alegerilor pentru Parlamentul European după consultarea Consiliului;

18.

încurajează statele membre să adopte cadre juridice corespunzătoare care să garanteze cele mai înalte standarde în materie de informare, de echitate și de obiectivitate în acoperirea mediatică din timpul campaniilor electorale, în special în ceea ce privește serviciile publice de radiodifuziune; consideră că acest lucru este esențial pentru a le permite cetățenilor Uniunii să facă o alegere în cunoștință de cauză cu privire la programele politice concurente; recunoaște importanța instrumentelor de autoreglementare, cum ar fi codurile de conduită, în atingerea acestui obiectiv;

19.

solicită consolidarea normelor care vizează garantarea unei dezbateri politice neîngrădite între partidele politice, în special acordând o atenție deosebită pluralismului media și neutralității tuturor nivelurilor administrației publice în ceea ce privește procesul electoral;

20.

evidențiază importanța unei prezențe mai mari a femeilor în cadrul procesului de luare a deciziilor politice și a unei mai bune reprezentări a femeilor în alegerile europene; cheamă, în consecință, statele membre și instituțiile Uniunii să ia toate măsurile necesare pentru a promova principiul egalității dintre bărbați și femei în întregul proces electoral; pune accentul, în acest sens, pe importanța listelor electorale echilibrate sub aspectul genurilor;

21.

încurajează statele membre să ia măsuri pentru a promova reprezentarea corespunzătoare a minorităților etnice, lingvistice și a altor minorități la alegerile europene;

22.

consideră că ar trebui instituită o autoritate electorală europeană care să fie însărcinată cu centralizarea informațiilor referitoare la alegerile pentru Parlamentul European, să supravegheze desfășurarea alegerilor și să faciliteze schimbul de informații dintre statele membre;

23.

consideră că funcția de deputat în Parlamentul European ar trebui să fie incompatibilă și cu cea de membru într-un parlament regional sau într-o adunare cu competențe legislative;

24.

reamintește că, în ciuda recomandărilor Comisiei, statele membre nu au reușit să cadă de acord asupra unei zile de votare comune; încurajează statele membre să depună eforturi pentru a ajunge la un acord cu privire la această chestiune;

25.

transmite Consiliului propunerea anexată de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct (16);

26.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/19

—

având în vedere Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20 noiembrie 1989,

—

având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, adoptată la New York la 13 decembrie 2006,

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta Socială Europeană revizuită,

—

având în vedere Directiva 2000/43/CE privind egalitatea rasială și Directiva-cadru 2000/78/CE privind egalitatea în ceea ce privește încadrarea în muncă,

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 20 februarie 2013 intitulată „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării” (2013/112/UE),

—

având în vedere raportul Comisiei intitulat „Ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale în Europa în 2012”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 15 februarie 2011, intitulată „O agendă a UE pentru drepturile copilului” (COM(2011)0060),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2010 intitulată „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” (COM(2010)0758),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 4 iulie 2006, intitulată „Către o strategie a UE privind drepturile copilului” (COM(2006)0367),

—

având în vedere raportul Eurofound intitulat „Al treilea sondaj european privind calitatea vieții – Calitatea vieții în Europa: Efectele crizei”,

—

având în vedere raportul Eurofound (2013) intitulat „Al treilea sondaj european privind calitatea vieții – Calitatea vieții în Europa: Inegalitățile sociale”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 27 noiembrie 2014 referitoare la cea de a 25-a aniversare a Convenției ONU privind drepturile copilului (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la impactul crizei asupra accesului grupurilor vulnerabile la îngrijire (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2013 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii – inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020” (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2011 referitoare la Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la sărăcia în rândul femeilor în Uniunea Europeană (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la rolul venitului minim în lupta împotriva sărăciei și în promovarea unei societăți incluzive în Europa (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, inclusiv a sărăciei infantile în Uniunea Europeană (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2008 referitoare la strategia UE privind drepturile copilului (9),

—

având în vedere raportul organizației „Salvați Copiii” (2014) intitulat „Child poverty and social exclusion in Europe” (Sărăcia în rândul copiilor și excluziunea socială în Europa),

—

având în vedere raportul Biroului de Cercetare al UNICEF (2014) intitulat „Children of the Recession: The impact of the economic crisis on child well-being in rich countries” (Copiii recesiunii: impactul crizei economice asupra bunăstării copiilor în țările bogate),

—

având în vedere raportul Rețelei europene anti-sărăcie (EAPN) și al Eurochild (2013) intitulat „Towards children's well-being in Europe – explainer on child poverty in the EU” (Către bunăstarea copiilor în Europa – expunere privind sărăcia în rândul copiilor în UE),

—

având în vedere raportul de evaluare al Eurochild (2014) „The 2014 National Reform Programmes (NRP) and National Social Reports (NSR) from a child poverty and well-being perspective” [Programele naționale de reformă (PNR) pentru 2014 și rapoartele sociale naționale (RSN) din perspectiva sărăciei și bunăstării în rândul copiilor],

—

având în vedere raportul celei de-a 11-a conferințe Eurochild, care a avut loc la București în perioada 26-28 noiembrie 2014,

—

având în vedere raportul Centrului de cercetare Innocenti al UNICEF (2012) intitulat „Measuring child poverty: New league tables of child poverty in the world's rich countries” (Evaluarea sărăciei în rândul copiilor: noi clasamente ale sărăciei în rândul copiilor în țările bogate ale lumii),

—

având în vedere raportul științific final al DRIVERS: Social Inequalities in early childhood health and development: a European-wide systematic review“ (Inegalitățile sociale în contextul sănătății și dezvoltării copiilor de vârstă mică: o evaluare sistematică la nivel european), Londra, septembrie 2014,

—

având în vedere Statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC), 2013,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 30 septembrie 2009 intitulat „Muncă și sărăcie: către o abordare globală indispensabilă”,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 14 iulie 2010 intitulat „Sărăcia în rândul copiilor și bunăstarea acestora”,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 10 decembrie 2013 intitulat „Venitul european minim și indicatorii sărăciei”,

—

având în vedere Recomandarea Comisiei intitulată „Investing in children: Breaking the cycle of disadvantage – A study of national policies” (Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării – studiu de analiză a politicilor naționale) a Rețelei europene de experți independenți pe teme de incluziune socială (10),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A8-0310/2015),

A.

întrucât ar trebui acordată o mai mare vizibilitate politică combaterii sărăciei în rândul copiilor la cel mai înalt nivel politic al UE, pentru ca UE să îndeplinească obiectivul Strategiei Europa 2020 de reducere a numărului persoanelor afectate de sărăcie cu cel puțin 20 de milioane până în 2020;

B.

întrucât, conform Convenției ONU cu privire la drepturile copilului (CDC-ONU), tuturor copiilor ar trebui să li se garanteze dreptul la educație, servicii de asistență medicală, locuințe, protecție, precum și dreptul de a participa la deciziile care îi afectează, dreptul la activități recreative și la timp liber, la o alimentație echilibrată și dreptul la îngrijire într-un mediu familial;

C.

întrucât majoritatea statelor membre au acordat până în prezent prea puțină atenție utilizării fondurilor structurale ale UE pentru a reduce ratele alarmante și încă în creștere ale sărăciei în rândul copiilor în Europa, precum și pentru a promova incluziunea socială și bunăstarea generală;

D.

întrucât inegalitățile sociale contribuie în mod semnificativ la creșterea sărăciei în rândul copiilor și întrucât copiii sunt segmentul de populație cu cel mai mare risc de sărăcie în 19 state membre ale UE;

E.

întrucât, potrivit Eurostat, principalii factori care afectează sărăcia în rândul copiilor sunt politicile de redistribuire a bogăției, eficiența intervenției guvernelor prin ajutorul pentru venit, furnizarea de servicii de sprijin, politica privind ocuparea forței de muncă (11) și situația părinților pe piața muncii, care este legată de nivelul lor de educație, precum și componența gospodăriei în care trăiesc copiii; întrucât creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă constituie un instrument eficace pentru combaterea sărăciei;

F.

întrucât o cincime din populația totală a UE are vârste de sub 18 ani; întrucât, în pofida angajamentelor luate, mai mult de unul din patru copii trăiesc acum la limita sărăciei sau a excluziunii sociale în întreaga UE;

G.

întrucât Parlamentul a solicitat în repetate rânduri punerea în aplicare a pachetului de investiții sociale și susține recomandarea Comisiei Europene „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării”, care propune un cadru de politici cuprinzător pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și promovarea bunăstării copiilor pe baza a trei piloni, și anume accesul la resurse adecvate în cadrul Fondului social european, accesul la servicii de calitate și incluzive și participarea copiilor la societate și la procesul decizional, recunoscând copiii ca fiind deținători de drepturi; consideră, totuși, regretabil faptul că UE nu a luat măsuri coerente de aplicare a acestei recomandări prin semestrul european;

H.

întrucât, deși copiii părinților cu intensitate scăzută a muncii sunt cu 56,7 % mai expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială, există și familii cu intensitate ridicată a muncii care rămân, în prezent, expuse riscului de sărăcie în rândul copiilor (în România, Lituania, Portugalia, Spania, Grecia, Letonia, Slovacia, Polonia și Luxemburg);

I.

întrucât sărăcia în rândul copiilor este determinată de sărăcia familiilor, întrucât familiile cu venituri mici și familiile mari sunt, astfel, expuse mai mult riscului de sărăcie, în timp ce redistribuirea veniturilor are un impact major pentru reducerea ciclurilor inegalității sociale și întrucât politicile salariale naționale și sistemele de protecție socială din ce în ce mai fragile cresc riscul de sărăcie și de excluziune socială, lucru care contribuie la înmulțirea cazurilor de sărăcie în rândul copiilor, astfel cum se poate vedea în statele membre unde se înregistrează cele mai scăzute rate ale sărăciei în rândul copiilor, care sunt, în același timp, statele cu cele mai scăzute niveluri de sărăcie generală și de inegalitate;

J.

întrucât, între 2008 și 2012, numărul copiilor expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială în Europa (UE 27 + Norvegia, Islanda și Elveția) a crescut cu aproape un milion, majorându-se cu o jumătate de milion numai între 2011 și 2012 (12); întrucât în 2013, potrivit datelor furnizate de Eurostat, în UE 28 26,5 milioane de copii erau expuși riscului de sărăcie și de excluziune socială; întrucât în UE 27 riscul de sărăcie sau de excluziune socială a crescut între 2008 și 2012 de la 26,5 % la 28 %; întrucât în 2013, în statele membre ale UE 28, 28 % din populația totală sub vârsta de 18 ani a fost expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar în marea majoritate a țărilor riscul de sărăcie și de excluziune socială este mai pronunțat în cazul copiilor decât al adulților;

K.

întrucât femeile sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie decât bărbații și întrucât combaterea sărăciei în rândul femeilor nu numai că este importantă în sine, ci are și o importanță vitală în eforturile de reducere a sărăciei în rândul copiilor;

L.

întrucât există inegalități tot mai mari între statele membre ale UE; întrucât este alarmant faptul că procentajul copiilor care suferă de malnutriție este în creștere, ducând la reapariția unor boli care dispăruseră în UE (de exemplu rahitismul); întrucât este simptomatic faptul că, potrivit UNICEF (13), în țări precum Estonia, Grecia și Italia, procentajul copiilor care nu au posibilitatea de a consuma carne, carne de pasăre sau pește timp de două zile consecutive s-a dublat în mod dramatic din 2008;

M.

întrucât, în observațiile sale finale cu privire la cele mai recente rapoarte periodice ale anumitor țări, Comitetul ONU pentru drepturile copilului și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea ratei sărăciei și/sau a ratei riscului de sărăcie în rândul copiilor din cauza crizei economice, care oprește mulți copii să se bucure pe deplin de multe dintre drepturile prevăzute în Convenția ONU privind drepturile copilului, în special dreptul la sănătate, la educație și la protecție socială, și a încurajat autoritățile să garanteze protejarea liniilor bugetare pentru copii; întrucât criza economică și financiară a condus la deteriorarea condițiilor de muncă și de trai și la apariția unui nou grup de persoane cu nevoi (denumit și „new to need”);

N.

întrucât un mediu antreprenorial favorabil stimulează creșterea nivelului de ocupare a forței de muncă în statele membre și lărgește oportunitățile de angajare pentru părinți, care pot servi apoi ca modele demne de urmat, îndeosebi în comunitățile grav afectate de sărăcie și excluziune de-a lungul mai multor generații;

O.

întrucât familiile monoparentale, în special familiile conduse de mame singure, sunt expuse unui risc mai mare de sărăcie sau de excluziune socială (49,8 % în comparație cu 25,2 %), deși potrivit EU-SILC (14) există diferențe mari între țări, fapt ce se datorează procesului de feminizare a sărăciei, gradului disproporționat în care femeile sunt încadrate în locuri de muncă precare și constituie lucrători fără voie cu fracțiune de normă, timpului disproporționat lucrat fără remunerație de femei, întreruperilor în cariera femeilor pentru îngrijirea copiilor sau a altor membri de familie și discriminării salariale dintre bărbați și femei;

P.

întrucât sărăcia în rândul copiilor poate fi atenuată prin îmbunătățirea oportunităților de pe piața muncii, îndeosebi pentru femei, printr-o mai bună dezvoltare a serviciilor de îngrijire a copiilor;

Q.

întrucât copiii și părinții, părinții adoptivi și îngrijitorii lor trebuie protejați de discriminarea din orice motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia sau credința, părerea politică sau de altă natură, originea națională, etnică sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea deținută, nașterea, dizabilitatea, vârsta sau alt statut; întrucât copiii din grupurile vulnerabile ale populației sunt mai expuși riscului de marginalizare, de sărăcie și de excluziune socială, lucru conformat de ultimele rapoarte elaborate de Federația europeană a organizațiilor naționale care lucrează cu persoanele fără adăpost, care evidențiază că locurile de cazare pentru persoanele fără adăpost sunt tot mai frecvent ocupate de femei, tineri și familii cu copii (în special familii de migranți); întrucât familiile numeroase cu un singur venit sunt mai expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială, fapt ce se datorează degradării politicilor salariale naționale și a sistemelor de protecție socială ca urmare a crizei financiare și economice;

R.

întrucât efectele sărăciei și ale excluziunii sociale asupra copiilor poate dura toată viața și poate genera inactivitate profesională și sărăcie între generații; întrucât decalajul educațional între copiii care provin din medii socioeconomice diferite a crescut (în 11 țări, furnizarea de servicii educaționale și de îngrijire în faza preșcolară pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani acoperă cel mult 15 % din nevoi);

S.

întrucât educația și îngrijirea copiilor preșcolari au un impact decisiv asupra dezvoltării cognitive a copiilor, dat fiind că dezvoltă capacități esențiale în cursul primilor cinci ani și întrucât accesul la o educație de înaltă calitate pune bazele succesului ulterior în viață în ceea ce privește educația, bunăstarea, șansele de angajare și integrarea socială și are un impact semnificativ asupra încrederii de sine, în special pentru copiii din medii defavorizate; întrucât decalajul educațional dintre copiii proveniți din diferite medii socioeconomice a crescut; întrucât părinții aflați în câmpul muncii care nu au acces la o grădiniță sunt adeseori obligați să își lase copiii în grija altui copil sau să recurgă la rețele de îngrijire informală remunerată și neautorizată, care pun în pericol siguranța și bunăstarea copiilor lor; întrucât educația preșcolară poate juca un rol important pentru compensarea situației socioeconomice precare a copiilor expuși riscului de sărăcie și constituie un factor de facilitare a revenirii părinților pe piața muncii (15); întrucât educația inclusivă abordează și răspunde diversității nevoilor tuturor elevilor printr-o participare crescută la procesul de învățare, culturi și valori comunitare și, astfel, reprezintă un instrument puternic de combatere a sărăciei în rândul copiilor și a excluziunii sociale;

T.

întrucât autoritățile locale și regionale se află în avangarda acțiunilor de combatere a sărăciei și a exploatării copiilor și, prin urmare, au o responsabilitate crucială pentru prevenirea marginalizării și a excluziunii sociale și întrucât ar trebui dotate cu mijloace suficiente de către autoritățile naționale pentru a îndeplini aceste obiective, ori de câte ori este cazul;

U.

întrucât cheltuielile pentru educație, în special în ceea ce privește materialele și transportul școlar, sunt, în principal, suportate de familii în majoritatea țărilor; întrucât aceste cheltuieli sunt unul dintre numeroșii factori care contribuie la abandonul școlar; întrucât există în continuare bariere financiare și administrative și alte bariere practice în calea educației pentru copiii ce fac parte din grupurile marginalizate;

V.

întrucât mediul socioeconomic în care trăiesc copiii influențează calitatea timpului petrecut la școală și calitatea timpului dedicat vacanțelor școlare și întrucât un nivel precar de stimulare în timpul liber are ca efect nedorit creșterea diferențelor dintre copii, mai ales în ceea ce privește educația lor;

W.

întrucât, în 2012, rata medie a abandonului școlar era de 13 % pentru UE și de peste 20 % în unele țări (Portugalia, Spania și Malta) (16);

X.

întrucât, chiar și în țările în care dreptul la sănătate este consacrat prin lege, există copii care nu au acces la îngrijiri de sănătate adecvate, iar unii copii au acces extrem de limitat la servicii dincolo de îngrijirile de urgență, cum ar fi la consultarea unui medic de familie sau a unui dentist, mai ales din cauza caracterului limitat al serviciilor publice disponibile; întrucât copiii născuți în sărăcie sunt mai predispuși la boli cronice și la mai multe probleme de sănătate, ceea ce conduce la perpetuarea inegalităților;

Y.

întrucât problemele financiare ale familiilor contribuie la creșterea numărului de probleme de sănătate mintală în rândul părinților și la cazuri de destrămare a familiilor, lucru care are un impact evident asupra bunăstării psihologice și sociale a copiilor;

Z.

întrucât mediul în care trăiește un copil, inclusiv perioada prenatală, are o influență determinantă asupra dezvoltării sistemului cognitiv, a comunicării și limbajului, precum și a abilităților sociale și emoționale, lucru care va avea un impact asupra sănătății, bunăstării, participării în cadrul comunității și capacităților de învățare (17);

AA.

întrucât toți copiii au dreptul să fie protejați împotriva abuzului, violenței și neglijenței și întrucât studiile au concluzionat că presiunile de natură financiară din cadrul familiei, reducerile bugetare din serviciile publice și accentuarea sărăciei pot duce la creșterea violenței împotriva copiilor;

AB.

întrucât sărăcia în rândul copiilor este un fenomen multidimensional care necesită un răspuns multidimensional; întrucât ocuparea forței de muncă este un factor important, dar nu garantează întotdeauna o cale de ieșire din sărăcie pentru familia copiilor în cauză;

AC.

întrucât sărăcia infantilă presupune costuri economice ridicate pentru societate, mai ales sub aspectul cheltuielilor suplimentare cu ajutorul social;

AD.

întrucât probabilitatea ca familiile care sunt expuse riscului de sărăcie să locuiască în zone nesigure și insalubre este mai mare și întrucât 17 % din copiii din UE 28 trăiesc încă în astfel de condiții, în timp ce 15 țări oferă condiții peste medie; întrucât creșterea numărului de evacuări din cauza incapacității de a plăti costurile legate de locuință a creat pentru copii condiții de locuit tot mai instabile, care, la rândul lor, au un impact negativ asupra dezvoltării și a șanselor de reușită în viață ale copilului;

AE.

întrucât, potrivit statisticilor Eurostat din 2012 privind venitul și condițiile de viață (EU-SILC), sărăcia energetică este o problemă care afectează toate statele membre; întrucât una din consecințele creșterii prețului la energie este faptul că mulți copii locuiesc în case fără încălzire și întrucât această situație cauzează creșterea numărului de cazuri de boli respiratorii și cardiovasculare;

AF.

întrucât familiile cu copii cu probleme de sănătate și, de asemenea, părinții care au probleme de sănătate se confruntă mai des cu riscul de sărăcie, colaps și dificultăți familiale atunci când doresc să se integreze pe piața muncii;

AG.

întrucât viitoarea agendă privind obiectivele de dezvoltare durabilă în perioada post-2015 și universalitatea sa oferă o oportunitate de a crește investițiile în copii și în drepturile lor;

AH.

întrucât copiii migranți sunt suprareprezentați în grupul cu risc de sărăcie și discriminarea la adresa acestora este mai pronunțată din cauza barierelor lingvistice și întrucât situația este mai gravă pentru copiii imigranților ilegali; întrucât, odată cu intensificarea fluxurilor migratorii, s-au înmulțit în prezent cazurile în care copiii imigranților rămân în țara în care s-au născut, în grija altor membri ai familiei sau a unor terțe persoane, și întrucât acest lucru afectează negativ dezvoltarea copiilor, în special la nivel emoțional;

AI.

întrucât o importanță crescută acordată de politici sărăciei infantile în ultimii ani, la nivelul UE, și declarațiile politice de susținere din partea șefilor de stat din UE nu au condus la reduceri semnificative ale nivelului sărăciei în rândul copiilor;

AJ.

întrucât programele de ajutor alimentar destinate familiilor defavorizate ar trebui consolidate sub aspect financiar, deoarece un număr tot mai mare de copii au acces la hrană exclusiv în școală; întrucât aceste programe sunt importante, dar ele nu pot fi considerate o soluție pe termen lung;

AK.

întrucât chestiunile de mediu precum poluarea, traficul, terenurile contaminate și apa de băut nesigură afectează adesea în mod disproporționat copiii care trăiesc în sărăcie;

1.

recomandă statelor membre să se angajeze în mod veritabil să elaboreze politici prin care să combată sărăcia în rândul copiilor și care să se axeze pe corectarea factorilor de sărăcie în rândul copiilor și să crească eficacitatea, cantitatea, valoarea și domeniul de aplicare ale sprijinului social care vizează în mod specific copiii, dar și părinții care nu sunt în câmpul muncii sau care au locuri de muncă prost plătite (cum ar fi ajutorul de șomaj și un venit minim adecvat) și să promoveze o legislație a muncii care să garanteze drepturi sociale, inclusiv un salariu minim legal adecvat, în conformitate cu practicile naționale și acordurile colective, care să ofere familiilor un plus de securitate și să combată locurile de muncă precare, dar care să promoveze în același timp munca cu drepturi sociale adecvate;

2.

solicită monitorizarea și evaluarea eficacității acestui sprijin, în vederea adaptării politicilor de combatere a sărăciei, a excluziunii și a abandonului școlar la cerințele existente în materie de egalitate socială; îndeamnă statele membre să elaboreze și să aplice diverse procese de strângere de probe adecvate pentru fiecare etapă a intervenției;

3.

recomandă Comisiei să stabilească împreună cu statele membre o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a abordării bazate pe trei piloni adoptată în recomandarea „Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării”, în ceea ce privește accesul la resurse, servicii și participarea copiilor; consideră că, pentru a obține rezultate mai bune cu abordarea bazată pe trei piloni, ar putea fi util să se dezvolte indicatori preciși și specifici ai nivelului sărăciei în rândul copiilor și ai zonelor care sunt mai afectate de acest fenomen; solicită statelor membre să integreze eficient aspecte relevante ale pachetului privind investițiile sociale și ale recomandării Comisiei menționate mai sus în programele lor naționale de reformă și în rapoartele sociale naționale într-un mod cuprinzător și solicită Comisiei să stabilească un obiectiv secundar în cadrul Strategiei Europa 2020 privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale a copiilor și să facă din reducerea sărăciei și a excluziunii sociale a copiilor un obiectiv vizibil și explicit în toate etapele semestrului european; subliniază faptul că ar trebui propusă reducerea sărăciei în rândul copiilor prin investiții în beneficiul lor ca prioritate principală a analizei anuale a creșterii pentru 2016 și ca mijloc esențial pentru a progresa în ceea ce privește obiectivul de reducere a sărăciei; solicită Comisiei să asigure că statele membre efectuează monitorizarea și raportarea anuală privind punerea în aplicare a recomandării Comisiei prin foaia de parcurs, să utilizeze Fondul social european pentru a pune în aplicare recomandarea Comisiei și să efectueze o evaluare a efectelor pe care le au asupra sărăciei reformele propuse în cadrul programelor naționale de reformă;

4.

invită statele membre să abordeze, de asemenea, în demersurile lor de combatere a sărăciei în rândul copiilor, poziția femeilor care au grijă de copii și de membri ai familiei cu nevoi speciale și cu handicap;

5.

recomandă statelor membre, atunci când utilizează resursele oferite de fondurile structurale și de investiții europene (FEIS) și dezvoltă politici sociale, să acorde o mai mare atenție protecției familiilor (în special a familiilor monoparentale) cu copii cu probleme de sănătate împotriva sărăciei;

6.

reiterează importanța politicilor publice de prevenție, care investesc în soluții judicioase pentru bunăstarea copiilor, sprijinind formarea unor persoane autonome, capabile să se integreze în societate și pe piața forței de muncă, în locul unor politici axate pe consecințele sărăciei sau excluziunii lor sociale;

7.

consideră că, fără a neglija necesitatea de a sprijini copiii care sunt săraci, care au abandonat școala sau care sunt excluși social, politicile de susținere a copiilor și a tinerilor ar trebui să se axeze mai mult pe prevenție, incluzând strategii pe termen lung de combatere a inegalităților sociale;

8.

recomandă statelor membre să pună în aplicare sau să consolideze prestațiile sociale universale care vizează copiii, cum ar fi furnizarea de mese subvenționate sau gratuite pentru aceștia, îndeosebi pentru copiii săraci și defavorizați, pentru a le asigura o dezvoltare sănătoasă; solicită statelor membre să adopte măsuri active în domeniul ocupării forței de muncă în cadrul unor strategii și politici cuprinzătoare pentru a sprijini accesul părinților la locuri de muncă de calitate și la venituri adecvate și accesul la servicii publice de înaltă calitate (în special la servicii de îngrijire a copiilor, educație, sănătate, locuințe și activități recreative), care facilitează echilibrul între viața profesională și cea de familie, și să consolideze participarea copiilor și a familiilor lor la dezvoltarea, punerea în aplicare și monitorizarea acestor politici; subliniază că soluțiile universale ar trebui însoțite de intervenții direcționate pentru a sprijini categoriile cele mai vulnerabile și mai marginalizate de copii și adolescenți; regretă tendința pronunțată a guvernelor statelor membre de a renunța la politicile universale de sprijin în favoarea unui sprijin acordat în funcție de venit, întrucât dovezile arată că politicile universale de sprijin oferă o mai bună protecție împotriva sărăciei în rândul copiilor (18);

9.

încurajează statele membre și Comisia să cadă de acord cu privire la standardele UE sau să stabilească o metodologie comună de cuantificare a costului creșterii unui copil și de definire a resurselor adecvate de prevenire și combatere a sărăciei în rândul copiilor;

10.

invită Comisia să nu recomande reformulări și reduceri bugetare în serviciile publice ale statelor membre, nici să nu promoveze relațiile de muncă flexibile și privatizarea serviciilor publice, care au condus, fără îndoială, la fragilizarea drepturilor sociale ale copiilor;

11.

solicită Comisiei să pună accentul pe necesitatea de a investi în educația publică gratuită, identificând metode educaționale specifice pentru grupurile sociale cele mai vulnerabile, cum ar fi imigranții sau persoanele cu handicapuri de diferite tipuri; consideră că educația poate fi o prioritate principală a măsurilor care garantează însușirea de către copii a abilităților care le vor permite accesul la locuri de muncă calificate, bine plătite, astfel încât să reușească să iasă prin forțe proprii din sărăcie;

12.

reamintește că pentru a combate sărăcia în rândul copiilor este necesară adoptarea unei abordări bazate pe ciclul de viață, inclusiv ruperea ciclului intergenerațional al riscurilor de sărăcie, ținând cont de nevoile diferite ale copiilor aflați la vârsta preșcolară, ale copiilor de vârstă școlară și ale adolescenților, aplicând o abordare centrată pe copil în ansamblul evoluției lui, care să evalueze numărul de lipsuri cu care se confruntă simultan fiecare copil, scoțând astfel în evidență copiii cei mai defavorizați, și care să evalueze nu numai sărăciei economică, ci și lipsurile multidimensionale;

13.

recomandă ca toți copiii să aibă acces la servicii de calitate în această etapă crucială a dezvoltării lor; consideră că sănătatea, educația, sprijinul parental și familial, locuințele și protecția sunt servicii esențiale, care sunt furnizate de cele mai multe ori de autoritățile locale și regionale;

14.

îndeamnă statele membre să adopte, să pună în aplicare și să monitorizeze planuri pentru atenuarea sărăciei infantile multidimensionale, punând accentul pe drepturile intrinseci ale copiilor și stabilind obiective pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale a copiilor, acordându-se o atenție deosebită și o prioritate copiilor care sunt cei mai expuși riscului de sărăcie; reamintește că este important ca statele membre să revină cel puțin la nivelurile de dinainte de criză ale cheltuielilor reale în ceea ce privește protecția socială, sănătatea, educația și locuințele sociale în beneficiul copiilor celor mai dezavantajați;

15.

îndeamnă statele membre să pună în aplicare planuri pentru a atenua sentimentul de excluziune socială resimțită de copiii cu dificultăți de învățare, prin stabilirea de module educaționale mai eficiente, care să vină în sprijinul metodelor lor de învățare;

16.

invită statele membre să recunoască faptul că sărăcia și excluziunea socială a copiilor constituie principalele obstacole care trebuie depășite pentru ca putea îndeplini obiectivele Strategiei Europa 2020 în materie de ocupare a forței de muncă, investiții în cercetare, dezvoltare, energie și dezvoltare durabilă;

17.

îndeamnă statele membre să atribuie mai multă importanță creării și disponibilității unui mediu extrașcolar adecvat, în care copiii să își poată petrece timpul în mod semnificativ și stimulator în afara orelor de curs și în timpul vacanțelor școlare și să acorde o atenție mai mare disponibilității asistenței medicale de bază pentru copiii din zonele defavorizate și din regiunile îndepărtate și inaccesibile;

18.

invită statele membre să evite izolarea în ghetouri a copiilor care trăiesc în condiții de sărăcie și de excluziune socială prin introducerea unor standarde minime privind locuințele pentru copii, care să aibă în vedere interesul superior al copilului, și garantând o locuință adecvată, care să răspundă nevoilor familiilor și care să le asigure bunăstarea, respectarea vieții private și calitatea vieții, contribuind astfel la o mai mare justiție socială și coeziune și la combaterea excluziunii sociale și a sărăciei;

19.

îndeamnă Comisia Europeană și Parlamentul European să profite de oportunitatea oferită de evaluarea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual pentru a face un uz mai eficient de resursele oferite de Fondul social european, de Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane și de Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială și pentru a garanta că este acordată prioritate copiilor în programarea și punerea în aplicare a politicilor regionale și de coeziune, ținând cont, în special, de obligația de a elimina treptat instituțiile rezidențiale mari (executorie din 2014), pentru a consolida statutul de părinte adoptiv și de familie substitutivă, astfel încât orfanii și copiii defavorizați să poată crește efectiv într-o familie sau într-un mediu asemănător unei familii; de asemenea, îndeamnă Comisia să elaboreze indicatori de analiză a sărăciei în rândul copiilor;

20.

îndeamnă Comisia și statele membre să analizeze dacă strategiile bazate pe alimentație, cum ar fi diversificarea dietetică și îmbogățirea alimentelor, precum și educația nutrițională, sănătatea publică, măsurile de siguranță alimentară și, în fine, suplimentele alimentare, trebuie să fie abordate pentru anumite grupuri de populație pentru a preveni efectele negative ale malnutriției sau subnutriției asupra sănătății copiilor;

21.

recomandă statelor membre să includă în bugetele lor naționale resurse vizibile, transparente, participative și responsabile pentru a acoperi alocările și costurile destinate combaterii sărăciei în rândul copiilor și să își îndeplinească datoria de a proteja copiii, inclusiv printr-o majorare a cheltuielilor publice în vederea atingerii acestor obiective; invită statele membre să utilizeze la maximum fondurile structurale și de investiții europene, în special Fondul social european, pentru a pune în practică toți cei trei piloni ai recomandării privind investiția în copii;

22.

recomandă Comisiei să elaboreze orientări care să sprijine participarea copiilor în cadrul procesului de elaborare a politicilor, instituind mecanisme care promovează participarea copiilor la luarea deciziilor care le afectează viața și care încurajează copiii să își exprime opinii în cunoștință de cauză, asigurându-se că acestor opinii li se conferă importanța cuvenită și sunt reflectate în principalele decizii care îi afectează;

23.

recomandă Comisiei și statelor membre să stabilească obiective pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale a copiilor;

24.

îndeamnă statele membre să pună în aplicare, acolo unde este necesar, acorduri de cooperare cu entități și instituții care promovează educația, formarea culturală sau sportivă și integrarea copiilor, precum și combaterea sărăciei cu care se confruntă aceștia; pe de altă parte, recomandă statelor membre să asigure supravegherea, calitatea, durabilitatea și relevanța acestui sprijin, precum și rezultatele sale reale;

25.

invită statele membre să pună în aplicare acte legislative specifice, care să apere sau să îmbunătățească drepturile de maternitate și paternitate, inclusiv prin implementarea de instrumente eficiente care să asigure un echilibru între viața profesională și cea de familie, să asigure reluarea activității profesionale a femeilor după sarcină și concediul de maternitate și să sprijine familiile monoparentale; subliniază, de asemenea, că îmbunătățirea legislației privind concediul de paternitate ar face mult mai eficace combaterea discriminării de gen și salariale la locul de muncă; îndeamnă statele membre să se asigure că tratamentul inegal și hărțuirea angajaților nu poate fi justificată de angajatori făcând trimitere la sarcină, la creșterea copiilor și la îndatoririle familiale;

26.

recomandă statelor membre să dezvolte politici sociale proactive, universale și integrate care să prevină sărăcia și scoaterea copiilor din mediul lor familial; invită statele membre să se asigure că instituționalizarea copiilor și a tinerilor este utilizată doar în ultimă instanță, doar în circumstanțe excepționale, și să utilizeze fondurile structurale ale UE și Fondul european pentru investiții strategice pentru a sprijini transferul copiilor instituționalizați în familii-gazdă și în servicii ale comunității;

27.

recomandă statelor membre să abandoneze îngrijirea instituțională în favoarea unor sisteme stabile de familii substitutive, care pregătesc mai bine copiii și tinerii pentru o viață independentă, pentru învățare continuă sau mediul laboral;

28.

recomandă ca statele membre să dezvolte și să implementeze sisteme integrate de protecție a copiilor pentru a apăra copiii împotriva violenței, abuzului, exploatării și neglijării, astfel încât toți responsabilii și toate componentele sistemului să conlucreze la nivelul sectoarelor și agențiilor, împărțindu-și responsabilitățile pentru a crea un mediu protector si stimulator pentru toți copiii;

29.

îndeamnă statele membre să deruleze politici care să faciliteze crearea și menținerea locurilor de muncă decente, precum și dezvoltarea de sisteme de formare, îmbunătățirea calificărilor și a facilităților, cum ar fi munca la distanță sau programul de lucru flexibil care facilitează intrarea sau revenirea părinților pe piața forței de muncă în urma unei întreruperi a carierei lor profesionale;

30.

invită instituțiile UE, agențiile UE, autoritățile statelor membre și alte părți interesate să definească roluri și responsabilități clare, să stabilească un dialog constant și procedurile care trebuie urmate în cazul copiilor care au nevoie de protecție în situații transfrontaliere;

31.

recomandă statelor membre să garanteze tuturor copiilor accesul la un învățământ public gratuit, integratoare și de calitate, la toate vârstele, inclusiv la sisteme de învățământ și îngrijire pentru copiii aflați la vârstă preșcolară și la educația formală și informală, promovând dezvoltarea lor emoțională, socială, cognitivă și fizică, să stabilească o proporție adecvată între profesori și elevi și să promoveze diversitatea socială în educație, pentru a garanta siguranța și bunăstarea tuturor copiilor, asigurându-se că toți copiii pot beneficia de educație incluzivă și de înaltă calitate, și, prin urmare, pentru a maximiza impactul sistemelor de educație asupra egalității de șanse și a ruperii cercului vicios al sărăciei;

32.

îndeamnă statele membre să sporească calitatea serviciilor educaționale oferite prin aplicarea unei abordări individuale și promovarea cooperării între profesori, asistenți sociali și părinți, în scopul prevenirii abandonului școlar în rândul copiilor și tinerilor;

33.

invită statele membre să acorde o atenție deosebită dezvoltării sistemelor de educație și îngrijire a copiilor preșcolari (ECEC) accesibile și abordabile ca preț, considerându-le o investiție socială necesară combaterii inegalităților și abordării provocărilor cu care se confruntă în special copiii din familii defavorizate, și, de asemenea, să sensibilizeze părinții în legătură cu beneficiile participării active la programele ECEC;

34.

invită statele membre să promoveze o școală pentru toți, ceea ce ar trebui să implice nu doar creșterea numărului de profesori specializați, ci și integrarea copiilor cu nevoi educaționale speciale în clase normale;

35.

îndeamnă statele membre să asigure copiilor din toate categoriile sociale accesul egal și universal la creșe și instituții preșcolare;

36.

recomandă statelor membre să favorizeze frecventarea școlară completă a tuturor copiilor prin furnizarea de materiale școlare de bază, mese nutritive asigurate de școală si transportul școlar necesar pentru copiii săraci sau care riscă să fie afectați de sărăcie, să crească eficiența investițiilor publice actuale în acest sector și să combată mai bine transmiterea sărăciei între generații;

37.

îndeamnă statele membre să garanteze asistență medicală universală, publică, gratuită și de calitate în ceea ce privește prevenirea, programele de vaccinare și asistența medicală primară, accesul la diagnostic, tratament și reabilitare, să asigure terapii logopedice și psihologice pentru copii, garantând femeilor dreptul la sănătate sexuală și reproductivă, asigurând asistență medicală pentru copii, îngrijiri de maternitate și vizite medicale la domiciliu în perioada prenatală și postnatală, în special în caz de naștere prematură, acces la medici de familie, asistenți medicali, dentiști, servicii de consiliere familială și specialiști în domeniul sănătății mintale pentru toți copiii și familiile lor; solicită statelor membre și Comisiei să integreze aceste aspecte în strategiile de sănătate publică la nivel național și la nivelul UE;

38.

recomandă statelor membre să ofere sprijinul necesar pentru a asigura dreptul la cultură, sport și activități recreative, accesul la spații deschise și medii sănătoase pentru toți copiii, punându-se un accent deosebit pe asigurarea accesului egal și calității pentru copiii afectați de sărăcie, copiii care locuiesc în zone îndepărtate, copiii cu handicap, copiii aparținând unei minorități naționale sau etnice, religioase sau lingvistice, copiii imigranților, copiii care deplasează pe teritoriul UE indiferent de cetățenia acestora și copiii lăsați acasă; reamintește dreptul de a se juca în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile copilului;

39.

subliniază necesitatea unei protecții sporite împotriva violenței domestice a copiilor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială;

40.

invită statele membre, în special cele în care inegalitățile sociale sunt mai mari, să consolideze drepturile sociale și accesul la servicii și la protecție socială, pe care statul trebuie să le garanteze, crescând numărul de membri ai personalului și de specialiști din cadrul serviciilor de securitate socială, care lucrează cu copiii și familiile lor și în beneficiul lor, și îmbunătățind îngrijirea medicală, psihologică și socială, orientând-o spre persoanele care au cea mai mare nevoie de ea, îndeosebi spre copii, în conformitate cu strategia de intervenție timpurie;

41.

sugerează statelor membre să instituie mecanisme care promovează și asigură participarea copiilor la luarea deciziilor care le afectează viața și să permită și să încurajeze copiii să își exprime opinii în cunoștință de cauză, asigurându-se că acestor opinii li se conferă importanța cuvenită și sunt reflectate în principalele decizii care îi afectează;

42.

recunoaște rolul societății civile, inclusiv al organizațiilor pentru drepturile copiilor și combaterea sărăciei, în asigurarea coerenței politicilor UE, și solicită un dialog civil consolidat privind prevenirea și combaterea sărăciei infantile în statele membre;

43.

îndeamnă Comisia să considere rata abandonului școlar și combaterea sărăciei în rândul copiilor drept o prioritate explicită;

44.

invită statele membre și Comisia să participe în mod activ la combaterea traficului de copii, indiferent de forma de exploatare, inclusiv munca, căsătoriile forțate, adopția ilegală, activitățile ilegale și exploatarea sexuală;

45.

invită Comisia și statele membre să sprijine funcționarea rețelelor europene și transnaționale de combatere a sărăciei și a excluziunii copiilor și tinerilor; avertizează că ar trebui să fie sprijinită în mod deosebit integrarea regiunilor ultraperiferice și a regiunilor celor mai defavorizate în aceste rețele și instituții;

46.

consideră că dreptul la sistemele de educație gratuită și universală, de sănătate și de securitate socială reprezintă o condiție esențială pentru a combate sărăcia, în special cea din rândul copiilor; având în vedere aceste obiective și deteriorarea serviciilor publice, solicită Comisiei și statelor membre să introducă o garanție pentru copii, astfel încât fiecare copil afectat de sărăcie să poată avea acces la asistență medicală gratuită, învățământ gratuit, îngrijire gratuită, locuință decentă și alimentație adecvată, în cadrul planului integrat european de combatere a sărăciei în rândul copiilor care include atât garanția pentru copii, cât și programele care oferă părinților sprijin și oportunități pentru a ieși din situații de excluziune socială și a se integra pe piața forței de muncă;

47.

invită statele membre să sprijine, la nivel de municipalitate, crearea de centre locale pentru sprijinirea copiilor și a familiilor lor, mai ales în comunitățile și/sau în zonele cele mai afectate de problema sărăciei în rândul copiilor, care să ofere nu numai ajutor și/sau consultanță juridică, consiliere parentală și ajutor școlar, ci și educație și orientări pentru un stil de viață sănătos și utilizarea în condiții de siguranță a internetului, printre altele;

48.

recomandă Comisiei și statelor membre să dezvolte metode statistice care să integreze indicatori multidimensionali, defalcați în funcție de vârstă, gen și grupuri dezavantajate specifice, în evaluarea gradului de sărăcie, excluziune socială, inegalitate, discriminare și bunăstare a copiilor (veniturile părinților, accesul la servicii publice de înaltă calitate, participarea la activități sociale și culturale, accesul la servicii adecvate de educație formală și informală, expunerea la risc fizic, siguranța, mediul familial stabil, și nivelul de satisfacție în viață) pentru a oferi informații în vederea elaborării politicilor bazate pe date concrete și care țin cont de limitările evaluărilor nivelului de sărăcie relativă și de activitățile PNUD, UNICEF și OCDE și indicatorii subgrupului Comitetului pentru protecție socială, care merg dincolo de indicatorii AROPE (riscului de sărăcie și/sau de excluziune socială); invită Comisia Europeană și statele membre să elaboreze răspunsuri bazate pe o abordare globală și să utilizeze pe deplin datele colectate în cadrul unor inițiative precum Analiza privațiunilor suprapuse (Multi-Overlapping Deprivation Analysis – MODA), dezvoltată de UNICEF; subliniază că ar trebui dezvoltați indicatori suplimentari pentru a evalua mai bine calitatea serviciilor, rezultatele și accesul la servicii, de exemplu, în legătură cu statutul socioeconomic și proveniența părinților (migranți sau minoritari), aspectele geografice, de gen, de handicap;

49.

invită Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor să elaboreze avize privind investiția în copii;

50.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/31

—

având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 151, 153, 162 și 174-176 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a UE,

—

având în vedere convențiile europene privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența aferentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, Carta socială europeană și recomandările aferente ale Comitetului european pentru drepturile sociale, precum și Convenția-cadru a Consiliului Europei privind protecția minorităților naționale,

—

având în vedere Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene,

—

având în vedere Convenția OIM privind populațiile indigene și tribale din țările independente,

—

având în vedere directivele UE privind combaterea discriminării, articolul 14 din Convenția europeană a drepturilor omului și Protocolul nr. 12 la convenția în cauză,

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite din 5 ianuarie 2011 privind drepturile persoanelor cu handicap,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1) (denumit în continuare „Regulamentul RDC”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 437/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 mai 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul european de dezvoltare regională în ceea ce privește eligibilitatea intervențiilor în domeniul locuințelor în favoarea comunităților marginalizate (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1381/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a programului „Drepturi, egalitate și cetățenie” pentru perioada 2014-2020 (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (6),

—

având în vedere Regulamentul delegat (UE) nr. 240/2014 al Comisiei din 7 ianuarie 2014 privind Codul european de conduită referitor la parteneriat, în cadrul fondurilor structurale și de investiții europene (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 februarie 2014 referitoare la cel de al 7-lea și cel de al 8-lea raport intermediar al Comisiei privind politica de coeziune a UE și raportul strategic 2013 privind implementarea programului 2007-2013 (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2013 referitoare la progresele înregistrate în implementarea strategiilor naționale de integrare a romilor (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iunie 2013 referitoare la locuințele sociale din Uniunea Europeană (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2011 referitoare la Strategia UE privind incluziunea romilor (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la contribuția politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona și a obiectivelor Strategiei UE 2020 (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2009 referitoare la situația socială a romilor și îmbunătățirea accesului lor pe piața muncii din UE (13),

—

având în vedere al șaselea raport al Comisiei din 23 iulie 2014 privind coeziunea economică, socială și teritorială intitulat „Investițiile pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică: promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană”,

—

având în vedere fișa de orientare tematică a Comisiei din 27 februarie 2014 privind romii și comunitățile marginalizate (obiectivul tematic 9 — Incluziune socială și sărăcie),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2014 intitulată „Raport privind punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor” (COM(2014)0209),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 21 mai 2012 intitulată „Strategiile naționale de integrare a romilor: o primă etapă în punerea în aplicare a cadrului UE” (COM(2012)0226),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 decembrie 2010 intitulată „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării” (COM(2010)0715),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2010 intitulată „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” (COM(2010)0758),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „EUROPA 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 9 decembrie 2013 cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre (14),

—

având în vedere „Nota orientativă a Comisiei privind utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene pentru combaterea segregării spațiale și educaționale (proiect)”, din 1 iulie 2015,

—

având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei la 24 februarie 2015 privind finanțarea destinată comunităților marginalizate (E-002782/2015),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor referitor la strategiile de integrare a romilor (15),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0314/2015),

A.

întrucât politica de coeziune are drept scop consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale și reducerea disparităților sociale, inclusiv reducerea și eradicarea sărăciei și excluziunii, ceea ce necesită prevenirea segregării și promovarea accesului egal și a oportunităților egale pentru toți cetățenii, printre care se numără și grupurile cele mai marginalizate, precum și grupurile și persoanele de toate vârstele care trăiesc în sărăcie, se confruntă cu excludere socială și nu au acces la educație, la locuri de muncă, la locuințe și la sistemele de sănătate;

B.

întrucât, potrivit definiției din Actul unic european din 1986, politica de coeziune urmărește reducerea disparităților dintre diversele regiuni și recuperarea întârzierilor în materie de dezvoltare ale regiunilor cel mai puțin favorizate; întrucât Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene adaugă o nouă fațetă coeziunii, făcând referire la „coeziunea economică, socială și teritorială”;

C.

întrucât obiectivul coeziunii sociale necesită acțiuni la nivel european în ceea ce privește politicile de integrare a comunităților marginalizate și necesită ca statele membre să își utilizeze competențele în acest domeniu, punând în aplicare măsuri de sprijin și acționând totodată în cadrul programelor de cooperare naționale și transnaționale;

D.

întrucât, în 2010, au fost introduse în Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) oportunități de finanțare pentru comunitățile marginalizate; întrucât cadrul legislativ pentru politica de coeziune 2014-2020 oferă o abordare strategică;

E.

întrucât Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 stipulează că beneficiarii FSE sunt persoane, inclusiv persoane dezavantajate, cum ar fi șomerii pe termen lung, persoanele cu handicap, migranții, minoritățile etnice, comunitățile marginalizate și persoanele de toate vârstele care se confruntă cu sărăcia și excluderea socială;

F.

întrucât, în cadrul perioadei de programare 2014-2020, cel puțin 23,1 % din bugetul politicii de coeziune va fi alocat investițiilor finanțate de FSE, întrucât FEDR și FSE joacă un rol specific important – cel puțin 20 % din resursele FSE sunt alocate în fiecare stat membru obiectivului specific de promovare a incluziunii sociale și combatere a sărăciei și a tuturor formelor de discriminare, acesta fiind prin urmare un instrument esențial de promovare a incluziunii în mai mare măsură a comunităților marginalizate;

G.

întrucât Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 stabilește o serie de condiții preliminare legate de nediscriminare, gen și dizabilități, care trebuie respectate (16);

H.

întrucât, potrivit celui de-al șaselea raport al Comisiei privind coeziunea economică, socială și teritorială, sărăcia și excluziunea socială au fost agravate de criza economică;

I.

întrucât criza economică și reducerile bugetare determinate de aceasta au condus la numeroase probleme, generând în repetate rânduri probleme bugetare grave pentru municipalități, ceea ce a dus la o lipsă de opțiuni în ceea ce privește acțiunile legate de grupurile marginalizate menite să îmbunătățească gradul de integrare a acestora și să prevină segregarea, având în vedere faptul că astfel de politici depind în general, și uneori în totalitate, de finanțarea din fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI);

J.

întrucât consecințele crizei economice și reducerile la nivelul serviciilor publice au înrăutățit situația femeilor din comunitățile marginalizate;

K.

întrucât femeile din comunitățile marginalizate fac obiectul unei discriminări multiple, mai accentuate, iar rata de ocupare a forței de muncă în rândul lor este mai redusă decât în rândul bărbaților din comunitățile respective, precum și decât al altor femei;

L.

întrucât este necesară o abordare coerentă și bine coordonată, deoarece numeroși actori din domeniul public și privat, de la diferite niveluri și din diferite sectoare, inclusiv reprezentanți ai societății civile, sunt implicați și adesea joacă un rol important în punerea în aplicare a politicilor de integrare;

M.

întrucât în prezent nu există o definiție a comunităților marginalizate aplicabilă la nivelul Uniunii Europene; întrucât înțelegerea raportului începe prin înțelegerea conceptului de comunități marginalizate, pe baza analizei atributelor și caracteristicilor specifice ale grupurilor marginalizate, care să țină seama de situația și nevoile lor particulare, cum ar fi condițiile de viață și de muncă, accesul limitat la educație, la sistemele de sănătate și la locuri de muncă, abandonul școlar timpuriu, precum și excluziunea structurală și sistemică; raportul își propune să asigure incluziunea socio-economică efectivă a grupurilor în cauză;

N.

întrucât Comisia nu a furnizat o definiție a comunităților marginalizate, lăsând statelor membre responsabilitatea de a elabora definiția pe baza propriilor indicatori naționali; observă totodată faptul că marginalizarea poate fi constatată prin consultarea unui set de indicatori pertinenți, cum ar fi excluziunea socială, rata ridicată a șomajului pe termen lung, un nivel scăzut al educației, condițiile de locuit (extrem) de precare, un nivel ridicat de discriminare și expunerea excesivă la riscuri pentru sănătate, precum și/sau lipsa accesului la serviciile medicale, și anume în rândul populațiilor considerate a fi cele mai vulnerabile și a avea cea mai mare nevoie de ajutor;

O.

întrucât marginalizarea este un fenomen social în cadrul căruia persoanele sau comunitățile sunt excluse din punct de vedere social și împiedicate în mod sistematic să participe la procese sociale și politice care sunt esențiale pentru integrarea lor socială sau li se refuză accesul la acestea; întrucât conceptul de „comunități marginalizate” se referă la diverse grupuri și persoane din societate, cum ar fi minoritățile, romii, persoanele cu dizabilități, persoanele care trăiesc sub pragul sărăciei sau care sunt expuse riscului de sărăcie, migranții, refugiații și grupurile excluse din punct de vedere social; întrucât rasismul, patriarhatul, homofobia, dezavantajele economice și alți factori discriminatorii contribuie la crearea unor straturi de inegalitate și la o dinamică a pierderii drepturilor și oportunităților femeilor în cadrul comunităților marginalizate;

P.

întrucât printre caracteristicile comune ale comunităților marginalizate se numără gruparea comunităților în anumite locuri, astfel cum se întâmplă în cazul comunităților marginalizate care locuiesc în zone rurale și în cartiere dezavantajate, comunitățile de interese, de exemplu, refugiații și solicitanții de azil și minoritățile etnice și lingvistice, precum și persoanele cu dizabilități, persoanele în vârstă, persoanele fără adăpost și popoarele indigene; întrucât diferitele tipuri de comunități marginalizate se confruntă cu dificultăți comune și suferă toate de pe urma unor diverse forme de stigmatizare și de discriminare;

Q.

întrucât există un număr mare de grupuri marginalizate în Europa; întrucât romii, termen perceput diferit în țările Europei, reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa și este una dintre cele mai marginalizate comunități;

R.

întrucât politica de coeziune ar trebui să vizeze comunitățile marginalizate ținând seama de diversitatea lor și de nevoile specifice ale acestora; întrucât, pentru a finanța integrarea comunităților marginalizate, este necesar să se depună eforturi la toate nivelurile, să se dezvolte o abordare integrată, coerentă și pe termen lung și soluții permanente, să se încurajeze emanciparea, apelând la experiența acumulată și la consolidarea capacităților, inclusiv în rândul femeilor și fetelor din comunitățile marginalizate, precum și să se promoveze tranziția de la asistența instituționalizată la cea acordată la nivelul comunității, cu scopul de a pune capăt segregării și de a ajunge la normalizarea situației;

S.

întrucât strategiile prevăzute de politica de coeziune europeană pentru capacitarea femeilor din comunitățile marginalizate trebuie să ia în considerare situația femeilor în vârstă, a femeilor cu dizabilități, a femeilor care prestează servicii de îngrijire și a femeilor cu probleme de sănătate mintală;

T.

întrucât proiectele bazate pe artă și cultură și care promovează schimburile interculturale, emanciparea participanților, dezvoltarea competențelor creative și sociale și participarea activă la viața comunităților locale se numără printre cele mai eficiente instrumente de promovare a integrării și incluziunii sociale;

U.

întrucât educația, atât cea formală, cât și cea informală, este esențială pentru combaterea marginalizării și a discriminării multiple, contribuind la inițierea unui dialog și asigurarea transparenței și înțelegerii între comunități, precum și la capacitarea comunităților marginalizate; întrucât nu trebuie pierdute din vedere integrarea unei perspective de gen în educație și rolul educației în ceea ce privește capacitarea femeilor și fetelor din comunitățile marginalizate;

1.

reamintește nevoia urgentă de a soluționa problema comunităților marginalizate; subliniază rolul important al politicii de coeziune în sprijinirea incluziunii economice, sociale și teritoriale;

2.

reamintește că comunitățile marginalizate sunt vizate în mod direct de măsurile politicii de coeziune având în vedere preocupările tot mai mari legate de excluziunea socială și angajamentele asumate în vedere combaterii acesteia, precum și preocupările cu privire la situația romilor și a necesității care datează de mult timp pe termen lung de a îmbunătăți condițiile lor de viață;

3.

solicită Comisiei să pună la dispoziție orientări pentru elaborarea unei definiții a comunităților marginalizate, specificând atributele și caracteristicile specifice ale grupurilor marginalizate, ținând seama de situația, problemele și nevoile specifice fiecărui grup-țintă potențial, cu scopul de a promova integrarea economică și socială a acestora, cu implicarea unor reprezentanți din partea comunităților respective; subliniază că aceste orientări ar crește eficiența politicii de coeziune în ceea ce privește consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în întreaga Uniune Europeană;

4.

salută faptul că cadrul legislativ pentru politica de coeziune 2014-2020 a introdus elemente noi care consolidează abordarea inițială, extinzând posibilitățile de finanțare și introducând mecanisme pentru a garanta că sprijinul pentru comunitățile marginalizate respectă valorile și obiectivele europene și ține seama de necesitatea de a implica aceste grupuri în întregul proces;

5.

invită Comisia să furnizeze informații detaliate cu privire la măsura în care s-a recurs la oportunitățile de finanțare pentru comunitățile marginalizate; solicită să se efectueze o analiză care să permită să se ajungă la concluzii adecvate și să se identifice obstacolele care împiedică utilizarea în continuare a finanțării sau obținerea celor mai bune rezultate posibile;

6.

solicită Comisiei să monitorizeze aplicarea efectivă a Codului european de conduită în ceea ce privește principiul parteneriatului și implicarea societății civile; reamintește că, la pregătirea și punerea în aplicare a programelor finanțate de fondurile structurale și de investiții europene, trebuie aplicate principiile orizontale din Regulamentul privind dispozițiile comune, care reprezintă drepturile fundamentale, și anume promovarea egalității de șanse, prevenirea discriminării și promovarea dezvoltării durabile; reamintește că toate acțiunile statelor membre care sunt finanțate prin intermediul politicii de coeziune a UE ar trebui să respecte principiile privind drepturile fundamentale și să nu contribuie în niciun fel și niciodată la accentuarea segregării;

7.

subliniază că principiul egalității de șanse și principiul nediscriminării sunt consacrate în normele de finanțare din fondurile structurale și de investiții europene în vederea eradicării cauzelor sistemice ale inegalității, fie ele economice, sociale, culturale sau bazate pe gen, fie legate de accesul la cultură și educație; subliniază faptul că aspectele centrale ale evaluării cauzelor excluziunii ar trebui să fie înțelegerea xenofobiei sistemice și a rasismului și campaniile de sensibilizare în acest sens;

8.

reamintește faptul că egalitatea între femei și bărbați constituie un principiu de finanțare care se aplică orizontal politicii de coeziune; își exprimă regretul față de situațiile multiple în care sunt discriminate în special femeile, migranții și persoanele cu dizabilități care trăiesc în comunitățile marginalizate;

9.

subliniază că, la punerea în aplicare a politicii de coeziune, trebuie abordată provocarea fundamentală pe care o reprezintă combaterea sărăciei și a excluziunii tinerilor și a copiilor, a adulților și a persoanelor cu dizabilități, precum și tranziția de la îngrijirea și serviciile instituționale la cele bazate pe comunitate; îndeamnă statele membre în cauză să întreprindă acțiuni adecvate și să ia măsuri pentru a elabora și pune în aplicare strategii în acest sens, printr-o abordare integrată;

10.

atrage atenția că, la elaborarea politicilor adresate anumitor grupuri de destinatari în temeiul principiului „explicit, dar nu exclusiv”, este necesar să nu se excludă alte grupuri aflate în situații socioeconomice similare pentru a se evita declanșarea unor reacții defensive; subliniază că acest principiu este doar un prim pas spre recunoașterea necesității de a se acorda atenție unora dintre cele mai vulnerabile și marginalizate comunități și persoane;

11.

subliniază că ar trebui să existe structuri responsabile, transparente și democratice pentru a combate corupția și utilizarea frauduloasă a fondurilor, asigurând astfel incluziunea comunităților marginalizate;

12.

consideră că accesul la serviciile publice este unul dintre obiectivele majore în ceea ce privește incluziunea grupurilor marginalizate; invită statele membre să îmbunătățească oferta de materiale informative personalizate în materie de sănătate și elaborarea de strategii de prevenire a îmbolnăvirii, precum și de inițiative comunitare în domeniul sănătății în cadrul comunităților marginalizate; solicită crearea unor structuri specializate, de exemplu, centre care să ofere consiliere cu privire la chestiuni legate de accesul la asistența medicală, la piața muncii și la educație; solicită luarea de măsuri în vederea trecerii, în cadrul administrațiilor publice, de la o abordare axată pe cerere la o abordare bazată pe servicii amabile;

13.

solicită o mai bună coordonare a strategiilor naționale pentru comunitățile marginalizate, inclusiv a strategiilor naționale de integrare a romilor, a strategiilor naționale de reducere a sărăciei, a strategiilor ce vizează alte comunități marginalizate sau defavorizate, precum și a strategiilor ce vizează egalitatea de gen cu politica de coeziune și stabilirea de legături mai strânse între acestea;

14.

invită statele membre și Comisia să considere copiii o prioritate la punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor și reiterează importanța promovării accesului egal la locuințe, asistență medicală, educație și condiții de trai demne pentru copiii romi;

15.

invită statele membre și autoritățile locale să încurajeze utilizarea finanțărilor din cadrul FSE pentru a sprijini proiectele privind educația informală și învățarea pe tot parcursul vieții în vederea îndeplinirii obiectivului de a investi în noi competențe pentru inovare și a celui de a combate șomajul, sărăcia și excluziunea socială;

16.

reamintește – ținând seama de creșterea disparităților regionale, de problemele demografice și de numărul tot mai mare de tineri care și-au părăsit țara de origine sau plănuiesc să o facă – că, în ciclul bugetar 2014-2020, este disponibilă mai puțină finanțare pentru politica de coeziune; consideră că politica de coeziune are potențialul de a adăuga valoare la activitatea aflată deja în curs de desfășurare în statele membre și că, prin axarea pe îmbunătățirea șanselor de angajare, pe participarea în societate și pe investițiile în competențe, în special în regiunile care au cea mai mare nevoie de acestea, politica de coeziune, printre alte avantaje, va avea drept rezultat creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei prin permiterea unui grad adecvat de flexibilitate pentru a permite statelor membre să pună în aplicare un sprijin individualizat în funcție de nevoile locale și să asigure că finanțarea este utilizată în acele domenii în care rata șomajului este cea mai ridicată și în care este cel mai nevoie de ea;

17.

invită Comisia să se asigure că statele membre pun în aplicare aceste principii la implementarea programelor operaționale; invită Comisia să includă analiza sa în cadrul rapoartelor sale, inclusiv al celui privind strategiile naționale de integrare a romilor;

18.

subliniază că reducerile în bugetul serviciilor publice din unele state membre în timpul crizei au dus la agravarea șomajului, absența securității sociale, o situație dificilă a locuințelor și la probleme de sănătate; invită statele membre să utilizeze mai eficient sprijinul din FSE pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice și accesul egal la acestea pentru comunitățile marginalizate și să combată orice formă de discriminare;

19.

solicită să fie luată în considerare perspectiva drepturilor omului atunci când se concep acțiuni sprijinite prin fondurile de coeziune și subliniază că drepturile culturale, economice și sociale ar trebui să fie integrate în politicile de recunoaștere a femeilor din comunitățile marginalizate drept cetățeni pe deplin activi, iar rasismul, atât cel manifest, cât și cel invizibil, ar trebui să fie combătut în mod explicit în toate acțiunile și la elaborarea politicilor;

20.

subliniază că principiul parteneriatului trebuie să atragă după sine implicarea la toate nivelurile și că aplicarea acestuia de către statele membre trebuie să fie obligatorie, nu numai pur formală; subliniază importanța punerii în aplicare a Codului de conduită în materie de parteneriat pentru a asigura participarea și reprezentarea egală a partenerilor, acordându-se o atenție specială includerii comunităților marginalizate pentru a se putea ține seama de situația lor specifică și de eventualele provocări cu care acestea se pot confrunta în ceea ce privește posibilitatea de a contribui în mod semnificativ la parteneriat; este preocupat de nerespectarea în totalitate a obligației de a implica toți partenerii în conformitate cu principiile relevante stabilite în RDC și în Codul european de conduită referitor la parteneriat; îndeamnă Comisia și statele membre să asigure implicarea partenerilor, printre care cei mai afectați, și să pună în aplicare un sistem de stimulente și de schimb de bune practici, inclusiv sprijin specific pentru autoritățile de gestionare și beneficiarii care au înregistrat rezultate deosebit de bune în acest domeniu;

21.

regretă faptul că Comisia a acceptat acorduri de parteneriat care nu includ comunitățile marginalizate în măsura în care ar trebui; solicită Comisiei să adopte măsuri pentru a facilita includerea comunităților marginalizate în procesele de pregătire, punere în aplicare și evaluare a proiectelor, facilitând astfel emanciparea acestora; sugerează că ar trebui prezentate recomandări în contextul semestrului european, aceasta fiind o modalitate adecvată de promovare a acțiunilor care trebuie să fie întreprinse de către statele membre;

22.

invită statele membre să adopte măsuri bazate pe recomandările specifice fiecărei țări pe tema integrării sociale a comunităților marginalizate, și invită Comisia să monitorizeze îndeaproape aplicarea acestora;

23.

salută faptul că unele state membre, inclusiv cele care primesc recomandări, aleg să înscrie integrarea socio-economică a comunităților marginalizate ca prioritate în materie de investiții în programele lor operaționale; atenționează, totuși, că acest lucru trebuie inclus, de asemenea, în domenii de politici precum educația și ocuparea forței de muncă;

24.

invită statele membre să utilizeze pe deplin fondurile; subliniază că este necesar să se acorde o atenție deosebită finanțării unor măsuri care nu vizează exclusiv acțiunile specifice în cadrul obiectivului tematic privind incluziunea socială și combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, promovând astfel o abordare sistematică și integrată;

25.

consideră că guvernanța și coordonarea pe mai multe niveluri joacă un rol important; subliniază că implicarea autorităților locale și a părților interesate locale este esențială pentru a asigura impactul asupra grupului-țintă și că trebuie asigurată proximitatea teritorială în cea mai mare măsură posibilă;

26.

subliniază importanța unei abordări integrate; consideră că fondurile ar trebui utilizate într-un mod mai integrat, inclusiv prin programe cu finanțare din mai multe fonduri, dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, investiții teritoriale integrate și finanțarea încrucișată, astfel cum se prevede la articolul 98 alineatul (2) din RDC, și că ar trebui realizate sinergii cu alte instrumente de finanțare europene și naționale; invită administrațiile și autoritățile implicate să depună eforturi în vederea unei cooperări active la toate nivelurile, printre care transfrontalier;

27.

constată că, în prezent, finanțarea încrucișată este utilizată în mod limitat, într-o anumită măsură din cauza normelor complexe descrise la articolul 98 alineatul (2) din RDC; consideră că o mai mare flexibilitate a normelor privind finanțarea încrucișată, în special în raport cu comunitățile marginalizate, ar spori eficiența proiectelor și ar aduce o importantă valoare adăugată impactului lor; solicită, prin urmare, Comisiei să realizeze o analiză a aplicării și a nivelului de utilizare a finanțării încrucișate;

28.

ia act de faptul că comunitățile marginalizate locuiesc adesea în zonele defavorizate ale orașelor; subliniază importanța punerii în aplicare concrete a programelor de reînnoire și regenerare urbană pentru cartierele defavorizate, care combină abordări și parteneriate integrate și bazate pe realitatea zonei, soluționează problemele economice, sociale și teritoriale și îmbunătățesc mediul urban, punând accent totodată pe o conectivitate din ce în ce mai mare pentru îmbunătățirea accesului acestor comunități; consideră că viitoarea agendă urbană a UE ar trebui să abordeze, în mod adecvat, principalele provocări și nevoi ale comunităților marginalizate din zonele urbane, pentru a se preveni crearea unor ghetouri și pentru a se combate cu succes segregarea, sărăcia și excluziunea socială;

29.

atrage atenția asupra nevoilor specifice cu care se confruntă comunitățile marginalizate din zonele rurale, muntoase și izolate, printre care provocările legate de conectivitate, mobilitate și accesul la servicii, dar și în ceea ce privește oportunitățile de natură culturală și socială; subliniază importanța unei mai bune conectări a regiunilor; constată, de asemenea, că persoanele care locuiesc în zone transfrontaliere sunt deseori marginalizate din cauza situației lor geografice, iar acest lucru ar trebui luat în considerare într-o mai mare măsură în momentul formulării politicii de coeziune, în special în ceea ce privește obiectivul de cooperare teritorială europeană;

30.

subliniază necesitatea de a consolida capacitățile părților interesate, inclusiv ale serviciilor publice, ale administrațiilor și ale organismelor societății civile, pentru a facilita capacitarea comunităților, în special prin promovarea unei mai mari participări a acestora la procesul decizional; solicită ca asistența tehnică specifică și finanțarea să fie utilizate și în acest scop;

31.

invită Comisia să acorde sprijinul tehnic necesar pentru îmbunătățirea capacităților administrative ale organismelor implicate în administrarea fondurilor structurale și invită statele membre să ofere consultanță și sprijin administrativ, de exemplu prin organizarea de formări și prin acordarea de sprijin și de explicații, astfel încât să faciliteze comunităților marginalizate, cum ar fi rromii, obținerea de informații privind programele europene și naționale de finanțare pentru sprijinirea întreprinzătorilor și a ocupării forței de muncă și depunerea cererilor aferente;

32.

subliniază că partenerii sociali trebuie să aibă acces la asistență tehnică nu numai pentru a asigura consolidarea capacităților lor, dar și pentru a le asigura coordonarea și reprezentarea în comisii ad-hoc care elaborează și pun în aplicare programele operaționale;

33.

subliniază că Comisia, în parteneriat cu reprezentanții comunităților marginalizate și după furnizarea unor orientări cu privire la definirea comunităților marginalizate, ar trebui să înființeze un grup ad-hoc de experți care să ofere consiliere, precum și să promoveze o formare adecvată pentru personalul administrativ, pentru a furniza informații specifice referitoare la dificultățile cu care se confruntă comunitățile marginalizate și pentru a combate practicile discriminatorii în vederea promovării incluziunii printr-un dialog constructiv și eficient și a aplicării și monitorizării într-un mod integrat și eficient a proiectelor finanțate de UE care vizează comunitățile marginalizate, sporindu-le astfel la maxim impactul;

34.

consideră că este esențial ca femeile și organizațiile de femei din comunitățile marginalizate să fie implicate în procesele decizionale privind alocarea, utilizarea, executarea și monitorizarea fondurilor, la toate nivelurile – de la nivelul local și regional până la nivelul statelor membre și al UE – și consideră că supravegherea și evaluarea programelor puse în aplicare ar trebui considerate procese de o importanță vitală pentru îmbunătățirea participării femeilor din comunitățile marginalizate;

35.

ia act de abordarea potrivit căreia toate dispozițiile de politică strategică și operațională, inclusiv capacitatea administrativă sau instituțională suficientă, trebuie stabilite înainte de realizarea investițiilor; încurajează Comisia să monitorizeze îndeaproape îndeplinirea acestor condiții și să se asigure că statele membre în cauză întreprind acțiuni complementare, în special în ceea ce privește promovarea incluziunii și combaterea sărăciei și a discriminării;

36.

atrage atenția asupra faptului că proiectele finanțate de UE trebuie să aibă o perspectivă pe termen lung pentru a fi eficace și că fondurile trebuie să sprijine investițiile care vizează satisfacerea nevoilor reale ale beneficiarilor, prin intermediul unor mecanisme care să garanteze impactul asupra grupurilor-țintă și care să soluționeze problema excluziunii și a marginalizării; solicită crearea de mecanisme de evaluare și de monitorizare de calitate; invită Comisia să stabilească mecanisme proactive și participative de monitorizare și urmărire a acțiunilor statelor membre în cadrul proceselor de planificare și evaluare a fondurilor utilizate pentru comunitățile marginalizate;

37.

subliniază că privarea de acces la locuințe, lipsa de adăpost, excluziunea școlară și șomajul sunt deseori elemente centrale ale marginalizării; subliniază, prin urmare, importanța unor acțiuni integrate în favoarea comunităților marginalizate în ceea ce privește locuințele, educația și încadrarea în muncă;

38.

reamintește – ținând seama de faptul că recenta criză economică și financiară a fost resimțită în mod deosebit de grupurile marginalizate, care sunt cel mai expuse riscului de a-și pierde locul de muncă într-o perioadă de turbulențe pe piața muncii – că educația și deținerea unui loc de muncă sunt cea mai bună cale pentru a scăpa de sărăcie, iar integrarea comunităților marginalizate în societate și pe piața muncii ar trebui să constituie, prin urmare, o prioritate; ia act cu preocupare de faptul că membri ai comunităților marginalizate sunt adesea excluși din societate, sunt discriminați și, în consecință, se confruntă cu mari piedici pentru a putea beneficia de o educație de înaltă calitate, de un loc de muncă, de servicii medicale, de transport, de informații și de servicii în general, lucru care reprezintă o problemă complexă, care trebuie soluționată în mod corespunzător prin folosirea complementară și combinarea eficientă a fondurilor ESI și a resurselor naționale; subliniază, în consecință, că trebuie să se depună eforturi speciale în ceea ce privește programele UE existente, precum inițiativa Locuri de muncă pentru tineri, Erasmus+ și Europa creativă, în vederea comunicării cu membrii comunităților marginalizate, însoțite de o monitorizare periodică a succesului acestei acțiuni de comunicare, pentru a rupe cercul vicios al sărăciei și al marginalizării și a stimula competențele și calificările profesionale ale acestor persoane;

39.

solicită ca fondurile să fie folosite pentru a îmbunătăți condițiile de viață și a facilita accesul femeilor din comunitățile marginalizate la educație, locuințe, asistență medicală, locuri de muncă, servicii de îngrijire a copiilor, servicii sociale, servicii de sprijin pentru victime și sisteme juridice care să fie de înaltă calitate și durabile;

40.

subliniază că reprezentanții comunităților marginalizate trebuie să se implice în mod activ în procesele de monitorizare și să poată participa la acestea în calitate de membri cu drepturi depline; subliniază faptul că ar fi putut fi câștigată foarte multă experiență la nivel local, regional, național și transnațional; subliniază necesitatea de a face schimb de bune practici și de a le valorifica; solicită Comisiei și statelor membre să analizeze toate bunele practici existente, inclusiv pe cele inovatoare, în domeniul incluziunii persoanelor și grupurilor marginalizate în societate și să inițieze activități în rețea, inclusiv în rândul asistenților sociali, comunitari și pentru tineret, precum și la nivelul academicienilor și al cercetătorilor; subliniază că este nevoie de o platformă de rețea la nivelul UE care să faciliteze schimbul de bune practici și soluționarea comună a problemelor și care ar putea, de asemenea, să servească drept structură de învățare online pentru consolidarea capacităților;

41.

invită Comisia să abordeze politica de coeziune și problema comunităților marginalizate în cadrul dialogului său anual structurat cu societatea civilă și cu organizațiile care reprezintă partenerii, asigurându-se de participarea reprezentanților comunităților marginalizate și promovând o dezbatere bazată pe o analiză cantitativă și calitativă;

42.

subliniază că sensibilizarea cu privire la incluziunea structurală și sistemică nu este necesară doar din prisma societății în globalitatea sa, ci este, de asemenea, deosebit de importantă în cadrul activității factorilor de decizie și a părților interesate de la toate nivelurile administrative, precum și a altor organisme publice implicate; invită toate părțile interesate și instituțiile de formare din sectorul public să realizeze o analiză aprofundată a cauzelor discriminării și marginalizării și să organizeze campanii de sensibilizare privind necesitatea eradicării xenofobiei și a rasismului, precum și a tuturor formelor de marginalizare care conduc la excluziune sistemică, printre care atitudinea discriminatorie față de romi; invită Comisia să pună în aplicare și să monitorizeze cu rigurozitate legislația UE în domeniul discriminării; invită serviciile publice de ocupare a forței de muncă (SPOFM) să furnizeze servicii de înaltă calitate, adaptate în funcție de nevoi;

43.

subliniază că este nevoie de o abordare duală pentru sprijinirea și integrarea grupurilor marginalizate care ar trebui să fie realizată în mod direct în colaborare cu persoanele afectate prin furnizarea unor servicii de educație, inclusiv în ce privește infrastructura în domeniul educației, de formare, de orientare profesională și posibilități de angajare, și în colaborare cu comunitatea și autoritățile locale în vederea îmbunătățirii și/sau schimbării percepțiilor publice prin creșterea gradului de sensibilizare cu privire la efectele prejudecăților, prin ameliorarea serviciilor publice și prin adaptarea sistemelor sociale;

44.

subliniază că educația reprezintă un drept fundamental consacrat prin Tratatul privind Uniunea Europeană; evidențiază faptul că asigurarea unui acces egal la o educație de înaltă calitate pentru toți membrii societății este esențială pentru întreruperea ciclului excluderii sociale; consideră că educația formală, non-formală și informală, caracterizată de educația pentru diversitate, reprezintă un prim pas spre incluziunea politică, economică și socială reală a comunităților marginalizate; subliniază că este necesar să se pună în aplicare programe, proiecte și activități de sprijin în favoarea comunităților marginalizate pentru a facilita educația preșcolară, a sublinia nevoia de educație formală, furnizând totodată oportunități pentru alte forme de educație și pentru învățarea pe tot parcursul vieții, îndeosebi în domeniul competențelor profesionale și în domeniul TIC, precum și pentru a îmbunătăți accesul la mijloacele de comunicare, de asemenea în vederea capacitării femeilor și a fetelor din comunitățile marginalizate;

45.

solicită statelor membre și autorităților locale și regionale să încurajeze utilizarea FEDER pentru a sprijini IMM-urile și întreprinderile sociale în care sunt implicate comunitățile marginalizate și care desfășoară activități în beneficiul acestora; subliniază necesitatea sprijinirii unor activități în favoarea comunităților marginalizate pentru a crea condițiile necesare dezvoltării de către acestea a unui antreprenoriat la scară mică și pentru a le sprijini în acest sens, asigurând astfel păstrarea diferitelor modalități de a desfășura activități antreprenoriale;

46.

atrage atenția asupra faptului că multe sectoare vor suferi modificări semnificative în viitorul apropiat, în parte datorită răspândirii tot mai mari a instrumentelor și soluțiilor online; evidențiază faptul că atât lucrătorii cu calificări scăzute, cât și cei cu calificări medii vor fi supuși unor presiuni care vor fi resimțite în special de membrii comunităților marginalizate, dat fiind că, în prezent, ei ocupă, de obicei, locuri de muncă de acest tip; subliniază importanța asigurării unor cursuri și servicii accesibile și abordabile pentru toți în domeniul noilor tehnologii și sectoare, acordându-se o atenție deosebită posibilităților din sectorul digital sau din economia ecologică, îndeosebi pentru grupurile dezavantajate; observă importanța contribuției microîntreprinderilor și întreprinderilor mici la menținerea locurilor de muncă în zonele rurale și solicită, prin urmare, să se pună un accent mai mare pe garantarea accesului la finanțare pentru aceste întreprinderi;

47.

subliniază importanța capacitării femeilor din comunitățile marginalizate prin stimularea antreprenoriatului și a participării în rândul femeilor din aceste comunități;

48.

subliniază rolul important pe care antreprenoriatul social, cooperativele, casele de ajutor reciproc și întreprinderile alternative îl pot juca în capacitarea femeilor din comunitățile marginalizate; recomandă ca fondurile de coeziune, îndeosebi FSE, să sprijine investițiile în acest domeniu care au o puternică perspectivă de gen;

49.

invită Comisia să analizeze limitările actualului criteriu de bază al alocării utilizat pentru a stabili sprijinul din fondurile politicii de coeziune pe baza PIB-ului, folosind într-o mai mare măsură indicatorii disponibili – precum datele furnizate de Eurostat (EU-SILC) privind venitul și condițiile de trai – care au capacitatea de a identifica pe teritoriul Uniunii zone de sărăcie și zone caracterizate de fragilitate socială cu scopul de a aloca mai bine sprijinul UE pentru comunitățile marginalizate;

50.

subliniază că, în cadrul dezbaterilor politice europene, comunitățile marginalizate fac deseori obiectul unor instrumentalizări politice tendențioase și că ar fi necesară o analiză detaliată a excluziunii structurale atât în cadrul acordurilor de parteneriat, cât și al programelor operaționale vizate; invită Comisia să furnizeze orientări coerente, consecvente și clare cu privire la dezvoltarea, aplicarea și gestionarea proiectelor finanțate de UE care vizează comunitățile marginalizate, printre care analize aprofundate, exemple de bune practici și recomandări de politici, pentru a se asigura includerea comunităților marginalizate în fondurile UE, inclusiv în perspectiva viitoarei perioade de programare;

51.

solicită ca în toate inițiativele, programele, acțiunile și acordurile de finanțare în materie de incluziune socială și de integrare finanțate de UE să se includă o perspectivă de gen și o analiză intersectorială, astfel încât să se răspundă într-o măsură mai mare nevoilor specifice ale femeilor din comunitățile marginalizate, iar diversitatea de voci și de perspective ale femeilor din diferite poziții și roluri structurale să poată fi mai bine reflectată; consideră că evaluările de impact din perspectivă de gen și integrarea dimensiunii de gen în buget sunt utile în evaluarea consecințelor care le au asupra femeilor prioritățile de finanțare, alocarea de resurse financiare și specificațiile pentru programele de finanțare; subliniază că datele defalcate pe gen trebuie colectate în mod sistematic și trebuie analizate regulat;

52.

invită statele membre să ofere o recompensă pentru activitățile exemplare în favoarea integrării și incluziunii grupurilor marginalizate desfășurate la punerea în aplicare a fondurilor UE; sugerează acordarea unei astfel de recompense pentru activități remarcabile municipalităților sau regiunilor din statele membre;

53.

invită statele membre să faciliteze și să încurajeze crearea de rețele între orașele și municipalitățile care sunt implicate în problema integrării grupurilor marginalizate; sugerează utilizarea Convenției primarilor privind schimbările climatice ca exemplu pentru aceste rețele;

54.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/42

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la UE și ONU, în special Recomandarea sa din 2 aprilie 2014 adresată Consiliului referitoare la cea de a 69-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (1) și Rezoluția sa din 11 mai 2011 referitoare la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale (2),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 22 iunie 2015 privind prioritățile UE pentru cea de a 70-a Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU referitoare la participarea Uniunii Europene la lucrările ONU (3), prin care i se conferă UE dreptul de a interveni în cadrul Adunării Generale, de a prezenta propuneri și amendamente orale, care vor fi supuse la vot la cererea unui stat membru, precum și dreptul de a exercita dreptul la replică,

—

având în vedere prima declarație făcută vreodată de Președintele Consiliului de Securitate la 14 februarie 2014 privind rolul jucat de UE în menținerea păcii și a securității la nivel internațional (4),

—

având în vedere declarația făcută cu ocazia Conferinței Mondiale de la Durban din 2001 împotriva rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței asociate acestora,

—

având în vedere studiul Direcției Generale a Parlamentului European, publicat în martie 2015 și intitulat „Reformarea Organizației Națiunilor Unite: situația actuală, căi de urmat”,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizele Comisiei pentru dezvoltare, Comisiei pentru comerț internațional, Comisiei pentru control bugetar, Comisiei pentru cultură și educație și avizul Comisiei pentru afaceri constituționale (A8-0308/2015),

A.

întrucât viitorul Uniunii Europene este legat de pacea, securitatea, dezvoltarea și drepturile omului la nivel mondial; întrucât provocările cu care se confruntă UE necesită soluții globale, iar problemele globale necesită acțiuni europene;

B.

întrucât principiile și obiectivele politicii externe a Uniunii Europene sunt consacrate în articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană și sunt strâns corelate cu cele ale ONU; întrucât articolul 21 din TUE cere în mod explicit respectarea principiilor Cartei ONU și a dreptului internațional;

C.

întrucât UE dispune de un potențial unic de a mobiliza resurse din întreaga gamă de instrumente diplomatice, de securitate și apărare, economice, de dezvoltare și umanitare, cu respectarea deplină a prevederilor Cartei ONU; întrucât utilizarea acestor instrumente pe baza unei abordări globale oferă UE o flexibilitate unică în realizarea efectivă a celor mai complexe obiective de securitate;

D.

întrucât UE participă activ, sub auspiciile ONU, la promovarea păcii, securității și progresului, prin intermediul Politicii sale externe și de securitate comună (PESC) și al Politicii de securitate și apărare comună (PSAC);

E.

întrucât UE își protejează valorile, interesele fundamentale, securitatea, independența și integritatea și acționează pentru menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale, în conformitate cu principiile Cartei ONU și cu Actul final de la Helsinki din 1975, precum și cu obiectivele Cartei de la Paris pentru o nouă Europă, adoptată în 1990; întrucât UE face parte din sistemul de securitate colectivă a ONU, inclusiv ca unul dintre aranjamentele regionale prevăzute în capitolul VIII din Carta ONU;

F.

întrucât UE promovează progresul sustenabil pe plan economic, social și de mediu al țărilor în curs de dezvoltare, cu obiectivul principal de a eradica sărăcia, de a promova pacea și stabilitatea pe termen lung și de a combate inegalitățile sociale, și oferă asistență umanitară populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu toate tipurile de crize, naturale sau provocate de om;

G.

întrucât UE este un actor de anvergură mondială în diferite domenii de politici interconectate: comerțul, dezvoltarea, ajutorul umanitar, mediul și drepturile omului;

H.

întrucât UE acționează pentru sustenabilitatea mediului prin promovarea de acțiuni și măsuri internaționale pentru conservarea și îmbunătățirea calității mediului și a managementului sustenabil al resurselor naturale;

I.

întrucât UE joacă, de asemenea, un rol important în politicile de mediu, în special în combaterea schimbărilor climatice, nu numai situându-se în avangarda acestor eforturi și impunându-și obiective ambițioase, dar și susținând ferm, în cadrul negocierilor globale, încheierea de acorduri obligatorii juridic și adoptarea de acțiuni concrete și măsurabile;

J.

întrucât UE întărește fundamentele sustenabilității sociale și ale bunei guvernări consolidând, sprijinind și promovând democrația, statul de drept, drepturile omului și principiile dreptului internațional;

K.

întrucât, în conformitate cu tratatele sale, UE promovează un sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai puternică și pe o bună guvernanță globală și este angajată într-un multilateralism eficient, care are în centrul său ONU; întrucât acest angajament izvorăște din convingerea că, pentru a răspunde adecvat crizelor, provocărilor și amenințărilor globale, comunitatea internațională are nevoie de un sistem multilateral eficient, întemeiat pe valori și drepturi universale;

L.

întrucât principalul accent al politicii externe a UE s-a pus pe relațiile bilaterale, pe cooperare și parteneriate cu țări, grupuri de țări și alte organizații regionale și internaționale din întreaga lume; întrucât, în ultimele decenii, s-a acordat o atenție specială obiectivelor și problemelor geopolitice din vecinătatea estică și sudică a UE; întrucât UE menține, de asemenea, relații speciale cu țările de pe continentul african, acordându-le o atenție deosebită problemele lor în cadrul acțiunilor sale;

M.

întrucât, în contextul interdependenței globale crescânde, UE trebuie să își consolideze rolul atât în relațiile bilaterale, cât și în forurile multilaterale;

N.

întrucât UE a fost implicată și joacă un rol important în eforturile depuse pentru medieri și negocieri în plan internațional, în special în formatele E3/EU3+3 și în negocierile cu Iranul, precum și în procesul de pace din Orientul Mijlociu;

O.

întrucât, fiind cel mai mare bloc comercial din lume, UE joacă un rol important în cadrele comerciale bilaterale și multilaterale și a dezvoltat măsuri active de politici comerciale pentru promovarea creșterii economice, reducerea sărăciei și protecția mediului și a resurselor naturale;

P.

întrucât, UE și statele sale membre sunt împreună cel mai mare contribuabil la bugetul general al ONU, la asistența umanitară a ONU, la asistența oficială pentru dezvoltare (AOD), precum și la operațiunile ONU de menținere a păcii; întrucât politicile UE în domeniul dezvoltării au o mare importanță, datorită promovării active a reducerii sărăciei și a sustenabilității economice, sociale și de mediu, întărind astfel, pacea și securitatea; întrucât UE este parte în peste 50 de acorduri multilaterale și convenții ale ONU, fiind singurul participant non-statal;

Q.

întrucât UE este una dintre cele mai ardente apărătoare și promotoare a drepturilor omului, a libertăților fundamentale, a valorilor culturale și a diversității, a democrației și a statului de drept; întrucât prevederile legate de aceste principii sunt incluse în toate parteneriatele sale bilaterale și au o poziție centrală în politica sa multilaterală; întrucât UE a fost dintotdeauna o susținătoare fermă a justiției internaționale;

R.

întrucât UE joacă un rol important în sprijinirea operațiunilor ONU în domenii de interes reciproc, mai ales în protecția civililor, în special a femeilor și a copiilor afectați de conflictele armate;

S.

întrucât egalitatea dintre femei și bărbați este o valoare de bază a UE, care este recunoscută în tratatele sale și în Carta drepturilor fundamentale, întrucât UE și-a asumat responsabilitatea de a integra egalitatea de gen în toate domeniile de activitate și în toate politice sale, inclusiv în politica externă și în politica de cooperare pentru dezvoltare;

T.

întrucât omenirea are valori și interese comune; întrucât ar trebui să existe o repartizare echitabilă a responsabilităților și beneficiilor în rezolvarea problemelor comune și în promovarea țelurilor și valorilor comune;

U.

întrucât sistemul ONU este principalul for mondial pentru îmbunătățirea guvernanței globale și, ca atare, este forumul optim pentru promovarea valorilor și intereselor UE;

V.

întrucât, principalul obiectiv după cel de-al doilea război mondial a fost menținerea păcii și a securității; întrucât promovarea dezvoltării economice și sociale și a drepturilor omului a avut un loc central în Cartă; întrucât preocupările legate de mediu au apărut pe agenda ONU de la începutul anilor ’70; întrucât raportul Brundtland din 1987, intitulat „Viitorul nostru comun”, definea dezvoltarea durabilă ca dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi; întrucât, la Conferința ONU de la Rio (UNCED) din 1992, politicile de dezvoltare și de mediu au fost reunite pentru a corela reducerea efectivă a sărăciei și cu promovarea dezvoltării durabile în întreaga lume;

W.

întrucât sistemul ONU acoperă toate domeniile cooperării, cu Consiliul de securitate, plasat în centrul său, răspunzător de menținerea păcii și a securității internaționale, fiind sprijinit în acest sens de organisme subsidiare sau consultative;

X.

întrucât sistemul ONU este alcătuit din 19 agenții specializate, printre acestea, FAO, IFAD, OIM, FMI, UNESCO, UNIDO, OMS și Grupul Băncii Mondiale, alături de 11 fonduri și programe, printre care UNCTAD, PNUM, PNUD, UNFPA, UNHCR, UNICEF, UN Women (ONU Femei) și WFP (5), precum și nouă comisii funcționale, cinci comisii regionale și o serie de alte organisme similare; întrucât organizații precum Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) sunt, de asemenea, conectate la sistemul ONU;

Y.

întrucât majoritatea acestor agenții, fonduri, programe, comisii și comitete lucrează sub auspiciile Consiliului Economic și Social și ale Adunării Generale, cărora unele dintre acestea le raportează;

Z.

întrucât UE și statele sale membre au un rol esențial în promovarea principiilor și obiectivelor ONU și în rezolvarea problemelor comune ale umanității; întrucât, pe de altă parte, Europa are nevoie de parteneri globali pentru rezolvarea propriilor probleme în domenii precum securitatea, protecția mediului, drepturile omului, migrația și protecția dreptului la azil, precum și soluționarea instabilității financiare;

AA.

întrucât Uniunea Europeană are o responsabilitate deosebită în ceea ce privește menținerea păcii, dezvoltarea și drepturile omului, față de țările din vecinătatea sa;

AB.

întrucât este esențial ca acțiunile desfășurate în cadrul ONU să respecte dreptul internațional; întrucât crimele săvârșite sub mandatul ONU sunt extrem de dăunătoare pentru credibilitatea organizației și nu ar trebui să se bucure de impunitate;

AC.

întrucât țările sunt divizate în zone geografice, ceea ce conduce adesea la voturi în bloc ale țărilor; întrucât statele care sunt membre ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului încalcă adesea ele însele drepturile omului, subminând astfel eficacitatea și credibilitatea întregului Consiliu;

AD.

întrucât profiturile rezultate din acțiunile de jefuire și contrabandă legate de siturile și obiectele culturale și religioase din Irak și Siria, comise de ISIS/Da’esh sunt folosite pentru finanțarea activităților teroriste ale acestei grupări; întrucât UNESCO și Convenția sa privind mijloacele de interzicere și prevenire a importului, exportului și transferului ilicit de proprietate culturală are un rol central în asigurarea protecției de urgență a patrimoniului cultural al Siriei și Irakului;

AE.

întrucât UE și ONU cooperează strâns în cele mai delicate scenarii de criză, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord; întrucât eforturile lor trebuie să se intensifice, pentru a obține o soluție politică și pașnică la aceste crize;

AF.

întrucât dezbaterea și luarea unei decizii în cadrul Adunării Generale a ONU privind prelungirea mandatului Forumului pentru guvernanța internetului (FGI) sunt programate pentru 2015; întrucât Parlamentul i-a solicitat Adunării Generale să prelungească mandatul FGI și să-i consolideze resursele și modelul multipartit de guvernanță a internetului,

1.

reamintește că UE și statele sale membre împărtășesc valorile și principiile Cartei ONU, după cum este stipulat la articolul 21 alineatul (1) din TUE și joacă, prin acțiunea sa externă, un rol esențial în promovarea acestor principii, precum și a obiectivelor ONU; consideră că UE are nevoie de parteneri globali pentru atingerea obiectivelor sale de politică externă, îndeosebi în domenii precum pacea și securitatea, terorismul, crima organizată, conflictele regionale, state eșuate și proliferarea armelor de distrugere în masă;

2.

consideră că mediul de securitate al UE este din ce în ce mai instabil și volatil din cauza numărului mare de provocări de securitate mai vechi sau mai noi; consideră că conflictul din estul Ucrainei, conflictele din Siria și Irak și ascensiunea organizației teroriste ISIS, criza din Libia și amenințarea teroristă din Africa (mai ales în Sahel, Libia și Cornul Africii) reprezintă amenințări grave pentru întreaga lume, care necesită răspunsuri la nivel global; consideră că UE nu poate soluționa aceste amenințări de una singură, ci are nevoie de sprijinul partenerilor internaționali;

3.

salută faptul că UE și statele sale membre participă activ și contribuie la activitatea sistemului ONU în moduri și formate diferite, care ar trebui să fie mai vizibile;

4.

salută, de asemenea, contribuția majoră a UE la dezvoltare și ajutorul umanitar, în întreaga lume; reamintește că UE și statele sale membre sunt, împreună, cel mai mare contribuitor din lume la dezvoltare și ajutorul umanitar;

5.

reamintește că UE a devenit un actor internațional veritabil și că, în consecință, are un statut de „observator privilegiat” la ONU, având dreptul de a lua cuvântul la dezbaterile din cadrul reuniunilor Adunării Generale a ONU, printre reprezentanții grupurilor majore și înainte de statele individuale, dreptul de a prezenta propuneri și amendamente, dreptul la replică și dreptul de a pune în circulație documente;

6.

reamintește, în plus, că UE este reprezentată la ONU de o multitudine de actori: Președintele Consiliului European, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru politica externă și de securitate, Comisia Europeană și delegațiile UE, precum și cele 28 de state membre, două dintre acestea (Franța și Regatul Unit) fiind membre permanente cu drept de veto ale Consiliului de Securitate al ONU (CSONU); insistă asupra faptului că, în conformitate cu tratatul, statele membre ale UE sunt obligate să își coordoneze acțiunile în toate forurile internaționale;

7.

este convins că, pentru a contribui mai bine la îndeplinirea obiectivelor sale de politică externă, în conformitate cu prevederile tratatului, UE ar trebui să depună eforturi în vederea întăririi guvernării globale în cadrul sistemului ONU și să crească amploarea influenței sale și a statelor sale membre în cadrul acestui sistem; reamintește angajamentul UE de a sprijini activ o reformă amplă a sistemului ONU cu scopul de a-și consolida legitimitatea, reprezentarea regională, transparența, responsabilitatea și eficacitatea cu care răspunde sfidărilor complexe și multidimensionale din prezent; subliniază, în particular, importanța revigorării activității Adunării Generale;

8.

subliniază că, în cadrul Adunării Generale, UE ar trebui să joace un rol mai important care implică suficientă vizibilitate și influență în materie de politici care să-i permită să-și îndeplinească mai bine obligațiile internaționale, în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale din 3 mai 2011 menționată anterior;

9.

își reiterează sprijinul pentru rolul parlamentelor și al adunărilor regionale în cadrul sistemului ONU;

10.

invită membrii Consiliului de Securitate al ONU să examineze și să revizuiască, în strânsă colaborare cu Adunarea Generală, procesul opac de selecție a Secretarului General al ONU și să asigure șanse echitabile candidaților de ambele sexe la acest post; invită toate organismele ONU, și în special Consiliul de Securitate, să consacre o atenție suficientă integrării perspectivei de gen în cadrul ONU și invită statele membre ale UE să se situeze în fruntea acestui efort încurajând și promovând candidatele; își exprimă dorința ca o femeie să fie aleasă ca viitor Secretar General al ONU; invită UE să sprijine UN Women (ONU Femei) ținând seama de existența discriminării bazate pe identitatea de gen și pe exprimarea de gen;

11.

subliniază prioritățile actuale ale UE, stabilite pentru cea de a 70-a sesiune a Adunării Generale a ONU, care reiterează cererea de lungă durată a Uniunii ca ONU să-și raționalizeze structurile, bugetul și metodele de lucru, fără a se feri de temele dificile, cum ar fi reforma Consiliului de Securitate;

12.

subliniază că Adunarea Generală, care reprezintă guvernele tuturor statelor membre, trebuie să aibă modalități și mijloace pentru a stabili direcția sistemului ONU și a coordona toate activitățile sale;

13.

este convins că Consiliul de Securitate trebuie reformat pentru a reflecta mai bine noua realitate mondială și pentru a răspunde mai bine actualelor și viitoarelor sfidări în materie de securitate; încurajează țările care dețin dreptul de veto în Consiliul de Securitate să se abțină de la exercitarea acestui drept în situații care implică genocidul și crimele împotriva umanității;

14.

având în vedere contribuția UE la pacea și arhitectura de securitate mondială și obiectivul Tratatului de la Lisabona de consolidare a politicii externe europene, reamintește obiectivul pe termen lung al UE de a dispune de un loc în cadrul unui Consiliu de Securitate lărgit și își reiterează apelul în favoarea unei dezbateri pan-europene privind reformarea acestuia; reiterează invitația sa adresată Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant (VP/ÎR) de a identifica poziții comune ale UE cu privire la chestiuni aflate în sfera de competență a Consiliului de Securitate și a îmbunătăți mecanismele de cooperare existente ce au ca obiectiv să asigure faptul că statele membre ale UE care fac parte din Consiliul de Securitate al ONU apără pozițiile comune ale UE în cadrul acestui forum; reamintește că, în conformitate cu articolul 34 din TUE, membrii UE din CSONU informează celelalte state membre și Înaltul Reprezentant și apără pozițiile și interesele UE; reamintește, de asemenea, că, atunci când UE are o poziție clar definită cu privire la un punct de pe agenda CSONU, statele respective solicită invitarea Înaltului Reprezentant pentru a prezenta poziția Uniunii;

15.

reamintește că capitolul VIII din Carta ONU promovează un rol mai important pentru organizațiile regionale și subregionale în cadrul ONU și invită UE și OSCE să vizeze o implicare mai mare pentru organizațiile lor și pentru alte organizații regionale în guvernarea la nivel mondial;

16.

consideră că, prin continuarea cooperării cu ONU, UE ar trebui să profite mai mult de parteneriatele cu agențiile, fondurile, programele, comisiile și comitetele specializate ale ONU; solicită întărirea coordonării UE în cadrul consiliilor de administrație ale acestor organisme pentru a asigura că UE se exprimă cu o singură voce;

17.

subliniază că, pe lângă aceste reforme necesare ce vor fi adoptate în cadrul ONU, o mai bună realizare a obiectivelor de politică externă ale UE, inclusiv promovarea valorilor fundamentale, presupune o coordonare mai eficientă a diferitelor dimensiuni ale tuturor politicilor sale externe, atât la nivel bilateral cât și multilateral; reiterează apelul său pentru o mai mare vizibilitate a acțiunilor și asistenței acordate de către UE atât în toate forumurile multilaterale cât și pe teren;

18.

invită UE să își coordoneze mai eficient activitățile în domeniul ajutorului umanitar, de exemplu prin intermediul ECHO, cu agențiile respective ale ONU, cu scopul de a crea o eficiență optimă în contextul unor resurse limitate și pentru a evita suprapunerile inutile;

19.

invită instituțiile relevante ale UE și ONU să respecte pe deplin și să pună în aplicare Acordul-cadru financiar și administrativ (ACFA); solicită Comisiei să prezinte un raport Parlamentului cu privire la punerea în aplicare a ACFA și a orientărilor referitoare la acesta, să identifice domeniile care necesită îmbunătățiri și să formuleze propuneri în acest sens;

20.

subliniază importanța cooperării UE-PNUD în privința eficacității asistenței; subliniază angajamentul ambelor părți în ceea ce privește Parteneriatul mondial pentru o cooperare eficace în scopul dezvoltării și încurajează toate statele, ca și actorii din sectorul privat, să și-l însușească;

21.

consideră că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a contribuit cu mult succes la progresele pe care Europa le-a înregistrat în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și că poate servi drept exemplu pentru alte regiuni;

22.

solicită ameliorarea instrumentelor de prevenire și de avertizare timpurie și a capacităților de mediere consolidate ale ONU, precum și mandate mai coerente și mai realizabile pentru operațiunile de construcție și de menținere a păcii care includ o componentă bazată pe drepturile omului și strategii de ieșire clare; încurajează statele membre ale UE să acorde un sprijin mai substanțial consolidării păcii și operațiunilor de menținere a păcii și invită UE să întărească eforturile sale de mediere în soluționarea conflictelor; având în vedere recentele atrocități și încălcări ale drepturilor omului comise de unele grupuri extremiste și actele de violență cu caracter sexual ce continuă a fi comise în conflicte, inclusiv violul ca armă de război; îndeamnă Consiliul de Securitate, în conformitate cu doctrina privind „responsabilitatea de a proteja”, să definească un set ambițios de instrumente și mijloace pentru a asigura prevenirea eficientă a acestor atrocități, respectarea preeminenței legii și a dreptului umanitar internațional și să îndemne statele membre ale ONU să combată traficul cu ființe umane, să ia măsuri drastice împotriva recrutării pentru grupurile teroriste și a finanțării acestora prin prevenirea și reprimarea recrutării, organizării, transportării și echipării luptătorilor teroriști, precum și a finanțării deplasărilor și a activităților acestora;

23.

invită UE să sprijine consolidarea coerenței, a sinergiilor și a complementarităților dintre analizele operațiunilor de pace, arhitectura ONU de consolidare a păcii și Rezoluția 1325 a CSONU privind femeile, pacea și securitatea; accentuează importanța participării egale și depline a femeilor ca agenți activi la prevenirea și soluționarea conflictelor, la negocierile de pace, la consolidarea păcii, la menținerea păcii, la răspunsul umanitar și la reconstrucția post-conflict; salută în acest context, faptul că Comisia și-a revizuit politica privind ajutorul umanitar care în prezent prevede că dreptul umanitar internațional și/sau dreptul internațional al drepturilor omului poate justifica oferirea de servicii medicale de avortul în condiții de siguranță pentru femeile care au fost victime violului pe timp de război;

24.

încurajează UE să promoveze o definiție în sens larg a conceptului de securitate umană, apropiindu-l de drepturile omului, egalitatea de gen și dezvoltarea umană;

25.

este convins că UE trebuie să demonstreze un sprijin ferm și angajat pentru Tribunalul Penal Internațional, în special prin întărirea și extinderea relației sale cu ONU, în special cu Consiliul de Securitate și prin asigurarea ratificării rapide de către statele membre ale UE a amendamentelor de la Kampala la Statutul de la Roma care definește infracțiunea de agresiune; reamintește că responsabilitatea principală pentru aducerea infractorilor în fața justiției le revine statelor și sprijină exercitarea competenței judiciare de către TPI atunci când autoritățile naționale nu sunt în măsură sau nu doresc cu adevărat să aducă în fața justiției cele mai grave forme de infracționalitate care constituie motive de îngrijorare pentru comunitatea internațională;

26.

sprijină întărirea cooperării operaționale UE-ONU în cadrul gestionării crizelor, inclusiv prin colaborarea UE cu ONU în privința comunicării reciproce a analizelor (pentru a ajunge la o analiză comună) și a planificării operațiunilor de pace și securitate (pentru a facilita aspectele operaționale);

27.

consideră că ar trebui să se facă mai mult pentru ca statele membre ale ONU să își onoreze promisiunile de a acorda ajutoare umanitare, de exemplu, prin publicarea periodică a unor situații privind conformitatea cu obligațiile;

28.

salută angajamentul asumat de UE vizând sporirea responsabilității și a transparenței în comerțul cu arme și sprijină promovarea universalizării și deplina implementare a Tratatului privind comerțul cu arme, precum și punerea în aplicare a concluziilor primei conferințe a statelor; solicită UE să promoveze în continuare Tratatul de neproliferare a armelor nucleare (TNP) ca piatră de temelie a regimului mondial de neproliferare nucleară și, prin urmare, fundamentul esențial al dezarmării nucleare, în conformitate cu articolul VI din TNP; solicită, în plus, UE să ia măsuri active pentru dezarmare la nivel mondial;

29.

subliniază faptul că este important ca UE să continue să promoveze în mod activ egalitatea și nediscriminarea; salută prima reuniune organizată vreodată a Consiliului de Securitate al ONU pe tema drepturilor persoanelor LGBTI, care a avut loc la 24 august 2015, în cadrul căreia au fost condamnate atacurile și uciderea persoanelor LGBTI în Orientul Mijlociu de către ISIS; încurajează Consiliul de Securitate al ONU să continue să țină seama de încălcările drepturilor persoanelor LGBTI;

30.

reamintește poziția UE de toleranță zero față de pedeapsa cu moartea; subliniază faptul că este important ca UE să continue să promoveze moratoriul privind pedeapsa cu moartea;

31.

este convins că dimensiunea economică, socială, ecologică și aferentă politicii de dezvoltare a sistemului ONU trebuie substanțial întărită și că acest lucru trebuie realizat printr-o orientare politică mai pronunțată a activității diferitelor organe ale ONU, prin mai buna colaborare a acestora, precum și printr-o utilizare mai eficientă și mai transparentă a resurselor disponibile; consideră că acest lucru trebuie realizat în primul rând printr-o reformă structurală și funcțională a principalului organism competent pentru acest lucru în conformitate cu Carta ONU și anume Consiliul Economic și Social; invită instituțiile UE și statele membre să ia în considerare posibilitatea întăririi rolului acestora în Consiliul Economic și Social prin transformarea sa într-un Consiliu pentru Dezvoltare Sustenabilă;

32.

salută crearea Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea sustenabilă (HLPF), al cărui rol este de a oferi leadership politic, îndrumări și recomandări cu privire la politica în materie de dezvoltare cu privire la cei trei piloni (social, economic și de mediu) ai dezvoltării sustenabile; este convins că HLPF trebuie să devină principalul organism decizional pentru toate aspectele politicii de dezvoltare sustenabilă, asigurând astfel o evaluare coordonată și eficientă a nevoilor și adoptarea foilor de parcurs, deciziilor și măsurilor obligatorii necesare legate de cadrul de dezvoltare sustenabilă pentru perioada de după 2015; subliniază necesitatea implementării în mod eficient a Obiectivelor de dezvoltare sustenabilă adoptate de reuniunea la nivel înalt a ONU din septembrie 2015;

33.

este convins că activitățile tuturor agențiilor relevante pentru această problemă ar trebui coordonate, având în vedere crizele umanitare recurente legate de refugiați și migranți care provoacă multe suferință umană și ținând seama că dezvoltarea sustenabilă a țărilor de origine ar putea în cele din urmă să ofere o soluție la criza umanitară;

34.

consideră că provocările reprezentate de criza umanitară legată de refugiați sunt aspecte care trebuie gestionate într-un mod cuprinzător, într-un spirit de solidaritate în cadrul UE și în strânsă cooperare cu ONU și agențiile sale;

35.

invită UE și ONU să își intensifice eforturile comune în vederea obținerii unui acord ambițios și obligatoriu din punct de vedere juridic cu ocazia Conferinței ONU privind schimbările climatice ce va avea loc la Paris în 2015 și să asigure că aceasta va fi urmată de punerea rapidă în aplicare a COP 21;

36.

opinează că activitatea Grupului Băncii Mondiale, a Fondului Monetar Internațional și a Organizației Mondiale a Comerțului ar putea fi de asemenea coordonate ca părți din sistemul ONU, menținând actualele structuri decizionale ale acestora, pentru a se asigura că adoptarea deciziilor respective ale acestora și desfășurarea acțiunilor se face într-un mod responsabil, eficient, coerent și neredundant;

37.

sprijină obiectivul de instituire a unui regim de protecție a investițiilor la nivel multilateral printr-un nou sistem, în care să fie respectată jurisdicția instanțelor judiciare naționale și invită Comisia să includă acest obiectiv în programul de negocieri pentru elaborarea proiectelor de acorduri privind investițiile; consideră că, dacă se creează o Curte internațională permanentă pentru soluționarea litigiilor legate de investiții, aceasta ar putea fi situată în sistemul ONU și ar trebui să se bazeze pe drepturile și obligațiile celor care intră sub jurisdicția Curții, cu accent pe principiile OCDE pentru întreprinderile multinaționale și pe Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; consideră că sistemul ONU oferă modele utile pentru un astfel de sistem, în special în domeniul financiar;

38.

consideră că este necesar să se depună eforturi pentru încheierea Rundei pentru dezvoltare de la Doha a OMC și consideră că ONU își poate utiliza poziția sa unică pentru a asigura succesul acestor convorbiri în ceea ce privește țările în curs de dezvoltare; consideră că, în această privință, ONU ar putea să colaboreze cu OMC, precum și să ofere consiliere și orientare țărilor în curs de dezvoltare pentru a promova o strategie comercială și investițională în care UE să fie implicată ca actor-cheie;

39.

este conștient de necesitatea consolidării și a implementării Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului; îndeamnă UE să contribuie la un rezultat pozitiv al activității Grupului de lucru interguvernamental pentru întreprinderile transnaționale și drepturile omului;

40.

consideră că ONU ar trebui să acorde mai multă importanță tuturor aspectelor legate de condițiile decente de viață ale oamenilor; consideră că acestea includ sustenabilitatea culturală, protejarea și promovarea diversității exprimărilor culturale prin integrarea educației, a turismului, a diplomației culturale, a protecției patrimoniului, a sectorului creativ și a cercetării științifice în abordările decizionale;

41.

recomandă să se asigure cooperarea în domeniul educației între UE și ONU, în cadrul unor programe de urgență în cazul unor crize umanitare, conflicte armate și dezastre naturale, prin sprijinirea în continuare a unor programe, cum ar fi programul „Educație în situații de urgență și în perioadele de tranziție post-crize” al UNICEF, programul „Educație de calitate în taberele de refugiați” al UNHCR și activitatea în domeniul educației desfășurată de UNRWA;

42.

salută, în acest sens, organizarea în grupuri a activității Comisiei alese în 2014, conferind VP/ÎR responsabilitatea sporită de a coordona politica externă a UE în strânsă colaborare cu celelalte instituții ale UE; subliniază că politicile care au o dimensiune globală trebuie să se afle în centrul activităților acestui grup de lucru specific;

43.

solicită VP/ÎR să includă în raportul său anual privind PESC o amplă secțiune privind promovarea obiectivelor politicii externe globale a UE;

44.

consideră că Parlamentul European trebuie să fie în măsură să trateze aceste sfidări globale în același mod detaliat și cuprinzător și să-și organizeze activitățile în consecință; încurajează toate comisiile Parlamentului, ale cărei competențe includ politici care au atât o dimensiune externă, cât și o dimensiune globală, să transmită avizele acestora cu privire la secțiunea pertinentă din raportul ÎR/VP Comisiei pentru afaceri externe, care este responsabilă de acest raport;

45.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, precum și Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite.

27.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 366/51

—

având în vedere articolele 4 și 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolele 107, 108, 113, 115, 116, 175 și 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Decizia sa din 12 februarie 2015 privind constituirea și stabilirea atribuțiilor, a componenței numerice și a duratei mandatului Comisiei speciale pentru deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare (1),

—

având în vedere dezvăluirile Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ) privind deciziile fiscale și alte practici dăunătoare care au loc în Luxemburg, care au devenit cunoscute sub numele de „LuxLeaks”,

—

având în vedere rezultatele summiturilor G7, G8 și G20 privind aspecte fiscale internaționale, în special summitul de la Elmau din 7-8 iunie 2015, summitul de la Brisbane din 15-16 noiembrie 2014, summitul de la St Petersburg din 5-6 septembrie 2013, summitul de la Lough Erne din 17-18 iunie 2013 și summitul de la Pittsburgh din 24-25 septembrie 2009,

—

având în vedere raportul „Competiția fiscală dăunătoare. O nouă problemă la nivel global” al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din 1998,

—

având în vedere raportul din 2013 al OCDE intitulat „Addressing Base Erosion and Profit Shifting (BEPS)” (Găsirea unei soluții la erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor), Planul de acțiune al OCDE privind BEPS și publicațiile ulterioare acestuia,

—

având în vedere recentele concluzii ale Consiliului European privind baza consolidată comună de impozitare a societăților comerciale (14 martie 2013), privind impozitarea (22 mai 2013), privind schimbul automat de informații (18 decembrie 2014), privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS), privind schimbul automat de informații fiscale la nivel global și măsurile fiscale dăunătoare (18 decembrie 2014) și privind evaziunea fiscală (27 iunie 2014),

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) și raportul său privind aspectele fiscale adresat Consiliului European la 22 iunie 2015,

—

având în vedere rapoartele semestriale ale Grupului privind codul de conduită (impozitarea societăților comerciale) adresate Consiliului privind codul de conduită,

—

având în vedere Directiva privind cooperarea administrativă (2), Directiva privind dobânzile și redevențele (3), precum și ultimele propuneri legislative ale Comisiei de modificare a acestor directive,

—

având în vedere Directiva 90/435/CEE a Consiliului din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre (4) (Directiva privind societățile-mamă și filialele), modificată ultima dată în 2015,

—

având în vedere Directiva 2014/56/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare consolidate (5),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din TFUE (6),

—

având în vedere Directiva 77/799/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1977 privind asistența reciprocă acordată de autoritățile competente din statele membre în domeniul impozitării directe și al impozitării primelor de asigurare (7),

—

având în vedere Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (8),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 februarie 2007 către Consiliu, către Parlamentul European și către Comitetul economic și social european privind activitățile Forumului mixt al UE pentru prețurile de transfer în domeniul procedurilor de evitare și soluționare a conflictelor și privind orientările pentru acordurile prealabile referitoare la prețuri în cadrul UE (COM(2007)0071)

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 decembrie 1998 privind aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul măsurilor referitoare la impozitarea directă a activităților economice (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 iunie 2015 intitulată „Un sistem de impozitare a întreprinderilor echitabil și eficient în Uniunea Europeană: 5 domenii cheie” (COM(2015)0302),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 martie 2015 privind transparența fiscală în scopul combaterii evaziunii fiscale licite și ilicite (COM(2015)0136),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 decembrie 2012 intitulată „Un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale” (COM(2012)0722),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 6 decembrie 2012 privind planificarea fiscală agresivă (C(2012)8806),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 6 decembrie 2012 privind măsuri menite să încurajeze țările terțe să aplice standarde minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale (C(2012)8805),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 iunie 2012 privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terțe (COM(2012)0351),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 2011 de directivă a Consiliului privind o bază fiscală consolidată comună a societăților (CCCTB) (COM(2011)0121), precum și poziția Parlamentului din 19 aprilie 2012 referitoare la respectiva propunere (10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 25 octombrie 2011 intitulată „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor” (COM(2011)0681),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre din 1 decembrie 1997 referitoare la Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor (11) și la rapoartele periodice referitoare la domeniul impozitării întreprinderilor adresate Consiliului de către Grupul privind codul de conduită,

—

având în vedere Recomandarea din 30 aprilie 2014 adoptată de Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, referitoare la protecția avertizorilor de integritate,

—

având în vedere raportul Simmons & Simmons din 1999 privind practicile administrative menționate la punctul 26 din raportul din 1999 al Grupului privind codul de conduită, precum și raportul Primarolo (SN 4901/99) și versiunea actualizată a acestuia din 2009,

—

având în vedere amendamentele adoptate de Parlament la 8 iulie 2015 la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 iulie 2015 referitoare la impactul evaziunii fiscale și al fraudei fiscale asupra guvernanței, protecției sociale și dezvoltării în țările în curs de dezvoltare (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2015 referitoare la raportul anual privind fiscalitatea (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2015 referitoare la Raportul anual pe 2013 privind protejarea intereselor financiare ale UE – combaterea fraudei (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la crima organizată, corupție și spălarea de bani (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 mai 2013 referitoare la lupta împotriva fraudei, a evaziunii și a paradisurilor fiscale (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 aprilie 2012 referitoare la găsirea de modalități concrete de combatere a fraudei fiscale și a evaziunii fiscale (18),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la taxe și dezvoltare – cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 februarie 2010 referitoare la promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (20),

—

având în vedere diversele audieri parlamentare și rapoartele ulterioare pe aceeași temă care au avut loc în parlamentele naționale, în special în Camera Comunelor a Regatului Unit, în Senatul SUA și în Adunarea Națională a Franței,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei speciale pentru deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare (A8-0317/2015),

A.

întrucât scandalul LuxLeaks, care a izbucnit la 5 noiembrie 2014 datorită Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, care a dat publicității circa 28 000 de pagini de documente confidențiale prin care s-au stabilit peste 500 de aranjamente fiscale private între administrația fiscală luxemburgheză și peste 300 de companii multinaționale între anii 2002 și 2010, a dezvăluit amploarea utilizării înțelegerilor secrete asupra unor structuri financiare complexe, create cu scopul de a obține reduceri fiscale semnificative; întrucât, în multe cazuri, filialele din Luxemburg care gestionează afaceri de sute de milioane de euro au un personal restrâns și desfășoară activități comerciale reduse în Luxemburg;

B.

întrucât aspectele legate de erodarea bazei de impozitare pentru întreprinderi și practicile de planificare fiscală agresivă au fost cunoscute și analizate la nivel internațional timp de cel puțin câteva decenii; întrucât LuxLeaks a adus aceste aspecte în atenția publicului și a mass-mediei, dezvăluind practici fiscale îndoielnice promovate de firme de consultanță în contabilitate dintr-un anumit stat membru; întrucât investigațiile Comisiei și activitățile desfășurate de Parlament prin intermediul comisiei sale speciale au arătat că acesta nu este un caz unic, ci că adoptarea de măsuri fiscale pentru reducerea datoriilor fiscale globale ale anumitor mari companii pentru a crește în mod artificial baza de impozitare națională în detrimentul altor țări, dintre care unele se confruntă cu măsuri de austeritate, reprezintă o practică ce a fost larg răspândită în Europa și în afara acesteia;

C.

întrucât astfel de comportamente, care adesea au ca rezultat separarea locului în care este creată valoarea și a locului în care este impozitat profitul, nu se limitează la decizii fiscale, ci cuprind o gamă largă de practici fiscale dăunătoare, aplicate de administrații fiscale naționale din UE și din afara UE;

D.

întrucât supunerea acestor practici la monitorizarea publică face parte din exercitarea controlului democratic; întrucât, dat fiind impactul loc negativ asupra societății în ansamblu, aceste practici pot persista numai atât timp cât rămân nedezvăluite sau sunt tolerate; întrucât jurnaliștii de investigație, sectorul neguvernamental și comunitatea academică au avut un rol esențial în demascarea cazurilor de eludare fiscală și în informarea corespunzătoare a publicului în această privință; întrucât, atât timp cât aceste cazuri nu pot fi prevenite, dezvăluirea lor nu ar trebui să depindă de curajul și de simțul etic al avertizorilor de integritate, ci să facă mai curând parte din mecanisme mai sistematice de raportare și de schimb de informații;

E.

întrucât venitul din impozitele pe profit aplicate societăților pentru cele 28 de state membre ale Uniunii s-a ridicat în 2012 la o medie de 2,6 % din PIB (21);

F.

întrucât, conform tratatului, impozitarea directă este în principal de competența statelor membre; întrucât, în măsura în care UE are competențe în materie de impozitare, exercitarea acestei competențe este de obicei supusă aprobării prin unanimitate în cadrul Consiliului; întrucât din acest motiv nu s-a luat încă o decizie semnificativă la nivelul UE în domeniul impozitării societăților comerciale, în ciuda progreselor realizate recent în UE în ceea ce privește integrarea pe piața internă, și în alte domenii acoperite de tratatele UE, cum ar fi acordurile comerciale internaționale, moneda unică și guvernanța economică și bugetară, precum și principiile și legislația privind combaterea spălării banilor; întrucât statele membre trebuie să respecte dreptul european din domeniul concurenței și să se asigure că legislația lor fiscală este compatibilă cu principiile pieței interne și că nu creează denaturări ale concurenței; întrucât, prin acordarea dreptului de veto fiecărui stat membru, regula privind unanimitatea din cadrul Consiliului reduce stimulentul de a schimba statu-quo-ul actual cu o soluție bazată într-o mai mare măsură pe cooperare; întrucât, dacă nu se recurge la procedura prevăzută la articolul 116 din TFUE, ar fi necesară modificarea tratatului în ceea ce privește cerința de unanimitate în materie de impunere directă;

G.

întrucât situația actuală din fiecare stat membru care are drept de veto implică faptul că toate statele membre trebuie să dea dovadă de fermitate și dorință de colaborare în ceea ce privește abordarea problemei paneuropene a evaziunii fiscale;

H.

întrucât, cu câteva excepții lăudabile, reprezentanții politici naționali nu au fost destul de proactivi până acum în ceea ce privește abordarea problemei evaziunii fiscale, inclusiv cu privire la deciziile fiscale luate;

I.

întrucât pe piața internă europeană capitalul are un flux liber, iar companiile mari raportează activitățile pe o bază consolidată, dar impozitele sunt colectate la nivel național de autoritățile fiscale, care nu fac un schimb însemnat de informații între ele;

J.

întrucât, în cadrul unei piețe interne finalizate, investițiile și alegerea locurilor de desfășurare a activităților comerciale nu ar trebui să fie afectate de denaturări artificiale; întrucât, cu toate acestea, globalizarea, digitalizarea și libera circulație a capitalurilor creează condițiile pentru o concurență fiscală mai intensă între statele membre și cu țările terțe, pentru a atrage investiții și întreprinderi; întrucât este important să se atragă și să se mențină întreprinderi în Europa, dar acest lucru nu poate lua forma unor regimuri fiscale dăunătoare, care au în primul rând scopul de a încuraja investițiile și de a atrage activitate economică suplimentară, de a reacționa la măsurile similare luate în țările vecine sau care sunt menite să corecteze ceea ce sunt considerate a fi dezechilibre prealabile între statele membre în ceea ce privește avuția lor relativă, dimensiunea sau amplasarea periferică; întrucât, în plus, în unele jurisdicții se pare că există o corelație între sistemele fiscale atrăgătoare pentru companii și nivelul ridicat al avuției naționale; întrucât structura optimă a sistemelor fiscale depinde de numeroși factori și, prin urmare, diferă de la o țară la alta; întrucât concurența fiscală prejudiciabilă între statele membre limitează potențialul pieței unice;

K.

întrucât, în loc să se concentreze doar pe crearea unui climat de afaceri atractiv care să dispună, de exemplu, de o bună infrastructură și de forță de muncă calificată, inclusiv prin direcționarea cheltuielilor înspre ameliorarea productivității, precum și pe asigurarea stabilității și predictibilității unui sistem fiscal, fiecare țară, în rolul său de participant la jocul concurenței fiscale, își folosește legislația națională, deopotrivă cu multitudinea sa de acorduri fiscale, pentru a se promova ca țară cu oportunități de investiții, ca punct prin care pot fi direcționate fluxurile de capital sau în care să fie contabilizate profiturile, atrăgând astfel întreprinderi sau companii cu sediu nominal în detrimentul țărilor partenere și prin recurgerea la practici neloiale între acestea; întrucât, luată separat, fiecare țară are un interes clar să adopte un comportament de „profitor”, și anume să fie prima care să conceapă și să pună în aplicare sisteme și dispoziții fiscale specifice pentru a atrage bază de impozitare și ultima care să participe la acțiuni de cooperare și coordonare pentru combaterea eludării fiscale;

L.

întrucât există o concurență fiscală între statele membre; întrucât la articolul 4 din TUE este prevăzut principiul cooperării loiale dintre statele membre ale Uniunii; întrucât statele membre ar trebui să aplice cu scrupulozitate principiul cooperării loiale cu privire la chestiunile ce țin de concurența fiscală;

M.

întrucât unele state membre adoptă o poziție ambivalentă referitoare la evaziunea fiscală, pe de o parte deplâng erodarea bazei impozabile naționale, dar, în același timp, sunt responsabile de crearea sistemului național actual și a sistemelor internaționale de fiscalitate care au făcut posibilă această erodare și continuă să împiedice orice schimbare a sistemelor lor fiscale cu o soluție mai bine coordonată; întrucât, într-un cadru de mobilitate deplină a capitalurilor în UE și având în vedere obiectivul declarat al Comisiei privind introducerea unei uniuni a piețelor de capital, ar trebui să se țină seama pe deplin de interdependența și efectele reciproce ale sistemelor fiscale și de venituri naționale, avându-se în vedere efectele de propagare extensive pozitive și negative de la nivel transfrontalier ale deciziilor fiscale ale statelor membre la nivel individual, deoarece stimulentele fiscale dintr-un stat membru cauzează erodarea bazei de impozitare a altui stat;

N.

întrucât putem observa existența unui paradox, concurența liberă dintre statele membre în materie de fiscalitate ducând la comportamente anticoncurențiale și la denaturări ale concurenței;

O.

întrucât introducerea pieței unice europene s-a dovedit foarte utilă pentru economiile naționale, crescând competitivitatea și atractivitatea acestora în cadrul unei economii globalizate și întrucât convergența fiscală dintre statele membre va avea, în cele din urmă, același efect;

P.

întrucât legislatorul și administrațiile fiscale adeseori insuficient dotate nu pot anticipa sistemele inovatoare de eludare fiscală, ci pot doar reacționa, uneori cu o mare întârziere, la aceste sisteme care sunt concepute și promovate de unii consultanți fiscali, în special din cadrul unor firme de consultanță mari, avocați și companii intermediare; întrucât, în special, experiența arată că organismele UE care ar trebui să prevină introducerea de noi măsuri fiscale dăunătoare (cum ar fi Grupul lucru pentru codul de conduită, înființat de statele membre în 1998 sau Comisia în calitate de gardian al tratatelor) au dovedit că nu pot combate aceste evoluții de nedorit, uneori reacționând de manieră ineficientă sau pe baza unui mandat prea restrâns și că, în UE, a fost introdus un număr mare de măsuri sau acorduri noi și adesea agresive de eludare fiscală, precum regimurile fiscale favorabile pentru brevete; întrucât companiile multinaționale se bazează, în UE și peste tot în lume, pe expertiza unui sector bine organizat și competent de consultanți fiscali, bănci și alți furnizori de servicii financiare pentru dezvoltarea sistemelor lor de eludare fiscală; întrucât acest sector este reprezentat, în același timp, de organisme care oferă consultanță în chestiuni fiscale guvernelor și instituțiilor publice, cum ar fi, de exemplu, „platforma UE pentru buna guvernanță fiscală”; întrucât există o serie de temeri cu privire la conflictele de interese care pot apărea în situațiile în care aceleași firme acordă consultanță atât autorităților publice, cât și companiilor multinaționale private;

Q.

întrucât întreaga planificare fiscală ar trebui să se realizeze în limitele legii și ale tratatelor în vigoare; întrucât, prin urmare, cea mai adecvată reacție la planificarea fiscală agresivă constă în adoptarea unei legislații corespunzătoare și în existența unei coordonări la nivel internațional în scopul obținerii rezultatelor dorite;

R.

întrucât punerea în aplicare a legislației are un rol decisiv pentru realizarea obiectivelor vizate; întrucât punerea în aplicare ține de competența administrațiilor naționale, care adeseori sunt prea puțin stimulate pentru a coopera unele cu celelalte la nivel european; întrucât această situație mărește și agravează divergențele ce au la bază diferențele dintre legislațiile din întreaga Uniune;

S.

întrucât troica instituțiilor (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) care supraveghează programele de ajustare financiară și fiscală din statele membre, precum Portugalia și Grecia, nu au încercat să împiedice amnistiile fiscale, deciziile fiscale, beneficiile fiscale și sistemele de scutire de impozite care au fost și sunt, în mod nedrept, discriminatorii și susțin corporațiile și persoanele care evită plata impozitelor, ceea ce duce la o scădere importantă a veniturilor publice și la creșterea sarcinii impuse întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și cetățenilor care plătesc deja impozite prea mari;

T.

întrucât investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor fiscale și a spălării de bani, care adeseori implică operațiuni financiare și persoane juridice din mai multe jurisdicții, reprezintă o provocare foarte mare; întrucât personalul din statele membre care este responsabil cu investigarea și urmărirea penală a celor care comit infracțiuni fiscale și alte infracțiuni financiare este adesea subcalificat și slab dotat;

U.

întrucât politicile de austeritate și limitările bugetare din ultimii câțiva ani au redus mult capacitatea administrațiilor fiscale de a investiga infracțiunile fiscale și practicile fiscale dăunătoare; întrucât aceste reduceri au avut un efect deosebit de dăunător în țările care luau parte la programe de ajutor financiar conduse de troică, în cazul cărora veniturile publice au fost obținute în detrimentul IMM-urilor și al cetățenilor care plătesc impozite prea mari, în timp ce marile corporații și bogații care evită plata impozitelor au avut adeseori de beneficiat de pe urma amnistiilor fiscale, a deciziilor fiscale și a altor sisteme de scutiri și beneficii fiscale, cum a fost cazul Portugaliei și al Greciei;

V.

întrucât deciziile fiscale acoperă o gamă largă de practici din statele membre, de la politici ad hoc la aplicarea foarte bine precizată a unei legi, în ceea ce privește domeniul și subiectul, caracterul obligatoriu sau nu, frecvența utilizării, publicitatea, durata și plata onorariilor; întrucât, la nivel internațional, nu există o definiție convenită de comun acord cu privire la deciziile fiscale, cu excepția referinței pe care Comisia o face la acestea, ca fiind „orice comunicare sau orice alt instrument sau acțiune cu efecte similare, realizată de către sau în numele unui stat membru referitoare la interpretarea sau aplicarea legislației fiscale”;

W.

întrucât deciziile fiscale nu sunt prin ele însele problematice deoarece scopul lor inițial este de a oferi securitate juridică contribuabililor și de a reduce riscurile financiare pentru firmele corecte în cazurile în care legislația fiscală sau aplicarea sa în anumite circumstanțe nu sunt clare sau sunt pasibile de interpretări divergente, în special pentru tranzacțiile complexe, evitând astfel litigiile care pot apărea ulterior între contribuabil și autoritatea fiscală;

X.

întrucât practica deciziilor fiscale s-a dezvoltat, în cadrul unei relații mai strânse și mai cooperante dintre administrațiile fiscale și contribuabili, ca un instrument de abordare a complexității tot mai mari a tratamentului fiscal aplicat anumitor tranzacții, într-o economie din ce în ce mai complexă, globalizată și digitalizată; întrucât, în pofida declarațiilor statelor membre că deciziile fiscale nu au caracter discreționar, ci sunt doar menite să interpreteze legislația fiscală în vigoare, dar au caracter secret, activitatea comisiei sale speciale a confirmat că deciziile fiscale pot fi emise fără niciun cadru legislativ prin aranjamente cu caracter informal sau discreționar, sprijinind structuri de ordin fiscal care se bazează pe instrumente de planificare fiscală utilizate de obicei de către întreprinderile multinaționale pentru a-și reduce contribuția fiscală; întrucât acest lucru pare a fi o problemă în special – dar nu în mod exclusiv – cu deciziile legate de stabilirea tarifelor de transferuri în cadrul întreprinderii (așa-numitele acorduri de prețuri în avans); întrucât, prin asigurarea siguranței juridice doar anumitor actori, acestea ar putea crea inegalitate între întreprinderile cărora le-au fost acordate și întreprinderile din același sector care nu beneficiază de ele;

Y.

întrucât nici OCDE, nici Comisia Europeană nu au solicitat să se pună capăt practicii deciziilor fiscale ca atare;

Z.

întrucât deciziile fiscale anticipate nu ar trebui să afecteze în niciun fel tratamentul fiscal al tranzacțiilor, nici să favorizeze un contribuabil în fața altuia, ci ar trebui mai curând să aibă același efect ca și aplicarea ex post a dispozițiilor fiscale de bază, în condiții de egalitate; întrucât, prin urmare, scopul prezentului raport nu se limitează strict la deciziile fiscale, ci include, în conformitate cu mandatul acordat Comisiei speciale TAXE, orice măsură fiscală similară sau cu efecte similare, denumite generic „practici fiscale dăunătoare”, și anume măsuri menite să atragă firmele nerezidente sau tranzacții ale acestora în detrimentul altor jurisdicții fiscale în care aceste tranzacții ar trebui în mod normal impozitate și/sau măsuri destinate să privilegieze numai unele întreprinderi, denaturând concurența;

AA.

întrucât practicile fiscale dăunătoare pot, într-o anumită măsură, să fie conectate cu unul sau mai multe efecte nedorite: lipsa transparenței, discriminarea arbitrară, distorsionarea concurenței și condițiile inechitabile din interiorul pieței interne și în afara acesteia, cu impact asupra integrității pieței și asupra corectitudinii, stabilității și a legitimității sistemului fiscal, o impozitare mai drastică a unor factori economici mai puțin mobili, inegalități economice accentuate, concurența neloială dintre state, erodarea bazei de impozitare, nemulțumirea socială, lipsa de încredere sau deficitul democratic;

AB.

întrucât trebuie admis că, deși IMM-urile rămân vectorul principal al economiei și al ocupării forței de muncă în Europa, întreprinderile multinaționale joacă și ele un rol esențial în generarea investițiilor și a creșterii economice; întrucât, atunci când își plătesc contribuția fiscală corectă în țările în care se desfășoară cu adevărat activitatea lor economică și se creează valoare, respectivele companii contribuie în mod semnificativ la bunăstarea și dezvoltarea societății europene;

AC.

întrucât comisia sa specială competentă, constituită la 26 februarie 2015, a organizat 14 reuniuni, în cursul cărora i-a audiat pe președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, pe comisarul pentru concurență, Margrethe Vestager, pe comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, pe președintele în exercițiu al Consiliului, Pierre Gramegna, pe ministrul de finanțe al Franței Michel Sapin, al Germaniei, Wolfgang Schäuble, al Italiei, Pier Carlo Padoan, și al Spaniei, Luis de Guindos, precum și reprezentanți ai OCDE, avertizori de integritate, jurnaliști de investigație, experți, cadre universitare, reprezentanți ai întreprinderilor multinaționale, ai asociațiilor profesionale, reprezentanți de sindicate și organizații neguvernamentale și membri ai parlamentelor naționale din UE (a se vedea Anexa 1); întrucât delegații ale Comisiei TAXE au vizitat Elveția pentru a investiga aspecte specifice dimensiunii referitoare la țările terțe a mandatului său și au realizat misiuni de constatare în următoarele state membre: Belgia, Luxemburg, Irlanda, Țările de Jos și Regatul Unit; întrucât au fost, de asemenea, organizate reuniuni cu reprezentanți ai guvernelor Gibraltarului și Bermudei; întrucât toate aceste activități, chiar dacă au oferit o imagine diversificată și foarte valoroasă a sistemelor și practicilor fiscale din întreaga UE, nu au răspuns tuturor întrebărilor legitime, care se referă, între altele, la diferențele care există în continuare între declarațiile Președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, în legătură cu pagina din raportul Krecké care are de mult un caracter confidențial;

AD.

întrucât o parte a activității comisiei a fost îngreunată de faptul că unele state membre precum și Consiliul nu au răspuns în timp util (a se vedea anexa 2) și, în cele din urmă, nu au trimis toate documentele solicitate sau au trimis doar răspunsuri formale, fără a adresa cererile formulate în profunzime; întrucât, dintre cele 17 companii multinaționale invitate doar patru au fost de acord să compare în fața comisiei în iunie și iulie 2015, după adresarea primei invitații; întrucât alte 11 companii multinaționale au fost de acord să compară în fața comisiei doar după votarea raportului în cadrul Comisiei TAXE și după trimiterea mai multor invitații, astfel încât a trebuit să fie organizată o nouă reuniune extraordinară cu scurt timp înaintea votului în plen (a se vedea anexa 3); întrucât Comisia nu a cooperat pe deplin și nu a trimis toate documentele de ședință și notele informale ale reuniunilor privind Codul de conduită și a oferit doar o procedură de consultare limitată, din cauza presiunii unor state membre; întrucât, prin urmare, mandatul comisiei a trebuit să fie prelungit;

AE.

întrucât, la momentul adoptării prezentului raport, la Comisie se aflau în curs de desfășurare o serie de investigații privind ajutoarele de stat, legate de acordurile privind prețurile de transfer, validate de decizii fiscale și alte decizii cu efect sau caracter similar, care afectează profitul impozabil alocat anumitor filiale ale întreprinderilor multinaționale;

1.

reamintește că modelele de impozitare a societăților existente în țările industrializate au fost concepute în prima jumătate a secolului al XX-lea, într-o perioadă în care activitatea transfrontalieră era limitată; ia act de faptul că globalizarea și digitalizarea economiei au modificat radical lanțul valoric global și modul de funcționare a pieței și că majoritatea întreprinderilor mari au acum o structură transnațională care necesită să se treacă dincolo de normele fiscale naționale; subliniază faptul că normele naționale și internaționale din domeniul impozitării nu au ținut pasul cu evoluția mediului de afaceri;

2.

subliniază necesitatea de a elabora o politică fiscală echitabilă și echilibrată, ca parte integrantă a reformelor structurale din statele membre;

3.

ia act de faptul că, deși conformarea la diverse sisteme fiscale a devenit din ce în ce mai complexă pentru firmele care funcționează la nivel transfrontalier, globalizarea și digitalizarea le-au înlesnit organizarea activităților prin intermediul centrelor financiare off-shore și crearea de structuri sofisticate pentru a-și reduce contribuția fiscală globală; este preocupat de faptul că, din cauza crizei economice și a consolidării bugetare, majoritatea statelor membre și-au redus semnificativ personalul din cadrul administrațiilor fiscale; subliniază că administrațiile fiscale naționale ar trebui să dispună de suficiente resurse, inclusiv de suficient personal, pentru a funcționa eficient în prevenirea, depistarea și combaterea planificării fiscale agresive, a evaziunii și eludării fiscale, ce generează erodarea substanțială a bazei lor fiscale și asigură o mai bună și o mai corectă impunere fiscală, precum și credibilitatea sistemului fiscal; ia act de faptul că studiile au arătat că prezența personalului calificat în administrațiile fiscale contribuie în mod semnificativ la asigurarea unor venituri mai mari pentru stat decât costurile conexe, eficacitatea administrațiilor fiscale având un impact pozitiv direct asupra veniturilor fiscale;

4.

subliniază diferența dintre, pe de o parte, practicile dăunătoare ale anumitor administrații fiscale și naționale care permit societăților multinaționale să își transfere profiturile în scopul de a evita impozitul pe teritoriile unde acestea au fost obținute și, pe de altă parte, competiția în care intră guvernele pentru a atrage investițiile străine directe (ISD) sau pentru a menține activitățile economice în interiorul țării, în deplină conformitate cu legislația UE;

5.

subliniază faptul că, în conformitate cu principiul subsidiarității, tratatul permite statelor membre să stabilească propriile niveluri ale taxelor și bazei fiscale aplicate societăților comerciale până în momentul în care se vor fi convenit măsuri mai avansate de convergență fiscală în conformitate cu tratatul; cu toate acestea, subliniază că normele extrem de complexe ale sistemelor fiscale naționale, alături de diferențele dintre aceste sisteme, creează lacune legislative care sunt folosite de companiile multinaționale în scopuri de planificare fiscală agresivă, cauzând astfel erodarea bazei de impozitare, transferul profiturilor, cursa spre cel mai mic nivel și, în cele din urmă, un rezultat economic suboptim; subliniază faptul că acest gen de evaziune fiscală reprezintă un joc cu sumă negativă pentru toate bugetele naționale luate laolaltă, deoarece creșterile veniturilor din impozite ce provin din practici dăunătoare într-un stat membru (datorate derogărilor, deducerilor specifice și lacunelor legislative) nu compensează reducerile veniturilor din impozite din alte state membre; subliniază că erodarea bazei de impozitare, concurența fiscală dăunătoare și începerea unei curse de reducere a ratei de impozitare la cel mai mic nivel posibil poate fi prevenită numai printr-o abordare comună și mai bine coordonată din partea statelor membre, abordare care să conducă la instituirea unui cadru comun în care statele membre să își stabilească ratele de impozitare;

6.

reamintește faptul că în unele state membre există cote nominale de impozitare a întreprinderilor mai mari decât în alte state dar în care, în realitate, ca urmare a deducerilor și a lacunelor care sunt în folosul activității comerciale naționale, aceste cote sunt reduse în mod substanțial, ceea ce înseamnă că rata de impozitare reală este mai mică decât în statele membre unde, în mod oficial, rata de impozitare ar fi mai scăzută;

7.

subliniază că impozitele pe profit mai scăzute din anumite state membre pot asigura venituri fiscale relative mai mari decât cele care ar fi obținute în urma unor impozite pe profit mai mari;

8.

ia act de faptul că, potrivit Comisiei (22), între 1995 și 2014, ratele statutare de impozit pe venit aplicate societăților din UE au scăzut cu 12 puncte procentuale, de la 35 % la 23 %; subliniază că această scădere a ratelor de impozitare este însoțită de o lărgire a bazei de impozitare pentru a atenua pierderea de venituri și că veniturile relativ stabile provenite din impozitarea societăților în același interval de timp pot fi explicate, de asemenea, prin tendința substanțială spre „corporatizare”, mai precis trecerea de la anumite forme juridice de desfășurare a activităților comerciale, cum ar fi proprietatea (individuală), la statutul de corporație, ceea ce are ca rezultat o schimbare similară, de la o bază personală de impozitare la una corporativă;

9.

ia act de faptul că majoritatea statelor membre plătesc sume mari pentru stimulente fiscale care vizează crearea unui avantaj competitiv pentru IMM-uri dar că, potrivit Comisiei (23), aceste încercări sunt subminate de efectul planificării fiscale internaționale în trei din patru dintre statele membre în care s-au efectuat sondaje în cadrul unui studiu recent; ia act de faptul că astfel de efecte creează dezavantaje competitive pentru IMM-uri, în ciuda costurilor foarte ridicate determinate de cheltuielile fiscale care vizează sprijinirea lor, precum și că astfel de rezultate subminează intenția factorilor de decizie politică;

10.

subliniază decalajul din ce în ce mai mare dintre ratele de impozitare legale și cele efective, în special pentru firmele care acționează la nivel global, ceea ce reflectă cel puțin parțial existența diverselor derogări și scutiri de la regimul fiscal general, fie că acestea sunt intenționate de legislator pentru a atinge obiective specifice, fie că rezultă din planificarea fiscală agresivă, și anume în urma creării unor acorduri pur artificiale în scopul exclusiv al impozitării;

11.

subliniază faptul că neconcordanțele dintre sistemele fiscale la nivel global contribuie semnificativ la evaziunea fiscală și la erodarea bazei de impozitare, dar că adoptarea de acțiuni numai la nivelul UE nu va soluționa aceste chestiuni;

12.

ia act de marea diversitate a celor 28 de sisteme fiscale din UE, atât în ceea ce privește definiția bazei de impozitare, cât și nivelul ratei de impozitare; această diversitate este chiar mai mare dacă se iau în considerare jurisdicțiile speciale cu sisteme fiscale autonome care sunt asociate statelor membre ale UE (teritoriile de peste mări și dependențele Coroanei Britanice); își exprimă nemulțumirea față de faptul că noțiuni și elemente de bază, cum ar fi echilibrul dintre impozitarea la sursă și impozitarea la locul de rezidență, sediul permanent și entitățile impozabile, activitățile economice substanțiale și normele de combatere a abuzurilor, definiția dobânzilor și a redevențelor, tratamentul activelor necorporale, tratamentul finanțării prin împrumut și al finanțării prin capital propriu, fără a vorbi de elementele care pot sau care nu pot fi deduse din baza de impozitare, nu sunt vizate în prezent de nicio definiție sau orientări comune la nivelul UE, statele membre având sisteme fiscale necoordonate; subliniază necesitatea armonizării acestor definiții;

13.

subliniază faptul că regimurile naționale preferențiale și neconcordanțele dintre diverse sisteme fiscale de pe piața unică creează oportunități pentru evaziune fiscală; ia act de faptul că aceste efecte nedorite sunt agravate de interacțiunea cu un număr ridicat de tratate fiscale bilaterale între statele membre și țările terțe, dar și de lipsa de suficiente dispoziții împotriva abuzurilor;

14.

ia act de faptul că acest cadru fiscal necoordonat din UE suferă și din cauza lipsei acute de cooperare între statele membre; în acest sens, subliniază că statele membre nu iau în mod necesar în considerare impactul măsurilor lor fiscale asupra altor state membre, nici când își creează propriile măsuri fiscale, nici când fac schimb de informații cu privire la punerea în aplicare a unor astfel de măsuri, ceea ce conduce de facto la o politică fiscală protecționistă (beggar-thy-neighbour), care contravine fundamentelor proiectului european; subliniază că, prin schimbul automat de informații, sistematic și eficient, între statele membre ar fi posibil să se aibă în vedere tratamentul fiscal al fluxurilor de venituri sau al tranzacțiilor specifice din alte state membre; subliniază că aceasta contribuie, de asemenea, la crearea unei situații inacceptabile în care profiturile generate de companiile multinaționale într-un stat membru sunt adesea impozitate la rate foarte reduse sau nu sunt impozitate deloc în UE;

15.

este de părere că politica fiscală și politica în domeniul concurenței ar trebui să fie considerate cele două fețe ale aceleiași monede în cadrul pieței interne și invită Comisia să reevalueze și să îmbunătățească instrumentele și resursele disponibile pentru politica în domeniul concurenței și ajutoarele de stat;

16.

subliniază faptul că convergența dintre sistemele fiscale naționale din UE este foarte limitată în ciuda extinderii fără precedent a procesului de integrare în UE în ultimii 30 de ani, în special în ceea ce privește piața unică și uniunea economică și monetară; regretă faptul că coordonarea sistemelor fiscale naționale este mult în urmă în comparație cu eforturile coordonate din alte domenii de la nivelul UE, în special în cadrul semestrului european, deși, pe lângă relevanța măsurilor privind cheltuielile, o parte semnificativă a mixului de politici pentru asigurarea consolidării bugetare se referă la venituri; consideră că acest aspect ar fi trebuit menționat în raportul celor cinci președinți intitulat „Finalizarea uniunii economice și monetare a Europei”, din iunie 2015;

17.

subliniază faptul că lipsa unei voințe politice de a asigura convergența între politicile fiscale naționale determină statele membre să opteze pentru o abordare bilaterală, cu toate că o abordare comună ar fi mai eficientă; reamintește posibilitatea de a depune eforturi în direcția convergenței fiscale prin intermediul unei cooperări consolidate; salută, în acest context, dorința anumitor state membre de a introduce o taxă pe tranzacțiile financiare;

18.

subliniază că eludarea fiscală practicată de către anumite companii multinaționale poate avea ca rezultat plata unor impozite aproape de zero pentru profiturile generate în jurisdicțiile europene și accentuează faptul că aceste multinaționale beneficiază de bunurile și serviciile publice de la locul în care își desfășoară activitatea, dar nu își plătesc partea corectă, contribuind astfel la erodarea bazei de impozitare naționale și la creșterea inegalităților; subliniază, de asemenea, faptul că posibilitatea de a transfera profiturile este disponibilă numai pentru societățile care întreprind activități transfrontaliere, ceea ce penalizează concurenții care își desfășoară activitatea doar într-o singură țară;

19.

ia act cu mare preocupare de faptul că eludarea fiscală practicată de către companii are impact direct asupra bugetelor naționale și asupra partajării efortului fiscal în rândul categoriilor de contribuabili, precum și între factorii economici (în beneficiul celor mai mobili factori, cum ar fi capitalul sub forma investițiilor străine directe – ISD); regretă faptul că, pe lângă distorsiunile în materie de concurență și crearea de condiții inegale, acest fapt cauzează o situație extrem de îngrijorătoare în care, în contextul eforturilor intense de consolidare și de reforme structurale, unii dintre acești contribuabili, care dețin cea mai mare capacitate de a plăti, contribuie semnificativ mai puțin decât contribuabilii cei mai afectați de criza economică, financiară și a datoriilor, cum ar fi cetățenii obișnuiți și societățile care nu folosesc planificarea fiscală agresivă și care adeseori fac parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), nefiind în măsură să concureze cu companii multinaționale din cauza acestui dezavantaj fiscal comparativ; subliniază că această situație riscă să alimenteze neîncrederea populației și să afecteze gradul de respectare a legislației fiscale în general, mai ales în acele țări supuse unor programe de ajustare; regretă faptul că avertizorii de integritate, care, în interes public, pun la dispoziția autorităților naționale informații cruciale despre abuzuri în serviciu, fapte reprobabile, fraude sau activități ilegale, pot face obiectul urmăririi judiciare și al prejudiciilor personale sau economice; constată cu mare îngrijorare că și jurnaliști care au dezvăluit practici ilegale sau ilegitime uneori s-au confruntat cu consecințe similare;

20.

ia act de faptul că ancheta FMI (24) referitoare la 51 de țări conchide că transferul profiturilor între jurisdicțiile fiscale cauzează în medie pierderi de venituri de circa 5 % din venitul actual provenit din impozitele aplicate întreprinderilor, aceste pierderi fiind de circa 13 % în țările care nu fac parte din OCDE; ia act, de asemenea, de faptul că, potrivit Comisiei, dovezile econometrice arată că sensibilitatea IED la impozitarea aplicată întreprinderilor a sporit de-a lungul timpului; subliniază faptul că, potrivit unui studiu, în UE se pierd anual 1 000 de miliarde de euro din venituri fiscale potențiale din cauza efectului combinat al fraudei fiscale, evaziunii fiscale, eludării fiscale și al economiei subterane (25) și că estimările arată pierderi anuale globale pentru bugetele naționale cauzate de eludarea fiscală în valoare de cel circa 50-70 de miliarde EUR, pierderi ce s-ar ridica, în realitate, la 160-190 de miliarde EUR dacă s-ar ține seama de aranjamentele fiscale speciale, ineficiențele în colectarea impozitelor și altele asemenea (26); întrucât Comisia ONU pentru comerț și dezvoltare a calculat că țările în curs de dezvoltare pierd circa 100 de miliarde de USD anual în venituri din impozite, din cauza practicilor de eludare fiscală ale companiilor multinaționale; subliniază că aceste cifre ar trebui privite cu prudență, ele putând subestima pierderea efectivă pentru bugetele naționale, dată fiind transparența limitată și normele contabile și conceptuale diferite din lume, fapt care afectează disponibilitatea unor date comparabile și relevante, precum și fiabilitatea oricărei estimări;

21.

ia act de faptul că strategiile de planificare fiscală pot fi bazate pe modalitatea de structurare a companiilor, pe mecanismele de finanțare a sucursalelor sau pe stabilirea unor prețuri de transfer fără legătură cu activitățile economice reale, ceea ce permite transferul artificial al profitului în alte jurisdicții, cu scopul de a reduce contribuția fiscală globală a companiilor; constată cu profundă îngrijorare că un număr tot mai mare de societăți de tip „cutie poștală” există în UE, dar sunt „societăți” doar cu numele și sunt utilizate exclusiv în scopuri de evaziune fiscală; subliniază exemplul specific al McDonalds, ale cărui practici fiscale, demascate într-un raport realizat de o confederație sindicală, au costat țările europene peste 1 miliard EUR din impozite neîncasate între 2009 și 2013 (27);

22.

consideră că regimurile naționale preferențiale și nivelul redus al coordonării sau convergenței dintre sistemele fiscale ale statelor membre, în ciuda interconexiunilor economice efective și a interacțiunilor de pe piața internă, au drept rezultat un număr de neconcordanțe care permit planificarea fiscală agresivă, deducerile duble sau dubla neimpunere, de exemplu prin una dintre următoarele practici sau o combinație a acestora: abuzuri în stabilirea prețurilor de transfer, situarea deducerilor în jurisdicții cu un nivel ridicat al taxelor, trecerea fondurilor obținute din credite prin companii interpuse, transferul riscului, produse financiare hibride, exploatarea neconcordanțelor, arbitrajul fiscal, aranjamente fiscale la plata impozitelor pe profitul realizat din brevete, alegerea legislației celei mai favorabile și situarea vânzării de active în jurisdicțiile cu niveluri reduse de impozitare;

23.

subliniază faptul că, în cursul misiunilor de constatare desfășurate în cinci state membre și în Elveția, comisia specială a PE a observat că un număr de măsuri naționale în materie de fiscalitate, adeseori folosite în combinație de întreprinderile multinaționale, au potențialul de a reprezenta practici fiscale dăunătoare, în special următoarele (care ar trebui considerate că reprezintă o listă neexhaustivă):

24.

ia act de faptul că, potrivit Comisiei (28), 72 % din transferurile de profituri au loc în UE prin intermediul prețurilor de transfer și al localizării proprietății intelectuale;

25.

subliniază faptul că un număr de state membre au dezvoltat în ultimii ani sisteme specifice de reducere a taxelor aplicabile companiilor pentru a atrage activele necorporale mobile ale acestora, cum ar fi veniturile provenite din proprietatea intelectuală; ia act de varietatea reducerilor și alocațiilor pentru reducerea ratei de impozitare și de varietatea domeniului de sisteme oferite (pachete pentru inovare, pachete pentru proprietatea intelectuală, pachete pentru know-how, pachete pentru brevete etc.); subliniază că, în anumite state membre, contribuabilii nu trebuie să producă bunuri de proprietate intelectuală ei înșiși și/sau în țară pentru a avea acces la beneficii fiscale, ci doar să achiziționeze aceste bunuri prin intermediul unei companii care își are rezidența în respectiva jurisdicție; subliniază, prin urmare, că orice beneficii fiscale pentru cercetare și dezvoltare trebuie să fie legate de cheltuieli reale în jurisdicția în cauză;

26.

subliniază totodată că sistemele fiscale naționale permit solicitarea unei rambursări a costurilor aferente activităților de cercetare și dezvoltare chiar și dacă nu există pachete de brevete și că, astfel, pachetele de brevete pot contribui la o eludare fiscală care este contrară sistemului;

27.

consideră că aceste sisteme sunt exemple tipice de concurență dăunătoare între țări, deoarece conexiunea cu economia reală și impactul asupra acesteia sunt, cel mai adesea, nule, însă efectul lor este cel al reducerii veniturilor fiscale ale altor țări, printre care se află și state membre; ia act de faptul că în urma unei revizuiri a stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare (29), Comisia a constatat că pachetele de brevete par mai degrabă să ducă la o relocare a veniturilor întreprinderilor decât la stimularea investițiilor;

28.

subliniază faptul că, într-un mediu economic caracterizat de un număr mare de active necorporale, stabilirea prețurilor de transfer este adesea afectată de lipsa de tranzacții și valori de referință comparabile, fapt care face din aplicarea corectă a principiului deplinei concurențe, potrivit căruia prețul tranzacțiilor efectuate între entitățile care aparțin aceluiași grup corporativ ar trebui să aibă aceeași valoare ca și prețul tranzacțiilor efectuate între entități independente, o sarcină dificilă;

29.

ia act de faptul că orientările existente referitoare la stabilirea prețurilor de transfer lasă la discreția companiilor multinaționale o marjă semnificativă în alegerea și implementarea metodelor de evaluare; subliniază că lipsa oricărui standard comun eficient pentru stabilirea prețurilor de transfer, precum și diversele derogări, excepții și alternative oferite sunt exploatate de către companiile multinaționale, în contradicție cu spiritul respectivelor orientări, pentru a-și calibra profitul impozabil în funcție de jurisdicție și pentru a-și reduce sarcina fiscală globală, de exemplu prin intermediul contractelor cost plus abuzive, prin stabilirea arbitrară a marjelor de profit sau prin excluderea îndoielnică a anumitor cheltuieli din calcularea profitului; subliniază că cea mai bună modalitate de a aborda chestiunea prețurilor de transfer la nivelul UE o reprezintă consolidarea bazei comune de impozitare, ceea ce elimină necesitatea acestor prețuri;

30.

subliniază faptul că dosarele referitoare la stabilirea prețurilor de transfer depuse de companiile multinaționale sau de reprezentanții lor nu pot fi monitorizate în mod adecvat de către administrațiile fiscale, care adesea nu sunt echipate și dotate cu personal suficient pentru a examina în mod critic și detaliat aceste analize și rezultatul și impactul lor;

31.

regretă faptul că, într-un context economic în care 60 % din comerțul mondial se desfășoară în cadrul unor grupuri (30), orientările privind aplicarea acestui concept pur economic nu există decât la nivel național și, prin urmare, sunt afectate de disparitățile dintre statele membre și fac obiectul unor litigii juridice;

32.

în plus, subliniază faptul că, în ciuda numărului semnificativ de litigii care au loc în UE din cauza diferitelor interpretări ale acelorași principii referitoare la stabilirea prețurilor de transfer, la nivel european nu există niciun mecanism eficient de soluționare a litigiilor; ia act de faptul că soluționarea cazurilor deschise în baza convenției UE de arbitraj în materie de prețuri de transfer poate dura până la opt ani, contribuind la insecuritate juridică pentru companii și administrațiile fiscale;

33.

subliniază rolul crucial al marilor firme de consultanță, printre care cele patru cele mai mari („the Big Four”), în conceperea și promovarea deciziilor și sistemelor de eludare fiscală bazate pe exploatarea neconcordanțelor dintre legislațiile naționale; subliniază că respectivele firme, ale căror venituri provin în mare parte din servicii fiscale, care domină cea mai mare parte a pieței de audit din statele membre și care prevalează în domeniul serviciilor de consultanță fiscală la nivel mondial, constituie un oligopol restrâns; consideră că o astfel de situație nu poate continua fără să aducă prejudicii funcționării pieței unice în domeniile de activitate ale celor patru mari firme; atrage atenția asupra conflictului de interese care rezultă din juxtapunerea, în cadrul acelorași firme, a consultanței fiscale și a activităților de consultanță destinate pe de o parte administrațiilor fiscale și, pe de altă parte, serviciilor de planificare fiscală ale companiilor multinaționale, care exploatează slăbiciunile sistemelor fiscale naționale; este de părere că bunele practici în această privință trebuie promovate și că codurile de conduită existente ar trebui îmbunătățite; pune așadar serios sub semnul întrebării eficacitatea oricărui cod corporativ de conduită și a oricăror politici de responsabilitate socială în abordarea acestei chestiuni; subliniază faptul că deciziile fiscale au devenit, în UE și peste tot în lume, o practică comercială comună, nu doar pentru a se obține securitate juridică sau acorduri fiscale avantajoase, ci și utilă în cazurile în care dispozițiile legislative nu lasă loc de interpretare; își manifestă îngrijorarea cu privire la estimările sectorului consultanței fiscale că, pentru ca un sistem de planificare fiscală să fie oferit clienților, este suficient ca acesta să aibă o șansă din două de a fi legal (31);

34.

invită autoritățile fiscale să își îmbunătățească și diversifice sursele de know-how și să aducă îmbunătățiri substanțiale procesului de evaluare a impactului pentru a reduce riscurile unor consecințe neașteptate ale noilor măsuri fiscale; reamintește statelor membre că nu doar diferențele dintre sistemele fiscale, ci și o complexitate excesivă a sistemului fiscal național și o stabilitate redusă cu modificări prea frecvente contribuie semnificativ la crearea decalajelor fiscale, la lipsa de echitate din sistemul fiscal și la credibilitatea scăzută a politicii fiscale; subliniază, în acest context, obstacolele create de fragmentarea fiscală în calea înființării unei Uniuni Europene a piețelor de capital;

35.

recunoaște că, în urma crizei economice și, în plus, în urma scandalului LuxLeaks, abordarea problemei reprezentate de planificarea fiscală agresivă a companiilor multinaționale a devenit o prioritate pe agenda politică a statelor membre, a UE, a OECD și a G20, dar regretă că, până în prezent, în afara proiectului BEPS al OCDE sponsorizat de G20 care abia a fost finalizat, dar nu a fost încă implementat de țările participante, nu au fost făcute progrese semnificative în termeni practici;

36.

în acest cadru, remarcă faptul că multe state membre au introdus sau intenționează să adopte măsuri pentru combaterea eludării fiscale, în special în ceea ce privește limitarea deductibilității dobânzilor, norme de combatere a abuzurilor, o definire mai bună a noțiunii de sediu permanent (inclusiv dezvoltarea de teste de substanță economică pentru a stabili mai eficient prezența impozabilă a firmelor), excluderea posibilă de la licitațiile publice a firmelor care nu respectă normele sau obligația de a face publice sistemele de planificare fiscală, ceea ce poate avea un rol decisiv pentru redobândirea credibilității sistemului fiscal și pentru a reduce decalajul de timp dintre instituirea de sisteme specifice și adoptarea de acțiuni corective, inclusiv pe plan legislativ;

37.

cu toate acestea, este preocupat de faptul că, în absența cooperării, măsurile unilaterale luate de statele membre împotriva erodării bazei de impozitare pot contribui la creșterea complexității, generând noi neconcordanțe și, drept urmare, mai multe oportunități pentru evitarea plății impozitelor pe piața internă; subliniază faptul că orice implementare diferită de către statele membre a orientărilor internaționale sau ale UE poate avea același efect;

38.

salută diversele inițiative și propuneri legislative ale Comisiei din ultimii 20 de ani, inclusiv cele mai recente, menite să aducă o mai bună coordonare între sistemele fiscale aplicabile întreprinderilor în statele membre, cu scopul de a consolida piața internă, de a aborda problemele legate de dubla impunere sau dubla neimpunere sau pentru păstrarea dreptului statelor membre de a stabili impozite în mod eficient; cu toate acestea, regretă faptul că, până în prezent, numai un număr mic din aceste propuneri au fost adoptate de Consiliu, din cauza cerinței privind unanimitatea și a faptului că anumite state membre sunt convinse că au mai mult de câștigat la nivel individual de pe urma lacunelor din sistemul fiscal necoordonat decât ar avea de câștigat la nivel colectiv în cadrul unui sistem coordonat;

39.

salută publicarea unei noi serii de politici fiscale și invită Comisia să depună eforturi pentru a garanta că sistemul fiscal va fi echitabil, bazat pe principiul impozitării în statul membru în care sunt generate profiturile, evitându-se astfel denaturarea pieței interne și concurența neloială;

40.

subliniază că grupul de lucru pentru codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor („grupul”), instituit de statele membre în 1998, a făcut posibilă eliminarea la sfârșitul anilor 1990 și la începutul anilor 2000 a celor mai dăunătoare practici individuale în materie de fiscalitate existente atunci, prin intermediul unei abordări duble fără caracter obligatoriu de retragere progresivă a măsurilor fiscale existente care cauzau concurență dăunătoare și prin evitarea introducerii oricăror măsuri de acest tip în viitor („statu-quo”);

41.

regretă faptul că activitatea grupului pare să își fi pierdut avântul; ia act de faptul că unele dintre cele peste 100 de măsuri revocate ca urmare a activității acestui grup au fost înlocuite în statele membre de măsuri cu efecte dăunătoare similare; ia act de faptul că autoritățile fiscale au contracarat recomandările grupului prin crearea de noi structuri cu aceleași efecte dăunătoare ca cele revocate prin activitatea grupului; regretă faptul că nu au avut succes tentativele din trecut de consolidare a guvernanței și mandatului său și de ajustare și extindere a metodelor sale de lucru și a criteriilor stabilite prin cod, cu scopul de a combate noile forme de practici fiscale dăunătoare din mediul economic actual; sprijină cele mai recente propuneri ale Comisiei în acest sens, incluse în planul său de acțiune din 17 iunie 2015 pentru o impozitare echitabilă și eficace a întreprinderilor în UE;

42.

regretă faptul că, deși din 1997 se proclamă obiective ambițioase, concurența fiscală dintre statele membre continuă, fiind generată nu atât de diferențele dintre ratele impozitelor, cât de diferitele norme naționale prin care se determină ce constituie profit impozabil, fapt ilustrat în mod invariabil de mai multe decenii de diferențele dintre ratele impozitelor nominale și cele efective aplicate de către statele membre întreprinderilor;

43.

regretă, de asemenea, faptul că statutul inițial și dispozițiile în materie de guvernanță ale grupului au lăsat prea mult loc la negocieri și compromisuri politice pentru atingerea unui „acord larg” (și anume, efectiv cvasi-unanimitatea, cu posibilitatea de exprimare a dezacordului în note de subsol) cu privire la practicile dăunătoare, afectând astfel fiabilitatea și gradul de finalizare a lucrărilor grupului și ducând uneori la situații în care rapoartele nu erau publicate în mod intenționat sau nu li se dădea curs, cum a fost cazul raportului Simmons & Simmons din 1999 privind practicile administrative; consideră regretabil faptul că retragerea măsurilor în vigoare a fost afectată de întârzieri politice și că, în unele cazuri, a permis includerea de noi beneficiari după expirarea termenului, ceea ce se datorează și mecanismelor foarte slabe de control și monitorizare ale grupului;

44.

subliniază că, în esență, abordarea de la caz la caz pe care a avut-o grupul, deși în prezent ea concurează într-o mai mare măsură în statele membre cu măsurile generale, nu abordează deficiențele sistemice ale cadrului fragmentat de impozitare a întreprinderilor în UE, care necesită o revizuire generală mai substanțială;

45.

de asemenea, ia act de eforturile depuse prin crearea unei platforme pentru buna guvernanță fiscală, care aduce în jurul aceleiași mese diverse părți interesate cu scopul de ajunge la un consens privind chestiunea eludării fiscale, în special în context internațional, precum și prin crearea forumului comun pentru prețurile de transfer, care emite o serie de orientări cu privire la aspectele tehnice ale stabilirii prețurilor de transfer; subliniază faptul că, până în prezent, aceste organisme au contribuit la realizarea de corecții limitate la cadrul de impozitare a întreprinderilor; regretă faptul că orientările emise până în prezent de către forumul comun pentru prețurile de transfer nu tratează în măsură suficientă problema eludării fiscale; regretă dezechilibrele existente în componența forumului comun pentru prețurile de transfer, în pofida recentei sale modificări; obiectează, totodată, împotriva faptului că experții fiscali contribuie la stabilirea orientărilor pentru prețurile de transfer dar, în același timp, pot oferi consultanță clienților lor cu privire la strategii de planificare fiscală agresivă, aflându-se astfel într-o poziție de conflict de interese;

46.

subliniază faptul că legislația UE (directivele privind societățile-mamă și filialele, privind dobânzile și redevențele, privind fuziunile și privind cooperarea administrativă), deși acoperă aspecte limitate legate de impozitarea întreprinderilor, a putut aborda probleme specifice cu care se confruntă statele membre și firmele care funcționează în mai multe țări; subliniază faptul că aceste măsuri, care inițial au fost concepute pentru a elimina dubla impunere, au efecte contraproductive neintenționate în ceea ce privește eludare fiscală și duc uneori la dubla neimpunere; salută recenta adoptare de către Consiliu a modificării la directiva privind societățile-mamă și filialele, care are scopul de a introduce o clauză generală de combatere a abuzurilor și a tratamentului neuniform al împrumuturilor hibride, care va intra în vigoare la sfârșitul lui 2015, așteptându-se ca aceasta să contribuie la eliminarea unor oportunități de eludare fiscală în UE;

47.

reamintește dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului privind cooperarea administrativă, care au scopul de a asigura schimbul tuturor informațiilor financiare relevante; consideră că schimbul automat, imediat și cuprinzător de informații și procesarea eficientă a informațiilor fiscale ar avea un puternic efect de descurajare a evaziunii fiscale și a practicilor fiscale dăunătoare și ar permite statelor membre și Comisiei să aibă la dispoziție toate informațiile necesare pentru a reacționa împotriva acestor practici;

48.

regretă faptul că actualul cadru legislativ și de monitorizare pentru schimbul de informații cu privire la măsurile fiscale nu este eficient, deoarece s-a demonstrat că cerințele existente privind schimbul de informații spontan sau la cerere nu sunt respectate; regretă faptul că practic niciun stat membru nu face schimb de informații care ar putea avea efect asupra țărilor partenere din UE; regretă lipsa de coordonare dintre Comisie și autoritățile competente din statele membre;

49.

regretă că informațiile fiscale sunt foarte rar schimbate în mod spontan între statele membre; se declară în favoarea unui schimb de informații automat, care să nu se mai bazeze pe reciprocitate; atrage atenția asupra problemelor structurale de concepție ale unui sistem bazat pe libertatea totală de alegere a informațiilor comunicate sau necomunicate și însoțit de sisteme de monitorizare slabe, care fac foarte dificilă identificarea oricărei încălcări a cerințelor privind schimburile de informații;

50.

salută angajamentul Comisiei de a promova schimbul automat de informații fiscale drept viitorul standard european și internațional în materie de transparență; ca un prim pas, îndeamnă Comisia să își îndeplinească îndatorirea de gardian al tratatelor și să realizeze toate acțiunile necesare pentru a garanta că sunt respectate legislația existentă a UE și principiul cooperării loiale între statele membre, prevăzut în tratate; salută propunerea grupului de experți privind schimbul automat de informații privind conturile financiare de a examina posibilitățile de sprijinire a țărilor în curs de dezvoltare prin intermediul schimbului automat de informații, încheind acorduri de schimb nereciproc cu aceste țări;

51.

ia act de faptul că normele și sancțiunile privind ajutoarele de stat sunt utile ca mijloc de combatere a practicilor fiscale dăunătoare celor mai abuzive și mai perturbatoare și că acestea pot avea un semnificativ efect de descurajare;

52.

salută pachetul Comisiei privind transparența fiscală, referitor la schimbul automat de informații între statele membre privind deciziile lor fiscale, din martie 2015, și planul de acțiune pentru un sistem de impozitare a întreprinderilor echitabil și eficient în Uniunea Europeană, din iunie 2015; cu toate acestea, subliniază că aceste texte pot fi considerate doar ca niște prime etape în direcția potrivită și că este nevoie urgentă de un cadru coerent de propuneri legislative și de coordonare administrativă în beneficiul IMM-urilor și al companiilor multinaționale care contribuie la crearea unei creșteri economice veritabile și care își plătesc contribuția fiscală corectă pe piața internă;

53.

salută acordul recent privind planul de acțiune BEPS al OCDE care, în urma apelurilor succesive la acțiune adresate în cadrul summiturilor G7 și G20, încearcă să abordeze problemele individuale care afectează funcționarea sistemului internațional de taxe pentru întreprinderi, prezentând acțiuni globale și sistematice pentru abordarea acestor probleme; regretă includerea tardivă și totodată inegală a țărilor în curs de dezvoltare în procesul BEPS al OCDE, la care acestea ar trebui să participe în mod echitabil; regretă de asemenea că unele dintre rezultatele planului de acțiune BEPS nu avansează în special în ceea ce privește regimurile fiscale dăunătoare, economia digitală și transparența;

54.

remarcă faptul că, în urma unei analize sistematice a „punctelor de presiune” din sistemul fiscal internațional, planul de acțiune BEPS a fost împărțit în 15 puncte de acțiune, dintre care șapte au fost aprobate de G20 în noiembrie 2014, iar celelalte au fost convenite în octombrie 2015; subliniază că, pe fundalul unui mediu de afaceri care evoluează, respectivele acțiuni au scopul de a aborda probleme de transparență, de exemplu prin prezentarea de orientări privind raportarea pentru fiecare țară în parte, lipsa de substanță în anumite acorduri de eludarea fiscală, precum și o mai mare coerență a normelor internaționale;

55.

cu toate acestea, avertizează asupra compromisurilor care s-ar putea îndepărta de la ambițiile inițiale sau care ar putea conduce la interpretări divergente la nivel național; cu toate acestea, subliniază faptul că, până în prezent, nu a existat o monitorizare eficientă a punerii în aplicare a orientărilor OCDE în țările care au aprobat aceste orientări și că nici chiar soluțiile cel mai bine gândite nu pot fi eficiente dacă nu sunt monitorizate și implementate în mod adecvat;

56.

subliniază natura complementară a activității UE și a OCDE în acest domeniu; consideră că UE, dat fiind gradul său de integrare, trebuie să ia mai multe măsuri în ceea ce privește coordonarea și convergența decât propunerile BEPS, cu scopul de a evita toate formele de concurență fiscală dăunătoare de pe piața internă; are convingerea că UE se poate asigura că competitivitatea sa nu este afectată în mod negativ și că totodată ar putea să instituie instrumente pentru a asigura o concurență fiscală corectă, precum și dreptul statelor membre de a impune taxe eficace asupra profiturilor generate pe teritoriul lor;

57.

subliniază că, pe piața internă, participanții și întreprinderile noi, inclusiv IMM-urile, care nu utilizează practici fiscale agresive sunt penalizate comparativ cu companiile multinaționale, care pot transfera profiturile sau pot aplica alte forme de planificare fiscală agresivă prin intermediul unei game variate de decizii și instrumente, disponibile pentru aceste companii doar pe baza dimensiunii și a capacității lor de a încheia afaceri la nivel internațional; în acest sens, remarcă cu îngrijorare faptul că, în condiții de egalitate, datorită sarcinilor fiscale mai reduse care rezultă din această planificare, companiile multinaționale rămân cu un profit mai ridicat în urma impozitării și, prin urmare, se creează condiții de concurență inechitabile cu competitorii de pe piața unică care nu recurg la planificarea fiscală agresivă și care păstrează legătura dintre locul în care generează profitul și locul în care își plătesc impozitele; subliniază că această denaturare a unor condiții de concurență echitabile în favoarea companiilor multinaționale contravine principiului fundamental al pieței unice;

58.

subliniază faptul că OCDE (32) remarcă utilizarea de către anumite companii multinaționale a unor strategii care le permit să plătească numai 5 % taxe, în vreme ce întreprinderile mai mici plătesc până la 30 %, și este profund îngrijorat de faptul că, potrivit unor studii (33), contribuția fiscală a companiilor transfrontaliere este, în medie, cu până la 30 % mai mică decât cea a companiilor interne care își desfășoară activitatea într-o singură țară; consideră inacceptabil faptul că, datorită acestor strategii, unele companii multinaționale pot plăti o rată efectivă foarte redusă a impozitului pe profit, în timp ce unele IMM-uri trebuie să plătească o rată integrală;

59.

subliniază faptul că această distorsiune a deciziilor operatorilor economici, luate pe baza veniturilor preconizate în urma impozitării, cauzează o alocare suboptimă a resurselor în UE și tinde să reducă nivelul concurenței, afectând astfel creșterea și ocuparea forței de muncă;

60.

subliniază faptul că anumite practici fiscale dăunătoare se pot încadra la norme privind ajutoarele de stat cu caracter fiscal, în special pentru că ele pot acorda, la fel ca și ajutoarele de stat, un avantaj „selectiv” și pot cauza distorsiuni ale concurenței pe piața internă; ia act de faptul că, în trecut, grupul de lucru pentru ajutoarele de stat și grupul pentru codul de conduită s-au sprijinit reciproc, în special în 1999 și în prima jumătate a anilor 2000; subliniază că asigurarea respectării normelor UE în materie de concurență a adăugat presiune legală, pe lângă procesul decizional fără caracter obligatoriu din cadrul grupului, compensând parțial lipsa oricărui alt instrument eficient de remediere a problemei eludării fiscale la nivelul UE;

61.

ia act de progresele importante care au avut loc în ultimii 20 de ani în ceea ce privește cadrul analitic al Comisiei referitor la ajutoarele de stat cu caracter fiscal, care au adus mai multă claritate în definirea și analizarea ajutoarelor de stat acordate prin intermediul măsurilor fiscale și au facilitat realizarea de acțiuni mai sistematice împotriva unor astfel de măsuri; ia act, în special, de orientările din 1998 ale Comisiei referitoare la aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor legate de impozitarea directă a activităților comerciale, de raportul din 2004 privind respectivele orientări și de diverse hotărâri importante din jurisprudență din anii 2000; salută, în cadrul procesului de modernizare a ajutoarelor de stat, promovat de Comisie, lansarea în 2014 a unei consultări publice cu privire la proiectele de orientări care au scopul de a clarifica noțiunea de ajutor de stat, în temeiul articolului 107 din TFUE, care include elemente referitoare la ajutoarele de stat cu caracter fiscal, în special deciziile fiscale;

62.

constată că în ultimele decenii s-a consolidat o jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) referitoare la aplicarea legislației privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor fiscale ale statelor membre, ultima dată prin cauza Gibraltar din 2011 (34);

63.

arată că CJUE a subliniat principiul prevalenței fondului asupra formei, în virtutea căruia impactul economic al unei măsuri reprezintă punctul de referință pentru evaluare;

64.

observă, prin urmare, că CJUE a derivat din interdicția privind ajutoarele de stat cerințe ample referitoare la responsabilitatea statelor membre în materie de legiferare fiscală;

65.

ia act de faptul că conceptul de „natură și structură generală a sistemului național” este o referință centrală pentru a evalua dacă măsurile fiscale directe sau indirecte sunt sau nu selective și astfel compatibile sau nu cu piața internă; ia act de faptul că orice ajutor de stat ar trebui evaluat în raport cu echilibrul preexistent; subliniază faptul că, atât timp cât criteriul de referință la nivelul UE de evaluare a potențialelor distorsiuni este sistemul național de referință (35), nu toate denaturările concurenței și practicile fiscale dăunătoare de pe piața internă pot fi acoperite de normele actuale în materie de concurență; prin urmare, ia act de faptul că numai aplicarea integrală a acestor norme nu ar permite soluționarea problemei eludării fiscale practicate de companii în UE;

66.

ia act de faptul că, potrivit datelor furnizate comisiei sale speciale competente (36) de către Comisia Europeană, aceasta din urmă a analizat oficial, începând din 1991, numai 65 de cazuri de ajutoare de stat cu caracter fiscal, dintre care 7 erau cazuri de decizii fiscale și numai 10 au avut ca rezultat trimiterea de notificări oficiale către statele membre;

67.

subliniază faptul că, în a doua jumătate a anilor 2000, Comisia a analizat numai un număr mic de cazuri de ajutoare de stat cu caracter fiscal și că printre procedurile recente referitoare la ajutoarele de stat se numără: