17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/1

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/2

—

având în vedere Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei intitulată „Valorificarea la maximum a know-how-ului tradițional al Europei: posibilitatea de a extinde protecția indicațiilor geografice ale Uniunii Europene la produsele neagricole” (COM(2014)0469),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 (1) privind produsele agricole și alimentare, așa-numitul Regulament „Calitate”,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 (2) privind produsele vitivinicole, așa-numitul „Regulament privind OCP unică”,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 110/2008 (3) privind băuturile spirtoase,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 251/2014 (4) privind produsele vitivinicole aromatizate,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 12 februarie 2015,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 18 februarie 2015,

—

având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește indicațiile geografice;

—

având în vedere Actul de la Geneva din cadrul Acordului de la Lisabona privind protecția denumirilor de origine din 31 octombrie 1958, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 și 28 septembrie 1979, referitor la domeniul proprietății intelectuale care garantează protecția produselor comercializate la nivel internațional și care sunt renumite pentru calitățile pe care le au, specifice zonei geografice din care provin,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, Comisiei pentru comerț internațional și Comisiei pentru cultură și educație (A8-0259/2015),

A.

întrucât produsele agricole care au o origine geografică specifică, ce posedă anumite calități sau sunt fabricate prin metode tradiționale, pot beneficia de o protecție unitară a indicației geografice la nivelul UE;

B.

întrucât, potrivit OMC, indicațiile geografice sunt indicații care identifică un produs ca fiind originar din teritoriul unui stat membru [OMC] sau dintr-o regiune ori o localitate a acestui teritoriu, atunci când o anumită calitate, reputația sau o altă caracteristică a produsului poate fi atribuită în mod esențial acestei origini geografice;

C.

întrucât produsele tradiționale europene de înaltă calitate, care se bazează pe un know-how și tehnici tradiționale, fac parte din patrimoniu cultural al Uniunii Europene și reprezintă un element esențial, care trebuie păstrat ca parte a vieții economice și sociale din numeroase regiuni europene, având în vedere că ele generează activități legate direct de realitățile locale, în special în zonele rurale, și contribuie la creșterea atractivității globale a unui teritoriu, mențin identitățile locale și promovează caracterul lor distinct, acest lucru având beneficii pentru turism, cultură, ocuparea forței de muncă și comerț;

D.

întrucât aceste produse ar putea contribui la dezvoltarea unor noi strategii pentru a susține antreprenoriatul la nivel local și regional și a promova menținerea infrastructurilor și crearea de noi locuri de muncă calificate, legate de regiunile locale – în special cele rurale, subdezvoltate sau foarte marginale, în multe dintre acestea locurile de muncă depinzând de produsele tipice locale – oferind astfel un nou impuls pentru formarea profesională și cea artizanală, strâns legate de dezvoltarea zonei respective și a ariilor de producție și conservând și promovând totodată patrimoniul unic și divers al fiecărei regiuni;

E.

reamintește că produsele neagricole sunt o parte integrantă a identității noastre și sunt un element important al patrimoniului cultural al statelor membre; subliniază faptul că una dintre principalele provocări cu care se confruntă acest sector este dispariția treptată a competențelor și meșteșugurilor tradiționale și că protecția indicațiilor geografice pentru produsele neagricole ar putea funcționa ca un stimulent pentru conservarea acestui patrimoniu cultural și a know-how-ului tradițional, dar și pentru a garanta o remunerare corectă a producătorilor și originalitatea și disponibilitatea la o scară cât mai largă a produselor respective;

F.

întrucât reputația unei indicații geografice este un bun comun intangibil care, dacă nu este protejat, poate fi utilizat liber și fără restricții, determinând o scădere a valorii sale și ducând chiar la dispariția produsului în sine;

G.

întrucât indicațiile geografice pot avea un potențial economic imens și o protecție adecvată a acestora poate aduce beneficii importante, în special IMM-urilor și regiunilor europene;

H.

întrucât regiunile europene sunt deosebit de bogate în produse neagricole bazate pe competențe și meșteșuguri tradiționale de nivel foarte înalt, care au contribuit la crearea notorietății acestora și reprezintă o parte integrantă din cultura regională și locală;

I.

întrucât autoritățile publice ar trebui să protejeze, să stimuleze, l a cererea sectorului privat, și să promoveze produsele tradiționale europene de calitate și indicațiile geografice ale acestora;

J.

întrucât calitatea, reputația și alte caracteristici ale unui produs pot fi determinate de originea sa; întrucât anumite practici care implică utilizarea necorespunzătoare a denumirilor pot dăuna grav reputației unui produs, date de originea sa;

K.

întrucât produsele tradiționale europene, deoarece sunt de calitate și sunt căutate ca atare, pot face obiectul falsificărilor, generând astfel un prejudiciu atât consumatorilor cât și producătorilor;

L.

întrucât un mecanism european adecvat de protecție a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole, care să supravegheze și să monitorizeze utilizarea lor și să combată frauda, ar putea contribui la prevenirea contrafacerii și la evitarea concurenței neloiale și a inducerii în eroare a consumatorilor;

M.

întrucât consumatorii sunt tot mai interesați nu doar de siguranța produselor, dar și de originea produselor, de autenticitatea lor și de metodele de producție a acestora;

N.

întrucât consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a face alegeri în cunoștință de cauză atunci când achiziționează bunuri, acordându-li-se posibilitatea de a identifica originea și calitatea produselor;

O.

întrucât legislațiile naționale în vigoare care protejează produsele neagricole stabilesc niveluri diferite de protecție în statele membre, ceea ce nu corespunde obiectivelor pieței interne și constituie o problemă pentru protecția lor eficientă în Europa și în statele membre în care acestea nu sunt acoperite de legislația națională, evidențiind astfel necesitatea creării unui sistem unic de protecție a indicațiilor geografice la nivelul întregii Uniuni;

P.

întrucât o legislație europeană armonizată în acest domeniu nu ar putea fi decât benefică pentru Uniunea Europeană în cadrul negocierilor comerciale internaționale;

Q.

întrucât absența unui sistem european unitar de protecție a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole creează o situație inadecvată și un grad ridicat de fragmentare în Europa, din cauza faptului că unele state membre nu acordă nicio protecție specifică, în timp ce altele dispun de definiții, proceduri și niveluri de protecție diferite la nivel național și local și de norme sectoriale sau orizontale, cu efecte distorsionante asupra dezvoltării armonioase a pieței comune, a unei protecții omogene și a unei concurențe reale în condiții de egalitate, ceea ce împiedică consumatorii să dispună de informații exacte, corecte și comparabile, care să le permită să ia decizii în cunoștință de cauză, și constituie un obstacol pentru protecția consumatorilor,

1.

salută inițiativa Comisiei de a lansa o consultare a părților interesate privind posibila extindere a protecției indicațiilor geografice ale Uniunii Europene la produsele neagricole, precum și rezultatul consultării încheiate în octombrie 2014 și care favorizează în mod clar un sistem european de protecție a produselor neagricole, bazat pe indicații geografice;

2.

consideră că ar trebui creat un instrument de protecție la nivel european, ca parte dintr-o strategie mai largă de promovare a unor produse europene de înaltă calitate, bazat pe un angajament mai ferm din partea instituțiilor europene de a considera industria manufacturieră și cea artizanală ca forțe motrice ale creșterii și ale finalizării pieței unice, crescând astfel prestigiul producției manufacturiere și artizanale locale, sprijinind dezvoltarea economiei locale și ocuparea forței de muncă în domeniile în cauză, încurajând turismul și sporind încrederea consumatorilor;

3.

invită Comisia să prezinte fără întârziere, pe baza rezultatelor consultării deja realizate a părților interesate și a altor analize, o propunere legislativă în vederea instituirii unui sistem european unic de protecție a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole și a garantării faptului că efectele noului sistem asupra producătorilor, a competitorilor lor, a consumatorilor și a statelor membre sunt luate în considerare pe deplin;

4.

subliniază că introducerea unui astfel de instrument trebuie să fie însoțită de campanii de informare și de comunicare pentru a familiariza producătorii și consumatorii cu acest nou tip de indicații geografice;

5.

este ferm convins că extinderea protecției indicațiilor geografice la produsele neagricole ar putea avea numeroase efecte pozitive pentru cetățeni, consumatori, producători și pentru întreaga structură economică și socială europeană;

6.

consideră că acest sistem ar putea, în special, proteja mai eficace consumatorii, ar putea crește încrederea acestora în produsele etichetate și i-ar putea ajuta să facă alegeri în cunoștință de cauză la achiziționarea produselor, crescând transparența și eliminând confuziile create de denumirile sau descrierile înșelătoare, în special în cazul în care existența acestui sistem este comunicată în mod eficient; consideră că el ar putea, de asemenea, contribui la îmbunătățirea trasabilității și ar putea oferi mai multe informații cu privire la calitatea, originea și metodele și condițiile de producție, având în vedere interesul tot mai mare al consumatorilor cu privire la astfel de chestiuni;

7.

reamintește că ar fi foarte recomandabil ca UE să adopte o legislație privind indicațiile geografice ale produselor neagricole, pentru a exploata la maximum efectele economice pozitive ale protejării caracterului distinct și a calității acestora, pentru a furniza consumatorilor informații fiabile privind locul și modul de producție a acestora și pentru a menține know-how-ul și locurile de muncă asociate acestora;

8.

consideră că această legislație poate stimula inovarea în procesele tradiționale de producție și crearea unor noi întreprinderi pentru produsele tradiționale și poate contribui la crearea de locuri de muncă în zonele subdezvoltate, în special oferind întreprinderilor mici și microîntreprinderilor – care produc aproximativ 80 % din produsele tradiționale locale care ar putea fi protejate prin sistemul indicațiilor geografice – posibilitatea de a-și crește vânzările prin operațiuni de marketing mai eficace și încurajându-le să coopereze mai strâns, având în vedere caracterul colectiv al sistemului;

9.

evidențiază faptul că ea poate contribui în mod eficace la combaterea contrafacerii, a utilizării frauduloase a denumirii originii geografice și a altor practici neloiale care induc în eroare consumatorul final și provoacă prejudicii în special microîntreprinderilor și IMM-urilor care produc în mod legitim vasta majoritate a produselor care ar putea beneficia de protecție și care încă nu dispun de mijloacele juridice și financiare necesare pentru a-și apăra interesele, având astfel un efect negativ și asupra exporturilor lor;

10.

consideră că această protecție promovează și facilitează accesul la piața comună și la piețele din afara UE al produselor artizanale europene, care sunt fructul unor cunoștințe și competențe tradiționale, care contribuie la păstrarea unui know-how valoros, caracteristic unor întregi comunități sociale și locale, și care reprezintă, de asemenea, o componentă semnificativă a patrimoniului istoric, cultural, economic și social european;

11.

consideră că o protecție uniformă a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole ar stimula dezvoltarea tehnologică și economică la nivel regional și local prin creșterea numărului de persoane angajate în domeniul fabricării produselor tradiționale;

12.

subliniază faptul că o protecție uniformă a indicațiilor geografice ar contribui nu doar la promovarea produselor tradiționale, ci și la recunoașterea calității materiilor prime folosite în aceste produse și a excelenței necesare în toate etapele procesului de producție;

13.

subliniază faptul că indicațiile geografice reprezintă o garanție a calității produsului pentru consumatori, fiind, în același timp, o recunoaștere a know-how-ului și un mijloc de protecție pentru producători;

14.

subliniază că recunoașterea protecției indicațiilor geografice pentru produsele neagricole și a know-how-ului tradițional, de înaltă calitate, prezintă atât un interes defensiv, cât și unul ofensiv în cadrul politicii comerciale comune și poate fi un instrument eficace pentru sprijinirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor și producătorilor mici și mijlocii cu scopul de a combate imitațiile și produsele contrafăcute și de a asigura aplicarea unei abordări mai sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic în ceea ce privește dezvoltarea economică în interiorul UE și în afara acesteia, precum și a unei concurențe loiale și a protecției consumatorilor, permițând astfel identificarea mai eficace a autenticității și calității produselor; consideră că recunoașterea protecției unitare a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole ar contribui, de asemenea, la consolidarea capitalului social în regiunile în care se desfășoară activitatea de producție;

15.

consideră că un sistem european uniform ar putea crește atractivitatea profesiilor legate de patrimoniu;

16.

subliniază faptul că păstrarea know-how-ului și a producției tradiționale poate contribui la stoparea depopulării și distrugerii zonelor rurale, precum și a fluxului de tineri care părăsesc aceste zone;

17.

subliniază importanța componentelor culturale, educaționale, sociale și sustenabile ale produselor neagricole care vor fi incluse în acest proces și subliniază nevoia conservării, transmiterii și dezvoltării know-how-ului și competențelor tradiționale care țin de acesta și a promovării unei cooperări mai strânse cu sectorul creativ, nu în ultimul rând pentru a pune în valoare calitatea materialelor folosite și a produselor finale; solicită ca denumirea sau logo-ul să fie accesibil tuturor producătorilor din zona respectivă care fabrică produsul conform metodelor prevăzute;

18.

subliniază că protecția indicațiilor geografice ale produselor neagricole va contribui la conservarea tradițiilor locale și regionale ale Europei, care fac parte din patrimoniul cultural și artistic european;

19.

recunoaște rolul esențial al IMM-urilor care investesc în know-how-ul tradițional de înaltă calitate și oferă locuri de muncă și ucenicii pe plan local pentru formarea unor profesioniști calificați care joacă un rol important în transmiterea metodelor de producție tradiționale; recunoaște importanța investițiilor în educație și formare în acest domeniu și încurajează statele membre să folosească în mod optim fondurile și programele disponibile ale UE pentru sprijinirea formării profesionale a specialiștilor care participă la producerea și promovarea produselor artizanale și industriale ecologice locale și regionale;

20.

încurajează statele membre să facă schimb de bune practici în crearea și susținerea inițiativelor de stimulare a sectorului artizanal tradițional, care ar putea, la rândul lor, sensibiliza în mai mare măsură cu privire la patrimoniul cultural local și ar putea stimula dezvoltarea zonelor rurale;

21.

subliniază faptul că o indicație geografică binecunoscută ar putea contribui la o mai bună promovare a itinerariilor culturale europene;

22.

invită Comisia și statele membre să promoveze cooperarea la nivel transregional și transnațional și punerea în comun a bunelor practici între clusterele de produse neagricole și sectoarele conexe;

23.

subliniază importanța indicațiilor geografice în contextul mai larg al drepturilor de proprietate intelectuală, ca modalitate de protejare a valorii create la nivel local, inclusiv a infrastructurii și a ocupării forței de muncă, de favorizare a dezvoltării regionale și de îmbunătățire a trasabilității, transparenței și informării consumatorilor;

24.

ia act de faptul că produsele industriale și artizanale care au legătură cu locurile lor de origine sau sunt ancorate în teritoriile lor constituie un element esențial al vieții economice și sociale din numeroase regiuni europene, deoarece susțin activități nerelocabile direct legate de realitățile locale, în special în zonele rurale; subliniază că adoptarea, la nivel european, a unui sistem de protecție a produselor industriale și artizanale care au legătură cu locul lor de origine sau sunt ancorate în teritoriile lor ar permite conservarea originalității acestora și ar evita standardizarea produselor;

25.

consideră că listele deschise ale tuturor produselor, atât agricole, cât și neagricole, care sunt protejate prin indicații geografice ar trebui să fie integrate în viitoarele acorduri comerciale ale UE cu țările nemembre;

26.

consideră că ar exista efecte pozitive și asupra relațiilor comerciale pe care UE le are sau le negociază cu țări terțe, permițând astfel UE să dispună de o protecție egală pentru acest tip de produse europene, inclusiv în cadrul negocierilor comerciale internaționale;

27.

consideră că extinderea protecției indicațiilor geografice ale UE la produsele neagricole ar putea contribui la stimularea exporturilor europene și la creșterea cotei de piață a Europei, asigurând, totodată, recunoașterea produselor în cauză la nivel internațional și crearea, prin intermediul schimburilor comerciale și al negocierilor în domeniul comerțului, a unei imagini și a unei reputații pentru aceste produse, bazate pe nivelul lor ridicat de calitate;

28.

consideră că protecția indicațiilor geografice pentru produsele neagricole la nivelul UE ar consolida poziția Uniunii în cadrul OMC, permițându-i să argumenteze în mod convingător în favoarea creșterii nivelului standard de protecție, și ar reprezenta un semnal pozitiv pentru reînnoirea discuțiilor privind crearea unui registru multilateral al indicațiilor geografice în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha, în deplină conformitate cu Acordul TRIPS;

29.

consideră că protecția indicațiilor geografice pentru produsele neagricole trebuie să fie însoțită de o strategie mai eficace pentru protecția și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în țările terțe, pentru a accelera aplicarea măsurilor de combatere a imitațiilor și a produselor contrafăcute;

30.

consideră că protecția uniformă a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole în UE ar putea fi un avantaj în contextul negocierilor privind acordurile comerciale cu țările terțe și, pe de altă parte, subliniază că unii dintre principalii noștri parteneri, cum ar fi India și China, au introdus deja sisteme de protecție a acestor indicații geografice;

31.

solicită Comisiei să includă în viitoarea sa comunicare privind strategia UE în materie de comerț și investiții o strategie coerentă și bine pregătită referitoare la toate indicațiile geografice, care să garanteze că acestea sunt respectate și recunoscute;

32.

consideră că extinderea protecției indicațiilor geografice la produsele neagricole ar putea face mai puternică și mai coerentă poziția UE în acest domeniu, atât în cadrul negocierilor comerciale bilaterale, cât și în cadrul forurilor multilaterale, cu obiectivul ultim de a asigura un nivel ridicat de protecție pentru toate produsele europene de înaltă calitate în afara UE; consideră, în special, că atât produsele agricole, cât și cele neagricole protejate prin indicații geografice ar trebui luate pe deplin în considerare în cadrul negocierilor privind viitoarele acorduri comerciale ale UE; consideră că un sistem cuprinzător al UE privind indicațiile geografice ar stimula expansiunea comercială și ar facilita campaniile comune de promovare a produselor respective în afara UE;

33.

subliniază importanța indicațiilor geografice, care pot constitui un instrument important pentru îmbunătățirea trasabilității, a transparenței și a comunicării de informații consumatorilor, precum și pentru încurajarea regiunilor și a localităților din UE pentru a participa mai activ la definirea unei abordări mai sustenabile din punct de vedere social și ecologic a procesului de dezvoltare economică, precum și importanța consolidării rolului esențial jucat de indicațiile geografice în politica comercială a UE;

34.

este convins că sistemul trebuie să se bazele pe cele mai bune practici și pe principii transparente și nediscriminatorii și că acesta poate fi un instrument eficace pentru combaterea imitațiilor și a produselor contrafăcute și pentru asigurarea aplicării unei abordări mai sustenabile din punct de vedere social, economic și ecologic în ceea ce privește dezvoltarea economică în interiorul UE și în afara acesteia, precum și pentru consolidarea protecției consumatorilor;

35.

invită Comisia să aplice concluziile care s-au impus din experiența anterioară dobândită în domeniul agricol și al alimentației, pentru a crea un sistem bazat pe cele mai bune practici și pe principii nediscriminatorii, care să fie transparent, eficace, flexibil și fără obligații administrative inutile sau costuri descurajante pentru producătorii care decid din proprie inițiativă să înregistreze un produs într-un sistem de indicații geografice; consideră, de asemenea, că acest sistem ar trebui să asigure controale stricte și o maximă transparență și ar trebui să cuprindă mijloace adecvate pentru combaterea fraudelor; solicită Comisiei, în acest sens, să aplice o abordare nesectorială în privința tuturor sistemelor de protecție;

36.

consideră că noul sistem, la fel cum a fost cazul în trecut și pentru produsele agroalimentare, trebuie să reprezinte o garanție, perceptibilă intuitiv de consumatorii ce caută produse care sunt de înaltă calitate din punctul de vedere al autenticității și al originii acestora și care au o legătură strânsă cu zona geografică respectivă și sunt însoțite de informații fiabile și clare; consideră că eficacitatea unui sistem european unic de protecție a indicațiilor geografice va depinde de măsura în care vor fi comunicate toate informațiile necesare producătorilor și consumatorilor; subliniază să sistemul trebuie să fie transparent și să ofere o protecție accesibilă, acest lucru având o importanță majoră pentru încrederea consumatorului și a producătorului;

37.

consideră că, în cadrul noului cadru de reglementare european privind achizițiile publice, un sistem de certificare a calității și originii produselor ar putea fi util autorităților contractante în ceea ce privește specificațiile tehnice, certificările și criteriile de atribuire, în special la nivel local și regional.

38.

își exprimă dorința ca aceste produse să fie un element central al proiectelor de dezvoltare regională, de cercetare și de inovare, precum și al finanțării prin programul Orizont 2020 și fondurile de coeziune;

39.

consideră că un sistem de protecție a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole la nivelul UE care să fie coerent, simplu, transparent și să nu creeze complicații financiare și birocratice, astfel încât IMM-urile, în special, să îl poată accesa, ar permite Uniunii Europene să asigure o protecție egală pentru acest tip de produse europene în afara UE în cadrul negocierilor comerciale internaționale și ar constitui un avantaj semnificativ în negocierea acordurilor de liber schimb la nivel bilateral, cu partenerii comerciali ai Uniunii, și la nivel multilateral, în cadrul OMC;

40.

consideră că crearea unei protecții unice, la nivelul UE, a indicațiilor geografice pentru produsele neagricole, care să includă definiții, proceduri de înregistrare și costuri comune, un cadru de protecție și mijloace de punere în aplicare, precum și instituirea unei autorități fiabile și recunoscute la nivelul UE, responsabilă de adoptarea deciziilor referitoare la acordarea statutului de indicație geografică pentru produse neagricole, fără a scădea standardele de protecție deja existente în 15 state membre, ar fi cea mai bună modalitate de creștere a eficacității atât în interiorul UE, cât și în negocierile cu țările terțe;

41.

reiterează faptul că legătura cu teritoriul de proveniență este esențială pentru a identifica know-how-ul specific și pentru a indica calitatea, autenticitatea și caracteristicile produsului;

42.

este în favoarea unei definiții cuprinzătoare, care să permită recunoașterea legăturii dintre produs și zona geografică acoperită de indicația geografică; consideră că un sistem de protecție la nivelul UE ar trebui să aibă un domeniu de aplicare mai larg, astfel încât să fie posibilă asocierea în mod neechivoc a denumirilor, chiar dacă nu sunt geografice, cu un anumit loc;

43.

în acest sens, se declară în favoarea includerii în sistemul de protecție a semnelor și simbolurilor non-textuale care sunt asociate fără echivoc unei regiuni;

44.

subliniază că eticheta/semnul de recunoaștere/marca/logoul indicațiilor geografice pentru produsele neagricole ar trebui să fie ușor de recunoscut, ar trebui să reflecte identitatea regională/locală a produselor și ar trebui să fie redactate cel puțin în limba locului de origine al produsului și în limba țării în care este importat;

45.

subliniază că anumite indicații trebuie să fie excluse din protecția indicațiilor geografice, de exemplu termenii generici sau indicațiile geografice omonime; adaugă că, în acest sens, exceptările de la articolul 6 alineatele (1), (3) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 privind indicațiile geografice pentru produsele agricole ar putea servi drept exemplu;

46.

este în favoarea unui proces de înregistrare obligatoriu, care ar oferi mai multă certitudine, îndeosebi în ceea ce privește exercitarea drepturilor în caz de litigiu; invită Comisia să propună cel mai eficient, simplu, util și accesibil mecanism de înregistrare a produselor și să asigure că sistemul prevede proceduri accesibile, clare și transparente de înregistrare, modificare și anulare, oferind astfel garanții juridice părților interesate; invită Comisia să realizeze o evaluare aprofundată pentru a reduce la minimum sarcina financiară și administrativă pentru părțile interesate;

47.

subliniază că sistemul ar trebui însoțit de crearea unui registru european unic standardizat pentru produsele neagricole care beneficiază de o indicație geografică protejată, pentru a promova produsele artizanale și a informa și proteja atât consumatorii, cât și producătorii, evitând însă sarcinile administrative excesive;

48.

subliniază, de asemenea, că un astfel de sistem ar trebui să se bazeze pe o abordare transversală, pentru a maximiza impactul economic și social, și ar trebui să consolideze în mod semnificativ legătura dintre produse și zona de proveniență a acestora, precum și să îmbunătățească transparența, pentru a crește credibilitatea și autenticitatea produselor, a le garanta originea și a contribui la o mai bună trasabilitate a acestora; subliniază necesitatea realizării unor controale regulate după acordarea statutului de indicație geografică pentru a verifica că criteriile pe care se bazează acest statut sunt în continuare respectate;

49.

consideră că procesul de înregistrare ar trebui să se desfășoare în două faze: în primul rând, autoritățile naționale sau regionale ar trebui să realizeze controale la fața locului pentru a se asigura că sunt respectate caracteristicile specifice; în al doilea rând, ar trebui să existe un sistem de înregistrare european unic pentru a garanta respectarea criteriilor comune în toate părțile UE;

50.

propune examinarea de către Comisie a posibilității de transferare, în acest context, inclusiv a înregistrării indicațiilor geografice agricole la OAPI; propune ca gestionarea acestui sistem la nivelul UE să fie realizată de către OAPI;

51.

subliniază că acest sistem ar trebui să limiteze costurile și obligațiile administrative ale întreprinderilor, oferind totodată garanții suficiente consumatorilor și ajutându-i să facă alegeri în cunoștință de cauză în momentul achiziționării produselor;

52.

consideră că un astfel de sistem ar trebui să lase inițiativa creării indicațiilor geografice întreprinderilor în cauză, în special în ceea ce privește definirea specificațiilor de produs pe care trebuie să le respecte indicațiile geografice;

53.

sprijină o abordare suplă a criteriilor incluse în specificațiile de produs, astfel încât nu numai să se permită, ci și să se încurajeze evoluția proceselor de producție și viitoarele inovații, cu condiția ca autenticitatea și calitatea produsului final să nu fie afectate;

54.

consideră că cel puțin următoarele criterii ar trebui incluse în specificațiile de produs: materiile prime utilizate, o descriere a procesului de producție, demonstrarea legăturii cu teritoriul, elemente de responsabilitate socială a întreprinderilor;

55.

propune ca producătorii, asociațiile acestora și organizațiile asociative să fie principalii actori autorizați să solicite înregistrarea unei indicații geografice pentru produse neagricole;

56.

consideră că s-ar putea solicita producătorilor plata unei contribuții pentru obținerea unei indicații geografice, cu condiția ca această contribuție să fie unică, echitabilă în raport cu costurile suportate și aplicată în mod uniform la nivelul Uniunii;

57.

consideră că ar trebui să se prevadă resursele necesare pentru a pune în practică în mod eficace protecția oferită de un astfel de instrument, indiferent de mijloacele de distribuție folosite în cazurile de utilizare abuzivă; subliniază necesitatea garantării unui nivel echivalent de protecție a indicațiilor geografice pe piața digitală;

58.

subliniază importanța controalelor de calitate, având în vedere diferențele semnificative existente între produsele agricole și neagricole (de exemplu, numărul de producători);

59.

pledează, de asemenea, pentru instituirea unui sistem de inspecție, infracțiuni și sancțiuni pentru monitorizarea indicațiilor geografice în cazul produselor comercializate în Europa;

60.

consideră că, pentru a proteja mai bine indicațiile geografice ale produselor neagricole, interdicția de utilizare incorectă a unei indicații geografice nu trebuie să se limiteze doar la riscul de inducere în eroare a consumatorilor sau la actele de concurență neloială, chiar și în cazurile în care adevărata origine a produsului este clar indicată; propune, prin urmare, extinderea protecției suplimentare prevăzute la articolul 23 din Acordul TRIPS, aplicabilă inițial vinurilor și băuturilor spirtoase, pentru a include indicațiile geografice ale produselor neagricole;

61.

propune introducerea unei proceduri, deschise părților interesate, prin care să se poată contesta înregistrarea unei indicații geografice;

62.

consideră că acest lucru ar facilita stabilirea unor proceduri de control eficiente, oferind astfel consumatorilor și producătorilor posibilitatea de a se proteja de contrafaceri, imitații și alte practici ilegale;

63.

consideră că orice indicație geografică viitoare trebuie să poată coexista cu drepturile deja asociate produsului și ar trebui să țină seama de bunele practici actuale existente la nivel național și local în cadrul UE;

64.

subliniază că relația dintre mărci și indicațiile geografice va trebui stabilită în mod clar, pentru a evita conflictele;

65.

propune ca normele privind relația dintre mărci și indicațiile geografice ale produselor agricole să se aplice protecției indicațiilor geografice ale produselor neagricole;

66.

propune ca statelor membre care oferă deja o protecție să li se acorde o perioadă de transpunere adecvată, permițându-se, totodată, aplicarea unor măsuri tranzitorii, astfel încât cele două sisteme să poată coexista până la trecerea la un mecanism al UE;

67.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/11

—

având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000,

—

având în vedere raportul adoptat în iulie 2014 de Grupul de lucru deschis al ONU privind obiectivele de dezvoltare durabilă,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2014 referitoare la UE și cadrul de dezvoltare globală pentru perioada de după 2015 (1),

—

având în vedere raportul adoptat la 8 august 2014 de Comitetul interguvernamental de experți privind finanțarea dezvoltării durabile,

—

având în vedere Declarația ministerială din iulie 2014 a Forumului politic la nivel înalt privind dezvoltarea durabilă,

—

având în vedere „Raportul Organizației Națiunilor Unite din 2014 privind Obiectivele de dezvoltare ale mileniului”,

—

având în vedere documentul final al reuniunii la nivel înalt de la Ciudad de Mexico a Parteneriatului mondial pentru o cooperare eficace în scopul dezvoltării (GPEDC), din aprilie 2014,

—

având în vedere raportul din 31 octombrie 2014 intitulat „Dialog privind transferarea la nivel local a responsabilității pentru agenda de dezvoltare pentru perioada de după 2015”, elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Grupul operativ (2) și UN-Habitat,

—

având în vedere raportul din 2014 al Grupului pentru dezvoltare al Națiunilor Unite (GDNU) intitulat „Realizarea obiectivelor agendei de dezvoltare pentru perioada de după 2015: oportunități la nivel național și local”,

—

având în vedere raportul din 2014 privind dezvoltarea umană al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) intitulat „Susținerea progresului uman: reducerea vulnerabilităților și creșterea rezistenței”,

—

având în vedere raportul de sinteză al Secretarului General al ONU cu privire la agenda pentru perioada de după 2015,

—

având în vedere raportul ONU intitulat „Egalitatea de șanse între femei și bărbați – progresele înregistrate în 2012”, în care sunt evaluate îmbunătățirile în ceea ce privește aspectele legate de egalitatea de șanse între femei și bărbați în cadrul a opt Obiective de dezvoltare ale mileniului (ODM),

—

având în vedere rezultatul final al Conferinței Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea din 1992 și raportul Conferinței ulterioare privind dezvoltarea durabilă organizate la Rio de Janeiro, Brazilia, în perioada 20-22 iunie 2012,

—

având în vedere raportul din mai 2013 al Grupului la nivel înalt al ONU format din personalități de prim rang referitor la Agenda de dezvoltare pentru perioada de după 2015,

—

având în vedere raportul din iunie 2012 al echipei de acțiune din cadrul sistemului ONU prezentat Secretarului General al ONU referitor la agenda de dezvoltare a ONU pentru perioada de după 2015, intitulat „Realizarea viitorului pe care ni-l dorim pentru toți”,

—

având în vedere Programul de acțiune de la Istanbul pentru țările cel mai puțin dezvoltate pentru deceniul 2011-2020,

—

având în vedere declarația și planul de acțiune adoptate la Forumul la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, care a avut loc la Busan, în Coreea de Sud, în decembrie 2011,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului și cadrul juridic al drepturilor omului,

—

având în vedere Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutorului și Agenda pentru acțiune de la Accra,

—

având în vedere Declarația ONU din 1986 privind dreptul la dezvoltare,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea (3) și Codul de conduită al UE privind complementaritatea și diviziunea muncii în politica de dezvoltare (4),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 15 mai 2013 intitulată „Sporirea autonomiei autorităților locale din țările partenere în vederea consolidării guvernanței și a îmbunătățirii rezultatelor în materie de dezvoltare” (COM(2013)0280),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 octombrie 2013 referitoare la autoritățile locale și societatea civilă: angajamentul Europei față de sprijinirea dezvoltării durabile (5) și concluziile Consiliului din 22 iulie 2013 privind autoritățile locale și dezvoltarea,

—

având în vedere articolul 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care reafirmă faptul că UE „asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni, ținând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii”,

—

având în vedere articolul 208 din TFUE care prevede că „Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 5 februarie 2015 intitulată „Un parteneriat mondial pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă în perioada ulterioară anului 2015” (COM(2015)0044),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 2 iunie 2014 intitulată „O viață decentă pentru toți: de la viziune la acțiune colectivă” (COM(2014)0335),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 13 mai 2014 intitulată „Un rol mai puternic pentru sectorul privat în realizarea creșterii durabile și favorabile incluziunii în țările în curs de dezvoltare” (COM(2014)0263),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 30 aprilie 2014, un ghid practic intitulat „O abordare bazată pe drepturi, cuprinzând toate drepturile omului, în politica UE de cooperare pentru dezvoltare” (SWD(2014)0152),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 27 februarie 2013 intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 12 septembrie 2012 intitulată „Rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe” (COM(2012)0492),

—

având în vedere consultările publice organizate de Comisie în legătură cu pregătirea poziției UE pe tema „Către un cadru de dezvoltare pentru perioada de după 2015”, care s-au derulat în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2012,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 8 octombrie 2008 intitulată „Autoritățile locale: actori în slujba dezvoltării” (SEC(2008)2570),

—

având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene, intitulată „Consensul european” (6),

—

având în vedere Carta europeană a cooperării pentru dezvoltare în sprijinirea guvernanței locale, lansată la 16 noiembrie 2008 în cadrul Zilelor europene ale dezvoltării,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 12 aprilie 2005 intitulată „Coerența politicilor pentru dezvoltare” (COM(2005)0134), precum și concluziile reuniunii celui de-al 3166-lea Consiliu Afaceri Externe din 14 mai 2012 intitulate „Creșterea impactului politicii de dezvoltare a UE: o agendă a schimbării”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 24 februarie 2015, intitulat „O viață decentă pentru toți: de la viziune la acțiune colectivă”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor intitulat din 9 octombrie 2013 intitulat „Sporirea autonomiei autorităților locale din țările partenere în vederea consolidării guvernanței și a îmbunătățirii rezultatelor în materie de dezvoltare”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 9 iunie 2010 intitulat „Pachetul de primăvară: Planul de acțiune al UE pentru îndeplinirea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 22 aprilie 2009, intitulat „Autoritățile locale: actori în slujba dezvoltări”,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 233/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare în perioada 2014-2020 (7),

—

având în vedere poziția sa din 2 aprilie 2014 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european pentru dezvoltare (2015) (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2013 referitoare la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului – definirea cadrului post-2015 (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe din 19 mai 2014 privind o abordare bazată pe drepturi a cooperării pentru dezvoltare, cuprinzând toate drepturile omului,

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe din 12 decembrie 2013 privind finanțarea destinată eradicării sărăciei și dezvoltării durabile pentru perioada de după 2015,

—

având în vedere Declarația comună a ACP-UE din 20 iunie 2014 privind Agenda de dezvoltare pentru perioada de după 2015,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0232/2015),

A.

întrucât autoritățile locale, în calitate de actori statali și instituționali esențiali ai guvernării locale, ai creării democrației la baza societății și ai unei dezvoltări teritoriale sustenabile bazate pe participarea populației locale și pe exprimarea sa democratică, vor avea un rol esențial în realizarea obiectivelor post-2015;

B.

întrucât autoritățile locale joacă un rol fundamental în definirea, organizarea și realizarea obiectivelor de dezvoltare;

C.

întrucât autoritățile locale reprezintă o punte de legătură solidă între obiectivele la nivel comunitar și național și global în cadrul agendei pentru perioada de după 2015;

D.

întrucât autoritățile locale joacă un rol crucial în protejarea populațiilor vulnerabile din statele fragile aflate în situație de criză și din țările cu venituri medii;

E.

întrucât noul cadru global de dezvoltare sustenabilă oferă ocazia de a asigura implicarea largă a organizațiilor societății civile, a autorităților locale și a parlamentelor naționale; întrucât este esențial să li se acorde cât mai multă autonomie autorităților locale și organizațiilor societății civile cu scopul de a asigura o guvernanță echitabilă, transparentă și responsabilă;

F.

întrucât UE s-a implicat pe deplin în sprijinirea autorităților locale din țările în curs de dezvoltare cu scopul de a contribui la reducerea sărăciei și la realizarea ODM-urilor, precum și de a integra guvernanța democratică la nivel local;

G.

întrucât reprezentanții guvernelor subnaționale și autoritățile locale au contribuit la sesiunile Grupului de lucru deschis privind obiectivele de dezvoltare durabilă al Adunării Generale a ONU, iar Grupul operativ a coprezidat, împreună cu PNUD și cu UN-Habitat, consultările referitoare la „Dialogul privind transferarea la nivel local a responsabilității pentru agenda pentru perioada de după 2015”;

H.

întrucât raportul de sinteză al Secretarului General al ONU cu privire la agenda de dezvoltare pentru perioada de după 2015 reiterează necesitatea ca noua agendă de dezvoltare să ducă la schimbări majore, să fie universală, să fie axată pe oameni și să se bazeze pe principiile drepturilor omului și ale statului de drept; întrucât Secretarul General solicită ca parteneriatele inovatoare, inclusiv autoritățile locale, să fie principalii actori care pun în aplicare această agendă la nivelul cel mai apropiat de cetățeni;

I.

întrucât cele mai multe dintre obiectivele și provocările esențiale ale agendei globale de dezvoltare pentru perioada de după 2015 vor depinde de acțiunile la nivel local și de parteneriate solide;

J.

întrucât se estimează că populația mondială va crește de la 7 la 9,3 miliarde de persoane până în 2050, prevăzându-se că această creștere va avea loc în cea mai mare măsură în țările în curs de dezvoltare, în special în zonele urbane; întrucât urbanizarea excesivă subminează sustenabilitatea dezvoltării în toate privințele;

K.

întrucât două miliarde și jumătate de locuitori urbani noi vor avea nevoie de acces la educație, servicii de sănătate, locuri de muncă, alimente, instalații sanitare, transporturi, locuințe și energie electrică; întrucât acestea sunt probleme esențiale pentru autoritățile locale și regionale, precum și pentru municipalitățile responsabile cu furnizarea acestor servicii;

L.

întrucât Declarația de la Rio subliniază faptul că popoarele indigene și comunitățile lor joacă un rol esențial în gestionarea și dezvoltarea mediului; întrucât guvernele ar trebui să le recunoască identitatea, cultura și interesele și să le sprijine în mod corespunzător, făcând posibilă participarea eficace a acestora la înfăptuirea dezvoltării sustenabile;

M.

întrucât reducerea sărăciei este inechitabilă, iar inegalitățile între țări și în interiorul acestora, care s-au adâncit atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, reprezintă o provocare majoră în domeniul dezvoltării;

N.

întrucât conflictele violente și crizele umanitare continuă să aibă efecte perturbatoare asupra eforturilor de dezvoltare; întrucât grupurile vulnerabile, precum femeile, copiii și persoanele în vârstă, sunt afectate în mai mare măsură de conflictele militare și de crize și întrucât autoritățile locale sunt actori esențiali, în prima linie, în prevenirea și managementul situațiilor de conflict;

O.

întrucât sunt necesare eforturi suplimentare pentru a reduce la jumătate numărul persoanelor care suferă de foamete, avându-se în vedere faptul că 162 de milioane de copii mici suferă de malnutriție; întrucât foametea ascunsă poate fi definită drept o carență de micronutrienți, care poate avea efecte ireversibile asupra sănătății, precum și consecințe socio-economice legate de reducerea productivității individuale;

P.

întrucât schimbările climatice și degradarea mediului pun în pericol reducerea sărăciei și constituie o problemă majoră pentru autoritățile locale, deoarece afectează în primul rând populațiile locale;

Q.

întrucât trebuie să fie create mai multe locuri de muncă noi și decente, pentru a face față creșterii demografice la nivel mondial; întrucât sectorul privat creează numeroase locuri de muncă atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, putând fi, astfel, un partener esențial în combaterea sărăciei;

R.

întrucât ajutoarele continuă să aibă un rol unic în reducerea sărăciei, reprezentând un factor de schimbare în țările în curs de dezvoltare; întrucât acestea ar trebui să fie mai bine direcționate pentru a răspunde necesităților populațiilor celor mai vulnerabile; întrucât numai ajutoarele nu sunt suficiente, fiind, prin urmare, necesar să se recurgă la metode inovatoare de finanțare;

S.

întrucât mobilizarea resurselor financiare internaționale, publice și private este esențială pentru promovarea dezvoltării durabile la nivel local;

T.

întrucât UE și statele sale membre, în calitate de cei mai importanți donatori oficiali de ajutor pentru dezvoltare, dar și de factori de decizie politică esențiali și de actori în domeniul cooperării descentralizate, ar trebui să rămână principala forță motrice în cursul următoarei faze de negocieri desfășurate sub egida ONU, în special în ceea ce privește punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare sustenabilă;

U.

întrucât articolul 208 din TFUE prevede că eradicarea sărăciei constituie obiectivul principal al politicii de dezvoltare a UE și stabilește coerența politicii pentru dezvoltare,

1.

reamintește că Parteneriatul de la Busan oferă un cadru amplu pentru noile părți interesate din domeniul dezvoltării, cum ar fi actorii locali și regionali;

2.

subliniază faptul că noile orientări din comunicarea Comisiei privind autoritățile locale și recunoașterea rolului lor în calitate de părți interesate la nivel de stat reprezintă un progres important în noua agendă de dezvoltare a Uniunii Europene;

3.

subliniază necesitatea ca aceste noi orientări să se concretizeze prin implementarea efectivă a cooperării europene atât la nivelul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare (FED), cât și al Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare;

4.

subliniază faptul că planificarea strategică la nivel național și local este absolut esențială pentru promovarea și integrarea celor trei dimensiuni principale ale dezvoltării: dimensiunile socială, economică și de mediu;

5.

salută sprijinul acordat pentru consolidarea capacității instituționale a autorităților locale prin intermediul liniei tematice destinate acestora și salută în special sprijinul pentru consolidarea structurilor de coordonare a autorităților locale la nivel național, regional și pancontinental, precum și realizarea unui parteneriat la nivel european;

6.

recunoaște rolul important al autorităților locale în țările în curs de dezvoltare; încurajează stabilirea unor acorduri de parteneriat între autoritățile locale din statele membre ale UE și autoritățile locale din țările în curs de dezvoltare în domenii precum formarea și capacitatea umană pentru a face posibile beneficii mai mari, cum ar fi o mai bună planificare de mediu;

7.

consideră că aceste structuri de coordonare au un rol esențial în susținerea tehnică și metodologică a dezvoltării capacităților locale, prin facilitarea schimbului de cunoștințe practice pentru sprijinirea procesului de descentralizare și a furnizării serviciilor de bază; acestea constituie, de asemenea, o interfață adecvată pentru dialogul politic și pentru a face auzită vocea autorităților locale la toate nivelurile de guvernare;

8.

solicită insistent Uniunii Europene să promoveze cooperarea descentralizată ca mijloc de implementare a cadrului de dezvoltare post-2015; în acest scop, invită Comisia să ia în considerare posibilitatea de a transforma descentralizarea într-un sector de concentrare financiară a instrumentelor sale financiare externe, printre care se numără în primul rând ICD și FED, și să-și intensifice eforturile de integrare a autorităților locale ca actori cu puteri depline în implementarea celui de-al 11-lea FED, atât la nivelul țărilor partenere, cât și la nivelul regiunilor și al ajutorului sectorial și bugetar; invită statele membre să acorde un loc adecvat, în programele lor de dezvoltare, autorităților locale, coordonându-și acțiunile cu cele ale Comisiei Europene și ale altor state membre;

9.

subliniază necesitatea de a asigura un transfer mai echitabil al resurselor financiare de la nivel național la nivelul subregional, al orașelor sau al localităților;

10.

subliniază, în contextul procesului de descentralizare în curs, necesitatea de a încuraja administrațiile naționale să transfere o parte din resursele bugetare naționale la nivelul administrațiilor regionale și locale; consideră, în acest sens, că ar trebui acordat mai mult sprijin pentru consolidarea capacităților financiare și bugetare ale autorităților locale, inclusiv prin intermediul asocierilor acestora;

11.

consideră esențial ca o parte a sprijinului bugetar european să fie alocat pentru finanțarea autorităților locale;

12.

insistă să se instituie un veritabil dialog politic între autoritățile locale în cadrul cooperării europene, care să permită o evaluare a progreselor actuale, a dificultăților și a perspectivelor creșterii eficacității ajutorului la nivel local;

13.

solicită instituționalizarea unui astfel de dialog, pe baza structurilor de coordonare existente în diferitele cadre de cooperare;

14.

subliniază că Obiectivele de dezvoltare ale mileniului au evidențiat rolul esențial al autorităților locale în combaterea sărăciei și în furnizarea de servicii comunitare, cum ar fi apa și salubritatea, educația și asistența medicală primare;

15.

salută apariția tot mai multor inițiative descentralizate de cooperare pentru dezvoltare și utilizarea mecanismelor de cooperare între orașe;

16.

subliniază necesitatea alocării unor resurse suplimentare pentru consolidarea capacităților autorităților descentralizate, pentru a le permite să ofere servicii publice de calitate, să garanteze egalitatea de șanse și să creeze coeziune socială;

17.

regretă că ODM nu au luat suficient în considerare importanța dimensiunii locale a dezvoltării; regretă că programele de dezvoltare nu includ în mod suficient dimensiunea culturală, care este o componentă indispensabilă pentru înțelegerea contextului local; solicită ca dimensiunea culturală să fie luată în considerare în strategiile locale, naționale și internaționale de reducere a sărăciei;

18.

regretă lipsa de claritate a ODM-urilor actuale în ceea ce privește adaptarea obiectivelor globale în funcție de evoluția situației la nivel național și local;

19.

consideră că procesul pentru perioada de după 2015 ar trebui să ofere o viziune clară pentru punerea în aplicare a rezultatelor Conferinței Rio + 20, care să recunoască rolul autorităților locale;

20.

subliniază importanța stabilirii unor obiective și a unor indicatori fiabili pentru obiectivele de dezvoltare sustenabilă (ODS), care să răspundă contextelor, necesităților și preocupărilor populației locale; invită UE să consolideze rolul autorităților locale și să țină seama de expertiza lor în alte ODS;

21.

invită UE ca la planificarea în materie de dezvoltare, la implementare și în fluxurile de ajutor financiar să acorde în continuare o atenție deosebită autorităților locale; subliniază că acest lucru ar presupune un proces cu adevărat participativ, derulat încă din faza de planificare și, din acest punct de vedere, ajutorul public descentralizat trebuie să fie recunoscut și consolidat; subliniază că este necesar să se asigure o participare crescută a acestora la stabilirea strategiilor de dezvoltare;

22.

invită UE să se asigure că autoritățile locale sunt mai bine reprezentate în negocierile internaționale pentru adoptarea agendei de dezvoltare post-2015, la Conferința internațională privind finanțarea pentru dezvoltare și la Conferința internațională privind schimbările climatice (COP21);

23.

invită UE să continue să sprijine stabilirea unui obiectiv de sine stătător privind orașele și așezările omenești;

24.

invită UE să contribuie la consolidarea parteneriatelor cu părți interesate multiple, transferând la nivel local punerea în aplicare a agendei pentru perioada de după 2015;

25.

solicită o definire și o repartizare clară a responsabilităților între parteneri;

26.

reamintește că sectorul public va fi un factor-cheie pentru crearea condițiilor propice noii agende de dezvoltare globale și pentru implementarea acesteia și subliniază că mobilizarea veniturilor publice și consolidarea sistemului fiscal bazat pe capacitatea de contribuție a cetățenilor și pe o retribuire justă pentru exploatarea transparentă a resurselor naturale vor constitui elemente esențiale pentru eficacitatea acesteia;

27.

subliniază necesitatea susținerii apariției unei clase de mijloc, prin promovarea antreprenoriatului privat, în special al tinerilor și femeilor;

28.

subliniază importanța creșterii autonomiei întreprinderilor locale, microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii în crearea de locuri de muncă și a promovării creșterii economice sustenabile și favorabile incluziunii, în special prin intermediul politicilor public-privat;

29.

reafirmă necesitatea de implementa mecanisme eficace de asumare a responsabilității și de a defini instrumente obligatorii de protecție socială și a mediului;

30.

consideră că, odată cu agenda globală pentru dezvoltare pentru perioada de după 2015, rolul și impactul organizațiilor societății civile trebuie să se schimbe; consideră că statele membre ar trebui să colaboreze îndeaproape cu organizațiile societății civile, creând mecanisme pentru un dialog periodic, astfel încât să fie suficient de eficace pentru a primi un feed-back pozitiv din partea societății civile;

31.

subliniază că guvernele trebuie să răspundă atât în fața părților interesate la nivel național, cât și a comunității internaționale;

32.

subliniază că, pentru a consolida participarea culturilor locale, a popoarelor indigene, a migranților și a minorităților, transparența și promovarea dialogului cu părți interesate multiple sunt foarte importante;

33.

consideră că trebuie să se depună eforturi susținute pentru a îmbunătăți capacitatea autorităților locale de a furniza servicii publice;

34.

subliniază importanța promovării bunei guvernări la nivel local, prin promovarea principiilor responsabilității, transparenței, participării, reactivității și preeminenței statului de drept;

35.

încurajează crearea unor platforme locale de concertare în cadrul planificării bugetare;

36.

subliniază că este necesar să se realizeze fără întârziere o reformă a serviciilor oficiale de colectare a datelor;

37.

subliniază că popoarele indigene ar trebui să participe pe deplin la pregătirea planurilor de dezvoltare și de investiții locale și regionale;

38.

invită guvernele naționale și autoritățile locale: (a) să consolideze legislația la nivel local pentru a garanta recunoașterea regimurilor de proprietate funciară tradiționale; (b) să coopereze cu autoritățile tradiționale în gestionarea resurselor naturale; (c) să soluționeze problemele intergeneraționale și problemele de gen care există în rândul popoarelor indigene; (d) să protejeze cunoștințele popoarelor indigene; (e) să consolideze capacitățile popoarelor indigene, astfel încât acestea să poată participa la planificarea în domeniul dezvoltării;

39.

subliniază că guvernele naționale și autoritățile locale ar trebui să creeze un mediu favorabil pentru transferul de tehnologii;

40.

consideră că o astfel de cooperare ar trebui să includă și investiții pe termen mai lung;

41.

salută mobilizarea și implicarea orașelor africane în cadrul pregătirii Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind locuințele și dezvoltarea urbană sustenabilă (Habitat III); invită Comisia să sprijine aceste procese de mobilizare și să prevadă în planurile sale de parteneriat susținerea proceselor de urbanizare sustenabilă;

42.

salută decizia Grupului de lucru deschis privind obiectivele de dezvoltare durabilă de a stabili un obiectiv de sine stătător în ceea ce privește dezvoltarea urbană sustenabilă;

43.

subliniază că este important să se adopte o perspectivă teritorială pentru a aborda chestiuni precum gestionarea deșeurilor și sărăcia urbană, reducerea inegalităților, autonomizarea cetățenilor, guvernarea incluzivă și participativă, conceperea unei infrastructuri inovatoare, prestarea serviciilor, gestionarea terenurilor, contribuția orașelor la schimbările de mediu la nivel global și impactul acestora asupra ecosistemelor, reducerea riscului de catastrofe naturale, consumul de energie etc.;

44.

subliniază importanța de a sprijini țările în curs de dezvoltare și țările cel mai puțin dezvoltate, inclusiv prin asistență financiară și tehnică;

45.

subliniază că, pentru a asigura condiții de concurență echitabile în domeniul impozitării întreprinderilor locale și internaționale, cooperarea internațională în scopul combaterii fluxurilor financiare ilicite ar trebui să fie îmbunătățită;

46.

subliniază că descentralizarea puterii este un instrument eficace de combatere a corupției, inclusiv a corupției emanând din întreprinderile multinaționale, și de a sprijini modernizarea administrației publice și de a răspunde nevoilor populației prin reforme economice și sociale;

47.

subliniază că este necesar să se examineze diferite mecanisme de finanțare inovatoare și echitabile;

48.

subliniază importanța capitală a mobilizării resurselor naționale la nivel local pentru succesul agendei post-2015, întrucât aceasta reprezintă un element esențial în implementarea strategiilor și politicilor naționale și locale de dezvoltare; subliniază, în acest context, necesitatea urgentă de a consolida capacitățile autorităților locale din țările partenere în domeniul impozitării municipale și în cel al planificării bugetare; salută înființarea treptată a unor observatoare ale finanțelor locale, care merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene;

49.

consideră că este mai eficace să se acționeze la nivel local în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației, în special în zonele rurale, și că una dintre provocările importante cu care se confruntă autoritățile locale și autoritățile naționale este crearea unor condiții propice care să încurajeze reintegrarea treptată a sectorului informal, fără a descuraja inovarea;

50.

invită Banca Mondială și instituțiile financiare internaționale să își actualizeze politicile ce vizează măsurile de siguranță sociale și de mediu;

51.

reamintește că administrațiile locale sunt cele mai în măsură să soluționeze numărul din ce în ce mai ridicat de crize, dar că, în general, ele nu dispun de capacitățile și de mijloacele necesare pentru a reacționa în mod eficace;

52.

solicită Comisiei să promoveze mobilizarea surselor inovatoare de finanțare pentru cooperarea descentralizată, în special instrumentele de combinare a împrumuturilor și donațiilor, care nu sunt adaptate la specificul autorităților locale;

53.

îndeamnă Uniunea Europeană să consolideze, prin urmare, bugetele de finanțare descentralizată indispensabile pentru dezvoltarea locală;

54.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/20

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Republica Centrafricană,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 februarie 2015 referitoare la activitatea Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE (1),

—

având în vedere Rezoluțiile Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE referitoare la situația din Republica Centrafricană (RCA) din 19 iunie 2013, 19 martie 2014 și 17 iunie 2015,

—

având în vedere declarațiile Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind situația din Republica Centrafricană, în special cea din 13 octombrie 2014,

—

având în vedere declarația purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 28 septembrie 2015 privind violența din Republica Centrafricană,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 9 februarie 2015 și din 20 iulie 2015 privind RCA,

—

având în vedere observațiile expertului independent al ONU, Marie-Therese Keita Bocoum, referitoare la situația drepturilor omului în RCA din 1 octombrie 2015,

—

având în vedere apelul din 28 septembrie 2015 lansat de Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, și de Consiliul de Securitate, pentru a se pune capăt imediat izbucnirii bruște a violențelor în RCA,

—

având în vedere Rezoluția nr. 2217 (2015) a ONU de prelungire a mandatului MINUSCA la nivelul autorizat în prezent al trupelor până la 30 aprilie 2016, adoptată de Consiliul de Securitate la cea de a 7347-a reuniune a sa din 28 aprilie 2015,

—

având în vedere Rezoluția nr. 2196 (2015) de prelungire a regimului de sancțiuni impuse Republicii Centrafricane (RCA) până la 29 ianuarie 2016 și mandatul grupului de experți care asistă Comitetul de sancțiuni RCA 2127 până la 29 februarie 2016,

—

având în vedere Raportul de evaluare al ONU din 15 mai 2015 privind punerea în executare și eforturile de asistență reparatorie pentru exploatarea și abuzurile sexuale comise de personalul Organizației Națiunilor Unite și cel asociat în cadrul operațiunilor de menținere a păcii,

—

având în vedere Raportul Secretarului General al ONU privind recomandările Grupului la nivel înalt independent privind operațiile în sprijinul păcii din 11 septembrie 2015,

—

având în vedere Raportul final din 19 decembrie 2014 al Comisiei internaționale de anchetă cu privire la Republica Centrafricană,

—

având în vedere Conferința internațională la nivel înalt privind Republica Centrafricană intitulată „De la ajutorul umanitar la reziliență”, care a avut loc la Bruxelles la 26 mai 2015,

—

având în vedere Acordul privind dezarmarea, demobilizarea, repatrierea și reintegrarea (DDRR) semnat la 10 mai 2015 de un număr mare de grupări armate în cursul Forumului de la Bangui,

—

având în vedere Acordul de la Cotonou revizuit,

—

având în vedere Acordul de la Libreville (Gabon) din 11 ianuarie 2013 privind rezolvarea crizei politico-militare din Republica Centrafricană, semnat sub egida șefilor de stat și de guvern din Comunitatea Economică a Statelor din Africa Centrală (ECCAS), care prevede condițiile de încetare a crizei din Republica Centrafricană,

—

având în vedere summiturile extraordinare ale șefilor de stat și de guvern din Comunitatea Economică a Statelor din Africa Centrală (ECCAS), desfășurate la N’Djamena (Ciad) la 21 decembrie 2012, 3 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013, și deciziile lor de a crea un consiliu național de tranziție (CNT) cu prerogative legislative și constitutive și de a adopta o foaie de parcurs pentru procesul de tranziție din Republica Centrafricană,

—

având în vedere reuniunea Grupului internațional de contact din 3 mai 2013 de la Brazzaville (Republica Congo), care a validat foaia de parcurs pentru tranziție și a creat un fond special de asistență pentru Republica Centrafricană,

—

având în vedere Acordul de încetare a ostilităților semnat în iulie 2014,

—

având în vedere concluziile celei de-a 7-a reuniuni a Grupului de contact internațional pentru Republica Centrafricană, care a avut loc la Brazzaville la 16 martie 2015,

—

având în vedere comunicatele Consiliului de Securitate al Uniunii Africane, emise la 17 septembrie 2014 și 26 martie 2015,

—

având în vedere Constituția RCA, adoptată de Consiliul Național de Tranziție la finele lunii august 2015,

—

având în vedere Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI) din 1998, ratificat de RCA în 2001,

—

având în vedere Protocolul opțional anexat Convenției privind Drepturile Copilului referitor la implicarea copiilor în conflictele armate, semnat de RCA,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât la sfârșitul lunii septembrie 2015 au izbucnit noi ciocniri, lăsând în urmă 42 de morți și silind aproximativ 37 000 de persoane să-și părăsească casele;

B.

întrucât peste 500 de deținuți au evadat la sfârșitul lui septembrie 2015 din închisoarea Ngaragba din Bangui și din Bouar, printre care făptuitori bine-cunoscuți ai unor încălcări ale drepturilor omului și abuzuri; întrucât această evadare constituie o amenințare gravă la adresa civililor și în ceea ce privește protecția victimelor și a martorilor; întrucât evadarea din închisoare este o lovitură pentru păstrarea legii și a ordinii și pentru combaterea impunității în RCA;

C.

întrucât, potrivit Oficiului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare, situația agențiilor de ajutorare din Bangui s-a deteriorat; întrucât mai multe birouri și sedii ale organizațiilor de ajutorare au fost jefuite, iar libertatea de mișcare a membrilor acestora a fost împiedicată, în special aceea a lucrătorilor sanitari din spitale;

D.

întrucât ajutorul umanitar întâmpină dificultăți din cauza luptelor și a numeroaselor blocaje rutiere, afectând capacitatea de acces a autorităților la miile de persoane strămutate în interiorul țării și de a evalua necesitățile; întrucât preocupările legate de accesul în împrejurimile orașului Bangui au fost evocate și de Médecins sans Frontières (MSF), care a afirmat că răniții au ajuns, în numeroase cazuri, deplasându-se pe jos și că ambulanțele organizației nu au putut circula din cauză că situația din capitală devenise prea periculoasă;

E.

întrucât ONU a hotărât să prelungească mandatul MINUSCA până la 30 aprilie 2016 cu un plafon al trupelor de 10 750 de militari, printre care 480 de observatori militari și ofițeri de armată, și de 2 080 de polițiști, printre care 400 de ofițeri de poliție individuali și 40 de gardieni;

F.

întrucât, conform misiunii ONU de menținere a păcii din această țară (MINUSCA), cu toate că situația securitară s-a mai calmat în ultimul timp, tensiunile persistă la Bangui, care a fost scena unor atacuri îndreptate împotriva civililor, a unor violențe intercomunitare și a unor atacuri împotriva personalului umanitar;

G.

întrucât procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Fatou Bensouda, le-a cerut celor implicați în ciocniri să pună capăt de îndată și să renunțe la violență, adăugând că toate crimele de război care au fost comise vor fi pedepsite; întrucât cea de a doua investigație cu privire la conflictul din RCA a fost inițiată la 24 septembrie 2014;

H.

întrucât ciocnirile recente amenință să distrugă un proces de pace încă vulnerabil și ar putea aduce țara înapoi în perioada întunecată de la sfârșitul anului 2013 și din 2014, când au fost ucise mii de persoane și zeci de mii au fost silite să-și părăsească casele; întrucât criminalitatea rămâne o amenințare majoră; întrucât situația femeilor din RCA este deosebit de gravă și violul este folosit adesea ca armă de război de toate părțile implicate;

I.

întrucât lovitura din 2013 și înlăturarea ulterioară de la putere a șefului de stat de tranziție, Michel Djotodia, și a prim-ministrului de tranziție, Nicolas Tiangaye, au fost însoțite de încălcări masive și grave ale drepturilor omului, cu un evident risc de genocid, incluzând omoruri extrajudiciare, tortura, jafuri, violuri și abuzuri sexuale pe scară largă, răpirea femeilor și a copiilor și recrutarea silită a copiilor-soldați;

J.

întrucât, la 4 octombrie 2015, centrafricanii urmau să decidă, prin referendum, cu privire la adoptarea unei noi constituții și să-și aleagă reprezentanții concomitent, în cadrul alegerilor prezidențiale și al alegerilor legislative, programate inițial la 18 octombrie 2015 (primul tur) și la 22 noiembrie 2015 (al doilea tur); întrucât autoritățile de tranziție lucrează de câteva săptămâni la amânarea alegerilor, însă Agenția Electorală Națională (NSA) încă nu a anunțat un nou program, listele de alegători nu sunt întocmite și buletinele de vot nu au fost distribuite;

K.

întrucât țara se confruntă cu cea mai gravă criză umanitară de la obținerea independenței sale, în 1960, criză care îi afectează întreaga populație, de 4,6 milioane de persoane, dintre care jumătate sunt copii; întrucât 2,7 milioane de persoane au nevoie de asistență, inclusiv de ajutoare alimentare, de protecție și de acces la îngrijirile sanitare, la apa potabilă, servicii de salubritate și la spații locative; întrucât s-a estimat că peste 100 000 de copii s-au confruntat cu abuzurile sexuale și cu recrutarea în cadrul grupărilor armate din țară și se apreciază că criza a lăsat un milion de copii fără școală;

L.

întrucât, la 5 mai 2015, grupările armate din RCA au ajuns la un acord privind eliberarea unui număr de 6 000 până la 10 000 de copii-soldați;

M.

întrucât operația de menținere a păcii a fost afectată negativ de alegații referitoare la abuzarea sexuală a copiilor și a fetelor de către soldații ONU și cei din forțele franceze de menținere a păcii;

N.

întrucât atât grupările armate Seleka, cât și cele anti-balaka profită de pe urma comerțului cu lemn și diamante, controlând siturile și pretinzând „taxe” sau extorcând bani pentru „protecția” împotriva minerilor și comercianților, iar comercianții din RCA au cumpărat diamante în valoare de câteva milioane de dolari fără a cerceta în mod corespunzător dacă prin aceasta finanțează grupările armate;

O.

întrucât respectarea drepturilor omului reprezintă o valoare fundamentală a Uniunii Europene și un element esențial al Acordului de la Cotonou, îndeosebi al articolului 8 din acesta;

P.

întrucât justiția și urmărirea în justiție a încălcărilor grave ale drepturilor omului se numără printre sarcinile critice necesare pentru a pune capăt abuzurilor și pentru reconstruirea RCA;

Q.

întrucât impunitatea continuă să-și pună amprenta asupra violenței, în pofida faptului că Consiliul Național de Tranziție a adoptat, iar Președintele de tranziție a semnat legea privind înființarea Curții Penale Speciale, alcătuită din judecători și procurori atât naționali, cât și internaționali, care urmează să cerceteze și să urmărească în justiție încălcările grave ale drepturilor omului comise în RCA din 2003;

R.

întrucât, în septembrie 2014, UE a lansat primele proiecte de dezvoltare finanțate din fundul fiduciar cu donatori multipli al UE pentru RCA din domeniul sănătății, creării locurilor de muncă, reabilitării infrastructurii deteriorate din Bangui și emancipării femeilor și integrării economice a acestora;

S.

întrucât, în martie 2015, Consiliul European a lansat misiunea militară consultativă a UE în RCA (EUMAM RCA), urmărind sprijinirea autorităților centrafricane la pregătirea unei reforme a sectorului securității sub aspectul forțelor armate;

T.

întrucât, din mai 2015, UE și-a amplificat asistența acordată RCA în total cu 72 milioane EUR, inclusiv cu resurse pentru ajutorul umanitar (cu finanțări noi de 10 milioane de EUR), sprijin bugetar (cu 40 de milioane EUR în plus) și o nouă contribuție la fondul fiduciar al UE pentru RCA (cu 22 de milioane EUR în plus);

U.

întrucât, la 15 iulie 2014, UE și-a lansat primul fond fiduciar pentru dezvoltare cu donatori multipli din pentru Republica Centrafricană, urmărind să permită trecerea de la răspunsul de urgență la asistența pentru dezvoltare pe termen lung;

1.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la situația din Republica Centrafricană, care ar putea aduce țara în pragul unui război civil, dacă violențele recente scapă de sub control; deplânge pierderile de vieți omenești și își exprimă compasiunea față de familiile victimelor și față de întreaga populație a Republicii Centrafricane;

2.

condamnă cu fermitate atacurile împotriva organizațiilor umanitare și a reședințelor în timpul ultimelor izbucniri ale violențelor; solicită libertatea de circulație a personalului umanitar pentru a i se permite să ajungă la civilii care au nevoie de ajutor, în special la populația strămutată; reamintește că aproape o jumătate de milion de persoane strămutate în interiorul țării au nevoie urgentă de alimente, îngrijiri medicale, apă, instalații sanitare și igienă, adăpost și articole de uz casnic de bază;

3.

invită autoritățile RCA să pună accent pe lupta împotriva impunității și pe restabilirea statului de drept, inclusiv prin aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru violențe; salută crearea unei instanțe penale speciale pentru investigarea și incriminarea încălcărilor grave ale drepturilor omului comise în țară după anul 2003 și subliniază nevoia urgentă ca aceasta să devină operațională; subliniază faptul că sprijinul financiar și tehnic internațional este esențial pentru funcționarea acesteia; solicită organizarea unei reuniuni internaționale a donatorilor cât de curând posibil; încurajează autoritățile RCA să adopte o procedură de recrutare eficientă și transparentă pentru personalul instanței;

4.

salută ECCAS pentru rolul său esențial în demararea procesului de tranziție și pentru atitudinea fermă manifestată cu ocazia consultărilor de la Addis Abeba din 31 ianuarie 2015 față de orice inițiativă paralelă care ar putea compromite eforturile actuale ale comunității internaționale care vizează reinstaurarea păcii, a securității și a stabilității în RCA;

5.

salută eforturile depuse până în prezent de către guvernul de tranziție, dar invită autoritățile de tranziție RCA și comunitatea internațională să abordeze cauzele profunde ale crizei, precum sărăcia larg răspândită, disparitățile și inegalitățile economice, șomajul în creștere și lipsa redistribuirii bogăției din resursele naturale ale țării prin intermediul bugetului de stat; solicită o abordare globală, orientată spre securitate, ajutor umanitar, stabilizare și redresare economică;

6.

invită comunitatea internațională să sprijine procesul politic din RCA în aceste momente critice și să își intensifice eforturile comune pentru facilitarea dialogului politic, consolidarea încrederii și asigurarea coexistenței pașnice între comunitățile religioase din țară; îndeamnă guvernul RCA să acorde prioritate reconstruirii sistemului de învățământ, pentru a facilita coexistența pașnică pe termen lung;

7.

regretă faptul că, deși ONU a declarat un embargo asupra armelor, milițiile continuă să se înarmeze; invită toate părțile să respecte acordul privind dezarmarea semnat la 10 mai 2015; subliniază faptul că dezarmarea grupurilor înarmate trebuie să fie o prioritate absolută, în special în vederea alegerilor prezidențiale și generale, prevăzute a avea loc în RCA până la sfârșitul anului;

8.

îndeamnă Uniunea Africană și Uniunea Europeană să utilizeze toate măsurile și instrumentele adecvate pentru a ajuta guvernul de tranziție să depășească implozia unei situații deja fragile, escaladarea interetnică și fortificarea continuă a milițiilor concurente și să facă tranziția spre un stat funcțional, favorabil incluziunii și democratic, în special prin Instrumentul de stabilitate și pace, Instrumentul financiar pentru pace în Africa și Forța africană de intervenție rapidă;

9.

salută înființarea Forumului de la Bangui pentru reconciliere și pace și îi îndeamnă pe toți liderii politici, militari și religioși, precum și comunitățile locale și societatea civilă la participare necondiționată; insistă asupra faptului că trebuie să aibă loc alegeri democratice;

10.

invită Comisia, statele membre și alți actori internaționali să depună toate eforturile pentru a sprijini organizarea de alegeri conform prevederilor din planul de tranziție, în special prin contribuții la programul de asistență electorală gestionat de PUND, astfel încât să se poată organiza alegeri înainte de sfârșitul acestui an, îndeplinindu-se astfel un element-cheie din planul de tranziție;

11.

își reiterează sprijinul pentru independența, unitatea și integritatea teritorială a RCA; reamintește importanța dreptului popoarelor la autodeterminare, fără interferențe din exterior;

12.

își reafirmă sprijinul pentru ONU, forța de menținere a păcii MINUSCA și contingentul militar francez Sangaris, înainte de alegerile prevăzute a avea loc până la sfârșitul anului; condamnă ferm orice încercare de împiedicare a eforturilor actuale în direcția stabilității;

13.

reamintește că perioada de tranziție se va încheia la 30 decembrie 2015; îndeamnă autoritățile naționale ca, cu sprijinul forțelor MINUSCA și Sangaris, să restabilească liniștea în țară, în special în Bangui, pentru a respecta în mod optim calendarul electoral;

14.

salută Misiunea de consiliere militară a UE (EUMAM RCA) și lansarea de proiecte care urmăresc reinstaurarea capacităților poliției și jandarmeriei pentru poliția de proximitate și combaterea dezordinii publice, restabilirea centrului de comandă operațional comun, consolidarea sistemului judiciar și reabilitarea penitenciarelor;

15.

condamnă ferm orice violență împotriva copiilor și a femeilor și îndeamnă toate milițiile și grupurile armate neguvernamentale să depună armele, să înceteze toate formele de violență și să elibereze imediat copiii din rândurile lor; invită toate părțile interesate să se angajeze pentru protecția drepturilor copiilor și să prevină orice alte încălcări și abuzuri împotriva copiilor; solicită ca fetele și femeile victime ale violurilor în contextul conflictului armat să beneficieze de servicii complete de sănătate sexuală și reproductivă;

16.

îndeamnă comercianții de diamante din RCA să dea dovadă de diligența necesară, iar companiile internaționale din sectorul comerțului cu diamante să caute soluții pentru eșecurile Procesului Kimberly în lanțul de aprovizionare cu diamante din RCA; invită autoritățile RCA și întreprinderile străine să ajute la consolidarea guvernanței în sectoarele extractive prin respectarea Inițiativei privind transparența în industriile extractive;

17.

invită companiile internaționale din sectorul comerțului cu diamante să verifice cu atenție originea diamantelor, pentru a evita alimentarea conflictului prin cumpărarea de diamante extrase și comercializate ilicit din RCA; îndeamnă întreprinderile europene care fac comerț cu întreprinderi din sectorul forestier din RCA să respecte Regulamentul UE privind exploatarea lemnului și invită UE să pună în aplicare cu rigurozitate Regulamentul privind exploatarea lemnului în raport cu importatorii de lemn din RCA;

18.

invită autoritățile RCA să elaboreze o strategie la nivel național pentru a combate exploatarea ilegală și rețelele de trafic de resurse naturale;

19.

îndeamnă țările ai căror soldați sunt vinovați de abuz sexual în misiuni de menținere a păcii în RCA să îi tragă la răspundere și să îi trimită în judecată, deoarece impunitatea nu poate fi tolerată; subliniază nevoia urgentă de reformă a structurilor de menținere a păcii, prin stabilirea unui mecanism funcțional și transparent de control și răspundere; este convins că astfel de crime grave ar putea fi reduse și prevenite și prin formare și educație;

20.

îndeamnă RCA, statele vecine ale acesteia și alte state membre ale Conferinței internaționale privind regiunea Marilor Lacuri (ICGLR) să coopereze la nivel regional pentru a investiga și combate rețelele criminale regionale și grupurile armate implicate în exploatarea ilegală și contrabanda cu resursele naturale, inclusiv aur, diamante și braconajul și traficul cu specii sălbatice;

21.

invită UE să ia toate măsurile necesare pentru a oferi poporului RCA o asistență mai eficientă și mai bine coordonată; salută, în același timp, intensificarea angajamentului umanitar al statelor membre ale UE față de RCA din perspectiva evoluției nevoilor acesteia; subliniază faptul că asistența pentru salvarea de vieți omenești trebuie oferită atât celor aflați în nevoie în RCA, cât și refugiaților din țările învecinate;

22.

regretă distrugerea arhivelor și a registrelor publice de către miliții; îndeamnă UE să sprijine restaurarea registrelor publice ale RCA și prevenirea oricăror neregularități electorale;

23.

invită statele membre, precum și alți donatori, să își majoreze contribuțiile la Fondul UE pentru RCA, Fondul fiduciar Bêkou, care urmărește promovarea stabilizării și a reconstrucției Republicii Centrafricane, luând în considerare necesitatea unei mai bune corelări între programele de reconstrucție/dezvoltare și răspunsul umanitar;

24.

invită UE, UA și comunitatea internațională să sprijine refugiații din RCA în țările învecinate;

25.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție autorităților guvernamentale de tranziție ale CAR, Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate Federica Mogherini, Consiliului de Securitate al ONU, Secretarului General al ONU, instituțiilor Uniunii Africane, ECCAS, Adunării Parlamentare ACP-UE și statelor membre ale UE.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/26

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Thailanda, în special cea din 20 mai 2010 (1), cea din 6 februarie 2014 (2) și cea din 21 mai 2015 (3),

—

având în vedere declarația din 2 aprilie 2015 a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, privind evoluțiile din Thailanda,

—

având în vedere declarațiile delegației Uniunii Europene în Thailanda prezentate în acord cu șefii misiunii UE în Thailanda la 14 noiembrie 2014, la 30 iunie 2015 și la 24 septembrie 2015;

—

având în vedere concluziile Consiliului din 23 iunie 2014 privind Thailanda,

—

având în vedere răspunsul oferit de Catherine Ashton, la acea dată Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), în numele Comisiei la 15 mai 2013 cu privire la situația lui Andy Hall,

—

având în vedere în vedere comunicatul de presă al raportorului special al ONU pentru promovarea și apărarea libertății de exprimare din 1 aprilie 2015,

—

având în vedere revizuirea universală periodică referitoare la Thailanda și recomandările acesteia, prezentate Consiliului ONU pentru Drepturile Omului la 5 octombrie 2011,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere Declarația privind apărătorii drepturilor omului, adoptată de Organizația Națiunilor Unite în 1998,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP) din 1966, la care Thailanda este parte,

—

având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante din 1984,

—

având în vedere Declarația Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est privind drepturile omului,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât la 20 mai 2014 armata națională a răsturnat guvernul thailandez și a procedat la impunerea legii marțiale la nivel național, forțând dizolvarea Centrului pentru administrarea păcii și ordinii (Centre for Administration of Peace and Order);

B.

întrucât forțele militare au procedat la constituirea Consiliului național al păcii și a ordinii (NCPO), al cărui lider, generalul Prayuth Chan-ocha, va exercita toate competențele și o autoritate nelimitată pentru a emite ordine și a institui reforme constituționale;

C.

întrucât principalele organisme constituționale instituite de NCPO sunt controlate de cadrele militare, iar membrii NCPO se bucură de imunitate totală în ceea ce privește orice fapt ilegal, răspundere sau imputabilitate cât timp sunt angajați în funcție în temeiul secțiunilor 44 și 47 din Constituția provizorie a Thailandei;

D.

întrucât, la 29 august 2015, Comitetul constitutiv a terminat elaborarea unei noi constituții, care a fost respinsă de Consiliul național de reformă la 6 septembrie 2015; întrucât trebuie ca un nou comitet constitutiv să elaboreze din nou Constituția în termen de 180 de zile și întrucât cea mai recentă respingere poate prelungi regimul militar în această țară;

E.

întrucât principalele site-uri de internet care tratează situația drepturilor politice și a drepturilor omului din Thailanda au fost acuzate de NCPO, în temeiul secțiunii 44 din Constituția provizorie, că amenință securitatea națională, și întrucât canalele de televiziune și posturile de radio locale apropiate facțiunilor politice interne sunt aspru cenzurate;

F.

întrucât Legea privind întrunirea în locuri publice recent adoptată, care a intrat în vigoare la 14 august 2015, limitează grav libertatea de întrunire și impune pedepse aspre, de până la 10 ani de închisoare, pentru infracțiuni cum ar fi perturbarea serviciilor publice;

G.

întrucât angajații armatei au fost numiți în funcția de „ofițeri pentru menținerea păcii și ordinii” și le-a fost atribuită competența a de a reține persoane în mod arbitrar, de a desfășura anchete și percheziții fără mandat;

H.

întrucât participanții la demonstrații pașnice au fost în repetate rânduri acuzați de rebeliune și de încălcarea legii și întrucât 14 activiști aparținând Mișcării neodemocratice (NDM) au fost arestați;

I.

întrucât pedeapsa cu moartea continuă să fie aplicată în Thailanda și întrucât legi noi au extins sfera circumstanțelor în care acesta poate fi impusă;

J.

întrucât a existat o creștere spectaculoasă a arestărilor după lovitura de stat, în temeiul Legii privind lezmaiestatea,

K.

întrucât Comisiei naționale pentru drepturile omului i s-a refuzat accesul la persoanele torturate sau supuse unor rele tratamente, aflate permanent în detenție sub autoritatea tribunalelor militare, fără a fi puse sub acuzare sau trimise în judecată;

L.

întrucât, de la lovitura de stat, siguranța comunității locale și a activiștilor pentru drepturile de proprietate funciară s-a deteriorat;

M.

întrucât Thailanda nu este semnatară a Convenției privind statutul refugiaților din 1951, nici a Protocolului din 1967 la aceasta și nu are un cadru național oficial pentru azil; întrucât autoritățile thailandeze continuă să trimită refugiați și solicitanți de azil înapoi în țări unde este probabil ca aceștia să fie supuși unor persecuții;

N.

întrucât Thailanda este obligată, în temeiul tratatelor internaționale la care este parte, să investigheze și să urmărească penal în mod corespunzător cazurile de tortură, deces în închisoare și alte presupuse încălcări grave ale drepturilor omului;

O.

întrucât cauza penală de calomnie împotriva lui Andy Hall, apărător al drepturilor lucrătorilor și cetățean al UE, a fost respinsă, dar întrucât acesta riscă să fie pus sub urmărire penală pentru criminalitate informatică, precum și în două cauze civile de defăimare, ceea ce ar putea avea drept rezultat o condamnare la șapte ani de închisoare și o amendă de mai multe milioane de dolari, după ce a contribuit la un raport al Finnwatch privind presupuse abuzuri de muncă comise de o societate thailandeză de comerț cu ridicata de ananas, în ciuda faptului că încălcările drepturilor lucrătorilor săvârșite de societatea respectivă au fost confirmate de către Ministerul thailandez al Muncii și de un angajat al societății în cadrul unei audieri anterioare în instanță; întrucât audierea în această cauză va avea loc la 19 octombrie 2015;

P.

întrucât, deși Thailanda a ratificat Convenția nr. 29 a Organizației Internaționale a Muncii, lucrătorii migranți se bucură de prea puțină protecție; întrucât traficul de lucrători reprezintă o problemă majoră; întrucât situația din sectorul pescuitului este deosebit de îngrijorătoare;

Q.

întrucât UE a suspendat negocierile abia începute cu Thailanda privind un acord bilateral de liber schimb, inițiate în 2013, și întrucât refuză să semneze Acordul de parteneriat și cooperare finalizat în luna noiembrie 2013 atât timp cât în această țară nu există un guvern democratic; întrucât UE este cel de-al treilea partener comercial al Thailandei,

1.

salută angajamentul ferm al UE față de poporul thailandez, cu care UE are legături politice, economice și culturale trainice și de durată; subliniază că, în calitate de prieten și partener al Thailandei, UE a solicitat în mod repetat revenirea la procesul democratic;

2.

cu toate acestea, este profund preocupat de deteriorarea situației drepturilor omului în Thailanda după lovitura de stat ilegală din mai 2014;

3.

îndeamnă autoritățile thailandeze să ridice restricțiile represive asupra libertății și a exercitării pașnice a celorlalte drepturilor omului, în special a celor care sunt relevante pentru implicarea pașnică în activitățile politice;

4.

invită autoritățile thailandeze să anuleze condamnările și sentințele, să retragă acuzațiile și să elibereze persoanele și operatorii mass-media care au fost condamnați sau acuzați pentru că și-au exercitat în mod pașnic dreptul la libertatea de exprimare și de întrunire; invită guvernul să abroge fără întârziere articolul 44 din Constituția interimară și dispozițiile conexe de care se folosesc autoritățile thailandeze pentru a reprima libertățile fundamentale și a comite încălcări ale drepturilor omului cu impunitate;

5.

invită autoritățile thailandeze să contribuie la prevenirea amenințărilor la adresa securității care afectează populația în general și să abordeze mai bine preocupările membrilor comunității și ale militanților care apără drepturile funciare;

6.

invită autoritățile thailandeze să înceapă cât mai curând posibil transferul politic de atribuții de la autoritățile militare la cele civile; ia act de planul clar pentru organizarea unor alegeri libere și corecte și solicită respectarea calendarului acestora;

7.

încurajează transferul tuturor competențelor judiciare asupra civililor de la instanțele militare la cele civile, stoparea detenției arbitrare utilizate în temeiul legii marțiale și măsuri vizând să limiteze mai degrabă decât să consolideze prerogativele armatei de a aresta și încarcera persoane civile;

8.

încurajează autoritățile să reanalizeze legea privind crima de lezmajestate pentru a se împiedica eventualitatea ca aceasta să pedepsească exercitarea pașnică a exprimării politice, precum și să suspende utilizarea pe scară largă a acestei legi în situații fără nicio legătură cu aceasta;

9.

solicită ca dreptul la securitate, inclusiv cea a apărătorilor drepturilor omului, să fie respectat și protejat și ca toate cazurile de încălcare a drepturilor apărătorilor drepturilor omului să fie investigate rapid, eficient și independent;

10.

ia act de numirea de către guvernul thailandez a unui nou Comitet de redactare a constituției pentru a elabora o nouă constituție cât mai curând posibil; solicită elaborarea unei constituții bazate pe principii democratice cum ar fi egalitatea, libertatea, reprezentarea echitabilă, transparența, responsabilitatea, drepturile omului, preeminența legii și accesul public la resurse;

11.

invită guvernul thailandez să își respecte propriile obligații constituționale și internaționale în ceea ce privește independența sistemului judiciar, dreptul la libertatea de exprimare, de asociere și de întrunire pașnică, precum și pluralismul politic, în special având în vedere severitatea crescândă a „legilor anti-calomnie”;

12.

ia act de măsurile luate de guvernul thailandez pentru a respecta standardele minime privind eliminarea traficului și a pune capăt sclaviei contemporane endemice în lanțul de aprovizionare al industriei sale de pescuit; încurajează guvernul să pună în aplicare aceste măsuri cât mai urgent și să își intensifice eforturile;

13.

invită Thailanda să semneze și să ratifice Convenția din 1951 privind statutul refugiaților sau protocolul din 1967 la aceasta;

14.

îndeamnă Thailanda să ia măsuri concrete în vederea abolirii pedepsei cu moartea;

15.

salută cu căldură aprobarea Legii privind egalitatea de gen în Thailanda, care promite un viitor mai incluziv în ceea ce privește tratamentul în temeiul legii al persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale și transgender (LGBT);

16.

salută decizia de a închide cazul în materie penală privind calomnia intentat lui Andy Hall, precum și eliberarea ulterioară a acestuia; solicită ca acțiunile penale în materie de criminalitate informatică și calomnie penală intentate acestuia la Tribunalul penal din sudul Bangkokului să fie anulate, dat fiind că acțiunile sale în calitate de apărător al drepturilor omului au avut ca scop expunerea cazurilor de trafic de persoane și îmbunătățirea situației juridice a lucrătorilor migranți din Thailanda, care confirmă dreptul său de a desfășura activități de cercetare și de promovare fără a se teme de represalii; își exprimă îngrijorarea cu privire la cauzele civile de calomnie ca procesul său să nu fie pe deplin imparțial, dat fiind că au existat relatări referitoare la relațiile de proprietate dintre întreprinderea care a făcut trimiterea în judecată și politicieni thailandezi de rang înalt; solicită delegației UE să continue să urmărească îndeaproape situația sa juridică și să participe la procesul său;

17.

salută achitarea la 1 septembrie 2015, de către Tribunalul provincial din Phuket a ziariștilor Chutima „Oi” Sidasathian și Alan Morison;

18.

îndeamnă comunitatea internațională și în special UE să depună toate eforturile pentru a combate traficul cu ființe umane, sclavia, munca și migrația forțată prin susținerea colaborării internaționale cu privire la monitorizarea și prevenirea încălcării drepturilor omului în ceea ce privește chestiunile legate de forța de muncă;

19.

încurajează UE și guvernul thailandez să se angajeze într-un dialog constructiv cu privire la chestiuni referitoare la protecția drepturilor omului și la procesele de democratizare din Thailanda și din regiune; își reafirmă sprijinul pentru procesul de democratizare din Thailanda;

20.

sprijină Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) în ceea ce privește menținerea unei presiuni cu caracter economic și politic pentru a asigura întoarcerea Thailandei la guvernarea democratică; reamintește, în acest sens, guvernului thailandez, că nu trebuie să se aștepte la progrese privind ALS și APC între UE și Thailanda atât timp cât junta militară rămâne la putere;

21.

salută noul rol al Thailandei în calitate de țară coordonatoare pentru relațiile dintre ASEAN și UE pentru perioada 2015-2018; subliniază avantajele reciproce de care se bucură ASEAN și UE din cooperarea lor;

22.

solicită SEAE și delegației UE, precum și delegațiilor statelor membre, să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru a asigura respectarea drepturilor omului și a preeminenței legii în Thailanda, în special prin continuarea monitorizării anchetelor și a audierilor din cadrul proceselor liderilor opoziției;

23.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisiei, guvernului și parlamentului Thailandei, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și guvernelor statelor membre ale ASEAN.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/30

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Nigeria, în special rezoluțiile din 17 iulie 2014 (1) și respectiv 30 aprilie 2015 (2),

—

având în vedere declarațiile anterioare ale Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, inclusiv declarațiile din 8 ianuarie, 19 ianuarie, 31 martie, 14 și 15 aprilie și din 3 iulie 2015,

—

având în vedere declarația președintelui Consiliului de Securitate al ONU din 28 iulie 2015,

—

având în vedere discursul președintelui Muhammadu Buhari în cadrul Adunării Generala a ONU din 28 septembrie 2015 și din cadrul summitului pentru combaterea terorismului al ONU,

—

având în vedere Acordul de la Cotonou,

—

având în vedere Rezoluția nr. 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea, adoptată la 31 octombrie 2000,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) cu privire la drepturile copilului și Carta Organizației Unității Africane (OUA) privind drepturile și bunăstarea copilului (1990),

—

având în vedere Legea privind drepturile copiilor introdusă în legislație de către guvernul federal al Nigeriei în 2003,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948,

—

având în vedere Convenția Uniunii Africane privind prevenirea și combaterea terorismului, ratificată de Nigeria la 16 mai 2003, precum și Protocolul adițional la aceasta, ratificat de Nigeria la 22 decembrie 2008,

—

având în vedere Fondul fiduciar de urgență pentru stabilitate și pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației neregulamentare și ale strămutărilor de persoane în Africa,

—

având în vedere raportul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului privind încălcările și abuzurile comise de Boko Haram și impactul asupra drepturilor omului în țările afectate din 29 septembrie 2015, având în vedere declarațiile Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului privind posibilitatea ca membri ai grupării Boko Haram să poată fi acuzați de crime de război,

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Nigeria, cea mai populată și mai mare economie a Africii, diversă din punct de vedere etnic și marcată de diviziuni regionale și religioase și de o fractură între nord și sud caracterizată prin disparități economice și sociale grave, a devenit din 2009 câmpul de luptă al grupării teroriste Boko Haram, care se declară fidelă organizației teroriste Daesh; întrucât această grupare teroristă a devenit o amenințare din ce în ce mai gravă la adresa stabilității din Nigeria și din regiunea Africii de Vest; întrucât forțele de securitate nigeriene au folosit adesea forța excesivă și au comis abuzuri în timpul operațiilor militare de combatere a insurgenței;

B.

întrucât cel puțin 1 600 de civili au fost uciși de către Boko Haram în ultimele patru luni, ridicând numărul civililor care și-au pierdut viața la cel puțin 3 500 numai în 2015;

C.

întrucât, de la apariției insurgenței grupării Boko Haram, acțiunile sale conduse împotriva elevilor și elevelor din regiune au împiedicat accesul copiilor la educație, cifra de 10,5 milioane de copii de vârsta școlii primare în Nigeria care nu frecventează școala fiind cea mai ridicată din lume, potrivit cifrelor UNESCO; întrucât, ca al-Shabaab în Somalia, AQIM, MUJAO și Ansar Dine în nordul statului Mali, precum și talibanii în Afghanistan și Pakistan, Boko Haram are ca țintă copiii și femeile care primesc o educație;

D.

întrucât, în ciuda faptului că forțele armate nigeriene și regionale au reușit să avanseze, un număr în creștere de atacuri și de atentate sinucigașe cu bombă dincolo de frontiera cu țările vecine amenință stabilitatea și mijloacele de subzistență a milioane de oameni din întreaga regiune; întrucât copiii sunt în pericol grav din cauza deteriorării situației umanitare, cu creșterea insecurității alimentare combinată cu accesul redus la educație, apă potabilă și servicii de sănătate;

E.

întrucât, ONU estimează că violența din statele Borno, Yobe și Adamawa a condus recent la creșterea dramatică a numărului de persoane strămutate pe plan intern la 2,1 milioane, dintre care 58 % sunt copii, potrivit estimărilor OIM; întrucât mai mult de 3 milioane de persoane au fost afectate de insurgență în ansamblu, iar 5,5 milioane au nevoie de asistență umanitară în Bazinul Lacului Ciad;

F.

întrucât Nigeria a reușit să organizeze cele mai pașnice alegeri prezidențiale și pentru funcția de guvernator în ciuda amenințărilor din partea Boko Haram de a perturba desfășurarea votului; întrucât Nigeria și țările vecine au creat o Forță multinațională comună de intervenție (MNJTF) la 11 iunie 2015 în Abuja pentru a respecta deciziile luate la Niamey în ianuarie 2015 legate de combaterea grupării Boko Haram;

G.

întrucât la 14 aprilie 2014 Boko Haram a răpit mai mult de 2 000 de femei și fete în Nigeria din 2009, inclusiv 276 de eleve din Chibok în regiunea de nord-est a țării, un act care a șocat întreaga lume și a declanșat o campanie internațională de salvare a lor („Bring back our Girls”); întrucât, aproape un an și jumătate mai târziu, mai mult de 200 din fetele capturate în acel incident nu au fost găsite;

H.

întrucât de atunci mult mai mulți copii au dispărut sau au fost răpiți sau recrutați pentru a servi ca luptători sau lucrători domestici, fetele fiind victime ale violurilor și forțate să se căsătorească sau să se convertească la Islam; întrucât din aprilie 2015, aproximativ 300 de alte fete care au fost eliberate din centrele de rezistență teroriste de către forțele de securitate nigeriene și aproximativ alte 60 care au reușit să evadeze dintr-o altă locație au descris Organizației Human Rights Watch (HRW) viața pe care au dus-o în captivitate ca una caracterizată de violență și teroare zilnică, însoțită de abuzuri fizice și psihologice; întrucât, potrivit Raportorului special al ONU pentru copii și conflicte armate, conflictul armat din nord-estul Nigeriei de anul trecut a fost unul dintre cele cu mortalitatea cea mai ridicată în rândul copiilor din lume, cu ucideri, recrutarea și folosirea copiilor în creștere, nenumărate cazuri de răpiri și violență sexuală împotriva fetelor; întrucât UNICEF afirmă că mai mult de 23 000 de copii au fost separați de părinții lor și forțați să-și părăsească locuințele din cauza violenței, încercând să-și salveze viața în interiorul Nigeriei sau traversând frontiera cu Camerun, Ciad sau Niger;

I.

întrucât majoritatea copiilor care trăiesc în tabere de persoane strămutate în interiorul țării sau de refugiați au pierdut unul sau ambii părinți (fie uciși, fie dispăruți), precum și frați sau alte rude; întrucât, deși un număr de organizații internaționale și naționale umanitare funcționează în tabere, accesul la drepturi de bază ale multor dintre acești copii – inclusiv nutriția, adăposturile (supraaglomerate și insalubre), sănătatea și educația – rămân de o calitate extrem de redusă;

J.

întrucât există cel puțin 208 000 de copii fără acces la educație, iar 83 000 nu au acces la apă sigură în subregiune (Nigeria, Camerun, Ciad și Niger) și 23 000 de copii din nord-estul Nigeriei au fost separați de familiile lor;

K.

întrucât numărul atacurilor comise de Boko Haram a crescut în Nigeria, precum și în țările vecine, Camerun, Ciad și Niger; întrucât Boko Haram continuă să răpească copii și femei pentru a-i face să poarte dispozitive explozive, folosindu-i, fără știința lor, în atacuri sinucigașe cu bombă; întrucât o parte din cei care au căutat refugiu pe partea statului Ciad a Lacului Ciad au fost din nou ținta acelorași teroriști pe teritoriul acestei țări;

L.

întrucât în iunie 2015, UE a furnizat 21 de milioane EUR sub formă de ajutor umanitar pentru a ajuta persoanele strămutate din Nigeria și din țările învecinate afectate de violența organizațiilor teroriste;

M.

întrucât UNICEF, împreună cu guvernele și cu partenerii din Nigeria, Camerun, Ciad și Niger, își extinde activitățile pentru a acorda asistență miilor de copii din regiune și familiilor acestora, asigurându-le acces la apă potabilă sigură, educație, consiliere și sprijin psihologic, precum și la vaccinuri și tratamente împotriva malnutriției acute de categorie gravă; întrucât UNICEF a primit numai 32 % din cele 50,3 milioane necesare în anul curent pentru acțiunile sale umanitare din regiunea Lacului Ciad;

N.

întrucât unele dintre femeile și fetele răpite, care au evadat sau au fost salvate ori eliberate, se întorc acasă însărcinate, având stringentă nevoie de îngrijiri medicale pentru sănătatea reproducerii și sănătatea maternă; întrucât Comisia a declarat că, în cazurile în care sarcina provoacă suferință insuportabilă, femeile în cauză trebuie să aibă acces la întreaga gamă de servicii de sănătate sexuală și a reproducerii, în funcție de starea lor de sănătate, afirmând astfel că dreptul internațional umanitar trebuie să prevaleze în toate cazurile,

1.

condamnă ferm crimele comise de Boko Haram, incluzând incursiunile teroriste și atentatele sinucigașe din Ciad, Camerun și Niger; se declară solidar cu victimele și transmite condoleanțe tuturor familiilor care au pierdut persoane iubite; denunță violențele continue din statele nigeriene Borno, Yobe și Adamawa și din orașele țării;

2.

regretă actele care au dus la strămutarea în masă a copiilor nevinovați și solicită să se întreprindă imediat măsuri coordonate la nivel internațional pentru a ajuta agențiile ONU și ONG-urile să prevină secta teroristă Boko Haram să răpească și să supună copiii și tinerii strămutați sclavagismului sexual și altor forme de violență sexuală, precum și să-i implice forțat în conflicte armate îndreptate împotriva obiectivelor civile, guvernamentale și militare din Nigeria; subliniază nevoia primordială de a proteja în mod corespunzător drepturile copiilor din Nigeria, țară în care peste 40 % din populația totală are vârsta între 0 și 14 ani;

3.

consideră că, în cazul copiilor care au fost legați în trecut de Boko Haram sau de alte grupuri armate, ar trebui avute în vedere măsuri nejudiciare ca o alternativă la urmărirea penală și încarcerare;

4.

salută anunțul recent al Comisiei privind alocarea de fonduri suplimentare pentru a intensifica acordarea de ajutoare umanitare urgente în această regiune; își exprimă, totuși, preocuparea profundă cu privire la decalajul financiar dintre angajamentele asumate de comunitatea internațională și plățile efectiv efectuate pentru activitățile UNICEF din regiune; invită donatorii să-și onoreze fără întârziere angajamentele pentru a soluționa lipsa cronică de acces la servicii de bază precum apa potabilă, asistența medicală de bază și educația;

5.

invită președintele Nigeriei și Guvernul Federal, numit de curând, să adopte măsuri hotărâte pentru protecția populației civile, să acorde o atenție deosebită protecției femeilor și fetelor, să acorde prioritate drepturilor femeilor și drepturilor copiilor în acțiunile de combatere a extremismului, să acorde ajutor victimelor, să tragă la răspundere făptașii și să asigure participarea femeilor la procesele decizionale de la toate nivelurile;

6.

invită guvernul Nigeriei să lanseze de urgență, conform promisiunilor Președintelui Buhari, o anchetă independentă și aprofundată cu privire la crimele comise, conform dreptului internațional, și cu privire la alte încălcări grave ale drepturilor omului de către toate părțile implicate în conflict;

7.

salută schimbarea conducerii militare și cere ca toate abuzurile și crimele împotriva drepturilor omului comise atât de teroriști, cât și de forțele de securitate nigeriene să fie anchetate pentru a se aborda lipsa de răspundere constatată în cadrul fostei președinții; salută angajamentul Președintelui Buhari de a examina probele care demonstrează că forțele armate nigeriene au comis încălcări grave ale drepturilor omului, crime de război și acte ce pot constitui crime împotriva umanității;

8.

îndeamnă Președintele Republicii Federale să trateze dificultățile legate de respectarea tuturor promisiunilor din timpul campaniei și din ultimele declarații, cele mai importante fiind eliminarea amenințării teroriste, plasarea drepturilor omului și a dreptului umanitar în centrul operațiunilor militare, recuperarea în viață și în stare bună de sănătate a fetelor răpite la Chibok și a tuturor femeilor și copiilor răpiți, tratarea problemei malnutriției, care devine tot mai gravă, combaterea corupției și a impunității pentru a descuraja abuzurile în viitor și depunerea de eforturi pentru a i se face dreptate fiecărei victime;

9.

îndeamnă autoritățile nigeriene și comunitatea internațională să colaboreze strâns și să-și intensifice eforturile pentru a inversa tendința constantă de strămutare a tot mai multe persoane; salută hotărârea exprimată la Summitul Regional de la Niamey din 20 și 21 ianuarie 2015 de către cele 13 țări participante, îndeosebi angajamentul Ciadului, împreună cu Camerun și Niger, de a se implica în combaterea amenințării teroriste pe care o prezintă Boko Haram; solicită Forței de intervenție multinaționale comune (MNJTF) să respecte în mod conștiincios drepturile omului și dreptul umanitar internațional în operațiunile sale împotriva grupării Boko Haram; repetă încă o dată că, pentru combaterea revoltei Boko Haram, nu este suficientă numai o abordare militară;

10.

reamintește că gruparea Boko Haram a apărut pe fundalul nemulțumirilor legate de guvernanța defectuoasă, corupția generalizată și inegalitățile extreme din cadrul societății nigeriene; îndeamnă autoritățile nigeriene să elimine corupția, gestiunea defectuoasă și ineficiențele din cadrul instituțiilor publice și din cadrul armatei și să promoveze o fiscalitate echitabilă; solicită să se adopte măsuri menite să taie sursele de venituri ilegale ale Boko Haram prin cooperarea cu țările învecinate, mai ales în ceea ce privește combaterea contrabandei și a traficului ilegal;

11.

îndeamnă comunitatea internațională să acorde asistență Nigeriei și țărilor învecinate care găzduiesc refugiați (Camerun, Ciad și Niger), astfel încât acestea să poată acorda orice asistență medicală și psihologică necesară persoanelor care au nevoie de aceasta; solicită autorităților din regiune să acorde femeilor și fetelor care au fost violate acces neîngrădit la întreaga gamă de servicii medicale pentru sănătatea sexuală și a reproducerii, în conformitate cu articolul 3 din Convenția de la Geneva; subliniază că este necesar să se instituie un standard universal pentru tratarea victimelor actelor de viol din perioadele de război și să se asigure supremația dreptului umanitar internațional în situațiile de conflict armat; își exprimă solidaritatea deplină cu femeile și copiii care au supraviețuit actelor orbești de terorism comise de Boko Haram; solicită să fie instituite programe educaționale specializate destinate femeilor și copiilor victime ale războaielor, precum și societății în ansamblu, pentru a-i ajuta să depășească experiențele oribile prin care au trecut, a le oferi informații adecvate și cuprinzătoare, a combate stigmatizarea și excluziunea socială și a-i ajuta să devină membri apreciați ai societății;

12.

îndeamnă Comisia să acorde prioritate asistenței pentru copiii și tinerii din Nigeria, Camerun, Ciad și Niger care au fost strămutați, acordând o atenție deosebită protecției împotriva tuturor formelor de cruzime și violență bazată pe sex, precum și accesului la educație, servicii medicale și apă potabilă sigură, în cadrul Fondului fiduciar de urgență pentru stabilitate, și tratând cauzele fundamentale ale migrației ilegale și strămutării de persoane în Africa;

13.

solicită guvernului nigerian să adopte măsuri pentru a înlesni întoarcerea persoanelor strămutate, în special a copiilor, și a le garanta siguranța și să acorde asistență ONG-urilor în eforturile acestora de a îmbunătăți condițiile din taberele pentru persoanele strămutate în urma conflictului, inclusiv prin îmbunătățirea condițiilor de igienă și de curățenie pentru a evita eventuale infecții în masă;

14.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernului și parlamentului Republicii Federale Nigeria și reprezentanților ECOWAS și ai Uniunii Africane.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/34

—

având în vedere Rezoluția sa anterioară din 12 februarie 2015 referitoare la cazul dlui Raif Badawi, Arabia Saudită (1) și Rezoluția sa din 11 martie 2014 referitoare la Arabia Saudită, la relațiile sale cu UE și la rolul său în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord (2),

—

având în vedere Orientările Uniunii Europene privind pedeapsa cu moartea, adoptate în iunie 1998 și actualizate în aprilie 2013,

—

având în vedere rezoluțiile Adunării Generale a ONU, în special Rezoluția din 18 decembrie 2014 privind un moratoriu asupra recurgerii la pedeapsa cu moartea (A/RES/69/186),

—

având în vedere declarațiile din 22 septembrie 2015 făcute de experți ai ONU în domeniul drepturilor omului cu privire la cazul lui Ali Mohammed al-Nimr,

—

având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

—

având în vedere articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care stipulează că fiecare persoană are dreptul la libertatea de exprimare, precum și articolul 4, care interzice tortura,

—

având în vedere Orientările Uniunii Europene cu privire la apărătorii drepturilor omului, adoptate în iunie 2004 și actualizate în decembrie 2008,

—

având în vedere Convenția ONU privind drepturile copilului, la care Arabia Saudită este parte,

—

având în vedere articolul 18 din Declarația universală a drepturilor omului din 1948 și articolul 19 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice din 1966,

—

având în vedere Carta arabă a drepturilor omului, la care Arabia Saudită este parte, în special articolul 32 alineatul (1) din aceasta, care garantează dreptul la informație și la libertatea de opinie și de exprimare, precum și articolul 8 din aceasta, care interzice tortura fizică sau psihologică și tratamentele crude, degradante, umilitoare sau inumane,

—

având în vedere încă un caz recent de condamnare la decapitare a unui al doilea minor, Dawoud al-Marhoon care, la vârsta de 17 ani, se presupune că a fost torturat și forțat să semneze o confesiune, care a fost apoi folosită de autorități pentru a-l condamna după arestarea sa în timpul protestelor din provincia estică a Arabiei Saudite în luna mai 2012;

—

având în vedere articolul 135 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât dl Ali Mohammed al-Nimr, care este în vârstă de 21 de ani și nepotul unui dizident celebru, a fost condamnat în mai 2015 la pedeapsa capitală, din câte se știe prin decapitare urmată de crucificare, de către Curtea Supremă a Arabiei Saudite, pe baza unor acuzații de natură penală care includ participarea la acte de instigare la rebeliune, la revolte, proteste și furturi, precum și apartenența la o celulă teroristă; întrucât Ali Al-Nimr avea sub 18 ani și era, prin urmare, minor la momentul arestării sale în timpul unei demonstrații pentru democrație și drepturi egale în Arabia Saudită; întrucât dl Nimr a fost condamnat la moarte din cauza protestelor din provincia estică a Arabiei Saudite, majoritar șiită; întrucât surse de încredere au afirmat că Ali Al-Nimr a fost torturat și forțat să-și semneze confesiunea; întrucât i s-au refuzat orice garanții în ceea ce privește organizarea unui proces echitabil, cu respectarea garanțiilor juridice procedurale, în conformitate cu dreptul internațional;

B.

întrucât condamnarea la moarte a unei persoane care era minoră în momentul comiterii faptelor, în situația în care există alegații de tortură, este incompatibilă cu obligațiile internaționale ale Arabiei Saudite;

C.

întrucât interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante este inclusă în toate instrumentele internaționale și regionale din domeniul drepturilor omului și constituie o normă a dreptului internațional cutumiar care, prin urmare, este obligatorie pentru toate statele, indiferent dacă au ratificat sau nu acordurile internaționale relevante;

D.

întrucât creșterea numărului de condamnări la moarte este strâns legată de hotărârile instanței penale specializate a Arabiei Saudite în procese desfășurate împotriva unor infracțiuni legate de terorism; întrucât, potrivit unor organizații internaționale din domeniul drepturilor omului, între august 2014 și iunie 2015 au avut loc cel puțin 175 de execuții în Arabia Saudită;

E.

întrucât acest caz este unul dintre multele exemple în care s-au folosit sentințe aspre și acte de hărțuire împotriva unor activiști din Arabia Saudită persecutați pentru exprimarea opiniilor lor, mai mulți dintre ei fiind condamnați în temeiul unor proceduri ce nu respectă normele internaționale privind procesele echitabile, lucru confirmat în iulie 2014 de fostul Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului;

F.

întrucât articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilește că toate persoanele au dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, atât online, cât și offline; întrucât acest drept include libertatea de a avea opinii fără vreo ingerință, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat;

G.

întrucât ambasadorul Arabiei Saudite la ONU în Geneva, Excelența Sa Faisal bin Hassan Trad, a fost numit președinte al unui grup de experți independenți în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU;

H.

întrucât deschiderea dialogului dintre Regatul Arabiei Saudite (RAS) și UE pe tema drepturilor omului ar putea fi un pas constructiv pentru consolidarea înțelegerii reciproce și pentru promovarea reformelor din țară, inclusiv a reformei sistemului judiciar;

I.

întrucât Arabia Saudită este un actor politic și economic influent și important în Orientul Mijlociu și în regiunea Africii de Nord,

1.

condamnă ferm condamnarea la moarte a lui Ali Mohammed al-Nimr; condamnă din nou recurgerea la pedeapsa cu moartea și sprijină cu fermitate introducerea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea ca pas către abolirea ei;

2.

solicită autorităților Arabiei Saudite, în special Maiestății Sale Salman bin Abdulaziz Al Saud, Regele Arabiei Saudite, să oprească execuția lui Ali Mohammed al-Nimr și să-l grațieze sau să îi comute pedeapsa; solicită Serviciului European de Acțiune Externă și statelor membre să depună toate eforturile și să se folosească de toate instrumentele diplomatice de care dispun pentru a opri imediat această execuție;

3.

reamintește RAS că este un stat parte la Convenția cu privire la drepturile copilului, care interzice strict folosirea pedepsei cu moartea pentru infracțiunile comise de orice persoană cu vârsta aflată sub 18 ani;

4.

îndeamnă autoritățile saudite să desființeze instanța penală specializată înființată în 2008 pentru a judeca cazurile de terorism și utilizată din ce în mai des pentru a aduce în fața justiției dizidenți pașnici ca urmare a unor acuzații care par a fi motivate politic și pentru a desfășura proceduri care încalcă dreptul fundamental la un proces echitabil;

5.

solicită guvernului Arabiei Saudite să asigure efectuarea unei investigații prompte și imparțiale a presupuselor acte de tortură și să se asigure că Ali Mohammed al-Nimr primește toată asistența medicală de care are nevoie și că are acces periodic la familia sa și la avocații săi;

6.

reamintește Arabiei Saudite că are obligații pe care și le-a asumat în calitate de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU; ia act de faptul că Arabia Saudită a fost numită recent în funcția de președinte al unui grup de experți independenți în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU; îndeamnă ferm autorităților saudite să se asigure că standardele de respectare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale din țara lor sunt coerente cu deținerea unui asemenea rol internațional;

7.

solicită crearea unui mecanism consolidat de dialog între UE și Arabia Saudită pe tema drepturilor omului și realizarea unui schimb de experiență în domeniul justiției și cel juridic pentru a consolida protecția drepturilor individuale în RAS, în conformitate cu procesul de reforme judiciare pe care l-a inițiat; solicită autorităților RAS să depună eforturi în vederea realizării reformelor necesare din domeniul drepturilor omului, în special a celor legate de limitarea aplicării pedepsei cu moartea și a pedepsei capitale;

8.

încurajează Arabia Saudită să semneze și ratifice Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), care a intrat în vigoare în 1976, al cărui articol 6 prevede că „fiecare ființă umană are dreptul inerent la viață”;

9.

își exprimă preocupările profunde cu privire la creșterea semnalată a numărului de condamnări la moarte în RAS din 2014 și la rata alarmantă cu care hotărârile curții au dispus condamnarea la moarte în 2015;

10.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, parlamentelor și guvernelor statelor membre, Maiestății Sale Salman bin Abdulaziz Al Saud, Regele Arabiei Saudite, guvernului Regatului Arabiei Saudite, Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/37

—

având în vedere petiția nr. 626/2011 și alte 15 petiții privind legislația în materie de credite ipotecare în Spania (179/2012, 644/2012, 783/2012, 1669/2012, 0996/2013, 1345/2013, 1249/2013, 1436/2013, 1705/2013, 1736/2013, 2120/2013, 2159/2013, 2440/2013, 2563/2013 și 2610/2013),

—

având în vedere petiția nr. 513/2012 și alte 21 de petiții privind instrumentele financiare riscante în Spania (548/2012, 676/2012, 677/2012, 785/2012, 788/2012, 949/2012, 1044/2012, 1247/2012, 1343/2012, 1498/2012, 1662/2012, 1761/2012, 1851/2012, 1864/2012, 169/2013, 171/2013, 2206/2013, 2215/2013, 2228/2013, 2243/2013 și 2274/2013),

—

având în vedere dezbaterile din cadrul Comisiei pentru petiții cu petiționarii în cauză, cea mai recentă având loc la 16 aprilie 2015,

—

având în vedere Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (1),

—

având în vedere Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (2),

—

având în vedere Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (3),

—

având în vedere declarația Comisiei – din cadrul dezbaterii comune din 19 mai 2015 privind procedurile de insolvență – referitoare la revizuirea și extinderea Recomandării Comisiei din 12 martie 2014 privind o nouă abordare a eșecului în afaceri și a insolvenței, în ceea ce privește insolvența familiilor și oferirea unei a doua șanse persoanelor fizice și gospodăriilor,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iunie 2013 referitoare la locuințele sociale din Uniunea Europeană (4)

—

având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei referitoare la legislația privind creditele ipotecare și la instrumentele financiare riscante în Spania (pe baza petițiilor) (O-000088/2015 – B8-0755/2015),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru petiții,

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât numeroasele petiții primite în legătură cu acest subiect au pus în lumină mii de cazuri personale dramatice, în care cetățenii și-au pierdut, în totalitate sau parțial, economiile acumulate de-a lungul vieții, și întrucât aceste petiții subliniază obstacolele cu care se confruntă consumatorii atunci când doresc să obțină informații exacte și esențiale cu privire la instrumentele financiare;

B.

întrucât, în Spania, organizațiile societății civile protestează în continuare împotriva sutelor de mii de cazuri de evacuări silite, împotriva condițiilor abuzive din contractele de împrumuturi ipotecare și a lipsei protecției debitorilor; întrucât, potrivit uneia dintre aceste organizații, Platforma victimelor împrumuturilor ipotecare (Plataforma de Afectados por la Hipoteca, PAH), în Spania s-au înregistrat 19 261 de evacuări silite în cursul primului trimestru al anului 2015 (cu 6 % mai mult decât în cursul aceluiași trimestru din 2014); întrucât PAH estimează că s-au înregistrat peste 397 954 de evacuări silite în Spania din 2008; întrucât peste 100 000 de familii și-au pierdut locuințele;

C.

întrucât impactul crizei a agravat situația familiilor evacuate din locuințele lor, care sunt nevoite să își achite în continuare datoriile aferente împrumutului ipotecar și dobânzile tot mai mari care decurg din acesta; întrucât guvernul spaniol a făcut posibilă, prin Legea 6/2012, recurgerea la principiul de „datio in solutum”, ca măsură excepțională; reamintește că, potrivit datelor oficiale din al doilea trimestru din 2014, „datio in solutum” nu a fost aprobată decât în 1 467 de cazuri din 11 407 de cereri, ceea ce reprezintă un procentaj de 12,86 %;

D.

întrucât au fost identificate de instanțele naționale și europene o serie de clauze și practici abuzive recurente în sectorul ipotecar din Spania (a se vedea hotărârile Curții de Justiție C-243/08 Pannon GSM, C-618/10 Banco Español de Crédito, și C-415/11 Catalunyacaixa) și întrucât acest lucru ar fi putut fi evitat în cazul în care Directivele 93/13/CEE, 2004/39/CE și 2005/29/CE ar fi fost transpuse și puse în aplicare integral în Spania;

E.

întrucât Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale (Directiva privind creditele ipotecare) se va aplica contractelor de credit ipotecar care se vor încheia după data de 21 martie 2016 și le va impune creditorilor obligația de a informa consumatorii cu privire la principalele caracteristici ale contractului de credit;

F.

întrucât, ca urmare a hotărârii pronunțate în cauza Aziz (cauza C-415/11), autoritățile spaniole au adoptat, prin procedura accelerată, Legea 1/2013 din 14 mai 2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale (Ley 1/2013 de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de la deuda y alquiler social);

G.

întrucât, ca urmare a hotărârii pronunțate în cauza C-169/14, autoritățile spaniole au modificat procedurile de recurs prevăzute de legislația națională privind creditele ipotecare, prin introducerea unei dispoziții finale în cuprinsul Legii 9/2015 din 25 mai 2015 privind măsurile urgente adoptate în cazurile de faliment (Ley 9/2015 de medidas urgentes en material concursal), pentru a asigura alinierea acestei legi la dispozițiile Directivei 93/13/CEE;

H.

întrucât Parlamentul Spaniei a adoptat un „Cod de bune practici pentru o restructurare viabilă a datoriilor aferente ipotecilor constituite asupra locuințelor principale”, care a fost ignorat în cea mai mare parte de instituțiile financiare din cauza caracterului voluntar al punerii sale în aplicare și nu a dat decât rezultate foarte limitate în ceea ce privește evitarea evacuărilor sau recurgerea la principiul „datio in solutum”, deoarece peste 80 % din persoanele afectate nu îndeplinesc cerințele de eligibilitate;

I.

întrucât, în numeroase cazuri, consumatorii nu au fost informați în mod adecvat de către bănci cu privire la amploarea riscurilor asociate investițiilor propuse și întrucât în aceste cazuri băncile nu au efectuat niciun test de adecvare pentru a stabili dacă clienții au cunoștințele corespunzătoare pentru a înțelege riscurile financiare pe care și le asumau; întrucât mulți dintre cetățenii afectați sunt persoane în vârstă care și-au plasat economiile de o viață în investiții care le-au fost prezentate drept sigure;

J.

întrucât, în ultimii ani, se estimează că aproximativ 700 000 de cetățeni spanioli au fost victime ale unor fraude financiare, deoarece băncile le-au vândut în mod înșelător instrumente financiare riscante fără a-i informa în mod corespunzător cu privire la amploarea riscurilor și implicațiile reale ale imposibilității de a avea acces la economiile lor;

K.

întrucât mecanismul de arbitraj instituit de autoritățile spaniole a fost respins de multe dintre victimele fraudei financiare;

L.

întrucât Directiva privind piețele instrumentelor financiare (MiFID) (Directiva 2004/39/CE) reglementează furnizarea de servicii de investiții de către societățile de investiții și instituțiile de creditare în ceea ce privește instrumentele financiare, inclusiv acțiunile preferențiale („preferentes”); întrucât articolul 19 din MiFID prevede norme de conduită profesională care trebuie respectate atunci când se furnizează servicii de investiții clienților;

1.

invită Comisia să monitorizeze punerea în aplicare în toate statele membre a hotărârii din cauza C-415 (Aziz) și a Directivei 93/13/CEE referitoare la legislația privind creditele ipotecare, pentru a garanta respectarea deplină a acesteia de către autoritățile naționale;

2.

invită instituțiile financiare din întreaga Uniune să pună capăt practicilor abuzive la adresa clienților în ceea ce privește ipotecile, produsele financiare sofisticate și cărțile de credit, inclusiv perceperea unor dobânzi excesive și anularea arbitrară a serviciilor;

3.

invită instituțiile financiare din întreaga Uniune să nu evacueze familiile care trăiesc la domiciliul lor unic, privilegiind, în schimb, restructurarea datoriei;

4.

invită guvernul spaniol să utilizeze instrumentele de care dispune pentru a găsi o soluție cuprinzătoare în vederea reducerii drastice a numărului intolerabil de evacuări;

5.

invită Comisia să urmărească îndeaproape transpunerea în toate statele membre a Directivei 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale (Directiva privind creditele ipotecare);

6.

invită Comisia să împărtășească bunele practici privind aplicarea în unele state membre a principiului „datio in solutum” și să evalueze impactul său asupra consumatorilor și a întreprinderilor;

7.

avertizează Comisia cu privire la rezervele exprimate de avocatul general al UE cu privire la legalitatea măsurilor adoptate de guvernul spaniol pentru a remedia încălcările denunțate de Curtea de Justiție la 14 martie 2013 și pentru a împiedica practicile abuzive în domeniul creditelor ipotecare;

8.

invită Comisia să monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare efectivă a noilor măsuri adoptate de guvernul spaniol pentru a soluționa problemele existente și a preveni practicile abuzive din sectorul bancar și comercial;

9.

invită Comisia să lanseze campanii de informare cu privire la produsele financiare și să consolideze cunoștințele financiare prin educație, pentru a se asigura că cetățenii europeni sunt mai bine informați cu privire la riscurile pe care și le asumă atunci când achiziționează produse financiare;

10.

invită Comisia să împărtășească bunele practici care permit îmbunătățirea protecției cetățenilor aflați în dificultate financiară; este de părere că o educație financiară de bază ar trebui considerată ca un instrument suplimentar pentru evitarea consecințelor îndatorării excesive;

11.

invită Autoritatea Bancară Europeană (ABE) și Banca Centrală Europeană (BCE) să organizeze o campanie de bune practici pentru a determina băncile și personalul lor să ofere informații clare, ușor de înțeles și corecte; subliniază că, în cazul consumatorilor, este necesar ca aceștia să ia o decizie în cunoștință de cauză și înțelegând pe deplin riscurile implicate și că agenții comerciali și băncile nu trebuie să inducă consumatorii în eroare;

12.

invită ABE și BCE să ia măsuri suplimentare pentru a le impune băncilor să separe activitățile de tranzacționare care prezintă riscuri de activitățile lor bancare de depozit dacă aceste activități compromit stabilitatea financiară, aceste măsuri urmărind menținerea capacității sectorului financiar din UE;

13.

invită Comisia și BCE să evalueze mecanismul de arbitraj instituit de autoritățile spaniole pentru a oferi asistență cetățenilor care au suferit prejudicii ca urmare a unor fraude financiare;

14.

solicită Comisiei să monitorizeze transpunerea și punerea în aplicare corectă de către Spania a legislației UE în ceea ce privește instrumentele financiare, inclusiv acțiunile preferențiale;

15.

invită Comisia să monitorizeze plângerile primite și să realizeze anchetele necesare;

16.

solicită Comisiei să prezinte o propunere legislativă privind insolvența familiilor;

17.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție guvernului spaniol, Consiliului, Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/41

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare privind abolirea pedepsei cu moartea, în special cea din 7 octombrie 2010 (1),

—

având în vedere declarația comună din 10 octombrie 2014 făcută de Federica Mogherini, Vicepreședinta Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, și de Thorbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei, cu ocazia Zilei europene și mondiale împotriva pedepsei cu moartea,

—

având în vedere Protocoalele 6 și 13 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

—

având în vedere articolul 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Orientările UE privind pedeapsa capitală,

—

având în vedere sistemul UE de controale la exporturile de bunuri care pot fi utilizate pentru pedeapsa capitală, care este actualmente în curs de actualizare,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP) și cel de-al doilea Protocol facultativ la acesta,

—

având în vedere Convenția din 1984 împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante,

—

având în vedere studiul privind impactul pe care îl are problema drogurilor la nivel mondial asupra exercitării drepturilor omului, prezentat de Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului în septembrie 2015,

—

având în vedere rezoluțiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, în special cea din 18 decembrie 2014 cu privire la instituirea unui moratoriu asupra aplicării pedepsei cu moartea (A/RES/69/186),

—

având în vedere declarația finală adoptată în cadrul celui de-al 5-lea Congres mondial împotriva pedepsei cu moartea, organizat la Madrid, în perioada 12-15 iunie 2013,

—

având în vedere Ziua mondială și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, la data de 10 octombrie a fiecărui an,

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât abolirea pedepsei capitale în întreaga lume este unul dintre principalele obiective ale politicii UE în domeniul drepturilor omului;

B.

întrucât Ziua mondială împotriva pedepsei cu moartea din 10 octombrie 2015 se axează pe o mai bună conștientizare cu privire la aplicarea pedepsei capitale în cazul infracțiunilor legate de droguri;

C.

întrucât, potrivit Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, peste 160 de state membre ale ONU, cu diverse sisteme juridice, tradiții, culturi și contexte religioase, fie au abolit pedeapsa cu moartea, fie nu o practică;

D.

întrucât, conform ultimelor cifre, 2 466 de persoane din 55 de țări au fost condamnate la pedeapsa cu moartea în 2014, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 23 % față de cifra din 2013; întrucât, în 2014, în lume au avut loc 607 execuții; întrucât aceste cifre nu-i includ pe cei despre care se crede că au fost executați în China, care continuă să execute mai multe persoane decât restul lumii împreună și să condamne încă alte mii la moarte; întrucât condamnările la moarte și execuțiile continuă cu un ritm alarmant în 2015; întrucât creșterea numărului de condamnări la pedeapsa cu moartea este strâns legată de hotărârile pronunțate de instanțe în procesele în masă, ca reacție la infracțiunile legate de terorism, în țări cum ar fi Egiptul sau Nigeria; întrucât Chadul și Tunisia iau în considerare posibilitatea reintroducerii pedepsei capitale; întrucât, unele state din SUA continuă să pronunțe și să execute sentințe de condamnare la moarte;

E.

întrucât s-a semnalat cazuri de condamnări la moarte prin lapidare în Pakistan, Nigeria, Afganistan, Iran, Irak, Sudan, Somalia și Arabia Saudită și întrucât, în ultimii ani, sute de femei au fost ucise prin lapidare pentru adulter; întrucât lapidarea ca metodă de executare a pedepsei capitale este considerată o formă de tortură;

F.

întrucât opt state prevăd în legislația lor pedeapsa cu moartea pentru homosexualitate (Mauritania, Sudanul, Iranul, Arabia Saudită, Yemenul, Pakistanul, Afghanistanul și Qatarul), și întrucât unele provincii din Nigeria și Somalia aplică în mod oficial pedeapsa cu moartea pentru acte sexuale cu parteneri de același sex;

G.

întrucât pedeapsa cu moartea este utilizată adesea împotriva persoanelor defavorizate, bolnave mintal sau aparținând minorităților naționale și culturale;

H.

întrucât 33 de state aplică pedeapsa cu moartea în cazul infracțiunilor legate de droguri, ceea ce conduce la aproximativ 1 000 de execuții în fiecare an; întrucât, în 2015, au avut loc execuții pentru acest tip de infracțiuni în China, Iran, Indonezia și Arabia Saudită; întrucât, în 2015, pedeapsa capitală a continuat să fie aplicată pentru infracțiunile legate de droguri în China, Indonezia, Iran, Kuweit, Malaysia, Arabia Saudită, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite și Vietnam; întrucât aceste infracțiuni pot include diferite acuzații legate de traficul sau posesia de droguri;

I.

întrucât, în ultimele 12 luni, s-a constatat recurgerea în mai mare măsură, la nivel mondial, la pedeapsa capitală pentru infracțiuni legate de droguri, o serie de state condamnând semnificativ mai frecvent la moarte persoane pentru acest tip de infracțiuni, căutând să reintroducă pedeapsa capitală pentru infracțiunile legate de droguri sau punând capăt unor moratorii de lungă durată privind pedeapsa capitală;

J.

întrucât, potrivit relatărilor, Iranul a executat 394 de persoane implicate în traficul de droguri în primele șase luni ale anului 2015, în comparație cu 367 în decursul întregului an 2014; întrucât jumătate dintre execuțiile care au avut loc în Arabia Saudită în cursul acestui an au fost pentru infracțiuni legate de droguri, față de doar 4 % din numărul total în 2010; întrucât cel puțin 112 persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri se află pe lista condamnaților la moarte în Pakistan;

K.

întrucât cetățeni ai statelor membre ale UE au fost fie executați, fie își așteaptă execuția în țări terțe pentru infracțiuni legate de droguri;

L.

întrucât articolul 6 alineatul (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stipulează că o sentință de condamnare la moarte nu poate fi pronunțată decât pentru „crimele cele mai grave”; întrucât Comitetul ONU pentru Drepturile Omului și Raportorii speciali ai ONU privind execuțiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare și tortura au declarat că pedeapsa cu moartea nu ar trebui aplicată pentru infracțiunile legate de droguri; întrucât pedeapsa obligatorie cu moartea și aplicarea ei în cazul infracțiunilor legate de droguri contravin dreptului și standardelor internaționale;

M.

întrucât Organismul Internațional de Control al Stupefiantelor a încurajat statele care impun pedeapsa cu moartea să o abolească în cazul infracțiunilor legate de droguri;

N.

întrucât Comisia și statele membre au alocat cel puțin 60 de milioane EUR pentru programele de combatere a drogurilor desfășurate de Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), axate pe acțiuni anti-drog în țările care aplică în mod activ pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile legate de droguri; întrucât o serie de ONG-uri și-au semnalat recent îngrijorarea cu privire la faptul că unele programe anti-drog cu finanțări europene din statele care aplică în continuare pedeapsa capitală ar putea încuraja condamnările la moarte și execuțiile, și întrucât aceste informații ar trebui verificate;

O.

întrucât, în cadrul Instrumentului UE care contribuie la stabilitate și pace (IcSP) și a predecesorului său, Instrumentul de stabilitate (IdS), Comisia Europeană a inițiat două măsuri antidrog la scară largă la nivel regional, și anume programele privind ruta cocainei și, respectiv, ruta heroinei, care vizează țările care aplică pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile legate de droguri; întrucât, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul IcSP, Comisia este obligată să folosească orientări operaționale pentru respectarea legislației umanitare și în domeniul drepturilor omului în cazul măsurilor de combatere a criminalității organizate,

1.

condamnă din nou recurgerea la pedeapsa cu moartea și sprijină cu fermitate introducerea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea, ca un pas către abolirea ei; subliniază încă o dată faptul că abolirea pedepsei capitale contribuie la consolidarea demnității umane și că scopul final al UE este abolirea totală a acesteia;

2.

condamnă toate execuțiile, oriunde în lume; este în continuare profund îngrijorat de aplicarea pedepsei cu moartea în cazul minorilor, precum și al persoanelor cu dizabilități psihice sau cognitive și solicită să se pună capăt imediat și definitiv practicilor de acest gen, care încalcă standardele internaționale în materie de drepturi ale omului; își exprimă grava îngrijorare cu privire la procesele în masă care au avut loc recent și care s-au soldat cu un mare număr de condamnări la moarte;

3.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la practica lapidării, încă utilizată în unele țări și solicită guvernelor acestor țări să promulge imediat legi care să interzică lapidarea;

4.

solicită insistent Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și statelor membre să continue lupta împotriva aplicării pedepsei cu moartea, să susțină ferm moratoriul ca un pas către abolirea acesteia, să continue să facă presiuni în această direcție la nivel mondial și să insiste pe lângă țările care recurg în continuare la pedeapsa capitală să respecte standardele internaționale minime, să reducă sfera de aplicare și utilizarea acestei pedepse și să publice cifre clare și exacte referitoare la numărul de condamnări și execuții; invită insistent SEAE să rămână vigilent în ceea ce privește evoluțiile din toate țările, în special din Belarus, aceasta fiind singura țară europeană în care pedeapsa cu moartea este încă aplicată, precum și să utilizeze toate mijloacele de influență pe care le are la dispoziție;

5.

salută abolirea pedepsei cu moartea în anumite state din SUA și încurajează UE să continue dialogul cu SUA în vederea abolirii totale, astfel încât SUA și UE să-și poată alătura eforturile în combaterea pedepsei capitale în întreaga lume;

6.

invită Comisia ca, în ceea ce privește ajutorul și sprijinul politic, să acorde o atenție deosebită țărilor care fac progrese în ceea ce privește abolirea pedepsei cu moartea sau care încurajează un moratoriu universal privind pedeapsa cu moartea; încurajează inițiativele bilaterale și multilaterale între statele membre, UE, ONU, țările terțe și alte organizații regionale cu privire la problemele legate de pedeapsa capitală;

7.

reamintește că pedeapsa cu moartea este incompatibilă cu valori precum respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, pe care se întemeiază Uniunea, și că orice stat membru care ar reintroduce pedeapsa cu moartea ar încălca, astfel, tratatele și Carta Drepturilor Fundamentale a UE;

8.

este deosebit de preocupat de utilizarea crescândă a pedepsei capitale în contextul luptei împotriva terorismului în unele țări, precum și de posibilitatea reintroducerii acesteia în alte țări;

9.

condamnă, în special, utilizarea pedepsei cu moartea pentru a suprima opoziția sau pe motive de convingeri religioase, homosexualitate sau adulter, ori pentru alte motive care ar trebui considerate nesemnificative sau nu ar trebui deloc considerate infracțiuni; invită, prin urmare, statele care incriminează homosexualitatea să nu aplice pedeapsa cu moartea pentru aceasta;

10.

este în continuare ferm convins că sentințele de condamnare la moarte nu descurajează traficul de droguri și nu împiedică persoanele să cadă victime abuzului de droguri; invită țările care mențin pedeapsa cu moartea să introducă alternative la aceasta în cazul infracțiunilor legate de droguri, care să vizeze în special programe de prevenire a consumului de droguri și de reducere a efectelor negative;

11.

își reiterează recomandarea adresată Comisiei și statelor membre de a face din abolirea pedepsei cu moartea în cazul infracțiunilor legate de droguri o condiție prealabilă pentru acordarea de asistență financiară și asistență tehnică, pentru consolidarea capacităților și pentru alte tipuri de sprijin ce vizează politica de combatere a drogurilor;

12.

invită Comisia și statele membre să reafirme principiul categoric conform căruia ajutoarele și asistența acordate de UE, inclusiv programele anti-drog ale UNODC, nu trebuie să contribuie la operațiuni de aplicare a legii care au ca rezultat pronunțarea de sentințe capitale și executarea persoanelor arestate;

13.

solicită Comisiei să intensifice controalele asupra produselor de export care pot fi utilizate pentru executarea pedepsei capitale;

14.

este profund preocupat de lipsa de transparență în legătură cu ajutoarele și asistența acordate de Comisie și de statele membre pentru operațiunile de combatere a drogurilor în țările care aplică activ pedeapsa cu moartea în cazul infracțiunilor legate de droguri; solicită Comisiei să publice o dare anuală de seamă privind finanțările sale pentru programele anti-drog în țările care mențin pedeapsa capitală pentru infracțiunile legate de droguri, subliniind ce garanții pentru drepturile omului au fost aplicate pentru ca aceste finanțări să nu contribuie la condamnări la moarte;

15.

invită insistent Comisia să transpună fără întârziere în practică orientările operaționale prevăzute la articolul 10 din Regulamentul IcSP și să le aplice cu strictețe în cazul programelor privind ruta cocainei și a heroinei;

16.

îndeamnă Comisia să respecte recomandarea din Planul de acțiune al UE în materie de droguri (2013-2016), potrivit căreia ar trebui elaborat și pus în practică un „instrument de orientare privind drepturile omului și de evaluare a impactului” pentru a se garanta că drepturile omului sunt integrate în mod eficace „în acțiunea externă a UE în materie de droguri”;

17.

îndeamnă SEAE, Comisia și statele membre să ofere orientări cu privire la o politică europeană cuprinzătoare și eficace privind pedeapsa cu moartea, în raport cu zecile de cetățeni europeni care pot fi executați în țări terțe, care ar trebui să conțină mecanisme solide și consolidate în ceea ce privește identificarea, acordarea de asistență juridică și reprezentarea la nivel diplomatic;

18.

invită UE și statele membre să se asigure că Sesiunea specială din aprilie 2016 a Adunării Generale a ONU privind problema drogurilor la nivel mondial abordează recurgerea la pedeapsa capitală pentru infracțiunile legate de droguri și condamnă aplicarea acesteia;

19.

susține toate agențiile ONU, organismele regionale interguvernamentale și ONG-urile în eforturile lor continue de a încuraja statele să abolească pedeapsa capitală; invită Comisia să finanțeze în continuare proiecte în acest domeniu prin intermediul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului;

20.

salută recenta ratificare a celui de-al doilea Protocol facultativ la PIDCP, care urmărește abolirea pedepsei capitale și al cărui număr de state parte a ajuns la 81; solicită tuturor statelor care nu sunt parte la acest protocol să-l ratifice imediat;

21.

solicită tuturor statelor membre ale Consiliului Europei care nu au ratificat încă Protocolurile nr. 6 și 13 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să facă acest lucru, pentru a asigura abolirea efectivă a pedepsei capitale în întreaga regiune a Consiliului Europei;

22.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Vicepreședintei Comisiei/Înaltă Reprezentantă a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Adunării Generale a ONU, precum și guvernelor statelor membre ale ONU.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/45

—

având în vedere principiile politicii Uniunii în domeniul mediului, astfel cum sunt prevăzute la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special principiile precauției și acțiunii preventive și principiul „poluatorul plătește”,

—

având în vedere Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane („Convenția de la Barcelona”) și protocoalele la aceasta;

—

având în vedere Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (1),

—

având în vedere Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Directivei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase (2) (lista europeană a deșeurilor),

—

având în vedere Decizia 2014/955/UE a Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3),

—

având în vedere Avizul motivat trimis de Comisie în iunie 2015 Ungariei, prin care îi solicita actualizarea standardelor de mediu la un alt iaz de decantare a nămolului roșu (4),

—

având în vedere Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE (5) (Directiva privind deșeurile miniere),

—

având în vedere Recomandarea 2001/331/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 de stabilire a unor criterii minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 noiembrie 2008 referitoare la revizuirea Recomandării 2001/331/CE de stabilire a unor criterii minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre (7),

—

având în vedere Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre” (8) (Al șaptelea program de acțiune pentru mediu);

—

având în vedere Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (9) (Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător),

—

având în vedere Decizia 2009/335/CE a Comisiei din 20 aprilie 2009 de stabilire a orientărilor tehnice privind constituirea garanției financiare în conformitate cu Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive (10),

—

având în vedere studiul de fezabilitate al Comisiei referitor la conceptul privind un instrument comun european de partajare a riscurilor în caz de catastrofe industriale (11),

—

având în vedere raportul intitulat „Provocări și obstacole în calea punerii în aplicare a Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător” (raport final pregătit de Comisie – DG Mediu, 2013;

—

având în vedere întrebările adresate Consiliului și Comisiei referitoare la învățămintele desprinse din dezastrul nămolului roșu la cinci ani după accidentul din Ungaria (O-000096/2015 – B8-0757/2015 și O-000097/2015 – B8-0758/2015),

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, la 4 octombrie 2010, în urma fisurării unui depozit de deșeuri din Ungaria, s-au deversat aproximativ 1 milion de m3 de nămol roșu foarte alcalin, câteva sate au fost inundate, 10 oameni au murit, iar alți 150 au fost răniți, vaste suprafețe de teren au fost poluate, printre acestea numărându-se și patru situri NATURA 2000;

B.

întrucât nămolul roșu din respectivul depozit de deșeuri este un deșeu periculos conform Directivei 91/689/CEE a Consiliului;

C.

întrucât Decizia 2014/955/UE a Comisiei precizează clar că nămolul roșu ar trebui clasificat ca deșeu periculos în absența unor dovezi care să ateste contrariul; întrucât respectiva decizie este în vigoare de la 1 iunie 2015;

D.

întrucât există riscul ca, în trecut, nămolul roșu să fi fost clasificat în mod greșit ca deșeu nepericulos și în alte state membre, făcând astfel posibilă acordarea unor autorizații necuvenite;

E.

întrucât nămolul roșu este un deșeu din industria extractivă conform Directivei privind deșeurile miniere, care stabilește cerințele de siguranță pentru gestionarea deșeurilor din industria extractivă, printre altele, pe baza celor mai bune tehnici disponibile;

F.

întrucât există, de asemenea, probleme grave de poluare a mediului cauzate de alte activități miniere (de exemplu, folosirea cianurilor în mineritul aurifer) sau de procesarea inadecvată a deșeurilor periculoase în diferite state membre;

G.

întrucât Recomandarea 2001/331/CE vizează consolidarea conformității și contribuția la o aplicare și respectare mai consecvente ale legislației UE în domeniul mediului;

H.

întrucât Rezoluția Parlamentului European din 20 noiembrie 2008 a descris aplicarea legislației în domeniului mediului din statele membre ca fiind incompletă și inconsecventă și a îndemnat Comisia să prezinte o propunere legislativă privind inspecțiile de mediu înainte de sfârșitul anului 2009;

I.

întrucât în Al șaptelea program de acțiune pentru mediu se declară că UE va extinde cerințele privind inspecțiile și supravegherea la întreaga legislație a Uniunii în domeniul mediului și va dezvolta în continuare capacitatea de acordare de sprijin pentru inspecții la nivelul UE;

J.

întrucât Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător este menită să creeze un cadru de răspundere pentru mediul înconjurător bazat pe principiul „poluatorul plătește” și le impune statelor membre să stimuleze dezvoltarea unor instrumente și piețe de garantare financiară de către operatorii economici și financiari corespunzători; întrucât la articolul 18 alineatul (2) i se solicită Comisiei să prezinte un raport Parlamentului și Consiliului înainte de 30 aprilie 2014, raport care nu a fost încă prezentat;

K.

întrucât raportul din 2013 pregătit pentru Comisie referitor la punerea în aplicare a Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător a concluzionat că „transpunerea Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător în dreptul intern al statelor membre nu a creat condiții de concurență echitabile, ci un mozaic de sisteme de răspundere pentru prevenirea și remedierea daunelor aduse mediului la nivelul întregii UE”;

L.

întrucât în 2010 Comisia a declarat, în urma dezastrului provocat de nămolul roșu, că analizează din nou posibilitatea introducerii unei garanții financiare obligatorii armonizate înainte chiar de termenul pentru revizuirea Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, și anume anul 2014,

1.

ia act de faptul că dezastrul nămolului roșu a fost cea mai mare catastrofă industrială din Ungaria și aduce un omagiu victimelor cu ocazia împlinirii a cinci ani de la tragicul eveniment;

2.

salută intervenția rapidă și eficace a autorităților naționale în faza de răspuns la criză, precum și eforturile majore depuse de societatea civilă în timpul dezastrului fără precedent;

3.

reamintește că Ungaria a făcut apel la mecanismul UE de protecție civilă și a primit o echipă de experți europeni însărcinată cu elaborarea unor recomandări, printre altele, cu privire la modul de găsire a unor soluții optime pentru eliminarea și diminuarea pagubelor;

4.

constată că dezastrul nămolului roșu poate fi corelat cu aplicarea defectuoasă a legislației UE, cu deficiențe în cadrul inspecțiilor, cu existența unor lacune în legislația UE aplicabilă și cu modul de acționare al operatorului depozitului;

5.

își exprimă preocuparea cu privire la faptul că se pare că nu au fost desprinse învățăminte aproape deloc în ultimii cinci ani, având în vedere că punerea în aplicare defectuoasă a legislației UE și a convențiilor internaționale în materie, precum și deficiențele în domeniul inspecțiilor continuă și de atunci nu a fost eliminată aproape nicio lacună din legislația relevantă a UE;

6.

identifică Directiva privind deșeurile miniere și lista europeană a deșeurilor ca fiind subiecte de interes deosebit;

7.

își exprimă preocuparea cu privire la faptul că există depozite similare într-o serie de state membre; invită statele membre să se asigure că se efectuează inspecții corespunzătoare;

8.

invită statele membre în care există iazuri de nămol roșu să verifice cât mai curând posibil dacă nămolul roșu a fost clasificat corect ca fiind periculos, precum și să reanalizeze autorizațiile eliberate pe baza unor clasificări greșite; invită Comisia să se asigure că statele membre iau măsuri și prezintă rapoarte Comisiei în acest sens și invită, de asemenea, Comisia, să publice un raport referitor la măsurile adoptate de statele membre până la sfârșitul anului 2016;

9.

consideră că este esențial să se acorde o importanță mai mare prevenirii dezastrelor, având în vedere faptul că incidente ecologice similare au avut loc și în alte state membre;

10.

invită Comisia și statele membre să își intensifice eforturile pentru a asigura transpunerea deplină și aplicarea corespunzătoare a întregii legislații UE relevante și a tuturor convențiilor internaționale în materie, nu numai în privința producției de aluminiu și a gestionării raționale din punct de vedere ecologic a nămolului roșu, ci și în privința gestionării raționale din punct de vedere ecologic a deșeurilor periculoase în general;

11.

subliniază că trebuie aplicate în mod strict cele mai bune tehnici în gestionarea deșeurilor din industria extractivă și solicită trecerea completă la utilizarea puțurilor seci pentru eliminarea deșeurilor până la sfârșitul anului 2016, asigurând, în același timp, faptul că aceasta nu generează poluarea aerului sau a apei;

12.

invită Comisia să acorde mai multă atenție cercetării și dezvoltării în scop preventiv și pentru tratarea deșeurilor periculoase;

13.

îndeamnă Comisia să elaboreze orientări pentru efectuarea unor teste de stres în minele existente care dispun de iazuri de decantare de mari dimensiuni;

14.

consideră că prevenirea eficace a poluării necesită norme stricte privind inspecțiile de mediu și măsuri corespunzătoare pentru a garanta aplicarea acestora;

15.

invită statele membre să își consolideze organismele naționale de inspecții de mediu pentru a le permite acestora să efectueze controale transparente, periodice și sistematice la siturile industriale, printre altele, prin asigurarea independenței, furnizarea unor resurse corespunzătoare și definirea unor responsabilități clare, precum și prin promovarea unei cooperări consolidate și a unor acțiuni coordonate;

16.

invită Comisia și statele membre să își îmbunătățească procesele de supraveghere prin dezvoltarea instrumentelor obligatorii și facultative existente, evitând în același timp sarcinile administrative inutile;

17.

reiterează apelul adresat Comisiei de a prezenta o propunere legislativă privind inspecțiile de mediu care să nu creeze o povară financiară suplimentară pentru industrie;

18.

îndeamnă Comisia să extindă criteriile obligatorii privind inspecțiile efectuate de statele membre la întreaga legislație a Uniunii din domeniul mediului și să dezvolte capacitatea de acordare de sprijin pentru inspecții la nivelul UE;

19.

își exprimă preocuparea legată de faptul că diferențele semnificative între sistemele de răspundere din UE pot submina standardele comune și pot expune unele state membre și regiuni la riscuri mai mari de dezastre ecologice și la consecințele financiare ale acestora;

20.

regretă că Comisia nu a prezentat încă raportul în temeiul Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător; invită Comisia să prezinte acest raport până la sfârșitului lui 2015;

21.

invită Comisia să se asigure, pe parcursul revizuirii în curs a Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător, că propunerea de revizuire pune pe deplin în aplicare principiul poluatorul plătește;

22.

îndeamnă Comisia să verifice modul în care a fost aplicată Decizia 2009/335/CE de către statele membre și dacă plafoanele pentru instrumentele instituite de garantare financiară sunt suficiente; îndeamnă Comisia să propună introducerea unei garanții financiare obligatorii armonizate;

23.

invită Comisia și statele membre să asigure transparența cu privire la aspectele financiare ale remedierii situației în urma dezastrelor ecologice, inclusiv cu privire la compensațiile financiare destinate victimelor;

24.

invită Comisia să prezinte o propunere legislativă privind accesul la justiție în probleme de mediu în conformitate cu prevederile celui de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu; invită Comisia să prezinte acest raport până la sfârșitului lui 2016;

25.

subliniază importanța implicării autorităților locale, a cetățenilor și a societății civile în procesul decizional referitor la eliminarea deșeurilor periculoase și în planificarea măsurilor de gestionare a riscurilor;

26.

invită autoritățile responsabile să informeze periodic publicul cu privire la nivelul de poluare și la posibilele efecte asupra faunei și florei, precum și asupra sănătății populației locale;

27.

invită Comisia să dezvolte în continuare conceptul privind un instrument la nivelul UE de partajare a riscurilor în caz de catastrofe industriale, cu respectarea deplină a principiului poluatorul plătește, pentru a acoperi eventuale costuri dincolo de un nivel ridicat al garanțiilor financiare obligatorii;

28.

consideră că un astfel de instrument specializat de partajare a riscurilor în caz de catastrofe industriale, la nivelul UE, ar trebui să acopere costurile de remediere a vechilor presiuni asupra mediului care încă prezintă pericole pentru societate și în legătură cu care, potrivit cadrului juridic actual, nu există în mod obiectiv un responsabil care ar putea acoperi costurile de remediere;

29.

subliniază importanța cooperării și solidarității la nivel european în cazul unor dezastre ecologice și industriale;

30.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/50

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TEU), care afirmă că egalitatea de gen este unul dintre principiile cele mai importante pe care se întemeiază UE,

—

având în vedere articolul 208 din Tratatul Privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) are stabilește principiul coerenței politicii pentru dezvoltare, cerând să fie luate în considerare obiectivele cooperării pentru dezvoltare în politicile care sunt susceptibile să afecteze țările în curs de dezvoltare;

—

având în vedere cea de a patra Conferință mondială privind femeile, desfășurată la Beijing în septembrie 1995, Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, precum și documentele finale ulterioare ale sesiunilor speciale ale ONU, Beijing+5, Beijing+10, Beijing+15 și Beijing+20 ale ONU, referitoare la acțiunile și inițiativele ulterioare pentru implementarea Declarației de la Beijing și a Platformei de acțiune, adoptate la 9 iunie 2000, 11 martie 2005, 2 martie 2010 și, respectiv, 9 martie 2015,

—

având în vedere implementarea Programului de acțiune al Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea (CIPD), organizate la Cairo în 1994, în cadrul căreia comunitatea internațională a recunoscut și a afirmat că sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente sunt fundamentale pentru dezvoltarea sustenabilă,

—

având în vedere Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 (COM(2010)0491),

—

având în vedere Planul de acțiune al UE privind egalitatea de gen și capacitarea femeilor în contextul dezvoltării (2010-2015), raportul de punere în aplicare (SWD(2013)0509), concluziile Consiliului din 19 mai 2014 în acest sens, precum și raportul său de punere în aplicare din 2014 (SWD(2015)0011),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 mai 2015 privind dimensiunea de gen în contextul dezvoltării și un nou parteneriat mondial pentru eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2014 referitoare la UE și cadrul de dezvoltare globală pentru perioada de după 2015 (1),

—

având în vedere Evaluarea sprijinului acordat de UE în materie de egalitate de gen și de capacitare a femeilor în țările partenere (2),

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) din 18 decembrie 1979,

—

având în vedere Rezoluțiile 1325(2000) și 1820(2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea,

—

având în vedere întrebările adresate Comisiei și Consiliului cu privire la reînnoirea Planului de acțiune al UE privind egalitatea de gen și capacitarea femeilor în contextul dezvoltării (O-000109/2015 – B8-0762/2015 și O-000110/2015 – B8-0763/2015),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru dezvoltare,

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Uniunea Europeană (UE) și-a asumat angajamentul de a promova egalitatea de gen și de a asigura integrarea dimensiunii de gen în toate acțiunile sale; întrucât egalitatea de gen și capacitarea femeilor constituie o condiție necesară pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă post-2015, precum și o chestiune de sine stătătoare vizând drepturile omului, care ar trebui urmărită indiferent de beneficiile pe care le aduce dezvoltării și creșterii; întrucât violența de gen constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și nu ar trebui să fie niciodată justificată prin religie, cultură sau tradiție;

B.

întrucât, în urma examinării după 20 de ani a implementării Declarației și a Platformei de acțiune de la Beijing, s-a constatat că progresele înregistrate în direcția egalității de gen și a capacitării femeilor (EGCF) au fost lente și inegale și că nicio țară din lume nu a reușit să soluționeze integral disparitatea de gen; întrucât, în urma analizei, s-a constatat că această lipsă de progrese a fost exacerbată de persistența și caracterul cronic al nivelului insuficient de investiții în EGCF;

C.

întrucât două dintre Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) care abordează în mod explicit drepturile omului, și anume promovarea egalității de gen și capacitarea femeilor (ODM 3), respectiv îmbunătățirea sănătății materne (ODM 5), au rămas în mare măsură nerealizate; întrucât se estimează că, în lume, 800 de femei mor zilnic din cauza complicațiilor din timpul sarcinii și al nașterii, întrucât aproximativ 222 de milioane de femei din țările în curs de dezvoltare nu au acces la metode sigure și moderne de planificare familială, în timp ce proporția ajutorului pentru dezvoltare care vizează planificarea familială, raportat la ajutorul destinat sănătății la nivel mondial este în scădere;

D.

întrucât majoritatea săracilor la nivel mondial sunt femei, iar cele mai multe dintre gospodăriile sărace sunt conduse de femei; întrucât vulnerabilitatea femeilor marginalizate este în creștere; întrucât, în lume, 62 de milioane de fete nu merg la școală;

E.

întrucât, la nivel mondial, una din trei femei riscă să se confrunte la un moment dat în viață cu violență fizică și sexuală; întrucât, în fiecare an, 14 milioane de fete sunt forțate să se căsătorească; întrucât UE s-a angajat să recunoască dreptul fiecărei persoane de a avea control deplin asupra sexualității și de sănătății sale sexuale și reproductive și de a hotărî în mod liber cu privire la aceste aspecte, fără discriminare, coerciție și violență;

F.

întrucât Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a afirmat (3) că investițiile sunt „extrem de insuficiente pentru realizarea egalității de gen”, în pofida triplării a ajutoarelor alocate în acest scop de către membrii săi, care se ridicau în 2012 la 28 de miliarde USD; întrucât finanțarea egalității de gen este concentrată în cea mai mare parte în sectoarele sociale, iar în sectorul economic și în cele de producție nu se investește suficient și întrucât, în paralel, analiza OCDE indică faptul că investițiile pentru egalitatea de gen asigură cele mai mari randamente din toate investițiile în dezvoltare;

G.

întrucât 2,5 miliarde de persoane, majoritatea femei și tineri, rămân excluse din sectorul financiar oficial,

1.

consideră că concluziile evaluării PAG1 demonstrează clar necesitatea unei schimbări substanțiale a acțiunii UE în domeniul egalității de gen și al capacitării femeilor, precum și a unui angajament politic reînnoit din partea SEAE și a Comisiei pentru a obține rezultate mai bune; subliniază importanța implementării principalelor recomandări ale evaluării programului care a succedat actualul PAG, începând cu o reacție consistentă la nivel de management;

2.

salută intenția Comisiei de a iniția o transformare radicală prin intermediul noului PAG și, prin urmare, consideră că PAG2 ar trebui să ia forma unei comunicări a Comisiei; regretă faptul că PAG 2 a fost realizat sub forma unui document de lucru comun al serviciilor Comisiei și nu ca o comunicare; îndeamnă Comisia și SEAE să înceapă implementarea unui nou plan cât mai curând posibil astfel încât rezultate concrete să fie obținute ca parte a unui angajament mai amplu al UE în domeniul egalității de gen și al capacitării femeilor în cadrul obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) și solicită implicarea Parlamentului în consultare pe parcursul acestui proces;

3.

consideră că PAG2 ar trebui să se concentreze asupra tuturor aspectelor politicii externe a UE – dezvoltare, cooperare, sprijin umanitar, comerț, drepturi ale omului și afaceri externe, migrație și azil – în conformitate cu principiul coerenței politicilor pentru dezvoltare și să se aplice deopotrivă țărilor în curs de dezvoltare, țărilor din vecinătate și țărilor candidate sau potențial candidate;

4.

consideră că EGCF ar trebui să constituie principala preocupare a instituțiilor UE cu responsabilități de gestionare clare atât în cadrul administrației centrale, cât și în cadrul delegațiilor UE; subliniază că șefii de delegație, șefii de unitate și personalul de conducere de nivel superior trebuie să fie responsabili de raportarea, monitorizarea și evaluarea politicilor vizând EGCF și că principiul integrării dimensiunii de gen trebuie incorporat în toate fișele posturilor și în toate formările pentru toți membrii personalului;

5.

crede că Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) ar trebui să se asigure că toți comisarii responsabili de acțiunile externe demonstrează capacitatea de conducere necesară pentru a garanta implementarea reușită a GAP 2; salută concluziile Consiliului din mai 2015, care subliniază angajamentul statelor membre pentru un program axat pe schimbare în cazul drepturilor femeilor și fetelor; subliniază necesitatea complementarității între acțiunile Comisiei/SEAE și cele ale statelor membre;

6.

regretă faptul că aspectele legate de gen nu sunt abordate în Raportul anual pentru 2014 al DG DEVCO și solicită ca chestiunile privind EGCF să fie incluse în viitor în rapoartele anuale ale tuturor direcțiilor generale ale Comisiei implicate în acțiunea externă și ale SEAE; invită toate delegațiile UE să prezinte anual un raport vizând PAG, iar delegațiile UE să prezinte, în cadrul acestor rapoarte anuale, un rezumat al rezultatelor înregistrate în EGCF în cadrul evaluărilor la jumătatea perioadei și al evaluărilor la nivel de țară; consideră că rezultatele ar trebui integrate în monitorizarea axată pe rezultate;

7.

constată că evaluarea la jumătatea perioadei din 2017 a documentelor de programare aferente Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) prezintă o bună oportunitate pentru evaluarea impactului pe care programele finanțate de ICD îl au asupra femeilor și fetelor, pentru identificarea clară a segmentelor din programele finanțate de ICD care sunt în folosul femeilor și fetelor, precum și pentru realizarea realocărilor necesare, dacă este nevoie;

8.

reamintește principiul UE vizând coerența politicilor pentru dezvoltare și subliniază importanța coerenței dintre politicile interne și cele externe ale UE și nevoia de a asigura o coerență politică între noul PAG și următorul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația; subliniază că aspectele legate de egalitatea de gen trebuie să constituie o parte sistematică și integrantă a tuturor dialogurilor privind drepturile omului dintre UE și țările terțe; invită SEAE să stabilească dialoguri cu țările terțe vizând aspectele de gen, în plus față de dialogurile privind drepturile omului;

9.

reiterează faptul că este esențială coordonarea deplină între serviciile centrale, delegațiile și ambasadele statelor membre, pentru implementarea reușită a celui de-al doilea PAG, prin intermediul unor profile de țară privind egalitatea de gen și al altor instrumente; subliniază, în acest sens, că reexaminarea programării la nivel național a FED oferă o oportunitate pentru asigurarea implementării complete a celui de-al doilea PAG și pentru efectuarea ajustărilor necesare;

10.

solicită strategii de implementare mai eficiente și insistă asupra utilizării, ca parte a procesului de monitorizare și evaluare, a unor indicatori cantitativi și calitativi care să ia în considerare dimensiunea de gen, precum și asupra colectării sistematice și la timp a unor date defalcate în funcție de gen, cu privire la beneficiarii și participanții din cadrul tuturor acțiunilor; insistă ca datele să fie publice pentru a garanta răspunderea financiară și transparența; consideră că raportarea ar trebui să fie armonizată și integrate în sistemele de monitorizare și evaluare aplicate, cum ar fi Cadrul de rezultate al Direcției Generale responsabile de cooperare internațională și dezvoltare (DEVCO) din cadrul Comisiei; subliniază că este nevoie de investiții în statisticile naționale și invită toate statele membre să instituie sisteme de monitorizare care iau în considerare dimensiunea de gen;

11.

invită delegațiile UE și ambasadele statelor membre să acorde prioritate și să investească într-o analiza de calitate din perspectiva de gen, ca bază pentru strategia și programarea la nivel de țară; consideră că UE ar trebui să revizuiască planurile indicative naționale din perspectiva noului PAG;

12.

recunoaște că mai ales fetele și tinerele sunt defavorizate și expuse riscurilor și că trebuie să se pună accentul în special pe asigurarea accesului la educație pentru fete, pe posibilitatea de a trăi o viață fără violență, pe eliminarea legislației și practicilor discriminatorii, precum și pe capacitarea fetelor și tinerelor pe plan global;

13.

subliniază necesitatea de a defini obiective și indicatori clari, măsurați și defalcați în funcție de sex, vârstă, dizabilități și alți factori, precum și de a îmbunătăți urmărirea alocărilor bugetare; subliniază că obiectivele și metodologia de monitorizare ar trebui aliniate la cadrul de dezvoltare globală post-2015 și la alte cadre internaționale relevante;

14.

subliniază că UE trebuie să indice și să asigure resurse financiare și umane suficiente pentru a-și îndeplini angajamentele în materie de EGCF; subliniază importanța integrării dimensiunii de gen în finanțele publice, prin stabilirea unui buget care să țină seama de aspectele de gen și care vizează inegalitățile existente;

15.

consideră că PAG trebuie să vizeze obstacolele care stau în calea aplicării integrale a orientărilor UE privind violența împotriva femeilor și fetelor (VÎFF), precum și eliminarea tuturor formelor de violență; solicită o abordare a UE cuprinzătoare în ceea ce privește VIFF, care să cuprindă eforturi și resurse mai mari alocate pentru a preveni și elimina toate practicile discriminatorii împotriva femeilor, pentru a combate și urmări în justiție toate formele de violență, inclusiv traficul de ființe umane, mutilarea genitală a femeilor, sterilizarea forțată, sarcinile forțate, genicidul, violența domestică și violul marital, căsătoriile copiilor, căsătoriile timpurii și forțate și violența de gen în situații de conflict și de post-conflict; cere adoptarea unor acțiuni specifice la nivelul UE pentru a consolida drepturile diferitelor grupuri de femei, acordându-se o atenție specială tinerilor, migranților, femeilor afectate de HIV și persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI), precum și persoanelor cu dizabilități;

16.

subliniază importanța îmbunătățirii accesului fetelor la toate nivelurile de educație și a înlăturării obstacolelor de gen din calea învățării;

17.

subliniază că trebuie eliminată folosirea violului ca armă de război și opresiune și că UE trebuie să exercite presiuni asupra guvernelor statelor terțe și asupra tuturor părților interesate implicate în regiunile în care are loc o astfel de violență de gen, pentru a eradica această practică, a aduce făptașii în fața justiției și pentru a coopera cu supraviețuitorii, femeile și comunitățile afectate pentru însănătoșirea și refacerea victimelor;

18.

subliniază vulnerabilitatea femeilor migrante, refugiate sau care solicită azil și necesitatea de a li se asigura o protecție specifică; solicită adoptarea unor măsuri specifice pentru consolidarea și garantarea deplină a drepturilor femeilor care solicită azil; pledează pentru acțiuni îndrăznețe la nivel european pentru a face față migrației actuale și crizei refugiaților, inclusiv o abordare holistă, atentă la problematica de gen a migrației și azilului, care să fie coerentă în toate statele membre;

19.

recunoaște sănătatea ca un drept al omului; subliniază importanța accesului universal la îngrijiri medicale și la asigurări medicale, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente, după cum s-a convenit în conformitate cu Programul de acțiune al Conferinței internaționale privind populația și dezvoltarea și cu Platforma de acțiune de la Beijing; solicită, în acest sens, să se depună eforturi mai mari pentru a îmbunătăți accesul femeilor la sănătate și la educație în domeniul sănătății, planificare familială, îngrijiri prenatale și la sănătatea sexuală și reproductivă, mai ales pentru a îndeplini ODM 5, în mare măsură nerealizat, privind sănătatea maternă, inclusiv reducerea mortalității infantile și a copiilor; subliniază că accesul contribuie la realizarea tuturor obiectivelor de dezvoltare care au legătură cu sănătatea; salută, în acest sens, mai ales concluziile Consiliului din mai 2015;

20.

subliniază necesitatea creării unui mediu propice, îndeosebi prin eliminarea obstacolelor sociale și juridice din calea accesului femeilor la mijloacele de producție, inclusiv terenuri și resurse naturale și economice, și prin promovarea incluziunii financiare, a standardelor de muncă decentă, a protecției sociale care include dimensiunea de gen, precum și a remunerației egale pentru muncă egală;

21.

consideră că întreprinderile joacă un rol important în promovarea egalității de gen prin acțiuni care contribuie la capacitarea economică a femeilor și la drepturile lor economice, mai ales garantându-le un loc de muncă decent, remunerație egală, acces la finanțare și la servicii bancare și oportunități de participa la conducere și la procesele decizionale, precum și protejându-le împotriva discriminării și a abuzurilor la locul de muncă și promovând o responsabilitate socială a întreprinderilor care să ia în considerare dimensiunea de gen; solicită, în acest context, să se acorde mai mult sprijin IMM-urilor locale, în special antreprenoarelor, pentru a le permite să beneficieze de pe urma creșterii generate de sectorul privat; subliniază rolul pozitiv pe care microfinanțarea, antreprenoriatul social și modele de afaceri alternative, cum ar fi societățile mutuale și cooperativele, continuă să-l aibă în capacitarea economică a femeilor și incluziunea lor;

22.

recunoaște că trebuie prevenită discriminarea femeilor din motive de căsătorie sau maternitate și trebuie să li se asigure dreptul efectiv la muncă;

23.

remarcă caracterul complementar al capacitării femeilor și al securității alimentare; subliniază necesitatea capacitării femeilor din mediul rural prin combaterea discriminării în ceea ce privește accesul la terenuri, apă, educație, formare, piețe și servicii financiare; solicită creșterea semnificativă a investițiilor publice în agricultură și în dezvoltarea rurală, cu accent pe micii agricultori, cooperativele agricole și rețelele de agricultori;

24.

subliniază necesitatea includerii și a reprezentării femeilor în domenii economice emergente care sunt importante pentru dezvoltarea durabilă, inclusiv sectoare ale economiei verzi și ale economiei circulare, energiile regenerabile și TIC;

25.

reafirmă rolul esențial al educației formale și informale în capacitarea femeilor și fetelor în sfera socială, economică, culturală și politică; subliniază necesitatea unei strategii a UE în domeniul educației pentru dezvoltare, care să conțină o perspectivă de gen solidă, în special în educația pentru sustenabilitate, reconcilierea post-conflict, educația pe tot parcursul vieții și formarea profesională, în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM), precum și în rolul artelor în schimburile interculturale;

26.

subliniază importanța unei mai mari participări a femeilor la elaborarea și implementarea cadrului post-2015; solicită un sprijin financiar mai mare pentru organizațiile ce militează pentru drepturile femeilor, precum și măsuri și politici de consolidare a capacităților care să urmărească implicarea și creșterea participării organizațiilor de bază ale societății civile și, în special, a organizațiilor de femei, la consultările părților interesate în orice moment, la nivel local, regional, național și internațional;

27.

observă că PAG trebuie să vizeze situația persoanelor LGBTI în țările terțe și trebuie să includă promovarea și protejarea drepturilor persoanelor LGBTI;

28.

subliniază importanța consolidării drepturilor juridice ale femeilor și a accesului lor la justiție, printr-o reformă juridică care să acorde atenție problematicii de gen; consideră că fondurile direcționate pentru egalitatea de gen în domeniul asistenței judiciare contribuie la consolidarea statului de drept;

29.

invită UE să promoveze o mai mare participare a femeilor în procesele de menținere și consolidare a păcii, precum și în misiunile civile și militare ale UE de gestionare a crizelor; reiterează, în acest context, solicitarea adresată UE de a promova Rezoluțiile 1325 (2000) și 1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea și solicită includerea perspectivelor de gen și a drepturilor femeilor în toate inițiativele de pace și de securitate;

30.

cere UE să promoveze drepturile fundamentale ale femeilor și fetelor astfel cum sunt garantate de Declarația Universală a Drepturilor Omului; insistă, în acest context, că trebuie asigurată protecția dreptului la viață și demnitatea tuturor femeilor și fetelor, prin combaterea activă a practicilor nocive, cum ar fi genocidul;

31.

subliniază importanța măsurilor de consolidare a poziției de lider a femeilor și a participării femeilor și a organizațiilor care militează pentru drepturile femeilor în sfera publică, dar și în cea privată; solicită intensificarea eforturilor vizând o mai mare participare a femeilor și a organizațiilor care militează pentru drepturile femeilor la viața politică, îndeosebi prin integrarea acestor eforturi în toate programele de sprijinire a democrației, inclusiv în abordarea globală a Parlamentului de sprijinire a democrației (CDSA);

32.

subliniază că trebuie implicați bărbații și băieții și trebuie promovată angajarea lor activă și responsabilitatea lor în combaterea normelor sociale discriminatorii, a stereotipurilor de gen și a violenței împotriva femeilor și fetelor;

33.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Serviciului European pentru Acțiune Externă, guvernelor și parlamentelor statelor membre și Agenției UN Women.

17.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 349/56

—

având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8, 10, 19 și 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—