25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/1

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/2

1)

Clauza de stillstand de la articolul 7 din Acordul de asociere 2/76 a fost înlocuită în întregime de clauza de stillstand de la articolul 13 din Acordul de asociere 1/80 sau legalitatea noilor restricții ale libertății de circulație a lucrătorilor, introduse între data intrării în vigoare a Deciziei 2/76 și aplicabilitatea articolului 13 din Acordul de asociere 1/80, trebuie să fie apreciată în continuare în lumina articolului 7 din Acordul de asociere 2/76?

2)

În cazul în care la prima întrebare trebuie să se răspundă în sensul că articolul 7 din Acordul de asociere 2/76 nu a fost înlocuit în întregime: jurisprudența Curții de Justiție referitoare la articolul 13 din Acordul de asociere 1/80 trebuie să fie transferată în totalitate asupra aplicării articolului 7 din Acordul de asociere 2/76, consecința fiind că articolul 7 din Acordul de asociere 2/76 cuprinde, în fond, o dispoziție aplicabilă cu începere din data de 5 octombrie 1980, care prevede că venirea soției la soțul său turc, care are calitatea de lucrător în vederea reunirii lor depinde de acordarea unei vize naționale?

3)

Introducerea unei asemenea dispoziții în legislația națională din motive imperative de interes general poate fi justificată prin scopul realizării unui control efectiv al migranților și al ghidării fluxurilor migratorii, în cazul în care în împrejurările speciale ale cauzei se ține seama de circumstanțele excepționale?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/2

1)

Un solicitant de azil este considerat că se sustrage procedurii în sensul articolului 29 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 (1) numai în cazul în care acesta se sustrage în mod deliberat și conștient controlului autorităților naționale responsabile de transfer, pentru a contracara sau pentru a complica transferul, sau este suficient ca acesta să lipsească o perioadă îndelungată de la locuința care i-a fost alocată și ca autoritățile să nu fie informate cu privire la locul în care acesta se află și ca, din această cauză, să nu se poată efectua transferul preconizat?

Persoana în cauză se poate prevala de aplicarea corectă a dispoziției citate și poate contesta, în cadrul unei proceduri declanșate împotriva unei decizii de transfer, faptul că termenul de transfer de șase luni a expirat pentru că nu s-a sustras procedurii?

2)

Pentru prelungirea termenului în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 604/2013, este suficient ca statul membru care efectuează transferul să informeze statul membru competent, înainte de expirarea termenului, asupra faptului că persoana în cauză se sustrage procedurii, stabilind în același timp un termen concret care nu poate depăși 18 luni până la care se va efectua transferul, sau prelungirea este posibilă numai prin stabilirea de comun acord de către statele membre implicate a unui termen prelungit?

3)

Transferul solicitantului de azil către statul membru responsabil este ilicit dacă solicitantul respectiv, în cazul acordării unui statut de protecție internațională, ar fi expus în acel stat, ținând seama de condițiile de viață previzibile, unui risc grav de a fi supus relelor tratamente în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene?

Această chestiune se înscrie în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii?

Conform căror criterii din dreptul Uniunii trebuie evaluate condițiile de viață ale unei persoane căreia i-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de protecție internațională?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/3

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/4

1)

Articolul 3 alineatul (3) coroborat cu literele (b) și (c) din anexa A la Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE (1) trebuie interpretat în sensul că, în lipsa informării directe și în timp util a consumatorilor de gaze cu privire la condițiile, motivele și amploarea unei modificări tarifare iminente pentru aprovizionarea cu gaz se opune validității unei astfel de modificări tarifare?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare:

Articolul 3 alineatul (3) coroborat cu literele (b) și (c) din anexa A la Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE se aplică începând cu 1 iulie 2004 în mod direct unui furnizor organizat conform dreptului privat (ca GmbH de drept german), întrucât dispozițiile menționate ale acestei directive sunt necondiționate în ceea ce privește conținutul lor și prin urmare aplicabile fără un alt act de transpunere, conferind particularilor drepturi față de o entitate, care în pofida formei juridice private este subordonată statului, care este unicul acționar al întreprinderii?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/4

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/5

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/5

1)

O întreprindere care, în cooperare cu o întreprindere de închiriere de autovehicule autorizate pentru transportul de persoane, pune la dispoziție o aplicație pentru smartphone prin intermediul căreia utilizatorii pot comanda autovehicule închiriate cu șofer prestează un serviciu în domeniul transportului în sensul articolului 58 alineatul (1) TFUE și al articolului 2 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2006/123 (1), în cazul în care serviciile de organizare ale acestei întreprinderi sunt strâns legate de serviciile de transport, în special prin aceea că ea

și

În cazul unui răspuns negativ al Curții la prima întrebare:

2)

Având în vedere obiectivul de prezervare a concurenței și a eficacității transportului cu taxiul și în temeiul protecției ordinii publice potrivit articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2006/123 poate fi justificată interzicerea, în situația actuală, a unui serviciu de tipul celui în cauză?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/6

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/6

1)

Cerința caracterului proporțional prevăzută la articolul 9a din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri (1) și interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 22 martie 2017 pronunțată în cauzele conexate C-497/15 și C-498/15, Euro-Team (EU:C:2017:229) constituie o dispoziție direct aplicabilă a acestei directive?

2)

În cazul în care cerința caracterului proporțional prevăzută la articolul 9a din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri și interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 22 martie 2017 pronunțată în cauzele conexate C-497/15 și C-498/15, Euro-Team (EU:C:2017:229) nu constituie o dispoziție direct aplicabilă a acestei directive:

Interpretarea dreptului național conform dreptului Uniunii permite și impune instanței naționale și autorității administrative naționale să completeze – fără o intervenție legislativă la nivel național — reglementarea maghiară aplicabilă în prezenta cauză cu criteriile materiale ale cerinței caracterului proporțional statuate în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 22 martie 2017 pronunțată în cauzele conexate C-497/15 și C-498/15, Euro-Team (EU:C:2017:229)?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/7

1)

Articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE (1) din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale conform căreia în contractele colective de muncă se poate stabili că reducerea veniturilor din perioada de calcul aferentă timpului de muncă redus afectează calculul indemnizației de concediu, ceea ce are drept consecință faptul că pentru durata concediului minim anual de patru săptămâni lucrătorul primește o indemnizație de concediu în cuantum mai redus, respectiv după încetarea raportului de muncă acesta beneficiază de o compensație în bani a concediului în cuantum mai redus decât ar fi primit în cazul în care la calcularea indemnizației de concediu s-ar lua în considerare drept bază de calcul salariul mediu pe care lucrătorul l-ar fi primit dacă nu ar fi existat astfel de reduceri ale venitului? În cazul unui răspuns afirmativ: care este cota procentuală maximă, calculată în raport cu salariul mediu neredus al lucrătorului, pe care poate să o aibă reducerea indemnizației de concediu din perioada de calcul aferentă timpului de lucru redus, permisă în cadrul unor reglementări naționale legale dintr-un contract colectiv de muncă, pentru a se putea prezuma existența unei interpretări conforme cu dreptul Uniunii a acestei reglementări naționale?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: principiile generale din dreptul Uniunii – principiul securității juridice și al neretroactivității – impun limitarea în timp a posibilității oricărei persoane interesate de a invoca interpretarea dată de Curtea de Justiție dispozițiilor articolului 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în cadrul hotărârii preliminare care urmează să fie pronunțată în prezenta procedură, întrucât în jurisprudența instanței supreme naționale s-a statuat anterior că interpretarea conformă dreptului Uniunii a normelor relevante naționale legale și dintr-un contract colectiv de muncă se dovedește imposibilă? În cazul unui răspuns negativ din partea Curții la această întrebare: este compatibilă cu dreptul Uniunii situația în care instanțele naționale acordă în temeiul dreptului național protecția încrederii legitime angajatorilor, care s-au întemeiat pe continuitatea jurisprudenței instanței supreme naționale, sau acordarea protecției încrederii legitime este rezervată Curții de Justiție a Uniunii Europene?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/7

—

constatarea faptului că prin necompensarea pierderii unei părți din resursele proprii care ar fi trebuit să fie stabilite și puse la dispoziția bugetului Uniunii în temeiul articolelor 2, 6, 10, 11 și 17 din Regulamentul nr. 1552/1989 (1) (articolele 2, 6, 10, 12 și 13 din Regulamentul nr. 609/2014 (2)) în cazul în care certificatele de export nu au fost eliberate cu încălcarea articolului 101 alineatul (2) din Decizia 91/482/CEE (3) pentru importurile de aluminiu din Anguilla în 1999-2000, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 (ulterior, articolul 10) din Tratatul de instituire a Comunității Europene (devenit articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană), și

—

obligarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Între martie 1999 și iunie 2000 aluminiu originar din țări terțe și importat prima dată în Anguilla a fost, după reexportarea din Anguilla, importat în Italia. O indemnizație de expediere la export de 25 de dolari USA pe tonă metrică („ajutorul pentru transport”) a fost acordată de autoritățile din Anquilla pentru mărfurile care tranzitează Anguilla. Acel „ajutor pentru transport” acordat de Anguilla pentru mărfurile care tranzitează, care corespunde unei restituiri a taxelor vamale, ar lipsi de efect scutirile vamale în cazul reexportării din Anguilla și al importării în Uniunea Europeană. Articolul 101 alineatul (2) din Decizia 91/482/CEE a fost greșit aplicat de autoritățile din Anguilla întrucât acestea au eliberat certificate de transport deși nu erau îndeplinite condițiile în acest sens. Ca urmare a încălcării articolului 101 alineatul (2) din Decizia 91/482/CEE în urma eliberării greșite a certificatelor de export de către Anguilla, Italia a fost împiedicată sa colecteze taxe vamale în conformitate cu articolul 24 CE (devenit articolul 29 TFUE).

2.

Regatul Unit este responsabil din punct de vedere financiar pentru pierderea de resurse proprii tradiționale cauzată de certificatele de export eliberate cu încălcarea articolului 101 alineatul (2) din Decizia 91/482/CEE. Autoritățile din Regatul Unit nu au luat toate măsurile adecvate pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii și pentru a se asigura că Decizia 91/482/CEE este corect aplicată de administrația din Anguilla. Fiecare stat membru trebuie să se asigure că teritoriile sale de peste mări aplică corect orice act juridic aplicabil acestora, precum Decizia 91/482/CEE, în scopul protejării eficiente a intereselor financiare ale UE.

3.

În cazul în care acțiunile sau omisiunile autorităților oricărui stat membru conduc la o pierdere de resurse proprii, Uniunea poate fi creditată cu echivalentul valorii pierderilor de resurse proprii. În consecință, Regatul Unit ar trebui să compenseze deficitul cauzat bugetului Uniunii pentru valoarea totală a pierderilor de resurse proprii și să plătească dobânzi de întârziere în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 1150/2000 (4).

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/8

1)

Articolul 11 din Directiva 2001/83 (1) sau orice altă dispoziție a dreptului Uniunii trebuie interpretat/ă în sensul că o comunicare prin intermediul căreia solicitantul sau titularul unei autorizații de introducere pe piață a unui medicament generic în sensul articolului 10 din Directiva 2001/83 informează autoritatea competentă că nu va include în rezumatul caracteristicilor de produs și în prospectul însoțitor al medicamentului generic părțile din rezumatul caracteristicilor de produs al unui medicament de referință privitoare la indicații sau la concentrații care sunt protejate prin dreptul de brevet al unui terț, trebuie considerată o cerere de restricționare a autorizației de introducere pe piață, care trebuie să producă efectul ca autorizația de introducere pe piață să nu fie sau nu mai fie valabilă pentru indicațiile și concentrațiile protejate prin dreptul de brevet?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, articolul 11 și articolul 21 alineatul (3) din Directiva 2001/83 sau orice alte dispoziții din dreptul Uniunii se opun ca, în cazul unei autorizații eliberate conform articolului 6 coroborat cu articolul 10 din Directiva 2001/83, autoritatea competentă să publice rezumatul caracteristicilor de produs ale medicamentului și prospectul însoțitor, care includ părțile privitoare la indicațiile și la concentrațiile protejate prin dreptul de brevet al unui terț, atunci când solicitantul sau titularul unei autorizații de introducere pe piață a comunicat autorității în discuție că nu va include în rezumatul caracteristicilor de produs și în prospectul însoțitor acele părți din rezumatul caracteristicilor de produs al medicamentului de referință care privesc indicații sau concentrații care sunt protejate prin dreptul de brevet al unui terț?

3)

Pentru răspunsul la a doua întrebare, prezintă relevanță faptul că autoritatea competentă impune titularului autorizației să includă în prospectul însoțitor pe care trebuie să îl adauge în ambalajul medicamentului o referire la pagina de internet a acestei autorități, pe care este publicat rezumatul caracteristicilor de produs al medicamentului respectiv, care include și părți privitoare la indicații și concentrații care sunt protejate prin dreptul de brevet al unui terț, în timp ce, potrivit articolului 11 din Directiva 2001/83, aceste părți nu sunt incluse în prospectul însoțitor?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/9

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/10

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/10

1)

O societate de gestionare a locuințelor sociale, recunoscută de guvernul flamand, care închiriază o locuință socială unui consumator, în schimbul unei chirii, care depinde, pe de o parte, de valoarea de piață care a fost stabilită chiar de către această societate și, pe de altă parte, de venitul și de structura familiei locatarului, trebuie să fie considerată ca fiind o întreprindere, în sensul dreptului european?

2)

Raportul dintre o societate recunoscută de gestionare a locuințelor sociale și un consumator, în cazul în care consumatorul închiriază o locuință socială de la această societate de gestionare a locuințelor sociale, și mai precis articolul 11 din contractul de locațiune-tip, care face parte din acest raport, este un contract, în sensul Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1)?

3)

Un contract sau un raport normativ, în cadrul căruia o societate recunoscută de gestionare a locuințelor sociale închiriază o locuință socială unui consumator, intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13/CEE […], iar o asemenea societate de gestionare a locuințelor, care închiriază o locuință socială unui consumator, în schimbul unei chirii care depinde, pe de o parte, de valoarea de piață care a fost stabilită chiar de către această societate și, pe de altă parte, de venitul și de structura familiei locatarului va fi considerată, în cadrul acestei închirieri, ca fiind un profesionist, în sensul acestei directive?

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/12

—

declararea admisibilității prezentei acțiuni formulate împotriva deciziei din 13 martie 2017 (cauza R 1506/2016-5) a camerei de recurs a EUIPO și admiterea acesteia, prin anularea deciziei camerei de recurs a EUIPO și prin restabilirea și constatarea valabilității mărcii nr. 11 703 568 „YATEKOMO” pentru toate produsele din clasele 29 și 30 pentru care înregistrarea a fost solicitată inițial;

—

declararea notorietății mărcii „YATEKOMO”;

—

obligarea EUIPO să pună la dispoziția Tribunalului toată documentația prezentată de reclamantă și care constituie dosarul pentru procedura de anulare a mărcii „YATEKOMO” desfășurată la EUIPO, pentru ca toate documentele depuse în cadrul acestei proceduri să poată fi analizate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu articolul 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

—

Marca „YATEKOMO” nu încălcă articolul 8 din Regulamentul nr. 207/2009. Marca verbală a Uniunii nu este în conflict cu marca spaniolă mixtă anterioară „ya te comeré el vacío que te llena”.

—

Notorietatea dobândită de marca nr. 11 703 568 „YATEKOMO”.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/13

—

anularea articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Decizia C(2017) 900 final a Comisiei, astfel cum a fost modificată în data de 6 aprilie 2017 prin Decizia C(2017)2223 final din 6 aprilie 2017 în Cazul AT.40018 – Reciclarea bateriilor pentru autovehicule și reducerea corespunzătoare a amenzii aplicate reclamantelor pentru a lua în considerare o valoare reprezentativă a achizițiilor în perioada de încălcare și durata corectă a participării reclamantelor la manifestări ale încălcării în Franța și eliminarea creșterii de 10 % bazată pe aplicarea punctului 37 din Orientări (1); și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări și a dreptului de apărare al reclamantelor prin identificarea valorii achizițiilor reclamantelor pe baza căreia se calculează amenda pentru prima dată în decizia atacată.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității prin utilizarea valorii achizițiilor reclamantelor din 2011 drept referință la calculul amenzii.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiilor răspunderii personale, egalității de tratament și proporționalității și a obligației de motivare prin neluarea în calcul a implicării mai limitate a reclamantelor în manifestările cartelului în Franța.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației de motivare și a principiului securității juridice și a principiului încrederii legitime întrucât nu a justificat în mod adecvat aplicarea punctului 37 din Orientări și creșterea exactă a amenzii aplicate.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiilor proporționalității și egalității de tratament prin tratarea înțelegerilor privind achizițiile diferit de înțelegerile privind vânzările.

6.

Al șaselea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare al reclamantelor prin aplicarea creșterii amenzii în temeiul punctului 37 din Orientări fără menționarea acesteia în comunicarea privind obiecțiunile și prin omiterea emiterii unei comunicări suplimentare privind obiecțiunile și a organizării unei noi audieri.

7.

Al șaptelea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări prin faptul că nu și-a exprimat intenția de a aplica punctul 37 din Orientări într-un stadiu anterior al procedurii administrative.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/14

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO şi a celeilalte părţi din procedură să suporte propriile cheltuieli de judecată şi pe cele efectuate de reclamantă.

—

încălcarea articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009,

—

încălcarea articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/14

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu şi ocazionate de prezenta procedură, precum şi a celor aferente procedurii care s-a aflat pe rolul camerei de recurs; sau, în cazul în care cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs s-ar constitui intervenientă, obligarea în solidar a acesteia din urmă și a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu şi ocazionate de prezenta procedură, precum şi a celor aferente procedurii care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs a efectuat o apreciere eronată a nivelului de atenţie a consumatorului vizat şi a similitudinii dintre mărcile în conflict.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/15

—

anularea Comunicării Comisiei având numărul de înregistrare BK/abd/ener.c.1(2017)2122195, în măsura în care, la calcularea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la biomotorină, la pagina 5 a acesteia se prevede utilizarea unei cantități de emisii de 99,57 g CO2eq per MJ de metanol și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv: încălcarea Directivei 2009/28/CE (1) prin derogarea de la metodologia de calcul prestabilită

2.

Al doilea motiv: încălcarea principiilor dreptului Uniunii ale proporționalității, securității juridice și încrederii legitime, prin stabilirea unui termen de tranziție nerezonabil, până la 1 septembrie 2017, în care sistemele de certificare au obligația implementării metodologiei care încalcă directiva

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/16

—

Anularea Deciziei C (2017) 4112 final a Comisiei din 16 iunie 2017 de modificare a Deciziei C (2014) 9295 final a Comisiei din 10 decembrie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (Cazul AT.39780 – Plicuri);

—

În subsidiar, în exercitarea plenitudinii sale de competență, reducerea cuantumului amenzii impuse prin articolul 1 din decizia atacată, ca o consecință a (i) reducerii cuantumului de bază al amenzii cu 95,3671 % în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor și (ii) reducerea suplimentară a cuantumului amenzii, după aplicarea reducerilor pentru clemență și tranzacție, cu încă cel puțin 33 %;

—

Obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice, încrederii legitime și non bis in idem.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament în cadrul stabilirii cuantumului amenzii.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității și nediscriminării în cadrul stabilirii cuantumului amenzii.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/17

—

anularea deciziei Comisiei din 20 iunie 2017 și în subsidiar a deciziei Comisiei din 11 iulie 2017 prin care a fost respinsă cererea de confirmare formulată de reclamantă la 29 mai 2017 (cazul GestDem nr. 2017/1788), precum și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că sunt îndeplinite condițiile de acces la documente

2.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că nu există motive de derogare în sensul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001

3.

Al treilea motiv întemeiat pe erorile de procedură săvârșite de Comisie

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/18

—

anularea Deciziei Comitetului unic de rezoluție din 7 iunie 2017 (SRB/EES/2017/08);

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe lipsa motivării deciziei atacate și pe încălcarea drepturilor la o bună administrare și la protecție jurisdicțională efectivă [articolul 41 alineatul (2) literele (b) şi (c) și articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene].

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare [articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene].

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate [articolul 17 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene] și a principiului libertății de a desfășura o activitate comercială (articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, recunoscut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin încălcarea principiului egalității armelor și, în consecință, a dreptului la un proces echitabil.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 şi a articolului 32 din Directiva 2014/59/UE, întrucât Comitetul unic de rezoluție a săvârșit o eroare vădită de apreciere a faptelor, prin nerespectarea cerințelor prevăzute de dispozițiile menționate pentru adoptarea unei scheme de rezoluție.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului prudenței bancare (principiul precauției), întrucât existau alte măsuri alternative celor cuprinse în decizia atacată, inclusiv cele privind intervenția timpurie, care împiedicau adoptarea schemei de rezoluție.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității în ceea ce privește dreptul la proprietate.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, în măsura în care evaluarea expertului independent nu poate fi considerată „echitabilă, prudentă și realistă”.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârât a articolului 24 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 şi a articolului 39 alineatul (2) literele (a), (b), (d) şi (f) din Directiva 2014/59/UE, întrucât dispozițiile referitoare la procedura de vânzare competitivă a entității stabilite în sesiunea executivă extinsă din 3 iunie 2017 nu au fost transparente, a fost favorizat un potențial cumpărător (Banco de Santander) și prețul de vânzare nu a fost maximizat.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/19

—

anularea Deciziei Comitetului unic de rezoluție din 7 iunie 2017 (SRB/EES/2017/08);

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/20

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/20

—

anularea deciziei, adoptate la 19 septembrie 2019 de către directorul Direcției „Resurse umane” a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), acționând în calitate de autoritate abilitată să încheie contracte de muncă, de a rezilia contractul de muncă pe durată nedeterminată al reclamantului începând cu 19 iunie 2017 (în versiunea deciziei de reziliere rezultate din respingerea reclamației reclamantului, intervenită la 19 aprilie 2017);

—

obligarea SEAE la plata către reclamant, cu titlu de reparare a prejudiciului moral suferit de către acesta din urmă, a unei sume adecvate, al cărei cuantum exact este lăsat la aprecierea Tribunalului;

—

obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe o eroare vădită de apreciere a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de diligență, a principiului bunei administrări (articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), a principiului proporționalității, precum și a protecției împotriva oricărei concedieri nejustificate (articolul 30 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene).

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului de a fi ascultat consacrat la articolul 41 alineatul (1) și la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/21

—

A) Pe fond: declararea nulității/nelegalității actului care lezează reprezentat de decizia de concediere a angajatei prin comunicarea orală din data de 10.1.2017 și restabilirea imediată a raportului de muncă cu obligarea la plata tuturor retribuțiilor scadente între timp;

—

B) Pe fond: declararea nulității actului care lezează reprezentat de decizia de prelungire a perioadei de probă din data de 28.10. 2016, și confirmarea inexistenței unui acord privind o perioadă de probă începând cu 1 noiembrie 2016;

—

C) Pe fond: declararea nulității/nelegalității actelor care alcătuiesc raportul administrativ final CMS 16/035 – Administrative inquiry report din data de 7.11.2016 și comunicat în data de 16.11.2016, pentru toate motivele prezentate, și obligarea la eliminarea raportului administrativ final din sistemul Sysper și din orice alte baze de date din instituțiile UE;

—

D) Pe fond: declararea nulității/nelegalității actului care lezează reprezentat de concedierea din data de 22.12. 2016 denumită „note to the attention of ms catalina stancu”, primită în data de 24.1.2017, pentru motivele prezentate, și restabilirea imediată a raportului de muncă, precum și obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul reprezentând retribuțiile scadente de la data concedierii până la pronunțarea deciziei. În subsidiar, în lipsa reintegrării în funcția deținută, obligarea ERCEA la plata despăgubirilor pentru venitul nerealizat până la încheierea termenului contractului (ianuarie 2018) în valoare de 39 000 de euro;

—

E) Pe fond: în orice caz, obligarea ERCEA la plata către angajată a sumei de 300 000 de euro, sau a unei sume diferite, superioară sau inferioară, care va fi reținută de instanță, cu titlu de despăgubiri pentru lezarea gravă a imaginii și a reputației personale și profesionale a reclamantei.

1.

Concedierea orală și nemotivată încalcă articolul 25 din Staff Regulation, care prevede „any decision relating to a specific individual under Staff Regulation shall at once be communicated in writing to the agent concerned. Any decision adversely affecting an agent shall state the grounds on wich is based […]”; forma scrisă a notificării către angajat este un mod de a garanta că acesta din urmă este informat în legătură cu pentru deciziile adoptate în cadrul raportului său de muncă.

2.

Prelungirea perioadei de probă încalcă articolul 84 din Staff Regulation, care prevede la articolul 84 alineatul (3) că perioada de probă se prelungește în cazuri excepționale „în conformitate cu alineatul (1)”, aceasta fiind o trimitere precisă care nu justifică o prelungire pe termen nedeterminat sau incert; încalcă articolul 84 alineatul (2), care prevede că perioada de probă poate fi încheiată la orice moment anterior termenului normal, cu posibilitatea persoanei în cauză să formuleze observații în termen de opt zile cu privire la propunerea de concediere și – în orice caz – „cu un preaviz de o lună”.

3.

Raportul administrativ final este nelegal, întrucât se întemeiază pe un email trimis de angajat, conținutul căruia – astfel cum recunoaște partea adversă – a fost modificat și întrucât exprimă simple îndoieli subiective legate de autenticitatea documentelor prezentate de angajat, fără să dispună efectuarea oricăror verificări tehnice.

4.

Decizia angajatorului din 22 decembrie 2016 este vădit nulă întrucât urmărește să pună capăt unui raport de muncă ce nu mai exista, raportul de muncă luând sfârșit ca urmare a concedierii orale. În plus, (A) concedierea unui angajat pentru lipsa încheierii cu succes a perioadei de probă este nelegală întrucât, de la 1 noiembrie 2016, nu mai exista o perioadă de probă; și (B) natura nelegală a afirmațiilor din raportul administrativ final realizate ca urmare a constatării lipsei încheierii cu succes a perioadei de probă conduce la calificarea actului de concediere drept complet și absolut arbitrar și nelegal.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/22

—

anularea Deciziei SRB/ES/SRF/2016/06 a Comitetului unic de rezoluție din 15 aprilie 2016, precum și a tuturor deciziilor sale ulterioare care au constituit temeiul pentru adoptarea de către Banca d’Italia a deciziilor următoare: nr. 1547337/16 din 29 decembrie 2016, nr. 0333162/17 din 14 martie 2017, nr. 0334520/17 din 14 martie 2017, nr. 1249264/15 din 24 noiembrie 2015 și nr. 1262091/15 din 26 noiembrie 2015;

—

despăgubirea Iccrea Banca pentru prejudiciul cauzat de Comitetul unic de rezoluție în cadrul exercitării funcțiilor sale de stabilire a contribuțiilor datorate de reclamantă, care constă în plățile efectuate de Iccrea Banca;

—

cu titlu subsidiar, în cazul în care nu sunt admise cererile formulate mai sus, declararea lipsei de validitate a articolului 5 alineatul (1) literele (a) și (f) [din Regulamentul (UE) 2015/63] (sau, după caz, a regulamentului în totalitate) pentru încălcarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității;

—

în orice caz, obligarea Comitetului unic de rezoluție la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură.

1.

Primul motiv, întemeiat pe lipsa comunicării deciziilor, pe încălcarea principiului transparenței, pe aplicarea eronată a articolului 15 TFUE, precum și pe încălcarea principiului încrederii legitime

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe lipsa examinării, pe aprecierea eronată a situației de fapt, pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 5 [alineatul (1)] litera (a) din Regulamentul 2015/63, precum și pe încălcarea principiilor nediscriminării și bunei administrări

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe lipsa examinării, pe aprecierea eronată a situației de fapt, pe încălcarea și aplicarea eronată a articolului 5 [alineatul (1)] litera (f) din Regulamentul 2015/63, precum și pe încălcarea principiilor nediscriminării și bunei administrări

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe caracterul nelegal al comportamentului unui organ al Uniunii, precum și pe o cerere privind constatarea răspunderii extracontractuale potrivit articolului 268 TFUE

5.

Al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar și incidental, referitor la încălcarea principiilor efectivității, echivalenței și egalității de tratament, care determină inaplicabilitatea Regulamentului 2015/63

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 15 TFUE, pe imposibilitatea reclamantei de a lua cunoștință de deciziile Comitetului unic de rezoluție, precum și pe cererea ca acesta din urmă să fie obligat să depună deciziile respective

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/24

—

pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii, conexarea prezentei cauze și a acțiunii împotriva deciziei EUIPO în cauza R 506/2017-2 în aplicarea articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca urmare a conexității;

—

declararea acțiunii ca admisibilă și întemeiată și, în consecință:

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/24

—

pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii, conexarea prezentei cauze și a acțiunii împotriva deciziei EUIPO în cauza R 507/2017-2 în aplicarea articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca urmare a conexității;

—

declararea acțiunii ca admisibilă și întemeiată și, în consecință:

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009;

—

încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii.

25.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/25

—

anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/804 al Comisiei din 11 mai 2017 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite țevi și tuburi fără sudură din fier (cu excepția fontei) sau din oțel (cu excepția celui inoxidabil), cu secțiune transversală circulară, cu un diametru exterior mai mare de 406,4 mm, originare din Republica Populară Chineză (JO 2017 L 121, p. 3) cel puțin în ceea ce o privește pe reclamantă; și

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

1.

Primul motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de bază (1), precum și a articolelor 3.1 și 3.2 din Acordul antidumping al OMC, la stabilirea subcotării prețului. Potrivit reclamantei, Comisia s-a limitat doar la efectuarea unei comparații matematice între prețurile anului 2015 fără efectuarea unei evaluări dinamice a evoluției și a tendințelor prețurilor în relația dintre prețurile importurilor și prețurile interne. Reclamanta susține că Comisia nici nu a stabilit subcotarea prețului produsului în ansamblu.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 3 alineatul (6) din Regulamentul de bază (articolul 3.5 din Acordul antidumping al OMC) prin întemeierea analizei raportului de cauzalitate pe o determinare nelegală a subcotării.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că prin stabilirea unei legături cauzale între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria din Uniune, Comisia a săvârșit o eroare vădită atunci când a constatat că (1) a existat o corelație între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul suferit de industria din Uniune; (2) că alți factori (scăderea rezultatelor la export și a cererii și o creștere a importurilor din alte țări) nu rup, în mod individual sau împreună această legătură de cauzalitate.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că Comisia și-a încălcat obligația de diligență și de bună administrare întrucât a refuzat să realizeze analize ale prejudiciului și de cauzalitate pe segmente, nereușind astfel să garanteze faptul că constatările sale cu privire la prejudiciu și la legătura de cauzalitate nu au fost denaturate.