24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/1

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/2

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Regatul Suediei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.

3)

Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei și Republica Finlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/3

—

dispoziţiile secţiunii A (Protecţia investiţiilor) din capitolul 9 (Investiţii) din acest acord, în măsura în care se raportează la alte tipuri de investiții decât investițiile directe dintre Uniune şi Republica Singapore;

—

dispoziţiile secţiunii B (Soluţionarea litigiilor dintre investitori şi stat) din acest capitol 9 şi

—

dispoziţiile capitolelor 1 (Obiective și definiții generale), 14 (Transparenţă), 15 (Soluţionarea litigiilor între părți), 16 (Mecanismul de mediere) şi 17 (Dispoziții instituționale, generale și finale), în măsura în care se raportează la dispoziţiile capitolului 9 şi acestea din urmă ţin de o competenţă partajată între Uniune şi statele membre.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/3

1)

Libertatea de stabilire trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei legislații fiscale a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia atât o societate nerezidentă care desfășoară o activitate economică în acest stat membru prin intermediul unui sediu permanent, cât și o societate rezidentă, inclusiv filiala rezidentă a unei societăți nerezidente, sunt supuse unui impozit precum „fairness tax” atunci când aceste societăți distribuie dividende care, ca urmare a utilizării anumitor avantaje fiscale prevăzute de regimul fiscal național, nu sunt incluse în rezultatul lor impozabil final, cu condiția ca modalitatea de determinare a bazei de impozitare a acestui impozit să nu conducă, efectiv, la tratarea acestei societăți nerezidente într-un mod mai puțin avantajos decât o societate rezidentă, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Articolul 5 din Directiva 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații fiscale a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede un impozit precum „fairness tax”, la care sunt supuse societățile nerezidente care desfășoară o activitate economică în acest stat membru prin intermediul unui sediu permanent, precum și societățile rezidente, inclusiv filiala rezidentă a unei societăți nerezidente, atunci când acestea distribuie dividende care, ca urmare a utilizării anumitor avantaje fiscale prevăzute de regimul fiscal național, nu sunt incluse în rezultatul lor impozabil final.

3)

Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/96 coroborat cu alineatul (3) al articolului menționat trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se opune unei legislații fiscale naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care această legislație, într-o situație în care profituri încasate de o societate-mamă de la filiala sa sunt distribuite de această societate-mamă ulterior anului în cursul căruia au fost încasate, are drept consecință supunerea acestor profituri unui impozit care depășește plafonul de 5 % prevăzut la dispoziția menționată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/4

1)

Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că, pentru a aprecia dacă un copil, cetățean al Uniunii Europene, ar fi constrâns să părăsească teritoriul Uniunii în ansamblul său și ar fi, astfel, privat de beneficiul efectiv al esenței drepturilor pe care i le conferă acest articol în cazul în care părintelui său, resortisant al unei țări terțe, i s ar refuza recunoașterea unui drept de ședere în statul membru în cauză, împrejurarea că celălalt părinte, cetățean al Uniunii, este realmente capabil și pregătit să asigure singur îngrijirea zilnică și efectivă a copilului este un element pertinent, dar nu suficient pentru a putea constata absența, între părintele resortisant al unei țări terțe și copil, a unei relații de dependență de așa natură încât acesta din urmă ar fi supus unei asemenea constrângeri în cazul unui astfel de refuz. O asemenea constatare trebuie să fie întemeiată pe luarea în considerare, în interesul superior al copilului, a tuturor împrejurărilor speței, în special a vârstei sale, a dezvoltării sale fizice și emoționale, a gradului relației sale afective atât cu părintele cetățean al Uniunii, cât și cu părintele resortisant al unei țări terțe, precum și a riscului pe care separarea de acesta din urmă l ar genera pentru echilibrul său.

2)

Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să condiționeze dreptul de ședere pe teritoriul său al unui resortisant al unei țări terțe, părinte al unui copil minor care are cetățenia acestui stat membru, căruia îi asigură îngrijirea zilnică și efectivă, de obligația acestui resortisant de a prezenta elementele care permit să se stabilească faptul că o decizie prin care se refuză dreptul de ședere părintelui resortisant al unei țări terțe l ar priva pe copil de beneficiul efectiv al esenței drepturilor aferente statutului de cetățean al Uniunii, obligându-l să părăsească teritoriul Uniunii luat în ansamblul său. Cu toate acestea, revine autorităților competente ale statului membru în cauză obligația de a efectua, pe baza elementelor furnizate de resortisantul unei țări terțe, cercetările necesare pentru a putea aprecia, în lumina tuturor împrejurărilor speței, dacă o decizie de refuz ar avea asemenea consecințe.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/5

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Yoshida Metal Industry Co. Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/6

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 4 iunie 2015, Deluxe Laboratories/OAPI (deluxe) (T-222/14, nepublicată, EU:T:2015:364).

2)

Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene spre rejudecare.

3)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/6

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/7

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/8

1)

Articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul acestei dispoziții, și că, prin urmare, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este aplicabilă atunci când acesta prevede în legislația sa o sancțiune pecuniară în privința unui subiect de drept administrativ care refuză să furnizeze informații în cadrul unui schimb între autorități fiscale întemeiat în special pe dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE.

2)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un subiect de drept administrativ căruia i a fost aplicată o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea unei decizii administrative prin care i se impune furnizarea de informații în cadrul unui schimb între administrații fiscale naționale în temeiul Directivei 2011/16 este îndrituit să conteste legalitatea acestei decizii.

3)

Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate în sensul că „relevanța previzibilă” a informațiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru constituie o condiție care trebuie îndeplinită de cererea de informații pentru a declanșa obligația statului membru solicitat de a da curs acestei cereri și reprezintă, în consecință, o condiție de legalitate a deciziei prin care se dispune furnizarea de informații adresate de acest stat membru unui subiect de drept administrativ și a măsurii sancționatorii aplicate acestuia din urmă pentru nerespectarea deciziei amintite.

4)

Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate în sensul că verificarea realizată de autoritatea solicitată, sesizată cu o cerere de informații din partea autorității solicitante în temeiul acestei directive, nu se limitează la îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii respective, ci trebuie să permită acestei autorități solicitate să se asigure că informațiile solicitate nu sunt lipsite de orice relevanță previzibilă având în vedere identitatea contribuabilului în discuție și a terțului care deține eventual informații, precum și nevoile anchetei fiscale în cauză. Aceleași dispoziții ale Directivei 2011/16 și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei acțiuni introduse de un subiect de drept administrativ împotriva unei măsuri sancționatorii care i a fost aplicată de autoritatea solicitată din cauza nerespectării unei decizii prin care se dispune furnizarea de informații, adoptată de aceasta ca urmare a unei cereri de informații adresate de autoritatea solicitantă în temeiul Directivei 2011/16, instanța națională dispune, pe lângă o competență de a modifica sancțiunea aplicată, de o competență de a controla legalitatea acestei decizii prin care se dispune furnizarea de informații. În ceea ce privește condiția de legalitate a deciziei menționate sub aspectul relevanței previzibile a informațiilor solicitate, controlul jurisdicțional se limitează la verificarea lipsei vădite a unei astfel de relevanțe.

5)

Articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că, în cadrul exercitării controlului jurisdicțional de către o instanță a statului membru solicitat, această instanță trebuie să aibă acces la cererea de informații adresată de statul membru solicitant statului membru solicitat. Subiectul de drept administrativ vizat nu dispune, în schimb, de un drept de acces la ansamblul acestei cereri de informații, care își păstrează caracterul de document secret, în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2011/16. Pentru a și putea susține pe deplin cauza cu privire la lipsa de relevanță previzibilă a informațiilor solicitate, este suficient, în principiu, să dispună de informațiile menționate la articolul 20 alineatul (2) din directiva amintită.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/9

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/10

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/10

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 11 noiembrie 2015, Dyson/Comisia (T-544/13, EU:T:2015:836), în măsura în care prin aceasta s-a respins primul aspect al primului motiv și al treilea motiv, ambele invocate în primă instanță.

2)

Trimite cauza Tribunalului Uniunii Europene spre rejudecare pentru ca acesta să se pronunțe asupra primului aspect al primului motiv și asupra celui de al treilea motiv, ambele invocate în primă instanță.

3)

Cererile privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/11

1)

Articolul 11 alineatul (1) prima liniuță din Directiva 86/653/CEE a Consiliului din 18 decembrie 1986 privind coordonarea legislației statelor membre referitoare la agenții comerciali independenți trebuie interpretat în sensul că vizează nu numai cazurile de neexecutare totală a contractului încheiat între comitent și terț, ci și cazurile de neexecutare parțială a acestui contract, precum nerespectarea volumului tranzacțiilor sau a duratei prevăzute de contractul menționat.

2)

Articolul 11 alineatele (2) și (3) din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că clauza dintr-un contract de agenție comercială potrivit căreia agentul este obligat să ramburseze o cotă proporțională din comisionul său în caz de neexecutare parțială a contractului încheiat între comitent și terț nu constituie o „derogare în detrimentul agentului comercial”, în sensul acestui articol 11 alineatul (3), dacă partea din comision supusă obligației de rambursare este proporțională cu amploarea neexecutării contractului menționat și cu condiția ca această neexecutare să nu fie rezultatul unei cauze pentru care comitentul este vinovat.

3)

Articolul 11 alineatul (1) a doua liniuță din Directiva 86/653 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „cauze pentru care comitentul este vinovat” nu se referă numai la motivele de drept care au determinat în mod direct încetarea contractului încheiat între comitent și terț, ci vizează toate împrejurările de drept și de fapt pentru care comitentul este vinovat care sunt la originea neexecutării acestui contract.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/12

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/12

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/13

1)

Principiul egalității de tratament al operatorilor economici, enunțat la articolul 10 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să furnizeze declarațiile sau documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. În schimb, acest articol nu se opune ca autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să clarifice o ofertă sau să îndrepte o eroare materială vădită pe care ar conține-o aceasta, cu condiția însă ca o asemenea solicitare să fie adresată oricărui ofertant care se află în aceeași situație, ca toți ofertanții să fie tratați în mod egal și loial și ca această clarificare sau această îndreptare să nu poată fi asimilată depunerii unei noi oferte, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Directiva 92/13/CE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 trebuie să fie interpretată în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în cauza principală – în care, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, au fost prezentate două oferte, iar autoritatea contractantă a adoptat două decizii simultane, de respingere a ofertei unuia dintre ofertanți și, respectiv, de atribuire a contractului în favoarea celuilalt –, ofertantul exclus, care formulează o cale de atac împotriva acestor două decizii, trebuie să poată solicita excluderea ofertei ofertantului câștigător, astfel încât noțiunea „un anumit contract” în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, poate viza, dacă este cazul, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/14

1)

În împrejurări precum cele din cauza principală, decizia unei societăți deținute în majoritate de un stat membru de a accepta, cu scopul stingerii unei creanțe, o dare în plată a unui activ care este proprietatea altei societăți al cărei unic acționar este acest stat membru și de a achita o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea estimată a acestui activ și cuantumul acestei creanțe este de natură să constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 TFUE dacă

Revine instanțelor naționale sarcina de a verifica dacă aceste condiții sunt îndeplinite.

2)

În cazul în care o instanță națională califică drept ajutor de stat decizia unei societăți deținute în majoritate de un stat membru de a accepta, cu scopul stingerii unei creanțe, o dare în plată a unui activ care este proprietatea altei societăți al cărei acționar unic este acest stat membru și de a achita o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea estimată a acestui activ și cuantumul acestei creanțe, autoritățile statului membru menționat au obligația de a notifica acest ajutor Comisiei Europene înainte de punerea sa în aplicare, în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/15

1)

Articolul 203 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 648/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005, trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu se aplică în cazul în care volumul total al mărfii plasate sub regimul de tranzit comunitar extern nu a fost prezentat biroului vamal de destinație prevăzut în cadrul acestui regim ca urmare a distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă, dovedită în mod corespunzător.

2)

Articolul 204 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretat în sensul că, atunci când volumul total al mărfii plasate sub regimul de tranzit comunitar extern nu a fost prezentat biroului vamal de destinație prevăzut în cadrul acestui regim ca urmare a distrugerii totale sau a pierderii iremediabile a unei părți din această marfă, dovedită în mod corespunzător, această situație, care constituie neexecutarea uneia dintre obligațiile legate de acest regim, și anume aceea de a prezenta o marfă intactă biroului vamal de destinație, dă naștere în principiu unei datorii vamale la import pentru partea din marfă care nu a fost prezentată acestui birou. Revine instanței naționale sarcina să verifice dacă o împrejurare precum deteriorarea unui dispozitiv de descărcare întrunește în speță criteriile care caracterizează noțiunile „forță majoră” și „caz fortuit”, în sensul articolului 206 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, și anume dacă aceasta se dovedește neobișnuită pentru un operator activ în domeniul transportului substanțelor lichide și străină de acesta și dacă consecințele sale nu ar fi putut să fie evitate în pofida întregii diligențe manifestate. În cadrul acestei verificări, instanța menționată trebuie să țină seama în special de respectarea de către operatori precum principalul obligat și transportatorul a normelor și a cerințelor în vigoare în ceea ce privește starea tehnică a cisternelor și siguranța transportului unor substanțe lichide precum un solvent.

3)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d), precum și articolele 70 și 71 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că această taxă nu este datorată pentru partea total distrusă sau iremediabil pierdută dintr-o marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar extern.

4)

Dispozițiile coroborate ale articolului 96 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 204 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretate în sensul că principalul obligat este ținut la plata datoriei vamale născute pentru o marfă plasată sub regimul de tranzit comunitar extern chiar dacă transportatorul nu a respectat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 96 alineatul (2) din acest regulament, în special aceea de a prezenta această marfă intactă biroului vamal de destinație, în termenul prescris.

5)

Articolul 96 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2), articolul 204 alineatul (1) litera (a) și alineatul (3), precum și articolul 213 din Regulamentul nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 648/2005, trebuie interpretate în sensul că autoritatea vamală a unui stat membru nu are obligația de a angaja răspunderea solidară a transportatorului care, în paralel cu principalul obligat, trebuie considerat debitorul datoriei vamale.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/16

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/17

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/17

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/18

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/18

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/19

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/19

1)

Articolele 8 și 9 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 (2) se opun unei interpretări a normelor naționale corespunzătoare de transpunere (constituite din articolul 24 și, respectiv, articolul 25 din Codul consumului) potrivit căreia comportamentul unui operator de telefonie care constă într-o omisiune de informare cu privire la setarea implicită pe SIM a unor servicii telefonice determinate (precum serviciul de mesagerie vocală sau de navigare pe internet) poate fi calificat drept „influență nejustificată” și, prin urmare, drept „practică comercială agresivă” care poate modifica „în mod semnificativ” libertatea de alegere sau de conduită a unui consumator mediu, iar aceasta îndeosebi într-o situație în care nu se reține niciun comportament material ulterior și distinct în sarcina aceluiași operator de telefonie?

2)

Punctul 29 din anexa I la Directiva 2005/29/CE […] poate fi interpretat în sensul că există o „vânzare nesolicitată” în cazul în care un operator de telefonie mobilă solicită clienților săi plata pentru servicii de mesagerie vocală sau de navigare pe internet, iar aceasta într-o situație care se caracterizează prin următoarele elemente:

3)

Finalitatea Directivei „generale” 2005/29/CE, în calitate de „plasă de siguranță” pentru protecția consumatorilor, precum și considerentul (10) și articolul 3 alineatul (4) din aceeași Directivă 2005/29/CE se opun unei reglementări naționale care include evaluarea respectării obligațiilor specifice, prevăzute de Directiva sectorială 2002/22/CE (3) privind protecția utilizatorului, în domeniul de aplicare al Directivei generale 2005/29/CE privind practicile incorecte, excluzând, în consecință, intervenția autorității competente să sancționeze o încălcare a directivei sectoriale în orice ipoteză care ar fi susceptibilă să întrunească de asemenea elementele unei practici comerciale incorecte/neloiale?

4)

Principiul specialității statuat la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE trebuie înțeles ca principiu care guvernează relațiile dintre ordinile juridice (ordinea juridică generală și ordinile juridice sectoriale) sau relațiile dintre norme (norme generale și norme speciale) ori relațiile dintre autoritățile abilitate să reglementeze și să supravegheze domeniile respective?

5)

Noțiunea „conflict” menționată la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE poate fi considerată întrunită numai în cazul unei antinomii radicale între dispozițiile reglementării privind practicile comerciale incorecte și celelalte norme derivate din dreptul european care reglementează aspecte sectoriale specifice ale practicilor comerciale sau este suficient ca normele în discuție să prevadă o reglementare în sens contrar dispozițiilor privind practicile comerciale incorecte în raport cu particularitățile sectorului, de natură să determine un concurs de norme (Normenkollision) în raport cu o aceeași situație de fapt concretă?

6)

Noțiunea de norme comunitare menționată la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE se referă numai la dispozițiile conținute în regulamentele și în directivele europene, precum și la normele de transpunere directă a acestora sau include și dispozițiile legislative și normele administrative de punere în aplicare a principiilor de drept european?

7)

Principiul specialității statuat în considerentul (10) și la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE, articolele 20 și 21 din Directiva 2002/22/CE și articolele 3 și 4 din Directiva 2002/21/CE (4) se opun unei interpretări a normelor naționale corespunzătoare de transpunere potrivit căreia se consideră că, ori de câte ori, într-un domeniu reglementat conținând o reglementare sectorială „a consumatorilor” care acordă prerogative de reglementare și de sancționare autorității din domeniu, se manifestă un comportament care intră în sfera noțiunii „practică agresivă” în sensul articolelor 8 și 9 din Directiva 2005/29/CE sau a noțiunii „agresivă în orice situație” în sensul anexei I la Directiva 2005/29/CE, trebuie să fie aplicată întotdeauna reglementarea generală privind practicile incorecte, iar aceasta inclusiv în cazul în care există o reglementare sectorială, adoptată în vederea protejării consumatorilor și întemeiată pe prevederi de drept al Uniunii, care reglementează în mod complet aceleași „practici agresive” și „agresive în orice situație” sau, în orice caz, aceleași „practici incorecte”?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/21

1)

Articolele 8 și 9 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 (2) se opun unei interpretări a normelor naționale corespunzătoare de transpunere (constituite din articolul 24 și, respectiv, articolul 25 din Codul consumului) potrivit căreia comportamentul unui operator de telefonie care constă într-o omisiune de informare cu privire la setarea implicită pe SIM a unor servicii telefonice determinate (precum serviciul de mesagerie vocală sau de navigare pe internet) poate fi calificat drept „influență nejustificată” și, prin urmare, drept „practică comercială agresivă” care poate modifica „în mod semnificativ” libertatea de alegere sau de conduită a unui consumator mediu, iar aceasta îndeosebi într-o situație în care nu se reține niciun comportament material ulterior și distinct în sarcina aceluiași operator de telefonie?

2)

Punctul 29 din anexa I la Directiva 2005/29/CE […] poate fi interpretat în sensul că există o „vânzare nesolicitată” în cazul în care un operator de telefonie mobilă solicită clienților săi plata pentru servicii de mesagerie vocală sau de navigare pe internet, iar aceasta într-o situație care se caracterizează prin următoarele elemente:

3)

Finalitatea Directivei „generale” 2005/29/CE, în calitate de „plasă de siguranță” pentru protecția consumatorilor, precum și considerentul (10) și articolul 3 alineatul (4) din aceeași Directivă 2005/29/CE se opun unei reglementări naționale care include evaluarea respectării obligațiilor specifice, prevăzute de Directiva sectorială 2002/22/CE (3) privind protecția utilizatorului, în domeniul de aplicare al Directivei generale 2005/29/CE privind practicile incorecte, excluzând, în consecință, intervenția autorității competente să sancționeze o încălcare a directivei sectoriale în orice ipoteză care ar fi susceptibilă să întrunească de asemenea elementele unei practici comerciale incorecte/neloiale?

4)

Principiul specialității statuat la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE trebuie înțeles ca principiu care guvernează relațiile dintre ordinile juridice (ordinea juridică generală și ordinile juridice sectoriale) sau relațiile dintre norme (norme generale și norme speciale) ori relațiile dintre autoritățile abilitate să reglementeze și să supravegheze domeniile respective?

5)

Noțiunea „conflict” menționată la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE poate fi considerată întrunită numai în cazul unei antinomii radicale între dispozițiile reglementării privind practicile comerciale incorecte și celelalte norme derivate din dreptul european care reglementează aspecte sectoriale specifice ale practicilor comerciale sau este suficient ca normele în discuție să prevadă o reglementare în sens contrar dispozițiilor privind practicile comerciale incorecte în raport cu particularitățile sectorului, de natură să determine un concurs de norme (Normenkollision) în raport cu o aceeași situație de fapt concretă?

6)

Noțiunea de norme comunitare menționată la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE se referă numai la dispozițiile conținute în regulamentele și în directivele europene, precum și la normele de transpunere directă a acestora sau include și dispozițiile legislative și normele administrative de punere în aplicare a principiilor de drept european?

7)

Principiul specialității statuat în considerentul (10) și la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE, articolele 20 și 21 din Directiva 2002/22/CE și articolele 3 și 4 din Directiva 2002/21/CE (4) se opun unei interpretări a normelor naționale corespunzătoare de transpunere potrivit căreia se consideră că, ori de câte ori, într-un domeniu reglementat conținând o reglementare sectorială „a consumatorilor” care acordă prerogative de reglementare și de sancționare autorității din domeniu, se manifestă un comportament care intră în sfera noțiunii „practică agresivă” în sensul articolelor 8 și 9 din Directiva 2005/29/CE sau a noțiunii „agresivă în orice situație” în sensul anexei I la Directiva 2005/29/CE, trebuie să fie aplicată întotdeauna reglementarea generală privind practicile incorecte, iar aceasta inclusiv în cazul în care există o reglementare sectorială, adoptată în vederea protejării consumatorilor și întemeiată pe prevederi de drept al Uniunii, care reglementează în mod complet aceleași „practici agresive” și „agresive în orice situație” sau, în orice caz, aceleași „practici incorecte”?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/22

—

anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) din 19 ianuarie 2017, Stock Polska/EUIPO – Lass & Steffen (LUBELSKA), T-701/15;

—

trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;

—

obligarea fiecărei părți la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.

1.

Încălcarea articolului 8 alineatul (1 litera (b) din Regulamentul(CE) al Consiliului nr. 207/2009 din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (1), întrucât nu a fost efectuată o apreciere globală a existenței unui risc de confuzie, bazată pe impresia globală a elementelor distinctive și dominante, în special având în vedere limitarea nejustificată a examinării similitudinii dintre semne la un singur element al mărcii anterioare (elementul verbal).

Tribunalul a admis în mod greșit posibilitatea de a lua în considerare, în examinarea asemănării dintre cele două mărci, numai unul dintre elementele constitutive ale unei mărci complexe (elementul verbal) și de a-l compara cu o altă marcă, excluzând din această examinare elementul grafic, fără a fi stabilit în prealabil că elementul verbal constituie elementul dominant, iar elementul grafic este nerelevant. Tribunalul s-a limitat să declare că elementul grafic are un caracter distinctiv slab, fără a ține seama de faptul că existența unui element cu caracter distinctiv slab nu echivalează în mod necesar cu caracterul nedominant al unui asemenea element.

2.

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, precum și a principiilor egalității de tratament, bunei administrări și securității juridice, ca urmare a neluării în considerare a faptului că EUIPO nu a urmat propria practică decizională anterioară, formulată în liniile directoare ale EUIPO, și, în consecință, a confirmării unei decizii contrare acestei practici.

Tribunalul nu a ținut seama de faptul că EUIPO s-a îndepărtat de la propria practică decizională anterioară, formulată în liniile directoare referitoare la aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, și de faptul că nu existau circumstanțe speciale care să justifice această îndepărtare.

3.

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 întrucât în aprecierea existenței unui risc de confuzie este admisă în mod greșit veridicitatea unor fapte care, pe baza unor cunoștințe comune, nu se verifică, și nu sunt luate în considerare fapte cunoscute și relevante, ceea ce conduce la o denaturare a faptelor și a probelor, și anume:

4.

Încălcarea obligației de motivare în aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât:

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/24

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/24

1)

Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul Dublin (1) trebuie interpretat în sensul că Italia a devenit stat membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională depusă de reclamant în acest stat la 23 octombrie 2014, în pofida faptului că Țările de Jos erau statul membru responsabil în mod normal, pe baza cererilor de protecție internațională, în sensul articolului 2 litera (d) din Regulamentul Dublin, introduse anterior în acest stat, dintre care ultima era încă în curs de examinare în Țările de Jos la momentul respectiv, întrucât secția [de contencios administrativ a Consiliului de Stat] nu soluționase încă apelul introdus de reclamant împotriva hotărârii [AWB 14/13866] pronunțate de rechtbank [Den Haag, sediul din Middelburg] la 7 iulie 2014 […]?

2)

Din dispozițiile articolului 18 alineatul (2) din Regulamentul Dublin rezultă că imediat după depunerea solicitării de recunoaștere a responsabilității, la 5 martie 2015, autoritățile neerlandeze ar fi trebuit să suspende examinarea cererii de protecție internațională, care la această dată era încă în curs de desfășurare în Țările de Jos, și că, după expirarea termenului prevăzut la articolul 24 din regulament, ar fi trebuit să înceteze examinarea prin retragerea sau modificarea deciziei anterioare din 11 iunie 2014 de respingere a cererii de azil din 4 iunie 2014?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională formulate de reclamant nu a fost transferată Italiei, ci a revenit în continuare autorităților neerlandeze, întrucât pârâtul nu și-a retras și nici nu a modificat decizia din 11 iunie 2014?

4)

Autoritățile neerlandeze și-au încălcat obligația care le incumbă în temeiul articolului 24 alineatul (5) din Regulamentul Dublin, mai precis, de a comunica autorităților italiene informațiile necesare care să le permită acestora să verifice dacă statul italian este responsabil pe baza criteriilor stabilite în acest regulament, întrucât nu au comunicat că la secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat din Țările de Jos era pendinte o procedură de apel având drept obiect a doua procedură de azil?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, această încălcare a obligației conduce la concluzia că, astfel, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională a reclamantului nu a fost transferată Italiei, ci a revenit în continuare autorităților neerlandeze?

6)

Dacă responsabilitatea nu a continuat să revină Țărilor de Jos, în condițiile predării reclamantului din Italia către Țările de Jos, în contextul cauzei penale care îl privea pe acesta, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul Dublin, prin derogare de la dispozițiile articolului 3 alineatul (1) din acest regulament, autoritățile neerlandeze ar fi trebuit să examineze cererea de protecție internațională depusă de reclamant în Italia și prin urmare, în mod rezonabil, nu ar fi avut dreptul să facă uz de posibilitatea prevăzută la articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul Dublin de a solicita autorităților italiene reprimirea reclamantului?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/25

1.

2.

3.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/26

a)

o persoană majoră care deține concomitent și cetățenia unei țări terțe pierde ipso iure cetățenia statului său membru și, prin urmare, cetățenia Uniunii, pentru motivul că a avut reședința sa principală pentru o perioadă neîntreruptă de zece ani în străinătate și în afara Uniunii Europene, în pofida faptului că există modalități de a întrerupe acest termen de zece ani?

b)

în anumite condiții, o persoană minoră pierde ipso iure cetățenia statului său membru și, prin urmare, cetățenia Uniunii Europene, din cauza faptului că părintele său a pierdut cetățenia statului respectiv, precum în ipoteza vizată mai sus la litera a?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/27

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/27

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-162/14;

—

admiterea cererii formulate în primă instanță și anularea regulamentului atacat, în măsura în care le privește pe recurente;

—

obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente și a propriilor cheltuieli de judecată, atât în primă instanță, cât și în recurs;

—

obligarea tuturor celorlalte părți din procedură la plata propriilor cheltuieli de judecată;

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-162/14;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe;

—

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurii din primă instanță și din recurs până la hotărârea definitivă a Tribunalului;

—

obligarea tuturor celorlalte părți din procedură la plata propriilor cheltuieli de judecată;

1.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a impus recurentelor să dovedească interesul lor de a invoca primul și al doilea motiv; în orice caz, Tribunalul a săvârșit o eroare în calificarea faptelor, recurentele având un astfel de interes.

2.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a impus recurentelor să dovedească interesul lor de a invoca al treilea motiv; Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 1225/2009 („regulamentul de bază”). (1)

3.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat că Regulamentul nr. 1168/2012 era aplicabil prezentei anchete antidumping (2). Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că regulamentul atacat nu era afectat de faptul că Comisia nu s-a pronunțat asupra cererii recurentelor având ca obiect obținerea statutului de societate care operează în condițiile economiei de piață.

4.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a permis instituțiilor să stabilească taxa antidumping la un nivel care să compenseze prejudiciul cauzat de alți factori decât importurile care făceau obiectul dumpingului; Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a răsturnat în mod necorespunzător sarcina probei.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/28

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-163/14;

—

admiterea cererii formulate în primă instanță și anularea regulamentului atacat în măsura în care privește recurentele;

—

obligarea intimatelor să suporte cheltuielile de judecată efectuate de recurente și pe cele proprii, atât în primă instanță, cât și în recurs;

—

obligarea tuturor celorlalte părți la recurs la suportarea propriilor cheltuieli de judecată;

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-163/14;

—

trimiterea cauzei la Tribunal;

—

amânarea deciziei privind cheltuielile de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs până la pronunțarea hotărârii definitive de către Tribunal;

—

obligarea tuturor celorlalte părți la procedura de recurs să suporte propriile cheltuieli de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/29

—

anularea Deciziei (UE) 2017/477 a Consiliului din 3 martie 2017 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Consiliului de cooperare instituit în temeiul Acordului de parteneriat și cooperare consolidat dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Kazahstan, pe de altă parte, în ceea ce privește modalitățile de lucru ale Consiliului de cooperare, ale Comitetului de cooperare, ale subcomitetelor specializate sau ale oricăror alte organisme (1);

—

obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/30

1)

Normele naționale privind extrădarea ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni trebuie examinate în mod identic din perspectiva liberei circulații a cetățenilor unui alt stat membru, indiferent de chestiunea dacă un stat terț adresează, în temeiul unei convenții de extrădare, o cerere de extrădare în vederea executării pedepsei sau, precum în cauza Petruhhin (1), în vederea urmăririi penale? Prezintă relevanță faptul că persoana a cărei extrădare s-a solicitat deține pe lângă cetățenia Uniunii și cetățenia statului care a adresat cererea de extrădare?

2)

O reglementare națională în temeiul căreia resortisanții naționali sunt singurii care nu pot fi extrădați în afara Uniunii în vederea executării unei pedepse creează în mod nejustificat în privința resortisanților unui alt stat membru o situație mai puțin favorabilă? Trebuie să se aplice și în cazul executării unei pedepse mecanisme ale dreptului Uniunii prin care un obiectiv legitim poate fi atins și într-un mod mai puțin restrictiv? Cum trebuie să se răspundă la o cerere de extrădare în cazul în care aceasta a fost adresată celuilalt stat membru prin aplicarea unor astfel de mecanisme, dar acesta nu adoptă măsuri cu privire la propriul resortisant, de exemplu din cauza unor obstacole de natură juridică?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/31

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/31

1)

În sensul articolului 10 litera (g) din Directiva 2014/24 (1), pentru calificarea unui contract drept „contract de muncă” este suficient ca acesta să constituie un contract de muncă salariată sau un astfel de contract trebuie să prezinte caracteristici specifice (de exemplu, în ceea ce privește tipul muncii, condițiile de încheiere, calificările candidaților și elementele procedurii de selecție a acestora), astfel încât selecția fiecărui lucrător este rezultatul unei aprecieri individuale și al unei evaluări subiective a personalității acestuia de către angajator? Pot fi considerate „contracte de muncă” în sensul articolului 10 litera (g) din Directiva 2014/24 contractele de muncă pe durată determinată încheiate pe baza unor criterii obiective, precum perioada de șomaj a candidatului, experiența anterioară sau numărul de copii minori, după verificarea formală a documentelor justificative și potrivit unei proceduri prestabilite de acordare a punctelor în funcție de criteriile menționate mai sus, precum contractele prevăzute la articolul 63 din Legea 4430/2016?

2)

În sensul dispozițiilor Directivei 2014/24 [articolul 1 alineatul (4), articolul 18 alineatele (1) și (2), articolul 19 alineatul (1), articolul 32 și articolul 57 coroborate cu considerentul (5) al directivei], ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (articolele 49 și 56) și ale Cartei drepturilor fundamentale (articolele 16 și 52), precum și al principiilor egalității de tratament, transparenței și proporționalității, recurgerea de către autoritățile publice la alte mijloace decât contractele de achiziții publice, inclusiv la contracte de muncă, pentru a-și îndeplini funcțiile de interes public este permisă, și eventual în ce condiții, atunci când o astfel de recurgere nu presupune o organizare permanentă a serviciului public, ci – precum în cazul instituit prin articolul 63 din Legea 4430/2016 – are loc pentru o perioadă determinată și pentru a face față unor împrejurări excepționale, precum și pentru motive legate de efectivitatea concurenței sau de legalitatea funcționării întreprinderilor care își desfășoară activitatea pe piața achizițiilor publice? Asemenea motive și împrejurări, precum imposibilitatea de executare fără obstacole a contractelor de achiziții publice sau obținerea unui beneficiu economic mai mare comparativ cu (cât ar fi posibil prin) un contract de achiziții publice, pot fi considerate motive imperative de interes general care justifică adoptarea unei măsuri care implică o limitare gravă, prin amplitudine și durată, a activității antreprenoriale din domeniul achizițiilor publice?

3)

Împotriva unei decizii a unei autorități publice, precum deciziile atacate în procedura principală, referitoare la un contract pretins din afara domeniului de aplicare al Directivei 2014/24 (de exemplu, pentru că este un „contract de muncă”) este exclusă protecția jurisdicțională prevăzută de Directiva 89/665 (2), astfel cum este definită la articolul 1 din aceasta, în versiunea în vigoare, atunci când calea de atac este formulată de un operator economic care are un interes legitim de a i se atribui un contract de achiziții publice cu același obiect și care susține că în mod nelegal nu a fost aplicată Directiva 2014/24 din convingerea că neaplicarea acesteia este permisă?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/32

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/33

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/34

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/34

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/35

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/36

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/37

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/37

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/38

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/39

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/40

1)

Absența pentru motive medicale a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1)? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: absența spontană a unei părți semnificative a personalului însărcinat cu efectuarea zborurilor operatorului efectiv de transport aerian, motivată de o grevă neconformă cu legislația muncii și cu contractul colectiv de muncă („grevă spontană”) este o împrejurare excepțională în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004? În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care trebuie să fie ponderea persoanelor absente pentru a admite o asemenea împrejurare?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ prima sau la a doua întrebare: împrejurarea excepțională trebuie să fi existat cu privire la zborul anulat sau operatorul efectiv de transport aerian poate să elaboreze un nou plan de zbor pentru motive economice?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua ă întrebare: noțiunea de caracter evitabil se raportează la împrejurarea excepțională sau la consecințele producerii împrejurării excepționale?

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/40

—

constatarea, în temeiul articolului 258 TFUE, că, prin faptul că nu se conformează, în ceea privește 68 de depozite de deşeuri, obligației de a lua toate măsurile necesare pentru a închide cât mai repede posibil, în conformitate cu articolul 7 litera g) și articolul 13, siturile care, în conformitate cu articolul 8, nu au primit o autorizație care să le permită să funcționeze în continuare, România nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 14 litera b) coroborat cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri;

—

să oblige România la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/41

—

Anularea Hotărârii Tribunalului din 22 martie 2017 (cauza T-231/15) în ceea ce privește punctele 39-47, care declară inadmisibilă cererea în anulare a Deciziei (PESC) 2016/850 a Consiliului din 27 mai 2016 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei (1) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/840 al Consiliului din 27 mai 2016 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria (2), și în ceea ce privește punctele dispozitivului nr. 1, 3, 4 și 5;

—

în consecință, dispunerea eliminării numelui domnului George Haswani din anexele la actele sus-menționate;

—

evocând fondul, anularea Deciziei 2015/1836 (3) și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/1828 (4);

—

evocând fondul, obligarea Consiliului la plata a 700 000 de euro cu titlu de daune-interese pentru repararea tuturor prejudiciilor;

—

anularea hotărârii atacate în ceea ce privește punctele dispozitivului nr. 4 și 5 și punctele 91-93, în măsura în care îl obligă pe domnul George Haswani să suporte, pe lângă cheltuielile de judecată aferente propriilor cereri, două treimi din cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu;

—

obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în conformitate cu articolul 184 al patrulea paragraf din Regulamentul de procedură al Curții.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/43

1)

Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 626/2012 al Consiliului din 26 iunie 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 349/2012 al Consiliului de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de acid tartric originar din Republica Populară Chineză, în măsura în care se aplică Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd.

2)

Consiliul Uniunii Europene suportă jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Changmao Biochemical Engineering, precum și propriile cheltuieli de judecată.

3)

Changmao Biochemical Engineering suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.

4)

Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

5)

Distillerie Bonollo SpA, Industria Chimica Valenzana SpA, Distillerie Mazzari SpA, Caviro Distillerie Srl și Comercial Química Sarasa, SL suportă propriile cheltuieli de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/44

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Groupe Léa Nature SA la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și de intervenientă în fața Tribunalului și a Curții.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/44

1)

Obligă Uniunea Europeană, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la plata unei despăgubiri de 654 523,43 euro către Guardian Europe Sàrl pentru prejudiciul material suferit de această societate ca urmare a încălcării termenului rezonabil de soluționare în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2012, Guardian Industries şi Guardian Europe/Comisia (T-82/08, EU:T:2012:494). Această despăgubire va fi reevaluată prin calcularea de dobânzi compensatorii începând cu 27 iulie 2010 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la rata anuală a inflației constatată pentru perioada în cauză de Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) în statul membru în care este stabilită această societate.

2)

Despăgubirea menționată la punctul 1) va fi majorată cu dobânzi moratorii de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la plata integrală, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

3)

Respinge în rest acțiunea.

4)

Guardian Europe suportă cheltuielile de judecată efectuate de Uniune, reprezentată de Comisia Europeană.

5)

Guardian Europe, pe de o parte, și Uniunea, reprezentată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe de altă parte, suportă propriile cheltuieli de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/45

1)

Respinge acțiunea.

2)

Le obligă pe doamnele Jožica Blaž Jamnik și Brina Blaž la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/46

1)

Respinge acțiunea.

2)

AWG Allgemeine Warenvertriebs GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/46

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Kaane American International Tobacco Company FZE la plata cheltuielilor de judecată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/47

—

pronunţarea unei hotărâri de anulare a deciziei EUIPO din 10 februarie 2017, prin care s-a admis în parte cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene nr. 12929071 „MEMORAME” formulată în cauza R 1308/2016-4 și, în consecință, respingerea în întregime a cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene nr. 12929071 „MEMORAME”;

—

pronunţarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în conformitate cu articolul 87 alineatele (2) şi (3) din regulament.

—

Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) și a articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009.

—

Reclamanta subliniază că camera de recurs a EUIPO nu a luat în considerare în mod corespunzător faptul că marca anterioară „MEMORA” se bucură de un grad ridicat de notorietate pe teritoriul Uniunii Europene.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/47

—

anularea cu efect imediat a elementului citat sub codul 2015-CZ-TM-0330-M, intitulat „Terminal multimodal de containere Paskov, faza III”, și a elementului citat sub codul 2015-CZ-TM-0406-W, intitulat „Terminal intermodal Melnik, fazele 2 și 3”, în lista anexei la Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 5 august 2016 de stabilire a listei propunerilor admise pentru a beneficia de un sprijin financiar din partea UE în domeniul mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) – sectorul transporturilor ca urmare a apelurilor de propuneri lansate la 11 septembrie 2014 și întemeiate pe programul de lucru multianual;

—

anularea sau, în mod alternativ, declararea nulității convenției de subvenționare în temeiul (mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) – sectorul transporturilor nr. INEA/CEF/TRAN/M2015/1133813 încheiată între Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) și Advanced Mondial Transport ca (AWT) (referitoare la proiectul 2015-CZ-TM-0330-M intitulată „Terminal multimodal de containere Paskov”) sau obligarea INEA să pună capăt convenției respective în privința Paskov;

—

anularea sau, în mod alternativ, declararea nulității convenției de subvenționare în temeiul (mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) – sectorul transporturilor nr. INEA/CEF/TRAN/M2015/1138714 încheiată între Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) și České přístavy, a.s. (Porturi cehe) (referitoare la proiectul 2015-CZ-TM-0330-M intitulată „Terminal multimodal de containere Melnik”) sau obligarea INEA să pună capăt convenției respective în privința Melnik;

—

obligarea INEA și a Comisiei la plata în solidar a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că măsura în litigiu încalcă principiile fundamentale ale Tratatelor Uniunii Europene privind Premier protecția pieței libere și a liberei concurențe în cadrul pieței interne.

2.

Al doilea motiv întemeiat faptul că măsura în litigiu încalcă articolul 93 TFUE și alte articole din TFUE (articolele 3, 26, 93, 107, 119, 170 alineatul (2), 171 alineatul (1), protocolul 8 și articolul 1 din acesta, protocolul 27).

3.

Al treilea motiv întemeiat faptul că măsura în litigiu încalcă Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 și Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 și normele accesorii

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/48

—

anularea deciziei implicite a EIGE din 26 august 2016 de respingere a cererii reclamantului din 26 aprilie 2016 de a i se acorda o a doua prelungire a contractului său de muncă;

—

anularea, în măsura în care este necesar, și a deciziei EIGE din 20 ianuarie 2017, notificate reclamantului la 23 ianuarie 2017, de respingere a reclamației formulate de reclamant la 3 octombrie 2016 împotriva deciziei implicite a EIGE;

—

repararea prejudiciului material și moral suferit de reclamant;

—

rambursarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta acțiune.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare și, în consecință, a principiului bunei administrări

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene și a Deciziei nr. 82 a EIGE din 28 iulie 2014 privind procedura de prelungire/neprelungire a contractelor, aplicabilă agenților temporari și contractuali (denumită în continuare „Decizia 82”)

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe nereguli procedurale, inclusiv încălcarea normelor de procedură internă stabilite în Decizia 82, încălcarea dreptului la apărare, a dreptului de a fi ascultat, a principiului bunei administrări și a obligației de diligență

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/49

—

anularea deciziei atacate din 30 iunie 2016 de respingere a cererii de asistență a reclamantei și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației;

—

obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10 000 EUR sau a oricărei alte sume pe care Tribunalul o va considera adecvată, drept reparație pentru prejudiciul moral suferit, majorată cu dobânda legală calculată până la efectuarea plății integrale;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 24 din Statutul funcționarilor și a obligației de asistență

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/50

—

cu titlu principal, anularea în parte a deciziei Comisiei Europene din 2 februarie 2017 privind schema de ajutor SA.26763 2014/C (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Franța în favoarea întreprinderilor de transport cu autobuzul în regiunea Île-de-France, în măsura în care declară la articolul 1 că schema de ajutor a fost pusă în aplicare „în mod nelegal”, deși era vorba despre o schemă de ajutor existentă;

—

cu titlu subsidiar, anularea în parte a deciziei Comisiei Europene din 2 februarie 2017 privind schema de ajutor SA.26763 2014/C (ex 2012/NN) pusă în aplicare de Franța în favoarea întreprinderilor de transport cu autobuzul în regiunea Île-de-France, în măsura în care declară la articolul 1 că schema de ajutor a fost pusă în aplicare în mod nelegal pentru perioada anterioară datei de 25 noiembrie 1998;

—

obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, invocat cu titlu principal, întemeiat pe faptul că schema de ajutor regională în discuție nu ar fi fost pusă în aplicare în mod nelegal, din moment ce nu ar fi fost supusă obligației de notificare prealabilă. Astfel, schema de ajutor regională ar fi o schemă de ajutor existentă, în sensul articolului 108 alineatul (1) TFUE și al dispozițiilor articolului 1 litera (b) și ale capitolului VI din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9) (denumit în continuare „Regulamentul 2015/1589”). Potrivit normelor aplicabile schemelor de ajutor existente, punerea în aplicare a acestora nu ar fi nelegală, Comisia având doar posibilitatea de a prescrie, după caz, măsuri utile în scopul evoluării sau al dispariției acestora în viitor.

2.

Al doilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că schema de ajutor în discuție nu constituie o schemă de ajutor existentă, Comisia nu și-ar fi putut extinde examinarea cu privire la o perioadă mai mare de 10 ani înainte de 25 noiembrie 2008, data la care Comisia a adresat autorităților franceze o cerere de informații. Astfel, articolul 17 din Regulamentul 2015/1589 ar prevedea că termenul de prescripție de zece ani nu este întrerupt decât printr-o măsură adoptată de către Comisie sau, la solicitarea acesteia, de către un stat membru. Astfel, reclamantele apreciază că Comisia nu putea, așadar, să își extindă examinarea decât până la 25 noiembrie 1998.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/51

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea pârâtului și a celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în procedura în fața Tribunalului și în fața camerei de recurs.

—

Încălcarea articolelor 62 și 63 din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea articolului 25 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea articolului 3 litera (a) din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002;

—

încălcarea articolelor 5 și 6 din Regulamentul nr. 6/2002.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/51

—

Anularea Deciziei C(2012) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (Cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri) în totalitate pentru încălcarea principiului interzicerii arbitrariului și a principiului egalității de tratament, potrivit primului motiv; pentru necompetență în ceea ce privește transportul aerian din aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE, potrivit celui de al doilea motiv (cu titlu principal);

—

anularea articolului 1 alineatul (2) litera (d) și a articolului 1 alineatul (3) litera (d) din decizia atacată, în măsura în care în aceste dispoziții se constată că reclamanta a comis o încălcare în ceea ce privește transportul aerian din aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE, potrivit celui de al doilea motiv (în subsidiar); și

—

anularea articolului 1 și a articolului 1 alineatul (1) litera (d), a articolului 1 alineatul (2) litera (d), a articolului 1 alineatul (3) litera (d) și a articolului 1 alineatul (4) litera (d) din decizia atacată, în măsura în care în aceste dispoziții se constată că încălcarea unică și continuă includea lipsa plății unui comision pe suprataxe, potrivit celui de al treilea motiv; și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în aceste proceduri în eventualitatea în care Tribunalul anulează în tot sau în parte decizia atacată.

1.

Primul motiv întemeiat pe o încălcare a principiului interzicerii arbitrariului și a principiului egalității de tratament

2.

Al doilea motiv întemeiat pe necompetența în ceea ce privește transportul aerian de mărfuri de pe aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe nerespectarea obligației de motivare și pe o eroare vădită de apreciere atunci când s-a constatat că lipsa plății unor comisioane pe suprataxe constituie un element distinct al încălcării

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/53

—

anularea Deciziei C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (Cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri), în tot sau în parte;

—

în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantelor;

—

luarea măsurilor de organizare a procedurii sau a măsurilor de cercetare judecătorească necesare sau orice alte măsuri pe care Tribunalul le-ar considera necesare și

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor și a principiului egalității armelor, întrucât Comisia le-a refuzat accesul la elementele de probă pertinente, în acuzare și în apărare, inclusiv la elementele de probă pe care Comisia le-a primit după notificarea comunicării privind obiecțiunile.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe o lipsă de competență în ceea ce privește aplicarea articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE în cazul serviciilor de transport aerian de mărfuri care intră în SEE, precum și al rutelor între Elveția și cele trei state din afara UE/SEE.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe eroarea pe care Comisia a săvârșit-o atunci când a apreciat elementele de probă și când a concluzionat că acestea dovedesc participarea reclamantelor la săvârșirea încălcării unice internaționale, în formă continuă, constatată în decizia atacată, sau că reclamantele ar fi avut cunoștință despre aceasta.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 266 TFUE, a articolului 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a articolului 296 alineatul (2) TFUE, în măsura în care decizia atacată este lipsită de coerență internă, în special în ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru pretinsa încălcare.

5.

Al cincilea motiv este întemeiat pe faptul că, în mod neîntemeiat, Comisia a aplicat o amendă reclamantelor, deoarece acestea nu pot fi trase la răspundere pentru pretinsa încălcare, și pe faptul că, în orice caz, Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calculat amenda în raport cu valoarea vânzărilor, cu factorul de gravitate referitor la situația specială în care se află SAS Cargo, cu durata, cu sporul pentru recidivă și cu diversele circumstanțe atenuante. În consecință, amenda ar trebui anulată sau, în subsidiar, redusă în mod semnificativ.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/53

—

Anularea Deciziei C(2012) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (Cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri) în totalitate pentru încălcarea principiului interzicerii arbitrariului și a principiului egalității de tratament, potrivit primului motiv; pentru necompetență în ceea ce privește transportul aerian din aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE, potrivit celui de al doilea motiv (cu titlu principal); pentru încălcarea articolului 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian și a Orientărilor privind calcularea amenzilor (1), potrivit celui de al patrulea motiv (cu titlu principal); sau

—

anularea articolului 1 alineatul (2) litera (d) și a articolului 1 alineatul (3) litera (d) din decizia atacată, în măsura în care în aceste dispoziții se constată că reclamanta a comis o încălcare în ceea ce privește transportul aerian din aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE, potrivit celui de al doilea motiv (în subsidiar); și

—

anularea articolului 1 și a articolului 1 alineatul (1) litera (d), a articolului 1 alineatul (2) litera (d), a articolului 1 alineatul (3) litera (d) și a articolului 1 alineatul (4) litera (d) din decizia atacată, în măsura în care în aceste dispoziții se constată că încălcarea unică și continuă includea lipsa plății unui comision pe suprataxe, potrivit celui de al treilea motiv; și

—

alternativ, în eventualitatea în care Tribunalul nu anulează în totalitate decizia atacată potrivit primului, celui de al doilea și celui de al patrulea motiv, reducerea amenzii aplicate reclamantei prin articolul 3 literele (c) și (d) din decizia atacată, exercitând astfel competența sa de fond, potrivit primului, celui de al doilea, celui de al treilea și celui de al patrulea motiv; și în final

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în aceste proceduri în eventualitatea în care Tribunalul anulează în tot sau în parte decizia atacată sau reduce amenda.

1.

Primul motiv întemeiat pe o încălcare a principiului interzicerii arbitrariului și a principiului egalității de tratament

2.

Al doilea motiv întemeiat pe necompetența în ceea ce privește transportul aerian de mărfuri de pe aeroporturi din afara SEE spre aeroporturi din SEE.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe nerespectarea obligației de motivare și pe o eroare vădită de apreciere atunci când s-a constatat că lipsa plății unor comisioane pe suprataxe constituie un element distinct al încălcării.

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că amenda ar încălca principiul legalității și al proporționalității amenzilor din perspectiva articolului 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, al articolului 101 TFUE și al Orientărilor privind calcularea amenzilor, și că ar fi evident eronată.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/55

—

anularea Deciziei C (2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri), în tot sau în parte, în măsura în care o privește;

—

anularea sau, cu titlu subsidiar, reducerea substanțială a cuantumului amenzii;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat și pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură.

Potrivit reclamantei, Comisia nu notifică în cadrul comunicării obiecțiilor sale teoria care stă la baza întregii cauze, astfel cum este prezentată pentru prima dată în decizia atacată, ceea ce a împiedicat-o pe reclamantă să se apere împotriva acuzațiilor aduse. Aceste motive sunt suficiente pentru a anula decizia atacată în totalitate.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, pe lipsa motivării și pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură.

Potrivit reclamantei, Comisia i-a încălcat acesteia dreptul la apărare i) prin faptul că nu a formulat un raționament adecvat, chiar niciun raționament, care să susțină constatarea existenței unei încălcări unice și continue pe toate rutele; ii) prin faptul că nu a definit natura și sfera încălcării (încălcărilor) pretinse la nivelul cerut de lege și iii) prin faptul că nu a corectat contradicția inerentă care există între o încălcare unică și continuă și patru încălcări separate care au condus la anularea Deciziei C (2010) 7694 final a Comisiei din 9 noiembrie 2010. Aceste motive sunt suficiente pentru a anula decizia atacată în totalitate.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o eroare de drept vădită privind imposibilitatea transportatorilor din afara UE/SEE de a opera pe rute intraeuropene.

Reclamanta arată că Comisia i) a constatat în mod eronat, la articolul 1 alineatele (1) și (4) din decizia atacată, că aceasta a participat la una sau la mai multe încălcări pe rute din interiorul SEE și între aeroporturi situate în Uniune și aeroporturi situate în Elveția în care nu avea dreptul legal să furnizeze servicii de transport aerian; ii) a omis sau a înțeles greșit regimurile juridice internațional și al Uniunii care reglementează drepturile de trafic aerian și iii) a aplicat în mod eronat jurisprudența relevantă atunci când a constatat că nu exista vreun „obstacol insurmontabil” care să o împiedice pe reclamantă să își furnizeze serviciile pe rute intraeuropene și, prin urmare, în mod eronat a calificat-o pe aceasta drept concurent potențial pe aceste rute. Potrivit reclamantei, aceste erori vădite de apreciere și aceste erori de drept vădite, luate individual sau împreună, constituie motive suficiente pentru anularea deciziei atacate în totalitate sau, cu titlu subsidiar, a articolului 1 alineatele (1) și (4) din această decizie.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de drept și de fapt în materie de competență.

Reclamanta arată că decizia atacată este viciată de erori vădite de drept și de fapt care constau în aceea că Comisia i) s-a întemeiat în mod eronat pe comportamente perfect legale pe rutele cu țări terțe pentru a dovedi sau stabili o încălcare pe rute intraeuropene care nu poate fi săvârșită (motiv suficient pentru a anula decizia atacată în totalitate) și ii) și-a revendicat în mod eronat competența asupra unei pretinse coluziuni privind traficul „de intrare” pe rute cu țări terțe [motiv de anulare a deciziei atacate în totalitate sau, cu titlu subsidiar, a articolului 1 alineatele (2) și (3)].

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a elementelor de probă invocate împotriva reclamantei.

Potrivit reclamantei, Comisia i) nu a aplicat corect reglementarea referitoare la elementele de probă privind existența unei încălcări unice și continue; ii) nu a întrunit un ansamblu de dovezi fiabile și nu a dovedit corespunzător cerințelor legale faptele care îi sunt reproșate și iii) a refuzat în mod eronat să accepte retragerea de către reclamantă a cererii sale de clemență neavenite și nu a examinat efectul acestei retrageri asupra elementelor de probă invocate împotriva sa. Aceste motive sunt suficiente pentru a anula decizia atacată în totalitate.

6.

Al șaselea motiv: conform primului, celui de al doilea, celui de al treilea, celui de al patrulea și celui de al cincilea motiv, reclamanta solicită Tribunalului anularea amenzii aplicate la articolul 3 sau, cu titlu subsidiar, reducerea substanțială a cuantumului acesteia potrivit competenței sale de fond prevăzute la articolul 261 TFUE, la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 și în jurisprudență.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/56

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/57

—

în cazul în care Curtea admite primul, al doilea, al treilea sau al patrulea motiv, anularea în totalitate a articolului 1 alineatele (1)-(4) din Decizia C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (AT.39258 – Transport aerian de mărfuri) în măsura în care se referă la Cargolux;

—

în cazul în care Curtea admite al cincilea motiv,

—

în cazul în care Curtea admite al șaselea motiv, anularea articolului 1 alineatele (2) și (3) din decizia atacată în măsura în care are ca obiect constatarea că Cargolux a participat la orice încălcare referitoare la rutele de sosire (și anume dinspre aeroporturile țărilor terțe spre aeroporturile din cadrul Uniunii Europene sau din Islanda și Norvegia);

—

anularea amenzii aplicate societății Cargolux în cadrul articolului 3 și, dacă Curtea nu anulează amenda în totalitate, reducerea substanțială a acesteia în temeiul competenței sale de fond;

—

dispunerea măsurilor corespunzătoare necesare cu privire la articolul 4 în măsura în care se referă la Cargolux;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată ale Cargolux.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere întrucât Comisia a acționat ultra vires prin faptul că s-a întemeiat pe probe referitoare la rute și la perioade cu privire la care nu era competentă.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, pe o încălcare a dreptului la apărare și pe o eroare vădită de apreciere întrucât Comisia a încălcat norme fundamentale de procedură și dreptul la apărare al reclamantei prin faptul că nu a efectuat o nouă comunicare privind obiecțiunile înaintea readoptării deciziei.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare vădită de apreciere ca urmare a faptului că Comisia nu a efectuat aprecierea contextului legal și economic necesară pentru a constata în mod valabil o încălcare prin obiect.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a unei norme fundamentale de procedură, pe nemotivare, pe o încălcare a dreptului la apărare și pe o eroare vădită de apreciere în drept și în fapt întrucât Comisia nu a identificat cu suficientă precizie întinderea și parametrii pretinsei încălcări a articolului 101 TFUE și a celorlalte dispoziții relevante.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere întrucât Comisia nu a stabilit o bază probatorie fiabilă pentru concluziile sale sau nu a dovedit faptele pe care își întemeiază constatările corespunzător cerințelor legale.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de drept ca urmare a faptului că Comisia s-a declarat în mod eronat competentă în ceea ce privește o pretinsă coordonare anticoncurențială în legătură cu zboruri dinspre aeroporturi ale țărilor terțe spre aeroporturi din cadrul SEE și a săvârșit o eroare de drept întrucât asemenea activități nu intră în domeniul de aplicare teritorial al articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE.

7.

Al șaptelea motiv, care privește cererea de revizuire a amenzii în temeiul competenței de fond a Curții, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/59

—

anularea deciziei pârâtei din 21 martie 2017 (Ares(2017)1515573) prin care se dispune restituirea unei părți din finanțarea acordată pentru proiectul de ajutor Food Security Promotion for very food insecure farming households in Zimbabwe (ECHO/ZWE/BUD/2009/02002), în cuantum de 643 627,72 de euro, precum și somația de plată aferentă din 7 aprilie 2017 (nr. 3241705513), prin care pârâta a solicitat plata primei rate în cuantum de 321 813,86 euro, precum și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv: procedura contestată de pârâtă nu constituie o încălcare a unor norme materiale

2.

Al doilea motiv: nu există alte motive pentru restituire.

3.

Al treilea motiv (în subsidiar): neutilizarea marjei de discreție și lipsa proporționalității

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/60

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea la înregistrarea mărcii Uniunii Europene care face obiectul cererii nr. 13 521 125 „SEVENOAK” pentru toate produsele vizate de cerere;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/60

—

anularea în întregime, în ceea ce o privește pe reclamantă, a Deciziei C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 privind o procedură întemeiată pe articolul 101 TFUE, pe articolul 53 din Acordul privind SEE și pe articolul 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cazul AT.39258 – Airfreight);

—

în subsidiar, în temeiul competenței sale de fond, reducerea amenzii aplicate reclamantei și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului ne bis in idem și a articolului 266 TFUE întrucât a considerat-o pe reclamantă responsabilă pentru aspecte ale încălcării pentru care Comisia a absolvit-o de răspundere prin Decizia din 2010 și, în orice caz, a încălcat termenul de prescripție aplicându-i reclamantei o amendă referitoare la aspectele menţionate și nu a dovedit un interes legitim în constatarea oficială a încălcării referitoare la acele aspecte.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului nediscriminării prin readoptatarea deciziei atacate, astfel încât reclamanta se află într-o situație net dezavantajoasă față de alți destinatari ai Deciziei din 2010 față de care aceasta din urmă a devenit definitivă şi obligatorie.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE și a limitelor competenței sale, precum și a dreptului la apărare al reclamantei atunci când a constatat că reclamanta este responsabilă de o încălcare a rutelor interne SEE și a rutelor dinspre UE spre Elveția într-o perioadă în care Comisia nu dispunea de competența de a pune în aplicare articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE referitor la companiile aeriene care operează numai pe rutele dinspre SEE spre țări terțe, iar comportamentul reclamantei în ceea ce privește rutele dinspre SEE spre țări terțe era, în consecință, legal.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, prin faptul că a considerat că reclamanta participat la o încălcare unică și continuă care includea rute pe care reclamanta nu le-a deservit și pentru care nu avea dreptul legal de a le deservi.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, întrucât s-a considerat competentă în ceea ce privește serviciile de transport aerian de mărfuri pe rutele dinspre SEE spre țări terțe, având în vedere că astfel de servicii sunt vândute unor clienți din afara SEE.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a dreptului la apărare al reclamantei, precum și a principiilor nediscriminării și proporționalității, deoarece a aplicat standarde diferite de probă diverșilor transportatori.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a Orientărilor din 2006 (1) și a principiului proporționalității prin includerea în valoarea relevantă a vânzărilor utilizată ca bază de calcul al amenzii venituri rezultate din elemente ale tarifelor pentru serviciile de transport aerian de mărfuri care nu au legătură cu încălcarea reţinută în decizia atacată.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a Orientărilor din 2006 și a principiului încrederii legitime prin includerea în valoarea relevantă a vânzărilor utilizată ca bază de calcul al amenzii venituri rezultate din servicii de transport aerian de mărfuri pe rutele dinspre statele membre SEE spre țări terțe.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiului proporționalității prin limitarea la 15 % a reducerii amenzii aplicate reclamantei în temeiul cadrului normativ.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a principiilor nediscriminării și proporționalității, precum și dreptul la apărare al reclamantei, întrucât nu a acordat reclamantei o reducere de 10 % a amenzii ca urmare a participării sale limitate la încălcare, deși o astfel de reducere a fost acordată altor destinatari ai deciziei atacate și ai Deciziei din 2010 care se află într-o situaţie similară din punct de vedere obiectiv cu cea a reclamantei.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că Tribunalul ar trebui să se întemeieze pe competența sa de fond și să reducă în mod semnificativ cuantumul amenzii.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/62

—

Anularea în tot sau în parte a Deciziei C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri);

—

în plus sau cu titlu subsidiar și în exercitarea de către Tribunal a competenței sale de fond, anularea sau reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei prin decizia atacată și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei.

1.

Primul motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori de drept și/sau încălcarea de către aceasta a unei norme fundamentale de procedură prin adoptarea unei decizii de constatare a unei încălcări întemeiate pe două evaluări incompatibile ale situației de fapt și reglementării relevante și care a fost, prin urmare, incoerentă, incompatibilă cu principiul securității juridice și susceptibilă să creeze confuzie în ordinea juridică a Uniunii.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației sale prevăzute la articolul 266 TFUE prin adoptarea unei măsuri menite să corecteze erorile fundamentale identificate în Hotărârea Tribunalului pronunțată în cauza T-48/11, cu ocazia readoptării deciziei împotriva reclamantei, dar care mai degrabă a amplificat decât a corectat aceste erori.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori de drept și/sau încălcarea de către aceasta a unei norme fundamentale de procedură prin nemotivarea impunerii amenzii reclamantei. În opinia acesteia din urmă, impunerea amenzii a fost întemeiată pe constatări ale unei încălcări care nu fost cuprinse în măsura în cauză și care nu erau compatibile cu constatările cuprinse în măsura în cauză. Reclamanta invocă în plus sau cu titlu subsidiar aspectul că abordarea Comisiei în această privință depășește competența acesteia.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe necompetența Comisiei să aplice articolul 101 TFUE/articolul 53 din Acordul privind SEE presupuselor restricții ale concurenței cu privire la furnizarea de servicii de transport aerian de mărfuri pe rute către UE/SEE. Reclamanta mai arată că asemenea restricții nu intră în domeniul de aplicare teritorial al articolului 101 TFUE și/sau al articolului 53 din Acordul privind SEE.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată de către Comisie a articolului 101 TFUE/articolului 53 din Acordul privind SEE în cazul coordonării suprataxelor pe servicii de transport aerian de mărfuri către/dinspre anumite țări din cauza regimurilor legale și de reglementare aplicabile și a efectelor practice ale acestora, iar reducerea amenzii aplicată în această privință a fost arbitrară și necorespunzătoare. Reclamanta mai susține că, în orice caz, raționamentul Comisiei în această privință este vădit inadecvat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori atunci când a concluzionat că reclamanta a participat la o încălcare privind (ne)plata comisionului pe suprataxe.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori atunci când a determinat „valoarea vânzărilor” în vederea stabilirii amenzilor în cadrul deciziei. Potrivit reclamantei, aceasta ar fi trebuit să determine că numai veniturile obținute din suprataxe sunt pertinente și ar fi trebuit să excludă cifra de afaceri asociată cu servicii către UE/SEE.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori atunci când a stabilit că reclamanta este al nouălea solicitant de clemență, fiind astfel îndreptățită la o reducere a amenzii sale de numai 10 %, în pofida faptului că reclamanta a fost prima care a solicitat clemență după solicitantul de imunitate, adăugând o valoare semnificativă.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori la evaluarea datei de la care a început săvârșirea încălcării de către reclamantă. Potrivit reclamantei, data de început pertinentă este octombrie 2001, iar dovada prezentată în încercarea de a demonstra o dată diferită anterioară nu este corespunzătoare cerințelor legale.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/63

—

anularea articolului 1 din Decizia C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE, a articolului 53 din Acordul privind SEE şi a articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri);

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată este afectată de un viciu de motivare, întrucât întinderea geografică a încălcării nu este indicată în mod clar în dispozitiv şi în expunerea de motive.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă articolul 11 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian, întrucât aceasta este întemeiată pe contacte între concurenți care au avut loc în Elveția şi care priveau în principal transportul aerian de mărfuri între Elveţia şi ţări terţe.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât aceasta este întemeiată pe contacte care priveau numai legături situate în afara SEE şi care au avut loc anterior intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1/2003 (1).

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă articolul 101 TFUE, articolul 53 din Acordul privind SEE şi articolul 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian întrucât consideră, fără o analiză adecvată, că contactele care au avut loc în afara SEE, contactele referitoare la alianţa WOW (alianţă între Japan Airlines Cargo, Lufthansa Cargo, SAS Cargo şi Singapore Airlines Cargo) şi contactele referitoare la plata comisioanelor pe suprataxe fac parte din aceeaşi încălcare unică şi continuă cu contactele dintre concurenţi care au avut loc la nivelul sediului.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă articolul 101 TFUE şi articolul 53 din Acordul privind SEE în măsura în care aceasta se întemeiază pe ideea că contactele dintre concurenţi care au avut loc în afara SEE constituie încălcări ale articolului 101 TFUE şi ale articolului 53 din Acordul privind SEE. Potrivit reclamantelor, acordurile sau practicile concertate referitoare la transporturile de mărfuri care intră în SEE nu restrâng concurenţa în cadrul SEE şi nici nu afectează comerţul între statele membre. În plus, potrivit reclamantelor, decizia atacată aplică un criteriu juridic eronat în analiza care urmăreşte să stabilească dacă intervenţia guvernamentală în mai multe instanţe relevante împiedică aplicarea articolului 101 TFUE şi a articolului 53 din Acordul privind SEE.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/64

—

anularea tuturor constatărilor de săvârșire a unei încălcări stabilite la articolul 1 alineatele (1)–(4) din Decizia C(2017) 1742 a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (Cazul AT.39258 – Transport aerian de mărfuri), în măsura în care o vizează pe reclamantă;

—

anularea articolului 3 al deciziei atacate în măsura în care prin aceasta reclamantei i-a fost aplicată o amendă de 57 120 000 de euro sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii, și

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe săvârșirea de către Comisie a unei erori de drept și/sau de fapt, întrucât a menționat-o pe reclamantă la articolul 1 alineatele (1) și (4) din dispozitivul deciziei atacate și a constatat că aceasta a participat la pretinsa încălcare unică și continuă, și/sau pe omisiunea Comisiei de a proba aceste constatări corespunzător cerințelor legale.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe faptul că, atunci când a adoptat o a doua decizie împotriva reclamantei, prin care i se imputa un nou comportament constitutiv al unei încălcări, Comisia a încălcat articolului 25 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și principiile securității juridice, justiției și bunei administrări a justiției.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe omisiunea Comisiei de a proba conform cerințelor legale că reclamanta putea fi trasă la răspundere pentru participarea la pretinsa încălcare unică și continuă.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe insuficienta motivare din partea Comisiei a constatării potrivit căreia reclamanta a participat la pretinsa încălcare unică și continuă.

5.

Al cincilea motiv este întemeiat pe faptul că, atunci când s-a întemeiat pe activitățile reclamantei în jurisdicțiile în care există reglementări din țări terțe drept probă a participării acesteia la pretinsa încălcare unică și continuă, Comisia a săvârșit o eroare și a omis să motiveze decizia sa în ceea ce privește aspectul menționat.

6.

Al șaselea motiv este întemeiat pe o lipsă de competență a Comisiei pentru aplicarea articolului 101 TFUE în cazul unui comportament referitor la zborurile de intrare, și anume serviciile de transport aerian de mărfuri provenind din țări terțe și având ca destinație Europa.

7.

Al șaptelea motiv este întemeiat pe săvârșirea unei erori de drept din partea Comisiei în ceea ce privește calculul amenzii aplicate reclamantei.

24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/65

—

anularea Deciziei C(2017) 1742 final a Comisiei din 17 martie 2017 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE, al articolului 53 din Acordul privind SEE și al articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (cauza AT.39258 – Transport aerian de mărfuri) în ceea ce le privește pe reclamante;

—

în mod alternativ sau suplimentar, reducerea amenzilor aplicate reclamantelor și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de fapt și de drept, în măsura în care a interpretat în mod greșit probele prezentate împotriva reclamantelor, a aplicat în mod greșit articolul 101 TFUE, articolul 53 din Acordul privind SEE și articolul 8 din Acordul cu Elveția și nu și-a motivat în măsură suficientă decizia când a stabilit răspunderea reclamantelor pentru încălcare în măsura în care se referă la suprataxa pentru securitate și la neplata unui comision pe suprataxe.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de fapt și de drept atunci când a interpretat în mod greșit probele aduse împotriva reclamantelor, a aplicat în mod greșit dispozițiile relevante și nu și-a motivat în măsură suficientă decizia când a stabilit că reclamantele au participat la încălcarea privind suprataxa de carburant.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de fapt și de drept, în măsura în care le-a considerat pe reclamante responsabile pentru încălcarea pe rutele identificate la articolul 1 alineatele (1), (3) și (4) din decizia atacată și că nu și-a îndeplinit obligația de motivare.