24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/1

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/2

—

având în vedere cel de-al 29-lea raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2011) (COM(2012)0714),

—

având în vedere raportul Comisiei intitulat „Raport de evaluare privind proiectul EU Pilot” (COM(2010)0070),

—

având în vedere raportul Comisiei intitulat „Al doilea raport de evaluare privind proiectul EU Pilot” (COM(2011)0930),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 5 septembrie 2007, intitulată „Către o Europă a rezultatelor – aplicarea legislației comunitare” (COM(2007)0502),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 martie 2002 privind relațiile cu petiționarii în cazurile de nerespectare a dreptului comunitar (COM(2002)0141),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2012 intitulată „Actualizarea gestionării relațiilor cu petiționarii în ceea ce privește aplicarea dreptului Uniunii” (COM(2012)0154),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 septembrie 2011 referitoare la cel de-al 27-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene (2009) (1),

—

având în vedere avizul din 26 noiembrie 2013 al Serviciului juridic al Parlamentului European privind accesul la informațiile referitoare la cazurile de constatare prealabilă a neîndeplinirii obligațiilor în contextul EU Pilot și al raportului anual privind monitorizarea aplicării legislației UE,

—

având în vedere documentele de lucru ale Comisiei care însoțesc cel de-al 29-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene (SWD(2012)0399 și SWD(2012)0400),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru afaceri constituționale și cel al Comisiei pentru petiții (A7-0055/2014),

A.

întrucât Tratatul de la Lisabona a introdus o serie de noi temeiuri juridice menite să faciliteze punerea în practică, aplicarea și controlul respectării legislației UE;

B.

întrucât articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii europene definește dreptul la bună administrare ca fiind dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor;

C.

întrucât, în conformitate cu articolul 298 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în îndeplinirea misiunilor lor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt susținute de o administrație europeană transparentă, eficientă și independentă;

D.

întrucât, conform Serviciului juridic al Parlamentului European, EU Pilot, o platformă online utilizată de statele membre și de Comisie pentru clarificarea situației de fapt și a cadrului juridic al problemelor legate de aplicarea legislației UE, nu dispune de niciun statut juridic și întrucât, conform Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, aceasta din urmă trebuie să pună la dispoziția Parlamentului rezumate privind toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, începând cu scrisoarea de punere în întârziere, inclusiv de la caz la caz, și, în cadrul EU Pilot, poate refuza doar accesul la date cu caracter personal,

1.

reafirmă că articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) definește rolul fundamental al Comisiei de „gardian al tratatelor”; observă, în acest context, că dreptul și obligația Comisiei de a supraveghea punerea în aplicare a dreptului UE și, în special, de a introduce o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru care nu și-a îndeplinit obligațiile în temeiul tratatelor (2), reprezintă o piatră de temelie a ordinii juridice a Uniunii și se înscriu, ca atare, în logica unei Uniuni bazate pe statul de drept;

2.

constată că, conform raportului anual (3) al Comisiei, aceasta a redus în ultimii ani numărul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, deschizând 2 900 de astfel de proceduri în 2009, 2 100 în 2010 și 1 775 în 2011; constată, de asemenea, că raportul anual indică o creștere a cazurilor de întârziere la transpunerea legislației europene în ultimii ani (1 185 în 2011, 855 în 2010, 531 în 2009) și că domeniile în care se înregistrează cele mai multe cazuri de neîndeplinire a obligațiilor sunt mediul (17 %), piața internă (15 %), transportul (15 %) și fiscalitatea (12 %);

3.

observă că, în 2011, procentul cauzelor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor soluționate înainte de începerea procedurilor pe lângă Curtea de Justiție a scăzut la 60,4 % față de 88 % în 2010; consideră că este esențial să se monitorizeze în continuare cu atenție acțiunile statelor membre, ținând seama de faptul că unele petiții adresate Parlamentului și unele reclamații adresate Comisiei se referă la probleme care persistă chiar și după închiderea unei cauze;

4.

ia act de faptul că, în total, 399 de cauze de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au fost închise pentru că statele membre au demonstrat că respectă legislația UE, depunând eforturi considerabile pentru soluționarea lor fără proceduri judiciare; constată, de asemenea, că, în 2011, Curtea a pronunțat 62 de hotărâri în temeiul articolului 258 din TFUE, 53 dintre acestea (85 %) fiind în favoarea Comisiei;

5.

își exprimă îngrijorarea cu privire la creșterea constantă a numărului de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de către statele membre, având în vedere că, la sfârșitul anului 2011, erau încă în curs 763 de cazuri de transpunere tardivă, ceea ce reprezintă o creștere de 60 % față de numărul echivalent din anul precedent;

6.

observă că, la sfârșitul anului 2011, Comisia a sesizat pentru prima oară Curtea de Justiție cu privire la un caz de neîndeplinire a obligațiilor din cauza transpunerii tardive, solicitând sancțiuni financiare în temeiul articolului 260 alineatul (3) din TFUE;

7.

consideră, cu toate acestea, că aceste statistici nu reflectă în mod exact actualul deficit în ceea ce privește respectarea dreptului Uniunii, ci reprezintă doar încălcările cele mai grave sau reclamațiile persoanelor sau organismelor celor mai vehemente; ia act de faptul că, în prezent, Comisia nu dispune nici de politica, nici de resursele necesare pentru identificarea sistematică a cazurilor de neconformitate și declanșarea unor acțiuni împotriva acestora (4);

8.

atrage atenția asupra faptului că acordul dintre instituțiile UE privind declarațiile care stabilesc relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere („tabele de corespondență”) a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011 și că, prin urmare, nu a fost posibil să se evalueze punerea sa în aplicare în acest raport anual;

9.

se așteaptă ca Comisia să prezinte o primă analiză a acestor declarații înainte de 1 noiembrie 2014, astfel cum s-a angajat în raportul său anual;

10.

consideră că, în ceea ce privește funcționarea procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolelor 258 și 260 din TFUE, Comisia ar trebui să se asigure că petițiile adresate Parlamentului și reclamațiile adresate Comisiei sunt examinate cu aceeași atenție;

11.

observă că petițiile prezentate de cetățenii Uniunii se referă la încălcări ale dreptului UE, în special în domeniul drepturilor fundamentale, al mediului, al pieței interne și al drepturilor de proprietate; consideră că petițiile dovedesc că există în continuare cazuri frecvente și larg răspândite de transpunere incompletă sau de aplicare necorespunzătoare a legislației UE;

12.

îndeamnă Comisia să considere asigurarea respectării legislației UE drept o adevărată prioritate politică, care să fie abordată în strânsă colaborare cu Parlamentul European, care are datoria de a garanta responsabilitatea politică a Comisiei și, în calitate de colegislator, de a se asigura că este el însuși cât se poate de bine informat pentru a-și îmbunătăți în permanență activitatea sa legislativă;

13.

constată că este necesar ca, în cadrul procedurilor de soluționare a reclamațiilor, să se utilizeze în mod sistematic instrumente de promovare a respectării legislației UE și să se exercite dreptul de control al Parlamentului;

14.

ia act de faptul că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor are două faze: stadiul administrativ (de investigare) și stadiul judiciar, în fața Curții de Justiție; ia act de faptul că Comisia recunoaște că „cetățenii, întreprinderile și organizațiile interesate contribuie în mod semnificativ… prin raportarea deficiențelor în materie de transpunere și/sau aplicare a dreptului UE de către autoritățile statelor membre; ia act, de asemenea, de faptul că, „după detectarea problemelor, au loc discuții bilaterale între Comisie și statul membru în cauză, în vederea remedierii acestora, în măsura posibilului, utilizându-se platforma EU Pilot” (5);

15.

constată, în acest context, că EU Pilot este definit ca o platformă de „discuții bilaterale între Comisie și statele membre” (6), care „nu are niciun statut juridic, ci este doar un instrument de lucru în contextul autonomiei administrative a Comisiei” (7) în cadrul procedurii prealabile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

16.

regretă absența unui statut juridic al EU Pilot și consideră că „legitimitatea poate fi garantată doar prin asigurarea transparenței și a participării reclamanților și [a Parlamentului European] … la EU Pilot” și că legalitatea poate fi garantată doar prin adoptarea, cât mai repede posibil, a unui act cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic care să reglementeze atât procedura preliminară de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, cât și procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, așa cum indică un studiu realizat recent de Parlament (8); consideră că un astfel de act cu caracter obligatoriu ar trebui să clarifice drepturile și obligațiile juridice respective ale reclamanților și ale Comisie și ar trebui să vizeze asigurarea, în măsura posibilului, a participării reclamanților la EU Pilot, garantând, cel puțin, informarea acestora cu privire la diferitele faze ale procedurii;

17.

regretă, în acest context, faptul că nu s-a dat niciun curs rezoluțiilor sale anterioare și, în special, solicitării sale privind adoptarea unor norme cu caracter obligatoriu sub forma unui regulament în temeiul articolului 298 din TFUE, care să prevadă diversele aspecte ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și ale procedurii preliminare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv notificările, termenele obligatorii, dreptul de a fi audiat, obligația de a menționa motivele, precum și dreptul fiecărei persoane de a avea acces la propriul dosar în vederea consolidării drepturilor cetățenilor și garantării transparenței;

18.

consideră că punerea în aplicare a platformei-pilot a EU trebuie consolidată în ceea ce privește transparența în relația cu reclamanții; solicită accesul la baza de date în care sunt stocate toate reclamațiile pentru ca Parlamentul să își poată îndeplini funcția de control asupra exercitării de către Comisie a rolului de gardian al tratatelor;

19.

subliniază importanța bunelor practici administrative și solicită crearea unui „cod de procedură” sub forma unui regulament, al cărui temei juridic să fie articolul 298 din TFUE și care să stabilească diferitele aspecte ale procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

20.

invită, prin urmare, din nou Comisia să propună norme obligatorii sub forma unui regulament, în conformitate cu noul temei juridic reprezentat de articolului 298 din TFUE, pentru a asigura respectarea deplină a dreptului cetățenilor la o bună administrare, astfel cum este prevăzut la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale;

21.

reamintește că, în Acordul-cadru revizuit privind relațiile sale cu Parlamentul, Comisia se angajează să pună „la dispoziția Parlamentului informații rezumative cu privire la toate procedurile de încălcare a dreptului Uniunii încă din faza scrisorii oficiale de punere în întârziere, inclusiv, dacă Parlamentul solicită acest lucru, … privind aspectele vizate de procedura de încălcare a dreptului Uniunii” și se așteaptă ca această clauză să pusă în practică cu bună-credință;

22.

reafirmă, prin urmare, că Parlamentul are dreptul de a primi „informații detaliate privind actele sau dispozițiile specifice care ridică probleme la nivelul transpunerii, precum și privind numărul de reclamații referitoare la acte sau dispoziții specifice” (9), și că, în vreme ce „Comisia are dreptul de a refuza accesul Parlamentului European la datele cu caracter personal din baza de date a EU Pilot”, Parlamentul are „dreptul de a solicita informații sub formă anonimă pentru a putea cunoaște pe deplin toate aspectele relevante ale punerii în aplicare a legislației Uniunii” (10);

23.

salută faptul că toate statele membre participă la EU Pilot; speră că acest lucru va conduce la o reducere și mai mare a numărului de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor; solicită o informare mai bună a cetățenilor cu privire la EU Pilot;

24.

consideră aspectele referitoare la EU Pilot și, în mod general, la încălcarea dreptului UE și la accesul Parlamentului European la informațiile relevante privind procedura prealabilă de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ca unul din punctele esențiale care trebuie avute în vedere în perspectiva viitorului acord interinstituțional;

25.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție, Ombudsmanului European și parlamentelor statelor membre.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/6

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 286,

—

având în vedere articolul 108 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere Avizul nr. 2/2004 al Curții de Conturi Europene privind modelul de „audit unic” (și propunerea privind un cadru de control intern comunitar) (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 noiembrie 1992 referitoare la procedura de consultare a Parlamentului European la numirea membrilor Curții de Conturi (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 1995 referitoare la procedurile de urmat atunci când Parlamentul este consultat în legătură cu numirea membrilor Curții de Conturi (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 iulie 2013 referitoare la cadrul de control intern integrat (4),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A7-0014/2014),

A.

întrucât declarațiile de la Lima și Mexico ale Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit stabilesc principalii piloni ai unei instituții independente de audit și afirmă că instituțiile naționale supreme de audit (ISA) pot interpreta principiile din declarații cu o libertate considerabilă;

B.

întrucât Curtea de Conturi Europeană, în calitate de instituție profesională de audit, trebuie să aplice, printre altele, standarde internaționale de audit aplicabile sectorului public;

C.

întrucât Curtea de Conturi Europeană a fost instituită prin Tratatul bugetar din 1975 pentru a audita finanțele UE și întrucât, în calitate de auditor extern al UE, contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a Uniunii, acționând ca gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor UE;

D.

întrucât situația financiară și economică actuală, care se schimbă atât de rapid, necesită o supraveghere micro- și macroprudențială eficace, în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității, într-o Uniune Europeană modernă, care se confruntă cu numeroase provocări;

E.

întrucât auditorii publici, precum Curtea de Conturi și ISA din statele membre, joacă un rol esențial în restabilirea încrederii față de UE și creșterea nivelului de răspundere publică în UE; întrucât este așadar important ca discuțiile privind posibilele reforme ale Curții să fie încadrate în contextul mai larg al obiectivului de a crește nivelul de răspundere publică în UE;

F.

întrucât Tratatul de la Lisabona a reconfirmat cadrul legal în care Curtea trebuie să promoveze răspunderea publică și să ofere asistență Parlamentului și Consiliului la supravegherea execuției bugetului UE, contribuind astfel la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și la protejarea intereselor financiare ale cetățenilor;

G.

întrucât articolul 286 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că membrii Curții de Conturi sunt aleși dintre personalitățile care fac parte ori au făcut parte, în statul lor, din instituțiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcție și a căror independență este sigură;

H.

întrucât este esențial ca membrii Curții de Conturi să ofere cele mai solide garanții de competență profesională și independență, conform cerințelor tratatului, evitând orice riscuri ce ar putea afecta reputația Curții;

I.

întrucât unele numiri au generat între Parlament și Consiliu diferende de opinii a căror persistență riscă să afecteze bunele relații de colaborare dintre aceste instituții și Curte, putând avea consecințe negative grave asupra credibilității Curții și, prin urmare, asupra eficacității sale;

J.

întrucât decizia Consiliului de a numi membrii Curții de Conturi în cazurile în care Parlamentul European a organizat audieri și a emis un aviz nefavorabil este de neînțeles și denotă lipsă de respect față de Parlament;

K.

întrucât avizul Parlamentului suscită mult interes din partea presei; întrucât, în cazul în care persoane ale căror candidaturi au fost respinse public și oficial de către Parlament ar fi numite în cadrul Curții de Conturi, încrederea în instituțiile în cauză ar avea de suferit;

L.

întrucât membrii care dețin cunoștințe profesionale de audit, împreună cu un context funcțional mai amplu și mai divers care să asigure o gamă diversă de perspective și competențe, vor îmbunătăți eficacitatea analizelor și funcționării Curții; întrucât, în prezent, neasigurarea echilibrului de gen nu este acceptabilă;

M.

întrucât cooperarea dintre Curtea de Conturi și Parlament, esențială pentru sistemul de control bugetar al UE, este afectată atunci când anumiți membri ai Curții de Conturi nu reușesc să obțină un aviz favorabil din partea Parlamentului;

N.

întrucât în evaluarea inter pares pentru 2013 se solicită proceduri interne mai scurte în cadrul Curții, precum și clarificarea rolului și a mandatului față de părțile interesate externe și se subliniază faptul că entitățile auditate au o influență excesivă asupra constatărilor și opiniilor de audit ale Curții;

O.

întrucât Parlamentul se axează în principal pe propuneri care evită necesitatea de a face modificări în cadrul tratatului;

P.

întrucât Consiliul a respectat întotdeauna recomandările comitetului instituit conform articolului 255 din TFUE care are ca scop oferirea unui aviz cu privire la caracterul adecvat al candidaților pentru funcția de avocat general din cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al Tribunalului, deși tratatul nu prevede nicio obligație clară în acest sens,

1.

consideră că, în calitate de auditor extern pentru instituțiile Uniunii, Curtea de Conturi Europeană poate oferi organelor legislative nu doar o declarație de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum și la legalitatea operațiunilor și înregistrarea acestora în conturi în orice an bugetar dat, ci și că aceasta are o poziție eminentă pentru a oferi organului legislativ și autorității bugetare, în special Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului, avize valoroase privind rezultatele obținute de politicile Uniunii, pentru a îmbunătăți performanța și eficacitatea activităților finanțate de Uniune, pentru a identifica economii de scară și de gamă, precum și efectele de propagare dintre politicile naționale ale statelor membre și pentru a oferi Parlamentului evaluări externe la evaluările Comisiei privind finanțele publice din statele membre;

2.

consideră că Curtea de Conturi ar trebui să promoveze în continuare independența, integritatea, imparțialitatea și profesionalismul, construindu-și, în același timp, relații de strânsă colaborare cu partenerii săi, în special cu Parlamentul European și mai ales cu Comisia sa pentru control bugetar, dar și cu comisiile de specialitate, în procesul de răspundere din cadrul instituțiilor europene;

3.

ia act de faptul că Curtea de Conturi are obligația, în temeiul tratatului [articolul 287 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE], să prezinte Parlamentului și Consiliului o declarație de asigurare (DAS (5)) cu privire la legalitatea și regularitatea plăților, după examinarea regularității, a legalității și a rezultatelor bugetare ale Uniunii și, în plus, CCE prezintă rapoarte speciale și avize, în conformitate cu tratatul; ia act de faptul că o mare parte din resursele umane ale Curții este dedicată exercițiului DAS anual;

4.

consideră că independența, integritatea și profesionalismul Curții sunt esențiale pentru credibilitatea sa în oferirea de asistență Parlamentului European și Consiliului pentru a supraveghea și a contribui la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE, precum și pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, de la etapele de programare până la închiderea conturilor;

5.

regretă faptul că, pentru al optsprezecelea an consecutiv, rezultatele auditului efectuat de Curte nu i-au permis să emită o declarație de asigurare fără rezerve (DAS) cu privire la legalitatea și regularitatea plăților; subliniază că indicele de eroare în sine reprezintă numai o parte din imagine globală asupra eficacității politicilor Uniunii;

6.

reamintește că articolul 287 din TFUE prevede că Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European și Consiliului o declarație de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum și la legalitatea operațiunilor și înregistrarea acestora în conturi; atrage atenția că, în locul unei declarații de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor și la legalitatea operațiunilor și înregistrarea acestora în conturi, Curtea de Conturi a emis în 2012 patru avize: unul cu privire la veridicitatea conturilor și trei cu privire la legalitatea operațiunilor și înregistrarea acestora în conturi (unul privind veniturile, unul privind angajamentele și altul privind plățile); consideră că acest număr mare de documente scrise îngreunează sarcina de a analiza modul în care bugetul a fost executat de Comisie;

7.

remarcă faptul că DAS este un indicator anual într-un sistem de cheltuieli multianuale, ceea ce îngreunează reflectarea caracterului și efectului ciclic al măsurilor multianuale, și, prin urmare, impactul și eficacitatea totală a sistemelor de gestiune și control pot fi măsurate doar parțial la sfârșitul perioadei de cheltuieli; consideră, așadar, că Curtea ar trebui să poată prezenta autorității care acordă descărcarea de gestiune o evaluare la jumătatea perioadei și, în plus față de DAS anuală, un raport de sinteză privind performanțele finale pentru perioada de programare;

8.

salută faptul că, din 2009, Curtea a dedicat eforturi considerabile dezvoltării produselor și serviciilor sale și a raportului său anual; consideră totuși că ar trebui depuse eforturi mai susținute și ar trebui dedicate mai multe resurse pentru îmbunătățirea în continuare a calității, în special în ceea ce privește activitățile Curții de audit al performanței, care oferă informații privind rezultatele bugetare ale UE; consideră că Curtea ar trebui să determine, pe baza modelului DAS, dacă s-au obținut rezultate și în ce fel au fost obținute, astfel încât experiențele anterioare să poată fi fructificate în alte contexte;

9.

recunoaște rolul istoric și constructiv al exercițiului DAS în a se concentra pe conceptele de legalitate și regularitate ca indici utili referitori la bunele practici financiare și la gestiunea performanței la toate nivelurile la care se realizează cheltuielile Uniunii și în a arăta modul în care fondurile UE au fost folosite în conformitate cu deciziile Parlamentului, care acționează ca organ legislativ și autoritate bugetară; subliniază totuși că, atât în prezent, cât și în viitor, Curtea ar trebui să dedice mai multe resurse pentru a analiza dacă principiile economiei, eficienței și eficacității au fost respectate în utilizarea fondurilor publice încredințate Comisiei; rezultatele constatărilor din rapoartele speciale ar trebui să conducă la ajustări corespunzătoare în cadrul programelor UE;

10.

subliniază faptul că mandatul Curții, stabilit prin tratat, reprezintă cadrul de referință pentru rolul Curții de auditor independent extern al Uniunii; constată că mandatul prevede un nivel semnificativ de flexibilitate pentru a-i permite Curții să își îndeplinească misiunea și în afara DAS; reamintește că mandatul permite Curții să prezinte rezultatele auditurilor performanței pe care le realizează în rapoarte speciale care oferă bune oportunități de a genera valoare adăugată concentrându-se pe domenii de mare risc și analizându-le; mai mult, constată că aceste rapoarte furnizează informații cetățenilor europeni cu privire la funcționarea Uniunii și utilizarea fondurilor europene în mai multe sectoare, ceea ce facilitează apropierea cetățenilor de Europa, făcând-o mai transparentă și mai ușor de înțeles;

11.

reamintește că una dintre cele mai bune metode de îmbunătățire a auditării conturilor Uniunii Europene și de îmbunătățire atât a performanței, cât și a eficacității cheltuielilor UE este de a supune la vot descărcarea de gestiune înainte de 31 decembrie din exercițiul care urmează exercițiului financiar auditat; subliniază că astfel Curtea ar fi forțată să își prezinte raportul anual până la 30 iunie;

12.

fără a aduce atingere independenței Curții de Conturi Europene, îi recomandă să își bazeze opinia mai mult pe pragul de semnificație decât pe indicele de eroare acceptabil, ceea ce pare să respecte într-o mai mare măsură standardele internaționale de audit;

13.

propune ca Parlamentul European să dedice o secțiune specială din raportul său anual de descărcare de gestiune monitorizării recomandărilor formulate de Curte în diverse audituri ale performanței, pentru a încuraja Comisia și statele membre să pună în practică aceste recomandări; de asemenea, Parlamentul ar trebui să indice căror acțiuni majore de monitorizare Curtea poate să le acorde o atenție deosebită în raportul său anual, fără a aduce atingere independenței Curții;

14.

observă că Curtea își elaborează programul de lucru anual și multianual; remarcă faptul că programul multianual permite definirea și actualizarea strategiei Curții, în timp ce programul anual stabilește sarcinile specifice care urmează a fi îndeplinite în anul vizat; salută faptul că în fiecare an Curtea își prezintă programul anual de lucru Comisiei pentru control bugetar și enumeră sarcinile prioritate de audit și resursele care le sunt alocate;

15.

consideră că forma actuală a reuniunilor Curții cu Parlamentul și Consiliul oferă o consiliere valoroasă pentru elaborarea programului anual de lucru al Curții; subliniază că acest tip de dialoguri pregătitoare structurate contribuie semnificativ la asumarea efectivă și democratică în fața cetățenilor a răspunderii pentru utilizarea fondurilor publice pentru atingerea obiectivelor UE; subliniază că, în ciuda unei colaborări consultative sporite cu Parlamentul și Consiliul, Curtea ar trebui ca, independent de influențele politice sau naționale, să hotărască cu privire la programul său anual de lucru;

16.

constată că aspectele de interes major pentru părțile interesate externe, precum Parlamentul European, și cererile de audit ulterioare nu sunt nici colectate în mod structurat și nici tratate pe deplin ca fiind preferențiale; consideră această situație ca fiind defavorabilă pentru relevanța și impactul rezultatelor auditurilor efectuate de Curte; constantă, de asemenea, că valoarea adăugată a Curții este direct legată de modul în care Parlamentul și alte părți interesate se folosesc de activitatea Curții în cadrul procesului de asumare a răspunderii; invită, prin urmare, Curtea să ia în considerare în programul său anual de lucru prioritățile politice ale organelor legislative și aspectele de interes major pentru cetățenii UE comunicate de Comisia pentru control bugetar a Parlamentului, ca mijloc de comunicare a preocupărilor cetățenilor UE;

17.

speră să se instituie o cooperare mai strânsă între CCE și ISA din statele membre, care să aibă rezultate concrete în ceea ce privește partajarea activității anuale a CCE; în plus, așteaptă demersuri metodologice concrete și acorduri privind calendarele de audit; speră ca, pe baza unui studiu juridic, Comisia să formuleze propuneri privind integrarea activităților de audit ale ISA din statele membre în auditurile efectuate de Curte privind gestiunea partajată din statele membre în cauză;

18.

subliniază că Curtea ar trebui să își asume rolul de lider în definirea unei metode de lucru în cadrul căreia ISA naționale și Curtea să își consolideze coordonarea resurselor pentru evaluarea cheltuielilor și performanțelor bugetare ale UE, evitând suprapunerea activităților de control și partajând informațiile obținute în urma controalelor, identificând domeniile de risc, realizând audituri comune sau implicând mai îndeaproape ISA în misiunile de audit ale CCE, ceea ce ar permite dezvoltarea de metode de lucru comune și ar spori eficacitatea fiecărui nivel de control; remarcă faptul că partajarea informațiilor obținute în urma auditurilor, controalelor și a bunelor practici între Curte și ISA este un element esențial pentru o direcționare mai bună a auditurilor și controalelor; constată că există prea multe niveluri de control și că aceste suprapuneri ar trebui evitate pentru a reduce sarcina autorităților de management și a beneficiarilor;

19.

solicită, prin urmare, ca, în conformitate cu articolul 287 alineatul (3) din TFUE, să se intensifice cooperarea dintre instituțiile naționale de audit și Curtea de Conturi Europeană în ceea ce privește controlul gestiunii partajate;

20.

propune să se examineze posibilitatea eliberării de către instituțiile naționale de audit, în calitate de auditori externi independenți și cu respectarea corespunzătoare a standardelor internaționale de audit, a unor certificate naționale de audit privind gestiunea fondurilor Uniunii, care să fie transmise guvernelor statelor membre pentru ca acestea să le prezinte în cursul procesului de descărcare de gestiune, conform unei proceduri interinstituționale adecvate, care urmează să fie stabilită;

21.

subliniază importanța includerii programelor europene în planificarea controalelor realizate de ISA, acordând o atenție deosebită gestiunii partajate, în acest sens, parlamentele naționale trebuie să joace un rol fundamental, putând să solicite respectivelor ISA să realizeze audituri privind fondurile și programele europene; constată că, prin instituționalizarea și regularizarea acestui control, rezultatele sale ar putea fi prezentate o dată pe an parlamentului național;

22.

ia act de faptul că dispozițiile care reglementează principalele domenii de cheltuieli pentru perioada 2014-2020 au modificat substanțial cadrul financiar și juridic care guvernează execuția bugetului UE; atrage atenția că aceste reforme implică modificări semnificative ce vor afecta structura riscurilor de gestiune financiară, prin simplificarea normelor de finanțare, înăsprirea condițiilor și creșterea efectului de levier al bugetului UE; insistă, prin urmare, ca Curtea să se axeze mai mult pe rezultate și să furnizeze rapoarte adecvate privind riscurile și performanțele acestor noi instrumente;

23.

sugerează Curții să își sincronizeze programul de lucru multianual cu CFM și să includă o evaluare la jumătatea perioadei, precum și o evaluare completă a închiderii conturilor de către Comisie privind CFM corespunzător;

24.

constată că auditurilor de performanță le lipsește deseori o analiză clară a cauzelor constatărilor de audit; în plus, constată că nu există niciun sistem care să garanteze că auditorii desemnați să efectueze un audit special dețin cunoștințele tehnice și competențele metodologice necesare pentru efectuarea auditului fără a fi necesar să pornească de la zero în acțiunile de audit; consideră că aceste circumstanțe sporesc ineficacitatea și ineficiența constatărilor Curții din auditurile de performanță;

25.

așteaptă din partea Curții să fie complet transparentă în ceea ce privește intervalele de timp necesare pentru produsele sale și solicită Curții să publice în cadrul fiecărui audit de performanță corespunzător calendarul și etapele diferite prin care a trecut produsul respectiv în cadrul dezvoltării sale, și anume, timpul care a fost necesar pentru a trece prin fiecare etapă diferită implementată, în prezent aceste etape fiind următoarele:

26.

constată că, pentru elaborarea auditurilor de performanță de către Curte, inclusiv a studiului preliminar, este nevoie de doi ani, ceea ce a făcut ca în unele cazuri constatările de audit să fie perimate și să împiedice punerea în aplicare a măsurilor adecvate; așteaptă uniformizarea de către Curte a procesului de elaborare a auditurilor sale de performanță și reducerea demersurilor procedurale redundante;

27.

își exprimă dorința ca, în viitor, Curtea nu doar să publice observațiile Comisiei cu privire la constatările, concluziile și recomandările sale, ci să și exprime în mod clar o replică finală, dacă este cazul;

28.

consideră că Curtea ar trebui să comunice regulat Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului statistici privind prezența membrilor la sediul său din Luxemburg; în acest sens, așteaptă din partea Curții să fie complet transparentă față de Parlament; dorește să primească din partea Comisiei o analiză privind fezabilitatea înlocuirii parțiale a remunerației membrilor Curții cu o diurnă;

29.

subliniază că, în ciuda nevoii de a fi echitabil și de a face trimitere la argumentele entității auditate în raportul corespunzător, nu este necesar să se ajungă la un consens cu entitatea auditată;

30.

constată că în unele cazuri erau deja încheiate dezbaterile parlamentare privind chestiunile abordate în rapoartele speciale, ceea ce a făcut imposibilă utilizarea efectivă a rezultatelor auditului efectuat de Curte; constată, în plus, că în unele cazuri recomandările-cheie ale Curții erau deja implementate de către Comisie la momentul în care a fost prezentat raportul Curții; speră că Curtea va ține seama de toate limitările temporale și de evoluțiile externe la realizarea auditurilor sale;

31.

speră că Curtea va comunica în mod clar în rapoartele sale punctele slabe și bunele practici ale autorităților din statele membre, dezvăluindu-le în mod consecvent;

32.

este convins că ar putea fi realizate economii de scară și de gamă printr-o analiză minuțioasă a resurselor necesare membrilor Curții; speră ca Curtea să aibă în vedere astfel de economii, printre altele, în ceea ce privește un serviciu comun de șoferi pentru membri, precum și birouri și personal partajate;

33.

regretă că acțiunile interguvernamentale în afara cadrului creat de Tratatul privind UE, precum instituirea Fondului european de stabilitate financiară (FESF) și a Mecanismului european de stabilitate (MES), creează, de asemenea, dificultăți majore în materie de răspundere publică și audit și, în același timp, slăbește rolul esențial al Curții;

34.

dezaprobă faptul că, până în prezent, pentru FESF nu s-a stabilit nicio măsură de control extern, public și independent și regretă faptul că, chiar și după ce Curtea a numit un membru în consiliul de audit al MES, raportul anual de audit al consiliului nu va fi pus nici la dispoziția Parlamentului, nici a publicului larg; solicită Curții să prezinte regulat Parlamentului un raport de audit anual al consiliului, împreună cu toate celelalte informații necesare privind activitățile Curții în acest sens astfel încât Parlamentul să poată controla activitatea Curții de Conturi pe parcursul procedurii de descărcare de gestiune;

35.

constată că atât componența Curții, cât și procedura de numire a membrilor săi sunt stabilite la articolul 285 și articolul 286 din TFUE; cu toate acestea, subliniază necesitatea unei modificări a tratatului care să pună Consiliul și Parlamentul pe poziții de egalitate atunci când numesc membrii Curții de Conturi, pentru a se asigura legitimitatea democratică, transparența și independența totală ale membrilor Curții de Conturi;

36.

regretă faptul că anumite proceduri de numire au dus la un conflict între Parlament și Consiliu privind candidații, în ciuda faptului că tratatul nu prevede un astfel de conflict; subliniază că, astfel cum prevede tratatul, Parlamentului îi revine obligația de a verifica persoanele nominalizate; consideră că Consiliul, în spiritul bunei cooperări între instituțiile europene, ar trebui să respecte deciziile Parlamentului luate în urma audierilor;

37.

solicită ca, la următoarea modificare a Tratatului UE, sarcina pentru alegerea membrilor Curții de Conturi Europene să îi revină Parlamentului European, la propunerea Consiliului; subliniază faptul că o astfel de procedură ar mări gradul de independență a membrilor Curții de Conturi Europene în raport cu statele membre;

38.

salută faptul că Curtea a adoptat în 2010 un nou regulament de procedură care i-a permis să își raționalizeze procesul decizional, în actualul cadru juridic, prin adoptarea rapoartelor și opiniilor de audit în camere formate din 5-6 membri, și nu în colegiul complet de 28 de membri;

39.

consideră că actuala dispoziție privind reprezentarea geografică în cadrul conducerii de vârf, conform căreia fiecare stat membru are un reprezentat, și-a pierdut de departe utilitatea și credibilitatea inițiale și că ar putea fi înlocuită cu o structură de conducere mai puțin densă, adaptată unui mandat mai amplu în domeniul răspunderii, bazată pe dispoziții adecvate care să garanteze independența tuturor activităților Curții;

40.

propune, prin urmare, ca Curtea să aibă același număr de membri ca și Comisia; membrii ar trebui să aibă experiență profesională cel puțin în audit și în management; membrii Curții ar trebui să aibă o calificare specifică funcției lor, iar independența lor ar trebui să fie asigurată dincolo de orice îndoială;

41.

propune revizuirea metodei de remunerare a membrilor Curții și a resurselor alocate direct și personal fiecărui membru atât pentru a respecta practicile naționale și internaționale pentru funcții similare, cât și pentru a permite membrilor Curții să își îndeplinească în mod independent responsabilitățile;

42.

adoptă următoarele principii, criterii de selecție și proceduri pentru elaborarea avizului său cu privire la candidații pentru numirea ca membri ai Curții de Conturi:

43.

consideră că ar trebui specificate în continuare criteriile de numire a membrilor CCE, în temeiul articolului 286 din TFUE, și subliniază că evaluarea făcută de Parlament se ghidează în special după următoarele criterii:

44.

solicită Consiliului să se angajeze:

45.

prevede următoarele cu privire la procedurile din cadrul Comisiei pentru control bugetar și din plen:

46.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și Curții de Conturi și, spre informare, celorlalte instituții ale Uniunii Europene și parlamentelor și instituțiilor de audit din statele membre.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/14

—

având în vedere Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (1),

—

având în vedere Protocolul nr. 2 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în special articolele 4, 6 și 7,

—

având în vedere modalitățile practice convenite la 22 iulie 2011 între serviciile competente ale Parlamentului European și ale Consiliului pentru punerea în aplicare a articolului 294 alineatul (4) din TFUE în cazul acordurilor în prima lectură,

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2012 privind cel de al 18-lea raport cu tema „O mai bună legiferare” – Aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității (2010) (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 septembrie 2011 referitoare la o mai bună legiferare, subsidiaritate și proporționalitate și o reglementare inteligentă (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 iunie 2011 referitoare la garantarea unor evaluări de impact independente (4),

—

având în vedere Raportul Comisiei privind subsidiaritatea și proporționalitatea (al 19-lea raport privind o mai bună legiferare pentru anul 2011) (COM(2012)0373),

—

având în vedere Comunicările Comisiei privind adecvarea reglementărilor UE (COM(2012)0746) și (COM(2013)0685),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Reglementarea inteligentă – Răspunsul la nevoile întreprinderilor mici și mijlocii” (COM(2013)0122),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind monitorizarea și consultarea cu privire la reglementarea inteligentă pentru IMM-uri (SWD(2013)0060),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind reglementarea inteligentă în Uniunea Europeană (COM(2010)0543),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 30 mai 2013 referitoare la reglementarea inteligentă,

—

având în vedere raportul din 15 noiembrie 2011 al Grupului la nivel înalt al părților interesate independente privind sarcina administrativă, intitulat „Europa poate face mai mult: un raport privind cele mai bune practici in statele membre, în vederea punerii în aplicare a legislației comunitare în modul cel mai puțin împovărător”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 30 mai 2013 (5),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru afaceri constituționale (A7-0056/2014),

A.

întrucât agenda privind reglementarea inteligentă reprezintă o încercare de consolidare a eforturilor în ceea ce privește o mai bună legiferare, de simplificare a dreptului european și de reducere a sarcinilor administrative și de angajare pe o cale către o bună guvernanță bazată pe un proces decizional întemeiat pe fapte clare, în care evaluările de impact și verificările ex post joacă un rol esențial;

B.

întrucât parlamentele naționale ar trebui să participe la evaluarea ex post a noilor regulamente, ceea ce va ajuta Comisia să realizeze rapoartele aferente și va contribui la îmbunătățirea generală a evaluării problemelor europene de către parlamentele naționale;

C.

întrucât Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 2003 a devenit neadecvat pentru mediul legislativ actual creat prin Tratatul de la Lisabona, nu în ultimul rând având în vedere abordarea fragmentară a instituțiilor UE în ceea ce privește adoptarea de declarații politice comune privind documente explicative și modalități practice la nivel de secretariat privind punerea în aplicare a articolului 294 din TFUE,

1.

subliniază că legislația propusă și adoptată la nivel european ar trebui să fie simplă, efectivă și eficientă, să ofere o valoare adăugată clară, să fie ușor de înțeles și accesibilă în toate limbile oficiale ale statelor membre și să ofere beneficii maxime la costuri minime; recunoaște că criza economică a pus o presiune sporită asupra resurselor administrațiilor naționale și consideră că un angajament privind producerea unei legislații clare și care să poată fi transpusă cu ușurință ar contribui la scăderea acestei presiuni aflate asupra administrațiilor naționale și a persoanelor private care trebuie să respecte legea; subliniază faptul că instituțiile europene poartă răspunderea pentru asigurarea faptului că legislația este clară, ușor de înțeles și nu implică nicio sarcină administrativă inutilă pentru cetățeni sau întreprinderi;

2.

subliniază că evaluarea impactului noilor reglementări privind IMM-urile sau societățile mari nu poate nici să aibă ca efect discriminarea lucrătorilor în funcție de dimensiunea societăților unde lucrează, nici să determine afectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, care includ dreptul la informare și la consultare, a condițiilor de muncă, a bunăstării la locul de muncă și a drepturilor în materie de securitate socială ale acestora și nici nu poate împiedica îmbunătățirea protecției de care aceștia se bucură la locul de muncă cu privire la riscurile profesionale existente sau la unele riscuri noi;

3.

subliniază faptul că principiile subsidiarității și proporționalității trebuie respectate de către instituțiile europene în procesul legiferării;

4.

amintește de comentariile sale anterioare conform cărora aceste principii au fost considerate de multe ori de Comitetul de evaluare a impactului și de parlamentele naționale ca fiind abordate în mod inadecvat în evaluările de impact ale Comisiei; își exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că aceste critici s-au repetat încă un an;

5.

consideră că ar trebui să se urmărească o mai bună legiferare în spiritul guvernanței pe mai multe niveluri, și anume prin acțiuni coordonate ale UE, ale instituțiilor naționale și ale autorităților locale și regionale;

6.

solicită din nou renegocierea Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare din 2003 pentru a ține seama de noul mediu legislativ creat prin Tratatul de la Lisabona, pentru a consolida cele mai bune practici actuale și a actualiza acordul, în conformitate cu programul privind „reglementarea inteligentă”; recomandă adoptarea tuturor noilor acorduri pe baza articolului 295 din TFUE și stabilirea caracterului obligatoriu al acestora;

7.

îndeamnă Comisia și Consiliul să participe alături de Parlament la negocieri privind criteriile pentru aplicarea corespunzătoare a articolelor 290 și 291 din TFUE; consideră că acest lucru poate fi realizat în cadrul revizuirii Acordului interinstituțional privind o mai bună legiferare, care, printre altele, ar include astfel de criterii;

8.

consideră că diversitatea denumirilor folosite pentru mecanismele utilizate de Comisie pentru a evalua legile adoptate și a reduce sarcinile este derutantă și complicată în mod inutil; recomandă adoptarea unei singure denumiri cu titlul „o mai bună legiferare” și solicită din nou să existe un comisar responsabil de acest dosar;

9.

invită Comisia să-și accelereze revizuirea aplicării principiului proporționalității, în special cu privire la aplicarea articolelor 290 și 291 din TFUE privind actele delegate și actele de punere în aplicare;

10.

remarcă faptul că, în contextul unei mai mari legitimități democratice, ar trebui acordată o atenție specială mecanismului de alertă timpurie;

11.

relevă că, chiar dacă crizele economice și financiare impun o mai bună coordonare a politicilor și consolidarea competențelor Uniunii în mai multe domenii, este, de asemenea, esențial să se păstreze o înțelegere clară a diviziunii competențelor în cadrul sistemului Uniunii Europene de guvernanță pe mai multe niveluri și, în urma unei dezbateri transparente, să se adopte decizii la nivelul cel mai potrivit, reducând birocrația;

12.

subliniază că instituțiile europene trebuie să respecte principiile subsidiarității și proporționalității, incluse la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Protocolul nr. 2 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care au un caracter general, atrăgând obligații pentru instituții în exercitarea competențelor Uniunii, cu excepția faptului că principiul subsidiarității nu se aplică în acele domenii care sunt de competența exclusivă a Uniunii;

13.

sugerează să se analizeze dacă, la nivelul UE, nu ar trebui stabilite criterii adecvate pentru evaluarea conformității cu principiile subsidiarității și proporționalității;

14.

constată că Protocolul nr. 2 oferă în mod oficial parlamentelor naționale posibilitatea de a consilia legiuitorul UE cu privire la măsura în care un proiect de lege nu trece testul subsidiarității, întrucât obiectivele sale nu pot, având în vedere amploarea sau efectele lor, să fie atinse mai bine la nivelul Uniunii decât la nivelul statelor membre;

15.

observă importanța crucială a evaluărilor de impact ca instrumente de sprijinire a activității de adoptare a deciziilor în cadrul procesului legislativ și subliniază, în acest context, necesitatea luării în considerare în mod corespunzător a aspectelor referitoare la subsidiaritate și la proporționalitate;

16.

salută implicarea mai profundă a parlamentelor naționale în procesul legislativ european și ia act de faptul că parlamentele statelor membre manifestă un interes din ce în ce mai mare în legătură cu aplicarea corespunzătoare a acestor principii de către instituțiile Uniunii; acest interes este ilustrat de faptul că, în 2011, Parlamentul European a primit 77 de avize motivate în care se afirma că un act legislativ nu era conform cu principiul subsidiarității și 523 de alte contribuții privind valoarea unui proiect de lege, în timp ce cifrele corespunzătoare pe 2010 au fost de 41 și, respectiv, 299; își exprimă voința de a continua și de a consolida cooperarea și dialogul interparlamentar cu parlamentele naționale;

17.

subliniază cu tărie importanța controlului parlamentar, atât din partea Parlamentului European, cât și din partea parlamentelor naționale; recomandă ca parlamentelor naționale să le fie acordată o asistență substanțială pentru a le permite să își realizeze sarcinile în materie de control; sugerează ca parlamentelor naționale să le fie puse la dispoziție orientări pentru a le sprijini în realizarea evaluării conformității cu principiul subsidiarității;

18.

subliniază că, în conformitate cu articolul 263 din TFUE, Curtea de Justiție are competența de a verifica legalitatea actelor legislative sub raportul conformității cu principiul subsidiarității și că acest principiu constituie o orientare politică cu privire la exercitarea competențelor la nivelul Uniunii;

19.

relevă faptul că, pe de altă parte, în virtutea tratatelor, Curtea de Justiție este competentă în cazul acțiunilor introduse pentru încălcarea tratatelor sau a oricărei norme juridice referitoare la aplicarea acestora și că, în conformitate cu Tratatul privind Uniunea Europeană, principiile subsidiarității și proporționalității se numără printre aceste norme; remarcă faptul că revizuirea judiciară a valabilității actelor Uniunii se extinde, prin urmare, la conformitatea cu aceste principii;

20.

subliniază că, în hotărârea sa din 12 mai 2011 pronunțată în cauza C-176/09 Luxemburg/Parlamentul European și Consiliul), Curtea de Justiție precizează că principiul proporționalității „impune ca mijloacele puse în aplicare printr-o dispoziție de drept al Uniunii să fie apte să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestora” și că „în domeniile în care legislația Uniunii Europene are o competență legislativă cuprinzătoare”, legalitatea unei măsuri adoptate în acest context poate avea de suferit numai dacă măsura este evident necorespunzătoare în raport cu obiectivul urmărit de instituțiile competente, deși legislatorul european trebuie „să își bazeze, totuși, alegerea pe criterii obiective” și, atunci când evaluează sarcinile asociate cu diferite măsuri posibile, „să examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative chiar considerabile, pentru anumiți operatori”;

21.

observă că principiul subsidiarității, astfel cum este formulat în tratate, permite acțiuni ale Uniunii în domenii care nu intră în sfera competenței sale exclusive numai „dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.”, în timp ce, în conformitate cu principiul proporționalității, conținutul și forma acțiunii Uniunii nu trebuie să treacă dincolo de ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor; reamintește că subsidiaritatea și proporționalitatea sunt principii strict legate între ele, însă distincte: subliniază că, în timp ce primul se referă la oportunitatea acțiunii Uniunii în sectoare care nu țin de competența exclusivă a acesteia, cel de al doilea privește proporționalitatea dintre mijloacele și scopurile prevăzute de legiuitor și constituie o normă generală care reglementează exercitarea competențelor Uniunii; remarcă faptul că examinarea proporționalității unui proiect de act legislativ trebuie să urmeze în mod logic după examinarea subsidiarității, dar că, în același timp, verificarea subsidiarității nu ar fi destul de eficace în lipsa verificării proporționalității;

22.

observă faptul că Comisia nu a primit în 2011 decât un număr mic de întrebări din partea parlamentarilor (32 dintr-un total de peste 12 000) referitoare la conformitatea cu principiile subsidiarității și proporționalității;

23.

relevă faptul că, în 2011, Comisia a primit 64 de avize motivate în temeiul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, ceea ce reprezintă o creștere considerabilă în comparație cu anul 2010; constată, totuși, că aceste 64 de avize motivate reprezintă doar 10 % din cele 622 de avize prezentate Comisiei de către parlamentele naționale în 2011 în cadrul dialogului politic în cauză; de asemenea, atrage însă atenția asupra faptului că niciuna dintre propunerile Comisiei nu a primit un număr suficient de avize motivate pentru a se declanșa mecanismul de control al subsidiarității în conformitate cu protocolul; în schimb, constată că, la 22 mai 2012, propunerea Comisiei (propunere de regulament al Consiliului privind exercitarea dreptului de a desfășura acțiuni colective în cadrul libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii, așa-numita propunere de regulament „Monti II”) a primit pentru prima dată un „cartonaș galben”; subliniază că Comisia a retras propunerea de regulament, nu pentru că a considerat că principiul subsidiarității ar fi fost încălcat, ci pentru că a constatat că propunerea ar fi primit cu greu, la Parlamentul European și la Consiliu, un sprijin politic suficient pentru a-i garanta adoptarea;

24.

consideră că mecanismul de control al principiului subsidiarității trebuie să fie gândit și utilizat ca un instrument important de colaborare între instituțiile europene și instituțiile naționale; ia act, cu satisfacție, de faptul că acest instrument este utilizat în practică ca mijloc de comunicare și de dialog dedicat cooperării dintre diversele niveluri instituționale din cadrul sistemului european structurat pe mai multe niveluri;

25.

constată cu îngrijorare că unele avize motivate ale parlamentelor naționale evidențiază faptul că, într-o serie de propuneri legislative ale Comisiei, subsidiaritatea este justificată insuficient sau deloc;

26.

recomandă verificarea motivelor pentru care parlamentele naționale prezintă atât de puține avize motivate, stabilindu-se dacă acest fapt se datorează respectării principiului subsidiarității sub toate aspectele sau incapacității parlamentelor naționale de a pune în executare acest principiu din cauza lipsei de resurse sau a constrângerilor temporale; consideră că este utilă o analiză a Comisiei;

27.

subliniază necesitatea ca instituțiile europene să ofere parlamentelor naționale posibilitatea de a examina propunerile legislative, garantând faptul că Comisia oferă motive detaliate și cuprinzătoare pentru deciziile sale legislative privind subsidiaritatea și proporționalitatea în conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 2 la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene;

28.

constată, de asemenea, în acest sens, că termenele actuale în care parlamentele naționale trebuie să se încadreze pentru efectuarea controalelor privind subsidiaritatea și proporționalitatea au fost deseori considerate prea scurte;

29.

consideră că presiunea asupra timpului și a resurselor cu care se confruntă parlamentele naționale atunci când reacționează la propunerile de acte legislative contribuie la „deficitul democratic” resimțit în UE;

30.

amintește solicitările sale anterioare privind examinarea mai detaliată a problemelor cu care se confruntă parlamentele naționale în vederea îmbunătățirii funcționării mecanismului existent; consideră că ar fi, de asemenea, util să se analizeze o serie de măsuri de consolidare a acestui mecanism, care, poate în contextul unei viitoare revizuiri a tratatelor, ar putea acorda parlamentelor naționale mai multe drepturi; sugerează că o astfel de revizuire ar putea ține seama de numărul adecvat de răspunsuri din partea parlamentelor naționale necesare pentru lansarea unei astfel de proceduri, dacă aceasta ar trebui să fie limitată la principiul subsidiarității și care ar trebui să fie efectele sale, în special în ceea ce privește experiențele recente legate de procedura de acordare a „cartonașului galben”; consideră că o astfel de dezbatere ar fi o etapă utilă a evoluției competențelor acordate parlamentelor naționale, aliniind stimulentele la controlul cu efecte la nivel european;

31.

consideră că, între timp, ar putea fi introduse mai multe inițiative pentru îmbunătățirea evaluării problemelor europene de către parlamentele naționale; sugerează în special:

32.

consideră că o abordare eficientă a provocărilor unei mai bune legiferări, în ceea ce privește atât actele legislative existente, cât și posibila legislație viitoare, va ajuta instituțiile europene să reacționeze la situația de criză; consideră că reforma legislației și a practicilor legislative europene reprezintă un instrument de bază pentru a obține creștere economică, competitivitate și locuri de muncă decente în Europa;

33.

salută accentul sporit pus de Comisie pe un „ciclu” al politicilor, etapele de inițiere, de realizare a evaluării de impact, de consultare, de aplicare, de implementare și de evaluare ale legislației UE fiind considerate ca făcând parte dintr-un proces coerent; consideră, în acest context, că principiul „a gândi mai întâi la scară mică” ar trebui să fie un element-cheie pe parcursul întregului proces și că evaluarea ex ante a noii legislații ar trebui să fie îmbunătățită, creând astfel un proces inteligibil și transparent de stimulare a creșterii și a competitivității în Europa;

34.

salută, în acest context, comunicările Comisiei privind reglementarea inteligentă și adecvarea reglementării UE, precum și documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind „Primele 10 cele mai împovărătoare acte legislative pentru IMM-uri”; consideră că aceste documente reprezintă progrese credibile ale agendei privind o mai bună legiferare și reflectă multe din solicitările anterioare ale Parlamentului;

35.

consideră că aceste progrese de natură retorică ar trebui acum consolidate prin măsuri concrete; îndeamnă, prin urmare, Comisia să prezinte propuneri concrete de reducere a sarcinii de reglementare generale din UE, fără subminarea sănătății și a siguranței la locul de muncă și, în special:

36.

subliniază că îmbunătățirea sănătății și a siguranței la locul de muncă și informarea și consultarea lucrătorilor sunt două aspecte esențiale în consolidarea productivității și a competitivității economiei europene; subliniază că reglementarea puternică și stabilă în aceste domenii nu împiedică, ci mai curând contribuie la creșterea economică;

37.

este de părere că, în cazul în care s-ar permite părților interesate să facă observații pe marginea proiectelor de propuneri și a evaluărilor de impact care le însoțesc pe acestea, calitatea proiectelor de acte legislative prezentate de Comisie ar crește, fără a prelungi în mod nejustificat perioada de elaborare a eventualelor legi;

38.

amintește, de asemenea, de invitația adresată de Parlament Comisiei de a prezenta propuneri de punere în aplicare a compensării normative, ceea ce ar impune identificarea unor compensări cu valoare echivalentă înaintea legislației noi care ar introduce impunerea unor costuri; menționează că legislația UE nu înseamnă în mod automat renunțarea la 28 de legi naționale în favoarea unei singure legi europene, nici că o nouă lege europeană impune în mod automat o sarcină mai redusă decât legile naționale respective; îndeamnă, prin urmare, Comisia să analizeze serios această propunere și să prezinte o evaluare a impactului său înainte de finalul actualei legislaturi parlamentare în 2014;

39.

regretă faptul că Comisia intenționează să-și retragă propunerea privind statutul societății private europene pe care a solicitat-o Parlamentul într-un raport legislativ din proprie inițiativă; solicită Comisiei să consulte Parlamentul înainte să retragă vreo propunere care are la bază un astfel de raport al Parlamentului;

40.

subliniază importanța simplificării pentru optimizarea mediului de reglementare, în special pentru autoritățile locale și regionale, ale căror resurse pentru punerea în aplicare a legislației sunt adesea limitate și în scădere;

41.

definește „suprareglementarea” ca fiind practica acelor state membre care, în procesul de transpunere a directivelor UE în dreptul național, depășesc cerințele minime; își afirmă din nou susținerea pentru măsurile de eliminare a suprareglementării inutile și invită, prin urmare, statele membre să explice, în cazurile în care a avut loc o suprareglementare, motivele care stau la baza acestui demers;

42.

salută faptul că evaluările de impact ale Comisiei încearcă să acopere o gamă largă și cuprinzătoare de eventuale impacturi, dar consideră că acest sistem ar putea fi consolidat și mai mult în mai multe feluri, cum ar fi prin includerea dimensiunii teritoriale (implicații financiare și administrative pentru autoritățile naționale, regionale și locale); este, în acest sens, încurajat de decizia Comisiei de a actualiza, a consolida și a revizui orientările sale privind evaluările de impact până în iunie 2014 și își rezervă dreptul de a contribui în mod aprofundat în lunile care urmează prin identificarea unor posibile îmbunătățiri privind aceste orientări; insistă asupra faptului că aceste evaluări de impact, care sunt esențiale pentru formarea opiniei publice și politice, ar trebui să respecte principiul multilingvismului;

43.

solicită Comisiei să analizeze metodologia utilizată la elaborarea evaluărilor de impact în vederea evaluării mijloacelor de îmbunătățire atât a indicatorilor de calitate, cât și a desfășurării în general a procesului de consultare, în special cu privire la implicarea părților interesate relevante;

44.

consideră că trebuie să existe o coerență deplină între evaluarea de impact publicată de Comisie și conținutul propunerii legislative adoptate de Colegiul comisarilor; solicită ca toate evaluările de impact privind o propunere modificată de Colegiu să fie actualizate în mod automat pentru a reflecta modificările făcute de comisari;

45.

invită Comisia să consolideze rolul și independența Comitetului de evaluare a impactului (IAB) și, în special, să finalizeze și să prezinte propuneri legislative numai în cazul în care acestea au fost aprobate printr-un aviz favorabil de acest comitet; îndeamnă IAB să fructifice cunoștințele de specialitate ale partenerilor sociali;

46.

consideră că declarația actuală conform căreia evaluarea de impact a Comisiei implică numai serviciile Comisiei care iau parte la pregătirea sa și nu afectează forma finală a unei decizii ce urmează a fi luată de Comisie subliniază un punct slab important al sistemului actual;

47.

salută evoluția pozitivă a Direcției pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană din Parlament; consideră că peste tot în Parlament ar trebui aplicată o abordare sistematică privind analizarea evaluărilor de impact; salută faptul că Direcția pentru evaluarea impactului a pregătit scurte rezumate ale evaluărilor de impact care însoțesc propunerile Comisiei și consideră că acestea ar trebui să reprezinte un element esențial al procesului de analizare de către comisii a propunerilor legislative care sunt dezbătute; propune ca evaluările de impact ale Parlamentului să includă o dimensiune teritorială atunci când este cazul; solicită Conferinței președinților de comisie să verifice care este modalitatea optimă de aplicare a acestei recomandări;

48.

amintește de angajamentul asumat de Parlament și Consiliu în cadrul Abordării comune interinstituționale a evaluării impactului din 2005 de a realiza evaluări ale impactului atunci când consideră că este adecvat și necesar pentru procesul legislativ, înainte de adoptarea oricărei modificări de fond; invită comisiile să apeleze la Unitatea de evaluare a impactului în legătură cu punerea în aplicare a acestui angajament:

49.

amintește, de asemenea, de Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 2003 și încurajează Consiliul să finalizeze, fără întârzieri nejustificate, lucrările de instituire a propriului mecanism de realizare a evaluărilor de impact privind propriile modificări de fond, în conformitate cu obligațiile sale în temeiul acordului din 2003;

50.

insistă asupra faptului că Comisia ar trebui să analizeze serios evaluările realizate cu privire la valoarea adăugată europeană care însoțesc rapoartele legislative din proprie inițiativă, menționând în detaliu motivele pentru care nu acceptă argumentele prezentate de Parlament sau pentru care nu le consideră relevante;

51.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/21

—

având în vedere articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 8 și 10 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 21,

—

având în vedere Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

—

având în vedere Recomandarea CM/Rec (2010)5 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind măsurile de combatere a discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen, adoptată la 31 martie 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategie pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană” (COM(2010)0573),

—

având în vedere Raportul Comisiei pe 2012 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE (COM(2013)0271) și documentele de lucru însoțitoare,

—

având în vedere propunerea de directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală (COM(2008)0426), precum și poziția Parlamentului din 2 aprilie 2009 referitoare la această propunere (1),

—

având în vedere orientările pentru promovarea și protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI), adoptate de Consiliul Uniunii Europene în cadrul reuniunii sale din 24 iunie 2013,

—

având în vedere Raportul din noiembrie 2010 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, intitulat „Homofobia, transfobia și discriminarea pe motive de orientare sexuală și identitate de gen”,

—

având în vedere rezultatele anchetei privind persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transgen realizate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) și publicate la 17 mai 2013,

—

având în vedere avizul FRA din 1 octombrie 2013 referitor la situația egalității în Uniunea Europeană la 10 ani de la punerea în aplicare inițială a directivelor privind egalitatea,

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 mai 2012 referitoare la combaterea homofobiei în Europa (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2012 referitoare la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană (2010-2011) (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2013 referitoare la combaterea mai fermă a rasismului, a xenofobiei și a infracțiunilor inspirate de ură (4),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0009/2014),

A.

întrucât Uniunea Europeană este fondată pe valori precum respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectul pentru drepturile omului, inclusiv pentru drepturile persoanelor aparținând minorităților;

B.

întrucât, în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

C.

întrucât, în iunie 2013, Consiliul Uniunii Europene a adoptat orientări ferme pentru promovarea și protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele LGBTI în afara Uniunii Europene și ar trebui să garanteze protecția lor eficace în interiorul UE;

D.

întrucât Uniunea Europeană își coordonează deja acțiunile prin politici cuprinzătoare în domeniul egalității și nediscriminării prin „Strategia-cadru pentru nediscriminare și oportunități egale pentru toți”, în domeniul egalității de gen prin „Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015”, în domeniul handicapului prin „Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap”, iar în domeniul egalității pentru persoanele de etnie romă prin „Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020”;

E.

întrucât, în „Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană”, Comisia a recunoscut necesitatea elaborării unor politici individuale privind anumite drepturi fundamentale specifice pe baza tratatelor;

F.

întrucât, în ancheta la nivelul UE privind persoanele LGBT efectuată în 2013, Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a constatat că în Uniunea Europeană, în anul anterior celui în care a fost realizat studiul, unul din doi respondenți LGBT s-a simțit discriminat sau hărțuit pe motive de orientare sexuală, unul din trei respondenți a fost discriminat în ceea ce privește accesul la bunuri sau servicii, unul din patru respondenți a fost atacat fizic și unul din cinci respondenți a fost discriminat în ceea ce privește încadrarea în muncă sau ocupația;

G.

întrucât FRA a recomandat ca UE și statele membre să elaboreze planuri de acțiune vizând promovarea respectului față de persoanele LGBT și protecția drepturilor lor fundamentale;

H.

întrucât, în mai 2013, 11 miniștri responsabili cu egalitatea (5) au solicitat Comisiei să elaboreze o politică globală a UE vizând egalitatea persoanelor LGBT, iar zece state membre (6) au adoptat deja sau discută măsuri similare de politică la nivel național și regional;

I.

întrucât Parlamentul European a solicitat de zece ori adoptarea unui instrument global de politică la nivelul Uniunii Europene pentru egalitatea din perspectiva orientării sexuale și a identității de gen,

1.

condamnă cu fermitate orice formă de discriminare din motive de orientare sexuală și identitate de gen și regretă profund faptul că drepturile fundamentale ale persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI) nu sunt încă întotdeauna pe deplin respectate în Uniunea Europeană;

2.

consideră că Uniunea Europeană nu dispune în prezent de o politică globală de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBTI;

3.

recunoaște faptul că responsabilitatea protejării drepturilor fundamentale revine atât Comisiei Europene, cât și statelor membre; invită Comisia să își folosească integral competențele, inclusiv prin facilitarea schimbului de bune practici între statele membre; invită statele membre să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul legislației UE și în conformitate cu recomandarea Consiliului Europei referitoare la măsurile de combatere a discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen;

4.

invită Comisia, statele membre și agențiile competente în domeniu să colaboreze pentru elaborarea unei politici globale multianuale vizând protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor LGBTI, cum ar fi o foaie de parcurs, o strategie sau un plan de acțiune care să conțină temele și obiectivele prezentate în continuare;

5.

subliniază că această politică cuprinzătoare trebuie să respecte competențele Uniunii Europene, ale agențiilor sale și ale statelor membre;

6.

reamintește că libertatea de exprimare și de manifestare a credințelor și a opiniilor personale în conformitate cu principiul pluralismului de idei și cu condiția ca acestea să nu incite la ură, violență sau discriminare ar trebui respectată;

7.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei Europene, Serviciului European de Acțiune Externă, guvernelor și parlamentelor statelor membre, tuturor agențiilor menționate în prezentul document, precum și Consiliului Europei.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/27

—

având în vedere Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (1),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social intitulat „Primul raport privind aplicarea directivei privind practicile comerciale neloiale” (COM(2013)0139),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European intitulată privind aplicarea directivei privind practicile comerciale neloiale (COM(2013)0138),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (2),

—

având în vedere Directiva 98/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 ianuarie 2009 referitoare la transpunerea, aplicarea și asigurarea respectării Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și ale Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare la impactul publicității asupra comportamentului consumatorilor (5) și răspunsul de monitorizare al Comisiei adoptat la 30 martie 2011,

—

având în vedere studiul intitulat „Transpunerea și aplicarea Directivei privind practicile comerciale neloiale (2005/29/CE) și a Directivei privind publicitatea înșelătoare și comparativă (2006/114/CE)”, realizat la cererea Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor a Parlamentului European (6),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0474/2013),

A.

întrucât consumul este unul dintre motoarele esențiale creșterii în Uniune și, în acest sens, consumatorii joacă un rol esențial în economia europeană;

B.

întrucât protecția consumatorilor și a drepturilor lor reprezintă valori fundamentale ale Uniunii;

C.

întrucât Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale este principalul instrument legislativ al Uniunii Europene care reglementează publicitatea înșelătoare și alte practici comerciale neloiale în cadrul tranzacțiilor dintre întreprinderi și consumatori;

D.

întrucât, prin intermediul clauzei privind „piața unică”, directiva are scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor pe teritoriul Uniunii și de a crește gradul de încredere pe care ei o au în piața unică, garantând totodată întreprinderilor un nivel semnificativ de securitate juridică, precum și diminuarea obstacolelor în calea comerțului transfrontalier;

E.

întrucât punerea în aplicare a Directivei 2005/29/CE a făcut obiectul unor diferențe semnificative de la un stat membru la altul;

F.

întrucât derogările temporare, care permit statelor membre să aplice în continuare dispoziții de drept intern mai restrictive sau mai riguroase decât dispozițiile directivei și să pună în aplicare clauzele de armonizare minimă existente în alte acte legislative ale Uniunii, au expirat la 12 iunie 2013;

G.

întrucât statele membre care doresc sunt libere să extindă aplicarea directivei la relațiile între întreprinderi și întrucât, în prezent, numai patru dintre statele membre au făcut această alegere;

H.

întrucât Comisia a anunțat că va propune în scurt timp o revizuire a Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă, vizând relațiile dintre întreprinderi;

I.

întrucât dezvoltarea economiei informatizate și a tuturor aplicațiilor sale tehnologice a revoluționat modalitățile de cumpărare și modul în care întreprinderile fac publicitate și își vând bunurile și serviciile;

J.

întrucât drepturile de care beneficiază consumatorii în Europa sunt încă necunoscute de către anumite întreprinderi, în special de către cele mai mici și de către numeroși consumatori;

K.

întrucât este necesar să se consolideze rolul asociațiilor de consumatori și să li se ofere posibilitatea de a-și consolida capacitățile,

1.

subliniază eficacitatea dispozitivului legislativ instituit de directivă, precum și importanța sa pentru a contribui la creșterea gradului de încredere a consumatorilor și a comercianților în tranzacțiile efectuate pe piața internă (în special în ceea ce privește tranzacțiile transfrontaliere), pentru a garanta o securitate juridică mai ridicată pentru întreprinderi și pentru a contribui la o mai bună protecție a consumatorilor în Uniune; subliniază că o aplicare neuniformă a directivei riscă să îi afecteze eficacitatea;

2.

regretă faptul că, în ciuda dispozițiilor Directivei 2006/114/CE care vizează combaterea practicilor înșelătoare în materie de publicitate în domeniul relațiilor dintre întreprinderi, anumite practici, în special cele de tip înșelătorii cu anuarele, persistă; ia act de intenția Comisiei de a propune în viitorul apropiat modificări la Directiva 2006/114/CE în ceea ce privește relațiile dintre întreprinderi, pentru a lupta mai eficient împotriva acestor practici; sugerează că Comisia ar putea, în acest context, să aibă în vedere valoarea unei liste negre specifice a practicilor comerciale care urmează să fie considerate neloiale în toate circumstanțele din domeniul relațiilor dintre întreprinderi conform Directivei 2006/114/CE, similară celei care există deja în Directiva 2005/29/CE; cu toate acestea, consideră că nu este oportun ca domeniul de aplicare al Directivei 2005/29/CE referitor la relațiile dintre întreprinderi și consumatori să fie extins în viitorul apropiat la practicile comerciale neloiale în domeniul relațiilor dintre întreprinderi;

3.

solicită Comisiei să clarifice relația dintre Directivele 2005/29/CE și 2006/114/CE în vederea garantării unei protecții ridicate a tuturor operatorilor economici din Uniune, în special a consumatorilor și a IMM-urilor, împotriva practicilor frauduloase și neloiale și să sporească astfel încrederea pe piața unică;

4.

consideră că derogările prevăzute pentru sectoarele bunurilor imobiliare și serviciilor financiare sunt justificate și că trebuie ca acestea să fie menținute;

5.

consideră că o extindere a listei negre din anexa I nu este oportună în acest moment; solicită totuși Comisiei să redacteze o listă cu practicile identificate ca fiind neloiale de către autoritățile naționale în sensul principiilor generale ale directivei, pentru a evalua oportunitatea eventuală a unei astfel de extinderi în viitor;

6.

constată că, prin anumite forme de angajamente între consumatori și întreprinderi, consumatorii pot fi victimele unor practici comerciale neloiale, de exemplu la vânzarea unui produs unui comerciant; invită Comisia să investigheze problemele de acest tip și, după caz, să analizeze căile de atac practice și speciale, care, printre altele, pot include interpretări mai flexibile ale dispozițiilor Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale care și ar putea fi explicate în orientările Comisiei referitoare la aplicarea prezentei directive;

7.

reamintește faptul că, începând din 12 iunie 2013, statele membre nu mai pot menține dispozițiile păstrate până la acea dată cu titlul de derogări temporare; prin urmare, cere statelor membre să reinstituie conformitatea cu textul directivei cât mai curând posibil; în același timp, cere Comisiei să analizeze modul în care statele membre au transpus directiva, în special în ceea ce privește interdicțiile naționale care nu sunt incluse în anexa I, și să prezinte Parlamentului și Consiliului, în termen de doi ani, un nou raport cuprinzător privind punerea în aplicare a directivei, raport care să cuprindă, în special, o analiză a posibilităților pentru o mai mare armonizare și simplificare a legislației comunitare referitoare la protecția consumatorilor și sugestii pentru orice măsuri necesare care să fie luate la nivel comunitar pentru a asigura menținerea unui grad ridicat de protecție a consumatorilor;

8.

reafirmă importanța și caracterul indispensabil al unei aplicări complete și uniforme și al unei puneri în aplicare adecvate a directivei de către statele membre în scopul eliminării incertitudinilor juridice și operaționale pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier; constată cu îngrijorare că în perioada 2011-2012 Comisia a trebuit să recurgă la sistemul de consultare „EU Pilot” deoarece mai multe state membre nu au transpus corect directiva; invită statele membre să sprijine punerea în aplicare la nivel național, prin toate mijloacele disponibile, în special cu resurse suficiente; subliniază rolul esențial al consolidării cooperării între autoritățile naționale însărcinate cu punerea în aplicare a directivei, precum și importanța construirii unui dialog structurat între autoritățile publice de punere în aplicare și alte părți interesate, în special asociațiile de consumatori;

9.

stabilește că, de la încheierea termenului de punere în aplicare a directivei, în anul 2007, au existat numeroase cazuri în care statele membre nu au aplicat sau nu au transpus corect dispoziții esențiale, în special cele referitoare la lista neagră a practicilor comerciale interzise, înșelătoare și agresive; prin urmare, solicită Comisiei să continue să urmărească atent aplicarea directivei și, dacă este cazul, să urmărească în justiție statele membre care o încalcă, care nu transpun sau nu pun în aplicare corect directiva, conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene; solicită Comisiei să soluționeze de urgență chestiunile rămase deschise în ceea ce privește consultările inițiate în 2011, fie prin închiderea procedurilor pentru încălcarea dreptului comunitar, fie prin trimiterea lor la Curtea Europeană de Justiție;

10.

sprijină Comisia în dorința sa de a stabili o listă de indicatori care vizează evaluarea eficacității mecanismului de punere în aplicare a directivei de către statele membre;

11.

salută faptul că, de la transpunerea directivei în statele membre, achizițiile transfrontaliere au crescut; reamintește totuși că o cooperare și coordonare consolidate între Comisie și autoritățile naționale este esențială pentru a promova convergența practicilor de punere în aplicare și pentru a furniza un răspuns rapid și eficace; subliniază că o atenție deosebită ar trebui acordată în ceea ce privește tratarea achizițiilor online transfrontaliere, în special atunci când site-urile de comparare a prețurilor nu dezvăluie în mod clar identitatea comerciantului care operează site-ul;

12.

reafirmă importanța consolidării cooperării dintre autoritățile naționale însărcinate cu aplicarea directivei pentru a realiza punerea în aplicare și transpunerea ei deplină în statele membre; în acest sens, încurajează Comisia să procedeze la o analiză aprofundată a domeniului de aplicare, a eficacității și a mecanismelor de funcționare ale regulamentului referitor la cooperarea în materie de protecție a consumatorilor (Regulamentul CPC), conform angajamentelor luate, până la sfârșitul anului 2014; salută, în această privință, lansarea recentă de către Comisie a unei consultări publice privind revizuirea acestui regulament și posibilitatea consultării în toate limbile UE; cere tuturor părților interesate să ia parte la această consultare;

13.

insistă asupra utilității operațiunilor de verificare amplă desfășurate în cadrul Regulamentului CPC și solicită Comisiei să dezvolte și să consolideze aceste operațiuni și să extindă sfera lor de aplicare; solicită Comisiei să sintetizeze datele colectate, precum și lista acțiunilor întreprinse de către Comisie și statele membre în urma acestor operațiuni și să își facă publică analiza, ținând seama totodată de nevoia de a asigura confidențialitatea anumitor informații sensibile care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare la nivel național; invită Comisia să raporteze Parlamentului cu privire la constatările sale și să propună apoi măsuri suplimentare, dacă este necesar, în vederea îmbunătățirii funcționării pieței interne;

14.

este de acord că ar trebui depuse eforturi suplimentare în vederea consolidării punerii în aplicare a Directivei privind practicile comerciale neloiale în ceea ce privește consumatorii vulnerabili;

15.

se arată preocupat de utilizarea înșelătoare de către unii operatori economici a instrumentelor prin care consumatorii efectuează recenzii și a site-urilor de comparare a prețurilor, precum și de conflictele de interese conexe; în această privință, salută decizia Comisiei de a studia soluții pentru ca informațiile prezente pe asemenea platforme să fie clare pentru consumatori;

16.

invită Comisia și statele membre să asigure aplicarea corespunzătoare a Directivei privind practicile comerciale neloiale, în special în ceea ce privește publicitatea „ascunsă” înșelătoare pe internet sub formă de comentarii postate pe rețelele de socializare, forumuri sau bloguri, aparent venite din partea consumatorilor, când, în realitate, sunt mesaje de natură comercială sau pentru reclamă, generate sau finanțate, direct sau indirect, de operatorii economici; insistă asupra efectului dăunător al acestor practici asupra încrederii consumatorilor și a normelor privind concurența; invită statele membre să ia măsurile corespunzătoare pentru a împiedica dezvoltarea pe viitor a unor astfel de practici, inclusiv prin lansarea unor campanii de informare destinate avertizării consumatorilor cu privire la aceste forme „ascunse” de publicitate sau prin încurajarea acțiunilor unor observatori/moderatori de forumuri special instruiți și avertizează asupra pericolelor publicității „ascunse”;

17.

subliniază faptul că, în lumina dezvoltării rapide a publicității online, este necesar să se elaboreze un mecanism adecvat de monitorizare care să asigure protecția categoriilor vulnerabile, cu referire specifică la minori, precum și accesul agențiilor de publicitate la aceste categorii;

18.

regretă faptul că, în ciuda dispozitivului legislativ european în materie de preț al transportului aerian și a operațiunii de verificare amplă realizată în 2007, conform Regulamentului CPC, care a vizat site-urile de internet care vând bilete de avion, consumatorii continuă să fie victime ale numeroaselor practici înșelătoare din acest sector, cum ar fi neincluderea unor costuri inevitabile de tipul suprataxelor pentru cardurile de credit sau de debit la rezervarea online; este îngrijorat de numărul tot mai mare al plângerilor din partea utilizatorilor de site-uri de vânzare a biletelor pe internet care au fost victime ale așa-numitei „urmăriri a adresei IP” (IP tracking), practică prin care se înregistrează numărul de vizite pe site-uri de internet efectuate de un utilizator de pe aceeași adresă IP, iar apoi se majorează artificial prețul în funcție de interesul demonstrat prin mai multe căutări similare; solicită Comisiei să determine amploarea acestei practici, care duce la o situație de concurență neloială și constituie o utilizare abuzivă a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor și, dacă este cazul, să prezinte propuneri legislative adecvate pentru protecția intereselor utilizatorilor;

19.

consideră că sancțiunile impuse în urma nerespectării directivei nu ar trebui să fie niciodată mai mici decât beneficiul realizat de pe urma practicii considerate neloiale sau înșelătoare; reamintește statelor membre că directiva prevede ca sancțiunile să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare; solicită Comisiei să compileze și să analizeze datele privind sancțiunile aplicate de statele membre, precum și privind eficiența regimurilor de executare, în special în ceea ce privește complexitatea și durata procedurilor de aplicare; invită Comisia să prezinte Parlamentului European rezultatele acestor analize;

20.

salută eforturile depuse de Comisie pentru a asista statele membre în transpunerea și aplicarea directivei;

21.

salută crearea de către Comisie a bazei de date privind legislația națională și jurisprudența aferentă practicilor comerciale neloiale și recunoaște utilitatea acesteia ca mijloc de creștere a volumului de informații aflate la dispoziția consumatorilor; regretă că această bază de date nu este disponibilă decât în limba engleză; solicită Comisiei să crească progresiv numărul de limbi în care baza de date este disponibilă și să îi dezvolte vizibilitatea, în special în rândul agenților economici; invită Comisia să aibă în vedere și instrumentele suplimentare de sensibilizare a IMM-urilor în ceea ce privește practicile comerciale neloiale;

22.

subliniază importanța documentului de orientare elaborat de Comisie pentru a însoți punerea în aplicare a directivei; salută intenția Comisiei de a proceda la revizuirea acestui document până în 2014; încurajează Comisia să elaboreze acest document în mod transparent, consultând pe larg părțile interesate pe toată perioada procesului; invită Comisia să continue actualizarea și clarificarea acestui document în mod regulat pe viitor; invită statele membre să ia în considerare cât mai mult posibil acest document de orientare și să facă schimb de bune practici cu privire la punerea sa în aplicare; invită Comisia să prezinte o evaluare a problemelor de interpretare și aplicare întâmpinate în mod regulat de către autoritățile naționale și părțile interesate la aplicarea dispozițiilor directivei, pentru a evalua ce aspecte ale documentului de orientare trebuie îmbunătățite;

23.

subliniază faptul că principiul armonizării maxime stabilit în directivă implică faptul că legislația națională nu poate să prevadă dispoziții mai stricte decât cele prevăzute în prezenta directivă; subliniază faptul că Curtea de Justiție a interpretat acest principiu în sensul că vânzările grupate și alte promoții comerciale care sunt considerate de Curte drept practici comerciale neloiale și care nu fac parte din lista „neagră” a anexei I, nu pot fi interzise decât de la caz la caz; subliniază că, din motive de securitate juridică, precum și pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, Comisia ar trebui să precizeze, în cadrul revizuirii documentului de orientare, în ce cazuri precise vânzările grupate și alte promoții comerciale ar trebui considerate ilegale; invită Comisia să reflecteze asupra necesității de a face o propunere legislativă nouă care să vizeze promoțiilor comerciale;

24.

subliniază că utilizarea unor afirmații false legate de mediu este o practică neloială care tinde să ia amploare; încurajează Comisia să aprofundeze secțiunea aferentă acestei practici din documentul de orientare cu scopul de a oferi precizări operatorilor economici cu privire la aplicare directivei; invită totodată Comisia să exploreze inițiativele pe care ar putea să le aibă pentru a proteja mai bine consumatorii împotriva acestor practici;

25.

solicită Comisiei și statelor membre să sensibilizeze mai mult întreprinderile cu privire la drepturile consumatorilor, în vederea promovării respectării într-o mai mare măsură a acestor drepturi de către operatorii economici;

26.

reamintește că mulți consumatori ezită să ceară daune atunci când consideră că suma implicată este prea mică; subliniază necesitatea de a sensibiliza și mai mult consumatorii cu privire la sprijinul pe care îl pot oferi asociațiile de consumatori și rețeaua de centre europene ale consumatorilor; subliniază importanța organizațiilor de consumatori în sensibilizarea cu privire la practicile comerciale neloiale existente ca măsură preventivă și asupra rolului lor în asistarea victimelor practicilor neloiale, permițând astfel consumatorilor să își impună drepturile în mod adecvat; solicită măsuri coordonate între organizațiile de consumatori la nivel național și european, precum și cu autoritățile naționale și Comisia;

27.

insistă asupra importanței pentru consumatori de a beneficia de căi de atac eficace, rapide și necostisitoare; în acest sens, solicită statelor membre să pună în aplicare pe deplin directiva privind modalitățile alternative de soluționare a conflictelor și privind soluționarea extrajudiciară a conflictelor online;

28.

reamintește importanța pe care o au pentru consumatori mecanismele de recurs colectiv și salută Recomandarea Comisiei C(2013)3539 și Comunicarea Comisiei COM(2013)0401, publicate recent; este de acord că un cadru orizontal privind mecanismele de recurs colectiv ar evita riscul unor inițiative UE sectoriale necoordonate; recomandă statelor membre să dea curs recomandărilor Comisiei privind stabilirea unor principii comune orizontale, a căror punere în aplicare în statele membre ar ajuta la evaluarea necesității unor măsuri suplimentare, inclusiv a unei inițiative legislative, în special pentru cazurile transfrontaliere; subliniază faptul că niciuna dintre abordările diverse în materie de recurs colectiv nu trebuie să ofere vreun stimulent economic pentru a intenta un proces colectiv abuziv și că toate aceste abordări trebuie să includă garanțiile adecvate pentru a evita cererile nefondate;

29.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/32

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 martie 2013 către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Tabloul de bord al UE privind justiția – Un instrument pentru promovarea justiției eficace și a creșterii” (COM(2013)0160),

—

având în vedere rapoartele semestriale de evaluare privind sistemele judiciare europene, elaborate de Comisia pentru eficiența justiției (CEPEJ) din cadrul Consiliului Europei;

—

având în vedere articolul 48 și articolul 119 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0442/2013),

A.

întrucât Comisia a publicat Tabloul de bord al UE privind justiția, care este un instrument comparativ și neobligatoriu ce urmărește să stabilească eficacitatea sistemelor judiciare naționale, cu scopul de a defini mai bine politicile din domeniul justiției, concentrându-se pe acei parametri ai sistemelor judiciare care contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri și a climatului pentru investiții din Uniunea Europeană;

B.

întrucât Tabloul de bord al UE privind justiția compară sistemele naționale utilizând anumiți indicatori, fără a prezenta însă un clasament de ansamblu al sistemelor juridice naționale;

C.

întrucât Tabloul de bord privind justiția pe 2013 se concentrează exclusiv asupra justiției în materie civilă, comercială și administrativă;

D.

întrucât un exercițiu comparativ fără efecte obligatorii are meritul de a identifica evoluțiile și regresele și de a favoriza schimbul de bune practici în întreaga Uniune, fără a aduce, în același timp, atingere autonomiei sistemelor juridice și judiciare naționale,

1.

ia act cu mare interes de Tabloul de bord al UE privind justiția; solicită Comisiei să își continue activitatea legată de acest exercițiu în conformitate cu tratatele și purtând consultări cu statele membre, avându-se însă totodată în vedere necesitatea de a se evita suprapunerea inutilă cu activitatea altor organisme;

2.

sprijină obiectivul schimbului de bune practici în vederea asigurării unui sistem judiciar eficient și independent, ceea ce poate contribui la creșterea economică din Europa și poate impulsiona competitivitatea; subliniază că un sistem judiciar eficace și fiabil stimulează dezvoltarea întreprinderilor și investițiile acestora la nivel național și transfrontalier;

3.

remarcă importanța evaluărilor comparative în domeniul judiciar pentru încrederea reciprocă transfrontalieră, pentru o cooperare eficace între instituțiile judiciare și pentru crearea unui spațiu judiciar comun și a unei culturi judiciare europene;

4.

este încredințat că orice comparare a sistemelor judiciare naționale, în special în raport cu situația lor anterioară, trebuie să se bazeze pe dovezi și criterii obiective compilate, comparate și analizate obiectiv; evidențiază importanța evaluării modului în care funcționează sistemul judiciar ca întreg, fără a-l separa de situația socială, istorică și economică a statelor membre sau de tradiția constituțională care l-a generat; subliniază cât este de important ca statele membre să fie tratate imparțial, garantând astfel că, atunci când se procedează la evaluarea sistemelor lor judiciare, toate statele membre beneficiază de un tratament egal;

5.

solicită Comisiei să discute din timp metoda avută în vedere, în cadrul unui proces transparent care să angreneze statele membre;

6.

relevă că reperele de referință trebuie să fie stabilite înainte de colectarea informațiilor referitoare la sistemele judiciare, pentru a dezvolta o înțelegere comună a metodologiei și indicatorilor;

7.

felicită Comisia pentru eforturile depuse cu scopul de a pune la dispoziție date măsurabile; semnalează totuși că anumite obiective, precum calitatea și imparțialitatea justiției, sunt foarte greu de cuantificat cu obiectivitate;

8.

constată că eficacitatea sistemului judiciar nu poate fi evaluată doar pe baza unor parametri cuantificabili din punct de vedere statistic, ci ar trebui să ia în considerare, de asemenea, particularitățile structurale și diversele tradiții sociale ale statelor membre; în această privință, solicită Comisiei ca, pe viitor, să acorde o mai mare atenție diferențelor dintre sistemele judiciare naționale cu ocazia culegerii datelor și a stabilirii valorilor indicative de referință;

9.

solicită Comisiei ca, în domeniul dreptului societăților comerciale, să ia în considerare în egală măsură sistemul monist și sistemul dualist;

10.

cheamă statele membre să examineze îndeaproape rezultatele Tabloului de bord privind justiția pe 2013 și să stabilească dacă, pe această bază, este cazul să se tragă învățăminte pentru organizarea și evoluția sistemelor lor judiciare în materie civilă, comercială și administrativă;

11.

încurajează statele membre să colecteze date pertinente cu privire la aspecte cum sunt costurile aferente procedurilor, cazurile de mediere și procedurile de punere în executare; regretă că unele state membre nu au furnizat deloc date referitoare la anumite categorii indicate în Tabloul de bord privind justiția; consideră totuși că Comisia ar fi trebuit să opereze o distincție între cazurile în care datele nu erau disponibile și cazurile în care indicatorii nu erau relevanți sau aplicabili fiecărui stat membru în parte;

12.

solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze înțelegerea și cooperarea reciprocă dintre sistemele judiciare naționale, inclusiv cu ajutorul rețelelor de judecători de contact;

13.

cere să se acorde mai multă importanță programelor de formare pentru judecători, personalul instanțelor și alte persoane care exercită profesii juridice; subliniază necesitatea ca formarea lingvistică să constituie o componentă esențială a studiilor de drept;

14.

se declară interesat să primească date referitoare la cauzele transfrontaliere, care implică adesea un grad mai mare de complexitate decât cauzele pur naționale și pun în lumină piedicile cu care se confruntă cetățenii UE atunci când își exercită drepturile ce decurg din piața unică a UE, în special în ceea ce privește aplicarea legislației UE;

15.

relevă importanța soluționării alternative a litigiilor pentru reducerea poverii ce apasă asupra instanțelor și pentru sumele pe care le pot economisi părțile interesate;

16.

solicită Comisiei ca, în cadrul următorului exercițiu de acest tip, să ia în considerare procedurile de mediere transfrontaliere; încurajează statele membre să promoveze în mod activ procedurile de mediere, acordând o atenție deosebită chestiunilor comerciale și celor legate de familie reglementate la nivelul Uniunii Europene (de exemplu, în cazul regulamentelor Roma III și Bruxelles II);

17.

subliniază că există disparități majore între statele membre în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor TIC; relevă faptul că utilizarea noilor tehnologii pot contribui efectiv la reducerea costurilor și la accelerarea procedurilor judiciare, în special prin utilizarea aplicațiilor computerizate și a instrumentelor de gestionare a cauzelor și de comunicare;

18.

relevă faptul că procedurile cu privire la cererile cu valoare redusă și la creanțele necontestate pot fi desfășurate cu mai multă celeritate prin utilizarea instrumentelor TIC;

19.

subliniază rolul exercitat de CEPEJ în colectarea și prezentarea datelor relevante atât la nivel național, cât și regional; consideră că instituțiile Uniunii Europene ar trebui să încerce să coopereze cu CEPEJ, întrucât în acest mod se oferă o bază excelentă pentru schimbul de bune practici și este necesar să se evite suprapunerile;

20.

reamintește rolul determinant al Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, precum și al portalului e-justiție în facilitarea accesului cetățenilor Uniunii Europene la cunoștințele referitoare la dreptul european și intern în materie civilă și comercială;

21.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/34

—

având în vedere articolele 174, 175, 176, 177, 178 și 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Protocolul nr. 26 la TFUE,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006 (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1298/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului în ceea ce privește alocarea financiară din Fondul social european pentru anumite state membre (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1302/2013 Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce privește clarificarea, simplificarea și îmbunătățirea constituirii și funcționării unor astfel de grupări (6),

—

având în vedere Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (7),

—

având în vedere Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (8),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 734/2013 al Consiliului din 22 iulie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Orientări ale UE pentru aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor de comunicații în bandă largă” (10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 aprilie 2011 intitulată „Rețele inteligente: de la inovare la implementare”(COM(2011)0202),

—

având în vedere Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (11),

—

având în vedere Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 martie 2011 intitulată „Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” (COM(2011)0112),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 15 noiembrie 2012, intitulată „Eficientizarea pieței interne a energiei” (COM(2012)0663),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 iunie 2012, intitulată „Energia din surse regenerabile: o prezență majoră pe piața energetică europeană”(COM(2012)0271),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 27 martie 2013, intitulată „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei” (COM(2013)0169),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la microgenerare – generarea de energie electrică și termică la scară redusă (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2013 referitoare la rolul politicii de coeziune a UE și al actorilor săi în punerea în aplicare a noii politici energetice europene (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 septembrie 2013 referitoare la aplicarea și impactul măsurilor de eficiență energetică în cadrul politicii de coeziune (15),

—

având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului din 25 ianuarie 2012 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (Regulament general privind protecția datelor) (COM(2012)0011),

—

având în vedere Documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 14 noiembrie 2008, intitulat „Regiunile în 2020 – evaluarea viitoarelor provocări pentru regiunile UE” (SEC(2008)2868),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010, intitulată „Contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020” (COM(2010)0553),

—

având în vedere documentul de consultare care conține propunerea de Regulamentul (UE) nr. …/… al Comisiei din xxx de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0019/2014),

A.

întrucât o serie de exemple de bune practici, cum ar fi regiunea Burgenland, proiectul „MaRes” (strategia de cercetare pentru Macaronezia) și proiectul insulelor verzi, Energy Valley din Țările de Jos, modelul regenerativ din regiunea Harz din Germania, Hostětín din Republica Cehă, proiectul Orkney Micro Renewables din Scoția, precum și proiectul-pilot orașe și comunități din cadrul inițiativei Comisiei, CONCERTO, sau al inițiativei CO-POWER de utilizare eficientă a energiei și producție descentralizată de energie au dovedit că cetățenii și comunitățile locale pot deveni producători-consumatori („prosumatori”), prin producerea de energie pentru nevoile proprii și vânzarea de energie înapoi în rețea sau primirea de credit pentru surplusul de energie electrică și contorizarea consumului net, operând în centrale electrice virtuale, împreună cu alți actori, obținând avantaje maxime prin includerea tuturor actorilor în planificarea și punerea în aplicare a unor activități regionale, stimulând participarea activă și schimbul de informații și dezvoltând o abordare holistică prin includerea altor sectoare care au legătură cu energia, cum ar fi transporturile și locuințele, prin utilizarea de mecanisme de sprijin financiar inteligent și crearea de noi locuri de muncă;

B.

întrucât Parlamentul a adoptat rapoarte privind rolul politicii de coeziune a UE și al actorilor săi în punerea în aplicare a noii politici energetice europene, precum și privind punerea în aplicare și impactul măsurilor de eficiență energetică din cadrul politicii de coeziune;

C.

întrucât datele cu caracter personal colectate în legătură cu exploatarea sistemelor energetice inteligente sunt foarte sensibile deoarece pot fi folosite pentru a dobândi informații despre comportamentul consumatorilor și întrucât trebuie garantată, prin urmare, o protecție specială a datelor respective,

1.

salută schimbarea paradigmei modului de producție și de consum al energiei la nivel regional, de la modelul tradițional inflexibil, bazat pe logica sarcinii minime, la o producție variabilă, descentralizată și locală, integrând o proporție crescută de energie din surse regenerabile obținută la scară mică, cu o cerere flexibilă și elastică și stocare distribuită; recunoaște că, pentru a păstra dezvoltarea durabilă și pentru a îndeplini cerințele cererilor viitoare, ar trebui promovate noi modele de producție și consum al energiei pe baza producției locale descentralizate; subliniază faptul că rețelele inteligente sunt esențiale pentru o astfel de schimbare a paradigmei, implementarea acestora trebuind să fie integrată într-o abordare transsectorială și completă de dezvoltare regională pentru maximizarea beneficiilor și a oportunităților de piață la nivel regional, precum și pentru realizarea sustenabilității, a creșterii economice și a inovării;

2.

subliniază faptul că numeroase regiuni europene au desfășurat proiecte în cadrul existent al UE, care au stimulat sinergii în domenii selectate și au promovat energia durabilă și din surse regenerabile, partenerii publici și privați depunând eforturi comune pentru explorarea oportunităților regionale de creștere economică în sectorul energetic, prin etapa de început de asimilare a resurselor fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI), prin parteneriate centrate la nivel local, regional, național și european și prin strategii de punere în aplicare eficace și decentralizate pentru exploatarea surselor locale de energie;

3.

subliniază numeroasele beneficii aduse de rețelele inteligente în termeni de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile și a producției distribuite, de asigurare a securității aprovizionării pentru gospodării, de creare a condițiilor necesare pentru utilizarea eficientă a energiei electrice în transporturi, de oferire consumatorilor a posibilității de a-și adapta consumul astfel încât să beneficieze de cele mai mici prețuri și, totodată, să economisească energie, crescând eficiența energetică și economisind curentul electric și reducând investițiile costisitoare în rețelele electrice prin utilizarea energiei în afara perioadelor de vârf și, de asemenea, pentru a stimula dezvoltarea tehnologică în UE; subliniază necesitatea implicării cetățenilor în fiecare etapă, inclusiv în implementarea de infrastructură de contorizare avansată care să ofere un flux bidirecțional de informații, de asemenea, în activitățile planificate de operatorii de sisteme de distribuție (OSD) și furnizorii de tehnologii de rețea inteligente; subliniază, de asemenea, că dezvoltarea și utilizarea rețelelor inteligente reduce considerabil pierderile de energie în timpul transportului și distribuției; subliniază că poate fi utilizată reconfigurarea automată a rețelei pentru prevenirea sau remedierea întreruperilor temporare datorită capacității sale de regenerare; observă, cu toate acestea, că sistemele de sprijin naționale în diferite regiuni de multe ori nu acordă prioritate celor mai eficace mijloace de aplicare a tehnologiilor regenerabile pentru gospodăriile private;

4.

subliniază, în acest context, oportunitățile pentru schimbări geografice (sau teritoriale) la rețeaua de energie și promovarea rețelelor inteligente pentru regiunile dezavantajate, inclusiv regiunile ultraperiferice, periferice și insulare, care pot deveni, din consumatori de energie – producători, obținând importante beneficii economice și de competitivitate, asigurându-și în același timp o aprovizionare sigură cu energie, precum și introducerea și operarea unor rețele inteligente; constată că introducerea și operarea rețelelor inteligente oferă, în special, oportunități pentru aceste regiuni, care pot reduce costurile energetice suportate;

5.

subliniază că, în prezent, infrastructura și gestionarea rețelelor și normele de pe piață sunt adaptate nevoilor și posibilităților centralelor pe bază de combustibili fosili și ale centralelor nucleare, existând astfel un dezavantaj competitiv pentru tehnologiile noi, cum ar fi sursele regenerabile de energie;

6.

invită statele membre și regiunile și autoritățile locale să investească cât de curând posibil în rețele inteligente locale analizând posibilitatea de creștere a investițiilor prin utilizarea fondurilor ESI, inclusiv a instrumentelor financiare pentru a atrage investiții private, ținând seama de necesitățile ecologice, economice, sociale și teritoriale ale unor regiuni specifice, întrucât nu există o soluție unică pentru toate regiunile; solicită o abordare flexibilă la nivel local și regional pentru reducerea barierelor în calea combinării măsurilor de producere și stocare de energie, inclusiv la nivel transfrontalier, și de eficiență și pentru cooperarea cu alte sectoare, precum tehnologia informațiilor și a comunicațiilor (TIC) și transporturile; subliniază, în acest sens, importanța stocării prin pompare asociată cu exploatarea surselor de energie regenerabile;

7.

subliniază că introducerea de rețele inteligente presupune un cadru de politici stabil și orientat pe termen lung; invită Comisia să propună obiective, politici și ținte ambițioase pentru 2030 în domeniul eficienței energetice și al energiilor regenerabile, precum și pentru emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a oferi mai multă certitudine în viitor investitorilor și sectoarelor înrudite și pentru a facilita introducerea unui sistem energetic inteligent;

8.

reamintește că în majoritatea scenariilor din Perspectiva energetică 2050, integrarea corespunzătoare a generării de energie din surse regenerabile distribuite nu va fi fezabilă dacă nu se dezvoltă la nivel local și regional rețele inteligente de distribuție a energiei electrice, cu atât mai mult cu cât ele generează legătura de informare și legătura privind alimentarea cu energie electrică dintre zonele locale de dezvoltare socioeconomică, permițând o gestionare flexibilă și asigurând rezervele necesare pentru sursele variabile de energie; solicită, în acest context, să se acorde o importanță sporită rețelelor de distribuție; subliniază totuși că dezvoltarea rețelelor inteligente este strâns legat de transportul eficient al energiei de la locul de producție la locul utilizării finale; remarcă și că valoarea adăugată a rețelelor inteligente este cu atât mai puternică cu cât ele comunică la o scară mai largă, de exemplu la nivel național și chiar european, controlarea cererii de energie electrică la această scară permițând, prin extinderea cererii, utilizarea unor soluții suplimentare de eliminare a consumului (surse de consum) atunci când, la nivel local, producția este prea slabă (sau prea puternică);

9.

solicită o abordare mai flexibilă în regulamentele și directivele UE privind piața internă pentru a reduce obstacolele puse în calea unor soluțiile individuale pentru fiecare regiune în ceea ce privește producția de energie, aprovizionarea și stocarea acesteia, precum și măsuri de eficientizare și diverse mixuri de astfel de măsuri, inclusiv parteneriate public-private și proiecte transfrontaliere;

10.

subliniază că, pentru a asigura introducerea cu succes a rețelelor inteligente, ar trebui elaborată o strategie pentru regiuni și comunitățile locale, orientată către un sistem energetic inteligent, în care rețelele inteligente să devină parte a sistemului energetic regional cu includerea unei proporții de energie din surse regenerabile, inclusiv capacități de generare descentralizată, combinate cu o gestiune a cererii, măsuri de eficiență energetică, sporirea economiilor de energie și soluții inteligente de stocare, sectorul transporturilor (e-transport) și schimburi mai bune cu rețelele învecinate;

11.

ia act de rolul pe care contoarele inteligente îl au în facilitarea comunicării bidirecționale și a facturării precise a consumatorilor, precum și în creșterea participării cererii, în cazul căreia consumatorii își adaptează obiceiurile lor în funcție de variațiile producției de energie; subliniază că cetățenii ar trebui să primească toate beneficiile oferite de un sistem energetic inteligent și că proprietatea cetățenească sporește eficiența comportamentală și, astfel, se asigură în general o mai mare economisire de energie cu ajutorul protocoalelor deschise; evidențiază responsabilitatea operatorilor de distribuție a energiei electrice, în calitate de furnizori de servicii pentru autoritățile locale, regionale sau naționale în garantarea accesului la acest serviciu de interes general pentru toți, aceștia căutând să asigure securitatea și stabilitatea rețelelor; subliniază că fiecare cetățean ar trebui să aibă acces direct la datele de consum și producție pentru a se asigura funcționarea eficientă, sigură și în condiții de securitate a rețelei inteligente; îndeamnă Comisia să ia măsuri pentru a se asigura că aparatele electrocasnice (în special mașinile de spălat, mașinile de spălat vase, pompele de căldură și dispozitivele de încălzire a depozitelor etc.) pot funcționa automat în conjuncție cu contoarele inteligente, oferind consumatorilor tarife cele mai favorabile;

12.

invită Comisia și Grupul său operativ pentru rețele inteligente să actualizeze și să își extindă actuala definiție a rețelelor inteligente pentru a include și sistemul energetic inteligent; invită autoritățile locale și regionale să gestioneze consumul de energie și reducerea consumului de energie, precum și să elaboreze și să adopte strategii regionale centrate pe sistemul energetic inteligent;

13.

subliniază că, pentru a asigura eficiența economică a rețelelor inteligente pentru regiuni este necesară combinarea avantajelor directe și indirecte, conectând sectorul energetic cu alte sectoare, îndeosebi al locuințelor și al transporturilor, dar și al mediului, al planificării urbane, al incluziunii sociale, al gestiunii deșeurilor și al construcțiilor, pentru a atinge obiectivele de economisire de energie, maximizând totodată beneficiile economice și echilibrând cererea și oferta de energie din cadrul unei regiuni;

14.

solicită operarea de inovări și de investiții mai importante în sectorul TIC pentru depășirea problemelor celor mai importante cu care se confruntă tehnologiile inteligente, printre care interoperabilitatea acestora cu rețelele deja existente, precum și problemele de reglementare; invită Comisia și actorii naționali și regionali să instituie un cadru favorabil de reglementare și investiții pentru a permite dezvoltarea de soluții TIC interoperabile;

15.

încurajează toate regiunile și autoritățile locale să ia în considerare avantajele și să investească în sisteme energetice inteligente ca potențială sursă pentru locuri de muncă durabile și ecologice la nivel local; subliniază faptul că industria construcțiilor reprezintă unul dintre principalele domenii în care vor fi create locuri de muncă, nu numai prin investiții directe în rețele energetice inteligente, ci și prin stimularea dezvoltării tehnologiei în UE, a inovării și a competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), prin investiții în măsuri de eficiență energetică și în renovare, de exemplu în sectorul locuințelor, precum și prin adaptarea la noi soluții tehnologice propuse pentru construcția de locuințe eficiente din punct de vedere energetic;

16.

subliniază că dezvoltarea rețelelor inteligente oferă, de asemenea, posibilitatea creșterii competitivității furnizorilor europeni de tehnologie, precum cei din industria electrică și electronică, marea majoritate IMM-uri, și consolidarea poziției lor de lideri mondiali în domeniul tehnologiei;

17.

invită toate regiunile să analizeze posibilitatea de realizare a unor investiții în aptitudini și formare pentru aceste noi locuri de muncă, ținând cont de faptul că ar putea fi creat un număr semnificativ de noi locuri de muncă la nivel local în servicii TIC, în transporturi și sectoare care furnizează echipamente, infrastructură și servicii inteligente, cum ar fi în cazul noilor instalații, dar și pentru a evita lipsa forței de muncă specializate și a permite adaptarea la cerințele impuse de apariția unor noi meserii în domeniile respective; solicită statelor membre și regiunilor să sprijine inițiativele de formare atât la nivel universitar, cât și la nivelul școlilor profesionale în domeniul energiei din surse regenerabile, cum ar fi studiile tehnice de mediu și dezvoltarea de noi ucenicii, de exemplu instalator de panouri solare; subliniază faptul că regiunile care introduc cu succes un sistem energetic inteligent pot atrage locuri de muncă suplimentare în zonă sub formă de cursuri de formare de specialitate prin înființarea de universități și colegii tehnice de specialitate în acest domeniu; solicită regiunilor să coopereze în ceea ce privește specializarea inteligentă și salută programele în care cunoștințele sunt partajate între regiuni și la nivel transfrontalier; atrage atenția asupra inițiativelor luate de Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) în cadrul Comunității pentru cunoaștere și informare InnoEnergy pentru cercetarea și dezvoltarea de rețele inteligente, precum și inițiativele de a instrui specialiștii din acest sector; atrage, de asemenea, atenția asupra noilor posibilități de a crea sisteme de inovare la nivel regional (RIS);

18.

subliniază că investițiile publice în sisteme energetice inteligente, inclusiv prin intermediul fondurilor structurale și de investiții europene, pot stimula oportunități de creare de locuri de muncă durabile la nivel local, pot crea efecte de sinergie și propagare pentru ocuparea forței de muncă și beneficii pe termen lung pentru regiuni în domeniul economic, social și al mediului și pot fi folosite inclusiv ca instrumente pentru depășirea problemelor economice, mai ales în regiuni din țările afectate de criză;

19.

subliniază că succesul sistemului energetic inteligent, așa cum indică studiile de bune practici și cazurile exemplare, depinde cel mai adesea de faptul că sunt deținute la nivel local, fie de cetățeni individuali, fie de o cooperativă, de o comunitate locală sau de o combinație a acestora; recunoaște că astfel de forme de proprietate îmbunătățesc gradul de acceptare a investițiilor în toate componentele sistemelor energetice inteligente; subliniază faptul că cetățenii ar trebui să primească informații mai bune, precum și stimulente, cum ar fi mecanisme dinamice de stabilire a prețurilor și instrumente TIC adecvate, astfel încât să poată fi implicați în toate etapele de dezvoltare a infrastructurii energetice inteligente, de producție și distribuție a energiei, precum și planificare a rețelei;

20.

subliniază, ținând cont de caracterul tehnic al rețelelor inteligente, importanța informării și a sensibilizării utilizatorilor, care ar urma să devină „prosumatori” informați și conștienți de oportunitățile oferite de aceste rețele, în special în ceea ce privește legătura lor cu contoarele inteligente; subliniază importanța ca această sensibilizare să vizeze tinerii, prin programe educaționale adresate elevilor din învățământul secundar și celor care urmează cursuri de formare profesională;

21.

invită Comisia să elimine barierele și provocările normative și juridice din calea responsabilizării la nivel local din legislația UE în vigoare, îndeosebi din normele privind ajutoarele de stat; invită statele membre să sprijine posibilitățile locale de producție a energiei și punerea în comun a energiei locale, nu doar în sens ambivalent între rețea și consumatorul final, ci și la nivel transfrontalier și între unități-consumatoare finale, încurajând responsabilitatea în ceea ce privește sursele locale de producție a energiei și punerea în comun a energiei produse la nivel local;

22.

subliniază că implementarea sistemelor energetice inteligente va schimba semnificativ sferele privată și publică, întrucât furnizarea de energie electrică va fi dublată de colectarea de date și va fi comunicată în timp real; prin urmare, solicită proceduri transparente la toate nivelurile, implicând toți actorii, inclusiv cetățenii, întreprinderile, sectoarele industriale, autoritățile locale, operatorii de sistemele de distribuție (OSD), operatorii de sisteme de transmitere (OST), autoritățile locale și regionale de protecție a datelor și furnizorii de tehnologii de rețele inteligente;

23.

subliniază că sistemele energetice inteligente vor fi operate cu cantități importante de date cu caracter personal și numeroase profiluri de clienți, cu un risc important de încălcare a securității acestora; subliniază nevoia unor standarde înalte pentru contoarele inteligente în ceea ce privește protecția datelor, confidențialitatea datelor și pentru a permite cetățenilor să decidă și să controleze datele care sunt furnizate operatorilor de rețea pe lângă minimul absolut de date necesar pentru furnizarea de energie; ia act de îngrijorările existente îndeosebi în materie de securitate a sistemelor de rețele inteligente și de avantaje ale contoarelor inteligente pentru consumatori și solicită o mai bună evaluare a acestui domeniu, cu analizarea protecției datelor și a confidențialității datelor în cazul contoarelor inteligente; subliniază, prin urmare, că datele cu caracter personal trebuie protejate, fără excepție, pentru ca acestea să rămână protejate și sigure; subliniază, în plus, că securitatea datelor trebuie integrată în strategiile de implementare a rețelelor inteligente;

24.

subliniază nevoia unor mai bune reglementări și practici a protecției și confidențialității datelor atunci când se instalează sisteme de contorizare inteligente; subliniază faptul că garantarea protecției datelor și a confidențialității acestora pentru toate persoanele și gospodăriile conectate la rețea este imperativă pentru funcționarea și instalarea de rețele inteligente; subliniază că datele colectate ar trebui folosite doar pentru a se asigura securitatea aprovizionării cu energie electrică; invită statele membre să aplice reglementări de protecție a datelor, păstrând și dezvoltând totodată sinergii prin intermediul rețelelor de telecomunicații și de energie, și să promoveze drepturile individuale în acest domeniu; subliniază că, în ceea ce privește colectarea de date pentru sistemele energetice inteligente, standardele ar trebui să fie elaborate pentru a asigura că numai datele relevante sunt transmise cu scopul de a garanta securitatea aprovizionării cu energie electrică, pentru a asigura că datele nu sunt transferate către terți, că clienții au dreptul de a controla și a șterge datele colectate în cazul în care nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate în alt mod, și pentru a asigura că cetățenii își păstrează dreptul de proprietate asupra datelor lor și dețin controlul în ceea ce privește părțile cărora le acordă accesul la aceste date;

25.

solicită Comisiei să emită orientări suplimentare cu privire la utilizarea datelor cu sau fără caracter personal referitoare la rețelele inteligente, ținând seama de legislația revizuită a UE privind protecția datelor și cu privire la normele convenite privind proprietatea și gestionarea acestor date de către OSD, furnizori sau alte organisme comerciale;

26.

invită Comisia să ia măsuri pentru a accelera procesul de dezvoltare a rețelelor inteligente și să se concentreze pe următoarele aspecte: stimularea investițiilor și stimulente financiare în acest domeniu, elaborarea unor standarde tehnice, asigurarea protecției datelor pentru consumatori, crearea unui cadru de reglementare care să ofere stimulente pentru implementarea rețelelor inteligente, garantarea unei piețe cu amănuntul deschise și competitive, în interesul consumatorilor, și oferirea de sprijin în continuare pentru inovare în domeniul tehnologiilor și al sistemelor;

27.

subliniază că, în temeiul noilor reglementări privind fondurile SIE pentru perioada 2014-2020, statele membre au obligația de a concentra resursele din cadrul fondurilor SIE pe investiții în direcția unei Europe inteligente, durabile și favorabile incluziunii; ia act de faptul că va fi stabilită cota minimă pentru ca regiunile să concentreze, în funcție de nivelul lor dezvoltare economică, cel puțin 20 % din resursele FEDER în investiții în tranziția energetică, cu accent special pe rețele inteligente, producerea și distribuirea de energie din resurse regenerabile, eficiență energetică, economisirea de energie, cogenerarea încălzirii și a energiei, strategii de emisii scăzute de carbon, acordându-se o atenție deosebită zonelor urbane, și pe energia din rețele inteligente la nivelul distribuției; subliniază faptul că finanțarea publică încă joacă un rol esențial în stimularea investițiilor private în proiecte de cercetare și dezvoltare și în proiecte de demonstrație privind rețelele inteligente; subliniază că Fondul de coeziune prevede, de asemenea, investiții în acest domeniu; solicită statelor membre să fructifice la maximum această oportunitate; subliniază, în ceea ce privește investițiile care nu sunt acoperite de concentrarea tematică obligatorie, că FEDER poate fi, de asemenea, utilizat pentru a sprijini dezvoltarea de sisteme inteligente de distribuție, stocare și transmisie a energiei și pentru a integra generarea distribuită de energie din surse regenerabile;

28.

subliniază că fondurile SIE au rol de catalizator al investițiilor și că, întrucât mai multe niveluri teritoriale sunt implicate în finanțare și în procesul decizional, guvernanța pe mai multe niveluri joacă un rol important pentru implementarea cu succes; salută oportunitățile suplimentare de finanțare din cadrul programului Energie inteligentă – Europa;

29.

salută accentul puternic pus în cadrul mecanismului Conectarea Europei pe proiectele de interes comun legate de energia inteligentă, însă regretă că numai două proiecte de rețele inteligente au fost incluse în lista actuală pentru doi ani; subliniază faptul că trebuie avute în vedere și proiectele care vizează rețele inteligente la nivelul distribuției; subliniază faptul că proiectele de infrastructură trebuie să îndeplinească criteriile de durabilitate și competitivitate și să se bazeze pe o abordare integrată, care să fie asigurată de implicarea operatorilor de rețele de distribuție; subliniază, de asemenea, importanța dezvoltării interconexiunilor energetice nord-sud în bazinul Mediteranei;

30.

invită Comisia să reducă obstacolele la investițiile în sisteme energetice inteligente, mai ales prin lărgirea bazei de excepții în cadrul reformei ajutoarelor de stat, pentru a permite sprijinirea publică a tuturor elementelor sistemelor energetice inteligente de la nivel local și regional, inclusiv investiții și operațiuni transsectoriale; solicită includerea sistemelor energetice inteligente drept categorie de sine stătătoare în viitorul regulament al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (RGEC II) și adaptarea reglementărilor privind alte categorii de derogări în bloc, în conexiune cu dezvoltarea sistemelor energetice inteligente;

31.

subliniază că interoperabilitatea pentru infrastructura inteligentă este esențială, deoarece incertitudinea în materie de reglementare și existența unor standarde diferite întârzie extinderea infrastructurii inteligente; prin urmare, solicită o mai bună cooperare între diferitele organizații pentru standarde tehnice la nivel european; subliniază că sunt necesare standarde deschise pentru a veni în sprijinul interoperabilității și pentru a accelera dezvoltarea și implementarea tehnologiei;

32.

invită Comisia să ia măsuri pentru a îndepărta principalele obstacole, cum ar fi lipsa de interoperabilitate și standarde (o conectare și utilizare standardizate ar reduce costurile și ar permite conectivitatea și pentru sursele de generare distribuită – SGD) (sau mici aplicații de adaptare la cerere), incertitudinea asupra rolurilor și responsabilităților în noi aplicații pentru rețele inteligente, incertitudinea în ceea ce privește repartizarea costurilor și a beneficiilor și, în consecință, în ceea ce privește noile modele de afaceri, reticența consumatorilor de a participa la teste; măsurile de reglementare din Europa ar putea reprezenta obstacole semnificative pentru capacitatea de reproducere a rezultatelor proiectelor în diferite țări;

33.

reamintește mandatul de standardizare din 2011 menit să susțină dezvoltarea rețelei inteligente europene, care trebuia să fie finalizat în 2012; salută progresele înregistrate în cadrul acestui mandat, însă subliniază nevoia de a continua eforturile; solicită Comisiei să își ia un angajament alături de organismele de standardizare pentru a accelera finalizarea acestor activități și pentru a emite un nou mandat, dacă se va considera că acesta este necesar;

34.

solicită statelor membre să coopereze în continuare și să facă schimb de bune practici în cadrul forumului Consiliului autorităților de reglementare în domeniul energetic (CEER) privind reglementarea OSD naționali; constată, în același timp, diversitatea organizării OSD, unele state membre având un singur OSD iar altele având peste 800; încurajează statele membre să colaboreze mai îndeaproape; solicită statelor membre și Comisiei să convină asupra unui sistem de clasificări unificat pentru a stabili dacă o organizație este operator de transport, operator de distribuție sau operator mixt;

35.

invită Comisia să analizeze în ce măsură ar fi necesar să prezinte propuneri, în conformitate cu cel de al treilea pachet legislativ privind piața internă a energiei, care să vizeze dezvoltarea și promovarea rețelelor inteligente, deoarece acest lucru, care trebuie garantat în continuare prin acțiunea consecventă a Comisiei, ar putea permite implicarea în mai mare măsură a mai multor participanți pe piață și ar putea stimula posibile sinergii de implementare, dezvoltare și întreținere a rețelelor de telecomunicații și de energie; subliniază totuși că aceste propuneri ar trebui incluse într-un cadru de reglementare armonizat, conform principiilor enunțate de Comisie;

36.

solicită cooperarea la nivel european, național și regional în ceea ce privește dezvoltarea rețelelor inteligente; consideră că rețelele inteligente oferă o ocazie unică de a încuraja inovarea, cercetarea și dezvoltarea, crearea de locuri de muncă, precum și competitivitatea industriei europene la nivel local și regional, în special în ceea ce privește IMM-urile;

37.

solicită regiunilor să se conecteze la rețele și să beneficieze împreună de avantajele oferite, de cunoștințe și de cele mai bune practici și să coopereze în ceea ce privește analizele de beneficii privind sistemele energetice inteligente în cadrul obiectivului de cooperare teritorială din cadrul fondurilor SIE; invită Comisia să instituie o rețea transnațională pentru regiunile ce dispun de sisteme energetice inteligente; invită regiunile transfrontaliere să utilizeze instrumentul juridic oferit de gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) pentru a institui și a gestiona în comun servicii de interes economic general în domeniul energiei regenerabile și al economisirii de energie și al infrastructurii de rețele inteligente într-o astfel de rețea;

38.

subliniază importanța inițiativelor precum Convenția primarilor, principala mișcare europeană care implică autoritățile locale și regionale în combaterea schimbărilor climatice, care se bazează pe un angajament voluntar din partea semnatarilor să îndeplinească și să depășească obiectivul UE de reducere cu 20 % a CO2 prin creșterea eficienței energetice și dezvoltarea surselor de energie regenerabile, care să sprijine și să susțină eforturile depuse de autoritățile locale în implementarea unor politici energetice durabile; subliniază că autoritățile locale joacă un rol esențial în atenuarea efectelor schimbărilor climatice, cu atât mai mult atunci când se are în vedere că 80 % din consumul de energie și emisiile de CO2 sunt asociate activității urbane;

39.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Comitetului Regiunilor.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/42

—

având în vedere obiectivele politicii agricole comune, prevăzute la articolul 39 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special obiectivele privind „creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, precum și prin utilizarea optimă a factorilor de producție și, în special, a forței de muncă” și „asigurarea […] unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură”,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (1), în special articolele 32 și 61 din acesta privind plățile redistributive și, respectiv, sistemul pentru micii agricultori,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (2), în special articolele 7 și 19 din acesta privind subprogramele tematice și, respectiv, dezvoltarea exploatațiilor agricole și a întreprinderilor,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 mai 2011 intitulată „Asigurarea noastră de viață, capitalul nostru natural: o strategie a UE în domeniul biodiversității pentru 2020” (COM(2011)0244),

—

având în vedere rezoluția sa din 7 septembrie 2010 intitulată „Venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa” (3),

—

având în vedere studiul realizat în 2013 intitulat „Agricultura de semisubzistență – valori și direcții de dezvoltare”, redactat de Departamentul Tematic B (Direcția pentru politici structurale și de coeziune) al Parlamentului European,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A7-0029/2014),

A.

întrucât micile exploatații agricole din Europa sunt supuse unei presiuni demografice, comerciale și tehnologice continue, lucru care conduce treptat la pierderea caracterului rural și la depopularea mediului rural în regiunile unde aceste exploatații sunt majoritare, ceea ce determină abandonarea masivă a exploatațiilor zootehnice de dimensiuni reduse și renunțarea la culturile specifice locale;

B.

întrucât micile exploatații reprezintă un model agricol cu caracter social, care predomină încă în UE și care poate și trebuie să coexiste cu alte modele agricole de dimensiuni mai mari orientate într-o mai mare măsură spre piață;

C.

întrucât micile exploatații agricole nu au numai o funcție de producție, ci și funcții esențiale legate de furnizarea de bunuri publice; întrucât printre aceste funcții se numără funcții legate de natură și de spațiul rural (deoarece contribuie la conservarea atât a caracteristicilor specifice ale spațiului rural european, cât și a biodiversității zonelor rurale), funcții sociale (deoarece asigură subzistența a milioane de persoane din Europa, prevenind pauperizarea acestora și reprezentând o rezervă de mână de lucru pentru industrie și celelalte sectoare ale economiei, precum turismul) și funcții culturale (deoarece menține tradiții, obiceiuri și alte patrimonii imateriale frumoase și asigură fabricarea de produse regionale și tradiționale);

D.

întrucât micile exploatații agricole creează condiții favorabile unei agriculturi ecologice orientate spre bunăstarea animalelor;

E.

întrucât depopularea și exodul rural prejudiciază într-o mare măsură condițiile de trai din zonele rurale – și, prin urmare, calitatea vieții și condițiile de muncă ale agricultorilor -, și constituie frecvent un factor determinant pentru menținerea sau abandonarea micilor exploatații agricole; întrucât crearea de perspective durabile în zonele rurale, în special pentru tineri, influențează în mod decisiv viitorul micilor exploatații agricole;

F.

întrucât, în unele zone, existența și supraviețuirea micilor exploatații agricole asigură surse de venit și limitează depopularea;

G.

întrucât pe piață există o volatilitate a prețurilor, agravată deseori de prezența cumpărătorilor intermediari care impun prețurile, profitând de vulnerabilitatea producătorilor;

H.

întrucât micile exploatații agricole sunt de regulă mai flexibile și se adaptează mai ușor la crizele de piață;

I.

întrucât multe exploatații agricole mici sunt specializate și se reunesc în cadrul unor organizații de producători, având astfel dreptul de a solicita să producă pentru piața produselor alimentare în condiții de egalitate cu marile exploatații;

J.

întrucât problemele cu care se confruntă micile exploatații agricole necesită o abordare mai amplă; întrucât sprijinirea posibilelor surse alternative de venituri și a perspectivei diversificării, precum și crearea de locuri de muncă neagricole și furnizarea de servicii publice în zonele rurale au un rol-cheie pentru viitorul micilor exploatații agricole și al comunităților rurale;

K.

întrucât politica agricolă comună (PAC) nu acordă o atenție suficientă micilor exploatații agricole, printre altele, din cauza faptului că structura de finanțare în cadrul PAC se bazează, în principal, pe suprafață și pe producția din trecut, PAC neputând sprijini, prin urmare, în mod adecvat situația și funcționarea micilor exploatații agricole; întrucât anumite state membre instituie praguri minime de finanțare în cadrul celui de-al doilea pilon și întrucât statele membre nu aplică măsuri de punere în aplicare care să răspundă nevoilor micilor exploatații agricole;

L.

întrucât micii agricultori se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește primirea de ajutoare financiare, deoarece pot întâmpina probleme cu privire la accesarea fondurilor din programele UE din cauza faptului că nu îndeplinesc cerințele de eligibilitate privind capitalul și/sau capacitatea, precum și din cauza solvabilității lor reduse, sau chiar a insolvabilității lor;

M.

întrucât micile exploatații din regiunile ultraperiferice ar trebui să beneficieze, de asemenea, de o atenție deosebită, având în vedere dubla presiune sub care își desfășoară activitatea;

N.

întrucât sursele de câștig suplimentar sunt de o importanță considerabilă pentru multe exploatații agricole mici;

O.

întrucât anumite tipuri de mici exploatații, precum exploatațiile agricole de subzistență, acționează ca un tampon împotriva sărăciei extreme, constituind cel puțin o sursă limitată de alimente și de venit;

P.

întrucât, în anumite cazuri, proprietarii micilor exploatații nu beneficiază de sprijin administrativ suficient sau de consiliere de bună calitate; întrucât statele membre creează deseori obstacolele birocratice inutile, iar anumiți proprietari ai micilor exploatații nu au resursele și experiența necesare pentru a implementa în mod eficient procesele administrative relevante;

Q.

întrucât, fiind dispersate din punct de vedere geografic, exploatațiile agricole au în cadrul lanțului alimentar o putere de negociere mult mai mică decât alți actori de pe piață, problema fiind cu atât mai gravă în cazul micilor exploatații agricole;

R.

întrucât micile exploatații agricole joacă un rol deosebit în ceea ce privește menținerea vitalității anumitor regiuni, precum zonele muntoase, zonele defavorizate și regiunile periferice, dar și regiunile în care, din cauza constrângerilor geografice și morfologice, agricultura este una dintre puținele activități sustenabile din punct de vedere economic, dacă nu chiar singura;

S.

întrucât nivelul veniturilor și nivelul de viață al familiilor care își câștigă existența de pe urma muncii lor în micile exploatații agricole sunt mult sub veniturile obținute de agricultorii comerciali sau de agricultorii care lucrează în alte sectoare economice;

T.

întrucât numeroase exploatații agricole mai mici nu pot trăi doar din agricultură, fiind necesare surse alternative de venituri pentru a putea supraviețui; întrucât, de asemenea, proprietarii micilor exploatații în cauză ar trebui să se concentreze din ce în ce mai mult asupra îmbunătățirii rentabilității și productivității exploatațiilor lor;

U.

întrucât micile exploatații agricole asigură în multe regiuni subzistența familiilor care nu au posibilitatea să găsească alte surse de venit;

V.

întrucât nu există date fiabile suficiente cu privire la situația micilor exploatații agricole și la impactul instrumentelor PAC în acest sector, iar definirea micilor exploatații agricole variază semnificativ de la un stat membru la altul;

W.

întrucât unii producători agricoli mici, de exemplu apicultorii, nu dețin terenuri sau nu le exploatează, motiv pentru care nu pot profita de sistemul destinat micilor agricultori;

X.

întrucât Adunarea generală a ONU a proclamat 2014 drept „Anul internațional al agriculturii familiale”,

1.

solicită statelor membre și Comisiei să ia măsurile necesare în cadrul noii politici agricole comune și să elaboreze orientări pentru perioada de după 2020, ținând seama într-o mai mare măsură de nevoile specifice ale micilor exploatații familiale, care constituie un element important al modelului agricol european și punctul central al dezvoltării multifuncționale a zonelor rurale și a dezvoltării durabile a regiunilor în general;

2.

solicită continuarea politicii de promovare a consolidării terenurilor agricole și de acordare de ajutoare financiare agricultorilor care participă la sistemul pentru micii agricultori și care i-au cedat definitiv altui agricultor terenurile lor agricole, aceasta fiind un instrument eficient pentru îmbunătățirea structurii de producție agricolă;

3.

consideră că o simplă reducere a numărului micilor exploatații agricole nu ar trebui să constituie obiectivul principal al acțiunilor de restructurare, dat fiind că aceasta nu ar duce la creșterea competitivității exploatațiilor mai mari; prin urmare, solicită statelor membre să găsească soluții și să elaboreze modele de dezvoltare adecvate pentru micile exploatații, ținând seama de caracteristicile specifice ale agriculturii țării respective, precum și de diferențele regionale, pentru a îmbunătăți competitivitatea, viabilitatea și rentabilitatea micilor exploatații, precum și pentru a dezvolta spiritul antreprenorial, pentru a crea locuri de muncă și pentru a limita depopularea zonelor rurale;

4.

consideră că exodul rural și depopularea zonelor rurale trebuie combătute cât mai rapid pentru ca micile exploatații agricole să poată beneficia de condiții adecvate și de perspective pe termen lung în locurile unde se află; solicită statelor membre să utilizeze în mod eficient fondurile UE disponibile pentru a promova infrastructura, oportunitățile educaționale, asistența medicală și posibilitățile de îngrijire, îngrijirea copiilor, accesul la internet de mare viteză și înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) în zona rurală, pentru a asigura în mediul rural condiții de trai echivalente cu cele din mediul urban; recomandă concentrarea eforturilor asupra creării unor perspective viitoare durabile pentru tineri, persoanele cu un nivel ridicat de calificare și femei;

5.

solicită sporirea vânzărilor directe, precum vânzările de produse tradiționale, pe piețele locale și regionale, și dezvoltarea în cadrul micilor exploatații a unei forme durabile și responsabile de prelucrare a alimentelor și a unui sistem de control esențial și proporțional; încurajează Comisia și statele membre să revizuiască normele existente privind siguranța alimentară pentru a reduce sarcina administrativă și a elimina obstacolele pe care normele în cauză le pot genera în calea dezvoltării procesului de prelucrare și vânzare a alimentelor de către micile exploatații agricole; încurajează Comisia și statele membre să instituie o platformă pentru schimbul de bune practici cu privire la reglementarea și controlul prelucrării alimentelor de către micile exploatații agricole; de asemenea, invită autoritățile regionale să întreprindă mai multe acțiuni pentru a dezvolta infrastructurile de vânzare directă, printre care piețele locale și municipale, facilitând astfel accesul consumatorilor la produse agricole ieftine, sănătoase și de înaltă calitate;

6.

consideră că, pentru a soluționa problemele micilor exploatații agricole, politicii agricole comune trebuie să i se asocieze alte politici ale UE, printre care politica de coeziune, pentru a contribui la îmbunătățirea infrastructurii tehnice și a accesului la serviciile publice în mediul rural; de asemenea, consideră că trebuie să se utilizeze resurse din Fondul social european pentru finanțarea unor măsuri sociale și comunitare privind incluziunea socială, educația, formarea și transferul de cunoștințe; în plus, consideră că, dat fiind că aceste mici exploatații nu au o influență semnificativă asupra pieței, conform principiilor convenite cu Comisia Europeană, se poate autoriza un sprijin suplimentar din resurse naționale, fără a afecta concurența;

7.

atrage atenția asupra presiunii exercitate în vederea creșterii prețurilor terenurilor agricole în urma dereglementării pieței imobiliare din noile state membre; subliniază că micii agricultori vor fi cel mai puternic afectați de creșterea prețurilor terenurilor;

8.

solicită statelor membre să se asigure că sistemele lor educaționale dispun de o infrastructură adecvată pentru educația și formarea profesională în domeniul agricol;

9.

atrage atenția asupra presiunii exercitate în vederea creșterii prețurilor terenurilor agricole ca urmare a extinderii urbane;

10.

salută în mod deosebit instituirea, în cadrul primului pilon al PAC, a unui sistem de sprijinire a micilor producători agricoli, însă consideră că numai forma transferurilor a fost simplificată, suma la care se ridică plățile directe fiind prea redusă pentru a oferi un potențial de dezvoltare, și că aceste măsuri rămân totuși insuficiente pentru a îmbunătăți situația micilor exploatații din UE; consideră că ar trebui instituit un mecanism care să le permită micilor exploatații agricole să depună cereri multianuale pentru obținerea de plăți directe, care să fie actualizate exclusiv în cazul în care au loc modificări la nivelul exploatației în cauză;

11.

atrage din nou atenția asupra diferențelor majore între subvențiile agricole acordate în diferitele state membre, care sunt în detrimentul noilor state membre;

12.

subliniază că, datorită caracterului voluntar al sistemului pentru micii producători agricoli instituit în cadrul primului pilon al PAC, este esențial să se revizuiască și să se utilizeze toate oportunitățile posibile pentru sprijinirea micilor producători prevăzute de al doilea pilon al PAC;

13.

consideră că, pe lângă aceste măsuri, este esențial să se găsească un mod eficient de sprijinire a micilor producători agricoli ale căror activități și produse nu sunt legate de posesia și/sau exploatarea unor terenuri agricole;

14.

invită statele membre să creeze instrumente financiare adecvate, de exemplu, microcredite, dobânzi subvenționate pentru împrumuturi, leasinguri financiare, achitarea primelor rate sau garantarea împrumuturilor; consideră, de asemenea, că autoritățile regionale și locale ar trebui să se implice în cadrul acestui proces de sprijinire;

15.

subliniază că inclusiv micile exploatații au obligația de a respecta bunele practici agricole și, în special, normele europene și naționale privind producția agricolă și protecția consumatorului, fiind necesar ca proprietarii micilor exploatații agricole să aibă o calificare minimă; prin urmare, invită Comisia Europeană și statele membre să identifice modalitățile prin care se poate asigura dobândirea generală a acestor calificări și adaptarea lor la nevoile micilor exploatații;

16.

solicită adaptarea într-o mai mare măsură a serviciilor de consiliere gratuită la nevoile micilor exploatații, simplificarea procedurilor referitoare la informare, educație, evaluarea riscurilor și monitorizarea sănătății, lansarea unor campanii de informare, partajarea celor mai bune practici privind lanțul scurt de aprovizionare cu alimente și asigurarea unui sprijin tehnic pentru depunerea de solicitări de finanțare din partea Uniunii Europene, precum și a unor servicii de consiliere care să ajute micile exploatații să își adapteze profilul activității lor de producție la potențialul lor ecologic și de producție;

17.

subliniază că este necesar ca micile exploatații să se unească în cadrul unor organizații, al unor grupuri de producători sau al unor cooperative, precum și ca ele să lanseze campanii comerciale comune; consideră că toate tipurile de asociere dintre micile exploatații, fie sub forma cooperativelor sau a organizațiilor de producători, fie prin punerea în comun a resurselor, inclusiv a echipamentelor, ar trebui să beneficieze de sprijin special în temeiul mecanismelor naționale și de la nivelul UE;

18.

consideră că micile exploatații situate în zone muntoase, în zone defavorizate și în regiuni periferice ar trebui să poată beneficia de un sprijin cuplat, de exemplu, pentru creșterea animalelor, lucru care asigură, de asemenea, îndeplinirea unor funcții de mediu specifice;

19.

consideră că activitățile agricole au o importanță strategică fără precedent, fapt care ar trebui luat în considerare în mod corespunzător de toate statele membre în vederea identificării de soluții pentru ca micii agricultori să își continue activitățile pe care le desfășoară, astfel încât să existe un echilibru între prețurile de vânzare ale produselor agricole și costurile de producție;

20.

solicită statelor membre să includă în programele lor, pentru pilonii I și II, subprograme și măsuri destinate micilor exploatații; subliniază că în special micile exploatații trebuie să se implice în activități suplimentare, de exemplu, în sectorul turistic, pentru a realiza un venit suficient; subliniază, în acest sens, că este important ca cel de-al doilea pilon al PAC să beneficieze de suficiente resurse și ca programele pentru dezvoltarea zonelor rurale să fie orientate în mod adecvat spre nevoile micilor exploatații;

21.

recomandă lărgirea domeniului de aplicare al Rețelei de informații contabile agricole pentru a putea examina situația micilor exploatații, precum și impactul PAC asupra acestora, și pentru a planifica evoluția lor;

22.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/47

—

având în vedere articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), prin care Uniunea se angajează să acționeze pentru „o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt de protecție și de îmbunătățire a calității mediului”,

—

având în vedere articolul 9 din TFUE, care prevede că „în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea ține seama de cerințele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forței de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și de cerințele privind un nivel ridicat de educație, de formare profesională și de protecție a sănătății umane”,

—

având în vedere articolul 11 din TFUE, care prevede că „cerințele de protecție a mediului trebuie integrate în definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile”,

—

având în vedere articolul 12 din TFUE, care prevede că „cerințele din domeniul protecției consumatorilor se iau în considerare în definirea și punerea în aplicare a celorlalte politici și acțiuni ale Uniunii”,

—

având în vedere articolul 14 din TFUE și Protocolul 26 la acesta privind serviciile de interes (economic) general,

—

având în vedere articolul 26 din TFUE, care prevede că „piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatelor”,

—

având în vedere articolele 49 și 56 din TFUE privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii,

—

având în vedere articolele 101 și 102 din TFUE privind regulile de concurență aplicabile întreprinderilor,

—

având în vedere articolul 169 din TFUE privind promovarea intereselor consumatorilor și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor,

—

având în vedere Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată de Directiva 2002/39/CE și Directiva 2008/6/CE privind serviciile poștale,

—

având în vedere Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă,

—

având în vedere Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE,

—

având în vedere Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului,

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 29 noiembrie 2012 privind „O piață integrată a serviciilor de livrare a coletelor pentru dezvoltarea comerțului electronic în UE” (COM(2012)0698),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2013 intitulată „O foaie de parcurs pentru realizarea pieței unice în domeniul livrării de colete. Consolidarea încrederii în serviciile de livrare și încurajarea vânzărilor online” (COM(2013)0886),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 23 aprilie 2013 intitulat „Comerțul electronic – Plan de acțiune 2012- 2015 – Situația în 2013” (SWD(2013)0153),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 ianuarie 2012 intitulată „Un cadru coerent pentru creșterea încrederii în piața unică digitală a comerțului electronic și a serviciilor online” (COM(2011)0942),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 2012 intitulată „Agenda digitală pentru Europa – promovarea digitală a creșterii în Europa” (COM(2012)0784),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 august 2010 intitulată „O Agendă digitală pentru Europa” (COM(2010)0245),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 7 decembrie 2012 intitulat „Tabloul de bord al piețelor de consum – Pentru o mai bună funcționare a piețelor în beneficiul consumatorilor – A opta ediție” (SWD(2012)0432),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 mai 2012 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „O agendă a consumatorului european – Stimularea încrederii și a creșterii economice” (COM(2012)0225),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2011, intitulată „Revizuirea «Small Business Act» pentru Europa” (COM(2011)0078),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 ianuarie 2013 intitulată „Planul de acțiune antreprenoriat 2020 – Relansarea spiritului de întreprindere în Europa” (COM(2012)0795),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 noiembrie 2011 intitulată „Întreprinderi mici într-o lume mare – Un nou parteneriat pentru sprijinirea IMM-urilor în vederea valorificării oportunităților globale” (COM(2011)0702),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 noiembrie 2012 intitulată „Analiza anuală a creșterii 2013” (COM(2012)0750),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 octombrie 2010 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor, intitulată „Către un Act privind piața unică – Pentru o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate – 50 de propuneri pentru optimizarea muncii, a activităților comerciale și a schimburilor reciproce” (COM(2010)0608),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2012 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Actul privind piața unică II” (COM(2012)0573),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 aprilie 2011 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii” (COM(2011)0206),

—

având în vedere Carte albă a Comisiei din 28 martie 2011 intitulată „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor” (COM(2011)0144),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 octombrie 2007 intitulată „Agenda UE privind transportul de marfă: sporirea eficienței, integrării și caracterului durabil al transportului de marfă în Europa” (COM(2007)0606),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 31 mai 2012„Piața unică digitală și guvernanța pieței unice”;

—

având în vedere rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la finalizarea pieței unice digitale (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2012 referitoare la finalizarea pieței unice digitale (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 septembrie 2010 referitoare la realizarea pieței interne în ceea ce privește comerțul electronic (3),

—

având în vedere Rezoluțiile sale din 6 aprilie 2011 referitoare la o piață unică pentru europeni (4), la piața unică pentru întreprinderi și creștere economică (5) și la guvernanță și parteneriat în cadrul pieței unice (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iunie 2013 referitoare la o nouă agendă privind politica de protecție a consumatorilor europeni (7),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru transport şi turism (A7-0024/2014),

A.

întrucât comerțul electronic este un mijloc cu un potențial enorm de combatere a crizei economice și financiare, de consolidare a pieței unice și de generare de creștere economică și de locuri de muncă la nivelul Uniunii Europene; întrucât Comunicarea Comisiei din ianuarie 2012 privind comerțul electronic și serviciile online identifică livrarea mărfurilor achiziționate online ca fiind una dintre primele cinci priorități pentru stimularea comerțului electronic până în 2015, importanța sa fiind reiterată de Consiliu și de Parlament;

B.

întrucât piața comerțului electronic din UE a crescut cu peste 20 % în 2012; întrucât se prevede că, în special, comerțul electronic transfrontalier se va înmulți cu un factor de patru; întrucât piața livrării de colete suferă transformări radicale prin faptul că pe piață intră noi furnizori, se realizează investiții orientate către inovare și apar noi servicii;

C.

întrucât serviciile de livrare eficiente și fiabile sunt un pilon esențial al unei piețe unice digitale reale și eficace, având un impact substanțial în ceea ce privește facilitarea comerțului electronic și consolidând încrederea între vânzători și cumpărători;

D.

întrucât livrarea transfrontalieră este considerată a fi un obstacol de către 57 % dintre comercianții cu amănuntul, în timp ce unul din doi consumatori declară că își fac griji cu privire la livrare în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere; întrucât principalele două motive de îngrijorare ale consumatorilor în ceea ce privește achizițiile online sunt legate de livrare (inclusiv returnarea produselor) și costurile ridicate de livrare, contribuind la încrederea scăzută a consumatorilor în comerțul electronic transfrontalier;

E.

întrucât, pentru a depăși această situație, este vital să se stimuleze încrederea consumatorilor în operatorii și serviciile de livrare, încrederea în piață și cunoașterea drepturilor și obligațiilor lor, prin asigurarea mai multor informații, a facilitării înțelegerii și a unei mai mari transparențe în ceea ce privește condițiile de livrare;

F.

întrucât IMM-urile care caută oportunități de afaceri la nivelul UE se confruntă cu costuri ridicate, un grad mai ridicat de complexitate și lipsa transparenței în ceea ce privește livrările transfrontaliere; întrucât prețurile pentru livrarea transfrontalieră sunt de trei-cinci ori mai mari decât prețurile interne; întrucât sisteme de livrare eficace, simple și accesibile sunt un factor-cheie pentru caracterul durabil al modelelor de afaceri ale IMM-urilor și pentru capacitatea lor de a furniza produse consumatorilor,

1.

subliniază faptul că serviciile de livrare accesibile, eficiente și de înaltă calitate și la prețuri rezonabile sunt o componentă esențială a achiziționării de bunuri online și trebuie promovate prin intermediul concurenței libere și loiale; constată totuși că numeroși consumatori sunt reticenți să facă cumpărături online, mai ales în mediul transfrontalier, din cauza incertitudinilor legate de opțiunile de livrare disponibile, de livrarea finală, de costurile de livrare sau de fiabilitate;

2.

salută cartea verde lansată de Comisie pentru identificarea eventualelor deficiențe în cadrul pieței europene a livrării și solicită Comisiei să ia măsuri adecvate pentru a aborda aceste deficiențe astfel încât să permită atât întreprinderilor, cât și consumatorilor să beneficieze pe deplin de oportunitățile oferite de piața unică digitală; subliniază că orice măsură propusă ar trebui să ia în considerare caracterul durabil al procesului de livrare și să încerce să reducă la minimum amprenta de mediu;

3.

constată deficiențe la nivel transfrontalier în materie de concurență între operatorii de servicii de livrare din unele state membre și regretă lipsa de transparență în ceea ce privește condițiile tarifare și în materie de performanță a serviciilor vizate; consideră, în special, că trebuie introduse instrumente care să ofere informații privind ofertele tuturor operatorilor europeni de servicii de livrare;

4.

subliniază importanța creșterii încrederii consumatorilor în procesul de livrare; consideră că sunt de maximă importanță pentru consumatori un grad mai mare de transparență și o mai bună informare care este mai ușor comparabilă privind opțiunile de livrare disponibile, prețurile și condițiile, în special în ceea ce privește condițiile în care comenzile consumatorilor sunt expediate și procedurile care trebuie urmate în caz de deteriorare, pierdere a bunurilor sau întârziere a livrării sau returnării acestora;

5.

subliniază că este necesar să se promoveze măsuri care vizează asigurarea posibilităților de alegere ale consumatorilor la momentul achiziției; ia act de decalajul considerabil dintre așteptările consumatorilor și disponibilitatea unor servicii avantajoase și inovatoare, precum punctele de colectare sau chioșcurile sau terminalele pentru colete, serviciile permanente, disponibile în orice moment, soluțiile de urmărire, locuri și orare de livrare accesibile consumatorilor și politici de returnare facilă;

6.

subliniază că fiabilitatea serviciilor de livrare este vitală și că este esențial să se pună la dispoziție sisteme eficiente care garantează că, într-un termen rezonabil, coletele ajung în mod eficace la destinația specificată;

7.

subliniază că unul dintre principalele motive de nemulțumire a consumatorilor sunt prețurile ridicate pentru livrarea transfrontalieră sau pentru livrarea în regiunile îndepărtate sau ultraperiferice; subliniază că sunt absolut necesare opțiuni de livrare la prețuri mai rezonabile pentru consumatori și vânzători, inclusiv pentru IMM-uri, dacă se dorește creșterea vânzărilor și cumpărărilor la distanțe mari și dacă se dorește ca discuțiile despre o piață unică autentică să aibă o finalitate;

8.

subliniază nevoia îmbunătățirii acoperirii geografice și a accesibilității la servicii universale pentru livrarea de colete în zonele rurale și îndepărtate;

9.

consideră că, pentru a institui o piață integrată a livrării de colete, este important să existe o dimensiune socială stabilă și coerentă, în cadrul căreia serviciile de livrare trebuie să respecte drepturile de muncă, a condițiile de muncă și de remunerare și a standardele sociale și de mediu; ia notă, în acest sens, de faptul că munca nedeclarată și abuzurile reprezintă un risc pentru sector și că locurile de muncă responsabile și de înaltă calitate, precum și formarea continuă și adecvată a personalului sunt importante pentru obținerea de servicii de livrare de înaltă calitate; subliniază faptul că a menține dimensiunea socială și a permite suficientă flexibilitate în piața livrării pentru ca aceasta să evolueze și să se adapteze inovațiilor tehnologice reprezintă factori determinanți pentru a satisface pe deplin cererile și așteptările consumatorilor, permițând în același timp întreprinderilor să le ofere produse mai bune care răspund pe deplin nevoilor și așteptărilor acestora;

10.

atrage atenția asupra importanței securității juridice pentru încrederea consumatorilor; subliniază, în acest context, importanța corectei informări a consumatorilor privind legislația aplicabilă;

11.

consideră că dezvoltarea comerțului online transfrontalier depinde, de asemenea, de încrederea clienților și că instituirea unei rețele europene de centre naționale de soluționare a problemelor de competența Solvit ar fi de natură să înlăture îngrijorarea consumatorilor, precum și un sistem de alertă de tip RAPEX care să poată depista site-urile care se fac vinovate de practici frauduloase;

12.

constată că un număr din ce în ce mai mare de consumatori folosesc site-uri de comparare a prețurilor, a caracteristicilor și a termenelor de livrare ale produselor și serviciilor oferite de firmele de livrări, în special în contextul comerțului electronic; invită Comisia să adopte orientări ale UE privind standardele minime pentru compararea site-urilor internet, structurate în jurul principiilor fundamentale de transparență, imparțialitate, calitate, informare și ușurință de utilizare;

13.

invită Comisia, în colaborare cu industria și cu organizațiile consumatorilor, să stabilească indicatori comuni de calitate a serviciilor de livrare, care să le permită consumatorilor să compare diferitele oferte cu mai mare precizie;

14.

evidențiază rolul vital al IMM-urilor în generarea de creștere economică, de inovare și de locuri de muncă, în special în ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor; subliniază că serviciile de livrare sunt extrem de importante pentru IMM-urile europene și că o piață integrată și competitivă a livrării, care asigură diferite opțiuni de livrare și de suport logistic la prețuri acceptabile, este o condiție prealabilă pentru a avea acces pe noi piețe și pentru a ajunge la cât mai mulți consumatori din cadrul UE; subliniază importanța îmbunătățirii fluxului de informații transmise IMM-urilor cu privire la posibilitățile de consolidare a volumelor de colete pe care le dețin și la soluții inovatoare de livrare și ridicare a coletelor care ar reduce costurile aferente ultimei etape a procesului de livrare;

15.

subliniază că este necesar ca întreprinderile și în special IMM-urile să poată răspundă nevoilor și așteptărilor consumatorilor prin servicii de expediere mai simple, mai rapide, transparente, fiabile, eficiente și la prețuri mai rezonabile, în contextul comerțului electronic transfrontalier; evidențiază că soluțiile de livrare care nu satisfac așteptările consumatorilor au un impact direct asupra mărcii, imaginii și competitivității unei întreprinderi;

16.

observă că implicarea IMM-urilor în dezvoltarea transfrontalieră a comerțului electronic este limitată; încurajează colaborarea între IMM-uri, precum și prin intermediul organelor lor de reprezentare, pentru negocierea unor prețuri de livrare mai avantajoase, mai ales prin introducerea unor platforme online comune, precum și pentru îmbunătățirea calității serviciilor pe care le oferă;

17.

este îngrijorat de dezavantajele cu care se confruntă IMM-urile din cauza dimensiunii lor reduse; subliniază faptul că IMM-urile se confruntă în prezent cu costuri ridicate, cu un grad mai ridicat de complexitate determinat de fragmentarea pieței europene și cu lipsa informațiilor cu privire la prețurile și la opțiunile de livrare disponibile;

18.

ia notă de fragmentarea sectorului poștal european în rețele naționale cu o interoperabilitate redusă și lipsa de integrare a transportului rutier, feroviar și naval; salută măsurile adoptate deja de către operatorii de pe piețele de livrări în vederea introducerii de măsuri orientate mai mult către nevoile comercianților cu amănuntul online și ale consumatorilor, cum ar fi opțiuni mai flexibile de livrare și de returnare; solicită Comisiei să propună măsuri necesare pentru a încuraja industria să îmbunătățească interoperabilitatea și să accelereze lansarea de procese fluidizate care vizează să reducă costurile, să crească economiile de scară pentru operatorii de livrări, să încurajeze gruparea transporturilor mici și, prin urmare, reducerile de cantitate pentru micii comercianți, să crească disponibilitatea și calitatea serviciilor de livrare și să ofere tarife de expediere flexibile și la prețuri rezonabile consumatorilor, precum și întreprinderilor;

19.

consideră că, în această privință, este extrem de important ca în cadrul sectorului să existe o colaborare cu privire la sistemele de urmărire interoperabile transfrontaliere; încurajează Comisia să examineze în continuare potențialul de elaborare a unor standarde europene de îmbunătățire a sistemelor integrate de urmărire și pentru a promova calitatea, fiabilitatea și durabilitatea serviciilor logistice integrate aplicate la comerțul electronic;

20.

subliniază că soluțiile facile de colectare și de returnare joacă deja un rol important în dezvoltarea comerțului electronic și în viitor ar putea conduce la reducerea prețurilor și la o mai mare satisfacție a consumatorilor, în special în tranzacțiile transfrontaliere; încurajează în continuare colaborarea pentru îmbunătățirea interoperabilității centrelor de intermediere telefonică dedicate reclamațiilor primite din partea consumatorilor;

21.

solicită Comisiei să creeze platforme pentru cooperare și schimb de informații între operatorii de livrări cu scopul de a soluționa prompt decalajele existente pe piața UE a livrării în ceea ce privește inovarea, flexibilitatea, gestionarea stocurilor, transportul, colectarea și returnarea coletelor, în același timp respectând legislația UE privind concurența, precum și să discute posibilitatea utilizării în comun a infrastructurii prin servicii expres sau poștale în avantajul reciproc al acestora;

22.

solicită Comisiei să depună eforturi alături de întreprinderi pentru adoptarea unor standarde europene privind adresa și etichetarea, precum și standarde privind cutii poștale adecvate pentru comerțul electronic;

23.

invită Comisia să examineze posibilitățile de creare a unui marcaj de garanție al comerțului electronic european și dacă un astfel de marcaj ar putea să contribuie la asigurarea calității și fiabilității serviciilor de livrare integrate, asigurând în acest fel încrederea consumatorilor în comerțul electronic transfrontalier, dacă ar putea stimula operatorii de comerț electronic și a întreprinderile de coletărie să încurajeze transparența și securitatea juridică atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi și ar putea mări avantajul concurențial al întreprinderilor, îndeosebi al IMM-urilor, contribuind, prin urmare, la o creștere economică solidă și la crearea de locuri de muncă; subliniază faptul că, pentru a fi eficient, acest marcaj ar trebui să se bazeze pe un set de caracteristici standardizate minime și dispoziții transparente pentru protecția și informarea consumatorilor, precum și cerințe privind procedurile de tratare a reclamațiilor și de soluționare a litigiilor;

24.

subliniază că protecția datelor cu caracter personal ale unei persoane fizice și, în general, protecția datelor sunt de maximă importanță și că orice nouă măsură adoptată ar trebui să facă obiectul legislației UE privind protecția datelor și, în special, al Directivei 95/46/CE.

25.

recunoaște natura dinamică a pieței livrării de colete, în cadrul căreia apar rapid noi servicii și operatori; ia act de faptul că este posibil ca soluțiile inovatoare care răspund nevoilor operatorilor de comerț electronic și consumatorilor să devină un element-cheie de diferențiere în materie de concurență; consideră că toate măsurile legislative ar trebui să fie evaluate cu atenție în prealabil, pentru a nu afecta dinamismul pieței de livrare a coletelor, care nu ar trebui împiedicat de suprareglementare; solicită Comisiei să monitorizeze cu atenție dezvoltarea pieței, pentru a identifica orice domeniu de potențial eșec al pieței pentru care poate deveni necesară adoptarea de măsuri suplimentare în viitor; în acest context, subliniază faptul că supravegherea pieței trebuie să țină cont nu numai de operatorii poștali stabiliți, ci și de alte tipuri de prestatori de servicii de livrare;

26.

subliniază faptul că există deja un cadru de reglementare adecvat și solicită statelor membre și Comisiei să se asigure că cadrul de reglementare existent este transpus, pus în aplicare și executat integral, acordându-se o atenție deosebită Directivei privind serviciile poștale, legislației UE privind concurența și Directivei privind drepturile consumatorilor, în special în ceea ce privește cerințele formale pentru contractele la distanță;

27.

subliniază faptul că aplicarea eficientă a cadrului juridic depinde și de supravegherea de către autoritățile naționale de reglementare a obligațiilor juridice care le revin operatorilor de servicii poștale, în special cu privire la obligația de serviciu universal prevăzută de Directiva 97/67/CE;

28.

constată că dispozițiile complicate privind taxa pe valoarea adăugată reprezintă un obstacol semnificativ pentru micile întreprinderi care își desfășoară activitatea comercială la nivel transfrontalier; invită Comisia să prezinte cât mai curând posibil propunerea promisă de introducere a unei declarații uniforme privind TVA-ul;

29.

subliniază faptul că o legislație contractuală europeană opțională pentru contractele încheiate între întreprinderi și consumatori ar determina o simplificare perceptibilă și ar încuraja mai multe IMM-uri să expedieze colete la nivel internațional; invită statele membre să continue negocierile actuale privind legislația europeană în materie de vânzări într-un spirit constructiv;

30.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

24.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 93/53

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1989 cu privire la drepturile copilului, în special articolele 24 și 28,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW),

—

având în vedere Raportul Secretarului General din 23 iulie 2013 din cadrul Adunării Generale a ONU, „Violența împotriva lucrătoarelor migrante”,

—

având în vedere articolul 12 din Pactul internațional al ONU privind drepturile economice, sociale și culturale,

—

având în vedere Recomandarea generală nr. 26 a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor din 5 decembrie 2008 privind lucrătoarele migrante,