23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/1

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/2

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special titlurile XVII, XVIII și XIX,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (1),

—

având în vedere Decizia 2006/702/CE din 6 octombrie 2006 a Consiliului privind orientările strategice comunitare în materie de coeziune (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la cel de-al cincilea Raport privind coeziunea al Comisiei și strategia pentru politica de coeziune după 2013 (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 iunie 2011 referitoare la situația actuală și sinergiile viitoare pentru o eficacitate sporită a FEDER și a celorlalte fonduri structurale (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 octombrie 2010 referitoare la politica de coeziune și regională a UE după 2013 (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la contribuția politicii de coeziune la atingerea obiectivelor de la Lisabona și a obiectivelor Strategiei UE 2020 (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la executarea fondurilor alocate sinergiilor în domeniul cercetării și inovării, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și în cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare în orașe și regiuni, precum și în statele membre și în Uniunea Europeană (7),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 6 octombrie 2011 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care fac obiectul cadrului strategic comun, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 (COM(2011)0615),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 6 octombrie 2011 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind dispozițiile specifice aplicabile Fondului european de dezvoltare regională și obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (COM(2011)0614),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010 intitulată „Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 – O Uniune a inovării” (COM(2010)0546),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 noiembrie 2010 intitulată „Concluziile celui de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială: viitorul politicii de coeziune” (COM(2010)0642),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010 intitulată „Contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020” (COM(2010)0553),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere ghidul Comisiei din martie 2012 pentru strategii de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă (RIS3),

—

având în vedere raportul OCDE din decembrie 2012 intitulat „Report on innovation driven-growth in regions: the role of smart specialisation (raport privind creșterea bazată pe inovare în cadrul regiunilor: rolul specializării inteligente),

—

având în vedere studiul din decembrie 2012 intitulat „Ex-ante conditionalities in cohesion policy (condițiile ex ante în domeniul politicii de coeziune), comandat de Direcția Generală Politici Interne,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 21 martie 2013 intitulată „Situația inițiativei «Uniunea inovării» în 2012 – accelerarea schimbării” (COM(2013)0149),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 septembrie 2013 intitulată „Măsurarea rezultatelor inovării în Europa: către un nou indicator” (COM(2013)0624),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0462/2013),

A.

întrucât, în special în aceste vremuri de criză economică, financiară și socială, UE trebuie să își intensifice eforturile pentru a finaliza Uniunea inovării și pentru a crea o creștere economică durabilă și întrucât, având în vedere situația bugetară dificilă din mai multe state membre și regiuni, precum și de la nivelul UE, resursele disponibile sunt limitate, trebuind astfel să fie utilizate deosebit de eficient;

B.

întrucât „strategie de specializare inteligentă” înseamnă strategii naționale sau regionale în domeniul inovării care stabilesc priorități în scopul de a crea un avantaj competitiv prin dezvoltarea punctelor tari proprii cercetării și inovării și prin corelarea acestora cu nevoile întreprinderilor în vederea abordării coerente a oportunităților emergente și a evoluțiilor pieței, evitând suprapunerea și fragmentarea eforturilor și care pot lua forma unui cadru politic strategic în domeniul cercetării și inovării (CI) la nivel național sau regional sau care sunt incluse într-un astfel de cadru (8);

C.

întrucât sprijinirea cercetării, dezvoltării și inovării (CDI) constituie unul dintre obiectivele politicii de coeziune care face obiectul concentrării tematice obligatorii în temeiul Fondului european de dezvoltare regională (FEDER) pentru perioada 2014-2020;

D.

întrucât, pentru perioada de programare 2014-2020, statele membre sunt obligate, pentru prima dată, să elaboreze o strategie de cercetare și inovare pentru a sprijini capacitatea de inovare regională și pentru a coordona mai eficient fondurile alocate domeniului cercetării, dezvoltării și inovării (CDI) (9);

E.

întrucât, în acest sens, regiunile ar trebui să se concentreze pe un număr mic de priorități, care să țină cont de punctele lor forte și de punctele lor slabe și, în calitate de motoare ale inovării, să promoveze și să reînnoiască în mod durabil economia regională;

F.

întrucât regiunile ar trebui să elaboreze o strategie de specializare inteligentă printr-un proces de autoanaliză critică și în strânsă colaborare cu societatea civilă și părțile interesate, cum ar fi centrele de cercetare, universitățile, alte instituții de învățământ superior și întreprinderile (10);

G.

întrucât obiectivul strategiei este de a maximiza sinergiile dintre toate instrumentele și investițiile în domeniul CDI, și de a stimula, în special, sinergiile dintre Orizont 2020 și fondurile structurale, cu scopul de a reduce decalajul legat de inovare dintre regiuni;

H.

întrucât regiunile ar trebui să elaboreze și planuri de investiții pentru utilizarea tuturor fondurilor regionale, naționale și europene disponibile pentru CDI, indicând, totodată, soluții pentru stimularea investițiilor private și pentru utilizarea acestora în vederea aplicării priorităților Uniunii în materie de CDI din următorii ani;

I.

întrucât acordurile de parteneriat și programele operaționale ar trebui să includă rezumatele acestor strategii sau, cel puțin, planurile pentru aplicarea lor;

J.

întrucât Comisia poate opri plățile intermediare aferente finanțării FEDER pentru obiectivul tematic de consolidare a CDI dacă aceste condiții prealabile nu sunt îndeplinite;

K.

întrucât, datorită naturii guvernanței pe mai multe niveluri a politicii regionale, regiunile ar trebui să beneficieze de flexibilitate în identificarea modalităților de îndeplinire a condițiilor ex ante;

L.

întrucât regiunile ar trebui nu numai să se consolideze intern, ci și să coopereze mai strâns între ele, pentru a deveni mai competitive pe plan mondial,

1.

recunoaște că o strategie de specializare inteligentă este un proces dinamic, pe termen lung, ai cărui actori învață în permanență și care ar trebui să continue și în următoarea perioadă de programare și ulterior;

2.

consideră că, pe lângă necesitatea de a îndeplini condițiile ex ante, dezvoltarea unei astfel de strategii poate oferi regiunilor avantaje semnificative pe termen mediu și lung în ceea ce privește eficacitatea lor în materie de CDI, deoarece o astfel de strategie presupune o abordare coordonată și o examinare atentă a potențialului lor de inovare;

3.

solicită fiecărei regiuni să considere această strategie nu doar ca o obligație legală ci și ca o oportunitate; solicită, prin urmare, tuturor regiunilor și statelor membre, în măsura în care nu au făcut încă acest lucru, să accelereze elaborarea strategiilor lor de specializare inteligentă pentru a nu risca primirea cu întârziere a finanțării UE pentru programele operaționale relevante din cauza lipsei unei astfel de strategii;

4.

recunoaște necesitatea de informare în regiuni și, prin urmare, subliniază importanța consultanței și asistenței oferite de DG REGIO, DG RTD și alte directorate generale relevante, precum și prin intermediul Platformei din Sevilla (11), și solicită acestora să-și intensifice mai mult activitățile; invită regiunile să folosească mai mult ofertele Platformei; sprijină dezvoltarea unor campanii locale la scară largă de difuzare a informațiilor cu privire la strategia de specializare inteligentă pentru a permite participarea părților interesate și a societății civile;

5.

invită Comisia să ajute regiunile să stabilească în mod eficient sistemul de monitorizare prevăzut, utilizând indicatori utili, și astfel, în special, să furnizeze informații pentru realizarea unor comparații la nivelul UE și la nivel internațional;

6.

subliniază faptul că regiunile diferă semnificativ în ceea ce privește nivelurile lor de dezvoltare și au puncte forte și puncte slabe foarte diferite; solicită, așadar, regiunilor să facă propriile lor alegeri adecvate de măsuri, axându-se mai degrabă pe consolidarea caracteristicilor, potențialului și avantajelor lor competitive la nivel regional decât doar pe simpla copiere a strategiilor de succes ale altor regiuni;

7.

subliniază faptul că, pentru a câștiga noi piețe, regiunile pot depune eforturi pentru a fi în avangarda noilor tehnologii, dar că pot, de asemenea, să dezvolte și să diversifice cunoștințele, competențele și capacitățile deja existente în activități conexe, în cazul în care în domeniile respective nivelul transferului de cunoștințe este maxim („diversitate conexă”);

8.

subliniază cât de important este, în ceea ce privește consolidarea economiilor regionale, să nu se acorde atenție doar domeniilor separate în care se dețin avantaje concurențiale, ci să se creeze și un lanț de valori care să lege toate etapele de dezvoltare și producție, de la cercetarea de bază, la cercetarea orientată spre aplicare și transferul tehnologic, până la produse utilizabile specifice și înființarea de întreprinderi;

9.

încurajează regiunile să investească în activități intersectoriale și intertehnologice care pot genera legături transversale în toată economia regională pentru ca o gamă cât mai largă de întreprinderi să poată contribui la crearea mai multor locuri de muncă și a unei creșteri mai puternice și să beneficieze de acestea; încurajează regiunile, în acest sens, să utilizeze și să promoveze potențialul tuturor tipurilor de IMM-uri care, prin definiție, sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii (12), dat fiind că acestea sunt motoarele regionale ale inovării și dețin, prin urmare, o importanță fundamentală pentru economia fiecărei regiuni;

10.

consideră că în alegerea priorităților lor, pe lângă consolidarea sistemelor lor de inovare în vederea realizării unei mai mari competitivități și valori adăugate, regiunile ar trebui să întreprindă acțiuni care să abordeze provocările de ordin structural și societal din cadrul societății cum ar fi șomajul, sărăcia, securitatea energetică și schimbările demografice;

11.

solicită regiunilor să nu se concentreze exclusiv asupra inovării tehnologice, ci să își bazeze strategiile pe o noțiune cât mai largă a inovării; speră că se va ține seama nu numai de inovările din domeniul tehnologiilor de vârf („high-tech”), ci și din domeniile cu un grad tehnologic mai scăzut („low-tech”) și, de asemenea, de inovările netehnologice, precum îmbunătățirea proceselor și transformările organizaționale; subliniază, în special, în acest context, inovările sociale și ecologice; subliniază faptul că strategiile de inovare ar trebui să aibă drept scop stimularea practicilor inovatoare;

12.

este conștient că stabilirea priorităților constituie o procedură sensibilă pe care regiunile o întreprind; consideră, prin urmare, că introducerea unui sistem de revizuire ar oferi regiunilor posibilitatea de a-și reevalua strategiile; consideră că selecția inițială a indicatorilor semnificativi orientați către rezultate și calitatea contribuției actorilor implicați reprezintă factori esențiali pentru succesul strategiei de specializare inteligentă, reducând riscul comiterii unor erori în stabilirea priorităților;

13.

estimează că calitatea cooperării dintre administrație și actorii relevanți dintr-o regiune are o influență decisivă asupra succesului strategiei RIS 3 și va reduce semnificativ riscul de a alege greșit prioritățile;

14.

subliniază, în acest context, importanța consultării întreprinderilor și, în special, a IMM-urilor, deoarece o „viziune a inovării” va avea succes numai dacă întreprinderile au potențialul necesar pentru a o pune în practică;

15.

subliniază necesitatea reevaluării și, după caz, a extinderii tuturor proceselor de consultare și a grupurilor-țintă, astfel încât să se evite pierderea unor viitori vectori de inovare; consideră deosebit de importantă în acest sens implicarea viitorilor antreprenori;

16.

evidențiază faptul că, în dezvoltarea unei viziuni comune, din motive de conștientizare și de asumare a responsabilității, este esențial să se realizeze o participare cât mai strânsă a factorilor de decizie locali și regionali, a universităților, a centrelor de cercetare și inovare, a întreprinderilor, precum și a societății civile și a actorilor sociali;

17.

subliniază rolul important pe care cooperarea strânsă de la nivelul triunghiului cunoașterii îl are în transferul cunoștințelor, de exemplu, în cadrul Institutului European de cercetare și inovare sau al clusterelor și centrelor de inovare regionale; subliniază, în acest sens, importanța „investițiilor în oameni”;

18.

solicită părților interesate din sectorul public și cel privat să utilizeze numeroasele posibilități de finanțare a acestor măsuri în temeiul FEDER pentru perioada 2014-2020, inclusiv prin sprijinirea stabilirii incubatoarelor regionale de inovare și prin dezvoltarea de legături și sinergii între universități, alte instituții de cercetare și de educație superioară, întreprinzători și întreprinderi inovatoare și creative, precum și investitori și furnizori de servicii de asistență pentru întreprinderi, cum este, de exemplu, cazul industriilor creative și culturale;

19.

consideră că, pentru realizarea acestui proces, trebuie instituite structuri potrivite și o administrație eficientă, iar autoritățile administrative și ministerele trebuie să stabilească o cultură de cooperare între ele precum și în relațiile cu întreprinderi și alți actori; solicită factorilor de decizie și autorităților de la nivel regional și național să își modernizeze procedurile interne în conformitate cu nevoile noului „proces de determinare antreprenorial” și, în special, să inițieze un dialog mai intens și pe termen lung cu actorii relevanți; încurajează IMM-urile, în special în regiunile cu o proporție importantă de astfel de întreprinderi, să colaboreze prin intermediul platformelor adecvate pentru a-și consolida rolul în cadrul procesului de specializare inteligentă; recomandă, în cazul în care este necesar, ca resursele disponibile pentru consolidarea capacităților să fie utilizate pentru o mai mare responsabilizare a administrației și a părților interesate;

20.

consideră că toate autoritățile și actorii relevanți la nivel regional ar trebui, dacă este cazul, să beneficieze de instruire de înaltă calitate și să participe la seminarii orientate asupra aspectelor legate de pregătirea și punerea în aplicare a strategiilor de specializare inteligentă;

21.

salută realizările Comisiei și ale autorității legislative a UE în cadrul eforturilor de îmbunătățire a condițiilor-cadru pentru sinergii între fondurile structurale și de investiții europene (ESIF) și alte programe ale UE, cum ar fi COSME și, în special, Orizont 2020, de exemplu prin rate standard armonizate sau printr-o finanțare combinată (13);

22.

îndeamnă regiunile să utilizeze pe deplin toate oportunitățile de finanțare, de cooperare și de investiții, inclusiv acțiunile în amonte și în aval („upstream and downstream actions”) (14), cu scopul de a promova sinergiile între ESIF și Orizont 2020 și astfel, să reducă decalajul legat de inovare dintre regiuni;

23.

invită, în acest sens, regiunile care sunt în întârziere în materie de consolidare a infrastructurii și a capacităților de cercetare, să promoveze acordurile de cooperare cu instituții de cercetare de excelență în scopul formării de echipe/înfrățirii în vederea excelenței („teaming/twinning for excellence”), pentru a crea propriile lor centre de excelență de care să beneficieze în viitor întreaga economie regională;

24.

invită regiunile ca, în cadrul strategiei, să acorde o atenție deosebită modului în care se pot atrage investițiile în sectorul privat, dat fiind că în acest sector există încă un potențial considerabil pentru stimularea investițiilor în domeniul CDI;

25.

solicită tuturor actorilor regionali și naționali responsabili de elaborarea și punerea în aplicare a strategiei RIS 3, de foaia de parcurs privind Forumul strategic european pentru infrastructurile de cercetare (ESFRI), de ESIF și Orizont 2020 să coopereze mai strâns în ceea ce privește planificarea și coordonarea și, după caz, să dezvolte structuri corespunzătoare (15) pentru a conecta diversele niveluri ale acțiunii guvernamentale; invită statele membre să facă schimb de cele mai bune practici cu privire la astfel de structuri;

26.

solicită DG REGIO și RTD să continue eforturile de a asigura compatibilitatea programelor pentru a permite crearea de sinergii; subliniază faptul că ar trebui să se acorde un sprijin comun autorităților naționale și regionale pentru a le ajuta în conceperea și punerea în aplicare a strategiilor lor respective; se așteaptă ca DG REGIO și RTD să intensifice cooperarea în acest sens, în special prin elaborarea de documente orientative pentru actorii implicați;

27.

salută toate eforturile de a extinde serviciile de consultanță; consideră că ar fi benefic dacă potențialii beneficiari ai fondurilor programului Orizont 2020, precum și organele consultative relevante, s-ar implica în mod adecvat în acest schimb;

28.

invită regiunile nu numai să își consolideze legăturile interne dintre instituțiile de educație și cercetare, întreprinderi și administrație, ci și să dezvolte alianțe cu alte regiuni pentru a-și completa propriul lanț de valori;

29.

subliniază că vor exista mai multe oportunități dacă se stabilește o cooperare strânsă între comunitățile de cunoaștere și inovare (CCI) partenere din regiuni și autoritățile și organizațiile implicate în crearea și furnizarea de strategii RIS3, astfel cum sunt definite în Anexa IV din COM(2011)0615, 2011/0276(COD), C7-0335/2011, inclusiv un parteneriat cu regiunile care găzduiesc centre de colocație existente și potențiale, precum Comunitățile regionale de implementare și inovare (CRI);

30.

consideră că este fundamental ca strategiile de specializare regionale să contribuie la crearea unor noi rețele europene de excelență într-o serie de sectoare, sprijinind astfel promovarea competitivității Uniunii Europene și a profilului internațional al acesteia;

31.

estimează că cooperarea regională poate constitui un avantaj considerabil datorită transferului de cunoștințe și tehnologie, atât pentru UE în ansamblul ei cât și pentru regiunile respective, în ceea ce privește capacitatea lor economică locală; atrage atenția, în acest sens, asupra cooperărilor foarte fructuoase, cum ar fi de exemplu în cadrul inițiativei „Regiunile cunoașterii”;

32.

observă că multe regiuni sunt descurajate de eforturile importante pe care le presupun analizele și coordonarea; încurajează regiunile să profite de opțiunea pusă la dispoziție de legiuitor, și anume, 15 % din fondurile programului pot fi investite în afara zonei vizate de program (16);

33.

subliniază faptul că în regiunile frontaliere există deseori aceleași provocări de ambele părți ale frontierei datorită caracteristicile teritoriale comune ale acestor regiuni; invită Comisia, statele membre și autoritățile locale și regionale să elaboreze strategii de specializare inteligentă transfrontaliere și să înființeze clustere transfrontaliere, utilizând finanțarea UE pentru cooperare interregională;

34.

salută opțiunile prevăzute de cadrul strategic comun în domeniul cooperării teritoriale (17); salută, de asemenea, orice altă acțiune de internaționalizare la scară redusă desfășurată de regiuni și actorii lor;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și statelor membre.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/9

—

având în vedere Directiva 2009/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon și de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum și a Directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului (1) (Directiva CSC),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 martie 2013 privind viitorul captării și stocării carbonului în Europa (COM(2013)0180),

—

având în vedere Cartea Verde a Comisiei din 27 martie 2013, intitulată „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei” (COM(2013)0169),

—

având în vedere pachetul pentru climă și energie al UE din decembrie 2008,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2012 referitoare la o foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de carbon până în 2050 (2),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0430/2013),

A.

întrucât captarea și stocarea carbonului (CSC) este o tehnologie promițătoare, care ar putea fi singurul mijloc de a reduce în mod semnificativ emisiile de CO2 ce provin din surse industriale și are potențialul de a reduce în mod semnificativ emisiile de CO2 din centralele electrice care funcționează cu combustibili fosili, dar care necesită realizarea unor investiții și a unei demonstrații la scară industrială în vederea promovării inovației, a reducerii costurilor și a promovării siguranței sale pentru mediu;

B.

întrucât Agenția Internațională a Energiei prevede că, în continuare, combustibilii fosili vor asigura 75 % din mixul energetic mondial până în 2030, sugerează că CSC este necesară pentru a furniza aproape 20 % din reducerile de CO2 necesare până în 2050, și afirmă că dacă nu se recurge la CSC, va fi necesară o investiție suplimentară de 40 % în electricitate pentru a împiedica o creștere a temperaturii cu mai mult de 2 oC;

C.

întrucât CSC este singura tehnologie capabilă să furnizeze reduceri semnificative ale emisiilor de CO2 care provin din sectoarele industriale majore, inclusiv sectorul siderurgic, al cimentului, precum și de la rafinăriile petroliere și instalațiile chimice, și, în combinație cu utilizarea biomasei în scopul producției de energie electrică, are potențialul de a promova o reducere netă a emisiilor de CO2;

D.

Întrucât, pe baza nivelurilor actuale și proiecțiile viitoare referitoare la recurgerea la combustibili fosili, CSC pare a fi esențială pentru atingerea obiectivului de a menține creșterea temperaturii globale sub 2 oC;

E.

întrucât dezvoltarea CSC ar trebui considerată ca o strategie complementară cu dezvoltarea energiei din surse regenerabile, în trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon;

F.

întrucât, în 2007, șefii de guvern ai UE au stabilit drept obiectiv punerea în funcțiune a până la 12 instalații de demonstrare în domeniul CSC până în 2015, dar, deoarece viabilitatea financiară a acestora depinde de existența unui preț ridicat al carbonului, acest obiectiv ambițios nu poate fi realizat în prezent;

G.

întrucât dezvoltarea acestei tehnologii nu ar trebui să servească drept stimulent pentru a crește ponderea centralelor electrice care utilizează combustibili fosili;

H.

întrucât UE își pierde avansul tehnologic în domeniul CSC și, având în vedere că nu a mai rămas decât un singur proiect finanțabil prin Programul NER300 și că proiectele Programului Energetic European pentru Redresare au fost încheiate sau suspendate, UE nu mai are nicio politică propriu-zisă de promovare a proiectelor emblematice în domeniul CSC;

I.

întrucât publicul larg ar trebui să beneficieze întotdeauna de informații complete și clare privind avantajele și eventualele amenințări ale CSC, înainte de dezvoltarea unor proiecte la scară comercială,

1.

recunoaște că realizarea CSC are potențialul de a permite UE să își îndeplinească obiectivele privind reducerea nivelului de carbon până în 2050, la cel mai mic cost și că este necesară în special pentru decarbonizarea industriilor cu emisii ridicate de CO2; consideră că aceasta ar putea, de asemenea, să contribuie la diversitatea și siguranța furnizării de energie, menținând și creând, în același timp, oportunități de ocupare a forței de muncă; afirmă că este necesar să se elaboreze în mod urgent o serie de proiecte emblematice, care să acopere lanțul complet de CSC astfel încât să se identifice soluțiile optime și cele mai avantajoase din punct de vedere economic și invită Comisia să stabilească obiective pentru atingerea acestui scop; consideră că, având în vedere investițiile substanțiale necesare, este nevoie de instrumente, pe lângă schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), pentru a promova cercetarea și aplicarea tehnică și în condiții de siguranță a CSC;

2.

consideră că, deși CSC ar putea oferi o parte din soluția pentru atingerea obiectivelor privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, ar fi și mai bine dacă statele membre ar putea atinge aceste obiective fără utilizarea CSC;

3.

invită Comisia să încurajeze realizarea CSC nu numai în legătură cu producerea de energie pe bază de carbon și gaze, ci și într-o serie de sectoare industriale, precum sectorul instalațiilor chimice, al metalurgiei, al fierului și al siderurgiei, al cimentului și al rafinăriilor; insistă asupra faptului că, în cadrul pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei, Comisia ar trebui să abordeze problema realizării CSC și să prezinte propuneri pentru promovarea aplicării timpurii a proiectelor emblematice CSC;

4.

invită Comisia și statele membre să adopte măsuri de anvergură pentru a stimula cooperarea internațională și pentru a promova utilizarea tehnologiilor de atenuare a efectelor schimbărilor climatice, pentru a orienta economiile în expansiune către alternative de dezvoltare cu emisii de carbon mai scăzute, care să includă, de exemplu, CSC;

5.

consideră că planul de acțiune în domeniul siderurgiei ar trebui să facă referire în mod expres la necesitatea de a elabora proiecte emblematice în domeniul CSC în acest sector;

6.

recunoaște că realizarea CSC nu poate avea loc fără sprijinul statelor membre și al investitorilor privați, precum și că statele membre au dreptul absolut și suveran de a încuraja sau de a împiedica aplicarea sa; ia act de faptul că, deși anumite state membre au indicat că nu se așteaptă ca CSC să joace un rol în strategiile lor de reducere a emisiilor, acest fapt nu ar trebui să descurajeze inițiativele acelor state care consideră că tehnologia poate juca un rol eficace în trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon;

7.

reamintește Comisiei că Parlamentul a solicitat propunerea unei legislații care să oblige toate statele membre să elaboreze o strategie privind reducerea nivelului de carbon până în 2050; propune ca aceste foi de parcurs naționale să fie actualizate din cinci în cinci ani; dorește ca acestea să indice dacă și în ce mod CSC urmează să fie realizată de statele membre în cauză;

8.

solicită Comisiei să propună ca statelor membre să li se impună să pregătească și să publice foi de parcurs naționale privind emisiile reduse de carbon înainte de Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2015;

9.

subliniază că, în absența unui preț ridicat al carbonului, statele membre care doresc să promoveze realizarea CSC au de jucat un rol-cheie în asigurarea unui flux de venituri transparent și a unui sprijin financiar necesar pentru elaborarea și aplicarea proiectelor emblematice, permițând în același timp operatorilor care se confruntă cu costuri ridicate, în calitate de primii veniți, să realizeze un beneficiu în urma investiției lor; ia act de faptul că ar putea fi solicitate, de asemenea, acorduri adecvate de reglementare, dacă CSC va fi realizată pe bază comercială; recunoaște necesitatea îndeplinirii standardelor de siguranță a mediului;

10.

îndeamnă Comisia să ia în considerare crearea unui fond de investiții al UE pentru inovarea industrială, pentru a sprijini dezvoltarea unor tehnologii inovatoare favorabile climei, inclusiv proiectele emblematice de CSC, alte tehnologii inovatoare de reducere a nivelului de carbon, precum și măsurile de reducere a emisiilor de CO2 provenite din sectoare industriale mari consumatoare de energie și procesele acestora; propune ca acesta să fie finanțat din vânzarea creditelor din EU ETS; subliniază faptul că acesta nu ar trebui să determine o nouă sarcină asupra bugetului UE; recunoaște că ar trebui să se țină cont, la stabilirea parametrilor pentru utilizarea unui astfel de fond, de experiența câștigată în urma limitărilor și inflexibilității mecanismului de finanțare NER300;

11.

consideră că orice politică și strategie privind CSC ar trebui să se stabilească numai pe baza unor dovezi solide privind impactul pozitiv al acestei tehnologii asupra mediului, asupra stabilității industriei UE, a locurilor de muncă din UE, precum și a unor prețuri ale energiei accesibile atât pentru populație, cât și pentru industrie;

12.

consideră că sprijinirea CSC pe termen lung ar trebui să fie asigurată, în principal, de un semnal adecvat privind prețul CO2; propune ca Comisia să faciliteze dezbaterea privind eventualele opțiuni, prin desfășurarea unei analize a sistemelor care necesită cumpărarea de certificare CSC care să ateste emisiile de CO2 evitate, prin stocare sau tratare, în proporție cu emisiile de CO2 incluse în combustibilii fosili introduși pe piață;

13.

solicită Comisiei să pregătească orientări pentru statele membre în ceea ce privește diferitele mecanisme financiare și alte mecanisme pe care acestea ar putea să le utilizeze pentru a sprijini și promova dezvoltarea CSC și pentru a avea acces la fonduri de sprijin din bugetul UE;

14.

ia act de decizia Băncii Europene de Investiții de a interzice împrumuturi pentru construcția de centrale electrice pe cărbune care emit mai mult de 550 g CO2/kWh; subliniază că, în absența unui sprijin financiar pentru realizarea CSC, introducerea unor norme stricte în materie de emisii va fi esențială;

15.

sugerează Comisiei să examineze modul în care ar putea fi folosit Fondul UE de cercetare pentru cărbune și oțel pentru a sprijini activitățile demonstrative înainte de comercializare pentru CSC în aceste sectoare industriale;

16.

apreciază sprijinul acordat de guvernul norvegian proiectelor în domeniul CSC din UE și își exprimă dorința ca în cadrul negocierii următoarei perioade de programare să se formuleze o cerere de sprijin financiar pentru proiectele emblematice din domeniul CSC;

17.

solicită Comisiei să evalueze beneficiile adoptării și dezvoltării proiectului-pilot Ciuden în domeniul CSC din Spania, care a primit un sprijin financiar de aproximativ 100 de milioane EUR, ca instalație de testare pentru tehnologiile de captare și stocarea internă a emisiilor de CO2;

18.

recunoaște că pot fi realizate economii semnificative prin stabilirea centrelor de CSC ale instalațiilor industriale care folosesc conducte comune sau alte sisteme de transport de CO2; consideră că, în general, nu li se poate solicita operatorilor instalațiilor să țină seama de viitoarele cerințe ale altor instalații și că, prin urmare, investițiile majore, cum ar fi conductele principale menite să transporte în cele din urmă CO2 din diverse surse, ar putea fi realizate prin parteneriate public-privat; subliniază că statele membre care urmăresc aplicarea CSC ar putea juca un rol direct în ceea ce privește asigurarea transportului în cadrul CSC și stabilirea disponibilității infrastructurii de stocare;

19.

solicită o cooperare mai strânsă cu Statele Unite și cu Canada sub forma unui schimb de cunoștințe de specialitate și de bune practici, având în vedere activitățile CSC întreprinse în contextul dialogului privind energia curată dintre SUA și Canada;

20.

insistă asupra faptului că noile tehnologii cu emisii reduse de carbon ar trebui să fie considerate complementare și nu în concurență unele cu altele; subliniază faptul că atât energiile regenerabile, cât și CSC au roluri de jucat în viitorul mix energetic al UE și că CSC nu ar trebui să fie în detrimentul atingerii obiectivului obligatoriu al UE de dezvoltare a energiei provenite din surse regenerabile; solicită luarea unor măsuri pentru promovarea ambelor tehnologii, care să fie propuse în cadrul pentru 2030 privind politicile în domeniul climei și energiei;

21.

ia act de faptul că geologia Europei ar putea furniza numeroase situri potențiale pentru captarea permanentă a unor mari cantități de CO2, nu în ultimul rând la mare adâncime în Marea Nordului, departe de așezările umane; sprijină măsurile și finanțarea UE pentru elaborarea unei definiții comune a caracteristicilor unui sit de stocare, identificarea potențialului geologic al amplasamentelor de stocare din Europa, dezvoltarea unor proiecte-pilot și pregătirea siturilor pentru o stocare la scară comercială pe teritoriul statelor membre care sprijină aceste măsuri;

22.

invită Comisia să promoveze realizarea unui atlas european al siturilor de stocare a CO2;

23.

recunoaște faptul că articolul 6 din Protocolul de la Londra a fost modificat astfel încât nu mai are nevoie să furnizeze un obstacol în calea transportului transfrontalier de CO2 pentru captare; ia act de faptul că ratificarea acestei modificări ar putea dura totuși mulți ani; solicită Comisiei să clarifice dacă există circumstanțe în care va permite transferul transfrontalier de CO2 înainte de ratificarea protocolului;

24.

ia act de preocuparea potențialilor investitori în domeniul CSC cu privire la faptul că cerințele privind stocarea geologică a CO2 în situri aprobate de statele membre, precum și responsabilitatea pe care o au sunt necuantificabile și excesive; reamintește totuși normele privind responsabilitatea pentru stocarea CO2 prevăzute în Directiva privind stocarea geologică a CSC (Directiva CSC) și obligațiile care țin de competența deținătorilor unei autorizații de stocare;

25.

acceptă pe deplin faptul că trebuie prevenită orice emisie accidentală de CO2 provenită de la un sit de stocare și integritatea ecologică a proiectului, apărată în conformitate cu articolul 1 din Directiva CSC; invită Comisia să furnizeze orientări privind gradul în care ar trebui prestabilite detaliile acordurilor de conformitate, prin negocieri între potențialii operatori și autoritățile competente ale statului membru în cauză;

26.

subliniază că Directiva CSC acordă statelor membre o mare flexibilitate pentru stabilirea garanției financiare care trebuie furnizată de către operatorii CSC și a perioadei după care responsabilitatea cu privire la un sit de stocare închis este transferată autorității competente; indică faptul că statele membre care doresc să promoveze dezvoltarea CSC vor trebui să fie mai întreprinzătoare și să accepte o parte de responsabilitate mai mare decât sunt dispuse să accepte în prezent;

27.

solicită Comisiei să își revizuiască documentele de orientare cu privire la Directiva CSC cu scopul de a clarifica aceste puncte;

28.

indică faptul că cerința Directivei CSC conform căreia, în cazul unei scurgeri de CO2, operatorii trebuie să restituie cote nu ține seama de eforturile de remediere costisitoare care trebuie depuse; este îngrijorat de faptul că această obligație poate constitui un obstacol suplimentar în calea dezvoltării CSC; îndeamnă Comisia să propună, la evaluarea Directivei CSC, o revizuire a acesteia;

29.

insistă asupra faptului că nu mai este acceptabil să se investească în centrale electrice sau instalații industriale susceptibile de a emite cantități importante de CO2 fără a ține seama de modul în care acestea vor fi reduse în viitor;

30.

subliniază că, în conformitate cu sondajul Eurobarometru, mare parte din populația europeană în continuare nu are cunoștințe despre CSC, dar că cei informați sunt mai înclinați să sprijine această tehnologie; invită Comisia și statele membre să optimizeze comunicarea pentru a sensibiliza mai bine populația în legătură cu CSC și consideră că o mai bună înțelegere a CSC este esențială pentru ca această tehnologie să fie acceptată de populație, iar CSC să aibă, prin urmare, loc;

31.

ia act de faptul că statele membre pot interpreta în diferite feluri dispozițiile Directivei CSC care solicită realizarea unei evaluări a capacității de captare, de transport și de stocare înaintea acordării autorizației de funcționare centralelor electrice;

32.

invită Comisia să sugereze că pregătirea adecvată a punerii în aplicare a CSC sau a altor măsuri de reducere semnificativă a emisiilor de CO2 poate fi o condiție, în statele membre care au decis să utilizeze tehnologia CSC, pentru construcția tuturor centralelor electrice noi care funcționează pe bază de combustibili fosili și a tuturor instalațiilor industriale cu emisii de carbon importante și peste o anumită mărime, cu excepția celor care iau măsuri de reducere a utilizării energiei în perioade de consum de vârf sau atunci când un stat membru și-a îndeplinit obligația legislativă de publicare a unei foi de parcurs care indică modul în care își va îndeplini obiectivele de reducere a CO2 până în 2050, fără a recurge la CSC;

33.

solicită Comisiei să analizeze și să prezinte un raport cu privire la nivelul tehnologiei CSC care ar trebui să fie utilizată până la anumite date-cheie, de exemplu până în 2030, pentru ca CSC să aibă o contribuție importantă la obiectivele de reducere a emisiilor pentru anul 2050;

34.

salută diversele inițiative de utilizare a CO2 astfel încât să se reducă emisiile totale în atmosferă și să se creeze produse alternative, cum ar fi combustibilii durabili pentru transport; solicită, în special, Comisiei să evalueze în mod urgent potențialul de utilizare a CO2 pentru intensificarea recuperării petrolului și a gazului în cadrul UE;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/14

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 decembrie 2012 intitulată „Planul de acțiune privind e-Sănătatea 2012-2020 – Asistență medicală inovatoare pentru secolul XXI” (COM(2012)0736),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 aprilie 2004 intitulată „e-Sănătate – îmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru cetățenii europeni: un plan de acțiune pentru un spațiu european al e-sănătății” (COM(2004)0356),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 2 iulie 2008 privind interoperabilitatea transfrontalieră a sistemelor de evidență electronică a datelor medicale (2008/594/EC),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 4 noiembrie 2008 intitulată „Telemedicina și beneficiile sale pentru pacienți, pentru sistemele de sănătate și pentru societate” (COM(2008)0689),

—

având în vedere Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere,

—

având în vedere raportul Comisiei din ianuarie 2011 referitor la strategii de e-Sănătate, intitulat „Tranziția țărilor europene spre infrastructuri naționale de e-Sănătate” (1),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, al Comisiei pentru dezvoltare regională și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0443/2013),

A.

întrucât accesul în condiții de egalitate la asistență medicală universală de calitate este un drept fundamental recunoscut la nivel internațional, în special în UE;

B.

întrucât accesul la un sistem de sănătate este, în multe cazuri, redus ca urmare a unor constrângeri financiare sau regionale (de exemplu, în zonele slab populate), sistemele de e-Sănătate putând juca un rol important în îmbunătățirea acestor inegalități în materie de sănătate;

C.

întrucât încrederea pacienților în serviciile medicale furnizate acestora este esențială pentru a garanta o asistență medicală de înaltă calitate;

D.

întrucât articolul 168 din tratat prevede că acțiunea Uniunii Europene, care completează politicile naționale, are în vedere îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și îndepărtarea pericolelor pentru sănătatea fizică și mentală;

E.

întrucât, în consecință, prin acțiunea sa în domeniul e-Sănătății, Uniunea Europeană ajută toate autoritățile competente de la nivel local, regional, național sau de stat să își coordoneze eforturile la nivel național și transfrontalier și sprijină măsurile lor în domenii în care intervenția UE poate aduce o valoare adăugată cu scopul de a îmbunătăți astfel calitatea vieții cetățenilor;

F.

întrucât criza economică implică tăieri ale bugetelor naționale pentru asistență medicală, fapt care implică necesitatea de a găsi soluții pentru a crește eficacitatea sistemelor de sănătate și, prin urmare, pentru a asigura sustenabilitatea acestora;

G.

întrucât e-Sănătatea ar trebui să fie un mijloc eficient din punctul de vedere al costurilor și eficace de a oferi asistență medicală pacienților, vizând reducerea cheltuielilor lor medicale fără a impune o sarcină nejustificată sistemelor naționale de sănătate;

H.

întrucât inegalitățile survenite din decalajul digital se vor extinde la inegalitățile în materie de asistență medicală, dacă accesul la conexiuni la internet de mare viteză nu este îmbunătățit pe măsură ce serviciile de e-Sănătate se extind.

I.

întrucât abordările organizaționale și culturale în ceea ce privește modul în care asistența medicală este furnizată diferă de la un stat membru la altul și au o valoare semnificativă, în special pentru încurajarea inovării;

J.

întrucât ne confruntăm cu multiple probleme în domeniul sănătății la nivel transfrontalier;

K.

întrucât cetățenii beneficiază de mai multă mobilitate în cadrul sistemelor de sănătate din propriile țari, și întrucât, în prezent, pentru pacienți este un lucru obișnuit să primească tratament medical în afara țării de reședință;

L.

întrucât articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere prevede că acțiunea Uniunii nu afectează legislațiile și regulamentele din statele membre privind utilizarea limbilor;

M.

întrucât pacienții nu au aproape nimic de câștigat prin repetarea inutilă a analizelor medicale în cazurile în care rezultatele acestora există deja în dosarul lor medical și acesta poate fi evaluat de specialiștii din domeniul sănătății care îi tratează în altă parte;

N.

întrucât tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) au ajuns la un nivel de dezvoltare suficient pentru a putea fi aplicate în cadrul sistemelor de e-Sănătate și întrucât acest lucru este demonstrat de experiențele pozitive din diferite state membre ale UE și din întreaga lume, implicând numeroase beneficii la nivel național, în special, ca mijloc de consolidare a siguranței pacienților, de facilitare a unei abordări holistice a tratamentului pacientului, de dezvoltare a unui tratament medical personalizat, precum și de sporire a eficacității și, în consecință, a sustenabilității sistemelor de sănătate;

O.

întrucât sunt necesare noi investiții în viitor în cercetare, dezvoltare, evaluare și monitorizare pentru a oferii garanții că sistemele de e-Sănătate (în special aplicațiile mobile) conduc la rezultate pozitive;

P.

întrucât experții în domeniul TIC trebuie să colaboreze cu consumatorii, cu pacienții, cu îngrijitorii informali, cu specialiștii din domeniul sănătății, în general, și cu medicii, în special, precum și cu administrațiile publice din domeniul sănătății;

Q.

întrucât inițiativele de succes în materie de e-Sănătate și proiectele precum epSOS sau inițiativa „Omul fiziologic virtual” au demonstrat valoarea ridicată a soluțiilor de e-Sănătate;

R.

întrucât ar să se acorde importanță bazelor de date (precum cloud computing), situării și protecției lor și întrucât securitatea bazelor de date în cauză trebuie să constituie o prioritate;

S.

întrucât chestiunile juridice și cele legate de protecția datelor ale sistemelor de e-Sănătate ar trebui să constituie o prioritate și întrucât datele privind sănătatea pacienților au un caracter extrem de sensibil, este necesară stabilirea unui echilibru între protecția datelor și accesul la ele, iar aspectele legate de responsabilitate trebuie să fie clare;

T.

întrucât sunt necesare cadre de reglementare privind e-Sănătatea în toate statele membre;

U.

întrucât sunt necesare orientări UE pentru specialiștii în domeniul sănătății cu privire la modalitatea corectă de utilizare a datelor pacienților;

V.

întrucât, la dezvoltarea sistemelor de e-Sănătate, este necesară promovarea unor standarde la nivelul UE pentru ca sistemele să fie interoperabile în diferitele state membre cu scopul de a garanta eficacitatea lor la nivel european și transfrontalier, asigurând totodată faptul că măsurile de standardizare au drept unic scop interoperabilitatea și nu duc la crearea unei situații de monopol al unui singur actor;

W.

întrucât nu toți cetățenii și specialiștii din sectorul sănătății au șansa de a utiliza instrumente informatice și nici nu dispun de competențele necesare pentru a beneficia de serviciile de e-Sănătate;

X.

întrucât, având în vedere acest fapt și pentru a pune la dispoziția tuturor părților cunoștințele și competențele necesare pentru a se implica în e-Sănătate,

Y.

întrucât, datorită speranței de viață mai ridicate și al caracterului specific feminin al unor boli, femeile sunt mai afectate de boli cronice și invalidante;

Z.

întrucât pacienții cu boli cronice necesită o abordare multidisciplinară;

AA.

întrucât soluțiile de e-Sănătate au potențialul de a crește bunăstarea – în special a pacienților cu boli cronice – deoarece este mai ușor să fie tratați la domiciliu;

1.

salută Comunicarea Comisiei intitulată „Planul de acțiune privind e-Sănătatea 2012-2020 – Asistență medicală inovatoare pentru secolul XXI”, care actualizează planul de acțiune privind e-sănătatea adoptat în 2004 prin stabilirea unor acțiuni suplimentare, în special în ceea ce privește îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate, reducerea costurilor serviciilor de sănătate și asigurarea într-o mai mare măsură a egalității între cetățenii europeni; solicită Comisiei să depună în continuare eforturi în vederea adoptării la scară largă a serviciilor de e-Sănătate în întreaga UE;

2.

consideră că, în pofida tuturor neajunsurilor, sistemul de e-Sănătate are un potențial foarte mare și poate aduce beneficii specialiștilor din domeniul sănătății, pacienților, îngrijitorilor informali și chiar autorităților publice;

3.

subliniază posibilitățile ca aplicațiile de e-Sănătate să permită politici descentralizate în materie de sănătate la nivel regional sau local și să adapteze politicile în materie de sănătate la necesitățile și diferențele locale;

4.

consideră că asigurarea instrumentelor necesare pentru exploatarea datelor publice și în timp real va facilita o mai bună înțelegere a raportului beneficiu-risc, anticiparea incidentelor negative și îmbunătățirea eficienței evaluării tehnologiilor medicale;

5.

subliniază că aplicațiile de e-Sănătate trebuie să fie accesibile tuturor și că, la crearea oricărui produs sau aplicație software, accesibilitatea ar trebui să fie o condiție obligatorie pentru a preveni inegalitățile în ceea ce privește accesul;

6.

recomandă luarea măsurilor necesare pentru a remedia decalajul digital dintre diversele regiuni ale statelor membre și pentru a se asigura că accesul la serviciile de e-Sănătate și utilizarea lor nu creează inegalități sociale sau teritoriale, astfel încât toți cetățenii UE să beneficieze de aceste servicii în aceeași măsură, ajungând și la pacienții care nu sunt familiare cu TIC și al cei care ar fi excluși sau tratați necorespunzător de sistemele naționale de sănătate;

7.

solicită Comisiei și statelor membre să asigure accesul egal al femeilor la domeniul e-Sănătății, nu numai ca paciente, ci și ca persoane care acordă îngrijire (profesioniste sau nu), specialiste TIC și factori de decizie; subliniază că femeile sunt implicate la toate nivelurile sectorului sănătății pe durata întregii lor vieți;

8.

invită Comisia să încurajeze și să promoveze serviciile de e-sănătate destinate îngrijitorilor familiali (informali), astfel încât să le sprijine în sarcinile de îngrijire care sunt deseori dificile și pentru a le permite să furnizeze cea mai bună asistență posibilă;

9.

subliniază că adoptarea „culturii e-Sănătății” de către specialiștii din domeniul sănătății este esențială, la fel cum este și crearea condițiilor propice responsabilizării și stimulării încrederii pacienților în e-Sănătate;

10.

subliniază, în acest sens, importanța consolidării rolului specialiștilor în domeniul sănătății, precum și a rolului pacienților și al organizațiilor pacienților în cadrul punerii în aplicare și al dezvoltării Planului de acțiune privind e-Sănătatea;

11.

subliniază, în special, că pacienții ar trebui să aibă posibilitatea de a consulta și utiliza informațiile referitoare la sănătatea lor și solicită prin urmare Comisiei și statelor membre să se asigure că pacienții au cunoștințe în domeniul sănătății pentru a face posibilă implementarea eficientă a instrumentelor de e-Sănătate;

12.

solicită Comisiei și statelor membre să acorde o atenție deosebită competențelor digitale și formării tehnice, pentru a se asigura că instrumentele de e-Sănătate, în special telemedicina, sunt cu adevărat eficiente și accesibile pentru întreaga populație;

13.

consideră că reducerile bugetare propuse în ceea ce privește serviciile digitale și în bandă largă ale mecanismului Conectarea Europei sunt profund regretabile, în special având în vedere criza actuală a competitivității în Uniune; speră că va fi menținută finanțarea în acest domeniu prin intermediul inițiativei Orizont 2020; încurajează autoritățile locale și regionale să utilizeze eficient fondurile UE pentru finanțarea e-Sănătății, fără a reduce fondurile alocate serviciilor convenționale de sănătate sau a închide, de exemplu, spitalele aflate în responsabilitatea comunităților locale și să pună și la dispoziția celorlalți cunoștințele de informare sanitară;

14.

îndeamnă Comisia și statele membre să pună la dispoziție resursele economice, materiale și umane necesare pentru a asigura că accesul și utilizarea serviciilor de e-Sănătate nu presupun o creștere a inegalităților teritoriale în accesarea serviciilor TIC existente deja;

15.

îndeamnă în special autoritățile competente din statele membre să utilizeze pe deplin fondurile structurale ale UE pentru a îmbunătăți conectivitatea la internet și pentru a reduce decalajul digital;

16.

invită Comisia să sprijine aceste eforturi prin intermediul agendei digitale pentru Europa, să faciliteze utilizarea fondurilor în cauză în acest scop, să pună la dispoziție orientări clare privind finanțarea pentru a sprijini în mod direct sectorul TIC și sectorul sănătății, și să se colaboreze în continuare cu operatorii de telecomunicații pentru a încuraja cartografierea în bandă largă;

17.

invită Comisia și statele membre să dezvolte noi instrumente de e-Sănătate accesibile și ușor de utilizat pentru persoanele în vârstă și pentru persoanele cu handicap;

18.

invită Comisia să încurajeze soluțiile de e-Sănătate pentru femeile izolate, nu doar pentru cele care trăiesc în zone îndepărtate, ci și pentru cele care nu își pot părăsi casa, întrucât nu se pot deplasa și/sau nu au o rețea de sprijin (social) pentru a-și îngriji sănătatea și bunăstarea;

19.

îndeamnă Comisia și statele membre să joace un rol major în ceea ce privește facilitarea schimbului de experiență și al celor mai bune practici între diversele părți interesate;

20.

solicită, în lumina celor de mai sus, stabilirea unei platforme de colaborare în domeniul cercetării între pacienți, universități, industrie și specialiști, pentru a asigura furnizarea unei politici eficace și atotcuprinzătoare în domeniul e-Sănătății;

21.

subliniază că dezvoltarea de aplicații de e-Sănătate, inclusiv utilizarea și reutilizarea datelor privind sănătatea, necesită măsuri privind confidențialitatea, protecția datelor, răspunderea și rambursarea pentru a garanta că datele sensibile sunt protejate de piratarea informatică, vânzarea ilegală de date sau de alte forme de abuz; în acest sens, salută intenția Comisiei de a lansa un studiu privind aspectele juridice ale serviciilor de e-Sănătate;

22.

îndeamnă Comisia și statele membre să prezinte orientări și propuneri legislative care să completeze lacunele juridice care există în prezent, în special în ceea ce privește responsabilitatea și răspunderea, în vederea unei implementări eficiente a sistemului de e-Sănătate la nivelul UE;

23.

solicită Comisiei și statelor membre să propună orientări și acte legislative privind aspectele juridice și cele referitoare la protecția datelor în domeniul e-Sănătății, în special acte legislative care să permită securizarea partajării, prelucrării și analizei datelor pentru a crea un echilibru între protecția datelor și accesul la ele;

24.

invită Comisia și statele membre să asigure buna guvernanță a operațiunilor de informare în domeniul sănătății pe internet;

25.

subliniază necesitatea ca doctorii, specialiștii din domeniul sănătății, pacienții și asistență și îngrijitorii informali să beneficieze de asistență și formare permanente și specializate în ceea ce privește e-Sănătatea cu scopul de a-i ajuta să-și dezvolte competențele digitale și, astfel, să profite la maximum de beneficiile serviciilor de e-Sănătate, fără să accentueze inegalitățile sociale sau teritoriale;

26.

consideră că asistența și formarea ar trebui să vizeze în special:

27.

recomandă ca, în procesul de dezvoltare a aplicațiilor electronice, precum și la evaluarea și aprecierea lor, să se țină seama atât de avizul medicilor și al specialiștilor implicați în asistența medicală, cât și de cel al asociațiilor de pacienți;

28.

subliniază importanța păstrării unei dimensiuni umane în asistența medicală, mai ales în contextul îmbătrânirii populației și al dificultății tot mai mari de a distinge între aspectele medicale și sociale; prin urmare, invită Comisia să se asigure că tehnologiile de e-Sănătate nu vor deveni un substitut pentru relația de încredere dintre pacienți și specialiștii lor din domeniul asistenței (medicale);

29.

solicită statelor membre și Comisiei să demareze campanii de informare și formare TI privind e-Sănătatea destinate cetățenilor (ținând seama de inegalitățile sociale și teritoriale) pentru a compensa lipsa de cunoștințe și încredere între pacienți, publicul general și specialiștii în domeniul sănătății; consideră că respectivele campaniile ar trebui adaptate în funcție de grupul social căruia i se adresează, întrucât informarea și participarea activă a cetățenilor reprezintă aspecte-cheie în vederea dezvoltării eficiente a noilor modele de servicii de sănătate;

30.

încurajează statele membre să consolideze cooperarea în domeniul e-Sănătății atât la scară națională și regională, cât și la nivel transfrontalier, astfel încât statele aflate într-un stadiu mai avansat în acest domeniu să poată transmite cunoștințele acumulate statelor cu mai puțină experiență;

31.

solicită statelor membre să își împărtășească experiențele și cunoștințele și să facă schimb de bune practici, colaborând între ele, cu Comisia și cu părțile interesate, cu scopul de a îmbunătăți sistemele de e-Sănătate orientate spre pacienți;

32.

subliniază că, în acest scop, statele membre ar trebui să colaboreze cu ajutorul platformelor electronice unde pot face schimb de bune practici privind sistemele și soluțiile de e-Sănătate și că atât Comisia, cât și statele membre ar trebui să sprijine legătura dintre diferitele proiecte de e-Sănătate din UE;

33.

subliniază potențialul aplicațiilor pentru dispozitive mobile pentru pacienți, în special pentru cei cu boli cornice și încurajează dezvoltarea de aplicații utile, speciale pentru sănătate, având doar conținut verificat din punct de vedere medical;

34.

îndeamnă Comisia să prezinte „un plan de acțiune privind m-Sănătatea” pentru dispozitivele mobile, care să includă orientări privind supravegherea pieței de aplicații de m-Sănătate pentru a asigura protecția datelor și fiabilitatea informațiilor furnizate privind sănătatea, precum și pentru a garanta că aceste aplicații sunt dezvoltate sub un control corespunzător din punct de vedere medical;

35.

îndeamnă Comisia și statele membre să adopte norme privind aplicațiile informatice pentru dispozitive mobile asociate cu sănătatea, pentru a asigura veridicitatea informațiilor transmise și a rezolva problema lipsei de claritate juridică și de transparență în utilizarea datelor colectate de aceste aplicații;

36.

încurajează Comisia și statele membre să continue să lucreze la proiecte-pilot precum epSOS (Servicii accesibile și inteligente pentru pacienții europeni) și/sau inițiativa „Omul fiziologic virtual” în vederea realizării interoperabilității la nivel european și să continue să sprijine soluțiile inovatoare pentru îngrijirea orientată spre persoane, inclusiv modelarea și simulările avansate, necesare pentru a atinge scopurile unei medicini predictive și personalizate;

37.

subliniază că organizarea sistemelor de sănătate intră în competența autorităților din statele membre; solicită Comisiei să colaboreze în continuare atât cu specialiștii din domeniul sănătății, cu organizațiile de pacienți, cu părțile interesate principale și cu administrațiile competente la elaborarea politicilor lor și la abordarea priorităților conflictuale din e-Sănătate, având în vedere faptul că principala prioritate rămâne accesul pacienților la un sistem de sănătate eficient și accesibil din punctul de vedere al costurilor;

38.

subliniază că e-Sănătatea creează noi locuri de muncă în servicii asociate cu medicina, cercetarea și sănătatea și, în această privință, invită Comisia să încurajeze autoritățile naționale să utilizeze fonduri UE pentru programe de finanțare a e-Sănătății și amenințările transfrontaliere la adresa sănătății;

39.

invită statele membre, având în vedere că Planul de acțiune privind e-Sănătatea vizează crearea de noi oportunități de locuri de muncă în sectoarele cercetării, sănătății, medicinii și TIC, să dea o atenție deosebită echilibrului de gen în educația, formarea și recrutarea din toate aceste sectoare;

40.

îndeamnă Comisia și statele membre să conlucreze pentru a dezvolta modele de finanțare durabile pentru servicii de e-Sănătate în limita bugetelor naționale de sănătate și să se consulte cu alte părți interesate precum fonduri de asigurare a sănătății, instituții naționale de sănătate, specialiști din domeniul sănătății și organizații de pacienți, atunci când fac acest lucru;

41.

subliniază faptul că inovațiile în domeniul e-Sănătății creează oportunități de afaceri și contribuie la dezvoltarea viitoare;

42.

subliniază că sunt necesare mai multe cercetări în domeniul sistemelor de e-sănătate, fără ca cheltuielile pentru cercetare să afecteze în mod direct costul serviciilor;

43.

îndeamnă Comisia să dedice e-Sănătății resurse în cadrul programelor-cadru viitoare pentru cercetare și dezvoltare;

44.

subliniază necesitatea de a se garanta un sprijin adecvat IMM-urilor pentru a se asigura condiții echitabile în sectorul e-Sănătății și pentru a se stimula accesul pe piață al IMM-urilor în acest domeniu, contribuind la coeziunea socială și teritorială;

45.

invită prin urmare Comisia să sprijine și să faciliteze proiectele IMM-urilor în domeniul e-Sănătății prin stabilirea de orientări privind piața e-Sănătății și îmbunătățirea cooperării între IMM-uri și părțile interesate, organismele de cercetare și sistemele de asigurare a sănătății pentru a crea inovație pentru prestatorii de servicii medicale;

46.

subliniază nevoia de transparență și competitivitate atunci când vine vorba despre IMM-uri care dezvoltă instrumente TIC pentru a asigura prețuri accesibile pentru instrumentele de e-Sănătate;

47.

invită Comisia și statele membre să elaboreze standarde privind datele pentru colectarea, partajarea și raportarea aspectelor legate de sănătatea la nivel transfrontalier;

48.

încurajează Comisia și statele membre să continue să colaboreze cu pacienții și cu alte părți interesate relevante în vederea identificării instrumentelor și modelelor de e-Sănătate care să sprijine punerea în aplicare și în practică a articolului 12 din Directiva 2011/24/UE referitor la dezvoltarea de rețele între prestatorii de servicii de sănătate și centrele de expertiză;

49.

încurajează Comisia și statele membre să continue să depună eforturi în vederea punerii în aplicare a articolului 14 din Directiva 2011/24/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, prin care se înființează rețeaua de e-sănătate;

50.

invită Comisia să permită aderarea tuturor autorităților regionale care sunt competente la aplicațiile de e-Sănătate din rețeaua e-Sănătate stabilite în Directiva 2011/24/UE;

51.

subliniază nevoia unui cod etic de bune practici pentru activitățile transfrontaliere, fără a aduce atingere principiului subsidiarității;

52.

subliniază faptul că este esențial pentru pacienți să își poată accesa propriile date cu caracter personal legate de sănătate; subliniază că, după exprimarea anterioară a consimțământului cu privire la utilizarea datelor lor, pacienții ar trebui să fie întotdeauna informați într-un mod clar și transparent cu privire la modul în care sunt prelucrate aceste date;

53.

îndeamnă Comisia și statele membre să aplice normele privind prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la sănătate prevăzute în propunerea de regulament privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, după intrarea sa în vigoare.

54.

evidențiază necesitatea de a utiliza norme internaționale de modelare a informațiilor și a schimburilor de informații în toate statele membre, precum și de a elabora coduri internaționale pentru profesiile din domeniul e-Sănătății și de a armoniza definițiile relevante;

55.

salută, în această privință, colaborările internaționale în curs cu OMS și OCDE;

56.

salută cooperarea dintre UE și SUA în domeniul e-Sănătății, caracterizată de colaborări continue, incluzându-le pe cele dezvoltate în contextul memorandumului de înțelegere asupra cooperării din jurul tehnologiilor informației și a comunicațiilor din domeniul sănătății și, în special, foaia de parcurs CE-HHS elaborată în comun pentru elaborarea de standarde de interoperabilitate recunoscute la nivel internațional și de specificații de implementare a interoperabilității pentru sistemele electronice de informații privind sănătatea;

57.

subliniază necesitatea de a institui standarde tehnice și de a asigura interoperabilitatea soluțiilor bazate pe TIC și a schimbului de date la toate nivelurile în cadrul sistemelor de sănătate europene, elaborând, în același timp, orientări pentru interoperabilitatea acestor sisteme la nivelul întregii UE;

58.

subliniază importanța asigurării interoperabilității aplicațiilor software utilizate de pacienți și respectiv de medici în vederea obținerii de rezultate mai bune și a îmbunătățirii comunicării;

59.

salută intenția Comisiei de a propune un cadru de interoperabilitate privind e-sănătatea până în 2015 și consideră acest cadru drept un pas foarte important către responsabilizarea pacienților în ceea ce privește e-Sănătatea; consideră importantă includerea în cadrul respectiv a creării unui sistem de introducere standardizată a informațiilor în dosarele medicale, precum și sprijinirea dezvoltării unor dispozitive medicale care să permită, printre altele, stocarea electronică automată a dosarelor medicale;

60.

subliniază nevoia de a asigura respectarea deplină a diversității culturale și lingvistice a Uniunii Europene în ceea ce privește standardizarea tehnică și interoperabilitatea sistemelor europene de sănătate;

61.

solicită ca dezvoltarea instrumentelor de e-Sănătate să nu aibă în vedere doar interese de ordin tehnologic și economic, ci să vizeze eficiența și utilitatea instrumentelor pentru îmbunătățirea rezultatelor privind sănătatea și a calității vieții, iar obiectivul lor primordial să fie interesul pacienților, inclusiv al celor în vârstă și al pacienților cu handicap;

62.

invită, de asemenea, statele membre să promoveze acest plan, insistând asupra căutării necesare a echilibrului de gen;

63.

îndeamnă Comisia și statele membre să promoveze o abordare echilibrată a sănătății și medicinii din punctul de vedere al genului și să țină seama, la punerea în practică a Planului de acțiune, de nevoile specifice ale femeilor și ale fetelor, ca beneficiare ale asistenței medicale;

64.

subliniază importanța studiilor globale pentru consolidarea bazei de dovezi privind e-Sănătatea;

65.

recomandă ca statele membre și Comisia să strângă date diferențiate în funcție de gen, cu ajutorul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE), legate de concluziile inițiale cu privire la accesibilitatea sistemelor și a instrumentelor de e-sănătate, precum și privire la impactul acestora și solicită comunicarea de cele mai bune practici în implementarea e-sănătății;

66.

reamintește necesitatea ca viitorul plan de acțiune privind e-sănătatea să garanteze următoarele principii-cheie:

67.

îndeamnă Comisia să publice în fiecare an o analiză anuală a progreselor realizate la punerea în aplicare a Planului de acțiune privind e-sănătatea în fiecare stat membru, precizând modalitățile în care acest instrument a fost modificat în mod inovator pentru a oferi cetățenilor sisteme de asistență medicală eficiente și de înaltă calitate și, în lumina acestora, să stabilească la nivel național și european indicatori pentru măsurarea efectivă a progreselor și impactului acțiunilor planificate, acordând o atenție deosebită discriminării sau inegalităților de acces care ar putea afecta consumatorii și pacienții.

68.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Comitetului Regiunilor și statelor membre.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/22

—

având în vedere planul de acțiune în cinci puncte (1) prezentat de Comisie în martie 2013 ca urmare a descoperirii unei vaste rețele de fraudă care comercializează carnea de cal ca fiind carne de vită,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei,

—

având în vedere propunerea de regulament privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, materialul de reproducere a plantelor [și] produsele de protecție a plantelor (COM(2013)0265),

—

având în vedere raportul din 11 octombrie 2012 al Curții de Conturi Europene privind gestionarea conflictelor de interese în cadrul a patru agenții ale Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A7-0434/2013),

A.

întrucât, conform Regulamentului (CE) nr. 178/2002, principiile generale ale legislației UE din domeniul alimentelor interzic comercializarea alimentelor care nu prezintă siguranță, precum și practicile frauduloase, contrafacerea alimentelor și alte practici care pot induce consumatorii în eroare;

B.

întrucât Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare și Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare stabilesc dispoziții detaliate legate de interzicerea reclamelor și a practicilor de etichetare înșelătoare;

C.

întrucât cadrul de reglementare al UE pentru siguranța alimentară și lanțul alimentar a oferit un grad ridicat de siguranță alimentară consumatorilor din Uniunea Europeană până în prezent; întrucât legislația actuală este, cu toate acestea, încă fragilă și nu întotdeauna fiabilă, fiind necesare, prin urmare, îmbunătățiri ale situației pe teren;

D.

întrucât, în același timp, recentele cazuri de fraudă din domeniul alimentar au afectat încrederea consumatorilor în lanțul alimentar, având un impact negativ asupra sectorului agroalimentar, deoarece astfel de scandaluri afectează negativ imaginea globală a acestui sector-cheie al economiei UE; întrucât este crucial să se restabilească încrederea consumatorilor de produse agroalimentare europene, atât în interiorul UE, cât și în afara granițelor sale; întrucât trebuie subliniat, cu toate acestea, că marea majoritate a produselor agroalimentare europene sunt de o calitate excelentă și merită, prin urmare, recunoașterea internațională;

E.

întrucât transparența este o componentă-cheie a abordării adoptate de Comisie și de statele membre față de controalele privind siguranța alimentară;

F.

întrucât sectorul agroalimentar este unul dintre cele mai mari sectoare economice din UE, asigurând 48 de milioane de locuri de muncă și generând venituri de 715 miliarde EUR anual;

G.

întrucât cazurile individuale de fraudă din sectorul alimentar au un impact negativ asupra imaginii întregului sector în cauză;

H.

întrucât legislația alimentară a UE este foarte detaliată în domeniul siguranței alimentare și include controale și verificări în cazul reziduurilor și al altor tipuri de contaminare a alimentelor și a hranei pentru animale, dar întrucât nu există niciun cadru care să vizeze în mod special fraudele din sectorul alimentar, cu excepția prevederii cu caracter general conform căreia consumatorii nu pot fi induși în eroare;

I.

întrucât sunt depistate probleme și la punerea în aplicare a legislației actuale și sunt necesare controale oficiale mai eficace ale produselor alimentare de origine animală în fiecare etapă a lanțului alimentar;

J.

întrucât nu există statistici referitoare la numărul cazurilor de fraudă din sectorul alimentar din UE și întrucât Comisia a identificat doar de curând fraudele din sectorul alimentar ca un nou domeniu de acțiune;

K.

întrucât cazurile recente de fraudă includ, de exemplu, comercializarea cărnii de cal drept carne de vită și comercializarea cărnii de cal tratate cu fenilbutazonă drept carne de cal comestibilă, comercializarea făinii obișnuite drept făină ecologică, a ouălor de la găini crescute în baterii drept ouă ecologice, a sării pentru drumuri drept sare alimentară, utilizarea alcoolului care conține metanol în băuturile spirtoase, utilizarea grăsimilor contaminate cu dioxină la producerea hranei pentru animale și etichetarea greșită a speciilor de pește și a fructelor de mare;

L.

întrucât fraudele din sectorul alimentar au loc în general atunci când potențialul și tentația de a comite o astfel de fraudă sunt ridicate, iar riscul de a fi prins și sancțiunile sunt reduse;

M.

întrucât lanțul de aprovizionare cu alimente este adeseori lung și complex și implică mulți operatori economici din sectorul alimentar și alte părți; întrucât consumatorii au tot mai puține informații cu privire la modul în care sunt fabricate alimentele pe care le consumă, iar operatorii economici individuali din sectorul alimentar nu au întotdeauna, și nu sunt obligați să aibă, o viziune de ansamblu asupra întregului lanț de producție;

N.

întrucât frauda la scară largă cu carne de cal de pe întreg teritoriul Europei este un simptom al unui sistem de aprovizionare globalizat necontrolabil, al unui productivism agroalimentar la prețuri reduse și al unui sistem de etichetare incomplet;

O.

întrucât comercianții și intermediarii din lanțul alimentar nu sunt întotdeauna înregistrați și autorizați ca operatori economici în sectorul alimentar; întrucât nici Comisia, nici statele membre nu știu de multe ori cu siguranță câți comercianți neînregistrați își desfășoară activitatea în acest sector;

P.

întrucât, în urma unor cazuri grave de fraudă din sectorul alimentar, autoritățile naționale competente închid, uneori, întreprinderile din acest sector care au fost condamnate pentru fraudă; întrucât aceste întreprinderi sunt imediat înregistrate din nou în altă parte și își continuă activitatea la fel ca înainte; întrucât schimbul de informații dintre statele membre privind întreprinderile frauduloase condamnate ar îmbunătăți monitorizarea acestora pentru a le împiedica să desfășoare alte activități frauduloase;

Q.

întrucât răspunderea implementării și punerii în aplicare a legislației UE din domeniul alimentar le revine statelor membre și întrucât aplicarea legii și controlul sunt, prin urmare, în mare parte limitate la nivel național și, din această cauză, o imagine de ansamblu la nivel transfrontalier pentru întreg teritoriul UE este limitată, chiar inexistentă;

R.

întrucât autoritățile naționale au tendința să își concentreze controalele asupra siguranței alimentare și nu acordă prioritate fraudei din sectorul alimentar, de multe ori fiindcă nu dispun de capacitățile și de resursele necesare;

S.

întrucât autoritățile competente din unele state membre au unități de poliție specializate în combaterea fraudelor din sectorul alimentar; întrucât, în unele state membre, controalele sunt parțial delegate unor organisme de control private; întrucât, în alte state membre, controalele se efectuează în totalitate de către autoritățile competente;

T.

întrucât Sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje este un instrument util pentru schimbul rapid de informații între statele membre și Comisie, ca de exemplu în cazul recent de fraudă cu carne de cal;

U.

întrucât Oficiul Alimentar și Veterinar al Comisiei (OAV) este responsabil cu verificarea respectării cerințelor UE în materie de siguranță alimentară și calitate a alimentelor și întrucât auditurile acestuia sunt anunțate în mod normal în avans și pregătite în colaborare cu autoritățile competente; întrucât numărul auditurilor anuale este limitat din cauza capacității limitate a OAV; întrucât OAV a anunțat că, în prezent, nu dispune de resursele și de instruirea necesare pentru a se concentra asupra fraudelor din sectorul alimentar;

V.

întrucât avertizările privind creșterea numărului de cai sacrificați în anumite state au fost complet ignorate de către autoritățile competente, în special OAV;

W.

întrucât Europol a observat o creștere a numărului cazurilor de fraudă din sectorul alimentar și se așteaptă ca această tendință să continue, alături de implicarea din ce în ce mai accentuată a grupurilor infracționale organizate în fraudele din acest sector;

X.

întrucât sistemul de informații al Europol poate fi folosit de statele membre pentru a face schimb de informații referitoare la anchetele cu caracter transfrontalier; întrucât Europol poate numai să sprijine statele membre, la cererea acestora, cu cunoștințe de specialitate, cu instrumente analitice și cu baze date; întrucât, în cazul fraudei cu carnea de cal, statele membre au avut la început rețineri să colaboreze cu Europol;

Y.

întrucât, începând din 2011, Europol a realizat cu succes mai multe operațiuni OPSON privind produsele contrafăcute și care nu corespund standardelor; întrucât, în cadrul acestor operațiuni, Europol cooperează cu Interpolul, cu autoritățile din statele membre, cu țări terțe și cu parteneri privați;

Z.

întrucât etichetarea țării sau a locului de origine a cărnii și a produselor din carne nu previne prin ea însăși frauda; întrucât originea unui produs alimentar determină parțial, în unele cazuri, prețul acestuia;

AA.

întrucât încheierea acordurilor de liber schimb avute în prezent în vedere de UE ar putea duce la relaxarea legislației europene din domeniul siguranței alimentare;

AB.

întrucât trebuie întreprinse eforturi înnoite pentru a plasa fraudele într-un context economic marcat de criza financiară mondială și de dumpingul social, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene;

AC.

întrucât tranzacționările sunt practici care stimulează competiția pentru cel mai mic preț, afectând astfel calitatea, siguranța și transparența, și care au un impact asupra marjelor de profit ale întregului sector;

AD.

întrucât practicile de distribuție și recurgerea la intermediari pentru distribuție destabilizează piețele de producție prin reducerea marjelor producătorilor;

1.

regretă că acțiunile de combatere a fraudelor din sectorul alimentar reprezintă un punct relativ nou pe agenda europeană și că, până în prezent, acest aspect nu a fost niciodată o prioritate-cheie pentru legislația și punerea în aplicare a acesteia la nivel național și la nivelul UE;

2.

își exprimă preocuparea cu privire la impactul potențial al fraudelor din sectorul alimentar asupra încrederii consumatorilor, siguranței alimentelor, funcționării lanțului alimentar și stabilității prețurilor agricole și subliniază importanța restabilirii rapide a încrederii consumatorilor europeni;

3.

invită, prin urmare, Comisia să acorde fraudelor din sectorul alimentar întreaga atenție cuvenită și să ia toate măsurile necesare pentru a face din prevenirea și combaterea fraudelor din sectorul alimentar o parte integrantă a politicii UE;

4.

subliniază că este necesar să se cunoască mai multe despre amploarea, incidența și elementele cazurilor de fraudă din sectorul alimentar din UE; invită Comisia și statele membre să colecteze sistematic date cu privire la cazurile de fraudă și să facă schimb de bune practici în vederea identificării și a combaterii fraudelor din sectorul alimentar;

5.

constată că în legislația UE nu există în prezent o definiție a fraudei din sectorul alimentar și că statele membre adoptă metodologii diferite pentru a o defini; consideră că o definiție uniformă este esențială pentru dezvoltarea unei abordări europene față de combaterea fraudelor din sectorul alimentar; subliniază că este necesar să se adopte rapid o definiție armonizată la nivelul UE, pe baza discuțiilor cu statele membre, cu părțile interesate pertinente și cu experți, care să includă elemente cum sunt nerespectarea legislației din domeniul alimentelor și/sau inducerea în eroare a consumatorilor (inclusiv omiterea informațiilor referitoare la produs), intenția și potențialul câștig financiar și/sau avantaj competitiv;

6.

subliniază faptul că, având în vedere natura pieței unice a Uniunii Europene, fraudele din sectorul alimentar se extind în multe cazuri dincolo de granițele statelor membre și devin o amenințare la adresa sănătății tuturor cetățenilor europeni;

7.

constată că recentele cazuri de fraude din sectorul alimentar au scos la iveală diferite tipuri de fraude de acest gen, cum ar fi înlocuirea ingredientelor-cheie cu alternative mai ieftine sau de calitate mai proastă, indicarea incorectă pe etichete a speciilor de animale folosite în produsele din carne sau din fructe de mare, indicarea incorectă pe etichete a greutății, comercializarea alimentelor obișnuite drept alimente ecologice, folosirea neîndreptățită a unor logouri de calitate indicând originea sau bunăstarea animalelor, etichetarea peștelui provenind din acvacultură ca fiind pescuit în mediul sălbatic sau comercializarea unei varietăți inferioare de pește sub denumirea unei categorii superioare sau a unei specii mai scumpe, precum și falsificarea și comercializarea alimentelor după data de expirare a acestora;

8.

subliniază că alimentele care fac adesea obiectul unor activități frauduloase includ uleiul de măsline, peștele, produsele ecologice, cerealele, mierea, cafeaua, ceaiul, condimentele, vinurile, anumite sucuri din fructe, laptele și carnea;

9.

își exprimă preocuparea cu privire la semnalele care indică faptul că numărul cazurilor este în creștere și că fraudele din sectorul alimentar reprezintă o tendință ascendentă ce reflectă o slăbiciune structurală a lanțului alimentar;

10.

constată că fraudele din sectorul alimentar apar în general în cazurile în care câștigurile financiare sunt ridicate, iar riscul de a fi prins este redus; consideră că este inacceptabilă situația din UE, unde este profitabil să comiți fraude în sectorul alimentar, iar șansele de a fi prins sunt relativ reduse;

11.

atrage atenția asupra complexității și caracterului transfrontalier al lanțului alimentar, în vreme ce controalele, sancțiunile și aplicarea legii au, în mare măsură, un caracter național, ceea ce sporește, se pare, riscul comiterii de fraude în acest sector; consideră că o trasabilitate mai bună a ingredientelor și a produselor în cadrul întregului lanț alimentar ar contribui la combaterea fraudelor;

12.

subliniază necesitatea acordării unei atenții sporite controalelor asupra bunurilor importate din țările terțe și asupra conformității acestora cu standardele UE privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale;

13.

atrage, de asemenea, atenția asupra altor factori menționați adesea ca factori care contribuie la fraudele din sectorul alimentar, precum criza economică actuală, măsurile de austeritate care afectează agențiile de control și presiunea din partea sectorului comerțului cu amănuntul și a altora de a produce alimente tot mai ieftin;

14.

salută decizia Comisiei de a înființa o echipă de combatere a fraudelor din sectorul alimentar și recunoaște eforturile depuse de Europol în lupta împotriva fraudelor din acest sector; încurajează Comisia să ia în considerare crearea unui laborator de referință al UE pentru autenticitatea alimentelor;

15.

salută planul Comisiei de a organiza, în 2014, o conferință pe tema fraudei din sectorul alimentar în scopul de a sensibiliza actorii pertinenți;

16.

își exprimă convingerea că inspecțiile independente neanunțate sunt esențiale pentru a asigura punerea în aplicare în mod eficace a siguranței alimentare și a standardelor de etichetare; consideră, prin urmare, că inspecțiile neanunțate ar trebui să constituie regula;

17.

invită Comisia să extindă aria de acoperire a auditurilor OAV, astfel încât acestea să includă fraudele din sectorul alimentar; consideră că OAV și statele membre ar trebui să recurgă la inspecții neanunțate periodice, independente și obligatorii, pentru a identifica încălcările deliberate și a garanta respectarea celor mai înalte standarde în materie de siguranță alimentară; consideră că este important să existe o abordare transparentă a modului în care controalele și inspecțiile oficiale sunt realizate și să se facă publice rapoartele și rezultatele controalelor și ale inspecțiilor privind operatorii din sectorul alimentar pentru a restabili și a menține încrederea consumatorilor;

18.

regretă vizibilitatea și receptarea limitate ale rapoartelor și auditurilor OAV de către Comisie și statele membre; invită Comisia să monitorizeze rapoartele și recomandările OAV într-un mod mai riguros;

19.

invită autoritatea bugetară să sporească resursele și capacitatea OAV și ale echipei de combatere a fraudelor din sectorul alimentar înființate de Comisie;

20.

își exprimă preocuparea cu privire la reducerea finanțărilor din cadrul Uniunii Europene pentru organismele care realizează aceste sarcini-cheie de monitorizare;

21.

invită statele membre și regiunile europene să pună la dispoziția autorităților de control resurse umane, financiare și tehnice suficiente;

22.

subliniază faptul că ar trebui să se efectueze controale și inspecții eficiente în așa fel încât să nu se creeze o sarcină administrativă nenecesară pentru IMM-uri;

23.

sugerează organizarea unei audieri anuale a OAV în cadrul Comisiei ENVI de care aparține, pentru a discuta despre auditurile finalizate și despre cele viitoare înainte ca OAV să își adopte programul de lucru pentru anul următor;

24.

invită statele membre să se asigure că problemele ridicate de OAV sunt abordate în mod corespunzător și că sunt urmate de acțiunile cuvenite;

25.

constată că nicio modificare a procesului de evaluare și de prioritizare a programului de lucru al OAV nu ar trebui să modifice procesul juridic pentru adoptarea programelor de lucru ale OAV;

26.

mai precis, îndeamnă Comisia și statele membre să acționeze în urma constatărilor auditurilor OAV în ceea ce privește evidențele falsificate privind tratamentul medical al animalelor destinate sacrificării pentru export în UE și să excludă carnea și alte produse de origine animală din țări terțe, pentru care nu se poate garanta că respectă cerințele UE privind siguranța alimentară, de la introducerea pe piața UE;

27.

constată că statele membre depun adesea eforturi pentru a urmări cu succes în justiție operatorii frauduloși din sectorul alimentar care își desfășoară activitatea într-un cadru transfrontalier, din cauza unor probleme de jurisdicție; regretă faptul că statele membre nu colaborează în mod sistematic cu Europol în cazurile de fraude din sectorul alimentar de natură transfrontalieră, ci acționează în mod bilateral;

28.

recunoaște importanța denunțătorilor pentru descoperirea practicilor frauduloase din sectorul alimentar; invită statele membre să creeze condițiile adecvate pentru a le permite acestora să denunțe practicile răuvoitoare în condiții de siguranță și de anonimat;

29.

consideră că autoritățile naționale competente ar trebui să informeze publicul, în măsura în care este posibil și adecvat, cu privire la retragerile de produse și la alte măsuri luate de autoritățile competente în cazuri de fraudă în sectorul alimentar;

30.

consideră că controalele oficiale ar trebui să se concentreze nu doar pe probleme de siguranță alimentară, ci și pe prevenirea fraudelor și a riscului consumatorilor de a fi induși în eroare; salută faptul că propunerea Comisiei de reexaminare a controalelor oficiale include controale suplimentare în ceea ce privește fraudele din sectorul alimentar în cazul cărora autoritățile competente au motive să suspecteze un comportament fraudulos din partea unui operator;

31.

observă că unele state membre deleagă parțial efectuarea controalelor unor organisme de control private; subliniază că autoritățile competente din statele membre ar trebui să supravegheze întotdeauna sistemele de control și să verifice, să autorizeze și să analizeze toate sistemele de control private, pentru a se asigura că acestea respectă normele naționale și internaționale cu scopul de a face constatările lor accesibile agențiilor publice;

32.

respinge orice plan de delegare a sarcinilor de inspecție de la autoritățile publice către operatorii economici;

33.

consideră că ar trebui clarificat rolul comercianților și al cadrului legislativ aplicabil în cazul vânzărilor între întreprinderi;

34.

consideră că toți operatorii comerciali care prelucrează, comercializează sau depozitează materii prime, ingrediente alimentare sau produse alimentare în lanțul de aprovizionare cu alimente a oamenilor, inclusiv comercianții și proprietarii de antrepozite frigorifice, ar trebui să fie înregistrați ca operatori economici în sectorul alimentar și să fie controlați;

35.

consideră că operatorii economici din sectorul alimentar ar trebui să cunoască proveniența produselor sau a ingredientelor utilizate, ceea ce înseamnă că fiecare operator economic din sectorul alimentar care face parte din lanțul de producție are partea sa de responsabilitate față de produsul final;

36.

recunoaște importanța unei etichetări clare și transparente a produselor care fac obiectul comerțului între întreprinderi și între întreprinderi și consumatori și invită Comisia să reexamineze legislația UE din domeniul alimentelor pentru a reduce riscul comiterii unor fraude în acest sector;

37.

solicită o mai bună conștientizare și îmbunătățirea monitorizării etichetării produselor congelate care fac obiectul comerțului între întreprinderi și între întreprinderi și consumatori; invită Comisia să prezinte o propunere privind etichetarea obligatorie a cărnii și a peștelui care să indice dacă produsele în cauză au fost congelate, de câte ori au fost congelate și pentru câtă vreme;

38.

consideră că, deși nu este în sine un instrument de combatere a fraudei din sectorul alimentar, etichetarea țării de origine poate contribui la asigurarea unei trasabilități mai bune de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente, a unor relații mai stabile între furnizorii de carne și procesatori și a unei diligențe sporite a operatorilor economici atunci când își aleg furnizorii și produsele, precum și a unor informații fiabile pentru consumatori, restabilind astfel încrederea acestora;

39.

reamintește că Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 stipulează că, până în decembrie 2013, Comisia va adopta acte de punere în aplicare privind etichetarea obligatorie a țării de origine, etichetarea cărnii de porc, de oaie, de capră și de pasăre, precum și etichetarea voluntară a alimentelor, în urma unei evaluări de impact;

40.

invită Comisia să prezinte rapid aceste acte de punere în aplicare privind etichetarea cărnii proaspete de porc, oaie, capră și pasăre, inspirându-se din normele care se aplică deja cărnii neprelucrate de vită și de vițel, asigurându-se că consumatorii sunt informați cu privire la locul de naștere, de creștere și de sacrificare al animalelor, ținând totodată cont de sistemele naționale și regionale deja existente care indică originea cărnii;

41.

reamintește, în plus, că Parlamentul a solicitat anterior etichetarea originii pentru carnea din produsele prelucrate și că Comisia lucrează la un raport privind etichetarea obligatorie a originii în cazul cărnii folosite ca ingredient; îndeamnă Comisia să își prezinte cu celeritate raportul și să urmeze propunerile legislative care fac obligatorie indicarea originii cărnii în cazul produselor alimentare prelucrate, ținând în același timp cont de evaluările de impact pe care le realizează și evitând costuri și sarcini administrative excesive;

42.

solicită o mai bună etichetare a produselor prelucrate care conțin pește, în special în ceea ce privește originea peștilor și tehnicile de pescuit utilizate;

43.

invită Comisia să-și accelereze eforturile, împreună cu părțile interesate și cu statele membre, pentru a analiza dacă este posibil și necesar să se introducă sisteme de certificare electronică în lanțul alimentar, care ar putea reduce posibilitatea de a se comite fraude pe baza unor certificate pe suport de hârtie;

44.

solicită Comisiei să instituie un registru european centralizat pentru pașapoartele cailor în vederea prevenirii emiterii frauduloase a unor pașapoarte duplicat;

45.

își exprimă preocuparea cu privire la lipsa unui cadru legislativ european privind carnea provenită de la animale clonate;

46.

invită Comisia să dezvolte o metodă de depistare și identificare a cărnii provenite de la animale clonate, de exemplu prin instituirea unei baze de date internaționale care să conțină informații genetice în legătură cu animalele clonate;

47.

consideră că este util ca, în plus față de sistemul controalelor oficiale din sectorul alimentar, și fără a-l înlocui, sectorul însuși să își dezvolte în mod proactiv și să utilizeze inițiative antifraudă din sectorul privat, cum sunt verificările integrității produselor, autoevaluarea, analiza, planuri de urmărire a produselor, audituri și certificări, și salută inițiativele existente în prezent, cum sunt Global Food Safety Initiative și Food Fraud Initiative de la Universitatea Statului Michigan;

48.

invită Comisia și statele membre să ia în calcul impunerea unei obligații legale pentru operatorii din sectorul alimentar de a raporta autorităților competente apariția cazurilor de fraudă din acest sector;

49.

consideră că sectorului comerțului cu amănuntul îi revine responsabilitatea specială de a garanta integritatea produselor alimentare și de a cere furnizorilor săi să mențină condițiile de siguranță și de securitate în lanțul alimentar; consideră că este responsabilitatea distribuitorilor să verifice cel puțin conformitatea formală cu normele de etichetare; regretă presiunea pe care o exercită operatorii economici din sectorul comerțului cu amănuntul și alți operatori economici din sectorul alimentar asupra producătorilor primari pentru a produce și mai ieftin, adeseori în detrimentul calității produselor alimentare sau al ingredientelor;

50.

constată că, în prezent, operatorii economici din sectorul alimentar nu cunosc de fiecare dată proveniența ingredientelor pe care le folosesc; constată, în acest sens, că lanțurile de aprovizionare scurte (locale și regionale) pot garanta o transparență sporită și pot înlocui lanțurile de aprovizionare lungi și complicate care au jucat un rol major în criza fraudelor din sectorul alimentar;

51.

invită Comisia să prezinte propuneri legislative, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, referitoare la un sistem de etichetare aplicabil „agriculturii locale și vânzării directe”, pentru a contribui la promovarea piețelor în cauză și a-i ajuta pe agricultori să crească valoarea produselor lor;

52.

invită Comisia ca, în temeiul articolelor 7 și 17 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, să urmărească și să prevină comercializarea produselor care rămân pe piață sub o denumire intenționat incorectă sau înșelătoare, deoarece și aceasta trebuie considerată o formă de fraudă în sectorul alimentar;

53.

își exprimă convingerea că este necesară o schimbare de atitudine la nivelul autorităților competente, o trecere de la o abordare de natură administrativă și veterinară la una de natură polițienească, bazată pe experiența „echipei zburătoare” a administrației alimentare daneze și pe cea a „Arma dei Carabinieri” și a „Guardia di Finanza” din Italia; subliniază că o astfel de abordare depinde de existența în cadrul instanțelor desemnate a unor judecători cu expertiză în legislația alimentară;

54.

subliniază că efectuarea controalelor ar trebui să se bazeze pe riscuri și să includă realizarea unor profiluri de risc și a unor evaluări ale vulnerabilității pentru fiecare lanț de aprovizionare și pentru fiecare produs alimentar, plecând de la studiile științifice în curs, care combină cunoștințe din domeniul autenticității alimentelor și din cel al criminologiei, cum sunt cercetările realizate de Universitatea Liberă din Amsterdam și de Universitatea din Wageningen;

55.

invită Comisia și statele membre să continue să încurajeze programele naționale și europene de cercetare și dezvoltare, să dezvolte și să implementeze tehnologii și metode utilizate pentru a detecta frauda din sectorul alimentar, cum este tehnologia cu senzori, analiza datelor și amprentarea produselor, și să faciliteze disponibilitatea pe piață a testelor pe termen scurt; recunoaște programele europene de cercetare existente în domeniul integrității și autenticități alimentelor, cum sunt TRACE și AuthenticFood;

56.

recomandă ca OAV și autoritățile naționale să includă în auditurile lor așa-numitele „verificări ale bilanțului de masă” privind fluxurile de intrări, de ieșiri și de deșeuri;

57.

recomandă îmbunătățirea coordonării și a comunicării între autoritățile naționale însărcinate cu investigarea fraudelor din sectorul alimentar, în vederea întețirii eforturile depuse de statele membre pentru a combate această problemă; invită, prin urmare, Comisia să introducă de urgență un sistem electronic, pe baza actualului Sistem rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF), așa cum a sugerat Comisia, pentru a permite schimbul rapid de informații dintre statele membre și Comisie în cazurile de fraudă din sectorul alimentar; solicită publicarea unor rapoarte anuale care să descrie cazuri de fraudă din sectorul alimentar care au fost descoperite, prin analogie cu rapoartele RASFF;

58.

solicită înființarea unei rețele pentru combaterea fraudei din sectorul alimentar care să consolideze coordonarea dintre diversele organisme europene competente (Europol, Eurojust, OAV), pentru îmbunătățirea prevenției și sporirea eficacității fraudelor din sectorul alimentar;

59.

sugerează introducerea testelor ADN ca procedură standard, în cadrul controalelor la fața locului, pentru determinarea speciei, în special în ceea ce privește produsele din carne și din pește, și crearea, în acest scop, a unei baze de date centralizate a testelor ADN;

60.

solicită Comisiei să abordeze breșele din normele actuale privind siguranța și trasabilitatea alimentelor asociate cu importurile din țări terțe, care sunt expuse unui risc mai ridicat de fraudă în sectorul alimentar;

61.

insistă asupra faptului că acordurile de liber schimb negociate de UE nu trebuie să determine modificări ale legislației europene în materie de securitate și siguranță alimentară, nici diminuarea eforturilor de aplicare a acestei legislații;

62.

consideră că rezultatele controalelor ar trebui făcute publice într-un mod accesibil și ușor de înțeles de către consumatori, de exemplu sub forma unei scheme de rating; își exprimă convingerea că acest lucru ar ajuta consumatorii să ia decizii și ar stimula, de asemenea, agenții economici din sectorul alimentar să obțină rezultate bune;

63.

salută propunerea Comisiei de a introduce sancțiuni mai dure cel puțin pentru a neutraliza avantajul economic estimat vizat prin încălcarea legii, dar consideră că aceste măsuri nu sunt suficient de disuasive; consideră că statele membre ar trebui să stabilească sancțiuni pentru fraudele din sectorul alimentar care să reprezinte cel puțin de două ori valoarea estimată a avantajului economic urmărit prin activitatea frauduloasă în cauză; consideră că este necesar, ca măsură de descurajare suplimentară, ca statele membre să stabilească sancțiuni și mai severe, inclusiv de natură penală, pentru cazurile de fraudă în care sănătatea publică este pusă în pericol în mod intenționat sau pentru cazurile de fraudă în care sunt implicate produse destinate consumatorilor vulnerabili; propune, de asemenea, ca, în cazul în care încalcă în mod repetat legea, operatorilor economici din sectorul alimentar să li se retragă autorizația de funcționare;

64.

regretă că Comisia nu are o imagine de ansamblu a diferitelor sisteme naționale de sancțiuni pentru infracțiuni de fraudă în sectorul alimentar și a funcționării acestor sisteme de sancționare bazate pe legislația UE; invită Comisia să își facă o astfel de imagine de ansamblu cât mai curând posibil;

65.

solicită o mai bună luare în considerare a bunăstării animalelor și aplicarea unor sancțiuni mai severe în cazul încălcării normelor pertinente;

66.

invită Comisia să colecteze date de la statele membre și să prezinte rapoarte cu privire la diferitele regimuri din statele membre în ceea ce privește tipul și nivelul sancțiunilor prevăzute pentru fraudele din sectorul alimentar și modul de funcționare al regimurilor de sancționare;

67.

invită Comisia și statele membre să ia în considerare și alte metode care vizează prevenirea și descurajarea fraudei în sectorul alimentar, precum denunțarea și dezaprobarea publică prin intermediul unui registru european al operatorilor economici condamnați pentru fraudă în sectorul alimentar;

68.

solicită extinderea regimurilor actuale de trasabilitate și punerea sistematică în aplicare a trasabilității „continue” prevăzute în Regulamentul de bază (CE) nr. 178/2002 care vizează produsele alimentare, hrana pentru animale, animalele de la care se obțin produse alimentare și orice alte substanțe destinate sau prevăzute a fi încorporate într-un produs alimentar sau în hrana pentru animale; solicită ca întreg lanțul alimentar din Europa, incluzând toate etapele de producție, prelucrare, comercializare și distribuție să fie transparent și pe deplin deschis spre examinare de către inspectori, pentru a asigura identificarea rapidă a produselor alimentare frauduloase;

69.

recomandă introducerea unei obligații pentru toate laboratoarele de cercetare și angajații acestora de a notifica autoritățile de supraveghere competente cu privire la rezultatele tuturor testelor efectuate asupra produselor alimentare și hranei pentru animale care sugerează comiterea unei fraude sau sunt pertinente pentru combaterea fraudelor;

70.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/31

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special preambulul la acesta și articolele 3 și 6,

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 6, 9, 145, 151, 152, 153, 154, 156, 159 și 168,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 1, 3, 27, 31, 32 și 33,

—

având în vedere Carta socială europeană din 3 mai 1996, în special partea I și partea II articolul 3,

—

având în vedere normele fundamentale privind munca ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM), precum și convențiile și recomandările acesteia referitoare la administrarea muncii și la inspecția muncii (Convențiile 81 și 129), care constituie o referință internațională în ceea ce privește asigurarea aplicării dispozițiilor legale privind condițiile de muncă și protecția lucrătorilor,

—

având în vedere Convenția nr. 143 a OIM privind lucrătorii migranți (1975) și dispozițiile suplimentare ale OIM privind lucrătorii migranți, care prevăd adoptarea tuturor măsurilor necesare și corespunzătoare pentru eliminarea fluxurilor migratorii clandestine având drept obiectiv găsirea unui loc de muncă, precum și angajarea ilegală a imigranților; având în vedere, de asemenea, dispozițiile referitoare la aplicarea sancțiunilor administrative, civile și penale în materie de angajare ilegală a lucrătorilor imigranți,

—

având în vedere Agenda OIM privind munca decentă,

—

având în vedere convențiile și recomandările OIM (Organizației Internaționale a Muncii) în domeniul sănătății și securității la locul de muncă,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și securitatea la locul de muncă (1),

—

având în vedere Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (directivă-cadru) (2) și directivele individuale ale acesteia,

—

având în vedere Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (3),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului și a reprezentanților statelor membre, adoptată la reuniunea Consiliului din 22 aprilie 1999, privind un cod de conduită pentru o mai bună cooperare între autoritățile statelor membre în ceea ce privește combaterea fraudei transnaționale legate de prestațiile și contribuțiile la asigurările sociale și a muncii nedeclarate și cu privire la facilitarea punerii la dispoziție transnaționale a lucrătorilor (4),

—

având în vedere Directiva nr. 1999/85/CE a Consiliului din 22 octombrie 1999 de modificare a Directivei nr. 77/388/CEE în ceea ce privește posibilitatea de a reduce experimental valoarea TVA pentru serviciile cu utilizare intensivă a forței de muncă (5),

—

având în vedere Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a standardelor minime privind sancțiunile și măsurile la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2007, intitulată „Accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate” (COM(2007)0628),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2007, intitulată „Rezultatul consultării publice cu privire la Cartea verde a Comisiei «Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului 21»” (COM(2007)0627),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010, intitulată „EUROPA 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020) și obiectivul principal al acesteia, și anume creșterea, până la sfârșitul la deceniului, la 75 % a nivelurilor de ocupare a forței de muncă până la sfârșitul deceniului în Uniunea Europeană,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 decembrie 2011 referitoare la Bilanțul intermediar al Strategiei europene 2007-2012 privind sănătatea și securitatea în muncă (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iulie 2007 privind modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului XXI (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 octombrie 2006 privind punerea în aplicare a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 martie 2009 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor subcontractante în lanțul de producție (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2013 referitoare la condițiile de muncă și standardele de sănătate și de siguranță în urma incendiilor la fabrici și a prăbușirii unor imobile ce au avut loc recent în Bangladesh (13),

—

având în vedere Orientările integrate pentru creștere și locuri de muncă (2008-2010) (COM(2007)0803),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 22 decembrie 1995 privind armonizarea mijloacelor de luptă împotriva imigrației și a angajărilor ilegale (14),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 septembrie 1996 privind combaterea angajării ilegale a resortisanților din țările terțe (15),

—

având în vedere raportul Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) privind abordarea muncii nedeclarate în Uniunea Europeană,

—

având în vedere Eurobarometrul special privind munca nedeclarată,

—

având în vedere studiul intitulat „ICENUW – Implementing Cooperation in a European Network against undeclared work” (ICENUW – Punerea în aplicare a cooperării în cadrul unei rețele europene de combatere a muncii nedeclarate) (2010),

—

având în vedere studiul intitulat „CIBELES: Convergence of Inspectorates building a European Level Enforcement System” (CIBELES – Convergența inspectoratelor în vederea instituirii unui sistem de execuție la nivel european),

—

având în vedere studiul intitulat „Indirect measurement methods for undeclared work in the EU” (Măsuri indirecte de măsurare a muncii nedeclarate în UE) (2010),

—

având în vedere studiul intitulat „Feasibility of establishing a European platform for cooperation between labour inspectorates and other relevant monitoring and enforcement bodies with the aim of preventing and fighting undeclared work” (Fezabilitatea înființării unei platforme europene de cooperare între direcțiile de inspecția muncii și alte organisme relevante de monitorizare și execuție, în vederea combaterii și prevenirii muncii nedeclarate) (2010, Regioplan),

—

având în vedere hotărârea Curții Europene de Justiție din 19 decembrie 2012, C 577/10, Comisia Europeană/Regatul Belgiei,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0458/2013),

A.

întrucât inspecțiile la locul de muncă au un rol important în ceea ce privește protejarea drepturilor lucrătorilor, garantarea sănătății și securității la locul de muncă și combaterea mediilor de lucru nesigure, prevenirea încălcării normelor privind protecția muncii, precum și promovarea unei creșteri economice echitabile și responsabile din punct de vedere social, în măsura în care contribuie la asigurarea plății efective a salariilor și a contribuțiilor la sistemele de asigurări sociale, crescând astfel veniturile din impozite și fondurile sistemelor de asigurări sociale și garantând că lucrătorii sunt asigurați în caz de boală și de accidente la locul de muncă și că beneficiază de pensii;

B.

întrucât statele membre utilizează o gamă variată de modele pentru efectuarea diferitelor inspecții specifice la locul de muncă;

C.

întrucât inspecțiile la locul de muncă devin tot mai necesare în contextul detașării lucrătorilor în Europa;

D.

întrucât inspecțiile la locul de muncă joacă un rol fundamental în asigurarea exercitării drepturilor, garantând respectarea legii, cunoașterea drepturilor și a obligațiilor de către cei implicați și prevenirea accidentelor și a abuzurilor;

E.

întrucât inspecțiile la locul de muncă ar trebui să fie efectuate cu o frecvență mai mare în cazul IMM-urilor și al șantierelor mici de construcții;

F.

întrucât responsabilitatea companiilor multinaționale pentru condițiile de muncă, de viață și de sănătate ale lucrătorilor care produc bunuri și prestează servicii nu încetează la ușa magazinului sau la poarta fabricii și nu poate fi garantată exclusiv prin acorduri privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI);

G.

întrucât externalizarea activităților prin subcontractare și locuri de muncă interimare presupune adeseori o mână de lucru mai puțin calificată și relații de muncă discontinue, făcând mai dificilă identificarea responsabilității în ceea ce privește sănătatea și securitatea la locul de muncă (SSM);

H.

întrucât munca nedeclarată are efecte negative asupra economiei statelor membre și a viabilității financiare a modelului social european și subminează finanțarea și structura contribuțiilor sociale și a serviciilor publice și generează nesiguranță, vulnerabilitate și sărăcie pentru persoanele vizate, atât pe perioada în care se află în câmpul muncii, cât și la bătrânețe;

I.

întrucât inspectorii de muncă au un rol esențial pentru protejarea drepturilor lucrătorilor, prevenirea abuzurilor și promovarea dezvoltării economice și sociale;

J.

întrucât printre consecințele crizei economice se numără și creșterea sarcinilor de muncă și a presiunii asupra lucrătorilor, în special prin modificarea programului de lucru și întrucât, prin urmare, trebuie intensificate eforturile de monitorizare a condițiilor de muncă;

K.

întrucât apar în permanență noi tipuri de raporturi de muncă, iar acestea sunt dificil de integrat în reglementările existente;

L.

întrucât există consecințe negative indirecte pentru lucrătorii angajați ilegal, cum ar fi lipsa accesului la informații, la serviciile de sănătate în muncă și la formare, precum și constrângerile psihologice determinate de teama de a nu a suferi un accident sau de a fi prinși, consecințe care afectează, la rândul lor, productivitatea întreprinderilor și economia în general, precum și consecințe pe termen lung, precum lipsa dreptului la pensie pentru limită de vârstă sau un cuantum foarte scăzut al beneficiilor de pensie, ceea ce generează un risc ridicat de sărăcie;

M.

întrucât munca nedeclarată duce la denaturarea concurenței pe piața internă, permițând anumitor întreprinderi să beneficieze de un avantaj inechitabil;

N.

întrucât există o legătură intrinsecă între consolidarea unei piețe interne veritabile și eliminarea tuturor formelor de dumping social;

O.

întrucât munca nedeclarată reprezintă, în prezent, 18,8 % din PIB în cadrul UE 27, ajungând la peste 30 % în unele state membre;

P.

întrucât, în numeroase state membre, numărul cazurilor de muncă nedeclarată se află în continuare în creștere, și ca o consecință a crizei;

Q.

întrucât sunt necesare măsuri privind denunțarea neregulilor pentru a facilita depistarea abuzurilor și a asigura protecția denunțătorilor și întrucât UE și statele membre au obligația de a-i proteja pe deplin pe aceștia;

R.

întrucât, anual, 168 000 de cetățeni europeni își pierd viața în accidente de muncă sau din cauza bolilor profesionale și întrucât 7 milioane de cetățeni sunt răniți în accidente (16),

S.

întrucât prevenirea riscurilor este esențială pentru a reduce numărul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale; întrucât buna gestionare a sănătății și a securității în muncă are un efect pozitiv pentru întreprinderi, atât la nivel național, cât și european;

T.

întrucât, într-o măsură mai mare sau mai mică, sistemele de inspecție nu dispun de personalul și de finanțarea necesare pentru desfășurarea în mod eficace a inspecțiilor la locul de muncă; întrucât, prin urmare, planificarea strategică a resurselor umane pentru inspectoratele de muncă din UE este deficitară, numărul personalului acestor inspectorate este în scădere în multe țări și, în același timp, activitatea inspectorilor devine din ce în ce mai complexă;

U.

întrucât fragmentarea pieței forței de muncă, în combinație cu expansiunea necontrolată și nereglementată a anumitor forme flexibile de ocupare a forței de muncă în anumite state membre, scade în mod semnificativ nivelul de remunerare și creează astfel o situație susceptibilă să agraveze și mai mult problema muncii nedeclarate;

V.

întrucât sectoarele în care predomină munca nedeclarată sunt cele cu utilizare intensivă a forței de muncă, precum sectoarele de construcții, securitate, servicii de curățenie și întreținere și servicii rezidențiale și de îngrijire, acestea fiind caracterizate de condiții nesigure de angajare și remunerare;

W.

întrucât există o legătură strânsă între imigrația ilegală și munca nedeclarată, deoarece persoanele care locuiesc ilegal în Europa nu au dreptul să se angajeze în condiții normale și nu sunt, prin urmare, integrate în niciun sistem de protecție;

X.

întrucât lucrătorii care desfășoară muncă nedeclarată nu au asigurări sociale, de sănătate sau de accidente și, astfel, sunt expuși unui risc sporit de pierderi financiare personale;

Y.

întrucât inspecțiile la locul de muncă în ceea ce privește serviciile și raporturile de muncă transfrontaliere constituie o problemă de natură transfrontalieră, iar accesul transfrontalier la date este inadecvat;

Z.

întrucât numeroși lucrători care desfășoară muncă nedeclarată se regăsesc în această situație nu din proprie inițiativă, ci fiindcă au fost obligați,

1.

subliniază faptul că, deși inspecțiile la locul de muncă reprezintă o sarcină a serviciului public, care ar trebui să fie realizată doar de organisme publice independente, acest lucru nu ar trebui să împiedice participarea la inspecțiile în cauză a unor reprezentanți ai partenerilor sociali, în scopul de a-i asista pe inspectorii de muncă; consideră că trebuie garantată independența serviciilor SSM față de angajator; consideră că, în ceea ce privește sănătatea la locul de muncă, supravegherea, alertele, expertiza în materie de sănătate și consilierea avizată nu pot fi asigurate decât de către profesioniști independenți din domeniul sănătății și al securității; regretă faptul că, în unele state membre, gestionarea SSM este asigurată în continuare de asociații ale patronatelor; subliniază că inspecția și monitorizarea sănătății în muncă trebuie să fie realizate de către inspectori independenți formați în materie de sănătate și securitate;

2.

subliniază importanța elaborării unor planuri naționale de acțiune pentru consolidarea mecanismelor de inspecție la locul de muncă, precum și pentru finanțarea acestora din fondurile structurale europene, având în vedere valoarea adăugată a inspecțiilor eficace la locul de muncă pentru sprijinirea coeziunii sociale și, în general, pentru consolidarea echității la locul de muncă;

3.

atrage atenția asupra faptului că inspectoratele de muncă joacă un rol crucial în prevenire și control și că acestea contribuie, de asemenea, la îmbunătățirea informării și a expertizei în cadrul întreprinderilor; îndeamnă statele membre să crească resursele umane și financiare ale inspectoratelor lor de muncă, să atingă obiectivul de un inspector la 10 000 de lucrători, în conformitate cu recomandările OIM, precum și să înăsprească sancțiunile aplicate întreprinderilor care nu își respectă obligațiile în materie de drepturi fundamentale (salarii, durata muncii și SSM); consideră că aceste sancțiuni ar trebui să fie eficace, disuasive și proporționale;

4.

atrage atenția asupra faptului că toate categoriile de lucrători, salariați sau independenți, indiferent de statutul, condițiile de angajare sau de originea lor, țin de competența autorităților naționale de control și trebuie să beneficieze de același grad de protecție; subliniază că încercările de limitare a obiectului inspecțiilor la locul de muncă ar putea avea un efect negativ asupra sănătății, securității și drepturilor lucrătorilor;

5.

subliniază necesitatea de a consolida rolul inspectoratelor naționale de muncă, de a instrui personalul de conducere al acestora și de a le coordona responsabilitățile, astfel încât să răspundă cu succes la noile provocări legate de inspecții;

6.

consideră că inspecțiile la locul de muncă pot fi eficace numai dacă autoritățile competente dispun de suficiente resurse financiare și umane; își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că autoritățile de control din statele membre nu au suficient personal și nu asigură o formare continuă, în special în ceea ce privește chestiunile europene; invită statele membre să își consolideze sistemele de inspecții la locul de muncă, deoarece acestea ar trebui să reprezinte o parte esențială a planurilor naționale de răspuns la criza economică; subliniază faptul că inspecțiile la locul de muncă au un rol crucial, în măsura în care verifică punerea în aplicare în totalitate a legislației în vigoare și în care garantează că lucrătorii vulnerabili, în special, sunt asigurați și protejați;

7.

reamintește faptul că este necesară o instruire uniformă a inspectorilor de muncă și a altor agenți din acest domeniu, în scopul de a consolida aplicarea legislației europene a muncii;

8.

subliniază că reformele financiare aplicate în anumite state membre nu trebuie în niciun caz să diminueze forța de muncă, finanțarea și resursele de infrastructură materială și tehnică ale inspectoratelor naționale de muncă;

9.

subliniază că obligațiile juridice și solicitările angajaților par să reprezinte cele două motive principale pentru care angajatorii introduc politici de prevenire (17);

10.

consideră că, fără o evaluare adecvată a riscurilor, nu se poate asigura o protecție corespunzătoare a lucrătorilor; consideră că IMM-urile au nevoie de asistență la instituirea politicilor de prevenire a riscurilor; subliniază rolul pozitiv al unor inițiative simple, gratuite și focalizate, cum este proiectul Online interactive Risk Assessment (OiRA) – Evaluarea interactivă online a riscurilor – dezvoltat de Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA);

11.

reamintește statelor membre că au semnat și au ratificat Convenția nr. 81 a Organizației Internaționale a Muncii privind inspecția muncii; invită, prin urmare, statele membre să pună în aplicare principiile convenției;

12.

subliniază faptul că inspecțiile la locul de muncă sunt, de asemenea, eficace dacă au loc în mod inopinat, repetat și vizează obiective aleatorii; subliniază faptul că, pentru ca sancțiunile să fie eficiente, ele trebuie stabilite astfel încât angajatorii să nu poată obține câștiguri prin eludarea acordurilor salariale existente sau a legilor și reglementărilor în vigoare;

13.

subliniază faptul că constatările inspecțiilor la locul de muncă trebuie să fie însoțite de termene clare pentru luarea măsurilor care se impun, astfel încât abuzurile să poată fi prevenite rapid, iar victimele să poată fi protejate din timp;

14.

subliniază faptul că inspectorii de muncă din statele membre trebuie să fie autorizați să desfășoare inspecții pe teren, să utilizeze instrumente de inspecție inteligente, să colaboreze cu toate autoritățile relevante, să aibă o sferă de competențe corespunzătoare și să lucreze în mod independent;

15.

invită statele membre ca, în cazul în care inspectorii de muncă descoperă abuzuri sau atunci când denunțătorii aduc la cunoștința inspectorilor de muncă situații de abuz, să protejeze atât lucrătorii implicați, cât și denunțătorii, și să le faciliteze în mod gratuit revendicarea drepturilor; subliniază că măsurile în acest sens, de exemplu dreptul de a acționa în justiție în mod individual sau colectiv, reprezintă metode eficace de protecție a victimelor abuzurilor și a denunțătorilor acestora; invită statele membre să adopte măsuri în vederea protejării denunțătorilor și a familiilor acestora, pentru a facilita depistarea abuzurilor; subliniază că este important ca lucrătorii migranți aflați într-o situație ilegală să fie protejați și că protecția acestora trebuie să se numere printre priorități; în acest context, le reamintește statelor membre Convenția nr. 143 din 1975 a OIM (Dispoziții suplimentare) privind lucrătorii migranți;

16.

invită statele membre să aplice, în caz de nerespectare a condițiilor de muncă, dispoziții legale ce prevăd sancțiuni stricte, adecvate și proporționale cu gravitatea infracțiunii; subliniază că studiile au indicat în mod clar faptul că, în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de muncă, cel mai mare impact îl au măsurile de prevenție ferme și bine coordonate și inspecțiile efectuate într-o fază incipientă, deoarece acestea oferă, printre altele, informații și consiliere angajatorilor sau permit înregistrarea retroactivă a lucrătorilor nedeclarați;

17.

subliniază că un sistem de interconectare electronică a tuturor autorităților pertinente din domeniul asigurărilor sociale, asemănător modelului belgian Crossroads Bank for Social Security (18), care le-ar facilita acestora schimbul de informații, reprezintă un instrument util pentru a le asigura inspectoratelor de muncă de la nivel național accesul la datele de care au nevoie la efectuarea inspecțiilor;

18.

subliniază că inspecțiile la locul de muncă se confruntă cu anumite provocări în cazul lucrătorilor migranți și al lucrătorilor detașați din statele membre UE și din țările terțe; subliniază că, pentru ca inspecțiile la locul de muncă să fie eficace, este important ca, în cadrul acestora, să se cunoască la un nivel suficient situațiile cu un risc ridicat de neconformitate; atrage atenția asupra faptului că sistemele electronice naționale destinate înregistrării prealabile obligatorii a lucrătorilor străini de către angajatori ar putea ușura în mod substanțial sarcina inspectorilor muncii;

19.

subliniază rolul important pe care l-ar putea juca partenerii sociali, conform legislației și practicilor naționale, în procesul care vizează garantarea respectării normelor în vigoare; invită statele membre să asigure implicarea partenerilor sociali în conceperea și elaborarea planurilor de inspecție a muncii de la nivel național, precum și în inspecțiile la locul de muncă;

20.

susține înființarea unor inspectorate sectoriale tripartite suplimentare care să reprezinte guvernul, lucrătorii și angajatorii și solicită ca acestea să fie puse în practică sub forma unei inițiative-pilot în statele membre în care se înregistrează cele mai ridicate niveluri de muncă nedeclarată;

21.

observă că în zonele rurale se desfășoară mai puține inspecții la locul de muncă; invită statele membre să se asigure că regiunile rurale sunt acoperite în mod corespunzător;

22.

atrage atenția asupra faptului că, de obicei, condițiile de lucru ale angajaților cu contracte de muncă încheiate pe perioadă determinată sunt mai puțin echitabile decât cele ale angajaților permanenți; constată că, pentru ca munca pe perioadă determinată să fie supusă unor inspecții corespunzătoare, drepturile inspectorilor de a organiza inspecții la întreprinderile care oferă astfel de contracte trebuie extinse, iar inspecțiile trebuie să vizeze respectarea normelor privind salarizarea și condițiile de muncă, precum și aplicarea salariului minim atunci când acesta este obligatoriu conform legislației statului membru în cauză sau conform contractelor colective de muncă de la nivel național; insistă asupra faptului că prevenirea problemelor de securitate și sănătate la locul de muncă trebuie să beneficieze de același grad de atenție în sectorul public și în cel privat; subliniază faptul că respectarea principiului nediscriminării este obligatorie; afirmă că lucrătorilor cu contracte temporare trebuie să li se ofere posibilitatea de a se informa, prin intermediul unui serviciu online sau al unui site internet, cu privire la drepturile lor, inclusiv în ceea ce privește salarizarea;

23.

își exprimă preocuparea cu privire la situația lucrătorilor sezonieri din agricultură, majoritatea acestora provenind din țări terțe; consideră că inspecțiile la locul de muncă din acest sector s-au intensificat în ultima perioadă; atrage atenția asupra faptului că acest sector se caracterizează în mare măsură printr-un amestec de muncă declarată și nedeclarată;

24.

subliniază că, deși lucrătorii care prestează servicii la domiciliu desfășoară adesea o activitate nedeclarată sau beneficiază de mai puține drepturi decât alți lucrători, în multe cazuri aceste situații nu se încadrează în domeniul de competență al autorităților naționale de inspecție a muncii; invită statele membre să ratifice Convenția nr. 189 a OIM și, în conformitate cu această convenție, să dezvolte și să pună în aplicare măsuri privind inspecțiile la locul de muncă, implementarea și sancțiunile, respectând în mod adecvat caracteristicile speciale ale serviciilor prestate la domiciliu, în acord cu legile și reglementările naționale; subliniază că, în măsura în care sunt compatibile cu legile și reglementările naționale, aceste măsuri ar trebui să specifice condițiile în care se poate acorda acces în interiorul locuinței, respectând în mod corespunzător viața privată;

25.

atrage atenția asupra situației specifice a lucrătorilor la domiciliu și a lucrătorilor la distanță care, în contextul muncii la domiciliu sau al muncii în afara locației angajatorilor lor, pot face, de asemenea, obiectul unor încălcări ale dreptului muncii dacă angajatorii nu își îndeplinesc obligațiile legale față de ei;

26.

subliniază că ar trebui să se acorde o atenție specială sectorului transporturilor care, datorită caracterului său mobil, ar putea prezenta provocări suplimentare pentru inspectoratele de muncă; solicită ca inspectoratele de muncă să dispună de dotările adecvate pentru a efectua inspecții eficace în acest sector;

27.

deplânge faptul că numărul cazurilor de activitate independentă falsă a crescut dramatic, în special în sectorul construcțiilor și al procesării cărnii, inclusiv în rândul lucrătorilor detașați; invită statele membre să introducă măsuri adecvate de control pentru a combate falsa activitate independentă, de exemplu prin stabilirea unor criterii prin care să se stabilească cine are statutul de angajat și cine nu, astfel încât inspectorii de muncă să poată diferenția activitatea independentă falsă de cea autentică; afirmă că, în vederea prevenirii activității independente false, ar trebui adoptate măsuri care să le permită statelor membre să introducă cerințe sau măsuri de control mai ample;

28.

invită inspectoratele naționale de muncă și alte autorități pertinente să elaboreze planuri de acțiune în vederea combaterii muncii nedeclarate, care să acopere toate formele de abuz legate de activitățile salariate și cele independente; subliniază faptul că, dacă nu este abordată în mod corespunzător, munca nedeclarată poate submina capacitatea UE de a-și îndeplini obiectivele în materie de ocupare a forței de muncă, care vizează creșterea numărului locurilor de muncă și îmbunătățirea calității acestora, precum și consolidarea dezvoltării economice;

29.

își exprimă preocuparea cu privire la vulnerabilitatea extremă a lucrătorilor migranți, cu statut nereglementat sau neautorizat, care riscă să fie exploatați în activități nedeclarate cu standarde inferioare, cu salarii mici și cu program de lucru prelungit, în medii de lucru nesigure; subliniază că orice cooperare între inspectorii de muncă și autoritățile din domeniul imigrării ar trebui să se limiteze la identificarea angajatorilor cu un comportament abuziv și nu ar trebui să aibă drept rezultat sancționarea lucrătorilor migranți în cauză sau expulzarea acestora, ceea ce ar submina, de fapt, eforturile de combatere a muncii nedeclarate;

30.

consideră că, în situațiile în care inspectoratele naționale de muncă sunt responsabile cu lucrătorii migranți și detașați, programele de formare profesională a inspectorilor ar trebui să includă module specifice privind aceste chestiuni, precum și module privind munca nedeclarată și traficul de persoane, deoarece aceste probleme sunt strâns legate între ele, și module lingvistice, acolo unde este cazul;

31.

consideră că sancțiunile vor fi eficiente numai dacă angajatorii nu au de câștigat în cazul în care recurg la lucrători nedeclarați fiindcă, procedând astfel, riscă să piardă considerabil mai mult decât dacă trebui să plătească costurile aferente lucrătorilor înregistrați;

32.

recunoaște că există o tendință tot mai accentuată de a se recurge la activități independente false, la externalizare și subcontractare, ceea ce ar putea duce la creșterea numărului locurilor de muncă precare și la o deteriorare suplimentară a nivelurilor de protecție deja scăzute de care beneficiază lucrătorii nedeclarați; consideră că sistemele de răspundere generală a întreprinderilor ar putea servi drept instrumente utile pentru creșterea conformității cu standardele de muncă de-a lungul întregului proces de producție și că ar trebui să se ia în considerare introducerea unor astfel de sisteme în toate statele membre, recunoscând totodată faptul că verificările efectuate de inspectorii muncii rămân esențiale;

33.

atrage atenția asupra problemei pe care o reprezintă punerea în aplicare a normelor de sănătate și securitate la locul de muncă în cazul muncii nedeclarate; subliniază că dreptul la sănătate și securitate la locul de muncă se aplică tuturor angajaților și tuturor persoanelor care desfășoară activități independente și că o aplicare îmbunătățită a normelor actuale îi va conferi mai mult conținut; propune ca statele membre să analizeze posibilitatea de a oferi tuturor lucrătorilor un control medical confidențial gratuit, o dată pe an sau o dată pe durata unui contract, pentru a le asigura o protecție minimă;

34.

susține înăsprirea sancțiunilor pentru întreprinderile care nu își îndeplinesc obligațiile în ceea ce privește drepturile fundamentale ale lucrătorilor și consideră că aceste sancțiuni trebuie să aibă un efect de descurajare suficient pentru a asigura că angajatorii nu vor profita în niciun fel de pe urma eludării normelor actuale privind ocuparea forței de muncă și protejarea sănătății; invită statele membre să ia în considerare, în cadrul sistemelor proprii de stabilire a sancțiunilor, un nivel al amenzilor proporțional cu gravitatea daunelor și să se asigure că acesta depășește profitul câștigat de pe urma încălcării normelor;

35.

subliniază faptul că Strategia Europa 2020 atrage atenția asupra necesității de a crește numărul femeilor de pe piața muncii și consideră că inspectorii de muncă ar trebui să dețină cunoștințe privind condițiile de muncă atât ale femeilor, cât și ale bărbaților;

36.

solicită ca aceste sancțiuni să se aplice și întreprinderilor care s-a constatat că întocmesc liste negre cu lucrătorii ce desfășoară activități sindicale sau ca reprezentanți în materie de sănătate și securitate;

37.

solicită sprijinirea autorităților naționale de supraveghere din domeniul comercial în punerea în aplicare a unui sistem eficace de protecție a muncii la nivel de întreprindere, în special în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii; invită statele membre să asigure că inspecțiile sunt pregătite în mod mai adecvat pentru a identifica soluții practice și fezabile la problemele legate de sănătatea și securitatea în muncă;

38.

sprijină activitatea utilă întreprinsă de Comitetul Înalților Responsabili cu Inspecția Muncii (SLIC) în vederea apropierii diferitelor culturi naționale; solicită extinderea resurselor și a competențelor acestui comitet; solicită consolidarea cooperării dintre comitet și Comitetul consultativ de la Luxemburg; consideră că Comitetul consultativ al Comisiei pentru securitate și sănătate la locul de muncă ar trebui să fie informat în mod regulat cu privire la evoluțiile înregistrate în statele membre în domeniul inspectoratelor de muncă și al sănătății și securității la locul de muncă;

39.

consideră că aceste aspecte legate de sănătate și securitate ar trebui să fie luate în considerare și în viitoarea strategie a UE privind securitatea și sănătatea la locul de muncă; solicită ca inspecțiile de muncă să intensifice inițiativele de prevenire și educare vizând creșterea gradului de sensibilizare a cetățenilor cu privire la normele și procedurile de sănătate și securitate; solicită Comisiei și statelor membre să accelereze punerea în aplicare a Regulamentului REACH, în special înlocuirea celor mai periculoase substanțe chimice; consideră că ar trebui să se țină seama de bolile profesionale atunci când se acordă prioritate acestor substanțe;

40.

consideră că un rol esențial pentru eliminarea dumpingului social și asigurarea concurenței loiale pe piața internă îl are buna colaborare dintre autoritățile naționale și partenerii sociali; salută inițiativa Comisiei de creare a unei platforme europene a inspectorilor de muncă; în acest sens, invită Comisia să instituie o platformă europeană pentru inspectorii muncii în ceea ce privește munca nedeclarată în cadrul Eurofound, în sarcina suplimentară a căreia să intre organizarea activității platformei și facilitarea schimbului de experiență și de bune practici, furnizarea de informații actualizate, obiective, fiabile și comparative, consolidarea cooperării transfrontaliere și identificarea și ținerea evidenței întreprinderilor de tip „căsuță poștală” și a altor operațiuni similare;

41.

invită Comisia, în cooperare cu partenerii sociali și cu autoritățile naționale pertinente, fără a aduce atingere principiului subsidiarității, să aloce resursele umane adecvate pentru chestiunile transfrontaliere legate de încălcarea normelor de protecție a muncii și de muncă nedeclarată – cu competențe care să includă, printre altele, identificarea întreprinderilor de tip „căsuță poștală” și controlul furnizorilor de servicii transnaționali – și să dezvolte programe de formare la nivelul UE pentru inspectoratele care se ocupă de probleme ca activitățile independente false și detașarea lucrătorilor, identificarea unor noi modalități de eludare a normelor și organizarea controalelor transfrontaliere; recomandă, în plus, ca inspectoratele naționale să efectueze în mod ocazional inspecții transfrontaliere comune, în special în regiunile situate în apropierea zonelor de frontieră;

42.

invită Comisia să analizeze avantajele introducerii și, dacă este cazul, să furnizeze un card european de asigurare socială care să nu poată fi falsificat, sau un alt document electronic european, pe care să poată fi stocate toate informațiile necesare pentru verificarea raportului de muncă al titularului, cum ar fi asigurarea socială și programul de lucru, și care să facă obiectul unor norme stricte privind protecția datelor, în special în cazul în care se prelucrează date confidențiale cu caracter personal; prin urmare, subliniază importanța examinării atente a impactului acestui card asupra vieții private, înainte și pe parcursul întregului proces de elaborare;

43.

invită Comisia să realizeze un proiect-pilot pentru un mecanism european de avertizare timpurie menit să semnaleze cazurile de încălcare a protecției muncii și de muncă nedeclarată care să promoveze schimbul rapid de informații între statele membre și care să fie însoțit de o listă neagră, astfel încât încălcările normelor de protecție a muncii să fie prevenite din timp în mod mai eficace; subliniază faptul că acest mecanism de avertizare timpurie poate urma modelul Sistemului european de alertă rapidă destinat protecției consumatorilor care există deja (RAPEX); subliniază faptul că încălcarea normelor trebuie să fie documentată cu acuratețe, prin înregistrarea sistematică a constatărilor inspecțiilor, astfel încât să se poată lua măsuri specifice împotriva abuzurilor;

44.

consideră că o cooperare sporită și schimbul de informații dintre statele membre în combaterea muncii nedeclarate pot oferi o valoare adăugată europeană considerabilă; subliniază că acest lucru ar sprijini în mod util inițiativele legislative ale UE privind munca nedeclarată, ar promova schimbul de bune practici și ar îmbunătăți coordonarea dintre inspectoratele muncii din diferite țări;

45.

subliniază faptul că, în anumite situații transfrontaliere, dreptul autorităților naționale de control de a efectua controale la întreprinderile străine a fost strict restricționat și că acest lucru a periclitat atât protecția lucrătorilor, cât și corectitudinea pe piața internă; solicită ca informațiile privind detașarea lucrătorilor, cum sunt certificatele de detașare A1, să nu fie retroactive și să fie introduse într-un registru electronic la nivelul UE, care ar trebui să completeze registrele naționale existente și să fie pus la dispoziția autorităților de pe întreg teritoriul UE pentru a facilita controlul multilingv, la nivel național, al relațiilor de muncă în cazul lucrătorilor detașați; în acest sens, afirmă că eficientizarea schimbului transfrontalier de informații între diferitele autorități competente are o importanță majoră; invită Comisia și statele membre să se asigure că autoritățile de inspecție a muncii își pot exercita pe deplin dreptul la inspecții independente fără discriminări, indiferent de locul în care se află sediul întreprinderii;

46.

subliniază faptul că, în conformitate cu Directiva privind detașarea lucrătorilor, documentele trebuie să fie traduse, indiferent de dimensiunea lor, atunci când acest lucru este necesar în cadrul unei inspecții;

47.

subliniază faptul că directivele aflate în vigoare în domeniul asigurărilor sociale și al ocupării forței de muncă nu vizează suficient îmbunătățirea punerii în aplicare și rolul inspectoratelor de muncă; consideră că este necesar ca directivele în vigoare să fie analizate cu atenție și revizuite, dacă este cazul, și că problema punerii în aplicare trebuie să fie abordată într-un mod mai adecvat în legislația europeană a muncii; salută, în acest context, faptul că Comisia a propus standarde minime de inspecție în directivele referitoare la anumite grupuri de lucrători; subliniază faptul că rolul inspectoratelor de muncă și al partenerilor sociali trebuie să fie luat în considerare în cadrul chestiunilor legate de asigurările sociale și de ocuparea forței de muncă într-o formă care să permită o protecție eficace;

48.

invită statele membre și Comisia să promoveze introducerea voluntară de către întreprinderi a unor standarde de muncă mai ridicate prin instituirea unui sistem de „etichete sociale” gratuite care să fie recunoscute la nivel național și european;

49.

subliniază faptul că, în unele state membre, există copii sub 14 ani care lucrează; consideră că rolul inspectorilor de muncă trebuie să fie consolidat și că trebuie să se intensifice campaniile împotriva muncii copiilor; invită Comisia să organizeze campanii specifice de monitorizare și control la nivelul UE, care să se axeze pe condițiile de muncă ale copiilor, în special ale tinerilor migranți;

50.

invită Comisia și statele membre să se asigure că drepturile procedurale și de punere în aplicare, astfel cum sunt prezentate în propunerea de directivă privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor, sunt disponibile tuturor lucrătorilor;

51.

consideră că este important ca, în ceea ce privește lucrătorii migranți, inspectoratele naționale de muncă și, unde este cazul, organizațiile angajaților să poată efectua inspecții de fiecare dată când consideră necesar; observă că statele membre trebuie să se asigure că pe teritoriul lor sunt introduse controale eficiente și mecanisme de monitorizare pentru a verifica și a monitoriza respectarea dispozițiilor și a normelor prevăzute în directivele pertinente;

52.

invită Comisia să conceapă și să furnizeze statelor membre orientări privind cele mai bune practici și să faciliteze schimbul de informații dintre ele, astfel încât să poată analiza și controla mai eficace activitățile agențiilor de ocupare temporară a forței de muncă; subliniază că statele membre ar trebui să intensifice inspecțiile globale ale agențiilor de muncă temporară și ar trebui să ia în considerare introducerea unor măsuri prin care aceste întreprinderi ar putea să facă obiectul unor obligații de certificare și raportare;

53.

invită Comisia să propună, fără a aduce atingere principiului subsidiarității, o carte verde de consolidare a rolului inspectorilor de muncă și de stabilire a unor standarde europene privind inspecțiile la locul de muncă și cerințe uniforme de instruire în acest domeniu, ținând totodată cont de diferențele dintre piețele naționale ale muncii;

54.

invită Comisia să identifice modalități mai bune de abordare a cazurilor de dumping social în cadrul UE și să propună instrumente adecvate în acest sens;

55.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/41

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 3 alineatul (3),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată: „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2012 intitulată: „Planul de acțiune: dreptul european al societăților comerciale și guvernanța corporativă – un cadru juridic modern pentru acționari mai angajați și societăți durabile” (COM(2012)0740),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 5 iulie 2002 privind cadrul pentru promovarea participării financiare a angajaților (COM(2002)0364) și rezoluția Parlamentului din 5 iunie 2003 referitoare la aceasta (1),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) din 21 octombrie 2010 privind participarea financiară a lucrătorilor din Europa (2),

—

având în vedere studiul solicitat de Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din cadrul Parlamentului intitulat „Participarea financiară a angajaților la veniturile întreprinderilor” (3), care a fost publicat în septembrie 2012,

—

având în vedere Raportul PEPPER IV, intitulat Benchmarking of employee participation in profits and enterprise results in the member and candidate Countries of the European Union (Analiza comparativă a participării angajaților la profiturile și rezultatele întreprinderilor în statele membre și în țările candidate la Uniunea Europeană), care a fost publicat în octombrie 2009 de Universitatea Liberă din Berlin,

—

având în vedere Raportul PEPPER III intitulat Promotion of employee participation in profits and enterprise results in the New Member and Candidate Countries of the European Union (Promovarea participării angajaților la profiturile și rezultatele întreprinderilor în noile state membre și în țările candidate la Uniunea Europeană), care a fost publicat în iunie 2006 de Universitatea Liberă din Berlin,

—

având în vedere Raportul PEPPER II al Comisiei din 8 ianuarie 1997 intitulat Promotion of participation by employed persons in profits and enterprise results (including equity participation) in Member States [Promovarea participării angajaților la profiturile și rezultatele întreprinderilor (inclusiv participarea la capital) în statele membre] (COM(1996)0697),

—

având în vedere Raportul PEPPER I intitulat Promotion of employee participation in profits and enterprise results (Promovarea participării angajaților la profiturile și rezultatele întreprinderilor), care a fost publicat în martie 1991 de Comisie și de Institutul Universitar European,

—

având în vedere proiectul-pilot al Comisiei privind promovarea acționariatului și a participării financiare a angajaților (4),

—

având în vedere Raportul din 18 decembrie 2003 al grupului la nivel înalt de experți independenți referitor la obstacolele transnaționale din calea creșterii participării financiare a angajaților în întreprinderile transnaționale,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2012, intitulată „Actul privind piața unică II – Împreună pentru o nouă creștere”, (COM(2012)0573),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 martie 2006 intitulată „Implementarea programului comunitar de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă: transferul de întreprinderi – continuitate printr-un nou început” (COM(2006)0117),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 privind informarea și consultarea lucrătorilor, anticiparea și gestionarea restructurărilor (5),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7–0465/2013),

A.

întrucât sistemele de participare financiară a angajaților (PFA) pot oferi beneficii financiare directe care depășesc structurile de remunerare de bază prin:

B.

întrucât angajații se confruntă cu un risc dublu atunci când angajatorul este afectat de criză: pe de o parte, există riscul ca aceștia să își piardă locurile de muncă și veniturile, iar pe de altă parte, există riscul de a pierde capitalul investit în întreprindere;

C.

întrucât o întreprindere poate alege unul dintre cele trei modele principale de participare financiară a angajaților: participarea la profit (în numerar, eșalonată sau în acțiuni), participarea individuală la capital a angajaților (acțiuni sau opțiuni pe acțiuni) și planuri de participare a angajaților la capital (ESOP); întrucât participarea financiară a angajaților poate fi sub formă de acțiuni sau în numerar;

D.

întrucât modelul cel mai adecvat de participare financiară a angajaților va depinde de multe ori de dimensiunea și de situația întreprinderii, în special dacă aceasta este sau nu cotată la bursă;

E.

întrucât participarea financiară a angajaților, în special sub formă de ESOP sau proprietate parțială, poate funcționa ca element de neutralizare a șocurilor, permițând ca primele sau alte forme de plată suplimentară sau de recompensă în cadrul trusturilor să fie gestionate de părți terțe, repartizând riscul de investiții în rândul acționarilor principali ai întreprinderii și garantând faptul că lucrătorii au un portofoliu de acțiuni economisite;

F.

întrucât participarea financiară a angajaților la veniturile întreprinderii implică o serie de riscuri potențiale pentru aceștia; întrucât participarea financiară nu ar trebui utilizată pentru a evita respectarea dreptului muncii sau ca mijloc de a reduce drepturile sociale și de muncă dobândite sau de a recurge la presiuni pentru a crește flexibilitatea pieței muncii;

G.

întrucât, dacă angajații obțin de la proprietarii întreprinderii în care lucrează un drept prioritar de cumpăra acțiuni și sunt astfel în măsură să preia întreprinderi aflate în dificultate financiară, ei pot încerca să își protejeze locurile de muncă, iar această procedură poate reduce incertitudinea privind menținerea locului lor de muncă atunci când există posibilitatea preluării de către alte întreprinderi; întrucât participarea la capital poate soluționa problemele de succesiune ale întreprinderilor, din moment ce o întreprindere este adesea închisă sau vândută în vederea restructurării sau închiderii atunci când succesiunea nu este posibilă; întrucât această procedură poate fi utilă în special pentru IMM-uri și microîntreprinderi pentru a garanta efectuarea în continuare de operațiuni comerciale durabile; întrucât aceste avantaje pot fi garantate numai în combinație cu participarea lucrătorilor;

H.

întrucât ESOP este un exemplu de model eficient de vânzare de acțiuni către angajați pentru întreprinderile care nu sunt cotate la bursă, în cadrul căruia se folosește o entitate intermediară pentru a achiziționa acțiunile în numele angajaților; întrucât angajații nu sunt expuși unui risc suplimentar, având în vedere faptul că achiziția este finanțată de o parte din profit sau de un împrumut care va fi rambursat cu cote-părți din profit, reprezentând un surplus la salariile angajaților;

I.

întrucât conceptul spaniol de sociedades laborales este un exemplu de bună practică pentru un sistem de participare financiară a angajaților în cazul microîntreprinderilor; întrucât acesta le permite, de asemenea, șomerilor să aleagă să își primească ajutoarele de șomaj ca sumă forfetară pentru a crea o nouă întreprindere sau pentru a recapitaliza o întreprindere deja existentă;

J.

întrucât participarea financiară a angajaților reduce viziunea pe termen scurt, promovează sustenabilitatea și viziunea pe termen lung în procesul decizional strategic al cadrelor de conducere și poate crește interesul angajaților pentru un angajament pe termen lung și căutarea unor soluții inovatoare în procesele de producție; întrucât participarea financiară a angajaților poate fi un vector de stabilitate, dezvoltare și creștere, reducând riscurile unei expansiuni excesive care ar putea duce la pierderea de locuri de muncă; întrucât aceste efecte pot fi consolidate de instituții stabile și viabile de participare a angajaților;

K.

întrucât sistemele de participare financiară încurajează investițiile în formare, deoarece acestea cresc probabilitatea ca întreprinderile să păstreze lucrătorii calificați pe termen lung;

L.

întrucât participarea financiară a angajaților la veniturile întreprinderii și, dacă este cazul, participarea concomitentă a acestora la procesul decizional, poate contribui la îmbunătățirea satisfacției la locul de muncă, precum și a performanțelor și motivării generale; întrucât ea poate, de asemenea, încuraja angajații să se simtă mai implicați în întreprindere și să o înțeleagă mai bine și poate favoriza respectul reciproc între angajatori și angajați;

M.

întrucât încurajarea lucrătorilor să dezvolte un simț al participării și al responsabilității crește sentimentul de incluziune al acestora și probabilitatea ca angajatorii lor să se implice alături de ei și să le înțeleagă preocupările, perspectivele și ideile;

N.

întrucât crearea de sisteme de participare financiară a angajaților poate contribui la stimularea productivității, la creșterea performanței, la sprijinirea alinierii intereselor angajaților și ale acționarilor și la atragerea și menținerea personalului-cheie;

O.

întrucât participarea angajaților la administrarea întreprinderii prin drepturi de vot, dreptul de a fi prezenți sau alte forme de guvernanță poate îmbunătăți administrarea și fluxul informațiilor și îi poate ajuta pe lucrători să înțeleagă mai bine situația întreprinderii lor atunci când aceasta se va confrunta cu provocări și le poate oferi mai multe mijloace de a obține recompense atunci când întreprinderea obține rezultate bune;

P.

întrucât în modelele de participare financiară a angajaților care folosesc o entitate intermediară, această entitate își poate exercita dreptul de vot sau alte forme de guvernanță în numele angajaților, permițând reprezentarea colectivă;

Q.

întrucât sistemele de participare financiară a angajaților pot juca un rol semnificativ în consolidarea participării acestora la procesele de informare, de consultare și de luare a deciziilor în cursul restructurărilor;

R.

întrucât participarea financiară a angajaților este afectată de normele naționale de impozitare și întrucât nu este adecvat să se conceapă un model general unic pentru participarea financiară a angajaților la nivelul UE; întrucât deciziile întreprinderii și ale angajaților privind participarea financiară a acestora din urmă trebuie luate cu prudență, ținând cont în mod corespunzător de contextul național și sectorial mai amplu; întrucât un set de orientări de bază ar putea să atragă încrederea publicului și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor sistemului de participare financiară a angajaților,

S.

întrucât este posibil ca sistemul de participare financiară a angajaților să nu fie adecvat pentru toate întreprinderile sau pentru toți angajații și, prin urmare, ar trebui să se realizeze o evaluare foarte atentă înainte de a instaura un astfel de sistem,

1.

solicită statelor membre să aibă în vedere obstacolele transnaționale cu care se confruntă, pe de o parte, întreprinderile care oferă sisteme de participare angajatorilor în mai multe state membre și, pe de altă parte, angajații, pentru care dubla impozitare poate reprezenta o încălcare a dreptului la libera circulație;

2.

atrage atenția asupra diferențelor dintre statele membre cu privire la contribuțiile sociale obligatorii pe venit pentru participarea financiară;

3.

subliniază faptul că, în anumite cazuri, poate fi util să se încurajeze convergența treptată a sistemelor de participare financiară existente și a legislației naționale conexe pentru a le permite angajatorilor să ofere în viitor sisteme identice sau similare în toate statele membre în care au angajați;

4.

subliniază faptul că lipsa de informații privind sistemele de participare financiară existente ar putea fi compensată printr-o cantitate mai mare de informații comparabile la nivel internațional, ceea ce ar reduce costurile atât pentru întreprinderile mai mari, cât și pentru IMM-uri, permițându-le să furnizeze sisteme de participare a angajaților care să răspundă nevoilor lor specifice;

5.

subliniază lipsa de măsuri legislative naționale care să favorizeze elaborarea de sisteme de participare financiară a angajaților; constată, în această privință, diferențele dintre țările UE-15 (6) și UE-13 (7) în ceea ce privește nivelurile lor de participare la sistemele de participare financiară a angajaților; recunoaște legătura dintre introducerea de măsuri legislative la nivel național în favoarea sistemelor de participare financiară a angajaților și numărul de angajați care participă la aceste sisteme (8);

6.

subliniază necesitatea unei mai mari transparențe în sistemele naționale de participare a angajaților la capital și, mai ales, în calcularea sarcinii fiscale efective în cadrul UE-28, pentru a evita dubla impozitare și discriminarea;

7.

constată că un cadru pentru un model european de participare a angajaților la capitalul întreprinderilor nu poate prevala asupra dispozițiilor fiscale naționale;

8.

solicită statelor membre să ofere stimulente fiscale, în concordanță cu principiile de bune practici, atunci când promovează sisteme de participare a angajaților la capital;

9.

subliniază faptul că introducerea unor stimulente fiscale bine direcționate ar putea intensifica participarea financiară a angajaților în mai multe state membre și ar putea chiar să contribuie la creșterea economică;

10.

consideră, prin urmare, că Comisia ar trebui să prezinte orientări privind impozitarea PFA;

11.

solicită Comisiei și statelor membre să aibă în vedere măsuri adecvate pentru a încuraja întreprinderile să elaboreze și să ofere în mod voluntar sisteme de participare financiară, deschise tuturor angajaților pe bază nediscriminatorie, ținând cont de situația specifică a IMM-urilor și a microîntreprinderilor; solicită statelor membre să intensifice schimburile de bune practici în această privință;

12.

consideră că participarea financiară a angajaților (PFA) poate reprezenta, de asemenea, o formă de primă pentru angajat, prin intermediul cotelor de capital social sau al unor obligațiuni specifice, în funcție de produsul financiar utilizat și de tipul de întreprindere în cauză;

13.

este de părere că orice măsură referitoare la participarea financiară a angajaților la veniturile companiei ar trebui să fie sustenabilă pe termen lung și realizată pe baza principiilor participării voluntare, egalității între lucrători și diligenței necesare, îndeosebi în cazul IMM-urilor; subliniază faptul că, în pofida recunoașterii de către UE a utilității sistemelor PFA, acest domeniu nu ține de competența Uniunii;

14.

solicită Comisiei și statelor membre să implice mai îndeaproape partenerii sociali, în conformitate cu legislațiile și practicile naționale, precum și organizațiile și părțile interesate de participare lucrătorilor în dialogul dintre factorii de decizie, angajatori și reprezentanții lucrătorilor la nivelurile respective, respectând autonomia partenerilor sociali în cadrul negocierilor colective, pentru ca exemplele existente de bune practici să poată fi luate în considerare la elaborarea politicilor de facilitare a punerii în aplicare de către întreprinderi a participării financiare a angajaților;

15.

anticipează rezultatele proiectului-pilot, în special dezvoltarea unui centru virtual pentru participarea financiară a angajaților și calculatorul pentru rata de impozitare efectivă al CETREPS; solicită Comisiei să propună statelor membre, ținând seama de act proiect-pilot, idei privind mecanismele de participare;

16.

consideră interesantă ideea unui al 29-lea regim facultativ conceput ca un cadru juridic unic și opțional deschis tuturor angajatorilor din Uniune, care să respecte competențele statelor membre în domeniile dreptului fiscal și dreptului muncii, el cuprinzând:

17.

consideră că un studiu de impact privind cel de al 29-lea regim ar contribui la evaluarea posibilităților de a crea condiții de concurență echitabile și de a evita împiedicarea internaționalizării întreprinderilor;

18.

subliniază faptul că participarea angajaților favorizează coeziunea socială atât de necesară și contribuie în mare măsură la îmbunătățirea guvernanței corporative durabile; subliniază, cu toate acestea, necesitatea de a lua măsuri de precauție atunci când se promovează sistemele de participare la capital, astfel încât salariile să nu fie înlocuite de sisteme de participare la profit;

19.

solicită, prin urmare, Comisiei și părților interesate relevante să promoveze în continuare respectarea abordării modulare;

20.

încurajează Comisia să prezinte o evaluare independentă a impactului privind cel de al 29-lea regim pentru PFA și dorește ca raportul intermediar al Comisiei să cuprindă informații în acest sens;

21.

solicită Comisiei ca, după publicarea evaluării independente a impactului și în colaborare cu organizațiile de participare a angajaților, statele membre și, după caz, partenerii sociali, să aibă în vedere elaborarea unui set de orientări de bază privind principiile care garantează reușita sistemelor de participare financiară a angajaților, care să cuprindă următoarele elemente:

22.

reamintește că, așa cum a fost subliniat înainte de criza financiară, politicile de remunerare care încurajează comportamente excesiv de riscante din partea angajaților pot compromite gestionarea sănătoasă și eficace a societăților de credit, a fondurilor de investiții și a altor întreprinderi din sectorul financiar;

23.

încurajează partenerii sociali să colaboreze în continuare pentru a dezvolta noi oportunități și inovații pentru participarea financiară a angajaților la nivelurile relevante;

24.

consideră că pentru a promova participarea financiară menită să creeze o nouă formă de finanțare a întreprinderii și să permită angajaților să fie mai atașați de întreprinderea pentru care lucrează, angajatorii trebuie să aibă posibilitatea să le ofere angajaților forme de subscriere la capitalul social sau titluri de credit emise specifice (obligațiuni); este de părere că subscrierile la capitalul întreprinderii ar trebui realizate în mod voluntar, individual sau în asociere, precum și de întreprindere;

25.

recunoaște că succesiunea întreprinderilor, finanțarea suplimentară, păstrarea personalului și alte probleme caracteristice IMM-urilor pot fi parțial soluționate de sistemele de participare a angajaților la capital; este de părere că sistemele de participare a angajaților la capital din întreprinderile mici și microîntreprinderi pot fi combinate cu măsuri specifice pieței forței de muncă, cum ar fi ajutorul de șomaj, contribuind astfel la reîncadrarea în muncă a șomerilor;

26.

constată lipsa de informare și de educație cu privire la posibilele sisteme de participare a angajaților, în special în cazul IMM-urilor; invită, în acest sens, Comisia și statele membre să organizeze mai bine campaniile de informare și să încurajeze transferabilitatea transfrontalieră a sistemelor de bune practici între statele membre;

27.

încurajează statele membre să utilizeze, în cooperare cu partenerii sociali, cu organizațiile de participare a lucrătorilor și cu Comisia, portalurile unice de informare existente – ghișeele unice – accesibile angajatorilor și angajaților sau să dezvolte altele noi, pentru a explica beneficiile și avantajele, precum și riscurile participării financiare a angajaților, stimulentele naționale disponibile și diferitele modele existente, pentru a le permite angajaților și angajatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește sistemele de participare financiară a angajaților, să identifice cea mai bună opțiune pentru contractele semnate la nivelul întreprinderii și să evalueze mai bine opțiunile care se află la dispoziția lor și provocările pe care le presupune participarea la un sistem de participare financiară a angajaților; sugerează că aceste portaluri unice de informare ar trebui să fie atașate la organismele sau autoritățile competente existente la nivel național sau incluse în acestea;

28.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

23.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 482/48

—

având în vedere articolul 3 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolele 9, 53, și 151-157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolele 5, 15, 16, 27, 31, 34 și 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 1, 2, 3, 4, 11, 12, 13, 19 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția nr. 102 (1952) a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind standardele minime de securitate socială,

—

având în vedere Convenția nr. 117 (1962) a OIM privind politica socială (obiective și norme de bază),

—

având în vedere Convenția nr. 121 (1964) privind prestațiile pentru accidente de muncă; Convenția nr. 128 (1967) privind prestațiile pentru invaliditate, bătrânețe și urmași Convenția nr. 130 (1969) privind îngrijirile medicale și indemnizațiile de boală; Convenția nr. 168 (1988) privind promovarea angajării si protecția contra șomajului; și Convenția nr. 183 (2000) privind revizuirea Convenției (revizuită) asupra protecției maternității ale OIM,

—

având în vedere recomandarea OIM din 2012 privind nivelurile naționale de protecție socială,

—

având în vedere raportul OIM privind securitatea socială globală (2010/11) intitulat „Providing coverage in times of crisis and beyond” (Asigurarea protecției sociale pe timp de criză și ulterior) (1),

—

având în vedere raportul OIM din noiembrie 2003 intitulat „Social protection: a life cycle continuum investment for social justice, poverty reduction and development” (Protecția socială: o investiție continuă pe durata întregului ciclu de viață pentru justiție socială, reducerea sărăciei și dezvoltare) (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (3),

—

având în vedere Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului (4),

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (5),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 privind criteriile comune referitoare la resurse și prestații suficiente în sistemele de protecție socială (92/441/CEE) (6),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 27 iulie 1992 privind convergența obiectivelor și a politicilor de protecție socială (92/442/CEE) (7),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 17 decembrie 1999 privind întărirea cooperării în vederea modernizării și îmbunătățirii protecției sociale (8),

—

având în vedere Raportul din 10 februarie 2011 al Comitetului pentru protecție socială intitulat „Evaluarea dimensiunii sociale a Strategiei Europa 2020” (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 februarie 2012 intitulată „Carte albă – O agendă pentru pensii adecvate, sigure și viabile” (COM(2012)0055),

—

având în vedere analiza Comisiei din 8 ianuarie 2013 intitulată „Ocuparea forței de muncă și evoluțiile sociale în Europa în 2012” (10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 august 2012 intitulată „Protecția socială în cadrul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene” (COM(2012)0446),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 22 noiembrie 2006 intitulată „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI” (COM(2006)0708),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European din 29 aprilie 2010 intitulată „Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (11),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European din 21 martie 2013 intitulat „Utilizarea abuzivă a statutului de lucrător independent” (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2008 referitoare la o recomandare a Comisiei privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii (COM(2008)0639) și Rezoluția sa din 6 mai 2009 referitoare la incluziunea persoanelor excluse de pe piața muncii (13),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2009 (COM(2009)0545) și Rezoluția sa din 20 mai 2010 privind sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice pentru o economie în redresare (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2010 referitoare la contractele atipice, securizarea parcursului profesional, flexisecuritate și noile forme de dialog social (15),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 martie 2006 privind protecția socială și integrarea socială (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la rolul venitului minim în lupta împotriva sărăciei și în promovarea unei societăți incluzive în Europa (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la combaterea șomajului în rândul tinerilor: posibile soluții (18),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la accelerarea luptei împotriva muncii nedeclarate (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți (20),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 iulie 2007 privind modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde provocărilor secolului al XXI-lea (21),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la viitorul serviciilor sociale de interes general (22),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2011 referitoare la Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale (23),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 mai 2013 referitoare la o agendă pentru pensii adecvate, sigure și viabile (24),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2013 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Către investiții sociale pentru promovarea creșterii și coeziunii – inclusiv implementarea Fondului social european pentru perioada 2014-2020” (25) ,

—

având în vedere studiul intitulat „Social protection rights of economically dependent self-employed workers” (Drepturile de protecție socială ale lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă dependenți din punct de vedere economic) (26),

—

având în vedere raportul particularizat al Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) din 2013 intitulat „Self-employed or not self-employed? Working conditions of economically dependent workers” (Activități independente sau neindependente? Condițiile de muncă ale lucrătorilor dependenți din punct de vedere economic) (27),

—

având în vedere raportul Eurofound din 2 martie 2009 intitulat „Self-employed workers: industrial relations and working conditions” (Lucrătorii independenți: relațiile industriale și condițiile de muncă) (28),

—

având în vedere raportul comparativ al Eurofound din aprilie 2013 intitulat „Social partners’ involvement in unemployment benefit regimes in Europe” (Implicarea partenerilor sociali în regimurile prestațiilor de șomaj din Europa) (29),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, precum și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0459/2013),

A.

întrucât dreptul la securitate socială este un drept fundamental care, în conformitate cu dreptul comunitar, legislațiile și practicile naționale este un element esențial al modelului social european; întrucât Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat recomandările privind nivelurile naționale de securitate socială care vizează garantarea dreptului fundamental al oricărei persoane la securitate socială și la un nivel de viață decent;

B.

întrucât securitatea socială este o competență națională, coordonată la nivelul UE;

C.

întrucât protecția socială facilitează adaptarea la evoluția pieței muncii, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și integrarea pieței muncii; întrucât securitatea socială joacă un rol de stabilizare a economiei și este un factor anticiclic datorită căruia cererea și consumul interne cresc;

D.

întrucât, pentru a depăși criza, unele state membre și-au redus semnificativ cheltuielile publice în momentul în care cererea pentru protecție socială a crescut ca urmare a unei creșteri a șomajului; întrucât bugetele naționale pentru asigurarea protecției sociale s-au confruntat cu o dificultate suplimentară întrucât contribuțiile s-au micșorat după pierderea locului de muncă, fapt care a afectat numeroase persoane, sau după diminuarea salariilor, punând astfel cu adevărat în pericol economia socială europeană de piață;

E.

întrucât asigurarea protecției sociale în unele state membre ale UE este inadecvată și ar putea fi îmbunătățită; întrucât însă există cazuri de abuz ale lucrătorilor vulnerabili în UE;

F.

întrucât deși majoritatea sistemelor tradiționale de securitate socială și, în special, securitatea socială și sistemele de drept al muncii, sunt concepute pentru a garanta drepturile sociale și drepturile de angajare, există riscul, cu noile forme de muncă care apar și odată cu creșterea numărului de lucrători care desfășoară o activitate independentă, ca noile grupuri de lucrători să beneficieze de o protecție socială diminuată;

G.

întrucât femeile care aleg să devină antreprenori menționează, mai frecvent decât bărbații, drept motivație principală un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată și/sau o necesitate economică;

H.

întrucât femeile care desfășoară o activitate independentă reprezintă o minoritate în rândul lucrătorilor independenți, însă sunt mai predispuse să ajungă în situație de sărăcie;

I.

întrucât lipsa accesului la drepturi de pensie adecvate, la concediu medical plătit, la concediu de odihnă plătit și la alte forme de securitate socială pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă accentuează disparitatea salarială de gen în cazul femeilor care desfășoară o activitate independentă, în special după pensionare;

J.

întrucât un număr tot mai mare de lucrători independenți sau persoane care nu au suficient de lucru sau au un loc de muncă remunerat foarte slab, în special femei, se află sub pragul sărăciei, dar nu sunt înregistrați oficial ca șomeri;

K.

întrucât ar putea fi util să se definească în mod clar falsa activitate independentă și să se prevină eventuale abuzuri în vederea evitării încălcărilor drepturilor sociale ale lucrătorilor, a denaturărilor concurenței și a riscului de dumping social;

L.

întrucât falsa activitate independentă este în principal o formă de evaziune parțială a contribuției care este dificil de detectat și subminează sustenabilitatea și caracterul adecvat al sistemelor de pensii, privându-i de resurse vitale;

M.

întrucât nivelurile cu precădere ridicate ale șomajului din multe state membre, alături de presiunea constantă de a reduce costurile (unitare) ale muncii conduc la tendințe și practici ale pieței naționale a muncii care încurajează dezvoltarea și intensificarea pe viitor a falsei activități independente;

N.

întrucât evoluția condițiilor de muncă ale lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și care sunt dependenți din punct de vedere economic, nu diferă radical de cele ale salariaților, drepturile lor la securitate socială și la muncă ar trebui să semene mai mult cu drepturile salariaților, atunci când este cazul;

O.

întrucât nu există suficiente informații și date fiabile, precise și comparabile referitoare la situația, condițiile de muncă și regimul de securitate socială care să permită lucrătorilor independenți să concilieze munca cu responsabilitățile de îngrijire,

P.

întrucât, în2012 activitatea independentă a reprezentat peste 15 % din ocuparea forței de muncă în UE, iar în unele cazuri nu este opțiunea preferată a persoanei în cauză, ci mai curând o necesitate din cauza lipsei unor alte oportunități de muncă sau a unor condiții de muncă suficient de flexibile pentru a combina munca cu serviciile de îngrijire a dependenților; întrucât în multe state membre este dificil pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă să dobândească suficiente drepturi de pensie, crescând astfel riscul de sărăcie în viitor pentru aceste persoane; întrucât lucrătorii care desfășoară o activitate independentă dependenți din punct de vedere economic sunt rar organizați sau reprezentați de sindicate, deși sunt mai curând victime ale programului de lucru și ale altor abuzuri;

1.

subliniază necesitatea de a optimiza și moderniza constant sistemele de protecție socială în statele membre în vederea garantării unei protecții sociale solide, sustenabile și adecvate pentru toți, întemeiată pe principiile accesului universal și al nediscriminării, precum și capacitatea de a reacționa cu flexibilitate la evoluțiile demografice și ale pieței muncii;

2.

invită statele membre să asigure finanțarea responsabilă și sustenabilă pe termen lung a sistemelor de securitate socială, în special în perioadele de criză economică precum și să elaboreze o componentă preventivă a sistemelor de securitate socială și să pună un accent mai mare asupra măsurilor de activare, fără a uita că unul dintre factorii cei mai importanți ai investițiilor sociale este faptul că acestea permit reconcilierea obiectivelor sociale și economice și pot contribui pe termen lung la menținerea și dezvoltarea economiei; Consideră, în acest sens, că investițiile sociale trebuie văzute efectiv ca investiții, nu ca cheltuieli;

3.

atrage atenția asupra faptului că în anumite state membre îmbătrânirea populației, ratele scăzute ale natalității și schimbările de pe piața forței de muncă pot accentua necesitatea de a reforma sistemele de securitate socială, inclusiv de pensie, pentru a garanta sustenabilitatea acestora; subliniază faptul că femeile, spre deosebire de bărbați, își întrerup mai frecvent cariera și ocupă locuri de muncă cu fracțiune de normă pentru a putea îngriji copiii sau alte persoane dependente, ceea ce poate avea un efect negativ asupra pensiilor lor și le-ar expune la un risc crescut de sărăcie; invită, așadar, statele membre să ia în considerare, în acest sens, aceste perioade de întrerupere a carierelor drept perioade efective de asigurare pentru stabilirea și calcularea drepturilor la pensie; subliniază că reformele ar trebui să implice partenerii sociali în conformitate cu legislația și practica națională, precum și părțile interesate relevante și să fie comunicate corespunzător cetățenilor;

4.

invită statele membre să garanteze un nivel național minim al protecției sociale care asigură un venit de bază decent stabilit de fiecare țară în parte și accesul la avantaje sociale de bază, în special în caz de boală, șomaj, maternitate, dizabilitate și pensie etc., ceea ce ar permite combaterea sărăciei și a excluziunii sociale în statele membre; încurajează statele membre să elaboreze strategii de dezvoltare a securității sociale conform propunerilor OIM;

5.

subliniază că măsurile de asigurare a protecției sociale de o calitate suficient de mare ar trebui să se bazeze pe măsuri care promovează participarea la ocuparea forței de muncă ceea ce contribuie la îmbunătățirea sănătății și a siguranței la locul de muncă și la consolidarea productivității, care constituie un avantaj competitiv major; subliniază că scăderea nivelului de protecție socială nu trebuie văzută ca o soluție care să conducă la creșterea ocupării forței de muncă;

6.

solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că toți lucrătorii și persoanele care desfășoară o activitate independentă au acces la învățarea pe tot parcursul vieții prin redistribuirea finanțării naționale și din partea UE existente acordate doar lucrătorilor care dispun de contracte permanente către toți lucrătorii și către cei care desfășoară o activitate independentă, indiferent de tipul lor de contract;

7.

invită statele membre să depună mai multe eforturi în vederea implementării unor reforme structurale și a unor măsuri vizând crearea de locuri de muncă pentru tineri și să se asigure că tinerii lucrători nu sunt discriminați prin limitarea drepturilor lor la securitate socială; invită, de asemenea, statele membre, în cooperare cu Comisia, să asigure o protecție socială adecvată pentru tineri prin programe de stagii și ucenicii destinate să le ofere o experiență de muncă;

8.

subliniază faptul că persoanele în vârstă nu reprezintă o sarcină economică și socială, și că, dimpotrivă, experiența lor dobândită pe parcursul vieții și cunoștințele lor constituie un avantaj; sugerează ca, în contextul solidarității intergeneraționale, angajații cu vârste peste 60 de ani să fie încurajați să rămână disponibili pe piața muncii în vederea transmiterii cunoștințelor și experienței lor generațiilor următoare;