21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/1

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/2

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/2

1)

O reglementare națională, potrivit căreia utilizatorul unei instalații de infrastructură feroviară, care este acționat în fața unei instanțe de drept civil de către administratorul infrastructurii pentru plata unui tarif de utilizare sau dorește rambursarea tarifului de utilizare plătit, poate invoca faptul că tariful stabilit de către administratorul infrastructurii nu este echitabil, este compatibilă cu dispozițiile directivei (1) privind independența administrării întreprinderii de infrastructură feroviară [articolul 4 alineatele (1), (4), (5)], principiile de stabilire a cuantumului tarifului (articolele 7-12) și sarcinile organismului de control (articolul 30)?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: o reglementare națională, care îndreptățește și obligă instanța să stabilească, prin hotărâre judecătorească, tariful datorat, în cazul în care constată că tariful stabilit nu este echitabil, este compatibilă cu dispozițiile menționate ale directivei?

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/3

—

anularea Hotărârii Tribunalului din 10 mai 2016 în cauza T-806/14;

—

anularea Deciziei Camerei de recurs în cauza R0644/2014-5, și, în subsidiar, dacă este cazul, trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;

—

obligarea EUIPO la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de recurentă în fața Curții de Justiție, a Tribunalului și a camerei de recurs.

I.

Primul motiv de recurs: încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1) – aplicarea unor criterii greșite

II.

Al doilea motiv de recurs: încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 – neaplicarea principiului specialității

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/4

—

Anularea Hotărârii Tribunalului din 1 iunie 2016 în cauza T-34/15;

—

Obligarea EUIPO și a intervenientei în primă instanță la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Wolf Oil.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/5

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/5

1)

Articolul 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (1) al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că noțiunea „drepturi în materie contractuală” include și dreptul la compensații prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (2) al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 și invocat în raport cu un operator efectiv de transport aerian, care nu a încheiat un contract cu pasagerul în cauză?

2)

În eventualitatea aplicării articolului 5 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001:

În cazul unui transport aerian de persoane pe o rută compusă din două zboruri, care nu presupune o ședere cu o durată considerabilă pe aeroporturile de transfer, se consideră că locul executării în sensul articolului 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 este destinația finală a pasagerului, chiar dacă dreptul la compensație prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și invocat în acțiunea introdusă se întemeiază pe un incident intervenit în timpul primului zbor, iar acțiunea a fost introdusă împotriva operatorului efectiv de transport aerian care a efectuat primul zbor al rutei, dar care nu este parte a contractului de transport?

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/6

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/7

i.

în cadrul unui sistem juridic naţional în care legiuitorul nu a stabilit în mod expres şi definitiv în care etapă a procesului trebuie să fie atacată o decizie şi care este instanţa competentă să se pronunţe asupra acesteia în contextul fiecărei acţiuni concrete, de la caz la caz, în conformitate cu normele de common law, dreptul la o procedură „cu un cost care să nu fie prohibitiv” prevăzut la articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92/UE (1) poate fi invocat într-o cauză aflată în fața unei instanţe naţionale în care trebuie să se decidă dacă acţiunea concretă respectivă a fost introdusă în etapa corectă?

ii.

cerinţa privind dreptul la o procedură „cu un cost care să nu fie prohibitiv” prevăzut la articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92/UE este aplicabilă tuturor elementelor unei proceduri judiciare prin care se contestă legalitatea (potrivit dreptului naţional sau dreptului Uniunii) a unei decizii, a unei acţiuni sau a unei omisiuni vizate de dispoziţiile referitoare la participarea publicului ale directivei sau este aplicabilă doar elementelor unei asemenea căi de atac care ţin de dreptul Uniunii (sau, în special, doar elementelor căii de atac legate de chestiuni privind dispoziţiile referitoare la participarea publicului ale directivei)?

iii.

expresia „decizii, acțiuni sau omisiuni” prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2011/92/UE vizează inclusiv deciziile administrative adoptate în cursul soluţionării unei cereri de aprobare de dezvoltare, indiferent dacă asemenea decizii administrative stabilesc sau nu stabilesc ireversibil şi definitiv drepturile legale ale părţilor?

iv.

o instanţă naţională, pentru a asigura protecţia jurisdicțională efectivă în domeniile acoperite de legislaţia Uniunii în materie de mediu trebuie să interpreteze dreptul său naţional într-un mod care este în concordanţă, în cea mai mare măsură posibilă, cu obiectivele prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Convenţia CEE-ONU privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, încheiată la Aarhus la 25 iunie 1998 (a) într-o procedură în cadrul căreia se contestă validitatea unui proces de aprobare de dezvoltare care implică un proiect de interes comun care a fost desemnat în temeiul Regulamentului nr. 347/2013 (2) al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene şi/sau (b) într-o procedură în cadrul căreia se contestă validitatea unui proces de aprobare de dezvoltare atunci când dezvoltarea afectează un sit european desemnat în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică?

v.

în cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea iv (a) şi/sau (b), precizarea că reclamanţii trebuie să îndeplinească „toate criteriile […], dacă acestea sunt prevăzute de legislaţia naţională”, se opune considerării convenţiei ca având efect direct, în împrejurările în care reclamanţii au îndeplinit toate criteriile din dreptul naţional pentru formularea unei cereri şi/sau au în mod evident dreptul să formuleze cererea (a) într-o procedură prin care se contestă validitatea unui proces de aprobare de dezvoltare care implică un proiect de interes comun care a fost desemnat în temeiul Regulamentului nr. 347/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene şi/sau (b) într-o procedură prin care se contestă validitatea unui proces de aprobare de dezvoltare atunci când dezvoltarea afectează un sit european desemnat în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică?

vi.

statele membre pot să prevadă în legislaţiile lor excepţii de la regula potrivit căreia costul procedurilor care au ca obiect probleme de mediu nu trebuie să fie prohibitiv, având în vedere că nicio asemenea excepţie nu este prevăzută în Directiva 2011/92/EU sau în Convenţia CEE-ONU privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, încheiată la Aarhus la 25 iunie 1998? şi

vii.

în special, o cerinţă din dreptul naţional în sensul că trebuie să existe un raport de cauzalitate între actul sau decizia cu caracter presupus nelegal şi daunele de mediu ca o condiţie pentru aplicarea legislaţiei naţionale de transpunere a articolului 9 alineatul (4) din Convenţia CEE-ONU privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, încheiată la Aarhus la 25 iunie 1998, în vederea garantării faptului că procedurile de mediu nu costă foarte mult, este compatibilă cu convenţia?

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/8

1.

Articolul 19 TUE, articolele 263, 266 și 267 TFUE și principiul cooperării loiale [articolul 4 alineatul (3) TUE], în temeiul cărora statele membre și autoritățile competente ale acestora au obligația de a adopta orice măsură generală sau specială pentru remedierea unei încălcări a dreptului Uniunii și pentru asigurarea conformității cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special în cazul în care este în discuție validitatea unor acte ale organelor Uniunii care produc efecte erga omnes, impun statelor membre să abroge sau să modifice în mod corespunzător un act legislativ prin care a fost transpusă o directivă pe care ulterior Curtea a declarat-o nevalidă pentru caracterul contrar (încălcarea) dispozițiilor tratatelor sau ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în scopul de a garanta executarea hotărârii Curții și, astfel, de a remedia încălcarea tratatelor sau a cartei și de a preveni noi încălcări în viitor?

2.

Referitor la întrebarea precedentă, articolul 266 TFUE (ex-articolul 233 TCE) poate fi interpretat în sensul că noțiunea „organ, oficiu sau agenție” include (în sens larg sau prin analogie) de asemenea statul membru care a transpus în ordinea sa juridică o directivă care ulterior a fost declarată nevalidă pentru motivul încălcării tratatelor sau a cartei ori, într-o astfel de ipoteză, poate fi aplicat prin analogie articolul 260 alineatul (1) TFUE?

3.

În cazul unor răspunsuri, în esență, afirmative la întrebările precedente, așadar în situația în care statele membre au obligația de a adopta orice măsură generală sau specială pentru a remedia încălcarea dreptului primar al Uniunii prin abrogarea sau prin modificarea în mod corespunzător a actului legislativ prin care a fost transpusă o directivă pe care ulterior Curtea a declarat-o nevalidă pentru motivul încălcării tratatelor sau a cartei, această obligație privește de asemenea instanțele naționale, în sensul că acestea sunt obligate să lase neaplicat actul legislativ prin care a fost transpusă directiva declarată nevalidă – în speță: Directiva 2006/24/CE (1) –, (cel puțin în măsura în) care încalcă tratatele sau carta, și, prin urmare, să nu țină seama de probele obținute în temeiul unor astfel de acte (al directivei și al actului național de transpunere)?

4.

Reglementarea națională care transpune Directiva 2006/24, pe care Curtea a declarat-o nevalidă prin Hotărârea din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland Ltd (2) (C-293/12 și C-594/12), pentru motivul încălcării cartei, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, astfel cum impune articolul 51 alineatul (1) din cartă, pentru simplul fapt că transpune Directiva 2006/24, indiferent de declararea ulterioară a nevalidității acesteia din urmă de către Curte?

5.

Dat fiind că Directiva 2006/24, pe care ulterior Curtea a declarat-o nevalidă, a fost adoptată în scopul aplicării la nivel european a unui cadru armonizat în sensul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE pentru păstrarea datelor de către furnizorii de servicii de comunicații în scopul prevenirii, al cercetării, al detectării și al urmăririi penale a infracțiunilor, astfel încât să nu existe obstacole pentru piața internă a comunicațiilor electronice, reglementarea națională care transpune Directiva 2006/24 se înscrie în contextul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, astfel încât să intre în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, astfel cum impune articolul 51 alineatul (1) din cartă?

6.

Dat fiind că o eventuală condamnare penală a unui resortisant al unui stat membru al Uniunii, precum în speță, va implica în mod inevitabil restricții privind exercitarea drepturilor la libera circulație pe care acesta le are în temeiul dreptului Uniunii, chiar dacă, în principiu, sunt justificate, trebuie să se considere, numai pe baza acestui fapt, că procedurile penale respective intră în totalitate în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, astfel cum impune articolul 51 alineatul (1) din cartă?

În cazul în care răspunsurile la întrebările precedente sunt, în esență, în sensul aplicabilității cartei în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) din aceasta:

7.

Este conform cu articolul 7, cu articolul 8 și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă faptul că datele păstrate potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 pot fi accesate și utilizate de poliție în cursul unei cercetări penale, în caz de urgență și, în special, în caz de infracțiune flagrantă, fără autorizarea prealabilă din partea unui organ judiciar [sau a unui organ administrativ independent] acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite?

8.

Potrivit articolului 7, articolului 8 și articolului 52 alineatul (1) din cartă, în cursul unei cercetări penale efectuate de poliție sau de alte autorități care nu sunt pur jurisdicționale, care solicită să aibă acces la date păstrate potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 și să le utilizeze, în special atunci când cercetarea menționată nu are scopul de a preveni, de a investiga și de a urmări penal infracțiuni prevăzute în mod specific, calificate drept grave de către legiuitorul național, eventualul consimțământ al persoanei la care datele se referă elimină necesitatea autorizării prealabile de către o instanță [sau de către un organ administrativ independent] a accesului la astfel de date și a utilizării lor, acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, ținând seama în special de faptul că datele solicitate includ inevitabil și date referitoare la terți (de exemplu: apelant/apelat)?

9.

Simplul acord al Ministerului Public cu privire la accesul, în cursul unei cercetări penale, la datele păstrate potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 și la utilizarea acestora este conform cu articolul 7, cu articolul 8 și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă în cazul în care lipsește autorizarea prealabilă din partea unei instanțe [sau a unui organ administrativ independent] care să fi fost acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, în special atunci când cercetarea nu are scopul de a preveni, de a investiga și de a urmări infracțiuni determinate în mod specific și calificate drept grave de către legiuitorul național?

10.

Având în vedere Hotărârea Curții din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland Ltd (C-293/12 și C-594/12, EU:C:2014:238, punctele 60 și 61) și expresia „infracțiuni grave” menționată la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2006/24, această expresie constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii Europene și, în caz afirmativ, care este conținutul substanțial al acesteia, în temeiul căruia o anumită infracțiune poate fi considerată suficient de gravă pentru a justifica accesul la date păstrate potrivit Directivei 2006/24 și utilizarea acestora?

11.

Având în vedere Hotărârea Curții din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland Ltd (C-293/12 și C-594/12, EU:C:2014:238, punctele 60 și 61) și independent de autonomia sau de lipsa autonomiei expresiei „infracțiuni grave”, menționată la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2006/24, articolul 7, articolul 8 și articolul 52 alineatul (1) din cartă descriu criterii generale în temeiul cărora o anumită infracțiune trebuie considerată suficient de gravă pentru a justifica accesul la date păstrate potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 și utilizarea acestora și, în caz afirmativ, care sunt aceste criterii?

12.

În cazul unui răspuns, în esență, afirmativ la întrebarea precedentă, o astfel de verificare a proporționalității constă, în definitiv, într-o evaluare a caracteristicilor infracțiunii care face obiectul cercetării efectuate (a) doar de Curte sau (b) de instanța națională, potrivit unor criterii generale stabilite de Curte?

13.

Având în vedere Hotărârea Curții din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland Ltd (C-293/12 și C-594/12, EU:C:2014:238, punctele 58-68, precum și dispozitivul), sunt conforme cu articolul 7, cu articolul 8 și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă accesul la datele păstrate și utilizarea acestora în cadrul unei proceduri penale în temeiul unui regim general de păstrare a datelor instituit potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, regim care îndeplinește cerințele enunțate la punctele 60, 61, 62, 67 și 68 din hotărârea menționată, dar nu pe cele prevăzute la punctele 58, 59, 63 și 64 din aceasta?

[Și anume un regim de păstrare care, pe de o parte, impune autorizarea prealabilă de către o instanță în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, în special în scopul prevenirii, al cercetării și al urmăririi penale a unor infracțiuni precis determinate și enumerate de legiuitorul național și calificate de acesta drept grave, care garantează protecția efectivă a datelor păstrate împotriva riscului de abuzuri și împotriva oricărui acces și a oricărei utilizări ilegale (a se vedea punctele 60, 61, 62, 67 și 68 din hotărârea menționată) și care, pe de altă parte, permite păstrarea datelor a) fără deosebire pentru toate persoanele care utilizează serviciile de comunicații electronice, fără ca în privința unor astfel de persoane (inculpați sau cercetați) să existe vreun element care să indice o legătură, chiar îndepărtată, între aceste persoane și o infracțiune gravă, înainte de a se verifica împrejurarea cu privire la care informațiile au fost solicitate furnizorilor de servicii de comunicații; b) fără a fi necesar ca datele solicitate să se refere, înainte de a se verifica fapta care face obiectul cercetării, la (i) o anumită perioadă și/sau la o anumită zonă geografică și/sau la un anumit cerc de persoane care ar putea fi implicate într-un mod sau altul în săvârșirea unei infracțiuni grave, sau (ii) la persoane care ar putea contribui, pentru alte motive, prin păstrarea datelor lor, la prevenirea, la cercetarea sau la urmărirea penală a infracțiunilor grave; c) pentru o perioadă (12 luni în speță) care este stabilită fără a se face vreo distincție între categoriile de date prevăzute la articolul 5 din directiva în discuție în funcție de utilitatea lor eventuală în scopul realizării obiectivului urmărit sau în funcție de persoanele vizate (a se vedea punctele 58, 59, 63 și 64 din hotărârea citată).]

14.

În cazul în care răspunsul la întrebarea precedentă este, în esență, că accesul la astfel de date și utilizarea acestora nu sunt conforme cu articolul 7, cu articolul 8 și cu articolul 52 alineatul (1) din cartă, instanța națională trebuie să lase neaplicat actul național de transpunere a Directivei 2006/24, pe care Curtea a declarat-o nevalidă, sau actul întemeiat pe articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, întrucât contravin cartei, și, prin urmare, nu trebuie să țină seama de datele păstrate și obținute în temeiul acestora?

15.

Având în vedere Directiva 2006/24, în special considerentul (6) al acesteia, potrivit căruia „[d]iferențele juridice […] între dispozițiile de drept intern privind păstrarea datelor în scopul prevenirii, cercetării, detectării și urmăririi penale a infracțiunilor ridică obstacole pentru piața internă”, obiectivul declarat al articolului 1 alineatul (1) din aceasta, care este „să armonizeze dispozițiile statelor membre”, precum și celelalte considerente, în special [(3), (4), (5), (11) și (21)], și având în vedere de asemenea Hotărârea Curții din 10 februarie 2009, Irlanda/Parlamentul și Consiliul (C-301/06, EU:C:2009:68, punctele 70-72), menținerea în vigoare a legii care transpune în ordinea juridică națională Directiva 2006/24, în pofida faptului că aceasta din urmă a fost declarată nevalidă de către Curte, constituie un obstacol pentru instituirea și funcționarea pieței interne, dat fiind că nicio măsură mai recentă de drept al Uniunii nu a intrat încă în vigoare?

16.

În special, menținerea în vigoare a legii care transpune în ordinea juridică națională Directiva 2006/24, în pofida faptului că aceasta din urmă a fost declarată nevalidă de către Curte, sau a legii naționale menționate la articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 constituie un obstacol pentru instituirea și funcționarea pieței interne ca urmare a faptului că, în mod cumulativ sau alternativ:

17.

În cazul unui răspuns afirmativ la cel puțin una dintre întrebările precedente, instanța națională trebuie, în conformitate cu dreptul Uniunii, să lase neaplicat actul național de transpunere a Directivei 2006/24, pe care Curtea a declarat-o nevalidă întrucât contravine instituirii și funcționării pieței interne, și, prin urmare, să nu țină seama de datele păstrate la care accesul a fost permis în temeiul Directivei 2006/24 sau al legislației naționale adoptate în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58?

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/11

1)

Dreptul Uniunii, în stadiul său actual, îndeosebi principiul general al dreptului Uniunii privind egalitatea de tratament, principiul general al interzicerii discriminării de orice fel pe motiv de vârstă în sensul articolului 6 alineatul (3) TUE și al articolului 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, interdicția discriminării care rezultă din libera circulație a lucrătorilor prevăzută la articolul 45 TFUE, precum și Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (1), trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în procedura principală, care pentru a pune capăt unei discriminări în funcție de vârstă, constatată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea Gotthard Starjakob (2) (și anume neluarea în considerare a perioadelor de serviciu anterioare realizate înainte împlinirii vârstei de 18 ani de către agenții ÖBB) (Österreichische Bundesbahnen – Căile Ferate din Austria, denumită în continuare „ÖBB”) ia în considerare perioadele de serviciu realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, însă numai în cazul unui număr restrâns al agenților ÖBB discriminați sub imperiul reglementării vechi (și anume, doar pe acelea realizate efectiv în cadrul ÖBB și al altor întreprinderi publice similare de infrastructură feroviară și/sau întreprinderi de transport feroviar din UE, din CEE și din țările afiliate Uniunii Europene prin acorduri de asociere și/sau acorduri de liberă circulație), dar care, în cazul majorității agenților ÖBB discriminați inițial, nu ia în considerare toate celelalte perioade de serviciu realizate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, în special perioade care abilitează agenții ÖBB în cauză să își îndeplinească mai bine atribuțiile, cum ar fi perioadele de serviciu anterioare realizate la alte întreprinderi publice sau private de transport și/sau de infrastructură, care produc, distribuie sau asigură mentenanța infrastructurii utilizate de angajator (material rulant, construcția căii ferate, construcția liniilor de tensiune, instalații electrice și electronice, posturi de manevră, construcția gărilor și altele similare) sau în cadrul unor întreprinderi similare acestora, generând astfel în mod efectiv și definitiv pentru majoritatea absolută a agenților ÖBB discriminați de reglementarea veche un tratament diferențiat pe motive de vârstă?

2)

Constituie, printre altele, o încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii, de exemplu a articolului 2 alineatul (1) coroborat cu articolul 1 din Directiva 2000/78/CE, astfel cum au fost interpretate prin mai multe hotărâri ale Curții de Justiție (David Hütter (3), Siegfried Pohl (4), Gotthard Starjakob), conduita unui stat membru care deține în proporție de 100 % o întreprindere de transport feroviar, având în esență calitatea de angajator al [OR 3] agenților acestei întreprinderi, și care din motive pur fiscale încearcă să elimine prin modificări legislative retroactive introduse în anii 2011 și 2015 – care nu țin seama de condițiile stabilite de jurisprudența Curții pentru a angaja răspunderea acestui stat membru în temeiul dreptului Uniunii –, cererile întemeiate pe dreptul Uniunii ale acestor agenți privind dreptul la plata ulterioară a remunerației născut ca urmare a constatării unei discriminări, printre altele pe motive de vârstă, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin mai multe hotărâri (David Hütter, Siegfried Pohl, Gotthard Starjakob), precum și prin diferite hotărâri ale instanțelor naționale, printre altele și ale Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă a Austriei, cauza 8 ObA 11/15y)?

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/12

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/12

—

Anularea hotărârii Tribunalului, precum și a deciziei (1), pentru considerentele expuse în cadrul celui de-al doilea motiv, întemeiat pe inexistența unei restrângeri prin obiect în comportamentul societății Telefónica;

—

Cu titlu subsidiar, anularea hotărârii Tribunalului pentru considerentele expuse în cadrul primului motiv, cu trimiterea cauzei la Tribunal pentru ca acesta să administreze proba cu martori respinsă și să soluționeze fondul acțiunii în anulare formulate de Telefónica în fața Tribunalului, luând în considerare rezultatul probei administrate;

—

Cu titlu mai subsidiar și pentru considerentele expuse în cadrul celui de al treilea motiv,

—

Obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Telefónica atât în cadrul procedurii în primă instanță, cât și în prezenta procedură în fața Curții;

—

Admiterea întinderii prezentului memoriu, care o depășește ușor pe cea recomandată în Instrucțiunile practice ale Curții, având în vedere impactul economic al cauzei asupra recurentei, precum și complexitatea argumentelor prezentate.

1.

Încălcarea articolului 47 și a articolului 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin respingerea cererii de audiere a martorilor. Respingerea de către Tribunal a probei cu martori solicitate a făcut imposibilă exercitarea dreptului la apărare de către societatea Telefónica, refuzându-i-se un mijloc de probă esențial și determinant pentru cunoașterea adecvată a cauzei. În ceea ce privește comportamentul Tribunalului, pot fi invocate patru obiecții fundamentale: (i) obiecția privind contradicția teleologică; (ii) obiecția privind caracterul disproporționat al sarcinii probei; (iii) obiecția privind anticiparea rezultatului probei cu martori și (iv) obiecția privind lipsa de echilibru a aprecierii.

2.

Încălcarea articolului 101 TFUE ca urmare a incorectei aplicări a jurisprudenței referitoare la restrângerile prin obiect și a principiilor motivării și prezumției de nevinovăție.

3.

Eroare privind aprecierea gravității reduse a încălcării și a existenței circumstanțelor atenuante în comportamentul societății Telefónica. Aceasta consideră că Tribunalul nu a luat în considerare, în cadrul aprecierii sale, factori suplimentari care denotă o gravitate redusă a comportamentului său și care ar fi condus la o reducere a amenzii suplimentară față de cea deja aplicată de Comisie.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/14

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Søndagsavisen A/S să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Danemarcei suportă propriile cheltuieli de judecată.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/14

1)

Respinge acţiunea.

2)

Obligă Perry Ellis International Group Holdings Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/15

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Guccio Gucci SpA la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor efectuate de Guess? IP Holder LP în procedura în fața camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/16

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Guccio Gucci SpA la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de Guess? IP Holder LP în fața Camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/16

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererilor de intervenție formulate de European Crop Protection Association (ECPA), de Dow AgroSciences Ltd și de Dow AgroSciences Iberica SA.

3)

Pesticide Action Network Europe (PAN Europe), Bee Life European Beekeeping Coordination (Bee Life) și Unione nazionale associazioni apicoltori italiani (Unaapi) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

4)

PAN Europe, Bee Life, Unaapi, Comisia, ECPA, Dow AgroSciences și Dow AgroSciences Iberica suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente cererilor de intervenție.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/17

—

anularea notelor de debit din 28 iunie 2016 nr. 3241608864, în cuantum de 63 653,58 de euro, și nr. 3241608865, în cuantum de 9 630,30 de euro, emise de pârâtă.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/18

—

anularea Deciziei Comisiei din 13 iulie 2016 emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 (1) privind o cerere de acces la documente înregistrată cu numărul GESTDEM 2015/5711;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe nerespectarea termenelor procedurale prevăzute de Regulamentul nr. 1049/2001;

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe tratamentul eronat al unei cereri de acces la documente drept o cerere nouă;

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe extinderea nelegală a obiectului cererii în etapa de confirmare;

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe includerea de către pârâtă în decizia atacată a unor documente în scopul comunicării către un terț și a căror divulgare ar încălca articolul 113 din Regulamentul nr. 1224/2009 (2).

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/19

—

anularea Deciziei de punere în aplicare C(2016) 2136 a Comisiei din 11 iulie 2016 de respingere a cererii de reexaminare intermediară parțială limitată la aspectele de dumping în ceea ce privește măsurile antidumping definitive impuse pentru importurile de plăci de ceramică originare din Republica Populară Chineză prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 917/2011 al Consiliului;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/19

—

anularea Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 18 iulie 2016 prin care s-a respins acțiunea sa;

—

admiterea cererilor formulate în primă instanță;

—

obligarea celeilalte părți din procedură la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, care cuprinde două aspecte, este întemeiat pe încălcarea articolului 11 alineatele (4), (5) și (6) din decizia directorului executiv al Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă („Frontex”) din 27 august 2009 de stabilire a procedurii de evaluare a personalului („decizia din 27 august 2009”), interpretat în lumina articolului 41 alineatele (1) și (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (2) din decizia din 27 august 2009 constând în neluarea în considerare a distincției de roluri dintre evaluator și validator, astfel cum este stabilită în cadrul Frontex.

21.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 428/20

—

declararea ca nule și neavenite, în temeiul articolului 264 alineatul (1) TFUE, a instrucțiunilor Președintelui Comisiei Uniunii Europene transmise pe cale electronică, prin scrisoarea din 28 iunie 2016, membrilor Colegiului comisarilor din cadrul Uniunii Europene, și identificate în discursul rostit de președintele Juncker în sesiunea plenară a Parlamentului European care a avut loc la Bruxelles la data de 28 iunie 2016 (SPEECH/16/2356), prin care sunt interzise orice fel de negocieri ale Comisiei, formale sau informale, cu guvernul Regatului Unit înainte de notificarea acestuia cu privire la retragerea din Uniune, în temeiul articolului 50 TUE, pe de o parte, și a declarației președintelui Comisiei Uniunii Europene prin care anunță că a dat instrucțiunile de mai sus membrilor Colegiului comisarilor din cadrul Uniunii Europene sub formă de „decret prezidențial”, după cum a declarat în mod explicit în acest discurs adresat în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Bruxelles din 28 iunie 2016 și astfel cum apare în menționat în versiunile în limbile engleză și franceză ale comunicatelor de presă ale Comisiei referitoare la acest discurs (SPEECH/16/2353), pe de altă parte; și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că măsurile în cauză nu au niciun temei juridic sau nu au un temei juridic adecvat.

Reclamanții susțin că:

2.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că măsurile în cauză constituie o discriminare împotriva Regatului Unit și a cetățenilor săi pe motive de naționalitate ceea ce contravine articolului 18 TFUE.

Reclamanții susțin că:

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că măsurile în cauză încalcă drepturile fundamentale ale reclamanților garantate de dreptul Uniunii Europene.

Reclamanții susțin că:

4.

Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că măsurile în cauză au fost adoptate cu încălcarea principiului cooperării loiale prevăzut de articolul 4 alineatul (3) TFUE.

Reclamanții susțin că, prin măsurile în cauză, Comisiei și personalului său le este interzis în mod expres să respecte principiul cooperării loiale în sensul acordării de asistență Regatului Unit și altor instituții ale Uniunii în îndeplinirea sarcinilor care decurg din tratate.

5.

Al cincilea motiv întemeiat pe faptul că măsurile în cauză sunt nelegale în măsura în care au fost adoptate, integral sau parțial, cu scopul de a împiedica sau a descuraja cetățenii din alte state membre ale Uniunii să își exprime liber opiniile (în ceea ce privește apartenența la Uniunea Europeană) în conformitate cu articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale.