20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/1

Raportor:

domnul José María ZUFIAUR NARVAIZA

1.1.

CESE convine că este necesar ca actuala Strategie europeană de securitate (SES), adoptată în 2003, să fie revizuită, ca răspuns la un context internațional care a suferit schimbări semnificative. De asemenea, în calitate de organ consultativ al instituțiilor europene și de reprezentant al societății civile organizate (SCO), Comitetul consideră că este esențial să fie consultat în procesul de elaborare a noii strategii și ca societatea civilă să participe în mod structurat la această acțiune. În opinia CESE, ar fi necesar să se prevadă revizuiri mai dese ale strategiei globale, de exemplu, o dată la cinci ani, pentru a coincide cu mandatele Parlamentului și Comisiei.

1.2.

UE se confruntă cu crize care prezintă trăsături precum dezintegrarea socială, interdependența, fragilitatea instituțională și caracterul global al inegalității. Am intrat în epoca în care excluziunea socială este o sursă esențială de conflicte, în cazul cărora intervenția militară este, în mod clar, insuficientă.

1.3.

Acutizarea concurenței geopolitice și geoeconomice și faptul că anumite puteri doresc să mențină împărțirea lumii în sfere de influență au impact asupra modelului strategic european, bazat pe cooperare și pe condiționalitate pozitivă, fapt care impune adaptarea acestuia.

1.4.

În opinia CESE, într-un scenariu internațional atât de complex, europenii își vor putea apăra valorile și interesele numai în condițiile unor obiective, politici și mijloace mai unitare. Politica externă europeană își are rădăcinile în interior, având în vedere legătura indisolubilă dintre politicile interne și cele externe.

1.5.

Cetățenii europeni vor înceta să fie nemulțumiți, se vor simți europeni și se vor angaja față de Uniune doar dacă aceasta se va reorienta, poziționându-se ca promotor al libertăților, al securității și al prosperității lor și ca apărător al egalității de șanse în Europa și în restul lumii.

1.6.

Este esențial să se îmbunătățească integrarea politică europeană pentru a putea aspira la suveranitate într-o lume globalizată, pentru a adopta decizii care să relanseze entuziasmul față de proiectul european, pentru un contract social reînnoit și pentru a răspunde problemei deficitului democratic.

1.7.

Politicile externă și de securitate și apărare comună ale UE, cărora ar trebui să li se aloce mai multe resurse, necesită utilizarea unor metode de lucru mai flexibile și, totodată, mai bine coordonate între statele membre și instituțiile europene.

1.8.

Apărarea UE impune mai multă coordonare și planificare comună, în vederea evoluției către o uniune europeană în domeniul apărării. Acest lucru necesită o finanțare crescută și dezvoltarea industriei europene de apărare, cu evitarea suprapunerii cheltuielilor, prin gruparea și utilizarea în comun a resurselor (pooling and sharing). În acest sens, sunt esențiale o mai bună guvernanță și o structură instituțională solidă, ca și promovarea marilor proiecte comune. Aceasta, fără a se aduce atingere relațiilor transatlantice și strânsei cooperări cu alianțele și organismele din care fac parte majoritatea statelor membre ale UE, precum NATO.

1.9.

În opinia CESE, prioritățile noii strategii globale ar trebui să fie următoarele: a) consolidarea căii către aderare a țărilor candidate, în special a celor din Balcanii de Vest, și stabilizarea vecinătății estice și sudice, printre altele prin găsirea de soluții la fluxurile de migrație și de refugiați; b) instituirea unei politici de securitate și apărare comună (PSAC) mai solide, mai eficace și mai vizibile, care să dispună de o bază industrială și tehnologică de apărare europeană (EDTIB) puternică și mai clar definită; c) consolidarea unui sistem multilateral eficace și reformat pentru guvernanța în materie de securitate, situație socioeconomică și dezvoltare; și d) promovarea comerțului și a investițiilor. Aceste priorități ar trebui să fie marcate de două dimensiuni transversale: dezvoltarea durabilă în general și consolidarea organizațiilor societății civile.

1.10.

Dată fiind tradiționala sa diplomație preventivă multilaterală, UE ar trebui să fie o putere normativă și constructivă care să promoveze o guvernanță cuprinzătoare, bazându-se pe participarea economiilor emergente în cadrul instituțiilor multilaterale.

1.11.

UE, care a fost creată pentru consolidarea păcii în Europa, trebuie să aibă ca obiectiv esențial în strategia sa globală menținerea și promovarea păcii. În acest sens, sunt fundamentale politicile de securitate și apărare, acțiunile diplomatice și rolul societății civile.

1.12.

În ceea ce privește criza refugiaților, CESE consideră că este esențial ca UE să adopte o politică comună referitoare la primirea refugiaților, la azil și imigrație, pusă în aplicare de către o instituție europeană, ceea ce ar garanta că statele membre își îndeplinesc responsabilitățile într-o manieră colectivă, proporțională și solidară.

1.13.

CESE consideră că trebuie operate modificări în sistemul de alocare a fondurilor europene de dezvoltare, pentru a asigura o mai mare flexibilitate, polivalență și adaptare a acestora la circumstanțele specifice.

1.14.

O serie de acorduri comerciale de dimensiuni uriașe, în curs de negociere sau de ratificare, dobândesc, dincolo de aspectele pur comerciale, o dimensiune geopolitică incontestabilă. Abordarea impactului geopolitic al unor astfel de acorduri, consolidarea relațiilor multilaterale și evitarea tensiunilor dintre blocurile comerciale vor constitui o componentă-cheie a viitoarei strategii globale a UE. În măsura în care acestea afectează stilul de viață, este esențial, în opinia CESE, să se acorde atenție cerințelor și preocupărilor societății civile și ale publicului larg în acest sens.

1.15.

Consolidarea societății civile, a acțiunilor și a legăturilor sale paralele cu acțiunea diplomatică reprezintă, în opinia CESE, un aspect esențial pentru punerea în aplicarea a politicii externe și de securitate a UE. În consecință, CESE solicită ca PESC să prevadă în mod explicit această componentă printre obiectivele sale prioritare.

1.16.

În opinia noastră, CESE, în calitate de organ consultativ al instituțiilor europene și de reprezentant al tuturor marilor organizații ale societății civile organizate din statele membre, este cel mai în măsură să devină un partener esențial al instituțiilor UE care se ocupă de politica externă și de securitate comună a UE, în special al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) și al Comisiei Europene.

1.17.

În acest sens, CESE propune o examinare comună a acestor priorități și a modalității de oficializare a cooperării dintre SEAE și CESE.

1.18.

CESE se oferă să sprijine SEAE în elaborarea unui raport de evaluare a participării actuale a societății civile în domeniul politicii externe europene.

1.19.

Propunem organizarea, în cadrul CESE și în prezența Înaltului Reprezentant, a unei audieri anuale privind politica externă și de securitate, cu participarea principalelor organizații ale societății civile europene.

2.1.

CESE menționează că este necesară o strategie care să acopere toate instrumentele de acțiune externă ale UE, inclusiv pe cele de securitate și de apărare, într-un cadru general coerent și actualizat. Prin urmare, sunt necesare modificări la nivelul obiectivelor, priorităților, intereselor și instrumentelor de acțiune externă europeană, adoptând o perspectivă globală care să depășească abordările parțiale și rezistența statelor și care să consolideze coordonarea și flexibilitatea la acest nivel (1)  (2).

2.2.

În pofida progresului social semnificativ înregistrat în diverse aspecte cuprinse în obiectivele de dezvoltare ale mileniului, alte fenomene, precum diminuarea influenței Occidentului, consolidarea noilor puteri emergente, impactul tot mai mare al tehnologiilor informației, tendințele demografice și o inegalitate accentuată indică un context geopolitic global mai complex, în care promovarea unui model bazat pe norme și valori specifice societăților deschise se va confrunta cu o rezistență sporită. Acest lucru se întâmplă în cadrul instituțiilor multilaterale care nu s-au adaptat la o nouă lume multipolară. Drept urmare, normele internaționale se erodează concomitent cu redimensionarea relevanței geopoliticii. Având în vedere numărul mai mare de actori, inclusiv actorii nestatali și societățile supranaționale, și dezvoltarea tehnologiilor disruptive, devine mai dificilă stabilirea unei agende strategice și gestionarea mediilor complexe.

2.3.

Amenințările cu care se confruntă UE sunt următoarele: gestionarea fluxurilor de migrație, securizarea continentului împotriva amenințărilor teroriste și descurajarea agresiunii militare și cibernetice împotriva statelor membre ale UE. În prezent, celelalte provocări, amenințări și pericole sunt, în esență, globale: schimbările climatice, criza financiară și economică, evaziunea fiscală, corupția, crima organizată, pandemiile, crizele umanitare etc.; Uniunea trebuie să își asume un rol în soluționarea acestora. PESC trebuie să devină un instrument eficient, mult mai eficient decât în prezent, pentru a apăra interesele Uniunii și ale statelor membre, aspect esențial pentru cei implicați într-o mai mare măsură în politica externă și de securitate a UE. Astfel cum a menționat Înaltul Reprezentant și vicepreședinte al Comisiei, „avem nevoie de o strategie pentru a ne proteja în mod proactiv interesele, având în vedere că promovarea valorilor noastre este o parte integrantă a intereselor noastre”.

2.4.

Începând cu Strategia din 2003, schimbările structurale substanțiale produse sunt în număr de două:

2.4.1.

Prima schimbare constă în faptul că ne confruntăm cu crize care prezintă trăsături precum dezintegrarea socială, interdependența, fragilitatea instituțională și caracterul global al inegalității. În prezent, globalizarea presupune proximitate, vizibilitate și densitatea populației. Inegalitatea a devenit un parametru global. Această intensitate a contrastelor sociale stă la baza deplasărilor în masă. Iar această lume din ce în ce mai unificată și extrem de inegală este o sursă de instabilitate și nesiguranță. Am intrat în epoca conflictelor de excluziune socială, în cazul cărora intervenția militară este, în mod clar, insuficientă. Ne confruntăm cu o problemă socială globală pe care trebuie să o diagnosticăm și să o rezolvăm, la fel cum s-a întâmplat în secolele XIX și XX în statele naționale europene, și, la nivel internațional, cu inovatoarea Declarație de la Philadelphia din 1944. Din acest motiv, sunt necesare politici de reglementare, solidaritate și cooperare.

2.4.2.

A doua schimbare constă în accentuarea, din nou, a concurenței geopolitice, și nu doar în vecinătatea europeană. Poziția noastră geografică ne condiționează acțiunea. Conflictele din Ucraina, Siria, Irak, Libia și regiunea Sahel, de exemplu, ne afectează mai direct din punct de vedere comercial, din perspectiva terorismului jihadist, a aprovizionării cu energie și a deplasării refugiaților sau migranților. Acest aspect are impact asupra modelului strategic european, care se bazează pe cooperare și condiționalitate pozitivă.

2.4.3.

Este adevărat că – așa cum postulează actuala strategie, în vigoare – „cea mai bună protecție pentru securitatea noastră este reprezentată de o lume formată din state democratice bine guvernate”. Această strategie a evidențiat însă câteva neajunsuri: 1) în general, conceptul nu a dat rezultatele scontate, decât în câteva cazuri, legate indisolubil de procesul de aderare la UE; 2) există și alte viziuni, bazate pe interpretări specifice ale religiei, cum este cea a autointitulatului Stat Islamic, sau pe un anume tip de naționalism autoritar, ca în cazul Rusiei și al Chinei (mari puteri cu influență directă în vecinătatea extinsă a UE), care au o concepție geopolitică bazată pe zone de influență; 3) nu se ține seama adesea de diversitatea țărilor cu care UE a încercat să stabilească relații de parteneriat; 4) se manifestă frecvent o lipsă de corelare între discursul afișat de UE și politicile concrete puse în aplicare de aceasta; 5) nu se ține seama destul de faptul că democrația și statul de drept nu pot fi impuse din afară, ci trebuie să se zămislească în interior.

2.5.

Pledând pentru principiile și valorile sale universale, UE este chemată să-și adapteze strategia la acestea, pentru a le promova mai eficient, prin ceea ce SEAE a denumit „un idealism pragmatic”.

3.1.

Este universal acceptat că politica externă este o prelungire a politicilor interne. Iată de ce, pentru a fi eficiente, este necesar ca politicile să urmărească aceleași obiective, să fie integrate, coordonate și abordate uniform din perspectiva elementelor esențiale și comune. În opinia CESE, cei doi piloni principali ai strategiei globale a UE de politică externă trebuie edificați în interior.

3.1.1.

Primul dintre aceștia este elementul fundamental de atracție exercitat de UE la nivel mondial și este reprezentat de modul său de viață, bazat pe libertate, pe drepturile omului și pe coeziunea socială a întregii populații. Nu ne putem gândi cu adevărat la o politică externă și de securitate mai bine structurată, comună și eficace a Uniunii Europene fără a inversa tendința de creștere a disparităților economice și sociale între membrii săi și de fragilizare a modelului său social, simptomele lipsei de solidaritate și ale neîncrederii, retragerea între fruntariile naționale, dificultățile în luarea unor decizii comune, nemulțumirea publică tot mai mare sau creșterea mișcărilor populiste, xenofobe și eurofobe. Este absolut necesară o intensificare a integrării politice europene, probabil apelând la cooperările consolidate prevăzute în tratate, pentru a aspira la suveranitate într-o lume globalizată, a lua decizii care să conducă la recuperarea entuziasmului față de proiectul european și un contract social reînnoit și pentru a alinia procesul de luare a deciziilor cu principiile democratice.

3.1.2.

Al doilea pilon se referă la continuarea procesului de integrare europeană și la crearea de instrumente și politici comune, în domenii precum fluxurile migratorii, aprovizionarea cu energie, schimbările climatice, terorismul internațional, securitatea alimentară, politica comercială, combaterea criminalității organizate, un plan european eficient pentru investiții și crearea de locuri de muncă, o dimensiune socială europeană și finalizarea pieței interne. Cetățenii europeni vor înceta să fie nemulțumiți și se vor simți europeni și se vor angaja împreună cu Uniunea doar dacă UE se va reorienta, poziționându-se ca promotor al libertăților, securității și prosperității lor și ca apărător al egalității de șanse în Europa și în restul lumii.

3.2.

În opinia CESE, perfecționarea pieței unice europene – politica industrială, sistemul financiar, politicile privind telecomunicațiile și transportul, tehnologiile digitale, industriile de apărare – reprezintă o prioritate pentru UE. De asemenea, politica externă trebuie să abordeze un număr tot mai mare de preocupări legate de alte politici ale UE, între care politica socială, de mediu, energetică, digitală, economică, industrială și de transporturi. În mod similar, este nevoie de definirea unei viziuni pe termen lung a UE, în cadrul căreia politica economică externă să fie pilonul central, în vederea promovării comerțului și investițiilor. În plus, este foarte stringentă necesitatea de a avea o politică energetică comună și o politică comună în materie de migrație și azil.

3.3.

În noua configurație geostrategică globală, UE nu are altă opțiune decât să își dezvolte capacitățile în domeniul securității și al apărării. Aceasta necesită, în mod inevitabil, o politică externă mai integrată (statele membre devin tot mai puțin relevante pe plan internațional, iar întreprinderea unor acțiuni comune este în beneficiul tuturor) și presupune mai mult spațiu pentru politica europeană de apărare. Această abordare implică o perspectivă mult mai largă asupra securității și apărării decât folosirea forței. În același timp, trebuie spus că politica de apărare este menită să fie utilizată preventiv, că are și o funcție disuasivă, dar și că trebuie să fie un instrument de ultimă instanță, la care să se recurgă atunci când interesele vitale și responsabilitatea asigurării protecției nu se pot apăra în alt mod. Aceasta necesită o mai intensă și mai bună utilizare a resurselor. Deși are 28 de structuri militare distincte, UE dispune de un buget echivalent cu doar 40 % din totalul fondurilor alocate de Statele Unite apărării naționale. În plus, se constată suprapuneri semnificative ale eforturilor și o slabă dezvoltare a industriei de apărare, printre altele. Prin urmare, sunt necesare mai multe fonduri și instrumente comune de planificare și control. Guvernele și cetățenii UE trebuie să fie conștienți de faptul că securitatea, prosperitatea și libertatea sunt indisolubil legate. Cu toate acestea, o mai mare autonomie strategică a UE în materie de apărare nu trebuie să fie nici incompatibilă, nici în contradicție cu relațiile transatlantice și de cooperare cu alianțele și organismele din care fac parte majoritatea statelor membre ale UE, în special cu NATO, care rămâne în continuare elementul esențial de apărare colectivă.

3.4.

Politica europeană de apărare ar trebui să se concentreze pe două domenii fundamentale: 1) geopolitica actuală face ca UE să se axeze, în calitatea sa de furnizor de securitate în afara propriilor frontiere, pe vecinătatea extinsă și, totodată, pe susținerea drepturilor omului și pe contribuția la dezvoltarea țărilor învecinate; 2) contribuția la libertatea de acces la bunurile publice mondiale și la o ordine internațională bazată pe norme.

3.5.

Industria de apărare a UE trebuie să joace un rol important în obținerea autonomiei strategice a Uniunii Europene. Competitivitatea sa este o valoare care depășește cu mult interesele sectorului privat. Fragmentarea industriei apărării trebuie înlăturată; succesul acestui proces este strâns legat de instituirea unor instrumente-cheie, cum ar fi punerea în aplicare a unor proiecte de colaborare, atribuirea de fonduri corespunzătoare pentru următoarea Acțiune pregătitoare (3) și stabilirea unei linii bugetare specifice în contextul următorului cadru financiar multianual.

3.6.

Ideea că stabilitatea din vecinătatea noastră efectivă – vecinii noștri, dar și vecinii vecinilor noștri – este indispensabilă pentru propria noastră stabilitate este perfect valabilă în cazul amenințării teroriste provenite din autointitulatul Stat Islamic. Aceasta înseamnă, de exemplu, că identificarea unei soluții politice pentru războiul din Siria este o responsabilitate care afectează UE în mod direct, deoarece presupune eliminarea uneia dintre cauzele problemei. Acest lucru implică, de asemenea, o îmbunătățire a activităților de coordonare în materie de combatere a terorismului și de informații. Intensificarea schimbului de informații între statele membre, inclusiv crearea unui serviciu european de informații, trebuie să fie un imperativ. În plus, este necesară elaborarea unei strategii globale de combatere a terorismului, care să analizeze cauzele acestui fenomen, evitând o confruntare între concepțiile religioase și încurajând, dimpotrivă, cooperarea dintre comunitățile de diferite credințe în lupta împotriva fanatismului terorist. În acest context, este deosebit de important ca lumea arabo-islamică (principala victimă a atacurilor Statului Islamic, de altfel impropriu numit astfel) să fie sprijinită, pentru a lua atitudine împotriva acestei amenințări, prezentă chiar în interiorul ei. În mod similar, dintr-o strategie europeană de combatere a actelor de terorism ar trebui să facă parte și măsuri referitoare la vânzarea și la traficul de arme sau la sursele de finanțare ale terorismului. Relațiile societății civile cu vecinătatea noastră extinsă pot juca un rol pozitiv în acest sens.

3.7.

Ar trebui ca acțiunea externă să devină mai flexibilă. O mai mare flexibilitate nu trebuie să ducă la fragmentare, ci trebuie concretizată prin fructificarea la maximum a instrumentelor prevăzute de TUE și TFUE. Prin urmare, este necesară o creștere a numărului de abțineri constructive din partea statelor membre în cadrul Consiliului în ceea ce privește PESC și PSAC. În acest context, în legătură cu consolidarea securității internaționale, CESE dorește să facă din nou referire la necesitatea păstrării anumitor valori din domeniul politicii externe, în special respectarea Cartei Organizației Națiunilor Unite. Cu toate acestea, în cazul în care nu poate fi găsită o soluție satisfăcătoare în cadrul instrumentelor existente, ar trebui înființate grupuri ad-hoc, la care să participe Înaltul Reprezentant sau, în lipsa sa, alte organe ale instituțiilor europene, astfel încât principiul unanimității să nu paralizeze capacitățile Uniunii în domeniul politicii externe. Rețeaua de diplomație ecologică (GDN), instituită inițial pentru a promova integrarea obiectivelor de mediu în relațiile externe ale UE și care a jucat un rol important în mobilizarea și coordonarea acțiunilor diplomatice ale Uniunii în pregătirea COP 21, poate servi drept model pentru alte rețele.

3.8.

UE nu ar trebui să aștepte următoarea criză pentru a dispune de mai multe mijloace în materie de politică externă. Mijloacele trebuie să meargă la unison cu obiectivele și să nu difere semnificativ în funcție de situație. O planificare corectă ar trebui să ajute la identificarea domeniilor în care Uniunea nu dispune de resurse suficiente. Astfel, s-ar evita comportamentul de tip reactiv care a caracterizat acțiunile UE în ultimii ani, în diferite situații critice. Se impune o mărire a bugetului UE alocat acțiunii externe, în special în domenii precum acțiunile umanitare, migrația, dezvoltarea, educația, combaterea terorismului și diplomația, precum și consolidarea societății civile organizate.

4.1.

CESE consideră că noua strategie implică o revizuire a analizei efectuate de UE asupra contextului internațional și a rolului pe care intenționează să îl aibă în viitor. Este vitală elaborarea unor noi viziuni, bazată pe implicarea activă în materie de egalitate între cetățeni, din perspectiva dimensiunilor de securitate, libertate și prosperitate, și este important să se scoată în evidență punctele forte ale UE. Printre acestea se numără: statutul de cea mai mare piață internă din lume, o politică comercială activă, cea mai dezvoltată politică de cooperare și de ajutor umanitar din lume, un stil de viață bazat pe respectarea statului de drept și a principiilor democratice, un model social bazat pe coeziune economică și socială, apărarea unui model de dezvoltare durabilă bazat pe lupta împotriva inegalității și pe protecția mediului, cu obiective ambițioase în materie de politică climatică.

4.2.

Lipsa de coeziune internă și de voință politică au limitat dintotdeauna rolul UE în lume. Uniunea nu și-a propus să fie o superputere, ci să își proiecteze puterea într-un mod mai eficient. Prin urmare, ea trebuie să se concentreze asupra domeniilor în care acțiunea sa poate aduce valoare adăugată și poate avea un impact mai semnificativ, în special în mediul său și la nivelul instituțiilor internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, FMI, Banca Mondială sau G20, unde coordonarea dintre statele membre este redusă, limitându-i astfel influența. În această privință, CESE salută propunerea Comisiei, din octombrie 2015, pentru o reprezentare unitară a zonei euro în cadrul FMI și al altor organizații internaționale.

4.3.

UE trebuie să își mențină diplomația preventivă și multilaterală tradițională, urmărind să devină o putere normativă și constructivă. Apărarea unei ordini globale deschise și bazate pe norme este o caracteristică de bază a identității Uniunii la nivel internațional. În calitate de mare putere comercială, UE beneficiază de conectivitate atât în domeniile energetic, financiar, al spațiului virtual, cât și în cel al culoarelor maritime (aproximativ 90 % din comerțul exterior al UE se realizează pe mare). Siguranța nucleară și securitatea energetică trebuie să rămână în centrul atenției.

4.4.

De asemenea, trebuie să continue cooperarea cu diferitele procese de integrare regională, precum ECOWAS, ASEAN sau Mercosur.

4.5.

UE trebuie să promoveze o guvernanță democratică și cuprinzătoare, încurajând participarea economiilor emergente în cadrul instituțiilor multilaterale, cu scopul de a reduce tensiunile într-o manieră pașnică și de a descuraja crearea unor mecanisme de guvernanță alternative sau ostile celor actuale.

4.6.

UE trebuie să-și apere valorile și principiile, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului, combaterea pedepsei cu moartea și a violenței împotriva femeilor și fetelor, protecția drepturilor persoanelor cu identități sexuale diferite (LGBTI). Astfel, UE trebuie să își construiască politica externă și de securitate pe baza modelului social care o caracterizează și care este piatra de temelie a securității, libertății și prosperității sale.

5.1.

Elaborarea actuală a strategiei globale ar trebui să reflecte în mod limpede importanța vecinătății estice și sudice a Europei pentru securitatea și prosperitatea sa, și ar trebui să îi confere UE un mai mare impact și o influență sporită asupra principalelor evoluții din aceste domenii prin acordarea de asistență pentru fluxurile de migrație și de refugiați și reglementarea acestora. Aceste priorități ar trebui să fie marcate de două dimensiuni transversale: dezvoltarea durabilă și consolidarea organizațiilor societății civile (4)  (5).

5.2.

Vecinătatea extinsă sau strategică (din regiunea Sahelului până în cea a Golfului și din Asia Centrală până în regiunea Arcticii) este zona cu cea mai mare importanță nu numai pentru acțiunea externă europeană, ci și pentru dimensiunea internă a statelor membre. Acest spațiu se confruntă în prezent cu o dezintegrare socială și instituțională profundă, provocată de numeroase motive, precum conflictele armate, strămutarea forțată, terorismul internațional, prăbușirea structurilor de stat, corupția, crima organizată, regresiunea către regimuri autoritare (cum este cazul Turciei), sau afirmarea unor puteri precum Rusia și agresiunile hibride și militare. Aceasta implică provocări structurale profunde pe termen lung și un impact puternic asupra Uniunii.

5.3.

În fața acestei realități sumbre, UE trebuie să își asume o mai mare responsabilitate în ceea ce privește îmbunătățirea situației economice și sociale și a securității în vecinătatea sa. UE nu ar trebui să renunțe la apărarea democrației, a statului de drept, a drepturilor fundamentale ale omului și a drepturilor sociale – printre care se numără libertatea de asociere și dreptul la negociere colectivă – în zonele sale învecinate, un rol esențial în acest sens revenind sprijinirii societății civile locale (inclusiv a partenerilor sociali), prin garantarea independenței acestora.

5.4.

CESE salută revizuirea politicii europene de vecinătate și recunoașterea legăturii care există între instabilitate, sărăcie, inegalitate și lipsa de oportunități, care pot determina creșterea vulnerabilității față de radicalizare. În acest sens, acțiunea externă poate crea sinergii prin combinarea de elemente precum securitatea, dezvoltarea și comerțul. În acest scop, este esențial să nu se mai încalce dreptul de liberă asociere și de liberă organizare a angajatorilor, a lucrătorilor sau a organizațiilor din sectorul terțiar. De asemenea, este important să se promoveze instrumente de avertizare timpurie pentru prevenirea eventualelor crize viitoare.

5.5.

CESE pledează pentru menținerea unei abordări stricte, dar nerestrictive, cu privire la extinderea și liberalizarea vizelor, care să fie în permanență condiționată de reforme supuse controlului.

5.6.

În strânsă legătură cu această vecinătate se află continentul african, care – în opinia CESE – ar trebui să reprezinte cea de a doua regiune geografică prioritară a politicii externe a UE, nu numai pentru că de acolo provin multe provocări, ci și datorită posibilităților de a încheia alianțe menite să contribuie la dezvoltarea economică și la guvernanța globală (6). Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și Acordul de la Paris privind schimbările climatice oferă posibilități evidente de stabilire și consolidare a unor parteneriate cu Africa.

5.7.

Din punct de vedere geopolitic, stabilitatea din vecinătatea noastră extinsă implică, în plus, preocupări legate de marile puteri care au un impact mai mare asupra sa, în special Rusia și China. Noua asertivitate rusă și politica chineză „O centură, un drum” (investiții masive în infrastructura de conectivitate) fac mai necesar ca niciodată ca UE să acționeze la unison în raport cu aceste două puteri, și nu pe 28 de voci.

5.8.

În ceea ce privește criza refugiaților, CESE consideră că este esențial ca UE să adopte o politică comună referitoare la azil și la primirea refugiaților, pusă în aplicare de către o instituție europeană, ceea ce ar garanta că statele membre își îndeplinesc responsabilitățile într-o manieră colectivă, proporțională și solidară. Consolidarea canalelor de migrație legală este, de asemenea, esențială atât pentru a răspunde cererilor de angajare și de primire a refugiaților, cât și pentru a satisface nevoile migranților în UE, ca urmare a declinului demografic al acesteia, și pentru a preveni traficul de persoane. De asemenea, este absolut necesar să se garanteze respectarea dreptului internațional și al UE, un răspuns comunitar la criza umanitară care afectează persoanele care se află deja pe teritoriul Uniunii, creșterea resurselor menite să asigure protecția frontierelor comune și salvarea pe mare, precum și înființarea Pazei europene de frontieră și de coastă, așa cum a propus Comisia Europeană.

6.1.

UE trebuie să alinieze politicile interne și externe la obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. În cadrul politicii sale de dezvoltare, UE ar trebui să acorde o atenție deosebită Agendei de acțiune de la Addis Abeba. Acordul cu privire la schimbările climatice de la Paris a evidențiat faptul că lumea se orientează în mod inexorabil către o economie ecologică, proces în care UE joacă un rol de pionierat.

6.2.

CESE salută acțiunile întreprinse pentru redirecționarea asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) către țările cel mai puțin dezvoltate (LDC – least developed countries), finanțarea Noului acord privind implicarea în statele fragile, evaluarea strategică a sprijinului pentru promovarea egalității de gen, creșterea alocărilor pentru protejarea biodiversității și angajamentele BEI în lupta împotriva schimbărilor climatice, precum și sprijinul financiar pentru țările în curs de dezvoltare, în valoare de 100 de miliarde USD pe an până în 2020, angajat prin Acordul de la Paris.

6.3.

Ar trebui consolidată dimensiunea economică a politicii externe și de securitate europeană, fără a se limita la dimensiunea comercială. De asemenea, trebuie să se acorde sprijin pentru formare, inovare și antreprenoriat, întrucât stabilizarea vecinilor noștri presupune dezvoltarea lor economică și socială. Țări precum Tunisia, Liban și Iordania, printre altele, ar trebui să beneficieze de un plan de dezvoltare, care să permită stimularea economiei. Acordarea de asistență țărilor terțe în tranziția către economii hipocarbonice prezintă oportunități pentru ambele părți, inclusiv printr-un transfer de tehnologie și o cooperare eficace.

6.4.

CESE observă că schimbările climatice sunt un factor care contribuie la migrația determinată de fragilitatea statală, de situațiile de insecuritate și de deficitul de resurse. UE trebuie să sprijine țările în curs de dezvoltare, în special pe cele mai vulnerabile, și să le ajute să treacă direct la economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și să-și crească rezistența la schimbările climatice.

6.5.

CESE subliniază faptul că, în pofida constrângerilor bugetare actuale din multe state membre, obiectivul acordării a cel puțin 0,7 % din venitul național brut (VNB) pentru AOD ar trebui să fie o prioritate. De asemenea, este necesar să existe o mai mare coerență a politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) și să se promoveze coordonarea între statele membre și instituțiile UE (7).

6.6.

Este esențial ca în finanțarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) să fie implicați actori de diverse tipuri, inclusiv societatea civilă și instituțiile financiare de dezvoltare (IFD). De asemenea, partenerii sociali trebuie implicați într-o măsură mai mare în gestionarea proiectelor (8).

6.7.

CESE consideră că trebuie operate modificări în sistemul de alocare a fondurilor europene de dezvoltare, pentru a asigura o mai mare flexibilitate, polivalență și adaptare a acestora la circumstanțele specifice. În acest sens, ar fi necesar să se introducă, printre altele, aranjamente precum acordurile-cadru, subvențiile de funcționare, subvențiile „în cascadă”, acordurile multianuale, fondurile pentru cazuri de urgență sau să se pună în aplicare setul de instrumente definit în cadrul dialogului structurat (9).

7.1.

CESE sprijină comerțul liber, acesta fiind chiar unul dintre pilonii Uniunii Europene. În același timp, Comitetul subliniază necesitatea de a lua în considerare asimetriile părților negociatoare, respectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor și a normelor de mediu și sprijină în continuare, la rândul său, abordarea multilaterală a reglementării comerciale a OMC. În opinia CESE, participarea consultativă și reală la elaborarea acordurilor a celor mai reprezentative organizații ale societății civile organizate trebuie regândită din temelii (10).

7.2.

Dincolo de aspectele lor pur comerciale, megaacordurile de tipul TPP (Trans-Pacific Partnership), CETA (acorduri economice și comerciale cuprinzătoare), TTIP, acordurile de comerț liber cu Japonia și India sau Parteneriatul economic regional extins (RCEP – Regional Comprehensive Economic Partnership) capătă o dimensiune geopolitică incontestabilă. De asemenea, ele atrag interesul tot mai mare al societății civile, în sensul că afectează normele și standardele, cu un impact semnificativ asupra stilului de viață. Acest aspect este deosebit de relevant în ceea ce privește impactul, luarea unor decizii democratice, mecanismele de soluționare a litigiilor între investitori și state și comitetele de cooperare legislativă.

7.3.

Provocarea cu care se confruntă UE în acest domeniu este faptul că, simultan cu deschiderea perspectivelor economice și geostrategice, trebuie să asigure norme și standarde europene, servicii publice și menținerea domeniilor-cheie ale reglementării politice, precum și standarde de sănătate, de protecția muncii și a mediului înconjurător (11). CESE, la fel ca societatea civilă, se pronunță în favoarea asigurării protecției investitorilor de către instanțele ordinare sau, în absența acestora, de către un tribunal internațional independent creat de ONU. De asemenea, susține participarea efectivă la acorduri a societății civile organizate, care să fie asociată unei politici de transparență a informațiilor, în timp real, atât în negocieri, cât și în deciziile care afectează societatea civilă (12).

8.1.

În opinia CESE, societatea civilă organizată reprezintă unul dintre elementele constitutive ale democrației. O societate civilă cu libertate și drepturi, cu parteneri sociali puternici, cu participare efectivă la luarea deciziilor și cu recunoaștere instituțională este esențială pentru a putea avea acces la democrație și a o consolida, pentru a preveni excesele de autoritate, a promova dezvoltarea economică și făurirea păcii, pentru a stimula coeziunea socială, a lupta pentru egalitate, sub diferitele sale aspecte, a promova și a face posibil un model de dezvoltare durabilă și a îmbogăți instituționalitatea democratică. De asemenea, ea este esențială pentru a consolida legăturile cu societățile civile ale altor țări și regiuni ale lumii, printr-o acțiune desfășurată în paralel cu cea diplomatică, care este esențială pentru consolidarea istoriilor, culturilor, convingerilor și obiectivelor generale.

8.2.

În consecință, CESE solicită ca PESC să prevadă în mod explicit această componentă printre obiectivele sale prioritare. Pentru această consolidare se pot utiliza diferite mijloace, cum ar fi fondurile pentru cooperare și pentru dezvoltarea drepturilor omului; acțiunea și cerințele diplomatice; o participare reală și eficientă, consultativă și nu doar „auditivă”, a societății civile, în cadrul acordurilor comerciale sau de asociere, prin includere în acestea și cu atribuții asupra tuturor domeniilor; consolidarea unei politici care să impună întreprinderilor europene prezente în alte țări sau regiuni să respecte convențiile fundamentale ale OIM și să dezvolte politici de responsabilitate socială a întreprinderilor susținute de Uniunea Europeană.

8.3.

În acest scop, CESE consideră că PESC trebuie să implice societatea civilă organizată europeană în stabilirea și implementarea obiectivelor și priorităților sale. CESE sugerează că rolul societății civile ar putea fi îmbunătățit:

9.1.

În opinia noastră, CESE, în calitate de organ consultativ al instituțiilor europene și de reprezentant al tuturor marilor organizații ale societății civile organizate din statele membre ale UE, este cel mai în măsură să devină un partener indispensabil al SEAE și al Comisiei Europene în consolidarea și dezvoltarea în continuare unei politici externe și de securitate comună a UE eficiente. La baza acestei afirmații stau structura sa tripartită, o viziune globală, experiența sa vastă și relațiile sale cu societatea civilă din alte părți ale lumii, bazate în marea lor majoritate pe mandatele primite prin acorduri internaționale de diverse tipuri semnate cu UE: acorduri de parteneriat, parteneriate strategice, acorduri de liber schimb, acorduri cu țările candidate (13).

9.1.1.

Propunem organizarea, în cadrul CESE și în prezența Înaltului Reprezentant, a unei audieri anuale privind politica externă și de securitate, cu participarea principalelor organizații ale societății civile europene.

9.2.

CESE consideră că ar fi recomandată stabilirea unei relații strategice cu SEAE, care să aibă la bază încrederea, împărtășită de ambele părți, în importanța societății civile în contextul politicii externe a UE, în special în ceea ce privește îndeplinirea anumitor obiective prioritare. În acest sens, CESE propune o examinare comună a acestor priorități și a modalității de oficializare a cooperării dintre SEAE și CESE.

9.3.

CESE poate sprijini SEAE în elaborarea unui raport de evaluare a participării actuale a societății civile în domeniul politicii externe europene.

9.4.

În domeniul politicii externe și de securitate comune, CESE își va intensifica cooperarea cu instanțe ale Națiunilor Unite, precum Organizația Internațională a Muncii (OIM) sau Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/11

Raportor:

doamna Laura GONZÁLEZ DE TXABARRI ETXANIZ

Coraportor:

doamna Dorthe ANDERSEN

1.1.

CESE consideră că, în actualul context politic, atât Comisia, cât și statele membre trebuie să depună un efort special pentru a garanta și promova libera circulație a lucrătorilor în UE, eliminând orice discriminare pe motive de naționalitate și evitând restricțiile nejustificate atât pentru lucrători, cât și pentru întreprinderi, în măsura în care acestea reprezintă libertăți fundamentale consfinţite în TFUE și una dintre cele mai apreciate realizări ale procesului de integrare europeană. CESE susține inițiativele menite să încurajeze și să promoveze mobilitatea forței de muncă în interiorul UE, în aceeași linie cu Președinția olandeză și cu obiectivul Comisiei de încurajare a mobilității.

1.2.

Atunci când este exercitată în condiții echitabile și corespunde unei opțiuni liber exprimate, mobilitatea forței de muncă poate fi fructuoasă și benefică pentru lucrători, angajatori și societate în ansamblu. Mobilitatea forței de muncă este o piatră de temelie a pieței interne și poate atrage după sine oportunități în materie de ocupare a forței de muncă și prosperitate pentru cetățenii și întreprinderile europene. Mobilitatea forței de muncă poate constitui un element important pentru realizarea obiectivelor UE în materie de ocupare a forței de muncă și creștere economică, contribuind la echilibrarea diferitelor niveluri de ocupare a forței de muncă în statele membre, furnizând forță de muncă și talent acolo unde este nevoie; astfel, se poate realiza o mai bună atribuire a resurselor umane și promova transferul de cunoștințe, inovarea și dezvoltarea competențelor, elemente importante într-o lume caracterizată prin schimbări tehnologice. În același timp, poate contribui la atenuarea efectelor îmbătrânirii forței de muncă în țările de destinație.

1.3.

Mobilitatea forței de muncă poate provoca, de asemenea, în anumite cazuri și în anumite sectoare, așa-numitul „exod de creiere”, prin care mai ales persoane tinere din anumite țări cu rate ridicate ale șomajului se deplasează, în căutarea de locuri de muncă sau de oportunități mai bune de încadrare în muncă. În același timp, valoarea pozitivă a liberei circulații a lucrătorilor nu trebuie slăbită sau pusă sub semnul întrebării de nicio temere nejustificată de abuzuri de toate tipurile.

1.4.

Pentru a se evita astfel de situații, CESE solicită Comisiei și statelor membre să promoveze politici economice menite să stimuleze creșterea economică și productivitatea și să genereze locuri de muncă de calitate în toate statele membre, pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale tuturor cetățenilor europeni.

1.5.

O mobilitate echitabilă necesită garantarea respectării principiilor egalității de tratament și al nediscriminării din motive de naționalitate, în conformitate cu acquis-ul european, pentru lucrătorii europeni mobili care își exercită dreptul la libera circulație, cărora li se aplică condițiile de muncă și normele în materie de stabilire a salariilor ale țării gazdă, cu respectarea deplină a sistemelor naționale de negociere colectivă și de relații de muncă.

1.6.

CESE solicită Comisiei să abordeze, în consultare cu partenerii sociali, toate chestiunile necesare în privința lucrătorilor detașați, pentru a face față practicilor neloiale care duc la dumpingul social. De asemenea, orice nouă măsură la nivel european trebuie să respecte competențele naționale de negociere colectivă și diferitele sisteme de relații de muncă.

1.7.

În ceea ce privește lucrătorii transfrontalieri sau frontalieri, CESE consideră că este necesar să se monitorizeze situația și să se colecteze date la nivelul UE, în scopul de a înlătura eventualele obstacole și de a garanta o mobilitate liberă și echitabilă a acestor lucrători.

1.8.

CESE solicită Comisiei ca, în coerență cu intenția sa manifestată de a pune capăt dumpingului social și abuzurilor, să ia măsuri astfel încât acestea să nu devină posibile prin intermediul altor inițiative în materie de piață internă (inclusiv pașaportul pentru servicii avut în vedere).

1.9.

Inspecția muncii are un rol fundamental pentru a garanta o mobilitate echitabilă. În acest scop, CESE invită statele membre să ofere o formare adecvată și să doteze cu competențe, personal și resurse suficiente serviciile de inspectorat naționale și autoritățile de control al pieței forței de muncă, susținând, în același timp, îmbunătățirea instrumentelor europene transfrontaliere de inspectare a pieței forței de muncă, inclusiv îmbunătățirea executării transfrontaliere a sancțiunilor.

1.10.

CESE sprijină simplificarea normelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială și cooperarea între statele membre pentru punerea în aplicare a acestora și subliniază necesitatea ca orice revizuire a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 (1) să respecte, în orice caz, principiul egalității de tratament a lucrătorilor mobili, pentru a se evita ca aceștia să piardă drepturi dobândite sau să rămână fără drepturi atunci când se deplasează într-un alt stat membru în scopul de a munci.

2.1.

CESE elaborează prezentul aviz exploratoriu pe tema „O mobilitate mai echitabilă a forței de muncă în cadrul UE” la solicitarea Președinției olandeze, care afirmă, în contextul priorităților sale, că „mobilitatea lucrătorilor poate stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă, dar deficiențele sale trebuie remediate pentru a spori sprijinul public pentru libera circulație a lucrătorilor”.

2.2.

Libera circulație a lucrătorilor este una dintre libertățile fundamentale ale pieței interne și unul dintre pilonii procesului de construcție europeană. Aceasta reprezintă, de asemenea, una dintre cele mai apreciate realizări ale cetățeniei europene. Creată pe baza libertății de circulație, piața internă a contribuit la generarea de creștere economică, locuri de muncă și oportunități pentru cetățeni, lucrători și întreprinderi. Atunci când este exercitată în condiții echitabile, mobilitatea forței de muncă poate fi benefică pentru lucrători, întreprinderi și societate în ansamblu. Prin urmare, trebuie înlesnită, prin eliminarea, în măsura posibilului, a obstacolelor din calea sa. Concurența neloială sau discriminarea lucrătorilor nu trebuie acceptate pe piața internă.

2.3.

Mobilitatea forței de muncă poate implica, de asemenea, o serie de probleme care trebuie abordate pentru a reduce riscurile și pentru a permite ca atât lucrătorii, cât și întreprinderile să poată beneficia pe deplin de posibilitățile oferite de aceasta.

2.4.

UE se străduiește să crească nivelul de mobilitate echitabilă a forței de muncă în Europa, prin eliminarea barierelor care stau în calea acesteia. Comisia Europeană a anunțat în programul său de lucru pentru 2016 că va formula propuneri în materie de mobilitate a forței de muncă, printre care se vor număra „măsuri pentru a combate abuzurile prin intermediul unei mai bune puneri în aplicare și coordonări a sistemelor de securitate socială, precum și al unei revizuiri specifice a Directivei privind detașarea lucrătorilor (2), în scopul de a face față practicilor neloiale care conduc la dumpingul social și la exodul de creiere, garantând o remunerație similară pentru munci similare în posturi similare” și pentru a promova mobilitatea forței de muncă în cadrul UE.

2.5.

Scopul prezentului aviz este să abordeze diferitele aspecte ale mobilității forței de muncă în contextul unor piețe ale forței de muncă care continuă să înregistreze niveluri ridicate ale șomajului și care trec prin schimbări profunde, pe fondul globalizării, al schimbărilor sociale și al inovării tehnologice.

2.6.

După decenii în care mobilitatea intracomunitară a fost foarte redusă, extinderea UE, împreună cu criza care a început în 2008 și creșterea șomajului, au condus la o mobilitate sporită a lucrătorilor. În 2014, în UE se înregistrau în jur de 15 milioane de persoane mobile, față de aproape 12 milioane în 2006 (3). În același an, numărul de lucrători mobili de vârstă activă care locuiau și lucrau în alt stat membru era de 8,3 milioane de persoane, adică 3,4 % din forța de muncă totală, pe lângă cele 1,6 milioane de persoane care locuiau într-o țară și munceau în alta (lucrători frontalieri) (4).

2.7.

Cu toate acestea, libera circulație a cetățenilor și a lucrătorilor în UE este, în prezent, pusă sub semnul întrebării, ca rezultat al mai multor factori. CESE este preocupat de această evoluție. Atât restricțiile care sunt impuse circulației în spațiul Schengen de unele state membre ca urmare a afluxului de refugiați (5), cât și scutirile de la egalitatea de tratament a lucrătorilor mobili din UE acordate Regatului Unit în cursul reuniunii Consiliului European din 18 și 19 februarie 2016 (6) ar putea afecta una dintre cele mai apreciate realizări ale procesului de construcție europeană.

2.8.

Libera circulație a lucrătorilor și eliminarea oricărei discriminări din motive de naționalitate sunt principii fundamentale recunoscute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care trebuie garantate și promovate. Spațiul Schengen reprezintă, de asemenea, un element central în procesul de integrare europeană și pentru funcționarea corectă a economiei UE. Garantarea faptului că frontierele sunt deschise și că cetățenii UE pot să se deplaseze, să locuiască și să muncească în condiții de egalitate în oricare dintre statele membre trebuie să reprezinte o prioritate și o responsabilitate pentru UE și statele sale membre.

2.9.

Întrucât acest element afectează în special lucrătorii și întreprinderile, Comisia trebuie să consulte partenerii sociali, la nivel atât sectorial, cât și intersectorial, cu privire la necesitatea oricărei inițiative în acest domeniu și cu privire la posibilul său conținut. De asemenea, orice nouă măsură la nivel european trebuie să respecte competențele naționale de negociere colectivă și diferitele sisteme de relații de muncă.

3.1.

Libera circulație a lucrătorilor este reglementată la articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolele 4 alineatul (2) litera (a), 20, 26 și 45-48 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Aceasta implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de naționalitate între lucrătorii statelor membre în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Aceasta permite accesul la drepturile de mobilitate și de ședere și la drepturile economice și sociale, ale căror norme de bază sunt prevăzute în Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere în UE (7) și în Directiva 2014/54/UE privind măsurile menite să faciliteze exercitarea dreptului de a lucra în alt stat membru (8).

3.2.

Libera circulație a lucrătorilor presupune dreptul de a circula liber și de a locui într-unul din statele membre în scopul desfășurării unei activități profesionale, în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor naționali. Prin urmare, aceasta acoperă libertatea de circulație în sine și dreptul la egalitatea de tratament în ce privește, printre altele, ocuparea forței de muncă, serviciile sociale, educația și formarea.

3.3.

Atunci când este exercitată în condiții echitabile, mobilitatea forței de muncă poate fi benefică pentru lucrători, întreprinderi și societate în ansamblu și poate constitui o oportunitate majoră pentru dezvoltarea personală, economică și socială a cetățenilor și a lucrătorilor; așadar, trebuie să fie înlesnită.

3.4.

Mobilitatea constituie un factor-cheie pentru capacitatea de inserție profesională și dezvoltarea de talente și poate reprezenta o modalitate de a soluționa decalajul existent între diferitele state membre în materie de ocupare a forței de muncă, contribuind la compensarea deficitului de forță de muncă, acolo unde este cazul, și la o mai bună valorificare a competențelor lucrătorilor. Aceasta oferă mai multe oportunități atât lucrătorilor aflați în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorilor aflați în căutare de talente. În acest sens, mobilitatea poate constitui un element important pentru realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de ocupare a forței de muncă și creștere economică.

3.5.

Mobilitatea forței de muncă poate contribui, de asemenea, la promovarea transferului de cunoștințe, a inovării și a dezvoltării capitalului uman, care este esențială în contextul globalizării și al schimbărilor tehnologice rapide. În condiții adecvate, o mobilitate echitabilă a forței de muncă ar trebui să încurajeze interacțiunea dintre cetățenii europeni și să îmbunătățească cunoașterea și acceptarea reciproce, contribuind, astfel, la o societate mai tolerantă și mai favorabilă incluziunii.

3.6.

Însă nu putem ignora faptul că mobilitatea forței de muncă implică și o serie de dezavantaje. Lucrătorii europeni care muncesc în alt stat membru sunt, uneori, și din diferite motive, mai vulnerabili la abuzurile și discriminarea în domenii cum ar fi securitatea socială, condițiile de muncă și salariile, accesul la prestații sociale și educație, fiscalitatea etc. Această situație poate provoca, de asemenea, denaturarea concurenței între întreprinderi, în special în sectoare cu o utilizare intensivă a forței de muncă, cum ar fi cel al construcțiilor, cu o înaltă concentrare de întreprinderi foarte mici. Mobilitatea poate, de asemenea, duce la separarea familiilor și la dificultăți în ceea ce privește integrarea în altă țară, din cauza barierelor lingvistice și culturale etc. CESE a elaborat numeroase avize privind importanța sprijinirii mobilității în interiorul UE și a eliminării acestor obstacole (9).

3.7.

Persistența unor perspective economice negative și a unor rate ridicate de șomaj, precum și lipsa de oportunități de angajare în unele țări din UE determină unii lucrători, în special tineri, să își caute un loc de muncă sau salarii și condiții de muncă mai bune în alte țări. Acest lucru poate reprezenta un aspect pozitiv, în măsura în care le permite tinerilor să lucreze în străinătate și, astfel, să acumuleze experiență și să își dezvolte competențele, în loc să se afle în șomaj în țara lor de origine. Mai mult, în momentul reîntoarcerii, experiența dobândită va fi benefică pentru țara lor. Dar, în același timp, această situație ar putea genera așa-numitul „exod de creiere” și ar putea agrava consecințele îmbătrânirii populației în țările de origine.

3.8.

În plus, o mobilitate sporită poate da naștere la provocări importante și genera tensiuni pe piața forței de muncă a țărilor de destinație, mai ales dacă situația economică nu asigură un nivel adecvat de creștere economică și de creare de locuri de muncă, de natură să evite sporirea șomajului.

3.9.

O condiție prealabilă indispensabilă pentru a maximiza avantajele mobilității forței de muncă în cadrul UE și, în același timp, a reduce riscurile sale și a face posibil ca atât lucrătorii, cât și întreprinderile să poată beneficia pe deplin de oportunitățile pe care aceasta le oferă, constă în promovarea unei politici economice orientate către promovarea creșterii, a productivității și a creării de locuri de muncă, astfel încât să se îmbunătățească condițiile de viață în toate țările.

3.10.

Percepția publică din anumite țări, conform căreia mobilitatea forței de muncă poate provoca concurență socială și salarială, alături de convingerea neîntemeiată că lucrătorii mobili abuzează de serviciile publice și sociale (așa-numitul „turism social”), contribuie la întreținerea unui sentiment de ostilitate față de acest fenomen. Ca răspuns la această percepție, diverse studii arată că nu există dovezi că un nivel mai ridicat al prestațiilor de asistență socială în unele state membre față de cele din țările de origine ar constitui un motiv semnificativ pentru mobilitatea forței de muncă. Acest lucru se verifică prin faptul că lucrătorii mobili intracomunitari recurg în mai mică măsură la aceste prestații decât resortisanții naționali. Atunci când recurg în mod mai intens la anumite prestații, acest lucru se datorează unor circumstanțe socioeconomice specifice lucrătorilor mobili (10). Studiile demonstrează că relația dintre mobilitate și prestațiile sociale este minimă, fiind mult mai determinante rata șomajului sau nivelul salarial din țara respectivă (11).

4.1.1.

În mod similar, este necesar să se depășească barierele administrative, instituționale și lingvistice care continuă să afecteze mobilitatea forței de muncă, luându-se măsuri concrete, cum ar fi furnizarea de informații și consiliere lucrătorilor mobili, în colaborare cu rețeaua EURES și cu Rețeaua europeană a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, măsuri de îmbunătățire a competențelor lingvistice, de recunoaștere a calificărilor profesionale etc., în conformitate cu propunerile cuprinse în avizele anterioare ale CESE (12).

4.1.2.

O mobilitate echitabilă a forței de muncă trebuie, de asemenea, să fie însoțită de măsuri care să asigure creșterea economică și crearea de locuri de muncă în toate țările UE, pentru a evita adâncirea diferențelor dintre ele și a face astfel încât toate să beneficieze de aceasta.

4.1.3.

Numai în aceste condiții poate fi garantată o mobilitate echitabilă a forței de muncă, înțeleasă ca o opțiune liber exprimată a lucrătorilor, și nu ca o alegere forțată.

4.2.1.

Lucrătorii detașați dispun de un regim juridic diferit, în măsura în care nu își exercită dreptul la liberă circulație, ci angajatorii sunt cei care utilizează libertatea de a presta servicii pentru a trimite lucrătorii în străinătate, cu titlu temporar. Atât angajatorul, cât și angajatul beneficiază de pe urma faptului că nu sunt nevoiți să schimbe locul de muncă înscris în contract și își pot menține contribuțiile la securitatea socială în țara de origine.

4.2.2.

Regimul juridic aplicabil lucrătorilor detașați este reglementat prin Directiva 96/71/CE (13), împreună cu Directiva 2014/67/UE (14) de punere în aplicare a legislației privind detașarea lucrătorilor, adoptată în mai 2014.

4.2.3.

Deși nu există statistici oficiale referitoare la salariile lucrătorilor detașați, un raport comandat de Comisia Europeană (15) remarcă faptul că, în sectoarele construcțiilor și transporturilor, aceștia primesc salarii inferioare cu până la 50 % față de cele ale lucrătorilor locali. Aceste diferențe se pot explica prin aplicarea incorectă a salariilor minime și prin alte motive, cum ar fi tendința de a încadra lucrătorii detașați la un nivel scăzut pe scara calificărilor convenționale. Există, de asemenea, diferențe, deși mai mici, în alte sectoare productive, iar acestea variază în funcție de țări. Trebuie menționată eterogenitatea surselor de informație: inspecția muncii, rapoartele sindicatelor și ale organizațiilor patronale, mijloacele de comunicare (16).

4.2.4.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a analizat problema salariului aplicabil lucrătorilor detașați, contribuind, cu jurisprudența sa, la stârnirea unei mari controverse. Această situație a determinat Comisia să propună Directiva 2014/67/UE (17), menită să îmbunătățească măsurile de combatere a fraudei și abuzului în ce privește detașarea lucrătorilor; statele membre trebuie să transpună directiva de punere în aplicare până la 18 iunie 2016. CESE a afirmat deja că, deși reprezintă un pas înainte în direcția consolidării dimensiunii sociale a pieței interne, această directivă nu este suficientă pentru a răspunde solicitărilor Comitetului (18).

4.2.5.

În cadrul pachetului privind mobilitatea forței de muncă, Comisia a anunțat o revizuire specifică a Directivei privind detașarea lucrătorilor „pentru a combate practicile neloiale care conduc la dumpingul social și la exodul de creiere, garantând o remunerație similară pentru munci similare în posturi similare” (19). La 8 martie, a făcut publică propunerea sa legislativă de revizuire a directivei (20), înaintea prezentării pachetului privind mobilitatea forței de muncă și înainte de expirarea termenului pentru transpunerea directivei de punere în aplicare. CESE va aborda toate chestiunile legate de acest subiect într-un aviz specific privind propunerea Comisiei.

4.2.6.

În orice caz, CESE observă cu interes intenția declarată a Comisiei Europene de a pune capăt dumpingului social. CESE reiterează cele afirmate în avizul SOC/460, „subliniind totodată importanța garantării protecției lucrătorilor detașați, a respectării diverselor modele ale piețelor forței de muncă din statele membre și a descurajării dumpingului social și concurenței neloiale”. Este important, de asemenea, pe viitor, să se găsească justul echilibru între necesitatea de a promova libertatea de a presta servicii și cea de a proteja drepturile lucrătorilor detașați. CESE va reveni asupra acestui aspect.

4.2.7.

CESE solicită Comisiei ca, în coerență cu intenția sa manifestată de a pune capăt dumpingului social și abuzurilor, să ia măsuri astfel încât acestea să nu devină posibile prin intermediul altor inițiative în materie de piață internă (inclusiv pașaportul pentru servicii avut în vedere).

4.4.1.

CESE consideră că inspectoratelor de muncă naționale le revine un rol crucial în lupta împotriva societăților de tip „cutie poștală”, a retribuțiilor necorespunzătoare și a muncii nedeclarate, asigurându-se că drepturile lucrătorilor mobili și detașați sunt respectate și puse în aplicare, și că abuzurile sunt prevenite. Acest lucru va permite, de asemenea, prevenirea denaturării concurenței între întreprinderi.

4.4.2.

Lipsa de controale din anumite țări, determinată de lipsa unei rețele corespunzătoare de inspectori de muncă, a competențelor adecvate, a cunoștințelor relevante sau a resurselor necesare, încurajează abuzurile. Inspectoratele de muncă și alte autorități de control al pieței forței de muncă își pot desfășura activitatea în mod eficient numai dacă dispun de resurse financiare adecvate și de personal suficient, cu o formare corespunzătoare. În acest sens, este necesar să se prevadă norme la nivel european, inclusiv îmbunătățirea executării transfrontaliere a sancțiunilor, precum și un sprijin pentru statele membre care întâmpină dificultăți la crearea acestor infrastructuri.

4.4.3.

Pe lângă aceasta, îmbunătățirea instrumentelor europene de inspectare transfrontalieră, sugerată în rezoluția Parlamentului European din 14 ianuarie 2014 (21), ar putea contribui la detectarea și combaterea dumpingului social, în special prin identificarea societăților de tip „cutie poștală”.

4.4.4.

Acest demers ar fi pe deplin coerent cu activitatea platformei europene recent create pentru combaterea muncii nedeclarate.

4.5.1.

CESE sprijină simplificarea normelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială și cooperarea între statele membre pentru punerea în aplicare a acestora și subliniază necesitatea ca orice revizuire a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 să respecte, în orice caz, principiul egalității de tratament a lucrătorilor mobili, pentru a se evita ca aceștia să piardă drepturi dobândite sau să rămână fără drepturi atunci când se deplasează într-un alt stat membru în scopul de a munci.

4.5.2.

Garantarea portabilității drepturilor sociale ale lucrătorilor mobili reprezintă, de asemenea, un aspect necesar pentru o mobilitate echitabilă, atât pentru persoanele care pleacă să lucreze în altă țară, cât și pentru cele care se întorc în țara lor de origine după ce au lucrat în altă țară.

4.5.3.

Pentru a înlesni libera circulație a persoanelor și a promova mobilitatea forței de muncă, în UE s-a dezvoltat coordonarea sistemelor de securitate socială în scopul de a reglementa relațiile dintre sistemele naționale, fără a modifica conținutul normelor acestora.

4.5.4.

În urma adoptării tratatelor, au fost adoptate norme de coordonare a sistemelor de securitate socială, printre care se numără Regulamentele (CEE) nr. 1408/71 (regulamentul de bază) și (CEE) nr. 574/72 (regulamentul de punere în aplicare), înlocuite de Regulamentele (CE) nr. 883/2004 (regulamentul de bază) și (CE) nr. 987/2009 (22) (regulamentul de punere în aplicare). În prezent, Regulamentul (CE) nr. 883/2004 face obiectul unei revizuiri.

4.5.5.

CESE a prevăzut elaborarea unui raport amănunțit de îndată ce Comisia îi va transmite propunerea de revizuire a Regulamentului (CE) nr. 883/2004. Așa cum s-a afirmat deja într-un aviz anterior, cadrul legislativ trebuie să se adapteze la realitatea în schimbare a pieței forței de muncă, la noile forme de ocupare a forței de muncă și, în special, la noile forme de mobilitate (23).

4.5.6.

CESE consideră că principiul egalității de tratament, al cumulării perioadelor de asigurare, al posibilității de transferare a prestațiilor sociale și al stabilirii legislației aplicabile (principiul unicității) sunt fundamentale pentru libera circulație a forței de muncă și ar trebui să rămână consacrate în toate revizuirile viitoare ale Regulamentului (CE) nr. 883/2004.

4.5.7.

În ce privește libera circulație a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă spre altă țară, CESE ia notă de afirmația doamnei comisar Thyssen din 13 noiembrie 2015 de la Dublin: „În opinia noastră, și dreptul de liberă circulație al persoanelor în căutarea unui loc de muncă trebuie menținut – mai ales având în vedere divergența amplă a ratelor șomajului din statele membre. Este însă esențial ca acest drept să nu fie folosit pe cheltuiala sistemului de securitate socială al țării-gazdă. Din această perspectivă, dorim să asigurăm posibilitatea ca o persoană care își pierde locul de muncă să-și poată lua cu sine prestațiile de șomaj atunci când pleacă în altă țară în care ar putea avea o șansă mai bună de a-și găsi un loc de muncă. În prezent, acest lucru este deja posibil pentru o perioadă de 3 luni”. Comisia dorește prelungirea acestei posibilități la 6 luni.

4.5.8.

Având în vedere complexitatea Regulamentului (CE) nr. 883/2004, este necesară o cooperare strânsă între autoritățile din statele membre, pentru a garanta că diversitatea reglementărilor naționale nu împiedică libera circulație și că informațiile puse la dispoziție sunt cât mai clare cu putință, astfel încât beneficiarii acestor prestații și întreprinderile să își cunoască drepturile și obligațiile. Totodată, trebuie consolidate utilizarea de mijloace electronice și cooperarea între statele membre, astfel încât să se reducă exigențele în materie de informare impuse lucrătorilor și întreprinderilor.

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/19

Raportor:

doamna Christa SCHWENG

Coraportor:

domnul Panagiotis GKOFAS

2.1.

CESE este convins că integrarea este o necesitate pentru societățile noastre, dacă dorim să menținem coeziunea socială.

2.2.

În opinia CESE, pentru a se acționa eficient și a se restabili încrederea în valorile societăților noastre, trebuie puse în aplicare imediat atât un sistem european comun de azil, cât și o reformă profundă a Regulamentului Dublin și un plan european privind migrația.

2.3.

CESE subliniază faptul că integrarea este un proces bidirecțional. Cele mai bune practici în politicile de integrare nu îi vizează numai pe refugiați, ci îi includ și pe localnici. O astfel de abordare este esențială pentru acceptarea măsurilor de integrare. Mijloacele de comunicare în masă, autoritățile locale, sindicatele, organizațiile patronale și ONG-urile joacă un rol important în acest proces. Pentru a crea un climat pozitiv față de refugiați în țările de destinație – în special într-o perioadă în care se preconizează o creștere economică redusă, iar în unele țări există tensiuni pe piața muncii – ar trebui furnizate măsuri de integrare și investiții sociale atât pentru populația locală, cât și pentru refugiați, care să acopere nevoile specifice ale fiecărui grup-țintă.

2.4.

În acele cazuri în care o decizie pozitivă cu privire la acordarea de azil este probabilă, ar trebui oferite cursuri de limbă la scurt timp după înregistrare. Aceste cursuri ar trebui să includă, de asemenea, informații de bază privind valorile, culturile și procesele, precum și o identificare a competențelor și calificărilor. Cedefop ar putea contribui la dezvoltarea de metode pentru identificarea competențelor dobândite în țara de origine.

2.5.

CESE recomandă acordarea unei atenții deosebite minorilor, în special celor neînsoțiți, care sunt adesea traumatizați și au nevoie de sprijin socio-pedagogic. Trebuie să se asigure o integrare rapidă în sistemul școlar sau orientare cu privire la oportunitățile de formare profesională.

2.6.

CESE subliniază faptul că refugiații trebuie să aibă acces la informații cu privire la drepturile și obligațiile existente în societatea gazdă, în general, precum și la piața muncii, în mod special. Refugiații trebuie să fie tratați în mod egal cu localnicii pe piața muncii, cu scopul de a preveni concurența neloială, precum și dumpingul social și dumpingul salarial.

2.7.

CESE reafirmă aprecierea față de solidaritatea demonstrată de diverse segmente ale societății civile, sindicate, organizații patronale, persoane fizice și întreprinderi, în special microîntreprinderi și IMM-uri cu obiect de activitate în domeniul meșteșugurilor și artizanatului, care au acordat asistență în mod voluntar solicitanților de azil. CESE subliniază importanța protejării și sprijinirii acestor angajamente individuale prin stimulente adecvate, în special în timpul urgențelor umanitare, promovând solidaritatea în cadrul societății civile.

2.8.

CESE subliniază necesitatea ca UE să bazeze răspunsul său imediat la situație pe solidaritate și distribuirea echitabilă a răspunderii și a costurilor, astfel cum se prevede la articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

2.9.

Statele membre, autoritățile competente ale UE, inclusiv în țările „de tranzit”, ar trebui să coopereze cu organizațiile societății civile în monitorizarea, actualizarea informațiilor referitoare la date și în activitățile de coordonare, pentru a dispune de o politică de azil a UE comună și cu o eficacitate sporită. Ar trebui elaborate sisteme statistice comune, armonizate și actualizate, astfel încât să se poată defini opțiunile de politică ale UE și ale statelor membre.

2.10.

Pentru succesul durabil al integrării refugiaților sunt necesare eforturi sporite în ceea ce privește investițiile pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă prin intermediul Planului Juncker. Ar trebui furnizate atât populației locale, cât și refugiaților investiții suplimentare în măsurile de integrare și investiții sociale, care să acopere nevoile specifice ale fiecărui grup-țintă. CESE a remarcat efectele pozitive potențiale ale unei taxe pe tranzacțiile financiare pentru finanțele publice, prin asigurarea unei contribuții mai echitabile din partea sectorului financiar. Ca urmare a unor circumstanțe excepționale și în conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere, costurile suplimentare generate de adăpostirea refugiaților nu ar trebui, după o examinare temeinică, să fie incluse în calculul deficitelor publice ale statelor membre. Investițiile în măsuri de integrare sunt costisitoare pe termen scurt și mediu, dar ar trebui să fie văzute ca o investiție în oameni, care va aduce beneficii pe termen lung. În cazul în care integrarea va avea succes, ea va duce la coeziune socială, creștere economică și crearea de locuri de muncă. Resursele financiare ale Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI), precum și cele ale Fondului social european (FSE) ar trebui așadar suplimentate, după caz, în special în acele state membre care și-au depășit cotele de refugiați, în scopul unei mai bune cofinanțări a măsurilor de integrare a refugiaților.

3.1.

Conflictele din Orientul Mijlociu au provocat un aflux de refugiați fără precedent în Europa. Persoane din țările devastate de război s-au amestecat cu persoane care au dorit să își părăsească țările din motive economice. Toate țările europene au semnat Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, care garantează drepturi de bază pentru refugiați, cu scopul de a proteja acest grup vulnerabil. Având în vedere numărul mare de persoane și pentru conformitatea cu Convenția de la Geneva și cu principiile generale ale drepturilor omului, este important să se facă o distincție clară între migranții economici și refugiați, adică persoane care au primit un statut de protecție (în special azil sau protecție subsidiară).

3.2.

Cu toate că este de înțeles, din punct de vedere individual, că persoanele își părăsesc țara pentru a găsi condiții economice mai bune în străinătate, situația actuală și climatul social în majoritatea statelor membre impun o distincție clară: migranții economici trebuie să se întoarcă în țările lor de origine, atunci când solicitarea lor de a beneficia de statutul de protecție s-a întemeiat pe motive nejustificate. Planul de acțiune al UE privind returnarea, precum și manualul privind returnarea ar trebui să fie respectate de către statele membre în acele cazuri în care cererea de protecție internațională a fost refuzată.

3.3.

Acest lucru necesită un sistem european comun de azil cu protecție eficientă la frontierele externe, înregistrarea corespunzătoare la așa-numitele „puncte de trecere” („hotspots”), prelucrarea rapidă a cererilor de azil și, în cazul în care nu se recunoaște statutul de protecție internațională atunci când este refuzată o solicitare de azil, întoarcerea în țara de origine sau într-o țară terță cu care a fost încheiat un acord de readmisie. Ar putea fi, de asemenea, semnificativ și eficient să se stabilească puncte de trecere în țările terțe care se învecinează cu UE și care au acorduri cu privire la politica de migrație pentru înregistrare și solicitarea de azil.

3.4.

Evenimentele care au avut loc în a doua jumătate a anului 2015 au arătat că resortisanții din țări terțe vin adesea în Europa cu false așteptări și imagini idealizate ale vieții în UE, care le sunt de obicei furnizate de traficanți. În fața realității, reacția acestor resortisanți din țări terțe este dezamăgirea și, în unele cazuri, returnarea voluntară. În cadrul unui program voluntar de returnare, aceste persoane ar putea contribui la prezentarea unei imagini mai realiste a vieții europene pentru cetățenii din țările lor de origine, ceea ce ar putea împiedica alte persoane să se angajeze în călătoria periculoasă spre Europa.

3.5.

În afară de necesitatea de a face ca sistemul european comun de azil să devină complet operațional, de a stabili o distribuire durabilă și echitabilă a responsabilităților și costurilor și de a reduce presiunea asupra sistemului de azil actual, va fi necesar să se adopte rapid o nouă abordare europeană în materie de migrație, precum și o reformă profundă a Regulamentului Dublin, care să permită să se facă față provocărilor pe termen scurt și pe termen lung, astfel cum a anunțat președintele Juncker pentru primul trimestru din 2016. CESE își va exprima punctul de vedere pe această temă într-un aviz separat.

3.6.

În rezoluția sa privind refugiații, adoptată în decembrie 2015, CESE a subliniat că „situația actuală impune UE să dezvolte coridoare umanitare sigure pentru refugiații din țările afectate de războaie și amenințate de terorism, împreună cu țările în care sunt cei mai mulți refugiați”. CESE reafirmă faptul că procesul de înregistrare ar trebui să aibă loc încă de pe acum în afara UE.

3.7.

Războiul, schimbările climatice și lipsa perspectivelor în țările terțe pot crea un flux continuu și chiar crescut de refugiați și migranți. Limitarea factorilor de stimulare a migrației, în general, este o provocare la nivel mondial. Cu toate acestea, prezentul aviz este dedicat exclusiv integrării persoanelor cărora li s-a acordat statut de protecție sau celor care solicită acest statut.

4.1.

Președinția neerlandeză a solicitat desprinderea unor lecții în materie de integrare din crizele anterioare care au generat mișcări mari de refugiați. CESE a ajuns la concluzia că actuala criză a refugiaților nu este comparabilă cu cele anterioare, în primul rând dat fiind numărul de persoane care sunt în mișcare – peste 900 000 de migranți au trecut granițele UE prin Grecia în anul 2015 – și, în al doilea rând, dată fiind rapiditatea evoluției, ceea ce duce la creșterea incertitudinii în rândul populației locale. Analizând, de exemplu, cazul Austriei, unde la începutul anilor ’90 au venit aproximativ 90 000 de refugiați, care fugeau de războiul din fosta Iugoslavie, se pot vedea destul de clar diferențele: persoanele din Bosnia aveau de obicei rude în Austria sau lucraseră deja acolo. Calificările obținute în țara de origine aveau o valoare imediată pentru întreprinderile austriece, iar femeile erau obișnuite să participe pe deplin pe piața forței de muncă. În consecință, veniturile familiale și mobilitatea familiilor au crescut, ceea ce a împiedicat crearea de zone delimitate și a favorizat o mixitate socială mai bună în școli și pe piața muncii.

4.2.

Experiența situației din anii ’90 nu este întru totul comparabilă cu situația actuală. Persoanele care sosesc în prezent provin din medii mai diferite, unele dintre ele având diplome universitare care pot fi comparate cu cele europene, altele o educație care s-ar putea să nu fie imediat utilizabilă în Europa, în timp ce alte persoane au un nivel foarte limitat de educație, iar multe dintre femei nu au participat niciodată la piața forței de muncă. Mai mult decât atât, persoanele din țările de destinație, care suferă încă de pe urma crizei economice, tind să fie mai degrabă rezervate față de persoanele străine care concurează pe piața muncii.

5.1.

Potrivit Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), nu există un consens cu privire la definirea integrării imigranților în contextul țărilor dezvoltate și nu există o definiție formală în acest sens în dreptul internațional privind refugiații. Înțelegerea amplă a integrării ca fiind procesuală, individuală și bidirecțională stă la baza multor încercări ale guvernelor și mediului academic de a defini ceea ce pare a fi integrarea sau o societate integrată.

5.2.

„La baza definiției UNHCR se află conceptul de integrare ca proces bidirecțional, iar acest lucru se întemeiază pe «adaptarea» uneia dintre părți și «primirea» de cealaltă. Totuși, aceasta nu impune refugiatului să renunțe la identitatea sa culturală și, prin urmare, integrarea este diferită de asimilare” (1). Această definiție corespunde opiniei CESE (2).

5.3.

CESE a subliniat necesitatea de a relaționa integrarea cu valorile și principiile definite în Tratat, cu Carta drepturilor fundamentale, cu Convenția europeană a drepturilor omului, cu Agenda Europa 2020, precum și cu politicile de ocupare a forței de muncă și cu agenda socială. Această referință este esențială pentru CESE, având în vedere existența unei crize a valorilor în anumite sectoare sociale și politice din Europa. Integrarea și coeziunea economică și socială sunt cele două fațete ale aceleiași chestiuni (3). Asigurarea unor condiții și perspective decente de viață pentru toți va favoriza acceptarea măsurilor de integrare.

5.4.

Principiile fundamentale comune ale politicii de integrare a imigranților (2004) și instrumentul de punere în aplicare a acestora, „O agendă comună pentru integrare” (2005), formează baza pe care este formulată integrarea migranților în UE și consideră că integrarea cuprinde următoarele aspecte:

5.5.

Deși aceste principii nu fac nicio distincție între integrarea migranților și a refugiaților, CESE consideră că ele constituie o bază și pentru integrarea acestora din urmă. Cu toate acestea, din cauza numărului mare de persoane care sosesc în Europa, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a asigura formarea lingvistică, locuințe și integrarea pe piața muncii.

5.6.

Pentru a crea un climat pozitiv față de refugiați în țările de destinație – în special într-o perioadă în care se preconizează o creștere economică redusă, iar în unele țări există tensiuni pe piața muncii – ar trebui furnizate măsuri de integrare și investiții sociale atât pentru populația locală, cât și pentru refugiați, care să acopere nevoile specifice ale fiecărui grup-țintă. Importanța conectării și a includerii obiectivelor sociale în contextul integrării a fost afirmată de către CESE (4).

5.7.

CESE este convins că integrarea refugiaților este o necesitate absolută pentru societățile noastre, dacă vrem să menținem coeziunea socială. Lipsa integrării poate duce la apariția unor societăți paralele, care pot destabiliza țările gazdă. Prin urmare, este în interesul nostru să începem măsurile de integrare dintr-un stadiu foarte timpuriu. Mijloacele de comunicare în masă ar trebui încurajate să recunoască importanța integrării și rolul pe care îl joacă în crearea unui climat politic și societal pozitiv.

5.8.

Evoluțiile demografice din majoritatea țărilor europene arată o scădere a populației în vârstă de muncă. În vederea menținerii durabilității sistemelor noastre sociale pentru generațiile viitoare, integrarea pe piața muncii a întregii forțe de muncă, indiferent de gen, capacitate fizică, vârstă, religie, orientare sexuală sau origine (etnică) trebuie să devină o prioritate. Investițiile în măsuri de integrare sunt costisitoare pe termen scurt și mediu, însă ar trebui să fie văzute ca o investiție în oameni, care va aduce beneficii pe termen lung. Dacă integrarea va avea succes, ea va duce la coeziune socială, creștere economică și crearea de locuri de muncă.

5.9.

Nivelul local joacă un rol decisiv în integrare, întrucât este locul unde persoanele conviețuiesc și unde lipsa de integrare devine vizibilă mai întâi. Comunitățile ar trebui să primească sfaturi și îndrumări cu privire la măsurile de integrare care funcționează bine, cum ar fi faptul de a-i invita pe refugiați să participe la asociații voluntare locale (sindicate, ONG-uri, pompieri sau cluburi sportive etc.).

5.10.

Site-ul Comisiei Europene privind integrarea (5) cuprinde numeroase informații privind exemple de acțiuni de integrare. Utilizarea filtrelor de căutare permite găsirea unor exemple de bune practici, de exemplu în funcție de țară, domeniul integrării sau grupul-țintă. Acest site web ar trebui să fie promovat și mai bine pentru a servi drept inspirație pentru statele membre, autoritățile locale, ONG-urile și partenerii sociali în legătură cu activitățile lor de integrare.

5.11.

Pe baza unei propuneri din partea CESE, a fost deja instituită o colaborare structurată între organizațiile societății civile, CESE și Comisia Europeană, prin intermediul Forumului european privind migrația, care se ocupă de toate problemele legate de migrație, azil și integrare. În plus, ar putea fi util să se extindă mandatul comitetului consultativ privind libera circulație a persoanelor, pentru a include și integrarea refugiaților, întrucât acesta este organismul prin intermediul căruia guvernele discută și fac schimb de idei cu partenerii sociali. Acest comitet ar putea oferi un prilej suplimentar pentru schimbul de bune practici.

6.1.

Solicitanții de azil care sosesc în Europa după (în majoritatea cazurilor) o călătorie obositoare și adesea traumatizantă au nevoie în primul rând de un loc unde să stea și să se odihnească. Acest timp ar trebui să fie utilizat de autorități pentru a-i înregistra în mod corespunzător și pentru a face o primă evaluare a șanselor lor de a primi statutul de refugiat. În acest caz, măsurile de integrare ar trebui să înceapă de la un stadiu foarte timpuriu. Conform unor cercetări recente ale Organizației Mondiale a Sănătății, este nevoie de protecție medicală specială pentru refugiații care prezintă afecțiuni legate de stresul posttraumatic, deoarece acesta reprezintă adesea un obstacol major în calea integrării.

6.2.

Integrarea nu este posibilă fără a avea cel puțin cunoștințe de bază ale limbii din țara gazdă. Prin urmare, formarea lingvistică ar trebui să înceapă cât mai devreme posibil, în timpul procedurii de azil. Aceasta presupune crearea unor noi structuri, precum și o mai bună interfață de gestiune pentru a face față numărului mare de solicitanți de azil. Cursurile de limbi străine ar trebui, de asemenea, să fie utilizate pentru a informa solicitanții de azil despre valorile țării gazdă (de exemplu, tratamentul egal al femeilor și bărbaților, libertatea de exprimare, interzicerea violenței domestice) și cultura acesteia. Aceste cursuri pot fi, de asemenea, utilizate pentru a oferi solicitanților de azil orientări de bază privind diferitele aspecte referitoare la organizațiile, instituțiile și sursele de informații cărora li se pot adresa atunci când apar probleme. Solicitanții de azil provin adesea din culturi foarte diferite. Acțiunile care rezultă dintr-o lipsă de conștientizare a valorilor de bază, drepturilor și obligațiilor din țările gazdă pot dăuna integrării.

6.3.

Copiii refugiați ar trebui să meargă la școli cu copii localnici cât mai repede posibil și să primească sprijin în învățarea limbii naționale. O atenție deosebită trebuie acordată minorilor, în special celor neînsoțiți, care sunt adesea traumatizați. În cazul în care, din cauza vârstei lor, aceștia nu mai au voie să frecventeze școli, ar trebui să fie furnizate oferte adecvate special concepute pentru acest grup, cu scopul de a preveni frustrarea. Statele membre ar trebui să fie conștiente de nevoile speciale ale copiilor traumatizați și ale minorilor neînsoțiți și ar trebui să le ofere sprijin socio-pedagogic. (De exemplu, orașul Viena încearcă să plaseze copiii neînsoțiți în familii, pe baza unor cadre existente.)

6.4.

Identificarea timpurie și clasificarea certificatelor, a competențelor și a calificărilor sunt esențiale în ceea ce privește garantarea integrării rapide pe piața muncii. Competențele și calificările profesionale ale solicitantului de azil ar trebui să fie identificate încă de la începutul procedurii de azil, cu implicarea experților pe piața muncii. Aceste aspecte sunt indispensabile pentru promovarea limbii țintă, inițierea unui curs de formare, recunoașterea calificărilor profesionale, furnizarea calificărilor secundare necesare și obținerea efectivă a unor locuri de muncă adecvate. Cu toate acestea, identificarea aptitudinilor poate fi un proces foarte dificil. Mulți refugiați nu au nici măcar documentele lor personale cu ei, cu atât mai puțin atestate sau certificate care să ofere dovada nivelului lor de calificare. Diferite state membre (cum ar fi Germania, Austria) elaborează diverse metode pentru a testa aptitudinile și competențele. Cedefop ar putea oferi o platformă de învățare reciprocă și un schimb de bune practici în acest domeniu.

6.5.

Procedurile de azil iau adesea foarte mult timp, menținând solicitantul de azil într-o situație de incertitudine. Perioadele lungi de timp în care solicitantul de azil nu este în măsură să ducă o viață autonomă pot cauza instabilitate psihosocială, pierderea încrederii în sine și sindromul de dependență, ceea ce poate împiedica șansele de angajare, chiar și după recunoașterea ca refugiat. Copiii sunt și mai afectați, deoarece au nevoie de un mediu stabil. Prin urmare, CESE solicită statelor membre să ia decizii cât mai repede posibil în cadrul procedurilor de azil. Potrivit unui document al OCDE (6) privind sprijinul de integrare pentru solicitanții de azil, procedurile de azil din Grecia, Belgia și Danemarca sunt cele mai scurte, oferind în același timp cursuri de limbă și alte cursuri de formare profesională și pentru adulți.

6.6.

În ceea ce privește creșterea economică preconizată și situația de pe piața muncii, țările ar putea încerca măsuri de reducere a timpului de așteptare pentru accesul pe piața muncii. Germania și Ungaria au redus deja timpul de așteptare pentru accesul la locuri de muncă, iar Finlanda, Belgia si Luxemburg au luat unele măsuri în acest sens. Reglementările echitabile, transparente și rezonabile de acordare a accesului pe piața muncii pentru solicitanții de azil previn munca nedeclarată și îi fac pe aceștia mai bine acceptați de către localnici. În același timp, persoanele cu statut de protecție ar trebui să dispună de posibilitatea de a rămâne în țara gazdă, atunci când sunt integrate pe piața muncii și în societatea gazdă. Solicitanții de azil trebuie să fie conștienți de faptul că accesul lor la piața forței de muncă depinde de țara în care au solicitat azil. Din cauza lipsei de informații, unele persoane călătoresc în alte state membre în speranța să găsească acolo un loc de muncă. În realitate, ei ajung astfel într-o situație neregulamentară, care ar putea fi ușor evitată printr-o informare adecvată.

6.7.

Locuința este foarte importantă în ceea ce privește integrarea: centrele de primire satisfac nevoia imediată de avea un loc de odihnă (și, de multe ori, pentru o perioadă mult mai lungă decât a fost planificat), însă sejururile de durată mai lungă fac ca integrarea să fie mai dificilă. În Austria, a fost instituit proiectul „Kosmopolis” pentru locuințe private. Într-o zonă nou-construită, un anumit număr de apartamente sunt rezervate pentru refugiați care se află deja pe piața muncii. Pentru evitarea neînțelegerilor între refugiați și alte persoane care locuiesc acolo, a fost înființat un centru de informare în apropiere. În Portugalia, un protocol între municipalitatea Lisabona și ONG-uri portugheze a permis furnizarea de locuințe pentru refugiați și accesul la serviciile municipalității pentru formare, educație și integrare pe piața muncii (7).

6.8.

După o decizie pozitivă privind statutul de azil, refugiatul trebuie să găsească singur o locuință. Această perioadă este adesea foarte dificilă, deoarece sprijinul care a fost acordat inițial de către stat ia sfârșit, iar refugiatul trebuie să găsească un loc de muncă în același mod ca și cetățenii țării gazdă.

6.9.

Serviciile publice de ocupare a forței de muncă joacă un rol-cheie în acest cadru. În primul rând, acestea ar trebui să îndeplinească în mod activ rolul de facilitator al ocupării durabile a forței de muncă. Totodată, ele trebuie și să decidă cu privire la calificările suplimentare pe care refugiatul ar trebui să le dobândească pentru a avea succes pe piața muncii. Trebuie subliniat și luat în calcul faptul că, chiar și după al patrulea an de ședere, doar 25 % dintre refugiați sunt angajați și, chiar și până la al zecelea an, procentul este de numai 50 % (8). Ar putea fi încheiat un contract de integrare individuală cu fiecare refugiat, care să conțină acțiunile relevante care trebuie întreprinse (formare suplimentară, numărul de candidaturi etc.) pentru a se integra pe deplin pe piața muncii. CESE subliniază că refugiații trebuie să fie tratați în mod egal cu localnicii pe piața forței de muncă, cu scopul de a se preveni concurența neloială, precum și dumpingul social și dumpingul salarial. În cazul în care nu există nicio șansă de a găsi un loc de muncă pentru refugiat într-o perioadă de timp rezonabilă, i s-ar putea propune ca alternativă voluntariatul pentru munca în folosul comunității. Acesta ar putea sprijini dobândirea de competențe lingvistice suplimentare și l-ar ajuta pe refugiat să se integreze în societate.

6.10.

Un bun exemplu este cel al Germaniei, care a decis recent să introducă o carte de identitate specială pentru solicitanții de azil. După înregistrarea pentru prima dată, cardul devine mijlocul principal și obligatoriu de identificare, fiind legat de o bază de date centrală, care conține informații precum studiile și experiența profesională a persoanei în cauză.

6.11.

În rândul refugiaților, ca și în rândul populației locale, există persoane cu interese și competențe antreprenoriale. Acestea ar trebui să primească informații și îndrumări cu privire la modul în care să demareze o afacere și să devină angajatori.

6.12.

În Germania și în Slovacia au loc în prezent discuții privind modul în care refugiații cu calificări înalte în profesii cu deficit de competențe ar putea fi admiși pe piața muncii prin proceduri accelerate.

6.13.

Refugiații au nevoie de informații despre piața muncii, în general, dar și despre oportunitățile de formare profesională și locurile de muncă disponibile. Întrucât un număr ridicat de refugiați fac parte dintr-un grup de vârstă tipic persoanelor care studiază, având între 16 și 25 de ani, trebuie furnizate informații de bază sau cursuri de pregătire în diferite domenii profesionale înainte ca formarea să poată să înceapă. În Germania, Camerele de Comerț și Industrie au lansat inițiative pentru a ajuta cu plasarea, cum ar fi, de exemplu, interviurile fulger. Camerele de Comerț și Industrie din Germania sprijină întreprinderile pentru a oferi calificări și formare pentru refugiați prin intermediul proiectului „Angajament pentru formare”. De asemenea, acestea încearcă să atragă sponsori voluntari care să se ocupe de refugiați și de firme, oferind sfaturi ambelor părți. Camerele de Comerț și Industrie oferă, de asemenea, sprijin refugiaților care doresc să înființeze propria afacere.

6.14.

În Austria a demarat un proiect care își propune să plaseze tineri refugiați în locuri de ucenicie neocupate, cu sprijinul serviciului public de ocupare a forței de muncă și al consilierilor. O perioadă de stagiu poate preceda semnarea unui acord formal de ucenicie. De asemenea, compania federală feroviară din Austria (ÖBB) a inițiat proiectul „Diversitatea ca șansă” (Diversität als Chance), oferind locuri de ucenici unui număr de 50 de refugiați neînsoțiți, cu vârste între 15 și 17 ani.

6.15.

Pentru a facilita integrarea imigranților cu înaltă calificare, Camera Economică Federală austriacă a elaborat programul „Mentorat pentru migranți”, care a fost extins la refugiații cu înaltă calificare. Mentorii sunt persoane care sunt bine integrate pe piața muncii din Austria și care sprijină migranții pe parcursul căutării de locuri de muncă prin furnizarea de informații sau chiar accesul la propria rețea profesională. Acest program contribuie, de asemenea, la evitarea neînțelegerilor culturale.

6.16.

Într-o serie de state membre, așa-numiții „amici ai refugiaților” au grijă de refugiați. Aceștia se implică în mod voluntar într-o varietate de organizații și se întâlnesc periodic cu un refugiat, cu scopul de a stabili relații personale. Acest lucru este cu atât mai important cu cât un număr mare de refugiați sunt minori neînsoțiți, care și-au lăsat familiile în urmă. Acești „amici” ar putea, de asemenea, apăra cauza refugiaților, cu scopul de a îmbunătăți imaginea acestora în țara lor.

6.17.

Partenerii sociali din unele state membre (de exemplu, Spania, Franța, Germania, Republica Cehă, Austria) au cerut guvernelor lor să acționeze în mod mai eficace în domeniul integrării refugiaților. În Spania, în politicile privind planul anual de ocupare a forței de muncă a fost introdusă o măsură suplimentară, care vizează în mod specific integrarea în muncă a refugiaților.

6.18.

Danemarca utilizează așa-numitul „model al scării” pentru integrarea refugiaților pe piața muncii: în prima etapă (patru până la opt săptămâni) sunt identificate competențele refugiatului individual și sunt furnizate lecții de limbă daneză. În a doua etapă (26-52 de săptămâni), cursantul este plasat într-o întreprindere (fără niciun cost pentru angajator) și primește lecții suplimentare de limbă daneză. Ulterior, refugiatul este pregătit să aibă un loc de muncă cu o subvenție salarială. Punerea în aplicare efectivă a unor astfel de modele ar trebui să favorizeze crearea de oportunități de locuri de muncă suplimentare și să prevină limitarea accesului localnicilor (fără efectul „uși turnante”).

6.19.

Pentru a garanta o concurență loială, condițiile de muncă, inclusiv salarizarea, trebuie să fie pe deplin respectate, indiferent de naționalitatea sau statutul unui lucrător (lex loci laboris). Statele membre trebuie să asigure măsuri și mecanisme eficiente și capacități administrative pentru a le pune în aplicare. Sindicatele susțin refugiații sau lucrătorii migranți fără documente în revendicarea drepturilor lor (École des solidarités – Belgia, UNDOK – Austria).

7.1.

CESE atrage atenția asupra faptului că orice măsuri vor trebui să fie finanțate în mod corespunzător pentru a avea un impact pozitiv de durată asupra societății noastre. Pentru succesul durabil al integrării refugiaților sunt necesare eforturi sporite în ceea ce privește investițiile pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă prin intermediul Planului Juncker. Ar trebui furnizate atât populației locale, cât și refugiaților, investiții suplimentare privind măsurile de integrare și investiții sociale, acoperind nevoile specifice ale fiecărui grup-țintă. CESE a remarcat efectele pozitive potențiale ale unei taxe pe tranzacțiile financiare pentru finanțele publice, prin asigurarea unei contribuții mai echitabile din partea sectorului financiar. Ca urmare a unor circumstanțe excepționale și în conformitate cu Pactul de stabilitate și de creștere, costurile suplimentare generate de adăpostirea refugiaților nu ar trebui, după o examinare temeinică, să fie incluse în calculul deficitelor publice ale statelor membre (9).

7.2.

Statele membre de primire inițială, precum Italia, Malta, Spania și Grecia, ar trebui să primească ajutoare economice directe pentru fiecare refugiat sau migrant, astfel încât să poată prelucra cererile de azil cu exactitate și rapiditate sau să dispună returnarea în cazul în care condițiile de acordare a statutului de refugiat nu sunt îndeplinite. Statele membre care își asumă responsabilitatea pentru integrarea refugiaților în societate dincolo de nivelul impus de principiul solidarității ar trebui la rândul lor să poată conta pe sprijinul financiar al UE.

7.3.

Resursele financiare ale Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) ar trebui suplimentate în scopul unei mai bune implicări a statelor membre în ceea ce privește finanțarea pentru integrarea refugiaților, în special pentru programele desfășurate de autoritățile locale și ONG-uri. Fondul social european ar trebui suplimentat în mod adecvat, pentru a furniza resurse suplimentare menite să faciliteze integrarea socială a refugiaților, egalitatea de gen, sprijinul pentru întreprinderi și integrarea refugiaților pe piața muncii, fapt care presupune dialogul și colaborarea cu partenerii sociali. În plus, Fondul european de dezvoltare regională ar trebui să ofere resurse suplimentare pentru zonele urbane care pun în aplicare dispozitivele necesare pentru primirea și integrarea refugiaților.

7.4.

Ar trebui să se exploreze posibilitățile de cooperare internațională privind finanțarea integrării refugiaților, cu cooperarea specială a UNHCR și a Organizației Internaționale pentru Migrație.

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/28

Raportor:

domnul Vitas MAČIULIS

1.1.

Energia reprezintă o componentă inseparabilă a politicii internaționale și se numără în prezent printre prioritățile de pe agenda UE. Având în vedere că o parte dintre actorii internaționali încearcă să utilizeze energia ca instrument de atingere a unor obiective politice, este în interesul cetățenilor UE ca aceasta să rămână vigilentă cu privire la chestiunile legate de energie.

1.1.1.

Trei factori sunt de maximă importanță pentru dimensiunea externă a politicii energetice: diversificarea, comuniunea punctelor de vedere și un sistem energetic intern dezvoltat corespunzător.

1.2.

Diversificarea surselor de energie ale UE, a furnizorilor și a rutelor este esențială pentru politica energetică externă. După cum se subliniază în strategia UE privind uniunea energetică, una dintre principalele provocări cu care se confruntă Uniunea este faptul că peste jumătate din consumul de energie provine din importuri, care trebuie asigurate prin anumite politici comerciale.

1.2.1.

Cercul partenerilor de import de energie trebuie extins, prin identificarea și stabilirea în permanență a unor dialoguri cu furnizori de energie noi, fiabili și previzibili.

1.2.2.

Noile proiecte de anvergură în materie de infrastructură, care contribuie la diversificarea obiectivelor, trebuie să îndeplinească obiectivele strategiei privind uniunea energetică și să respecte pe deplin acquis-ul Uniunii. Acestea ar trebui, de asemenea, să fie pe deplin consecvente cu obiectivul de dezvoltare a unui sistem energetic descentralizat, în care sursele de energie regenerabile să joace un rol primordial.

1.2.3.

Ar trebui încurajată cooperarea dintre reprezentanți ai sectorului privat și ai celui politic pentru a găsi metodele optime și cei mai potriviți parteneri pentru dezvoltarea energetică externă. Obiectivele privind securitatea și durabilitatea energetică ar trebui luate în considerare întotdeauna.

1.3.

În pofida diferențelor de la nivelul mixurilor energetice, al structurilor privind importurile de energie și al partenerilor tradiționali din statele membre, ar trebui să se depună în continuare eforturi pentru „a vorbi cu o singură voce”. Este esențial să se adopte o poziție internă comună a UE, pentru a se asigura o dimensiune externă puternică.

1.3.1.

CESE îndeamnă statele membre să își coordoneze interesele energetice individuale și să mențină în mod constant relații bazate pe solidaritate și transparență.

1.3.2.

CESE salută propunerea Comisiei din 16 februarie 2016 de consolidare a mecanismului actual de schimb de informații cu privire la acordurile interguvernamentale și la instrumentele fără caracter juridic obligatoriu.

1.3.3.

Existența unor standarde comune de protecție a mediului și de securitate nucleară în cadrul proiectelor energetice care sunt implementate în țările vecine ale UE ar trebui să reprezinte un punct important al politicii energetice externe a UE. Achizițiile de energie din țări care nu respectă aceste standarde ar trebui limitate.

1.4.

Un puternic sistem energetic intern este piatra de temelie a reducerii impactului extern: una dintre principalele dimensiuni ale uniunii energetice este crearea unei piețe energetice interne a UE complet funcționale și transparente. Aceasta ar avea ca efect direct o abordare mai eficientă la nivelul UE a chestiunilor energetice externe.

1.4.1.

Trebuie stabilite toate componentele necesare ale infrastructurii energetice, oferind posibilitatea optimizării și raționalizării importului de resurse energetice în UE.

1.4.2.

CESE subliniază necesitatea de a integra pe deplin rețelele și sistemele energetice ale tuturor statelor membre în piața internă a UE și de a asigura sincronizarea deplină a acestora.

1.4.3.

Trebuie menținut nivelul de competitivitate al producătorilor de energie din UE, prin crearea unor condiții de concurență echitabile între producătorii de energie europeni și non-europeni.

1.4.4.

CESE solicită ca la elaborarea și punerea în aplicare a politicii energetice externe a UE să se țină seama de necesitatea ca industria europeană, în special industria mare consumatoare de energie, să dispună de o aprovizionare cu energie competitivă, stabilă și previzibilă, pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții de concurență echitabile în raport cu concurenții săi internaționali.

1.5.

O politică energetică orientată către viitor, care să contribuie la realizarea obiectivelor externe ale UE, inclusiv în contextul Acordului COP 21, ar trebui să se bazeze, în primul rând, pe luarea în considerare în mod sistematic a obiectivelor politicii europene în materie de climă și a eforturilor internaționale pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, în special prin dezvoltarea a trei factori-cheie: surse regenerabile de energie, eficiență energetică, cercetare și dezvoltare.

1.5.1.

Sursele regenerabile de energie reprezintă elementul esențial al îmbunătățirii securității energetice și al reducerii dependenței de importuri.

1.5.2.

UE ar trebui să depună toate eforturile pentru a-și menține poziția de lider în domeniu.

1.5.3.

Eficiența energetică este unul dintre principalele instrumente de reducere a volumului consumului energetic al UE și, prin urmare, de reducere a cantității de energie importată. În consecință, reducerea cheltuielilor pentru energie ale consumatorilor privați și comerciali este, de asemenea, fundamentală.

1.6.

Cercetarea și dezvoltarea trebuie să beneficieze de resurse adecvate, care să ducă la creșterea eficienței și la scăderea costurilor producerii de energie. În acest context, cooperarea internațională este în mod clar la fel de importantă.

1.7.

Întrucât energia ar trebui să fie mai accesibilă pentru consumatori și să sprijine competitivitatea industriei, CESE invită Comisia și guvernele naționale să acorde un rol important societății civile, partenerilor sociali și organizațiilor de consumatori. Din acest motiv, CESE solicită organizarea unui dialog european privind energia și a unui forum european privind energia, cu participarea tuturor părților interesate. Acest lucru este esențial pentru asigurarea unei politici energetice externe a UE inteligente, eficiente și durabile.

1.7.1.

CESE trebuie să-și mobilizeze organismele internaționale să joace un rol activ în crearea unei politici energetice externe a UE eficace și reziliente.

2.1.

Chestiunile legate de energie au căpătat abia de curând greutate în dezbaterile politice ale UE și au trecut în fruntea agendei Comisiei Europene. CESE este, de asemenea, activ în domeniul dimensiunii externe a energiei și a emis deja mai multe avize pe această temă (1).

2.2.

Având în vedere continua dependență a UE de importurile de energie, în special de petrol și gaze naturale, dimensiunea externă a politicii energetice a UE devine tot mai importantă pentru a sprijini securitatea aprovizionării cu energie.

2.2.1.

Peste jumătate (53,2 %) din consumul brut de energie la nivel intern al UE provine din importuri. Dependența de import a UE este de 44,2 % pentru combustibilii solizi (dintre care cărbunele superior reprezintă peste jumătate), de 87,4 % pentru petrol și produsele derivate din petrol și de 65,3 % pentru gazele naturale (date Eurostat, 2013).

2.2.2.

Aceste cifre subliniază în mod clar amploarea dependenței UE de comerțul cu furnizorii din țările terțe. Prin urmare, dacă furnizorii se dovedesc nedemni de încredere sau imprevizibili, sau dacă infrastructura nu poate fi întreținută în mod corespunzător, securitatea energetică a UE ar putea fi grav afectată.

3.1.

UE ar trebui să caute noi oportunități de cooperare și să consolideze actualele parteneriate în materie de energie cu țări terțe sub aspectul diversificării surselor, furnizorilor și rutelor de aprovizionare.

3.2.

Cel mai probabil, în viitorul apropiat, Rusia va rămâne principalul partener de importuri de energie al UE. Acest aspect este relevant în special în ce privește gazul transportat prin conducte.

3.2.1.

Una dintre prioritățile Rusiei este cel puțin de a-și menține poziția favorabilă pe piața energetică a UE, care atrage cea mai mare pondere a exporturilor de energie și este un client foarte fiabil.

3.2.2.

Proiectul conductei de gaz Nord Stream II reprezintă, în prezent, un punct esențial pe agenda Rusiei în materie de energie, vizând creșterea exporturilor de gaze naturale către UE. La nivelul UE, s-au exprimat preocupări cu privire la posibilitatea ca acest proiect să contravină strategiei UE privind uniunea energetică sub aspectul diversificării aprovizionării cu gaze naturale. CESE consideră că rolul cel mai important al Comisiei este efectuarea unei analize riguroase a proiectului Nord Stream II și a conformității acestuia cu acquis-ul Uniunii, inclusiv cu cel de al treilea pachet privind energia, precum și cu obiectivele strategiei privind uniunea energetică, în special în ceea ce privește diversificarea surselor de energie, a furnizorilor și a rutelor de aprovizionare.

3.2.3.

La stabilirea unei poziții comune a UE cu privire la proiectul Nord Stream II trebuie să se țină seama de interesele fiecărui stat membru. Aspectele comerciale ale proiectului nu ar trebui să fie unicul factor luat în considerare, în special având în vedere tendința Rusiei de a utiliza energia ca instrument pentru atingerea unor obiective geopolitice.

3.3.

Norvegia este un partener valoros al UE pe scena internațională, împărtășind aceleași priorități în materie de politică, inclusiv în sectorul energetic. În calitate de semnatară a Acordului privind Spațiul Economic European, Norvegia participă la piața internă a UE.

3.3.1.

Se preconizează o creștere atât a importanței Dimensiunii nordice, cât și a cooperării în regiunile nordice cu privire la zăcămintele de petrol și gaze naturale din Oceanul Arctic. Cu toate acestea, ar trebui acordată o atenție deosebită contextului de mediu, considerat sensibil, dacă și atunci când întreprinderile vor începe să exploreze în mod serios eventualele resurse în acest domeniu.

3.4.

Cooperarea în domeniul energiei dintre UE și partenerii săi din sudul și estul Mediteranei a fost impulsionată odată cu crearea recentă a platformelor regionale care cuprind gazele naturale, energia electrică, sursele regenerabile de energie și eficiența energetică. Se consideră că aceste platforme permit facilitarea și consolidarea cooperării în materie de energie.

3.5.

Având în vedere importanța strategică și resursele energetice bogate ale Asiei Centrale, Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a stabili o relație durabilă și stabilă cu aceasta. În conformitate cu concluziile Consiliului Afaceri Externe cu privire la Strategia UE pentru Asia Centrală, adoptate la 22 iunie 2015, UE solicită consolidarea legăturilor din domeniul energetic, care ar contribui la o securitate energetică reciprocă.

3.6.

Conectarea regiunii Mării Caspice cu piața UE prin intermediul coridorului sudic al gazelor va deschide noi posibilități pentru comerțul cu gaze naturale și va contribui la realizarea obiectivului de diversificare al UE. Gazoductul transanatolian (TANAP) va deveni o parte centrală a interconectării de-a lungul gazoductului transadriatic (TAP).

3.7.

Relațiile energetice cu SUA devin din ce în ce mai importante pe ordinea de zi a UE, după cum rezultă din concluziile Consiliului pentru energie UE-SUA. În prezent, SUA beneficiază de gaze naturale ieftine, ca urmare a producției de gaze neconvenționale. UE ar trebui să profite de ocazie și să încurajeze dezvoltarea comerțului cu gaz natural lichefiat (GNL) la nivel transatlantic, ceea ce ar contribui în mod semnificativ la diversificarea aprovizionării cu energie.

3.7.1.

Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) ar putea deveni un instrument semnificativ pentru promovarea, printre altele, a securității energetice transatlantice. CESE îndeamnă părțile să își concentreze toate eforturile asupra abordării corespunzătoare a chestiunilor energetice în cadrul acordului.

3.8.

Securitatea energetică a UE este strâns corelată cu afacerile energetice din vecinătatea sa, ceea ce înseamnă că UE ar trebui să colaboreze în continuare îndeaproape cu vecinii săi și să extindă domeniul cooperării reciproc avantajoase.

3.8.1.

CESE invită Comisia să consolideze în continuare Comunitatea Energiei, în special în materie de punere în aplicare a acquis-ului Uniunii în domeniul energiei în ce privește părțile contractante (2).

3.8.2.

Obiectivul principal al Comunității Energiei este extinderea pieței interne a energiei a UE. UE trebuie să consolideze în continuare cooperarea cu țările învecinate și cu societatea civilă din cadrul acestora, pentru realizarea unei piețe energetice paneuropene veritabile. CESE salută propunerea Comisiei cu privire la reglementarea securității aprovizionării cu energie prin implicarea directă a țărilor membre ale Comunității Energiei.

3.9.

Ca urmare a ridicării sancțiunilor internaționale impuse Iranului, UE trebuie să profite de această ocazie și să restabilească relațiile energetice, dat fiind rolul potențial pe care Iranul îl poate juca în diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică ale UE.

3.10.

De asemenea, UE ar trebui să accelereze și să intensifice eforturile de consolidare a unor parteneriate solide cu alte țări terțe, pe cât de diferite, pe atât de importante, precum Canada, Turcia și Algeria. CESE salută desfășurarea de dialoguri la nivel înalt în materie de energie cu țările respective în 2015.

3.11.

Dimensiunea energetică ar trebui să se reflecte în mod corespunzător în acordurile comerciale cu țările terțe. În plus, acordurile în materie de energie cu furnizorii din țările terțe trebuie să respecte pe deplin dispozițiile legale ale UE și principiile privind securitatea energetică.

4.1.

La 20 iulie 2015, Consiliul Afaceri Externe a aprobat un Plan de acțiune privind diplomația în domeniul energiei, pentru a sprijini dimensiunea externă a strategiei privind uniunea energetică. Obiectivul planului este de a consolida mesajele comune, pentru ca Uniunea Europeană să poată vorbi „cu o singură voce” despre principalele probleme legate de energie și să-și realizeze obiectivele energetice mai curând în spiritul solidarității și al interesului comun decât prin renaționalizarea politicilor energetice.

4.1.1.

Printre dimensiunile principale ale Planului de acțiune privind diplomația în domeniul energiei se numără sprijinul diplomatic acordat diversificării surselor de energie, furnizorilor și rutelor de aprovizionare, îmbunătățirea cooperării cu țările de tranzit (în special Ucraina) și partenerii energetici principali din țările terțe, precum și consolidarea Comunității Energiei și menținerea angajamentului strategic al UE în cadrul inițiativelor multilaterale în materie de energie.

4.2.

Prin decizia adoptată de Parlamentul European și de Consiliu la 25 octombrie 2012 s-a instituit un mecanism de schimb de informații cu privire la acordurile interguvernamentale, pentru a se asigura claritatea juridică și transparența acordurilor, precum și conformitatea acestora cu dreptul Uniunii. În februarie 2016, Comisia a prezentat o propunere de consolidare a mecanismului existent.

4.2.1.

CESE salută încercările de a asigura conformitatea juridică și transparența acordurilor încheiate de UE cu părțile terțe (3) și, prin urmare, sprijină consolidarea mecanismului actual de schimb de informații.

4.3.

UE ar trebui să își păstreze angajamentul asumat cu privire la promovarea și îmbunătățirea continuă a standardelor în materie de mediu și securitate nucleară din țările terțe.

4.3.1.

Trebuie să se acorde o atenție specială centralelor nucleare construite de țările terțe în apropierea frontierelor Uniunii (mai precis, centrala nucleară Astraviec din Belarus, care s-a dovedit a fi neconformă cu prevederile Convenției Espoo). UE ar trebui să atragă atenția părților terțe asupra importanței garantării siguranței generale a acestor proiecte, în conformitate cu Convenția privind siguranța nucleară a AIEA și cu alte acorduri internaționale relevante. Comisia ar trebui să își intensifice eforturile pentru a se asigura că țările care au fost de acord să se supună unor teste de rezistență nucleare, în conformitate cu normele UE, își îndeplinesc acest angajament în cel mai scurt timp posibil. Pe lângă aceasta, centralelor nesigure ar trebui să li se restricționeze accesul la piața energiei din UE.

5.1.

Un sistem energetic intern puternic se traduce imediat printr-o poziție rezilientă pe plan extern. Prin urmare, UE ar trebui să aibă ca obiectiv raționalizarea abordării sale interne cu privire la chestiunile energetice.

5.2.

Strategia privind uniunea energetică reprezintă o inițiativă prioritară, al cărei scop este consolidarea unui răspuns comun al UE la provocările în materie de energie. Dat fiind că securitatea energetică a UE stă la baza bunăstării ei economice și sociale, responsabilitatea asigurării ei le revine în mod colectiv statelor membre, producătorilor de energie, consumatorilor, țărilor de tranzit și comunității internaționale, toți aceștia fiind implicați în piețele energetice globalizate.

5.2.1.

Un pilon esențial al Uniunii Europene este îmbunătățirea interconectărilor dintre statele membre și punerea deplină în aplicare a acquis-ului pieței interne a energiei. Integrarea deplină a pieței interne a UE va duce la creșterea concurenței între furnizorii de energie, ceea ce, la rândul său, va determina prețuri mai bune pentru consumatorii finali.

5.2.2.

Dat fiind că devine din ce în ce mai răspândit la nivel mondial, GNL oferă UE noi oportunități de diversificare a aprovizionării cu gaze. Prin urmare, ar trebui consolidată și dezvoltată infrastructura internă în materie de GNL. În acest context, CESE salută strategia privind GNL și depozitarea gazelor naturale adoptată de Comisie în februarie 2016.

5.2.3.

Integrarea deplină a UE înseamnă eliminarea insulelor energetice. CESE subliniază necesitatea ca rețelele și sistemele energetice din toate statele membre să fie pe deplin integrate pe piața internă a UE, atât prin dezvoltarea infrastructurii fizice necesare pentru conectarea rețelelor, cât și, în cele din urmă, prin soluționarea chestiunii sincronizării celor trei state baltice (4), întrucât sistemul de energie electrică al acestora depinde, în prezent, de un operator dintr-o țară terță (Rusia).

5.2.4.

Trebuie menținută competitivitatea producătorilor de energie din UE. Trebuie să se asigure condiții de concurență echitabile între producătorii din Europa și cei din afara acesteia, pentru a se asigura respectarea normelor UE în materie de concurență de către toți participanții la piața energetică.

6.1.

Sursele regenerabile de energie reprezintă o oportunitate directă pentru UE, nu numai de a-și reduce dependența de combustibilii fosili importați, ci și de a garanta sustenabilitatea producției energetice interne. CESE recunoaște faptul că dezvoltarea surselor regenerabile de energie este una dintre cele mai importante măsuri în vederea unui viitor energetic mai sigur. Cu toate acestea, UE nu ar trebui să conteze pe succesele anterioare, ci să depună toate eforturile pentru a-și menține poziția de lider în domeniu. În plus, funcționarii UE trebuie să încurajeze țările terțe să-și fixeze obiective ambițioase în ceea ce privește energia din surse regenerabile.

6.1.1.

UE privește deja dincolo de 2020 și a stabilit obiective și mai ambițioase pentru 2030. Obiectivul comun ca cel puțin 27 % din energie să provină din surse regenerabile le-ar impune statelor membre să amplifice cooperarea la nivel regional, consolidând astfel sectorul energetic al UE.

6.1.2.

În contextul atenuării schimbărilor climatice, CESE salută Acordul COP 21 și angajamentul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40 % până în 2030 (în raport cu nivelurile din 1990), în conformitate cu cadrul de politici privind clima și energia. UE ar trebui nu numai să își încurajeze partenerii să colaboreze în mod activ în domeniu, ci și să ofere un ajutor practic când se consideră necesar.

6.1.3.

Producția energetică descentralizată, precum și cooperativele energetice ar contribui la realizarea obiectivelor UE în materie de climă și energie. Astfel, societatea se poate implica în ansamblul său, pentru a colabora în vederea asigurării independenței și a securității energetice în statele membre, precum și în întreaga Uniune. Prin urmare, ar trebui adoptate cele mai bune practici în materie de producție și de consum de energie din surse proprii, care să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor.

6.2.

Eficiența energetică este totodată o metodă directă de abordare a problemelor legate de nivelul înalt de import de energie al UE. La nivelul Uniunii, s-a stabilit un obiectiv de îmbunătățire cu cel puțin 27 % a eficienței energetice (același ca și pentru sursele regenerabile) până în 2030, Comisia Europeană depunând eforturi semnificative pentru a pune în aplicare principiul „eficiența energetică înainte de toate”. La rândul său, uniunea energetică va continua să promoveze îmbunătățirea accesului la instrumentele de finanțare pentru eficiența energetică, în special în sectorul transporturilor și al construcțiilor, și să încurajeze statele membre să acorde o atenție deosebită eficienței energetice în propriile lor politici.

6.3.

Este esențial să se asigure resurse adecvate în domeniul cercetării și dezvoltării pentru menținerea progreselor tehnologice în domeniul producției de energie și al distribuției inteligente. Acest aspect este relevant în special în ceea ce privește energia din surse regenerabile, pentru a se asigura o producție rentabilă și fiabilă. În plus, ar trebui menținută dezvoltarea tehnologiilor de vârf, cum ar fi utilizarea hidrogenului, a celulelor de combustie și a fuziunii nucleare în producerea de energie.

6.4.

CESE îndeamnă UE să adopte o poziție de lider în ceea ce privește abordarea în mod durabil a problemelor energetice din țările în curs de dezvoltare, prin intermediul unor politici și inițiative care să extindă asistența financiară, tehnică și juridică. Sprijinirea educației și formării în sectoarele relevante ar trebui să fie principalul instrument pentru extinderea cooperării cu țările în curs de dezvoltare.

7.1.

Întrucât consumatorii se așteaptă ca energia să fie accesibilă și să sprijine competitivitatea industrială, CESE invită Comisia și guvernele naționale să implice societatea civilă, partenerii sociali și organizațiile consumatorilor în problemele legate de energie, precum și să mențină un dialog deschis. Aceasta ar contribui în mod semnificativ la o mai bună înțelegere a chestiunilor energetice în cauză.

7.1.1.

Sărăcia energetică reprezintă o problemă globală, care nu poate fi trecută cu vederea de politicile interne și externe ale UE. Trebuie să li se dea o mână de ajutor țărilor celor mai amenințate de sărăcia energetică.

7.2.

Societatea civilă trebuie să dea dovadă de mai multă inițiativă în procesele de elaborare a politicilor din domeniul energetic. CESE salută declarația comună privind energia semnată de Platforma societății civile UE-Ucraina la 11 februarie 2016, al cărei obiectiv este consolidarea rolului societății civile și elaborarea unor recomandări cu privire la statul de drept destinate autorităților implicate.

7.2.1.

Chestiunile energetice trebuie să se înscrie pe ordinea de zi a reuniunilor internaționale ale CESE și să devină un subiect important de dezbatere cu societatea civilă din țările partenere.

1)

„Rolul UE și relațiile sale cu Asia Centrală și contribuția societății civile”, aviz al CESE, JO C 242, 23.7.2015, p. 1.

2)

„Cadrul strategic al uniunii energetice”, aviz al CESE, JO C 383, 17.11.2015, p. 84.

3)

„Energia – factor de dezvoltare și de aprofundare a procesului de aderare în Balcanii de Vest”, aviz al CESE, JO C 32, 28.1.2016. p. 8.

4)

„Garantarea importurilor esențiale pentru UE prin politica sa comercială actuală și prin celelalte politici conexe ale sale”, aviz al CESE, JO C 67, 6.3.2014, p. 47.

5)

„Acordurile interguvernamentale dintre statele membre și țările terțe în domeniul energiei”, aviz al CESE, JO C 68, 6.3.2012, p. 65.

6)

„Asocierea societății civile la instituirea unei viitoare comunități europene a energie”, aviz al CESE, JO C 68, 6.3.2012, p. 15.

7)

„Dimensiunea externă a politicii energetice a UE”, aviz al CESE, JO C 182, 4.8.2009, p. 8.

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/35

Raportor:

doamna Milena ANGELOVA

1.1.

CESE salută obiectivul asumat de Comisie prin publicarea acestei Cărți verzi și respectarea calendarului prevăzut pentru realizarea ambițiosului program al Comisiei de punere în aplicare a Planului de acțiune privind Uniunea piețelor de capital (1).

1.2.

CESE susține ideea Comisiei de a depune eforturi pentru a facilita introducerea serviciilor financiare cu amănuntul cu acoperire transfrontalieră și pentru a le oferi consumatorilor posibilitatea de a-și schimba furnizorii. Aceste măsuri ar trebui să garanteze o structură de piață mai competitivă și să amelioreze confortul consumatorilor de servicii financiare, inclusiv prin promovarea accesului uniform la mecanismele de atac extrajudiciare din toate statele membre (2).

1.3.

CESE salută abordarea adoptată de Comisie în Cartea verde, de a căuta politici adecvate de stimulare a pieței serviciilor financiare cu amănuntul din ambele perspective, oferta și cererea.

1.4.

CESE susține ideea că, ori de câte ori este posibil, consumatorii ar trebui să aibă oportunitatea de a compara diferite produse, astfel încât să poată lua o decizie informată. În acest sens, CESE sprijină pe deplin Directiva privind piețele instrumentelor financiare (MiFID) II – pregătindu-și totodată avizul privind modificările recent propuse (3) – și Regulamentul privind produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări, documente care impun o transparență mai mare și un mod mai bun de dezvăluire a informațiilor (4).

1.5.

Unul dintre obiectivele Cărții verzi este acela de a reduce fragmentarea pieței serviciilor financiare cu amănuntul. În acest scop, CESE ar dori să arate că nu există nicio dovadă fiabilă care să arate că diferențele de preț sunt cauzate exclusiv de o disfuncționalitate a pieței în interiorul UE. Prețurile produselor și serviciilor sunt influențate și de factori naționali și locali, astfel încât armonizarea prețurilor între statele membre devine mai dificilă. De exemplu, prima pentru o poliță de asigurare auto plătită de un consumator într-un stat membru poate fi complet diferită de prima echivalentă din alt stat membru, din cauza ratei pierderilor calculată pe baza numărului de accidente rutiere sau a numărului de cazuri de fraudă din fiecare dintre aceste țări. În mod similar, rata dobânzii la creditele de consum poate fi diferită de la un stat membru la altul, în funcție de nivelul creanțelor neperformante. Astfel de factori locali sunt abordați în mod corect în Cartea verde, însă merită analizați în continuare. Prin urmare, CESE așteaptă cu interes rezultatele consultării și invită Comisia să continue să caute dovezi privind concurența insuficientă, precum și motive mai clare care să explice diferențele de prețuri constatate. De asemenea, analiza ar trebui continuată și în cadrul evaluării impactului care urmează a fi efectuată înainte de propunerile juridice preconizate.

1.6.

Totodată, CESE dorește să sublinieze faptul că multe dintre problemele evidențiate în Cartea verde privind serviciile financiare cu amănuntul din anul 2007 (5) sunt în continuare valabile și acum – opt ani mai târziu –, în actuala Carte verde. CESE a susținut în general Cartea verde anterioară (6) și a apreciat măsurile adoptate în vederea găsirii unor soluții practice (7). Cu toate acestea, în pofida unor rezultate pozitive, progresele au fost limitate, iar problemele de funcționare a pieței unice a serviciilor financiare cu amănuntul încă persistă. Prin urmare, CESE consideră că, de această dată, rezultatele consultărilor privind actuala Carte verde trebuie să fie transpuse într-un program mai ambițios, care să depășească problemele persistente.

1.7.

Cartea verde ia în considerare o gamă largă de produse financiare, în cazul cărora nu se pot asigura în mod simultan o mai mare libertate de alegere și mai multe oportunități. În mod clar, acestea vor necesita stabilirea de priorități și termene diferite. CESE recomandă ca rezultatele procesului de consultare să fie aplicate prioritar produselor mai simple, pentru care factorii locali au, comparativ, o importanță mai mică. Astfel, procesul creării unei piețe unice pentru produsele financiare va fi stimulat și va inspira încredere. Exemple de astfel de produse pot fi serviciile de plată, produsele paneuropene de pensii (PEPP), conturile de economii și asigurările auto și de viață. Unul dintre primii pași ar putea fi aplicarea sistemului bonus-malus în asigurările auto la nivelul tuturor statelor membre, diminuându-se astfel importanța factorilor locali și asigurându-se o strânsă corelare între prima de asigurare și profilul persoanei. Într-o etapă ulterioară ar trebui să urmeze produse precum împrumuturile ipotecare, creditele de consum, asigurarea de răspundere civilă profesională și gestionarea activelor.

1.8.

Deși Cartea verde pune accentul în special pe tehnologiile digitale, CESE constată că există doi factori importanți care ar trebui luați în considerare pentru sporirea cererii transfrontaliere de produse:

1.9.

CESE consideră că este imperios necesar să se depună toate eforturile pentru a evita redeschiderea directivelor care tocmai au fost adoptate (precum DSP2 și MCD) (9). Trebuie acordat un anumit timp pentru ca măsurile să fie aplicate eficient și introducerea unor noi măsuri de reglementare ar trebui să fie efectuată cu atenție, astfel încât să nu se suprareglementeze piețele financiare.

2.1.

Comisia Europeană a publicat Cartea verde referitoare la Planul de acțiune privind edificarea unei Uniuni a piețelor de capital (10) cu scopul de a analiza modul în care s-ar putea deschide și mai mult piața europeană a serviciilor financiare cu amănuntul, care include asigurările, împrumuturile, plățile, conturile curente și conturile de economii, precum și alte produse de investiții cu amănuntul, astfel încât să se obțină rezultate mai bune pentru consumatori și firme, menținându-se în același timp un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și a investitorilor la nivel european și național.

2.2.

Cartea verde își propune să răspundă cu seriozitate la provocările digitalizării, ceea ce poate contribui la reducerea prețurilor și la îmbunătățirea comparabilității produselor, consumatorii având astfel posibilitatea de a lua decizii financiare mai bune. Pe termen lung, digitalizarea ar trebui să le permită societăților comerciale să își pună la dispoziție produsele oriunde în Uniune, aducând conceptul de piață europeană unică mai aproape de realitate.

2.3.

O altă problemă importantă adusă în discuție de Cartea verde este modul de a consolida optimismul și încrederea, acestea fiind esențiale pentru expansiunea pieței unice în serviciile financiare cu amănuntul. Pentru a atinge aceste obiective, documentul se axează pe modul în care serviciile și produsele pot deveni mai cuprinzătoare.

2.4.

De asemenea, Cartea verde analizează ce măsuri se pot lua pentru a ajuta piața unică a serviciilor financiare să aducă îmbunătățiri tangibile în viața cetățenilor UE și să creeze noi oportunități de piață pentru furnizori, sprijinind astfel creșterea economiei europene și creând locuri de muncă.

3.1.

CESE consideră că fragmentarea piețelor de servicii financiare cu amănuntul subliniată în Cartea verde este cauzată de dubla influență a factorilor naționali și locali asupra prețurilor produselor și serviciilor (constrângeri juridice, de reglementare, culturale și ale sistemelor publice de protecție socială), precum și de provocările cu care se confruntă piața în ceea ce privește cererea și oferta, acestea din urmă trebuind abordate pe viitor.

3.2.

Principalele provocări în materie de ofertă sunt următoarele:

3.3.

Principalele provocări în materie de cerere sunt următoarele:

3.4.

Totodată, CESE acceptă faptul că dezvoltarea digitalizării creează un mediu nou și extinde semnificativ posibilitățile de furnizare a unor servicii noi și de desfășurare a unor activități transfrontaliere. Cu toate acestea, trebuie să se garanteze că progresele în domeniul digital nu sunt utilizate pentru a induce consumatorul în eroare, oferindu-i informații prea complexe, irelevante sau greu de comparat cu privire la serviciile financiare.

3.5.

CESE subliniază că nivelul de cultură financiară al populației încă variază semnificativ de la un loc la altul și este relativ redus în raport cu alte țări dezvoltate, precum SUA, Australia și Canada (12). Practicile de consiliere financiară prevânzare nu sunt bine reglementate și nu garantează că clienții vor selecta cele mai adecvate produse, iar serviciile de consiliere financiară profesională sunt dezvoltate insuficient comparativ cu unele țări din afara UE.

3.6.

Posibilitățile oferite de noile tehnologii și creșterea ofertei, inclusiv la nivel transfrontalier, creează oportunități, dar comportă și o serie de riscuri potențiale. Acestea ar putea conduce la niveluri ridicate de îndatorare, la neplata împrumuturilor ipotecare și la mai multe cazuri de insolvență în cazul în care consumatorii nu au cunoștințele financiare necesare. Consumatorii care cumpără produse de asigurări și de pensii online s-ar putea afla într-o situație de risc fiindcă, deseori, nu fac suficiente investigații și ar putea încheia contracte fără să știe acest lucru (13). Prin urmare, autoritățile naționale de reglementare ar trebui să se asigure că societățile care vând produse online își respectă „obligația de consiliere” pentru a proteja consumatorii. Există foarte multe argumente care arată importanța educației financiare și a consilierii corespunzătoare.

3.7.

Consumatorii care nu înțeleg conceptul de dobândă compusă acumulează datorii mai mari și suportă rate ale dobânzii și costuri de tranzacționare mai mari (14), în timp cei care dispun de cunoștințe financiare își fac mai bine planurile, economisesc mai mulți bani pentru perioada de pensie (15) și diversifică riscurile financiare (16). Același lucru se întâmplă și la nivel macroeconomic, unde se observă că cultura financiară are un efect benefic semnificativ asupra economiilor naționale și asupra acumulării de bogăție (17). În acest scop, se recomandă ferm operarea unei distincții mai clare între activitățile implicate în marketingul produselor și cele implicate în vânzarea lor, în special în cazurile în care se oferă consultanță. Consultanța nu ar trebui folosită sub nicio formă ca instrument de marketing, iar consilierii ar trebui să fie cu adevărat independenți. Informațiile precontractuale ar trebui să fie furnizate și prezentate într-o manieră clară și cuprinzătoare. CESE are convingerea că, pentru a restabili încrederea în piețele serviciilor financiare, pentru a dezvolta activitatea transfrontalieră și a îmbunătăți portabilitatea produselor financiare, este nevoie de măsuri bine orientate vizând educarea investitorilor individuali și îmbunătățirea consultanței financiare.

4.1.1.

Cartea verde conține întrebări referitoare la diverse produse și servicii bancare și nebancare, însă există diferențe considerabile între principalele produse de tranzacționare (precum conturile curente sau depozitele la termen) și produsele contractuale (precum împrumuturile ipotecare sau produsele de economii și investiții). În ceea ce privește produsele de economii și investiții, diferite alte instrumente juridice ale UE (precum MiFID sau inițiativa privind crearea unei uniuni a piețelor de capital) vor avea efecte asupra pieței atunci când vor intra în vigoare.

4.1.2.

Furnizarea transfrontalieră a tuturor produselor discutate în Cartea verde poate crește concurența pe piețele naționale. Cu toate acestea, cele cu cel mai mare potențial în această fază sunt fără îndoială produsele de pensii și de investiții. Sistemul Comisiei, bazat pe un tablou de bord, evaluează piața acestor produse ca fiind cea mai slabă dintr-o listă de 31 de piețe de consum (18). Produsele de pensii oferite au un caracter local și comportă tarife ridicate. Dacă se iau în considerare inflația, comisioanele de gestionare și plățile suplimentare, aceste produse au adesea un randament real negativ și au rezultate inferioare indicilor de piață relevanți (19). Din acest motiv, CESE sprijină ferm ideea unei piețe unice a produselor de pensii și, mai precis, ideea dezvoltării unui produs paneuropean de pensii personale (20), care va conduce la economii de scară mai mari, la prețuri mai mici și la o mai mare libertate de alegere pentru consumatori.

4.1.3.

În ceea ce privește produsele de asigurări, unele dintre acestea sunt ușor portabile, precum produsele de asigurări de viață, în cadrul cărora consumatorul este protejat chiar și atunci când se mută în afara frontierelor locale. Totuși, altele au elemente reglementate la nivel local și necesită adaptări atunci când entitățile încearcă să le distribuie în țări diferite. Articolul 11 din Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului privind distribuția de asigurări (reformare) (21) prevede că statele membre trebuie să stabilească un punct de contact unic responsabil cu furnizarea de informații referitoare la normele privind „interesul general” în respectivul stat membru și că EIOPA trebuie să includă pe site-ul său web linkurile către site-urile web ale autorităților competente unde se publică informațiile referitoare la aceste norme privind „interesul general”. În plus, furnizarea integrală la nivel transfrontalier nu va fi încă nici posibilă, nici măcar de dorit, din cauza nevoilor reale ale clienților care sunt satisfăcute de produse și din cauza diferențelor de comportament și a factorilor de risc care afectează condițiile produselor. CESE salută soluțiile care vor contribui la reducerea deficiențelor în materie de portabilitate a produselor și recomandă ca în unele cazuri să se găsească cel puțin soluții parțiale, cum ar fi posibilitatea ca deținătorii de polițe să plătească doar diferențele dintre acoperirea superioară și acoperirile inferioare din diferitele state membre.

4.1.4.

Cele mai importante bariere din perspectiva ofertei sunt enumerate la punctul 3.2. Pentru a le depăși, este necesar:

4.1.5.

Obstacolele cele mai importante din perspectiva cererii sunt abordate la punctul 3.3.

4.1.6.

Grație noilor tehnologii, și în special digitalizării, este posibilă, pentru prima dată, realizarea unor inovații semnificative în ceea ce privește furnizarea transfrontalieră de produse financiare. Ele ar putea juca un rol important în furnizarea unui volum mai mare de informații de calitate mai bună, în creșterea transparenței și comparabilității produselor și în identificarea clienților. De asemenea, ar putea genera economii de cost, prin eliminarea necesității de a întreține puncte fizice de contact cu clienții. Cu toate acestea, noile tehnologii nu se pot substitui soluțiilor necesare pentru depășirea altor obstacole importante, precum nivelul neuniform de armonizare a regimurilor juridice și a protecției consumatorilor.

4.1.7.

Fără îndoială că și în viitor vor exista persoane care, dintr-un motiv sau altul, nu vor putea folosi tehnologiile digitale, ceea ce nu ar trebui să reducă eforturile de încurajare a utilizării acestor tehnologii în furnizarea de produse financiare, în primul rând fiindcă mijloacele tradiționale de furnizare a acestor produse vor continua să existe pentru o perioadă îndelungată și, în al doilea rând, fiindcă persoanele în cauză vor putea avea acces la o gamă mai amplă de produse, pe baza unor servicii de consultanță financiară bine reglementate.

4.1.8.

Utilizarea răspândită a tehnologiilor digitale va crea fără îndoială anumite provocări pentru securitatea informațiilor și protecția datelor și a consumatorilor. Prin urmare, pe lângă diferitele reglementări care guvernează oferta și cererea de produse financiare prin astfel de tehnologii, ar trebui efectuată o evaluare a riscurilor prezentate de aceste provocări și ar trebui propuse modalități prin care acestea să fie reduse la minimum.

4.1.9.

Nu există o definiție unanim acceptată pentru produse financiare sigure, simple și ușor de înțeles. Totuși, ideea generală este aceea că aceste produse ar trebui să prezinte caracteristici precum transparența prețurilor, adecvarea și inteligibilitatea în limba utilizatorului pentru a asigura o comunicare eficientă, posibilități de comparație cu produse similare, claritate și rezultate directe. Acestea nu sunt ușor de obținut într-o lume atât de complexă precum piața financiară.

4.1.10.

Produsele cu aceste caracteristici în sens strict sunt rar disponibile pe piețe și, prin urmare, clienții nu au ușor acces la ele. Acest lucru este valabil atât pentru țările cu piețe financiare bine dezvoltate, cât și pentru cele cu piețe mai puțin dezvoltate. Gama variată de produse care există în unele state membre nu ușurează neapărat situația consumatorilor, putând conduce la confuzie, la dificultăți în luarea unei decizii și la o alegere greșită în final.

4.1.11.

Accesul la astfel de produse poate fi asigurat stabilind o clasă de bază de produse financiare (22) la nivel european, care să respecte cerințe standardizate specifice, în funcție de nevoile pe care își propun să le satisfacă. Acestea ar trebui să fie certificate și să aibă un nume specific, pentru a fi ușor de recunoscut de către consumatori. O astfel de clasă poate include produse comune, precum diferite conturi de economii și asigurări de viață la termen. Rata relativ ridicată de comercializare a OPCVM la nivel transfrontalier ne dă motive să credem că PEPP ar putea fi create pornind de la factorii de succes ai OPCVM și ar putea fi incluse în aceeași clasă. Existența unei astfel de clase de produse ar crește gradul de încredere în piețele financiare.

4.1.12.

În numeroase țări s-au observat situații de suprareglementare (23), interpretări diferite ale legislației europene, întârzieri în armonizare și diferențe în transpunerea legislației europene în legislația națională, precum și diferențe în aplicarea concretă, fenomene care conduc la cerințe și bariere administrative excesive. Toate acestea sunt obstacole în calea integrării și au un efect negativ asupra încrederii consumatorilor.

4.1.13.

Autoritățile europene de supraveghere (AES) au obligația de a proteja consumatorii. CESE ar încuraja punerea în aplicare a acestei sarcini, în conformitate cu următoarele principii:

4.1.14.

În final, AES ar trebui să favorizeze întotdeauna practicile care sunt mai bune pentru consumatori. Ar trebui acordată prioritate:

4.1.15.

Cartea verde tratează corect tendințele actuale predominante, și anume concurența transfrontalieră redusă în domeniul serviciilor financiare cu amănuntul și opțiunile limitate ale consumatorilor în ceea ce privește produsele financiare.

4.2.1.1.

O mai bună informare a consumatorilor și acordarea de sprijin acestora pentru trecerea la alte produse

4.2.1.1.1.

Fără îndoială, creșterea gradului de alfabetizare financiară și a accesibilității consilierii financiare sunt esențiale. Consumatorii nu ar trebui doar să dețină informații accesibile, ci și să le poată înțelege sau să aibă acces la servicii de consultanță financiară adecvate și de calitate superioară.

4.2.1.2.

În pofida tendinței tot mai mari a consumatorilor de a folosi servicii digitale pentru a obține informații, mulți dintre aceștia încă preferă contactul personal, în special în cazul negocierii produselor. Totuși, având în vedere stadiul actual al cunoștințelor, comportamentelor și preferințelor consumatorilor, băncile ar putea să aibă în vedere canale mai adecvate pentru a spori cunoștințele consumatorilor cu privire la serviciile financiare, de exemplu prin intermediul unui site web paneuropean pentru consumatori. Sursele de finanțare pentru un astfel de site internet sunt de discutat în continuare, dar ele pot reprezenta agregate financiare rezultate din eforturile în acest sens ale guvernelor naționale, autorităților locale și părților terțe. La crearea unui astfel de instrument, trebuie să se țină seama de faptul că sistemele de comparare a asigurărilor își au locul, în primul rând, într-un context de înțelegere culturală națională. Prin urmare, un serviciu paneuropean de comparare a asigurărilor va trebui să răspundă provocării de a se adapta diversității de utilizatori/clienți din Europa, care există într-un context cultural, juridic, fiscal, social etc. național și local, în special în ce privește compararea riscului care trebuie acoperit.

4.2.1.2.1.

CESE sprijină eforturile menite să crească eficiența, flexibilitatea și transparența pieței și susține accentul pus de prezenta inițiativă de reglementare pe o mai bună protecție a consumatorilor. CESE consideră că serviciile ce însoțesc furnizarea de servicii financiare ar putea fi îmbunătățite printr-o mai bună utilizare a avantajelor digitalizării și prin exploatarea potențialului diferiților intermediari, prin personal bine pregătit și calificat și o metodologie adecvată pentru furnizarea de informații complete, obiective și comparabile, care să faciliteze alegerea consumatorilor.

4.2.1.2.2.

Informațiile furnizate ar trebui să fie precise, inteligibile și relevante pentru utilizatori. Ar trebui evitate bombardarea consumatorilor cu informații și simplificarea excesivă a realității cu scopul de a evidenția randamente superioare. Un bun exemplu în acest sens este practica din Regatul Unit pentru trecerea de la un furnizor de servicii financiare la altul, unde corectitudinea transferului între banca de origine și cea de destinație este garantată de o terță parte independentă, care asigură faptul că procesul de transfer se derulează într-o manieră simplă, transparentă și în termen de șapte zile lucrătoare. Altă bună practică o reprezintă portabilitatea creditelor ipotecare din Italia, introdusă în 2006 (25).

4.2.1.3.

Abordarea taxelor complexe și exorbitante pentru tranzacțiile străine

4.2.1.4.

Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (26) a eliminat deja diferențele între comisioanele pentru plățile transfrontaliere în euro în raport cu plățile corespunzătoare în euro la nivel național. Ar putea fi efectuată o evaluare ad-hoc, pentru a verifica dacă aplicarea acestei dispoziții la toate valutele din UE (și anume, alinierea redevențelor transfrontaliere și naționale de plată denominate într-o monedă dată) ar fi rațională și avantajoasă pentru consumatori. În ceea ce privește informațiile furnizate de utilizatorii de servicii de plată în temeiul noii DSP2 (27), prestatorii de servicii de plată (PSP) trebuie să informeze clientul – utilizatorul de servicii de plată (USP) – înainte ca acesta să își asume obligații printr-un contract sau prin acceptarea unei oferte, cu privire la toate costurile pe care trebuie să le achite către PSP, precum și cu privire la cursurile de schimb reale sau de referință care urmează să fie aplicate tranzacției respective, în cazul în care este aplicabilă o conversie monetară. Odată tranzacția efectuată, DSP2 conține dispoziții similare privind informațiile pe care prestatorii de servicii de plată trebuie să le furnizeze plătitorului și beneficiarului plății. CESE consideră că nu sunt necesare acțiuni suplimentare, deoarece DSP2 deja impune cerințe de transparență bine definite pentru prestatorii de servicii de plată. În plus, Regulamentul (CE) nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere ar putea fi extins și la alte monede din UE, aflate în afara zonei euro.

4.2.1.5.

CESE consideră că DSP2 stabilește cerințe de transparență bine definite, care vor permite atât plătitorilor, cât și beneficiarilor plăților să fie informați în mod corespunzător cu privire la rata de schimb aplicată înainte și după efectuarea unei tranzacții transfrontaliere. Această directivă trebuie să fie transpusă în legislațiile naționale până la 13 ianuarie 2018 și, prin urmare, nu sunt necesare alte măsuri.

4.2.2.1.

Pentru asigurători, locul de reședință este important din motivele următoare.

Trebuie să fie luați în considerare factori locali, cum ar fi aspectele climatice sau seismografice, atunci când se stabilesc, de exemplu, condițiile și prețurile asigurărilor de locuințe; fără o anumită masă critică, este imposibil să se furnizeze servicii pe baze convenabile. Modelele actuariale funcționează cu o marjă de eroare ridicată atunci când numărul de evenimente folosite pentru calcule nu este suficient de ridicat. În plus, în cazul acoperirii riscurilor prin reasigurare, modelele de reasigurare stabilesc prețuri diferite pentru acoperirea riscurilor, în funcție de localizare.

4.2.2.2.

Creșterea portabilității produselor

4.2.2.2.1.

În general, produsele de asigurări care oferă remunerație sau o simplă plată ar fi mai ușor portabile decât cele care oferă un serviciu sau gestionarea cererilor de despăgubire.

4.2.2.2.2.

Produsele de asigurări de viață sunt deja portabile într-o anumită măsură, clientul fiind acoperit atunci când călătorește în străinătate, cu excepția anumitor situații, atunci când călătorește în țări cu un risc ridicat. Asigurările locale de viață oferă acoperire indiferent de locul în care se află clientul. Există însă și cazuri în care titularul unei asigurări se mută într-o altă țară, nu ca turist, ci ca rezident permanent. Într-o astfel de situație, el ar trebui să își poată continua asigurarea, ajustând prima sau gradul de acoperire a acesteia. Toate acestea ar fi situații în care produsele de asigurare oferă o sumă definită de bani.

4.2.2.2.3.

Alte produse de asigurare nu sunt ușor portabile ca atare, deoarece condițiile lor sunt strâns legate de elemente naționale. De exemplu, în cazul asigurărilor de sănătate, formatul și prețul produselor depind destul de mult de acoperirea asigurată de sistemul de sănătate publică în fiecare țară.

4.2.2.2.4.

Din acest punct de vedere, există și o problemă de scară: adaptarea produsului în mod specific pentru client, la condițiile reale pe care le poate solicita acesta atunci când locuiește în străinătate este teoretic posibilă, însă ar implica renunțarea la posibilitatea de a obține economii de scară. Produsul ar fi prea personalizat la situația sa, iar societatea care ar oferi produsul ar fi mai puțin competitivă decât furnizorii locali reali. În acest caz, cea mai bună opțiune ar consta în promovarea colaborării între societățile de asigurare prezente în diferite țări europene.

4.2.2.3

Un alt caz de produse de asigurare care oferă servicii sunt asigurările de locuință și auto. Pentru produsele care asigură repararea daunelor sau care se ocupă de accidentele auto, societatea de asigurare trebuie să fi încheiat contracte cu furnizori de servicii din întreaga țară, fapt care implică o anumită scară pentru ca aceste produse să fie viabile din punct de vedere comercial. Cu toate acestea, o opțiune fezabilă constă în promovarea cooperării cu societățile locale (de asigurări), care să ofere aceste servicii în alte țări.

4.2.2.4.

Facilitarea accesului la asigurările de răspundere civilă profesională și recunoașterea acestora la nivel transfrontalier

16.

4.2.3.

O metodă de a permite accesul la asigurările obligatorii de răspundere civilă profesională la nivel transfrontalier ar consta în armonizarea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă profesională și a condițiilor acestora.

4.2.3.1.

Consolidarea încrederii cetățenilor pentru a beneficia de oportunități în alte țări din Europa

4.2.3.2.

Facilitarea accesului la asigurările de răspundere civilă profesională și recunoașterea acestora la nivel transfrontalier

4.2.3.2.1.

CESE consideră că o bună opțiune pentru creșterea gradului de conștientizare al publicului o reprezintă site-urile internet care oferă informații și fac posibilă comparația între anumite produse și servicii oferite de furnizori diferiți în diferite state membre. El sprijină ferm ideea unui site web oficial, conceput în acest scop, care ar putea fi întreținut fie de către un administrator desemnat la nivel legislativ, furnizorii având obligația de a actualiza informațiile la anumite intervale de timp, fie prin intermediul unei rețele create de organizații ale consumatorilor din statele membre. De asemenea, ar putea fi interconectate diferite site-uri web într-un sistem descentralizat, interconectat.

Atunci când pentru comparații sunt folosite soluții digitale, platformele ar trebui să furnizeze informații clare pentru compararea produselor echivalente și a riscurilor cu care s-ar putea confrunta consumatorii în cazul utilizării acestora. Atunci când există mai multe diferențe decât poate compara platforma (platformele se axează în special pe preț), caracteristicile care nu sunt comparate ar trebui specificate în mod clar. De asemenea, ar trebui precizate toate condițiile semnificative referitoare la diferențierea produselor. Consumatorii ar trebui avertizați în mod clar asupra riscurilor posibile atunci când folosesc platforme de comparație (de exemplu, prin adăugarea datelor personale).

4.2.3.2.2.

Comparația ar trebui să se axeze pe parametrii semnificativi și să nu fie înșelătoare. Utilizarea datelor cu caracter personal ar trebui să fie limitată la minimul necesar pentru a oferi beneficii consumatorilor, în timp ce informațiile ar trebui oferite într-o manieră clară și ușor de înțeles.

4.2.3.3.

Îmbunătățirea căilor de atac în ceea ce privește serviciile financiare cu amănuntul

4.2.3.3.1.

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor este o procedură mult mai flexibilă decât procedurile judiciare: mai ieftină, mai rapidă și cu mult mai puține formalități. O astfel de procedură este utilă în special la nivel internațional și, având în vedere creșterea dorită a ofertei și cererii transfrontaliere de servicii financiare, FIN-NET ar trebui să aibă un rol sporit. Din nefericire, sensibilizarea consumatorilor cu privire la beneficiile FIN-NET este relativ redusă în această fază, fiind necesare măsuri pentru îmbunătățirea situației. În plus, nu toate statele membre ale UE sunt membre ale FIN-NET, ci doar 22 din 28 (29). Dacă situația persistă, în mod clar FIN-NET nu va putea fi folosită ca infrastructură pentru facilitarea construirii pieței unice a serviciilor financiare. Prin urmare, posibilitățile stabilirii de cerințe de reglementare în acest sens ar trebui analizate cu atenție.

4.2.3.3.2.

În majoritatea cazurilor, nu există un astfel de acces. Conceptul de vânzare inadecvată este încă neînțeles în mare măsură și nu se aplică în practică din cauza formulării sale neclare și a lipsei de experiență a autorităților de reglementare (30). În multe locuri, testele pentru stabilirea caracterului adecvat al produselor financiare pentru clienți sunt formale și nu conduc la alegerea celor mai adecvate produse pentru aceștia.

4.2.3.3.3.

Accesul la despăgubiri financiare poate fi garantat dacă se introduce o definiție unică, precisă și practică a conceptului de vânzare inadecvată și dacă se pune în aplicare o practică paneuropeană de reglementare pentru sancționarea unor astfel de vânzări (31).

4.2.3.4.

Protecția victimelor în cazul în care asigurătorii auto sunt insolvabili

4.2.3.5.

Iată un exemplu de bună practică din Spania. Entitatea spaniolă „Consorcio de Compensación de Seguros” acționează ca asigurător atunci când nu există o societate de asigurări care să accepte riscul sau în absența unei societăți de asigurări, de exemplu în caz de insolvabilitate și întotdeauna în subsidiar. Garanția oferită de această entitate se aplică doar entităților spaniole. Pentru a se asigura că victimele accidentelor de circulație sunt acoperite la același nivel, Comisia Europeană va trebui să impună o schemă similară de garantare în toate statele membre. S-ar putea preconiza extinderea unui instrument similar pe baze juridice europene în țările unde acesta nu există.

4.2.3.6.

Creșterea transparenței și a comparabilității asigurărilor auxiliare

4.2.3.6.1.

Noua Directivă privind distribuția de asigurări (32) a consolidat cerințele de transparență în ceea ce privește informațiile pentru distribuitorii de asigurări, inclusiv, deși cu unele restricții (un prag), pentru intermediarii de asigurări auxiliare. În plus, cinci mari societăți de închirieri de mașini s-au angajat în 2015 că își vor îmbunătăți site-urile web pentru a-i informa mai bine pe consumatori cu privire la scutirile opționale și la produsele de asigurări. Acestea sunt progrese lăudabile. Statele membre au termen până la 23 februarie 2018 pentru a transpune Directiva privind distribuția de asigurări și este deci prea devreme pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare. Totodată, pare oportun ca Comisia să monitorizeze dacă au fost îndeplinite angajamentele societăților de închirieri auto, care nu privesc doar produsele de asigurări, și să aibă în vedere măsuri suplimentare pentru creșterea transparenței și pentru a preveni prejudiciile aduse consumatorilor.

4.2.3.6.2.

În cazul sectorului închirierilor auto, este important să se țină cont de faptul că cerințele legate de produsele de asigurări complementare sunt deseori diferențiate în funcție de profilul de risc al celui care închiriază (asociat de regulă cu o limită a cardului de credit) sau în funcție de rata de cereri de despăgubire auto ori de alte trăsături ale pieței statului membru. Dar, în orice caz, informațiile precontractuale și eforturile de a asigura comparabilitatea diferitelor oferte sunt importante pentru consumatori și, prin urmare, ar fi recomandat să se aștepte aplicarea pe deplin a cerințelor prezentei directive, pentru a analiza dacă sunt necesare măsuri suplimentare.

4.3.1.1.

Sprijinirea firmelor să exploateze mai bine digitalizarea

4.3.1.1.1.

CESE salută promovarea serviciilor financiare digitale inovatoare în Europa. Cu toate acestea, recunoaște că băncile sunt cei mai mari furnizori de servicii financiare și că ele trebuie încurajate să valorifice în mod activ oportunitățile oferite de revoluția digitală. În acest scop, băncile trebuie să se supună acelorași norme precum concurenții lor care oferă servicii similare, ceea ce necesită o revizuire a principalelor niveluri de reglementare bancară într-un număr semnificativ de domenii, astfel încât să fie asigurate condiții competitive egale în ceea ce privește:

4.3.1.2.

Promovarea semnăturilor electronice și a verificării identității

4.3.1.2.1.

Încă există diferențe între reglementările privind identificarea electronică și cerințele privind cunoașterea clienților și combaterea spălării banilor. Reglementările actuale impun identificarea personală și evaluări personale în vederea acceptării permanente a clienților. Astfel de cerințe limitează dezvoltarea unor servicii financiare complet digitale, creând bariere semnificative în calea preluării de noi clienți și mărind costurile.

4.3.1.2.2.

Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a depăși absența unui mecanism european pentru identificarea electronică și semnăturile electronice, cauzată de diferențele din practicile naționale: deși reglementările stabilesc standarde comune pentru semnăturile digitale în statele membre, modul în care sunt aplicate la nivel național de către operatorii locali împiedică recunoașterea transfrontalieră a semnăturilor digitale. Operatorii digitali locali nu sunt interconectați și acest lucru le limitează capacitatea de a oferi consumatorilor europeni servicii financiare complet digitalizate.

4.3.1.2.3.

Da, sunt necesare măsuri în ceea ce privește:

4.3.1.3.

Îmbunătățirea accesului la datele financiare și a posibilității de utilizare a acestora

4.3.1.3.1.

Deși există un acord general cu privire la aspectele situației financiare a unui client care ar trebui folosite pentru evaluarea bonității, creditorii își folosesc propriile evaluări specializate și propriile metode interne pentru a evalua și a gestiona fiecare situație particulară. Din acest motiv, ar trebui evitate inițiativele care obligă băncile sau alte instituții de credit să comunice informațiile prelucrate pe care le dobândesc cu privire la bonitatea clienților lor. Totodată, ar putea fi comunicate date brute (neprelucrate), cu permisiunea clientului vizat și în conformitate cu standardele UE privind protecția datelor. Astfel s-ar îmbunătăți comparabilitatea evaluării bonității.

4.3.1.3.2.

Instituțiile financiare depun eforturi pentru a se familiariza cu comportamentul consumatorilor, astfel încât să își poată diversifica și personaliza produsele și serviciile cu mai mult succes. Nu există însă norme clare privind modalitățile de utilizare a datelor colectate, nici chiar atunci când clienții și-au acordat consimțământul. CESE consideră că este bine să se asigure o mai mare claritate în ceea ce privește aplicabilitatea normelor în acest domeniu, pentru a asigura protecția consumatorilor și, totodată, pentru a le permite consumatorilor să beneficieze de inovații financiare.

4.3.1.3.3.

Dosarul asigurărilor conține date personale sensibile ale clienților. Societatea de asigurări din țara de origine nu poate transmite aceste informații niciunei alte părți interesate, ci doar clientului. Clientul este cel care decide dacă furnizează acest dosar unei noi societăți de asigurări. Acest lucru nu înseamnă crearea unei bariere în calea serviciilor transfrontaliere, clientul având posibilitatea de a-și transfera dosarul în țara dorită. Totodată, Comisia, asistată de EIOPA, ar trebui să evalueze modalitățile de promovare a standardizării schimbului de dosare de daune între societățile de asigurare și a acceptării sistemului bonus-malus.

4.3.1.4.

Facilitarea furnizării de servicii postvânzare

4.3.1.4.1.

Serviciile postcontractuale într-un alt stat membru nu ar trebui să difere de cele din țara unde sunt disponibile produsele respective. Acest lucru înseamnă că produsul în cauză și serviciile postcontractuale aferente ar trebui considerate ca o singură entitate pentru furnizarea transfrontalieră de produse financiare. Trebuie garantată aplicarea acestui principiu, în caz contrar existând un tratament inegal al consumatorilor. Este important ca autoritățile de reglementare relevante să monitorizeze punerea în aplicare a acestui principiu.

4.3.1.4.2.

Platformele care sprijină întreprinderile (firmele) în furnizarea produselor la nivel transfrontalier ar trebui să includă și secțiuni pentru servicii postcontractuale. O metodă practică de oferire a acestor servicii postcontractuale constă în a încuraja societățile să formeze grupuri și să colaboreze în vederea asigurării unui nivel operativ suficient.

4.3.1.5

Trecerea la proceduri armonizate pentru insolvența persoanelor fizice, evaluarea proprietăților și executarea garanțiilor reale

4.3.1.5.1.

Principala problemă în acest domeniu ține de recuperarea forțată a datoriilor în cazul în care debitorii nu își respectă obligațiile prevăzute în contractul de credit. Având în vedere aceste aspecte, în prezent creditorii nu consideră că acordarea de credite ipotecare transfrontaliere reprezintă o propunere atrăgătoare, motiv pentru care sunt necesare măsuri suplimentare pentru stimularea pieței interne a UE în acest domeniu.

4.3.1.5.2.

Creditele ipotecare și împrumuturile se numără printre produsele financiare a căror comercializare transfrontalieră se confruntă cu numeroase bariere greu de depășit. E posibil ca, din întreaga gamă de servicii financiare, acestea să fie produsele care vor necesita cel mai mult timp pentru eliminarea barierelor. Prin urmare, în această fază, este mai bine ca eforturile inițiale să fie concentrate pe alte servicii financiare cu amănuntul, unde există mai puține bariere, cu scopul de a acumula experiență practică și dinamism lucrând în mod activ în acest sens.

4.3.2.

4.3.2.1.

Facilitarea respectării de către firme a cerințelor legale aplicabile în alte state membre

4.3.2.1.1.

Aplicarea legislației europene în numeroase domenii, precum, printre altele, oferirea de produse de investiții, este inconsecventă și contradictorie în diferitele state membre. Prin urmare, trebuie solicitat ajutorul autorităților naționale în vederea eliminării suprareglementării.

O altă inițiativă valoroasă este rețeaua SOLVIT, care oferă întreprinderilor sprijin la nivelul UE atunci când acestea întâmpină probleme cu autoritățile publice care nu aplică dreptul Uniunii în mod corect, iar ghișeele unice oferă asistență întreprinderilor în ceea ce privește obligațiile lor atunci când furnizează servicii la nivel transfrontalier (33).

4.3.2.1.2.

Având în vedere experiența SOLVIT, este indicat să se depună eforturi pentru a se ajunge la o soluție care să vizeze explicit produsele financiare, o mai bună cooperare și coordonare între autoritățile naționale de reglementare, inclusiv sprijin oferit de acestea pentru ca întreprinderile inovatoare să își înțeleagă obligațiile.

4.3.2.2.

Valorificarea deplină a libertății de stabilire

Pentru asigurători, o prezență locală este adesea necesară pentru a dispune de o mai bună cunoaștere a riscurilor la fața locului care trebuie acoperite și a consumatorilor implicați. Prin urmare, pentru asigurători, cum ar fi companiile de asigurări mutuale, libertatea de stabilire la fața locului este esențială. Faptul că nu există o recunoaștere la nivel european a formelor de întreprinderi sociale, inclusiv a companiilor de asigurări mutuale, împiedică stabilirea acestui tip de întreprinderi în statele membre care nu le recunosc, reprezentând astfel o piedică atât în calea dezvoltării lor transfrontaliere, cât și a dezvoltării piețelor și a concurenței. CESE invită Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European și statele membre să dea un impuls recunoașterii modelului întreprinderilor mutuale în Uniunea Europeană.

4.3.2.3.

Crearea de regimuri autonome sau mai armonizate la nivelul UE

4.3.2.3.1.

Din punctul de vedere al distribuției transfrontaliere, merită atenție următoarele chestiuni:

4.3.2.3.2.

Locul riscului se referă de regulă la reședința obișnuită a persoanei asigurate, cu unele excepții în cazul proprietăților imobiliare, unde este vorba despre amplasarea clădirii. Acest principiu este în general standardizat la nivel mondial, având implicații juridice și fiscale pentru părțile implicate. CESE consideră că, în domeniul asigurărilor, principiul locului riscului este adecvat scopului urmărit. Cu toate acestea, înțelege că este necesară revizuirea normelor privind „interesul general”, deoarece acestea dau statelor membre posibilitatea de a adopta acte legislative care riscă să îngreuneze distribuția transfrontalieră a produselor de asigurări.

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/51

Raportor:

domnul Denis MEYNENT

1.1.

CESE regretă faptul că în această comunicare Comisia nu face propuneri mai concrete și se mulțumește să enumere pistele fără să se pronunțe, ceea ce afectează structurarea dezbaterii.

1.2.

Drepturile de autor reprezintă un mijloc fundamental de protecție și de remunerare echitabilă a autorilor și a participanților la difuzarea operelor și spectacolelor în rețelele digitale interconectate.

1.3.

Comitetul solicită ratificarea rapidă a Tratatului de la Marrakech; excepțiile privind învățământul, cercetarea științifică și partajarea cunoștințelor ar trebui să fie, de asemenea, prioritare; se pronunță și în favoarea digitalizării operelor orfane.

1.4.

CESE consideră că unificarea europeană în materie de copie privată este posibilă și de dorit. O parte substanțială din veniturile provenite din remunerația pentru copia privată ar trebui, în mod logic, să fie orientată spre finanțarea creației literare și artistice și promovarea diversității culturale și spre resursele publice în materie de educație și cercetare, de exemplu.

1.5.

CESE are în vedere instituirea unui context juridic care să favorizeze atât crearea de opere protejate de dreptul de autor, cât și participarea unor noi forme de licențe și noi modele de afaceri la formarea pieței unice europene, păstrând, în același timp, libertatea contractuală și dreptul autorilor și creatorilor de a beneficia pe deplin de roadele creației lor.

1.6.

CESE consideră că regulamentul constituie instrumentul predilect al formării pieței unice digitale; ar trebui să fie consolidată, de asemenea, legislația existentă.

1.7.

CESE încurajează Comisia să efectueze studii și cercetări aprofundate privind modelele de afaceri legate de licențe libere, de importanța lor economică actuală și potențială, de veniturile și locurile de muncă pe care ar putea să le genereze în diferite domenii, precum și de eventualele propuneri legislative care ar fi relevante pentru promovarea și utilizarea acestor licențe.

1.8.

CESE consideră că diversitatea culturală a Europei se află la baza identității europene și ar trebui să fie încurajată și promovată între statele membre.

1.9.

În combaterea infracțiunilor împotriva drepturilor de autor trebuie să înceteze și să fie sancționate cu prioritate actele de încălcare a legii comise la scară comercială; în acest scop, cooperarea și schimbul de informații între serviciile de aplicare a legii și organele judiciare ale statelor membre sunt indispensabile.

1.10.

Ar trebui abordată tema transferului de valoare în mediul online care în prezent aduce beneficii autoproclamaților intermediari care evită consimțământul și remunerarea creatorilor.

2.1.

Planul de acțiune vizează modernizarea normelor europene privind drepturile de autor. În comunicare, Comisia expune elementele esențiale în vederea concretizării strategiei sale pentru o piață unică digitală: extinderea accesului la conținuturi în întreaga Uniune, prevederea excepțiilor la dreptul de autor, crearea unei piețe mai echitabile și combaterea pirateriei comerciale, încurajându-se totodată o unificare pe termen lung a drepturilor de autor.

2.2.

Comunicarea include și o propunere de regulament privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online (1), ceea ce ar constitui un nou drept pentru consumatorii europeni și ar trebui să devină o realitate în 2017, când va avea loc, de asemenea, eliminarea tarifelor de roaming în Uniune.

3.1.

Circulația conținutului digital între statele membre este foarte scăzută (4 % din total), în timp ce majoritatea serviciilor digitale sunt situate în SUA și restul circulației rămâne intrafrontalieră. Pentru moment, piața unică digitală a UE este foarte puțin dezvoltată. Barierele există încă și împiedică în special schimburile culturale pentru multe minorități lingvistice europene, distribuite de o parte și de alta a mai multor frontiere naționale.

3.2.

În programul său „Un nou început pentru Europa” (2), președintele Comisiei Europene a precizat că este prioritară realizarea unei mari piețe digitale conectate pentru toate țările membre ale UE, fără discriminare pe baze naționale.

3.3.

Drepturile de autor reprezintă fundamentul juridic al creației și baza remunerării autorilor, a creatorilor, a interpreților și a altor deținători de drepturi și, la un nivel mai general, a ecosistemului activităților și industriilor culturale și creative. Drepturile de autor sunt drepturi teritoriale și diferă de la un stat membru la altul. Ele conferă peste tot drepturi exclusive și extensive titularilor de drept, care încasează venituri nu numai din licențe, ci și din simpla eventualitate ca opera să fie copiată pe alte medii de stocare sau dată unui terț de către proprietarul unei licențe fără să fie nevoie de a dovedi că o astfel de copie a fost efectuată în fapt (redevența pentru copie privată și impozitarea mediilor de stocare fără date posibil a fi utilizate pentru o copie ilegală); există chiar și calificări penale pentru acte comise totuși cu bună credință și oneste din partea utilizatorilor, contrar altor state în care astfel de acte sunt admise.

3.4.

Excepțiile și limitările drepturilor de autor sunt minime în toate statele membre. Drepturile de autor au fost concepute în vremea tipăririi pe hârtie și a tehnologiilor de atunci, în primul rând pentru editarea de cărți, și apoi publicarea de ziare, de reviste și tipărituri muzicale, iar în prezent nu mai sunt pe deplin acordate la civilizația digitală și a rețelelor interconectate în rețeaua de mare viteză, aflate în permanentă evoluție – și acest lucru trebuie precizat. În alte domenii, cum ar fi noile practici de acces la conținut muzical și la producții audiovizuale, complexitatea gestionării drepturilor a crescut din cauza fragmentării repertoriilor, care ar trebui soluționată prin noua directivă privind gestionarea colectivă a drepturilor de autor (3). De la discurile de ceară la DVD-uri, puține lucruri s-au schimbat, în special în ceea ce privește distribuția sau împrumutarea operelor de artă. Noile tehnologii au transformat complet paradigma și aproape toate punctele de vânzare a discurilor și DVD-urilor au dispărut în favoarea unor noi forme de distribuție sau de împrumut digital online. Același lucru este valabil și pentru producțiile de cinematografie, de televiziune și din toate artele care ar putea fi publicate online.

3.5.

Absența oricărei evoluții semnificative a legislației aplicabile împiedică exploatarea deplină a tuturor oportunităților oferite de digitalizarea operelor și a creațiilor imateriale, precum și de circulația acestora într-un internet care se dezvoltă și se universalizează foarte rapid.

4.1.

CESE regretă faptul că în această comunicare Comisia nu face propuneri mai concrete și se mulțumește să enumere pistele fără să se pronunțe, ceea ce afectează structurarea dezbaterii.

4.2.

În avizul său din 26 octombrie 2006 (4), CESE a invitat Comisia să prezinte propuneri de promovare și protecție a unor licențe libere, în special LGPL pentru documentația tehnică sau Creative Commons pentru operele literare și artistice. În ciuda importanței acestui subiect – marea majoritate a serverelor și a fermelor de servere din lume funcționează cu licențe libere, cum ar fi Debian sau GPL pentru GUN/Linux –, este clar faptul că, până în prezent, Comisia nu a prezentat nicio propunere în acest sens.

4.3.

Acest lucru este în detrimentul dezvoltării circulației transfrontaliere a datelor și serviciilor în cadrul pieței unice europene. Creative Commons și domeniul public constituie de fapt noi teritorii universale oferite de digitalizare și interconectarea rețelelor, în timp ce fragmentarea legislațiilor creează tot atâtea obstacole și bariere frontaliere în calea schimburilor transfrontaliere.

4.4.

Legislația trebuie să permită eliberarea potențialului enorm al internetului pentru autori și creatori, pe de o parte, și pentru consumatori, pe de altă parte, mai degrabă decât să-i constrângă și să-i limiteze. Legislația europeană ar trebui să elimine cât mai multe dintre obstacolele aflate în calea schimburilor transfrontaliere privind limbile minoritare în cadrul Uniunii și să faciliteze accesul la servicii și lucrări.

4.5.

În loc să fie reticenți în fața acestor evoluții, titularii de drepturi ar trebui mai degrabă să valorifice oportunitățile. Liber nu înseamnă în mod automat „gratuit”, de exemplu programele informatice libere permit un „business model” diferit, bazat pe serviciu și generator de locuri de muncă, spre deosebire de anumite practici din prezent care favorizează profitul proprietarului și protecția sa juridică.

4.6.

CESE încurajează încă o dată Comisia să efectueze studii și cercetări aprofundate privind modelele de afaceri legate de licențe libere, de importanța lor economică actuală și potențială, de veniturile și locurile de muncă pe care ar putea să le genereze în diferite domenii, precum și de eventualele propuneri legislative care ar fi relevante pentru promovarea și utilizarea acestor licențe.

4.7.

Experiențe precum lansarea pe internet sub licențe libere a unor publicații științifice, a unor rapoarte de cercetare efectuate cu ajutorul subvențiilor publice, a unor seturi de cursuri universitare, pentru a contracara costurile disproporționate ale învățământului superior în unele state membre, cum ar fi toate cursurile oferite de MIT, merită o mare atenție și trebuie să fie luate în considerare în vederea posibilei aplicări în UE (MOOC). Din această perspectivă, învățământul superior și cultura au devenit bunuri publice care contribuie la realizarea unei societăți bazate pe cunoaștere, a cărei dezvoltare o dorim în UE.

4.8.

Modul de producție se schimbă și bunurile și serviciile imateriale distribuite prin rețelele interconectate reprezintă un nou orizont al dezvoltării economice și al creării de locuri de muncă și de întreprinderi inovatoare. Modurile de consum au început să se schimbe și noi moduri se impun cu rapiditate, dar trebuie să fim lucizi: în ciuda acestui lucru, piața unică europeană nu există încă în raport cu furnizorii de servicii imateriale actuale. Acest lucru se datorează în primul rând preferințelor și practicilor culturale din diferitele state membre, limbii vorbite de consumatori, dar și fragmentării legislației privind drepturile de autor, care nu facilitează dezvoltarea pieței europene și nici crearea de licențe multiteritoriale și chiar europene.

4.9.

CESE are în vedere instituirea unui context juridic care să favorizeze atât crearea de opere protejate de dreptul de autor, cât și participarea unor noi forme de licențe și noi modele de afaceri la formarea pieței unice europene, păstrând, în același timp, libertatea contractuală și dreptul autorilor și creatorilor de a beneficia pe deplin de roadele creației lor. Aceste noi modele pot fi elaborate în paralel cu modelele conținute în tratatele OMPI. Acest aspect ar trebui să facă parte integrantă din Agenda digitală pe care Comisia a anunțat-o în luna mai 2015 și din planul de modernizare a drepturilor de autor aflat în discuție.

4.10.

O altă barieră este cea a excepțiilor; CESE îndeamnă statele membre să ratifice cât mai curând posibil Tratatul de la Marrakech, care instaurează o excepție pentru persoanele oarbe sau cu deficiențe de vedere. UE a semnat tratatul, dar numai statele îl pot ratifica în mod individual, în vederea intrării sale în vigoare. CESE recomandă Comisiei să urmeze avizul Parlamentului European din 9 iulie 2015 și să îndemne statele membre să ratifice fără întârziere acest tratat important, care a fost foarte dificil de negociat având în vedere atitudinile conservatoare ale unora dintre părțile interesate. De asemenea, CESE invită Consiliul European să depună toate eforturile pentru a accelera procesul de ratificare.

4.11.

De asemenea, este necesar să crească producția de opere accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere sau oarbe, cărora în prezent nu le sunt accesibile peste 95 % din cărți.

4.12.

Ar trebui luate în considerare și alte excepții referitoare la era digitală și la rețele, în special în ceea ce privește cercetarea publică, digitizarea bibliotecilor universitare și publice, a operelor literare intrate în domeniul public sau orfane, împrumutul de cărți electronice și medii de stocare audio și video, ținând seama de extinderea rapidă a dispozitivelor de lectură a cărților electronice și de marea varietate a noilor medii de stocare. În același timp, este important să se observe că unele industrii de înaltă tehnologie încearcă să repună sub protecție ceea ce există deja în domeniul public, restricționând accesul din rațiuni de strategie comercială.

4.13.

Împărțirea teritorială reprezintă, de asemenea, un obstacol în calea circulației operelor audiovizuale. Acest lucru îi afectează pe toți utilizatorii potențiali, dar mai ales minoritățile lingvistice, atât de numeroase în UE, din cauza diferențelor dintre harta politică și cea lingvistică a Europei, moștenire istorică și consecință a războaielor din secolele XIX și XX. Creșterea retoricii naționaliste și populiste împrumută o dimensiune politică urgentă rezolvării problemei. Carta europeană a limbilor regionale a fost ratificată la scară largă, dar, de exemplu, impactul cultural al programelor de televiziune în limbile regionale a fost redus puternic de barierele actuale.

4.14.

CESE consideră că diversitatea culturală a Europei se află la baza identității europene și ar trebui să fie încurajată și promovată între statele membre.

4.15.

Aceste aspecte sunt prioritare pentru CESE, care încurajează Comisia să țină seama de propunerile sale, care nu sunt în contradicție cu tratatele internaționale privind drepturile de autor, și pot deschide noi oportunități pentru finalizarea pieței unice digitale a UE.

5.1.

Acest lucru va necesita modificări semnificative în viitorul foarte apropiat, referitoare la Strategia publicată în mai 2015, cuprinzând 16 inițiative, și la observațiile generale anterioare care oferă o nouă inițiativă importantă pentru promovarea bunurilor publice, interoperabilitatății, relațiilor transfrontaliere și a software-ului liber. În avizele sale „Drepturile în materie de contracte digitale” (INT/775) și „Economia bazată pe partajare și autoreglementarea” (INT/779), CESE recunoaște importanța drepturilor de autor pentru buna definire a drepturilor părților contractante în furnizarea de contracte digitale și în economia bazată pe partajare.

5.2.

CESE ia notă cu interes de faptul că Comisia precizează clar că normele UE în materie de drepturi de autor trebuie adaptate astfel încât toți actorii de pe piață și toți cetățenii să poată profita de avantajele oferite de acest mediu nou. Pentru a depăși fragmentarea și fricțiunile în cadrul unei piețe unice funcționale, este nevoie de un cadru juridic cu o componentă europeană mai pregnantă. CESE împărtășește obiectivul formulat, dar ia act de faptul că guvernele se poziționează în apărarea teritorialității ca singura modalitate de a garanta finanțarea creației artistice. Există și alte mijloace care ar trebui examinate și ușile nu ar trebui închise înainte cel puțin de a putea studia cu obiectivitate alternativele.

5.3.

Comitetul nu crede că imobilismul și refuzul schimbării în materie de drepturi de autor constituie un răspuns la schimbările tehnologice rapide și la inovațiile în materie de servicii și distribuție, care apar și se dezvoltă inevitabil, odată cu dezvoltarea internetului, a rețelelor și a benzii largi. Comitetul împărtășește opinia Comisiei conform căreia ar trebui, „acolo unde este necesar, să se adapteze normele privind drepturile de autor la noile realități tehnologice, astfel încât normele să își atingă în continuare obiectivele”.

5.4.

Se manifestă o mare variabilitate, și în viitor s-ar putea manifesta și mai accentuat, în ceea ce privește excepțiile strâns legate de învățământ, de cercetare și de accesul la cunoaștere. Aceasta poate varia de la simpla utilizare ca exemplu sau ilustrare până la – în practică, dacă nu în drept – furnizarea fără restricții a operelor, cărților sau cursurilor în procesul de învățământ.

5.5.

Directiva 2001/29 privind dreptul de autor (5) conține o listă de excepții. Punerea în aplicare a elementelor acestei liste și evoluția lor ar trebui discutate potrivit practicilor democrației participative, în vederea apropierii opiniilor individuale și colective și a realizării unei legislații europene unice și coerente în privința excepțiilor, care ar trebui să fie bine precizate și definite, astfel încât să fie mai ușor de aplicat. CESE împărtășește opinia Comisiei potrivit căreia excepțiile privitoare la învățământ, cercetare științifică și difuzarea cunoștințelor ar trebui să fie prioritare; în același timp, ar trebui studiate alte bunuri publice, pentru a pregăti viitorul.

5.6.

CESE consideră că unificarea europeană în materie de copie privată este posibilă și de dorit. El va sprijini această măsură a Comisiei și aceasta trebuie luată cât mai rapid, deoarece diferențele naționale sunt un obstacol semnificativ în calea pieței unice de produse electronice, în timp ce continuă să apară noi medii de stocare. Coerența este esențială pentru libera circulație a mărfurilor care încorporează astfel de medii de stocare. Distribuirea veniturilor obținute din redevențele pe mediile de stocare ar trebui să țină seama de faptul că majoritatea acestor medii nu sunt destinate copierii de opere protejate prin copyright; în consecință, o mare parte din aceste venituri ar trebui orientată spre finanțarea creației și a promovării diversității culturale, așa cum procedează deja anumite state, și către bunurile publice, cum ar fi, de exemplu, educația și cercetarea.

5.7.

Comitetul este convins că principiul neutralității trebuie să rămână inerent internetului, în vederea asigurării unei egalități stricte între consumatori, indiferent de puterea economică. Neutralitatea rețelei este un principiu fundamental al internetului, care garantează că operatorii de telecomunicații nu discriminează comunicările utilizatorilor, ci rămân simpli difuzori de informații. Acest principiu permite tuturor utilizatorilor, indiferent de puterea lor economică, să aibă acces la aceeași rețea în ansamblu. Această definiție și afirmarea explicită a protecției acestei neutralități ar trebui să fie prezentate clar în legislația europeană.

5.8.

În combaterea abuzurilor în domeniul drepturilor de autor, ar trebui să înceteze și să fie sancționate încălcările la scară comercială care îi privează pe autori de o mare parte din venitul lor. Comitetul s-a pronunțat deja în mai multe ocazii asupra problemelor pe care le pun contrafacerea mărfurilor și toate formele de încălcare a drepturilor de autor și drepturilor conexe; prin urmare, face trimitere la avizele sale anterioare, considerând că acestea rămân valabile pe deplin (6).

5.9.

Drepturile de autor reprezintă un mijloc fundamental de protecție și de remunerare echitabilă a autorilor și a participanților la difuzarea operelor și spectacolelor în rețelele digitale interconectate. Drepturile de autor trebuie să evolueze, pentru a se adapta la schimbările tehnologice foarte rapide și la inovațiile în materie de distribuție și servicii. Această modernizare trebuie să aibă loc într-un cadru care să garanteze drepturile creatorilor și artiștilor interpreți, o remunerare echitabilă pentru efortul lor creator, asocierea acestora la succesul comercial al lucrărilor și menținerea unui înalt nivel de protecție și de finanțare a lucrărilor. În special, trebuie revizuit statutul juridic al serviciilor de platforme online privind drepturile de autor. Deși sunt în prezent principalul portal prin care utilizatorii accesează conținutul online, serviciile de platforme susțin că sunt intermediari pur tehnici și, prin urmare, refuză remunerarea creatorilor de conținut. Acest lucru subminează eficiența pieței, denaturează concurența și determină scăderea valorii generale a conținuturilor culturale online.

5.10.

Refuzul de adaptare la natura globală a internetului, la banda largă și la noile așteptări ale consumatorilor riscă să devalorizeze un drept util promovării operelor intelectuale și difuzării lor. Cu toate acestea, ar trebui acceptate excepții justificate de drepturile altor părți, ale căror nevoi sociale evoluează, cum ar fi persoanele cu handicap, studenții și bibliotecile publice. Alte evoluții pentru continuarea procesului de „europenizare” a drepturilor de autor și a drepturilor conexe vor fi necesare din partea statelor membre, care dețin de fapt principalele chei de acces juridic la viitoarele schimbări.

5.11.

CESE consideră că regulamentul constituie instrumentul preferat al formării pieței unice digitale, deoarece diversitatea legislațiilor naționale demonstrează în mod incontestabil că generează un blocaj aproape total, care va trebui depășit printr-un dialog între toate părțile interesate, fără discriminare, inclusiv cu reprezentanții licențelor pentru software și conținuturi libere și cei ai noilor servicii și ai modelelor de afaceri aferente. De asemenea, ar trebui aprofundate analizarea obstacolelor din calea acordării de licențe multiteritoriale și soluțiile pentru înlăturarea lor.

5.12.

Forța diverselor interese și a prejudecăților în materie de drepturi de autor este de așa natură încât nu ar putea fi posibil decât să se progreseze pas cu pas, pe baza unor evaluări riguroase și a unor reacții proporționate, dar trebuie depuse toate eforturile pentru a intra în mod real în societatea cunoașterii și informațiilor, singura capabilă de a ajuta Europa să iasă din marasmul și din criza care pun în pericol înseși bazele idealului european. Într-o economie socială de piață dinamică, interesul general ar trebui să prevaleze asupra anumitor interese private.

20.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 264/57

Raportor:

domnul Jorge PEGADO LIZ

1.1.

CESE sprijină necesitatea și oportunitatea reglementării unora dintre subiectele prevăzute în comunicarea Comisiei [COM(2015) 633 final], și anume dispozițiile propunerii de directivă privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital.

1.2.

În același timp, CESE consideră că alți factori identificați sunt mult mai importanți decât reglementarea drepturilor contractuale din cadrul contractelor de vânzare online a bunurilor corporale mobile și mai decisivi și prioritari pentru obiectivele pe care și le propune Comisia, în vederea creării unei piețe unice digitale, reprezentând totodată obstacole majore pentru dezvoltarea comerțului transfrontalier.

1.3.

Cu toate acestea, în ceea ce privește subiectele tratate, CESE nu este de acord cu temeiul juridic invocat de Comisie și propune, în schimb, articolul 169 din TFUE.

1.4.

Prin urmare, în principiu, măsurile adoptate trebuie să aibă la bază directive de armonizare minimă, așa cum rezultă din prevederile de la alineatul (2) litera (a) și de la alineatul (4) al articolului menționat și așa cum a convenit, în general, legiuitorul european.

1.5.

CESE consideră că reglementarea acestor subiecte prin două directive în locul unui instrument unic nu este acceptabilă decât în măsura în care este urgent și oportun să se reglementeze comercializarea online a conținutului digital.

1.6.

Totodată, consideră insuficiente motivele expuse pentru adoptarea opțiunii de armonizare deplină cu obiective specifice, în locul modelelor de contracte, certificate printr-o marcă a UE, de exemplu, sau a unei armonizări minime, în conformitate cu articolul 169 din TFUE.

1.7.

În ceea ce privește aspectele reglementate în prezent în mod izolat în propunerea referitoare la contractele de vânzare online a bunurilor corporale mobile, apreciază că ar fi mai corect ca ele să fie reglementate împreună și odată cu revizuirea Directivei 1999/44/CE – din moment ce formează unul dintre capitolele acesteia – în cadrul exercițiului REFIT privind legislația pentru protecția consumatorilor.

1.8.

În plus, odată cu propunerea privind vânzarea online de bunuri corporale, Comisia a instituit două sisteme, creând o abordare diferită pentru vânzarea de bunuri online și cea offline, ceea ce este inacceptabil.

1.9.

În așteptarea confirmării intenției Comisiei în formatul său actual, CESE formulează o serie de îmbunătățiri ale dispozițiilor din propuneri, în încercarea de a nu reduce drepturile consumatorilor, garantând într-o manieră eficace un nivel ridicat de protecție, astfel cum impune TFUE;

1.10.

Aceste recomandări vizează în special reglementarea vânzărilor de conținut digital, pe care o consideră prioritară și referitor la care, din motive pragmatice, acceptă formula propusă de Comisie, și anume armonizarea maximă cu obiective specifice;

1.11.

În acest domeniu pot fi evidențiate însă deficiențe de anticipare și erori de reglementare incompatibile cu o armonizare maximă, ceea ce creează dificultăți insurmontabile de transpunere și aplicare în statele membre, pentru soluționarea cărora se formulează o serie de propuneri specifice.

2.1.

Prin comunicarea care face obiectul prezentului aviz, Comisia face primul pas către implementarea Strategiei privind piața unică digitală (1) și realizează una dintre măsurile cele mai importante din Programul său de lucru pentru 2015 (2). Propunerea urmărește să asigure „un acces mai bun al consumatorilor și al întreprinderilor la bunuri și servicii online în întreaga Europă” și se compune din următoarele două instrumente juridice:

2.2.

Conștientă de faptul că, din punct de vedere sistematic, principalele aspecte ale acestor două propuneri sunt strâns legate de Directiva privind vânzarea de bunuri de consum (3), Comisia a subliniat că ele sunt „cât se poate de coerente”. Cu toate acestea, Comisia a explicat că a decis „să adopte două instrumente legislative”, întrucât „specificitatea conținutului digital impune reglementarea mai multor norme în mod diferit decât în cazul bunurilor”, iar „evoluția tehnologică și comercială rapidă a conținutului digital va necesita o revizuire a modului de aplicare a prezentei directive”, inclusiv pentru a justifica încorporarea acestor dispoziții „într-un instrument juridic unic, și anume Directiva privind furnizarea de conținut digital”.

2.3.

Prin aceste două propuneri, Comisia vizează atingerea a cinci obiective:

2.4.

Comisia consideră că, în ambele cazuri, armonizarea „specifică” reprezintă metoda cea mai adecvată. Trebuie să se realizeze o armonizare deplină a standardelor aplicabile contractelor de furnizare de conținut digital și de vânzare-cumpărare de bunuri online, precum și a drepturilor și obligațiilor părților implicate într-un contract de furnizare de conținut digital și de vânzare-cumpărare de alte bunuri online. Aceste obiective cuprind aproape toate dispozițiile directivei, cu excepția reglementărilor referitoare la formarea profesională, la valabilitatea și la efectele contractelor, inclusiv în ceea ce privește consecințele rezoluțiunii unui contract [articolul 1 alineatul (4) din propunerea de directivă privind vânzarea la distanță], și anumite aspecte ale execuției contractelor.

2.5.

Comisia limitează explicit sfera de aplicare la termenii juridici ai contractelor aplicabile relațiilor dintre întreprinderi și consumatori, întrucât, după cum se specifică în evaluarea de impact (p. 23), nu există dovezi care să sugereze că diferențele în ceea ce privește dreptul contractelor împiedică întreprinderile din UE să cumpere online din alte state membre. Recunoaște faptul că IMM-urile, fiind mai vulnerabile, cu o putere de negociere inferioară, se confruntă și ele cu dificultăți legate de dreptul contractelor, în special în ceea ce privește utilizarea de conținut digital. Cu toate acestea, ținând cont în special de pozițiile exprimate de părțile interesate și de statele membre, Comisia a decis să analizeze această chestiune în cadrul altor inițiative anunțate în Strategia privind piața unică digitală.

2.6.

În ceea ce privește instrumentul juridic ales, Comisia justifică opțiunea pentru directivă în loc de regulament, pornind de la convingerea că directivele reprezintă instrumente mai adecvate, dat fiind că acordă un grad de libertate statelor membre în ceea ce privește forma de transpunere în dreptul național. Din punctul său de vedere, această opțiune, combinată cu o armonizare specifică și deplină a drepturilor obligatorii ale consumatorului, va crea un echilibru adecvat între un nivel ridicat de protecție a consumatorului în UE și oportunități semnificativ superioare pentru întreprinderi.

2.7.

Comisia susține că justificarea economică a acestor directive se regăsește într-o serie de premise, dintre care amintim:

2.8.

Cu toate acestea, pentru a se obține rezultatele scontate, nu sunt suficiente cele două directive propuse la momentul de față; ele fac parte dintr-un pachet mai larg de măsuri, dintre care Comisia amintește:

2.9.

În cele din urmă, Comisia semnalează că este important „să acționăm acum”, înainte de a fi prea târziu, întrucât orice întârziere în ceea ce privește conținutul digital atrage după sine riscul apariției unor dispoziții naționale ce pot cauza o fragmentare a pieței unice și pot crea obstacole în calea participării consumatorilor și furnizorilor la tranzacțiile transfrontaliere.

3.1.

Se presupune că în studiul de evaluare a impactului anexat ar trebui să se regăsească fundamentele economice și psihologice care să demonstreze relația dintre măsurile legislative propuse și creșterea volumului comerțului electronic și repercurtarea automată a acesteia asupra creșterii la nivel european. Cu toate acestea, din analiza sa detaliată nu rezultă în mod evident și cert faptul că datele de la care pornește și la care ajunge studiul sunt absolut fiabile, că ele nu sunt influențate de alți factori și că alte opțiuni nu ar genera rezultate superioare.

3.1.1.

Chiar dacă s-ar admite ca adevărate datele statistice de pornire – 62 % (p. 10) dintre comercianții europeni, adică peste 122 000 de întreprinderi și peste 13,5 % (p. 13) dintre consumatori, reprezentând între 8 și 13 milioane de consumatori, ceea ce ar face ca numărul total să crească la 70 de milioane, ar apela la tranzacții online prin intermediul operațiunilor transfrontaliere dacă s-ar elimina presupusele obstacole și costuri suplimentare cauzate direct de actualul sistem juridic în vigoare – tot nu s-ar putea stabili cu exactitate ce creștere a volumului afacerilor realizate ar justifica o creștere estimată a PIB-ului european cu 0,03 %, adică aproape 4 miliarde de euro; dimpotrivă, se știe cu exactitate că fiecare întreprindere va trebui să suporte costuri medii de 7 000 de euro pentru a-și adapta instrumentele contractuale la noul regim.

3.1.2.

Pe de altă parte, studiul respectiv nu cuantifică în mod corespunzător faptul că alți factori suplimentari – de exemplu chestiunea lingvistică sau regimurile fiscale, calitatea, costul și disponibilitatea serviciilor de internet de mare viteză, riscul de fraudă, costurile aferente justiției, siguranța mijloacelor de plată, certificarea identității și idoneității vânzătorilor, lipsa de încredere în procesele de rezolvare a conflictelor judiciare sau extrajudiciare – nu vor influența în continuare, într-o manieră decisivă, opțiunile de tranzacționare online la nivel transfrontalier, poate chiar mai mult decât actualul sistem juridic (descris la p. 7 și următoarele și la p. 18 și următoarele din evaluarea de impact).

3.1.2.1.

Deosebit de relevante în acest context, după cum se menționează în toate studiile cerute de Comisie, sunt întârzierea în materie de transpunere și dificultățile de aplicare și inoperativitatea anumitor sisteme de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) create prin Directiva 2013/11/UE (5), din rațiuni frecvent legate de lipsa mijloacelor financiare în anumite state membre, precum și inoperativitatea manifestă a sistemului de soluționare online a litigiilor (SOL) pus în aplicare prin Regulamentul (UE) nr. 524/2013 (6), în vigoare începând cu 15 februarie 2016 – acest sistem dovedindu-se esențial pentru funcționarea unei piețe unice digitale.

3.1.3.

De asemenea, nu se stabilește cu claritate care este influența relativă a elasticității ofertei și cererii în calculul gradului de saturație a pieței din punctul de vedere al concurenței perfecte, ceea ce, oricum, fiind o ipoteză pur teoretică, este esențial pentru credibilitatea modelului; ca să nu mai vorbim de factorii externi ai politicii macroeconomice, care determină în mod decisiv deciziile de cumpărare ale consumatorilor, precum consecințele politicilor de austeritate, în comparație cu politicile de creștere de tip keynesian, bazate pe consum și pe investiții.

3.1.4.

În cele din urmă, evaluarea efectuată de către Comisie insistă asupra modelului propus, neținând cont de consecințele economice ale celorlalte patru modele avute la dispoziție (evaluare de impact, p. 23 și următoarele), care ar contribui în mod similar la eliminarea acelorași obstacole, astfel încât să permită o analiză comparativă, în special opțiunea 5 – un model de contract european facultativ combinat cu o marcă de încredere a UE (p. 25), deși ar fi fost o opțiune simplă, mai puțin costisitoare și ar fi antrenat mai puține sarcini birocratice (p. 38 și următoarele), deci cea care ar corespunde cel mai bine principiilor pachetului „O mai bună legiferare” (7) și REFIT (8) și care, de altfel, a beneficiat de sprijin în cadrul consultărilor pregătitoare.

3.2.

Nici alegerea unor directive care vizează o armonizare maximă nu este considerată justificată în mod corespunzător. CESE a stabilit, într-o manieră generală, că înclină mai mult către adoptarea de regulamente suficient de detaliate decât către adoptarea de directive, atunci când este vorba în mod esențial despre armonizarea unor subiecte referitoare la piața internă. Totodată, a susținut că, în ceea ce privește aspectele care au un impact deosebit asupra drepturilor consumatorilor, preferă directivele de armonizare minimă, după cum rezultă de altfel din dispoziția explicită a TFUE [articolul 169 alineatul (4)].

3.2.1.

În schimb, CESE s-a declarat în repetate rânduri împotriva tendinței dominante a Comisiei din ultimii ani de a adopta directive de armonizare maximă, care nu au asigurat decât un nivel redus de protecție și nu au răspuns într-o manieră adecvată intereselor operatorilor (9).

3.2.2.

În situația de față există o serie de aspecte care nu sunt tratate de directive și a căror armonizare este esențială, precum capacitatea minorilor de a încheia contracte în mediul digital (care, în ultima versiune a Directivei „Protecția datelor”, le este acordată între 13 și 16 ani), definirea categoriilor de clauze abuzive specifice pentru contractele online, care nu sunt prevăzute în Directiva 93/13/CEE (10), practica recentă a butonului „plătește acum” (pay now) de pe paginile anumitor rețele sociale, fără a exista o trimitere la site-ul unei platforme responsabile și, nu în ultimul rând, includerea recomandată a unei clauze-tip privind co-reglementarea.

3.3.

Totodată, nu este justificată nici alegerea a două directive în locul uneia singure, această opțiune dublând în mod inutil dispozițiile legale, implicând eforturi mai mari în ceea ce privește transpunerea pentru a asigura coerența cu dispozițiile interne ale fiecărui stat membru și obligând la eforturi superioare în materie de interpretare, care ar fi complet justificate dacă textul directivei privind vânzarea online de bunuri corporale ar fi luat drept bază, iar aspectele specifice legate de vânzarea bunurilor necorporale ar fi incluse ca excepții la regimul de bază, fiind clar că nu se percepe diferența dintre un bun corporal și un conținut digital, în special atunci când acestea sunt conectate.

3.4.

Potrivit Comisiei, instrumentul a fost ales pornind de la cele 189 de răspunsuri primite în cadrul unei consultări adresate tuturor categoriilor de factori interesați din UE, în urma consultării unui grup format din 22 de organizații reprezentând o gamă vastă de interese, care s-a reunit de șapte ori; în urma seminariilor cu statele membre; în urma reuniunilor cu autoritățile naționale de aplicare a legii cu ocazia reuniunii comitetului de cooperare în domeniul protecției consumatorilor, și cu autoritățile naționale responsabile pentru politica consumatorilor, în cadrul reuniunii rețelei de politică a consumatorilor (mai 2015), care ulterior a contestat caracterul valid al acestui eșantion, ținând cont de dimensiunea sa redusă (11).

3.4.1.

Mai mult, conform rezultatelor cunoscute și publicate (12), deocamdată nu există o majoritate clară în favoarea opțiunii alese: organizațiile consumatorilor se opun în mod clar oricărei forme de aplicare a legii vânzătorului, în timp ce majoritatea organizațiilor profesionale și anumiți experți sunt în favoarea acestei opțiuni. În ce privește statele membre, majoritatea pun sub semnul întrebării necesitatea unei noi legislații privind achizițiile la distanță (care includ deja vânzările online) și, în special, caracterul adecvat al celor două directive, ținând cont de dificultatea stabilirii de orientări precise și bine definite. La prima vedere, o analiză obiectivă a răspunsurilor la consultări ar da impresia că opțiunea 5 atrage un consens general din partea operatorilor și a consumatorilor – depinzând, în mod evident, de normele contractuale ce urmează a fi stabilite la nivel de sector și de gradul de utilizare și acceptare a mărcii de încredere de către întreprinderile din UE – în special fiindcă ea este cea care generează costuri inferioare pentru operatori.

3.5.

În cele din urmă, trebuie reamintit faptul că, în ceea ce privește drepturile consumatorilor în mediul digital, CESE a avut șansa de a se pronunța pe larg în mai multe dintre avizele sale și că a definit o orientare fundamentală potrivit căreia aceleași drepturi recunoscute în lumea „fizică”, în afara spațiului online (în contractele încheiate față în față) ar trebui să fie coerente cu universul online, sub rezerva caracteristicilor proprii sau formelor adecvate tranzacțiilor de conținuturi digitale (necorporale), însă întotdeauna în sensul consolidării și nu al diminuării sau al deteriorării acestora. Odată cu propunerea privind vânzarea online de bunuri corporale, Comisia a instituit două sisteme, creând o abordare diferită pentru vânzarea de bunuri online și cea offline, ceea ce este inacceptabil.

4.1.

Observațiile anterioare nu înseamnă că CESE nu sprijină pe deplin necesitatea și oportunitatea reglementării unora dintre aspectele ce rezultă din propunerile de directive analizate, în special în ce privește vânzarea online de conținut digital. În ceea ce privește vânzarea online de bunuri corporale, CESE recomandă ca adoptarea unor astfel de măsuri să se facă în timp util în contextul REFIT. În observațiile formulate la momentul de față pentru fiecare dintre cele două texte ale propunerilor, din rațiuni evidente de limită de spațiu, se menționează doar divergențele față de dispozițiile propuse.

4.2.

4.2.1.

În ceea ce privește temeiul juridic, în conformitate cu avizele anterioare ale CESE, reprezentanții consumatorilor, precum și majoritatea membrilor CESE sunt de părere că acesta trebuie să fie în primul rând articolul 169 alineatul (2) din TFUE, în măsura în care sunt vizate în mod fundamental definirea drepturilor consumatorilor și protecția și apărarea acestora și nu numai realizarea pieței unice; anumiți membri ai CESE, mai precis cei care reprezintă organizațiile profesionale, care acordă o mare importanță realizării pieței unice, sunt însă de acord cu Comisia.

4.2.2.

Dat fiind că s-a ales o directivă, CESE consideră că aceasta ar trebui să vizeze o armonizare minimă, conform modelului actualei directive privind vânzările și garanțiile (Directiva 1999/44/CE), în măsura în care opțiunea adoptată duce la accentuarea fragmentării, la reducerea securității juridice și la două categorii de protecție, fiind clar că „îmbunătățirile” introduse în acest document ar trebui aplicate și vânzărilor în „sfera fizică”.

4.2.3.

Ținând cont de complexitatea legislației în domeniul protecției consumatorilor, propunerea interacționează cu o serie de alte norme, completându-le (13), însă impune un efort inutil și dificil de interpretare, contrar bunelor norme ale pachetului „O mai bună legiferare” și creează dificultăți sporite de transpunere în vederea armonizării cu normele naționale deja existente care au transpus și au completat acele norme comunitare ce diferă de la un stat membru la altul.

4.2.4.

Din acest motiv, CESE ar prefera ca normele ce rezultă din această propunere de directivă să însoțească revizuirea Directivei 1999/44/CE în cadrul programului REFIT.

4.2.5.

În cele ce urmează se propun o serie de modificări concrete ale anumitor dispoziții ale propunerii:

1.

Noțiunea de garanție comercială ar trebui să cuprindă și alte forme de compensație, cu condiția ca acestea să nu facă deja obiectul normelor de la articolul 15.

2.

Noțiunea de articol mobil corporal nu este definită într-un mod pozitiv, ceea ce dă naștere la interpretări diverse din partea statelor membre.

3.

De asemenea, nu sunt excluse alte tipuri de produse cu legislație proprie, precum produsele farmaceutice și dispozitivele medicale, care nu fac obiectul altor norme privind protecția consumatorilor.

4.

Nu este stabilit dacă platformele online pot fi considerate „vânzători”.

5.

De asemenea, nu este definită noțiunea de producător, în vederea responsabilizării directe a acestuia față de consumator, conform articolului 16.

1.

Trebuie integrat criteriul „durabilității” (14), care să condiționeze perioada de valabilitate a garanției.

2.

Cerințele de conformitate trebuie să fie definite în mod negativ, astfel încât consumatorul să fie scutit în mod explicit de obligația de a dovedi că bunul nu este conform, această responsabilitate revenindu-i vânzătorului.

3.

Felul în care sunt formulate excepțiile de la acest articol formulează o situație de excludere generică a responsabilității vânzătorului, care nu se poate opune consumatorului fără a afecta dreptul la recurs (aplicabil în cazul VW).

1.

A se adăuga la finalul alineatului (2): „cu excepția situațiilor în care complexitatea deosebită a instalării impune un termen mai lung, stabilit de comun acord cu vânzătorul”.

2.

Drepturile atribuite prin această propunere trebuie să fie transmisibile oricărui posesor care manifestă bună credință.

1.

Textul propus exclude ca opțiune inițială posibilitatea de returnare imediată a bunului și de restituire a plății, ceea ce contravine drepturilor consumatorilor în mai multe state membre, cu variante semnificative (Grecia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit, Danemarca, Lituania).

2.

Noțiunea de „termen rezonabil” este subiectivă și este pasibilă de transpuneri diferite în ceea ce privește un aspect esențial, ceea ce este incompatibil cu obiectivul armonizării maxime. De exemplu, în țări precum Bulgaria, Franța, Portugalia și Luxemburg, termenul este de 30 de zile; în Ungaria, România, Grecia și Estonia, termenul este de 15 zile. Textul ar trebui să stabilească un termen corespunzător termenului maxim practicat în unele state membre ale UE, acela de 15 zile.

3.

Termenul „imposibilă” de la alineatul (3) litera (a) ar trebui înlocuit prin „imposibilă din punct de vedere tehnologic”.

4.

De asemenea, și noțiunea de „inconvenient semnificativ” este subiectivă și ar trebui eliminată sau înlocuită cu formularea prevăzută în legea austriacă – „cel mai mic inconvenient posibil” – și însoțită de posibilitatea de a i se pune imediat la dispoziție consumatorului un bun asemănător, pentru înlocuire temporară, până la finalizarea reparației.

5.

Propunerea Comisiei nu a ținut cont de cerința deja prevăzută în mai multe legislații naționale (Franța, Malta, Grecia, România, Portugalia și Slovenia), și anume obligația producătorilor de a păstra sau de a furniza vânzătorilor în timp util un stoc adecvat de piese de schimb pentru durata de viață previzibilă a bunului, chestiune legată de obsolescența programată și de perioada de garanție a articolului înlocuit.

6.

Comisia ar trebui să stabilească obligația vânzătorului de a înlocui temporar bunul.

1.

Comisia nu a prevăzut suspendarea garanției legale pe perioada reparației sau a înlocuirii, așa cum este prevăzut în majoritatea legislațiilor naționale. Se poate formula aceeași observație și în ceea ce privește perioada eventualelor medieri, arbitraje sau recursuri judiciare.

2.

În cazul înlocuirii, produsul înlocuit ar trebui să beneficieze de un nou termen de garanție, identic, începând cu data livrării sale.

1.

Noțiunea de „semnificativ” trebuie eliminată, din rațiunile menționate anterior.

2.

În cazul defectelor „recurente”, consumatorul trebuie să aibă în mod automat posibilitatea de a obține rezoluțiunea contractului.

1.

Este complet contestabilă obligația consumatorului de a plăti pentru utilizarea sau pentru deteriorarea ori dispariția produsului în cazul în care acesta dorește să pună capăt contractului.

2.

În plus, Curtea de Justiție a arătat deja că, în cazul exercitării dreptului de înlocuire, consumatorului nu i se poate cere să plătească o compensație pentru utilizarea produsului defect (Cauza Quelle (15)).

3.

Nu este clar ce valoare trebuie rambursată atunci când achiziția s-a realizat pentru mai multe bunuri, la un preț global, fără diferențiere.

1.

A se adăuga la articolul 1 o nouă literă (d): alte garanții oferite de vânzător în numele terților, care să vizeze acordarea unei garanții (asigurări pentru echipamente, garanții de marcă etc.).

2.

De asemenea, trebuie prevăzute informații privind posibilitatea de a transmite garanția comercială unor terțe părți.

1.

Nearmonizarea acestui aspect reprezintă o sursă importantă de divergențe în aplicarea directivei, cu consecințe nefaste pentru comerț.

2.

Norma ar trebui să prevadă responsabilitatea directă și solidară a producătorului în fața consumatorului, în cazurile în care acesta optează pentru reparația sau înlocuirea bunului.

3.

Ar trebui, de asemenea, să prevadă că, în cazul acțiunii în regres a vânzătorului împotriva producătorului, producătorul are dreptul la cuantumul total al cheltuielilor efectuate.

4.

La fel ca la punctele anterioare, ar trebui prevăzută responsabilitatea solidară a platformelor online de unde consumatorul a achiziționat bunul.

4.3.

4.3.1.

După cum afirmă însăși Comisia, justificarea propunerii, colectarea cunoștințelor de specialitate și evaluările de impact se aplică ambelor propuneri, acestea fiind concepute ca un pachet cu obiective comune. De aceea, CESE se abține de la repetarea unor chestiuni cu caracter general, comune ambelor propuneri, și se limitează la observațiile referitoare la aspecte specifice. Trebuie spus însă, încă de la început, că la nivel general, această propunere merită un acord de principiu din partea CESE, în special în ceea ce privește următoarele aspecte:

4.3.2.

În cele ce urmează se vor propune o serie de modificări concrete ale unor dispoziții ale propunerii, care este formată din 24 de articole (și nu 20, așa cum reiese în mod eronat din unele versiuni, punctul 5):

1.

CESE poate accepta ca plata să se facă în natură („în schimbul unei contraprestații nepecuniare”), cu condiția ca acest concept să fie definit în mod clar în ceea ce privește conținutul său, iar în cazul furnizării de date personale sau de altă natură va trebui să se specifice care sunt acestea și în ce condiții și circumstanțe.

2.

De asemenea, va trebui să se clarifice dacă sunt incluse anumite servicii precum televiziunea cu plată („pay TV”), precum și serviciile Google și Facebook Messenger și dacă anumite platforme fizice de acces sau internetul obiectelor sunt clasificate ca bunuri corporale sau necorporale.

3.

Nu este clar dacă excepția de la punctul 5 litera (a) cuprinde serviciile de îngrijire medicală, serviciile de jocuri de noroc sau serviciile financiare. Acest aspect trebuie clarificat, întrucât poate genera incertitudine juridică.

4.

Nu este clar dacă aici sunt incluse și așa-numitele „plăți ascunse”, adică servicii prestate în mod gratuit, însă care, pe parcursul execuției lor, pot îngloba alte servicii cu plată.

5.

Domeniul de aplicare al datelor ce necesită prelucrare, prevăzut la articolul 3 alineatul (4), nu trebuie să includă doar execuția, ci și „încheierea contractului”; prelucrarea acestor date trebuie să fie autorizată conform dispozițiilor din legislația privind datele cu caracter personal.

6.

De asemenea, este fundamentală clarificarea privind diferența dintre produsele și serviciile furnizate online și cele care sunt complet legate de bunuri corporale, după cum se întâmplă în cazul „tehnologiilor de purtat” (așa numitele dispozitive „wearables”) sau al internetului obiectelor, în care cea mai mare parte a procedurilor se derulează la nivel digital, fără a aduce atingere existenței unui bun corporal ca bază.

7.

Este de dorit să se înțeleagă că serviciile centrelor de date, mai precis așa-numitele servicii de cloud computing trebuie să fie identificate în mod exact în propunerea examinată, indiferent dacă sunt gratuite sau sunt supuse unei contraprestații, ținând cont de faptul că, de multe ori, ele sunt asociate altor servicii sau produse furnizate consumatorilor, existând, astfel, riscul ca ele să fie excluse din domeniul de aplicare a directivei.

8.

De asemenea, se dovedește necesar să se clarifice în cadrul acestui instrument dacă combinarea serviciilor de conținut digital cu servicii de comunicare precum Facebook Messenger sau Google Hangout sunt incluse, acestea nefiind reglementate efectiv în Directiva 2002/21/CE privind serviciile de comunicații electronice și înțelegându-se că unele dintre aceste servicii trebuie clasificate drept servicii de comunicații electronice, cu un grad ridicat de protecție a consumatorului.

9.

De asemenea, nu sunt diferențiate în mod clar situațiile în care datele personale obținute se referă doar la executarea contractului sau la respectarea cerințelor legale. Din acest motiv, CESE sugerează, ca măsură de precauție, ca directiva să se aplice tuturor serviciilor prestate prin furnizarea de date cu caracter personal, fiind exceptate doar cele în cazul cărora furnizorul demonstrează, în mod explicit, că ele se referă doar la executarea contractului sau la respectarea cerințelor legale.

10.

Tot în ceea ce privește alineatul (4), va fi necesar să se clarifice în ce situație colectarea datelor cu caracter personal are drept scop executarea contractului sau respectarea cerințelor legale, ținând cont de faptul că în alte sectoare, precum sectorul telecomunicațiilor sau al energiei, datele personale sunt folosite de multe ori pentru campanii comerciale ale întreprinderilor în cauză, deși colectarea lor a fost autorizată în scopul executării contractului. De asemenea, va trebui să se indice în mod specific dacă se aplică și altor tipuri de contraprestații în afara celor pecuniare.

1.

La alineatul (1), să se elimine textul „în măsura în care este relevant”.

2.

La alineatul (1) litera (b), după „pentru care consumatorul îl solicită” să se adauge „sau pentru care în mod legitim dorește să îl folosească”.

3.

La alineatul (2) și la alineatul (2) litera (b), să se elimine textul „după caz”.

1.

La alineatul (2) litera (b), să se înlocuiască textul „furnizorul ia toate măsurile care pot fi preconizate pentru a se abține” cu „furnizorul trebuie să se abțină”.

2.

Textul de la literele (c), (d) și (e) depinde de reglementările privind drepturile de autor, care încă nu se cunosc.