10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/1

10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/2

—

având în vedere principalele convenții și tratate africane și ale ONU privind drepturile omului, inclusiv Carta africană a drepturilor omului și ale popoarelor,

—

având în vedere Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) și Protocolul opțional al acesteia,

—

având în vedere Protocolul privind drepturile femeilor din Africa, anexat la Carta africană a drepturilor omului și popoarelor,

—

având în vedere Statutul de la Roma adoptat la 17 iulie 1998 și intrat în vigoare la 1 iulie 2002;

—

având în vedere Acordul de la Cotonou din 23 iunie 2000 și revizuit la 22 iunie 2010;

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 25 iunie 2012 privind Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația, precum și Decizia Consiliului din 25 iulie 2012 de numire a Reprezentantului Special al UE (RSUE) pentru drepturile omului (1), și respectiv Decizia din 18 martie 2013 de numire a RSUE pentru regiunea Sahel (2), în special articolul referitor la drepturile omului din mandatul său,

—

având în vedere Concluziile Consiliului referitoare la regiunea Sahel, în special la Mali, inclusiv Concluziile din 21 martie 2011 privind Strategia UE pentru securitate și dezvoltare în regiunea Sahel, și concluziile mai recente, inclusiv cele din 17 și 31 ianuarie, 18 februarie, 22 aprilie, 27 mai și 24 iunie 2013,

—

având în vedere Declarația ONU privind protejarea femeilor și copiilor în situații de urgență și în conflicte armate și Rezoluțiile Consiliului de Securitate nr. 1325(2000) și nr. 1820(2008),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 14 iunie 2011 privind indicatorii UE pentru o abordare cuprinzătoare a punerii în aplicare de către UE a Rezoluțiilor 1325(2000) și 1820(2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea,

—

având în vedere orientările UE în domeniul drepturilor omului,

—

având în vedere orientările UE privind violența împotriva femeilor și fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora,

—

având în vedere rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și rapoartele Secretarului General al ONU și ale Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului privind Sahel, în special Mali,

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU către Consiliul de Securitate al ONU privind situația din regiunea Sahel, din 14 iunie 2013, și strategia integrată a ONU anexată pentru Sahel,

—

având în vedere Raportul ONU din 2013 privind dezvoltarea umană,

—

având în vedere planurile Comisiei Europene de aplicare a programelor umanitare pentru Sahel,

—

având în vedere concluziile copreședinților Conferinței internaționale a donatorilor intitulată „Împreună pentru un nou Mali”, desfășurată la 15 mai 2013 la Bruxelles,

—

având în vedere Conferința la nivel înalt privind capacitatea de conducere a femeilor în Sahel desfășurată la 9 aprilie 2013, la Bruxelles, la inițiativa Uniunii Europene, a Oficiului Trimisului Special pentru Sahel al Secretarului General al ONU și a UN Women,

—

având în vedere Planul de acțiune al UE privind egalitatea de gen și emanciparea femeilor în cadrul cooperării pentru dezvoltare (2010-2015),

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU către Consiliul de Securitate al ONU în Sahara Occidentală, din 8 aprilie 2013, în special referința la legătura strânsă dintre Sahara Occidentală și situația din Sahel, având în vedere Strategia pentru securitate și dezvoltare în Sahel elaborată de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), în special afirmația sa potrivit căreia problemele din Sahel sunt de natură transfrontalieră și sunt strâns legate între ele și că doar o abordare regională și o strategie holistică care să includă și țările vecine din Maghreb pot permite realizarea unor progrese în regiune,

—

având în vedere Raportul raportorului special pe probleme de tortură și alte tipuri de tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, din 28 februarie 2013, privind misiunea sa în Maroc, inclusiv Sahara Occidentală,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la situația din Sahara Occidentală (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2012 referitoare la Raportul anual 2011 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 februarie 2013 referitoare la cea de-a 22-a sesiune a Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2012 referitoare la poziția Parlamentului privind cea de a 19-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (UNHRC) (6),

—

având în vedere Raportul anual privind politica externă și de securitate comună al Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate către Parlamentul European, aprobat de Consiliu la 4 octombrie 2012,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0325/2013),

A.

întrucât regiunea Sahel este una dintre cele mai sărace regiuni ale lumii și se confruntă cu probleme grave în ceea ce privește drepturile omului, statul de drept, securitatea și conflictele armate, precum și dezvoltarea economică și socială; întrucât sărăcia extremă din regiune este atestată în Indicele dezvoltării umane pe 2012 elaborat de ONU, care clasează Nigerul (locul 186), Ciad (184), Burkina Faso (183) și Mali (182) printre cele șase țări cel mai puțin dezvoltate din lume;

B.

întrucât una dintre caracteristicile definitorii ale regiunii, în mare măsură generată de instabilitate politică, de sărăcie și de frontiere nesecurizate, este efectul de propagare, care în mod inerent cauzează probleme comune privind drepturile omului la nivelul întregului Sahel; întrucât această caracteristică evidențiază nevoia unei abordări globale și bine coordonate pentru întreaga regiune ecogeografică a Sahelului;

C.

întrucât restaurarea democrației, a păcii și a bunei guvernanțe reprezintă o provocare majoră pentru țările din Sahel; întrucât aceste țări trebuie să inițieze procesul de promovare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru a eradica discriminarea împotriva femeilor și a minorităților și a promova educația și reconcilierea etnică;

D.

întrucât domeniul de aplicare al prezentei rezoluții cuprinde țările identificate de Strategia UE pentru Sahel, în special Mauritania, Mali, Niger, și părți din Burkina Faso și Ciad; întrucât profilul geografic și ecologic mai larg al regiunii Sahel este, de asemenea, foarte important în ceea ce privește problemele comune ale regiunii privind drepturile omului, care decurg din conflicte și diverse erori de securitate umane, inclusiv fragilitatea statală; întrucât acest raport va discuta, de asemenea, situația drepturilor omului în teritoriu neautonom al Saharei Occidentale și în taberele din Tindouf;

E.

întrucât rata mortalității materne în Mali, estimată la 1 100 de decese la 100 000 de născuți vii, este cea mai mare din lume, potrivit datelor ONU; întrucât Raportul pe 2013 privind dezvoltarea umană elaborat de ONU singularizează Nigerul și Mali ca având o rată extrem de ridicată a mortalității infantile pentru copiii cu vârsta de sub cinci ani, ajungând la peste 200 de decese la 1 000 de născuți vii, iar mamele nu beneficiază de niciun fel de educație; întrucât Banca Mondială estimează că ratele de școlarizare pentru învățământul primar în Niger și Mali sunt printre cele mai scăzute din lume, cu valori de 62 %, respectiv, 63 %; întrucât ONU estimează că aproximativ 18 milioane de persoane din Sahel și Africa de Vest sunt afectate de criza alimentară gravă din 2012 și de malnutriție; întrucât Comisia estimează că, în 2013, 10,3 milioane de persoane din regiune se confruntă în continuare cu insecuritatea alimentară, 4,2 milioane fiind malieni, cu 1,4 milioane de copii cu vârste sub cinci ani expuși riscului de subnutriție acută și alte 3,1 milioane expuși riscului de subnutriție moderată; întrucât Comisia a jucat un rol esențial în crearea Alianței globale pentru inițiativa „Rezistență” – AGIR Sahel, acordând 517 de milioane EUR ca ajutor umanitar și pentru dezvoltare în perioada 2012-2013;

F.

întrucât o parte din populația acestor țări nu are acces la îngrijiri, suferind de numeroase boli endemice precum holera, meningita, rujeola și HIV-SIDA; întrucât numărul de decese din cauza HIV-SIDA este ridicat, cu 11 000 de persoane afectate de această boală care decedează anual în Ciad, 7 100 în Burkina Faso, 4 400 în Mali și 4 300 în Niger;

G.

întrucât țările din Sahel sunt bogate în resurse naturale, în special petrol, aur și uraniu, dar veniturile obținute din aceste exploatații nu sunt reintroduse într-o cantitate suficientă în economia locală pentru a permite dezvoltarea lor;

H.

întrucât războaiele civile sau conflictele etnice au drept consecință deplasarea populației și instalarea unor tabere de refugiați precum Mentao, în Burkina Faso, Mangaize în Niger, M'Bera în Mauritania sau Breijing în Ciad; întrucât condițiile de viață și de igienă din tabere sunt deplorabile;

I.

întrucât în ultimii 20 de ani, s-au organizat alegeri regulate în Mali; întrucât, înainte de lovitura de stat, această țară era considerată ca fiind un exemplu de poveste de succes pentru democrația din Africa;

J.

întrucât criza din Mali este multidimensională și nu poate fi redusă la un conflict etnic; întrucât resentimentele față de tuaregi și aspirația la independență sau la o mai mare autonomie pentru nordul Mali au fost exploatate de grupările jihadiste armate, care, la începutul anului 2012, s-au aliat cu Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad (MNLA), o mișcare seculară, căreia ulterior i-au luat locul în rebeliune; întrucât aceste grupuri, în special Ansar Dine, Al-Qaida din Maghrebul islamic (AQMI) și Mișcarea pentru Unitate și Jihadul din Africa Occidentală (MUJAO), au profitat în continuare de instabilitatea generată de lovitura de stat ulterioară de la Bamako, precum și de instabilitatea regională mai extinsă, alimentată de grupările necontrolate din Libia; întrucât amenințarea iminentă la adresa existenței statului Mali, combinată cu încălcările sistematice ale drepturilor omului în nordul regiunii, au grăbit intervenția armată a forțelor franceze, africane și forțelor ONU cu scopul de a pune capăt atrocităților și încălcărilor drepturilor omului comise de grupurile extremiste, de a restabili democrația, statul de drept și autoritatea statului Mali, precum și de a reinstaura respectarea drepturilor omului; întrucât la 18 iunie 2013 a fost semnat un acord de pace preliminar între Guvernul din Mali și forțele rebele; întrucât situația din Mali necesită o reacție mai amplă decât pura contracarare a amenințărilor la adresa securității, care să includă un angajament pe termen lung din partea comunității internaționale și o acțiune fermă pentru a răspunde profundelor provocări politice, de dezvoltare și umanitare;

K.

întrucât prezența în Sahel a grupurilor teroriste determină o mare instabilitate și insecuritate în regiune, din cauza luărilor de ostatici și a atentatelor; întrucât regiunea Sahel este o zonă de tranzit pentru traficul de droguri în care sunt implicate organizațiile criminale din America Latină; întrucât traficanții de droguri au adesea legături cu grupările teroriste care le oferă servicii de securitate pe parcursul tranzitului; întrucât prezența acestor traficanți este o sursă de instabilitate, atât pentru Sahel, cât și pentru Uniunea Europeană, care este deseori destinația finală a acestui trafic;

L.

întrucât guvernele din regiunea Sahel trebuie să implice populațiile vizate pentru a găsi o soluție durabilă pentru criză; întrucât, în special, participarea femeilor la soluționarea crizei din Sahel este o condiție necesară pentru a obține o stabilitate pe termen lung; întrucât lupta împotriva impunității, inclusiv împotriva impunității violenței bazate pe gen în timpul conflictelor, este esențială pentru stabilitatea regiunii și edificarea unei păci durabile;

M.

întrucât UE a acordat o mai mare atenție regiunii Sahel, după cum reiese din adoptarea Strategiei UE pentru siguranța și dezvoltarea din Sahel în 2011, lansarea misiunii PSAC de consolidare a capacităților (EUCAP Sahel Niger) în iulie 2012 și a misiunii PSAC de pregătire (EUTM) în Mali în februarie 2013, precum și numirea unui RSUE pentru regiunea Sahel; întrucât mandatul noului RSUE, adoptat la 18 martie 2013, include o componentă solidă dedicată drepturilor omului;

N.

întrucât problemele complexe și interdependente necesită o abordare globală, coordonată care să utilizeze toată gamă de instrumente și politici ale UE, corelând obiectivele UE privind gestionarea situațiilor de criză, sectorul de securitate, cooperarea pentru dezvoltare și sustenabilitatea ecologică, cu eforturile UE în domeniul drepturilor omului, al sprijinului pentru democrație și al statului de drept; întrucât o strategie globală pentru regiune ar trebui să includă o coordonare eficace prin intermediul IR/VP între comisarii relevanți, precum Comisarul pentru dezvoltare și ajutor umanitar, SEAE, RSUE, inclusiv RSUE pentru drepturile omului și regiunea Sahel, coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, precum și statele membre ale UE; întrucât o soluție eficace la actuala criză trebuie să includă politici economice și sociale care să aibă ca scop îmbunătățirea standardelor de viață ale populației;

O.

întrucât politicile UE ar trebui să se concentreze în special pe dezvoltarea rurală și agricultură pentru a asigura securitatea alimentară, ca o contribuție la dezvoltarea socio-economică durabilă în Africa subsahariană; întrucât Comisia, în cooperare cu Oficiul Organizației Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UNOCHA), UNICEF, ONU, Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) și Programul alimentar mondial (PAM), printre alții, a lansat inițiativa AGIR-Sahel, din dorința de a spori cooperarea interorganizațională, ca parte a strategiei globale a UE de a aborda criza alimentară din regiunea Sahel; întrucât acești parteneri au identificat necesitatea unei investiții minime de 750 de milioane EUR pentru a oferi protecție socială populației celei mai vulnerabile dacă și atunci când seceta va lovi din nou în viitor;

P.

întrucât încălcările drepturilor omului și criza politică, ecologică, de dezvoltare și umanitară din regiunea Sahel afectează mai ales femeile, care sunt adesea victime ale discriminării, ale unei insecurități fizice și umane extraordinar de ridicate, ale sărăciei cronice și ale marginalizării; întrucât responsabilizarea politică și economică a femeilor, promovarea egalității de gen și protejarea drepturilor femeii sunt esențiale pentru reducerea sărăciei și încurajarea dezvoltării durabile, întrucât un mediu social din ce în ce mai restrictiv limitează mobilitatea și productivitatea și, astfel, posibilitățile femeilor de a se manifesta ca lideri și apărători eficienți ai drepturilor femeilor; întrucât femeile din regiunea Sahel constituie majoritatea micilor agricultori, cu toate acestea fiind dezavantajate în privința drepturilor asupra terenurilor; întrucât această lipsă a dreptului de proprietate asupra terenurilor contribuie la sărăcia în rândul femeilor; întrucât studiile demonstrează că atunci când femeile beneficiază de educație și pot avea și controla venituri, se obțin o serie de rezultate pozitive, precum: reducerea mortalității materne și infantile, îmbunătățirea sănătății și a nutriției femeilor și copiilor, creșterea productivității agricole, atenuarea schimbărilor climatice, încetinirea creșterii populației, expansiunea economiilor și întreruperea ciclurilor sărăciei,

Q.

întrucât, în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Londra din iulie 2012 privind planificarea familială, peste o sută de guverne, agenții internaționale și ONG-uri și-au propus drept obiectiv ca, până în 2020, să investească încă 4 miliarde USD pentru a crește cu 120 de milioane numărul femeilor care utilizează metode contraceptive în cele mai sărace 69 de țări din lume, printre care se numără și țările din regiunea Sahel; întrucât aceste investiții se adaugă la investițiile actuale de 10 miliarde USD;

R.

întrucât țările din regiunea Sahel sunt semnatare ale Acordului de la Cotonou; întrucât parteneriatul cu Uniunea Europeană se bazează pe dispoziții stabilite de comun acord privind drepturile omului și buna guvernanță și implică ajutorul pentru dezvoltare, buna guvernanță, promovarea drepturilor omului și ajutorul umanitar;

S.

întrucât cooperarea UE cu Uniunea Africană (UA), Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), Uniunea Maghrebului Arab, instituțiile regionale și organismele ONU care se ocupă de drepturile omului, precum și cu organizațiile societății civile, rămâne o condiție necesară pentru susținerea reușită a protecției și a promovării drepturilor omului în regiunea Sahel;

T.

întrucât la 14 iunie 2013 Secretarul General al ONU a propus, în raportul său către Consiliul de Securitate al ONU, adoptarea unei strategii integrate pentru Sahel structurată în jurul a trei obiective strategice, și anume consolidarea guvernanței eficace și favorabile incluziunii la nivelul întregii regiuni, crearea de mecanisme de securitate naționale și regionale care să aibă capacitatea de a face față amenințărilor transfrontaliere și integrarea de planuri și intervenții umanitare și de dezvoltare pentru a asigura rezistență pe termen lung;

U.

întrucât există un acord de încetare a focului în Sahara Occidentală, convenit între guvernul marocan și Frontul Polisario în 1991; întrucât ONU consideră Sahara Occidentală un teritoriu neautonom; întrucât Republica Arabă Democrată Sahrawi este membru cu drepturi depline al UA și este recunoscută în prezent de peste 35 de state ONU, dar nu în mod colectiv de către ONU și nici de vreun stat membru al UE; întrucât Maroc are obligația juridică de a-și asuma responsabilitatea pentru exercitarea puterii administrative de facto asupra teritoriului și populației Saharei Occidentale; întrucât ONU, sub egida Consiliului de Securitate, acționează ca un mediator, cu scopul de a găsi o soluție pentru conflict; întrucât, conform Secretarului General al ONU, niciun progres nu a fost însă realizat cu privire la aspectele fundamentale ale statutului viitor al teritoriului; întrucât s-a căzut de acord în principiu asupra unui referendum privind statutul Saharei Occidentale în 1988, dar acesta încă nu a avut loc;

V.

întrucât Maroc a semnat și a ratificat mai multe tratate internaționale și privind drepturile omului, precum Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva dispariției forțate, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), Convenția împotriva torturii (CAT), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Declarația Organizației Națiunilor Unite privind protecția apărătorilor drepturilor omului (UNPHRD);

W.

întrucât Rezoluțiile 1754(2007), 1783(2007), 1871(2009), 1920(2010), 1979(2011), 2044(2012) și 2099(2013) ale Consiliului de Securitate au solicitat statelor vecine să coopereze cu ONU și între ele în vederea consolidării angajamentelor lor pentru a pune capăt impasului actual și pentru a avansa spre o soluție politică;

X.

întrucât tabăra de refugiați din apropiere de Tindouf, în Algeria, înființată cu treizeci și șapte ani în urmă, ocupă în continuare locul al doilea în clasamentul taberelor de refugiați din lume din punctul de vedere al longevității de funcționare; întrucât orice posibilitate reală de desființare a acestor tabere, de strămutare sau de repatriere a refugiaților în viitorul apropiat este blocată politic;

Y.

întrucât atât guvernul marocan, cât și Frontul Polisario, au fost acuzați de încălcări ale drepturilor omului; întrucât Misiunea ONU pentru referendumul din Sahara Occidentală (MINURSO) nu include în mandatul său o dimensiune a drepturilor omului și nu oferă niciun mecanism de raportare a presupuselor încălcări ale drepturilor omului; întrucât rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 2099 din 25 aprilie 2013 extinde mandatul MINURSO; întrucât raportul Secretarului General din 8 aprilie 2013 dedică trei pagini problemei drepturilor omului; întrucât Consiliul de Securitate al ONU și statele membre ale UE din cadrul CSONU nu au sprijinit propunerea SUA de a acorda MINURSO un mandat privind drepturile omului, ceea ce a dus la demonstrații populare violent reprimate în Sahara Occidentală,

1.

își exprimă profunda îngrijorare față de situația drepturilor omului în regiunea Sahel, care a fost agravată de mai multe crize politice, sociale, economice și ecologice; subliniază că provocările extrem de complexe necesită o soluție politică integrată și globală, care să implice diferitele părți la conflict;

2.

constată că situația drepturilor omului în regiunea Sahel a dobândit o mai mare vizibilitate internațională, ca urmare a conflictului armat din Mali și a intervenției forțelor armate franceze, africane și ale ONU; recunoaște că acest conflict a creat probleme specifice în această țară, accentuând totodată provocările structurale aferente deja existente în Mali și în alte părți ale regiunii, precum în Libia; subliniază, totuși, că preocupările imediate în Mali nu ar trebui să abată atenția de la problemele cronice și persistente care au un impact grav asupra drepturilor omului în restul regiunii Sahel, în special crima organizată, sclavia și traficul de ființe umane, arme și droguri, extremismul jihadist și radicalizarea, guvernarea fragilă și corupția instituțională, precum și sărăcia sistemică și cronică, soldații-copii și discriminările împotriva femeilor;

3.

reamintește că permeabilitatea frontierelor este o caracteristică fundamentală a țărilor din regiune; subliniază că agravarea situației în Sahel este legată intrinsec de influxul masiv de arme ca urmare a războiului din Libia, în nordul Mali, în timp ce rebelii libieni au fost dezarmați sistematic la frontierele celorlalte țări din regiune; reiterează solicitarea privind o reglementare și un control ferm al vânzării de arme, în vederea evitării participării statelor membre la multiplicarea conflictelor;

4.

salută faptul că UE acordă o mai mare atenție drepturilor omului; constată că ONU a adoptat o strategie cuprinzătoare privind regiunea Sahel, ce are o puternică dimensiune a drepturilor omului; reamintește faptul că UE și țările din regiunea Sahel, în calitate de semnatare ale Acordului de la Cotonou, și-au asumat obligații reciproce de a proteja drepturile omului și principiile democratice, pe baza statului de drept și a unei guvernări transparente și responsabile; subliniază că țările din Sahel sunt părți la majoritatea tratatelor internaționale pentru protecția drepturilor omului, drepturilor femeilor și drepturilor copiilor;

5.

subliniază rolul important al UE, în calitate de cel mai mare donator mondial, avut în soluționarea provocărilor privind dezvoltarea cu care se confruntă regiunea Sahel; subliniază importanța implicării altor actori internaționali în cadrul unor eforturi precum eradicarea sărăciei și a foametei, promovarea egalității de gen și reducerea ratelor mortalității infantile în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului;

6.

acordă o deosebită atenție situației drepturilor omului în Mali, mai ales în urma relatărilor unor încălcări grave ale drepturilor omului în nordul Mali de către grupuri armate tuarege și jihadiste; ia act de faptul că încălcările semnalate includ violul în masă, tortura, mutilările și tratamentele crude, inclusiv amputări și flagelări în public, lapidări în public pe motiv de adulter, violențe pe criterii etnice, tentative de epurării etnice, execuții extrajudiciare și sumare ale prizonierilor, masacrul soldaților din Mali, arestări și detenții ilegale și pronunțarea unor sentințe fără proces, căsătoriile forțate și sclavia sexuală, direcționarea în mod intenționat a atacurilor împotriva unor obiective culturale, precum și distrugerea și jefuirea proprietăților; Își exprimă profunda îngrijorare cu privire la noile tendințe în materie de tehnici teroriste și infracționale, precum atentate sinucigașe cu bombe, răpiri și luări de ostatici și utilizarea copiilor ca scuturi umane; constată că, din ianuarie 2013, au fost, de asemenea, raportate în numeroase ocazii încălcări ale drepturilor omului comise de către elemente ale forțelor de securitate din Mali și, într-o mai mică măsură, de către grupurile de pază împotriva adepților Jihadului sau a celor despre care se presupunea că ar fi cooperat cu grupurile rebele; constată că cei vizați au provenit în mare parte din comunitățile tuarege, arabe și peuhl și că armata a fost în mod frecvent acuzată de represalii pe criterii etnice; își exprimă profunda îngrijorare că presupusele infracțiuni au inclus tortură și tratamente inumane, dispariții forțate și execuții extrajudiciare și sumare de prizonieri și civili; își exprimă în continuare îngrijorarea cu privire la raportarea în sudul Mali a crimelor, torturilor și disparițiilor comise de militari asupra unor membri ai forțelor de securitate fidele regimului Touré anterior loviturii de stat; ia act, de asemenea, cu mare îngrijorare de rapoartele privind minele de teren care ucid și mutilează civili din Mali, inclusiv copii; solicită tuturor combatanților să înceteze să mai utilizeze mine de teren și să colaboreze rapid și eficace cu actori regionali și internaționali pentru a asigura eliminarea completă a acestor armamente;

7.

salută semnarea acordului de pace în Mali la 18 iunie 2013 pentru a deschide drumul către alegeri prezidențiale organizate cu succes și negocieri de pace între autoritățile din Mali și grupurile armate de insurgenți din nordul Mali, precum și angajamentul tuturor părților semnatare de a pune capăt oricărui act de încălcare a drepturilor umane; salută angajamentul lor pentru unitate, dialog și restabilire a ordinii constituționale; recunoaște însă că acesta este un acord preliminar care trebuie urmat de măsuri de ambele părți pentru a opri definitiv conflictul; îndeamnă autoritățile din Mali și partenerii lor internaționali să acorde, în acest sens, o atenție deosebită noilor tipuri de încălcări ale drepturilor omului, în special represaliilor din motive etnice, care au apărut după recuperarea unor părți din nordul Mali și care ar putea constitui un obstacol serios în calea păcii și a reconcilierii dacă nu sunt tratate corespunzător; salută instituirea de către Guvernul din Mali a unor unități de supraveghere a operațiunilor militare ale armatei desfășurate în nordul țării și lansarea anchetelor privind acuzațiile de încălcare a drepturilor omului atribuite anumitor elemente ale forțelor armate din Mali; solicită forțelor armate să dea dovadă de profesionism pe parcursul misiunilor de consolidare a prezenței lor în regiunile deținute anterior de rebeli; solicită în plus Guvernului din Mali să-și sporească eforturile de facilitare a raportării abuzurilor atât în operațiile sale actuale, cât și în toate ofensivele viitoare, inclusiv prin intermediul Comisiei Naționale pentru Drepturile Omului, și să respecte derularea normală a procesului atunci când îi interoghează pe militanții suspecți; reiterează condamnarea presupuselor atrocități comise împotriva populației civile, a prizonierilor și a soldaților; reamintește Curții Penale Internaționale (CPI) faptul că parchetul are motive întemeiate să considere că atrocitățile comise în conflictul din Mali constituie crime de război; consideră, de asemenea, că unele atrocități ar putea constitui crime împotriva umanității;

8.

ia act, cu profundă îngrijorare, de faptul că un alt motiv al intensificării destabilizării din Mali este nivelul în creștere al corupției, lăsând în afara domeniului de ajutor internațional populațiile din nord, inclusiv tuaregii, songhaii, arabii și alte populații; subliniază că unul dintre cele mai periculoase efecte ale corupției este crearea unei separări culturale și etnice între nordul și sudul Mali;

9.

constată cu profundă îngrijorare că ICNUR estimează că există aproape 300 000 de persoane strămutate în interiorul Mali, în plus față de cei peste 175 000 de refugiați în Burkina Faso, Niger, Mauritania și, într-o mai mică măsură, în Algeria; solicită acțiuni imediate în aceste tabere de refugiați și acele părți din Mali, care, conform relatărilor, suferă de holeră, insecuritate alimentară extremă și niveluri alarmante ale mortalității infantile, depășind cu mult cifrele pentru întreaga regiune, ca urmare a subnutriției și a lipsei accesului la surse de apă sigure și la asistență medicală; solicită donatorilor internaționali să își respecte urgent angajamentele financiare și să colecteze cât mai rapid cele 290 de milioane USD care lipsesc pentru a permite ICNUR să pună capăt gravei crize alimentare care afectează în prezent 3,4 milioane de locuitori din Mali; subliniază că trebuie asigurată siguranța refugiaților și a persoanelor strămutate în interiorul țării (PSI) și întoarcerea lor organizată în comunitățile lor de origine, acestea fiind elemente esențiale ale reconcilierii naționale;

10.

atrage atenția asupra femeilor care au avut de suferit în recentul conflict din Mali; condamnă în special folosirea răpirilor și a violului ca arme de război, considerându-le crime de război; se așteaptă ca UE și alți parteneri internaționali ai Mali să coopereze strâns cu autoritățile din Mali pentru aplicarea angajamentelor asumate în Rezoluțiile 1325 și 1820 ale Consiliului de Securitate al ONU și în abordarea globală a UE; atrage atenția asupra importanței creării de mecanisme de justiție tranzițională pentru a pune capăt impunității autorilor de violențe pe criterii de gen;

11.

Îndeamnă Uniunea Europeană și țările din regiunea Sahel să pună pe deplin în aplicare următoarele rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU: Rezoluția nr. 1325 privind femeile, pacea și securitatea, care solicită participarea femeilor la toate aspectele și la toate nivelurile de soluționare a conflictelor, Rezoluția nr. 1820 privind violența sexuală în situații de conflict și post-conflict, precum și rezoluțiile ulterioare nr. 1888, 1889 și 1960, care au la bază rezoluțiile menționate anterior; solicită, în acest sens, să se încurajeze și să se garanteze participarea femeilor în cadrul proceselor de pace și să se recunoască necesitatea integrării perspectivei de gen în prevenirea conflictelor, în operațiunile de menținere a păcii, precum și în ceea ce privește ajutoarele umanitare și reconstrucția post-conflict; denunță suferința extremă provocată femeilor doar din simplul motiv că sunt femei și locuiesc în țări aflate în război; afirmă că actele precum violarea tinerelor fete de către soldați, prostituția și fecundarea forțată a femeilor, sclavia sexuală, violul, hărțuirea sexuală sau răpirile prin seducție constituie delicte care nu pot fi ignorate; afirmă că UE trebuie să considere aceste acte drept probleme esențiale de care trebuie să se țină seama; subliniază că este absolut necesară garantarea accesului la avort al femeilor și al tinerelor fete victime ale violurilor în timpul conflictelor armate;

12.

semnalează faptul că femeile sunt deseori victime ale discriminării în ceea ce privește recunoașterea luptei lor pentru pace; reamintește că, atunci când mai multe femei sunt implicate în procesele de soluționare a conflictelor și de consolidare a păcii, ele joacă un rol-cheie în negocierea păcii, extinzând astfel sfera de aplicare a reconstrucției, a reabilitării și a consolidării păcii; încurajează, așadar, participarea femeilor la toate eforturile de reconciliere din Mali, naționale, regionale și internaționale, mai ales în nordul țării; solicită revizuirea cu regularitate a planurilor de acțiune naționale prevăzute de Rezoluția nr. 1325 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, precum și actualizarea sistematică a punctelor prioritare ale acestora;

13.

își exprimă oroarea față de încălcările grave ale drepturilor omului și actelor brutale de violență comise împotriva copiilor din Mali, inclusiv recrutarea bine documentată și folosirea copiilor-soldați de către toate grupările armate active în nord, inclusiv de către forțele guvernamentale; subliniază că trebuie alocate suficiente resurse pentru demobilizarea și reabilitarea copiilor-soldați; salută, în acest sens, proiectul de acord dintre Guvernul din Mali și ONU care permite copiilor-soldați implicați în grupurile armate să fie preluați de reprezentați ai ONU, precum și acțiunile UNICEF de reintegrare a cestor copii; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la constatările din cel mai recent raport al ONU privind copiii și conflictele armate, care deplânge faptul că tacticile și caracterul conflictului din Mali au creat amenințări fără precedent pentru copii; condamnă în termenii cei mai vehemenți uciderea și mutilarea copiilor, violul și violența sexuală, căsătoriile forțate, răpirile, atacurile asupra școlilor și spitalelor și limitarea accesului fetelor la educație, care au avut loc în timpul conflictului din Mali; constată că majoritatea școlilor din nord nu a fost încă redeschise și îndeamnă să se adopte măsuri imediate pentru a le permite redeschiderea; atrage atenția asupra cazurilor de abandonare a copiilor născuți în urma violurilor în nordul Mali, subliniind că reprezintă o tendință îngrijorătoare ce necesită găsirea unui soluții urgente; în plus, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la relatările potrivit cărora copiii sunt deținuți împreună cu adulții și sunt supuși la interogatorii, fără protecție adecvată; salută, în acest sens, obiectivul Consiliului de Securitate al ONU de a asigura protecție specială femeilor și copiilor afectați de conflicte armate;

14.

invită toate țările din Sahel să se angajeze într-o politică de prevenire și de protecție în vederea evitării înrolării forțate a copiilor de către grupurile armate; solicită acestor țări să nu înroleze copii în armată și să condamne pe oricine s-ar face vinovat de această crimă de război;

15.

regretă tentativele de distrugere a valorosului patrimoniu cultural din nordul Mali, unde grupuri armate au distrus temple sufite antice și alte monumente valoroase din Timbuktu și Gao, dar și aproximativ 4 200 de manuscrise vechi, măști ceremoniale și case de cult (toguna) ale etniei dogon din Douentza și biblioteci din Kidal și din alte părți; consideră că profanarea culturală petrecută în nordul Mali constituie o crimă de război; salută și solicită sprijinul UE pentru Planul de acțiune al UNESCO vizând reabilitarea patrimoniului cultural și salvarea manuscriselor vechi din Mali;

16.

salută operația militară franceză „Serval” lansată la 11 ianuarie 2013 și angajamentul său față de suveranitatea, unitatea și integritatea teritorială a Mali, ca prim demers către reconstrucția și democratizarea acestei țări; salută ulterior Rezoluția 2100 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată la 25 aprilie 2013, și abordarea sa fermă a drepturilor omului, precum și instrucțiunile din mandatul Misiunii multidimensionale integrate a ONU pentru stabilizarea situației din Mali (MINUSMA) de a monitoriza, investiga și raporta Consiliului de Securitate orice abuzuri sau încălcări ale drepturilor omului sau încălcări ale dreptului umanitar internațional; salută integrarea unei componente a drepturilor omului în Misiunea PSAC a UE de pregătire (EUTM) în Mali;

17.

sprijină misiunea internațională de asistență din Mali și MINUSMA, care i-a urmat în 1 iulie 2013, precum și Misiunea EUCAP Sahel; salută cu satisfacție propunerea Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite din 14 iunie 2013 de a stabili o „strategie integrată ONU pentru Sahel”, care ar trebui să abordeze toate aspectele legate de criză: îmbunătățirea guvernării, combaterea criminalității (traficul de droguri, de ființe umane, arme și țigări, spălarea de bani) și a terorismului, precum și asistență umanitară; salută în special obiectivele acestei strategii vizând consolidarea unei guvernări eficace și favorabile incluziunii în toată regiunea, precum și integrarea planurilor și a intervențiilor umanitare și de dezvoltare pentru asigurarea unei rezistențe pe termen lung;

18.

salută rolul important al Misiunii internaționale de sprijin pentru Mali sub conducere africană (MISMA), care a pus fundațiile pentru MINUSMA; salută în plus contingentul substanțial african din cadrul misiunii MINUSMA, și în special decizia UA de a trimite observatori pentru drepturile omului în cadrul acesteia; speră ca ambele caracteristici să continue ca standarde în cadrul operațiunilor africane; salută faptul că atât autoritățile din Mali, cât și grupurile armate au promis în acordul preliminar de pace că vor sprijini prezența observatorilor; salută existența observatorilor în Gao și Timbuktu și speră că va fi posibilă în curând și prezența observatorilor în Kidal, deoarece este important să se investigheze acuzațiile de abuzuri asupra drepturilor omului comise în nord de toate părțile la conflictul din Mali; salută, de asemenea, sprijinul acordat acestor observatori și eforturile Comisiei Europene de a pregăti și a trimite observatori locali și regionali suplimentari ai societății civile prin intermediul Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului; îndeamnă UE să tragă concluziile necesare în urma acestei experiențe și să exploreze, cu sprijinul actorilor societății civile locale și naționale din Mali, modalitățile adecvate de a dispune de echipe de experți pregătiți, care ar putea fi trimiși rapid pe teren în situații de urgență, dacă este necesar, pentru a oferi consiliere profesională factorilor de decizie europeni;

19.

atrage atenția asupra nevoii urgente de a spori gradul de respectare a drepturilor internaționale ale omului și normele de drept internațional umanitar în situații de conflict armat; solicită Înaltului Reprezentant să tragă învățăminte de pe urma evenimentelor tragice din Mali și a altor conflicte recente pentru a revizui orientările UE privind dreptul internațional umanitar (DIU), pentru a le pune în aplicare în mod mai eficient și pentru a sprijini inițiativa în desfășurare a Comitetului Internațional al Crucii Roșii și a Guvernului elvețian de a reforma cadrul internațional actual de guvernanță privind DIU;

20.

salută concluziile Conferinței internaționale a donatorilor, intitulată „Împreună pentru un nou Mali”, desfășurată la 15 mai 2013; subliniază că donatorii s-au angajat să aloce 3,25 miliarde de euro pentru Mali în următorii doi ani, UE fiind unul dintre principalii donatori, cu un angajament de 520 de milioane de euro; salută planul Guvernului din Mali pentru redresarea durabilă a statului Mali (PRED); salută atenția deosebită acordată asigurării transparenței conturilor publice și a celor din industriile extractive; sprijină aprobarea de către Guvernul din Mali a proiectului de lege de combatere a îmbogățirii ilicite și subliniază importanța îndeplinirii angajamentului Conferinței donatorilor de a monitoriza cu atenție aplicarea sistematică a legii după adoptarea sa; regretă că, în concluziile conferinței, nu s-a reflectat angajamentul declarat al UE de a progresa către o abordare bazată pe drepturi în ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare; solicită UE și tuturor partenerilor săi internaționali ca, în urma conferinței, să pună în aplicare angajamentele reciproce, printr-o serie de acțiuni eficiente și coordonate; reiterează necesitatea de a condiționa furnizarea de ajutor de reforma instituțională și de evoluții sociale și politice vizibile; salută, de asemenea, implicarea constructivă a actorilor regionali; solicită, având în vedere nivelul de corupție generalizată a autorităților din Mali, ca toate asigurările și controalele necesare să fie puse în aplicare astfel încât sumele vărsate să poate ajuta efectiv în cel mai scurt termen populația din Mali;

21.

reiterează importanța clauzei UE privind drepturile omului în orice acord cu țări terțe, inclusiv cu cele din regiunea Sahel; consideră că această clauză este unul dintre cele mai eficiente instrumente ale UE, care poate duce atât la dezvoltarea durabilă a țărilor cel mai puțin dezvoltate, cât și la respectarea și protejarea drepturilor omului în țările respective;

22.

consideră că, pentru asigurarea unei păci și stabilități durabile în Mali, sunt esențiale combaterea impunității, despăgubirea victimelor și tragerea la răspundere a tuturor celor care, indiferent de afilierea sau statutul lor, au încălcat grav drepturile omului, inclusiv prin acte de violență bazată pe gen în caz de conflict; salută, prin urmare, faptul că Guvernul din Mali a sesizat CPI, iar procurorul CPI a deschis anchete oficiale, precum și faptul că Guvernul din Mali și grupurile rebele au declarat, la articolul 18 din acordul de pace preliminar, că așteaptă cu interes instituirea unei comisii internaționale de anchetă care să investigheze presupusele crime de război, crime împotriva umanității și celelalte încălcări grave ale drepturilor omului și ale dreptului internațional și umanitar pe întreg teritoriul Mali; invită UE și alți parteneri internaționali ai Mali să acorde prioritate problemei impunității în cadrul negocierilor pentru pace, să sprijine obiectivul guvernului de a investiga autorii abuzurilor și de a-i urmări penal și să pună în aplicare dispozițiile acordului de pace preliminar, precum și să se asigure că autorii faptelor de violență sexuală sunt aduși în fața justiției; reiterează că aceste acțiuni trebuie să includă crimele și atrocitățile comise de toate părțile implicate;

23.

salută înființarea de către Guvernul din Mali, la 6 martie 2013, a Comisiei naționale pentru dialog și reconciliere, cu un mandat de doi ani; susțină că Comisia națională trebuie să fie pe deplin reprezentativă și trebuie să obțină cât mai repede posibil rezultate concrete; în acest sens, salută îndeosebi angajamentul Comisiei naționale, subliniat de vicepreședinții acesteia, față de incluziune și pluralitate în procesul politic și în ceea ce privește calitatea de membru al acesteia; ia act de faptul că Comisia națională are sarcina de a documenta încălcările drepturilor omului care au fost comise de la începutul conflictului; de asemenea, încurajează Comisia să examineze aspectele care au dat naștere crizei din Mali, să investigheze deschis și pe deplin acuzațiile de abuz și discriminare împotriva comunităților tuarege de la independența Republicii Mali și să formuleze recomandări pentru îmbunătățiri semnificative; salută, de asemenea, numirea unui reprezentant de către Guvernul din Mali în vederea continuării dialogului cu grupurile armate din nord; în această privință, își exprimă speranța sinceră că peisajul postelectoral din Mali va facilita îmbunătățirea dialogului și creșterea încrederii în cadrul comunităților, ca o condiție prealabilă pentru pace și stabilitate și că toate comunitățile din Mali se vor angaja să educe copiii cu privire la toleranța și respectul reciproce; invită UE și partenerii săi din cadrul comunității internaționale să sprijine pe deplin procesul de reconciliere națională și dialogul favorabil incluziunii;

24.

subliniază că diversele conflicte din regiunea Sahel au antrenat creșterea atât a numărului de persoane strămutate în interiorul statelor înseși, cât și a numărului de refugiați; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la crizele multiple ale refugiaților și la situația refugiaților din regiune, multe dintre acestea neavând însă legătură cu criza din Mali; în special, atrage atenția asupra miilor de refugiați din Darfur din Ciadul de Est și asupra persoanelor ciadiene care au revenit din Darfur, care duc lipsă de apă curată, de adăposturi adecvate și de asistență medicală, și ia act de faptul că riscurile prezentate de clima semiaridă accentuează concurența pentru resurse cu populațiile-gazdă și, prin urmare, eventualele situații de instabilitate; atrage atenția, de asemenea, asupra situației grele a miilor de refugiați din Republica Centrafricană în Ciadul de Sud, unde inundațiile amenință gospodăriile și agricultura; repetă astfel solicitarea ICNUR de a spori sprijinul financiar și logistic pentru forțele de securitate din Ciad care protejează taberele, în special în contextul atacurilor care au avut loc asupra centrelor umanitare; își exprimă în continuare îngrijorarea față de persoanele din Niger care se refugiază în fața luptelor recente din Nigeria de Nord; solicită comunității internaționale în general să crească cantitatea de ajutoare pentru taberele de refugiați din Sahel, dacă este necesar, și să contribuie la evitarea altor crize umanitare în rândul populațiilor refugiate din regiune; solicită coordonarea politicilor în favoarea refugiaților între Uniunea Europeană, țările din regiunea Sahel, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați, Uniunea Africană și ECOWAS, pentru a permite primirea refugiaților, garantând securitatea umană în cazul celor mai vulnerabile grupuri și prevăzând programe de autonomie; încurajează țările-gazdă să colaboreze cu ONU și cu alți actori pentru a îmbunătăți în special accesul la adăposturi, la salubritate, la asistență medicală, la apă, la nutriție și la educație și să protejeze copiii supuși riscurilor; reamintește că, pe lângă asigurarea de adăpost și protecție, trebuie să se depună eforturi pentru a îmbunătăți siguranța economică și legăturile cu familiile separate în cazul refugiaților și al persoanelor strămutate intern, precum și pentru a îmbunătăți documentația refugiaților, pentru ca toate aceste grupuri să se poată reîntoarce în regiunile lor de origine, în măsura în care acest lucru este posibil;

25.

invită statele, precum și autoritățile locale și regionale, să instituie politici în materie de asigurare a securității umane în cazul refugiaților, a persoanelor strămutate și a celor mai vulnerabile grupuri pentru a combate terorismul, violența împotriva femeilor, exploatarea și traficul de droguri, de arme, de mărfuri și de ființe umane;

26.

consideră că problemele actuale legate de drepturile omului în regiunea Sahel nu pot fi separate de criza generală a guvernării, incluzând corupția larg răspândită în funcțiile publice, furnizarea deficitară de servicii de bază, implementarea deficitară a drepturilor sociale și economice, mai ales în vastele regiuni sahariene, adesea slab populate, precum și probleme grave în ceea ce privește respectarea statului de drept și menținerea controalelor eficiente la frontieră; regretă faptul că acestea au afectat negativ legitimitatea instituțiilor și a sistemelor politice din regiune; se teme de riscul unor noi conflicte sau tulburări în viitor, în cazul în care aceste probleme nu sunt soluționate în mod adecvat; reamintește că accesul populațiilor la resursele lor naturale, la educație, la sănătate și la serviciile publice sunt drepturi fundamentale care trebuie puse în aplicare în mod efectiv în vederea soluționării durabile a problemei instabilității din această regiune;

27.

constată cu profundă îngrijorare rolul acestor factori în creșterea alarmantă a crimei organizate internaționale și a rețelelor teroriste în regiune; subliniază amenințările grave pe care le prezintă acestea pentru drepturile omului, stabilitatea regională, guvernarea statului și statul de drept și, în consecință, pentru perspectivele de dezvoltare, precum și necesitatea eliminării acestor amenințări pentru binele populațiilor din regiunea Sahel; își exprimă profunda îngrijorare privind „autostrăzile traficului de ființe umane”, care profită de permeabilitatea frontierelor pentru a traversa Africa de la vest la est și de la sud la nord, pornind de pe coasta de vest a Africii și care facilitează transportul de arme, narcotice, țigări, petrol, medicamente contrafăcute și oameni; atrage atenția asupra impactului acestor activități asupra întregii regiuni, precum și asupra UE, care este destinația unei mari părți a traficului ilicit; evidențiază raportul recent privind regiunea Sahel al Secretarului General al ONU, care a concluzionat că rutele comerciale istorice din regiunea Sahel sunt cele mai vulnerabile în fața rețelelor teroriste și infracționale; încurajează, prin urmare, eforturile țărilor din regiunea Sahel de a combate terorismul și crima organizată, în special traficul cu arme grele, și le îndeamnă să sporească coordonarea și cooperarea regionale, să multiplice eforturile în vederea securizării frontierelor terestre comune, implicând ECOWAS în această misiune; de asemenea, încurajează aceste state ca, împreună cu ONU și cu alți actori și parteneri internaționali, să elaboreze o strategie globală de combatere a traficului, incluzând colectarea și analizarea datelor, urmărirea penală și pedepsirea traficanților, și măsuri de reabilitare și integrare socială a tuturor celor care sunt victime ale traficului, în special femeile și fetele; îndeamnă liderii țărilor din regiunea Sahel să coopereze pentru consolidarea sistemelor de aplicare a legii, în vederea eradicării tuturor formelor de trafic ilegal, în special a traficului de persoane, care afectează unele dintre cele mai tinere și mai sărace femei din regiune;

28.

constată că regiunea Sahel riscă să fie și mai mult destabilizată de proliferarea armamentului ușor provenit din Libia și de efectele reziduale ale situației din Libia; subliniază că instabilitatea și slaba guvernare din Libia agravează traficul regional cu arme și proliferarea armelor de calibru mic și a armamentului ușor (SALW), traficul de droguri și comerțul ilegal;

29.

condamnă creșterea cazurilor de răpiri și luări de ostatici în regiune, care s-au dovedit extrem de profitabile pentru grupurile criminale și teroriste; salută activitatea Grupului consultativ al Consiliului pentru drepturile omului al ONU cu privire la impactul asupra drepturilor omului a luării de ostatici de către teroriști; solicită intensificarea cooperării între guvernele din regiunea Sahel și guvernele din state regionale importante, precum Algeria, Libia, Maroc și Sudan, precum și a cooperării cu UE și cu alte organisme supranaționale pentru a asigura răspunsuri eficiente și coordonate la aceste probleme din partea instituțiilor politice, judiciare și de securitate;

30.

reamintește că activitatea grupurilor teroriste nu are limite și că diversele organizații se asociază; ia act de faptul că grupul Boko Haram este bine stabilit în Nigeria și amenință stabilitatea Nigerului, iar grupul AQMI, condus de trei algerieni (Abou Zeid, Yahya Abou Al-Hammam și Mokhtar Belmokhtar), încearcă să destabilizeze sudul Algeriei; salută misiunea de asistență la frontieră a Uniunii Europene (EUBAM) din Libia care urmărește securizarea frontierelor libiene; invită, prin urmare, țările din Sahel să își coordoneze eforturile în vederea securizării întregii regiuni, începând cu frontierele, și să intensifice cooperarea pentru combaterea terorismului cu toate statele implicate, inclusiv Algeria, Nigeria, Maroc și Libia; solicită UE, UA și ECOWAS și comunității internaționale să ofere tot sprijinul tehnic, material și uman de care țările din Sahel vor avea nevoie;

31.

avertizează cu privire la răspândirea constatată a extremismului în țările Primăverii arabe, Tunisia, Egipt și Libia, și invită ÎR/VP să asigure coordonarea procesului de cooperare cu guvernele, instituțiile și organizațiile societății civile din aceste țări într-un mod care să sprijine procese veritabile de tranziție democratică, pentru a asigura simultan stabilizarea regiunilor învecinate predispuse la conflicte, și anume regiunea Sahel;

32.

invită țările din Sahel să instituie o colaborare sporită cu Senegal, Guineea-Bissau și Ghana, care sunt porturi de tranzit pentru drogurile care provin de la grupările criminale din America Latină și au drept destinație Europa; solicită Uniunii Europene să sprijine țările din Sahel în combaterea acestor tipuri de trafic;

33.

consideră că este esențial, așadar, să încurajeze reforma instituțiilor responsabile de sistemul judiciar, securitate și serviciile de bază în țările din regiunea Sahel, pentru a contribui la restabilirea statului de drept și pentru a crea condiții mai bune pentru tranziția democratică, drepturile omului, dezvoltarea durabilă și legitimitatea instituțională; încurajează guvernele țărilor din Sahel să continue procesul de descentralizare, să transfere mai multă putere și resurse autorităților locale și să sporească legitimitatea, capacitățile și responsabilitatea acestora; subliniază, în special, importanța unor structuri clare de responsabilitate pentru promovarea eficienței și transparenței și invită UE să colaboreze cu autoritățile locale pentru a consolida mecanismele de control civil și de supraveghere democratică și inițiativele anticorupție; atrage în continuare atenția asupra necesității prevăzute în noua strategie integrată a ONU pentru Sahel de a sprijini consolidarea supravegherii interne și externe, precum și mecanismele de garantare a integrității funcționarilor responsabili cu aplicarea legii, membrilor sistemului judiciar și funcționarilor din cadrul instanțelor;

34.

subliniază că în Mali se impune în special asigurarea unor resurse umane și financiare corespunzătoare pentru Ministerul Justiției, precum și formarea profesională a personalului acestuia; îndeamnă guvernele țărilor din Sahel să respecte independența și imparțialitatea democrației și a statului de drept; solicită țărilor din Sahel să depună în continuare eforturi în vederea îmbunătățirii formării judiciare; invită Uniunea Europeană să sprijine proiectele ONG-urilor care vizează sensibilizarea personalului din justiție cu privire la drepturile omului; încurajează, de asemenea, autoritățile din Mali să urmărească penal funcționarii implicați în acte de corupție și crimă organizată, ca măsuri esențiale de restabilire a încrederii și de reducere a potențialului de instabilitate în viitor; ia act de faptul că crima organizată determină o corupție generalizată în toate sferele statului; solicită, prin urmare, țărilor din Sahel să condamne cu fermitate toate formele de corupție;

35.

salută atenția acordată în noua strategie integrată a ONU pentru Sahel nevoii de a elabora și de a sprijini procese care au drept scop aflarea adevărului, consultări naționale privind justiția tranzițională, mecanisme de responsabilitate judiciară și programe de despăgubiri, inclusiv pentru victimele violenței sexuale; solicită UE să colaboreze cu agențiile relevante ale ONU pentru a sprijin guvernele din regiunea Sahel în punerea în aplicare a acestor reforme;

36.

salută acordul dintre Senegal și Uniunea Africană de a institui un tribunal special pentru a-l judeca pe fostul președinte al Ciadului, Hissène Habré, pentru crime de război, tortură și crime împotriva umanității, precum și acordul semnat între guvernele Senegalului și Ciadului pentru a permite judecătorilor senegalezi să efectueze investigații în Ciad; încurajează ferm liderii politici ai țărilor din Sahel și toate autoritățile publice să concretizeze și să pună în aplicare rapid hotărârea de a eradica cultura impunității în privința celor suspectați de crime de război și de încălcări ale drepturilor omului în Ciad și în alte părți din regiune; constată, în această privință, că Ciadul rămâne singura țară din regiunea Sahel care nu a semnat Protocolul la Carta africană a drepturilor omului și popoarelor privind instituirea unei instanțe africane pentru drepturile omului și popoarelor; încurajează Ciadul să semneze protocolul în cauză, pentru a trage un semnal ferm privind angajamentul său de a pedepsi abuzurile sistematice ale drepturilor omului și de a despăgubi victimele; regretă, de asemenea, faptul că Burkina Faso a acordat recent amnistie șefilor de stat; se teme că aceasta transmite un semnal greșit persoanelor care încalcă drepturile omului în regiune și contravine spiritului de combatere a impunității;

37.

salută soluționarea pașnică a diferendului transfrontalier dintre Niger și Burkina Faso, care au sesizat Curtea Internațională de Justiție care a pronunțat decizia din 16 aprilie 2013 și invită statele din regiune să urmeze acest exemplu;

38.

invită țările din Sahel să coopereze cu Curtea Penală Internațională (CPI), astfel încât aceasta să poată desfășura anchete în mod liber și total imparțial; solicită statelor părți să execute mandatele de arestare internaționale emise de CPI, precum și să pună în aplicare deciziile sale, cât mai rapid posibil; propune ca ONU să sprijine țările din Sahel să instituie instanțe judecătorești imparțiale și independente care să judece autorii infracțiunilor la nivel internațional, urmând exemplul tribunalului special pentru Sierra Leone; constată că Mauritania este singura țară din regiunea Sahel – și una dintre puținele țări din Africa – care nu a aderat la Statutul de la Roma al CPI; încurajează Mauritania să adere la Statutul de la Roma și să trimită astfel un semnal puternic de respingere a culturii impunității; subliniază în acest context importanța dezvoltării unei politici a UE privind justiția tranzițională, astfel cum se specifică în Planul de acțiune al UE privind drepturile omului;

39.

solicită tuturor țărilor din regiune să ia rapid măsuri cu privire la semnalările repetate ale unor presupuse cazuri de arestări arbitrare, tratamente rele și abuzuri, petrecute în pofida legislației care interzice astfel de practici; își exprimă îngrijorarea în mod special cu privire la relatările privind tortura din centrele de detenție și arestările arbitrare a mii de migranți din Mauritania și la refuzul autorităților de a comunica, după doi ani, locul unde se află anumiți deținuți condamnați familiilor lor; își exprimă, de asemenea, profunda preocupare cu privire la cazurile din Ciad de tratamente rele ale deținuților, detenții fără proces și sute de evacuări în N'Djamena, precum și de dispariție forțată a prizonierilor; subliniază că disparițiile forțate sunt considerate o crimă de război în temeiul Statutului de la Roma; condamnă cazurile relatate privind condițiile extrem de precare din unele penitenciare din regiune, în special din Ciad și Mali, unde nu există asistență medicală de bază și unde deținuții trec prin suferințe grave; solicită țărilor din Sahel să îmbunătățească condițiile de viață ale prizonierilor și, în special, să asigure siguranța grupurilor celor mai vulnerabile, precum minorii și femeile; atrage atenția asupra recentei condamnări la moarte impusă de sistemul judiciar din Mali pentru infracțiuni, printre care pentru jaf, asocierea cu organizații infracționale și deținerea ilegală de arme de foc;

40.

subliniază faptul că imperativul securității în actualul conflict din Mali nu ar trebui să reducă importanța majoră la nivelul regiunii a dialogului național incluziv, a bunei guvernări și a reformelor democratice, elemente esențiale ale stabilității și sustenabilității politice; constată că aceste aspecte sunt imposibil de disociat de îmbunătățirea situației la nivelul dezvoltării și al drepturilor omului; îndeamnă toate părțile din Mali să fie un exemplu pentru restul regiunii în ceea ce privește realizarea acestor obiective;

41.

sprijină angajamentul exprimat în rezoluția Consiliului de Securitate al ONU de a sprijini autoritățile de tranziție din Mali să pună în aplicare foaia de parcurs pentru restabilirea deplină a ordinii constituționale, a guvernării democratice și a unității naționale, elemente esențiale ale procesului general de pace; consideră că este esențial să se creeze condiții care să conducă la organizarea de alegeri libere, echitabile și democratice, în conformitate cu standardele internaționale; subliniază necesitatea de a depăși provocările legate de regimul de vot în PSI și în taberele de refugiați, pentru a evita o și mai mare marginalizare politică; solicită Guvernului din Mali și partenerilor săi internaționali să adopte măsuri imediate în acest sens; solicită Guvernului din Mali și partenerilor săi internaționali să ia măsuri imediate în acest sens; salută acordul semnat între Guvernul din Mali și rebelii tuaregi care deschide calea pentru întoarcerea armatei și administrației maliene în zona de nord și care elimină un obstacol major din calea desfășurării de alegeri prezidențiale în iulie; subliniază că trebuie asigurate condiții de siguranță pentru participarea femeilor la procesul electoral;

42.

salută utilizarea unei misiuni a UE de observare a alegerilor (MOA) în cadrul alegerilor din Mali; reamintește totuși că este necesar ca SEAE să ia măsuri adecvate ca urmare a recomandărilor MOA și, pe termen lung, să le integreze în politica UE în general; consideră în special că misiunea UE de observare a alegerilor ar putea să adauge valoare alegerilor din regiunea Sahel prin capacitatea de a monitoriza aspecte ale drepturilor omului și de a transmite informații delegațiilor UE pentru a duce la demersuri adecvate, dacă este necesar;

43.

invită guvernul din Mali și comunitatea internațională să tragă învățăminte de pe urma tranziției democratice din Niger și a procesului său constituțional din perioada 2010-2011, în special în ceea ce privește consultările largi cu societatea civilă și alte părți interesate, eforturile de a promova participarea politică a femeilor în calitate de candidați și sprijinul partenerilor din societatea civilă pentru observarea alegerilor de către cetățeni, educarea alegătorilor și implicarea acestora în diferite activități; subliniază că este important ca întreaga regiune Sahel să acorde constant sprijin Nigerului, în vederea consolidării încrederii cetățenilor în sistemul democratic, și să dea curs noii cerințe constituționale de creștere a transparenței și de combatere a corupției în managementul industriilor extractive, inclusiv prin publicarea tuturor contractelor de exploatări miniere de mare anvergură și a informațiilor privind veniturile generate de acestea;

44.

regretă profund limitările asupra libertății de exprimare, de întrunire și de asociere în Sahel; își exprimă îngrijorarea deosebită față de relatările din Ciad privind hărțuirea, intimidarea și arestarea jurnaliștilor, opozanților politici, sindicaliștilor, personalităților bisericești și a altor activiști ai societății civile și apărători ai drepturilor omului; își exprimă în continuare îngrijorarea cu privire la arestările și presupusele violențe împotriva protestatarilor pașnici din Mauritania, la presupusele tentative de reducere la tăcere a opoziției din Mali, inclusiv prin arestări ale jurnaliștilor și opozanților politici și prin cenzurarea canalelor de difuzare a mass-mediei; în acest sens, subliniază importanța sprijinului acordat apărătorilor drepturilor omului în regiunea Sahel, societății civile independente, inclusiv asociațiilor de femei, și presei libere, aceștia fiind actori principali în viața unei societăți democratice, în special în perioadele de desfășurare a alegerilor; salută evoluțiile pozitive privind libertatea de exprimare, de întrunire și de asociere din alte părți ale regiunii și încurajează UE să colaboreze cu parteneri locali pentru a continua să încurajeze progresele în acest sens; de asemenea, solicită UE să încurajeze și să ofere asistență pentru o cartografiere a societății civile ca o bază pentru un sprijin mai eficace; recomandă ca UE să ofere asistență societății civile și apărătorilor drepturilor omului atât din punct de vedere strategic, cât și financiar, inițiind schimburi pe termen lung, inclusiv prin intermediul delegațiilor UE relevante;

45.

consideră că protecția și promovarea libertății de exprimare este esențială pentru dezvoltarea unei societăți civile active și implicate, care poate contribui în mod adecvat la dezvoltarea întregii regiuni; condamnă, în acest sens, orice încercare de cenzură și intimidare a jurnaliștilor sau a activiștilor pentru drepturile omului și orice tip de presiune directă sau indirectă exercitată asupra mass-mediei private sau de stat;

46.

solicită țărilor din Sahel să pună capăt tuturor arestărilor arbitrare și campaniilor de intimidare împotriva presei și mass-mediei, a apărătorilor drepturilor omului sau a membrilor opoziției; solicită țărilor din regiunea sahelo-sahariană, inclusiv țărilor din Africa de Nord, să respecte pe deplin libertatea de exprimare și de manifestare a grupurilor pacifiste; invită autoritățile judiciare să judece opozanții care sunt arestați conform dreptului în vigoare, în cadrul unor procese echitabile; solicită țărilor din Sahel să promoveze sistemul pluripartit și să permită partidelor politice care respectă statul de drept să se prezinte la alegeri fără teama de represalii și să permită populației să participe la alegeri;

47.

reafirmă legătura indisolubilă dintre securitatea umană și dezvoltare în țările din regiunea Sahel, după cum se afirmă în Strategia Uniunii Europene pentru securitate și dezvoltare în Sahel din 2011; subliniază că, pentru a asigura reușita durabilă a politicilor pentru dezvoltare, este deosebit de important de a garanta stabilitatea în ceea ce privește securitatea, economia, politica, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în regiunea Sahel; reamintește, totuși, că, pentru a institui condiții de siguranță în regiune, este indispensabil să se investească în ajutorul pentru dezvoltare pentru ca populația să dispună de resurse suficiente care să consolideze stabilitatea din zonă; consideră că aceasta ar permite evitarea într-o mare măsură a traficului și a operațiunilor ilegale care apar ca urmare a sărăciei extreme și a lipsei de resurse și de perspective;

48.

ia act cu seriozitate de sărăcia extremă și omniprezentă la nivelul regiunii Sahel, în special în Mali, Niger, Ciad și Burkina Faso, dar și în Mauritania; recunoaște impactul negativ al sărăciei asupra șanselor de respectare a drepturilor omului; constată că sărăcia și subdezvoltarea au un impact disproporționat asupra femeilor și fetelor și își exprimă profunda îngrijorare cu privire la ratele ridicate ale mortalității materne și infantile, a copiilor sub cinci ani, din regiune; subliniază raportul invers dintre nivelul de școlarizare al mamelor și rata mortalității infantile și reamintește, prin urmare, importanța promovării școlarizării fetelor; subliniază concluziile ONU privind ratele de mortalitate mai scăzute înregistrate în rândul mamelor cu mai multă educație și solicită asigurarea unei educații universale și accesibile; subliniază faptul că creșterea rapidă a populației, adesea cu rate anuale de peste 3 %, exercită o presiune suplimentară asupra capacității guvernelor de a proteja chiar și cele mai elementare drepturi economice și sociale; de aceea, consideră că este necesar să se consolideze accesul la servicii de sănătate, în special în ceea ce privește drepturile sexuale și reproductive, permițând accesul la servicii de planificare familială;

49.

subliniază interdependența dezvoltării, democrației, a drepturilor omului, a bunei guvernări și a securității în regiunea Sahel; își reafirmă sprijinul pentru o abordare bazată pe drepturile omului și pe asumarea democratică a responsabilității în cadrul cooperării pentru dezvoltare, bazată pe folosirea participării și a cunoștințelor la nivel local pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare locale; sprijină, de asemenea, adoptarea unor mecanisme solide, eficiente și independente de monitorizare și de punere în aplicare, implicând parlamentele și societatea civilă locală și regională atât la nivel național, cât și la nivel internațional; reamintește și sprijină angajamentele UE de a pune în aplicare o abordare privind drepturile omului pentru cooperarea UE pentru dezvoltare, astfel cum se constată și în Strategia UE privind drepturile omului și în planul său de acțiune;

50.

reamintește necesitatea de a condiționa asistența pentru dezvoltare acordată statelor de respectarea drepturilor fundamentale; reafirmă că alocarea eficace a fondurilor destinate asistenței UE pentru dezvoltare depinde de capacitatea Uniunii de a controla în mod eficace utilizarea acestor fonduri, asigurându-se că nu sunt folosite în alte scopuri decât cele stabilite; în vederea promovării eficiente a drepturilor omului, reafirmă necesitatea de a îmbunătăți coerența dintre politicile externe și politicile interne ale Uniunii, în conformitate cu obiectivele UE în materie de dezvoltare;

51.

solicită Comisiei Europene să utilizeze în Sahel, în funcție de nevoile populației identificate în prealabil, toate fondurile destinate dezvoltării: Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, Fondul european de dezvoltare, Instrumentul de finanțare a cooperării pentru dezvoltare, Fondul pentru rezistență în Sahel;

52.

invită Uniunea Europeană să sprijine toate acțiunile întreprinse de țările din Sahel, de ONG-uri și de societatea civilă în vederea îmbunătățirii accesului la asistență medicală, în special pentru populațiile cele mai vulnerabile; solicită actorilor internaționali să combată în continuare HIV/SIDA, tuberculoza, malaria și meningita, care sunt cauza a numeroase decese; subliniază necesitatea elaborării și punerii în aplicare a unor programe în domeniul sănătății pentru consolidarea sistemelor medicale, ținând seama de impactul crizei economice mondiale care a încetinit progresele privind HIV/SIDA, tuberculoza, malaria și alte boli. reamintește că anumite populații din Sahel sunt nomade și că accesul la asistență medicală este dificil; recomandă, în acest sens, sprijinirea campaniilor de sensibilizare și de formare în ceea ce privește asistența medicală;

53.

denunță faptul că reducerile bugetare din domenii precum securitatea alimentară, sănătatea și educația, care constituie factori-cheie pentru realizarea ODM, contribuie la agravarea crizelor alimentare și umanitare din regiunea Sahel; subliniază că intervențiile structurale la nivelul agriculturii, al securității alimentare și al nutriției, precum și adoptarea de măsuri concrete pentru eradicarea fenomenului de acaparare a terenurilor sunt fundamentale pentru încurajarea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii și pentru evitarea repetării în fiecare an a crizelor alimentare din regiunea Sahel.

54.

consideră că instabilitatea politică din regiunea Sahel, alături de seceta cumplită care afectează milioane de persoane, constituie o amenințare serioasă la adresa democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului și a drepturilor socioeconomice, având consecințe negative asupra condițiilor de viață ale populației; reamintește că statul de drept, buna guvernanță și respectarea drepturilor omului sunt indispensabile pentru stabilitatea statelor, pentru securitate și pentru respectarea libertăților fundamentale;

55.

invită autoritățile locale și regionale ca, în colaborare cu societatea civilă, să asigure condiții de securitate și de respectare a drepturilor omului eficace în interiorul țărilor din regiunea Sahel și la frontierele lor, în vederea dezvoltării optime a politicilor de dezvoltare și a politicilor în materie de asistență umanitară;

56.

invită guvernele țărilor din Sahel să abordeze cauzele profunde ale crizei printr-o strategie de dezvoltare economică sustenabilă care să răspundă preocupărilor politice, economice și sociale ale cetățenilor, precum accesul la alimente, educație, asistență medicală, locuri de muncă, locuințe, redistribuirea bunăstării, condiții de viață decente etc.;

57.

subliniază necesitatea de a combate corupția pentru a consolida legitimitatea instituțională și pentru a soluționa problemele de dezvoltare și în materie de drepturile omului din ce în ce mai pronunțate din regiune; constată că accesul la asistență medicală și educație de bază a fost grav afectat de diverse forme de corupție; subliniază totodată importanța unei societăți civile și mass-media libere și organizate pentru monitorizarea și raportarea abuzurilor;

58.

constată că rolul femeilor este esențial pentru dezvoltarea regiunii Sahel, îndeosebi în ceea ce privește nutriția, securitatea alimentară și producția de alimente, dat fiind că femeile sunt principalele responsabile cu agricultura, chiar dacă acestea au cu greu acces la proprietatea asupra terenurilor pe care le cultivă; solicită Comisiei să recunoască rolul fundamental al femeilor pentru securitatea alimentară, în calitatea lor de mici agricultori, și să investească în programe de susținere specifică a acestora; insistă asupra faptului că strategia Uniunii ar trebui să se concentreze, de asemenea, asupra unor măsuri care să garanteze accesul celor mai vulnerabile grupuri, îndeosebi din zonele rurale, la oportunități de formare agricolă și de educație în domeniul nutriției, al menținerii sănătății și al condițiilor de lucru, precum și la o rețea de securitate în caz de nevoie; subliniază că, pentru ca micii agricultori, îndeosebi femeile, să poată nu numai să producă în mod durabil, ci și să-și dezvolte potențialul de producție, trebuie să dispună de un acces îmbunătățit la microcredite pentru a investi în semințe, îngrășăminte și mecanisme de irigație de o calitate sporită, precum și pentru a obține instrumentele necesare pentru protejarea culturilor împotriva dăunătorilor și a bolilor;

59.

insistă asupra urgenței acordării de către UE a unui sprijin umanitar care să contribuie la realizarea ODM; subliniază importanța obiectivului privind îmbunătățirea sănătății materne pentru reducerea mortalității materne, precum și a asigurării accesului universal la sănătatea sexuală și a reproducerii și la planificare familială; insistă asupra importanței educației și a informării cu privire la sănătatea sexuală și a reproducerii ca element indispensabil pentru sănătatea femeilor;

60.

observă că există semne alarmante potrivit cărora întreaga regiune Sahel va fi lovită curând de o criză alimentară și nutrițională majoră anul acesta și solicită Comisiei să finanțeze în mod adecvat ajutoarele sale umanitare pentru regiune;

61.

subliniază problemele urgente reprezentate de foamete, secetă, foametea persistentă și instabilitatea guvernului național în ceea ce privește asigurarea securității alimentare de bază, care sunt motive de decepție la nivel local; reafirmă nevoia de a îmbunătăți capacitatea guvernului național de a asigura securitatea alimentară prin creșterea finanțării și a sprijinului politic pentru inițiativa AGIR-Sahel, în calitate, de asemenea, de abordare regională și completă pentru eliminarea cauzei principale a securității alimentare;

62.

invită Uniunea Europeană ca, în colaborare cu țările din Sahel, să implementeze politici de dezvoltare prioritare care au la bază o abordare fondată pe drepturile omului și libertățile fundamentale pentru a soluționa criza alimentară și problemele legate de malnutriție și de foamete, pentru a rezista în caz de secetă și a combate catastrofele naturale; invită Comisia Europeană să utilizeze optim fondurile alocate pentru combaterea malnutriției (123,5 milioane EUR în 2012), corelându-le cu politicile prioritare menționate, pentru a satisface necesitățile populației afectate și a sprijini dezvoltarea capacităților locale a acestor țări pentru a asigura un impact pozitiv al ajutorului;

63.

amintește că este necesar un angajament de durată pentru a asigura rezistența la secetă în Sahel și pentru a evita astfel crizele alimentare recurente și recursul la ajutoare umanitare masive de fiecare dată când apare un nou val de secetă; subliniază că acest angajament necesită un parteneriat durabil între guverne, instituții regionale, donatori și instituții financiare, după exemplul inițiativei AGIR-Sahel lansate de Uniunea Europeană;

64.

constată, cu profundă îngrijorare, că accesul la apa potabilă încă este o problemă în întreaga regiune Sahel; reiterează că, pentru dezvoltarea regiunii, ar trebui să se acorde o atenție deosebită asigurării nevoilor de bază ale populației din zona respectivă; subliniază că o parte importantă din ajutorul pentru dezvoltare acordat de UE trebuie să fie destinat acestui aspect; salută, în această privință, toate inițiativele internaționale care au ca scop reducerea deficitului de apă în regiunea Sahel;

65.

subliniază că este necesară o abordare pe termen lung, bazată pe accesul la educație pentru toți, pentru a îmbunătăți condițiile de viață zilnice ale locuitorilor din Sahel și a sprijini dezvoltarea unei regiuni care va include 150 de milioane de persoane în 2040;

66.

încurajează țările din regiunea Sahel și actorii regionali, împreună cu ONU, să mobilizeze noi resurse pentru dezvoltare; salută consultările demarate de Trimisul Special pentru Sahel al Secretarului General al ONU cu Banca Africană de Dezvoltare și recomandă să se inițieze consultări cu Banca Mondială și cu alte instituții financiare internaționale pentru a crea un fond de acțiune pentru Sahel; salută propunerea privind o platformă integrată a acestui fond pentru resurse, care coordonează proiectele de dezvoltare regională cu nevoile specifice ale țărilor din Sahel, și încurajează UE să își adapteze și să își coordoneze propriile strategii în consecință;

67.

își exprimă îngrijorarea cu privire la situația generală a exploatărilor miniere de uraniu din Sahel, în special în contextul atacului comis de MUJAO asupra unei mine din Arlit, în nordul Nigerului, la 23 mai 2013; subliniază că amenințări grave la adresa securității din jurul minelor de uraniu din Niger ar putea să se dovedească dezastroase pentru populația locală și stabilitatea regională și, astfel, solicită ca autoritățile nigeriene și partenerii lor internaționali să acorde maximă importanță securității; în plus, subliniază importanța garantării siguranței în cadrul exploatărilor miniere de uraniu; solicită, de asemenea, ca societățile miniere să garanteze că uraniul se exploatează în mod responsabil, cu acordul deplin al comunităților locale și cu un impact negativ minim asupra populațiilor din vecinătate și a mediului lor;

68.

constată gravitatea frecventelor crize alimentare și de nutriție și a altor urgențe umanitare în regiunea Sahel, precum și consecințele acestora asupra drepturilor fundamentale ale omului; salută puternica implicare a UE și a statelor sale membre în eforturile de soluționare a crizei umanitare din Sahel; subliniază că abordarea insecurității alimentare este esențială atât pentru a facilita pacea, cât și pentru a spori drepturile omului; în acest sens, consideră că ar trebui stimulate producția locală și deținerea de terenuri, iar rețelele de distribuție și mobilitatea resurselor ar trebui îmbunătățite; ia act de ajutorul acordat de Comisia Europeană în 2012 pentru crizele alimentare și nutriționale, în valoare de 338 de milioane de euro, din care 174 de milioane au fost alocați ajutorului umanitar de urgență; observă că Direcția Generală Ajutor Umanitar și Protecție Civilă a mobilizat 172 de milioane de euro ajutor umanitar, din care 58 de milioane de euro au fost utilizate în Mali;

69.

invită UE să continue și să intensifice eforturile de consolidare a ajutorului umanitar pentru Sahel, să asigure o coordonare strânsă între agențiile internaționale de ajutor umanitar, societatea civilă, autoritățile locale și regionale și guverne, să mobilizeze sumele necesare în cadrul celui de al 10-lea FED (660 de milioane de euro pentru perioada 2007-2013) și pentru Alianța globală pentru inițiativa „Rezistență” – AGIR Sahel (172 de milioane de euro pentru 2012); salută faptul că s-a alocat Alianței AGIR-Sahel un buget de 1,5 milioane EUR în cadrul celui de-al 11-lea Fond european de dezvoltare cu scopul de a crește rezistența țărilor din Sahel;

70.

subliniază că este necesar ca toate țările din Sahel să instituie politici care să sprijine infrastructurile sociale de bază și rețelele de bază (salubritate, rețea de medici de familie, transport și telecomunicații) pentru a asigura livrarea neutră, universală și fără restricții, corectă și eficace a ajutoarelor umanitare; se așteaptă din partea statelor și autorităților locale și regionale să asigure perpetuarea și accesibilitatea acestor rețele;

71.

condamnă în termenii cei mai vehemenți sclavia care încă persistă în regiunea Sahelului, în special în Mauritania, situație care se estimează că afectează o minoritate considerabilă din populație; constată că sclavia există într-un sistem rigid de caste și persistă, în pofida abolirii oficiale a sclaviei în această țară în 1981 și a incriminării explicite a acesteia în 2007; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la caracterul instituționalizat, până la sferele administrației publice, al acestei practici; remarcă în continuare reticența extremă a Guvernului Mauritaniei în a recunoaște existența în continuare la scară largă a sclaviei și că, până în prezent, se cunoaște doar un singur caz câștigat în instanță împotriva unui proprietar de sclavi care a fost condamnat; îndeamnă guvernul Mauritaniei să-și respecte angajamentele juridice naționale și internaționale, precum și obligația de eradica efectiv toate formele de sclavie și să instituie legi anti-sclavie care să prevadă, printre altele, proceduri de compensare; în plus, îndeamnă autoritățile din Mauritania să înceteze hărțuirea și chiar întemnițarea activiștilor societății civile care militează pentru eradicarea sclaviei, inclusiv pentru acuzații de apostazie; invită Comisia și statele membre ca, în acest context, să continue să sprijine activitatea organizațiilor din Mauritania și a celor internaționale care militează împotriva sclaviei, inclusiv activitatea Raportorului special al ONU legată de formele contemporane de sclavie și Organizația Internațională a Muncii;

72.

constată cu profundă îngrijorare că sclavia persistă în întreaga regiune Sahel, înregistrându-se un număr mare de oameni care muncesc forțat în Mali, Niger și în alte părți; îndeamnă autoritățile naționale și internaționale responsabile să ia măsuri în acest sens, monitorizând punerea în aplicare a legislației existente care interzice și incriminează sclavia, acordând o atenție deosebită poziției și vulnerabilității femeilor și a fetelor; încurajează dezvoltarea de către autorități a unor programe care au ca scop, printre atele, acordarea de sprijin pentru reabilitarea și reintegrarea victimelor, colectarea de date, precum și organizarea de campanii de sensibilizare, întrucât mulți consideră sclavia o situație naturală, iar ierarhia socială fiind adânc înrădăcinată în culturile respective; încurajează autoritățile locale să elaboreze strategii și programe care au ca scop să integreze în societate foști sclavi, asigurându-le mijloace de subzistență și acces adecvat la locuri de muncă;

73.

își exprimă îngrijorarea cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale ale copilului în regiunea Sahel, în special violența și discriminarea bazate pe gen, munca generalizată a copiilor, presupusa detenție a minorilor în închisori pentru adulți în Mauritania, Mali și în alte părți, și recrutarea în Ciad de copii-soldați în armata regulată; solicită UE să colaboreze îndeaproape cu guvernele din regiunea Sahel pentru a se asigura eradicarea acestor practici;

74.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la dovezile ce atestă munca copiilor în minele de aur din Mali, în agricultură, silvicultură și în alte sectoare ale economiei, existând relatări privind folosirea copiilor chiar și de șase ani; ia act de actele legislative în vigoare în țările din Sahel care interzic munca copiilor; ia act, de asemenea, de natura deosebit de periculoasă a mineritului aurifer; solicită, prin urmare, autorităților din Mali să aplice propunerile de măsuri din Planul de acțiune pentru lupta împotriva muncii copiilor (PANETEM) din iunie 2011, precum și să promoveze mai activ educația universală; invită UE să colaboreze cu Organizația Internațională a Muncii (OIM) și cu alte organizații naționale și internaționale pentru a eradica complet munca copiilor în Mali; invită toate țările din Sahel să combată munca copiilor și să promoveze educația;

75.

constată cu profundă îngrijorare că, potrivi statisticilor ONG-urilor, peste 3 milioane de copii cu vârste sub 17 ani lucrează în Mali; deplânge această situație, în special pentru că aceasta determină scăderea procentajului persoanelor de educație și o rată scăzută de alfabetizare;

76.

subliniază că Uniunea Europeană aderă la principiile Procesului Kimberley, pune în aplicare programele Planului de acțiune comunitar privind aplicarea legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT) și depune eforturi, oriunde este posibil, pentru a încuraja respectarea standardelor internaționale de bază în materie de protecție socială, muncă și mediu, precum și a responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI); invită Uniunea Europeană și țările din Sahel să analizeze posibilitatea de a institui un proces de trasabilitate a aurului similar Procesului Kimberley privind diamantele; insistă asupra necesității ca întreprinderile europene care au filiale în țările din regiune să asigure ele însele respectarea acestor standarde de bază, precum și a orientărilor internaționale în materie de RSI; reamintește că Uniunea Europeană va pune în aplicare în curând principiul raportării în fiecare țară în parte;

77.

este profund îngrijorat de rapoartele privind răpirea copiilor pentru a fi răscumpărați și vânduți în Ciad, precum și în alte țări din regiune; constată că copiii sunt traficați intern și în străinătate pentru exploatare sexuală, căsătorie forțată și pentru muncă forțată; constată, de asemenea, că, în unele cazuri, copiii au fost răpiți și vânduți agențiilor de adopție internaționale;

78.

solicită statelor din Sahel să promoveze accesul la educație al tuturor copiilor, băieți și fete, și al populațiilor nomade, fără discriminare pe criterii de rasă, castă sau etnie; invită țările din Sahel să promoveze politicile de formare profesională, de acces la învățământul superior și la locuri de muncă, pentru a oferi o perspectivă de viitor tinerilor din Sahel și a-i scăpa de amenințarea prozelitismului grupurilor teroriste; insistă asupra necesității de a garanta că condițiile de viață ale copiilor în școli respectă condițiile minime de igienă, de siguranță și de demnitate și asupra faptului că trebuie să se ia măsuri pentru a garanta că acești copii nu sunt maltratați sau obligați să cerșească de către tutorii lor;

79.

solicită implementarea unor politici sanitare și de educație eficace și monitorizarea lor în cazul populațiilor cele mai vulnerabile, precum femeile și copiii, în vederea realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului: educație primară pentru toți, ameliorarea sănătății materne și accesul la asistență medicală pentru toți, combaterea HIV/SIDA și a tuturor bolilor infecțioase; invită Uniunea Europeană, în cadrul celui de al 11-lea FED, să facă din tineret o prioritate a acțiunilor sale din Sahel și să elaboreze o politică ambițioasă în materie de educație; amintește importanța politicilor consacrate femeilor și accesului la locuri de muncă;

80.

recunoaște rolul important pe care femeile îl joacă în ceea ce privește stabilizarea și dezvoltarea din regiunea Sahel și solicită consolidarea influenței lor preponderente în prevenirea conflictelor, în menținerea și reconstrucția păcii, precum și în domeniul securității, al politicii și al dezvoltării economice; încurajează partenerii pentru dezvoltare să acorde un sprijin financiar în favoarea proiectelor care vizează în mod special emanciparea femeilor din regiune;

81.

își exprimă preocuparea față de act de discriminarea cu care se confruntă femeile și fetele dintr-o mare parte a acestei regiuni, manifestată inclusiv prin căsătorii forțate, căsătorii cu copii, exploatare sexuală, educație sub standarde, mutilarea genitală a femeilor pe scară largă, inclusiv infibularea, precum și practici tradiționale, cum ar fi sororatul și leviratul, precum și cu privire la accesul la educație, la locuri de muncă însoțite de drepturi, precum și la sănătate; solicită instituirea unei politici privind apărarea drepturilor omului și egalitatea de gen, în colaborare cu toți actorii de pe teren în materie de dezvoltare, în special pentru respectarea, protecția și promovarea drepturilor femeilor, printre care drepturile sexuale și reproductive fără discriminare pe criterii de rasă, castă, vârstă, apartenență etnică sau religioasă, statut marital, origine, statut de migrant sau lipsa acestui statut; subliniază că sunt necesare mai multe eforturi pentru a garanta că reformele legate de guvernanță și statul de drept răspund nevoilor specifice ale femeilor;

82.

invită țările din regiunea Sahel să adopte legi și măsuri concrete care să interzică orice formă de violență împotriva femeilor și să prevadă sancțiuni pentru aceasta, inclusiv violența domestică și sexuală, hărțuirea sexuală și practicile tradiționale dăunătoare, precum mutilarea genitală a femeilor și căsătoriile forțate, îndeosebi în rândul minorelor; insistă asupra importanței protejării victimelor, a furnizării de servicii specifice și a combaterii, în paralel, a impunității agresorilor, garantând cercetarea, urmărirea penală și sancționarea adecvate ale acestor infracțiuni și asupra importanței de a asigura accesul deplin al tuturor femeilor la justiție, fără nicio discriminare pe motive de religie și/sau de origine etnică; subliniază că violența domestică nu reprezintă o problemă privată de familie și că scuzele privind violența bazate pe convingerile culturale sau religioase nu sunt acceptabile;

83.

îndeamnă țările din regiunea Sahel să își revizuiască legislația privind femeile și drepturile de proprietate; subliniază importanța dreptului de proprietate al femeilor asupra terenului pe care îl lucrează și pe care locuiesc;

84.

îndeamnă comunitatea internațională să aloce mai multe fonduri pentru promovarea drepturilor și a emancipării femeilor în regiune; salută eforturile Uniunii Africane în favoarea drepturilor femeii și reamintește rolul esențial al Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) pentru stabilitatea în regiune, invită țările din regiunea Sahel să își intensifice cooperarea pentru a institui, împreună cu ONG-urile competente, societatea civilă, ONU și UE, campanii de sensibilizare privind drepturile femeii; solicită UE să colaboreze cu actori regionali pentru a promova educația fetelor și să sprijine măsuri de mărire a securității financiare și a potențialului financiar ale femeilor, elemente-cheie în asigurarea emancipării sociale, politice și economice a femeilor; încurajează, în plus, o atenție politică deosebită acordată îmbunătățirii asistenței medicale pentru femei;

85.

invită, în plus, țările din regiunea Sahel să se asigure că toate fetele sunt înregistrate la naștere și sunt, ulterior, înscrise în ciclul școlar primar;

86.

invită Comisia, SEAE și Consiliul să încurajeze mai multe țări din regiune să introducă dispoziții explicite în legislațiile lor privind drepturile femeilor și ale fetelor și să acorde prioritate programelor care să garanteze aceste drepturi, în special accesul la serviciile publice, inclusiv cu privire la educație, accesul la servicii de sănătate, drepturi sexuale și reproductive, precum și să garanteze împrumuturi pentru alimente, terenuri și resurse de producție, în special în zonele rurale, precum și accesul la asistența medicală și la sistemul juridic, pentru a spori independența financiară a femeilor, ajutându-le să facă tranziția de la munca informală la cea recunoscută oficial, participarea femeilor la adoptarea deciziilor politice și economice, precum și eliminarea tuturor formelor de violență împotriva fetelor și femeilor, inclusiv eradicarea căsătoriei premature forțate și practica barbară de mutilare genitală a femeilor;

87.

solicită RSUE pentru regiunea Sahel și RSUE pentru drepturile omului să desfășoare acțiuni comune pentru o garantare mai bună a drepturilor femeii în această regiune, luptând împotriva impunității în cazul violențelor de gen și al oricăror alte violențe care afectează demnitatea femeilor; îndeamnă Comisia, SEAE și statele partenere să facă din drepturile femeii și egalitatea de gen o prioritate în programele de asistență bilaterală și să furnizeze finanțare durabilă și fiabilă pentru inițiativele care au scopul de a autonomiza femeile și de a încuraja egalitatea de gen; condamnă în special recurgerea la violență, care constituie principalul obstacol în calea libertății sociale și economice a femeilor; subliniază că politica de promovare a egalității dintre femei și bărbați ar trebui considerată o chestiune transversală;

88.

salută statutul juridic al relațiilor dintre persoanele de același sex din Mali, Niger, Ciad si Burkina Faso; regretă, cu toate acestea, discriminarea încă prezentă la nivel societal; își exprimă profunda îngrijorare legată de aplicarea legislației privind „indecența publică” și interzicerea asocierii „în scop imoral” atunci când este vorba despre comunitatea LGBT din Mali și din întreaga regiune; speră că cei oprimați în timpul insurgenței din nordul statului Mali se pot reintegra în societatea lor în condiții de siguranță; își exprimă profunda îngrijorarea față de incriminarea continuă a relațiilor LGBT în Mauritania, care, în cazul bărbaților, atrage oficial pedeapsa cu moartea prin lapidare în public; constată, totuși, că nu există niciun incident documentat potrivit căruia această pedeapsă s-ar fi aplicat vreodată; îndeamnă totuși Guvernul Mauritaniei să colaboreze cu societatea civilă pentru a reforma legislația și pentru a contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor LGBT;

89.

consideră că, pentru a asigura pacea și dezvoltarea regiunii Sahel, trebuie imperativ abordată o perspectivă bazată pe drepturi în cazul situației poporului tuareg și al dezvoltării sale, care să trateze sincer nemulțumirile istorice, ținând seama, în același timp, de faptul că poporul tuareg trăiește în zone unde sunt prezente și alte grupuri etnice; salută evoluțiile din Niger pe această temă, dar îndeamnă toate țările care au populații semnificative de etnici tuaregi, inclusiv țări din afara regiunii Sahel, precum Algeria și Libia, să colaboreze cu reprezentanții comunității pentru a rezolva, politic și instituțional, problemele subdezvoltării și animozitățile existente; remarcă, de asemenea, existența unor culturi variate în regiunea Sahel; consideră că tuturor acestor populații ar trebui să li se ofere, din nou, ocazia de a trăi alături în pace; încurajează guvernele din regiune să includă toate aceste culturi în dialogurile sociale și politice și în procesele decizionale;

90.

salută numirea unui RSUE pentru Sahel, precum și componenta solidă a mandatului său în materie drepturile omului; se așteaptă ca noul RSUE să coopereze strâns cu RSUE pentru drepturile omului, cu biroul procurorului CPI, cu biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, precum și cu apărătorii și observatorii drepturilor omului din regiune, în ceea ce privește promovarea respectării drepturilor omului și a dreptului umanitar internațional; solicită o coordonare adecvată între RSUE pentru Sahel cu RSUE pentru Mediterana de Sud, în special, precum și cu RSUE pentru Cornul Africii, întrucât crizele în Africa comportă implicații regionale profunde și tind să aibă un efect de propagare și comportă considerente geostrategice; îndeamnă UE ca, în acest context, să depună toate eforturile pentru a coordona în mod efectiv toate eforturile UE din Africa, în special în ceea ce privește gestionarea situațiilor de criză și eforturile postconflict, și solicită, în consecință, ÎR/VP să asigure această coordonare;

91.

subliniază importanța implementării angajamentelor UE privind drepturile omului, inclusiv a orientărilor sale privind copiii și conflictele armate, violența împotriva femeilor și a fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora, a celor referitoare la promovarea respectării dreptului umanitar internațional, la protecția civililor în misiunile și operațiile PSAC, precum și a unor politici UE cu o abordare cuprinzătoare în ceea ce privește aplicarea Rezoluțiilor 1325 și 1820 ale Consiliului de Securitate al ONU referitoare la femei, pace și securitate, inclusiv prin monitorizarea și raportarea evoluțiilor în acest sens;

92.

deplânge faptul că nici strategia Uniunii Europene pentru securitate și dezvoltare în Sahel, adoptată la 21 martie 2011, nici concluziile cu privire la această strategie adoptate de Consiliul Afaceri Externe la 23 martie 2012 nu fac referire la promovarea egalității de gen, la situația femeilor sau la protejarea drepturilor acestora;

93.

salută liniile strategice de acțiune din strategia UE pentru regiunea Sahel, inclusiv sprijinirea și promovarea bunei guvernări și soluționării conflictelor interne; consideră, totuși, că strategia nu integrează încă în mod adecvat drepturile omului, statul de drept, sprijinirea democrației, guvernanța economică eficace și măsuri ferme de combatere a corupției ca elemente majore pentru susținerea părții centrale a legăturii dinte dezvoltare și securitate; îndeamnă instituțiile UE să colaboreze în viitorul apropiat pentru revizuirea strategiei, incluzând propuneri concrete pentru:

94.

recomandă ca UE să ia în considerare posibilitatea unor sancțiuni specifice, prin înghețarea activelor, prin interdicții de acordare a vizelor sau alte instrumente, aplicate persoanelor care au săvârșit cele mai grave încălcări ale drepturile omului, atât în Mali, cât și în alte părți din regiune;

95.

salută raportul recent al Secretarului General al ONU privind situația din Sahel; ia act de abordarea „patru câte patru” care are ca scop sprijinirea guvernanței, a securității, a cerințelor umanitare și a dezvoltării, ca partea a unei strategii integrate; salută în special dimensiunea puternică a drepturilor omului în cadrul strategiei și invită UE să își mențină sprijinul; salută în continuare atenția acordată de strategia integrată a ONU consolidării participării, sprijinirii guvernanței locale și regionale, consolidării coeziunii sociale și a securității, dezvoltării sistemelor de avertizare timpurie pentru amenințări viitoare și, în special, consolidării sau îmbunătățirii mecanismelor naționale și regionale în domeniul drepturilor omului; încurajează UE să includă o abordare globală similară pentru preocupări în materie de sustenabilitate, securitate, ajutoare umanitare și în materie de dezvoltare, precum și pentru drepturile omului, de o manieră coordonată cu ONU și în armonie cu aceasta, într-un mod prin care se recunoaște caracterul fundamental transnațional, transfrontalier și interconectat al provocărilor din Sahel;

96.

subliniază importanța crucială constantă a unui angajament din ce în ce mai puternic al UE față de actorii regionali africani, precum UA, ECOWAS, Uniunea Maghrebului Arab, precum și față de instrumentele africane regionale în domeniul drepturilor omului, pentru a genera progrese susținute în materie de drepturi ale omului și de inițiative privind democrația în Sahel; îndeamnă țările învecinate, cum ar fi Senegalul, Algeria și Marocul, să contribuie prin leadership și acordarea de ajutor la crearea unei dinamici regionale veritabile, care să impulsioneze dezvoltarea economică regională și drepturile omului în regiune; recunoaște că, în cele din urmă, soluțiile de durată pentru problemele din Sahel trebuie să provină din regiunea respectivă și să fie asumate pe deplin de propria populație; solicită, cu toate acestea, UE să își continue angajamentul de a colabora cu partenerii din Sahel și de a le oferi asistență prin toate mijloacele adecvate pe care le are la dispoziție pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor din regiunea respectivă și pentru a consolida legăturile cu guvernele lor democratice;

97.

salută și susține raportul din aprilie 2013 al Secretarului General al ONU privind situația din Sahara Occidentală, care subliniază „importanța critică a abordării conflictului din Sahara Occidentală ca parte a unei strategii mai largi pentru regiunea Sahel”, precum și faptul că „problema drepturilor omului rămâne importantă pentru orice rezolvare a conflictului”; ia act, de asemenea, de faptul că diversele conflicte aflate în desfășurare în Sahel, în special prezența grupurilor teroriste precum AQMI în nordul Mali și în sudul Algeriei sunt factori care riscă să destabilizeze Sahara Occidentală și regiunea care o cuprinde; ia act, de asemenea, de impactul negativ al conflictului asupra integrării regionale, care ar trebui să implice Marocul și Algeria și ar putea oferi oportunități semnificative pentru dezvoltarea economică și procesul de democratizare, sporind securitatea persoanelor în întreaga regiune Sahel și Sahara;

98.

își reafirmă sprijinul față de Rezoluția ONU privind Sahara Occidentală; solicită respectarea deplină a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale populației sahrawi, inclusiv libertatea de asociere, libertatea de exprimare și dreptul de a demonstra pașnic;

99.

subliniază că problema drepturilor omului în Sahara Occidentală și în taberele din Tindouf trebuie să fie soluționată, chiar și fără a se anticipa vreo înțelegere politică definitivă și fără a se exprima vreo opinie cu privire la o astfel de înțelegere; reiterează, cu toate acestea, că autodeterminarea este un drept fundamental al omului, în conformitate cu articolul 1 din Pactul internațional al Organizației Națiunilor Unite privind drepturile civile și politice, reamintește, de asemenea, că integritatea teritorială este un principiu de drept internațional; în plus, reamintește Rezoluția 1754(2007) a Consiliului de Securitate al ONU, care îndeamnă părțile să demareze negocierile cu bună-credință, fără condiții prealabile, „pentru a ajunge la o soluție politică justă, durabilă și reciproc acceptabilă, care ar facilita autodeterminarea celor care trăiesc în Sahara Occidentală”; îndeamnă în mod similar Marocul și Frontul Polisario să continue negocierile pentru o soluționare pașnică a conflictului, reafirmând drepturile populației sahrawi la autodeterminare; subliniază oportunitatea care a apărut în urma reformelor politice și democratice inițiate în Maroc, în același timp luând act de obligațiile mai corecte pe care aceste reforme le implică în ceea ce privește respectarea și apărarea drepturilor omului în special în Sahara Occidentală; își exprimă temerile că întârzierea de 25 de ani cu privire la organizarea unui referendum sau la găsirea oricărei alte forme de soluționare politică negociată reciproc acceptabilă contribuie la creșterea gradului de alienare a populației sahrawi și a potențialului de violență, în special în rândul tinerilor; solicită UE să se implice mai mult și să sprijine ONU în eforturile depuse pentru încurajarea părților să reia negocierile directe în vederea soluționării pașnice și durabile a conflictului;

100.

solicită Comisiei și statelor membre – întrucât soluționarea politică a conflictului din Sahara Occidentală, reconcilierea și situația drepturilor omului sunt strâns legate – să fie mai active în rezolvarea conflictului din Sahara Occidentală, nu doar prin sprijinirea negocierilor ONU, ci și prin utilizarea a diverse instrumente de politică externă (de exemplu, consolidarea monitorizării drepturilor omului și sensibilizarea forțelor de poliție și de securitate, sprijinirea reformelor democratice, inclusiv descentralizarea, combaterea discriminării în regiune) pentru a promova atât de necesara consolidare a încrederii între părțile la conflict;

101.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la raportul recent al Raportorului special al ONU pe probleme de tortură, care a găsit dovezi că agenții marocani au reținut persoane pe motive politice, au torturat și violat deținuți sahrawi, au răpit și abandonat în deșert protestatarii pentru a-i intimida, și au vizat în mod deliberat și frecvent susținători pro-independență, inclusiv în casele lor; ia act de acuzațiile la scară largă privind dispariții forțate și procese inechitabile; atrage atenția, în special, asupra demolării taberei de protest de la Gdeim Izik în noiembrie 2010, unde în urma unor acte de violență grave au murit treisprezece oameni, precum și asupra procesului ulterior intentat, în februarie 2013, împotriva a 25 de membri ai populației sahrawi, mulți dintre ei cunoscuți activiști pentru drepturile omului; remarcă insistența Marocului în ceea ce privește corectitudinea hotărârilor și a respectării garanțiilor procedurale, precum și concluziile pozitive ale unor observatori internaționali, dar reamintește, de asemenea, preocuparea Raportorului special al ONU privind folosirea unui tribunal militar, acuzațiile de tortură, precum și neinvestigarea acestora de către autoritățile marocane; ia act de concluziile unor ONG-uri și observatori ai drepturilor omului cu privire la existența unor suspiciuni de politizare a urmăririlor penale, lipsă de dovezi sau pedepse excesive în acest caz, douăzeci de persoane fiind condamnate la pedepse între douăzeci de ani de închisoare și închisoare pe viață; salută, prin urmare, faptul că guvernul Marocului a aprobat recomandarea Consiliului marocan național pentru drepturile omului (CNDH) ca pe viitor civilii să nu fie judecați în tribunale militare; îndeamnă guvernul marocan să garanteze că acest lucru va fi pus în practică; regretă, în același timp, faptul că această decizie nu va afecta persoanele care au fost deja condamnate; încurajează, de asemenea, guvernul marocan să pună în aplicare toate recomandările rapoartelor ONU și CNDH și să continue să dezvolte o cultură a drepturilor omului; invită, în acest context, autoritățile marocane să elibereze imediat toți deținuții politici sahrawi, să colaboreze cu societatea civilă și cu alți actori pentru a garanta transparența și corectitudinea proceselor judiciare, să ancheteze și să urmărească în justiție membrii forțelor de securitate suspectați de implicare în detenții arbitrare, tortură și în alte forme de abuz de putere;

102.

condamnă încălcările drepturilor omului în ceea ce privește femeile sahrawi, îndeosebi prin hărțuire și violențe sexuale;

103.

își reiterează preocuparea în legătură raportul din 2006 al Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, divulgat în mod neoficial, privind restricțiile impuse libertății de exprimare, de întrunire și de asociere din Sahara Occidentală; ia act de afirmația Marocului că ar permite demonstrațiile ce implică ocuparea pașnică a unor locuri și alte forme de protest; regretă obstrucționarea evidentă de către autoritățile marocane a ONG-urilor care promovează o poziție pro-independență, prin piedicile puse la înregistrarea și recunoașterea lor juridică, care este necesară pentru a-și desfășura în comunități activitățile de susținere a poziției; condamnă pedepsele adesea severe pentru „subminarea integrității teritoriale marocane”, un element legislativ folosit, conform relatărilor, pentru a viza membrii populației sahrawi ce pledează pașnic pentru independență; reamintește concluziile expertei independente a ONU pe probleme de drepturi culturale cu privire la faptul că autoritățile marocane reprimă anumite aspecte ale culturii sahrawi; repetă solicitarea expertei independente a ONU ca aceste măsuri să fie anulate și de a se promova o diversitate culturală deplină; ia act în mod pozitiv, în acest context, de dispozițiile privind respectarea drepturilor culturale care au fost incluse în noua Constituție a Marocului; salută crearea unui post de televiziune dedicat populației sahrawi; încurajează ferm punerea în aplicare deplină a acestor dispoziții;

104.

regretă profund faptul că miercuri, 6 martie 2013, Marocul a expulzat o delegație formată din patru deputați în Parlamentul European; ia act de faptul că delegația avea ca scop vizitarea teritoriilor din Sahara Occidentală pentru a desfășura o investigație cu privire la situația drepturilor omului și pentru a se întâlni cu reprezentanți ai MINURSO; regretă profund comportamentul autorităților marocane și solicită Regatului Maroc să permită observatorilor independenți, deputaților, presei și organizațiilor umanitare accesul liber și libertatea de mișcare în Sahara Occidentală;

105.

reamintește preocupările Biroului Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS) potrivit cărora Sahara Occidentală rămâne una dintre cele mai minate zone din lume; constată că minele din Sahara Occidentală au afectat în mod tragic cel puțin 2 500 de victime din 1975, continuând să amenințe mai multe mii de etnici sahrawi nomazi, și reprezintă un obstacol major pentru soluționarea litigiului din Sahara Occidentală și a situației refugiaților; salută, așadar, activitatea misiunii MINURSO, a Armatei Regale a Marocului, a Frontului Polisario, a organizației Landmine Action și a altora de a cartografia și demina zonele afectate; salută faptul că Frontul Polisario a semnat Apelul de la Geneva privind interzicerea minelor antipersonal; încurajează toți actorii să facă tot posibilul pentru educarea populației, asistarea victimelor și eliminarea tuturor munițiilor rămase; ia act, de asemenea, de faptul că Marocul este una dintre puținele țări – și una dintre cele doar trei țări africane – care nu au semnat Convenția privind interzicerea minelor antipersonal; încurajează Marocul să semneze convenția în semn de măsură de consolidare a încrederii și de angajament pentru pace;

106.

subliniază situația femeilor sahrawi și rolul important al acestora în cadrul societății sahrawi, îndeosebi în taberele de refugiați, unde nivelul de analfabetism a scăzut foarte mult; subliniază rolul-cheie al femeilor în organizarea instituțiilor sahrawi, precum și implicarea sporită a acestora în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile, în cadrul comisiilor locale, al parlamentului și al guvernului; atrage atenția asupra rolului pe care îl au femeile din Sahara Occidentală în menținerea păcii, promovarea dialogului și soluționarea conflictelor, precum și în conservarea societății și a structurilor sahrawi;

107.

își exprimă îngrijorare cu privire la sărăcia și lipsa de servicii de bază în taberele de refugiați administrate de Frontul Polisario, în apropiere de Tindouf, în special în ceea ce privește nutriția, asistența medicală și accesul la apa potabilă; salută asistența umanitară oferită de UE prin intermediul ECHO refugiaților respectivi; cu toate acestea, solicită actorilor internaționali să mobilizeze, să coordoneze și să consolideze ajutoarele mai eficace și, dacă este cazul, să crească volumul de ajutoare pentru a garanta stabilitatea situației umanitare și a contribui la îmbunătățirea condițiilor din tabere; reiterează recomandările Raportorului special al ONU cu privire la asigurarea de locuințe adecvate și la alocarea unei finanțări internaționale suficiente pentru furnizarea de locuințe; observă, totuși, sistemele de guvernanță care chiar funcționează în tabere și salută prezența activă a societății civile, cu participarea fermă a femeilor la ambele; salută, în continuare, accentul social pus pe educație, în ciuda deficitului de resurse; observă, totuși, lipsa unor date clare cu privire la numărul exact de persoane din tabere; solicită autorităților Frontului Polisario să efectueze, atunci când este cazul cu asistența Algeriei, recensăminte regulate sau înregistrări oficiale sau să faciliteze organizarea acestora;

108.

își exprimă îngrijorarea cu privire la sărăcia din taberele din Tindouf, care, dublată de lipsa de perspective pe termen lung pentru mulți refugiați, îi face vulnerabili la o radicalizare religioasă fundamentalistă; subliniază pericolul legat de recrutarea tinerilor de rețelele criminale sau teroriste și atrage atenția asupra granițelor permeabile din regiune, care riscă să faciliteze infiltrarea mai profundă a taberelor de grupuri jihadiste din nordul Republicii Mali și din alte zone; condamnă, răpirea a trei lucrători europeni din domeniul asistenței umanitare din tabăra Rabouni în octombrie 2011; subliniază, prin urmare, importanța capitală de a asigura siguranța și securitatea taberelor; solicită autorităților algeriene să acționeze în temeiul responsabilității ce-i revine pentru a îmbunătăți situația drepturilor omului din taberele din Tindouf; își exprimă sprijinul deplin pentru programul ICNUR care vizează să stimuleze consolidarea încrederii prin facilitarea schimbului de familii între Tindouf și Sahara Occidentală;

109.

constată că, deși majoritatea observatorilor internaționali și rapoartele întocmite de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Comisia africană pentru drepturile omului și popoarelor, Centrul pentru Justiție și Drepturile Omului Robert F. Kennedy și de organizația Human Rights Watch au identificat puține dovezi de încălcări sistematice și instituționale ale drepturilor omului în tabere, o serie de actori, inclusiv guvernul marocan, ONG-uri marocane și unii foști rezidenți din Tindouf susțin că autoritățile Frontului Polisario limitează libertatea de exprimare a locuitorilor și libertatea lor de mișcare; ia act de negarea vehementă a acestor acuzații de către Frontul Polisario și de disponibilitatea sa de a coopera cu organele ONU însărcinate cu protecția drepturilor omului; solicită, prin urmare, Frontului Polisario să permită observatorilor independenți pentru drepturile omului accesul complet, regulat și neîngrădit la aceste tabere și ca orice acuzație să fie anchetată în mod riguros;

110.

salută eforturile de îmbunătățire a documentației privind presupusele încălcări ale drepturilor omului în Sahara Occidentală, în special prin instituirea CNDH, cu birouri în Laayoune și Dakhla, lucru recunoscut de ONU; remarcă activitatea pozitivă a CNDH și invită guvernul marocan să contribuie la consolidarea independenței și a mandatului său, precum și să asigure aplicarea recomandărilor sale; încurajează, de asemenea, CNDH să-și întețească eforturile de construire a relațiilor cu persoanele sahrawi care sunt ostile față de guvernarea marocană și să garanteze urmărirea adecvată a plângerilor; salută adoptarea de către Maroc în 2012 a trei dintre cele cinci recomandări ale Consiliului ONU pentru Drepturile Omului cu privire la situația drepturilor omului din Sahara Occidentală și îi solicită să le adopte pe cele două recomandări rămase; salută, de asemenea, invitațiile adresate de Maroc delegațiilor internaționale ad-hoc, inclusiv Raportorului special al ONU pe probleme de tortură, precum și faptul că aceste invitații au fost acceptate, îndeamnă autoritățile marocane să autorizeze misiunile de stabilire a faptelor care urmează să fie desfășurate de alte organizații internaționale precum Comisia africană pentru drepturile omului și popoarelor și Parlamentul European; îndeamnă toate părțile implicate să continue această colaborare angajată cu organismele ONU pentru drepturile omului; sprijină crearea unei misiuni MINURSO-CICR oficial în zona Fadret Leguiaa, pentru a proceda la exhumarea rămășițelor pământești și restituirea acestora către familii, în urma descoperirii unor morminte comune de către echipa de investigatori de la Universitatea din Țara Bascilor;

111.

remarcă, însă, acuzațiile grave și contestate împotriva atât a guvernului marocan, cât și a Frontului Polisario; reamintește, de asemenea, accentul pus recent de Secretarul General al ONU pe „monitorizarea independentă, imparțială, cuprinzătoare și susținută a situației drepturilor omului atât în Sahara Occidentală, cât și în taberele de refugiați”; observă, în acest sens, că ONU nu a actualizat mandatul MINURSO în aprilie 2013 pentru a include aspecte legate de drepturile omului; încurajează ONU să facă acest lucru sau să inițieze alte demersuri pentru a crea un nou organism permanent și imparțial care să se ocupe de drepturile omului, având menirea de a supraveghea și raporta cu privire la situația generală a drepturilor omului, precum și de a investiga plângerile individuale; solicită ca un astfel de organism să cuprindă porțiunea din Sahara Occidentală aflată sub control marocan, taberele refugiați de la Tindouf și alte teritorii controlate de Frontul Polisario;

112.

încurajează guvernele Marocului și Algeriei să dezvolte în continuare și să își intensifice dialogul politic pentru a îmbunătăți dinamica regională și a evita creșterea tensiunilor în regiune spre folosul comunității internaționale globale;

113.

îndeamnă ÎR/VP și RSUE pentru drepturile omului să ofere autorităților marocane și conducerii Frontului Polisario programe de formare privind drepturile omului în Sahara Occidentală și în Tindouf, care ar viza agenți de poliție și alți agenți de securitate, sistemul judiciar, funcționari din cadrul administrației locale, mass-media și organizații ale societății civile, pe baza reformelor politice inițiate de Maroc pentru asigurarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului, fără a aduce atingere unei soluționări politice negociate privind conflictul din Sahara Occidentală, dar având ca scop încurajarea acestei negocieri;

114.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, RSUE pentru drepturile omului și RSUE pentru Sahel, statelor membre ale UE, guvernelor și parlamentelor țărilor din Sahel, Marocului, Algeriei, precum și Frontului Polisario, Secretarului General al ONU și Consiliului de Securitate al ONU, Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Președintelui Uniunii Africane și Secretarului General al Comisiei, precum și Președintelui ECOWAS și Președintelui Comisiei.

10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/25

—

având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolul 21 alineatul (2), care instituie principiile și obiectivele UE în cadrul relațiilor internaționale, precum și articolul 208 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 16, 18 și 87 din declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, al Parlamentului European și al Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene, declarație intitulată „Consensul european” (1),

—

având în vedere Consensul european privind ajutoarele umanitare,

—

având în vedere Declarația privind dreptul la dezvoltare, adoptată de Organizația Națiunilor Unite (41/128),

—

având în vedere Declarația Mileniului a ONU, care stabilește cadrul pentru Obiectivele de dezvoltare ale mileniului,

—

având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE (Acordul de parteneriat de la Cotonou),

—

având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (SEC(2011)1469 și SEC(2011)1470),

—

având în vedere Carta europeană a cooperării pentru dezvoltare în sprijinirea guvernanței locale, lansată la 16 noiembrie 2008 în cadrul Zilelor europene ale dezvoltării,

—

având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2011 referitoare la creșterea impactului politicii de dezvoltare a UE (2),

—

având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Abordarea viitoare a sprijinului bugetar al UE destinat țărilor terțe” (COM(2011)0638),

—

având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe” (COM(2012)0492),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 octombrie 2012 privind „Rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe” (doc. 14535/12),

—

având în vedere concluziile Consiliului privind sprijinul UE pentru schimbări durabile în societățile aflate în tranziție, adoptate la cea de-a 3218-a reuniune a Consiliului Afaceri Externe din 31 ianuarie 2013,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 15 mai 2013 intitulată „Sporirea autonomiei autorităților locale din țările partenere în vederea consolidării guvernanței și a îmbunătățirii rezultatelor în materie de dezvoltare” (COM(2013)0280),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 februarie 2013 intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

—

având în vedere angajamentele internaționale asumate în temeiul Parteneriatului de la Busan din 2011 privind eficacitatea cooperării pentru dezvoltare,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 22 iulie 2013 privind rolul autorităților locale în cooperarea pentru dezvoltare (doc. 12584/13),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor intitulat „Sporirea autonomiei autorităților locale din țările partenere în vederea consolidării guvernanței și a îmbunătățirii rezultatelor în materie de dezvoltare” (CdR 2010/2013),

—

având în vedere Declarația sa din 5 iulie 2012 privind educația pentru dezvoltare și cetățenia mondială activă (3),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Educația pentru dezvoltare și acțiunile de sensibilizare în materie (DEAR – Development Education and Awareness Raising) în Europa” (SWD(2012)0457),

—

având în vedere studiul din noiembrie 2010 privind experiențele și acțiunile principalilor actori europeni activi în domeniul educației pentru dezvoltare și al acțiunilor de sensibilizare în materie („The experience and actions of the main European actors active in the field of development education and awareness raising”) (4),

—

având în vedere documentul din mai 2011 de încheiere a inițiativei privind dialogul structurat (5),

—

având în vedere Declarația de la Lisabona referitoare la îmbunătățirea și intensificarea educației globale în Europa până în anul 2015 (6),

—

având în vedere consultările vizând „Organizațiile societății civile în cadrul cooperării pentru dezvoltare” și „Autoritățile locale în domeniul dezvoltării”,

—

având în vedere evaluarea inter pares din 2012 a CAD-OCDE referitoare la Uniunea Europeană,

—

având în vedere „Evaluarea tematică globală a sprijinului acordat de Comisie pentru procesele de descentralizare” (7) din februarie 2012,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2007 privind autoritățile locale și cooperarea pentru dezvoltare (8),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0296/2013),

A.

întrucât articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stipulează că obiectivul principal al politicii de dezvoltare a UE este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, în conformitate cu definiția din Consensul european privind dezvoltarea;

B.

întrucât Consensul european privind dezvoltarea rămâne cadrul doctrinar al politicii de dezvoltare a UE;

C.

întrucât UE și-a asumat un angajament politic ferm în ceea ce privește promovarea unui mediu favorabil pentru organizațiile societății civile (OSC) la nivel național, precum și la nivel regional și internațional și întrucât UE recunoaște că o societate civilă autonomă, în întreaga sa diversitate, este importantă în sine și reprezintă o parte integrală și esențială a oricărei democrații;

D.

întrucât UE și-a luat un angajament politic puternic de a pune în aplicare o abordare bazată pe drepturile omului și întrucât declarația Națiunilor Unite referitoare la o interpretare uniformă a abordării bazate pe drepturile omului în cadrul cooperării pentru dezvoltare stabilește că „toate programele de cooperare pentru dezvoltare, politicile și asistența tehnică ar trebui să promoveze respectarea drepturilor omului astfel cum este prevăzut în Declarația Universală a Drepturilor Omului și alte instrumente privind drepturile internaționale ale omului”;

E.

întrucât asumarea democratică a responsabilității nu include doar guvernele, ci și organizațiile societății civile, autoritățile locale și parlamentele naționale, care joacă un rol crucial în crearea de legături între cetățeni și guvern și în asigurarea unei asumări democratice pe scară largă a programelor de dezvoltare ale țărilor;

F.

întrucât responsabilitatea națională include rolul de supraveghere jucat de organizațiile societății civile în calitate de actori-cheie în lupta împotriva corupției și în promovarea transparenței;

G.

întrucât raportul CAD al OCDE recomandă ca „instituțiile și organismele UE să depună în continuare eforturi pentru a implica într-un dialog strategic și structurat o gamă mai largă de părți interesate de la nivelul societății civile; acestea ar trebui să devină mai eficiente în consolidarea capacităților societății civile în țările partenere; în acest scop, va fi necesară revizuirea anumitor instrumente”;

H.

întrucât un cadru legitim post-2015 presupune ca societatea civilă și persoanele – în special cele mai marginalizate – să poată participa la procesele decizionale și la monitorizarea și raportarea cu privire la progresele realizate;

I.

întrucât rezultatele consultării publice pe tema „Autoritățile locale în domeniul dezvoltării” au evidențiat legătura dintre guvernanța democratică locală, descentralizare și dezvoltarea teritorială;

J.

întrucât dezvoltarea teritorială a fost definită ca fiind interacțiunea dintre mai multe părți interesate și guvernanța pe mai multe niveluri în scopul realizării de investiții în atuurile teritoriale locale (resurse umane, financiare, fizice și naturale) în vederea consolidării avantajelor competitive ale teritoriului și a îmbunătățirii condițiilor de viață;

K.

întrucât printre elementele esențiale ale procesului de consolidare a democrației și a păcii se numără autoritățile locale și OSC-urile solide, transparente și orientate către necesități, precum și acțiunile de guvernanță locală favorabile incluziunii;

L.

întrucât este necesar ca autoritățile locale din noile state membre să facă schimb de cunoștințe cu autoritățile locale din vechile state membre în domeniul practicilor de cooperare pentru dezvoltare, pentru a depăși decalajul existent în materie de expertiză și pentru ca vechile state membre să beneficieze de experiența în materie de tranziție și transformări structurale a noilor state membre, care reprezintă un instrument prețios în cadrul dezvoltării globale;

M.

întrucât OSC-urile și autoritățile locale sunt cruciale în asigurarea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii, a sustenabilității mediului, a drepturilor omului și a bunei guvernanțe în agenda pentru dezvoltare post-2015;

N.

întrucât parteneriatele echitabile și pe termen lung între OSC-urile din UE și omologii lor din țările în curs de dezvoltare s-au dovedit a fi un instrument important pentru dezvoltarea unor inițiative solide, independente și diversificate privind OSC-urile și societatea civilă la niveluri diferite, de la cele locale, la cele internaționale;

1.

salută recentele evoluții în materie de politici la nivelul UE și la nivel internațional, care se axează pe un parteneriat mai ambițios cu organizațiile societății civile și cu autoritățile locale, bazat pe o abordare a dezvoltării care se sprijină pe drepturile omului, inclusiv drepturile economice, sociale și culturale, și pe tratatele internaționale privind protecția mediului și a biodiversității, precum și pe un angajament clar de consolidare a procesului democratic și a responsabilității;

2.

subliniază faptul că stabilirea unor relații responsabile, bazate pe drepturile omului și favorabile incluziunii, între administrațiile publice, autoritățile locale, organizațiile societății civile, sectorul privat și cetățeni oferă UE, inclusiv cetățenilor, autorităților locale și sectorului privat, o oportunitate unică de a crea parteneriate durabile cu țările în curs de dezvoltare;

3.

solicită Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) să elaboreze, în colaborare cu OSC-urile, orientări și planuri de punere în aplicare referitoare la o abordare bazată pe drepturile omului în cadrul cooperării pentru dezvoltare a UE, precum și să continue punerea în aplicare a orientărilor Uniunii Europene cu privire la apărătorii drepturilor omului;

4.

invită Comisia și SEAE să integreze promovarea unui mediu favorabil pentru organizațiile societății civile și pentru autoritățile locale și să considere acest lucru ca fiind o prioritate a poziției UE în contextul negocierilor în curs de desfășurare cu privire la cadrul de dezvoltare post-2015; subliniază importanța instituirii unui sistem de monitorizare care să permită evaluarea progreselor înregistrate în crearea unui mediu favorabil la nivel național în ceea ce privește dispozițiile politice și normative, în conformitate cu standardele privind drepturile omului, precum și a inițierii unor dialoguri multilaterale și pe mai multe niveluri; invită Comisia să analizeze acest mediu favorabil pentru a evalua pe deplin complexitatea sa și caracteristicile actorilor societății civile;

5.

își exprimă profunda preocupare cu privire la reprimarea cooperării OSC-urilor cu parteneri din UE în mai multe țări și solicită Comisiei și SEAE să dezvolte strategii cu privire la modalitatea de a depăși aceste dificultăți și de a continua sprijinirea vitală a OSC-urilor;

6.

încurajează UE să promoveze mecanisme instituționalizate pentru dialogul multilateral și pe mai multe niveluri între organizațiile societății civile, autoritățile locale, sectorul privat și administrațiile publice partenere în ceea ce privește programele privind privind munca decentă, creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, cu redistribuirea veniturilor prin intermediul bugetului de stat, și crearea unui mediu favorabil atât pentru OSC-uri, cât și pentru autoritățile locale; recomandă ca UE să aplice fiecărei țări partenere dispozițiile referitoare la consultările cu autoritățile locale prevăzute în Acordul de la Cotonou pentru țările ACP;

7.

încurajează UE să implice în mod sistematic organizațiile și rețelele femeilor în pregătirea și, eventual, punerea în aplicare a unui dialog politic, în conformitate cu angajamentele luate în temeiul Planului de acțiune al UE privind egalitatea de gen pentru dezvoltare;

8.

salută Forumul politic privind dezvoltarea, al cărui scop este de a crea spațiul necesar unui dialog cu organizațiile societății civile și autoritățile locale în cadrul dezbaterilor politice, și încurajează toate părțile interesate implicate să facă din acesta un spațiu strategic pentru orientarea și influențarea elaborării politicilor la nivelul UE și la nivel internațional privind problemele de dezvoltare, inclusiv coerența politicilor în favoarea dezvoltării (CPD);

9.

invită Comisia și SEAE să aloce resurse adecvate în următoarea perioadă de programare, să ofere organizațiilor societății civile și autorităților locale din țările partenere posibilitatea de a desfășura activități de monitorizare și de a analiza progresele înregistrate în ceea ce privește CPD la nivel local, național și internațional;

10.

invită Comisia și SEAE să promoveze un „parteneriat pentru responsabilitate” în ceea ce privește cooperarea strategică între reprezentanții aleși la nivel național și local și organizațiile societății civile, care să se bazeze pe transparența fluxurilor de ajutor oficial și neoficial, precum și pe o abordare participativă în ceea ce privește dezvoltarea și asumarea responsabilității, inclusiv responsabilitatea și supravegherea socială locală, în vederea evaluării impactului politicilor;

11.

subliniază rolul important pe care autoritățile locale și organizațiile societății civile îl pot avea în combaterea corupției la toate nivelurile, inclusiv a evaziunii fiscala și a fluxului financiar ilicit din țările în curs de dezvoltare;

12.

solicită Comisiei să sprijine includerea reprezentanților autorităților locale în Comitetul director al Parteneriatului mondial în vederea unei cooperări pentru dezvoltare eficace;

13.

consideră că CPD trebuie să fie principiul călăuzitor al oricărei cooperării a UE cu autoritățile locale care vizează dezvoltarea economiei locale în vederea asigurării unor condiții de viață decente la nivel comunitar;

14.

reamintește faptul că toți actorii din domeniul dezvoltării ar trebui să fie responsabili pentru eforturile depuse și pentru rezultatele obținute în acest domeniu, precum și faptul că ar trebui să se promoveze responsabilitatea reciprocă;

15.

invită Comisia să promoveze o abordare care să stabilească un echilibru între principiul armonizării și dreptul de inițiativă al organizațiilor societății civile și al autorităților locale; reamintește Comisiei faptul că simplificarea și armonizarea procedurilor administrative în materie de donații ar trebui să se realizeze în consultare cu organizațiile societății civile și cu autoritățile locale;

16.

salută propunerea Comisiei referitoare la elaborarea unor foi de parcurs privind angajamentul față de organizațiile societății civile, menite să identifice o strategie globală pentru includerea acestor organizații în toate formele de cooperare europeană; invită Comisia să clarifice modul în care organizațiile societății civile pot contribui în mod semnificativ la acest proces și să asigure o participare relevantă și în timp util a acestora la etapa de elaborare, precum și definirea în comun a priorităților;

17.

încurajează Comisia să stabilească foi de parcurs naționale inclusiv pentru autoritățile locale și să prevadă elaborarea de foi de parcurs naționale comune pentru organizațiile societății civile și autoritățile locale;

18.

invită Comisia să ia în considerare CPD ca element-cheie al viitoarelor foi de parcurs;

19.

solicită Comisiei să adopte agenda pentru dezvoltare durabilă, considerând cele trei componente esențiale ale sale (socială, economică și de mediu), drept parametri de importanță egală și inseparabili;

20.

reamintește importanța parteneriatului dintre autoritățile locale din țările europene și cele din țările partenere în vederea realizării unei dezvoltări durabile; în acest context, îndeamnă UE să utilizeze în mod eficient metodele privind schimbul de cunoștințe și dezvoltarea de capacități, inclusiv să utilizeze experiența în materie de tranziție a autorităților locale ale statelor membre ale UE;

21.

încurajează UE să adopte un program ambițios, care să vizeze o creștere a proporției experiențelor eficace realizate prin proiecte și a inițiative ale OSC și ale autorităților locale finanțate de UE;

22.

invită Comisia și SEAE să instituie un dialog politic mai ambițios cu țările partenere și între acestea, în scopul de a promova o abordare teritorială a dezvoltării și o abordare globală a descentralizării, și să acorde prioritate în următoarea perioadă de programare consolidării capacității autorităților locale și a OSC-urilor de a influența și de a monitoriza reforma în materie de descentralizare;

23.

reamintește faptul că un proces eficient de descentralizare necesită reforme în sectorul public, cum ar fi transferul de competențe, de funcții și de resurse, precum și participarea activă a cetățenilor, prin intermediul reprezentanților lor, și a OSC la planificare și la stabilirea bugetului; invită Comisia să țină seama în mod corespunzător de descentralizarea și abordarea teritorială a dezvoltării în sprijinul său pentru reformele din sectorul public și să le considere priorități orizontale în toate programele geografice;

24.

subliniază faptul că o abordare teritorială durabilă a dezvoltării trebuie să se bazeze pe procese de descentralizare responsabile, transparente și funcționale; recomandă ca UE să considere abordarea teritorială a dezvoltării și descentralizarea drept factori importanți pentru atingerea obiectivului de eradicare a sărăciei în viitoarea agendă pentru dezvoltare, care urmează ODM;

25.

reamintește că abordarea teritorială a dezvoltării contribuie la eficacitatea dezvoltării prin consolidarea responsabilității, dialoguri și programe cu mai multe părți interesate și cu mai mulți actori și coordonarea politicilor la nivel subnațional; invită Comisia să lanseze inițiative-pilot pentru a sprijini abordarea teritorială a dezvoltării prin programe geografice și tematice;

26.

reamintește valoarea adăugată a cooperării descentralizate în promovarea atât a abordării teritoriale a dezvoltării, cât și a descentralizării; subliniază faptul că autoritățile locale europene sunt în măsură să coopereze cu omologii lor în procesul de descentralizare, în special de descentralizare fiscală;

27.

subliniază importanța consolidării expertizei și a angajamentului personalului UE, în special la nivelul delegațiilor, în ceea ce privește descentralizarea și rolul OSC-urilor și al autorităților locale în dezvoltarea durabilă, și încurajează participarea organizațiilor societății civile, inclusiv a organizațiilor femeilor, în vederea includerii unei perspective de gen în cadrul acestor procese;

28.

subliniază faptul că, în contextul Noului acord privind statele fragile, UE ar trebui să colaboreze cu țările partenere la elaborarea, ca parte a unor strategii de dezvoltare mai ample, de strategii naționale de reziliență și programe specifice menite să abordeze cauzele de bază ale vulnerabilității pe termen lung, inclusiv a unei analize participative a riscurilor, a unor instrumentele de gestionare și a unei cercetări aprofundate cu privire la motorul conflictului sau al fragilității, ținând seama de opiniile și percepțiile comunităților locale afectate în mod direct;

29.

reamintește faptul că reziliența ar trebui, de asemenea, să reprezinte o temă-cheie a parteneriatelor UE cu organizațiile societății civile și cu autoritățile locale; reamintește faptul că, în statele fragile, este esențial să se consolideze atât rolul comunităților prin activități de reducere a riscurilor gestionate de acestea, cât și cel al autorităților locale, precum și să se colaboreze în mod strâns cu acestea în situații de criză și post-criză; încurajează parteneriatele cu autoritățile locale în statele fragile pentru a asigura dezvoltarea, transferul și schimbul de competențe tehnice și administrative;

30.

reamintește faptul că reprezentanții locali aleși acționează cu regularitate ca mediatori între părțile antagonice și, în acest fel, își asumă un rol important în prevenirea și soluționarea conflictelor;

31.

solicită Comisiei și SEAE să stabilească orientări pentru delegațiile UE cu privire la modalitatea de a trata OSC-urile și autoritățile locale în situații de criză și fragilitate, utilizând o abordare bazată pe drepturile omului și care să integreze problemele de gen;

32.

subliniază că, în cazurile în care autoritățile publice, inclusiv locale și regionale, nu au capacitatea de a furniza servicii de bază și atunci când circumstanțele permit acest lucru, Comisia ar trebui să sprijine parteneriatele între mai mulți actori pentru a dezvolta capacitățile autorităților locale astfel încât acestea să poată furniza aceste servicii;

33.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la propunerea Comisiei de a limita sprijinul financiar pentru furnizarea de servicii doar la organizațiile societății civile din țările cel mai puțin dezvoltate și din statele fragile; reamintește faptul că valoarea adăugată esențială a organizațiilor societății civile din toate țările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, constă în capacitatea acestora de a interpreta nevoile și drepturile grupurilor sărace și marginalizate și de a găsi soluții inovatoare în beneficul acestora, sporind totodată nivelul de conștientizare și sprijinul politic pentru abordarea cauzelor de bază ale sărăciei, ale inegalității și ale excluziunii;

34.

reamintește faptul că Declarația scrisă a Parlamentului privind educația pentru dezvoltare și cetățenia mondială activă solicită o strategie europeană privind DEAR care să vizeze cu precădere reflecția critică asupra politicii de dezvoltare și, în special, asupra CPD;

35.

invită Comisia să dezvolte, în strânsă colaborare cu OSC, o strategie DEAR cuprinzătoare în vederea sporirii resurselor financiare care vor fi alocate pentru DEAR în următoarea perioadă de programare și să dezvolte, în strânsă consultare cu OSC-urile și cu autoritățile locale active în domeniul DEAR, modalități de finanțare flexibile care respectă dreptul lor la inițiativă și permit participarea unei game largi și diversificate de actori;

36.

salută angajamentul Comisiei de a introduce în mod sistematic analiza economiei politice la nivel național și recomandă ca aceasta să includă o analiză a situației politice și juridice a OSC-urilor și a autorităților locale;

37.

este de părere că veniturile fiscale sunt esențiale pentru dezvoltarea economică locală și consideră că ar trebui acordată prioritate sistemelor eficiente și viabile de colectare a taxelor pentru a asigura o sursă sustenabilă de finanțare a dezvoltării;

38.

invită Comisia să îmbunătățească coordonarea și complementaritatea între programele și instrumentele tematice și geografice; reamintește faptul că organizațiile societății civile și autoritățile locale ar trebui să fie considerate drept parteneri-cheie în punerea în aplicare, în special în cadrul Programului pentru bunurile publice mondiale, și ar trebui să fie consultate din timp cu privire la elaborarea programelor geografice și tematice;

39.

reamintește că autoritățile locale sunt eligibile în toate programele Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) și solicită Comisiei și organizațiilor de reprezentare a autorităților locale să încurajeze o participare mai mare a autorităților locale la toate programele ICD;

40.

invită Comisia să sprijine în continuare cooperarea descentralizată și parteneriatele între autoritățile locale din UE și din țările partenere; consideră că aceste parteneriate s-au dovedit a fi instrumente eficiente în consolidarea capacității autorităților locale în sectoare-cheie care contribuie la eradicarea sărăciei; în același timp și din același motiv, solicită Comisiei să sprijine în continuare cooperarea dintre OSC-urile din țările europene și cele din țările partenere;

41.

solicită Comisiei să promoveze împărtășirea experienței și a expertizei între autoritățile locale din UE și cele din țările partenere în vederea asigurării accesului la cunoștințe în domeniile relevante ale dezvoltării durabile și, în special, în cel al bunei guvernanțe, fructificând experiența privind tranziția a autorităților locale din statele membre ale UE;

42.

invită Comisia să se implice în parteneriate mai strategice alături de asociații și rețele naționale, regionale și internaționale ale autorităților locale;

43.

încurajează Comisia să dezvolte în continuare o paletă largă de modalități mai flexibile, mai transparente și mai previzibile de finanțare pentru a include un număr cât mai mare de actori ai societății civile; solicită Comisiei să identifice și să dezvolte aceste modalități printr-un dialog cu organizațiile societății civile și cu asociațiile autorităților locale, consolidând dialogul structurat;

44.

invită Comisia să promoveze participarea organizațiilor societății civile și a autorităților locale la dezbaterile în curs privind mecanismele mixte în cadrul Platformei UE de finanțare mixtă a cooperării externe; solicită Comisiei să elaboreze orientări și să creeze mecanisme de evaluare a impactului și de monitorizare favorabile incluziunii pentru a se asigura consultarea și participarea populațiilor vizate în toate etapele ciclului proiectului și pentru a asigura că finanțarea mixtă contribuie la eradicarea sărăciei;

45.

solicită, de asemenea, Comisiei, să permită participarea organizațiilor societății civile la toate formele noi de cooperare în cadrul Platformei UE de finanțare mixtă a cooperării externe;

46.

solicită Comisiei să consolideze reformele naționale de descentralizare în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a contractelor de bună guvernanță și dezvoltare, de reformă sectorială și de consolidare statală;

47.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/32

—

având în vedere articolele 165 și 166 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 20 noiembrie 2012 intitulată „Regândirea educației: investiții în competențe pentru rezultate socio-economice mai bune” (COM(2012)0669),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 28 noiembrie 2012 intitulată „Analiza anuală a creșterii pentru 2013” (COM(2012)0750),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 februarie 2013 privind investițiile în educație și formare profesională, ca reacție la comunicările intitulate „Regândirea educației: investiții în competențe pentru rezultate socio-economice mai bune” și „Analiza anuală a creșterii pentru 2013”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 23 noiembrie 2011 privind propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a acțiunii „Erasmus pentru toți” – Programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport (COM(2011)0788),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 10 septembrie 2012 intitulată „Proiect de raport comun pentru 2012 al Consiliului și al Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului reînnoit pentru cooperarea europeană în domeniul tineretului (Strategia UE pentru tineret 2010-2018)” (COM(2012)0495) și documentul de lucru al serviciilor Comisiei corespunzător (SWD(2012)0256),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 noiembrie 2012 privind educația și formarea profesională în Europa 2020 – contribuția educației și formării profesionale la redresare, la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă (1),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 20 decembrie 2011 intitulată „Educația și formarea într-o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (COM(2011)0902),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii” (COM(2010)2020),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 11 mai 2010 privind dimensiunea socială a educației și formării profesionale (2),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului din 28 noiembrie 2011 privind un plan european reînnoit pentru învățarea în rândul adulților (3),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 12 mai 2009 privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale („ET 2020”) (4),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 decembrie 2011 referitoare la combaterea abandonului școlar timpuriu (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la învățarea în primii ani de viață în Uniunea Europeană (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la „Tineretul în mișcare” – un cadru de îmbunătățire a sistemelor europene de educație și de formare profesională (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 mai 2010 referitoare la „Competențele cheie pentru o lume în curs de schimbare: implementarea programului de lucru Educație și formare profesională 2010” (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 decembrie 2008 referitoare la învățarea continuă în serviciul cunoașterii, creativității și inovației – implementarea programului de lucru „Educație și formare profesională 2010” (10),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 12 aprilie 2013 privind regândirea educației (11),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0314/2013),

A.

întrucât unul dintre obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 este acela de a reduce sub 10 % procentul tinerilor care abandonează timpuriu școala și de a majora la cel puțin 40 % procentul tinerilor absolvenți de învățământ terțiar sau cu o formare profesională adecvată;

B.

întrucât cadrul strategic „Educație și formare profesională 2020” (ET 2020) include criterii de referință pentru cel puțin 95 % din copiii cu vârste cuprinse între patru ani și vârsta pentru începerea învățământului primar obligatoriu care participă la educația copiilor preșcolari; procentul persoanelor de 15 ani care dețin abilități insuficiente de lectură, matematică și științe exacte fiind mai mic de 15 %; cel puțin 15 % dintre adulți (grupa de vârstă 25-64) participând la programe de învățare pe tot parcursul vieții;

C.

întrucât promovarea mobilității este una dintre marile priorități ale UE și întrucât s-a stabilit obiectivul ca, până în 2020, 20 % dintre licențiații europeni să fi petrecut o parte din perioada lor de studii la o universitate din altă țară; întrucât mobilitatea studenților, a cadrelor didactice și a lucrătorilor joacă un rol fundamental în integrarea europeană;

D.

întrucât programele de mobilitate pentru tineret pentru perioada 2014-2020 ar trebui să ofere oportunități reale de dobândire a cunoștințelor și competențelor noi, contribuind astfel la creșterea ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor;

E.

întrucât, în analiza sa anuală a creșterii pentru 2013, Comisia solicită promovarea creșterii economice și a competitivității și combaterea șomajului și a consecințelor sociale ale crizei prin investiții solide în educație și formare;

F.

întrucât rata șomajului în rândul tinerilor din UE cu vârsta sub 25 de ani era, în martie 2013, de 23,5 %, deși, în același timp, peste 2 milioane de posturi vacante nu au putut fi ocupate; întrucât în mai multe state membre numărul șomerilor și durata perioadei de șomaj sunt în creștere, iar corelarea competențelor pe piața muncii își pierde eficiența;

G.

întrucât persistența crizei economice și a măsurilor de austeritate care vizează consolidarea bugetară în mai multe state membre generează pentru cetățenii UE dificultăți cauzate de șomaj, excluziunea socială și sărăcie; întrucât impactul crizei, în special asupra tinerilor, duce, în situații extreme, la cazuri de malnutriție sau la probleme de sănătate mintală; întrucât, în special în statele membre cu economii mai fragile, reducerile bugetare din educație fac mai dificil accesul și subminează standardele de predare;

H.

întrucât criza și politicile de austeritate au un impact negativ direct asupra perspectivelor tinerilor de a avea acces la educație și la locuri de muncă, de a-și continua studiile și de a-și păstra locul de muncă; întrucât cheltuielile în domeniul educației reprezintă o investiție în viitor și trebuie, în consecință, scutite de măsuri de austeritate;

I.

întrucât tinerii se confruntă cu dificultăți tot mai mari în cursul tranziției de la perioada de învățare la viața profesională, iar lipsa unei interacțiuni instituționalizate între instituțiile de învățământ și piața muncii crește riscul unui nivel ridicat al șomajului; întrucât formarea profesională de calitate depind de cooperarea strânsă între sectorul public și cel privat, cu implicarea puternică a partenerilor sociali;

J.

întrucât educația și formarea profesională accesibile, flexibile și de înaltă calitate au un impact crucial asupra dezvoltării și împlinirii individuale a tinerilor, promovând, de asemenea, angajarea civică activă și bunăstarea acestora și consolidându-le capacitatea de a se adapta și a contribui la societate și la domeniul muncii; întrucât dificultățile economice și sociale contribuie la creșterea euroscepticismului în rândul cetățenilor;

K.

întrucât brutalitatea la școală subminează bunăstarea tinerilor și duce la rezultate inferioare și la abandonul școlar timpuriu;

L.

întrucât resursele educaționale deschise îmbunătățesc calitatea, accesibilitatea și egalitatea educației și favorizează un proces de învățare interactiv, creativ, flexibil și personalizat prin utilizarea TIC și a noilor tehnologii; întrucât educația deschisă consolidează capacitatea de inserție profesională durabilă prin sprijinirea învățării pe tot parcursul vieții;

M.

întrucât, în ciuda nivelului general ridicat al șomajului în rândul tinerilor, anumite sectoare, cum ar fi tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) și sectorul asistenței medicale, au din ce în ce mai multe dificultăți în ocuparea posturilor vacante cu personal calificat; întrucât în anumite state membre se poate observa amplificarea decalajului dintre calificările absolvenților și cerințele de competențe de pe piața forței de muncă;

N.

întrucât nevoile pieței muncii evoluează rapid; întrucât este necesar să se aspire la o educație de calitate și la dezvoltarea individuală și să se analizeze îndeaproape viitoarele tendințe în ceea ce privește nevoile de pe piața muncii, pentru a putea adapta și moderniza programele de studii și de formare profesională, astfel încât să se poată asigura o serie de cunoștințe de bază și strategii de învățare pe tot parcursul vieții și să se poată corela competențele cu locurile de muncă, cum ar fi utilizarea noilor tehnologii și a rețelelor sociale, fără însă a se știrbi obiectivul academic de transmitere a cunoștințelor; întrucât evoluția modelelor de învățământ trebuie să fie însoțită de o adaptare în consecință a meseriei de cadru didactic în ceea ce privește, de exemplu, competențele, calificările, statutul și carierele;

O.

întrucât competențele, tehnologiile și locurile de muncă evoluează rapid și întrucât toți vor fi obligați să se adapteze la noi tehnologii de mai multe ori pe parcursul vieții lor profesionale, fiind astfel necesar ca toți să dețină o bază de cunoștințe fundamentale suficient de solidă pentru a se putea adapta;

P.

întrucât s-a dovedit că stimularea creșterii economice, a productivității și a caracterului exhaustiv la nivel național are un impact imens asupra pieței locurilor de muncă, crescând numărul și calitatea locurilor de muncă create, alături de o mai bună integrare a tinerilor pe piața muncii,

1.

salută comunicarea Comisiei, în special accentul puternic pe combaterea șomajului în rândul tinerilor prin investiții în competențe, solicitând modernizarea sistemelor de învățământ superior, precum și prin promovarea unui învățământ profesional și tehnic (VET) de talie mondială, a unor căi flexibile de învățare, inclusiv prin promovarea resurselor educaționale deschise, a învățării la locul de muncă și a implicării partenerilor sociali în conceperea lor, salută, în plus, măsurile de combatere a penuriei de cadre didactice și formatori cu înaltă calificare, cum ar fi recrutarea și menținerea în funcție mai eficace cadrelor didactice și acordarea acestora a unui sprijin profesional;

2.

consideră că rolul educației este mult mai cuprinzător decât simpla îndeplinire a obiectivelor economice ale strategiilor europene și naționale; reafirmă, în acest sens, misiunea principală a educației de a pregăti persoanele pentru viață, precum și pentru rolul de cetățeni activi în societățile din ce în ce mai complexe;

3.

observă că, în urma crizei economice și financiare, numeroase familii nu își mai pot permite să suporte costurile învățământului superior, ceea ce conduce la creșterea ratelor abandonului studiilor la acest nivel; consideră că statele membre ar trebui să sprijine dreptul tuturor persoanelor la educație gratuită, universală și de înaltă calitate, indiferent de situația lor economică;

4.

reamintește faptul că dezvoltarea competențelor lingvistice contribuie la încurajarea mobilității și la îmbunătățirea capacității de inserție profesională, a înțelegerii altor culturi și a relațiilor interculturale; sprijină pe deplin propunerea Comisiei referitoare la stabilirea unui nou criteriu de referință european privind competențele lingvistice, potrivit căruia, până în 2020, cel puțin 50 % din tinerii cu vârsta de 15 ani ar trebui să cunoască o limbă străină și cel puțin 75 % ar trebui să studieze o a doua limbă străină;

5.

recunoaște că competențele lingvistice slabe constituie un obstacol major în calea liberei circulații a lucrătorilor și a competitivității internaționale a întreprinderilor din Uniune, în special în zonele în care cetățenii europeni trăiesc în apropiere de frontiera cu o țară învecinată în care se vorbește o altă limbă; reamintește că învățarea unei limbi străine este considerată a fi mult mai eficientă la o vârstă timpurie;

6.

insistă să fie garantată mobilitatea studenților în vederea lărgirii cunoștințelor lingvistice și a competențelor de comunicare ale acestora, ceea ce reprezintă condiții necesare pentru adaptarea lor la piața muncii comună din UE;

7.

solicită o abordare holistică a educației și a formării profesionale, care să trateze atât aspectele academice, cât și cele profesionale, și reamintește că ar trebui recunoscut rolul mai general care revine educației în evoluția și dezvoltarea persoanei; solicită insistent să se sprijine mai puternic dobândirea și recunoașterea de competențe în baza învățării non-formale și informale și subliniază rolul acestui tip de învățare în cadrul unei strategii globale de învățare pe tot parcursul vieții care vizează crearea unei societăți bazate pe cunoaștere și favorabile incluziunii din punct de vedere social, în care cetățenii să fie persoane puternice și active din punct de vedere civic; subliniază că realizarea unei asemenea strategii va depinde de nivelul de independență pe care îl pot atinge tinerii;

8.

solicită statelor membre să efectueze analize comparative sistematice cu modele europene pertinente de bune practici în domeniul educației și al ocupării forței de muncă;

9.

reamintește țintele și obiectivele principale pe care UE și le-a asumat în cadrul Strategiei Europa 2020, și anume de a realiza o creștere inteligentă, favorabilă incluziunii și ecologică, de a crea o Uniune Europeană puternică și inovatoare și de a promova incluziunea socială și un nivel mai ridicat de solidaritate, pregătindu-i totodată pe cetățeni pentru o viață reușită și satisfăcătoare; atrage atenția asupra obiectivului prioritar de a aloca 3 % din PIB investițiilor în cercetare și dezvoltare;

10.

invită statele membre să acorde prioritate cheltuielilor și investițiilor publice în domeniile educației, formării profesionale, cercetării și inovării; reamintește că reducerile bugetare în aceste domenii vor afecta negativ educația, iar investițiile în aceste domenii sunt esențiale pentru redresarea economică, competitivitatea pe plan mondial a Uniunii și pentru înregistrarea de progrese pe calea realizării obiectivelor Strategiei Europa 2020;

11.

sprijină ferm monitorizarea situațiilor naționale și inițierea unei dezbateri la nivelul Uniunii cu părțile interesate relevante cu privire la eficiența investițiilor și la beneficiile pentru educație și formare profesională; subliniază că educația garantează dezvoltarea durabilă, care ar trebui să rămână o prioritate indiferent de criza actuală;

12.

îndeamnă statele membre să adopte acte legislative prin care să interzică discriminarea pe criterii de gen, orientare sexuală, identitate de gen, handicap, religie sau convingeri și vârstă în domeniul educației; îndeamnă Consiliul să adopte fără întârziere directiva orizontală privind combaterea discriminării, care este esențială pentru garantarea unei egalități veritabile și pentru combaterea atitudinilor părtinitoare și a discriminării, inclusiv la școală;

13.

solicită statelor membre să asigure egalitatea de acces la educație și să propună măsuri care să răspundă nevoilor cursanților, acordând o atenție deosebită membrilor grupurilor vulnerabile, în special celor care nu sunt încadrați în învățământ, în activități profesionale sau în programe de formare;

14.

solicită crearea unor măsuri specifice pentru îmbunătățirea legăturii dintre educație și formare profesională și domeniul muncii, ceea ce va crește competitivitatea și va anticipa necesitățile viitoare ale pieței muncii; subliniază importanța politicilor regionale care încurajează instituirea unor incubatoare regionale de inovare în care sunt reunite întreprinderi creative, universități, investitori și instituții culturale pentru promovarea educației și a formării;

15.

recomandă ca educația și știința să fie incluse ca domenii prioritare în documentele de strategie ale statelor membre pentru perioada de programare 2014-2020, pentru a fi puse la dispoziție resurse destinate dezvoltării acestor domenii și pentru a fi introduse noi tehnologii educaționale, inclusiv formarea personalului didactic și creșterea standardelor de predare;

16.

solicită statelor membre să urmărească consolidarea legăturii dintre principalele provocări politice strategice identificate pe parcursul semestrului european și al activităților în domeniul metodelor deschise de cooperare care vizează sprijinirea statelor membre cu scopul de a asigura o educație și o formare profesională accesibile și de înaltă calitate, inclusiv în această perioadă de constrângeri bugetare;

17.

reamintește că tinerii au un potențial imens, revenindu-le un rol crucial în atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de educație și de ocupare a forței de muncă; reamintește statelor membre că există o legătură strânsă între abandonul școlar timpuriu, lipsa de competențe pentru ocuparea unui loc de muncă și șomajul în rândul tinerilor; de asemenea, reamintește faptul că educația și îngrijirea copiilor preșcolari, precum și rolul semnificativ al părinților pun bazele învățării și dezvoltării tinerilor în viitor, însă acestea ar trebui oferite exclusiv sub formă ludică, și nu utilizând metode școlare sau presiune sub forma unor ținte de atins;

18.

subliniază că tinerii reprezintă și cel mai vulnerabil segment al societății; subliniază importanța recunoașterii tinerilor ca grup prioritar în viziunea socială a Uniunii și subliniază importanța creșterii mobilității tinerilor; solicită, de asemenea, statelor membre să promoveze politicile de combatere a brutalității între elevi cu scopul de a reduce abandonul școlar timpuriu și de a asigura un acces veritabil la educație pentru toți;

19.

solicită recunoașterea și implicarea organizațiilor de tineret și a organizațiilor societății civile în conceperea și punerea în aplicare a strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții; subliniază rolul acestor organizații ca furnizori de educație complementară pentru învățarea non-formală și informală și pentru posibilitățile de voluntariat, contribuind la dezvoltarea competențelor transversale și a aptitudinilor personale ale tinerilor și persoanelor care studiază, cum ar fi gândirea creativă și gândirea critică, spiritul de inițiativă, prelucrarea informațiilor și soluționarea problemelor, munca în echipă, comunicarea, încrederea în sine, spiritul de lider și spiritul antreprenorial;

20.

solicită recunoașterea calificărilor dobândite de tineri pe parcursul studiilor în universități din străinătate, în special a calificărilor dobândite în context programului Erasmus;

21.

solicită persoanelor care studiază și organizațiilor cu care aceștia sunt asociați să se implice în procesul de luare a deciziilor cu privire la educație și subliniază că învățarea trebuie să se bazeze pe un dialog structurat cu persoanele care studiază în ceea ce privește adaptarea programei și a metodelor care stimulează o abordare a învățării pe tot parcursul vieți;

22.

îndeamnă statele membre să promoveze atractivitatea VET și să adapteze mai bine acest tip de învățământ la piața forței de muncă, să facă din acesta parte integrantă a sistemului de educație și să asigure calitatea sa; solicită să se pună un accent mai puternic pe dobândirea de competențe de bază prin instruirea formală și informală de la vârstă timpurie, dar și în rândul adulților, și pe competențele transversale, în special prin introducerea formării antreprenoriale și a formării în domeniul TIC în cooperare cu sectorul comercial, precum și prin stimularea creativității pentru a-i ajuta pe tineri să pătrundă pe piața muncii și să-și sporească capacitatea de inserție profesională, precum și să dezvolte posibilități de înființare a propriilor întreprinderi; subliniază necesitatea ca statele membre să înființeze mecanisme de sprijin pentru întreprinderile recent înființate care au dat faliment și să elimine birocrația;

23.

recunoaște importanța dezvoltării și a punerii în aplicare pe teritoriul Europei a sistemelor educaționale bazate pe antreprenoriat; subliniază că accesul studenților la educația antreprenorială variază și este adesea determinat la nivel instituțional; prin urmare, solicită statelor membre și autorităților locale și regionale să colaboreze cu instituțiile de învățământ în vederea includerii unor elemente ale educației antreprenoriale în conținutul programelor pentru educația de bază, formarea profesională și învățământul superior; consideră că ar trebui să se pună un accent deosebit pe eliminarea disparităților și a diferențelor substanțiale în ceea ce privește dezvoltarea educației antreprenoriale, astfel cum s-a arătat în analiza din 2008 privind antreprenoriatul în învățământul superior și s-a confirmat în cadrul simpozionului la nivel înalt de la Budapesta din 2011;

24.

subliniază faptul că îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor reprezintă un factor esențial; subliniază necesitatea de a crește atractivitatea și valoarea disciplinelor aferente domeniilor STIM (științe, tehnologie, inginerie și matematică), precum și domeniilor în care este preconizat pe viitor un deficit de specialiști și care vor avea nevoie în următorii ani de un număr sporit de lucrători calificați și vor putea, cel mai probabil, asigura locuri de muncă de calitate și durabile (de exemplu, economia ecologică, servicii pentru întreprinderi, TIC, îngrijirea sănătății și învățământul); recunoaște că disciplinele STIM prezintă o importanță deosebită pentru a ajuta mai mulți tineri să găsească locuri de muncă pe timp de criză; solicită, de asemenea, să se asigure un echilibru just între dobândirea de cunoștințe teoretice și de competențe practice în timpul studiilor, fără a se neglija studiul științelor sociale;

25.

solicită, de asemenea, statelor membre să asigure o educație mai eficientă care să se axeze pe competențe transversale, lingvistice și antreprenoriale, pentru a se spori capacitatea de inserție profesională la nivelul întregii UE; invită statele membre să își instruiască cetățenii cu privire la drepturile, sarcinile și angajamentele civice asociate cetățeniei UE, precum și la modul în care aceștia pot beneficia de dreptul la liberă circulație în UE; subliniază că, pentru a dezvolta cetățenia activă și integrarea socială, trebuie acordată suficientă atenție și științelor umaniste prin intermediul școlarizării;

26.

subliniază nevoia de a concepe programele de învățământ de o manieră multidisciplinară și astfel încât să asigure competențe evolutive și transferabile, iar cursanții să se poată transfera de la un domeniu de studii la altul; subliniază necesitatea de a promova în special învățarea acelor conținuturi și a acelor materii al căror deficit este constatat în anumite state membre de statisticile naționale și internaționale;

27.

subliniază necesitatea de a se acorda o atenție deosebită legăturii dintre educație, așteptările tinerilor și necesitățile de pe piața muncii cu scopul de a asigura pentru aceștia o tranziție mai ușoară și de calitate de la învățământ la piața forței de muncă, vizându-se, de asemenea, asigurarea autonomiei tinerilor;

28.

subliniază importanța sprijinirii tinerilor, în special a celor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, prin promovarea stagiilor și a uceniciilor de calitate, a programelor educaționale de a doua șansă, a sistemelor de învățare duală bine organizate și a învățării la locul de muncă, precum și a unor măsuri specifice de promovare a accesului tinerilor la învățământul superior și a integrării active a acestora în învățământ și în câmpul muncii; consideră că acestea reprezintă pași importanți în tranziția de la educație la viața profesională, precum și în scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor;

29.

invită statele membre să ia măsuri pentru a crește participarea angajaților și a persoanelor aflate în șomaj la programe de reciclare și reorientare profesională, pentru a reduce riscul de șomaj, în special de șomaj pe termen lung, pentru segmentul forței de muncă ale cărui activități profesionale sunt din ce în ce mai puțin solicitate;

30.

solicită statelor membre să încurajeze angajatorii să ofere mai multe posturi de ucenicie de calitate și să elaboreze criterii de calitate clare care vizează prevenirea abuzurilor, precum și să simplifice procedurile administrative pentru întreprinderile care oferă tinerilor oportunități de angajare sau formare cu scopul de a îmbunătăți parcursurile lor profesionale;

31.

reamintește statelor membre rolul programelor UE în promovarea educației, mobilității, competențelor lingvistice, cetățeniei active, valorilor europene, sensibilității culturale și a altor competențe valoroase care contribuie la o mai bună capacitate de inserție profesională și la consolidarea înțelegerii lor interculturale; subliniază necesitatea acordării unui sprijin suplimentar pentru acestea în cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2014–2020, cu un accent pe mobilitatea în învățare, pe cooperare și pe reforma politicilor;

32.

atrage atenția asupra valorii adăugate a experienței dobândite în străinătate pentru a ajuta persoanele care renunță timpuriu la școală și tinerii fără calificări educaționale să își găsească locuri de muncă; consideră că programul Erasmus+ este un cadru excelent care permite și persoanelor din această categorie să își realizeze o parte din formarea profesională în străinătate;

33.

salută faptul că se acordă din nou atenție recunoașterii automate a diplomelor academice comparabile și obiectivul aferent privind tratarea tuturor studenților pe picior de egalitate, indiferent de locul în care și-au obținut calificările; solicită statelor membre, în legătură cu aceasta, să își intensifice eforturile în ceea ce privește recunoașterea diplomelor academice;

34.

subliniază dificultatea de inserție pe piața muncii atunci când, după terminarea studiilor, poate urma o perioadă îndelungată de șomaj și inactivitate forțată, în special în perioade de criză economică, precum cea din prezent; solicită statelor membre să instituie politicile de însoțire necesare pentru soluționarea acestor probleme;

35.

îndeamnă statele membre să investească în mecanisme de activare timpurie a pieței forței de muncă și în mecanisme de ocupare a forței de muncă, să ofere experiență profesională și să promoveze oportunități de angajare, să instituie centre mai bune de orientare profesională și de servicii adaptate privind cariera și să ofere cursuri de formare sau de perfecționare pentru tinerii care își pierd locul de muncă sau care și-au finalizat studiile formale, ceea ce le-ar permite să devină independenți, să trăiască o viață autonomă și să-și asigure o dezvoltare profesională;

36.

solicită statelor membre să pună în aplicare fără întârziere Garanția europeană pentru tineret, învățarea la locul de muncă, ucenicii și modele de învățare duală care să fie ușor accesibile și să se axeze pe dezvoltarea unei cariere, să asigure condiții de lucru adecvate cu o pronunțată componentă de învățare și legate de un proces de calificare, precum și să colaboreze cu regiunile pentru a se asigura că Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor va fi cu adevărat complementară și suplimentară acțiunilor existente de la nivel regional și național de combatere a șomajului în rândul tinerilor; reamintește faptul că aceste tipuri de locuri de muncă temporare ar trebui să reprezinte etape tranzitorii către locuri de muncă permanente; solicită, de asemenea, să se recurgă la instrumentele de finanțare din cadrul politicii de coeziune ca măsură de sprijin;

37.

subliniază faptul că sistemul de garanții pentru tineri nu poate înlocui eforturile structurale și reformele care trebuie întreprinse pentru ca sistemele educaționale și piețele forței de muncă din unele state membre să devină capabile să înfrunte provocările viitoare;

38.

îndeamnă statele membre să oprească reducerea cheltuielilor pentru sprijinirea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a educației; subliniază că fondurile și instrumentele din cadrul sistemului de garantare ar trebui utilizate cu prioritate în acest scop; consideră că statele membre ar trebui să utilizeze, de asemenea, resursele politicii de coeziune ca măsură de sprijin și că aceste resurse ar trebui îndreptate în mod specific către proiectele care sprijină ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și educația;

39.

solicită o abordare integrată care să valorifice posibilitățile de finanțare oferite de Fondul social european (FSE), de Fondul de coeziune și de sursele naționale de finanțare pentru realizarea unei creșteri inteligente; subliniază rolul FSE în sprijinirea investițiilor în educație și formare, în aptitudini și în învățarea pe tot parcursul vieții; prin urmare, solicită în mod insistent să fie garantată cota minimă globală pentru FSE de 25 % din bugetul alocat politicii de coeziune; consideră, de asemenea, că este important ca statele membre să crească nivelul de sensibilizare al instituțiilor lor de învățământ cu privire la celelalte oportunități de finanțare existente la nivelul UE în domeniul educației;

40.

subliniază nevoia de a sensibiliza cadrele didactice cu privire la competențele-cheie, cum ar fi tehnicile pentru „a învăța să înveți”, competențele sociale și civice, inițiativa, sensibilizarea culturală și exprimarea de sine; reamintește, în consecință, că este important să se investească în formarea pe tot parcursul vieții a cadrelor didactice;

41.

reamintește că nivelul subnațional este nivelul la care pot fi obținute rapid informațiile cele mai exacte cu privire la piețele de forță de muncă regionale și la care autoritățile locale și regionale pot juca un rol semnificativ în identificarea neconcordanței competențelor, asigurând programe adecvate de recalificare și formare profesională și stimulând investițiile ca răspuns la cererea de la nivel local;

42.

subliniază că în multe microregiuni îndepărtate și dezavantajate elevii se confruntă cu o problemă gravă de acces fizic la școli, ceea ce contribuie la creșterea semnificativă a ratei abandonului școlar; invită statele membre să ia măsuri concrete pentru a depăși obstacolele de acest gen, având în vedere problemele economice grave care afectează majoritatea cetățenilor europeni;

43.

salută lansarea Alianței europene pentru ucenicii; solicită statelor membre să includă practici de formare profesională în reformele și măsurile lor, ca parte a planurilor de realizare a inițiativei Garanția pentru tineret, și să mobilizeze fonduri europene și naționale în acest scop;

44.

subliniază faptul că parteneriatele puternice creează sinergii între resursele financiare și umane și contribuie la partajarea costurilor învățării pe tot parcursul vieții, ceea ce este deosebit de importat în perioade de austeritate și va contribui la oprirea declinului investițiilor publice în domeniul ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și al educației; reamintește faptul că parteneriatele au, de asemenea, un impact pozitiv asupra educației și formării profesionale, contribuind la îmbunătățirea calității și a accesibilității acestora, menținând integritatea și independența instituțiilor de învățământ;

45.

solicită intensificarea dialogului social și civil privind educația și formarea atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, precum și consolidarea rolului partenerilor sociali în elaborarea politicilor;

46.

consideră că încurajarea parteneriatelor public-privat este un demers important către asigurarea responsabilității partajate pentru educație și dezvoltarea carierei, cu scopul de a ajuta absolvenții să se adapteze mai repede la cerințele industriei și ale pieței și de a se asigura că sunt disponibile resurse suplimentare pentru modernizarea procesului educațional ca răspuns la schimbările tehnologice;

47.

observă faptul că în comunicarea Comisiei din 20 noiembrie 2012 intitulată „Regândirea educației: investiții în competențe pentru rezultate socio-economice mai bune” nu se precizează măsuri concrete de punere în aplicare privind cooperarea dintre sectorul educațional și diferiți parteneri sociali și comerciali; invită Comisia să solicite în mod activ sprijin și inițiative, precum și alte forme de cooperare cu sectorul privat pentru îmbunătățirea educației cu scopul de a pregăti mai bine studenții pentru tranziția de la educație la piața locurilor de muncă;

48.

solicită statelor membre să îmbunătățească cooperarea și parteneriatele între întreprinderi și sectorul educațional la toate nivelurile, incluzând partenerii sociali și angajatorii, precum și organizațiile de studenți și de tineret, în special în ceea ce privește planificarea programelor de învățământ, furnizarea unor servicii de orientare, precum și a unor oferte de educație, formare și specializare care să cuprindă o gamă de programe de învățământ care corespund mai bine cererii de pe piața muncii și contribuie la soluționarea durabilă a problemei necorelării competențelor; solicită intensificarea dialogului social și civil atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, precum și consolidarea rolului partenerilor sociali în elaborarea politicilor;

49.

salută alianțele cunoașterii și alianțele competențelor sectoriale incluse în propunerea Comisiei referitoare la un nou program multianual în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului; consideră că aceste alianțe sunt un mod inovator și durabil de consolidare a capitalului uman;

50.

subliniază responsabilitatea comună a diferiților actori în domeniul învățării pe tot parcursul vieții, cum ar fi instituțiile de învățământ, autoritățile publice, întreprinderile, precum și persoanele responsabile pentru propria viață;

51.

solicită Comisiei și statelor membre să analizeze cu atenție conceptul de partajare a costurilor ca modalitate de finanțare a educației; avertizează că mecanismele de partajare a costurilor nu pot fi urmărite în detrimentul persoanelor; în cadrul oricărei reforme a sistemelor de educație și formare trebuie să se acorde prioritate echității și accesului universal;

52.

solicită o cooperare mai strânsă între instituțiile și furnizorii de servicii în domeniul educației, întreprinderi, partenerii sociali, organizațiile civile și autoritățile locale, regionale și naționale, precum și serviciile de ocupare a forței de muncă cu scopul de a face schimb de cele mai bune practici, de a promova parteneriatele și de a depune eforturi pentru a oferi stagii în întreprindere și ucenicii de calitate ca mijloace eficiente de ocupare a locurilor de muncă vacante și de integrare durabilă a persoanelor în trecerea de la educație la viața profesională; subliniază nevoia de a asigura compatibilitatea acestor practici cu măsurile și inițiativele adoptate la nivelul UE; încurajează utilizarea într-o mai mare măsură a diferitelor programe și fonduri UE disponibile, în special a fondurilor regionale;

53.

consideră că este esențial să se recunoască importanța combinării investițiilor publice și private în educație și formare; subliniază, în același timp, necesitatea unei garanții împotriva eventualelor efecte secundare nedorite, cum ar fi împiedicarea accesului grupurilor dezavantajate din punct de vedere socioeconomic la educație și formare;

54.

constată schimbările demografice din cadrul Uniunii, cum ar fi îmbătrânirea populației, ratele scăzute ale natalității, precum și exportul de inteligență și exodul capitalului uman; observă, în consecință, necesitatea de a dobândi aptitudini și competențe noi pe tot parcursul vieții pentru a putea face față provocărilor economiei mondiale și a răspunde noilor cerințe de pe piața muncii;

55.

observă importanța de a recunoaște educația ca un drept al omului, la care toți trebuie să aibă acces, care vizează dezvoltarea personală și societală și dobândirea de competențe pentru viață; îndeamnă statele membre să îmbunătățească accesul deschis la materiale educaționale și științifice cu scopul de a reduce costurile pentru educație și cercetare, în special având în vedere recentele reduceri bugetare din aceste domenii în întreaga Uniune;

56.

încurajează statele membre să promoveze cooperarea și sinergiile în domeniul învățării pe tot parcursul vieții, să extindă în special accesul la învățare, precum și să conceapă, să adapteze și să modernizeze programele instituțiilor de învățământ – de exemplu, utilizând potențialul în plină expansiune al învățării digitale și al resurselor educaționale accesibile permanent și gratuit – pentru a îndeplini aspirațiile tinerilor și a face față noilor provocări ale lumii contemporane;

57.

salută inițiativa anunțată a Comisiei intitulată„Deschiderea educației” care vizează îmbunătățirea eficienței, accesibilității și echității sistemelor de educație, de formare și de învățare prin consolidarea integrării tehnologiilor TIC și a noilor tehnologii în educație și formare; solicită tuturor statelor membre să încurajeze inițiativele de deschidere a educației;

58.

remarcă cu îngrijorare discrepanțele mari privind resursele și cunoștințele TIC disponibile în școli și în instituțiile de învățământ superior între statele membre și în interiorul lor; subliniază necesitatea de a integra infrastructura și cunoștințelor TIC în toate sectoarele de educație și formare pentru a pregăti cât mai bine studenții pentru era digitală;

59.

reamintește importanța educației de înaltă calitate pentru cadrele didactice și formatori, care trebuie completată prin mobilitate și formarea profesională a cadrelor din învățământ pe tot parcursul carierei; reamintește că selecția și formarea, în special formarea la locul de muncă a profesorilor reprezintă elemente esențiale pentru a garanta calitatea sistemului educațional;

60.

subliniază nevoia unor metode de predare și a unui conținut pedagogic inovator care să instruiască persoanele care studiază cu privire la diferitele abordări privind educația („învățând cum să înveți”), luând, de asemenea, în considerare elevii din grupurile sociale vulnerabile și cei cu nevoi educaționale speciale; observă, în special, schimbările rapide în domeniul TIC, al mass-mediei digitale, precum și al educației antreprenoriale; subliniază importanța rolului altor educatori (de exemplu, animatorii pentru tineret, educatorii pentru adulți, consilierii de carieră și părinții) și a cooperării lor utile ca răspuns la natura în schimbare a educației;

61.

îndeamnă statele membre să investească în învățarea pe tot parcursul vieții a cadrelor didactice, astfel încât să contribuie la dezvoltarea lor profesională și personală și, de asemenea, să promoveze statutul cadrelor didactice și să îmbunătățească condițiile lor de muncă; subliniază, de asemenea, posibilele avantaje ale unei experiențe în învățământ într-o altă țară europeană;

62.

solicită ca profesorii să fie apreciați și să li se acorde recunoașterea necesară în vederea îmbunătățirii calității educației oferite elevilor;

63.

subliniază importanța introducerii unor criterii uniforme și obiective pentru evaluarea eficacității și eficienței activității cadrelor didactice și a influenței lor asupra rezultatelor școlare și a dezvoltării personale a studenților;

64.

subliniază importanța parcursurilor individualizate de învățare cu scopul de a ajuta persoanele să își actualizeze și să își îmbunătățească competențele productive, sociale și economice pe tot parcursul vieții; consideră că instruirea, îndrumarea și mentoratul individual sunt un mijloc de transmitere a cunoștințelor și a competențelor către beneficiari, precum și de identificare a calităților personale și a competențelor solicitate pentru o anumită profesie;

65.

consideră necesitatea de a extinde accesul la învățare drept o prioritate-cheie pentru Uniune, punând un accent clar pe persoanele care nu dispun de un nivel suficient de competențe de bază; încurajează statele membre să introducă măsuri specifice sub formă de sprijin financiar pentru persoanele care provin din medii socioeconomice defavorizate, cu scopul de a asigura tuturor posibilitatea de a ajunge la cel mai înalt nivel de educație și, de asemenea, de a asigura că necesitățile și bunăstarea persoanelor care studiază sunt satisfăcute;

66.

solicită statelor membre să se asigure că sistemul de educație ia în considerare nevoile viitorilor studenți pe întreaga perioadă a studiilor, pentru a promova și garanta un sistem de educație și de formare cuprinzător și integrat, oferind modalități de susținere adaptate și parcursuri individualizate, în special membrilor grupurilor sociale vulnerabile care riscă să nu participe sau să fie excluși, cum ar fi romii și alte minorități, migranții și persoanele cu dizabilități mentale și/sau fizice și nevoi educaționale speciale;

67.

subliniază necesitatea de a integra egalitatea de gen, în special în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM), domenii în care femeile nu sunt reprezentate suficient, pentru a combate segregarea profesională și discriminarea salarială, precum și de a elimina discriminarea bazată pe gen și orientare sexuală în educație și solicită elaborarea unor politici care să atragă grupurile cele mai vulnerabile și dezavantajate, în special persoanele mai în vârstă și să asigure incluziunea lor socială și școlară; încurajează, în acest sens, statele membre să introducă măsuri specifice sub formă de asistență practică, sprijin financiar sau formare continuă;

68.

invită statele membre să ofere o gamă largă de structuri de sprijin, cum ar fi burse, subvenții, împrumuturi pentru studenți în condiții favorabile, îndrumare, mentorat și asistență în crearea de rețele pentru studenții defavorizați pe parcursul studiilor, pentru a evita abandonul la nivelul învățământului secundar sau universitar și să-i ajute, la nivelul învățământului universitar, să acceseze programul Erasmus – ratele actuale de participare pentru studenții proveniți din familii cu venituri reduse fiind sub medie – precum și să promoveze accesul acestora la stagii de calitate în întreprinderi, administrația publică și media, pentru a le permite să acumuleze o experiență profesională adecvată și să-și construiască o rețea de sprijin pentru un viitor profesional reușit, precum și să integreze punctele lor de vedere specifice în cultura instituțională;

69.

insistă asupra adoptării unei abordări specifice privind formarea profesională a copiilor cu nevoi educaționale speciale și a copiilor și a adulților cu handicap, pentru a extinde accesul la educație, a sprijini familiile lor și a le permite să își realizeze potențialul;

70.

consideră că toate statele membre ar trebui să depună eforturi importante pentru a reduce rata abandonului școlar, îndeplinind astfel obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020, care vizează o reducere a acesteia sub 10 %, prin lansarea unor servicii de calitate de educație, dezvoltare și îngrijire destinate copiilor de vârste mici, adaptate grupei lor de vârstă, care să acopere întreaga perioadă a copilăriei de la naștere la vârsta de șase ani și care să garanteze accesul egal al tuturor copiilor;

71.

reamintește, de asemenea, că furnizarea a unei game largi de activități extrașcolare și implicarea părinților în procesul educațional sunt esențiale pentru a combate inegalitățile care decurg din dezavantajele survenite în copilăria timpurie, pentru a evita educarea elevilor defavorizați în școli speciale segregate și pentru a opri perpetuarea sărăciei și a excluziunii sociale de la o generație la alta, acestea putând fi monitorizate cu implicarea actorilor relevanți, cum ar fi ONG-urile stabilite la nivel local;

72.

împărtășește preocuparea Comisiei față de nivelul alarmant de scăzut al participării la activitățile de formare pentru adulți în majoritatea statelor membre, cu o rată medie de 8,9 % la nivelul UE; subliniază, așadar, necesitatea de a pune accentul pe adulții cu un nivel scăzut de calificare, pe rolul jucat de educația și formarea adulților pentru a ajunge la aceste grupuri, precum și pe învățarea între generații; reamintește oportunitățile pe care învățarea digitală și resursele educaționale accesibile permanent și gratuit le pot oferi în ceea ce privește accesul la educație și la formare profesională; reamintește importanța promovării competențelor digitale, precum și a accesului la TIC și a utilizării acestora de către toate grupele de vârstă ale populației;

73.

solicită statelor membre, în vederea realizării solidarității sociale și pentru a face față problemelor demografice, să promoveze activitățile de voluntariat pentru toate grupele de vârstă și le invită insistent să promoveze cursurile de formare necesare în sectoarele serviciilor de îngrijire și de asistență;

74.

subliniază posibilitățile oferite de cursurile online deschise și în masă (massive open online course – MOOC) în ceea ce privește accesul la educația de înaltă calitate pentru toți, care permit învățarea într-un mod mai flexibil și mai creativ, promovând egalitatea tuturor persoanelor care studiază și, de asemenea, în ceea ce privește reducerea costurilor educației pentru persoanele care studiază, precum și pentru universități;

75.

recunoaște faptul că eliminarea prejudecăților care îi împiedică pe studenți să urmeze parcursuri educaționale care nu sunt neapărat percepute ca ducând la cariere și poziții sociale recunoscute la nivel înalt este un element esențial pentru a combate șomajul, aceasta sporind atractivitatea formării profesionale și a educației informale; subliniază, de asemenea, că într-o perioadă cu o rată ridicată a șomajului în rândul tinerilor, studenții ar trebui să fie informați în mod activ cu privire la perspectivele realiste de ocupare a forței de muncă pe baza studiilor pe care le aleg; solicită insistent statelor membre să promoveze, în acest sens, programe de orientare profesională și de asistență în alegerea unei cariere pentru persoanele care studiază;

76.

consideră că punerea în aplicare a unor sisteme de orientare profesională și de dezvoltare a carierei reprezintă o etapă importantă în îndrumarea tinerilor privind alegerea unui parcurs educațional și profesional adecvat și că acest lucru îi va motiva și mai mult să studieze și să dobândească o formare profesională;

77.

sprijină cu tărie crearea unui spațiu european al competențelor și al calificărilor cu scopul de a realiza transparența și recunoașterea calificărilor dobândite în învățământul profesional și tehnic (VET) sau în învățământul superior; propune, dacă este cazul, extinderea recunoașterii și la calificările dobândite în afara sistemului formal de învățământ și de formare profesională, care pot fi considerate drept un instrument de autonomizare, participare democratică și incluziune socială, precum și o cale către implicarea sau reintegrarea persoanelor pe piața muncii;

78.

subliniază importanța punerii în aplicare la timp și a raportării privind punerea în aplicare a inițiativelor care vizează îmbunătățirea recunoașterii transfrontaliere a calificărilor din cadrul Uniunii, în special Cadrul european al calificărilor, Sistemul european de credite transferabile (ECTS) și Sistemul european de credite pentru învățământul profesional și tehnic (ECEVET);

79.

solicită statelor membre să elaboreze un cadru comparativ pentru diplomele universitare, care să furnizeze un punct de referință cu privire la educația și competențele obținute în cadrul diferitelor sisteme de învățământ;

80.

îndeamnă statele membre să monitorizeze și să evalueze periodic, în colaborare cu actorii relevanți, dacă sistemele și programele lor educaționale au reușit să ajungă la membrii grupurilor sociale vulnerabile, dacă au reușit să garanteze accesul egal la o educație de calitate și favorabilă incluziunii la toate nivelurile și dacă competențele dobândite prin educația și formarea oferită au sporit cu adevărat șansele de angajare, integrarea socială și cetățenia activă a studenților; invită, de asemenea, statele membre să dea curs cât mai curând recomandărilor privind educația din cadrul semestrului european și celorlalte recomandări ale Comisiei;

81.

invită Comisia să verifice dacă statele membre iau măsurile necesare pentru a-și reforma sistemele educaționale pentru a realiza obiectivele menționate anterior.

82.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/43

—

având în vedere comunicările Comisiei Europene privind strategia de extindere și principalele provocări pentru anii 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2010-2011, 2011-2012 și 2012-2013,

—

având în vedere cadrele financiare multianuale orientative, documentele de planificare multianuale orientative, programele naționale și fișele de proiect negociate de Comisie cu fiecare țară candidată și potențial candidată în parte,

—

având în vedere Raportul special nr. 12/2009 al Curții de Conturi Europene intitulat „Eficacitatea proiectelor Comisiei din domeniul justiției și afacerilor interne pentru Balcanii de Vest”,

—

având în vedere Raportul special nr. 16/2009 al Curții de Conturi intitulat „Gestionarea de către Comisia Europeană a asistenței de preaderare pentru Turcia”,

—

având în vedere Raportul special nr. 14/2011 al Curții de Conturi intitulat „A ameliorat asistența din partea UE capacitatea Croației de a gestiona finanțarea postaderare?”,

—

având în vedere Raportul special nr. 18/2012 al Curții de Conturi intitulat „Asistența acordată de Uniunea Europeană pentru sprijinirea supremației legii în Kosovo (1)”,

—

având în vedere „Evaluarea tematică privind sistemul judiciar și drepturile fundamentale în Turcia” prezentată de Comisie în octombrie 2012,

—

având în vedere „Evaluarea tematică privind statul de drept, reforma sistemului judiciar și combaterea corupției și a criminalității organizate în Balcanii de Vest” – loturile 2 și 3 prezentate de Comisie în mai 2012 și, respectiv, februarie 2013,

—

având în vedere nota de informare a Comisiei din martie 2013 (2) privind utilizarea fondurilor de preaderare în domeniul sistemelor judiciare și al combaterii corupției în țările din Balcanii de Vest și în Turcia,

—

având în vedere rapoartele Comisiei din 2012 privind situația țărilor candidate și potențial candidate,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și avizul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0318/2013),

A.

întrucât țările candidate și cele potențial candidate ar trebui să își continue eforturile de ameliorare a propriilor sisteme judiciare și de combatere a corupției dacă acest lucru este considerat necesar pentru aderare, chiar și atunci când au devenit state membre ale UE; întrucât, la Summitul de la Helsinki din 1999, Consiliul European i-a acordat Turciei statutul de țară candidată la aderarea la UE, iar Parteneriatul de aderare UE-Turcia a fost adoptat în 2001 și întrucât, la Consiliul European din 2003 de la Salonic, Procesul de stabilizare și de asociere a fost confirmat drept politica UE privind țările din regiunea Balcanilor de Vest, ele devenind astfel eligibile pentru a adera la UE; întrucât Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) nu este singurul mijloc prin care UE sprijină reforma statului de drept în Bosnia și Herțegovina și în Kosovo, deoarece în Kosovo se acordă sprijin pentru reforma sectorului judiciar și prin intermediul EULEX, iar în Bosnia și Herțegovina s-a derulat o misiune de poliție în perioada 2003-2012;

B.

întrucât asigurarea respectării statului de drept, în special pe calea reformei judiciare, și combaterea corupției și a criminalității organizate în țările din Balcanii de Vest și în Turcia sunt considerate de Comisie drept priorități absolute și întrucât, începând din 2012, „Noua abordare” a fost aplicată în cadrul politicii de extindere, tratând reforma justiției și afacerile interne în faza incipientă a procesului de aderare prin introducerea unei noi metodologii de negociere, cu priorități și condiționalități clare în domeniile aferente capitolelor 23 și 24, urmărind astfel o mai bună stabilire a ordinii de prioritate în ceea ce privește asistența financiară acordată în cadrul IPA II;

C.

întrucât Uniunea Europeană oferă asistență financiară țărilor candidate și potențial candidate prin intermediul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA), care a înlocuit programele TPA, PHARE și CARDS începând din 2007 și întrucât toate țările candidate și potențial candidate, cu excepția Islandei, beneficiază de fonduri de preaderare acordate de UE în cadrul reformei propriilor sisteme judiciare și al combaterii corupției;

D.

întrucât noul instrument pentru preaderare IPA II trebuie să fie mai strategic, mai eficient și mai bine direcționat decât predecesoarele sale pentru a obține rezultate mai durabile sub aspectul îmbunătățirii gradului de pregătire a acestor țări pentru aderare și, dacă este posibil, pentru a favoriza abordarea sectorială în scopul sprijinirii unor strategii de reformă cuprinzătoare ale țărilor beneficiare;

E.

întrucât sprijinul UE în favoarea reformelor asociate statului de drept din Bosnia și Herțegovina și din Kosovo nu se limitează la asistența IPA – în Bosnia și Herțegovina s-a derulat o misiune de poliție în perioada 2003-2012, iar sprijinul pentru Kosovo a fost acordat și sub forma misiunii UE privind statul de drept din Kosovo (EULEX), care a debutat în 2008 – și întrucât, cu un efectiv total de peste 2000 de persoane la 1 iulie 2013 (dintre care peste 730 detașate de state membre ale UE) și cu un buget anual de puțin peste 100 de milioane EUR (iunie 2012 – iunie 2013), EULEX joacă un rol substanțial în sprijinirea instituțiilor din Kosovo în domeniul statului de drept, inclusiv în reforma justiției și în lupta împotriva corupției;

F.

întrucât începând din 2007 sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programelor IPA cu beneficiari multipli proiectele regionale care sprijină cooperarea între beneficiari din diferite țări și proiectele orizontale care abordează nevoile comune ale mai multor beneficiari,

1.

amintește că lupta împotriva corupției și a crimei organizate este una dintre cele mai importante priorități pentru orice țară candidată sau potențial candidată care dorește să își realizeze perspectiva europeană;

2.

reiterează faptul că independența sistemului judiciar, protecția și promovarea drepturilor fundamentale și combaterea eficientă a corupției joacă un rol esențial în consolidarea statului de drept și a democrației; salută noua abordare a UE în materie de negocieri, care ancorează ferm aceste domenii esențiale în centrul procesului de aderare și prevede o deschidere timpurie a capitolelor 23 și 24 pe baza unor planuri de acțiune clare și detaliate, stimulând crearea legislației și a instituțiilor necesare, precum și a unui istoric solid de punere în aplicare; subliniază necesitatea stabilirii unor indicatori de referință transparenți și echitabili pentru întregul proces, pe baza cărora criteriile de aderare pot fi transpuse în acțiuni concrete întreprinse în vederea aderării;

3.

observă că, din 2001, asistența de preaderare acordată de UE Turciei în domeniul reformei sistemului judiciar s-a ridicat la 128 938 935 EUR pentru 30 de proiecte, din care, la 31 decembrie 2012, era plătită suma de 66 645 666 EUR; subliniază că, în prezent, sunt finalizate nouă proiecte, 11 sunt în curs de desfășurare, iar 10 urmează să fie începute (3);

4.

constată că, în februarie 2012, Comisia a inițiat o procedură de recuperare de fonduri în legătură cu două proiecte finalizate din Turcia, și anume Construirea a trei curți de apel la Ankara, Erzurum și Diyarbakır (4) și Sprijinirea înființării de curți de apel în Turcia (5); ia act de faptul că, în aprilie 2012, a fost recuperată suma de 21 767 205,29 EUR reprezentând plățile efectuate de Comisie pentru ambele proiecte; constată că decizia Comisiei în favoarea unei recuperări integrale a fost contestată de evaluatorii externi; invită Comisia să prezinte, până în decembrie 2013, informații detaliate cu privire la această chestiune și să explice opțiunea unei recuperări integrale;

5.

observă că, din 2005, asistența de preaderare acordată de UE țărilor din Balcanii de Vest în domeniul reformei sistemului judiciar s-a ridicat la 240 064 387,48 EUR pentru 124 de proiecte, din care, la 31 decembrie 2012, era plătită suma de 85 749 243,96 EUR; subliniază că, în prezent, sunt finalizate 53 de proiecte, 47 sunt în curs de desfășurare, iar 23 urmează să fie începute (6);

6.

observă că, din 2001, asistența de preaderare acordată de UE Turciei în domeniul combaterii corupției s-a ridicat la 6 160 000 EUR pentru 5 proiecte, din care, la 31 decembrie 2012, era plătită suma de 1 661 732 EUR; subliniază că, în prezent, este finalizat un proiect, două sunt în curs de desfășurare, iar două urmează să fie începute;

7.

observă că, din 2005, asistența de preaderare acordată de UE țărilor din Balcanii de Vest în domeniul combaterii corupției s-a ridicat la 55 160 227,76 EUR pentru 45 de proiecte, din care, la 31 decembrie 2012, era plătită suma de 16 060 007,57 EUR; subliniază că, în prezent, sunt finalizate 18 proiecte, 17 sunt în curs de desfășurare, iar 10 urmează să fie începute (7);

8.

evidențiază noua strategie a Comisiei de a aborda reformele justiției și aspectele legate de afacerile interne într-o fază timpurie a procesului de aderare; observă totuși că, în medie, doar 3,13 % din cuantumul total al pachetului de preaderare acordat de UE pentru perioada 2007-2012 erau destinate justiției, iar combaterii corupției, doar 0,52 %; observă că pentru aceeași perioadă suma totală alocată tuturor domeniilor de politică vizate de capitolele 23 și 24 (sistemul judiciar și drepturile fundamentale și justiția, libertatea și securitatea) este de aproximativ 7,41 % din totalul asistenței de preaderare; remarcă, de asemenea, că aproximativ 16,29 % din fondurile alocate componentei I vizează consolidarea statului de drept în țările candidate și potențial candidate;

9.

ia act de suspendarea contractului aferent proiectului IPA 2007 „Sprijin pentru capacitățile din cadrul Ministerului de Justiție din Bosnia și Herțegovina pentru planificarea strategiilor, coordonarea ajutorului și integrarea în UE”; invită Comisia să furnizeze informații detaliate cu privire la suspendarea contractului și la stadiul proiectului până în decembrie 2013;

10.

evidențiază noua strategie a Comisiei de a aborda reforma justiției și aspectele legate de afacerile interne într-o fază timpurie a procesului de aderare; observă totuși că, în medie, doar 2,87 % din cuantumul total al asistenței de preaderare acordate de UE pentru perioada 2007-2013 sunt destinate justiției, iar combaterii corupției, doar 0,52 %;

11.

constată că ponderea cofinanțării din partea autorităților naționale diferă mult de la o țară la alta, Croația și Turcia cofinanțându-și majoritatea proiectelor, în timp ce toate proiectele derulate în Serbia sunt acoperite integral de asistența de preaderare a UE; este de părere că proiectele cofinanțate, îndeosebi în domeniul sistemului judiciar și al combaterii corupției, aduc un nivel mai ridicat de apropriere din partea beneficiarilor; invită așadar Comisia să crească, în cadrul IPA II, numărul proiectelor cofinanțate de autoritățile naționale;

12.

consideră că ponderea asistenței de preaderare investite în reforma sistemului judiciar și în combaterea corupției nu reflectă prioritatea stabilită de Comisie în această privință; având în vedere importanța sistemului judiciar și a aspectelor legate de corupție, gravitatea problemelor existente în acest domeniu, precum și efectele de propagare și sinergiile pozitive de care ar beneficia alte sectoare dacă reformele din domeniul sistemului judiciar și al combaterii corupției ar fi finalizate și puse în aplicare în mod corespunzător, solicită Comisiei și țărilor beneficiare să aloce acestor două domenii o finanțare mai substanțială și mai adecvată; observă totuși că alți factori, cum ar fi dialogurile structurate specifice fiecărei țări cu privire la statul de drept și la sistemul judiciar, au un impact semnificativ asupra eficienței asistenței de preaderare din partea UE în reforma sistemelor judiciare și în combaterea corupției; recunoaște, prin urmare, că ponderea în finanțarea totală nu reprezintă singurul criteriu pentru eficiența eforturilor UE de a consolida statul de drept și practicile de combatere a corupției;

13.

regretă că finanțarea în cadrul IPA I pare limitată în raport cu importanța acestor domenii; observă cu toate acestea o capacitate de absorbție scăzută a IPA I în domeniul statului de drept în unele țări candidate și potențial candidate; consideră că este esențial să se îmbunătățească gestionarea fondurilor pentru preaderare în acest domeniu în cadrul IPA II și subliniază că progresele realizate atât pentru atingerea, cât și pentru punerea în aplicare a unor obiective specifice legate de independența și eficiența sistemului judiciar, de statul de drept și de combaterea corupției, ar trebui să fie monitorizate și evaluate pe baza unor indicatori cantitativi și calitativi; consideră, de asemenea, că este important să se stimuleze performanța în cadrul IPA II pentru a recompensa realizarea unor progrese considerabile în atingerea obiectivelor specificate în documentele de strategie;

14.

regretă că Comisia nu dispune de un instrument care să indice automat rata de execuție a proiectelor de preaderare la UE și subliniază că informațiile privind rata de execuție sunt esențiale pentru a monitoriza implementarea eficientă a proiectelor și, astfel, pentru a evidenția blocajele potențiale într-un stadiu timpuriu; solicită Comisiei să centralizeze o dată la șase luni datele privind rata de execuție a proiectelor care beneficiază de asistență de preaderare din partea UE;

15.

observă că cooperarea privind reforma sistemului judiciar și combaterea corupției are loc, de asemenea, la nivel politic prin dialoguri structurate specifice fiecărei țări cu privire la statul de drept și la sistemul judiciar, purtate cu țările candidate și potențial candidate;

16.

subliniază că eficacitatea proiectelor de preaderare implementate în domeniul justiției și al combaterii corupției depinde în primul rând de voința politică a autorităților de a adopta și a aplica în totalitate reformele; regretă faptul că în majoritatea țărilor candidate sau potențial candidate nu se manifestă un sprijin politic puternic în favoarea introducerii de reforme eficiente în ceea ce privește combaterea corupției și a criminalității organizate sau în favoarea unui sistem judiciar complet independent; atrage atenția asupra faptului că țările candidate și potențial candidate beneficiază de asistență de preaderare din partea UE pentru a-și alinia sistemele juridice – atât cadrul legislativ, cât și practicile – la standardele europene;

17.

salută schimbările care corelează mai bine cadrul juridic și instituțional cu acquis-ul UE, precum și modernizarea structurii instituționale a sistemului judiciar; recunoaște, de exemplu, impactul pozitiv al introducerii sistemului de gestionare a cazurilor (SGC) asupra imparțialității și eficienței instanțelor de judecată, deși funcționarea și eficacitatea sa sunt uneori împiedicate de obiective prea ambițioase, cum s-a întâmplat în Kosovo;

18.

invită Comisia să depună eforturi în vederea unei definiri mai clare a sferei proiectelor în domeniul sistemelor judiciare și al combaterii corupției, care să permite o monitorizare și o raportare mai consecvente în aceste domenii;

19.

subliniază că Parlamentul ar trebui să fie activ implicat în supravegherea alocării și a cheltuirii fondurile de preaderare în țările candidate și potențial candidate în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește sistemele judiciare și lupta împotriva corupției; subliniază, prin urmare, că Parlamentul ar trebui informat cu privire la punerea în aplicare a IPA și la alocarea fondurilor pentru țările candidate și potențial candidate;

20.

reamintește faptul că statul de drept este fundamentul democrației și reprezintă o condiție esențială pentru o economie de piață funcțională, subliniind necesitatea plasării reformelor judiciare într-un context mai larg; subliniază că justiția ar trebui să fie pe deplin independentă, mai previzibilă, eficientă și echitabilă pentru ca cetățenii și întreprinderile să poată avea încredere în sistemul judiciar; subliniază, în această privință, faptul că este necesar să se instituie distribuirea aleatorie a cauzelor în toate instanțele și să se asigure desfășurarea rapidă a proceselor, unificarea jurisprudenței și publicarea tuturor hotărârilor judiciare imediat după adoptare, facilitându-se accesul la acestea, precum și avantajele, inclusiv cele financiare, ale utilizării unui sistem de e-justiție; atrage atenția asupra faptului că formarea adecvată și continuă a judecătorilor, a procurorilor și a funcționarilor este esențială; constată că „Noua abordare” ar trebui să se axeze pe aceste aspecte în contextul negocierilor de aderare;

21.

consideră că este esențial să se creeze o legătură mai strânsă între asistența financiară acordată de UE și prioritățile politicii de extindere, în special în ceea ce privește statul de drept, pentru a consolida independența, responsabilitatea, imparțialitatea, profesionalismul, transparența și eficiența sistemelor judiciare; subliniază că existența unei finanțări previzibile și suficiente este o condiție prealabilă esențială pentru reforme judiciare durabile; subliniază importanța formării profesionale continue a judecătorilor, a procurorilor și a funcționarilor; solicită un ajutor financiar suplimentar pentru actorii societății civile relevanți și un angajament față de aceștia, în vederea creșterii transparenței sistemului judiciar și a îmbunătățirii capacităților sale pe termen lung, precum și față de cei care acționează ca gardieni sau informatori în ceea ce privește utilizarea necuvenită a fondurilor;

22.

regretă faptul că impactul și sustenabilitatea asistenței financiare a UE sunt subminate în mare măsură de lipsa unui sistem de justiție previzibil și a unei finanțări interne previzibile și suficiente;

23.

constată că „Noua abordare” își propune să se axeze pe aceste aspecte în contextul negocierilor de aderare;

24.

constată că, pentru majoritatea țărilor candidate și potențial candidate, corupția este o provocare importantă; este preocupat de faptul că, în cazul mai multor țări din Balcanii de Vest, rapoartele privind progresele înregistrate menționează faptul că legăturile care s-au format între infractori, rețelele de criminalitate organizată și elitele politice pe durata conflictelor din regiune s-au menținut în societățile de astăzi; este profund îngrijorat de fenomenul de „captură a statului”, care este prezent în unele dintre aceste țări;

25.

observă că implementarea autentică și obținerea de rezultate concrete în ceea ce privește combaterea corupției, mai ales în cazurile de corupție politică la nivel înalt și de corupție în sistemul judiciar, reprezintă în continuare o provocare importantă și că ar trebui să se obțină rezultate convingătoare pe planul urmăririlor în justiție și al condamnărilor pentru a se măsura progresele realizate; salută faptul că „Noua abordare” se va axa pe aceste aspecte în contextul negocierilor de aderare; subliniază necesitatea ca activitățile de combatere a corupției să fie mai bine planificate și finanțate, cu cooperarea unei game largi de părți interesate; solicită Comisiei să elaboreze o perspectivă strategică cuprinzătoare și pe termen mai lung a finanțării de către UE a organizațiilor societății civile care desfășoară activități în domeniile transparenței și anticorupției atât la nivel național, cât și la nivel european; constată că „Noua abordare” își propune să se axeze pe aceste aspecte în contextul negocierilor de aderare;

26.

dorește să vadă că există un istoric al urmăririlor penale și hotărârilor judecătorești imparțiale și reușite în materie de combatere a corupției, inclusiv în cazurile de mare importanță, pentru a întări încrederea cetățenilor în statul de drept și în instituțiile publice; invită autoritățile competente să îmbunătățească cooperarea interinstituțională, în special cu structurile de aplicare a legii, să sensibilizeze opinia publică și să dezvolte capacitățile de planificare, de punere în aplicare și de monitorizare a normelor și activităților de combatere a corupției, precum și să coopereze îndeaproape cu Grupul de state împotriva corupției (GRECO) și să întrețină relații strânse cu organismele de stat independente, cum ar fi agențiile anticorupție; solicită punerea în aplicare a unor strategii de prevenire și de combatere a corupției la nivel național și internațional;

27.

consideră că libertatea presei și a mass-mediei și libertatea digitală sunt esențiale pentru exercitarea unui control asupra puterii și reprezintă o componentă importantă în lupta împotriva corupției, atât prin asigurarea unei platforme pentru libertatea de exprimare, cât și prin asigurarea accesului publicului la informații; solicită, prin urmare, ca aceste libertăți să fie urmărite în mod activ prin programele din cadrul IPA care vizează guvernul, cetățenii, presa și canale mass-media;

28.

este preocupat de faptul că asistența de preaderare acordată de UE nu este întotdeauna utilizată într-o manieră coerentă din cauza lipsei unei abordări și strategii regionale; subliniază, de exemplu, că, în vreme ce, în Croația, asistența de preaderare acordată de UE a finanțat o agenție anticorupție cu competențe de investigare, aceasta a finanțat în Kosovo o agenție anticorupție fără astfel de competențe, ridicând, astfel, semne de întrebare asupra eficienței sale; prin urmare, invită Comisia să elaboreze o strategie regională clară în vederea evitării modelelor de finanțare contradictorii în țările candidate și potențial candidate;

29.

observă că proiectele de preaderare au o durată cuprinsă între un an și trei ani și jumătate; recunoaște, pe baza evaluărilor tematice externe, că aceste termene sunt solicitante, dacă nu prea ambițioase, ținând cont de sfera amplă a majorității proiectelor și de numeroasele lor componente, adesea complicate; având în vedere complexitatea reformelor din domeniul justiției și al combaterii corupției și timpul necesar doar pentru activitățile de pre-programare, recomandă Comisiei să ia măsurile adecvate în cadrul programării și al proiectelor IPA II care ar putea antrena un calendar mai lung (de cinci până la șapte ani), prevăzând proceduri de revizuire prestabilite și periodice care să permită ajustări mai flexibile, inclusiv privind pachetul financiar;

30.

este îngrijorat de întârzierile cronice înregistrate în implementarea proiectelor și, în definitiv, de eficiența lor; observă, de exemplu, că proiectele din Turcia înregistrează, în medie, o întârziere de un an înainte de execuția contractelor, din cauza blocajelor în materie de ofertare și contractare, în timp ce în Croația, contractele pentru programele PHARE au fost semnate, în medie, cu peste un an întârziere față de data programată, cu doar câteva zile înainte de termenul de contractare stabilit în acordul financiar;

31.

își exprimă, în continuare, îngrijorarea cu privire la faptul că, ori de câte ori trebuie incluse noi activități într-un proiect, complexitatea și rigiditatea normelor în materie de asistență de preaderare creează stimulentul contraproductiv de a repeta o activitate sau de a accepta un proiect nesatisfăcător; este de părere totuși că un echilibru corect între flexibilitatea în favoarea eficacității proiectelor și necesitatea evitării neregulilor și a asigurării celui mai bun raport cost/eficiență încă există și invită Comisia să acționeze în această privință în temeiul IPA II;

32.

este de părere că, în cazul unor proiecte pregătitoare („pilot”), ar trebui să se efectueze întotdeauna activități pilot înaintea implementării lor depline, pentru a identifica și a atenua eventualele deficiențe, pentru a limita întârzierile și dificultățile evitabile și a putea măsura rezultatele realizabile;

33.

observă că o abordare sectorială mai cuprinzătoare în domeniul reformei sistemului judiciar și al combaterii corupției ar avea efecte pozitive, cum ar fi o mai bună concentrare a eforturilor de reformă națională, îmbunătățirea coordonării dintre donatori și a interacțiunii dintre proiectele individuale; invită Comisia să asigure introducerea de abordări sectoriale în conformitate cu orientările privind abordarea sectorială în domeniul asistenței de preaderare și consolidarea capacităților țărilor beneficiare de a elabora și implementa strategii sectoriale; solicită Comisiei să ofere în continuare orientări privind aplicarea abordării sectoriale în etapele de planificare și de programare ale IPA II; consideră că, în majoritatea țărilor beneficiare, nici structura instituțională, nici procedurile bugetare nu sunt la un nivel adecvat pentru un sprijin bugetar sectorial și invită Comisia să promoveze îmbunătățirile instituționale și procedurale necesare în țările beneficiare;

34.

evidențiază faptul că, pentru a evita duplicarea, a garanta eficacitatea ajutorului și a stimula consolidarea capacităților în țările candidate și în cele potențial candidate, cooperarea și coordonarea cu alți donatori și instituții financiare internaționale au o importanță absolută; regretă faptul că reforma justiției și combaterea corupției nu se înscriu în domeniul de aplicare al Cadrului de investiții pentru Balcanii de Vest, o inițiativă comună a UE, a instituțiilor financiare internaționale, a donatorilor bilaterali și a guvernelor din Balcanii de Vest, care consolidează coerența în ceea ce privește sprijinul donatorilor; invită Comisia și partenerii săi să instituie o structură similară Cadrului de investiții pentru Balcanii de Vest, cu scopul de a stimula cooperarea și coordonarea în materie de reformă a justiției și de combatere a corupției și de a ține la curent Parlamentul asupra progreselor înregistrate în această privință;

35.

recunoaște că, în urma auditării proiectelor de preaderare pentru perioada 2001-2005, Curtea de Conturi Europeană a declarat că sustenabilitatea proiectelor ar putea fi îmbunătățită dacă: (i) beneficiarii s-ar implica mai mult; (ii) nu s-ar demara niciun proiect fără un plan de întreținere; (iii) Comisia ar monitoriza mai atent distribuirea și ar evalua utilizarea echipamentelor și a infrastructurii finanțate de UE; și (iv) acordarea asistenței tehnice ar fi completată în mod adecvat de stimularea activă a reformelor instituționale; subliniază că, în pofida îmbunătățirilor din cadrul programului IPA, există în continuare o serie de deficiențe, mai ales în ceea ce privește implicarea părților interesate și întreținerea și observă, de exemplu, că, în cursul procesului de programare din 2011 din Turcia, beneficiarii nu au fost aproape deloc implicați în ultimele 12 luni;

36.

ia act de faptul că proiectele de preaderare se bazează pe fișe de proiect care prezintă obiectivele generale și specifice, activitățile prevăzute a fi derulate, calendarul, costurile și mijloacele de desfășurare ale acestora, precum și indicatorii în raport cu care se poate măsura succesul proiectelor;

37.

subliniază că articolul 30 din normele financiare aplicabile bugetului anual al Uniunii (Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 – Regulamentul financiar) impune stabilirea de obiective SMART pentru toate măsurile de politică cuprinse în bugetul UE și descrierea acestora în rapoartele anuale de activitate, ca parte a proceselor de întocmire a bugetului pe activități și de gestiune pe activități;

38.

observă că fișele de proiect s-au îmbunătățit de-a lungul timpului, odată cu includerea mai multor obiective SMART mai bine concepute, precum și a unor indicatori specifici pentru diferitele componente ale proiectelor; este preocupat, totuși, de concluziile evaluării externe potrivit cărora unele proiecte nu au avut o orientare precisă din cauza indicatorilor neadecvați, indicatorii SMART nefiind întotdeauna potriviți pentru sectorul justiției; insistă asupra necesității de a concepe indicatori calitativi care să poată măsura impactul pe termen lung al proiectelor; solicită Comisiei să elaboreze în continuare orientări privind utilizarea indicatorilor de performanță necesari programării, monitorizării și evaluării pentru cadrul financiar 2014-2020 în legătură cu IPA II; este de părere că ar trebui elaborați indicatori specifici în sectorul justiției, libertății și securității, care să fie utilizați în concordanță cu abordarea mai strategică din cadrul IPA II;

39.

este de părere că formarea de înaltă calitate este un aspect vital al reformelor judiciare și salută faptul că peste 30 % dintre activitățile TAIEX sunt dedicate justiției, libertății și securității, dar își exprimă îndoiala cu privire la relevanța indicatorilor obiectivi definiți în fișele de proiect, care sunt utilizați pentru a măsura valoarea adăugată a activităților de formare; subliniază că indicatori precum „calitatea și cantitatea activităților de formare desfășurate de formatori” sau „consilieri judiciari formați, mulțumiți de formare” se axează în principal pe producție și neglijează rezultatele; subliniază, de exemplu, că afirmarea de către participanți într-un chestionar a faptului că formarea le va influența munca nu este, ca atare, un indicator de impact; solicită, așadar, Comisiei să își definească mai precis indicatorii referitori la formare și să realizeze o evaluare cuprinzătoare a impactului activităților de formare desfășurate în țările candidate și potențial candidate;

40.

regretă faptul că, adesea, lipsesc date de bază pertinente care să fie utilizate ca punct de plecare pentru a măsura progresele, fiind astfel imposibil să se măsoare schimbările datorate proiectelor de preaderare;

41.

observă că sprijinul în favoarea reformelor legislative constituie unul dintre cele mai întâlnite proiecte de preaderare; remarcă faptul că, în prezent, cadrele instituționale sunt conforme cu standardele europene, dar este preocupat de faptul că durabilitatea acestor transformări ale legislațiilor și cadrelor din țările candidate și potențial candidate este periclitată din cauza lipsei unei strategii globale, fapt constatat de evaluatori externi; constată, în special, că dispozițiile administrative și regulamentele complementare deseori lipsesc, modificările care vizează rolurile și responsabilitățile nu sunt clarificate, iar personalul nu este format în mod corespunzător și, de aceea, nu poate aplica noile legi așa cum se dorește; insistă asupra faptului că reforma justiției și combaterea corupției trebuie să aibă un caracter amplu și pe termen lung, cu criterii de evaluare care să acopere întregul proces, de la introducerea de noi cadre, legi, dispoziții administrative și regulamente la urmăririle efective în justiție în cazurile de la nivel înalt;

42.

constată că performanța și durabilitatea programelor cu beneficiari multipli nu a fost, încă, evaluată; solicită Curții de Conturi Europene să includă aceste proiecte în sfera unui viitor raport special privind asistența de preaderare în țările candidate și în țările potențial candidate;

43.

recunoaște faptul că Comisia evaluează impactul și durabilitatea programelor de preaderare prin intermediul rapoartelor de monitorizare axată pe rezultate (MAR), dar regretă că aceste rapoarte nu sunt puse la dispoziția publicului; este de părere că rapoartele de țară întocmite de Comisie ar trebui să reflecte rezultatele rapoartelor MAR și să ofere o evaluare a programelor și a impactului lor, odată implementate; îndeamnă așadar Comisia să introducă un capitol privind includerea concluziilor MAR în fiecare raport de țară;

44.

observă că numărul rapoartelor de monitorizare bazată pe rezultate diferă de la o țară la alta, de la 31 în cazul Albaniei, la niciunul pentru Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru și Serbia; observă, de asemenea, că țările care utilizează sistemul de implementare descentralizată (SID) nu sunt obligate să elaboreze rapoarte externe de monitorizare bazată pe rezultate și că, prin urmare, în Croația se realizează puține acțiuni independente de urmărire a performanței; solicită Comisiei să asigure monitorizarea externă independentă regulată și cuprinzătoare a programelor finanțate de asistența de preaderare acordată de UE din toate țările candidate și potențial candidate;

45.

este preocupat de faptul că se consideră că rapoartele de monitorizare bazată de rezultate favorizează din punct de vedere structural evaluările pozitive și sunt inadecvate pentru monitorizarea pe termen lung a performanței; subliniază că monitorizarea ar trebui să urmărească performanța sectorului, și nu doar rezultatele proiectelor; îndeamnă Comisia să elaboreze un plan de acțiune cuprinzător privind monitorizarea, care să includă instrumente de evaluare diferite de rapoartele de monitorizare bazată pe rezultate, cum ar fi cadrele de evaluare a performanței cu indicatori SMART, pentru a face posibilă monitorizarea cuprinzătoare a rezultatelor proiectelor de-a lungul timpului; dorește să fie informat asupra progreselor înregistrate până la finele anului 2014;

46.

reamintește apelul Parlamentului către Comisie de a evalua impactul și rezultatele realizate în urma alocării de fonduri ale UE pentru reforma justiției și combaterea corupției în țările candidate și potențial candidate (1); salută publicarea de către Comisie, în 2012/2013, a unei evaluări privind sistemul judiciar și drepturile fundamentale în Turcia și a unei evaluări privind statul de drept, reforma sistemului judiciar și combaterea corupției și a criminalității organizate în Balcanii de Vest; regretă totuși că evaluarea privind Turcia nu a inclus o revizuire a proiectelor legate de combaterea corupției;

47.

este conștient de faptul că, în prezent, Curtea de Conturi Europeană pregătește un raport special privind asistența de preaderare acordată de UE în Serbia; recomandă în mod ferm includerea în sfera auditului de performanță a proiectelor implementate în domeniul reformei justiției și al combaterii corupției;

48.

este de părere că ar trebui creată o bază de date care să cuprindă toate proiectele finanțate în cadrul programelor de asistență de preaderare, care să fie pusă la dispoziția publicului; invită, așadar, Comisia să elaboreze măsuri pentru a spori transparența dispozițiilor juridice și să conceapă un sistem prin care toți beneficiarii fondurilor UE să fie publicați pe același site de internet, indiferent de cine gestionează fondurile și pe baza unor categorii standard de informații care să fie furnizate de toate statele membre în cel puțin o limbă de lucru a UE;

49.

remarcă angajamentul Comisiei de a aborda aceste aspecte până în 2015, prin publicarea de informații referitoare la asistența IPA în conformitate cu Inițiativa pentru transparența ajutorului internațional, care a instituit un standard comun pentru publicarea electronică de informații în timp util, cuprinzătoare și prospective cu privire la resursele oferite prin intermediul cooperării pentru dezvoltare; accentuează faptul că această inițiativă nu va putea fi productivă decât dacă informațiile sunt actualizate cu regularitate; prin urmare, îndeamnă Comisia să actualizeze lunar baza de date, astfel cum s-a planificat;

50.

salută îmbunătățirile pe care sprijinul UE le-a adus atât cadrului juridic și instituțional, cât și infrastructurii sistemului judiciar din Albania; este preocupat însă de gradul insuficient de raportare a rezultatelor privind utilizarea efectivă, implementarea și impactul concret al acestor transformări;

51.

recunoaște rezultatele în ceea ce privește adoptarea de documente strategice în domeniul combaterii corupției; este, totuși, profund îngrijorat de eficacitatea scăzută a măsurilor întreprinse în acest domeniu; subliniază că, în 2012, Albania s-a clasat pe primul loc în Europa ca cea mai coruptă țară; invită Comisia și autoritățile albaneze să reevalueze de urgență implementarea strategiei anticorupție și a planurilor de acțiune în această țară;

52.

regretă lipsa aplicării unora dintre capacitățile îmbunătățite ale sistemului judiciar în Bosnia și Herțegovina; este îngrijorat de faptul că, în cadrul auditului său din 2009, Curtea de Conturi a constatat lipsa de finanțare pentru funcționarea și întreținerea infrastructurii dobândite, antrenând riscul ca îmbunătățirile să devină nesustenabile;

53.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la performanțele limitate ale agenției anticorupție din Bosnia și Herțegovina și la lipsa raportării asupra rezultatelor specifice ale finanțării UE în domeniul combaterii corupției;

54.

ia act de progresele înregistrate de Croația în unele domenii ale reformei justiției și implementarea acestora, în timp ce durabilitatea lor a fost asigurată prin proiecte ulterioare;

55.

observă unele evoluții pozitive în domeniul combaterii corupției, prezentate în rapoartele de țară anuale pentru Croația; este preocupat, însă, de riscul ca măsurile adoptate înaintea aderării țării la Uniunea Europeană să nu fie ireversibile și sustenabile; subliniază, de exemplu, faptul că nu este clar care instituție are competența principală de a supraveghea reformele din domeniul combaterii corupției, că membrii Comisiei pentru conflictele de interese au fost numiți abia la începutul lunii februarie 2013, ceea ce pune sub semnul întrebării operabilitatea efectivă și rezultatele sale și că încă au loc și, de fapt, s-au intensificat numirile motivate politic în ministere și în organele de supraveghere ale întreprinderilor;

56.

constată că, din cauza lipsei controlului din partea autorităților kosovare de la Pristina asupra părții de nord a teritoriului, proiecte IPA precum proiectul „Reforma sistemului de formare juridică”, care își propusese să acopere întreg teritoriul provinciei Kosovo, au avut un impact minor în partea de nord;

57.

este profund îngrijorat de faptul că asistența UE în Kosovo în domeniul statului de drept nu este îndeajuns de eficientă, fapt constatat de Curtea de Conturi; admite faptul că anumite circumstanțe specifice în Kosovo, precum baza foarte redusă pentru consolidarea statului de drept și prioritatea insuficientă acordată acestui domeniu de către autoritățile din Kosovo, explică într-o anumită măsură eficacitatea intervenției UE; subliniază, totuși, existența unor domenii în care îmbunătățirile ar trebui să vină din partea Comisiei și a SEAE:

58.

este deosebit de preocupat de lipsa de progrese concrete în domeniul combaterii corupției în Kosovo; consideră corupția ca fiind o provocare majoră și un obstacol serios în calea funcționării instituțiilor publice;

59.

salută progresele realizate în ceea ce privește cadrul legislativ pentru reforma justiției și schimbările pozitive în materie de eficiență și imparțialitate aduse de introducerea sistemului automat de informații pentru gestionarea cazurilor în instanță; recunoaște abordarea activă a FYROM în ceea ce privește reformarea sistemului său judiciar și poziția sa de lider în domeniu;

60.

este preocupat de faptul că nu este disponibil niciun raport asupra eficacității proiectelor IPA privind combaterea corupției în Macedonia;

61.

salută îmbunătățirea cooperării regionale în domeniul cooperării judiciare și polițienești, consolidând cadrul juridic necesar pentru a asigura independența justiției și îmbunătățirea eficienței actului de justiție în Muntenegru; este preocupat de slaba coordonare a donatorilor și de ratingurile de sustenabilitate scăzute ale proiectelor;

62.

constată că corupția reprezintă un serios motiv de îngrijorare în Muntenegru; recunoaște eforturile depuse de acest stat în combaterea corupției și salută, în special, consolidarea Direcției pentru inițiativa anticorupție, înființată cu fonduri ale UE;

63.

este îngrijorat de faptul că independența justiției rămâne un motiv serios de îngrijorare în Serbia, îndeosebi din cauza influenței politice necuvenite; regretă, de asemenea, că noua legislație nu este aplicată nici în mod adecvat, nici coerent, punând astfel în pericol eficacitatea sa;

64.

salută evaluarea pozitivă a proiectului „Sprijin pentru înființarea unei agenții anticorupție”, îndeosebi faptul că proiectul ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra tuturor grupurilor vizate și a societății în general; insistă, totuși, asupra unei monitorizări constante pentru a garanta că evoluțiile politice nu împiedică proiectul;

65.

recunoaște că proiectele implementate în domeniul justiției oferă dovezi rezonabile de sustenabilitate și salută voința politică manifestată de autoritățile din Turcia de a continua procesul de reformă inițiat, fapt demonstrat de majorarea alocării bugetare în favoarea formării judiciare; constată însă o serie de slăbiciuni la nivelul conceperii proiectelor, cum ar fi absența datelor de bază și lipsa indicatorilor SMART, slăbiciuni care trebuie soluționate pentru a permite o evaluare adecvată a impactului proiectelor de preaderare;

66.

constată că, în domeniul combaterii corupției, asistența financiară din partea UE a început foarte recent, cu proiectul din 2006 intitulat „Etica prevenirii corupției în Turcia”; admite, în numele Comisiei, că nu s-au putut programa fonduri ale UE înainte de înființarea unui organism anticorupție unic independent și de adoptarea unei strategii naționale de combatere a corupției; constată că proiectul menționat mai sus este considerat a fi moderat satisfăcător, dar că îi lipsesc indicatorii SMART;

67.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curții de Conturi Europene, Comitetului de supraveghere a OLAF și OLAF.

10.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 208/55

—

având în vedere declarația de la Luxemburg privind siguranța pacienților din 5 aprilie 2005,

—

având în vedere raportul celei de-a doua reuniuni a rețelei informale de control al infecțiilor în cadrul asistenței medicale (iunie 2008),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 15 decembrie 2008 privind siguranța pacienților, inclusiv prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale (COM(2008)0837),

—

având în vedere evaluarea impactului realizată de Comisie (decembrie 2008),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 aprilie 2009 referitoare la propunerea de recomandare a Consiliului privind siguranța pacienților, inclusiv prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale (1),

—

având în vedere Recomandarea Consiliului din 9 iunie 2009 privind siguranța pacienților, inclusiv prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale,

—

având în vedere sondajul special realizat de Eurobarometru (nr. 327) privind „Siguranța pacienților și calitatea asistenței medicale”, publicat în aprilie 2010,

—

având în vedere raportul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) intitulat „Principalele elemente ale programelor de prevenire și control al infecțiilor”,

—

având în vedere Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere;

—

având în vedere raportul din 13 noiembrie 2012 al Comisiei către Consiliu pe baza rapoartelor statelor membre privind implementarea Recomandării 2009/C 151/01 a Consiliului privind siguranța pacienților, inclusiv profilaxia și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale;

—

având în vedere raporturile epidemiologice anuale din 2008 și 2012 ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC),

—

având în vedere raportul tehnic al ECDC „Competențele de bază pentru personalul responsabil cu controlul infecțiilor și igiena spitalicească în Uniunea Europeană”, publicat la 26 martie 2013,

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind rezistența antimicrobiană din 18 noiembrie 2009 (SANCO/6876/2009r6),

—

având în vedere Raportul tehnic comun al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) publicat la 17 septembrie 2009 intitulat „The bacterial challenge: time to react – A call to narrow the gap between multidrug-resistant bacteria in the EU and the development of new antibacterial agents”„Provocarea bacteriană: e timpul să reacționăm – Un apel pentru reducerea decalajului dintre rezistența multiplă la medicamente a bacteriilor și dezvoltarea de noi agenți antibacterieni”,

—

având în vedere sondajul special realizat de Eurobarometru (nr. 338) privind rezistența antimicrobiană, publicat în aprilie 2010,

—

având în vedere rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la rezistența la antibiotice (2),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei din 27 octombrie 2011 privind inițiativa de programare în comun a cercetării „Provocarea microbiană – o nouă amenințare pentru sănătatea umană” (C(2011)7660),

—

având în vedere rezoluția sa din 27 octombrie 2011 referitoare la amenințarea pe care o reprezintă rezistența antimicrobiană pentru sănătatea publică (3),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 15 noiembrie 2011 privind planul de acțiune împotriva rezistenței la antimicrobiene (COM(2011)0748),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 22 iunie 2012 privind impactul rezistenței la antimicrobiene în sectorul sănătății umane și în sectorul veterinar – „One Health” (Sănătate și pentru oameni, și pentru animale),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2012 privind „Provocarea microbiană – amenințarea tot mai mare reprezentată de rezistența la antimicrobiene” (4);

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0320/2013),

A.

întrucât siguranța (5) și calitatea vieții pacienților este o parte a calității globale a asistenței medicale și eforturile de creștere a siguranței pacienților depind de implementarea de politici și programe eficiente și pe termen lung pe teritoriul Europei;

B.

întrucât asistența socială de calitate constituie piatra unghiulară a unui sistem sanitar de înaltă calitate și accesul la asistență medicală de înaltă calitate este un drept fundamental recunoscut de UE, instituțiile sale și cetățenii europeni;

C.

întrucât articolul 168 din tratat prevede că acțiunea Uniunii Europene, care completează politicile naționale, are în vedere îmbunătățirea sănătății publice, prevenirea bolilor și afecțiunilor umane, precum și îndepărtarea pericolelor pentru sănătatea fizică și mentală;

D.

întrucât, în consecință, acțiunea Uniunii Europene în domeniul siguranței pacienților constă în a ajuta țările membre să își coordoneze eforturile în domeniu și să le sprijine acțiunile în domenii în care intervenția sa poate aduce o valoare adăugată;

E.

întrucât este esențial să se mențină încrederea cetățenilor în sistemele de sănătate ale Uniunii Europene;

F.

întrucât volumul datelor referitoare la prevalența și incidența evenimentelor nedorite (6) în sistemele de sănătate ale statelor membre ale Uniunii Europene este deocamdată limitat, dar în continuă creștere;

G.

întrucât aspectul siguranței pacienților devine o preocupare tot mai mare pentru sistemele de sănătate din lumea întreagă, inclusiv din Europa;

H.

întrucât rezultatele Eurobarometrului special „Siguranța pacienților și calitatea asistenței medicale” indică, în același timp, o puternică sensibilizare a opiniilor publice europene în domeniu, dar și un deficit serios de informații în materie de siguranță a pacienților;

I.

întrucât evenimentele nedorite asociate tratamentelor pentru pacient și pentru urmașii existenți sau viitori se manifestă sub forma infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) (7), evenimentelor legate de medicamente sau dispozitive medicale și de complicațiile care survin în timpul unei intervenții chirurgicale sau după aceasta;

J.

întrucât, dacă anumite efecte nedorite sunt legate de riscurile intrinseci asociate intervențiilor sau medicamentelor considerate necesare de către personalul medical, altele, în schimb, sunt provocate de erori medicale, de lacune sau disfuncționalități în lanțul asistenței medicale care ar putea fi evitate;

K.

întrucât se estimează că 8-12 % dintre pacienții spitalizați în Uniunea Europeană sunt victime ale evenimentelor nedorite asociate tratamentelor care le sunt aplicate, fie că e vorba de IAAM, de erori legate de tratament, erori chirurgicale, probleme legate de dispozitive medicale defecte sau insuficient decontaminate, erori de diagnosticare sau lipsa intervenției în urma examenelor medicale;

L.

întrucât schimbările demografice conduc la majorarea procentului de pacienți mai în vârstă cărora le sunt prescrise o multitudine de medicamente diferite, dar care adesea sunt depășiți de situație în ceea ce privește administrarea lor corectă;

M.

întrucât pacienții în vârstă, imunodepresivi și cei afectați de boli cronice, și mai ales de boli cronice degenerative, constituie, de asemenea, un grup extrem de vulnerabil la evenimentele nedorite asociate asistenței medicale, cum ar fi: erori de diagnosticare, lipsa intervenției în urma examenelor medicale, eliberarea sau administrarea unui medicament neadecvat – de exemplu neautorizat de Asociația Medicală Mondială – sau a unei doze incorecte sau, mai mult, a două medicamente care nu ar trebui combinate între ele, disfuncționalitatea sau decontaminarea necorespunzătoare a unor echipamente medicale sau infecții ale plăgilor chirurgicale;

N.

întrucât, conform studiilor internaționale, între 13 % și 16 % din costurile spitalicești (adică un euro din șapte) sunt cauzate de incidente legate de asistența medicală;

O.

întrucât, de asemenea, conform estimărilor, între 30 și 40 % dintre evenimentele nedorite, atât în sectorul spitalicesc, cât și în sectorul extraspitalicesc (tratament ambulatoriu) par a fi cauzate de factori sistemici și, prin urmare, pot fi evitate;

P.

întrucât, în special, lipsa unor resurse financiare, tehnice și umane este asociată unui risc crescut de apariție a unor evenimente nedorite legate de asistența medicală;

Q.

întrucât criza economică a încetinit punerea în aplicare a acțiunilor decise de statele membre în 2009, având în vedere schimbările priorităților în domeniul sănătății publice;

R.

întrucât orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a face publice sau de a transmite cu bună-credință și în deplină siguranță informații cu privire la fapte, date sau acțiuni, din momentul în care necunoașterea acestora pare să prezinte un pericol pentru sănătatea publică;

S.

întrucât siguranța pacienților se bucură de un nivel ridicat de prioritate în ceea ce privește agenda politică și întrucât statele membre au stabilit un mecanism pentru dezbateri asociat cu problemele de siguranță a pacienților și cu alte activități în acest domeniu în 2005; întrucât a fost instituit un grup de lucru prin care Comisia Europeană intenționează să promoveze munca și activitățile statelor membre, membrii activi ai acestuia fiind Organizația Mondială a Sănătății (în special prin Alianța mondială pentru siguranța pacienților), Consiliul Europei, OCDE și asociații europene de pacienți, medici, asistente, farmaciști, dentiști și spitale;

T.

întrucât IAAM figurează printre cauzele cele mai frecvente și cele mai dăunătoare ale prejudiciului involuntar provocat pacienților;

U.

întrucât IAAM, care afectează în medie 5 % dintre pacienții spitalizați, constituie o problemă de sănătate publică majoră în țările Uniunii Europene, reprezentând în același timp o problemă gravă de sănătate publică și o grea povară economică pentru resursele sanitare limitate;

V.

întrucât se estimează că în perioada 2011-2012 numărul anual total al pacienților care dobândesc cel puțin o infecție asociată asistenței medicale pe durata șederii lor în spitale europene de asistență de urgență în UE este de 3,2 milioane (8);

W.

întrucât IAAM, care au un impact considerabil în materie de morbiditate, de mortalitate (37 000 de persoane care decedează direct din cauza unei astfel de infecții în UE) și de costuri (estimate la mai mult de 5,5 miliarde de euro pe an în UE), constituie o problemă de sănătate publică majoră pentru statele membre;

X.

întrucât IAAM pot surveni în urma unei internări în orice tip de mediu în care se aplică tratament medical, în special tratament de bază, îngrijire în cadrul unei comunități, asistență socială, îngrijire în mediul privat, terapie intensivă și îngrijire pe termen lung, sau cu ocazia oricăror forme de asistență medicală, sau la domiciliu (mai ales prin erori de dozaj, erori pe ambalajul medicamentului, contaminare de la instrumentele sau dispozitivele medicale sau contactul cu pacienții și personalul medical);

Y.

întrucât o IAAM contractată cu ocazia unei spitalizări poate să nu fie declarată decât după externarea pacientului;

Z.

întrucât durata medie a spitalizării în statele membre este în scădere;

AA.

întrucât Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) este responsabil de dezvoltarea recomandărilor științifice privind măsurile fundamentate pe dovezi pentru prevenirea cu succes a IAAM;

AB.

întrucât pacienții care suferă de boli cronice și boli degenerative sunt de multe ori îngrijiți la domiciliu în loc să fie internați în spital;

AC.

întrucât starea de sănătate a anumitor bolnavi care suferă de boli cronice și de boli degenerative impune deseori o asistență medicală permanentă și continuă, necesitând în special utilizarea frecventă a unor dispozitive medicale (stimulatoare cardiace, dispozitive respiratorii, catetere, sonde urinare etc.);

AD.

întrucât utilizarea unor astfel de dispozitive medicale presupune riscuri de infecții;

AE.

întrucât nerespectarea precauțiunilor elementare în materie de igienă pentru oameni, de exemplu, în centrele de tratament, dar și la domiciliu, determină adesea o răspândire accentuată a agenților patogeni, îndeosebi a celor rezistenți la agenți antimicrobieni;

AF.

întrucât există deja sau sunt testate în prezent cu titlu experimental și cu rezultate promițătoare acțiuni de prevenire a IAAM, simple și necostisitoare, precum implementarea unor acțiuni de educație sanitară (și în special de promovare a igienei spitalicești), și întrucât, în vederea combaterii IAAM, ar putea fi utilizate cu succes căi alternative și necostisitoare;

AG.

întrucât, dat fiind că microorganismele responsabile de IAAM sunt capabile să colonizeze organismul uman pe perioade îndelungate, pacienții le pot propaga în cursul spitalizării lor sau după aceasta și întrucât IAAM pot fi contractate, astfel, în toate mediile de asistență medicală, în centrele de tratament pe termen mediu și lung, și chiar la domiciliul pacientului;

AH.

întrucât doar 13 state membre au implementat supravegherea la nivel național a infecțiilor cu Clostridium difficile  (9) și în doar 3 dintre sistemele de supraveghere există practicieni generali care sunt implicați și în colectarea datelor – situație ce ar trebui îmbunătățită;

AI.

întrucât, pe lângă aceasta, mobilitatea tot mai mare a cetățenilor în cadrul sistemelor de sănătate europene și între acestea și caracterul din ce în ce mai transfrontalier al asistenței medicale în Europa, precum și posibilitatea pe care o au de a beneficia de un tratament medical în afara țării lor de reședință favorizează propagarea rapidă a microorganismelor rezistente de la un stat membru la altul;

AJ.

întrucât problema rezistenței la antimicrobiene constituie o amenințare gravă și, în unele țări, în creștere pentru siguranța pacienților, care poate complica tratamentul infecțiilor și recuperarea în urma acestora și crește costurile naționale pentru sănătate;

AK.

întrucât IAAM sunt deseori dificil de tratat, întrucât microorganismele responsabile de acestea sunt rezistente la agenții antimicrobieni;

AL.

întrucât, numai în UE, Norvegia și Islanda, bacteriile rezistente la antimicrobiene au cauzat anual aproximativ 400 000 de infecții și 25 000 de decese, costurile aferente îngrijirilor de sănătate suplimentare și pierderilor de productivitate cifrându-se la cel puțin 1,5 miliarde de euro;

AM.

întrucât rezistența la antibiotice este în continuă creștere în Europa și, în ceea ce privește anumite bacterii, poate atinge 25 % și chiar mai mult, în mai multe state membre;

AN.

întrucât ultimele date disponibile indică faptul că markerii de rezistență la antibiotice ai bacteriilor implicate în apariția IAAM pun în evidență o tendință globală de creștere a fenomenului de multirezistență și, în special, o creștere a procentului de Enterobacteriaceae rezistente la cefalosporine de a treia generație și a procentului de Staphylococcus aureus rezistent la meticilină;

AO.

întrucât asistăm la un declin în dezvoltarea de antimicrobieni noi;

AP.

întrucât dezvoltarea rezistenței la antimicrobiene este o consecință naturală și inevitabilă a utilizării lor, care poate fi însă limitată printr-o utilizare prudentă și rațională a agenților antimicrobieni;

AQ.

întrucât dezvoltarea rezistenței la antimicrobiene poate fi accelerată în special prin recurgerea sistematică și exagerată la aceste produse utilizate în medicina umană, ceea ce, împreună cu o igienă și un control al infecțiilor insuficiente, poate dăuna eficacității agenților antimicrobieni disponibili, al căror număr este și așa limitat;

AR.

întrucât, având în vedere lipsa dezvoltării unor noi antibiotice/agenți antimicrobieni, este esențial ca agenții antimicrobieni actuali să fie exploatați în mod eficace pe o perioadă cât mai îndelungată posibil;

AS.

întrucât, având în vedere lipsa dezvoltării unor noi medicamente antibacteriene, Comisia și statele membre ar trebui să colaboreze pentru a sprijini dezvoltarea și disponibilitatea unor astfel de produse, bazându-se pe Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și pe expertiza Agenției Europene pentru Medicamente (EMA);

AT.

întrucât politicile agricole favorizează apariția rezistenței la antibiotice, atât prin lanțul alimentar, cât și prin dejecțiile animale care pătrund în circuitul apei;

AU.

întrucât se observă un mai mare consum de antibiotice în rândul persoanelor care sunt în mod obiectiv cel mai puțin informate și întrucât o informare obiectivă mai bună privind antibioticele este asociată unui comportament mai responsabil în materie de utilizare a antibioticelor;

AV.

întrucât anumite state membre nu dețin un cadru de reglementare și juridic solid pentru a sprijini utilizarea rațională a medicamentelor și a-i conferi un caracter obligatoriu și întrucât există diferențe considerabile în Europa în materie de consum de antibiotice, în cadrul tratamentului în comunitate, dar și în cadrul asistenței medicale spitalicești;

AW.

întrucât există nevoia de a educa și de a crește gradul de conștientizare în rândul celor implicați în utilizarea agenților antimicrobieni, inclusiv factori de decizie politică, personalul medical și publicul larg, pentru a încuraja modificările necesare în comportamentul medicilor care le prescriu, al distribuitorilor și al cetățenilor;

AX.

întrucât, în urma Recomandării Consiliului din 2009 (2009/C 151/01), au fost depuse eforturi importante în vederea îmbunătățirii siguranței pacienților în statele membre, în special prin considerarea siguranței pacienților drept o prioritate a politicii privind sănătatea publică în statele membre ale Uniunii, prin desemnarea (în 19 state membre) a unei autorități responsabile de siguranța pacienților și prin încurajarea formării (în 23 de state membre) privind siguranța pacienților în instituții sanitare;

AY.

întrucât, în urma Recomandării Consiliului din 2009 (2009/C 151/01), au fost depuse eforturi considerabile pentru adoptarea și elaborarea unor strategii (naționale sau regionale) de prevenire și control al IAAM în statele membre și, în special, prin adoptarea orientărilor privind prevenirea și controlul IAAM, prin instituirea unor sisteme de supraveghere activă a IAAM (sau prin consolidarea celor existente);

AZ.

întrucât, pe de o parte, anumite acțiuni preconizate de Consiliu în Recomandarea sa 2009/C 151/01 privind îmbunătățirea siguranței pacienților în statele membre nu au fost implementate până în prezent decât de un număr limitat de state membre și întrucât se pot face încă progrese atât în domeniul asistenței medicale spitalicești, cât și al celei ambulatorii, îndeosebi în ceea ce privește responsabilizarea pacienților, educarea personalului medical și al personalului de îngrijire în sens mai larg, precum și în direcția implementării unor nomenclatoare europene privind siguranța pacienților sau a stabilirii unor orientări europene privind normele de siguranță a pacienților;

BA.

întrucât anumite acțiuni pentru prevenirea și controlul IAAM în statele membre recomandate de Consiliu nu au fost implementate până în prezent decât de un număr limitat de state membre și întrucât se pot face progrese, îndeosebi în domeniul informării pacienților prin instituțiile sanitare și al susținerii lucrărilor de cercetare consacrate prevenirii și controlului IAAM;

1.

salută acțiunile implementate la nivelul statelor membre care vizează cu prioritate îmbunătățirea siguranței generale a pacienților și reducerea incidenței IAAM, în special:

2.

salută acțiunile Comisiei Europene în domeniul siguranței generale a pacienților, încurajând statele membre să facă schimb de bune practici și să elaboreze definiții și o terminologie comune pentru siguranța pacienților, în special:

3.

salută acțiunea realizată de Comisie și ECDC împreună cu autoritățile în domeniul sănătății din statele membre privind prevenirea și controlul IAAM;

4.

salută acțiunea Comisiei Europene în domeniul prevenirii și controlului IAAM, acțiune care este strâns asociată acțiunilor desfășurate de Comisie în domeniul rezistenței la antimicrobiene, în special finanțarea de către Comisie a proiectelor de cercetare în domeniul IAAM și al rezistenței antimicrobiene, îndeosebi a celor având o dimensiune europeană, cum ar fi proiectul IPSE (Improving Patient Safety in Europe – Îmbunătățirea siguranței pacienților în Europa), proiectul IMPLEMENT (Implementing Strategic Bundles for Infection Prevention & Management – Implementarea unor pachete de măsuri strategice pentru profilaxia și tratamentul infecțiilor) sau proiectul PROHIBIT (Prevention Of Hospital Infections By Intervention and Training – Prevenirea infecțiilor spitalicești prin intervenție și formare), care vizează analizarea instrucțiunilor existente în materie de prevenire a IAAM în spitalele europene și testarea unei strategii de prevenire a bacteriemiilor legate de cateterele venoase centrale (infecții care sunt deosebit de îngrijorătoare în măsura în care sunt asociate cu un nivel ridicat al morbidității, precum și al mortalității direct asociate);

5.

salută activitatea de coordonare și monitorizare a ECDC, în special:

6.

recunoaște că, până în prezent, la nivelul Uniunii Europene nu există nicio clasificare și niciun sistem de raportare în ceea ce privește siguranța pacienților, cu scopul de a identifica, a înțelege și a analiza factorii legați de siguranța pacienților în vederea favorizării educației și îmbunătățirii sistemelor relevante;

7.

recunoaște faptul că, în prezent, prea puține state membre:

8.

invită statele membre să își continue eforturile în vederea extinderii colectării de indicatori comparabili privind siguranța pacienților la toate statele membre, cu sprijinul Comisiei;

9.

invită statele membre să continue și să intensifice cooperările bilaterale și multilaterale în domeniul siguranței pacienților, la nivel național și/sau regional;

10.

recomandă ca siguranța pacienților și în special prevenirea și combaterea IAAM să ocupe un loc de prim rang atât pe agenda politică a UE, cât și la nivel național în statele membre și la nivel regional și local;

11.

încurajează statele membre să își continue eforturile în direcția ameliorării siguranței pacienților și să pună în aplicare, dacă nu au făcut-o deja, măsuri suplimentare, inclusiv stabilirea unor planuri de acțiune pentru combaterea IAAM, care să reflecte întru totul recomandările Consiliului;

12.

îndeamnă îndeosebi statele membre să pună în aplicare sau să intensifice:

13.

solicită Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) să elaboreze o listă de medicamente „fără respectarea indicațiilor”(off-label) care sunt utilizate în ciuda faptului că există o variantă alternativă aprobată; solicită statelor membre să se asigure că personalul medical de specialitate și pacienții sunt informați, în consecință, atunci când este utilizat un medicament „fără respectarea indicațiilor” (off-label);

14.

încurajează Comisia Europeană și agențiile europene în cauză să instituie, să consolideze dacă acestea există deja, să facă cunoscute publicului și ușor accesibile sistemele de semnalare a evenimentelor nedorite privind în special medicamentele și dispozitivele medicale, care să permită identificarea responsabilităților în caz de disfuncționalități în lanțul asistenței medicale și tragerea de învățăminte din aceste disfuncționalități și să se asigure că toate procedurile sunt transparente;

15.

îndeamnă statele membre să își reevalueze structurile de raportare a evenimentelor nedorite, pentru a stabili dacă raportarea se produce într-o cultură a „neînvinuirii” și să se asigure că personalul sanitar poate prezenta informații într-un mod onest, fără urmări negative pentru ei;