19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/1

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/2

—

având în vedere Convenția împotriva corupției a Organizației Națiunilor Unite (UNCAC), deschisă pentru semnare la Merida, la 9 decembrie 2003,

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite,

—

având în vedere Pactul internațional privind drepturile civile și politice,

—

având în vedere Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale, deschisă pentru semnare la Paris, la 17 decembrie 1997, precum și modificările ulterioare,

—

având în vedere Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu din 12 decembrie 2011, referitoare la drepturile omului și democrația în centrul acțiunilor externe ale Uniunii Europene – către o abordare mai eficientă (COM(2011)0886),

—

având în vedere Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația și Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația, adoptat la cea de a 3179-a reuniune a Consiliului pentru Afaceri Externe din 25 iunie 2012,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 mai 2001 către Consiliu și Parlamentul European, intitulată „Rolul Uniunii Europene în promovarea drepturilor omului și a procesului de democratizare în țările terțe” (COM(2001)0252),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 25 octombrie 2011, intitulată „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor” (COM(2011)0681),

—

având în vedere seria de documente ale Consiliului intitulată „Integrarea drepturilor omului și a problematicii de gen în politica europeană de securitate și apărare” (1) și, în special, documentul Consiliului „Standarde generale de conduită pentru operațiunile PESA” (doc. 08373/3/2005),

—

având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000,

—

având în vedere Planul global de acțiune „Respectarea promisiunii: uniți pentru realizarea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 10 octombrie 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 27 februarie 2013, intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor sustenabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

—

având în vedere raportul Băncii Europene de Investiții (BEI), intitulat „Politicile de prevenire și de descurajare a corupției, fraudei, coluziunii, coerciției, spălării banilor și finanțării terorismului în activitățile Băncii Europene de Investiții („Politica antifraudă a BEI”), adoptat în 2008,

—

având în vedere Politica și procedurile în materie de aplicare a legii (EPP) ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care au intrat în vigoare în martie 2009,

—

având în vedere „Principiile directoare privind afacerile și drepturile omului: implementarea cadrului Organizației Națiunilor Unite «Protecție, respectare și remediere»” (HR/PUB/11/04),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2011 referitoare la politicile externe ale UE în favoarea democratizării (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2012 referitoare la „O strategie privind libertatea digitală în politica externă a UE” (3),

—

având în vedere Orientările UE privind apărătorii drepturilor omului, adoptate la a 2914-a reuniune a Consiliului Afaceri Generale din 8 decembrie 2008,

—

având în vedere „Documentul de la Montreux referitor la obligațiile juridice internaționale pertinente și bunele practici pentru state în ceea ce privește operațiunile societăților private din domeniul militar și de securitate (SPMS) în timpul conflictelor armate”, adoptat la Montreux, la 17 septembrie 2008,

—

având în vedere Convenția de drept penal privind corupția a Consiliului Europei, deschisă spre semnare la 27 ianuarie 1999 și Convenția de drept civil a Consiliului Europei privind corupția, deschisă spre semnare la 4 noiembrie 1999, precum și Rezoluțiile (98) 7 și (99) 5, adoptate de Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei la 5 mai 1998 și, respectiv, la 1 mai 1999, prin care s-a constituit/înființat Grupul de state împotriva corupției (GRECO),

—

având în vedere Declarația de la Jakarta privind Principiile pentru agențiile anticorupție, adoptată la 26–27 noiembrie 2012,

—

având în vedere Principiile de la Paris pentru instituțiile naționale de apărare a drepturilor omului (4),

—

având în vedere Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale (5),

—

având în vedere „Declarația tripartită de stabilire a principiilor privind societățile multinaționale și politica socială” a Organizației Internațională a Muncii (OIM) (6),

—

având în vedere inițiativa „Global Compact” a ONU (7),

—

având în vedere Codul internațional de conduită pentru furnizorii de servicii de securitate private,

—

având în vedere Tratatul privind comerțul cu arme, adoptat la Conferința finală a Organizației Națiunilor Unite pentru Tratatul privind comerțul cu arme, care a avut loc la New York, la 18- 28 martie 2013 (8),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0250/2013),

A.

întrucât corupția poate fi definită ca un abuz de putere în scopul câștigului personal individual sau colectiv, direct sau indirect, și întrucât actele de corupție includ infracțiunile precum mita, deturnarea de fonduri, traficul de influență, abuzul de funcție și îmbogățirea ilicită, conform definițiilor Convenției ONU împotriva corupției; întrucât frauda, extorcarea, șantajul, abuzul de puteri discreționare, favoritismul, nepotismul, clientelismul și contribuțiile politice ilegale sunt strâns legate de corupție; întrucât corupția poate fi legată de criminalitatea organizată, condusă de grupuri de lideri paralele cu structurile oficiale, în special în zonele în care autoritățile nu reușesc să aplice legea;

B.

întrucât corupția perpetuează și agravează consecințe inechitabile, injuste și discriminatorii din perspectiva beneficierii egale de drepturile omului, fie acestea civile, politice, economice, sociale sau culturale; întrucât corupția are repercusiuni negative asupra mediului și afectează în mod disproporționat grupurile cele mai dezavantajate și marginalizate ale societății, prin faptul că le privează de un acces egal la participarea politică, servicii publice, justiție, siguranță, terenuri, locuri de muncă, educație, sănătate și locuințe, și întrucât corupția afectează în mod deosebit progresul în eliminarea discriminării, realizarea egalității de gen și capacitarea femeilor, prin limitarea capacității femeilor de a-și revendica drepturile;

C.

întrucât corupția poate submina dezvoltarea economică, obstrucționând în anumite cazuri afacerile și investițiile;

D.

întrucât combaterea corupției face parte din principiul bunei guvernanțe, așa cum este susținut și definit la articolul 9 alineatul (3) și la articolul 97 din Acordul de la Cotonou;

E.

întrucât actele de corupție și încălcările drepturilor omului implică, de obicei, abuzuri de putere, lipsă de responsabilitate și instituționalizarea unor forme diferite de discriminare; întrucât corupția este invariabil mai frecventă atunci când respectarea drepturilor omului este deficitară sau absentă, și întrucât corupția subminează adesea eficacitatea instituțiilor și entităților care, în mod normal, au responsabilități de control și echilibrare și de la care se așteaptă asigurarea respectării principiilor democratice și a drepturilor omului, cum ar fi parlamentele, autoritățile de aplicare a legii, sistemul juridic și cel legislativ;

F.

întrucât corupția este, în general, adânc înrădăcinată în mentalitatea societăților în care este răspândită, iar toate eforturile de combatere a acesteia ar trebui orientate, în primul rând și mai presus de toate, către sistemul educațional, adresându-se individului de la cea mai fragedă vârstă posibilă;

G.

întrucât statele nu acționează uneori pentru a împiedica sau sancționa corupția în sectorul public și în cel privat, încălcându-și obligațiile internaționale care decurg din Pactul internațional privind drepturile civile și politice și din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și din alte instrumente internaționale și regionale din domeniul drepturilor omului;

H.

întrucât corupția distorsionează volumul și structura cheltuielilor guvernamentale, afectând în mod grav capacitatea statului de a-și exploata la maxim resursele pentru a obține realizarea deplină a drepturilor economice, sociale și culturale, și întrucât corupția deviază un volum mare de fonduri în detrimentul investițiilor în economie, frânând refacerea țărilor aflate în dificultate economică, inclusiv în state membre ale UE;

I.

întrucât corupția la nivel înalt poate destabiliza și submina în mod grav țările vizate și poate periclita chiar statul în sine;

J.

întrucât, potrivit Băncii Mondiale, corupția reprezintă 5 % din PIB-ul mondial (2,6 trilioane USD), iar peste 1 trilion de USD sunt oferiți drept mită în fiecare an; întrucât corupția însumează 10 % din costul total al desfășurării de activități economice la nivel mondial și 25 % din costurile contractelor de achiziții publice din țările în curs de dezvoltare (9);

K.

întrucât Banca Mondială estimează că, din cauza corupției la nivel înalt, în fiecare an se fură de la 20 până la - 40 de miliarde USD din bugetele publice ale țărilor în curs de dezvoltare, adică între 20 % și - 40 % din fondurile asistenței oficiale pentru dezvoltare, acești bani fiind ascunși în străinătate (10);

L.

întrucât, din anul 2000 până în anul 2009, țările în curs de dezvoltare au pierdut 8,44 trilioane USD din cauza fluxurilor financiare ilicite, o sumă de peste 10 ori mai mare decât ajutorul extern pe care l-au primit; întrucât în ultimul deceniu, țările în curs de dezvoltare au pierdut anual 585,9 miliarde USD pe an în urma fluxurilor financiare ilicite; întrucât sumele furate în fiecare an prin corupție ar fi suficiente pentru a hrăni de 80 de ori populația care suferă de foame a planetei, în timp ce mita și furtul măresc cu până la 40 % costurile totale ale proiectelor care au ca scop să furnizeze apă potabilă sigură și accesul la instalații sanitare la nivel mondial (11);

M.

întrucât corupția, prin faptul că amenință consolidarea democrației și respectarea drepturilor omului, rămâne o cauză fundamentală și un catalizator al conflictelor, al numeroaselor încălcări ale dreptului umanitar internațional și al impunității în țările în curs de dezvoltare, și întrucât status quo-ul corupției și îmbogățirilor ilicite în funcții cu putere în stat a condus la acapararea puterii și la perpetuarea acesteia, precum și la crearea de noi miliții și propagarea violențelor;

N.

întrucât corupția în sectorul judiciar încalcă principiul nediscriminării și al accesului la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la o cale eficientă?? de atac, care au un rol esențial în asigurarea respectării tuturor celorlalte drepturi ale omului, și întrucât corupția distorsionează grav independența, competența și imparțialitatea sistemului judiciar și a administrației publice, încurajând neîncrederea în instituțiile publice, subminând statul de drept și generând violență;

O.

întrucât furnizarea de servicii publice permite statelor să își respecte obligațiile internaționale privind drepturile omului, asigurând alimentarea cu apă și alimente, servicii de sănătate, educație, locuințe, securitate și ordine, ca elemente ale dezvoltării umane, și întrucât corupția în sectorul achizițiilor publice prosperă în absența deschiderii, transparenței, informării, concurenței, stimulentelor, precum și a unor norme și reglementări care să fie strict aplicate și prosperă, de asemenea, acolo unde nu există o monitorizare independentă și nici mecanisme de sancțiune;

P.

întrucât corupția la scară largă, lipsa transparenței, a accesului la informație și absența participării nediscriminatorii la luarea deciziilor împiedică cetățenii să responsabilizeze guvernele și reprezentanții politici pentru a se asigura că veniturile provenind din exploatarea resurselor sunt folosite pentru a le garanta drepturile omului; întrucât guvernele sunt obligate să facă tot ceea ce le stă în putere pentru a combate corupția din întreprinderile publice și private;

Q.

întrucât apărătorii drepturilor omului, media, organizațiile societății civile (OSC), sindicatele și jurnaliștii de investigație joacă un rol fundamental în combaterea corupției, prin examinarea bugetelor publice, monitorizarea activităților guvernamentale și ale companiilor mari, în special multinaționale, precum și a finanțării partidelor politice, oferind competențe și expertiză pentru consolidarea capacităților și reclamând transparență și responsabilitate; întrucât jurnaliștii care relatează despre corupție și crima organizată sunt din ce în ce mai vizați și din ce în ce mai hărțuiți de grupurile criminalității organizate, de „puterea paralelă” și de autoritățile publice, în special în țările în curs de dezvoltare;

R.

întrucât libertatea și independența presei și celorlalte mijloace de comunicare în masă, atât pe internet cât și offline, sunt esențiale pentru a asigura transparența și controlul necesare pentru a combate corupția, oferind o platformă pentru expunerea actelor de corupție și acordând cetățenilor și al societății acces la informații;

S.

întrucât datele publice și un guvern transparent capacitează cetățenii, oferindu-le acces la informații privind cheltuielile și bugetele guvernamentale;

T.

întrucât persoanele care denunță nereguli sunt vitale pentru expunerea corupției, fraudei, gestionării defectuoase și a încălcărilor drepturilor omului, în ciuda riscurilor personale mari, și întrucât lipsa protecției împotriva represaliilor, controlul asupra informațiilor, legile privind calomnia și defăimarea și investigarea necorespunzătoare a faptelor relatate de denunțători pot conduce atât la o descurajare generală în semnalarea unor astfel de cazuri, cât și la punerea în pericol a siguranței personale a acestora și a familiilor lor; întrucât UE are datoria de a-i proteja pe denunțători, utilizând în cel mai eficient mod posibil în special instrumentele de cooperare, cum ar fi Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO);

U.

întrucât situațiile de urgență și ajutoarele primite oferă oportunități pentru corupție, datorită naturii activităților, complexității acțiunilor și actorilor care le realizează, și întrucât aceste „oportunități” includ mita, obstrucția, extorcarea cu care se confruntă personalul agențiilor de ajutor, abateri ale personalului agențiilor de ajutor, frauda, contabilitatea falsă, deturnarea ajutorului primit și exploatarea celor nevoiași și alimentează un sentiment general de exasperare cu privire la orice autoritate publică; întrucât însușirea ilegală a ajutorului umanitar reprezintă o încălcare gravă a dreptului umanitar internațional;

V.

întrucât 25 % din numărul total al anchetelor inițiate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) s-au referit la ajutorul extern european pentru țări terțe, și întrucât în urma acestor anchete au fost recuperate 17,5 milioane EUR (12);

W.

întrucât ajutorul UE pentru țările în curs de dezvoltare s-ar putea irosi în absența unui sistem care să includă un sistem adecvat de echilibru al puterilor în țările beneficiare, precum și a unui sistem complet independent de monitorizare a integrității, care să completeze utilizarea fondurilor;

X.

întrucât există afirmații potrivit cărora băncile publice europene, fie ele instituții ale UE (BEI) sau bănci ai căror acționari sunt în majoritate state membre ale UE (BERD), au fost implicate în scandaluri de corupție legate de operațiunile lor în afara Uniunii Europene;

Y.

întrucât donatorii și instituțiile financiare internaționale (IFI), cum ar fi Banca Mondială (BM) și Fondul Monetar Internațional (FMI), ar trebui să impulsioneze o reformă reală a guvernării în țările debitoare și să contribuie la o combatere efectivă a corupției, inclusiv prin evaluarea și contracararea riscurilor dovedite de corupție și degradare a drepturilor omului asociate cu numeroase măsuri impuse în contextul programelor de ajustare structurală (PAS), cum ar fi privatizarea întreprinderilor și resurselor de stat;

Z.

întrucât traficul de ființe umane se bazează foarte mult pe rețele complexe și corupte, care sunt prezente în toate sectoarele guvernării, în administrația publică, în aplicarea legii și în sectorul privat din țările de origine, de tranzit și de destinație a victimelor, și întrucât corupția slăbește acțiunile celor care combat traficul, prin corupția înregistrată în poliție și la nivelul personalului judiciar și în cadrul procedurilor de arestare și urmărire penală a traficanților, în acordarea de asistență juridică și în protecția martorilor victimelor traficului de ființe umane;

AA.

întrucât corupția și abaterile înregistrate la nivelul forțelor armate, în sectorul apărării, în rândul autorităților de aplicare a legii și al forțelor de menținere a păcii provoacă riscuri grave pentru viața, integritatea fizică, protecția, libertatea și drepturile cetățenilor din țările în curs de dezvoltare, și întrucât sectorul apărării și al achizițiilor pentru apărare continuă să fie caracterizate de niveluri inacceptabile de corupție și sunt, cu precădere, protejate de secretul în numele securității naționale; întrucât achizițiile publice pentru aprovizionarea cu echipamente de securitate ar trebui controlată strict;

AB.

întrucât utilizarea societăților militare și de securitate private (SMSP) atât de către actorii publici, cât și de către cei privați, a crescut exponențial în ultimii douăzeci de ani, și întrucât, datorită naturii activităților lor, SMSP sunt deosebit de vulnerabile la corupție și au fost acuzate de grave încălcări ale drepturilor omului, deși operează în cea mai mare parte într-un domeniu aflat în afara reglementării stricte, fără responsabilitatea publică care este, în general, impusă forțelor armate;

AC.

întrucât nivelul de implementare, utilizare și eficiență al asistenței juridice reciproce și al mecanismelor de recuperare a creanțelor în temeiul capitolelor IV și V din CIC a ONU rămâne scăzut în rândul statelor părți la aceasta din urmă, și întrucât aceste state părți sunt încă în curs de a-și îndeplini în totalitate obligațiile care le revin în temeiul capitolelor IV („Cooperarea internațională”) și V („Recuperarea creanțelor”) din Convenția privind cooperarea internațională și, în special, încă nu și-au îndeplinit în mod suficient obligațiile de asistență judiciară reciprocă, în conformitate cu articolul 46 din CIC a ONU;

AD.

întrucât un comerț global al armelor și munițiilor defectuos reglementat și opac alimentează conflictele, corupția, sărăcia, încălcarea drepturilor omului și impunitatea;

AE.

întrucât marea corupție în țările în curs de dezvoltare apare mai ales cu complicitatea și chiar cu ajutorul anumitor oameni de afaceri, avocați, instituții financiare și funcționari publici din țările dezvoltate, inclusiv din statele membre ale UE, și întrucât, încălcând flagrant reglementările privind combaterea spălării banilor de la nivelul UE și de la nivel internațional, aceste instituții și corporații au oferit canale pentru spălarea veniturilor provenite din corupție în țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare, pentru a crea structuri opace și pentru a-și ascunde activele în „jurisdicții secrete”;

AF.

întrucât o perspectivă bazată pe drepturile omului asupra politicilor anticorupție întărește percepția generală că, pe lângă fondurile publice, sunt afectate de corupție și drepturile individuale, și oportunitățile cetățenilor; întrucât asocierea strânsă între mișcările internaționale anticorupție și cele pentru drepturile omului va ridica gradul de conștientizare a opiniei publice și va intensifica exigența acesteia pentru deschidere, responsabilitate și justiție, și întrucât corelarea actelor de corupție cu încălcări ale drepturilor omului creează noi posibilități de acțiune, în special în cazul în care corupția poate fi combătută prin intermediul mecanismelor naționale, regionale și internaționale existente de monitorizare a respectării drepturilor omului,

1.

consideră că UE poate deveni un lider credibil și influent în lupta împotriva corupției numai dacă abordează într-un mod corespunzător problemele crimei organizate, corupției și spălării de bani pe teritoriul propriu; salută, în această privință, „Raportul UE privind anticorupția”, ce urmează a fi prezentat de către Comisie; speră că identificarea de către Comisie a zonelor vulnerabile în fața corupției din statele membre va ajuta la intensificarea eforturilor anticorupție, va facilita schimbul de bune practici, va puncta tendințele UE și va stimula învățarea inter pares și respectarea în mai mare măsură a angajamentelor UE și a celor internaționale; invită Comisia să prezinte inițiative privind politicile UE în domeniul anticorupției, cum ar fi un plan de acțiune al UE împotriva corupției;

2.

salută, în această privință, renegocierea Directivei privind impozitarea veniturilor, care are drept scop să pună efectiv capăt secretului bancar; consideră că întărirea reglementării și transparența în ceea ce privește registrele comerțului și registrele trusturilor din toate statele membre ale UE este o condiție indispensabilă pentru combaterea corupției, atât în UE, cât și în țările terțe; consideră că normele UE ar trebui să impună o obligație de înregistrare a tuturor structurilor legale și a datelor referitoare la beneficiarii lor reali, iar aceste informații ar trebui publicate online, clasificate electronic și prezentate într-un format consultabil, astfel încât să poată fi consultate în mod gratuit;

3.

consideră că UE ar trebui să urmeze exemplul Statelor Unite în aplicarea Actului privind răspunderea conform statului de drept în cazul Serghei Magnițchi din 2012 și să adopte un act legislativ similar la nivelul UE, ca un cadru emblematic și operațional de stabilire a unei legături între corupție și încălcarea drepturilor omului; solicită, prin urmare, Consiliului să adopte o decizie de stabilire a unei liste UE comune a funcționarilor implicați în moartea lui Serghei Magnițchi, în mușamalizarea judiciară ulterioară și în hărțuirea permanentă și susținută a familiei acestuia; adaugă că această decizie a Consiliului impune sancțiuni orientate precis asupra acelor funcționari, cum ar fi interdicția de viză în întreaga UE și ordinul de înghețare a tuturor active financiare pe care aceștia sau rudele apropiate le dețin pe teritoriul Uniunii Europene; invită Comisia să elaboreze un plan de acțiune în vederea creării unui mecanism de înregistrare într-o bază de date și de impunere a unor sancțiuni similare oficialilor din țările terțe (inclusiv ofițeri de poliție, procurori și judecători) implicați în încălcări grave ale drepturilor omului și în „manipulări” judiciare îndreptate împotriva persoanelor care semnalează nereguli, a jurnaliștilor care raportează cazuri de corupție și a activiștilor pentru drepturile omului din țările terțe; subliniază că criteriile de includere pe listă trebuie să se bazeze pe surse bine documentate, convergente și independente, precum și pe dovezi convingătoare, oferind celor vizați posibilitatea de a recurge la căi de atac;

4.

sprijină întru totul angajamentul UE de a-și însuși și de a integra în toate politicile sale de dezvoltare conceptul de asumare democratică a responsabilităților, care reprezintă participarea efectivă și deplină a populației la elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor și a strategiilor de dezvoltare ale donatorilor și guvernelor partenere; consideră că o astfel de politică încurajează implicarea beneficiarilor programelor și, prin urmare, contribuie la o monitorizare mai atentă și o responsabilitate mai mare în lupta împotriva corupției; încurajează Comisia și statele membre să aplice principiul condiționării programelor de ajutor pentru dezvoltare de respectarea normelor internaționale anticorupție și să introducă o clauză anticorupție în contractele de achiziții publice, conform recomandărilor OCDE; solicită Comisiei să continue să promoveze un nivel ridicat de transparență a ajutorului, în formate digitale, lizibile automat și folosind un standard comun pentru a asigura comparabilitatea cu alți donatori și, în special, care să corespundă necesităților guvernelor beneficiare;

5.

subliniază că, pentru a garanta faptul că instrumentele de combinare sporesc eficacitatea finanțării pentru dezvoltare, trebuie revizuită guvernanța acestora, în vederea creșterii transparenței criteriilor de selecție a proiectelor și a răspunderii față de societate în ansamblu; reamintește că stabilirea unui număr critic de cerințe minime pentru selecția, monitorizarea și evaluarea proiectelor ar putea facilita comparabilitatea acestora și ar constitui o bază coerentă pentru informarea cu privire la efectuarea operațiunilor; constată că ar trebui prezentate sistematic rapoarte cu privire la evoluțiile proiectelor și la impactul dezvoltării acestora pentru a se justifica utilizarea resurselor provenite din ajutoare prin intermediul facilităților de combinare, nu numai în fața donatorilor și a instituțiilor financiare europene implicate, ci și în fața publicului larg;

6.

consideră că Comisia ar trebui să impună un nivel maxim de integritate în procedurile de achiziții publice pentru implementarea proiectelor finanțate de UE, în special prin promovarea unei mai mari accesibilități pentru organizațiile locale la procedurile de ofertare; subliniază că o perspectivă bazată pe drepturile omului asupra achizițiilor publice beneficiază de participarea unei game mai largi de actori, și anume cei afectați de procesul de ofertare (cum ar fi asociațiile de proprietari de terenuri sau grupurile defavorizate); consideră că o perspectivă bazată pe drepturile omului asupra achizițiilor încurajează, de asemenea, autoritățile să ofere grupurilor dezavantajate posibilitatea de a concura în procedurile de achiziții publice și să extindă criteriile de evaluare a societăților în cadrul acestor proceduri; reamintește că rezultatele monitorizării proiectelor în cooperare cu societatea civilă și cu autoritățile locale implicate este esențială pentru a stabili dacă fondurile UE sunt utilizate corespunzător; solicită Comisiei să nu acorde proiecte contractanților ai căror proprietari beneficiari nu sunt cunoscuți sau a căror societate are o structură care le permite să realizeze cu ușurință ajustări ale prețului de transfer;

7.

îndeamnă UE să sporească transparența, sprijinind crearea unui sistem global de identificare a angajamentelor de acordare de ajutor, pentru a putea determina statele donatoare să își ducă la îndeplinire promisiunile de ajutor și să își asume responsabilitate pentru proiectele, instituțiile sau grupurile pe care le sprijină;

8.

reamintește, în plus, necesitatea de a stopa tehnicile corupte în cadrul implementării proiectelor finanțate de UE, cum ar fi umflarea costurilor proiectelor, plățile pentru proiecte și angajați fictivi, utilizarea inadecvată și coruptă a compensațiilor economice și/sau industriale, furtul pur și simplu din fondurile de stat, cheltuielile de călătorie umflate și mita, printre altele; insistă, prin urmare, asupra necesității de a monitoriza întreaga lungime a lanțului de finanțare UE, inclusiv elaborarea politicilor și reglementarea, planificarea și bugetarea, finanțarea, transferurile fiscale, managementul și dezvoltarea programului, ofertarea și achizițiile publice, construcția, operarea și întreținerea, precum și plata pentru servicii;

9.

sugerează Comisiei să facă publice mecanismele de raportare din cadrul OLAF cu privire la utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE în de către participanții la licitațiile publice și beneficiarii ajutorului UE și să elaboreze o serie de orientări de politică privind tratarea informațiilor oferite de persoanele din interior care semnalează acest tip de abuzuri în țările terțe, permițând un curs corespunzător al acestora, un feedback și protecția împotriva represaliilor, acordând o atenție deosebită situației celor mai vulnerabile grupuri, îndeosebi femeilor, din multe țări în curs de dezvoltare, întrucât acestea sunt în mod special expuse riscului de a fi ținte ale corupției, sunt dispuse să coopereze pentru denunțarea acesteia, dar sunt și mai vulnerabile și mai stigmatizate în cazul în care cooperează;

10.

subliniază faptul că UE trebuie să reliefeze importanța punerii în aplicare a dreptului la participare și a dreptului de acces la informații și la mecanismele de răspundere publică precum datele deschise, acestea constituind principii fundamentale ale democrației în toate platformele de dialog cu țările terțe, inclusiv în relațiile bilaterale și în relațiile la cel mai înalt nivel; subliniază că libertatea presei și a mass-mediei, atât în mediul online cât și în cel offline, este fundamentală în acest sens; sugerează ca UE să finanțeze proiecte în țări terțe pentru a sprijini transpunerea în practică a acestor principii, în special în țările aflate într-un proces de democratizare, contribuind la integrarea dimensiunii de gen și asigurându-se că aceste procese implică societatea civilă, în special apărătorii drepturilor omului, sindicatele, femeile și grupurile deosebit de vulnerabile, precum și oferind asistență în formularea legilor necesare pentru o protecție eficace a celor care semnalează nereguli;

11.

constată, în această privință, că UE trebuie să conducă prin puterea exemplului; insistă ca UE și statele sale membre să se implice în mod activ în inițiativele internaționale pentru o mai mare transparență bugetară, cum ar fi Parteneriatul pentru o guvernare deschisă, Inițiativa pentru un buget deschis și Inițiativa internațională pentru transparența ajutorului, promovând astfel de angajamente din partea țărilor partenere, ca imperative ale standardelor internaționale privind drepturile omului;

12.

invită Comisia să propună o extindere a definiției apărătorilor drepturilor omului în Orientările UE privind apărătorii drepturilor omului, pentru a include și activiștii anticorupție, jurnaliștii de investigație și, în special, persoanele care semnalează nereguli;

13.

subliniază faptul că UE, ca donator de prim rang la nivel mondial, ar trebui să urmeze și să extindă exemplele recente de condiționare a ajutorului extern al UE de reforme bugetare, în direcția unei mai mari transparențe, de acces la date și la procese participative, și ar trebui să-și armonizeze, în acest sens, orientările cu alți donatori; consideră că UE ar trebui să stabilească o serie de repere și de criterii clare și publice, vizând o abordare bazată pe stimulente pentru guvernele beneficiare, pentru a-și deschide procesele bugetare și a integra în acțiunile lor transparența, participarea publică și componente de supraveghere, prin instruire sau asistență tehnică; solicită insistent UE să promoveze și să sprijine dezvoltarea unui mediu favorabil pentru organismele de supraveghere din țările în curs de dezvoltare (inclusiv pentru parlamente, curți de conturi, organizații ale societății civile și mass-media), pentru ca acestea să-și îndeplinească funcțiile de bază și să combată, astfel, corupția;

14.

subliniază că, pe de o parte, UE ar trebui să utilizeze cadrul „parteneriatelor avansate” cu țările terțe pentru a exercita presiuni, într-un mod eficace, asupra regimurilor afectate de corupție endemică, pentru ca acestea să adopte reforme în vederea implementării principiilor amintite mai sus; consideră că dialogul politic, presiunea și cooperarea realizate de UE în direcția impunerii reformelor ar trebui să fie vizibile și transparente și ar trebui să integreze mecanisme de monitorizare adecvate și ambițioase; consideră că UE ar trebui să condamne public adoptarea legilor care restricționează libertatea media și activitățile societății civile, acestea fiind elemente esențiale ale responsabilității, consideră că ar trebui elaborate strategii de adaptare a relațiilor cu aceste țări astfel încât reformele să fie promovate într-un mod vizibil; subliniază necesitatea integrării unor clauze clar definite și monitorizate privind drepturile omului în acordurile cu țările terțe, care să permită suspendarea oricărui acord de parteneriat în cazul unor încălcări majore ale drepturilor omului;

15.

sprijină transparența sporită a luării deciziilor privind investițiile de bani publici europeni, și anume în proiecte ale BEI și ale BERD care pot avea un impact negativ asupra drepturilor omului; solicită insistent ca BEI și BERD să-și consolideze politicile antifraudă și anticorupție, pentru a asigura transparența totală a investițiilor în afara Uniunii Europene; subliniază nevoia ca BEI și BERD să se declare dispuse să evite investițiile cu grad mare de risc, mai ales pe cele prin intermediari financiari, și să adopte o abordare bazată pe factorul de risc și o evaluare îmbunătățită a impactului asupra drepturilor omului prezentat de proiectele pe care le susțin, în plus față de executarea procedurilor de precauție, cu accent pe respectarea drepturilor omului și a integrității, pentru toate operațiunile clienților lor; consideră că trebuie acordată atenție deosebită asigurării participării publicului, precum și consultării în prealabil, gratuite și informate, a comunităților afectate la fiecare pas al planificării, punerii în aplicare, monitorizării și evaluării proiectelor finanțate; solicită insistent statelor membre ale UE și Comisiei să-și utilizeze influența ca membri exclusivi ai BEI și ca acționari majoritari ai BERD pentru a impulsiona reforme importante ale acestor instituții, în vederea mai bunei supravegheri democratice a deciziilor și a responsabilității lor;

16.

consideră că instituțiile financiare internaționale, precum FMI și Grupul Băncii Mondiale, ar trebui să efectueze o evaluare a riscurilor de corupție în cadrul măsurilor propuse țărilor debitoare prin intermediul PAS, precum și o evaluare a impactului acestora asupra drepturilor omului; consideră că PAS ar trebi să includă reforme pentru îmbunătățirea guvernanței și a transparenței; insistă asupra faptului că implementarea programelor ar trebui urmată de sisteme de supraveghere adecvate, cu resurse suficiente și independente, realizând audituri și inspecții frecvente; consideră, de asemenea, că o atenție deosebită ar trebui acordată acaparării terenurilor, evacuărilor forțate, achizițiilor din domeniul apărării, bugetelor de apărare separate și finanțării activităților militare și paramilitare în țările debitoare; solicită insistent statelor membre UE să-și folosească influența ca membri ai FMI și ai Băncii Mondiale pentru a face presiuni în direcția unei transparențe crescute și a unor mecanisme participatorii mai numeroase în cadrul negocierilor PAS și a altor programe de finanțare, precum și să încurajeze un control democratic mai strict al deciziilor și responsabilității;

17.

invită instituțiile financiare bilaterale și multilaterale, inclusiv Grupul Băncii Mondiale, FMI, băncile regionale de dezvoltare, agențiile de credit pentru export și băncile din sectorul privat, să solicite companiilor extractive și guvernelor să se conformeze cerințelor inițiativei „Publică ce plătești” și/sau standardelor ITIE referitoare la transparența plăților, ca o condiție indispensabilă pentru sprijinirea oricărui proiect;

18.

salută Planul de acțiune anticorupție al G20 de la Seoul și consideră că impulsul creat poate fi întreținut astfel încât să se asigure un efort coordonat internațional vizând combaterea corupției în zone-cheie;

19.

subliniază că cele mai sărace persoane din țările în curs de dezvoltare, care depins în cea mai mare măsură de serviciile publice, sunt afectate în mod disproporționat de corupția măruntă, inclusiv de așa-numita „corupție tăcută”, atunci când funcționarii publici nu efectuează serviciile sau contribuțiile pentru care sunt plătiți de guvern (profesori absenți din școlile publice sau doctori absenți din clinicile primare);

20.

subliniază faptul că corupția împiedică investițiile străine directe (ISD) și descurajează cooperarea economică a părților terțe cu țările în curs de dezvoltare;

21.

consideră că lupta împotriva corupției, inclusiv a paradisurilor fiscale, a evaziunii fiscale și a scurgerilor ilicite de capital, este parte integrantă a unor eforturi mai ample de promovare a bunei guvernanțe, fiind definită, în Agenda 2011 pentru Schimbare (COM(2011)0637), drept una dintre prioritățile principale pentru consolidarea eficacității politicii de dezvoltare a UE. insistă asupra necesității de a începe punerea în aplicare imediată și pe deplin a Convenției ONU împotriva corupției;

22.

subliniază că toate eforturile de a combate corupția ar trebui să fie complementate de susținerea față de programele care vizează prevenirea corupției prin educație și campanii de sensibilizare;

23.

amintește angajamentele asumate prin Parteneriatul de la Busan pentru o dezvoltare eficace și solicită UE și statelor sale membre să le pună în aplicare pentru a intensifica eforturile comune de combatere a corupției și a fluxurilor financiare ilicite;

24.

consideră că, pentru a combate și a eradica corupția, este esențială asigurarea coerenței politicilor de dezvoltare; insistă, de asemenea, asupra faptului că este necesară, în cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) și a Fondului european pentru dezvoltare (FED), creșterea asistenței UE în domeniile administrației fiscale și acțiunilor împotriva fraudei fiscale;

25.

solicită statelor membre ale UE să-și modifice dreptul penal, dacă este necesar, pentru a-și stabili jurisdicția asupra persoanelor de orice naționalitate aflate pe teritoriul lor care au comis acte de corupție sau de deturnare a fondurilor publice, indiferent de locul unde a avut loc infracțiunea, în cazul în care veniturile obținute din aceste activități infracționale se găsesc în statul membru în cauză sau au fost spălate acolo, sau dacă persoana are o „legătură strânsă” cu statul membru, și anume prin cetățenie, reședință sau uzufructul unei societăți cu sediul sau cu filiale în statul membru respectiv;

26.

subliniază, cu toate acestea, că statele membre ale UE ar trebui să fie precaute cu privire la furnizarea către țările terțe a unor informații privind persoanele acuzate de corupție, deturnare de fonduri sau evaziune fiscală, pentru a nu implica pe nedrept apărătorii drepturilor omului, cum s-a întâmplat în cazul lui Ales Bialiatski;

27.

consideră că legile privind defăimarea și calomnia pot împiedica informarea cu privire la actele de corupție din țările terțe; solicită, de aceea, insistent statelor membre să dea un exemplu și să scoată, în sistemul lor juridic, legile privind defăimarea și calomnia din sfera penală, cel puțin pentru cazurile în care există acuzații legate de crima organizată, corupție și spălare de bani în statele membre și în exterior;

28.

solicită insistent statelor membre, conform recomandărilor UNCAC, să adopte măsuri legislative sau de altă natură pentru a clasifica drept infracțiune penală îmbogățirea ilicită deliberată – o creștere semnificativă a activelor unui funcționar public pe care acesta nu o poate explica în mod rezonabil în raport cu veniturile sale legitime;

29.

salută Declarația de la Jakarta privind principiile pentru agențiile anticorupție, din noiembrie 2012; încurajează UE și statele membre să meargă mai departe și creeze un dinamism la nivel internațional în privința necesității de a rezolva problema lipsei de eficiență în combaterea corupției a instituțiilor anticorupție înființate în multe țări în curs de dezvoltare, în special datorită aranjamentelor lor instituționale, lipsei de independență funcțională față de puterea executivă, lipsei de sprijin politic, a provenienței fondurilor lor, a normelor lor de selecție și de numire a ofițerilor, precum și a puterii lor de executare;

30.

invită UE și statele membre să inițieze elaborarea unor standarde internaționale de independență și eficacitate pentru autoritățile anticorupție, concepute la nivel interguvernamental, în scopul adoptării finale de către Adunarea Generală a ONU, și care să fie echivalente cu Principiile de la Paris pentru instituțiile naționale pentru drepturile omului și să aibă o sferă de aplicare la fel de solidă; subliniază că aceste principii ar trebui utilizate ca repere ale responsabilității printr-o evaluare a performanței verificată la nivel de omologi;

31.

invită Comisia să consolideze cooperarea stabilită cu alte state donatoare și cu Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit pentru a dezvolta capacitățile Instituțiilor Supreme de Audit din statele beneficiare de ajutor, în vederea punerii în aplicare a standardelor internaționale pentru Instituțiile Supreme de Audit în țările în curs de dezvoltare;

32.

invită insistent UE și statele sale membre să încurajeze și să-și arate sprijinul pentru crearea unei Comisii internaționale împotriva corupției, instituite printr-un tratat internațional sau printr-un protocol la CIC a ONU, prin care ar lua ființă un organism internațional de anchetatori penali, cu puteri echivalente cu cele ale autorităților naționale de aplicare a legii și cu organele naționale de urmărire penală, în anchetarea și urmărirea în justiție a infracțiunilor de corupție pe teritoriul național al statelor semnatare, care să fie capabil, de asemenea, să pună sub acuzare persoane în instanțele penale naționale;

33.

invită statele membre UE să sprijine crearea funcției de Raportor Special al ONU pentru infracțiunile financiare, corupție și drepturile omului, cu un mandat cuprinzător, inclusiv un plan orientat pe obiective și pe baza unei evaluări periodice a măsurilor anticorupție luate de către state; invită acele state membre ale UE care au semnat, dar încă nu au ratificat Convenția în materie de drept penal a Consiliului Europei privind corupția, deschisă pentru semnături la 27 ianuarie 1999, să ratifice această convenție cât mai curând;

34.

reamintește existența unui ghid bazat pe Convenția OCDE privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale, care permite întreprinderilor să adopte măsuri eficace de control intern, de deontologie și de conformitate în vederea prevenirii și detectării corupției transnaționale;

35.

invită insistent toate întreprinderile din UE să își îndeplinească obligația de a respecta drepturile omului, în conformitate cu principiile directoare ale ONU; salută disponibilitatea Comisiei de a elabora îndrumări în domeniul drepturilor omului pentru întreprinderile mici și mijlocii; invită statele membre să își dezvolte propriile planuri naționale pentru aplicarea principiilor directoare ale ONU și să insiste cu privire la necesitatea ca și statele partenere să adere la standardele de responsabilitate socială a întreprinderilor recunoscute la nivel internațional, precum la orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale și la Declarația tripartită a OIM de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială;

36.

solicită dezvoltarea unor standarde mai eficiente privind transparența și responsabilitatea pentru companiile tehnologice ale UE, cu privire la exportul de tehnologii care pot fi utilizate pentru a viola drepturile omului, în ajutorul corupției sau pentru a acționa împotriva interesele de securitate ale UE;

37.

constată că cele mai multe inițiative pentru îmbunătățirea practicilor întreprinderilor în țările terțe, în special în zonele de conflict, cum ar fi „Global Compact” și Orientările pentru afaceri și drepturile omului ale ONU, nu stabilesc un teren comun și nu aplică în mod corespunzător orientările, bazându-se pe inițiativa voluntară a companiilor de a le respecta; solicită UE să preia conducerea eforturilor intonaționale de stabilire a acestor standarde normative, cel puțin în cadrul jurisdicției UE, axându-se pe responsabilitatea conducerii societăților transnaționale și pe mecanismele de compensare pentru victime;

38.

îndeamnă Comisia să propună o legislație care să solicite societăților din UE să se asigure că achizițiile lor nu îi sprijină pe cei care generează corupție și conflicte sau pe cei care încalcă grav drepturile omului, și anume prin realizarea de controale și audituri cu privire la lanțurile de aprovizionare cu materii prime și prin publicarea rezultatelor acestora; consideră că o procedură obligatorie de precauție pentru companiile din UE, în conformitate cu îndrumările publicate de OCDE, ar impulsiona întreprinderile europene și ar spori coerența politicilor UE privind drepturile omului și dezvoltarea, îndeosebi în zonele în care există numeroase conflicte;

39.

subliniază încă o dată nevoia ca UE și statele membre să ia măsurile corespunzătoare, inclusiv de drept penal, pentru a monitoriza și, eventual, a sancționa întreprinderile care își au sediul pe teritoriul lor implicate în corupția din țările terțe; invită Comisia să elaboreze o listă publică UE a societăților care au fost condamnate pentru practici de corupție sau ale căror cadre de conducere au fost inculpați pentru acte de corupție în statele membre sau în țări terțe; consideră că această listare ar trebui să împiedice participarea societăților, în caz de condamnare, la procedurile de achiziții publice sau la beneficierea de fonduri UE din statele membre UE sau din țările terțe, până la o decizie finală în instanță privind exonerarea; subliniază că punerea pe „lista neagră” ar putea fi un mijloc eficient de a convinge societățile să nu se mai implice în activități corupte și le-ar oferi un bun stimulent pentru a-și îmbunătăți și consolida procedurile interne legate de integritate;

40.

salută acordurile încheiate între Parlamentul European și Consiliu, care impun societăților din sectorul extractiv și din sectorul de exploatare a pădurii primare să-și comunice plățile către guverne în fiecare țară și pentru fiecare proiect; solicită insistent guvernelor tuturor țărilor partenere să solicite comunicarea echivalentă a plăților companiilor transnaționale înregistrate sau cotate pe piețele financiare din jurisdicția lor; solicită insistent UE să promoveze acest standard de informare în contextul relațiilor sale cu țările partenere; consideră că, la următoare revizuire a legislației din domeniu, Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea extinderii sferei raportării la nivelul fiecărei țări, astfel încât să includă societățile transnaționale din toate sectoarele de activitate și să ofere mai multe informații, de exemplu privind vânzările, activele, angajații, profiturile și impozitele;

41.

subliniază că adesea corupția alimentează infracțiunile și contribuie la conflicte și la fragilitate și este de părere că ar trebui să se acorde o mai mare importanță combaterii corupției în cadrul acțiunilor UE de prevenire a conflictelor și de remediere a situațiilor de fragilitate;

42.

subliniază rolul crucial al unor standarde înalte de securitate pentru forțele de menținere a păcii în cadrul ONU și al UA, mai exact în contextul Instrumentului financiar pentru pace în Africa; susține apelurile la reformă ale sistemului ONU privind măsurile de integritate, și anume necesitatea de a consolida toate investigațiile asupra abaterilor funcționarilor – inclusiv cercetările pe teren – într-o singură entitate de supraveghere internă; invită, prin urmare, ONU să ia măsuri pentru a se asigura că cei care sunt victime ale forțelor de menținere a păcii au dreptul la căi de atac, și să îmbunătățească mecanismele de raportare și politica de protecție ale celor care semnalează nereguli;

43.

subliniază necesitatea de a dezvolta și actualiza Standardele generale de conduită și Codul de conduită pentru misiunile PSAC ale UE, pentru a reflecta în mod adecvat eforturile de combatere a corupției, atât în misiuni, cât și în zonele de misiune; invită UE și statele sale membre să ia măsuri pentru a se asigura că persoanele care sunt victime ale personalului european afectat în misiunile de pace și în cele legate de statul de drept au un drept efectiv la o cale de atac; solicită insistent Consiliului să instituie mecanisme de raportare sigure și adecvate, precum și o politică eficace de protecție a persoanelor care semnalează nereguli; subliniază că aceste mecanisme trebuie să țină seama de aspectele de gen;

44.

salută inițiative precum Documentul de la Montreux și Codul internațional de conduită pentru furnizorii de servicii de securitate private(CICo); salută recentul sprijin al Uniunii Europene pentru Documentul de la Montreux, precum și numărul mare de adoptări din partea statelor membre UE; subliniază, cu toate acestea, că este necesară o mai bună transpunere în practică a principiilor stabilite; invită toate statele membre ale UE să dezvolte în continuare legislația și reglementările naționale, în conformitate cu standardele stabilite în Documentul Montreux, și recomandă ca statele membre și UE să fie părți doar la contracte cu acele SMSP care susțin principiile inițiativelor; invită UE și statele sale membre să sprijine crearea mecanismului de supraveghere al CICo, care ar trebui să fie un organism de control, capabil să soluționeze plângeri și să pronunțe sancțiuni disuasive (inclusiv modificări ale contractelor care necesită constrângeri suplimentare, emiterea unor avertismente oficiale, sancțiuni financiare și eliminarea temporară sau permanentă a SMSP respective din sistemul CICo), pentru a asigura respectarea angajamentelor asumate de SMSP în cadrul CICo și pentru a le responsabiliza cu privire la acestea;

45.

solicită ca UE și statele membre să susțină crearea unui cadru internațional de reglementare a activităților SMSP, creând un mediu concurențial echitabil, astfel încât statele gazdă să aibă autoritatea de a reglementa SMSP, iar statele contractante să-și poată folosi puterea pentru protecția drepturilor omului și prevenirea corupției; subliniază că un astfel de cadru trebuie să includă sancțiuni disuasive pentru încălcări, precum și tragerea la răspundere a autorilor și accesul efectiv la căi de atac pentru victime, pe lângă un sistem de autorizare și monitorizare care să impună tuturor SMSP să se supună unor audituri independente și să participe la formări obligatorii pentru întregul personal în domeniul drepturilor omului;

46.

recomandă statelor membre să consolideze implementarea capitolelor IV (Cooperarea internațională) și V (Recuperarea creanțelor) din CIC a ONU, cu precădere pentru a crește eficiența asistenței judiciare reciproce, solicitate de țările terțe, în special prin interpretarea legislației interne într-un mod care să faciliteze asistența solicitată și prin deconectarea confiscării de condamnare în statul solicitant, pentru a oferi asistență judiciară reciprocă, și pentru a oferi sistemului lor legal resursele umane și financiare necesare astfel încât cazurile să poată fi instrumentate corespunzător și rapid; solicită insistent UE să acorde prioritate acestei probleme de mare importanță în țările terțe aflate într-un proces de democratizare, ocupându-se de obstacolele juridice și de lipsa disponibilității pentru cooperare a centrelor financiare din UE, care mențin adesea un regim de asistență judiciară reciprocă nereactiv și ineficient;

47.

este de părere că clauzele standard privind drepturile omului introduse în toate acordurile cu țările terțe ar trebui să includă și un angajament față de protejarea și promovarea bunei guvernări;

48.

încurajează Comisia să propună în cadrul următoarei revizuiri a Acordului de la Cotonou respectarea bunei guvernări ca element esențial al acordului și să extindă domeniul definiției corupției astfel încât să permită sancționarea încălcărilor clauzelor bunei guvernări în toate circumstanțele grave, nu numai cu privire la politicile economice și sectoriale sau la programele în care Uniunea Europeană este un partener important în vederea susținerii financiare;

49.

salută decizia Grupurilor operative UE-Egipt și UE-Tunisia de a finaliza o foaie de parcurs pentru restituirea activelor obținute ilicit care sunt încă înghețate în mai multe țări terțe; solicită insistent UE și statelor sale membre să adere pe deplin la normele internaționale în vigoare care reglementează recuperarea creanțelor, cum ar fi Capitolul V din UNCAC, planul de acțiune de recuperare a creanțelor dezvoltat de Parteneriatul G8 de la Deauville cu țările arabe în tranziție sau noul cadru legislativ creat de Consiliu la 26 noiembrie 2012; consideră că prevederile privind recuperarea creanțelor vor susține eforturile țărilor de a redresa efectele cele mai nefaste ale corupției și solicită insistent UE și statelor sale membre să depună eforturi substanțiale care să vizeze facilitarea returnării activelor deturnate de către fostele regimuri cetățenilor din țările implicate în Primăvara arabă; subliniază importanța unei abordări bazate pe drepturile omului a tratării recuperării creanțelor și a datoriilor suverane de către statele care s-au eliberat de dictaturi corupte, mai ales statele Primăverii arabe; susține inițiativele de audit ale datoriilor suverane interne și externe pentru a depista corupția și impactul acesteia asupra drepturilor omului; invită statele membre să susțină inițiativele de audit al datoriilor;

50.

solicită Uniunii și statelor membre să ofere ajutor juridic și tehnic țărilor în curs de dezvoltare care doresc să recupereze bunurile achiziționate în mod necuvenit (sau acumulate ilegal de către dictatori) și deținute pe teritoriul Uniunii Europene;

51.

subliniază că corupția din cadrul comerțului cu arme reprezintă un procent mare din corupția prezentă la nivelul tranzacțiilor globale; salută Tratatul internațional privind armele (TIA), adoptat de AG a ONU la 2 aprilie 2013, care stabilește standarde și criterii comune obligatorii pentru a evalua transferurile internaționale de arme; salută angajamentul statelor membre de a semna Tratatul privind comerțul cu arme cât mai curând posibil și le invită să-și asume un rol de lider în cadrul eforturilor ONU în favoarea ratificării și punerii în aplicare rapide a Tratatului internațional privind armele de către toate statele membre ONU; încurajează UE să dea dovadă de o mai mare vigilență în ceea ce privește exporturile producătorilor europeni de arme și să combată opacitate în sectorul comerțului cu arme, în special în privința utilizării intermediarilor și a compensațiilor economice/industriale, în conformitate cu Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar;

52.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, guvernelor și parlamentelor statelor membre ale UE, statelor candidate și țărilor asociate, Consiliului Europei, Uniunii Africane, Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale, Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Organizației Națiunilor Unite.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/16

—

având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru anul financiar 2013 (1) și, în special, acțiunea pregătitoare „Sistemul interinstituțional de identificare a tendințelor pe termen lung” din bugetul pe 2013,

—

având în vedere Regulamentul financiar (UE, Euratom) nr. 966/2012, în special articolul 54 alineatul (2) literele (a) și (b) și articolul 54 litera (e), aplicabil bugetului general al Uniunii și normele de aplicare a acestuia,

—

având în vedere raportul ESPAS (Sistemul european de evaluare a strategiilor și a politicilor) intitulat „Tendințe mondiale în perspectiva anului 2030 – Cetățenii într-o lume interconectată și policentrică”, elaborat de Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE) (2),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete și avizele Comisiei pentru dezvoltare regională și Comisiei pentru afaceri constituționale (A7-0265/2013),

A.

întrucât în prezent traversăm o perioadă de tranziție rapidă – vizibilă în ce privește dinamicile puterii, schimbarea demografică, schimbările climatice, urbanizarea și tehnologia – care necesită ca factorii de decizie din toate jurisdicțiile să depună eforturi sporite pentru a analiza și monitoriza tendințele majore la nivel mondial;

B.

întrucât, la inițiativa Parlamentului, bugetul UE pe 2010 a prevăzut că Comisia va întreprinde un proiect-pilot pe o perioadă de doi ani cu scopul de a analiza posibilitatea stabilirii unui „sistem interinstituțional de identificare a tendințelor pe termen lung privind chestiunile politice majore cu care se confruntă UE”;

C.

întrucât bugetul UE pentru 2012 a autorizat avansarea proiectului către etapa următoare ca acțiune pregătitoare pentru perioada de trei ani 2012-2014, cu scopul de a institui, până la sfârșitul anului 2014, un „Sistem european de evaluare a strategiilor și a politicilor” (ESPAS) pe deplin funcțional, cu implicarea tuturor instituțiilor relevante ale UE, prin dezvoltarea unei „mai strânse colaborări între departamentele de cercetare ale diferitelor instituții și organe ale UE, ce au ca obiect de activitate analizarea tendințelor de politici pe termen mediu și lung” (3);

D.

întrucât instituirea unui sistem interinstituțional durabil la nivel administrativ menit să identifice și să cartografieze tendințele majore care ar putea modela viitorul context al politicilor ar ajuta și susține instituțiile UE în pregătirea și răspunsul la provocări și definirea opțiunilor strategice coerente pentru anii ce vin;

E.

întrucât un astfel de sistem bine stabilit și recunoscut ar putea oferi o bază de reflecție în contextul pregătirii bugetului UE și stabilirii priorităților politice pe o bază anuală și multianuală, precum și al conectării mai directe a resurselor financiare de obiectivele politice;

F.

întrucât capacitarea femeilor nu se poate realiza fără o recunoaștere și o punere eficientă în aplicare a drepturilor acestora; întrucât ESPAS ar putea oferi, de asemenea, o analiză eficace a provocărilor în ceea ce privește promovarea egalității de gen, de la capacitarea politică la combaterea tuturor tipurilor de discriminare împotriva femeilor;

G.

întrucât primul raport ESPAS, „Tendințe mondiale în perspectiva anului 2030 – Cetățenii într-o lume interconectată și policentrică”, comandat de ISSUE, identifică câteva tendințe la nivel mondial care pot modela lumea în următoarele decenii;

H.

întrucât aceste tendințe includ, în special: capacitarea crescândă a persoanelor, alimentată, parțial, de schimbările tehnologice, un mai mare accent pe dezvoltarea sustenabilă într-un context de deficit crescând de resurse și sărăcie persistentă, și agravată de efectele schimbărilor climatice, și apariția unui sistem internațional caracterizat printr-un transfer de putere de la state, cu deficiențe de guvernare crescânde datorate faptului ca mecanismele tradiționale ale relațiilor interstatale nu reușesc să răspundă în mod adecvat cerințelor populației;

1.

consideră că un proces decizional coerent și efectiv al UE va depinde din ce în ce mai mult de identificarea la timp a tendințelor pe termen lung la nivel mondial care au un impact asupra provocărilor și opțiunilor cu care se confruntă Uniunea într-o lume din ce în ce mai complexă și interdependentă;

2.

subliniază că este important ca instituțiile UE să coopereze în mod eficient în vederea monitorizării și analizării acestor tendințe pe termen lung, precum și să colaboreze și relaționeze cu alți actori interesați în chestiuni similare în terțe țări, inclusiv cu comunitatea științifică extinsă, din Uniunea Europeană și din afara acesteia, care este interesată de aspecte similare din țări terțe; subliniază, în acest context, importanța continuării procesului de dezvoltare a unei capacități efective de furnizare de analize și consiliere interinstituționale independente de înaltă calitate în ce privește tendințele-cheie cu care se confruntă factorii decizionali în cadrul sistemului UE;

3.

subliniază că, în conformitate cu principiul subsidiarității, dezvoltarea unor strategii socioeconomice pe termen lung și punerea în aplicare a politicilor în UE este responsabilitatea mai multor organizații publice, precum instituțiile europene, ministerele din cadrul guvernelor, departamentele din cadrul autorităților regionale sau locale și agențiile specifice; evidențiază faptul că și partenerii economici și sociali, organizațiile neguvernamentale și alte părți interesate joacă un rol în dezvoltarea de strategii pe termen lung, alături de instituțiile publice din statele membre și de instituțiile europene; prin urmare, subliniază faptul că ar trebui să se aplice o guvernanță pe mai multe niveluri;

4.

subliniază că, datorită caracterului său multianual, orizontal și pe termen lung, politica de coeziune este în mod necesar o politică cu o componentă accentuată de planificare orientată spre viitor și că, având în vedere cota sa semnificativă din bugetul UE, trebuie să ocupe un loc important în cadrul tuturor planificărilor bugetare orientate spre viitor;

5.

consideră că elaborarea politicilor cu privire la politica de coeziune și la alte domenii depinde din ce în ce mai mult de identificarea la timp a tendințelor mondiale pe termen lung; ia act, în acest sens, de diverse rapoarte orientate către viitor, precum Proiectul Europa 2030 (raportul adresat Consiliului European întocmit de Grupul de Reflecție privind viitorul UE 2030) și „Tendințe mondiale în perspectiva anului 2030 – Cetățenii într-o lume interconectată și policentrică”, raport elaborat de Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (ISSUE) ca parte a proiectului privind Sistemul european de evaluare a strategiilor și a politicilor (ESPAS); recomandă o coordonare mai strânsă a acestor inițiative de raportare;

6.

solicită integrarea perspectivei egalității de gen în evaluarea tendințelor globale pe termen lung și în rapoartele viitoare, ca modalitate de combatere a încălcărilor drepturilor omului, a discriminării și sărăciei;

7.

salută îndeosebi rezultatele de până acum ale proiectului-pilot la nivel administrativ-nivel (2010-2011) și acțiunile pregătitoare (2012-2014) concepute în vederea elaborării unui Sistem european de evaluare a strategiilor și a politicilor (ESPAS), cu scopul de a contribui la identificarea tendințelor pe termen lung cu privire la chestiunile majore cu care se confruntă Uniunea, și recomandă în mod ferm continuarea acestui proces după terminarea acțiunii pregătitoare în curs; consideră că un astfel de sistem ar trebui să implice personal din toate instituțiile și organismele relevante ale UE, inclusiv din Comitetul Regiunilor; consideră că mecanismul de raportare trebuie supus unui dialog la care să participe toate grupurile de interes relevante, organizațiile comerciale și cele neguvernamentale;

8.

îndeamnă cele patru instituții și organe implicate în prezent în procesul ESPAS – Comisia, Parlamentul, Consiliul și Serviciul European de Acțiune Externă – să elaboreze și să semneze un acord de cooperare administrativă sub o formă oarecare, preferabil a fi încheiat în primăvara anului 2014, fiecare partener angajându-se să mențină și să participe la acord în mod continuu;

9.

subliniază necesitatea ca instituțiile și organele participante să consacre personalul și resursele financiare necesare pentru sistemul ESPAS în cadrul bugetelor lor respective, cu respectarea deplină a Regulamentul financiar, și în special a articolului 54 litera (e), precum și în contextul procedurii bugetare anuale, pentru ca, în anii următori, această capacitate să poată fi dezvoltată într-un mod neutru din punct de vedere bugetar; subliniază necesitatea ca instituțiile UE să investească în personal cu cunoștințe specializate specifice pentru a contribui pe deplin la analizarea și monitorizarea tendințelor mondiale, precum și cunoștințe specializate în vederea identificării opțiunilor și a face recomandări de politici pentru nevoile specifice ale fiecărei instituții a UE;

10.

insistă ca ESPAS să fie condus și supravegheat de un consiliu interinstituțional care să aibă o componență corespunzătoare, care ar stabili mandatul și prioritățile ESPAS și ar desemna orice director sau alți persoane cu responsabilități, și în care Parlamentul, dacă dorește, va fi reprezentat de deputați – înțelegându-se că, în cadrul mandatului său, activitatea detaliată a ESPAS ar trebui să se desfășoare în mod independent;

11.

salută intenția de a utiliza procesul ESPAS și de a profita de rețeaua globală a acestuia pentru a edifica o arhivă online de documente și materiale la nivel mondial provenind din surse multiple, referitoare la tendințele pe termen mediu și lung, liber accesibilă pentru factorii decizionali și cetățenii din întreaga lume;

12.

salută faptul că o mai strânsă cooperare administrative între instituțiile UE prin intermediul procesului ESPAS va duce la prezentarea, ca parte a acțiunii pregătitoare, a unui raport de prognoză ce analizează tendințele pe termen lung și implicațiile acestora pentru provocările și opțiunile cu care se confruntă Uniunea în perioada 2014-2019, raport ce urmează să fie prezentat spre atenția următorilor președinți ai instituțiilor în 2014; consideră că acest exercițiu se bucură de succes și ar trebui ca, după aceea, să fie repetat cel puțin o dată la cinci ani;

13.

consideră că un sistem permanent – vizând să ofere o analiză periodică a tendințelor pe termen mediu și lung pentru instituțiile UE, menit să încurajeze o abordare mai strategică în luarea deciziilor – ar trebui să includă prevederi vizând prezentarea unui „raport privind tendințele strategice” instituțiilor înaintea dezbaterii privind Starea Uniunii și publicarea programului de lucru anual al Comisiei pentru a urmări și evalua modelul în schimbare al tendințelor pe termen lung, și, de asemenea, pentru a furniza informații specifice autorității bugetare în perioada pregătitoare a negocierilor pentru un cadru financiar multianual (CFM) post-2020, precum și pentru orice revizuire intermediară a CFM 2014-2020;

14.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/19

—

având în vedere articolele 12, 15, 16, 27, 28, 30, 31 și 33 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 45, 81 și 146 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauzele C-18/02 (1), C-341/05 (2) și C-438/05 (3),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0291/2013),

A.

întrucât revizuirea Regulamentului Bruxelles I (4) a constituit un mare succes, deoarece a introdus îmbunătățiri considerabile în ceea ce privește normele care reglementează competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială în interiorul Uniunii Europene;

B.

întrucât domeniul de aplicare al procedurii de reformare nu include anumite aspecte legate de dreptul muncii;

C.

întrucât Acordul interinstituțional din 28 noiembrie 2001 (5) prevede utilizarea tehnicii de reformare pentru actele modificate frecvent;

D.

întrucât este important să se asigure coerența dintre normele care reglementează competența judiciară în caz de litigiu și normele care reglementează legea de aplicat în cazul unui litigiu;

E.

întrucât, la nivel european, în materie de drept internațional privat, există și o preocupare majoră legată de prevenirea căutării instanței celei mai favorabile – în special atunci când aceasta s-ar putea produce în detrimentul părții mai vulnerabile, cum sunt, în special, angajații – și de asigurarea celui mai ridicat nivel de predictabilitate în materie de competență judiciară;

F.

întrucât, ca principiu general, competența judiciară ar trebui să-i aparțină instanței celei mai strâns legate de cauză;

G.

întrucât, în instanțele europene, un anumit număr de cauze de mare relevanță, având ca obiect competența judiciară și legea aplicabilă în raport cu contractele individuale de muncă și acțiunile sindicale au suscitat temeri în sensul că dispozițiile naționale de drept al muncii ar putea fi subminate de normele europene care pot conduce, în anumite cazuri, la aplicarea legislației unui stat membru de către instanța unui alt stat membru (6);

H.

întrucât, dată fiind relevanța majoră a dreptului muncii pentru identitatea constituțională și politică a statelor membre, este important ca dreptul european să respecte tradițiile naționale din domeniu;

I.

întrucât este în interesul unei gestionări corespunzătoare a justiției să se alinieze pe cât posibil aceste dispoziții privind competența judiciară la dispozițiile privind legislația aplicabilă;

J.

întrucât este oportun să se evalueze dacă este necesar să se modifice dispozițiile privind competența judiciară în domeniul dreptului muncii;

K.

întrucât, în special cu privire la acțiunile sindicale, competența judiciară ar trebui să aparțină instanțelor statului membru în care este sau a fost intentată acțiunea sindicală;

L.

întrucât, în legătură cu contractele individuale de muncă, ar trebui să se garanteze că, în măsura dorită, competența judiciară este exercitată de către instanțele statului membru care este cel mai strâns legat cu raportul de muncă,

1.

felicită instituțiile pentru revizuirea cu succes a Regulamentului Bruxelles I;

2.

consideră că aspectele legate de dreptul muncii ar trebui abordate de Comisie în vederea unui posibile viitoare revizuiri;

3.

ia act de faptul că unul dintre principiile de bază ale dreptului internațional privat este protejarea părții celei mai vulnerabile și că obiectivul protejării angajaților este menționat în normele actuale privind competența judiciară;

4.

ia act de faptul că, atunci când au calitatea de pârâți în cauze intentate de angajatorii lor exclusiv din motive legate de competența judiciară stabilită în Regulamentul Bruxelles I, angajații sunt, în general, bine protejați prin norme în materie de competență judiciară;

5.

îndeamnă Comisia să evalueze dacă cadrul juridic stabilit de Regulamentul Bruxelles I ia suficient în considerare specificitățile acțiunilor din sectorul muncii;

6.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:

7.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Comitetului Economic și Social European.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/21

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care pune accentul pe valorile comune statelor membre, cum ar fi pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între bărbați și femei, precum și articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care instituie principiul integrării dimensiunii de gen, afirmând că Uniunea, în toate activitățile sale urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei,

—

având în vedere articolul 19 din TFUE, care se referă la combaterea discriminării bazate pe sex,

—

având în vedere articolul 23 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 18 decembrie 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW),

—

având în vedere Declarația de la Beijing și Platforma de acțiune adoptată de cea de-a patra Conferință mondială privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și rezoluțiile sale din 18 mai 2000 (1), 10 martie 2005 (Beijing + 10) (2), și 25 februarie 2010 (Beijing + 15) (3),

—

având în vedere Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM), adoptate cu ocazia Summit-ului Mileniului al ONU, în septembrie 2000, în special ODM-ul privind promovarea egalității de gen și afirmarea femeii, condiție prealabilă pentru eradicarea foametei, a sărăciei și a bolilor, permițând instituirea egalității la toate nivelurile de educație și în toate domeniile de activitate, controlul egal asupra resurselor și reprezentarea egală în viața publică și cea politică,

—

având în vedere Pactul european pentru egalitatea de gen (2011-2020), adoptat de Consiliul European în martie 2011,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea,

—

având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului și biomedicina,

—

având în vedere Orientările Uniunii Europene referitoare la promovarea respectării dreptului internațional umanitar (DIU), la pedeapsa capitală, tortura și alte tratamente sau pedepse cu cruzime, inumane sau degradante, precum și la dialogurile cu țările care nu sunt membre ale UE pe tema promovării și protecției drepturilor copilului, a violențelor împotriva femeilor și a fetelor, precum și a combaterii tuturor formelor de discriminare a acestora,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 2 decembrie 1998 care stipulează că evaluarea anuală a punerii în aplicare a Platformei de acțiune de la Beijing se va baza pe indicatori și parametri de referință calitativi și cantitativi,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 2–3 iunie 2005, în care statele membre și Comisia sunt invitate să consolideze mecanismele instituționale de promovare a egalității de gen și să creeze un cadru de evaluare a implementării Platformei de acțiune de la Beijing, pentru o monitorizare mai consecventă și mai sistematică a evoluțiilor în domeniu,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 5 și 6 decembrie 2007 privind revizuirea punerii în aplicare a Platformei de acțiune de la Beijing de către instituțiile UE și statele membre, precum și raportul însoțitor elaborat de Președinția portugheză, prin care sunt susținuți indicatorii privind femeile și sărăcia,

—

având în vedere „Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați: 2010-2015” elaborată de Comisie și prezentată la 21 septembrie 2010, precum și documentul de lucru însoțitor referitor la acțiunile vizând implementarea strategiei,

—

având în vedere documentul de lucru referitor la Planul de acțiune al UE privind egalitatea de gen și afirmarea rolului femeilor în dezvoltare (2010-2015) al serviciilor Comisiei,

—

având în vedere declarația comună a miniștrilor UE pentru egalitatea de gen, făcută la 4 februarie 2005, în contextul evaluării la 10 ani a Platformei de acțiune de la Beijing, în care se reafirmă, printre altele, susținerea fermă și angajarea în vederea implementării complete și eficiente a Declarației și a Platformei de acțiune Beijing,

—

având în vedere concluziile adoptate, la 15 martie 2013, la cea de a 57-a sesiune a Comisiei privind statutul femeilor din cadrul ONU, care recunosc pentru prima dată într-un text internațional, în mod explicit fenomenul asasinatelor în funcție de sex sau „femicidele”.

—

având în vedere declarația comună a agențiilor ONU din 2011 privind „Prevenirea selecției sexului în funcție de prejudecățile de gen”, prezentată de Biroul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) , UN Femei și Organizația mondială a sănătății (OMS),

—

având în vedere Declarația și Programul de acțiune ale Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare, adoptate la Cairo în 1994 (CIPD), acțiunile-cheie pentru punerea lor în aplicare în continuare, precum și Rezoluția nr. 65/234 a Adunării generale a Organizației Națiunilor Unite privind consecințele Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare de după 2014 (decembrie 2010),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2008 referitoare la Egalitatea de gen și autonomizarea femeilor în cadrul cooperării pentru dezvoltare (4), în special punctul 37;

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 referitoare la Raportul anual privind drepturile omului în lume în 2009 și politica Uniunii Europene în această privință (5), în special punctul 76, care subliniază necesitatea de a elimina toate formele de discriminare și violență împotriva femeilor și fetelor, inclusiv avortul selectiv în funcție de sex,

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2012 referitoare la Raportul anual 2011 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 octombrie 2007 privind uciderea femeilor (femicidul) în Mexic și America Centrală și rolul Uniunii Europene în combaterea acestui fenomen (7),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0245/2013),

A.

întrucât termenul „genicid” este un termen neutru, referindu-se la uciderea sistematică, deliberată și în funcție de gen a oamenilor ce aparțin unui anumit sex, fiind un fenomen în creștere, dar neraportat într-o serie de țări, având consecințe mortale; întrucât acest raport care explorează în special cauzele, tendințele actuale, consecințele și modalitățile de combatere a practicilor de selecție în funcție de sex, care apar, de asemenea, sub forma infanticidului și a violenței prin selecția sexului (alți termeni, cum ar fi „femicid”, pentru care există deja un raport special al Parlamentul European (8), fiind folosiți pentru a se referi la uciderea de femei și fete ca expresia cea mai gravă mare a discriminării și violenței împotriva femeilor);

B.

întrucât, în pofida legislației recente împotriva practicilor de selecție în funcție de sex, fetele sunt într-o măsură disproporționat de mare țintele unei discriminări sexuale severe, extinsă adesea asupra fetelor nenăscute, prin predeterminarea fetușilor, care sunt apoi avortați, sau prin abandonarea sau uciderea fetelor din simplul motiv că sunt fete;

C.

întrucât s-a estimat că, încă din 1990, peste 100 de milioane de femei „lipsesc” din punct de vedere demografic din populația lumii, datorită genicidului (9); întrucât, conform estimărilor recente, numărul de femei „lipsă” a crescut la aproape 200 de milioane (10);

D.

întrucât genicidul este o problemă globală care apare nu numai în Asia și Europa, dar și în America de Nord, Africa și America Latină; întrucât genicidul este practicat oriunde femeile gravide decid, intenționat sau în urma presiunilor, să nu dea naștere la fetuși fete, pentru ca fetele sunt considerate o povară pentru societate;

E.

întrucât în Asia, și în special în China, India și Vietnam, raportul femei/bărbați este foarte distorsionat; întrucât în 2012, în China, s-au născut 113 băieți la fiecare 100 de fete, în timp ce în India și Vietnam raportul este de 112 la 100 (11);

F.

întrucât în Europa, în unele țări, raportul femei/bărbați este în mod particular dezechilibrat, în 2012, în Albania, Armenia, Azerbaidjan și Georgia născându-se 112 băieți la fiecare 100 de fete (12);

G.

întrucât practicarea genicidului apare cel mai frecvent în culturile care manifestă o preferință pentru fii, inegalitate de gen, discriminare persistentă și stereotipuri față de fiice și, în unele cazuri, în țările care aplică politici guvernamentale coercitive;

H.

întrucât „preferința pentru fii” este adânc înrădăcinată făcând parte din tradiții îndelungate, fiind legată de aspecte cum ar fi moștenirea proprietății, dependența părinților în vârstă de fii pentru sprijin economic și securitate, continuarea numelui de familie și a genelogiei, precum și dorința de a nu cheltui sume în mod tradițional mari pentru zestrea fiicelor, pentru a evita dificultățile financiare;

I.

întrucât sisteme inadecvate de asigurări sociale, regimuri și opțiuni de asigurare inadecvate pentru familiile din mai multe culturi pot, în mod fals, conduce la o „preferință pentru fii” și la practici de selecție în funcție de sex;

J.

întrucât practicile de selecție în funcție de sex perturbă echilibrul de gen în societate, conduc la un raport femei/bărbați distorsionat și au consecințe economice și sociale; întrucât dezechilibrul de gen sub forma existenței unui număr de bărbați în exces afectează stabilitatea socială pe termen lung, conducând la o creștere generală a criminalității, a frustrărilor și violențelor, o creșterea a traficului de femei, a sclaviei și exploatării sexuale și a violurilor;

K.

întrucât o cultură patriarhală în care predomină preferința pentru fii conservă nu doar stereotipurile, deficitele democratice și inegalitățile de gen, ci, de asemenea, discriminează femeile și, prin urmare, creează obstacole care le împiedică să se bucure pe deplin de egalitatea de tratament și egalitatea de șanse în toate domeniile vieții;

L.

întrucât existența unor practici de selecție în funcție de sex, a unor rate de mortalitate mai mari în rândul fetelor foarte mici și a unor rate mai mici de școlarizare în cazul fetelor, poate conduce la ideea că în unele societăți predomină o cultură a „preferinței pentru fii”; este important să se investigheze și să se analizeze dacă aceste fenomene sunt însoțite de deficite democratice suplimentare împotriva fetelor, cum ar fi înrăutățirea accesului lor la nutriție, educație, îngrijire medicală, instalații sanitare, apă potabilă, îngrijire medicală și asistență socială, pentru a găsi modalități eficiente de combatere a acestora;

M.

întrucât deficitele demografice ale femeilor din multe țări nu pot fi discutate datorită absenței unor date statistice fiabile vizând monitorizarea nașterilor și a deceselor;

N.

întrucât afirmarea femeilor va susține promovarea schimbării comportamentale și sociale necesare pentru a eradica pe termen lung practicile de selecție în funcție de sex;

O.

întrucât eradicarea practicilor de selecție în funcție de sex este un proces complex care necesită o serie de abordări și metode interconectate, inclusiv o pregătire specializată pentru personalul medical, pentru a oferi consultanță și pentru a preveni practicile de selecție în funcție de sex în UE și în întreaga lume;

P.

întrucât campaniile de promovare, politicile și bunele practici în domeniu, cum ar fi campania „Grija pentru fete”, care vizează o mai bună conștientizare a valorii fetelor, dar și programul „Balika Samriddhi Yojana” din India, prin care se oferă stimulente monetare pentru educarea fetelor din familiile sărace, sunt esențiale pentru a schimba atitudinile comportamentale față de fete și femei;

Q.

întrucât trebuie remarcat exemplul pozitiv oferit de Coreea de Sud, care a reușit să inverseze un raport femei/bărbați extrem de distorsionat de 114 băieți născuți pentru fiecare 100 de fete, înregistrat în 1994, la 107 băieți la 100 de fete, în 2010 (13),

1.

subliniază faptul că genicidul rămâne o infracțiune și o încălcare gravă a drepturilor omului, care impune modalități eficiente de abordare și eradicare a tuturor cauzelor sale fundamentale, ce conduc la cultura patriarhală;

2.

insistă asupra obligației tuturor statelor și guvernelor de a promova și de a proteja drepturile omului și de a preveni discriminarea ca bază a acțiunii pentru eliminarea tuturor tipurilor de violență împotriva femeilor;

3.

invită guvernele să elaboreze și să aplice măsuri care promovează schimbări profunde a mentalităților și atitudinilor față de femei, pentru a combate, astfel, credințele și comportamentele negative care perpetuează violența împotriva femeilor;

4.

invită guvernele să clasifice în mod specific femicidul sau genicidul drept o infracțiune și, prin urmare, să elaboreze și să pună în aplicare măsuri legislative astfel încât cazurile de femicid să facă obiectul unei anchete, agresorii să fie judecați iar femeile care au supraviețuit să poată avea un acces ușor la serviciile de sănătate și de asistență pe termen lung;

5.

subliniază faptul că, conform Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și a Declarației și Platformei de acțiune de la Beijing, orice formă de presiune familială sau socială asupra femeilor de a face un avort selectiv este considerată o formă de violență fizică și psihologică;

6.

subliniază faptul că eradicarea practicilor de selecție în funcție de sex este un proces complex, care necesită o serie de perspective și metode interconectate, de la analizarea principalelor cauze, a trăsăturilor culturale și a factorilor socio-economici ai țărilor în care există preferința pentru fii, până la organizarea de campanii pentru drepturile și statutul fetelor și femeilor și introducerea unor legi și regulamente; în sens mai larg, consideră că singurul mod sustenabil de prevenire a unor evoluții ulterioare în practicile de selecție în funcție de sex este promovarea egală a sexelor în fiecare societate;

7.

subliniază necesitatea promovării de către Comisie a unei investigări și analize aprofundate științific a cauzelor profunde ale practicilor de selecție în funcție de sex, pentru a promova cercetarea acestor tradiții și obiceiuri specifice anumitor țări, ce pot conduce la selecția în funcție de sex și la consecințe pe termen lung ale acestei selecții;

8.

solicită o analiză detaliată a cauzelor financiare și economice care stau la baza practicilor de selecție în funcție de sex, invită, totodată, guvernele să se ocupe în mod activ de obligațiile aflate în sarcina familiilor, sarcini ce conduc la apariția unui surplus de băieți/bărbați;

9.

subliniază importanța elaborării unor acte legislative împotriva selecției în funcție de sex, care ar trebui să includă pachete de protecție socială pentru femei, o mai bună monitorizare a implementării legislației existente și acordarea unei atenții mai mari cauzelor culturale și socio-economice ale fenomenului, pentru a aborda această problema sustenabil și holist, respectând egalitatea de gen și încurajând participarea activă din partea societății civile;

10.

invită guvernele să elimine deficitele democratice și legislative, să combată obstacolele persistente ce discriminează fetele, să asigure dreptul la moștenire pentru femei, să aplice legislația națională care garantează egalitatea femeilor și a bărbaților în fața legii, în toate sectoarele vieții, precum și să susțină afirmarea economică, educațională și politică a fetelor și femeilor;

11.

invită Comisia să sprijine și să încurajeze toate tipurile de inițiative vizând o mai bună conștientizare a discriminării în funcție de prejudecățile de gen, inclusiv a genicidului, și găsirea unor metode eficiente de combatere a acestuia, prin oferirea de consiliere, asistență, finanțare, precum și prin conceperea unor politici adecvate, ca parte a relațiilor sale externe, a ajutorului umanitar și a integrării dimensiunii de gen;

12.

subliniază că incapacitatea de a consolida autonomia femeilor și a fetelor, precum și absența eforturilor de modificare a normelor și structurilor sociale are implicații grave de natură juridică, etică și sanitară, dar și în planul drepturilor omului, putând avea consecințe grave pe termen lung în societățile unde se practică asemenea tehnici;

13.

subliniază faptul că, conform mai multor studii, dezechilibrul de gen ar putea conduce la o creștere a traficului de ființe umane pentru căsătorii sau exploatare sexuală, a violenței împotriva femeilor, a căsătoriilor între copii și a celor cu forța, a incidenței HIV/SIDA și a altor boli cu transmitere sexuală (BTS); subliniază faptul că dezechilibrul de gen constituie, așadar, o amenințare la adresa stabilității și securității sociale și solicită, prin urmare, analizarea cu maximă atenție a posibilelor consecințe ale acestui surplus din ce în ce mai mare de bărbați asupra sănătății, economiei și securității;

14.

sprijină reformele relevante, monitorizarea continuă și implementarea efectivă a egalității de gen și a legislației împotriva discriminării, în special în țările cu venituri mici și medii și în țările de tranziție;

15.

invită Comisia să lucreze intens pentru a împiedica selecția sexului în funcție de prejudecățile de gen, nu prin impunerea unor restricții privind accesul la serviciile și tehnologia din domeniul sănătății reproductive, ci prin promovarea utilizării responsabile a acestora, invită Comisia să introducă și să consolideze orientări, să ofere instruire specializată pentru personalul medical vizând consilierea și prevenirea practicile de selecție în funcție de sex, cu rarele excepții a unor cazuri justificate de bolile genetice legate de sex, precum și să prevină utilizarea și promovarea tehnologiilor de selecție în scopuri lucrative;

16.

subliniază că legislația ce gestionează sau limitează selecția în funcție de sex trebuie să protejeze dreptul femeilor de a avea acces la tehnologiile și serviciile legitime de sănătate sexuală și reproductivă fără autorizația soțului, subliniază că legislația trebuie aplicată într-un mod eficient și că trebuie impuse sancțiuni corespunzătoare împotriva celor care încalcă legea;

17.

încurajează angajamentul și cooperarea mai strânse între guverne și comunitatea medicală și solicită elaborarea unor orientări mai stricte privind autoreglementarea clinicilor și a spitalelor, ca o măsură activă de prevenire a transformării selecției în funcție de sex într-o afacere orientată spre câștiguri financiare;

18.

solicită Comisiei și statelor membre să identifice clinicile din Europa care fac avorturi selective în funcție de sex, să furnizeze statistici privind această practică și să elaboreze o listă cu cele mai bune practici pentru prevenirea acestora;

19.

recunoaște că asigurarea și promovarea drepturilor femeilor și fetelor, oferindu-le egalitate de șanse, în special în domeniul educației și al ocupării forței de muncă, este esențială pentru combaterea sexismului și construirea unei societății în care principiul egalității între bărbați și femei este o realitate; evidențiază faptul că îmbunătățirea nivelului de educație, a oportunităților de angajare și a serviciilor integrate de îngrijire a sănătății femeilor, inclusiv în domeniul serviciilor de asigurare a sănătății sexuale și reproductive, este extrem de importantă în încercarea de a eradica practicile de selecție în funcție de sex, de la avorturi la infanticid, precum și pentru realizarea unei creșteri economice generale în țările în curs de dezvoltare și reducerea sărăciei; subliniază faptul că afirmarea femeilor și implicarea bărbaților sunt esențiale pentru combaterea inegalității de gen și pentru promovarea schimbărilor la nivel comportamental și social, necesare pentru eradicarea pe termen lung a practicilor de selecție în funcție de sex;

20.

invită, prin urmare, Comisia să promoveze un mediu educațional și social, în care ambele sexe sunt respectate și tratate în mod egal și se bucură de recunoașterea abilităților și a potențialului lor, fără stereotipuri și discriminare, consolidând totodată integrarea egalității de gen, egalitatea de șanse și parteneriatul egal;

21.

solicită Comisiei și îndeamnă organizațiile internaționale relevante să sprijine programele educaționale care vizează afirmarea femeilor, permițându-le să își dezvolte stima de sine, să dobândească cunoștințe, să ia decizii și să își asume responsabilitatea pentru propria lor viață, sănătate și viață profesională, ceea ce le-ar permite să trăiască o viață independentă din punct de vedere financiar;

22.

invită Comisia, SEAE și guvernele statelor terțe să elaboreze campanii de informare care promovează principiul egalității de gen și care urmăresc să asigure o mai mare conștientizare a persoanelor cu privire la necesitatea ca fiecare persoană din cadrul unui cuplu să respecte drepturile fundamentale ale partenerului/partenerei sale, în special în materie de acces la dreptul de proprietate, dreptul muncii, asistența medicală adecvată, justiție și educație;

23.

reamintește Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) și subliniază că accesul la educație și la asistență medicală, inclusiv la sănătatea sexuală și reproductivă și la drepturile conexe, sunt drepturi fundamentale ale omului; subliniază necesitatea de a face o referire specifică la genicidul și problemele legate de selecția în funcție de sex, în dialogurile și rapoartele privind ODM și în alte schimburi de experiență la nivelul forurilor internaționale;

24.

subliniază că abilitatea femeilor de a-și exercita drepturile este legată intrinsec de capacitatea lor de a lua decizii individual și independent de soții lor, fiind așadar, esențial să se asigure femeilor dreptul la educație, muncă, asistența medicală, acces facil la contracepție și la un cont bancar fără permisiunea sau consimțământul altei persoane;

25.

invită guvernele țărilor partenere să micșoreze costurile de asistență medicală pentru tratamentul copiilor, în special al fetelor, care mor uneori ca urmare îngrijirilor necorespunzătoare sau inadecvate pe care le primesc;

26.

invită guvernele să îmbunătățească accesul femeilor la asistență medicală, în special prenatală și maternală, agricultură, credite și microcredite, la oportunități economice și la proprietate;

27.

solicită acordarea unei atenții speciale vizând crearea unor condiții de solidaritate în țările în curs de dezvoltare, printre altele prin crearea unor fonduri de pensii, pentru a se reduce povara economică asupra familiilor și persoanelor, reducând astfel, dependența de copii de sex masculin, precum și preferința pentru aceștia;

28.

observă că practicile de selecție în funcție de sex încă persistă chiar și în regiunile prospere cu populațiile educate;

29.

încurajează dezvoltarea de mecanisme de sprijin pentru femei și familii, care să ofere informații și consiliere pentru femei în legătură cu pericolele și efectele nocive ale practicilor de selecție în funcție de sex și să ofere consiliere pentru a ajuta femeile asupra căror s-ar manifesta presiuni să avorteze fetușii de sex feminin;

30.

încurajează societatea civilă și agențiile guvernamentale să ia măsuri comune pentru a promova campanii de informare și de conștientizare a opiniei publice cu privire la consecințele negative ale practicilor de selecție în funcție de sex;

31.

invită Comisia să acorde sprijin tehnic și financiar pentru activități și programe inovative de educație, care urmăresc stimularea dezbaterilor și a înțelegerii valorii egale a fetelor și a băieților, folosind toate mijloacele disponibile și rețelele sociale, vizând și implicând tinerii, liderii religioși și spirituali, profesorii, liderii comunităților, precum și alte personalități influente, într-un efort comun de a modifica percepțiile culturale ale egalității de gen în societate, subliniind necesitatea unui comportament nediscriminatoriu;

32.

solicită UE să introducă, în toate parteneriatele și dialogurile sale cu țările în curs de dezvoltare, o componentă de gen solidă și un accent pe afirmarea femeilor, după cum s-a afirmat în Consensul european privind dezvoltarea; consideră, de asemenea, că integrarea dimensiunii de gen trebuie introdusă în toate etapele sprijinului bugetar, printre altele prin promovarea dialogului cu asociațiile de femei din țările în curs de dezvoltare și prin introducerea unor indicatori diferențiați pe genuri;

33.

invită autoritățile din țările respective să îmbunătățească monitorizarea și colectarea de date statistice referitoare la raportul femei/bărbați și să adopte măsuri vizând soluționarea eventualelor dezechilibre; solicită, în acest sens, intensificarea cooperării între UE, agențiile ONU și alți parteneri internaționali și guverne partenere;

34.

invită Comisia și toate părțile interesate relevante să adopte măsuri legislative sau de altă natură, pentru a se asigura că este incriminată practicarea avorturilor forțate și a intervențiilor chirurgicale selective de întrerupere a sarcinii, fără consimțământul prealabil și în cunoștință de cauză al femeilor, sau fără ca acestea să înțeleagă procedura respectivă;

35.

invită guvernele și toate părțile interesate relevante să se asigure că legislația cu privire la selecția sexului este implementată efectiv și că se aplică sancțiunile corespunzătoare pentru cei care încalcă legea;

36.

invită Comisia să intensifice cooperarea cu alte organizații și organisme internaționale, cum ar fi ONU, OMS, UNICEF, OHCHR, UNFPA și ONU Femei, în eforturile de combatere a practicilor de selecție în funcție de sex și a cauzelor profunde ale acestora, în toate țările, invită Comisia să colaboreze strâns cu guvernele, parlamentele, diversele părți interesate, mass-media, organizațiile non-guvernamentale, organizațiile de femei și alte organisme comunitare, pentru a asigura o mai mare conștientizare a genicidului și a metodelor de prevenire;

37.

invită Comisia și SEAE să colaboreze cu organizațiile internaționale menționate anterior pentru a combate practicile de selecție în funcție de sex și cauzele profunde ale acestora, în toate țările, invită Comisia să colaboreze strâns cu guvernele, parlamentele, diversele părți interesate, mass-media, organizațiile neguvernamentale, organizațiile de femei și alte organisme comunitare, pentru a asigura o mai mare conștientizare a genicidului și a metodelor de prevenire;

38.

invită Comisia și SEAE să acorde atenție prioritară genicidului atunci când se discută pachetele de ajutor umanitar, aceasta fiind o problemă care trebuie soluționată de țările terțe în cauză, invitându-le să își ia angajamentul de a face ca eradicarea genicidului să devină o prioritate, de a asigura o mai bună conștientizare a acestei probleme și de a face presiuni pentru prevenirea acestui fenomen;

39.

solicită UE și țărilor partenere să îmbunătățească, prin intermediul cooperării pentru dezvoltare, monitorizarea și colectarea datelor privind raportul fete/băieți la naștere și să ia măsuri prompte pentru soluționarea eventualelor dezechilibre; subliniază că clauzele privind drepturile omului legate de discriminarea de gen ar trebui, de asemenea, incluse în acordurile comerciale și de cooperare internaționale;

40.

invită Uniunea Europeană să asigure o abordare bazată pe drepturi care să includă toate drepturile omului și să includă un accent puternic pe afirmarea și promovarea, respectarea și exercitarea drepturilor femeilor și fetelor, inclusiv a drepturilor lor sexuale și de reproducere și a egalității de gen, ca precondiții pentru combaterea genicidului ca o problemă esențială pe agenda politicii de dezvoltare după 2015;

41.

afirmă că, la aplicarea clauzelor specifice privind interzicerea coerciției sau a constrângerii în materie de sănătate sexuală și reproductivă, convenite în cadrul Conferinței Internaționale de la Cairo privind populația și dezvoltarea, precum și la aplicarea instrumentelor internaționale cu caracter obligatoriu privind drepturile omului, a acquis-ului UE și a competențelor politice ale Uniunii în această privință, asistența Uniunii nu ar trebui oferită niciunei autorități, organizații sau niciunui program care promovează, sprijină sau participă la gestionarea oricărei acțiuni care implică abuzuri asupra drepturilor omului precum avortul coercitiv, sterilizarea forțată a femeilor sau a bărbaților, determinarea sexului fetusului care duce la selecția prenatală în funcție de sex sau la infanticid;

42.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor statelor membre.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/29

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 28 și 29 iunie 2012 (1),

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 14 și 15 martie 2013 (2),

—

având în vedere actualele negocieri interinstituționale privind viitoarea politică de coeziune și cadrul financiar multianual,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999,

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 conținând recomandări adresate Comisiei privind raportul președinților Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului, intitulat „Către o veritabilă uniune economică și monetară” (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 iunie 2011 referitoare la Agenda urbană europeană și viitorul acesteia în cadrul politicii de coeziune (4),

—

având în vedere poziția sa din 12 martie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și a Consiliului privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro (5),

—

având în vedere poziția sa din 12 martie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre afectate sau amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară în zona euro (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2009 referitoare la politica de coeziune: investiții în economia reală (7),

—

având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2013 referitoare la concluziile Consiliului European din 7–8 februarie 2013 privind cadrul financiar multianual (8),

—

având în vedere proiectul de aviz al Comitetului Regiunilor din 6 martie 2013 privind „Sinergiile dintre investițiile private și finanțarea publică la nivel local și regional – parteneriate pentru creștere economică și prosperitate”,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 1 februarie 2013 privind „Crearea unor sinergii mai puternice între bugetul UE, bugetele naționale și cele subnaționale”,

—

având în vedere nota Comitetului Regiunilor din 2012 privind „Impactul măsurilor de austeritate asupra bugetelor și investițiilor locale”,

—

având în vedere nota Băncii Europene de Investiții din 14 decembrie 2012 referitoare la „Impactul recesiunii din 2008-2009 asupra convergenței regionale a UE” (9),

—

având în vedere documentele Comisiei din decembrie 2012 referitoare la „Calitatea cheltuielilor publice în UE” (10),

—

având în vedere raportul FMI, intitulat „World Economic Outlook”, din luna octombrie 2012,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru bugete, precum și cel al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0269/2013),

A.

întrucât criza economică și financiară mondială a dăunat coeziunii sociale, economice și teritoriale în UE, cauzând creșterea șomajului, scăderea PIB-ului și accentuând disparitățile regionale și deficitele bugetare la nivel național, regional sau local;

B.

întrucât momentul în care criza și-a făcut simțită prezența și gradul său de severitate au variat foarte mult în regiunile UE, evidențiind deficiențele structurale preexistente și cauzând o scădere semnificativă a creșterii PIB-ului, rate record ale șomajului, o pauperizare de amploare a celor mai fragile categorii sociale și un climat economic afectat, precum și o scădere a încrederii consumatorilor;

C.

întrucât băncile și piețele financiare au acordat din ce în ce mai greu împrumuturi, pe măsură ce ratingul creditului la nivel național și regional-local s-a deteriorat;

D.

întrucât pactul fiscal s-a dovedit inadecvat pentru contracararea dificultăților crizei și un pact privind creșterea, care permite investiții majore la nivelul Uniunii, este avut în vedere ca opțiunea cea mai viabilă, în contextul existenței unui consens, în prezent, că măsurile de austeritate fiscală și reducerile bugetare neînsoțite de investiții nu pot revitaliza economia și nu vor crea premisele favorabile pentru noi locuri de muncă și creștere economică;

E.

întrucât fondurile structurale europene și de investiții vizează promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în UE, reducând disparitățile regionale, promovând convergența și stimulând dezvoltarea, ocuparea forței de muncă și progresul social, prin investiții productive;

F.

întrucât fondurile structurale europene și de investiții sunt totodată resurse dedicate susținerii competitivității și creșterii inteligente, incluzive și durabile, cu un efect pozitiv asupra raportului deficit/PIB;

G.

întrucât criza finanțelor publice la nivelul UE, determinată de criza datoriilor suverane, a dus la răspândirea largă a politicilor de austeritate; întrucât efectele acestora asupra finanțelor la nivel local au fost devastatoare, conducând la reducerea sau moderarea mai multor linii bugetare și periclitând astfel capacitățile de finanțare/cofinanțare pentru investiții rentabile la nivelul autorităților naționale, regionale și locale;

H.

întrucât numai câteva state și-au menținut sprijinul pentru investiții locale, iar celelalte, confruntate cu criza datoriilor suverane, au decis să înghețe sau să-și reducă sprijinul financiar pentru investiții acordat autorităților locale, cu o tendință marcată de centralizare sau de introducere a unor norme interne ce țin de pactul de stabilitate, ce au redus în mod accentuat investițiile;

I.

întrucât una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă autoritățile locale si regionale în această perioadă este reprezentată de reducerile bugetare majore în domeniile și sectoarele importante;

J.

întrucât administrațiile regionale și locale au un rol determinant la nivelul lor de reglementare; întrucât aceste administrații realizează 60 % din investițiile publice și 38 % din cheltuielile guvernamentale consolidate în materie de „afaceri economice”, incluzând aici cea mai mare parte a cheltuielilor ce pot influența dezvoltarea regională, cum ar fi cele pentru comerț și locuri de muncă, agricultură, transporturi sau cercetare și dezvoltare;

K.

întrucât în UE investițiile au jucat rolul de variabilă de ajustare în două din trei țări, în parte datorită eforturilor din 2009 de combatere a crizei; întrucât investițiile directe au scăzut, în 2011, în comparație cu 2010 în 17 state membre, cu peste 10 % în zece țări în 2011 (Austria, Letonia, Republica Cehă, Slovacia, Bulgaria, Portugalia, Grecia, Ungaria și Spania); întrucât reducerea investițiilor ce a început în 2010 (investițiile finanțate de la bugetele naționale au scăzut cu -8,7 %) se resimte în continuare și pare să intre într-o spirală negativă;

L.

întrucât nivelul de îndatorare al administrațiilor regionale este cu mult sub nivelul de îndatorare al actorilor de la nivel național;

M.

întrucât autorităților la nivel regional și local li se solicită să participe la efortul de consolidare și să-și reducă deficitele și datoriile, în timp ce condițiile de împrumut s-au deteriorat pentru autoritățile la nivel regional, mai slabe din punct de vedere financiar;

N.

întrucât investițiile publice sunt esențiale pentru incluziunea socială și nevoile de investiții sunt substanțiale în numeroase sectoare importante ale economiei UE, cum ar fi piața muncii, infrastructura, cercetare și inovare, IMM-uri;

O.

întrucât, după o perioadă de îmbunătățită convergență în UE între 2000 și 2007, aceasta s-a redus în mod substanțial în timpul recesiunii; întrucât regiunile cele mai afectate au fost acelea în care s-au făcut investiții nedurabile și speculative și cele cu sectoare orientate preponderent spre export;

P.

întrucât mecanismul de absorbție a fondurilor structurale ale Uniunii implică posibilitatea Comisiei de a rambursa numai plăți intermediare pe baza declarațiilor de cheltuieli deja suportate în statele membre;

Q.

întrucât cofinanțarea publică națională din fondurile structurale ale UE27 pentru perioada de programare 2007-2013 se ridică la aproximativ 132 de miliarde de euro, iar această cifră reprezintă o condiție prealabilă pentru absorbția periodică a acestor fonduri, precum și pentru calitatea investițiilor, sporind autonomizarea și responsabilitatea în materie de utilizare a fondurilor Uniunii;

R.

întrucât cofinanțarea publică a programelor sprijinite prin politica de coeziune ar putea fi periclitată de lipsa de flexibilitate în aplicarea Pactului de stabilitate și de creștere, ceea ce limitează contribuția politicii de coeziune la îmbunătățirea competitivității și la depășirea crizei actuale,

1.

ia act cu deosebită îngrijorare de tendința clară a accentuării inegalităților regionale în UE în prezent, cu multe regiuni relativ sărace în noile state membre și în Europa de Sud și cu majoritatea regiunilor bogate în Europa Centrală și de Nord și chiar în cadrul acelorași state membre și regiuni; subliniază, în acest context, importanța esențială a politicii de coeziune a UE, ca principal instrument de investiții pentru convergență și dezvoltare durabilă al Uniunii Europene;

2.

subliniază că economia locală este un factor-cheie pentru redresarea comunităților, un element important în actuala situație de criză; subliniază, în acest context, efectele economice și sociale ale economiei sociale pentru îmbunătățirea coeziunii sociale la nivel local; solicită statelor membre să ofere oportunități de finanțare pentru economia socială în cadrul fondurilor structurale pentru perioada 2014-2020;

3.

reiterează importanța politicii de coeziune ca instrument principal de investiții al Uniunii, cu un rol central în combaterea crizei, reducerea dezechilibrelor și conducerea UE și a regiunilor sale pe calea creșterii durabile; subliniază rolul special al Fondului social european (FSE) în sprijinirea investițiilor speciale și aplicarea strategiei Europa 2020, în special prin contribuțiile sale la atingerea unui nivel ridicat de ocupare durabilă a forței de muncă și de productivitate și, în același timp, prin combaterea eficace a sărăciei și a excluderii sociale și prin creșterea coeziunii sociale; prin urmare, subliniază importanța asigurării unor resurse bugetare îndestulătoare în negocierile noului CFM pentru fondurile structurale și de investiții, dat fiind rolul deosebit pe care acestea îl au în domenii precum piața muncii, inovarea, dezvoltarea durabilă, o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și sprijinirea IMM-urilor;

4.

subliniază că politica de coeziune și-a dovedit rezistența în fața crizei, prin adaptarea programelor și a instrumentelor de finanțare, asigurându-și astfel o mai mare flexibilitate și contribuind esențial în domenii în care investițiile sunt necesare pentru modernizarea economică și pentru o competitivitate îmbunătățită, precum și pentru reducerea disparităților geografice;

5.

subliniază rolul mai multor autorități regionale în reechilibrarea bugetului prin menținerea nivelului de investiții publice și cofinanțarea noilor proiecte și asigurarea unui efect de pârghie, mai ales când nivelul investițiilor private este scăzut; subliniază faptul că, într-o perioadă de recesiune și creștere slabă, achizițiile publice sustenabile și capacitatea de finanțare/cofinanțare și de a face angajamente de investiții sunt esențiale pentru menținerea potențialului de creștere;

6.

se declară îngrijorat că măsurile prelungite de austeritate și politica economică strictă din 2011 și 2012, impunând o presiune crescută asupra bugetelor publice și reduceri ale acestora, riscă să pericliteze obiectivul politicilor la nivel local de a contribui la realizarea strategiei Europa 2020;

7.

subliniază nevoia de a reface și de a îmbunătăți capacitatea financiară la nivel regional și de a oferi asistență tehnică corespunzătoare, îndeosebi în implementarea de proiecte comune complexe și gestionate la nivel local, pentru a asigura investiții publice pentru programe și proiecte menite să impulsioneze creșterea sustenabilă, să combată excluziunea socială și să restabilească structura socială, oferind servicii sociale și medicale adecvate, precum și să creeze locuri de muncă, mai ales la nivel regional și local; consideră că alocația adițională specifică destinată regiunilor ultraperiferice nu ar trebui să intre sub incidența concentrării tematice și nici să fie utilizată pentru compensarea costurilor suplimentare legate de caracteristicile și constrângerile menționate la articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene cu care se confruntă regiunile ultraperiferice; constată, totodată, că alocația adițională specifică poate fi utilizată, de asemenea, pentru a contribui la finanțarea ajutoarelor de funcționare și a cheltuielilor care acoperă obligații și contracte de servicii publice în regiunile ultraperiferice;

8.

insistă asupra consolidării în continuare a capacității administrative a autorităților regionale și locale, precum și asupra depunerii de eforturi suplimentare în vederea reducerii birocrației care afectează negativ și aceste autorități în rolul lor de beneficiari și restricționează, în plus, capacitatea lor de a pune în aplicare proiecte finanțate din fonduri ale UE;

9.

solicită instituțiilor să îmbunătățească dispozițiile în vigoare astfel încât regiunile din anumite state membre deosebit de afectate de criza financiară să-și poată îmbunătăți în continuare capacitatea de a absorbi fonduri structurale și de coeziune și să prevină dezangajarea masivă de credite;

10.

solicită continuarea simplificării normelor și un nivel mai ridicat de flexibilitate și transparență în programarea și gestionarea fondurilor structurale, pentru a permite o mai bună punere în aplicare a proiectelor, precum și o reacție mai rapidă și mai adecvată la amenințările și provocările sociale;

11.

salută raportul Comisiei din 2012 privind finanțele publice în UEM și mai ales capitolul dedicat descentralizării fiscale în UE, care evidențiază caracterul solid al unui model fiscal federalist care să delege autorităților regionale colectarea veniturilor, dar și responsabilitatea cheltuielii acestora; solicită Comisiei să includă un capitol privind situația finanțelor publice la nivel regional și reformele în domeniu, în raportul de anul viitor privind finanțele publice în UEM;

12.

subliniază necesitatea creării unor mai mari sinergii între bugetele publice naționale, regionale și european, prin stabilirea clară a rolurilor și a responsabilităților diferitelor autorități bugetare la nivelul UE, al statelor membre și regional, și identificarea cu claritate a rolului și a logicii politicilor și intervențiilor financiare ale UE, cu respectarea perioadelor de plată stabilite în Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților, cu respectarea principiului subsidiarității și a drepturilor bugetare ale autorităților locale și regionale (drepturi de decizie și control), respectiv răspunderea lor democratică față de comunitățile ce le-au ales și asigurarea autonomiei fiecărui nivel de administrare în determinarea priorităților și a modului de cheltuire a resurselor; solicită Comisiei să furnizeze date reale clare cu privire la modul în care se poate consolida rolul bugetului UE în ceea ce privește stimularea investițiilor la diferite niveluri;

13.

se declară cu fermitate pentru o mai mare transparență și simplificare a proceselor bugetare la toate nivelurile de administrare (inclusiv identificarea explicită a finanțării UE în bugetele naționale și regionale), precum și asigurarea disponibilității datelor la nivel UE privind modul de cheltuire a resurselor financiare ale UE la nivel regional (acolo unde este posibil), precum și clarificarea modului în care prioritățile și finanțarea sunt aliniate la nivelul UE, al statului membru și la nivel regional pentru atingerea priorităților europene;

14.

subliniază importanța adaptării la actualele constrângeri bugetare în întreaga Europă, continuând totodată investițiile în viitor; reamintește statelor membre că provocarea nu constă în a cheltui mai mult, ci în a cheltui mai eficient;

15.

salută, de asemenea, faptul că utilizarea instrumentelor financiare se extinde în cadrul politicii de coeziune la toate obiectivele tematice și la toate fondurile structurale europene și de investiții; solicită Comisiei să prezinte o analiză detaliată și o evaluare a potențialului noilor metode și surse de finanțare de sprijinire a investițiilor pentru creștere, cum ar fi piața obligațiunilor, instrumentele de partajare a riscurilor și utilizarea instrumentelor financiare inovative; solicită Comisiei și BEI să găsească modalități inovatoare de finanțare a investițiilor pe termen lung ale autorităților locale și regionale, inclusiv prin atragerea de capital privat; subliniază rolul esențial jucat de instrumentele de creditare ale Băncii Europene de Investiții (BEI) în finanțarea proiectelor de interes european, și solicită o mai mare cooperare și sinergie între aceste instrumente și fondurile structurale;

16.

subliniază importanța Jessica în susținerea dezvoltării urbane sustenabile și a reabilitării zonelor urbane prin mecanisme de inginerie financiară și solicită o utilizare mai amplă a acestui instrument în viitoarea perioadă de programare;

17.

subliniază rolul pe care autoritățile locale și regionale l-ar putea juca în atingerea obiectivelor Europa 2020 privind creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; reiterează importanța parteneriatului dintre autoritățile centrale și autoritățile regionale și locale în stabilirea priorităților și asigurarea cofinanțării necesare pentru punerea în aplicare a programelor, ca o condiție prealabilă obligatorie pentru obținerea unui efect maxim cu resurse limitate, în atingerea acestor obiective; subliniază, în acest context, importanța noului instrument pentru acțiuni locale de dezvoltare desfășurate la nivelul comunității, care ar permite grupurilor de acțiune de la nivel local să elaboreze și să pună în aplicare strategii locale privind creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii;; solicită statelor membre să ofere astfel de oportunități în cadrul actualului proces de programare, cu scopul de a utiliza potențialul important de inovare al grupurilor de acțiune de la nivel local; subliniază importanța autorităților locale și regionale și, dacă este cazul, a partenerilor sociali și a altor parteneri relevanți în programarea, punerea în aplicare, supravegherea și evaluarea fondurilor structurale și în elaborarea acordurilor de parteneriat, pentru a obține o corelare mai bună a strategiilor de la nivelul UE cu cele naționale, regionale și locale;

18.

își exprimă convingerea că este necesară concentrarea tematică asupra unui număr redus de priorități; subliniază, cu toate acestea, că este nevoie de flexibilitate pentru a permite statelor membre și regiunilor să răspundă în modul cel mai eficient la obiectivele comune, respectând, în același timp, caracteristicile teritoriale, economice și sociale.

19.

își reafirmă cu fermitate opoziția la introducerea unei condiționalități macroeconomice în politica de coeziune 2014-2020 care să penalizeze regiunile și grupurile sociale deja vulnerabilizate de criză, o eventuală suspendare a plăților putând avea efecte disproporționate în anumite state membre și mai ales regiuni, în ciuda participării lor depline la eforturile de echilibrare a bugetelor publice, care nu ar conduce decât la vulnerabilizarea statelor aflate în dificultate din punct de vedere financiar, neglijând eforturile de solidaritate esențiale menținerii echilibrului macroeconomic în cadrul Uniunii; consideră, în plus, că o astfel de sancțiune nu ar putea fi înțeleasă de populația europeană, sporind astfel neîncrederea acesteia într-un moment istoric în care populația este deja grav afectată de criză și de efectele politicii de austeritate;

20.

consideră că, în această perioadă de contracție a finanțelor publice, principiul adiționalității trebuie regândit pentru ca aplicarea acestuia să fie coerentă cu cadrul de guvernanță economică europeană, și solicită desfășurarea unei dezbateri pe această temă, în cadrul negocierilor privind politica de coeziune de după anul 2013;

21.

ia act de observațiile recente ale FMI că măsurile de austeritate afectează țările care le aplică nerațional, dat fiind că, într-un context de criză economică mondială, imposibilitatea de a reduce deficitul public obstrucționează redresarea pe termen scurt prin reducerea veniturilor fiscale ceea ce, astfel, accentuează deficitul în chestiune; este de acord cu FMI că este necesar să se pună accentul pe reechilibrarea dintre consolidare și creștere, și nu numai pe consolidarea finanțelor publice;

22.

salută propunerea, prezentată de mai multe state membre, de a include în cadrul negocierilor privind CFM o „clauză de revizuire” a conturilor între 2015 și 2016, care ar permite creșterea bugetului în curs de execuție, în favoarea domeniilor esențiale, precum ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și IMM-urile;

23.

invită Comisia și statele membre să profite de toate marjele de flexibilitate din componenta preventivă a Pactului de stabilitate și de creștere pentru a echilibra nevoile de investiții publice rentabile și sustenabile cu obiectivele de disciplină fiscală; consideră că acest lucru ar putea fi realizat, de exemplu, excluzând din limitele Pactului de stabilitate și de creștere nivelurile totale de cofinanțare națională prin fondurile structurale și de investiții europene, sau, de exemplu, ținând seama, în calculele ce intră sub incidența pactului, de nevoia de autofinanțare netă și nu brută a statului, adică de nevoia de autofinanțare netă a impozitelor care influențează cheltuielile efective (ținând seama în mod special de TVA) sau aplicând o adaptare diferită termenelor celor două surse (europeană și națională) de finanțare a acestor programe, permițând utilizarea integrală a fondurilor europene în primii ani de program și o utilizare totală a sursei naționale în ultimii ani de program, presupunând că, până la acel moment, statul membru vizat va obține rezultate concrete grație politicii sale de gestionare a nivelului de îndatorare publică;

24.

solicită Comisiei ca cheltuielile publice suportate de statele membre pentru cofinanțarea programelor finanțate de fondurile structurale să nu figureze printre cheltuielile structurale, publice sau asimilate, luate în considerare în cadrul acordului de parteneriat pentru verificarea respectării Pactului de stabilitate și de creștere, în măsura în care este vorba despre o obligație care derivă direct din respectarea principiului adiționalității; solicită ca cheltuielile publice de implementare a programelor cofinanțate de fondurile structurale și de investiții să fie excluse din definiția deficitelor structurale din Pactul de stabilitate și de creștere, întrucât aceste cheltuieli sunt dedicate sprijinirii competitivității, creșterii și creării de locuri de muncă și în mod special creării de locuri de muncă pentru tineri;

25.

invită Comisia să raporteze marjele de acțiune în limitele actualului cadru fiscal european pentru separarea mai clară a cheltuielilor și investițiilor curente în calcularea deficitului bugetar pentru a se evita astfel ca investițiile publice cu beneficii nete pe termen lung să fie calculate ca negative;

26.

îndeamnă Comisia și statele membre să analizeze, în contextul actualelor negocieri privind viitoarea Uniune economică și monetară, toate marjele de flexibilitate din politica macroeconomică ce permit investițiile rentabile, mai ales prin reconceperea relației dintre Pactul de stabilitate și de creștere și investițiile publice rentabile și excluderea cheltuielilor publice de implementare a programelor co-finanțate de la fondurile structurale și de investiții în cadrul politicilor de favorizare a creșterii, de la normele privind controlul bugetar prevăzute în Pactul de stabilitate și de creștere;

27.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/35

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării din 10 decembrie 1982,

—

având în vedere rezoluțiile Adunării Generale a ONU privind pescuitul și în special punctul 157 din Rezoluția 66/68 referitoare la obligațiile statelor dezvoltate față de statele mai puțin dezvoltate și statele insulare mici în curs de dezvoltare,

—

având în vedere Acordul din 1995 de punere în aplicare a dispozițiilor Convenției ONU privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 referitor la conservarea și la gestionarea stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești cu migrație extinsă,

—

având în vedere Planul de acțiune internațional al FAO pentru gestionarea capacității de pescuit, aprobat de Consiliul FAO în noiembrie 2000 (IPOA-Capacitate),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (pescuit INN) (1),

—

având în vedere Acordul privind măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, adoptat în cadrul celei de-a 36-a sesiuni a Conferinței FAO la 22 noiembrie 2009,

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului (2),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 21 martie 2012, intitulată „Către un parteneriat reînnoit pentru dezvoltare UE-Pacific” (3),

—

având în vedere Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești cu migrație extinsă din Oceanul Pacific de Vest și Central, la care UE este parte contractantă începând cu 25 ianuarie 2005, în temeiul Deciziei 2005/75/CE a Consiliului (4),

—

având în vedere Decizia 2006/539/CE a Consiliului din 22 mai 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției pentru întărirea Comisiei interamericane pentru tonul tropical (IATTC) instituită prin Convenția din 1949 între Statele Unite ale Americii și Republica Costa Rica (5),

—

având în vedere Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă a Pacificului de Sud (6), aprobată în numele Uniunii Europene în temeiul Deciziei Consiliului 2012/130/UE (7), și prin care se înființează Organizația regională de gestionare a pescuitului în sudul Pacificului (SPRFMO),

—

având în vedere Decizia 2011/144/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind încheierea Acordului interimar de parteneriat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și statele din Pacific, pe de altă parte (8),

—

având în vedere Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific (ACP), de pe o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (9) (Acordul de la Cotonou),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 215/2008 al Consiliului din 18 februarie 2008 privind regulamentul financiar aplicabil celui de-al zecelea Fond European de Dezvoltare (10),

—

având în vedere Acordul de parteneriat între Comunitatea Europeană și Statele Federate ale Microneziei privind pescuitul în apele Statelor Federate ale Microneziei (11),

—

având în vedere Acordul de parteneriat privind pescuitul încheiat între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Republica Kiribati, pe de altă parte (12),

—

având în vedere Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Insulele Solomon (13),

—

având în vedere Decizia Comisiei din 15 noiembrie 2012 de notificare a țărilor terțe în privința cărora Comisia consideră că există posibilitatea de a fi identificate ca țări terțe necooperante în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (14),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0297/2013),

A.

întrucât, pentru a asigura coerența politicilor în materie de dezvoltare, politicile UE care afectează pescuitul în țările ACP din Pacific (PACP) – adică politicile privind pescuitul, comerțul și dezvoltarea – ar trebui puse în aplicare de o manieră care să asigure contribuția lor la obiectivele de dezvoltare durabilă a pescuitului stabilite de țările PACP; întrucât o asemenea abordare ar trebui integrată în următoarea prelungire a Acordului de la Cotonou sau în instrumentele care ar putea succede acestui acord;

B.

întrucât UE trebuie să încerce să asigure o anumită coerență a politicii de dezvoltare în temeiul articolului 208 alineatul (1) din TFUE conform căruia „Uniunea ține seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta țările în curs de dezvoltare”;

C.

întrucât UE este cel de-al doilea donator din regiune, după Australia, canalizându-și ajutorul prin intermediul Fondului european de dezvoltare (FED), și întrucât, în ciuda faptului că resursele piscicole constituie principala sursă de bogăție a țărilor ACP din Pacific și singura comună tuturor acestora, iar țările din Pacificul de Vest și Central și-au exprimat, în mod repetat, intenția de a transforma pescuitul de ton în motorul dezvoltării socioeconomice în regiune, doar 2,3 % din ajutoarele acordate prin de-al 10-lea FED au fost alocate activităților legate de pescuit;

D.

întrucât acordurile comerciale bilaterale și multilaterale negociate de UE ar trebui precedate de evaluări ale impactului, în special în ceea ce privește conservarea resurselor marine vii și consecințele acestor acorduri asupra populațiilor locale; întrucât aceste acorduri bilaterale și multilaterale ar trebui să se ghideze după concluziile unor asemenea evaluări ale impactului;

E.

întrucât, în cadrul negocierilor în curs de derulare privind Acordul de parteneriat economic (APE) între UE și țările ACP în vederea adaptării sistemului de preferințe generalizate rezultat în urma Acordului de la Cotonou la reglementările OMC, produsele piscicole joacă un rol fundamental atât pentru accesul la piețele europene, cât și pentru accesul la resurse și la o bună gestionare a resurselor piscicole, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile;

F.

întrucât este conștient de pericolul reprezentat de derogarea de la regulile de origine stabilite la articolul 6 alineatul (6) din Protocolul II privind regulile de origine anexate acordului interimar de parteneriat dintre Comunitatea Europeană și statele din Pacific și de riscul de concurență neloială pe piața europeană a produselor piscicole ce rezultă prin această derogare;

G.

întrucât este în interesul UE să dezvolte relațiile cu regiunea Pacificului și să coopereze în vederea atingerii obiectivului de dezvoltare, plecând de la premisa conservării resurselor piscicole, a promovării dezvoltării durabile a pescuitului și a încurajării transparenței în gestionarea pescuitului;

H.

întrucât aproape jumătate din capturile mondiale de ton se realizează în Pacificul de Vest și Central, dintre care 80 % corespund Zonelor economice exclusive (ZEE) ale statelor insulare și doar 20 % apelor internaționale;

I.

întrucât cele mai recente evaluări ale stocurilor efectuate de Comitetul științific al WCPCF în 2012 indică faptul că în zona sa de reglementare nu s-a pescuit excesiv nici tonul dungat (Katsuwonus pelamis), nici tonul cu aripioare galbene (Thunnus albacares), dar indică faptul că tonul obez (Thunnus obesus) este afectat de pescuitul excesiv; întrucât rata mortalității puietului de ton obez prin pescuitul cu nave de pescuit cu plasă pungă, în special în cazurile legate de dispozitive de concentrare a peștilor, este foarte îngrijorătoare;

J.

întrucât, deși s-au înregistrat ușoare îmbunătățiri în monitorizarea, controlul și supravegherea zonei Pacificului, se constată că creșterea puternică a numărului de nave cu plase pungă (în cea mai mare parte asiatice și din statele insulare), intensificarea efortului de pescuit și pescuitul ilegal amenință durabilitatea resurselor din această regiune;

K.

întrucât abordarea UE în domeniul pescuitului din Pacific ar trebui să fie una de susținere activă a eforturilor regionale actuale de a soluționa problema supracapacității și de a îmbunătăți gestionarea pescuitului;

L.

întrucât în Pacific există agenții și structuri regionale cu tradiție în gestionarea activităților de pescuit de ton, precum Agenția pentru pescuit a Forumului insulelor din Pacific (Pacific Islands Forum Fisheries Agency – FFA) sau organizația subregională a statelor părți la Acordul de la Nauru (PNA);

M.

întrucât schema de alocare a zilelor de pescuit pentru nave (Vessel Day Scheme – VDS) a fost introdusă de părțile la Acordul de la Nauru în 2008 în încercarea de a gestiona accesul la apele PNA, de a limita efortul de pescuit din aceste ape și de a crește la maximum beneficiile obținute de pe urma pescuitului de către statele insulare mici în curs de dezvoltare din Pacific;

N.

întrucât părțile depun într-adevăr foarte mari eforturi și în cadrul WCPFC au loc discuții cu privire la o nouă măsură de conservare și de gestionare pentru anii următori, în acest context abordându-se limitele eforturilor;

O.

întrucât Statele Unite au semnat un acord multilateral cu statele din Pacific în 1988, iar acest acord, în prezent în curs de renegociere, garantează accesul la aproximativ 20 % din zilele de pescuit din regiune;

P.

întrucât schema de alocare a zilelor de pescuit pentru nave (VDS) trebuie să fie pe deplin transparentă, iar dispozițiile sale trebuie îmbunătățite și puse în aplicare de toți membrii semnatari pentru realizarea obiectivelor sale și pentru asigurarea unei compatibilități depline a măsurilor luate atât în ZEE, cât și în marea liberă;

Q.

întrucât se preconizează că și în următorii ani costul de acces al flotelor de pescuit de lungă distanță va crește semnificativ, constituind o sursă importantă de venituri pentru țările din zonă; întrucât costul unei zile de pescuit, astfel cum s-a decis la reuniunea anuală a PNA, a fost fixat la cel puțin 6 000 USD pentru 2014;

R.

întrucât acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului încheiate de către UE, inclusiv cu țările din regiunea Pacificului, s-au bazat, în mod tradițional, pe o limitare a numărului de nave cu un tonaj de referință orientativ și întrucât acest fapt a creat discrepanțe, având în vedere introducerea schemei VDS de către PNA și dorința acestora de a o aplica în cazul acordurilor de parteneriat cu UE;

S.

întrucât o schemă de alocare a zilelor de pescuit pentru nave bine concepută și pusă în aplicare în mod corespunzător poate furniza mijloacele necesare pentru a preveni creșterea și mai mare a efortului în regiune;

T.

întrucât, în ceea ce privește relațiile sale cu țări terțe, UE a stabilit ca o condiție prealabilă pentru încheierea acordurilor de parteneriat în domeniul pescuitului cooperarea și respectarea normelor legate de pescuitul INN; întrucât la articolul 38 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 privind combaterea pescuitului INN se prevede că Comisia nu intră în negocieri în vederea încheierii unor astfel de acorduri de parteneriat cu țări care nu cooperează în această privință;

U.

întrucât APE ar trebui să includă o referire specifică la punerea în aplicare a Regulamentului INN, și nu doar o simplă formulare generală privind nevoia de a combate pescuitul INN, și ar trebui să nu fie încheiate cu țările terțe identificate ca fiind „necooperante”;

V.

întrucât Comisia, în Decizia sa din 15 noiembrie 2012, a notificat Fiji și Vanuatu, între altele, ca posibile țări necooperante în sensul Regulamentului INN, atât din cauza lipsei de măsuri și penalizări disuasive împotriva navelor care arborează pavilionul acestor țări și care practică pescuitul INN, cât și a faptului că nu au pus în practică recomandările emise de organizațiile regionale din domeniul pescuitului;

W.

întrucât, din punct de vedere istoric, activitățile de pescuit ale flotei de nave cu plase pungă ale Europei se derulează în principal în Pacificul Central, atât în ape internaționale, cât și în ZEE ale Kiribati, precum și în cele ale Tuvalu, Tokelau și Nauru, prin intermediul unor acorduri din sectorul privat;

X.

întrucât, cu toate acestea, pe lângă acordul în domeniul pescuitului încheiat cu Kiribati, UE a mai negociat astfel de acorduri cu anumite țări din Pacificul de Vest, fără ca aceste acorduri să intre în vigoare, având în vedere că acordul cu Statele Federate ale Microneziei nu a fost ratificat de către parlamentul acestei țări și că negocierile privind reînnoirea acordului cu Insulele Solomon sunt blocate din 2012;

Y.

întrucât Comisia a finalizat evaluările prealabile cu Insulele Cook și Tuvalu în vederea inițierii negocierilor privind acordurile în domeniul pescuitului cu aceste țări și întrucât s-au semnat memorandumurile de înțelegere corespunzătoare, ca o condiție prealabilă pentru solicitarea de mandate de negociere din partea Consiliului;

Z.

întrucât Serviciul European de Acțiune Externă nu a dispus până acum de personal responsabil de problemele din domeniul pescuitului în cadrul delegației sale din Fiji,

1.

îndeamnă Comisia să asigure coerența tuturor politicilor Uniunii care privesc regiunea Pacificului, astfel cum se solicită la articolul 208 din TFUE, în special în materie de pescuit, comerț și dezvoltare, și să consolideze potențialele sinergii, în scopul obținerii unui efect de multiplicare, prin care să crească la maximum efectele benefice atât pentru statele din regiunea Pacificului, cât și pentru statele membre ale UE, promovând, totodată, dimensiunea internațională, intensificând prezența strategică a UE, crescând vizibilitatea UE în Pacificul de Vest și Central și contribuind la exploatarea durabilă a resurselor din Pacific;

2.

consideră că în cadrul relațiilor viitoare, post-Cotonou, cu țările ACP din Pacific, strategia de pescuit ar trebui să aibă o abordare regională, care să consolideze poziția și rolul UE în regiunea Pacificului de Vest și Central;

3.

invită Comisia să se asigure că cel de-al 11-lea FED ia în considerare această strategie și reflectă posibilitatea de a crește procentul ajutorului sectorial destinat abordării nevoilor comunităților de pescari (inclusiv o creștere a contribuției acestora la securitatea alimentară locală) și de a dezvolta infrastructura piscicolă pentru debarcarea și procesarea capturilor, dat fiind faptul că pescuitul reprezintă una dintre principalele resurse economice din regiune;

4.

apreciază recenta recrutare de personal în cadrul Delegației UE în Fiji, responsabil în mod special de chestiunile din domeniul pescuitului, și speră că acest lucru va contribui la stabilirea unei legături permanente și specializate în domeniul pescuitului cu țările din regiune;

5.

solicită, în egală măsură, o mai bună coordonare și complementaritate cu ceilalți actori din regiune în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare, în conformitate cu Pactul de la Cairns din august 2009; salută organizarea celei de-a doua reuniuni ministeriale UE-PIF la 12 iunie 2012, care a consolidat dialogul politic UE-Pacific, în special în ceea ce privește pescuitul și dezvoltarea, asigurând astfel o mai mare eficiență a acțiunilor întreprinse în aceste domenii de UE și de țările din regiune;

6.

subliniază necesitatea ca flota pentru pescuit în larg să contribuie, în cooperare cu țările din Pacific, la diminuarea presiunii exercitate de pescuit asupra stocurilor de ton tropical, inclusiv prin reducerea considerabilă a nivelului mortalității în rândul puietului de ton obez, un stoc cu o importanță economică majoră în regiune, care, în prezent, este pescuit excesiv;

7.

subliniază importanța stabilirii unei strategii în domeniul pescuitului pentru Pacificul de Vest și Central, dată fiind relevanța acestei regiuni în ceea ce privește pescuitul și importanța sa pentru flota Uniunii și pentru piața și industria de prelucrare a produselor piscicole din UE, precum și a asigurării certitudinii juridice pentru navele care își desfășoară activitatea în această regiune;

8.

constată că strategia UE de acces la resursele din ZEE ale țărilor din regiune prin intermediul unor acorduri de parteneriat în sectorul pescuitului nu a funcționat corect, excepție făcând cazul Kiribati, și consideră că revitalizarea și consolidarea acordurilor presupune un nou cadru de relații strânse și avantajoase între diversele părți implicate;

9.

consideră că o parte a problemelor se datorează faptului că UE a negociat fără succes acorduri cu țările din Pacificul de Vest, unde se regăsesc și ZEE ale Insulelor Solomon și ale Statelor Federate ale Microneziei, în loc să își orienteze eforturile spre Pacificul Central, zona tradițională de concentrare a activităților flotei de nave a Uniunii cu plase pungă;

10.

salută în mod deosebit faptul că Comisia a finalizat evaluările prealabile cu Insulele Cook și Tuvalu în vederea inițierii negocierii de acorduri de parteneriat cu aceste țări în domeniul pescuitului și că s-au semnat memorandumurile de înțelegere corespunzătoare, o condiție prealabilă pentru solicitarea de mandate de negociere din partea Consiliului;

11.

consideră că noua abordare în materie de negociere se adaptează mai bine abordării regionale solicitate în mod repetat de Parlament, în special cu privire la activitățile de pescuit de specii cu migrație extinsă; invită Comisia să asigure respectarea dispozițiilor WCPFC în cazul negocierilor cu părțile la Acordul de la Nauru și cu alte țări ACP din Pacific;

12.

menționează că abordarea UE față de Pacific ar trebui să vizeze susținerea țărilor în curs de dezvoltare, în special a statelor mici insulare în curs de dezvoltare, în vederea obținerii unui procentaj mai mare din beneficiile obținute din exploatarea sustenabilă a stocurilor de pești anadromi și a stocurilor de pești cu migrație extinsă și să contribuie la consolidarea eforturilor regionale de conservare și gestionare sustenabile ale rezervelor halieutice în cazul stocurilor menționate, astfel cum a solicitat Conferința de revizuire a UNFSA;

13.

își arată îngrijorarea cu privire la existența pescuitului INN în zonă și, cu toate că recunoaște că au avut loc îmbunătățiri ale guvernanței în acest domeniu, consideră că nu s-au făcut progrese suficiente, în special în ceea ce privește introducerea instrumentelor de bază pentru combaterea pescuitului INN;

14.

invită Comisia să includă o referință explicită la Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 privind INN în dispozițiile APE negociate cu țările din Pacific;

15.

invită statele ACP să continue să participe activ în cadrul ORGP și să informeze regulat societatea lor civilă și organizațiile socioprofesionale cu privire la deciziile luate în domeniul pescuitului;

16.

invită Comisia să prevadă posibilitatea adoptării unei strategii pe termen lung privind accesul flotei UE la ZEE ale țărilor din această zonă, bazate pe un acord-cadru regional între UE și țările din Pacificul de Vest și Central, negociat cu Agenția pentru pescuit a Forumului Pacificului (FFA) și bazat pe următoarele aspecte:

17.

subliniază că, într-o ultimă etapă a acestui proces, ar trebui să se ajungă la o abordare exclusiv regională, respectiv la un acord multilateral de colaborare în sectorul pescuitului cu țările semnatare ale APE, care să permită accesul flotei Uniunii la ZEE ale acestor țări;

18.

recomandă Comisiei ca, la revizuirea Acordului de la Cotonou, să ia în considerare această strategie în domeniul pescuitului pentru regiunea Pacificului, precum și caracteristicile specifice statelor insulare;

19.

subliniază necesitatea ca Parlamentul să fie implicat în mod corespunzător atât în procesul de pregătire și negociere, cât și în monitorizarea și evaluarea pe termen lung a funcționării acordurilor bilaterale, în conformitate cu dispozițiile TFUE; insistă ca Parlamentul să fie informat imediat și pe deplin, la fel ca în cazul Consiliului, pe parcursul tuturor etapelor procedurii legate de APP, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) și cu articolul 218 alineatul (10) din TFUE; își reafirmă convingerea că Parlamentul ar trebui să fie reprezentat de observatori în cadrul reuniunilor comune ale comisiilor prevăzute de acordurile din domeniul pescuitului; insistă asupra faptului că la aceste reuniuni ar trebui să participe și observatori din partea societății civile, inclusiv reprezentanți din sectorul pescuitului ai UE și ai țărilor terțe;

20.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/41

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 (UNCLOS),

—

având în vedere Acordul din 1995 de punere în aplicare a dispozițiilor Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 privind conservarea și gestionarea stocurilor transzonale de pești și a stocurilor de pești mari migratori,

—

având în vedere Codul de conduită pentru un pescuit responsabil al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), adoptat în octombrie 1995 în cadrul Conferinței FAO,

—

având în vedere Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării, semnată la București, în aprilie 1992,

—

având în vedere Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă mediteraneene, precum și protocoalele sale, semnată la Barcelona, în februarie 1976, și modificată la Barcelona, în iunie 1995,

—

având în vedere planul de acțiune strategic pentru protecția și reabilitarea mediului din Marea Neagră, adoptat la Sofia în aprilie 2009,

—

având în vedere Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin) (1),

—

având în vedere propunerea Comisiei pentru o directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim și managementul integrat al zonelor costiere (COM(2013)0133),

—

având în vedere [partea a VII-a privind politica externă] din Regulamentul (UE) nr. […]/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din […] privind politica comună în domeniul pescuitului (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 ianuarie 2011 referitoare la o strategie a Uniunii Europene pentru Marea Neagră (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2011 referitoare la gestionarea actuală și viitoare a pescuitului în Marea Neagră (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului (5),

—

având în vedere Comunicarea Comisei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 10 octombrie 2007, intitulată „O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană” (COM(2007)0575),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2010 referitoare la politica maritimă integrată (PMI) – Evaluarea progreselor înregistrate și noi provocări (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei Europene către Consiliu și Parlamentul European din 11 septembrie 2009 intitulată „Spre o politică maritimă integrată pentru o mai bună guvernanță în Marea Mediterană” (COM(2009)0466),

—

având în vedere politica europeană de vecinătate și instrumentele de finanțare conexe,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 8 septembrie 2010, intitulată „Cunoașterea mediului marin 2020 – date și observații privind mediul marin pentru o creștere inteligentă și durabilă” (COM(2010)0461),

—

având în vedere programul IEVP de cooperare transfrontalieră „Bazinul maritim mediteranean” 2007–2013, adoptat de Comisie la 14 august 2008,

—

având în vedere Comunicarea Comisei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 13 septembrie 2012, intitulată „Creșterea albastră: oportunități pentru o creștere sustenabilă în domeniul marin și maritim” (COM(2012)0494),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0288/2013),

A.

întrucât, până în 2025, dezvoltarea urbană în regiunea mediteraneană ar putea atinge un nivel de 60 %, cu o treime din populație concentrată în zonele de coastă, fapt care ar duce la o dublare a cererii de apă și de resurse de pescuit;

B.

întrucât 30 % din traficul maritim mondial are loc în Marea Mediterană;

C.

întrucât Marea Mediterană și Marea Neagră au caracteristici specifice din punct de vedere oceanografic, al pescuitului, al mediului și socio-economic;

D.

întrucât gestionarea zonelor maritime și de coastă este complexă și implică diferite autorități private și publice;

E.

întrucât bazinele Mării Mediterane și Mării Negre au o rată de reînnoire a apei foarte scăzută (80-90 de ani, respectiv 140 de ani), fiind astfel extrem de sensibile la poluarea marină;

F.

întrucât aproximativ 75 % din stocurile de pește din Marea Mediterană sunt supraexploatate;

G.

întrucât regimurile juridice de reglementare a accesului navelor la zonele de pescuit naționale diferă în funcție de naționalitatea navei,

1.

își exprimă îngrijorarea cu privire la intensificarea concurenței pentru stocuri și resurse marine mai puține, fapt care determină tensiuni și posibile litigii la nivel regional între statele de coastă cu privire la zonele maritime; în acest context, solicită eforturi mai mari la nivel regional, național și la nivelul UE în vederea unei mai bune reglementări a accesului la resurse;

2.

îndeamnă toate statele cu ieșire la mare să își intensifice eforturile de eliminare treptată a pescuitului excesiv în Marea Mediterană și Marea Neagră, întrucât diminuarea stocurilor de pește va crește potențialul de conflicte în această regiune;

3.

este ferm convins că soluționarea pașnică a disputelor legate de zonele maritime și de delimitarea frontierelor maritime, în conformitate cu drepturile și obligațiile statelor membre și ale țărilor terțe în temeiul legislației UE și a dreptului internațional, în special al Convenției ONU asupra dreptului mării, reprezintă un element esențial al bunei guvernanțe a oceanelor;

4.

este de opinie că gestionarea resurselor marine din Marea Mediterană și Marea Neagră presupune un grad mai ridicat de coeziune și cooperare între statele membre de coastă implicate; subliniază rolul important al cooperării bilaterale și al acordurilor internaționale, dat fiind faptul că majoritatea statelor de la Marea Neagră și Marea Mediterană nu sunt state membre ale UE și deci nu sunt obligate să respecte legislația UE;

5.

salută rolul Comisiei în promovarea unui dialog mai solid și mai structurat cu statele nemembre riverane Mării Mediterane și Mării Negre în vederea gestionării stocurilor comune din aceste bazine; încurajează Comisia să își intensifice eforturile în acest sens, adoptând o abordare regională;

6.

consideră că gestionarea resurselor marine din regiunea Mării Mediterane și a Mării Negre prezintă oportunități pentru relațiile internaționale și pentru o guvernanță eficientă în regiune;

7.

subliniază faptul că concurența pentru niveluri reduse de stocuri de pește și resurse marine poate deveni o sursă de neînțelegeri cu țările terțe; îndeamnă UE și statele membre să colaboreze pentru a asigura monitorizarea, controlul, securitatea și siguranța apelor de coastă și teritoriale, a zonelor economice exclusive (ZEE), a platoului continental, a infrastructurii maritime și a resurselor marine; remarcă faptul că UE ar trebui să mențină un profil politic înalt în această privință și ar trebui să încerce să prevină un dezacord la nivel internațional;

8.

îndeamnă UE să își utilizeze resursele diplomatice pentru a promova un dialog între statele membre și țările terțe cu scopul de a se asigura că acestea apreciază principiile politicii europene comune în domeniul pescuitului și de a monitoriza respectarea normelor acesteia; subliniază că, în special țările candidate la aderarea la UE ar trebui să respecte principiile politicii UE în domeniul pescuitului, precum și legislația UE și internațională relevantă aplicabilă activităților de pescuit;

9.

remarcă faptul că, dintre cele 21 de state mediteraneene, trei nu au semnat și nu au ratificat UNCLOS; solicită Comisiei să îndemne țările respective, în special țările candidate la aderarea la UE, să devină părți la convenție și să pună în aplicare UNCLOS ca parte integrantă a cadrului normativ al UE privind afacerile maritime;

10.

invită Comisia și țările terțe să dezvolte o abordare regională privind conservarea rezervelor de pește și pescuitul în apele Mării Mediterane și Mării Negre, ținând seama de dimensiunea transfrontalieră a pescuitului și de caracterul migrator al unor specii; subliniază, în această privință, rolul semnificativ al Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) în ceea ce privește asigurarea unor condiții de concurență echitabile și ca for regional pentru asigurarea unui pescuit durabil în Marea Neagră;

11.

subliniază necesitatea protejării mediului și a dezvoltării sustenabile a acestor bazine, precum și a unor eforturi sporite pentru guvernanța și controlul resurselor marine, în conformitate cu dreptul internațional – în special UNCLOS – pentru a contribui la o mai bună protecție a mediului în zonele de coastă și marine;

12.

consideră că politica maritimă integrată, în special amenajarea spațiului maritim, poate juca un rol central în prevenirea conflictelor dintre statele membre ale UE, precum și cu țările terțe;

13.

încurajează statele membre să introducă managementul integrat al zonelor costiere și amenajarea spațiului maritim – în ceea ce privește generarea de energie eoliană offshore, instalarea de cabluri și conducte subacvatice, transportul maritim, pescuitul și acvacultura, precum și crearea de zone de repopulare – în cadrul Strategiei pentru creșterea albastră și în cadrul acordurilor existente cu țările vecine, inclusiv cu țările terțe care au ieșire la aceeași mare regională;

14.

încurajează stabilirea unor zone maritime, în special a zonelor economice exclusive și a zonelor maritime protejate, ceea ce nu doar va îmbunătăți conservarea rezervelor de pește și gestionarea în afara apelor teritoriale, ci va și promova resursele de pescuit sustenabile, va facilita controlul și combaterea pescuitului INN (ilegal, nedeclarat și nereglementat), îmbunătățind totodată gestionarea resurselor marine în aceste bazine; subliniază faptul că este necesar ca UE să ofere statelor membre îndrumare, coordonare și sprijin adecvat în această privință;

15.

invită Comisia să analizeze în continuare aceste aspecte în vederea asigurării coerenței domeniilor relevante de politică a UE, în special politica comună în domeniul pescuitului (PCP) și politica maritimă integrată, și să promoveze această coerență și condiții de concurență echitabile atât în cadrul UE, cât și cu țările partenere vecine, prin consolidarea cooperării și a dialogului;

16.

subliniază importanța evaluării stocurilor și solicită o mai bună cooperare între institutele științifice din ambele bazine, inclusiv schimburi de date științifice și partajarea de informații; consideră că UE ar trebui să promoveze, să stimuleze și să faciliteze cooperarea și lucrările comune între echipele științifice din UE și omologii acestora din celelalte țări terțe implicate; salută, în acest sens, inițiativa „Cunoașterea mediului marin 2020”, care își propune să pună datele privind mediul marin la dispoziția unui număr mare de părți potențial interesate, inclusiv a organismelor publice, industriale, educaționale și de cercetare și a societății civile;

17.

solicită un sistem îmbunătățit pentru monitorizarea, controlul și supravegherea activităților de pescuit într-o perspectivă integrată destinată să consolideze conservarea ecosistemului din ambele bazine, în conformitate cu legislația UE și cu dreptul internațional, în special UNCLOS, contribuind astfel la exploatarea sustenabilă pe termen lung a stocurilor de pește și la combaterea pescuitului INN într-o manieră mai eficace;

18.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/45

—

având în vedere articolele 2, 3, 6 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 153, 191, 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 12, 21, 28, 29, 31 și 32 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Cadrul strategic și planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, din 25 iunie 2012,

—

având în vedere Protocolul de aderare a Republicii Populare Chineze la Organizația Mondială a Comerțului din 23 noiembrie 2001,

—

având în vedere rezoluția sa din 23 mai 2012 intitulată „UE și China: există un dezechilibru în relațiile comerciale?” (1) și raportul Direcției Generale Politici externe a Parlamentului, din iulie 2011, privind relațiile comerciale și economice cu China,

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2013 privind relațiile dintre UE și China (2),

—

având în vedere principiile și practicile general acceptate (PPGA) denumite „principiile Santiago” adoptate în octombrie 2008 de către grupul de lucru al Fondul Monetar Internațional privind fondurile suverane de investiții;

—

având în vedere declarația comună prezentată cu ocazia celui de-al 13-lea Summit UE-China, care a avut loc la Bruxelles, la 20 septembrie 2012,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț, creștere economică și afaceri internaționale. Politica comercială – componentă cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612) și Rezoluția Parlamentului din 27 septembrie 2011 referitoare la o nouă politică comercială pentru Europa în conformitate cu Strategia Europa 2020 (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 13 decembrie 2011 referitoare la barierele din calea comerțului și a investițiilor (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la viitoarea politică europeană în domeniul investițiilor internaționale (5),

—

având în vedere rezoluțiile sale din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale (6), la drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale (7) și la politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice (8),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „UE–China: parteneri mai apropiați, responsabilități sporite” (COM(2006)0631) și documentul de politică anexat intitulat „Concurență și parteneriat – un document de politică privind relațiile comerciale și de investiții dintre UE și China” (COM(2006)0632),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 februarie 2009 referitoare la consolidarea rolului IMM-urilor europene în comerțul internațional (9),

—

având în vedere decizia sa recentă de a introduce cerințe de publicare pentru industriile extractive și de exploatare referitoare la plățile lor către guverne (10),

—

având în vedere decizia comună a UE și a Chinei, luată în cadrul celui de-al 14-lea summit UE-China care a avut loc la Beijing, în februarie 2012, de a începe negocieri referitoare la un acord bilateral de investiții,

—

având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât comerțul dintre UE și China a crescut rapid și continuu în ultimele trei decenii, ajungând la o valoare de vârf a comerțului total de 433,8 miliarde EUR în 2012, și întrucât din 1997 în comerțul bilateral se constată un dezechilibru în favoarea Chinei; întrucât acest deficit comercial s-a ridicat la 146 miliarde EUR în 2012 comparativ cu 49 de miliarde EUR în 2000;

B.

întrucât investițiile străine realizate de UE în China în 2011 s-au ridicat la 102 miliarde EUR, iar investițiile străine realizate de China în UE în același an au totalizat 15 miliarde EUR; întrucât stocul de investiții străine ale Chinei în UE se ridica la doar 3,5 miliarde EUR în 2006;

C.

întrucât Tratatul de la Lisabona a adus investițiile străine directe (ISD) în sfera de competență exclusivă a Uniunii;

D.

întrucât 26 de state membre ale UE au acorduri bilaterale de investiții în vigoare cu China; întrucât UE nu a elaborat încă o politică industrială sustenabilă pe termen lung care să susțină interesele sale ofensive și defensive, în cadrul unei noii sale politici de investiții externe;

E.

întrucât, chiar dacă costurile forței de muncă au crescut cu 10 % pe an în anii trecuți, China se află încă printre primele trei piețe din lume în privința investițiilor;

F.

întrucât obiectivele de dezvoltare enunțate de China în cel de-al 12-lea Plan cincinal și Strategia Europa 2020 cuprind un număr mare de interese și probleme comune; întrucât un nivel mai ridicat de integrare și de schimburi tehnologice între economia UE și cea chineză poate conduce la sinergii și beneficii reciproce;

G.

întrucât întreprinderile private și întreprinderile de stat ar trebui să beneficieze de condiții de concurență egale;

H.

întrucât acest acord este primul negociat de UE în temeiul competențelor generale conferite de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona; întrucât negocierea acestui acord de investiții, inclusiv negocierile privind accesul pe piață, poate suscita mult interes, dar și posibile preocupări din partea populației, motiv pentru care ar trebui realizată cu cel mai înalt nivel de transparență posibil pentru a facilita supravegherea parlamentară necesară, îndeplinind, astfel, una dintre condițiile preliminare pentru un acord, necesar, al Parlamentului European asupra rezultatului negocierii;

I.

întrucât investitorii trebuie să respecte atât legile țării gazdă, cât și dispozițiile oricărui acord încheiat între UE și China, odată intrat în vigoare, pentru a beneficia la maximum de cea mai bună protecție posibilă a investițiilor lor;

J.

întrucât implementarea deficitară sau neimplementarea de către China a anumitor drepturi sociale și de muncă fundamentale, precum și a standardelor de mediu, care sunt totuși recunoscute la nivel internațional, se numără printre cauzele actualului dezechilibru al fluxurilor comerciale între UE și China, care ar putea fi accentuat și mai mult pe viitor odată cu aprofundarea relațiilor de investiții, dacă nu se înregistrează un progres în implementarea drepturilor și a standardelor respective; întrucât acest acord de investiții ar trebui, prin urmare, să nu aibă drept consecință o scădere suplimentară a standardelor sociale și de mediu în China, ci să contribuie la îmbunătățirea lor, ca o condiție necesară, conducând astfel la un comerț și la relații de investiții mai echilibrate și reciproc avantajoase;

K.

întrucât un acord de investiții ar trebui să includă, de asemenea, obligații pentru investitori, inclusiv în ceea ce privește respectarea dreptului la asociere sindicală și a altor drepturi ale muncii, transparența și protecția mediului, astfel cum sunt definite în legislația celor două părți și să fie încheiat în conformitate cu normele Organizației Internaționale a Muncii (OMC) și cu alte acorduri internaționale relevante și convenții esențiale semnate și ratificate de acestea; întrucât acordurile de investiții nu ar trebui să acopere investițiile în zone special create care permit eludarea drepturilor muncii și a standardelor de muncă și a altor cerințe legale;

L.

întrucât bunurile pentru export în UE produse în lagăre de muncă silnică, ca, de exemplu, sistemul de Reeducare prin muncă (RPM), cunoscut în general cu numele de Laogai, nu ar trebui să beneficieze de investiții în cadrul acordului bilateral de investiții;

M.

întrucât Comisia și Consiliul s-au angajat că politica de investiții a UE va ține seama de principiile și obiectivele acțiunii externe a Uniunii, inclusiv de drepturile omului, și s-au angajat să facă pași concreți în acest sens începând cu 2013;

N.

întrucât, din moment ce un acord de investiții încheiat cu China ar îmbunătăți semnificativ relațiile economice UE-China, acesta ar trebui să aducă o contribuție și în ceea ce privește îmbunătățirea dialogului politic UE-China, în special pe teme precum drepturile omului – în cadrul unui dialog eficient și orientat spre rezultate privind drepturile omului – și statul de drept, în vederea menținerii relațiilor politice și economice pe un drum paralel, în concordanță cu spiritul parteneriatului strategic;

O.

întrucât investitorii și investițiile ar trebui să urmărească, prin intermediul politicilor și practicilor de management, să fie în conformitate cu obiectivele de dezvoltare ale statelor gazdă și ale nivelurilor locale de guvernare în care se situează investițiile;

1.

salută consolidarea relațiilor economice dintre UE și China; invită UE și China să construiască o relație de parteneriat bine echilibrată, bazată pe un dialog regulat la nivel înalt, pe avantaje reciproce, mai degrabă decât să se angajeze într-o relație concurență cu tentă conflictuală;

2.

subliniază că China, după ce a aderat la OMC în 2001, ar trebui să pună un accent mai mare pe liberalizarea comerțului și pe deschiderea pieței pentru a asigura condiții de concurență echitabile și ar trebui să grăbească ritmul eliminării impedimentelor artificiale cu care se confruntă societățile în accesarea pieței chineze;

3.

ia act de faptul că întreprinderile europene regretă existența a numeroase bariere tarifare și netarifare pe piața chineză, cum ar fi anumite forme de discriminare împotriva operatorilor străini, precum și complexitatea structurii tarifare și obstacolele tehnice în calea comerțului;

4.

salută includerea accesului pe piață în mandatul de negociere; consideră că o garanție din partea Chinei de a include accesul pe piață în negocieri ar trebui să constituie o precondiție pentru lansarea negocierilor;

5.

subliniază necesitatea de a include în mod explicit atât ISD, cât și investițiile de portofoliu în procesul de negociere;

6.

constată că întreprinderile chineze percep Uniunea în general ca pe un mediu de investiții stabil, însă regretă persistența a ceea ce ele consideră a fi subvenționarea exporturilor pentru produsele agricole europene și existența anumitor bariere comerciale pe piața europeană, cum ar fi obstacolele tehnice în calea comerțului și obstacolele ridicate pentru a bloca investițiile țărilor terțe în anumite state membre, solicitând eliminarea barierelor nejustificate rămase și facilitarea investițiilor în statele membre; reamintește totuși că în China a fost creat recent un mecanism de evaluare a securității pentru controlul investițiilor străine, și că utilizarea acestui tip de mecanisme de ambele părți poate avea motive legitime; subliniază că UE și China pot avea preocupări legitime legate de securitate, care să justifice total sau parțial excluderea unor sectoare de la investițiile străine, temporar sau pe termen lung;

7.

subliniază faptul că principala formă în care se permite societăților străine să se stabilească în China este prin intermediul întreprinderilor mixte, asociate adesea cu transferuri de tehnologii strategice care promovează dezvoltarea competitivității Chinei în detrimentul industriei europene; își exprimă convingerea că o mai mare deschidere din partea Chinei în direcția altor dispoziții legale care să le permită investitorilor străini să se stabilească, combinată cu o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), a proprietății industriale, a mărcilor și a indicației geografice a produselor, este crucială și ar aduce beneficii ambelor părți, la fel și stimularea unui grad mai mare de integrare a economiilor europeană și chineză, pe baza unei concepții mai strategice a cooperării economice, orientate, printre altele, către tehnologii favorabile mediului și inovare;

8.

este convins că o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală și punerea în aplicare a normelor asociate în China ar promova în mare măsură obiectivul de investiție al investitorilor din UE și al altor investitori străini, împărtășind noi capabilități tehnologice și actualizând tehnologiile existente din țara respectivă, în special în ceea ce privește tehnologiile favorabile mediului;

9.

salută eforturile depuse de autoritățile chineze de la intrarea Chinei în OMC, în vederea îmbunătățirii respectării DPI; totuși, critică în continuare faptul că în China acestea nu sunt protejate în mod corespunzător și că întreprinderile europene, în special a IMM-urile, nu au la dispoziție mijloace specifice în vederea combaterii eficace a infracțiunilor legate de DPI;

10.

este preocupat de lipsa de fiabilitate a sistemului judiciar chinez, care nu reușește să impună respectarea obligațiilor contractuale, precum și de lipsa de transparență și de uniformitate în aplicarea regimului normativ care reglementează investițiile;

11.

solicită Comisiei să negocieze un acord ambițios și echilibrat de investiții UE-China, care să urmărească crearea unui mediu mai bun pentru investitorii UE în China și reciproc, inclusiv îmbunătățirea accesului la piață, pentru a mări nivelul fluxurilor de capital reciproce și a garanta transparența în ceea ce privește administrarea societăților, atât cele deținute de stat, cât și cele private, care investesc în economia partenerului comercial; recomandă ca document de referință orientările Organizației pentru cooperare și dezvoltare economică (OCDE) privind guvernanța corporatistă; insistă, de asemenea, asupra unei mai bune aplicări a legii pentru a asigura o concurență loială între actorii publici și cei privați, pentru a stăvili corupția și a crește securitatea juridică și predictibilitatea mediului de afaceri din China;

12.

subliniază importanța stabilirii, prin intermediul acestui acord, a precondițiilor pentru o concurență loială între UE și China; în acest scop, recomandă Comisiei să negocieze dispoziții solide și obligatorii privind transparența și concurența loială astfel încât condițiile de concurență echitabile să se aplice și întreprinderilor deținute de stat și practicilor de investiții ale fondurilor suverane de gestionare a activelor;

13.

solicită ca acordul aflat în curs de negociere să vizeze atât accesul pe piață, cât și protecția investitorilor;

14.

subliniază că niciun aspect al unui acord de investiții nu ar trebui să reducă spațiul de manevră politică al părților și capacitatea acestora de a legifera pentru a urmări obiective de politică publică legitime și justificate, încercând, totodată să nu zădărnicească beneficiile derivate din angajamentele părților; subliniază că garantarea statului de drept pentru toți investitorii și cetățenii din UE și China trebuie să rămână o prioritate;

15.

solicită Comisiei să asigure o transparență deplină în ceea ce privește fondurile suverane de investiții;

16.

subliniază că ar trebui stabilit un calendar clar al negocierilor și că ar trebui prevăzute perioade de tranziție rezonabile și raționale;

17.

consideră că acordul cu China în domeniul investițiilor ar trebui să se bazeze pe bunele practici desprinse din experiențele statelor membre, să determine o mai mare coerență și să includă următoarele norme:

18.

reafirmă că, în vederea încheierii cu succes a negocierilor, calitatea trebuie să prevaleze întotdeauna asupra vitezei;

19.

constată că acordul de protecție a investițiilor ar trebui să includă definiția clară a investiției și a investitorului care trebuie protejați și că formele pur speculative de investiții nu ar trebui protejate;

20.

solicită o compatibilitate a acestui acord cu obligațiile multilaterale în temeiul Acordului general privind comercializarea serviciilor (GATS), astfel încât să îndeplinească criteriile unui acord de integrare economică;

21.

salută faptul că creșterea preconizată a siguranței juridice va ajuta IMM-urile să investească în străinătate și subliniază, în această privință, că trebuie să se țină seama de poziția IMM-urilor în timpul negocierilor (inclusiv prin implicarea noului Centru pentru IMM-uri din China, a serviciului de asistență pentru IMM-uri în materie de DPI și a Camerei de Comerț a UE în China), astfel încât acordul care urmează a fi încheiat să stimuleze internaționalizarea IMM-urilor care doresc să acceseze piața celeilalte părți;

22.

subliniază că o precondiție pentru încheierea acordului ar trebui să fie includerea unui angajament ferm al părților pentru o dezvoltare sustenabilă și favorabilă incluziunii în dimensiunile economice, sociale și de mediu și în contextul investițiilor în vederea construirii unui comerț mai echilibrat și a unei relații de investiții între UE și China care să nu se bazeze în principal pe costurile reduse ale forței de muncă și pe standardele de mediu scăzute din China;

23.

subliniază faptul că acordurile de investiții încheiate de UE nu trebuie să fie în contradicție cu valorile fundamentale pe care UE dorește să le promoveze prin politicile sale externe și nu trebuie să submineze capacitatea de intervenție publică, în special atunci când urmărește obiective de politică publică, cum ar fi criteriile sociale și de mediu, drepturile omului, combaterea contrafacerii, securitatea, drepturile lucrătorilor și ale consumatorilor, sănătatea și siguranța publică, politica industrială și diversitatea culturală; solicită includerea în acord a clauzelor specifice și obligatorii respective;

24.

solicită ca, în conformitate cu alte angajamente comerciale contractate de Uniune, protecția serviciilor publice să rămână un principiu fundamental în cadrul acestui acord;

25.

subliniază că dezvoltarea pe viitor a acordului de investiții între UE și China trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă și pe respectarea pe deplin a obligațiilor OMC; regretă nivelurile enorme ale subvenționării publice a anumitor sectoare cu potențial de creștere, inclusiv cel al panourilor solare, și solicită Comisiei să asigure eliminarea completă a efectelor negative ale dumpingului și ale subvenționării, pentru a urgenta negocierile;

26.

recomandă ambelor părți, în ceea ce privește accesul la piață, să își ia angajamente în privința unor perioade de introducere progresivă și a unor măsuri tranzitorii adecvate pentru anumite sectoare pentru a netezi calea spre liberalizarea deplină sau parțială a acestora; recunoaște, de asemenea, că ambele părți s-ar putea să nu își poată lua angajamente în anumite sectoare; solicită, în acest context, ca sectoarele serviciilor culturale și audiovizuale să fie excluse în continuare din negocierile privind accesul pe piață, conform dispozițiilor relevante ale tratatelor europene; subliniază necesitatea de a aborda politicile industriale intervenționiste, protecția inadecvată a DPI, ambiguitățile în conținutul și aplicarea normelor și alte bariere tehnice și netarifare în calea comerțului;

27.

consideră că, din cauza accesului dificil pe piața chineză, determinat de preponderența întreprinderilor de stat, pentru a fi echilibrat, acordul trebuie să constituie o ocazie privilegiată de a stabili condiții de concurență echitabilă între întreprinderile de stat și întreprinderile private;

28.

subliniază necesitatea ca acordul să asigure capacitatea UE de a exclude accesul investitorilor chinezi la anumite sectoare strategice;

29.

subliniază că acordul nu ar trebui să împiedice părțile și, în ceea ce privește UE, nici statele sale membre, să elaboreze și să implementeze politici-cheie de promovare și protecție a diversității culturale;

30.

subliniază că acordul trebuie să promoveze investițiile sustenabile, favorabile incluziunii și care respectă mediul (îndeosebi în domeniul industriilor extractive) și care încurajează condițiile de muncă decente în întreprinderile vizate de investiție;

31.

solicită introducerea unei clauze care să prevadă ca investitorii să furnizeze unui eventual reprezentant al statului gazdă orice informație pe care acesta o poate solicita cu privire la investiția în cauză, pentru luarea unor decizii legate de investiție sau exclusiv în scopuri statistice, și în același timp ca partea respectivă să protejeze toate informațiile comerciale confidențiale de orice dezvăluire care ar prejudicia poziția concurențială a investitorului sau a investiției;

32.

insistă asupra necesității de a include în viitorul acord dispoziții privind transparența și guvernanța întreprinderilor de stat și a fondurilor de investiții suverane, bazate pe principiile Santiago care, adoptate sub egida FMI, stabilesc principii legate de guvernanța și de structura instituțională a fondurilor suverane, precum și de transparența strategiei lor de investiții;

33.

își reînnoiește apelul privind includerea unei clauze vizând responsabilitatea socială a întreprinderilor, în conformitate cu Principiile directoare ale ONU referitoare la întreprinderi și drepturile omului; afirmă că investitorii ar trebui să aplice Declarația tripartită adoptată de OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială și orientările OCDE pentru întreprinderi multinaționale, precum și standardele internaționale specifice sau sectoriale ale practicii responsabile, atunci când acestea există; solicită includerea unor clauze sociale și de mediu obligatorii ca parte a unui capitol de sine stătător privind dezvoltarea sustenabilă, care face obiectul unui mecanism de soluționare a litigiilor; solicită ambelor părți să pună în aplicare o strategie de investiții sustenabilă și favorabilă incluziunii care să includă o clauză privind responsabilitatea socială a întreprinderilor cu orientări concrete pentru investitori, precum și o metodologie eficientă de evaluare pentru autoritățile publice care supraveghează investițiile rezultate în ceea ce privește impactul lor social și asupra mediului;

34.

subliniază că acordul trebuie să îi oblige pe investitorii chinezi în UE să respecte standardele sociale europene și normele privind dialogul social;

35.

subliniază necesitatea ca acordul de investiții bilateral UE-China să aibă efecte asupra creșterii durabile și creării de locuri de muncă și să promoveze sinergiile și efectele pozitive de contaminare cu alte acorduri regionale comerciale și de investiții la care UE sau China este parte;

36.

solicită Comisiei să completeze evaluarea sa de impact evaluând și impactul acordului de investiții UE-China asupra drepturilor omului, întrucât s-a angajat să o realizeze în temeiul cadrului strategic și al planului de acțiune privind drepturile omului și democrația;

37.

consideră că acordul trebuie să cuprindă o dispoziție care să specifice că toți investitorii au obligația să respecte întru totul legislația părții gazdă la nivel local, regional, național și, dacă se aplică, la nivel supranațional, și că investitorii care nu respectă normele de drept fac obiectul unor acțiuni civile ca parte responsabilă într-un proces judiciar derulat în jurisdicția relevantă pentru orice act sau decizie ilegală luată în legătură cu investiția, inclusiv cazurile în care aceste acte sau decizii au condus la daune semnificative asupra mediului, vătămări personale sau decese;

38.

insistă să se includă în acord o clauză obligatorie care să interzică relaxarea legislației sociale și de mediu pentru a atrage investițiile și care să garanteze că niciuna dintre părți nu poate să nu aplice efectiv legislația relevantă, prin acțiuni sau inacțiuni susținute ori recurente, pentru a încuraja stabilirea, achiziționarea, extinderea sau menținerea investițiilor pe teritoriul său;

39.

insistă asupra faptului că acordul de investiții bilateral UE-China trebuie să respecte acquis-ul Uniunii, inclusiv legislația socială și de mediu în vigoare și că nicio parte nu se poate sustrage de la punerea în aplicare efectivă a legislației sale în aceste domenii, astfel încât toate dispozițiile acestui acord să încurajeze stabilirea, achiziționarea, extinderea sau menținerea ilegală a unei investiții pe teritoriul respectiv al ambelor părți și să promoveze cele mai bune practici antreprenoriale și fair play-ul în afaceri;

40.

insistă asupra faptului că acordul trebuie să impună obligația pentru investitorii străini de a se conforma cu standardele UE de protecție a datelor;

41.

își exprimă profunda îngrijorare față de prea marea libertate de apreciere a arbitrilor internaționali, care dau o interpretare largă clauzelor privind protecția investitorilor, conducând astfel la excluderea unor reglementări publice legitime; solicită ca arbitrii desemnați de părți în contextul unui litigiu să fie independenți și imparțiali, și ca arbitrajul realizat să respecte un cod de conduită bazat fie pe normele Comisiei Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (CNUDCI), fie pe cele ale Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiți (ICSID) sau pe orice alte convenții și standarde internaționale recunoscute și acceptate de către părți;

42.

consideră drept prioritate-cheie includerea în acord a unor mecanisme eficiente de soluționare a litigiilor între state și dintre investitori și state, pentru a preveni, pe de o parte, ca solicitările abuzive să conducă la arbitraje nejustificate și pentru a asigura, de cealaltă parte, că toți investitorii au acces la un proces corect, urmat de executarea fără întârziere a tuturor sentințelor arbitrale;

43.

consideră că acordul ar trebui să prevadă proceduri de soluționare a litigiilor între state, precum și mecanisme de soluționare a litigiilor investitorilor de stat, care se înscriu într-un cadru juridic corespunzător și se supun unor criterii stricte de transparență;

44.

solicită UE și China să stabilească în comun un mecanism de avertizare timpurie pentru a-și oferi o șansă să soluționeze în mod proactiv orice conflict aflat în stadiu incipient privind comerțul sau investițiile cât mai curând posibil, utilizând toate măsurile corespunzătoare, inclusiv instrumentele necoercitive și diplomația comercială;

45.

consideră, de asemenea, că acordul ar trebui să includă dispoziții pentru soluționarea litigiilor în afara instanței pentru a promova o soluționare a conflictelor rapidă, accesibilă și amiabilă între părțile care decid liber să recurgă la ea;

46.

propune ca mecanismele de soluționare a litigiilor, precum medierea, să fie stabilite chiar în cadrul acordului stabilind clar, de exemplu, durata, costul și modul de aplicare a soluțiilor acceptate de către părți;

47.

își exprimă convingerea că, odată încheiat și ratificat în întregime, un acord de investiții UE-China ar trebui să înlocuiască toate acordurile de investiții bilaterale existente dintre statele individuale membre ale UE și China, în conformitate cu dreptul Uniunii;

48.

recomandă ca negocierile să nu fie deschise decât cu condiția încheierii în prealabil a unui acord formal de către Consiliul de stat chinez, pentru ca accesul pe piață să fie inclus în acordul de investiții;

49.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/52

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 februarie 2011 referitoare la Europa 2020 (1),

—

având în vedere articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin care se stabilește că „În relațiile sale cu restul comunității internaționale, […] Uniunea contribuie la […] respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional” și, respectiv, că „Uniunea asigură coerența între diferitele sale politici și acțiuni”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 mai 2011 referitoare la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale și opțiunile de bază ale politicii externe și de securitate comune (PESC) din 2009 (2).

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2012 referitoare la Raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind Politica Externă și de Securitate Comună (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2013 referitoare la relațiile dintre UE și China (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 februarie 2009 referitoare la consolidarea rolului IMM-urilor europene în comerțul internațional (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 decembrie 2008 referitoare la impactul contrafacerii asupra comerțului internațional (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 septembrie 2008 referitoare la comerțul cu servicii (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2008 privind comerțul cu materii prime și produse de bază (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 februarie 2008 referitoare la strategia UE pentru ameliorarea accesului pe piețele externe pentru întreprinderile europene (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 mai 2007 referitoare la Europa globală – aspecte externe ale competitivității (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2005 referitoare la relațiile dintre UE, China și Taiwan și securitatea în Orientul Îndepărtat (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale – Politica comercială – componentă-cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Europa globală: concurența în lume. o contribuție la strategia UE de creștere economică și ocupare a forței de muncă” (COM(2006)0567),

—

având în vedere Raportul Comisiei intitulat „Raport privind obstacolele din calea comerțului și a investițiilor – ediția 2013”, publicat la 28 februarie 2013 (COM(2013)0103),

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei cu privire la relațiile comerciale dintre UE – Taiwan (O-000093/2013 – B7-0509/2013),

—

având în vedere articolele 115 alineatul (5) și 110 alineatul (2) din regulamentul său de procedură,

A.

întrucât sistemul comercial multilateral reglementat, instituit prin Organizația Mondială a Comerțului (OMC), reprezintă cadrul cel mai potrivit pentru a realiza un comerț liber și echitabil la nivel mondial; întrucât este însă esențial să se înțeleagă că acordurile bilaterale fac, de asemenea, parte din aceeași set comun de instrumente privind afacerile internaționale;

B.

întrucât UE este pe deplin în favoarea ajungerii la un rezultat echilibrat și echitabil al Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD), aceasta fiind abordarea pe care o preferă și întrucât desfășurarea în paralel de acorduri comerciale bilaterale cu alte țări industrializate este, de asemenea, o opțiune valabilă;

C.

întrucât, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale dintre UE și Taiwan a crescut de mai mult de douăsprezece ori în ultimele două decenii, depășind 40 de miliarde de euro în 2011;

D.

întrucât Taiwanul este, ca mărime, cel de-al 7-lea partener comercial al UE în Asia și cel de-al 23-lea partener comercial al UE pe plan mondial;

E.

întrucât, în 2010, UE a reprezentat 31,5 % din întregul flux de investiții străine directe (ISD) și 21 % din stocurile de ISD din Taiwan, fiind cel mai mare investitor străin din țară;

F.

întrucât, în prezent, relațiile comerciale dintre UE și Taiwan funcționează, în ansamblu, mult sub potențial;

G.

întrucât comerțul liber și echitabil constituie un mijloc puternic, capabil să genereze o creștere economică mai susținută și să creeze mai multă prosperitate, valorificând avantajele comparative ale fiecărei economii și sinergiile ce pot fi create printr-o integrare economică mai aprofundată și prin noi contribuții la economiile bazate pe cunoaștere;

H.

întrucât taxele vamale dintre cei doi parteneri comerciali se află deja la un nivel în general redus; întrucât UE și Taiwan poartă regulat un dialog structurat în cadrul căruia abordează aspectele legate de comerț și investiții care suscită un interes și preocupări comune; întrucât, în acest cadru, au fost create patru grupuri tehnice de lucru pentru a aborda aspectele legate de DPI, BTC, SPS și de sectorul farmaceutic;

I.

întrucât, în pofida tarifelor relativ scăzute, volumul schimburilor comerciale bilaterale dintre UE și Taiwan este mai mic decât volumul schimburilor comerciale ale UE cu alți parteneri comerciali;

J.

întrucât TIC reprezintă un sector industrial cu o mare valoare adăugată și o sursă de creștere economică atât în UE, cât și în Taiwan, în special în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară de produse și servicii inteligente;

K.

întrucât UE și Taiwan pot aprofunda mai mult relațiile lor economice într-un mod care să fie cu adevărat avantajos pentru ambele părți, având, de asemenea, în vedere și soluționarea provocărilor societale comune;

L.

întrucât Taiwanul are calitatea de membru titular al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) din 2002 și este, de asemenea, membru titular al Organizației de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) și al Băncii Asiatice de Dezvoltare;

M.

întrucât aderarea Taiwanului la Acordul OMC privind achizițiile publice (APG) în iulie 2009 a fost un pas important și pozitiv, care îi va permite acestuia nu numai să beneficieze de deschiderea reciprocă a piețelor APG, ci și să-și mărească eficiența pe piața internă;

N.

întrucât Taiwanul și Republica Populară Chineză (RPC) au adoptat o abordare constructivă care a contribuit la încheierea a 19 acorduri semnate între Fundația pentru schimburi economice în regiunea strâmtorii, pentru Taiwan, și Asociația pentru relațiile din Strâmtoarea Taiwan, pentru RPC; întrucât aceste acorduri cuprind Acordul-cadru de cooperare economică între cele două părți ale strâmtorii (ECFA), Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI), semnat la 29 iunie 2010, precum și Acordul de investiții și Acordul de cooperare vamală, semnat la 9 august 2012;

O.

întrucât alte alternative constructive au determinat Taiwanul să încheie 31 de acorduri bilaterale de investiții (ABI) cu țări terțe, printre care Japonia, la 22 septembrie 2011, și un Acord de cooperare economică cu Noua Zeelandă, la 10 iulie 2013, să reia discuțiile asupra Acordului-cadru privind comerțul și investițiile (TIFA) cu Statele Unite, la 10 martie 2013, și să negocieze în prezent un acord de investiții cu Republica Coreea, precum și un acord de liber schimb cu Singapore (ASTEP;

P.

întrucât Reprezentanța economică și culturală a Taipeiului în Statele Unite și Institutul American din Taiwan au convenit asupra unei Declarații comune referitoare la principiile privind investițiile internaționale și serviciile TIC; întrucât, în mod similar, Taiwanul a încheiat acorduri cuprinzătoare vizând impozitele pe venituri cu 25 de țări, printre care și nouă state membre ale UE,

Q.

întrucât legăturile economice mai strânse cu Taiwanul nu contrazic, în niciun fel, politica UE vizând „O Chină unică”, în condițiile în care China și Taiwanul au aderat la Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), în 1991, și la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), în 2002;

1.

consideră că sistemul comercial multilateral, reprezentat de OMC, rămâne, de departe, cadrul cel mai eficient pentru realizarea unui comerț liber și echitabil la nivel mondial; consideră că UE și Taiwanul trebuie să contribuie la progresul negocierilor comerciale multilaterale;

2.

consideră că, în timp ce depune eforturi în direcția îmbunătățirii relațiilor sale economice cu China, Uniunea ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a proceda în același fel în relațiile cu Taiwanul, pentru a continua să sprijine în mod consecvent sistemul democratic, pluralismul social, precum și rezultatele pozitive în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și statul de drept în Taiwan;

3.

consideră, prin urmare, că UE ar trebui să răspundă pozitiv dorinței Taiwanului de a lansa în paralel negocieri pentru acorduri bilaterale privind protecția investițiilor și accesul la piață, pentru a consolida într-o mai mare măsură securitatea juridică a investițiilor și a mări volumul și calitatea fluxurilor investiționale;

4.

consideră că decizia de a iniția aceste negocieri cu Taiwanul ar trebui să se bazeze pe motive de ordin economic și nu ar trebui să fie corelată cu evaluarea relațiilor dintre UE și Republica Populară Chineză;

5.

subliniază faptul că Parlamentul este în favoarea acordurilor privind protecția investițiilor și accesul la piață cu Taiwan, care ar conduce la aprofundarea relațiilor economice existente între UE și Taiwan;

6.

consideră că acordurile UE-Taiwan privind protecția investițiilor și accesul la piață au un potențial veritabil de a conduce la o situație reciproc avantajoasă pentru ambele economii;

7.

observă că un eventual acord ar trebui să ia în mod corespunzător în considerare IMM-urile și să îmbunătățească capacitatea acestora de a investi în străinătate;

8.

reamintește, de asemenea, că UE și Taiwan dispun deja de o relație economică bine integrată, de taxe vamale în general reduse în ambele țări și de un dialog bine structurat care are loc în mod regulat pentru a soluționa aspecte bilaterale legate de comerț și de investiții;

9.

subliniază că acordul ar trebui să cuprindă un angajament ferm al părților pentru a promova o dezvoltare sustenabilă și integratoare, pe dimensiunile economică, socială și de mediu în legătură cu investițiile;

10.

subliniază faptul că acordurile de investiții încheiate de UE trebuie să respecte capacitatea de intervenție publică, în special atunci când urmărește obiective de politică publică, cum ar fi drepturile sociale și standardele legate de mediu, drepturile omului, securitatea, drepturile lucrătorilor și consumatorilor, sănătatea și siguranța publică, precum și diversitatea culturală; solicită includerea în acord a unor clauze specifice referitoare la aceste obiective;

11.

recomandă ca, în ceea ce privește accesul la piață, ambele părți să poată exclude anumite sectoare de la angajamentele lor în materie de liberalizare, pentru protejarea intereselor naționale strategice;

12.

își reiterează solicitarea pentru o clauză privind răspunderea socială efectivă a întreprinderilor, precum și pentru clauze sociale și de mediu eficace;

13.

subliniază faptul că acordul trebuie să oblige investitorii străini din UE să respecte dialogul social și normele sociale europene;

14.

invită Comisia să înceapă negocierile pentru astfel de acorduri între UE și Taiwan;

15.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, precum și guvernului taiwanez și Camerei legislative Yuan.

19.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 181/56

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Siria, în special cele din 16 februarie 2012 (1), 13 septembrie 2012 (2), 23 mai 2013 (3) și 12 septembrie 2013 (4), precum și cele referitoare la valurile de refugiați cauzate de conflictul armat,

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe privind Siria din 23 ianuarie, 18 februarie, 11 martie, 22 aprilie, 27 mai, 24 iunie, 9 iulie, 22 iulie 2013, având în vedere Concluziile Consiliului European din 8 februarie 2013 referitoare la Siria,

—

având în vedere declarațiile Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR), Catherine Ashton, din 21 august 2013 referitoare la cele mai recente rapoarte privind utilizarea armelor chimice la Damasc, din 23 august 2013 referitoare la marea urgență cu care se impune o soluționare politică a conflictului sirian (reflectând poziția convenită de UE cu privire la Siria din 7 septembrie 2013), din 10 septembrie 2013 referitoare la propunerea de a pune armele chimice ale Siriei sub control internațional și cea din 14 septembrie 2013, în urma acordului americano-rus privind armele chimice din Siria, precum și declarațiile făcute de VP/ÎR în timpul dezbaterii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg, la 11 septembrie 2013,

—

având în vedere declarațiile comisarului pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și răspuns la situații de criză, Kristalina Georgieva, referitoare la refugiații sirieni și la intervenția UE, îndeosebi declarația sa din 3 septembrie 2013 referitoare la ultimele cifre cu privire la refugiații din cauza crizei siriene, precum și rapoartele asupra situației și fișele informative referitoare la Siria elaborate de ECHO (Ajutor Umanitar și Protecție Civilă),

—

având în vedere observațiile făcute de Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați, António Guterres, la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne din Vilnius, la 18 iulie 2013 (5),

—

având în vedere notele de informare ale Consiliul de Securitate referitoare la Siria, emise de Secretarul General adjunct pentru probleme umanitare și coordonator al ajutorului de urgență al Organizației Națiunilor Unite, Valerie Amos, îndeosebi cea din 18 aprilie 2013,

—

având în vedere declarația comună a reuniunii ministeriale a țărilor limitrofe Siriei, organizată de către Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați la 4 septembrie 2013,

—

având în vedere rezoluțiile Consiliului pentru Drepturile Omului privind Siria,

—

având în vedere Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere faptul că Siria este parte la Pactul internațional privind drepturile civile și politice, la Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, la Convenția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, la Convenția privind drepturile copilului și Protocolul opțional la aceasta privind implicarea copiilor în conflictele armate, precum și la Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid,

—

având în vedere articolele 78, 79 și 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Convențiile de la Geneva din 1949 și protocoalele adiționale la acestea,

—

având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, până la 20 septembrie 2013, Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) a înregistrat un număr total de 1 929 227 de refugiați sirieni în țările învecinate și în Africa de Nord; întrucât numărul total al refugiaților, inclusiv al celor neînregistrați, este estimat la 2 102 582; întrucât, potrivit acelorași surse, 76 % dintre refugiații sirieni sunt femei și copii; întrucât 410 000 de copii refugiați sirieni sunt de vârstă școlară primară (între 5 și 11 ani); întrucât, potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), la 9 septembrie 2013 numărul de persoane strămutate intern (PSI) era de 4,25 milioane;

B.

întrucât, conform ICNUR, la 20 septembrie 2013, numărul refugiaților (inclusiv al celor aflați în așteptarea înregistrării) prezenți în țările de primire era repartizat în modul următor: Turcia – 492 687; Liban – 748 608; Iordania – 531 768; Irak – 190 857; Egipt – 124 373; Maroc, Algeria și Libia – 14 289 (înregistrați); întrucât mii de sirieni fug din țară în fiecare zi, refugiindu-se în țările învecinate, iar conform estimărilor Planului de răspuns regional pentru Siria al ONU, numărul refugiaților sirieni ar putea ajunge la 3,5 milioane până la sfârșitul anului 2013;

C.

întrucât numărul cererilor de azil în UE primite de la sirieni a continuat să crească în 2013, cu un total de 52 037 cereri făcute de la începutul conflictului, în 2011, în UE și țările vecine cele mai apropiate (Elveția și Norvegia);

D.

întrucât, în UE-28, Germania (14 842) și Suedia (14 083) au primit 59 % din cererile depuse, întrucât alte țări au înregistrat creșteri semnificative ale numărului de cereri, numai un singur stat membru a primit mai mult de 2 000 de cereri (Regatul Unit, cu 2 634);

E.

întrucât nu există date foarte precise și credibile cu privire la numărul total de sirieni care vin în Europa, și nici informații privind numărul persoanelor care solicită azil în țările europene și numărul total de persoane prezente; întrucât, în conformitate cu ICNUR, în pofida acestor decalaje și a faptului că statisticile și datele privind practicile de adjudecare în ceea ce privește cererile de azil din statele membre ale UE sunt deficitare, există indicii că persistă diferențe mari în ceea ce privește protecția sirienilor în UE;

F.

întrucât criza refugiaților sirieni reprezintă un prim test pentru Sistemul european comun de azil recent revizuit (SECA);

G.

întrucât legislația UE oferă deja o serie de instrumente, cum ar fi Codul vizelor (6) și Codul frontierelor Schengen (7), făcând posibilă acordarea de vize umanitare;

H.

întrucât statele membre ar trebui încurajate să folosească fondurile ce vor fi disponibile în cadrul Fondului pentru azil și migrație și fondurile disponibile în cadrul acțiunii pregătitoare „Sprijinirea reinstalării refugiaților în situații de urgență”, care cuprinde, printre altele, următoarele măsuri: sprijinirea persoanelor deja recunoscute ca refugiați de către ICNUR; sprijinirea acțiunilor de urgență în cazul grupurilor de refugiați, identificate ca prioritare, care sunt sub atac armat și care se confruntă cu conjuncturi de vulnerabilitate extremă ce le pun în pericol viața; oferirea, acolo unde este necesar, de sprijin financiar suplimentar în timpul situațiilor de urgență pentru ICNUR și pentru organizațiile sale de legătură din statele membre și de la nivelul UE,

I.

întrucât noua dramă care s-a petrecut la 3 octombrie 2013, în apropiere de Lampedusa, a provocat moartea a 130 de migranți și dispariția altor câteva sute; întrucât zeci de mii de migranți au murit în încercarea de a ajunge în UE, ceea ce ne reamintește, încă o dată, necesitatea de a face totul pentru a salva viețile aflate în pericol și nevoia ca statele membre să-și respecte obligațiile internaționale în materie de salvare pe mare;

1.

este profund preocupat de criza umanitară continuă din Siria și de presiunile serioase pe care aceasta le exercită asupra țărilor vecine; își exprimă îngrijorarea că exodul de refugiați continuă să crească, neexistând semne că s-ar putea încheia curând;

2.

salută eforturile și solidaritatea autorităților din aceste țări, precum și generozitatea popoarelor lor în acordarea de asistență pentru refugiații din Siria;

3.

salută politica ușilor deschise practicată de țările vecine Siriei și le îndeamnă să păstreze granițele deschise pentru toți refugiații care fug din Siria;

4.

își exprimă îngrijorarea că un număr tot mai mare de sirieni își riscă viața, îmbarcându-se pe ambarcațiuni periculoase în Marea Mediterană spre UE;

5.

salută faptul că UE și statele sale membre s-au angajat să ofere peste 1 miliard EUR pentru asistența umanitară și neumanitară pentru sirienii din interiorul și din afara Siriei; constată că UE este cel mai important donator de ajutor umanitar pentru criza siriană; invită UE să monitorizeze distribuirea acestei finanțări;

6.

solicită UE să continue finanțarea generoasă a eforturilor umanitare și neumanitare, ca răspuns la nevoile poporului Sirian și ale refugiații din sirieni în țările vecine;

7.

încurajează statele membre să soluționeze nevoile acute prin reinstalare, în plus față de cotele naționale existente și prin admiterea umanitară de refugiați; încurajează statele membre să utilizeze fondurile încă disponibile pentru acțiuni pregătitoare/proiecte pilot privind relocarea;

8.

solicită comunității internaționale, UE și statelor membre să continue acordarea de sprijin ca răspuns la această criză umanitară excepțională și să se angajeze să ofere asistență eficientă pentru țările vecine Siriei;

9.

solicită UE să convoace o conferință umanitară privind criza refugiaților sirieni, acordând prioritate acțiunilor îndreptate în țările gazdă din regiune (în special Liban, Iordania, Turcia și Irak), pentru a le sprijini în eforturile de găzduire a numărului din ce în ce mai mare de refugiați și de menținere a politicii ușilor deschise; subliniază că o astfel de conferință ar trebui să reunească toate instituțiile UE și organizațiile societății civile și să se concentreze pe eforturile umanitare și pe consolidarea rolului și implicării UE în eforturile diplomatice de încheiere a conflictului din Siria;

10.

subliniază importanța explorării concrete, în acest moment, a posibilităților și oportunităților statelor membre de a face mai mult pentru a consolida protecția oferită poporului sirian; atrage atenția asupra nevoii de solidaritate și de consolidare proactivă a protecției oferite în UE, prin cooperare consolidată, informații partajate, consolidarea capacităților și dialogul la nivel de politici;

11.

salută consensul general existent între statele membre asupra nereturnării cetățenilor sirieni în Siria; subliniază, totuși, că e necesară o abordare mai coerentă, precum și o mai mare solidaritate cu statele membre care se confruntă cu presiuni deosebite în primirea refugiaților din Siria; solicită statelor membre să se asigure că toate prevederile diferitelor instrumente ale SECA sunt aplicate corect;

12.

invită statele membre să exploreze toate legile și procedurile UE existente pentru asigurarea intrării în siguranță în UE, pentru a primi temporar sirienii care se refugiază din țara lor; remarcă faptul că intrarea legală în UE este preferabilă intrării ilegale care e mai periculoasă, și ar putea implica riscuri de trafic de ființe umane; constată că unele state membre au acordat sirienilor fie rezidență permanentă (Suedia), fie admitere temporară (Germania);

13.

reamintește statelor membre că sirienii ce fug din fața conflictului și care solicită protecție internațională ar trebui îndrumați către autoritățile naționale competente în materie de azil și ar trebui să li se ofere acces la proceduri de azil echitabile și eficiente;

14.

solicită UE să ia măsuri adecvate, responsabile în ceea ce privește posibilul flux de refugiați în statele sale membre; invită Comisia și statele membre să continue monitorizarea situației actuale și să elaboreze planificarea de urgență, luând în considerare inclusiv posibilitatea de a aplica Directiva privind protecția temporară (8), dacă și când este cazul;