17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/1

1.

reamintește că cetățenii sunt în centrul proiectului european. Democrația participativă europeană trebuie considerată a fi dreptul cetățenilor europeni de a se implica în politica europeană și de a modela viitorul Europei. Tratatul [articolul 10 alineatul (3)] conferă fiecărui cetățean dreptul de a lua parte la viața democratică a Uniunii;

2.

observă că la articolul 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE) se prevăd obligațiile instituțiilor Uniunii de a acorda cetățenilor și organizațiilor reprezentative posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile și de a face schimb de opinii în mod public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii. Același articol conține un mandat explicit acordat Comisiei Europene de a se consulta cu părțile implicate pentru a asigura coerența și transparența acțiunilor Uniunii;

3.

observă că dispozițiile privind iniţiativa cetățenească europeană sunt mai specifice decât ce se prevede la articolul 11 alineatele (1)-(3). Articolul 11 alineatul (4) privind ICE nu vizează „stabilirea agendei publice”, ci are în vedere elaborarea unui „act juridic”. Trebuie să se recunoască faptul că inițiativa cetățenească europeană, la fel ca alte instrumente ale democrației directe de la diverse niveluri, ar trebui inclusiv să le permită cetățenilor să influențeze agenda privind deciziile politice ale UE.

4.

reamintește că inițiativa cetățenească europeană este un drept al cetățenilor europeni. Ea ar trebui folosită pentru a oferi un răspuns la deficitul democratic european și pentru a le furniza cetățenilor europeni un instrument cu care să reducă distanța dintre ei și politica europeană. având în vedere prelungirea crizei economice și de încredere din UE, este esențial să se folosească toate oportunitățile de a se stabili un dialog deschis cu cetățenii și de a se preîntâmpina dezamăgirea acestora față de conceptul de integrare europeană. Aceasta este și o ocazie de a reconstrui în continuare încrederea tuturor tinerilor europeni care ar putea să-și fi pierdut încrederea în conceptul de integrare european. O democrație participativă consolidată este singura cale de a păstra perspectiva asupra destinului UE și de a elimina deficitul democratic; observă că inițiativa cetățenească europeană vizează să-i implice mai direct pe cetățeni în agenda politică europeană și, astfel, să le ofere dreptul la inițiativă legislativă. De asemenea, inițiativa cetățenească europeană, în calitate de instrument transnațional, aspiră la stimularea dezbaterii la nivel paneuropean cu privire la chestiuni care-i preocupă pe cetățenii Europei;

5.

subliniază că ICE trebuie apreciate într-un context realist cu o ambiție clară și orientată și o îndrumare coerentă cu privire la pașii prin care pot fi realizate: aceasta nu substituie dreptul de inițiativă al Comisiei Europene, care a dus la progrese în aprofundarea Uniunii și trebuie să continue; ICE completează diversificarea dinamicii legislative și oferă o dimensiune transnațională; este un canal suplimentar pentru înțelegerea reciprocă din care Comisia Europeană însăși are de câștigat; au potențialul de a fi un bun exemplu de „democrație în acțiune”;

6.

fără a aduce atingere inițiativei cetățenești europene, subliniază importanța promovării la nivel local și regional a tuturor inițiativelor care favorizează transparența, colaborarea și participarea cetățenilor la politicile publice, în acord cu principiul democrației participative. Totodată, implicarea autorităților locale și regionale de care este nevoie este inspirată de faptul că ICE vizează adesea domenii politice de care ele sunt responsabile în totalitate sau parțial;

7.

este de părere că ar trebui să ne consolidăm instrumentele participative juridice și politice pentru a ajunge la o nouă arhitectură de guvernanță, bazată pe principiul guvernanței pe mai multe niveluri. Guvernanța pe mai multe niveluri dispune, în esență, de mai multe canale, permițând astfel o cetățenie europeană mai „activă”. Provocarea este să proiectăm un sistem cu o reprezentare inovatoare a intereselor, în care oamenii să se simtă reprezentați în măsură egală în funcție de diversele lor identități;

8.

subliniază că un spațiu public european de dezbatere între cetățeni și factorii de exercitare a puterii este important pentru legitimitatea și responsabilitatea UE. Deficitul de democrație nu poate fi eliminat decât dacă apare o sferă publică europeană în care să fie încorporat procesul democratic;

9.

subliniază că autoritățile regionale și locale acordă o importanță deosebită democrației participative, deoarece organizațiile societății civile pot fi astfel implicate în procesul de decizie la nivel european și-și joacă rolul în acest sens;

10.

este de părere că inițiativa cetățenească europeană ar trebui considerată unul dintre instrumentele de realizare a obiectivelor democrației participative, însă nu ar trebui să se presupună că prin această inițiativă se realizează automat implicarea cetățenilor în procesul european de decizie;

11.

observă că inițiativa cetățenească europeană constituie expresia democrației participative, care vine în completarea democrației reprezentative; ea sporește setul de drepturi aferente cetățeniei Uniunii și consolidează dezbaterea cu privire la politica europeană; ea ar trebui să întărească măsura în care cetățenii își asumă Uniunea și se identifică cu ea;

12.

observă că nu ar trebui neglijate nici alte canale ale democrației participative, precum alte forme de dialog cetățenesc și de implicare a societății civile reprezentative, având în vedere că inițiativele cetățenești europene se concentrează asupra câte unui subiect politic anume și necesită o acțiune bine coordonată, precum și resurse financiare;

13.

face apel, în acest context, la Comisia Europeană să elaboreze un raport cu privire la modul în care sunt aplicate prevederile articolului 11 alineatul (1) și (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, clarificând astfel în ce mod pune Comisia în practică democrația participativă;

14.

se întreabă – ținând seama de numărul limitat de inițiative de succes – dacă obiectivele inițiale prezentate în regulament au fost atinse, și anume cel de a asigura faptul că fiecare cetățean are dreptul de a participa la democrația europeană; de a le oferi cetățenilor ocazia să comunice direct cu Comisia; de a avea proceduri clare, simple și ușor de utilizat;

15.

observă că Comisia a făcut tot ce i-a stat în puteri să administreze ICE, însă că pe de altă parte există o necesitate urgentă de a se revizui anumite aspecte ale abordării acesteia și se a se întreprinde acțiuni de identificare și remediere a măsurilor care vizează prea mult aspectele juridice și sunt prea restrictive;

16.

ia notă de raportul transmis de Comisie Parlamentului European și Consiliului privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 211/2011 privind inițiativa cetățenească, în conformitate cu articolul 22 al regulamentului care cere Comisiei să transmită un raport la fiecare trei ani;

17.

observă că raportul recunoaște anumite probleme și neajunsuri, însă este în principal un raport tehnic și bazat pe fapte, făcând o evaluare a situației după trei ani de aplicare a regulamentului. Raportul nu reușește să răspundă la chestiunea neajunsurilor care ar putea duce la sistarea acestei inițiative: „revoluția democratică care nu a avut loc”;

18.

observă că este răspândită opinia că Comisia este mai curând precaută și restrictivă în abordare și evaluare și că acest lucru trebuie să facă obiectul unei monitorizări și al unei critici regulate pentru a se îmbunătăți situația;

19.

afirmă, pe baza raportului Comisiei, că inițiativa cetățenească europeană are un potențial enorm – în trei ani au fost propuse Comisiei 51 de inițiative. Aceste inițiative au vizat domenii politice diverse, precum politica socială, mediul, bunăstarea animalelor și educația;

20.

observă, pe de altă parte, că înregistrarea a 20 (39 %) din aceste 51 de inițiative a fost refuzată de Comisie și că acestea nu au trecut testul de admisibilitate în special din pricina faptului că „se află vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act legislativ al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor”; cei șase organizatori de ICE au decis să conteste aceste refuzuri înaintea Curții de Justiție a Uniunii Europene;

21.

observă că până în prezent numai trei inițiative au atins obiectivul strângerii a un milion de semnături. Modul în care Comisia va da curs acestor inițiative de succes va determina în mare măsură importanța pe care cetățenii europeni o vor mai acorda sau nu inițiativei cetățenești ca model participativ;

22.

este îngrijorat de faptul că numărul de inițiative prezentate este în continuă scădere (23 în 2012, 17 în 2013 și 10 în 2014), în vreme ce numărul de refuzuri este în creștere (30 % în 2012 și 50 % în 2014); prin urmare, propune Comisiei Europene să simplifice condițiile;

23.

este de acord cu Comisia Europeană că inițiativa cetățenească europeană necesită îmbunătățiri temeinice și că trebuie găsite soluții care să permită utilizarea mai eficientă a acestui instrument;

24.

face apel la Comisie să abordeze ICE de manieră mai politică și să ofere mai mult spațiu de dezbatere, să fie mai deschisă, fără a limita subiectele la aspectele lor juridice. Democrația, în special într-un mediu instituțional pe mai multe niveluri, presupune participarea activă și supraveghere din partea cetățenilor și induce răspunderea instituțiilor de a stimula această participare;

25.

observă că ar fi fost adecvată o referire la drepturile și îndatoririle cetățenilor și la principiul subsidiarității în criteriile de eligibilitate;

26.

este de părere că conflictul actual de interese din cadrul Comisiei, care trebuie să fie în același timp principalul furnizor de informații și structura de sprijin pentru ICE, precum și „destinatarul” primar al acestora și „arbitrul” pentru deciziile privind înregistrarea și admisibilitatea inițiativelor, are efecte negative grave asupra eficacității ICE ca instrument de cultivare a participării și încrederii cetățenilor;

27.

subliniază că acest conflict de interese pentru Comisie trebuie să încurajeze celelalte instituții să joace rolul care le revine în procedura ICE (Consiliul, Parlamentul, Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic și Social European);

28.

sugerează că ar putea fi mai oportun să fie numit un „comitet ad-hoc al înțelepților” imparțial, reunind câțiva experți, universitari și/sau juriști care să verifice admisibilitatea, pentru a evita rolul de judecător absolut al Comisiei;

29.

este de părere că în special Parlamentului European îi revine un rol central de jucat în consolidarea transparenței și a responsabilității procedurilor în materie de ICE și în monitorizarea politică, în speță prin îmbunătățirea gradului de incluziune al audierilor organizate și prin aplicarea unor presiuni politice, acolo unde este cazul, asupra Comisiei Europene, pentru ca aceasta să răspundă în timp util și în mod constructiv ICE-urilor de succes;

30.

subliniază că Comisia trebuie să respecte principiile europene ale statului de drept, orice evaluare arbitrară a eligibilității trebuind să fie evitată. În plus, aceasta este o chestiune de „bună guvernare” și nu doar de „mai bună reglementare”. Comisia ar trebui să țină seama de responsabilitatea juridică în conformitate cu tratatele și cu respectarea lor;

31.

este în favoarea unei mai bune evaluări ex ante, pentru a se evita dezamăgirea la final. În situația actuală nu are loc decât o evaluare ex post, după înregistrare și după colectarea semnăturilor;

32.

propune extinderea perioadei de colectare a declarațiilor de sprijin la 18 luni;

33.

sprijină solicitarea comună a părților interesate și a organizatorilor de ICE de a li se permite acestora din urmă să aleagă singuri data de începere a colectării de semnături, într-un interval clar stabilit după înregistrare; propune ca organizatorilor de ICE să li se acorde o perioadă suplimentară de două luni între înregistrare și începerea colectării semnăturilor, pentru a le oferi ocazia de a informa mai bine cetățenii europeni și de a organiza colectarea semnăturilor;

34.

sprijină instituirea unui statut juridic pentru comitetelor cetățenești, pentru a atenua riscul responsabilității juridice personale suportat de membri și pentru a facilita desfășurarea campaniilor;

35.

subliniază că, în cazul în care acceptă că o ICE este îndreptățită, Comisia nu trebuie să refuze în mod arbitrar ICE-uri, ci trebuie să elaboreze o propunere legislativă în termen de un an, așa cum o face cu inițiativele parlamentare. În această perioadă de un an, Comisia ar putea să implementeze treptat rezultatul ICE, ajungând în cele din urmă la o propunere legislativă. În caz contrar, ICE devine caducă;

36.

este de părere că se impune o revizuire a regulamentului pentru a se putea depăși obstacolele identificate. Revizuirea nu intervine prea devreme, deoarece acest „experiment” este unul unic, cu rezultate greu de prevăzut. Este nevoie de intervenții timpurii și anticipative, pentru a se preveni descurajarea potențialilor organizatori de ICE;

37.

este dispus că continue să coopereze cu instituțiile europene, precum și cu toți partenerii interesați, în procesul de evaluare a funcționării de până în prezent a regulamentului și să contribuie la revizuirea lui, pentru a face ca acest instrument să-și atingă întregul potențial;

38.

propune să se exploreze posibilitatea de a se modifica regulamentul ICE astfel încât să devină admisibilă propunerea unor inițiative cetățenești care vizează modificări concrete ale tratatelor UE, în conformitate cu articolul 48 din Tratatul UE;

39.

afirmă că problemele care nu necesită modificări în regulamentul ICE propriu-zis ar trebui soluționate cât mai rapid posibil. Existența unor proceduri simple și transparente va hotărî, într-adevăr, succesul viitor al ICE;

40.

arată că observațiile cu privire la procedurile actuale și propunerile de îmbunătățire formulate de diverse părți interesate și organizatori ai inițiativelor cetățenești sunt foarte asemănătoare și că, prin urmare, ar trebui să fie posibilă operarea fără întârziere a unor ajustări și îmbunătățiri;

41.

observă că foarte puțini cetățeni cunosc ICE. Un indiciu în acest sens îl oferă o anchetă recentă Eurobarometru (1) privind percepțiile publicului față de UE în șase state membre (Italia, Germania, Danemarca, Portugalia, Finlanda și Polonia); numai respondenții din Germania au dovedit că le este cunoscut conceptul de ICE în măsură semnificativă. Ca atare, este important și ca instituțiile UE și autoritățile de la alte niveluri de guvernare să întreprindă acțiuni comune pentru a-i informa pe cetățeni cu privire la dreptul lor de a propune sau de a sprijini o ICE. Ar trebui lansate campanii de informare în toate statele membre UE, cu implicarea autorităților regionale și locale, având tinerii drept una din principalele ținte, spre a sensibiliza cetățenii cu privire la acest drept;

42.

solicită o comunicare mai eficientă cu privire la ICE și subliniază rolul comunicării descentralizate în acest context. Autoritățile locale și regionale reprezintă o verigă importantă între populație și instituțiile de la diverse niveluri de guvernare din UE și pot juca un rol esențial în a le dovedi cetățenilor relevanța chestiunilor politice de la nivelul UE și în a le explica acestora în ce mod poate fi folosit instrumentul ICE pentru influențarea politicilor europene. CoR sprijină ideea de a se utiliza birourile reprezentanțelor naționale ale Comisiei Europene pentru a construi rețele mai solide de informare cu privire la ICE și încurajează Comisia să implice autoritățile locale și regionale în aceste rețele. Cu toate că ICE se bazează în mare măsură pe noile tehnologii pentru a colecta semnături în termenele stabilite, autoritățile regionale și locale au un rol-cheie în diseminarea informațiilor și în raportarea problemelor către și dinspre populație;

43.

își reiterează propunerea privind instituirea unui punct de informare interinstituțional, cu scopul de a spori prezența în conștiința publică a ICE ca instrument, de a promova utilizarea lui, de a asigura o oarecare vizibilitate pentru inițiativele cetățenești în curs și cele încheiate cu succes și de a răspunde la câteva întrebări despre ICE;

44.

este în favoarea înființării unui centru de asistență ICE, care să furnizeze know-how tehnic și consultanță cu privire la cum se organizează și se conduce o campanie ICE, cu sprijin financiar de la bugetul UE. Un astfel de centru de asistență ar trebui să fie distinct de oricare dintre instituțiile UE, deoarece neutralitatea reprezintă un element-cheie al succesului acestei inițiative și poate contribui la stimularea încrederii persoanelor care doresc să inițieze o inițiativă cetățenească;

45.

este angajat în direcția menținerii cooperării cu Comitetul Economic și Social European pentru organizarea unei manifestări periodice de tip „Ziua ICE”, în care se examinează progresele făcute în aplicarea și implementarea reglementării, se stimulează discuțiile între instituțiile UE și organizatorii de ICE cu privire la provocările cu care se confruntă aceștia din urmă și se încurajează dialogul dintre cetățeni și reprezentanți ai instituțiilor cu privire la inițiativele în curs;

46.

observă că practica în domeniul ICE arată că asistența oferită unei ICE este probabil la fel de importantă ca și inițiativa în sine. Este evident că, pentru a avea succes, ICE necesită sprijinul organizațiilor societății civile (personal, mijloace financiare). Gestionarea unei ICE de către persoane private, fără sprijin profesionist și financiar din afară, este deosebit de dificilă;

47.

subliniază că existența unui număr prea mare de obstacole și cerințe poate afecta negativ obiectivele UE de apropiere a cetățenilor și disponibilitatea cetățenilor de a participa la procesul de decizie al UE; dreptul de inițiativă al cetățenilor europeni trebuie să determine un număr cât mai mare posibil de cetățeni să participe activ la politica UE și să elimine aberațiile sceptice;

48.

solicită Comisiei să dezvolte totodată forme adecvate de a răspunde inițiativelor care obțin un sprijin semnificativ, dar nu întrunesc criteriile formale sau nu ajung la întregul milion de semnături, pentru ca toate mesajele politice de conținut ale unor asemenea ICE și mobilizarea pe care au creat-o să nu fie complet ignorate;

49.

observă că cetățenii doresc să participe la politica publică, dar nu vor face acest lucru decât dacă este simplu și dacă participarea lor chiar schimbă ceva. Cetățenii vor să știe ce se întâmplă cu inițiativele pe care le sprijină. Facilitarea dialogului bidirecțional între instituțiile UE și semnatarii ICE-urilor este esențial pentru succesul acestora;

50.

invită Comisia să exploreze posibilitatea de a oferi sprijin financiar pentru procesul costisitor de dezvoltare transnațională a organizării (de către comitetul cetățenesc relevant) a acelor ICE care vizează un domeniu politic de competența Comisiei și demonstrează că au o susținere publică substanțială (de exemplu, cele care ajung la un prag prestabilit de semnături într-un termen anume, înainte de depășirea pragului de un milion de semnături care să impună elaborarea unei propuneri legislative). Acest sprijin ar ajuta organizatorii să mențină focalizarea necesară asupra cetățenilor în activitatea lor și ar asigura transparența finanțării din spatele ambițiilor manifestate;

51.

propune ca, atunci când astfel de ICE au legătură cu propuneri care au un impact îndeajuns de demonstrabil și de pozitiv asupra guvernanței locale și regionale, asupra dimensiunii teritoriale sau asupra subsidiarității încât să obțină sprijinul prealabil al Biroului CoR, să se încredințeze Comitetului Regiunilor sarcina de a supraveghea funcționarea mecanismului de finanțare sus-menționat, precum și de a acorda asistență suplimentară la eforturile de promovare;

52.

subliniază că cerințele definite în prezent la nivel național pentru colectarea datelor reprezintă un obstacol grav în calea colectării cu succes a semnăturilor și, ca atare, le solicită statelor membre să ia urgent toate măsurile necesare pentru simplificarea cerințelor privind datele personale și pentru armonizarea cât mai curând posibil a cerințelor în întreaga UE;

53.

solicită Comisiei Europene să asigure transparența deplină în procesul de decizie și o invită în special să explice în detaliu motivele pentru respingerea unei ICE în cazul în care aceasta este considerată a fi „în mod manifest în afara competențelor Comisiei”, precum și să îi informeze pe organizatori de considerațiile juridice relevante, pentru ca aceștia să poată decide dacă revizuiesc inițiativa și o depun din nou sub o formă modificată;

54.

invită Comisia să-și explice alegerile politice în fața publicului în mod detaliat și transparent în răspunsul oficial pe care-l oferă unei ICE care a adunat mai mult de un milion de semnături. Ar trebui asigurată o urmare politică solidă;

55.

își reiterează oferta de a veni în ajutorul Comisiei în evaluarea măsurii în care inițiativele respectă principiul subsidiarității sau contribuie la coeziunea teritorială și la cooperarea transfrontalieră;

56.

subliniază că ICE este un instrument care le permite cetățenilor să participe în mod activ la procesul politic european; ca atare, nu ar trebui inițiat de instituții ale UE. CoR este totodată conștient de propriul rol și de propriile responsabilități și amintește în acest context decizia biroului său (2) privind implicarea sa în inițiativele cetățenești europene; își reiterează angajamentul de a sprijini acele ICE care intră în competențele politice ale CoR și care sunt considerate relevante din punct de vedere politic, de exemplu pe următoarele căi: sprijinind Comisia Europeană în efortul de evaluare a propunerilor de ICE din perspectiva relevanței lor locale/regionale și a subsidiarității; găzduind evenimente legate de ICE; sprijinind activitatea de comunicare descentralizată cu privire la ICE; acolo unde este cazul, elaborând un aviz din proprie inițiativă cu privire la tematica ICE-ului; participând activ la audierile PE și la monitorizarea politică; sprijinind implementarea ICE-urilor de succes și, după caz, a legislației prin care se răspunde la acestea.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/7

1.

salută faptul că guvernul luxemburghez a decis să treacă consolidarea cooperării transfrontaliere printre prioritățile Președinției UE pe care o deține și salută eforturile pe care le depune pentru a elimina obstacolele din calea acestei cooperări, în vederea creșterii coeziunii economice, sociale și teritoriale a Europei și a dezvoltării întregului potențial al zonelor situate de o parte și de alta a frontierelor; această prioritizare a cooperării transfrontaliere este cu atât mai importantă în contextul actual, în care libera circulație transfrontalieră este pusă sub semnul întrebării, deși ea reprezintă una dintre principalele izbânzi ale integrării europene;

2.

salută și apelul la îmbunătățirea cadrului de reglementare aplicabil cooperării transfrontaliere, atât prin punerea în aplicare a dispozițiilor legale specifice existente, axate pe diverse aspecte ale acestei cooperări, cât și prin perfecționarea sau completarea cadrului juridic în vigoare, astfel încât să se faciliteze adoptarea de reglementări sectoriale sau adecvate unor zone specifice;

3.

subliniază importanța pe care o poate avea cooperarea transfrontalieră pentru dezvoltarea regională, urbană și rurală și menționează că cooperarea dintre autoritățile locale și regionale din Europa le permite acestora să-și asume mai eficient sarcinile și ajută în special regiunile de frontieră să progreseze și să se dezvolte;

4.

subliniază că în special zonele de frontieră constituie laboratoare ale procesului de integrare europeană, adică spații în care realizarea pieței unice și a altor politici europene ar trebui să fie mai vizibilă decât în orice altă parte. Zonele de frontieră, aproape prin definiție, constituie intersecții unice prin varietatea lor, în care diversitatea perspectivelor și sinergiile culturale și lingvistice se manifestă la capacitate maximă;

5.

ia act de faptul că, în ultimii 25 de ani, cooperarea transfrontalieră a făcut progrese mari în UE, prin programul INTEREG, prin Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) și prin Instrumentul european de vecinătate (IEV), care sunt componente ale programului, precum și prin alte module de cooperare teritorială europeană, dar și de faptul că rezultatele obținute până în prezent rămân încă nesatisfăcătoare în raport cu exploatarea întregului potențial al acestei cooperări. Prin urmare, ar trebui să se acorde o atenție sporită consolidării în continuare a cooperării transfrontaliere și corelării sale cu alte instrumente deja existente (politica de coeziune, programul Orizont 2020, ajutoarele de stat etc.), astfel încât regiunile de frontieră defavorizate să beneficieze de un tratament special;

6.

în lumina eforturilor depuse până în prezent pentru a extinde cooperarea transfrontalieră, salută rolul diferitelor forme de colaborare regională situate la nivelul spațiilor funcționale, al macro-regiunilor (Strategia pentru regiunea Mării Baltice, Strategia pentru regiunea Dunării, Strategia pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice și Strategia pentru regiunea alpină) sau la nivelul autorităților teritoriale;

7.

subliniază domeniul de aplicare al instrumentelor juridice care au fost adoptate pentru a consolida cooperarea transfrontalieră, printre care trebuie să amintim, în special, Convenția-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră între colectivități sau autorități teritoriale a Consiliului Europei (1), în temeiul căreia statele se angajează să faciliteze și să încurajeze cooperarea transfrontalieră între colectivitățile teritoriale aflate sub jurisdicția lor și cele aflate sub jurisdicția altor părți contractante, precum și Regulamentul privind Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) (2) și Gruparea Europeană de Interes Economic (GEIE), deoarece acestea sunt instrumente de calitate, cu ajutorul cărora se pot stabili instrumentele juridice indispensabile pentru a impulsiona cooperarea transfrontalieră;

8.

reamintește rolul jucat de GECT în sprijinirea și promovarea cooperării transfrontaliere, transnaționale și interregionale între statele membre sau autoritățile locale și regionale;

9.

subliniază flexibilitatea pe care o prezintă GECT în privința componenței sale și care derivă din faptul că este o platformă de guvernanță pe mai multe niveluri, datorită căreia organisme care aparțin unor niveluri diferite și au competențe diferite pot să acționeze împreună, adaptându-se la nevoile fiecărui teritoriu;

10.

observă că dezvoltarea cooperării transfrontaliere este împiedicată de numeroase obstacole care încetinesc evoluția economică a regiunilor de frontieră și realizarea obiectivelor de coeziune economică, socială și teritorială a Europei; constată, de asemenea, că această cooperare transfrontalieră se lovește de obstacole neprevăzute, care de multe ori sunt consecința măsurilor luate de statele membre și actorii regionali și locali;

11.

ia notă de faptul că seminarul organizat de președinția luxemburgheză și ancheta pe care a condus-o au evidențiat bariere semnificative care împiedică întărirea în continuare a cooperării transfrontaliere, cum ar fi imposibilitatea realizării proiectelor transfrontaliere din cauza diferențelor dintre cadrele legislative în transporturi, sănătate, mediu, protecție civilă etc. sau a asimetriei instituționale dintre statele membre, din cauza diferențelor în nivelurile de organizare teritorială, a lipsei de securitate juridică, care afectează entitățile transfrontaliere și serviciile comune, sau a inegalității între gradele de dezvoltare economică din cele două părți ale frontierei, care sunt atribuite diferențelor dintre mediile legislative naționale în domeniul dreptului muncii, al fiscalității și securității sociale, pentru a da doar câteva exemple;

12.

constată, în plus, că în regiunile de frontieră sistemele de sănătate sunt incompatibile, inclusiv în ceea ce privește reglementarea îngrijirilor furnizate de serviciile de urgență, cum ar fi în cazul lucrătorilor din sector care sunt activi în regiuni aflate sub jurisdicții diferite, unde se pune întrebarea de care aparțin aceștia; constată că există probleme de asimetrie între furnizorii de servicii medicale și guvernele de pe cele două părți ale frontierei, că este necesară autorizarea prealabilă pentru rambursarea cheltuielilor, de exemplu; de asemenea, constată că populația locală are dificultăți în a accesa serviciile de sănătate rapid și la distanță mică;

13.

în plus, consideră că obstacolele în calea cooperării transfrontaliere pe care președinția luxemburgheză le-a identificat în ancheta sa sunt doar exemple de astfel de bariere, având valoare orientativă, și că, prin urmare, ar trebui să se procedeze la o examinare mai sistematică și cuprinzătoare a tuturor acestor obstacole;

14.

salută intenția anunțată de Comisia Europeană de a elabora, până la sfârșitul anului 2016, o analiză a obstacolelor, soluțiilor și exemplelor de bune practici în cooperarea transfrontalieră și solicită ca și Comitetul European al Regiunilor să fie invitat să participe activ la efectuarea analizei respective și la evaluarea comună a rezultatelor sale;

15.

susține că, pentru a efectua o analiză de calitate a obstacolelor din calea cooperării transfrontaliere și a căuta soluții adecvate de eliminare, este necesar să se dea o definiție precisă conceptului de regiune de frontieră și să existe date relevante cu privire la aceasta cooperare; în acest sens, deplânge faptul că nu există elemente statistice satisfăcătoare provenite din fiecare dintre regiunile de frontieră și că între statele membre apar diferențe în modul în care asigură monitorizarea statisticilor;

16.

solicită Comisiei să utilizeze studiile privind obstacolele transfrontaliere care au fost deja realizate la inițiativa regiunilor de frontieră sau ca parte a programelor transfrontaliere;

17.

subliniază necesitatea promovării și a facilitării cooperării transfrontaliere, cu scopul de a atinge o dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor pe întregul teritoriu al UE și de a reduce disparitățile între nivelurile lor de dezvoltare, în conformitate cu articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; constată că în ceea ce privește stimularea dezvoltării economice, unele regiuni de frontieră sunt în special dezavantajate atunci când prezintă disparități semnificative în privința gradului de prosperitate economică în comparație cu alte regiuni de frontieră care profită de amplasarea lor; acest lucru este valabil şi în cazul țărilor terțe învecinate sau al regiunilor europene ultraperiferice; având în vedere această situație dezavantajoasă în care se găsesc anumite regiuni, solicită ca dispozițiile legate de coeziunea teritorială de la articolul 174 din TFUE să fie respectate cu mai multă rigoare;

18.

subliniază că este extrem de important să se depună eforturi persistente pentru a îndepărta obstacolele în calea cooperării transfrontaliere, care reprezintă o provocare permanentă, aprofundând în același timp procesul de integrare europeană. Prin urmare, salută inițiativele de natură legislativă și sugerează, totodată, că importanța cooperării transfrontaliere ar trebui să se reflecte în mod adecvat în alocarea financiară pentru dezvoltarea sa în continuare;

19.

subliniază că, în căutarea unei soluții pentru a elimina obstacolele constatate din calea cooperării transfrontaliere și având în vedere rezultatele Programului privind o reglementare adecvată și funcțională în Uniunea Europeană (REFIT) (3), este recomandabil să se ia ca punct de plecare dispozițiile care reglementează în prezent această cooperare, pentru a asigura implementarea lor deplină;

20.

reamintește că, în conformitate cu articolul 4 din Convenția-cadru a Consiliului Europei privind cooperarea transfrontalieră între colectivitățile sau autoritățile teritoriale, țările semnatare s-au angajat să încerce să rezolve dificultățile juridice, administrative sau tehnice care ar putea să împiedice dezvoltarea și buna funcționare a cooperării transfrontaliere și să se consulte reciproc pentru a soluționa aceste dificultăți;

21.

salută cea mai recentă inițiativă a președinției luxemburgheze de a prezenta un proiect de propunere privind un nou instrument juridic, cu obiectivul de a permite statelor membre vizate de un proiect transfrontalier specific să convină asupra unui cadru juridic alcătuit din legislațiile în vigoare ale acestor state membre aplicabil doar acestui proiect transfrontalier specific. Acest lucru ar contribui la coeziune în zonele transfrontaliere. Deși acest instrument se referă la acțiuni care nu implică în mod necesar finanțare din partea UE, el oferă o contribuție importantă la dezbaterea preconizată privind viitorul cooperării transfrontaliere și obiectivele de coeziune economică, socială și teritorială ale Uniunii în ansamblul său;

22.

observă că un instrument pentru îmbunătățirea cooperării transfrontaliere la nivelul UE există deja în Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1302/2013, care urmărește punerea în aplicare a proiectelor de cooperare transfrontalieră și gestionarea lor în contextul unor norme și proceduri juridice naționale care diferă între ele; subliniază că cele două instrumente diferă ca natură juridică, regimul juridic al unei GECT fiind aplicabil numai membrilor săi, în timp ce regimul propus de președinția luxemburgheză ar urma să fie aplicabil unui anumit proiect transfrontalier cu un perimetru geografic determinat cu precizie;

23.

salută toate simplificările încorporate în Regulamentul modificat privind GECT care a intrat în vigoare la 22 iunie 2014, dintre care unele la propunerea Comitetului European al Regiunilor, dar regretă faptul că unele state membre au adoptat destul de lent acest regulament modificat; prin urmare, solicită statelor membre să își intensifice eforturile de punere în aplicare și să înlesnească implementarea GECT pe teritoriul lor, având în vedere că regulamentul permite înființarea și înregistrarea cu mai multă flexibilitate a GECT și o mai bună definire a sarcinilor ce le revin; consideră, cu toate acestea, că încă nu a trecut suficient timp de la intrarea sa în vigoare pentru a putea evalua corect amploarea și efectele punerii sale în aplicare pe teren;

24.

consideră că, având în vedere existența Regulamentului privind GECT și potențialul său de consolidare a cooperării transfrontaliere odată transpus în sistemele juridice ale tuturor statelor membre, ar trebui ca atunci când se evaluează posibilitatea de a institui instrumente juridice să fie respectat principiul proporționalității. Consideră, de asemenea, că există situații în care, pentru înlăturarea obstacolelor concrete cu care se confruntă un anumit proiect de cooperare transfrontalieră, s-ar putea dovedi util un instrument juridic de natură diferită de GECT;

25.

salută abordarea adoptată de propunere, și anume de a impulsiona dezvoltarea unei cooperării transfrontaliere de calitate prin furnizarea unui instrument general, care să nu creeze o nouă entitate cu personalitate juridică și deci să reprezinte un progres în ceea ce privește obiectivul utilizării unor norme predefinite pentru a pune în aplicare inițiative comune în două sau mai multe state membre, într-un demers care să poată fi considerat ca o recunoaștere a succesului conceptului GECT;

26.

ia act de faptul că, în stadiul actual, propunerea privind un nou instrument ridică o serie de probleme care vor trebui abordate în mod adecvat în timpul dezbaterii care se anunță:

27.

menționează că misiunea și sarcinile GECT se limitează la teritoriul aflat sub jurisdicția membrilor săi și că grupărilor nu le este permis să adopte acte legislative, să le pună în aplicare și să asigure respectarea lor, deci nu pot servi ca vectori ai unor astfel de acțiuni la nivel transfrontalier; în schimb, pot să gestioneze infrastructuri publice, să furnizeze servicii publice și prestații de servicii de interes economic general, să angajeze și să gestioneze resurse publice în vederea realizării unor obiective de interes colectiv sau să desfășoare orice activități care sunt în concordanță cu principiile fundamentale ale tratatului și cu interesele generale ale statelor membre; consideră, în acest sens, că Regulamentul privind GECT actual prevede un bun cadru juridic pentru realizarea acestui tip de acțiuni, deși s-ar putea avea în vedere examinarea unor formule complementare, care ar facilita cooperarea transfrontalieră în general într-un anumit teritoriu;

28.

subliniază că în ceea ce privește utilizarea GECT ca mecanism de cooperare transfrontalieră, principalele probleme sunt reprezentate de un nivel insuficient de conștientizare și informare, o lipsă de încredere și lipsa voinței politice necesare; pentru a consolida cooperarea transfrontalieră se impune sensibilizarea și o mai bună informare a părților interesate cu privire la oportunitățile de a dezvolta această cooperare oferite de cadrul juridic existent și, în special, de Regulamentul privind GECT;

29.

invită Comisia și statele membre să depună eforturi suplimentare, în colaborare cu Comitetul European al Regiunilor, pentru a clarifica și a expune rolul pe care GECT îl poate juca ca instrument cu ajutorul căruia să se răspundă mai bine nevoilor care apar la nivel local, în regiunile de frontieră;

30.

solicită un cadru legislativ cât mai simplu posibil, în temeiul căruia ar trebui ca orice nouă dispoziție legislativă sau orice modificare adusă dispozițiilor în vigoare să simplifice procedurile de realizare a proiectelor transfrontaliere, indiferent dacă sunt sau nu sunt finanțate de la bugetul UE și, în acest context, consideră că propunerea președinției luxemburgheze este o contribuție utilă la dezbaterea care se va desfășura în curând cu privire la pachetul legislativ pentru următoarea perioadă de programare;

31.

salută faptul că, respectând principiul subsidiarității și democrația locală, propunerea președinției luxemburgheze acordă autorităților locale și regionale rolul de forță motrice, în virtutea căruia regiunilor și orașelor de frontieră le revine inițiativa de a încheia acorduri transfrontaliere europene, de a identifica dispozițiile juridice care trebuie adoptate, de a redacta proiectul de convenție și de a-l prezenta spre adoptare finală autorităților competente ale statelor membre în cauză;

32.

propune să se aplice GECT o procedură de omologare simplificată în cazurile în care există deja o structură instituită anterior, cum ar fi o euroregiune sau comunitate de lucru, în conformitate cu Convenția-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră între colectivități sau autorități teritoriale a Consiliului Europei, din 1980, și cu protocoalele și acordurile bilaterale ulterioare;

33.

în legătură cu ideea de a elabora un nou instrument juridic pentru a încuraja cooperarea în regiunile de frontieră, dorește să menționeze că Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că aceasta trebuie să respecte funcțiile esențiale ale statelor membre, inclusiv menținerea integrității teritoriale (articolul 4);

34.

ia act de diferitele proceduri care se aplică la controlul punerii în aplicare și executarea unor proiecte de cooperare transfrontalieră la care participă mai mulți parteneri din statele membre și din alte state, precum și de dificultatea de a realiza programele și inițiativele respective din cauza diversității participanților și, în acest sens, insistă să se continue simplificarea procedurilor de programare și de management al programelor și proiectelor transfrontaliere finanțate de UE, în special în ceea ce privește realizarea proiectelor transfrontaliere de mică anvergură și punctuale; aceste proceduri vor fi aplicate uniform tuturor părților interesate, iar Comitetul speră să se găsească o modalitate de lucru simplă și rapidă de a lucra pentru a rezolva pe plan administrativ și juridic problema punerii lor în aplicare;

35.

solicită statelor membre să faciliteze implicarea actorilor din sectorul privat în sprijinirea măsurilor de promovare a creșterii economice și a locurilor de muncă stabile și să promoveze o modalitate eficientă și orientată spre viitor de integrare a rezultatelor proiectelor;

36.

invită țările membre să includă în viitoarele lor programe operaționale GECT existente și potențiale;

37.

constată că procedurile de elaborare și de adoptare a programelor de cooperare teritorială pentru perioada 2014-2020 de programare financiară sunt afectate de o încetineală care va afecta punerea în aplicare cu succes a acestor programe în viitor și face apel la Comisia Europeană să-și intensifice implicarea și asistența pentru țările care sunt părțile interesate, atunci când acestea elaborează și adoptă astfel de proceduri;

38.

încurajează UE să acorde o atenție deosebită utilizării fondurilor sale pentru regiunile de frontieră care se învecinează cu țări terțe și pentru regiunile ultraperiferice ale Europei, cu scopul de a îmbunătăți punerea în aplicare a proiectelor transfrontaliere finanțate din fondurile sale;

39.

îndeamnă Comisia Europeană să continue simplificarea procedurilor, pentru a facilita punerea în aplicare a proiectelor transfrontaliere și pentru a iniția procesul de adaptare a fondurilor care sunt puse în execuție bugetară la nivel național și, în acest sens, să ia în considerare posibilitatea de a cupla automat fonduri UE cu proiecte transfrontaliere;

40.

solicită Comisiei Europene, pe baza rezultatelor analizei privind obstacolele, soluții și exemple de bune practici în cooperarea transfrontalieră, să elaboreze împreună cu Comitetul European al Regiunilor o strategie pe termen lung pentru a progresa în materie de cooperare transfrontalieră, precum și un plan de acțiune subsecvent, care ar urma să se extindă pe durata mai multor președinții ale Uniunii Europene și care ar garanta că, și după încheierea președinției luxemburgheze, lucrările sale vor fi continuate;

41.

preconizează ca discuțiile asupra acestei noi reglementări să se înscrie în dezbaterea mai largă privind viitorul politicii de coeziune. Un obiectiv pe termen mediu ar putea fi acela de a solicita statelor membre să aplice integral și operațional Regulamentul privind GECT, în paralel cu mărirea gradului de sensibilizare cu privire la punerea sa în aplicare și/sau cu eventualele modificări care decurg din deficiențele constatate; invită Comisia să aibă în vedere propunerea președinției luxemburgheze și să o detalieze în lumina rezultatelor analizei privind cooperarea transfrontalieră pe care o efectuează în prezent;

42.

în fine, insistă asupra importanței respectării principiului subsidiarității și a relației de încredere, de bună-credință reciprocă și de cooperare care trebuie cu necesitate să existe între nivelul central și autoritățile locale și regionale, dacă se dorește dezvoltarea unei cooperări transfrontaliere reale și pe deplin funcționale.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/13

1.

salută cererea adresată Comitetului European al Regiunilor de către comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală de a se implica în acest exercițiu, pe care l-a calificat drept principala sa prioritate pentru 2015;

2.

este de acord cu obiectivul simplificării cadrului politicii agricole comune (PAC), care ar duce la creșterea competitivității în sectorul agricol, la economie de timp și la reducerea costurilor pentru toți actorii implicați în PAC, în rândul cărora se înscriu agricultorii, operatorii economici și autoritățile publice;

3.

consideră că valoarea adăugată a contribuției CoR constă în orientarea pe aspectele teritoriale ale PAC și în promovarea principiilor subsidiarității și guvernanței pe mai multe niveluri, întrucât o parte importantă a punerii în aplicare a PAC este gestionată prin intermediul autorităților locale și regionale;

4.

intenționează nu numai să formuleze propuneri pe termen scurt, care pot îmbunătăți actualul regim, asigurând totodată realizarea obiectivelor PAC și securitatea juridică pentru beneficiari, ci și să utilizeze prezentul aviz ca o rampă de lansare a dezbaterilor CoR privind viitorul PAC după 2020;

5.

sprijină continuarea procesului de liberalizare și simplificare a PAC și măsurile prin care se poate împiedica revenirea la politicile ineficace din trecut, care izolau agricultorii de piață, dar insistă asupra faptului că acestea nu trebuie să pună în pericol securitatea alimentară sau să submineze capacitatea agricultorilor de a obține un venit echitabil din livrarea de produse pe piață;

6.

amintește că una dintre caracteristicile noii PAC este creșterea semnificativă a descentralizării, numeroase dispoziții aflându-se la latitudinea statelor membre și, deseori, chiar a autorităților regionale: chestiunile legate de volumul transferurilor între pilonul 1 „Plăți directe” și pilonul 2 „Dezvoltare rurală”, definiția noțiunii de „fermier activ”, cerințele minime pentru plățile directe, sprijinul cuplat facultativ, plafonarea plăților directe și regionalizarea sunt câteva dintre aspectele asupra cărora decid statele membre și regiunile;

7.

menționează că statele membre au solicitat derogări și scutiri care au contribuit în mare măsură la actualele probleme legate de complexitatea tot mai mare a PAC;

8.

amintește că, în avizul său CdR 65/2012, CoR recomanda deja punerea în aplicare într-o mai mare măsură a principiului subsidiarității în procesul de reformă, pentru a asigura mai multă flexibilitate pentru statele membre și regiuni. Cu toate acestea, consolidarea subsidiarității, a guvernanței pe mai multe niveluri și a coeziunii teritoriale nu ar trebui să ducă la o fragmentare excesivă a PAC și la imposibilitatea acesteia de a funcționa ca o politică comună a UE;

9.

consideră că un test revelator pentru orice simplificare suplimentară a PAC este ca statele membre, regiunile și autoritățile locale să beneficieze de mai multă flexibilitate în ceea ce privește punerea în aplicare și fiabilitatea controalelor, atât timp cât acest lucru nu denaturează condițiile unei concurențe echitabile la nivelul întregii UE, pe care trebuie să o garanteze politica agricolă comună, ca politică europeană orientată către realizarea obiectivelor UE;

10.

atrage atenția asupra faptului că simplificarea PAC nu poate avea ca efect desființarea unei largi game de beneficii publice, în special a celor legate de protecția mediului, care se înscrie printre obiectivele PAC;

11.

insistă asupra faptului că orice simplificare a normelor PAC trebuie să garanteze competitivitatea producției de alimente, că agricultorii pot obține venituri echitabile de pe piață, că fermierii și comunitățile locale beneficiază de stimulente pentru a furniza bunuri publice precum protecția mediului, incluziunea socială și serviciile rurale, astfel încât comunitățile să fie abilitate și să li se ofere mijloace de diversificare a activității economice, asigurând astfel reducerea fenomenului de depopulare;

12.

insistă asupra necesității unei coerențe și unei complementarități sporite între PAC și alte politici ale UE, cum ar fi politica privind mediul (și finanțarea). Mai multă coerență este necesară în special între fondurile pentru dezvoltare rurală și restul fondurilor structurale și de investiții europene (ESI), care, împreună, asigură un cadru strategic comun bazat pe obiectivele politice generale ale Strategiei Europa 2020;

13.

consideră că trebuie consolidată puterea de negociere a agricultorilor în raport cu ceilalți actori din cadrul lanțului alimentar (în principal, furnizorii de factori de producție, comercianții cu amănuntul și industria de prelucrare) și îmbunătățită transparența pieței, astfel încât producătorii primari să primească o cotă mai echitabilă din prețul de piață. Deoarece trebuie asigurată o concurență loială, solicităm Comisiei să cerceteze eventualele abuzuri în materie de putere de cumpărare de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente;

14.

consideră că, în cadrul revizuirii în curs a normelor PAC, care vizează peste 200 de acte legislative referitoare, printre altele, la zonele de interes ecologic (ZIE), schema de plată de bază pentru fermieri și OCP-uri sau reglementările privind indicatorii geografici, este esențial să se asigure, pentru beneficiari, securitatea juridică și previzibilitatea;

15.

consideră că simplificarea PAC ar oferi cea mai mare valoare adăugată în contextul obiectivului de reducere a sarcinii administrative cu care se confruntă agricultorii și beneficiarii (precum comunitățile rurale), ar îmbunătăți claritatea cadrului juridic, ar asigura o mai mare coerență între cei doi piloni ai PAC și, în același timp, buna gestionare a finanțelor PAC;

16.

recomandă o abordare mai eficace a schimbului de date și a soluțiilor IT integrate, cum ar fi formularele electronice și bazele de date care pot oferi un ghișeu unic, reducând sarcina completării formularelor de către agricultori, administratorii de terenuri și autoritățile de management. Acest lucru necesită o evaluare prealabilă a riscurilor, pentru a stabili ce conținuturi și ce date pot fi partajate și necesită, de asemenea, implicarea Comisiei și a organismelor de control, inclusiv a Curții de Conturi, pentru evitarea, mai târziu, a problemelor de audit;

17.

salută crearea Grupului la nivel înalt privind simplificarea în materie de fonduri ESI și este de acord că trebuie acordată o atenție deosebită impactului asupra beneficiarilor. Propune includerea în cadrul grupului a unui reprezentant al Comitetului Regiunilor. Un astfel de reprezentant va transmite, pe de o parte, contribuția Comisiei NAT, a delegațiilor naționale și a organismelor de desemnare ale CoR, precum și a rețelelor de monitorizare a subsidiarității și a Strategiei Europa 2020 din cadrul CoR, și, pe de altă parte, va avea ca sarcină informarea acestora;

18.

amintește că PAC 2014-2020 se împarte, în continuare, într-un mare Pilon 1, axat pe plăți directe, și un Pilon 2 mai mic, axat pe dezvoltarea rurală. Dat fiind că transferul între piloni se decide la nivel național sau regional, acesta este bine-venit din perspectiva subsidiarității, dar, totodată, a dus la o configurație extrem de complexă la nivelul UE. În avizul său CdR 65/2012, CoR susține posibilitatea transferului de până la 10 % din fonduri de la primul pilon către cel de al doilea pilon, și nu invers;

19.

subliniază că, deși s-au înregistrat progrese în asigurarea unei delimitări clare între piloni, există în continuare suprapuneri vădite în chestiuni precum zonele cu constrângeri naturale, protecția mediului și acordarea de sprijin fermierilor tineri, precum și în relația dintre Pilonul 2 și celelalte fonduri ESI;

20.

consideră că ideal ar fi să nu existe astfel de suprapuneri, strategia post 2020 urmând să prevadă, probabil, un instrument de politică a UE axat pe sprijinirea producției de alimente, un altul pe dezvoltare durabilă și un al treilea pe capacitatea comunităților rurale de a-și diversifica activitatea dincolo de producția agricolă, instrumente care să funcționeze coerent și fără să se suprapună. Totuși, la momentul actual, simplificarea ar trebui să se concentreze pe reducerea acestor suprapuneri și pe asigurarea faptului că normele existente împiedică în mod eficient ca beneficiarii să primească „dublă finanțare” de la cei doi piloni pentru aceeași activitate;

21.

insistă asupra faptului că Comisia poate juca un rol activ de sprijinire pe tot parcursul perioadei, prin evaluarea critică a alegerilor făcute inițial de către statele membre și autoritățile de management, astfel încât să faciliteze modificarea priorităților în cazul în care acestea nu prezintă o valoare adăugată reală și asigurând totodată că astfel de modificări nu afectează securitatea juridică în cazul beneficiarilor pe parcursul desfășurării programului;

22.

consideră că, deși ecologizarea PAC este una dintre inovațiile-cheie ale noii perioade de programare, punerea sa în aplicare este adesea percepută ca prea complexă și interpretarea Comisiei ca excesiv de inflexibilă, în special cu privire la practicile de ecologizare, iar actele delegate și de punere în aplicare ale Comisiei depășesc cu mult prevederile regulamentelor;

23.

subliniază că furnizarea de dovezi legate de diversificarea culturilor, rata controalelor, dimensiunea minimă a parcelelor sau regulile referitoare la pășunile permanente sunt prea împovărătoare pentru beneficiari;

24.

subliniază că PAC trebuie să fie echitabilă pentru toți agricultorii. Cu toate acestea, condițiile naturale, costurile de producție și standardele generale de viață nu sunt aceleași în toată Europa și trebuie luate în considerare la redistribuirea sprijinului; prin urmare, consideră că sprijinul ar trebui să țină seama de diferențele de situație din agricultura UE;

25.

amintește că, în avizul CdR 65/2012, CoR a solicitat insistent ca principiul subsidiarității să se aplice în mai mare măsură, astfel încât autoritățile locale și regionale să fie abilitate să inițieze și să gestioneze măsuri orientate în domeniul mediului, inclusiv prin contracte teritoriale în parteneriat cu părțile interesate din domeniul agricol, socioeconomic și de mediu de la nivel local, și ca toate categoriile de măsuri să fie deschise tuturor exploatațiilor agricole;

26.

insistă asupra faptului că credibilitatea PAC poate fi asigurată numai în condițiile în care, pe lângă sprijinul pentru producția de alimente, sprijinul financiar pentru agricultori și contribuția la dezvoltarea rurală, aceasta garantează și îndeplinirea obiectivelor în materie de biodiversitate și climă;

27.

subliniază că PAC este al doilea mare beneficiar al bugetului UE și are o puternică dimensiune teritorială și că, împreună cu politica regională, este principalul instrument pentru realizarea angajamentelor UE în materie de mediu;

28.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, având în vedere modul în care a fost gândită, ecologizarea nu-și va fructifica întregul potențial, dat fiind că, de exemplu, obligația de a deține statutul de zonă de interes ecologic nu se aplică marii majorități a fermelor din UE;

29.

amintește că, totodată, beneficiarii reclamă pe scară largă faptul că normele de ecologizare sunt extrem de complexe, de multe ori ducând mai curând la descurajarea decât la încurajarea practicilor agricole durabile;

30.

consideră, cu toate acestea, că simplificarea normelor de ecologizare ale PAC nu poate fi folosită ca pretext pentru a slăbi obiectivele de mediu. Modificările normelor ar trebui să se întemeieze pe dovezi științifice, garantându-se caracterul lor ecologic, aceste dovezi trebuind să stabilească amploarea oricărei noi modificări a procedurilor administrative ce vizează reducerea sarcinii administrative a beneficiarilor;

31.

amintește că normele PAC existente permit adoptarea de măsuri echivalente celor de ecologizare și consideră că aceste măsuri echivalente pot constitui, în anumite condiții, o alternativă rezonabilă, atât timp cât consolidează, sau cel puțin nu reduc, rezultatele PAC în materie de mediu;

32.

consideră că principiul proporționalității ar trebui să se aplice în cazul inspecțiilor și normelor de conformitate în ce privește ecologizarea, permițând un nivel mai mare de toleranță în caz de infracțiuni minore, condiții climatice potrivnice și evenimente neașteptate, care scapă de sub controlul beneficiarilor. Acest lucru este deosebit de relevant în primii ani ai introducerii noilor norme PAC, când riscul de eroare poate fi ridicat și din cauza faptului că orientările autorităților de management și ale Comisiei au fost elaborate tardiv;

33.

propune o mai mare flexibilitate în ceea ce privește cartografierea, astfel încât beneficiarul să nu trebuiască să declare toate elementele din zona în cauză, evitând astfel riscul unor declarații superflue;

34.

amintește că una dintre modificările esențiale din cadrul noilor norme PAC este faptul că se urmărește ca PAC să aducă beneficii numai fermierilor care lucrează efectiv pământul și nu celor cunoscuți sub numele de „fermieri în papuci”, după cum Comitetul a solicitat deja în avizul său CdR 65/2012;

35.

observă că, în timp ce verificarea se face prin cerințele de activitate minimă, cerându-se din partea beneficiarului dovezi referitoare la densitatea minimă a efectivelor, există temeri că dispozițiile, prin modul cum sunt formulate, lasă încă o marjă de manevră agricultorilor inactivi, care pot continua să beneficieze de plăți în cadrul PAC;

36.

este preocupat, totuși, de faptul că normele și definițiile în vigoare privind fermierii activi sunt excesiv de complexe și ar trebui clarificate. Statelor membre ar trebui să li se ofere posibilitatea de a stabili ele însele criteriile care definesc conceptul de fermier activ, cu condiția respectării principiilor dreptului Uniunii;

37.

sprijină recunoașterea specifică, în cadrul PAC, a micilor fermieri, care reprezintă o parte semnificativă a forței de muncă din mediul rural în mai multe state membre ale UE și a propus, ca măsură de simplificare, ca pragul minim de sprijin să fie mărit la 1  000 EUR;

38.

consideră că tinerii agricultori sunt în spatele unei întregi game de succese economice și de mediu, atât la nivelul exploatației agricole, cât și la cel mai larg, al comunității rurale;

39.

recomandă ca noile dispoziții financiare și juridice ale PAC să fie reevaluate pentru a se asigura că acestea chiar stimulează pătrunderea în sector a tinerilor. Ele trebuie să fie mai flexibile în ce privește recunoașterea rolului tinerilor fermieri în contextul juridic și economic de pe teren (transferul drepturilor, cazurile fermierilor mai în vârstă care se află la începutul unei activități agricole etc.), unii dintre aceștia începându-și cariera alături de membri ai familiei mai în vârstă sau de alți întreprinzători din mediul rural;

40.

semnalează că procentul pe baza căruia se decide aplicarea de sancțiuni este diferit în regulament (5 %) și în regulamentul delegat (3 %). Se consideră, în general, că un procent de 3 % este disproporționat;

41.

este îngrijorat de faptul că, în ciuda obiectivelor declarate ale noii PAC de reducere a legislației la nivelul UE, volumul reglementărilor Comisiei a crescut prin intermediul actelor delegate, orientările fiind, de multe ori, considerate de către Comisie ca echivalente legislației;

42.

insistă asupra faptului că trebuie evitată suprareglementarea în legislația UE prin introducerea de orientări naționale sau regionale suplimentare. În această privință, elaborarea tardivă a orientărilor Comisiei a contribuit și ea la complexitatea PAC, ceea ce sporește riscul de audit într-o fază posterioară;

43.

consideră că, în măsura în care orientările sau legislația UE oferă un anumit grad de flexibilitate, autoritățile naționale și de management ar trebui să evite adăugarea de dispoziții normative suplimentare și greu de verificat;

44.

solicită ca procesul actual de revizuire a instrumentelor PAC să se realizeze pe baza criteriilor Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), formulate recent de către Comisie;

45.

consideră că, la fel ca în cazul altor fonduri UE, PAC continuă să aplice un tip de audit pe mai multe niveluri, care, adesea, lasă loc la interpretări diferite. Acest fapt generează incertitudine juridică nu numai pentru autoritățile naționale, regionale și locale, cât mai ales pentru beneficiari;

46.

consideră că PAC ar trebui să se îndrepte către o abordare mai proporțională și bazată pe rezultate în materie de inspecții și audit, concentrându-se mai puțin pe sancțiuni și mai mult pe îmbunătățiri și pe asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale ale PAC. Un criteriu esențial de simplificare pentru beneficiari, inclusiv pentru autoritățile locale și regionale, este reducerea numărului de inspecții obligatorii, dat fiind că procentul actual de 5 % al controalelor la fața locului este adesea perceput ca fiind prea împovărător;

47.

pledează pentru o abordare bazată pe riscuri, mai flexibilă și proporțională în ce privește inspecțiile, astfel încât să poată fi efectuate mai multe tipuri de inspecții la o singură vizită (în cazuri justificate, acestea urmând a fi notificate în prealabil), astfel încât să se asigure desfășurarea eficientă a lor și o întrerupere limitată a activității de zi cu zi a fermierilor și a altor beneficiari. Când probabilitatea comiterii unor erori este ridicată, ar putea fi prevăzute inspecții preliminare, care să contribuie la o mai bună respectare a legislației și responsabilizare a beneficiarului;

48.

este preocupat de faptul că noul articol 9 din Regulamentul orizontal privind PAC va duce la creșterea obligațiilor în materie de inspecție anuală și subliniază nevoia de reducere la minimum a normelor de audit naționale suplimentare. Acestea ar trebui să facă obiectul unei evaluări a riscurilor în conformitate cu normele și practicile de audit ale UE, elaborarea lor impunând avizul prealabil al auditorilor UE;

49.

insistă asupra faptului că abordarea bazată pe risc a auditului ar trebui dezvoltată în continuare, pentru ca, în final, în cazul în care o autoritate națională și regională va fi în măsură să demonstreze că dispune de un sistem de audit intern, Comisia sau Curtea de Conturi Europeană să nu mai ceară și un audit din partea UE, în afara controalelor excepționale, prin sondaj, pentru asigurarea faptului că sistemul de audit intern este în continuare solid;

50.

este preocupat de faptul că regimul de audit va fi, în realitate, mai împovărător de această dată și consideră că, pentru a împiedica acest lucru, este necesar ca autoritățile de management și de audit să se reunească încă din primele etape ale conceperii programelor, astfel încât să se evite contradicții ulterioare și necesitatea ca aceeași activitate să fie supusă mai multor controale de audit din partea unor organisme diferite. Având în vedere ritmul lent al lansării programelor PAC, acest exercițiu este încă posibil în multe țări și regiuni;

51.

consideră că respectarea normelor poate fi îmbunătățită printr-o mai mare transparență a procesului de audit, în măsura în care Comisia își va publica rezultatele în materie de audit într-un stadiu incipient al procesului, iar rezultatele procedurilor de conciliere și recurs vor fi imediat făcute publice;

52.

consideră că, deși noua organizare comună a piețelor (OCP) a constituit în sine o simplificare importantă, prin înlocuirea celor 21 de OCP-uri existente și eliminarea a 81 de acte legislative, se mai pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește reducerea volumului și amplorii rapoartelor ce trebuie prezentate Comisiei;

53.

constată că, în multe state membre, zonele rurale nu înseamnă numai agricultură; acestea găzduiesc, totodată, mici întreprinderi din altă sferă de activitate decât cea a producției de alimente și devin adevărate zone rezidențiale;

54.

amintește avizele sale anterioare, în care CoR considera esențial, în concordanță cu obiectivul european de coeziune teritorială, să se rezerve dezvoltării zonelor rurale un procent adecvat de resurse, consolidând Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru a se asigura dezvoltarea armonioasă și integrată a zonelor respective, inclusiv prin crearea unei infrastructuri locale, sprijinirea IMM-urilor, reînnoirea satelor și o diversificare economică cât mai largă;

55.

insistă asupra necesității unei politici globale de dezvoltare rurală care să asigure accesul și la alte fonduri ESI, pentru realizarea concertată a priorităților cadrului strategic comun Europa 2020;

56.

regretă, în acest sens, faptul că investițiile pentru dezvoltare rurală continuă să se concentreze pe activități agricole similare celor deja acceptate în Pilonul 1; îndeamnă Comisia să utilizeze revizuirea probabilă, în cursul acestei perioade, a programelor de dezvoltare rurală (PDR) pentru a convinge autoritățile de management să abandoneze acest tip de intervenții atunci când ele nu prezintă suficientă valoare adăugată din perspectiva obiectivelor Europa 2020 și să se orienteze către diversificarea și responsabilizarea comunităților rurale;

57.

este îngrijorat de faptul că s-a înregistrat o întârziere semnificativă în aprobarea programelor de dezvoltare rurală, ceea ce a dus chiar la transferarea bugetului 2014 în anii următori;

58.

consideră că un motiv important al acestei întârzieri este modul în care a fost organizată coordonarea internă între direcțiile generale, aprobarea depinzând adesea de ritmul celui mai lent funcționar în cadrul procesului de consultare între servicii. Pe viitor, în procesul de aprobare a programelor de dezvoltare rurală (PDR) s-ar putea recurge la detașarea unor funcționari din alte direcții generale la DG AGRI;

59.

consideră că, având în vedere ritmul lent al Comisiei în a elabora orientări și acte delegate, o abordare rezonabilă pentru negocierea PDR ar fi ca Comisia să nu solicite prezentarea acestora până la elaborarea normelor UE. Acest lucru nu ar reduce întârzierile în aprobarea programelor, dar ar simplifica negocierea acestora;

60.

observă că instrumentul de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) a mers mai departe decât inițiativa anterioară LEADER în ce privește responsabilizarea comunităților locale nu numai prin intermediul FEADR, dar și al altor trei fonduri ESI; în avizul său CdR 1684/2012, CoR afirma că DLRC constituie unul dintre salturile calitative majore ale actualei perioade de programare;

61.

regretă, cu toate acestea, că, în timp ce în unele state membre, regiuni și autorități locale DLRC va fi utilizată pe scară largă, în multe altele ea se va reduce, în esență, la inițiativa anterioară LEADER, concentrată pe FEADR;

62.

consideră că aceasta reprezintă o șansă ratată pentru comunitățile rurale și crede că acest lucru se explică prin coordonarea fragmentată a fondurilor ESI, fiecare dintre acestea supunându-se încă unor norme de audit și de raportare diferite și fiind adesea gestionate de autorități ministeriale și de gestionare distincte. De asemenea, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că noile norme de audit pentru DLRC sunt mai împovărătoare pentru organismele responsabile și grupurile de acțiune locală (GAL);

63.

insistă asupra faptului că ar trebui să se admită că, în majoritatea cazurilor, autoritatea locală este cea care garantează că GAL-urile pot pune în aplicare DLRC;

64.

este, prin urmare, preocupat de faptul că, uneori, în practică, nu se va respecta strict majoritatea de vot de 51 % pentru membrii din afara sectorului public în deciziile GAL, și, că prin urmare, autoritățile locale, în calitate de organisme responsabile, vor fi penalizate pentru acest lucru; insistă, prin urmare, ca astfel de sancțiuni să fie proporționale ori de câte ori organismele responsabile pot demonstra că au implicat grupuri din sectorul privat și civice în procesul decizional al GAL;

65.

observă că normele privind numărul maxim al populației și bugetul minim al GAL-ului oferă statelor membre o marjă de manevră pentru a se abate de la orientările Comisiei în cazuri justificate, dar regretă că această marjă nu a fost suficient utilizată, ceea ce a făcut ca anumite zone GAL să nu reflecte mai bine caracteristicile geografice existente.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/20

1.

reamintește că acvacultura a făcut deja obiectul mai multor avize elaborate de Comitet în anii anteriori și că, pentru prima dată, politica comună în domeniul pescuitului (denumită în continuare PCP) pentru perioada 2014-2020 se ocupă de acvacultură în mod specific și îi acordă aceeași atenție ca pescuitului extractiv, deși acest sector nu reușește să își atingă deplinul potențial în UE;

2.

salută sinergiile pe care le prilejuiește fuziunea, în cadrul Comisiei Europene, a Direcției Generale Afaceri Maritime și Pescuit cu Direcția Generală Mediu, fiind de părere că această unificare poate contribui pozitiv la dezvoltarea acvaculturii europene;

3.

își exprimă satisfacția cu privire la faptul că noul Fond european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) include printre prioritățile sale promovarea unei acvaculturi durabile și competitive, dând astfel un impuls real noilor forme de acvacultură, cu un potențial de inovare și de creștere ridicat, precum acvacultura practicată în larg sau în ape neprotejate și cea care nu este destinată consumului uman, sau diversificării acvaculturii, prin aceasta înțelegându-se o activitate complementară ce urmărește exploatarea resurselor naturale asociate întreprinderilor, diversificarea activității economice din acest sector și promovarea produselor sale;

4.

reamintește că orientările strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii în UE, din 2013, evidențiază natura strategică a producției din sectorul acvaculturii, pentru a răspunde provocărilor legate de alimentație, de protecția resurselor naturale și de amenajarea teritoriului;

5.

recunoaște că acvacultura generează locuri de muncă în special în zonele fragile din punct de vedere structural, contribuind la atingerea unui grad mai mare de coeziune teritorială și de dezvoltare rurală, în conformitate cu obiectivele de creștere din Strategia Europa 2020;

6.

subliniază rolul esențial al autorităților locale și regionale europene în dezvoltarea acvaculturii, și mai ales în punerea în aplicare a planurilor strategice multianuale elaborate de statele membre pentru perioada 2014-2020;

7.

subliniază faptul că, în mare parte, sectorul european al acvaculturii este dominat de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), dintre care 75 % au până la cinci salariați;

8.

salută înființarea noului consiliu consultativ pentru acvacultură, prin care părțile interesate vor putea consilia UE cu privire la toate aspectele ce privesc dezvoltarea acestui sector, și își exprimă speranța că va putea colabora cu acesta în viitor;

9.

subliniază importanța combinării mai multor măsuri legate de simplificarea administrativă, de amenajarea teritoriului și de competitivitate, astfel încât să se contribuie la deblocarea potențialului de dezvoltare durabilă a acvaculturii, dintr-o perspectivă complementară, și nu alternativă, la activitățile de pescuit extractiv;

10.

atrage atenția asupra faptului că, deși la nivel mondial acvacultura ia amploare și reprezintă deja aproximativ 40 % din producția totală din domeniul pescuitului, în Europa, producția acvicolă a scăzut (cu 11 % între 2000 și 2012) și nu atinge nici 20 % din cea totală, în ciuda faptului că numără 14  000 de întreprinderi și generează 85  000 de locuri de muncă directe. Din perspectivă generală, acvacultura ar urma să depășească în curând pescuitul, în același mod în care, în trecut, agricultura a luat locul vânătorii;

11.

regretă că, din cele 23 kg de pește și fructe de mare consumate anual în medie de fiecare persoană în Europa, doar 24 % provine din acvacultură, mai mult de jumătate din cantitate fiind importată din afara UE; acest lucru înseamnă că 70 % din volumul total de pește și fructe de mare consumat în UE provine din import. Prin urmare, acvacultura este chemată să reprezinte răspunsul la cererea mondială în creștere de pește și fructe de mare;

12.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la dezechilibrul dintre Europa și Asia în materie de producție în sectorul acvaculturii. Asia asigură aproximativ 88 % din producția mondială și, deși o mare parte din importurile de pește din Asia respectă legislația europeană, ele exercită o presiune tot mai mare asupra producătorilor europeni sub aspectul prețului și al volumului producției. Prin urmare, tot mai mulți producători din acvacultura europeană se specializează în produse de înaltă calitate, în vreme ce segmentul de piață cu prețuri mai modeste este acoperit de importurile din Asia, mai ieftine;

13.

subliniază faptul că sectorul acvaculturii din UE prezintă un grad ridicat de diversitate în ceea ce privește speciile cultivate, metodele de producție și situația geografică și că, prin urmare, normele UE ar trebui puse în aplicare într-un mod flexibil, în special în regiunile ultraperiferice, dată fiind situația lor specifică;

14.

regretă că lipsa de spațiu disponibil care se pretează la această activitate, precum și complexitatea și întârzierile în obținerea licențelor și a autorizațiilor de exercitare a activității reprezintă, alături de costurile pe care acestea le presupun, o piedică majoră în dezvoltarea acvaculturii;

15.

reamintește că, în Europa, acordarea licențelor și acordarea de sprijin IMM-urilor acvicole active în teritoriu ține, în general, de competența autorităților locale și regionale. O formare de calitate pentru funcționarii publici ar fi, prin urmare, recomandabilă în vederea unei mai mari eficiențe și eficacități în procesul de acordare a licențelor de către administrație;

16.

propune un sistem administrativ cu „ghișee unice”, care să își asume și să exercite toate competențele în domeniu și să permită înaintarea documentelor relevante către un organism administrativ unic, fapt care ar facilita considerabil relațiile utilizatorului cu diferitele niveluri ale administrației publice;

17.

propune un sistem simplificat sau accelerat de atribuire a licențelor, prin care administrația competentă să acorde o certificare provizorie care să le permită acelor operatori ce îndeplinesc anumite criterii predefinite să își înceapă activitatea. Respectivele criterii s-ar putea baza pe istoricul activității solicitantului, pe faptul că proiectul de acvacultură prezentat este cu adevărat unul de pionierat în ce privește inovarea sau durabilitatea, ori pe crearea de zone de servitute rezervate acvaculturii, unde au fost definite în prealabil utilizările incompatibile cu acvacultura;

18.

consideră că, în măsura în care condițiile locale permit acest lucru, s-ar impune introducerea unui sistem de tip „semafor”, în vederea clasificării activităților de acvacultură pe mai multe niveluri, ținând seama, printre altele, de impactul asupra mediului, de producție, de starea de sănătate a animalelor etc. Acest sistem ar trebui să fie ușor de utilizat și de accesat de către microîntreprinderi, astfel încât să se asigure condiții de concurență echitabile atât pentru întreprinderile mari, cât și pentru cele mici;

19.

subliniază că transparența trebuie să domine întregul proces de luare a deciziilor în materie de acvacultură, constituind, astfel, un principiu călăuzitor atât pentru instituțiile publice, cât și pentru societatea civilă și comunitatea științifică;

20.

subliniază necesitatea îmbunătățirii comunicării publice, care să meargă dincolo de simpla promovare a produsului și să se concentreze pe avantajele unui sector sustenabil și integrat sub aspectul mediului, aceasta constituind un element esențial în creșterea competitivității acvaculturii;

21.

subliniază importanța activităților de cercetare, dezvoltare și inovare pentru valorificarea potențialului de creștere al acvaculturii, fapt reflectat în agenda strategică de cercetare și inovare a Platformei pentru tehnologie și inovare în acvacultură (EATIP), care descrie domeniile prioritare de acțiune, împărțindu-le în opt arii tematice;

22.

salută faptul că exploatarea resurselor acvatice vii este una dintre prioritățile tematice ale programului european de cercetare și inovare Orizont 2020 și îndeamnă, atât industria, cât și autoritățile publice, să utilizeze rezultatele proiectelor finanțate în vederea dezvoltării durabile a acvaculturii;

23.

invită Comisia să introducă o etichetă pentru produsele acvicole, care să joace rolul de marcă europeană și să inspire încredere consumatorilor, să confirme ideea de calitate a produsului și să îl individualizeze în raport cu produsele concurente. O informare corectă nu ar putea decât să sporească competitivitatea sectorului;

24.

se declară foarte satisfăcut de faptul că, la nivelul UE, sunt în curs de concepere programe de formare profesională și continuă adaptate nevoilor pieței acvicole, care, în plus, promovează integrarea tinerilor în sector, și îndeamnă la facilitarea standardizării calificărilor oficiale, pentru încurajarea unei mai mari mobilități în UE a profesioniștilor din acvacultură;

25.

subliniază din nou că durabilitatea este o condiție indispensabilă pentru dezvoltarea acvaculturii europene;

26.

reamintește că aceasta este prima condiție impusă acvaculturii europene de PCP. În plus, toate părțile interesate și actorii implicați speră în elaborarea unei definiții adecvate a „acvaculturii durabile”, care să respecte atât criteriile de mediu, cât și pe cele sociale și economice, și care să se poată adapta la caracteristicile fiecărui teritoriu; consideră că, la elaborarea acestei definiții, un rol fundamental trebuie să îi revină consiliului consultativ pentru acvacultură;

27.

recunoaște că sectorul acvicol presupune o amenajare coordonată a teritoriului, care să minimizeze conflictele rezultate de pe urma concurenței pentru spațiu între modurile alternative de utilizare, sporind durabilitatea, reducând incertitudinea și înlesnind investițiile. Subliniază în acest sens realizările obținute deja de Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin, care vizează protejarea și refacerea ecosistemelor marine europene, precum și garantarea durabilității ecologice a activităților economice legate de mediul marin;

28.

consideră că se impune promovarea unor procese inovatoare de producție, cu impact minim asupra ecosistemelor înconjurătoare, cum ar fi recircularea, acvacultura multitrofică integrată sau acvaponia; toate aceste exemple arată că exploatarea spațiului este perfect compatibilă cu obiectivul eficienței și al generării de bogăție și de valoare adăugată;

29.

afirmă că este necesar să se continue activitățile de cercetare și inovare, pentru a se înregistra progrese în ceea ce privește înlocuirea făinii și uleiurilor de pește din alimentația peștilor de crescătorie. Reamintește, în acest sens, că 60 % din alimentația utilizată în producția acvicolă este de origine vegetală și că 80 % provine din surse durabile, fapt care consolidează durabilitatea unui sector ce nu face decât să evolueze pentru a completa mai mult și mai bine capturile din mediul sălbatic. Trebuie căutate alternative la făina și uleiurile de pește, dar în același timp este important ca aceste produse să fie dezvoltate în continuare din punct de vedere tehnologic, pentru a fi optimizate și a li se spori randamentul;

30.

subliniază importanța acvaculturii în furnizarea serviciilor de mediu, dar mai ales în menținerea biodiversității;

31.

ia act de impactul negativ pe care refacerea rapidă a speciilor protejate îl are asupra producției acvicole durabile și, prin urmare, recomandă ca planurile de gestionare a populațiilor respectivelor specii să țină seama nu doar de criterii științifice, ci și de posibilele conflicte cu producătorii din sectorul acvaculturii. Prin urmare, invită Comisia Europeană ca, în momentul viitoarelor actualizări ale directivelor privind protecția naturii (Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele), să ia în considerare conflictele existente generate de diferitele utilizări ale spațiului maritim, fluvial și terestru;

32.

recomandă diversificarea organismelor de cultură acvatică (atrăgând atenția în mod special asupra producției de alge), care nu numai că au făcut obiectul unui consum uman și animal sporit în ultimii ani, ci s-au dovedit și foarte apte pentru anumite producții industriale sau pentru producerea de energie. Cu toate acestea, potențialul lor nu este exploatat în UE, deși este vorba de una dintre culturile care oferă posibilități dintre cele mai mari sub aspectul durabilității mediului, deoarece nu necesită hrănire și nici nu produce deșeuri;

33.

semnalează că, în actualul context, în care cererea globală de produse acvicole este în creștere, iar în UE are loc o reducere treptată a presiunii asupra stocurilor de pește sălbatic, nu are sens ca pescuitul extractiv și acvacultura să fie considerate în concurență. În aceste condiții, se poate vorbi doar de o complementaritate necesară;

34.

subliniază că cooperarea dintre acvacultură, pe de o parte, și activitatea de prelucrare, pe de altă parte, poate genera valoare adăugată pentru produsele acvicole în cazul în care această cooperare are loc în sinergie cu sprijinirea, în regiunile mai puțin dezvoltate, a ambelor activități;

35.

recomandă promovarea unei piețe locale și a unor lanțuri scurte de distribuție pentru produsele acvicole europene, contribuindu-se astfel la atenuarea fluctuațiilor de pe piețele mondiale;

36.

reamintește că trasabilitatea este asigurată în acvacultură pe parcursul întregului proces, lucru care sporește siguranța consumatorilor și reduce riscul unor schimbări comportamentale în privința consumului acestui produs;

37.

recomandă utilizarea unor campanii de informare, care să familiarizeze consumatorul cu produsele respective, astfel încât să se recunoască și să se aprecieze rolul sectorului în aprovizionarea cu alimente, siguranța alimentară și crearea de locuri de muncă, precum și beneficiile de mediu pe care le oferă acvacultura pe termen lung;

38.

salută sprijinul acordat de Comisia Europeană schimbului de bune practici și cunoștințe tehnice, acest lucru urmând să contribuie la îmbunătățirea imaginii producției acvicole în societate, slujind în același timp la identificarea și ilustrarea modelelor din domeniu. În acest context, apreciază inițiativa Comisiei Europene Farmed in the EU („Cultivat în UE”), o campanie care contribuie, fără îndoială, la o mai bună cunoaștere a produselor obținute din activități de acvacultură durabilă în UE.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/24

1.

salută obiectivul general al propunerii Comisiei de a îmbunătăți și garanta, pe termen lung, competitivitatea pe plan internațional prin crearea unei piețe unice digitale conectate în Europa și prin generarea într-o măsură mult mai mare a unor efecte de rețea și economii de scară, în vederea garantării unei creșteri durabile și unei bune ocupări a forței de muncă în Europa;

2.

consideră că realizarea unei piețe digitale unice reprezintă o contribuție strategică la garantarea „suveranității digitale” a Europei digitale prospere, prin faptul că economia digitală europeană contribuie în mod structural la depășirea provocărilor politice cu care se confruntă Europa;

3.

subliniază necesitatea de a lua în considerare rolul și potențialul important al autorităților locale și regionale în cadrul legislației viitoare adoptate în vederea organizării pieței unice digitale;

4.

subliniază că, prin caracterul său deschis, internetul reprezintă o forță motrice esențială pentru competitivitate, creștere economică, dezvoltare socială și inovare, care a contribuit și continuă să contribuie la niveluri spectaculoase de dezvoltare a aplicațiilor, conținuturilor și serviciilor online și la apariția unor noi produse în Europa;

5.

observă că autoritățile locale și regionale preiau cu entuziasm potențialul pe care îl reprezintă tehnologia digitală în contextul pieței unice digitale, cu o concentrare tematică pe următoarele domenii relevante din punctul lor de vedere:

6.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia tehnologiile digitale și noile servicii bazate pe internet aduc cu sine transformări profunde ale economiei și societății;

7.

subliniază că autoritățile locale și regionale se confruntă cu provocări specifice, fiind afectate în mod special de anumite evoluții, pe care le pot influența doar într-o măsură limitată;

8.

consideră, prin urmare, că este deosebit de important ca toate măsurile luate la nivel european și național în vederea realizării unei piețe unice digitale să urmărească în mod specific obiectivul dezvoltării în continuare a atractivității regiunilor;

9.

încurajează Comisia să își îndeplinească obiectivele care prevăd dezvoltarea pieței unice digitale ca bază pentru consolidarea competitivității internaționale, dat fiind că unele țări au avantaje de scară mai mari; acestea sunt deosebit de relevante pentru economia digitală;

10.

consideră, în plus, că o concentrare exclusivă asupra efectelor de rețea cu o dimensiune europeană nu este suficientă, fiind nevoie, în paralel, de dezvoltarea în continuare a unor ecosisteme digitale înfloritoare, cu IMM-uri și întreprinderi nou-înființate la nivel local și regional, care generează valoare adăugată și locuri de muncă la nivel local;

11.

subliniază, în ceea ce privește opțiunile strategice exprimate în cei trei „piloni” din comunicarea Comisiei, că, din punctul de vedere al autorităților locale și regionale, ar trebui să se țină seama de efectele de rețea în eforturile de interconectare a domeniilor online și offline ale economiei și societății, în condițiile în care și în aceste domenii pot fi constatate efecte de rețea într-o economie bazată pe aplicații online puse la dispoziție prin intermediul unor noi tipuri de platforme de servicii la nivel local și regional;

12.

în acest context, acordă importanță nu doar chestiunii referitoare la oportunitatea migrării unor produse, servicii și aplicații din mediul offline către mediul online, ci consideră că trebuie discutat și modul în care, în cadrul unei piețe unice digitale:

13.

este de acord cu punctul de vedere al Comisiei, conform căruia un obiectiv mai ambițios de modernizare a normelor privind achizițiile transfrontaliere online și de produse digitale va încuraja un număr mai mare de întreprinderi să se implice în vânzări transfrontaliere online ale produselor și serviciilor lor în întreaga Europă, consolidând astfel încrederea consumatorilor în comerțul electronic transfrontalier;

14.

consideră că propunerea de armonizare prezentată de Comisie, prevăzută pentru sfârșitul anului 2015, va contracara într-o anumită măsură actuala orientare excesivă către platforme și intermediari ai tranzacțiilor efectuate pe piața unică, permițând IMM-urilor să-și îmbunătățească fundamentul pe care își sprijină distribuția directă în întreaga Europă;

15.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia dezvoltarea prosperă a pieței unice va putea fi consolidată numai dacă protecția consumatorilor se va dezvolta în continuare la un nivel ridicat, și scoate în evidență rolul important al autorităților locale și regionale, de exemplu pentru gestionarea în condiții de siguranță a datelor referitoare la identitate, care ar trebui dezvoltate în continuare pe baza unor standarde transfrontaliere;

16.

subliniază importanța unor servicii de livrare transfrontalieră de colete rapide și la prețuri accesibile și salută, în acest context, abordarea de autoreglementare în vederea stimulării efectelor calitative în interesul consumatorilor, de exemplu în domeniul tehnicii de trasare a livrărilor de colete și al îmbunătățirii transparenței prețurilor și a opțiunilor de livrare;

17.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia, în majoritatea cazurilor, obstacolele geografice nejustificate par de neînțeles din punctul de vedere al consumatorilor, în special în cazurile în care posibilitatea de a achiziționa servicii este refuzată pentru o anumită regiune sau în care consumatorul este îndreptat către un site web local, ale cărui condiții comerciale sunt diferite, și subliniază limitările existente ale pieței unice digitale; arată că obstacolele geografice sunt, printre altele, rezultatul sistemului actual de finanțare a producției audiovizuale și al cumpărării de drepturi de emisie prin licențe delimitate la nivel teritorial. de asemenea, în interesul celor 50 de milioane de cetățeni europeni care vorbesc o limbă minoritară regională sau o limbă mai puțin răspândită în Uniune, subliniază nevoia de soluții transfrontaliere pentru serviciile mass-media digitale. Accesul multor minorități la servicii mass-media în limba lor maternă trebuie să fie posibil, în lumina faptului că diversitatea lingvistică este o caracteristică fundamentală a Europei; prin urmare, își reiterează apelul pentru o propunere legislativă care să interzică geoblocarea în piața unică digitală (1), ținând seama de caracteristicile culturale specifice ale conținuturilor audiovizuale;

18.

sprijină estimarea Comisiei, potrivit căreia activitățile creative, în special în diferitele regiuni ale UE, se numără printre punctele forte ale Europei în competiția internațională, fiind esențiale pentru dezvoltarea pieței unice digitale;

19.

consideră, prin urmare, că în cadrul propunerilor legislative anunțate de Comisie, actualul sistem de licențe teritoriale pentru opere audiovizuale să fie luat în considerare în mod corespunzător;

20.

ia act de faptul că evoluția digitalizării, cum ar fi serviciile de cloud sau transmisia pe internet, reprezintă provocări considerabile, în special în ceea ce privește drepturile de autor;

21.

salută intenția Comisiei de a crea un grad mai mare de armonizare a dreptului de autor, pentru a reduce fragmentarea diferitelor sisteme juridice din statele membre și pentru modernizarea și adaptarea la evoluțiile din ultimii ani a drepturilor de proprietate intelectuală;

22.

sprijină opinia Comisiei, conform căreia trebuie create condiții juridice pentru a permite transferul și utilizarea conținuturilor dincolo de frontierele naționale, oferind în același timp și stimulente corespunzătoare pentru activitatea creativă și de investiții – de exemplu, prin drepturile de autor;

23.

confirmă punctul de vedere al Comisiei, conform căruia nivelul actual de armonizare al regimului TVA între statele membre în ceea ce privește furnizarea intracomunitară de bunuri și servicii încă nu oferă o bază suficientă pentru dezvoltarea pieței unice digitale; prin urmare, invită Comisia să includă într-o viitoare propunere de revizuire a Directivei 2006/112/CE privind TVA dispoziții care să înlesnească dezvoltarea pieței unice digitale, în special prin eliminarea dispozițiilor care discriminează mijloacele digitale;

24.

atrage atenția asupra faptului că scutirea de TVA pentru colete mici din țări terțe duce la presiuni concurențiale, în special pentru IMM-urile din câteva state membre, în condițiile în care livrările de colete mici provenind din terțe state sunt relativ simplu de efectuat prin intermediul platformelor existente în acest sens; orice reformă a acestui sistem ar trebui să evite crearea unei sarcini administrative disproporționate și să țină seama de valoarea redusă a acestor colete;

25.

salută, în acest context, intenția Comisiei de a prezenta, în 2016, diferite propuneri legislative în vederea dezvoltării specifice a unor regulamente complexe privind TVA;

26.

salută anunțul Comisiei de a crea platforme de inovare digitală și solicită Comisiei să asigure un echilibru geografic în alocarea de fonduri;

27.

împărtășește evaluarea Comisiei, conform căreia serviciile și rețelele sigure, fiabile, rapide și accesibile constituie fundamentul pentru dezvoltarea în continuare a pieței unice digitale; un sector de telecomunicații competitiv și dinamic oferă impulsul necesar pentru inovațiile și investițiile în acest sens. În acest context, Comisia evidențiază pe bună dreptate existența unei concurențe efective;

28.

recomandă crearea condițiilor necesare care să permită conectarea la internet în bandă largă în toate regiunile într-un mediu competitiv și pe termen lung și solicită Comisiei ca, în cadrul punerii în aplicare a pieței unice digitale, să prezinte în mod periodic progresele realizate în ceea ce privește depășirea „decalajului digital” (digital divide), în special la nivel regional și local. În special în zonele rurale din regiuni, dezvoltarea bazată pe forța pieței a rețelelor de bandă largă de mare viteză nu are loc, invocându-se motive de lipsă de rentabilitate; este deci necesar să se continue dezvoltarea coerentă și consecventă a diferitelor opțiuni de sprijin la nivel european și național. Cetățenii și întreprinzătorii au dreptul la rețele de bandă largă, cu o viteză de transfer al datelor corespunzătoare necesităților impuse de traiul, formarea sau activitatea lor antreprenorială, indiferent de locul de reședință;

29.

reiterează, în acest context, apelul său pentru ca proiectele de dezvoltare a infrastructurii de bandă largă în zonele rurale și cu densitate scăzută a populației să fie recunoscute ca prestări de servicii de interes economic general (2) și subliniază în acest context necesitatea de a defini necesarul de investiții în rețele de bandă largă, în special la nivel regional, propunând ca, împreună cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții, să fie dezvoltate noi surse de finanțare și de posibilități de finanțare pentru infrastructurile TIC, de exemplu în zonele rurale;

30.

subliniază, având în vedere acordul din 30 iunie 2015 dintre Consiliu, Comisie și Parlament referitor la piața unică a telecomunicațiilor, importanța deosebită pentru toate regiunile Europei și, mai ales, pentru regiunile frontaliere ale Europei a internetului deschis și nediscriminatoriu și a expirării prevăzute pentru 15 iunie 2017 a tarifelor de roaming în rețelele de telefonie mobilă;

31.

în acest context, subliniază, în special față de Comisie și Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, că toate măsurile necesare au o importanță deosebită pentru acceptarea generală și vizibilitatea unei piețe digitale unice pentru consumatorii europeni. Aceste măsuri sunt necesare pentru a se asigura că termenele prevăzute pot fi realizate. În special, trebuie găsit un mod de a defini astfel reglementările privind utilizarea corespunzătoare (Fair Use Policy) a serviciilor reglementate de roaming, încât ele să corespundă necesităților;

32.

subliniază, având în vedere dinamica din ultimii ani, că dezvoltarea adecvată a unui cadru de reglementare pentru TIC ar trebui să urmărească, de asemenea, să creeze condiții de concurență echitabile pentru toți, reducând handicapurile structurale cauzate de angajamente unilaterale din partea unor operatori de rețele de telecomunicații pe piețele convergente;

33.

constată că nu poate împărtăși concluziile Comisiei cu privire la lipsa coerenței și a caracterului previzibil al cadrului de reglementare la nivelul UE, în condițiile în care recentul proces de revizuire a reglementării din domeniul telecomunicațiilor și procedura de notificare referitoare la articolul 7 reprezintă tocmai un astfel de pas către o mai bună coerență a reglementării;

34.

salută, prin urmare, faptul că, începând din 2016, va fi inițiat un prim pas în direcția unui proces de revizuire aprofundată a normelor din domeniul telecomunicațiilor;

35.

susține intențiile Comisiei de a face propuneri cu privire la armonizare în ceea ce privește accesul la frecvențele de 700 MHz, ceea ce este esențial pentru a asigura furnizarea de servicii de bandă largă în zonele rurale. În același timp, Comitetul solicită Comisiei să pregătească cât mai curând accesul la frecvențele de 800 MHz, în vederea accelerării implementării ultimei tehnologii 4G. O discuție în cadrul Grupului pentru politica din domeniul spectrului de frecvențe radio referitoare la anumiți parametri de alocare a spectrului de frecvențe radio și exploatarea acestora, care țin de competența statelor membre, ar putea genera, după caz, efecte pozitive pentru piața unică. În multe cazuri, spectrul radio reflectă modul de utilizare regional și identitățile culturale regionale din mass-media, fiind un factor de sprijin pentru acestea. În lumina celor de mai sus, ar trebui acordată atenția cuvenită importanței de a echilibra interesele divergente;

36.

consideră că revizuirea anunțată a Directivei serviciilor mass-media audiovizuale va trebui să reprezinte un stimulent important pentru a evidenția nevoile societății moderne de a evolua către o piață unică digitală și pentru a sprijini diversitatea culturală deosebită și calitatea ridicată a peisajului mediatic audiovizual european. Convergența mass-media ar trebui să fie dublată de o convergență în materie de reglementare, cu șanse echitabile pentru toți furnizorii de servicii mass-media;

37.

subliniază faptul că platformele îndeplinesc adesea rolul de actori de pe piață, care, în multe cazuri, dincolo de oferta lor de noi modele de afaceri, intervin în structurile economice și sociale locale. Acesta este motivul pentru care platformelor și intermediarilor le revine un rol strategic, fiind recomandabilă monitorizarea cu atenție a acestora din punct de vedere al eventualelor necesități nou apărute în materie de reglementare. În această privință, trebuie să se țină seama de faptul că efectele de rețea consolidează și cimentează puterea de piață a platformelor, ceea ce poate crește riscul unor abuzuri;

38.

regretă faptul că comunicarea Comisiei nu abordează decât în treacăt tema „economiei colaborative” și că nu conține propuneri privind o abordare coordonată cu privire la normele aplicabile pentru garantarea unei concurențe libere și loiale, adică aceleași condiții în ceea ce privește reglementarea și cadrul general aplicabil întreprinderilor tradiționale, siguranței consumatorilor și condițiilor de angajare, în special în ceea ce privește impozitul pe venitul generat de platformele de tranzacționare. De altfel, ia act cu îngrijorare de faptul că activitățile comerciale din cadrul „economiei colaborative” sunt supuse unor schimbări structurale, în urma cărora riscul antreprenorial este suportat de cele mai multe ori de actorii de la nivel local sau regional, în condițiile în care, datorită efectelor de rețea considerabile pe care le generează platformele sau intermediarii, are loc un transfer al valorii adăugate către zone din afara acestor regiuni. În acest sens se recomandă monitorizarea cu atenție a interacțiunilor complexe între opțiunile de creștere datorate achiziției de noi clienți de pe piața internă digitală și schimbările structurale negative din regiuni;

39.

își exprimă convingerea că modernizarea educației stă la baza dezvoltării pieței unice digitale și că sistemului de învățământ – în calitate de instanță care dezvoltă competențele fundamentale, inclusiv în domeniul digital – îi revine un rol fundamental în societate. Acest lucru implică necesitatea de a promova dezvoltarea unor metode inovatoare și digitale, prin sprijinirea cadrelor didactice și a tuturor celor care participă la acest proces și prin exploatarea oportunităților deosebite pentru noi abordări și metode în sistemele și instituțiile de învățământ;

40.

în acest context, salută accentul pus de Comisie pe analizele care urmează să fie lansate încă în 2015 referitoare la rolul platformelor;

41.

salută în mod deosebit orientarea strategică clară a Comisiei pe chestiunea securității informatice a serviciilor digitale și pe tratamentul confidențial al datelor cu caracter personal, care constituie o bază esențială pentru dezvoltarea pieței unice digitale;

42.

subliniază, în acest context, importanța deosebită a viitorului regulament general privind protecția datelor, atât ca bază pentru dezvoltarea de servicii de încredere pe piața unică digitală, cât și pentru promovarea unor condiții de concurență echitabile care să ofere oportunități mai bune întreprinderilor de la nivel regional;

43.

salută constatarea fără echivoc a Comisiei, conform căreia va fi necesar ca toate sectoarele economice să parcurgă un proces în direcția digitalizării și care arată că, pe termen mai lung, majoritatea domeniilor economice vor fi din ce în ce mai amplu integrate în ecosisteme digitale;

44.

consideră, în această privință, că modul în care Europa va reuși, pe termen lung, să pună în practică oportunitățile aproape nelimitate de creare de valoare adăugată pe care le oferă procesul de digitalizare va fi extrem de important pentru prosperitatea pe termen lung a regiunilor și zonelor rurale din Europa;

45.

este de acord cu Comisia în privința faptului că una dintre principalele provocări pentru piața unică digitală constă în crearea unei economii sustenabile a datelor, inclusiv în sectorul industrial [„industria 4.0”]. În acest sens, tendințele tehnologice din ultimii ani generează o varietate de oportunități de creare de valoare adăugată. Cu toate acestea, trebuie constatat că există provocări tehnologice, structurale și juridice enorme cu care se confruntă autoritățile locale și regionale;

46.

subliniază că interoperabilitatea constituie un factor orizontal esențial pentru dezvoltarea pieței unice digitale, în vederea elaborării, în baza unor norme și standarde, a unor noi rețele de creare de valoare adăugată digitală, la care pot contribui în mod substanțial și serviciile electronice ale autorităților, mai ales de la nivel local și regional;

47.

subliniază importanța competențelor și calificărilor digitale ale cetățenilor și ale lucrătorilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă pentru punerea în aplicare cuprinzătoare a programului de digitalizare a economiei și societății. Statelor membre și autorităților locale și regionale, în subordinea cărora se află în multe cazuri instituțiile de învățământ, le revine un rol-cheie în dezvoltarea, pe termen lung, a competențelor digitale;

48.

în contextul progreselor rapide de digitalizare înregistrate în toate sferele societății, se pronunță în favoarea incluziunii digitale, pentru a permite tuturor să se bucure de beneficiile societății digitale;

49.

recomandă de asemenea ca schimbul de date, cu respectarea normelor cu privire la protecția vieții private din fiecare stat, să se facă în scopuri și procese de interes comun, ca o veritabilă sursă de simplificare și standardizare, în mod cert la nivel național (procesele sunt deja în curs de mai mult timp în unele state membre), dar și la nivel transnațional;

50.

recomandă, în vederea dezvoltării reale a pieței unice digitale, o restructurare în profunzime a proceselor, atât în administrația publică, cât și în întreprinderi. A gândi digital și a crea noi soluții tehnologice nu înseamnă informatizarea proceselor preexistente, reluând în formă digitală succesiuni de acțiuni manuale și circuite de hârtii. Din perspectiva utilizării instrumentelor digitale inovatoare existente ar trebui simplificate fluxurile și procedurile interne și externe din economie, pentru ca procesul de comunicare dintre diverșii actori să fie mai flexibil și mai rapid, precum și pentru a crea servicii personalizate și cu o valoare adăugată sporită;

51.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia guvernarea electronică reprezintă un instrument-cheie pentru îmbunătățirea în continuare a eficienței din punct de vedere al costurilor și al calității serviciilor oferite întreprinderilor și cetățenilor, în special a acelor servicii oferite de sectorul public de la nivel local și regional;

52.

subliniază, în contextul planului de acțiune privind guvernarea electronică 2016-2020, că prin îmbunătățirea în continuare a structurilor portalurilor și serviciilor existente oferite de sectorul public, pot fi obținute efecte pozitive, la care autoritățile locale și regionale, în special cele din zonele metropolitane transfrontaliere, pot aduce o contribuție majoră;

53.

prin comparație cu Comisia, este mai reticent în ce privește evaluarea efectelor de pârghie, respectiv a economiilor posibile grație câștigurilor de eficiență generate în viitorul apropiat; solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate îndeaproape în elaborarea și punerea în aplicare a proiectului de plan de acțiune pentru e-guvernare, în vederea unei mai bune utilizări a oportunităților de care dispun în acest domeniu. Ar trebui acordată o atenție mai mare autorităților locale de dimensiuni mai mici, care nu dispun de suficiente capacități, resurse financiare și umane pentru a depăși în mod optim provocările induse de digitalizare. De asemenea, ar trebui să se implementeze noi modalități de organizare a colaborării, care să permită o mai bună prestare a acestor servicii, care ar putea fi diferite de cele utilizate pentru furnizarea de bunuri și servicii fizice;

54.

subliniază, în acest context, că în ce privește ajustările structurale ale guvernanței rezultate din cele de mai sus, autorităților locale și regionale ar trebui să le revină competența și rolul central, dat fiind că ele sunt cea dintâi „interfață” a sectorului public pentru cetățeni și întreprinderi;

55.

încurajează Comisia să se concentreze asupra îmbunătățirii climatului de investiții în favoarea rețelelor digitale, cercetării și întreprinderilor inovatoare, în vederea eliminării decalajului digital dintre zonele urbane și rurale.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/30

1.

consideră că a venit momentul revizuirii Directivei privind serviciile mass-media audiovizuale (Directiva SMA), dată fiind evoluția tehnologică constantă, situația geopolitică și implicațiile acestora asupra modurilor de producție, difuzare și consum ale mass-mediei audiovizuale;

2.

reamintește importanța menținerii unei referințe explicite la diversitatea culturală ca pilon fundamental al Directivei SMA, ținând seama mai ales de aderarea Uniunii Europene la Convenția UNESCO privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale; astfel, CoR observă că serviciile publice regionale de mass-media (SPM) – reprezentate în Europa de CIRCOM – acționează în acest sens, lansând programe de știri și de prezentare a realităților de la nivel teritorial și a celor care privesc comunitățile lingvistice minoritare;

3.

subliniază necesitatea de a continua politicile în favoarea pluralismului mijloacelor de informare, a protecției libertăților individuale și a respectării standardelor internaționale, garanți ai democrației; arată că va trebui să fie lansate noi inițiative pentru garantarea unei prese independente și pluraliste, aceasta reprezentând stâlpul de susținere a democrației regionale și locale;

4.

afirmă că se cuvine luată în considerare dimensiunea regională în Directiva SMA, în special pentru a fructifica identitățile culturale europene, coproducțiile transfrontaliere în cadrul UE și inovațiile creative locale;

5.

subliniază puterea economică a industriei culturale, marea sa capacitate de a crea valoare și potențialul său în materie de locuri de muncă de calitate în sectoare economice de viitor;

6.

salută intenția exprimată de Comisie în Cartea sa verde intitulată „Pregătirea pentru convergența deplină a lumii audiovizuale: creșterea economică, creația și valorile”, de a „asigura tuturor cetățenilor europeni un acces cât mai larg posibil la conținuturi diversificate europene, precum și o gamă cât mai bogată de oferte de înaltă calitate”, și subliniază, în acest sens, necesitatea unei reglementări privind accesibilitatea la serviciul public audiovizual regional, pentru a se identifica mai ales obiectivul și sfera de acțiune a serviciilor oferite;

7.

ia act cu satisfacție de dorința exprimată de Comisie în cadrul Strategiei pentru piața unică digitală, de a moderniza legislația privind drepturile de autor și a asigura un echilibru echitabil între interesele creatorilor și cele ale utilizatorilor, în vederea promovării accesului la cultură și la diversitate culturală;

8.

subliniază utilitatea sistemului dual, caracteristic peisajului audiovizual european, care permite coexistența stimulantă a actorilor publici și privați, și afirmă că este important ca statele membre să înlesnească finanțarea constantă și suficientă a operatorilor audiovizuali publici, astfel încât aceștia să-și poată asuma misiuni de serviciu public, indiferent dacă este vorba de servicii liniare sau la cerere, cu respectarea deplină a regulilor europene aplicabile finanțării serviciilor publice de radiodifuziune;

9.

reiterează importanța reglementării eficiente a serviciilor mass-media audiovizuale, ceea ce presupune mai ales cooperarea efectivă între autoritățile de reglementare și independența autorităților de reglementare față de autoritățile publice, față de actorii din sectorul audiovizual și față de partidele politice;

10.

subliniază funcția de coeziune socială, inerentă cetățeniei europene, funcție asumată de mijloacele audiovizuale europene;

11.

consideră că este necesară extinderea domeniului de aplicare a Directivei SMA, care ar trebui să includă și conținuturile audiovizuale care nu pot fi caracterizate ca fiind „de televiziune”;

12.

consideră că domeniul de aplicare a Directivei SMA trebuie să acopere toate tipurile de furnizori de conținut audiovizual, inclusiv cei care găzduiesc conținut generat de utilizatori;

13.

recomandă să se exploreze relevanța creării de noi categorii de furnizori de servicii, care să fie considerați distribuitori de servicii în sensul directivei, indiferent de platforma de difuzare utilizată;

14.

în eventualitatea creării unor noi categorii de furnizori de servicii, subliniază că este important ca acestea să fie încadrate de anumite dispoziții ale directivei, în funcție de natura activității lor;

15.

menționează că, odată depășită etapa alegerii programului, consumatorul se află într-o situație de vizionare similară, indiferent dacă serviciul este liniar sau la cerere, și că, prin urmare, trebuie rezolvată problema diferenței de tratament pe care Directiva SMA o creează între serviciile liniare și cele la cerere în ceea ce privește protecția minorilor și comunicarea comercială;

16.

solicită Comisiei Europene să clarifice conceptul de responsabilitate editorială, care caracterizează activitatea unui furnizor de servicii mass-media audiovizuale, astfel cum figurează acesta în directiva actuală, pentru a include atât responsabilitatea producerii serviciului, cât și răspunderea juridică aferentă;

17.

pledează pentru includerea în partea dispozitivă a directivei a unei distincții clare în regulile aplicabile între furnizorii de servicii mass-media audiovizuale care exercită un control editorial deplin asupra serviciilor și programelor pe care le oferă și furnizorii de servicii care nu exercită un astfel de control, cum ar fi distribuitorii de servicii și serviciile OTT (over-the-top), inclusiv motoarele de căutare, rețelele de socializare, agregatorii de conținut sau chiar serviciile de comerț electronic, portalurile sau serviciile online de partajare a fișierelor (file-sharing);

18.

constată că media de la nivel local și regional este supusă unei presiuni tot mai mari. Știrile din imediata apropiere riscă să dispară. Pentru a promova dezvoltarea ofertei de știri locale și regionale și o presă pluralistă, trebuie creat un cadru juridic care să permită cooperarea dintre sectorul public și cel privat;

19.

pledează pentru o evaluare a principiului țării de origine astfel cum este consacrat în Directiva SMA, în conformitate cu cele afirmate în avizul său privind cinematograful european în era digitală (1), luând în considerare mai ales aspectele de securitate juridică necesare pentru dezvoltarea operatorilor audiovizuali europeni. Trebuie să se exploreze și relevanța luării în considerare în acest sens a principiului țării de destinație, care se aplică în anumite state membre, în măsura în care acest lucru nu golește de conținut principiul țării de origine;

20.

consideră – așa cum a făcut și Parlamentul European în rezoluția sa din 12 martie 2014 privind pregătirea pentru convergența deplină a lumii audiovizuale – că este necesar să se adapteze normele din legislația europeană la realitățile internetului și ale mediului digital, în special în cazul întreprinderilor care oferă conținuturi audiovizuale online și care încearcă să evite taxarea în anumite state membre, stabilindu-se în țări cu un nivel foarte scăzut al impozitelor;

21.

încurajează consolidarea și extinderea, în special la serviciile la cerere, a actualului mecanism prevăzut la articolul 4 din Directiva SMA, mecanism care are drept scop prevenirea eludării măsurilor europene și naționale;

22.

consideră oportun să li se impună furnizorilor de servicii mass-media audiovizuale stabiliți în afara UE, dar care se adresează unui public din Uniune, să se înregistreze sau să desemneze un reprezentant într-un stat membru (de exemplu, principala țară-țintă);

23.

consideră că primul criteriu de apartenență a unui furnizor de SMA la un stat membru trebuie să fie cel al locului de desfășurare a activității, adică al locului în care cea mai mare parte a forței de muncă este angajată în activități SMA;

24.

luând act de importanța crescândă a serviciilor OTT (definite ca o metodă de distribuire de conținuturi online și fără intermedierea furnizorilor de servicii de internet, pe lângă rutarea datelor) și de rolul tot mai accentuat al acestora de interfață între cetățeni și conținuturile audiovizuale, subliniază utilitatea unei reglementări eficiente, aplicată acestor servicii, pentru a asigura accesul la informații diversificate și pluralismul conținuturilor audiovizuale;

25.

consideră că este esențial să li se asigure producătorilor de conținuturi audiovizuale de la nivel local și regional acces în mod egal la public, inclusiv în cazul în care conținutul este difuzat de agregatori;

26.

consideră că principiul accesului egal la public pentru producătorii locali și regionali de conținuturi audiovizuale ar trebui să ghideze reflecția instanțelor europene;

27.

solicită adoptarea unor dispoziții care să garanteze că serviciile OTT și furnizorii de servicii de internet și telecomunicații nu pot privilegia în niciun fel propriile conținuturi sau pe cele preferate atunci când acționează ca distribuitori de servicii mass-media audiovizuale, în special pentru a promova diversitatea culturală. Esențial este ca integritatea și calitatea semnalului unui canal folosit de un emițător să fie respectate și garantate pe deplin;

28.

pentru a asigura eficiența principiilor de diversitate culturală și pluralismul mediilor de informare, subliniază că găsirea și selectarea conținuturilor audiovizuale nu pot depinde în niciun caz de interesele economice;

29.

solicită ca, la revizuirea directivei, să se aibă în vedere adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea integrității conținuturilor, atât în vederea respectării autorilor acestor conținuturi, cât și a consumatorilor;

30.

consideră că remunerarea corectă a autorilor de conținuturi audiovizuale este o condiție prealabilă care nu poate fi pusă sub semnul întrebării;

31.

consideră că este necesar să se asigure, într-o lume digitală convergentă, un lanț valoric stimulant pentru creația audiovizuală europeană;

32.

este de părere că în întreaga UE ar trebui să fie disponibil un conținut audiovizual regional și local finanțat și elaborat cu resurse publice. Trebuie eliminate obstacolele digitale din calea acestui deziderat;

33.

invită Comisia Europeană ca, în procesul de reflecție privind geoblocarea conținutului audiovizual, să ia în considerare specificitatea culturală a unui astfel de conținut;

34.

de asemenea, solicită Comisiei Europene să adopte dispozițiile necesare pentru a-i sprijini pe producătorii de conținuturi audiovizuale europene și pe distribuitorii europeni și naționali;

35.

consideră că principiul teritorialității dreptului de autor trebuie să fie păstrat – acest mecanism dovedindu-și eficiența –, pentru a asigura o remunerație autorilor și a promova creația audiovizuală europeană de înaltă calitate;

36.

sprijină introducerea portabilității drepturilor de către utilizatorii de SMA și, în special, a portabilității drepturilor legate de abonamente la servicii audiovizuale, ceea ce le va permite respectivilor utilizatori să aibă acces la serviciile de care beneficiază în țara lor, chiar și atunci când călătoresc în altă parte a Uniunii Europene;

37.

solicită, de asemenea, să se acorde o atenție deosebită minorităților lingvistice și culturale din Uniunea Europeană afectate de politici de geoblocare, aceste populații fiind împiedicate să aibă acces la SMA în propria lor limbă;

38.

îi îndeamnă pe toți actorii sectorului audiovizual din Europa să încurajeze dezvoltarea de conținuturi de înaltă calitate, astfel încât să sporească atractivitatea ofertei europene de servicii liniare și la cerere;

39.

subliniază că este important ca Directiva SMA să fie eficientă, aceasta recomandând adoptarea „unor măsuri adecvate, menite să încurajeze activitatea și dezvoltarea producției și distribuției audiovizuale europene, în special în țările cu o capacitate de producție redusă și cu limbi de circulație restrânsă”, inclusiv la nivel regional;

40.

își propune, în ceea ce privește serviciile liniare și la cerere, să încurajeze implementarea de către statele membre a unor sisteme de contribuție financiară care să sprijine întregul lanț audiovizual, inclusiv producția de opere europene, așa cum se prevede în prezent, sub formă opțională, pentru serviciile la cerere din articolul 13 din directivă, precum și obținerea autorizației de a utiliza aceste opere și de a le promova;

41.

consideră că, în perspectiva aceluiași obiectiv de promovare a producțiilor și programelor europene de calitate, sunt necesare măsuri mai ferme de armonizare a acestei promovări atât pentru serviciile lineare, cât și pentru cele la cerere;

42.

recomandă să se mențină principiile esențiale de protecție a consumatorilor în raport cu comunicațiile comerciale, precum și concentrarea noilor dispoziții care vor trebui adoptate în cadrul obiectivului convergență pe spațiul dedicat vizionării programului;

43.

atrage atenția Comisiei Europene cu privire la noile strategii și practici publicitare, elaborate cu privire la serviciile neliniare și menite să sporească eficiența mesajelor difuzate, dar și în legătură cu pericolele potențiale induse pentru protecția consumatorului, a vieții sale private și a datelor sale personale;

44.

pledează, așadar, pentru introducerea unui set coerent și omogen de măsuri prin care să se asigure protecția consumatorilor de SMA liniare și la cerere;

45.

consideră că trebuie acordată atenție deosebită legăturii dintre aspectele legate de caracterul aparent gratuit, de accesibilitate, de calitatea conținutului și de riscurile la adresa libertăților individuale ale cetățenilor, inclusiv utilizarea datelor lor personale;

46.

subliniază că promovarea unei alfabetizări digitale din ce în ce mai extinse și mai responsabile îmbunătățește capacitatea de control și prevenire, de către cetățeni și organizațiile reprezentative ale acestora, a pericolului de dispariție, sub aspect comercial, economic și cultural, a specificităților și structurilor teritoriale, și de înlocuire a acestora cu o ofertă omogenizată de SMA, dictată de cei care dețin controlul asupra rețelei;

47.

propune o reglementare similară în cazul programelor care ar putea dăuna minorilor, indiferent de modalitatea de accesare a acestor programe și de canalul de transmitere (atât pentru serviciile liniare, cât și pentru cele la cerere); subliniază că, în cazul majorității serviciilor publice de radiodifuziune din UE – atât naționale, cât și regionale – este reglementat printr-un acord sau prin lege care sunt programele și intervalele de transmisie dedicate minorilor;

48.

solicită introducerea unor stimulente pentru conținuturile specifice concepute și adaptate pentru copii, precum și încurajarea unor parteneriate în sectorul digital între operatorii din domeniul audiovizual și sectorul învățământului. Vor trebui instituite programe educaționale pentru a-i învăța pe tineri de timpuriu cum să interacționeze cu toate tipurile de platforme sociale, de conținut digital, de surse de informație etc.;

49.

pledează pentru promovarea sporită a conținuturilor de educație media, în special a celor legate de noile media. CoR pledează pentru folosirea inteligentă a tuturor canalelor media disponibile – digitale și analoage – pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a asigura participarea optimă a cetățenilor la societatea media;

50.

consideră că trebuie analizată în profunzime oportunitatea de a include în directivă anumite aspecte privind presa online (video) și serviciile de descărcare pentru închiriere sau cumpărare (download-to-rent și download-to-own), în special prin intermediul unei revizuiri a definiției conceptului de serviciu mass-media audiovizual;

51.

observă că mandatul de negociere a TTIP prevede în mod expres că „acordul nu trebuie să conțină dispoziții care ar risca să prejudicieze diversitatea culturală și lingvistică a Uniunii sau a statelor sale membre, în special în sectorul cultural, și nici nu trebuie să împiedice Uniunea și statele sale membre să mențină politicile și măsurile existente în sprijinul sectorului cultural, dat fiind statutul lor special în UE și în statele membre”;

52.

sprijină introducerea în Directiva SMA a principiilor promovate de ERGA – Grupul autorităților europene de reglementare a serviciilor mass-media audiovizuale – în declarația sa fondatoare, care se referă la „identificarea, la nivel european, a unor caracteristici comune pe care toate autoritățile de reglementare independente ar trebui să le aibă”, în termeni de independență, de procese decizionale și de numire transparente, de competență și expertiză, de eficiență a competențelor de executare, de mecanisme de soluționare a litigiilor și de revizuire a deciziilor autorităților de reglementare de către o autoritate judiciară.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/35

1.

prezintă recomandări privind folosirea instrumentelor financiare în cadrul dezvoltării teritoriale, concentrându-se îndeosebi asupra analizei cadrului de reglementare, a chestiunii utilității acestora în politica de dezvoltare teritorială și a asigurării eficacității și instituționalizării uzului instrumentelor financiare;

2.

subliniază că, având în vedere importanța utilizării instrumentelor financiare în dezvoltarea teritorială, în procesul de elaborare a avizului a fost fructificată experiența membrilor Comisiei COTER și ai Grupului pentru buget și a fost realizată o consultare cu Comisia Europeană, cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și cu alte părți deținătoare de cunoștințe și experiență în domeniul folosirii instrumentelor financiare;

3.

recunoaște că instrumentele de finanțare pot fi o unealtă importantă în dezvoltarea teritorială. Finanțarea rambursabilă a câtorva domenii, în care ar putea exista o finanțare privată complementară celei publice și în care profitul este suficient de atractiv, poate într-adevăr să permită crearea unui efect de pârghie mai mare pentru capitalurile investite;

4.

subliniază însă că sistemul de subvenții joacă un rol esențial în stimularea dezvoltării teritoriale, în special în domenii în care există o disfuncționalitate a pieței și în care provocările în materie de coeziune teritorială sunt reale și atrage atenția asupra naturii complementare a subvențiilor și a instrumentelor financiare, așa cum ar trebui să se aplice acestea în diverse situații. Promovarea folosirii instrumentelor financiare nu trebuie să ducă la o prea mare limitare a sistemului de subvenții sau la un efect de evicțiune asupra bugetului UE alocat politicii de coeziune;

5.

își exprimă susținerea față de concluziile Consiliului privind provocările legate de punerea în aplicare a politicii de coeziune 2014-2020, adoptate la 9 iunie 2015, la Riga; prin aceste concluzii, Comisia este invitată „să ofere orientare privind utilizarea instrumentelor financiare și privind sinergiile dintre diferitele instrumente în mod oportun, coerent, consecvent și clar și să exploreze toate posibilitățile pentru a oferi mai multă claritate, în niciun caz depășind sfera dispozițiilor legale convenite de colegiuitori prin crearea unor obligații suplimentare”;

6.

ia act de concluziile Raportului special nr. 05/2015 al Curții de Conturi privind utilizarea instrumentelor financiare în zonele rurale (1), care au scos în evidență riscul de supracapitalizare a fondurilor de garantare în raport cu cererea din partea investitorilor privați, dar și consecințele lipsei efectului de pârghie atunci când se recurge la finanțarea privată pentru a completa finanțarea publică. Prin urmare, solicită Comisiei Europene să tragă concluziile care se impun din acest raport;

7.

obiectivul intervenției publice din fondurile structurale este să asigure realizarea articolului 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Autoritățile responsabile de la nivelul Uniunii și de la nivel național ar trebui să analizeze de fiecare dată, în momentul prezentării unei poziții sau a luării unei decizii privind instrumentele financiare, care este impactul acestora asupra realizării obiectivului urmărit;

8.

insuficienta reglementare a folosirii instrumentelor financiare este la fel de nefastă ca și suprareglementarea lor. Este important ca, în special în perspectiva financiară 2014-2020, aflată la început, să se adopte fără întârziere toate soluțiile juridice necesare pentru a nu se repeta greșelile care au apărut la începutul perspectivei financiare 2007-2013;

9.

stabilirea unor noi reguli la nivelul Uniunii, după demararea aplicării instrumentelor finanțate din fondurile structurale și de investiții (fondurile ESI) de către statele membre, ar trebui să nu mai aibă loc decât în situații excepționale. Este necesar să se asigure faptul că autoritățile și instituțiile Uniunii Europene, și în special Comisia Europeană (CE) se vor consulta cu reprezentanți ai regiunilor cu privire la orice modificări de reglementare care au consecințe asupra programării, implementării și contabilizării instrumentelor financiare relevante pentru dezvoltarea teritorială;

10.

este esențială crearea unei formule stabile de dialog între reprezentanții regiunilor, ai CE, ai BEI și ai asociațiilor reprezentative ale întreprinderilor, pe tema interpretării dispozițiilor juridice existente, a efectelor implementării sau a problemelor apărute, precum și pentru maximizarea beneficiilor rezultate din implementarea instrumentelor finanțate din fondurile ESI. Comitetul Regiunilor invită Comisia Europeană să confere fără întârziere un statut instituțional unei astfel de forme de colaborare;

11.

constată, de asemenea, că toate informațiile aferente trebuie să fie transparente, cât mai detaliate și comunicate într-o formă simplificată, pentru ca toate părțile potențial interesate, persoane fizice sau juridice, să dispună de toate informațiile necesare pentru luarea unei decizii privind investițiile sau dezvoltarea. Astfel se reduc riscurile ascunse, se pot evalua cu precizie și planifica etapele administrative și, în general, crește interesul pentru investiții;

12.

trebuie să se facă în așa fel încât problemele cu care se confruntă în prezent autoritățile regionale și locale care s-au hotărât să implementeze și să folosească instrumente rambursabile în perspectiva 2007-2013 să nu le descurajeze în asemenea măsură încât să nu mai aleagă forme de finanțare similare în perioada de programare 2014-2020. Trebuie totodată să fie adoptate măsuri care să asigure faptul că riscul reprezentat de reglementarea deficitară a instrumentelor financiare în perspectiva 2007-2013 nu va mai împovăra instituțiile guvernamentale, intermediarii financiari și mai ales beneficiarii finali;

13.

în procesul de operare a unor eventuale ajustări în cadrul perspectivei financiare 2007-2013, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 98 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, s-a ținut seama de natura și de gravitatea neregulilor și de pierderile financiare suferite de fonduri. Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri de garantare a respectării dispozițiilor, atât la nivelul Uniunii, cât și în statele membre;

14.

semnalează faptul că punctul 20 din orientările privind ajutoarele de stat pentru promovarea investițiilor de finanțare de risc (2) prevede că „măsurile de ajutor pentru finanțare de risc trebuie să fie puse în aplicare prin intermediari financiari sau prin platforme alternative de tranzacționare, cu excepția stimulentelor fiscale privind investițiile directe în întreprinderi eligibile. Prin urmare, o măsură prin care statul membru sau o entitate publică face investiții directe în întreprinderi fără implicarea unor astfel de vehicule intermediare nu se încadrează în domeniul de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat pentru finanțare de risc prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și în prezentele orientări”. Prin urmare, atunci când o autoritate de gestionare efectuează, în cadrul unui pachet financiar, plata directă a unui ajutor către o întreprindere mică sau mijlocie, ajutorul în cauză nu poate fi considerat drept ajutor de stat compatibil cu tratatul decât în cazul în care acesta este mai mic decât valoarea corespunzătoare din regulamentul de minimis sau cazul în care acest ajutor este furnizat în conformitate cu alte norme orizontale privind ajutoarele de stat (de exemplu, pentru IMM-uri, coeziune teritorială, cercetare-dezvoltare etc.). Solicită, prin urmare, Comisiei să verifice dacă acest dispozitiv nu duce la fragmentarea proiectelor sprijinite prin instrumente financiare și dacă aceste orientări nu intră în conflict cu articolul 38 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune pentru fondurile structurale privind punerea în aplicare a instrumentelor financiare;

15.

la toate nivelurile de aplicare trebuie să se tindă către eliminarea obstacolelor de reglementare inutile, care generează o creștere a costurilor și o reducere a cererii de instrumente financiare;

16.

în cazul apariției unor nereguli în procesul de implementare a mijloacelor provenite din fondurile structurale ale perspectivei 2007-2013, este important să se asigure ca respectivele cheltuieli să nu fie prezentate Comisiei spre compensare. Trebuie subliniat însă că, în cazul constatării unor nereguli, eliminarea progresivă a mijloacelor din surse intermediare sau din fondurile de fonduri ar trebui să aibă loc exclusiv în situația în care nu este posibil să se asigure folosirea acestora în continuare în mod eficient. Acest lucru corespunde, printre altele, și intenției articolului 78 alineatul (6), al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006, care prevede că cheltuielile eligibile se stabilesc la închiderea totală sau parțială a programului operațional. Comitetul Regiunilor îndeamnă Comisia Europeană să garanteze acest lucru și, în cazul în care este necesar, să prevadă modificările indispensabile pentru reglementarea acestor aspecte;

17.

este esențial să se asigure faptul că beneficiarii prezintă documente fiabile la momentul declarării cheltuielilor efectuate. Comitetul Regiunilor subliniază însă că majoritatea instrumentelor financiare folosite au fost elaborate pe piața comercială, ca atare și în procesul contabil trebuie să se reflecte caracterul și structura lor de aplicare;

18.

dovezile solicitate pentru certificarea eligibilității cheltuielilor trebuie să fie indispensabile pentru obținerea obiectivului dorit. Pretutindeni unde este posibil trebuie să se permită folosirea dovezilor celor mai puțin împovărătoare pentru beneficiari și utilizatorii finali, ca de exemplu declarațiile. Aceste considerații nu afectează în niciun fel necesitatea efectuării de controale pentru verificarea dovezilor prezentate. Trebuie formulată o propunere privind utilizarea registrelor publice ale statelor membre. Comitetul propune, de asemenea, ca deja în faza de proiectare acest sistem de certificare și verificare să fie astfel conceput încât să nu aibă impact negativ asupra deciziei beneficiarilor sau utilizatorilor finali cu privire la solicitarea de fonduri;

19.

ca pe orice piață, și în cazul instrumentelor financiare se stabilește un echilibru între ofertă și cerere. Factorul care influențează dimensiunile cererii și ale ofertei este prețul. Comitetul Regiunilor subliniază că, în cazul instrumentelor financiare publice, trebuie pe cât posibil să se valorifice la maximum mecanismele de piață naturale;

20.

trebuie subliniat în acest context că reducerea plajei de cheltuieli eligibile finanțate în cadrul perspectivei 2007-2013 în cazul preluării plăților și comisioanelor IMM-urilor de către intermediari poate descuraja buna gestionare a mijloacelor publice și duce la o prea mare excludere a mecanismelor naturale ale pieței. Comitetul Regiunilor îndeamnă CE să ia măsuri, în colaborare cu regiunile, în vederea identificării domeniilor ineficiente și a elaborării fără întârziere a unor soluții de remediere corespunzătoare;

21.

trebuie subliniat că decizia privind folosirea instrumentelor financiare trebuie să aibă întotdeauna la bază o analiză aprofundată și criteriul maximizării utilității pentru societate. Ca atare, Comitetul Regiunilor subliniază că instrumentele financiare trebuie să rezolve probleme sociale, economice și de mediu concrete și să aibă printre obiective promovarea unei creşteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii;

22.

decizia privind mobilizarea instrumentelor financiare ar trebui să țină întotdeauna seama de analiza interacțiunii unui astfel de instrument cu celelalte forme de asistență disponibile, verificându-se, printre altele, posibilitatea obținerii de sinergii prin corelarea unor forme diferite de ajutor și eventuala suprapunere dintre instrumente. Autoritățile competente ar trebui să asigure coerența dintre instrumentele aplicate la nivelul UE (de exemplu, COSME sau Orizont 2020) și alte surse de sprijin, în special din partea BEI, fondurile ESI sau finanțări cu ajutorul băncilor naționale/locale de dezvoltare sau al băncilor de promovare economică (promotional banks). Ținând seama de beneficiile izvorâte din sinergii, Comitetul Regiunilor recomandă Comisiei Europene și Băncii Europene de investiții să asigure consultații sistematice cu partenerii locali și regionali cu privire la acest subiect;

23.

trebuie subliniat că este esențial să se găsească soluții care să permită corelarea elastică a unor forme de finanțare diferite și provenite din surse variate. În cazul fondurilor ESI trebuie să se permită stabilirea cheltuielilor eligibile în scopul combinării subvențiilor cu instrumente financiare. Acest aspect este deosebit de important pentru operatorii excluși din sectorul bancar. Comitetul Regiunilor îndeamnă deci Comisia Europeană să elaboreze, în colaborare cu reprezentanții regiunilor, o propunere de modificare a reglementării care să reflecte interesele celor mai slabi actori economici;

24.

în cazul instrumentelor menite să sprijine dezvoltarea teritorială, trebuie să se evite folosirea acestora pentru stabilizarea sistemului financiar și pentru măsuri anticiclice. Astfel de acțiuni ar trebui să fie finanțate prin alte metode. Comitetul Regiunilor invită autoritățile și instituțiile Uniunii Europene să facă în așa fel încât mijloacele de dezvoltare să fie folosite în conformitate cu obiectivul lor;

25.

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții ar trebui să asigure regiunilor o pondere adecvată din beneficiile instrumentelor financiare în cadrul Planului de investiții pentru Europa. Salută, în acest context, faptul că considerentul 56 al Regulamentului privind Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) stipulează că autorităţile locale şi regionale ar trebui să poată contribui la înființarea și gestionarea portalului european pentru proiecte de investiții;

26.

este bine dacă instrumentele financiare atrag capital privat, iar Comisia Europeană trebuie să asigure faptul că nivelul de mobilizare în contextul instrumentelor finanțate din mijloace europene este optim și coerent cu obiectivul social stabilit;

27.

CoR se exprimă în favoarea simplificării instrumentelor financiare ale UE și subliniază că instrumentele trebuie să fie simple și ușor de utilizat, dispunând de un grad adecvat de control și echilibru;

28.

CoR trebuie să evidențieze nevoia unei mai bune promovări a instrumentelor financiare în rândul utilizatorilor potențiali, pentru a spori gradul de cunoaștere cu privire la valoarea adăugată specifică a acestora și la cea mai bună modalitate de a le folosi;

29.

trebuie să se asigure faptul că instrumentele financiare sunt distribuite în funcție de nevoile sociale și economice, cu o orientare teritorială clară și pornind de la ideea că există deseori diferențe între condițiile din orașe și din zonele rurale și că, de exemplu, trebuie sprijinite proiectele mici și accesul regiunilor de dimensiuni reduse la aceste oportunități de finanţare. Este important să se acorde atenție eventualelor acțiuni necorespunzătoare, care pot împiedica distribuția optimă a instrumentelor financiare;

30.

CoR arată că multe autorități locale și regionale consideră dificil accesul la fondurile UE din pricină că nu le pot cofinanța pe partea lor; subliniază că trebuie elaborate instrumente financiare care să ajute la depășirea acestei probleme;

31.

ținând seama de limitele finanțării externe, în special pentru microîntreprinderile și întreprinderile mici din Uniunea Europeană, este esențială flexibilizarea posibilităților de finanțare pentru capitalul circulant. Având în vedere blocajele de plată sau caracterul sezonier al producției, acest capital ar trebui să fie finanțat fără limitări inutile. În acest scop, Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri adecvate, împreună cu reprezentanții regiunilor, pentru a asigura soluțiile care se impun;

32.

Ca reacție la criza economică, permiterea finanțării pentru capitalul circulant în cadrul perspectivei 2007-2013 trebuie recunoscută drept o măsură corectă din punctul de vedere al intereselor economiei europene;

33.

trebuie subliniat că buna cooperare dintre CE, BEI și autoritățile locale și regionale reprezintă un element esențial pentru asigurarea succesului utilizării instrumentelor financiare în dezvoltarea teritorială și în întreaga politică de coeziune;

34.

Ținând seama de experiența crizei, trebuie să ne amintim că instrumentele publice de finanțare nu au voie să genereze o creștere exagerată a riscului în sistemul financiar, și în special în cel bancar;

35.

la luarea deciziei privind aplicarea unor instrumente trebuie să se analizeze în prealabil dacă finanțarea investiției, de exemplu printr-un instrument de datorie, nu cauzează o împovărare excesivă a consumatorilor cu costurile asociate plății unei astfel de datorii. În plus, trebuie reținut că beneficiile rezultate din mobilizarea de instrumente financiare finanțate cu mijloace publice nu pot fi transferate și nici limitate de intermediarii financiari (de exemplu, instrumentul de garantare ar trebui să genereze scăderea costului pentru achiziționarea de capital). Trebuie totodată să se asigure faptul că instrumentele financiare nu devin o sursă de profit nejustificat pentru intermediari, de exemplu prin bancassurance sau prin vânzare legată. Comisia Europeană și autoritățile naționale ar trebui să elaboreze reglementări adecvate în acest domeniu;

36.

ar trebui intensificat schimbul de experiență și de cunoștințe între CE și BEI, pe de o parte, și autoritățile locale și regionale, de cealaltă parte. În plus, autorităţile locale şi regionale și entitățile responsabile pentru instrumentele financiare deja puse în aplicare ar trebui să desfășoare în comun o analiză pentru a maximiza eficiența acestora. Comitetul Regiunilor recunoaște angajamentul Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții în acest sens, însă dorește să sublinieze că, având în vedere caracterul esențial al primei etape de implementare, este important să se accelereze lucrările în direcția punerii integrale în aplicare a soluțiilor de tipul platformei FI-COMPASS;

37.

în scopul promovării folosirii instrumentelor financiare – și nu numai în ce privește implementarea fondurilor ESI – Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții ar trebui să le garanteze regiunilor posibilitatea unui sprijin adecvat și substanțial. Acest sprijin ar trebui să permită abordări individuale în fiecare regiune, însă necesită totodată existența unei consilieri cuprinzătoare cu privire la modalitățile prin care autoritățile locale și regionale pot solicita instrumente financiare, linii de creditare BEI și împrumuturi FEIS, pentru a se asigura faptul că acestea pot lua decizii informate cu privire la instrumentul financiar care este cel mai relevant pentru ele ca dimensiune, tip de investiții și nivel de risc;

38.

CoR atrage atenția că instrumentele financiare trebuie să fie accesibile pentru eventualii utilizatori în condiții mai avantajoase decât împrumuturile comerciale standard;

39.

deși recunoaște măsurile deja luate, Comitetul Regiunilor invită Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții să pună rapid în aplicare programele de sporire a cunoștințelor, inclusiv a cursurilor și formărilor (la diverse niveluri și în limbile vorbite la nivel regional), pentru administrația care se ocupă de programarea, implementarea și contabilitatea instrumentelor financiare, dar și pentru finanțatorii de la nivel regional, în special cei de tip non-profit, care au un acces limitat la acest tip de cunoștințe. În mod similar, având în vedere că unele regiuni și grupuri de localități au folosit cu succes instrumente de creditare UE în trecut, ar trebui să existe sprijin pentru posibilitățile de transferare a modelelor acestora și a învățămintelor trase către alte țări și regiuni. Comitetul subliniază că esențială în acest sens este folosirea învățării online;

40.

modul de finanțare a organismelor care pun în aplicare instrumentele financiare trebuie să încurajeze gestionarea eficientă a resurselor;

41.

În analiza necesității de standardizare a instrumentelor financiare (la nivel de regiune, de stat membru sau la nivelul Uniunii Europene) trebuie să se țină seama mai înainte de toate de eficacitatea cu care se pot atinge obiectivele propuse și de tipologia diferită a regiunilor. Trebuie evitată standardizarea rezultată în principal din dorința de reducere a costurilor administrative pe care o manifestă instanțele intermediare;

42.

deși însuși procesul de programare a instrumentelor poate să se dovedească mai lung decât în cazul subvenționării, rapiditatea de distribuție a instrumentelor financiare (împrumuturi și garanții) ar trebui să rămână în perioada de programare care începe, principalul atu al acestora în raport cu subvențiile. Pentru a se obține o mai mare eficacitate și eficiență în utilizarea instrumentelor financiare, fără a se aduce atingere rigurozității și calității analizelor ex ante necesare pentru procesul de planificare, este important ca timpul dedicat procedurilor administrative să fie redus la un minimum indispensabil;

43.

factorii responsabili trebuie să țină seama de posibilitatea apariției unor fenomene nedorite în aplicarea instrumentelor financiare, printre care în special a efectului de împingere de pe piață a mijloacelor private în urma intervențiilor publice. Este deci esențială adoptarea unor măsuri corespunzătoare pentru protecția împotriva unor asemenea fenomene. Este importantă o colaborare adecvată în acest domeniu între Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și regiuni, incluzând o consiliere oficială amplă cu privire la diversele instrumente financiare disponibile pentru autoritățile locale și regionale;

44.

trebuie menţionat că folosirea instrumentelor financiare, în special în cazul operatorilor excluși din sistemul bancar, ar trebui să ducă în cele din urmă la incluziunea bancară a acestora și la finanțarea lor pe termen lung pe piața comercială;

45.

implementarea instrumentelor financiare din fondurile ESI nu ar trebui să se concentreze asupra contabilizării sprijinului acordat, ci asupra realizării unor efecte pozitive, pe termen lung, asupra economiei europene;

46.

instrumentele financiare ar trebui să fie implementate atât de marile instituții financiare (în special în cazul produselor complexe, de mare anvergură), cât și, în cazul instrumentelor mai simple, de intermediarii mai mici care implementează produse din domeniul microfinanțării;

47.

ținând seama de necesitatea de a se asigura structuri eficace de finanțare externă după încetarea intervenției publice, Comisia Europeană, împreună cu reprezentanții regiunilor, ar trebui să elaboreze soluții adecvate care să garanteze că la finele intervenției din perioada 2014-2020 rămân în urmă instituții consolidate de sprijinire a întreprinderilor;

48.

CoR subliniază că este nevoie de o mai bună coordonare a controalelor efectuate la diverse niveluri, pentru a se înlătura obstacolele inutile pentru autoritățile locale și regionale; însă este important să se prevadă ca guvernele diferitelor state membre să colaboreze cu autoritățile locale și regionale;

49.

în măsura în care acest lucru nu este în contradicție cu alte obiective, instrumentele financiare ar trebui, totodată, să folosească la dezvoltarea unor produse financiare, de exemplu ele trebuind folosite pentru promovarea parteneriatelor public-privat sau a societăților de servicii energetice (SSE). Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții ar trebui să asigure posibilitatea sprijinirii regiunilor în acest scop;

50.

trebuie reținut că modificările reglementării, sarcinile administrative suplimentare sau riscul asociat distribuției instrumentelor nu ar trebui să genereze slăbirea intermediarilor financiari prin crearea unor dificultăți financiare pentru aceștia sau prin reducerea solvabilității acestora pe piață;

51.

Trebuie sprijinite eforturile de internaționalizare a instrumentelor financiare (activitățile instituțiilor, fluxurile de capital privat etc.). Acest lucru permite sporirea eficacității și eficienței acestora și în același timp duce la creșterea competitivității economiei europene.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/41

1.

consideră că este important că îmbunătățirea legislației cu scopul obținerii de rezultate mai bune pentru cetățeni a devenit o prioritate a Comisiei. Introducerea unor metode inovatoare de consultare între instituții poate contribui la o legislație UE clară și eficace, bazată pe principiile fundamentale ale UE;

2.

consideră că o mai bună legiferare, însemnând acte legislative simple, de calitate și clare, integrate corespunzător în legislația statelor membre și revizuite de câte ori este necesar, contribuie la aprofundarea pieței interne, la reducerea birocrației și la crearea de valoare adăugată pentru cetățeni și întreprinderi;

3.

își exprimă convingerea că majoritatea cetățenilor văd în UE instanța care le consacră și garantează drepturile în ce privește calitatea vieții, protecția mediului și coeziunea economică, socială și teritorială;

4.

apreciază intensificarea eforturilor depuse de Comisie în sensul îmbunătățirii calității legislației, plecând de la Programul privind o reglementare adecvată și funcțională și de la obiectivul reducerii birocrației și eliminării constrângerilor de natură legislativă, lucru care va contribui la crearea unui context propice investițiilor; este de acord cu simplificarea și reducerea sarcinilor administrative pentru operatorii privați, dar în condițiile respectării cerinței de conciliere a simplificării cu menținerea calității mediului și cu protecția drepturilor și intereselor persoanelor particulare, ale lucrătorilor, ale consumatorilor și ale utilizatorilor. Subliniază faptul că o bună legiferare și reducerea sarcinilor administrative inutile nu ar trebui să fie folosite ca pretext pentru dereglementarea sau lipsa reglementării sectoarelor în care se manifestă așteptările cele mai legitime ale cetățenilor menționate mai sus sau pentru a se evita măsuri în domenii în care tratatele UE impun instituțiilor UE obligații clare de a acționa;

5.

reiterează faptul că o mai bună legiferare ar trebui realizată în spiritul guvernanței pe mai multe niveluri, prin coordonarea acțiunilor între nivelul UE, cel național, cel regional și cel local;

6.

salută promovarea politică a procesului de îmbunătățire a legiferării, prin plasarea acestuia sub responsabilitatea prim-vicepreședintelui Comisiei însărcinat cu procedura, și prevede o îmbunătățire a calității prin elaborarea unei legislații care să corespundă așteptărilor cetățenilor europeni în ce privește atingerea obiectivului ambițios stabilit, cu respectarea principiilor fundamentale și a standardelor înalte de calitate ale politicii UE;

7.

salută faptul că Comisia s-a aflat în fruntea eforturilor de a pune în aplicare principiile unei bune legiferări pe parcursul întregului ciclu de viață al legislației, inclusiv, în mare parte, al legislației secundare, prin metode și proceduri inovatoare, care au devenit acum bune practici la nivel internațional și exemple pentru statele membre;

8.

speră într-o mai mare implicare a autorităților locale și regionale, prin intermediul CoR, în consultările specifice din etapa lansării unei inițiative legislative, astfel încât să se țină seama de dimensiunea teritorială, în vederea conceperii unui răspuns concret la criza economică și pentru a stabili obiective subnaționale în funcție de diversele situații din teritoriu; ar dori ca autoritățile locale și regionale să fie implicate, prin mijlocirea CoR, chiar în definirea obiectivelor și în punerea în aplicare a strategiilor, având în vedere că lor le revine misiunea de a prelua și a implementa legislația europeană, păstrând în același timp caracteristicile locale, în conformitate cu principiul subsidiarității;

9.

salută extinderea consultărilor cu părțile interesate, autoritățile locale și cetățenii atât în etapa de elaborare, cât și în cea de punere în aplicare a legislației; participarea lor, încă din primele faze ale elaborării inițiativelor legislative, poate duce la o mai bună acceptare a reglementărilor finale și la facilitarea transpunerii și punerii în aplicare de către autoritățile naționale, regionale și locale;

10.

speră ca Comisia să facă distincția între instituțiile locale și regionale care reprezintă teritoriile (actorii instituționali) și reprezentanții unor interese private (actorii din sectorul privat), întrucât numai primele, care au fost alese în mod democratic, dau glas, în virtutea acestui fapt, nevoilor reale ale cetățenilor, inclusiv ale celor care nu sunt în măsură să se facă auziți în mod individual. Prin urmare, se impune consolidarea dialogului structurat al Comisiei cu Comitetul Regiunilor, precum și cu reprezentanții autorităților locale și regionale, pentru a asigura caracterul democratic al procesului participativ la elaborarea legislației europene, existând convingerea că autoritățile teritoriale, în calitatea lor de apărători ai intereselor tuturor categoriilor socioeconomice, trebuie să beneficieze de o atenție prioritară din partea instituțiilor UE în raport cu marile corporații, inclusiv în cursul consultărilor;

11.

consideră că noua platformă „Reducerea poverilor – Spune-ți părerea” (Lighten the Load – Have your Say) și angajamentul Comisiei de a extinde funcțiile și serviciile acesteia sunt extrem de bine-venite. Observă că consultările deschise online riscă să privilegieze grupurile organizate și participanții cu un nivel ridicat de competențe informatice, producând adesea un efect restrictiv în ceea ce privește natura și amploarea propunerii prezentate și, prin urmare, nu trebuie excluse metodele tradiționale de comunicare cu Comisia, în afara platformei;

12.

propune utilizarea unor instrumente alternative de consultare pe probleme specifice (conferințe, grupuri de experți, ateliere, întâlniri cu părțile interesate), pentru ca, în acest mod, să se asigure participarea directă a părților interesate implicate și încurajează Comisia să extindă formatul și utilizarea lor (organizând focus-grupuri și consultând grupuri de utilizatori, eșantioane de testare etc.);

13.

atrage atenția asupra faptului că audierile publice nu trebuie să înlocuiască, ci doar să completeze consultarea partenerilor sociali prevăzută la articolul 154 alineatul (2) din TFUE;

14.

întrucât procesul de consultare depinde în mod direct de reprezentativitatea participanților și de calitatea contribuției lor, practicile de consultare utilizate ar trebui să faciliteze participarea părților direct interesate și difuzarea de informații utile adoptării deciziilor, în special în cazul dispozițiilor legislative care implică un nivel ridicat de tehnicitate și de cunoștințe;

15.

subliniază necesitatea traducerii, în toate limbile oficiale ale UE, cel puțin a documentelor esențiale, în fiecare etapă a consultării, deoarece acest lucru ar facilita participarea unui număr mai mare de părți interesate și de cetățeni la acest proces;

16.

invită Comisia să asigure o mai mare transparență în ceea ce privește utilizarea grupurilor de experți, arătând când și în ce domenii de politică s-a apelat la ele și cine este reprezentat în astfel de grupuri de experți, în special în ceea ce privește procedura de selecție aplicată de Comisie la numirea membrilor unor astfel de grupuri;

17.

reamintește că, potrivit unui recent aviz al CoR privind adecvarea reglementărilor UE (REFIT) (CIVEX-V-040), există posibilități de îmbunătățire în ceea ce privește procesul de consultare, inclusiv asigurarea unui feedback mai adecvat, a unei mai bune vizibilități a procesului și nevoia depunerii unor eforturi mai susținute pentru cuantificarea rezultatelor. Solicită Comisiei să ia în considerare recomandările CoR în cadrul noii proceduri;

18.

subliniază faptul că implicarea autorităților locale și regionale, a părților interesate și a cetățenilor la consultări, prin intermediul reprezentanților lor instituționali, precum CoR și CESE, care trebuie clar diferențiate de alte părți interesate, va contribui la îndeplinirea obiectivului privind „o mai bună legiferare”, în special având în vedere faptul că adesea termenele sunt limitate și că este mai ușor să se obțină răspunsuri din partea acestor organe colective, care dețin rețele extinse. Implicarea activă și eficientă a acestora în procesul de legiferare este o condiție indispensabilă pentru obținerea de bune rezultate;

19.

atrage atenția asupra faptului că, în vederea realizării obiectivului parteneriatului și elaborării unei legislații mai bune și mai eficiente, este nevoie de definirea unor orientări operaționale care ar trebui să fie aplicate în procesul de monitorizare a principiului subsidiarității în ceea ce privește legislația nouă;

20.

salută angajamentul Comisiei privind efectuarea unor controale ample sub formă de evaluări ale impactului pe întreaga durată de viață a legislației;

21.

pentru asigurarea transparenței și consolidarea responsabilității, propune publicarea, de către Comisie, a tuturor evaluărilor de impact ex-ante, chiar și în cazul inițiativelor care nu devin propuneri legislative; publicarea evaluărilor de impact inițiale la debutul unui ciclu de politici este considerată un prim pas pozitiv pentru asigurarea feedback-ului și pentru a permite evidențierea preocupărilor în materie de subsidiaritate;

22.

afirmă utilitatea evaluărilor impactului sub diverse aspecte, care să nu se limiteze la dimensiunea economică, ci să includă și aspectele legate de mediu, natură, consumatori, sănătate, ocuparea forței de muncă, protecția socială și legislația muncii și să se extindă și asupra opțiunii de a nu legifera, precum și asupra analizării efectelor din perspectiva respectării principiilor fundamentale ale UE și a impactului asupra coeziunii sociale și teritoriale;

23.

insistă în special, în ceea ce privește orice act legislativ nou sau secundar, asupra necesității realizării unui studiu de evaluare a impactului la nivel teritorial. CoR, cu expertiza sa, va contribui în mod activ la acest lucru, inclusiv prin intermediul platformelor și rețelelor sale, care oferă un bun punct de acces către autoritățile locale și regionale. Ca urmare a angajamentului asumat de Comisie de „a menține Uniunea Europeană competitivă și a asigura sustenabilitatea dezvoltării acesteia” (1), solicită evaluarea impactului asupra competitivității și sustenabilității;

24.

recunoscând importanța IMM-urilor ca motor al creșterii economice în UE, regretă că, în cadrul examinării impactului legislației, nu se acordă suficientă atenție reducerii sarcinilor administrative pentru autoritățile locale și regionale, cărora le revine misiunea punerii în aplicare a unei mari părți a legislației UE;

25.

consideră că modernizarea legislației trebuie să fie în concordanță cu acquis-ul UE în materie de protejare a valorilor UE. Prin urmare, atrage atenția asupra faptului că, la punerea în aplicare a Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), sunt obligatorii menținerea standardelor înalte ale UE în ce privește normele de mediu și sociale și realizarea obiectivului de consolidare a pieței unice. Reamintește că obiectivul programului REFIT nu este dereglementarea, ci o reglementare mai bună și mai eficientă, prin reducerea sarcinilor administrative inutile, o mai bună articulare a resurselor și obiectivelor, precum și, în măsura posibilului, prin participarea părților implicate în procesul de luare a deciziilor;

26.

insistă asupra necesității de a se utiliza în mai mică măsură contracte cu consultanți externi în evaluările impactului, mai ales în ce privește chestiunile care privesc direct nivelul local și pe cel regional. CoR și organismele reprezentative ale autorităților locale și regionale se află într-o poziție mai potrivită pentru a veni cu dovezi cu privire la situația de pe teren;

27.

în ceea ce privește problemele specifice ale IMM-urilor, subliniază că excepțiile de la regulile generale trebuie să fie atent cântărite din perspectiva avantajelor beneficiarilor și a interesului comun european și nu trebuie să riște să submineze standardele ridicate de protecție (a lucrătorilor sau a mediului);

28.

solicită elaborarea unei forme mai structurate de consultare a reprezentanților locali și regionali în etapa prelegislativă, eventual pe modelul metodologiei existente a dialogului social european, care implică Comisia și organizațiile sociale la pregătirea legislației UE care le privește direct;

29.

salută comunicarea Comisiei privind intenția de a lua în considerare simplificarea reglementărilor privind politica agricolă comună și fondurile structurale și de investiții europene și își reiterează propunerea privind examinarea adecvării legislației în domenii relevante pentru autoritățile locale și regionale, cum ar fi politica urbană, legislația de mediu, transporturile, precum și acțiunile de reducere a poverii administrative pentru operațiuni precum obținerea licențelor și autorizațiilor;

30.

observă că programul REFIT poate contribui la îmbunătățirea raportului costuri/beneficii nu numai pentru întreprinderi, ci și pentru autoritățile locale și regionale, eliberând astfel resurse umane și financiare și stimulând competitivitatea UE;

31.

consideră că, prin caracterul său permanent și prin componența sa, noul Comitet de analiză a reglementării cu mandat extins soluționează parțial preocupările CoR privind eficiența acestui organism și insistă ca, respectându-se independența Comisiei ca instanță reprezentativă a interesului general, Comitetul de analiză al reglementării să fie, de preferință, alcătuit din experți externi independenți, în conformitate cu componența organelor similare din unele state membre;

32.

subliniază că cel puțin unul din experții externi din cadrul Comitetului de analiză ar trebui să aibă experiență în guvernanța și administrația locală/regională;

33.

salută decizia Comisiei de a include, ca răspuns la o solicitare din partea CoR, un reprezentant al acestuia în noua platformă REFIT. Cu toate acestea, amintește că rolul instituțional al Comitetului nu ar trebui să fie confundat cu rolul celorlalte părți interesate implicate în platformă;

34.

insistă asupra recunoașterii prin tratate a dimensiunii locale și regionale a principiului subsidiarității, precum și a rolului CoR, și solicită includerea Comitetului Regiunilor în noul acord interinstituțional privind o mai bună legiferare. Își exprimă încă o dată îngrijorarea cu privire la nivelul de consultare a autorităților locale și regionale în procesul de elaborare a politicilor UE și solicită să dispună de informații complete și la timp pentru a putea adopta o poziție. Unii membri ai Parlamentului European au solicitat o implicare mai fermă a CoR și a expertizei și experienței acestuia într-o etapă timpurie a pregătirii propunerilor legislative;

35.

salută faptul că platforma REFIT este alcătuită prin intermediul unei proceduri deschise. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor solicită ca această procedură deschisă să fie extinsă, astfel încât să li se permită în mod special reprezentanților organizațiilor europene și naționale ale autorităților locale și regionale să își depună candidatura și să fie reprezentanți în cadrul acesteia;

36.

solicită direcțiilor generale ale Comisiei și colegiuitorilor să recunoască rolul de partener instituțional al Comitetului și al membrilor săi și să-și intensifice concertarea cu CoR și cu autorităților locale și regionale ori de câte ori lansează evaluări ale impactului;

37.

constată disparități în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de îmbunătățire a legislației de către statele membre. Prin urmare, este imposibil să se facă o distincție clară, în ce privește efectele legislației UE, între cele care se datorează modului de punere în aplicare și cele care decurg direct din legislația UE, ceea ce face dificilă o monitorizare exhaustivă a ciclului de viață al actelor legislative;

38.

invită statele membre să dea curs solicitării Comisiei de îmbunătățire a procedurilor unei bune legiferări, atât la nivelul Consiliului, cât și la cel al administrațiilor naționale;

39.

invită statele membre să asigure organizarea unui proces consultativ la nivel național referitor la tematica UE, în care să fie implicate din timp și în toate etapele autoritățile regionale și locale, între altele prin organizațiile lor reprezentative de la nivel național. Acestea dispun de cunoștințele, expertiza și experiența necesară pentru punerea în aplicare a legislației;

40.

invită Comisia să examineze cauzele care au condus la aplicarea tardivă sau incorectă a legislației UE de către statele membre și să caute soluții la această problemă gravă, inclusiv justificând alegerea între directivă și regulament, precum și să își intensifice eforturile, consolidând mecanismele de sprijin, de control și de aplicare a legii;

41.

subliniază că transpunerea directivelor în legislația națională reprezintă un proces la nivel național, în care atât autoritățile naționale, cât și cele regionale și locale trebuie să se ajusteze unele în raport cu celelalte. Acest lucru necesită atât suficient timp, cât și spațiu de manevră. CoR consideră că Comisia se îndreaptă în direcția cea bună prin intenția de a publica, pentru directivele importante, planuri de punere în aplicare a legislației și orientări pentru modul în care reglementările sunt transpuse în dreptul național nu numai formal, ci și în practică;

42.

subliniază faptul că o legislație simplă, ușor de înțeles și de aplicat, însoțită de o evaluare a impactului detaliată și de o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare, poate fi transpusă în legislație națională – și aplicată – mai ușor, mai rapid și mai eficient;

43.

recunoaște dreptul statelor membre de a stabili standarde mai ridicate decât cele prevăzute de legislația Uniunii într-un anumit domeniu. Acest demers nu ar trebui însă confundat cu așa-numita practică de „suprareglementare”, în contextul căreia statele membre adaugă dispoziții juridice sau administrative în procesul de transpunere a legislației UE în legislația națională. Este important ca toți cetățenii să facă o distincție clară între obligațiile care rezultă din legislația UE și cele care rezultă din aceste reglementări suplimentare ale statelor membre, ca atare Comitetul Regiunilor le solicită statelor membre să identifice și să justifice în mod clar orice măsuri suplimentare adăugate de ele în transpunerea legislației europene;

44.

reamintește faptul că instituțiile [precum CoR (2) și Comisia Europeană] și diverse organizații au formulat definiții diferite ale noțiunii de „suprareglementare”. Își reiterează propunerea privind adoptarea unei definiții comune, pentru asigurarea clarității legislative în transpunerea și punerea în aplicare a legislației UE și pentru asigurarea posibilității de a efectua o analiză comparativă între statele membre;

45.

subliniază necesitatea unei transpuneri la timp, corecte și efective a legislației Uniunii în legislația națională;

46.

salută angajamentul Comisiei de a efectua verificări amănunțite cu privire la aplicarea principiilor proporționalității și subsidiarității în propunerile legislative și reamintește că rolul CoR și al parlamentelor naționale în acest sens este garantat prin lege;

47.

reamintește că administrațiile naționale, regionale și locale sunt responsabile pentru punerea în aplicare a unei serii de norme și acte legislative bazate pe legislația UE, motiv pentru care este esențial să se asigure că punerea în aplicare a unor noi acte legislative ale UE are loc cât mai simplu cu putință, inclusiv din punct de vedere administrativ, astfel încât nivelurile de guvernare respective să nu risipească resursele și să evite cheltuielile inutile în ceea ce privește punerea în aplicare;

48.

regretă că pachetul privind o mai bună legiferare nu pare să amelioreze evaluarea principiului subsidiarității, așa încât să se asigure faptul că deciziile pot fi luate la cel mai mic nivel de guvernare posibil, în conformitate cu instrumentarul pentru evaluarea subsidiarității elaborat de Comitetul Regiunilor;

49.

atrage atenția asupra frustrărilor existente la nivelul statelor membre legate de lipsa de participare la procesul decizional al UE. Ca atare, subliniază necesitatea de a include autoritățile locale și regionale, care sunt nivelurile cele mai apropiate de cetățeni, în procesul de elaborare a legislației, precum și importanța transparenței, a voinței de responsabilizare și a deschiderii față de cetățeni și întreprinderi pe care ar trebui să le manifeste instituțiile UE;

50.

propune ca toate direcțiile generale ale Comisiei, Parlamentului European și Consiliului să adopte, în măsura posibilului, regulamente armonizate pentru realizarea evaluărilor impactului în toate stadiile ciclului legislativ, ceea ce ar contribui la înțelegerea reciprocă și la îmbunătățirea calității;

51.

invită colegiuitorii să răspundă la solicitarea Comisiei ca noul acord interinstituțional să fie adoptat cât mai curând și ca angajamentele pe care le implică să se concretizeze, pentru a face posibilă modernizarea procedurii privind o mai bună legiferare în toate instituțiile europene și pentru promovarea punerii în aplicare a legislației UE de către cetățeni;

52.

subliniază că o cooperare strânsă cu CESE în cadrul subcomitetului privind o mai bună legiferare ar fi benefică pentru o mai bună coordonare a pozițiilor societății civile și ale reprezentanților autorităților locale și regionale;

53.

consideră că retragerea propunerilor legislative aflate în procesul de adoptare de o lungă perioadă de timp ar putea contribui la buna guvernanță europeană, dar această măsură ar trebui aplicată cu precauție, pentru a nu se transforma într-un mijloc de presiune asupra colegiuitorilor. În mod evident, colegiuitorii cărora le revine această responsabilitate trebuie să dispună de o perioadă rezonabilă de timp și, în general, de posibilitatea de a se pronunța asupra propunerilor de retragere;

54.

este de acord cu propunerea transmisă Comisiei de către Parlamentul European, de a lua în calcul introducerea, pe de o parte, a „clauzelor de caducitate” în inițiative legislative cu durată limitată, cu condiția ca acestea să nu genereze „vid legislativ” și, pe de altă parte, a „clauzelor de revizuire”, care să intervină într-o perioadă de timp rezonabilă după intrarea în vigoare a măsurilor, astfel încât acestea să poată face obiectul unei evaluări. Comisia ar trebui să încurajeze statele membre în ce privește introducerea „clauzei de caducitate” și în procesul de evaluare a legislației naționale, în special în cazul în care există un obstacol în calea transpunerii mai rapide a legislației UE;

55.

constată că impactul legislației nu trebuie examinat doar în stadiul de propunere a Comisiei, ci și, după introducerea oricăror modificări semnificative de către colegiuitori. Observă însă că trebuie evitat să fie pusă sub semnul întrebării legitimitatea democratică a procesului legislativ și că aceste evaluări ale impactului nu trebuie să ducă la o restrângere a marjei de manevră de care dispun colegiuitorii, prin urmare nu sprijină ideea de a desfășura evaluări ale impactului suplimentare în perioada cuprinsă între încheierea negocierilor și votul final;

56.

observă absența oricărei referiri la autoreglementare și coreglementare, care, într-o lume în schimbare, în care legislația poate înregistra întârzieri în raport cu nevoile de reglementare, constituie proceduri mai flexibile de cooperare între sectorul public și cel privat;

57.

subliniază importanța diversificării procedurilor consultative și a creării unor rețele permanente de consultare și monitorizare pentru aspecte care necesită cunoștințe de specialitate, precum și a utilizării participanților la procesele de consultare dincolo de etapa legislativă, în special în faza de control și monitorizare a punerii în aplicare;

58.

salută faptul că Comisia dorește să stabilească criterii clare pentru situațiile în care ea va recurge la acte delegate, respectiv la acte de punere în aplicare. De asemenea, este pozitiv faptul că Comisia va dispune de opțiunea de a consulta părțile interesate înainte de prezentarea oricărei propuneri de acte delegate; invită, prin urmare, Comisia să aplice această procedură în toate domeniile, nu numai atunci când consideră că ea ar oferi o valoare adăugată;

59.

își exprimă încrederea că Comisia va depune toate eforturile pentru a pune în aplicare integral măsurile prevăzute în comunicare, în ciuda faptului că acest efort ar putea presupune creșterea sarcinii administrative și o eventuală mobilizare de resurse umane suplimentare;

60.

atrage atenția asupra faptului că este absolut necesar să se evite ca noile proceduri destinate unei mai bune legiferări să ducă la întârzieri suplimentare în elaborarea legislației;

61.

subliniază obligația de a informa opinia publică din statele membre și de a promova procesul consultativ prin mobilizarea administrațiilor locale și regionale, în vederea sensibilizării publicului și a participării cetățenilor și a părților interesate, precum și în scopul consolidării procesului decizional democratic;

62.

se angajează să informeze autoritățile locale și regionale cu privire la noua procedură pentru o mai bună legiferare, pentru îmbunătățirea rezultatelor și pentru a contribui la o mai bună punere în aplicare atât la nivelul UE, cât și la nivel național și regional.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/48

1.

reamintește că acesta este deja al treilea aviz din proprie inițiativă privind procedura bugetară anuală a UE; subiectul aflat în discuție este în special secțiunea III a bugetului UE, cu exceptările de la cheltuielile administrative de la rubrica V;

2.

subliniază din nou că stabilirea bugetului anual al UE – în conformitate cu principiul subsidiarității și proporționalității – are consecințe directe și indirecte asupra bugetelor autorităților locale și regionale. Astfel se aduce o contribuție importantă și suplimentară la realizarea sarcinilor lor și la adaptarea la noi provocări pe teren;

3.

accentuează rolul decisiv al bugetului UE pentru stimularea investițiilor, dat fiind că efectul său de levier, care vine în completarea finanțărilor publice și private de la nivel național și subnațional, contribuie la îmbunătățirea competitivității și la asigurarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în UE;

4.

observă că, într-o perioadă marcată de dificultăți economice și de scăderea resurselor financiare, accentul ar trebui pus mai degrabă pe o cheltuire mai adecvată și o gestionare mai bună a bugetului UE, decât pe capacitatea de absorbție și pe conformitate; salută strădaniile CE de a se concentra pe rezultate concrete, obținute printr-o mai mare valoare adăugată a UE generată pe baza efectului de levier al fondurilor europene și al eforturilor sporite de simplificare;

5.

salută proiectul de buget pentru 2016 și prioritățile sale, care respectă noul program al Comisiei Europene (susținerea redresării economice prin investiții în locuri de muncă, în creștere economică și în cunoaștere) și reacționează la evoluțiile recente, cum ar fi criza migrației și situația instabilă din regiunile învecinate Europei;

6.

critică întârzierea considerabilă a lansării noilor programe din cadrul CFM 2014-2020, determinată de aprobarea tardivă a programelor operaționale, deoarece acest lucru va avea efecte negative în teritoriile administrate de autoritățile locale și regionale (ALR); îndeamnă instituțiile de la nivel european și național să adopte, împreună cu ALR, toate măsurile necesare pentru a recupera rămânerile în urmă legate de punerea în aplicare a noii finanțări a UE;

7.

constată că proiectul de buget al UE pentru 2016 prevede 153,5 miliarde EUR credite de angajament (5,3 % mai puțin decât în 2015) și 143,5 miliarde EUR credite pentru plăți (1,6 % mai mult față de bugetul pe 2015);

8.

atrage atenția asupra faptului că, deși angajamentele sunt în scădere, nivelul plăților rămâne destul de stabil în termeni reali față de 2015 și include credite pentru reducerea treptată a numărului de angajamente restante din ultima perioadă bugetară, care ajunseseră la finalul anului 2014 la 24,7 miliarde EUR;

9.

salută crearea unui plan de plăți special ca urmare a unui acord; totuși, este preocupat de faptul că deficiențele în materie de plăți vor avea un efect negativ asupra beneficiarilor, mai ales în cazul autorităților locale și regionale, care se confruntă în prezent cu multe provocări economice și sociale; în plus, atrage atenția asupra faptului că diferența de 10 miliarde EUR între creditele de angajament și cele de plată nu va rezolva problema structurală a acumulării arieratelor, care este de așteptat să apară la sfârșitul perioadei de programare și își exprimă nemulțumirea față de implicarea insuficientă a CoR în procesul analitic;

10.

se întreabă dacă pentru întârzierile în plățile Comisiei către gestionarii de proiect nu ar trebui să se aplice dobânzi;

11.

subliniază disponibilitatea CoR de a participa la dezbaterea privind reforma resurselor proprii ale UE: este absolut necesară o revizuire radicală a sistemului, având în vedere că deficiențele sale actuale creează blocaje în negocierile bugetare și constituie miezul problemei plăților restante; unica soluție credibilă poate fi introducerea unui mecanism real al resurselor proprii pentru UE;

12.

subliniază că bugetul UE are un impact direct asupra autorităților locale și regionale, deoarece acestea sunt beneficiarii și, în același timp, autoritățile de gestionare ale anumitor programe;

13.

accentuează că în urma crizei economice și financiare și a reducerilor bugetare, bugetul UE a dobândit și mai multă importanță, întrucât sprijină și programe și proiecte de investiții publice și private care, în perioada unor astfel de crize, ar fi dificil sau imposibil de finanțat;

14.

dorește ca, pe parcursul exercițiului actual și al celor următoare, CoR să fie implicat în reuniunile interinstituționale privind evaluarea situației existente și perspectivele execuției bugetare, care se vor desfășura în temeiul dispozițiilor de la punctul 36 din anexa la acordul interinstituțional privind CFM;

15.

subliniază persistența unei diferența prea pronunțate între creditele de angajament și plafonul maxim utilizabil, stabilit de CFM, într-un context de măsuri de austeritate și de reduceri considerabile ale investițiilor publice și private, în vederea finanțării măsurilor care vizează crearea de locuri de muncă, combaterea șomajului, abordarea aspectelor legate de migrație sau reducerea disparităților regionale;

16.

este deosebit de preocupat de faptul că rezerva pentru cheltuieli neprevăzute din bugetul pentru 2016 este insuficientă, în special sub aspectul costurilor gestionării crizei migrației din Europa; dacă se ia în considerare planul Comisiei de a reloca 1 60  000 de solicitanți de azil în întreaga Uniune, precum și ajutorul preconizat, de 6  000 EUR de persoană care beneficiază de sprijin, rezerva menționată ar trebui să se ridice la cel puțin 1 miliard EUR;

17.

subliniază că trebuie îmbunătățită competitivitatea economică globală a UE prin dezvoltarea unei economii inteligente și favorabile incluziunii; prin urmare, salută faptul că proiectul de buget prevede la rubrica 1a o creștere de 7,8 % față de 2015 a creditelor de angajament, cu scopul de a spori competitivitatea și de a genera creștere economică și locuri de muncă;

18.

reiterează recomandarea formulată în avizul privind proiectul de buget pe 2015 (1) de a crea o linie bugetară specială pentru sprijin tehnic în beneficiul macroregiunii adriatico-ionice și a macroregiunii Alpilor, după modelul liniei bugetare create în 2014 pentru macroregiunea Mării Baltice și a Dunării, pentru fiecare, credite de angajament și de plăți în valoare de 2,5 milioane EUR;

19.

subliniază faptul că proiectul de buget include elemente noi față de bugetele anterioare, cum ar fi FEIS, marja globală pentru angajamente, în conformitate cu articolul 14 din CFM, introdusă pentru prima dată, precum și dispoziții privind utilizarea flexibilității în vederea finanțării de noi inițiative, acoperite de rubrica 3;

20.

amintește că COSME este singurul program UE care vizează în mod special îmbunătățirea competitivității și IMM-urile și este preocupat de reducerea creditelor de angajament în comparație cu proiectul de buget pe 2015;

21.

salută faptul că o parte din marja globală pentru angajamente și din marjele neutilizate vor fi folosite la finanțarea FEIS și că reducerile ce vizează programele Orizont 2020 și MIE au fost limitate, în conformitate cu recomandările CoR;

22.

consideră că limitarea cercetării cu importanță strategică poate avea efecte negative pe termen lung, motiv pentru care respinge propunerea de reducere a creditelor de angajament pentru programul Orizont 2020. Este îmbucurător totuși faptul că creditele pentru plăți pentru programul Orizont 2020 au fost mărite cu 10,45 %;

23.

apreciază faptul că în buget sunt prevăzute mai multe resurse pentru cercetarea de excelență în domeniul securității alimentare, agriculturii durabile și bioeconomiei. Salută inițiativa Comisiei de a obține finanțare suplimentară pentru cercetare și inovare cu ajutorul Orizont 2020, incluzând oportunitățile din sectorul public și privat;

24.

constată că multe întreprinderi mici și microîntreprinderi nu au nici în prezent capacitatea financiară pentru cercetare științifică, ceea ce explică de ce fondurile relevante nu pot fi folosite în mai multe cazuri;

25.

își exprimă îngrijorarea din cauza reducerii creditelor de angajament pentru Strategia Europa 2020 cu 2,5 % față de 2015. Noi reduceri ale creditelor de angajament îngreunează realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020;

26.

subliniază că se poate uniformiza structura veniturilor în statele membre printr-un model de buget incluziv, investind mai mult în cooperarea dintre state în domeniul cercetării și dezvoltării; acest proces ar putea demara ținând seama de cerințele antreprenorilor din regiune, ceea ce ar îmbunătăți competitivitatea lor, dezvoltarea regională și veniturile cetățenilor;

27.

salută faptul că a fost aprobată și confirmată finanțarea programelor și a măsurilor care urmează să demareze în 2016. Programele din cadrul politicii de coeziune (FSE, FEGA, FEDR, fondurile de coeziune), cofinanțate de statele membre, au fost aprobate și în prezent se folosesc creditele de angajament disponibile în urma întârzierilor acumulate în cursul perioadelor precedente; totodată, Comitetul speră ca Comisia să se angajeze pentru utilizarea deplină a fondurilor din aceste programe;

28.

speră să se amelioreze capacitatea Comisiei de a efectua plăți și ca investițiile necesare să ajungă în timp util la beneficiari;

29.

atrage atenția că statele membre ale UE trebuie să respecte disciplina bugetară și invită Comisia Europeană să încurajeze utilizarea fondurilor ESI pentru o redresare economică axată pe investiții, consolidare fiscală și reforme structurale; în acest sens, reamintește rolul important al politicii de coeziune ca principală politică de investiții a UE, al cărei obiectiv este reducerea disparităților dintre regiunile europene prin întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale;

30.

solicită Comisiei Europene să se conformeze regulilor privind raportarea financiară; subliniază că, în prezent, obligațiile de raportare reprezintă o constrângere administrativă și care ia timp; prin urmare, îndeamnă la o simplificare a sistemului de raportare;

31.

este preocupat de faptul că la rubrica 2 nu sunt prevăzute suficiente fonduri pentru a compensa pierderile de venituri ale agricultorilor din statele membre ale UE, cauzate de scăderea semnificativă a prețurilor produselor agricole din cauza prețului de cumpărare scăzut și a eliminării cotelor de lapte, a pestei porcine din Europa și a sancțiunilor Rusiei; de asemenea, este preocupat de faptul că nu sunt prevăzute ajutoare (directe) pentru atenuarea unor astfel de situații;

32.

atrage atenția asupra introducerii generale a proiectului de buget, conform cărora la rubrica 2 au fost reduse fondurile pentru atenuarea impactului sancțiunilor Rusiei; nu este de acord cu afirmația că piața oferă perspective bune și mediul de piață este favorabil;

33.

este de părere că rezerva care rezultă din diferența dintre creditele de angajament ale Fondului european de garantare agricolă și plafonul posibil (circa 1,7 % din angajamentele fondului) nu este fundamentată destul de clar. Pe teren sunt necesare planuri de acțiune complete din care să reiasă când și în ce condiții (de exemplu la declanșarea unor crize sau pentru coordonarea unor măsuri de combatere a acestora) se poate folosi rezerva;

34.

regretă inadecvarea mijloacelor propuse de către Comisia Europeană în cadrul rezervei necesare pentru criza din agricultură și creșterea insuficientă a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în comparație cu creditele de angajament prevăzute în 2015;

35.

privește critic evoluția ratei de absorbție din programele pentru perioada 2007-2013 și se întreabă dacă ipotezele formulate de Comisia Europeană nu sunt prea optimiste;

36.

își exprimă temerea că, în unele cazuri, statele membre ar putea opta pentru plata rapidă a fondurilor, astfel încât să nu piardă sumele angajate, sporind astfel riscul apariției de nereguli, fapt care ar putea duce la corecții financiare, și că fondurile neabsorbite până la sfârșitul perioadei de programare ar putea duce la dezangajare automată;

37.

subliniază că autoritățile locale și regionale, în calitate de principali beneficiari, ar suferi cel mai mult de pe urma neregulilor și dezangajărilor, ca urmare a creșterii datoriilor lor;

38.

îndeamnă la o planificare financiară mai bună la toate nivelurile și la eforturi de evitare a programării mecanice a creditelor de angajament și a creditelor de plată de către Comisia Europeană;

39.

subliniază importanța creditelor de angajament în proiectul de buget al UE pentru 2016 și solicită consolidarea acestora în continuare ca reacție la cele mai recente evoluții care aduc cu sine noi sarcini mai mari și mai împovărătoare, ca de exemplu criza migrației și noi situații problematice în regiunile vecine; susține mobilizarea adecvată a instrumentului de flexibilitate; este totuși îngrijorat de faptul că măririle propuse s-ar putea dovedi insuficiente și că vor fi necesare și mai multe resurse;

40.

este de părere că bugetul UE pe 2016 trebuie să fie o dovadă a determinării UE în lupta împotriva cauzelor crizei, de a prelua un rol mai activ și mai fiabil la nivel internațional și de a avea în vedere interesele și obligațiile locale, regionale și globale;

41.

solicită prezentarea din timp și adoptarea unor propuneri legislative esențiale pentru viitoarea perioadă de programare, de după 2020. întârzierile în adoptarea CFM, precum și a Regulamentului privind dispozițiile comune și a altor regulamente specifice fondurilor ESI, ca urmare a unor negocieri aprinse, au făcut ca perioada de programare 2014-2020 să demareze lent, fiind unul dintre principalele motive de creștere a volumului angajamentelor restante (RAL). Comitetul se va strădui să contribuie în mod activ la discuțiile timpurii privind viitorul politicii de coeziune după 2020 și își va aduce contribuția la dezbatere în timp util;

42.

subliniază importanța grupului la nivel înalt privind resursele proprii și a „primului raport de evaluare” al acestuia, care propune ca chestiunea resurselor proprii să fie analizată din cât mai multe perspective posibil;

43.

subliniază că este disponibil să participe la dezbaterea privind reforma resurselor proprii ale UE. După părerea Comitetului este absolut necesară o reformă fundamentală, deoarece deficiențele actuale ale sistemului au dus deja la probleme în negocierile privind bugetul și trebuie să ne așteptăm la probleme și mai mari în privința impactului negativ al plăților restante și al arieratelor asupra cofinanțării proiectelor de investiții la nivel național, local și regional;

44.

a deschis la timp o dezbatere preliminară privind planificarea măsurilor pentru noua perioadă de programare începând cu 2020, care au impact direct și imediat asupra bugetelor locale și regionale și care țin seama de cerințele în schimbare. În acest fel ar trebui evitate problemele apărute în cursul perioadei anterioare de programare și mai ales la începutul perioadei de programare 2014-2020.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/53

—

sprijină cu tărie Uniunea Europeană (UE) în îndeplinirea rolului ei de lider în cadrul negocierilor internaționale;

—

îndeamnă Uniunea să își accelereze eforturile înainte de 2020 și de intrarea în vigoare a noului acord privind clima, în special în ceea ce privește eficiența energetică, semnalul de preț al CO2 în Europa și mobilizarea finanțării internaționale în vederea combaterii schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare;

—

încurajează UE să mărească, înainte de evenimentul de la Paris și nu mai târziu de 2016, nivelul „contribuției preconizate stabilite la nivel național (INDC – Intended Nationally Determined Contribution)” și consideră că Acordul de la Paris va trebui să fie unul durabil și dinamic, care să conțină un mecanism ce permite reevaluarea și adaptarea periodică (o dată la cinci ani) a contribuției fiecărei țări;

—

încurajează Uniunea să precizeze modul în care își va respecta angajamentele financiare pe care și le-a asumat la Copenhaga, în 2009, și să pledeze pentru o abordare echitabilă în materie de finanțare și diferențiere, care să permită susținerea tranziției energetice și a rezilienței celor mai sărace sau mai vulnerabile teritorii din lume;

—

face apel la o nouă guvernanță mondială în domeniul climei, bazată pe principiile guvernanței pe mai multe niveluri, în care intervențiile actorilor nestatali să fie recunoscute pe deplin, iar fiecare nivel de guvernare să își poată optimiza acțiunile de combatere a schimbărilor climatice.

1.

În ceea ce privește cel de al 5-lea raport de evaluare al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) și raportul său de sinteză, CoR își manifestă profunda preocupare în privința faptului că pe glob nu se înregistrează progrese în direcția limitării creșterii temperaturii la 2 oC. Comitetul recunoaște necesitatea stringentă de a accelera eforturile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de adaptare la efectele schimbărilor climatice, precum și de a încheia, la Paris, un acord care să permită respectarea acestui prag.

2.

Prin urmare, CoR invită UE să susțină activ îndeplinirea unui obiectiv global pe termen lung, care să corespundă scenariilor celor mai sigure ale IPCC. Scopul este de a ajunge la zero emisii de dioxid de carbon în 2050. Un astfel de obiectiv comun ar transmite efectiv un semnal puternic tuturor țărilor și părților interesate, dar mai ales investitorilor, în vederea îndepărtării energiilor fosile din economia mondială.

CoR reamintește, în acest sens, că UE și-a stabilit un obiectiv pe termen lung, de reducere cu 80-95 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050.

3.

CoR consideră că primele angajamente ale UE în contextul contribuției preconizate stabilite la nivel național sunt promițătoare, dar îndeamnă Uniunea să meargă mai departe, prin revizuirea mai ambițioasă a angajamentelor sale, stabilite de Consiliul European în octombrie 2014. CoR este de părere (2) că o reducere cu cel puțin 50 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa ar fi în același timp realistă și benefică. De asemenea, este posibil și de dorit să se ajungă la o pondere de cel puțin 40 % a energiei din surse regenerabile și la o eficiență energetică de 40 %. În plus, CoR consideră că UE ar trebui să susțină includerea în acordul de la Paris a unor perioade de angajament și a unor cicluri de revizuire de cinci ani, începând din 2025, astfel încât să se evite urmărirea unor obiective mai modeste pe o perioadă lungă, dar și ca evoluțiile științifice și tehnologice să fie luate în considerare în mod regulat.

4.

CoR solicită țărilor dezvoltate din UE și din afara ei să lanseze un „pachet financiar” înainte de COP21, pentru a sprijini eforturile de adaptare la schimbările climatice și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în țările în curs de dezvoltare. CoR se așteaptă ca UE să elaboreze o foaie de parcurs pentru creșterea resurselor sale financiare, care vor trebui să fie previzibile, transparente, noi și suplimentare. În respectivul document, UE ar urma să indice modul în care intenționează să își respecte angajamentul de a reuni contribuția care îi revine din cele 100 de miliarde USD pe an, până în 2020. În acordul de la Paris, UE va trebui, de asemenea, să sprijine principiul noilor angajamente financiare pentru perioada de după 2020, formulate la fiecare cinci ani, cu obiective separate pentru adaptare, neglijată până acum în cadrul finanțării combaterii schimbărilor climatice.

5.

De asemenea, CoR salută poziția Comisiei Europene potrivit căreia acordul și deciziile aferente trebuie să ofere un cadru pentru un set solid de norme privind transparența și un sistem comun, unificat de măsurare, raportare și verificare periodică a progreselor fiecărei părți în legătură cu obiectivele sale privind emisiile de gaze cu efect de seră. Un astfel de cadru va constitui un fundament esențial pentru o cooperare globală semnificativă în materie de climă, deoarece trebuie să existe încredere în privința faptului că angajamentele sunt îndeplinite. În plus, cadrul va fi esențial pentru identificarea nivelului de atenuare atins și pentru încurajarea atitudinilor ambițioase, servind ca atare intereselor tuturor.

6.

CoR salută poziția Comisiei Europene (CE), referitoare la includerea adaptării printre pilonii acordului (reducerea gazelor cu efect de seră și finanțarea). Este esențial să se recunoască legătura clară dintre creșterea temperaturii și sporirea nevoilor de adaptare.

CoR salută și faptul că Fondul verde pentru climă a hotărât să își împartă resursele în mod egal între atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Comitetul recomandă Comisiei să folosească inițiativa „Primarii se adaptează” (Mayors Adapt), lansată în 2014 ca parte a strategiei UE de adaptare la schimbările climatice, drept bună practică și eventual exemplu de urmat de către partenerii internaționali în vederea consolidării rezilienței teritoriilor.

Țările în curs de dezvoltare, dar mai ales cele mai puțin avansate și micile state insulare, sunt cele mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice, motiv pentru care noul acord privind clima trebuie să permită luarea în considerare a nevoilor lor de adaptare.

7.

CoR recomandă, de asemenea, ca UE să își sporească încă de pe acum eforturile de combatere a schimbărilor climatice (fără a aștepta intrarea în vigoare a acordului de la Paris, în 2020), prin:

8.

Regiunile și orașele au un rol esențial în realizarea și consolidarea obiectivelor climatice ale țărilor. Dat fiind că ele sunt cele care influențează mobilitatea și transporturile, planificarea urbană și construcțiile, energia și infrastructurile verzi, acestea sunt principalii actori implicați în eforturile globale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de creștere a rezistenței la impactul schimbărilor climatice.

9.

CoR constată cu satisfacție că noul regim în materie de climă promite să pună mai mult accent pe îndeplinirea efectivă a angajamentelor asumate prin protocolul de la Paris. Rolul regiunilor și al orașelor este evidențiat de către CE și de mulți alți actori în cadrul negocierilor ONU (4) privind schimbările climatice. Aceștia au în vedere recunoașterea, prin intermediul noului acord, a importanței acțiunilor orașelor și regiunilor, fără de care statele nu vor fi niciodată în măsură să își îndeplinească angajamentele. Credibilitatea angajamentelor asumate de către părți va depinde de implicarea reală și fermă a orașelor și regiunilor, precum și a întreprinderilor și a investitorilor.

10.

Se impune acordarea unei atenții sporite Convenției primarilor, precum și o menținere a acesteia până în 2030 și chiar 2050, pentru a stimula dinamica celor 6  500 de orașe și regiuni europene semnatare, care s-au angajat să depășească obiectivele UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2020.

CoR sprijină extinderea Convenției primarilor la nivel mondial și solicită Comisiei să pună la dispoziție mijloacele necesare unei astfel de acțiuni, cu respectarea realităților teritoriale. Această extindere ar trebui realizată în coordonare cu alte inițiative naționale și internaționale desfășurate de rețele ale autorităților locale și regionale, cum este Compact of Mayors, și acordând atenția cuvenită respectivelor inițiative. În același timp, trebuie evitată marginalizarea orașelor care au decis să acționeze în sensul combaterii schimbărilor climatice, dar fără să facă parte din Convenție.

11.

CoR solicită CE să se mobilizeze pentru luarea în considerare, în cadrul noului acord, a eforturilor cuantificabile ale orașelor și regiunilor în contribuțiile naționale (sub aspectul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, al economiilor de energie și al energiei din surse regenerabile). Comisia se poate baza în special pe lucrările Pactului statelor și regiunilor (Compact of States and Regions), ale Convenției primarilor și ale Pactului primarilor (Compact of Mayors), care includ toate angajamente clare, precise și transparente ale orașelor și regiunilor din Europa și din întreaga lume.

CoR este de părere că se impune instituirea de condiții adecvate (reglementare și mecanisme financiare), care să permită optimizarea acțiunilor întreprinse de orașe și regiuni.

12.

CoR reafirmă necesitatea unei politici de investiții hotărâte și inovatoare care să orienteze proiectele durabile – mai ales cele din domeniile energiei și adaptării – către teritorii și care să includă orașele și regiunile în procesul de alocare a fondurilor și în cel de examinare a oportunității unor proiecte de mai mici dimensiuni, în cadrul Planului Juncker. Comitetul recomandă analizarea propunerii de a deduce investițiile în materie de climă din calculul datoriei „Maastricht”.

13.

CoR recomandă facilitarea accesului oraşelor şi regiunilor la principalele fonduri mondiale în domeniul climei: Fondul verde pentru climă, Fondul global pentru mediu și Fondul de adaptare.

În special, accesul direct al autorităților locale și regionale din cele mai vulnerabile țări în curs de dezvoltare la fondurile mondiale de combatere a schimbărilor climatice, în special la Fondul verde, ar permite o intervenție accelerată a acestor actori, în cadrul unei abordări comune privind schimbările climatice și obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

14.

CoR propune o guvernanță globală în domeniul climei, care să oficializeze activitatea orașelor și regiunilor și să fie bazată pe principiile guvernanței pe mai multe niveluri:

15.

CoR salută organizarea la Lyon a Summitului mondial privind clima și teritoriile, la 1 și 2 iulie 2015, precum și a reuniunii mondiale la nivel înalt a administrațiilor locale pe tema schimbărilor climatice, la Paris, între 4 și 7 decembrie 2015, și își exprimă intenția de a participa. Aceste evenimente reprezintă o șansă pentru toți actorii nestatali de a colabora înaintea și în timpul COP 21, și de a-și reafirma rolul esențial, anunțând o serie de angajamente importante pentru a cataliza acțiunile de la nivel global privind clima, în special cele ale statelor.

16.

În fine, CoR recomandă Uniunii Europene să sprijine adoptarea unei decizii a COP de introducere a unui program de lucru privind acțiunea orașelor și regiunilor pentru climă, definind un modus operandi unic între autoritățile locale și regionale, pe de o parte, și statele membre, pe de altă parte. Acest lucru se poate face după exemplul Convenției privind diversitatea biologică (CDB), care a adoptat în 2010 un „plan de acțiune pentru orașe și regiuni” (5). Un astfel de plan ar reprezenta o aplicare flexibilă a principiului guvernanței pe mai multe niveluri la nivel internațional.

Angajamentul tuturor actorilor implicați este esențial pentru succesul COP21 și al luptei globale împotriva schimbărilor climatice

17.

IPCC și UNEP (Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu) indică în mod clar că, pentru a putea limita încălzirea globală la 2 oC până la sfârșitul secolului, toți actorii trebuie să își intensifice imediat eforturile de reducere a emisiilor, începând cu cei din țările cărora le revine cea mai mare responsabilitate în privința schimbărilor climatice.

Noua politică privind clima trebuie să se bazeze pe sprijinul larg al tuturor părților interesate și trebuie pusă în aplicare printr-o abordare ascendentă. În acest sens, orașele și regiunile joacă un rol vital în informarea, educarea și aducerea laolaltă a inițiativelor actorilor vizați.

18.

Ținând cont de dezbaterile în curs privind „Agenda de acțiune” propusă de copreședinția franceză și peruviană a COP în vederea consolidării acțiunii tuturor părților implicate, CoR își reiterează dorința de a vedea orașele și regiunile implicate în această agendă. Comitetul Regiunilor:

19.

În acest spirit de implicare colectivă, CoR intenționează să transmită mesaje convergente cu cele ale Comitetului Economic și Social European, pentru a arăta că regiunile și orașele sunt mobilizate în perspectiva COP 21, alături de societatea civilă și de întreprinderi.

20.

Încălzirea globală este una dintre cele mai mari provocări cu care umanitatea se confruntă sub aspectele dezvoltării durabile, sănătății și economiei mondiale. Conferința de la Paris nu reprezintă un scop în sine, ci startul unui proces dinamic și evolutiv, care va permite comunității internaționale să remedieze situația existență și să revină la traiectoria ce vizează menținerea creșterii temperaturii sub 2 oC. Încheierea, la Paris, a unui nou acord global privind clima reprezintă un imperativ, la fel ca facilitarea și consolidarea dinamicii actorilor implicați, în vederea furnizării unui răspuns comun și pe măsura provocărilor.

17.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/58

1.

subliniază contribuția importantă a energiei oceanice la acoperirea nevoilor viitoare de energie, nu numai ale Uniunii Europene, ci și la nivel global; de asemenea salută integrarea ei între cele cinci domenii prioritare ale strategiei privind creșterea albastră și consideră că UE ar putea fi un actor important în domeniul energiei oceanice;

2.

observă că, prin furnizarea unei surse regenerabile de energie fiabilă și previzibilă, energia oceanică poate:

3.

observă că faptul că energia oceanică presupune atât de multe tehnici diferite înseamnă că trebuie dezvoltată la mai multe niveluri și în contexte diverse. UE ar putea fi un actor de succes la nivel global în acest domeniu, având în vedere numeroasele sale regiuni de coastă;

4.

observă că Foaia de parcurs europeană pentru energia oceanică (EOER) 2010-2050 estimează că:

5.

recunoaște că Oceanul Atlantic prezintă un potențial ridicat de energie oceanică pentru UE, însă subliniază contribuția importantă pe care o pot aduce alte mări și bazine hidrografice europene, între ele Marea Nordului, Marea Baltică, Canalul Mânecii și Marea Mediterană;

6.

recunoaște potențialul energiei ecologice a oceanelor pentru multe din insulele UE. Exploatarea acestei energii ar putea contribui la autonomia energetică a insulelor și a regiunilor periferice maritime, inclusiv a celor ultraperiferice (3), oferind totodată un uriaș potențial de dezvoltare economică și socială, prin crearea de locuri de muncă la nivel local în aceste comunități, inclusiv oportunități pentru numeroasele porturi de dimensiuni mici și mijlocii din UE;

7.

subliniază că dezvoltarea sectorului energiei oceanice este în interesul întregii UE: astfel, oportunitățile de investiții în cercetare, cunoaștere, calificări și dezvoltare, în producția și exportul componentelor și în dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare nu se limitează la zonele de coastă sau insulare;

8.

subliniază importanța unei abordări globale în materie de energie din surse regenerabile marine. O serie de probleme cu care se confruntă sectorul energiei oceanice sunt comune cu cele ale altor surse marine de energie, cum ar fi accesul la rețea, conexiunile și dezvoltarea competențelor;

9.

menționează că există diferite tipuri de energie oceanică: producția de energie maremotrică (de exemplu, lagunele maremotrice), energia curenților marini și a valurilor, energia potențială osmotică și conversia energiei termice a mărilor (CETM) (4);

10.

notează că tehnologiile legate de diversele forme de energie oceanică sunt în diverse stadii de maturitate și – cu excepția energiei maremotrice – se află în faza de cercetare și dezvoltare (fiind vorba, în principal, de proiecte-pilot la scară mică și nefiind întrunit niciun consens cu privire la echipamentele tehnologice preferabile);

11.

subliniază, cu toate acestea, că convertoarele energetice pentru curenți și valuri trezesc un interes comercial din ce în ce mai mare și ar putea deveni tot mai relevante pe termen mediu și lung, în măsura în care pot genera energie în nenumărate locuri;

12.

notează că UE este pionier pe plan mondial în acest sector, cu o sumedenie de aplicații demonstrative și de cercetare la scară mică și cu peste 500 de întreprinderi active în sectorul energiei oceanice, Uniunea producând peste 50 % din volumul mondial de energie maremotrică; anumite proiecte au întrunit inclusiv condițiile pentru punerea în aplicare a acordurilor de finanțare (5);

13.

recunoaște că, în multe cazuri, impulsul în favoarea dezvoltării energiei oceanice și marine provine de la nivel subnațional, de exemplu din Cornwall, Bretania, Acquitania, Ținuturile Loarei, Normandia Inferioară, Țara Bascilor, Cantabria, Galicia, Scoția, Țara Galilor, Flandra, regiunea Västra Götaland și alte regiuni;

14.

constată, cu toate acestea, că – în pofida interesului industrial, a implicării mai multor multinaționale și întreprinderi de distribuție a energiei în activități de cercetare și dezvoltare – valoarea investițiilor nu s-a ridicat la niveluri comparabile cu cele din alte sectoare ale energiei din surse regenerabile și nici obiectivele de implementare pentru 2020 nu au fost îndeplinite;

15.

recunoaște că, în absența unui efort suficient, UE riscă să își piardă poziția de lider la nivel mondial;

16.

evidențiază o serie de obstacole interdependente care trebuie depășite pentru a asigura dezvoltarea sectorului:

17.

subliniază că, deși aceste probleme trebuie abordate împreună, provocările tehnologice și financiare sunt deosebit de stringente, deoarece, fără a se demonstra fiabilitatea și fără tehnologii trainice, acest sector va întâmpina dificultăți în a se impune și a deveni viabil;

18.

dat fiind că multe tehnologii ale energiei oceanice se află la început de drum iar costurile testelor ce trebuie efectuate pe oceane și mări – în special în condiții dificile și imprevizibile – sunt ridicate, Comitetul este preocupat de acest obstacol major pentru investițiile pe scară largă, care împiedică astfel progresele dezvoltării tehnologice. Această problemă este specifică investitorilor privați, dat fiind că fezabilitatea și scalabilitatea tehnologică sunt factori-cheie pentru accesul la finanțare și reducerea costurilor unitare;

19.

reafirmă importanța considerentelor legate de mediu prezentate în Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” și în recentul aviz al CoR pe această temă (6); sprijină continuarea eforturilor de cercetare și inovare în vederea elaborării de soluții durabile pentru activitățile de testare și implementare a energiei oceanice, dat fiind că introducerea de energie în mare (zgomot, lumină, căldură și radiații) afectează mediul marin și ecosistemele marine;

20.

invită să se tragă învățăminte din experiența dobândită în sectorul energiei eoliene clasice și a celei offshore, mai ales pentru ca întreprinderile și institutele de cercetare să colaboreze pentru a evita duplicarea eforturilor și a finanțării, cerând mai multă standardizare în acest domeniu, care este necesară pentru consolidarea competitivității costurilor;

21.

afirmă că, dată fiind amploarea investițiilor necesare pentru a exploata potențialul sectorului energiei oceanice, este esențial să se desfășoare acțiuni coordonate între diversele niveluri de guvernare ale UE; cere Comisiei Europene să organizeze o conferință împreună cu Banca Europeană de Investiții, Parlamentul European și alte instituții europene, acționând în cooperare cu statele membre, autoritățile locale și regionale (ALR), institutele de cercetare și universitățile, ONG-urile, industria emergentă și cu potențialii investitori;

22.

salută inițiativa Comisiei Europene de a înființa un forum pentru energia oceanică, însărcinat cu publicarea unei foi de parcurs în domeniul energiei oceanice, pentru a îndruma dezvoltarea acestui sector și intenționează să se asigure, prin intermediul prezentului aviz, că foaia de parcurs va ține seama în mod corespunzător de puternica dimensiune locală și regională a dezvoltării acestei industrii emergente;

23.

invită Comisia Europeană să transforme forumul pentru energie oceanică într-o platformă industrială care să stimuleze implementarea acțiunilor-cheie prevăzute în foaia de parcurs privind energia oceanică;

24.

solicită stabilirea la nivelul UE a unor ținte în domeniul energiei oceanice, ca declarație de intenție evidentă, pentru a le oferi investitorilor o anumită securitate în ce privește angajamentele pe termen lung;

25.

subliniază necesitatea unei abordări coerente pentru toate activitățile legate de mări și oceane. Comitetul consideră că dezvoltarea sectorului energiei oceanice ar putea stimula crearea unei politici industriale maritime pentru UE;

26.

salută elaborarea de către Irlanda și Portugalia a unor strategii naționale pentru energia marină și oceanică și integrarea de către opt state membre ale UE (Regatul Unit, Irlanda, Franța, Portugalia, Spania, Finlanda, Italia și Țările de Jos) a energiei oceanice în planurile naționale de acțiune pentru energia din surse regenerabile, precum și inițiativele altor state membre (Danemarca și Suedia) în acest sens;

27.

solicită statelor membre să dea un impuls strategic și politic dezvoltării acestui sector, sporind sprijinul pentru proiectele de cercetare și demonstrative derulate pe teritoriul lor. De asemenea, Comitetul subliniază că este important ca statele membre să ofere cadre de reglementare stabile și sisteme de subvenții eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru energia din surse regenerabile, astfel încât să atragă investitori cu planuri pe termen lung;

28.

repetă apelul său pentru crearea unei comunități a cunoașterii și inovării în economia albastră (7), dat fiind că dezvoltarea competențelor și transferul ideilor dinspre cercetarea în domeniul marin către sectorul privat joacă un rol esențial în dezvoltarea sectorului energiei oceanice;

29.

subliniază că trebuie fructificate inițiativele și parteneriatele încununate de succes până acum (8) și că trebuie utilizate pe deplin cunoștințele dobândite în cadrul Planului strategic european privind tehnologiile energetice (SET) și al pilonului său de cercetare, Alianța europeană de cercetare în domeniul energetic, implicându-i și pe actorii Planului SET și pe cei din inițiativele Orașe inteligente și Orizont 2020 în dezvoltarea unei strategii energetice locale și regionale;

30.

salută, prin urmare, integrarea celor două apeluri diferite privind sectorul energiei oceanice, corespunzând celor două aspecte componente ale programului de lucru Orizont 2020 pentru perioada 2016-2017 (creșterea albastră și energia cu emisii scăzute de dioxid de carbon – LCE), adică LCE 15 („Dezvoltarea sectorului energiei oceanice prin punerea în rețea a mai multor dispozitive”) și LCE 16 („Instrumente de concepție de a doua generație pentru dezvoltarea și implementarea în rețea a echipamentelor și dispozitivelor pentru energie oceanică”);

31.

subliniază că trebuie îmbunătățită formarea profesională pentru dobândirea competențelor necesare instalării și întreținerii centralelor de energie oceanică ce depind în prezent de companiile petroliere și de gaz și că diversele sectoare trebuie încurajate să-și împărtășească cunoștințele și expertiza;

32.

salută aprobarea ajutorului de stat acordat în aprilie 2015 schemei portugheze de sprijinire a proiectelor demonstrative (50 MW capacitate instalată) de producție a energiei din surse regenerabile de proveniență oceanică (energia valurilor și a mareelor) și a tehnologiilor inovatoare în materie de energie eoliană offshore;

33.

observă că multe părți interesate descriu orientările din 2014 privind ajutoarele de stat privind protecția mediului și energia ca având flexibilitatea necesară pentru a sprijini proiectele demonstrative din acest domeniu;

34.

solicită o analiză tehnică suplimentară de către experți în ajutoare de stat și în colaborare cu Forumul pentru energie oceanică, pentru a se garanta că schema de ajutoare de stat ține seama de problemele specifice cu care se confruntă acest sector și că va permite investiții publice masive, de exemplu în infrastructura rețelei și în proiectele-pilot, aflate înainte de comercializare la scară largă;

35.

solicită ca viitoarele programe de finanțare ale UE care sprijină cooperarea teritorială, inclusiv programul transnațional pentru zona Atlanticului, să se concentreze pe sprijinirea dezvoltării energiei oceanice;

36.

recomandă să se ia serios în considerare posibilitatea înființării unei macroregiuni atlantice axate pe dezvoltarea energiei oceanice. O astfel de abordare ar oferi o dimensiune clară de cooperare unui număr de cinci state membre și națiunilor/regiunilor din această zonă, putând determina crearea unei strategii industriale maritime coerente pentru macroregiunea atlantică, centrată pe energia din surse regenerabile și pe conectivitate;

37.

recomandă elaborarea unor strategii/tehnologii adecvate și adaptate pentru diversele bazine maritime, valorificând experiențele deja existente, și dezvoltarea unor tehnologii avansate pentru regiunile cu un potențial energetic marin mai mic sau diferit;

38.

salută comunicarea C(2015) 6317 a Comisiei, intitulată „Pentru un Plan strategic european integrat privind tehnologiile energetice (SET)”, și în special referința la consolidarea cooperării regionale pe coasta Atlanticului în domeniul energiei oceanice, pentru a contribui la reducerea suplimentară a costurilor în acest domeniu;

39.

susține că sprijinul semnificativ din partea sectorului public, inclusiv prin parteneriate public-privat inovatoare, este esențial pentru dezvoltarea sectorului energiei oceanice;

40.

recunoaște rolul esențial al mecanismelor actuale de sprijin ale BEI (9); cu toate acestea, subliniază nevoia unor instrumente noi și inovatoare care să creeze un mediu mai propice sprijinirii investițiilor în tehnologii energetice inovatoare care prezintă riscuri mai mari, în special a investițiilor vizând aplicarea tehnologiilor energiei oceanice;

41.

salută, ca atare, lansarea în iunie 2015 de către BEI și Comisia Europeană a noilor proiecte demonstrative InnovFin din domeniul energiei și cere statelor membre și autorităților locale și regionale să încurajeze utilizarea acestui nou mecanism pentru sprijinirea proiectelor ce au în vedere energia oceanică;

42.

subliniază importanța investițiilor în interconexiuni, în special în cele dintre statele membre și regiunile lor, de a se moderniza infrastructura de transport pentru a mări capacitatea de absorbție a producției de energie electrică din surse regenerabile, de a se investi în rețelele de distribuție, de a se extinde rețelele până în zonele cele mai izolate și de a se elabora și implementa soluții pentru rețele inteligente;

43.

solicită BEI și Comisiei Europene să acorde prioritate utilizării noului Fond european pentru investiții strategice (FEIS) în sprijinul investițiilor din sectorul energiei oceanice, inclusiv prin analiza modalităților în care acest fond poate fi utilizat pentru a sprijini dezvoltarea rețelei și a conectivității;

44.

salută interesul sporit al numeroaselor strategii de specializare inteligentă pentru energia din surse regenerabile marine și lansarea platformei europene de specializare inteligentă pentru energie, subliniind că trebuie să se garanteze că aceasta va completa lucrările forumului privind energia oceanică;

45.

salută prioritatea acordată în programele operaționale regionale investițiilor în energia marină;

46.

subliniază că este importantă întărirea legăturii dintre politica energetică a UE și politica de coeziune și cere Comisiei Europene să ofere detalii privind prioritatea acordată energiei oceanice în programele operaționale regionale pentru fondurile ESI pentru perioada 2014-2020 și să facă o analiză a regiunilor care dau prioritate energiei oceanice în programele lor operaționale regionale;

47.

salută decizia Consiliului European din octombrie 2014 de a reînnoi programul NER 300 și remarcă faptul că, de acum înainte, vor fi eligibile și proiectele la scară mică (10);

48.

solicită fixarea, în cadrul noului sistem, a unui preț stabil și mai mare pentru emisiile de CO2 și creșterea creditelor pentru finanțarea proiectelor (inovatoare) în domeniul energiei din surse regenerabile;

49.

își manifestă satisfacția în legătură cu anumite proiecte privind energia oceanică, precum ERA-NET (care își propune să coordoneze activitățile dintre agențiile statelor membre și ale regiunilor), pentru a sprijini cercetarea și inovarea în domeniu, și așteaptă cu interes să vadă o multitudine de proiecte legate de energia oceanică sprijinite în cadrul unor programe precum Orizont 2020 și Erasmus+;

50.

își reiterează solicitarea de a se acorda o mai mare prioritate politică creării unor sinergii între bugetele UE, ale statelor membre și ale autorităților de la nivel subnațional (local și regional) (11), pentru a sprijini investițiile de importanță esențială pentru Europa, cum ar fi energia oceanică;

51.

afirmă că energia oceanică se poate dezvolta astfel încât să consolideze mediul natural;

52.

subliniază că este important să se asigure participarea autorităților regionale, a organizațiilor de mediu și a altor ONG-uri la forumul energiei oceanice și la alte inițiative strategice la nivelul UE și îndeamnă statele membre, autoritățile locale și regionale și întreprinderile să coopereze pe deplin cu aceste organisme, pentru a garanta că această nouă industrie se dezvoltă în mod durabil, reducând la minimum impactul asupra mediului;

53.

evidențiază rolul extrem de important al amenajării spațiului maritim (ASM) pentru sprijinirea dezvoltării sectorului energiei oceanice (și marine), dat fiind că oferă un mecanism care îi reunește pe diverșii utilizatori ai mării/oceanului (sectorul energetic, transportul maritim, acvacultură, pescuit, activități recreative și de conservare a naturii) și îi pune să dialogheze, să schimbe informații și să ia decizii în mod coordonat cu privire la utilizarea spațiilor maritime, ajutându-i să evite conflictele intersectoriale, să dezvolte sinergii și să reducă efectele negative asupra ecosistemelor. Comitetul îndeamnă statele membre și autoritățile locale și regionale care participă la pregătirea ASM să utilizeze acest instrument pentru a planifica dezvoltarea energiei oceanice;

54.

subliniază importanța simplificării procedurilor administrative de planificare și autorizare la nivel național și la cel al ALR și scoate în evidență în acest sens bunele practici care se bucură de recunoaștere ale Scoției, regiunea introducând programe de amenajare sectorială a spațiului maritim, de cercetare în domeniul mediului și de monitorizare strategică, un organism care permite eliberarea autorizațiilor la un ghișeu unic și servicii de consiliere referitoare la aceste autorizații;