17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/1

Raportor:

doamna Madi SHARMA

Coraportor:

domnul Raymond HENCKS

1.1.

Toate sectoarele transporturilor – transportul aerian, maritim, rutier, feroviar, navigația interioară, transportul spațial, logistica – sunt în mod tradițional dominate de bărbați și, ca urmare:

O privire de ansamblu asupra statisticilor actuale din acest sector, inclusă în anexa I, demonstrează discriminarea din acest sector. Multe dintre obstacolele evidențiate sunt prezente și în alte sectoare, dar sectorul transporturilor este deosebit de sărac în materie de soluții.

1.2.

Prezentul aviz exploratoriu, elaborat la solicitarea comisarului UE pentru transporturi, se concentrează așadar pe oportunitățile pe care le oferă sectorul transporturilor pentru o mai bună integrare a femeilor și pentru a stimula o creștere economică, socială și durabilă. Prezentul raport nu se referă la femei în calitate de utilizatori ai mijloacelor de transport; totuși, CESE consideră că s-ar putea elabora un aviz exploratoriu și pe această temă. În ciuda deficiențelor, situația se poate schimba prin punerea în aplicare a unor politici neutre din punctul de vedere al genului pentru sprijinirea competitivității, a inovării, a creșterii economice și a creării de locuri de muncă în contextul Strategiei Europa 2020. Noul Plan de investiții pentru Europa pentru promovarea creșterii și a ocupării forței de muncă trebuie să integreze egalitatea dintre femei și bărbați, prin eliminarea obstacolelor existente în calea egalității de gen și prin dezvoltarea unei culturi a angajamentului și incluziunii, astfel încât atât bărbații, cât și femeile să fie la fel de activi în toate aspectele privind transporturile. Este nevoie de o mai mare recunoaștere a aspectelor privind egalitatea dintre femei și bărbați, pentru ca acestea să devină o componentă importantă a politicii UE în domeniul transporturilor.

1.3.

Principalele sale recomandări sunt următoarele:

2.1.

Prezența femeilor și bărbaților în domeniul transporturilor este o problemă complexă și nu este tratată în profunzime în prezentul document. Interesul pentru transporturi este stimulat prin educație, familie, experiență, necesitate sau dorință de inovare. Ocuparea unui loc de muncă în acest sector este rezultatul unor oportunități de carieră oferite prin instituțiile de învățământ, calificări, competențe sau rețele. Păstrarea locului de muncă poate depinde de dezvoltarea resurselor umane, formare, perfecționare și diversificare, condițiile de muncă, salariu, timpul de lucru și posibilitățile de conciliere a vieții profesionale cu viața privată.

2.2.

În cazul femeilor, aceasta înseamnă probleme de siguranță, acte de violență pe criterii de gen și de hărțuire sexuală comise de colegi sau călători. În plus, femeile pot fi puse în situația întreruperii carierei ca urmare a maternității și a necesității de a îngriji pe cineva apropiat. Prin urmare, reangajarea în acest sector necesită condiții de muncă flexibile, recalificare și măsuri prin care să se evite pierderea de vechime/statut.

2.3.

Totuși, când condițiile de lucru sunt bune, atât bărbații, cât și femeile din acest sector se pot bucura de împliniri, satisfacții profesionale, un nivel ridicat de formare, dezvoltarea de competențe și oportunități de promovare și de participare la procesul de luare a deciziilor. Pentru șefii de întreprinderi, acest fapt se traduce prin oportunități de inovare, creștere economică și creare de locuri de muncă.

2.4.

Analizele privind tendințele în materie de ocupare a forței de muncă trebuie să facă o distincție între personalul care se deplasează și cel care nu se deplasează din sectorul transporturilor. Femeilor angajate în acest sector le este mai greu să lucreze departe de locuință și, prin urmare, în aproape toate meseriile din transporturi, cu excepția celor din transportul aerian, bărbații ocupă cu precădere locurile de muncă care presupun deplasare. În mod tradițional, aceste locuri de muncă sunt mai bine remunerate și, prin urmare, disparitatea salarială de gen este persistentă în sectorul transporturilor și mai greu de soluționat.

2.5.

Impactul crizei economice a afectat de asemenea femeile angajate în acest sector. Tendința anterioară crizei a arătat că sectorul era deschis femeilor și că se făceau eforturi susținute pentru recrutarea și promovarea femeilor în sectorul transporturilor. În mare parte, această tendință viza, la momentul respectiv, dezvoltarea profesiilor legate de serviciile la sol și investițiile în tehnologii care nu mai necesită forță pentru desfășurarea unei munci manuale. Totuși, aceste tendințe au fost atenuate de criză, deoarece au fost reduse și sumele alocate măsurilor menite să însoțească politicile de asigurare a egalității dintre femei și bărbați la locul de muncă.

3.1.

CESE salută acordarea portofoliului de comisar european pentru transporturi doamnei Bulc, o femeie. Mult prea adesea, în organele de decizie, reprezentarea femeilor și bărbaților se bazează mai curând pe stereotipuri decât pe competențe. Pentru ca sectorul european al transporturilor să realizeze cu succes o creștere puternică și durabilă, trebuie aplicată neutralitatea de gen în cadrul elaborării politicilor și al procesului decizional. Femeile trebuie să fie implicate în măsură egală în ambele activități, nu prin discriminare pozitivă, ci pe baza meritelor, a competențelor și a transparenței în procesul de numire.

3.2.

S-a dovedit că o prezență mai substanțială a femeilor în posturi de conducere, inclusiv de directori neexecutivi, aduce beneficii importante întreprinderilor (1). Implicarea femeilor în procesul decizional va ajuta întreprinderile, instituțiile și asociațiile să inoveze și să contribuie cu noi puncte de vedere privind piața. O forță de muncă diversă din perspectiva genului promovează colaborarea, înțelegerea și toleranța și, după cum s-a demonstrat, impulsionează competitivitatea, productivitatea și responsabilitatea socială a întreprinderilor și asigură păstrarea angajaților de ambele sexe.

3.3.

Prin urmare, CESE recomandă proceduri simple și nebirocratice de audit și raportare periodică a progreselor realizate de către actorii din sectorul transportului (factori de decizie, întreprinderi, sindicate, asociații de transport, părți interesate) în privința egalității de gen. Aceasta ar trebui să includă educația utilizatorilor în combaterea stereotipurilor și prejudecăților. Femeile și bărbații ar trebui să aibă aceleași șanse să influențeze crearea, elaborarea și gestionarea sistemului de transport, iar valorile lor trebuie să aibă pondere egală. Comisia ar putea lua în considerare această recomandare atât la nivelul propriului său dialog politic, cât și ca o condiție pentru finanțarea proiectelor TEN-T sau a celor de cercetare și dezvoltare.

4.1.

Comisia Europeană și statele membre ar putea sprijini mai bine sectorul prin colectarea de date și prin analize statistice care să ia în considerare aspectele de gen și să fie defalcate în funcție de acestea, evidențiind principalele domenii de investiții sau de sprijin.

4.2.

Ar putea fi avuți în vedere următorii indicatori:

4.3.

Analiza datelor poate fi utilizată pentru a aprecia ciclul ocupării forței de muncă și cazurile în care există obstacole în calea accesului și promovării femeilor în sectorul transporturilor. Ulterior, pot fi create instrumente specifice sectorului pentru a remedia deficiențele care provoacă discriminarea femeilor.

4.4.

Comisia Europeană ar putea, în plus, să aibă în vedere analizarea următoarelor aspecte:

5.1.

În Europa, s-a constatat, în ultimele decenii, o creștere a ratei de participare a femeilor pe piața forței de muncă în toate sectoarele. Creșterea continuă, dar sectorul transporturilor rămâne în mare măsură ostil angajării femeilor. În pofida numeroaselor inițiative desfășurate în cadrul Fondului social european și al programului EQUAL, segregarea rămâne prezentă în sectorul transporturilor, bărbații predominând în posturile de șoferi, piloți, tehnicieni sau în profesii care implică muncă fizică și un volum de muncă semnificativ, în timp ce femeile lucrează, în principal, în servicii administrative.

5.2.

În general, restructurarea sectorului transporturilor a vizat profesiile în care predomină prezența masculină din transportul feroviar, activitatea portuară și transportul fluvial, în timp ce femeile sunt angajate în număr mai mare în activitățile care s-au dezvoltat în cadrul lanțurilor de aprovizionare emergente, al companiilor de logistică etc. În prezent, introducerea noilor tehnologii permite accesul egal, atât al femeilor, cât și al bărbaților, la locuri de muncă din sectoare care, în mod tradițional, implicau un efort fizic important. Cu toate acestea, echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne o problemă și continuă să aibă un efect negativ asupra angajării femeilor pe posturi care presupun deplasarea.

5.3.

Percepția generală că anumite posturi, locuri de muncă, orare corespund în exclusivitate bărbaților este foarte răspândită. Acest lucru are un impact considerabil asupra recrutării și menținerii femeilor în profesiile în care sunt slab reprezentate.

5.4.

În ceea ce privește salarizarea, segregarea din transporturi menține diferențele de remunerare între femei și bărbați. Bărbații sunt concentrați pe posturile tehnice, considerate mai calificate, în timp ce femeile predomină în administrație și serviciile pentru clienți. Bărbații au un program de lucru mai lung și ocupă mai des locuri de muncă cu normă întreagă în sectorul transporturilor, în timp ce femeile tind să opteze pentru modalități de lucru mai flexibile, care oferă oportunități mai restrânse. În domeniul transporturilor, perspectivele de carieră sunt mai bune pentru bărbați decât pentru femei. Accesul la locurile de muncă în care predomină bărbații reprezintă în continuare o problemă, în pofida faptului că atât bărbații, cât și femeile au acces egal la formarea profesională. Acest lucru duce la situații în care femeile sunt formate pentru profesii tehnice, dar nu pot obține un loc de muncă care corespunde nivelului lor de calificare. Toate acestea contribuie la adâncirea diferențelor de remunerare dintre femei și bărbați în sectorul transporturilor.

5.5.

O abordare care ia în considerare chestiunea egalității dintre femei și bărbați din perspectiva sănătății și securității în sectorul transporturilor comportă o serie de provocări, întrucât bărbații predomină pe locurile de muncă expuse în mod vizibil riscului de accidente de muncă și boli profesionale. Acest fapt reduce șansele unei abordări diferențiate între femei și bărbați în politicile/măsurile de sănătate și siguranță. Cu toate acestea, diferite ocupații, sarcini, condiții de muncă sau programe de lucru antrenează o expunere diferită la riscuri.

5.6.

Sectorul transporturilor din Uniunea Europeană se caracterizează printr-un nivel ridicat de violență sub diverse forme, numeroase tipuri de incidente nefiind denunțate. Actele de violență comise de terți constituie o problemă la fel de mare în sectorul transporturilor, deoarece femeile sunt, în principal, concentrate în posturile care implică un contact direct cu clienții și, prin urmare, sunt mai expuse la comportamente agresive și atacuri din partea clienților. Personalul care lucrează la ghișeele deschise publicului trebuie să facă față manifestărilor generate de o frustrare sporită din cauza congestiilor de trafic, întârzierilor sau a lipsei de informații în astfel de cazuri. În acest context, ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a încuraja întreprinderile de transport să adopte politici de toleranță zero față de violența la locul de muncă.

5.7.

CESE propune ca revizuirea Cărții albe Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor din 2011 să includă o nouă inițiativă – de adăugat pe lista din anexa I – în favoarea egalității dintre femei și bărbați în profesiile din domeniul transporturilor, și anume acțiuni de atragere a femeilor către oportunitățile de angajare din sectorul transporturilor prin măsuri menite să îmbunătățească calitatea locurilor de muncă în toate modurile de transport, condițiile de muncă, formarea și învățarea pe tot parcursul vieții, sănătatea și siguranța operaționale și ocupaționale, precum și oportunitățile de carieră, toate contribuind la echilibrul între viața privată și viața profesională. Femeile ar putea fi mai bine integrate în sectorul transporturilor prin acțiune pozitivă, ceea ce necesită cel puțin o nouă infrastructură sanitară, cabine de schimb și spații de cazare, precum și o evaluare mai rezonabilă a timpului de lucru continuu, a stresului, a mișcărilor repetitive și a oboselii legate de fiecare mod de transport.

5.8.

O serie de inițiative ale partenerilor sociali sectoriali europeni menite să îmbunătățească condițiile de muncă din transporturi pentru femei demonstrează gradul de conștientizare în acest sector a posibilelor obstacole care trebuie depășite. Un studiu realizat de partenerii sociali ai căilor ferate, CER și ETF, cu privire la reprezentarea și la mai buna integrare a femeilor în profesiile din domeniul feroviar a condus la recomandări a căror punere în aplicare la nivelul întreprinderilor este în prezent monitorizată în comun de către cele două organizații. Aceeași abordare este dezvoltată în transportul public urban de către UITP și ETF. În sectorul transportului maritim, în 2014, ETF și ECSA au dezvoltat un set complet de instrumente de formare, care cuprinde orientări, un material video și un manual destinate combaterii hărțuirii la bordul navei. În porturi și docuri, ETF, ESPO, IDC și FEPORT au convenit recent asupra unei serii de recomandări constând în 14 puncte de acțiune care vizează promovarea și păstrarea femeilor pe piața forței de muncă în porturi.

5.9.

Numeroase organizații, inclusiv OIM, precum și partenerii sociali au elaborat deja linii directoare, pachete de programe de formare, seturi de instrumente și coduri de bune practici care pot fi utilizate sau consolidate pentru a mări rata de participare a femeilor în acest sector. Comisia ar putea integra o puternică dimensiune de gen în pilonii unui observator social, al ocupării forței de muncă și al formării în sectorul transporturilor, astfel cum se recomandă în avizul din 2011 al CESE privind modul în care politicile UE au influențat oportunitățile de angajare, necesitățile în materie de formare și condițiile de muncă ale lucrătorilor din transporturi.

6.1.

Rolul întreprinzătorilor, în calitatea lor de furnizori de oportunități de angajare și de actori principali, inclusiv în sectorul transporturilor, a devenit și mai important (2). În prezent, acesta include angajamentul în economia ecologică, sistemele de transport inteligente (STI), televiziunea cu circuit închis (TVCI), planificarea în timp real și siguranța.

6.2.

Politici simple, concepute anume pentru întreprinderile deținute de femei, ar putea genera o rentabilitate a investițiilor care să sporească oportunitățile de creștere și de ocupare a forței de muncă în UE. Comisia ar trebui să aibă în vedere crearea unui oficiu european pentru întreprinderile deținute de femei, în cadrul Comisiei Europene și al ministerelor de resort din statele membre. Acest oficiu ar trebui să se afle în subordinea ministerelor de dezvoltare economică, pentru a se face o diferență între activitățile economice ale întreprinderilor și responsabilitățile privind egalitatea dintre femei și bărbați.

6.3.

În plus, în cadrul Comisiei Europene și al statelor membre, ar trebui avută în vedere desemnarea unui director sau reprezentant la înalt nivel pentru problematica întreprinderilor deținute de femei, care să aibă un rol interdepartamental de creștere a gradului de sensibilizare cu privire la beneficiile economice rezultate din încurajarea unui număr cât mai mare de femei să înceapă și să dezvolte afaceri. Un astfel de director ar putea avea responsabilitatea de a promova domeniile industriale și parcursul universitar care duc la dezvoltarea spiritului antreprenorial al femeilor, cum ar fi cercetarea, știința, ingineria în domeniile de înaltă tehnologie și în cel al transporturilor și dezvoltarea TI.

7.1.

Pentru a soluționa problema subreprezentării femeilor și pentru a valorifica într-un mod mai eficient și pe scară largă potențialul acestora pe piața forței de muncă din domeniul transporturilor, CESE recomandă următoarele instrumente care ar putea fi utilizate pentru a dezvolta capacitatea femeilor la toate nivelurile. Acest lucru poate fi realizat prin dezvoltarea proiectelor UE din cadrul DG Transport, sau în colaborare cu alte proiecte ale UE, deja inițiate, precum parteneriatele pentru:

7.2.

Mentorat: îmbunătățirea mecanismelor de sprijin, furnizarea de cunoștințe și experiență, crearea de rețele și furnizarea de orientări. Aceste acțiuni pot fi realizate la nivel intern, în cadrul întreprinderilor și între angajați de nivel comparabil, pe plan extern, între întreprinderi și sectoare comparabile din domeniul transporturilor și prin programele de mentorat existente care nu vizează exclusiv transportul. Rețelele de mentorat ar trebui să cuprindă atât bărbați, cât și femei. De asemenea, aceste rețele pot fi organizate în grupări și pot fi transsectoriale, pentru a permite transferul de cunoștințe, de bune practici, de competențe și de oportunități în sectorul transporturilor.

7.3.

Programe de dezvoltare: crearea de programe de formare care să permită dezvoltarea competențelor și obținerea nivelului de calificare profesională, pentru îmbunătățirea competențele fără discriminare între femei și bărbați, asigurând astfel egalitatea nivelurilor de competență pentru recrutare sau promovare.

7.4.

Educație: revizuirea sistemului educațional și promovarea rolurilor din sectorul transporturilor pentru a schimba prejudecata că sectorul este adecvat numai bărbaților. Identificarea modelelor feminine pentru promovarea oportunităților.

7.5.

Promovarea inovării și a întreprinderilor mici din transporturi: identificarea femeilor care lucrează în întreprinderile mici și mijlocii, pentru a determina noile tendințe, precum și posibilitățile în materie de inovare și de cercetare și dezvoltare. Promovarea succeselor obținute. Bune practici: „Women 1st Top 100 Club” este o rețea formată din cele mai influente femei din sectorul hotelier și al restaurantelor, din transportul de călători și din voiaj și turism, care acționează ca ambasadori și modele pentru femeile care vor prelua în viitor posturi de conducere (http://women1st.co.uk/top-100).

7.6.

Angajarea lanțului de aprovizionare: încurajarea furnizorilor să includă în lanțul de aprovizionare date privind egalitatea dintre femei și bărbați. Identificarea posibilităților de a atribui contracte de achiziții publice întreprinderilor deținute de femei. (Cele mai bune practici: inițiativa Weconnect din SUA propune licitații și contracte de achiziții publice destinate în special femeilor din toate sectoarele. În prezent, aceasta este operațională în Europa (http://weconnectinternational.org);

7.7.

Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI): încurajarea întreprinderilor să comunice statistici legate de egalitatea dintre femei și bărbați, ca o componentă a responsabilității lor sociale, și angajarea acestora în promovarea femeilor în sectorul transporturilor. Crearea unui renume al acestui sector ca fiind unul ofertant pentru toți.

7.8.

Internaționalizarea: Europa este apreciată pentru transferurile de cunoștințe și dezvoltarea de parteneriate. Transporturile reprezintă un sector care, la nivel mondial, se confruntă cu multe provocări; în acest context, Europa poate contribui cu experiența și capacitatea sa de inovare și, totodată, poate să se deschidă către noi piețe. Femeile ar putea juca în acest sector un rol crucial de promovare a industriei și expertizei europene și pe alte continente.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/8

Raportor:

domnul Bernardo HERNÁNDEZ BATALLER

1.1.

Comunicarea comercială reprezintă un instrument important pentru ca întreprinderile să își poată distribui produsele și serviciile în mod transparent, garantând o funcționare eficientă a pieței interne, cu un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Cu toate acestea, există anumite mesaje care nu sunt exacte sau care conțin informații eronate, utilizând argumente de ordin ecologic, social, etic sau în ce privește sănătatea care aduc prejudicii întreprinderilor care respectă întreaga legislație și pe consumatori.

1.2.

Performanțele de mediu și sociale ale produselor și serviciilor sunt în prezent măsurate și prezentate prin felurite canale și formate, în cadrul unor inițiative, îmbrăcând forme variate și folosind diferite metodologii de evaluare. Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că este important ca Comisia să propună metodologii europene pentru evaluarea și prezentarea impactului global al produselor și serviciilor asupra mediului. De asemenea, ar trebui să se elaboreze un inventar al etichetelor oficiale, precizând semnificația acestora și entitățile acreditate pentru acordarea, validarea și verificarea acestora. În orice caz, consumatorii au dreptul de a dispune de informații clare și precise cu privire la originea produselor.

1.3.

CESE se așteaptă ca, în vederea extinderii Directivei 2005/29/CE, Comisia să revizuiască orientările pentru a facilita accesul consumatorilor și al întreprinderilor la informații transparente și fiabile, care să clarifice utilizarea afirmațiilor legate de mediu, sănătate și securitate socială în comunicarea comercială.

1.4.

În ce privește cooperarea administrativă, serviciile responsabile cu consumul ar trebui să efectueze, la nivelul fiecărui stat membru, o verificare minuțioasă a afirmațiilor legate de mediu, chestiuni sociale, etică și sănătate, pentru a putea evalua prin date concrete situația actuală.

1.5.

Trebuie instaurat un cadru juridic coerent în toate aspectele lui și complet la nivelul UE, pentru reglementarea comunicării comerciale online, care să garanteze dreptul la respectarea vieții private și protecția altor obiective de interes public.

1.6.

Comisia Europeană și statele membre ar trebui să încurajeze, în limitele propriilor competențe, acțiunile de supraveghere, de control și de sancționare în ceea ce privește sistemele de autoreglementare și coreglementare existente în domeniu și care acoperă afirmațiile legate de mediu, sănătate și securitate socială, garantând în special faptul că organismele naționale și europene de autoreglementare din domeniul publicitar respectă standardele prevăzute în dispozițiile și recomandările UE, mai ales cu scopul de a atinge un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. De asemenea, ar trebui ca organizațiile consumatorilor să fie informate în legătură cu elaborarea unor coduri de conduită, în vederea implicării acestora în procesul de redactare.

2.1.

În Uniunea Europeană există un număr important de întreprinderi care oferă consumatorilor informații complete, exacte și transparente cu privire la caracteristicile esențiale ale bunurilor și serviciilor comercializate pe piață. Cu toate acestea, din cauza utilizării necorespunzătoare a afirmațiilor legate de mediu, sănătate și securitate socială, sunt prejudiciate întreprinderile care respectă normele și consumatorii care achiziționează bunuri și servicii.

2.2.

Dreptul la informare permite funcționarea unei piețe interne mai transparente și compensează asimetriile evidente în relația dintre furnizori și consumatori.

2.3.

Consumatorii au dreptul de a obține informații complete, exacte și transparente cu privire la caracteristicile esențiale ale bunurilor și serviciilor comercializate pe piață.

2.4.

În consecință, informația este un factor decisiv în deciziile de cumpărare ale consumatorilor și utilizatorilor, atât atunci când achiziționează un produs în funcție de preferințe și opțiuni personale, cât și atunci când resping acele produse care nu le oferă același grad de satisfacere a nevoilor și dorințelor lor. La rândul său, dezvoltarea tehnologică permite, din ce în ce mai mult, întreprinderilor să ia în considerare în mod individual cererile diferitelor segmente de consumatori, într-un proces de fidelizare prin personalizarea produselor, așa cum este cazul în marketingul one to one.

2.5.

Într-un model de economie socială de piață, precum cel prevăzut în tratat, Uniunea nu dispune de un cadru juridic complet pentru comunicările comerciale, ci de unul de o complexitate inutilă, incomplet, inconsistent și uneori incoerent, căci se bazează în principal pe următoarele elemente:

2.6.

Comisia a publicat diverse comunicări, a lansat o dezbatere publică și lucrează în prezent, printre altele, la așa-numita „amprentă de mediu” a produselor, pentru a se putea asigura o informație fiabilă și exactă cu privire la impactul asupra mediului al produselor pe durata întregului lor ciclu de viață.

2.7.

Deși consumatorii au un acces mai larg la informații în urma evoluției tehnologice, reglementarea comunicării comerciale online la nivel comunitar este în prezent răspândită în mai multe texte (directivele privind comerțul electronic, protecția consumatorilor, protecția vieții private în cadrul comunicațiilor comerciale, practicile comerciale neloiale etc.). CESE consideră că, în viitor, va trebui să se prezinte o propunere în continuarea strategiei adoptate. Cu toate acestea, ar trebui avută în vedere urgent o consolidare care să contopească într-un singur text reformat dispozițiile în vigoare și să evite contradicțiile în mesajele care utilizează acest canal.

2.8.

Pe de altă parte, a fost instituit deja un cadru de cooperare între Comisie și statele membre, în Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, cadru care ar trebui să analizeze mai bine aceste domenii, pentru a evalua potențialele încălcări.

2.9.

În ce privește căile de atac existente, acestea variază foarte mult în funcție de statele membre, dat fiind că, în timp ce unele prevăd recursuri directe în fața tribunalelor pentru a asigura respectarea normelor, altele au elaborat o serie de inițiative de autoreglementare și de coreglementare în publicitate, prin coduri de conduită și prin înființarea unor organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor din acest domeniu, care completează legislația și mecanismele de control al respectării normelor administrative și judiciare în vigoare.

2.10.

Alte variabile care complică și mai mult chestiunea în cauză ar fi:

2.11.

În cele din urmă, unele tehnici promoționale, cum ar fi branded content (conținut de marcă), marketingul emoțional și storytelling-ul (povestea produsului), product placement (plasarea de produse) sau aplicațiile așa-numitului neuromarketing, deși îi ajută pe producători să își atingă obiectivele comerciale într-un mod mai eficient, îi împiedică în același timp pe cetățeni să ia hotărâri judicioase în legătură cu opțiunile lor de cumpărare, utilizare și consum, pe baza unei evaluări a beneficiilor reale ale bunurilor și serviciilor și a faptului că au sau nu un preț adecvat. Printre altele, deoarece în multe cazuri aceste tehnici șterg diferențele dintre conținuturile publicitare și cele nepublicitare, împiedicându-i pe receptorii mesajului să-și exercite dreptul de a cunoaște natura și scopul comercial care se poate ascunde în spatele unui mesaj aparent informativ, putând, prin urmare, să-i inducă în eroare pe consumatori, în special pe cei vulnerabili, cum ar fi tinerii, persoanele în vârstă, persoanele cu handicap și persoanele cu dizabilități.

2.12.

În fond, CESE sprijină existența unor produse sau servicii de o calitate mai bună, fabricate în condiții echitabile sau care se deosebesc de alte produse printr-o mai bună performanță de mediu sau socială, precum și existența unor afirmații legate de mediu, sănătate și securitate socială, motiv pentru care prezentul aviz se concentrează asupra afirmațiilor și comunicărilor comerciale false, inexacte sau care induc în eroare.

3.1.

Impactul comunicărilor comerciale bazate pe afirmații îndoielnice, inexacte sau greu de verificat și care induc în eroare sau produc confuzie este divers și de o intensitate variabilă, dar toate cauzează prejudicii semnificative consumatorilor, întreprinderilor care respectă normele și, prin extensie, funcționării unei piețe de bunuri și servicii etice și transparente.

3.2.

Printre altele, se pot menționa următoarele consecințe:

3.3.

Informațiile trebuie să corespundă necesităților și așteptărilor reale ale consumatorilor, motiv pentru care caracterul adecvat al acestora trebuie apreciat în funcție de scop, conținut, prezentare, context și identificare a mesajului publicitar, ai cărui parametri esențiali sunt următoarele: fiabilitatea, actualitatea, imparțialitatea, exactitatea, relevanța, caracterul succint, inteligibilitatea, claritatea, lizibilitatea și accesibilitatea. CESE consideră că pe etichetele produselor ar trebui să figureze si originea, deoarece, astfel, crește nivelul de protecție și se evită inducerea în eroare a consumatorilor sau posibilele confuzii, constituind ca atare un instrument care le facilitează alegerea.

4.1.

Afirmațiile legate de mediu se concentrează în principal asupra impactului asupra mediului pe care îl are compoziția produselor sau utilizarea acestora, impact legat deseori de schimbările climatice și emisiile poluante. De asemenea, el se poate manifesta și în alte domenii, cum ar fi utilizarea rațională a resurselor naturale, despăduririle, diversitatea speciilor sau eficiența energetică. Pe scurt, sub forma amprentei de mediu a activității întreprinderilor și a consumului de produse în mediul nostru înconjurător.

4.2.

În cazul în care utilizarea afirmațiilor este pur formală sau aparentă, dar nu afectează realitatea produsului sau a fabricării sale, apare un fenomen cunoscut sub numele de greenwashing, care poate fi definit ca „promovarea selectivă a informațiilor pozitive din punct de vedere ecologic prin intermediul publicității, care prilejuiește o prezentare distorsionată a faptelor, în percepția consumatorului aceste aspecte ecologice fiind suprareprezentate”. Comisia definește, de asemenea, acest concept în ghidul său de aplicare a Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7).

4.3.

Din punct de vedere al mediului, informațiile privind efectele (pozitive sau negative) ale unei mărci creează în mintea consumatorilor o imagine a acesteia. În același timp, această imagine are o influență asupra unor aspecte ca decizia de cumpărare sau opiniile politice. Prin sancționarea comportamentelor „rele” și premierea celor „bune”, prin intermediul deciziilor de cumpărare, sistemul se regăsește într-un oarecare echilibru dinamic.

4.4.

Cele mai utilizate tehnici de greenwashing sunt următoarele:

4.5.

Ar trebui ca în cadrul comunicărilor comerciale să se utilizeze criterii care să permită o informare corectă a consumatorilor și să se interzică utilizarea abuzivă a argumentului ecologic.

4.6.

Introducerea unor metodologii europene armonizate, cum ar fi așa-numita „amprentă de mediu”, pentru a se putea introduce trasabilitatea de mediu a produselor și organizațiilor, poate fi foarte edificatoare pentru funcționarea pieței. Este necesar ca aceste metodologii să fie bazate pe standarde internaționale utilizate pe scară largă, cum ar fi standardul internațional ISO 14201 privind autodeclarațiile ecologice sau codul Camerei Internaționale de Comerț.

5.1.

În mod similar afirmațiilor legate de mediu, se poate vorbi de un fel de greenwashing în domeniul „calităților etice și sociale” ale întreprinderilor și produselor. În acest caz, este vorba de a transforma achiziționarea unui produs într-un prilej de a face un act caritabil sau cu caracter social, în măsura în care implică un beneficiu pentru unele grupuri sau categorii de persoane cu o anumită nevoie sau vulnerabilitate.

5.2.

În prezent, sunt tot mai numeroase mărcile care se implică în proiecte cu scopuri sociale, prin campanii care se bazează pe promovarea vânzărilor. Este vorba de așa-numitele charity promotions sau campanii de promovare a vânzărilor legate de o acțiune caritativă, care au luat un oarecare avânt în contextul crizei economice. Atunci când sunt utilizate cu argumente false, ca simple pretexte pentru a stimula vânzările, aceste acțiuni pot induce în eroare și debusola consumatorul, motiv pentru care sunt extrem de dăunătoare.

5.3.

Acțiunile vizează campanii solidare, de ajutor umanitar, de asistență socială acordată anumitor segmente sau grupuri de populație, inclusiv protecția, în cazul unor împrejurări determinate de un dezastru survenit sau în cazul unei probleme structurale care implică discriminare, segregare, inegalitate etc.

5.4.

Alte cazuri de social washing sau greenwashing social apar atunci când se prezintă o imagine de întreprindere responsabilă din punct de vedere social, care nu este suficient de bine justificată sau, de asemenea, în cazul în care o însușire socială este exagerată și prezentată ca fiind „activitatea de bază” a respectivei întreprinderi.

5.5.

Afirmațiile de natură etică sau socială sunt uneori combinate cu altele, legate de mediu, dar se extind, de asemenea, în funcție de tendințele momentului, la alte aspecte, cum ar fi ocuparea forței de muncă, promovarea aspectului local, participarea civică sau orice alt element care ar putea să motiveze consumatorii să facă o anume achiziție.

5.6.

De asemenea, ar trebui să se țină seama de activitatea frauduloasă a pseudo-„consultanților pentru afaceri etice, sociale și de mediu”, care induc în eroare și stârnesc confuzie în rândul consumatorilor, întrucât acționează pe piață ca actori economici sau intermediari, abuzând de buna credință a consumatorilor, și care se ocupă cu comercializarea, în scop lucrativ, de bunuri sau servicii, în temeiul unor argumente false.

5.7.

Deosebit de dăunătoare pentru funcționarea pieței interne sunt acțiunile de natură financiară, care, utilizând argumente etice, sociale sau de mediu, constau în comercializarea de produse sau instrumente financiare care nu îndeplinesc cerințele de solvabilitate și nu sunt supuse controalelor de supraveghere pe care trebuie să le treacă instituțiile financiare. Autoritatea Bancară Europeană a adoptat recent un aviz prin care propune o serie de măsuri pentru reducerea riscurilor și stabilirea unor cerințe pentru publicitate și formulează recomandări pentru protejarea celor implicați față de potențialele conflicte de interese.

5.8.

Trebuie evitat social washing-ul, adică utilizarea unor informații false cu scopul de a da impresia unui angajament social.

6.1.

Recentul interes al consumatorilor pentru un stil de viață sănătos, precum și evoluția tehnologică în sectoarele producției de alimente, cosmetice și de alte produse legate de sănătate, duce, de asemenea, la utilizarea unor mențiuni legate de sănătate, indiferent dacă privesc alimentația și nutriția, atingerea unor obiective dietetice și estetice sau chiar îmbunătățirea funcțiilor cognitive și organice.

6.2.

În paralel cu afirmațiile legate de mediu, trezirea interesului consumatorilor pentru alimentația sănătoasă reprezintă un prilej și pentru prezentarea unor afirmații legate de agricultura biologică sau organică, dar și referitoare la prezența sau absența unor componente alimentare cum ar fi vitaminele, acizii grași Omega 3, glucidele, sarea sau alcoolul, inclusiv substanțele transgenice.

6.3.

Îmbătrânirea progresivă a populației și creșterea speranței de viață reprezintă un teren fertil pentru o viitoare răspândire a practicii de informare prin afirmații utilizate ilicit.

6.4.

În mod similar, în cadrul marketingului „sănătos”, care folosește acest tip de mențiuni ca valoare adăugată pentru o comercializare mai eficace a produselor, astfel cum este cazul în sectoare cum ar fi cel al suplimentelor alimentare sau al produselor din plante, dar și în cel al ofertelor de consum pe scară largă, se utilizează în mod abuziv așa-zisele avantaje pentru sănătate, întemeiate pe argumente pseudo-științifice.

7.1.

Trebuie să se țină seama de faptul că opțiunile reprezentate atât de etichetarea voluntară, cât și de designul siglelor și al pictogramelor generează asociații foarte vagi în procesele cognitive și emoționale, care îi determină pe consumatori să ia o decizie de cumpărare. Pe baza unor mesaje și imagini, nicio afirmație care nu poate fi dovedită cu certitudine nu trebuie formulată răspicat și ferm. Ar trebui întreprinse acțiuni specifice pentru verificarea afirmațiilor.

7.2.

Cu toate acestea, monitorizarea afirmațiilor trebuie să se realizeze în funcție de suporturile utilizate, dat fiind că fiecare dintre ele impun condiții specifice pentru tratarea lor. În rezumat, în mod schematic, ele pot fi prezentate utilizând, inter alia, următoarele:

7.3.

Se poate solicita ca astfel de informații, care conțin afirmații ce nu pot fi demonstrate și servesc unor scopuri comerciale, să nu fie difuzate sau să fie corectate.

7.4.

Din toate aceste motive, CESE îndeamnă Comisia Europeană și statele membre ca, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, să ia măsurile adecvate, prin intermediul cooperării administrative și, în special, prin promovarea activităților comune, pentru eradicarea utilizării frauduloase a afirmațiilor inexacte legate de factori etici, de mediu sau de sănătate, în strânsă colaborare cu Centrele Europene ale Consumatorilor, cărora le revine un rol-cheie în astfel de situații.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/14

Raportor:

dl Bernardo HERNÁNDEZ BATALLER

1.1.

Sportul contribuie la realizarea obiectivelor strategice ale Uniunii, scoate în evidență valori pedagogice și culturale fundamentale și constituie un vector al integrării, în măsura în care se adresează tuturor cetățenilor, indiferent de sex, origine etnică, religie, vârstă, naționalitate, condiție socială sau orientare sexuală. Sportul este un instrument care servește la combaterea intoleranței, a xenofobiei și a rasismului.

1.2.

Activitățile sportive le permit tuturor persoanelor să își canalizeze speranțele, în mod constructiv, îmbogățindu-și zestrea de valori cu cele transmise de sport, cum ar fi efortul, solidaritatea și coeziunea. Mai mult, aceste activități asigură bunăstare fizică și intelectuală, contribuind, în același timp, la atenuarea problemelor sociale, prin valorile pozitive pe care le oferă. Din acest punct de vedere, se consideră important ca, în cadrul dezbaterii, să se abordeze și stabilirea unui ansamblu de reguli minime universale de promovare a integrității în ce privește practicarea sportului de către copii și tineri în toate disciplinele sportive.

1.3.

Voluntariatul în sport joacă un rol esențial în dezvoltarea sportului de masă și în cluburi; așadar, are o valoare considerabilă din punct de vedere social, economic și democratic. Prin urmare, trebuie promovate voluntariatul și cetățenia activă prin intermediul sportului, inclusiv a sporturilor de iarnă.

1.4.

Principiul bunei guvernanțe și al bunei gestionări trebuie să asigure integritatea în competițiile sportive. În sport, autonomia organizațiilor sportive, care trebuie să își desfășoare activitatea cu respectarea principiilor transparenței, responsabilității și democrației, este o condiție necesară. Prin urmare, toate părțile interesate ar trebui să fie reprezentate în mod adecvat în procesul de luare a deciziilor. Pentru a consolida acest cadru de prevenire general, și așa cum demonstrează un studiu amplu recent elaborat (1), este esențial să se întărească încrederea între autoritățile naționale și instituțiile sportive pentru a înlesni schimbul necesar de informații între autoritățile judiciare naționale și instituțiile sportive internaționale.

1.5.

CESE solicită Comisiei și statelor membre ca, în ce privește inovarea, să difuzeze și să schimbe informații, la nivel european, cu privire la experiențele pozitive și la cele mai bune practici în domeniul creării și sprijinirii de parteneriate strategice între principalele părți interesate din diferite sectoare, pentru a consolida rolul sportului ca forță motrice a inovării și creșterii economice. În acest sens, este foarte important să se înțeleagă în ce mod pot fi exploatate pe deplin beneficiile pe care organizarea de evenimente sportive de amploare poate și trebuie să le aducă regiunilor și orașelor în care acestea au loc. Comitetul consideră că Comisia trebuie să acorde atenție noilor inițiative și metodologii care își fac apariția la nivel mondial și care sunt destinate să ajute regiunile și orașele să lanseze proiecte sportive menite să promoveze o dezvoltare economică și socială durabilă.

1.6.

Pentru dezvoltarea sectorului sportului, ar trebui încurajată, la diferite niveluri, utilizarea instrumentelor de finanțare ale UE.

1.7.

Ar trebui să se promoveze, la nivel european, coeziunea socială, acțiunile pentru includerea grupurilor defavorizate în activitățile sportive și integrarea socială, inclusiv a persoanelor care sunt private de libertate, astfel încât acestea să poată găsi în sport un instrument de reintegrare în societate, dat fiind că produce o stare emoțională de bine și oferă stabilitate, grație valorilor de efort, solidaritate și, în definitiv, fairplay pe care le vehiculează și care pot contribui la combaterea excluziunii sociale și a discriminării.

1.8.

În combaterea inegalității, UE îi revine un rol important în ce privește eliminarea barierelor care împiedică persoanele cu handicap să participe la activități sportive, promovarea participării acestora la concursuri și eradicarea oricărei forme de prejudecăți a societății în această privință. Prin urmare, ar fi oportun ca Comisia să propună Consiliului elaborarea unui „Cod european de bune practici în materie de sport și incluziune socială” pentru a încuraja și a stimula în mai mare măsură practicarea sportului de către persoanele cu handicap.

1.9.

UE și statele membre ar trebui să acorde o atenție specială promovării sportului și activității fizice în rândul persoanelor vârstnice. Într-o Europă care îmbătrânește din ce în ce mai mult, este extrem de important să existe inițiative și finanțare în acest scop.

2.1.

În ce privește procesul de integrare europeană, Tratatul de la Lisabona prevede o serie de valori comune Uniunii și statelor sale membre. Aceste valori supreme sunt demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.

Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii Europene competențe pentru a dezvolta dimensiunea europeană a sportului (articolul 165 din TFUE). Este necesar să se abordeze diferitele dimensiuni – sociale, economice și culturale – ale fenomenului sportiv din punctul de vedere al legăturii acestora cu valorile consacrate la articolul 2 din TUE, ceea ce presupune obligația clară de a acționa a instituțiilor și statelor membre, care, în conformitate cu principiul subsidiarității, trebuie să promoveze politici, standarde și măsuri menite să dezvolte dimensiunea europeană a sportului.

2.2.

Scopul prezentului aviz din proprie inițiativă este de a promova potențialul valorilor europene și al valorilor sportului, inclusiv al sporturilor de iarnă, făcându-l cunoscut tuturor cetățenilor și organizațiilor sociale, și de a da un impuls politicii UE în domeniul sportului, având în vedere faptul că, până în prezent, există doar câteva decizii judiciare izolate în acest domeniu, în general legate de exercitarea libertăților economice.

2.3.

Încă din antichitate, filosofia greacă clasică făcea distincția între activitatea corporală și minte, spiritul „olimpic” reprezentând transpunerea ideilor dezvoltate de această filosofie, printre care cele mai importante erau etica și promovarea păcii.

Contribuția sportului la realizarea obiectivelor europene și globale ale Strategiei Europa 2020 este importantă, având în vedere aportul semnificativ pe care acest sector îl poate aduce la o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.

3.1.

Pentru a garanta funcția socială a sportului, statele membre trebuie să dispună de infrastructuri adecvate care să înlesnească practicarea sportului, creând pe teritoriile lor respective o rețea de bază suficientă și echilibrată de instalații și echipamente sportive.

3.2.

Voluntariatul continuă să fie piatra de temelie a sportului în Europa, deoarece voluntarii, împreună cu asociațiile sportive fără scop lucrativ, fac posibilă dezvoltarea și răspândirea idealurilor sportive. În acest sens, trebuie subliniată funcția școlii în difuzarea valorilor olimpice, întrucât ele promovează pacea și înțelegerea în sport, asigurând conviețuirea și integrarea într-o societate democratică și pluralistă, precum și valorile umane care se identifică cu sportul și care contribuie la eradicarea violenței, a rasismului, a intoleranței și a xenofobiei în sport.

3.2.1.

Aplicarea principiilor bunei guvernanțe este indispensabilă pentru organizațiile sportive. Acestea trebuie să aibă la bază principiile transparenței, responsabilității și democrației și să asigure implicarea, în procesul de luare a deciziilor, a tuturor părților interesate, inclusiv a suporterilor, care promovează, în general, principiile fairplay-ului. Ar trebui să se reflecteze asupra posibilității de a impune cerințe mai stricte în materie de transparență atunci când activitățile sunt finanțate cu fonduri publice.

3.2.2.

CESE consideră că este necesar să se ia în considerare posibilitatea coordonării acțiunilor împotriva fenomenelor indezirabile – cum ar fi corupția în ce privește rezultatele sportive, dopajul sau violența – nu doar pe baza competențelor care îi revin Uniunii în temeiul articolelor 6 și 165 din TFUE, ci și pe baza celor referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, precum și a oricăror alte competențe care ar putea fi necesare în vederea adoptării de măsuri supranaționale care ar putea avea un efect descurajator real.

3.2.3.

Aceste măsuri ar trebui să urmărească asigurarea unui nivel înalt de siguranță. Ele ar putea include, de exemplu, măsuri orientate către asigurarea cooperării și coordonării între autoritățile de poliție (Europol) și judiciare (Eurojust) și alte autorități competente, printre care trebuie să se numere federațiile sportive.

3.3.

Promovarea activității fizice și a practicării sportului este un factor determinant pentru protejarea sănătății publice într-o societate modernă. Trebuie subliniat faptul că practicarea unui sport promovează un stil de viață sănătos, îmbunătățind calitatea vieții, și că, prin urmare, se pot exploata pe deplin posibilitățile oferite de sport, reducându-se astfel cheltuielile legate de sănătate.

3.4.

Activitatea instituțională a UE în materie de sport a beneficiat de un impuls semnificativ grație dezbaterii publice care a intervenit în legătură cu așa-numita „dimensiune europeană a sportului”, cu includerea sportului în programul Erasmus+ sau cu inițiativele strategice privind egalitatea de gen în sport, printre altele. Prioritățile acestui program se dezbat anual; prin urmare, CESE solicită ca la următoarea evaluare să se țină seama de observațiile formulate în prezentul aviz.

3.4.1.

Această activitate instituțională va trebui consolidată prin adoptarea măsurilor necesare pentru a fructifica valoarea adăugată și aspectele pozitive pe care le reprezintă sporturile autohtone, tradiționale și mai înrădăcinate la nivel local, ca ilustrare elocventă a diversității culturale și istorice a Uniunii, care trebuie promovată și răspândită.

3.4.2.

Pe baza programului Erasmus+ mai sus menționat, Comisia ar trebui să realizeze o evaluare clară a impactului integrării activităților sportive în domeniul de aplicare al acestui program, în special în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor în materie de noi competențe și locuri de muncă, precum și în ce privește tineretul.

3.5.

Pentru ca sportul să contribuie la consolidarea și dezvoltarea valorilor europene, este necesar să se adopte și să se pună în aplicare măsuri de coordonare, de completare sau de sprijin, orientate către protejarea acestor valori europene, în special a celor care vizează protecția demnității umane, precum și unele elemente ale parcursului educativ al persoanelor, a căror asimilare corespunzătoare este esențială pentru buna funcționare a democrației și a statului de drept. Această abordare poate fi consolidată grație mesajului de fairplay pe care îl canalizează sportul, transmițând societății o mare parte a valorilor europene.

Dimensiunea europeană a sportului are un rol la fel de important pentru a contribui la transpunerea în realitate a anumitor parametri care vizează egalitatea între femei și bărbați. Ar fi importantă crearea și utilizarea de materiale didactice pentru pregătirea factorilor de răspundere, destinate atât mediului sportiv, cât și părinților, pentru a contribui la eliminarea stereotipurilor de gen și la promovarea egalității între femei și bărbați în sport, și pentru a încuraja un echilibru tot mai mare în reprezentarea ambelor sexe în cadrul consiliilor de administrație și al comitetelor sportive. În acest context, elaborarea unei carte a celor mai bune practici în materie de dezvoltare personală a tinerilor și de protecție în domeniul sportului constituie un pas foarte important (2).

3.6.

Practicarea sportului, în mod individual sau colectiv, poate constitui o sursă legitimă de locuri de muncă, prosperitate și bunăstare, care, corect exploatată, joacă un rol foarte important în contextul actual, în ce privește combaterea șomajului în rândul tinerilor și a excluziunii sociale. Trebuie să se facă o referire specială la situația atleților care încep o a doua carieră, după ce s-au retras din competițiile sportive la nivel înalt, și care trebuie să se pregătească în mod specific pentru această etapă a vieții lor (carieră dublă). Echivalarea și recunoașterea diplomelor și a calificărilor în domeniul sportiv sunt indispensabile pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestor tineri. Acest lucru are o importanță majoră pentru a pune capăt economiei subterane care poate exista în acest sector și pentru a o legaliza, pe viitor.

3.6.1.

Ar fi oportun să se definească modul în care trebuie mobilizate mecanismele europene de finanțare pentru a promova sportul ca instrument menit să favorizeze integrarea socială și ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, egalitatea de gen, inovarea, crearea de rețele de organizații care militează pentru reintegrarea socială și alte obiective de interes public.

În calitate de mijloc de a combate excluziunea socială și de instrument de reintegrare, sportul constituie un vector ideal de concretizare a unor valori care stimulează dezvoltarea personală și socială, având un impact asupra sănătății și asupra formării persoanelor. Ar trebui promovate, la nivel european, coeziunea socială și integrarea socială, inclusiv a persoanelor care sunt private de libertate, care pot găsi în sport un instrument de reintegrare în societate, dat fiind că acesta produce o stare emoțională de bine și oferă coeziune și stabilitate, grație valorilor sale intrinseci de efort, solidaritate și, în definitiv, fairplay.

3.6.2.

Ar trebui creată o rețea de organizații care să susțină coeziunea și reintegrarea socială prin intermediul practicării sportului, care să includă în special organizații ce se adresează unui public larg, obiectivul fiind ca acestea să realizeze un schimb de bune practici, pe baza valorilor europene consacrate în tratate. Ar trebui, de asemenea, să se organizeze un congres european privind practicile inovatoare de reintegrare socială prin sport, să fie instituite campionate la nivelul Uniunii Europene și să se publice și să se difuzeze rezultatele acestor rețele.

3.7.

În lupta pentru combaterea inegalității, UE îi revine un rol instituțional important în ce privește eliminarea barierelor care împiedică persoanele cu handicap să participe la activități sportive, promovarea participării lor la concursuri și eradicarea oricărei forme de prejudecăți ale societății în această privință.

Ar fi oportun ca Comisia să propună Consiliului elaborarea unui „Cod european de bune practici în materie de sport și incluziune socială”.

3.7.1.

Ar trebui încurajată integrarea persoanelor cu handicap grație sportului, prin intermediul unor manifestări sportive, în vederea îmbunătățirii calității vieții și a dezvoltării obiceiurilor sociale ale persoanelor cu handicap și ale familiilor acestora. Din această perspectivă, sportul nu este numai un obicei sănătos pentru aceste persoane, ci și îmbunătățește și sporește mobilitatea lor și le permite să își dezvolte capacitatea de a lua decizii, de a conviețui și de a lucra în echipă.

3.7.2.

Pentru a promova difuzarea sportului paralimpic sau a sportului la nivel înalt pentru persoanele cu handicap și, astfel, a crește nivelul de sensibilizare în rândul cetățenilor, este necesar ca autoritățile publice să pună în aplicare o strategie de comunicare în ce privește Jocurile Paralimpice și alte evenimente internaționale la nivel înalt, cu utilizarea resurselor media și profesionale necesare, și culminând cu transmiterea la televiziune a Jocurilor Paralimpice, în condiții de înaltă calitate și cu un număr mare de ore de emisie și sloturi orare de prime-time.

3.7.3.

Cadrul legislativ național utilizat de fiecare țară pentru a-și adapta legile la Convenția internațională privind drepturile persoanelor cu handicap urmărește aceleași obiective și include „accesibilitatea și proiectarea pentru toți utilizatorii” printre instrumentele care trebuie folosite pentru a modifica sau a crea medii care să permită participarea deplină a cetățenilor.

3.7.4.

Întrucât unul dintre obstacolele întâlnite de obicei în mod sistematic la elaborarea de programe care să promoveze incluziunea persoanelor în vârstă și a persoanelor cu handicap în activitățile sportive constă în lipsa de formare a diferitelor părți implicate în acest proces, se recomandă furnizarea materialelor necesare pentru a răspunde nevoilor de formare ale cadrelor didactice, profesorilor de educație fizică și tehnicienilor sportivi, astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea fizică și sportivă într-un mediu favorabil incluziunii.

3.8.

În contextul procesului aparent ireversibil de îmbătrânire a societății europene, însoțit de o creștere constantă a speranței de viață, devine indispensabilă dezvoltarea unor inițiative și programe de promovare a sportului și a activității fizice în rândul persoanelor vârstnice. Acesta este un domeniu care, în cele mai multe țări, a fost trecut cu vederea și care necesită o atenție specială, atât la nivelul UE, cât și al statelor membre.

4.1.

Sportul are o dimensiune economică, care decurge din activitățile economice legate de practicarea sa și din profesionalizarea sa, aceste aspecte având un impact asupra pieței interne. Sportul are totodată o dimensiune specifică, bazată pe structuri ancorate în voluntariat și în funcțiile sale sociale, pedagogice și culturale, aducând o contribuție semnificativă la valori pozitive cum ar fi fairplay-ul, respectul și incluziunea socială.

Prin urmare, trebuie făcută distincția între interesele sportive și cele comerciale, iar CESE consideră că sportul ar trebui protejat de influența excesivă a economiei, astfel încât să prevaleze principiile și valorile pe care acesta le transmite.

4.1.1.

Această specificitate a sportului, datorată aspectelor sale distinctive și esențiale, ar trebui să facă obiectul unui criteriu individualizat atunci când se aplică legislația Uniunii, în cazurile în care UE ar putea interveni într-un mod mai eficient decât statele membre și cu respectarea principiului subsidiarității.

4.2.

În ceea ce privește dimensiunea economică a sportului, trebuie să se țină seama de legătura specială dintre aceste activități și drepturile fundamentale.

4.2.1.

Astfel, pentru a se garanta o protecție adecvată împotriva încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală și, în special, împotriva pirateriei digitale, care pun în pericol economia sportului, trebuie să se ia măsuri echilibrate, în temeiul principiului proporționalității. În orice caz, trebuie să prevaleze drepturile fundamentale ale cetățenilor de a fi informați, pentru a garanta, cel puțin, dreptul publicului de a obține și de a primi știri, difuzarea evenimentelor de importanță majoră și dreptul jurnaliștilor de a informa.

4.2.2.

Există alte domenii, cum ar fi politica în domeniul concurenței – în mod concret, ajutoarele de stat – în care ar fi indicat să se adopte orientări privind acest sprijin din partea statului, în vederea clarificării acelora care sunt considerate legitime pentru îndeplinirea misiunilor sociale, culturale și educative ale sportului.

4.2.3.

În prezent, pariurile sportive online pe piețe nereglementate, în special pariurile ilegale, reprezintă una dintre principalele amenințări la adresa sportului, efectele lor negative fiind comparabile cu cele ale dopajului și ale violenței spectatorilor, și pot duce la manipulări, având în vedere natura incertă a rezultatelor competițiilor sportive. Există, de asemenea, alte aspecte, cum ar fi pariurile și jocurile, care necesită adoptarea de măsuri de interes public pentru prevenirea dependenței de jocuri și protecția minorilor, în special împotriva jocurilor de noroc online.

4.2.4.

Sportul are caracteristica intrinsecă și inerentă de a stimula persoanele care îl practică să își îmbunătățească în mod constant performanțele și să urmărească excelența, ceea ce face ca sectorul sportului să se caracterizeze printr-o inovare constantă, care a transformat tehnologia sportivă într-un sector important în cadrul „științelor aplicate”, cum ar fi tehnologia textilă, mecanica mișcării umane, noile materiale, senzorii, mecanismele de acționare și proiectarea orientată spre ființa umană, în special. Construirea și exploatarea de infrastructuri sportive, precum și participarea și prezența la manifestările sportive devin o componentă importantă a „economiei experienței”, dezvoltarea turismului sportiv reprezentând, de asemenea, o ilustrare în acest sens.

4.2.5.

Alte teme legate, din punct de vedere economic, de sport, cum ar fi libera circulație a persoanelor și a serviciilor, acordurile de sponsorizare, reglementarea activității agenților jucătorilor, asigurările sportive și sănătatea, programele educaționale pentru sportivi și calificările profesionale legate de sport ar trebui analizate și, dacă este cazul, ar trebui să facă obiectul adoptării sau propunerii de măsuri de către Comisie.

4.2.6.

În ceea ce privește formarea profesională a antrenorilor mai tineri, este necesar să se îmbunătățească reglementările din diferitele state membre ale UE, ținând seama de faptul că activitatea unui antrenor este comparabilă cu cea a unui pedagog și că, în unele cazuri (de exemplu, în cursul pregătirii pentru competițiile sportive), antrenorul petrece mai mult timp cu tânărul sportiv decât un profesor cu elevul său. Formarea antrenorilor trebuie să aibă loc într-un cadru formal și să fie recunoscută la nivel de învățământ printr-o diplomă acordată de stat.

4.2.7.

CESE solicită ca federațiile sportive europene să se implice în apărarea valorilor și principiilor menționate în acest aviz, sperând ca acțiunea lor în toate domeniile să aibă la bază aceste principii și valori, cel puțin în cazul activităților care presupun acordarea de premii și de recunoaștere publică.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/19

Raportor:

dl Pierre-Jean COULON

1.1.

CESE solicită ca obiectivele UE privind clima și energia ale Uniunii Europene să determine o creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic. Comitetul a susținut în mod constant acest tip de energie, deoarece un sistem energetic durabil, bazat în mare parte pe energia din surse regenerabile, este singura soluție pe termen lung pentru viitorul nostru energetic. Comitetul observă importanța introducerii unor elemente suplimentare în cadrul sistemului energetic.

1.2.

Stocarea reprezintă o adevărată provocare pentru energia din surse regenerabile și dezvoltarea producției, dat fiind caracterul intermitent al acesteia din urmă. Stocarea reprezintă o miză strategică pentru Uniunea Europeană, din perspectiva menținerii în permanență a securității aprovizionării cu energie în Uniune și a unei piețe viabile a energiei, atât sub aspect tehnic, cât și sub cel al costurilor. Prin urmare, această chestiune ocupă un loc de frunte pe agenda europeană și constituie o preocupare prioritară, mai ales în contextul uniunii energetice, inițiată în februarie 2015.

1.3.

CESE a subliniat într-un aviz anterior importanța stocării, care reprezintă „o provocare, o șansă și o necesitate absolută”. Comitetul subliniază necesitatea de a asigura o tranziție energetică reușită în Uniunea Europeană și face apel la utilizarea tuturor mijloacelor disponibile pentru a obține rezultate concrete și la scară largă în materie de stocare.

1.4.

CESE recunoaște că, deși există diverse soluții de stocare, tehnologiile se află în stadii diferite de maturitate tehnologică și industrială.

1.5.

CESE reamintește că stocarea energiei poate avea, pe lângă avantaje, un cost important nu numai din punct de vedere financiar, ci și sanitar și de mediu. Prin urmare, solicită efectuarea sistematică de studii de impact, nu numai în vederea evaluării competitivității tehnologiilor, ci și a impactului acestora asupra mediului și sănătății. De asemenea, CESE consideră că este important să se evalueze efectele acestor tehnologii asupra creării de noi activități și locuri de muncă.

1.6.

CESE pledează pentru accelerarea investițiilor și a activităților de cercetare și dezvoltare în ceea ce privește stocarea, precum și pentru o mai bună sinergie europeană în domeniu, pentru a reduce costurile tranziției energetice, a garanta securitatea aprovizionării și a permite economiei europene să devină mai competitivă. CESE susține necesitatea unei mai bune armonizări a reglementărilor statelor membre în ceea ce privește stocarea energiei.

1.7.

CESE invită, de asemenea, la instituirea unui dialog public în întreaga Europă pe tema energiei – Dialogul european privind energia – astfel încât cetățenii și societatea civilă în ansamblul ei să își asume tranziția energetică și să aibă un cuvânt de spus în privința viitoarelor opțiuni în domeniul tehnologiilor de stocare a energiei.

1.8.

CESE reamintește importanța gazelor în cadrul mixului energetic și în ceea ce privește securitatea energetică pentru cetățeni. CESE solicită ca stocarea să fie încurajată în acest sector, astfel încât toate statele membre să dispună, în comun, de rezerve.

2.1.

Aprovizionarea cu energie și gestionarea acesteia reprezintă o prioritate politică și socioeconomică majoră și o miză esențială pentru succesul tranziției energetice și abordarea provocărilor în materie de climă. Deși cererea de energie este în scădere în UE (consumul de energie este în scădere din 2006, în prezent consumându-se aproximativ aceeași cantitate de energie ca la începutul anilor ’90), utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a surselor de energie regenerabile intermitente a sporit necesitatea stocării energiei, acest aspect urmând să joace un rol esențial în multe sectoare (compensarea fluctuațiilor, automobilele electrice, apărare etc.) și va constitui o provocare strategică pentru Europa și industria ei. Trebuie remarcat faptul că problema stocării energiei din surse regenerabile constituie unul dintre principalele argumente ale celor care se opun utilizării acestor surse.

2.2.

În timp ce majoritatea surselor de energie primară (gaz, petrol sau cărbune) pot fi stocate cu ușurință, rămân unele semne de întrebare cu privire la dimensiunea, costul și localizarea instalațiilor strategice de stocare. Cealaltă sursă majoră de energie primară, și anume sursele regenerabile, prezintă aspecte contradictorii în ceea ce privește stocarea. Energia hidroelectrică pot fi adesea acumulată prin stocarea apei în lacuri și rezervoare. Deși biomasa poate fi și ea stocată relativ ușor, energia solară și cea eoliană, utilizate în mod normal pentru producerea de energie electrică, nu pot fi stocate în prezent decât prin procese intermediare complexe și costisitoare.

3.1.

Comisia Europeană a analizat scenariile de decarbonizare a sistemului energetic și a publicat în 2011 o foaie de parcurs privind energia în perspectiva anului 2050, care prezintă diferitele scenarii pentru anul respectiv. Pentru a îndeplini obiectivele preconizate în materie de decarbonizare, sectorului energiei electrice ar trebui să acorde energiei din surse regenerabile o pondere de 59-85 %, cea mai mare parte urmând să revină producției de energie din surse regenerabile variabile. Într-o comunicare ulterioară, prezentată în 2014 – „Un cadru pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030” –, opțiunea decarbonizării este confirmată, cota energiilor din surse regenerabile fiind stabilită, pentru 2030, la aproape 45 % din producția de energie electrică. Acest lucru este în conformitate cu obiectivele convenite de liderii UE la 23 octombrie 2014, în contextul cadrului de politică pentru 2030. Proporția importantă ce revine energiei din surse regenerabile variabile în sistemul energetic ar necesita o capacitate de stocare în rețeaua de energie electrică de zeci sau sute de GW, chiar și în condițiile utilizării unor alte măsuri de flexibilitate.

3.2.

În plus, Comisia Europeană a făcut din stocarea energiei electrice una dintre preocupările sale prioritare și a subliniat în repetate rânduri rolul fundamental al acesteia. Astfel, în documentul său de lucru din 2013 privind stocarea energiei (http://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/energy_storage.pdf), ea îndeamnă la o mai bună coordonare între acest aspect și alte domenii politice esențiale ale Uniunii Europene, cum ar fi schimbările climatice. Stocarea energiei ar trebui să fie inclusă în toate măsurile și actele legislative relevante ale UE în domeniul energiei și al climei, existente și viitoare, și să fie sprijinită de acestea, inclusiv de strategiile privind infrastructurile energetice. De altfel, în Comunicarea sa privind uniunea energetică (din 25 februarie 2015), Comisia reamintește că „Uniunea Europeană este hotărâtă să devină liderul mondial în domeniul energiei din surse regenerabile, nodul mondial pentru dezvoltarea următoarei generații de energie din surse regenerabile, avansate din punct de vedere tehnic și competitive. De asemenea, UE a stabilit un obiectiv de minimum 27 % pentru ponderea energiei din surse regenerabile consumate în UE în 2030.” Comisia intenționează să promoveze o nouă strategie de cercetare și inovare (C&I): „Dacă se dorește ca uniunea energetică a Europei să fie numărul unu mondial în domeniul energiei din surse regenerabile, aceasta trebuie să se afle pe un loc fruntaș în ceea ce privește următoarea generație de tehnologii în domeniul surselor regenerabile de energie, precum și soluțiile de stocare.”

3.3.

Concluziile celui mai recent forum de la Madrid confirmă acest lucru: „Forumul afirmă rolul strategic al stocării gazelor pentru securitatea aprovizionării UE.” CESE subliniază, de asemenea, importanța încurajării procesului de stocare a gazelor.

4.1.

Soluțiile de stocare a energiei electrice sunt împărțite în patru categorii principale; în funcție de necesitățile energetice, dar și de constrângeri, energia poate fi stocată sub diferite forme (energie electrică, gaz, hidrogen, căldură sau frig) în apropierea locurilor de producție, în rețele energetice sau aproape de locul utilizării:

4.2.

Cel mai răspândit mod de stocare a energiei electrice în lume este stocarea hidraulică prin pompare, ca de exemplu sistemele de alimentare neîntreruptibile (în engleză UPS – uninterruptible power system). Aceste sisteme fac obiectul unui interes reînnoit din partea operatorilor de rețele de electricitate, a actorilor industriali și a gestionarilor de clădiri terțiare. STEP permit: integrarea energiei din surse regenerabile intermitente, în special a celei eoliene și a celei fotovoltaice; capacități avansate și eșalonarea cererii de energie; un arbitraj economic (reîncărcare în perioadele de scădere a prețurilor și a cererii, revânzare în perioadele de creștere a prețurilor și a cererii, cu măsuri de ajustare socială); o eșalonare a investițiilor în rețelele electrice. Cu toate acestea, este puțin probabil ca preconizatele capacități de depozitare să poată compensa perioadele lungi de fără vânt sau soare, în cazul în care se vor instala tot mai multe capacități de producție a tipurilor de energie corespunzătoare.

4.3.

Pe piața stocării își fac apariția cinci noi segmente care ar putea devină larg răspândite în următorul deceniu:

4.4.

Trebuie remarcat caracterul promițător al hidrogenului (deși costul său, dar și problemele de securitate și de transport îi reduc semnificativ potențialul): dacă este produs dintr-o sursă lipsită de carbon, acesta constituie un vector energetic fără emisii de gaze cu efect de seră, putând fi folosit în numeroase aplicații, mai ales industriale, precum producția locală de electricitate (alimentarea unor zone izolate, generatoare de rezervă), stocarea energiei (sprijin pentru rețea, valorificarea energiei din surse regenerabile) sau cogenerarea. De asemenea, este folosit în transportul rutier (autoturisme, transport public, vehicule grele etc.), aerian (propulsie aeronautică totală sau auxiliară), maritim sau fluvial (submarin, propulsie totală sau auxiliară), în rafinării și petrochimie (pentru hidrogen „verde”), precum și în alte scopuri, mai ales în aparatura portabilă (încărcătoare externe sau baterii integrate). Toate aceste aspecte sunt în plină evoluție.

Tehnicile de producere a hidrogenului prin electroliză și pile de combustie sunt de acum foarte flexibile și disponibile, dar eficiența lor rămâne redusă, ceea ce duce la creșterea cererii de turbine eoliene sau de panouri solare, și deci la o supracapacitate în domeniu. Hidrogenul apare ca un vector energetic esențial în sistemele care utilizează flexibilitatea dintre diferitele rețele energetice (ca de exemplu centrala electrică hibridă din Berlin). Atunci când este necesar, hidrogenul (hidrogen „metanizat”) poate fi produs din surse regenerabile de energie electrică, urmând a fi injectat în rețelele de gaz, depozitat în vederea distribuirii drept combustibil sau agent chimic, ori chiar a reintroducerii în rețea sub formă de energie electrică. Pe lângă faptul că hidrogenul metanizat prezintă, de departe, cel mai mare potențial sub aspectul stocării energiei, posibilității de a fi transportat în deplină securitate și de a fi stocat (pe perioade lungi) în infrastructurile utilizate în prezent în industria gazelor (stocare geologică etc.), el oferă și posibilitatea formării de hidrocarburi cu lanț lung (cu aplicații multiple: combustibil pentru avioane și alte produse, cum ar fi materialele plastice, care nu sunt fabricate în prezent decât pe bază de combustibili fosili). În plus, carbonul prezent în mod ideal în economia circulară (CO2 etc.) va fi reutilizat și nu se va acumula în atmosferă. În consecință, se face trecerea de la producția de gaze cu efect de seră la producția de energie. Producerea de hidrogen și de energie electrică pe bază de hidrogen degajă căldură, recuperarea acesteia făcând și mai convenabile respectivele soluții. Iată de ce hidrogenul este unul dintre puținii vectori energetici care permit găsirea unui echilibru economic, societal și de mediu între piețele de energie electrică și cele ale altor tipuri de energie.

4.5.

Un alt exemplu relevant este cel al stocării într-o baterie a energiei electrice produse de panourile solare în timpul zilei. Problema panourilor solare instalate pe acoperișul clădirilor este că produc energie electrică atunci când locuințele sunt goale. Iar seara, atunci când ocupanții se întorc, soarele a apus de obicei demult, iar panourile nu mai produc energie.

4.6.

O soluție pare să fi apărut odată cu descoperirea făcută de o întreprindere germană, care a și pus-o în aplicare. Aceasta a conectat o serie de componente printr-un program informatic și o aplicație pentru smartphone-uri; utilizatorii pot consulta pe telefonul lor mobil nivelul de încărcare al bateriei care stochează electricitatea produsă de panourile solare pe timpul zilei. Calculul este grăitor: în mod obișnuit, panourile solare ale unei locuințe satisfac între 25 și 35 % din nevoile de energie ale acesteia; prin soluția menționată, ele acoperă adesea peste 70 %. Având în vedere prețurile actuale, amortizarea investiției se face în circa 8 ani, bateriile fiind garantate 20 ani.

4.7.

Acesta reprezintă și un stimulent pentru tipul familial de producție-consum, pe care CESE l-a promovat în mai multe dintre avizele sale (conceptul de „prosumatori”, prosumers în limba engleză).

4.8.

Deși există deja diverse soluții, se pare totuși că posibilitatea de a dispune de echipamente suplimentare rămân limitată. În plus, există obstacole importante care frânează încă conceperea de tehnologii mai flexibile, cum ar fi bateriile litiu-ion sau power-to-gas (gaz din energie). Principalul dezavantaj îl constituie costul și competitivitatea economică a acestor soluții – care sunt încă foarte departe de condițiile pieței –, dar și dimensiunile încă mari ale bateriilor. În analiza sa prospectivă din 2011, intitulată Les systèmes de stockage d’énergie/Feuille de route stratégique, ADEME (Agence française de l’environnement et de la maîtrise de l’énergie – Agenția franceză pentru mediu și de gestionarea energiei) nu preconizează o dezvoltare la scară industrială a sistemelor staționare de stocare a energiei decât în orizontul anului 2030. La rândul său, societatea de consultanță McKinsey (Battery Technology Charges Ahead, McKinsey, 2012) consideră că, deși prețul de stocare a energiei ar urma să scadă în următorii ani, amploarea și rapiditatea acestei scăderi rămân încă sub semnul întrebării. Potrivit societății respective, costul bateriilor litiu-ion ar putea scădea de la 600 USD/kWh la 200 USD/kWh în 2020 și la 160 USD/kWh în 2025.

5.1.

CESE reamintește că necesitatea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și evoluția generală către o penurie crescândă de combustibili fosili (în ciuda descoperirii de noi surse în ultimii ani) determină o creștere a ponderii energiei din surse regenerabile, după cum a susținut CESE în câteva avize (TEN/564 și TEN/508). Astfel, CESE a subliniat, în contextul dezvoltării energiei din surse regenerabile, importanța anumitor elemente suplimentare în cadrul sistemului energetic, și anume a unor rețele de transport, a unor instalații de stocare și a unor capacități de rezervă extinse. Dezvoltarea unor mari capacități de producție a energiei din surse regenerabile reprezintă o provocare strategică, întrucât, pe de o parte, va permite reducerea importurilor (ceea ce prezintă un avantaj economic și etic) și, pe de altă parte, va necesita instalații de stocare (care să permită nu doar stocarea de pe o zi pe alta, ci și de la un anotimp la altul) care vor trebui de altfel construite pe scară largă.

5.2.

CESE recunoaște că stocarea reprezintă cea mai importantă provocare pentru o tranziție energetică în care energia din surse regenerabile intermitente ocupă un loc însemnat. Comitetul reamintește necesitatea de a crea capacități de stocare și de a le mări pe cele existente. El subliniază că stocarea energiei este un factor capital în atingerea obiectivelor energetice majore ale Uniunii Europene, pe care CESE o sprijină, în special în ceea ce privește:

5.3.

CESE admite că stocarea energiei poate avea un cost important nu numai din punct de vedere financiar, ci și sanitar și de mediu. Este cazul anumitor proiecte de stocare subterană a gazelor, care contravin principiului de conservare a resurselor de apă. Prin urmare, CESE pledează pentru îmbunătățirea tuturor tehnologiilor. Într-adevăr, Comitetul consideră că stocarea în cantități mari ar putea juca un rol major în fructificarea complementarității surselor regenerabile. Astfel, variațiile pe termen scurt, mediu și lung în producția de energie fotovoltaică ar putea fi compensate grație energiei eoliene. Comitetul subliniază că acest lucru va conduce la crearea unei rețele de interconexiuni între diversele surse de electricitate, care se va baza pe rețelele inteligente (smart grids). Acestea din urmă utilizează tehnologii informatice care optimizează producția, distribuția și consumul de energie. CESE consideră că aceste tehnologii trebuie dezvoltate, deoarece contribuie la orientarea cererii de energie, fiind în același timp de părere că este important să se plece de la studii de impact pe această temă, cu respectarea libertății de alegere a fiecărui consumator. Și mai util ar fi să se efectueze o evaluare generală a tuturor instrumentelor, cum ar fi mandatul de standardizare M/441 și profilul de protecție al Biroului federal german pentru securitatea informațiilor (BSI), care permit transmiterea și diseminarea datelor în deplină siguranță, integrarea casei inteligente (Smart Home) etc., pentru a găsi aplicații concrete pentru nevoile viitoare ale orașelor inteligente, cum ar fi programarea pe baza previziunilor meteorologice.

5.4.

CESE subliniază importanța unui cadru european de reglementare privind stocarea energiei, care să permită aprecierea la justa valoare a ecologizării rețelelor de energie electrică și gaze.

5.5.

În plus, CESE subliniază că piața stocării de energie electrică pentru rețelele electrice cunoaște o creștere puternică, având un potențial semnificativ de generare de activități economice și de locuri de muncă, care ar urma să compenseze reducerea numărului acestora în alte domenii de pe piața energiei. Eventualele investiții din partea operatorilor de rețea și a producătorilor de energie sunt justificate de necesitatea de a integra proporția din ce în ce mai mare a surselor de energie intermitente. În Europa, construcția centralelor de acumulare prin pompare, renovarea celor existente și conversia barajelor hidroelectrice în centrale de acest tip joacă un rol fundamental în dezvoltarea pieței. Prin urmare, este oportun să se reducă de urgență obstacolele care reduc eficiența centralelor de acumulare prin pompare. Pentru a beneficia de avantajele economice și de mediu al acestei tehnologii, ar trebui să se ia măsurile necesare pentru ca astfel de centrale să poată fi construite și exploatate.

6.1.

CESE remarcă faptul că, până în prezent, UE și-a concentrat cheltuielile mai degrabă pe implementarea tehnologiilor decât pe cercetare și dezvoltare (raportul intitulat „Énergie, l’Europe en réseaux”, Michel Derdevet, 23 februarie 2015). Cheltuielile publice în acest domeniu sunt stabilite în Europa (în toate sectoarele) la un nivel similar în termeni reali cu cel din anii ’80 (în vreme ce în SUA și în Japonia acestea au crescut), deși energia din surse regenerabile este în plină expansiune. Planul SET (Planul strategic european privind tehnologiile energetice), pus în aplicare în 2007, nu a reușit să atragă o finanțare corespunzătoare. Numeroasele presiuni resimțite de sistemul energetic european, care vizează atât integrarea energiilor regenerabile, cât și asigurarea securității aprovizionării și a competitivității economice a Europei, impun o relansare a cooperării europene, atât de necesară în domeniul cercetării și dezvoltării în sectorul energiei. Stocarea este o componentă majoră a principalelor proiecte de rețele inteligente care au fost lansate în 2012 și 2013 și constituie un subiect important al cercetării și dezvoltării, în perspectiva abordării problematicilor rețelelor energetice ale viitorului.

6.2.

Tehnologiile de stocare a energiei se află în stadii diferite de maturitate tehnologică și industrială. CESE pledează pentru intensificarea activităților de cercetare și dezvoltare, precum și pentru o sinergie mai bună la nivel european, în special deoarece majoritatea proiectelor de cercetare și dezvoltare din Europa și din lume abordează provocări și oportunități similare. În mai multe avize, CESE a deplâns faptul că eforturile în materie de cercetare nu sunt pe măsura provocărilor și a solicitat intensificarea acestora la nivel european. De asemenea, statele membre trebuie încurajate să contribuie proporțional la acest efort. Uniunea trebuie neapărat să își sporească coordonarea și investițiile, având în vedere rolul crucial al cercetării și dezvoltării în eliminarea ultimelor obstacole tehnice și în reducerea cu succes, prin intermediul industrializării soluțiilor de stocare, a costurilor de investiție, încă prea ridicate; acest lucru va permite mai buna integrare a energiilor regenerabile, scăderea costurilor tranziției energetice, reducerea impactului anumitor tipuri de energie asupra sănătății, dezvoltarea formării și ocuparea forței de muncă în acest sector, garantarea securității sistemului energetic, dezvoltarea de filiere inovatoare și competitive pe plan internațional, precum și asigurarea competitivității economiei europene.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/24

Raportor:

doamna Daniela RONDINELLI

1.1.

În contextul unei urbanizări tot mai accentuate, UE și statele membre consideră că orașele sunt „laboratoare pentru o Europă mai dinamică și mai digitală”, în care se pot experimenta măsuri menite să genereze creștere însoțită de ocuparea forței de muncă și dezvoltare socială.

1.2.

Durabilitatea orașelor va fi fructul unei simbioze inteligente între tehnologii mai mature și inovatoare, platforme integrate (la nivel european, național și municipal), infrastructuri moderne, eficiență energetică, reproiectarea unor servicii mai eficace pornind de la exigențele cetățenilor și utilizatorilor, integrarea rețelei electrice inteligente, a internetului și a sistemelor de senzori.

1.3.

Aceste orașe – laboratoare ale inovării avansate, implementate pe scară largă – ar contribui la „renașterea” industrială și socioeconomică a UE, declanșând o adevărată revoluție industrială, financiară și socială.

1.4.

În acest sens, CESE consideră că orașele inteligente (smart cities) pot deveni vectori ai dezvoltării unei noi politici industriale europene, capabile să influențeze dezvoltarea anumitor sectoare de producție, extinzând pe scară largă avantajele oferite de economia digitală. Cu ocazia intervenției sale în cadrul sesiunii plenare a CESE din 22 aprilie 2015, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš ŠEFČOVIČ, a declarat, printre altele, că orașele inteligente reprezintă o prioritate de dezvoltare pentru UE și a subliniat entuziasmul cu care privesc primarii orașelor investițiile în aceste comunități ale viitorului.

1.5.

Pentru a se ajunge la aceste rezultate, este esențială convergența către un model de dezvoltare mai avansat și mai eficace decât cele aplicate până în prezent, caracterizate printr-o acțiune extrem de fragmentată. În acest scop, CESE propune celorlalte instituții europene și guvernelor naționale să îmbine conceptul de „inteligență” (smartness) cu un model durabil și integrat de dezvoltare, care să se poată aplica unui oraș, unei insule, unui teritoriu, unei zone industriale, și care să se bazeze pe coerența și integrarea simultană a celor șase „piloni generici”:

1.6.

Prezența simultană a acestor șase piloni ar trebui considerată o componentă indispensabilă „standard” a unui proiect strategic de oraș inteligent. De asemenea, este absolut necesar ca aplicarea unui astfel de model să aibă loc în contextul unei politici care să asigure cele mai înalte standarde de securitate a rețelelor, a sistemelor informatice, a aplicațiilor și a dispozitivelor care stau la baza ecosistemelor de servicii digitale.

1.7.

Pentru ca această propunere să fie transpusă în acțiuni concrete, CESE consideră că este esențial ca, pe lângă implicarea indispensabilă a societății civile, UE și statele sale membre să își coordoneze măsurile de politică, însoțindu-le de resursele financiare publice corespunzătoare și asigurându-le deschiderea structurală către parteneriatul public-privat.

1.8.

În special, pentru introducerea unor inovații pe deplin durabile, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții și a bunăstării cetățenilor, CESE consideră că trebuie sprijinite investițiile în orașe inteligente prin valorificarea sinergiei dintre fondurile publice existente, europene, naționale și regionale și prin exploatarea posibilităților oferite de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS).

1.9.

Pentru transpunerea în realitate a acestor procese, CESE recomandă ca:

1.10.

Pe baza acestor noi instrumente, CESE consideră că se cuvine promovată o Platformă europeană a proiectelor pe baza caracteristicilor impuse de FEIS, care să favorizeze apariția și integrarea proiectelor de orașe inteligente între statele membre și care să sprijine capacitatea de finanțare a proiectelor prin combinarea resurselor publice disponibile cu resursele private accesibile și cu formele de garanție care pot fi activate prin FEIS.

1.11.

CESE consideră că este esențial să se promoveze o piață comună pentru orașele inteligente, inclusiv prin intermediul unui cadru de reglementare armonizat, care să prevadă:

1.12.

În opinia CESE, implicarea și participarea organizațiilor societății civile și concertarea partenerilor sociali sunt esențiale nu numai pentru identificarea planurilor strategice și de proiect aferente punerii în aplicare a modelului durabil și integrat de dezvoltare a orașelor inteligente, ci și pentru a garanta faptul că aceste planuri se traduc în beneficii economice și sociale pentru cetățeni și în condiții mai bune de viață și de muncă.

2.1.

Urbanizarea crescândă la nivel mondial (în contextul Obiectivului de dezvoltare al mileniului nr. 11, Organizația Națiunilor Unite pune în aplicare proiectul „Uniunea orașelor inteligente” – United Smart Cities, pentru ca toate orașele din lume să devină durabile, favorabile incluziunii, reziliente la dezastre și sigure) și european (1) este corelată tot mai strâns cu înmulțirea orașelor inteligente (Uniunea Europeană – Politica regională. „Orașele de mâine” – Cities of tomorrow, octombrie 2011), deoarece majoritatea cetățenilor (72 % din populația UE, adică 359 de milioane, urmând ca până în 2020 acest procent să se ridice la 80 %, conform datelor CE) și a activităților de producție își vor concentra aici interesele economice, personale și sociale. Pe de altă parte, într-un cadru european caracterizat inclusiv prin prezența unui număr mare de centre urbane mai mici și printr-o industrie care, de-a lungul timpului, s-a bazat pe valorificarea lanțurilor și rețelelor de întreprinderi, tranziția către acest nou model trebuie prevăzută și facilitată inclusiv în teritorii mai vaste și în zonele industriale.

2.2.

Gradul ridicat de sensibilitate a factorilor de decizie de la nivel național și local cu privire la aceste chestiuni este demonstrat de intensificarea acordurilor bilaterale de parteneriat dintre orașele inteligente europene și municipalitățile de pe alte continente, care trebuie încă să mai evolueze către durabilitate. Aceste acorduri au drept obiectiv reproducerea experiențelor pozitive realizate sau valorificarea și împărtășirea bunelor practici. De exemplu, guvernul chinez a identificat 12 orașe care au semnat acorduri de cooperare privind dezvoltarea urbană durabilă (http://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/12_cities.pdf) cu orașe care sunt considerate ca fiind printre cele mai inteligente din UE. În plus, asistăm la proliferarea unor proiecte și inițiative pe tema evoluției inteligente a orașelor, promovate în mod spontan de guverne și/sau cetățeni [de exemplu, Carta de la Malaga, 7 februarie 2011 (http://www.catmed.eu/pag/fr/11/la-charte-de-malaga)] ori de asociații, de organizații sau de rețele la scară europeană, cum ar fi Eurocities (http://www.eurocities.eu) și Convenția primarilor (http://www.covenantofmayors.eu).

2.3.

Strategia Europa 2020 promovează orașele inteligente în întreaga Europă prin investiții în infrastructurile TIC, pentru dezvoltarea capitalului uman, și în soluții care să profite de avantajele legate de noile tehnologii și de digitalizare pentru realizarea următoarelor obiective: îmbunătățirea durabilității și calității vieții și muncii cetățenilor și întreprinderilor, optimizarea eficienței și accesibilității serviciilor, reducerea sărăciei, a ratei șomajului, a excluziunii sociale, a poluării și a degradării mediului.

2.4.

Prin „Declarația de la Veneția pentru o Europă digitală” (http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/news/digital-venice-2014), guvernele naționale au reafirmat obiectivul de a încuraja tranziția către digital a economiilor lor, considerând că astfel se pot pune bazele unui nou model de politică industrială, în cadrul căruia tehnologiile informației și comunicațiilor să aducă o contribuție semnificativă la producția de bunuri și servicii de orice tip, la fel ca și accesul la instrumente financiare și la surse de energie.

2.5.

În acest context, orașele sunt considerate de către statele membre drept „laboratoare pentru o Europă mai dinamică și mai digitală”, în calitatea lor de posibile motoare ale schimbărilor. Orașele inteligente reprezintă pentru UE spații de experimentare a unor măsuri capabile să genereze creștere însoțită de noi locuri de muncă, deoarece în aceste orașe tehnologiile digitale se pot combina cu infrastructuri inovatoare și cu servicii noi.

2.6.

Transformarea orașelor pentru a deveni inteligente va avea urmări asupra inovării tehnologice, asupra transporturilor inteligente, asupra creșterii eficienței energetice, asupra vieții cetățenilor, lucrătorilor și întreprinderilor, prin numeroase schimbări legate, de exemplu, de munca la distanță, de e-democrație, de transparența sporită, și va permite o participare mai activă la procesul decizional.

2.7.

Cu ocazia conferinței pe care CESE a organizat-o la 10 noiembrie 2014 pe tema „Orașe inteligente – către o redresare economică europeană prin intermediul inovării civice” (http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.events-and-activities-smart-cities-civic-innovation), decidenți politici, lideri ai orașelor și reprezentanți ai societății civile au dezbătut modul în care orașele inteligente pot să devină „instrumente de orientare”, în vederea elaborării unei noi politici industriale în Europa, și să susțină creșterea și ocuparea forței de muncă; de asemenea, s-a discutat despre modul în care actorii din societatea civilă pot participa la proiectarea strategiilor și despre care anume instrumente de politică trebuie implementate pentru a favoriza apariția investițiilor în orașele inteligente din întreaga Europă.

2.8.

CESE consideră că, pentru ca orașele inteligente să poată deveni forța motrice a elaborării unei noi politici industriale europene (2), este nevoie de concentrare asupra a trei măsuri:

2.8.1.

definirea unui model de dezvoltare a orașelor inteligente mai avansat și mai eficace, care să depășească fragmentarea actuală și să promoveze o viziune unitară a proiectelor, mergând cu mult mai departe decât integrarea TIC cu mobilitatea și eficiența energetică. Este nevoie mai ales să se insiste asupra inițiativelor care pot îmbrăca diverse forme la nivel local și a căror premisă să fie aceea de a viza impactul simultan asupra PIB, creșterii, ocupării forței de muncă, productivității (indicatori economici cantitativi), calității vieții și bunăstării fizice și mentale a persoanei (indicatori economici calitativi);

2.8.2.

încurajarea investițiilor în orașe inteligente, într-o logică a parteneriatului public-privat care să valorifice în primul rând numeroasele fonduri europene disponibile și să creeze sinergii între acestea și activitatea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) [propunerea de regulament a CE de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) 1316/2013, COM(2015) 10 final], având drept obiectiv adoptarea la nivel european a unui model de dezvoltare care să se caracterizeze prin capacitatea de a genera simultan beneficii sociale, de mediu, în materie de producție și de ocupare a forței de muncă [CE estimează o creștere cu 2,8 milioane a numărului de locuri de muncă până în 2018 (Start-Up Europe, conferința CESE din 10 noiembrie 2014)], precum și garantarea perspectivei de rambursare a capitalului către coinvestitorii din sectorul privat;

2.8.3.

consolidarea prezenței și a rolului societății civile și partenerilor sociali în procesul de proiectare strategică, de realizare și de monitorizare ulterioară a orașelor inteligente este esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale cetățenilor și ale întreprinderilor.

3.1.

Studiul Parlamentului European (3) evidențiază modul în care strategiile sau inițiativele actuale urmăresc să facă orașele mai inteligente cel puțin într-unul dintre următoarele domenii: guvernanța participării cetățenilor, raportul cu cetățenii, condițiile de viață, mobilitatea, economia, mediul înconjurător. De aici rezultă că este posibil să se imagineze un proiect de oraș inteligent, fie și în prezența uneia singure dintre aceste caracteristici. În continuare, studiul identifică trei tipuri de componente esențiale ale unui oraș inteligent: tehnologică, umană și instituțională.

3.2.

În opinia CESE, este esențial să fie pus în aplicare un nou model durabil, de producție și favorabil incluziunii al orașului inteligent, care să nu mai fie perceput doar ca proiect de „tehnologie a informației”, de „îmbunătățire a mediului” sau de „creștere a eficienței energetice”, ci ca parte componentă a unei noi politici industriale europene, în care creșterea care generează ocuparea forței de muncă și dezvoltare socială reprezintă răsplata transformării economiilor noastre în direcția digitalizării.

3.3.

Realizarea acestui model este legată nu numai de o viziune mai integrată a proiectelor în orașe inteligente, ci și de:

3.4.

Prin urmare, conștient fiind de faptul că o strategie inteligentă poate fi aplicată la un oraș, o insulă, un teritoriu sau zonă industrială, CESE propune instituțiilor europene și guvernelor naționale să identifice un model de dezvoltare a orașelor inteligente, în cadrul unor programe care să se caracterizeze prin coexistența și integrarea simultană a șase piloni generici [în Italia, un astfel de model, creat în urma propunerii elaborate de Asociația Amerigo (International Cultural Exchange Programs Alumni) și de Enam (European Network of American Alumni Associations), reprezintă sursa de inspirație a activității de elaborare a unei strategii pentru orașe inteligente, de către Ministerul Dezvoltării Economice, în contextul așa-numitului Plan Juncker]:

3.5.

Coexistența acestor elemente poate maximiza impactul proiectelor în ceea ce privește creșterea economică și ocuparea forței de muncă, calitatea vieții, simplificarea relațiilor dintre administrații și cu acestea, economiile de energie pentru sectorul public și cel privat și generarea unor efecte de propagare (spill over) în materie de concurență și de cunoștințe asupra sectorului întreprinderilor.

3.6.

Orașele inteligente astfel realizate vor fi o sursă de servicii publice de calitate, de standarde de viață și operaționale mai ridicate pentru cetățeni și întreprinderi, de noi posibilități de ocupare a forței de muncă printr-un ecosistem antreprenorial mai inovator, de durabilitate ecologică sporită. Aceste rezultate pot fi obținute cu mai puține resurse publice nerambursabile, datorită implicării actorilor financiari privați, planificării strategice a sistemelor de servicii capabile să genereze „noi fluxuri de venituri din activități curente” și creării de rețele între mari grupuri industriale și întreprinderile mici și mijlocii.

3.7.

În acest scenariu al oportunităților deosebite, CESE consideră că este esențial să se abordeze chestiunea securității rețelelor, a sistemelor informatice, a aplicațiilor și dispozitivelor care stau la baza ecosistemelor de servicii digitale. Schimbarea orașelor pentru a deveni inteligente impune ca informațiile pe care se bazează serviciile – prin definiție foarte sensibile – să fie colectate și tratate cu confidențialitate, integritate și disponibilitate, în timp real.

3.8.

De asemenea, este imperios necesar ca, la nivel european, să se promoveze o dezbatere în rândul statelor membre în ceea ce privește standardele de siguranță care ar trebui să caracterizeze serviciile și dispozitivele cele mai întâlnite, în contextul așa-numitului internet of Everything, pentru a preveni riscul ca acestea să fie întrerupte, corupte sau chiar deturnate, provocând daune grave populației, sănătății publice, protecției vieții private și activităților economice, și, în cele din urmă, imaginii tuturor inițiativele care vor urmări realizarea orașelor inteligente.

4.1.

Integrarea celor șase piloni generici ar face din orașele inteligente un instrument ideal pentru a stimula o nouă categorie de investiții, menite să îmbine un impact social pozitiv în ceea ce privește externalitățile cu un mecanism de rentabilitate care să le facă pe deplin sustenabile din punct de vedere economico-financiar.

4.2.

Un plan european de investiții pentru orașele inteligente ar permite multiplicarea impactului inițiativelor, în prezența următorilor trei factori: politici care să promoveze scalabilitatea soluțiilor, care, la rândul ei, depinde de standardizarea componentelor; promovarea unei piețe comune a orașelor inteligente pentru a depăși acțiunile fragmentate și diferențiate de la o țară la alta și pentru a identifica instrumente comune ca răspuns la problemele apărute; prezența unei abordări financiare unitare.

4.3.

Scalabilitatea soluțiilor, adică posibilitatea de a extinde sau de a reproduce soluții existente, este legată în prezent în special de microinfrastructurile experimentale și de sistemele de trafic inteligent și depinde de implicarea marilor furnizori de tehnologie și de cooperarea dintre orașe. Alte inițiative experimentale, deși deosebit de importante prin calitatea soluțiilor propuse sau prin capacitatea de asociere, la nivelul de bază, a cetățenilor ori întreprinderilor, prezintă un grad de specificitate care le limitează capacitatea de reproducere.

4.4.

CESE consideră că scalabilitatea soluțiilor la nivel european este unul dintre elementele-cheie pentru atragerea unui volum adecvat de investiții private în cadrul parteneriatelor cu investiții publice, adaptând pe această cale politicile pentru orașe inteligente astfel încât să genereze creșterea ratei de ocupare a forței de muncă, a PIB-ului, a productivității și a calității vieții.

4.5.

În special, CESE consideră că:

4.6.

Combinarea acestor măsuri ar putea conduce la crearea unei piețe comune a orașelor inteligente, care ar face ca UE să devină prima platformă globală de testare a modelului de dezvoltare descris mai sus, în măsură să genereze efecte semnificative în ceea ce privește:

5.1.

La nivel european sau al statelor membre nu există un fond specific dedicat orașelor inteligente, ci multiple posibilități de acces la finanțare care se referă la programe specifice [pe lângă programele diverselor state membre bazate pe integrarea între resursele naționale și fondurile structurale (FEDER, FSE, FEADR), există fonduri europene care pot finanța aspecte specifice ale unui oraș inteligent, cum ar fi Orizont 2020, Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), programele COSME, URBAN, LIFE]. Întrucât cadrul actual de reglementare nu permite luarea în considerare a unei regrupări a resurselor într-un fond unic, CESE consideră că este esențial: să sporească nivelul de coordonare între instituțiile implicate; să crească sinergiile dintre politicile promovate de aceste instituții; să se asigure claritatea și uniformitatea modalităților de comunicare dintre instituții, orașe și părțile interesate din sectorul public și privat.

5.2.

Având în vedere nevoia de a stabili un model de dezvoltare prin intervenții integrate care să nu fie doar episodic, CESE este de părere că există riscul ca acest obiectiv să nu fie realizat pe deplin din cauza naturii fragmentate a competențelor și a resurselor, atât ale Comisiei Europene (șase direcții generale care se ocupă transversal de orașele inteligente), cât și ale statelor membre, în care nu sunt întotdeauna clare atribuțiile și responsabilitățile ce revin administrației centrale, regionale și locale.

5.3.

CESE recomandă așadar Comisiei să înființeze un Centru unic de acces european specializat privind politicile și resursele pentru orașe inteligente, cu participarea direcțiilor generale de resort, a statelor membre, a Comitetului Regiunilor și a CESE, care să aibă următoarele sarcini:

5.4.

Centrul unic de acces european pentru orașe inteligente ar trebui să acționeze în sinergie cu FEIS, cu privire la care CESE reafirmă (4) că ar fi oportun să sprijine proiectele strategice de infrastructură cu valoare adăugată economică și socială, pentru a putea contribui la atingerea obiectivelor politice ale UE (5) vizând finalizarea pieței unice în domeniile transporturilor, telecomunicațiilor, infrastructurilor digitale, energiei, dezvoltării urbane și rurale, dezvoltării sociale, al mediului și al resurselor naturale.

5.5.

Aceste proiecte, care sunt esențiale pentru realizarea orașelor inteligente, pot să consolideze baza științifică și tehnologică europeană și să promoveze beneficiile pentru societate, prin intermediul unei mai bune exploatări a potențialului economic și industrial al strategiilor privind inovarea, cercetarea și dezvoltarea tehnologică.

5.6.

Datorită integrării Centrului unic de acces european și a FEIS, pe baza faptului că acesta din urmă oferă posibilitatea de constituire a unor platforme de proiecte și de finanțare la nivel european, național sau sectorial, CESE recomandă structurarea unei Platforme europene de proiecte pentru orașele inteligente, care să permită promovarea unei abordări armonizate a capacității de finanțare a acestora printr-un proces de integrare a resurselor publice disponibile cu resursele private ce pot fi mobilizate și prin activarea unor forme publice adecvate de atenuare a riscului. O astfel de platformă ar trebui să promoveze identificarea, agregarea și finanțarea proiectelor promovate în mai multe state membre, care corespund modelului de orașe inteligente pe care CESE îl propune Comisiei Europene spre adoptare.

5.7.

Pentru a facilita apariția unor astfel de tipuri de proiecte, CESE recomandă ca în toate statele membre să se înființeze „ghișee unice de acces tehnic și financiar pentru orașele inteligente”, care să aibă drept scop:

5.8.

CESE speră ca, odată cu constituirea Platformei europene de consiliere în materie de investiții (European Investment Advisory Hub – EIAH), care ar trebui promovată în marginea FEIS pentru a asista statele membre la adoptarea celor mai potrivite măsuri de facilitare a constituirii unei rezerve de proiecte și pentru a activa toate instrumentele necesare care să permită finanțarea proiectelor, să fie creată o secțiune specială dedicată orașelor inteligente, care să dispună de cunoștințe de specialitate și de competențele cele mai adecvate pentru a garanta că sunt luate în considerare toate dimensiunile proiectelor.

6.1.

CESE subliniază faptul că precondițiile adoptării și punerii în aplicare a modelului de dezvoltare integrată pentru orașe inteligente constau în conturarea în cadrul instituțiilor a unei viziuni pe termen lung, cu implicarea plenară a categoriilor interesate de procesele de schimbare în vigoare (cetățenii, organizațiile societății civile și partenerii sociali), precum și într-o guvernanță eficace și inovatoare a proceselor legate de dezvoltarea orașelor inteligente.

6.2.

Instituțiile europene, naționale și locale implicate în procesul de programare strategică a intervențiilor în favoarea orașelor inteligente vor fi invitate să adopte o viziune strategică pe termen lung pentru programele respective. Modelul de dezvoltare integrată va putea servi la atingerea unui echilibru între exigențele tuturor categoriilor implicate, cu asigurarea unui grad maxim de incluziune, precum și a durabilității economice și financiare a inițiativelor.

6.3.

Rolul orașelor va fi acela de „planificator și supraveghetor strategic” inteligent, misiunea lor fiind de a încredința diferiților actori din mediul de afaceri, financiar, industrial și social, aflați într-un contact fructuos, structurat și permanent, sarcina de a realiza inițiativele preconizate, cu termene clare și cu capacitatea de a se adapta la schimbări și evoluții.

6.4.

Evoluția orașelor către o logică inteligentă se va putea realiza numai dacă se pornește de la un dialog permanent cu societatea civilă, ce poate conduce la o implicare deplină a categoriilor care reprezintă interesele colective, specifice sau generale, atât în faza de evaluare a necesităților, cât și în cea de traducere a acestora în cerințe și de monitorizare a eficienței măsurilor preconizate pentru satisfacerea lor. Această acțiune de participare civică trebuie să fie promovată la nivel european, național și local.

6.5.

În acest scop, CESE formulează următoarele propuneri:

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/34

Raportor:

dna Emmanuelle BUTAUD-STUBBS

Coraportor:

dl Panagiotis GKOFAS

1.1.

Dat fiind rolul important al IMM-urilor în economia europeană, CESE consideră esențial să se poată dispune de un studiu de impact precis, mai ales în raport cu efectele asupra locurilor de muncă și a normelor deontologice, pentru fiecare sector și pentru fiecare stat membru, care să analizeze consecințele previzibile pe care intrarea în vigoare a TTIP, în termenii actuali ai negocierii, le-ar avea asupra IMM-urilor europene.

1.2.

Cele două studii realizate de DG Comerț cu privire la IMM-uri, unul privind provocările și oportunitățile pentru IMM-urile cu activități de export în general (1) și altul, mai recent, din aprilie 2015, care privește în special IMM-urile și parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) (2) sunt cu siguranță utile, dar nu acoperă toate aspectele. Acestea permit prezentarea anumitor dificultăți legate de internaționalizarea IMM-urilor și de barierele comerciale și de reglementare cu care se confruntă acestea, dar nu oferă o estimare exactă, justificată și detaliată pe sector și pe stat membru cu privire la impactul pe care l-ar putea avea TTIP asupra întreprinderilor cu și fără activități de export, care fac parte din diversele lanțuri valorice.

1.3.

Prin urmare, CESE solicită Comisiei Europene să efectueze un nou studiu de impact privind IMM-urile, întreprinderile foarte mici (IFM), microîntreprinderile și profesiile liberale, indiferent dacă sunt sau nu exportatoare, în vederea măsurării impactului potențial al înființării unei piețe transatlantice integrate în sectoarele lor de activitate (agricultură și sectorul agroalimentar, turism, meșteșuguri, hoteluri, alimentație publică, industrie, servicii etc.). Este extrem de important să se poată prevedea modul în care aceste întreprinderi vor fi afectate de deschiderea unei piețe transatlantice mai integrate. Va modifica oare TTIP modelul lor de afaceri, metodele lor de producție, cadrul lor de reglementare, natura serviciilor sau strategiile lor de investiții și de ocupare a forței de muncă în cadrul unui nou spațiu de concurență?

1.4.

CESE ar dori să profite de această ocazie oferită de negocierile cu SUA pentru a monitoriza mai îndeaproape cele două politici de sprijin pentru IMM-uri de o parte și de alta a Atlanticului, pe baza unei abordări bazate pe dovezi (de exemplu, prin analiza comparativă a relației dintre achizițiile publice și IMM-uri, a accesului la finanțare și la condițiile piețelor de capital, a gestionării catastrofelor, a cerințelor/informațiilor privitoare la accesul pe piețe, precum și a standardelor pentru întreprinderile mici). Această comparație va permite, fără îndoială, să se întreprindă noi măsuri relevante pentru a sprijini IMM-urile europene, în vederea consolidării punerii practice în aplicare a SBA-ului european. Comitetul lucrează în prezent la elaborarea unui aviz pe această temă (INT/755), în continuarea avizelor anterioare pe aceeași temă. El consideră că a sosit momentul ca instituțiile europene să ia în considerație solicitarea formulată de organizațiile europene și naționale de IMM-uri în sensul unui SBA obligatoriu din punct de vedere juridic și a unei mai bune coordonări între politicile industriale și comerciale. De asemenea, este necesar ca rețeaua „reprezentanților IMM-urilor” („SMEs envoys”) să se transforme într-o veritabilă autoritate și mai eficientă de coordonare, monitorizare și punere în aplicare a politicii în favoarea acestora în cadrul pieței interne, militând în favoarea recunoașterii nevoilor nou apărute și a găsirii unor soluții adecvate pentru IMM-uri.

1.4.1.

Categoria IMM-urilor în cadrul Uniunii Europene este ea însăși foarte eterogenă, având o proporție covârșitoare de întreprinderi foarte mici, cu mai puțin de nouă angajați. În plus, această distribuție a IMM-urilor pe dimensiuni este, de asemenea, foarte diferită între statele membre. Același lucru este valabil și pentru profesiile liberale reglementate sau nu. Dată fiind această prezență pregnantă a microîntreprinderilor în domeniul comerțului, al industriei și al artizanatului, CESE recomandă ca CE, în cooperare cu autoritățile din statele membre cele mai afectate (inclusiv institutele publice sau private de cercetare și universitățile) să acționeze în virtutea unui plan specific de acțiune multianual al UE și al SUA, să organizeze campanii de sensibilizare și de informare pentru IMM-uri la nivel cât mai local, să înființeze baze de date multilingve și seminare de formare cu privire la conținutul diverselor capitole ale TTIP, precum și la sectoarele afectate, la oportunitățile și la punctele de urmărit aferente.

1.4.2.

Profesiile liberale, indiferent dacă sunt reglementate sau nu, formează în cadrul UE un sistem de servicii sensibile în interesul clientului și al publicului larg, cărora li s-a atribuit un rol specific.

1.5.

CESE salută existența unui capitol specific IMM-urilor în cadrul acestor negocieri, dar dorește să îmbunătățească conținutul acestuia prin propunerile formulate în secțiunea „Observații specifice” din prezentul aviz. Conținutul actual propus de Comisia Europeană ar trebui să fie completat cu privire la mai multe aspecte, mai ales în ce privește modalitățile de reprezentare a IMM-urilor în viitorul Comitet IMM, precum și competențele acestuia.

1.6.

CESE solicită ca reprezentantul Comisiei Europene pentru IMM-uri să se asigure că întreprinderile mici și microîntreprinderile, precum și profesiile liberale sunt reprezentate în procesul de negociere, dispunând de cel puțin un loc rezervat lor în comitetul consultativ al TTIP (TTIP Advisory Board), pentru a rezolva problema lipsei de informații, a asigura o expertiză multisectorială necesară și a respecta cerințele de bază cu privire la transparența informațiilor/datelor de interes comun. El recomandă, de asemenea, introducerea unor măsuri pentru sprijinirea organizațiilor economice, profesionale și sectoriale de IMM-uri în munca lor de îndrumare și consiliere a IMM-urilor și microîntreprinderilor, în cooperare cu instituțiile științifice și de cercetare interesate, precum și a unor măsuri de finanțare în caz de necesitate. El solicită recunoașterea reciprocă a calificărilor și a diplomelor, la toate nivelurile administrației publice și în condiții de concurență loială la toate nivelurile procedurii de achiziții publice (inclusiv al statelor federale, al regiunilor și al municipalităților).

2.2.1.

Din cauza dimensiunii lor, IMM-urile sunt adesea dezavantajate în mod disproporționat prin taxele vamale ridicate și prin dispozițiile din reglementare care afectează comerțul transatlantic, întrucât ele au nevoie de mai multe resurse și competențe decât întreprinderile mari pentru a depăși barierele comerciale, în vederea efectuării unor schimburi mult mai limitate, ca volum și valoare. Din aceste motive, ele vor beneficia de pe urma măsurilor de liberalizare tarifară și netarifară prevăzute în acord transatlantic. În avizul său pe tema „Relațiile comerciale transatlantice și poziția CESE cu privire la îmbunătățirea cooperării și la un eventual acord de liber schimb UE-SUA”, CESE a făcut deja un inventar al oportunităților și al punctelor de monitorizat în toate domeniile acoperite de negociere (5).

2.2.2.

Unul dintre principalele avantaje ale TTIP pentru IMM-uri îl reprezintă rezultatele în domeniul cooperării în ce privește reglementarea, ceea ce ar putea duce la armonizare și apropierea anumitor dispoziții, recunoașterea reciprocă a inspecțiilor și certificărilor. Cu toate acestea, CESE ar dori să reamintească angajamentul ferm asumat de ambele părți de a nu utiliza TTIP pentru a reduce standardele tehnice existente. Ca atare, ar putea fi foarte promițătoare o analiză a valorii adăugate generate de experiența UE privind organizația „Standarde pentru întreprinderile mici” (Small Business Standards), sprijinită de CE în parteneriat cu cele mai reprezentative organizații ale IMM-urilor. Cooperarea în materie de reglementare ar trebui să fie transparentă și să respecte autonomia de reglementare a statelor membre și a Uniunii Europene, păstrând însă capacitățile acestora de a adopta măsurile pe care le consideră adecvate în domenii precum sănătatea, protecția consumatorilor, a lucrătorilor sau a mediului.

—

exporturi directe către o țară străină;

—

exporturi cu ajutorul profesioniștilor independenți străini;

—

crearea de filiale în străinătate;

—

înființarea de infrastructuri în străinătate, pentru a produce și a desface în țara țintă a exporturilor.

—

ponderea exportului în sectorul său de activitate;

—

dimensiunea pieței interne.

—

obstacolele în ceea ce privește accesul la finanțarea exporturilor;

—

lipsa de informații și de date actualizate privind cerințele legate de produse/servicii;

—

cunoașterea insuficientă a pieței pe care doresc să vândă produse sau servicii (studii de piață);

—

dificultăți de a găsi clienți potențiali și de a intra în contact cu aceștia;

—

personal fără o formare adecvată pentru gestionarea unei dezvoltări internaționale sau pentru a stabili contacte cu investitori sau importatori;

—

lipsa unor stimulente și a sprijinului din partea autorităților publice, precum și o administrație destul de greoaie a politicilor publice de sprijin;

—

barierele culturale și lingvistice;

—

reglementarea neuniformă și mecanismele de adaptare și recunoaștere a calificărilor și autorizațiilor de funcționare.

—

diferențele considerabile în ce privește nivelul de răspundere și posibilitatea de a încheia o asigurare la un tarif conform pieței;

—

costurile de export (exclusiv taxele vamale), legate de costurile de transport, durata și complexitatea formalităților vamale și necesitatea de a avea sau de a plăti un agent vamal, precum și de a dispune, îndeosebi în Statele Unite, de o asigurare pentru a face față eventualelor reclamații de responsabilitate;

—

dificultățile întâmpinate în accesarea creditelor pentru export;

—

impozitele și taxele vamale, care încă reprezintă un obstacol important pentru anumite sectoare, cum ar fi cel al tutunului, al textilelor și confecțiilor;

—

complexitatea normelor de origine și costul certificatelor de origine;

—

îndeplinirea diferitelor standarde tehnice sau sanitare și fitosanitare și certificările și inspecțiile impuse de aceste norme;

—

reglementările tehnice sau sanitare, impuse doar în anumite state americane sau normele divergente între state;

—

divergențele în ce privește cerințele de calificare și restricțiile de activitate din diferite state membre și circumscripții locale;

—

protecția drepturilor de proprietate intelectuală, în special nerespectarea denumirilor de origine și reglementările diferite referitoare la mărci și brevete;

—

costul protecției juridice și de supraveghere a pieței pentru întreprinderile europene care dețin indicații geografice;

—

restricțiile privind achizițiile publice din cauza „Buy American Act” și a modificărilor periodice ale acestuia, menite a extinde domeniul său de aplicare;

—

complexitatea procedurilor de obținere a vizelor, a permiselor de ședere, de muncă și de începere a activității în Statele Unite;

—

restricțiile sau autorizațiile necesare la nivel federal sau la nivelul statelor federate pentru anumiți furnizori de servicii.

2.7.1.

Prima necesitate a IMM-urilor, în special a întreprinderilor mici și a microîntreprinderilor, luând în considerare obstacolele întâmpinate și resursele lor limitate, constă în a dispune de servicii adaptate de îndrumare și consiliere, inclusiv în ce privește formarea salariaților (consultanță personalizată sau coaching, instruire sau mentoring), furnizate, în general, de organizațiile lor economice, profesionale și sectoriale. Este necesar să se asigure faptul că acestea din urmă dispun de resursele logistice necesare pentru a putea informa întreprinderile, a le oferi consultanță și a le îndruma în mod individual, în special prin utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI).

2.7.2.

Pe lângă serviciile de sprijin și consultanță adaptate fiecărui IMM în funcție de propriile sale caracteristici și nevoi, întreprinderile trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a-și finanța investițiile tangibile și intangibile. În acest scop, pe lângă fondurile ESI, CESE recomandă ca instrumentele financiare din programul COSME, inclusiv capitalul de risc și schemele de garantare, să fie ușor accesibile pentru IMM-uri, inclusiv pentru cele dispuse să investească pe piețele SUA.

2.7.3.

UE ar trebui să evalueze oferta de asigurări pentru exporturile de produse și servicii, elaborând oferte care să fie conforme cu necesitățile pieței.

3.1.1.

Profesiile liberale reglementate și nereglementate reprezintă un tip de IMM-uri care există în diferite forme și în grade diferite în toate statele membre ale UE. Ele oferă bunuri și servicii care se bazează pe cunoștințe de specialitate, care presupun ca beneficiarii să le acorde o încredere deosebită și care implică cerințe speciale în ceea ce privește independența acestora. Pe lângă importanța lor ca parteneri economici, ele reprezintă și o componentă esențială a modelului societal european.

—

toate informațiile trebuie să fie disponibile în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene;

—

software-ul trebuie să fie cât mai simplu cu putință și ușor de utilizat;

—

un eșantion de IMM-uri din UE trebuie să testeze funcționarea bazei de date, pentru a se asigura că aceasta corespunde nevoilor lor;

—

baza de date trebuie să conțină și o interfață umană, cu o echipă însărcinată cu formularea răspunsurilor solicitate de pe ambele părți ale Atlanticului.

3.7.1.

Este important ca TTIP să nu fie considerat o modalitate de a elimina tratamentul preferențial rezervat IMM-urilor în cadrul contractelor de achiziții publice la nivel local și regional. TTIP ar trebui să mențină aceste priorități, cu condiția ca ele să se aplice fără diferențiere IMM-urilor europene și celor americane.

3.7.2.

În plus, este esențial ca, în cadrul procesului de negociere, precum și în ce privește cooperarea în domeniul reglementării, să fie respectat principiul care constă în „a gândi mai întâi la scară mică” (Think small first), astfel încât să se țină seama de prioritățile și realitățile micilor întreprinderi și microîntreprinderilor chiar de la începutul procesului legislativ, iar interesele lor specifice să fie protejate. În acest scop, CESE solicită ca întreprinderile mici și microîntreprinderile să fie incluse în Comitetul consultativ al TTIP (TTIP Advisory Board).

3.7.3.

În ceea ce privește cooperarea în materie de reglementare, ar trebui să se dispună de un sprijin adaptat pentru IMM-uri, în special pentru întreprinderile mici și microîntreprinderi, pentru a le ajuta să respecte normele.

3.7.4.

Ar trebui subliniat faptul că un mare număr de întreprinderi interesate de piața transatlantică pentru exporturi și investiții sunt întreprinderi care inovează și că ele au nevoie de reglementări stricte și clare pentru protecția proprietății intelectuale, atât în SUA, cât și în Uniunea Europeană.

3.7.5.

În ceea ce privește sectorul agroalimentar, este necesar să se acorde o atenție specială întreprinderilor care-și bazează producția și procesele aferente acesteia pe considerente de ordin etic, cultural și de mediu. Este esențial să se continue promovarea comercializării unor astfel de produse, care contribuie la dezvoltarea durabilă. De asemenea, este necesar să se asigure protecția adecvată a indicațiilor geografice, care reprezintă o garanție pentru consumatori, atât în privința originii produselor, cât și a metodelor de producție. De-a lungul anilor, UE a urmat o politică bazată pe calitate în ceea ce privește produsele sale, ceea ce constituie un avantaj major, oferind atuuri concurențiale producătorilor din Uniune, contribuind în mod semnificativ la menținerea tradiției sale culturale și gastronomice și sprijinind dezvoltarea rurală, precum și politicile de susținere a pieței și a veniturilor producătorilor.

3.7.6.

CESE ar trebui să examineze într-un alt aviz experiențele legate de „Small Business Act” (SBA) în SUA și în UE, pentru înțelegerea deplină a avantajelor pe care „Small Business Act” din SUA le oferă IMM-urilor americane în ce privește accesul la piețele publice sau, de exemplu, la finanțare. Un astfel de exercițiu va permite, la momentul oportun, să se propună îmbunătățiri la SBA european și metode de lucru mai eficiente în cadrul lui, astfel încât acesta să capete un caracter mai favorabil IMM-urilor și obligatoriu.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/44

Raportor:

dna An LE NOUAIL MARLIÈRE

1.1.

CESE le solicită statelor membre ale UpM și UE să valideze ODD convenite prin ratificarea convențiilor internaționale relevante.

1.2.

CESE le recomandă statelor membre ale UpM și UE să ofere o protecție solidă investițiilor publice necesare realizării ODD.

1.3.

CESE le recomandă statelor membre ale UpM și UE să organizeze punerea în aplicare, prin implicarea societății civile și a administrațiilor locale, cât mai aproape posibil de cetățeni.

1.4.

Comitetul ia act de concluziile Consiliului „Afaceri externe si relații internaționale” din 26 mai 2015 și în raportul anual pentru 2015 al Comisiei Europene privind angajamentele și rezultatele UE și ale statelor sale membre în materie de asistență oficială pentru dezvoltare.

1.5.

Regretă, cu toate acestea, faptul că UE își acordă termen până în 2030 pentru a atinge obiectivul de 0,7 % din PIB (1).

1.6.

Comitetul susține intenția UE de a consolida aspectele nefinanciare (ratificarea instrumentelor juridice internaționale, lupta împotriva criminalității financiare).

1.7.

El îndeamnă Comisia să prezinte o poziție coerentă privind interesele comerciale bilaterale, plurilaterale și multilaterale și obiectivele dezvoltării durabile pentru a menține credibilitatea obiectivelor, precum și a ajutorului european.

1.8.

Comitetul recomandă extinderea dialogului între partenerii sociali și instituțiile europene din domeniul formării profesionale și al învățării pe tot parcursul vieții, la care a fost invitat să participe și la care a contribuit (2), precum și programele de acțiune în acest domeniu.

1.9.

Comitetul propune ca aceste recomandări să fie incluse în programul UE și în politica sa de vecinătate: coerența între politicile comerciale, politica externă, de dezvoltare, de finanțare și de protecție a democrației și a drepturilor omului, în conformitate cu angajamentele vicepreședintei Federica MOGHERINI față de societatea civilă, afirmate la 28 mai 2015 (3).

2.1.

Un loc important pe agenda europeană și mondială pentru următorii ani îl va ocupa dezbaterea pe marginea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) post-2015. Regiunea euro-mediteraneeană prezintă unele caracteristici comune datorită cărora este necesar să se acorde o atenție specială modalităților de integrare a obiectivelor de dezvoltare durabilă în politica europeană de vecinătate și în politicile țărilor din sudul Mediteranei. Securitatea alimentară, sărăcia și excluziunea socială, penuria care afectează accesul la apă, situația specială a țărilor în tranziție democratică și economică din regiune, nevoia de restabilire a păcii și securității explică utilitatea unui aviz al CESE, al cărei scop să fie stabilirea de orientări pentru punerea în aplicare și monitorizarea agendei post-2015 în regiunea Mării Mediterane.

2.2.

Facilitând identificarea provocărilor concrete și elaborând propuneri pentru regiunea euro-mediteraneeană împreună cu societatea civilă, CESE poate oferi o consiliere utilă guvernelor din această regiune grav afectată și instituțiilor europene.

2.3.

Prin prezentul aviz, CESE înțelege de asemenea să își continue lucrările efectuate cu privire la obiectivele de dezvoltare durabilă în general și privind în mod specific această regiune geografică – țărmurile Mării Mediterane.

2.4.

Secretarul General al ONU a prezentat un raport care rezumă contribuțiile reținute de grupul de lucru însărcinat cu examinarea obiectivelor universale de dezvoltare durabilă dincolo de 2015, care rezultă din adoptarea declarației guvernelor intitulată „Ce fel de viitor dorim?” după Conferința Rio + 20 și care consacră decizia de a transforma obiectivele mileniului, specifice țărilor în curs de dezvoltare, în obiective universale – deși diferențiate – care privesc întreaga umanitate, atât în țările industrializate, cât și în cele emergente, în curs de dezvoltare sau mai puțin dezvoltate. Au avut loc consultări extinse la diferite niveluri, regionale și subregionale, iar principalele grupuri ale societății civile organizate, reprezentate în Organizația Națiunilor Unite, au avut ocazia să participe și să își poată apăra interesele. 17 obiective și 169 de ținte au fost reținute din perspectiva mijloacelor de punere în aplicare și a parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă.

2.5.

În 2015, trebuie să se desfășoare două evenimente importante, indisociabile de obiectivele de dezvoltare durabilă post-2015: o conferință internațională privind finanțarea dezvoltării, în iulie 2015, la Addis-Abeba, și cea de a 21-a conferință a părților la convenția-cadru privind combaterea schimbărilor climatice, care va avea loc la sfârșitul lui 2015, la Paris.

2.6.

Acest program de dezvoltare durabilă post-2015 își propune să stabilească un cadru pentru viitoarele acțiuni ale ONU pe teren, cu o nouă orientare către egalitate, incluziune socială și muncă decentă, cu conservarea, totodată, a sursele de venit sustenabile pentru persoanele care au un loc de muncă, a mediului și a ritmului de înnoire a resurselor biologice și naturale. Totuși, acest program pleacă de la premisa că paradigma economică care guvernează societățile noastre nu este durabilă. Aceasta înseamnă că liderii de la nivel mondial vor trebui să mențină un nivel ridicat de ambiție. Situația economică, socială, de mediu și, în cele din urmă, politică nu este deloc sustenabilă în numeroase părți ale lumii, iar acest lucru este valabil în special în regiunea euro-mediteraneeană. Pentru a realiza obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), mulți susțin că, pentru schimbarea situației, trebuie cel puțin să se modifice principiile economice și financiare care guvernează în prezent economiile.

2.7.

La nord de Marea Mediterană, țările din sudul Europei se confruntă cu situații sociale și economice care nu mai sunt acceptate de către cetățeni și care nu permit abordarea imperativelor legate de mediu și de schimbările climatice care ar oferi cetățenilor europeni oportunități de a construi un spațiu nou din perspectiva problemelor de mediu, economice și sociale. Tinerii, în ciuda investițiilor în educația lor prin sistemul național sau european, nu au un cadru de oportunități care să le permită să prospere și să contribuie la consolidarea competitivității economice, sociale și de mediu a UE.

2.8.

S-au creat puține locuri de muncă începând din 2008; în schimb, au dispărut multe locuri de muncă, iar ritmul generării acestora nu urmează evoluția demografică, nici sosirea pe piață de noi absolvenți, ceea ce antrenează respingerea politicilor de austeritate fără perspective. Politicile și serviciile publice în domeniul educației, sănătății, transporturilor și locuințelor au de suferit din cauza orientării spre austeritate, în timp ce realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă necesită consolidarea acestor servicii. Numărul persoanelor fără adăpost și al celor care locuiesc în condiții precare este în creștere în UE 28, majoritatea posturilor ocupate sunt extrem de flexibile, precare, fără viitor. Numărul de stagiari insuficient sau necorespunzător remunerați explodează, asistăm la o radicalizare a societății europene, la intoleranță, la respingerea celorlalți, la neînțelegere, la adâncirea decalajului dintre generații, în timp ce individualismul și lupta pentru supraviețuirea duc la un clivaj între clasele politice profesionalizate și cetățenii lipsiți de capacitatea de a-și apăra drepturile.

2.9.

La sud de Mediterana am asistat la abolirea dictaturilor care confiscaseră profitul economic, libertatea de exprimare, egalitatea între cetățeni. Țările au adoptat metode de tranziție diferite, variind de la exemplul așteptat de consens național privind democrația până la preluarea puterii de către o clasă militar omnipotentă. Grupuri radicalizate au profitat de această situație pentru a recurge fie la ocupație armată, fie la instaurarea unor regimuri criminale. O parte a Africii se află în prezent sub această amenințare permanentă, iar Orientul Apropiat și Mijlociu cunosc cele mai mari deplasări de populație și, totodată, regrupări ale puterii militare și politice, pe scurt, populația civilă nu poate intra într-un ritm normal de viață.

2.10.

Este probabil că niciun obiectiv de dezvoltare durabilă nu poate fi credibil în aceste condiții pentru reinstaurarea păcii, creșterea bunăstării materiale și dezvoltarea economică a regiunii. Nu pot fi atrase investiții durabile, care să rămână și să prospere în regiuni instabile sub aspect democratic, social și de mediu. În plus, timp de zeci de ani, de dezvoltarea economică au beneficiat doar câteva familii, persoane sau dictatori, iar instituțiile capabile să funcționeze în mod echitabil, transparent, democratic sunt subminate.

3.1.

Faptele arată că regiunea euro-mediteraneeană este expusă la dezastre ecologice, atât pe uscat, cât și pe mare. Potrivit unui raport din 2013, zona de coastă a Mediteranei asigură mijloacele de subzistență pentru cel puțin 150 de milioane de persoane. Același raport citează, UNEP, care identifică 13 centrale pe bază de gaze, 55 de rafinării, 180 de centrale electrice, 750 de porturi de agrement, 286 de porturi comerciale, 112 aeroporturi și 238 de uzine de desalinizare pe litoralul Mării Mediterane, dintre care majoritatea sunt surse potențiale de urgență ecologică. Raportul semnalează, de asemenea, că instituirea unor măsuri adecvate în vederea reducerii impactului în cazul unor dezastre naturale sau provocate de om reprezintă o prioritate de vârf pentru întreaga regiune (4).

4.1.

În discursul său din 28 mai, comisarul Johannes HAHN a subliniat necesitatea creării a 5 milioane de noi locuri de muncă în fiecare an, pentru a da de lucru unei mâini de lucru în creștere și pentru asigurarea incluziunii sociale. El a reamintit, de asemenea, că, pentru a atinge acest obiectiv, regiunea va trebui să se asigure de o creștere economică mai mare de 6 %.

4.2.

Promovarea de locuri de muncă decente (obiectivul 8) trebuie să ocupe un loc central, întrucât un loc de muncă de slabă calitate (precar, prost plătit, fără protecție socială sustenabilă și universală) este una din sursele sărăciei. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm din nou asupra calității creșterii și condițiilor de muncă sigure și sănătoase, asupra unei protecții sociale pentru lucrători și familiile lor, ca instrument esențial de combatere a sărăciei și excluziunii.

5.1.

Pentru a fi productivă și eficace, contribuția sectorului privat la parteneriate comerciale de dezvoltare industrială trebuie însoțită de o agendă privind munca decentă mai intransigentă decât a fost cazul până în prezent în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă satisfăcătoare. Mai mult ca niciodată, locurile de muncă create trebuie să fie de calitate și bine plătite, să respecte mediul și sănătatea umană și să fie garantate de un sistem eficace de protecție socială (5). Acest lucru este deosebit de important pentru regiunile MENA, în care șomajul în rândul tinerilor este printre cele mai ridicate din lume și în creștere continuă, și, prin urmare, există un procent semnificativ de tineri aflați la vârstă activă în categoria NEET (nu într-un loc de muncă, nu în educație, nu în formare). Garantarea securității venitului minim pentru persoanele care muncesc în sectorul informal este esențială pentru stabilitatea socială și politică și prevenirea conflictelor, deoarece aceasta reduce radicalismul și extremismul, contribuind astfel la stabilitatea politică și securitate (6). Formarea inițială și formarea continuă, egalitatea, participarea tinerilor și a femeilor pe piața forței de muncă, aspirația cetățenilor de a fi respectați, dreptul la exprimare, asigurarea salariilor decente, a condițiilor de siguranță, protecția mediului și a sănătății publice, precum și solidaritatea între generații, sunt aspirații comune pe ambele țărmuri. Aceste aspirații trebuie garantate de guverne fără amenințarea cu arbitraj supranațional care protejează interese private, cu toată importanța care ar fi putea fi de dorit să se acorde comerțului internațional pentru finanțarea obiectivelor universale (7).

6.1.

În ceea ce privește dezvoltarea durabilă virtuoasă, negocierile multilaterale în cadrul OMC se concentrează pe comerț ca mijloc de punere în aplicare. Cu toate acestea, mai multe negocieri în curs demonstrează lipsa de coerență dintre anumite obiective ale comerțului liber și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă: acorduri privind serviciile care prevăd liberalizarea sau privatizarea a numeroase servicii publice accesibile celor mai mulți cetățeni și necesare realizării obiectivelor, acorduri privind bunurile de mediu, transferurile de tehnologie, drepturile de proprietate industrială, acorduri privind noile tehnologii ale informării, sectorul minier și de exploatare a subsolului, instanțele de rezolvare a diferendelor dintre întreprinderile multinaționale și state; sunt numeroase domeniile în care tratative încheiate între puterile comerciale și cele guvernamentale au redus credibilitatea obiectivelor virtuoase.

6.2.

Politica comercială ar trebui mai curând să le acorde țărilor în curs de dezvoltare spațiu politic – inclusiv capacitatea să se concentreze pe impactul exercitat asupra șomajului, persoanele vulnerabile, egalității de gen și dezvoltării durabile – decât să promoveze liberalizarea ca un scop în sine. În acest scop, recomandăm o revizuire cuprinzătoare a tuturor acordurilor comerciale și tratatelor de investiții care să identifice toate domeniile în care acestea pot limita capacitatea țărilor în curs de dezvoltare de a preveni și gestiona crizele, de a reglementa fluxurile de capital, să protejeze dreptul la mijloace de trai și locuri de muncă decente, să pună în aplicare o impozitare corectă, să furnizeze servicii publice esențiale și să asigure dezvoltarea durabilă.

6.3.

Guvernele ar trebui să efectueze evaluări obligatorii ale impactului cu privire la drepturile omului în acordurile comerciale și de investiții multilaterale, plurilaterale și bilaterale, concentrându-se, în special, pe dreptul la dezvoltare, drepturile specifice la hrană, la îngrijire medicală și mijloace de existență, ținând seama de impactul asupra grupurilor marginalizate. Aceasta ar trebui să includă punerea în aplicare a proiectului de rezoluție, adoptat în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva, în iunie 2014, de înființare a un grup de lucru care să elaboreze un instrument de impunere a unor obligații juridice internaționale privind drepturile omului pentru societăți comerciale transnaționale.

6.4.

Pentru o perioadă care urmează a fi determinată, în care s-ar putea considera că lumea se redresează în urma crizei financiare (2008) și democratice (2011), investițiile necesare ocupării forței de muncă și mediului și legate de obiectivele de dezvoltare post-2015 ar trebui să fie scăzute din contabilizarea deficitelor publice și să fie considerate investiții de interes comun, universale, durabile și sustenabile, să fie finanțate fără dobândă și interzise la finanțare din fonduri speculative.

6.5.

Combaterea fraudei fiscale și a evaziunii fiscale, a fluxurilor financiare ilicite destinate spălării banilor obținuți din activități ilegale, inclusiv din munca la negru, a traficului de migranți și a exportului de deșeuri nevalorificate, ar trebui să ofere resursele suplimentare necesare pentru punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (8).

6.6.

În fine, trebuie avut în vedere că instrumentele juridice internaționale existente sunt mijloace de punere în aplicare și că, dacă ar fi ratificate și transpuse în legislația tuturor statelor membre ale UpM o serie de convenții fundamentale – cele privind munca ale OIM, Convenția Organizației Națiunilor Unite din 18 decembrie 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția privind protecția lucrătorilor migranți și ale familiilor lor, Convenția C 189 privind protecția lucrătorilor casnici, convenția C 184 privind siguranța și sănătatea în agricultură, Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale și protocolul opțional, pentru a cita doar câteva exemple, acestea ar constitui mijloace de punere în aplicare nefinanciare de prim ordin, care ar asigura deja în sine o protecție de drept (de jure) a persoanelor, esențială și necesară în vederea realizării (de facto) a numeroase obiective de dezvoltare durabilă:

Obiectivele de dezvoltare durabilă (9)

6.7.

La 28 mai 2015, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European au organizat împreună cu Comisia Europeană, un forum al societății civile din regiunea Euromed, căruia i s-au adresat comisarii Johannes HAHN și vicepreședinta Federica MOGHERINI, precum și președintele Parlamentului European.

6.8.

În acest forum de dezbatere a noilor orientări ale politicii de vecinătate a UE, comisarul Johannes HAHN a reamintit diferitele fonduri care au fost alocate direct crizei umanitare din Siria și din țările învecinate, respectiv 52 de milioane EUR în cadrul Facilitatății pentru societatea civilă în cadrul politicii de vecinătate (Neighbourhood Civil Society Facility) și descrie acțiunile desfășurate, la care se adaugă 40 de milioane EUR în cadrul Fondului fiduciar regional al UE.

6.9.

În fine, trebuie făcută referire la Agenda europeană privind migrația, care a fost publicată de către Comisie la două săptămâni după reuniunea la nivel înalt a șefilor de stat și care propune un plan concret de distribuție a acțiunilor de relocare și primire a refugiaților, în temeiul articolului 78 alineatul (3) din TFUE (11).

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/49

Raportor:

domnul Ivan VOLEŠ

1.1.

CESE solicită ca noua agendă de dezvoltare să capete o dimensiune globală și să urmărească îmbunătățirea calității vieții femeilor și bărbaților. Această agendă trebuie să se bazeze pe respectarea drepturilor omului, pe prevenirea conflictelor și rezolvarea lor pașnică, pe buna guvernanță, pe reducerea inegalităților sociale, pe întărirea rolului femeilor și participarea tuturor celor care se simt responsabili de dezvoltarea lumii și de ocrotirea ei, pentru a o lăsa moștenire generațiilor viitoare.

1.2.

CESE salută adoptarea obiectivelor propuse pentru dezvoltarea durabilă și solicită mobilizarea tuturor resurselor financiare disponibile și utilizarea lor transparentă și eficientă, pentru a integra în mod echilibrat dimensiunile economice, sociale și ecologice ale dezvoltării durabile. Este necesar să se combată risipirea resurselor în conflicte armate, transferul lor ilicit și diseminarea lor în economia subterană.

1.3.

CESE solicită ca promovarea dialogului social să figureze printre prioritățile în materie de dezvoltare, dat fiind că este vorba de un instrument important prin care se iau în considerare în mod echilibrat interesele partenerilor sociali, prezervându-se astfel pacea socială, necesară implementării cu succes a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD).

1.4.

Asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) trebuie să fie direcționată în special către țările cel mai puțin dezvoltate și cele mai vulnerabile. UE ar trebui să-și reafirme angajamentul de a acorda o AOD totală de 0,7 % din venitul național brut (VNB) și de a aloca între 0,15 și 0,20 % pentru țările cel mai puțin dezvoltate. Acest angajament trebuie să fie legat de cerința de legalitate și eficiență a utilizării tuturor surselor de finanțare a ajutorului pentru dezvoltare, în conformitate cu principiile adoptate la Monterey, Doha și Busan.

1.5.

AOD nu ar trebui să fie evaluată doar în funcție de volumul său, ci și în funcție de calitate și de contribuția adusă la dezvoltarea durabilă. În acest scop, este necesar să se elaboreze noi indicatori pentru a evalua eficacitatea sa.

1.6.

Pentru a spori eficiența sprijinului bugetar pentru țările în curs de dezvoltare, CESE recomandă să se fructifice experiența implementării politicii de coeziune a UE și a instrumentelor sale, precum fondurile structurale și de coeziune, astfel încât mijloacele financiare în cauză să fie utilizate în favoarea dezvoltării în mod direcționat, pentru realizarea ODD.

1.7.

Pentru a îmbunătăți utilizarea resurselor naționale – fie ele publice sau private – care vor deveni tot mai importante, este nevoie de o reformă radicală a sistemului de impozitare, dar și de instaurarea unei bune guvernanțe fiscale, de integrarea sectorului informal în economia legală, precum și de eforturi ferme de combatere și prevenire a corupției. Aceste demersuri ar putea beneficia de încheierea unor acorduri internaționale privind combaterea evaziunii fiscale, a paradisurilor fiscale și a fluxurilor financiare ilicite, precum și de îmbunătățirea cooperării cu OCDE și cu Comitetul de experți pentru cooperare internațională în domeniul fiscal al ONU.

1.8.

CESE salută participarea sectorului privat la realizarea unor proiecte care nu pot fi realizate total sau parțial din punct de vedere comercial prin parteneriate public-privat și la finanțarea unor proiecte PPP prin combinarea tipurilor de finanțare (blending). Implementarea cu succes a acestora se bazează pe evaluarea ex ante a caracterului lor durabil, pe respectarea principiilor transparenței, inclusiv în ceea ce privește elaborarea de rapoarte, al responsabilității comune și al angajamentelor obligatorii.

1.9.

CESE recunoaște contribuția pe care o pot reprezenta investițiile străine directe pentru dezvoltare, cu condiția ca acestea să fie orientate spre realizarea ODD. Veniturile din investițiile străine directe ar trebui reinvestite în primul rând în țările în curs de dezvoltare în care au fost generate. Țările beneficiare ar trebui să dispună de o strategie clară în materie de investiții. Noile state investitoare, precum China, Brazilia, India și altele, ar trebui să țină seama de principiile dezvoltării durabile atunci când investesc în țările în curs de dezvoltare.

1.10.

CESE susține sursele inovatoare și complementare de finanțare pentru dezvoltare, cum ar fi finanțarea participativă (crowdfunding), activitățile fondurilor caritative internaționale și transferul economiilor diasporei în țările lor de origine. Comitetul salută anumite propuneri ale Grupului de inițiativă privind metodele inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, care ar putea deveni o resursă importantă, cu condiția să fie implementate la scară globală și să nu impună sarcini excesive sectorului în cauză.

1.11.

Societatea civilă, care include și partenerii sociali și organizațiile neguvernamentale, trebuie să participe mult mai eficient și mai structurat la definirea agendelor de dezvoltare, la monitorizarea realizării lor și la evaluarea rezultatelor și efectelor acestora. Din acest motiv, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele dezvoltate ar trebui creat și îmbunătățit în mod sistematic un sistem de control al proceselor de asistență pentru dezvoltare, la care ar trebui asociate organizațiile respective ale societății civile. În acest scop, CESE își pune la dispoziție vasta experiență de cooperare cu partenerii săi din țările ACP, din America Latină, Asia, din țările Parteneriatului estic, din regiunea euro-mediteraneeană și din alte țări.

1.12.

Pentru ca societatea civilă să poată îndeplini această sarcină, ea trebuie sprijinită prin programe de consolidare a capacității instituțiilor societății civile din țările partenere.

2.1.

Anul 2015 este esențial pentru definirea unei noi abordări a dezvoltării pe plan mondial. Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) și-au îndeplinit doar parțial misiunea principală, cea a reducerii sărăciei. Noile obiective de dezvoltare durabilă (ODD) (1) ar trebui să inducă schimbările radicale pentru care CESE pledează de mult timp. Comitetul salută includerea unui număr de recomandări ale sale în obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD).

2.2.

În avizele sale recente, CESE solicitase ca noile obiective de dezvoltare să devină parte integrantă a dezvoltării durabile la scară mondială (2). Comitetul promovase rolul esențial al societății civile în politica de dezvoltare (3), subliniase necesitatea includerii protecției sociale în politica de dezvoltare a UE (4) și făcuse o serie de propuneri în ce privește participarea sectorului privat la dezvoltare în perioada de după 2015 (5), integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și a rolului societății civile în acordurile de investiții ale UE (6), contribuția comerțului la creștere și dezvoltare (7) și obiectivele post-2015 în regiunea euro-mediteraneeană (8). În timpul ședinței lor comune extraordinare din 20 octombrie 2014, Secțiunea REX și Observatorul dezvoltării durabile ale CESE au adoptat recomandări privind agenda de dezvoltare durabilă pentru perioada de după 2015, valabile pentru viitoarele negocieri cu privire la ODD și la finanțarea lor.

2.3.

Dialogul social trebuie să devină un element important al agendei de dezvoltare pentru perioada de după 2015, deoarece el reprezintă un instrument care permite reglarea relațiilor dintre angajatori și lucrători și, printr-o reprezentare echilibrată a intereselor partenerilor sociali, menținerea păcii sociale necesare pentru reușita dezvoltării constante a unei societăți date.

2.4.

CESE insistă asupra nevoii de a asigura coerența între obiectivele comerțului liber și cele ale dezvoltării durabile în cadrul negocierilor aflate în desfășurare ale OMC sau cele în care s-a angajat în prezent UE cu privire la servicii, bunuri de mediu și în cadrul aplicării acordurilor existente ale OMC.

2.5.

Orice acord comercial și de investiții trebuie să se conformeze criteriilor dezvoltării durabile, în special în ce privește impactul său asupra ocupării forței de muncă, a persoanelor vulnerabile și a egalității dintre femei și bărbați. Aceste acorduri nu trebuie să împiedice țările în curs de dezvoltare să-și gestioneze crizele, să reglementeze fluxurile de capital, să aplice o impozitare echitabilă și să furnizeze servicii publice esențiale. UE ar trebui să procedeze la evaluări complete ale impactului asupra dezvoltării durabile în ceea ce privește mai ales acordurile de parteneriat economic (APE), punând accentul în special pe drepturile la dezvoltare și pe drepturile specifice precum dreptul la alimentație, la sănătate și remunerare echitabilă, ținând seama și de impactul asupra grupurilor vulnerabile.

2.6.

Consensul global în favoarea dezvoltării durabile trebuie să respecte drepturile fundamentale ale omului și să se concentreze pe prevenirea conflictelor și consolidarea păcii, pe eliminarea inegalităților în domeniul social, pe asigurarea bunei guvernanțe și sprijinirea autorităților democratice locale, pe consolidarea rolului femeilor și implicarea sectorului privat în dezvoltare. În acest scop, statele membre ale ONU ar trebui să adopte, să promoveze și să ratifice instrumentele juridice, convențiile, acordurile și reglementările internaționale (9). Considerăm că comunicarea Comisiei Europene intitulată „Un parteneriat mondial pentru eradicarea sărăciei și dezvoltare durabilă în perioada ulterioară anului 2015”  (10) oferă o bază adecvată pentru viitoarele negocieri, în cadrul cărora solicităm ca UE să joace un rol de frunte.

3.1.

CESE subliniază necesitatea unei abordări globale a dezvoltării durabile. Fiecare stat poartă responsabilitatea principală pentru propria dezvoltare, în timp ce comunitatea internațională trebuie să creeze un mediu internațional favorabil, care să permită dezvoltarea durabilă a tuturor țărilor, cu respectarea bunurilor publice globale, protecția resurselor naturale, stabilitatea piețelor financiare, un comerț internațional deschis, migrații ordonate și un sprijin bine direcționat acordat dezvoltării tehnologice aflate în serviciul dezvoltării durabile.

3.2.

Mobilizarea tuturor resurselor financiare disponibile reprezintă o condiție prealabilă pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Conform estimărilor UNCTAD (11), nevoile anuale în investiții în țările în curs de dezvoltare pentru a realiza obiectivele de dezvoltare durabilă în perioada 2015-2030 se ridică la 3  900 miliarde USD, din care 2  500 miliarde nu sunt finanțate.

3.3.

CESE este de acord cu faptul că, în lume, există suficiente surse de finanțare disponibile. Pe lângă resursele oficiale (12), există resurse ascunse, cum ar fi finanțarea războaielor și conflictelor armate pe plan internațional. Disponibilitatea resurselor este limitată și de evaziunea fiscală, de economia subterană și de transferurile financiare ilicite, care trebuie combătute în mod sistematic.

3.4.

Sarcina căutării și mobilizării resurselor nu poate fi disociată de obligația de a le utiliza eficient. Trebuie să ne bazăm în continuare pe principiile eficacității și eficienței asistenței pentru dezvoltare, adoptate la Monterrey, Doha și Busan și să combatem ferm utilizarea excesivă și nerațională a tuturor formelor de resurse pentru dezvoltare, indiferent dacă acestea sunt de natură financiară sau nu.

3.5.

Evaluarea asistenței pentru dezvoltare trebuie făcută nu numai în funcție de volumul acesteia, ci și din perspectiva calității și a contribuției la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă și la îmbunătățirea nivelului de trai al femeilor și bărbaților. În acest scop, este necesar să se creeze noi indicatori care să cuprindă criterii de evaluare și să fie consolidate agențiile de statistică din țările în curs de dezvoltare, inclusiv prin transferul de expertiză și prin schimbul reciproc de informații.

3.6.

Extinderea participării organizațiilor provenind din toate zonele societății civile la elaborarea obiectivelor și a planurilor naționale de dezvoltare ar contribui la reconcilierea intereselor sectorului privat și a obiectivelor publice. Interesul comun al acestor sectoare este de a promova principiile transparenței, deschiderii piețelor publice, eficienței și raționalizării resurselor și responsabilității funcționarilor publici în aplicarea strategiei de dezvoltare adoptate.

3.7.

În vederea îndeplinirii sarcinilor sale în materie de dezvoltare, sectorul privat are nevoie de un climat antreprenorial favorabil ce presupune respectarea principiilor democratice general acceptate într-un stat de drept, facilitează crearea și dezvoltarea întreprinderilor, reduce birocrația, sporește transparența, pune capăt corupției și încurajează investițiile. Este necesar ca sectorul privat să se conformeze principiilor recunoscute pe plan internațional în domeniul responsabilității sociale a întreprinderilor, să respecte drepturile economice și sociale fundamentale și exigențele dezvoltării durabile și să creeze noi locuri de muncă, în conformitate cu Agenda privind munca decentă a OIM.

3.8.

CESE solicită intensificarea coordonării și coerenței tuturor politicilor UE legate de dezvoltarea durabilă (13), pentru a se evita dublarea eforturilor, suprapunerile, fragmentarea sau chiar abordările contradictorii, și aprofundarea coordonării sistematice a asistenței bilaterale pentru dezvoltare acordate de statele membre în vederea realizării obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD).

4.

4.1.1.

Deși AOD nu poate răspunde tuturor nevoilor de ajutor pentru dezvoltare, ea rămâne indispensabilă pentru locuitorii din țările cel mai puțin dezvoltate, țările implicate în conflicte armate, amenințate de catastrofe naturale sau de epidemii și pentru cei care trăiesc pe insule izolate și în țările fără ieșire la mare.

4.1.2.

Este necesar să se acorde prioritate utilizării resurselor din AOD pentru eradicarea sărăciei în țările sărace și vulnerabile. CESE observă că sărăcia a crescut și în țările cu venituri medii, din cauza distribuției inegale a bogăției. Trebuie fructificat efectul de pârghie al AOD pentru mobilizarea tuturor surselor de asistență, inclusiv a investițiilor private, în vederea eradicării sărăciei.

4.1.3.

CESE solicită Comisiei și Consiliului să convină asupra unei poziții europene comune și clare cu privire la AOD în vederea negocierilor de pe marginea Conferinței de la Addis-Abeba. UE ar trebui să-și reafirme angajamentul de a acorda o AOD totală de 0,7 % din venitul național brut (VNB) și de a aloca între 0,15 și 0,20 % din venitul său național brut asistenței pentru țările cel mai puțin dezvoltate. CESE atrage atenția asupra faptului că măsurile de combatere a schimbărilor climatice, care vor face obiectul negocierilor din cadrul conferinței de la Paris din decembrie 2015, vor avea nevoie de resurse suplimentare.

4.1.4.

Statisticile privind volumul AOD nu indică în sine nici calitatea, nici rezultatele ajutorului acordat și nici impactul real al acestuia asupra dezvoltării țării beneficiare. CESE sprijină propunerea Comitetului de asistență pentru dezvoltare (CAD) al OCDE ca, în afară de AOD, să se monitorizeze și asistența și sprijinul pentru dezvoltare durabilă acordate în afara cadrului AOD (14). În termeni de dezvoltare, asistența nefinanciară (educație, schimburi de experiență, transferul de tehnologie și de expertiză, cooperarea științifică și tehnologică) are adesea efecte mult mai importante pentru o țară decât cele ale asistenței financiare.

4.1.5.

Sprijinul bugetar pentru țările în curs de dezvoltare ar trebui să prevadă întotdeauna o defalcare bugetară precisă și o responsabilitate comună a donatorului și a beneficiarului în ce privește utilizarea acestei forme de ajutor pentru a realiza ODD, cu respectarea normelor recunoscute pe plan internațional privind gestionarea și controlul financiar, inclusiv a unor dispoziții solide privind condiționarea ajutorului și măsuri de combatere și prevenire a corupției. Finanțarea din partea UE ar trebui ea însăși să fie protejată în mod credibil împotriva corupției. Comitetul recomandă fructificarea experienței implementării politicii europene de coeziune, chiar și în țările în curs de dezvoltare, pentru a îmbunătăți și a direcționa mai precis alocarea creditelor de dezvoltare către ODD și a controla mai strict utilizarea lor și evaluarea rezultatelor obținute.

4.2.1.

CESE este convins că importanța resurselor naționale pentru dezvoltare, atât publice, cât și private, va crește în mod semnificativ în perioada următoare.

4.2.2.

Pentru a crește volumul și utilizarea eficientă a resurselor naționale, este necesar să se reducă fraudarea resurselor financiare, spălarea banilor proveniți din activități ilegale, inclusiv din munca la negru și din traficul de migranți, din exportul deșeurilor nevalorificate, fiind nevoie să se îmbunătățească colectarea impozitelor, să se combată corupția și activitățile infracționale și să se integreze amplul sector informal în economia licită. Țările în curs de dezvoltare trebuie ajutate să-și reformeze sistemele de impozitare și să-și îmbunătățească buna guvernanță în domeniul fiscal. CESE solicită ca UE să depună eforturi mai mari pentru încheierea unor acorduri internaționale privind combaterea evaziunii fiscale, a paradisurilor fiscale și a fluxurilor financiare ilicite și pentru îmbunătățirea cooperării cu Centrul pentru politica și administrarea fiscală al OCDE și cu Comitetul de experți pentru cooperare internațională în domeniul fiscal al ONU.

4.2.3.

În prezent, volumul investițiilor private la nivel național– efectuate fie direct, fie prin intermediul unui portofoliu – este de câteva ori mai mare decât cel al investițiilor străine. Este necesar ca ele să fie direcționate spre obiectivele de dezvoltare, de exemplu prin stimulente adecvate sau prin intermediul unor proiecte PPP bine pregătite și asigurate, astfel încât să devină un instrument important pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

4.2.4.

În special țările în curs de dezvoltare cu bogății minerale dispun de un potențial neexploatat de resurse interne, în timp ce majoritatea populației trăiește în sărăcie în pofida importanței relative a veniturilor statului, iar statul neglijează să își construiască propria economie, infrastructura și propriile servicii sociale. Societatea civilă critică în mod întemeiat metodele unor investitori străini în industriile extractive din țările în curs de dezvoltare, atunci când solicită respectarea normelor fundamentale de protecție a mediului, de protecție socială a lucrătorilor, de transparență a plății impozitelor, de transfer al profitului în străinătate și stabilirea unor raporturi conforme cu Orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale (15). CESE salută acțiunile desfășurate în vederea rezolvării situației, cum ar fi Inițiativa privind transparența în industriile extractive (16).

4.3.1.

CESE consideră că, ori de câte ori guvernele nu dispun de suficiente resurse pentru a realiza investițiile necesare din fonduri publice proprii și când aceste investiții – mai ales în domeniul infrastructurii, dar și în cel al serviciilor publice – nu sunt fezabile din punct de vedere comercial, este necesar să se recurgă la parteneriate între sectoarele public și privat, iar finanțarea proiectelor PPP să se facă prin intermediul combinării tipurilor de finanțare, în conformitate cu recomandările OCDE (17).

4.3.2.

Aceste proiecte PPP trebuie să fie elaborate în conformitate cu strategia de dezvoltare a statului în cauză, să se bazeze pe studii de fezabilitate, să țină seama de factorii de sustenabilitate ex ante și să respecte principiile de transparență, responsabilitate comună și angajamente obligatorii. Este de dorit ca partenerii sociali și alți reprezentanți ai societății civile să fie implicați în evaluarea contribuției pe care aceste proiecte o aduc la dezvoltarea durabilă și să fie însărcinați cu monitorizarea respectării convențiilor OIM în vigoare.

4.3.3.

Ar trebui să se apeleze la combinarea tipurilor de finanțare și în cadrul economiei sociale și al proiectelor durabile de integrare a grupurilor sociale vulnerabile în mediul economic.

4.4.1.

În 2013, fluxurile de investiții străine directe (ISD) în țările în curs de dezvoltare au atins 778 de miliarde USD. Cu toate acestea, contribuția lor la dezvoltarea durabilă rămâne adesea ambiguă. Numai 2 % din totalul investițiilor străine directe pentru țările în curs de dezvoltare sunt alocate țărilor cel mai puțin dezvoltate. În Africa Subsahariană, investițiile străine directe (ISD) sunt orientate în mod prioritar spre industriile extractive, fără a aduce nici un beneficiu restului economiei. Noile state investitoare, precum China, Brazilia, India și altele, ar trebui să țină seama de principiile dezvoltării durabile atunci când investesc în țările în curs de dezvoltare.

4.4.2.

Conform unui studiu al ONG-ului EURODAD privind finanțele din țările în curs de dezvoltare, fluxurile de resurse financiare care ies din aceste țări au fost, în 2014, de două ori mai mari decât cele care au intrat din străinătate, dacă se calculează atât AOD, ISD, donațiile caritabile, transferurile de profit, economiile și alte surse (18). Ar trebui depuse eforturi pentru ca aceste resurse financiare să fie reinvestite, ori de câte ori este posibil, în dezvoltarea durabilă a țărilor beneficiare.

4.4.3.

De asemenea, strategiile naționale de dezvoltare ar trebui să prevadă sprijinirea investițiilor. Pentru a obține ISD și a le direcționa spre ODD trebuie create condiții propice, cum ar fi pacea, stabilitatea și buna guvernanță. De asemenea, țările în curs de dezvoltare ar trebui să integreze ODD în acordurile lor de investiții și să ofere în schimb garanțiile aferente. CESE recomandă ca agențiile și instituțiile financiare de promovare a investițiilor în țările de origine și în cele de destinație să stabilească o cooperare tehnică, legată de strategia națională de dezvoltare durabilă.

4.4.4.

Este necesar să se promoveze acele investiții cu impact care asigură o anumită rentabilitate pe termen scurt, dar care oferă totodată perspective de profit pe termen lung, prin intermediul unor efecte sociale (cum ar fi consolidarea capacității) sau crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea durabilă.

4.5.1.

Finanțarea și investițiile participative (crowdfunding) (19) reprezintă un instrument cu posibilități considerabile de finanțare a micilor proiecte de dezvoltare. CESE atrage atenția asupra necesității de a defini foarte rapid aceste instrumente și de a pregăti și aproba cadrul de reglementare adecvat de care trebuie să dispună, așa cum a recomandat în avizul său pe această temă (20).

4.5.2.

CESE salută numărul crescând de fonduri caritabile, fundații și programe internaționale pentru dezvoltarea durabilă, cum ar fi Fondul global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei și malariei, Parteneriatul global pentru educație, Alianța GAVI pentru vaccinarea copiilor în țările cel mai puțin dezvoltate, etc. Aceste fonduri și fundații, în cadrul cărora instituțiile publice cooperează cu donatori privați și cu organizații neguvernamentale, ar trebui să-și îmbunătățească coordonarea propriilor activități și să le orienteze spre ODD.

4.5.3.

Atunci când nu se alocă ad-hoc proiectelor de dezvoltare, creditele destinate AOD ar putea fi introduse în fondurile de investiții pentru dezvoltare și în obligațiunile garantate pentru a genera venituri pe termen scurt și a contribui la generarea mai multor resurse (21). Acest demers ar contribui pe termen lung la creșterea volumului resurselor în favoarea ajutorului pentru dezvoltare (22).

4.5.4.

CESE salută unele propuneri ale Grupului de inițiativă privind metodele inovatoare de finanțare pentru dezvoltare (23) și sprijină eforturile de creare a noi resurse de finanțare a ODD. Cu toate acestea, este necesar ca aceste noi resurse să fie implementate coerent în întreaga lume, pentru a nu constitui un obstacol în calea competitivității unui anumit sector și pentru ca utilizarea lor pentru ODD să fie transparentă. CESE pledează pentru o inițiativă voluntară la scară mondială a sectorului bancar, prin care acesta să își aducă contribuția la finanțarea eliminării decalajului dintre necesități și resursele disponibile, pentru a realiza obiectivele de dezvoltare durabilă.

4.5.5.

Printre resursele puțin utilizate figurează resursele financiare din diaspora, adică transferul veniturilor din economii spre țara de origine, care ar putea fi folosite, de asemenea, pentru atingerea ODD. Este oportun să se impună reducerea costului transferurilor acestor economii. Ar trebui să li se propună celor din diaspora programe educative și stimulente care să le favorizeze interesul de a investi mai curând în proiecte de dezvoltare, prin care să-și poată fructifica sumele economisite și să contribuie totodată la realizarea ODD.

4.6.1.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii, care reprezintă principalul factor potențial de creștere și de creare a noi locuri de muncă, se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la un nivel suficient de finanțare. Această problemă este acută în special pentru întreprinderile din țările cel mai puțin dezvoltate. De aceea, trebuie căutate instrumente pentru a înlesni accesul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici și mijlocii la resurse financiare. În acest scop, este necesar să se respecte diferențele dintre tipurile de întreprinderi din țările în curs de dezvoltare, unde predomină microîntreprinderile și micii comercianți, în timp ce în agricultură sunt frecvente fermele familiale mici.

4.6.2.

Există diverse și numeroase sisteme de finanțare sub forma microcreditelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii. Comitetul consideră că cele mai eficiente sunt sistemele care utilizează aplicații de telefonie mobilă. El salută, de asemenea, faptul că microcreditele sunt folosite pentru a finanța proiecte în domeniul energiei din surse regenerabile, salutând totodată și inițiativele care au ca scop acordarea de microcredite cu dobândă zero. Creditele pentru întreprinderile mici și mijlocii (cuprinse între 10  000 și 2 00  000 USD) lipsesc în prezent, putând fi înlocuite prin leasing și alte instrumente de fonduri proprii. În acest scop, este necesară sprijinirea dezvoltării piețelor financiare și a băncilor locale, inclusiv a agenților locali.

4.6.3.

Una dintre componentele asistenței furnizate de țările dezvoltate întreprinderilor mici și mijlocii ar trebui să fie transferul de experiențe și competențe manageriale, de expertiză tehnică, însoțit de formarea profesională în gestiune financiară, alfabetizare financiară și sprijinirea integrării acestor IMM-uri în lanțurile de aprovizionare și valorice. UE ar trebui să recomande utilizarea principiilor stabilite de Directiva sa privind întârzierea efectuării plăților, pentru a îmbunătăți finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii.

4.6.4.

Trebuie protejate microîntreprinderile și IMM-urile active în sectorul agriculturii împotriva practicilor investiționale care urmăresc acapararea pământurilor, ceea ce le împinge spre dispariție. Crearea unor instrumente de asigurare împotriva efectelor schimbărilor climatice le-ar ajuta, de asemenea. În cadrul planurilor de dezvoltare, ar trebui să nu se piardă din vedere sprijinirea întreprinderilor din sectorul economiei sociale, care pot juca un rol important în realizarea ODD.

4.6.5.

Pentru dezvoltarea economică și socială, este important ca straturile cele mai largi ale populației din țările în curs de dezvoltare să aibă acces la instrumente financiare (un cont bancar de bază sau aplicații financiare pentru telefoane mobile).

4.7.1.

Societatea civilă din țările dezvoltate, inclusiv partenerii sociali și organizațiile neguvernamentale, contribuie în mod nemijlocit la dezvoltare și joacă, de asemenea, un rol esențial în direcționarea cooperării pentru dezvoltare și în monitorizarea eficienței sale (24).

4.7.2.

Trebuie susținută în diverse țări, în mod sistematic, crearea unui sistem de monitorizare sau îmbunătățire a procesului de asistență pentru dezvoltare și a rezultatelor acestuia, cu participarea directă a organizațiilor relevante ale societății civile, pentru a identifica și elimina obstacolele din calea realizării ODD. În acest domeniu, CESE dispune de experiența pozitivă îndelungată a comitetelor, platformelor și organelor consultative mixte, cum ar fi Comitetul de monitorizare ACP-UE, reuniunile societății civile din formatele UE-America Latină-Caraibe și altele.

4.7.3.

Printre furnizorii direcți de asistență pentru dezvoltare figurează și partenerii sociali. Sindicatele din țările dezvoltate desfășoară unele proiecte de dezvoltare cu tentă socială și sprijină dezvoltarea instituțională a organizațiilor sindicale partenere. Organizațiile patronale, camerele de comerț, asociațiile de IMM-uri și asociațiile sectoriale realizează proiecte comune cu organizațiile de întreprinderi din țările în curs de dezvoltare ale căror parteneri sunt și le împărtășesc acestora din propria experiență.

4.7.4.

Organizațiile neguvernamentale joacă un rol indispensabil în domeniul asistenței pentru dezvoltare, atât în cazul țărilor dezvoltate, cât și în cel al țărilor în curs de dezvoltare. Ele intervin mai ales când trebuie depășite consecințele catastrofelor naturale și umanitare, acționând și în domeniul social, al sănătății, în domeniul egalității dintre femei și bărbați, în educație etc. Ele mobilizează, de asemenea, fonduri provenind de la publicul larg, organizând colecte, campanii educative etc. Un exemplu interesant este și finanțarea educației prin adopția la distanță, ceea ce face posibilă stabilirea de relații interpersonale între cetățenii obișnuiți.

4.7.5.

CESE solicită Comisiei Europene să sprijine activitățile organizațiilor societății civile din UE destinate realizării ODD prin finanțarea adecvată a unor programe care urmăresc înființarea de instituții ale societății civile în țările partenere. În prezent, CESE elaborează un raport de informare care va propune formule de implicare reală a societății civile în implementarea și monitorizarea agendei de dezvoltare pentru perioada de după 2015 și care va completa avizul de față.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/57

Raportor:

Ronny LANNOO

1.1.

În prezentul aviz, CESE formulează recomandări privind consultarea părților interesate, prevăzută prin tratat, în vederea îmbunătățirii calității acestor consultări și a reducerii distanței dintre cetățean și Europa. Acest exercițiu a fost efectuat și de Comisia Europeană, prin intermediul unei ample consultări a părților interesate cu privire la procedurile de consultare, și transpus în pachetul „O mai bună legiferare”, elaborat de dl vicepreședinte Timmermans. La solicitarea Comisiei, CESE va elabora ulterior un aviz cu privire la întreg pachetul „O mai bună legiferare”.

1.2.

CESE este îngrijorat în privința modului în care se organizează în prezent consultarea părților interesate și, în consecință, și a rezultatelor acestora. Ca urmare, Comitetul solicită consultări stabile, reprezentative, care să asigure o valoare adăugată pentru organizațiile locale și grupurile de interese implicate.

1.3.

Examinarea unui eșantion al consultărilor, efectuată de CESE în prima jumătate a anului 2014, conduce la următoarele concluzii: abordarea este de o calitate variabilă, în funcție de Direcția Generală organizatoare; nu se obțin suficiente răspunsuri, ceea ce afectează reprezentativitatea; limbajul și terminologia nu sunt adaptate la grupurile vizate; rapoartele cu privire la rezultate și la cursul ulterior al dosarului sunt deficitare. Deci se poate conchide că, în general, orientările existente în prezent în acest domeniu nu sunt aplicate îndeajuns.

1.4.

Conștient de dificultatea de a consulta, în mod adecvat și în toată diversitatea lor, cetățenii și organizațiile din statele membre ale Uniunii Europene, CESE formulează în cele ce urmează o serie de propuneri structurale, concrete și realiste și invită Comisia Europeană la o colaborare constructivă în vederea elaborării și aplicării de noi măsuri.

1.5.

CESE solicită Comisiei să impună în mod obligatoriu direcțiilor sale generale orientările și standardele de calitate în materie de consultare a părților interesate. Pentru a asigura aplicarea acestor orientări, Comitetul propune instituirea unei celule de coordonare la nivelul Secretariatului General, care să ofere sprijin DG-urilor în procesul de consultare a părților interesate.

1.6.

O abordare mai strategică a procesului de consultare, de la pregătire până la evaluare, care să prevadă o participare sistematică a structurilor relevante (organizații reprezentative ale grupurilor-țintă și organe consultative și de dialog), ar trebui să asigure un răspuns mai substanțial și o calitate mai bună. O mai bună planificare a consultărilor și comunicarea scopului lor ar facilita participarea părților interesate.

1.7.

Comitetul subliniază că o cartografiere corespunzătoare a părților interesate este esențială pentru o procedură de consultare de calitate. CESE recomandă Comisiei să utilizeze în acest scop structurile deja existente – precum Comitetul și organizațiile reprezentative – și să se sprijine pe registrul de transparență. Prin urmare, nu este necesară crearea unor noi structuri.

1.8.

CESE consideră că este necesară o nouă raționalizare a metodelor și a instrumentelor utilizate pentru consultarea părților interesate. Există, în principal, două metode posibile de consultare: în scris/online sau oral/dezbateri interactive. Trebuie alese metodele și instrumentele adecvate, în funcție de scopul avut în vedere, de grupul-țintă etc. și în cadrul abordării strategice a procesului de consultare. În plus, este recomandabil ca noile tehnologii să fie introduse în mod eficient, în special pentru a ajunge mai bine la anumite grupuri-țintă, cum ar fi, de exemplu, tinerii.

1.9.

În cadrul acestei abordări, trebuie să se facă distincția între consultările cu organizațiile societății civile și cele cu publicul larg. Diferența dintre cele două nu este, însă, numai de metodă, ci și de scop, deoarece în cazul primelor este vorba de a asigura reprezentativitatea, în timp ce, în cazul publicului, este vorba de promovarea incluziunii și a participării.

1.10.

În cazul în care se optează pentru un chestionar scris, CESE consideră că acesta trebuie să fie disponibil în toate limbile oficiale ale UE. Totodată, CESE pledează pentru transmiterea în prealabil a chestionarului către organizațiile reprezentative ale grupurilor-țintă implicate, pentru a se evita utilizarea unui jargon prea specializat, care să îl facă dificil de înțeles pentru grupul-țintă.

1.11.

Comitetul subliniază că este foarte important ca, în etapa de prelucrare a rezultatelor, să fie prevăzută o ponderare cantitativă și calitativă, în funcție de respondent – persoană sau organizație reprezentativă a societății civile – sau în funcție de reprezentativitatea și gradul de implicare a organizației. Răspunsul unei organizații reprezentative ar beneficia în acest caz de o pondere mai mare.

1.12.

Pentru a intensifica participarea la consultări, CESE subliniază că este important să se elaboreze pentru fiecare consultare un raport de sinteză cu răspunsurile primite, care să arate de ce în elaborarea ulterioară a propunerii anumite răspunsuri sunt luate în considerare și altele, nu.

1.13.

Având în vedere rolul care îi revine în temeiul tratatelor, Comitetul intenționează să își asume rolul de facilitator pentru a contribui la reușita consultării părților interesate. El poate oferi sprijin în toate etapele importante ale procesului (identificarea părților interesate, elaborarea chestionarelor, sinteza și monitorizarea rezultatelor). Pentru structurarea, stabilitatea și reprezentativitatea procesului, Comitetul poate, ca și în trecut, să organizeze audieri și conferințe și să înființeze platforme și forumuri de dialog.

1.14.

În contextul consultării părților interesate, Comisia Europeană ar trebui să exploateze mai bine potențialul pe care îl oferă o colaborare mai strânsă cu Comitetul, astfel cum se preconizează în protocolul de cooperare semnat la 22 februarie 2012 de Comitet și de Comisie (1). Aceasta ar permite valorificarea optimă a competențelor și cunoașterii specifice în materie de părți interesate, precum și a expertizei, experienței și competenței Comitetului în practica consultărilor, în vederea optimizării resurselor și a cooperării interinstituționale.

1.15.

În ceea ce privește întâlnirile interactive, CESE poate acționa împreună cu Comisia în calitate de organizator, așa cum acționează deja cu regularitate în cadrul platformelor de dialog structurat (de exemplu, pe tema imigrației, a consumului etc.).

1.16.

În sfârșit, CESE pledează pentru o campanie susținută de informare privind procesul de consultare și consultările în sine. Comitetul dorește să participe în mod activ, prin organizațiile pe care le reprezintă.

1.17.

În plus, CESE, în calitatea sa de promotor al dialogului civil structurat ca instrument fundamental al democrației participative, încurajează Comisia să intensifice utilizarea platformelor privind dialogul structurat. Pe de o parte, aceasta ar permite părților interesate să aibă o participare continuă în toate etapele procesului de elaborare a politicilor și, pe de altă parte, ar avea un impact pozitiv în privința costurilor și a consumului de timp.

2.1.1.

În conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, „în vederea asigurării coerenței și a transparenței acțiunilor Uniunii, Comisia Europeană procedează la ample consultări ale părților interesate.”

2.1.2.

„Consultarea” reprezintă un proces prin care Comisia colectează opiniile și punctele de vedere ale cetățenilor și ale părților interesate. Acest proces complementar are loc fără a se aduce atingere dialogului civil structurat [articolul 11 alineatul (2) din TUE] sau consultărilor care au loc într-un cadru specific, cum ar fi consultarea partenerilor sociali în cadrul dialogului social (angajatori și organizații sindicale) (articolul 154 din TFUE) sau consultării organelor consultative, cum ar fi Comitetul Economic și Social European (articolul 304 din TFUE) (2), pe care nu poate, în niciun caz, să le înlocuiască.

2.1.3.

Pe lângă consultarea organizată în contextul articolul 154 din TFUE, partenerii sociali, organizațiile sindicale și cele patronale participă pe deplin în consultarea menționată la punctele 2.1.1 și 2.1.2, în special în materie de protecție a consumatorilor, legislație de mediu, politică comercială, etc.

2.2.1.

În 2002, Comisia Europeană a instituit standarde minime (4) obligatorii pentru consultarea părților interesate, cu privire la orice propunere legislativă sau nelegislativă. În cadrul REFIT, Comisia a anunțat de asemenea că vor avea loc consultări privind evaluările, verificarea adecvării și eliberarea actelor delegate și a actelor de punere în aplicare (5).

2.2.2.

Orientările Comisiei din 2002 cu privire la efectuarea consultărilor, în atenția direcțiilor generale, prevăd, între altele, publicarea unor note explicative pe tema respectivă, precum și a conținutului și scopului consultării. În plus, se prevede ca, după încheierea consultării, să se publice numărul răspunsurilor, categoria respondenților și o sinteză a rezultatelor.

2.2.3.

În ce privește multilingvismul, în prezent nu există nicio normă oficială în vigoare.

2.2.4.

Orientările și standardele minime din 2002 care trebuie respectate în materie de consultare a părților interesate stabilesc zece etape ale procesului de consultare, repartizate în trei faze: stabilirea unei strategii (6), efectuarea consultării (7), analiza rezultatelor (8).

2.2.5.

Comisia Europeană folosește în prezent 12 metode diferite pentru consultările pregătitoare, în funcție de scopurile avute în vedere și de grupul-țintă. Aceste 12 metode sunt următoarele: consultare publică deschisă online; studii; eurobarometru; conferințe, audieri publice, întâlniri cu părțile implicate; reuniuni, ateliere de lucru, seminare cu părțile direct implicate; grupuri-țintă; interviuri individuale; grupuri de experți ai Comisiei Europene; comitete ale IMM-urilor; consultarea autorităților locale și regionale; chestionare; forumuri de dezbatere online.

2.3.1.

În pofida acestor orientări și a numărului mare de metode și instrumente posibile, multe din părțile interesate emit critici cu privire la eficacitatea sistemului de consultare actual. Printre deficiențele concrete se numără dificultatea de a afla despre existența consultării (posibilitatea a găsi rapid informația pe site-urile UE și anunțarea consultării), limba și terminologia, informațiile cu privire la rezultate și, în final, modul în care se dă curs consultărilor.

2.3.2.

În plus, calitatea și abordarea consultărilor pare să difere mult în funcție de DG organizatoare și se constată că lipsesc coordonarea și abordarea metodologică uniformă.

2.3.3.

CESE a testat prin eșantionare modul în care s-au aplicat aceste orientări în cadrul primelor 25 de consultări desfășurate în 2014. Pe baza eșantionului, se pot face următoarele observații:

În concluzie, se constată în general o anumită lipsă de reprezentativitate, de calitate și de informații privind rezultatele și monitorizarea.

3.1.

În orientările politice ale noii Comisii Europene, una dintre cele 10 priorități este creșterea democrației în Uniunea Europeană. În centrul acestei priorități se află obiectivul creării unui registru obligatoriu al tuturor organizațiilor și persoanelor care desfășoară activități de lobby pe lângă Comisie și Parlament.

3.2.

La 19 mai 2015, Comisia a publicat un pachet de măsuri care vizează o mai bună legiferare, pachetul „O mai bună legiferare” (10), cu privire la care Comitetul se va pronunța la solicitarea Comisiei. Măsurile prevăzute sunt dispuse pe patru axe: o abordare transparentă și deschisă spre consultare, o reexaminare permanentă a legislației existente, evaluări mai bune ale impactului și ale controlului de calitate și un nou acord interininstituțional.

3.3.

În acest cadru, se propun totodată orientări adaptate în materie de consultare a părților interesate. În vederea pregătirii acestora, a fost organizată o consultare (11) pe tema „Orientări privind consultarea părților interesate”. Rezultatele acestei consultări sunt luate în considerare în prezentul aviz (12).

4.1.1.

CESE solicită Comisiei Europene să impună orientările interne adresate DG-urilor și să sancționeze nerespectarea acestora (de exemplu, în cazul lipsei de transparență privind răspunsurile sau al lipsei raportului de analiză), așa cum este sancționată calitatea deficitară a evaluărilor impactului de către Comitetul de evaluare a impactului.

4.1.2.

CESE se exprimă în favoarea instituirii unei celule de coordonare în cadrul Secretariatului General al Comisiei, sub conducerea directă a vicepreședintelui competent în acest sens. Această celulă ar urma să ofere sprijin tuturor DG-urilor cu privire la abordarea globală și la strategia consultărilor, la formularea criteriilor de calitate și a procedurilor, la urmărirea calității, la informare și monitorizare.

4.1.3.

Celula de coordonare ar urma să fie asistată de un grup de experți, completat de reprezentanți ai grupurilor-țintă cărora li se adresează consultarea. CESE solicită ca expertiza sa să fie însușită de Comisie, în special în ceea ce privește alegerea grupurilor-țintă, validarea chestionarelor, sinteza și monitorizarea rezultatelor.

4.1.4.

O abordare mai sistematică a consultărilor, cu un calendar precis și anunț prealabil, ar trebui să le permită părților interesate să-și pregătească participarea. În acest sens, este indispensabil un calendar previzional al consultărilor, fiabil și actualizat permanent. În linii mari, CESE propune Comisiei să-și structureze mai bine consultările, în special pe o bază instituțională și reprezentativă, valorificând resursele organelor consultative reprezentative sau ale organelor echivalente, atât la nivelul statelor membre și al regiunilor european, cât și pe plan local.

4.1.5.

CESE recomandă Comisiei să publice anual o evaluare a modului în care au decurs consultările și a rezultatelor acestora.

4.2.1.

O bună definire a grupului-țintă al consultării este esențială pentru obținerea informațiilor de care este nevoie. Sunt necesare instrumente profesionale, cu fiabilitate dovedită. De asemenea, este esențial să se asigure o cooperare eficientă cu structurile existente, cu Comitetul și cu organizațiile reprezentative și legitime ale societății civile. CESE poate participa, în cadrul competențelor sale și în strânsă cooperare cu organizațiile implicate și cu Comisia, la identificarea organizațiilor reprezentative în cadrul grupurilor-țintă identificate.

4.2.2.

Lucrările desfășurate de CESE (16) legate de definirea criteriilor de reprezentativitate a organizațiilor societății civile ar putea fi luate drept referință de bază în procesul de identificare a organizațiilor reprezentative menționate mai sus. CESE dorește să sporească astfel impactul acestor organizații în cadrul consultărilor și să colaboreze cu ele.

4.2.3.

Trebuie urmărită în mod sistematic o bună distribuție geografică și pe grupuri-țintă. În acest context, trebuie să se aibă în vedere ca grupurile insuficient reprezentate sau care au mai puține resurse să primească o atenție specială în cadrul procesului de „stakeholder mapping” (cartografiere a părților interesate).

4.2.4.

CESE subliniază importanța introducerii unui mecanism de ponderare justificată în analiza răspunsurilor la consultări, cu scopul de a da prioritate organizațiilor reprezentative și implicate direct.

4.2.5.

Pentru a spori participarea părților interesate la consultări, este foarte important feedback-ul oferit la final. Părțile interesate trebuie să poată constata ce rezultat a avut contribuția lor și să observe că au o influență reală asupra propunerilor prezentate sau să primească explicații cu privire la motivele pentru care anumite elemente nu au fost luate în considerare.

4.3.1.

CESE poate funcționa ca „rețea de rețele” pentru difuzarea consultărilor prin intermediul chestionarului scris (online) în rândul diverselor părți interesate (așa cum face și Comitetul Regiunilor către autoritățile locale). În ceea ce privește întâlnirile interactive, CESE poate face oficiul de organizator, date fiind relațiile și expertiza sa în acest sens.

4.3.2.

Chestionarul consultării (online) trebuie prezentat pentru comentarii organizațiilor civile ale grupului sau grupurilor-țintă relevante, în limba publicului avut în vedere. În plus, este de dorit ca acest chestionar să fie testat în prealabil pe un grup-pilot alcătuit din părți interesate. În acest scop, o primă cartografiere a actorilor relevanți și registrul de transparență ar putea fi utilizate ca instrumente cu ajutorul cărora să se identifice organizațiile respective (a se vedea punctul 4.2). În acest scop, CESE poate juca rolul de facilitator.

4.4.1.

Orientările precizează că, pentru o consultare online, trebuie să se prevadă un termen de cel puțin 12 săptămâni, iar pentru o reuniune interactivă, 20 de zile lucrătoare. CESE recomandă să nu se lanseze consultări în perioadele estivale. În plus, calendarul de perspectivă (a se vedea punctul 4.1.4) trebuie respectat cât mai riguros posibil.

4.5.1.

CESE solicită Comisiei, inclusiv delegațiilor sale în statele membre, să organizeze o campanie de informare eficientă și susținută cu scopul de a populariza consultările și a stimula participarea părților interesate. Comitetul poate și el să-și asume un rol în acest sens și să solicite membrilor săi să difuzeze informațiile în cadrul rețelelor din care fac parte.

4.5.2.

Toate consultările trebuie anunțate în mod corespunzător, clar și în timp util, prin mijloacele de comunicare ale Comisiei, ale statelor membre și ale organizațiilor relevante ale societății civile. La această abordare globală trebuie asociați și reprezentanții Comisiei din statele membre.

4.6.1.

CESE subliniază că este important ca Comisia să ia în considerare într-o mai mare măsură punctele de vedere emise în cadrul consultărilor și să justifice modul în care a ținut seama sau nu de acestea.

4.6.2.

În cadrul ponderării justificate din procesul de prelucrare a rezultatelor (a se vedea punctul 4.2.3), actorii societății civile organizate trebuie să fie, proporțional, cei mai reprezentați.

4.7.1.

CESE sprijină publicarea unui raport de sinteză, alături de o trecere în revistă a tuturor răspunsurilor primite. Această abordare promovează transparența.

4.7.2.

În plus, CESE recomandă să se transmită – în special respondenților – informații cu privire la modul în care se dă curs rezultatelor consultării, în special cu privire la modificări ale propunerii și la etapele ulterioare ale procesului decizional.

5.1.1.

În vederea optimizării resurselor și în sensul cooperării interinstituționale, Comitetul ar putea să pună la dispoziția procesului decizional atât cunoștințele sale privind părțile interesate active în diferitele politici ale UE, cât și expertiza, experiența și competențele sale în practicile de consultare.

5.1.2.

CESE intenționează ca, în funcție de prioritățile sale de lucru și în cooperare cu Comisia, să monitorizeze și să evalueze anumite consultări, să elaboreze un aviz cu privire la această chestiune și, dacă este cazul, să organizeze o audiere publică.

5.1.3.

Comitetul dorește ca, în cooperare cu organizațiile interesate, să contribuie cu expertiza sa la activitatea Comisiei în etapele importante ale procesului de consultare, în special în ceea ce privește selectarea grupului-țintă, chestionarul, sinteza și monitorizarea.

5.1.4.

În plus, CESE poate funcționa ca „rețea de rețele” și facilitator pentru difuzarea consultării prin intermediul chestionarului scris (online) în rândul diverselor părți interesate (așa cum procedează și Comitetul Regiunilor în cazul autorităților locale).

5.1.5.

În ceea ce privește întâlnirile interactive, CESE poate acționa împreună cu Comisia în calitate de organizator, așa cum acționează cu regularitate în cadrul platformelor de dialog structurat (de exemplu, pe tema imigrației, a consumului etc.)

5.1.6.

În contextul unei campanii de informare eficiente și susținute, Comitetul își poate aduce contribuția sprijinindu-se pe membrii săi pentru a difuza informațiile în cadrul rețelelor lor.

5.2.1.

În diverse etape din pregătirea, efectuarea și monitorizarea consultării, CESE poate constitui un canal de informare între Comisia Europeană și societatea civilă organizată.

5.2.2.

Pentru anumite activități, precum reuniunile interactive, pot fi organizate în comun acțiuni de către Comisie și Comitet.

17.11.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/64

Raportor:

domnul Juan MENDOZA CASTRO

Coraportor:

doamna Milena ANGELOVA

1.1.

Comitetul sprijină Cartea verde privind uniunea piețelor de capital și așteaptă cu interes propunerile Comisiei referitoare la modificările necesare pentru realizarea obiectivelor menționate în acest document; în același timp, își exprimă convingerea că măsurile propuse se vor sprijini pe o luare în considerare echilibrată a punctelor de vedere exprimate de toate părțile interesate.

1.2.

Obiectivul inițiativei Comisiei ar trebui să constea în crearea condițiilor necesare pentru un sector al serviciilor financiare eficient, modern, cu reglementări adecvate, care să permită întreprinderilor în căutare de investiții, în special IMM-urilor și întreprinderilor cu o rată de creștere ridicată, accesul la furnizorii de capital.

1.3.

CESE consideră că piețele de capital reprezintă rezerve de lichidate, din care întreprinderile pot obține fonduri și tranzacționa instrumente financiare, și sprijină cu fermitate obiectivul ultim al uniunii piețelor de capital (UPC) de a depăși actuala stare de fragmentare a piețelor și de a face posibilă cotarea tuturor tipurilor de întreprinderi.

1.4.

În condițiile în care UPC a devenit într-o măsură semnificativă o realitate pentru întreprinderile mari, CESE subliniază nevoia unor măsuri care să permită IMM-urilor să beneficieze, la rândul lor, de aceasta.

1.5.

UPC ar trebui să îmbunătățească finanțarea economiei pe termen lung prin valorificarea potențialului de promovare a celor mai bune practici de guvernanță corporativă și responsabilitate socială a întreprinderilor, care să se concentreze nu doar pe probleme economice, ci și pe obiectivele sociale și de mediu.

1.6.

Toate deciziile viitoare referitoare la UPC ar trebui să țină seama în mod explicit de nevoile specifice ale IMM-urilor. CESE recomandă cu fermitate luarea imediată a unor măsuri decisive în vederea:

1.7.

CESE este de acord cu afirmația conținută în Cartea verde, conform căreia o proporție foarte scăzută din economiile gospodăriilor ajunge să fie utilizată pentru investiții mai productive decât obligațiunile publice sau depozitele bancare, în special în acest moment de represiune financiară pentru deponenți.

1.8.

CESE subliniază importanța sistemului bancar pentru stabilitatea sistemului financiar. CESE recunoaște importanța finalizării uniunii bancare europene.

1.9.

Structurile de securitizare sustenabile de înaltă calitate presupun promovarea unor structuri de bază cu lanțuri de intermediere scurte.

1.10.

Comitetul consideră că Cartea verde oferă o prezentare detaliată a situației actuale de pe piețele de capital din Europa și măsurile necesare pentru realizarea unei UPC.

2.1.

În comparație cu alte jurisdicții, în Europa, finanțarea de pe piața de capital este relativ subdezvoltată. Piețele europene de capital propriu, de datorii și celelalte piețe joacă un rol mai puțin important în finanțarea creșterii, iar întreprinderile europene rămân puternic dependente de bănci, făcând economiile noastre vulnerabile la înăsprirea condițiilor de creditare ale băncilor.

2.2.

În același timp lipsește și încrederea investitorilor, iar sumele economisite probabil că nu sunt întotdeauna utilizate în modul cel mai productiv cu putință.

2.3.

Crearea unei UPC reprezintă o inițiativă-cheie a programului de lucru al Comisiei.

2.4.

O UPC ar asigura o mai mare diversificare în ceea ce privește finanțarea economiei și ar putea reduce costurile de mobilizare a capitalului, în special pentru IMM-uri.

2.5.

O mai mare integrare a piețelor de capital, în special în ceea ce privește capitalul propriu, ar consolida capacitatea de absorbție a șocurilor a economiei europene și ar permite mai multe investiții fără creșterea nivelului de îndatorare.

2.6.

O UPC ar trebui să sporească fluxul de capital – printr-o infrastructură eficientă a pieței și prin intermediari – dinspre investitori către proiectele europene de investiții, îmbunătățind alocarea riscurilor și capitalurilor în întreaga UE, pentru ca, în cele din urmă, Europa să devină mai rezistentă la șocuri viitoare.

2.7.

Principiile esențiale care stau la baza unei UPC sunt: maximizarea beneficiilor oferite de piețele de capital pentru economie; locuri de muncă și creștere economică; crearea unei piețe de capital unice pentru toate cele 28 de state membre; crearea unei baze solide de stabilitate financiară; asigurarea unui nivel eficace de protecție a consumatorilor și a investitorilor; o contribuție la atragerea investițiilor din toată lumea și la creșterea competitivității UE.

3.1.

Comitetul sprijină pe deplin inițiativa Comisiei. O uniune a piețelor de capital reprezintă o reformă structurală necesară pentru ca toate statele membre ale Europei să se bucure de o economie dinamică, bazată pe cunoaștere. Blocajul din calea unei dezvoltări paneuropene a unei game de produse financiare inovatoare trebuie înlăturat, deoarece acest lucru împiedică finanțarea competitivă a investițiilor, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru întreprinderile nou-înființate și pentru produsele de infrastructură pe termen lung.