19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/1

Raportor:

dl Georgios DASSIS

1.1

Dialogul social european este un element inerent construcției europene și politicilor și măsurilor în favoarea creșterii economice și ocupării forței de muncă pentru a ieși din criză, iar acestea trebuie, în mod necesar, să aibă la bază bogăția dialogului social la toate nivelurile: național, sectorial, teritorial și al întreprinderilor.

1.2

Dialogul social este bipartit, având loc între partenerii sociali și fiind completat de consultarea tripartită cu instituțiile și instanțele politice europene și de diferitele forme de consultare la nivel european și național.

1.3

Este necesar să se facă o distincție clară între dialogul social care face obiectul prezentului aviz și dialogul civil: ambele există. Acestea nu ar trebui amestecate, având în vedere că la nivel european tratatul definește participanții, competențele și procedurile aferente dialogului social, conferindu-le partenerilor sociali un rol de cvasilegiuitori în domeniul condițiilor de muncă în sensul larg al noțiunii, însă în același timp cele două concepte nu ar trebui să fie străine unul altuia. Partenerii sociali europeni și-au extins ei înșiși domeniile de intervenție și desfășoară în mod specific acțiuni în colaborare cu anumite asociații și ONG-uri europene.

1.4

Partenerii sociali trebuie să continue să-și consolideze autonomia și capacitatea de negociere colectivă. Declarația lor comună cu privire la guvernanță din octombrie 2013 (1) trebuie să fie luată în considerare de către instituțiile europene. Acestora din urmă și, în special, Comisiei, le revine sarcina să faciliteze dialogul social european și să sprijine punerea concretă în aplicare a hotărârilor luate pe această cale, atât la nivel interprofesional, cât și la nivel sectorial.

1.5

Partenerii sociali trebuie să intensifice totodată eficacitatea aplicării acordurilor lor autonome, pentru a acoperi toate țările și a le garanta tuturor lucrătorilor și tuturor întreprinderilor de pe teritoriul Uniunii Europene o aplicare corectă, conformă legislațiilor și practicilor naționale, a drepturilor definite prin aceste acorduri.

1.6

Complexitatea și amploarea problemelor apărute odată cu criza și mutațiile economice și sociale implică, în unele cazuri, o cooperare cu alți actori reprezentativi ai societății civile, cu respectarea responsabilității și competenței fiecăruia dintre ei.

2.1

Angajamentul organizațiilor sindicale și patronale în ce privește construcția europeană nu a izvorât din necesitate, ci, dincolo de divergențe, din convingerea că Comunitatea Europeană reprezenta singura cale de a aduce laolaltă popoarele noastre într-un cadru de pace, democrație, creștere economică și progres social. Istoria participării partenerilor sociali la evoluția construcției europene, de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) la Uniunea economică și monetară (UEM), este marcată de acest angajament fundamental și demonstrează rolul decisiv pe care organizațiile patronale și sindicale l-au jucat și trebuie să continue să îl joace în situația actuală a UEM, pentru a răspunde provocărilor conjuncturale ale crizei și transformărilor structurale cu care se confruntă statele membre. În acest context, UEM trebuie să asigure o redresare economică și socială a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, durabilă și generatoare de locuri de muncă de calitate. Ea trebuie să angajeze toți actorii, în domeniile lor de responsabilitate. Dimensiunea europeană a dialogului social trebuie, de asemenea, să țină seama de contextul globalizării și să îi permită UE să fie actorul unei reglementări la nivel mondial necesară pentru a asigura, așa cum menționa CESE în avizul său din mai 2007 (2), „o dimensiune umană atât a globalizării, cât și a integrării europene, [aceasta fiind] o chestiune care privește cetățenii și societatea civilă organizată”.

2.2

Comitetul consultativ al CECO, în limitele experienței sale specifice, și-a demonstrat eficiența pentru toate aspectele care îi privesc pe angajatori și pe lucrători, și anume: politica industrială, evoluția pieței, instrumentele de intervenție socială și cercetarea tehnică și socială. Deci ar fi fost de dorit să se păstreze în tratate – și ar trebui elaborate pe viitor – pe de o parte, dispoziții vizând politica industrială și, pe de altă parte, instrumente de concertare socială. Astfel, un instrument cum este CESE, cu responsabilitățile sale, poate juca un rol important de însoțire și anticipare, așa cum a fost cazul cu avizul privind „carta comunitară a drepturilor sociale ale lucrătorilor” (1989) (3).

2.3

Abia în 1985, prin lansarea unui dialog social bipartit, promovat de Jacques Delors, președintele Comisiei, dialogul social la nivel comunitar a evoluat către statutul de spațiu veritabil de negociere european.

2.4

Partenerii sociali au făcut un pas esențial prin acordul lor din 31 octombrie 1991, care urma să fie integrat în Protocolul social al Tratatului de la Maastricht (4). În acest acord, ei își afirmau dorința de a se implica în guvernanța socială a UE, participând ei înșiși la procesul de reglementare prin intermediul negocierii, în completarea dimensiunii legislative.

2.5

Subsidiaritatea: principiul subsidiarităţii, în sensul uzual al termenului, constă în a realiza la nivelul superior – în cazul de față, Uniunea Europeană – doar acele acțiuni care nu ar putea fi realizate decât în mod mai puțin eficace de către nivelul inferior – și anume statele membre ale UE (art. 5 din TUE). De fapt, practica de a le recunoaște partenerilor sociali capacitatea de a rezolva singuri, în cadrul dialogului social, problemele cu privire la care sunt competenți poate fi considerată o altă aplicare a aceluiași principiu al subsidiarității (5). Această capacitate este conferită în mod expres partenerilor sociali europeni prin articolele 154 și 155 din TFUE. În măsura în care astfel de dispoziții, care apropie centrul de decizie de cetățean, au efect în mod efectiv și regulat și în măsura în care sunt făcute publice în mod adecvat, ele sunt de natură să promoveze la nivel mai general rolul societății civile organizate și să combată imaginea proastă de „putere îndepărtată” pe care o au cetățenii despre Uniune și instituțiile acesteia.

3.1

Criza economică și financiară pe care o traversează majoritatea statelor Uniunii face ca efortul de realizare a competitivității să se concentreze pe costurile imediate de producție (costuri salariale, cheltuieli pentru materii prime etc.), în timp ce Europa ar trebui să facă eforturi susținute pentru a atinge excelența în competitivitatea „independentă de costurile imediate”: calitatea produselor și serviciilor, cercetarea și inovarea, calitatea muncii și a relațiilor sociale, organizarea muncii și responsabilitatea socială, educația și formarea etc.

3.2

Pentru depășirea crizei și pentru a redobândi încrederea cetățenilor, este momentul ca economia să fie stimulată efectiv prin investiții publice, private și sociale (a se vedea avizul CESE (6)), atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre, în vederea unei dezvoltări durabile și inovatoare care să genereze locuri de muncă de calitate și progres social și în vederea garantării unor condiții macroeconomice solide și durabile.

3.3

În octombrie 2013, partenerii sociali europeni au adoptat cele zece principii care stau la baza participării lor la guvernanţa economică a UE (7). Cel de-al doilea principiu este următorul: „Dialogul social și relațiile industriale bine dezvoltate la toate nivelurile constituie un element central al modelului social european și al guvernanței democratice. Prin urmare, este esențială participarea adecvată a partenerilor sociali la politicile economice și de ocupare a forței de muncă.”

3.4

În ceea ce privește cel de-al cincilea principiu, partenerii sociali indică faptul că „Dialogul social poate constitui motorul unor reforme economice și sociale de succes. Partenerii sociali pot contribui la o mai bună sensibilizare la consecințele mutațiilor economice și sociale asupra sistemelor sociale și piețelor forței de muncă. Aceștia pot, totodată, juca un rol major în punerea în aplicare a condițiilor de natură să stimuleze crearea de locuri de muncă, îndeosebi prin înlesnirea redresării economice, a inserţiei profesionale și a integrării sociale.”

3.5

Prin urmare, trebuie consolidată atât autonomia dialogului social, cât și amploarea contribuțiilor sale, pentru a se putea face față provocărilor actuale.

3.6

Dialogul social european trebuie să aibă la bază bogăția dialogului social național la diversele niveluri: interprofesional, sectorial, teritorial și al întreprinderilor. Or, la aceste niveluri, se constată în prezent, într-un număr semnificativ de țări, o acoperire mai redusă prin convențiile colective – în special din pricina intervențiilor europene în cadrul guvernanței -, ceea ce generează o situație mai precară a lucrătorilor și contribuie la amplificarea inegalităților.

3.7

Este de dorit să se adopte o nouă abordare, care să țină mai bine seama de dimensiunea teritorială, în special pentru a găsi răspunsuri adecvate la consecințele restructurărilor, care presupun concedieri și închideri de unități. Într-adevăr, aceste situații au adesea un impact local și regional dramatic, nu numai pentru lucrători și familiile acestora, ci și pentru autoritățile locale și pentru întreprinderile care, la rândul lor, depind direct sau indirect de unitățile afectate.

3.8

În această perioadă dificilă de transformări și ajustări, se poate imagina lansarea unei dinamici având ca punct de plecare zona euro, a cărei guvernanță este mai dezvoltată și unde coerența acțiunilor ar putea fi mai mare. Această dinamică trebuie să țină seama de necesitatea de a menține coeziunea economică și socială a întregii UE. În contextul riscurilor de divergențe sociale deja existente, ar trebui introdus un mecanism de monitorizare a disparităților, pentru a le putea corecta. Această monitorizare ar trebui să se bazeze pe o supraveghere consolidată și să țină seama de interdependența sistemelor de ocupare a forței de muncă. Ea ar putea fi încredințată Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă sau s-ar putea sprijini pe lucrările Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, care a înființat „monitorul nivelului de ocupare a forței de muncă”.

4.1

De la declarația de la Laeken (2001) privind dialogul social la declarația comună a partenerilor sociali privind guvernanța (2013), se observă evoluția unei logici continue:

4.1.1

Adoptarea unor definiții precise: merită amintită aici contribuția partenerilor sociali la Summitul de la Laeken (decembrie 2001) (8):

„UNICE/UEAPME, CEEP și CES insistă asupra importanței de a se face distincția între trei tipuri de activități diferite care implică partenerii sociali:

4.1.2

Consolidarea rolului partenerilor sociali în guvernanța UE: importanta declarație comună a partenerilor sociali din 24 octombrie 2013 (9) privind implicarea partenerilor sociali în guvernanța economică europeană, destinată Reuniunii sociale tripartite la nivel înalt, scoate în evidență rolul dialogului social la nivel atât național, cât și european și domeniul de consultare extins care ar trebui consolidat (raport anual privind creșterea economică, programe naționale de reformă, recomandări specifice pe țară, procedură privind dezechilibrele macroeconomice, indicatori ai pieței forței de muncă).

4.1.3

Aprofundarea dialogului social în special pe dimensiunea contractuală: într-o perioadă dificilă, ar trebui utilizate toate instrumentele disponibile (acorduri transpuse prin directive sau puse în aplicare în mod autonom, cadre de acțiune, declarații comune etc.) pentru a oferi soluții concrete, în special în ce privește ocuparea forței de muncă și calitatea muncii.

4.1.4

Consolidarea rezultatelor dialogului social: diferite evaluări realizate chiar de partenerii sociali (a se vedea rapoartele finale comune privind munca la distanță, din iunie 2006 (10), privind stresul, din iunie 2008 (11), privind hărțuirea și violența la locul de muncă, din octombrie 2011 (12) și privind piețele incluzive ale forței de muncă, din iunie 2014) sau efectuate de Comisie (a se vedea raportul său (13)) au scos la iveală o mare disparitate în ce privește transpunerea acordurilor autonome, ceea ce le slăbește eficiența și legitimitatea în raport cu legislația și atrage după sine inegalități de drepturi între lucrătorii europeni și între întreprinderi. Pare evident că, indiferent de tipul de transpunere legislativă sau contractuală, acordurile autonome trebuie să prevadă obligația punerii în aplicare. Partenerilor sociali le revine rolul de a aprofunda modalitățile actuale și de a defini noi reguli pentru garantarea unei aplicări efective a acordurilor lor europene, în termenul stabilit, cu implicarea nu doar a organizațiilor europene semnatare, ci și a membrilor statutari ai acestora de la nivel național. Desigur, acordurile încheiate în temeiul articolului 155 TFUE trebuie să facă parte din acquis-ul comunitar.

4.1.5

Consolidarea capacității de autonomie și a sinergiilor cu politicile UE: autonomia partenerilor sociali trebuie consolidată și dezvoltată (a se vedea mai jos trimiterea la declarația comună a partenerilor sociali cu privire la guvernanță, din octombrie 2013), însă acest lucru nu scutește Comisia Europeană de obligația de a propune inițiative sociale indispensabile și urgente, precum cele în domeniul restructurărilor, al sănătății și siguranței, al mobilității și reformelor structurale, în speță în ce privește piața forței de muncă, în vederea favorizării creării de locuri de muncă. Consolidarea capacității de autonomie a partenerilor sociali nu ar trebui să slăbească capacitatea de inițiativă și de stimulare a Comisiei: dimpotrivă, cele două axe trebuie să funcționeze complementar și sinergic. Partenerii sociali au făcut deja progrese în ce privește asumarea gestiunii dialogului social atât la nivel interprofesional, cât și la nivel sectorial, în special prin negocierea unor programe bienale. Cu declarația din octombrie 2013 privind guvernanța (14), ei intră într-o nouă etapă. Pentru aprofundarea autonomiei dialogului social, partenerii sociali ar putea să experimenteze, dacă doresc, crearea unui secretariat permanent al dialogului social, alcătuit în mod bipartit. În avizele sale din 24 noiembrie 1994 și din 29 ianuarie 1997 (15), CESE a evocat deja această idee.

4.1.6

Extinderea consultării: ținând seama de evoluția societăților noastre, tot mai complexe, este necesar ca în consultarea privind politicile și proiectele comunitare să fie implicați toți actorii sindicali, patronali, asociativi, ai economiei sociale și de interes public, în cadrul responsabilităților lor respective. Partenerii sociali participă deja frecvent la consultările publice europene, ceea ce contribuie la ameliorarea schimburilor cu celelalte componente ale societății civile. Aceste schimburi au loc, de asemenea, în cadrul Forumului cvadripartit privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI). Este însă de dorit să se gestioneze cu grijă modalitățile practice de consultare, în special dacă se recurge la consultarea electronică, și să se țină seama, în funcție de subiectul abordat, de competențele și de reprezentativitatea diverselor părți consultate: partenerii sociali sunt deja, în ceea ce-i privește, supuși sistematic unor analize de reprezentativitate.

5.1

Interprofesional: programul de lucru 2012-2014 a permis în principal să se formuleze cadrul de acțiune privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Partenerii sociali s-au angajat să demareze negocierile pentru un nou program de lucru comun 2015-2017, care va avea o funcție foarte importantă în următorii trei ani. Partenerilor sociali le va reveni rolul de a utiliza toate instrumentele de care dispun pentru a stabili drepturi și a dezvolta politici concrete care să răspundă provocărilor actuale.

5.2

Sectorial: există posibilități semnificative, în special grație Comitetelor sectoriale de dialog social (CSDS), de a anticipa și gestiona mai bine transformările în curs. Îndeosebi în cadrul politicii industriale și sectoriale, comitetele de întreprindere europene, în coordonare cu federațiile lor profesionale, pot aduce și ele o contribuție importantă, utilizându-și cunoștințele și experiența pentru a formula propuneri și alternative în materie de politică industrială.

5.3

Comitetele europene de întreprindere (CEI): într-un context de globalizare și de inovare tehnologică permanentă, întreprinderile și lucrătorii din toate țările europene se confruntă cu o transformare rapidă și continuă a organizării muncii și a producției. Practica demonstrează că CEI pot ajuta conducerea și personalul să construiască o cultură a întreprinderii și să se adapteze la schimbări în întreprinderi sau grupuri transnaționale care evoluează rapid, atunci când aceste schimbări privesc strategia grupului, cu consecințe asupra mai multor filiale ale grupului din diferite țări. Comitetele europene de întreprindere, în cazul întreprinderilor de anvergură mondială, joacă, la rândul lor, un rol esențial pentru dezvoltarea unei dimensiuni umane a globalizării, pornind de la valorile democratice și sociale ale Uniunii și spre promovarea normelor OIM. Ele pot să fie asociate în aplicarea acordurilor-cadru europene sau internaționale sau a acordurilor privind responsabilitatea socială a întreprinderilor (16).

5.4

IMM-urile: trebuie reconstituit țesutul industrial, favorizându-se dezvoltarea IMM-urilor și asigurându-se prosperitatea și stabilitatea acestora. În acest scop, dialogul social ar trebui să se poată sprijini pe o politică a utilizării în comun a mijloacelor, în special în domeniul formării și al sănătății/siguranței la locul de muncă.

5.5

Cooperativele, casele de ajutor reciproc și întreprinderile sociale: particularitățile și dezvoltarea lor, bazate pe solidaritate, cooperare și distribuirea bogăției produse de întreprindere le transformă în actori importanți pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Prin urmare, este normal să se țină cont de particularitățile acestora în cadrul dialogului social și să se acorde atenție aspectelor care ar putea contribui la dezvoltarea lor.

5.6

Transfrontalier: regiunile noastre de frontieră reprezintă o nouă zonă de mobilitate și dezvoltare economică. Pentru aceste spații regionale transfrontaliere, ar fi de dorit să se instituie modalități de dialog social adaptate situației regionale, favorizându-se ocuparea forței de muncă, egalitatea de tratament și asigurarea condițiilor pentru mobilitatea transfrontalieră.

6.1

Societatea noastră a devenit mai complexă, iar problemele sociale și de mediu au un caracter mai interdependent. Pentru întreprinderi, există o corelație între factorii interni și cei externi: integrarea dimensiunii teritoriale în dezvoltarea întreprinderilor, tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, politica de dezvoltare durabilă care implică actorii publici și asociativi; acțiunile de inserție a șomerilor, în special prin activități de mentorat care aduc laolaltă lucrătorii din întreprinderi și asociațiile care au ca obiectiv inserția prin intermediul economiei, responsabilitatea socială a întreprinderilor, în special în raport cu întreprinderile care preiau subcontracte în țările în curs de dezvoltare etc.

6.2

Cele două dialoguri, social și civil, există. Ele nu pot fi amalgamate, dar nu pot fi nici complet separate. Dialogul social bipartit se concentrează asupra salariilor, locurilor de muncă, organizării muncii, sănătății/siguranței etc., prin intermediul negocierii colective la toate nivelurile. Dialogul civil, care vizează o multitudine de teme legate de mediu, consum, politicile familiale, discriminare, lupta împotriva sărăciei, drepturile omului, intervine în rezolvarea problemelor societale. Partenerii sociali și-au extins deja domeniile de intervenție, adoptând o abordare mai cetățenească și mai deschisă, așa cum demonstrează acordul lor din martie 2010 (18) privind o piață a forței de muncă incluzivă și acțiunile pe care le desfășoară în mod specific cu asociațiile și ONG-urile europene de apărare a mediului și a consumatorilor, de protecție a persoanelor cu handicap, de apărare a drepturilor femeilor și a egalității între sexe, de luptă împotriva sărăciei și de promovare a incluziunii sociale etc.

În fața acestei complexități și diversități a actorilor, legăturile dintre dialogul social și dialogul civil ar trebui consolidate, pentru a se asigura sinergiile și complementaritatea acțiunilor, cu respectarea competențelor și a responsabilităților fiecăruia.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/7

Raportor general:

dl Giuseppe IULIANO

1.1

Noua fază a politicii europene în domeniul imigraţiei trebuie să fie strategică, să aibă viziune pe termen mediu și lung și să se axeze pe promovarea, într-o manieră holistică și globală, a căilor legale, deschise și flexibile de admisie. Pe baza lucrărilor efectuate de CESE și de Forumul european pentru integrare, acest aviz face apel la instituţiile europene și la guvernele naţionale să țină seama de rolul fundamental al partenerilor sociali și al societăţii civile organizate pentru a asigura o perspectivă socială și o valoare adăugată politicilor europene în domeniul imigraţiei, și, totodată, să țină seama de impactul acestora asupra pieței forței de muncă, asupra condițiilor de viață și de muncă și asupra drepturilor fundamentale.

1.2

CESE consideră că, la cincisprezece ani de când s-a pus piatra de temelie a politicii europene în domeniul imigraţiei, a sosit momentul transpunerii în practică a valorilor şi principiilor politice consacrate de Tratatul de la Lisabona, prin măsuri politice concrete și specifice, lăsând în urmă dezbaterile pe tema competențelor ce revin UE și guvernelor naționale. CESE consideră că este necesar să se obțină rezultate concrete pentru dezvoltarea unei politici cu adevărat comune și împărtășite în materie de imigrație, azil și frontiere externe.

1.3

UE poate contribui cu o mare valoare adăugată prin intermediul unei politici comune în domeniul imigrației. CESE doreşte să se acorde prioritate combaterii barierelor și discriminării pe piața forței de muncă. Uniunea trebuie să dispună de un cod european comun în domeniul imigraţiei și de un manual cu orientări europene comune pentru a asigura punerea în aplicare și accesibilitatea codului respectiv. Acesta trebuie însoțit de o strategie europeană prin care UE să atragă talentele și să înlăture piedicile în materie de calificări. UE ar trebui să instituie o platformă europeană permanentă pentru migrația forței de muncă. CESE se oferă să își asume această sarcină, de a reprezenta forul în care partenerii sociali dezbat și analizează politicile naţionale în domeniul imigraţiei forţei de muncă și în care se face schimb de bune practici.

1.4

UE a trecut la faza a doua a sistemului european comun de azil (SECA). Statele membre mențin încă practici divergente și niveluri de protecție diferite. Trebuie asigurată punerea în funcțiune a principiului solidarităţii și responsabilităţii împărtăşite, pentru ca să existe o repartizare mai echilibrată a cererilor de azil între statele membre. Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem de solidaritate sporită, care să țină cont de dorința solicitanţilor de azil și să garanteze o repartizare mai proporțională a responsabilităţilor. De asemenea, trebuie consolidate competenţele Biroului European de Sprijin pentru Azil (European Asylum Support Office – EASO), acordând o atenție specială activităților operative de sprijin și echipelor comune de sprijin pentru azil din statele membre care necesită sprijin special sau de urgență. Este esenţial ca Uniunea să asigure o utilizare mai armonizată, coerentă, independentă și flexibilă a vizelor umanitare de către statele membre, după cum prevede Codul comunitar de vize.

1.5

Politica europeană în materie de frontiere trebuie să dea dovadă de o mai mare responsabilitate comună față de controlul și supravegherea sa, precum și față de gestionarea sa cu respectarea principiilor și drepturilor. Statele membre care sunt situate la frontierele externe teritoriale comune se confruntă cu situații dificile din cauza fluxurilor de migrație și de solicitanți de azil. UE trebuie să inițieze proceduri de solidaritate financiară, operațională și de primire. Trebuie consolidat rolul Agenției Frontex, pentru ca ea să se transforme într-un serviciu european comun de pază a frontierelor, care să cuprindă un contingent european de agenți de pază a frontierelor și care să acorde sprijin statelor membre. În același timp, trebuie dezvoltat un sistem mai eficient și mai riguros de responsabilizare cu privire la activitățile sale și de punere în aplicare a prevederilor Regulamentului 656/2014 de stabilire a unor norme de supraveghere a frontierelor maritime externe în contextul cooperării operative coordonate de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene.

1.6

UE trebuie să promoveze un cadru legislativ internaţional pentru migraţie și să devină un vector de promovare a ratificării și transpunerii în practică de către statele membre a standardelor și instrumentelor internaţionale privind drepturile omului care îi vizează pe imigranți. UE trebuie să încheie o alianță strategică cu alți actori internaționali implicați în aspecte legate de mobilitatea oamenilor și de drepturile omului, precum Organizaţia Naţiunilor Unite și Consiliul Europei.

1.7

Provocările ridicate de mobilitatea transfrontalieră a persoanelor nu pot fi abordate doar din perspectiva externalizării controalelor și a supravegherii frontierelor. Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate trebuie să evolueze în continuare din această perspectivă. UE trebuie să ofere țărilor respective și cetățenilor lor alte posibilități de imigrare, în scopuri ocupaționale și educaționale, prin proceduri legale, flexibile și transparente. Parteneriatele pentru mobilitate trebuie să fie mai echilibrate și să aibă caracter juridic obligatoriu pentru părțile implicate. Serviciul European de Acţiune Externă trebuie să asigure o mai bună coordonare a priorităților politicii externe cu cele ale politicii în domeniul imigraţiei, printr-o abordare axată pe drepturile omului.

2.1

Preşedinţia italiană a solicitat Comitetului Economic şi Social European (CESE) un aviz exploratoriu pe tema viitoarei politici europene în materie de imigrație, frontiere și azil. CESE dorește să contribuie cu propuneri strategice pe baza avizelor sale precedente pe teme legate de imigrație (1). Rolul partenerilor sociali și al reprezentanţilor societăţii civile organizate, ca și dialogul social trebuie luate în considerare pe tot parcursul procesului de dezbatere premergător etapei următoare a politicii europene în domeniul imigraţiei în perspectiva anului 2020. „Perspectiva socială” devine esențială pentru asigurarea valorii adăugate și pentru stabilirea nivelului de proporționalitate a acestor politici și a impactului lor.

2.2

CESE a reafirmat deseori că politica europeană în domeniul imigraţiei trebuie să fie strategică, să aibă o viziune pe termen mediu și lung și să se concentreze pe promovarea, în manieră holistică și globală, a unor căi legale, deschise și flexibile de admisie, să asigure salvgardarea drepturilor fundamentale, să ofere soluţii durabile de acces la protecția internațională, sub semnul solidarității, să țină seama de situația de pe pieţele forţei de muncă și să abordeze provocările inerente politicilor de integrare, precum și efectele lor asupra grupurilor vulnerabile, rasismul și xenofobia.

2.3

Comitetul și-a asumat un angajament important în sensul demarării politicilor în domeniul imigrației cu participarea imigranţilor, în special în cadrul Forumului european pentru integrare  (2), pe care Comisia a hotărât să îl înființeze, cu sediul la CESE, în 2009. Forumul s-a consolidat ca platformă europeană care facilitează dialogul multilateral și participarea activă a organizaţiilor societăţii civile organizate și ale imigranţilor la dezbateri esențiale asupra politicilor europene de integrare. Forumul trece printr-un proces de transformare, având obiectivul de a se ocupa de toate politicile din domeniul imigrației. Pe baza unui studiu de evaluare a funcționării și rezultatelor Forumului, CESE dorește să își asume un angajament mai ferm în privința lui, în special prin strângerea legăturilor dintre Forum și organizațiile imigranților, prin asigurarea unei contribuții în ceea ce privește monitorizarea politicilor și printr-o mai bună colaborare cu Parlamentul și cu Comitetul Regiunilor.

3.1

Cincisprezece ani au trecut de când s-au făcut primii pași în construirea unei politici comune în materie de imigraţie, azil și frontiere, odată cu Tratatul de la Amsterdam, din 1999. În vederea proiectării viitoarei agende europene în domeniul imigraţiei, CESE consideră că trebuie să se revină la principiile fondatoare stabilite prin Programul de la Tampere în 1999  (3), în special la principiul tratamentului corect și echitabil al resortisanților țărilor terțe, al solidarităţii și responsabilităţii împărtăşite, la drepturile fundamentale prevăzute în Carta europeană a drepturilor fundamentale și la statul de drept. Tratatul de la Lisabona constituie ghidul de lucru comun. Este necesar ca aceste principii generale din tratat să fie pe deplin transpuse în practică.

3.2

CESE atrage atenția că, de multe ori, ambițiile și valorile europene sunt doar cuvinte mari, iar practicile și legile intră de fapt în contradicție cu aceste valori (4). CESE face apel la Consiliu și la reprezentanţii statelor membre să facă un pas decisiv, dincolo de retorică și de declarațiile de principiu, în direcția adoptării unor inițiative concrete care, odată intrate în acțiune, să ducă la rezultate reale. Acest demers trebuie să aibă loc nu numai în strânsă colaborare interinstituţională cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European: partenerii sociali și reprezentanții societății civile organizate reprezintă și ei aliați de nădejde în acest sens.

3.3

Provocările în materie de migrație cu care se confruntă zona Mării Mediterane și frontierele externe comune ale UE, pe tot parcursul lor, sunt bine cunoscute și fac obiectul unor dezbateri purtate în mass-media și în cercurile politice, ce frizează deseori absurdul și populismul naționalist. CESE solicită o dezbatere rațională, bazată pe date concrete și pe studii obiective și independente. Trebuie să se acorde clar prioritate aspectelor care sunt cu adevărat necesare pentru consolidarea și dezvoltarea unei politici comune și împărtășite veritabile în materie de imigrație, azil și frontiere externe. CESE consideră că a sosit momentul definirii unei noi strategii europene privind politica europeană comună în domeniul imigraţiei, care să fie corelată cu Strategia Europa 2020 și să se concentreze pe transpunerea principiilor în realitate.

3.4

În astfel de domenii, în care interesele politice ale reprezentanţilor statelor membre sunt atât de mari, este esențial ca drepturile fundamentale ale tuturor resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul acestor politici (printre care și imigranții în situație neregulamentară) să constituie piatra unghiulară a tuturor politicilor viitoare (5). Trebuie să se acorde prioritate provocărilor legate de îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale milioanelor de persoane imigrante care lucrează în UE (6). CESE consideră că aspectele legate de impactul politicilor în domeniul imigraţiei asupra politicilor sociale şi de ocupare a forţei de muncă sunt de o deosebită însemnătate: astfel, Comitetul a fost promotorul unei abordări prin care ocuparea forței de muncă și urmările politicilor de migrație au fost supuse analizei din perspectiva excluziunii sau a integrării socioeconomice a lucrătorilor și a familiilor lor (7).

3.5

Politicile privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe constituie competențe partajate între statele membre și UE. Tratatul de la Lisabona stipulează că UE trebuie să deruleze o politică comună în domeniul imigraţiei în toate etapele sale. CESE consideră că UE poate contribui cu o mare valoare adăugată prin intermediul unei politici comune și al unei legislaţii împărtăşite în ceea ce privește ocuparea forţei de muncă și educaţia, care să prezinte un grad ridicat de armonizare, cu o abordare orizontală, în locul normelor sectoriale (8). Cadrul legislativ actual este fragmentat, neclar și difuz. Această situaţie creează insecuritate juridică și incoerență legislativă, care trebuie eliminate cât mai curând cu putință.

3.6

CESE consideră că este necesară o consolidare a legislaţiei existente sub forma unui cod privind imigrația. Codul ar trebui să aducă o mai mare transparență și claritate juridică cu privire la drepturile și libertăţile resortisanţilor ţărilor terţe cu reședința în UE și să consolideze legislația prin intermediul unui cadru uniform și transparent de drepturi și standarde comune, care să le includă și pe cele aplicabile imigranților în situație neregulamentară (9). De asemenea, codul ar trebui să abordeze și situația socioeconomică a lucrătorilor din ţările terţe aflați pe teritoriul UE (10). O altă prioritate ar trebui să fie înlesnirea accesului la drepturile și standardele europene, precum și lupta împotriva discriminării și rasismului pe piața muncii, prin intermediul unui manual de orientări europene comune.

3.7

De asemenea, este necesară rezolvarea uneia dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă mulți imigranți și multe întreprinderi în Europa: recunoașterea diplomelor universitare și profesionale  (11). CESE solicită să se elaboreze o strategie europeană pentru ca UE să devină capabilă să atragă talente la nivel internațional și cere ca strategia să se axeze pe înlăturarea barierelor nejustificate în materie de calificări profesionale și universitare. Aceasta ar trebui însoțită de adoptarea legislației orizontale (12).

3.8

În acest sens, trebuie să se ia atent în considerare situația demografică și îmbătrânirea populaţiei și a piețelor forței de muncă din statele membre. În avizul exploratoriu din 2011 (13) privind rolul imigrației legale în contextul provocării demografice, CESE a subliniat faptul că în anii viitori urmează să se intensifice imigrarea lucrătorilor și familiilor care vin din țări terțe. UE trebuie să dispună de o legislație deschisă și flexibilă, care să permită imigrația forței de muncă pe căi legale și transparente, atât în cazul lucrătorilor cu calificare înaltă și medie, cât și în cazul activităților ce necesită forță de muncă mai puțin calificată, în condițiile în care statele membre își păstrează libertatea de decizie privind volumul admisiei. CESE doreşte să se acorde prioritate combaterii barierelor și discriminării pe piața forței de muncă în cazul grupurilor de lucrători migranți vulnerabili ca, de exemplu, femeile. În același timp, trebuie totuși admis că imigrația nu constituie poate unicul răspuns la deficitul de forță de muncă, statele membre putând avea în vedere și alte soluții, care s-ar putea dovedi mai apte să rezolve această problemă.

3.9

UE ar trebui să instituie o platformă europeană permanentă pentru migrația forței de muncă în cadrul CESE, unde partenerii sociali, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă din statele membre, agenţiile de recrutare și alte părți implicate să dezbată și să analizeze politicile naţionale de imigrare a forței de muncă și unde să se facă schimb de bune practici în vederea identificării nevoilor de pe piața muncii și a barierelor existente în calea incluziunii socioeconomice egalitare. CESE își reafirmă sprijinul oferit Comisiei (14) și propune Consiliului să solicite elaborarea unui aviz exploratoriu privind crearea acestei platforme.

4.1

CESE salută adoptarea celei de a doua faze a SECA. Mai există încă, în pofida nivelului ridicat de armonizare legislativă, marje discreționare exagerate în cadrul legislațiilor naționale, fapt ce permite statelor membre să dispună de politici și filozofii foarte diferite. (15) S-au păstrat tradiții distincte, iar nivelurile de protecție din statele membre sunt în continuare divergente (16). UE trebuie să acorde prioritate atingerii unui nivel de protecție ridicat, care să reducă marjele discreționare actuale, și accesului solicitanților de azil la o cale de atac eficientă, astfel încât drepturile și principiile să poată fi exercitate în mod real.

4.2

Convenția de la Dublin stabilește care este statul membru responsabil cu examinarea fiecărei solicitări de azil, însă CESE consideră că acest sistem nu asigură solidaritatea între statele membre ale UE. La crearea lui s-a pornit de la premisa că sistemele de azil din statele membre sunt similare, afirmație care nici în prezent nu se justifică. Convenţia de la Dublin trebuie înlocuită cu un sistem de solidaritate sporită în cadrul UE, care să țină cont de dorința solicitanţilor de azil și să garanteze o repartizare mai proporțională a responsabilităţilor între statele membre (17).

4.3

Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) din Malta va trebui să dispună de o mai mare capacitate pentru a identifica și evalua în mod clar situația azilului în UE (18), diferențele care apar între practicile privind azilul din statele membre și diferențele legislative, precum și pentru a propune schimbările necesare în ce privește SECA. EASO ar trebui să evolueze în continuare în direcția unui centru de monitorizare și analiză a rezultatelor celei de a doua faze a SECA, în strânsă colaborare cu Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (FRA). CESE recomandă să se consolideze competenţele EASO în ceea ce privește sprijinul tehnic și operațional ce trebuie acordat în permanență autorităților din statele membre care necesită sprijin special sau de urgență pentru sistemele lor de azil și admisie, prin intermediul unor echipe comune de sprijin pentru azil (asylum support teams).

4.4

Comitetul a propus în diverse ocazii ca Uniunea Europeană să demareze programe regionale de protecţie și primire, în colaborare cu statele vecine, finanțate de UE, în conformitate cu orientările Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) (19) și în strânsă colaborare cu societatea civilă organizată (20). Înainte de a se acorda în continuare sprijin acestei politici, ar trebui efectuată o evaluare independentă a tuturor acestor programe și a finanțării prevăzute pentru punerea lor în aplicare, pentru ca, după aceea, să fie extinse și transformate într-un nou mecanism de angajare a UE. Programele existente par să acorde o mai mare prioritate împiedicării accesului solicitanților de azil la teritoriul Uniunii și la protecția internaţională, decât îmbunătățirii efective a protecţiei refugiaților (21).

4.5

Aceste programe regionale ar putea fi consolidate prin programe de relocare, care să pună în funcțiune un sistem de primire a persoanelor recunoscute ca refugiate de către țările terțe, astfel încât să aibă drept de ședere pe perioadă nedeterminată într-unul din statele membre ale UE. Și în această situație, pentru elaborarea unui astfel de sistem, experienţa societăţii civile organizate și a organismelor internaţionale se dovedește absolut esențială. CESE propune ca, printr-o repartizare adecvată a obligațiilor și prin inițierea unor programe de relocare, să se ajungă la un nivel mai ridicat de solidaritate și responsabilitate în cadrul UE. În paralel, ar trebui efectuată o analiză a propunerii de instituire a unui sistem de prelucrare în comun a cererilor de azil în cadrul UE și a posibilității de a institui principiul recunoașterii reciproce a cererilor de azil aprobate și libera circulație a beneficiarilor protecției.

4.6

CESE consideră de asemenea că este necesar să se faciliteze intrarea în UE a persoanelor care necesită protecție și recomandă o utilizare mai armonizată, coerentă, independentă și flexibilă a vizelor umanitare de către statele membre, după cum prevede și Codul comunitar de vize, instituirea unui mecanism de monitorizare a punerii în aplicare a acestuia, accesul solicitanţilor la o cale de atac eficientă și dreptul la recurs în caz de refuz (22). CESE sprijină noua propunere a Comisiei privind revizuirea Codului de vize (23) și dorește ca, în urma negocierilor, să se asigure utilizarea vizelor umanitare.

5.1

Crearea spaţiului Schengen se numără printre progresele cele mai importante înregistrate de proiectul de integrare europeană. Frontierele externe ale UE sunt frontiere comune tuturor statelor participante la Schengen, iar responsabilitatea față de controlul și supravegherea sa, precum și față de gestionarea sa cu respectarea principiilor și drepturilor ar trebui să fie și ea comună. Statele membre care configurează frontierele externe teritoriale comune datorită amplasării lor geografice se confruntă cu situații dificile din cauza fluxurilor de migrație și de solicitanți de azil. CESE relevă importanța principiului solidarităţii și distribuirii echitabile a răspunderii, prevăzut la articolul 80 din TFUE. Uniunea Europeană trebuie să pună în funcțiune proceduri de solidaritate financiară, operaţională și de primire, ținând cont de situaţia economică și socială din diferitele state membre și de sprijinul care trebuie acordat statelor membre care se confruntă cu presiuni mai mari asupra sistemului lor de azil.

5.2

Codul frontierelor Schengen reglementează trecerea frontierelor și controalele, ținând seama de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a intra și a rămâne pe teritoriul UE. UE întocmește liste cu țările ai căror resortisanți au nevoie de vize și aplică o politică comună de vize de ședere de scurtă durată, stabilită de Codul de vize. CESE recomandă să se asigure cu prioritate o punere în aplicare coerentă, flexibilă și eficientă a ambelor coduri, precum și să se aibă în vedere accesibilitatea drepturilor și garanţiilor prevăzute pentru resortisanţii ţărilor terţe.

5.3

UE trebuie să își asume o mai mare responsabilitate în ceea ce privește controlul frontierelor externe. Rolul Frontex (Agenția pentru Frontierele Externe) trebuie consolidat din punct de vedere financiar, dar și operațional, precum și sub aspectul competențelor. CESE reiterează recomandarea privind transformarea Agenției Frontex (24) într-un serviciu european comun de pază a frontierelor  (25), care să cuprindă un contingent european de agenți de pază a frontierelor și care să vină în sprijinul statelor membre (26). În același timp, trebuie elaborat un sistem mai eficient și mai riguros de responsabilizare (accountability) cu privire la activitățile Frontex și la operațiunile sale comune și de schimb de informaţii, inclusiv în cadrul Eurosur (sistemul de supraveghere a frontierelor externe). Trebuie prevăzut un rol mai important pentru Forumul consultativ privind drepturile fundamentale (27), precum și elaborarea unui mecanism de înregistrare a plângerilor (complaint mechanism)  (28).

5.4

CESE s-a declarat în favoarea stabilirii unor frontiere mai inteligente, în special prin Sistemul de intrare/ieșire (EES) și prin Programul de înregistrare a călătorilor (RTP) (29). Înainte de elaborarea altor sisteme informatice pe scară largă, ar fi necesar să se efectueze o evaluare independentă a Sistemului de informații privind vizele (VIS) și a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS) II (30). Legăturile dintre aceste sisteme și pachetul privind frontierele inteligente nu sunt clare, fiind absolut necesar să nu se elaboreze și alte sisteme dacă nu s-a făcut dovada necesității, proporţionalităţii și compatibilităţii lor cu drepturile fundamentale (31).

5.5

Normele aplicabile situaţiilor de căutare și de salvare care pot surveni în cursul unei operaţiuni de supraveghere a frontierelor maritime constituie o provocare comună esenţială. Statelor membre le revin, în temeiul dreptului internaţional, anumite obligații care impun respectarea drepturilor omului în cazul solicitanţilor de azil și al imigranţilor în situație neregulamentară. CESE salută adoptarea și intrarea în vigoare a Regulamentului privind normele de supraveghere a frontierelor maritime externe, în contextul cooperării operative coordonate de Frontex (32). CESE consideră că trebuie să se acorde prioritate punerii efective în aplicare a acestor norme de căutare și salvare.

5.6

Lupta împotriva exploatării și traficului de persoane trebuie să se realizeze întotdeauna cu garantarea respectării legislaţiei umanitare internaţionale în raport cu victimele, precum și a convenţiilor europene privind drepturile omului. Comitetul consideră că o persoană „în situație neregulamentară” nu este o persoană lipsită de drepturi sau un criminal. UE şi statele membre trebuie să îi apere drepturile fundamentale. Nu trebuie utilizat termenul de „imigrație ilegală” atunci când este vorba despre persoanele care emigrează și care se află în situație neregulamentară din punct de vedere administrativ. Legătura care se stabileşte între imigraţia neregulamentară şi delincvenţă favorizează atitudini de teamă și xenofobie.

6.1

CESE a propus (33) ca UE să promoveze un cadru legislativ internațional pentru migrație, bazat pe Declarația universală a drepturilor omului, pe Pactul privind drepturile civile și politice și pe Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale. Acest cadru legislativ internaţional trebuie să includă principalele convenţii ale OIM şi Convenţia internaţională a ONU privind protecţia drepturilor tuturor lucrătorilor migranţi şi ale membrilor familiilor acestora, care nu a fost încă ratificată de statele membre ale UE (34).

6.2

CESE face apel la instituţiile europene să lanseze o alianță strategică cu alți actori internaționali implicați în aspecte legate de mobilitatea persoanelor și de drepturile omului, precum Organizaţia Naţiunilor Unite sau Consiliul Europei. UE trebuie să joace un rol de promotor al standardelor internaţionale comune privind drepturile şi libertăţile imigranţilor, solicitanţilor de azil și refugiaţilor, adoptate în cadrul acestor organizaţii internaţionale, precum ONU, Consiliul Europei și OIM.

6.3

CESE a sprijinit în mai multe ocazii abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM)  (35) și încheierea diferitelor parteneriate pentru mobilitate (PM). Provocările ridicate de mobilitatea transfrontalieră a persoanelor nu pot fi abordate doar din perspectiva controlului frontierelor sau a „externalizării” acestor controale în țările terțe. CESE și-a exprimat în repetate rânduri susținerea față de AGMM, considerată a fi cadrul cel mai adecvat. Politica comună în domeniul imigraţiei trebuie să aibă o „abordare globală”, care să o depășească pe cea dictată de considerente de securitate sau polițienești, prin care mobilitatea persoanelor este văzută ca o infracțiune și este corelată în mod artificial cu alte amenințări cu care se confruntă UE.

6.4

Parteneriatele pentru mobilitate trebuie să includă în mod mai cuprinzător și echilibrat aspectele legate de mobilitate și migraţie legală, care trebuie să constituie una dintre prioritățile lor principale. CESE susține parteneriatele încheiate cu unele țări de origine (36), însă propune ca acordurile respective să fie mai echilibrate și obligatorii din punct de vedere juridic pentru părțile implicate. Până în prezent, priorităţile s-au axat pe securitate, returnare, readmisia imigranților în situație neregulamentară și supravegherea frontierelor. UE trebuie să ofere țărilor respective și cetățenilor lor inclusiv posibilități de imigrare în scopuri ocupaționale și educaționale, prin proceduri legale, flexibile și transparente.

6.5

CESE propune în special ca UE să ofere țărilor partenere o serie de căi care să înlesnească mobilitatea persoanelor, obținerea vizelor și admisia de noi imigranți. Comitetul sprijină ideea includerii unor aspecte suplimentare în noile parteneriate pentru mobilitate, și anume:

6.6

Politica în domeniul imigraţiei şi azilului trebuie să asigure o mai bună coordonare a priorităților politicii externe cu cele ale politicii europene în domeniul imigraţiei. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) trebuie să își îndeplinească rolul care îi revine și să își asume politicile privind imigrația, azilul și controlul frontierelor, pentru a le întări coerența, mergând dincolo de abordarea ministerelor de interne ale statelor membre. De asemenea, trebuie consolidat rolul Parlamentului în acest domeniu, prin exercitarea unui control democratic mai riguros (37).

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/14

Raportor general:

dna Ariane RODERT

1.1

CESE salută interesul față de investițiile cu impact social, însă subliniază că acestea trebuie privite în contextul Pachetului privind investițiile sociale (PIS) și al inițiativei pentru antreprenoriatul social (SBI).

1.2

CESE consideră că investițiile cu impact social vizează combinarea a diferite resurse transsectoriale pentru a genera impact social și că ele constituie un element al ecosistemului financiar social.

1.3

Investițiile cu impact social nu ar trebui să aibă ca scop înlocuirea responsabilității publice de a finanța activitățile de bază din sectorul social, ci pot, mai degrabă, să vină în completarea altor surse de finanțare. CESE sprijină discuția lansată de Comisie referitoare la eventualitatea ca, în conformitate cu regula de aur a finanțelor („golden rule”), investițiile sociale să fie excluse din calculul deficitelor publice nete în contextul reglementărilor bugetare ale UEM.

1.4

Recunoscând faptul că accesul la finanțare reprezintă o preocupare generală pentru IMM-uri, ar trebui elaborate ecosisteme de finanțare adaptate diverselor modele de întreprindere. Cu toate acestea, CESE subliniază că investițiile cu impact social nu au ca obiectiv RSI, ci mai curând investirea în întreprinderi sociale conforme definiției din SBI.

1.5

La măsurarea impactului social ca parte a randamentului investiției, CESE îndeamnă părțile implicate să pornească de la baza deja elaborată și principiile deja stabilite de Comisie și de CESE în acest domeniu, în loc să inventeze noi metode.

1.6

În opinia CESE, cele mai bune modele pentru investiții cu impact social sunt soluțiile cu capital hibrid, precum capitalul „răbdător” mixt, adesea cu un element de garanție. Comisia ar trebui să exploreze ecosistemul amplu de instrumente inovatoare în curs de apariție și să analizeze efectele potențial pozitive ale acestora asupra furnizării de capital pentru întreprinderile economiei sociale și pentru inovarea din domeniul politicii sociale.

1.7

La elaborarea de noi instrumente de investiții, trebuie avut în vedere specificul întreprinderilor sociale, pentru a se asigura accesul la servicii de înaltă calitate și continuitatea serviciilor.

1.8

Având în vedere că economia socială și întreprinderile sociale sunt insuficient dezvoltate în multe state membre, dezvoltarea unei piețe a investițiilor sociale reprezintă un pas ulterior implementării depline a SBI la nivel național, ceea ce constă în acțiuni la fel de importante, precum consolidarea capacităților, recunoașterea și vizibilitatea.

1.9

Întreprinderile economiei sociale sunt legate strâns de sectorul societății civile. Recunoașterea și protejarea muncii în acest sector, precum și a modelelor specifice din cadrul economiei sociale sunt elemente esențiale pentru crearea acelor parteneriate între sectoare, atât de necesare, care să fie inovatoare și bazate pe încredere.

2.1

Europa își revine mult prea lent dintr-o criză fără precedent și se confruntă cu provocări societale care reclamă inovare socială, schimbări structurale și asigurarea unor sisteme de securitate socială stabile și sustenabile. Aceasta presupune mobilizarea tuturor părților și a resurselor din societate pentru crearea unor noi soluții sustenabile de sprijinire și îmbunătățire a situației sociale din Europa.

2.2

În acest context, Pachetul privind investiţiile sociale al Comisiei (PIS) (1) subliniază importanța unor sisteme de asigurări sociale bine concepute, în care întreprinderile sociale și întreprinzătorii sociali (2) să fie sprijiniți ca pionieri ai schimbării și inovării, pentru a veni în completarea eforturilor sectorului public.

2.3

Totodată, inițiativa pentru antreprenoriat social a Comisiei (SBI) (3) acordă prioritate creării unui mediu favorabil creșterii și dezvoltării întreprinderilor sociale și a economiei sociale în Europa. CESE a furnizat expertiză specifică în acest domeniu în decursul timpului (4). Aceste două cadre politice ale UE identifică în mod clar nevoia resimțită de întreprinderile economiei sociale de acces mai ușor la fonduri adaptate, problemă comună acestora și IMM-urilor în general.

2.4

În plus, investitorii sunt tot mai interesați să combine beneficiile sociale și de mediu cu un randament financiar al investiției (5). În iunie 2013 a fost creat Grupul de lucru pentru investițiile cu impact social (6) în cadrul Forumului G8 pentru investițiile cu impact social, scopul său fiind să catalizeze dezvoltarea unei piețe a investițiilor cu impact social. Acest grup de lucru elaborează în prezent un raport însoțit de recomandări, care urmează să fie publicat în septembrie 2014.

2.5

Avizul de față explorează perspectiva întreprinderilor economiei sociale și a investitorilor cu impact social, deoarece aceste părți sunt cele în măsură să găsească soluții la nevoile sociale și să completeze eforturile publice de consolidare a politicilor sociale. El își propune să completeze activitatea Grupului de lucru pentru investițiile cu impact social, dar și să contribuie la discuția de mai mare anvergură privind accesul întreprinderilor economiei sociale la finanțare.

3.1

CESE salută interesul față de investițiile cu impact social, dar subliniază că el ar trebui plasat în contextul PIS și SIB și ar trebui să se concentreze asupra sprijinirii inovării sociale, pentru a aborda nevoile sociale, și nu asupra generării de venituri. CESE recomandă ca punctul comun de plecare să îl constituie nevoile sociale, apoi să se identifice cele mai bune soluții, iar într-o a treia etapă, să se stabilească cea mai bună manieră de finanțare a intervenției.

3.2

CESE consideră că investițiile cu impact social vizează combinarea a diferite resurse transsectoriale economia publică, privată și cea socială, pentru a genera impact social. Din această perspectivă, investițiile cu impact social constituie o componentă a ecosistemului financiar social.

3.3

Cu toate acestea, având în vedere că acesta este un domeniu emergent, CESE îndeamnă diversele părți interesate să nu definească domeniul prea rapid sau de manieră prea restrictivă, ci să identifice mai degrabă caracteristicile comune și să monitorizeze în ce mod se conturează el în statele membre. Este esențial ca investițiile sociale private să nu aibă ca scop înlocuirea responsabilității publice pentru finanțarea activităților de bază din sectorul social, desfășurate în baza legislației sociale și a drepturilor legale.

3.4

Interesul față de investițiile cu impact social este real, fiind însă un fenomen nou și încă în curs de dezvoltare. O primă provocare o constituie descrierea conceptului și a obiectivelor de investiții avute în vedere. În discuția actuală din cadrul G8, întreprinderile sociale reprezintă obiectivul principal, în cadrul lui apărând treptat, ca subgrupe, și alte obiective de investiții. Aceste întreprinderi prezintă diverse combinații de misiuni sociale și lucrative: ca activitate principală (întreprinderile sociale, a căror activitate este subordonată unui obiectiv social) sau ca activitate secundară (IMM-uri, cu scop lucrativ însoțit de un scop social). Merită observat că, deși întreprinderile sociale au un caracter specific, ele fac în continuare parte integrantă din economie.

3.5

Având în vedere că multe din întreprinderile de azi își asumă un anumit grad de angajament social sau de mediu, ele nu pot fi clasificate în ansamblul lor ca întreprinderi sociale. Unele întreprinderi își asumă responsabilitatea socială (RSI), definită de Comisie drept responsabilitatea întreprinderilor pentru impactul pe care îl au asupra societății și mediului (7), activitate voluntară a întreprinderilor obișnuite, care au un caracter lucrativ.

3.6

De aceea, CESE subliniază că orice inițiative în acest domeniu trebuie să corespundă descrierii SBI a unei întreprinderi sociale, având în vedere că aceasta cuprinde diversitatea de modele de întreprinderi sociale din statele membre. Conform SBI, o întreprindere socială reprezintă un„actor al economiei sociale, [...] întreprindere al cărei principal obiectiv este cel de a avea o incidență socială mai curând decât cel de a genera profit pentru proprietarii sau partenerii săi”, ea îndeplinind trei criterii principale (8).

3.7

Date fiind aceste aspecte, CESE consideră că este esențial să se asigure ecosisteme financiare concepute pe măsură, dispunând de o varietate de instrumente, modele și produse pentru toate tipurile de modele și structuri, de la întreprinderile responsabile social la întreprinderile economiei sociale care au ca scop acțiunea socială, ținând seama de faptul că acestea nu sunt întotdeauna similare. Chiar dacă iniţiativele de investiții cu impact social sunt destinate în principal celor din urmă, trebuie observat că IMM-urile se confruntă cu preocupări similare în ce privește accesul la finanțare, care trebuie, de asemenea, abordate în mod exhaustiv.

3.8

În opinia CESE, finanțarea inovării sociale trebuie să includă întregul spectru al surselor de finanțare, de la subvenții la investiții, cu diferite așteptări în materie de randament, ținând seama de modelele de afaceri existente ale antreprenorilor sociali. Această perspectivă este în contradicție cu descrierea cel mai frecvent folosită de Rețeaua globală pentru investiții de impact (GIIN) (9), care afirmă că „Investițiile de impact sunt investiții în întreprinderi, organizații și fonduri cu intenția de a genera un impact social și de mediu măsurabil și benefic în același timp cu obținerea unui profit financiar”. În opinia CESE, această definiție nu acoperă varietatea de investiții sociale deja existente și care ar trebui dezvoltate, și nici nu-și atinge scopul de a identifica noi surse de finanțare pentru progresul social. Ea privește investițiile sociale în primul rând din punctul de vedere al investitorului privat, lipsindu-i relația cu inovarea în politica socială.

3.9

O parte esențială a investițiilor cu impact social o constituie măsurarea impactului social rezultat din intervenție. Făcând referire la avizul CESE privind măsurarea impactului social (10), CESE susține că măsurarea impactului social ar trebui să sprijine misiunea socială, să fie proporțional și să recunoască faptul că impactul poate fi măsurat în mai multe feluri diferite, în funcție de activitățile întreprinderii. Principii similare sunt menționate în raportul subgrupului GECES, adoptat în iunie 2014 (11). În acest context, CESE îndeamnă statele membre și părțile interesate relevante să pornească de la această bază europeană de analiză și practici, în loc să inventeze noi metode. În plus, orice noi norme elaborate pentru sprijinirea Fondului european de antreprenoriat social (FEAS) ar trebui să fie proporționale și să reflecte nevoile și resursele limitate ale întreprinderilor sociale în care se investește.

4.1

Pentru a elibera pe deplin potențialul din sectorul întreprinderilor economiei sociale, este nevoie de un ecosistem financiar interconectat, construit pe baza sistemului financiar etic și alternativ existent, în locul aplicării instrumentelor și logicii financiare utilizate în mod obișnuit, care se concentrează în principal asupra perspectivei investitorilor.

4.2

Așa cum se afirmă într-un aviz anterior al CESE (12), există un risc ca investițiile sociale concepute ca instrumente de capital de risc să fie greu de accesat pentru multe întreprinderi ale economiei sociale, având în vedere că proprietatea și controlul pot fi incompatibile cu modelele, valorile și formele juridice ale întreprinderilor economiei sociale.

4.3

De aceea, opinia CESE este că investițiile cu impact social ar trebui să încurajeze soluțiile cu capital hibrid. Acest model al capitalului hibrid combină subvențiile cu împrumuturile „răbdătoare”, pe termen lung, şi cu alte instrumente similare, statutul de proprietate publică, respectiv garanţiile de stat asigurând longevitatea şi durabilitatea.

4.4

CESE îndeamnă Comisia Europeană, ca prim pas în acest domeniu în curs de dezvoltare, să faciliteze împărtășirea experiențelor celor mai bune practici în materie de politici asociate diverselor modele de investiții cu impact social și de finanțare aflate în curs de elaborare. Această trecere în revistă ar putea evalua oportunitățile și provocările caracteristice anumitor instrumente și forme de capital și furnizorilor lor, cum ar fi obligațiunile cu impact social (13), legislația privind reinvestirea în comunitate sau obligațiunile sociale din Italia (14), formule despre care se discută în prezent.

4.5

Având în vedere că, deocamdată, aceste instrumente financiare inovatoare apar în primul rând la nivel local, regional și național, interesul transfrontalier este limitat. CESE consideră de aceea că pentru moment, UE nu trebuie să genereze stimuli suplimentari pentru o piață europeană a investițiilor cu impact social.

4.6

Trebuie avute în vedere și alte caracteristici specifice ale întreprinderilor sociale în contextul investițiilor cu impact social. Printre chestiunile care ar trebui studiate se numără dezinvestiția, investiția pe termen mai degrabă lung decât scurt, efectele asupra continuității furnizării de servicii, impactul asupra misiunii sociale a întreprinderilor sociale etc.

4.7

De asemenea, ar trebui examinate ca element al modelului centrat pe venituri și stimulentele, cum sunt cele fiscale; se pune totodată întrebarea cum se vor echilibra stimulentele acordate investitorilor cu randamentul așteptat de pe piață. Nu ar trebui ca randamentul să poată fi mai ridicat decât rata actuală de randament în condițiile pieței în cazul implicării fondurilor publice sau a unor stimulente. Comisia ar trebui să treacă în revistă tipurile de stimulente de capital și randamentul financiar și/sau social din statele membre. Ar putea fi util ca fondurile de pensii să fie îndemnate să aibă în vedere astfel de investiții, ca parte a unui portofoliu diversificat.

4.8

Totodată, este important ca Comisia să monitorizeze progresul investițiilor cu impact social în mod regulat, pentru a asigura faptul că principalele grupuri-țintă ale întreprinderilor sociale și ale economiei sociale dobândesc în mod real un mai bun acces la un capital adecvat.

5.1

Având în vedere importanța pe care o are, în tot ciclul de viață al unei întreprinderi, accesul la o finanțare adecvată, orice manevre trebuie să aibă loc în contextul unui cadru politic pentru finanțare și investiții sociale, care să sprijine sectorul întreprinderilor sociale la nivel de stat membru, evitându-se astfel eventualitatea în care unele state membre explorează doar câte un instrument în loc să creeze un cadru de politică cuprinzător.

5.2

Este tot atât de important să fie avute în vedere toate tipurile de investitori – publici, privați și din partea societății civile -, ținându-se seama de motivațiile și așteptările fiecăruia dintre aceste profiluri, pentru a se asigura cele mai bune parteneriate și rezultate. Dar cel mai important este ca efortul de construire a unei infrastructuri de investiții de impact să aibă o influență pozitivă asupra modelelor de securitate socială din Europa. Politica ar trebui concepută cu grijă în context național, astfel încât întreprinderile sociale și sectorul public să consolideze reciproc sistemele de securitate socială, asigurând totodată accesul universal la servicii de calitate și cu preț abordabil.

5.3

În acest context, guvernul joacă un rol central de „cumpărător” de impact social, dar în primul rând ca principalul responsabil pentru garantarea drepturilor sociale. Inițiativele în direcția unei piețe a investițiilor sociale trebuie să-și aibă originea în perspectiva realizării unui impact social pozitiv pentru binele comun, și nu pentru ca guvernul să se poată sustrage obligației sale de a asigura o politică socială, securitate socială și servicii sociale.

5.3.1

CESE sprijină discuția lansată de Comisie referitoare la eventualitatea ca, în conformitate cu regula de aur a finanțelor („golden rule”) (15), investițiile sociale să fie excluse din calculul deficitelor publice nete în contextul reglementărilor bugetare ale UEM.

5.4

În acest context ar trebui avut în vedere Avizul CESE privind Pachetul privind investițiile sociale (16) și lucrările aferente, în care se solicita o finanțare inovatoare, pe baza recunoașterii faptului că investițiile sociale bine concepute, eficiente și eficace vor avea efecte sociale maxime și că investițiile în statul social duc la progres social și reduc costurile sociale viitoare.

5.5

Investiția în întreprinderi sociale este deosebit de complexă deoarece serviciile oferite implică adesea persoane aflate în dificultate. Succesul intervențiilor depinde de resurse, de flexibilitatea cu care întreprinderile se adaptează condițiilor în schimbare și de asigurarea continuității serviciilor. Aplicarea unei logici tradiționale de investiție și de piață în acest domeniu necesită o proiectare meticuloasă pentru a se evita un impact negativ asupra grupului-țintă, al utilizatorilor finali.

5.6

Investițiile cu impact social trebuie explorate și în contextul mai larg al finanțării de tipul achizițiilor publice și atribuirii de contracte. Investițiile cu impact social destinate inovării necesită o relație diferită, pe baza unui parteneriat în condiții de egalitate între părți acolo unde autoritățile publice au un rol central.

5.7

Dat fiind că sectorul întreprinderilor sociale este încă insuficient dezvoltat în multe țări, orice inițiativă în domeniul investițiilor cu impact social trebuie studiată cu grijă. O piață a investițiilor sociale necesită cerere și ofertă, și prin urmare un sector al întreprinderilor sociale bine înrădăcinat. Dezvoltarea unei piețe de investiții reprezintă abia al doilea pas după înființarea unui sector sustenabil al întreprinderilor sociale.

5.8

În acest context, este important să se menționeze și faptul că întreprinderile sociale apar în contextul societății civile. Sprijinirea unei societăți civile independente și sustenabile este, de aceea, esențială pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale, la fel ca și dialogul cu economia socială în toate etapele.

5.9

Chiar dacă ar exista o sursă de finanțare adecvată (prin investiții cu impact social sau finanțare de alt tip), această piață nu va funcționa pe deplin dacă nu se consolidează capacitățile în domeniul măsurării impactului social și în programele de pregătire pentru investiții. Ar trebui încurajată apariția unor furnizori ai acestor servicii de consolidare a capacităților, care sunt adesea, la rândul lor, întreprinderi sociale. Există și nevoia de a se crea interfețe între întreprinderile sociale și lumea investițiilor sociale, un rol central fiind jucat de intermediari speciali. Cu toate acestea, CESE atrage atenţia asupra pericolului de a se adăuga prea multe straturi intermediare sau actori de dimensiuni prea mari, deoarece adevăratele parteneriate pentru inovare socială se bazează pe contactul direct și strâns între părțile implicate (adesea de dimensiuni mici și ancorate la nivel local) pentru a se crea încredere, și nu se constituie prin agenți intermediari.

5.10

CESE subliniază importanța operării unei distincții clare între impactul social al unei întreprinderi sociale în sine și impactul social generat printr-o activitate sau printr-un program specific al întreprinderii. Întreprinderile sociale ar trebui să respecte întotdeauna legislația muncii, drepturile lucrătorilor și acordurile colective relevante.

5.11

Sprijinirea economiei sociale și a întreprinderilor sociale necesită o perspectivă holistică asupra locurilor unde apar ideile bune, a persoanelor care le promovează și a modului în care acestea cresc. Fiecare dintre aceste întrebări propune guvernelor și investitorilor privați provocarea de a gândi „în afara cutiei” care constă în simpla furnizare a capitalului de investiții, pentru a realiza întregul potențial al sectorului întreprinderilor sociale și al societății. Pe lângă accesul la finanțare, este nevoie și de alte componente pentru a se crea un mediu favorabil pentru sectorul întreprinderilor sociale în Europa. CESE îndeamnă, prin urmare, statele membre să profite de dispozițiile existente în contextul SBI și să elaboreze planuri naționale de sprijinire a sectorului, și face apel la Comisie să desemneze o unitate care să coordoneze elaborarea unei etape secunde a SBI pentru anii următori.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/19

Raportor:

dl Oliver RÖPKE

1.1

În opinia Comitetului, propunerea de directivă a Comisiei Europene privind societățile cu răspundere limitată cu asociat unic (Societas unius personae – SUP) (1) va facilita activitatea transfrontalieră a IMM-urilor. În forma sa actuală, CESE consideră că propunerea nu este suficient de matură, întrucât conține o serie de dispoziții care implică riscuri potențiale (grave) pentru comerțul corect pe piața internă și pentru interesele creditorilor, consumatorilor și lucrătorilor. CESE recomandă de aceea ferm Comisiei să țină seama de propunerile prezentate în acest aviz și să le pună în aplicare.

1.2

Temeiul juridic ales (articolul 50 din TFUE) nu este convingător și urmărește, în primul rând, să eludeze cerința de unanimitate în Consiliu pentru a evita eșecul avut în cazul societății private europene (SPE). Deși, formal, SUP ar trebui să fie stipulată în legislațiile naționale ca formă alternativă de societate, principalele caracteristici ale SUP sunt clar stabilite la nivel supranațional. Prin urmare, temeiul juridic adecvat ar fi articolul 352 din TFUE.

1.3

CESE sprijină eforturile pentru a înlesni în special IMM-urilor înființarea cât mai simplu cu putință a unei societăți. Capitalul social minim necesar pentru o SUP în valoare de 1 EUR și interzicerea obligației de provizionare constituie de fapt limitarea „gratuită” a răspunderii. Acest lucru îi poate determina pe actorii de pe piață să solicite deținătorilor de societăți garanții personale pentru a reasigura terții (consumatori, furnizori, creditori), ceea ce va anula avantajele răspunderii limitate.

1.4

CESE subliniază că este necesar să se creeze întreprinderi viabile și, prin urmare, propune să se prevadă un capital social substanțial și adecvat scopului de afaceri sub forma unui „prag de seriozitate” pentru SUP, pentru a ține seama și de interesele creditorilor, consumatorilor, lucrătorilor și ale publicului larg și a se evita periclitarea derulării afacerilor. În acest sens se poate face referire la experiența acumulată în anumite state membre în care o reducere a capitalului social care trebuie depus imediat este compensată printr-un „sistem de economii”, în care, în anii următori, se constituie rezerve, pentru a evita subcapitalizarea de durată. În scopul „clarității firmei”, denumirea unei SUP ar trebui să includă și referința la răspunderea limitată, precum și țara de înregistrare.

1.5

CESE este de părere că o SUP nu trebuie înregistrată într-un loc în care nu exercită nicio activitate economică (cutii poștale). Separarea sediului social și a sediului administrativ, prevăzută pentru prima dată pentru o formă de societate europeană, constituie, de aceea, un precedent îngrijorător pentru CESE. Aceasta, alături de dispoziția ca SUP să facă obiectul legislației țării în care este înregistrată, poate duce la periclitarea drepturilor de participare ale lucrătorilor, dar și la eludarea reglementărilor fiscale naționale.

1.6

Prin transferarea formală a sediului social și, în consecință, modificarea statutului societății, nu este exclusă subminarea drepturilor de participare în cadrul organelor societății (consiliul de supraveghere sau consiliul de administrație). Prin urmare, CESE se pronunță în mod ferm ca SUP să aibă sediu social și sediu administrativ comune, așa cum este prevăzut și pentru alte entități juridice supranaționale (SE, societate cooperativă europeană). De asemenea, CESE cere ca drepturile de participare să fie garantate în statul membru în care o SUP își exercită activitatea economică principală, iar concurența neloială să fie tratată în mod ferm. CESE consideră că, prin urmare, este necesar ca SUP să facă obiectul unor reglementări uniforme și în ceea ce privește participarea lucrătorilor.

1.7

Din perspectiva fondatorilor întreprinderii, CESE consideră că este important să se asigure înființarea rapidă a unei societăți într-o perioadă de timp adecvată. Înregistrarea unei SUP doar prin proceduri online poate ridica probleme și riscuri dacă nu se verifică identitatea fondatorului societății. Eliminarea controalelor de identitate ar reduce transparența în ceea ce privește partenerii de afaceri, subminează credibilitatea activităților economice și slăbește interesele consumatorilor. Ar fi încurajate și facilitate apariția societăților de tip „cutie poștală” și falsa activitate independentă. Pentru a ține însă seama și de dorința de înregistrare online, statele membre ar trebui să fie libere să prevadă această opțiune în mod facultativ. Într-un astfel de caz, procedura de înregistrare trebuie să includă o anumită „verificare provizorie” a identității, precum și informarea și consilierea fondatorului de către autoritatea competentă și/sau de către notari.

1.8

CESE salută intenția de a facilita în special IMM-urilor (inclusiv întreprinderilor nou înființate și microîntreprinderilor) activitatea pe piața internă prin stabilirea unei noi forme juridice pentru societatea comercială. Pentru a se asigura promovarea IMM-urilor în cadrul propunerii de directivă, este necesară limitarea domeniului de aplicare la aceste întreprinderi. Acest instrument nu este conceput pentru a oferi posibilitatea concernelor active la nivel internațional de a avea filiale cu sute sau mii de angajați care să funcționeze ca SUP. De aceea, CESE propune ca SUP să fie accesibilă doar acelor întreprinderi care îndeplinesc criteriile definite la articolul 3 alineatul (2) (2) din Directiva 2013/34/UE (Directiva contabilă) (3). Aceasta ar însemna că, atunci când o SUP atinge o anumită dimensiune, întreprinderea trebuie să ia o altă formă legală.

1.9

În chip de concluzie trebuie reținut faptul că adoptarea propunerii de directivă va pune sub semnul întrebării principiile naționale ale dreptului societăților comerciale pentru societățile de capital în multe state membre. Având în vedere temeiul juridic ales, CESE are îndoieli cu privire la compatibilitatea propunerii cu principiul subsidiarității. Din acest motiv, CESE solicită ca doar întreprinderile active la nivel transfrontalier să poată lua în considerare o SUP. În momentul înregistrării, acestea trebuie să fie active în cel puțin două state membre sau să dovedească în mod credibil că cel târziu în decursul unei anumite perioade (de exemplu, doi ani) ulterioară înregistrării lor vor fi active în cel puțin două state membre. Propunerea de regulament privind statutul unei fundații europene (4), precum și raportul intermediar al Parlamentului European pot servi drept exemple în acest sens.

1.10

Din motivele prezentate, CESE salută eforturile Comisiei pentru IMM-uri în domeniul dreptului societăților, însă consideră că, în ceea ce privește conținutul concret al directivei, persistă încă o nevoie considerabilă de discuții. De aceea, pentru a putea emite o apreciere pozitivă a propunerii de directivă, CESE consideră indispensabilă punerea în aplicare a propunerilor prezentate în avizul de față. În special ar trebui găsită acum o soluție echilibrată în strânsă cooperare cu părțile interesate, care în prealabil nu au fost din păcate consultate în aceeași măsură de către Comisie.

2.1

Deja în 2008, Comisia Europeană, prin propunerea sa pentru un statut al societății private europene (SPE) (5), a urmărit să pună la dispoziția IMM-urilor un instrument simplu, flexibil și unic în toate statele membre, în vederea înlesnirii activităților transfrontaliere. Această inițiativă a fost respinsă, în cele din urmă, de Consiliu, iar apoi Comisia a anunțat, în cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), retragerea propunerii SPE (6).

2.2

În cursul unei consultări publice generale privind viitorul dreptului societăților comerciale (februarie 2012) și al unei consultări online detaliate privind societățile cu asociat unic (iunie 2013), Comisia a oferit părților interesate posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere. În continuare, la 13 septembrie 2013, a avut loc o întâlnire a DG Piața internă și servicii cu reprezentanți ai mediului de afaceri cu privire la inițiativa propusă de Comisie. Conform informațiilor Comisiei, la aceasta au participat, printre alții, Businesseurope, Alianța europeană a întreprinderilor mici, camere de comerț și industrie și Eurochambers. Nu au fost invitați reprezentanți ai angajaților și nu au avut loc consultări cu sindicatele și cu asociațiile consumatorilor.

2.3

După aceea, la 9 aprilie 2014, Comisia a publicat propunerea sa de directivă privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic (SUP), care este prezentată în mod explicit ca o alternativă la SPE. Scopul este facilitarea creării de IMM-uri în străinătate.

2.4

Statele membre ar trebui, în cadrul legislațiilor lor naționale, să includă forme de societăți care să facă obiectul acelorași norme pe întreg teritoriul UE și să adopte abrevierea valabilă în întreaga Uniune – SUP (Societas unius personae). Obiectivul explicit al propunerii este reducerea costurilor de înființare și funcționare. Se prevede o procedură simplificată de înregistrare online și eliminarea aproape în totalitate a cerinței minime de capital. Creditorii vor fi protejați prin obligația directorilor să controleze repartizarea profiturilor.

2.5

Statele membre nu mai pot impune ca sediul social și sediul central al societății să fie situate în același stat membru. Astfel, pentru prima dată, se permite unei forme de societate europeană separarea sediilor. SUP se va supune legislației statului membru în care este înregistrată. Drepturile de participare ale angajaților nu sunt menționate deloc în propunerea Comisiei.

2.6

Comisia constată că proiectul nu urmărește să propună o „nouă formă juridică supranațională pentru societățile cu asociat unic”, ci eliminarea treptată a „restricțiilor privind libertatea de stabilire”. Din acest motiv, propunerea se bazează pe articolul 50 alineatul (2) litera (f) din TFUE.

3.1

Experiențele din diferite state membre arată că, în anumite sectoare, pentru întreprinderi individuale este mai atractiv să angajeze lucrători independenți fără angajați decât o persoană fizică. Nu de puține ori, se eludează astfel contractele colective de muncă. Prin facilitatea de a înființa o SUP și în același timp prin limitarea răspunderii și fără cerința de capital social, fără separarea sediului social și a sediului administrativ, directiva propusă ar putea încuraja și mai mult falsa activitate independentă. Acest lucru îi afectează, în mod tipic, și pe cei care au o poziție slabă pe piața forței de muncă, protecția lor prin legislația muncii și prin contractele colective de muncă fiind cea mai importantă.

3.2

CESE recunoaște că marea majoritate a întreprinderilor și angajaților din UE se sprijină pe sistemul juridic care li se aplică. Cu toate acestea, având în vedere structura SUP, CESE consideră că proiectul propus presupune un risc potențial de fraudă, de alte activități infracționale (de exemplu spălarea banilor) sau de activități false de independent. Astfel, persoanele își pot alege, muta sediul de înregistrare „virtual” după plac sau își pot ascunde identitatea prin răspândirea unor filiale-fantomă în întreaga Europă. Prin urmare, proiectul de directivă este în contradicție cu eforturile întreprinse la nivel european în domeniul luptei împotriva spălării banilor.

3.3

Trebuie pus la îndoială faptul că eforturile pozitive ale Comisiei de promovare a activității transfrontaliere a IMM-urilor își vor atinge scopul prin această propunere de directivă. CESE consideră că unele state membre au pledat pentru un capital social minim substanțial, pentru un sediu administrativ care să fie identic cu sediul social, precum și pentru standarde uniforme de participare a angajaților încă în cursul negocierilor privind societatea privată europeană. În opinia CESE, este nepotrivit ca solicitările justificate ale acelor state membre să nu fie luate în considerare de actualul proiect.

4.1.1

Comisia intenționează ca prin noua sa propunere de directivă privind societățile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic să se introducă, de fapt, societatea privată europeană. Densitatea reglementării referitoare la noua formă juridică, SUP, este în mare parte identică cu cea din cazul societății private europene. SUP nu urmează doar să aibă un nume european comun, ci în plus toate principalele caracteristici ale SUP (înființare, capital social minim, sediu de înregistrare, statut) sunt stabilite în mod obligatoriu prin legislație supranațională. Din punct de vedere material, SUP trebuie considerată fără îndoială o formă juridică supranațională, în cazul căreia drept temei juridic adecvat ar servi articolul 352 din TFUE.

4.1.2

Chiar dacă în cadrul propunerii privind SUP ar trebui să existe în cele din urmă 28 de SUP diferite, acesta nu este un indiciu că ar fi vorba de o formă juridică națională. Și SE are 28 de concretizări diferite, iar caracterul său supranațional nu este pus la îndoială. De aceea, trebuie pusă în mod serios sub semnul întrebării alegerea articolului 50 din TFUE drept temeiul juridic utilizat de Comisie pentru proiect.

4.1.3

Propunerea Comisiei nu corespunde nici principiului subsidiarității consfințit de Tratatul privind Uniunea Europeană, deoarece, spre deosebire de SE sau SCE, nu impune existența unor condiții transfrontaliere, fiind prin urmare concepută nu doar pentru situațiile transfrontaliere, ci și pentru cele pur naționale. Aceasta înseamnă că și cine intenționează să opereze o întreprindere exclusiv la nivel național poate înființa ex nihilo o SUP. Directiva permite și transformarea unei forme juridice naționale într-o SUP în absența unor implicații transfrontaliere. Dreptul comunitar creează astfel o nouă formă de societate națională, care se află în concurență directă cu formele juridice naționale. În afară de faptul că propunerea contravine principiului subsidiarității, articolul 50 alineatul (2) litera (f) din TFUE prevede necesitatea desfășurării activității în diferite state membre. Din acest motiv, CESE solicită ca doar întreprinderile active la nivel transfrontalier să poată lua în considerare o SUP. În momentul înregistrării, acestea trebuie să fie active în cel puțin două state membre sau să dovedească în mod credibil că cel târziu în decursul unei anumite perioade (de exemplu, doi ani) ulterioară înregistrării lor vor fi active în cel puțin două state membre. Propunerea de regulament privind statutul unei fundații europene (FE) (7), precum și raportul intermediar al Parlamentului European ar trebui să servească drept modele în acest sens.”.

4.1.4

Comisia subliniază că prin propunerea de directivă se facilitează IMM-urilor desfășurarea de activități transfrontaliere și înființarea de filiale în alte state membre. Comisia omite însă să se asigure că IMM-urile sunt promovate în mod corespunzător, conform intenției declarate, prin limitarea domeniului de aplicare. Pentru a se asigura promovarea IMM-urilor în cadrul propunerii de directivă, este, prin urmare, necesar să se limiteze domeniul de aplicare la aceste întreprinderi. Drept criteriu de delimitare poate servi în acest sens Directiva 2013/34/UE (Directiva contabilă) (8). Aceasta se aplică tuturor societăților de capital și pe întreg teritoriul Uniunii. Doar întreprinderile care îndeplinesc criteriile referitoare la mărime prevăzute la articolul 3 alineatul (2) (9) din Directiva 2013/34/UE (10) ar trebui să se poată constitui drept SUP. Aceasta ar însemna că, atunci când o SUP atinge o anumită dimensiune, întreprinderea trebuie să ia o altă formă legală. Având în vedere obligațiile de divulgare a informațiilor, respectarea criteriilor poate fi verificată în mod simplu.

4.2.1

Procedura de înregistrare electronică obligatorie prevăzută de Comisie poate contribui la lipsa de transparență a SUP dacă nu există obligația de a verifica identitatea fondatorului societății. Dar și pentru fondator, consilierea cu privire la drepturile și obligațiile aferente înființării unei societăți este deosebit de importantă. Pe cale electronică este dificil să se verifice identitatea persoanelor. Eforturile depuse de Comisie în ceea ce privește lupta împotriva spălării de bani ar fi, de asemenea, compromise prin înființarea online a societăților fără verificarea identității.

4.2.2

În interesul IMM-urilor, CESE consideră că stabilirea unei „perioade adecvate” pentru înființarea unei SUP este importantă. Statele membre trebuie să fie libere să decidă dacă doresc să prevadă înregistrarea SUP printr-o procedură online. În acest caz, procedura de înregistrare electronică ar trebui să implice însă o „verificare prealabilă”. Astfel, autoritățile competente și/sau notarii ar putea să verifice în primul rând identitatea fondatorului și să îl informeze pe acesta despre efectele juridice importante.

4.2.3

Prin eliminarea cerinței de capital minim, coroborată cu limitarea răspunderii asociatului, se semnalează fondatorului că riscul comercial este asumat de către public. Acest semnal este greșit și contravine în mare măsură principiului economiei de piață. Capitalul minim are o importanţă majoră și ca un prag de seriozitate, deoarece acesta semnalează fondatorilor de societăți că pentru a recurge la limitarea răspunderii, trebuie să contribuie substanțial la risc și, prin urmare, riscurile și oportunitățile proiectelor trebuie să fie evaluate cu atenție. Un capital social minim substanțial și corespunzător scopului societății constituie, prin urmare, un element esențial al oricărei societăți de capital. Constituirea obligatorie de rezerve ar reprezenta și o măsură adecvată pentru a îmbunătăți dotarea cu capital propriu în vederea prevenirii insolvenței.

4.2.4

CESE crede că un certificat de solvabilitate al directorului executiv nu poate înlocui un capital minim substanțial cu dispoziții corespunzătoare de menținere a capitalului, mai ales că un certificat de solvabilitate este incert, iar riscul unei previziuni incorecte este suportat de creditor. Certificatul de solvabilitate ar trebui semnat de un auditor extern independent.

4.3.1

Prin separarea sediului social și a celui administrativ, SUP se poate sustrage foarte ușor acelei ordini juridice în al cărei domeniu de aplicare este cu adevărat activă. Diferite exemple arată că acest fapt afectează negativ protecția creditorilor și a consumatorilor, dar și participarea lucrătorilor, care poate fi eludată astfel cu ușurință. În plus, alegerea sediului de înregistrare în mod absolut liber fără legătură cu locul de desfășurare a activității sporește riscul de abuzuri, și pentru că va fi mult mai ușor să se evite controalele autorităților. Drepturile de participare garantate într-un stat membru în care SUP își exercită activitatea economică principală nu pot fi eludate prin alegerea sediului de înregistrare într-un alt stat membru. Lipsește încă și un registru european al întreprinderilor. Prin urmare, este imperios necesar să se amelioreze această situație înainte de a lua o decizie privind continuarea liberalizării.

4.3.2

În cazul desființării sediului statutar și a sediului central, devine mai dificilă apărarea drepturilor, deoarece poate fi necesară transmiterea plângerii către sediul statutar, respectiv un drept care revine pe cale juridică ar trebui executat în țara în care se află sediul social. Experiența de până acum sugerează că, în ciuda legislației europene (Codul european de procedură civilă, Titlu Executoriu European), aplicarea la nivel internațional este greoaie, astfel încât, atât acțiunile în justiție, cât și executarea creanțelor necesită mult mai mult timp și ar fi mai dificil de realizat. De aceea, în directivă trebuie să se solicite ca sediul social și cel administrativ să fie comune, așa cum a fost prevăzut de organul legislativ al Uniunii și în cazul societății europene (SE) și al societății cooperative europene (SCE).

4.4.1

O formă juridică care poartă același nume în întreaga Uniune și care se bazează pe aceleași elemente-cheie trebuie să impună standarde minime uniforme, în funcţie de mărimea întreprinderii, în ceea ce privește crearea unui organ de supraveghere și participarea lucrătorilor. Prin urmare, ar trebui introduse norme comune în ceea ce privește necesitatea creării unui organ de supraveghere (consiliu de supraveghere, respectiv membri ai administrației fără funcție executivă) și participarea lucrătorilor în SUP (în cazul transformării acesteia, în mod similar cu reglementarea privind SE). Altfel, propunerea de directivă va avea drept efect încurajarea fenomenului de „forum–shopping”, ducând astfel la apariția unei concurențe în direcția slăbirii și eliminării standardelor din dreptul societăților la nivel național, precum și la eludarea participării angajaților. Participarea angajaților în consiliul de supraveghere este un element esențial al modelului social european și o parte a guvernanței corporative europene și trebuie să fie protejată împotriva eludării. În scopul „clarității firmei”, fiecare SUP ar trebui să conțină în denumirea sa și o referință la răspunderea limitată, precum și la țara sa de înregistrare.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/25

Raportor:

dl Pierre-Jean COULON

1.1

Prezenta propunere se înscrie în noua orientare a Comisiei în direcția încurajării liberei circulații a mărfurilor.

1.2

CESE salută alegerea legislativă, de elaborare a unui regulament, ceea ce conferă o puternică încărcătură acestei teme, care privește marea majoritate a cetățenilor Uniunii, precum și competitivitatea întreprinderilor europene.

1.3

CESE insistă cu hotărâre asupra aplicării intransigente a normelor de siguranță a persoanelor, animalelor și bunurilor de-a lungul întregului lanț de concepție, fabricație, distribuție, instalare și utilizare a materialelor implicate.

1.4

De asemenea, CESE solicită o atitudine extrem de vigilentă față de tentativele de contrafacere, în special în cazul aparatelor fabricate în afara Uniunii.

1.5

Sancțiunile prevăzute trebuie aplicate cu strictețe și trebuie definite natura și pragul minim al acestor sancțiuni.

1.6

CESE solicită Comisiei o monitorizare specifică a dispozițiilor privind situația aprovizionării statelor membre cu combustibili gazoși. Această monitorizare necesită o bună coordonare între diferitele direcții generale.

2.1

Directiva 2009/142/CE avea ca scop codificarea Directivei 90/396/CEE privind aparatele consumatoare de combustibili gazoși. Ea constituia una dintre primele directive de armonizare bazate pe principiile „noii abordări”.

2.2

CESE consideră că propunerea poate garanta încrederea consumatorilor în calitatea produselor prezente pe piață și promova importanța consolidării supravegherii pieței.

2.3

Experiența dobândită a dovedit necesitatea actualizării și clarificării anumitor dispoziții ale directivei, fără modificarea domeniului său de aplicare: definițiile sectoriale specifice, conținutul și forma informațiilor comunicate de statele membre cu privire la condițiile aprovizionării lor cu combustibili gazoși și conexiunile cu celelalte acte legislative de armonizare ale Uniunii, aplicabile aparatelor consumatoare de combustibili gazoși. Propunerea de regulament se bazează, desigur, pe articolul 114 din tratat.

2.4

CESE sprijină înlocuirea directivei în vigoare printr-un regulament care va actualiza și va clarifica unele dintre dispozițiile sale, va garanta o punere în aplicare uniformă în întreaga Uniune a legislației propuse și va elimina diferențele în ceea ce privește tratamentul aplicat operatorilor economici din Uniune.

2.5

Pe de altă parte, cerințele esențiale obligatorii și procedurile de evaluare a conformității care trebuie respectate de către producători trebuie să fie identice în toate statele membre.

2.6

Regulamentul propus are în vedere alinierea Directivei 2009/142/CE la Decizia 768/2008/CE privind „noul cadru legislativ” (NCL) și la pachetul legislativ privind bunurile (deseori numit „pachetul Verheugen”), adoptat în 2008. El ține seama și de Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, precum și de propunerea de regulament adoptată de Comisie la 13 februarie 2013, privind supravegherea pe piață a produselor, care are ca scop stabilirea unui instrument juridic unic privind activitățile de supraveghere a pieţei în domeniul bunurilor nealimentare.

2.7

Printre altele, propunerea prevede:

2.8

Pentru o mai bună lizibilitate a dispozițiilor privind aprovizionarea cu combustibili gazoși a statelor membre.

2.8.1

Este de remarcat faptul că, până în prezent, informațiile publicate nu sunt suficiente. Prin urmare, propunerea definește parametrii care trebuie incluși în comunicări, pentru a asigura mai buna compatibilitate a aparatelor cu gaz cu diferitele tipuri de gaz cu care se aprovizionează statele membre și prevede un formular armonizat pentru respectivele comunicări. CESE consideră că această chestiune este primordială, atât din dorința de a facilita accesul consumatorilor la combustibilii gazoși, cât și în vederea diversificării surselor de aprovizionare ale statelor membre. Această chestiune necesită o bună coordonare între diferitele direcții generale (Întreprinderi, Energie etc.).

2.9

Comercializarea aparatelor și a accesoriilor aferente, obligațiile operatorilor economici, marcajul CE, libera circulație.

În conformitate cu Decizia NCL, propunerea preia dispoziții recurente în actele legislative ale Uniunii de armonizare referitoare la produse și stabilește obligațiile operatorilor economici relevanți (producători, reprezentanți autorizați, importatori și distribuitori). Ea menține dispoziția conform căreia accesoriile nu poartă marcajul CE. Cu toate acestea, certificatul care însoțește accesoriile este denumit de acum înainte „certificat de conformitate al unui accesoriu”, ceea ce permite definirea mai detaliată și mai exactă a conținutului său.

2.10

Armonizare, notificare, conformitate

2.10.1

Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 stabilește un cadru juridic orizontal pentru standardizare. Prin urmare, dispozițiile Directivei 2009/142/CE care vizează aceleași aspecte nu au mai fost incluse din motive de securitate juridică. Propunerea, care respectă astfel NCL, consolidează criteriile de notificare pentru organismele notificate și introduce cerințe specifice pentru autoritățile de notificare. În ceea ce privește evaluarea conformității, se păstrează procedurile. Să nu uităm: conformitatea presupune responsabilitate. Să nu uităm: conformitatea presupune responsabilitate. Astfel, se atinge un nivel ridicat de protecție a intereselor publice (siguranță, utilizare rațională a energiei, protecția consumatorilor etc.).

2.11

În ceea privește obligațiile producătorilor, CESE solicită:

2.12

Regulamentul propus va deveni aplicabil la doi ani de la intrarea sa în vigoare, pentru a permite producătorilor, organismelor notificate, statelor membre și organismelor europene de standardizare să dispună de timp suficient pentru a se adapta le noile norme.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/27

Raportor:

dl Stefano PALMIERI

1.1

Comitetul Economic şi Social European (CESE) salută „Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice – EUSAIR (1)”, considerând-o un instrument util pentru a se promova și susţine competitivitatea și creșterea ocupării forței de muncă, garantând astfel coeziunea economică, socială și teritorială a regiunii.

1.2

CESE subliniază faptul că regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice este caracterizată de o diversitate culturală, socială și economică, ceea ce face ca punerea în aplicare a strategiei EUSAIR să fie deosebit de complexă. Din acest motiv, este important să se definească o guvernanță pe mai multe niveluri capabilă să integreze în mod eficient „dimensiunea verticală” (participarea guvernelor centrale, a regiunilor și a autorităților locale) cu „dimensiunea orizontală” (participarea societății civile). Din această perspectivă, CESE consideră că este necesar să se aibă în vedere punerea în funcțiune a unui forum permanent.

1.3

CESE crede că concentrarea pronunțată a strategiei EUSAIR asupra regiunii balcanice și dunărene ar trebui însoțită de o aplecare la fel de semnificativă asupra altor regiuni ale Mediteranei, în special în contextul includerii în strategie a regiunilor care au ieșire la Marea Tireniană și Marea Egee. Această integrare ar face să crească valoarea strategică și disponibilitatea oportunităților de dezvoltare.

1.4

CESE consideră că este fundamental ca strategia EUSAIR să fie însoțită de alte două strategii care să se concentreze pe zona de vest și pe zona de est a Mării Mediterane. Astfel, prin integrarea acestor trei strategii s-ar garanta efectiv dezvoltarea economică și socială în interiorul bazinului mediteraneean.

1.5

CESE apreciază sprijinul politic semnificativ de care beneficiază strategia EUSAIR și consideră că el reprezintă un element fundamental pentru susţinerea unei integrări eficiente a Strategiei Europa 2020 cu politica europeană de extindere și cu strategiile de dezvoltare regională.

1.6

CESE subliniază că procesul de participare inițiat în timpul etapei de programare și pregătire a strategiei EUSAIR nu s-a dezvoltat în mod omogen în toate teritoriile implicate. Se pot evidenția unele aspecte negative în țările balcanice, mai ales în ceea ce privește participarea și implicarea IMM-urilor, a sindicatelor și a asociațiilor care reprezintă diverse interese sociale.

1.7

CESE consideră că, în cadrul diferitelor etape de punere în aplicare a strategiei EUSAIR, ar fi necesar ca entităților economice publice și private, actorilor sociali și diverselor componente ale societății civile organizate să li se asigure o asistență adecvată, prin intermediul unor programe de formare ad-hoc și de sprijin organizațional și tehnic.

1.8

CESE apreciază pozitiv faptul că strategia EUSAIR este complementară strategiei maritime pentru Marea Adriatică și Marea Ionică. Aceste strategii au fost integrate eficient în prioritățile și oportunitățile de dezvoltare vizând regiunile interioare. Ulterior aceste integrări ar trebui menținute, întrucât reprezintă o valoare adăugată pentru susținerea competitivităţii IMM-urilor, pentru protecția mediului și bunăstarea cetățenilor.

1.9

CESE observă că participarea societăţii civile la strategia EUSAIR are nevoie de o atenție mai mare, în special în ce privește activităţile de guvernanță și de consolidare a capacităților (capacity building).Este esențială îmbunătăţirea coordonării dintre mecanismele de cooperare și finanțare existente.

1.10

CESE recunoaşte utilitatea activității desfășurate de Comisia Europeană în timpul etapei de pregătire și prezentare a strategiei EUSAIR și consideră că implicarea sa este necesară inclusiv pentru sprijinirea etapei de punere în aplicare a strategiei, cu respectarea deplină a funcțiilor instituționale atribuite statelor participante.

1.11

Deși CESE consideră structura și obiectivele EUSAIR ca fiind adecvate pentru a-i ajuta pe partenerii din regiune să facă față dificultăților care nu pot fi abordate în mod eficient cu mijloace obișnuite, este de părere că este necesară formularea mai precisă și mai strictă a acestor obiective.

1.12

Este esențial să fie susținute mai ferm acțiunile în sprijinul IMM-urilor, în special în ceea ce privește accesul la credite, să se dezvolte o metodologie care să asigure caracterul complementar și sinergiile dintre diferitele programe de finanțare și să se definească elementul comun transversal al celor patru piloni, care să promoveze lansarea unor acțiuni care să vizeze condițiile de muncă, chestiunile legate de gen, persoanele cu handicap și imigranții.

1.13

În contextul creșterii albastre, trebuie promovate acțiuni specifice mai bine orientate către generarea de noi oportunități economice și a creării de noi locuri de muncă.

1.14

În legătură cu pilonul denumit „Conectarea regiunii”, este necesar să fie sprijinite mai mult chestiunile legate de siguranța traficului maritim, de conexiunea dintre regiunile maritime și costiere și zonele interne, de consolidarea și interconectarea rețelelor energetice.

1.15

În ceea ce privește calitatea mediului, acțiunile ar trebui să prevadă mai multe conexiuni între „medii” (cel marin și cel terestru) și între „obiectivele urmărite” (protecția faunei, sănătatea și siguranța persoanelor).

1.16

Cu privire la turismul sustenabil, este esențial să fie susținute intervenții care să valorifice dimensiunea turistică a „capitalurilor teritoriale” existente în regiune (patrimoniul natural, cultural și artistic).

1.17

CESE observă că, în cadrul strategiei EUSAIR, oportunitățile pentru IMM-uri generate de activitățile de cercetare și inovare nu sunt suficiente pentru a garanta relansarea competitivității și a creării de locuri de muncă în regiune. Pentru această regiune este necesar să se intervină cu acțiuni menite să faciliteze accesul IMM-urilor la credite, atragerea de investiții private, participarea la programe comunitare de finanţare, precum și colaborarea cu universități și centre de cercetare.

1.17.1

CESE consideră că, pentru valorificarea oportunităților oferite de activitățile de cercetare și inovare, este necesară promovarea următoarelor priorități:

1.18

CESE critică faptul că strategia EUSAIR nu prevede acțiuni specifice pentru valorificarea „dimensiunii sociale” în regiune. Este de dorit integrarea priorităţilor și acțiunilor menite să susțină includerea persoanelor cu handicap, preîntâmpinarea discriminării bazate pe origine etnică sau rasă, vârstă, orientare sexuală și gen, și, de asemenea, a acțiunilor destinate abordării problemelor sociale generate de fluxurile de migrație neregulate, care privesc mai ales partea sudică a regiunii.

1.18.1

CESE consideră că integrarea și consolidarea dimensiunii sociale a EUSAIR trebuie să se realizeze – în conformitate cu cele propuse de Comisie – prin promovarea investițiilor sociale și prin modernizarea bine-venită a sistemelor de protecție socială astfel încât:

1.19

CESE consideră că este oportun să se stabilească indicatori ad-hoc care să permită monitorizarea, implementarea și evaluarea programelor și acțiunilor din cadrul strategiei EUSAIR.

2.1

Obiectivul prezentului aviz este evaluarea, din punctul de vedere a societății civile organizate, a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice (EUSAIR) și a planului de acțiune aferent. Avizul are ca punct de plecare concluziile audierii care a avut loc la 27 mai 2014 la Palermo (2) și alte avize adoptate de CESE (3), dezvoltând aceste surse.

2.2

Punerea în aplicare a strategiei EUSAIR are loc într-o etapă istorică care se distinge prin efectele crizei financiare asupra economiei reale și prin schimbări structurale la nivel economic, social și de mediu, cu privire la care este necesar să se intervină pentru a se contribui la dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor.

2.3

EUSAIR se caracterizează printr-o concentrare marcată asupra zonei balcanice și dunărene. În pofida includerii unor regiuni care au ieșire fie la Marea Tireniană, fie la Marea Egee, totuși din strategie lipsește integrarea cu politicile de dezvoltare și de coeziune ale altor regiuni ale Mării Mediterane. Faptul că nu există o corelare efectivă cu politicile de dezvoltare din întreaga regiune mediteraneeană duce la riscul unei marginalizări progresive a regiunii adriatico-ionice.

2.4

Strategia EUSAIR nu trebuie percepută numai ca un instrument de sprijinire a procesului de integrare în UE a țărilor balcanice, având în vedere că valoarea ei strategică are de-a face cu posibilitatea identificării unei mai bune coerențe între politica macroeconomică europeană, politica de extindere și strategia de dezvoltare regională.

2.5

Nu toți actorii publici, economici și sociali au avut posibilitatea să participe în mod corespunzător la procesul de programare a strategiei EUSAIR, printre absenți numărându-se, de exemplu, IMM-uri, sindicate și asociaţii care reprezintă interesele sociale ale extremității balcanice.

2.6

În înfruntarea dificultăților care vor apărea în anii viitori, regiunea adriatică și cea ionică vor avea nevoie – pe lângă un sprijin politic puternic – și de o mai mare participare a societății civile în procesul de guvernanță și punere în aplicare a EUSAIR, precum și de un sistem antreprenorial consolidat prin acțiuni menite să sprijine competitivitatea IMM-urilor.

2.6.1

Iar în acest context este de dorit ca operatorilor economici publici și privați, actorilor sociali și diverselor componente ale societății civile organizate să li se garanteze o asistență corespunzătoare de sprijin în diversele etape de punere în aplicare a strategiei, prin intermediul unor programe de formare ad-hoc, de sprijin organizatoric și de asistență tehnică.

3.1

EUSAIR adoptă o schemă similară strategiilor privind Marea Baltică (4) și Dunărea (5). Ea se desfășoară în mod coerent cu strategia maritimă pentru Marea Adriatică și Marea Ionică (6), adăugând la cooperarea maritimă cooperarea terestră și creând astfel noi oportunități de dezvoltare în sprijinul „competitivității și coeziunii din regiune”.

3.2

Problemele identificate în strategia EUSAIR se referă la inegalitățile socioeconomice care caracterizează regiunea, la carențele în ce privește infrastructura de transport, aglomerarea traficului naval, interconexiunile inadecvate ale rețelelor electrice, absența rețelelor de tipul research-to-business în sprijinul IMM-urilor, pescuit în exces, amenințarea mediului de către poluare, necesitatea de a proteja un mediu marin extrem de diversificat, efectele adverse ale schimbărilor climatice și la capacitatea instituțională și administrativă insuficientă.

3.3

Regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice este caracterizată de însemnate oportunități de dezvoltare, de care trebuie să se profite pentru a sprijini competitivitatea și coeziunea: economia „albastră”, în special producția și consumul sustenabil de produse de pescuit, turismul maritim și de coastă, tehnologia „albastră”, energiile din surse regenerabile, conectivitatea mare-uscat, transportul intermodal, patrimoniul natural, istoric și cultural.

3.4

După ce a analizat obiectivele celor patru piloni prioritari și ale celor doi piloni transversali, CESE consideră că este nevoie ca strategia EUSAIR să beneficieze de forme specifice de integrare, care s-o transforme într-un factor de succes în sprijinul competitivității și coeziunii întregii regiuni.

3.4.1

Pentru a transforma potențialul de care dispune economia „albastră” în oportunități de dezvoltare efective, este necesar să fie sprijinite acele acțiuni care pot face mai accesibile pentru IMM-uri creditele și finanțările din fonduri publice, să se promoveze mobilitatea și formarea forței de muncă și să fie susținute activitățile care au legătură cu practicile sustenabile și responsabile din domeniul pescuitului.

3.4.2

Pentru circulația persoanelor și a mărfurilor, este importantă consolidarea infrastructurilor de transport și a conexiunilor dintre regiunea maritimă și cea de coastă și regiunile din interior.

3.4.3

Este esențial să se sprijine mai viguros acțiunile care vizează protecţia comună a mediului marin și a regiunilor din hinterland, deoarece protecția ecosistemului marin poate fi compromisă prin activitățile neecologice desfășurate în hinterland.

3.4.3.1

Având în vedere structura geologică a spațiului marin avut în vedere de EUSAIR, efectuarea de noi acțiuni de prospectare și exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi trebuie să fie evaluată atent de toate statele interesate și să întrunească acordul acestora. Este necesară o evaluare strategică de mediu.

3.4.4

Este necesar să se îmbunătăţească integrarea turismului cu patrimoniul natural, cultural și artistic existent în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice, pentru a contribui la valorificarea capitalului din regiune în materie de competitivitate și creare de locuri de muncă stabile.

3.4.5

Este necesar să se intervină pentru a depăși obstacolele care limitează posibilitatea IMM-urilor de a desfășura activități de cercetare și inovare, prin sprijinirea capacității de atragere de investiții private.

3.4.6

Trebuie acordată prioritate implicării reprezentanților societății civile, în plus față de administrația publică, în activitățile de consolidare a capacităților (capacity building). Aceste activităţi se pot realiza prin înființarea unui forum permanent cu reprezentanți ai partenerilor sociali și economici, în mod similar cu ceea ce s-a făcut deja pentru universități (7), camerele de comerț (8) și orașe (9).

3.4.7

Pentru a dota strategia EUSAIR cu capacitatea necesară de a fi la curent cu problematica, dificultățile și tendințele de dezvoltare actuale, este necesar ca procesul de consolidare a capacităților să fie însoțit de un sistem eficient de monitorizare, cu ajutorul căruia să se poată evalua progresele și nevoia de a adapta strategia pe baza unei analize calitative și cantitative a rezultatelor. Astfel devine esențială identificarea indicatorilor ad-hoc care să facă posibile monitorizarea, adaptarea și evaluarea programelor și intervențiilor din cadrul strategiei EUSAIR.

3.4.8

Făcând trimitere la comunicarea privind guvernanța strategiilor macroregionale (10), este necesar ca guvernanța pe mai multe niveluri a strategiei EUSAIR să dispună de o veritabilă dimensiune orizontală (participarea societăţii civile) care să integreze și să întărească dimensiunea verticală (participarea regiunilor și a autorităților locale), cu respectarea deplină a principiului subsidiarității și proporționalității (11).

3.4.9

Având în vedere experiența dobândită cu ocazia strategiei pentru Marea Baltică și a celei pentru Dunăre, este esențial ca activitățile de asistență tehnică ale Comisiei Europene să continue, pe lângă etapa de programare, și în faza de punere în aplicare.

3.4.10

Este fundamental ca strategia EUSAIR să dispună de resursele financiare necesare pentru atingerea acestor obiective. În afara fondurilor structurale și de investiții europene (SIE) (12) și a instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA) 2014-2020 (13), sunt importante următoarele fonduri și programe UE:

3.4.11

Sunt disponibile și alte surse de finanțare, în special Cadrul de investiții pentru Balcanii de Vest (WBIF) (19), Banca Europeană pentru Investiții (BEI) (20) și alte instituții financiare internaționale. Aceste finanțări și instrumente pot exercita un semnificativ efect de pârghie și pot atrage ulterior finanțări de la investitori privați.

3.4.12

De asemenea, este esențial ca administrațiile publice naționale, regionale și locale să urmeze activ politici care să asigure condiții optime pentru atragerea de fluxuri de investiții private, în special prin dezvoltarea unor politici adecvate de marketing teritorial, prin îmbunătățirea eficacității și eficienței procedurilor administrative, sprijinirea inițiativelor care urmăresc respectarea legii, lupta împotriva corupţiei, combaterea criminalităţii organizate și a muncii la negru.

3.5

CESE apreciază pozitiv planul de acțiune, însă consideră că, în cadrul celor patru piloni, unele dintre acțiunile prevăzute ar trebui susținute și dezvoltate într-o mai mare măsură.

3.5.1

Cu privire la creșterea albastră, pentru a ajuta crearea de noi oportunități economice și de noi locuri de muncă, CESE consideră că este necesar:

3.5.2

În ceea ce privește pilonul denumit „Conectarea regiunii”, pentru a permite dezvoltarea, competitivitatea și siguranța traficului maritim, pentru a îmbunătăți conexiunile intermodale dinspre zonele costiere către hinterland și pentru a dezvolta o piață energetică macroregională interconectată, CESE consideră că este necesar:

3.5.3

În ceea ce privește calitatea mediului, pentru susținerea acțiunilor care vizează reducerea presiunilor asupra ecosistemelor marine și costiere, precum și limitarea riscurilor pentru sănătate și siguranța persoanelor, CESE consideră că este necesar:

3.5.4

În ceea ce privește turismul sustenabil, pentru valorificarea prin turism a patrimoniului natural, cultural și artistic al regiunii, CESE consideră că este necesar:

3.5.5

Este necesar să se definească un cadru general de referință, care să cuprindă transversal toți cei patru piloni prin planificarea de intervenții cu privire la condițiile de muncă, chestiunile legate de gen, persoanele cu handicap și imigranți. Prin urmare, ar trebui să se adopte măsuri pentru:

4.1

Deși CESE consideră că strategia EUSAIR este un instrument util pentru a face față problemelor care caracterizează palierul regional și care, prin complexitatea lor, nu pot fi rezolvate în mod satisfăcător doar de statele membre sau de regiuni prin mijloacele lor obișnuite, în strategie există unele aspecte de criticat referitoare la cercetare, dezvoltare și inovare în cadrul IMM-urilor și la dimensiunea socială a strategiei.

4.2

Cercetarea, dezvoltarea și inovarea în cadrul IMM-urilor – În ciuda eforturilor susținute pentru realizarea programării 2007-2013 și a programării 2014-2020, accesul IMM-urilor la oportunitățile de creștere generate de inovare este relevant doar în mică măsură pentru competitivitate și crearea de locuri de muncă.

4.2.1

Sistemul de sprijin pentru cercetare și inovare în zona Mării Adriatice și a Mării Ionice este încă prea complex, ceea ce descurajează în special microîntreprinderile și întreprinderile mici să participe la proiectele UE. Pe lângă faptul că cerințele administrative sunt complicate și necesită mult timp, procedurile diferă considerabil de la un program la altul la nivel regional, național și european.

4.2.2

Cauzele acestei situații sunt în principal accesul dificil la credite, slaba colaborare dintre IMM-uri și „furnizorii” de cercetare, dezvoltare și inovare și absența unor politici de dezvoltare care să atragă investiții private.

4.2.3

Accesul la finanțare, în special pentru micile întreprinderi inovatoare, este și mai greu din cauza lipsei fondurilor de capital de risc. În ciuda posibilităților însemnate oferite de „procedurile de achiziții publice pentru inovare”, se recurge prea rar la instrumente cum ar fi procedurile de achiziții precomerciale, astfel încât efectele palpabile în favoarea IMM-urilor sunt limitate.

4.2.4

Pentru a transforma oportunitățile oferite de cercetare și inovare în factori de competitivitate și dezvoltare economică este necesar să se susțină o cultură antreprenorială modernă și dezvoltarea IMM-urilor în conformitate cu principiile definite în Small Business Act  (22) și în planul de acțiune Antreprenoriat 2020 (23).

4.2.5

Cu privire la domeniul la care se referă strategia EUSAIR, se pot evidenția posibilități de dezvoltare privind:

4.2.6

Este fundamental să se intensifice colaborarea dintre IMM-uri și instituțiile din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării, să se sprijine inițiativele întreprinderilor recent înființate bazate pe transferul de cunoștințe din cercetare și inovare, să se susțină activitățile de îndrumare și strângere de fonduri. De asemenea, este important să se sprijine dobândirea anumitor competențe care să ajute la transferul de tehnologii către IMM-uri și la exploatarea rezultatelor cercetării și inovării.

4.2.7

În ceea ce privește elementele de slăbiciune și problemele care limitează accesul IMM-urilor la oportunitățile oferite de inovare, se identifică drept prioritare următoarele acțiuni:

4.3

Dimensiunea socială – Criza economică, pe lângă faptul că a avut efecte negative asupra economiei reale și asupra condițiilor de viață a milioane de persoane, a evidențiat cu claritate nevoia de intervenții publice menite să stăvilească factorii care cauzează regresul dezvoltării economice și să protejeze condițiile de viață și bunăstarea cetățenilor prin intensificarea acțiunilor în domeniul social și a politicilor de protecție socială.

4.3.1

CESE consideră că dimensiunea socială a strategiei EUSAIR trebuie să fie susținută într-o mai mare măsură, pentru a se garanta dezvoltarea unui model de creștere capabil să asigure competitivitatea și, în același timp, incluziunea socială și protecția socială a persoanelor, în special a celor care sunt mai vulnerabile și defavorizate.

4.3.2

Integrarea și consolidarea dimensiunii sociale în cadrul strategiei EUSAIR trebuie să se realizeze având în vedere comunicarea Comisiei Europene privind investițiile sociale îndreptate către creștere și coeziune socială (24), în care statele membre sunt îndemnate să pună în fruntea priorităților investițiile sociale și să-și modernizeze propriile sisteme de protecție socială prin dezvoltarea unor politici orientate către următoarele linii de acțiune:

4.3.3

Este esențial să se sprijine acțiunile întreprinse în favoarea incluziunii persoanelor cu handicap, precum și pentru prevenirea discriminărilor bazate pe origine rasială sau etnică, vârstă, orientare sexuală și gen. Accesibilitatea infrastructurilor, a tehnologiilor și serviciilor pentru persoanele cu handicap trebuie susținută în mod clar, întrucât reprezintă o cerință de bază pentru sprijinirea creșterii incluzive.

4.3.4

În plus, în strategia EUSAIR trebuie definite acțiuni menite să facă față problematicii sociale generate de fluxurile de migrație neregulamentară care privesc mai ales partea de sud a regiunii.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/36

Raportor:

dl Antonello PEZZINI

Coraportor:

dl Luis Miguel Pariza Castaños

1.1

CESE sprijină cu hotărâre cele două propuneri de regulament, prima dintre ele urmărind să instituie viza de circuit și să modifice Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen, iar a doua vizând revizuirea și îmbunătățirea Codului de vize, pentru încurajarea creșterii și a ocupării forței de muncă.

1.2

CESE împărtăşeşte pe deplin indicațiile Consiliului European din 23 iunie 2014 privind necesitatea de „a moderniza politica comună în domeniul vizelor prin facilitarea călătoriilor în scopuri legitime și prin consolidarea cooperării consulare locale Schengen, menținând totodată un nivel ridicat de securitate și punând în aplicare noul sistem de guvernanță Schengen”.

1.3

CESE nutrește convingerea că este necesară sprijinirea tuturor proceselor de simplificare și înlesnire a fluxului de persoane care – având dreptul și mijloacele necesare – doresc să vină în UE pentru motive legitime, prin urmare și politica în materie de vize.

1.4

Europa este parte a unei lumi globalizate și interconectate, în care mobilitatea internațională nu va face decât să crească: ca atare, ar trebui asigurată creșterea sinergiilor cu alte sectoare strategice, de exemplu cu comerțul, turismul și cultura, și ar trebui promovat accesul legitim și sigur, pe baza unei depline reciprocități.

1.5

Autoritățile ar trebui să-și îndrepte atenția mai ales asupra tinerilor din țările neeuropene, astfel încât – inclusiv prin sprijin financiar și facilități procedurale – UE să poată înrâuri, prin valorile sale, noile generații și să determine apariția unei culturi de respect și toleranță între popoare, stăvilind orice formă de extremism.

1.6

Pentru o politică de primire sigură și informată, UE – datorită procesului de unificare, construit și sprijinit cu mari eforturi de statele membre și după dramaticele evenimente din prima jumătate a „secolului scurt” , trebuie să devină locul în care se concretizează un vis real de pace, progres, democrație și respect pentru fiecare cetățean, dar și de creștere, de ocupare a forței de muncă și de competitivitate.

1.7

O politică inteligentă de acces în acest spațiu european de justiție și libertate trebuie să reprezinte consecința premiului Nobel acordat UE, ca semn tangibil al realizărilor sale în domeniul drepturilor omului, al respectării egalității între femei și bărbați, luând în considerare calitatea de consumator inteligent a omului și ținând seama de dezvoltarea durabilă, de protecția și respectarea orientărilor religioase și sexuale ale tuturor persoanelor și a securității cetățenilor europeni.

1.8

În calitatea sa de agora a societății civile, CESE consideră că procesele de simplificare inteligentă și sigură a accesului persoanelor de diferite naționalități pe teritoriul UE trebuie să poată contribui la creșterea și bunăstarea economică și socială, dar și – mai mult chiar – la răspândirea în lume a valorilor pe care se bazează conviețuirea cetățenilor europeni.

1.9

CESE este convins că a venit timpul depășirii motivelor culturale și politice care au favorizat înființarea ambasadelor individuale ale statelor membre ale UE și că existența unei reprezentanțe unice a UE în țările terțe ar constitui un salt calitativ în modul de a acționa față de restul lumii, dând un nou impuls procesului de unificare a continentului european, inclusiv sub aspectul politicii accesului în UE, rezolvându-se altfel multe probleme privind existența unor proceduri diferite în acordarea vizelor și făcând să crească respectul față de integrarea politică deplină a Uniunii.

1.10

Prin urmare, CESE formulează următoarele recomandări pentru Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliu:

2.1

O politică comună în materie de vize reprezintă un aspect fundamental al creării unui spațiu comun fără frontiere interne și face parte integrantă din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În virtutea articolului 77 alineatul (2) litera (a) și a articolului 79 (titlul V din TFUE, „Spațiul de libertate, securitate și justiție”), Uniunea este îndrituită să acționeze în materie de vize și permise de ședere, în cadrul unei șederi legale în statele membre ale UE.

2.2

Acquis-ul Schengen privind politica în materie de vize, constituit în contextul cooperării interguvernamentale Schengen, a fost integrat ca atare în cadrul instituțional și juridic al UE: în prezent, Codul comunitar de vize și politica comună a vizelor nu acoperă decât vizele de ședere de scurtă durată („vizele Schengen” pentru șederi de maxim 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile) și se referă la vizele eliberate de 22 de state membre și 4 state asociate. Nu se aplică Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei, României și Regatului Unit (1).

2.3

În 2013, cele 26 state Schengen au eliberat peste 16,1 milioane de vize Schengen, față de 1 7 2 04  391 de solicitări. Spațiul Schengen cuprinde 7  702 km de frontiere terestre, 41  915 km de frontiere maritime și 644 de puncte aeroportuare de trecere a frontierei. Conform unor studii recente (2), în 2012 s-au „pierdut”6,6 milioane de turiști potențiali din cauza complexității procedurilor de eliberare a vizelor. Acești turiști potențiali ar fi putut reprezenta o creștere a veniturilor cifrată între 30 % și 60 %, fiind vorba de o pierdere de 130 de miliarde EUR.

2.4

Printre principalele măsuri adoptate în cadrul Acordului Schengen figurează:

2.5

Codul de vize (3), care stabilește proceduri și condiții armonizate pentru eliberarea vizelor de scurtă ședere, reprezintă fructul reformării și consolidării tuturor actelor juridice privind condițiile și procedurile de eliberare a acestor vize, înlocuind elementele perimate din acquis-ul Schengen.

2.6

Scopul declarat al Codului de vize este o mai mare coerență a politicii comune a vizelor, pentru îmbunătățirea transparenței și securității juridice, consolidarea garanțiilor procedurale și egalitatea de tratament a solicitanților, asigurând calitatea serviciului și stabilind principiul ghișeului unic pentru prezentarea solicitărilor, în vederea facilitării călătoriilor legitime, a prevenirii imigrației clandestine și a menținerii ordinii publice și securității.

2.7

Consolidarea spațiului Schengen (SS), acordul privind sistemul european comun de azil, îmbunătățirea politicii comune a vizelor, intensificarea cooperării europene pentru combaterea criminalităţii organizate și a celor mai periculoase variante ale sale (terorism, trafic de persoane, criminalitate informatică etc.) reprezintă, în ansamblu, rezultate importante, dar încă insuficiente și necesită o mai mare cooperare în interiorul spațiului Schengen și cu țările terțe. De asemenea, politica comună a vizelor vizează următoarele obiective:

2.8

Mai precis, politica vizelor este legată de politicile UE în materie de frontiere, pentru că cetățenii țărilor terțe care trebuie să dețină viză sunt supuși unei prime verificări care să certifice că satisfac condițiile de intrare în UE, în momentul examinării solicitării lor de viză.

2.9

Punerea în aplicare a dispozițiilor Codului de vize a scos la iveală diverse carențe, printre care:

2.10

Europa este parte a unei lumi globalizate și întrepătrunse, în care mobilitatea internațională nu va face decât să crească: ca atare, ar trebui asigurată creșterea sinergiilor cu alte sectoare strategice, de exemplu cu comerțul, turismul și cultura, și ar trebui promovate deplasările pe termen scurt ale prestatorilor de servicii foarte calificați. Se așteaptă să crească numărul vizitatorilor potențiali care au un motiv legitim de a rămâne pe teritoriul unuia din statele Schengen mai mult de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, fără intenția de a-și stabili reședința pe o perioadă mai lungă.

2.10.1

Mai întâi de toate, tinerilor ar trebui să li se dea posibilitatea juridică și economică de a avea acces ușor la o Europă care nu mai este o fortăreață, ci un teren de încercare pentru democrație și toleranță pentru toată lumea.

2.11

Noua guvernanță Schengen trebuie să garanteze că cetățenii și economia Europei beneficiază pe deplin în continuare de avantajele liberei circulații în interiorul spațiului Schengen, fără controale la frontiere, și că deplasările legitime vor fi promovate, prin modernizarea politicii vizelor și prin punerea în aplicare a inițiativei „Frontiere inteligente”, menținând totodată un nivel înalt de securitate și răspunzând așteptărilor legitime ale solicitanților.

2.12

Ținând seama de creșterea preconizată a numărului solicitanților de viză, funcționarea corectă a Sistemului de Informații Schengen (SIS) și a Sistemului de informații privind vizele (VIS) va fi hotărâtoare pentru reducerea fenomenului prin care solicitanții caută cea mai ușoară posibilitate de a intra în spațiul Schengen, adresându-se statelor considerate a avea proceduri mai puțin riguroase sau în orice caz mai rapide și mai puțin împovărătoare.

3.1

Principalele elemente ale pachetului propus de Comisie pot fi rezumate după cum urmează:

4.1

CESE consideră că politica comună a vizelor este un element esențial pentru crearea unui spațiu comun fără frontiere interne. Astfel, acquis-ul Schengen în materie de politică a vizelor, stabilit în contextul cooperării interguvernamentale Schengen, este integrat în cadrul instituţional și juridic al UE, în sensul tratatului.

4.2

Este de dorit o mai bună cooperare interconsulară, care să ducă la o interoperativitate mai pronunțată și la realizarea de pași concreți în direcția înființării unei singure Reprezentanțe UE în multe state din lume, dându-se astfel un semnal clar de creștere politică și permițând economii însemnate, pe lângă simplificarea și uniformizarea procedurilor.

4.2.1

Pe de altă parte, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), care funcționează de la 1 ianuarie 2011, dispune – în afara sediului din Bruxelles – de 140 de delegații în lume, de 3  292 de angajați și de un buget de 519 milioane EUR în 2014.

4.3

Reunirea într-un instrument unic a întregii legislații privind procesarea solicitărilor de viză de scurtă ședere și modificarea procedurii de eliberare a vizelor a contribuit în mod clar la simplificarea legislației, la creșterea transparenței și la consolidarea securității juridice.

4.4

Comitetul salută obiectivul general al Codului de vize, de a garanta că politica comună a vizelor este cu adevărat una comună și că toate statele membre o aplică peste tot în același mod, prin intermediul unui set de dispoziții juridice și de instrucțiuni operaționale.

4.5

CESE subliniază că este important să se promoveze creșterea economică și să fie create locuri de muncă din beneficiile economice rezultate în urma facilitării călătoriilor în scopuri legitime, într-un cadru juridic clar, nu doar pentru șederile de maximum 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile.

4.6

Inclusiv solicitanții din țări terțe cu motive legitime de a efectua șederi mai lungi decât acestea – artiști, antreprenori, profesori, cercetători, studenți sau pensionari care doresc să rămână în spațiul Schengen mai mult de 90 de zile, fără însă a rămâne mai mult de 90 de zile pe teritoriul aceluiași stat membru, ar trebui să poată face acest lucru, cu respectarea unor niveluri ridicate de securitate.

4.7

CESE consideră că, odată adoptate, măsurile trebuie nu doar să contribuie la creșterea economică a UE, ci și să permită punerea în valoare, în diversele culturi ale lumii, a principiilor comune ale legislației europene, exprimate în tratat și în Carta drepturilor fundamentale:

4.8

CESE sprijină propunerea privind o viză cu intrări multiple, date fiind înlesnirile pe care le poate oferi călătorului. Astfel, eliberarea mai multor vize cu intrări multiple ar ușura sarcina administrativă atât pentru solicitanți, cât și pentru consulate, permițând economii însemnate, în special mulțumită Sistemului de Informații privind Vizele (VIS).

4.9

Din acest motiv, CESE sprijină propunerile Comisiei referitoare la:

5.1

CESE sprijină propunerea de a stabili norme obligatorii de armonizare a documentelor justificative pentru solicitările de viză în cadrul cooperării consulare locale Schengen și de a elabora anual un raport privind situația generală în domeniu, care să fie împărtășită legiuitorilor, pentru a garanta coerența și transparența. Aceste norme trebuie să evite orice divergență între consulate în ceea ce privește condițiile necesare.

5.2

În opinia CESE, faptul de a garanta o colectare mai precisă a datelor prin revizuirea listei cu datele culese și prezentate de statele membre este esențial pentru o monitorizare statistică adecvată și pentru îmbunătățirea analizei diverselor elemente, tipologii și proceduri de eliberare a vizelor, în vederea unei evaluări adecvate pentru atingerea viitoarelor obiective.

5.3

CESE sprijină introducerea vizei de circuit ca instrument juridic de autorizare, pe baza unor criterii raționale, a persoanelor care au motive respectabile și legitime să solicite șederi mai lungi de 90 de zile în mai multe state membre din spațiul Schengen în cadrul unei perioade de 180 de zile, fără a depăși 90 de zile de ședere în același stat.

5.4

CESE consideră că o mai bună definire a noțiunii de „stat membru competent” și simplificarea formularului de cerere consolidează garanțiile procedurale și evită prelungirile și complicațiile.

5.5

Fără a aduce atingere dispozițiilor privind prelevarea amprentelor digitale în cazul celor care solicită viză pentru prima oară, CESE salută abolirea principiului depunerii în persoană, însă dorește menținerea posibilității de a organiza o întrevedere și clarificarea posibilității de prezentare online a solicitării până la șase luni înaintea datei de intrare prevăzute. Această propunere este foarte potrivită pentru cei care fac deplasări frecvente și care au solicitat anterior viză, datele relevante și încă valabile ale acestora referitoare la intrarea în spațiul Schengen fiind încă înregistrate.

5.5.1

Menținerea unor niveluri ridicate de securitate fiind în continuare un element ferm, CESE recomandă un nivel la fel de ridicat de protecție a datelor cu caracter personal și a datelor biometrice, precum și a datelor considerate sensibile, asupra cărora CESE s-a pronunțat deja (4). Prin urmare, CESE solicită ca Agenția Europeană pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă (eu-LISA) să garanteze deplina protecție a datelor incluse în sistemele VIS și SIS II.

5.6

Introducerea unor elemente de securitate juridică și reducerea termenelor maxime pentru a oferi un răspuns, prin elaborarea unei liste exhaustive simplificate a documentelor justificative, care exclude asigurarea medicală de călătorie, sunt elemente foarte pozitive în opinia CESE, în special pentru călătorii ale căror fiabilitate și integritate au fost dovedite.

5.7

În ceea ce privește distincţia dintre diversele categorii de solicitanți, propunerea de introducere a unor reguli obligatorii, pe baza unor criterii obiective și bine definite, trebuie să le permită solicitanților care dispun de un istoric pozitiv de deplasări, înregistrat în baza de date VIS în cursul ultimelor 12 luni dinaintea depunerii solicitării, să beneficieze de înlesniri mai importante în materie de documente justificative. CESE consideră că această măsură va permite fluidizarea procedurii și economii, mai ales în cazul vizelor cu intrări multiple și al celor a căror perioadă de valabilitate este mai mare decât perioada menționată în documentele de călătorie.

5.8

Scutirea de la plata taxei de viză – aplicată obligatoriu și identic de toate statele membre, indiferent de locul în care a fost prezentată solicitarea – a unor categorii de persoane bine definite, în special a minorilor, a studenților și a beneficiarilor programului Erasmus Mundus, răspunde unor criterii de egalitate și nediscriminare și principiului de securitate juridică.

5.9

În ceea ce privește criteriile de eliberare a vizelor la frontiere pentru marinari și în scopuri de turism de scurtă durată, CESE recomandă o anumită flexibilitate, garantându-se totodată menținerea unei marje de siguranță, și revizuirea dispozițiilor Codului de vize în materie.

5.10

De asemenea, CESE este favorabil revizuirii dispozițiilor privind vizele de tranzit aeroportuar, în sensul consolidării proporționalității acestora, eliminând abordarea restrictivă a statelor membre.

5.11

În ceea ce privește eliberarea vizelor pentru cetățenii statelor terțe aflați în vizită la membri ai propriilor familii care sunt cetățeni ai UE și care își au domiciliul aici, CESE consideră că aceștia trebuie să poată beneficia cel puțin de dispozițiile prevăzute de Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, facilitând menținerea legăturilor de familie, prin simplificarea procedurilor și prin scutirea aceste categorii de taxele de viză.

5.12

În ceea ce privește revizuirea definițiilor în vigoare pentru cooperarea consulară în vederea asigurării unei mai mari flexibilități și a introducerii principiului reprezentării obligatorii, CESE consideră că această revizuire trebuie însoțită de reducerea costurilor și de o mai bună acoperire și interoperabilitate a rețelei consulare.

5.13

În acest sens, CESE este convins că o singură Reprezentanță a UE ar rezolva multe probleme legate de procedurile diferite de eliberare a vizelor și ar permite realizarea unor economii însemnate, făcând ca UE să vorbească într-un singur glas inclusiv în acest domeniu.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/43

Raportor:

dl Stefano PALMIERI

Coraportor:

dna Ana BONTEA

1.1

Consideră că munca nedeclarată este o problemă care, dat fiind că privește toate statele membre – chiar dacă în grade diferite –, tinde să aducă atingere idealurilor europene de legalitate, siguranță, solidaritate, justiție socială și fiscală, liberă concurență a piețelor și liberă circulație a lucrătorilor în UE.

1.2

Consideră că lupta împotriva muncii nedeclarate sau „fără forme legale”, care se concretizează prin măsuri corespunzătoare de prevenire, control și combatere, reprezintă o alegere strategică fundamentală pentru a permite regularizarea muncii nedeclarate și pentru a asigura relansarea competitivității sistemului economic și social al Uniunii Europene, cu respectarea priorităţilor și orientărilor stabilite de Strategia Europa 2020.

1.3

Întâmpină cu satisfacție propunerea de instituire a unei platforme europene pentru intensificarea cooperării în ceea ce privește combaterea muncii nedeclarate. Această propunere corespunde diverselor luări de poziție ale Parlamentului European, ale Consiliului și chiar ale CESE, instituții care, pe parcursul ultimilor ani, au subliniat necesitatea punerii în aplicare a unei strategii coordonate la nivel european pentru crearea de locuri de muncă, pentru creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii şi pentru o colaborare îmbunătăţită cu scopul de a combate munca nedeclarată, acoperind pe această cale un gol la nivelul UE, având în vedere că, până în prezent, munca nedeclarată a fost tratată de manieră asimetrică și insuficient de bine coordonată.

1.4

Salută propunerea de înființare a unei platforme europene cu participarea obligatorie a tuturor statelor membre (SM) și consideră că, prin participarea comună și coordonată a tuturor țărilor din UE, pot fi abordate aspectele transfrontaliere și problemele pe care le ridică prezența lucrătorilor nedeclarați din afara Uniunii, în condiții nereglementate.

1.5

Deși recunoaște că munca nedeclarată și munca independentă fals declarată, așadar munca fals independentă, sunt două noțiuni distincte, CESE consideră că este corect ca munca fals independentă să se numere printre formele de muncă nedeclarată care trebuie evitate, descurajate și combătute de către platformă, din pricina consecințelor negative pe care le are i) asupra drepturilor și garanțiilor lucrătorilor; ii) asupra desfășurării normale a concurenței libere pe piețe; iii) asupra liberei circulații a lucrătorilor în UE.

1.5.1

Dorește ca, respectând normele și practicile naționale, lucrările platformei să permită, în baza evaluării experienței dobândite în diversele state membre, să se ajungă la o strategie eficientă de combatere a fenomenului muncii fals independente, prin intermediul definirii acesteia.

1.6

Fiind pe deplin de acord cu funcțiile și sarcinile platformei, consideră că mandatul poate fi extins astfel încât să cuprindă posibilitatea de a formula recomandări cu privire la legislația de la nivelul UE și de la cel al statelor membre, pentru a se putea garanta aplicarea unei strategii mai eficace (de exemplu, propunând activități de cooperare transfrontalieră mai fermă în ceea ce privește activitatea de inspecție în vederea controlului și combaterii).

1.7

Consideră că, la numirea punctului național de contact, statele membre trebuie să implice în mod obligatoriu partenerii sociali și să invite organizațiile reprezentante ale societății civile, care, în virtutea faptului că au dobândit o cunoaștere specifică a fenomenului muncii nedeclarate, garantează o valoare adăugată efectivă în strategia de combatere a acestui fenomen.

1.7.1

Consideră că este recomandabil ca reuniunile platformei europene să fie pregătite cum se cuvine, prin ședințe de pregătire și de informare, care să permită să fie diseminate rezultatele activităților platformei (asigurând transparența deplină a activităţilor sale).

1.8

Consideră că, în contextul acțiunilor de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate, trebuie să se utilizeze o combinație de instrumente, controalele și sancţiunile fiind însoțite de măsuri de reglementare inteligentă, menite să garanteze un cadru juridic stabil și previzibil, în care să se reducă costurile punerii în aplicare a normelor, să se evite impozitarea excesivă a muncii, să se folosească modalități eficiente pentru a încuraja angajatorii să declare munca prestată și să respecte legea, inclusiv prin stimulente fiscale şi sisteme simplificate de plată a impozitelor şi contribuţiilor sociale, și să se introducă măsuri de acordare a unui avantaj fiscal, pentru a stimula regularizarea muncii nedeclarate.

1.9

În ceea ce privește strategia definită de UE pentru combaterea muncii nedeclarate, în ultimii ani CESE a încercat constant să promoveze și să stimuleze schimbul de instrumente, de politici și de bune practici de combatere a muncii nedeclarate, pentru a interveni atât asupra factorilor economici, cât și asupra contextului cultural și social. De aceea, CESE se așteaptă ca, în momentul creării efective a platformei, rolul său să fie recunoscut în mod oficial și să devină unul dintre observatorii acesteia.

1.10

Este de părere că, în ceea ce privește sensibilizarea opiniei publice, trebuie consolidată capacitatea de implicare a societății civile, în special prin intermediul unei acțiuni în comun a CESE și a comitetelor economice și sociale de la nivel național, în cadrul activităţii desfăşurate de Grupul de coordonare Europa 2020 și de alte organe din cadrul CESE.

1.11

Speră ca, în cadrul platformei, să fie recunoscut rolul pe care îl pot juca:

1.12

Consideră că ar fi bine-venită dotarea platformei cu un sistem de monitorizare și de evaluare, printr-un sistem de indicatori ad-hoc și de evaluatori din afara Comisiei.

2.1

La nivelul Uniunii Europene, munca nedeclarată este definită ca „orice activitate remunerată, care este legală în ceea ce privește natura ei, dar nu este declarată autorităților publice, luând în calcul diferențele sistemelor de reglementare din statele membre” (1). În această categorie intră și munca fals declarată sau munca fals independentă, care are loc atunci când un lucrător declarat oficial drept lucrător independent, în baza unui contract de prestare de servicii, desfășoară de fapt, în temeiul normelor și practicilor naționale, o activitate de lucrător angajat (2).

2.2

Munca nedeclarată și munca independentă fals declarată sunt două aspecte distincte ale unui fenomen cu implicații negative asupra drepturilor și garanțiilor de care beneficiază lucrătorii, asupra funcționării normale a concurenței pe piața liberă și asupra liberei circulații a lucrătorilor din UE. Menționarea muncii fals independente printre formele de muncă nedeclarată care trebuie combătute de către platformă este întru totul coerentă, având în vedere că este vorba de tipuri de nereguli tot mai des întâlnite în contextul transferului muncii nedeclarate către sectorul terțiar, nereguli care generează condiții de privare a lucrătorilor de anumite drepturi și garanții, în mod similar cu cele generate de munca nedeclarată (3).

2.2.1

După cum a semnalat deja CESE (4), în prezent nu există o definiție univocă a muncii independente la nivel european și, ca atare, autoritățile de resort fac referire la cadrul legislativ național, îngreunând astfel punerea în aplicare a unei strategii de combatere a fenomenului muncii independente fals declarate la nivel european, în special în cazul muncii transfrontaliere.

2.2.2

În acest context, CESE a afirmat deja că este de dorit să se elaboreze o evaluare a diverselor experiențe dobândite în statele membre, pentru a se trage o serie de concluzii și a se formula recomandări pentru o strategie eficientă de combatere a muncii fals independente sau fals declarate ca atare. În avizul său „Utilizarea abuzivă a statutului de lucrător independent” (5), CESE sublinia necesitatea de a se ajunge, prin intermediul unei definiții a lucrătorului fals independent, la o legislație fiabilă, care să poată proteja lucrătorii independenți și microîntreprinderile autentice de riscurile de concurență neloială pe piață.

2.2.2.1

Această poziție este conformă cu cea deja exprimată de Curtea Europeană de Justiție care, în scopul de a asigura funcționarea normală a pieței și libera circulație a lucrătorilor, ținând seama de competența statelor membre în ceea ce privește definirea lucrătorului salariat și a lucrătorului independent, a furnizat totuși linii directoare vizând definirea acestora în modul cel mai larg (prin intermediul standardelor), pentru a se garanta aplicarea uniformă a dispozițiilor tratatelor (6).

2.2.2.2

CESE consideră că pe această cale rolul socioeconomic al muncii independente ar fi ulterior revalorizat, rămânând în această categorie numai lucrătorii cu adevărat independenți. Astfel, ar fi respectat statutul legitim de lucrător independent pentru toate persoanele care aleg în mod liber să își desfășoare activitatea în mod independent. În acest domeniu, CESE se mărginește la a oferi orientări statelor membre, sugerându-le modele de bune practici.

2.3

Eterogenitatea și complexitatea fenomenului muncii nedeclarate sau fals declarate cuprind o gamă de persoane în situații foarte diferite: angajații care nu sunt cuprinși în sistemul de asigurări sociale sau nu au contract ori sunt plătiți parțial „la negru”, lucrătorii familiali, lucrătorii care nu declară un al doilea loc de muncă, independenții care aleg să nu-și regularizeze situația, lucrătorii independenți fictivi, imigranții în situație neregulamentară care desfășoară muncă nedeclarată, lucrătorii din țări terțe care prestează lucrări în regim de subcontractare către statele membre ale UE, în lipsa unor standarde minime de muncă decentă (7). O astfel de eterogenitate îngreunează abordarea muncii nedeclarate și necesită strategii specifice.

2.4

Chestiunea muncii nedeclarate este o problemă care privește toate statele membre și contrazice idealurile europene de legalitate, siguranță, solidaritate, justiție socială și fiscală, liberă concurență a piețelor și liberă circulație a lucrătorilor în UE.

2.4.1

Necesitatea de a combate în mod serios munca nedeclarată decurge din multiplele efecte ale acesteia atât asupra întreprinderilor și lucrătorilor, cât și asupra bugetelor publice:

2.4.2

În prezent, fenomenul muncii nedeclarate se întâlnește în UE în grade diferite, în diverse sectoare: în agricultură, în construcții, în artizanat (textile, îmbrăcăminte, încălțăminte etc.), în comerțul cu amănuntul, în sectorul hotelier, în restaurante, în serviciile de întreținere și reparații, în serviciile de îngrijire a persoanelor și în serviciile la domiciliu (8).

2.5

Estimările în ceea ce privește munca nedeclarată sunt foarte diferite iar cuantificarea statistică a fenomenului la nivelul UE se dovedește destul de complicată. Rezultatele obținute și din cele mai recente anchete (9) evidențiază aceleași deficiențe. Această opacitate are, desigur, un impact direct asupra capacității de a pune în practică intervenții eficace, care ar necesita acțiuni orientate, cu specific sectorial.

2.5.1

Dintr-unul din cele mai recente studii ale Eurofound, reiese că 18,6 % din respondenții din 27 de state membre ale UE desfășuraseră – în 2008 – o activitate nedeclarată (10). Din acest procent, 31,3 % erau lucrători salariați care primeau o parte din salariu „la negru”, în mod nedeclarat de către angajatori (de obicei într-un cuantum de circa un sfert din salariu); 14,4 % erau lucrători salariați total nedeclarați; 14,4 % erau lucrători independenți nedeclarați; 39,7 % erau prestări de servicii plătite în numerar între persoane aflate în relații de familie, sociale, de prietenie etc. Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru (11) din 2013 (12), doar 4 % din respondenți au recunoscut că au efectuat muncă nedeclarată. Cu toate acestea, 11 % au recunoscut că au achiziționat în anul precedent bunuri sau servicii despre care aveau motive întemeiate să creadă că au implicat muncă nedeclarată. În această privință, există variații considerabile pe întreg teritoriul UE (13).

2.5.2

Până în prezent, nu există certitudini privind dinamicile economiei subterane pe parcursul crizei. Acest fenomen riscă să se accentueze în sectoarele de activitate și pentru tipurile de ocupații în care este deja prezent și să se extindă către alte domenii (de exemplu, odată cu dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicării) (14).

2.6

Pe de altă parte, procesul de globalizare și schimbările socio-demografice creează mai mult spațiu pentru economia subterană și munca nedeclarată, din care cauză politicile de combatere a acestor fenomene trebuie să poată evolua în consecință. În acest cadru, capacitatea de intervenție a statelor luate în mod individual este, în mod cert, limitată. Acest lucru este evident mai ales în ce privește aspectele transnaționale ale muncii nedeclarate.

2.7

Participarea imigranților în situație neregulamentară la activități nedeclarate este o problemă serioasă, care trebuie abordată în cadrul strategiei globale de combatere a imigrației neregulamentare. Pentru mulți imigranți în situație neregulamentară, munca nedeclarată este o condiție sine-qua-non, care constituie o strategie de supraviețuire. În plus, munca nedeclarată funcționează drept generator de imigrație neregulamentară.

3.1

Decizia de a se institui o platformă europeană reprezintă rezultatul unui lung proces de conștientizare a gravității fenomenului și de analiză atentă prin care au trecut principalele instituții europene (15).

3.2

Propunerea de înființare a unei platforme europene, cu participarea obligatorie a tuturor statelor membre, poate fi considerată o inițiativă coerentă a UE, având în vedere că munca nedeclarată reprezintă în momentul actual o problemă care privește toate statele membre, în grade diferite, dar cu caracteristici comune.

3.2.1

Importanța instituirii acestei forme de cooperare între statele membre este evidențiată totodată de cerința de a se asigura respectarea și menținerea idealurilor europene de solidaritate și justiție socială, a concurenței de piață libere, a principiilor fundamentale ale liberei circulații a lucrătorilor în UE, precum și de problematica aferentă aspectelor transfrontaliere ale muncii nedeclarate și de provocările legate de mobilitatea forței de muncă.

3.2.2

Instituirea platformei va trebui să asigure o mai bună coordonare între diversele comitete și grupuri de lucru existente în statele membre, acoperind astfel un hiat la nivelul UE, unde până acum munca nedeclarată a fost tratată în mod asimetric și insuficient coordonat.

3.2.3

Participarea comună și coordonată a tuturor țărilor din UE este esențială pentru a se depune eforturi mai susținute de combatere a diferitelor forme de muncă nedeclarată (inclusiv a muncii fals independente) și pentru a se face față aspectelor transfrontaliere și problematicii aferente prezenței lucrătorilor nedeclarați din afara Uniunii în condiții nereglementate.

3.3

Este lăudabil faptul că propunerea privind această platformă, în formularea actuală, respectă și va continua să respecte pe deplin principiile subsidiarității și proporționalității în vigoare în UE.

3.3.1

Acțiunile de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate rămân de competența statelor membre. Sancțiunile contravenționale (administrative sau nu) și cele penale sunt impuse în temeiul principiului legalității, cu respectarea procedurilor și a actelor normative în vigoare în fiecare stat membru.

3.4

Lupta împotriva muncii nedeclarate reprezintă o alegere strategică fundamentală pentru UE. Prin intermediul unei asemenea strategii este posibilă regularizarea muncii nedeclarate – factor esențial pentru creșterea economică – în vederea asigurării relansării competitivității sistemului economic și social al UE, conform orientărilor stabilite de Strategia Europa 2020.

3.5

Acțiunile destinate prevenirii și descurajării muncii nedeclarate trebuie să fie orientate către cauzele reale ale unui asemenea fenomen și către necesitatea de combinare a instrumentelor de combatere a muncii nedeclarate – prin controale și sancțiuni care să combată practicile comerciale sau antreprenoriale incorecte, inechitabile și nedeclarate – cu măsuri de reglementare inteligentă, menite să garanteze un cadru juridic stabil și previzibil.

3.5.1

Este recomandabilă crearea unui context favorabil pentru întreprinderi și lucrători, în care să aibă loc o reducere a costurilor de aplicare a normelor, să fie simplificate procedurile administrative și fiscale, să se îmbunătățească normele privind munca și siguranța la locul de muncă, precum și cele privind munca sezonieră și ocazională și noile forme de muncă.

3.5.2

În acțiunile de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate un rol important poate reveni politicilor de acordare a unor avantaje fiscale, prin introducerea unor reduceri de impozite care să recompenseze comportamentele ce respectă normele și să favorizeze regularizarea muncii nedeclarate, inclusiv a celei în sectorul domestic și al serviciilor de îngrijire a persoanelor.

3.6

La instituirea platformei europene trebuie evitate suprapunerile cu inițiativele și formele de cooperare deja existente, precum și obligațiile de raportare care nu ajută la soluționarea problemei, neavând așadar niciun rost.

4.1

Având în vedere că par să existe multe lacune în cunoștințele de ansamblu privind dimensiunile și dinamicile fenomenului muncii nedeclarate, este evident că acțiunea autorităților naționale de combatere a acestuia ar fi consolidată prin cunoștințele nemijlocite de care dispun partenerii sociali, inclusiv organizațiile de IMM-uri, profesiunile liberale, economia socială și, mai în general, organismele reprezentante ale societății civile. Un astfel de flux de informații constituie, într-adevăr, cea mai bună garanție pentru dirijarea lucrărilor platformei în modul cel mai eficace.

4.2

La numirea punctului de contact național unic este important ca statele membre să implice neapărat partenerii sociali și să invite organizațiile societății civile care au un rol determinant în acțiunea de combatere a muncii nedeclarate la nivel național.

4.2.1

Este de o importanță fundamentală ca reuniunile platformei europene să fie pregătite în mod corespunzător în fiecare SM, prin intermediul unei ședințe pregătitoare, și să fie urmate de o ședință națională prin care să fie diseminate rezultatele activităților platformei.

4.3

CESE a subliniat necesitatea intensificării acțiunilor de combatere a muncii nedeclarate printr-un „schimb sistematic de informații, date și evaluări la nivelul UE, astfel încât să se asigure participarea și cooperarea autorităților de resort și a partenerilor sociali interesați” (16).

4.3.1

CESE a încercat constant să promoveze și să stimuleze schimbul de instrumente, de politici și de bune practici, pentru a interveni atât asupra factorilor economici, cât și asupra contextului cultural și social. De aceea, CESE solicită ca, în momentul creării efective a platformei, rolul lui să fie recunoscut în mod oficial și deci să se numere printre observatorii platformei.

4.4

Acțiunea de sensibilizare a opiniei publice prevăzută în cadrul platformei reprezintă o ocazie importantă pentru impulsionarea acțiunii de prevenire, reducere și combatere a fenomenului muncii nedeclarate de către toate statele membre. În acest sens, nu ar trebui subestimată capacitatea de implicare a societății civile, activată prin intermediul unei acțiuni în comun a CESE și a comitetelor economice și sociale de la nivel național, în cadrul Grupului de coordonare Europa 2020 și al altor structuri ale CESE.

4.4.1

Autoritățile naționale și-au asumat un rol insuficient în materie de prevenire, informare și consiliere (17) și este important ca platforma să discute măsuri de acest tip, inclusiv prin intermediul unor activități comune, precum campaniile europene, prevăzute de altfel la articolul 4 litera i).

4.5

CESE este întru totul de acord cu definiția funcțiilor și sarcinilor platformei. Schimbul de informații și punerea în comun a bunelor practici, precum și dezvoltarea studiilor, cercetărilor și a competențelor (prin cursuri comune de formare) reprezintă în mod cert primul pas către efectuarea unor acțiuni operative transnaționale coordonate. În acest sens, CESE ar fi în favoarea extinderii mandatului platformei, astfel încât ea să aibă și posibilitatea de a formula recomandări cu privire la legislația de la nivelul UE și de la cel al statelor membre, pentru a se putea aplica o strategie de combatere mai eficace (de exemplu, propunând activități de cooperare transfrontalieră mai fermă în ceea ce privește activitatea de inspecție în vederea controlului și combaterii).

4.6

Așa cum s-a menționat într-un aviz anterior, platforma ar trebui să promoveze condițiile pentru a se putea ajunge la o evaluare cantitativă și calitativă: i) a fenomenului muncii nedeclarate (extrem de eterogen de la un stat membru la altul); ii) a efectelor negative economice și sociale care au, la rândul lor, un impact diferențiat în SM, în funcție de diversele condiții structurale și de context; iii) a intervențiilor de combatere întreprinse în interiorul statelor membre.

4.6.1

În acest sens este importantă instituirea platformei, tot astfel cum este de dorit ca și Eurostat, și Eurofound să poată îndeplini un rol important în interiorul acesteia.

4.7

OCDE a acumulat pe parcursul multor ani experiență în ceea ce privește munca nedeclarată (18), motiv pentru care CESE consideră potrivit să fie invitată să facă parte din platforma europeană, în calitate de observator.

4.8

Este oportun ca monitorizarea activităților platformei să fie nu doar continuă (fără a fi limitată la examenul cvadrienal), ci și să asigure o implicare reală a unor evaluatori externi în alegerea indicatorilor privind rezultatele și impactul fenomenului și în etapa evaluării programului platformei.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/52

Raportor:

dl Thomas McDONOGH

1.1

Comisia ar trebui să interzică complet pescuitul cu setci în derivă, având în vedere pagubele produse asupra mediului și controlul insuficient exercitat în acest sector de către statele membre.

1.2

În schimb, Comitetul este conştient de faptul că, în anumite state membre, aceste măsuri afectează piața forței de muncă. Ca organism reprezentativ al societății civile, dorim să ne exprimăm îngrijorarea cu privire la orice măsură generatoare de pierderi de venit și să încurajăm Comisia să identifice măsuri adecvate pentru soluționarea acestei probleme.

1.3

Comitetul propune utilizarea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime pentru sprijinirea tranziției către alte metode de pescuit.

2.1

Comisia are în vedere modificarea Regulamentelor (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 812/2004, (CE) nr. 2187/2005 și (CE) nr. 1967/2006 și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 894/97 al Consiliului.

2.2

La începutul anilor’90, în urma Rezoluțiilor specifice adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, care a solicitat un moratoriu privind pescuitul pe scară largă cu setci în derivă pelagice (respectiv cu unelte care depășesc lungimea de 2,5 km) în marea liberă, UE a elaborat o legislație referitoare la pescuitul cu setci în derivă.

2.3

Cu toate acestea, cadrul legislativ actual al UE cu privire la setcile în derivă a arătat deficiențe deoarece normele existente sunt ușor de eludat. Absența unor norme UE referitoare la caracteristicile uneltelor de pescuit (de exemplu, dimensiunea maximă a ochiurilor, grosimea maximă a firului, coeficientul de amarare etc.) și la utilizarea acestora (de exemplu, distanța maximă față de coastă, timpul de imersiune, sezonul de pescuit etc.) combinate cu posibilitatea de a păstra la bord alte unelte de pescuit, a făcut posibilă folosirea ilegală a setcilor în derivă de către pescari pentru a captura specii a căror capturare cu unelte de pescuit este interzisă, declarând în același timp că au fost capturate de exemplu cu alt tip de unealtă (de exemplu, paragatele etc.). Cooperarea pescarilor care lucrează în comun poate duce cu ușurință la utilizarea unor unelte de pescuit mai lungi de 2,5 km.

2.4

Au fost raportate capturi accidentale sau un risc ridicat de interacțiune cu specii protejate precum sturionul, țestoasele marine, păsările marine și cetaceele.

2.5

În plus, în fiecare an, se pierd în mare fragmente de setcă de mari dimensiuni, în special ca urmare a furtunilor puternice. Dat fiind că sunt confecționate din materiale sintetice, aceste așa-zise „plase-fantomă” sunt foarte rezistente la degradare și, ani de zile, continuă să captureze pești, rechini, mamifere, păsări, țestoase și alte vietăți. Nu se știu foarte multe cu privire la gravitatea acestei probleme, dar, fără îndoială, este una dintre cauzele importante ale mortalității unor vietăți marine precum somonul din Marea Baltică, tonul, calmarul, peștele–spadă etc.

2.6

În acest context, este clar că persistă preocupări serioase în materie de mediu și de conservare legate de utilizarea acestor unelte de pescuit.

2.7

Pentru majoritatea pescarilor pescuitul cu setci în derivă reprezintă doar câteva luni de activitate de pescuit pe an, unii dintre ei folosind setci în derivă mai puțin de o jumătate de lună pe an. Prin urmare, interdicția totală de a utiliza setci în derivă nu ar trebui să determine o reducere corespunzătoare a numărului de pescari care vor continua să folosească alte unelte, autorizate deja în licența lor de pescuit.

19.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 458/54

Raportor:

dna Isabel Caño Aguilar

1.1

CESE subliniază importanţa m-sănătăţii, care îndeplineşte funcții multiple legate de îngrijirile de sănătate și care reprezintă o tehnologie a viitorului ce va fi utilizată tot mai mult, în întreaga lume.

1.2

CESE salută Cartea verde pentru contribuţia pe care o poate aduce m-sănătatea la sistemele de sănătate europene, care se confruntă cu dificultăți tot mai mari, cum ar fi evoluția demografică.

1.3

În opinia CESE, trebuie să se acorde prioritate îmbunătăţirii asistenţei medicale, și nu reducerii costurilor. Succesul m-sănătății depinde de participarea cadrelor medicale, de dialogul cu organizaţiile pacienților, de încurajarea încrederii reciproce dintre pacienți și cadrele medicale și de introducerea unor stimulente și programe de formare destinate acestora din urmă. De asemenea, trebuie stabilit un dialog cu întreprinderile din acest sector.

1.4

CESE recomandă să se desfăşoare campanii de informare cu privire la toate aspectele legate de m-sănătate.

1.5

Noul cadru juridic duce la îmbunătățirea semnificativă a protecţiei datelor cu caracter personal în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dar nu există încă tehnologii care să poată împiedica accesul neautorizat la comunicaţiile mobile.

1.6

Volumele mari de date sunt fundamentale pentru cercetarea medicală. CESE consideră că: a) trebuie respectat anonimatul pacienților; b) este recomandabilă promovarea programelor de extragere de date; c) trebuie luată în considerare interzicerea brevetării și comercializării volumelor mari de date și d) este, de asemenea, necesar să se introducă tehnologii și norme privind metadatele.

1.7

Trebuie reglementate prin intermediul unui regulament: a) „asistenţa medicală”, în conformitate cu Directiva 2011/24/UE, b) aplicațiile pentru siguranță și bunăstare, c) asistența medicală transfrontalieră, care nu este prevăzută în legislația actuală.

1.8

Normele trebuie să prevadă standardizarea, certificarea și aprobarea de către autorități a sistemelor de m-sănătate și bunăstare.

1.9

Comisia ar trebui să ia în considerare instituirea unor strategii naţionale obligatorii pentru a garanta accesul egal la serviciile de asistență medicală furnizate în contextul m-sănătății.

1.10

Interoperabilitatea tehnică și semantică în cadrul Strategiei europene de interoperabilitate este deosebit de importantă pentru generalizarea m-sănătății.

1.11

Cunoașterea adecvată a normelor și utilizarea unor dispozitive certificate vor contribui la reducerea nivelului de responsabilitate ce revine fabricanţilor și cadrelor medicale.

1.12

În contextul cooperării la nivel internaţional în materie de m-sănătate, cu participarea OMS, trebuie să se acorde prioritate stabilirii unei liste de dispozitive de uz medical, principiilor etice, protecţiei datelor și interoperabilităţii. Ar trebui luată în considerare includerea sănătăţii mobile pe agenda negocierilor pentru Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) care au loc între SUA și UE.

1.13

Trebuie să se treacă la eliminarea barierelor de reglementare, economice, structurale și tehnologice care dăunează industriei europene. IMM-urile joacă un rol semnificativ în m-sănătate.

2.1

În accepția OMS, sănătatea mobilă (denumită în continuare „m-sănătatea”) cuprinde „practicile medicale și în materie de sănătate publică sprijinite de dispozitive mobile, precum telefoanele mobile, dispozitivele de monitorizare a pacientului, aparatele de tip asistent digital personal (PDA) și alte dispozitive wireless”.

2.2

M-sănătatea prezintă un potențial de asistenţă medicală cu o abordare centrată pe îmbunătățirea profilaxiei și a calității vieții, pe servicii de asistență medicală mai eficiente și mai sustenabile și pe pacienți mai responsabilizați și mai activi.

2.3

Dată fiind creșterea extraordinară a numărului utilizatorilor de dispozitive mobile (6 miliarde de persoane pe plan mondial), m-sănătatea prezintă și potențial de piață (estimat la 23 de miliarde USD în 2017).

2.4

În 2017, din cheltuielile pentru asistență medicală în UE s-ar putea economisi până la 99 de miliarde EUR.

3.1

CESE subliniază importanţa m-sănătăţii, care îndeplineşte funcții multiple legate de îngrijirile de sănătate și care reprezintă o tehnologie a viitorului ce va fi utilizată tot mai mult, în întreaga lume.

3.2

CESE salută Cartea verde, întrucât m-sănătatea poate contribui la îmbunătățirea sistemelor de sănătate europene, care întâmpină dificultăți tot mai mari din cauza evoluției demografice și a nevoii de a trata afecțiunile cronice, obezitatea (o problemă tot mai des întâlnită în UE) și tabagismul, printre multe altele.

3.3

Deși UE va juca un rol esențial de coordonare și sprijin, CESE aminteşte că responsabilitatea instituirii și gestionării sistemelor de sănătate revine statelor membre, în condițiile în care multe dintre ele se confruntă cu restricţii bugetare.

3.4

În țările dezvoltate, principalul motiv al generalizării m-sănătății este „necesitatea imperioasă” de a diminua costurile asistenței medicale. În opinia CESE, trebuie totuși să se acorde prioritate îmbunătăţirii asistenţei medicale pentru populație.

3.5

Recomandările CESE pentru succesul m-sănătății:

3.6

CESE recomandă să se realizeze campanii de informare a cetățenilor pe tema m-sănătății, cu semnalarea limitelor sale și a necesităţii ca dispozitivele pentru sănătate și bunăstare să fie utilizate corect. Populaţia trebuie să știe că m-sănătatea comportă riscuri, dar oferă și noi posibilități.

3.7

CESE îşi exprimă îngrijorarea față de efectele măsurilor de austeritate și faţă de diminuarea efectivelor personalului medical pentru a se reduce cheltuielile spitalelor. Totodată, el subliniază că trebuie să se evite destabilizarea sistemelor publice de solidaritate colectivă.

4.1.2

Lipsa securității reprezintă o piedică în calea răspândirii m-sănătății.

4.1.3

Nu există soluţii pentru a putea „împiedica” accesul neautorizat la datele medicale, deși criptarea acestora și mecanismele de autentificare pot reduce riscul într-o oarecare măsură. Există pe piață oferte de tehnologii de protecție a datelor, însă fiabilitatea lor nu este garantată.

4.1.4

Actualul cadru juridic privind protecţia datelor în UE (2) este în curs de revizuire (3). Noul regulament, care urmează să intre în vigoare în 2015, reprezintă o îmbunătăţire considerabilă în ceea ce privește dreptul la protecția datelor cu caracter personal, consacrat în Carta drepturilor fundamentale a UE (articolul 8) și în TFUE [(articolul 16 alineatul (2)] (4).

4.1.5

CESE consideră că:

4.1.7

La elaborarea legislației viitoare se ţine seama în mod corespunzător de principiile enumerate, însă este esențial să se impună respectarea lor strictă. Referitor la „minimizare”, dezvoltatorii aplicațiilor trebuie să fie transparenți în privința produselor pe care le oferă.

4.2.2

Volumele mari de date, în permanentă creștere, joacă un rol fundamental în cercetarea și în practica medicală.

4.2.3

CESE consideră că:

4.3.2

Cadrul juridic actual privind „dispozitivele medicale” (5) este în curs de revizuire. Comisia a stabilit anumite orientări adresate creatorilor de programe informatice și fabricanţilor de dispozitive cu privire la ce se poate include (sau nu), conform dispozițiilor în vigoare.

4.3.3

Nu există o definiţie a conceptului de „sistem”, dar există cerințe specifice pentru produsele puse la dispoziție pe piață care combină dispozitive incluse și neincluse în norme.

4.3.4

Nu există nici o distincție clară între dispozitivele de bunăstare (Mobile Wellness Apps) și cele cu caracter în exclusivitate medical (Mobile Medical Apps).

4.3.5

Prin urmare, este necesar:

4.3.7

Da, pentru a se asigura utilizarea eficientă a m-sănătății. Controlul respectării legislaţiei este o sarcină complexă, ținând cont de faptul că există peste 40  000 de dispozitive de sănătate și bunăstare. Ca atare, coordonarea și repartizarea competențelor între Comisie și statele membre sunt absolut necesare.

4.4.2

În privința aplicațiilor, trebuie stabilite obligatoriu norme în materie de:

4.4.4

Aplicațiile pentru bunăstare personală trebuie să răspundă acelorași cerințe ca și cele de uz medical, întrucât și ele colectează informații despre sănătatea persoanei.

4.5.2

Raportul PWC citat de Comisie semnalează că este nevoie de „mai multe dovezi” cu privire la beneficiile economice și clinice pe termen lung ale m-sănătății (p. 21).

4.5.4

Conform tratatelor și valorilor comune ale UE, Comisia ar trebui să pregătească acțiuni politice vizând accesul egal la m-sănătate și să impună statelor membre elaborarea unor strategii naționale privind serviciile de sănătate la distanță care să abordeze, la rândul lor, aspectul accesului egal.

4.5.5

M-sănătatea trebuie să facă parte integrantă din sistemul de sănătate la care are acces toată populația, nu numai persoanele cu un nivel de educație mai ridicat sau care dispun de resurse financiare mai consistente.

4.5.6

CESE îşi exprimă îngrijorarea față de riscul ca implementarea m-sănătății să conducă la accentuarea inegalității în materie de acces la asistența medicală, printre altele, și din cauza:

4.5.7

Pentru generalizarea m-sănătăţii sunt absolut necesare măsuri de promovare a incluziunii în societatea digitală și măsuri ce vizează persoanele care au nevoie mai mare de asistenţă medicală la prețuri rezonabile, precum persoanele în vârstă, bolnavii cronici și persoanele cu handicap.

4.6.2

Trebuie stabilite mecanisme fiabile și sigure de transmitere a datelor medicale prin intermediul dispozitivelor medicale.