8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/1

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/2

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/3

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/3

1)

Noţiunea „medicament de referință” în sensul articolului 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1394/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007, trebuie interpretată în sensul că include un medicament a cărui autorizaţie de introducere pe piaţă a fost emisă în temeiul articolului 10a din această directivă.

2)

Articolul 10 din Directiva 2001/83, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1394/2007, coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că titularul autorizației de introducere pe piață a unui medicament utilizat ca medicament de referinţă în cadrul unei cereri de autorizare de introducere pe piață pentru un medicament generic al unui alt producător, formulată în temeiul articolului 10 din această directivă, dispune de dreptul la o cale de atac împotriva deciziei autorităţii competente prin care se acordă o autorizație de introducere pe piață pentru acest din urmă medicament în măsura în care este vorba despre obținerea protecţiei jurisdicţionale a unei prerogative pe care articolul 10 menționat o recunoaște titularului respectiv. Un astfel de drept la o cale de atac există în special dacă titularul în cauză pretinde ca medicamentul său să nu fie utilizat în vederea obținerii unei autorizații de introducere pe piață în temeiul articolului 10 menționat pentru un medicament în raport cu care propriul său medicament nu poate fi considerat medicament de referinţă în sensul aceluiași articol 10 alineatul (2) litera (a).

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/4

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/5

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/5

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/6

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/7

1)

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, este cuprinsă în sfera noțiunii „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, și intră, pe cale de consecință, în domeniul de aplicare al acestui regulament.

2)

Articolul 22 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, nu constituie o procedură care are ca obiect valabilitatea deciziilor organelor unor societăți în sensul acestei dispoziții.

3)

Articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că nici modalitățile de stabilire a cuantumului sumelor care constituie obiectul măsurilor provizorii și de conservare, pronunțate printr-o hotărâre a cărei recunoaștere și executare sunt solicitate, atunci când este posibil să se urmărească parcursul raționamentului care a condus la stabilirea cuantumului sumelor respective și în condițiile în care existau căi de atac și acestea au fost exercitate pentru contestarea unor astfel de modalități de calcul, nici simpla invocare a unor consecințe economice grave nu constituie motive care să dovedească încălcarea ordinii publice a statului membru solicitat și care să permită să se refuze recunoașterea și executarea în acest stat membru a unei asemenea hotărâri pronunțate într-un alt stat membru.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/8

1)

Articolul 4 alineatul (4) ultima teză din Convenția privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se aplică unui contract de comision de transport numai în cazul în care obiectul principal al contractului constă în transportul propriu-zis al mărfii în cauză, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

2)

Articolul 4 alineatul (4) din convenția menționată trebuie interpretat în sensul că legea aplicabilă unui contract de transport de mărfuri, atunci când nu poate fi stabilită în aplicarea celei de a doua teze a acestei dispoziții, trebuie să fie determinată în funcție de norma generală prevăzută la alineatul (1) al articolului respectiv, ceea ce înseamnă că legea care guvernează acest contract este cea a țării cu care contractul prezintă cele mai strânse legături.

3)

Articolul 4 alineatul (2) din aceeași convenție trebuie interpretat în sensul că, în ipoteza în care se susține că un contract prezintă legături mai strânse cu o altă țară decât cea a cărei lege este desemnată de prezumția care figurează la alineatul respectiv, instanța națională trebuie să compare legăturile care există între acest contract și, pe de o parte, țara a cărei lege este desemnată de prezumție și, pe de altă parte, cealaltă țară vizată. În acest sens, instanța națională trebuie să țină seama de ansamblul circumstanțelor, inclusiv de existența altor contracte legate de contractul în cauză.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/8

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/9

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/10

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene Spania/Comisia (T-384/10, EU:T:2013:277).

2)

Anulează Decizia C(2010) 4147 a Comisiei din 30 iunie 2010 de reducere a sprijinului financiar acordat în cadrul Fondului de coeziune următoarelor proiecte sau grupuri de proiecte: „Aprovizionarea cu apă a populației care locuiește în bazinul hidrografic al fluviului Guadiana: regiunea Andévalo” (2000.ES.16.C.PE.133), „Asanarea și epurarea bazinului Guadalquivir: Guadaira, Aljarafe și EE NN PP din Guadalquivir” (2000.ES.16.C.PE.066) și „Aprovizionarea cu apă a sistemelor intercomunale din provinciile Granada și Málaga” (2002.ES.16.C.PE.061).

3)

Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată ale Regatului Spaniei, precum și a propriilor cheltuieli de judecată, efectuate atât în procedura în primă instanță, cât și în cadrul prezentului recurs.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/10

1)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca dovada originii mărfurilor importate, administrată de autoritățile vamale potrivit dreptului procedural național, să se întemeieze pe rezultatele unor analize efectuate de un terț cu privire la care acest terț refuză să furnizeze informații suplimentare, fie autorităților vamale, fie declarantului în vamă, ceea ce are drept consecință împiedicarea sau imposibilitatea verificării sau a contestării exactității concluziilor utilizate, cu condiția respectării principiilor efectivității și echivalenței. Revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă această situație s-a regăsit în cauza principală.

2)

Într-un caz precum cel în discuție în litigiul principal și presupunând că autoritățile vamale nu pot să furnizeze informații suplimentare privind analizele în cauză, problema dacă autoritățile vamale trebuie să admită o cerere a persoanei interesate prin care solicită efectuarea, pe propria cheltuială, a unor analize în țara declarată ca țară de origine, precum și problema dacă este relevant faptul că părți din eșantioanele de mărfuri au fost păstrate o anumită perioadă, iar persoana interesată ar fi putut să le aibă la dispoziție în scopul efectuării unor verificări de către un alt laborator și, în caz afirmativ, problema dacă autoritățile vamale trebuie să informeze persoana interesată cu privire la existența unor subeșantioane de mărfuri care au fost păstrate și cu privire la faptul că poate solicita să îi fie puse la dispoziție în scopul efectuării verificărilor menționate trebuie să fie apreciate în temeiul dreptului procedural național.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/11

1)

Articolul 138 alineatul (1) și articolul 139 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88/UE a Consiliului din 7 decembrie 2010, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, administrația financiară dintr-un stat membru să refuze beneficiul dreptului la scutirea de taxa pe valoarea adăugată pentru o livrare intracomunitară pentru motivul că persoana care a achiziționat bunurile nu era identificată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată în alt stat membru și că furnizorul nu a demonstrat nici autenticitatea semnăturii care figurează pe documentele prezentate în susținerea declarației sale de livrare pretins scutită, nici puterea de reprezentare a persoanei care a semnat aceste documente în numele persoanei care a achiziționat bunurile, în condițiile în care dovezile justificative ale dreptului de scutire prezentate de furnizor în susținerea declarației sale erau conforme cu lista documentelor care trebuie prezentate respectivei administrații, stabilită de dreptul național, și au fost acceptate inițial de aceasta ca dovezi justificative, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

2)

Articolul 138 alineatul (1) din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88, trebuie interpretat în sensul că are efect direct, astfel încât poate fi invocat de persoanele impozabile în fața instanțelor naționale împotriva statului în vederea obținerii unei scutiri de taxa pe valoarea adăugată pentru o livrare intracomunitară.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/12

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/12

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/13

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/13

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă British Telecommunications plc și BT Pension Scheme Trustees Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/14

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/14

1)

Articolul 2 punctul 11 și articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 trebuie interpretate în sensul că, în situația în care deplasarea copilului a avut loc în conformitate cu o hotărâre judecătorească executorie provizoriu care a fost ulterior infirmată printr-o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit reședința copilului la domiciliul părintelui care locuiește în statul membru de origine, instanța din statul membru în care a fost deplasat copilul, sesizată cu o cerere de înapoiere a copilului, trebuie să verifice, procedând la o evaluare a ansamblului împrejurărilor specifice ale cauzei, dacă copilul avea încă reședința obișnuită în statul membru de origine imediat înainte de pretinsa reținere ilicită. În cadrul acestei evaluări, trebuie să se țină seama de faptul că hotărârea judecătorească de autorizare a deplasării putea fi executată cu titlu provizoriu și era atacată cu apel.

2)

Regulamentul nr. 2201/2003 trebuie interpretat în sensul că, în situația în care deplasarea copilului a avut loc în conformitate cu o hotărâre judecătorească executorie provizoriu care a fost ulterior infirmată printr-o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit reședința copilului la domiciliul părintelui care locuiește în statul membru de origine, neînapoierea copilului în acest stat membru după cea de a doua hotărâre este ilicită, iar articolul 11 din regulament își găsește aplicarea dacă se consideră că, imediat înainte de această reținere, copilul avea încă reședința obișnuită în statul membru de origine. Dacă se consideră că, dimpotrivă, copilul nu mai avea la acest moment reședința obișnuită în statul membru de origine, hotărârea de respingere a cererii de înapoiere întemeiate pe dispoziția menționată este luată fără a aduce atingere aplicării normelor privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate într-un stat membru stabilite în capitolul III din același regulament.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/15

1)

Articolul 2 alineatul (1), articolul (3) litera (a), precum și anexa IA și anexa IB la Directiva 2002/96/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) și/sau articolul 2 alineatul (1) litera (a), articolul 3 alineatul (1) litera (a), precum și anexa I și anexa II la Directiva 2012/19/UE (2) a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) trebuie interpretate în sensul că dispozitivele de acționare a ușilor (de garaj) care folosesc tensiuni electrice de circa 220-240 V, produse în vederea montării alături de ușile (de garaj) în ansamblul de echipamente al clădirii, sunt incluse în sfera noțiunii de echipamente electrice și electronice, în special a noțiunii de unelte electrice și electronice?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

Anexa IA punctul 6 și anexa IB punctul 6 la Directiva 2002/96/CE și/sau articolul 3 alineatul (1) litera (b), anexa I punctul 6 și anexa II punctul 6 la Directiva 2012/19/UE trebuie interpretate în sensul că dispozitivele de acționare (a ușilor de garaj) menționate în cadrul primei întrebări trebuie considerate componente ale uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni în sensul acestor dispoziții?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare și al unui răspuns negativ la a doua întrebare:

Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2002/96/CE și/sau articolul 2 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2012/19/UE trebuie interpretate în sensul că dispozitivele de acționare (a ușilor de garaj) menționate în cadrul primei întrebări trebuie considerate părți ale unui alt tip de echipamente care nu intră sub incidența domeniului de aplicare al directivei aplicabile?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/16

1)

Împrejurările excepționale în sensul articolului 5 alineatul (3) din regulament (1) trebuie să privească în mod direct zborul rezervat?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: câte zboruri anterioare efectuate de aeronava utilizată pentru zborul programat sunt relevante pentru existența unor împrejurări excepționale? Există o limită în timp pentru luarea în considerare a unor împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare? În caz afirmativ, cum se calculează această limită în timp?

3)

În cazul în care împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare sunt relevante în privința unui zbor efectuat ulterior, măsurile rezonabile pe care operatorul de transport aerian trebuie să le adopte în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din regulament trebuie să vizeze numai prevenirea apariției împrejurărilor excepționale sau și prevenirea unei întârzieri mai mari?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/16

1)

Descrierea mărfii desemnate drept „tutunuri uscate cu aer cald”, conform poziției NC 2401 10 35 din capitolul 24 „Tutun și înlocuitori de tutun prelucrați” inclus în Regulamentul (UE) nr. 861/2010 al Comisiei de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), trebuie interpretată în sensul că cuprinde numai tutunuri nedesprinse de pe tulpină uscate cu aer:

2)

Noțiunea „procedură vamală suspensivă sau regim vamal suspensiv” prevăzută la articolul 4 punctul 6 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE trebuie interpretată în sensul că cuprinde și cazul mărfii (produs supus accizei) aflate în tranzit extern, în depozitare temporară sau în antrepozit vamal în temeiul unor documente de însoțire în care poziția tarifară este indicată greșit (2403 10 9000 NC în loc de 2401 10 35 NC [sic]) însă capitolul pertinent (capitolul 24 – Tutun) și toate celelalte date ale acestor documente (numărul containerului, cantitatea, masa netă) sunt corecte, sigiliile fiind intacte [?]

(Cu alte cuvinte, trebuie să se clarifice dacă o anumită marfă se poate afla în cadrul unei proceduri vamale suspensive sau al unui regim vamal suspensiv în cazul în care în documentele de însoțire a fost indicat corect capitolul din Tariful vamal comun dar incorect poziția tarifară specifică.)

3)

Noțiunea „import” prevăzută la articolul 2 litera (b) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (2) și noțiunea „import de produse accizabile” prevăzută la articolul 4 punctul 8 din aceeași directivă trebuie interpretate în sensul că acestea cuprind și cazul în care poziția vamală a mărfii reale în regim de tranzit extern și poziția tarifară care apare în documentele sale de însoțire diferă, dată fiind împrejurarea că, în afara acestei diferențe, atât desemnarea capitolului (în speță, capitolul 24 – Tutun), cât și cantitatea și masa netă ale mărfii reale sunt conforme cu datele din documentele de însoțire [?]

4)

Printre neregularitățile la care se referă articolul 38 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor [și de abrogare a Directivei 92/12/CEE] este cuprins faptul că o marfă urmează procedura vamală suspensivă sau regimul vamal suspensiv atunci când în documentele sale de însoțire figurează o indicație NC incorectă, în conformitate cu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 861/2010 [?]

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/17

1)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolul 43 din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „Directiva TVA”), pentru a identifica persoana care furnizează serviciul în scopuri de TVA, atunci când se examinează dacă o operațiune are caracter fictiv, este lipsită de conținut economic sau comercial real și este destinată exclusiv pentru obținerea unui avantaj fiscal, este relevant pentru interpretare faptul că, în împrejurările litigiului principal, administratorul și asociatul unic al societății comerciale care acordă licența este persoana fizică ce a creat know-how-ul transferat prin contractul de licență?

2)

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, atunci când se aplică articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolul 43 din Directiva TVA și când se evaluează dacă a existat o practică abuzivă, este relevant faptul că această persoană fizică poate influența în mod informal modul de operare al societății comerciale care a achiziționat licența și deciziile societății menționate? În scopul acestei interpretări, poate fi relevantă împrejurarea că acel creator al know-how-ului participă sau poate participa direct sau indirect, consiliind profesional sau oferind consiliere cu privire la dezvoltarea și la exploatarea know-how-ului, în adoptarea unor decizii economice referitoare la furnizarea serviciului bazat pe respectivul know-how?

3)

În împrejurările litigiului principal și ținând seama de considerațiile expuse la cea de a doua întrebare, pentru a identifica persoana care furnizează serviciul în scopuri de TVA este relevant, pe lângă analiza operațiunii contractuale subiacente, faptul că acel creator al know-how-ului, ca persoană fizică, exercită o influență, mai exact o influență determinantă, sau emite linii directoare cu privire la modul în care se furnizează serviciul bazat pe respectivul know-how?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, atunci când se stabilește măsura acelei influențe și a acelor linii directoare, ce împrejurări se pot lua în considerare sau, mai exact, în temeiul căror criterii se poate stabili că se exercită o influență determinantă asupra furnizării serviciului și că respectivul conținut economic real al operațiunii subiacente era în favoarea întreprinderii care acordă licența?

5)

În împrejurările litigiului principal, în examinarea aspectului dacă a fost obținut un avantaj fiscal, este relevant atunci când se analizează relațiile dintre operatorii economici și persoanele implicate în operațiune că persoanele impozabile care au participat la operațiunea contractuală în litigiu, care urmărește evaziunea fiscală, sunt persoane juridice, atunci când autoritatea fiscală a unui stat membru atribuie unei persoane fizice adoptarea deciziilor strategice și operaționale cu privire la exploatare? În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie să se țină seama de statul membru în care persoana fizică respectivă a adoptat aceste decizii? În împrejurări precum cele în discuție în prezenta cauză, dacă se poate stabili că poziția contractuală a părților nu este decisivă, este relevant în vederea interpretării faptul că revine în sarcina unor subcontractori gestionarea instrumentelor tehnice, a resurselor umane și a operațiunilor financiare necesare pentru furnizarea serviciului bazat pe internet în cauză în speță?

6)

În cazul în care se poate constata că clauzele contractului de licență nu reflectă un conținut economic real, recalificarea clauzelor contractuale și restabilirea situației care ar fi existat în cazul în care nu ar fi avut loc operațiunea în care se concretizează practica abuzivă implică posibilitatea ca autoritatea fiscală a statului membru să stabilească în mod diferit statul membru de furnizare și, prin urmare, locul de exigibilitate a taxei, chiar dacă societatea care a achiziționat licența a plătit taxa exigibilă în statul membru în care are sediul și în conformitate cu cerințele legale prevăzute în acest stat membru?

7)

Articolele 49 TFUE și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că este contrar acestora și poate reprezenta un abuz al libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii un cadru contractual, precum cel în discuție în litigiul principal, potrivit căruia o societate care este persoană impozabilă într-un stat membru, transferă printr-un contract de licență unei alte societăți, persoană impozabilă într-un alt stat membru, know-how-ul pentru furnizarea unor servicii prin care se oferă conținut pentru adulți, printr-o tehnologie de comunicare interactivă bazată pe Internet, precum și dreptul de a îl utiliza, în împrejurări caracterizate prin faptul că cota de TVA în statul membru de reședință al societății care a achiziționat licența este mai avantajoasă în ceea ce privește serviciul transferat?

8)

În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, ce importanță trebuie acordată avantajului fiscal care se poate presupune că ar fi realizat și considerațiilor comerciale avute în vedere de societatea care acordă licența? În acest context și mai exact, este relevant în scopul interpretării faptului că asociatul unic și administratorul societății comerciale care acordă licența este persoana fizică ce a creat inițial know-how-ul?

9)

În analiza comportamentului abuziv pot fi luate în considerare și, în caz afirmativ, ce importanță au împrejurări similare celor din litigiul principal, precum datele tehnice și de infrastructură referitoare la instituirea și executarea serviciului care face obiectul operațiunii în cauză și pregătirea și resursele umane de care dispune societatea care acordă licența de a furniza serviciul în cauză?

10)

În situația analizată în prezenta cauză articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolele 43 și 273 din Directiva TVA, în coroborare cu articolul 4 alineatul (3) TFUE și cu articolul 325 TFUE, trebuie interpretate în sensul că, pentru îndeplinirea corectă a obligației statelor membre ale Uniunii de a percepe eficient și prompt valoarea totală a TVA-ului și pentru a evita eventuala pierdere pe care o implică frauda și evaziunea fiscală dincolo de frontierele statelor membre, în cazul unei operațiuni de furnizare a unor servicii și pentru a identifica persoana care furnizează serviciul, autoritatea fiscală a statului membru, în etapa probatorie a procedurii administrative de natură fiscală, în scopul de a clarifica situația de fapt, este împuternicită să admită date, informații și dovezi, și, prin urmare, înregistrări ale unor interceptări obținute fără cunoștința persoanei impozabile de organele de cercetare ale autorității fiscale în contextul unei proceduri penale și să le utilizeze ca bază pentru evaluarea consecințelor fiscale și că, la rândul său, instanța de contencios administrativ sesizată cu acțiunea împotriva deciziei administrative a autorității fiscale din statul membru este împuternicită să efectueze o evaluare a respectivelor elemente, în contextul examinării legalității acelor dovezi?

11)

În situația analizată în prezenta cauză, articolul 2 alineatul (1) litera (c), articolul 24 alineatul (1) și articolele 43 și 273 din Directiva TVA în coroborare cu articolul 4 alineatul (3) TFUE și cu articolul 325 TFUE, trebuie interpretate în sensul că, pentru îndeplinirea corectă a obligației statelor membre ale Uniunii de a percepe eficient și prompt valoarea totală a TVA-ului și pentru îndeplinirea obligației statelor membre de a asigura respectarea obligațiilor impuse persoanelor impozabile, marja recunoscută în ceea ce privește mijloacele de care dispune autoritatea fiscală a statului membru include posibilitatea ca respectivul stat membru să folosească dovezi obținute inițial în vederea unei proceduri penale pentru a preveni comportamente apte să conducă la evaziune fiscală, chiar în cazul în care legislația națională în sine nu permite obținerea de informații fără cunoștința persoanei în cauză, în contextul unei proceduri administrative pentru a preveni comportamente apte să conducă la evaziune fiscală, sau o condiționează, în cadrul procedurii penale unor garanții care nu sunt prevăzute în procedura administrativă de natură fiscală, recunoscând în același timp posibilitatea autorității administrative de a acționa în conformitate cu principiul libertății mijloacelor de probă?

12)

Articolul 8 alineatul (2) din CEDO coroborat cu articolul 52 alineatul (2) din Cartă, împiedică recunoașterea în favoarea autorității fiscale a statului membru a competenței la care se referă a zecea și a unsprezecea întrebare sau, în împrejurările prezentai cauze, se poate considera justificată, în vederea combaterii a evaziunii fiscale, utilizarea în cadrul unei proceduri administrative de natură fiscală a concluziilor deduse din informațiile obținute fără cunoștința persoanei în cauză, având în vedere colectarea efectivă a impozitelor și în scopul „bunăstării economice a țării”?

13)

În măsura în care răspunsul la a zecea – a douăsprezecea întrebare este în sensul că autoritatea fiscală a statului membru poate utiliza astfel de probe în cadrul procedurii administrative, autoritatea fiscală a statului membru trebuie, în scopul de a să asigure caracterul efectiv al dreptului la o bună administrare și a dreptului la apărare, potrivit articolelor 7, 8, 41 și 48 din Cartă, în coroborare cu articolul 52 alineatul (1) din Cartă, să asculte persoana impozabilă în cursul procedurii administrative, pentru a garanta acesteia accesul la concluziile care se desprind din informațiile obținute fără cunoștința sa și să respecte scopul pentru care datele conținute în respectivele dovezi au fost obținute, sau în acest din urmă context, faptul că informațiile obținute fără cunoștința persoanei în cauză sunt destinate exclusiv unei investigații de natură penală împiedică din principiu utilizarea unor astfel de dovezi?

14)

În cazul în care respectivele dovezi se obțin și se folosesc contrar articolelor 7, 8, 41 și 48 din Cartă, în coroborare cu articolul 47 din Cartă, este în conformitate cu dreptul la un recurs efectiv legislația națională potrivit căreia o cale jurisdicțională de atac împotriva legalității procedurale a deciziilor emise în materie fiscală poate să fie admisă și să conducă la anularea deciziei numai dacă, în funcție de împrejurările cauzei, există posibilitatea efectivă ca decizia atacată să fi fost diferită dacă nu ar fi survenit eroarea procedurală și dacă, în plus, respectivul viciu ar fi afectat poziția juridică de fond a reclamantei, sau erorile procedurale săvârșite în acest fel ar trebui să fie luate în considerare într-un context mai larg indiferent de influența pe care o are asupra rezultatului procedurii viciul de procedură care încalcă prevederile Cartei?

15)

Caracterul efectiv al articolul 47 din Cartă impune ca, într-o situație procedurală, precum cea în cauză, instanța de contencios administrativ sesizată cu acțiunea împotriva deciziei administrative a autorității fiscale din statul membru poate verifica legalitatea obținerii dovezilor colectate în vederea procedurii penale fără cunoștința persoanei în cauză, în cadrul unei proceduri penale, în special în cazul în care persoana impozabilă împotriva căreia a fost inițiată procedura penală paralelă nu are cunoștință de respectiva documentație și nu a fost în măsură să conteste legalitatea acesteia în fața unei instanțe?

16)

Având în vedere, de asemenea, a șasea întrebare, Regulamentul (UE) nr. 904/2010 (2) al Consiliului privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, în special în lumina considerentului (7) potrivit căruia în vederea colectării taxei datorate, statele membre ar trebui să coopereze pentru a contribui la garantarea faptului că TVA este stabilită corect și, prin urmare, statele membre trebuie nu numai să controleze aplicarea corectă a taxei datorate pe propriul teritoriu, ci ar trebui, în egală măsură, să furnizeze asistență altor state membre pentru garantarea aplicării corecte a taxei datorate în alt stat membru ca urmare a unei activități desfășurate pe teritoriul propriu, trebuie interpretat în sensul că, într-o situație de fapt precum cea din prezenta cauză, autoritatea fiscală a statului membru care descoperă datoria fiscală trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală a statului membru în care persoana impozabilă a făcut obiectul unei inspecții fiscale și și-a îndeplinit obligația de plată a impozitului?

17)

În cazul unui răspuns afirmativ la a șaisprezecea întrebare și dacă deciziile adoptate de autoritatea fiscală a statului membru sunt atacate în fața unei instanțe și se constată nelegalitatea procedurală a acestora pentru acest motiv, cu alte cuvinte pe baza neobținerii de informații și a lipsei unei cereri, ce măsură trebuie să adopte instanța sesizată cu acțiunea împotriva deciziilor administrative luate de autoritatea fiscală a statului membru, luând în considerare deopotrivă considerațiile expuse la a paisprezecea întrebare?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/20

1)

Dreptul Uniunii, în special dispozițiile articolului 78 litera (a) din Directiva 2006/112/CE (1), se opune ca […] taxa de ocupare a subsolului achitată de o societate de distribuție a gazului natural să fie repercutată asupra consumatorului final ca atare și indiferent de prețul plătit de acesta pentru gazul consumat, cu alte cuvinte, fără să fie inclusă în acest preț?

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, formulăm următoarea întrebare preliminară:

2)

Dreptul Uniunii, în special dispozițiile articolelor 73-79 din Directiva 2006/112/CE, se opune ca […] taxa de ocupare a subsolului să nu fie inclusă în baza de impozitare [în scopuri de TVA] atunci când taxa de ocupare a subsolului achitată de o societate de distribuție a gazului natural este repercutată asupra consumatorului final ca atare și indiferent de prețul plătit de acesta pentru gazul consumat?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/21

1)

Este compatibilă cu obligația de a depune o declarație privind desfășurarea unei activități prevăzută la articolul 213 alineatul (1) și la articolul 214 alineatul (1) din Directiva privind TVA-ul (1) practica națională maghiară constând în solicitarea înregistrării în mod obligatoriu a particularilor care, fără a depăși limita prevăzută pentru scutirea subiectivă, nu doresc să desfășoare o activitate supusă taxei pe valoarea adăugată?

2)

Autoritatea fiscală, cu ocazia unei verificări a posteriori, poate sancționa nedepunerea declarației privind desfășurarea unei activități în cazul în care limita prevăzută pentru scutirea subiectivă nu este depășită?

3)

Autoritatea fiscală poate să se subroge cu ocazia unei verificări a posteriori în dreptul particularului de a opta și, ignorând principiul echității procedurii, poate exclude posibilitatea particularului de a opta pentru scutirea subiectivă?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/21

1)

Obligația de a-și stabili reședința într-o anumită zonă a statului membru delimitată geografic (comună, district, regiune) reprezintă o restricție a liberei circulații în sensul prevăzut la articolul 33 din Directiva 2011/95/UE (1) în cazul în care resortisantul străin beneficiază în rest de libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul național al statului membru?

2)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin realizarea unei repartiții corespunzătoare a sarcinii reprezentate de protecția socială între diferitele instituții competente de pe teritoriul național?

3)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin motive de politică în materie de migrație sau de integrare, de exemplu în scopul evitării unor focare de tensiune socială ca urmare a stabilirii unui număr ridicat de străini în anumite comune sau districte? În acest sens, este suficient să se indice în mod abstract motive de politică în materie de migrație sau de integrare ori astfel de motive trebuie stabilite concret?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/22

1)

Obligația de a-și stabili reședința într-o anumită zonă a statului membru delimitată geografic (comună, district, regiune) reprezintă o restricție a liberei circulații în sensul prevăzut la articolul 33 din Directiva 2011/95/UE (1) în cazul în care resortisantul străin beneficiază în rest de libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul național al statului membru?

2)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin realizarea unei repartiții corespunzătoare a sarcinii reprezentate de protecția socială între diferitele instituții competente de pe teritoriul național?

3)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin motive de politică în materie de migrație sau de integrare, de exemplu în scopul evitării unor focare de tensiune socială ca urmare a stabilirii unui număr ridicat de străini în anumite comune sau districte? În acest sens, este suficient să se indice în mod abstract motive de politică în materie de migrație sau de integrare ori astfel de motive trebuie stabilite concret?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/23

1)

Obligația de a-și stabili reședința într-o anumită zonă a statului membru delimitată geografic (comună, district, regiune) reprezintă o restricție a liberei circulații în sensul prevăzut la articolul 33 din Directiva 2011/95/UE (1) în cazul în care resortisantul străin beneficiază în rest de libertatea de circulație și de ședere pe teritoriul național al statului membru?

2)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin realizarea unei repartiții corespunzătoare a sarcinii reprezentate de protecția socială între diferitele instituții competente de pe teritoriul național?

3)

Impunerea unei condiții de reședință în sarcina beneficiarilor statutului conferit prin protecție subsidiară este compatibilă cu articolul 33 și/sau cu articolul 29 din Directiva 2011/95/UE în cazul în care aceasta este justificată prin motive de politică în materie de migrație sau de integrare, de exemplu în scopul evitării unor focare de tensiune socială ca urmare a stabilirii unui număr ridicat de străini în anumite comune sau districte? În acest sens, este suficient să se indice în mod abstract motive de politică în materie de migrație sau de integrare ori astfel de motive trebuie stabilite concret?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/23

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/24

1)

Articolul 49 și următoarele TFUE și articolul 56 și următoarele TFUE și principiile consacrate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 16 februarie 2012 [cauzele conexate C-72/10 și C-77/10] trebuie interpretate în sensul că se opun atribuirii printr-o procedură de cerere de ofertă a unor licențe cu o durată mai mică decât cea a licențelor atribuite în trecut în cazul în care procedura de cerere de ofertă menționată a fost inițiată în scopul remedierii consecințelor excluderii ilegale a anumitor operatori din procedura de cerere de ofertă anterioară?

2)

Articolul 49 și următoarele TFUE și articolul 56 și următoarele TFUE și principiile consacrate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 16 februarie 2012 [cauzele conexate C-72/10 și C-77/10], citată anterior, trebuie interpretate în sensul că se opun ca cerința reorganizării sistemului printr-o aliniere temporală a termenelor de expirare ale licențelor să constituie o justificare adecvată pentru o durată redusă a licențelor care fac obiectul procedurii de cerere de ofertă în raport cu durata licențelor atribuite în trecut?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/24

1)

Articolul 24 alineatul (1) și articolul 25 litera (b) din Directiva 2006/112 (1) trebuie interpretate în sensul că noțiunea „prestare de servicii” cuprinde și situațiile contractelor de abonament privind prestarea serviciilor de consultanță, precum cele din procedura principală, în care prestatorul, care dispune de personal calificat pentru prestarea serviciilor, s-a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului și s-a obligat să se abțină de la încheierea unor contracte cu obiect similar cu concurenții beneficiarului?

2)

Articolul 64 alineatul (1) și articolul 63 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că, în cazul serviciilor de consultanță prestate pe bază de abonament, faptul generator al taxei intervine la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat sau cât de des a apelat la serviciile pentru care consultantul s-a aflat la dispoziția sa?

3)

Articolul 62 alineatul (2) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că prestatorul de servicii în cadrul unui contract de abonament de consultanță este obligat să factureze taxa pe valoarea adăugată la expirarea perioadei pentru care s-a convenit tariful aferent abonamentului sau această obligație ia naștere numai dacă beneficiarul a apelat la serviciile consultantului în respectiva perioadă fiscală?

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/25

—

Constatarea faptului că, prin menținerea unui situații juridice conform căreia este permisă vânzarea în vrac a tutunului pentru uz oral, contrar articolului 8 coroborat cu articolul 2 punctul 4 din Directiva 2001/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2001 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de fabricare, prezentare și vânzare a produselor din tutun (1), Regatul Danemarcei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

—

obligarea Regatului Danemarcei la plata cheltuielilor de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/26

1)

Cheltuielile de personal pentru doamna H., în valoare de 56,76 euro, unele cheltuieli de deplasare, în valoare de 1  354,08 euro, și unele costuri pentru prestări de servicii, în valoare de 351,82 euro, efectuate de Technische Universität Dresden în cadrul executării contractului, având numărul de referință 2003114 (SI2.377438), referitor la finanțarea proiectului „Collection of European Data on Lifestyle Health Determinants – Coordinating Party (LiS)”, desfășurat în temeiul programului de acțiune comunitară în domeniul sănătății publice (2003-2008), sunt eligibile, astfel încât creanța Comisiei Europene aferentă acestor cuantumuri și înscrisă în nota de debit nr. 3241011712 din 4 noiembrie 2010 este neîntemeiată.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Obligă Technische Universität Dresden la plata cheltuielilor de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/27

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 11 octombrie 2012 (cauzele conexate R 274/2011-4 și R 520/2011-4).

2)

OAPI suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Xavier Grau Ferrer.

3)

Domnii Juan Cándido Rubio Ferrer și Alberto Rubio Ferrer suportă propriile cheltuieli de judecată.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/27

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/28

—

constatarea faptului că pârâții nu au adoptat măsurile legislative necesare pentru a face pe deplin aplicabile principiile generale de drept ale Uniunii și, în special, directiva referitoare la munca pe durată determinată cu ocazia concedierii reclamanților din fosta societate Olympiaki Aeroporia, care a fost impusă printr-o decizie a Comisiei Europene, transpusă în ordinea juridică elenă prin Legea 3717/2008;

—

acordarea în beneficiul reclamanților și a tuturor angajaților concediați din fosta societate Olympiaki Aeroporia, prin intermediul unui act al Uniunii – directivă, regulament sau alt text legislativ cu aplicabilitate directă – a posibilității de a percepe indemnizația la care ar fi avut dreptul în calitate de angajați permanenți, cu ocazia concedierii lor/plecării lor obligatorii din societatea Olympiaki Aeroporia;

—

obligarea la plata unei despăgubiri de 3 00  000 euro pentru fiecare reclamant prin intermediul unui act al Uniunii – directivă, regulament sau alt text legislativ cu aplicabilitate directă – cu titlu de reparație pentru necazurile și grijile pe care le-au suferit, precum și pentru încălcarea gravă a drepturilor lor fundamentale și pentru încetarea prematură a vieții lor profesionale.

1.

Primul motiv: Legea 3717/2008 prin care s-a prevăzut închiderea Olympiaki Aeroporia și concedierea tuturor angajaților temporari ai acesteia reprezintă un veritabil act al Uniunii care, în esență, a fost impus de instituțiile Uniunii Europene, în special de BCE și de Comisia Europeană, iar toate măsurile legislative adoptate de guvernul elen au fost adoptate în conformitate cu recomandările și, mai precis, ca urmare a deciziei Eurogrupului, a ECOFIN, a BCE și a Comisiei Europene.

2.

Al doilea motiv: faptul de a nu asimila angajații temporari care lucrau în cadrul fostei societăți Olympiaki Aeroporia cu ceilalți lucrători permanenți ai Olympiaki Aeroporia și faptul de a nu fi fost despăgubiți în mod expres cu ocazia plecării lor din această societate le-au cauzat reclamanților un prejudiciu direct, personal și serios și i-au privat de drepturile lor fundamentale.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/29

—

constatarea faptului că pârâții nu au adoptat măsurile legislative necesare în vederea excluderii exprese a obligațiunilor emise de Republica Elenă și cumpărate de reclamanți de la participarea forțată la planul P.S.I. [participarea sectorului privat la programul de finanțare a datoriei] care vizează deținătorii de obligațiuni emise de statul elen;

—

acordarea în beneficiul reclamanților, prin intermediul unui act comunitar, directivă, regulament sau alt text legislativ de aplicabilitate directă, a posibilității de a recupera întreaga valoare a obligațiunilor lor, care au fost incluse în planul P.S.I. fără să fie consultați și fără ca ei să își fi exprimat acordul;

—

plata unei indemnizații de 5 00  000 euro, prin intermediul unui act comunitar, directivă, regulament sau alt text legislativ de aplicabilitate directă, fiecărui reclamant cu titlu de despăgubire pentru inconvenientele, prejudiciile și încălcarea gravă a drepturilor fundamentale pe care le-au suferit.

1.

Primul motiv: acțiunile legislative și de altă natură care au condus Grecia la decizia ca deținătorii de obligațiuni emise de statul elen să participe la planul P.S.I. sunt veritabile acte ale Uniunii;

2.

Al doilea motiv: măsurile adoptate de guvernul elen pentru a face față datoriei statului elen sunt cele impuse, în esență, de instituțiile Uniunii Europene, în special de BCE și de Comisia Europeană;

3.

Al treilea motiv: pârâții au omis să adopte măsurile legislative necesare pentru ca obligațiunile emise de statul elen cumpărate de reclamanți să fie excluse în mod expres prin actele Consiliului de miniștri prin care au fost stabilite condițiile de aplicare a P.S.I. în Grecia;

4.

Al patrulea motiv: omisiunea exonerării exprese de la participarea la P.S.I. a acestor obligațiuni a cauzat reclamanților un prejudiciu direct, personal și serios și i-a privat de drepturile lor fundamentale;

5.

Al cincilea motiv: toate măsurile legislative adoptate de guvernul elen au fost adoptate în conformitate cu recomandările și, mai precis, ca urmare a deciziilor Eurogrupului, ale ECOFIN, ale BCE și ale Comisiei Europene.

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/29

—

anularea Deciziei C(2014) 3192 final din 26 mai 2014 adoptată în cadrul procedurii de ajutor de stat SA.38517 (2014/NN) – Micula/România (executarea hotărârii arbitrale ICSID), prin care se dispune ca România să suspende orice acțiune care poate conduce la executarea sau la punerea în aplicare a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 a Tribunalului arbitral constituit pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții în cauza Ioan Micula, Viorel Micula și alții/România (cauza ICSID nr. ARB/05/20), întrucât Comisia consideră că executarea hotărârii arbitrale constituie un ajutor de stat ilegal, până la momentul în care Comisia va adopta o decizie finală cu privire la compatibilitatea ajutorului de stat cu piața internă;

—

acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți.

1.

Primul motiv, întemeiat pe necompetență

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o vădită eroare de drept și de apreciere

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/30

—

anularea, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, a deciziei pârâtei din 9 iulie 2014 în cazul SA.32009 (2001/C) în măsura în care declară incompatibilă cu piața internă suma care depășește 17 de milioane de euro (2 8 2 57  273 de euro) din ajutorul solicitat în valoare de 4 5 2 57  273 de euro;

—

cu titlu subsidiar, anularea, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, a deciziei pârâtei din 9 iulie 2014 în cazul SA.32009 (2001/C) în măsura în care declară ca fiind incompatibilă cu piața internă suma de 22,5 milioane de euro, care este scutită de obligația de notificare prin articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 800/2008 (1);

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu articolul 87 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

1.

Primul motiv: încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE

2.

Al doilea motiv: încălcarea articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE

3.

Motiv subsidiar: încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE și a Regulamentului nr. 800/2008

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/31

—

anularea Deciziei de punere în aplicare C(2014) 6030 final a Comisiei Europene din 19 august 2014 privind autorizațiile de introducere pe piață a medicamentelor de uz uman pentru uz topic cu o concentrație ridicată de estradiol, în conformitate cu articolul 31 din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului, în măsura în care prin această decizie statele membre trebuie să respecte obligațiile care le revin în temeiul deciziei de punere în aplicare în ceea ce privește medicamentele pentru uz topic cu un conținut de estradiol de 0,01 %, enumerate și neenumerate în anexa I la decizia de punere în aplicare, cu excepția restricției potrivit căreia medicamentele pentru uz topic cu un conținut de estradiol de 0,01 % menționate în anexa I la decizia de punere în aplicare pot fi utilizate în continuare doar pe cale intravaginală;

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 și următoarelor din Directiva 2001/83/CE (1)

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 116 prima teză și a articolului 126 prima teză din Directiva 2001/83/CE

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor proporționalității și egalității de tratament

8.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 439/33

—

anularea deciziei în măsura în care Comisia a constatat în aceasta o încălcare de către Lupin a articolului 101 TFUE și/sau

—

anularea sau reducerea amenzii aplicate Lupin și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Lupin.

1.

Primul motiv întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept întrucât a constatat că reclamanta săvârșise o încălcare prin obiect a articolului 101 TFUE. Reclamanta arată că:

2.

Al doilea motiv întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept întrucât a constatat că reclamanta săvârșise o încălcare prin efect a articolului 101 TFUE. Reclamanta consideră că abordarea Comisiei pentru a decide dacă un acord de soluționare amiabilă în materia brevetelor a constituit o încălcare prin efect prezintă aceleași neajunsuri ca și abordarea sa privind încălcările prin obiect.

3.

Al treilea motiv întemeiat pe faptul că Comisia a aplicat în mod eronat o amendă reclamantei; cu titlu subsidiar, pe faptul că cuantumul amenzii aplicare este excesiv și trebuie să fie redus. Reclamanta susține că: