20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/1

Raportor

dl Witold Krochmal (PL-AE), membru al consiliului local al orașului Wołów

Document de referință

Comunicarea privind finanţarea pe termen lung a economiei europene

COM(2014) 168 final

1.

salută comunicarea Comisiei adresată Consiliului și Parlamentului European privind finanțarea pe termen lung a economiei europene, care reprezintă o recunoaștere a finanțării pe termen lung drept factor esențial pentru depășirea crizei economice și pentru regăsirea căii spre creștere stabilă și competitivă pentru întreprinderile europene;

2.

consideră că acțiunile propuse în comunicare vor contribui la stabilirea unor principii de bază pentru finanțarea economiei europene, lucru care poate stimula crearea de locuri de muncă;

3.

finanțarea pe termen lung a economiei europene va contribui la creșterea posibilităților de finanțare a investițiilor majore în infrastructură, ceea ce va facilita implementarea acestor proiecte de către autoritățile locale și regionale;

4.

în acest scop, ar trebui ca sursele de finanțare pe termen lung să fie orientate către proiecte economice coerente cu obiectivele politice ale UE și cu Strategia Europa 2020, care să reflecte totodată obiectivele pachetului privind clima și energia pentru 2030;

5.

este convins că un cadru juridic adecvat pentru sistemul de finanțare economică pe termen lung a economiei europene va contracara tendința potențialilor investitori de a evita riscurile;

6.

de aceea, solicită un cadru politic la nivelul UE pentru promovarea calității investițiilor publice în domenii care fac obiectul măsurilor UE, astfel cum se precizează în concluziile Consiliului European din decembrie 2012, prin care se solicita statelor membre și instituțiilor UE să exploateze „posibilitățile oferite de cadrul bugetar actual al UE, de a ajunge la un echilibru între nevoile de investiții publice productive și obiectivele disciplinei bugetare (…) în cadrul componentei preventive a PSC  (1)”;

7.

subliniază că criza financiară, economică și socială actuală remodelează în mod fundamental condițiile de finanțare a economiei reale. În acest context, investiţiile publice și private pe termen lung sunt din ce în ce mai complementare. Astfel, investițiile publice nu reprezintă numai un stimulent pentru investițiile private, ci constituie cel mai adesea o condiție prealabilă pentru stabilirea condițiilor-cadru structurale adecvate pentru o economie regională, jucând un rol de stabilizator automat, cu alte cuvinte de amortizor anticiclic în perioade caracterizate de condiții economice negative. Investițiile publice înseamnă și punerea în practică a unor obiective de interes general în domenii (precum învățământul, formarea profesională, cercetarea, infrastructura, sănătatea, protecția mediului etc.) în care este necesară intervenția publică, deoarece nevoia de beneficii mai ample pentru societate nu converge cu modelele de investiții private, motiv pentru care disfuncționalitățile pieței pot duce la o subutilizare a resurselor financiare disponibile;

8.

susține că mecanismele de finanțare trebuie evaluate ca parte a unei reforme complete a vieții profesionale. Dacă s-ar adopta norme corespunzătoare, s-ar putea crea condiții pentru o reformă semnificativă a vieții profesionale și a creării de locuri de muncă ca urmare a digitalizării. De asemenea, ar crește șansele de a direcționa economiile prin intermediul unui sector financiar deschis, sigur și competitiv. Prin combinarea acestor măsuri s-ar stimula competitivitatea economiei și a industriei europene;

9.

subliniază că orice reglementare a cerințelor de capital în raport cu gestionarea lichidităților ar trebui să țină seama de impactul acesteia asupra capacității băncilor de a împrumuta pe termen lung;

10.

consideră că băncile regionale și orășenești ar trebui putea să joace un rol special în unele state membre în ceea ce privește finanțarea pe termen lung, deoarece cunosc cel mai bine economia unei regiuni și sunt adesea în măsură să pună în aplicare politici de finanțare economică pe termen lung în regiunea respectivă care să fie eficiente și efective;

11.

observă și că – mai ales în cazul IMM-urilor – sistemele de raportare financiară ar trebui să fie suficient de transparente și de credibile pentru a le permite băncilor din afara regiunii în care are activități întreprinderea în cauză să ia decizii cu privire la sprijinul financiar solicitat;

12.

își reiterează susținerea (2) față de propunerea de reformare structurală a sectorului bancar european (3), prin separarea activităților financiare care iau forma împrumuturilor acordate întreprinderilor de activitățile speculative. O astfel de reglementare ar trebui să contribuie la limitarea folosirii depozitelor pentru finanțarea activităților speculative, precum și la canalizarea finanțării către economia reală;

13.

solicită instituirea unor condiții care să permită finanțarea pe termen lung a economiei de către societățile de asigurări. Aceasta poate presupune investiții în infrastructură, IMM-uri și întreprinderi sociale;

14.

consideră că fondurile de pensii prezintă cea mai mare predispoziție pentru a investi resurse pe termen lung, având în vedere că dețin pasive pe termen lung; încurajează instituțiile UE, naționale și regionale să instituie sisteme de garanții pentru a reduce riscurile și pentru a-i încuraja pe investitori să utilizeze resursele aferente sistemelor de pensii și de asigurări pentru finanțarea pe termen lung;

15.

din perspectiva randamentului anual scăzut al fondurilor de pensii și al regimurilor de asigurări pe termen lung, datorat în special fragmentării piețelor naționale, solicită Comisiei să examineze posibilitatea creării unui nou produs de economisire european transferabil, certificat printr-un pașaport european pentru produsele de economii pentru pensii, pe modelul celui existent pentru societățile de investiții cu capital variabil. Un astfel de sistem ar trebui să asigure capacitatea produselor de pensii personale de a furniza finanțarea sigură și eficientă a investițiilor pe termen lung;

16.

consideră că finanțele publice nu sunt încă exploatate suficient, o situație reflectată de randamentul extrem de scăzut al investițiilor publice și de capacitatea de mobilizare limitată a investițiilor private, ceea ce le reduce contribuția la creșterea economică;

17.

consideră că, în cadrul eforturilor de a diversifica sursele de finanțare pentru economia europeană, trebuie instituite condițiile cele mai bune pentru dezvoltarea piețelor europene de capital, inclusiv structurarea instrumentelor financiare de așa manieră încât să permită investițiile în IMM-urile cotate;

18.

este de părere că trebuie diseminate în rândul întreprinzătorilor și al potențialilor investitori cunoștințe cu privire la funcționarea piețelor de capital. În acest sens, instituțiile și agențiile UE vor trebui să colaboreze cu instituțiile de la nivel național și regional pentru modificarea măsurilor actuale, care să permită capitalului să sprijine în mai mare măsură economia, inclusiv IMM-urile;

19.

atrage atenția asupra dezvoltării în unele state UE a piețelor de plasamente private, precum și asupra numărului în creștere al emitenților europeni pe piața plasamentelor private din SUA. Solicită instituțiilor UE să adopte norme prin care să se înlăture obstacolele din calea dezvoltării acestor piețe, în special în ceea ce privește informațiile privind emitenții;

20.

face apel la Comisie să accelereze lucrările privind definirea normelor UE pentru ratingul de credit și privind evaluarea fezabilității unei armonizări/comparabilități sporite a datelor privind IMM-urile în întreaga UE;

21.

având în vedere că sursele de finanțare obișnuite pentru investițiile în infrastructură sunt pe sfârșite, este de părere că este nevoie de o nouă abordare a finanțării, ținând seama de toate politicile implementare în prezent de UE. Această abordare ar trebui să aibă în vedere diverse surse de finanțare, inclusiv cele private, precum și situația de dezvoltare a infrastructurii din diferite state membre;

22.

regretă nivelul scăzut al ambițiilor Comisiei Europene în ceea ce privește introducerea unui cont european de economii, având în vedere că aceasta se mulțumește să anunțe că „până la sfârșitul anului 2014, serviciile Comisiei vor realiza un studiu privind posibilele disfuncționalități ale pieței și alte deficiențe care afectează fluxurile transfrontaliere de economii, care să cuprindă o imagine de ansamblu a modelelor naționale de conturi de economii și o evaluare a oportunității introducerii unui cont de economii european”  (4);

23.

încurajează autoritățile locale și regionale să întreprindă investiții structurale cu randamente suficient de ridicate, astfel încât cooperarea la punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură să fie atractivă pentru fondurile de investiții în infrastructură;

24.

consideră că este esențială difuzarea bunelor practici în domeniul investițiilor în infrastructură prin capital privat, atât în rândul instituțiilor publice, cât și al potențialilor investitori. Bunele practici pot fi folosite pentru elaborarea unor modele de procedură care să contribuie la îmbunătățirea procesului de finanțare a infrastructurii;

25.

consideră că este importantă sprijinirea tuturor inițiativelor de investiții locale și regionale destinate finanțării infrastructurii prin capital privat legat de zona în care va fi situată infrastructura respectivă, contribuind astfel în mod semnificativ la aproprierea proiectului și la asumarea răspunderii pentru acesta în rândul investitorilor și al locuitorilor;

26.

este pe deplin de acord cu afirmația că atragerea de capital pentru finanțarea pe termen lung a economiei europene depinde în mare măsură de mediul de reglementare și de afaceri al economiei europene, precum și de economiile naționale ale statelor membre UE;

27.

consideră că sunt deosebit de importante următoarele măsuri prezentate în comunicare, care ar trebui întreprinse de către instituțiile europene:

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/5

Raportor

dl Markku Markkula (FI-PPE), membru al Consiliului municipal Espoo

1.

Ecosistemele întreprinderilor de înaltă tehnologie nou-înființate nu pot fi proiectate sau schițate a priori decât parțial. Într-un ecosistem, multe dintre variabile nu pot fi controlate. Totuși, pot fi identificați anumiți factori care facilitează activitatea antreprenorială: accesul sporit la credite, eficiența reglementărilor și impozitării, promovarea unei culturi antreprenoriale și consolidarea capacității de asumare a riscurilor legate de întreprindere. Aceste aspecte au fost subliniate în diverse ocazii de către Comisia Europeană, dar mai ales în Planul de acțiune Antreprenoriat 2020 (3). În același timp, existența infrastructurii care asigură accesul la internet în bandă largă este o condiție preliminară pentru încurajarea înființării de întreprinderi de înaltă tehnologie.

2.

Ca atare, nu se poate stabili a priori unde anume va lua naștere un ecosistem. Nu decidenții politici vor fi cei care vor alege locul în care se vor stabili întreprinderile noi, ci ele însele, pe baza condițiilor de dezvoltare favorabile care le vor fi create.

3.

Pentru a veni în sprijinul acestor ecosisteme va fi necesară mobilizarea administrației publice, a decidenților politici, a sistemului antreprenorial, a mediului universitar, a studenților și a tuturor celorlalți actori, precum și înzestrarea lor cu instrumente și o mentalitate corespunzătoare. Educația joacă un rol decisiv în acest context în care accentul se pune pe dimensiunea excelenței și a capacității de inovare a persoanelor implicate.

4.

Pentru a reduce la minimum riscul de nereușită și de lipsă de eficiență, ar trebui ca, la nivel național, pe baza unei logici de coordonare, să fie polarizate și concentrate resursele asupra anumitor ecosisteme, alese pe baza unor criterii bine definite. Nivelul regional este cel potrivit pentru a reflecta asupra unor forme de agregare a resurselor.

5.

În Europa se constată o fragmentare excesivă a inițiativelor, atât la nivel național, cât și regional. Se resimte nevoia unui cadru comun de referință.

6.

evaluarea realizărilor obținute, dat fiind că diverse regiuni europene s-au dotat deja cu instrumente și/sau au adoptat politici de încurajare a întreprinderilor de înaltă tehnologie nou-înființate. Aceasta ar permite conceperea unui tablou de bord ușor de înțeles și direct accesibil;

7.

organizarea datelor în clustere, astfel încât să poată fi selectate cele mai importante: vom fi așadar în măsură să efectuăm o lectură analitică a măsurilor adoptate deja de regiuni și să identificăm tendințele care se conturează;

8.

crearea unei baze de date adecvate, prin care nivelurile de guvernanță descentralizată vor putea împărtăși cele mai bune practici adoptate. Prin urmare, vor putea fi instituite și practici de analiză comparativă (benchmarking) foarte utile, mai ales pentru regiunile mai rămase în urmă din punctul de vedere al reglementării;

9.

introducerea unui mecanism de evaluare a eficienței intervențiilor, prin care să se efectueze verificări intermediare periodice în privința rezultatelor obținute;

10.

identificarea cu precizie a celor mai importanți actori de la nivel regional și a responsabilităților acestora în sprijinirea întreprinderilor nou-înființate. În acest scop se va putea recurge și la instrumente deja disponibile și utilizate în alte proiecte europene, ca Dynamic Mapping of Web Entrepreneurs and Startups’ ecosystem (Cartografierea activă a ecosistemului antreprenorilor și întreprinderilor nou-înființate din domeniul internetului) și Cluster Observatory (Observatorul clusterelor).

11.

Dată fiind legătura dintre conceptul de ‘întreprindere nou-înființată’ și cel de ‘flexibilitate’, trebuie redusă la minimum sarcina birocratică. Obstacolele de această natură sunt considerate și în prezent una dintre principalele probleme care vor trebui rezolvate. Așadar, CoR propune:

11.1.

să se simplifice și să se uniformizeze reglementările regionale, astfel încât să nu le împovăreze pe cele naționale;

11.2.

să fie puse la dispoziție online cât mai multe informații cu putință, în mod structurat și cu respectarea normelor privind protecția datelor;

11.3.

să se stabilească un standard minim referitor la informațiile ce trebuie puse la dispoziție, pentru ca destinatarii lor să poată efectua operațiuni de evaluare și comparare;

11.4.

să poată fi accesate online toate procedurile de urmat, eliminându-le pe cât posibil pe cele inutile, și să se ofere posibilitatea derulării direct în același mediu a procedurilor birocratice;

11.5.

ca informațiile să fie disponibile online atât în limba vorbită local, cât și în limba engleză.

12.

Acțiunile de la punctele 11.1-11.5 ar urma să fie puse în practică și prin intermediul instrumentelor deja existente, ca de pildă portalul http://ec.europa.eu/internal_market/eu-go/

13.

trebuie format personalul din administrațiile publice regionale și locale. Persoanele menite să configureze viitorul economiei trebuie să fie pregătite temeinic și să fie la curent cu noutățile în materie de inovare;

14.

trebuie dezvoltată capacitatea de a proiecta (adică de a concepe un program care să permită obținerea unui rezultat) a autorităţilor locale şi regionale și, în general, a fiecărui individ. Este nevoie și de pregătire în domeniul antreprenoriatului;

15.

trebuie concepute mecanisme de evaluare a calității serviciilor oferite, pentru a încuraja administrațiile publice să exceleze;

16.

trebuie acționat în așa fel încât și regiunile, întocmai ca guvernele naționale, să înceapă să gândească digital. Aceasta ar permite nu numai creșterea eficienței, ci și îmbunătățirea serviciilor furnizate cetățenilor;

17.

trebuie întreprinse acțiuni suplimentare pentru ca fiecare regiune și fiecare stat membru să introducă funcția de responsabil cu strategiile online ( chief digital officer – CDO). Persoanele învestite în această funcție, permanentă și cu normă întreagă, vor contribui la asigurarea unui impact al inovațiilor digitale cât mai amplu și mai eficient cu putință.

18.

Publicarea datelor regionale, cu respectarea normelor privind protecția datelor. Aceste informații reprezintă fluidul vital pentru întreprinderile nou-înființate. Prin publicarea datelor regionale ar spori transparența și încrederea. În plus, ar crește posibilitățile de interceptare a eventualelor oportunități de către întreprinderile inovatoare.

19.

toate regiunile vor trebui să își stabilească un număr minim de obiective cantitative în materie de creştere inteligentă și de creare de ecosisteme ale întreprinderilor de înaltă tehnologie nou-înființate sau să adopte o abordare calitativă care să constea într-un ‘parcurs pozitiv de schimbare’ care să contribuie la realizarea obiectivelor.

20.

Monitorizarea și evaluarea politicilor vor trebui încredințate unui comitet tehnic special, alcătuit din experți independenți. În urma activității de monitorizare, fiecare regiune va trebui să publice (cel puțin o dată pe an) un raport periodic privind progresele în îndeplinirea obiectivelor stabilite. Acest raport trebuie să examineze în primul rând punerea în aplicare a Strategiei de specializare inteligentă (RIS3) a regiunii, făcând trimitere mai ales la progresele înregistrate în dezvoltarea sistemului de inovare și la modul în care s-a obținut creșterea și au fost create noi întreprinderi de înaltă performanță. Printre obiectivele evaluării se numără și promovarea în Europa a coordonării dintre activitățile din acest domeniu. Acest raport nu trebuie totuși să genereze o sarcină administrativă suplimentară pentru actorii de la nivel local şi regional;

21.

Se impune crearea cu rapiditate a unei baze corespunzătoare de date statistice la nivel local şi regional, precum și definirea unor indicatori de progres regional, care să poată fi folosiți la monitorizarea rezultatelor obţinute. Obiectivul este identificarea politicilor mai eficiente și a celor mai puțin eficiente, în vederea orientării viitoarelor politici.

22.

este important să existe un responsabil care să aibă ca ocupație permanentă promovarea culturii antreprenoriale. Aceasta ar fi stimulată prin intermediul prezentării unor cazuri de succes. Trebuie ca tinerilor din Europa să li se aducă la cunoștință care sunt posibilitățile ce li se oferă în prezent, inclusiv mulțumită noilor tehnologii;

23.

promovarea unei atitudini proactive în rândul tinerilor, prin eliminarea barierelor culturale și psihologice care îngrădesc accesul la mediul antreprenorial. Acest lucru subliniază necesitatea unei ample strategii privind educația antreprenorială, aspect subliniat deja de CoR în avizul său pe tema ‘Regândirea educației’ (6);

24.

insuflarea entuziasmului necesar creării unei întreprinderi. Întreprinzătorii de succes, ale căror activități au un impact real asupra vieții oamenilor, ar trebui onorați și considerați modele demne de urmat. Avem nevoie de stimulente, atât în ceea ce privește spiritul întreprinzător, cât și inovarea;

25.

includerea incubatoarelor de afaceri în programa universitară și conectarea educației la mediul de afaceri. Aceasta le-ar permite să-și facă o părere despre ce înseamnă să începi să gestionezi o firmă, fără a renunța la studii (acestea putând reprezenta, în caz de faliment, plasa lor de siguranță);

26.

susținerea programelor educaționale derulate în cooperare cu mediul de afaceri, cu orientare internațională, pentru întreprinderile nou-înființate și întreprinderile cu potențial mare de creștere, prin combinarea ultimelor evoluții în materie de tehnologie, afaceri și concepție cu descoperirea antreprenorială. Ele au impact în teritoriu și au făcut dovada că pot da rezultate optime;

27.

pentru ca diferitele programele educaționale și de formare profesională să răspundă efectiv cerințelor pieței, un bun criteriu de adoptat ar putea fi cel al coinvestiției și/sau al finanțării parțiale a costurilor: o întreprindere ar putea, și, în cazul anumitor programe, ar trebui să contribuie cu fonduri proprii pentru a arăta că într-adevăr crede într-o inițiativă. Ideal ar fi ca aceste programe să aducă laolaltă persoane din întreprinderi care își desfășoară activitatea în diferite regiuni și sectoare, să le permită accesul la cele mai recente cunoștințe și tehnologii și să genereze proiecte de parteneriat între întreprinderi și instituțiile de învățământ și cercetare;

28.

în plus, trebuie accelerată procedura de acreditare a acestor programe;

29.

se subliniază nevoia creării de sinergii între diversele proiecte europene de susținere a antreprenoriatului, în special între Orizont 2020, Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME) și fondurile structurale și de investiții europene (ESIF).

30.

Consiliul UE a subliniat rolul inerent al specializării inteligente în cadrul Strategiei Europa 2020. Ghidul UE pentru Strategii de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă (RIS3) definește aceste strategii drept programe teritoriale integrate de transformare economică.

31.

Este necesar ca platforma de specializare inteligentă (Platforma S3) să ofere mai mult sprijin activităților de la nivel local și regional, punând un accent deosebit pe regiunile mai puțin dezvoltate. Acest lucru înseamnă, mai presus de toate, sprijinirea în fiecare regiune a proceselor de identificare a activităților cu valoare adăugată ridicată din regiunea respectivă și crearea celor mai bune condiții de consolidare a competitivității acesteia și a portofoliului de politici care trebuie aplicate pentru definirea strategiilor de specializare inteligentă de aici.

32.

CoR subliniază importanța finanțării la nivel european și regional a ecosistemelor de inovare și producție cu caracteristici locale, regionale sau transregionale pronunțate.

33.

să coordoneze intervențiile diverșilor actori din cadrul ecosistemului. Încurajarea interacțiunilor și a creării de rețele ale participanților la ecosisteme este sarcina principală a administrațiilor publice;

34.

să facă mai multe achiziții de la IMM-urile de înaltă tehnologie. În întreaga UE, majoritatea contractelor de achiziții publice sunt preluate de marile companii multinaționale. Trebuie să aibă loc o adaptare rapidă la prevederile noilor directive privind achizițiile publice (8), care îmbunătățesc considerabil accesul IMM-urilor pe piață;

35.

să creeze condiții propice pentru instalarea celor mai bune întreprinderi de înaltă tehnologie, pentru a spori rezerva de talente în domeniul tehnologic și pentru a genera un efect de contagiune. Toate acestea trebuie planificate într-un cadru foarte cuprinzător, care să nu se limiteze la nivelul local.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/9

Raportor

dl Vasco Ilídio ALVES CORDEIRO (PT-PSE),

președintele Guvernului regional autonom din Insulele Azore

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – O strategie europeană pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în turismul maritim și costier

COM(2014) 86 final

1.

salută prima strategie europeană pentru turismul costier și maritim și recunoaște că este important să se dispună de un cadru european clar și durabil pentru creştere economică şi crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri;

2.

îndeamnă Comisia Europeană să abordeze pe viitor și situația turismului din alte regiuni cu condiții naturale specifice, de exemplu regiunile muntoase sau cele slab populate, și să dezvolte strategii specifice pentru ele;

3.

subliniază rolul autorităților locale și regionale în planificarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul turismului; salută includerea turismului maritim și de coastă în alte politici relevante ale UE, cum ar fi conectivitatea IT, transportul, mediul, siguranța și protecția consumatorilor, precum și mobilitatea forței de muncă;

4.

salută recunoașterea din partea Comisiei Europene a naturii specifice a insulelor și a altor destinații îndepărtate în ceea ce privește accesibilitatea, costurile de transport, caracterul sezonier și conectivitatea, precum și impactul acestora asupra turismului și economiei;

5.

consideră că, în vederea punerii în aplicare a acestei strategii, este necesar să se definească și extindă domeniul de aplicare al activităților care pot fi descrise ca „turism costier și maritim”, în sensul în care acesta să se refere nu numai la turismul din apropierea mării și a plajelor, la turismul de croazieră, de navigație interioară și alte activități din acest domeniu (1), ci și la navigația maritimă și activitățile și sporturile conexe, cum ar fi scufundarea, observarea animalelor sălbatice sau activitățile care au la bază valurile sau vântul, precum și cele legate de turismul cultural: descoperirea patrimoniului și a gastronomiei, participarea la manifestări culturale și cunoașterea instrumentelor și a meșteșugurilor legate de pescuit;

6.

subliniază necesitatea de a sprijini obiectivele strategiei UE cu posibilități de finanțare adecvate, oferite în noul cadru financiar, și de a respecta pe deplin principiul subsidiarității, elaborând această strategie în cooperare și într-un mod coordonat cu instituțiile UE, statele membre, regiunile și părțile interesate;

7.

subliniază necesitatea de a recunoaște faptul că turismul din regiunile maritime și de coastă are capacitatea de a stimula conștientizarea necesității de a atinge durabilitatea mediului și a culturii, de a fructifica și proteja patrimoniul maritim european și de a încuraja modele de comportament adecvate (turism responsabil și participativ) pentru realizarea acestor obiective;

8.

subliniază presiunea tot mai mare asupra resurselor naturale care decurge din utilizarea economică multiplă și din activitățile desfășurate de-a lungul coastelor europene și consideră că strategiile pentru bazinele maritime trebuie să abordeze de urgență chestiunile legate de aceste activități, și anume eficiența energetică, utilizarea energiei din surse regenerabile, colectarea, stocarea și tratarea deșeurilor, pierderea biodiversității, distrugerea habitatelor naturale, degradarea zonelor de coastă și eroziunea solului, protecția apelor care pot fi consumate și tratarea apelor uzate; consideră că aceste provocări depășesc competența oricărei regiuni sau oricărui stat separat, fiind nevoie de o acțiune coordonată la nivel de bazin maritim, acompaniată de finanțarea necesară și de un schimb eficace de bune practici;

9.

reiterează faptul că efectele schimbărilor climatice trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător, pe cât posibil, prin protejarea și restituirea spațiilor naturale, precum și prin integrarea turismului în programul de gestionare integrată a zonelor de coastă;

10.

recunoaște rolul organizațiilor și inițiativelor europene (de exemplu, „Steagul albastru”, premiul Quality Coast Award, Strategia europeană privind creșterea albastră), în promovarea principiilor europene ale turismului de calitate, cum ar fi protecția mediului, turismul durabil, educaţia și sensibilizarea cetăţenilor- din zonele costiere și maritime europene, și îndeamnă insistent Comisia să inițieze un dialog cu instituțiile care le promovează, pentru a extinde impactul acestora și pentru a încuraja regiunile să se angajeze, în mod voluntar, în acţiuni de sprijinire a acestor inițiative;

11.

consideră că strategia UE privind creșterea albastră, însoțită de inovare, constituie o posibilitate importantă de stimulare a economiei regionale și locale și creare de locuri de muncă, făcând ca regiunile de coastă să devină totodată mai atractive pentru turiști. Propuneri privind inovarea și creşterea albastră pot fi găsite în avizul Comitetului Regiunilor CoR-2014-04835-00-01;

12.

subliniază că, deși turismul maritim și din zonele de coastă a fost mai profitabil în ultimul deceniu în comparaţie cu turismul în general, valoarea medie a cheltuielilor pe zi de sejur și durata medie de ședere au scăzut; consideră, prin urmare, că este extrem de important să se contracareze această tendință și să se depună eforturi pentru stimularea creșterii nivelului de cheltuieli și durata șederii în zonele de coastă și în zonele maritime prin intermediul unor măsuri inovatoare, abordând, în același timp, problema caracterului sezonier;

13.

subliniază necesitatea ca regiunile maritime și de coastă să dezvolte strategii la nivel local de conservare, punere în valoare și promovare a caracteristicilor locale distincte, îmbunătățindu–și astfel vizibilitatea ca destinații turistice, bazându-se pe unicitatea lor;

14.

observă că există o cerere sporită pentru turismul de nișă, cum ar fi cel în domeniile sănătății, medicinei, sportului, turismul de aventură, de explorare a faunei sălbatice şi a naturii, al eco-gastronomiei, cultural și de lux, toate aceste sectoare având un potențial de creștere, dezvoltare economică și de creare de locuri de muncă;

15.

subliniază necesitatea de a dezvolta o serie de oferte turistice integrate, prin implicarea diferitelor părți interesate din comunitățile locale și de a stimula crearea de locuri de muncă la nivelul regiunilor; remarcă potențialul care derivă din legăturile dintre activitățile tradiționale în regiunile maritime și de coastă europene (agricultură și pescuit, culturi locale, enologie, patrimoniu și tradiții și obiceiuri locale) pentru dezvoltarea unor noi produse turistice. De asemenea, trebuie legate între ele activitățile care permit reducerea caracterului sezonier, precum cele sportive sau cele desfășurate în cadru marin și/sau maritim-terestru;

16.

încurajează Comisia să colecteze exemple de bune practici și să publice un studiu privind reconversia destinaţiilor turismului de masă şi exemple de proiecte turistice solide și integrate în zonele costiere și maritime; îndeamnă Comisia să încurajeze o dezbatere cu privire la rezultatele unor astfel de studii, prin organizarea unei conferințe pan-europene care să reunească statele membre, regiunile și părțile interesate;

17.

atrage atenția asupra faptului că turismul din zonele maritime și de coastă este mai afectat de caracterul sezonier decât alte destinații care beneficiază de o situație mai echilibrată în ceea ce privește rezervările; subliniază, prin urmare, că aceste regiuni au cea mai mare nevoie de asistență pentru a-și diversifica fluxurile turistice și încurajează comunitatea de afaceri locală să promoveze în mod creativ și să facă uz de patrimoniul lor local, pentru a oferi o gamă mai largă de produse și servicii, indiferent de condițiile meteorologice;

18.

sprijină utilizarea instrumentelor IT și de inovare ca mijloc de a spori vizibilitatea regiunilor de coastă și a celor maritime și solicită Comisiei consolidarea secțiunii dedicate turismului din Atlasul european al mărilor, pentru a spori gradul de conștientizare cu privire la regiunile maritime și de coastă, valorile și atractivitatea acestora atât pentru turiști, cât și pentru alte regiuni;

19.

recunoaște provocările cu care se confruntă sectorul turismului în efortul său de promovare a locurilor de muncă durabile, de creștere a salariilor oferite și de a fi atractiv pentru persoane calificate;

20.

solicită Comisiei să faciliteze mobilitatea forței de muncă în sectorul turismului prin Erasmus Plus și să înființeze un program de schimb și de formare pentru zonele costiere și maritime, destinat în special tinerilor, de a spori oportunitățile de formare profesională în afara sezonului de vârf și schimbul de bune practici și să promoveze spiritul antreprenorial în rândul acestui segment de forță de muncă;

21.

sprijină dezvoltarea clusterelor în rândul IMM-urilor din sectorul turismului, ca o modalitate de a pune la dispoziție servicii turistice complementare de înaltă calitate (cum ar fi cazarea, transportul, serviciile de agrement), diversificând și completând gama de oferte turistice; recomandă autorităților locale și regionale să promoveze astfel de clustere în rândul întreprinderilor locale, prin înființarea unor forumuri de întrunire, cu participarea operatorilor publici și privați din sectorul turismului și a unor platforme comune care să prezerve identitatea, integrarea și imaginea destinației turistice, prevăzând totodată măsuri de defiscalizare și/sau stimulente fiscale pentru IMM-urile care se grupează în clustere și promovează proiecte;

22.

este de acord cu ideea de a recunoaște acele IMM-uri care sprijină promovarea unui turism sustenabil în domenii precum securitatea alimentară şi de mediu, gestionarea apelor şi deşeurilor şi reducerea emisiilor cu efect de seră;

23.

consideră că procedurile de acordare a licenţei şi a calificărilor necesare pentru operatorii de ambarcaţiuni de agrement diferă considerabil în statele membre şi este preocupat de faptul că aceasta ar putea obstrucţiona dezvoltarea sectorului; propune recunoaşterea reciprocă a certificatelor de navigaţie de agrement şi a cerinţelor pentru căpitanii de ambarcaţiuni ca soluţie în acest sens, solicitând Comisiei să analizeze această chestiune; Această recomandare de unificare a formărilor și competențelor poate fi extinsă la personalul care lucrează în porturile de agrement și după reguli diferite de la un stat membru la altul în ceea ce privește formarea, acoperirea juridică și condițiile de lucru;

24.

consideră, însă, că valoarea adăugată a unor cursuri deschise şi puse la dispoziţie online în vederea perfecţionării sau reorientării cunoştinţelor din domeniul maritim şi de coastă nu poate neglija componenta practică a certificării;

25.

reiterează faptul că zonele costiere fac parte dintre cele mai vulnerabile perimetre ca urmare a schimbărilor climatice şi a riscurilor naturale şi că impactul acestor fenomene este de amploare, putând afecta negativ vieţile şi mijloacele de trai ale comunităţilor maritime şi de coastă, în special cele de pe insule; prin urmare, se pronunţă în favoarea unor programe integrate de gestionare a zonelor de coastă, promovând dezvoltarea durabilă în aceste zone printr-o abordare care să respecte limitele resurselor şi naturale şi ale ecosistemelor;

subliniază cazul special al insulelor şi al regiunilor ultraperiferice, în care limitările spaţiilor existente şi suprapunerea cu activităţile economice în zonele de coastă presupun un grad mai ridicat de asistenţă prin fonduri UE pentru prevenirea riscurilor care pot împiedica activităţile economice. O astfel de asistență trebuie asigurată în special pentru elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii pentru gestionarea integrată a zonelor de coastă;

26.

pentru a garanta sustenabilitatea turismului maritim şi costier din zonele protejate (de exemplu trasee turistice) în care există animale sălbatice (păsări, mamifere marine, rechini), recomandă adoptarea şi publicarea unor coduri de conduită care să promoveze bunăstarea animalelor, siguranţa turiştilor şi un echilibru ecologic;

27.

subliniază că, pentru a exploata întregul potenţial al eco-turismului, trebuie identificate în mod clar destinaţiile preferate ale turiştilor pentru activităţi turistice durabile (scufundări, observarea animalelor, trasee de drumeţii) din zonele costiere şi maritime protejate, cum ar fi cele făcând parte din reţeaua Natura 2000 sau siturile OSPAR;

28.

subliniază că în 2020, peste o cincime din cetăţenii Europei vor fi depăşit vârsta de 65 de ani; încurajează Comisia să-şi continue activitatea dedicată turismului pentru vârsta a treia, în special prin acordarea de sprijin pentru turismul accesibil.

29.

salută revizuirea din partea Comisiei a Codului de vize şi iniţiativele ce-i au în vedere pe cetăţenii unor ţări terţe, pentru a-i motiva să îşi petreacă vacanţa în Europa, inclusiv în destinațiile europene costiere și maritime;

30.

salută intenţia Comisiei de a publica un ghid cu posibilităţile de finanţare ale UE pentru turism şi subliniază importanţa difuzării cât mai ample a acestuia, pentru a-l face cunoscut în zonele costiere şi maritime;

31.

în actuala perioadă de negocieri privind programele operaționale, solicită Comisiei Europene ca, respectând principiul subsidiarității, să considere eligibile prioritățile de investiții ale regiunilor, în special pe cele care, așa cum este cazul investițiilor și dezvoltării de infrastructuri (în special restaurarea și reutilizarea siturilor istorice, a patrimoniului arhitectural civil și industrial) pentru activitățile nautice de agrement sau cele maritim-turistice, conferă acestei strategii un efect de pârghie asupra turismului costier și maritim;

32.

solicită să se garanteze utilizarea eficientă și coordonată a tuturor resurselor disponibile, inclusiv a împrumuturilor și garanțiilor acordate de Banca Europeană de Investiţii IMM–urilor, pentru promovarea turismului maritim și costier în perioada 2014-2020, în special în cadrul Fondului european de dezvoltare regională (FEDR), al Programului Orizont 2020 și al programelor COSME, Europa creativă, LIFE+;

33.

subliniază că insulele, regiunile ultraperiferice şi alte zone îndepărtate sunt deosebit de dependente de transportul aerian şi de conexiunile maritime, care, la rândul lor, sunt dependente de turişti; operatorii de turism subliniază că sunt nevoiţi să-şi întrerupă activitatea odată cu întreruperea serviciilor de transport, în timp ce operatorii din transporturi își justifică încetarea activității prin oprirea activității turistice, aspect care face necesară promovarea unor politici care să rupă acest cerc vicios. Comitetul îşi exprimă îngrijorarea că actuala criză economică şi dependenţa puternică de caracterul sezonier va agrava în continuare această problemă. Pe de altă parte, dat fiind că 90 % din mărfurile și produsele utilizate ulterior în sectorul turistic din insule sunt transportate pe cale maritimă și că transportul mărfurilor nu este rentabil în realitate decât într-un singur sens, ar trebui promovate politici de asistență pentru a rezolva acest dezechilibru;

34.

în acest context, solicită Comisiei să ia în considerare în mod adecvat caracteristicile specifice ale insulelor, dependente în mod aproape exclusiv de transportul aerian, şi să ia măsuri de îmbunătăţire a accesului pentru turişti şi în favoarea activităţii economice de care depinde dezvoltarea insulelor, ceea ce ar putea fi în beneficiul sectorului turismului (de exemplu, taxele pentru emisiile de CO2 în sectorul aviatic nu pot fi mărite fără a fi luate alte tipuri de măsuri în regiunile insulare, dat fiind că traficul aerian reprezintă o piață captivă pentru aceste regiuni); aceşti factori ar trebui luaţi în considerare în special în dezbaterile privind cerul unic european şi orientările referitoare la ajutoarele de stat pentru aeroporturi şi companii aeriene, permiţând finanţarea prin FEDER a investiţiilor în infrastructura aeroportuară.

35.

solicită, de asemenea, ca în cazul regiunilor ultraperiferice să se țină seama de constrângerile caracteristice (de exemplu, depărtarea și izolarea lor în comparație cu alte teritorii europene) în definirea și punerea în aplicare a politicilor europene care contribuie la conectivitatea externă a acestor regiuni, prin adaptarea acestor politici la situația specifică a fiecărei regiuni ultraperiferice;

36.

deplânge faptul că multe regiuni costiere nu dispun de conexiuni bune cu hinterlandul şi regiunile şi ţările vecine; invită la o reflecție strategică despre conectivitatea intermodală dintre nodurile de transport (aeroporturi, gări feroviare, porturi) şi cu ţările vecine, permiţând pasagerilor o mai mare uşurinţă în deplasările lor în şi între bazinele marine;

37.

consideră că turismul costier și maritim trebuie să aducă beneficii comunităților locale și se pronunță, prin urmare, în favoarea unor măsuri specifice care să promoveze ofertele pentru forța de muncă locală, comercializarea produselor locale și dezvoltarea unor sisteme locale de producție alimentară; consideră că un astfel de angajament în favoarea nivelului local va îmbunătăți eficiența ofertelor turistice costiere și maritime, va consolida forța de muncă locală și va genera locuri de muncă în agricultura durabilă, pescuit și servicii, contribuind astfel la realizarea obiectivelor UE privind coeziunea socială și teritorială și dezvoltarea rurală;

38.

constată că patrimoniul maritim local este insuficient promovat în multe zone costiere din Europa; subliniază necesitatea de a lua măsuri, astfel încât protecţia patrimoniului maritim și de coastă să fie compatibilă cu dezvoltarea comercială sau economică, cum ar fi amplasarea de cabluri sau conducte, prospectarea și exploatarea petrolului și a gazelor, exploatarea cărbunelui și a minereurilor, extracția de nisip și agregate și eliminarea deșeurilor; consideră că epavele scufundate, ruinele subacvatice, ambarcațiunile și instalațiile portuare istorice și tradițiile de pescuit și alte meserii legate de acesta (șantierele navale tradiționale, producătorii de plase de pescuit, fabricile de conserve etc.) trebuie valorizate ca atracții turistice;

39.

subliniază potenţialul insuficient exploatat al pescuitului turistic și consideră că acesta ar putea aduce beneficii considerabile comunităţilor costiere, astfel încât activitatea de pescuit să devină profitabilă, păstrând în același timp tradițiile pescărești și diversificând sursele locale de venit;

40.

consideră că, în cazurile în care flotele utilizează metode selective și tradiționale de pescuit, investițiile necesare pentru promovarea pescuitului turistic trebuie să fie sprijinite și considerate de către UE ca activitate complementară pescuitului comercial, generând venituri suplimentare pentru comunitățile pescărești. Comitetul invită statele și regiunile, împreună cu sectorul pescuitului, cu cel turistic și cu alte părți interesate să depășească obstacolele juridice și administrative care ar putea împiedica dezvoltarea turismului pescăresc;

41.

solicită Comisiei Europene să își intensifice colaborarea cu Consiliul Europei și să îmbunătățească comunicarea în materie de promovare a traseelor turistice culturale noi și consacrate de-a lungul coastelor europene.

42.

sprijină crearea unei federații a oficiilor și agențiilor de turism costier și maritim, care să servească drept platformă de cooperare și schimb de idei între organizațiile profesionale din regiunile costiere și maritime și să contribuie la dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor de cooperare dedicate promovării acestor regiuni;

43.

încurajează autoritățile locale și regionale să se angajeze într-un dialog constructiv cu sectorul serviciilor de croazieră, pentru a garanta furnizarea locală de bunuri pentru aceste nave și a obține un nivel crescut de cheltuieli din partea pasagerilor, prin crearea unor perimetre mai primitoare pentru aceștia în apropierea porturilor, cu magazine, baruri, restaurante și operatori de servicii turistice locale care să ofere deplasări facile, care să țină seama de criterii de durabilitate, către atracțiile turistice din preajmă;

44.

consideră că autoritățile publice pot sprijini agenții economici locali în sensul unei mai bune promovări și comercializări a ofertei lor, astfel încât informațiile referitoare la atracțiile locale să fie disponibile în diferite limbi și garantând siguranța și confortul turiștilor. Activitatea de aprovizionare a navelor și organizarea produselor la destinație este legată de activitatea agenților navali, cu care autorităţile locale şi regionale trebuie să colaboreze pentru a stimula utilizarea produselor și activitățile complementare locale;

45.

constată că marile nave de croazieră transportă un număr considerabil de persoane către orice destinație, ceea ce poate reprezenta o provocare pentru transportul turiștilor în momentul debarcării; salută dezvoltarea proiectelor de transport integrat care vin în întâmpinarea nevoilor numărului mare de turiști fără a perturba populațiile locale;

46.

recunoaște popularitatea în creștere a sporturilor și activităților nautice și salută faptul că acestea sunt deseori concepute și oferite de întreprinderi mici de la fața locului; consideră că introducerea unor norme europene comune în acest domeniu ar contribui la un plus de încredere în rândul consumatorilor și ar spori siguranţa;

47.

solicită Comisiei să evalueze necesitatea unui cadru comun pentru dezvoltarea infrastructurii porturilor de agrement; ținând seama de cele aproximativ 4  500 de porturi de agrement din Europa și popularitatea crescândă a yachtingului, invită Comisia să efectueze un studiu privind normele comune, analizând în special chestiuni precum accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă, normele de siguranţă sau capacitatea acestor porturi de agrement;

48.

solicită autorităţilor locale și regionale care găzduiesc astfel de porturi să elaboreze, în cooperare cu părțile interesate și operatorii de turism locali, strategii pentru o mai bună conectare a porturilor cu regiunea în ansamblul ei, încurajând persoanele care acostează să descopere regiunea dincolo de port și patrimoniul acesteia și promovând produsele specifice turismului nautic și maritim, de exemplu prin crearea de cluburi nautice, porturi de agrement și baze nautice.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/14

Raportor

dna Annabelle JAEGER (FR-PSE),

membră a Consiliului Regional Provence – Alpi-Coasta de Azur

Document de referință

Scrisoarea de sesizare a Comisiei Europene din 12 februarie 2014

1.

solicită UE să opteze pentru o triadă câștigătoare de obiective climatice și energetice în perspectiva anului 2030, toate cu caracter obligatoriu:

Această triadă este necesară pentru a da o șansă evitării creșterii temperaturii globale cu peste 2 oC, care s-ar dovedi catastrofală, și pentru a atinge obiectivul pe termen lung al UE (o reducere cuprinsă între 80 și 95 % a emisiilor de gaze cu efect de seră);

2.

reamintește Concluziile Consiliului European din 20 și 21 martie 2014, în care șefii de stat și de guvern au convenit să ia o decizie cu privire la noul cadru politic până în octombrie 2014. CoR așteaptă ca această decizie să conțină obiective ambițioase; își exprimă, în acest context, preocuparea față de lipsa de ambiție a propunerilor prezentate până în prezent de Comisia Europeană: acestea sunt prea moderate în ceea ce privește procentele propuse, obligația de îndeplinire doar la nivelul UE și structura de guvernanță propusă;

3.

consideră că această triadă este realistă din punct de vedere tehnic și ar fi benefică pentru economia europeană; aceasta constituie o condiție prealabilă pentru o abordare structurală pe termen lung care i-ar permite Europei să aibă un viitor energetic durabil, sigur și securizat;

4.

adaugă că UE ar trebui să își propună să se apropie de un obiectiv net de 0 emisii până la jumătatea secolului, asigurând, totodată, că nu se adâncește sărăcia energetică. Pe lângă necesitatea unei reduceri continue a emisiilor de gaze cu efect de seră, trebuie susținute în mod mai ferm eforturile de cercetare și dezvoltare pentru purjarea CO2 din atmosferă și trebuie promovată intensificarea rolului sechestrării naturale a carbonului;

5.

ia notă de faptul că, bazându-se pe aceste obiective declarate, UE ar fi pregătită să negocieze un acord mondial privind clima în vederea celei de-a 21-a Conferințe a părților (COP21) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care va fi organizată la Paris în noiembrie-decembrie 2015, în special anunțându-și intențiile în materie de ‘contribuții naționale’ în cadrul CCONUSC, de îndată ce este posibil și cel târziu la sfârșitul lui martie 2015;

6.

recomandă ca acest nou cadru de guvernanță energetică să se bazeze pe învățămintele trase în legătură cu pachetul 2020, stabilind în special obiective obligatorii la nivelul UE și național, de a căror îndeplinire ar trebui să fie răspunzătoare statele membre; consideră așadar că abordarea propusă bazată pe cooperare și pe stabilirea de obiective doar la nivelul UE nu va oferi stimulentele necesare pentru îndeplinirea respectivelor obiective și obținerea unor rezultate mai ambițioase;

7.

consideră că este absolut necesar ca obiectivele naționale care urmăresc creșterea procentajului de energie din surse regenerabile și reducerea consumului de energie să aibă caracter obligatoriu pentru fiecare din statele membre și că, în acest scop, țările ar trebui să adopte o abordare bazată pe definirea de strategii regionale și locale, care ar fi nu doar mai eficientă, ci și conformă principiului subsidiarității. Această structură ar trebui să se regăsească în noul cadru de guvernanță energetică;

8.

subliniază că noua PAC poate juca un rol fundamental în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și în promovarea sechestrării carbonului în sectoarele agricol, silvic și zootehnic;

9.

subliniază rolul fundamental al nivelurilor local și regional în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în materie de schimbări climatice, de dezvoltare a energiei din surse regenerabile și de sporire a eficienței energetice, dar subliniază, totodată, că acțiunea lor nu poate fi optimă fără o recunoaștere care să se traducă printr-un mandat și resurse financiare pe termen lung;

10.

invită, prin urmare, Comisia să recunoască rolul autorităților locale și regionale și să se bazeze pe acestea pentru a răspunde provocărilor climatice și energetice, să le includă în cadrul de acțiune 2030 și să le integreze într-o nouă guvernanță energetică, în temeiul principiilor guvernanţei pe mai multe niveluri, care recunosc rolul fiecărui nivel de guvernare în vederea implementării unor politici publice eficiente;

11.

invită, de asemenea, autoritățile locale și regionale să abordeze mai în profunzime provocarea legată de schimbările climatice, stabilindu-și propriile obiective ambițioase pentru 2030 și lansând împreună inițiative în vederea COP21 din decembrie 2015 de la Paris; această abordare este consecventă cu deciziile COP19 de la Varșovia, din noiembrie 2013, privind recunoașterea rolului autorităților locale și regionale în ce privește obținerea unui acord mondial;

12.

insistă asupra faptului că, deși obiectivul de reducere a gazelor cu efect de seră este esențial pentru a emite un semnal clar care să permită internalizarea tuturor costurilor poluării și, prin urmare, reducerea nivelului său, este tot atât de necesar ca acest obiectiv să fie completat cu obiective privind energia din surse regenerabile și eficiența energetică, pentru a garanta că tranziția energetică duce într-adevăr la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon sigură, competitivă și durabilă și că aceasta are un efect sinergic asupra schimbărilor climatice;

13.

insistă asupra necesităţii definirii de obiective obligatorii care să contribuie la direcționarea investițiilor către dezvoltarea unor tehnologii ecologice. În acest sens, în plus, este imperios necesar să se ofere securitate juridică investitorilor în tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Statele membre vor trebui să garanteze existența unui cadru juridic clar și stabil, care să împiedice retroactivitatea noilor dispoziții de reglementare;

14.

reamintește că trebuie să se ajungă la o împărțire echitabilă a sarcinilor între țări, regiuni și orașe și să se țină seama de imperativele amenajării teritoriului și de sursele de energie regenerabilă disponibile pe plan local, fără a împiedica anumite regiuni și orașe să se implice în mai mare măsură, dacă doresc acest lucru;

15.

subliniază că, la elaborarea politicilor la nivelul UE și al statelor membre, trebuie să se țină seama de necesitatea de a menține factura energetică la un nivel rezonabil și că eficiența energetică constituie un instrument esențial în acest scop, întrucât le-ar permite consumatorilor și statelor membre ale UE să economisească peste 200 de miliarde de euro pe an până în 2030 (1); consideră, de asemenea, că statelor membre, precum și autorităților locale și regionale, trebuie să li se recomande adoptarea de măsuri specifice privind familiile și consumatorii vulnerabili, pentru a combate sărăcia energetică. Una din căile prioritare de obținere a unei eficiențe energetice sporite trebuie să fie reabilitarea clădirilor, care va reprezenta o importantă sursă de noi locuri de muncă într-un sector atât de sensibil din punct de vedere social, cum este cel al construcțiilor. În plus, aceasta va permite inovarea în legătură cu materialele eficiente din punct de vedere energetic și cu biomaterialele, ceea ce va implica realizarea de investiții în CDI; Astfel, vor trebui create fonduri financiare specifice la nivel european pentru a promova reabilitarea energetică a clădirilor;

16.

reamintește că Europa este primul importator mondial de energie și consideră că adoptarea de obiective europene mai ambițioase vizând realizarea de economii de energie în 2030 și, în același timp, creșterea cotei energiei din surse regenerabile ar reduce în mod considerabil importurile energetice ale Europei și ar spori independența sa energetică;

17.

una din căile prioritare de obținere a unei eficiențe energetice sporite trebuie să fie reabilitarea clădirilor și construirea de locuințe performante. Cu toate acestea, pentru soluționarea acestor probleme nu este de dorit să se aplice o metodă uniformă; autoritățile locale și regionale sunt cele mai în măsură să ia decizii relevante într-un mod pertinent. Aceasta va reprezenta o importantă sursă de noi locuri de muncă într-un sector atât de sensibil din punct de vedere social, cum este cel al construcțiilor. În plus, aceasta va permite inovarea în legătură cu materialele eficiente din punct de vedere energetic și cu biomaterialele, ceea ce va implica realizarea de investiții în CDI;

18.

subliniază că energia din surse regenerabile ar putea acoperi aproape jumătate din consumul energetic al Europei în 2030 (Surse: Institutul Fraunhofer (2) și Centrul Aerospațial German (3));

19.

subliniază importanța potențialului de economisire a energiei, care este cel mai mare în statele membre ale UE care depind cel mai mult de importurile de gaz și de petrol. Investițiile în eficiența energetică a UE în perspectiva anului 2030 i-ar permite UE să reducă considerabil importurile europene de energie, îmbunătățindu-și astfel securitatea energetică, precum și să dezvolte noi tehnologii mai eficiente, sigure, economice și generatoare de locuri de muncă;

20.

consideră, totodată, că independența energetică și securitatea aprovizionării UE – prin valorificarea tuturor resurselor energetice regenerabile de la nivel local – ar putea fi consolidate prin dezvoltarea în mai mare măsură a pieței unice a energiei, recurgându-se, de exemplu, la producția de energie din surse regenerabile la scară mică de către consumatorii înșiși, la noi interconexiuni, la stocarea energiei și la rețelele inteligente, și, în acest sens, obligând toate statele membre să adopte o legislație favorabilă; subliniază că diversitatea surselor regenerabile de energie amortizează fluctuațiile prețurilor, reduce vulnerabilitatea sistemului energetic și permite evitarea întreruperilor aprovizionării;

21.

consideră că Uniunea Europeană și statele membre trebuie să înlesnească transformarea infrastructurilor energetice în sensul îmbunătățirii interconexiunilor transfrontaliere, cu extremă urgență în cazul statelor care se află cel mai departe de îndeplinirea obiectivului stabilit, care constă în garantarea unui nivel de interconexiuni electrice mai mare sau egal cu 10 % din capacitatea lor de producție instalată.

22.

salută adoptarea unei decizii privind ‘suspendarea temporară a licitațiilor pentru certificatele de emisii de CO2’ pentru a se îmbunătăți funcționarea ETS, dar consideră că este necesară o reformă structurală a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii; în acest context, sprijină propunerea Comisiei Europene privind crearea unei ‘rezerve de stabilitate a pieței’, care ar trebui însă să intre în vigoare cu mult înainte de 2020; consideră strict necesar ca rezerva de stabilitate să fie însoțită de alte măsuri, cum ar fi eliminarea permanentă a surplusului de permise de emisii și fixarea unui preț minim;

23.

solicită Comisiei Europene să restrângă cumpărarea de credite internaționale de compensare a emisiilor de CO2. Aceste credite nu permit realizarea transformărilor structurale necesare în cadrul UE și nu favorizează nici investițiile pe teritoriul său. Totodată, Comitetul face apel la luarea unor măsuri de încurajare a stocării carbonului în păduri gestionate în mod durabil;

24.

consideră că o parte din veniturile rezultate în urma aplicării schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii ar trebui alocate unor măsuri la nivel local și regional;

25.

consideră că este important să se dezvolte și alte instrumente comune cum ar fi proiectarea ecologică și achizițiile publice, pentru a se reduce impactul asupra climei. Taxa pe carbon reprezintă un instrument eficient, care a dat naștere la experiențe pozitive, putând constitui un bun punct de plecare;

26.

consideră că producția de energie din surse regenerabile la scară mică de către consumatorii înșiși trebuie să facă parte din soluțiile încurajate de Uniunea Europeană pentru viitorul său energetic, întrucât aceasta permite consolidarea rezilienței economiei europene în fața fluctuațiilor prețurilor; prin urmare, toate statele membre trebuie obligate să adopte o legislație favorabilă în vederea realizării acestui obiectiv;

27.

este de părere că trebuie acordată o atenție deosebită cooperativelor create de cetățeni la nivel local şi regional pentru promovarea energiei din surse regenerabile, în primul rând dat fiind că acestea constituie furnizori suplimentari de energie și în al doilea rând pentru că ele pot crește nivelul de sensibilizare a publicului în privința utilizării raționale a energie, printr-un impact educativ considerabil;

28.

ia notă de faptul că, la un cost egal, este în interesul populației să solicite asistența autorităților locale în ce privește problemele sale energetice, dat fiind că acestea sunt cele mai bine plasate pentru a o ajuta și că este oportun să se dezvolte soluții locale de producție de energie pentru a face față creșterii prețurilor pe piețele mondiale. Autoritățile locale și regionale, în calitate de proprietari ai producției energetice, trebuie, de asemenea, să joace un rol mai important în dezvoltarea energiei din surse regenerabile;

29.

reamintește necesitatea de se asigura coerența între, pe de o parte, legislația privind concurența la nivelul UE, domeniu în care Uniunea deține competențe exclusive, și, pe de altă parte, principiile fundamentale ale politicii sale energetice, care prevăd asumarea unei responsabilități partajate de către UE și statele membre, cu obligația de a respecta rolul important al autorităților locale și regionale, în special al agențiilor de energie locale și regionale;

30.

subliniază că, așa cum au demonstrat recent numeroasele fenomene climatice extreme, autoritățile locale sunt cele care suportă din plin consecințele inacțiunii și care vor trebui să plătească prețul consecințelor viitoare, dacă nu se accelerează tranziția energetică;

31.

remarcă faptul că PNUD (4) estimează că peste 70 % din măsurile de reducere a schimbărilor climatice și până la 90 % din măsurile de adaptare la schimbările climatice sunt puse în aplicare de autoritățile locale;

32.

reaminteşte că Uniunea Europeană și-a stabilit o strategie de adaptare și că autorităţile locale și regionale sunt cele care se vor confrunta cu principalele provocări generate de adaptarea la schimbările climatice în următoarele decenii. Prin urmare, și în perspectiva revizuirii acestei strategii pentru perioada de după 2020, regiunile și orașele trebuie să depună eforturi semnificative pentru a lansa programe de adaptare la schimbările climatice, beneficiind de finanțare din partea Uniunii Europene;

33.

subliniază că, grație apropierii lor de cetățeni, autoritățile locale și regionale pot ajuta la informarea și sensibilizarea cu privire la beneficiile economice și sociale la nivel local ale acțiunilor de tranziție energetică;

34.

subliniază că, la baza cadrului de acțiune 2030, trebuie să se afle inițiativele UE la nivel local, care trebuie amplificate, cum ar fi Convenția primarilor din UE – care, în opinia Comitetului, ar trebui extinsă până în 2030 -, Mayors Adapt sau alte proiecte finanțate de UE; solicită, în acest context, Comisiei Europene să asigure coerența politică și sinergiile între diferitele inițiative și să implice, după caz, CoR în conceperea și punerea în aplicare a acestora; Este esențial ca oportunitățile oferite de UE să fie accesibile actorilor din orașele mici și din mediul rural;

35.

insistă asupra utilității ca, pentru a avansa și mai mult, autoritățile locale și regionale să își fixeze obiective cuantificate specifice pentru 2030 în materie de reducere a emisiilor, de utilizare a energiei din surse regenerabile și de economisire a energiei, sprijinite de strategii locale și regionale adecvate pentru a accelera dinamica existentă la nivel local; Aceste obiective pot fi stabilite în special prin consolidarea și extinderea Convenţiei primarilor, care ar trebui prelungită și după 2020;

36.

solicită Comisiei Europene să formuleze propuneri pentru finanțarea acțiunilor de tranziție energetică, în special prin intermediu BEI, care ar putea sprijini structurile financiare locale existente sau viitoare, dincolo de finanțarea europeană prevăzută pentru perioada 2014-2020 (Life+Clima, fondurile structurale, Orizont 2020, Mecanismul pentru interconectarea Europei etc.);

37.

invită autoritățile locale și regionale, în temeiul prezentului aviz, să-și unească forțele într-o mobilizare comună pentru a-și face auzit glasul înaintea și în timpul COP21, o etapă importantă reprezentând-o reuniunea la nivel înalt privind clima organizată de secretarul general al Națiunilor Unite la 23 septembrie, la New York.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/18

Raportor

Gordon Keymer (UK-CRE), membru al Consiliului districtului Tandridge

Document de referință

1.

subliniază importanța regiunilor UE defavorizate din punct de vedere geografic și demografic, printre care se numără cele evidențiate la articolele 174 și 349 din TFUE, care, în prezent, întâmpină dificultăți tot mai mari în ce privește furnizarea de servicii de transport la nivel local;

2.

observă că aceste regiuni, denumite „regiuni defavorizate” în prezentul aviz, includ: regiuni de frontieră, regiuni muntoase, regiuni insulare, regiuni cu densitate scăzută a populației (inclusiv regiunile cele mai nordice) (articolul 174 TFEU) și nouă regiuni ultraperiferice (articolul 349 TFUE), precum și orice alte regiuni ale UE care se confruntă cu provocări similare. În plus, există regiuni cu populație foarte dispersată;

3.

consideră că printre provocările cu care se confruntă aceste regiuni din punct de vedere al transportului public se numără: costurile ridicate și necesitățile sporite de finanțare pentru prestarea serviciilor; schimbările demografice: depopularea, îmbătrânirea populației rămase și dispersia populației, precum și cererea fluctuantă de servicii de transport public din partea consumatorilor. Totodată, declinul economic este evident în unele din aceste regiuni; în plus, în cazul regiunilor ultraperiferice, se adaugă depărtarea, izolarea și nivelul extrem de ridicat de dependență de un sistem de transport eficace;

4.

consideră că mobilitatea, capacitatea de a se deplasa ușor dintr-un loc în altul, constituie, în primul rând, un drept corelat cu libera circulație a persoanelor recunoscută de tratate și o condiție preliminară pentru calitatea vieții persoanelor din astfel de regiuni; mobilitatea reprezintă de asemenea un factor esențial pentru accesul lor la servicii publice esențiale (cum ar fi educația, sănătatea și serviciile sociale), naveta către locul de muncă sau căutarea de oportunități de muncă, participarea lor la activități recreative, vizitarea rudelor, achiziționarea de bunuri și servicii sau exercitarea libertății de a călători pe distanțe mai mari;

5.

subliniază că sistemele de transport public maritim, rutier și feroviar, care răspund acestor necesități elementare în materie de mobilitate, sunt, adesea, deținute sau gestionate de autoritățile locale, regionale și naționale. Totodată, un număr mare de autorități locale și regionale sunt proprietare sau coproprietare ale aeroporturilor regionale;

6.

subliniază că articolul 174 TFUE prevede că trebuie să se acorde „o atenție deosebită” anumitor regiuni, iar articolul 349 TFUE prevede că regiunile ultraperiferice trebuie să beneficieze de „măsuri specifice” în cadrul politicilor de la nivel european și național. Deși Regulamentele privind fondurile structurale și de investiții europene (ESI) pentru 2014-2020 țin seama, într-o oarecare măsură, de regiunile defavorizate, prevederile actuale ale politicilor europene din alte domenii cu impact asupra transporturilor ar trebui exploatate mai bine, pentru a reflecta angajamentele din Tratat;

7.

consideră că este posibil ca această situație să se datoreze faptului că la articolul 174 din TFUE nu se specifică mărimea regiunii respective. Anumite guverne interpretează acest articol la nivelul NUTS2, în timp ce activitatea de cercetare a Comisiei și alte părți interesate sugerează că NUTS3 ar fi nivelul mai adecvat. CoR consideră că, în contextul promovării mobilității [mai degrabă decât din motive legate de fondurile structurale și de investiții europene (ESI)], este adecvat să se aibă în vedere toate regiunile defavorizate, indiferent de mărime, inclusiv cele la nivelul NUTS3 și inferior;

8.

remarcă faptul că regiunile defavorizate îndeplinesc un rol esențial în ce privește dezvoltarea echilibrată a UE, îndeosebi prin accesul la materii prime, agricultură, pescuit, protecția mediului, turism, relațiile transfrontaliere și posibilități de petrecere a timpului liber. Prin urmare, îmbunătățirea legăturilor de transport, atât în interiorul acestor regiuni, cât și cu restul UE, ar trebui să reprezinte o componentă esențială a politicii de coeziune a UE, dar și a politicilor europene de mobilitate, atât în ceea ce privește mobilitatea persoanelor, cât și cea a mărfurilor. Promovarea unei creșteri economice sporite în regiunile defavorizate ar contribui la funcționarea eficientă a pieții interne și la coeziunea teritorială a Uniunii în ansamblul său;

9.

consideră că este necesar să se analizeze impactul pe care îl au asupra evoluției modelelor de dezvoltare economică și teritorială a acestor regiuni, și, prin urmare, asupra ocupării forței de muncă, în prezent și pe viitor, provocările în materie de mobilitate cu care se confruntă aceste regiuni. Îndepărtarea și izolarea unora dintre ele fac ca piețele lor să fie reduse și nu foarte atractive, nefiind deci în măsură să creeze suficiente locuri de muncă. La rândul lor, dificultățile în materie de mobilitate profesională pe care le întâmpină cetățenii din aceste regiuni îi determină să se limiteze la zona lor geografică, fapt ce majorează ratele șomajului;

10.

salută, prin urmare, includerea în programul pentru 2014-2020 al fondurilor structurale și de investiții europene (ESI) a unui obiectiv tematic specific privind „transportul durabil” și a altor câteva obiective tematice care pot fi utilizate pentru a contribui la promovarea mobilității;

11.

salută, totodată, posibilitatea modulării ratelor de cofinanțare a fondurilor ESI pentru a lua în considerare zonele afectate de „handicapuri naturale sau demografice grave și permanente” (articolul 121 din Regulamentul privind dispozițiile comune) și posibilitatea, în cadrul FEDR, de a acorda o „alocație adițională specifică” regiunilor ultraperiferice și regiunilor celor mai nordice și de a le scuti de îndeplinirea cerinței de concentrare tematică (articolele 10, 11 și 12 din Regulamentul privind FEDR);

12.

subliniază importanța fondurilor ESI pentru promovarea mobilității durabile în ansamblul regiunilor europene. Regretă însă că, deși conform regulamentelor, finanțarea obiectivului tematic 7 „promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore” este posibilă în toate regiunile, ea ar putea fi îngreunată în regiunile cele mai prospere din cauza viziunii restrictive a Comisiei Europene pe această temă în cadrul negocierilor bilaterale privind viitoarele programe operaționale;

13.

solicită, prin urmare, statelor membre și autorităților de management ale fondurilor ESI ca, la elaborarea acordurilor de parteneriat și a programelor operaționale de punere în aplicare a fondurilor ESI, să țină seama de nevoile urgente în materie de mobilitate ale tuturor regiunilor defavorizate, astfel încât aceste nevoi să poată fi soluționate;

14.

consideră că alte fonduri europene, fondurile Băncii Europene de Investiții și finanțarea din partea sectorului privat ar putea juca, de asemenea, un rol de sprijin mai important. CoR subliniază că este important să se vegheze asupra includerii dimensiunii teritoriale în cadrul fondurilor ESI (și a asigurării coerenței lor prin intermediul cadrului strategic comun) și să se monitorizeze impactul teritorial al fondurilor tematice, cum ar fi Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) și programul TEN-T conex, precum și Orizont 2020 și programul CIVITAS care îi este asociat. Programele finanțate prin aceste fonduri nu acordă prioritate mobilității în regiunile defavorizate: prin urmare, sarcina de a aduce laolaltă aceste diferite fonduri în mod mai coordonat și inovator, pe teren, revine tuturor nivelurilor de guvernare;

15.

ia notă, de exemplu, de angajamentul UE de a utiliza finanțarea TEN-T pentru a promova „accesibilitatea și conectivitatea tuturor regiunilor Uniunii, inclusiv a regiunilor îndepărtate, ultraperiferice, insulare, periferice și a celor muntoase, precum și a zonelor slab populate” (articolul 4 din Regulamentul 1315/2013);

16.

remarcă însă că 95 % din fondurile destinate TEN-T, alocate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), sunt cheltuite exclusiv pentru rețeaua centrală. Se consolidează astfel nucleul Europei și rețeaua sa densă de mari orașe. Ar trebui întreprinse și alte acțiuni specifice, pentru a avea certitudinea faptului că efectele pozitive ale îmbunătățirilor aduse TEN-T se resimt și asupra conectivității la nivel local în regiunile defavorizate, promovându-se accesul acestor regiuni la principalele coridoare de transport naționale și europene;

17.

subliniază, prin urmare, nevoia de a finanța interconexiunile dintre rețeaua centrală a TEN-T și rețeaua globală și dintre rețeaua globală și legăturile de transport local din regiunile defavorizate. În plus, bugetul destinat MIE ar trebui majorat în contextul revizuirii la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual, pentru a finanța interconexiunile transfrontaliere și eliminarea blocajelor din rețeaua centrală a TEN-T. Aceasta va contribui la integrarea tuturor regiunilor europene într-un sistem de transport european durabil și eficace pentru pasageri și mărfuri. Având în vedere că abordarea disparităților în materie de dezvoltare se numără printre obiectivele programului TEN-T, în momentul revizuirii hărților TEN-T, prevăzută pentru 2016-2017, ar trebui să se țină seama și de nevoile regiunilor defavorizate pentru punerea în aplicare a modelelor lor de dezvoltare economică și teritorială;

18.

observă că Orizont 2020 și programul său conex pentru un transport curat, CIVITAS, se axează pe o tehnologie avansată a vehiculelor, pentru a face astfel încât transportul să devină mai eficient din punct de vedere al utilizării resurselor. Astfel de obiective sunt demne de laudă deoarece contribuie și la îmbunătățirea transportului public în regiunile defavorizate, unde principala preocupare este eficiența vehiculelor din punctul de vedere al costurilor;

19.

prin urmare, subliniază că sunt necesare noi abordări privind finanțarea transporturilor în regiunile defavorizate. Printre acestea s-ar putea număra bugete oferite cetățenilor pentru transportul personal, cum ar fi „cecurile de mobilitate” puse în aplicare cu succes în unele state membre, scutirea fiscală pentru furnizorii de transport sau acordurile de cooperare care le permit diferiților transportatori să utilizeze vehiculele în comun;

20.

consideră că noile abordări în ce privește finanțarea trebuie, totodată, sprijinite prin noi instrumente. Sistemele inteligente de transport (SIT) și TIC îmbunătățite ar putea fi folosite pentru a înlocui transportul public bazat pe orare și rute – cu transportul la cerere, cum ar fi autobuzele la cerere, taxiurile colective sau folosirea în comun a vehiculelor. Pin utilizarea așa-numitului „transport la cerere” se poate pune la dispoziție un serviciu de transport public rutier mai eficient și mai competitiv, cu costuri mai scăzute, întrucât serviciile prestate răspund unei cereri reale existente. Și folosirea în comun a sistemelor de transport, amestecând, de exemplu, școlarii cu celelalte tipuri de călători, au funcționat bine în anumite regiuni îndepărtate, la fel ca promovarea mersului pe jos și cu bicicleta. Astfel de sisteme generează economii, reduc dependența de utilizarea automobilului și emisiile;

21.

observă că astfel de soluții ar putea fi sprijinite prin luarea de măsuri cum ar fi biletele electronice integrate („e-ticketing”) sau cardurile inteligente valabile pentru diverse moduri de transport și standardele de plată electronică compatibile între ele; orare integrate pentru acele segmente ale călătoriei care nu sunt „la cerere”; sau utilizarea aplicațiilor pentru telefoane mobile spre a furniza informații actualizate cetățenilor și a le pune la dispoziție noi posibilități de plată;

22.

observă că este important să se garanteze că aceste noi soluții de mobilitate se bucură de o publicitate adecvată și sunt abordabile, accesibile și acceptabile pentru utilizatori. Participarea activă a utilizatorilor (reali și potențiali) la definirea necesităților lor poate contribui la asigurarea succesului acestei inițiative;

23.

subliniază că autoritățile locale și regionale vor reprezenta principala forţă motrice a multora dintre aceste inițiative;

24.

subliniază însă și că aceste proiecte de mobilitate ar trebui să beneficieze de finanțare doar dacă fac parte integrantă dintr-o politică solidă de mobilitate care acoperă zona respectivă și dacă se pot justifica prin estimări fiabile ale cererii potențiale;

25.

dorește să releve rolul important pe care îl joacă porturile și aeroporturile, ca și legăturile lor cu hinterlandul și cu zonele din interior, în ce privește promovarea dezvoltării regiunilor defavorizate și conectarea cetățenilor cu centrele urbane mai mari. De exemplu, pentru comunitățile insulare și pentru regiunile ultraperiferice, acest tip de conexiuni reprezintă unicul mijloc de transport posibil, fiind esențiale pentru însăși supraviețuirea și pentru conectarea lor, atât la propriile state, cât și la restul UE. Prin urmare, porturile și aeroporturile din regiunile defavorizate merită să li se acorde o atenție specială în normele UE, și anume în regulile privind achizițiile publice și concesiunile (inclusiv utilizarea obligațiilor de serviciu public) și în regulile UE în materie de ajutoare de stat aplicabile porturilor, aviației și serviciilor de interes economic general;

26.

reamintește că, în temeiul Tratatelor (Protocolul 26), statele membre dispun de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește definirea de obligații de serviciu public și de servicii de interes economic general cât mai adaptate la necesitățile utilizatorilor și că Comisia Europeană poate interveni doar în cazul unei „erori vădite”;

27.

semnalează, de asemenea, lipsa unei surse unice de informații în ce privește obligațiile de serviciu public aplicabile furnizorilor de servicii de transport în întreaga UE. O mai mare transparență în acest domeniu ar putea soluționa disfuncționalitățile pieței și promova o concurență sporită între operatori în regiunile defavorizate;

28.

salută recentele orientări ale Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru sectorul aviației, care prevăd o anumită flexibilitate, permițând acordarea de ajutoare pentru investiții în aeroporturi și în funcționarea lor, precum și ajutor la înființare pentru companiile aeriene din regiunile îndepărtate și greu accesibile. Adesea, aceste aeroporturi trebuie să facă față unei cereri sezoniere importante, chiar dacă, în alte perioade ale anului, dispun de o capacitate neutilizată;

29.

regretă totuși restricția impusă de FEDR în perioada de programare financiară 2014-2020, restricție prin care, în cele mai multe cazuri, se interzice practic finanţarea infrastructurilor aeroportuare;

30.

subliniază, în ce privește drepturile călătorilor, importanța unui sistem care să fie solid, transparent și pe deplin respectat și să acopere toate modurile de transport în comun, dar și călătoriile multimodale. În cazul călătoriilor cu avionul sau cu trenul cu segmente multiple, ar trebui încurajate în mai mare măsură acordurile în materie de emitere de bilete combinate între diferitele companii aeriene. Acestea sunt avantajoase pentru pasagerii liniilor aeriene din regiunile îndepărtate, atât în ce privește simplitatea, cât și prețul. Compensarea costurilor pe care trebuie să le suporte companiile aeriene regionale satelit sau furnizorii de rute feroviare locale pentru interconexiunile ulterioare pierdute în nodurile aeroportuare sau în principalele stații de tren nu trebuie totuși să fie atât de disproporţionată încât să împiedice utilizarea în mai mare măsură a acestor acorduri;

31.

consideră că se pot lua mai multe măsuri astfel încât factorii de decizie să adopte o abordare globală, multimodală, durabilă și coordonată în ce privește provocările în materie de mobilitate cu care se confruntă aceste regiuni. În conformitate cu principiul subsidiarității, răspunsurile trebuie găsite în primul rând la nivel local și regional, făcându-se apel la acțiunile de sprijin din partea UE doar atunci când acestea aduc o valoare adăugată;

32.

subliniază că birocrația trebuie limitată la minimul necesar în noile acţiuni propuse de Comisia Europeană;

33.

observă că modelele de guvernanță descentralizată care transferă la nivel subnațional competențele în materie de transport și finanțarea corespunzătoare s-au dovedit eficiente într-o serie de state membre;

34.

mai mult, recunoaște că mobilitatea în regiunile defavorizate nu ar trebui să privească doar dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor de transport. Proiectele de mobilitate trebuie să facă parte integrantă din planurile de dezvoltare pentru regiunea defavorizată în ansamblul său. Orice noi zone rezidențiale, comerciale sau industriale slab conectate ar putea, de exemplu, solicita dezvoltatorului o contribuție la costul noilor servicii de transport public;

35.

subliniază rolul important pe care îl joacă planificarea mobilității la nivel local și faptul că planurile locale de mobilitate nu trebuie să se limiteze la zonele urbane, ci trebuie extinse la zonele vecine, inclusiv zonele rurale, sau cel puțin dezvoltate împreună cu acestea, ca parte a unei ample strategii de dezvoltare. Astfel, se va garanta că sistemele de transport din zonele mai populate operează, de asemenea, în beneficiul zonelor îndepărtate. Astfel de planuri de transport ar trebui să țină seama nu doar de itinerarele scurte necesare pentru a satisface necesitățile imediate la nivel local, ci și de itinerarele mai lungi, care ar conecta regiunile defavorizate cu centrele urbane mai mari;

36.

subliniază, în special, cazul transportului public transfrontalier în Europa, care, adesea, se confruntă cu provocări specifice. Printre acestea se numără diferențele dintre statele membre în ce privește cerințele de protecție a mediului, alimentarea cu energie electrică, standardele de siguranță, formarea personalului, și, de asemenea, diferențele juridice sau lipsa unui acord în ce privește finanțarea de către autoritățile competente. Noile modele de guvernanță, utilizarea unui cadru juridic comun, cum ar fi gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT), acordurile de cooperare sau crearea unei autorități comune de transport transfrontalier ar putea contribui la abordarea acestor provocări, de exemplu, prin acordarea de concesiuni care înlesnesc mobilitatea între zonele transfrontaliere, cu condiția ca acestea să se poată realiza cu cât mai puține proceduri birocratice;

37.

solicită Comisiei Europene ca, la evaluarea impactului legislativ în domeniul mobilității, să acorde o atenție specială consecințelor politicilor și programelor de mobilitate ale UE asupra regiunilor defavorizate;

38.

solicită, de asemenea, Comisiei Europene să adopte evaluarea impactului teritorial, așa cum a propus Comitetul Regiunilor, ceea ce ar face posibil să se țină seama de impactul teritorial al politicilor de mobilitate ale UE asupra regiunilor defavorizate. Ar trebui, de asemenea, să se țină seama de aspectele demografice cum ar fi îmbătrânirea populației, depopularea, dispersia populației și exodul de creiere.

39.

consideră că prestarea de servicii de transport în regiunile în situație de risc nu este încă percepută ca o provocare la nivel european. Reglementările UE se axează asupra reducerii la minimum a distorsiunilor pe piață, mai degrabă decât asupra creării unui cadru juridic care să sprijine proactiv dezvoltarea de soluții de mobilitate în regiunile defavorizate;

40.

prin urmare, solicită noii Comisii Europene să publice o Carte verde pe această temă, astfel încât ea să fie dezbătută pe larg de părțile interesate și de instituțiile UE, și să se poată elabora răspunsuri adecvate. Obiectivul ar trebui să fie ca aspectele legate de mobilitate în regiunile defavorizate să fie mai bine recunoscute și abordate în ansamblul politicilor și programelor UE, sporind astfel accesul la mobilitate și reducând riscul depopulării;

41.

consideră, în mod specific, că această Carte verde ar trebui să lanseze o dezbatere; să evalueze progresele realizate până în prezent, definind actualul cadru juridic și inițiativele politice relevante, să analizeze punctele forte și punctele slabe ale regiunilor defavorizate din punct de vedere geografic și demografic în termeni de mobilitate și contribuția lor la coeziunea teritorială în ansamblu; să analizeze decalajul dintre angajamentele care rezultă din Tratate și practicile UE în ce privește dezvoltarea de politici de transport de pasageri și mărfuri care afectează regiunile defavorizate; să stabilească impactul pe care toate acestea îl au asupra economiei și ocupării forței de muncă din aceste regiuni; în plus, Cartea verde trebuie să promoveze o mai bună coordonare între sursele de finanțare a mobilității, programe și politici; să stimuleze cercetarea și inovarea și să dezvolte proiecte-pilot, precum și să exploreze opțiuni pentru viitor: de exemplu, ce măsuri sau stimulente ar putea fi adecvate și la ce nivel de guvernanță;

42.

subliniază că, la elaborarea Cărții verzi, trebuie să se acorde o atenție specială domeniilor în care măsurile nelegislative, cum ar fi o strategie, un plan de acțiune, recomandările, orientările sau schimbul de bune practici ar putea aduce o valoare adăugată inițiativelor naționale și subnaționale;

43.

solicită Comisiei să sporească nivelul de sensibilizare pe tema mobilității în regiunile defavorizate prin intermediul unui eveniment specific, cum ar fi Săptămâna mobilității, organizat anual.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/23

Raportor

dl Cor LAMERS (NL-PPE), primarul localității Schiedam

Documente de referință

Comunicarea Comisiei: Programul „Aer curat pentru Europa”

COM(2013) 918 final

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere

COM(2013) 919 final – 2013/0442 (COD)

Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici și de modificare a Directivei 2003/35/CE

COM(2013) 920 final – 2013/0443 (COD)

1.

ia cunoștință de propunerile Comisiei Europene privind un nou pachet de politici pentru îmbunătățirea calității aerului în Europa și le sprijină în linii mari, salutând, în ansamblu, măsurile care vizează abordarea surselor de poluare (o mai bună implementare a ciclului de testare pentru autovehiculele Euro 6, angajamente naționale de reducere a emisiilor între 2020 și 2030, reglementarea emisiilor instalațiilor medii de ardere etc.);

2.

constată că poluarea atmosferică este un fenomen transfrontalier care trebuie contracarat la nivel european și, în consecință, că noua legislație și inițiativele propuse de Comisia Europeană respectă în acest sens principiul subsidiarității și pe cel al proporționalității;

3.

recunoaște, la fel ca și Comisia Europeană, importanța problematicii: poluarea atmosferică reprezintă principala cauză de mediu a mortalității premature în UE, provocând de zece ori mai multe victime decât accidentele rutiere și, în plus, este asociată afecțiunilor respiratorii, cardiovasculare, accidentelor cerebrovasculare și cancerului. Poluarea atmosferică se înregistrează cel mai frecvent în zonele urbane, unde și densitatea populației este ridicată, precum și în zonele în care efectele emisiilor, din pricina unor caracteristici geografice specifice, precum rute de tranzit înguste sau văi (de râuri), în combinație cu anumite condiții meteorologice tipice, pot duce la concentrații ridicate de substanțe poluante. Politica europeană privind calitatea aerului trebuie să aibă în continuare ca obiective sănătatea publică și mediul;

4.

observă că (și) în ultimii ani, calitatea aerului în Europa s-a îmbunătățit treptat, dar că procesul nu înaintează suficient de rapid. În majoritatea statelor membre nu se respectă normele în termenele prevăzute, 17 dintre acestea făcând obiectul unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

5.

salută nivelul de ambiție stabilit de Comisie pe termen lung, însă constată, pe baza politicii propuse în materie de emisii, că va mai dura aproximativ două generații până când cetățeanul european va putea respira cu adevărat aer curat și sănătos. Acest lucru este foarte îngrijorător;

6.

evidențiază caracterul transfrontalier al poluării atmosferice și consideră că rezolvarea problemei necesită o abordare pe mai multe niveluri, în care fiecare nivel de guvernanță (european, național, regional și local) să-și asume responsabilitatea care-i revine. Pentru aceasta este necesară o abordare globală, care să ia în considerare responsabilitățile poluatorului, competențele juridice și alocarea echitabilă a costurilor. Toate nivelurile de guvernare au luat în ultimii ani o varietate de măsuri pentru a îmbunătăți calitatea aerului la nivel local și își continuă eforturile în acest sens, însă au nevoie de un sprijin financiar adecvat și de instrumente politice și de reglementare eficiente, care să ducă la rezultatele dorite (de exemplu, standardele de emisie Euro 6). Măsurile de la nivel local și regional sunt importante, însă au un efect pozitiv (local) limitat și necesită în general investiții substanțiale. Autoritățile locale au adesea o influență, mijloace și o libertate politică limitate. Politica europeană de reducere la sursă și reglementarea de la nivel național au în general un impact pozitiv mult mai mare asupra calității aerului și, în plus, sunt în cele mai multe situații mai eficiente din punctul de vedere al costurilor. De aceea, cerințele în materie de nivel al imisiilor ar trebui să reprezinte pe viitor pasul al doilea, după precizarea politicii de reducere la sursă;

7.

face referire la avizul prospectiv al Comitetului Regiunilor din 2012 privind revizuirea politicii UE privind calitatea aerului, în care se solicita atenție pentru o mai bună aplicabilitate a politicii și, prin urmare, pentru o abordare integrată, o politică europeană de reducere la sursă și o corelare a politicii privind emisiile cu cea privind imisiile, atât ca nivel de ambiție, cât și ca termene;

8.

atrage atenția de asemenea asupra premiselor importante ale celui de-al șaptelea Program de acțiune pentru mediu și asupra avizului aferent al Comitetului Regiunilor privind o mai bună integrare, o mai bună punere în aplicare și o mai bună cooperare între nivelurile de guvernare în domeniul politicii de mediu și preia aceste observații în avizul de față;

9.

constată că propunerile Comisiei înseamnă pași concreți în ce privește politica de reducere la sursă, dar că, având în vedere termenele prevăzute, rezultatele pozitive ale acesteia se vor lăsa așteptate prea mult timp. Politica propusă nu ajută statele membre și autoritățile de la nivel subnațional să respecte la timp normele directivei privind calitatea aerului. Comitetul conchide, de aceea, că se poate în continuare vorbi despre un decalaj substanțial între politica europeană privind emisiile și cea privind imisiile. Se impune o soluție pentru această problemă;

10.

salută nivelul ridicat al ambițiilor Comisiei, aceasta dorind ca pe termen lung să se ajungă la o situație în care calitatea aerului să nu aibă mai efecte (negative) asupra sănătății umane și asupra ecosistemelor. Comisia face referire aici, pe bună dreptate, la valorile de referință severe folosite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), dar nu menționează un termen pentru realizarea acestui obiectiv;

11.

ia notă de observația Comisiei conform căreia directiva privind calitatea aerului nu este respectată într-o măsură satisfăcătoare: în majoritatea statelor membre nu se respectă normele în termenul prevăzut, 17 dintre acestea făcând obiectul unor proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. De aceea, Comisia nu va revizui această directivă pe termen scurt, ci are în vedere o mai bună implementare a acesteia, pentru ca normele actuale să fie respectate pretutindeni până cel târziu în 2020. La nivel formal, însă, nu se modifică nimic: nu intră în discuție amânarea obligativității (juridice) de a respecta la timp valorile-limită aflate în vigoare;

12.

subliniază că cele mai mari îmbunătățiri trebuie să se realizeze prin intermediul politicii europene de reducere la sursă. Această politică nu a dus în ultimii ani în măsură suficientă la rezultatele dorite. Astfel, emisiile mai multor categorii de autovehicule se dovedesc în practică mai ridicate decât cerințele europene în vigoare pentru categoriile respective de autovehicule, lucru valabil și pentru emisiile reale în trafic ale celei mai recente generații de autoturisme care se conformează standardului Euro 6. Acest fapt cauzează probleme grave, în special în zonele urbanizate și de-a lungul rutelor de tranzit. CoR subliniază însă că deseori obiectivele politice și, respectiv, legislația UE nu au fost suficient de ambițioase;

13.

sprijină, în linii mari, propunerile Comisiei Europene cu privire la politica de reducere la sursă (o mai bună implementare a ciclului de testare pentru autovehiculele Euro 6, reducerea plafoanelor naționale de emisii, reglementarea emisiilor instalațiilor medii de ardere etc.). La încadrarea tipului, vehiculele grele ar trebui să circule în trafic real, iar emisiile ar trebui măsurate la bord, fără să fie permise depășiri ale valorilor maximale definite, indiferent de condițiile de exploatare. De asemenea, este de acord că măsurile existente și cele planificate privind reducerea la sursă (precum Directiva privind proiectarea ecologică, măsurile în domeniul agricol, Directiva privind emisiile industriale și Directiva privind utilajele mobile fără destinație rutieră, între care și navele pentru navigație interioară) pot aduce o contribuție importantă la realizarea reducerilor necesare. Este important ca în anii care urmează să se dea dovadă de nivelul necesar de ambiție în acest sens, care să se traducă în documente tehnice de referință (BREF);

14.

regretă însă că politica europeană propusă privind sursele de emisii nu se desfășoară însă sincron ca termene și ambiție cu obligațiile din directiva privind calitatea aerului. Efectele pozitive ale acestei politici de reducere la sursă nu vor putea fi observate în termen suficient de scurt. În avizul său anterior din 2012, Comitetul a pledat pentru corelarea politicii europene privind imisiile cu cea privind emisiile. Comisia optează pentru o revizuire a directivei privind calitatea aerului abia după ce politica de reducere la sursă își va fi făcut efectul. Având însă în vedere calendarele, se va putea aștepta apariția treptată a unor efecte pozitive ale politicii de reducere la sursă abia în perioada dintre 2020 și 2030, ceea ce sugerează că ambițiile mari ale Comisiei vor putea fi realizate abia, cel mai devreme, în perioada 2030–2050;

15.

observă că Comisia Europeană a demarat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 17 state membre cu toate că termenele stabilite nu țin seama suficient de răstimpul necesar pentru ca politicile de reducere la sursă să-și facă efectul. Comitetul solicită Comisiei să dea dovadă de o precauție deosebită la demararea unor asemenea proceduri, optând pentru o abordare mai constructivă, care utilizează termene realiste;

16.

propune ca statelor membre să li se ofere o perioadă mai lungă pentru obținerea conformității, în anumite condiții, care să țină seama de termenele până la expirarea cărora se așteaptă rezultate de pe urma politicii de reducere la sursă propusă de Comisie. Printre condiții ar urma să se numere întocmirea unui program de realizare a obiectivelor, cu măsuri care să contribuie în cele din urmă la respectarea valorilor-limită în materie de imisii;

17.

subliniază că propunerea nu scutește statele membre de obligația de a lua măsuri. Ținând seama de principiul egalității în fața legii, Comisia ar putea eventual să impună condiții armonizate cu cele stabilite (și urmate până în prezent) în cadrul acordării derogărilor (1). Acestea trebuie să garanteze faptul că statele membre respective fac un efort suficient ca politici și măsuri pentru a respecta totuși într-un termen rezonabil limitele concentrațiilor stabilite în directiva privind calitatea aerului;

18.

observă că alternativa propusă mai sus este diferită de perioada tranzitorie de derogare, așa cum este aceasta aplicată în prezent de Comisia Europeană. Aici se ține seama și de termenele până la care se vor realiza efectele politicii de reducere la sursă propusă de Comisie;

19.

observă în acest context că poluarea atmosferică la nivel local este cauzată de o combinație de surse internaționale, naționale, regionale și locale și de emisiile aferente acestora. Toate nivelurile de guvernare sunt răspunzătoare, prin urmare Comitetul consideră că programele de realizare a conformității trebuie elaborate de statele membre în strânsă cooperare cu autoritățile de la nivel subnațional. Astfel de planuri pot cuprinde, de exemplu, măsuri prin care un stat membru își reorganizează sistemul fiscal pentru a stimula transporturile mai ecologice și a descuraja traficul poluant. Autoritățile de la nivel subnațional s-ar putea alătura apoi acestei abordări introducând, de exemplu, zone de mediu protejate;

20.

consideră că o atitudine reținută în ce privește procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este importantă și pentru că asemenea proceduri pot duce la aplicarea de amenzi, iar multe dintre statele membre au (în pregătire) texte legislative pentru a transfera astfel de amenzi autorităților din teritoriu. În avizul din 2012, Comitetul Regiunilor a considerat că orice transfer al amenzilor către autoritățile din teritoriu este nedrept. În ceea ce privește calitatea aerului, există un mare grad de reciprocitate a responsabilităților diverselor niveluri de guvernanță. Nu este just ca numai unul dintre acestea să fie considerat responsabil în acest sens și să suporte amenzile. În plus, nu se poate justifica de ce este considerat responsabil nivelul de guvernanță cu influența cea mai redusă, în timp ce alegerile de principiu se fac în multe state membre la nivel național;

21.

în avizul din 2012, Comitetul Regiunilor a sugerat că este important de cercetat dacă nu cumva carbonul elementar/funinginea este un mai bun indicator din punctul de vedere al sănătății decât PM2,5 și PM10. Comisia Europeană nu prevede o astfel de cercetare mai aprofundată în propunerile sale. Comitetul Regiunilor atrage în continuare atenția asupra importanței aprofundării cercetării în această direcție. În schimb, în programul „Aer curat pentru Europa”, Comisia Europeană acordă atenție negrului de fum, Comitetul apreciind următorul angajament: „La punerea în aplicare a măsurilor de reducere a valorilor PM2,5 se va acorda o atenție specială reducerii emisiilor de negru de fum, celălalt poluant principal cu ciclu de viață scurt cu efect nociv asupra climei”.

22.

Comitetul salută abordarea integrată propusă de Comisia Europeană și repetă că este deosebit de important ca această politică să fie corelată cu cele conexe, precum cea în domeniul climei și al energiei, cea în domeniul economic și industrial, politica agricolă și cea în domeniul transporturilor;

23.

observă că această abordare integrată are efecte și asupra fondurilor europene. Prin utilizarea mai flexibilă și în funcție de priorități a fondurilor europene pentru măsuri vizând calitatea aerului, acestea ar putea face ca realizarea obiectivelor în acest domeniu să fie mai ușor fezabilă; Comisia transpune astfel în realitate în mod adecvat dezideratul unei abordări integrate. CoR încurajează autoritățile locale și regionale să solicite activ finanțări din fondurile europene;

24.

sprijină importanța acordată de Comisie inovării și schimbului de cunoștințe privind calitatea aerului, de exemplu prin intermediul unor proiecte-pilot și prin extinderea instrumentarului local și regional pentru gestionarea calității aerului.

25.

observă că poluarea atmosferică este cauzată, în proporție importantă, de traficul rutier motorizat. În conformitate cu avizul din 2012, este importantă sprijinirea constantă a cercetării și stimularea utilizării tehnicilor de propulsie alternative, precum autovehiculele hibride, cele electrice, autovehiculele pe bază de hidrogen etc. Comitetul atrage atenția în acest context și asupra recomandărilor din avizul CoR privind comunicarea CARS 2020;

26.

consideră că este important ca pentru inițiativa de față și pentru alte inițiative vizând calitatea aerului să se rezerve și pe viitor mijloace financiare suficiente, de exemplu prin intermediul fondurilor structurale, al programelor Orizont 2020 și Life;

27.

consideră că politica europeană privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici reprezintă un instrument important pentru reducerea poluării atmosferice în UE. Aceasta stimulează găsirea de soluții pentru surse importante de poluare, precum emisiile din agricultură și industrie;

28.

Comitetul sprijină în acest cadru propunerea Comisiei pentru angajamente suplimentare de reducere la nivel național pentru statele membre începând cu 2020 și până în 2030. Aceasta este foarte importantă pentru reducerea concentrațiilor (de fond) la nivel local și regional;

29.

recunoaște necesitatea stabilirii unor noi obiective internaționale pentru 2020, prin revizuirea protocolului de la Goteborg, care stimulează și țările din afara UE să urmărească o politică de îmbunătățire a calității aerului. Rectificarea protocolului de la Goteborg nu necesită însă măsuri suplimentare din partea statelor membre până în 2020, iar obligativitatea unor reduceri suplimentare la nivel național este prevăzută abia pe termen lung;

30.

observă că aceasta înseamnă că deocamdată nu se poate realiza nicio reducere substanțială a concentrațiilor substanțelor poluante și că autoritățile locale și regionale nu primesc sprijin suplimentar pentru realizarea la timp a cerințelor în materie de imisii din directiva privind calitatea aerului până în momentul în care se va face simțit impactul cerințelor mai stricte în materie de emisii de la nivel național;

31.

salută ferm prevederea din articolul 6 al propunerii, conform căreia statele membre, în programele lor de control al poluării atmosferice, trebuie să evalueze cu ce grad de probabilitate sursele naționale de emisii vor avea un impact asupra calității aerului în teritoriile lor și în statele membre vecine și să țină seama de necesitatea reducerii emisiilor de poluanți atmosferici, pentru a se conforma obiectivelor privind calitatea aerului în vigoare în teritoriile respective și, acolo unde este cazul, în statele membre vecine. CoR dorește ca această dispoziție să figureze în textul final al directivei;

32.

pledează pentru un nivel de ambiție suficient de ridicat în ceea ce privește nivelurile naționale de reducere a emisiilor pentru 2030. Evaluarea de impact a Comisiei Europene arată că este posibilă obținerea unui nivel de ambiție mai ridicat, în mod eficient din punctul de vedere al costurilor, decât au în vedere în prezent propunerile. Comitetul pledează de aceea ca obligațiile de reducere propuse pentru 2030 să fie cel puțin menținute și solicită creșterea angajamentelor de reducere acolo unde este posibil; Obligațiile de reducere trebuie însă să fie fezabile din punct de vedere economic și adaptate la posibilitățile tehnologice;

33.

recomandă alegerea unor obiective intermediare pentru 2025, care să aibă același grad de obligativitate ca și obiectivele pentru 2020 și 2030. Această modalitate creează un moment suplimentar de control, care obligă statele membre să înceapă la timp să reducă emisiile nocive;

34.

sprijină mecanismele de flexibilitate propuse, însă atrage atenția că nu trebuie ca acestea să poată fi folosite ca pretext pentru a nu lua măsuri în cazul în care politicile nu au efectele scontate;

35.

Comitetul sprijină inițiativa Comisiei Europene privind o propunere legislativă pentru cerințe în domeniul emisiilor (pentru SO2, NOx și particule) impuse instalațiilor medii de ardere cu o capacitate între 1 și 50 MW, în număr de 1 42  986 în UE. Această propunere introduce dispoziții legislative până în prezent inexistente pentru aceste categorii de instalații de ardere. Propunerea Comisiei vizează numai substanțele SO2, NOx și particulele fine. Comitetul sugerează Comisiei să analizeze, în vederea reglementării viitoare, dacă nu ar avea sens și elaborarea unor norme de emisie pentru CO.

36.

este de părere că stabilirea unor obiective ambițioase pentru instalațiile medii de ardere este deosebit de importantă pentru realizarea obiectivelor de reducere obligatorie a emisiilor la nivel național și a celor din directiva privind calitatea aerului, dar recunoaște totodată importanța transferului surselor de energie dinspre combustibilii fosili către – în unele cazuri – biomasă, prin introducerea mecanismelor și sistemelor necesare pentru reducerea emisiilor provenind de la arderea de biomasă. În acest scop, este esențială prescrierea celor mai bune tehnici disponibile. Pentru noile instalații sunt disponibile exemple pozitive de obținere a unor niveluri stricte de emisii prin intermediul unor măsuri primare, ca în cazul centralelor de încălzire și al turbinelor pe bază de gaz natural;

37.

consideră că ar trebui să existe posibilitatea examinării cotei din emisiile nete naționale produse de instalațiile de ardere mici și mijlocii pentru producție energetică, ținând seama de raportul costuri-beneficii al reducerii emisiilor;

38.

speră ca politica UE privind calitatea aerului să ofere previzibilitate, o abordare pe termen lung și coerență firească cu politica privind clima și energia și cu celelalte politici ale UE;

39.

consideră că, în ceea ce privește anexa IV, este important să existe mai multă claritate în legătură cu frecvența măsurătorilor, parametrii și metodele de măsurare precizate în directivă. Aceste informații sunt esențiale pentru a putea discuta despre aplicabilitatea directivei și, în consecință, despre cerințele ei în materie de emisii;

40.

arată că unele state membre dispun deja de dispoziții legislative naționale pentru instalațiile medii de ardere. În unele cazuri, cerințele de la nivel național sunt mai stricte decât cele din propunerea europeană, în altele nu. Din perspectiva mediului și a sănătății este important ca, în statele membre în care cerințele sunt mai stricte, această severitate să poată fi menținută;

41.

consideră că este esenţial ca Directiva privind instalațiile de ardere de dimensiuni medii să țină seama de raportul costuri-eficiență în momentul stabilirii valorilor-limită ale emisiilor de tipul particulelor, care ar urma să se aplice atât instalațiilor existente, cât și celor noi;

42.

din motive de fezabilitate și proporționalitate, Comitetul solicită să se aibă în vedere mai multe posibilități de diferențiere mai accentuată. Acest lucru ar putea fi realizat pe baza puterii emise și a combustibilului utilizat, mai ales în situațiile în care valorile-limită ar putea fi obținute numai prin intermediul unei tehnici costisitoare aplicate ulterior construirii instalației, ale cărei costuri ar avea un impact relativ mai mare asupra instalațiilor de calibru mai redus. În cazul combustibililor alternativi (precum gazele și lichidele de proces, biogazul etc.), ar trebui analizată posibilitatea unor soluții mai adaptate de la caz la caz. În plus, având în vedere diferențele substanțiale în ceea ce privește tehnologia de fond, ar trebui avută în vedere diferențierea în funcție de tipul de instalație (de exemplu, o clasificare în turbine cu gaz, motoare, cazane și altele). Printr-o abordare prea strict aplicabilă în toate situațiile apare primejdia ca cerințele să fie uneori nejustificat de severe pentru anumite tipuri de instalații;

43.

observă că cerințele propuse privind înregistrarea și monitorizarea pot avea uneori drept consecință sarcini administrative semnificative (suplimentare) pentru autorități și întreprinderi. Este nevoie de o analiză critică a acestui aspect. Un exemplu concret îl constituie boilerele, pentru care – din punct de vedere tehnic – o frecvență mare de măsurare nu aduce o prea mare valoare adăugată, deoarece învechirea și poluarea au o influență mai mică asupra boilerelor decât, de exemplu, asupra motoarelor.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/30

Raportor

dl Povilas ŽAGUNIS, primarul orașului Panevėžys (LT-AE)

Document de referință

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 și a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 în ceea ce privește schema de ajutoare pentru aprovizionarea instituțiilor de învățământ cu fructe și legume, cu banane și cu lapte

COM(2014) 32 final

1.

atrăgând atenția asupra importanței formării unor deprinderi de viață sănătoase încă de la vârsta școlară și ținând seama de posibilitățile de care dispun, pe de o parte, Uniunea Europeană pentru a promova capacitatea cetățenilor de a duce o viață sănătoasă, și, pe de altă parte, autorităţile locale şi regionale pentru a lua măsuri adaptate situației concrete, bazate pe programe comune europene, și a le pune în practică;

2.

subliniază că alimentele ecologice și cele obținute pe bază de organisme nemodificate genetic ar trebui să reprezinte o componentă importantă a unei diete durabile pentru copii;

3.

subliniind importanța programelor de distribuire de fructe și legume, la care participă 25 de state membre (nu participă Regatul Unit, Finlanda și Suedia) de care, în anul școlar 2012–2013, au profitat 8,4 milioane de elevi din 61  396 de școli, precum și importanța programului de distribuire de lapte, la care participă toate statele membre, de care, în anul școlar 2011-2012, au profitat 20,3 milioane de elevi din întreaga UE, și dorind să scoată în evidență șansele pe care le oferă aceste scheme pentru toate state membre care doresc să participe;

4.

atrăgând atenția asupra faptului că, în ciuda limitării tematice stricte, această inițiativă legislativă atinge mai multe domenii importante de competența UE și a statelor membre: PAC și piața internă, sănătatea publică și, în anumite privințe, și educația;

5.

salută propunerea Comisiei, care a fost elaborată luând în considerare raportul din 2011 al Curții de Conturi Europene (1), referitoare la unificarea programelor de distribuire a laptelui (introdus în 1977, extins în 2008 asupra instituțiilor de învățământ secundar) și a fructelor (introdus în 2009) în școli și la stabilirea unor reglementări uniforme privind cofinanțarea, precum și recomandările privind îmbunătățirea eficienței și a coordonării;

6.

salută faptul că, în conformitate cu Regulamentul modificat nr. 1308/2013, statele membre, în cadrul plafoanelor naționale existente, au posibilitatea de a realoca o parte a fondurilor puse la dispoziţie pentru distribuirea de fructe și legume, banane și lapte în şcoli [articolul 23a alineatul (4)]; astfel se obține nu doar o mai mare flexibilitate la utilizarea fondurilor, ci se creează și condițiile necesare la nivelul statelor membre pentru a se evita problemele ce țin de cota îngrijorător de ridicată (de 30 %) a fondurilor neutilizate, menționate în situația financiară la propunere (punctul 1.5.1); insistă ca autoritățile locale și regionale să poată interveni în această realocare;

7.

în același timp, este sceptic în ceea ce priveşte cota-parte pe care, în conformitate cu propunerea de program, statele membre o pot redistribui după bunul lor plac; constată că nivelul propus de 15 % nu se bazează pe o analiză mai aprofundată, mai ales în contextul în care cota de buget neutilizat pentru cele două programe atinge, în unele cazuri, până la 30 %; prin urmare, propunerea nu pare a fi în conformitate cu principiile bunei guvernanțe;

8.

salută dispoziția din Regulamentul nr. 1308/2013 modificat, în temeiul căreia statele membre pot suplimenta fondurile dedicate programului din resurse proprii sau prin atragerea unor fonduri private, şi consideră că aceasta reprezintă o bază bună pentru dezvoltarea sinergiilor în utilizarea fondurilor naționale și europene, în scopul realizării unor rezultate pozitive și independente de punctele de vedere exprimate de diferitele state membre;

9.

propune ca normele privind ajutoarele pentru furnizarea fructelor și legumelor și a laptelui în școli pentru să fie îmbunătățite prin posibilitatea de a realoca cotele naționale acordate drept sprijin; în cazul în care, de exemplu, la scurt timp înainte de sfârșitul perioadei de șase ani, se constată că un stat membru nu a epuizat fondurile care i-au fost alocate, în primul rând, ar trebui luată în considerare realocarea fondurilor către acele regiuni care le-au utilizat mai bine; ulterior, ar trebui să existe posibilitatea ca acele cote naționale stabilite de către Comisie să fie redistribuite către statele membre care și-au epuizat sau depășit cotele, cu scopul de a încuraja acele state membre care aplică cu succes programele și de a stimula statele membre care sunt mai puțin eficiente în punerea în aplicare a programelor în sensul unor eforturi suplimentare;

10.

subliniază că principiile care au fost formulate inițial pentru distribuirea cotelor între statele membre, mai exact criteriul empiric (în trecut, cum au folosit statele membre ajutorul acordat?) și criteriul nevoilor reale (care este proporția reală a copiilor cu vârste între șase și zece ani din populația statului membru?), sunt principii foarte formale și ar putea fi insuficiente pentru a stabili necesarul concret de asistență;

11.

având în vedere diversitatea din Europa, propune stabilirea unor criterii suplimentare pentru definirea cotelor naționale destinate programelor de distribuire de lapte și fructe în școli; aceste criterii ar putea fi: nivelul de dezvoltare a regiunii și media statistică a lipsei de vitamine obținută prin calcularea diferenței dintre necesarul obiectiv de fructe pentru alimentația copiilor (400 de grame de fructe pe zi) (calculat pe baza metodei adoptate de Organizația Mondială a Sănătății) și valoarea statistică reală a consumului de fructe, obiceiurile alimentare (astfel, alimentația din statele membre sudice cuprinde în mod tradițional mai multe fructe și legume decât cea din statele membre nordice) etc.;

12.

își exprimă îndoiala cu privire la caracterul adecvat al propunerii prezentate la considerentul 7 din propunerea de regulament, conform căreia Comisia este împuternicită să adopte anumite acte juridice care conțin dispoziții suplimentare privind echilibrul dintre cele două criterii, și consideră că este vorba de o tentativă de a extinde competențele Comisiei în detrimentul responsabilităților statelor membre;

13.

își exprimă îngrijorarea cu privire la obligația impusă statelor membre prin regulament de a monitoriza programul (2), în special cu privire la sarcinile administrative asociate cu această obligație la nivelul autorităților naționale, regionale și locale din statele membre; invită, prin urmare, Comisia și statele membre să ia măsuri pentru a garanta că sarcinile administrative legate de monitorizarea programului sunt reduse la minimum;

14.

are unele rezerve referitoare la principiul stabilit în regulament, care prevede un plafon al ajutorului UE definit per porție, și nu un procentaj din acest ajutor, și atrage atenția asupra riscurilor unei astfel de baze de calcul, și anume că stabilirea unei sume fixe ar putea duce la încercări de a distribui produse mai ieftine, de calitate inferioară; propune ca plafonul prevăzut pentru programul de asistență financiară din partea Uniunii și volumul concret al ajutoarelor acordate să fie definite în continuare în conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

15.

având în vedere riscul reducerii calității produselor livrate ca urmare a stabilirii contribuției UE pe baza unei porții, invită toate părțile interesate să ia măsuri care să asigure un control al acestui program de ajutor pentru a garanta o calitate corespunzătoare a produselor agricole distribuite;

16.

făcând referire la concluzia raportului Curții de Conturi Europene, potrivit căreia lipsa unui mecanism de direcționare a ajutoarelor către nevoile prioritare a contribuit la decalajele dintre obiectivele stabilite și rezultatele programelor de distribuire a laptelui în școli, critică textul articolului 23 din Regulamentul nr. 1308/2013 (ajutor pentru aprovizionarea cu produse agricole a instituțiilor de învățământ), care nu face referire la importanța implicării autorităților locale și regionale și a utilizării experienței de care dispun acestea pentru dezvoltarea în continuare a programelor de șase ani pentru furnizarea de fructe și legume;

17.

reamintind că orice încercare dinspre nivelul UE de a impune statelor membre obligații în legătură cu efectuarea unor consultații interne ar trebui considerată a fi o violare a principiului subsidiarității, invită Comisia să recomande statelor membre să facă uz într-o mai mare măsură de posibilitățile ce derivă din informațiile ce provin dinspre autoritățile locale și regionale, în condițiile în care ele sunt cele mai apropiate de consumatorii finali și de publicul-țintă; se recomandă în special participarea acestora la audierile din cadrul elaborării programelor naționale de șase ani pentru furnizarea de fructe și legume;

18.

reamintește că consumul de fructe, legume și de lapte, odată devenit obicei, are și un impact economic pe termen lung și ar putea contribui la obiectivele europene comune de creștere a competitivității și coeziunii;

19.

subliniază că alimentele, cu puține excepții, reprezintă produse locale, promovarea consumului lor contribuind, astfel, la o creștere a cererii curente și, la nivel macroeconomic, la realizarea obiectivelor PAC; în plus, consumul lor contribuie la crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase și la promovarea unui consum durabil în viitor, atunci când copiii sunt încurajați să consume mai multe alimente sănătoase; prin urmare, promovarea consumului de fructe și legume și de lapte trebuie văzută ca parte a efortului comun de a spori competitivitatea Europei;

20.

ținând seama de discuțiile în curs de desfășurare privind gradul de prelucrare a produselor eligibile în temeiul schemei de ajutor și având în vedere importanța principiului alimentației sănătoase de la o vârstă fragedă, sugerează ca ajutorul financiar oferit prin sistemul de ajutor pentru aceste produse să fie limitat la acele produse cu un grad redus sau zero de prelucrare, care nu conțin aditivi dăunători, îndulcitori, potențatori de aromă sau sare;

21.

dată fiind diversitatea Europei, consideră că nu se justifică încercarea de a stabili la nivel european care sunt sortimentele de fructe și legume care pot fi distribuite în școli în cadrul programului de distribuire; ar trebui, în schimb, ca fiecare stat membru să poată decide, la nivel regional sau local, care sunt tipurile de fructe, legume și produse lactate adecvate pentru a fi distribuite în școli;

22.

critică propunerile conținute în noul program de a limita oferta de produse lactate la laptele de consum; este de părere că și produsele lactate cu un grad redus de prelucrare ar trebui să fie eligibile, cum ar fi iaurtul natural (neîndulcit) sau brânza proaspătă;

23.

subliniază că limitarea gamei de opțiuni limitează posibilitatea de alegere a copiilor, făcând ca programul să devină mai puțin atractiv, și îi exclude în același timp de la program pe acei copii afectați de intoleranță la lactoză, care tolerează însă iaurtul neîndulcit;

24.

subliniază importanța problemei calității produselor distribuite în cadrul programului, pe care regulamentul o ignoră; consultările efectuate cu beneficiarii, cu școlile și cu alți parteneri sociali și economici au arătat că încercările de a achiziționa cantități mai mari la același preț afectează adesea calitatea; achizițiile publice se desfășoară pur formal, ceea ce face ca copiii să nu beneficieze de alimente de înaltă calitate;

25.

prin urmare, invită Comisia şi statele membre să ia măsuri de definire a unor norme minime privind calitatea alimentelor distribuite în cadrul schemei de distribuire şi să se asigure că aceste norme sunt respectate;

26.

face referire la concluziile raportului Curţii de Conturi, conform cărora programul ‘Lapte în şcoli’ nu este prea eficient şi nu a obţinut rezultatul scontat, întrucât produsele subvenţionate fie intră oricum în gama de produse oferite de cantinele şcolare, fie ar fi fost cumpărate cu mare probabilitate şi în lipsa schemei de distribuire; în plus, se consideră că la definirea şi punerea în aplicare a programului nu s-a ţinut seama într-o măsură suficientă de obiectivele pedagogice definite (3);

27.

din acest motiv şi având în vedere valoarea laptelui pentru copii, solicită statelor membre să stabilească necesarul existent de produse lactate prevăzute a fi distribuite în cadrul schemei de distribuire a laptelui, utilizând sprijinul financiar din partea UE în mod exclusiv pentru furnizarea către cantinele şcolare de produse lactate corespunzătoare unei alimentaţii sănătoase, cu cea mai mare valoare nutritivă;

28.

își exprimă îngrijorarea cu privire la statisticile alarmante care arată că, în UE, 22 de milioane de copii sunt supraponderali, 5 milioane dintre aceștia fiind obezi (4) și că, în anul 2011, media UE-27 a consumului de fructe și legume în rândul cetățenilor adulți se ridica la mai puțin de jumătate din cantitatea recomandată de OMS (5); subliniază în acest context că școala, ca loc care pregăteşte generaţia tânără pentru viaţă, joacă un rol important în transmiterea de cunoştinţe despre alimentaţia sănătoasă și pentru formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase;

29.

în acest sens, atrage atenția în mod special asupra rolului jucat de autoritățile locale și regionale, care în multe cazuri sunt instanțe responsabile pentru instituțiile de învățământ, pentru promovarea unui stil de viață sănătos, și solicită ca măsurile și cooperarea din acest domeniu să se bucure de o atenție sporită;

30.

evaluează în mod pozitiv cerințele de calitate (6) conținute în reglementările în vigoare și recomandă ca acestea să fie menținute sau, în cazul în care acest lucru este posibil, luând în considerare recomandările din partea nutriționiștilor, să se impună cerințe și mai stricte;

31.

atrage atenţia că, în pofida paletei ample de inițiative regionale, naționale și europene dedicate sănătății (7), cadrul social general continuă să fie mai degrabă dăunător unui mod de viață sănătos: în 2011, cetățenii UE-27 consumau, în medie, mai puțin de jumătate din cantitatea de fructe și legume recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (8); în acest context, are îndoieli cu privire la limita de vârstă prevăzută în cadrul programului, care prevede distribuirea de alimente doar pentru segmentul de vârstă între şase şi zece ani, considerându-l insuficient pentru a forma obiceiuri alimentare sănătoase în actualul context al unor condiţii neprielnice în acest sens; recomandă să fie luată în considerare posibilitatea de a extinde acest program, incluzând şi copiii din creşe, grădiniţe şi alte forme de învăţământ preşcolar, dar şi elevii cu vârste de peste zece ani;

32.

atrage atenția asupra aspectelor legate de dezvoltarea durabilă a distribuirii de fructe, legume și lapte, în special asupra impactului negativ al transportului de marfă asupra mediului și sănătății publice, și solicită în acest sens ca, la furnizarea produselor în cadrul acestui program de ajutoare, să se facă uz într-o mai mare măsură de produse fabricate/cultivate la fața locului sau în regiunile învecinate;

33.

având în vedere aspectele dezvoltării durabile și necesitatea ca cetățenii UE să fie educați încă de la vârsta tinereții în sensul unei culturi durabile a consumului, solicită Comisiei și statelor membre să inițieze o dezbatere cuprinzătoare în rândul experților și politicienilor privind posibilitățile juridice de utiliza în mod preferențial fructele și legumele și produsele lactate de origine regională, inclusiv privind posibilele derogări de la acte juridice privind achizițiile publice sau adaptarea acestora;

34.

solicită ca aceste programe să aibă în vedere, în primul rând, valorificarea produselor locale și lanţuri scurte de comercializare și, totodată, orientarea cu prioritate către produsele care provin din agricultura biologică;

35.

își exprimă îngrijorarea cu privire la statisticile alarmante care arată că, în UE, 22 de milioane de copii sunt supraponderali, 5 milioane dintre aceștia fiind obez și că, în anul 2011, media UE-27 a consumului de fructe și legume în rândul cetățenilor adulți se ridica la mai puțin de jumătate din cantitatea recomandată de OMS (9); subliniază în acest context că școala joacă un rol important în pregătirea tinerilor pentru viață și pentru formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase;

36.

în acest sens, atrage atenția în mod special asupra rolului jucat de autoritățile locale și regionale, care în multe cazuri sunt instanțe responsabile pentru instituțiile de învățământ, pentru promovarea unui stil de viață sănătos, și solicită ca măsurile și cooperarea din acest domeniu să se bucure de o atenție sporită;

37.

subliniază potențialul impact educativ al programului de distribuire a fructelor, legumelor și laptelui, care pune la dispoziția tinerilor atât cunoștințe despre UE, cât și cunoștințe privind agricultura, producția de alimente, alimentele sănătoase și nesănătoase, o dietă echilibrată, legătura dintre produsele alimentare consumate și starea de sănătate proprie, precum și cunoștințe privind reducerea risipei de alimente; salută posibilitatea prevăzută în noul program de a finanța măsuri însoțitoare, cum ar fi măsuri de informare privind beneficiile produselor alimentare sănătoase și necesare;

38.

atrage atenţia asupra rezultatelor studiilor științifice care arată că atât consumul de produse alimentare nesănătoase, cât și obezitatea pot fi combătute cu succes numai cu măsuri complexe, cu implicarea nu numai a școlilor, ci a întregii societăți în ceea ce privește nutriția copiilor; consideră, în acest context, că toate campaniile de informare și sensibilizare a acestor grupuri-țintă fac parte integrantă din programul pentru distribuirea de fructe, legume și lapte în școli (10);

39.

având în vedere tendințele actuale ale societății de consum de a consuma produse prezentate și ambalate într-un mod atractiv și având în vedere faptul că adesea prezentările atractive sunt însoțite de un consum de substanțe al căror impact asupra sănătății nu este clar, solicită, cu privire la programul în cauză, să se acorde o mai mare prioritate sensibilizării cu privire la produsele alimentare neprelucrate și beneficiile nutriționale pe care acestea le prezintă;

40.

împărtăşeşte îngrijorarea Comisiei Europene că, spre diferenţă de programul de distribuire de fructe în şcoli, au fost puse în practică doar un număr redus de măsuri pedagogice în cadrul programului de distribuire a laptelui (11) şi atrage atenţia asupra faptului că autorităţile locale şi regionale dispun de posibilitatea de a pune în practică astfel de măsuri, adaptându-le la necesităţile de informare a copiilor din localitatea şi regiunea respectivă;

41.

ținând seama de principiul subsidiarității și de faptul că educația este o responsabilitate publică a statelor membre, precum și de faptul că o intervenție a UE în programele de educație naționale ar putea fi neadecvată, propune ca toate măsurile pedagogice referitoare la distribuirea de fructe și legume și de lapte să fie definite în principal la nivel național și ca statelor membre să nu li se impună niciun prag minim de finanțare.

20.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 415/37

Raportor

dl Dainis TURLAIS (LV-ALDE), preşedintele Comisiei pentru securitate, prevenirea corupţiei şi aspecte legate de ordinea publică a Consiliului local al oraşului Riga

Document de referință

Propunerea de decizie privind instituirea unei platforme europene pentru intensificarea cooperării în materie de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate

COM(2014) 221 final

1.

salută propunerea Comisiei privind crearea unei platforme europene de luptă împotriva muncii nedeclarate și recunoaște că este necesar să se combată acest fenomen printr-o gestionare comună și coordonată, pentru a menține standardele înalte ale ocupării forței de muncă în UE, pentru a evita consecințe sociale și economice grave și pentru a rezolva problemele legate de mobilitatea lucrătorilor, precum și pentru a utiliza în mod mai complet și mai eficient capitalul uman;

2.

sprijină propunerea de a include în domeniul de aplicare al platformei chestiunea falsei activități independente, includere considerată esențială în condițiile în care falsa activitate independentă, al cărei scop este acela de a eluda obligații juridice sau fiscale, produce efecte prejudiciabile similare cu cele ale muncii nedeclarate, în special în ceea ce privește condițiile de muncă, sistemele de securitate socială și finanțarea pe termen lung a acestora;

3.

recunoaște că platforma europeană propusă pentru consolidarea cooperării menite să prevină și să descurajeze munca nedeclarată reprezintă o contribuție concretă la eforturile depuse în prezent pentru a se găsi soluții inovatoare nu numai pentru creșterea ratei de ocupare a forței de muncă și realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020, ci și pentru creșterea calității și a siguranței locurilor de muncă în Uniunea Europeană;

4.

constată că în raportul recent al Eurofound (1) se subliniază că „există o corelație puternică între programele de austeritate în sens larg și amploarea și dezvoltarea economiei nedeclarate”; regretă, prin urmare, decalajul dintre nivelul scăzut al economiilor realizate prin intermediul măsurilor de austeritate și potențialul economiilor care pot fi realizate prin lupta împotriva muncii nedeclarate;

5.

este de acord cu Comisia în privința faptului că munca nedeclarată are implicații bugetare grave, întrucât duce la scăderea veniturilor fiscale și a contribuțiilor sociale și, prin urmare, are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă, a productivității, a condițiilor de lucru, a dezvoltării competențelor și a învățării pe tot parcursul vieții, ceea ce are ca efect reducerea drepturilor de pensie și a accesului la îngrijirile de sănătate; subliniază că munca nedeclarată reprezintă o amenințare gravă pentru coeziunea socioeconomică;

6.

subliniază că aceste aspecte sunt deosebit de relevante pentru autoritățile locale și regionale, deoarece diminuarea veniturilor din impozite are un impact negativ asupra veniturilor la bugetele autorităților locale și regionale, ducând la creșterea cheltuielilor efectuate de acestea pentru a asigura nevoile de bază ale cetățenilor. Printre efectele pe termen scurt și lung ale muncii nedeclarate se numără scăderea salariilor pe piața forței de muncă în cauză; pentru persoanele care întreprind o astfel de muncă, ele se traduc, direct, prin lipsa asigurărilor de sănătate și a asigurărilor sociale sau prin pensii semnificativ mai mici decât în cazul persoanelor angajate cu forme legale. Prin urmare, autoritățile locale și regionale afectate de problema muncii nedeclarate dispun de mai puține posibilități de a lărgi gama de servicii pe care le furnizează pentru cetățeni și de a îmbunătăți calitatea acestora;

7.

regretă faptul că propunerea Comisiei nu menționează importanța autorităților locale și regionale și a Comitetului Regiunilor și reiterează faptul că, adesea, autoritățile locale și regionale sunt cel mai aproape de persoanele în căutarea unui loc de muncă și de angajatori, piața forței de muncă având un caracter predominant local (2);

8.

în acest context, solicită Comisiei să recunoască faptul că autoritățile locale și regionale joacă un rol important în combaterea muncii nedeclarate, având în vedere cooperarea deja existentă între autoritățile locale și organizațiile reprezentative ale angajatorilor, cele ale lucrătorilor și organizațiile de ocupare a forței de muncă, precum și cele mai bune practici în domeniu elaborate la nivel regional și local. Intervenția actorilor de pe plan local este, într-adevăr, hotărâtoare pentru succesul platformei, dat fiind că aceste organisme sunt cele care încadrează și cunosc cel mai bine experiențele de viață ale cetățenilor. Alături de ele, după exemplul a ceea ce se preconizează în cazul Rețelei EURES, ar putea fi implicați și parteneri din rândul societății civile, astfel încât platforma sa aibă o arie de intervenție și mai amplă;

9.

consideră că această platformă, al cărei obiectiv este schimbul de informații și de bune practici și stabilirea unor principii comune, ar putea aduce o valoare adăugată semnificativă, având în vedere actuala criză financiară și economică, precum și necesitatea de a utiliza cât mai eficient posibil resursele umane și economice disponibile. Platforma dorește să favorizeze o planificare coerentă a măsurilor care trebuie adoptate în vederea combaterii muncii nedeclarate, ținând seama în același timp de caracterul generalizat al fenomenului, dar și de faptul că eliminarea sa necesită măsuri specifice bine direcționate;

10.

are rezerve cu privire la lipsa unei motivații mai substanțiale din partea Comisiei cu privire la compatibilitatea propunerii de participare obligatorie a statelor membre în cadrul platformei cu temeiul juridic al propunerii, articolul 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că sunt permise numai acele măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele membre; constată, de asemenea, că analiza Comisiei privind compatibilitatea propunerii cu principiile subsidiarității și proporționalității se limitează la o justificare a alegerii instrumentului juridic (o decizie a Parlamentului European și a Consiliului) și a valorii adăugate a propunerii în ansamblu, în loc să justifice caracterul obligatoriu al participării la platformă. Prin urmare, CoR are rezerve cu privire la conformitatea caracterului obligatoriu al propunerii cu principiul subsidiarității;

11.

subliniază necesitatea de a nu se întârzia punerea în aplicare a unor măsuri accesibile și eficiente de către toate statele membre, pentru a combate munca nedeclarată și falsa activitate independentă;

12.

ia notă de faptul că, pentru a atinge obiectivele platformei, ar trebui să fie utilizate cunoștințele și expertiza autorităților locale și regionale, având în vedere că acestea colaborează cu serviciile de ocupare a forței de muncă, cu organismele de securitate socială, cu părțile interesate și cu rețelele formale și informale ale cetățenilor, dispunând de experiență directă și cunoștințe referitoare la motivele existenței unei economii subterane la nivel local și regional;

13.

subliniază că, la adoptarea unor strategii regionale sau europene de sensibilizare cu privire la problema muncii nedeclarate, platforma trebuie să se consulte cu reprezentanții autorităților locale și regionale, astfel încât acestea să nu fie în contradicție cu măsurile pe care autoritățile locale și regionale le-au elaborat și să nu implice sarcini administrative și financiare suplimentare. Din acest motiv, autorităţilor locale şi regionale ar trebui să li se garanteze mai multă libertate în ceea ce privește natura participării lor la activitățile desfăşurate de către platformă;

14.

constată că munca nedeclarată reprezintă un fenomen deosebit de negativ: ea îl privează pe lucrător de posibilitatea de a primi îngrijiri de sănătate adecvate atunci când devine victimă a unui accident la locul de muncă, se îmbolnăvește sau suferă de o boală profesională, precum și de dreptul de asistență socială de stat de care beneficiază persoanele asigurate; de asemenea, un astfel de lucrător este expus riscului de sărăcie la vârsta de pensionare; totodată, munca nedeclarată reduce fondurile disponibile pentru extinderea serviciilor publice și îmbunătățirea calității acestora. Adesea, printre persoanele implicate în activități nedeclarate se numără mai ales femeile și adolescenții, ceea ce reprezintă o situație inacceptabilă pentru un stat membru al Uniunii Europene;

15.

atrage atenția în special asupra necesității de a promova campanii de educare și de informare pentru a spori gradul de conștientizare a aspectelor negative ale muncii nedeclarate, pentru a informa în mod eficient diferite grupuri de cetățeni, în special tinerii, cu privire la amploarea acestui fenomen și impactul negativ al acestuia asupra economiilor naționale și a calității vieții cetățenilor, asupra condițiilor de muncă, securității sociale pe tot parcursul vieții și asupra posibilităților de care dispun autoritățile locale și regionale de a lărgi gama de servicii pe care le oferă și de a îmbunătăți calitatea acestora; subliniază că răspunderea este atât a individului, cât și a unui potențial angajator;

16.

ia notă de faptul că, date fiind legătura directă dintre autorităţile locale şi regionale și populație și cooperarea lor cu angajatorii stabiliți pe teritoriul lor, autoritățile locale și regionale ar putea, dacă ar beneficia de sprijin de la nivelul național, să aducă o contribuție semnificativă la depistarea muncii nedeclarate și să ajute lucrătorii, în special grupurile mai vulnerabile, să se integreze în cadrul pieței oficiale a forței de muncă;

17.

constată că este necesară nu numai combaterea muncii nedeclarate, ci și reducerea atractivității acestui tip de activitate și promovarea angajării legale; acestea pot fi efectuate, dacă este cazul, prin reducerea sarcinii administrative și fiscale;

18.

reafirmă că este necesar să se combată munca nedeclarată în contextul mai larg al migrației, dat fiind că acest tip de posibilitate de ocupare a unui loc de muncă reprezintă unul dintre factorii care încurajează afluxul de migranți ilegali și exploatarea acestora pe piața forței de muncă (3);

19.

salută faptul că la platformă ar trebui să participe, în calitate de observatori, și partenerii sociali, Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA), Organizația Internațională a Muncii (OIM) și statele SEE; propune să se acorde același statut de observator ca cel prevăzut la articolul 1 alineatul (3) al propunerii și Comitetului Regiunilor, ca reprezentant al autorităților locale și regionale din Europa;

20.

consideră că este necesar să se evite o abordare descendentă, intervenindu-se în schimb asupra cauzelor sociale ale muncii nedeclarate la nivel local, prin adaptarea măsurilor la diferite circumstanțe geografice, economice și sociale;

21.

salută propunerea de a face uz, în cadrul activității pe care o desfășoară platforma, de instrumente eficiente: baze de date, încredere reciprocă și acumularea de experiență, formarea comună și schimburile de personal, precum și orientări și principii comune de funcționare. În contextul economic actual, aceste forme de cooperare sunt deosebit de importante, permițând utilizarea mai eficientă a resurselor umane și financiare;

22.

subliniază că este important să se promoveze proiecte de analiză încrucișată a datelor, atât la nivel național, cât și între statele membre, între organismele publice cu competențe în domeniul ocupării forței de muncă și al asistenței sociale, ceea ce ar permite o mai bună înțelegere a problemei și ar facilita detectarea cazurilor de fraudă;

23.

sprijină intenția de a organiza campanii privind munca nedeclarată la nivel european. Trebuie depuse mai multe eforturi pentru a informa publicul cu privire la prejudiciile cauzate de munca nedeclarată și falsa activitate independentă sănătății și securității în muncă, sistemelor de securitate socială, bugetelor naționale, regionale și locale și societății în ansamblu. Având în vedere amploarea luată în prezent de euroscepticism în Europa, ar fi deosebit de important să se îmbunătățească gradul de informare al societății civile în ansamblu cu privire la beneficiile obținute în cazul în care politicile de ocupare a forței de muncă din statele membre sunt coordonate la nivel european;

24.

invită statele membre să consulte autoritățile locale și regionale sau organizațiile lor reprezentative în procesul de numire, în fiecare stat membru, a unui punct de contact unic, ca membru al platformei, precum și a unui eventual suplinitor al acestuia;

25.

încurajează statele membre și punctele lor de contact să identifice în mod clar reprezentanții relevanți ai autorităților locale și regionale, precum și organizațiile reprezentative ale acestora, cu care se va demara un dialog structurat și cu care va avea loc un schimb regulat de informații privind munca nedeclarată, cu scopul de a se asigura că reprezentanții de la nivel național au acces la cunoștințele și experiența existentă la nivel local și regional. Prin această abordare s-ar garanta că informațiile cu privire la progresele înregistrate la nivel național și la nivelul UE ajung până la nivel local și regional;

26.

consideră că instrumentele utilizate în cadrul platformei trebuie, de asemenea, să fie accesibile autorităților locale și regionale, astfel încât acestea să poată fi parteneri efectivi pentru autoritățile naționale, cu scopul de a preveni și a descuraja munca nedeclarată;

27.

încurajează statele membre, Comisia Europeană și Eurostat să colecteze și să prelucreze date mai numeroase și de mai bună calitate în ceea ce privește munca nedeclarată, inclusiv la nivel local și regional, pentru a îmbunătăți înțelegerea chestiunii și pentru a contribui la rezolvarea sa;

28.

subliniază importanța garantării faptului că dezvoltarea de instrumente de evaluare, de indicatori și de indici de referință comuni nu are drept obiectiv evaluarea situației din diferitele state membre într-o abordare competitivă, arătând că aceste inițiative reprezintă, dimpotrivă, modalități de depistare a muncii nedeclarate; solicită să fie elaborate recomandări și să se îmbunătățească nivelul de cunoaștere a fenomenului muncii nedeclarate în UE.

29.

sprijină solicitarea adresată Comisiei de către Parlamentul European, în rezoluția sa din 14 ianuarie 2014, de a examina necesitatea și, în caz afirmativ, de a lua măsuri pentru crearea unui card european de asigurare socială, care să includă toate datele necesare pentru verificarea raportului de muncă a titularului acestui card, cum ar fi asigurările sociale și timpul de lucru.

30.

subliniază că este important ca statele membre să consolideze resursele aflate la dispoziția inspectoratelor muncii, pentru a se atinge astfel obiectivul de a avea câte un inspector la 10  000 de lucrători, în concordanță cu recomandările OIM, în special prin intermediul unor planuri naționale de acțiune pentru consolidarea mecanismelor de inspecție la locul de muncă, care ar putea beneficia de cofinanțare din fondurile structurale europene;

31.

invită Comisia să propună o directivă care să stabilească standarde minime privind inspecția muncii care să fie implementate în statele membre pe baza Convenției nr. 81 a OIM. Această directivă ar trebui să definească modul în care funcționează sistemul de inspecție a muncii și de formare profesională transfrontalieră a inspectorilor, precum și competențele și obligațiile lor;