19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/1

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care îi conferă noi prerogative și responsabilități în cadrul sistemului politic european;

—

având în vedere Declarația de misiune, care îl definește ca adunare politică a reprezentanților locali și regionali, dotată cu o dublă funcție de reprezentare democratică și teritorială în cadrul procesului decizional al Uniunii;

—

având în vedere Acordul de cooperare semnat cu Parlamentul European la 5 februarie 2014, care consfințește voința comună de consolidare a legitimității democratice a Uniunii;

—

având în vedere Protocolul privind modalitățile de cooperare dintre Comisia Europeană și Comitetul Regiunilor, semnat la 16 februarie 2012, care consolidează implicarea sa în punerea în aplicare a programului de lucru anual și în programul legislativ;

—

revendică rolul unic pe care și-l asumă de 20 de ani în serviciul Uniunii Europene și al respectării principiilor subsidiarității și proporționalității, precum și pentru apărarea obiectivelor de coeziune economică, socială și teritorială;

—

subliniază impactul în creștere pe care îl are asupra elaborării legislației europene prin rolul său consultativ, precum și rolul politic pe care îl joacă în procesul legislativ al Uniunii Europene, funcția sa centrala fiind de a se asigura că expertiza autorităților locale și regionale în ceea ce privește transpunerea și aplicarea legislației UE este inclusă în procesul legislativ;

—

a hotărât să întreprindă, cu ocazia celebrării celei de-a 20 aniversări, o analiză prospectivă privind rolul său politic și instituțional în cadrul guvernanței Uniunii Europene și să-și facă astfel cunoscută viziunea asupra viitorului procesului de integrare europeană;

—

propune, în acest scop, o foaie de parcurs articulată în jurul a trei obiective strategice pentru relansarea dinamicii Uniunii Europene;

1.

Consolidarea adeziunii și încrederii cetățenilor europeni față de Uniunea Europeană

1.1.

constată, în lumina rezultatelor recentelor alegeri europene, necesitatea consolidării unei legături bazate pe încredere între Uniunea Europeană și cetățeni pentru ca acțiunile acesteia să fie mai aproape de preocupările lor și să constituie o reală valoare adăugată;

1.2.

pune în evidență rolul său strategic ca purtător de cuvânt al autorităților locale și regionale pentru reușita proiectului european, inclusiv în direcția unei „Europe împreună cu regiunile”; subliniază că este un canal de transmisie indispensabil pentru exprimarea intereselor și reprezintă nivelul de guvernare cel mai apropiat de cetățeni, ceea ce permite ca aceste interese să se reflecte în procesul de elaborare a politicilor la nivelul Uniunii Europene;

1.3.

consideră, având în vedere competențele stabilite prin lege la nivel european și național, că instituțiilor europene, statelor membre și autorităților locale și regionale le revine responsabilitatea colectivă pentru adecvarea reglementărilor Uniunii Europene, stabilind proceduri mai transparente, reducând sarcinile administrative și instituind mecanisme care să permită analizarea impactului acțiunii sale asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor;

1.4.

subliniază, pe baza sondajelor Eurobarometru, încrederea pe care o acordă cetățenii europeni aleșilor locali și regionali și așteptările lor de a fi implicați într-o măsură mai mare în guvernanța europeană și consideră, prin urmare, că este esențială consolidarea statutului său de adunare politică prin punerea în valoare, la nivel european, dar și național, regional și local a mandatelor europene, locale și regionale ale membrilor săi;

1.5.

își afirmă legitimitatea democratică și identitatea politică de instituție europeană, în calitate de Adunare UE a reprezentanților locali și regionali, și intenționează să sporească vizibilitatea și impactul politic ale avizelor și luărilor sale de poziție; se angajează să își consolideze activitățile politice în colaborare cu partidele și grupurile politice de la toate nivelurile;

1.6.

își propune să valorifice din plin specificitatea sa teritorială pentru a-și extinde capacitatea de a influența procesul decizional și de a reuni astfel contribuțiile delegațiilor naționale și ale rețelelor de experți locali în îndeplinirea misiunii sale;

1.7.

solicită statelor membre să asigure, prin sistemul de desemnare a membrilor CoR, o reprezentativitate politică care să reflecte rezultatul alegerilor locale și regionale, precum și respectarea principiilor egalității de gen și de șanse și insistă asupra necesității accelerării procedurilor de numire;

1.8.

intenționează să promoveze egalitatea între femei și bărbați în toate domeniile sale de activitate, în vederea consolidării legitimității democratice a Uniunii;

1.9.

reafirmă că Uniunea Europeană necesită un adevărat sistem de guvernanță pe mai multe niveluri, prin care să se garanteze o cooperare eficientă între orașe, regiuni și statele membre; subliniază că Uniunea Europeană ar trebui să abordeze domeniile în care este nevoie de acțiune, abținându-se să adopte noi reguli cu privire la chestiuni care pot fi tratate în modul cel mai adecvat la nivelul local, regional sau național;

1.10.

intenționează să-i sprijine pe deplin pe membrii săi în asumarea rolului de „ambasadori” ai Europei la nivelul regiunilor, orașelor și comunelor și vice-versa, astfel încât să își întărească legăturile cu cetățenii europeni;

1.11.

prin urmare, consideră că este imperativ ca, în cadrul birourilor de informare ale Parlamentului European și al birourilor de reprezentare ale Comisiei Europene în statele membre să se instituie un mecanism de sprijinire a activităților membrilor CoR, care să faciliteze interacțiunea acestora cu deputații europeni în circumscripțiile lor; este dispus să contribuie la organizarea unor campanii de comunicare descentralizată privind prioritățile Uniunii Europene și impactul legislației UE la nivel local și regional, ținând seama de limbile oficiale existente în teritoriu;

1.12.

are intenția să-i sprijine mai mult pe membrii săi în cadrul administrațiilor lor locale și regionale, în special pentru organizarea de dezbateri cu cetățenii, precum și în cadrul sesiunilor speciale ale consiliilor locale și regionale consacrate temelor europene de actualitate și, dacă este cazul, propunerilor de inițiative cetățenești europene (ICE);

1.13.

pune în evidență activitățile sale politice care constituie o platformă de dialog privind dimensiunea teritorială a Uniunii Europene, printre care se numără summiturile regiunilor și orașelor, care oferă un cadru pentru a dezbate viitorul Europei și dezvoltarea autorităților locale și regionale pe termen mai lung;

1.14.

intenționează să-și consolideze strategia de comunicare interinstituțională, solicită reformarea strategiei de comunicare a Uniunii Europene și pledează pentru un nou mod de comunicare cu cetățenii, cu ajutorul unui limbaj clar și inteligibil; subliniază rolul esențial care revine mediilor locale și regionale, precum și rețelelor de socializare, pentru a redirecționa percepția cetățenilor asupra Uniunii Europene și pentru a promova politicile și realizările sale concrete;

2.

Promovarea integrării europene pe baza unei metode comunitare reînnoite care ține pe deplin seama de responsabilitățile partajate ale diferitelor niveluri de guvernanță

2.1.

consideră guvernanța pe mai multe niveluri ca fiind unul dintre principiile pe care ar trebui să se bazeze o metodă comunitară reînnoită pentru promovarea integrării europene;

2.2.

își propune să asigure însușirea principiilor guvernanței pe mai multe niveluri prin aderarea la Carta privind guvernanța pe mai multe niveluri în Europa, pe care a adoptat-o în aprilie 2014;

2.3.

se pronunță în favoarea extinderii potențialului codului de conduită privind punerea în aplicare a principiului parteneriatului, deja aplicat în cadrul legislației privind politica de coeziune, la alte domenii de intervenție a Uniunii Europene;

2.4.

deplânge impactul direct al crizei asupra autonomiei și capacității de acțiune a autorităților locale și regionale; prin urmare, va face uz de rapoartele de țară ale Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei pentru a monitoriza evoluția proceselor de descentralizare și de regionalizare;

2.5.

va veghea la respectarea prerogativelor autorităților locale și regionale în mecanismele de coordonare la nivel european; prin urmare, consideră că este crucial ca autoritățile locale și regionale să dispună de resursele financiare care corespund descentralizării competențelor;

2.6.

sprijină o mai bună luare în considerare a dimensiunii locale și regionale a strategiei de extindere, a politicii de vecinătate și a politicii de dezvoltare a Uniunii Europene;

2.7.

reafirmă că subsidiaritatea este un principiu democratic fundamental și un vector esențial pentru îmbunătățirea calității legislației UE și a valorii adăugate a Uniunii Europene, precum și pentru reducerea sarcinilor administrative; subliniază că este important să se acorde un loc mai important respectării principiului proporționalității; atrage atenția asupra eforturilor pe care le-a depus prin strategie sa de monitorizare și mecanismul de consultare a autorităților locale și regionale pentru a garanta respectarea acestor principii;

2.8.

subliniază caracterul de corolar al principiului parteneriatului și al guvernanței pe mai multe niveluri;

2.9.

își va asuma responsabilitățile care îi revin în dezbaterea privind revizuirea competențelor în cadrul Uniunii Europene; aceasta trebuie să ducă la consolidarea valorii adăugate a acțiunii Uniunii Europene și nu trebuie să se rezume la o confruntare între „mai multă” sau „mai puțină” Europă;

2.10.

va consolida impactul avizelor sale prin activarea mecanismului de consultare a bazei sale teritoriale și de concertare, printre altele, cu regiunile cu puteri legislative și cu asociațiile reprezentative ale autorităților locale și regionale;

2.11.

își propune să își consolideze implicarea de-a lungul întregului ciclu legislativ pentru a fi în măsură, când este cazul, să-și exercite dreptul de a introduce acțiune în fata Curții de Justiție a Uniunii Europene;

2.12.

prin urmare, va instaura o cooperare mai structurată cu Parlamentul European, parlamentele naționale și, dacă este cazul, cu camerele superioare, care reprezintă dimensiunea teritorială la nivel național, dar și cu parlamentele regionale și va sprijini recurgerea la procedura de alertă timpurie de către autoritățile regionale;

2.13.

salută progresele realizate care permit implicarea sa în amonte, într-o fază timpurie a procesului de elaborare a legislației; prin urmare, va acorda o atenție specială analizei impactului teritorial și dezvoltării indicatorilor teritoriali; ca atare, reafirmă necesitatea garantării implicării autorităților locale și regionale în mecanismele de cooperare instituțională care vizează „o mai bună legiferare”;

2.14.

își va dezvolta mai mult capacitatea în acest domeniu și va urmări să își sporească nivelul de expertiză în vederea consolidării funcției sale consultative, prin implicarea expertizei autorităților locale și regionale, precum și a asociațiilor teritoriale europene în procesele de consultare legate de avizele sale, de analizele sale privind impactul teritorial și de respectarea principiilor subsidiarității și a proporționalității;

2.15.

are în vedere implicarea autorităților locale și regionale în programul REFIT (Regulatory Fitness and Performance), în vederea îmbunătățirii calității legislației și a unei mai bune acceptări a acesteia de către cetățeni;

3.

Consolidarea reprezentării instituționale a autorităților locale și regionale în procesul decizional

3.1.

revendică caracterul său legitim, singular și complementar în cadrul arhitecturii instituționale a Uniunii Europene și își propune să își apere independența politică și autonomia funcțională, afirmându-și rolul de instituție politică pe lângă funcția sa consultativă, printr-o monitorizare mai eficientă a avizelor și o consolidare în continuare a legăturilor și cooperării cu Parlamentul European, Comisia și Consiliul;

3.2.

se va concentra pe misiunea sa principală; consacrându-și atenția și resursele procesului legislativ al Uniunii Europene, CoR își va consolida rolul politic de organism consultativ și va justifica prerogativele suplimentare pe care este posibil să le revendice în viitor;

3.3.

își proiectează strategia de viitor în etape, pe termen scurt prin valorificarea tuturor posibilităților oferite de Tratatul de la Lisabona și, pe termen lung, în cadrul unei reformări a tratatelor;

3.4.

solicită ca, în conformitate cu principiul cooperării loiale, instituțiile care îl sesizează au obligația să respecte competențele sale instituționale și le reamintește acestora datoria de a prezenta motivele pentru care principalele sale recomandări au fost sau nu au fost urmate;

3.5.

își exprimă satisfacția cu privire la sesizările din ce în ce mai numeroase ale Parlamentului European și așteaptă ca efectul pozitiv al cooperării politice stabilite prin intermediul acordului încheiat să se traducă printr-un sistem de participare reciprocă a raportorilor la lucrările comisiilor competente;

3.6.

subliniază, în ceea ce privește procesul legislativ european, necesitatea consolidării calitative și cantitative a cooperării cu Parlamentul European și cu Consiliul Uniunii; își propune să își sporească impactul asupra propunerilor legislative și să consolideze implicarea raportorilor săi pe tot parcursul procesului legislativ în vederea îmbunătățirii monitorizării propunerilor sale de modificare a textelor legislative asupra cărora s-a pronunțat;

3.7.

revendică statutul de observator la negocierile din cadrul trilogurilor organizate în domeniile în care consultarea sa este obligatorie;

3.8.

plănuiește să organizeze sesiuni interparlamentare în care membrii săi, membrii Parlamentului European și membrii parlamentelor regionale să poată dezbate teme europene de actualitate și impactul legislației europene;

3.9.

intenționează să se implice mai mult în procesul de elaborare și de punere în aplicare a punctelor din programele președințiilor care sunt relevante pentru autoritățile locale și regionale și va interacționa mai bine cu Consiliul în ansamblu și, în special, cu miniștrii regionali care fac parte din Consiliu;

3.10.

solicită implicarea reprezentanților autorităților locale și regionale, și atunci când este relevant, a celor cu competențe legislative, în grupurile de lucru ale Comisiei Europene și ale Consiliului pe teme politice cu un puternic impact teritorial;

3.11.

este mulțumit de raporturile stabilite cu Președinția Consiliului European, pe care dorește să le structureze pentru a asigura în permanență valoarea adăugată a consultării teritoriale, în special în cadrul pregătirii reuniunilor Consiliului European;

3.12.

își exprimă deplina satisfacție cu privire la evoluția cooperării cu Comisia Europeană, în special în faza de consultare prelegislativă, dar își reafirmă solicitarea instituirii unei practici sistematice de dezbatere, împreună cu executivul european, a chestiunilor de actualitate, prin întrebări și răspunsuri, adresate oral sau în scris, privind recomandările sale politice;

3.13.

insistă asupra necesității implicării într-o fază cât mai timpurie în elaborarea programării anuale și multianuale a Uniunii Europene, pentru a putea contribui la identificarea alegerilor strategice și politice pentru Europa; în plus, solicită să fie cooptat încă din primul moment în procesul de numire a comisarului însărcinat cu politica regională, începând chiar cu următorul mandat 2014-2019;

3.14.

are în vedere implicarea autorităților locale și regionale în mecanismele guvernanței economice și consideră că are dreptul să fie asociat la dialogul economic dintre Comisia Europeană și Parlamentul European, pe de o parte, și că trebuie garantată, pe de altă parte, participarea membrilor săi la săptămâna parlamentară a Parlamentului European, alături de deputații europeni și naționali;

3.15.

solicită ca, în momentul integrării Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG) în cadrul juridic al Uniunii Europene, să se introducă o clauză orizontală care să permită consultarea Comitetului în domeniile de competență partajată pentru măsurile de coordonare a politicilor economice și de ocupare a forței de muncă și în privința măsurilor de sprijin, coordonare și complementare;

3.16.

reafirmă, în eventualitatea revizuirii tratatelor sub aspectul configurației instituționale a Uniunii Europene, următoarele solicitări:

3.17.

propune adăugarea cuvântului „European” la numele său actual, astfel încât numele său complet să fie „Comitetul European al Regiunilor”;

3.18.

insistă asupra necesității implicării unor reprezentanți ai Comitetului Regiunilor în Convenția care va fi convocată în vederea revizuirii tratatelor, pentru garantarea unui nivel maxim de legitimitate democratică;

3.19.

solicită președintelui său să transmită prezenta rezoluție Parlamentului European, Consiliului, Comisiei Europene și președintelui Consiliului European.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/6

1.

Orașele și regiunile Europei sunt parteneri esențiali pentru a consolida încrederea în Uniunea Europeană

1.1.

consideră că obiectivele principale ale noului mandat legislativ al Uniunii Europene trebuie să fie crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune, generarea unei creșteri durabile și echilibrate din punct de vedere teritorial și promovarea valorilor noastre comune, pentru a întări încrederea cetățenilor în proiectul european;

1.2.

subliniază că autoritățile locale și regionale nu sunt doar o sursă de legitimitate democratică pentru UE, ci și o pârghie pentru stimularea și comunicarea la fața locului a obiectivelor Uniunii; reamintește că guvernanța pe mai multe niveluri garantează că toate nivelurile de guvernanță cooperează în exercitarea competențelor și că subsidiaritatea și guvernanța pe mai multe niveluri merg mână în mână cu o puternică autonomie locală și regională;

1.3.

reamintește că autoritățile locale și regionale sunt responsabile pentru două treimi din investițiile publice directe în UE, fiind însă grav afectate de criza economică și financiară, ceea ce a dus la o reducere semnificativă a cheltuielilor publice – de peste 20 % în ultimii trei ani – și la o creștere a decalajelor teritoriale. În același timp, autoritățile locale și regionale sunt adesea confruntate cu solicitări financiare din ce în ce mai mari pentru a face față ratei ridicate a șomajului și a excluziunii sociale.

2.

Investiții în localitățile și regiunile Europei pentru mai multe locuri de muncă, creștere și sustenabilitate

2.1.

propune să profite de ocazia evaluării/revizuirii intermediare a cadrului financiar multianual (CFM) pentru perioada 2014-2020, prevăzută să aibă loc la sfârșitul anului 2016, pentru a examina posibilitățile de a modifica plafoanele creditelor de plată, fără a depăși bugetul general al CFM, având în vedere acumularea angajamentelor restante și dificultățile tot mai mari pe care le întâmpină UE în a-și îndeplini obligațiile juridice, precum și pentru a face ca bugetul să corespundă priorităților strategice ale Uniunii, aflate în permanentă evoluție;

2.2.

solicită Comisiei să propună măsuri care să contribuie la creșterea capacității de absorbție la nivel de stat membru și să reexamineze analiza sa cu privire la excluderea de la calculul deficitului bugetar a cofinanțării naționale și regionale pentru investițiile care beneficiază de sprijinul UE, precum și să ia în considerare o sprijinire mai ambițioasă a investițiilor publice în UE pe termen mediu;

2.3.

solicită prelungirea perioadei și extinderea domeniului de aplicare a inițiativei privind obligațiunile pentru finanțarea proiectelor Europa 2020, ulterior rezultatelor evaluării independente complete prevăzută pentru 2015 și în baza acestora;

2.4.

Invită Comisia să prezinte o comunicare privind calitatea cheltuielilor publice, în care s-ar traduce, printre altele, principiile OCDE privind eficacitatea investițiilor publice în forma viitoare a politicilor UE;

2.5.

Sugerează Comisiei să elaboreze o Carte verde privind îmbunătățirea sinergiilor dintre bugetele UE, naționale și subnaționale în vederea asigurării unei utilizări optime a bugetului UE;

2.6.

Solicită Comisiei și Băncii Europene de Investiții să-și intensifice sprijinul practic acordat autorităților locale și regionale spre extinderea expertizei lor în ceea ce privește instrumentele financiare inovatoare.

3.

Consolidarea orientării teritoriale a politicilor UE și depășirea decalajelor teritoriale ale UE

3.1.

Îndeamnă Comisia, Parlamentul European și statele membre să adauge o dimensiune teritorială strategiei europene pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă în contextul viitoarei sale revizuiri;

3.2.

se pronunță în favoarea unei strategii și a unor măsuri de conservare și promovare a patrimoniului cultural și a diversității lingvistice care să cuprindă întreaga Uniune Europeană; crede cu fermitate că, la nivel politic, ar trebui să se dedice o atenție deosebită potențialului pe care îl oferă cultura și patrimoniul pentru generarea unei creșteri durabile și crearea de locuri de muncă;

3.3.

solicită, de asemenea, asigurarea unei implicări mai mari a nivelului subnațional în noua coordonare a politicilor economice și financiare, ca parte a semestrului european;

3.4.

solicită Comisiei Europene să treacă în revistă rezultatele implicării autorităților locale și regionale în programarea, implementarea și eventuala reprogramare a acordurilor de parteneriat și a programelor operaționale, conform cerințelor prevăzute în regulamentele privind fondurile structurale și de investiții europene și în Codul de conduită în materie de parteneriat și, în cazul în care statele membre nu respectă aceste dispoziții, să formuleze recomandări adecvate;

3.5.

invită instituțiile UE ca, în legătură cu toate propunerile viitoare privind consolidarea uniunii economice și monetare, să țină mai bine seama de dimensiunea teritorială; solicită Comisiei Europene și statelor membre să acorde o atenție specială efectelor de contagiune locală și regională și impactului potențial al acestora asupra sustenabilității finanțelor publice și asupra coeziunii teritoriale, în special în contextul „instrumentului de convergență și competitivitate” și al altor reforme economice și fiscale majore în UE;

3.6.

solicită ca evaluarea impactului teritorial să devină obligatorie în desfășurarea evaluărilor de impact ale Comisiei;

3.7.

solicită Comisiei să prezinte o Carte albă privind coeziunea teritorială menită să consolideze conceptul de coeziune economică, socială și teritorială, în vederea contracarării tendinței continue de creștere a disparităților teritoriale din UE și pentru a relansa dezbaterea privind măsurarea calității vieții „dincolo de PIB”; marile disparități economice și sociale dintre regiuni persistă; este deci esențial să se promoveze politica de coeziune economică, socială și teritorială, acordându-se o atenție deosebită regiunilor mai puțin dezvoltate;

3.8.

solicită Comisiei să promoveze dezvoltarea durabilă la nivel urban și urban/rural prin intermediul unei Cărți albe privind dezvoltarea urbană integrată;

3.9.

subliniază necesitatea de a dispune de o viziune teritorială pentru Uniunea Europeană și, prin urmare, pledează pentru o actualizare a Schemei de dezvoltare a spațiului comunitar;

3.10.

sugerează să se pună un accent special pe dezvoltarea unor soluții transfrontaliere, a colaborării interregionale în rețea și a strategiilor macroregionale recurgând mai des la grupările europene de cooperare teritorială ca instrument pentru alte politici ale UE;

3.11.

solicită Comisiei să își intensifice eforturile pentru a finaliza și extinde rețeaua centrală TEN–T și coridoarele rețelei centrale și să includă autoritățile locale și regionale în elaborarea planurilor de acțiune privind coridoarele centrale, cu o implicare mai cuprinzătoare a acestora în platformele de coridor.

4.

Pregătirea Uniunii Europene pentru noile provocări politice

4.1.

solicită Comisiei să prezinte o propunere cu privire la coordonarea la nivel european a procesului de modernizare a profesiilor din învățământ;

4.2.

invită Comisia să propună un cadru de calitate pentru educația și îngrijirea copiilor preșcolari și un cadru UE de recunoaștere a abilităților și competențelor dobândite prin învățare non-formală și informală;

4.3.

solicită Comisiei să prezinte propuneri concrete cu privire la modalitățile de a spori competențele digitale ale cetățenilor de toate vârstele;

4.4.

se așteaptă ca Comisia Europeană să recunoască rolul autorităților locale și regionale în elaborarea viitoarelor sale politici în domeniul justiției și al afacerilor interne; solicită Comisiei în special să includă dimensiunea locală și regională în conceperea activităților sale în ceea ce privește promovarea respectării drepturilor fundamentale și în elaborarea unei politici europene cuprinzătoare privind migrația;

4.5.

subliniază importanța sistemelor de garanție pentru tineret ca instrument care să combată ratele ridicate ale șomajului în rândul tinerilor și care să ofere șanse de reușită tinerilor din Europa. Prin urmare, Comitetul solicită majorarea finanțării pentru acest program, precum și un sprijin mai mare acordat autorităților locale și regionale în elaborarea, dezvoltarea și punerea în aplicare a acestor instrumente;

4.6.

solicită o mai bună integrare a domeniului culturii și creativității în Strategia Europa 2020 revizuită și în inițiativele emblematice relevante;

4.7.

invită Comisia să colaboreze îndeaproape cu orașele și autoritățile locale și regionale în eforturile lor de a integra imigranții, ca element important pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și pentru a răspunde problemelor demografice ale UE;

4.8.

solicită ca schimbările demografice să fie recunoscute ca prioritate în cadrul elaborării legislației UE și în ceea ce privește punerea în aplicare a tuturor programelor de finanțare ale UE pentru perioada 2014-2020;

4.9.

își reiterează apelul pentru o strategie europeană în domeniul lipsei de adăpost;

4.10.

solicită Comisiei să își intensifice eforturile de coordonare eficientă și de monitorizare a politicilor de integrare a romilor la nivel național, regional și local; se pronunță pentru o consolidare a cooperării cu „Alianța europeană a orașelor și regiunilor pentru incluziunea romilor” din cadrul Consiliului Europei;

4.11.

se pronunță în favoarea dezvoltării unui program regional privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), în scopul reducerii sarcinii administrative, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii; solicită consolidarea rolului autorităților locale și regionale în revizuirea Small Business Act;

4.12.

solicită Comisiei să prevadă un rol mai important pentru strategiile de specializare inteligentă în Europa, în scopul de a face față decalajului în materie de inovare existent între regiunile UE. Solicită elaborarea unui plan de acțiune pentru „scara excelenței”, care să prevadă măsuri concrete și o monitorizare permanentă în vederea conectării programelor de cercetare europene (Orizont 2020) cu fondurile structurale și de investiții europene;

4.13.

solicită să fie luate măsuri de finalizare a pieței unice prin reducerea obligațiilor privind exercitarea profesiilor liberale și reglementate din statele membre; de asemenea, invită Comisia Europeană să inițieze toate propunerile legislative anunțate în Planul de acțiune Antreprenoriat 2020 în prima jumătate a noului mandat legislativ, pentru a accelera punerea în aplicare a planului de acțiune și pentru a crea locuri de muncă la nivel local și regional;

4.14.

solicită un plan de acțiune european pentru inovarea din sectorul public, cu un accent specific pe administrația locală și regională;

4.15.

sugerează revizuirea Cărții albe din 2011 intitulată „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor”, care ar include și o dezbatere asupra viitoarelor politici europene din domeniul transporturilor după 2020;

4.16.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită rolului autorităților locale și regionale în dezvoltarea unei politici energetice europene integrate; sunt necesare soluții energetice descentralizate pentru a reduce dependența noastră de combustibilii fosili și, prin urmare, UE trebuie să asigure condiții de concurență echitabile pentru micii producători de energie;

4.17.

invită Comisia să prezinte un plan de acțiune împotriva sărăciei energetice, care să combine măsuri la nivel european, național și regional/local;

4.18.

solicită instituțiilor UE și statelor membre să ia în considerare în mod explicit rolul autorităților locale și regionale în punerea în aplicare a unor obiective ambițioase și obligatorii pentru reducerea emisiilor de CO2, pentru ponderea energiei din surse regenerabile și eficiența energetică; solicită, totodată, instituțiilor UE și statelor membre să dezvolte în continuare principiul parteneriatului, în mod similar cu politica de coeziune a UE. De asemenea, invită instituțiile UE și statele membre să extindă domeniul de aplicare al Convenției primarilor ca instrument european pentru integrarea autorităților locale și regionale în politica UE privind schimbările climatice și să pună la dispoziția acesteia resurse adecvate și după 2020;

4.19.

invită Comisia Europeană ca, în revizuirea și elaborarea politicilor în domenii precum aerul, apa și zgomotul, să urmărească o abordare orientată către sursă, pentru a combate problemele de mediu încă de la sursa acestora, luând în considerare experiența autorităților locale și regionale, care adesea se confruntă cu sarcina de a pune în aplicare politici adecvate fără a avea o influență directă asupra surselor acestor probleme;

4.20.

invită Comisia Europeană să propună o strategie de dezvoltare rurală durabilă adecvată, pe baza unei abordări teritoriale integrate;

4.21.

solicită ca măsurile de tip „plasă de siguranță” puse la dispoziție în cadrul politicii agricole comune reformate (PAC) să fie suplimentate cu alte măsuri mai bine orientate pentru a aborda volatilitatea piețelor;

4.22.

solicită realizarea unor evaluări ale impactului pentru a studia consecințele acordurilor comerciale aflate în prezent în curs de negociere pentru sectorul agricol;

4.23.

solicită Comisiei să sprijine și să consolideze rolul pe care autoritățile regionale și locale din țările candidate îl joacă în domeniul reformei administrației publice și să acorde o atenție specială situației descentralizării în rapoartele sale anuale;

4.24.

subliniază că UE trebuie să acționeze în mod decisiv pentru a sprijini țările din Parteneriatul estic prin oferirea de sprijin pentru consolidarea democrației locale și regionale și a proceselor de descentralizare; încurajează utilizarea programelor de cooperare între autoritățile locale și regionale din țările Parteneriatului estic și cele din UE;

4.25.

invită Comisia să utilizeze Instrumentul european de vecinătate ca instrument pentru creșterea coeziunii sociale și teritoriale în țările mediteraneene partenere, precum și pentru cooperarea dintre autoritățile locale și regionale ale acestora;

4.26.

solicită Comisiei, în acest context, să extindă programul „Instrumentul pentru administrație locală” pentru a include țările din vecinătatea sudică; solicită elaborarea și punerea în aplicare a unor politici durabile privind migrația în regiunea mediteraneeană, care să implice toate părțile interesate, în special autoritățile naționale, regionale și locale;

4.27.

solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în dezvoltarea unor „parteneriate de integrare” cu țările terțe, precum și în alte inițiative de prevenire legate de promovarea migrației circulare;

4.28.

se așteaptă ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în punerea în aplicare a unei abordări teritoriale a dezvoltării, care să includă bogata lor experiență în ceea ce privește cooperarea descentralizată pentru dezvoltare; solicită ca autoritățile locale și regionale să contribuie la Anul european de dezvoltare 2015 și la sprijinirea strategiilor de dezvoltare locale și regionale;

4.29.

sugerează să se continue negocierile pentru un parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) cu SUA, cu condiția respectării transparenței și participării democratice și a standardelor sociale și de mediu. Solicită ca, în acest proces, CoR să primească statutul de parte interesată;

4.30.

invită Comisia să prezinte o propunere de modificare a Actului privind alegerea membrilor Parlamentului European, pentru a consolida recunoașterea funcției democratice a Parlamentului European, de exemplu prin stabilirea la nivelul UE a unui prag comun pentru reprezentarea în Parlamentul European, și pentru a facilita exercitarea dreptului de vot european, propunând elaborarea unui registru al alegătorilor;

4.31.

Sugerează o revizuire a strategiei „Parteneriatul pentru comunicarea privind Europa” cu scopul de a sprijini rolul jucat de autoritățile locale și regionale în furnizarea de informații cetățenilor cu privire la UE și la politicile sale; solicită Comisiei să coopereze mai strâns cu CoR în punerea în aplicare a unei veritabile politici de comunicare descentralizată la nivel regional și local, în special prin intermediul reprezentanțelor sale în statele membre;

5.

Un parteneriat consolidat cu instituțiile europene

5.1.

solicită să fie implicat în viitoarele negocieri privind un nou acord interinstituțional privind o mai bună legiferare;

5.2.

sugerează o cooperare mai strânsă cu Comisia Europeană în etapa prelegislativă, pe baza acordului de cooperare, pentru a defini inițiativele strategice pe termen lung și a promova soluții de guvernanță pe mai multe niveluri pentru politicile UE;

5.3.

invită Parlamentul European, pe baza acordului de cooperare din 2014 cu CoR, la consolidarea cooperării de-a lungul întregului proces legislativ, precum și în timpul semestrului european și în ceea ce privește evaluarea impactului teritorial al legislației UE;

5.4.

solicită un tratament egal pentru autoritățile locale și regionale și pentru asociațiile acestora în ceea ce privește obligația de înregistrare în Registrul de transparență, prevăzut de noul acord interinstituțional (AII) privind Registrul de transparență;

5.5.

sugerează Consiliului să intensifice în continuare cooperarea cu CoR în domeniile de interes pentru autoritățile locale și regionale.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/11

Raportor

:

dl Bas VERKERK (NL-ALDE), primarul orașului Delft

Document(e) de referință

:

1.

Orașele reprezintă motoare importante ale economiei europene și locurile cele mai potrivite pentru dezvoltare personală și socială, oferind numeroase posibilități de aplicare a unor măsuri ecologice eficiente. Eforturile orașelor și ale regiunilor metropolitane prezintă o importanță extrem de mare pentru realizarea Strategiei Europa 2020 și pentru dezvoltarea economică, socială și teritorială a UE (1).

2.

Poziția importantă a orașelor în societatea europeană constituie rațiunea pentru care statele membre și Comisia Europeană au demarat inițiative în direcția instituirii unei agende urbane pentru UE. Și în contextul ONU se recunoaște importanța orașelor. În prezent, ONU pregătește Noua agendă urbană, care va fi adoptată în 2016, în cursul următoarei conferințe Habitat-III. Agenda urbană a UE ar putea reprezenta o contribuție în acest sens.

3.

În Tratatul UE există diverse referiri care, în completarea competențelor primare ale statelor membre, furnizează un temei juridic pentru sprijinirea de către UE a politicilor urbane de la nivel național, regional și local, cum ar fi referirile la coeziunea economică, socială și teritorială (articolul 3, la autonomia locală (articolul 4 și la dimensiunea locală a principiului subsidiarității (articolul 5. În momentul de față, la nivelul UE nu există însă o agendă urbană integrată, orientată către viitor, în pofida apelului formulat în 2011 de către Parlamentul European de a se elabora o agendă urbană europeană (2), a procesului interguvernamental al Cartei de la Leipzig și a Declarației de la Toledo. În absența unei agende urbane globale, diversele inițiative politice și programe de subvenționare de la nivelul UE manifestă un nivel scăzut de coerență, o parte din inițiativele politice neavând rezultatele concrete scontate.

4.

În plus, trecutul a dovedit că nu este deloc cert că atenția pentru dimensiunea urbană va rămâne pe agenda europeană (3). Comisia a publicat încă din 1997 o comunicare privind agenda urbană pentru UE (4), însă, în ciuda numeroaselor declarații și activități, două decenii mai târziu aceasta încă nu a fost demarată. UE trebuie să permită orașelor și regiunilor urbane să-și valorifice pe deplin forța și potențialul de motor pentru creșterea economică, ocuparea forței de muncă și integrare socială. Acum este momentul pentru realizarea acesteia. Carta de la Leipzig oferă un bun fundament în acest sens. Politica urbană în Uniunea Europeană trebuie să aibă în vedere toate aspectele sociale, economice și de mediu ale dezvoltării urbane durabile.

5.

Ca urmare a comunicării prevăzute cu ocazia Forumului urban din 17 și 18 februarie 2014, Comitetul Regiunilor face apel la Comisie să prezinte o Carte albă pentru o agendă urbană comună și integrată. Această Carte albă ar trebui să permită ancorarea structurală a dimensiunii urbane în toate politicile și reglementările europene relevante, pentru a se evita suprapunerile și incoerențele actuale. Comitetul va continua dezbaterea cu privire la agenda urbană pentru UE în cursul elaborării cărții albe, pentru a-i furniza Comisiei informații concrete și pentru a menține dezbaterea pe agenda europeană. Comitetul subliniază importanța unei abordări durabile și globale a zonelor urbane, bazată pe ideile și sugestiile formulate de CoR în celelalte avize complementare prezentului text, în special cel privind cel de-al 7-lea Program de acțiune pentru mediu și orașul durabil (5) și cel referitor la Pachetul privind mobilitatea urbană (6).

6.

Prin intermediul unei agende urbane la nivelul UE, se recunoaște poziția pe care o ocupă orașele în realizarea obiectivelor politice europene și în consolidarea poziției concurențiale a UE la nivel internațional. În același timp, elaborarea agendei urbane respective la nivelul UE nu poate ignora nici interacțiunile dintre orașe și localitățile rurale, nici marea influență exercitată asupra dezvoltării teritoriale în general. Prin urmare, este extrem de important să se prevadă o puternică sinergie între această agendă urbană și dimensiunea teritorială a Strategiei Europa 2020.

7.

În urma tranziției dinspre o economie a serviciilor spre una a cunoașterii și în urma digitalizării tot mai accentuate a societății, orașele au devenit pilonii economici și motoarele creatoare de locuri de muncă ale UE. Deseori, inovarea și noile forme de activitate economică își au sursa în orașe. Orașele sunt și incubatoare pentru artă, cultură și creativitate, în raport cu care ele și locuitorii lor își formulează identitatea. În consecință, orașele reprezintă o forță importantă a UE în concurența internațională cu alte părți ale lumii.

8.

În prezent, circa 68 % din populația UE locuiește în zone urbane (sursa: Eurostat) (7). Pe lângă cele două metropole, Paris și Londra, UE oferă o structură policentrică unică de orașe mari, mijlocii și mici. Circa 200 de milioane de persoane locuiesc în orașe de sub 1 00  000 de locuitori, care îndeplinesc adesea o funcție regională importantă în materie de servicii și de facilități, de îmbunătățire a calității vieții și a echilibrului teritorial De aceea, agenda urbană a UE nu trebuie să se limiteze la cele mai mari orașe din Europa, ci să se aplice și orașelor mici și mijlocii și regiunilor metropolitane. În acest cadru, este un semnal pozitiv faptul că viitorul trio al Președințiilor UE – Italia, Letonia și Luxemburg – va acorda o atenție deosebită orașelor mici și mijlocii din UE și rolului acestora într-un context comun de dezvoltare teritorială.

9.

Pentru locuitori, orașul de astăzi și hinterlandul său rural înseamnă însă mai mult decât zona delimitată de o administrație teritorială. Locuitorii orașelor și cei din afara lor se mișcă pe scara marilor aglomerații urbane, călătoresc către zonele unde muncesc și către zonele funcționale (urbane sau rural-urbane) într-un așa-numit sistem urban cotidian (daily urban system). Pentru a face viața mai ușoară pentru locuitorii lor, administrațiile orășenești formează, în colaborare cu localitățile vecine, rețele pentru organizarea la o scară adecvată a traficului și a transportului, a amenajării teritoriului, a spațiilor verzi și a economiei. Colaborarea dintre zonele urbane și cele rurale din proximitatea lor este esențială în acest sens. În acest context, zonele periurbane și cele rurale dețin un rol important, deoarece ele asigură alimente, energie, spațiu, posibilități de recreere și natură pentru orașele limitrofe și, în plus, oferă protecție împotriva riscurilor de incendii forestiere și de inundații. În plus, trebuie să se țină seama de faptul că, uneori, aceste sisteme urbane cuprind teritorii care aparțin mai multor state membre. Trebuie acordată o atenție specială problemelor specifice care apar în aceste zone urbane transfrontaliere.

10.

Aglomerațiile sau regiunile funcționale au nevoie de o altă guvernanță și de o viziune pe termen lung pentru a ajunge la coeziune și la rezultate concrete, cum ar fi de exemplu un sistem de transport integrat (8). Aceste viziuni pe termen lung, care în unele state membre sunt deja în curs de elaborare de către autoritățile locale și regionale, care colaborează în acest scop, constituie baza pentru o abordare integrată, adaptată teritoriilor, care să garanteze coeziunea teritorială a zonei și să permită atingerea unor rezultate concrete și cuantificabile. În perioada 2014-2020, în unele state membre, investițiile teritoriale integrate vor permite utilizarea resurselor provenite din diverse axe prioritare sau programe, jucând un rol de stimulare, consolidând coeziunea zonelor urbane și a celor rurale înconjurătoare, legate între ele prin conexiuni funcționale, instituind sinergii, permițând finanțarea de proiecte mai ambițioase și făcând posibilă în ultimă instanță abordarea problemelor comune dincolo de frontierele administrative ale fiecărei autorități locale și regionale. Comitetul observă că studiul Comisiei „Orașele viitorului” descrie această evoluție și că se recunoaște necesitatea ca politica Comisiei să țină seama în mai mare măsură de regiunile funcționale la nivelul aglomerațiilor și al metropolelor, ca și la nivel transfrontalier (9).

11.

Funcționând la nivel de aglomerație, adică la o dimensiune care permite contractarea de împrumuturi („borrowing size”), orașele valorifică în comun avantajele unei relații mai ample, cum ar fi o putere de inovare mai mare, o mai bună corelare între învățământ și piața forței de muncă și o amprentă ecologică mai redusă, reducând totodată dezavantajele, precum poluarea mediului, deficitul de accesibilitate, excluziunea socială și criminalitatea (10). Mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bun, fiind la fel de important să se asigure o reprezentare activă a comunităților locale în deciziile localității, inclusiv atunci când se discută măsuri de cooperare cu autoritățile vecine.

12.

Cu toate acestea, problemele societății sunt deosebit de vizibile în zonele urbane. De aceea, multe inițiative politice europene au – vrând-nevrând – un impact asupra politicilor urbane. În acest context, Comitetul solicită elaborarea unei liste mai cuprinzătoare a tuturor inițiativelor Comisiei cu dimensiune urbană, pornind de la documentul de prezentare a punctelor-cheie care a constituit baza pentru forumul urban „CITIES – Orașele de mâine: investiții în Europa”, din februarie 2014 (11).

13.

Orașele își asumă răspunderea pentru valorificarea șanselor și soluționarea piedicilor care apar în acest proces. Orașele europene pot aduce o contribuție esențială la punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020. Provocările societale recunoscute în Strategia Europa 2020 constituie și agenda politică pentru orașe și regiuni. În acest context, interesul cetățeanului joacă un rol central. Orașele din UE se confruntă în prezent cu diverse provocări și probleme. În vreme ce unele orașe se confruntă, pe de o parte, cu o reducere a populației din pricina emigrației și îmbătrânirii și cu probleme de inadecvare a dimensiunilor facilităților pe care le oferă, populația altor orașe este în creștere, ceea ce sporește presiunea asupra facilităților existente și intensifică alte probleme precum șomajul (în rândul tinerilor), excluziunea socială, sărăcia, lipsa unor spații locative mai accesibile din punct de vedere financiar, blocajele de trafic și poluarea mediului. O problemă comună, exacerbată de recesiune, o constituie discrepanța tot mai mare dintre cererea în creștere de servicii la nivel local și resursele financiare în stagnare sau în scădere. Agenda urbană trebuie să acorde atenție tuturor acestor probleme și provocări.

14.

Agenda urbană a UE trebuie să aibă în vedere schimbarea modelului urban actual, care este fragmentat, segmentat și exclusiv, cu un altul care să fie compact, integral și incluziv. Semnificația acestei noi abordări este că, printr-un demers global, eforturile trebuie concentrate pe o combinație între persoane și activități, pentru promovarea atât a creșterii economice, cât și a creării de locuri de muncă, având grijă totodată să existe un bun echilibru între aspectele economice, sociale și de mediu ale dezvoltării urbane.

15.

Relația dintre guverne și societate este pe cale să se transforme în mod fundamental. Cetățenii își folosesc tot mai frecvent drepturile, au cerințe tot mai înalte și, prin digitalizarea societății, se descurcă tot mai mult singuri (o nouă formă de cetățenie). În al doilea rând, aceiași cetățeni sunt din ce în ce mai responsabili din punct de vedere social. Crește numărul întreprinderilor care oferă produse complet reutilizabile (de tip cradle to cradle), se împotrivesc irosirii resurselor și oferă șanse oamenilor cu experiență insuficientă pe piața forței de muncă. Administrațiile locale doresc să colaboreze tot mai strâns la diverse niveluri în cadrul modelului cvadripartit (instituit pe baza modelului tripartit și presupunând asocierea între administrații, sectorul privat, instituțiile de cunoaștere și organizațiile societății civile), în scopul rezolvării problemelor sociale. Autoritatea locală are în acest context adesea rolul de coordonator și oferă, fie în calitate de client care lansează solicitarea, fie ca regizor, o platformă cu ajutorul căreia ceilalți parteneri pot veni cu soluții. Orașul funcționează ca un laborator viu, în care se realizează – împreună cu partenerii – proiectele cele mai potrivite condițiilor locale. Orașele cu universități și colegii dețin un rol suplimentar în stimularea antreprenoriatului și în aplicarea posibilităților tehnice la necesitățile societății. De aceea, regiunile urbane au devenit terenuri experimentale prin excelență pentru politicile europene.

16.

Ca parte a societății, autoritățile publice consideră că este răspunderea lor să pună pe agendă marile chestiuni sociale precum criza economică, mutațiile demografice și problematica din domeniul climatic. Formele clasice de administrare, organizare și economie nu mai oferă soluții pentru aceste probleme. Din pricina amplorii mizelor, a bugetelor tot mai reduse și a complexității chestiunilor care trebuie abordate, autoritățile nu mai pot face totul singure.

17.

În cadrul unei societăți din ce în ce mai participative, autoritățile locale trebuie ca, înainte de luarea deciziilor, să țină seama de inițiativele comune sau generate în cooperare în comunitățile locale de către cetățeni, întreprinderi și instituții sociale de la nivelul orașului sau al cartierului. Organizarea orașului revine astfel mai multor părți, nu exclusiv administrației locale. Provocarea în acest context constă în implicarea tuturor cetățenilor, îndeosebi a tinerilor și a migranților, în noua societate, pentru a preîntâmpina o divizare. Orașul ca „angrenaj” de integrare social și cerc virtuos de emancipare pentru locuitorii săi constituie două dintre cele mai importante funcții ale orașului modern.

18.

Inițiativele locale fac ca în fiecare oraș sau regiune urbană să fie create tot mai multe soluții pe măsură. Din acest motiv, la nivel european se înregistrează o diversitate de abordări. Politicile și reglementările UE trebuie să țină seama de noile raporturi de la nivel local și de diversitatea aferentă de abordare a problemelor sociale și ar trebui să încerce să colecteze aceste bune practici în curs de formare și să faciliteze difuzarea acestora pe tot teritoriul UE.

19.

Până în prezent, UE s-a folosit de reglementări generale și de termene uniforme pentru punerea în aplicare a obiectivelor sale politice. În planificarea politicilor sale, UE ar trebui să țină seama în mai mare măsură de posibilitatea de aplicare a inițiativelor sale la nivel local și (sub)regional și să fie deschisă pentru contribuția autorităților de la nivel subnațional la formularea evaluării de impact și a noilor politici (abordarea ascendentă). Ținând seama de principiul subsidiarității și de principiul proporționalității, toate evaluările de impact aferente noilor propuneri ar trebui să includă o evaluare critică a efectelor urbane. Numai astfel se poate evalua și garanta anticipat fezabilitatea politicilor și a legislației europene.

20.

Pentru a ancora discuția cu privire la dimensiunea urbană în mod structural la nivelul UE, Comitetul propune repetarea pe viitor a Forumului urban din 17 și 18 februarie 2014, la interval de doi ani. De asemenea, Comitetul solicită Comisiei să numească un reprezentant care să conducă grupul interservicii pentru politici urbane al Comisiei, să fie mandatat să studieze toate propunerile și inițiativele din perspectiva dimensiunii urbane, făcând posibilă o abordare politică integrată. Un astfel de grup ar facilita totodată contribuția autorităților urbane la elaborarea noilor politici UE pentru zonele urbane. Comitetul ar putea să desemneze în cadrul său un reprezentant pentru politica urbană, pentru a evalua propunerile din perspectiva acestei dimensiuni.

21.

Comitetul susține crearea unui grup de lucru al statelor membre, în vederea formulării unei viziuni comune pentru orașele europene, care să acorde atenție rolului orașelor în cadrul Strategiei Europa 2020, și în vederea prezentării acestei viziuni în 2016. În acest sens, el solicită statelor membre să colaboreze strâns cu Comitetul și cu asociațiile autorităților locale. Această viziune comună poate constitui o bază importantă pentru formularea în continuare a agendei urbane, la nivel european, dar și la nivelul statelor, regiunilor și localităților luate în parte.

22.

Comitetul Regiunilor își reiterează apelul către Comisie de a elabora o carte albă privind politica urbană integrată (12) înainte de anunțarea strategiei care va succede Strategiei Europa 2020 și a bugetului de după 2020. Aceasta ar avea ca obiectiv o abordare mai integrată a politicii și reglementărilor UE privind orașele și regiunile urbane, implicarea mai îndeaproape a orașelor și a autorităților locale și regionale în pregătirea acestei politici. În plus, ar trebui să conțină recomandări referitoare la acele elemente prezente în programele europene de alocare a fondurilor care să contribuie la dezvoltarea orașelor. Temeiul pentru această abordare îl constituie o guvernanță reînnoită. Cartea albă trebuie să ducă în cele din urmă la consacrarea orizontală veritabilă a dimensiunii urbane în procesul de decizie de la nivelul UE (urban mainstreaming), nu la o strategie sau un program specific. Cartea albă trebuie elaborată de către noua Comisie în strânsă colaborare cu orașele, pentru a marca astfel necesitatea unei noi guvernanțe în materie de administrare urbană la nivelul UE.

23.

Cartea albă trebuie să includă următoarele elemente:

24.

Comitetul Regiunilor constată că, pentru a rămâne competitivă la nivel internațional, Europa are nevoie în mare măsură de orașe vitale și dinamice. Politicile și reglementarea UE pot contribui la crearea unor condiții favorabile în acest sens. Implementarea a aproximativ 70 % dintre politicile și reglementarea UE la nivel local și regional necesită o coerență de ansamblu. Comitetul constată însă că normele de la nivelul UE au uneori un efect exact contrar. Un bun exemplu în acest sens poate fi găsit în avizul Comitetului pe tema „Revizuirea politicii UE privind calitatea aerului și emisiile” (13), în care se arată că, pentru a se putea ameliora calitatea aerului, nivelurile de ambiție ale diverselor directive UE în domeniul mediului trebuie să fie armonizate și calendarele pentru aplicarea lor trebuie să fie sincronizate, astfel încât să se ajungă la rezultatele dorite.

25.

Din pricina unei politici incomplete de reducere la sursă la nivelul UE pot apărea situații dificile. Astfel, orașele nu sunt în măsură să realizeze normele dorite, dar sunt în același timp expuse riscului de a li se transfera amenzile europene pentru depășirea normelor stabilite la acest nivel de către statele lor membre, prin intermediul legislației naționale. Comitetul solicită Comisiei să elaboreze o metodologie pentru un proces mai integrat de concepere a politicilor, pentru a se ajunge la un peisaj politic și legislativ coerent, începând cu o evaluare mai robustă și mai participativă a impactului teritorial, care să implice autoritățile locale și regionale, astfel încât UE să creeze condițiile de care orașele și regiunile urbane au nevoie pentru aplicarea politicilor europene.

26.

Pentru a se obține această abordare cu adevărat integrată, este de dorit să se introducă în cartea albă o definiție clară a dezvoltării urbane integrate și durabile și să se menționeze obiectivele pe care UE dorește să le realizeze în acest domeniu. Este vorba în acest sens de obiective orizontale, care trebuie realizate prin intermediul unei varietăți de domenii politice.

27.

Abordarea integrată a politicii urbane presupune luarea în considerare a politicilor de amenajare a teritoriului, în măsura în care teritoriile urbane depășesc nivelul municipal.

28.

În acest cadru, Comitetul Regiunilor își reiterează poziția în favoarea utilizării instrumentului reprezentat de evaluarea impactului teritorial pentru a obține o abordare mai integrată a politicilor și a favoriza coeziunea teritorială (14). Comitetul definește coeziunea teritorială ca fiind un concept tridimensional: o dezvoltare teritorială echilibrată, integrare teritorială și guvernanță teritorială. Comitetul regretă că Comisia Europeană limitează evaluarea impactului teritorial numai la cel dintâi dintre aceste domenii, având în vedere că tocmai cea de-a doua dimensiune este importantă pentru abordarea integrată a politicilor și reglementării. Un aspect esențial este că următoarea revizuire a propriilor orientări ale Comisiei pentru evaluarea impactului oferă o ocazie unică de a articula precis integrarea dimensiunii urbane în procesele interne de elaborare a politicilor de către Comisie.

29.

De asemenea, Comitetul consideră că Cartea albă privind politica urbană integrată va trebui să abordeze subiecte ca regenerarea zonelor urbane degradate, reabilitarea și renovarea urbană, precum și eficiența energetică în sectorul construcțiilor.

30.

Un bun exemplu de abordare mai integrată la nivelul UE îl constituie Parteneriatul european pentru inovare (PEI) „Orașe și comunități inteligente”. Acest PEI a fost creat pentru a se ajunge, prin intermediul unor inițiative public/privat, la inovații pentru orașe la nivelul relației dintre mobilitatea urbană, eficiența energetică și tehnologiile informației și comunicațiilor. PEI oferă posibilitatea traducerii politicii macroeconomice de la nivelul UE în practica de la nivelul orașelor. Este important în acest context ca orașele să aibă posibilitatea să contribuie la agendă și să dobândească un rol substanțial de îndrumare, pentru a-și putea îndeplini pe deplin misiunea de coordonare.

31.

Exemplele pozitive, precum PEI „Orașe și comunități inteligente” se plasează în contrast acut cu implicarea orașelor în programele de alocare a fondurilor structurale în perioada 2007–2013. Pentru noua perioadă de programare 2014-2020 a fost acordată, prin intermediul mai multor inițiative, o atenție specială dimensiunii urbane în politica de coeziune (obligația de a se aloca 5 % din bugetul FEDER pentru dezvoltare urbană, înființarea rețelei UE de dezvoltare urbană și fonduri pentru măsuri inovatoare de dezvoltare urbană durabilă). Cerința unei concentrări mai puternice ar putea duce însă la supoziția că orașele nu sunt privite din perspectiva dezvoltării lor urbane globale. Este necesară o mai bună coordonare în cadrul Comisiei, pentru a promova o înțelegere mai aprofundată a politicilor sectoriale (mediu, infrastructuri energetice, mobilitate) ale dimensiunii urbane în toate unitățile Comisiei Europene.

32.

Comitetul Regiunilor își reafirmă sprijinul pentru atenția acordată de Comisie dezvoltării urbane integrate în cadrul noii politici de coeziune (15). În acest cadru, salută și consolidarea principiului parteneriatului în noul pachet privind coeziunea, precum și publicarea codului de conduită european pentru parteneriat. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor va urmări îndeaproape aplicarea în practică a propunerilor Comisiei în cadrul implementării noilor programe operaționale pentru FEDER și FSE, în special modul în care municipiile și orașele sunt implicate în gestionarea și guvernanța programelor.

33.

Comitetul Regiunilor solicită Comisiei ca, în colaborare cu Comitetul, să monitorizeze implicarea orașelor în noile programe pentru fonduri structurale și, acolo unde este posibil, să o favorizeze. Învățămintele trase din acest efort pot constitui o recomandare politică importantă pentru elaborarea politicii de coeziune de după 2020 și pentru alte programe europene care pot promova realizarea obiectivelor europene la nivel local.

34.

Orașele participă și la alte programe de subvenționare ale UE, precum LIFE, Orizont 2020, Energie inteligentă – Europa etc., deși aceste programe nu se concentrează tematic asupra chestiunilor urbane și nu dispun de sinergii cu programele ESI. O atenție deosebită acordată sinergiilor dintre programele de finanțare ale UE ar avea efecte pozitive asupra orașelor.

35.

Prin crearea de rețele ale autorităților locale de la nivel european, Comisia Europeană răspunde nevoii de schimburi de bune practici între orașe pe diverse teme. Și programul UE de cooperare teritorială Urbact pentru promovarea dezvoltării durabile a orașelor contribuie la satisfacerea acestor nevoi. În plus, programul de mobilizare a resurselor „Europa pentru cetățeni” încurajează orașele să înființeze rețele tematice pe chestiuni de interes comun, un instrument important de stimulare a schimbului de bune practici. Pe lângă aceste programe cofinanțate din fonduri structurale și acțiunile de mobilizare a resurselor organizate de UE, există și mai multe programe pentru schimbul de cunoștințe între orașe (de exemplu Civitas, Convenția primarilor, Mayors Adapt, Inițiativa „Orașe și comunități inteligente”, Cadrul de referință pentru orașe europene durabile și Managenergy). Comitetul constată că numărul inițiativelor vizând schimbul de cunoștințe și experiențe manifestă o tendință de creștere și diversificare continuă. Pentru a ajunge la o abordare mai integrată, Comitetul face apel la Comisie să consolideze diversele programe europene de finanțare și să sprijine rețelele, astfel încât să permită zonelor locale să le înțeleagă și să le folosească mai eficient decât în prezent.

36.

Pentru a putea evalua mai adecvat orașele și regiunile urbane și altfel decât exclusiv prin indicatorul PIB, pentru schimbul de cunoștințe și analiza comparativă a politicii urbane trebuie să fie disponibile date suficiente, pe cât posibil la nivelul regiunilor funcționale. Astfel, o problemă esențială pentru elaborarea politicilor UE este aceea că zonele NUTS ale Eurostat nu reflectă realitatea din orașe și comune. În acest scop este nevoie de date mai detaliate de la nivel local, sarcină ce revine Eurostat, și de dezvoltarea în continuare a unor analize precum auditul urban ori de definirea unor criterii omogene de delimitare a zonelor metropolitane. De asemenea, trebuie adoptate instrumente concrete pentru a măsura progresul și impactul agendei urbane integrate la nivelul UE. În acest cadru, Comitetul solicită Comisiei să elaboreze un nou instrument de monitorizare pentru dezvoltarea agendei urbane a UE.

37.

Este momentul pentru o nouă guvernanță, în cadrul căreia este consolidată o implicare mai timpurie a orașelor (de exemplu, prin intermediul CoR, al rețelelor de orașe cum ar fi Eurocities sau prin Convenția primarilor) în întregul ciclu al procesului de decizie european. Printr-o mai bună participare a orașelor și a autorităților locale și regionale la fiecare etapă a ciclului deciziei politice, UE poate să acționeze mai orientat cu privire la mutațiile pe care le suferă în prezent orașele. Astfel pot fi estimate mai bine consecințele pe care le au pentru acestea inițiativele politice și reglementările, compensându-se riscul ca politicile UE să fie incoerente sau să nu aibă legătură cu realitățile de pe teren. În plus, în temeiul articolului 5 din Regulamentul general (UE) nr. 1303/2013 privind fondurile structurale ale UE, această „metodă de guvernanță pe mai multe niveluri” trebuie să se aplice pe parcursul întregului proces de elaborare și punere în aplicare a programelor care privesc politica de coeziune a UE.

38.

Principiul guvernanței pe mai multe niveluri este unul deosebit de important, însă trebuie adaptat noii relații dintre autorități și societate. Această adaptare trebuie să fie cuplată cu rolul mai substanțial al orașelor și al autorităților locale și regionale în procesul de concepere a politicilor. În acest scop, semnarea Cartei privind guvernanța pe mai multe niveluri în Europa de către localitățile europene va contribui la participarea în parteneriat a diferitelor niveluri de guvernanță (local, regional, național și european) la formularea de politici publice eficace, cu aplicarea unei serii de principii precum participarea, cooperarea, transparența, incluziunea și coerența politică, care sunt condiții esențiale ale reușitei respectivelor politici publice, în interesul cetățenilor.

39.

Serviciile Comisiei trebuie să asocieze în mod structural reprezentanți ai orașelor și ai autorităților locale și regionale în elaborarea politicilor (de exemplu prin participarea la grupuri de experți), pentru ca – pe baza experiențelor lor practice și a datelor concrete – să ajungă la o mai bună coordonare cu privire la dimensiunea urbană în politica europeană. Acordurile practice în acest sens pot fi stabilite în noul acord interinstituțional între noua Comisie și Comitetul Regiunilor.

40.

Dimensiunea urbană în cadrul politicii UE și elaborarea unei agende urbane sunt teme de mare importanță pentru Comitet. În acest context, Comitetul Regiunilor, în calitatea sa de purtător de cuvânt al autorităților locale și regionale din UE, declară că va urmări îndeaproape elaborarea cărții albe și că va promova în continuare în plan intern și extern dezbaterea cu privire la agenda urbană. Prezentul aviz reprezintă o primă contribuție a Comitetului pe calea unei abordări integrate a orașelor în UE.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/18

Raportor

:

dl Albert BORE (UK-PSE), membru al Consiliului municipal Birmingham

Documente de referință

:

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Împreună pentru o mobilitate urbană competitivă care utilizează eficient resursele” [COM(2013) 913 final]

Apel la promovarea logisticii urbane [SWD(2013) 524 final]

Acțiuni specifice privind siguranța utilizatorilor de drumuri urbane [SWD(2013) 525 final]

Apel la reglementări privind accesul mai inteligent al vehiculelor în zonele urbane [SWD(2013) 526 final]

Mobilizarea sistemelor de transport inteligente pentru orașele din UE [SWD(2013) 527 final]

1.

sistemele de transport urban durabile pot avea o contribuție însemnată la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor europeni și la competitivitatea orașelor, a regiunilor și a Uniunii Europene în ansamblu. Orașele reprezintă căminul a 70 % din cetățenii europeni și sunt importante centre de activitate economică, în care se generează peste 80 % din PIB-ul Uniunii;

2.

mobilitatea urbană și transportul urban constituie o competență a autorităților locale și regionale, care au sarcina de a elabora și de a aplica politici de mobilitate urbană, precum și de a asigura transportul public pe teritoriul lor. Deciziile care se iau la nivel local sunt deseori legate de un cadru stabilit prin politica națională și de o nouă agendă urbană a UE. Într–adevăr, o agendă a mobilității urbane este privită pe scară largă ca o componentă a agendei orașelor inteligente;

3.

Comitetul Regiunilor a făcut recomandări politice în avizele sale anterioare privitoare la mobilitatea urbană, în special în Avizul privind Cartea verde privind transporturile urbane (1), în cele două avize despre Planul de acțiune privind mobilitatea urbană (2) și, în fine, în Avizul privind Cartea albă „Foaia de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor” (3). Recomandările au pledat în favoarea unor politici de mobilitate urbană durabilă, care să țină seama de dimensiunile economică, socială și de mediu;

4.

în cadrul pachetului privind mobilitatea urbană există o înțelegere deplină a principiului subsidiarității, cu acțiuni concentrate în direcțiile în care există valoare adăugată pentru UE, în special promovarea cooperării, difuzarea bunelor practici și îndrumarea. De asemenea, există recomandări adresate statelor membre de a introduce măsuri legate de logistica urbană, de reglementările privind accesul în zone urbane, de aplicarea soluțiilor aferente unui sistem de transport inteligent (STI) și de siguranța rutieră urbană;

5.

subliniază importanța unei politici globale a Uniunii Europene privind zonele urbane, bazată pe ideile și sugestiile exprimatele în avizele paralele și complementare elaborate de Comitet privind o abordare integrată a politicii urbane și cel de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu consacrat orașelor durabile și mobilității urbane;

6.

subliniază că, pentru dezvoltarea urbană, trebuie adoptată o abordare durabilă și globală. Problemele de mobilitate urbană nu pot fi soluționate doar printr-o abordare sectorială. Trebuie să se țină seama în special de legătura dintre dimensiunea urbană a politicii în domeniul transporturilor și conceptul mai larg de amenajare a teritoriului, nu numai pentru îmbunătățirea transportului și infrastructurii urbane, ci și pentru a combate expansiunea urbană și a regândi relația dintre orașe și mediul din vecinătatea imediată (urban/rural). Pentru propuneri suplimentare în materie de durabilitate, CoR face trimitere la avizul privind cel de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu și orașul durabil (4);

7.

consideră că, la nivelul statelor membre, se impune preconizarea de măsuri (campanii de conștientizare, stimulente etc.) care să inducă o schimbare în atitudinea populației față de utilizarea mijloacelor de transport cu consum mai mic de energie;

8.

consideră că aceste planuri ar trebui să fie strâns corelate cu politicile în domeniul amenajării teritoriului. O dezvoltare planificată necorespunzător, care nu este efectiv integrată cu rețeaua de transport, determină o cerere de transport sporită și, pentru multe călătorii, conduce la o dependență accentuată de autoturismul personal;

9.

acceptă că planurile de mobilitate urbană durabilă sunt un instrument strategic adecvat pentru dezvoltarea unei astfel de abordări integrate a mobilității urbane, destinată tuturor modurilor și formelor de transport în întreaga zonă funcțională a unui oraș sau a unei aglomerații urbane: public și privat; taxiuri; pasageri și marfă; motorizat și nemotorizat; deplasare și parcare. Toate ar trebui să țină seama de aspectele privind egalitatea de gen și mobilitatea populației. Elaborarea unor planuri de mobilitate urbană durabilă pentru toate orașele rămâne o cerință–cheie a CoR, conceperea și aplicarea planurilor de mobilitate urbană intrând în responsabilitatea orașelor înseși;

10.

regretă că, deși în multe orașe au fost deja create planuri de mobilitate durabilă și ele s-au dovedit o excelentă bază pentru dezbateri și măsuri de aplicare privind îmbunătățirea mobilității în zone urbane, nu este disponibilă până în prezent o definiție comună la nivel european a conceptului de plan de mobilitate urbană durabilă;

11.

salută faptul că Comisia Europeană a implicat activ Comitetul Regiunilor în procesul de evaluare a impactului Pachetului privind mobilitatea urbană și, în special, faptul că DG MOVE a ținut seama de principalele preocupări ale Comitetului Regiunilor în ce privește elaborarea unei propuneri fără caracter obligatoriu;

12.

are îndoieli cu privire la modul în care Comisia intenționează să asigure realizarea efectivă a obiectivelor și măsurilor prezentate în cadrul Pachetului privind mobilitatea urbană, având în vedere că în spațiul european există orașe și regiuni urbane cu grade diferite de maturitate în ceea ce privește definirea și punerea în practică a planurilor în zonele urbane respective, atât la nivelul mobilității persoanelor, cât și al măsurilor adoptate în domeniul logisticii urbane, al reglementării și al unui control mai inteligent al accesului în zonele urbane, al introducerii unor sisteme de transport urban inteligente și în domeniul siguranței rutiere urbane.

13.

ia notă de conceptul „orientări neobligatorii”, ca și de precizarea că se poate și ar trebui ca acestea să fie adaptate atât la circumstanțele specifice ale statelor membre, cât și ale zonelor urbane;

14.

salută angajamentul Comisiei de a sprijini, inclusiv prin instrumente de finanțare, dezvoltarea și promovarea conceptului, în special propunerea de creare a unei platforme europene a planurilor de mobilitate urbană durabilă și angajamentul de a sprijini autoritățile naționale, regionale și locale care elaborează și pun în aplicare aceste planuri. Ar trebui să existe un angajament categoric al Comisiei Europene de a implica reprezentanții autorităților locale și regionale în platforma europeană;

15.

insistă ca propunerea Comisiei de a institui un grup de experți ai statelor membre pentru transport și mobilitate urbană să implice și reprezentanți ai autorităților locale sau ai orașelor și astfel să asigure o contribuție la platforma europeană propusă;

16.

solicită ca SUMP să fie promovate la nivel național, statele membre fiind încurajate să pregătească modificările legislative de care este nevoie pentru a asigura condițiile-cadru necesare care să permită autorităților locale și regionale să elaboreze și să pună în aplicare cu succes strategii locale privind mobilitatea urbană;

17.

subliniază că orașele sunt noduri în care se întâlnesc diferite moduri de transport și unde încep și se sfârșesc de regulă călătoriile. De aceea, ele trebuie văzute ca o componentă foarte importantă, inseparabilă, a tuturor rețelelor de transport și, ca atare, ar trebui să se acorde suficientă atenție mobilității urbane;

18.

consideră că reglementările privitoare la accesul în zonele urbane și taxarea utilizatorilor căilor rutiere pot fi instrumente eficiente de gestionare a cererilor concurente pentru spațiu rutier urban și de abordare a unor probleme esențiale, cum ar fi aglomerația, poluarea sau expansiunea urbană (urban sprawl). Acest lucru este în conformitate cu principiul „utilizatorul/poluatorul plătește” și contribuie la trecerea către utilizarea unor moduri de transport mai durabile;

19.

constată că principiul subsidiarității ar necesita o decizie autorităților locale de a pune în practică reglementări privind accesul la zonele urbane și sisteme de percepere a taxelor de drum. Astfel de sisteme trebuie să fie adaptate la circumstanțele și necesitățile locale și deci nu există nicio soluție universal valabilă. Acest lucru poate fi realizat numai la nivel local, de către autoritățile locale și regionale;

20.

constată că, în ultimii ani, o mare varietate de sisteme a fost pusă în aplicare la nivelul UE, dar menționează că această eterogenitate poate îngreuna uneori călătoriile în Europa, în special din cauza unei lipse considerabile de informații cu privire la modul de conformare la diversele sisteme locale;

21.

reamintește că reglementarea accesului în zonele urbane trebuie să se bazeze pe norme clare și cât mai generale posibil sub aspectul obiectivelor, indiferent dacă este vorba de diminuarea traficului, de reducerea emisiilor poluante sau de acordarea de stimulente pentru alte mijloace de transport, mai durabile;

22.

în consecință, în acest sens și în concordanță cu Avizul CoR privind Planul de acțiune privind mobilitatea urbană din 2009 (5), acceptă că este necesar să existe un nivel minim de armonizare și de coerență la nivelul UE, în special cu privire la clasificarea vehiculelor, clasa de emisie și indicatoarele rutiere, aspecte care trebuie abordate în parteneriat de către autoritățile locale, naționale și europene;

23.

salută propunerea Comisiei de a promova un schimb cu statele membre și cu experții pe tema reglementării accesului în zonele urbane și de a pregăti orientări fără caracter obligatoriu pentru a ajuta orașele să pună în aplicare cu succes mecanismele de reglementare a accesului;

24.

menționează că, odată cu apariția sistemelor de transport inteligente, devin necesare standarde tehnice comune, pentru a asigura interoperabilitatea și a preveni astfel apariția unor noi bariere tehnice în calea liberei circulații în interiorul UE;

25.

regretă că numărul de accidente rutiere mortale din UE – 26  000 de decese în 2013 – rămâne inacceptabil de mare. Deosebit de îngrijorător este faptul că utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, cum ar fi bicicliștii, pietonii și în special persoanele în vârstă, sunt cei mai afectați. Își exprimă îngrijorarea în special cu privire la faptul că numărul șoferilor care și-au pierdut viața chiar a crescut în comparație cu 2010;

26.

subliniază importanța siguranței rutiere în asigurarea unor moduri durabile de transport, cum ar fi ciclismul și mersul pe jos, precum și impactul său pozitiv asupra agendei privind sănătatea, fiindcă ajută un număr mai mare de persoane să se angajeze în moduri de călătorie active. Aceste chestiuni ar trebui să fie parte integrantă a SUMP și ar fi utile îndrumări suplimentare privind modul de realizare a acestui deziderat;

27.

solicită promovarea unei educații corespunzătoare în domeniul siguranței rutiere, având în vedere relația directă dintre aceasta și accidentele rutiere;

28.

reamintește că CoR a aprobat anterior obiectivele privind siguranța rutieră stabilite în Cartea albă din 2011 privind transporturile, cu scopul apropierii de obiectivul „zero decese” în transportul rutier până în 2050 și al reducerii la jumătate a numărului victimelor accidentelor rutiere până în 2020, comparativ cu 2010;

29.

recunoaște că eforturile de îmbunătățire a siguranței prin proiectarea vehiculelor și utilizarea STI, cum ar fi sistemele de asistență la volan[în special soluțiile de tip vehicul-infrastructură (V2I) și vehicul-vehicul (V2V)], vor reduce nivelul accidentelor, dar arată că este necesar ca autoritățile locale și regionale să facă mai mult pentru a încuraja utilizarea unor modele de vehicule mai sigure, de exemplu, prin intermediul procedurilor de achiziții publice;

30.

recomandă ca soluțiile bazate pe utilizarea STI să ia în considerare modul în care se pot obține beneficii în materie de mediu, siguranță rutieră și eficiență energetică prin promovarea unei schimbări reale de comportament din partea conducătorilor auto;

31.

salută propunerea Comisiei Europene de a aborda siguranța rutieră urbană în cadrul pachetului privind mobilitatea urbană și observă că există un angajament al Comisiei Europene de a colecta și de a disemina exemple de bune practici referitoare la planificarea siguranței rutiere și de a analiza măsuri de reducere a numărului de accidente rutiere grave din zonele urbane. Acest angajament nu ar trebui să se limiteze la următorii doi ani, așa cum s-a sugerat, ci să continue, după caz;

32.

salută recomandarea Comisiei Europene ca statele membre să asigure un mod adecvat de colectare a datelor privind indicatorii de siguranță rutieră la cel mai detaliat nivel posibil și încurajează autoritățile locale să utilizeze astfel de date pentru analiza și planificarea pe plan local a siguranței rutiere. Este recunoscut faptul că intervențiile de inginerie au în cele din urmă un impact limitat și că, prin utilizarea datelor privind siguranța rutieră, este posibil să se identifice acele categorii de populație care sunt implicate cel mai frecvent în coliziuni în traficul rutier. Acest lucru va permite desfășurarea unor campanii și programe educative mai precise și mai punctuale pe tema siguranței rutiere;

33.

subliniază că, în conformitate cu principiile subsidiarității și guvernanței pe mai multe niveluri, autoritățile locale și regionale au responsabilitatea de a elabora politici în materie de siguranță rutieră într-un cadru de competențe care se concentrează pe soluționarea problemelor locale, în funcție de circumstanțe. Planurile de mobilitate urbană durabilă ar putea fi un instrument eficient de promovare a unei abordări integrate a siguranței rutiere la nivel local;

34.

subliniază că rolul transportului de marfă și al logisticii nu poate fi subestimat. Deși reprezintă o cotă relativ redusă din traficul urban, logistica urbană necesită un amplu spațiu rutier urban, de exemplu pentru încărcare și descărcare, contribuind astfel la aglomerație și la alte probleme. Vehiculele de transport de marfă urban contribuie, de asemenea, în mod disproporționat la poluarea fonică și atmosferică și sunt adesea implicate în accidente grave cu utilizatorii vulnerabili ai drumurilor, cum ar fi pietonii și bicicliștii. În această privință, o optimizare a logisticii urbane ar avea un impact pozitiv asupra sistemului de transport urban, în ansamblul său;

35.

subliniază că există un potențial semnificativ în ceea ce privește introducerea de noi tehnologii, de exemplu, soluții pe bază de carburanți alternativi. Este recunoscut faptul că aceste evoluții și dezvoltarea cât mai curând a unor vehicule „curate” în orașe pot crea avantaje imediate din perspectiva reducerii dependenței de petrol, precum și beneficii pentru sănătate printr-o calitate sporită a aerului și reducerea zgomotului. CoR susține și obiectivul Cărții albe din 2011 privind transporturile, de a realiza până în 2030 o logistică urbană aproape fără emisii de CO2 în marile centre urbane;

36.

remarcă faptul că, în special pentru operatorii de dimensiuni mai mici, sustenabilitatea economică a introducerii unor vehicule mai puțin poluante în parcurile logistice urbane poate să necesite stimulente bazate pe câștigurile asociate externalităților. În acest sens, ar trebui definite obiective cantitative referitoare la parcul de vehicule publice și private;

37.

salută includerea problematicii logisticii urbane în pachetul privind mobilitatea urbană, în special deoarece aceasta este în mare măsură neglijată în planificarea transporturilor urbane;

38.

salută angajamentul Comisiei Europene de a lua măsuri în ceea ce privește diseminarea și însușirea celor mai bune practici în materie de logistică urbană, în special de a furniza documente de îndrumare privind modul în care se poate îmbunătăți performanța logisticii urbane și de a facilita achiziționarea de vehicule mai ecologice și mai sigure prin revizuirea domeniului de aplicare al Portalului pentru vehicule ecologice (www.cleanvehicle.eu);

39.

recunoaște lipsa de date și informații din fluxurile de transport de marfă, necesare pentru a ajuta autoritățile din zonele urbane să planifice mai eficient transportul de marfă în perimetrul lor. Puse în conexiune cu aplicațiile STI, astfel de date și informații ar da posibilitatea autorităților locale din mediul urban să înțeleagă mai bine cerințele privind logistica urbană, ar contribui la îmbunătățirea eficienței deplasărilor și la identificarea unor trasee mai adecvate pentru vehicule, care să conducă la scăderea emisiilor;

40.

este de acord cu Comisia Europeană că abordările naționale din statele membre în ceea ce privește mobilitatea urbană, și în special SUMP, ar trebui să țină seama în mod corespunzător de logistica urbană;

41.

recunoaște din nou potențialul STI în ceea ce privește optimizarea mobilității urbane și atingerea obiectivelor politicii în domeniu, cum ar fi o mai mare siguranță și reducerea aglomerației. Tehnologia informației joacă un rol esențial în sprijinirea noilor modele de mobilitate, bazate pe utilizarea combinată a tuturor modurilor de transport (de exemplu, informații în timp real cu privire la trafic și la călătoriile multimodale, sisteme electronice multimodale integrate de emitere a biletelor și sisteme de car sharing și bike sharing (utilizarea autoturismelor și bicicletelor închiriate pe perioade scurte, pe bază de abonament);

42.

regretă că utilizarea aplicațiilor STI este încă foarte fragmentată, din cauza lipsei de interoperabilitate și de coordonare eficientă. Acceptă punctul de vedere al Comisiei Europene potrivit căruia STI își poate atinge întregul potențial numai dacă aplicarea sa la scară largă în întreaga Europă este acceptată. Importanța unui asemenea grad de coerență și interoperabilitate sprijină deplasările transfrontaliere și libera circulație în cadrul UE. Acest lucru se verifică și în zonele urbane, care sunt adesea noduri importante în rețeaua transeuropeană de transport;

43.

solicită sprijinirea inițiativelor autorităților locale de a implementa STI. Este necesară accelerarea introducerii inovațiilor tehnice și tehnologice care îmbunătățesc mobilitatea, eficiența, siguranța și calitatea transportului în zonele urbane;

44.

reamintește activitatea deja desfășurată de Comisia Europeană cu privire la STI interoperabile și coerente, în special asigurarea unui cadru juridic, prin Directiva 2010/40/UE (Directiva STI), și instituirea unui grup de experți privind STI urbane, care a elaborat deja orientări privitoare la modul de punere în practică a principalelor aplicații STI în zonele urbane;

45.

în acest context, salută angajamentul Comisiei Europene de a continua activitatea în domeniu și intenția sa de a completa legislația existentă privind accesul la datele din trafic și de călătorie, de a elabora specificații privind informațiile din trafic în timp real și serviciile de informații multimodale în cadrul Directivei STI și de a facilita introducerea sistemelor de comunicații vehicul-vehicul și vehicul-infrastructură în zonele urbane. Totuși, chiar având în vedere toate aceste aspecte, protecția datelor și protecția vieții private rămân o condiție prealabilă pentru acceptarea unor astfel de sisteme și ea trebuie să fie respectată în întregime;

46.

regretă că în comunicare nu sunt tratate în mod adecvat tema calității aerului și cea a climatului. Pe măsură ce se fac simțite efectele schimbărilor climatice, numărul de zile în care sistemele de transport se confruntă cu situații meteorologice extreme va crește. În cazul în care nu se ia nicio măsură de adaptare a sistemelor noastre de transport pentru a face față evenimentelor meteorologice, sunt de așteptat mai multe întreruperi și costuri sociale și economice mai mari;

47.

subliniază că, din multe alte motive, calitatea aerului reprezintă o preocupare majoră în multe dintre orașele Europei, costurile în vieți omenești fiind mai mari în cazul calității necorespunzătoare a aerului decât în cazul accidentelor rutiere, ceea ce o plasează pe locul întâi între cauzele care țin de mediu ale decesului prematur în UE. De asemenea, influențează calitatea vieții prin problemele legate de astm și respirație pe care le creează. Poluarea atmosferică generează zile lucrătoare pierdute și costuri ridicate în materie de asistență medicală, grupurile vulnerabile, cum ar fi copiii, astmaticii și persoanele în vârstă fiind cele mai afectate. Ea dăunează ecosistemelor prin excesul de poluare cu azotați (eutrofizare) și ploaia acidă. Costurile directe pentru societate în urma poluării atmosferice, inclusiv daunele aduse culturilor și clădirilor, se ridică la aproximativ 23 de miliarde EUR pe an și numai costurile externe generate de impactul asupra sănătății sunt estimate la 330–940 miliarde EUR (3-9 % din PIB-ul UE);

48.

constată că, din cauza depășirii limitelor sanitare privind emisiile de NO2, stabilite la nivelul UE, multe guverne ale statelor membre s-ar putea confrunta cu proceduri de neîndeplinire a obligațiilor inițiate de Comisia Europeană, cu riscul unor amenzi substanțiale, care se pot repercuta asupra autorităților locale, precum și asupra organismelor publice, acolo unde nu s-au luat măsurile corespunzătoare în virtutea competențelor de care dispun. Această chestiune trebuie abordată cu prudență. Între timp, este clar că depășirile limitelor la nivel local sunt adesea cauzate parțial de insuficiențele politicii de la nivel național și european de soluționare a problemelor la sursă. Este necesară o abordare pe mai multe niveluri, prin care fiecare nivel de guvernare (cel european, cel național, cel regional și cel local) își asumă propriile responsabilități și adoptă măsurile care pot și trebuie adoptate la respectivul nivel;

49.

sugerează că toate diversele elemente ale SUMP pot contribui la soluții privind calitatea aerului. Soluțiile STI oferă un transport mai eficient. O mai bună gestionare a logisticii urbane reduce zgomotul și aglomerația și îmbunătățește eficiența călătoriilor; reglementările privitoare la accesul vehiculelor în zona urbană pot fi folosite pentru a exclude vehiculele excesiv de poluante și a încuraja utilizarea vehiculelor mai silențioase, cu emisii foarte scăzute; prin măsuri de siguranță rutieră, poate fi încurajat un comportament mai adecvat la volan ceea ce ar urma să contribuie la reducerea emisiilor totale reducând, totodată, numărul de accidente din rețeaua de transport și aglomerația care le însoțește deseori. Diverse programe, precum Civitas sau Ecostars, constituie exemple relevante în acest sens;

50.

consideră că măsurile adoptate în contextul SUMP ar trebui să mărească proporția persoanelor care merg pe jos, folosesc bicicleta sau transportul în comun, obținându-se, pe această cale, nu numai reducerea zgomotului și a emisiilor generate de traficul rutier, ci și un mai bun acces al tuturor, condiții mai bune de egalitate în sistemul de transporturi, precum și sporirea activității fizice și îmbunătățirea sănătății publice;

51.

amintește că legislația existentă a UE în materie de calitate a aerului, zgomot și impozitare a autovehiculelor este în prezent în curs de revizuire și solicită să fie armonizată cu spiritul acestei comunicări;

52.

consideră important ca orașele supuse riscului de poluare fonică să adopte un plan de cartografiere fonică, prin care teritoriul să fie împărțit în funcție de nivelurile maxime admise de poluare fonică și care să identifice, mai ales în apropierea parcurilor, școlilor, spitalelor și căminelor de bătrâni, zonele urbane și suburbane cel mai puțin afectate de zgomot;

53.

solicită așadar ca preocupările privind poluarea atmosferică și fonică să se traducă în măsuri prin SUMP și în planuri de cartografiere fonică, atât la nivelul UE, cât și la cel al statelor membre;

54.

salută angajamentul Comisiei Europene de a consolida sprijinul UE pentru mobilitate urbană durabilă în domeniul cooperării, al schimbului de experiență și de bune practici, al cercetării și inovării, al sprijinului financiar și al cooperării internaționale;

55.

salută în special intenția de a îmbunătăți Observatorul mobilității urbane ELTIS prin integrarea portalului planurilor de mobilitate urbană și transformarea sa într-un centru de cunoaștere cuprinzător. Aceasta va consolida informațiile privitoare la planificarea transportului urban în întreaga UE și va contribui la viitoarea Platformă europeană privind SUMP, furnizând autorităților locale și regionale instrumentele necesare pentru punerea în aplicare cu succes a SUMP;

56.

sprijină propunerea de elaborare a unui tablou de bord al mobilității urbane, propus pentru prima dată în Cartea albă privind transporturile din 2011, care să asigure indicatori armonizați pentru a evalua și a compara progresele din zonele urbane din întreaga UE;

57.

sugerează, cu toate acestea, că orice tablou de bord trebuie să fie elaborat cu atenție, pentru a garanta că acesta nu devine un simplu sistem de ierarhizare. Este necesar ca tabloul de bord al mobilității urbane să fie specific pentru orașul respectiv, să stabilească un desfășurător, să includă o serie de indicatori esențiali [de exemplu: distribuția/repartiția (la IER...) modală, accesibilitatea, vehiculele eficiente din punctul de vedere al utilizării carburanților, calitatea aerului și sănătatea]. Cererile ulterioare de finanțare din fondurile UE trebuie să se refere în mod specific la modul în care proiectul sau dezvoltarea va îmbunătăți/va afecta scenariul de referință și tablourile de bord ar trebui revizuite anual;

58.

subliniază presiunea semnificativă pe care numărul în creștere al autovehiculelor o exercită asupra orașelor. Serviciile de folosire alternativă a automobilului de către mai multe persoane (car-sharing), care s-au dezvoltat în unele orașe europene, pot asigura o reducere considerabilă a presiunii în acest sens. Însă această evoluție a fost până în prezent foarte inegală de la o țară europeană la alta, deși proiectul european MOMO a demonstrat potențialul existent în acest domeniu. Comisia ar trebui să includă în mod explicit modelele de utilizare partajată (precum bike-sharing, car-sharing, car-pooling) în strategiile sale;

59.

propune ca sprijinul financiar pentru mobilitatea urbană durabilă acordat prin fondurile structurale și de investiții europene să aibă la bază îndrumări din partea Comisiei Europene adresate autorităților locale și regionale cu privire la modul în care aceste fonduri structurale ar putea fi utilizate mai sistematic pentru finanțarea pachetelor integrate de măsuri în domeniul mobilității urbane, inclusiv prin noile instrumente, cum ar fi investițiile teritoriale integrate. De asemenea, este necesară o îndrumare cu privire la modul în care ar trebui dezvoltate planurile de mobilitate pentru a arăta că reprezintă o investiție rentabilă și a exploata sinergiile cu alte fluxuri de finanțare din partea UE, precum Orizont 2020;

60.

întâmpină cu satisfacție intenția Comisiei de a acorda mai multă atenție orașelor de dimensiuni reduse și medii, care joacă un rol fundamental în sistemul urban european, în ansamblu. În plus, aceste orașe au un mare potențial datorită avantajelor sociale, de mediu și instituționale, asociate dimensiunilor lor mai reduse. Problemele legate de mobilitatea urbană nu sunt un fenomen propriu marilor orașe: mai mult decât atât, orașele mici și mijlocii întâmpină dificultăți mai mari în finanțarea proiectelor de îmbunătățire a mobilității urbane, din cauza costurilor ridicate și a unor economii de scară mai mici;

61.

arată că este foarte justificat ca SUMP să fie puse în legătură cu acțiunile întreprinse de orașele UE în cadrul Convenției primarilor. Aderarea voluntară a orașelor la Convenția primarilor ar putea fi un model valabil de promovare a unei angajări în favoarea SUMP;

62.

subliniază că, în numeroase orașe, în special în noile state membre, schimbările sociale și economice au adus cu sine schimbări radicale în funcționarea anumitor zone urbane și, prin urmare, schimbări fundamentale în fluxurile de transport. Astfel de schimbări reclamă adesea o reconstrucție de ansamblu, foarte costisitoare, a fiecărui tip de infrastructuri de transport. De aceea, pentru aceste orașe, este esențial ca, mai întâi, să fie abordată – și finanțată prin fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) – reconstruirea acestei infrastructuri esențiale, pentru a deveni operațională și adecvată scopului. Sprijinul din partea fondurilor ESI ar trebui așadar să nu se limiteze doar la legătura cu rețelele TEN-T, ci să fie permis și pentru finanțarea comunităților și infrastructurilor locale pentru transportul public și alternativ care contribuie în mod manifest la mobilitatea urbană;

63.

consideră că, dacă SUMP sunt elaborate potrivit orientărilor UE, se poate presupune că sunt construite în jurul cerințelor de mobilitate ale cetățenilor de pe plan local, cu sprijinul părților interesate locale și aprobarea politicienilor locali. Planurile de mobilitate urbană durabilă pot asigura integrarea fondurilor într-o planificare mai largă și în chestiunile de programare pentru care există un angajament politic la nivel local;

64.

susține că alocarea fondurilor de dezvoltare regională și de coeziune ar trebui coordonată cu prezentarea de către orașe și regiuni a unui certificat de audit uniform, emis în mod independent, care să confirme performanța acestora în materie de mobilitate urbană și de durabilitate.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/25

Raportor

dna Daiva MATONIENĖ (LT-CRE) membră a Consiliului local al orașului Šiauliai

Document de referință

Scrisoarea de sesizare a Comisiei Europene din 27 noiembrie 2013

1.

În interesul unei utilizări eficiente a resurselor și al dezvoltării unei economii cu emisii reduse de CO2, în care capitalul natural este protejat și consolidat, iar sănătatea și bunăstarea cetățenilor sunt asigurate, al 7-lea program de acțiune pentru mediu trebuie să îndeplinească obiectivele în materie de mediu și de climă asupra cărora Uniunea a căzut deja de acord, să stabilească temeiul juridic al politicii de mediu până în 2020 și să definească o viziune pe termen lung până în 2050 pentru UE și statele sale membre.

2.

Comisia Europeană a solicitat Comitetului Regiunilor să elaboreze un aviz cu privire la măsurile propuse de punere în aplicare a celor opt obiective ale celui de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu și a pus patru întrebări specifice:

3.

În UE, aproximativ 350 de milioane de oameni (70 %) trăiesc în orașe cu peste 5  000 de locuitori. Probabil că până în 2020, 80 % dintre europeni vor locui în orașe. Calitatea vieții, precum și condițiile globale de mediu depind în mod direct de situația mediului urban. Cea mai mare parte a poluanților care ajung în mediul înconjurător provin din orașe.

4.

Multe orașe se confruntă cu provocări de mediu similare: îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării fonice, a traficului congestionat și a emisiilor de gaze cu efect de seră, prevenirea diminuării diversității biologice, a deficitului de apă și a pagubelor cauzate de inundații și furtuni, conservarea spațiilor verzi, reabilitarea suprafețelor contaminate și îmbunătățirea gestionării deșeurilor și a energiei.

5.

CoR subliniază beneficiile tangibile ale punerii în aplicare a unor politici și măsuri durabile, incluzând îmbunătățirea mediului, a sănătății publice, a calității vieții, a certitudinii juridice pentru industrie și mai puține denaturări ale pieței. De asemenea, evidențiază faptul că, potrivit estimărilor, costurile generate de nepunerea în aplicare a legislației de mediu a UE se ridică în mare la 50 de miliarde EUR pe an în costuri pentru sănătate și costuri directe pentru mediu (1).

6.

Subliniază că orașele durabile vor fi definite de capacitatea lor de a îndeplini obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice. Dată fiind concentrația populației în zonele urbane, observă că orașele vor trebui să joace un rol major în reducerea gazelor cu efect de seră astfel încât creșterea globală a temperaturii să nu depășească 2 oC. Orașele sunt cel mai bine plasate pentru a încuraja schimbările comportamentale care trebuie să însoțească transformarea radicală a infrastructurii energetice și de transport. În plus, recunoaște că aptitudinea orașelor de a se adapta la schimbările climatice inevitabile și la condițiile meteorologice extreme va fi decisivă pentru durabilitatea lor economică și socială și astfel pentru competitivitatea Uniunii Europene.

7.

La evaluarea și planificarea acțiunilor UE legate de dezvoltarea orașelor durabile trebuie avute în vedere și contextul mondial. La 22 iunie 2012, în cadrul Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă, a fost adoptată Declarația Rio+20, în care se subliniază importanța unei economii ecologice și favorabile incluziunii, precum și obiectivele dezvoltării durabile pentru perioada de după 2015.

8.

În conformitate cu Declarația Rio+20, CoR consideră că un „oraș durabil” este un oraș care promovează o societate durabilă din punct de vedere economic, ecologic și social, care afectează foarte puțin mediul înconjurător, promovează noile tehnologii, creează locuri de muncă, păstrează patrimoniul cultural și natural și oferă protecție socială. Este, de asemenea, un oraș care dă posibilitatea comunității locale să participe la procesul decizional local.

9.

Promovarea unor orașe durabile necesită o abordare globală care permite soluționarea atât a problemelor legate de mediu, cât și a celor de natură socială și economică ale orașelor, și care examinează modul în care acestea își pot consolida reziliența la dezastre. De aceea, conceptul de oraș durabil nu trebuie limitat la protecția mediului. Provocarea constă în asigurarea faptului că criteriile se bazează pe niveluri adecvate de informare în diferite domenii tematice și sunt relevante pentru diversele tipuri de orașe din UE. Acest lucru este esențial pentru a garanta că criteriile sunt ușor de utilizat de către orice oraș care dorește să facă eforturi de consolidare a durabilității sale, și pentru a-i responsabiliza pe cetățeni față de acest proces. O abordare globală și durabilă va constitui o condiție prealabilă a dezvoltării urbane pe viitor. Pentru mai multe propuneri privind politicile urbane și politicile privind reziliența, CoR face trimitere la Avizul privind politica urbană a UE și la Avizul privind gestionarea riscurilor în vederea obținerii rezilienței (2).

10.

Realizarea unor orașe durabile necesită măsuri viabile de protecție a mediului, care trebuie integrate în toate domeniile politice relevante, precum și cu alte strategii și activități specifice anumitor sectoare, inclusiv cele dedicate creării de locuri de muncă și creșterii economice.

11.

Conform principiului subsidiarității, planificarea orașelor durabile și amenajarea teritoriului sunt de competența statelor membre, acest principiu trebuie neapărat respectat, iar autoritățile locale și regionale trebuie să fie implicate din stadiul cel mai timpuriu posibil în elaborarea politicilor respective, ca și în punerea în aplicare și supravegherea acestora pe teren. Uniunea Europeană poate realiza acțiuni de sprijin și încuraja orașele, regiunile și statele membre să facă schimb de informații, de bune practici și să învețe unele de la altele.

12.

În vreme ce măsurile, dispozițiile financiare și prioritățile UE vizează în special orașele mari cu peste 1 00  000 de locuitori, Comitetul observă că aproximativ 56 % din orașele UE au o populație cuprinsă între 5  000 și 1 00  000 de locuitori. Subliniază importanța efectului cumulativ al realizării caracterului durabil al orașelor de dimensiuni mici și medii, precum și faptul că orașele mai mici au un potențial considerabil în a defini și a pune în aplicare principiile unei dezvoltări urbane durabile.

13.

Subliniază necesitatea unei discuții globale cu privire la direcția pe care o vor urma orașele durabile, în vederea stabilirii unor obiective comune până în 2050.

14.

Orașele sunt responsabile de punerea în aplicare a unor măsuri în domeniul planificării urbane, al politicii de dezvoltare, al protecției mediului și al politicii energetice. De aceea, orașele sunt nivelurile administrative cele mai potrivite pentru punerea în aplicare a măsurilor privind dezvoltarea urbană durabilă într-un mod cât mai rentabil.

15.

Trebuie consolidat principiul guvernanței pe mai multe niveluri, întrucât succesul depinde de cooperarea cu privire la dezvoltarea urbană durabilă și la o abordare unitară, între orașe, care sunt responsabile de dezvoltarea urbană, și celelalte niveluri (regional, național și european), care contribuie la cadrul general al dezvoltării durabile.

16.

În calitatea sa de instituție care reprezintă vocea regiunilor și orașelor din UE și punctul de contact pentru multe rețele locale, CoR ar trebui să constituie un element central al acestui sistem de guvernanță. Aceasta va asigura că dispozițiile legislative ale UE țin seama mai bine de situația și nevoile orașelor și le-ar permite acestora să dezvolte un simț de responsabilitate față de măsurile de dezvoltare urbană durabilă.

17.

Pentru a clădi orașe durabile este nevoie de o abordare combinată ascendentă/descendentă. Inițiativa orașelor nu este suficientă. Este necesară o coordonare comună la nivelul UE cu un grad adecvat de flexibilitate, care să le permită orașelor să realizeze o autoevaluare pe baza criteriilor comune ale orașului durabil și să îndeplinească obiectivele în materie de durabilitate urbană pe baza propriilor măsuri; în acest scop, este, de asemenea, necesar să se faciliteze accesul la mecanismele de finanțare ale UE. Criteriile cu caracter de recomandare ale UE, care ar urma să se bazeze pe „Cadrul de referință pentru orașe durabile” (Reference Framework for Sustainable Cities – RFSC), ar putea fi folosite pentru evaluarea durabilității orașelor, precum și a punctelor lor forte și a punctelor lor slabe. Pornind de la aceste rezultate, orașul și-ar putea stabili direcția de dezvoltare și adopta cele mai adecvate măsuri pentru îmbunătățirea situației sale. Aceste criterii ar putea avea o pondere diferită în funcție de gradul lor de importanță.

18.

Nivelurile local, central și național de guvernanță trebuie să aibă în vedere o coordonare orizontală și verticală, care să includă cooperarea între localități și la nivel transfrontalier și să asigure o abordare cuprinzătoare în domeniul dezvoltării urbane, pentru a evita duplicările și investițiile izolate și necoordonate.

19.

CoR salută noul instrument al „Acordurilor de parteneriat pentru punerea în aplicare” și solicită Comisiei să ofere clarificări și îndrumări cu privire la implicarea autorităților locale și regionale în acest instrument.

20.

Prin urmare, Comitetul Regiunilor propune formularea la nivelul UE a unor obiective comune privind orașul durabil până în 2050, pe baza unui catalog al criteriilor cu caracter de recomandare. Măsurile care sunt necesare pentru atingerea acestor obiective ar trebui incluse deja în recomandările specifice fiecărei țări elaborate de Comisia Europeană, în care sunt formulate orientări privind modul de îndeplinire a obiectivelor Strategiei Europa 2020. Elaborarea criteriilor și a obiectivelor pe termen lung ar trebui să se bazeze pe inițiativele existente în domeniu, în special pe Carta de la Leipzig privind orașele europene durabile.

21.

CoR încurajează autoritățile locale și regionale să discute despre conceptele lor de dezvoltare urbană durabilă cu toate părțile interesate de la diferite niveluri de guvernare. În acest sens, consultările publice deschise cetățenilor sunt un mijloc excelent de implicare a acestora în conceperea viitoarelor strategii. De îndată ce se elaborează criteriile de durabilitate, dezbaterea publică privind realizările evaluate pe baza acestor criterii ar putea încuraja mai multe orașe să urmeze calea spre durabilitate.

22.

Solicită Comisiei Europene să colaboreze cu statele membre la elaborarea unei abordări comune privind măsurile de promovare a dezvoltării orașelor durabile și să adune informații privind mecanismele deja existente care pot asigura o finanțare adecvată. O abordare comună și practici flexibile le-ar permite orașelor ca, pe termen lung, să aleagă cele mai adecvate măsuri în domeniul dezvoltării urbane durabile.

23.

Orașele ar trebui să promoveze un parteneriat inovator și eficient între sectorul public și privat, în vederea implementării optimale a proiectelor bazate pe conceptul de durabilitate urbană.

24.

Pentru sprijinirea proiectelor-pilot trebuie utilizate opțiunile și structurile de finanțare existente, inclusiv cele disponibile în cadrul programului LIFE+. Programul BEI pentru finanțarea măsurilor de eficiență energetică se desfășoară deja cu succes; ar trebui analizată posibilitatea de a dezvolta programe similare în alte domenii relevante pentru durabilitate.

25.

Ar trebui promovată aducerea laolaltă a mai multor proiecte, practică la care se recurge uneori și care constă în regruparea mai multor orașe sub semnul aceluiași obiectiv. Aceasta facilitează finanțarea micilor proiecte care prezintă importanță pentru regiune.

26.

Sensibilizarea publicului și oferirea de stimulente reprezintă unii dintre factorii cei mai importanți pentru punerea în aplicare a conceptului de oraș durabil. Măsurile orientate către economisirea apei, extinderea instalațiilor de reciclare și compostare, sporirea folosirii mijloacelor de transport în comun, economisirea de energie etc. nu sunt suficiente pentru participarea activă și cuprinzătoare a societății la dezvoltarea orașelor durabile. CoR invită Comisia Europeană să ofere consultanță orașelor în privința posibilităților de desfășurare a unor acțiuni de informare vizuală, care să permită o mai bună informare a cetățenilor, în orice moment, cu privire la situația din orașul lor (informații privind poluarea aerului, ambuteiajele etc.).

27.

Comitetul Regiunilor salută lucrările Comisiei Europene care vizează punerea la dispoziție a unui portal web ca punct de informare unic și îi încurajează pe membri să furnizeze informații relevante dacă și atunci când este cazul. Invită statele membre să se asigure că administrațiile orașelor au acces la informații privind criteriile, instrumentele de finanțare și inițiativele. Ar trebui elaborate planuri de comunicare relevante cu implicarea instituțiilor UE, a reprezentanțelor acestora în statele membre, a asociațiilor autorităților locale și regionale și a oricăror altor părți interesate relevante.

28.

Platformele și mecanismele existente, precum și bazele de date și inițiativele lor trebuie conectate la eforturile de la nivelul UE menite să sprijine orașele durabile și folosite pentru încurajarea cooperării dintre acestea, dar și a cooperării dintre orașele și regiunile deja implicate în rețele cum ar fi Convenția primarilor, Cadrul de referință pentru orașe durabile (RFSC), EnergyCities, Eurocities, Rețeaua administrațiilor locale pentru durabilitate (ICLEI) și Alianța mondială împotriva schimbărilor climatice.

29.

Comisia Europeană ar trebuie să-și revizuiască și să-și consolideze strategia de comunicare în contextul noii perioade de finanțare și să stimuleze statele membre, precum și orașele să utilizeze cei 5 % din FEDR prevăzuți pentru dezvoltarea urbană durabilă.

30.

Comitetul Regiunilor va continua să disemineze informațiile și să promoveze bunele practici legate de orașele durabile și de oportunitățile de finanțare disponibile, punând la dispoziție experiența autorităților locale și regionale pe care le reprezintă și colaborând cu Comisia Europeană și părțile interesate.

31.

CoR își reafirmă sprijinul pentru dezvoltarea cadrelor de implementare și informare structurate (CIIS) pentru întreaga legislație UE importantă din domeniul mediului și solicită Comisiei Europene să implice autoritățile locale și regionale în CIIS.

32.

Subliniază faptul că mobilitatea urbană durabilă și ecologică joacă un rol important în sustenabilitatea orașelor noastre. Pentru mai multe propuneri privind acest aspect și transportul durabil în orașe, CoR face trimitere la avizul referitor la Pachetul privind mobilitatea urbană (3).

33.

UE ar trebui să sprijine în continuare și, după caz, să extindă inițiativele existente, care promovează inovarea și bunele practici din orașe, precum și constituirea de rețele și schimbul de informații; orașele ar trebui încurajate să preia ele însele rolul de pionier în domeniul dezvoltării durabile a orașelor. În acest context, CoR face trimitere la măsurile inovatoare din domeniul dezvoltării urbane durabile, care trebuie să fie finanțate prin FEDR în perioada 2014-2020. Printre aceste măsuri se numără proiectele-pilot prin care ar trebui să fie testate noi soluții pentru problemele legate de o dezvoltare urbană durabilă care sunt relevante la nivelul UE.

34.

CoR propune, de asemenea, Comisiei Europene să sprijine și să extindă proiectele prezentate de rețelele locale, care au avut succes, cum ar fi evaluarea inter pares și activitățile de învățare reciprocă, inclusiv vizitele pe teren, „înfrățirile ecologice”, îndrumarea și consilierea între parteneri, observarea la locul de muncă, revizuirile și evaluările și sistemele de mobilitate pentru experți în urbanism.

35.

La nivel național, regional și local ar putea fi înființate puncte de contact în domeniul dezvoltării durabile a orașelor. Cu ajutorul acestora, ar fi mai facilă coordonarea acțiunilor individuale, printre altele, a programelor de schimb pentru experți. Agențiile pentru energie și administrațiile regiunilor de dezvoltare de la nivelul NUTS II pot avea un astfel de rol de coordonare. Acestea dispun deja de o rețea de relații bine stabilite cu teritoriile din jurisdicția lor și au experiență în domeniul coordonării programelor Uniunii Europene.

36.

Concursul și titlul „Capitala europeană verde” au avut mult succes și ar trebui dezvoltate în continuare. Exemplul capitalei culturale europene arată că un titlu care are o bază juridică și financiară solidă are un și mai mare potențial de a încuraja orașele să participe și să producă rezultate pe termen lung. CoR se declară în favoarea orientării „Capitalei europene verzi” într-o astfel de direcție.

37.

Unul din aspectele titlului „Capitală europeană verde” care ar trebui reconsiderat este faptul că, în conformitate cu pragul de eligibilitate în vigoare, pot candida doar orașe cu peste 1 00  000 de locuitori. De aceea, CoR sugerează să se aibă în vedere un al doilea titlu pentru orașele cu cel puțin 50  000 de locuitori, oferind astfel mai multe șanse orașelor europene mai mici. Ar fi oportun să se adapteze criteriile pentru obținerea acestui titlu la resursele și nevoile orașelor mai mici, pentru a permite astfel intrarea în competiție a cât mai multor candidați.

38.

CoR pledează pentru consolidarea rețelei capitalelor europene verzi pentru ca laureații și participanții la concursul „Capitala europeană verde” să-și poată prezenta orașele publicului larg, să facă schimb de opinii privind rezultatele vizate și ideile tehnice utilizate și să folosească în acest scop o platformă proprie sau structuri existente deja.

39.

CoR promovează în mod activ titlul „Capitala europeană verde” și sugerează comisarului european responsabil de mediu să transmită o scrisoare care să conțină, printre altele, un apel la sensibilizarea opiniei publice cu privire la titlu în orașe și regiuni, nu numai tuturor statelor membre, ci și organizațiilor de mediu care cooperează îndeaproape cu orașele.

40.

S-ar putea analiza posibilitatea decernării de către Comisie a unui premiu destinat celui mai bun „ecodistrict european”, pentru a promova reabilitarea cartierelor considerate sărace și vulnerabile și a încuraja comunitățile locale să se implice în administrarea districtelor respective.

41.

Pe lângă inițiativele Comisiei Europene, ar putea fi preconizată și acordarea altor distincții („Steagul verde” – Green Flag, premiul pentru conservarea biodiversității, premiul pentru promovarea transportului ecologic etc.) la nivel local, regional și național.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/30

Raportor

dna Lotta HÅKANSSON HARJU (SE-PSE), membră a Consiliului local Järfälla

Documente de referință

O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate

COM(2014) 154 final

Agenda UE în domeniul justiției pentru 2020 – Consolidarea încrederii, a mobilității și a creșterii în cadrul Uniunii

COM(2014) 144 final

1.

salută intenția Comisiei de a consolida progresele înregistrate până în prezent în domeniul justiției și afacerilor interne printr-o punere în aplicare corectă și o monitorizare efectivă. În același timp, Comitetul subliniază că această consolidare ar putea avea ca rezultat o serie de măsuri legislative suplimentare, care să respecte principiile subsidiarității și proporționalității, prin care să se elimine lacunele existente și care să permită UE să reacționeze cu flexibilitate la noile provocări de la nivel mondial;

2.

subliniază că angajamentul mai ferm față de drepturile fundamentale pe care și l-a asumat UE trebuie să își găsească expresia concretă pe toate planurile. În conformitate cu Carta drepturilor fundamentale, UE trebuie să își continue și să își intensifice activitatea în acest domeniu, astfel încât să rămână un spațiu deschis și sigur, bazat pe respectul comun față de drepturile fundamentale;

3.

salută elaborarea de către Comisie a unui cadru juridic care să permită abordarea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept în statele membre, întrucât statul de drept, corelat cu principiul egalității în fața legii, constituie o condiție sine qua non pentru aplicarea și respectarea drepturilor fundamentale în UE (1);

4.

atrage atenția asupra faptului că textul Cartei drepturilor fundamentale a UE cuprinde atât drepturile fundamentale aplicabile tuturor persoanelor, cât și drepturile specifice ale cetățenilor Uniunii. Transpunerea tuturor acestor drepturi în realitate pentru fiecare persoană necesită o cooperare extinsă între mai multe niveluri, autorităților locale și regionale revenindu-le în acest context un important rol activ și vizionar;

5.

subliniază că fundamentul unei societăți care respectă cu adevărat drepturile fundamentale – adică al unei societăți incluzive, caracterizate prin egalitate de gen, diversitate și protecția persoanelor vulnerabile – se creează în cadrul comunității locale. În același timp, tot la nivel local și regional sunt cele mai evidente și provocările din domeniul justiției și afacerilor interne, aici făcându-se totodată cel mai puternic resimțite și efectele lor pentru individ;

6.

sprijină propunerea Comisiei de a adopta norme complementare, care să faciliteze viața cetățenilor și să contribuie la creștere, cu condiția să nu fie redundante, să fie eficiente și să încurajeze, în măsura posibilului, armonizarea și simplificarea cadrului legislativ actual. O tehnică legislativă îmbunătățită contribuie la creșterea economică, întrucât facilitează relațiile dintre întreprinderi și viața de zi cu zi a cetățenilor;

7.

recomandă Comisiei Europene să se concentreze pe propuneri legislative concrete și pragmatice, care ar avea, în special într-o perioadă marcată de agravarea problemelor economice și sociale, efecte pozitive directe pentru cetățeni și care i-ar ajuta pe aceștia într-o manieră foarte concretă să rezolve dificultățile pe care le întâmpină. Astfel de dificultăți survin mai ales în regiunile transfrontaliere mai puțin dezvoltate, în care activitățile economice și sociale ale cetățenilor întâmpină piedici mai mari;

8.

prin urmare, consideră că, pentru ca drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor să poată fi respectate pe deplin, este esențial ca toate nivelurile să depună eforturi comune și dedicate și să își asume împreună responsabilitatea în acest sens. Eforturile depuse în vederea garantării drepturilor fundamentale trebuie privite ca un proces continuu, pe termen lung, iar ducerea lor la îndeplinire trebuie să se bazeze pe o viziune comună, ancorată la nivel local, regional, național și european. În cazul în care cooperarea dintre diferitele niveluri nu funcționează corect, există riscul apariției unui avantaj pentru elementele de extremism, de rasism și de xenofobie, ceea ce ar împiedica evoluția pozitivă a UE în întreg ansamblul său;

9.

subliniază rolul central al autorităților locale și regionale în domeniul justiției și afacerilor interne. Acestea au o responsabilitate însemnată în ceea ce privește punerea în aplicare a diferitor părți din actualele dispoziții legislative naționale și europene; de asemenea, ele concep și testează noi abordări politice, sprijină cetățenii în exercitarea drepturilor lor fundamentale și strâng informații și experiențe necesare pentru evoluția acestor domenii politice. Așadar, autoritățile locale și regionale pot să aducă o mare contribuție la dezvoltarea politicilor, de la planificare și punere în aplicare până la monitorizare și evaluare;

10.

subliniază că autoritățile locale și regionale sunt, în consecință, parteneri indispensabili în conceperea și punerea în aplicare a măsurilor în domeniul justiției și afacerilor interne. Prin urmare, Comitetul solicită Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului să considere nivelul local și regional drept parteneri cu drepturi depline în aceste domenii politice și să ia măsuri pentru ca acestea să își poată asuma responsabilitatea care le revine;

11.

este de părere că politica în domeniul justiției și afacerilor interne ar trebui adaptată la celelalte politici ale UE; atrage atenția asupra necesității unei mai bune coordonări a chestiunilor care afectează aspectele juridice și de politică internă, pe de o parte, și politica externă a UE, pe de altă parte, pentru a asigura o mai bună respectare a drepturilor în toate domeniile și o mai mare coerență între acestea. Politicile în domeniul justiției și afacerilor interne ar trebui coordonate cu politica economică și socială derulată prin fondurile structurale și Fondul european de investiții, cu precădere în regiunile mai puțin dezvoltate și în special în materie de formare și ocupare a forței de muncă. De asemenea, Comitetul împărtășește opinia Comisiei potrivit căreia politicile în domeniul justiției și afacerilor interne trebuie integrate în politica externă globală a UE într-un mod care să permită un dialog consolidat și o colaborare mai strânsă cu țările terțe și care să creeze sinergii cu alte domenii de politică ale UE (2);

12.

se pronunță în favoarea asumării unui angajament mai ferm de către autoritățile de la toate nivelurile față de protecția și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor persoanelor. Dată fiind proximitatea lor față de cetățeni, autoritățile locale și regionale au o responsabilitate deosebită în ceea ce privește sensibilizarea cu privire la drepturile fundamentale;

13.

subliniază că drepturile și libertățile fundamentale se aplică tuturor persoanelor, fără nicio discriminare pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală; în plus, așa-numitele grupuri vulnerabile, cum ar fi copiii, migranții fără documente și solicitanții de azil necesită întotdeauna o atenție specială în ceea ce privește măsurile de planificare, punere în aplicare, monitorizare și evaluare;

14.

consideră că o comunicare strategică privind responsabilitatea tuturor nivelurilor pentru respectarea, protejarea, garantarea și promovarea drepturilor fundamentale, îndeplinirea obligațiilor internaționale comune, precum și câștigurile pe termen lung în urma primirii solicitanților de azil și refugiaților aduce o contribuție semnificativă la stoparea intensificării fenomenelor de extremism, rasism și xenofobie în multe state membre ale UE;

15.

consideră că experiențele dobândite la punerea în aplicare a drepturilor fundamentale reprezintă un factor esențial pentru crearea unui spațiu european al dreptului, în care drepturile fundamentale, diversitatea și cooperarea sunt respectate și promovate. Din acest motiv, Comitetul Regiunilor salută elaborarea de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a ghidului online, care îi ajută pe funcționarii de la nivel local, regional și național să își orienteze mai bine activitatea de zi cu zi spre protecția și promovarea drepturilor fundamentale prin intermediul unei abordări pe mai multe niveluri (3). Comitetul Regiunilor invită Comisia să utilizeze mai multe resurse pentru dezvoltarea, actualizarea și diseminarea unor instrumente practice de acest tip, care vin în ajutorul funcționarilor și reprezentanților aleși de la diferitele niveluri ale administrației;

16.

consideră că, având în vedere rolul central pe care îl joacă autoritățile locale și regionale, capacitatea mare pe care o dețin și experiența, au nevoie de un for pentru schimbul de informații și de bune practici între nivelul local și regional, actorii societății civile și celelalte niveluri ale administrației (național, european și internațional). Prin urmare, Comitetul Regiunilor solicită ca UE să sprijine în continuare acest lucru prin măsuri sau programe punctuale;

17.

se pronunță în favoarea examinării punerii în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a UE la nivel local și regional în contextul raportului anual privind Carta. Printr-o astfel de verificare s-ar evidenția domeniile în care autoritățile locale și regionale ar trebui să depună mai multe eforturi și să îmbunătățească comunicarea dintre diferite niveluri;

18.

este de părere că drepturile fundamentale nu reprezintă doar un aspect ce ține de domeniul justiției și afacerilor interne, ci privesc aproape toate direcțiile generale. Pentru a consolida impactul și natura lor transversală, Comitetul consideră că comisarii responsabili de justiție și afaceri interne ar trebui să coordoneze drepturile fundamentale cu toate direcțiile generale ale Comisiei;

19.

consideră că rolul acestei coordonări ar trebui să constea în concilierea competențelor diferitelor direcții generale pentru evitarea conflictelor dintre obiective, supravegherea punerii în aplicare a drepturilor fundamentale, efectuarea unor analize în materie de drept și de gen, verificarea informațiilor factuale, încurajarea statelor membre să ratifice și să pună în aplicare principalele instrumente de drept internaționale și regionale, consultarea diferitor actori și monitorizarea utilizării corecte a terminologiei, precum și supravegherea unei comunicări adecvate. Această coordonare ar trebui să evolueze în strânsă colaborare cu Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene;

20.

este de părere că aplicabilitatea directă în statele membre a drepturilor pe care le garantează Carta ar facilita extrem de mult cooperarea pe marginea aspectelor legate de drepturile fundamentale;

21.

este de părere că cetățenii Uniunii ar trebui să își cunoască mai bine drepturile speciale de care se bucură în alte țări ale UE. Aplicarea Directivei privind libera circulație a persoanelor prezintă o importanță centrală pentru garantarea dreptului cetățenilor Uniunii și al familiilor acestora de a se deplasa liber peste frontierele dintre statele membre și de a se stabili într-unul dintre acestea;

22.

consideră că dreptul la libera circulație ar trebui mai bine adus în conștiința cetățenilor. Comisia subliniază problemele practice și juridice pe care le întâmpină deseori cetățenii Uniunii atunci când doresc să își exercite într-un alt stat membru al UE drepturi de care se bucură în propria țară (4). În același timp însă trebuie soluționate mai bine și problemele pe care le creează libera circulație la nivel local și/sau regional. Și în acest caz s-ar putea recurge la măsuri sau la programe punctuale;

23.

subliniază că UE ar trebui să depună mai multe eforturi pentru punerea în aplicare a unei politici în materie de azil și migrație, care să se bazeze pe drepturile fundamentale, pe solidaritate, pe încredere reciprocă și pe responsabilitate partajată între statele membre și autoritățile locale și regionale;

24.

susține că UE trebuie să rămână și în viitor un loc de refugiu sigur pentru persoanele care fug din calea persecuției sau care au nevoie de protecție. Necesitatea unei primiri reglementate a persoanelor migrante și integritatea frontierelor externe nu trebuie să primeze niciodată în fața dreptului de a solicita protecție internațională. Comitetul Regiunilor reamintește că controlul și supravegherea frontierelor terestre și maritime nu trebuie să stea în calea obligației fundamentale de a salva vieți omenești și de a respecta drepturile omului;

25.

consideră că o colaborare eficientă și o relație de încredere între nivelul local, regional, național și european în ceea ce privește partajarea resurselor și a competențelor constituie o condiție indispensabilă pentru primirea sustenabilă și uniformă a solicitanților de azil și a refugiaților. În prezent, această cooperare este deficitară în unele puncte decisive, ceea ce împiedică integrarea imigranților și tinde să încurajeze elementele xenofobe. Se resimte, în esență, aceeași nevoie de cooperare eficientă și când este vorba despre primirea altor categorii de imigranți;

26.

face apel la toate nivelurile de guvernare din UE să își asume împreună responsabilitatea primirii și integrării refugiaților și solicită sporirea cooperării, a coordonării și a solidarității interregionale prin elaborarea unui mecanism care să asigure o redistribuire a acestora între statele membre, regiuni, orașe și comune, ținând seama de constrângerile structurale, de resurse și de alți factori relevanți. În prezent, politica privind azilul și persoanele refugiate ține de competența fiecărui stat membru în parte, care astfel poartă și răspunderea financiară pentru primirea solicitanților de azil și a refugiaților. Procesul de primire este repartizat inegal atât de la o țară la alta, cât și în interiorul statelor, astfel că unele autorități regionale trebuie să suporte o povară mai însemnată, primind o mare parte dintre imigranți. Comitetul subliniază că Uniunea Europeană trebuie să acorde atenție dificultăților deosebite cu care se confruntă regiunile Europei care constituie în permanență puncte de intrare pentru acești imigranți, cărora trebuie să le ofere o serie de prestații și servicii care, în multe cazuri, depășesc posibilitățile acestor regiuni. De aceea, ar trebui pus în funcțiune un instrument financiar specific, destinat în primul rând regiunilor care primesc imigranți și regiunilor de tranzit;

27.

constată cu îngrijorare că Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, ca și Planul de acțiune privind minorii neînsoțiți (2010-2014) nu sunt întotdeauna respectate în toate statele membre ale UE la primirea copiilor imigranți, refugiați și solicitanți de azil, și a minorilor neînsoțiți; subliniază că este important ca localitățile și regiunile să își acorde sprijin reciproc, astfel încât să se poată achita de partea lor de responsabilitate, asigurându-se că aceste prevederi sunt respectate atât în cazul băieților, cât și al fetelor. Amintește Comisiei că Planul de acțiune sus-menționat se încheie în 2014, motiv pentru care solicită inițierea unei proceduri de reînnoire;

28.

deplânge faptul că până în prezent nu s-a recurs la articolul 80 din TFUE pentru realizarea măsurilor de solidaritate și de partajare echitabilă a responsabilității în ceea ce privește libera circulație. Angajamentele în materie de transfer și repatriere au fost pe deplin voluntare, iar în unele cazuri orașele au preluat chiar ele inițiativa pentru punerea în practică a acestor angajamente;

29.

consideră că repartizarea inegală a solicitanților de azil și a refugiaților între regiuni și în interiorul regiunilor, precum și lipsa locurilor de muncă, a spațiilor de locuit etc. reprezintă o problemă majoră pentru autoritățile locale și regionale. Același lucru este valabil și pentru lipsa de planificare și posibilitatea de a se pregăti din timp pentru primirea solicitanților de azil și a refugiaților. Soluțiile provizorii au deseori consecințe sociale negative, lucru care, la rândul său, duce la scăderea șanselor persoanelor afectate de a-și însuși mijloacele necesare pentru demararea procesului de integrare;

30.

prin urmare, consideră că a venit momentul să se precizeze ce se înțelege prin responsabilitate comună și solidaritate în domeniul azilului. Este clar că statele, regiunile și localitățile au, fiecare în funcție de propriile condiții și doleanțe, propria percepție asupra a ceea ce ar trebui să însemne partajarea echitabilă a sarcinilor și, respectiv, solidaritatea. Trebuie să se țină seama de o gamă largă de factori, începând de la numărul solicitanților de azil care sosesc direct în țara în cauză și numărul de cereri de azil care trebuie prelucrate până la situația financiară, lipsa de locuințe, primirea timpurie, densitatea populației etc., precum și de perspectivele pe termen lung și scurt;

31.

subliniază necesitatea schimbului de bune practici între autoritățile locale și regionale și statele membre în ceea ce privește prelucrarea cererilor solicitanților de azil și ale persoanelor refugiate, politicile de integrare și combaterea migrației ilegale. Ia notă de faptul că un astfel de schimb ar permite o abordare ascendentă a disparităților dintre diferitele state membre și regiuni în ceea ce privește condițiile în care sunt găzduiți la sosirea inițială solicitanții de azil, persoanele refugiate sau migranții ilegali, precum și în ceea ce privește eficiența și rapiditatea cu care sunt prelucrate cererile și dosarele. Ia notă de faptul că localitățile mici nu dispun de suficiente resurse pentru a face față influxurilor mari de migranți și, în acest context, subliniază importanța solidarității între localități și solicită consolidarea Frontex, în sensul unei cooperări mai eficace, consolidate și raționalizate cu mai multă eficiență între autoritățile naționale de frontieră, și protejarea migranților și totodată a frontierelor externe ale UE;

32.

ca o măsură constructivă în contextul dezbaterilor pe tema partajării responsabilităților, propune să se realizeze un studiu în care să se analizeze cum ar vedea statele membre, regiunile și localitățile responsabilitatea partajată și solidaritatea și ce efecte ar avea diferitele definiții în diferite scenarii. În cadrul acestui studiu ar trebui să se precizeze și modul în care s-ar putea realiza o repartizare mai echilibrată a solicitanților de azil și a refugiaților între localitățile, regiunile și statele din UE;

33.

consideră, de asemenea, că este important ca UE să îi perceapă și să îi folosească pe acești noi imigranți ca pe o resursă. Derularea cu succes a unor activități de integrare, prin gestionarea diversității la nivel local și regional, stimulează creșterea, creează mai multe posibilități de învățare și antreprenoriat, contribuie la acoperirea necesarului de forță de muncă și, în plus, asigură finanțarea statului social în viitor. Pentru ca această politică să aducă beneficii, este crucial să se facă investiții atât în educația și locurile de muncă destinate migranților, astfel încât aceștia să poată intra pe piața forței de muncă din UE, cât și în formare și în gestionarea diversității culturale, pentru a determina schimbări de atitudine în rândul populației și o îmbunătățire a relațiilor sociale;

34.

subliniază necesitatea abordării la nivelul întregii UE a fraudei și a abuzurilor;

35.

atrage atenția asupra faptului că, dată fiind rata scăzută a natalității din multe state membre, precum și schimbul de generații preconizat, vom avea nevoie de mai mulți cetățeni de vârstă activă. Prin urmare, primirea solicitanților de azil și a refugiaților nu este doar o provocare, ci și o șansă deosebită pentru țările din UE. UE trebuie să găsească pur și simplu un răspuns credibil la problema demografică cu care se confruntă Uniunea;

36.

atrage atenția asupra faptului că progresele înregistrate în ceea ce privește adoptarea de acte legislative pentru reglementarea imigrației sunt limitate, cadrul normativ european privind imigrația prezentând în continuare extrem de multe carențe. Prin urmare, Comitetul salută faptul că se acordă prioritate unei strategii globale în materie de migrație și recunoaște importanța deosebită care trebuie acordată unui parteneriat echilibrat și veritabil cu țările de origine și de tranzit pentru primirea corectă și organizată a migranților;

37.

este de părere că criminalitatea organizată trebuie să fie combătută și la nivel local, prin inițiative sociale și educaționale: demonstrând, în special locuitorilor din zonele dominate de criminalitatea organizată, că este posibil un model diferit de dezvoltare, bazat pe transparență, participare și democrație și prin asigurarea sprijinului educațional, în special pentru tinerii care riscă să devină parte a structurilor ilegale, și prin confiscarea veniturilor provenite din criminalitatea organizată și utilizarea lor pentru proiecte sociale, activiști locali și dezvoltarea societății civile. Autorităților publice europene, naționale și regionale le revine responsabilitatea crucială de a coopera în acest tip de inițiative;

38.

subscrie opiniei Comisiei potrivit căreia într-o politică bine reglementată în domeniul imigrației (5) trebuie să se regăsească și măsuri de combatere a imigrației ilegale. În același timp însă, imigrația ilegală și ajutorul pentru imigranții în situație neregulamentară nu trebuie incriminate, iar victimelor potențiale ale traficului de persoane trebuie să li se acorde o atenție specială. Autoritățile locale și regionale trebuie să facă față situației de la fața locului, ceea ce, din perspectiva drepturilor fundamentale, înseamnă, printre altele, că trebuie să le ofere servicii inclusiv migranților în situație neregulamentară;

39.

consideră că reprezentanților autorităților locale și regionale trebuie să li se dea posibilitatea de a crea structuri pentru schimbul de experiență cu privire la practici în domeniul ocupării forței de muncă, al educației și al beneficiilor sociale, pentru ca dimensiunea locală a politicii de integrare să aibă mai multă vizibilitate. Existența unui for pentru schimbul de experiență reprezintă o condiție sine qua non pentru crearea unei politici dinamice în materie de integrare în Uniune, care să garanteze drepturile migranților. Pe termen lung, un astfel de for ar contribui la reducerea diferențelor dintre statele membre în materie de politici de integrare;

40.

este de părere că, pentru soluționarea problemelor care afectează siguranța oamenilor și periclitează drepturile fundamentale – inclusiv criminalitatea organizată și, în special, traficul de ființe umane, traficul de droguri și exploatarea sexuală a minorilor – măsurile de prevenire sunt la fel de importante ca sancțiunile penale. Comitetul reamintește Comisiei rolul decisiv pe care îl joacă autoritățile locale și regionale în procesul de elaborare a strategiilor de prevenire a criminalității și de asumare a responsabilității pentru asigurarea în permanență a unor condiții bune pentru victime;

41.

este de părere că autoritățile locale și regionale ar trebui să joace un rol mai important în lupta împotriva criminalității organizate cu caracter transfrontalier, având în vedere legătura tot mai strânsă dintre infracțiunile locale și criminalitatea organizată internațională, precum și faptul că primele victime ale organizațiilor infracționale care destabilizează structurile sociale sunt comunitățile locale; împărtășește opinia Comisiei cu privire la necesitatea construirii de sisteme sigure și fiabile, care să permită cetățenilor și întreprinderilor să beneficieze pe deplin de potențialul internetului. Pentru aceasta, trebuie extinsă la nivel local și regional cooperarea statelor membre cu Centrul european de combatere a criminalității informatice (CE3), din cadrul Europol, pentru a intensifica pe această cale lupta împotriva criminalității informatice încă de la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean;

42.

este de părere că corupția constituie o temă deosebit de importantă pentru comunitățile locale și regionale și pentru cetățenii acestora. Comitetul Regiunilor se va implica în continuare în lupta împotriva corupției de la toate nivelurile și în protejarea intereselor financiare ale UE, printre altele, prin crearea Parchetului European, inclusiv în colaborare cu celelalte instituții ale UE, cu Consiliul Europei și cu alte organizații;

43.

susține strategia UE pentru combaterea traficului de persoane. Autoritățile locale și regionale pot contribui în mod semnificativ la reușita punerii în aplicare a strategiei și, date fiind strânsele lor legături cu realitatea locală, sunt în măsură să recunoască indiciile că o persoană a căzut victimă traficului de ființe umane. Din aceste motive, Comitetul a insistat asupra faptului că autoritățile locale și regionale ar trebui să contribuie la elaborarea de orientări pentru identificarea victimelor, pentru protecția lor și pentru a le asigura mereu condiții bune, în special când este vorba despre minori;

44.

subliniază că nivelul local și cel regional sunt parteneri importanți pentru consolidarea capacităților în țările de origine. Cooperarea internațională transfrontalieră dintre autoritățile locale care primesc migranți sau solicitanți de azil și cele din localitățile din care provin aceștia ar trebui îmbunătățită și dezvoltată considerabil. Nivelul local joacă un rol important în conceperea și implementarea programelor de primire și de repatriere.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/36

Raportor

dl Gábor BIHARY (HU-PSE), membru al Consiliului general al orașului Budapesta

Document de referință

1.

consideră inacceptabil faptul că, în colectivitățile noastre teritoriale, în 2014, există încă oameni ai străzii, a căror sănătate și viață se află în pericol. Faptul că aproape 3 milioane de persoane fără adăpost trăiesc din ajutorul sistemelor de asistență socială, dar deseori în afara sferei de cuprindere a acestora sau fără a beneficia de protecția cuvenită, este nedemn de Uniunea Europeană;

2.

notează că lipsa de adăpost este forma cea mai extremă a sărăciei și excluziunii sociale (1), care lezează demnitatea umană și drepturile omului, întrucât locuința este o nevoie umană fundamentală;

3.

în acest context, își reiterează (2) apelul de a stabili un cadru de acțiune la nivel european pentru locuințe sociale, cu scopul de:

4.

recunoaște că statele membre ale UE au sistemele de asistență socială cele mai dezvoltate la nivel mondial, însă, în același timp, lipsa de adăpost s-a accentuat practic în fiecare stat membru, cauzată fiind de mai mulți factori, cum ar fi impactul crizei economice, schimbările societale, discriminarea minorităților sau reglementarea defectuoasă a chestiunilor legate de migrație. În plus, în unele state membre există prea puține locuințe sociale, respectiv locuințe la prețuri abordabile;

5.

subliniază că investițiile pentru atenuarea fenomenului lipsei de adăpost se vor dovedi foarte rentabile; acestea contribuie la reducerea pe termen lung și în mod sustenabil a cheltuielilor sociale destinate soluționării problemelor;

6.

subliniază că sunt necesare și acțiuni la nivelul UE pentru a aborda provocările cu care se confruntă persoanele sărace și marginalizate care se deplasează în alte țări ale UE. Mobilitatea socială a contribuit la generarea problematicii transfrontaliere a lipsei de adăpost, pentru care nu va putea fi găsită o soluție la nivel național, regional sau local, sau prin reducerea mobilității cetățenilor UE;

7.

arată că statele membre și, în special, autoritățile locale și regionale au responsabilitate directă de a combate fenomenul lipsei de adăpost, dar trebuie accentuat rolul Comisiei Europene în elaborarea politicilor în domeniu, în inițierea cooperării la nivel european și în diseminarea bunelor practici, respectând în același timp principiul subsidiarității. UE ar trebui să-și consolideze eforturile pentru a completa și susține acțiunile la nivel național și local, în spiritul Platformei europene de combatere a sărăciei și excluziunii sociale (3);

8.

arată că fiecare stat membru ar trebui să aibă o strategie națională în domeniul lipsei de adăpost, eventual completată prin strategii la nivel regional, care să definească în mod clar responsabilitatea pentru colectarea de date privind acest fenomen, monitorizarea și punerea în aplicare a strategiei. De aceea, solicită statelor membre să elaboreze strategii cuprinzătoare în domeniul lipsei de adăpost, care să includă definirea serviciilor naționale care să trateze această problemă, definind, totodată, obiective clare și transparente, prin care să-și asume angajamente față de UE, și prezentând modele de evaluare care să permită o analiză transparentă a rezultatelor strategiei din fiecare stat membru al UE;

9.

accentuează că aceste strategii cuprinzătoare trebuie să facă trimitere la rolul autorităților locale și regionale și al societății civile, iar, în spiritul bunei guvernanțe, să clarifice repartizarea sarcinilor și alocarea resurselor între diferitele niveluri de guvernare;

10.

avertizează că unele state membre ale UE au întâmpinat dificultăți la implementarea strategiilor lor privind persoanele fără adăpost deoarece nu dispuneau, în practică, de o guvernanță pe mai multe niveluri;

11.

salută poziția adoptată anterior și recent de Parlamentul European referitoare la strategia UE privind lipsa de adăpost (4) și invită statele membre să facă progrese în punerea în aplicare a obiectivului de combatere a lipsei de adăpost până în 2015;

12.

subliniază că gravitatea fenomenului lipsei de adăpost și cauzele acestuia diferă de la un stat membru la altul și chiar de la o regiune la alta, ceea ce înseamnă că autoritățile locale și regionale ar trebui implicate în elaborarea unei strategii în domeniu. Tipul de abordare va trebui să țină seama de cauzele problemei. Autoritățile locale sunt cele mai calificate să colecteze informații în acest sens, având în vedere că sunt primele afectate de fenomen;

13.

în acest context, salută lucrările desfășurate cu privire la lipsa de adăpost de rețeaua HABITACT, www.habitact.eu, o rețea formată din autorități locale și regionale care promovează inovațiile în domeniul lipsei de adăpost, prin strategii integrate;

14.

este de acord cu apelul Parlamentului European adresat Comisiei Europene privind crearea unui grup de experți la nivel înalt, care să asiste la elaborarea și dezvoltarea strategiei UE privind lipsa de adăpost. Subliniază că este important ca și reprezentanții autorităților locale și regionale să facă parte din acest grup;

15.

constată că Comisia a publicat deja un document de lucru al serviciilor Comisiei (5) în care se oferă orientări privind soluționarea lipsei de adăpost, dar își exprimă regretul față de nivelul scăzut de ambiție europeană al acestui text. Într-adevăr, este nevoie de o strategie europeană care să furnizeze un instrumentar pe care autoritățile locale și regionale, ONG-urile și voluntarii acestora să îl poată utiliza eficient în practică și care să le înlesnească schimbul și diseminarea bunelor practici, precum și acțiunile juridice pentru a se împiedica incriminarea lipsei de adăpost și a pedepsi aspru actele inacceptabile de ostilitate, violență și persecuție la adresa persoanelor fără adăpost;

16.

afirmă cu fermitate că sărăcia și lipsa de adăpost nu sunt delicte și de aceea, incriminarea persoanelor fără adăpost în unele state membre, precum și adoptarea și aplicarea la nivel local a unor reglementări insensibile la aspectele sociale și care nu respectă drepturile omului, încalcă principiul tratamentului egal și lezează demnitatea umană;

17.

solicită recunoașterea mai clară și sprijinirea la nivel local, regional, național și al UE a activității organizațiilor societății civile care apără drepturile și interesele persoanelor fără adăpost, care sunt vulnerabile și nu își pot apăra drepturile, dar sunt și expuse urmăririi de către instituțiile de aplicare a legii;

18.

speră că în niciun stat membru – uneori încălcându-se legea, alteori prin modificarea legii în acest sens – oamenii nu sunt expuși amenințărilor poliției doar din cauza lipsei lor de adăpost;

19.

sprijină activitățile desfășurate în statele membre de organizațiile societății civile, asociațiile lor europene și organizațiile-umbrelă în folosul persoanelor fără adăpost, acțiunile de sensibilizare a persoanelor fără adăpost cu privire la drepturile lor, precum și eforturile de încurajare a dezvoltării unui mediu social favorabil incluziunii și de sensibilizare a opiniei publice, astfel încât majoritatea oamenilor să înțeleagă situația persoanelor fără adăpost, inclusiv necesitatea unei finanțări din partea comunității în vederea eradicării problemei;

20.

solicită statelor membre și președinției rotative a UE să se asigure că miniștrii competenți au în vedere în mod regulat problema lipsei de adăpost pe ordinea de zi a meselor lor rotunde. CoR accentuează necesitatea de a-i implica în aceste dezbateri pe reprezentanții autorităților locale și regionale și cere Comisiei Europene să sprijine logistic și financiar organizarea dezbaterilor;

21.

subliniază că este important ca la elaborarea strategiei europene în domeniul lipsei de adăpost să se acorde prioritate abordării care pune accentul pe construirea de locuințe (housing–led)/locuințe înainte de toate (housing first) și să se aibă în vedere în mod special fenomenul transfrontalier al lipsei de adăpost, precum și al lipsei de adăpost care afectează minorii și femeile;

22.

subliniază legătura dintre modul de tratare a problemei lipsei de adăpost, dezvoltarea regională și instrumentele de finanțare ale UE (de exemplu FSE și FEDER) (6), precum și incluziunea socială și drepturile omului, corelându-se strâns cu obiectivul Strategiei Europa 2020 de a scoate 20 de milioane de persoane din starea de sărăcie (7);

23.

atrage atenția regiunilor grav afectate de fenomenul lipsei de adăpost ca, la elaborarea programelor lor operative, să recurgă la resursele disponibile în cadrul Fondului de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane și al altor programe, de exemplu Fondul social european (FSE), în vederea ameliorării situației persoanelor fără adăpost și să faciliteze incluziunea socială și integrarea pe piața forței de muncă a persoanelor fără adăpost;

24.

pune accentul pe importanța acțiunilor de prevenire la nivel local și regional, printre care identificarea din timp a persoanelor expuse riscului de a rămâne fără adăpost și asigurarea mijloacelor de sprijinire a acestora pentru a se evita evacuarea lor, precum și a ajutorului imediat pentru persoanele evacuate deja. În acest scop, vor trebui adoptate măsuri structurale în materie de bunăstare, care vor viza aspecte ca locuința, locul de muncă, educația, familia și politicile aferente;

25.

atrage atenția asupra faptului că pentru a împiedica deteriorarea drastică a calității vieții și, implicit, a stării de sănătate a persoanelor care au rămas fără adăpost de scurt timp, este indispensabilă o abordare integrată, care să includă cooperarea consolidată între sistemele sociale și de sănătate, în special în cazul persoanelor care au beneficiat de îngrijire în cadrul acestor sisteme;

26.

observă că asistența acordată persoanelor fără adăpost trebuie să înceapă încă din stradă, deoarece rezolvarea problemei lipsei unei locuințe nu trebuie să aibă întâietate în raport cu depistarea și tratarea bolilor mentale, a alcoolismului și a altor forme de dependență;

27.

subliniază importanța unui sprijin suficient, ca de exemplu furnizarea de locuințe, care poate contribui la prevenirea lipsei de adăpost;

28.

evidențiază că, pentru a-și gestiona cu eficacitate acțiunile, părțile implicate în lupta împotriva lipsei de adăpost au nevoie de finanțare și sprijin adecvate, atât la nivelul statelor membre, cât și al Uniunii Europene pentru a putea lua măsuri eficiente în vederea mobilizării serviciilor de ocupare a forței de muncă, a inițierii unor programe de formare pentru persoanele fără adăpost, a stimulării acestora din urmă pentru a-și căuta un loc de muncă și a sprijinirii lor pentru a-și menține locul de muncă;

29.

consideră că educația, formarea profesională, recalificarea, educația adulților, respectiv învățarea pe tot parcursul vieții sunt mijloace deosebit de eficiente pentru combaterea fenomenului lipsei de adăpost. O formare profesională bine structurată care duce la obținerea unui loc de muncă este o investiție utilă atât din perspectiva persoanelor vizate, cât și a societății și contribuie la schimbarea durabilă a situației dificile a persoanelor fără adăpost. Educația este, adesea, o condiție de bază indispensabilă, dar este esențial ca oamenii să fie ei înșiși motivați să adopte măsuri proactive și pe termen lung pentru a se ridica la condiția de jucători activi în cadrul societății. Implicarea și participarea activă a persoanelor respective sunt esențiale pentru ameliorarea situației lor;

30.

subliniază că este important ca adăposturile de urgență sau provizorii gestionate de autorități locale, asociații caritative, organizații religioase și civile să aibă o calitate adecvată, să fie accesibile le nivel local sau cel puțin regional și să corespundă nevoilor beneficiarilor; consideră însă că acele concepte bazate pe punerea la dispoziție a unor spații locative, cum este cel cunoscut sub denumirea de „Housing First” reprezintă soluția optimă;

31.

evidențiază că, pentru persoanele fără adăpost și cele cu venit scăzut, este esențial accesul garantat la un adăpost stabil, disponibil la nivel local și accesibil din punct de vedere financiar. Acest lucru este posibil doar prin stabilirea unor parteneriate corespunzătoare, adaptate la condițiile specifice de la fața locului, cu implicarea părților interesate;

32.

sprijină eforturile de combatere a fenomenului lipsei de adăpost la nivelul Uniunii în cadrul politicilor sectoriale europene relevante, în special în domeniul economiei, finanțelor, asigurărilor sociale, dezvoltării regionale, sănătății, drepturilor omului, tineretului, egalității de gen, migrației și integrării;

33.

sprijină integrarea problemei lipsei de adăpost în procesul de implementare a Strategiei Europa 2020, concretizată eventual sub forma recomandărilor specifice în completarea eforturilor fiecărui stat membru, în special în acele țări în care progresul în acest domeniu se impune de urgență;

34.

invită Comisia Europeană ca, pe lângă recomandările specifice fiecărei țări, să încurajeze statele membre să-și consolideze eforturile și să includă problema lipsei de adăpost în programele naționale de reformă;

35.

insistă asupra necesității de a colecta date complete și comparabile cu privire la lipsa de adăpost, evitând orice formă de stigmatizare a persoanelor aflate în această situație. Ar trebui să se diferențieze datele în funcție de cauzele fenomenului lipsei de adăpost și de intensitatea acestuia, cu o defalcare la nivel regional, cel puțin la nivelul NUTS 2, cu scopul de a crea o bază de date care să contribuie la îmbunătățirea eficienței politicilor de dezvoltare și, în final, la eradicarea completă a fenomenului lipsei de adăpost;

36.

susține că, dat fiind faptul că acțiunile întreprinse de către autoritățile locale și regionale joacă un rol decisiv în atenuarea fenomenului lipsei de adăpost, UE ar trebui să ia în considerare eficiența globală și să stabilească în ce cazuri este mai potrivit să se utilizeze și alte instrumente de finanțare (precum PROGRESS, EaSI, JESSICA, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, LEADER și Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane), pe lângă FSE și FEDR pentru soluționarea lipsei de adăpost;

37.

încurajează statele membre ca, pentru a ameliora situația persoanelor fără adăpost, să recurgă la fondurile europene adecvate și să creeze o punte între incluziunea socială și integrarea profesională.

38.

este important să se promoveze voluntariatul în vederea furnizării de servicii persoanelor fără adăpost, implicându-le în rezolvarea problemelor sociale, sporind nivelul de conștientizare al întregii populații în privința problemelor cu care se confruntă aceste persoane și până la urmă integrându-le în procesele de incluziune socială;

39.

trebuie consolidate mecanismele participative care corespund situației persoanelor fără adăpost, pentru a permite implicarea efectivă a acestora, a înlesni adoptarea de decizii comune de către toate părțile interesate și, în fine, a îmbunătăți calitatea asistenței acordate prin transformarea lor în actori ai propriului proces de incluziune socială;

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/40

Raportor

dl Gian Mario SPACCA (IT-ALDE), președintele regiunii Marche

Documente de referință

COM(2014) 357 final

SWD(2014) 190 final

SWD(2014) 191 final

1.

salută Concluziile Consiliului European din decembrie 2012, prin care s-a solicitat Comisiei să prezinte o strategie a UE pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice până la sfârșitul anului 2014. Această decizie fusese recomandată în avizul din proprie inițiativă al CoR pe tema „Cooperarea teritorială în bazinul Mării Mediterane prin intermediul macroregiunii adriatico-ionice”, adoptat la 11 octombrie 2011 (1);

2.

este de acord cu definiția strategiilor macroregionale, conform căreia acestea reprezintă cadre integrate aprobate de Consiliul European referitoare la statele membre și țările terțe din aceeași zonă geografică, care abordează provocări comune și oferă soluții printr-o cooperare consolidată privind coeziunea economică, socială și teritorială (2);

3.

salută propunerea privind EUSAIR, care include patru state membre ale UE (Croația, Grecia, Italia și Slovenia) și patru state care nu sunt membre ale UE (Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Serbia) și care va avea o contribuție majoră la integrarea în UE a țărilor candidate sau potențial candidate din regiune. Componenta de integrare în UE furnizează valoare adăugată acestei strategii macroregionale (3);

4.

subliniază aspectele reconcilierii, securității și stabilității în regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice prin cooperare cu alte țări care nu sunt membre ale UE și care ar putea fi incluse în această macroregiune în viitor; în această privință, evidențiază rolul autorităților locale și regionale ca actori de prim rang în promovarea democrației, a descentralizării, a unei autonomii locale și regionale sporite și a consolidării capacităților;

5.

observă că strategia adriatico-ionică poate deschide calea spre o abordare și o strategie mai integrate la nivelul întregului bazin al Mării Mediterane, așa cum subliniază PE (4);

6.

subliniază că ARLEM (Adunarea autorităților locale și regionale din zona euromediteraneeană) solicită, de asemenea, o abordare macroregională pentru întregul bazin mediteraneean, bazată pe dezvoltarea a trei zone macroregionale integrate – Mediterana de vest, regiunea adriatico-ionică, Mediterana de est (5);

7.

este de acord cu concluziile Consiliului Afaceri Generale din octombrie 2013 cu privire la necesitatea de a revizui sistemele de guvernanță ale macroregiunilor și salută raportul publicat de Comisia Europeană la 20 mai 2014, precum și Comunicarea Comisiei Europene privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice din 17 iunie 2014; în plus, împărtășește punctul de vedere al Consiliului cu privire la importanța responsabilității și a asumării strategiei de către țările implicate, ceea ce necesită o consolidare a actorilor regionali și locali relevanți, precum și angajamentul clar și pe termen lung al părților interesate (6); solicită, de asemenea, ca autoritățile regionale și Comitetul Regiunilor să fie implicate în mai mare măsură nu numai în faza de punere în aplicare, ci și în faza de coordonare, venind astfel în sprijinul Comisiei Europene. În acest sens, este de acord ca planul de acțiune să prevadă o structură de guvernanță bazată, în cazul fiecărui pilon, pe coordonatori proveniți din ministerele de resort și subliniază că aceștia pot proveni și din administrațiile regionale;

8.

subliniază necesitatea unei guvernanțe coordonate inteligente cu patru niveluri interconectate de guvernanță: o conducere politică puternică bazată pe un proces decizional transparent care să implice țările participante – facilitată de Comisia Europeană cu sprijinul Comitetului Regiunilor -, coordonare fiabilă, acord cu privire la aplicarea teritorială și o amplă răspundere comună;

9.

subliniază că EUSAIR necesită o conducere politică puternică și că inițiativa adriatico-ionică – incluzându-i pe cei opt miniștri de externe ai țărilor implicate – poate juca un important rol de coordonare în această privință; pe de altă parte, EUSAIR necesită o platformă de guvernanță pe mai multe niveluri, iar autoritățile locale și regionale pot furniza competențe de nivel înalt pentru punerea în aplicare eficientă a proiectelor în cadrul unei abordări macroregionale integrate;

10.

solicită autorităților locale și regionale să joace un rol mai important în guvernanța și punerea în aplicare a strategiei;

11.

observă că la 30 ianuarie 2013 a fost înființat Grupul interregional adriatico-ionic al Comitetului Regiunilor, având misiunea de a sprijini Comisia Europeană în pregătirea unei strategii adriatico-ionice până la sfârșitul anului 2014 și de a promova o identitate comună pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice care să evidențieze întregul potențial al regiunii;

12.

ia notă de faptul că „mandatul” acordat de Consiliul European Comisiei reprezintă fructul eforturilor comune ale țărilor din regiune. Acesta se bazează pe mai multe inițiative, precum Inițiativa Adriatico-Ionică (AII), lansată prin Declarația de la Ancona din 2000, și pe alte forumuri și rețele adriatico-ionice, cum ar fi Forumul orașelor din zona mărilor Adriatică și Ionică, Forumul camerelor de comerț ale zonei adriatico-ionice, Forumul universităților – „Uniadrion” și Euroregiunea adriatico-ionică;

13.

subliniază că nevoile colectivităților teritoriale pot fi satisfăcute prin intermediul unei abordări ascendente, bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri, în scopul abordării problemelor și mizelor comune regiunii adriatico-ionice și al identificării unor soluții larg acceptate. O astfel de abordare reprezintă cheia reușitei acestei strategii a UE;

14.

este de acord cu faptul că principalul obiectiv al strategiei propuse constă în promovarea prosperității economice și sociale durabile, a creșterii economice și creării de locuri de muncă în regiune în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, prin îmbunătățirea atractivității regiunii, a competitivității și conectivității sale, conservând totodată mediul și ecosistemele marine și costale;

15.

salută adoptarea de către Comisie a „Strategiei maritime pentru Marea Adriatică și Marea Ionică” (7), care a fost încorporată în EUSAIR;

16.

salută sfera și conținutul celor patru piloni ai EUSAIR, care au rezultat dintr-o amplă consultare cu părțile interesate din regiune, și anume: „creșterea albastră”, „conectarea regiunii”, „calitatea mediului” și „turismul durabil”; salută includerea comunicării în următoarele tematici orizontale: „consolidarea capacităților, inclusiv a comunicării” și „inovarea bazată pe cercetare și dezvoltare și IMM-urile”;

17.

solicită Comisiei Europene să elaboreze o evaluare de referință a impactului și situației economice a EUSAIR ca prim pas către consolidarea capacităților, facilitarea implementării strategiei și punerea în practică a celor patru piloni/acțiuni prioritare în vederea focalizării asupra obiectivelor și a măsurării progreselor către îndeplinirea acestora;

18.

solicită o concentrare sporită asupra coeziunii teritoriale și sociale și asupra preocupărilor majore care nu pot fi abordate în mod eficient de fiecare stat în parte, cum ar fi sănătatea, îmbătrânirea activă, disparitățile la nivel de condiții demografice și economice între și în interiorul țărilor din regiune, precum și problemele legate de securitate/crima organizată/migrația ilegală, delocalizarea întreprinderilor și șomajul în rândul tinerilor. Aceste chestiuni ar trebui abordate în cadrul tuturor celor patru piloni în vederea obținerii unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii în conformitate cu politicile și obiectivele Strategiei Europa 2020 și a creșterii competitivității și atractivității regiunii EUSAIR;

19.

solicită realizarea unui bilanț al experiențelor realizate cu Strategia pentru regiunea Mării Baltice și Strategia pentru regiunea Dunării și organizarea unui forum anual EUSAIR pentru a facilita dialogul economico-social și o amplă asumare a Strategiei adriatico-ionice prin implicarea eficientă a actorilor economici și sociali (sindicate, organizațiile angajatorilor, ONG-uri, organizațiile de tineret, asociațiile societății civile etc.);

20.

salută calendarul oportun care permite EUSAIR să fie încorporată în noua generație de documente de planificare și programare 2014-2020 ale fondurilor structurale și de investiții ale UE (ESIF) și ale fondurilor IPA – acordul de parteneriat, documentele de strategie IPA, programele operaționale –, precum și în toate politicile și programele relevante ale UE, cum ar fi Orizont 2020, COSME etc.;

21.

observă că Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC), Regulamentul privind cooperarea teritorială europeană și Regulamentul IPA reprezintă oportunități reale pentru EUSAIR, întrucât conțin cerința ca toate fondurile ESIF și IPA să includă priorități macroregionale;

22.

subliniază necesitatea unei mai mari implicări a autorităților regionale și locale în identificarea proiectelor prioritare pentru regiunea adriatico-ionică; întâmpină cu satisfacție introducerea gestionării riscului de dezastre naturale în principiile comune celor patru piloni din comunicarea EUSAIR a Comisiei și cere să se acorde o atenție sporită în planul de acțiune evolutiv unor teme orizontale precum migrația, dreptul la sănătate și formarea în materie de administrație prin intermediul unei școli superioare de formare în domeniile legate de regiunea adriatico-ionică;

23.

solicită un sprijin activ din partea instituțiilor financiare europene și internaționale precum BEI, BERD și Banca Mondială și altele, după modelul Cadrului de investiții pentru Balcanii de Vest;

24.

propune crearea unui mecanism de implementare în colaborare cu BEI și organismele financiare internaționale care să permită prezentarea unor „proiecte eligibile pentru finanțare” (8);

25.

solicită integrarea cofinanțării private și a fondurilor disponibile;

26.

recunoaște „regula celor trei de nu”: nicio nouă reglementare, nicio nouă instituție și niciun fond suplimentar și subliniază „regula celor trei de da” la care s-a făcut trimitere în numeroase forumuri: mai multe fonduri complementare, mai multă coordonare instituțională și mai multe proiecte noi;

27.

subliniază că sprijinul financiar acordat la nivelul UE ca asistență tehnică pentru strategiile macroregionale s-a dovedit deja a fi un atu important în cazul Strategiei pentru Marea Baltică și că ar trebui extins la Strategia adriatico-ionică; solicită crearea unei linii bugetare specifice pentru acordarea de asistență tehnică macroregiunii adriatico-ionice, urmând exemplul liniei bugetare create pentru macroregiunea Mării Baltice și cea a Dunării, care a pus la dispoziție, pentru fiecare în parte, 2,5 milioane EUR în credite de angajament și de plată în 2014;

28.

solicită o concentrare sporită pe comunicare ca aspect transversal pentru a încuraja asumarea strategiei macroregionale de către cetățeni și consolidarea guvernanței, așa cum s-a subliniat și în cadrul „Contribuției Grupului interregional adriatico-ionic al CoR la consultarea părților interesate” din decembrie 2013, adresată Comisiei Europene;

29.

evidențiază comunicarea ca instrument pentru sensibilizarea societății civile cu privire la ceea ce reprezintă Strategia pentru cetățeni și la valoarea sa adăugată pentru întărirea identității regiunii adriatico-ionice;

30.

este de acord că consolidarea capacităților reprezintă o chestiune transversală relevantă pentru a asigura succesul EUSAIR, întrucât regiunea adriatico-ionică este o zonă vastă care include țări membre ale UE, țări candidate și potențial candidate, cu diferite structuri administrative;

31.

observă că statele membre UE, precum și statele care nu sunt membre ale UE trebuie să își îmbunătățească competențele și capacitățile pentru a ajunge la soluții inteligente, durabile și favorabile incluziunii pentru problemele comune în materie de gestionare a resurselor umane, relații internaționale etc. O măsură posibilă ar fi înființarea unei Școli Superioare de Administrație Adriatico-Ionică similară școlii franceze ENA (Ecole Nationale d’Administration), în cadrul căreia funcționarii publici ai regiunii adriatico-ionice ar putea să își însușească competențele și aptitudinile necesare în guvernanța pe mai multe niveluri, dobândind capacitatea de a implementa procese inovatoare în administrația publică;

32.

consideră, de asemenea, că edificarea unui spațiu adriatico-ionic durabil de dialog pacific și cooperare eficientă nu se poate realiza fără a-i implica, în mod consecvent, pe tinerii din regiunile vizate. Prin urmare, invită statele membre și Comisia Europeană să promoveze, să faciliteze și să îmbunătățească punerea în aplicare a programelor existente de mobilitate pentru tineret în cadrul regiunii EUSAIR;

33.

subliniază că unele aspecte politice urgente și relevante pentru regiune, cum ar fi migrația, ar trebui considerate drept factor de integrare și sursă de locuri de muncă, care ajută regiunea adriatico-ionică și regiunea mediteraneeană în ansamblul său să înfrunte provocările majore;

34.

subliniază că securitatea este un alt motiv major de preocupare care nu poate fi abordat de fiecare țară în mod individual și solicită Comisiei Europene să includă acțiuni specifice pentru a aborda această chestiune prin intermediul celor patru piloni ai Strategiei;

35.

salută Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate pe tema „Pentru un domeniu maritim mondial deschis și sigur: elemente pentru o strategie a Uniunii Europene în materie de securitate maritimă” (9), care subliniază că interesele maritime ale Europei sunt legate în mod fundamental de bunăstarea, prosperitatea și securitatea cetățenilor și comunităților sale;

36.

subliniază că bunăstarea cetățenilor regiunii este fundamentală pentru dezvoltarea ei armonioasă și că serviciile medicale și cercetarea din domeniu ar trebui coordonate pentru a asigura eficiența sectorului sănătății;

37.

subliniază relevanța temelor „pescuit și acvacultură”, „tehnologia albastră” și „serviciile marine maritime”;

38.

salută Directiva Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim și managementul integrat al zonelor costiere (10) și îndeamnă Comisia Europeană să țină seama de această directivă atunci când planifică acțiuni specifice în regiunea adriatico-ionică;

39.

subliniază că punerea în practică a guvernanței pe mai multe niveluri de către actorii implicați în creșterea marină și maritimă reprezintă un factor crucial în gestionarea eficientă a regiunii adriatico-ionice prin intermediul unor norme și protocoale comune pentru pescuit și conservarea stocurilor de pește, precum și al unor sisteme de gestionare și proceduri standardizate;

40.

subliniază că ecoinovarea împreună cu modernizarea pescuitului și acvaculturii, precum și (în strânsă legătură cu cel de-al doilea pilon) a transportului maritim și a porturilor cu infrastructurile lor din hinterland și clusterele lor maritime sunt esențiale pentru asigurarea exploatării raționale a resurselor marine și a sistemelor maritime. O marcă comună pentru produsele de pește trasabile și de calitate înaltă ar putea fi un instrument important pentru promovarea regiunii;

41.

subliniază relevanța temelor „transportul maritim”, „hinterlandul intermodal” și „rețelele energetice”, precum și importanța îmbunătățirii infrastructurilor TIC imateriale. Cloudul adriatico-ionic reprezintă un mijloc de conectare a platformelor existente pentru a standardiza procesele și protocoalele comune, a permite un transport de mărfuri și de pasageri intermodal eficient și a facilita serviciile, protecția mediului și siguranța maritimă;

42.

subliniază că regiunea adriatico-ionică trebuie să îmbunătățească accesul Europei de Sud-Est la restul lumii, inclusiv la regiunea mediteraneeană, prin prelungirea Coridorului baltic-adriatic de-a lungul dorsalei Mării Adriatice. Sistemele de transport intermodale din această zonă trebuie să fie consolidate pentru a îmbunătăți poziția regiunii ca nod de transport într–un cadru internațional;

43.

subliniază relevanța temelor „biodiversitatea marină”, „poluarea mărilor” și „habitatele terestre transnaționale și biodiversitatea”;

44.

subliniază că regiunea adriatico-ionică trebuie să conserve habitatul și ecosistemele și să facă față provocărilor generate de schimbările climatice printr-o guvernanță pe mai multe niveluri integrată care să implice toate părțile interesate într-un proces integrat și comun;

45.

subliniază că Marea Mediterană este o mare semi-închisă cu rata cea mai scăzută de reînnoire a apei din lume, necesitând un grad sporit de protecție a acestui ecosistem delicat și proiecte experimentale avansate;

46.

salută „Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice” din aprilie 2013 (11), care încurajează schimbul de bune practici și elaborarea unor planuri de acțiune macroregionale, ca exemple de abordări globale pentru o mai bună evaluare a riscurilor și vulnerabilităților;

47.

subliniază relevanța temelor „produse și servicii turistice diversificate” și „gestionarea durabilă a turismului”, care au rezultat din consultarea părților interesate la Conferința de la Atena;

48.

subliniază că atractivitatea regiunii provine în primul rând din turism, care este unul din principalele sectoare de creștere și un motor remarcabil de dezvoltare a economiei sale maritime și interioare. Dezvoltarea sectorului necesită o guvernanță pe mai multe niveluri cu participarea autorităților naționale, regionale și locale, precum și a tuturor părților interesate de la nivel teritorial, de la camere de comerț până la universități;

49.

subliniază că, pe baza unui patrimoniu natural, cultural și istoric comun, a unor produse agroalimentare de înaltă calitate, a tradițiilor de ospitalitate caracterizate de profesionalism și a peisajelor atractive, elemente care trebuie aduse la cunoștința publicului printr-o marcă adriatico-ionică, turismul poate reprezenta un stimulent important pentru creșterea durabilă, crearea de oportunități de angajare a tinerilor și pentru incluziunea socială, întrucât astăzi „jumătate din locurile de muncă și valoarea adăugată ale sectorului de turism costier european sunt localizate la Marea Mediterană” (12);

50.

subliniază importanța acestei celei de-a treia strategii macroregionale a UE, care se bazează pe experiența strategiilor macroregionale existente pentru a dezvolta noi forme de cooperare inteligente și inovatoare, precum și o abordare inovatoare și experimentală a guvernanței pe mai multe niveluri, de tipul „învățării prin practică”, urmărind totodată crearea de sinergii și schimbul de bune practici cu alte strategii ale UE;

51.

subliniază relevanța EUSAIR pentru a da un nou impuls soluționării problemelor comune ale regiunii și promovării prosperității economice și sociale durabile, cu un accent special pe generarea de creștere economică și crearea de noi locuri de muncă, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, prin îmbunătățirea atractivității, competitivității și conectivității regiunii adriatico-ionice, astfel încât aceasta să devină o placă turnantă majoră;

52.

solicită Comisiei Europene să joace un rol-cheie în cadrul unei platforme de coordonare și punere în aplicare inovatoare, bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri, care să permită luarea în comun a deciziilor pentru a asigura angajamentul politic și asumarea răspunderii de către părțile interesate la nivel european, național, regional și local, în conformitate cu principiul subsidiarității; sectorul privat și societatea civilă ar trebui implicate în asigurarea unei vaste și solide asumări a strategiei prin comunicare descendentă și ascendentă, responsabilizare și rezultate transparente, de exemplu, un portal de date deschise, un forum anual de dialog social-economic privind EUSAIR etc.;

53.

evidențiază integrarea în UE ca element fundamental pentru EUSAIR, care include patru state membre și patru state din afara UE, și subliniază elementele reconcilierii, securității, stabilității și prosperității printr-o cooperare mai strânsă, precum și rolul regiunilor ca actori–cheie în promovarea autonomiei regionale, a consolidării capacităților, a descentralizării și a democrației.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/45

Raportor

dna Kadri TILLEMANN (EE-PPE) președinta Consiliului local din Keila

Document de referință

Scrisoarea vicepreședintelui Comisiei Europene din 13 decembrie 2013

1.

recunoaște că în mai 2011, liderii UE și-au asumat ca unul dintre obiectivele principale ale Strategiei UE 2020 „stoparea pierderii biodiversității și a degradării serviciilor ecosistemice din UE până în 2020 și refacerea acestora în măsura posibilului, odată cu sporirea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității pe plan mondial”. Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020, în forma adoptată de Comisia Europeană în mai 2011 (1) și aprobată de către Consiliu (2), cuprinde șase obiective principale și 20 de acțiuni pentru a ajuta Europa să-și atingă obiectivul în materie de biodiversitate pentru 2020;

2.

recunoaște că Strategia UE are un mandat global. Ea transpune obiectivele și angajamentele globale asumate de UE în 2010, la cea de-a 10-a Conferință a părților (COP 10), la Convenția privind diversitatea biologică (CDB) a Națiunilor Unite, și anume Planul strategic privind biodiversitatea pentru 2011-2020 (Decizia X/2), inclusiv cele 20 de obiective Aichi în materie de biodiversitate pentru 2020 (3);

3.

reamintește că pierderea de biodiversitate reprezintă o problemă mondială, cu consecințe grave asupra mediului și sănătății, dar și socioeconomice, care afectează calitatea vieții persoanelor. Este vorba de un fenomen cu cauze multiple, printre care se remarcă acțiunea omului;

4.

atrage atenția asupra faptului că autoritățile locale și regionale (ALR) (4) au un rol esențial de jucat în punerea în aplicare pe teren a obiectivelor europene și internaționale în materie de biodiversitate și ca atare de a contribui la eforturile guvernelor naționale de a preveni, pe viitor, pierderea biodiversității. Ca urmare a procesului de descentralizare în curs, în numeroase state membre, ALR dețin responsabilități tot mai mari în ce privește implementarea politicilor legate de biodiversitate;

5.

subliniază importanța aplicării principiilor cuprinse în Cartea albă a CoR privind guvernanța pe mai multe niveluri și în Carta privind guvernanța pe mai multe niveluri în Europa, adoptată de CoR în aprilie 2014 (5) în cadrul implementării Strategiei UE în domeniul biodiversității și a obiectivelor Aichi. În viziunea CoR, guvernanța pe mai multe niveluri înseamnă o acțiune coordonată a Uniunii Europene, a statelor membre și a autorităților locale și regionale, bazată pe parteneriat în toate etapele ciclului de elaborare a politicilor, de la elaborarea propriu-zisă și până la implementarea politicilor UE. Guvernanța în materie de biodiversitate și de servicii ecosistemice presupune existența unor instrumente și a unor mandate coerente în materie de politici, la toate nivelurile de guvernare;

6.

solicită Comisiei Europene să elaboreze o evaluare a statelor membre în ceea ce privește guvernanța pe mai multe niveluri în materie de biodiversitate și identificarea rolului activ al autorităților locale și regionale în cadrul acestei guvernanțe. Documentul evocat trebuie să identifice totodată zonele a căror biodiversitate poate fi amenințată ca urmare a absenței unui model de guvernanță articulat, care să cuprindă statele membre, autoritățile locale și regionale și părțile interesate relevante de pe plan social și economic, oferind și sugestii în vederea abordării acestor riscuri;

7.

salută în acest context faptul că în Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 se afirmă că „obiectivele comune ale UE și CBD trebuie să fie urmărite printr-o combinație de măsuri la nivel subnațional, național și UE” și că Comisia Europeană urmărește stabilirea unor parteneriate eficiente de lungă durată cu „alte părți interesate implicate în amenajarea teritoriului și gestionarea utilizării terenurilor, pentru a pune în aplicare strategiile privind biodiversitatea la toate nivelurile”;

8.

subliniază importanța Deciziei X/22 a CDB (6), care cuprinde „Planul de acțiune privind administrațiile subnaționale, orașele și alte autorități locale în favoarea biodiversității (2011–2020)”, precum și a Deciziei XI/8(A) a CDB (7). CoR consideră Decizia X/22 a CDB ca pe un document unic în felul său deoarece reprezintă cea mai avansată decizie în materie de „guvernanță pe mai multe niveluri” a unui acord multilateral de mediu (AMM);

9.

reamintește că avizul CoR pentru pregătirea COP 10 a CDB (8) și delegația CoR la COP 10 au susținut cu tărie adoptarea Deciziei X/22 a CDB; mai mult, în memorandumul de înțelegere semnat cu UNEP în 2012, CoR a fost de acord să promoveze punerea în aplicare a Deciziei CDB;

10.

solicită statelor membre să implementeze angajamentele la care au subscris prin Decizia X/22 a CDB în vederea îmbunătățirii mecanismelor de guvernanță și a instrumentelor lor juridice și voluntare, astfel încât să stabilească relații cu ALR și să le sprijine pe acestea din urmă în acțiunile locale și regionale în materie de biodiversitate, ținând seama, totodată, de misiunea, obiectivele și lista orientativă de acțiuni din cadrul Deciziei X/22 a CDB, precum și de obiectivele și acțiunile Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020;

11.

salută menționarea de către Consiliu, în Concluziile sale din 12 iunie 2014 privind COP 12 a CDB din octombrie 2014 (9), a rolului jucat de autoritățile locale și regionale în promovarea implementării Planului strategic din cadrul CDB în perspectiva 2020 și a îndeplinirii obiectivelor Aichi în materie de biodiversitate și solicită Consiliului ca, în concluziile sale viitoare privind COP a CDB, să reflecte abordarea bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri printr-o mai bună recunoaștere a autorităților locale și regionale ca părți interesate de la nivel guvernamental, distincte de alte părți interesate din cadrul procesului CDB;

12.

urmărește împărtășirea experiențelor sale legate de guvernanța pe mai multe niveluri în materie de biodiversitate și de implementare a Deciziei X/22 a CDB cu ALR din alte regiuni ale lumii, prin însoțirea delegației UE la COP12 a CDB în calitate de observator, în luna octombrie 2014, pe baza experienței participării CoR la COP10 și la încheierea Memorandumului de înțelegere (MoU) cu UNEP, astfel încât vocea ALR europene să fie reprezentată în mod corespunzător;

13.

atrage atenția asupra faptului că a solicitat un studiu pe tema „Guvernanța pe mai multe niveluri a capitalului nostru natural” (10), pentru a sprijini elaborarea prezentului aviz și pentru a analiza cooperarea dintre statele membre și ALR de pe teritoriul lor, acțiunile inovatoare ale ALR și bunele practici actuale, precum și pentru a furniza mai multe sugestii practice și detaliate în vederea îmbunătățirii guvernanței pe mai multe niveluri;

14.

încurajează ALR să dea un bun exemplu și salută cu căldură strategiile, acțiunile și abordările inovatoare ale mai multor ALR în vederea protejării și gestionării biodiversității și ecosistemelor lor într-un mod sustenabil; de asemenea, salută inițiativele lăudabile ale unor state membre pentru a sprijini ALR de pe teritoriul lor. Toate aceste acțiuni sunt surse de inspirație pentru următoarele recomandări de politici:

15.

solicită statelor membre să asigure sau să îmbunătățească implicarea ALR în elaborarea, revizuirea și implementarea strategiilor și a planurilor de acțiune naționale privind biodiversitatea, incluzând, de exemplu, asociațiile naționale ale ALR în comisiile sau comitetele de coordonare naționale privind biodiversitatea;

16.

încurajează statele membre să dezvolte în continuare, în cooperare cu asociațiile naționale ale ALR de pe teritoriul lor, elaborarea de ghiduri, inițiativele de consolidare a capacităților și serviciile de consiliere practică privind strategiile, planurile de acțiune și măsurile locale și regionale privind biodiversitatea;

17.

încurajează călduros autoritățile regionale, orașele și localitățile să elaboreze, la nivel regional și, respectiv, local, strategii și planuri de acțiune în domeniul biodiversității și recunoaște inițiativele deja întreprinse în acest domeniu. Aceste documente pot furniza atât o viziune de ansamblu, cât și un cadru practic pentru gestionarea durabilă a biodiversității la nivelurile subnaționale, ținând seama totodată de obiectivele în materie de biodiversitate definite la nivel național, european și la nivelul CDB;

18.

încurajează statele membre ca, în colaborare cu asociațiile naționale ale ALR, de exemplu, să sprijine stabilirea de legături între ALR pentru a consolida gestionarea biodiversității și să creeze sau să susțină financiar sisteme naționale de premiere/recunoaștere care promovează acțiunile în domeniul biodiversității desfășurate de ALR;

19.

încurajează ALR să abordeze biodiversitatea într-un mod cuprinzător în cadrul departamentelor lor administrative și să consolideze capacitățile administrațiilor lor, valorificând în mod optim proiectele de consolidare a capacităților administrative, pachetele de formare sau orientările oferite ALR la nivel național, european sau internațional; de asemenea, încurajează ALR să-și consolideze colaborarea în domeniul biodiversității în cadrul asociațiilor, rețelelor sau platformelor ALR de la nivel național, european și internațional, ca un mijloc important de reunire a resurselor și a experienței pentru a aborda provocările comune și pentru a asigura statelor membre, UE și CDB consiliere comună în materie de politici;

20.

solicită statelor membre să-și îmbunătățească coordonarea cu ALR de pe teritoriul lor în momentul pregătirii documentelor de poziție naționale și al monitorizării din contextul cadrului comun de implementare al Strategiei UE în domeniul biodiversității sau în contextul activităților legate de CDB (activități de raportare);

21.

solicită statelor membre ca, în colaborare cu autoritățile locale și regionale, să elaboreze indicatori compatibili, pentru a permite comparația dintre condițiile și evoluția situației la diferite niveluri de intervenție în domeniile de acțiune din cadrul strategiilor privind biodiversitatea;

22.

reafirmă necesitatea ca statele membre și ALR să coopereze efectiv și rapid pentru a finaliza elaborarea planurilor de gestionare a siturilor Natura 2000 sau a instrumentelor echivalente care stabilesc măsurile de conservare și refacere necesare pentru a atinge obiectivului specific 1 din Strategia UE în domeniul biodiversității;

23.

speră să se producă o mobilizare colectivă a statelor membre și a ALR pentru a se atinge cel de-al doilea obiectiv al Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020, care urmărește refacerea până în 2020 a cel puțin 15 % din ecosistemele degradate, inversarea tendinței de pierdere a biodiversității și de degradare a ecosistemelor, precum și refacerea lor pe întreg teritoriul european și nu numai în zonele Natura 2000;

24.

își reiterează apelul (11) adresat ALR de a aplica principiul „nicio pierdere netă de biodiversitate și servicii ecosistemice” în cadrul urbanismului și a amenajării teritoriului la nivel regional, al procesului de autorizare a infrastructurii destinate locuințelor, industriei, agriculturii, pescuitului, silviculturii, recreerii, turismului, energiei sau transporturilor și al asistenței financiare, garantând măsuri compensatorii și/sau de compensare a oricăror efecte negative asupra biodiversității și serviciilor ecosistemice care s-ar dovedi în final imposibil de evitat;

25.

amintește că prevenirea degradării ecosistemelor și restaurarea funcțiilor ecosistemelor degradate trebuie să fie prioritatea principală, întrucât măsurile de gestionare a consecințelor dezechilibrelor ecologice cauzate de mâna omului sunt întotdeauna mai costisitoare, mai îndelungate și, mai ales, rezultatele lor sunt incerte;

26.

subliniază importanța studiilor TEEB („Economia ecosistemelor și a biodiversității”) desfășurate la nivel național, regional și local, cu privire la valoarea serviciilor ecosistemice și la necesitatea de a aplica această abordare și în cazul proiectelor locale, pentru a demonstra beneficiile socioeconomice pe care le aduc, de exemplu, zonele protejate la nivel național, regional și local, precum și nevoia de a include valoarea capitalului natural în planificarea de la nivel național, regional și local și în practicile de contabilitate/raportare și bugetare de la aceste niveluri, în sprijinul Acțiunii 5 din Strategia UE în domeniul biodiversității;

27.

consideră că, deși evaluarea economică a serviciilor ecosistemice își poate dovedi utilitatea în contextul anumitor analize costuri-beneficii, atunci când trebuie ales între obiective contradictorii, ea ridică dificultăți metodologice și etice. Din acest motiv, CoR se declară în favoarea unor metode alternative și flexibile de evaluare a costurilor pierderii biodiversității, inclusiv a celor pe care le-a menționat în Avizul CoR 4577/2013 fin;

28.

constată necesitatea de a veni în sprijinul eforturilor depuse de ALR pentru a îmbunătăți cunoștințele existente în ceea ce privește biodiversitatea, ecosistemele și serviciile acestora și cartografierea lor cu ajutorul sistemelor de informații geografice, la o scară adecvată necesităților impuse de planificarea și de monitorizarea situației ecosistemelor la nivel local și/sau regional, necesități de care să se țină seama în cadrul activităților de inventariere și evaluare a serviciilor ecosistemice și a avantajelor acestora în Europa (MAES); de asemenea, consideră necesară sprijinirea ALR în gestionarea datelor spațiale privind mediul în conformitate cu Directiva INSPIRE, în vederea facilitării schimbului de date și stabilirii de conexiuni între infrastructurile ecologice dincolo de granițe;

29.

subliniază necesitatea de a lansa portaluri care să conțină informații online actualizate în materie de biodiversitate si să servească drept punct principal de referință pentru ALR și publicul interesat, care să fie întreținute și revizuite periodic și salută crearea atlasului digital de inventariere și evaluare a serviciilor ecosistemice și a avantajelor acestora în Europa (MAES), care acoperă întreaga UE;

30.

subliniază că urbanizarea reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate de a menține și de a gestiona serviciile ecosistemice. Există în mod clar o necesitate de a se lua în considerare legăturile reciproce dintre factorii motori și tipurile de impact, precum și între fluxurile de intrare și de ieșire prin care orașele sunt conectate la ecosisteme, atât în interiorul, cât și în afara propriilor teritorii. Regiunile urbane ar trebui să fie îndemnate să-și asume o mai mare răspundere pentru a promova și dezvolta metode de integrare a mediului natural și a necesităților și bunăstării umane, iar eforturile lor ar trebui sprijinite. Subliniază totodată importanța peisajului ca expresie a relației omului cu mediul înconjurător, precum și responsabilitatea întreținerii peisajului, aspect cu urmări importante asupra biodiversității. Amintește importanța Convenției europene a peisajului din 2000 și insistă asupra ocaziei de a identifica sinergii cu Strategia în domeniul biodiversității;

31.

subliniază perspectiva economică asupra dezvoltării serviciilor ecosistemice – desfășurarea existenței în limitele unor ecosisteme sănătoase și consolidarea valorii acestora va susține în mod firesc cele mai importante aspecte ale unei economii ecologice: progresul economic durabil, reducerea poluării și utilizarea eficientă a resurselor. Pentru a valorifica beneficiile gestionării ecosistemelor în cadrul unei economii ecologice, procesele aferente trebuie integrate din start în procesele decizionale de la toate nivelurile de guvernanță (respectiv cel local, regional, național și global), pentru a se favoriza o utilizare și mai rațională a resurselor;

32.

subliniază potențialul reprezentat de infrastructurile ecologice ca instrumente teritoriale integrate și multifuncționale pentru punerea în aplicare a principiilor guvernanței pe mai multe niveluri în contextul gestionării și protecției biodiversității și al îmbunătățirii serviciilor ecosistemice din regiuni, contribuind la Agenda teritorială a Strategiei Europa 2020 prin consolidarea coeziunii și a identității teritoriale;

33.

își reiterează apelul (12) adresat ALR de a implementa, de a întreține și de a monitoriza infrastructuri ecologice rurale și urbane, în special prin intermediul responsabilităților lor în materie de urbanism și de amenajare a teritoriului, al reglementărilor privind utilizarea terenurilor, al procedurilor legate de autorizațiile de urbanism, al standardelor, reglementărilor și codurilor din domeniul construcțiilor;

34.

solicită statelor membre să sprijine inițiativele de gestionare și amenajare a infrastructurilor ecologice de la nivel local și regional, prin acordarea resurselor necesare, a unor orientări și instrucțiuni clare, inclusiv prin desemnarea rețelelor naționale de infrastructuri ecologice și a rețelelor ecologice și prin introducerea în legislația și/sau politica referitoare la amenajarea teritoriului național a unor dispoziții care să ia în considerare furnizarea de către ALR a unor infrastructuri ecologice în cadrul propriului lor sistem de amenajare a teritoriului și de urbanism;

35.

subliniază că, pentru ca infrastructurile ecologice să poată fi implementate efectiv, este imperios necesar ca statele membre și ALR să mențină și să dezvolte schemele de cooperare existente care permit cooperarea transfrontalieră a ALR la scară macroregională și paneuropeană și să creeze altele noi; de asemenea, este absolut necesar ca cooperarea descentralizată pentru dezvoltare să consolideze și să valorifice eforturile de gestionare și protecție comună și integrată a biodiversității;

36.

atrage atenția asupra cunoștințelor de care dispun adesea comunitățile locale, bazate pe tradiție sau pe propria experiență în ceea ce privește capacitatea resurselor naturale de a răspunde cu succes necesităților comunității respective și de a-i asigura mijloacele de subzistență. Dacă este susținută în mod corespunzător și integrată cu adevărat în elaborarea și planificarea politicii în materie de biodiversitate, această capacitate poate facilita menținerea și refacerea serviciilor ecosistemice; încurajează statele membre să lanseze inițiative naționale care să urmărească sprijinirea unor parteneriate la nivelul comunităților locale, autonome din punct de vedere financiar, care să contribuie la realizarea obiectivelor naționale în domeniul biodiversității;

37.

subliniază rolul semnificativ al ALR în materie de comunicare, educare și sensibilizare a opiniei publice (activități CEPA). Publicul larg este destul de puțin familiarizat cu obiectivele politicii în domeniul biodiversității. Este însă esențial ca cetățenii și părțile interesate, în sens larg, să fie conștienți de mizele problemei. În opinia CoR, promovarea inițiativelor științifice cetățenești reprezintă o metodă importantă de implicare și educare a publicului și de utilizare eficientă a cunoștințelor locale; de asemenea, încurajează statele membre să acorde asistență ALR la desfășurarea activităților CEPA, de exemplu printr-un mecanism național adecvat de schimb de informații (Clearing House Mechanism – CHM);

38.

subliniază necesitatea ca ALR să-și mențină și să-și intensifice eforturile de sensibilizare a tuturor părților interesate și a opiniei publice cu privire la obiectivele în materie de biodiversitate; în acest scop, ele ar trebui să implementeze sau să promoveze programe de sensibilizare special concepute;

39.

încurajează ALR să sprijine și să oficializeze noi parteneriate între mai multe părți interesate, cu participarea întreprinderilor din sectorul privat, a societății civile, inclusiv ONG-urile de mediu, și a comunității științifice; să coopereze pe plan local sau regional cu acești parteneri în vederea unei utilizări eficiente a fondurilor naționale sau europene (de exemplu prin Programul „Orizont 2020”) și să promoveze angajamentele voluntare ale anumitor sectoare–cheie, cum ar fi agricultura, turismul, precum și ale asociațiilor de sport în aer liber sau ale sectorului afacerilor;

40.

subliniază necesitatea ca toate nivelurile de guvernanță vizate să garanteze implicarea reușită și cuprinzătoare a părților interesate în planificarea politicii privind biodiversitatea și în procesele de implementare, dat fiind că astfel s-ar putea obține rezultate sociale benefice, ca de exemplu o mai bună înțelegere comună a valorilor împărtășite de părțile interesate, un grad sporit de încredere și de învățare; printre acestea se numără și acțiunile participative de succes, de exemplu, în ceea ce privește delimitarea zonelor naturale protejate;

41.

se așteaptă ca viitorul Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive (13) să sprijine eforturile autorităților locale și regionale de a aborda această amenințare gravă la adresa biodiversității locale, serviciilor ecosistemice, sănătății umane și economiilor. În contextul existenței unui cadru juridic european privind speciile alogene invazive și a orientărilor incluse în legislația și programele naționale și în inițiativele transfrontaliere, autoritățile locale și regionale se află în poziția ideală pentru a lua măsuri eficiente în vederea monitorizării, prevenirii apariției acestor specii, eradicării, prevenirii extinderii și ținerii lor sub control și pentru a pune la dispoziție sprijin și cunoștințe locale, astfel încât să se identifice echilibrul necesar între interesele socioeconomice și ecologice în cauză și să se asigure o mai bună înțelegere a problemei de către cetățeni;

42.

subliniază că biodiversitatea este o problemă intersectorială. Pentru o punere în aplicare efectivă a politicii, conservarea biodiversității ar trebui integrată în agenda diverselor sectoare ale guvernanței naționale, regionale și locale (amenajarea teritoriului, urbanism, peisaj, agricultură, silvicultură, pescuit, energie, schimbări climatice, sănătate, transporturi, locuințe, utilizarea terenului etc.), conform propunerilor Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020 și obiectivelor Aichi din cadrul CDB;

43.

atrage atenția asupra necesității speciale ca autoritățile de la toate nivelurile de guvernanță să recunoască și să abordeze problema biodiversității la nivel de agricultură, având în vedere potențialul semnificativ în materie de biodiversitate al speciilor, raselor/soiurilor și al resurselor genetice care prezintă interes pentru agricultură și pentru ecosistemul agricol, în general;

44.

solicită ALR și statelor membre, așa cum impune Strategia UE în domeniul biodiversității, să orienteze mai bine fondurile disponibile în cadrul FEADR către conservarea biodiversității, inclusiv prin integrarea unor obiective cuantificate în materie de biodiversitate în programele de dezvoltare rurală regională și prin localizarea coerentă a măsurilor agro-ecologice, precum și prin asigurarea unor alocări bugetare pentru aceste măsuri. În acest sens, ar fi deosebit de util să se promoveze inițiative de dezvoltare locală gestionate de comunitate în materie de biodiversitate (de exemplu, agricultori și silvicultori care urmăresc asigurarea continuității caracteristicilor peisajului sau protecția resurselor genetice);

45.

încurajează statele membre și ALR să asigure utilizarea optimă a oportunităților de finanțare oferite de FEDR, având în vedere că biodiversitatea și ecosistemele sunt incluse pentru prima dată printre obiective, ceea ce oferă surse suplimentare de finanțare a dezvoltării infrastructurii ecologice;

46.

subliniază importanța programului LIFE pentru proiectele de biodiversitate și infrastructură ecologică ale ALR și îndeamnă punctele de contact naționale LIFE să coopereze strâns cu ALR și cu punctele de contact regionale LIFE pentru pregătirea cererilor de finanțare în cadrul acestui program. De asemenea, dorește ca noua categorie de finanțare a proiectelor integrate LIFE să intensifice sprijinul pentru proiectele de la nivel regional și să mobilizeze și alte fonduri ale UE, naționale și private (14);

47.

încurajează ALR, cu sprijinul statelor lor membre respective, să exploreze mijloace inovatoare de finanțare, inclusiv fundațiile de natură privată sau care țin de anumite întreprinderi sau fundațiile de drept public, loteriile regionale sau naționale, parteneriatele public-privat, proiectele de silvicultură care au ca scop absorbția gazelor cu efect de seră sau proiectele de refacere a turbăriilor, stimulentele fiscale, plățile pentru serviciile ecosistemice, etichetarea sau certificarea voluntară; un alt exemplu ar fi parteneriatele întreprinderilor locale; veniturile provenite din eliberarea permiselor de urbanism și a autorizațiilor de construire ar trebui să fie destinate în mod direct inițiativelor pe teme legate de biodiversitatea locală și regională;

48.

încurajează autoritățile locale să urmărească în mod eficient, la toate nivelurile de finanțare, eliminarea subvențiilor și a instrumentelor fiscale care dăunează biodiversității;

49.

subliniază importanța cofinanțării la nivel național a proiectelor UE, astfel încât ALR să-și poată depune candidatura în cadrul unor proiecte UE cofinanțate referitoare la biodiversitate, în așa fel încât să poată valorifica mai bine oportunitățile de finanțare, prin programele operaționale ale fondurilor UE, a unor soluții contextualizate în materie de biodiversitate și de infrastructuri ecologice și să poată investi, conform necesităților, în consolidarea capacităților la nivel transsectorial, în cofinanțare și în colaborarea în rețea; de asemenea, recunoaște importanța programelor naționale de finanțare în sprijinul acțiunilor (pilot) ale ALR care contribuie la realizarea obiectivelor naționale în domeniul biodiversității;

C.

50.

consideră că revizuirea la jumătatea perioadei realizată de Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare eventualele schimbări survenite de la lansarea strategiei în 2011 și până la revizuirea de la jumătatea perioadei (în 2015), în special noul cadru financiar și fondurile UE pe perioada 2014-2020 și că numeroase acțiuni ale strategiei ar trebui să fie implementate înainte de lansarea acestei revizuiri. În această privință, CoR împărtășește întru totul punctul de vedere al Consiliului, și anume faptul că Comisia Europeană ar trebui să recomande și alte acțiuni (15), contribuind la creșterea eficienței celei de-a doua etape a implementării strategiei, astfel încât să se garanteze că principalul obiectiv al acestei strategii va fi îndeplinit până în 2020;

51.

este de acord cu Parlamentul European că dovada hotărâtoare a angajamentului UE de a îndeplini obiectivele privind biodiversitatea va fi disponibilizarea finală a noilor fonduri UE pentru 2014-2020 în slujba acestui obiectiv. Măsura insuficientă în care protecția biodiversității a fost integrată în alte politici europene a generat eșecul primei strategii a UE, în 2010 (16). În acest sens, este nevoie de o metodologie de monitorizare a cheltuielilor legate de biodiversitate la nivelul întregului buget al UE, similară celei în curs de elaborare pentru cheltuielile legate de climă;

52.

subliniază importanța procesului de ecologizare ca element central al reformei politicii agricole comune (PAC), în vederea atingerii obiectivelor în materie de biodiversitate. Este indispensabil ca revizuirea la jumătatea perioadei a PAC să facă pași mai clari către garantarea unei îmbunătățiri reale a stării mediului ca urmare a ecologizării, inclusiv în ceea ce privește biodiversitatea în zonele rurale din întreaga Europă;

53.

are încredere în potențialul considerabil al infrastructurilor ecologice, ca instrumente eficiente de stopare a pierderii biodiversității și de evitare a fragmentării habitatului, motiv pentru care se așteaptă ca revizuirea strategiei să indice elementele-cheie de luat în considerare în raportul intermediar al Comisiei Europene privind infrastructurile ecologice, care trebuie prezentat până la sfârșitul anului 2017; se așteaptă, în special, ca în 2018 să se prevadă o propunere de legislație europeană privind TEN-G, o rețea transeuropeană a infrastructurilor ecologice (ca o componentă a bugetului UE de după 2020) și își reiterează recomandările anterioare pe această temă;

54.

reamintește solicitarea (17) pe care a adresat-o Comisiei Europene de a transpune în legislația UE obiectivul referitor la „nicio pierdere netă” de biodiversitate și de servicii ecosistemice, luând în considerare lucrările Comisiei Europene legate de acțiunea 7b din cadrul Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2020;

55.

invită Comisia Europeană să instituie la nivelul UE o schemă referitoare la un angajament sau premiu referitor la orașele și regiunile care au realizări în domeniul biodiversității și o platformă de schimb de informații prin care să se evidențieze contribuția semnificativă și încununată de succes a autorităților locale și regionale europene la reușita Strategiei UE în domeniul biodiversității. CoR salută în acest sens noul premiu Natura 2000, care se adresează însă unei largi categorii de părți interesate;

56.

solicită ca, prin sistemul de informații privind biodiversitatea pentru Europa (BISE), să se îmbunătățească disponibilitatea datelor de înaltă rezoluție cu caracter local mai pronunțat privind serviciile ecosistemice și a altor date de monitorizare, incluzându-se și datele colectate de observatoarele regionale de biodiversitate, precum și datele agregate pentru orașe (cum ar fi evaluările orașelor UE bazate de exemplu pe City Biodiversity Index/Singapore Index), în vederea promovării schimbului de date și de informații între orașe și regiuni, a orientărilor mai bine diferențiate regional în politicile UE și în vederea facilitării raportării îmbunătățirilor la nivel regional sau local în întreaga Europă;

57.

subliniază necesitatea de a continua în mod efectiv dialogul și cooperarea UE cu parteneri–cheie din țările candidate și potențial candidate pentru a-i ajuta să-și dezvolte sau să-și adapteze politicile, astfel încât să atingă obiectivele pentru 2020 în materie de biodiversitate. ALR din UE ar putea oferi ALR din afara UE sprijinul de care acestea din urmă au nevoie pentru a putea contribui la realizarea obiectivelor europene și mondiale în materie de biodiversitate, prin împărtășirea cunoștințelor și bunelor lor practici și prin intermediul comitetelor consultative mixte și al grupurilor de lucru relevante din cadrul CoR, precum și prin ARLEM și CORLEAP; în acest context, CoR solicită Comisiei Europene să promoveze cooperarea descentralizată pentru dezvoltare între ALR din UE și ALR din țările în curs de dezvoltare în cadrul recentei sale inițiative „EU Biodiversity for life” (B4life);

58.

cere ca Strategia UE să recunoască și să sprijine în continuare angajamentul autorităților locale ca parteneri esențiali ai inițiativei BEST, care promovează conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității unice în regiunile ultraperiferice și țările și teritoriile de peste mări ale Uniunii;

D.

59.

solicită Comisiei Europene să sublinieze că acordă o importanță deosebită Deciziei X/22 a CDB și implementării acesteia în Europa.

60.

solicită Comisiei Europene să evidențieze că în UE s-a ajuns la un consens în legătură cu necesitatea absolută ca instituțiile UE, statele membre și ALR să prezinte o abordare pe mai multe niveluri, cooperativă și integrată în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor Aichi în materie de biodiversitate și obiectivele conexe ale Strategiei UE în domeniul biodiversității. Chiar dacă s-au înregistrat deja progrese semnificative în această direcție și există bune practici în diferite state membre, acest proces de cooperare și guvernanță pe mai multe niveluri pare să nu fi fost încă instituit în mod adecvat pe întreg teritoriul UE și trebuie îmbunătățit în continuare;

61.

invită Comisia Europeană să recunoască în rapoartele sale implicarea activă a mai multor ALR din UE în activitățile și rețelele de la nivel global în materie de biodiversitate, inclusiv în cadrul comitetelor consultative înființate în temeiul Deciziei X/22 a CDB, cum ar fi Comitetul consultativ al guvernelor subnaționale și Comitetul consultativ al orașelor din cadrul Alianței mondiale pentru acțiune la nivel local și subnațional în favoarea biodiversității;

62.

recunoaște contribuția Comisiei Europene la decizia X/22 a CDB prin intermediul acestui aviz prospectiv și a cooperării cu studiul CoR pe aceeași temă, precum și prin implicarea CoR în cadrul comun de implementare al Strategiei UE și de asemenea, prin sprijinirea în cadrul programelor LIFE și INTERREG a consolidării capacităților și a schimbului de bune practici și prin crearea de noi oportunități în cadrul noului Proces biogeografic și a Platformei Natura 2000;

63.

încurajează Comisia Europeană să includă rolul specific al ALR în acțiunile externe ale UE în raportul său către CDB cu privire la Decizia X/22, ca exemplu de acțiune-cheie asupra căreia CE/UE intenționează să se concentreze și mai mult pe viitor, cu scopul de a explora – în cooperare cu CoR – modalități suplimentare de sprijinire a cooperării dintre ALR europene și ALR din țările în curs de dezvoltare și din țările vecine cu UE în ceea ce privește gestionarea durabilă a biodiversității și a ecosistemelor, legată de acțiunea (g) din Decizia X/22.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/53

Raportor

dl Adam STRUZIK (PL-PPE), mareșalul Voievodatului Mazovia

1.

atrage atenția asupra faptului că este prima oară când elaborează un aviz privind execuția bugetului UE, urmărind să prezinte punctul de vedere al autorităților locale și regionale atât în ceea ce privește perspectiva financiară actuală, cât și perioada 2014-2020;

2.

menționează că, pentru a îmbunătăți calitatea avizului, a organizat o anchetă în rândul autorităților locale și regionale (1), care s-a bucurat de o largă participare; aceasta reflectă gradul de interes pentru acest subiect și indică o dorință de cooperare în scopul identificării de soluții la problemele existente și al exploatării potențialului care rezidă în abordarea teritorială;

3.

subliniază că bugetul UE este un instrument-cheie pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene. Este necesar să se evidențieze rolul său, mai ales în contextul actual în care criza finanțelor publice continuă încă în multe țări și având în vedere necesitatea de a sprijini competitivitatea economiei UE, de a crea locuri de muncă și de a promova valori europene comune;

4.

remarcă faptul că bugetul UE oferă resursele necesare realizării obiectivelor Uniunii Europene stabilite în Tratate și convenite la nivelurile politice cele mai înalte (între Consiliul UE, Parlamentul European și Comisia Europeană), fiind în același timp un instrument cu o contribuție esențială la realizarea obiectivelor politicilor publice ale statelor membre și a inițiativelor autorităților locale și regionale. În acest context, consideră că o mai mare orientare către rezultate va facilita o mai bună alegere a obiectivelor și a instrumentelor, pentru a reflecta varietatea situațiilor din diferite teritorii ale UE, ceea ce va duce la sporirea eficienței și eficacității bugetului UE;

5.

consideră că autoritățile locale și regionale participă la execuția bugetului UE în calitate de beneficiari direcți și de gestionari ai fondurilor UE; cu toate acestea, responsabilitatea pentru execuția bugetului la nivel local și regional este partajată cu statele membre, Comisia Europeană și celelalte instituții ale UE;

6.

salută faptul că rolul dimensiunii teritoriale în punerea în aplicare a politicilor UE a fost consolidat prin dispozițiile legale privind perioada de programare 2014-2020; în consecință, rolul autorităților locale și regionale în execuția bugetului UE va continua să crească;

7.

prezentul aviz se concentrează pe fondurile UE cu cel mai mare impact asupra autorităților locale și regionale, printre care se numără în primul rând fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI): Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune, Fondul social european (FSE), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM); cu toate acestea, atrage atenția și asupra importanței altor fonduri, cum ar fi cel al Programului-cadru Orizont 2020, destinat realizării obiectivelor de dezvoltare formulate la nivel european, național, regional și local;

8.

consideră că, date fiind actuala situație socio-economică, întârzierea în adoptarea cadrului juridic pentru fonduri europene pentru perioada 2007-2013 și faptul că numeroase politici europene au fost definite în lumina realizării unor obiective structurale pe termen lung și nu neapărat pentru promovarea unor efecte pe termen scurt asupra ofertei, rapiditatea execuției bugetului European ar trebui considerată satisfăcătoare;

9.

remarcă cu îngrijorare că, deși ritmul execuției bugetului UE este în general satisfăcător, există diferențe substanțiale între ratele execuției bugetare de la un stat membru la altul și de la un fond la altul;

10.

consideră că diferențele de viteză a execuției bugetului UE între statele membre sunt rezultatul multor factori, numai unii dintre aceștia fiind legați direct de efectuarea cheltuielilor la nivelul autorităților locale și regionale. Printre factorii care influențează ritmul execuției bugetului UE se numără:

11.

constată că, potrivit autorităților locale și regionale, statele membre sunt cele care au impactul cel mai mare asupra ritmului execuției bugetului UE la nivel european, în timp ce, în cazul proiectelor cofinanțate din bugetul UE, ritmul execuției este influențat în primul rând de capacitatea administrativă a autorităților locale și regionale, urmată de disponibilitatea fondurilor (atât publice, cât și naționale) pentru cofinanțare și de gradul de complexitate a normelor proprii fiecărui fond;

12.

în acest context, observă că opiniile critice potrivit cărora rata scăzută de implementare a proiectelor cofinanțate din bugetul UE se datorează capacității administrative insuficiente a autorităților locale și regionale sunt numai parțial justificate. Autoritățile locale și regionale sunt conștiente de faptul că adeseori capacitățile lor administrative nu se află la un nivel adecvat, însă viteza execuției fondurilor UE la nivel local și regional este afectată și de chestiuni care țin de competența statelor membre și a Comisiei Europene;

13.

având în vedere cele de mai sus, solicită statelor membre ca, la pregătirea programelor operaționale și a soluțiilor specifice de punere în aplicare, să coopereze mai strâns și să-și coordoneze acțiunile cu cele ale autorităților locale și regionale, astfel încât să asigure o viteză și o calitate optimă a implementării fondurilor UE și să reducă la maxim sarcina asupra beneficiarilor;

14.

solicită Comisiei Europene și statelor membre să adopte o abordare mai proactivă cu privire la noua perspectivă financiară și, mai ales, să introducă programe de informare și de formare profesională adresate autorităților locale și regionale pentru a crește ritmul și calitatea execuției bugetului UE;

15.

observă că identificarea de către Comisia Europeană a unor proiecte care constituie bune practici ar putea la rândul ei influența rapiditatea execuției bugetare, în special în domenii care necesită o abordare integrată a mai multor fonduri, programe și parteneri, inclusiv proiecte desfășurate în cadrul unor instrumente noi precum investițiile teritoriale integrate (ITI) sau dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității;

16.

de asemenea, indică alte modalități de accelerare a implementării proiectelor cofinanțate de UE la nivel local și regional:

17.

își exprimă încrederea că noile norme cu privire la fondurile ESI vor avea efecte pozitive asupra ritmului implementării la nivel local și regional a proiectelor cofinanțate de UE. Cu toate acestea, în stadiul actual al pregătirilor pentru lansarea perspectivei financiare 2014–2020, este imposibil să se evalueze cât de repede va avea loc execuția sau unde va fi accelerată aceasta;

18.

salută publicarea de către Comisia Europeană a „Tabloului de bord final privind simplificarea pentru CFM 2014-2020” (2);

19.

în ceea ce privește următoarea perioadă de programare (post 2020), solicită ameliorarea calității și eficienței dialogului dintre instituțiile europene și statele membre, astfel încât prezentarea propunerilor de regulament, desfășurarea negocierilor și finalizarea tuturor dezbaterilor privind propunerile legislative să se facă suficient de devreme pentru a permite demararea execuției bugetului UE la începutul anului 2021;

20.

constată lipsa datelor statistice complete referitoare la implicarea autorităților locale și regionale în execuția bugetului UE. În consecință, solicită Comisiei Europene și statelor membre să publice în mod regulat date pe această temă (inclusiv în rapoartele lor anuale cu privire la implementare și în rapoartele periodice privind coeziunea) și să efectueze evaluări periodice în acest domeniu, evaluări care ar trebui discutate cu Comitetul Regiunilor;

21.

precizează că, potrivit informațiilor oferite de Comisia Europeană și de Curtea de Conturi Europeană, principalele domenii în care se constată erori sunt următoarele:

22.

constată că costurile controlului de audit al cheltuielilor în materie de coeziune pot fi estimate la aproximativ 860 de milioane de euro, ceea ce reprezintă 0,2 % din bugetul total al FEDR/FC și FSE (3);

23.

salută faptul că, începând din 2009, Curtea de Conturi a constatat că nivelul neregulilor legate de cheltuielile în materie de coeziune aferente perioadei de programare 2007-2013 este în mod clar inferior celui din perioada 2000-2006 (4);

24.

consideră că rata de eroare din aceste domenii nu reflectă abuzurile legate de utilizarea resurselor (frauda), ci mai degrabă capacitatea grupurilor de beneficiari precum autoritățile locale și regionale de a respecta aceste norme și calitatea sistemelor de coordonare, control și gestionare de la nivel național și european;

25.

în acest context, constată că reducerea numărului de erori în aceste două domenii necesită o acțiune coordonată a autorităților locale și regionale, a statelor membre, a Comisiei Europene și a altor instituții ale UE. De aceea, solicită o cooperare mai strânsă nu numai la implementarea programelor și proiectelor cofinanțate de UE, ci și la elaborarea normelor juridice și a orientărilor în domeniu. Atrage atenția asupra necesității ca departamentele Comisiei să verifice conformitatea sistemelor naționale în materie de achiziții publice și de eligibilitate cu normele UE înainte de lansarea programelor și proiectelor, și nu numai după implementarea lor;

26.

observă că măsurile de corecție financiară sunt luate atunci când sunt descoperite nereguli; pe lângă faptul că afectează rapiditatea implementării fondurilor UE, acest lucru reduce totodată probabilitatea atingerii rezultatelor așteptate;

27.

salută faptul că normele privind eligibilitatea cheltuielilor vor fi aplicate mai flexibil pe durata noii perioade de programare. În acest context, propunerile din cadrul FSE care permit utilizarea mai frecventă a plăților sub formă de sume fixe și a ratelor fixe în locul rambursării costurilor efective ar trebui considerate a fi o evoluție pozitivă. Ele ar trebui să aibă un impact pozitiv sub aspectul reducerii poverii administrative a beneficiarilor, cu condiția ca situația să fie urmărită îndeaproape de Comisie, astfel încât aceasta din urmă să încurajeze statele membre care au ezitări în a introduce mecanisme simplificate;

28.

dat fiind faptul că pentru proiectele de achiziții publice nu se utilează costurile simplificate, solicită Comisiei să examineze posibilitatea introducerii unor simplificări similare în cazul proiectelor finanțate prin alte fonduri decât FSE;

29.

recunoaște progresele realizate în direcția armonizării normelor și procedurilor aplicabile tuturor fondurilor ESI; remarcă însă că există incertitudini semnificative la nivelul autorităților locale și regionale cu privire la impactul noilor regulamente sub aspectul facilitării implementării proiectelor sau al înmulțirii posibilităților de coordonare dintre fondurile ESI și alte fonduri externe precum cel al Programului-cadru Orizont 2020. Este un indicator al necesității de a concepe un program de informare și de formare profesională de către Comisia Europeană, Curtea de Conturi Europeană și statele membre, care să includă și promovarea utilizării modelelor simplificate de costuri (5);

30.

constată că stabilirea unui set comun de norme de bază pentru toate fondurile ESI și introducerea posibilității ca statele membre să-și elaboreze propriile norme naționale cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, pe baza nevoilor locale specifice, ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra reducerii numărului de nereguli;

31.

în ceea ce privește sistemele de control, sugerează să se acorde o atenție mai mare asigurării coordonării între controalele desfășurate de diversele organe de gestionare și de audit, atât cele de la nivel național sau regional, cât și ale Comisiei Europene sau ale Curții de Conturi Europene. Consideră că controalele trebuie să-și atingă scopul: îmbunătățirea calității implementării proiectelor. Remarcă, în acest context, că, în opinia autorităților locale și regionale, corecțiile financiare sunt adeseori în mod evident disproporționate în raport cu dimensiunea neregulii;

32.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, datorită lipsei de capacități administrative și de resurse, autoritățile de audit au tendința să-și externalizeze activitatea de audit către firme de audit private (48 %), ceea ce duce la o creștere a costurilor publice totale ale activității de audit și la „pierderea controlului” asupra programării proiectelor;

33.

constată că în fiecare an devine din ce în ce mai greu să se asigure un flux constant de venituri dinspre statele membre către bugetul UE. Acest lucru se datorează numărului tot mai mare de datorii neplătite înregistrate la finele fiecărui exercițiu financiar;

34.

precizează că această problemă poate avea efecte considerabile asupra activității autorităților locale și regionale, putând prelungi timpul de așteptare pentru rambursarea cheltuielilor, ceea ce este un motiv serios de îngrijorare în țările cel mai puternic afectate de criză;

35.

subliniază cauzele acestei creșteri a datoriilor neplătite la bugetul UE, și anume:

36.

observă cu îngrijorare că acest lucru ar putea duce la o creștere a valorii RAL (6). Această problemă afectează în special politica de coeziune și dezvoltarea rurală. Presupunând că aplicarea normei privind dezangajarea automată nu duce în principiu la pierderi substanțiale în alocările bugetare ale statelor membre, ar putea fi necesară o creștere semnificativă a bugetului UE pentru 2014 și 2015;

37.

observă că prelungirea regulii de dezangajare la N+3 (ani) în noua perioadă de programare ar putea să ducă la creșterea nivelului angajamentelor restante. Totuși, aceasta nu ar trebui să fie interpretată ca o invitație pentru Comisie de a dezangaja mai multe resurse, ci ca un imperativ de îmbunătățire a calității planificării financiare la toate nivelurile: local, național și european;

38.

consideră că o bună modalitate de îmbunătățire a calității planificării financiare la nivel local și regional ar fi să se asigure mai multă claritate cu privire la utilizarea de către beneficiari a plăților în avans (puse la dispoziția statelor membre de către Comisie) și introducerea în cadrul noilor reglementări privind politica de coeziune a unui termen de 90 de zile pentru alocarea plăților către beneficiari;

39.

consideră că rezultatele obținute în cheltuirea fondurilor europene sunt întotdeauna mai vizibile într-un context local și regional decât în termeni macroeconomici. Cu toate acestea, impactul bugetului UE asupra dezvoltării Europei și a fiecărei țări și regiuni în parte nu poate fi observat adesea în mod adecvat, din cauza calității nesatisfăcătoare a analizelor și a faptului că atenția este concentrată asupra rapidității cu care sunt efectuate cheltuielile și nu asupra îndeplinirii obiectivelor propuse;

40.

în acest context, salută faptul că, în cadrul perspectivei financiare 2014-2020, toate fondurile UE, în special fondurile ESI, vor fi legate mai mult de rezultate. Potrivit rezultatelor anchetei, aceasta va permite o utilizare mai eficientă a fondurilor UE și creșterea posibilităților de îndeplinire a obiectivelor UE prin intervenții orientate tematic și regional;

41.

observă că, pentru o mai bună orientare către rezultate, ar trebui ca obiectivele stabilite, valorile indicatorilor, cadrul de performanță și sistemul de evaluare și monitorizare să se coreleze între ele în mod logic;

42.

Constată însă că abordarea orientată asupra rezultatelor va putea fi fructificată corespunzător doar dacă procesul de stabilire a obiectivelor, a indicatorilor și a valorilor acestora la nivelul programării operaționale este de foarte bună calitate și reflectă nu numai obiectivele europene, ci și pe cele specifice diverselor realități regionale;

43.

având în vedere că această orientare sporită a bugetului UE către rezultate este atât importantă, cât și nouă, solicită Comisiei europene să lanseze o serie de programe de informare și de formare profesională în materii precum definirea obiectivelor, a indicatorilor și a valorilor acestora, precum și elaborarea cadrelor de performanță. Precizează că sistemele de monitorizare și evaluare din statele membre ar trebui îmbunătățite, ținând seama de rolul și nevoile autorităților locale și regionale;

44.

constată că, pentru asigurarea succesului unei abordări mai orientate către rezultate, calitatea negocierilor privind programele operaționale, care ar trebui să fie tratate de Comisia Europeană și de statele membre ca un proces de învățare reciprocă, va fi de o importanță majoră;

45.

își reafirmă temerile cu privire la faptul că rezerva de performanță, care se ridică la 6 % din bugetul de coeziune pentru obiectivul privind „investițiile în domeniul creșterii economice și al ocupării forței de muncă” și la același procent în cazul dezvoltării rurale, nu este instrumentul adecvat pentru realizarea acestor obiective;

46.

subliniază că sporirea eficienței și eficacității fondurilor UE poate fi atinsă numai prin participarea activă a tuturor părților interesate, în special a celor cărora le revine responsabilitatea celei mai mari părți a cheltuielilor, și, ca atare, a celor care contribuie cel mai mult la realizarea obiectivelor urmărite de politicile UE și cu precădere a autorităților locale și regionale;

47.

în concordanță cu concluziile anchetei, își declară disponibilitatea de a participa activ la discuțiile fundamentale organizate la nivel european și de a fi un partener credibil pentru statele membre și instituțiile UE pe parcursul pregătirii și execuției bugetului UE. Aceasta implică în special o implicare mai mare în activitatea celorlalte instituții ale UE, prin elaborarea de avize (cum este cazul documentului de față), de analize și rapoarte pe teme de cea mai mare importanță pentru rezidenții UE.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/58

Raportor

dna Agnès DURDU (LU-ALDE), membră a Consiliului Local al comunei Wincrange

1.

subliniază că prezentul aviz se referă la secțiunea a III-a a bugetului UE și nu abordează cheltuielile administrative de la rubrica V;

2.

amintește că este pentru a doua oară când elaborează un aviz din proprie inițiativă privind procedura bugetară anuală a UE;

3.

insistă asupra faptului că elaborarea bugetului anual al UE are un impact direct asupra autorităților locale și regionale și asupra finanțelor publice aferente, aceasta fiind de natură politică și strategică;

4.

regretă că cadrul financiar multianual (CFM) 2014-2020 a fost adoptat cu șase luni întârziere, în comparație cu perioada precedentă, 2007-2013, și constată că acest lucru va avea consecințe asupra absorbției creditelor de angajament și asupra profilului de plată pe termen mediu;

5.

regretă că Comisia Europeană a adoptat propunerea sa de buget anual 2015 abia pe 11 iunie, adică cu două luni mai târziu în cursul anului, situație nemaiîntâlnită până în 2013. Într–adevăr, din cauza acestei amânări, nu se oferă posibilitatea diferitelor părți implicate, printre care și Comitetul Regiunilor, să își facă cunoscute reacțiile în timp util, înainte de adoptarea unei poziții de către Consiliu;

6.

regretă lipsa datelor statistice necesare Comitetului Regiunilor pentru a-și asuma rolul consultativ și care să îi permită efectuarea unei analize comparative între statele membre. Dispunând de astfel de date, CoR ar putea să identifice mai bine punctele tari și punctele slabe ale guvernanței pe mai multe niveluri și să formuleze propuneri în vederea unei utilizări optime a bugetului UE;

7.

în acest context, dorește să primească din partea Comisiei actualizări regulate ale raportului privind execuția bugetară a UE;

8.

își reiterează solicitarea adresată Comisiei Europene de a furniza cât mai curând cu putință:

9.

subliniază numărul semnificativ de bugete rectificative din ultimii ani și consideră că acestea afectează buna gestiune și transparența bugetelor anuale;

10.

solicită Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului să armonizeze modul de prezentare a modificărilor aduse proiectelor de buget, pentru a facilita lizibilitatea procedurii, transparența ei și, implicit, procesul de control democratic;

11.

amintește că în majoritatea statelor membre ale UE persistă o situație de criză, în pofida anumitor semne de redresare economică, și că autoritățile naționale și subnaționale se confruntă cu constrângeri bugetare; insistă asupra faptului că bugetul anului 2015 poate juca un rol considerabil în consolidarea tendinței de redresare economică, poate asigura investițiile necesare pentru viitorul Europei și poate atenua impactul crizei asupra cetățenilor europeni;

12.

amintește rolul determinant al autorităților locale și regionale în redresarea economică și în coeziunea economică, socială și teritorială în cadrul Uniunii, dat fiind că o treime din cheltuielile publice și două treimi din investițiile publice sunt efectuate de acestea și că, de altfel, ele sunt asociate în mare măsură la gestiunea și/sau consumul bugetului UE, ceea ce subliniază impactul direct al bugetului european asupra celui al autorităților locale și regionale și ilustrează efectele nefaste pe care le-ar putea avea asupra economiei reale o reportare a creditelor de angajament;

13.

ia notă de faptul că progresele înregistrate în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 sunt dezamăgitoare și că bugetul pe 2015 joacă un rol hotărâtor în atingerea acestor obiective;

14.

subliniază că noile angajamente realizate în 2014 vor fi mai puțin ferme, dat fiind că acesta este primul an al CFM, și că 2015, al doilea an al CFM, va juca un rol decisiv în reușita noilor programe multianuale 2014-2020; amintește că trebuie totuși luată în considerare o absorbție slabă a angajamentelor pentru noul exercițiu 2015, agravată în special de regula n+3, și, ca atare, face un apel la Comisia Europeană și la statele membre pentru ca – cu participarea regiunilor – să aprobe cât mai rapid cu putință toate acordurile de parteneriat și programele operaționale, pentru a permite punerea lor rapidă în aplicare;

15.

insistă asupra importanței anticipării în măsura posibilului a investițiilor, pentru atenuarea posibilelor efecte nefaste ale unei concentrări la sfârșitul perioadei, și regretă că Comisia nu prevede anticiparea altor credite decât cele deja prevăzute, precum inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, Orizont 2020, Erasmus + și COSME. Anticiparea ar putea viza, de asemenea, alte programe cu gestiune centralizată, ca, de exemplu, Mecanismul pentru interconectarea Europei (în special rețelele energetice), programele cu gestiune descentralizată, care necesită timp pentru a fi puse în aplicare, neputând fi anticipate pentru 2014-2015;

16.

evaluează amploarea problemei legate de șomajul în rândul tinerilor și solicită Comisiei Europene să clarifice normele de punere în aplicare a finanțării de 6 miliarde de euro prevăzute pentru inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, care ar trebui concentrate pe 2014 și 2015, precum și interacțiunea dintre acordurile de parteneriat și planurile naționale de punere în aplicare a garanției pentru tineret; are unele rezerve în privința capacităților de absorbție a celor 6 miliarde în 2014-2015, având în vedere întârzierile în adoptarea programelor operaționale și numărul scăzut de state membre care au optat pentru anticiparea cheltuielilor la 1 septembrie 2013; în acest context, insistă asupra necesității de a prezenta stadiul punerii în aplicare a acestei inițiative la începutul lui 2015; invită Comisia Europeană să precizeze ce sume vor fi alocate pentru a răspunde acestei provocări pe termen lung începând din 2016; împărtășește punctul de vedere al Parlamentului European, potrivit căruia toate posibilitățile de finanțare, inclusiv marja globală a CFM pentru angajamente, ar trebui analizate pentru a asigura continuitatea acestei linii bugetare după 2015;

17.

solicită crearea unei linii bugetare specifice pentru asistența tehnică acordată macroregiunii adriatico-ionice, urmând exemplul liniei bugetare create pentru macroregiunea baltică și cea a Dunării, care s-a ridicat, pentru fiecare în parte, la 2,5 milioane EUR în credite de angajament și de plată în 2014.

18.

regretă faptul că s-au acumulat facturi neplătite (23,4 miliarde EUR doar pentru cele trei fonduri structurale și de coeziune până la sfârșitul lui 2013) și că, în ultimii ani, acest fenomen este în continuă dezvoltare; observă că este inacceptabil ca Comisia Europeană să nu își poată onora angajamentele și ca beneficiarii să nu își primească rambursările cuvenite din cauză că creditele de plată sunt insuficiente; salută faptul că Comisia Europeană propune să se utilizeze toate creditele de plată prevăzute pentru anul 2015 în contextul CFM, însă este foarte îngrijorat cu privire la volumul insuficient al creditelor de plată și la constrângerile în materie de lichidități, care probabil nu vor permite Comisiei să lichideze rapid toate solicitările de plată, ceea ce ar putea cauza probleme considerabile în regiuni;

19.

regretă că limita plafoanelor creditelor de plată nu permite UE să facă față situațiilor de urgență, după cum se poate vedea în contextul politicii în domeniul umanitar, în care activitatea organizațiilor umanitare este afectată de întârzieri ale plăților. În cazul acestor organizații, facturile neplătite se ridicau, la sfârșitul lui 2013, la 160 de milioane de euro;

20.

se declară preocupat de decalajul dintre valoarea totală a creditelor de angajament și a creditelor de plată, într-un context de creștere rapidă a RAL; găsește inacceptabil deficitul structural al bugetului UE și solicită Comisiei să stabilească un plan de acțiune clar pentru restabilirea echilibrului bugetar pentru perioada rămasă din exercițiul bugetar 2014-2020, făcând trimitere, în această privință, la avizul CoR privind execuția bugetului UE (raportor: dl Struzik);

21.

apreciază faptul că proiectul de buget pe 2015, ca și în 2014, acordă o mare importanță plăților angajamentelor efectuate în perioada 2007-2013, pentru a se evita acumularea întârzierilor în efectuarea plăților și pentru ca, începând cu 2016, să poată fi onorate cât mai multe plăți contractate în perioada 2014-2020;

22.

sugerează să se acorde prioritate rambursărilor destinate statelor membre care au avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei economice, din partea cărora UE a cerut eforturi considerabile pentru reducerea datoriei publice și a dezechilibrelor bugetare și care au cea mai mare nevoie de sprijinul UE pentru a susține creșterea și pentru a veni în ajutorul celor mai vulnerabili cetățeni;

23.

regretă faptul că proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2015 nu prevede utilizarea rezervei pentru cheltuieli neprevăzute, care ar putea contribui la atenuarea problemelor de lichidități și facilita o rambursare rapidă a solicitărilor de plată;

24.

solicită ca marja globală în favoarea creșterii și a ocupării forței de muncă din 2014 și 2015 să fie utilizată încă din 2016 la rubrica aferentă politicii de coeziune;

25.

salută înființarea unui grup la nivel înalt privind resursele proprii ale UE, mandatat de președinții Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care să aducă îmbunătățiri sistemului actual de venituri ale bugetului UE, care și-a arătat limitele. Într-adevăr, este esențială reformarea sistemului pentru ca bugetul UE să devină mai puțin dependent de contribuțiile directe ale statelor membre, prin majorarea resurselor proprii ale UE, și pentru a înlesni, pe această cale, negocierile referitoare la creditele de plată;

26.

își reiterează solicitarea de a se organiza o consultare a CoR pe tema bugetului anilor următori;

27.

dorește ca, pe parcursul exercițiului actual și al celor următoare, CoR să fie implicat în reuniunile interinstituționale privind evaluarea situației și perspectivele execuției bugetare, care sunt prevăzute la punctul 36 din anexa la acordul interinstituțional al CFM;

28.

solicită revizuirea cadrului legal care prevede un termen de plată de 60 de zile, astfel încât acesta să devină obligatoriu din punct de vedere legal pentru programele cu gestiune partajată, precum și aplicarea unei sancțiuni financiare în cazul nerespectării acestui termen de către autoritățile naționale.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/61

Raportor

dl Harvey SIGGS (UK-CRE), membru al Consiliului districtului Somerset

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Cadrul de acțiune de la Hyogo post-2015: gestionarea riscurilor în vederea obținerii rezilienței – COM(2014) 0216 final

1.

salută comunicarea Comisiei, întrucât dezastrele au efecte economice, sociale, ecologice și de securitate majore și reprezintă provocări grave pentru autoritățile locale și regionale (ALR);

2.

recunoaște că politicile de prevenire și de gestionare a riscurilor sunt esențiale pentru garantarea creșterii economice și a dezvoltării durabile, asigurând totodată protecția persoanelor, și că un cadru internațional reînnoit pentru reducerea riscului de dezastre va contribui în mod semnificativ la abordarea provocărilor viitoare, inclusiv cele generate de schimbările climatice, și reafirmă rolul central al Uniunii Europene și al autorităților sale locale și regionale în efortul de a atenua schimbările climatice, de a promova adaptarea la schimbările climatice și de a construi infrastructuri reziliente;

3.

constată cu îngrijorare faptul că, în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere semnificativă a dezastrelor, atât în ceea ce privește frecvența, cât și intensitatea. Între 2002 și 2012, catastrofele naturale au cauzat, în medie, decesul a mai mult de 1 00  000 de persoane pe an; se înregistrează o tendință de creștere a pierderilor totale directe la nivel mondial, prejudiciul economic mediu anual ridicându-se la peste 100 de miliarde de euro. În timp ce toate țările sunt vulnerabile, țările în curs de dezvoltare suferă mai multe pierderi de vieți omenești, iar națiunile dezvoltate suferă costuri economice mai ridicate. În UE, în cursul ultimului deceniu, catastrofele naturale au cauzat decesul a 80  000 de persoane și un prejudiciu economic de 95 de miliarde de euro;

4.

observă că, deși, în prezent, UE joacă un rol mai activ în domeniul protecției civile după intrarea în vigoare a mecanismului de protecție civilă al Uniunii, experiențele acumulate de UE sunt complexe, dată fiind gama largă, diversificată de sisteme administrative și juridice care guvernează diferitele mecanisme naționale de protecție civilă din întreaga UE;

5.

recunoaște că impactul tuturor tipurilor de dezastre poate fi redus prin gestionarea riscului de dezastre și prin sporirea rezilienței infrastructurilor existente și viitoare; cu toate acestea, factorii de decizie se confruntă cu opțiuni bugetare, de mediu, sociale și culturale dificile cu privire la modul în care ar trebui să asigure siguranța de bază și calitatea vieții oamenilor în condițiile unor amenințări de dezastre, indiferent dacă este vorba de dezastre naturale sau de atacuri deliberate. De asemenea, este necesar să se acorde o atenție deosebită provocărilor nou-apărute;

6.

consideră că zonele de coastă și zonele maritime trebuie să facă față unor provocări suplimentare în ceea ce privește reducerea riscului de dezastre. Expuse la creșterea nivelului mărilor, încălzirea oceanelor, valurile înalte, ploaia prelungită sau la incendiile din spații naturale, aceste zone sunt adesea mai greu accesibile și operațiunile de salvare pot fi mai complicate decât în altă parte. Invită UE să analizeze cauzele acestei vulnerabilități în contextul Strategiei UE pentru turismul costier și maritim. În mod similar, zonele de munte izolate se confruntă cu provocări suplimentare. În mod similar, regiunile dezavantajate din punct de vedere geografic și demografic se confruntă cu provocări suplimentare, așa cum se întâmplă și cu zonele montane și cele care prezintă un interes ecologic deosebit; aceste zone pot fi expuse și unui risc sporit de dezastre naturale, cum ar fi alunecările de teren, incendiile forestiere și seceta, care fac ca măsurile de prevenire, pregătire și intervenție să fie complexe;

7.

observă că efectele tragice și fatale ale catastrofelor în Europa sunt adesea exacerbate de doi factori majori: fragilitatea intrinsecă a teritoriului și dezvoltarea neadecvată din trecut;

8.

solicită un angajament reînnoit față de integrarea politicilor de reducere a riscului de dezastre în planurile sectoriale și în planurile de dezvoltare, pentru a asigura o abordare cuprinzătoare în materie de consolidare a rezilienței;

9.

recunoaște că accesul la informații complete, corecte și fiabile este esențial pentru înțelegerea dezastrelor și pentru identificarea proceselor de învățare cu privire la punerea în aplicare a planurilor de consolidare a rezilienței, pentru atenuarea impactului evenimentelor ulterioare, precum și pentru justificarea investițiilor financiare. Deși sunt colectate date privind riscurile și pericolele, integrarea acestora atât la nivel național, cât și interstatal necesită îmbunătățiri;

10.

solicită autorităților locale și regionale să aplice integral politica datelor deschise și să permită interzicerea divulgării informațiilor din motive de apărare, securitate sau comerciale numai în cazul în care acest lucru este strict necesar și legitim. Interesele comerciale nu ar trebui să prevaleze asupra siguranței și bunăstării publice;

11.

recomandă continuarea colaborării între sistemele de informare și a investițiilor în acestea, precum și conectarea lor transfrontalieră și cooperarea cu sectorul privat (care deține informații importante privind dezastrele), astfel încât datele privind dezastrele și gestionarea dezastrelor să poată fi înregistrate, extrase, analizate și utilizate pentru a planifica și a atenua efectele dezastrelor viitoare;

12.

recunoaște că autoritățile locale și regionale sunt responsabile din punct de vedere instituțional și politic de protecția cetățenilor lor și că adesea ele reprezintă primul nivel de guvernare care reacționează în caz de urgență, furnizând servicii de bază și supraveghind și gestionând dezastrele în timpul producerii acestora. Autoritățile locale și regionale sunt în prima linie a gestionării dezastrelor, fiind responsabile de prevenire și de reacția imediată și de operațiunile de salvare și cunoscând în detaliu localitățile și comunitățile lor. Ele au nevoie de cunoștințe, instrumente, capacități și resurse pentru a îndeplini responsabilitățile care le revin în ceea ce privește protecția vieții, a bunurilor, a economiei și a mediului;

13.

constată că responsabilitatea pentru protecția civilă este adesea transferată către nivelul local și regional, fără suficiente mijloace financiare pentru a răspunde nevoilor, și solicită guvernelor naționale să pună la dispoziție o finanțare pe măsura sarcinilor;

14.

solicită un studiu amplu privind cea mai bună modalitate de a consolida capacitatea autorităților locale și de a stimula participarea acestora la procesul decizional cu privire la reziliență și reducerea riscurilor de dezastre;

15.

recunoaște că dezastrele pot fi locale, regionale, naționale sau internaționale, din punct de vedere al amplorii și impactului, și recomandă, prin urmare, să se stabilească protocoale pentru a se asigura o mai bună coordonare între politicile și planurile regionale și naționale privind riscurile de dezastre, integrarea sporită a factorilor de decizie și a planificatorilor locali, precum și proceduri de escaladare convenite în caz de dezastre care au un impact asupra mai multor zone regionale; observă că factorii de risc pot fi cuantificați și subliniază că densitatea populației are un impact asupra riscului;

16.

atrage atenția asupra amenințărilor și dezastrelor transfrontaliere care afectează regiuni din două sau mai multe state membre ale UE și solicită o mai bună cooperare între regiunile învecinate pentru a se asigura că eforturile de prevenire sunt partajate și activitățile de răspuns coordonate. La nivel local și regional, în regiunile transfrontaliere trebuie să fie create sisteme eficiente de informare, care să furnizeze informații peste graniță în timp real și să pună în legătură organismele responsabile cu gestionarea crizelor;

17.

Observă că autoritățile locale și regionale au trei roluri distincte în gestionarea dezastrelor:

18.

susține că investițiile în ameliorarea gradului de pregătire și a rezilienței, bazate pe estimarea probabilității de producere a unor catastrofe, sunt modalitatea cea mai eficace și rentabilă de a reduce impactul dezastrelor și costul răspunsului și al redresării în urma acestora. Acestea includ investiții în infrastructură rezistentă care va face față catastrofelor, inclusiv clădiri, căi de transport (drumuri, căi ferate, aeroporturi), servicii (comunicații, aprovizionarea cu energie, aprovizionarea cu apă, canalizare) și infrastructura socială;

19.

subliniază că UE dispune de un fond de solidaritate pentru a asigura asistență în caz de dezastre și constată cu satisfacție că modificările regulamentului propuse de Comitetul Regiunilor au fost integrate în versiunea finală. Acum este posibil ca fondul să fie folosit, de exemplu, la refacerea infrastructurii avariate într-un asemenea mod încât aceasta să suporte mai bine viitoarele dezastre sau chiar la reamplasarea infrastructurii. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor solicită ca Fondului de solidaritate să i se aloce resurse financiare suficiente în cadrul bugetului UE. Comitetul Regiunilor solicită, de asemenea, statelor membre să utilizeze cât mai bine posibil oportunitățile de finanțare pentru proiecte de prevenire a riscului de dezastre și de gestionare a dezastrelor elaborate în cadrul financiar 2014-2020;

20.

consideră că o schimbare de abordare care să mute accentul de pe reacție și redresare către prevenire, pregătire și reziliență necesită o nouă mentalitate și o nouă abordare cu privire la alocarea resurselor financiare. Aceasta necesită investiții inițiale planificate mai degrabă decât cheltuieli reactive. O astfel de abordare bazată pe estimarea riscului de producere a unor catastrofe va fi mai rentabilă și benefică pe termen lung;

21.

recunoaște dificultățile de cuantificare, măsurare și evaluare a rezilienței comunităților (cu excepția cazului când s-a produs deja un dezastru) și de elaborare a unor argumente economice în favoarea investițiilor în reziliență;

22.

este ferm convins că aplicarea codurilor de construcție, planificarea și monitorizarea atentă a utilizării terenurilor pot reduce semnificativ vulnerabilitatea;

23.

invită Comisia să realizeze studii și să elaboreze orientări despre modul în care autoritățile locale și regionale pot asigura în mod optim că toate dezvoltările (inclusiv clădiri, transporturi și servicii) sunt planificate cu noțiunea rezilienței în prim plan, recunoscând faptul că ALR sunt responsabile de monitorizarea aplicării și respectării standardelor de proiectare rezistentă;

24.

recunoaște că, în ciuda faptului că reziliența este rentabilă pe termen lung dacă se bazează pe estimarea în mod judicios a probabilității de producere a unor posibile catastrofe, dezvoltarea care vizează reziliența la dezastre poate presupune o finanțare inițială substanțială. Structurile mai sigure necesită modificări ale proiectului care, de obicei, implică creșterea costurilor de construcție cu între 10 % și 50 % (și chiar mai mult dacă trebuie reamplasate rețele de energie, transport sau de apă); subliniază că luarea de măsuri în prezent este mult mai rentabilă decât reechiparea unor clădiri nesigure. UNISDR estimează că raportul costuri/beneficii este de 1:4. În plus, noile sisteme rezistente necesită noi tehnologii și formare, care adesea nu sunt ușor disponibile în regiunile mai puțin dezvoltate;

25.

solicită autorităților locale și regionale să evalueze reziliența structurilor existente, în special a celor care găzduiesc servicii esențiale, cum ar fi spitalele și stațiile de tratare a apei;

26.

solicită Comisiei să efectueze un studiu cu privire la cele mai bune modalități de a dezvolta comunități rezistente, care să fie pregătite, echipate și capabile să se susțină singure în caz de dezastre;

27.

salută accentul pus de Comisie pe reziliență și este de acord că aceasta permite autorităților naționale, regionale și locale să se pregătească mai bine pentru dezastre prin planificarea pentru situații de urgență și prin evaluarea riscului (de către ALR, întreprinderi și alte grupuri), în vederea reducerii pierderilor cauzate de catastrofe, în loc de a aștepta să se producă un eveniment și de a plăti apoi pentru consecințele acestuia;

28.

își exprimă sprijinul pentru campania ONU „Orașe rezistente” și pentru instrumentul său de autoevaluare, care permite autorităților locale să își evalueze reziliența pe baza unui set de 10 criterii esențiale;

29.

ia notă de declarația de la Veneția a UNISDR din 2012 privind consolidarea rezilienței la nivel local în ceea ce privește patrimoniul cultural protejat și strategiile de adaptare la schimbările climatice și de necesitatea de a reflecta asupra modului în care se poate asigura o mai bună protecție a patrimoniului la dezastre;

30.

recunoaște că dezastrele vor continua să se producă și pot chiar spori ca număr pe viitor. Rapoartele de consens privind schimbările climatice elaborate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice indică faptul că există puține îndoieli cu privire la necesitatea de a planifica și de a construi infrastructuri care să poată răspunde la realitatea schimbărilor climatice;

31.

observă că multe dezastre se caracterizează printr-o comunicare și gestionare deficitară. Gestionarea unui dezastru este o sarcină interdisciplinară, care implică o serie de organizații. Prin urmare, salută călduros includerea în textul mecanismului de protecție civilă al Uniunii a unor prevederi prin care se instituie un program de formare pentru membrii echipelor de intervenție, precum și ateliere, seminarii și proiecte-pilot pentru formarea de lideri în domeniul protecției civile;

32.

încurajează autoritățile locale și regionale să recunoască rolul deseori subestimat pe care voluntarii și membrii comunităților îl pot juca în asigurarea rezilienței după o catastrofă și să elaboreze planuri pentru a dezvolta și a apela la această resursă. Cetățenii informați și conștienți reprezintă un element-cheie în formarea rezilienței; recunoaște că există o dimensiune de gen semnificativă în formarea comunităților reziliente;

33.

recunoaște că autoritățile locale și regionale au datoria de a-și informa permanent comunitățile cu privire la riscurile potențiale și emergente și de a planifica în prealabil, împreună cu părțile interesate relevante, modalitățile de comunicare a acestor amenințări, fără a alimenta teama sau a alunga întreprinzătorii prospectivi;

34.

recunoaște rolul din ce în ce mai important pe care îl joacă tehnologia mobilă, internetul și mediile sociale în comunicarea informațiilor privind dezastrele și solicită elaborarea unor studii suplimentare cu privire la cele mai bune practici privitoare la utilizarea comunicațiilor digitale în caz de catastrofe. Comunicarea digitală este în măsură din ce în ce mai mare mijlocul prin care persoanele individuale și comunitățile au acces la știri și informații și va constitui adesea prima sursă de informații. Aceste instrumente de comunicare pot fi, de asemenea, căi importante pentru a obține informații din partea victimelor și a coordona acțiunile de răspuns;

35.

este de acord că activitățile de sensibilizare au un rol esențial în transmiterea mesajului în rândul localnicilor. Este important să se implice întreaga comunitate, să se înceapă cât mai curând posibil și să se încurajeze comunitățile să facă planuri de autoajutorare, întrucât, adesea, este nevoie de o perioadă însemnată de timp până ce sosește ajutorul extern. De aceea este fundamentală inclusiv crearea de programe și planuri specifice de pregătire în caz de urgență în unitățile de învățământ, astfel încât de la o vârstă fragedă să existe această conștientizare și sensibilizare a populației, care să ducă la creșterea nivelului său de reziliență;

36.

solicită autorităților locale și regionale să creeze canale eficace de comunicare pentru a lua contact la timp cu persoanele cele mai vulnerabile și să pună în aplicare mecanisme pentru a le aduce pe acestea în siguranță în timpul și după fenomene meteorologice extreme și alte catastrofe. Societățile europene îmbătrânesc și proporția populației cu mobilitate redusă sau cu handicap crește. În caz de dezastru, astfel de persoane sunt adesea cele mai vulnerabile și primele victime;

37.

solicită investiții în formare și în exersarea (practicarea) pentru cazurile de dezastre, întrucât aceste activități duc la salvarea de vieți omenești și la reducerea perturbărilor. Formarea și educația specifică pentru profesioniștii din domeniul siguranței publice, cum ar fi liderii comunităților, profesioniștii din domeniile asistenței medicale și al asistenței sociale, personalul serviciilor de salvare și de stingere a incendiilor, pot reduce accidentele mortale în timpul și în perioada de după criză;

38.

recunoaște că redresarea în urma unui dezastru poate dura mai mulți ani și că asigurările joacă un rol important în asigurarea unei redresări timpurii și eficace. Subliniază rolul pozitiv pe care îl pot juca parteneriatele public-privat și solicită promovarea acestora. Asigurările private pot contribui la sustenabilitatea finanțelor publice și pot juca un rol pozitiv în gestionarea riscului de dezastre. Acestea contribuie la reducerea impactului economic și facilitează redresarea. Polițele de asigurare bine concepute pot, de asemenea, descuraja comportamentele riscante și promova conștientizarea riscului. Parteneriatele public-privat ar trebui să aibă domenii de aplicare bine definite și obiective convenite;

39.

își exprimă preocuparea cu privire la faptul că, drept urmare a creșterii riscurilor, asigurarea ar putea deveni indisponibilă sau inaccesibilă ca preț în anumite zone. Acest lucru, la rândul său, ar putea spori și mai mult vulnerabilitatea și exacerba susceptibilitatea societății, lăsând autoritățile publice cu o expunere financiară potențial extinsă;

40.

sugerează că redresarea reprezintă o oportunitate de a încorpora reziliența pentru viitor în casele și infrastructura reconstruită, în special în acele zone în care au loc periodic catastrofe naturale (de exemplu în localitățile situate pe cursul râurilor). La nivelul statelor membre este necesară asigurarea finanțării – care se poate realiza prin intermediul parteneriatelor – nu numai a lucrărilor de reconstrucție, ci și a cheltuielilor pentru acțiuni de prevenire în viitor;

41.

observă că, în etapa de redresare, autorităților locale și regionale le revine un rol important în gestionarea așteptărilor, dezamăgirilor și problemelor de sănătate ale persoanelor afectate sau strămutate și că aceasta presupune ca ele să dispună în permanență de resurse;

42.

îndeamnă Comisia să integreze ferm consolidarea rezilienței în politicile sale de ajutor umanitar și de dezvoltare;

43.

solicită ca legătura între risc și reziliență și mobilitatea persoanelor să fie luată în considerare în Cadrul de la Hyogo post 2015. Constată că dezastrele conduc adesea la fluxuri de migrație și că acestea pot avea efecte negative sistematice asupra comunităților de origine și a celor de destinație;

44.

recunoaște faptul că, în țările în curs de dezvoltare, cadrele de planificare sunt mai puțin dezvoltate și că factorii economici duc la presiuni de dezvoltare puternice. Organismele guvernamentale de la toate nivelurile trebuie să fie conștiente că dezvoltarea poate spori riscurile de dezastre și, în cazul în care permit dezvoltarea, trebuie să accepte o creștere concomitentă a acestor riscuri;

45.

salută faptul că principiile subsidiarității și proporționalității sunt respectate. Protecția civilă este un domeniu în care acțiunile Uniunii au menirea să sprijine, să coordoneze sau să completeze acțiunea statelor sale membre. De asemenea, caracterul neobligatoriu al comunicării și principiile anunțate în aceasta de Comisie confirmă respectarea proporționalității.

19.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/66

Raportor

dl Giuseppe VARACALLI, primarul comunei Gerace (IT-PSE)

Document de referință

Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European – Resursele genetice agricole – de la conservare la utilizare durabilă COM(2013) 838 final

1.

observă că strategia europeană vizând conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice agricole, prezentată în raportul Comisiei Europene (transmis Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European) este rezultatul angajamentelor asumate de Uniunea Europeană în privința stopării pierderii progresive a biodiversității în UE până în anul 2020;

2.

evidențiază faptul că această strategie își are originea mai ales în prevederile Convenției privind diversitatea biologică, adoptată în 1992 la Rio de Janeiro, urmată treptat de importante acorduri internaționale de punere în aplicare, dintre care trebuie menționate în special Protocolul de la Cartagena (2000), Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură al FAO (2004) și, mai recent, Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora (2010);

3.

consideră că intervenția comunitară se articulează pe două linii directoare operaționale: pe de o parte, politica de dezvoltare rurală, cu numeroase măsuri de agromediu bine structurate și cu activități intense în cadrul parteneriatului european, iar pe de altă parte, politica de cercetare și inovare, cu actualul program-cadru Orizont 2020, care urmărește sporirea și aprofundarea cunoștințelor specifice privind diversitatea genetică în agricultură. În vederea asigurării diversității patrimoniului genetic utilizat de toți agricultorii, Comitetul consideră, de asemenea, că această acțiune ar trebui să se bazeze și pe reglementarea privind produsele vegetale și animale, precum și pe politica agricolă însăși;

4.

consideră că, din diverse motive convergente, problema reducerii treptate a biodiversității privește mai ales comunitățile locale și instituțiile care le reprezintă, având în vedere efectul direct al fenomenului asupra teritoriilor respective;

5.

privitor la acest aspect, reamintește că autoritățile locale și regionale dețin competențe însemnate în materie de gestionare a biodiversității la nivelul teritoriului propriu – ca, de exemplu, în tot ceea ce ține de emiterea de autorizații de exploatare a resurselor naturale –, prerogative instituționale în gestionarea siturilor Natura 2000, care constituie una dintre axele acțiunii Uniunii Europene în domeniul biodiversității, precum și competențe sub aspectul cofinanțării programelor de dezvoltare rurală și de cooperare transfrontalieră, care trebuie intensificată în vederea îmbunătățirii gestionării și schimbului de informații, având în vedere că multe resurse genetice pot fi partajate în zonele transfrontaliere;

6.

consideră așadar că se impune intensificarea implicării instituționale efective a autorităților locale și regionale în programele ce vizează conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice agricole, în condițiile disponibilității unor instrumente juridice eficiente de intervenție, dar și a unor resurse financiare suficiente pentru o acțiune eficace în domeniu;

7.

observă, în special cu referire la resursele financiare și luând în considerare că, în concluziile raportului (secțiunea 9), Comisia afirmă că „până în 2020, resursele genetice vor putea beneficia de resurse financiare mai mari și de o gamă mai amplă de oportunități de finanțare prevăzute de politica de dezvoltare rurală și de Orizont 2020, precum și în cadrul altor politici ale Uniunii”, s-ar impune ca aceste precizări să se concretizeze prin disponibilizarea efectivă de resurse sporite cât mai curând cu putință, ținând seama și de faptul că cea mai mare parte a fondurilor europene destinate conservării diversității genetice agricole va viza sectorul cercetării;

8.

subliniază, în ceea ce privește activitățile preconizate în raport, importanța cadrului juridic și instituțional căruia îi aparține și în care se articulează domeniul resurselor genetice, cadru reprezentat în principal, în Uniune, nu doar de structura menționată anterior, constituită din politicile de dezvoltare rurală și din cadrul european pentru cercetare și inovare, ci și de reglementarea privind produsele animale și vegetale și, în general, de însăși politica agricolă;

9.

reamintește, referitor la politicile de dezvoltare rurală, observațiile formulate în recentul aviz privind sustenabilitatea zonelor rurale (adoptat la 9 octombrie 2013), în special cele privitoare la potențialul de care dispun zonele rurale inclusiv sub aspectul biodiversității;

10.

reafirmă că inițiativele în materie se înscriu, după cum s-a precizat, într-un context mondial specific, reprezentat în esență de Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură al FAO (menționat mai sus), la care Uniunea Europeană a aderat oficial, care coordonează și promovează inițiativele privind gestionarea resurselor fitogenetice și în virtutea căruia conservarea diversității genetice devine obligatorie din punct de vedere juridic pentru țările care au aderat la tratat;

11.

observă că, de-a lungul vremii, Uniunea Europeană a abordat în numeroase rânduri chestiunea conservării diversității genetice în agricultură (cel mai recent prin intermediul deciziei din 2010 a șefilor de stat din Uniune privind stoparea pierderii biodiversității în UE până în 2020), cu asumarea unor angajamente adecvate în acest sens, integrate apoi organic în strategia europeană privind biodiversitatea, adoptată în 2011, dar această orientare încă nu dă roade;

12.

își manifestă preocuparea în legătură cu faptul că programele UE care s-au succedat în timp nu au putut împiedica, așa cum de altfel se recunoaște în raport, „pierderea continuă a biodiversității agricole”, motiv pentru care Comitetul împărtășește opinia Comisiei, care identifică în abordarea bazată pe conservare unul dintre elementele-cheie ale măsurilor de conservare și de utilizare durabilă a resurselor genetice;

13.

consideră însă că această abordare, care trebuie extinsă și diversificată, nu a produs efectele așteptate sub aspectul utilizării resurselor menționate, în realitate înregistrându-se o implicare limitată a utilizatorilor finali, motiv pentru care va trebui urmărită eliminarea treptată a importantului decalaj care există încă între rezultatele activității de cercetare și utilizarea cu adevărat durabilă a resurselor genetice;

14.

apreciază faptul că raportul, care insistă în mod deosebit asupra acestui aspect, pune accentul asupra necesității unei schimbări de direcție în relația dintre cercetare și utilizare, în sensul că activitățile științifice trebuie să corespundă nevoilor concrete ale agricultorilor, care sunt în mod obligatoriu destinatarii soluțiilor oferite de cercetare, dar și să garanteze securitatea alimentară a cetățenilor și producția de substanțe active care prezintă interes pentru industriile farmaceutică și chimică;

15.

atrage atenția asupra faptului că, la sfârșitul lui 2013, a fost înființat un grup de lucru privind resursele genetice. Din nefericire, informațiile despre lucrările sale nu sunt disponibile decât în limba engleză, difuzarea lor către utilizatorii finali fiind astfel limitată. Ca atare, ar fi deosebit de importantă o mobilizare a mijloacelor de care dispune Comisia, astfel încât informațiile operaționale să fie diseminate pe scară mai largă;

16.

este de acord, de asemenea, cu accentul pus de Comisie pe abordarea constând în guvernanța pe mai multe niveluri, de care o strategie amplă și holistică are nevoie pentru a putea să asigure echilibrul adecvat între dimensiunea politicii de cercetare și inovare și cea a politicii de dezvoltare rurală;

17.

consideră necesar, așa cum se menționează de altfel în raport, și ca accesul la băncile și colecțiile de date existente să fie facilitat, pentru ca acestea să fie utilizate efectiv în mai mare măsură, știut fiind faptul că, în multe cazuri, un grad redus de cunoaștere reduce eventualele beneficii;

18.

este, de asemenea, de părere că se impune ca efectul de conservare să fie însoțit de o abordare integrată sistematică, astfel încât să se asigure relații operaționale stabile între diverșii actori implicați, cu diverse roluri, în proces, plecând de la o raportare necesară, la nivelul exploatației agricole, la rasele și culturile tradiționale și locale și urmărind încurajarea utilizării în mai mare măsură de către agricultori a raselor și culturilor tradiționale și locale, datorită unui set de măsuri convergente care să vizeze refacerea și creșterea biodiversității în cadrul exploatațiilor agricole;

19.

apreciază, din acest punct de vedere, prevederea din raport referitoare la „crearea de rețele la nivelul Uniunii pentru a valoriza astfel de materiale”, acest mecanism de integrare trebuind să prevadă o participare efectivă ascendentă, inclusiv a nivelului instituțional local și regional;

20.

aprobă și își însușește ideea că se impune o implicare semnificativă a autorităților locale și regionale, având în vedere că raportul solicită în mod special responsabililor politici și administrațiilor „[…]să se implice în dezvoltarea cadrului instituțional și juridic în mod consecvent […]”, pentru atingerea rezultatelor preconizate;

21.

apreciază drept utilă precizarea ulterioară a Comisiei, referitoare la o „[…]revizuire majoră a legislației[…]”, care vizează consolidarea efectivă a mecanismelor de conservare a resurselor, inclusiv prin colaborarea diferitelor sectoare implicate, și care ar spori așadar accesul varietăților tradiționale pe piață, precum și utilizarea efectivă de către agricultori a unui material genetic în mod natural mai diversificat decât este în prezent, cerință pe care proiectul de regulament ar trebui să o ia în considerare cu mult mai multă atenție;

22.

este de acord cu principiul procesului decizional integrat și ar dori ca autoritățile locale și regionale să poată lua parte la acesta, intervenind în apărarea nenumăratelor elemente specifice prezente pe teritoriul propriu și a trăsăturilor genetice specifice ale plantelor și animalelor de aici, care merită protejate, contribuția lor urmând să sprijine integrarea activităților principalilor actori implicați direct (cercetători, agricultori, crescători de animale, consumatori), ale căror roluri caracteristice sunt rezumate corespunzător în raport;

23.

subliniază că societatea trebuie să conștientizeze valoarea resurselor genetice și importanța conservării, studierii și utilizării durabile a acestora, trebuind încurajate în același timp programele de formare pentru specialiști și fermieri, precum și mecanismele de coordonare, monitorizare și evaluare ce vizează protejarea biodiversității în sectorul agricol;

24.

apreciază prin urmare în mod deosebit accentul considerabil pus pe mecanismele Parteneriatului european pentru inovare „Productivitatea și durabilitatea agriculturii” (cu implicarea în paralel a Comitetului pentru resursele genetice, instituit de Regulamentul nr. 870/2004 al Consiliului), văzut ca mijloc de consolidare practică a integrării activității de cercetare și a modalităților de utilizare a resurselor, inclusiv în scopul declarat de adaptare la contextul și cerințele locale;

25.

propune, tot în vederea asigurării unui schimb efectiv de cunoștințe între toate părțile implicate, și încurajarea așa-numitului co-working (partajarea unui spațiu de lucru), atât în interiorul fiecărei comunități locale, cât și între diferite comunități, văzut ca sistem virtuos de experiențe care pot fi comparate și se pot influența reciproc în mod natural;

26.

sugerează instituirea unui logo elaborat și finanțat de Comisie pentru produsele rezultate din resurse genetice primejduite și/sau conservate și dezvoltate. Condițiile privitoare la acest logo ar trebui stabilite în așa fel încât să-i încurajeze pe producători și pe ceilalți actori locali/regionali și să le consolideze pozițiile;