6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/1

1.1.1

Sectorul privat poate juca un rol esențial în combaterea sărăciei în lume, deoarece creează locuri de muncă, produce bunuri și servicii, generează venituri și beneficii și contribuie la finanțarea cheltuielilor publice, prin intermediul impozitelor pe care le plătește, în condițiile respectării principiilor de cooperare pentru dezvoltare recunoscute pe plan internațional și atâta vreme cât locurile de muncă pe care le generează sunt decente, în accepția Agendei OIM privind munca decentă.

1.1.2

Comitetul pledează pentru un grad mai ridicat de participare a sectorului privat la programul de dezvoltare post-2015 și la noul parteneriat mondial. Implicarea sectorului privat în definirea obiectivelor de eradicare a sărăciei și de instituire a unei dezvoltări durabile și a unei creșteri echitabile și incluzive, care să țină seama atât de cantitate, cât și de calitate, va permite acestui sector să își asume parte de responsabilitate în îndeplinirea obiectivelor menționate.

1.1.3

Organizațiile societății civile evocă atât avantajele, cât și riscurile legate de acțiunea sectorului privat; din acest motiv, asistența acordată sectorului privat din țările în curs de dezvoltare ar trebui să aibă ca fundament principiile transparenței, deschiderii piețelor publice, eficienței, rentabilității mijloacelor investite și responsabilității entităților publice față de toate părțile interesate în ce privește aplicarea strategiei de dezvoltare adoptate. Alocarea, din asistența oficială pentru dezvoltare (AOD), a unei cote totale mărite dezvoltării sectorului privat nu ar trebui să conducă la reducerea mijloacelor financiare acordate în cadrul AOD țărilor celor mai puțin dezvoltate.

1.2.1

În prezentul aviz, se consideră că sectorul privat include sectorul social și este alcătuit din întreprinzători independenți, microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, mari întreprinderi multinaționale, cooperative și alte întreprinderi din economia socială, precum și din salariații întreprinderilor private, organizațiile sindicale ale acestora și organizațiile neguvernamentale care participă la proiecte private. Asistența acordată sectorului privat și cooperarea cu acesta ar trebui să presupună luarea în considerare a naturii diferite a fiecărui actor implicat. În țările în curs de dezvoltare există și un sector privat informal de mari dimensiuni, iar cooperarea pentru dezvoltare ar trebui să contribuie la combaterea muncii informale și a contextelor care o încurajează.

1.2.2

Societatea civilă ar trebui asociată activ la procesul de definire a rolului sectorului privat și de stabilire a indicatorilor contribuției acestuia la cooperarea internațională pentru dezvoltare; crearea unei ample platforme la nivel european, la care să participe toate părțile interesate, ar constitui o contribuție în acest sens.

1.2.3

Ar trebui ca AOD să fie utilizată în țările în curs de dezvoltare ca factor multiplicator, pentru a asocia capitalul privat la investiții, prin utilizarea de instrumente inovatoare. S-ar impune ca asistența astfel acordată să fie asociată cu obiective clar definite, ca de exemplu crearea de locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate, creșterea calității producției, transferul de know-how în domeniul gestionării pentru sectorul privat etc.

1.2.4

Parteneriatele între sectorul public și privat pot deveni un element esențial pentru punerea în practică a strategiilor de dezvoltare, cu condiția asigurării în prealabil a unui echilibru și a unei bune comunicări între părțile interesate.

1.3.1

Pentru ca sectorul privat să-și poată îndeplini, în țările aflate în curs de dezvoltare, rolul care îi revine în acest proces, el are nevoie de un climat antreprenorial favorabil (ce presupune respectarea principiilor democratice general acceptate), care să faciliteze crearea și evoluția întreprinderilor, să reducă tendințele birocratice, să sporească transparența, să frâneze corupția omniprezentă și să încurajeze investitorii străini și locali.

1.3.2

Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) ar trebui privită ca o inițiativă voluntară a întreprinderilor și ca o adeziune a acestora la ideea unui antreprenoriat echitabil. S-ar cuveni ca, în domeniul dezvoltării, să se propună un cadru în materie de RSI, cu respectarea „Orientărilor OCDE pentru societățile multinaționale” și a altor principii recunoscute la nivel internațional.

1.3.3

Atunci când sectorul privat creează noi locuri de muncă, el trebuie să respecte drepturile economice și sociale fundamentale și în special cele patru convenții principale ale OIM. Noile locuri de muncă trebuie create în conformitate cu Agenda OIM privind munca decentă.

1.4.1

Programele de dezvoltare a capacităților instituționale ale administrației naționale din țările în curs de dezvoltare ar trebui concepute în strânsă colaborare cu partenerii sociali și cu organizațiile neguvernamentale vizate, implicate în asistența pentru dezvoltare. De asemenea, ar trebui îmbunătățite în special condițiile în care își desfășoară activitatea întreprinderile mici și mijlocii, care dețin cel mai mare potențial de creare de locuri de muncă și de reducere a sărăciei.

1.4.2

În țările în curs de dezvoltare, organizațiile întreprinzătorilor au nevoie să dobândească competențe, pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a exercita o influență pozitivă asupra mediului antreprenorial. Se impune sprijinirea dezvoltării capacităților lor, profitând de contribuția activă a organizațiilor partenere din țările dezvoltate. Programele europene de asistență externă ar trebui așadar să finanțeze inclusiv asistența tehnică pe care organizațiile europene de întreprinzători o furnizează partenerilor lor din țările în curs de dezvoltare, și să sporească motivația acestora.

1.4.3

Asistența pentru dezvoltare ar trebui să vizeze mai mult proiectele novatoare și modelele antreprenoriale care favorizează incluziunea, inclusiv acordarea de sprijin la construirea unei societăți fără bariere, ceea ce ar contribui la eliminarea sărăciei care afectează cetățenii aparținând unor grupuri de risc, cum ar fi femeile, persoanele cu handicap, cele în vârstă etc.

1.4.4

Se impune sprijinirea cooperării sectorului privat cu organizațiile neguvernamentale, făcându-se de exemplu apel la voluntari în vederea transferării către întreprinderile de la nivel local a know-how-ului în domeniile gestionării și tehnologiilor etc. Proiectele antreprenoriale novatoare încununate de succes merită să fie popularizate sistematic și în mai mare măsură.

1.4.5

Dezvoltarea sectorului privat cere acordarea unui sprijin mai amplu formării și dobândirii de cunoștințe privind tehnologiile esențiale, mai ales în beneficiul lucrătorilor cu calificare redusă.

1.4.6

Comitetul recomandă extinderea programului Erasmus pentru tinerii întreprinzători la toate persoanele interesate din țările în curs de dezvoltare sau instituirea unui program cu obiective similare, precum și dotarea acestuia cu mijloacele financiare necesare.

1.4.7

O atenție deosebită trebuie acordată sectorului industriei extractive și al materiilor prime, în care vor trebui respectate cu strictețe cerințele în materie de protecție a mediului, condițiile sociale ale lucrătorilor și caracterul durabil al dezvoltării economice a țării.

1.4.8

Țărilor în curs de dezvoltare le lipsesc adesea strategiile în materie de dezvoltare a IMM-urilor, motiv pentru care cooperarea pentru dezvoltare ar putea contribui la remedierea acestui neajuns. Experiența relevantă dobândită în Europa în ceea ce privește asistența pentru întreprinderile mici și mijlocii ar trebui direcționată punctual către țările în curs de dezvoltare.

2.1

Dl ŠEFČOVIČ, comisar european, a transmis o scrisoare președintelui CESE, prin care anunța elaborarea de către Comisie a unor propuneri ce vizează asocierea mai strânsă a sectorului privat la parteneriatul mondial pentru dezvoltare în perioada post-2015, solicitând așadar Comitetului să redacteze un aviz exploratoriu privind rolul sectorului privat în accelerarea, în aceeași perioadă, a creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, care face în prezent obiectul dezbaterilor în cadrul ONU.

2.2

În avizul său REX/372 (1) privind Comunicarea Comisiei „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă”, Comitetul a formulat o serie de recomandări vizând asocierea societății civile la elaborarea, punerea în aplicare și monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în perioada post-2015, pe plan mondial.

2.3

Comitetul abordează pe larg și de multă vreme în avizele sale (2) chestiunea cooperării pentru dezvoltare și cooperării externe, acumulând o serie de experiențe și de cunoștințe concrete prin intermediul inițiativelor proprii referitoare la subiectele legate de țările ACP, Euromed, Parteneriatul estic, negocierile comerciale internaționale și alte domenii legate de problematica dezvoltării. Aceste cunoștințe au fost pe deplin fructificate cu prilejul elaborării prezentului aviz.

3.1

Sectorul privat poate juca un rol esențial în combaterea sărăciei în lume, deoarece creează locuri de muncă, produce bunuri și servicii, generează venituri și beneficii și contribuie la finanțarea cheltuielilor publice, prin intermediul impozitelor pe care le plătește, cu condiția respectării principiilor de cooperare pentru dezvoltare recunoscute pe plan internațional. Chiar și după 2015, asistența oficială pentru dezvoltare va continua să reprezinte un catalizator important al dezvoltării, dar nu va putea permite, de una singură, eradicarea sărăciei (3).

3.2

Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) nu dispuneau de o definiție destul de clară a modului de atingere a acestora și nici de conexiuni reciproce, neglijând de asemenea rolul sectorului privat în dezvoltare (4). Sectorul privat ar trebui implicat mai puternic în viitorul cadru de cooperare pentru dezvoltare post-2015, în calitatea sa de partener strategic și de motor al dezvoltării durabile, sub aspectul tuturor celor trei piloni pe care se sprijină aceasta – primul fiind economic, cel de-al doilea social, iar ultimul de mediu –, și care au la bază indicatori nu doar cantitativi, ci și calitativi.

3.3

Organizațiile societății civile (5) evocă atât avantajele, cât și riscurile participării sectorului privat la cooperarea pentru dezvoltare. Pentru a elimina aceste riscuri, asistența acordată sectorului privat prin intermediul instrumentelor consacrate dezvoltării ar trebui să respecte principiile transparenței, eficienței, rentabilității mijloacelor investite, deschiderii piețelor publice și responsabilității entităților publice față de toate părțile interesate în ce privește aplicarea strategiei de dezvoltare adoptate.

3.4

Sectorul privat este alcătuit din întreprinzători independenți, microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, mari întreprinderi multinaționale, cooperative și alte întreprinderi din economia socială, precum și din instituții financiare. Într-o accepție mai largă, angajații întreprinderilor private, organizațiile sindicale ale acestora și organizațiile neguvernamentale care participă la proiecte private țin tot de acest sector. Pe lângă întreprinderile private care își desfășoară activitatea legal, în țările în curs de dezvoltare există și un sector privat informal de mari dimensiuni. Atunci când se acordă asistență pentru dezvoltare, ar trebui să țină seama de diferențele dintre entitățile private și de efectele activității lor asupra dezvoltării, în funcție de mărimea lor, de domeniul de activitate și de nivelul de dezvoltare a țării respective (mai puțin dezvoltată, mediu dezvoltată, în curs de dezvoltare sau încă vulnerabilă).

3.5

Sectorul privat, împreună cu reprezentanții societății civile, ar trebui să participe la definirea cerințelor în materie de dezvoltare din fiecare țară și să contribuie la stabilirea noilor obiective de dezvoltare durabilă post-2015, pentru a putea să-și asume o responsabilitate în ce privește ducerea lor la îndeplinire. Aceste obiective ar trebui să se înscrie în linia obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, să fie concrete și măsurabile și să includă domeniile apei, agriculturii, siguranței alimentare, energiei, infrastructurilor de transport, educației, sănătății, economiei digitale, egalității de gen și egalității sociale.

3.6

Sectorul privat ar trebui considerat un element constitutiv esențial al noului parteneriat mondial pentru dezvoltare. Ar fi de dorit să se creeze o platformă care să reunească reprezentanții întreprinzătorilor și angajatorilor europeni, fiind în același timp deschisă și altor părți interesate, inclusiv reprezentanților societății civile, și urmând să permită o dezbatere cu reprezentanții instituțiilor europene și financiare pe tema participării sectorului privat la cooperarea internațională pentru dezvoltare.

3.7

Sectorul privat din țările donatoare participă la cooperarea pentru dezvoltare în calitate de furnizor de servicii și de echipamente plătite prin intermediul AOD, de furnizor direct de asistență pentru dezvoltare din rațiuni filantropice sau în cadrul unor proiecte comune cu sectorul public și organizațiile neguvernamentale, precum și de investitor în proiecte care, pe lângă interesul pe care îl prezintă pentru întreprinderea respectivă, au și consecințe considerabile pentru dezvoltare. Ar trebui susținute cu prioritate proiectele orientate către inovare, prin instituirea de capacități de inovare, de servicii de consiliere, de pepinierele și de clustere de întreprinderi în țările beneficiare. Piețele publice pentru proiecte de dezvoltare trebuie să fie transparente și deschise.

3.8

Contribuția sectorului privat la dezvoltare ar trebui să presupună și acordarea de sprijin la construirea unei societăți fără bariere, ceea ce ar contribui la eliminarea sărăciei care afectează cetățenii ce aparțin unor grupuri de risc, cum ar fi femeile, persoanele cu handicap și cele în vârstă sau persoanele temporar vulnerabile. În acest sens, acordul-cadru privind piața muncii incluzive, încheiat de partenerii sociali europeni în martie 2010, poate servi drept model în vederea includerii acestei cerințe în viitorul cadru de dezvoltare.

3.9

În țările aflate în curs de dezvoltare, sectorul privat are nevoie de asistență sistematică, pentru a-și putea îndeplini rolul în cadrul procesului de dezvoltare. Din acest motiv, cota AOD consacrată dezvoltării sectorului privat sporește. Însă această evoluție nu trebuie să aibă loc în detrimentul AOD acordate țărilor celor mai puțin dezvoltate, care nu se pot lipsi de aceasta pentru a-și rezolva problemele cele mai urgente.

3.10

Investițiile private efectuate de marile întreprinderi multinaționale în proiecte care prezintă interes pentru dezvoltare constituie o ocazie de a implica IMM-urile locale, deja existente sau nou-înființate, ceea ce le permite acestora, grație cooperării cu parteneri din țările dezvoltate, să dobândească know-how tehnic și să acceadă la tehnologii avansate și corespunzătoare. Întreprinderile multinaționale ar trebui să respecte principiile recunoscute, stabilite de ONU, de OCDE și de alte organizații internaționale (6).

3.11

Întreprinderile mici și mijlocii prezintă, nu doar în țările în curs de dezvoltare, ci pretutindeni în lume, cel mai mare potențial de dezvoltare, la concretizarea căruia ar trebui să concureze mai ales microcreditele și împrumuturile subvenționate acordate de instituțiile europene și internaționale de finanțare a dezvoltării. În plus, transferurile de economii și de alte mijloace financiare ale emigranților constituie o sursă importantă de investiții, fiind necesară direcționarea mai precisă a acestora către nevoile de dezvoltare din țările respective, prin intermediul unor stimulente.

3.12

Comitetul salută ideile exprimate de Comisie în Comunicarea „Perioada de după 2015: către o abordare cuprinzătoare și integrată privind finanțarea destinată eradicării sărăciei și dezvoltării durabile” (7) și solicită implicarea sectorului privat și a societății civile organizate în dezbaterea propusă pe tema abordării integrate a finanțării.

3.13

Ar trebui ca AOD să fie utilizată ca principal factor multiplicator pentru a asocia capitalul privat la investițiile din țările în curs de dezvoltare. În acest scop ar trebui utilizate instrumente inovatoare, mai ales blending-ul (combinație de resurse), diversele mecanisme de garanție și ratele reduse ale dobânzii. La calcularea volumului AOD ar trebui să se țină seama de garanțiile de stat pentru investiții în țările în curs de dezvoltare. Se impune ca asistența astfel acordată capitalului privat să fie asociată cu condiții și indicatori clar definiți, care să țină seama de caracterul durabil al dezvoltării, de protecția mediului, de economia ecologică, de crearea de locuri de muncă, de creșterea calității producției, de transferul de know-how în domeniul gestionării pentru sectorul privat etc.

3.14

Se cuvine ca investițiile să fie orientate mai mult către consolidarea sectorului serviciilor, ca de exemplu cele bancare, de asigurare, de telecomunicații și de transport, precum și către celelalte servicii de sprijinire a întreprinderilor, în lipsa cărora industria și agricultura nu se pot dezvolta normal. În acest context, statul trebuie să vegheze la respectarea mediului concurențial și să asigure o protecție adecvată a investițiilor.

3.15

Parteneriatele între sectoarele public și privat pot deveni un instrument esențial pentru punerea în practică a strategiilor de dezvoltare, deoarece reunesc mecanismul de subvenționare al finanțelor publice și inițiativele private de investiții, permițând satisfacerea cerințelor de dezvoltare ale beneficiarilor finali. Reușita acestor proiecte presupune o informare transparentă și o comunicare deschisă cu părțile interesate.

4.1

În țările beneficiare aflate în curs de dezvoltare, pentru ca sectorul privat să poată exista și să poată duce la bun sfârșit activitățile care țin de îndeplinirea rolului său în dezvoltare, trebuie respectate o serie de condiții fundamentale. Cooperarea pentru dezvoltare ar trebui așadar să urmărească mai mult îmbunătățirea permanentă a mediului antreprenorial, care ar facilita crearea și dezvoltarea întreprinderilor, ar reduce tendințele birocratice și ar consolida transparența, punând astfel frâu corupției omniprezente. Afirmarea statului de drept încurajează investitorii străini și locali și contribuie la diversificarea economiilor locale.

4.2

Crearea unui mediu antreprenorial sănătos trebuie să se bazeze pe mecanismele pieței, printre care se numără concurența economică, piețele financiare performante, independența justiției, o aplicare generalizată a legilor în vigoare, mai ales în materie comercială, respectarea regulilor comerțului internațional și a drepturilor de proprietate intelectuală. Se impune în același timp respectarea uzanțelor culturale locale, în măsura în care acestea nu pun sub semnul întrebării concurența economică și nu ajung să creeze corupție și o redistribuire sterilă a fondurilor.

4.3

În domeniul cooperării pentru dezvoltare, responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) ar trebui înțeleasă ca o inițiativă voluntară a întreprinderilor și ca o adeziune a acestora la ideea unui antreprenoriat echitabil. Întreprinderile aleg singure, din cadrul de bază al principiilor universal recunoscute (8), acele prevederi care se potrivesc activității lor economice. Definirea unui astfel de cadru va permite asigurarea unei concurențe echitabile în raport cu celelalte întreprinderi din sector.

4.4

Sectorul privat creează locuri de muncă, putând astfel contribui la eradicarea sărăciei. Însă este esențial ca acesta să respecte în același timp drepturile economice și sociale fundamentale. Se impune aplicarea riguroasă a principalelor convenții ale OIM (libertate sindicală și negocieri colective, interzicerea muncii forțate, a muncii prestate de către copii și a oricărei discriminări în materie de angajare).

4.5

Noile locuri de muncă ar trebui create în conformitate cu Agenda OIM privind munca decentă, care prevede că locul de muncă trebuie ales în mod liber, că lucrătorul trebuie să beneficieze de protecție socială, că angajatorul trebuie să respecte drepturile fundamentale ale lucrătorilor și că trebuie instituit un dialog social. Este important ca toți investitorii, dar mai ales cei care beneficiază de asistență oficială pentru dezvoltare, să respecte cu sfințenie aceste principii în cursul punerii în aplicare a proiectelor lor și să exercite o influență benefică în acest sens asupra partenerilor.

4.6

Programele de dezvoltare a capacităților instituționale ale administrației naționale din țările în curs de dezvoltare ar trebui să consolideze principiile statului de drept, să contribuie la îmbunătățirea mediului antreprenorial și să sporească capacitățile de absorbție ale întreprinderilor locale. Aceste programe ar trebui concepute în strânsă colaborare cu partenerii sociali, precum și cu organizațiile neguvernamentale vizate.

5.1

Organizațiile întreprinzătorilor, precum camerele de comerț, asociațiile și grupările profesionale, federațiile angajatorilor și organizațiile economiei sociale din țările donatoare ar trebui asociate activ la programele de asistență pentru sectorul privat din țările în curs de dezvoltare, în toate fazele ciclului de proiect. Pentru aceasta, ar trebui pus în practică un program care să sprijine organizațiile locale menite să reprezinte IMM-urile, permițând acestora din urmă să dobândească experiență, mai ales în domeniile marketingului, integrării în lanțurile de aprovizionare, certificării, logisticii etc.

5.2

În țările în curs de dezvoltare, organizațiile întreprinzătorilor au nevoie să dobândească competențe pentru a îmbunătăți mediul antreprenorial, a consolida funcționarea democratică a organismelor lor, a atrage noi membri și a comunica activ cu aceștia. Se impune sprijinirea dezvoltării capacităților lor, profitând de contribuția activă a organizațiilor partenere similare din UE. Programele europene de asistență externă ar trebui așadar să finanțeze inclusiv asistența tehnică pe care organizațiile europene de întreprinzători o furnizează partenerilor lor.

5.3

Dezvoltarea sectorului privat ar trebui să presupună și module de formare destinate întreprinzătorilor, care să ofere inclusiv stagii într-o țară dezvoltată. Comitetul recomandă extinderea programului Erasmus pentru tinerii întreprinzători la toate persoanele interesate din țările în curs de dezvoltare, sau conceperea unui program cu obiective similare, precum și alocarea mijloacelor financiare corespunzătoare punerii lui în practică.

5.4

S-ar impune sprijinirea într-o mai mare măsură a formării și dobândirii de cunoștințe privind tehnologiile esențiale, mai ales în beneficiul lucrătorilor cu calificare redusă. De multă vreme, se simte lipsa unor programe de formare profesională, țările donatoare acordând în special burse de studii superioare. Cu toate acestea, în industrie și în alte sectoare, sectorul privat simte nevoia de competențe profesionale curente, care se dobândesc în cadrele tradiționale de învățare, precum și de obișnuințe de lucru necesare în cazul angajării de către un întreprinzător străin sau de către o întreprindere mixtă.

5.5

Asistența pentru dezvoltare ar trebui să sprijine mai mult proiectele novatoare și noile modele antreprenoriale care favorizează incluziunea și oferă un spațiu amplu de cooperare între sectorul privat și organizațiile neguvernamentale. Se poate cita ca exemplu detașarea de experți voluntari, care să ofere asistență pentru stimularea spiritului antreprenorial în țările în curs de dezvoltare (9). O popularizare sporită a proiectelor antreprenoriale inovatoare în domeniul dezvoltării, care au avut succes, ar contribui la schimbul reciproc de experiență între statele membre.

5.6

O atenție deosebită trebuie acordată sectorului industriei extractive și al materiilor prime. Proiectele de investiții trebuie să țină seama de provocări precum protecția mediului, condițiile sociale ale lucrătorilor, durabilitatea dezvoltării. Autoritățile naționale și locale din țara beneficiară trebuie să pună la punct un cadru adecvat pentru fiecare sector de activitate și să asigure respectarea acestuia, mai ales sub aspectul achitării obligațiilor fiscale. Asistența ar trebui să permită conceperea acestei abordări sistemice, definind în același timp regulile optime de limitare a sarcinilor administrative excesive și de prevenire a propagării corupției.

5.7

Asistența pentru dezvoltare ar trebui să susțină agricultura durabilă și industriile procesatoare locale, în vederea îmbunătățirii procesării alimentelor și materiilor prime. Trebuie încurajată înființarea de asociații de agricultori și de mici producători care se ocupă cu procesarea produselor agricole, asociații care să fie integrate în lanțurile de aprovizionare.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/6

1.1

UE, statele sale membre și societatea civilă reprezintă o sursă extrem de bogată de experiențe în materie de tranziție. Aceste experiențe trebuie să fie mai bine folosite pentru a asigura stabilitatea prin schimbare în UE, în țările vecine acesteia și pretutindeni în lume.

1.2

UE își asumă un rol de frunte în cadrul dezbaterilor actuale ale ONU pe tema agendei de dezvoltare post-2015, ea trebuind să propună măsuri concrete de aplicare a acesteia, bazate pe solidaritate și pe politici coerente. Prezentul aviz și avizele precedente ale CESE pe această temă trebuie luate în considerare (1).

1.3

Experiența în materie de tranziție existentă în UE și în afara ei trebuie utilizată efectiv. Uniunea trebuie să își sistematizeze mai bine reușitele și eșecurile legate de tranziție, instrumentele de sprijin disponibile și datele privind actorii relevanți. Ar trebui conceput un plan de acțiune privind utilizarea experienței dobândite în procesul de programare. Compendiumul tranziției europene, precum și celelalte propuneri formulate în documente europene recente trebuie să devină imediat operaționale.

1.4

Politica externă a UE trebuie să devină mai puternică, mai participativă și mai deschisă, mai eficientă și mai coerentă. Ea trebuie să urmărească promovarea drepturilor omului, a libertăților fundamentale (inclusiv dreptul la asociere și la întrunire pașnică) și a statului de drept, contribuind la crearea și menținerea unui mediu democratic în care cetățenii și organizațiile societății civile să poată participa la elaborarea politicilor și la monitorizarea aplicării lor. În acest sens, este nevoie de o abordare pe termen lung.

1.5

Societatea civilă și politică din UE și din țările partenere trebuie să joace un rol-cheie. Acordurile de parteneriat, programele de sprijin și subvențiile nu ar trebui aprobate în absența unui dialog cu societatea civilă, mai ales cea organizată, conform principiului UE al parteneriatului. Un accent special trebuie pus pe dialogul cu diversele grupuri sociale din țările partenere, inclusiv minoritățile și locuitorii zonelor îndepărtate, precum și pe participarea acestora.

1.6

În prezent, numeroși promotori potențiali ai dezvoltării durabile nu au acces la sprijin din partea UE, din cauza unor norme discriminatorii, fie ele administrative sau de alt tip. Discriminarea pozitivă (care nu permite însă manipulări) și cerința de a implica în proiectele de dezvoltare parteneri cu experiență recentă în materie de tranziție sunt necesare pentru ca actorii care, în evaluările actuale, sunt considerați mai puțin experimentați, să fie plasați pe picior de egalitate cu ceilalți. Ceea ce trebuie să primeze este calitatea proiectele și a rezultatelor.

1.7

Trebuie instituite noi mecanisme de cooperare, iar cele existente trebuie extinse – a se vedea în special punctele 3.3.4, 3.3.6, 3.3.7 și 3.3.8, de exemplu programele de înfrățire globală, TAIEX, Erasmus+, noile platforme de schimb de informații etc.

1.8

Actorii aflați în legătură cu regimurile autoritare și/sau care apelează la practici nedemocratice (GoNGO-uri, Yellow Unions, etc.) ar trebui excluși de la acordarea de asistență.

1.9

În principiu, un segment amplu al societății din țările partenere ar trebui să beneficieze de sprijin consistent.

1.10

Schimbările democratice, dezvoltarea durabilă, creșterea economică incluzivă și o piață stabilă, precum și o bunăstare sporită și o mai bună ocupare a forței de muncă pot fi cel mai bine sprijinite printr-o bună guvernanță și o abordare bazată în principal pe drepturi. Faptele au demonstrat că o societate civilă puternică, mai ales când este bine organizată, reprezintă cea mai bună garanție a succesului.

2.1

Comitetul Economic și Social European împărtășește perspectiva de ansamblu asupra dezvoltării durabile. După cum a observat Consiliul UE, aceasta include aspecte legate de promovarea „guvernării democratice, a drepturilor omului și a statului de drept, a bunăstării economice și sociale, precum și a păcii și stabilității” (2).

2.2

Tranziția poate fi definită pe scurt ca stabilizare, sprijinirea democrației, dezvoltarea capacităților și a instituțiilor, schimbul de bune practici și consolidarea reformelor, pentru ca schimbările să devină durabile. Ea se bazează pe solidaritate și pe acțiuni întreprinse de cetățeni, de organizațiile societății civile (OSC), de guvern și de alți actori.

2.3

Mai multe aspecte ale cooperării cu societățile aflate în tranziție s-au aflat deja pe ordinea de zi a CESE (3). Obiectivul acestui aviz este de a merge dincolo de sursele existente, precum și de a reflecta interesele speciale ale Președinției lituaniene a Consiliului UE și interesul general al societății civile europene (dar și de a oferi o contribuție la summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, din noiembrie 2013, și la Zilele europene ale dezvoltării).

2.4

Ultimele evoluții din țările partenere ale UE constituie un motiv suplimentar pentru actualizarea politicii actuale. CESE rămâne preocupat de durabilitatea schimbărilor dintr-o serie de țări vecine din est, ori care sunt membre ale Euromed sau partenere ale UE. O serie de schimbări pozitive pot fi observate în zona Balcanilor de Vest (aderarea Croației la UE fiind un eveniment foarte important).

3.1.1

Pentru a crea schimbări durabile, diversele politici, programe și activități ale UE care se adresează acelorași regiuni sau domenii de politică ar trebui mai bine coordonate, pentru a genera mai multe sinergii și a menține coerența. Capacitatea de acțiune externă a UE trebuie încă să crească, până când valorile și obiectivele europene comune vor putea fi sprijinite eficient la o scară cu adevărat europeană (4).

3.1.2

„Coerența politicilor în domeniul dezvoltării” trebuie asigurată și monitorizată mai îndeaproape. Obligația garantării coerenței politicilor în domeniul dezvoltării, consacrată la articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (astfel cum a fost modificat de Tratatul de la Lisabona), ar trebui să se afle în centrul elaborării și aplicării politicilor, în toate reglementările privind instrumentele de acțiune externă, trebuind așadar să existe o aplicare efectivă a acesteia în toate politicile, programele și activitățile UE. Coerența noilor inițiative ale UE trebuie evaluată în 100 % din cazuri. Toate programele (inclusiv evaluările și liniile bugetare) ar trebui să țină seama de angajamentele și obligațiile internaționale ale UE în domeniile drepturilor omului și dezvoltării (a se vedea și accepțiunea comună a ONU cu privire la o abordare bazată pe drepturile omului) și ar trebui să se concentreze pe cei mai marginalizați și mai vulnerabili. De asemenea, este important să se verifice dacă, în procesul de tranziție și de integrare în UE, evoluțiile pozitive dintr-un domeniu nu sunt însoțite de unele negative în alte sectoare.

3.1.3

Este nevoie de o platformă comună care să ofere o perspectivă ușor de parcurs asupra instrumentelor existente (ce de exemplu subvenții, licitații, programe etc.), gestionată de UE sau statele sale membre care au un impact extern direct sau indirect. Pot fi preconizate paralel/cooperări cu portalul „Europa ta”. Ar trebui făcute eforturi de includere a unor informații destinate organizațiilor (inclusiv subregionale) mai mici. Alte grupuri-țintă ar putea fi reprezentate de instituțiile din statele membre ale UE și din țările aflate în tranziție. Platforma ar trebui să beneficieze de sprijin, de pildă sub forma unui buletin informativ sau a publicării de informații pe Twitter.

3.1.4

UE ar trebui să își propună să reunească, să coordoneze și să creeze sinergii între activitățile sale și cele ale statelor membre în țările partenere, dar și să evite concurența internă excesivă. Statele membre ar putea avea în vedere o împărțire a responsabilităților sub aspectul conceperii de modalități cooperare externă (coordonatori de tranziție, centre de traducere, birouri de asistență juridică, instituții de învățământ etc.) pe teritoriul lor sau în țările partenere.

3.2.1

Mecanismele de acțiune externă ale UE trebuie să devină cât mai incluzive, transparente și participative posibil, pentru a asigura asumarea comună a dezvoltării și cooperării. În prezent există deficiențe sub acest aspect. Ar trebui luată în considerarea posibilitatea de a face din respectarea principiului parteneriatului, care are capacitatea de a aduce împreună societatea civilă și autoritățile publice, o condiție preliminară pentru acordarea de subvenții.

3.2.2

Implicarea îndeaproape, și preferabil structurată, a reprezentanților societății civile și politice reprezintă premisa unui angajament de lungă durată în favoarea reformelor. A se vedea în acest sens și punctul 1.5. Este nevoie ca OSC, inclusiv partenerii sociali din UE și din țările partenere, să participe la programarea și desfășurarea activităților de cooperare. Trebuie consolidate parteneriatele existente și trebuie încurajată încheierea unora noi.

3.2.3

CESE ar dori să participe la acestea, iar partenerii săi din întreaga lume reprezintă o resursă care ar permite organizarea cu regularitate a unor forumuri.

3.2.4

UE trebuie să își intensifice eforturile de dezvoltare a capacităților actorilor proprii și ai celor din țările partenere. Aceasta se poate face prin asistență financiară, schimburi de experiență, educație/formare și alte mijloace sau programe.

3.2.5

Trebuie asigurată egalitatea șanselor de participare a diferiților actori guvernamentali și neguvernamentali, atât în UE, cât și în țările partenere. Orice formă persistentă de discriminare directă sau indirectă trebuie eliminată, inclusiv: cerințele excesiv de restrictive legate de eligibilitate, de dimensiunile proiectului sau de aspectele tehnice; discriminările legate de normele administrative, printre care se numără diferențele de remunerare și/sau impozitare între experții care lucrează la aceleași proiecte; cerințele de cofinanțare (problemele legate de acceptarea contribuțiilor în natură); activitățile de lobby la nivel național care duc la concluzii distorsionate etc (5). A se vedea punctul 1.6.

3.2.6

Oportunitățile tehnologice ale secolului XXI, ca de exemplu guvernarea electronică, ar trebui utilizate și promovate mai pe sacră mai largă, în vederea încurajării dialogului și implicării. Ar putea fi avută în vedere conceperea unui program special de sprijinire a democrației (Democracy Assistance 2.0).

3.3.1

Sistemul actual al UE de oportunități de finanțare și sprijin, dar și cele legate de aceasta sunt adesea criticate ca inutil de complicate. CESE salută planurile preconizate de simplificare și raționalizare, începând din 2014, a instrumentelor de finanțare externă, inclusiv a Instrumentului european de vecinătate și susține punere în comun a fondurilor.

3.3.2

Calitatea mai întâi de toate. Expertiza specifică în domeniul tranziției și capacitatea de înțelegere a nevoilor țării partenere și de adaptare la acestea ar trebui evaluate obiectiv și apreciate mai mult decât experiența prealabilă în implementarea de proiecte UE.

3.3.3

Experiența UE în materie de tranziție trebuie mai bine folosită atunci când se elaborează politici externe (inclusiv de dezvoltare) (6). Toate reușitele și învățămintele trase trebuie sistematizate și analizate în detaliu. Concluziile trebuie utilizate, fructificate la maximum și încorporate în ciclul de programare. Se impune o monitorizare efectivă care, printre altele, să se bazeze pe aceste cunoștințe atunci elaborează programe operaționale și când se evaluează și se alocă subvenții pentru proiecte în funcție de mărimea acestora.

3.3.4

Trebuie ca Compendiumul tranziției europene să devină operațional, inclusiv în scop de programare, acestuia trebuind să i se adauge o bază de date a experților cu experiență în tranziție și provenind atât din sectorul neguvernamental, cât și din cel guvernamental. Ar trebui ca partenerii să fie interesați să caute experți, acest lucru trebuind să fie intens promovat, mai ales în țările partenere. Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă ar trebui să pregătească pentru delegațiile UE o listă de proceduri privind utilizarea Compendiumului în cursul programării (printre altele, el ar putea deveni o sursă obligatorie de informare pentru experții implicați în activitățile UE).

3.3.5

Comisia Europeană ar trebui să pregătească un plan de acțiune în vederea valorificării mai bune a experienței bogate a UE în materie de programare. Acesta ar contribui la garantarea faptului că experiența este utilizată sistematic în domeniile unde se dovedește relevantă. De asemenea, Comisia Europeană ar trebui să aloce suficiente resurse administrative implementării unui astfel de plan.

3.3.6

Având în vedere gama extinsă de instrumente existente în materie de partajare a experiențelor în domeniul tranziției, s-ar impune organizarea de către Comisie a unei gestionări transversale a colectării și prezentării unificate a acestora, de exemplu prin intermediul unei platforme sau structuri-umbrelă.

3.3.7

Ar trebui avută în vederea multiplicarea în UE a unităților de expertiză orientate către cerere, precum SOCIEUX sau MIEUX. Acoperirea geografică a mecanismelor existente de schimb de experiență, orientate către necesități, precum și a altor programe, în special TAIEX, Twinning și Erasmus+, ar trebui extinsă la scară mondială (în special pentru țările ACP), însă fără reducerea fondurilor prevăzute pentru programele actuale.

3.3.8

Ar trebui lansat un concept de „înfrățire între două sau trei ONG-uri”, acesta presupunând cel puțin asocierea unui partener din UE-15 cu unul din UE-13 și cu un altul dintr-o țară în curs de dezvoltare sau aflată în tranziție (7). S-ar impune și susținerea schimburilor de experiență între reprezentanții sectorului privat.

3.3.9

Fondul european de dezvoltare ar trebui să se preteze mai mult la schimburile de experiență în materie de tranziție, dobândită recent de unele state membre.

3.3.10

Pentru a-și transforma experiența într-un sprijin util în tranziție, UE și statele sale membre trebuie să garanteze o finanțare și o susținere publică adecvate. De asemenea, CESE reafirmă că tranziția și rolul fiecărui cetățean, al societății civile și al statului trebuie să constituie una dintre preocupările Anului european al dezvoltării (2015).

4.1.1

Dezvoltarea durabilă este condiționată de dobândirea celui mai larg consens posibil în societățile partenere. Sprijinul acordat democrației, bunei guvernanțe, libertăților fundamentale (inclusiv libertatea de asociere și de întrunire pașnică, libertatea de expresie, independența mass-mediei etc.), educației civice, învățării non-formale și informale, dreptății și justiției sociale în toate domeniile și la toate nivelurile este esențial.

4.1.2

Trebuie pus un accent mai puternic pe eficiența și pe rezultatele politicilor și proiectelor. Acestea din urmă trebuie însoțite de programe administrative și operaționale și de măsuri de sprijin pentru cetățeni. Eficiența nu poate fi atinsă fără o îmbunătățire a coordonării în țările membre. Ar trebui oferit sprijin și consultanță pentru planificare.

4.1.3

Nediscriminarea, tratamentul egal și angajarea proactivă a partenerilor UE și a fiecărui membru al societăților respective (inclusiv a categoriei femeilor, a minorităților etc.) sunt esențiale ca principiu general și ca premisă a credibilității UE. Diferențierea politicilor în funcție de cerințele țării partenere este, bineînțeles, indispensabilă și trebuie îmbunătățită. În același timp, UE nu trebuie să se dovedească mai indulgentă față de țările „de importanță strategică” doar în virtutea unui ansamblu restrâns de interese, care nu au legătură cu dezvoltarea durabilă. Respectarea drepturilor omului este un domeniu în care UE și partenerii săi trebuie să conlucreze.

4.1.4

Reprezentanții UE trebuie să acționeze atât în calitate de „moderatori/facilitatori” (care analizează nevoile locale și susțin/promovează dialogul între actorii locali), cât și de „experți” (care își împărtășesc experiențele din trecut și prezintă învățămintele trase în urma procesului de tranziție).

4.1.5

Un segment amplu al societății din țările partenere ar trebui să beneficieze de sprijin consistent. În prezent, instituțiile guvernamentale, iar în unele cazuri organizații ale societății civile (inclusiv partenerii sociali), tinerii și cercetătorii sunt percepuți ca principale grupuri-țintă ale asistenței oferite de UE. Dezvoltarea durabilă și schimbările democratice necesită un sprijin extins și o cooperare strânsă cu „ambasadorii”, „vectorii/managerii” și „figurile marcante ale schimbării durabile” din societatea civilă, precum și cu liderii și rețelele acesteia, dar nu trebuie să se limiteze la aceste elemente. Este nevoie de un sprijin universal, accesibil tuturor și foarte vizibil pentru țările partenere și societățile acestora. Integrarea în UE a țărilor vecine și asistența acordată acestora nu trebuie văzută ca un beneficiu rezervat câtorva puțini aleși. Îmbunătățirile vizibile din domenii precum educația și știința (inclusiv reformele din domeniul învățământului și formării profesionale, activitățile dedicate copiilor etc. (8)), economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon, infrastructura și serviciile publice și sociale (inclusiv TIC, sănătatea, locurile de joacă etc.), locurile de muncă decente și oportunitățile de angajare a forței de muncă, egalitatea de gen, sprijinul acordat persoanelor nevoiașe și celor vulnerabile social și economic, mișcările sociale și asigurarea unor condiții de dezvoltare a mediului de afaceri (inclusiv consolidarea poziției partenerilor sociali și implicarea acestora (9)) etc. vor încuraja schimbările și un consens mai amplu în privința orientării proeuropene.

4.1.6

În țările deficitare în materie de democrație, se poate întâmpla ca finanțările oferite instituțiilor oficiale sau prin intermediul acestora să nu fie cheltuite pentru obiective sociale, ci pentru susținerea regimului, și ca organizațiile societății civile care promovează valori cu adevărat democratice ale să nu poată nici măcar solicita o finanțare. Crearea Fondului european pentru democrație (FED) reprezintă, fără îndoială, o măsură importantă și de mult așteptată. Totuși, aceste probleme foarte complexe nu pot fi rezolvate exclusiv prin FED. O parte a soluției constă în a identifica „întregul ansamblu de organizații ale societății civile”, precum și pe ceilalți beneficiari de asistență din regiune (10). De asemenea, societatea civilă și inițiativele provenind de la baza acesteia sau informale trebuie mai bine sprijinite, o serie de statele membre ale UE având experiență în finanțarea flexibilă a proiectelor. În același timp, trebuie să crească cota asistenței distribuite prin intermediul societății civile, mai ales în cazul regimurilor autoritare.

4.1.7

O atenție specială trebuie acordată și situațiilor de tranziție din țările aflate în sudul și estul Mediteranei, în care democrația, drepturile omului și cele ale femeilor sunt serios amenințate, precum și necesității asigurării unui sprijin mai substanțial din partea UE pentru organizațiile societății civile și cele ale femeilor.

4.1.8

În general, UE trebuie să analizeze atent diferitele capacități de absorbție și caracteristicile distincte ale țărilor partenere și să se adapteze acestora.

4.1.9

UE trebuie să își împărtășească experiența în privința modului de asigurare a unui sprijin extern și intern continuu pentru dezvoltare, dar și pentru societatea civilă, printre altele, odată ce primele etape ale tranziției au fost depășite și s-a instaurat o relativă bunăstare.

4.2.1

Creșterea economică incluzivă și o piață stabilă, însoțite de o bunăstare sporită, o rată mai mare de ocupare a forței de muncă și o liberalizare economică inteligentă trebuie să joace un rol-cheie în dezvoltarea societăților în tranziție (în virtutea conceptului de „transformare economică”, utilizat în dezbaterile privind perioada de după 2015). Trebuie promovat un mediu sigur și atractiv pentru investiții, care să fie protejat de acorduri internaționale, în contextele multilaterale reprezentate de OMC, OCDE etc.

4.2.2

Cheia durabilității este statul de drept, deci un sistem juridic independent care nu poate fi subminat de corupție sau dictatură. Organizațiile independente ale societății civile, accesul la informație, protecția socială și șansele de a găsi un loc de muncă decent, cooperarea științifică și tehnică, eficiența și independența energetică și conservarea mediului sunt toate aspecte vitale.

4.2.3

Condițiile comerciale trebuie îmbunătățite, recurgându-se, acolo unde este cazul, la acorduri de liber schimb aprofundat și cuprinzător, care să urmărească depășirea frontierelor pentru a încuraja o aliniere constantă la normele, principiile și standardele UE în materie de reglementări tehnice, precum și în ceea ce privește implementarea. Obiectivul partenerilor UE ar trebui să constea în construirea unor economii puternice și incluzive, care își reduc constant dependența de ajutorul extern, acesta fiind un alt domeniu în care schimbul de experiență este esențial.

4.2.4

În cazul regimurilor autoritare, trebuie acordată prioritate dialogului cu întreprinderile independente (dar și cu sindicatele și cu alte organizații ale societății civile) și acordării de sprijin acestora. În general, trebuie să li se garanteze un rol mai important IMM-urilor, în calitatea lor de garanți ai durabilității, statului de drept și dezvoltării economice. Organizațiile investitorilor străini, precum și alți parteneri din societatea civilă organizată pot juca de asemenea un rol.

4.3.1

CESE și alte organisme au subliniat deja nevoia unei cooperări strânse și eficiente între UE, ONU și alte instituții internaționale pe tema agendei de dezvoltare post-2015.

4.3.2

UE trebuie de asemenea să țină seama de și de alte evoluții recente, printre care Parteneriatul pentru o guvernare deschisă (o inițiativă deosebit de relevantă pentru CESE și care ilustrează principiul sus-menționat al parteneriatului). Impactul preconizatului Parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții, dar și al altor acorduri similare trebuie luat în considerare așa cum se cuvine și monitorizat sub aspectul efectelor asupra cooperării pentru dezvoltare și tranziției.

4.3.3

Rolul și potențialul întreprinderilor private la nivel mondial și al investitorilor străini care împărtășesc valorile UE ar trebui mai bine valorificate și susținute, inclusiv sub aspectul respectării drepturilor economice și sociale fundamentale.

4.3.4

Ar trebui preconizat un studiu amplu care să analizeze cele mai bune practici ale fundațiilor și organizațiilor societății civile de anvergură mondială, precum și instrumentele utilizate de acestea în țările aflate în tranziție.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/11

1.1

CESE întâmpină cu satisfacție crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar (EVHAC) sau EU Aid Volunteers, care poate servi la promovarea participării cetățenilor europeni la acțiunile de ajutor umanitar, în special prin intermediul organizațiilor societății civile, precum și al organizațiilor neguvernamentale de profil.

1.2

EVHAC trebuie să fie un instrument care să înlesnească implicarea statelor membre cu o tradiție mai redusă în asumarea unor sarcini de tip umanitar. În acest scop, CESE propune să fie luată în considerare inițierea unor acțiuni specifice, care să vizeze atât o mai amplă participare a voluntarilor din țările respective, cât și promovarea organizațiilor sociale și umanitare ale acestora.

1.3

Pentru a încuraja sprijinirea de către cetățeni a acțiunii umanitare și recunoașterea rolului voluntariatului, CESE recomandă să se aibă în vedere și acțiuni de popularizare și de sensibilizare a publicului larg pe aceste teme.

1.4

CESE împărtășește și, în același timp, își asumă afirmațiile din Consensul european privind ajutorul umanitar referitoare la obiectivele și mijloacele acțiunii umanitare și dorește să își exprime convingerea că ajutorul umanitar presupune protejarea victimelor crizelor umanitare, menținerii demnității și respectarea drepturilor acestora.

1.5

CESE subliniază semnificația amplă a noțiunii de „umanitar”, dincolo de simpla acordare de asistență, și amintește imperativul respectării principiilor umanitare privind umanitatea, imparțialitatea, neutralitatea și independența, precum și normele juridice care fac din acțiunea umanitară un demers fundamental.

1.6

CESE dorește să scoată în evidență caracterul specific al acțiunii de voluntariat și riscurile de confuzie cu alt tip de acțiuni, de natură profesională. În perioade de criză economică, precum cea actuală, acest aspect este deosebit de relevant, atât pe plan intern, cât și în contextul acțiunii externe a UE.

1.7

CESE relevă faptul că existența diverselor legislații în materie de voluntariat din diferitele state membre poate avea o influență negativă asupra inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar”.

1.8

Încadrarea voluntarilor trebuie să aibă loc întotdeauna pe bază de necesități și după analiza și evaluarea situației și a necesităților populațiilor afectate de dezastre sau de crize complexe.

1.9

Propunerea de regulament (1) subliniază necesitatea stabilirii unor standarde pentru toate etapele procesului de participare a voluntarilor. CESE împărtășește această preocupare și sugerează ca aceste standarde să se întemeieze pe bunele practici din sectorul umanitar și pe inițiativele de calitate deja existente.

1.10

Organizațiile sociale sunt cele care întreprind acțiuni de voluntariat și, în mai mică măsură, instituțiile publice cu caracter civil. Calitatea instituțiilor este deosebit de importantă pentru succesul acestor activități. CESE recunoaște necesitatea de a ne îndrepta către mecanisme de certificare a organizațiilor bazate pe experiență și pe acquis-ul din sectorul umanitar. De asemenea, criteriile de certificare trebuie să fie aplicabile – chiar dacă trebuie adaptate – la organizațiile de primire din țările afectate.

1.11

CESE își exprimă convingerea că mecanismul de certificare trebuie să se întemeieze pe toate aceste experiențe și că implementarea sa trebuie să înglobeze criteriile majore de transparență, liberă concurență și egalitate de șanse, precum și criteriul responsabilității. Inițiativa trebuie să permită participarea ONG-urilor din țările cu o tradiție mai redusă în acest domeniu.

1.12

CESE își exprimă convingerea că, pe lângă formarea tehnico-profesională, care este, de bună seamă, importantă, trebuie să fie incluse și să aibă o pondere mai mare formarea privind valorile, respectul față de populațiile afectate, dimensiunea interculturală, respectul și aspectele psihosociale ale ajutorului și, în cele din urmă, multe alte dimensiuni ale misiunii umanitare, dincolo de dimensiunea tehnică.

1.13

În ceea ce privește participarea întreprinderilor cu experiență în domeniul voluntariatului corporatist sau de alt tip, CESE consideră că aceasta este o temă care trebuie studiată în profunzime, însă, în același timp, trebuie pus în valoare și rolul întreprinderilor mici și mijlocii.

2.1

Deși voluntariatul și acțiunea voluntară fac parte din acquis-ul comunitar iar instituțiile europene au lansat timp de mai multe decenii diverse proiecte și programe în acest sens, Tratatul de la Lisabona cuprinde o singură referire expresă la voluntariat, la articolul 214 alineatul (5) din capitolul dedicat ajutorului umanitar. Se propune aici crearea unui Corp voluntar european de ajutor umanitar (EVHAC), pentru a promova participarea tinerilor europeni la acțiunile de ajutor umanitar.

2.2

Deși menționarea acestei participări a constituit o surpriză, din mai multe motive – era unica referire la voluntariat din tratat; în cadrul cooperării, domeniul umanitar este poate unul dintre cele mai profesionalizate; nu se făcea referire la voluntariat în contextul altor sectoare, în care exista totuși o experiență europeană, precum cel al tineretului, cel social etc. –, fapt este că, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, instituțiile europene au trecut la punerea în aplicare a acestei inițiative. Astfel, Comisia a demarat diverse studii privind fezabilitatea și posibilul impact al inițiativei și s-au lansat diferite proiecte-pilot ale căror învățăminte să servească la punerea în aplicare a inițiativei (2). Printre modificările intervenite se numără și trecerea la denumirea inițiativa „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar”, precum și progresele înregistrate în dezbaterea unui regulament care să structureze punerea în aplicare a inițiativei.

2.3

CESE dorește să amintească faptul că voluntariatul a făcut parte dintotdeauna din activitatea multor organizații sociale europene și, ca atare, în cadrul lucrărilor CESE, s-a acordat o atenție susținută sprijinirii sale, promovării etc.

2.4

În același timp, prin intermediul diverselor sale avize, CESE a luat în permanență poziție cu privire la aspecte ale cooperării pentru dezvoltare și la acțiunea externă a Uniunii, punând un accent special pe aspectele aferente mandatului său: rolul societății civile, drepturile lucrătorilor și drepturile sociale, printre altele.

2.5

Ajutorul umanitar este una dintre componentele acțiunii externe a Uniunii și, totodată, un domeniu în care ies mai mult în evidență participarea și rolul de protagonist al societății civile europene. Peste 47 % din ajutorul umanitar al Comisiei Europene este acordat prin intermediul ONG-urilor (3), o situație similară regăsindu-se și în majoritatea statelor membre. În plus, aceasta este una dintre politicile europene care se bucură în cea mai mare măsură de sprijin din partea cetățenilor europeni, fapt reflectat de sondajele Eurobarometru (4).

2.6

Din 1996, odată cu aprobarea Regulamentului (CE) 1275/1996, Comisia Europeană dispune de o bază solidă pentru activitățile sale umanitare, care a fost completată de adoptarea Consensului european privind ajutorul umanitar, încheiat în 2007 de cele trei instituții (Consiliul, Comisia și Parlamentul) și care cuprinde cadrul general al politicii în materie de ajutor umanitar. Textul acestuia stabilește viziunea comună, obiectivele politice și principiile ajutorului umanitar al UE, prezentând o viziune a UE care răspunde la unison și cu eficiență sporită la nevoile umanitare. Totodată, el definește rolul statelor membre și al instituțiilor comune. În sfârșit, articolul 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește statutul de politică independentă al ajutorului umanitar.

2.7

CESE împărtășește și, în același timp, își asumă afirmațiile din Consensul european privind ajutorul umanitar, potrivit căruia „obiectivul ajutorului umanitar al UE este acela de a oferi un răspuns urgent, bazat pe necesități, destinat protejării vieții, prevenirii și alinării suferinței umane și menținerii demnității umane oriunde este nevoie, atunci când guvernele și actorii locali sunt depășiți de situație, se află în imposibilitatea de a acționa sau nu doresc să acționeze. Ajutorul umanitar al UE cuprinde acțiuni de asistență, ajutor și asigurare a protecției populației în scopul de a salva și proteja vieți omenești în timpul crizelor umanitare sau ulterior acestora, precum și desfășurarea unor acțiuni care facilitează sau permit un acces liber la persoanele aflate la nevoie și punerea la dispoziție în mod liber a acestei asistențe. Asistența umanitară a UE este oferită ca răspuns la crize provocate de om (inclusiv urgențe complexe) și la dezastre naturale, după cum este necesar” (5). CESE apreciază în mod deosebit referirile la protecția victimelor și la menținerea demnității umane, depășindu-se astfel înțelegerea ajutorului ca simplă asistență.

2.8

Prin urmare, CESE subliniază că, dincolo de definițiile din dreptul internațional în materie umanitară aplicabile drepturilor victimelor sau de propriile instrumente juridice europene citate mai sus, pentru unele organizații umanitare recunoscute, precum Medici fără Frontiere, „acțiunea umanitară este un gest al societății civile pentru societatea civilă, al oamenilor pentru oameni, care caută să salveze viața și să aline suferințele. Spre deosebire de alte tipuri de ajutor, ea nu aspiră la transformarea societății, ci la depășirea unei perioade critice. Ea presupune asumarea unui angajament față de persoane, nu față de state”. Rolul care revine societății civile în domeniul umanitar este unul fundamental.

2.9

CESE semnalează faptul că noțiunea de ajutor umanitar, care a evoluat pe parcursul ultimelor decenii, cuprinde aspecte referitoare la prevenție și la reducerea riscului, la asistență, la protecție și la reconstrucție în urma dezastrelor sau a conflictelor. Prin Consensul european privind ajutorul umanitar, Uniunea Europeană s-a situat pe o poziție fruntașă în acest domeniu. În același timp, ajutorul umanitar nu se axează numai pe satisfacerea necesităților, ci comportă și aspecte legate de așa-numita „abordare pe bază de drepturi”, precum și de încercarea de a recupera demnitatea persoanei. CESE poate contribui cu elemente proprii la această concepție a abordărilor bazate pe drepturile omului.

2.10

De asemenea, CESE dorește să releve faptul că Consensul european privind ajutorul umanitar sau inițiativa „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” pot contribui la implicarea în aceste chestiuni a anumitor state membre care, fără să aibă o tradiție îndelungată, dispun de un potențial semnificativ pentru a contribui cu viziuni noi, cu dinamism și cu voluntari. Aceasta trebuie să fie una dintre posibilele direcții de acțiune ale inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar”: promovarea acțiunilor de voluntariat în domeniul umanitar ale cetățenilor de pe tot cuprinsul Uniunii Europene.

2.11

Prin urmare, CESE salută inițiativa „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” și dorește ca punctele sale de vedere să fie luate în considerare în procesul de elaborare a regulamentului privind această inițiativă, abordând în primul rând acele aspecte care sunt indisolubil legate de misiunea și experiența sa ca organism european de consultare a societății civile.

3.1

CESE este de acord cu definițiile voluntariatului formulate în propunerea de regulament, care se regăsesc și în alte avize. CESE dorește să scoată în evidență caracterul specific al acțiunii de voluntariat și riscurile de confuzie cu alt tip de acțiuni, de natură profesională. În perioade de criză economică, precum cea actuală, acest aspect este deosebit de relevant, atât pe plan intern, cât și în contextul acțiunii externe a UE. De aceea, CESE propune, în anumite cazuri, evaluarea posibilului impact economic al voluntariatului european în țările de destinație.

3.2

CESE ține să amintească tema nevoii de coerență a legislațiilor privind voluntariatul în Uniunea Europeană și, mai presus de toate, privind acțiunile voluntarilor la nivel internațional. CESE relevă faptul că existența diverselor cadre juridice în materie de voluntariat din diferitele state membre poate avea o influență negativă asupra inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” (6).

3.3

În același timp, CESE este convins de faptul că o astfel de inițiativă trebuie să servească la o implicare sporită a statelor membre cu o tradiție mai redusă în chestiuni privind voluntariatul și ajutorul umanitar. Va trebui ca inițiativa să se ocupe de înlesnirea participării organizațiilor din aceste țări și de promovarea participării voluntarilor, femei și bărbați, din întreaga Uniune, pe baza principiilor egalității de șanse. CESE propune să se treacă la acțiuni specifice de promovare a participării atât a organizațiilor, cât și a voluntarilor din acele state membre care, până în prezent, au participat în mai mică măsură la activități umanitare.

3.4

Deși inițial propunerea din TFUE se rezuma la chestiunile de ajutor umanitar, o mare parte din proiectele-pilot finanțate și majoritatea sarcinilor încredințate voluntarilor de referă mai curând la chestiuni privind cooperarea pentru dezvoltare, reducerea riscurilor de dezastre, reabilitarea și reconstrucția, atenuarea consecințelor, capacitatea de rezistență la situații de urgență etc. CESE consideră că această adaptare este logică și propune să se analizeze modul în care poate evolua în viitor activitatea de voluntariat în cadrul cooperării pentru dezvoltare europene.

3.5

Activitățile de voluntariat în contextul ajutorului umanitar european și, în general, al acțiunilor de cooperare pentru dezvoltare, trebuie să fie coerente cu celelalte acțiuni ale instituțiilor europene, să le completeze și să se integreze în acestea. CESE consideră că voluntariatul poate fi util în alte domenii ale cooperării internaționale pentru dezvoltare, însă această participare trebuie abordată cu respectarea criteriilor legate de prudență, de „a nu provoca neajunsuri” (do no harm) sau de precauție, limitând situațiile în care sunt mobilizați voluntari.

3.6

Ca atare, CESE este de acord cu faptul că Parlamentul European a limitat posibila participare a voluntarilor în situații de conflict, de amenințare la adresa siguranței sau de urgență complexă. Siguranța beneficiarilor, a voluntarilor și a personalului în general trebuie să primeze, mai ales acolo unde se desfășoară misiuni umanitare.

3.7

În acest sens, CESE propune să se facă progrese în direcția definirii celor mai potrivite tipuri de proiecte pentru implicarea voluntarilor sau, cel puțin, să se stabilească mai riguros tipurile de acțiuni la care nu ar trebui să participe voluntarii, conform inițiativei supuse examinării. Acțiunea umanitară este deosebit de amplă și diversă, motiv pentru care trebuie căutate în cadrul său acele contexte în care munca voluntară este cea mai adecvată.

3.8

De asemenea, CESE salută faptul că s-a trecut de la abordarea din tratat privind voluntariatul în rândul tinerilor la o abordare mai realistă, a diverselor tipuri de voluntariat, a competențelor necesare, a valorilor care fac diferența etc. CESE consideră că trebuie depuse eforturi pentru a se ajunge la un echilibru de gen corespunzător în cadrul proiectului.

4.1

Instituțiile europene au adoptat o abordare prudentă de punere în aplicare a inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar”. Evaluarea proiectelor-pilot și a inițiativelor duse la bun sfârșit până în prezent ar trebui să fie esențială pentru confruntarea cu unele provocări viitoare și pentru asumarea acestora. Rezultatele evaluărilor respective ar trebui împărtășite cu toate părțile interesate iar lecțiile învățate ar trebui supuse dezbaterii.

4.2

Încadrarea voluntarilor trebuie să aibă loc întotdeauna pe bază de necesități și cereri, după analiza și evaluarea situației și necesităților populațiilor afectate de dezastre sau de crize complexe. Este esențială legătura cu mecanismele de coordonare, atât la scară europeană (Grupul de lucru pentru ajutoare umanitare și ajutoare alimentare – COHAFA, mecanisme ale DG ECHO), cât și internațională, prin intermediul Oficiului pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).

4.3

Totodată, ar trebui instituite mecanisme clare împreună cu rețelele specializate din sectorul umanitar, precum (pentru moment) Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, organizații voluntare în cooperare în situații de urgență (Voluntary Organisations in Cooperation in Emergencies – VOICE) sau Consiliul Internațional al Agențiilor de Voluntari (International Council of Voluntary Agencies – ICVA), printre altele.

4.4

Propunerea de regulament subliniază necesitatea stabilirii unor standarde pentru toate etapele mobilizării voluntarilor în țări terțe. CESE împărtășește această preocupare și sugerează ca aceste standarde să se întemeieze pe bunele practici din sectorul umanitar și pe inițiativele de calitate relevante deja existente (7).

4.5

La elaborarea acestor standarde trebuie să se acorde o atenție specială aspectelor privind siguranța și asigurării condițiilor necesare pentru ca voluntarii să își poată desfășura activitatea și să contribuie cu valoare adăugată la proiectele umanitare.

4.6

Organizațiile sociale sunt cele care întreprind acțiuni de voluntariat și, în mai mică măsură, instituțiile publice cu caracter civil. Calitatea instituțiilor este deosebit de importantă pentru succesul acestor activități. CESE recunoaște necesitatea de a ne îndrepta către mecanisme de certificare a organizațiilor bazate pe experiență și pe acquis-ul din sectorul umanitar. Astfel, CESE propune să se analizeze și să se valorifice experiența dobândită de DG ECHO în contextul Acordului-cadru de parteneriat cu organizațiile neguvernamentale și cu agențiile ONU (8).

4.7

CESE își exprimă convingerea că mecanismul de certificare trebuie să se întemeieze pe toate aceste experiențe și că implementarea sa trebuie să înglobeze criteriile majore de transparență, liberă concurență și egalitate de șanse, precum și criteriul responsabilității. Inițiativa trebuie să permită participarea ONG-urilor din țările cu o tradiție mai redusă în acest domeniu. Pentru aceasta, CESE propune să fie concepute acțiuni specifice, care să contribuie la popularizarea inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” și a acțiunii umanitare în general în statele membre respective.

4.8

De asemenea, criteriile de certificare trebuie să fie aplicabile – chiar dacă trebuie adaptate – la organizațiile de primire din țările afectate. Acțiunile de consolidare a capacităților organizațiilor de primire trebuie să constituie o prioritate și să se poată bizui pe sprijinul tehnic, logistic și financiar al proiectului. Inițiativa poate fi un instrument de susținere a partenerilor din Sud și poate contribui la consolidarea societăților de primire. CESE a fost deosebit de sensibil în acest sens și a adoptat diverse avize pe această temă (9).

4.9

CESE insistă asupra faptului că organizațiile de trimitere și de primire a voluntarilor trebuie să aibă caracter civil, drept garanție a menținerii principiilor și valorilor umanitare, precum și a acceptării lor de către comunitățile afectate.

4.10

În ceea ce privește participarea întreprinderilor cu experiență în domeniul voluntariatului corporatist sau de alt tip, CESE consideră că aceasta este o temă care trebuie studiată în amănunt, urmând a fi propuse anumite mecanisme pentru o astfel de participare. În orice caz, CESE consideră că trebuie stimulat și rolul întreprinderilor mici și mijlocii, și nu numai, cum s-a mai întâmplat, al marilor întreprinderi în care există un departament de RSI (responsabilitate socială a întreprinderilor) sau un departament similar.

4.11

Formarea candidaților pentru a participa la inițiativa „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” este esențială pentru a asigura desfășurarea acțiunilor în bune condiții. CESE își exprimă convingerea că, pe lângă formarea tehnico-profesională, care este, de bună seamă, importantă, trebuie să fie incluse și să aibă o pondere mai mare formarea privind valorile, respectul față de populațiile afectate, dimensiunea interculturală, respectul și aspectele psihosociale ale ajutorului și, în cele din urmă, multe alte dimensiuni ale misiunii umanitare, dincolo de dimensiunea tehnică. Trăsătura distinctivă a acțiunii umanitare constă tocmai în accentul pus pe anumite principii și valori care trebuie să stea la baza formării voluntarilor.

4.12

Pentru aceasta, trebuie contat pe sprijinul entităților din diversele state membre care au deja experiență în acest domeniu și al rețelelor de formare de la nivel european, nu numai cele universitare, ci și cele ale organizațiilor fără scop lucrativ. Trebuie să se acorde o atenție specială punerii în valoare a acțiunilor de formare din cadrul proiectelor-pilot deja implementate. CESE îndeamnă la colectarea cât mai rapidă a bunelor practici din acest domeniu, care să servească drept criterii de evaluare (benchmarks) pentru propunerile viitoare.

4.13

Propunerea de regulament are în vedere crearea unei baze de date în care pot fi incluși potențialii voluntari, ce urmează a fi mobilizați prin intermediul organizațiilor certificate sau, eventual, al serviciilor Comisiei. CESE dorește să atragă atenția asupra faptului că integrarea unui voluntar într-o organizație nu depinde doar de cerințele tehnice, ci și de o anume afinitate, constând în valori împărtășite și în acceptarea mandatelor și misiunii instituției, printre altele. Prin urmare, indiferent de modalitățile finale pe care la va presupune baza de date a voluntarilor, creată de Comisie, CESE își exprimă convingerea că trebuie să se țină seama de acest aspect.

4.14

Punerea în aplicare a inițiativei „Voluntarii UE în materie de ajutor umanitar” constituie o ocazie de intensificare a acțiunilor de sensibilizare și educare a cetățenilor europeni în spiritual solidarității, al necesității de a menține fluxurile de ajutoare, inclusiv în perioade de criză, și al promovării valorilor universale. Dincolo de „vizibilitatea” acțiunilor pur și simplu, CESE dorește să afirme, ca și în alte avize, necesitatea de a strânge legăturile cu cetățenii. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, un rol fundamental revine organizațiilor societății civile, multe dintre ele reprezentate în cadrul CESE. CESE pledează pentru orientarea acestor acțiuni de popularizare în rândul cetățenilor înspre acele state membre care, la ora actuală, au o tradiție mai redusă în acest domeniu.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/16

1.1

CESE semnalează că, în ultimii zece ani, s-au înregistrat progrese însemnate în UE în legătură cu aplicarea egală a drepturilor, libertățile și garanțiile conferite de statutul de cetățean european, consolidându-se criteriul rezidenței față de cel al naționalității. Cetățenia europeană evoluează către o cetățenie bazată pe rezidență, în temeiul Cartei Drepturilor Fundamentale și al valorilor și principiilor TFUE.

1.2

Comitetul consideră că este momentul de a efectua o evaluare și de a analiza sarcinile neterminate și obstacolele care împiedică o cetățenie europeană mai incluzivă, participativă și civică să fie deschisă la integrarea tuturor persoanelor rezidente în mod stabil.

1.3

Cetățenii europeni ai secolului XXI trebuie să facă față unei mari provocări, care constă în extinderea bazelor democrațiilor noastre pentru a-i include pe noii cetățeni, egali în drepturi și obligații. Pentru aceasta, dreptul la naționalitatea statelor membre și la cetățenia europeană trebuie să includă toate persoanele de origine imigrantă, care aduc o mare diversitate națională, etnică, religioasă și culturală. Comitetul consideră că democrațiile europene sunt societăți libere și deschise și trebuie să se bazeze pe incluziunea tuturor cetățenilor, indiferent de originea și caracteristicile lor.

1.4

CESE propune inițierea unei reflecții pentru a afla dacă actualele baze normative și politice pe care se întemeiază politica europeană de imigrație, cetățenia și integrarea sunt suficiente pentru societățile europene de azi, care sunt tot mai pluraliste și foarte diverse.

1.5

Criza economică a șters de pe agenda politică chestiunea protecției drepturilor fundamentale, a integrării și a luptei împotriva discriminării. CESE atrage atenția asupra riscurilor de sporire a intoleranței, a rasismului și a xenofobiei împotriva imigranților și a minorităților. Este necesar ca factorii de decizie, conducătorii sociali și mijloacele de comunicare să dea dovadă de o înaltă responsabilitate și de o pedagogie politică și socială de înalt nivel pentru a preîntâmpina aceste comportamente și ca instituțiile UE să intervină fără șovăială pentru protejarea drepturilor fundamentale.

1.6

Comitetul dorește să transmită un mesaj clar celor care, din perspectiva unui naționalism excluziv, definesc identitatea națională și identitatea europeană astfel încât să fie excluse de la drepturile de cetățenie milioane de persoane cu statut juridic vulnerabil, din cauza originii lor naționale. Trebuie sporită calitatea democrației în Europa, extinzând accesul la naționalitatea statelor membre și la cetățenia europeană.

1.7

Întrucât multe state membre au legislații restrictive în ce privește accesul la naționalitate, CESE le recomandă să adopte legislații și proceduri administrative mai flexibile, astfel încât resortisanții țărilor terțe care au statut de rezidenți pe termen lung (1) să poată avea acces la naționalitate.

1.8

Comitetul îndeamnă statele membre să încheie convenții cu țările de origine ale imigranților, pentru ca aceștia să poată avea naționalitate dublă.

1.9

Statele membre trebuie să semneze și să ratifice Convenția europeană asupra cetățeniei din 1997, Convenția privind participarea cetățenilor străini la viața publică locală din 1992 și să respecte principiile proporționalității, al protecției jurisdicționale efective și al nediscriminării în cadrul politicilor lor de dobândire și pierdere a naționalității.

1.10

CESE ia notă de barierele pe care le mențin diverse state membre în calea drepturilor politice – dreptul la vot, la întrunire, la participare politică – și le recomandă să-și modifice legislațiile astfel încât resortisanții țărilor terțe cu rezidență stabilă să se bucure de drepturi politice.

1.11

Comitetul propune Uniunii Europene ca, pe viitor, atunci când se va iniția un nou proces de reformare a TFUE, să se modifice articolul 20, astfel încât să fie cetățeni europeni și persoanele care, fiind resortisanți ai țărilor terțe, își au reședința stabilă în UE și dispun de statutul de rezident pe termen lung.

1.12

Criteriul rezidenței persoanelor trebuie utilizat pentru a obține cetățenia Uniunii. Așa cum a indicat CESE într-un aviz anterior (2), în dreptul european rezidența constituie deja un criteriu de acordare a unei serii de drepturi și libertăți economice, sociale, culturale și civile resortisanților țărilor terțe. Multe dintre aceste drepturi sunt similare celor legate de cetățenia europeană, deși, în prezent, unele drepturi politice sunt excluse, cum ar fi dreptul la vot. CESE ar dori să reitereze faptul că „rezidența legală stabilă trebuie să fie, la rândul său, o procedură pentru a avea acces la cetățenia Uniunii Europene” (3).

1.13

Carta Drepturilor Fundamentale a UE are caracter obligatoriu și creează un nou cadru pentru politicile europene în domeniul imigrației, integrării și cetățeniei. Comisia trebuie să analizeze modalitatea în care Carta afectează statutul și drepturile resortisanților țărilor terțe, pentru a lansa noi inițiative care să adapteze legislația în materie de imigrație la garanțiile consacrate de Cartă.

1.14

Carta stabilește bazele generale ale unui nou concept de cetățenie civică (ansamblu comun de drepturi și obligații fundamentale) pentru resortisanții țărilor terțe. Comitetul propune ca dezvoltarea acestui concept de cetățenie civică să constituie una dintre prioritățile programului politic care va urma Programului de la Stockholm din 2014.

1.15

UE trebuie să adopte un Cod al imigrației, care să confere o mai mare transparență și claritate juridică drepturilor și libertăților resortisanților țărilor terțe cu rezidență în UE. Comitetul consideră că legislația europeană în materie de imigrație trebuie să garanteze egalitatea de tratament și principiul nediscriminării.

1.16

Comisia trebuie să evalueze problemele care persistă în practică în statele membre în ce privește protecția drepturilor fundamentale ale resortisanților țărilor terțe, în special în privința drepturilor sociale, a mobilității și a accesului la protecția jurisdicțională efectivă.

1.17

Comisia trebuie să analizeze obstacolele pe care le mențin unele state membre în calea aplicării statutului de rezident pe termen lung și a Cărții albastre (4) și să ducă la bun sfârșit în mod eficient procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva acelor state membre care încalcă normele europene.

1.18

În cadrul agendei integrării, Comisia trebuie să realizeze o evaluare a procedurilor și obstacolelor pe care le mențin statele membre în ce privește dobândirea și pierderea naționalității, precum și a impactului acestora asupra cetățeniei Uniunii.

1.19

Comitetul solicită Comisiei Europene să elaboreze un raport privind stadiul dezbaterilor din cadrul UE în legătură cu Convenția Națiunilor Unite privind protecția lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora (5). Comisia trebuie să asigure condițiile pentru ratificarea acesteia.

2.1

Anul 2013 a fost declarat „Anul european al cetățenilor”. Cetățenia Uniunii reprezintă unul dintre instrumentele cele mai eficiente în vederea edificării unei identități comune a tuturor europenilor. Comitetul consideră de mare actualitate filosofia politică ce există încă de la începuturile UE, de când Jean Monnet a afirmat: „nu coalizăm state, ci unim oameni”.

2.2

Cetățenia europeană nu este o formă fără fond, ci reprezintă un statut juridic și politic concret, alcătuit din drepturi și libertăți. Democrația, libertatea, statul de drept, egalitatea și drepturile omului sunt valori fundamentale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

2.3

CESE consideră că, în momente atât de dificile cum sunt cele actuale, traversând grava criză economică, socială și politică ce face ravagii în Europa, este necesar să se lanseze strategii inovatoare pentru a promova o cetățenie mai deschisă și incluzivă și pentru a spori încrederea tuturor persoanelor care locuiesc în Europa.

2.4

Comisia Europeană a publicat al doilea Raport privind cetățenia europeană, intitulat „Cetățeni europeni: drepturile tale, viitorul tău”, în care se analizează o serie de bariere și probleme existente. CESE salută raportul Comisiei, dar semnalează lipsa unor măsuri politice în ce privește resortisanții țărilor terțe care se bucură de drepturi și libertăți europene similare, dar nu și de cetățenie deplină.

2.5

Comitetul desfășoară în prezent numeroase inițiative de promovare a unei cetățenii europene mai active, însă atrage atenția asupra unei grave probleme, și anume că mulți tineri, urmași ai unor imigranți de a doua sau a treia generație, se află în grave situații de discriminare și excluziune, care le zdruncină considerabil sentimentul de apartenență la o societate care îi consideră „cetățeni de categoria a doua”.

3.1

În urmă cu zece ani, CESE a propus deja ca integrarea să fie o parte fundamentală a politicii de imigrație comune și a solicitat lansarea unei agende europene. În 2004, Consiliul a adoptat Principiile fundamentale comune pentru integrare, printre care se află: „accesul imigranților în instituții și la bunurile și serviciile publice și private, pe picior de egalitate cu propriii cetățeni și într-un mod nediscriminatoriu, este o condiție esențială pentru o mai bună integrare.” Tot astfel, „participarea imigranților la procesul democratic și la procesul de elaborare a politicilor și măsurilor de integrare, în special la nivel local, favorizează integrarea acestora.”

3.2

În colaborare cu CESE, Comisia Europeană elaborează în prezent agenda europeană a integrării și promovează numeroase activități de sprijinire a statelor membre. CESE și Comisia au creat Forumul european pentru integrare (6), în vederea facilitării participării imigranților și a organizațiilor societății civile.

3.3

Comitetul a contribuit la agenda integrării prin diversele avize elaborate (7).

3.4

Forumul a analizat importanța pe care o are pentru integrare participarea imigranților la procesul democratic și a considerat că statele membre care facilitează imigranților accesul la drepturile legate de cetățenie îmbunătățesc integrarea. Din acest motiv, CESE recomandă statelor membre ca, în contextul lor juridic național, să adopte legislații mai flexibile, astfel încât resortisanții țărilor terțe care au statut de rezidenți pe termen lung să poată avea acces la naționalitate.

3.5

Comitetul apreciază atitudinea favorabilă integrării a sindicatelor, organizațiilor patronale și ONG-urilor și faptul că acestea facilitează participarea imigranților la viața democratică a organizațiilor lor. Societatea civilă îi îndeamnă pe resortisanții țărilor terțe să devină membrii activi ai organizațiilor sale.

3.6

Integrarea este un proiect social bidirecțional și dinamic de adaptare reciprocă între imigranți și societatea-gazdă, care trebuie sprijinit printr-o mai bună guvernanță în Uniunea Europeană, la nivel național, regional și local. O abordare comună europeană are o mare valoare adăugată deoarece face legătura între integrare, pe de o parte, și valorile și principiile consacrate de tratat, egalitatea de tratament și nediscriminarea, Carta Drepturilor Fundamentale, Convenția europeană a drepturilor omului și Strategia Europa 2020, pe de altă parte.

3.7

Legislația europeană în materie de imigrație trebuie să garanteze egalitatea de tratament și principiul nediscriminării. În acest sens, trebuie menționat aspectul legat de drepturile și posibilitățile în ce privește folosirea limbii materne și libertatea religioasă. Comitetul consideră ca foarte pozitivă inițiativa Comisiei de a propune o directivă (8) pentru facilitarea exercitării drepturilor lucrătorilor europeni în cadrul liberei circulații.

3.8

CESE a afirmat că toate persoanele rezidente în UE trebuie să beneficieze de un tratament echitabil, indiferent de naționalitate sau dacă sunt imigranți; pentru aceasta trebuie depășite o serie de limitări pe care le prezintă în prezent statutul de cetățean al Uniunii.

4.1

Comitetul dorește actualizarea reflecției privind natura cetățeniei europene, în cazul resortisanților țărilor terțe cu reședință legală și stabilă în UE. Este necesară revenirea la abordarea stabilită inițial în concluziile Consiliului de la Tampere (9). Tratamentul echitabil și egal între cetățenii europeni și resortisanții țărilor terțe, definit la Tampere (10), constituie în continuare o prioritate politică, întrucât obiectivele nu au fost atinse, după paisprezece ani de aplicare a politicii de imigrație comune.

4.2

Statelor membre le revine acordarea naționalității în temeiul propriei legislații, întrucât, în prezent, Tratatul nu atribuie Uniunii nicio competență de armonizare legislativă; este vorba, prin urmare, de o chestiune de suveranitate națională.

4.3

Însă în toate statele membre organizațiile de imigranți, sindicatele și ONG-urile lansează inițiative și dezbateri pentru a reduce termenele și a flexibiliza procedurile de naturalizare și accesul la naționalitate al imigranților și pentru facilitarea integrării, ținând seama de faptul că nici societatea și nici statul care exclud de la egalitatea de tratament și de la drepturile de participare persoanele cu rezidență stabilă nu sunt favorabile integrării.

4.4

Conceptul de cetățenie europeană este puternic ancorat în Tratate, în dreptul Uniunii și în Carta Drepturilor Fundamentale. Tratatul (TFUE) și anume articolul 20 din acesta, afirmă că: „este cetățean al Uniunii orice persoană care are naționalitatea unui stat membru. Cetățenia Uniunii se adaugă cetățeniei naționale, fără a o înlocui.” Naționalitatea, potrivit dispozițiilor privind obținerea și pierderea sa din fiecare legislație națională, reprezintă astfel „cheia universală” a accesului la cetățenia UE (11).

4.5

Legătura strânsă între statutul de cetățean european și naționalitatea statelor membre a făcut obiectul unor numeroase dezbateri și critici de la crearea cetățeniei europene în 1992, odată cu Tratatul de la Maastricht. Această legătură implică, în principiu, excluderea formală de la cetățenia Uniunii a resortisanților țărilor terțe cu reședința legală în UE, motiv pentru care aceste persoane au rămas „invizibile” în dezbaterile europene pe marginea cetățeniei și în ce privește participarea la politică și viața democratică.

4.6

O accepție restrânsă a cetățeniei Uniunii este aceea potrivit căreia există un grup omogen și ușor de identificat de persoane, numite cetățeni europeni și altul de persoane clasificate ca resortisanți ai țărilor terțe, care nu sunt considerate drept cetățeni ai Europei.

4.7

Dar cine sunt acești „cetățeni” europeni? Este oare potrivită limitarea sferei cetățeniei Uniunii la acele persoane care dețin naționalitatea unui stat membru? Dispun deja resortisanții țărilor terțe de unele drepturi și libertăți similare și comparabile cu cele ale cetățenilor europeni? Care sunt limitările și provocările actuale ale cetățeniei Uniunii? Care este rolul participării politice și al dreptului la vot în acest context? De ce mulți tineri urmași ai unor imigranți sunt în continuare „cetățeni de categoria a doua”? Dacă participarea imigranților la procesul democratic facilitează integrarea lor, de ce sunt atunci excluși de la acesta?

4.8

Până acum, statele membre au fost cele care, în mod indirect, au hotărât cine este sau nu cetățean al Uniunii. Această situație trebuie să se schimbe, astfel încât cetățenia Uniunii să reprezinte nucleul integrării europene.

5.1

Carta Drepturilor Fundamentale pune bazele generale ale unui nou concept de cetățenie civică, incluzivă și participativă, care, în opinia Comitetului, trebuie dezvoltat.

5.2

Comisia a indicat faptul că Carta Drepturilor Fundamentale constituie textul de referință pentru dezvoltarea conceptului de „cetățenie civică” pentru resortisanții țărilor terțe (cu un ansamblu comun de drepturi și obligații fundamentale).

5.3

Carta Drepturilor Fundamentale a UE are caracter obligatoriu, cu o valoare juridică similară celei a tratatelor. Carta a transformat și a consolidat componentele statutului de cetățenie a Uniunii. Persoanele care intră în domeniul său de aplicare sunt atât cetățenii europeni, cât și resortisanții țărilor terțe. Capitolul V este dedicat „drepturilor cetățenilor”, dar chiar și aici, la articolul 41 (dreptul fundamental la bună guvernanță sau administrație) și la articolul 45 alineatul (2) (dreptul fundamental la liberă circulație și ședere) sunt incluși și resortisanții țărilor terțe.

5.4

CESE semnalează că restul dispozițiilor Cartei sunt aplicabile tuturor persoanelor, indiferent de naționalitate. Carta limitează puterea discreționară a statelor membre în ce privește chestiunile legate de siguranța șederii, reîntregirea familiei, expulzarea, chiar și dobândirea și pierderea naționalității. Unul dintre aspectele fundamentale este capitolul VI referitor la justiție, care include dreptul la justiție eficace și la protecție jurisdicțională efectivă în cazul încălcării unor drepturi fundamentale și de cetățenie.

5.5

CESE consideră că combinația dintre cetățenia Uniunii și Cartă poate avea efecte profunde asupra extinderii categoriilor de persoane care ar putea beneficia de statutul de cetățean european. Una dintre cele mai mari provocări existente este asigurarea accesului la protecție jurisdicțională efectivă pentru resortisanții țărilor terțe ale căror drepturi și libertăți fundamentale au fost refuzate sau încălcate de către statele membre și autoritățile acestora în cadrul dreptului european (12).

5.6

Pe durata lucrărilor de pregătire a Convenției Europene, CESE a adoptat o rezoluție în care a propus: „Este necesară îmbunătățirea politicilor de integrare a imigranților. Comitetul solicită ca Convenția să analizeze posibilitatea acordării cetățeniei europene acelor resortisanți ai țărilor terțe care beneficiază de statutul de rezidenți pe o durată lungă de timp  (13)”.

5.7

În Comunicarea sa privind politica de imigrație comună (14), Comisia a stabilit obiectivul de stabilire a unui cadru legislativ european pentru admisia și șederea resortisanților țărilor terțe și a unui statut juridic comun care să se bazeze pe principiul conferirii drepturilor și îndatoririlor pe picior egal cu cetățenii europeni, dar care să varieze în funcție de durata șederii.

5.8

Faptul că li se oferă posibilitatea de a dobândi cetățenia după o perioadă minimă de cinci ani poate reprezenta o garanție a reușitei integrării în societate pentru mulți emigranți sau ar putea fi un prim pas către dobândirea naționalității statului membru respectiv.

5.9

În Avizul său privind accesul la cetățenia Uniunii Europene, CESE a semnalat că noțiunea extinsă de cetățenie europeană corespunde celei adoptate de Comisia Europeană sub denumirea de „cetățenie civică”.

5.10

CESE a sprijinit ideea că o „cetățenie civică” la nivel european trebuie înțeleasă ca o „cetățenie participativă și incluzivă” pentru toate persoanele cu rezidență stabilă pe teritoriul Uniunii și a cărei axă centrală să fie principiul egalității tuturor persoanelor în fața legii. În Avizul său privind accesul la cetățenia Uniunii Europene, CESE a indicat deja că, în acest fel, s-ar ajunge la „un angajament de tratament echitabil pentru a promova și facilita integrarea civică a resortisanților țărilor terțe cu rezidență principală stabilă într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene (egalitate în fața legii)” și s-ar putea face față discriminării actuale de care suferă resortisanții țărilor terțe.

6.1

În ultimul deceniu, Europa a lansat politici, a adoptat legislații și a pronunțat jurisprudență foarte relevante atât pentru cetățenia Uniunii, cât și pentru statutul resortisanților țărilor terțe. Aceste procese au dus la o extindere treptată a drepturilor, libertăților și garanțiilor inerente cetățeniei europene pe baza criteriului rezidenței. Cu toate acestea, CESE consideră că această extindere este incompletă, întrucât are prea multe limitări.

6.2

Unul dintre pașii cei mai importanți în domeniul legislativ a fost adoptarea Directivei privind cetățenia (2004/38), care a armonizat într-un singur instrument juridic cadrul normativ european privind circulația și rezidența, care era înainte atât de dispersat și fragmentat. UE a fost deosebit de activă în ce privește recunoașterea drepturilor și dispozițiile privind nediscriminarea resortisanților țărilor terțe care sunt înrudiți cu cetățeni europeni. Directiva recunoaște în mod expres acestor membri ai familiei care sunt resortisanți ai țărilor terțe diverse drepturi și libertăți cu caracter foarte similar cu cele de care se bucură cetățenii europeni.

6.2.1

CESE împărtășește opinia Comisiei, care a semnalat că una dintre cele mai importante provocări este accesibilitatea drepturilor prevăzute de directivă pentru toate persoanele, în viața de zi cu zi, eliminându-se unele rele practici naționale și oferind, de asemenea, o protecție jurisdicțională efectivă persoanelor ale căror libertăți inerente cetățeniei au fost încălcate.

6.2.2

În vreme ce aceste „drepturi inerente cetățeniei” provin direct din relația de rudenie, accesul la ele poate deveni real doar în momentul în care cetățenii europeni și membrii familiilor acestora își exercită dreptul la liberă circulație sau emigrează într-un alt stat membru. Exercitarea mobilității intraeuropene rămâne una dintre condițiile pentru obținerea protecției acordate de cetățenia europeană membrilor familiilor (15). Directiva recunoaște de asemenea un drept de rezidență permanentă acestor membri ai familiei, după o perioadă de cinci ani de ședere.

6.2.3

Cu toate acestea, CESE consideră că autoritățile naționale mențin în vigoare legislații și practici care îngreunează exercitarea libertății de circulație și ședere de către membrii familiilor cetățenilor europeni. De asemenea, persistă situații de discriminare inversă, de pe urma cărora suferă membrii străini ai familiilor cetățenilor europeni; aceste situații trebuie soluționate (16).

6.3

Curtea de Justiție a UE a fost foarte activă și a jucat un rol pozitiv în protejarea și interpretarea proactivă a legislației și a drepturilor individuale aferente cetățeniei europene (17). CJUE a afirmat că cetățenia europeană are menirea de a fi statutul fundamental al cetățenilor europeni (18).

6.3.1

CESE salută jurisprudența emisă de Curtea de la Luxemburg pe tema cetățeniei și semnalează că, odată cu adoptarea directivei, s-a integrat mare parte din jurisprudența CJUE, întrucât au fost compilate cele mai relevante hotărâri în cauze legate de libera circulație și cetățenia europeană apărute până în 2004.

6.3.2

CJUE a emis de asemenea o amplă jurisprudență privind principiile generale de drept european (19), cum ar fi cele privitoare la proporționalitate și nediscriminare, aplicabile tuturor persoanelor, indiferent de naționalitatea sau statutul lor de imigranți, care se văd afectate de acțiunile sau de dreptul Uniunii. Jurisprudența a acoperit chiar și competențele statelor membre în legătură cu chestiunile de dobândire și pierdere a naționalității și cu implicațiile acestora asupra cetățeniei europene și a drepturilor conexe.

6.3.3

Curtea de Justiție a semnalat în repetate rânduri că, la exercitarea competențelor lor pe teme de naționalitate, statele membre au obligația de a acorda o atenție specială consecințelor propriilor legislații și decizii în cadrul dreptului european în domeniul cetățeniei și liberei circulații și, în special, în ce privește exercitarea deplină a drepturilor și libertăților inerente cetățeniei Uniunii (20).

6.4

În anul 2003 a intrat în vigoare un pachet de drept european privind imigrația, ce conține instrumente juridice privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe, care oferă drepturi și garanții, dintre care unele sunt similare celor aferente cetățeniei europene. Directiva 2003/109  (21) privind statutul resortisanților țărilor terțe cu rezidență pe termen lung a creat un statut juridic comun pentru resortisanții țărilor terțe cu rezidență legală și neîntreruptă pe teritoriul unui stat membru pe o perioadă de cinci ani.

6.4.1

CESE subliniază că filosofia directivei constă în apropierea între statutul cetățenilor europeni și cel al resortisanților țărilor terțe cu rezidență pe termen lung, precum și în protecția siguranței șederii acestora în Uniune. Cu toate acestea, statutul comun nu le oferă încă acestor persoane o egalitate și o cetățenie cu drepturi depline, ci este vorba de o „cvasi-egalitate” sau de o „cvasi-cetățenie de rangul trei”, condiționată de o serie de criterii (22). Așa cum a semnalat Comisia Europeană în raportul său privind punerea în aplicare a directivei (23), în vreme ce articolul 11 din directivă prevede o „cvasi-egalitate de tratament” între rezidenții pe termen lung și resortisanții statelor membre, există o lipsă gravă de informații în ce privește modalitatea de aplicare, ceea ce generează probleme la punerea sa efectivă în practică.

6.4.2

Pe de altă parte, directiva prevede, ca pe unul dintre aspectele valorii sale adăugate, posibilitatea de exercitare a „liberei circulații” sau mobilități către un al doilea stat membru și de obținere a unui tratament „cvasi egal”. Includerea unei dimensiuni a mobilității în interiorul Europei sau a liberei circulații ne duce cu gândul la același model de cetățenie a Uniunii urmat de dreptul european în domeniul cetățeniei pentru încurajarea mobilității intraeuropene.

6.5

Alte directive din dreptul european al imigrației includ la rândul lor o abordare și o dimensiune a „mobilității intraeuropene” similară cu statutul pe termen lung, pentru a face mai atrăgătoare piețele muncii europene, cum ar fi Directiva 2009/50 privind cartea albastră pentru imigranții cu grad înalt de calificare.

6.6

Cu toate acestea, CESE consideră că, din cauza unei puneri incorecte în aplicare a directivelor de către unele state membre, condițiile și criteriile aplicabile resortisanților țărilor terțe și membrilor familiilor lor pentru ședere și muncă într-un al doilea stat membru, diferit față de cel care le-a acordat permisul european, sunt departe de a fi echivalente cu libertatea de circulație transfrontalieră a cetățenilor europeni.

6.7

În plus, caracterul fragmentat și sectorial al cadrului legislativ în materie de imigrație legală nu favorizează egalitatea de tratament și un cadru uniform de drepturi pentru resortisanții țărilor terțe care locuiesc și doresc să își exercite dreptul la libera circulație în interiorul UE (24).

7.1

În alte avize, Comitetul a recomandat îmbunătățirea dialogului politic și social cu țările de origine ale imigranților care ajung în Europa. CESE salută încheierea diverselor acorduri.

7.2

Acest dialog trebuie să trateze și dreptul la cetățenie. Comitetul consideră că acordurile dintre state care duc la acceptarea dublei naționalități sunt foarte pozitive, întrucât le permit resortisanților țărilor terțe să se bucure de drepturi civile, sociale și politice.

7.3

Însă, pentru a acorda drepturile politice, unele state membre reclamă reciprocitatea. Comitetul semnalează faptul că, deși este un instrument pozitiv, în unele cazuri reprezintă o limitare a drepturilor persoanelor, atunci când țările de origine nu recunosc criteriul reciprocității.

7.4

CESE dorește ca politica externă a UE să se angajeze pe deplin pentru promovarea unei guvernanțe globale a migrațiilor internaționale în cadrul Organizației Națiunilor Unite, în temeiul unor instrumente juridice internaționale aplicabile, cum ar fi, printre altele, Declarația universală a drepturilor omului, Convenția internațională a ONU privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora (Comitetul a propus (25) Uniunii Europene ratificarea acesteia), Pactul privind drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale și convențiile OIM.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/23

1.1

Obsolescența programată este legată de modul de producție industrială, care are nevoie de o rată de reînnoire minimă a produselor sale. Deși această reînnoire a produselor poate fi necesară, anumite abuzuri trebuie combătute. Comitetul Economic și Social European face bine distincția între defectarea calculată cu bună știință și accelerarea modurilor noastre de consum. Deși ar trebui puse în discuție acele practici de marketing care promovează inovații majore, în condițiile în care, de multe ori, acestea nu sunt decât accesorii, preocuparea avizului de față este punerea sub control a celor mai flagrante cazuri și îmbunătățirea garanțiilor pentru consumatori. Obiectivul este de a contribui la consolidarea încrederii în întreprinderile noastre europene. Propunerile sunt de ordin tehnic, comercial, normativ, educativ și informativ. Ele se înscriu în cadrul strategic ce vizează un echilibru mai echitabil și mai just în lanțul de producție-distribuție-consum.

1.2

CESE își exprimă dorința de a fi complet interzise produsele a căror defectare este calculată astfel încât să provoace scoaterea din uz a aparatului respectiv. Aceste cazuri, rare dar flagrante, precum cel – mediatizat – al unor imprimante construite astfel încât să se blocheze după un anumit număr de utilizări, nu pot decât să suscite neîncrederea cetățenilor în întreprinderi.

1.3

CESE recomandă întreprinderilor să faciliteze repararea propriilor produse. Acest lucru va trebui realizat pe trei axe: reparațiile trebuie să fie posibile din punct de vedere tehnic (de exemplu, la unele tablete digitale bateriile sunt sudate de carcasa aparatului, pentru a împiedica orice reparare și a forța o nouă achiziție), iar consumatorul trebuie să-și poată procura piese de schimb în termen de 5 ani după achiziție. În fine, cumpărarea produsului ar trebui însoțită de o notă care să indice în detaliu posibilitățile de reparare și modul de reparare a acestuia. În linii generale, prin avizul său, CESE solicită să se acorde un sprijin puternic dimensiunii sociale și întreprinderilor de reparații. Măsurile menite să îmbunătățească relația bazată pe încredere dintre întreprinderi și clienții lor trebuie să aibă în vedere în principal posibilitățile pe care le oferă pentru sprijinirea ocupării forței de muncă.

1.4

Excluzând calea reglementării constrângătoare, CESE încurajează demersurile voluntare de certificare. De exemplu, în domeniul produselor casnice, garanția de a putea beneficia de reaprovizionare pe 10 sau 20 de ani era un tip de argument utilizat la vânzarea produselor. Valorificarea acestei garanții ar putea face obiectul unei standardizări europene aplicabile tuturor produselor utilizate pe teritoriul celor 28 de state membre ale Uniunii, pentru a nu penaliza întreprinderile europene. Totodată, fabricanții s-ar putea angaja să publice cifre privind cele mai frecvente tipuri de defecțiuni, dat fiind că le cunosc pe cele mai recurente. Ei ar putea păstra numai acele piese sau s-ar putea angaja să le producă la cerere sau să găsească subcontractanți ai mărcii respective care să le producă. Acest procedeu ar reprezenta un angajament ferm din partea anumitor întreprinderi pentru a garanta fiabilitatea propriilor produse și, dincolo de relația lor cu consumatorul, se înscrie în ideea de certificare voluntară pentru furnizarea mijloacelor de a întreține produsele și de a le face să dureze în timp.

1.5

CESE încurajează statele membre să ia în considerare aspectele privind combaterea obsolescenței programate în cadrul politicii lor de achiziții publice. Ca urmare a importanței comenzilor publice în țările Uniunii Europene (16 % din PIB), autorităților publice le revine un rol esențial, pe lângă faptul că trebuie să acționeze în mod exemplar.

1.6

CESE consideră că îmbunătățirea calității și a durabilității produselor fabricate va genera locuri de muncă durabile în Europa, prin urmare ea trebuie stimulată. Această evoluție, însoțită de acțiuni de formare adecvate, va contribui la ieșirea din criza care îi afectează grav pe salariații europeni.

1.7

CESE recomandă afișarea duratei estimate de viață a produselor, astfel încât consumatorul să poată alege ce achiziționează în cunoștință de cauză. El recomandă să se experimenteze, pe bază voluntară, un mod de afișare a prețului care să indice costul anual estimat pe durata de viață a produsului, pentru a incita la achiziționarea de produse durabile. În acest caz, speranța de viață afișată ar trebui controlată, pentru a se evita abuzurile la care ar putea fi expus consumatorul. Astfel, consumatorul ar putea achiziționa produse mai costisitoare în acel moment, dar care ar fi amortizate mai convenabil în timp. Acest lucru ar stimula cu siguranță întreprinderile noastre să producă obiecte mai durabile. Acest mod de afișare ar trebui să se concentreze pe informația pertinentă de care are nevoie consumatorul și ar trebui diferențiat în funcție de categoriile de produse, pentru a se evita efectele excesului de informație pe anumite ambalaje.

1.8

CESE consideră utilă punerea în aplicare a unui sistem care să garanteze o durată de viață minimă pentru produsele achiziționate. În prezent, nu există nicio legislație care să reglementeze durata de viață minimă a produselor și nici norme europene care să permită măsurarea acesteia. Cu toate acestea, încep să apară inițiative în cadrul etichetării ecologice. Întreprinderile care produc sau comercializează un produs trebuie să internalizeze costurile externe legate de reciclare în cazul produselor a căror durată de viață este mai mică de cinci ani, în special în cazul în care produsul respectiv conține substanțe nocive pentru mediu.

1.9

CESE propune extinderea mecanismului de garanții aferent achizițiilor printr-o garanție minimă de funcționare, reparațiile fiind, în acest caz, pe cheltuiala producătorului.

1.10

Consumatorul suportă în mare măsură costurile generate de reducerea duratei de viață a produselor și de posibilitatea insuficientă de reparare a acestora, precum și efectele strategiei întreprinderilor și a anumitor distribuitori, care încearcă uneori să vândă garanții extinse dincolo de primul an de utilizare, în condițiile în care garanția de doi ani este obligatorie. Consumatorul pare adesea insuficient informat cu privire la drepturile sale. O mai bună comunicare, în special prin utilizarea internetului și a rețelelor de socializare ar putea consolida gradul de sensibilizare a consumatorilor. Un Observator european al obsolescenței programate ar permite consumatorilor să cunoască mai bine aceste practici și să se orienteze mai bine în alegerile pe care le fac.

1.11

Sensibilizarea consumatorilor este o condiție necesară pentru utilizarea adecvată și durabilă a produselor. În plus, este important ca aceștia să fie informați în mod corespunzător cu privire la durata de viață minimă a produselor, care este un criteriu hotărâtor de alegere la achiziționarea unui produs. În acest sens, sunt bine venite inițiativele și activitățile comerciale și antreprenoriale voluntare.

1.12

Consumatorul are deseori impresia că trebuie să înfrunte o adevărată junglă legislativă. Deși există numeroase directive privind obsolescența programată (practici comerciale, deșeuri etc.), în ansamblu, documentele pe această temă sunt insuficient coordonate și ar necesita o armonizare în cadrul pachetului legislativ.

1.13

CESE recomandă statelor membre să încurajeze, în special în cadrul sistemului educativ, un mod de consum responsabil, astfel încât consumatorii să ia în considerare impactul asupra mediului din perspectiva ciclului de viață a produsului, amprenta ecologică și calitatea acestuia.

1.14

CESE recomandă Comisiei Europene să solicite studii în această privință, pentru clarificarea numeroaselor date vehiculate, deseori contradictorii. Aceasta ar permite formarea unei viziuni obiective asupra impactului, în special economic și social, al obsolescenței programate, atât sub aspectul beneficiilor evidențiate ca urmare a rotației vânzărilor de produse, cât și sub aspectul forței de muncă și al balanței comerciale.

1.15

CESE propune organizarea, în 2014, a unei mari mese rotunde la nivel european pe această temă. Această masă rotundă va reuni toate părțile interesate: reprezentanți din industrie, din sectorul financiar, distribuitori, sindicate, asociații ale consumatorilor, ONG-uri, agenții de normalizare, experți. Totodată, ea va trebui să aibă caracter sectorial, pentru a nu se focaliza numai pe câteva sectoare industriale. În fine, ea va trebui să fie însoțită de un forum deschis cetățenilor Uniunii Europene, în perspectiva încurajării unei participări publice cât mai largi; rețelele de socializare sunt o cale de încurajare a acestei participări.

1.16

În mod mai general, CESE recomandă accelerarea cercetării și a progreselor pe trei axe, care sunt în măsură să frâneze obsolescența programată:

1.17

Prin mesajul pe care îl transmite la nivel european, CESE își exprimă dorința ca Europa să intre într-o fază de tranziție economică, de la o societate a risipei, la una durabilă, iar creșterea să fie orientată astfel încât să răspundă nevoilor consumatorilor dintr-o perspectivă cetățenească, fără să facă niciodată din acest lucru un obiectiv în sine.

2.1

Obsolescența programată este o problemă îngrijorătoare din mai multe motive: reducând durata de viață a produselor de consum, ea sporește consumarea resurselor și, în același timp, cantitatea de deșeuri care trebuie prelucrate la sfârșitul duratei de viață a produselor. Putând îmbrăca diverse forme, ea este utilizată pentru a stimula vânzările și a susține creșterea economică, creând nevoia continuă de produse și condiții care, în mod intenționat, fac imposibilă repararea bunurilor de consum.

2.2

Consecințele sunt creșterea risipei de resurse și poluarea aberantă în așa măsură încât societatea civilă și o serie de reprezentanți politici care refuză aceste practici se organizează pentru a semnala și a combate incoerențele sistemului (acțiunile colective din Statele Unite împotriva companiei Apple, plângerea depusă în Brazilia, proiectul de lege din Belgia și Franța de la începutul anului 2013).

2.3

„Declasarea planificată” este clasificată în mod curent în diverse categorii, luând în considerare faptul că obsolescența poate fi definită ca fiind „deprecierea unui material sau a unui echipament înainte de uzura sa materială” (Le Petit Larousse), așa încât acest material este depreciat sau perimat din alte motive decât uzura sa fizică, dar care țin de progresul tehnic, de evoluția componentelor sau de modă etc.

2.4

Se pot distinge mai multe forme de obsolescență:

2.5

Nu există un consens definitiv pe această temă. Toate aceste nuanțe demonstrează cât de necesar este să se definească noțiunea în ansamblul ei și să se întreprindă măsuri diferențiate, în funcție de factorii obiectivi (tehnici) și de cei subiectivi (influența modei, comercializarea unor noi produse) ai obsolescenței. Pot exista produse al căror caracter efemer poate constitui un avantaj sub aspectul protecției mediului. Pe de altă parte, obsolescența depinde și de comportamentul consumatorilor.

2.6

Abordarea CESE se dorește a fi nuanțată. Scopul nu este acela de a crește durata de viață a tuturor produselor în mod uniform, ci de a judeca din perspectiva utilizării produsului. De asemenea, se dorește o abordare care să optimizeze aceste utilizări, ținându-se cont de faptul că optimizarea nu implică neapărat o prelungire a duratei de viață. CESE dorește să contribuie la o mai bună percepție a fiabilității produselor întreprinderilor europene.

2.7

Există numeroase motive pentru care Uniunea Europeană trebuie să trateze chestiunea obsolescenței programate, acestea fiind de natură ecologică, socială, medicală, culturală, dar și economică. Trebuie luate în considerare și aspectele mai intangibile, dar la fel de importante, după părerea noastră, și anume aspectele simbolice și etice.

2.8

În prezent, din punctul de vedere al mediului, consumul nostru anual de materii prime este de aproximativ 60 de miliarde de tone, ceea ce înseamnă un consum de resurse naturale cu circa 50 % mai mare decât acum 30 de ani. Astfel, un european consumă 43 kg de resurse pe zi, în timp ce un african 10 kg. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a estimat, pe baza nivelurilor cunoscute din 1999, „că, la o rată de creștere anuală a producției lor primare de 2 %, rezervele de cupru, plumb, nichel, argint, staniu și zinc nu vor dura mai mult de 30 de ani, iar cele de aluminiu și de fier vor dura între 60 și 80 de ani. Așadar, tot mai multe materiale vor deveni o raritate”. Pe de altă parte, 10 milioane de tone de deșeuri electrice și electronice (DEEE) sunt generate anual în Europa (cifrele din 2012), volum preconizat să atingă 12 milioane în 2020. Pe lângă politicile de reciclare și inovare, trebuie sprijinite și politicile de recuperare prevăzute de noua directivă europeană care a intrat în vigoare la 13 august 2012, în paralel cu combaterea obsolescenței programate.

2.9

Pe plan social, obsolescența programată ridică trei tipuri de probleme. Mai întâi, în contextul crizei, comportamentele generate de obsolescența programată a bunurilor de consum contribuie la dinamica de achiziții în rate și la niveluri de îndatorare necunoscute până acum. Persoanele care suferă cel mai mult de pe urma obsolescenței sunt cele care fac parte din categoriile sociale defavorizate, care nu-și pot permite produse durabile scumpe și se mulțumesc adesea cu produse de calitate mai scăzută, mai fragile. În plus, toată filiera locurilor de muncă din sectorul întreprinderilor de reparații ar putea avea de suferit din cauza consecințelor negative ale obsolescenței programate. Cifrele din raportul ADEME (2007) (1) confirmă această tendință: doar 44 % din aparatele care se strică sunt reparate. Potrivit estimărilor distribuitorilor, numai 20 % dintre intervențiile asupra aparatelor cărora le-a expirat garanția au ca rezultat repararea acestora. Studiul realizat de ADEME în 2010 demonstrează la rândul său o scădere semnificativă, în Franța, a activităților de reparare între 2006 și 2009, scăderea fiind mai drastică în categoria produselor electromenajere. Filiera reparațiilor prezintă avantajul că nu poate fi delocalizată și că oferă în mare parte locuri de muncă stabile.

2.10

Efectele asupra sănătății publice nu sunt neglijabile. Acestea îmbracă două forme. Este vorba fie de efectele directe, generate de incinerarea produselor, asupra populațiilor din zonă, ca urmare a toxicității componentelor electronice, fie de efecte pe plan internațional. Într-adevăr, lipsa infrastructurilor de prelucrare a deșeurilor informatice este atât de acută, încât numeroase produse scoase din uz sunt exportate în mod ilegal în zone geografice în care depozitarea lor este mai puțin costisitoare, dar are numeroase consecințe asupra populației locale (cum este cazul Ghanei, unde se extrage fierul din deșeuri pentru a fi trimis ulterior în Dubai sau în China. Multe dintre aceste deșeuri ajung în țările din Sud, unde provoacă probleme de sănătate a mediului).

2.11

Există și consecințe pe plan cultural. Conform anumitor studii, durata medie de viață a produselor electromenajere este de 6-8 ani, în timp ce, acum 20 de ani, era de 10-12 ani. Consumatorii își pot pune pe bună dreptate întrebări privind reducerea duratei de viață a produselor în condițiile în care pretutindeni se pune accentul pe inovare. Încrederea cetățenilor europeni în industria lor se construiește în timp și se tocește ca efect al obsolescenței. În momentul în care aproape toate sondajele de opinie indică o distanțiere maximă a cetățenilor de industria lor, este evident că constatarea de către consumatori a defectărilor premature sau a imposibilității reparării, nu-i poate ajuta să se reconcilieze cu întreprinderea respectivă. Această situație explică de asemenea faptul că 92 % dintre cetățenii europeni (2) doresc afișarea duratei de viață (sau de utilizare) a produselor. Competitivitatea întreprinderilor europene ține și de îmbunătățirea încrederii consumatorilor în întreprinderi.

2.12

Totodată, există consecințe și pe plan economic. Marea majoritate a întreprinderilor incriminate sunt din domeniul înaltei tehnologii, domeniu în care produsele sunt adesea importate în Europa. Abordând această temă, Uniunea Europeană oferă întreprinderilor sale o modalitate de a se distinge, aplicând în mod eficient un demers cu caracter durabil.

2.13

Comitetul Economic și Social European nu ignoră aspectele mai intangibile, dar poate la fel de importante. Din punct de vedere simbolic, deși, în general, activitățile noastre desfășurate realizate în spiritul Rio+20 sunt marcate de importanța pe care o acordăm dezvoltării durabile, recunoaștem că obsolescența programată reprezintă tocmai un aspect definitoriu al dezvoltării durabile, pentru care pledăm. În ceea ce privește locul pe care îl rezervăm eticii în societățile noastre, considerăm ca fiind greu de acceptat faptul că anumitor ingineri li s-ar putea atribui sarcina de a concepe produse care se perimează mai repede sau că se lansează campanii de publicitate care incită consumatorii să achiziționeze produse, deși se știe că efectul nu va fi ridicarea nivelului lor de satisfacție.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/27

1.1

Berea este o băutură apreciată în comunitățile din întreaga Europă de câteva mii de ani. Deși cultura berii ia forme semnificativ diferite, existând diferite tipuri de bere și obiceiuri de consum, berea ca atare joacă un rol important în fiecare țară a Uniunii Europene și face parte integrantă din cultură, patrimoniu și alimentație. Comitetul Economic și Social European subliniază evoluția constantă a acestui sector, capacitatea de adaptare și reziliența sa chiar în actualele circumstanțe dificile. El ia notă de modul în care acest sector se aliniază la obiectivele Strategiei Europa 2020 în diferite domenii prioritare, cum ar fi ocuparea forței de muncă, durabilitatea, inovarea, educația și incluziunea socială.

1.2

Comitetul Economic și Social European atrage atenția Comisiei Europene, Parlamentului European, Consiliului și statelor membre asupra principalelor măsuri de promovare care ar trebui încurajate dacă se dorește ca industria europeană a berii să-și realizeze întregul potențial de creștere: În mod specific, CESE dorește ca factorii de decizie:

1.3

În aceeași măsură, Comitetul Economic și Social European încurajează la nivelul local, regional și al statelor membre:

1.4

În opinia Comitetului Economic și Social European, societățile producătoare de bere ar trebui:

2.1

Uniunea Europeană este unul dintre teritoriile mari producătoare de bere din lume. Producția de bere în 2011 a fost de peste 380 de milioane de hectolitri (1) și a fost obținută în aproximativ 4 000 de societăți producătoare de bere răspândite în întreaga Europă. și distribuită în întreaga lume. Din perspectiva volumului producției, UE este un jucător-cheie, care asigură un sfert din producția mondială și a fost depășit numai de curând de China, dar a rămas înaintea unor țări cum sunt Statele Unite, Rusia, Brazilia și Mexic (2).

2.2

Ca structură, industria europeană a berii este un sector foarte divers. Este alcătuit în principal din întreprinderi mici și mijlocii, de la microfabrici de bere la fabrici de anvergură locală, regională sau națională și include patru producători europeni importanți (3), care sunt lideri de piață globali pe segmentul lor. Dezvoltarea unor noi microfabrici și fabrici mici în ultimul deceniu reprezintă un semnal remarcabil al capacității de inovare a sectorului și un atu pentru obiectivul durabilității.

2.3

Lanțul de aprovizionare corespunzător sectorului berii cuprinde operatori locali, dar și lideri globali din rândul producătorilor de malț, producătorilor de echipamente și furnizorilor de servicii tehnice. Institutele europene de cercetare în domeniul berii își difuzează cunoștințele în întreaga lume. Evenimente precum congresul Convenției Europene a Berii sau diferitele conferințe ale berii atrag vizitatori din întreaga lume.

2.4

Berea este un produs agricol cheie, care generează exporturi în valoare de peste 2 miliarde EUR (4). Acest produs este acoperit de politica UE privind calitatea produselor agricole (5) prin mecanismele DOP/IGP (6), generând vânzări de peste 2,3 miliarde EUR prin intermediul a 23 de indicații geografice (7). Cu toate acestea, diversitatea geografică a berii în aceste mecanisme este limitată, ele provenind din mai puțin de o treime din statele membre UE.

2.5

Principalele ingrediente ale berii sunt de origine naturală și cuprind apă, cereale, hamei și drojdie. Apa este cea mai importantă materie primă folosită în sectorul berii, reprezentând în medie 92 % din conținutul berii. Protejarea apelor subterane este prin urmare o preocupare principală. Dată fiind nevoia de cereale (cum ar fi orzul, grâul sau altele) care reprezintă principala sursă de amidon din bere, relația cu comunitatea agricolă este esențială pentru producătorii de bere și malț.

2.6

Uniunea Europeană este de asemenea principalul jucător de pe piața mondială a hameiului, care este cultivat în 14 state membre ale UE (8) și reprezintă aproximativ o treime din aria de cultivare a hameiului la nivel mondial (9), sectorul berii fiind principalul client al cultivatorilor europeni de hamei. Situația concurenței dintre producătorii de hamei și tratamentul diferențiat din cadrul politicilor agricole aplicate între statele membre ar trebui reanalizate, dacă se dorește prevenirea denaturării pieței, care ar putea avea un impact negativ pe termen lung asupra producătorilor de bere.

2.7

Dependența producătorilor de bere de sectorul agricol, pentru materii prime, a însemnat în ultimii ani o confruntare cu prețurile mai mari ale materiilor agricole necesare producției de bere, din cauza recoltelor de calitate variabilă și a volatilității prețurilor. Acolo unde este posibil și necesar, relația dintre furnizorii de materii prime și producătorii de bere ar trebui să aibă la bază o abordare sustenabilă și pe termen lung.

2.8

Vânzările totale de bere în 2010 se ridică la 106 miliarde EUR, inclusiv TVA, ceea ce reprezintă 0,42 % din PIB-ul UE. Se estimează că peste 63 % din producția europeană de bere este cumpărată în supermarketuri și în alte puncte de desfacere cu amănuntul („consum acasă”). Restul de 37 % se consumă în sectorul industriei hoteliere (de exemplu baruri, cafenele, restaurante; „consum în localuri”).

3.1

În ultimii 15 ani, piața europeană a berii a cunoscut diferite evoluții din perspectiva dezvoltării tehnice, investițiilor, fuziunilor, înființării de întreprinderi și atitudinii consumatorilor. Declinul puternic al consumului, început în 2007, are un impact direct asupra activităților din acest sector. După ani de expansiune, în Uniunea Europeană producția de bere a cunoscut un declin accentuat, de la 420 de milioane de hectolitri la 377 de milioane de hectolitri în 2011. Cu toate acestea, în anii următori se așteaptă o redresare și există potențial de creștere, în cazul în care condițiile economice și de reglementare devin mai favorabile.

3.2

Criza economică și declinului consumului au condus la restructurarea acestui sector în Europa, realizată prin consolidarea activităților pe continent și investiții în afara UE prin intermediul unor grupuri mai mari internaționale și naționale. Simultan, numărul producătorilor de bere de dimensiuni mai mici a crescut în toate țările, dezvoltând diversitatea ofertei adresate consumatorilor și confirmând orientarea antreprenorială a producătorilor de bere, care răspunde planului de acțiune Antreprenoriat 2020 (10). Aceasta este o evoluție favorabilă și din perspectiva durabilității, deoarece de obicei apar efecte spin off în turismul regional și, deseori, cicluri mai strânse producție-consum, ceea ce este avantajos pentru mediu.

3.3

Circumstanțele economice au condus, de asemenea, la creșterea ponderii consumului de bere acasă în comparație cu barurile și restaurantele, rezultând astfel mai puține locuri de muncă, o valoare adăugată mai redusă și venituri guvernamentale mai scăzute pentru fiecare litru de bere consumat în UE (11). Această tendință a fost favorizată și de presiunile asupra prețurilor, mai puternice în sectorul vânzărilor cu amănuntul.

3.4

Numărul tot mai mare de producători de bere și de inovații aduse produsului a condus la apariția unor produse noi, în avantajul consumatorilor, al societății și al mediului. Au apărut oportunități pentru producătorii de orice capacitate, datorită diversificării din segmentul sortimentelor de bere cu conținut redus de alcool sau fără alcool, care a condus la creșterea vânzărilor, sporind constant și disponibilitatea sortimentelor de bere organice.

3.5

Din perspectivă fiscală, sectorul berii asigură guvernelor naționale beneficii substanțiale. Datorită producției și vânzării de bere, guvernele primesc sume substanțiale ca venituri din accize, TVA, impozite pe venit și contribuții la asigurările sociale plătite de lucrătorii și de angajatorii din sector, precum și din alte sectoare conexe în care locurile de muncă pot fi atribuite indirect activităților din sectorul berii. În 2010 aceste venituri s-au ridicat la aproximativ 50,6 miliarde EUR (12).

3.6

Reziliența sectorului de producție a berii în raport cu dificultățile economice recente a fost pusă la încercare odată cu creșterea sarcinii fiscale, în special prin accize, dar și prin cotele TVA, în special în sectorul hotelier. Aceste creșteri au accentuat situația economică dificilă a producătorilor de bere, în special în țări cum ar fi Ungaria, Finlanda, Franța, Țările de Jos și Regatul Unit (13). Valoarea adăugată totală atribuită producției și vânzării de bere în UE a scăzut în perioada 2008-2010 cu 10 % (14) și taxele totale colectate din sectorul european al berii au scăzut cu 3,4 miliarde EUR.

3.7

Sistemul de accize la nivel național și al UE ar trebui să reflecte caracteristicile unice ale berii, inclusiv conținutul său relativ redus de alcool, procesul de producție și contribuția sectorului la nivelul local al societății, la crearea de locuri de muncă și la economie în sens mai larg. În acest scop, berea, ca băutură fermentată, ar trebui să beneficieze de condiții echitabile de concurență și deci ar trebui ca rata minimă de zero euro aplicabilă vinului și altor băuturi fermentate să fie prevăzută în legislația UE privind accizele la bere (15).

3.8

O politică echilibrată a accizelor la nivel național și o mai bună utilizare a mecanismelor de cooperare existente în cadrul administrațiilor fiscale ar putea deveni un instrument pentru a evita comerțul cu motivație fiscală și practicile dăunătoare conexe și a contribui la menținerea competitivității sectorului berii, în special în zonele frontaliere.

3.9

Dată fiind importanța sectorului de „consum în localuri” în vânzările de bere, politica fiscală poate juca și rolul unei măsuri de consolidare a sectoarelor de producție a berii și de consum în localuri, cu efect pozitiv asupra ocupării forței de muncă la nivel local (16).

3.10

Deși confruntată cu condiții adverse, industria berii europeană continue să reziste și să fie competitivă. Producătorii locali își mențin încă piețele proprii dincolo de frontierele naționale și europene. Chiar dacă cea mai mare parte a producției de bere este comercializată pe piața unică a UE, exporturile în diverse părți ale lumii au crescut constant din 2000 încoace, cu 30 % față de 2007. Printre cele mai importante destinații de export se află: Statele Unite, Canada, Angola, China, Elveția, Taiwan, Rusia și Australia (17). În plus, producătorii de bere europeni sunt de asemenea mari investitori pe toate continentele și participă, de asemenea, în diferite inițiative de cooperare cu producătorii și distribuitorii locali.

3.11

Cu toate acestea, potențialul berii europene de a-și menține și de a-și extinde prezența în țări terțe poate fi pus în pericol de reglementările locale ce pot deveni o barieră în calea exporturilor de bere și a investițiilor. În afară de tarife, aceste bariere pot să apară sub forma unor măsuri cu caracter legislativ cum ar fi definiția produsului (de ex. în cazul Rusiei) sau procedurilor administrative fiscale (de exemplu în cazul Albaniei și Turciei). Comisia Europeană și statele membre, în cooperare cu sectorul berii, au un rol-cheie în depășirea acestor dificultăți și a altor dificultăți care apar din timp în timp pe piețele străine.

3.12

În timp ce Uniunea Europeană aplică tarife vamale zero pentru importurile de bere din respectivele acorduri comerciale, mai multe țări își mențin taxele vamale ca mijloc de descurajare a importurilor concurente din statele membre ale UE. Negocierile în curs privind acordurile de liber schimb acoperă și acest aspect, iar cele mai recente acorduri (de exemplu UE-Coreea de Sud) prevăd o reducere progresivă a taxelor vamale, printr-un mecanism care ar trebui extins în continuare.

3.13

Perspectiva prezenței mărcilor europene de bere pe piețe străine se consolidează și prin evenimentele de promovare, cum ar fi târgurile și expozițiile, și mecanismele de consultare asigurate de Comisia Europeană în țări terțe. Participarea producătorilor de bere la activitățile din țările respective a fost mai degrabă redusă până în prezent, din cauza încrederii limitate în potențialele câștiguri și a publicității insuficiente.

4.1

Sectorul berii cuprinde mai mult decât producția de bere în sine. Acesta acoperă mai multe activități, începând de la cultivarea materiilor prime agricole, care sunt în centrul procesului de fabricație, până la industria hotelieră și sectorul comerțului cu amănuntul. În total, societățile producătoare de bere din Uniunea Europeană asigură 128 800 de locuri de muncă directe. În plus, există 2 milioane de locuri de muncă care pot fi puse în legătură cu fabricația și vânzarea berii, reprezentând aproximativ 1 % din totalul locurilor de muncă numai în UE (18), în întreprinderi cu mai mulți sau mai puțini angajați.

4.2

Caracteristicile sectorului berii reflectă obiectivele UE privind o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, care se regăsesc în Strategia Europa 2020. Producătorii de bere sunt prezenți în toate țările europene și asigură peste 2 milioane de locuri de muncă, datorită nivelului înalt al cheltuielilor pe bunuri și servicii și a cifrei de afaceri semnificative generate în industria hotelieră și în sectorul comerțului cu amănuntul. Peste 73 % din locurile de muncă create de industria berii sunt în domeniul industriei hoteliere.

4.3

Deoarece sectorul hotelier joacă un rol fundamental în asigurarea de locuri de muncă și în creștere nu doar direct în cadrul întreprinderilor asociate, ci și indirect, pentru mari părți din economia europeană, măsurile de dezvoltare a acestuia sunt esențiale pentru ocuparea forței de muncă, în special în rândul tinerilor și al lucrătorilor necalificați, fără a recurge la contracte de muncă precare și la practica unui nivel scăzut al salariilor.

4.4

O astfel de varietate excepțională combină patrimoniul, cultura și modernitatea, oferind diverse posibilități de a folosi calificările forței de muncă în cadrul societăților producătoare de bere și în sectoarele conexe. Pe lângă locurile de muncă asigurate în lanțul de aprovizionare și de distribuție, ar trebui dezvoltate mai mult mecanismele de finanțare naționale și la nivelul UE, precum și potențialul pe care îl prezintă turismul gastronomic și experiențele gastronomice, pentru a spori ocuparea forței de muncă în cadrul activităților proprii ale producătorilor de bere.

4.5

Industria berii a resimțit efectele situației economice globale și numărul de locuri de muncă directe a scăzut cu 9 % între 2008 și 2010, din cauza scăderii consumului de bere. În ciuda descreșterii consumului cauzate de condițiile economice dificile din Europa, numărul total al societăților producătoare de bere (inclusiv microfabrici) era mai mare în 2010 (3 638) decât în 2008 (3 071) și este în creștere neîntreruptă, oferind deci în continuare potențial de ocupare a forței de muncă. Acest potențial nu ar trebui să fie amenințat prin restricționarea vânzărilor sau prin măsuri fiscale dezavantajoase, ci consolidat mai bine prin intermediul învățământului profesional și tehnic și chiar la niveluri mai înalte pentru a genera locuri de muncă de mai bună calitate în sector.

5.1

Industria europeană a berii trebuie să răspundă diverselor obiective legate de eficiența energetică, reducerea emisiilor de CO2 și utilizarea resurselor ca parte a angajamentului său în favoarea durabilității. Investițiile efectuate în ultimii ani conduc la reducerea utilizării resurselor naturale, producând mai puține deșeuri și reutilizând sistematic produsele secundare rezultate din procesul de fabricație.

5.2

Producătorii de bere și-au demonstrat angajamentul în favoarea mediului prin măsurile luate și investițiile efectuate, ceea ce a condus la reducerea emisiilor de CO2, a consumului energetic, a producției de ape reziduale și la modificări ale ambalajelor. Sectorul berii a redactat și orientări privind cele mai bune tehnici (Best Available Techniques, BAT), care subliniază rolul managementului durabil și care pot servi drept referință pentru angajamentele în favoarea obiectivelor de mediu. Ar trebui încurajată utilizarea analizei ciclului de viață ca instrument de autoanaliză, pentru a cuprinde spectrul cel mai larg posibil al industriei berii, ținând seama totodată de limitările micilor producători, din cauza deficitului de capacitate.

5.3

Între 2008 și 2010, sectorul berii și-a continuat eforturile în ciuda deteriorării situației economice, rezultatele indicând o reducere a consumului de apă cu 4,5 % și o reducere a consumului energetic cu 3,8 % pe hectolitru de bere produs. De asemenea, s-a estimat că emisiile de CO2 s-au redus cu 7,1 % (19).

5.4

Calitatea apei și modul de utilizare a acesteia sunt factori importanți în procesul de fabricație. Prin urmare, pentru a garanta durabilitatea producției de bere este necesară o gestionare corespunzătoare a apei de către furnizorii de apă și producătorii de bere. În acest context, ar trebui luate măsurile de precauție cuvenite pentru a garanta că explorarea gazelor de șist nu contaminează sursele de apă subterană ale consumatorilor, inclusiv pe cele ale utilizatorilor industriali. În industria berii, CESE constată că producătorii olandezi și germani urmăresc deja cu mare îngrijorare evoluția situației în acest domeniu.

5.5

Din materia primă rezultă în procesul de fabricație a berii și alte produse valoroase (denumite produse secundare). Acestea devin materii prime foarte apreciate în alte procese industriale sau materiale pentru utilizări finale specifice, de exemplu: produse farmaceutice, suplimente alimentare, surse regenerabile de energie, aplicații industriale, furaje, produse agricole (20), produse cosmetice sau spa. Materialele îndeplinesc standarde înalte de calitate și respectă rigorile legislației privind siguranța produselor alimentare/furajelor și ale altor acte legislative. Importanța și valoarea produselor secundare au făcut ca producătorii de bere să încheie și să mențină de multă vreme acorduri de aprovizionare cu comercianții și utilizatorii finali.

6.1

De-a lungul anilor, societățile producătoare de bere și asociațiile producătorilor din toate țările europene au luat inițiative menite să sporească sensibilitatea publică în privința consumului responsabil și gradul de cunoaștere al consumatorilor, să asigure o publicitate și un marketing responsabil, să prezinte mesaje de prevenire și să descurajeze comportamentul iresponsabil al consumatorilor. Mai multe astfel de inițiative locale au fost luate în parteneriat și au fost recunoscute de autoritățile naționale ca o contribuție importantă la funcționarea societății și adoptate la nivel european în cadrul Forumului european privind alcoolul și sănătatea (21).

6.2

Valorificând aceste activități, guvernele, producătorii de bere, alți operatori economici și grupuri ale societății civile ar trebui să lucreze împreună în campanii care să promoveze consumul de bere responsabil, ceea ce poate fi pe deplin compatibil cu un stil de viață sănătos pentru adulți și să descurajeze utilizarea greșită a alcoolului.

6.3

Dat fiind caracterul local al berii, producătorii europeni sunt bine înrădăcinați în comunitățile locale, sprijinind o gamă largă de activități. Peste 900 de milioane EUR sunt cheltuite anual de sectorul berii în sprijinul comunităților locale (22), printr-o gamă largă de activități, susținute la nivel local și regional.

6.4

Industria berii și părțile interesate în sens mai larg sunt ferm angajate în aplicarea inițiativelor de responsabilitate socială ale instituțiilor și corporațiilor care abordează problema efectelor dăunătoare ale consumului abuziv. Acest angajament ar trebui recunoscut într-un cadru echilibrat privind marketingul și comunicările comerciale inițiate de producători (23).

6.5

Având în vedere rolul berii în domeniul culturii, al patrimoniului și al consumului, ar trebui să se aibă în vedere o inițiativă a Uniunii de finanțare a organizării unei formări specializate a profesorilor și educatorilor de la toate nivelurile de învățământ în ceea ce privește aspectele de sănătate, sociale și culturale ale consumului de băuturi fermentate.

7.1

Rolul educației și cercetării este esențial pentru a menține angajamentul sectorului. Procesul de educație și cercetarea se desfășoară în universități, școli de profil, institute de tehnologie a produselor alimentare și prin alte rețele. Ar trebui să continue organizarea de forumuri având ca scop schimbul de cunoștințe, pentru a menține Europa în fruntea centrelor de cercetare în care sunt implicați producătorii de bere, partenerii acestora, cercetătorii și persoanele atrase de acest domeniu.

7.2

Capacitățile și potențialul de cercetare ar trebui stimulate, deoarece producători de bere joacă un rol important ca parteneri industriali în diferite domenii legate de tehnologiile de fabricație a berii și a produselor alimentare, de sănătate sau de performanțele ecologice. Potențialul existent ar putea fi consolidat printr-o participare sporită la Spațiul european de cercetare, în cadrul Orizont 2020 și la alte platforme tehnologice (24).

7.3

Sprijinirea eforturilor depuse de industria berii pentru a promova excelența în conformitate cu cele mai înalte standarde științifice privitoare la caracteristicile berii și la efectele sale asupra sănătății și comportamentului pot de asemenea contribui la consolidarea informațiilor și a educației în acest domeniu important. Toate părțile active în domeniu ar putea lua în considerare o participare mai intensă la mecanismele UE de finanțare și cooperare.

6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/32

1.1

Imigrația neregulamentară reprezintă o temă care a fost examinată de CESE în multe ocazii, din diverse perspective (1). Fenomenul imigrației neregulamentare este foarte complex și prezintă multe fațete, ceea ce presupune măsuri pe termen scurt și pe termen lung. Prezentul aviz se concentrează pe următoarele puncte:

1.2

În acest context, Comitetul își exprimă profunda tristețe pentru decesul a cel puțin 311 migranți africani (și probabil mult mai mulți) în largul coastei insulei Lampedusa, în două incidente recente, ca urmare a scufundării bărcilor în care se aflau. Cu toate că această tragedie nu are o singură cauză, Comitetul consideră că aceste incidente sunt simptomatice pentru problema mai generală a imigrației neregulamentare pe mare în UE și că, totodată, există o legătură de cauzalitate între aceste incidente și aparenta incapacitate a UE de a stabili politici satisfăcătoare și coerente în materie de imigrație neregulamentară, bazate pe solidaritate, inclusiv politici care să reglementeze căutarea, salvarea și debarcarea. Comitetul face apel la UE și la statele membre să considere aceste incidente drept un semnal de alarmă și să acționeze luând în considerare recomandările formulate în prezentul aviz, înainte ca o altă tragedie să aibă loc. Tragediile de la Lampedusa dovedesc necesitatea imperioasă ca UE să abordeze chestiunea imigrației neregulamentare și a controlului frontierelor ca pe o problemă de nivel european.

1.3

Drepturile omului: Comitetul observă cu îngrijorare că în Europa se înregistrează un grad tot mai mare de xenofobie, rasism și intoleranță față de imigranți, față de cei care sunt „diferiți”, și este preocupat de faptul că efectele sociale ale crizei financiare ar putea amplifica aceste fenomene. Este important ca politicienii, liderii sociali și mass-media să dea dovadă de un înalt simț de răspundere și să dea un exemplu politic și social clar, pentru a preveni astfel de comportamente. Drepturile omului aparținând imigranților în situație neregulamentară trebuie respectate în permanență, atunci când sunt salvați sau deținuți, când li se acordă statutul de protecție, când ajung într-o situație nereglementată „fără acte” sau când sunt repatriați în țara de origine.

1.4

Salvarea persoanelor pe mare: orice persoană care se află în pericol pe mare sau în situație riscantă, inclusiv imigranții în situație neregulamentară, trebuie salvată.

1.5

Debarcarea: UE trebuie să adopte o politică privind debarcarea care să nu accentueze și mai mult povara statelor membre care se confruntă deja cu fluxuri disproporționate de persoane. Problema debarcării trebuie rezolvată pe baza principiului care prevede că debarcarea are loc în cel mai apropiat loc în care se poate face în condiții de siguranță, cu condiția ca țara respectivă să adere deplin la toate convențiile internaționale în materie de drepturile omului și să fie monitorizată de organizații pentru drepturile omului.

1.6

Dreptul la azil și acordarea acestuia: trebuie garantată respectarea principiului nereturnării la graniță, iar toate persoanele care solicită protecție internațională trebuie să poată depune cerere în UE. Aceste cereri trebuie prelucrate de autoritățile naționale competente. În acest context, este necesar să se creeze un sistem mai eficient de examinare a cererilor de azil. CESE sprijină cooperarea cu țările terțe, pentru a întări prevederile lor în materie de azil și pentru ca acestea să respecte într-o mai mare măsură standardele internaționale.

1.7

Repatrierea imigranților în situație neregulamentară: Directiva privind returnarea (2) prevede un cadru de garanții juridice și procedurale (3) pe care CESE le apreciază, cum sunt căile de atac efective împotriva deciziilor referitoare la returnare în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau în fața unui organ competent alcătuit din membri imparțiali, precum și asistența juridică și reprezentarea gratuită, anumite garanții privind returnarea și condițiile de detenție. Comitetul propune ca politica europeană în materie de returnare să promoveze o abordare voluntară și să se bazeze pe respectarea în cel mai mare grad a valorilor umanitare. Legitimitatea și credibilitatea oriunde în lume a politicii europene de imigrație depinde de aceasta. Articolul 19 din Carta drepturilor fundamentale interzice în mod expres expulzările colective și garantează că nimeni nu poate fi strămutat, expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante – principiul nereturnării (articolele 4 și 19 din Cartă).

1.8

O politică europeană cuprinzătoare în materie de imigrație neregulamentară, bazată pe solidaritate: CESE consideră că, pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale, ar trebui sporită solidaritatea UE cu acele state membre care, dată fiind situarea lor geografică, trebuie să facă față unui mare număr de victime ale rețelelor infracționale de trafic de persoane/de trafic de migranți care sosesc în aceste state membre. Granițele UE, inclusiv granițele de pe mare ale statelor membre ale UE de la Marea Mediterană, reprezintă granițele tuturor statelor membre și, ca atare, răspunderea pentru paza lor adecvată ar trebui partajată între toate statele membre, conform dispozițiilor tratatelor. Acest fapt nu înseamnă doar manifestarea solidarității, ci și ca statele membre să își asume răspunderea prin intermediul unor mecanisme de partajare a consecințelor imigrației neregulamentare. Prin urmare, ar trebui să se arate solidaritate și sprijin și față de statele membre care sunt plasate la granița externă a UE, prin intermediul unor mecanisme de partajare a răspunderii care să permită relocarea solicitanților de azil în interiorul UE. CESE sprijină în mod ferm punerea în aplicare a cheii de distribuție UE, așa cum este aceasta descrisă în raportul Parlamentului European intitulat „Consolidarea solidarității în domeniul azilului pe teritoriul UE” (2012/2032 INI).

1.9

Redactarea de acorduri cu țări terțe: principalul obiectiv al dialogurilor UE privind migrația și mobilitatea cu țări terțe trebuie să fie acela de a face ca migrația legală și ordonată să aibă loc mai ușor, de a garanta dreptul internațional la azil, de a reduce imigrația neregulamentară și de a combate rețelele infracționale angajate în traficul de persoane. Adeseori colaborarea cu țări terțe este esențială, fiind o precondiție a punerii în aplicare eficiente a procedurilor de repatriere. Această cooperare trebuie intensificată pentru a se obține rezultate mai bune. În același timp, unele țări de tranzit ar trebui să beneficieze de asistență, pentru a-și putea gestiona mai bine frontierele și pentru a le permite să-și dezvolte capacități proprii prin care să acorde protecție celor care au nevoie de ea.

1.10

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene – FRONTEX: ar trebui să continue restructurarea acesteia, astfel încât să devină o veritabilă agenție de gestionare a frontierelor externe europene, având un rol de coordonare mai larg în raport cu acțiunile UE comune la frontierele externe ale statelor membre. În această privință este nevoie de eforturi suplimentare pentru a pune în practică noțiunea de „echipe europene de polițiști de frontieră”, așa cum se subliniază în raportul Parlamentului European privind FRONTEX (A7-0278/2011). De asemenea, competențele acestor echipe ar trebui extinse, astfel încât să se poată ocupa mai mult de partea de prevenire. Este clar că, dacă se dorește ca această agenție să fie mai eficientă, este nevoie de mai multe resurse, nu de mai puține. Totuși, efectuarea operațiunilor comune coordonate de agenție, precum și incidența acestora asupra respectării drepturilor fundamentale și a garanțiilor administrative prevăzute în Codul Frontierelor trebuie să facă obiectul unui control democratic din partea Parlamentului European și a Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA).

1.11

Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO): acesta a început să funcționeze relativ recent. Prin urmare, este de așteptat ca el să-și preia atribuțiile rapid, la întreaga capacitate, în special în ceea ce privește rolul său de a găsi soluții durabile și de a fi proactiv în materie de solidaritate în cadrul UE, în conformitate cu obligațiile ce decurg din regulamentul privind EASO. EASO trebuie să fie în măsură să identifice cu claritate diferențele care există, la nivelul statelor membre, în ceea ce privește practicile în materie de azil și legislația, cât și să propună modificările necesare.

1.12

Prevenirea și combaterea traficului de migranți: CESE subliniază de asemenea că trebuie depuse toate eforturile pentru a combate cu fermitate traficul de persoane și criminalitatea organizată. Nu trebuie să se facă economie de resurse în identificarea și aducerea în fața justiției a celor care înlesnesc traficul de migranți. În această privință, este esențial să se obțină asistența guvernelor unor țări terțe.

1.13

Finanțare: CESE subliniază că problema apariției și gestionării fluxurilor de imigranți în ansamblul său revine Uniunii, iar acest fapt trebuie să se reflecte și în distribuirea costurilor financiare ale instrumentelor necesare punerii în aplicare a unei politici eficiente. Comitetul a sprijinit propunerea Comisiei, ce vizează o mai mare flexibilitate în gestionarea Fondului pentru azil și migrație și a Fondului pentru siguranță internă, începând din 2014.

2.1

Politica comună în domeniul imigrației trebuie să aibă o abordare globală, care să ia în considerare diverse aspecte, cum ar fi: situația demografică și cea a piețelor forței de muncă; respectarea drepturilor omului, tratamentul egal și nediscriminarea; legislația în domeniul admisiei de noi imigrați; starea imigranților în situație neregulamentară; primirea și protecția solicitanților de azil; lupta împotriva rețelelor infracționale de trafic ilegal de persoane; colaborarea cu țările terțe; solidaritatea europeană; politica socială și integrarea.

2.2

În ultimii ani au avut loc evenimente, s-au emis declarații și s-au luat decizii politice pe care Comitetul le observă cu îngrijorare crescândă, dat fiind că se răspândește printre noi o veche și cunoscută boală a europenilor: xenofobia și naționalismul exclusiv. Minoritățile și imigranții fac obiectul injuriilor, al insultelor și al politicilor agresive și discriminatorii.

2.3

Tema imigrației neregulamentare este deosebit de gravă și complexă, după cum o demonstrează tabelele aflate în anexele la prezentul document. Mai mult decât atât, aceasta este o problemă care în ansamblul său revine Uniunii Europene și trebuie abordată ca atare. În mod invariabil, imigranții în situație neregulamentară care pătrund pe la frontierele sudice caută să se stabilească în alte țări din UE.

2.4

Dat fiind că în spațiul Schengen nu există granițe interne, problema imigrației neregulamentare are implicații pentru întreaga Europă și trebuie rezolvată printr-o politică europeană comună eficientă.

2.5

CESE a studiat cu seriozitate subiectul imigrației neregulamentare și și-a exprimat punctul de vedere într-o serie de avize, care au fost adoptate cu o largă majoritate.

2.6

Aceste avize cuprind analiza cauzelor imigrației neregulamentare în UE, observând totodată absența unei politici UE cuprinzătoare în materie de imigrație neregulamentară – progresele sunt prea lente pentru ca UE să dispună de o politică comună în domeniul imigrației și azilului și de o legislație cu grad înalt de armonizare. Se examinează pe larg consecințele acestei probleme și se propun o serie de soluții.

2.7

Mii de imigranți în situație neregulamentară intră în UE pe mare. De aceea, problema imigrației neregulamentare pe mare trebuie abordată în mod specific. Conform informațiilor făcute publice de FRONTEX, acest fenomen se concentrează în special în regiunea euromediteraneeană.

2.8

Cu toate că principalul obiectiv al acestui aviz este examinarea fenomenului imigrației neregulamentare pe mare, el se referă pe scurt și la unele dintre problemele majore aferente imigrației neregulamentare în general, pentru a căuta să găsească soluții holistice, care să ducă la o politică în materie de imigrație care să fie eficientă, umană și suportabilă din punct de vedere financiar.

3.1.1

Drepturile omului aparținând imigranților în situație neregulamentară trebuie respectate în permanență, din momentul în care sunt salvați sau deținuți până în momentul în care li se acordă statutul de protecție sau sunt repatriați în țara de origine. Migrația neregulamentară pe mare duce adeseori la pierderea de vieți omenești. În această privință, CESE subliniază importanța respectării în orice situație a drepturilor fundamentale ale omului. CESE a propus ca Agenția pentru Drepturi Fundamentale să monitorizeze și acțiunile de control al frontierelor și operațiunile FRONTEX. Comitetul sprijină activitățile Forumului consultativ al FRONTEX, la care dorește să colaboreze.

3.2.1

Statele membre și navele în proprietate privată au obligația de a salva orice persoană care se află în pericol pe mare. Acest lucru este valabil și pentru imigranții sau traficanții de persoane/traficanții de migranți care și-au asumat riscuri în mod deliberat. În multe cazuri, rețelele criminale de trafic de persoane/trafic de migranți pun în mare pericol viața solicitanților de azil sau a imigranților în situație neregulamentară. Agențiile și ONG-urile au subliniat că, în fiecare an, mii de persoane mor în astfel de împrejurări în Marea Mediterană și că, în unele cazuri, aceste persoane nu au primit ajutor sau nu au fost salvate de nave care treceau în apropiere.

3.3.1

În ultimii ani au apărut controverse de natură juridică și politică cu privire la salvări de persoane care au avut loc în apele internaționale ale Mediteranei și care au pus în situații riscante în mod inutil viețile persoanelor. CESE subliniază că problema debarcării trebuie rezolvată pe baza principiului care prevede că debarcarea are loc în cel mai apropiat loc în care se poate face în condiții de siguranță, cu condiția ca țara respectivă să adere deplin la toate convențiile internaționale în materie de drepturi ale omului și să fie monitorizată de organizații pentru drepturile omului. În cazul misiunilor FRONTEX, CESE își exprimă dezacordul clar cu privire la faptul că migranții ar trebui duși întotdeauna în statul membru care este gazda misiunii. Această politică dă naștere la cel puțin două probleme: (i) face presiuni și mai mari legate de migrație asupra statelor membre care sunt deja confruntate cu dificultăți mari, astfel încât nu ar mai fi viabil ca statele membre care au cea mai mare nevoie de FRONTEX să găzduiască o misiune FRONTEX; (ii) această politică este dăunătoare pentru persoanele salvate, întrucât ar trebui transportate tocmai în țara care găzduiește misiunea FRONTEX, în loc să fie transportate către locul care ar fi cel mai potrivit în situația dată (de obicei, cel mai apropiat loc sigur).

3.4.1

CESE îndeamnă UE să înainteze pe calea adoptării unui sistem comun de azil cu un nivel înalt de armonizare legislativă. Regulamentul de la Dublin stabilește responsabilitățile fiecărui stat membru însărcinat cu analizarea cererilor de azil. Comitetul a semnalat deja că acest sistem generează numeroase probleme. Fiecare solicitant de azil ar trebui întrebat în ce țară dorește să fie analizată cererea sa. În avizul privind Cartea Verde (4), Comitetul a propus ca „solicitantul de azil să fie liber să aleagă țara căreia îi adresează cererea și ca, în această perspectivă, statele membre să fie deja încurajate să aplice clauza umanitară prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din regulament”.

3.4.2

Au început să se desfășoare activități în domeniul cooperării între statele membre, efectuate în cadrul EURASIL, un grup de experți naționali, sub președinția Comisiei. A fost creat și un instrument financiar de solidaritate, prin crearea Fondului european pentru refugiați. Începând din 2014, Fondul pentru imigrație și azil va dispune de mai multe resurse și de o mai mare flexibilitate pentru situațiile de urgență.

3.4.3

Cererile de protecție ale solicitanților de azil trebuie examinate pe baza legislației europene în materie de azil și de acordare a protecției internaționale. Persoanele care au nevoie într-adevăr de protecție ar trebui s-o primească.

3.4.4

CESE reamintește că tratamentul și garanțiile acordate solicitanților de azil la frontiere trebuie să fie aceleași cu cele oferite persoanelor care solicită azil pe teritoriul unui stat membru.

3.4.5

Comitetul solicită un angajament mai consistent al UE în combaterea rețelelor criminale care practică traficul de ființe umane, dar consideră că anumite politici de „combatere a imigrației neregulamentare” generează în Europa o acută criză în materie de azil. CESE a afirmat, în diverse avize (5), că lupta împotriva imigrației ilegale nu ar trebui să creeze noi probleme în materie de azil și că funcționarii însărcinați cu controalele la frontiere ar trebui să fie instruiți în mod corespunzător, astfel încât dreptul la azil să fie garantat.

3.4.6

CESE sprijină propunerea Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) privind constituirea de echipe de experți în materie de azil care să acorde asistență în cadrul tuturor operațiunilor de control la frontieră de pe teritoriul UE.

3.4.7

Este deosebit de important să se sublinieze faptul că mii de persoane dintre cele care intră în UE nu solicită azil deoarece sunt migranți economici, iar principalul lor motiv de intrare în UE este cel de a-și continua drumul către alte țări europene, mai curând decât să rămână în țara în care au intrat.

3.4.8

Parteneriatele pentru mobilitate nu ar trebui să însemne că țările partenere suportă întregul cost al procedurilor de azil pentru persoanele care le traversează teritoriile. UE ar trebui să-și arate sprijinul prin intermediul Fondului pentru azil. Fondul ar trebui să contribuie la instituirea unor mecanisme și structuri care să permită examinarea cererilor de azil, iar luarea deciziilor cu privire la acestea să se facă într-un termen rezonabil, în cadrul garanțiilor de drept intern.

3.4.9

CESE îndeamnă UE să continue adoptarea unui sistem comun în materie de azil, pe baza unei legislații armonizate în cea mai mare măsură. Cererile de azil ar trebui examinate nu numai în țările de intrare, ci și de către celelalte state membre. Fiecare solicitant de azil ar trebui întrebat care este statul membru care ar dori să-i examineze cererea. În avizul său privind Cartea verde (6), Comitetul a propus ca „solicitantul de azil să fie liber să aleagă țara căreia îi adresează cererea și ca, în această perspectivă, statele membre să fie deja încurajate să aplice clauza umanitară prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din regulament”, accelerându-se astfel examinarea cererilor și reducându-se congestionarea birocratică din țările de intrare. CESE sprijină colaborarea UE cu țări terțe, în vederea îmbunătățirii sistemelor lor în materie de azil și pentru alinierea acestora la standardele internaționale. Cât privește dimensiunea externă a azilului, s-au înregistrat progrese în domenii cum sunt sprijinirea țărilor terțe care au un mare număr de refugiați (programele regionale de protecție sunt deosebit de importante) sau relocarea refugiaților pe teritoriul UE.

3.5.1

Returnarea migranților care au intrat în UE în mod neregulamentar trebuie abordată cu multă grijă. În această privință, acordurile în materie de returnare semnate cu țări terțe sunt esențiale pentru asigurarea respectării depline a drepturilor migranților care sunt returnați.

3.5.2

Parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să stabilească proceduri de repatriere bazate în principal pe întoarcerea voluntară, prevăzute totodată cu sisteme de sprijin (7). Atunci când sunt aplicate proceduri de returnare forțată, acestea trebuie desfășurate cu respectarea întru totul a drepturilor omului de care beneficiază persoanele repatriate, în conformitate cu recomandările Consiliului Europei (8).

3.5.3

Comitetul cere să existe o mai mare transparență în ce privește centrele de detenție din interiorul și din exteriorul UE, iar Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) să fie informat în legătură cu situația persoanelor deținute acolo, iar aceste persoane să beneficieze de asistență corespunzătoare din partea ONG-urilor. CESE este de părere că femeile însărcinate și copiii minori ar trebui să beneficieze de protecție specială și ar trebui plasați în instituții adecvate, care ar trebui înființate cu sprijin financiar de la UE.

3.6.1

CESE subliniază că această problemă este de anvergură europeană și nu aparține numai țărilor mediteraneene, cu atât mai mult cu cât existența Acordului Schengen înseamnă că imigrația în regiunea Mării Mediterane trebuie abordată printr-un efort comun la nivel european. Acest lucru nu înseamnă numai să se arate solidaritate la nivel de comunitate, ci ca toate statele membre ale UE să-și asume responsabilitățile pe care le au, pe baza unei politici europene comune, care ar trebui să fie propusă de Comisie și aprobată de Consiliu și Parlament.

3.6.2

Frontierele statelor membre ale Uniunii Europene – și aici se includ și frontierele maritime ale statelor membre UE situate pe coasta Mării Mediterane – sunt frontierele tuturor statelor membre UE, prin urmare răspunderea administrării corespunzătoare a acestor frontiere revine tuturor statelor membre.

3.6.3

În această privință, toate statele membre trebuie să furnizeze asistență și să participe la: (i) punerea la dispoziție a resurselor necesare pentru salvarea efectivă pe mare și gestionarea frontierelor, (ii) examinarea cererilor de azil, în cadrul răspunderilor ce le revin, (iii) situații cu caracter excepțional, punerea în aplicare a procedurilor de repatriere și expulzare, (iv) relocarea în interiorul UE a migranților din statele membre mediteraneene mici, (v) combaterea criminalității organizate și a traficului de persoane.

3.6.4

Relocarea ar trebui să se facă pe baza unui mecanism permanent, clar definit. În acest context, Comisia ar trebui să depună o propunere legislativă pentru instituirea unui mecanism permanent și eficient de relocare în interiorul UE, pe baza unei chei de distribuție UE pentru relocarea solicitanților de azil, așa cum este ea descrisă în raportul Parlamentului European intitulat „Consolidarea solidarității în domeniul azilului pe teritoriul UE” (2012/2032/ INI). Pentru a garanta cea mai bună funcționare a acestui mecanism, propunerea legislativă ar trebui să aibă în vedere și experiența practică dobândită în cadrul proiectului-pilot EUREMA pentru Malta (9).

3.7.1

Uniunea Europeană ar trebui să-și exercite toată influența politică și economică, în special în țări care beneficiază de finanțare UE importantă, pentru a le obliga să coopereze în chestiuni legate de imigrație. Comitetul consideră că parteneriatele pentru mobilitate ar trebui să includă cei patru piloni ai abordării globale: organizarea și facilitarea migrației și mobilității legale; împiedicarea și reducerea migrației neregulamentare și a traficului de ființe umane; promovarea protecției internaționale și sporirea dimensiunii externe a politicii de azi; și creșterea la maximum a impactului migrației și mobilității asupra dezvoltării.

3.7.2

Soluția acestei probleme trebuie găsită dincolo de măsurile polițienești, în măsurile preventive care trebuie luate în țările terțe, punându-se un mai mare accent pe derularea unor programe de cooperare, pentru sprijinirea IMM-urilor, a activităților agricole de cultivare a terenurilor sau a activităților zootehnice etc. UE trebuie să demonstreze că dispune de pârghiile politice necesare pentru colabora cu țările cu care ar trebui să colaboreze, țări care primesc finanțare semnificativă pentru a colabora în probleme de securitate, criminalitate organizată și imigrație neregulamentară. CESE salută recentul acord cu Regatul Maroc și inițiativa de a înființa parteneriate pentru mobilitate între UE și Tunisia, Egipt și Libia. Totuși, ar trebui realizat un studiu independent privind eficiența și impactul parteneriatelor pentru mobilitate existente. CESE sprijină inițiativa Comisiei de a se asigura că parteneriatele pentru mobilitate dispun de un mecanism de evaluare eficient. În plus, parteneriatele pentru mobilitate – care sunt declarații de politică comune care nu au caracter juridic obligatoriu în ce privește țările partenere – ar trebui transformate în acorduri internaționale. Comitetul consideră că UE și statele membre ar trebui să încheie noi acorduri cu alte țări din regiune. Având în vedere relația specială a UE cu Turcia, chestiunile referitoare la migrație ar trebui consolidate între părți, în special în ceea ce privește lupta împotriva rețelelor criminale.

3.7.3

Pentru a se asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurilor administrative și juridice, este esențial ca UE să solicite ca țările de origine ale migranților în situație neregulamentară să le pună la dispoziție rapid documente de călătorie.

3.7.4

Acest subiect ar trebui discutat și în cadrul Conferinței euromediteraneene, deoarece un număr considerabil de imigranți în situație neregulamentară intră în UE prin țări terțe de pe coasta Mării Mediterane.

3.7.5

Ar trebui acordată asistență anumitor țări de tranzit pentru a le permite să-și gestioneze mai bine frontierele, să înființeze structuri de azil și de asemenea să-și poată dezvolta capacități proprii prin care să acorde protecție celor care au nevoie de ea.

3.8.1

Restructurarea FRONTEX ar trebui să continue, astfel încât aceasta să devină o veritabilă agenție de gestionare a frontierelor externe europene, cu atribuții mai largi de coordonare și prevenire. În acest scop, agenția trebuie consolidată prin resurse financiare adecvate care să-i permită să acorde asistența cerută statelor membre din sud care se străduiesc să facă față fluxurilor de imigranți. În același timp, ar trebui să crească numărul personalului (inclusiv al polițiștilor de frontieră), iar resursele destinate monitorizării și înregistrării electronice ar trebui sporite. În această privință ar trebui să se depună eforturi suplimentare pentru consolidarea punerii în practică a noțiunii de „echipe europene de polițiști de frontieră”, așa cum se subliniază în raportul Parlamentului European privind FRONTEX (A7-0278/2011). Mai mult, ar trebui avută în vedere în mod serios utilizarea noilor capacități de care dispune FRONTEX (cum ar fi achiziționarea de echipament).

3.8.2

Rețeaua europeană de patrulare, care se ocupă cu siguranța la frontierele regionale, ar trebui întărită, permițându-se astfel modernizarea resurselor naționale și a măsurilor europene și consolidând cooperarea la nivel național și european.

3.9.1

EASO trebuie să fie în măsură să identifice cu claritate diferențele care există, la nivelul statelor membre, în ceea ce privește practicile în materie de azil și legislație și să propună modificările necesare. De asemenea, acest birou trebuie să aibă autoritatea de a stabili liniile directoare în procesul de interpretare și de aplicare a diverselor aspecte de natură procedurală și de conținut ale acquis-ului comunitar în materie de azil, așa cum propunea Comisia în Cartea verde.

3.9.2

EASO ar putea deveni un important centru de schimb de bune practici și de dezvoltare a activităților de formare în materie de azil, în special pentru funcționarii însărcinați cu controalele la frontiere. De asemenea, ar putea deveni un centru de monitorizare și analiză a rezultatelor aplicării noilor măsuri adoptate de UE în materie de azil, precum și un punct de constituire și conducere a echipelor mixte de experți în materie de azil.

3.9.3

EASO ar trebui să efectueze activități în rețea, să colaboreze cu EURASIL și să întrețină relații strânse cu UNHCR și cu ONG-uri specializate.

3.9.4

Biroul European de Sprijin pentru Azil a început să funcționeze relativ recent. Este de așteptat să-și asume la întreaga capacitate atribuțiile fără întârziere suplimentară, în special în ce privește rolul său în găsirea de soluții durabile și asigurarea distribuirii costurilor între statele membre, așa cum sunt acestea descrise în regulamentul EASO. În același timp, EASO trebuie să fie proactivă în ceea ce privește solidaritatea în interiorul UE, în conformitate cu obligațiile ce decurg din regulamentul EASO.

3.10.1

Imigrația neregulamentară pe mare este periculoasă și pune în pericol viețile oamenilor. Mii de oameni își pierd viața în traversarea Mediteranei pe vase improprii pentru navigație. Aceste călătorii periculoase sunt organizate de rețele infracționale, care înghesuie sute de persoane (inclusiv femei și copii), fără echipament adecvat și fără provizii (chiar fără echipament de salvare), în bărci care sunt, în majoritate, improprii pentru navigație. Rezoluția adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei [Rezoluția 1872 (2012)] cu titlul „Vieți pierdute în Marea Mediterană – Cine este responsabil?” descrie amănunțit rolul jucat de traficanții de migranți în organizarea traversării periculoase a Mediteranei; această rezoluție ar trebui luată în considerare, pentru a înțelege gravitatea situației.

3.10.2

Statele membre ar trebui să prevadă proceduri penale și pedepse dintre cele mai severe, mergând până la închisoarea pe viață, pentru traficanții de persoane și traficanții de migranți. Persoanele exploatate de traficanți ar trebui întotdeauna considerate victime inocente.

3.10.3

Traficul de migranți dă naștere la infracțiuni, întrucât rețelele infracționale care organizează aceste traversări colectează taxe de la fiecare persoană care călătorește, adeseori prin extorcare și cu utilizarea unor mijloace inumane. CESE subliniază că UE ar trebui să colaboreze cu țările de plecare și țările de tranzit, cu scopul de a dezmembra rețelele criminale implicate. De asemenea, CESE subliniază faptul că UE trebuie să acționeze în cel mai ferm mod cu putință pentru a opri activitatea traficanților de migranți și a-i împiedica să pună în pericol viața persoanelor.

3.10.4

Totodată, UE ar trebui să ia în calcul încheierea unor acorduri cu țări terțe privind înființarea de centre de primire a migranților și sprijinirea financiară a înființării și funcționării acestor centre. Centrele înființate în aceste țări ar putea funcționa în colaborare cu alte centre de primire, pentru identificarea și îngrijirea persoanelor respective. OIM, UNHCR, Agenția pentru Drepturi Fundamentale și ONG-urile specializate ar trebui să monitorizeze funcționarea acestor centre.

3.10.5

Mai mult decât atât, UE trebuie să se implice în campanii de informare prin care eventualii imigranți în situație neregulamentară să fie descurajați de a mai intra ilegal în UE, făcându-i conștienți de pericolele și dificultățile la care se expun prin imigrația ilegală. De asemenea, eventualii imigranți în situație neregulamentară trebuie sensibilizați cu privire la dificultățile enorme cu care se vor confrunta în găsirea unui loc de muncă în Europa în cazul în care intră în UE fără documente.

3.10.6

Ar trebui sprijinite mai mult, atât moral, cât și financiar, organizațiile care acționează pentru a sensibiliza persoanele din țările de plecare în legătură cu aspectele menționate mai sus, astfel încât să-i descurajeze pe eventualii migranți să pornească în călătorii periculoase.

3.10.7

De asemenea, CESE îndeamnă să se acorde mai multă atenție cauzelor mai profunde ale acestei probleme, care țin de nivelul de viață din țările de plecare. Ar trebui lansate programe speciale în acest sens. Tema în ansamblu ar trebui să se afle pe agenda Conferinței euromediteraneene.

3.11.1

Este nevoie de fonduri pentru combaterea și stăvilirea fluxurilor de imigrație neregulamentară. Trebuie manifestată grijă în planificarea centrelor de detenție, pentru a se asigura deținerea separată a migranților în situație neregulamentară de refugiații care solicită azil. De asemenea, trebuie ca în decurs de 15 zile să se pună la dispoziție cazare separată pentru minori și persoane vulnerabile. Potrivit unui studiu italian pus la dispoziție de FRONTEX, cheltuielile zilnice cu un imigrant în situație neregulamentară sunt, în medie, de 48 EUR. Dacă această sumă se înmulțește cu 100 000, numărul de imigranți care sosesc în fiecare an (conform datelor FRONTEX (10)) și cu 365 de zile, costul total este de peste 1,752 miliarde EUR pentru fiecare an care trece.

3.11.2

CESE salută eforturile Comisiei Europene de simplificare a instrumentelor financiare prin crearea a două fonduri, unul pentru imigrație și azil (11) și altul pentru securitate internă (12), care să fie însoțite de un regulament orizontal, cu un set de norme comune privind programarea, informarea, gestiunea financiară, controlul și evaluarea (13). CESE sprijină propunerea Comisiei care urmărește stabilirea unei sume de bază și a unei sume variabile sau flexibile atunci când se realizează repartizarea resurselor financiare între statele membre. În ceea ce privește suma flexibilă, CESE consideră esențial ca fiecare stat membru să-și elaboreze propriul program anual în conformitate cu prioritățile UE și incluzând cooperarea cu celelalte state membre. Comitetul susține ideea ca, începând din 2014, Fondul pentru imigrație și azil să dispună de mai multe resurse și de o mai mare flexibilitate pentru situații de urgență.

3.11.3

Schimbările preconizate vor duce la rezolvarea problemelor actuale deoarece programele de gestionare a fluxurilor de migrație în UE și de înființare de centre de detenție sunt desfășurate pe perioade de un an. La fel și în cazul finanțărilor și al măsurilor. Totuși, este aproape imposibil ca facilitățile de primire și cazare să fie finalizate pe baza unei planificări anuale. Din acest motiv, programele din acest domeniu ar trebui să fie organizate într-un mod mai flexibil.

3.11.4

Țările terțe situate de-a lungul rutelor de migrație din țara de plecare inițială ar trebui să beneficieze de finanțare pentru înființarea de centre de primire și ședere.

Luând în considerare exemplul economic de mai sus, bugetul UE ar trebui să aloce fonduri pentru sporirea monitorizării și pentru măsurile preventive (nave de patrulare, stații pentru paza de coastă, elicoptere), iar FRONTEX și EASO ar trebui să dispună de bugete anuale adecvate pentru a-și putea îndeplini pe deplin sarcinile. Trebuie asigurată finanțare pentru a le permite țărilor de intrare să combată eficient rețelele de criminalitate implicate, creând totodată condițiile corespunzătoare pentru migranții care intră în UE.

—

25.4.2005 privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind o politică comună în materie de migrație ilegală. Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 221, 17.9.2002);

—

29.1.2004 privind propunerea de regulament al Consiliului de înființare a unei agenții europene pentru gestionarea cooperării operaționale la frontierele externe. Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 108, 30.4.2004);

—

27.10.2004 privind propunerea de decizie a Consiliului de modificare a Deciziei 2002/463/CE de adoptare a unui program de acțiune privind cooperarea administrativă în domeniile frontierelor externe, vizelor, azilului și imigrării (programul ARGO). Raportor: dl Pariza Castaños (JO C 120, 20.5.2005);

—

12.3.2008 privind Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil. Raportor: dna Le Nouail-Marlière (JO C 204, 9.8.2008).