30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/1

—

întâmpină cu satisfacție „Pachetul privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor”, ca încercare de a propune o serie de măsuri concrete pentru a ajuta statele membre în confruntarea cu nivelurile inacceptabile ale șomajului în rândul tinerilor și cu excluziunea socială inerentă;

—

subliniază rolul esențial care revine autorităților locale și regionale în stabilirea și punerea în aplicare a măsurilor de combatere a șomajului, în crearea unor oportunități pentru tineri și în susținerea schimbului de bune practici;

—

de asemenea, subliniază importanța colaborării active a tinerilor și a organizațiilor lor la elaborarea strategiilor care trebuie puse în aplicare;

—

având în vedere caracterul urgent al chestiunii, Comitetul solicită Consiliului European să accepte punerea în aplicare anticipată, începând chiar din 2013, a Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor;

—

solicită Comisiei Europene să pună la punct Cadrul european de calitate pentru stagii, Alianța pentru ucenicii și propunerea privind noul regulament al EURES (servicii europene pentru ocuparea forței de muncă);

—

îndeamnă Comisia să sprijine și să completeze acțiunile statelor membre în sectorul politicii de formare profesională propunând, sub forma unei recomandări, standarde minime de calitate în ceea ce privește ucenicia, la nivel european, pentru a facilita recunoașterea competențelor dobândite oriunde în Europa.

Raportor

Enrico ROSSI (IT-PSE), președintele Regiunii Toscana

Documente de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Către integrarea tinerilor pe piața muncii

COM(2012) 727 final

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Către un cadru de calitate pentru stagii – A doua fază a consultării partenerilor sociali la nivel european în temeiul articolului 154 din TFUE

COM(2012) 728 final

1.

apreciază eforturile depuse de Comisia Europeană pentru a intensifica lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor, întrucât acesta constituie, fără îndoială, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă UE și care reclamă de urgență un angajament politic coordonat și sistemic (1), precum și o contribuție financiară corespunzătoare, astfel încât să poată fi rezolvată;

2.

întâmpină cu satisfacție „Pachetul privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor” (2), ca încercare de a propune o serie de măsuri concrete pentru a ajuta statele membre în confruntarea cu nivelurile inacceptabile ale șomajului în rândul tinerilor și cu excluziunea socială inerentă;

3.

consideră că este de apreciat dubla abordare (recomandări pentru statele membre și coordonare, inițiative și măsuri la nivel european) propusă de Comisie în comunicarea „Către integrarea tinerilor pe piața muncii”. În același timp, subliniază necesitatea unor acțiuni adecvate și proporționale și a unor măsuri la nivel european, național și regional, cu respectarea deplină a principiului subsidiarității;

4.

subliniază rolul esențial care le revine autorităților locale și regionale în stabilirea și punerea în aplicare a măsurilor de combatere a șomajului, în crearea unor oportunități pentru tineri și în susținerea schimbului de bune practici și, de asemenea, subliniază importanța colaborării active a tinerilor și a organizațiilor lor la elaborarea strategiilor care trebuie puse în aplicare;

5.

întâmpină cu satisfacție decizia Consiliului European din 7 și 8 februarie 2013 de a aloca 6 miliarde EUR Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, deschisă tuturor regiunilor (NUTS 2) cu rate ale șomajului în rândul tinerilor de peste 25 %. Consideră însă că resursele prevăzute, deși constituie un semnal încurajator, sunt o pârghie încă insuficientă pentru abordarea acestei probleme de mare amploare;

6.

având în vedere caracterul urgent al chestiunii, Comitetul solicită Consiliului European să accepte punerea în aplicare anticipată, începând chiar din 2013, a Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor;

7.

apreciază că o parte semnificativă din resursele dedicate inițiativei „Ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor” trebuie alocată autorităților locale și regionale, pentru a le oferi mai multe posibilități de punere în aplicare a inițiativelor de angajare a tinerilor, în maniera cea mai adaptată condițiilor locale;

8.

solicită Comisiei Europene să pună la punct Cadrul european de calitate pentru stagii, Alianța pentru ucenicii și propunerea privind noul regulament al EURES (servicii europene pentru ocuparea forței de muncă);

9.

subliniază importanța unei abordări orizontale, concertate și durabile în procesul de punere în aplicare, pentru asigurarea sinergiei între toate inițiativele strategice – Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă (3), Tineretul în mișcare (4), O Uniune a inovării, Agenda digitală pentru Europa –, precum și între acestea și politica de coeziune 2014-2020;

10.

sprijină hotărât Strategia Europa 2020 și instrumentele sale și susține angajamentul de îndeplinire a obiectivelor în domeniul ocupării forței de muncă, inclusiv reducerea ratei abandonului școlar, invitând statele membre să consolideze parcursul de creștere și inovare definit în această strategie și promovând o colaborare mai strânsă între diversele niveluri de guvernare. Din această perspectivă, subliniază importanța rolului care le revine autorităților regionale și locale în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și necesitatea ca programele naționale de reformă să fie puse în aplicare în colaborare de către diversele niveluri de guvernare;

11.

subliniază că este important să fie abordată cu fermitate problema tot mai gravă a apariției pe plan european a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare), evaluând costurile aferente acesteia, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, și ținând seama de impactul lor pe plan social și economic, ca și de consecințele și riscurile (de natură socială și demografică) pe care le implică lipsa de autonomie a acestor tineri. De asemenea, consideră că fenomenul neintegrării tinerilor pe piața muncii depinde de gradul de eficiență a serviciilor pentru ocuparea forței de muncă, de relația dintre lumea școlii și câmpul muncii, de prezența mai mare sau mai mică, în acest context, a organizațiilor de voluntariat și din sectorul terțiar; trebuie evidențiat faptul că rezultatele cele mai bune se obțin prin cooperarea dintre autoritățile locale și regionale, agențiile de plasare a forței de muncă și instituțiile de consultanță și educație;

12.

relevă faptul că cele mai bune rezultate în materie de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor se înregistrează în țările în care aceștia au posibilitatea de a efectua stagii de calitate și care dispun de mecanisme solide de ucenicie (5), ca parte integrantă a unui sistem de formare și de integrare pe piața muncii. De asemenea, remarcă faptul că toate acestea sunt posibile cu condiția ca serviciile pentru ocuparea forței de muncă să fie eficiente. În acest sens, subliniază importanța scoaterii în evidență a bunelor practici ale sistemelor și serviciilor publice de orientare și însoțire a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, existente la nivel european; în plus, consideră că, în activitățile serviciilor de ocupare a forței de muncă și de orientare profesională, trebuie implicate, în măsura posibilităților, cât mai multe organizații locale de tineret;

13.

salută așa-numita garanție pentru tineret, prin care li se oferă tinerilor certitudinea că, în termen de cel mult patru luni de la încheierea parcursului școlar sau a unui contract profesional, primesc o ofertă avantajoasă de muncă, de continuare a studiilor, de ucenicie sau de stagiatură; reducerea șomajului în rândul tinerilor este una din provocările centrale pentru viitorul Europei;

14.

CoR va acorda atenție sporită punerii în aplicare a garanției pentru tineret și amintește că este vorba despre un instrument foarte costisitor, motiv pentru care statele membre, în special cele care se confruntă cu mari dificultăți financiare, vor avea nevoie de un sprijin hotărât din partea UE pentru a-l pune în aplicare;

15.

insistă asupra importanței extinderii acestei măsuri, astfel încât de pe urma ei să beneficieze și tinerii, inclusiv absolvenții, până la 30 de ani, și nu doar până la 25 de ani;

16.

va veghea pentru ca, la negocierile interinstituționale privind noile dispoziții ale Fondului social european referitoare la Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, adoptată de Consiliul European la 7 și 8 februarie 2013, finanțarea provenită din acest instrument să prevadă condiții mai flexibile sub aspecte cum ar fi rata de cofinanțare sau avansurile, pentru a putea face față în mod mai eficient și mai prompt situației dificile din teritorii în acest domeniu. De asemenea, solicită să se explice autorităților locale și regionale cum funcționează inițiativa menționată și ce sume provin din fiecare din cele două căi prevăzute de aceasta, cu suficient timp înainte pentru a putea ține seama de aceste aspecte atunci când își elaborează strategiile de combatere a șomajului în rândul tinerilor și sistemele de garanție;

17.

încurajează statele membre și instituțiile competente să elaboreze programe de formare care susțin și anticipează tranziția de la școală la locul de muncă, astfel încât tinerii să nu rămână prea mult timp în cadrul unui sistem de educație sau de formare fără perspective. Anticiparea intrării pe piața muncii trebuie însă susținută de posibilitatea de a se reîntoarce în sistemul de formare, pentru a-și îmbunătăți competențele sau pentru recalificare, din perspectiva formării continue. În același timp, recomandă elaborarea și punerea în practică, în colaborare cu autoritățile locale și regionale, organismele implicate în educație și formare, agențiile de ocupare a forței de muncă și structura antreprenorială, a unor strategii regionale, care să vizeze piața forței de muncă și formarea profesională, în vederea înlesnirii inserției profesionale în cadrul unor sisteme economice integrate;

18.

subliniază nevoia abordării de urgență inclusiv a dimensiunii de gen a șomajului în rândul tinerilor, tinerele fiind mai susceptibile să aibă un loc de muncă precar și să suporte consecințele disparității salariale de gen, chiar și în cazul stagiilor, precum și ale absenței unor măsuri de echilibrare a vieții profesionale cu cea privată; solicită așadar ca toate sistemele de stimulare a ocupării forței de muncă în rândul tinerilor să țină seama de condițiile naționale, regionale și locale, precum și de dimensiunea de gen a problemei;

19.

amintește că programele de ucenicie facilitează într-o măsură considerabilă tranziția școală-loc de muncă, permițând tinerilor să dobândească atât experiență la locul de muncă, cât și cunoștințe teoretice în afara acestuia, datorită implicării întreprinderilor și instituțiilor de formare pe parcursul procesului de pregătire; pentru aceasta, încurajează statele membre să promoveze programe de ucenicie „duală” sau care îmbină pregătirea teoretică și cea practică, inclusiv pe durata studiilor superioare;

20.

ar dori să existe posibilitatea adoptării, în baza distribuției competențelor prevăzute de tratate, a unui cadru comun menit să asigure compatibilitatea inițiativelor de formare duală existente în diversele țări membre, care să exploateze la maximum potențialul instituției uceniciei și care să indice care sunt cele mai eficiente instrumente de punere în aplicare;

21.

îndeamnă Comisia să sprijine și să completeze acțiunile statelor membre în sectorul politicii de formare profesională, propunând, sub forma unei recomandări, standarde minime de calitate în ceea ce privește ucenicia, la nivel european, pentru a facilita recunoașterea competențelor dobândite oriunde în Europa;

22.

apreciază progresele înregistrate în direcția Alianței europene pentru ucenicii, ca instrument european ce vine în întâmpinarea cererii de competențe și contribuie la punerea la dispoziție a unui cadru de referință corect pentru calificările obținute;

23.

sprijină propunerea Comisiei de a promova forme de cooperare care să încurajeze dezvoltarea și răspândirea formării duale. Acestea trebuie însă să aducă laolaltă responsabili de la nivel național din educație, din formare și din domeniul politicilor privind munca, reprezentanți ai autorităților locale și regionale, autoritățile de gestionare a FSE, reprezentanți ai întreprinderilor și ai partenerilor sociali. Aceasta, cu scopul de a identifica, pe piața forței de muncă și în sistemul de învățământ al statului membru respectiv, strategii utile de consolidare a uceniciei și modalități de utilizare eficace a alocărilor naționale din FSE pentru elaborarea și punerea în funcțiune a sistemelor de formare duală;

24.

constată că, în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și învățarea, rezultatele cele mai bune se obțin acolo unde există o bună cooperare între toate părțile interesate (6). Prin urmare, propune statelor membre să promoveze o cooperare eficientă între școli, instituții și autorități care se ocupă de educație și formare profesională, întreprinderi și servicii pentru ocuparea forței de muncă. Pentru aceasta, sunt necesare diverse tipuri de intervenții, la nivel cultural și structural, și stimulente financiare și fiscale oferite, dacă este cazul, de către autoritățile regionale și locale;

25.

consideră că este necesar să se răspundă nevoilor specifice ale IMM-urilor, care ar putea contribui la dobândirea de către tineri a acelor competențe cerute pe piața muncii, dar care dispun de resurse limitate și care deseori se lovesc de piedici tot mai mari de natură organizatorică, birocratică și culturală;

26.

consideră că este necesar ca organismele și agențiile de plasare a forței de muncă care se află în administrația de stat sau locală și regională să sprijine organizarea de stagii pentru tineri, să preia rolul de control și să-și asume sarcina de a urmări încadrarea în muncă a stagiarilor. Cadrul instituțional ar trebui adaptat în consecință;

27.

amintește că un parcurs precum cel de stagiatură, deși de scurtă durată, trebuie să reprezinte un moment de formare util, care să permită intrarea cât mai grabnică și pentru multă vreme a tinerilor pe piața muncii. Din acest motiv, stagiile trebuie să fie de calitate, atât în ceea ce privește conținutul formării, cât și protecția socială. Ca atare, Comitetul Regiunilor invită autoritățile locale și regionale să ofere tinerilor cât mai multe stagii, pentru ca aceștia să se poată familiariza mai bine cu o serie de profesii și meserii. Consideră că autoritățile locale și regionale pot avea un rol exemplar în ceea ce privește punerea în aplicare a unor programe de stagii de calitate; de aceea, recomandă ca acestea, în colaborare cu instituțiile de învățământ, să preia rolul de lider în primirea și angajarea stagiarilor și să creeze spații de colaborare cu sectorul antreprenorial, pentru o inserție mai rapidă a tinerilor pe piața muncii;

28.

constată că, în multe state membre, instrumentul stagiului este utilizat în mod abuziv, pentru a atrage mână de lucru ieftină sau chiar gratuită, și servește deseori la înlocuirea contractelor de muncă normale, în multe cazuri exact în perioadele când este foarte mult de lucru;

29.

subliniază că definiția stagiului trebuie să evidențieze dimensiunea de proces de formare a acestui instrument, în vederea apropierii de câmpul muncii; în plus, observă că o definiție corectă trebuie să trimită la conceptul amplu de „filieră”, care presupune orientare, formare și muncă;

30.

sprijină hotărât rolul UE în stabilirea unor criterii de calitate recunoscute la nivel european. O soluție la nivelul UE ar aduce în plus avantaje clare în materie de mobilitate a stagiarilor în interiorul și în afara UE și ar contribui la o mai bună integrare pe piața muncii;

31.

întâmpină cu satisfacție propunerile Comisiei privind Cadrul european de calitate pentru stagii, ca ansamblu de măsuri menite să faciliteze intrarea tinerilor pe piața muncii;

32.

solicită ferm adoptarea de urgență a Recomandării europene privind stagiile, care să definească standardele minime la nivel european, comune pentru toate statele membre. Această recomandare ar trebui să țină seama cum se cuvine de toate tipurile de stagii, fără a se limita doar la stagiile de pe piața liberă (extracurriculare);

33.

recomandă adoptarea (la nivelul fiecărui stat membru) de cerințe minime, precum încheierea unui contract scris între stagiar și organizația-gazdă și, eventual, organizația care se ocupă de formare ori persoana care promovează stagiul, contract care să specifice aspecte precum obiectivele profesionale și de învățare, durata, programul de desfășurare a stagiaturii și, dacă este cazul, asigurarea socială și rambursarea cheltuielilor sau acordarea unor indemnizații. Conținuturile formării stipulate în contract ar trebui asigurate prin desemnarea unor supraveghetori sau mentori, care să dețină competențele profesionale adecvate și corespunzătoare activității de stagiatură, în interiorul organizației-gazdă;

34.

recomandă respectarea unui parcurs transparent pentru stagiar și subliniază că este important să fie se prevadă o rambursare corectă a cheltuielilor (sau o indemnizație), ce poate fi finanțată prin contribuția FSE și poate reprezenta un adevărat element calitativ în asigurarea unui „avantaj reciproc” pentru tânărul respectiv și pentru întreprindere, garantând în același timp o condiție demnă stagiarului;

35.

subliniază necesitatea ca entitatea-gazdă, care îl întâmpină pe stagiar, să îndeplinească niște condiții obligatorii ca, de pildă, să respecte normele privind asigurările sociale, sănătatea și siguranța la locul de muncă, cele referitoare la persoanele cu handicap etc.;

36.

subliniază necesitatea unui act oficial care să ateste cunoștințele și competențele dobândite de stagiar în cursul stagiului;

37.

sprijină propunerea Comisiei de modernizare a Directivei privind calificările profesionale (7), prin extinderea domeniului ei de aplicare, astfel încât să cuprindă și perioadele de stagiatură petrecute în alte state membre; se pronunță, de asemenea, pentru examinarea posibilității ca directiva să acopere nu numai stagiile necesare pentru accesul la o profesie reglementată, ci și stagiile pe piața liberă și stagiile din anumite arii curriculare;

38.

consideră că mobilitatea geografică a tinerilor lucrători este un instrument important, care contribuie la eliminarea dezechilibrelor dintre cererea și oferta de muncă pe plan local. În acest sens, stagiile create pe criterii specifice, într-un anumit sector de referință (de exemplu, stagii în artizanat sau turism) pot constitui instrumente eficiente pentru promovarea acestei mobilități, care vizează întoarcerea tinerilor în ținuturile lor, cu posibilități sporite de a-și găsi un loc de muncă acolo, datorită unei mai bune calificări obținute. Acest aspect este deosebit de important pentru menținerea coeziunii teritoriale și sprijinirea regiunilor care se confruntă cu provocări demografice, cum ar fi îmbătrânirea sau rarefierea populației;

39.

speră ca următoarele programe europene în favoarea mobilității, din cadrul propunerii „Erasmus pentru toți”, să primească o finanțare corespunzătoare și durabilă, pentru a permite cât mai multor tineri să parcurgă în străinătate o etapă a traseului lor universitar sau de formare, ținând seama de situația specială a tinerilor originari din regiunile ultraperiferice;

40.

sprijină decizia Comisiei de a transforma rețeaua europeană de căutare a unui locuri de muncă într-un instrument axat pe rezultate, care să asigure corespondența cererii cu oferta de locuri de muncă, prin dezvoltarea în continuare a inițiativei „Primul tău loc de muncă EURES”, pentru a-i ajuta pe cetățenii UE cu vârste între 18 și 30 de ani să își găsească un loc de muncă într-un alt stat membru.

41.

ar dori să existe posibilitatea alocării de resurse, atât prin intermediul FSE, cât și din fonduri naționale/regionale, în mod suplimentar față de programele UE în domeniul educației. Aceste resurse trebuie destinate promovării unor sisteme de mobilitate specifice, care să permită tuturor tinerilor din UE să beneficieze de pe urma mobilității în condiții egale, indiferent de locul în care trăiesc, încurajând serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă din statele membre să elaboreze programe care să popularizeze oportunitățile oferite de sistemul EURES, și să integreze aceste programe în activitățile lor curente;

42.

întâmpină cu satisfacție lansarea „Panoramei competențelor în UE” și a pașaportului european al competențelor, pentru definirea competențelor. Într-adevăr, aceste instrumente pot răspunde mai bine cererii de competențe adecvate și pot contribui la constituirea unui cadru de referință adecvat pentru calificări, în măsură să includă competențele dobândite prin învățare nu numai formală, ci și informală sau non-formală;

43.

încurajează statele membre să conceapă și să pună în aplicare politici și instrumente care să favorizeze întreprinderile nou înființate de către tineri, inclusiv prin forme de acordare a unor garanții pentru finanțare, prin operațiuni de leasing și prin contribuții la reducerea ratei dobânzii la împrumuturi, precum și prin instrumente de microcreditare;

44.

consideră că este esențială crearea unei punți între mediul universitar și câmpul muncii, prin valorificarea unor instrumente precum Programul Erasmus pentru tineri antreprenori, care s-a evidențiat ca instrument eficient de stimulare a spiritului antreprenorial, după cum se subliniază într-un aviz anterior al CoR (8);

45.

este de acord cu Comisia în ceea ce privește importanța unei impulsionări puternice a sectoarelor strategice, cu potențial considerabil de ocupare a forței de muncă (sectorul medical, cel social, economia ecologică și TIC), atât sub forma înființării de noi întreprinderi, cât și a promovării ocupării forței de muncă în general; în acest sens, nivelul regional poate juca un rol special în promovarea dezvoltării calificărilor specifice domeniilor în care respectiva regiune ocupă o poziție fruntașă și în care perspectivele în materie de ocupare a forței de muncă sunt pozitive;

46.

consideră esențial ca integrarea conceptelor de securitate și flexibilitate a pieței muncii (flexicurity) să se finalizeze cu succes, prin găsirea unui echilibru între nevoia angajatorilor de a dispune de forță de muncă flexibilă și nevoia lucrătorilor de a beneficia de securitate și protecție, într-un context de precaritate crescândă a muncii;

47.

subliniază că, pentru elaborarea unei strategii specifice de planificare și gestionare globală a politicilor de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor, este importantă cooperarea cu instituțiile de la nivel local și regional. Pentru aceasta, ar putea fi utile forme inovatoare de gestionare a sistemelor integrate de politici de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor, care să promoveze legătura dintre organismele publice și tinerele generații și structura antreprenorială;

48.

subliniază necesitatea implicării plenare a autorităților locale și regionale în elaborarea și lansarea noilor inițiative, întrucât ele reprezintă nivelul cel mai adecvat de evaluare a exigențelor și necesităților din teritoriu și în context local, precum și în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și programele concepute anume pentru tineri;

49.

amintește Comisiei Europene că autoritățile locale și regionale sunt deja competente, în mare măsură, în ceea ce privește punerea în aplicare a politicilor de ocupare a forței de muncă, educație și formare; în același timp, regretă faptul că comunicarea Comisiei Europene nu face o trimitere expresă la competențele regiunilor și autorităților locale (9) în ceea ce privește elaborarea sau punerea în aplicare a politicilor în domeniile sus-menționate;

50.

recomandă ca, în cadrul „Pachetului privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor” și în contextul mai amplu al promovării sistemelor de garanții pentru tineret, instrumentul stagiaturii să își găsească locul potrivit și să beneficieze de susținerea necesară din partea UE, pentru ca, prin politicile pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, să se poată înfrunta cea mai mare provocare a Europei sociale: evitarea faliei dintre generații prin recunoașterea dreptului de acces la oportunități al tinerilor, pentru ca aceștia să își dobândească autonomia.

51.

consideră că este esențială alocarea unor resurse importante în scopul formării, pentru a stimula spiritul întreprinzător în rândul tinerilor. Această stimulare trebuie să fie destinată sectoarelor emergente care au fost identificate de diversele strategii regionale într-un cadru economic global. Societatea europeană dispune de o sursă de creștere reprezentată de cunoașterea acumulată și de aplecarea tinerilor către învățare. Experiența trebuie să servească pentru a nu-i orienta pe tinerii noștri întreprinzători către sectoare fără viitor din punct de vedere economic. Astfel, în cadrul unei societăți economice complexe, este necesar „să îi învățăm să învețe”, prin măsuri de formare care să le permită tinerilor să treacă de la o idee de afacere la materializarea efectivă a proiectului antreprenorial. Considerăm că finanțarea are o importanță vitală. Pentru aceasta, va trebui ca statele membre să aloce un procent din instrumentele financiare proprii, aplicând coeficienți legați direct de rata șomajului în rândul tinerilor, care să permită finanțarea în condiții avantajoase a proiectelor prezentate de tinerii întreprinzători.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/7

—

salută recunoașterea culturii ca instrument de dezvoltare locală și regională, precum și faptul că se subliniază importanța strategiilor de specializare inteligentă și a abordărilor holistice pentru dezvoltarea creativă;

—

propune dezvoltarea unor concepte creative la nivel local și regional și preluarea acestora în cadrul unui „forum european al creativității”, care ar urma să aducă laolaltă grupuri de actori publici, privați și din sectorul voluntariatului, pentru a analiza modul în care Europa ar putea aplica soluții creative în cazul unor probleme locale sau europene urgente;

—

subliniază importanța dobândirii unor competențe creative începând de la o vârstă fragedă, ceea ce ar permite sporirea capacității tinerei generații de a valorifica pe deplin noile forme de acces la cultură și de a se pregăti mai bine pentru locurile de muncă viitoare, în special prin sprijinirea acestora și a societății în ansamblu pentru a face față consecințelor trecerii la era digitală;

—

sprijină accentul pe care îl pune Comisia pe necesitatea de simplificare a normelor existente și de îmbunătățire a accesului sectoarelor culturale și creative la finanțare externă;

—

solicită o mai bună integrare a culturii și creativității în cadrul Strategiei Europa 2020 și recunoașterea importantelor legături care există cu alte politici sectoriale, precum industria, turismul, învățământul, finanțarea.

Raportor

dl Anton ROMBOUTS (NL-PPE), primarul orașului Hertogenbosch

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Promovarea sectoarelor culturale și creative pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă în UE

COM(2012) 537 final

1.

salută Comunicarea „Promovarea sectoarelor culturale și creative pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă în UE”, considerând-o o strategie adoptată la momentul oportun care urmărește valorificarea deplină a potențialului acestor sectoare pentru dezvoltarea socio-economică. Comitetul salută în special accentul care se pune pe capacitatea sectoarelor culturale și creative (SCC) de a genera creștere și locuri de muncă, pe contribuția la promovarea inovării, precum și pe posibilele efecte de contagiune benefice pe care le pot avea asupra altor sectoare și politici. Comunicarea dovedește existența unei puternice sinergii între poziția Comisiei Europene și a Comitetului Regiunilor cu privire la potențialul de creștere al culturii și creativității. Comitetul subliniază importanța nivelurilor local și regional în dezvoltarea SCC din Europa, astfel cum se menționează în avizul CoR pe tema „Eliberarea potențialului industriilor culturale și creative” (1), aspect care este reflectat și în comunicare;

2.

reamintește faptul că, într-o perioadă marcată de criza economică și financiară, cultura și sectorul creativ pot juca un rol important în realizarea obiectivelor de politică socială și de politică de sănătate într-un mod creativ, susținând inovațiile și contribuind în același timp la creșterea economică (2);

3.

reiterează totodată și valoarea intrinsecă a culturii, care este independentă de aspectele economice ale bunurilor culturale, și insistă asupra faptului că trebuie să se țină seama de această calitate dublă, evitând o concentrare exclusivă pe utilitatea economică a culturii (3);

4.

salută faptul că în comunicare se recunosc beneficiile semnificative pe care le pot aduce investițiile strategice în SCC la nivel local și regional, precum și apelul pe care îl face aceasta la un răspuns strategic cuprinzător, care să îi implice pe toți actorii, de la nivel local până la nivelul UE;

5.

salută faptul că în întreaga comunicare cultura este recunoscută ca fiind un instrument de dezvoltare locală și regională, precum și faptul că este subliniată importanța strategiilor de specializare inteligentă;

6.

recunoaște necesitatea unei integrări mai accentuate între strategiile de la nivel local/regional și cele de la nivel național și sprijină propunerea de a se pune accentul pe evaluarea potențialului acestor sectoare în strategiile de dezvoltare regională din cadrul viitoarelor programe ale politicii de coeziune;

7.

reamintește luările anterioare de poziție ale CoR referitoare la inițiativa „capitalele europene ale culturii”, pe care o consideră un element valoros, care pune în lumină bogăția, diversitatea și aspectele comune ale culturilor europene (4). Alături de inițiativa privind „marca patrimoniului european”, capitalele europene ale culturii pot fi utilizate ca laboratoare pentru lărgirea audienței și participarea cetățenilor;

8.

salută propunerile Comisiei vizând pregătirea unor programe de cooperare menite să sprijine învățarea reciprocă și constituirea unei rețele de contacte pentru a facilita schimburile și a asigura diversitatea. Cu implicarea autorităților locale și regionale, intervenția UE va fi necesară și pentru a ajuta sectorul creativ să facă saltul de la nivel local la nivel mondial;

9.

consideră că propunerile Comisiei, astfel cum sunt formulate în comunicarea de față, nu par să ridice probleme în ceea ce privește respectarea principiului subsidiarității. Cu toate acestea, în viitor, pe măsură ce vor fi propuse/adoptate la nivelul UE, măsurile/acțiunile concrete în acest domeniu vor trebui monitorizate;

10.

având în vedere provocările actuale cu care se confruntă Europa, CoR evidențiază nevoia unei viziuni pe termen lung care să poată deschide o cale către prosperitate și o mai bună calitate a vieții pentru toți. O astfel de viziune trebuie să întrețină o relație puternică cu cultura și creativitatea. CoR este de acord cu faptul că influența internațională a UE are la bază imaginația, creativitatea și inovarea, pornind de la idei noi, concepte noi și proiecte noi, și își exprimă convingerea că SCC pot avea o contribuție importantă în acest sens;

11.

acest lucru este bine înțeles de către orașe și regiuni, care se străduiesc să ofere o viață mai bună cetățenilor lor. Este necesară o viziune care să facă legătura între calitățile subtile ale orașelor și regiunilor europene și combaterea șomajului și a marginalizării grupurilor vulnerabile. Această viziune ar putea deveni mai concretă pentru cetățeni prin dezvoltarea unor concepte creative la nivel local și regional și preluarea acestora în cadrul unui „forum european al creativității”, care ar urma să aducă laolaltă grupuri de actori publici, privați și din sectorul voluntariatului, pentru a analiza modul în care Europa ar putea aplica soluții creative în cazul unor probleme locale sau europene urgente. În acest context, CoR dorește să sublinieze în special faptul că, în întregul sistem de învățământ, creativitatea, capacitatea de rezolvare a problemelor, precum și cunoștințele și competențele artistice și culturale ar trebui să ocupe un loc central;

12.

de aceea, după cum se precizează în comunicare, este important să utilizăm cultura și creativitatea de o manieră multifuncțională. Aceasta necesită nu numai modelul organizațional vertical și orizontal progresiv propus în comunicare, ci și o abordare care să trateze întregul ecosistem cultural. Este important ca aceasta să includă capacitatea cetățenilor de a participa la procesul de co-creare și o recunoaștere a valorii pe care o prezintă ancorarea culturii și creativității în locuri specifice;

13.

subliniază că, într-o lume globalizată, cultura devine o calitate esențială a unei regiuni, care îi determină atractivitatea și, astfel, competitivitatea pentru întreprinderi, investitori și persoanele creative și întreprinzătoare. Din acest motiv, îmbunătățirea calității vieții a devenit o aspirație importantă în cadrul programelor de dezvoltare locală și regională. În acest context, este important echilibrul dintre diversitate, resursele creative și culturale și existența unor servicii și infrastructuri corespunzătoare. Aceste chestiuni sunt cel mai bine tratate la nivel local și regional, acolo unde autoritățile locale și regionale sunt cel mai bine plasate pentru a pune în legătură diversitatea și identitățile cu programele de dezvoltare. De aceea, solicită dezvoltarea unor parteneriate între centrele de cercetare și laboratoarele de inovare, pentru a studia efectele pe care calitatea unei zone le are asupra deciziilor de stabilire și a dezvoltării economice și sociale;

14.

Europa nu este numai o zonă importantă din punct de vedere economic, ci și o cultură comună, bazată pe valori importante precum încrederea și incluziunea, care constituie capitalul social, asigurând astfel o bază pentru inovare și creativitate. Totodată, această atmosferă impregnată de ideea de unitate în diversitate susține un sentiment de siguranță personală care îmbunătățește calitatea vieții cetățenilor și sporește atractivitatea orașelor și regiunilor europene ca locuri unde este bine de trăit, ceea ce, în cele din urmă sporește și competitivitatea Europei;

15.

remarcă faptul că, deși comunicarea subliniază nevoia de a pune în legătură sectoarele, ea acordă mai puțină importanță nevoii de a integra fluxurile de cunoaștere și de capital creativ existente. În ceea ce privește clusterele culturale sau districtele creative, CoR subliniază că orașele și regiunile trebuie plasate la confluența rețelelor de cunoaștere, pentru a profita pe deplin de beneficiile liberei circulații a ideilor, capitalului și persoanelor în economia de rețea mondială. Sprijinul acordat de autoritățile locale și regionale este vital pentru dezvoltarea acestor clustere, însă este necesar totodată ca ele să fie conectate la rețelele de cunoaștere europene și mondiale pentru a le face mai eficiente;

16.

pentru integrarea creativității ca trăsătură fundamentală a anumitor zone, este necesar ca inițiativele locale și regionale specifice să fie inteligente, durabile și strategice. În acest context, autoritățile locale și regionale joacă un rol deosebit de important. Dezvoltarea culturii la nivel local consolidează identitatea locală și caracterul distinctiv, creând produse culturale care nu sunt ușor de transferat și generând, în consecință, o valoare unică, strâns legată de o anumită zonă. Acești factori culturali sunt importanți și la nivel european;

17.

consideră că o comunitate care investește în cultură, educație și sport generează în același timp mai multă bogăție, bunăstare și siguranță. Acest simplu fapt este valabil pentru un oraș sau un sat, regiunea în care este situat acesta, o țară, precum și pentru întregul continent. CoR solicită adoptarea unui program ambițios la nivelul UE care să permită Europei să devină un continent atractiv și captivant, „un loc unde merită să trăiești” pentru tinerii de azi și de mâine, un continent care creează noi locuri de muncă și în care generațiile viitoare pot trăi într-un climat sigur și un mediu curat și pot avea totodată un nivel de trai ridicat;

18.

este convins că încrederea reprezintă un element esențial al calității unui loc, deoarece asigură baza pentru siguranța personală, permițând oamenilor să se reunească și să-și împărtășească ideile, generând o gândire creativă și inovare. Aceste spații contribuie totodată la ancorarea produselor creative, a patrimoniului imaterial și a persoanelor creative în spațiile în cauză, ceea ce prezintă și o dimensiune economică, de exemplu sub aspectul rolului pe care cultura îl are în diferențierea anumitor zone din perspectiva turismului. Însă încrederea are și o dimensiune socială importantă, întrucât o cultură bazată pe încredere asigură și temeiul coeziunii sociale;

19.

aceste chestiuni complexe evidențiază fără îndoială necesitatea unei abordări holistice. Creativitatea și inovarea se bazează în egală măsură pe cunoștințe, aptitudini, precum și pe rețele sociale și economice. În consecință, dezvoltarea creativă trebuie să fie urmărită ca un obiectiv strategic și ca un efort colectiv și bazat pe colaborare de fertilizare transsectorială. În acest proces nu sunt implicate numai SCC sau agenții economici, ci populația în ansamblul ei;

20.

de aceea, salută intenția Comisiei de a sprijini învățarea reciprocă între administrațiile orașelor, pentru a permite factorilor de decizie politică să împărtășească și să compare punctele lor de vedere privind influența culturii asupra revitalizării sociale și economice a orașelor. Cu toate acestea, CoR face apel la adoptarea unei viziuni mai largi asupra culturii și creativității, care să implice contextul regional, cetățenii, întreprinderile și organizațiile nonprofit în aceste procese. Unul din mecanismele care pot fi utilizate în acest scop ar putea fi modelul constituit de parteneriatele Comenius Regio, o inițiativă care se concentrează pe dezvoltarea locală în educație, însă care ar putea fi transferată și în SCC;

21.

Comitetul reamintește faptul că autoritățile locale și regionale joacă un rol-cheie în promovarea și susținerea culturii în zonele lor, în special în protejarea patrimoniului cultural și în promovarea inovației artistice, dar și în sprijinirea și finanțarea nu doar a institutelor și inițiativelor culturale, ci și a educației și formării profesionale și în organizarea de festivaluri și manifestări culturale (5). Autoritățile locale și regionale dețin o poziție privilegiată pentru a echilibra diferitele elemente ale ecosistemului cultural și creativ și asigură resursele corespunzătoare necesare celor care lucrează în SCC;

22.

Comitetul salută faptul că Comisia subliniază valoarea SCC sub aspectul creșterii și al creării de locuri de muncă (ele reprezentând 3,3 % din PIB și oferind 6,7 milioane de locuri de muncă, adică 3 % din totalul forței de muncă) (6). Beneficiile economice pot fi cu siguranță sporite cu ajutorul noii strategii propuse, care vizează creșterea competitivității și a potențialului de export al acestor sectoare, precum și maximizarea efectelor benefice asupra altor domenii precum inovarea, TIC și regenerarea urbană. Comitetul Regiunilor subliniază în acest context că este foarte important să se profite de experiențele locale și regionale și să se analizeze în ce măsură sectorul creativ poate fi utilizat ca motor de creștere în alte domenii;

23.

în vederea maximizării acestor efecte, trebuie facilitate producția și consumul de cultură, precum și dezvoltarea creativității. CoR subliniază importanța dobândirii unor competențe creative începând de la o vârstă fragedă, atât în cadrul sistemului de învățământ, cât și în timpul liber, ceea ce ar permite sporirea capacității tinerei generații de a valorifica pe deplin noile forme de acces la cultură și de a se pregăti mai bine pentru locurile de muncă viitoare, în special prin sprijinirea acestora și a societății în ansamblu pentru a face față consecințelor trecerii la era digitală;

24.

comunicarea recunoaște posibilitatea ca SCC să beneficieze de o gamă largă de instrumente financiare, printre care Europa creativă, Erasmus pentru toți, fondurile politicii de coeziune, Orizont 2020, COSME și mecanismul „Conectarea Europei”. De asemenea, trebuie recunoscut faptul că autoritățile locale și regionale intervin mai direct în domeniul culturii. Pe lângă faptul că asigură cea mai mare parte a finanțării pentru cultură în majoritatea regiunilor din Europa, orașele și regiunile reprezintă în același timp un laborator de experimentare culturală și creativă și de inovare, jucând un rol-cheie în dezvoltarea clusterelor culturale și creative;

25.

subliniază importanța menținerii ajutoarelor de stat acordate pentru promovarea culturii. Astfel, solicită Comisiei, ca la adoptarea noilor norme privind ajutoarele de stat pentru filme și alte opere audiovizuale, să reconsidere criteriul de teritorializare a cheltuielilor, pentru a nu prejudicia impactul teritorial al acestor opere;

26.

în domeniul cultural, trebuie promovată o guvernanță corespunzătoare, în concordanță cu Concluziile Consiliului adoptate cu ocazia celei de-a 3201-lea reuniuni a Consiliului – Educație, Tineret, Cultură și Sport (Bruxelles, 26 și 27 noiembrie 2012);

27.

Comisia solicită o serie de acțiuni pentru promovarea condițiilor corespunzătoare, necesare dezvoltării sectoarelor culturale și creative. Acestea se concentrează pe dezvoltarea competențelor, accesul la finanțare, promovarea unor noi modele de afaceri, lărgirea audienței, accesul pe piețele internaționale și îmbunătățirea legăturilor cu alte sectoare. SCC se confruntă însă și cu provocări specifice. În SCC predomină microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă, care necesită inițiativă și organizare la nivel local. De aceea, autoritățile locale și regionale pot juca un rol mai important în informarea întreprinderilor locale în ceea ce privește modalitățile și instrumentele de susținere a activităților culturale locale și regionale (7);

28.

Comitetul consideră că parteneriatul este vital pentru SCC și salută măsurile care urmăresc asigurarea formării unor parteneriate/alianțe, precum și a condițiilor adecvate pentru transmiterea bunelor practici, promovarea cunoașterii, precum și constituirea unor rețele pentru schimb de experiență cu privire la oportunitățile de valorificare a potențialului SCC (8). Ar trebui să se aibă în vedere constituirea unor rețele tematice pentru SCC, astfel încât să se asigure un transfer de cunoștințe mai eficient la nivel european;

29.

Comitetul ia notă de intenția Comisiei de a îmbunătăți cadrul de reglementare de la nivelul UE referitor la SCC și sprijină accentul pe care îl pune aceasta pe necesitatea de simplificare a normelor existente și de îmbunătățire a accesului acestor sectoare la finanțare externă;

30.

cu toate acestea, consideră că este urgentă stabilirea de către Comisie a unui cadru de reglementare clar în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală și al drepturilor de autor, în contextul dezvoltării cloud computing-ului;

31.

Comitetul susține accentul pe care îl pune comunicarea pe cei cinci vectori politici cheie: dezvoltarea competențelor; îmbunătățirea accesului la finanțare; crearea de noi modele de afaceri și cucerirea unui nou public; facilitarea cooperării cu alte sectoare și politici; și extinderea la nivel internațional;

32.

documentul Comisiei recunoaște în mod clar legăturile existente între SCC și alte politici sectoriale, cum ar fi TIC, turismul etc. Cu toate acestea, ar trebui evidențiate mai clar legăturile SCC cu domeniile politicii educaționale. CoR solicită totodată adoptarea unei abordări mai proactive, care să contribuie la dezvoltarea sinergiilor între sectoarele culturale și creative și între acestea și actorii economici și sociali din alte domenii, în vederea promovării unor domenii de activitate noi și inovatoare precum cross-media, platformele sociale, editarea digitală, turismul creativ (9) etc.;

33.

Comitetul susține propunerea referitoare la o strategie la mai multe niveluri, bazată pe o abordare dublă, care să cuprindă atât dimensiunea orizontală, cât și pe cea verticală a politicii. Astfel, direcția de acțiune verticală – o abordare holistică pentru strategiile integrate – este importantă, deoarece recunoaște în mod explicit legăturile cu alte politici sectoriale, precum industria, turismul, învățământul, finanțarea etc.;

34.

Comitetul este de acord cu ideea de a folosi în continuare inițiativele „capitalele europene ale culturii” și „marca patrimoniului european” drept laboratoare pentru lărgirea audienței și participarea cetățenilor. Trebuie recunoscut faptul că astfel de inițiative, ancorate în contextul local, formează spații și clustere creative importante în cadrul rețelelor naționale și globale din SCC și contribuie la conectarea circuitelor culturale globale la comunitățile locale;

35.

Comitetul subliniază că este nevoie de mai multe informații și date cu privire la funcționarea și efectele SCC, acestea putând contribui și la formularea argumentelor în favoarea finanțării comerciale pentru întreprinderile creative. Eurostat ar trebui încurajat să pregătească statistici europene mai eficiente și mai oportune în domeniul cultural. În plus, s-ar putea realiza studii privind situația SCC în contexte locale și regionale specifice, pentru a se analiza modul de funcționare al ecosistemelor culturale în diferite tipuri de zone din întreaga UE, în vederea actualizării bunelor practici și a identificării principalelor tendințe în domeniu;

36.

Comitetul solicită o mai bună integrare a culturii și creativității în special în cadrul Strategiei Europa 2020, cu precădere prin intermediul inițiativelor emblematice „Agenda digitală”, „Noi competențe pentru noi locuri de muncă” și „O Uniune inovării”, ca o recunoaștere a faptului că, pentru susținerea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, este nevoie nu numai de „întreprinderi”, ci și de un sistem de cunoaștere complet și de un ecosistem cultural sănătos;

37.

în final, Comisia propune utilizarea metodei deschise de coordonare în domeniul cultural pentru monitorizarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a strategiei. CoR dorește în special să sublinieze că reprezentanții naționali ar trebui să consulte în mod sistematic actorii de la nivel local și regional pentru a putea pregăti subiectele într-un mod cât mai informat cu putință;

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/12

—

după cum au demonstrat multe fenomene ale societății digitale, transformările importante se produc de jos în sus, iar o stare de spirit generalizată de „descoperire antreprenorială” este fundamentală;

—

comunitățile de inovare funcționează ca ecosisteme prin crearea de rețele de valori sistemice într-o lume fără frontiere;

—

regiunile au nevoie de noi forumuri capabile să stimuleze co-crearea de inovații. Acestea ar putea fi descrise drept „grădini ale inovării” și „platforme de provocări”, care, împreună, formează prototipuri ale laboratoarelor în care se inventează viitorul;

—

CoR este favorabil realizării de noi investiții în inovarea deschisă și în crowdsourcing. Acestea sunt concepte-cheie asociate cu orașul inteligent și cu participarea cetățenilor;

—

conceptul de „orașe inteligente conectate” trebuie dezvoltat în continuare și extins în întreaga Europă;

—

CoR încurajează Comisia să creeze programe de „descoperiri antreprenoriale” care să opereze la diferite niveluri și care să facă posibilă descoperirea soluțiilor celor mai eficiente pentru nevoile de la nivel local și pe scară europeană;

—

o economie circulară pentru cunoaștere: rezultatele programelor și proiectelor de cercetare și inovare finanțate de Comisia Europeană și la nivel național trebuie reutilizate;

—

cei mai buni pioneri în ceea ce privește dezvoltarea și gestionarea proiectelor pe scară europeană ar trebui să beneficieze de finanțare din inițiativa „Orizont 2020” și din fondurile de coeziune, obiectivul fiind inclusiv acela de a testa metodologii și instrumente eficiente printr-o colaborare reală și prin învățare transfrontalieră.

Raportor

dl Markku MARKKULA (FI-PPE), membru al Consiliului municipal al orașului Espoo

1.

La cererea Președinției irlandeze, Comitetul Regiunilor elaborează propuneri documentate și bine întemeiate cu privire la modalitățile de intensificare a inovării și de eliminare a decalajelor din domeniul inovării. Obiectivul urmărit în cadrul acestui mandat constă în prezentarea unor propuneri cu privire la (1) măsurile pe care trebuie să le ia regiunile și diferiții lor actori, precum și la (2) măsurile care trebuie luate în cadrul programelor, al instrumentelor de finanțare și al altor activități ale Comisiei Europene.

2.

Misiunea încredințată de Președinția irlandeză poate fi dusă la bun sfârșit numai prin enumerarea și descrierea unei serii de măsuri care ar trebui puse în aplicare concomitent și care au ca element comun necesitatea schimbării culturii muncii în sens mai larg. Acțiunile întreprinse în ultimii ani în UE și în majoritatea statelor membre, precum și în regiuni, se caracterizează prin elaborarea unui număr extrem de mare de rapoarte și planuri de înaltă calitate. Programele emblematice ale UE și planurile elaborate de diferite direcții generale sunt, indiscutabil, pozitive în sine, însă ele rămân doar planuri și nu garantează schimbarea abordării intelectuale necesare la nivel practic în regiunile din întreaga Europă. După cum au demonstrat multe fenomene ale societății digitale, transformările importante se produc de jos în sus, iar o stare de spirit generalizată de „descoperire antreprenorială” este fundamentală. Nu ar trebui utilizat aici termenul de „antreprenor”, întrucât acesta este adesea interpretat într-un sens foarte restrâns. Totodată, această descoperire înseamnă mai mult decât inovare. Ea este mai degrabă o activitate nouă – explorarea, experimentarea și învățarea a ceea ce ar trebui să se întreprindă în sectorul industrial sau subsistemul relevant în termeni de cercetare, dezvoltare și inovare pentru a-și îmbunătăți situația. Descoperire antreprenorială înseamnă experimentare, asumarea riscurilor, dar și eșec. De asemenea, ea poate însemna că oamenii cooperează deseori în cadrul unor rețele evaluând alternative, stabilind obiective și creând inovații cu o largă deschidere spirituală. O asemenea evoluție presupune de asemenea ca cetățenilor, comunităților și întreprinderilor să li se ofere prilejul de a se exprima, aceștia având în general impresia că opiniile lor nu contează.

3.

Deoarece prezentul aviz are ca obiect creșterea inovării și eliminarea decalajelor din domeniul inovării, în special cu ajutorul programelor UE, următoarele orientări și propuneri de politică arată că schimbările necesare sunt fezabile. În Europa, se impune:

Totuși, aceste abordări nu sunt suficiente: esența inovării trebuie explorată mai în profunzime.

4.

Unele măsuri de punere în aplicare a Strategiei Europa 2020 nu au dat suficiente rezultate în sfera activității inovatoare. Multe materiale și propuneri utile au fost generate la nivelul UE, iar acum este esențial ca prioritățile finanțării și programelor UE să vizeze măsurile practice de la nivel local și regional.

5.

Trebuie să existe o strânsă cooperare între proiectele și programele de cercetare și dezvoltare privind crearea, performanțele și eficacitatea ecosistemelor locale de inovare. În acest scop, avem nevoie de noi tipuri de parteneriate europene în domeniul cercetării. Reînnoirea și transformarea au deseori la bază conceptul colaborării orchestrate și pe cel al utilizării inovatoare și eficace a tehnologiilor generice esențiale. Creșterea accesibilității acestora pentru proiectele europene va permite perfecționarea și dezvoltarea în continuare a capacității lor de a da rezultate convertibile în acțiuni și de a avea un impact real. Cu o finanțare UE pentru parteneriate regionale și printr-o colaborare bazată pe specializarea inteligentă, ele pot deveni componente esențiale ale inovării europene transfrontaliere și platforme regionale pentru inovarea societală.

6.

O schimbare de paradigmă: digitalizarea a atras deja după sine schimbări profunde în toate domeniile. Factorii de decizie locali și regionali ar trebui să profite de posibilitățile existente, acordând prioritate reformei proceselor de servicii. În același timp, trebuie să se stimuleze în continuare răspândirea largă a serviciilor digitale în sectorul public, dezvoltarea competențelor tuturor cetățenilor în utilizarea tehnologiei digitale, activitățile întreprinderilor nou-înființate și activitățile antreprenoriale cu rată mare de creștere care generează aplicații mobile.

7.

Digitalizarea este un motor al schimbării, iar convergența către serviciile digitale este în ascensiune rapidă. Noile ecosisteme economice și noile cercuri de creare a valorilor sunt deseori stimulate de noile comportamente ale consumatorilor, ca urmare a unei planificări și deschideri centrate pe utilizator. Acestea pun sub semnul întrebării abordările de construcție descendente moștenite din vechea societate, cea a tehnicii analoge. În timp ce, ca urmare a digitalizării, dezvoltarea serviciilor este pe cale de a deveni mai globală ca niciodată, poziția Europei nu este optimă: în această competiție mondială, nu noi suntem în frunte.

8.

Tehnologiile de tip „cloud” oferă acces la cele mai bune servicii disponibile, independent de timp și spațiu. Această metodă de producție și dezvoltare de servicii va înlocui în următorii ani un număr considerabil de servicii tradiționale, al căror factor definitoriu este „să te afli la fața locului”. Existența unui hardware „la fiecare colț de stradă” nu va mai fi indispensabilă. Acest lucru va atrage după sine gestionarea și dezvoltarea de servicii bazate pe TIC și cooperarea, în cadrul unei rețele mondiale, dintre întreprinderi, administrații publice și alte comunități. Comisia trebuie să încurajeze această evoluție, cunoscută sub numele de „e-leadership”, prin programe de parteneriat active.

9.

Nu putem aborda provocările societale prin ajustări minore și metode de gestionare convenționale. Pentru a reuși, stimularea capitalului de reînnoire este crucială: creativitatea, inovarea și încrederea necesare pentru inovare și reformă fac și ele parte din cheia succesului pentru factorii de decizie locali și regionali. În paralel, și administrațiile publice trebuie să prezinte mai multă deschidere și trebuie să lase mai mult loc factorilor de decizie să își valorifice creativitatea.

10.

Persoanele motivate sunt în centrul politicii regionale în materie de inovare. Oamenii creează inovații și, prin urmare, inovarea este mai presus de toate un proces uman și social. Factorii care afectează inovarea nu se limitează la organizații: cele mai importante motoare ale procesului de inovare în diferitele etape iau deseori naștere prin interacțiunea umană la nivelul diferitor interfețe.

11.

Cercetările ar trebui să satisfacă nevoile pe termen scurt și pe termen lung. Numai o mică parte dintre orașe, întreprinderi și alte comunități utilizează în mod optim rezultatele activităților de cercetare. De asemenea, ar trebui subliniat că doar puțini cercetători știu ce măsuri să ia astfel încât cunoștințele și rezultatele cercetărilor lor să fie interesante și utile pentru autoritățile publice, pentru industrie și pentru alte entități în abordarea provocărilor lor. Europa trebuie, prin urmare, să facă o serie de schimbări culturale majore și să își reorienteze finanțările pentru a asigura o aplicare activă a celor mai recente cunoștințe dobândite în urma cercetării la nivel local și regional. CoR consideră că IMM-urile sunt un catalizator important pentru introducerea pe piață a rezultatelor cercetării, prin convertirea acestora în aplicații concrete. Comitetul este de părere că trebuie facilitat accesul la finanțare al IMM-urilor, prin investiții în întreprinderi nou-înființate, capital de risc și reglementări mai puțin complexe.

12.

Transpunerea precis orientată a cercetării în practică presupune o bună înțelegere de ambele părți a cercetării existente, a subiectelor în discuție, precum și a modului în care cercetarea pertinentă poate influența chestiunile locale și regionale. Pentru aceasta este nevoie de un nou tip de triunghi al cunoașterii, care să pună în legătură mediul cercetării și științei cu cel al întreprinderilor și cu cel guvernamental, printr-un fel de sistem de mediere în două sensuri. Aceasta presupune evoluția suplimentară și aplicarea activă a conceptului triunghiului cunoașterii al UE, consolidând rolul societal al universităților.

13.

Grație cercetării științifice și tehnologice, precum și aplicării active a ideilor generate de această cercetare, este posibil pionieratul. În același timp, perspectiva asupra inovării ar trebui extinsă în așa fel încât să includă nu doar inovarea tehnologică, ci și inovarea în domeniul proceselor, al activității economice, al serviciilor și al concepției, precum și inovarea din sectorul public, inovarea socială (pentru a remodela culturile comunitare) și inovarea societală (pentru a moderniza activitățile și structurile mai ample). Este esențial ca o viziune mai largă asupra inovării să fie internalizată nu doar în cadrul activității economice, ci și în sectorul public.

14.

Având în vedere faptul că, în anumite regiuni, în special în cele rurale, sectorul public reprezintă motorul dezvoltării și are influențe puternice asupra formării opiniei publice locale, trebuie să se acorde o atenție deosebită inovării sectorului public în sine, precum și regândirii procedurilor administrative ale instituțiilor publice. Acest lucru va permite regiunilor să recupereze decalajul existent.

15.

O economie circulară pentru cunoaștere: rezultatele programelor și proiectelor de cercetare și inovare finanțate de Comisia Europeană și la nivel național trebuie reutilizate.

16.

O economie circulară este o economie în care lucrurile nu se aruncă și nu se pierd, ci pot să circule și să fie reutilizate în așa fel încât valoarea lor nu se pierde, ci se îmbunătățește. Termenul provine din noul mod de gândire cu privire la conceptele de nouă generație pentru dezvoltarea durabilă. Într-o economie circulară pentru cunoaștere, rezultatele programelor de cercetare și ale proiectelor finalizate – idei, cunoștințe, recomandări, materiale, metodologii, propuneri practice, prototipuri și invenții – pot fi redescoperite, accesate și aplicate în cadrul programelor și proiectelor aflate în curs de derulare în domenii conexe și pertinente. Comitetul reamintește oportunitățile economice și în materie de inovare pe care le oferă regiunilor și orașelor bioeconomia și TIC, acestea fiind elemente-cheie ale unei creșteri inteligente, sustenabile și ecologice (1).

17.

Trecând la o economie circulară pentru cunoaștere, organismele naționale de finanțare ar putea reexamina și explora rezultatele proiectelor finalizate în ultimii 5-10 ani, scoțând la lumină comorile acestora și reutilizându-le în noi contexte regionale și naționale. Direcțiile generale ale Comisiei ar putea proceda la fel, asigurând accesibilitatea rezultatelor la o scară mai largă în diferite domenii, pentru a aborda provocările societale. Cercetarea universitară ar putea să aibă o relevanță mai directă pentru factorii de decizie politică și echipele de proiect. Rezultatele obținute în toate aceste domenii ar putea fi revizuite pentru a reflecta nevoile existente la nivel regional și local și pentru ca noile idei, materiale și metode să fie gata de a fi aplicate în dezvoltarea ecosistemelor regionale de inovare în toată Europa.

18.

Un mediu activ și stimulativ este creat prin efectul combinat al multor factori diferiți. Persoanele inovatoare sunt în general dornice să participe la evenimente, proiecte și operațiuni când acestea au la bază concepte și metode de calitate și aplicații eficace și inedite rezultate în urma CDI.

19.

Factorii de incertitudine, îndoielile și tensiunile sunt prezente în toate activitățile interpersonale. Important este ca tensiunile să fie modificate în așa fel încât să servească drept sursă de creativitate și inovare și să fie duse la îndeplinire principiile unei organizații capabile de învățare. Însuși procesul creativ devine o tensiune creativă evidentă, care poate fi utilizată pentru a schimba activitățile din sisteme și pentru a schimba sistemele în ansamblul lor. Este important să dispunem de metode și concepte care sporesc volumul de învățare, îi îmbunătățesc calitatea și îmbunătățesc dezvoltarea socială sustenabilă. Exploatarea cunoștințelor și procesele de consolidare a capacităților, precum și exploatarea cunoștințelor în învățarea organizațională sunt concepte care căpătă importanță, la fel ca explorarea și co-crearea de cunoștințe.

20.

Regiunile au nevoie de noi forumuri capabile să stimuleze co-crearea de inovații. Acestea ar putea fi descrise drept „grădini ale inovării” și „platforme de provocări”, care, împreună, formează prototipuri ale laboratoarelor în care se inventează viitorul. Ele sunt necesare pentru abordarea provocărilor – de la cele locale, de mică însemnătate, la cele majore de la nivel mondial. Prin urmare, este necesar să se desfășoare activități de CDI care să piloteze și să creeze prototipuri (1) de configurații spațiale cu dimensiuni fizice, intelectuale și virtuale și (2) de instrumente de orchestrare și gestionare a cunoștințelor, necesare pentru abordarea provocărilor.

21.

Abordarea tripartită, odinioară aplaudată, nu este suficient de dinamică pentru a face față noilor provocări: este nevoie cel puțin nevoie de o abordare cvadripartită, în care comunitatea să reprezinte cea de-a patra componentă. Este necesară modernizarea acestei abordări, iar pentru actualizarea acestei noțiuni și culturi operaționale, este nevoie de un angajament ferm față de activitățile privind ecosistemele de inovare regionale.

22.

Din perspectiva Europei, este deosebit de important să se exploreze ecosistemele regionale de inovare, precum și rolul, importanța, activitatea, soluțiile spațiale și factorii de succes ai comunităților și instituțiilor care stimulează o activitate inovatoare nouă și dinamică în astfel de ecosisteme. Noile institute de inovare se concentrează asupra noii stării de spirit și noilor condiții necesare pentru o planificare centrată pe utilizator, pentru co-creare și pentru dezvoltare rapidă.

23.

Aceste noi institute, în cea mai mare parte create de-abia în ultimii ani, sunt entități flexibile cu o abordare colaborativă. Printre acestea se numără incubatoarele și acceleratoarele, laboratoarele vii, centrele antreprenoriale, laboratoarele de dezvoltare, laboratoarele de inovare socială, atelierele de fabricare digitală (fab labs), taberele de învățare pentru inovare societală (societal innovation learning camps) și centrele viitorului. De obicei, acestea funcționează sub forma unor entități asociate universităților, administrațiilor locale sau întreprinderilor. Ele combină metodologii noi, deschise, cu utilizarea rețelelor sociale, cu noile drepturi de proprietate intelectuală și noile practici de finanțare, cu o rețea extinsă a părților interesate și cu spiritul antreprenorial.

24.

Este esențial să se simplifice procedurile pentru achiziții publice inovatoare în vederea creșterii utilizării active a acestora. În toată Europa și în alte părți ale lumii există exemple relevante de simplificare reușită. Acestea ar trebui analizate, adaptate, transformate în prototipuri și aplicate.

25.

Dezbaterile pe tema marilor provocări societale par deseori prea abstracte și îndepărtate de preocupările practice ale principalelor părți interesate din întreaga Europă – autorități locale și regionale, IMM-uri și cetățeni de rând. Și totuși, aici se află puterea inovatoare a Europei. Marile provocări trebuie să fie asociate în mod explicit cu problemele de la nivel local și regional și soluționate la acest nivel. Această corelare va îmbunătăți inovarea locală și va activa un rezervor uriaș de inteligență colectivă și de potențial neexploatat. Cetățenii nu sunt doar beneficiarii inovării, ci și actori în centrul procesului de inovare. Trebuie să analizăm mai bine cauza acestei nevoi de schimbare și cum îi va motiva și stimula acest lucru pe cei angajați în acest proces de inovare. În regiuni trebuie create programe sociale ce exploatează dialogul și cooperarea care sunt posibile grație digitalizării și care au obiectivul de a realiza schimbările sociale necesare. Toată lumea trebuie încurajată să abordeze disfuncționalitățile sociale majore și să depună eforturi în vederea realizării unor schimbări inovatoare.

26.

CoR invită insistent Comisia să instituie programe care să pună în practică ceea ce Comitetul denumește „marile provocări societale” la nivel național, regional și local: cum se traduce o „mare provocarea societală” în nevoile naționale? În prioritățile regionale? În problematica locală? Aceste programe, în cadrul inițiativei „Orizont 2020” și al altor programe ale UE, ar trebui să le permită cetățenilor și micilor întreprinderi să aducă la cunoștința Comisiei cu ce provocări se confruntă și să ofere mijloace (metodologii, medii favorabile inovării, facilitatori) de traducere a acestor provocări locale în programe inovatoare la nivelul corespunzător. În acest context, crearea rapidă de prototipuri reprezintă o metodologie esențială.

27.

CoR recomandă experimente și inițiative speciale pentru realizarea rapidă de prototipuri pentru fiecare dintre „marile provocări societale”, inițiative care să se desfășoare în mai multe regiuni europene în cadrul unui program conex de co-învățare. De asemenea, ar trebui intensificată crearea de rețele de orașe inteligente conectate, pentru a încuraja inovarea și învățarea experimentală. Europa are nevoie de orașe care să își asume o misiune de pionierat, precum și de programe de parteneriat eficiente pentru a promova inovarea, ceea ce va garanta dezvoltarea tuturor regiunilor, indiferent de situația lor actuală. Acest lucru înseamnă că tematicile trebuie să capete relevanță la nivel local și regional, în așa fel încât să poată fi abordate ca procese de schimbare inovatoare la nivel local. Diferitele regiuni participante ar face schimb de învățăminte și experiență, care ar fi codificate printr-o comunicare rapidă, cu simboluri vizuale clare și într-un limbaj accesibil, și care ar putea fi utilizate activ de către alții. Soluțiile la care ajunge o regiune ar putea apoi fi testate și validate în alte regiuni participante, iar cele eficiente ar putea fi aplicate în alte regiuni din Europa. Aceste măsuri s-ar caracteriza prin flexibilitate și o aplicare locală serioasă, într-un mod care reduce la minimum sarcina administrativă pentru întreprinderi, instituții de învățământ, autorități publice și alte părți interesate.

28.

CoR atrage atenția factorilor de decizie de la nivel regional că această abordare, combinată cu utilizarea fondurilor de coeziune și a fondurilor locale în sinergie cu programele UE, va genera inovații practice, care vor putea fi folosite în întreaga Europă. De asemenea, ea va determina dezvoltarea spiritului inovator și va contribui la crearea unei culturi de inovare în întreaga Europă.

29.

Universitățile joacă un rol crucial în acest sens. Din nefericire, ca urmare a diminuării resurselor, acestea au fost obligate să „strângă cureaua” și să se întoarcă la modurile tradiționale de predare și cercetare. Angajamentul extern pare să fi trecut pe locul doi. Comitetul Regiunilor ar dori să existe activități care să încurajeze universitățile să joace un puternic rol societal și să pregătească abordări formative și de învățare pentru procesele necesare de schimbare la nivel social și societal.

30.

Rolul inerent al specializării inteligente în cadrul politic Europa 2020 a fost subliniat de Consiliul UE, mai ales în concluziile sale privind o Uniune a inovării. Ghidul UE pentru Strategii de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă (RIS3) definește aceste strategii drept programe teritoriale de transformare economică.

31.

CoR subliniază că specializarea inteligentă reprezintă un cadru de politică pentru o creștere bazată pe inovare. Elementul care distinge specializarea inteligentă de politica industrială tradițională și de politica tradițională a inovației este în primul rând procesul definit drept „descoperirea antreprenorială” – un proces interactiv în care forțele pieței și sectorul privat descoperă și furnizează informații cu privire la noile activități, iar administrația evaluează rezultatele și oferă instrumentele necesare acelor actori care sunt cei mai în măsură să realizeze potențialul corespunzător. Strategiile de specializare inteligentă au un caracter mult mai ascendent decât politicile industriale tradiționale.

32.

Este necesar ca platforma de specializare inteligentă (Platforma S3) să ofere mai mult sprijin activităților de la nivel local și regional, punându-se un accent deosebit pe regiunile mai puțin dezvoltate. Acest lucru înseamnă, mai presus de toate, sprijinirea proceselor de identificare a activităților cu valoare adăugată ridicată în fiecare regiune. De asemenea, înseamnă crearea celor mai bune condiții de consolidare a competitivității regiunii respective și a portofoliului de politici care trebuie aplicate pentru definirea strategiilor de specializare inteligentă din regiune.

33.

CoR subliniază că abordarea RIS3 corespunde obiectivelor și instrumentelor politicii de coeziune a UE, promovând creșterea și crearea de locuri de muncă în toate țările și regiunile UE. Această abordare propune o strategie și un rol global pentru fiecare economie națională și regională, atât pentru regiunile-lider, cât și pentru cele mai puțin avansate. Ea cuprinde o accepțiune mai largă a conceptului de inovare, în așa fel încât nu sunt incluse doar investițiile în cercetare sau sectorul fabricației, ci și consolidarea competitivității prin concepție și sectoare creative, printr-o mai bună capacitate de inovare a sectorului public, prin inovare socială și în domeniul serviciilor, prin modele antreprenoriale noi și prin inovația bazată pe practică.

34.

CoR sprijină cu fermitate propunerea următoare făcută de Comisia ITRE din cadrul Parlamentului European în vederea includerii în regulile referitoare la Orizont 2020: „Instrumentele de conexiune între cercetare, inovare și strategiile de specializare inteligentă sunt puse în practică atât în Orizont 2020, cât și în fondurile structurale pentru a crea indicatori obiectivi pentru scările de excelență și crearea ERA”.

35.

Regiunile și orașele ar trebui să includă cercetarea, dezvoltarea și inovarea (CDI) în agenda lor politică principală. Programul Orizont 2020 și fondurile de coeziune ar trebui utilizate pentru a crea conceptele, instrumentele și condițiile prin care administrația locală și regională să poată promova activ inovarea, să își poată asuma riscuri și să poată investi în punerea în practică a CDI, așa încât să se asigure soluții adaptate la nivel regional.

36.

Pentru a se îndeplini obiectivele Strategiei Europa 2020, este important ca politica de coeziune a UE să contribuie la mărirea bazei de competențe și intensificarea activităților de inovare de la nivel local, precum și la dezvoltarea unor instrumente și a unei colaborări care să promoveze cooperarea intraeuropeană dintre regiuni. Astfel de instrumente și o astfel de cooperare sunt necesare în scopul punerii în aplicare a rezultatelor programului Orizont 2020 la nivel local și regional. Pentru realizarea acestui obiectiv, CoR recomandă ca potențialul inițiativei Interreg a UE să fie exploatat pe deplin și să fie dotată cu suficiente resurse prin instituirea unor platforme de învățare reciprocă și prin promovarea schimburilor internaționale de strategii de inovare.

37.

În ultima vreme, conceptul de „oraș inteligent” se numără printre temele centrale ale politicilor UE menite să stimuleze creșterea durabilă și să îmbunătățească calitatea vieții. Factorul catalizator îl reprezintă investițiile în infrastructura TIC și în serviciile electronice, precum și în capitalul uman și social. Motoarele schimbării sunt, mai presus de toate, capitalul regional de reformă și eficacitatea ecosistemelor de inovare – care vizează mai ales modernizarea culturii de colaborare tripartită și creșterea capacității de reacție regională prin participarea cetățenilor. CoR constată importanța crucială a aplicațiilor inteligente care operează prin interfețe de servicii digitale deschise și interoperabile ca mijloc de conectare a cetățenilor în propria regiune și la nivel global, precum și de conectare a orașelor pentru parteneriate europene. Conceptul de „orașe inteligente conectate” trebuie dezvoltat în continuare și extins în întreaga Europă.

38.

Dezvoltarea și producția de servicii inteligente adaptate atât la culturile locale, cât și la întreprinderile și serviciile publice locale ar trebui inițiate în regiunile UE ca un aspect legat de punerea în aplicare a strategiei de specializare inteligentă. Comitetul Regiunilor propune ca activitățile de dezvoltare de la nivel local și regional să fie ferm susținute de proiecte de cercetare finanțate de UE, menite să asigure cele mai bune rezultate ale cercetării în vederea utilizării la nivel regional, să le proceseze și să sprijine aplicarea lor în diferite regiuni.

39.

În regiuni ar trebui lansate programe pentru a se crea poli ai inovării cu forță internațională. Programele ar trebui utilizate pentru a încuraja zonele urbane să ia decizii prioritare strategice pe baza propriei identități, a propriei cereri și a propriilor cunoștințe multidisciplinare și să inițieze activități antreprenoriale bazate pe cunoaștere. Comitetul Regiunilor recomandă ca programele să fie finanțate atât din resursele regiunilor, cât și din fondurile regionale ale UE; activităților lor ar trebui să fie sprijinite de o întreagă gamă de măsuri, programe și instrumente de finanțare ale UE.

40.

CoR subliniază că principalul factor de succes al strategiilor regionale de inovare îl reprezintă eficiența în reducerea decalajului dintre cunoștințele actuale din cercetarea globală și practicile regionale efective. Structurile și procesele din orașe și regiuni trebuie dezvoltate, chiar schimbate radical, în conformitate cu cele mai recente rezultate ale cercetării; Pentru abordarea acestor aspecte, CoR este de părere că:

41.

CoR este conștient că inovarea societală poate crește considerabil prin mobilizarea participării cetățenilor. Acest lucru înseamnă, în special, o exploatare a tehnologiei digitale într-un mod centrat pe ființa umană: crowdsensing și crowdsourcing. În orașele inteligente, dezvoltarea se bazează într-o mare măsură pe procesele participative ascendente, care captează dinamica tuturor formelor de activități societale, precum și pe responsabilitatea individuală și colectivă – într-o măsură mult mai mare decât în cazul serviciilor municipale tradiționale, bazate pe o abordare descendentă. Schimbarea esențială este aceea că cetățenii sunt direct implicați în procesele societale prin intermediul platformelor de generare de date și de partajare de conținut. Se poate spune că cetățenii joacă rolul de agenți ai schimbării, colectând date, difuzându-le și îngrijindu-se de diferite activități.

42.

CoR este favorabil realizării de noi investiții în inovarea deschisă și în crowdsourcing. Acestea sunt concepte-cheie asociate cu orașul inteligent și cu participarea cetățenilor. Crowdsourcing este acea metodă de implicare prin care întreprinderile, orașele și alte organizații încearcă să atragă contribuția diferitelor comunități, iar în acest context ea joacă un rol esențial. Un alt factor îl reprezintă insuficiența cunoașterii – și înțelegerii – reciproce a bunelor practici (cum și de ce funcționează).

43.

CoR recunoaște că este necesară o cooperare strânsă între diferitele niveluri ale administrației publice și societatea civilă și constată că aceasta se manifestă deja în diferite orașe și regiuni din întreaga Europă. Însă orașele și regiunile nu excelează în utilizarea de bune practici: proiecte-pilot promițătoare tind să îți păstreze caracterul pur local, fără a le oferi utilizatorilor avantajele lor depline și fără a le oferi întreprinderilor furnizoare oportunități de afaceri. Această redimensionare insuficientă se datorează naturii complexe a multor inovații urbane și contextului în care sunt adoptate.

44.

CoR recomandă Comisiei să publice anunțuri de licitații pentru inovațiile urbane. Accentul ar trebui pus pe crearea de noi modele de colaborare menite să asigure găsirea de noi soluții pentru a face față dezvoltării urbane și nevoilor de servicii, precum și comunicarea și aplicarea acestor soluții inovatoare pe o scară mai largă și în alte orașe și regiuni. Aceste modele ar trebui să includă tipuri noi de colaborare între cetățeni, întreprinderi, instituții de învățământ, institute de cercetare și administrații publice. Un astfel de demers presupune atât provocări, cât și posibilități. Cetățenii din întreaga Europă au lansat deja inițiative pentru a schimba propriul mediu și pentru a experimenta noi forme de colaborare. Printre oportunitățile astfel oferite se numără stimularea bogăției și dinamismului vieții locale, mobilizarea unui număr ridicat de voluntari și gama largă de inițiative rezultate în urma acestui proces. Aceste activități ar trebui să urmărească descoperirea de noi forme de colaborare și ar trebui să întărească legătura dintre parteneriatele existente, în așa fel încât acestea să devină mai deschise descoperirii inovatoare și să se bazeze mai clar pe utilizarea resurselor globale de cunoaștere și pe învățarea reciprocă. Trebuie ca exemplele de reușită să fie puse în evidență, pentru ca regiunile similare din întreaga Europă să ia cunoștință de acestea.

45.

Unul dintre principalele obstacole în eliminarea decalajelor din domeniul inovării îl reprezintă compartimentarea structurală în abordarea problemelor și provocărilor. Problemele societale depășesc simplul aspect administrativ și nu pot fi abordate prin proiecte individuale sau prin intermediul ministerelor naționale și regionale. Proiectele tradiționale – chiar și cele de amploare – nu sunt o soluție. Europa trebuie să renunțe la gândirea compartimentată și la operațiunile compartimentate: creșterea și crearea de noi locuri de muncă vin din inovarea deschisă și din rețelele de valori. Europa trebuie să-și dezvolte o stare de spirit interdisciplinară, orientată spre descoperirea antreprenorială și menită să permită o gestionare sistemică a provocărilor. Problemele interconectate necesită soluții sistemice.

46.

CoR constată că, în laboratoarele universitare din Europa și, chiar la nivel global, au loc evoluții interesante, care abordează o serie de provocări societale și industriale majore. Totuși, laboratoarele optime pentru inovațiile revoluționare din ziua de astăzi nu mai sunt instalațiile universitare tradiționale, ci ecosistemele regionale de inovare, care servesc drept bancuri de testare pentru crearea rapidă de prototipuri pentru multe tipuri de inovații orientate spre utilizator, pe baza unor sisteme transformative și modulabile. Pentru transformarea rezultatelor cercetării științifice și tehnologice în fluxuri puternice de produse, servicii și procese noi, Europa trebuie să stimuleze inovarea în sisteme de producție diferite de sistemele de fabricare de modă veche. Acest lucru necesită totodată o înțelegere reciprocă a cerințelor, întrebărilor și posibilităților din domeniile afacerilor, științei și guvernării.

47.

CoR solicită să se desfășoare mai multe activități de cercetare și dezvoltare cu privire la modalitățile de stimulare a inovării și a dezvoltării întreprinderilor, dincolo de structurile demodate bazate pe sectoare și compartimente, și să se gândească în termeni de ecosisteme, care pot fi orchestrate de așa manieră încât să consolideze potențialul inovator al regiunilor și să stimuleze spiritul antreprenorial al acestora.

48.

CoR subliniază importanța finanțării la nivel european și regional a ecosistemelor de inovare și producție cu caracteristici locale, regionale sau transregionale pronunțate. O politică de inovare cu o deschidere largă creează condițiile indispensabile pentru modelele de funcționare sistemice care combină în cadrul unui dialog de co-creare nevoile utilizatorilor, consumatorilor și cetățenilor, precum și cunoașterea, creativitatea și competența.

49.

Există numeroase priorități în materie de cercetare și inovare care susțin motoarele schimbării imperios necesare în perioada de programare 2014-2020. CoR subliniază următoarele priorități, considerate factori de succes pentru inventarea viitorului:

50.

Trebuie ca experiențele UE în materie de programare comună și de parteneriat transnațional să se dezvolte în continuare, în vederea consolidării proceselor regionale care combină o abordare ascendentă a priorităților strategice Europa 2020 cu competențe de cercetare la nivel înalt în Europa. Comitetul Regiunilor subliniază importanța creșterii fondurilor pentru organizarea mai multor parteneriate europene și activități de învățare comparativă (bench-learning) prin intermediul programului Interreg și al altor programe similare.

51.

CoR încurajează Comisia să creeze programe de „descoperiri antreprenoriale” care să opereze la diferite niveluri și care să facă posibilă descoperirea soluțiilor celor mai eficiente pentru nevoile de la nivel local și pe scară europeană. Finanțarea acestora ar trebui să provină din surse diferite: Orizont 2020, COSME, fondurile de coeziune și alte surse. Proiectele-pilot la care participă mai multe regiuni pot crește potențialul de învățare transregională. Regiunile care împărtășesc o rezonanță culturală – de exemplu, regiunea Mării Baltice, regiunea Dunării sau regiunile ultraperiferice – ar trebui să conlucreze pentru abordarea provocărilor societale specifice cu care se confruntă împreună. Inovațiile de succes dintr-o regiune pot fi testate și validate în alte orașe; inovațiile urbane pot fi puse în aplicare pe o scară mai largă, la nivel regional, iar ulterior în alte regiuni din întreaga Europă. În aceste proiecte ar trebui să se implice principalele părți interesate de la toate nivelurile, inclusiv autorități locale și regionale, IMM-uri, ONG-uri și, mai ales, instituțiile de învățământ.

52.

Proiectarea, în diversele sale forme, este asociată de multă vreme cu spiritul antreprenorial. Proiectarea strategică înseamnă aplicarea unor principii familiare atunci când se elaborează reacții la marile provocări societale precum îmbătrânirea populației și schimbările climatice. Proiectarea înseamnă mai mult decât o simplă modelare. Ea poate fi utilizată pentru găsirea de noi perspective pentru rezolvarea problemelor, pentru identificarea posibilelor măsuri și pentru crearea unor răspunsuri larg cuprinzătoare eficiente, fără compartimentarea specifică sectorului public.

53.

Proiectarea inovatoare oferă șanse importante de a aduce beneficii economice și culturale în societate. Ecosistemele concentrate pe proiectare ar trebui promovate în regiuni. Cercetătorii cu experiență, reprezentanții întreprinderilor și diferiți profesioniști din domeniul proiectării, precum și întreprinderile lor, universitățile și alte comunități cooperează în mod eficient în aceste ecosisteme, creând noi inițiative. În felul acesta, ei se implică cu toții proactiv în creșterea nivelului de activitate și în promovarea politicii în materie de inovare în ansamblul său.

54.

CoR invită insistent regiunile și orașele să recurgă la achiziții publice pentru crearea de inovații noi. Ar trebui să se încurajeze colaborarea dintre sectorul public și cel privat în materie de experimentare și creare de prototipuri, iar cutezanța de a asuma riscuri și a eșua ar trebui privită drept o opțiune antreprenorială, și nu o umilință socială. Reprezentanții publici de la nivel local și regional ar trebui să elaboreze proceduri de gestionare a riscurilor inerente unor astfel de proiecte și să facă schimb de experiență pe această temă. Promovând un spirit antreprenorial bazat pe experimentare, proiecte-pilot și prototipuri, aceste proiecte vor conduce și la creșterea competenței de autoorganizare a cetățenilor europeni.

55.

Reformele-cheie ale următoarei perioade de programare includ concentrarea proiectelor asupra priorităților strategice ale specializării inteligente, simplificarea gestionării proiectelor și trecerea la inițiative de o anvergură mult mai mare prin coordonarea îndeaproape a mai multor proiecte. Un alt principiu important îl constituie strânsa coordonare dintre programul „Orizont 2020” și politica de coeziune, precum și reunirea sinergică a fondurilor din cadrul acestor politici și fonduri locale/regionale.

56.

CoR ia act de faptul că aplicarea consecventă a acestor principii pentru a se da curs propunerilor cuprinse în prezentul aviz va însemna, în mod inevitabil, orientarea fondurilor din cadrul inițiativei „Orizont 2020” spre nevoile de cercetare stabilite în strategiile RIS3 ale regiunilor din UE, în așa fel încât „Orizont 2020” să opereze ca un catalizator, să genereze cunoștințe provenite din activitățile de cercetare și să dezvolte concepte metodologice pentru activitățile regionale de cercetare, dezvoltare și inovare. Astfel, principalele domenii de cercetare care ar urma să fie finanțate în cadrul inițiativei „Orizont 2020” ar trebui identificate pe baza strategiilor RIS3.

57.

Comitetul Regiunilor subliniază că este important să se dea ascultare nivelului regional atunci când se planifică coordonarea diferitelor programe. Pentru activarea și încurajarea activităților inovatoare la nivel regional, este de o importanță crucială ca direcțiile generale ale Comisiei, când adoptă decizii privind domeniile de cercetare, să-i asculte pe cei care se exprimă în numele regiunilor, ca, de exemplu, CoR. În plus, regulile de implementare a proiectelor Orizont 2020 și modul în care sunt utilizate fondurile ar trebui stabilite în funcție de sprijinul material și metodologic pentru proiectele derulate în regiunile care beneficiază de finanțare din fondurile de coeziune, pe lângă obligația uzuală de a comunica rezultatele cercetărilor. Această cooperare ar avea loc după cum urmează:

58.

CoR constată că, la nivel mondial, comunitățile științifice și cele de afaceri au intrat într-o eră a inovării deschise și a co-creării, în care colaborarea transfrontalieră reprezintă noul avantaj concurențial. Pentru abordarea cu succes a problemelor dificile și complexe, CoR recomandă instituirea de către Comisie a unor platforme de provocare pentru găsirea de soluții la nivel european prin rețele transdisciplinare. Aceste platforme ar aborda provocări specifice care afectează toate regiunile participante și ar utiliza metodologii structurate pentru a duce ideile bune din etapa de prototip în cea a punerii în practică în cadrul proiectelor-pilot. Acest lucru ar mobiliza puterea transformațională a regiunilor.

59.

CoR subliniază că aceste platforme ar trebui să se bazeze atât pe învățarea comparativă (bench-learning, adică validarea ideilor care funcționează într-o regiune prin testarea lor în alte regiuni) și prin acțiunea comparativă (bench-doing, adică transformarea ideilor noi în inovații practice în mai multe regiuni în același timp, conferindu-li-se astfel valoare adăugată). La etapa-pilot ar lua parte mai multe regiuni, pentru a aborda provocările reale cu care se confruntă ca, de exemplu, îngrijirile de sănătate, posibilitățile existente într-o societate în curs de îmbătrânire, energie, amprenta zero de carbon, agricultura și alimentația etc.

60.

CoR subliniază importanța dezvoltării metodologice la nivel înalt și a difuzării eficiente a rezultatelor. Provocările și rezultatele ar trebui publicate pe platforme de tip „cloud” și abordate atât la nivel local, cât și regional. Cei mai buni pioneri în ceea ce privește dezvoltarea și gestionarea proiectelor pe scară europeană ar trebui să beneficieze de finanțare din inițiativa „Orizont 2020” și din fondurile de coeziune, obiectivul fiind inclusiv acela de a testa metodologii și instrumente eficiente printr-o colaborare reală și prin învățare transfrontalieră.

61.

CoR recunoaște necesitatea îndrumării personalizate active pentru a promova un spirit de angajament multigenerațional, care poate fi un factor-cheie pentru depășirea decalajelor din domeniul inovării. Toate grupurile-țintă din diferite regiuni și medii culturale – oameni de știință, funcționari publici, IMM-uri și studenți – trebuie să beneficieze de îndrumare personalizată pentru a-și înțelege și completa reciproc perspectivele și pentru a ști cum să pună în practică ideile pertinente. Școlile și toate organismele educaționale joacă aici un rol crucial.

62.

Creativitatea și capacitatea de a absorbi tot ce este nou sunt foarte naturale pentru copiii mici, în primii ani de viață. Ar trebui să ne punem întrebarea de ce mediul social și sistemele de școlarizare sunt deseori incapabile să cristalizeze aceste calități într-un mod de viață bazat pe curiozitate, deschidere și inventivitate. Toți actorii ar trebui să își unească forțele pentru a se asigura că școlile din întreaga UE plasează creativitatea și capacitatea de învățare în centrul unei game largi de obiective și cerințe. Aceasta este o perioadă în care se dezvoltă fundamentul inovării europene.

63.

În sfârșit, CoR înțelege importanța reducerii decalajului dintre știință și societate. CoR încurajează toate părțile interesate să se implice activ în dialogurile dintre lumea științifică și societate care explorează și subliniază modul în care se traduc rezultatele cercetării în practica din viața reală. Toate provocările societale au o puternică dimensiune locală, care poate fi benefică atunci când oamenii de știință conștientizează problemele, iar părțile interesate din societate înțeleg ce poate oferi știința. În acest dialog, accentul ar trebui pus în mod explicit pe corelarea nevoilor locale cu rezultatele cercetării din pilonii inițiativei „Orizont 2020”: provocări societale, o poziție de lider industrial și excelență științifică. Ulterior, vor putea fi create pepiniere de idei și incubatoare sociale, care să transforme contribuțiile desprinse din tărâmul dezbaterilor în prototipuri efective ce pot fi testate în viața reală.

64.

Aceste propuneri vor contribui cu adevărat la eliminarea decalajelor din domeniul inovării dacă se vor aplica tuturor regiunilor din Europa. CoR recunoaște necesitatea abordării cerințelor regiunilor deschizătoare de drumuri, a regiunilor care funcționează bine și a regiunilor mai vulnerabile, mai puțin performante și defavorizate. Bineînțeles, la fiecare nivel sunt necesare acțiuni și programe punctuale specifice. Dincolo de aceasta, subliniem importanța sprijinirii cooperării transregionale și a cooperării de toate tipurile: crearea activă de parteneriate pentru schimbul de cunoștințe și co-crearea de procese și practici care vor funcționa în fiecare caz în parte, îndrumare și consiliere transregională, inițiative de învățare comparativă (bench-learning) și de acțiune comparativă (bench-doing) care permit regiunilor defavorizate să beneficieze de experiențele din alte regiuni și totodată să contribuie cu propriile puncte forte și expertiză specializată pentru a alimenta și a sprijini inovarea din alte regiuni. Această puternică diversitate regională ar trebui să dețină un rol central în noul avantaj colaborator al Europei.

65.

CoR nutrește convingerea fermă că procesul de definire a modalităților în care se poate da curs în practică multiplelor sugestii și recomandări din acest aviz și de explorare în colaborare a abordărilor promițătoare pentru punerea lor în aplicare în interiorul regiunilor și peste granițele acestora reprezintă modul cel mai eficient de a transforma intenții excelente în rezultate reale, cu impact puternic asupra realităților europene. Aceasta este cheia pentru eliminarea decalajelor din domeniul inovării.

66.

Responsabilitatea pentru schimbările necesare revine tuturor nivelurilor și tuturor actorilor. Responsabilitatea punerii în aplicare a propunerilor formulate în prezentul aviz va reveni, desigur, în primul rând Comisiei Europene, dar și factorilor de decizie și altor actori de la nivel regional. Totodată, responsabilitatea va reveni și Președinției irlandeze și viitoarelor președinții, care pot pune în practică toate propunerile prezentate aici sau o parte dintre ele, în cel mai scurt timp și în cea mai mare măsură posibilă.

67.

Comitetul Regiunilor recomandă ca autoritățile locale și regionale, Comisia și alți actori să asigure monitorizarea corespunzătoare prin colectarea exemplelor de bune practici. Obiectivul este acela de a accelera schimbarea dorită, atât la modul general, cât și printr-o serie de măsuri desemnate proiecte prioritare. Unele dintre acestea ar trebui să fie introduse și pe agenda viitoarelor președinții.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/22

—

recunoaște că prelungirea crizei economice a adus și mai mult în centrul atenției costurile legislației și provocarea de a pune în aplicare și de a asigura respectarea legislației deja existente în acquis;

—

toate nivelurile de guvernanță ar trebui să asigure o legislație eficace și eficientă, instituțiile UE având o responsabilitate specială în a demonstra valoarea adăugată clară a reglementărilor de la nivelul UE; aceste reglementări trebuie să ofere beneficii depline cu costuri minime și să respecte principiile subsidiarității și proporționalității;

—

salută această propunere de program privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), menit să identifice în mod sistematic și să ducă la îndeplinire în mod transparent inițiative de reducere semnificativă a costurilor reglementării și de simplificare a acesteia;

—

salută propunerea unui exercițiu de „cartografiere” care să stabilească domeniile legislative și/sau de reglementare în care există potențial de simplificare și de reducere a costurilor fără compromiterea obiectivelor politice, insistă ca verificările privind adecvarea să implice contribuții ale tuturor nivelurilor de guvernare și continuă să sprijine evaluările ex-post sistematice ale legislației UE, ca instrument eficient al unei reglementări inteligente;

—

reiterează importanța simplificării pentru raționalizarea cadrului de reglementare, în special pentru autoritățile locale și regionale, ale căror resurse pentru punerea în aplicare a legislației sunt adesea limitate și în scădere;

—

salută propunerile privind îmbunătățirea continuă a evaluărilor de impact și reiterează faptul că evaluările impactului privitoare la propunerile legislative și politice ar trebui să abordeze dimensiunea teritorială a opțiunilor politice majore aflate în curs de examinare; în cazul în care Comisia decide să extindă componența Comitetului de evaluare a impactului (IAB), astfel încât independența acestuia să se consolideze, CoR consideră că ar trebui reprezentate și interesele autorităților locale și regionale;

—

îndeamnă Comisia Europeană să-și îmbunătățească eforturile de a traduce documentele consultative în toate limbile oficiale ale UE;

—

reiterează responsabilitatea instituțională partajată în privința informării cetățenilor, a întreprinderilor și a publicului larg asupra beneficiilor care se vor obține prin aplicarea instrumentelor intrinseci unei reglementări inteligente.

Raportor

Lord Graham TOPE (UK-ALDE), membru al Consiliului districtului metropolitan Sutton, Londra

Documente de referință

Comunicarea Comisiei „Adecvarea reglementărilor UE”

COM(2012) 746 final

Având în vedere:

1.

reamintește că legislația europeană reprezintă în sine o parte a eforturilor de îmbunătățire și simplificare a cadrului de reglementare și, implicit, de reducere a costurilor și sarcinilor administrative;

2.

recunoaște că prelungirea crizei economice a adus și mai mult în centrul atenției costurile legislației și provocarea de a pune în aplicare și de a asigura respectarea legislației deja existente în acquis;

3.

sprijină punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia sarcina administrațiilor naționale de a transpune și de a aplica legislația UE este tot mai afectată de resursele limitate; consideră că aceasta reprezintă o provocare care trebuie abordată în colaborare cu autoritățile locale și regionale și nu ar trebui să devină o scuză pentru sporirea responsabilităților altor niveluri de guvernanță;

4.

în acest context general, consideră că toate nivelurile de guvernanță ar trebui să asigure o legislație eficace și eficientă, instituțiile UE având o responsabilitate specială în a demonstra valoarea adăugată clară a reglementărilor de la nivelul UE; aceste reglementări trebuie să ofere beneficii depline cu costuri minime și să respecte principiile subsidiarității și proporționalității;

5.

reamintește că principalele elemente ale strategiei privind o mai bună reglementare în UE au fost:

6.

salută această propunere de program privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), menit să identifice în mod sistematic și să ducă la îndeplinire în mod transparent inițiative de reducere semnificativă a costurilor reglementării și de simplificare a acesteia;

7.

continuă să insiste asupra ideii că o mai bună reglementare ar trebui urmărită în spiritul guvernanței pe mai multe niveluri, adică printr-o acțiune coordonată a UE, instituțiilor naționale și autorităților locale și regionale;

8.

consideră că Comisia Europeană și alte instituții ale UE ar trebui încurajate să asocieze în mod mai activ autoritățile locale și regionale la elaborarea legislației, la evaluarea efectelor acesteia sau la definirea modalităților de punere în aplicare a politicilor și obiectivelor UE. Cele mai multe dintre noile propuneri se referă la modificarea sau completarea legislației UE existente. În cadrul unui proces permanent și necesar de actualizare a legislației, când se elaborează noi propuneri, este important să se țină seama de valoroasa experiență a autorităților locale și regionale în aplicarea normelor UE;

9.

solicită continuarea eforturilor de îmbunătățire a calității reglementării, astfel încât aceasta să devină mai clară, mai accesibilă și mai ușor de respectat de către fiecare persoană, respectând limbile regionale recunoscute oficial în statele membre în care există astfel de acorduri;

10.

consideră că strategia ar trebui să se bazeze pe parteneriat și o abordare participativă în conceperea și implementarea politicilor UE;

11.

fără a aduce atingere principiului autonomiei instituționale și constituționale a statelor membre, consacrat de tratate, CoR reamintește importanța implicării autorităților locale și regionale în elaborarea și evaluarea legislației europene, având în vedere că, de obicei, acestea sunt cele care răspund de punerea în aplicare a politicilor europene;

12.

salută propunerea unui exercițiu de „cartografiere” care să stabilească domeniile legislative și/sau de reglementare în care există potențial de simplificare și de reducere a costurilor fără compromiterea obiectivelor politice (așa-numita politică „mai întâi evaluarea”);

13.

insistă ca verificările privind adecvarea să implice contribuții ale tuturor nivelurilor de guvernare din principalele sectoare de interes pentru autoritățile locale și regionale, de exemplu politica de coeziune, politica urbană și instrumentele de finanțare, legislația de mediu, politica industrială, legislația socială și transporturile;

14.

continuă să sprijine evaluările ex-post sistematice ale legislației UE, ca instrument eficient al unei reglementări inteligente;

15.

regretă că – în ciuda solicitărilor prezentate în avizul din 2011 privind guvernarea inteligentă și a admiterii acestei posibilități în Comunicarea REFIT – CoR nu a fost invitat să coopereze la un exercițiu de evaluare;

16.

ia act de activitățile din cadrul Programului de acțiune pentru reducerea sarcinii administrative; constată că până în prezent cele mai importante realizări au fost în principal în domenii cum ar fi dreptul societăților comerciale, regimul fiscal al societăților etc. – care nu au relevanță directă pentru autoritățile locale și regionale. Ar fi așadar util să se abordeze domenii mai relevante pentru autoritățile locale, precum licențele sau autorizațiile. Recunoaște însă că acest program constituie o schimbare în cultura reglementării, de care administrațiile publice ar putea beneficia în cele din urmă;

17.

reiterează importanța simplificării pentru raționalizarea cadrului de reglementare, în special pentru autoritățile locale și regionale, ale căror resurse pentru punerea în aplicare a legislației sunt adesea limitate și în scădere. De exemplu, acest aspect este valabil pentru obligațiile extinse de raportare, care se repercutează adesea asupra cetățenilor și întreprinderilor;

18.

ia act de faptul că simplificarea ar putea duce la creșterea semnificativă a eficienței din punctul de vedere al costurilor, nu numai pentru întreprinderi, dar și pentru administrațiile locale și regionale, eliberând astfel limitatele resurse financiare și umane pentru alte servicii publice esențiale;

19.

își reiterează angajamentul de a asista Grupul la nivel înalt în îndeplinirea sarcinilor sale, în special în cadrul „noului” direcții de activitate care se concentrează pe sporirea eficienței administrațiilor publice și a receptivității acestora la nevoile părților interesate și ale IMM-urilor;

20.

subliniază nevoia de transparență și responsabilitate în activitatea grupului;

21.

aprobă propunerea de monitorizare a Programului de acțiune pentru reducerea sarcinii administrative (ABRplus), pentru a se asigura că eforturile de reducere a birocrației cu 25 % aduc beneficii întreprinderilor și IMM-urilor din statele membre;

22.

regretă faptul că în Comunicarea REFIT nu sunt luate în considerare modalități alternative de reglementare sau alternative la reglementarea propriu-zisă;

23.

salută propunerile privind următoarele teme: îmbunătățirea continuă a evaluărilor de impact, evaluări mai cuprinzătoare și mai critice, ferm ancorate în procesul politic, îmbunătățirea consultărilor cu părțile interesate și un sprijin mai puternic pentru transpunerea legislației UE;

24.

reiterează faptul că evaluările impactului privitoare la propunerile legislative și politice ar trebui să abordeze obligatoriu dimensiunea teritorială (aspectele locale și regionale, implicațiile financiare și administrative asupra autorităților naționale, regionale și locale) a opțiunilor politice majore aflate în curs de examinare. Reamintește că aceasta este o consecință a recunoașterii coeziunii teritoriale drept unul dintre obiectivele Uniunii (articolul 3 TUE), și, în plus, reamintește obligația de a avea în vedere „necesitatea de a proceda astfel încât orice obligație, financiară sau administrativă, care revine… autorităților regionale sau locale… să fie cât mai redusă posibil și proporțională cu obiectivul urmărit.” (articolul 5 din Protocolul nr. 2 din TFUE);

25.

regretă faptul că revizuirea Acordului de cooperare al CoR cu Comisia Europeană nu a instalat o bază de cooperare structurată cu privire la evaluarea impactului și încurajează Comisia Europeană și direcțiile generale în mod individual să ia considerare Comitetul Regiunilor ca un partener instituțional în evaluarea impactului. Asocierea din timp a autorităților locale și regionale sporește aplicabilitatea și acceptarea legislației UE;

26.

observă că amendarea substanțială a propunerilor legislative de către Parlament sau Consiliu poate avea efecte semnificative și asupra autorităților locale și regionale; îndeamnă, prin urmare, Parlamentul European și Consiliul să solicite asistență din partea Comitetului Regiunilor atunci când decid să efectueze evaluări ale impactului unor astfel de modificări;

27.

solicită așadar Parlamentului European și Consiliului să creeze servicii proprii de evaluare a impactului sau să le îmbunătățească pe cele existente– pentru a efectua astfel de evaluări din mai multe perspective, inclusiv cea teritorială și pentru a asigura canale de comunicare mai eficiente cu administrațiile locale și regionale, în coordonare cu Comisia;

28.

solicită să fie implicat în actualizarea orientărilor privind evaluarea impactului care urmează să fie efectuată în 2014, reamintind că a contribuit cu o consultare a autorităților locale și regionale legată de proiectul orientărilor privind evaluarea impactului din 2009;

29.

își reiterează rezervele cu privire la „externalizarea” evaluării impactului. Cu toate acestea, în cazul în care Comisia decide să extindă componența Comitetului de evaluare a impactului (IAB), astfel încât independența acestuia să se consolideze, CoR consideră că ar trebui reprezentate și interesele autorităților locale și regionale, acesta fiind, cel mai probabil, nivelul de guvernanță care va fi implicat în realizarea propunerii în discuție;

30.

salută revizuirea politicii de consultare a Comisiei Europene și încurajează Comisia să ia măsuri în sensul rezultatelor acesteia, în special prin furnizarea de feedback mai adecvat pentru participanții la consultare;

31.

încurajează Comisia să implice Comitetul, precum și asociațiile europene reprezentative ale administrației locale și regionale, în activitățile care au ca finalitate revizuirea standardelor de consultare minime;

32.

în acest sens, subliniază nevoia de vizibilitate a procesului de consultare și îndeamnă toate instituțiile să ia în considerare o utilizare mai bună și interconectată a noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor, pentru a efectua consultări și a le populariza;

33.

este de acord cu necesitatea depunerii unor eforturi sporite în vederea cuantificării rezultatelor, a prezentării într-un mod mai clar a principalelor concluzii și a consultării asupra proiectelor de evaluări de impact, pentru a permite celor interesați și, mai ales, administrațiilor locale și regionale să exercite influență în etapele timpurii ale procesului și să înțeleagă mai bine rezultatele acestuia;

34.

în interesul transparenței depline și al feedback-ului, sprijină publicarea contribuțiilor prezentate la consultări. În analiza de impact, Comisia Europeană ar trebui să ofere feedback în legătură cu măsurile pe care le-a luat în urma acestor consultări;

35.

îndeamnă Comisia Europeană să-și îmbunătățească eforturile de a traduce documentele consultative în toate limbile oficiale ale UE. Consideră că o consultare nu poate fi considerată reprezentativă dacă nu se adresează cetățenilor în propria lor limbă;

36.

recomandă o cooperare bilaterală mai puternică între Comisie și Comitet: consultările specifice ale CoR ar putea fi promovate pe site-ul „Vocea ta în Europa” pentru o mai mare transparență, iar consultările Comisiei Europene ar putea fi, de asemenea, promovate în mod curent prin canalele CoR, dar tot cu scopul de completa și consolida consultările directe cu autoritățile locale și regionale;

37.

recunoaște că o „consultare” a organismelor consultative ale Uniunii Europene nu este o consultare publică în conformitate cu articolul 11 din TUE, ci o cerință instituțională specifică în temeiul tratatelor; încurajează însă direcțiile generale și serviciile Comisiei Europene, în mod individual, să respecte această cerință într-o manieră coerentă;

38.

își propune să efectueze o analiză integrată a propriilor sale instrumente și rețele de consultare, utilizând aceeași metodă ca și auditul Comisiei Europene;

39.

definește „suprareglementarea” ca fiind practica acelor state membre care, în procesul de transpunere a directivelor UE în dreptul național, depășesc cerințele minime din directivele respective;

40.

consideră că ar trebui să existe o definiție standardizată la nivelul UE a suprareglementării, în scopul de a asigura certitudinea juridică în implementarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene și comparabilitatea analizelor, precum și pentru a judeca afirmația statelor membre care susțin că nu suprareglementează;

41.

consideră că într-o astfel de definiție ar putea fi încorporate următoarele elemente:

42.

recunoaște că suprareglementarea nu este interzisă de legislația UE și, în unele cazuri, se poate justifica faptul că legislația națională sau subnațională prevede un nivel mai ridicat de protecție decât cel din directiva UE transpusă; acesta ar putea fi cazul cu protecția mediului (articolul 193 din TFUE), cu legislația care vizează protecția lucrătorilor [articolul 153 alineatul (4) din TFUE], legislația privind standardele ridicate de calitate și de securitate a organelor și substanțelor de origine umană, a sângelui și a derivatelor acestuia [articolul 168 alineatul (4) litera (a)] și cu protecția consumatorilor [articolul 169 alineatul (4) din TFUE];

43.

cu toate acestea, recomandă ca astfel de măsuri suplimentare să fie justificate în mod specific, astfel încât reglementările UE și cele naționale să nu fie agregate în mintea cetățeanului, ceea ce ar întări opinia că instituțiile UE „suprareglementează”;

44.

de asemenea, subliniază necesitatea ca aceste măsuri să fie și ele supuse unei evaluări de impact la nivel național, care să ia în considerare diversele dimensiuni ale impactului abordate la nivel european, inclusiv dimensiunea teritorială și impactul regional;

45.

își reiterează opinia, aceeași ca și a Comisiei, că statele membre trebuie să se abțină de la „suprareglementarea” legislației UE într-un mod care sporește complexitatea și costurile noilor acte legislative din perspectiva autorităților locale și regionale, pentru întreprinderi și cetățeni;

46.

își exprimă satisfacția pentru faptul că Comisia Europeană recunoaște rolul parlamentelor naționale în ceea ce privește reglementarea inteligentă și în special aplicarea corectă a principiului subsidiarității;

47.

îndeamnă Comisia Europeană și Parlamentul European să țină seama de pozițiile parlamentelor regionale cu competențe legislative și în acest sens ar putea recomanda drept sursă de informații platforma REGPEX din cadrul Rețelei de monitorizare a subsidiarității;

48.

consideră că asistența pentru implementare oferită de Comisia Europeană statelor membre ar trebui de asemenea să țină seama de specificitățile locale și regionale, iar în cazul în care competențele de implementare revin autorităților locale și regionale, acestea trebuie sprijinite direct;

49.

propune un rol semnificativ pentru CoR și autorități locale și regionale în cadrul noului program privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT);

50.

salută poziția Comisiei Europene potrivit căreia reglementarea inteligentă reprezintă o misiune partajată între toate instituțiile UE, inclusiv Comitetul Regiunilor. Încurajează Parlamentul European și Consiliul să continue agenda reglementării inteligente și programul REFIT într-un mod la fel de sincer, minimizând sarcinile suplimentare care pot rezulta din modificările legislative ale acestora;

51.

salută faptul că acordul de cooperare reînnoit cu Comisia Europeană ține seama de activitățile Comitetului care acoperă întregul spectru al reglementării inteligente. Propune Parlamentului European și Consiliului să negocieze cu Comitetul acorduri de cooperare similare;

52.

reiterează responsabilitatea instituțională partajată în privința informării cetățenilor, a întreprinderilor și a publicului larg asupra beneficiilor care se vor obține prin aplicarea instrumentelor intrinseci unei reglementări inteligente și se angajează să aducă acest lucru în atenția autorităților locale și regionale.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/27

—

solicită să se efectueze urgent studii complementare pentru evaluarea consecințelor în teritorii ale eliminării cotelor;

—

solicită o evaluare realistă a perspectivelor de producție, de consum intern și de export pe termen mediu și lung;

—

solicită efectuarea unui studiu comparativ al politicilor în domeniul laptelui din țările mari producătoare, precum și o evaluare precisă a experienței elvețiene;

—

solicită o evaluare a consecințelor negocierilor comerciale bilaterale în curs de desfășurare;

—

solicită examinarea posibilității de a adapta în Uniunea Europeană unele măsuri luate în alte state în vederea gestionării unor posibile crize pe piața laptelui, în special măsurile din următorul Farm Bill 2013-2017

—

propune să se extindă posibilitatea de gestionare a volumului producției prevăzută în Pachetul privind laptele la laptele de munte;

—

solicită să se acorde prioritate obținerii unor piețe interne sigure și durabile în Uniunea Europeană;

—

propune ca, în ce privește strategiile de export, să fie sprijinită mai mult inovarea în sectorul produselor lactate cu o mare valoare adăugată;

—

propune să se instituie parteneriate solide cu țările din sudul Mării Mediterane și din Orientul Mijlociu, care nu dispun de terenuri și nici de apă în cantități suficiente pentru a produce lapte la costuri rezonabile și care reprezintă o piață pentru produsele lactate mai accesibilă decât Asia;

—

solicită Comisiei să definească un proiect coerent de dezvoltare rurală și a sectorului laptelui pentru zonele de munte, pentru regiunile defavorizate cu „posibilități de producere a laptelui”, precum și pentru statele membre în care cea mai mare parte a producției de lapte este asigurată de structuri agricole foarte mici.

Raportor

dl René SOUCHON, președintele Consiliului regional Auvergne (FR-PSE)

Document de referință

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind evoluția situației pieței și condițiile subsecvente de eliminare treptată a sistemului de cote pentru lapte – al doilea raport privind tranziția fără probleme

COM(2012) 741 final

1.

reamintește că, în numeroase state membre și regiuni, producția de lapte reprezintă un pilon fundamental al economiei regionale și al valorii adăugate din agricultură. Producția de lapte preia în acest context sarcini ecologice importante, cu un impact durabil asupra spațiului rural cultivat, fiind în același timp un furnizor important de locuri de muncă în regiunile rurale;

2.

reamintește că procesul de reformă trebuie să țină seama de diferențele regionale și structurale în domeniul creșterii animalelor de lapte și al prelucrării laptelui. În multe regiuni, laptele este produs preponderent în cadrul unor întreprinderi familiale mici și mijlocii, pe când în altele predomină marile întreprinderi agricole în domeniul producției de lapte. De aceea, reformele din sectorul produselor lactate nu trebuie să pericliteze structurile familiale, care contribuie cel mai mult la o creștere economică durabilă;

3.

reiterează necesitatea unei mai bune garantări a veniturilor producătorilor de lapte, pentru a le permite să trăiască decent de pe urma activității lor, pentru a prezerva viitorul sectorului produselor lactate și pentru a garanta securitatea aprovizionării consumatorilor europeni cu alimente provenite din produse lactate de calitate;

4.

recunoaște că, în Uniunea Europeană, nu s-a înregistrat o explozie a producției de lapte și nici o scădere prea bruscă a valorii cotelor din cauza sporirii „gratuite” a volumului acestora cu 8 % între 2008 și 2015, dar constată că această sporire a volumului a dus de două ori și în mai multe țări, la o puternică creștere a producției, aproape până la saturarea utilajelor de prelucrare, în special a celor de uscare a laptelui praf;

5.

constată că, începând din 2010, situația piețelor mondiale a fost favorabilă, ceea ce a permis ca prețurile produselor lactate provenite din Uniunea Europeană să se alinieze la cele de pe piața mondială, fără să se recurgă la restituiri la export, în special în cazul untului și al laptelui praf, dar și că această situație nu reprezintă o garanție a unui bun comportament al prețurilor mondiale pe termen mediu și lung;

6.

constată că argumentele avansate începând din 2003 de Comisia Europeană pentru eliminarea cotelor și liberalizarea pieței laptelui sunt tot mai controversate;

7.

reamintește că negocierile în cadrul OMC stagnează de zece ani și constată că propunerile UE de eliminare a restituirilor la export pentru produsele lactate, prezentate la Hong Kong în 2005, au căzut în desuetudine;

8.

constată că sectorul laptelui a fost exclus de la negocierilor bilaterale între Statele Unite, Noua Zeelandă și Australia;

9.

constată că majoritatea celorlalte țări mari producătoare de lapte, cum ar fi India, China, Japonia, Coreea de Sud, și-au menținut, chiar și-au sporit, în cazul Statelor Unite, protecțiile în sectorul produselor lactate; În Statele Unite, înăsprirea reglementării publice a pieței laptelui, în curs de dezbatere în Congres, prevede să li se garanteze producătorilor o marjă minimă față de costul hranei furajere, precum și un mecanism, obligatoriu pentru toți, de reducere a livrării în caz de criză;

10.

constată că interesul consumatorului, evocat de Comisia Europeană pentru justificarea liberalizării pieței laptelui, nu este demonstrat. În special, puternica scădere a prețurilor din 2009 nu a afectat, sau a afectat foarte puțin, prețurile de consum;

11.

observă că sporirea marjelor în sectorul agroalimentar și în marile societăți de comerț cu amănuntul a avut loc în detrimentul producătorilor, întrucât prețurile de producție au înregistrat o scădere drastică față de prețurile de consum;

12.

semnalează că, potrivit unor studii realizate în Canada, „coșul cu produse lactate” nu costă mai mult în această țară, în care există cote, decât în Statele Unite, în ciuda unui preț la producător foarte diferit, cu aproximativ 50 % mai mare în Canada;

13.

consideră că volatilitatea prețului laptelui are consecințe însemnate pentru întregul sector, dar mai ales pentru producători, ale căror venituri devin imprevizibile și care nu mai sunt stimulați să aleagă această producție;

14.

reamintește că excedentele de unt și de lapte praf, ale căror stocare și exportare sunt costisitoare, sunt cele care au determinat stabilirea cotelor pentru lapte în 1984 și că reducerea excedentelor prin intermediul cotelor a dus la importante economii bugetare până în 2003. Consideră că, dacă sistemul de cote nu mai soluționează pe deplin problemele actuale, eliminarea sa trebuie însoțită, în mod necesar, de instrumente de reglementare adaptate;

15.

constată că, pe piața mondială, comercializarea produselor lactate nu reprezintă decât 6 % din producția mondială, în principal sub formă de lapte praf și unt, dar că prețurile la aceste două produse sunt cele care influențează tot mai mult prețurile laptelui la producător în Uniunea Europeană, când, de fapt, cea mai mare parte a laptelui este mai bine valorificat pe piața internă;

16.

observă că exporturile Uniunii Europene pe piața mondială reprezintă în jur de 10 % din producția UE, sub formă de brânză și lapte praf cu o valoare adăugată mai mică, și deplânge faptul că investițiile anunțate de producătorii de lapte se concentrează în principal asupra utilajelor de uscare;

17.

semnalează că, pe piața mondială, principalul concurent extern al Uniunii Europene este Noua Zeelandă, care are costuri de producție de două ori mai mici față de crescătorii europeni de animale de lapte și că Noua Zeelandă, prin intermediul Fonterra – cooperativă cu poziție de cvasi-monopol –, exportă peste 90 % din producția proprie, în principal sub formă de unt și lapte praf, furnizând ea singură o treime din cerere pe piața mondială printr-o solidă prezență pe piețele asiatice, dat fiind că Fonterra controlează și piețele la termen;

18.

constată că, deși Asia reprezintă o potențială piață de desfacere pentru Uniunea Europeană, țări cum ar fi China sau India au ambiția de a-și dezvolta cât mai mult producția proprie, pentru a fi mai puțin dependente de oscilațiile pieței pentru a-și hrăni populația;

19.

observă, de asemenea, că în ce privește brânza, locul Uniunii Europene a avansat pe piețele rusă, japoneză și coreeană, dar în mică măsură din punct de vedere cantitativ pe piața chineză;

20.

consideră că măsurile propuse de Comisie pentru reformarea politicii agricole comune, mai ales Pachetul privind laptele și OCP unică (printre care și importurile), nu conțin mecanisme suficiente de reglementare publică a producției și a piețelor laptelui; acestea ar trebui completate cu alte instrumente ale politicii regionale, în vederea asigurării unei dezvoltări echilibrate a regiunilor;

21.

deplânge faptul că al doilea raport intermediar al Comisiei se limitează la o analiză macroeconomică a situației pieței laptelui, cu un model foarte general și numeroase ipoteze, multe dintre ele deja depășite;

22.

regretă faptul că Comisia nu furnizează o analiză cantitativă și calitativă detaliată a perspectivelor pieței pe termen mediu în Uniunea Europeană, pe grupuri mari de țări, luând în considerare în special diversitatea dimensiunilor, a tipurilor de exploatații, a condițiilor de producție și a modalităților de comercializare;

23.

deplânge faptul că raportul nu conține nicio analiză comparativă a politicilor celorlalte țări mari producătoare de lapte, concurente și/sau cliente ale Uniunii Europene;

24.

semnalează că grupul de experți la nivel înalt privind laptele a recomandat să se elimine cotele, după modelul Elveției, unde această eliminare a dus la o sporire a producției de lapte cu 7 % și, prin urmare, la scăderea cu 20-30 % a prețurilor medii. Structurile și condițiile de producție din Elveția se deosebesc de cele din UE. În plus, pregătirile pentru eliminarea cotelor și procesul de eliminare din Elveția au decurs într-un mod diferit față de cele din UE. Cu toate acestea, în raportul său, Comisia pare a nu fi luat în seamă această experiență care ar trebui analizată mai în profunzime;

25.

constată că Comisia Europeană pare a se preocupa mai mult de limitările dreptului în domeniul concurenței, care afectează sute de mii de producători, decât de cele ale societăților multinaționale de prelucrare a laptelui și de distribuție, care controlează peste jumătate din laptele european;

26.

regretă în mod deosebit faptul că raportul Comisiei nu ține seama de consecințele teritoriale ale eliminării cotelor pentru lapte asupra ansamblului regiunilor Uniunii Europene, precum și de diversele sale aspecte: economice, sociale și de mediu;

27.

semnalează că peste două treimi din fermele de vaci de lapte se află în zonele defavorizate, datorită caracteristicilor pedoclimatice, departe de marile aglomerații urbane, șeptelurile lor fiind în general de dimensiuni foarte reduse;

28.

evidențiază faptul că laptele de munte reprezintă în jur de 10 % din laptele din UE-27, dar pentru țări ca Austria, Slovenia și Finlanda, el reprezintă două treimi din lapte, respectiv trei pătrimi din crescătorii de vaci din aceste țări, și că acest tip de lapte și acești crescători reprezintă o proporție foarte semnificativă în alte zece țări. În majoritatea acestor zone umede de munte, dar și în regiunile ultraperiferice, vacile de lapte sunt principalul utilizator al pășunilor și permit, astfel, menținerea unor peisaje deschise și locuite, benefice pentru turism, biodiversitate și mediu;

29.

reamintește totodată că producția de lapte de vacă din regiunile ultraperiferice reprezintă o parte importantă din producția statelor respective și că, la fel ca în cazul zonelor muntoase, producția de lapte este principala activitate care asigură conservarea peisajului agricol regional, cu efecte benefice asupra activității turistice și a mediului;

30.

observă că, în majoritatea noilor state membre din Europa de Est, colectarea laptelui rămâne foarte nesigură. Aceasta a scăzut din 2005, când a ajuns să depindă în principal de marile șepteluri (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia). Colectarea laptelui a scăzut și în Bulgaria și România, în ciuda unei puternice restructurări, în beneficiul circuitului neoficial al laptelui. Perspectivele par a fi mai bune în Polonia și, într-o mai mică măsură, în țările baltice, odată cu apariția șeptelurilor familiale între 10 și 30 de vaci, atunci când acești crescători au acces la formare și la credite;

31.

consideră că modelul de creștere a animalelor de lapte la scară familială, care valorifică resursele furajere locale, în special pășunile, este cel care conciliază cel mai bine viitorul sectorului laptelui cu așteptările sociale și cu cele ale crescătorilor;

32.

consideră că ajutoarele din cadrul celui de-al doilea pilon nu vor putea compensa efectele devastatoare ale instabilității prețului laptelui și ale factorilor de producție, ceea ce îi va descuraja pe agricultori să opteze pentru o producție care necesită investiții considerabile pe termen lung;

33.

solicită să se țină seama de problematica creșterii animalelor care este dependentă de furaje, în zone în care acestea nu sunt disponibile în suficientă măsură, și de importanța instituirii unor mecanisme de protecție a acestui sector împotriva fluctuațiilor prețurilor la cereale și, totodată, să fie sprijinită producția în regiunile în care creșterea animalelor are o mare importanță din punct de vedere socioeconomic;

34.

solicită o atenție și un sprijin specifice pentru teritoriile în care restructurările au dus la o puternică scădere a producției tradiționale de lapte, dar în care acest sector a reușit să se mențină în ultimele decenii, teritorii în care trebuie valorificată producția locală prin toate instrumentele existente și mai ales prin canalele scurte de comercializare;

35.

crede că cele patru instrumente ale Pachetului privind laptele, și anume încheierea de contracte, organizațiile de producători și cele interprofesionale și transparența, reprezintă instrumente necesare, dar nu și suficiente și nu urmăresc garantarea controlului volumului producției, și nici a prețurilor sau veniturilor producătorilor;

36.

consideră că Pachetul privind laptele nu conține instrumentele care ar permite atenuarea efectelor negative ale eliminării cotelor asupra regiunilor și asupra modelului de creștere a animalelor de lapte la scară familială, care valorifică resursele furajere locale, în special pășunile și că această eliminare va duce la concentrarea producției în regiunile agricole cele mai favorizate, antrenând riscuri sporite pentru mediu;

37.

observă că, în principalele țări producătoare de lapte din nordul Uniunii Europene, cooperativele, care sunt majoritare și se află practic într-o situație de monopol, anunță o sporire a volumului de lapte colectat, la solicitarea asociaților lor;

38.

semnalează că încheierea de contracte, așa cum este prevăzută în Pachetul privind laptele și de la care cooperativele sunt excluse, va fi aplicată, în cel mai bun caz, doar pentru 40 % din volumul de lapte produs în întreaga UE și, de asemenea, că piața, în ansamblul său, va deveni complet imprevizibilă;

39.

consideră că organizațiile de producători sunt necesare, dar că nu dispun în toate cazurile de o putere reală de negociere în fața fabricilor de produse lactate, dacă se limitează doar la organizațiile verticale pe sector, care reprezintă o formă de integrare și că, în lipsa unei contrapărți, sub forma unei organizații de producători pe zonă de producție, care să poată negocia cu mai multe fabrici de produse lactate, crescătorii de animale nu vor avea un cuvânt de spus în cadrul negocierilor comerciale;

40.

crede că instrumentele din Pachetul privind laptele nu vor permite îndeplinirea obiectivului de garantare a veniturilor producătorilor și propune integrarea costurilor de producție în negocierile prețului laptelui la producător, pe baza rezultatelor RICA (Rețeaua de informații contabile agricole) pe țară, și chiar pe regiune;

41.

solicită să se revină la o politică publică de gestionare a stocurilor de siguranță, să se sporească prețul de intervenție și să se mențină restituirile la export cu caracter excepțional, în contrapartidă cu o politică în domeniul producției de lapte mai bine adaptată la evoluția cererii interne și a piețelor externe de produse de calitate;

42.

semnalează că gestionarea ofertei pentru denumirile de origine protejată (DOP) și pentru indicațiile geografice protejate (IGP) reprezintă un punct pozitiv al Pachetului privind laptele, dar că acesta se referă la un număr redus de țări și la o parte mică din producția europeană (chiar și în Franța, aceste DOP și IGP nu reprezintă decât 10 % din producția totală de lapte a țării, dar reprezintă 30 % din laptele de munte);

43.

consideră ca fiind pozitive propunerile actuale ale Parlamentului European, privitoare la limitarea voluntară a producției în caz de criză, care ar permite Comisiei să acorde un ajutor producătorilor de lapte care-și reduc voluntar producția de lapte cu cel puțin 5 % pe o perioadă de cel puțin trei luni cu posibilitate de prelungire și să impună o taxă producătorilor care, în aceeași perioadă, își vor spori producția; aceste propuneri sunt însă insuficiente pentru a frâna scăderea prețurilor în caz de supraproducție;

44.

consideră că, pentru a fi eficient, un sistem de gestionare a crizelor trebuie să facă dovadă de o bună capacitate de reacție și că este necesar, în acest scop, să se centralizeze informațiile naționale și cele europene privind livrările pe exploatație de-a lungul mai multor ani, să se definească starea de criză prin prețuri de referință și/sau prin marje, ceea ce presupune o gestionare directă, fie prin intermediul Comisiei Europene, fie printr-o agenție europeană de reglementare.

45.

solicită să se efectueze urgent studii complementare pentru evaluarea consecințelor în teritorii ale eliminării cotelor, pe grupuri de țări, regiuni, în special regiuni ultraperiferice, și zone pedoclimatice: zone de munte, zone defavorizate, zone intermediare de culturi combinate/creștere de animale, zone de câmpie, astfel încât să se poată anticipa și, pe cât posibil, limita riscurile de delocalizare și de abandonare a activității agricole în numeroase regiuni;

46.

solicită o evaluare realistă a perspectivelor de producție, de consum intern și de export pe termen mediu și lung (2020-2030), pe tip de produs, ținând seama de volatilitatea crescândă a prețurilor pe piața mondială. Lipsa orientării ofertei și a unei politici de stocuri publice în Europa și în Statele Unite nu face decât să accentueze această volatilitate, care nu permite dezvoltarea sectorului european al laptelui;

47.

solicită efectuarea unui studiu comparativ al politicilor în domeniul laptelui din țările mari producătoare, precum și o evaluare precisă a experienței elvețiene, atât din punct de vedere economic, cât și social și ecologic;

48.

solicită o evaluare a consecințelor negocierilor comerciale bilaterale în curs de desfășurare, punând un accent deosebit asupra regiunilor cu „posibilități de producere a laptelui”;

49.

În continuarea avizului său din 4 mai 2012 privind Reforma politicii agricole comune și a dezvoltării rurale după 2013, consideră esențială reechilibrarea ajutoarelor și estimează că propunerile Comisiei sunt insuficiente pentru un transfer de competitivitate către exploatațiile mici și mijlocii care valorifică resursele furajere locale, zonele cu handicapuri naturale, regiunile ultraperiferice, regiunile insulare, precum și către anumite sectoare fragilizate;

50.

solicită examinarea posibilității de a adapta în Uniunea Europeană unele măsuri luate în alte state în vederea gestionării unor posibile crize pe piața laptelui, în special măsurile din următorul Farm Bill 2013-2017, care prevede, pentru producătorii care se angajează în acest sens, o marjă garantată față de costul hranei furajere, însoțită de o reducere a livrărilor. Solicită, de asemenea, să fie examinate măsurile de gestionare a crizelor luate de alte state, pentru a se evalua consecințele acestora asupra pieței mondiale a laptelui;

51.

propune să se extindă posibilitatea de gestionare a volumului producției, prevăzută în Pachetul privind laptele și care în prezent se aplică doar brânzeturilor având DOP sau IGP, la laptele de munte, în cadrul noii mențiuni facultative de calitate pentru produsele de munte;

52.

consideră că, într-adevăr, mențiunea de „produs de munte” poate reprezenta un instrument de teritorializare util pentru sectorul produselor lactate, cu condiția să fie stabilite, în consecință, modalități adecvate de punere în aplicare;

53.

propune ca, înainte de punerea în aplicare a unor eventuale măsuri care să înlocuiască mecanismul cotelor de lapte, să se analizeze adoptarea unui moratoriu în ce privește eliminarea cotelor, pentru ca acest mecanism să fie prelungit eventual până la sfârșitul campaniei 2019-2020, pentru a se ajunge să se cunoască mai pe larg consecințele eliminării acestora; totodată, îndeamnă Comisia să adapteze „plasa de siguranță” pentru piața laptelui și să treacă la o observare regulată a pieței mondiale, precum și la evaluarea politicilor politice în marile țări producătoare;

54.

solicită Comisiei să definească un nou proiect coerent de dezvoltare rurală și a sectorului laptelui pentru zonele de munte, pentru regiunile defavorizate cu „posibilități de producere a laptelui”, pentru regiunile ultraperiferice, precum și pentru statele membre în care cea mai mare parte a producției de lapte este asigurată de structuri agricole foarte mici;

55.

solicită să se acorde prioritate obținerii unor piețe interne sigure și durabile în Uniunea Europeană, în special prin distribuirea laptelui în școli, în aziluri de bătrâni și ca ajutor alimentar și prin reformarea și simplificarea măsurilor de sprijin și de promovare a produselor lactate;

56.

propune ca, în ce privește strategiile de export, să fie sprijinită mai mult inovarea în sectorul produselor lactate cu o mare valoare adăugată, pentru a contribui la dezvoltarea unei oferte mai bine adaptate, de exemplu, noilor consumatori din țările din Magreb, Orientul Mijlociu și Asia și ca această strategie să fie susținută prin măsuri adecvate;

57.

propune să se instituie parteneriate solide cu țările din sudul Mării Mediterane și din Orientul Mijlociu, care nu dispun de terenuri și nici de apă în cantități suficiente pentru a produce lapte la costuri rezonabile și care reprezintă o piață pentru produsele lactate mai accesibilă decât Asia.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/33

—

este conștient că este important ca libertatea fundamentală de a desfășura o activitate economică să fie respectată fără ingerințe din exterior; consideră însă că și egalitatea de gen, ca una din valorile fundamentale ale UE, trebuie respectată. Această directivă, care instituie standarde minime, urmărește asigurarea de condiții egale pentru ambele sexe în toate statele membre, îmbunătățind astfel condițiile pe piața internă;

—

sugerează că ar fi util să se adopte sancțiuni similare în toate statele membre pentru a asigura condiții de concurență echitabilă și un cadru de reglementare coerent în întreaga UE. În caz contrar, factorii de descurajare din anumite state membre ar putea deveni semnificativ mai slabi decât în alte state membre, ceea ce ar duce la un grad mai scăzut de respectare a legislației naționale adoptate în vederea punerii în aplicare a directivei;

—

sprijină hotărârea Comisiei de a urmări obiectivul îmbunătățirii echilibrului de gen prin intermediul unei propuneri legislative care prevede obiective cu caracter obligatoriu și nu printr-o abordare bazată pe autoreglementare sau/și pe voluntariat;

—

subliniază că selecția candidaților cu cele mai bune calificări pentru posturile de administratori neexecutivi trebuie să se bazeze pe un proces de triere și pe criterii transparente de calificare, care să încurajeze orice persoană competentă să își prezinte candidatura;

—

subliniază că, în multe domenii de activitate, diversitatea în rândul personalului, din punctul de vedere al cunoștințelor, competențelor, experienței, situației personale și al genului este esențială pentru a se obține rezultatele dorite. Prin urmare, Comitetul consideră că este important să se acorde prioritate persoanei candidate aparținând sexului subreprezentat dacă respectiva persoană are aceleași calificări precum persoana candidată de sex opus din punctul de vedere al adecvării, al competențelor și al rezultatelor profesionale și dacă, în urma unei evaluări obiective, care ține seama de toate criteriile personale, balanța nu înclină în favoarea unei persoane candidate de sex opus;

Raportor

dna Andreja POTOČNIK (SI-ALDE), viceprimar al localității Tržič

Document de referință

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă și măsuri conexe

COM(2012) 614 final

1.

Egalitatea de șanse între femei și bărbați reprezintă una din valorile fundamentale și unul din obiectivele esențiale ale Uniunii Europene, fiind consacrată în Tratatul UE [articolul 3 alineatul (3)] și în Carta drepturilor fundamentale (articolul 23). În conformitate cu articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), UE urmărește, prin toate activitățile sale, să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați. Articolul 157 alineatul (3) din TFUE reprezintă temeiul juridic pentru adoptarea unor măsuri la nivelul UE care să garanteze aplicarea principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca și locul de muncă.

2.

Prin propunerea de directivă privind consolidarea echilibrului de gen în cadrul administrației neexecutive a societăților cotate la bursă, Comisia Europeană și-a propus să garanteze, până în 2020, o reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților în interiorul categoriei menționate, astfel încât niciunul dintre genuri să nu reprezinte peste 60 % și nici sub 40 % din numărul total al personalului respectiv.

3.

Comisia avertizează că progresele realizate în ceea ce privește sporirea cotei femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor au fost prea lente, cu o creștere anuală medie în ultimii ani de numai 0,6 puncte procentuale. (1) În ritmul actual, ar fi nevoie de mai multe decenii pentru realizarea unui echilibru de gen pe tot teritoriul UE. Progrese rapide și semnificative au fost observate în statele membre și în alte țări în care valorile sociale și atitudinile predominante favorizează acest tip de evoluție, precum și în cele unde au fost introduse recomandări și cerințe minime obligatorii pentru reprezentarea fiecărui gen.

4.

A ignora cunoștințele și competențele femeilor cu înaltă calificare înseamnă a irosi o gamă de posibilități, având în vedere că redresarea economică implică și participarea activă a femeilor. Trebuie concepute noi metode mai eficiente de echilibrare cu succes a vieții de familie cu viața profesională. Pentru evoluția profesională a absolventelor de universitate sunt esențiale măsurile destinate promovării carierei și studiilor postuniversitare ale acestora.

5.

salută hotărârea Comisiei de a consolida echilibrul de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă și recunoaște că există o necesitate stringentă pentru luarea unor măsuri în acest domeniu;

6.

sprijină hotărârea Comisiei de a urmări obiectivul îmbunătățirii echilibrului de gen prin intermediul unei propuneri legislative care prevede obiective cu caracter obligatoriu și nu printr-o abordare bazată pe autoreglementare sau/și pe voluntariat;

7.

este conștient de importanța și gravitatea situației în care femeile nu ar fi numite în funcții de decizie în economie și în care potențialul lor uman ar rămâne neutilizat. Ar trebui să se depună eforturi hotărâte pentru înlăturarea obstacolelor din calea evoluției în carieră a femeilor.

8.

În opinia Comisiei, lipsa actuală de transparență a procedurilor de selecție și a criteriilor de calificare cerute pentru posturile din organele de conducere, existentă în majoritatea statelor membre, reprezintă un obstacol semnificativ în calea unei mai mari diversități de gen în componența organelor de conducere și are efecte negative atât asupra carierei persoanelor care candidează la astfel de posturi și a mobilității acestora, precum și asupra deciziilor de investiție.

9.

Propunerea de directivă urmărește promovarea egalității de gen în procesul de luare a deciziilor economice și valorificarea deplină a talentelor existente ale persoanelor care candidează, pentru o reprezentare mai echilibrată din perspectiva genului în organele de conducere ale întreprinderilor, contribuind astfel la atingerea obiectivelor fixate în Strategia Europa 2020.

10.

Statele membre ar trebui să prevadă sancțiuni eficace, proporționale și disuasive în cazul încălcării prezentei directive, care ar putea cuprinde, printre altele, impunerea de către organismele judiciare a unor amenzi administrative și declararea nulității sau anularea, de către acestea, a numirii sau a alegerii administratorilor neexecutivi în caz de nerespectare a legislației naționale în vigoare.

11.

Statele membre vor informa Comisia cu privire la punerea în aplicare a acestei directive. Rapoartele vor cuprinde și informații privind măsurile adoptate pentru atingerea obiectivelor.

12.

Directiva nu se aplică în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

13.

subliniază că selecția candidaților cu cele mai bune calificări pentru posturile de administratori neexecutivi trebuie să se bazeze pe un proces de triere și pe criterii transparente de calificare, care să încurajeze orice persoană competentă să își prezinte candidatura;

14.

subliniază că, în multe domenii de activitate, diversitatea în rândul personalului, din punctul de vedere al cunoștințelor, competențelor, experienței, situației personale și al genului este esențială pentru a se obține rezultatele dorite. Prin urmare, Comitetul consideră că este important să se acorde prioritate persoanei candidate aparținând sexului subreprezentat dacă respectiva persoană are aceleași calificări precum persoana candidată de sex opus din punctul de vedere al adecvării, al competențelor și al rezultatelor profesionale și dacă, în urma unei evaluări obiective, care ține seama de toate criteriile personale, balanța nu înclină în favoarea unei persoane candidate de sex opus;

15.

este conștient că este important ca libertatea fundamentală de a desfășura o activitate economică să fie respectată fără ingerințe din exterior; consideră însă că și egalitatea de gen, ca una din valorile fundamentale ale UE, trebuie respectată. Această directivă, care instituie standarde minime, urmărește asigurarea de condiții egale pentru ambele sexe în toate statele membre, îmbunătățind astfel condițiile pe piața internă;

16.

este convins că propunerea nu aduce atingere principiului subsidiarității întrucât se bazează pe temeiuri juridice clare din tratatele UE și aduce o valoare adăugată europeană clară în măsura în care abordează obiectivele politicii UE în domeniul egalității de gen și asigură securitatea juridică pentru întreprinderile active în mai mult de un stat membru și ale căror operații transfrontaliere ar putea fi afectate negativ de disparitățile existente în ceea ce privește normele aplicabile în materie de egalitate de gen în cadrul consiliilor de administrație ale întreprinderilor;

17.

subliniază că susținerea la nivel european a măsurilor este necesară, pentru a crea astfel un cadru de reglementare paneuropean uniform în acest domeniu. Situația actuală, în care fiecare stat membru aplică standarde proprii și o legislație proprie, duce la incertitudine cu privire la funcționarea pieței interne, în condițiile în care multe societăți cotate la bursă își desfășoară activitatea în mai multe state membre;

18.

sugerează că ar fi util să se adopte sancțiuni similare în toate statele membre pentru a asigura condiții de concurență echitabilă și un cadru de reglementare coerent în întreaga UE. În caz contrar, factorii de descurajare din anumite state membre ar putea deveni semnificativ mai slabi decât în alte state membre, ceea ce ar duce la un grad mai scăzut de respectare a legislației naționale adoptate în vederea punerii în aplicare a directivei;

19.

subliniază că ar trebui să se pună un accent mai mare pe echilibrul de gen nu numai în legătură cu administratorii neexecutivi, ci cu toate cadrele de conducere la nivel de întreprindere;

20.

atrage atenția că femeile, atunci când ocupă posturi de conducere, se confruntă în continuare cu anumiți factori, printre care trebuie menționată lipsa de măsuri care să permită concilierea vieții de familie cu cea profesională.

21.

consideră că autoritățile locale și naționale ar trebui să se depună eforturi pentru asigurarea unei egalități de gen sporite. Reprezentarea egală a ambelor sexe este nu numai o premisă a adevăratei democrații și a unei societăți echitabile, ci și o condiție esențială pentru realizarea obiectivelor UE în materie de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii;

22.

consideră că termenul-limită de 2018 pentru a garanta o reprezentare de 40 % pentru membrii sexului subreprezentat în cazurile în care reprezentanții autorităților locale și regionale sunt membri în consiliile de administrație (ale societăților în proprietate publică) este un termen-limită adecvat;

23.

subliniază că este important ca societățile publice să servească drept exemplu de urmat pentru societățile private cu privire la reprezentarea în proporție de 40 % a sexului subreprezentat.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/42

—

solicită ca procedurile coordonate sau comune stabilite în articolul 2 alineatul (3) să fie voluntare, și nu obligatorii; ar trebui să se precizeze clar ce alte acte legislative ale UE ar fi afectate de această dispoziție;

—

respinge introducerea, la articolul 5 alineatul (2), a obligativității realizării procedurii de delimitare a domeniului de aplicare în toate cazurile, fără excepție. Responsabilitatea asigurării unui domeniu de aplicare adecvat și a unui nivel de detaliu corespunzător în cazul proiectului de mediu ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului;

—

solicită ca la articolul 5 alineatul (3) Directiva EIA să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, inclusiv în acele state în care verificarea rapoartelor poate fi efectuată intern sau de către autoritățile competente sau autoritățile de mediu;

—

salută introducerea la articolul 6 alineatul (7) a unui termen minim de 30 de zile pentru consultările publice. Totuși, prevederea unor eventuale termene mai lungi ar trebui lăsată la latitudinea statelor membre

—

solicită modificarea propunerii de la articolul 8 alineatul (1) privind aprobarea dezvoltării în așa fel încât să se țină seama de diferitele sisteme existente în statele membre și recomandă ca, pentru a contribui la calitatea și, astfel, la eficacitatea EIA, directiva să specifice durata de valabilitate a EIA;

—

critică stabilirea unor termene obligatorii pentru deciziile de încheiere a unei EIA pentru proiecte la articolul 8 alineatul (3). Accelerarea procedurii, urmărită prin stabilirea termenelor, poate fi obținută într-un mod mai potrivit prin stabilirea de către statele membre a unor reguli mai nuanțate;

—

solicită ca dispozițiile tranzitorii să fie formulate în așa fel încât evaluarea impactului asupra mediului în cazul proiectelor aflate într-un stadiu avansat al procedurilor să se realizeze în conformitate cu dispozițiile actualei Directive EIA.

Raportor

dl Marek SOWA (PL-PPE), mareșalul voievodatului Małopolska (Mica Polonie)

Document(e) de referință

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului

COM(2012) 628 final

1.

subliniază că, din multe puncte de vedere, schimbările propuse ale cadrului juridic pentru evaluarea impactului asupra mediului la nivel european sunt necesare și binevenite. Totuși, Comitetul subliniază faptul că, la operarea oricărei schimbări, trebuie să se găsească un echilibru judicios între cerințele de protecție a mediului, pe de o parte, și dezvoltarea economică, pe de altă parte. Existența unor proceduri exagerat de lungi de aprobare a dezvoltării proiectelor ar putea amenința interesele economice și sociale și ar putea submina competitivitatea întregii UE. În multe cazuri, ele nu ar contribui nici la protecția mediului, nici la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții populației. Modificările menite să asigure calitatea și consecvența procedurilor și a documentelor ar trebui operate în așa fel încât să se asigure un proces decizional efectiv și eficient.

2.

totuși, constată că există îndoieli serioase cu privire la anumite modificări care ar duce la prelungirea principalelor etape ale procedurii;

3.

reamintește că propunerea de revizuire a Directivei EIA va avea un impact semnificativ asupra autorităților locale și regionale, care vor deține un rol central în punerea în aplicare a măsurilor propuse. Spre deosebire de așteptările Comisiei Europene, CoR consideră că multe dintre modificările propuse la Directiva EIA vor conduce la creșterea sarcinii administrative a autorităților locale și regionale din perspectiva organizării, a gestionării și a cheltuielilor. În acest context, CoR insistă să se evite orice transfer de responsabilități de la inițiator la autoritatea competentă;

4.

susține că orice creștere a costurilor sau a sarcinii administrative suportate de către autoritățile publice ar trebui evaluată în raport cu avantajele socio-economice și ecologice ale modificărilor propuse, în așa fel încât, pe termen lung, avantajele să cântărească mai mult decât cheltuielile;

5.

subliniază că directiva poate da rezultate numai dacă autoritățile locale, regionale și naționale creează structuri instituționale eficace, care dispun de resursele financiare și umane necesare, în așa fel încât toate departamentele competente, în special cele responsabile de aspectele legate de mediu, să se poată implica activ. Comitetul subliniază că persistă necesitatea de consolidare suplimentară a capacităților autorităților locale și regionale, care ar trebui să includă o cooperare mai strânsă cu centrele naționale EIA existente și să beneficieze de sprijinul acestora;

6.

solicită mai multă consecvență terminologică în textul propunerii de directivă și în anexele acesteia, pentru creșterea securității juridice;

7.

sprijină intenția de a îmbunătăți calitatea rapoartelor de mediu; totuși, Directiva EIA ar trebui să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, regiuni și orașe;

8.

consideră că noile dispoziții nu țin seama în suficientă măsură de diferitele sisteme EIA existente în statele membre (procedura EIA integrată sau separată de procedura de aprobare a dezvoltării);

9.

solicită să se clarifice motivele pentru care definiția conceptului de proiect de la articolul 1 alineatul (2) a fost extinsă, astfel încât să includă lucrările de demolare; este de părere că, dacă prin această dispoziție se dorește introducerea unei posibile EIA la lucrările de demolare pentru toate proiectele enumerate în anexa I sau II, aceasta ar putea duce la creșterea considerabilă a sarcinii administrative. CoR consideră că obligația de a realiza o EIA pentru lucrările de demolare ar trebui să se limiteze la cazurile clar definite și menționate în anexele I și II, pentru demolarea sau demontarea proiectului aflat la sfârșitul duratei de viață sau pentru lucrările de demolare necesare realizării unui proiect;

10.

solicită să se reexamineze atât definiția noțiunii de „autorizare”, cât și utilizarea acesteia în partea dispozitivă a directivei, întrucât transpunerea și punerea în aplicare a Directivei privind serviciile (Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne) au adus după sine în statele membre eliminarea cerinței privind obținerea în prealabil a unor autorizări pentru prestarea anumitor servicii și înlocuirea lor cu controale a posteriori.

11.

salută faptul că „proiectele care au ca obiectiv unic apărarea națională sau reacția la urgențe civile” sunt scutite de obligația realizării unei EIA; pentru ca această dispoziție să nu fie utilizată abuziv și să nu conducă la exceptarea de la EIA a unui număr prea mare de proiecte, în directivă s-ar putea introduce o listă de exemple de proiecte de acest tip, care au ca obiectiv reacția la urgențe civile, luând în considerare inclusiv proiectele sprijinite prin Fondul de solidaritate european;

12.

deplânge faptul că propunerea nu prevede o revizuire a anexelor I și II, ratându-se astfel ocazia unei revizuiri a acestora și eventual a unei restrângeri a domeniului de aplicare pe baza experiențelor realizate; își reiterează apelul în vederea stabilirii unor praguri minime la nivelul UE, astfel încât să se asigure mai multă claritate juridică. Aceste praguri ar conduce la atenuarea diferențelor de tratament cu care se confruntă întreprinderile din UE și la reducerea sarcinii administrative și financiare pe care trebuie să o suporte autoritățile locale și regionale din diferitele state membre. S-a constatat că, la stabilirea pragurilor, unele state membre depășesc deseori marja de manevră de care dispun, fie luând în considerare doar anumite criterii de selecție din anexa III, fie exceptând anumite proiecte în prealabil. La armonizarea pragurilor ar trebui să se țină seama și de pragurile și criteriile utilizate în Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (DEI).

13.

consideră că procedurile coordonate sau comune ar trebui să fie voluntare, și nu obligatorii, cum propune Comisia Europeană;

14.

pentru mai multă claritate juridică, solicită ca la articolul 2 alineatul (3) să se precizeze fără ambiguitate ce alte acte legislative ale UE ar fi afectate de această dispoziție;

15.

atrage atenția asupra faptului că crearea unui ghișeu unic EIA nu ar trebui să fie corelată cu o creștere a cheltuielilor cu personalul și a altor costuri, disproporționată în raport cu avantajele obținute în urma creării unui astfel de ghișeu la punerea în aplicare a evaluărilor de impact asupra mediului; solicită să se clarifice dacă dispoziția potrivit căreia „statele membre numesc o singură autoritate care este responsabilă cu facilitarea procedurii de aprobare a dezvoltării pentru fiecare proiect” ar urma să se aplice numai proiectelor care fac obiectul procedurii coordonate/comune sau tuturor proiectelor. În unele state membre, o astfel de obligație ar fi foarte greu de dus la îndeplinire, având în vederea ierarhizarea și competențele specifice ale diferitelor autorități implicate în acest proces. În cazul statelor membre în care procedura EIA este integrată în procedura de aprobare a dezvoltării și este realizată de către autoritatea responsabilă de aprobarea dezvoltării, s-ar putea să fie necesară precizarea că aceasta din urmă poate fi una și aceeași „singură autoritate”;

16.

solicită să se asigure mai multă coerență între terminologia și nivelul de detaliu care se utilizează la articolul 3 și în anexele III și IV. Factorii enumerați la articolul 3 ar trebui să facă obiectul unei descrieri mai detaliate și coordonate cu anexa IV, ca, de exemplu, în cazul trimiterilor la utilizarea și ocuparea terenurilor, la ecosisteme și funcțiile lor și la „riscurile de dezastre naturale și antropice”. Comitetul solicită ca anumite liste (de exemplu, la punctul 5, „inter alia”) să fie prezentate cu un caracter exhaustiv, pentru a se evita extinderea domeniului de aplicare al evaluării;

17.

invită Comisia Europeană să publice, în cel mai scurt timp după intrarea în vigoare a directivei revizuite, documente orientative care să includă metodologii de identificare a impactului local al unui proiect asupra schimbărilor climatice, precum și expunerea, vulnerabilitatea și capacitatea de rezistență a unui mediu dat la riscurile de dezastre naturale și antropice;

18.

solicită includerea în anexa IV punctul 5 ultimul paragraf a unor obiective de mediu stabilite la nivel regional sau local;

19.

sprijină solicitarea Consiliului de a se clarifica termenul „alternative rezonabile” utilizat în directivă și evaluarea stării mediului în cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de bază). Nu ar trebui să fie considerate alternative rezonabile decât cele care totodată sunt proporționale cu obiectivele, respectă celelalte dispoziții legislative ale UE sau corespund etapei de planificare și tipului proiectului individual;

20.

salută intenția generală a Comisiei Europene de a raționaliza procedura de verificare prealabilă și de a îmbunătăți consecvența abordărilor adoptate de statele membre, pentru a se asigura că nu se solicită EIA decât atunci când este clar că impactul asupra mediului este semnificativ;

21.

critică anumite dispoziții noi, care lasă impresia că verificarea prealabilă devine o „mini EIA”. Potrivit anexei IIA și anexei III, în practică ar trebui prezentat un raport în care se evaluează dacă proiectul are efecte semnificative sau nu. Diferența constă în lipsa evaluării unor alternative în această din urmă situație. În schimb, evaluarea prealabilă ar trebui să se facă pe baza unei liste de control, care să pună la dispoziția autorităților locale și regionale mecanisme ușor de utilizat pentru identificarea evoluțiilor fără impact semnificativ. În plus, potrivit propunerii de modificare a articolului 4 alineatul (3), pentru fiecare proiect enumerat în anexa II, solicitantul trebuie să furnizeze informații legate de caracteristicile proiectului, impactul potențial al acestuia asupra mediului și măsurile pe care intenționează să le ia pentru evitarea și reducerea efectelor semnificative, în conformitate cu informațiile prevăzute în noua anexă II.A. Această dispoziție contrazice soluția autorizată în temeiul articolului 4 alineatul (2), conform căruia statele membre pot să decidă să aplice ambele proceduri menționate la literele (a) și (b). În plus, trebuie să se clarifice utilizarea pragurilor menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) și să se precizeze dacă statele membre pot stabili ele însele aceste praguri, pe baza criteriilor prezentate în anexa III, sau dacă aceste praguri sunt stabilite în directivă;

22.

subliniază, de asemenea, faptul că anexa III aduce, față de normele legale în vigoare, o înăsprire clară în mai multe privințe a criteriilor de selecție prevăzute la articolul 4 alineatul (4). Astfel, anexa III conține, pe lângă numeroase specificații detaliate, mai multe criterii suplimentare de care trebuie să se țină seama (riscuri de dezastre naturale, impactul proiectului asupra schimbărilor climatice, impactul asupra terenurilor agricole cu valoare ridicată pentru protecția naturii etc.), deși acestea nu au, în parte, nicio relevanță directă pentru proiecte și în unele cazuri depășesc cadrul programului de verificare a deciziei privind aprobarea dezvoltării. De exemplu, schimbările climatice reprezintă un fenomen pe scară largă și dificil de concretizat în spațiu și timp, care, în prezent, poate fi simulat doar prin modele computerizate foarte costisitoare. La nivelul proiectelor, până acum au fost luate în considerare, la nevoie, doar efectele climatice locale. Dacă, de acum încolo, în cadrul evaluării impactului asupra mediului, se pune accentul pe schimbările climatice la scară mare, există riscul ca inițiatorii proiectelor să se confrunte cu costuri ridicate, care vor conduce la rezultate discutabile din punct de vedere tehnic și vor fi disproporționate în raport cu importanța secundară a proiectelor punctuale și lineare pentru evoluția climatică; prin urmare, Comitetul solicită să se furnizeze o listă exhaustivă a proiectelor cărora li se aplică această dispoziție; subliniază, în plus, că modificarea propusă contravine principiului subsidiarității. Includerea unor specificații și criterii suplimentare contravine principiului formulat în considerentul 11 al Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, conform căruia, în vederea luării unor decizii obiective, statelor membre trebuie să li se lase o marjă de manevră, inclusiv pentru a se ține seama de particularitățile naționale. Sfera criteriilor de care trebuie să se țină seama și gradul lor de detaliere depășesc limitele în care se pot adopta dispoziții obligatorii la nivelul Uniunii;

23.

constată cu satisfacție că propunerea Comisiei Europene privind delimitarea obligatorie a domeniului de aplicare al evaluării dă curs recomandării anterioare formulate de CoR privind îmbunătățirea calității informării și raționalizarea procesului de evaluare a impactului asupra mediului; respinge însă introducerea unei obligații generale privind procedura de delimitare a domeniului de aplicare. Responsabilitatea asigurării unui domeniu de aplicare și a unui nivel de detaliu adecvate ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului; ar trebui să se evite creșterea considerabilă a costurilor pe care trebuie să le suporte inițiatorul proiectului și autoritățile implicate;

24.

recomandă ca delimitarea domeniului de aplicare al evaluării să fie completată cu introducerea unor orientări ale Comisiei Europene sau ale statelor membre cu privire la conținutul specific unui anumit sector, în cazul în care aceasta ar contribui la asigurarea calității unei EIA și să se colecteze toate aspectele relevante pentru luarea deciziilor;

25.

critică propunerea de la articolul 5 alineatul (2) litera (a) cu privire la deciziile și avizele care trebuie obținute, pe cea de la litera (c) cu privire la definirea de către autoritatea competentă a etapelor individuale ale procedurii și a duratei acestora și pe cea de litera (d) privind stabilirea unor alternative rezonabile la proiectul propus și particularitățile acestora;

26.

este de părere că obligația de asigurare a calității raportului de mediu ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului. Ar trebui păstrată o distincție între asigurarea calității la pregătirea rapoartelor de către inițiatori și asigurarea calității la verificarea rapoartelor de către autoritatea competentă. Comitetul recunoaște totodată că, pentru a garanta independența analizelor în raport cu inițiatorul proiectului, controlul calității rapoartelor trebuie să fie mai riguros;

27.

este de părere că Directiva EIA ar trebui să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, precum și în cadrul administrațiilor locale și regionale. Sistemele utilizate nu prevăd doar o colaborare cu experți externi și cu comitete de experți, cum reiese din propunerea Comisiei Europene, ci și cu alte entități, ca, de exemplu, în cazul statelor membre mai vechi, unde verificarea rapoartelor se face intern, de către autoritățile competente sau de către autoritățile de mediu;

28.

consideră că Directiva EIA constituie un instrument-cheie pentru participarea cetățenilor la nivel local și regional, pentru a se asigura că se ia în considerare expertiza locală, ținându-se totodată seama de implicațiile în materie de costuri și competențe; salută, prin urmare, introducerea la articolul 6 alineatul (7) a unui termen minim de 30 de zile. Cu toate acestea, introducerea unor termene care depășesc acest termen minim trebuie lăsată la latitudinea statelor membre. În caz contrar, pentru multe întreprinderi și mulți inițiatori de proiecte din sectorul public, procedura s-ar prelungi mai mult decât necesar, existând temerea că publicul interesat va cere aplicarea termenului de 60 până la cel mult 90 de zile, prevăzut la articolul 6 alineatul (7). Aceste termene maxime îngreunează integrarea EIA în procedura de aprobare care trebuie aplicată și contravin obiectivului accelerării planificării. Accelerarea procedurii – avută în vedere la stabilirea termenelor – este obținută mai degrabă prin reglementări naționale diferențiate la nivelul statelor;

29.

având în vedere interesele tuturor părților interesate și în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare decizie ar trebui adoptată fără întârzieri nejustificate, propune să se stabilească termene-limită rezonabile pentru transmiterea de informații și pentru pregătirea procesului decizional;

30.

subliniază că noile dispoziții de la articolul 8 alineatul (1) ar trebui să fie suficient de flexibile încât să țină seama de diferitele sisteme EIA existente în statele membre. În unele state membre, EIA este o procedură separată gestionată de autoritățile de mediu, aprobarea dezvoltării – acordată de o autoritate diferită – având loc după autorizarea EIA și trebuind să respecte condițiile stipulate în această autorizare. În alte state membre, EIA este integrată în procedura de aprobare a dezvoltării;

31.

atrage atenția asupra faptului că noile dispoziții de la articolul 8 nu țin destul seama de sistemul integrat instituit în anumite state membre, în măsura în care aceste dispoziții stabilesc noi precondiții materiale care dau naștere la suprapuneri sau contradicții între legislația sectorială a UE și cea națională. Prin urmare, aceste dispoziții nu ar trebui să facă parte din Directiva EIA, care este considerată strict de natură procedurală;

32.

subliniază că ar putea apărea unele probleme procedurale ca urmare a introducerii noii dispoziții de la articolul 8 alineatul (2), conform căreia, dacă se constată că un proiect va avea efecte negative semnificative asupra mediului, autoritatea competentă, în strânsă cooperare cu autoritățile de mediu și cu inițiatorul proiectului, examinează necesitatea revizuirii raportului de mediu și a modificării proiectului, precum și necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare de atenuare sau compensatorii;

33.

subliniază că termenul lung necesar pentru obținerea aprobării pentru dezvoltare dă naștere unui real pericol ca articolul 8 alineatul (4) al directivei modificate să fie invocat în mod frecvent, acesta prevăzând că, înainte de luarea unei decizii de acordare sau neacordare a aprobării de dezvoltare, autoritatea competentă ar trebui să verifice dacă informațiile din raportul de mediu menționat la articolul 5 alineatul (1) sunt actualizate, în special cele privind măsurile avute în vedere pentru prevenirea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea tuturor efectelor negative semnificative asupra mediului;

34.

recomandă ca durata de valabilitate a unei EIA să fie specificată în directivă, întrucât această măsură ar putea contribui la calitate și, prin urmare, la eficiența evaluării;

35.

critică stabilirea unor termene obligatorii pentru deciziile de încheiere a unei EIA pentru proiecte [articolul 8 alineatul (3)]. Astfel, pe de o parte, pentru multe întreprinderi și pentru mulți inițiatori de proiecte din sectorul public, procedura se poate prelungi excesiv. Pe de altă parte, dispozițiile de la articolul 8 alineatul (3) nu țin cont suficient de faptul că, în special în cazul proiectelor de infrastructură de mare anvergură, sunt necesare evaluări ample și de lungă durată, care nu pot fi efectuate la standardele cerute în termenul prevăzut. Așadar, contrar considerentului 22 din propunerea de directivă, există riscul ca, în cazul stabilirii unor termene concrete, să se ajungă la reducerea standardelor înalte de protecție a mediului, ceea ce ar avea urmări negative asupra securității juridice. Accelerarea procedurii, urmărite prin stabilirea termenelor, poate fi obținută într-un mod mai corespunzător prin stabilirea de către statele membre a unor reglementări naționale diferențiate;

36.

solicită armonizarea diferitelor terminologii utilizate pentru măsurile corective în întregul text al propunerii; de exemplu, în timp ce la articolul 8 alineatul (2) figurează termenul măsuri compensatorii („compensation measures”), la articolul 9 și în anexa IV se utilizează sintagma măsuri […] de compensare a efectelor negative semnificative („offset measures”);

37.

atrage atenția asupra faptului că monitorizarea nu ar trebui să afecteze necesitatea unei analize detaliate a consecințelor semnificative și a atenuării și compensării lor de către inițiatorul proiectului, și nici principiul prevenirii sau pe cel al precauției. Acest lucru înseamnă că incertitudinea cu privire la consecințele semnificative ale unui proiect planificat nu ar trebui să conducă la o situație în care, în loc să se încerce atenuarea/compensarea acestora, proiectul este autorizat sub simpla rezervă a unei obligații de monitorizare; o astfel de situație ar putea crea și dificultăți ulterioare în cazul în care proiectul trebuie readaptat în funcție de impactul său. Articolul 8 alineatul (2) al doilea paragraf este problematic. Potrivit acestuia, implementarea și eficacitatea măsurilor de atenuare și de compensare ar trebui controlate, ceea ce echivalează în practică cu un proces de monitorizare. Nu este clar aici de ce autoritatea de autorizare ar trebui să instituie măsuri de monitorizare a efectelor negative semnificative asupra mediului dacă este convinsă de eficacitatea măsurilor de atenuare și compensare, din moment ce în practică există deja suficientă experiență în acest sens. Obligația de a efectua monitorizări sistematice pare disproporționată și ar crea o povară inadmisibilă pentru inițiatorul proiectului. De regulă, necesitatea monitorizării efectelor negative semnificative asupra mediului poate fi stabilită de numai de la caz la caz de către autoritatea de autorizare;

38.

critică sarcina administrativă suplimentară pe care le-o creează statelor membre și autorităților regionale și locale obligația, prevăzută în textul propus al articolului 12 alineatul (2), de a colecta informațiile noi și de a le furniza Comisiei Europene în vederea monitorizării transpunerii directivei;

39.

se opune delegării către Comisia Europeană a competenței de a adopta acte delegate în vederea facilitării adaptării anexelor II.A, III și IV la progresele tehnice și științifice; consideră că toate anexele ar trebui să facă obiectul procedurii legislative ordinare, întrucât ele sunt strâns legate de cerințele EIA prevăzute în directivă;

40.

solicită ca dispozițiile tranzitorii de la articolul 3 să fie formulate astfel încât evaluarea impactului asupra mediului în cazul proiectelor aflate într-un stadiu avansat al procedurilor să se realizeze în conformitate cu dispozițiile actualei Directive EIA. Această măsură s-ar putea aplica, de exemplu, în cazul în care s-a întocmit deja un raport de mediu în conformitate cu articolul 5 sau proiectul a fost deja anunțat public.

30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/53

—

subliniază că acest nou program de acțiune pentru mediu (PAM) trebuie să garanteze că alegerile făcute în domeniul protecției mediului sunt suficient de clare și de previzibile, mai ales pentru autoritățile locale și regionale;

—

subliniază că este necesar să se remedieze anumite lacune, să se atenueze diferențele dintre statele membre și să se depună eforturi în vederea implementării integrale a acquis-ului în domeniul mediului, la toate nivelurile de guvernare, astfel încât să se îmbunătățească starea mediului și sănătatea publică, să se asigure condiții de concurență echitabile și de securitate juridică și să se evite denaturarea pieței; în acest scop, prezentul aviz conține numeroase recomandări de acțiuni concrete care să fie incluse în cel de-al șaptelea PAM;

—

subliniază necesitatea de a efectua analize de impact de calitate atunci când se revizuiește legislația existentă sau se elaborează noi propuneri și îndeamnă Comisia Europeană să țină seama de experiența practică a statelor membre într-un mod demonstrabil și verificabil;

—

solicită alinierea politicilor în materie de reglementare sectorială în domeniul mediului (privind valorile-limită europene) la politica UE în materie de emisii (măsurile UE de combatere la sursă), adoptând o abordare holistică care să permită o corelare între aceste măsuri și ambițiile și calendarele aferente;

—

salută includerea unui „obiectiv prioritar” privind sustenabilitatea orașelor printre obiectivele celui de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu și solicită ca majoritatea orașelor din UE să îndeplinească anumite criterii minime de sustenabilitate, iar indicatorii să fie elaborați în strânsă cooperare cu autoritățile locale și cu autoritățile din domeniul mediului și al statisticii;

—

solicită ca programul să fie mai ambițios pe plan local, în sensul extinderii inițiativelor de tipul Convenției primarilor la celelalte domenii abordate de Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor și al dezvoltării în continuare a premiului „Capitala europeană verde”.

Raportor

José Macário CORREIA (PT-PPE), primarul orașului Faro

Document de referință

Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind un Program general de acțiune pentru mediu al UE până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”

COM(2012) 710 final

1.

Reamintește că cele șase programe de acțiune pentru mediu de până acum au jucat un rol important în măsura în care au scos în evidență influența tot mai mare a politicii europene de mediu și au încercat să asigure coerența acesteia ca element esențial al integrării europene, dar că ele nu au reușit să soluționeze multe dintre problemele de mediu din Europa, din cauză că nu a existat suficientă voință politică pentru a aplica măsurile stabilite.

2.

Al șaselea program de acțiune pentru mediu, care avea și un subtitlu („Mediul 2010: viitorul nostru, alegerea noastră”) și care a luat sfârșit la 22 iulie 2012, a fost conceput în 2001 pentru a constitui dimensiunea de mediu a strategiei de dezvoltare durabilă a UE, cea economică fiind reprezentată de Strategia de la Lisabona.

3.

Acest program a definit prioritățile Uniunii Europene până în 2012, punând accentul pe patru domenii de acțiune: schimbările climatice, natura și biodiversitatea, mediul și sănătatea, gestionarea durabilă a resurselor naturale și a deșeurilor. Comisia Europeană a permis însă ca această strategie de dezvoltare durabilă să fie uitată.

4.

În prezent, Strategia Europa 2020 este considerată a fi noul instrument politic și strategic, iar prin inițiativa sa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” ar trebui să se asigure coordonarea politicii de mediu; aceasta nu trebuie tratată ca o componentă a Strategiei Europa 2020, ci ca un obiectiv strategic global autonom legat de dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene până în 2050.

5.

Subliniază că cel de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu ar trebui adoptat cât mai curând cu putință, astfel încât să asigure coerența politicii de mediu a UE și să ofere un cadru de orientare pentru evoluția viitoare a acestui domeniu politic esențial; subliniază că acest nou program de acțiune trebuie să garanteze că alegerile făcute în domeniul protecției mediului sunt suficient de clare și de previzibile, mai ales pentru autoritățile locale și regionale (1).

6.

Integrarea rezultatelor concrete ale Conferinței ONU privind dezvoltarea durabilă (CONUDD) din 2012 în acțiunile desfășurate la nivel local, regional, național, european, internațional și mondial este și ea o prioritate.

7.

progresele înregistrate până la această dată sunt încurajatoare, în special în ceea ce privește reducerile semnificative ale emisiilor nocive pentru aer și apă, gestionarea mai bună și mai eficientă a deșeurilor și restricționarea produselor chimice periculoase, dar că încă există obiective în materie de aer, mediu urban, biodiversitate, funcționare a ecosistemului și utilizarea sustenabilă a resurselor naturale, care nu au fost îndeplinite;

8.

în ciuda consolidării legislației de mediu în cursul ultimului deceniu, statele membre și Comisia nu au acționat întotdeauna în acord cu programul, fiind necesar să se remedieze anumite lacune, să se atenueze diferențele dintre statele membre și să se depună eforturi în vederea implementării integrale a acquis-ului în domeniul mediului, la toate nivelurile de guvernare, în materie de control al poluării atmosferice, tratare a apei, epurare a apelor uzate, gestionare a deșeurilor și protecție a naturii, astfel încât să se îmbunătățească starea mediului și sănătatea publică, să se asigure condiții de concurență echitabile și de securitate juridică și să se evite denaturarea pieței;

9.

la încheierea perioadei de programare a celui de-al șaselea program de acțiune pentru mediu se constată că există diferite domenii de acțiune a politicii de mediu care au fost insuficient abordate, în special:

10.

ca noul program de acțiune să descrie în mod clar și neechivoc provocările în domeniul mediului cu care se confruntă UE, inclusiv schimbările climatice tot mai rapide, deteriorarea ecosistemului nostru, depășirea capacității ciclului azotului și intensificarea utilizării excesive a resurselor naturale;

11.

să se reflecte Declarația Conferinței Rio+20, adoptată de Comisia ONU privind dezvoltarea durabilă la 22 iunie 2012, cu accentul pe care îl pune aceasta pe o economie ecologică favorabilă incluziunii, precum și obiectivele de dezvoltare durabilă post-2015 și contribuția CoR la Summitul de la Rio (2);

12.

să se stabilească obiective concrete. CoR salută ambiția de care dă dovadă PAM7, dar se întreabă dacă această ambiție este realistă și cum ar putea fi pusă în practică. Există trimiteri la documente și foi de drum deja existente; deseori, acestea nu conțin însă chestiuni practice referitoare la punerea în aplicare, cum ar fi calendare și obiective intermediare. CoR consideră că noile obiective trebuie să fie realizabile. Definirea unor obiective nerealiste afectează credibilitatea politicii de mediu a UE. De aceea, la definirea unor noi obiective de mediu la nivelul UE trebuie să fie clar că acestea sunt realiste, prevăzându-se, acolo unde este cazul, o politică paralelă a UE privind limitarea la sursă a emisiilor. Propunerile trebuie să cuprindă calendare clar definite (conținând obiectivul final, obiectivele intermediare și evaluările intermediare), acompaniate de măsuri adecvate. Prin urmare, CoR solicită stabilirea unor obiective concrete și, ori de câte ori este posibil, cuantificabile, pentru 2020, precum și o viziune clară și ambițioasă și obiective intermediare în ceea ce privește mediul până în 2050, care să vizeze asigurarea unui nivel ridicat al calității vieții și al bunăstării pentru toți, în limite sigure din punct de vedere ecologic;

13.

să se țină seama de experiența statelor membre la revizuirea legislației UE sau la elaborarea legislației noi în domeniu. În acest scop este necesară o mai bună coordonare a diferitelor faze de elaborare a legislației europene. Aceasta se compune din cinci faze: pregătirea, luarea deciziilor, transpunerea în dreptul național, aplicarea de către organele de drept (naționale) și luarea în considerare a experiențelor dobândite la nivelul statelor membre. Legătura primei faze cu următoarele este relativ bine definită; în schimb, nu este clar modul în care se ia în considerare experiența nivelurilor național, regional și local (faza a cincea) la elaborarea noilor proiecte de legislație a UE (prima fază). CoR solicită Comisiei ca, la elaborarea de noi propuneri, să integreze aceste experiențe într-un mod demonstrabil și verificabil;

14.

să se garanteze că, mai întâi, Comisia Europeană realizează o revizuire a legislației în vigoare și că, ulterior, pe această bază efectuează o evaluare a impactului. La revizuirea legislației existente sau la elaborarea de noi propuneri, Comisia Europeană va ține seama de datele evaluărilor de impact într-un mod demonstrabil și verificabil. CoR subliniază necesitatea de a efectua analize de impact de calitate, astfel încât deja într-o etapă timpurie a procesului de luare a deciziilor să reiasă clar că:

15.

ca modul în care Comisia Europeană își prezintă propunerile să poată fi modificat. La punerea în aplicare a PAM6, evaluările de impact, strategiile tematice și propunerile legislative au fost publicate concomitent. Pentru a ține seama de aceste aspecte, CoR propune următoarea modalitate de lucru și următorul calendar:

16.

să se garanteze că Strategia Europa 2020 va continua să cuprindă anumite teme prioritare care erau acoperite până în prezent de strategia de dezvoltare durabilă, cum ar fi distribuția echitabilă a resurselor și echitatea între generații;

17.

să se garanteze că obiectivele PAM7 se reflectă în mod adecvat în cadrul financiar multianual (CFM) de după 2013 și în Strategia Europa 2020, ținându-se seama de faptul că principalele decizii cu un puternic impact asupra mediului din alte domenii ar putea fi luate înainte de adoptarea PAM7. Într-adevăr, finanțarea obiectivelor de mediu, în sinergie cu programul LIFE, și integrarea deplină a protecției mediului trebuie să constituie o parte importantă a viitorului CFM, a reformei politicii agricole comune (PAC), a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), a politicii de coeziune și a programului Orizont 2020;

18.

să se asigure cadrul adecvat prin care să se garanteze o finanțare corespunzătoare, în special pentru inovare, cercetare și dezvoltare, prin mobilizarea instrumentelor de piață și prin remunerarea serviciilor ecosistemice;

să se garanteze în mod clar și adecvat sprijinirea autorităților locale și regionale în rolul lor de implementare a legislației, pentru a garanta că acestea își iau angajamentul de a produce rezultate mai bune în domeniul mediului și sănătății umane, al politicii în materie de substanțe chimice, și în special de a atinge obiectivele stabilite în Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor, în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și în Strategia în domeniul biodiversității pentru anul 2020, prin intermediul introducerii de obiective și de indicatori în domeniul eficienței energetice în analiza anuală a creșterii și în programele naționale de reformă ale statelor membre.

19.

Subliniază că prioritățile PAM7 trebuie să aibă la bază trei axe fundamentale:

Salută, prin urmare, cele nouă obiective prezentate în propunerea Comisiei.

În ceea ce privește protecția capitalului natural al Europei, este necesară o mai bună implementare a măsurilor și acțiunilor legate de Strategia UE în domeniul biodiversității pentru anul 2020, referitoare la protecția și valorificarea pădurilor, la eliminarea emisiilor din apele reziduale urbane și industriale, la utilizarea îngrășămintelor și la emisiile în aer responsabile de eutrofizare.

20.

De asemenea, trebuie implementate integral Directiva-cadru privind apa, precum și Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin.

21.

Pentru implementarea acestor măsuri, devine necesară realizarea unor inspecții și a unei supravegheri mai eficiente în domeniul mediului. Recomandarea 2001/331/CE privind criteriile minime aplicabile inspecțiilor de mediu în statele membre are, prin urmare, o importanță crucială pentru toate statele membre, astfel încât să-i ghideze în mod structurat și coerent pe inspectorii de mediu din fiecare stat membru în activitatea lor.

Este nevoie, de asemenea, de:

22.

consolidarea cadrului juridic existent, pentru a conferi UE capacitatea de a garanta că inspecțiile de mediu și sistemele de supraveghere de la nivel local și regional sunt în mare parte armonizate, coerente și eficiente, astfel încât să se garanteze aplicarea uniformă a legislației UE în materie de mediu și condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile de pe piața internă;

23.

promovarea unor mecanisme consolidate de mediere și de soluționare a plângerilor la nivel național, regional și local;

24.

sprijinirea instituirii unor sisteme de informare la nivel național prin care să se poată difuza informații referitoare la implementarea efectivă a legislației de mediu a UE;

25.

încheierea unor acorduri de implementare în parteneriat (PIA) tripartite între Comisia Europeană, statele membre și autoritățile locale și regionale pentru a îmbunătăți implementarea legislației de mediu specifice și pentru a soluționa probleme specifice sau transfrontaliere în materie de gestionare a chestiunilor legate de protecția mediului;

26.

îmbunătățirea bazei de cunoștințe a politicii de mediu – în special în materie de înțelegere funcțională a ecosistemelor (ciclurile energiei, apei și substanțelor și funcțiile durabile asociate acestora în ce privește solul, apa și clima locală) –, inclusiv accesibilitatea acestei baze, prin simplificarea, raționalizarea și modernizarea colectării, gestionării și utilizării în comun a informațiilor și datelor despre mediu, precum și prin instrumente care să permită anticiparea, evaluarea și gestionarea riscurilor ecologice emergente și eliminarea cât mai rapidă a lacunelor de cunoaștere existente. Totodată, în acest domeniu trebuie sprijiniți în special cercetătorii (sub forma unor programe de burse), iar aceștia trebuie implicați, în măsura posibilităților, în calitate de experți, în soluționarea problemelor de mediu de la nivel local și regional. În cadrul acestei evoluții trebuie evitată sporirea sarcinii birocratice prin cerințe suplimentare privind inspecțiile și supravegherea și urmărită în schimb o stabilire precisă a priorităților, utilizându-se sinergiile cu cerințele în materie de supraveghere existente;

27.

În ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de dioxid de carbon, este esențial să se implementeze integral pachetul UE privind energia și schimbările climatice până în 2020, precum și legislația privind deșeurile, garantându-se că transpunerea, implementarea și controlul aplicării acestora sunt efectuate în mod corect în toate statele membre și recurgându-se la echipe de transpunere a legislației de mediu înființate la nivel regional și local.

28.

În paralel, este necesar să se elimine obstacolele de pe piața internă care afectează activitățile de reciclare și să se reducă impactul general al producției și consumului asupra mediului, promovându-se produsele cu un impact redus asupra mediului și oferindu-le consumatorilor informații și orientări corecte, bazate pe date științifice, cu privire la produse.

29.

Și la nivelul întreprinderilor, responsabilitatea lor tot mai mare în domeniul mediului, efectuarea voluntară a auditurilor de mediu, etichetele ecologice care atestă compatibilitatea produselor cu protecția mediului și expansiunea antreprenoriatului ecologic, pot genera, prin ele însele, o calitate a mediului care se cere promovată.

30.

Tehnologiile mai ecologice și mai eficiente, productivitatea sporită și noile oportunități în materie de locuri de muncă vor favoriza creșterea economică și ocuparea forței de muncă.

31.

Crearea unui cadru de politici locale și regionale care să fie coerent și integrat și să favorizeze utilizarea eficientă a resurselor și produsele mai ecologice va veni în ajutorul întreprinderilor mici și mijlocii care depun eforturi în această direcție, reducându-le costurile de producție și facilitându-le accesul la noi piețe.

32.

În ceea ce privește finanțarea, trebuie să se garanteze că obiectivele privind mediul și schimbările climatice sunt sprijinite printr-o finanțare adecvată, prin reflectarea lor în contractele de parteneriat și prin garantarea faptului că cel puțin 20% din bugetul UE pentru perioada 2014-2020 va fi alocat în acest scop. Trebuie în special garantată finanțarea măsurilor de mediu costisitoare care se cer realizate până în 2020 – de exemplu, propunerea privind îmbunătățirea ecosistemelor degradate cu ajutorul unor infrastructuri verzi conectate în rețea, pe care o prevede Strategia UE în domeniul biodiversității ca o componentă esențială a celui de-al șaptelea program de acțiune privind mediul.

33.

În paralel, trebuie să se facă eforturi pentru a crește cu cel puțin 25 % alocarea de fonduri UE pentru acțiunile de protecție a mediului, prin utilizarea unui sistem de raportare și de urmărire a cheltuielilor legate de mediu, pentru a garanta astfel, printre altele, finanțarea la timp a măsurilor de mediu foarte costisitoare de îmbunătățire a ecosistemelor degradate, care trebuie realizate până în 2020.

34.

Este necesară eliminarea progresivă a subvențiilor dăunătoare mediului și utilizarea tot mai intensă a instrumentelor de piață, inclusiv impozitarea și sancțiunile la adresa celor care aduc prejudicii mediului.

35.

Se impun totodată promovarea și creșterea finanțării sectorului privat pentru acoperirea cheltuielilor legate de mediu și de schimbările climatice, în special prin facilitarea accesului la instrumente financiare inovatoare.

36.

CoR solicită alinierea politicilor în materie de reglementare sectorială în domeniul mediului(privind valorile-limită europene) la politica UE în materie de emisii (măsurile UE de combatere la sursă), adoptând o abordare holistică care să permită o corelare între aceste măsuri și ambițiile și calendarele directivelor de mediu sectoriale. CoR îndeamnă insistent Comisia să calculeze durata ciclului de înlocuire a măsurilor de combatere la sursă și să evalueze intervalul de timp necesar pentru a respecta valorile-limită în condiții reale, astfel încât să se obțină o reducere semnificativă a emisiilor în întreaga Europă. În acest scop, nivelul de ambiție al directivelor de mediu sectoriale (valori limită) și termenele de punere în aplicare a acestora trebuie să corespundă nivelului de ambiție și calendarului de punere în aplicare a măsurilor UE de reducere a emisiilor la sursă.

37.

În ceea ce privește necesitatea de a garanta sănătatea și bunăstarea cetățenilor UE, este de subliniat importanța actualizării politicii UE privind calitatea aerului, care trebuie aliniată la cele mai recente cunoștințe științifice în domeniu, identificându-se măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor pentru combaterea poluării aerului la sursă și consolidându-se eforturile în vederea respectării integrale a legislației privind calitatea aerului, în special în ceea ce privește particulele fine prezente în aer.

38.

În materie de zgomot, este urgent să se identifice măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor pentru a reduce poluarea fonică la sursă.

39.

Solicită adoptarea unor măsuri ambițioase cu privire la sursele importante de poluare a mediului, în special transportul și mobilitatea. PAM7 face, în acest context, trimitere la Cartea albă „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor” [COM(2011) 144 final]. CoR apreciază în mod favorabil nivelul de ambiție manifestat în Cartea albă; pentru a atinge acest nivel, CoR pledează pentru elaborarea unui plan de acțiune european, cu obiective intermediare, măsuri concrete (cum ar fi măsurile UE de reducere a emisiilor la sursă) și perioade de evaluare (3).

40.

În ceea ce privește apa, ar fi relevant să se intensifice eforturile de implementare a Directivei privind apa potabilă, în special pentru micii furnizori existenți în fiecare stat membru; eforturi similare trebuie consacrate și Directivei privind apa de scăldat, cu scopul de a realiza nivelurile de conformitate de peste 95% până în 2020;

41.

Devine urgentă efectuarea sistematică a unor evaluări ex-ante ale efectelor din perspectivă socială, economică, ecologică și teritorială la nivel local, regional, al statelor membre și al UE.

42.

Salută includerea unui „obiectiv prioritar” privind sustenabilitatea orașelor printre obiectivele celui de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu și solicită ca majoritatea orașelor din UE să îndeplinească anumite criterii minime de sustenabilitate.

43.

Trebuie instituită o mai bună articulare la nivelul acordurilor internaționale, prin sprijinirea proceselor internaționale și regionale care urmăresc transformarea economiei mondiale într-o economie ecologică și favorabilă incluziunii, promovându-se un viitor durabil din punct de vedere economic, social și ecologic pentru planeta noastră și pentru generațiile actuale și viitoare.

44.

Și pe plan local programul ar trebui să fie mai ambițios, în sensul extinderii inițiativelor de tipul Convenției primarilor la celelalte domenii abordate de Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor, ca de exemplu biodiversitatea și, în special, utilizarea solurilor, în conformitate cu recomandările din recentul aviz al CoR pe această temă (CdR 1121/2012 fin). De asemenea, ar trebui să se examineze gestionarea deșeurilor și a resurselor de apă și poluarea atmosferică, dat fiind că astfel s-ar facilita implementarea politicii UE în domeniul mediului, prin intermediul unei metode inovatoare de guvernanță pe mai multe niveluri, care să promoveze implicarea proactivă a autorităților locale și regionale în implementarea legislației europene.

45.

Aceeași observație este valabilă și în ceea ce privește premiul „Capitala europeană verde”, ca modalitate privilegiată de a evidenția orașele cu un comportament exemplar și inovator în ceea ce privește implementarea legislației UE din domeniul mediului.

46.

Prin urmare, PAM7 va trebui să aibă la bază principiile fundamentale ale dreptului mediului: principiul „poluatorul plătește”, principiul precauției și principiul corectării poluării la sursă, astfel încât să ducă la adoptarea de măsuri, acțiuni și obiective conforme principiilor reglementării inteligente și inserate într-un cadru de politici de mediu echilibrate și durabile. Într-adevăr, prea multe măsuri nu sunt decât măsuri de corectare, intervenind la sfârșitul procesului și al circuitului, când de fapt ar trebui să se acorde prioritate adaptării sau chiar punerii în discuție a acestor procese, pentru a le reduce în mod fundamental impactul asupra mediului, în fiecare din etapele lor. Ar trebui încurajate inițiativele inovatoare din cadrul economiei circulare, încheierea ciclurilor materiilor prime și analizele comparate ale ciclurilor de viață, în acest sens trebuind utilizate în mod focalizat și cunoștințe – care în unele cazuri trebuie încă consolidate – în materie de înțelegere funcțională a ecosistemelor, în ceea ce privește ciclurile energiei, apei și substanțelor, cu efectele lor pozitive asupra unei evoluții durabile a solurilor, apelor și climei locale, pentru a genera reduceri mai sistemice ale impactului activităților umane asupra mediului.

47.

Cetățenii europeni sunt tot mai conștienți de importanța mediului în viața lor. Fiind vorba de nivelul cel mai apropiat de comunitățile locale, autoritățile locale și regionale joacă un rol fundamental ca interfață cu rol de formare și de mobilizare.

48.

Principiile subsidiarității și proporționalității sunt prezente în reglementarea, implementarea și controlul aplicării legislației de mediu prin intermediul dispozițiilor de la articolul 192 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care stabilește repartizarea competențelor între UE, statele membre și autoritățile naționale, regionale și locale în materie de politică de mediu.

49.

Având în vedere măsurile concrete adoptate de Comisie, trebuie identificate obiectivele care vor constitui provocările de la nivel local și regional.

50.

Agenda Locală 21 poate și trebuie să fie un instrument al democrației participative, la nivel local și regional, pentru urmărirea obiectivelor politicii de mediu, difuzând pe această cale, dar și cu ajutorul internetului, informații privind implementarea la nivel local a PAM7 și mijloacele judiciare disponibile.

51.

Trebuie să se consfințească principiul guvernanței pe mai multe niveluri în ceea ce privește mediul înconjurător. CoR consideră că problemele de mediu nu pot fi rezolvate la un singur nivel de guvernanță și că politica de mediu a UE nu poate fi pusă în practică la un singur nivel de guvernanță sau prin elaborarea legislației respective exclusiv la nivelul UE, lăsând apoi sarcina punerii în aplicare nivelului național și local. Elaborarea politicii trebuie să aibă loc prin interacțiuni între diferitele niveluri de guvernanță. Trebuie adoptată o abordare pe mai multe niveluri, în cadrul căreia fiecare nivel (european, național, regional și local) să-și asume responsabilitățile în coordonare cu restul autorităților și să ia măsurile care pot și trebuie să fie luate la nivelul respectiv, evitându-se duplicarea competențelor.

52.

CoR consideră că abordarea pe mai multe niveluri trebuie consolidată în faza de elaborare a politicilor. Îmbunătățirea mediului în Europa are nevoie de ambiții realiste. De aceea este nevoie de corelare între legislație și punerea ei în aplicare. Astfel, este esențial ca deja în faza de elaborare a politicii să se acorde atenția cuvenită atât consecințelor de natură financiară, administrativă și juridică cu care se pot confrunta autoritățile regionale și locale, cât și aplicabilității reglementărilor UE.

53.

CoR recomandă ca abordarea pe mai multe niveluri să fie consolidată și în faza de punere în aplicare. În materie de mediu, punerea în aplicare nu reprezintă doar o chestiune de aplicare juridică (transpunerea în dreptul național). Ea implică și faptul că legislația de mediu a UE trebuie să fie însoțită de planuri naționale de punere în aplicare (însoțite de un ghid, de exemple de bune practici și de măsuri de combatere la sursă). În acest context, CoR pledează pentru o abordare pe mai multe niveluri și recomandă crearea unor echipe formate din mai multe administrații (guvernanță transversală – cross-government) în statele membre în care să existe o colaborare între diferitele niveluri de guvernanță la elaborarea planurilor naționale de punere în aplicare.

54.

În acest context, este esențial ca PAM7 să sprijine rolul autorităților locale și regionale în implementarea legislației, prin intermediul următoarelor acțiuni:

55.

Strategia PAM7 va depinde parțial de instrumentele politice specifice care vor fi selectate pentru atingerea obiectivelor stabilite, decizia finală urmând să fie luată numai după încheierea evaluărilor de impact. Raportul cost-eficacitate și impactul social și economic specific vor fi astfel modificate, ca de altfel și rolul autorităților naționale, regionale și locale în implementarea politicilor și legislației convenite la nivel european. Măsurile prevăzute la punctul 54 nu trebuie să ducă la creșterea presiunilor în materie de cheltuieli asupra autorităților locale și regionale. Comitetul Regiunilor este de părere că responsabilitatea pentru costul măsurilor prevăzute la punctul 54 trebuie să revină în primul rând UE sau guvernelor naționale. Este important să se garanteze că progresul economic este durabil și că ecosistemele noastre, care sprijină creșterea și protejează sănătatea cetățenilor noștri, își conservă reziliența.