INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

22.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/1

Rata de schimb a monedei euro (1)

21 iunie 2013

2013/C 177/01

1 euro =

	Moneda	Rata de schimb
USD	dolar american	1,3180
JPY	yen japonez	128,66
DKK	coroana daneză	7,4582
GBP	lira sterlină	0,85330
SEK	coroana suedeză	8,6927
CHF	franc elvețian	1,2257
ISK	coroana islandeză
NOK	coroana norvegiană	7,9090
BGN	leva bulgărească	1,9558
CZK	coroana cehă	25,825
HUF	forint maghiar	298,87
LTL	litas lituanian	3,4528
LVL	lats leton	0,7016
PLN	zlot polonez	4,3289
RON	leu românesc nou	4,5350
TRY	lira turcească	2,5515
AUD	dolar australian	1,4296
CAD	dolar canadian	1,3705
HKD	dolar Hong Kong	10,2239
NZD	dolar neozeelandez	1,7004
SGD	dolar Singapore	1,6790
KRW	won sud-coreean	1 521,52
ZAR	rand sud-african	13,4906
CNY	yuan renminbi chinezesc	8,0832
HRK	kuna croată	7,4905
IDR	rupia indoneziană	13 088,24
MYR	ringgit Malaiezia	4,2222
PHP	peso Filipine	57,707
RUB	rubla rusească	43,2260
THB	baht thailandez	41,003
BRL	real brazilian	2,9737
MXN	peso mexican	17,5558
INR	rupie indiană	78,1200

(1) Sursă: rata de schimb de referință publicată de către Banca Centrală Europeană.

PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

22.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/8

Publicarea unei cereri în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare

2013/C 177/07

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de înregistrare în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

DOCUMENT UNIC

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2)

„LIERS VLAAIKE”

NR. CE: BE-PGI-0005-0967-22.02.2012

IGP ( X ) DOP ( )

1. Denumire

„Liers vlaaike”

2. Statul membru sau țara terță

Belgia

3. Descrierea produsului agricol sau alimentar

3.1. Tip de produs

Clasa 2.4.

Produse de panificație, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiți

3.2. Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1

„Lierse vlaaikes” sunt mici tarte rotunde cu o înălțime de aproximativ 3 cm, un diametru de 5-6 cm și o greutate de aproximativ 45 de grame.

Tarta este formată dintr-o foaie și o umplutură.

Foaia subțire, de 3-4 mm, destul de înaltă, are la bază un aluat fraged neîndulcit.

Foaia este umplută cu o pastă îndulcită și condimentată, închisă la culoare. Foaia este umplută până la margine, iar în timpul coacerii umplutura ia o formă ușor convexă, textura sa rămâne cremoasă și culoarea devine maro foarte închis.

Gustul său este dominat de condimente și de siropul de zahăr candel.

Textură

foaie: crocantă

umplutură: cremoasă

Culoare

foaie: culoare pală

umplutură: maro-închis

Gust

foaie: uscată și neîndulcită

umplutură: gust dulce de zahăr candel și de condimente (scorțișoară, cuișoare, nucșoară și coriandru)

3.3. Materii prime (numai pentru produsele prelucrate)

Foaia este preparată din făină de grâu neutră (calitate 11,5/680), apă și unt.

Umplutura este compusă din pesmet grosier, sirop de zahăr candel deschis la culoare, lapte integral și făină de grâu neutră (calitate 11,5/680).

Această umplutură este condimentată folosindu-se un amestec de patru condimente în proporție egală: scorțișoară, cuișoare, nucșoară și coriandru.

3.4. Hrană pentru animale (numai pentru produsele de origine animală)

—

3.5. Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată

Prepararea foii, modelarea tartei și coacerea „Liers vlaaike” trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată.

3.6. Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc.

—

3.7. Norme specifice privind etichetarea

Eticheta trebuie să conțină următoarele mențiuni: denumirea „Liers vlaaike”, logoul UE pentru indicațiile geografice protejate și logoul de mai jos al „Liers vlaaike”.

4. Delimitarea concisă a ariei geografice

Aria geografică este formată din orașul Lier, inclusiv localitatea Koningshooikt din provincia Antwerpen.

5. Legătura cu aria geografică

5.1. Specificitatea ariei geografice

„Vlaaien” și variantele lor fac parte din patrimoniul de patiserie flamand. Acestea sunt, în general, tarte simple preparate atât de publicul larg, cât și de specialiști și au fost imortalizate până și în operele unor maeștrii flamanzi, precum Breughel. Anumite rețete au rezistat de-a lungul timpului și au devenit adevărate specialități regionale.

Patiserii din Lier au păstrat până în zilele noastre tradiția tartei „Liers vlaaike”. Rețeta și metodele de producție aferente sunt atât de legate de Lier, încât produsul nu a fost niciodată preparat în afara acestui oraș. Totuși, patiserii din Lier îl vindeau și în afara orașului, de exemplu, în piețele din Antwerpen.

Faptul că „Liers vlaaike” se fabrică atât de aproape de orașul portuar Antwerpen nu este întâmplător. În gustul caracteristic al „Liers vlaaike” predomină amestecul a patru condimente și siropul de zahăr candel, iar Antwerpen era unul dintre principalele porturi prin care intrau în Europa condimentele și trestia de zahăr aduse din orient. Trestia de zahăr era prelucrată la fața locului pentru a obține zahărul candel și zahărul brun.

La Lier se păstrează până în zilele noastre vechi forme de tartă din lemn, care erau utilizate pentru modelarea foii până la Al Doilea Război Mondial. În acest scop, se prepara cu apă caldă un aluat, cu care formele rămâneau acoperite timp de câteva zile, pentru ca aluatul să se usuce. Abia după aceea, foile erau scoase din forme și coapte împreună cu umplutura.

5.2. Specificitatea produsului

Rețeta tradițională unică a „Liers vlaaike” a fost păstrată până în zilele noastre de patiserii din Lier.

Produsul se deosebește de alte tarte flamande prin:

—	:	forma sa	:	este vorba de un produs de patiserie mic, individual;
—	:	foaia sa	:	obținută dintr-un aluat uscat și neîndulcit;
—	:	umplutura sa	:	pe bază de pesmet, de sirop de zahăr candel și de condimente.

„Liers vlaaike” nu conține ouă, sare, conservanți sau potențatori de aromă. Majoritatea patisierilor își prepară propriul pesmet din chifle, pâine și franzele uscate și pisate.

Această mică tartă realizată prin combinarea unei cruste neîndulcite cu o umplutură foarte dulce și condimentată este un produs regional unic, pe care îl produc doar patiserii din Lier. Prin urmare, sub denumirea „Liers vlaaike” este cunoscută doar această mică tartă, care nu are alte variante.

5.3. Legătura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP) sau o calitate anume, reputația sau alte caracteristici ale produsului (pentru IGP)

Indicația geografică protejată „Liers vlaaike” are la bază reputația de care se bucură acest produs, fabricat de mai mult de 300 de ani în orașul Lier.

Conform tradiției, originea „Liers vlaaike” se situează în anul 1722. Lodewijk Jozef van Kessel, canonicul catedralei Sfântul Bavo din Gent, menționează următoarea rețetă în memoriile sale: „Luați o litră de lapte crud, trei biscuiți, trei cuișoare zdrobite. Fierbeți totul și adăugați sirop pentru a îndulci. Vărsați amestecul într-o foaie de tartă și coaceți totul.” Rețeta umpluturii nu s-a schimbat aproape deloc, exceptând faptul că biscuiții au fost înlocuiți cu pesmet și că nu se mai utilizează doar cuișoare, ci un amestec de condimente.

În 1890, cu ocazia unei expoziții comerciale și industriale care a avut loc la Lier de Sfântul Gummarus, fără a avertiza pe nimeni dinainte, brutarul Van den Eynde a oferit Majestății Sale Regele Leopold II și Majestății Sale Regina Maria Hendrika, pe un platou de argint, câteva „Liers vlaaike”. Majestatea Sa Regina a luat o tartă, pe care a gustat-o cu plăcere. Apoi, adresându-se dlui Van den Eynde, i-a spus că este foarte bună și l-a întrebat cum se pregătește această prăjitură. Se zice că brutarul, care nu voia ca rețeta specialității sale să ajungă la urechile persoanelor prezente, a răspuns: „Majestate, să-mi fie cu iertare, dar e secretul casei!” Atunci, regina a răspuns surâzând: „Desigur, nu trebuie să vă fac concurență…” După câteva săptămâni, pe firma brutăriei Van den Eynde de pe strada Antwerpse au apărut blazonul regal și inscripția „Fournisseur de la Cour” (Furnizor al Curții Regale).

În 1925, celebrul scriitor flamand Felix Timmermans a inclus „Liers vlaaike” în imnul său intitulat „Schoon Lier”.

„Liers vlaaike” figurează într-un mare număr de publicații mai vechi sau mai recente dedicate produselor regionale. De exemplu, în cartea „De Zoete Provincie; Ambachtelijke specialiteiten uit Antwerpen” (1998 și 2007), tarta „Liers vlaaike” este citată ca făcând parte dintre cele mai vechi specialități regionale de patiserie. De asemenea, în „Wat folklore in betrekking met de Pasteibakkerij”, de A. Vanaise (1932), se arată că: „Iată cum se prezintă «Liers vlaaike»: sunt prăjiturele rotunde, coapte în forme, preparate dintr-un amestec de pâine pisată, sirop și lapte.”

Tarta „Liers vlaaike” este menționată și în ghidurile turistice, cum ar fi „Zwerven door Vlaanderen” de Jan Lambin (1961), „Ippa’s Streekgerechtengids voor België” (1995), „Lekker Antwerpen” (1993) și „Kleine culinaire encyclopedie” (2009). Acest produs de patiserie este cunoscut chiar și pe plan internațional, grație internetului.

Conform unui studiu de piață cantitativ efectuat în 2003 de VLAM (Vlaams Centrum voor Agro- en Visserij Marketing vzw) în rândul locuitorilor din provincia Antwerpen, 72 % dintre persoanele intervievate consideră că „Liers vlaaike” este un produs regional tradițional.

Tarta „Liers vlaaike” a fost adăugată pe lista flamandă Euroterroir (1995) și a fost recunoscută, în 2007, ca fiind un produs regional tradițional flamand.

Tarta „Liers vlaaike” este produsă pe tot parcursul anului, fiind un desert pe care locuitorii din Lier îl oferă cu plăcere atunci când sunt invitați în afara orașului lor. Ea face parte din meniul festivităților municipale și al celor organizate la primărie, indiferent de amploarea acestora. Cu ocazia vizitei efectuate la Lier în anul 2000, cuplul princiar Filip și Mathilde de Brabant a gustat delicioasele tarte „Liers vlaaike”. În cadrul festivităților locale, cum ar fi evenimentul organizat în cinstea locuitorilor din Lier care au împlinit vârsta de 75 de ani, primăria le oferă tuturor participanților cafea și „Liers vlaaike”. De asemenea, în multe restaurante locale se obișnuiește să se servească la desert o tartă „Liers vlaaike”, împreună cu cafeaua.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini

[articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 (3)]

http://lv.vlaanderen.be/nlapps/data/docattachments/20120117_dossier%20met%20bijlage.pdf

http://www.vlaanderen.be/landbouw – beleid – kwaliteitssystemen – Europese kwaliteitssystemen – vlaamse dossiers

(1) JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2) Înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.

(3) A se vedea nota de subsol nr. 2.

22.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/12

Publicarea unei cereri în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare

2013/C 177/08

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de înregistrare în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

CERERE DE ÎNREGISTRARE A UNEI STG

REGULAMENTUL (CE) NR. 509/2006 AL CONSILIULUI

privind specialitățile tradiționale garantate din produse agricole și alimentare (2)

„SALINĀTĀ RUDZU RUPJMAIZE”

NR. CE: LV-TSG-0007-01043-11.10.12

1. Denumirea și adresa grupului solicitant

Latvijas Maiznieku biedrība

Adresă: Lizuma iela 5

Rīga, LV-1006

LATVIJA

Tel. +371 6754540, +371 27063370

E-mail: birojs@maizniekubiedriba.lv

2. Statul membru sau țara terță

Letonia

3. Caietul de sarcini al produsului

3.1. Denumirea (denumirile) care urmează să fie înregistrată (înregistrate) [articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007 al Comisiei]

„Salinātā rudzu rupjmaize”

3.2. Denumirea

☒	este specifică în sine
	exprimă caracterul specific al produsului agricol sau alimentar

Cuvântul „salināt” înseamnă a muia, a îndulci, de exemplu prin adăugarea de apă fierbinte peste făină [K. Karulis, Latviešu etimoloģijas vārdnīca (Dicționarul etimologic al limbii letone), vol. II, 1992]. Acest cuvânt vechi era deja utilizat în mod curent în partea de vest a Letoniei în secolul al XVIII-lea.

Termenul „salinātā rudzu rupjmaize” desemnează pâinea din făină de secară care se pregătește prin opărirea făinii folosite în procesul de producție, ceea ce înseamnă că se toarnă apă fierbinte peste o parte din făină pentru a îndulci pâinea.

În studiul Mūsu maize. Our Daily Bread (Pâinea noastră cea de toate zilele), publicat în 2004, etnografa Indra Čekstere explică faptul că, în Kurzeme, „pâinea de secară (rupjmaize) este cunoscută sub denumirea «salinātā maize» atunci când o parte din făină a fost opărită cu apă fierbinte”.

3.3. Rezervarea denumirii solicitată în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006

☒	Înregistrare cu rezervarea denumirii
	Înregistrare fără rezervarea denumirii

3.4. Tip de produs

Clasa 2.3.

Produse de panificație, produse de patiserie, produse de cofetărie, biscuiți.

3.5. Descrierea produsului agricol sau alimentar căruia i se aplică denumirea de la punctul 3.1 [articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007]

„Salinātā rudzu rupjmaize” este o pâine fabricată în Letonia din făină de secară și plămadă naturală, în procesul de producție utilizându-se făină opărită și ferment. Acest tip de pâine este copt în vatra cuptorului, are o formă alungită, o greutate de unul sau mai multe kilograme și o coajă cu un aspect neted și lucios, pe care se aplică după coacere pastă de amidon sau apă.

Aspect exterior și formă: pâine alungită cu colțuri rotunjite, cu o lungime de cel puțin două ori mai mare decât lățimea; partea superioară a cojii poate fi marcată, iar părțile laterale pot fi crestate.

Coajă: netedă și lucioasă, de culoare închisă; poate fi presărată cu semințe de chimen; pe partea inferioară a cojii pot fi tărâțe, făină sau frunze de arțar.

Miez: de culoare închisă, cu pori mai mari sau mai mici, elastic, poate fi ușor umed.

Gust și aromă: aromă plăcută de pâine coaptă și de semințe de chimen, cu un gust dulce-acrișor de pâine de secară.

3.6. Descrierea metodei de producție a produsului agricol sau alimentar căruia i se aplică denumirea de la punctul 3.1 [articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007]

Tehnica de fabricare a „Salinātā rudzu rupjmaize” constă în următoarele etape: pregătirea, răcirea și fermentarea făinii opărite, frământarea și dospirea aluatului, divizarea, modelarea în formă de pâine, coacerea.

Rețeta pâinii „Salinātā rudzu rupjmaize” (pentru 10 kg de făină) (3)

Făină opărită

Făină de secară

3 kg

Semințe de chimen

0,08-0,1 kg

Apă fierbinte

6-8 litri

Malț de secară

nefermentat 0,2-0,3 kg

Temperatura apei

85-95 °C

Temperatura făinii opărite

inițială	:	63-68 °C
finală	:	35-28 ° C

Timpul de pregătire

12-24 de ore

Fermentarea făinii opărite

Făină opărită și răcită	:	7-10 kg
Ferment	:	0,4-0,6 kg
Durata fermentării	:	3-6 ore
Temperatura de fermentare	:	35-36 °C

Aluat

Făină opărită și fermentată	:	7-10 kg
Făină de secară	:	7 kg
Zahăr	:	0,4-0,8 kg
Sare	:	0,15-0,2 kg
Durata dospirii	:	2-3 ore
Temperatura de dospire	:	30-34 °C

Făina care se opărește pentru a prepara „Salinātā rudzu rupjmaize” este făină de secară. În mod tradițional, făina opărită este pregătită în copăi din lemn de foioase, cum ar fi plopul sau teiul, cu un volum de aproximativ 30 l, și este amestecată cu o spatulă din lemn. Microflora conservată pe pereții copăii de la aluatul fermentat anterior stimulează fermentarea, astfel încât copaia nu se spală, ci se răzuiește cu atenție și se păstrează într-un loc uscat. Aproximativ 30 % (3 kg) din cantitatea totală de făină utilizată pentru a fabrica pâinea (10 kg) este utilizată pentru făina opărită. Făina pusă deoparte pentru opărire și semințele de chimen sunt „muiate”, adică sunt opărite cu apă care are o temperatură de aproximativ 95 °C. După această operațiune, temperatura făinii opărite trebuie să se situeze în jur de 63-68 °C.

De regulă, este necesar să se utilizeze de 2-2,5 ori mai multă apă decât făină. Apa se adaugă treptat, astfel încât făina și apa să poată fi amestecate cu mai multă ușurință pentru a forma o masă omogenă cu o consistență similară cu cea a smântânii groase. Când temperatura făinii opărite se situează în jurul a 63-65 °C, se adaugă aproximativ 200-300 g de malț de secară nefermentat, care se amestecă bine. Semințele de chimen și malțul îi conferă făinii opărite aroma de chimen și gustul dulce-acrișor specific produsului. Gustul dulce se formează prin descompunerea amidonului în zaharuri sub influența malțului, iar gustul acru este dat de acidul lactic și de acidul acetic care rezultă din fermentarea lactică.

Dacă amestecul de făină opărită este pregătit în mod corect, acesta are o textură omogenă similară cu cea a smântânii groase și o culoare gri-maronie. După pregătire, făina opărită se lasă timp de 2-4 ore în copaie, astfel asigurându-se menținerea unei temperaturi optime (63-65 °C), care face posibilă transformarea amidonului în zahăr. După aceea, făina opărită se amestecă pentru a se răci. Răcirea și fermentarea făinii opărite au loc în aceeași copaie timp de aproximativ 12-24 de ore. Atunci când temperatura este în jurul a 36 °C, la făina opărită se adaugă aproximativ 0,2 kg de ferment din lotul precedent de pâine, pentru a stimula fermentarea lactică. Fermentul se adaugă mai întâi numai în partea superioară a copăii, iar după câteva ore se repartizează mai în profunzime, până la jumătatea făinii opărite și, în cele din urmă, în totalitatea aluatului. În timpul fermentării, făina opărită devine ușor acră, apărând un plăcut gust dulce-acrișor.

După fermentarea făinii opărite, aluatul se frământă într-o copaie de lemn pentru frământat sau într-un vas adaptat. După fermentarea aluatului din făină opărită, la acesta se adaugă făină de secară, zahăr și sare, precum și făină de grâu în proporție de până la 10 %. Aluatul se frământă până când nu se mai lipește de mâini și toate ingredientele sunt încorporate în mod omogen. Suprafața superioară a aluatului este netezită cu mâinile umede, după care acesta este acoperit și plasat într-un loc cald pentru a dospi în continuare. Aluatul este dospit atunci când suprafața sa superioară se crapă și volumul său devine dublu. Acesta poate fi apoi divizat și copt.

Aluatul în curs de dospire este împărțit în bucăți cu mâinile umezite cu apă. Produsul „Salinātā ruzdu rupjmaize” este modelat în pâini alungite, care sunt apoi netezite cu mâna umedă; părțile laterale ale pâinilor mai mari sunt crestate pentru a se evita deformarea, iar pe suprafața pâinii se pot face o cruce, crestături sau un simbol. Bucățile de aluat pot fi așezate pe panacoade, planșe sau lopeți care au fost presărate cu tărâțe sau acoperite cu frunze de arțar, după care sunt introduse în cuptor. Pâinile se coc pe vatra încinsă, nu în tăvi de copt sau în forme. La începutul coacerii, cuptorul este încălzit la o temperatură mai ridicată (280-350 °C), astfel încât se formează o coajă mai tare care nu se fracționează. După aceea, coacerea continuă la o temperatură mai scăzută (200-250 °C). În funcție de mărimea pâinilor, coacerea durează între 1 și 2 ore. La scoaterea din cuptor, pe pâinile calde se aplică pastă de amidon sau apă, pentru a obține o coajă mai moale și netedă.

Indicatori organoleptici și fizico-chimici pentru calitatea pâinii

Formă, aspect exterior	Alungită, cu o lungime de cel puțin două ori mai mare decât lățimea; coajă groasă, de culoare închisă, lucioasă; poate fi presărată cu semințe de chimen.
Porozitatea miezului	Poros în mod uniform; porii pot fi mai mari sau mai mici.
Elasticitatea miezului	De culoare închisă, elastic și ușor umed.
Gust și aromă	Aromă plăcută de pâine coaptă și de semințe de chimen, cu un gust dulce-acrișor de pâine de secară.
Aciditatea pâinii, pH	8-14
Conținutul de umiditate al pâinii, %	38-45

După coacere, pâinea este lăsată să se răcească într-o cameră răcoroasă și bine ventilată sau este acoperită cu pânză de in. După răcire, pâinea poate fi vândută întreagă sau tăiată în bucăți mai mici sau în felii. Pâinea poate fi, de asemenea, ambalată în pungi din material textil, din hârtie sau de plastic. Produsul poate fi păstrat la temperatura camerei (15-25 °C) sau poate fi congelat (– 18 °C). Pâinea „Salinātā rudzu rupjmaize” rămâne proaspătă pentru o perioadă lungă de timp, păstrându-se cel puțin 5-10 zile.

3.7. Caracterul specific al produsului agricol sau alimentar [articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007]

Caracterul specific al „Salinātā rudzu rupjmaize” se datorează rețetei și tehnicii de producție.

Spre deosebire de alte tipuri de pâine de secară, rețeta pentru „Salinātā rudzu rupjmaize” nu implică utilizarea de drojdie de panificație, ci include făină de secară, aproximativ 0,8 % semințe de chimen, 4-8 % zahăr și 0,3 % malț de secară nefermentat.

Tehnica de producție este specifică deoarece, înainte de prepararea aluatului, aproximativ 30 % din făina de secară este „muiată”, adică opărită, după care făina opărită este pusă deoparte și fermentează timp de cel puțin 12 ore. În plus, făina opărită este pregătită în copăi din lemn de foioase în care, după opărire, se răcește mai lent decât în recipiente din metal sau din alte materiale. După ce făina a fost opărită cu apă fierbinte (85-95 °C), ea se păstrează la 63-65 °C timp de încă 2-4 ore, astfel încât amidonul să se descompună în zaharuri, conferind produsului gustul său dulce. În plus, pe pereții copăii se păstrează microflora care conține bacterii lactice provenite de la făina opărită care a fermentat anterior, fapt care duce treptat la fermentarea lactică și la creșterea acidității făinii opărite, pe măsură ce aceasta se răcește. Fermentația lactică împiedică dezvoltarea de microorganisme nedorite. Durata procesului de pregătire a făinii opărite și a fermentului permite microorganismelor să se multiplice în cantități suficiente pentru a conferi pâinii aciditatea, aroma și porozitatea necesare și, prin urmare, nu se adaugă drojdie de panificație.

O altă caracteristică a produsului leton „Salinātā rudzu rupjmaize” este adăugarea de semințe de chimen în timpul pregătirii făinii opărite și a aluatului, conferind pâinii aroma sa specifică de chimen.

Pâinea letonă „Salinātā rudzu rupjmaize” este renumită și pentru forma sa alungită, cu o lungime de cel puțin două ori mai mare decât lățimea, cu colțuri rotunjite modelate manual, precum și pentru coaja netedă și lucioasă, de culoare maro închis, acoperită cu pastă de amidon, și pentru miezul său aromat. Pâinea „Salinātā rudzu rupjmaize” este coaptă pe vatra încinsă, nu în tăvi de copt sau în forme. Astfel se asigură o transmitere intensă a căldurii, se menține forma modelată manual a pâinii și se produce o pâine mai mare cu o coajă mai tare.

3.8. Caracterul tradițional al produsului agricol sau alimentar [articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007]

Pâinea de secară a fost dintotdeauna, în gospodăriile letone, unul dintre produsele alimentare de bază, motiv pentru care rămâne, chiar și în prezent, o componentă simbolică a identității naționale letone. Acest tip de pâine este inclus în secțiunea „tradiții populare” a canonului cultural leton. Ca și echivalentele sale din alte țări europene, canonul cultural leton este un compendiu care cuprinde cele mai remarcabile și mai semnificative creații artistice și bogății culturale, reflectând cele mai importante realizări culturale din istoria națiunii.

În studiul Mūsu maize. Our Daily Bread (Pâinea noastră cea de toate zilele), publicat în 2004, etnografa Indra Čekstere explică faptul că, în gospodăriile letone, „se pregătește adesea «salinātā rudzu rupjmaize» vărsând apă fierbinte peste făina din copaie. O bucată de aluat dintr-un lot precedent de pâine se dizolvă în apă caldă și se adaugă ca ferment. Se amestecă în copaie aluatul fluid și se lasă la fermentat peste noapte, iar apoi se bate cu o spatulă din lemn lung. Dimineața, începe frământarea, care durează mult timp. Se pot adăuga semințe de chimen și mai multă făină. Frământarea ia sfârșit atunci când aluatul nu mai rămâne lipit de mâini. Copaia cu aluatul care dospește se plasează lângă cuptor, iar pâinile mici și lungi sunt modelate pe lopată, care este presărată cu făină sau frunze de arțar și care se introduce rapid în cuptor.”

Lucrarea Latviešu tradicionālie ēdieni (Mâncăruri letone tradiționale), elaborată de I. Heinola și S. Stinkule și publicată în 2006 cu sprijinul Fundației pentru capitalul cultural național, arată că, până la începutul secolului al XX-lea, principalele activități ale letonilor și ale livonilor au fost agricultura și pescuitul, astfel încât alimentația lor avea la bază pâinea de secară de casă și diverse mâncăruri fierte. Lucrarea descrie pregătirea „salinātā rudzu rupjmaize” și arată că pâinea era făcută din făină de secară și că o parte din această făină era opărită. Aluatul era pregătit într-o copaie, iar dospirea sa se făcea sub acțiunea fermentului păstrat din precedentul lot de pâine și a microorganismelor conservate pe pereții copăii. Din aluat se formau pâini lungi, care se coceau într-un cuptor cu lemne.

În cartea Daudzveidīgā maizīte (Numeroasele tipuri de pâine), publicată în 1993, Zigrīda Liepiņa, specialistă în acest domeniu, oferă, de asemenea, o descriere a producției tradiționale de pâine „salinātā rudzu rupjmaize”, așa cum avea încă loc la începutul secolului al XX-lea. Descrierea subliniază unicitatea procesului de opărire a făinii și durata mare de fermentare în copăi din lemn, care contribuie la apariția aromei distincte și plăcute a pâinii și la porozitatea și elasticitatea miezului.

M. Leiše, profesor de organizare a activităților gospodărești și artizanat, a descris, de asemenea, pregătirea „salinātā rudzu rupjmaize” și rețeta sa. Ea a arătat că este de preferat să se utilizeze o copaie din lemn de foioase pentru pregătirea pâinii, precum și că trebuie să se toarne o anumită cantitate de apă fierbinte peste o parte din făină și să se amestece cu o spatulă din lemn până când aluatul atinge o consistență omogenă. Peste aproximativ 12 ore, când făina opărită s-a răcit, se adaugă fermentul, iar amestecul se lasă întâi la dospit și doar apoi se frământă. Aluatul în curs de dospire este apoi împărțit în bucăți și copt pe vatră într-un cuptor încins. [Praktiskā mājturība (Organizarea practică a activităților gospodărești), publicat de A. Gulbis, Riga, 1931].

În lucrarea sa Latviešu tautas ēdieni (Bucătăria națională letonă), publicată în 2006, L. Dumpe a descris modul în care era pregătită pâinea „salinātā rudzu rupjmaize” în jurul anului 1915, pe baza materialelor colectate în timpul unor expediții etnografice. Autorul notează că „pentru fermentarea pâinii normale se folosea apă caldă la 45-65 °C, în timp ce pentru pâinea «salinātā» se folosea apă fierbinte la 95 °C. Frământarea era îndelungată, până când aluatul nu se mai lipea de mâini și rămânea o urmă albă când se trăgea de el cu degetul. Se acoperea aluatul frământat și se lăsa din nou la dospit într-un loc cald, după care aluatul dospit se împărțea în bucăți, se modela în pâini alungite și se cocea pe vatră. În final, pe pâinile calde se aplica apă sau pastă de amidon, obținându-se o coajă moale și strălucitoare.”

3.9. Cerințe minime și proceduri pentru verificarea caracterului specific [articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1216/2007]

„Salinātā rudzu rupjmaize” trebuie să respecte cerințele minime de bază prevăzute în caietul de sarcini și să prezinte caracteristicile specifice ale produsului.

Cerințele minime de bază aplicabile pentru „Salinātā rudzu rupjmaize” sunt următoarele:

1.	prepararea „Salinātā rudzu rupjmaize” se desfășoară în conformitate cu metoda de producție descrisă la punctul 3.6, utilizându-se ingredientele specificate;

după coacere, pâinea de secară prezintă următoarele caracteristici:

—	aspect exterior și formă: pâine bine formată, alungită, cu colțuri rotunjite; partea superioară a cojii și părțile laterale pot fi marcate sau crestate;

—	coaja: netedă și lucioasă, de culoare închisă; poate fi presărată cu semințe de chimen; pe partea inferioară a cojii pot fi tărâțe sau făină, iar pâinea poate fi coaptă pe frunze de arțar;

—	miez: cu pori mai mari sau mai mici, elastic, miezul poate fi ușor umed;

—	gust și aromă: aromă plăcută de pâine coaptă și de semințe de chimen, cu un gust dulce-acrișor de pâine de secară.

Cantitățile de „Salinātā rudzu rupjmaize” pe care un producător le produce și le vinde trebuie să fie indicate în registrul corespunzător.

Producătorii au obligația să colecteze și să prezinte inspectorului documentele necesare pentru stabilirea compoziției produsului.

Respectarea caietului de sarcini, utilizarea ingredientelor specificate, procesul de producție, precum și aspectul și caracteristicile organoleptice ale produsului finit sunt verificate pentru fiecare lot de către angajatul producătorului, căruia i s-a încredințat această sarcină, și de către organismul de control o dată pe an.

4. Autoritățile sau organismele care verifică respectarea caietului de sarcini

4.1. Denumirea și adresa

Denumire:	Pārtikas un veterinārais dienests (Serviciul alimentar și veterinar)
Adresă:	Peldu iela 30 Rīga, LV-1050 LATVIJA
Tel.	+371 67095230
E-mail:	pvd@pvd.gov.lv

☒ Public

 Privat

4.2. Sarcini specifice ale autorității sau organismului respectiv

Organismul de control, Pārtikas un veterinārais dienests (Serviciul alimentar și veterinar), este responsabil pentru verificarea respectării procesului de producție și a indicatorilor de calitate descriși la punctul 3.6. Controalele efectuate verifică procesul de producție și rețeta utilizată pentru a fabrica produsul și evaluează caracteristicile organoleptice ale produsului.

(1) JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2) JO L 93, 31.3.2006, p. 1.

(3) Cu această rețetă se obțin aproximativ 15-20 kg de aluat, din care se pot coace 13-18 pâini cu o greutate de 1 kg fiecare, având în vedere că în timpul coacerii se pierde 10 % din greutate. După coacere, pâinea este acoperită cu o pastă de amidon care este preparată prin fierberea făinii de cartofi în apă.

22.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/18

Publicarea unei cereri de modificare în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare

2013/C 177/09

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de modificare în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

CERERE DE MODIFICARE

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2)

CERERE DE MODIFICARE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 9

„PERAS DE RINCÓN DE SOTO”

NR. CE: ES-PDO-0105-0251-05.10.2010

IGP ( ) DOP ( X )

1. Rubrica din caietul de sarcini care face obiectul modificării

—		Denumirea produsului
—	☒	Descrierea produsului
—	☒	Aria geografică
—	☒	Dovada originii
—	☒	Metoda de obținere
—		Legătura
—		Etichetarea
—		Cerințele naționale
—	☒	Altele (structura de control; cerințele legale)

2. Tipul modificării

—	☒	Modificare a documentului unic sau a fișei-rezumat
—		Modificare a caietului de sarcini al DOP sau al IGP înregistrate pentru care nu s-a publicat niciun document unic și nicio fișă-rezumat
—		Modificare a caietului de sarcini care nu generează nicio modificare a documentului unic publicat [articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006]
—		Modificare temporară a caietului de sarcini ca urmare a adoptării unor măsuri sanitare sau fitosanitare obligatorii de către autoritățile publice [articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006]

3. Modificare (modificări)

3.1. Descriere

Se modifică punctul B.3. Caracteristici distinctive, conținutul acestuia fiind structurat în următoarele subpuncte: B.3.1. Caracteristici fizico-chimice, B.3.2. Caracteristici organoleptice și B.3.3. Caracteristici fizice.

Pe lângă aceasta, la subpunctul B.3.1. Caracteristici fizico-chimice (care se vor măsura în momentul expedierii produsului și nu în momentul culegerii), se elimină: valoarea maximă a conținutului în solide solubile, deoarece nu este necesară impunerea acestei limite, dat fiind că dulceața reprezintă o caracteristică identificatoare și distinctivă a produsului nostru, și valoarea minimă a durității, întrucât aceasta variază în funcție de evoluția acestui fruct climacteric care continuă să se coacă și după ce a fost cules (sporindu-și astfel dulceața și scăzând consistența pulpei), precum și în funcție de necesitățile pieței și de gusturile consumatorilor. În plus, în urma experienței dobândite, se admite reducerea cu 5 mm a calibrului minim specificat, dacă acest lucru este cerut de piața destinatară. La subpunctul B.3.3. Caracteristici fizice, se elimină trimiterea la Regulamentul (CE) nr. 1619/2001, întrucât respectarea acestuia este oricum obligatorie.

3.2. Aria geografică

Aria geografică, anterior incorect delimitată, este extinsă pentru a include următoarele localități din valea Ebrului: Albelda, Alberite, Alcanadre, Agoncillo, Arrubal, Ausejo, Azofra, Cenicero, Entrena, Fuenmayor, Hormilla, Hormilleja, Huércanos, Lardero, Logroño, Murillo, Nalda, Nájera, Navarrete, Pradejón, San Asensio, Torremontalbo, Uruñuela și Villamediana de Iregua.

Această arie, situată integral în valea Ebrului și departe de zona muntoasă, prezintă factori umani și naturali caracteristici comuni cu aria delimitată inițial, formând un întreg unic și indivizibil.

3.3. Dovada originii

Această secțiune se reformulează într-un mod mai succint și mai concis, incluzând noua nomenclatură a Institutului de Calitate Agroalimentară din La Rioja (Instituto de Calidad Agroalimentaria de La Rioja) și noua structură a registrului operatorilor. De asemenea, se înlocuiesc mențiunile „Asociación para la Promoción de la Pera de Rincón de Soto” (Asociația pentru promovarea perelor de Rincón de Soto) cu „Consejo Regulador” (Consiliul de reglementare).

3.4. Metoda de obținere

Această secțiune se reformulează într-un mod mai succint și mai concis, conținutul său fiind adaptat în funcție de evoluția cunoștințelor tehnologice care nu afectează calitatea produsului și de noile protocoale private privind calitatea, eliminându-se menționarea operațiunilor care se pot realiza doar manual și cerința să se utilizeze numai paloxuri din lemn.

3.5. Altele

La punctul G. Structura de control, s-a adaptat noua denumire a structurii de control, iar la punctul I. Cerințe legale s-a actualizat legislația aplicabilă.

DOCUMENT UNIC

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (3)

„PERAS DE RINCÓN DE SOTO”

NR. CE: ES-PDO-0105-0251-05.10.2010

IGP ( ) DOP ( X )

1. Denumire

„Peras de Rincón de Soto”

2. Statul membru sau țara terță

Spania

3. Descrierea produsului agricol sau alimentar

3.1. Tip de produs

Clasa 1.6:

Fructe, legume și cereale în stare proaspătă sau prelucrate

3.2. Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1

Fructe ale speciei Pyrus Communis L, provenind din soiurile Blanquilla și Conferencia, din categoriile „Extra” și „I”, destinate să fie consumate în stare proaspătă.

În momentul expedierii lor, perele trebuie să respecte următorii parametri:

Duritate: o valoare maximă de 6,12 kg/cm2

Solide solubile: conținutul de solide solubile trebuie să fie de minimum 13 °Brix.

Calibrul minim: calibrul, determinat de diametrul maxim al secțiunii mediane, trebuie să fie de 58 mm pentru Blanquilla și de 60 mm pentru Conferencia. Dacă piața o cere, aceste calibre minime se pot reduce cu 5 mm.

Aspect ruginiu natural, fără folosirea unor produse chimice abrazive.

Pedunculul trebuie să fie vizibil.

3.2.1. Caracteristici organoleptice

Perele din soiul Blanquilla produse în această zonă se caracterizează prin gustul puternic, intens și echilibrat ca aciditate și dulceață. Conferencia, cu o consistență lemnoasă, posedă un gust excelent din punctul de vedere al acidității și dulceții, puternic, intens și echilibrat. Ambele sunt foarte zemoase și cu un conținut ridicat de zaharuri, componentă determinantă pentru calitatea gustativă a fructului.

3.3. Materii prime (numai pentru produsele prelucrate)

—

3.4. Hrană pentru animale (numai pentru produsele de origine animală)

—

3.5. Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată

Aria de producție coincide cu cea de păstrare și de selecție finală.

Perele care fac obiectul denumirii de origine protejate „Pera de Rincón de Soto” nu numai că trebuie să ajungă la consumator într-o stare perfectă, ci trebuie și să îndeplinească în orice moment toți parametrii care le sunt specifici.

Astfel, pe lângă o păstrare adecvată, perele Rincón de Soto trebuie să fie supuse unui proces exhaustiv de selecție finală a produsului înainte de expediere, pentru a elimina atât perele care prezintă defecte sau care nu s-au păstrat bine, cât și pe cele care nu respectă parametrii de calitate distinctivi.

Dat fiind că această selecție finală poate avea loc doar imediat înainte de ieșirea produsului din centrala de fructe și legume, moment în care se scot perele din paloxurile în care au fost puse și păstrate după recoltare, această etapă este considerată parte din procesul de producție și, în consecință, trebuie realizată în aria geografică delimitată.

Dacă producția, păstrarea și selecția finală au loc în aria geografică delimitată, se garantează nu numai originea produsului în cauză, ci și controlul optim al acestuia, menținându-i calitățile fizice și organoleptice.

3.6. Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc.

Dat fiind că procesul de selecție finală a produsului care face obiectul DOP „Peras de Rincón de Soto” include și condiționarea, în momentul în care perele ce prezintă caracteristicile specifice menționate în caietul de sarcini sunt mutate din paloxuri în lăzile pentru transport, este necesar ca și această condiționare să se realizeze în aria geografică delimitată.

Această formă de condiționare a fructelor la centrală trebuie să se facă în lăzi cu un singur strat sau nivel, prezentând o căptușeală ce asigură imobilizarea fructelor – astfel, se evită posibila vătămare a fructelor în cursul transportului și al distribuirii.

Această condiționare nu este însă considerată ambalare, deoarece nu este prevăzută a fi forma de prezentare finală către consumatori.

3.7. Norme specifice privind etichetarea

Pe etichete trebuie să figureze obligatoriu mențiunea „Denominación de Origen Protegida «Peras de Rincón de Soto»”. Etichetele care, din orice motiv, ar putea induce în eroare consumatorul sunt interzise.

4. Delimitarea concisă a ariei geografice

Localitățile Albelda, Alberite, Alcanadre, Aldeanueva de Ebro, Alfaro, Agoncillo, Arrubal, Ausejo, Azofra, Calahorra, Cenicero, Entrena, Fuenmayor, Hormilla, Hormilleja, Huércanos, Lardero, Logroño, Murillo, Nalda, Nájera, Navarrete, Pradejón, Rincón de Soto, San Asensio, Torremontalbo, Uruñuela și Villamediana de Iregua, răspândite în întreaga vale a Ebrului.

5. Legătura cu aria geografică

5.1. Specificitatea ariei geografice

Factori naturali

La Rioja este atât de mult influențată de topografia terenului încât munții din sud reprezintă o graniță naturală clară între valea Ebrului și restul regiunii, determinând un puternic gradient pluviometric și termic.

Dat fiind că este situată integral în valea Ebrului și depărtată de zona muntoasă, aria geografică delimitată posedă o climă și trăsături edafice caracteristice și comune care o transformă într-o zonă deosebit de favorabilă pentru producția perelor ce prezintă caracteristici organoleptice și calitative specifice și foarte apreciate și care, împreună cu puternica înrădăcinare a tradiției agricole a acestei culturi, determină un ansamblu unic și indivizibil.

Relieful: dată fiind proximitatea văii Ebrului și regimul său de îngheț, insolație și evaporare, amplasarea ariei geografice delimitate este adecvată pentru dezvoltarea corectă a unor pere de o calitate excepțională, deoarece este vorba de zone plane, degajate, fără obstacole, bine ventilate și umede, favorizând astfel, pe de o parte, un indice ridicat de insolație și, pe de altă parte, evitând înghețul prin evaporare.

Solurile: dat fiind caracterul exigent al părului, cultura sa se concentrează în interiorul ariei geografice delimitate, în marile câmpii de lângă cursurile de apă, bine aerisite, cu soluri mâloase sau silico-argiloase, sănătoase, omogene, profunde, fără calcar, a cărui prezență în exces ar predispune la cloroză, și permeabile, dat fiind că părul se cultivă în sistem de irigații și este foarte sensibil la umiditatea stagnantă în sol.

Clima: datorită situării sale în valea Ebrului și îndepărtării de zona muntoasă, aria geografică delimitată posedă o climă mediteraneeană temperată cu un anumit grad de continentalitate, caracterizată de ierni blânde, veri lungi și rare fluctuații de temperatură între zi și noapte (cu excepția lunilor de vară), fiind astfel clima ideală pentru dezvoltarea corectă a părului.

În ceea ce privește regimul de umiditate și durata, intensitatea și caracterul sezonier al perioadei secetoase, clima este mediteraneeană uscată.

Factori umani

Condițiile de cultivare și/sau de producție: agricultorii se preocupă să asigure faptul că raportul de fructe pe ram al pomilor lor este adecvat, realizând în acest scop răriri manuale în anumite momente precise.

De asemenea, agricultorii au fost dintotdeauna preocupați, încă din vechi timpuri, să aibă pomi echilibrați, cu o structură bine formată, asigurând o penetrare corectă a aerului și luminii care să favorizeze fotosinteza, respirația și o producție regulată, realizând acest lucru prin intermediul tăierilor manuale.

Pe de altă parte, pentru a obține o producție corectă și a evita ofilirea pe timpul verii, dată fiind clima mediteraneeană a ariei delimitate, este necesar ca agricultorii să alimenteze culturile cu apă prin irigații. Experiența agricultorilor, bazată pe caracteristicile climatice specifice ale zonei, a stabilit că irigațiile cele mai frecvente trebuie să se facă din momentul înmuguririi și până la legarea fructului, precum și din momentul pârguirii până la sfârșitul verii, dat fiind că momentele în care nevoile hidrice ale culturii sunt cele mai ridicate coincid cu perioade de precipitații scăzute.

Toți agricultorii susțin că recoltarea este una dintre etapele cele mai importante pentru obținerea unor fructe de calitate și, de aceea, aceasta se realizează întotdeauna cu multă grijă și în stadiul adecvat de coacere. Fenomenul coacerii este fundamental pentru obținerea atât a unor fructe de calitate, cât și a capacității de păstrare în stare perfectă timp îndelungat. Fructul este rupt fix la intersecția pedunculului cu ramura, ceea ce permite păstrarea lui. O atenție deosebită trebuie acordată soiului Blanquilla, deoarece este mai dificil de recoltat din cauza cojii mult mai delicate decât cea a soiului Conferencia, iar pedunculul său este mult mai fragil.

5.2. Specificitatea produsului

Perele produse în aria geografică delimitată sunt mai mari, cu o formă mai alungită, mai dulci, ceva mai dure și cu o coajă mai verzuie decât perele produse în zone limitrofe, ceea ce le conferă o valoare mai mare pe piață. În plus, altitudinea zonei și vecinătatea cursurilor de apă adiacente fac posibilă apariția în mod natural a „ruginii”, fără a fi necesar să se recurgă la produse chimice.

5.3. Legătura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP) sau o calitate anume, reputația sau alte caracteristici ale produsului (pentru IGP)

Reputație

Ca date istorice pentru acreditarea importanței producției și comercializării fructelor în zonă avem anul 1747, când para Blanquilla este menționată pentru prima dată ca un „fruct deosebit de delicios” care se consuma deja la curtea regală a lui Filip al V-lea, precum și niște manuscrise din 1752 care arată că deja se cultivau și se recoltau pere în comuna Rincón de Soto. În secolul al XIX-lea, odată cu „Desamortización de Mendizábal”, (confiscarea terenurilor mănăstirești, o reformă a lui Juan Álvarez Mendizábal), începe liberalizarea activității agricole în aria geografică delimitată, precum și comercializarea fructelor proaspete. Alfaro (capitala unui district judiciar care, împreună cu Calahorra, ține de istoria și de tradiția din Rincón de Soto și care devine municipiu abia în secolul al XIX-lea) exportă în toată țara și în străinătate fructele sale excelente și perele sale excepționale din soiul Blanquilla; producția de pere Conferencia începe, de asemenea, să devină importantă. Astfel, agricultura devine unica bogăție a zonei, cu o mențiune specială pentru pară („La Pera”), foarte apreciată deja în acele timpuri.

Factori naturali

Relieful: altitudinea la care se află valea și proximitatea cursurilor de apă fac posibilă apariția ceții dimineața, care dispare în doar câteva ore, lăsând loc razelor puternice ale soarelui. Evaporarea umidității lăsate de ceață pe coaja perelor din soiul Conferencia, în urma prezenței persistente a soarelui, face posibilă apariția în mod natural a fenomenului de „ruginire”, fără a fi necesară folosirea de produse chimice care ard în mod artificial suprafața cojii. Această apariție naturală a „ruginii” este un parametru foarte apreciat în această zonă, dat fiind că distinge produsul său de cel al altor zone învecinate.

Clima

Climatul ariei geografice delimitate este cel care influențează în mod clar perele „Rincón de Soto”, astfel încât acestea să aibă culoarea, calibrul, aciditatea, consistența pulpei și înaltul conținut în solide solubile care reprezintă caracteristici exclusive ale perelor produse în zonă. Temperaturile medii ridicate din luna iunie, fără diferențe marcate între zi și noapte, precum și absența înghețurilor de primăvară favorizează dezvoltarea rapidă a fructelor. În timpul coacerii, însă, zilele scurte, contrastul termic între zi și noapte, numărul ridicat de ore de lumină solară și nivelul ridicat al radiațiilor solare reprezintă cauza directă a conținutului de solide solubile al perelor „Rincón de Soto”, mai ridicat decât cel al perelor din ariile geografice limitrofe, conținutul de zaharuri fiind principalul factor care dă măsura calității interne, dat fiind că, împreună cu aciditatea, determină gustul.

Pe de altă parte, contrastul între temperaturile ridicate din timpul zilelor de vară și răcoarea nopților în perioada premergătoare recoltării determină duritatea și textura caracteristice, iar temperaturile ridicate din timpul coacerii provoacă emiterea de substanțe volatile, în principal etilenă și substanțe aromatice, contribuind la aroma proprie a perelor „Rincón de Soto”.

Factori umani

Practicile tradiționale și speciale din zonă constituie un element de legătură între caracteristicile specifice ale perelor „Rincón de Soto” și mediul uman și geografic al acestora.

Agricultorii din zonă se preocupă să asigure faptul că raportul de fructe pe ram al pomilor lor este adecvat, realizând în acest scop răriri și tăieri manuale, încă din vechi timpuri. Raportul adecvat de fructe per pom duce la sporirea calibrului și dulceții fructelor. Pe de altă parte, pentru a obține o producție corectă și a evita ofilirea pe timpul verii, agricultorii știu din experiență, pe baza caracteristicilor climatice specifice ale zonei, cum să asigure aportul hidric adecvat pentru pomi în orice moment, prin irigații, evitând în acest mod reducerea dimensiunii fructelor, pierderea caracteristicilor organoleptice, zbârcirea sau căderea masivă a fructelor. Cu excepția unor situații de condiții climatice adverse, nu se execută irigații în momentele premergătoare recoltării, deoarece ar duce la o concentrație mai mică de solide solubile, ceea ce ar scădea valoarea fructelor și ar face dificilă păstrarea lor ulterioară.

Capacitatea dobândită de a putea determina aproape precis data recoltării, prin urmărirea pe teren a evoluției fructelor, a culorii acestora, a culorii semințelor, a rezistenței la rupere și a durității pulpei, precum și prin realizarea de analize privind solidele solubile și duritatea fructului, permite culegerea perelor „Rincón de Soto” în momentul adecvat de maturitate, când nu sunt nici prea verzi, nici prea coapte.

În plus, centralele de fructe și legume din aria geografică delimitată dețin o experiență vastă în ceea ce privește manipularea, păstrarea și selectarea perelor, pe lângă cunoașterea în profunzime a particularităților specifice ale perelor „Rincón de Soto”, și știu cum să le păstreze până în momentul expedierii, lucrătorii putând detecta cu ochiul liber fructele care nu corespund sau care sunt deteriorate.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini

[Articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 (4)]

http://www.larioja.org/upload/documents/733015_Pliego_y_documento_unico_peras_de_rincon.pdf?idtab=438497

(1) JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2) Înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.

(3) A se vedea nota de subsol nr. 2.

(4) A se vedea nota de subsol nr. 2.

22.6.2013

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/24

2013/C 177/10

Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție la cererea de modificare în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

CERERE DE MODIFICARE

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (2)

CERERE DE MODIFICARE ÎN TEMEIUL ARTICOLULUI 9

„MONTES DE GRANADA”

NR. CE: ES-PDO-0105-0169-28.07.2008

IGP ( ) DOP ( X )

1. Rubrica din caietul de sarcini care face obiectul modificării

—		Denumirea produsului
—		Descriere
—	☒	Aria geografică
—	☒	Dovada originii
—	☒	Metoda de obținere
—	☒	Legătura
—		Etichetarea
—	☒	Cerințele naționale
—	☒	Altele (organismul de control)

2. Tipul modificării (modificărilor)

—	☒	Modificare a documentului unic sau a fișei-rezumat
—		Modificare a caietului de sarcini al DOP sau al IGP înregistrate pentru care nu s-a publicat niciun document unic și nicio fișă-rezumat
—		Modificare a caietului de sarcini care nu generează nicio modificare a documentului unic publicat [articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006]
—		Modificare temporară a caietului de sarcini ca urmare a adoptării unor măsuri sanitare sau fitosanitare obligatorii de către autoritățile publice [articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006].

3. Modificare (modificări)

3.1. Aria geografică

Aria geografică de producție și de elaborare a DOP Montes de Granada se extinde la încă 22 de localități.

Astfel, se extinde, pe de-o parte, până la localitățile Peligros și Víznar din apropiere de Sierra Arana și, de cealaltă altă parte, până la următoarele localități situate în podișul Granadei:

Beas de Guadix, Benalúa de Guadix, Cortes y Graena, localitatea Gor (cu excepția acelei părți din teritoriul localității care este inclusă în parcul natural Sierra de Baza), Gorafe, Guadix, Marchal, Purullena, localitățile Baza și Caniles (cu excepția acelei părți din cele două localități care este inclusă în parcul natural Sierra de Baza), Benamaurel, Cortes de Baza, Cúllar, Cuevas del Campo, Freila, Zújar, Castilléjar, Castril, Galera și Huéscar.

Includerea teritoriilor acestor localități în aria de producție a denumirii de origine „Montes de Granada” se datorează faptului că acestea formează, împreună cu aria actuală, un ansamblu omogen atât din punct de vedere natural (orografic, geologic, edafic, climatologic etc.), cât și din punctul de vedere al factorului uman (varietățile de măslini utilizate, tehnicile de cultură și de producție a uleiului de măsline virgin), precum și faptului că uleiul produs în localitățile propuse spre a fi incluse în aria geografică prezintă aceleași caracteristici fizico-chimice și organoleptice ca și cel protejat prin DOP „Montes de Granada”.

3.2. Ambalarea

Restricția privind ambalarea la locul de origine a fost eliminată, cu condiția stabilirii unor mijloace prin care să se garanteze trasabilitatea produsului protejat.

3.3. Legătura

Se modifică descrierea legăturii în vederea adaptării la structura punctului 5, „Legătura cu aria geografică”, din documentul unic.

3.4. Organismul de control

Se specifică autoritatea competentă responsabilă cu controalele și se include adresa paginii web a acesteia, unde se dau detalii privind entitățile responsabile cu verificarea respectării caietului de sarcini înainte de comercializarea produsului.

3.5. Cerințele naționale

Se actualizează cerințele legislative și se indică în detaliu legislația în vigoare.

DOCUMENT UNIC

REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI

privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare (3)

„MONTES DE GRANADA”

NR. CE: ES-PDO-0105-0169-28.07.2008

IGP ( ) DOP ( X )

1. Denumire

„Montes de Granada”

2. Statul membru sau țara terță

Spania

3. Descrierea produsului agricol sau alimentar

3.1. Tip de produs

Clasa 1.5.

Uleiuri și grăsimi (unt, margarină, uleiuri etc.)

3.2. Descrierea produsului căruia i se aplică denumirea de la punctul 1

Ulei de măsline extravirgin obținut din fructe sănătoase și mature de măslin (Olea europea) din varietățile principale (Picual, Lucio și Loaime) și secundare (Escarabajuelo, Negrillo de Iznalloz, Hojiblanca și Gordal de Granada) cultivate în aria delimitată.

Uleiurile obținute provin din presarea împreună a varietăților principale și secundare, fiind astfel uleiuri multivarietate, îmbogățite cu conotațiile aduse de diversele varietăți. Printre caracteristicile lor organoleptice, se evidențiază caracterul puternic al varietății predominante Picual (culoare verde, gust amărui mediu spre intens și arome de fructe), îmblânzit de prezența varietăților Lucio, Loaime și al varietăților secundare, care aduc arome proaspete amintind de diferite fructe, un gust mai puțin amărui și culori mai aurii.

Împreună, uleiurile de măsline extravirgine produse în această arie au o aromă și un gust fructat (de intensitate medie spre înaltă), care amintesc de uleiurile proaspăt presate sau mature, un gust ușor amărui și corpolent, a cărui intensitate variază în funcție de gradul de maturitate al măslinelor utilizate. Aciditatea lor este scăzută, iar culorile oscilează în gama culorii verde, de la verdele cel mai intens până la galben verzui.

În ceea ce privește profilul lipidic, se remarcă conținutul ridicat de acid oleic, care este în mod normal de peste 80 %, ajungând uneori până la 83 %. Aceste uleiuri prezintă, de asemenea, un raport ridicat acizi mononesaturați/polinesaturați (de 12 la 20) și, astfel, o înaltă valoare dietetică și o bună stabilitate la oxidare. Ele au și o bună stabilitate chimică, datorată în mare parte compușilor polifenolici care dau gustul amărui și care le fac mai rezistente la oxidare în comparație cu alte uleiuri de măsline virgine.

3.3. Materii prime (numai pentru produsele prelucrate)

Nu se aplică.

3.4. Hrană pentru animale (numai pentru produsele de origine animală)

Nu se aplică.

3.5. Etape specifice ale producției care trebuie să se desfășoare în aria geografică delimitată

Producția măslinelor și prepararea produsului au loc în aria geografică descrisă la punctul 4.

3.6. Norme specifice privind felierea, răzuirea, ambalarea etc.

Ambalarea se realizează în condiții adecvate și în recipiente de uz alimentar, pentru a asigura produsului o lungă durată de viață comercială. Produsul ambalat trebuie păstrat ferit de lumină și de căldură, pentru a ajunge la consumator în condiții optime.

3.7. Norme specifice privind etichetarea

Produsul poartă o marcă de conformitate (contraetichetă) identificată cu ajutorul unui cod alfanumeric, care se aplică astfel încât să nu poată fi reutilizată și care permite asigurarea trasabilității produsului.

4. Delimitarea concisă a ariei geografice

Aria geografică vizată cuprinde teritoriile următoarelor localități: Alamedilla, Alfacar, Alicún de Ortega, Beas de Guadix, Benalúa de Guadix, Benalúa de las Villas, Benamaurel, Calicasas, Campotéjar, Castillejar, Castril, Cogollos Vega, Colomera, Cortes de Baza, Cortes y Graena, Cúllar, Cuevas del Campo, Darro, Dehesas de Guadix, Deifontes, Diezma, Fonelas, Freila, Galera, Gobernador, Gorafe, Guadahortuna, Guadix, Güevéjar, Huélago, Huéscar, Iznalloz, partea de nord a teritoriului localității La Peza (până la râul Fardes), Marchal, Montejícar, Montillana, Morelábor, Nívar, Pedro Martínez, Píñar, Peligros, Purullena, Torrecardela, Villanueva de las Torres, Víznar, Zújar, zona de est a teritoriului localității Moclín (până la limita naturală reprezentată de râul Velillos), zona de nord a teritoriului localității Albolote y Atarfe (zona cuprinsă între limitele naturale formate de râurile Cubillas și Colomerapână la confluența lor) și teritoriile localităților Baza, Caniles și Gor (se exclud din teritoriile ultimelor trei localități părțile incluse în parcul natural „Sierra de Baza”).

5. Legătura cu aria geografică

5.1. Specificitatea ariei geografice

Mediul agrotehnic din aria delimitată prin mențiunea „Montes de Granada” constituie o ambianță omogenă și unică pentru cultivarea măslinului în Peninsula Iberică.

Acest mediu este zona de cultivare a măslinului situată la cea mai mare altitudine medie din Peninsula Iberică, cu o altitudine medie de circa 900 m peste nivelul mării; zona face parte din sistemele montane andaluze. Prin urmare, în provincia Granada există o importantă suprafață cultivată cu livezi de măslini de „sierra” sau de munte mediu, zonă cunoscută sub numele de „Montes de Granada”. Primele referințe la mențiunea geografică „Montes de Granada”, care vorbesc despre „terenuri muntoase” și despre „cultivarea măslinilor” în zona munților din Granada, datează din secolul XVI și apar într-un document de împroprietărire în urma Reconquistei (recuceririi) Granadei de către Regii Catolici, în care apare o notă care spune „… fiecare gospodărie a primit și drept asupra unei părți din plantațiile de măslini care …” [Peinado Santaella, 1989, La repoblación de la tierra de Granada: Los Montes (Repopularea teritoriului Granadei: zona muntoasă), Universitatea din Granada].

Aria prezintă un peisaj în care alternează depresiuni cu altitudini de 750-900 m cu lanțuri muntoase dispuse pe direcția est-vest, cu altitudini maxime între 1 400 și 2 000 de metri. În general, peisajele prezintă formele cele mai abrupte în masivele calcaroase, împreună cu alte morfologii care corespund unui relief la fel de accidentat, alcătuit din coline și culmi calcaroase, din marne calcaroase și din marne. Mergând spre est, după Peligros, teritoriul de la limita de sud-est a ariei delimitate, în apropiere de Vega de Granada (Depresiunea Intrabetică), peisajul devine mai blând, cu tendința de a forma un podiș cu o altitudine de 1 200 de metri, în care se integrează lanțurile muntoase andaluze și Depresiunea Intrabetică, la nivelul localității Huéscar, situată la limita nord-estică a ariei delimitate prin mențiunea „Montes de Granada”.

Caracteristicile climatice ale ariei delimitate de munții Granadei sunt deosebite și sunt determinante pentru caracteristicile uleiurilor de măsline extravirgine obținute aici.

Aria este caracterizată de un climat mediteraneean continental, care se distinge printr-o puternică oscilație termică, atât în cursul unei zile, cât și de la un anotimp la altul. Dar trăsătura cea mai caracteristică este reprezentată de iernile lungi și reci, care durează din noiembrie până în martie, cu o temperatură medie între 5 și 6 °C și o medie a temperaturilor minime de sub 2 °C, cu zăpezi frecvente din cauza altitudinii ridicate (de la 750 la 2 000 de metri). Pe de altă parte, dată fiind poziția meridională a provinciei Granada, verile sunt lungi și călduroase și durează de la sfârșitul lunii mai până în octombrie, cu media temperaturilor maxime depășind 30 °C. Precipitațiile medii anuale variază între 400 și 600 mm sau chiar mai puțin în anii secetoși.

În pofida poziției sudice a zonei, iernile amintesc de cele din lanțurile muntoase din nordul Peninsulei Iberice. Explicația pentru regimul termic atipic pentru aceste latitudini meridionale este dată de situarea geografică a ariei delimitate a Montes de Granada, în mijlocul unui dreptunghi ale cărui unghiuri coincid cu sistemele montane cu regimurile termice cele mai joase din sudul Peninsulei Iberice, sisteme situate astfel în raport cu aria delimitată a Montes de Granada: la sud-vest, se învecinează cu Sierra Nevada (temperatura medie anuală: 8-10 °C), la nord-vest, cu Sierra Mágina-Sierra de Lucena-Montejícar (temperatura medie anuală: 10-12 °C), la sud-est, cu Sierra de Baza (temperatura medie anuală: 10-12 °C), iar la nord-est, cu Sierra de Castril și Sierra de Sagra (temperatura medie anuală: 8-10 °C).

De-a lungul istoriei, acest tip extrem de climat și-a pus amprenta asupra practicilor de cultivare a măslinilor în zona Montes de Granada, de la selecționarea varietăților adaptate la ierni extreme până la practicile precum „recoltarea timpurie” pentru evitarea înghețurilor din ianuarie și februarie sau la curățarea măslinilor astfel încât să se păstreze cel mai bun raport frunze/lemn, pentru protejarea arborilor de puternicele înghețuri din timpul iernii. Pe de altă parte, aceleași condiții climatice au împiedicat proliferarea paraziților și a bolilor endemice în zonele de cultivare a măslinilor din Andaluzia, cum ar fi „musca măslinului” sau „boala ochiului-de-păun”, ceea ce a sporit calitatea fructelor (acestea au o slabă aciditate) și, în același timp, calitatea uleiurilor obținute din ele.

Varietățile autohtone de măslini din aria delimitată a Montes de Granada, cum ar fi Lucio, Loaime, Escarabajuelo și Negrillo de Iznalloz, au fost selecționate în aria geografică de-a lungul istoriei pentru buna lor adaptare la condițiile agricole extreme, respectiv pentru rezistența la îngheț și pentru maturizarea timpurie a fructelor, necesară în vederea recoltării fructelor înaintea înghețurilor din timpul iernii. Astfel, o referință din 1634 din localitatea Cogollos Vega vorbește despre „măslinele de marcă”, referindu-se la arbori foarte înalți, care produceau fructe de calitate [Libro de apeos de Cogollos Vega (Cartea tăierii copacilor din Cogollo Vega), Real Chancillería de Granada (Cancelaria Regală din Granada)]. Există încă și astăzi, în această localitate din Montes de Granada, arbori cu vârste de peste 500 de ani, din varietatea Loaime, nume de origine arabă, varietatea cultivată înainte de Reconquista (recucerirea) Granadei de către Regii Catolici.

Adaptarea la mediul agrotehnic specific a varietății Picual (varietatea majoritară), introdusă în zonă la mijlocul secolului XIX și mai viguroasă decât varietățile autohtone menționate anterior, a permis dezvoltarea majorității livezilor de măsline întâlnite astăzi, în asociere cu varietățile autohtone mai vechi.

De la mijlocul secolului XIX datează o importantă notă istorică [Diccionario geografico estadistico e historico (Dicționar geografic, statistic și istoric), Pascual Madoz, 1845. Reeditat de Bosque Maurel, 1987], care laudă valoarea măslinilor din această zonă și calitatea excelentă a uleiului, astfel: „Montes de Granada (…) și deși apele bune de băut sunt rare, cele din râurile Cubillas, Benalúa și Moclín se folosesc la irigarea unora dintre pământurile de pe malurile lor și se produc aici multe feluri de cereale, un ulei foarte limpede și delicios, vin și semințe de toate soiurile …”.

5.2. Specificitatea produsului

Caracteristicile definitorii ale uleiului „Montes de Granada” sunt:

—	un profil lipidic specific, caracterizat printr-un conținut ridicat de acid oleic, de peste 80 % și putând ajunge până la 83 %. Uleiul prezintă, de asemenea, un raport ridicat acizi mononesaturați/polinesaturați (de 12 la 20), care determină o înaltă valoare dietetică a produsului;

—	aciditate scăzută;

—	culoare variabilă, din gama culorii verde, de la verde intens până la galben verzui, în funcție de maturarea și de compoziția uleiului multivarietate;

—	aromă și gust fructat, de fructe proaspete și coapte, de intensitate medie spre înaltă (mediana fructului ≥ 3);

—	gust ușor amărui și picant, de intensitate variabilă în funcție de gradul de maturare a măslinelor și de nivelul de polifenoli din ulei.

5.3. Legătura cauzală dintre aria geografică și calitatea sau caracteristicile produsului (pentru DOP) sau o calitate anume, reputația sau alte caracteristici ale produsului (pentru IGP)

Altitudinea înaltă a zonei de producție din Montes de Granada, împreună cu condițiile extreme de temperatură din toamnă-iarnă, perioada de maturare a măslinelor, sunt determinante pentru calitatea specială a acestor uleiuri.

Este cunoscută de multă vreme în mediul științific influența temperaturii ambiante și a altitudinii zonelor de producție a măslinilor asupra procesului de maturare a măslinelor, în anotimpurile de toamnă și de iarnă. Profilurile acizilor grași din uleiuri și conținutul de clorofilă, responsabil pentru culoarea verzuie a uleiurilor, sunt puternic influențate de aceste condiții. Așa se face că, cu cât este mai mare altitudinea și mai mică temperatura ambiantă, mai ales în lunile de maturare a fructului (toamnă-iarnă), cu atât este mai mare conținutul de acizi grași nesaturați, în special de acid oleic, și, de asemenea, cu atât este mai mare conținutul de clorofilă al uleiurilor, consecință a unui proces de maturare lentă a măslinei, la temperaturi mai joase, fapt particular ce caracterizează zona de producție Montes de Granada. O mare influență o are și varietatea de măsline, în cazul acesta varietatea Picual, majoritară în zona de producție, care prezintă cel mai ridicat conținut de acid oleic dintre toate varietățile cultivate în Spania. În acest sens, conținutul de acid oleic din uleiurile Montes de Granada, de 80-83 %, este între cele mai înalte din câte se întâlnesc în uleiurile de măsline virgine. Din aceleași motive, în cazul acestor uleiuri este foarte ridicat și raportul între acizii grași mononesaturați și cei polinesaturați, între 12 și 20. Acest raport este atenuat parțial de varietățile autohtone Lucio și Loime, care dețin un raport inferior celui prezentat de varietatea Picual. Pe de altă parte, varietatea Picual este cea care dă culoarea verde uleiurilor de Montes de Granada, cu o intensitate variabilă, de la verde intens la galben verzui, aceste uleiuri fiind una dintre varietățile de ulei cu cel mai mare conținut de clorofilă din Spania, maturarea lentă a fructelor, cauzată de influențele zonei de producție, accentuând această caracteristică.

De altfel, altitudinea medie ridicată a zonei de livezi de măslini din Montes de Granada, de circa 900 m, care caracterizează o suprafață importantă de Sierra sau munte mediu, determină obținerea unor uleiuri cu aciditate scăzută, datorată condițiilor de temperatură joasă din perioada recoltei (iarna), având în vedere că lipazele își reduc activitatea la scăderea temperaturii. De asemenea, incidența scăzută a anumitor paraziți, precum „musca măslinului”, împiedică procesele lipolitice din fruct în perioada toamnei.

În sfârșit, este cunoscută din vremuri străvechi influența mediului agrotehnic asupra calității organoleptice a uleiurilor de măsline virgine; atunci când acestea sunt produse în zone montane, tind să fie mai aromatice și să aibă mai mult gust decât uleiurile produse la mică altitudine sau la câmpie. Explicația stă în fracțiunea nesaponificabilă a uleiurilor virgine obținute, responsabilă de aroma acestora și care crește cu altitudinea. Astfel, o maturare mai lentă a fructului în mediul agrotehnic din Montes de Granada conferă măslinelor o mai mare încărcătură aromatică, care, împreună cu anumite trăsături de stres ambiental tipice în perioada toamnei și a iernii din zona Montes de Granada (temperaturi scăzute și stres hidric), dă naștere la o creștere a conținutului de compuși polifenolici și deci a gustului amărui și picant al uleiurilor. Este importantă și influența varietăților în ceea ce privește compușii polifenolici, varietatea Picual prezentând cea mai mare concentrație de astfel de compuși dintre toate varietățile de măslini cultivate în Spania.

Trimitere la publicarea caietului de sarcini

[articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 (4)]

Textul complet al caietului de sarcini al denumirii poate fi consultat la următoarea adresă:

http://www.juntadeandalucia.es/agriculturaypesca/portal/export/sites/default/comun/galerias/galeriaDescargas/cap/industrias-agroalimentarias/denominacion-de-origen/Pliegos/PliegoMontesdeGranadamodificado.pdf

(1) JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2) Înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1151/2012.

(3) A se vedea nota de subsol nr. 2.

(4) A se vedea nota de subsol nr. 2.

		ISSN 1977-1029 doi:10.3000/19771029.C_2013.177.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 177

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 56 22 iunie 2013

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Comisia Europeană
2013/C 177/01	Rata de schimb a monedei euro	1

	INFORMĂRI PROVENIND DE LA STATELE MEMBRE
2013/C 177/02	Comunicarea Comisiei în temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate – Modificarea obligațiilor de serviciu public pentru servicii aeriene regulate ( 1 )	2

2013/C 177/03	Comunicarea Comisiei în temeiul articolului 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate – Invitație de participare la licitație pentru operarea de servicii aeriene regulate în conformitate cu obligațiile de serviciu public	3

2013/C 177/04	Comunicarea Comisiei în temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate – Modificarea obligațiilor de serviciu public pentru servicii aeriene regulate ( 1 )	4

2013/C 177/05	Comunicarea Comisiei în temeiul articolului 17 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate – Invitație de participare la licitație pentru operarea de servicii aeriene regulate în conformitate cu obligațiile de serviciu public	5

	V Anunțuri
	PROCEDURI REFERITOARE LA PUNEREA ÎN APLICARE A POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI
	Comisia Europeană
2013/C 177/06	Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul COMP/M.6959 – Onex/JELD-WEN) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate ( 1 )	6

	ALTE ACTE
	Comisia Europeană
2013/C 177/07	Publicarea unei cereri în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare	8

2013/C 177/08	Publicarea unei cereri în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare	12

2013/C 177/09	Publicarea unei cereri de modificare în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare	18

2013/C 177/10	Publicarea unei cereri de modificare în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare	24


2013/C 177/11	Aviz cititorilor (A se vedea coperta a treia)	s3


	(1) Text cu relevanță pentru SEE