12.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 383/1

1.

Pentru atingerea obiectivelor sale și pentru realizarea politicilor sale, Uniunea Europeană (UE) își asigură mijloacele necesare [a se vedea articolul 311 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)]. Fără resurse financiare corespunzătoare, UE nu este în măsură să își atingă obiectivele.

2.

De-a lungul timpului, UE a adoptat mai multe acte legislative în vederea protejării intereselor sale financiare.

3.

Articolul 325 alineatul (4) TFUE conferă competențe Parlamentului European și Consiliului pentru a adopta măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii și al combaterii acestei fraude.

4.

Propunerea Comisiei specifică faptul că ar trebui abrogate Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și protocoalele aferente (2). Ea înlocuiește o propunere anterioară a Comisiei (3).

5.

Curtea salută propunerea Comisiei conform căreia ar trebui instituită o protecție echivalentă și eficace a intereselor financiare ale Uniunii Europene în toate statele membre cu scopul de a reduce sau a preveni pierderile de fonduri publice ale UE și de a asigura, astfel, o execuție bugetară legitimă.

6.

Așa cum a recomandat în avizele sale anterioare (4), Curtea consideră că noțiunea de „interese financiare ale Uniunii”, care este esențială în orice legislație legată de lupta antifraudă, trebuie definită în mod clar. Prin urmare, Curtea salută propunerea Comisiei de a introduce o astfel de definiție.

7.

Curtea observă că definiția de la articolul 2 din propunere se referă exclusiv la veniturile și cheltuielile care țin de, sunt colectate în sau sunt datorate la bugetul Uniunii sau la bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor înființate în temeiul tratatelor sau la bugetele gestionate sau monitorizate de acestea. Termenul „buget” nu este însă adecvat nici în cazul Băncii Centrale Europene, al Băncii Europene de Investiții, al Fondului european de investiții, nici în cel al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și al Mecanismului european de stabilitate. Operațiunile acestora prezintă un interes financiar evident pentru Uniunea Europeană, însă ele sunt în cea mai mare parte finanțate din capitalurile lor proprii sau prin intermediul veniturilor obținute în urma activităților pe care le efectuează, de exemplu luarea și acordarea de împrumuturi. Prin urmare, definiția ar trebui clarificată pentru a reflecta faptul că interesele financiare ale Uniunii se referă la toate activele și datoriile gestionate de Uniune și de instituțiile acesteia sau în numele Uniunii și al instituțiilor acesteia, precum și la toate operațiunile sale financiare, inclusiv la activitățile de luare și acordare de împrumuturi.

8.

Curtea observă că propunerea de directivă acoperă și frauda legată de taxa pe valoarea adăugată (TVA) și este de acord cu faptul că acest tip de fraudă poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, deși impactul cel mai mare se produce la nivelul statelor membre în care are loc frauda. Întrucât acest tip de fraudă are adesea o dimensiune transfrontalieră, problema care se prezintă în astfel de cazuri nu poate fi abordată doar la nivel național. În consecință, pentru ca lupta împotriva fraudei în materie de TVA să fie eficace, este nevoie de o cooperare eficientă între statele membre (5).

9.

În fine, Curtea observă că articolul 4 din propunere se referă la un număr de infracțiuni conexe fraudei care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. În ceea ce privește definiția dată corupției la articolul 4 alineatul (3) din propunerea de directivă, Curtea recomandă să se clarifice faptul că orice act de corupție săvârșit de funcționari, aceștia fiind remunerați de instituțiile UE, este în mod automat contrar intereselor financiare ale Uniunii (6).