11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/1

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 iunie 2010 către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Plan de acțiune privind aplicațiile Sistemului global de radionavigație prin satelit (GNSS)” (COM(2010)0308),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 1 octombrie 2010 privind planul de acțiune menționat mai sus (14146/2010),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 octombrie 2010 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulat „Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020: O Uniune a inovării” (COM(2010)0546),

—

având în vedere raportul Comisiei din 18 ianuarie 2011 către Parlamentul European și Consiliu, care reprezintă evaluarea intermediară a programelor europene de radionavigație prin satelit (COM(2011)0005) și care susține că este necesară o finanțare semnificativă pentru a finaliza infrastructura de radionavigație prin satelit,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind punerea în aplicare în continuare a programelor europene de radionavigație prin satelit (EGNOS și Galileo) (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului din 12 iulie 2004 privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit (2),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 8 decembrie 2006 privind aplicațiile navigației prin satelit (COM(2006)0769),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 912/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2010 de instituire a Agenției GNSS European, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1321/2004 al Consiliului privind crearea unor structuri de gestionare a programelor europene de radionavigație prin satelit și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 683/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 29 ianuarie 2004 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind stadiul progresului programului Galileo (4),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0084/2011),

A.

întrucât aplicațiile GNSS reprezintă în prezent o parte importantă și indispensabilă a activităților din fiecare sector al transporturilor și întrucât funcționarea eficientă și eficace a acestora face transportul mai sigur, mai ecologic și mai economic;

B.

întrucât aplicațiile din domeniul transportului reprezintă 20 % din toate aplicațiile GNSS din punctul de vedere al volumului și 44 % din punctul de vedere al valorii și întrucât operațiunile de securitate – în principal legate de transport – reprezintă 5 %;

C.

întrucât Uniunea Europeană nu poate rămâne indefinit dependentă, în privința infrastructurii de bază pentru funcționarea GNSS, de sistemele dezvoltate inițial în alte scopuri de alte state;

D.

întrucât EGNOS este un sistem individual de completare a GPS care depinde de disponibilitatea semnalelor GPS pentru a realiza calcule și operații de corecție; întrucât, până la punerea în aplicare a programului Galileo, nu va exista un GNSS pe deplin independent;

E.

întrucât sistemul european EGNOS este proiectat pentru a răspunde cererii substanțiale și variate, din prezent și viitor, din partea industriei europene și mondiale, de exemplu în ceea ce privește securitatea și trasabilitatea în domeniul transporturilor, respectând obiectivele politicii industriale europene noi și mai proactive și întrucât acesta este, de asemenea, compatibil cu GPS și cu sistemul Galileo, care are o precizie în mod semnificativ mai bună, și vine în completarea acestora;

F.

întrucât aplicațiile din domeniul transportului comercial ale sistemelor GNSS și Galileo reprezintă o piață la nivel mondial în continuă creștere, care ar trebui asigurată pe cât posibil în beneficiul industriei europene și în vederea creării de locuri de muncă calificate;

G.

întrucât GNSS va juca un rol vital în susținerea și promovarea utilizării sistemelor inteligente de transport (SIT);

H.

întrucât dezvoltarea aplicațiilor și serviciilor GNSS este esențială pentru a asigura că investiția în infrastructură pe care o reprezintă Galileo este pe deplin exploatată și că sistemul Galileo este dezvoltat la capacitate maximă;

I.

întrucât investițiile în acest sector au implicații pentru toate politicile UE și întrucât extinderea și punerea sa în aplicare vor avea un impact direct asupra realizării strategiei UE 2020 și din punctul de vedere al dezvoltării potențialului pieței europene în ceea ce privește serviciile și aplicațiile GNSS, astfel încât să se creeze locuri de muncă și să se consolideze competitivitatea Europei;

J.

întrucât proiectele GNSS și Galileo contribuie cu o considerabilă valoare adăugată la politica industrială europeană și întrucât este esențial să se asigure succesul acestora;

1.

salută Comunicarea Comisiei referitoare la planul de acțiune privind aplicațiile Sistemului global de radionavigație prin satelit (GNSS) și seria de măsuri specifice sectoriale, de reglementare și orizontale propuse;

2.

este de acord cu Comisia că un plan de acțiune specific este, în acest moment, cea mai bună opțiune pentru a da un nou impuls dezvoltării și punerii în aplicare a sistemelor EGNOS și Galileo, în special în domeniul transportului; subliniază faptul că sistemele de navigație prin satelit ar trebui să asigure interoperabilitatea între diferite sisteme (inclusiv cele convenționale) și ar trebui să permită, în plus, utilizarea intermodală a serviciilor de transport de pasageri și de mărfuri;

3.

constată că, din cele 15 domenii prioritare specifice cuprinse în planul de acțiune, nouă privesc în mod direct transportul și celelalte propuneri sunt în majoritate necesare pentru a susține aplicațiile corespunzătoare din domeniul transportului;

4.

solicită Comisiei să asigure certificarea rapidă a EGNOS pentru aviația civilă prin intermediul autorităților competente;

5.

este de acord că măsurile pentru promovarea utilizării sistemelor EGNOS și Galileo în aviația civilă reprezintă o cerință strategică pentru punerea în aplicare a SESAR (cercetarea privind ATM în contextul cerului unic european), în special în ceea ce privește utilizarea sa în procedurile de aterizare și în cadrul aeroporturilor mici;

6.

regretă că în prezent sistemul EGNOS nu acoperă întregul teritoriu al Uniunii Europene și solicită extinderea prioritară a sistemului EGNOS în sudul, estul și sud-estul Europei, astfel încât să fie posibilă utilizarea sa în întreaga Europă, în fiecare sector al transportului și subliniază importanța asigurării faptului că această acoperire include țările MEDA, Orientul Mijlociu și Africa;

7.

subliniază importanța GNSS în dezvoltarea SIT; subliniază că SIT pot oferi soluții de transport mai eficiente, mai ecologice și mai sigure și că o punere în aplicare adecvată a unor servicii SIT necesită o funcționalitate integrală a sistemelor GNSS;

8.

susține faptul că EGNOS și Galileo pot contribui în mod semnificativ la gestionarea traficului rutier, fiind necesară o campanie de informare în acest sector pentru utilizarea pe scară mai mare a oportunităților pe care acest sistem le oferă în privința colectării taxelor, a aplicației eCall, a rezervării online de locuri sigure de parcare pentru camioane și a monitorizării în timp real, în vederea unui transport rutier mai sigur și mai ecologic;

9.

invită, astfel, Comisia să prezinte propunerile de reglementare necesare pentru a conferi valoare adăugată sistemului GNSS în ceea ce privește siguranța tuturor formelor de transport, în special siguranța rutieră, și pentru a îmbunătăți eficiența transportului de mărfuri;

10.

îndeamnă Comisia să intensifice cooperarea industrială cu țările terțe, în vederea promovării dezvoltării și interoperabilității aplicațiilor și serviciilor EGNOS și Galileo;

11.

este de acord că ar trebui efectuată o evaluare atentă de către Comisie a necesității de a modifica legislația privind tahografele digitale, pentru a asigura faptul că posibilitățile de poziționare și informare rapidă oferite de GNSS sunt folosite în mod corespunzător;

12.

este de acord că GNSS poate contribui în mare măsură la consolidarea siguranței și eficienței transporturilor maritime și că ar trebui luate măsuri de către Comisie pentru a îmbunătăți vizibilitatea și cunoștințele în ceea ce privește posibilele aplicații GNSS în sectorul maritim și al apelor teritoriale, precum și pentru a obține aprobarea aplicațiilor bazate pe sistemul EGNOS la nivelul OMI și OACI;

13.

susține intenția Comisiei de a lansa campanii de sensibilizare a diferitelor părți interesate, astfel încât să asigure industriei europene încrederea necesară pentru a investi în potențialul comercial al proiectelor europene de navigație prin satelit;

14.

invită Comisia să pună în aplicare în mod eficient măsurile puternice din cadrul campaniilor de sensibilizare menționate în Planul de acțiune, în vederea utilizării extinse a EGNOS în Europa în toate domeniile de aplicare, asigurând, astfel, abordări mai complexe;

15.

insistă ca Comisia să propună, în contextul procedurii bugetare și al viitorului cadru financiar multianual (CFM), asigurarea unui nivel adecvat de finanțare pentru cercetarea și dezvoltarea GNSS, precum și pentru implementarea sa; subliniază faptul că finanțarea acordată de UE sectorului transporturilor este deja redusă, și, prin urmare, finanțarea suplimentară destinată GNSS nu ar trebui să aibă drept rezultat o reducere a finanțării altor priorități din cadrul politicii comune în domeniul transportului; își reînnoiește apelul adresat Comisiei, atât în legătură cu acest proiect specific, cât și în legătură cu proiecte similare, cum ar fi TEN-T, de a înainta o propunere de finanțare multianuală, depășind cei șapte ani incluși în CFM, în vederea garantării unui cadru financiar stabil și fiabil, destinat unor proiecte europene mai ambițioase, al căror scop depășește limitele actuale;

16.

solicită Comisiei să ia în considerare posibilitatea alocării la bugetul Uniunii Europene a venitului obținut din activități comerciale aferente Galileo;

17.

solicită Comisiei să informeze Parlamentul cu privire la modalitatea în care vor fi finanțate costurile anuale de întreținere, estimate la 800 de milioane de euro, în momentul în care Galileo va deveni operațional;

18.

solicită Comisiei să prezinte o strategie cuprinzătoare de finanțare, care, pe lângă contribuții adecvate ale UE și ale statelor membre, ar putea conține, printre altele, stimulente fiscale coordonate, proceduri simplificate de solicitare a subvențiilor și dispoziții care ar putea canaliza capitalul de risc către IMM-uri și ar facilita dezvoltarea și promovarea aplicațiilor EGNOS și Galileo, în cooperare cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții;

19.

solicită Comisiei să asigure, în vederea dezvoltării de aplicații GNSS, punerea la dispoziție a 100 de milioane de euro care probabil nu vor fi cheltuite în totalitate pentru creditele de plată din cercetare, în cadrul celui de al șaptelea program-cadru;

20.

îndeamnă Comisia să analizeze modul în care procedurile simplificate ar putea asigura furnizarea mai eficientă și transparentă a resurselor financiare pentru cercetarea în domeniul transportului bazat pe GNSS pentru toți, acordând atenție mai ales nevoilor persoanelor cu handicap și vizând, în special, IMM-urile;

21.

solicită Comisiei să sprijine IMM-urile pentru a obține acces mai ușor la finanțarea europeană, destinată să încurajeze inovarea în ceea ce privește aplicațiile GNSS, în special în baza programelor-cadrul 7 și 8;

22.

îndeamnă Comisia să examineze problemele care pot apărea, în ceea ce privește protecția datelor, odată cu utilizarea aplicațiilor și serviciilor EGNOS, și să depună toate eforturile necesare pentru a le elimina;

23.

constată nevoia de investiții în cercetare pentru aplicațiile și serviciile specifice GNSS, ținând seama în special de cerințele specifice ale persoanelor cu handicap, deoarece aceste investiții sunt de maximă importanță pentru dezvoltarea și utilizarea corespunzătoare a serviciilor GNSS;

24.

invită Comisia să încurajeze inițiative vizând dezvoltarea de centre de servicii specifice sectorului, în special pentru transportul maritim;

25.

regretă faptul că fondurile reduse alocate cercetării și inovării în domeniul aplicațiilor bazate pe sistemele EGNOS sau Galileo întârzie considerabil progresul tehnologic și creșterea capacității industriale, precum și o implementare eficace din punct de vedere ecologic, în Uniunea Europeană și, prin urmare, îndeamnă Comisia să introducă opțiuni care să faciliteze accesul la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii;

26.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/5

—

având în vedere decizia sa din 20 octombrie 2010 referitoare la revizuirea Acordului-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (1) („acordul-cadru”),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 2010 privind acordul aerian UE-SUA (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 referitoare la lansarea negocierilor pentru acordurile privind Registrul cu numele pasagerilor (PNR) cu Statele Unite ale Americii, Australia și Canada (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 aprilie 2007 referitoare la stabilirea unui spațiu aerian comun european (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2007 referitoare la încheierea Acordului privind transportul aerian între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 ianuarie 2006 referitoare la dezvoltarea agendei politicii externe comunitare în domeniul aviației (6),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Dezvoltarea agendei politicii externe comunitare în domeniul aviației” (COM(2005)0079),

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism (A7-0079/2011),

A.

întrucât, până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul a fost doar consultat cu privire la încheierea de acorduri internaționale privind transportul aerian,

B.

întrucât în prezent este necesară aprobarea Parlamentului pentru acordurile din domeniile care fac obiectul procedurii legislative ordinare,

C.

întrucât, atunci când Comisia negociază acorduri între Uniune și țări terțe sau organizații internaționale, Parlamentul „este imediat și pe deplin informat în toate etapele procedurii” (7),

D.

întrucât acordul-cadru ar trebui să garanteze că competențele și prerogativele instituțiilor sunt exercitate într-un mod cât mai eficient și mai transparent posibil,

E.

întrucât, în respectivul acord-cadru, Comisia s-a angajat să respecte principiul tratamentului egal între Parlament și Consiliu în chestiunile legislative și bugetare, în special în ceea ce privește accesul la reuniuni și transmiterea contribuțiilor sau a altor informații,

1.

consideră că acordurile globale privind transportul aerian cu țările vecine sau parteneri importanți la nivel mondial pot aduce beneficii substanțiale pentru pasageri, operatorii de transport de marfă și companiile aeriene, atât prin intermediul accesului pe piață, cât și al convergenței reglementărilor pentru a promova o concurență loială, inclusiv cu privire la subvențiile de stat și la standardele sociale și de mediu;

2.

recunoaște că acordurile orizontale, aliniind acorduri bilaterale existente cu legislația comunitară, sunt necesare pentru a asigura siguranța juridică și pentru a oferi beneficii suplimentare în ceea ce privește simplificarea și asigurarea că toate companiile aeriene din Uniune se vor bucura de aceleași drepturi;

3.

subliniază faptul că standardele de siguranță aeriană sunt de o importanță fundamentală pentru pasageri, membrii echipajului de zbor și sectorul aeronautic în general și, de aceea, sprijină încheierea de acorduri privind siguranța aeriană cu țările care au o importantă industrie de construcții de aeronave, având în vedere economiile de costuri și standardele consecvente ridicate care pot fi atinse prin minimizarea duplicării evaluărilor, testelor și controalelor;

4.

regretă faptul că Consiliul încă nu a acordat Comisiei un mandat pentru a negocia un acord global privind transportul aerian cu parteneri comerciali importanți, cum ar fi Republica Populară Chineză și India; consideră că acest eșec devine din ce în ce mai dăunător pentru interesele Uniunii, în special având în vedere dezvoltarea rapidă a acestor economii;

5.

subliniază lipsa unor țări importante, precum Japonia și Federația Rusă, pe cea mai recentă listă a Comisiei cu acorduri internaționale privind transportul aerian aflate în derulare;

6.

își exprimă preocuparea în legătură cu chestiunea în curs a survolării Siberiei; solicită Comisiei să depună toate eforturile necesare, inclusiv monitorizarea acestei chestiuni în contextul negocierilor Rusiei de aderare la OMC, pentru a evita orice denaturare a concurenței între liniile aeriene din UE;

7.

subliniază faptul că, în fiecare negociere, trebuie să fie luată o hotărâre cu privire la beneficiile unui acord rapid în comparație cu întârzierile care s-ar produce dacă s-ar urmări un rezultat mai ambițios;

8.

subliniază faptul că, la evaluarea acordurilor globale care sunt prezentate spre aprobare, Parlamentul va încerca să aplice un set consecvent de standarde: constată, îndeosebi, că, în contextul evaluării respective, Parlamentul va urmări în ce măsură: sunt relaxate într-un mod echilibrat restricțiile privind accesul pe piață și oportunitățile de investiții; sunt oferite stimulente pentru a menține și îmbunătăți standardele sociale și de mediu; sunt prevăzute garanții adecvate pentru protecția datelor și a vieții private; este inclusă recunoașterea reciprocă a standardelor de siguranță și de securitate; și este asigurat un nivel ridicat al drepturilor pasagerilor;

9.

consideră că este nevoie urgentă de standarde de protecție a datelor și vieții private la nivel mondial și că criteriile stabilite de Parlamentul European în Rezoluția sa din 5 mai 2010 oferă un model adecvat pentru un astfel de acord; subliniază faptul că Uniunea ar trebui să joace un rol de pionierat în elaborarea unor astfel de standarde mondiale;

10.

atrage atenția asupra importanței în creștere a contribuției sectorului aviatic la încălzirea globală și consideră că acordurile ar trebui să includă un angajament de a colabora, în cadrul Organizației Internaționale a Aviației Civile, pentru a reduce emisiile aeronavelor, împreună cu intenția de a îmbunătăți cooperarea tehnică în domeniile științelor climei (CO2 și alte emisii relevante pentru climă eliberate în atmosferă), cercetării și dezvoltării tehnologice și eficienței consumului de combustibil;

11.

subliniază că diferitele aspecte ale reglementării sectorului aviației, inclusiv limitele de zgomot și restricțiile aplicabile zborurilor de noapte, ar trebui să fie hotărâte la nivel local, cu respectarea deplină a principiilor concurenței loiale și subsidiarității; solicită Comisiei să coordoneze aceste probleme la nivel european, ținând cont de legislația națională a statelor membre și de principiul „abordării echilibrate”, așa cum este definit de Organizația Internațională a Aviației Civile;

12.

invită Comisia să utilizeze acordurile privind transportul aerian pentru a promova respectarea legislației internaționale relevante privind drepturile sociale, în special a standardelor de muncă consfințite prin convențiile fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM 1930-1999), a Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale (1976, revizuite în 2000) și a Convenției de la Roma privind legislația aplicabilă obligațiilor contractuale (1980);

13.

constată că, în cazul acordurilor privind siguranța, criteriile includ: deplina recunoaștere reciprocă a practicilor și procedurilor de certificare, schimbul de date privind siguranța, inspecții comune, sporirea cooperării în domeniul reglementării și consultări la nivel tehnic pentru a rezolva problemele înainte ca acestea să declanșeze mecanismul de soluționare a litigiilor;

14.

subliniază că, pentru a fi în măsură să ia o decizie dacă să își dea sau nu aprobarea la sfârșitul negocierilor, Parlamentul trebuie să urmărească procesul de la început; consideră că este, de asemenea, în interesul celorlalte instituții ca orice preocupări suficient de importante care pun în discuție disponibilitatea de aprobare a Parlamentului să fie identificate și rezolvate într-un stadiu incipient;

15.

reamintește că acordul-cadru din 2005 deja a angajat Comisia să furnizeze Parlamentului European informații clare și rapide în timpul pregătirii, desfășurării și încheierii negocierilor internaționale; ia act de faptul că Acordul-cadru revizuit din octombrie 2010 prevede, în special, că Parlamentul ar trebui să primească, de la început, cu regularitate și, dacă este necesar, în mod confidențial, informații amănunțite complete în legătură cu procedura în curs în toate etapele negocierilor;

16.

solicită Comisiei să ofere comitetului său competent informații cu privire la intenția de a propune negocieri în vederea încheierii și modificării de acorduri internaționale privind transportul aerian, proiectul de directive de negociere, proiectul de texte de negociere și documentul fiind parafate împreună cu alte documente și informații pertinente; se așteaptă ca rolul Parlamentului în legătură cu orice modificări ulterioare ale unui acord internațional privind transportul aerian să fie stipulat în mod explicit în acord;

17.

subliniază faptul că, în conformitate cu articolul 24 din Acordul-cadru, informațiile menționate mai sus trebuie să fie transmise Parlamentului astfel încât, dacă este necesar, acesta să își poată exprima opinia; îndeamnă cu stăruință Comisia să relateze Parlamentului modul în care opiniile sale sunt luate în considerare;

18.

recunoaște că, atunci când Parlamentul primește informații sensibile despre negocierile în curs de desfășurare, acesta are obligația de a garanta că se respectă confidențialitatea;

19.

constată că Regulamentul de procedură al Parlamentului permite plenului „pe baza unui raport al comisiei competente [să] adopte recomandări, solicitând ca acestea să fie luate în considerare înainte de încheierea acordului internațional examinat” [articolul 90 alineatul (4)];

20.

recunoaște că acordurile privind transportul aerian conferă deseori un rol important unei comisii mixte, în special în ceea ce privește convergența reglementărilor; acceptă că, în multe cazuri, acesta este un mijloc de luare a deciziilor mai flexibil și mai eficient decât încercarea de a include astfel de puncte în acordul în sine; cu toate acestea, subliniază importanța informării complete și rapide a Parlamentului cu privire la activitatea diferitelor comisii mixte;

21.

solicită Comisiei, în vederea menținerii fluxului de informații, să transmită cu regularitate rapoarte Parlamentului, nu mai târziu decât o dată la trei ani, în care să analizeze punctele tari și punctele slabe ale acordurilor existente; subliniază faptul că acest lucru ar permite să analizeze mai eficient acordurile viitoare;

22.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/9

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), îndeosebi articolele referitoare la cercetare,

—

având în vedere Decizia nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind al șaptelea program-cadru al Comunității Europene (devenită odată cu Tratatul de la Lisabona Uniunea Europeană) pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (1),

—

având în vedere, în special, articolul 7 al deciziei menționate anterior referitor la monitorizarea, evaluarea și revizuirea PC7,

—

având în vedere articolul 182 alineatul (2) din TFUE privind adaptarea programului-cadru în funcție de evoluția situației,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 9 februarie 2011, intitulată „Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la răspunsul la Raportul Grupului de experți privind evaluarea intermediară a celui de-al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative și la Raportul Grupului de experți privind evaluarea intermediară a mecanismului de finanțare cu partajarea riscurilor” (COM(2011)0052),

—

având în vedere concluziile privind evaluarea intermediară a celui de al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare (PC7), inclusiv a mecanismului de finanțare cu partajarea riscurilor, din cadrul celei de-a 3074-a reuniune a Consiliului Competitivitate (piață internă, industrie, cercetare și spațiu) din cadrul Consiliului Uniunii Europene din 9 martie 2011,

—

având în vedere raportul final al grupului de experți referitor la „Evaluarea intermediară a celui de al șaptelea program-cadru” din 12 noiembrie 2010,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 noiembrie 2010 referitoare la simplificarea implementării programelor-cadru de cercetare (2),

—

având în vedere raportul grupului de experți „Evaluarea celui de-al șaselea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică 2002-2006” din februarie 2009,

—

având în vedere raportul comitetului de experți „Către o organizație a cercetării de frontieră de talie internațională – revizuirea structurilor și mecanismelor Consiliului European pentru Cercetare” din 23 iulie 2009,

—

având în vedere raportul grupului de experți independenți „Evaluarea intermediară a mecanismului de finanțare cu partajarea riscurilor (MFPR)” din 31 iulie 2010,

—

având în vedere raportul comitetului de experți „Prima evaluare intermediară a întreprinderii comune a inițiativei privind medicamentele inovatoare” din 20 decembrie 2010,

—

având în vedere raportul comitetului de experți „Prima evaluare intermediară a inițiativelor tehnologice comune ARTEMIS și ENIAC” din 30 iulie 2010,

—

având în vedere raportul final al comitetului de experți independenți „Evaluarea intermediară a programului comun de Asistență pentru autonomie la domiciliu” din decembrie 2010,

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor adoptat în ședința plenară din 27 și 28 ianuarie 2011 și referitor la simplificarea implementării programelor-cadru pentru cercetare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 mai 2010 referitoare la executarea fondurilor alocate sinergiilor în domeniul cercetării și inovării, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și în cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare în orașe și regiuni, precum și în statele membre și în Uniunea Europeană (3),

—

având în vedere Raportul special nr. 9/2007 al Curții de Conturi Europene din 22 noiembrie 2007 privind „Evaluarea programelor-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică (CDT) ale UE — Se pot aduce îmbunătățiri abordării Comisiei?”,

—

având în vedere Raportul special al Curții de Conturi Europene nr. 8/2009 privind „Rețelele de excelență” și „proiectele integrate” ale politicii comunitare în domeniul cercetării,

—

având în vedere Raportul special al Curții de Conturi Europene nr. 2/2010 privind eficacitatea acțiunilor de sprijin „Studii pregătitoare” și „Construirea de noi infrastructuri” aferente celui de-al șaselea program-cadru pentru cercetare,

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European privind „Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Simplificarea implementării programelor-cadru de cercetare” din 15 septembrie 2010,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizul Comisiei pentru bugete (A7-0160/2011),

A.

întrucât cel de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru acțiuni de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (PC7) este cel mai amplu instrument de sprijin pentru cercetare la nivel mondial și constituie principalul instrument al politicii de cercetare a Uniunii Europene;

B.

dată fiind necesitatea de a lua în considerare schimbările derivate din revizuirea la jumătatea perioadei a PC7, ca urmare a numeroaselor schimbări apărute de la momentul negocierii și adoptării sale în 2006 (instituții noi, organe politice noi, criza economică), dar și ca urmare a importanței fondurilor disponibile până la încheierea sa;

C.

întrucât Tratatul de la Lisabona introduce realizarea Spațiului european de cercetare ca instrument specific al politicii europene;

D.

întrucât strategia Europa 2020 consideră cercetarea și inovarea un element central al unei creșteri inteligente, durabile și solidare;

E.

întrucât cercetarea reprezintă procedura de transformare a puterii economice în cunoaștere, iar inovarea este procedura inversă de conversie a cunoașterii în putere economică;

F.

întrucât UE și statele sale membre trebuie să se înzestreze cu mijloacele de a oferi un răspuns comun marilor provocări sociale, economice, de mediu, demografice și etice cu care se confruntă popoarele europene, cum ar fi îmbătrânirea demografică, sănătatea, aprovizionarea cu alimente, dezvoltarea durabilă, problemele majore de mediu etc.; întrucât soluțiile la acestea trebuie să motiveze persoanele să-și asume o mai mare responsabilitate pentru acțiunile lor;

G.

întrucât investițiile în CDI reprezintă cel mai bun răspuns posibil pe termen lung la criza economică și financiară actuală, permițând UE să devină o societate bazată pe cunoaștere competitivă la nivel mondial;

H.

întrucât Europa este în competiție cu puteri economice precum China, India, Brazilia, Australia, Statele Unite ale Americii și Rusia, dar întrucât capacitatea noastră de a ne uni și de a ne coordona eforturile, în special în domeniul cercetării, între Uniunea Europeană și statele membre condiționează, în mare măsură, competitivitatea noastră economică și, prin urmare, posibilitatea de a finanța ambițiile noastre sociale și respectarea angajamentelor noastre privind bunăstarea cetățenilor europeni și protecția mediului;

I.

întrucât, în Europa, cheltuielile pentru C&D sunt reduse, în comparație cu cele ale altor puteri mondiale, ca urmare, printre altele, a insuficienței investițiilor private și a unor condiții cadru favorabile inovării; întrucât atractivitatea PC7 pentru sectorul industrial și valorificarea cercetării în beneficiul economiei nu a fost, așadar, demonstrată pe deplin; întrucât, dincolo de fonduri, reiese totodată în mod clar nevoia unei mai bune coordonări și cofinanțări între Uniune, statele membre și regiuni cu respectarea deplină a particularităților și opțiunilor etice ale statelor membre;

J.

întrucât numai un nivel foarte scăzut al investițiilor publice în CDI face obiectul unei colaborări europene;

K.

întrucât o relație mai bună între domeniul academic, al cercetării și cel industrial este indispensabilă pentru a permite transformarea mai eficientă a rezultatelor cercetării în produse și servicii care generează creștere economică și beneficii pentru societate în general;

L.

întrucât PC7 ar trebui să fie modelat pe aceleași principii generale ca și Spațiul european de cercetare (SEC);

M.

întrucât, din cele 54,6 miliarde de EUR alocate programului, 25,8 miliarde au fost angajate pentru primii patru ani (2007-2010), și anume în medie 6,5 miliarde pe an, 28,8 miliarde urmând să fie angajate pentru ultimii trei ani (2011-2013), și anume o medie de 9,6 miliarde pe an;

N.

întrucât anii 2011-2013 sunt ani sensibili, care necesită o atenție deosebită imediată în termeni de factori de competitivitate și coeziune socială, cercetarea și inovarea jucând un rol esențial;

O.

întrucât complexitatea gestionării administrative, birocrația semnificativă, lipsa transparenței, ineficiența și întârzierile nejustificate sunt, în continuare, handicapuri majore ale PC7 și descurajează cercetătorii, industria și IMM-urile într-o mare măsură de la participarea la program; prin urmare, un pas înainte spre simplificare ar trebui să fie una dintre priorități;

P.

întrucât obiectivul PC7 de participare a femeilor în domeniul cercetării în proporție de 40 % este ambițios și corect; întrucât procentul actual de participare a acestora la proiecte de cercetare PC7 este un dezamăgitor 25,5 %;

1.

salută calitatea rapoartelor experților privind evaluarea intermediară a PC7 și a mecanismului de finanțare cu partajarea riscurilor în ceea ce privește calitatea activităților, punerea în aplicare și rezultatele obținute lucru realizat în pofida caracterului general al mandatului acordat grupurilor de experți; subliniază, totodată, că evaluarea nu s-a referit și la acțiunile statelor membre și ale Uniunii Europene în ansamblu;

2.

nu înțelege întârzierea Comisiei, care a publicat comunicarea sa la 9 februarie 2011, deși avea obligația de a o face cel târziu în 2010 și regretă lipsa de fermitate a Comunicării Comisiei, având în vedere mizele actuale, în special situația actuală de criză economică și fondurile care urmează să fie angajate în cadrul PC7 etc.;

3.

solicită Comisiei să pună în practică, în special, cele zece recomandări specifice făcute de către grupul de experți;

4.

subliniază caracterul relativ al concluziilor rezultate din evaluarea intermediară, deoarece majoritatea fondurilor pentru PC7 nu au fost încă alocate, proiectele inițiate sunt încă în desfășurare și celelalte finanțări în cadrul PC7 se vor desfășura dincolo de aplicarea acestuia;

5.

consideră că, în pofida faptului că Europa se află în continuare în urma SUA, continuând să piardă și avansul pe care îl avea față de economiile emergente, rezultatele obținute de PC7 fac, în general, dovada unei valori adăugate europene suficiente în materie de C&D în Europa; cu toate acestea, invită Comisia să-și intensifice eforturile de comunicare a rezultatelor pozitive statelor membre, comunității științifice și cetățenilor europeni;

6.

regretă lipsa unei metodologii de evaluare a progresului în domeniul cunoștințelor științifice realizat de proiectele finanțate prin PC7;

7.

invită Comisia și statele membre să-și intensifice eforturile de comunicare în ceea ce privește PC7 (inclusiv prin utilizarea de noi tehnologii, precum serviciile inteligente de informare cu privire la cercetare), facilitând accesul la informații referitoare la participare, anunțând viitoare provocări în materie de cercetare și diseminând rezultatele activităților de cercetare; sprijină inițiativele Comisiei de promovare a accesului liber la rezultatele cercetării finanțate din fonduri publice, în funcție de relevanța și fezabilitatea acestora, și cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală;

8.

salută nivelul de participare și de excelență în selecția proiectelor; regretă, totuși, că rata de succes a acestui program rămâne, în general, destul de scăzută și aplicarea sa este descurajată, mai ales pentru IMM-uri, care joacă un rol important în transformarea rezultatelor cercetării în produse și servicii; consideră că situația ar putea fi îmbunătățită prin simplificarea normelor administrative și financiare, precum și prin proiecte și proceduri care răspund într-o mai mare măsură nevoilor IMM-urilor;

9.

constată că înmulțirea obiectivelor și a temelor abordate și diversificarea instrumentelor a extins domeniul PC7, dar a redus capacitatea acestuia de a duce la realizarea unui obiectiv major european precis;

10.

susține consolidarea programului specific „Cooperare”, care rămâne pertinent în raport cu provocările științifice și tehnologice actuale; subliniază rolul său în dezvoltarea unei mase critice de CDI care nu ar putea fi atinsă astfel la nivel național/regional, demonstrând astfel valoare adăugată la nivel european; consideră că cercetarea în colaborare la nivel transnațional trebuie să rămână o prioritate; recomandă aplicarea acțiunii „tehnologii viitoare și emergente” și generalizarea „foilor de parcurs” pentru toate tematicile; solicită mai multă flexibilitate în stabilirea temelor cererii de oferte, a pragurilor și a plafoanelor de finanțare care fac diferența între proiectele mari și mici; subliniază faptul că programul actual de cooperare este prea limitat și subiectele adesea prea specifice pentru a răspunde marilor provocări cu care se confruntă societatea; recomandă ca următorul program-cadru să prevadă solicitări de propuneri cu un domeniu tematic mai larg;

11.

subliniază faptul că va fi nevoie, de asemenea, de perspective interdisciplinare mai extinse pentru a aborda în mod eficient numărul din ce în ce mai mare de provocări cu care se confruntă societatea; subliniază că științele sociale și umaniste joacă un rol vital în a răspunde la marile provocări cu care se confruntă UE; regretă faptul că solicitările de propuneri foarte specifice și limitate din cadrul capitolului „Cooperare” în materie de științe socioeconomice și umaniste face foarte dificilă cercetarea nouă și inovatoare în acest domeniu;

12.

propune ca, în vederea realizării obiectivelor strategiei Europa 2020, cercetarea efectuată cu sprijinul PC7 să se concentreze asupra celor mai importante provocări ale UE, din cadrul sectoarelor identificate în cadrul programului „Cooperare” al PC7: sănătatea (inclusiv cercetarea clinică și preventivă și tehnologiile medicale), alimentația și biotehnologia (inclusiv siguranța alimentară), TIC, nanoștiințele și nanotehnologiile, energia (inclusiv eficiența energetică, rețelele inteligente, energia regenerabilă, CSC, planul SETși utilizarea biogazului), mediul (inclusiv schimbările climatice, apa, solul, lemnul și pădurile), transportul durabil, științele economice, sociale și umane, spațiul și securitatea;

13.

propune consolidarea cercetării colaborative, cum ar fi activitățile finanțate în cadrul programului specific „Cooperare”; solicită să i se ofere posibilitatea de a crea proiecte de dimensiuni mai mici și mijlocii, precum și consorții care să permită o coordonare eficientă, pe lângă consolidarea excelenței științifice; subliniază faptul că abordarea bazată pe cercetarea colaborativă trebuie să rămână elementul central al programului-cadru;

14.

salută, în cadrul programului „Idei”, rezultatele promițătoare obținute de Consiliul European pentru Cercetare (CEC) și rolul acestuia vizând consolidarea vizibilității și atractivității cercetării europene; regretă că sectorul privat nu participă și nu se implică în CEC; invită Comisia să mărească finanțarea CEC (contribuind astfel la succesul acestuia), precum și să evalueze opțiunile pentru îmbunătățirea continuă a structurilor și mecanismelor CEC, inclusiv pentru a face din acesta o entitate juridică independentă, dotată cu putere de decizie și direct responsabilă pentru gestionarea sa administrativă, utilizându-l drept pilot pentru o mai mare independență a agențiilor de finanțare pentru cercetare, dezvoltare și inovare; sprijină o mai mare transparență în procesul de numire a consiliului științific și în componența completelor de revizuire; recomandă ca CEC să mențină un sprijin puternic pentru oamenii de știință de excelență; cu toate acestea, invită CEC să ofere o oportunitate de a sprijini proiectele de echipă, cu condiția ca astfel de proiecte să fie elaborate prin procedura ascendentă;

15.

susține, în cadrul programului „Oameni”, acțiunile „Marie Curie” care sunt valoroase pentru cariera cercetătorilor și asigură cercetarea ascendentă individualizată într-o gamă foarte largă de subiecte, contribuind la stoparea „exodului de creiere”, și care vor face mai atractivă perspectiva carierei în cercetare în ochii tinerilor cercetători promițători din Europa și din țări terțe; având în vedere înscrierea unui număr relativ mai mare de persoane decât era prevăzut inițial, recomandă ca programul „Marie Curie” pentru mobilitate să fie continuat și extins cu alocarea de resurse suplimentare de către PC7 pentru a spori posibilitățile de mobilitate ale cercetătorilor și doctoranzilor (inclusiv între lumea academică și sectorul privat sau între state membre, de exemplu prin introducerea unei scheme de cupoane de cercetare în cadrul căreia banii pentru cercetare urmează cercetătorii); consideră, însă, că în cadrul acțiunilor „Marie Curie” există loc de simplificare în ceea ce privește numărul de acțiuni; regretă că majoritatea activităților științifice efectuate în cadrul UE încă se desfășoară în condiții precare de muncă;

16.

consideră că, în scopul sporirii resurselor umane dedicate cercetării în Europa, este necesar ca în acest domeniu carierele profesionale să devină mai atractive prin eliminarea barierelor administrative și recunoașterea meritelor și timpului de instruire și de muncă din oricare centru de cercetare; în acest scop, încurajează Comisia și statele membre să stabilească un sistem comun de evaluare a excelenței și carierei cercetătorilor, precum și să evalueze performanța universităților; subliniază importanța investițiilor în educație, formare și dezvoltarea competențelor și completarea adecvată a conexiunilor dintre educație, cercetare și inovare;

17.

este sceptic în ceea ce privește caracterul eterogen al obiectivelor din programul „Capacități” și dificultățile rezultate, în special în materie de cooperare internațională și de progrese în ceea ce privește principalele infrastructuri de cercetare (ESFRI); consideră că sunt necesare, în mod clar, acțiuni în beneficiul IMM-urilor și al IMM-urilor inovatoare și solicită Comisiei să mențină cel puțin aceste acțiuni, precum și bugetul alocat acestora luând măsuri cu scopul de a îmbunătăți punerea lor în aplicare; consideră că proiectele „Infrastructuri”, ERA-NET, ERA-NET+ și inițiativele care se bazează pe articolul 185 răspund rolului lor de a structura Spațiul european de cercetare (SEC);

18.

admite că „inițiativele tehnologice comune” (ITC) sunt utile competitivității industriei europene; regretă obstacolele juridice și administrative (personalitate juridică, norme financiare și în anumite cazuri proprietate intelectuală), ceea ce poate descuraja participarea unui număr mare de actori importanți și IMM-uri la cercetare; de asemenea, regretă guvernanța eterogenă, structurile juridice și costurile ridicate de funcționare specifice demarării unei ITC; invită statele membre să își îndeplinească obligațiile după ce au fost de acord să cofinanțeze ITC; invită Comisia să simplifice normele și ratele de finanțare pentru categorii similare de participanți la toate ITC după modelul PC7, inclusiv cofinanțarea națională; solicită să fie mai mult implicat în controlul politic al acestor instrumente, în special pentru asigurarea unui echilibru adecvat între participare și activități; subliniază că aceste inițiative nu ar trebui să ducă la externalizarea finanțării publice și ar trebui să se mențină în limitele legale referitoare la ajutorul de stat și aspecte precompetitive;

19.

solicită Comisiei să prezinte Parlamentului informații clare și amănunțite cu privire la funcționarea ITC, indicând în fiecare caz statutul lor juridic, persoanele care fac parte din consiliu și acțiunile întreprinse;

20.

recunoaște recurgerea mai sistematică la cereri de oferte prea deschise (abordare ascendentă) pentru a asigura capacitatea pe termen lung a cercetării; subliniază, cu toate acestea, nevoia de a menține echilibrul între cele două abordări (ascendentă și descendentă), fiecare răspunzând unor necesități specifice; subliniază necesitatea de a consulta și de a colabora cu cercetătorii, industria și actorii societății civile, în scopul stabilirii agendelor de cercetare;

21.

ținând cont în special de strategia Europa 2020 și de obiectivul „creșterii inteligente”, este necesară identificarea domeniilor comune de cercetare, și anume a celor mai promițătoare la nivel de aplicații concrete și care permit partajarea în cea mai mare măsură în mod etic; subliniază faptul că astfel de domenii ar putea forma obiectul unei platforme comune de cercetare finanțată de UE, susținută de o rețea comună de schimb de date considerată importantă și de interes major;

22.

regretă faptul că finanțarea pentru cercetare este încă foarte fragmentată în Europa, iar pentru multiple surse de finanțare din statele membre și Comunitate prioritățile, criteriile de evaluare, definițiile și procedurile sunt diferite, ducând la suprapuneri inutile, confuzii, erori și la lipsa unei mase critice; solicită Comisiei și Consiliului să acorde prioritate absolută schimburilor și cooperării dintre diferitele programe ale UE și naționale; invită Comisia să efectueze o analiză în vederea unei mai bune coordonări între acțiunile europene și cele naționale, inclusiv în ceea ce privește coordonarea în etapa de formulare a cererilor de propuneri și în cea de evaluare a proiectelor, precum și indicarea normelor sau legilor naționale care îngreunează sau complică gestiunea financiară a proiectelor de cooperare în domeniul cercetării internaționale; solicită ca cererile de oferte, inclusiv cele din iulie 2011, să fie lansate în acord cu statele membre, fără a dubla sau concura inițiativele naționale, ci venind în completarea acestora; în acest sens, consideră că sistemul ERA-NET ar trebui să fie consolidat ca instrument de sprijin al excelenței și al dezvoltării criteriilor pentru indicatorii de calitate care constituie baza pentru coordonarea dintre programele sau asociațiile comune; sugerează ca PC7 să finanțeze actorii care gestionează programele naționale implicate în programarea comună, pentru ca PCCD să treacă de la o logică de gestionare de proiect la o logică de gestionare de program, fără să neglijeze gestionarea proiectelor mici; consideră că, pentru a asigura succesul programării în comun, proiectele ar trebui selectate pe baza excelenței, adaptate la caracteristicile fiecărui sector, iar rolul Comisiei ar trebui consolidat; de asemenea, statele membre participante ar trebui să-și onoreze angajamentele financiare; solicită ca ultimii trei ani ai PC7 să fie consacrați contribuției la structurarea Spațiului european de cercetare;

23.

își exprimă scepticismul cu privire la faptul că adesea există posibilitatea de finanțare a unei singure propuneri pentru o solicitare de propuneri, fapt care conduce la risipirea resurselor investite pentru pregătirea și evaluarea celor mai bune propuneri și la nefinanțarea celor mai bune idei; solicită Comisiei să cerceteze posibilitatea finanțării celor mai bune propuneri neselectate, din bugetul suplimentar pentru cercetare (fonduri pentru cercetare), la care participă statele membre, fondurile regionale și structurale, dar și sectorul privat;

24.

subliniază importanța acțiunilor directe ale Centrului Comun de Cercetare și contribuția acestora la dezvoltarea durabilă, la competitivitate, la securitatea și la siguranța energiei nucleare;

25.

recunoaște importanta proiectului BSI (Black Sea Interconnection) în ceea ce privește crearea unei rețele regionale de cercetare și educație în regiunea extinsă a Mării Negre, precum și conectarea acesteia la GEANT și invită Comisia să continue să sprijine proiectele de cercetare în RMN (Regiunea Marii Negre), printre care HP-SEE, SEE-GRID, SCENE, CAREN și BSRN;

26.

solicită Comisiei să asigure în cadrul PC7 precum și în viitorul cadru financiar, un nivel adecvat de finanțare pentru cercetarea și dezvoltarea aplicațiilor si serviciilor sistemului european de radionavigație prin satelit (GNSS);

27.

subliniază faptul că toate cercetările întreprinse în cadrul PC7 trebuie efectuate în acord cu drepturile fundamentale, în forma prezentată în Carta europeană; îndeamnă astfel cu fermitate Comisia să facă publice imediat toate documentele legate de INDECT (un proiect de cercetare finanțat de PC7, vizând dezvoltarea unui sistem automatizat de monitorizare care să monitorizeze în permanență site-urile internet, camerele de supraveghere și sistemele informatice individuale) și să stabilească un mandat clar și strict pentru obiectivul de cercetare, aplicarea și utilizatorii finali ai INDECT; subliniază faptul că INDECT nu ar trebui să primească finanțare de la PC7 înainte de a se efectua o investigație temeinică privind posibilul impact asupra drepturilor fundamentale;

28.

subliniază că nu se remarcă la nivelul industriei rate de participare superioare în raport cu PC precedente, mai ales în cadrul programului „Cooperare”; invită, astfel, Comisia la efectuarea unei analize detaliate privind capacitatea PC7 de a valorifica mai bine investițiile din sectorul privat;

29.

consideră că procedurile cererilor competitive de parteneri suplimentari ar trebui întemeiate pe condiția de bază ca cercetătorii și companiile implicate să cunoască proiectul în profunzime și care parteneri sunt cei mai potriviți și, în loc să-i oblige să urmărească clasamentele experților evaluatori, Comisia ar trebui mai degrabă să evalueze o motivare în scris a alegerii consorțiului;

30.

salută rezultatele PC7 în beneficiul IMM-urilor, atât în ceea ce privește măsurile de sprijin al IMM-urilor din programul „Capacitate” și programul „Eurostars”, precum și obiectivul de 15 % stabilit în programul „Cooperare”; pentru a facilita participarea IMM-urilor, solicită acordarea mai multor apeluri non-tematice IMM-urilor, inițiind mai des solicitări de propuneri pentru activități specifice IMM (sau menținând cererile de oferte deschise), simplificând normele (inclusiv normele privind programul „Eurostars”) și reducând semnificativ timpului de acordare a subvențiilor; recomandă ca IMM-urile să fie mult mai activ implicate în procesul de exploatare a rezultatelor obținute;

31.

consideră că ar trebui să fie stimulată participarea tinerilor oameni de știință în echipe de proiect în cadrul activităților de cercetare colaborativă desfășurate de industrie și organizația științifică; solicită Comisiei și statelor membre să ia măsuri concrete pentru consolidarea participării tinerilor cercetători la programele-cadru; invită Comisia să utilizeze revizuirea la jumătatea perioadei a celui de-al șaptelea program-cadru pentru promovarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor oameni de știință prin proiectarea normelor și modurilor de participare, astfel încât o parte substanțială a fondurilor să fie dedicată angajării de tineri cercetători;

32.

își exprimă preocupările privind participarea relativ modestă a anumitor state membre la PC7, ceea ce nu contribuie la coeziunea teritorială și la o dezvoltare echilibrată în Europa; este de părere că o mai bună coordonare, coerență și sinergie a PC7 cu fondurile structurale și de coeziune, precum și utilizarea mai eficientă a programului „Oameni” ar putea facilita participarea statelor membre slab reprezentate; consideră că utilizarea fondurilor structurale pentru a consolida infrastructura de cercetare și pentru a stimula consolidarea capacităților în cercetare și inovare, le-ar permite tuturor statelor membre să atingă un nivel mai înalt de excelență (scară a excelenței); salută, prin urmare, crearea înființarea grupului de experți privind sinergiile (SEG), a cărui sarcină este să găsească sinergii între PC7, fondurile structurale și programul-cadru pentru inovație și competitivitate; subliniază, totuși, necesitatea absolută de a face deosebirea între criteriile pentru PC7 și cele pentru fondurile structurale, întrucât principiul excelenței (gestionat și coordonat exclusiv de Comisia Europeană) ar trebui să aibă întâietate la alocarea fondurilor PC7, asigurând astfel valoare adăugată maximă CDI în Europa; evidențiază cu satisfacție că, pentru perioada 2007-2013, în cadrul fondurilor de coeziune sunt alocate 86 de miliarde de euro în sprijinul inovării (25 % din suma totală), din care suma alocată pentru cercetarea-cheie și dezvoltarea tehnologică se ridică la 50 de miliarde de euro, sumă egală cu bugetul total al PC7; subliniază importanța dimensiunii teritoriale a C&D, ținând seama în mod deosebit de nevoile și capacităților specifice ale teritoriilor la elaborarea politicilor („specializarea inteligentă”); prin urmare, consideră esențială implicarea autorităților locale și regionale pentru îmbunătățirea capacității de cercetare și inovare a regiunii lor; recomandă ca actualele fonduri din bugetul UE necheltuite până la sfârșitul lui 2013 și cele pentru perioada 2014-2020 să fie mai puternic orientate către inovare, știință și cercetare, atât în ceea ce privește resursele umane, cât și dezvoltarea și infrastructura;

33.

salută progresul continuu spre o participare mai echilibrată a bărbaților și femeilor la PC, întrucât diversitatea este importantă pentru creativitate și inovație; subliniază că femeile din domeniul cercetării tind să lucreze la proiecte și activități de cercetare mai mici și mai puțin vizibile și că se pare că femeile din domeniul cercetării se lovesc de un „plafon de sticlă” foarte problematic, care conduce la selectarea unui număr scăzut de femei cu experiență în domeniul cercetării pentru acordarea titlului de cercetător avansat CEC; este de acord că măsurile de stimulare a participării femeilor ar trebui să fie consolidate pe parcursul ciclurilor de viață a proiectelor (acordându-se o atenție deosebită unor programe de lucru flexibile, îmbunătățirii instituțiilor pentru îngrijirea copiilor, dispozițiilor privind securitatea socială și acordării de concedii de creștere a copilului) și că Comisia ar trebui să își revigoreze abordarea față de promovarea femeilor în domeniul cercetării și să caute să motiveze statele membre în abordarea diferențelor de gen; subliniază că obiectivul de 40 % pentru participarea femeilor în comitetele consultative și în programe ar trebui să fie pus în aplicare într-un mod delicat; solicită Comisiei să stabilească un comitet intersectorial care să monitorizeze și să ofere consultații privind reprezentarea cercetătoarelor și să elaboreze un plan de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, astfel cum se recomandă în evaluarea ex-post a PC6; invită universitățile și instituțiile UE să promoveze știința ca pe un domeniu interesant pentru ambele sexe încă de la primele etape ale educației, prin promovarea cercetătoarelor ca modele;

34.

un rol deosebit de important în relația dintre IMM-urile inovative din teritoriu și Comisia Europeană ar trebui să-l aibă, la nivel regional, toate organizațiile intermediare (Camerele de Comerț, Enterprise Europe Network și Agențiile Regionale pentru Inovare);

35.

consideră că programele ar trebui să fie deschise partenerilor internaționali; subliniază faptul că principiul de bază ar trebui să fie acela ca toate programele să fie deschise pentru finanțare și pentru grupurile străine (având în vedere competențele specifice); respinge opinia conform căreia Comisia ar fi mai bine plasată decât cercetătorii în ceea ce privește stabilirea alegerii partenerilor de cooperare;

36.

consideră că PC7 ar trebui să-și afirme prioritățile în materie de cooperare internațională; este de părere că selecția țărilor și a subiectelor vizate de acțiunile de cooperare internațională trebuie să fie efectuată cu consultarea statelor membre, pentru a asigura complementaritatea acestor acțiuni cu toate părțile implicate; reafirmă totuși că trebuie să se acorde atenție cooperării cu țările în curs de dezvoltare;

37.

consideră că nivelul de finanțare al PC7, care este credibil și necesar, trebuie să fie cel puțin menținut pentru a face față schimbărilro majore la nivelul societății și reamintește că investițiile în CDI sunt pe termen lung și constituie un element cheie pentru atingerea obiectivelor strategiei Europa 2020;

38.

consideră că cheltuielile PC7, precum și orientările în materie de cercetare în general, ar trebui să fie aliniate, pe cât posibil, cu obiectivele politice primordiale stabilite în cadrul strategiei „Europa 2020”; consideră că progresul științific privind marile provocări necesită angajamente pe termen mediu și lung al instrumentelor de finanțare care sprijină atât cercetarea fundamentală, cât și colaborarea cu industria și cu alți parteneri externi;

39.

subliniază rolul esențial al infrastructurilor de cercetare și evidențiază că finanțarea și dezvoltarea acestora (pe baza listei ESFRI și inclusiv pentru aprovizionarea cu echipamente și instrumente de laborator și întreținerea acestora) ar trebui să fie coordonată mai eficient și cofinanțată prin intermediul PC7, al instrumentelor BEI, al fondurilor structurale și al politicile naționale și regionale; onsideră că trebuie evitată dublarea infrastructurii de cercetare în diferite state membre și că accesul deschis și bazat pe criterii de excelență la infrastructurile de cercetare ar trebui să fie consolidat; solicită depunerea de eforturi pentru a spori finanțarea infrastructurilor de cercetare în cadrul PC7, în special acolo unde există potențial mai ridicat de valoare adăugată la nivel european;

40.

consideră că beneficiarii finanțării infrastructurii de cercetare ar trebui să-și justifice în mod clar rolul și scopul utilizării echipamentului, a laboratoarelor și a personalului de cercetare sau tehnic; este de părere că ar trebui creat în acest scop un sistem de monitorizare și control care să verifice respectarea acordurilor;

41.

invită statele membre și UE să își respecte angajamentele financiare, inclusiv angajamentele corespunzătoare acțiunilor derivate din articolele 185 și 187, în cadrul acordurilor internaționale în materie de cercetare;

42.

invită Comisia - în vederea obiectivului de finanțare a cercetării și dezvoltării tehnologice cu 3 % din PIB până în 2020, și recunoscând că cercetarea și inovarea reprezintă singura cale sigură către redresarea economică a UE - să examineze eventualitatea stabilirii unui procent minim intermediar obligatoriu de finanțare a cercetării și dezvoltării tehnologice, de ordinul 1 % din PIB până în 2015;

43.

ia act de consolidarea dimensiunii „inovare” în viitoarele programe de lucru; este de părere că, pentru ca programele de cercetare și inovare să aibă un impact clar asupra pieței și societății, ar trebui elaborate măsuri care să permită exploatarea și comercializarea optimă a rezultatelor cercetării, cum ar fi abordarea potențialului de comercializare a rezultatelor cercetării în cadrul unor solicitări specifice sau a unor criterii de evaluare în anumite domenii; invită Comisia să înceapă finanțarea proiectelor demonstrative, pilot și a celor pentru care se așteaptă confirmarea conceptului înainte ca PC7 să se încheie și să aibă în vedere un sistem de finanțare pentru a recompensa proiectele de succes și pentru a sprijini introducerea lor pe piață pentru a completa actual finanțare inițială; consideră, în acest sens, că este necesară coordonarea strânsă între PC7, programul-cadru pentru inovație și competitivitate și fondurile structurale;

44.

atrage atenția asupra faptului că, în cazul restructurării PC7 în știință pentru știință, știință pentru competiție și știință pentru societate, există riscul de a ignora trecerea graduală de la cercetarea de bază la cercetare aplicată și inovare; subliniază necesitatea garantării derulării cu succes a proiectelor integrate, fără blocaje cauzate de structuri rigide;

45.

considera ca PC7 si viitorul PC8 ar trebui sa contribuie mai mult la dezvoltarea industriei europene si solicita Comisiei si statelor membre încurajarea cercetării aplicate;

46.

recunoaște că PC7 vizează în principal cercetarea și dezvoltarea tehnologică, însă subliniază importanța elaborării unor programe și politici UE astfel încât sinergiile din cadrul întregului lanț de valori al C&D (de la cercetare la educație, prin inovare, creare de locuri de muncă) să fie exploatate la maxim; consideră că aceasta este singura modalitate de a realiza obiectivele stabilite în „O Uniune a inovării” și de a accelera transformarea Europei într-o societate bazată pe cunoaștere; în acest sens, salută dezvoltarea în prezent a unui tabel al inovărilor, însă solicită elaborarea unei definiții mai ample a inovării (incluzând inovările care nu sunt de oridin tehnologic și cele generate prin intermediul personalului), precum și elaborarea unor modele, metodologii și instrumente mai eficiente și stimularea inovări, inclusiv prin proceduri de achiziții publice, stabilirea de standarde și inginerie financiară;

47.

recunoaște că platformele tehnologice europene, ITC-urile și PPP-urile contribuie la o mai mare participare a sectorului industrial și solicită consolidarea acestora în cadrul unor programe viitoare; subliniază necesitatea asigurării unor regulamente adecvate de participare (inclusiv regulamentele privind proprietatea intelectuală) și ratele de finanțare (inclusiv ratele de finanțare pentru costurile indirecte), precum și nevoia continuării simplificării pentru a atrage un număr mai mare de IMM-uri, institute publice de cercetare și organizații de cercetare mai mici, asigurând astfel un echilibru mai eficient în ceea ce privește accesul ți participarea la ITC-uri și PPP-uri;

48.

își exprimă îngrijorarea în ceea ce privește încărcarea administrativă excesivă a PC7; subliniază că măsurile de simplificare care nu necesită schimbarea regulamentului ar trebui puse în aplicare cât mai curând posibil, cu respectarea simplității, stabilității, consecvenței, certitudinii juridice, transparenței, excelenței și încrederii și încurajează Comisia să continue să exploreze măsuri de simplificare, inclusiv contribuții sub formă de bunuri din partea solicitanților, precum și armonizarea metodelor de calcul și contabile utilizate de sistemele naționale de finanțare; solicită Comisiei să ia măsuri urgente pentru a scurta în mod semnificativ timpul care se scurge de la depunerea unei solicitări la acordarea unei finanțări, pentru a reduce procedurile birocratice de pregătire, depunere și evaluare a proiectelor (inclusiv prin utilizarea unui portal de solicitări al UE bazat pe modelul american echivalent), pentru a reduce numărul de rapoarte regulate privind situația financiară și a documentelor de audit pentru perioada de raportare, ajungțnd la un mai bun echilibru între between riscul și controlul activităților de cercetare; subliniază că actuala abordare care dezaprobă riscurile a politicii UE în domeniul cercetării împiedică finanțarea ideilor de cercetare de mare risc cu cel mai mare potențial de descoperiri științifice, sugerând, prin urmare, o abordare bazată pe încredere, cu o toleranță mai permisivă la risc și eșec, și nu o abordare bazată exclusiv pe rezultate, care ar putea împiedica cercetarea inovatoare; recomandă simplificarea interpretării și clarificarea suplimentară a definiției costurilor eligibile; susține propunerea de revizuire a Regulamentului financiar pentru simplificarea procedurilor și a solicitărilor de revizuire/sau a interpretării extinse a statutului european al personalului privind problema responsabilității personalului; solicită elaborarea de norme procedurale mai precise, consecvente și transparente pentru audituri, nu doar pe bază de selecție aleatorie, ci și pe baza unor criterii mai realiste, precum experiența participanților și istoricul de erori și neconformități;

49.

insistă asupra importanței introducerii rapide de măsuri de simplificare procedurale, administrative și financiare în gestionarea actuală a PC7, astfel cum au fost identificate în Rezoluția Parlamentului din 11 noiembrie 2010; salută Decizia Comisiei din 24 ianuarie 2011 de introducere a trei măsuri de simplificare, precum și crearea unui Instrument unic de înregistrare; invită Comisia să aplice rapid aceste măsuri într-o manieră uniformă și să analizeze unde mai sunt încă posibile măsuri de simplificare suplimentare; regretă problemele grave de interpretare și insecuritatea juridică pentru participanții la PC7 și afirmă încă o dată voința sa ca litigiile în curs între Comisie și beneficiarii tuturor programelor-cadru să fie soluționate rapid, respectând principiul unei gestionări serioase a fondurilor publice; solicită Comisiei să permită beneficiarilor să consulte Comitetul de verificare pentru cercetare în timpul sau după finalizarea unui proiect pentru a clarifica problemele legate de calcularea costurilor, regulamentele de participare și audit, inclusiv auditul ex-post; subliniază necesitatea de a conserva ceea ce funcționează bine și de a modifica regulamentele care trebuie adaptate;

50.

solicită măsuri de reducere a duratei procedurilor de acordare a finanțărilor vizând îmbunătățirea proporției subvențiilor acordate în mai puțin de opt luni într-un anumit procentaj în 2011 și în mai puțin de șase luni în perioada rămasă;

51.

privește favorabil recomandările de reducere a duratei procedurilor de ofertare și solicită o mai bună analiză a instrumentelor existete înainte de crearea oricăror noi instrumente în cadrul PC7;

52.

propune ca Comisia să ajute entitățile publice să-și îmbunătățească sistemele de gestiune prin efectuarea unor evaluări fără consecințe economice care să permită stabilirea, în beneficiul acestor entități, a unui ansamblu de acțiuni menite să îmbunătățească gestiunea de proiecte, prin implementarea acestora într-o perioadă de timp concretă, care să nu depășească un an;

53.

consideră că MFPR a jucat un rol de pârghie, atât în termeni calitativi, cât și cantitativi, preponderent pentru creșterea investițiilor în CDI într-un moment de criză în care sectorul bancar nu mai era capabil să exercite acest rol, înregistrând în primii ani împrumuturi în valoare de 8 miliarde de euro, care au generat investiții în valoare de peste 20 de miliarde de euro;

54.

își manifestă, totuși, preocuparea în ceea ce privește sumele derizorii acordate infrastructurilor de cercetare, universităților și organismelor de cercetare și IMM-urilor, în special IMM-urilor inovatoare, precum și în ceea ce privește existența unui dezechilibru geografic și sectorial binecunoscut al împrumuturilor alocate; sprijină concluziile Consiliului European din 4 februarie 2011, în special acolo unde se solicită verificarea tuturor acțiunilor posibile pentru valorifiarea drepturilor de proprietate intelectuală la nivel european, în special pentru a favoriza accesul IMM-urilor pe piața cunoașterii;

55.

regretă faptul că proiectele RSFF sunt situate doar în 18 state membre UE și în 2 țări asociate și că IMM-urile, universitățile/organizații de cercetare și infrastructuri de cercetare sunt, în prezent, subreprezentate în RSFF; solicită Comisiei să analizeze cauzele care au determinat celelalte 9 state membre UE să nu utilizeze acest nou mecanism care s-a dovedit că a contribuit decisiv la creșterea finanțării CDI, și să asigure participarea tuturor țărilor;

56.

solicită Comisiei și statelor membre să investigheze publicitatea referitoare la disponibilitatea creditelor MFPR la nivelul statelor membre și să se asigure că potențialii participanți beneficiază de informații adecvate și de asistență pentru accesarea creditelor MFPR, în special în acele state membre a căror monedă națională nu este euro;

57.

recomandă să se continue și să se intensifice aplicarea acestui instrument financiar inovator în cadrul PC7, precum și în viitorul PC8, în măsura în care acesta facilitează accesul la finanțare și favorizează investițiile private; subliniază necesitatea elaborării acestor instrumente în așa fel încât să poată fi aplicate IMM-urilor;

58.

solicită ca utilizarea PC7 să țină cont de consecințele diferite în fiecare stat membru ale crizei economice pentru anii de la sfârșitul programului (2011-2013), având în vedere sumele considerabile (28,8 miliarde de euro pe 3 ani) care rămân de programat, obiectivele de atins pentru UE 2020 și pregătirea unui Spațiu european de cercetare și a Uniunii inovării; solicită în special alinierea obiectivelor programului PC7 cu strategiile UE privind eficiența resurselor, materiile prime și Agenda digitală;

59.

consideră că sumele rămase nu trebuie să fie sustrase de la cercetare și utilizate pentru a acoperi alte programe sau instrumente care nu aparțin sectorului cercetării și inovării și care nu se regăsesc în obiectivele și domeniul de aplicare a PC7;

60.

subliniază necesitatea de a consolida, stimula și garanta finanțarea cercetării și dezvoltării în Uniune prin creșterea semnificativă a cheltuielilor relevante după 2013; este de părere că această creștere a fondurilor – în mod ideal prin dublarea bugetului – trebuie să încurajeze creșterea sustenabilă și concurența prin excelență; subliniază, astfel, că această creștere a fondurilor trebuie corelată cu o abordare orientată mai mult către rezultate, axată pe performanță, și cu o simplificare radicală a procedurilor de finanțare; sprijină o viitoare colaborare și cooperare între diferitele programe de CDI ale UE, de exemplu prin intermediul „Cadrului strategic comun de cercetare și inovare”; consideră că odată stabilite, programele viitoare vor trebui să demonstreze continuitate, acest lucru fiind important pentru toți actorii implicați;

61.

subliniază faptul că este important ca rezultatele obținute în fiecare domeniu stabilit ca fiind o prioritate politică în materie de finanțare să fie evaluate, inclusiv din punctul de vedere al eficienței lor, pentru a îmbunătății evaluarea programelor viitoare;

62.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/20

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 9 noiembrie 2010 intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale - Politica comercială – componentă cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612) și Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 7 iulie 2010 intitulată „Către o politică europeană globală în domeniul investițiilor internaționale” (COM(2010)0343),

—

având în vedere studiul comun realizat de Comisie și de guvernul Canadei intitulat „Evaluarea costurilor și beneficiilor unui parteneriat economic mai strâns între UE și Canada” din octombrie 2008 (1) și raportul comun privind exercițiul menit să definească aria relațiilor UE-Canada din 5 martie 2009 (2),

—

având în vedere declarația comună de la summitul UE-Canada privind un acord de parteneriat economic global între Uniunea Europeană și Canada, semnată la Praga la 6 mai 2009 (Documentul Consiliului 09547/2009),

—

având în vedere Recomandarea Comisiei adresată Consiliului la 20 decembrie 2010 privind modificarea directivelor de negociere pentru un acord de integrare economică cu Canada în vederea autorizării Comisiei de a negocia, în numele Uniunii, pe tema investițiilor (SEC(2010)1577),

—

având în vedere Raportul Comisiei adresat Consiliului European la 10 martie 2011 intitulat „Raport 2011 privind obstacolele în calea comerțului și a investițiilor – Angajarea partenerilor noștri economici strategici în ameliorarea accesului la piață: Priorități de acțiune privind eliminarea obstacolelor din calea comerțului” (COM(2011)0114),

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare, în special Rezoluția din 22 mai 2007 privind Europa globală — aspecte externe ale competitivității (3), Rezoluția din 19 februarie 2008 privind strategia UE pentru ameliorarea accesului pe piețele externe pentru întreprinderile europene (4), Rezoluția din 20 mai 2008 privind comerțul cu materii prime și produse de bază (5), Rezoluția din 4 septembrie 2008 privind comerțul cu servicii (6), Rezoluția din 18 decembrie 2008 referitoare la impactul contrafacerii asupra comerțului internațional (7), Rezoluția din 5 februarie 2009 referitoare la consolidarea rolului IMM-urilor europene în comerțul internațional (8), Rezoluția din 5 mai 2010 referitoare la viitorul summit UE-Canada (9), Rezoluția din 25 noiembrie 2010 referitoare la drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale (10), Rezoluția din 25 noiembrie 2010 privind Politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice (11), Rezoluția din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale (12), Rezoluția din 17 februarie 2011 referitoare la Europa 2020 (13), și Rezoluția din 6 aprilie 2011 referitoare la viitorul politicii europene de investiții internaționale (14),

—

având în vedere Acordul-cadru de cooperare comercială și economică între Comunitățile Europene și Canada (15) și alte acorduri bilaterale ulterioare încheiate cu Canada, în special Acordul privind cooperarea vamală și asistența reciprocă în probleme vamale (16), Acordul privind măsurile sanitare e protecție a sănătății publice și animale aplicabile în comerțul cu animale vii și cu produse de origine animală (17), Acordul privind comerțul cu vinuri și băuturi spirtoase (18), Acordul privind siguranța aviației civile (19) și Acordul privind transportul aerian (20),

—

având în vedere Acordul-cadru revizuit privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (21),

—

având în vedere articolul 207 alineatul (3) și articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât sistemul comercial multilateral bazat pe norme, stabilit de Organizația Mondială a Comerțului (OMC), continuă să reprezinte cel mai adecvat cadru pentru reglementarea și promovarea unui comerț corect și echitabil prin instituirea unor reguli adecvate și garantând respectarea acestora;

B.

întrucât încheierea cu succes a Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD) este de o importanță crucială pentru evoluția viitoare a OMC; întrucât un astfel de angajament nu împiedică încheierea de acorduri bilaterale în afara angajamentelor din cadrul OMC și complementare normelor multilaterale;

C.

întrucât Canada este unul dintre cei mai vechi și mai apropiați parteneri ai UE, fiind prima țară industrializată cu care UE a semnat în 1976 un acord-cadru de cooperare comercială și economică; întrucât, de-a lungul anilor, au fost semnate mai multe acorduri bilaterale menite să faciliteze relații comerciale mai strânse;

D.

întrucât UE este pentru Canada al doilea cel mai important partener comercial, iar Canada este în prezent pentru UE cel de-al unsprezecelea cel mai important partener comercial (2009); întrucât Canada este pentru UE pe locul al patrulea în clasamentul furnizorilor de investiții străine directe (IED), iar UE este pentru Canada a doua sursă de IED (2008);

E.

întrucât studiul comun din 2008 a demonstrat că există beneficii potențiale semnificative atât pentru Canada, cât și pentru UE în urma liberalizării comerțului bilateral dintre aceste state;

F.

întrucât sectoarele private atât din UE, cât și din Canada au manifestat un sprijin puternic pentru încheierea unui acord economic ambițios și cuprinzător și consideră că un parteneriat economic mai strâns între UE și Canada ar trimite un puternic semnal favorabil dezvoltării către investitori și mediul de afaceri din UE și Canada, dar și de pe plan internațional;

G.

întrucât există un consens general asupra faptului că relațiile economice dintre UE și Canada nu au ajuns încă la potențial maxim și că acordul de liber-schimb dintre UE și Canada poate contribui semnificativ la dezvoltarea și realizarea acestui lucru, prin îmbunătățirea comerțului și a fluxurilor de investiții, prin eliminarea tarifelor și a vârfurilor tarifare și a barierelor netarifare nejustificate și prin susținerea unei cooperări strânse în special în domeniile cooperării în scopuri de reglementare, mobilității forței de muncă și recunoașterii calificărilor;

H.

întrucât negocierile în curs pentru un acord comercial și economic cuprinzător (CETA) au în vedere încheierea unui acord foarte amplu, ale cărui ambiții depășesc orice acord comercial și economic negociat până în prezent atât de UE cât și de Canada, ceea ce ar putea consolida și mai mult relația bilaterală comercială și de investiții puternică ce există deja;

I.

întrucât Comisia dorește să integreze protecția investițiilor în negocierile actuale cu Canada și a propus Consiliului o modificare a directivelor de negociere existente;

J.

întrucât atât UE, cât și Canada au declarat că s-au înregistrat progrese semnificative în cadrul negocierilor pentru CETA, cu scopul de a încheia un acord până la sfârșitul anului 2011,

1.

consideră că sistemul comercial multilateral, reprezentat de OMC, rămâne de departe cel mai eficient cadru pentru realizarea unui comerț liber, corect și echitabil la nivel global; își reafirmă sprijinul puternic pentru o încheiere cu succes a negocierilor din cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD), care rămâne prioritară pentru comerțul UE; consideră că UE și Canada pot contribui împreună la încheierea cu succes a negocierilor din cadrul ADD;

2.

salută încheierea cu Canada a unui acord în afara angajamentelor din cadrul OMC și care să fie complementar normelor multilaterale, cu condiția ca în urma negocierilor să rezulte un acord echilibrat, ambițios și de o înaltă calitate, care să vizeze mai mult decât reduceri tarifare; solicită aplicarea principiului reciprocității în cadrul căilor de atac legale disponibile în cazul unor litigii comerciale și subliniază în special nevoia de a îmbunătăți protecția drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a mărcilor comerciale, a brevetelor și a indicațiilor geografice și de a obține un veritabil acces reciproc la piață, în special la piețele serviciilor și achizițiilor publice (inclusiv la nivel sub-federal);

3.

invită Comisia, în semn de bunăvoință, să retragă criticile sale față de cerințele legate de conținutul local al legii din Ontario privind energia ecologică;

4.

consideră că acest capitol privind proprietatea intelectuală nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra fabricării de medicamente generice și trebuie să respecte excepțiile TRIPs legate de domeniul sănătății publice;

5.

ia act de faptul că Comisia a optat pentru o abordare bazată pe liste negative în ceea ce privește liberalizarea serviciilor, însă consideră că aceasta ar trebui considerată o simplă excepție, care nu ar trebui să servească drept precedent pentru viitoarele negocieri; consideră că excepția GATS prevăzută pentru utilitățile publice rămâne cel mai adecvat instrument pentru garantarea accesului universal al cetățenilor la serviciile publice;

6.

își exprimă preocuparea cu privire la continuarea extragerii azbestului în Canada și la impactul considerabil al acestei activități asupra sănătății lucrătorilor; reamintește faptul că în UE au fost interzise utilizarea, extracția și prelucrarea azbestului, precum și producția produselor din azbest; solicită Canadei să ia măsuri similare pentru a ameliora sănătatea publică;

7.

în baza elementelor complementare din cadrul celor două economii, subliniază potențialul viitor pentru sporirea investițiilor și a comerțului UE-Canada și oportunitățile de afaceri care decurg din CETA;

8.

consideră că ambițiile Comisiei din cadrul discuțiilor cu Canada ar trebui să fie însoțite de o abordare la fel de ambițioasă a dezvoltării durabile, în special în ceea ce privește nivelul obligațiilor la locul de muncă, dimensiunea capitolului privind mediul înconjurător și modul de abordare a problemelor din acordurile multilaterale de mediu, precum și mecanismele de aplicare, și ar trebui să sprijine și să promoveze inițiative care au drept scop să contribuie la combaterea schimbărilor climatice, să promoveze dispoziții cu caracter juridic obligatoriu în domeniul drepturilor omului și al standardelor sociale și de mediu și să promoveze responsabilitatea socială a întreprinderilor;

9.

salută progresele înregistrate în cadrul negocierilor pentru CETA și încurajează Comisia să continue consultările cu principalele părți interesate; deși studiul comun a demonstrat beneficii potențiale semnificative atât pentru Canada, cât și pentru UE, solicită Comisiei să realizeze cât mai curând posibil o evaluare cuprinzătoare a impactului asupra sustenabilității prin care să se analizeze implicațiile sectoriale previzibile și consecințele socio-economice pentru UE ca urmare a acordului final;

10.

remarcă faptul că, în ceea ce privește relațiile UE-Canada, competența se află exclusiv la nivel federal, dar deoarece provinciile și teritoriile canadiene sunt responsabile de punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din tratat, care intră în domeniul lor de jurisdicție, consideră că acest nivel este esențial și salută participarea provinciilor și teritoriilor canadiene la negocierile pentru CETA și le încurajează să își sincronizeze politicile și procedurile pentru a permite maximizarea potențialelor beneficii; consideră că o negociere reușită ar trebui să includă angajamente explicite din partea guvernelor provinciilor și teritoriilor;

11.

remarcă, cu preocupare, că Comisia a prezentat Consiliului o propunere pentru modificarea directivelor de negociere prin care Comisia este autorizată să negocieze cu Canada în materie de investiții fără să aștepte ca Parlamentul să își adopte poziția în ceea ce privește viitorul politicii generale a UE în materie de investiții; invită Comisia ca, în cadrul negocierilor cu Canada referitoare la investiții, să țină seama pe deplin de concluzia Parlamentului European în privința acestui subiect; consideră că, date fiind sistemele juridice bine dezvoltate din Canada, respectiv din UE, mecanismul de soluționare a litigiilor dintre state și acordarea de despăgubiri judiciare locale sunt cele mai adecvate instrumente de a aborda litigiile în materie de investiții; solicită Comisiei să se asigure că un potențial mecanism de soluționare a litigiilor dintre stat și investitori nu va afecta legislația viitoare în domenii politice sensibile, cum ar fi legislația în domeniul mediului, și că acesta este integrat în cerințe mai ample, astfel cum se specifică în Rezoluția Parlamentului referitoare la viitorul politicii europene de investiții internaționale;

12.

subliniază că în capitolul privind investițiile ar trebui să se promoveze investițiile de înaltă calitate, care să respecte mediul și să încurajeze condițiile de muncă bune; de asemenea, solicită ca acest capitol privind investițiile să respecte dreptul de reglementare al ambelor părți, în special în domenii precum securitatea națională, mediul, sănătatea publică, drepturile lucrătorilor și consumatorilor, politica industrială și diversitatea culturală; invită Comisia să excludă din domeniul acordurilor de investiții sectoarele sensibile cum ar fi cultura, educația, apărarea națională și sănătatea publică;

13.

își reafirmă îngrijorarea cu privire la impactul extracției de nisip bituminos asupra mediului ca urmare a nivelului ridicat al emisiilor de CO2 rezultate în timpul procesului de producție a acestuia, precum și privind amenințarea la adresa biodiversității locale; își exprimă convingerea că negocierile pentru CETA nu ar trebui să afecteze drepturile UE de a legifera în cadrul directivei privind calitatea combustibililor și nici să afecteze capacitatea autorităților canadiene de a introduce în viitor standarde de mediu privind extracția de nisipuri bituminoase; încurajează ambele părți să soluționeze orice dezacord pe cale amiabilă și fără să pericliteze negocierile pentru CETA;

14.

ia act de acțiunile juridice recente legate de interdicția impusă de UE asupra produselor derivate din focă, în special de cererea Canadei adresată în cadrul OMC de instituire a unui complet oficial de soluționare a litigiilor; se așteaptă ca, în ceea ce privește interzicerea produselor derivate din focă, Comisia să rămână fermă privind poziția UE; își exprimă speranța profundă că Canada își va retrage cererea prezentată la OMC, care contravine unor relații comerciale pozitive, înainte de a fi necesară ratificarea acordului CETA de către Parlamentul European;

15.

atrage atenția asupra diferitelor politici aplicate de UE și Canada în ceea ce privește reglementarea organismelor modificate genetic (OMG); avertizează asupra faptului că reglementările mai stricte aplicate de UE ar putea fi contestate de firmele private în cadrul mecanismului privind soluționarea litigiilor propus în cadrul CETA;

16.

consideră că, în cadrul acestor negocieri, capitolele privind agricultura vor constitui un aspect important pentru ambele părți; este preocupat de concesiile potențial substanțiale ce s-ar putea face pentru OMG-uri, sectorul laptelui și etichetarea de origine; subliniază, prin urmare, că interesele și prioritățile din agricultură ar trebui luate pe deplin în considerare și invită Comisia să negocieze un acord care va fi benefic pentru consumatorii din UE și din Canada, dar și pentru sectoarele agricole din ambele țări, și să asigure, din perspectiva unui rezultat global echilibrat, o concurență mai intensă, dar și mai loială, între furnizorii de produse agricole din UE și Canada; în acest context, salută angajamentul inițial al ambelor părți de a nu menține, introduce sau reintroduce subvenții la exporturile agricole pentru produsele agricole comercializate, acesta fiind un pas înainte spre negocieri ambițioase și corecte, precum și acordul de a coopera la negocierile pe teme agricole ce au loc în cadrul OMC;

17.

solicită Comisiei Europene, în spiritul coerenței politicilor UE, îndeosebi a celor referitoare la TTPM, să asigure că interesele acestora în privința produselor strategice ale acestora sunt menținute în cadrul viitorului acord dintre UE și Canada;

18.

subliniază faptul că negocierile privind măsurile sanitare și fitosanitare reprezintă o chestiune extrem de importantă din cadrul capitolelor agricole; în acest context, invită Comisia să se angajeze să negocieze norme în domeniu care să mențină un standard ridicat;

19.

reamintește Consiliului și Comisiei că, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul trebuie să obțină acordul Parlamentului pentru fiecare acord comercial internațional și că atât Consiliul, cât și Comisia sunt obligate să informeze Parlamentul imediat și integral, în toate etapele procedurii; invită Consiliul să pună imediat la dispoziția Parlamentului toate informațiile de pe parcursul procedurii pentru care este responsabil, în special privind directivele de negociere adoptate și orice modificare a acestora; solicită Consiliului și Comisiei să implice Parlamentul în toate etapele negocierii și să țină seama pe deplin de opiniile Parlamentului;

20.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și parlamentului și guvernului federal, precum și guvernelor și parlamentelor provinciale și teritoriale din Canada.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/24

—

având în vedere nota din martie 2009 a Organizației Internaționale a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) intitulată „Cooperarea internațională în materie de supraveghere a agențiilor de rating de credit”,

—

având în vedere forumul comun cu titlul „Inventarierea utilizării ratingurilor de credit”, care a avut loc în iunie 2009,

—

având în vedere raportul din 25 septembrie 2009 al Consiliului pentru Stabilitate Financiară adresat liderilor G20 și intitulat „Ameliorarea reglementărilor financiare”,

—

având în vedere raportul Fondului Monetar Internațional din 29 octombrie 2010 intitulat „Raport privind stabilitatea financiară mondială: credite suverane, finanțare și lichiditatea sistemului”,

—

având în vedere declarația din cadrul Summitului G20 de la Toronto, din 26-27 iunie 2010,

—

având în vedere raportul Consiliului pentru Stabilitate Financiară din 27 octombrie 2010 intitulat „Principiile pentru reducerea încrederii excesive acordate ratingurilor emise de agențiile de rating de credit”,

—

având în vedere consultarea publică lansată de Comisie la 5 noiembrie 2010,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A7-0081/2011),

A.

întrucât salută acțiunile în desfășurare la nivel mondial, internațional și european privind reglementarea agențiilor de rating de credite (ARC);

B.

întrucât se presupune că ARC acționează ca intermediari de informare, deoarece reduc discrepanțele de informare de pe piețele de capital și facilitează accesul pe piață la nivel global, reduc costurile cu informarea și măresc numărul potențial de împrumutători și investitori, contribuind astfel la furnizarea de lichidități și asigurarea transparenței pe piață și la determinarea prețurilor;

C.

întrucât, în legislația recentă, ARC au primit un nou rol care poate fi clasificat ca rol de „certificare”, situație ce reflectă faptul că ratingurile sunt din ce în ce mai mult integrate în cerințele de capital;

D.

întrucât agenții financiari dau dovadă de o încredere excesivă în aprecierile emise de ARC;

E.

întrucât ARC acordă ratinguri pentru trei sectoare diferite - sectorul public, întreprinderi și instrumente financiare structurate - și întrucât ARC au jucat un rol semnificativ în acutizarea crizei financiare prin acordarea de ratinguri eronate instrumentelor financiare structurate, care au trebuit să fie declasate în medie cu trei-patru niveluri în perioada crizei;

F.

întrucât Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 a reprezentat prima reacție la criza financiară și abordează deja cele mai importante chestiuni, stabilind măsuri de supraveghere și reglementare pentru ARC; întrucât acest regulament nu abordează, totuși, toate problemele fundamentale, ci, de fapt, creează noi obstacole pentru intrarea pe piață;

G.

întrucât lipsa unei certitudini de reglementare în acest sector periclitează buna funcționare a piețelor financiare ale UE și, prin urmare, solicită Comisiei Europene să identifice corect, înainte de prezentarea altor amendamente la Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, lacunele existente în noul cadru și să prezinte o evaluare de impact privind gama de alternative care există pentru eliminarea acestor lacune, inclusiv posibilitatea de a prezenta alte propuneri legislative;

H.

întrucât sectorul ratingurilor de credit este afectat de numeroase deficiențe, cele mai importante fiind lipsa concurenței, structurile de oligopol și lipsa răspunderii și a transparenței; întrucât una dintre deficiențele agențiilor de rating de credit dominante este, în special, modelul de plată și întrucât deficiența principală din cadrul sistemului de reglementare este încrederea excesivă în ratingurile de credit externe;

I.

întrucât cel mai bun mod de intensificare a concurenței ar fi să se creeze un mediu de reglementare care să promoveze cu eficacitate intrările pe piață, precum și să se efectueze o analiză detaliată a obstacolelor actuale care stau în calea intrării pe piață și a celorlalți factori care afectează concurența;

J.

întrucât, în perioadele favorabile, participanții pe piață au tendința de a interpreta greșit sau de a neglija metodologia și semnificația ratingurilor de credit, care au scopul de a determina probabilitatea nerambursării creditelor;

K.

întrucât recentele evenimente legate de criza monedei euro au subliniat rolul semnificativ al ratingurilor datoriilor publice, precum și incoerența și caracterul prociclic ale utilizării ratingurilor în scopuri de reglementare;

L.

întrucât independența ratingurilor față de amestecul pieței și al politicului are o importanță primordială și trebuie garantată indiferent de ce structuri și modele de afaceri noi pot apărea și ținând seama de contextul guvernanței economice și al simulărilor de criză;

M.

întrucât ratingurile se pot schimba și chiar se schimbă ca urmare a unor ajustări fundamentale ale profilului de risc sau a unor informații noi, ele ar trebui concepute astfel încât să fie stabile și să nu fluctueze din cauza atitudinii pieței;

N.

întrucât sistemul Basel II a condus la o încredere excesivă în ratingurile externe, conducând în anumite cazuri la decizia unor bănci de a nu efectua evaluări autonome privind expunerile lor;

O.

întrucât reglementarea recentă în materie de ratinguri din SUA prin Legea Dodd Frank a optat pentru diminuarea încrederii în scop de reglementare acordată evaluărilor agențiilor;

1.

consideră că, din cauza schimbării modului în care ratingurile de credit sunt utilizate, în sensul că emitentul primește un rating pentru a beneficia de un tratament preferențial conform unui cadru de reglementare și nu pentru a-și asigura accesul pe piețele mondiale de capital, încrederea excesivă a sistemului global de reglementare financiară în ratingurile de credit externe trebuie redusă cât mai mult posibil și într-un interval de timp realist;

2.

consideră că trebuie redusă denaturarea concurenței cauzată de practicile actuale potrivit cărora agențiile de rating de credit evaluează participanții la piață și, totodată, acceptă comenzi de la aceștia;

3.

este de acord cu principiile stabilite de Consiliul pentru Stabilitate Financiară în octombrie 2010, care specifică orientări generale privind modul de reducere a gradului de utilizare a ratingurilor de credit externe și salută consultarea publică inițiată de Comisie în noiembrie 2010; solicită Comisiei să analizeze dacă statele membre folosesc ratingurile de credit în scopuri de reglementare și modul în care se realizează această acțiune, scopul fiind acela de a reduce încrederea excesivă generală în ratingurile de credit a sistemului de reglementare financiară;

4.

subliniază deficiențele pe care le conține abordarea standardizate din cadrul de reglementare Basel II prin care se permite ca reglementările privind cerințele de capital pentru instituțiile financiare să fie stabilite pe baza ratingurilor de credit externe; consideră că este important să se stabilească un cadru privind adecvarea capitalului, care să garanteze o evaluare internă solidă a riscurilor, o mai bună supraveghere a unei astfel de evaluări a riscurilor și un acces mai bun la informațiile pertinente privind creditele; susține utilizarea într-o mai mare măsură a abordării IRB (bazate pe ratingurile interne), cu condiția ca aceasta să fie fiabilă și sigură și ca dimensiunea, capacitatea și complexitatea instituției financiare să permită o evaluare adecvată a riscurilor; consideră că, pentru a asigura condiții de concurență echitabile, este important ca modelele interne să respecte parametrii înscriși în reglementările UE și să facă obiectul unei validări riguroase de către organismul de supraveghere; consideră, în același timp, că entitățile mai mici, mai puțin complexe și cu mai puține capacități ar trebui să poată recurge la ratingurile externe dacă o evaluare de risc internă nu este viabilă, cu condiția să îndeplinească cerințe adecvate de due diligence;

5.

subliniază importanța urmăririi în acest sens a evoluției sistemului Basel III și a procesului în curs legat de Directiva privind cerințele de capital IV;

6.

consideră că este nevoie să se restabilească capacitatea investitorilor de a-și realiza propriile analize de due diligence, ca o condiție prealabilă care să permită folosirea pe scară largă a modelelor interne specifice de evaluare a riscului de credit; propune ca băncile și alți actori financiari să utilizeze mult mai des evaluări interne adecvate ale riscului;

7.

își exprimă opinia că participanții la piață nu ar trebui să investească în produse structurate sau de alt tip dacă nu pot evalua ei înșiși riscurile de credit conexe sau, în caz contrar, ar trebui să aplice ponderea celui mai mare risc;

8.

solicită Băncii Centrale Europene și băncilor centrale naționale să își revizuiască modul de utilizare a ratingurilor externe și le solicită să își consolideze cunoștințele în sensul dezvoltării propriilor modele de evaluare a standardului de credit pentru activele eligibile folosite drept garanție pentru operațiunile care furnizează lichidități și să nu se mai bazeze într-o măsură atât de mare pe ratingurile externe;

9.

solicită Comisiei să evalueze cu atenție posibila utilizare a unor instrumente alternative pentru măsurarea riscului de credit;

10.

este conștient de conflictul de interese inerent care poate apărea în cazul în care participanții la piață își construiesc propriile evaluări interne de risc al creditelor pentru cerințele interne de reglementare privind capitalul și, prin urmare, consideră că este necesar să se sporească responsabilitatea, capacitatea, competențele și resursele organismelor de supraveghere pentru monitorizarea, evaluarea și supravegherea caracterului corespunzător al modelelor interne și pentru impunerea unor măsuri prudențiale; consideră că, în cazul în care un model intern nu poate fi evaluat în mod corespunzător de către organismul de supraveghere din cauza complexității sale, utilizarea unui astfel de model în scop de reglementare nu trebuie aprobată; consideră că transparența ipotezelor utilizate pentru evaluarea de către experți independenți are și ea un rol;

11.

afirmă că, pentru a-și îndeplini cu eficacitate funcția de supraveghere, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) ar trebui să aibă dreptul să efectueze investigații și inspecții la fața locului neanunțate și că, în exercitarea funcției sale de supraveghere, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe ar trebui să acorde persoanelor care fac obiectul procedurilor posibilitatea de a fi audiate pentru a le respecta dreptul la apărare;

12.

subliniază caracterul global al sectorului ratingurilor de credit și solicită Comisiei și statelor membre să găsească, în colaborare cu țările membre ale G20, o abordare globală, bazată pe cele mai înalte standarde, atât în privința Regulamentului privind ARC, cât și în privința reglementărilor prudențiale și a celor privind piețele în ceea ce privește reducerea utilizării excesive a ratingurilor de credit externe, pentru a menține condiții de concurență echitabile și pentru a preveni situațiile de arbitraj de reglementare, menținând în același timp piețele deschise;

13.

consideră că stimularea concurenței, promovarea transparenței și chestiunea unui viitor model de plată ar trebui să fie sarcinile cele mai importante, în timp ce chestiunea originii unei ARC ar trebui să fie secundară;

14.

reafirmă că Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 creează două sisteme pentru abordarea ratingurilor de credit externe provenind din țări terțe și că la baza regimului de avizare se află intenția de a permite ratingurilor de credit externe care provin din țări terțe și care nu sunt considerate ca echivalente să fie utilizate în Uniunea Europeană în cazul în care se atribuie o responsabilitate clară unei ARC ce își dă avizul;

15.

subliniază că o concurență mai intensă în acest sector nu înseamnă în mod automat și o calitate mai bună a ratingurilor și reafirmă că toate agențiile de rating trebuie să respecte cele mai înalte standarde în ceea ce privește integritatea, publicarea informațiilor, transparența și gestionarea conflictelor de interese, așa cum prevăd cerințele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1060/2009, pentru a asigura calitatea ratingurilor și a evita fenomenul de selectare a ratingului celui mai favorabil („rating shopping”);

16.

solicită Comisiei să efectueze o evaluare de impact și un studiu de viabilitate detaliate privind costurile, beneficiile și posibila structură de guvernare a unei fundații europene a ratingurilor de credit (FERC) complet independente, al cărei domeniu de competență să se extindă în toate cele trei sectoare de rating; consideră că Comisia ar trebui să aibă în vedere costurile inițiale necesare pentru a finanța activitatea acestei fundații în primii trei, maximum cinci, ani, costuri care trebuie evaluate cu atenție; subliniază că orice propunere legislativă în acest sens trebuie să fie formulată cu foarte mare atenție pentru a se evita subminarea inițiativelor paralele de reducere a utilizării excesive a ratingurilor și de încurajare a noilor ARC să intre pe piață;

17.

solicită Comisiei să realizeze, în paralel cu acțiunea menționată la punctul 9, o evaluare de impact detaliată, o analiză de viabilitate și o estimare a costului pentru finanțarea necesară în acest scop; este ferm convins că aceste costuri de finanțare nu ar trebui în niciun caz suportate de contribuabili și consideră că nu ar trebui puse la dispoziție fonduri suplimentare, iar noua FERC ar trebui să fie complet autonomă, constituindu-și bugetul de sine stătător după perioada inițială de demarare;

18.

consideră că, pentru a garanta credibilitatea acestei fundații, conducerea, personalul și structura de guvernare ale noii FERC trebuie să fie pe deplin independente și autonome, adică să nu depindă de instrucțiunile statelor membre, ale Comisiei și ale altor organisme publice, precum și ale sectorului financiar și ale altor ARC, și că acestea trebuie să funcționeze în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 modificat;

19.

solicită Comisiei să efectueze o evaluare minuțioasă a costurilor, beneficiilor și structurii de guvernanță ale unei astfel de rețele a ARC europene, inclusiv a aspectelor privind modul în care ARC active la nivel național ar putea fi încurajate să adere la structuri de parteneriat sau de rețea comună pentru a beneficia de personalul și de resursele existente, având astfel, eventual, posibilitatea să acorde ratinguri într-o arie mai mare și să concureze cu ARC active la nivel transfrontalier; sugerează Comisiei că ar putea examina modalități de a sprijini rețelele de ARC, însă consideră că orice astfel de rețea trebuie să fie o inițiativă promovată de sector;

20.

apreciază că poate fi nevoie de sprijin inițial pentru înființarea unei astfel de rețele, dar consideră că rețeaua ar trebui să fie autonomă și profitabilă din propriile venituri; solicită Comisiei să evalueze necesitatea și mijloacele potențiale pentru finanțarea inițială și posibilele structuri juridice ale acestui proiect;

21.

consideră că Comisia ar trebui de asemenea să examineze și să evalueze posibilitatea înființării unei agenții europene de rating de credit cu adevărat independente; solicită Comisiei să examineze îndeaproape chestiunea personalului aceste agenții, care ar trebui să fie pe deplin independent, precum și problema resurselor sale financiare, care ar trebui să provină din taxe plătite de sectorul financiar privat;

22.

consideră că ratingurile de credit trebuie să servească scopului de informare mai bună a pieței, astfel încât investitorii să aibă la dispoziție o evaluare coerentă a riscului de credit din diferite sectoare și diferite țări; consideră că este important ca utilizatorii să poată avea posibilitatea să exercite un control mai bun asupra ARC și, în această privință, subliniază rolul esențial al unei transparențe sporite în activitățile acestora;

23.

subliniază că, pentru a permite investitorilor să evalueze în mod adecvat riscurile și să își îndeplinească îndatoririle în materie fiduciară și de due diligence, este necesar să se publice mai multe informații despre produse în ceea ce privește instrumentele financiare structurate, pentru a permite investitorilor să își formeze opinii în cunoștință de cauză; consideră că investitorii experimentați ar trebui să fie în măsură să evalueze riscurile potențiale ale creditelor, pe baza cărora să poată apoi aprecia riscul unui produs securitizat; sprijină în acest sens inițiativele în curs ale BCE și ale altor instituții privind asigurarea unui acces mai mare la informații referitoare la instrumentele financiare structurate; solicită Comisiei să evalueze necesitatea de a spori publicarea de informații pentru toate produsele din domeniul instrumentelor financiare;

24.

observă că, pe lângă activitatea lor de rating, majoritatea agențiilor de rating de credit emit o serie de prognoze, analize, avertismente și atenționări care au un impact semnificativ asupra piețelor; consideră că acestea ar trebui făcute publice conform unor criterii și protocoale prestabilite care garantează transparența și confidențialitatea;

25.

solicită Comisiei să propună revizuirea Directivei 2003/71/CE și a Directivei 2004/109/CE pentru a garanta că sunt disponibile mai pe larg informații suficiente, exacte și complete privind instrumentele financiare structurate;

26.

consideră că, în acest sens, este vital ca aspectele legate de protecția datelor să fie integral analizate în cadrul oricărei eventuale măsuri viitoare;

27.

se întreabă dacă ar fi avantajos ca emitenții să fie obligați să explice conținutul și metoda care stau la baza unui instrument financiar structurat unei terțe părți care fie efectuează un rating de credit nesolicitat, fie întocmește o evaluare internă de risc;

28.

reamintește Comisiei de obligația ce îi revine, în conformitate cu considerentul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 modificat, în ceea ce privește transparența informațiilor; solicită Comisiei să efectueze analiza necesară pentru a prezenta Parlamentului și Consiliului rezultatele conținând eventuale modificări legislative, ca parte a revizuirii Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 pe care o desfășoară în prezent;

29.

observă progresele înregistrate de ARC1 și ARC2 în materie de transparență și publicare a informațiilor; încurajează Comisia să efectueze o evaluare de impact a acestor regulamente după finalizarea procesului de înregistrare a ARC, pentru a evidenția viitoare domenii în care publicarea suplimentară de informații ar putea fi benefică pentru utilizatori;

30.

solicită, pe lângă o mai mare transparență a procesului de acordare a ratingurilor și a auditării interne, o supraveghere mai intensă a ARC realizată de autoritățile de supraveghere ale UE și o supraveghere mai strictă asigurată de autoritățile naționale de supraveghere în ceea ce privește utilizarea de ratinguri de către instituțiile financiare și dependența lor de aceste ratinguri;

31.

este de părere că Comisia ar trebui să analizeze dacă, în anumite condiții, ar fi oportună utilizarea a două ratinguri obligatorii, de exemplu pentru instrumentele financiare structurate și pentru orice rating de credit extern utilizat în scopuri de reglementare și dacă ratingul de credit extern cel mai conservator, adică cel mai puțin favorabil, ar trebui acceptat drept rating de referință în scopuri de reglementare; solicită Comisiei să efectueze o evaluare de impact cu privire la posibila utilizare a două ratinguri obligatorii;

32.

consideră că pentru ambele ratinguri costurile ar trebui suportate de emitent, iar primul rating de credit extern ar trebui să provină de la o ARC angajată, aleasă de emitent, în timp ce în cazul celui de-al doilea rating de credit extern ar trebui să fie analizate mai multe opțiuni, inclusiv posibilitatea desemnării agenției de către Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), pe baza unor criterii concrete, definite și obiective, ținându-se seama de performanța istorică și sprijinind înființarea de noi ARC, dar evitând totodată orice denaturare a concurenței;

33.

subliniază că reputația nu poate fi impusă de o autoritate de reglementare, dar că fiecare nouă ARC va fi acceptată doar dacă dobândește credibilitate;

34.

cunoaște faptul că actorii de pe piață sunt ostili ratingurilor de credit volatile din cauza costurilor mari (pentru deciziile conexe de vânzare sau cumpărare) pe care le presupune ajustarea ratingurilor; cu toate acestea, consideră că astfel de ratinguri tind să fie prociclice și să nu țină pasul cu evoluțiile de pe piața financiară;

35.

observă că ARC trebuie să utilizeze criterii clare pentru a nota performanța unei țări și este conștient de faptul că ratingul real nu este o ponderare mecanică a acestor factori; solicită actorilor din acest sector să precizeze ce metodologie și ce argumente sunt utilizate pentru a calibra ratingurile datoriei publice și să explice abaterile de la aceste ratinguri produse pe baza unui model și de la previziunile principalelor instituții financiare internaționale;

36.

observă că, potrivit FMI, ratingurile ar putea explica până la circa 70 % din spreadurile aferente CDS; este preocupat de efectele prociclice pe care ratingurile le-ar putea avea și cere să se acorde o atenție specială acestor aspecte sensibile;

37.

consideră că, pentru a reduce efectele negative (căderi bruște) asupra prețurilor și spreadurilor pe care le implică modificarea ratingurilor, reglementarea care condiționează deciziile de cumpărare sau de vânzare de ratinguri ar trebui eliminată;

38.

consideră că, deoarece aproape toate informațiile privind datoriile publice sunt disponibile pentru publicul larg, aceste informații ar trebui puse la dispoziție într-un mod mai ușor, mai coerent și mai comparabil, astfel încât actorii mai mari și mai experimentați de pe piață să fie stimulați să se bazeze pe propria judecată pentru a evalua riscul de credit suveran;

39.

consideră că, având în vedere efectele pe care ratingurile datoriei publice le pot avea asupra pieței, transparența privind metodele și motivele care au dus la luarea deciziilor, precum și răspunderea ARC trebuie îmbunătățite în acest domeniu; solicită realizarea unui studiu care să implice în acest demers viitoarea Fundație Europeană și viitoarea agenție europeană independentă de rating de credit;

40.

susține publicarea și explicarea detaliată a metodologiilor, modelelor și ipotezelor-cheie în activitatea lor de rating adoptate de agențiile de rating de credit, având în vedere, de asemenea, impactul sistemic pe care l-ar putea produce o declasare a datoriei publice;

41.

consideră că informațiile publice privind media ratingurilor externe existente de credit elaborate de ARC acreditate sunt valoroase; propune, prin urmare, instituirea unui indice european de rating (EURIX) care să înglobeze toate ratingurile ARC înregistrate care sunt disponibile pe piață;

42.

sprijină existența a diverse modele de plată în acest sector, dar subliniază existența unor riscuri legate de conflictele de interese care trebuie soluționate prin mijloace de transparență și de reglementare adecvate, evitându-se totodată impunerea unui model nejustificat; solicită Comisiei să prezinte, pe baza consultării recente, propuneri de modele alternative viabile de plată care să implice atât emitenții, cât și utilizatorii; în acest sens, solicită Comisiei să atragă o atenție deosebită posibilei utilizări a modelului „investitorul plătește”, precum și avantajelor și dezavantajelor acestui model, pentru a reduce susceptibilitatea ratingurilor de a fi afectate de conflicte de interese;

43.

consideră că o bună guvernanță în cadrul ARC este esențială pentru a asigura calitatea ratingurilor și solicită o transparență deplină din partea ARC în ceea ce privește mecanismele de guvernanță existente;

44.

subliniază că AEVMP este responsabilă de punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 și de asigurarea respectării lui de către ARC; consideră că, atât timp cât ratingurile de credit externe îndeplinesc un scop de reglementare, acestea nu ar trebui clasificate ca simple opinii și că ARC ar trebui să fie considerate responsabile pentru aplicarea consecventă a metodologiei care stă la baza ratingurilor de credit acordate de acestea; recomandă, prin urmare, ca răspunderea civilă a ARC în caz de neglijență gravă sau de abuz să fie definită în mod consecvent pe tot teritoriul UE, iar Comisia ar trebui să identifice modalități de introducere a acestei răspunderi civile în dreptul civil al statelor membre;

45.

subliniază faptul că răspunderea finală pentru o decizie de investiție aparține participantului pe piața financiară, și anume gestionarului fondului, instituției financiare sau investitorului experimentat; observă că răspunderea va fi asigurată și datorită repertoriului centralizat (CEREP) instituit prin ARC1 în care se publică date în formă standardizată privind performanța ratingurilor acordate de ARC înregistrate în UE, permițând investitorilor să își formeze propria opinie privind anumite ARC și exercitând astfel o presiune mai mare asupra reputației; subliniază că investitorii ar trebui să aibă capacități reale de gestionare a riscului, sub rezerva unei supravegheri adecvate de către administrație;

46.

sugerează ca fiecare ARC înregistrată să realizeze o revizuirea anuală pentru a-și evalua performanța anterioară în materie de rating de credit și să adune aceste informații într-un raport de activitate pe care să îl prezinte organismului de supraveghere; sugerează ca AEVMP să realizeze periodic verificări prin sondaj ale rapoartelor de activitate pentru a garanta un nivel înalt al calității ratingurilor de credit;

47.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/31

—

având în vedere Tratatul de la Lisabona și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au intrat în vigoare la 1 decembrie 2009,

—

având în vedere comunicarea Comisei din 8 octombrie 2010 intitulată „Reglementarea inteligentă în Uniunea Europeană” (COM(2010)0543),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2010 referitoare la o mai bună legiferare – cel de-al 15-lea raport anual al Comisiei în conformitate cu articolul 9 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2008 referitoare la o mai bună legiferare 2006, în conformitate cu articolul 9 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 septembrie 2007 referitoare la o mai bună legiferare 2005: aplicarea principiilor de subsidiaritate și proporționalitate - al 13-lea raport anual (3)

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 iulie 2007 referitoare la minimizarea costurilor administrative impuse de legislație (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 mai 2006 referitoare la o mai bună legiferare 2004: aplicarea principiului subsidiarității” – al 12-lea raport anual (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 aprilie 2004 referitoare la evaluarea de impact a legislației comunitare și a procedurilor de consultare (6),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2003, dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie, privind mai buna legiferare,

—

având în vedere Acordul interinstituțional „Abordarea comună a evaluării impactului” încheiat între Parlament, Consiliu și Comisie în noiembrie 2005,

—

având în vedere Raportul special nr. 3/2010 al Curții de Conturi Europene,

—

având în vedere rezultatele studiului comandat de Parlamentul European privind evaluările de impact în statele membre ale UE,

—

având în vedere Orientările Comisiei din 15 ianuarie 2009 privind evaluările de impact și anexele la acestea (SEC(2009)0092),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 5 iunie 2002 privind evaluarea de impact (COM(2002)0276),

—

având în vedere Acordul-cadru dintre Parlament și Comisie din 20 octombrie 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2010 privind o politică industrială integrată pentru era globalizării - Atribuirea celui mai important rol competitivității și viabilității (COM(2010)0614),

—

având în vedere Raportul pe 2010 din 24 ianuarie 2011 al Comitetului de evaluare a impactului (SEC(2011)0126),

—

având în vedere scrisoarea din 16 noiembrie 2010 adresată raportorului de către președintele Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, referitoare la experiența acumulată pe baza unei evaluări de impact efectuate cu privire la efectele prelungirii concediului de maternitate la 20 de săptămâni,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru afaceri economice și monetare, Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0159/2011),

A.

întrucât evaluările de impact constituie o analiză sistematică a repercusiunilor pe care este de așteptat să le aibă acțiunea legislativă;

B.

întrucât instituirea unui mediu de reglementare transparent, clar, eficace și de calitate ar trebui să se numere printre obiectivele prioritare ale Uniunii Europene;

C.

întrucât evaluările de impact contribuie în mod pozitiv la îmbunătățirea calității generale a legislației comunitare, în sensul unei mai bune legiferări;

D.

întrucât dificultățile care apar atunci când se procedează la transpunerea și aplicarea legislației în vigoare a Uniunii își au originea, printre altele, în textele legislative redactate necorespunzător, iar răspunderea le revine tuturor organismelor legislative europene în comun;

E.

întrucât Tratatul de la Lisabona cuprinde clauze referitoare la aspecte sociale și ambientale de natură multisectorială (articolul 9 și articolul 11 din TFUE), de care trebuie să se țină seama atunci când se procedează la definirea și implementarea politicilor și activităților Uniunii și care reclamă o analiză aprofundată a impactului social și ambiental al întregii legislații propuse;

F.

întrucât evaluările de impact efectuate la adoptarea legilor noi, precum și cu ocazia simplificării și reformării legilor existente permit o mai bună estimare a consecințelor sociale, economice, ambientale și sanitare ale acestora, precum și a compatibilității lor cu drepturile fundamentale, putând astfel contribui la reducerea sarcinii administrative și la garantarea consecvenței cu care politicile UE urmăresc îndeplinirea obiectivelor globale stabilite de Consiliul European;

G.

întrucât Comitetul de evaluare a impactului este considerat de către Comisie ca fiind independent, deși se află sub autoritatea președintelui Comisiei și este alcătuit din funcționari superiori de la mai multe direcții generale și prezidat de secretarul general adjunct; întrucât acest lucru influențează obiectivitatea informațiilor și conduce astfel la o încălcare a neutralității necesare;

H.

întrucât s-a pronunțat în mod repetat în favoarea recurgerii la evaluări de impact independente în Uniunea Europeană;

I.

întrucât evaluările de impact efectuate de Comisie nu se ridică la un nivel de calitate constant și servesc adesea mai curând la motivarea unei propuneri legislative, decât la cântărirea obiectivă a faptelor;

J.

întrucât evaluările de impact pot fi utilizate pentru a crea impedimente birocratice inutile pentru dezvoltarea ulterioară sau intrarea în vigoarea a legislației și politicilor europene,

K.

întrucât, în Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2003, în Acordul interinstituțional „Abordarea comună a evaluării impactului” din noiembrie 2005, și în Acordul-cadru dintre Parlament și Comisie din 20 octombrie 2010, Parlamentul, Consiliul și Comisia s-au angajat să elaboreze un program urmărind o mai bună legiferare și întrucât prezenta rezoluție cuprinde propuneri concrete privind îmbunătățirea evaluărilor de impact;

L.

întrucât Comisia urmează o abordare de tip nou în materie de politică industrială, în virtutea căreia toate propunerile politice care afectează semnificativ economia ar trebui analizate amănunțit sub raportul consecințelor pe care le produc asupra competitivității,

1.

relevă că evaluările de impact sunt un mijloc important de îmbunătățire a legiferării în toate etapele ciclului de elaborare a politicilor, de care legislatorii UE ar trebui să se servească în mai mare măsură, pentru a putea aprecia mai bine consecințele de ordin economic, social, ambiental și sanitar ce decurg din opțiunile lor legate de politici, precum și impactul acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetățenilor, reținând că analiza raportului dintre costuri și beneficii constituie un criteriu printre altele;

2.

salută Comunicarea privind reglementarea inteligentă și pune accentul asupra faptului că evaluările de impact ar trebui să joace un rol central în toate etapele ciclului politic, de la elaborarea și până la punerea în aplicare, punerea în execuție, evaluarea și revizuirea legislației; accentuează importanța luării unor decizii bine cântărite și în condiții de deplină informare în faza de concepere a propunerilor legislative, deoarece astfel se poate îmbunătății calitatea rezultatelor și, totodată, scurta procesul de legiferare;

3.

subliniază necesitatea realizării unor evaluări de impact temeinice ca o condiție prealabilă pentru obținerea unei legislații de calitate și pentru transpunerea, punerea în aplicare și asigurarea respectării acesteia;

4.

subliniază că o evaluare de impact nu poate, în niciun caz, să se substituie discursului politic și procesului de decizie democratică al legiuitorului, ci doar contribuie la pregătirea tehnică a unei decizii politice;

5.

pune accentul asupra faptului că evaluările de impact trebuie efectuate în fazele incipiente ale procesului de dezvoltare a politicilor; subliniază că acestea ar trebui să fie întrutotul independente și că ar trebui să se bazeze, de fiecare dată, pe o analiză obiectivă, rațională a efectelor potențiale;

6.

subliniază, în conformitate cu Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare, că autoritățile legislative s-au angajat să realizeze evaluări de impact când consideră că acest lucru este adecvat și necesar pentru procesul legislativ, înaintea adoptării oricărui amendament substanțial;

7.

consideră că este necesară implicarea unor experți externi, din toate domeniile politice, precum și a părților interesate afectate de procesul de evaluare a impactului, ca garanție a independenței și obiectivității; subliniază, în această privință, diferența fundamentală dintre o consultare publică și un studiu de impact independent; remarcă faptul că rezultatul final și controlul metodologiei și al calității evaluărilor de impact ar trebui să rămână de resortul instituțiilor Uniunii Europene, pentru a exista certitudinea că acestea sunt efectuate cu respectarea acelorași standarde ridicate;

8.

solicită ca evaluările de impact să fie elaborate cu maximă transparență, inclusiv prin publicarea din timp a unor foi de parcurs cuprinzătoare privind legislația propusă, pentru a garanta tuturor părților interesate aceleași oportunități de acces la procedura legislativă; consideră, în consecință, că și perioada actuală de consultare a Comisiei ar trebui prelungită la 12 săptămâni;

9.

opinează că, în cazul proiectelor sau actelor legislative sponsorizate de administrațiile publice sau întreprinderile aflate în subordinea lor, aprobarea evaluărilor de impact nu ar trebui să fie de competența respectivelor administrații;

10.

consideră că este esențial ca evaluările de impact să fie verificate ex ante de către statele membre, pentru a se stabili care sunt efectele legislației propuse asupra legislațiilor naționale și a politicilor publice; solicită o mai serioasă evaluare ex post și luarea în continuare în considerare a includerii unor tabele de corespondență obligatorii, pentru a garanta implementarea corectă a legislației UE de către statele membre și atingerea obiectivelor acesteia;

11.

consideră că evaluarea de impact constituie un instrument adecvat pentru justificarea pertinenței propunerilor Comisiei, în special respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității, și pentru a explica mai bine co-legiuitorilor și cetățenilor, în general, motivele care au dus la alegerea unei anumite măsuri;

12.

subliniază că elementele-cheie ale unei evaluări de impact de bună calitate sunt identificarea problemelor, consultarea părților interesate, definirea obiectivelor de atins și elaborarea unor opțiuni strategice;

13.

consideră că este necesar ca propunerile legislative noi să fie însoțite de o evaluare de impact; remarcă faptul că, în sensul articolelor 290 și 291 din TFUE, aceleași considerații s-ar putea aplica și la simplificarea și reformarea legislației UE, precum și în cazul actelor delegate și de punere în aplicare;

14.

consideră că evaluarea de impact este un „document viu”, parte componentă a procesului de legiferare; subliniază necesitatea garantării unei flexibilități suficiente, care să permită realizarea de evaluări de impact ulterioare pe parcursul procesului de legiferare;

15.

solicită ca evaluările de impact să nu se concentreze exclusiv asupra analizei raportului dintre costuri și beneficii, ci să ia în considerație un număr mare de criterii, în conformitate cu principiul unei abordări integrate, pentru a oferi legiuitorului o imagine cât mai cuprinzătoare cu putință; atrage atenția, în acest context, asupra aspectelor economice, sociale și ambientale, menționate în Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2003 și în abordarea comună din 2005, care trebuie să fie sintetizate într-o evaluare unică; subliniază, în această privință, necesitatea asigurării concordanței dintre politicile și activitățile UE, ținând seama de toate obiectivele acesteia, în acord cu principiul atribuirii de competențe, astfel cum este stipulat la articolul 7 din TFUE;

16.

cu alte cuvinte, cere să se procedeze la o examinare a rentabilității tuturor programelor și măsurilor care implică cheltuieli, precum și la studierea eventualelor repercusiuni asupra întreprinderilor mici și mijlocii (IMM); în acest context, cere să fie aplicate sistematic testele IMM stipulate în legea întreprinderilor mici (Small Business Act) din 2008; reamintește, în acest context, că, în cazul fiecărei legi care impune IMM-urilor anumite sarcini, ar trebui să existe o evaluare atentă a reglementărilor existente, având ca scop reducerea globală a obligațiilor legale ce le revin acestora;

17.

cere ca, în cadrul evaluărilor de impact, toate propunerile politice noi care au consecințe semnificative asupra competitivității industriale să fie supuse unei analize aprofundate; cere, de asemenea, să se procedeze la o evaluare a posteriori a consecințelor legislației UE asupra competitivității economiei europene; menționează că Comisia a avut în vedere o astfel de modalitate de a proceda în comunicarea sa privind o politică industrială integrată în era globalizării;

18.

subliniază necesitatea de a trage învățăminte din evaluarea ex-post a legislației existente și din analiza jurisprudenței pertinente a Curții de Justiție, precum și necesitatea de a purta o discuție adecvată cu privire la opțiunile strategice disponibile într-un anumit domeniu de politică înainte de a se propune legi noi;

19.

sugerează ca evaluările de impact efectuate la nivel european să analizeze valoarea adăugată europeană privind economiile care ar decurge dintr-o soluție europeană, ca și pe acela al costurilor suplimentare pe care le-ar incumba, în statele membre, lipsa unei soluții europene;

20.

consideră că în EI ar trebui avute în vedere impactul asupra parteneriatelor economice ale UE, precum și implicațiile alegerii unui anumit standard european, în locul unui standard internațional;

21.

subliniază că evaluările de impact trebuie să ia în considerare pe deplin diferitele soluții de care dispune legiuitorul și, în acest context, ele trebuie să supună unei analize serioase opțiunea de a nu interveni;

22.

accentuează faptul că evaluările de impact nu trebuie să conducă la creșterea birocrației și la întârzieri inutile în ceea ce privește procedura legislativă; cu toate acestea, pentru ca evaluările de impact să producă rezultate fiabile este nevoie de timp suficient; relevă, în acest sens, că evaluările de impact nu ar trebui să fie utilizate în mod abuziv, ca mijloc de blocare a unei legislații nedorite; sugerează deci crearea condițiilor tehnice și administrative necesare pentru ca evaluările de impact să fie efectuate rapid, într-un răstimp cât mai scurt, de exemplu cu ajutorul unor instrumente cum sunt convențiile-cadru, cererile de ofertă accelerate, ca și printr-o utilizare optimizată a resurselor proprii;

23.

în conformitate cu abordarea bazată pe cele mai bune practici, cere să fie exploatată experiența altor țări, în care evaluările de impact se fac de mai mulți ani, în vederea îmbunătățirii în și mai mare măsură a evaluărilor de impact la nivelul Uniunii Europene;

24.

cere ca evaluările de impact să fie actualizate în timpul desfășurării procedurii legislative în ansamblul său, astfel încât să se țină seama de schimbările care survin în cursul ei;

25.

accentuează faptul că evaluările de impact nu ar trebui efectuate numai înaintea adoptării textelor legislative (a priori), ci și după adoptarea lor (a posteriori); reamintește că acest lucru este necesar pentru a putea stabili cu mai multă exactitate dacă obiectivele unui text au fost cu adevărat atinse și în ce măsură este cazul ca un act legislativ să fie adaptat sau menținut; subliniază însă că evaluările a posteriori nu ar trebui să înlocuiască vreodată îndatoririle ce-i revin Comisiei în calitatea sa gardian al tratatelor, și anume acelea legate de monitorizarea eficace și în timp util a aplicării legislației UE de către statele membre;

26.

subliniază responsabilitatea principală a Comisiei de a realiza evaluări de impact de înaltă calitate privind propunerile acesteia în momentul exercitării dreptului său de inițiativă în conformitate cu tratatul;

27.

admite că, în ultimii ani, calitatea evaluărilor de impact ale Comisiei a crescut, însă subliniază că aceasta trebui să fie îmbunătățită în continuare;

28.

menționează, în acest context, Comitetul de evaluare a impactului – CEI) al Comisiei, înființat în 2006, căruia îi revine, în mare măsură, răspunderea pentru efectuarea evaluărilor de impact ale Comisiei;

29.

subliniază că membrii CEI nu dispun decât de o independență formală, deoarece sunt în prezent desemnați de Președintele Comisiei, primesc instrucțiuni de la acesta, din care cauză nu poate fi vorba de o independență totală; solicită, în consecință, ca, înainte de numire, membrii Comitetului de evaluare a impactului să fie verificați de Parlamentul European și de Consiliu și ca aceștia să nu mai primească instrucțiuni din partea Președintelui Comisiei; cere ca activitatea CEI și a experților să fie de domeniu public și să se desfășoare în condiții de maximă transparență, astfel ca independența lor să poată fi verificată în practică;

30.

solicită, de asemenea, implicarea unor experți din toate domeniile politice, precum și a tuturor grupurilor de părți interesate afectate de activitatea CEI; cere ca acești experți să vină din afara Comisiei și să nu primească instrucțiuni;

31.

sugerează ca Parlamentul European și, în special, comisiile parlamentare competente, să fie asociate oricărei proceduri de evaluare a impactului, precum și la lucrările Comitetului de evaluare a impactului; de exemplu, acestea ar putea fi informate și ar putea primi rapoarte intermediare; invită Comisia ca, odată cu prezentarea propunerilor legislative, să transmită Parlamentului și Consiliului rezumate de două până la patru pagini privind evaluarea de impact în ansamblul ei, inclusiv, atunci când este cazul, explicații referitoare la motivele pentru care nu a fost efectuată nicio evaluare de impact, spre a verifica dacă au fost abordate toate aspectele relevante, fără a se fi periclitat independența evaluării prin influențarea procesului analitic propriu-zis;

32.

consideră că, pentru realizarea evaluărilor sale de impact, Comisia ar trebui să consulte și statele membre, având în vedere că acestea vor trebui ulterior să transpună directivele în legislațiile naționale, iar autoritățile naționale cunosc mai bine, de regulă, modul în care se traduc în practică dispozițiile legale;

33.

subliniază că reglementarea inteligentă bazată pe evaluări de impact complete și obiective rămâne responsabilitatea partajată a instituțiilor europene, iar Comisia trebuie să ia prin urmare în considerare feedbackul primit din partea Parlamentului European, a Comitetului Regiunilor, a Comitetului Economic și Social European și a statelor membre.

34.

remarcă faptul că, înainte de adoptarea definitivă a unei evaluări de impact, ar fi recomandabil ca rezultatele provizorii să fie, de fiecare dată, supuse unui control extern; cere, în acest sens, o expertiză de control accesibilă publicului;

35.

menționează criticile Curții de Conturi Europene, și anume că, uneori, Comisia adoptă inițiative legislative înainte de finalizarea procedurii de evaluare a impactului; ia act de criticile conform cărora nu toate opțiunile politice pot beneficia de același nivel de atenție; subliniază că, în cadrul procesului de evaluare a impactului, trebuie să fie analizate integral toate opțiunile politice;

36.

pentru mai multă transparență, solicită publicarea listei complete a tuturor experților și a celorlalte părți participante la procedura de evaluare a impactului, precum și a declarației de interese a acestora;

37.

în ceea ce privește consultările publice, sugerează ca organizațiile reprezentative să fie informate rapid despre consultările prevăzute; sugerează, de asemenea, ca organizațiile reprezentative să aibă inclusiv posibilitatea ca, în cadrul consultărilor publice, să facă observații cu privire la evaluările de impact, și aceasta în timp util, înainte ca respectiva propunere a Comisiei să fie publicată;

38.

cere ca datele utilizate de Comisie să fie fiabile și comparabile;

39.

solicită Comisiei să examineze în mod sistematic, în evaluările sale de impact, povara administrativă creată prin propunerile legislative și să prezinte clar întotdeauna care dintre opțiuni creează cea mai semnificativă, respectiv cea mai redusă povară administrativă;

40.

remarcă faptul că prezentarea rezultatelor unei evaluări de impact concomitent cu aceea a unei propuneri legislative constituie un detriment, deoarece lasă impresia că evaluarea de impact servește, înainte de toate, la justificarea unei propuneri a Comisiei; prin urmare, pledează pentru publicarea din timp a documentelor, în fiecare etapă a procesului legislativ, inclusiv pentru publicarea evaluării de impact finale a Comisiei, în forma aprobată de CEI, înainte de începerea negocierilor dintre servicii;

41.

sugerează că toate evaluările de impact efectuate de către Comisie trebuie publicate de către aceasta într-o ediție specială, astfel încât acestea să poată fi căutate și identificate cu ușurință de public pe un site web dedicat acestui scop;

42.

solicită evaluarea a posteriori de către Comisie a actelor legislative adoptate; menționează însă, încă o dată, că evaluările a posteriori nu ar trebui să înlocuiască vreodată îndatoririle ce-i revin Comisiei, și anume de a monitoriza aplicarea legislației UE de către statele membre;

43.

invită Comisia să se pronunțe detaliat cu privire la evaluările de impact efectuate de Parlament;

44.

cere comisiilor sale să utilizeze cu mai multă consecvență instrumentul existent de evaluare a impactului la nivelul Parlamentului; reamintește că există o linie bugetară specifică pentru efectuarea evaluărilor de impact; consideră că recurgerea la o evaluare de impact parlamentară este deosebit de necesară atunci când propunerea inițială suferă modificări substanțiale;

45.

reamintește, de asemenea, că evaluarea de impact nu trebuie să fie efectuată neapărat în cadrul unui studiu de lungă durată, ci se poate desfășura și sub forma unor studii de scurtă durată, ateliere de lucru și audieri cu experți;

46.

opinează că Parlamentul ar trebui să includă sistematic în rezoluțiile sale legislative o mențiune standard, care să trimită la studiul tuturor evaluărilor de impact efectuate de instituțiile UE în domeniile relevante pentru legislația în cauză;

47.

remarcă faptul că Parlamentul și comisiile sale dispun încă de pe acum de mecanisme pentru a controla evaluările de impact ale Comisiei; consideră că o prezentare a evaluării de impact, făcută comisiilor relevante de către Comisie, ar constitui o completare valoroasă la controlul efectuat în Parlament; remarcă faptul că un astfel de control s-ar putea, de asemenea, efectua și sub mai multe alte forme, inclusiv sub aceea a unor evaluări de impact complementare, a unor analize mai detaliate, a revizuirii evaluărilor de impact ale Comisiei de către experți externi și a organizării unor reuniuni speciale cu specialiști independenți; subliniază că, în acest context, departamentele sale tematice trebuie să-și desfășoare activitatea în mod coerent;

48.

subliniază că evaluările de impact ale Parlamentului ar putea fi considerate drept rectificări la evaluările de impact ale Comisiei;

49.

cere ca evaluările de impact ale Comisiei să fie analizate sistematic și cât mai repede posibil la nivel parlamentar și, în special la nivelul comisiilor sale;

50.

accentuează faptul că decizia de a efectua o evaluare de impact la nivelul Parlamentului trebuie să fie luată în cadrul comisiei competente și cu participarea raportorului; insistă ca Regulamentul său de procedură să fie modificat, astfel încât să stipuleze posibilitatea ca evaluările de impact să fie solicitate de numai un sfert dintre membrii comisiei;

51.

încurajează toate comisiile parlamentare ca, înaintea examinării unei propuneri legislative, să poarte o discuție aprofundată cu Comisia Europeană privind evaluările de impact;

52.

subliniază că evaluările de impact sunt importante și în cursul procedurii legislative parlamentare; încurajează Parlamentul ca, în cazul unor modificări substanțiale, să examineze eventualitatea efectuării unei evaluări de impact în cadrul fiecărei etape a procedurii legislative; menționează însă că, procedând în acest fel, nu ar trebui să se ajungă la întârzieri excesive;

53.

solicită, în plus, ca deputații în Parlamentul European să aibă dreptul de a solicita studii de dimensiuni reduse care să le furnizeze aspecte sau statistici relevante în domeniile legate de activitățile parlamentare ale acestora și sugerează ca aceste studii să fie efectuate de biblioteca Parlamentului European în vederea completării actualelor funcții ale acesteia;

54.

solicită, prin urmare, ca Parlamentul să adopte planuri pentru ca biblioteca sa să le ofere deputaților acest serviciu; subliniază faptul că toate planurile trebuie să se bazeze pe cele mai bune practici ale librăriilor parlamentare, inclusiv ale celor aparținând statelor membre, și că acestea trebuie elaborate în conformitate cu norme stricte și în context comun cu activitatea de cercetare care deservește comisiile;

55.

subliniază importanța pe care ar avea-o un mecanism uniformizat de evaluare a impactului pentru calitatea și coerența propriilor sale politici;

56.

solicită, în acest sens, instituirea, în cadrul Parlamentului European, a unui proces integrat de evaluare a impactului; propune, în acest context, elaborarea unei proceduri comune de evaluare a impactului, pe baza unei sistematizări și a unei metodologii comune, utilizate de toate comisiile;

57.

îndeamnă ca aceasta să aibă loc sub egida unei structuri autonome, care să facă uz de resursele proprii ale Parlamentului, de exemplu prin implicarea bibliotecii și a departamentelor politice, și care să includă experți externi, cum ar fi anumiți reprezentanți oficiali, delegați din partea structurilor de evaluare a impactului de la nivel național, pe o bază ad hoc, pentru fiecare evaluare de impact în parte, având sarcina să raporteze Parlamentului European, prin intermediul unui consiliu de supraveghere compus din deputați;

58.

solicită crearea infrastructurii administrative necesare în acest scop, garantându-se neutralitatea bugetară a acesteia prin utilizarea resurselor existente;

59.

subliniază că, pe termen lung, ar trebui ca, în materie de evaluare a impactului, să se aibă în vedere perspectiva unei abordări comune a instituțiilor europene; reamintește că prin Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2003 și Abordarea comună interinstituțională a evaluărilor de impact din noiembrie 2005 se cerea deja o abordare metodologică comună a evaluărilor de impact în cadrul instituțiilor europene;

60.

regretă că, în prezent, Comisia se opune ideii unei abordări comune a evaluărilor de impact la nivelul instituțiilor europene;

61.

remarcă faptul că, deocamdată, Consiliul nu a recurs decât în foarte mică măsură la instrumentul pe care îl constituie evaluările de impact; invită, în consecință, Consiliul să recurgă, și el, în mai mare măsură, la evaluările de impact, în concordanță cu abordarea comună interinstituțională a evaluărilor de impact menționată mai sus, astfel încât să-și îmbunătățească din punct de vedere calitativ propria contribuție la legislația europeană; subliniază că instituțiile UE și cele ale statelor membre împărtășesc, în continuare, răspunderea în ceea ce privește o reglementare inteligentă, bazată pe evaluări de impact complete și obiective;

62.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/39

—

având în vedere articolele 2, 3, 6 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 7, 9, 145-161, 206-209 și 215 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolele 5, 12, 14, 15, 16, 21, 23, 26, 27, 28, 29, 31, 32, 33, 34 și 36 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului (1948) și alte instrumente ale Organizației Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului, îndeosebi Pactul cu privire la drepturile civile și politice (1966) și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (1966), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (1979), Convenția privind drepturile copilului (1989), Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora (1990) și Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (2006) (1),

—

având în vedere cadrul „Protect, Respect and Remedy” („Protecție, respect și remediere”) pentru întreprinderi și drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite, propus de reprezentantul special al Secretarului General pentru drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi, profesorul John Ruggie, susținut în mod unanim de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în 2008 (rezoluția 8/7), principiile directoare lansate recent în vederea punerii în aplicare a cadrului (2) și concluziile Consiliului Afaceri Externe din 8 decembrie 2009 care constată rolul important al întreprinderilor în vederea respectării depline a drepturilor omului și subliniază sprijinul deplin al Consiliului față de eforturile depuse de reprezentantul special al ONU (3),

—

având în vedere ultimul raport al lui John Ruggie, reprezentantul special al Secretarului General al ONU, referitor la drepturile omului și societățile transnaționale și alte întreprinderi (2),

—

având în vedere Carta socială europeană, în special articolele 5, 6 și 19 (4),

—

având în vedere Convenția europeană privind statutul juridic al lucrătorilor migranți (5),

—

având în vedere convențiile Organizației Internaționale a Muncii, în special cele opt convenții fundamentale privind libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului la negociere colectivă (Convențiile nr. 87 și 98), privind eliminarea tuturor formelor de muncă forțată sau obligatorie (Convențiile nr. 29 și 105), privind eliminarea discriminărilor în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și încadrarea în muncă (Convențiile nr. 100 și 111) și privind abolirea efectivă a muncii copiilor (Convențiile nr. 138 și 182) (6),

—

având în vedere, de asemenea, convențiile OIM referitoare la clauzele privind condițiile de muncă (contractele publice) (Convenția nr. 94) și referitoare la negocierile colective (Convenția nr. 154) (7),

—

având în vedere Agenda OIM privind munca decentă și Pactul global al OIM privind locurile de muncă, adoptate prin consens global la 19 iunie 2009 în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii (8),

—

având în vedere Declarația privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă adoptată la 10 iunie 2008 prin consensul celor 183 de state membre ale OIM (9),

—

având în vedere Acordul de la Marakesh de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (10), precum și declarația adoptată cu ocazia celei de-a patra conferințe ministeriale organizate în noiembrie 2001 la Doha, în special punctul 31 (11),

—

având în vedere Acordul general privind comerțul cu servicii, în special articolul 1 alineatul (2) litera (d), așa-numitul Mod 4 (12),

—

având în vedere raportul Comisiei mondiale privind dimensiunea socială a mondializării intitulat „O globalizare echitabilă: crearea de șanse pentru toți” (13),

—

având în vedere „Declarația liderilor” emisă la summitul G20 de la Pittsburgh din 24 și 25 septembrie 2009 (14),

—

având în vedere ultimele actualizări ale Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale (15),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare (16), precum și Regulamentul (CE) nr. 546/2009,

—

având în vedere Directiva nr. 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 septembrie 1996 referitoare la Comunicarea Comisiei privind luarea în considerare a respectării principiilor democrației și a drepturilor omului în acordurile dintre Comunitate și țările terțe (18), precum și Rezoluția sa din 14 februarie 2006 privind clauza referitoare la drepturile omului și la democrație în acordurile Uniunii Europene (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2001 privind deschiderea și democrația în comerțul internațional (20), în cadrul căreia se solicita respectarea standardelor sociale fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) de către OMC, precum și acceptarea de către Uniunea Europeană a deciziilor OIM, inclusiv eventualele apeluri la sancțiuni în cazurile de încălcare gravă a standardelor sociale fundamentale,

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 privind promovarea muncii decente pentru toți (21), prin care se solicita introducerea unor norme sociale, în vederea promovării muncii decente, în acordurile comerciale ale Uniunii Europene, îndeosebi în acordurile bilaterale,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2005 referitoare la dimensiunea socială a globalizării (22),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 privind exploatarea copiilor în țările în curs de dezvoltare, cu un accent deosebit asupra muncii copiilor (23),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2006 referitoare la comerțul echitabil și dezvoltare (24),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 mai 2007 intitulată „Europa globală – aspecte externe ale competitivității” (25) ca răspuns la Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European intitutală „Europa globală: „Concurența pe plan mondial. O contribuție la strategia UE privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă” (COM(2006)0567),

—

având în vedere Rezoluția sa din 30 mai 2002 referitoare la Cartea verde a Comisiei privind promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor (26) și Rezoluția sa din 15 ianuarie 1999 referitoare la standardele UE aplicabile întreprinderilor europene care își desfășoară activitatea în țările în curs de dezvoltare: către un cod de conduită european (27),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2007 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor: un nou parteneriat (28),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale (29),

—

având în vedere rezoluțiile sale referitoare la acordurile de parteneriat economic cu regiunile și statele ACP, în special rezoluțiile din 26 septembrie 2002 (30), din 23 mai 2007 (31) și 12 decembrie 2007 (32),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 privind munca copiilor (33),

—

având în vedere Concluziile Consiliului European din 16 septembrie 2010 privind „O lume în schimbare: o provocare pentru UE” (34),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Dimensiunea socială a globalizării – contribuția politicii UE la extinderea beneficiilor pentru toți” (COM(2004)0383),

—

având în vedere Agenda socială europeană reînnoită din 2 iulie 2008 (COM(2008)0412),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Promovarea muncii decente pentru toți – contribuția UE la aplicarea în lume a agendei privind munca decentă” (COM(2006)0249),

—

având în vedere consultările publice privind dezvăluirea informațiilor nefinanciare de către companii, lansate de DG Piața Internă și Servicii, Unitatea de referință financiară (35),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale: Politica comercială – componentă-cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612),

—

având în vedere sistemul generalizat de preferințe (SGP), în vigoare de la 1 ianuarie 2009, care acordă un acces scutit de taxe vamale sau cu taxe vamale reduse pentru un număr crescut de produse și care cuprinde, de asemenea, o nouă măsură de stimulare în favoarea țărilor vulnerabile confruntate cu nevoi comerciale, financiare sau de dezvoltare deosebite (36),

—

având în vedere ansamblul acordurilor dintre Uniunea Europeană și țările terțe,

—

având în vedere îndeosebi Acordul de parteneriat dintre membrii grupului de state din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) și Uniunea Europeană, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, și versiunile sale revizuite din 2005 și 2010 (37),

—

având în vedere, în special, încheierea negocierilor dintre UE, Columbia și Peru cu privire la semnarea unui acord comercial multilateral (38),

—

având în vedere audierea privind „Aplicarea standardelor sociale și de mediu în cadrul negocierilor comerciale”, organizată la 14 ianuarie 2010 de Parlamentul European,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru comerț internațional (A7-0172/2011),

A.

întrucât standardele înalte ale Uniunii Europene privind protecția socială și drepturile omului reprezintă condiții decisive pentru Uniunea Europeană în negocierea relațiilor comerciale cu statele terțe;

B.

întrucât protejarea drepturilor economice și sociale reprezintă o obligație pentru toate statele membre și toate celelalte state în temeiul Declarației Universale a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite și întrucât acest lucru include dreptul tuturor de a înființa sindicate și de a se înscrie în cadrul sindicatelor în vederea protejării intereselor lor;

C.

întrucât convențiile fundamentale ale OIM sunt recunoscute la nivel internațional ca bază pentru un comerț internațional echitabil și întrucât, din nefericire, nu toate statele membre respectă în totalitate aceste convenții;

D.

întrucât este în interesul Uniunii să încheie acorduri comerciale bilaterale în avantajul Uniunii și al partenerilor comerciali, atât timp cât ambele părți respectă drepturile consacrate în Declarația Universală a Drepturilor Omului;

E.

întrucât atitudinea tuturor statelor membre trebuie să reflecte cu claritate principiile modelului social european atunci când sunt în joc chestiuni sociale și cooperarea dintre statele membre pe baza metodei deschise de coordonare;

F.

întrucât democrația și statul de drept reclamă sindicate, asociații ale lucrătorilor și mișcări sociale puternice și libere și întrucât acestea pot exista numai în cadrul unei comunități democratice în care predomină separarea puterilor;

G.

întrucât unele țări în curs de dezvoltare declară că riscă să își piardă avantajul comparativ atunci când Uniunea le solicită să se conformeze cu standardele internaționale ale muncii;

H.

întrucât Declarația OIM din 2008 privind justiția socială pentru o globalizare echitabilă, adoptată prin consensul celor 183 de state membre ale OIM, prevede faptul că încălcarea principiilor și a drepturilor fundamentale ale muncii nu poate fi invocată sau utilizată ca avantaj comparativ legitim și că standardele de muncă nu trebuie utilizate în scopul protecționismului comercial;

I.

întrucât unele țări terțe încearcă să aplice Modul 4 (39) în cadrul negocierii acordurilor comerciale cu UE;

J.

întrucât multe întreprinderi își asumă responsabilitatea socială (RSI) și urmăresc să garanteze conformitatea cu standardele sociale și de mediu în cadrul sferei de influență a acestora, de exemplu, prin aderarea la inițiativa „Global Compact” a ONU sau prin participarea la inițiative sectoriale voluntare;

K.

întrucât principiile care stau la baza RSI, recunoscute pe deplin la nivel internațional, fie de OCDE, de OIM sau de ONU, vizează un comportament responsabil din partea întreprinderilor și presupun, îndeosebi, respectarea legislației aflate în vigoare, în special în domeniul ocupării forței de muncă, al relațiilor de muncă, al drepturilor omului, al mediului, al intereselor consumatorilor, al transparenței față de consumatori și al luptei împotriva corupției;

L.

întrucât adoptarea unei recomandări privind RSI și încurajarea respectării sale ar trebui să devină o realitate la nivelul UE;

M.

întrucât globalizarea facilitează mobilitatea lucrătorilor între statele membre și în țări terțe;

N.

întrucât rolul OIM cu privire la stabilirea de noi standarde nu este respectat, în ciuda implicării OIM în cadrul G20, a recunoașterii globale a Agendei privind munca decentă și a includerii ocupării forței de muncă și a condițiilor de muncă decente în cadrul Obiectivului de dezvoltare al mileniului nr. 1;

O.

întrucât ar trebui reamintită respectarea necondiționată a dreptului de asociere și de negociere colectivă efectivă;

P.

întrucât ar trebui promovată Agenda privind munca decentă;

Q.

întrucât este extrem de importantă prevenirea tuturor tipurilor de discriminare la nivelul remunerației, conform principiului privind dreptul la remunerație egală pentru o muncă de valoare egală, prevăzut la articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului;

R.

întrucât evaluarea pe termen mediu a sistemului generalizat de preferințe al UE (SGP) (40) arată că regimul comercial SGP+, care solicită statelor beneficiare să ratifice și să pună în aplicare în mod efectiv convențiile internaționale menționate în domeniul drepturilor omului, al standardelor de muncă fundamentale, al dezvoltării durabile și al bunei guvernări, a avut un efect pozitiv semnificativ asupra egalității între bărbați și femei în cadrul acestor state;

S.

întrucât protecția socială a lucrătorilor ar trebui promovată;

T.

întrucât ratificarea și aplicarea Convențiilor OIM clasificate de către OIM ca fiind actuale trebuie promovate în vederea unei sporiri progresive a acoperirii celor patru piloni ai muncii decente, și anume, ocuparea forței de muncă, protecția socială, dialogul social și drepturile la locul de muncă, cu un accent îndeosebi pe convențiile referitoare la guvernanța socială – Convențiile nr. 81 și 129 privind inspecția muncii, Convenția nr. 122 privind politica de ocupare a forței de muncă și Convenția nr. 144 privind consultările tripartite;

U.

întrucât Agenda socială europeană din 2 iulie 2008 (COM(2008)0412) solicită statelor membre ale UE să depună din nou eforturi în vederea ratificării și a aplicării convențiilor OIM clasificate de OIM ca fiind actuale în vederea stabilirii unui exemplu pentru partenerii din întreaga lume;

V.

întrucât aplicarea eficientă a standardelor de muncă internaționale este afectată în mod negativ în cadrul multor state de gestionări deficiente ale forței de muncă și de lipsa capacității partenerilor sociali;

W.

întrucât raportul OIM „Tendințe globale ale forței de muncă 2011” estimează că, în 2009, la nivel global, 50,1 % dintre toți lucrătorii, adică 1,53 miliarde, erau vulnerabili din punct de vedere profesional (41) și întrucât criza financiară și economică a întrerupt și a inversat tendința de diminuare a vulnerabilității profesionale înregistrată înainte de 2008;

X.

întrucât raportul privind securitatea socială globală al OIM din 2010 menționează faptul că peste 50 % dintre toți lucrătorii nu beneficiază de protecție socială și întrucât există un interes reînnoit privind extinderea protecției sociale, inclusiv promovarea sistemelor de securitate socială,

1.

reamintește faptul că UE intenționează să devină entitatea principală în lume în ceea ce privește politica socială, prin promovarea la nivel global a obiectivelor sociale; subliniază rolul important al Parlamentului European, stabilit în Tratatul de la Lisabona, care consolidează, în mod semnificativ, influența acestuia;

2.

reamintește, de asemenea, că, la examinarea politicilor și obiectivelor comunitare, Comunitatea nu poate ignora cerințele de interes general, clauza socială orizontală prevăzută la articolul 9 din TFUE trebuind să fie luată în considerare, de exemplu în ceea ce privește articolul 46 și articolul 49 din TFUE sau politica comercială a UE (42);

3.

reamintește în continuare că articolul 7 din TFUE impune coerență politicii UE și luarea în considerare de către legislator a ansamblului obiectivelor UE, precum și acționarea în conformitate cu principiul atribuirii competențelor, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să găsească echilibrul adecvat între diversele obiective și/sau interese în momentul adoptării de acte cu temei juridic specific (43);

4.

îndeamnă statele membre să respecte convențiile fundamentale ale OIM, în special în ceea ce privește desființarea barierelor în calea libertății de asociere și a negocierii colective, apărute fie prin încurajarea falsei activități independente sau prin forțarea persoanelor să renunțe la contractele colective;

5.

face apel la părțile la acordurile de liber schimb (ALS) să se angajeze, în conformitate cu obligațiile ce decurg din aderarea la OIM și cu Declarația OIM privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și măsurile ce decurg din aceasta, adoptate în 1998 cu ocazia celei de a 86-a Sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii, să respecte, să promoveze și să aplice în legislația și în practicile lor principiile referitoare la drepturile fundamentale, și anume:

6.

reamintește că UE este considerată, la nivel mondial, un magnet și un partener atractiv datorită combinației unice dintre dinamismul economic și modelul social;

7.

subliniază faptul că modelul social european oferă șanse egale în educație, formare și pe piața muncii, precum și acces egal la serviciile sociale, ca piloni de bază ai succesului economic;

8.

consideră că nerespectarea unor standarde sociale internaționale de bază constituie o formă de „dumping” social și de mediu care este în detrimentul întreprinderilor europene și al lucrătorilor europeni;

9.

solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu organizațiile internaționale în vederea îmbunătățirii dimensiunilor sociale ale globalizării, având drept referință modelul social european;

10.

subliniază importanța unor măsuri coerente privind protecția socială în cadrul Uniunii și în afara acesteia;

11.

sugerează dezvoltarea unui dialog cu toate părțile interesate, subliniind importanța aspectelor sociale și concentrându-se pe punerea în aplicare a unor soluții pragmatice și viabile; subliniază, în acest sens, importanța sensibilizării partenerilor sociali cu privire la drepturile și obligațiile acestora;

12.

consideră că este necesară consolidarea rolului instituțiilor internaționale competente (mai ales OIM, OMC, OCDE și ONU), precum și cooperarea dintre acestea la elaborarea, punerea în aplicare și promovarea unor standarde sociale internaționale de bază și a unor sancțiuni corespondente;

13.

recomandă ca Uniunea să evite încheierea de acorduri comerciale cu țări care nu respectă drepturile omului și standardele de muncă fundamentale;

14.

susține crearea de instrumente pentru un dialog viabil cu țările partenere bazat pe respect reciproc, urmărind dezvoltarea resurselor proprii ale țărilor partenere – îndeosebi ale țărilor în curs de dezvoltare – și permițându-le acestora să dezvolte cu grijă sectoare economice;

15.

invită, de asemenea, Comisia să își adapteze, cu ocazia negocierilor, nivelul de exigențe în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărei țări partenere; propune în acest context Comisiei să stabilească o listă de standarde suplimentare care să fie introduse treptat și flexibil, ținând seama de situația economică, socială și de mediu a partenerului respectiv;

16.

consideră că atât pe teritoriul țării partenere, cât și în statele membre, punerea în aplicare a acestor standarde de bază ar trebui să fie supusă unei monitorizări continue realizate de către organisme independente și că neaplicarea sau încălcarea acestora, stabilită pe baza unor criterii predefinite, ar trebui penalizată prin intermediul unor proceduri eficace și transparente;

17.

consideră că aceste standarde ar trebui aplicate integral și că nici zonele libere și nici acordurile cu țara gazdă nu pot fi folosite pentru a justifica neaplicarea acestora;

18.

solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu țările partenere pentru a combate discriminarea de gen și toate formele de violență împotriva femeilor și pentru ca egalitatea dintre bărbați și femei să devină realitate în cadrul Uniunii și în afara acesteia în conformitate cu principiile Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului și cu Platforma de acțiune de la Beijing; invită, în acest sens, Comisia și statele membre să aplice măsuri care să consolideze semnificativ poziția juridică și socială a femeilor, pentru a utiliza contribuția potențială a acestora la dezvoltarea economică și socială;

19.

salută promovarea egalității între femei și bărbați în cadrul statelor și al teritoriilor în curs de dezvoltare prin intermediul actualelor și viitoarelor acorduri comerciale SGP; solicită ca ratificarea și punerea în aplicare efectivă a convențiilor internaționale privind egalitatea între femei și bărbați să reprezinte condiții prealabile în cadrul tuturor acordurilor externe de parteneriat economic și comercial;

20.

solicită, în plus, Comisiei și statelor membre să coopereze între ele și cu țările partenere pentru a proteja grupurile vulnerabile și pentru a combate nu numai discriminarea de gen, ci și discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă și orientare sexuală; atrage atenția în special asupra persoanelor care se confruntă cu o discriminare și dezavantaje multiple, pentru a aborda cauzele profunde ale sărăciei;

21.

îndeamnă Comisia și statele membre să acorde prioritate eliminării muncii copiilor și respectării drepturilor copilului în cadrul acordurilor comerciale, al dialogurilor cu alte state și în cadrul cooperării pentru dezvoltare și constată că sectorul privat joacă un rol fundamental cu privire la respectarea drepturilor copiilor; consideră că măsurile de combatere a muncii copiilor ar trebui să includă crearea de locuri de muncă decente pentru adulți și sprijinirea copiilor pentru a le permite să primească o educație adecvată; solicită, de asemenea, instituirea la nivelul UE a unei linii telefonice de urgență dedicate muncii copiilor la care cetățenii să poată denunța toate întreprinderile care exploatează copii prin muncă oriunde pe glob; consideră că această linie telefonică ar trebui să aibă o capacitate redusă, dar suficientă pentru a-i permite să publice un raport anual care să conțină constatările sale;

22.

subliniază faptul că respectivele cheltuieli ale Uniunii în cadrul cooperării pentru dezvoltare, al acordurilor de asociere sau stabilitate și al acordurilor comerciale generează șanse unice de sprijinire a țărilor partenere în crearea unei educații, a unei formări profesionale, a unor instituții ale pieței muncii viabile și a unui nivel de protecție socială, cu scopul de a asigura un grad mai ridicat de protecție socială și economică și, prin urmare, un nivel mai ridicat de bunăstare;

23.

insistă ca, în contextul cooperării pentru dezvoltare și al asistenței externe, Comisia și statele membre să sprijine punerea în aplicare a unor programe privind munca decentă care să reflecte nevoile naționale și prioritățile privind politica socială și de ocupare a forței de muncă și să se bazeze pe un acord tripartit (între angajatori, lucrători și guverne); solicită în plus Comisiei și statelor membre să integreze mai bine obiectivele sociale și cele privind ocuparea forței de muncă în cadrul sectorului economic și al celui comercial în temeiul cooperării pentru dezvoltare și al asistenței externe;

24.

solicită Comisiei și statelor membre să coopereze cu țările partenere în vederea îmbunătățirii calității competențelor cetățenilor, competențe relevante pentru noi locuri de muncă și angajarea în muncă, reprezentând un catalizator pentru stabilitate, prosperitate, societăți favorabile incluziunii și o bună guvernanță, îndeosebi în vecinătatea UE;

25.

solicită crearea de posturi de atașați sociali în cadrul noului Serviciu de acțiune externă, în vederea sporirii eficienței în domeniul politicii sociale și, în special, pentru a garanta că munca decentă pentru toți este pusă în aplicare ca obiectiv politic central;

26.

recunoaște faptul că, deși, la nivel internațional, acordurile comerciale bilaterale tind către o mai mare acceptare a standardelor de muncă și sociale legate de agendele comerciale, ALS conțin în general puține referiri la standardele sociale; regretă că UE nu dispune de o formulă omogenă pentru introducerea unei „clauze sociale” în toate acordurile comerciale bilaterale; îndeamnă UE să includă o clauză socială în toate acordurile comerciale externe ale UE, în acord cu alte standarde convenite și recunoscute la nivel internațional (precum standardele de muncă fundamentale ale OIM), inclusiv în cele încheiate în cadrul OMC;

27.

reamintește că practicile existente ale OMC trebuie să fie favorabile în egală măsură atât țărilor dezvoltate, cât și țărilor în curs de dezvoltare;

28.

reamintește faptul că politica în domeniul concurenței și politica socială trebuie combinate și subliniază că modelul social european nu trebuie în niciun caz diluat în favoarea competitivității și a presupuselor avantaje economice; reiterează faptul că modelul social european trebuie să constituie un exemplu pentru protecția lucrătorilor în țările în curs de dezvoltare;

29.

reamintește că UE și-a fixat ca obiectiv nu numai să devină un pol de excelență în materie de responsabilitate socială a întreprinderilor, ci și să promoveze RSI în politicile sale externe; recunoaște eforturile Comisiei de a promova cele mai bune practici în materie de RSI în rândul societăților europene care își desfășoară activitatea în străinătate, dar subliniază că ar trebui să țină seama mai mult de importanța certificărilor și a etichetelor care atestă respectarea principiilor RSI de către întreprinderi;

30.

consideră că RSI este o formă utilă și fără caracter obligatoriu, de asumare a unui angajament din partea întreprinderilor multinaționale; recomandă, în plus, o promovare orientată a RSI, printre altele, prin intermediul standardului ISO 26000, al inițiativei „Global Compact” a ONU sau al Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale, precum și prin conectarea RSI la inițiative mai vaste de promovare a muncii decente în cadrul unui sector, în cadrul comunităților, la nivel de stat și la nivel regional, precum programele Better Work și SCORE ale OIM care implică lucrători, angajatori, autorități și alte părți interesate relevante;

31.

subliniază faptul că nicio directivă de reglementare a RSI și de aplicare a acesteia nu ar trebui adoptată la nivelul UE;

32.

consideră că, în viitoarea sa comunicare privind internaționalizarea activității IMM-urilor, Comisia ar trebui să propună măsuri care să permită susținerea și promovarea inițiativelor IMM-urilor în materie de RSI, care să respecte principiul „a gândi mai întâi la scară mică” și să țină cont de trăsăturile lor specifice;

33.

solicită Comisiei și statelor membre să urmărească garantarea consolidării Orientărilor OCDE privind întreprinderile multinaționale, în cadrul actualizării acestora efectuate în prezent, menținând și sporind aplicarea lor în „situații specifice” și introducând cele mai bune practici în cadrul punctelor naționale de contact, inclusiv o revizuire a modului în care Uniunea Europeană s-ar putea achita într-o mai mare măsură de obligațiile privind punctele naționale de contact prin intermediul delegațiilor Serviciului european de acțiune externă;

34.

subliniază faptul că RSI ar trebui să abordeze noi domenii precum organizarea muncii, oportunități egale și incluziune socială, măsuri împotriva discriminării, dezvoltarea educației și a formării de-a lungul vieții; accentuează faptul că RSI ar trebui să acopere, de exemplu, calitatea muncii, egalitatea în materie de remunerație și de oportunități profesionale și promovarea de proiecte inovative în vederea sprijinirii trecerii către o economie durabilă;

35.

solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze întreprinderile cu sediul în UE să respecte drepturile omului, inclusiv drepturile sociale și economice, și mediul în cadrul acțiunilor globale întreprinse de acestea, îndeosebi al celor întreprinse de filialele acestora și de alte entități juridice conexe;

36.

subliniază faptul că respectarea standardelor de mediu stricte de către întreprinderile din UE în cadrul țărilor terțe ar trebui considerată la fel de importantă ca și respectul față de drepturile lucrătorilor, deoarece daunele aduse mediului aproape întotdeauna pun în pericol și sănătatea lucrătorilor, distrug terenurile agricole, zonele de pescuit și alte resurse economice și, prin urmare, privează mulți cetățeni de mijloacele de subzistență;

37.

subliniază că, având în vedere ponderea lor în schimburile comerciale internaționale, întreprinderile europene, filialele lor, precum și subcontractanții acestora au un rol cheie în promovarea și diseminarea standardelor sociale și de muncă în lume, astfel că propriul lor comportament ar trebui să fie conform valorilor europene și standardelor recunoscute la nivel internațional; consideră că ar fi corect și adecvat ca întreprinderile europene care își relocalizează producția în țări în care există obligații sociale mai puțin stringente să fie răspunzătoare, inclusiv în fața tribunalelor europene, de orice pagubă sau externalitate negativă care afectează populația locală;

38.

solicită Comisiei să prezinte amendamente la propunerea sa de regulament privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (2010/0383 (COD)) pentru a permite reclamanților să introducă o acțiune în justiție împotriva unei filiale cu sediul într-o țară terță și împotriva întreprinderii-mamă europene, prin intermediul creării de temeiuri de competență suplimentare;

39.

solicită Comisiei să sprijine includerea unei dimensiuni RSI în politicile comerciale multilaterale, atât în cadrul forumurilor internaționale care sprijină conceptul RSI, îndeosebi OCDE și OIM, cât și în cadrul OMC în contextul post-Doha;

40.

invită Comisia să includă de manieră sistematică un capitol privind dezvoltarea durabilă, conținând o clauză cu caracter juridic obligatoriu privind RSI în acordurile de liber-schimb și de investiții pe care le negociază cu țări terțe;

41.

propune ca această clauză privind RSI să cuprindă respectarea celor opt convenții de bază și a celor patru convenții prioritare ale OIM, precum și să prevadă stimulente pentru încurajarea întreprinderilor de a-și asuma angajamente în materie de RSI, alături de obligația de diligență pentru întreprinderile și grupurile de întreprinderi, adică o obligație de a adopta măsuri proactive în scopul identificării și prevenirii tuturor formelor de încălcare a drepturilor omului sau a normelor de mediu, a corupției sau a evaziunii fiscale, inclusiv la nivelul filialelor lor și al lanțurilor de aprovizionare, adică în sferele lor de influență;

42.

solicită statelor membre să respecte și să promoveze standardele fundamentale de muncă ale OIM, să respecte acordurile semnate până la momentul actual în domeniul social și să pună în aplicare principiile respective cu privire la drepturile lucrătorilor;

43.

subliniază faptul că s-au semnalat încălcări repetate ale standardelor de muncă fundamentale în mai multe țări cu statut SGP-Plus, însă aceste semnalări nu au avut ca efect suspendarea preferințelor; consideră că neaplicarea condiționalității subminează ambiția UE de promovare a politicii sociale și a standardelor de muncă fundamentale la nivel mondial și contravine principiului coerenței politicilor în favoarea dezvoltării;

44.

salută sistemul OIM de supraveghere a standardelor internaționale de muncă, care este unic la nivel internațional și contribuie la asigurarea punerii în aplicare de către țări a convențiilor pe care acestea le ratifică; subliniază faptul că, atunci când apare o problemă, OIM ar trebui să asiste țările prin dialog social și asistență tehnică;

45.

solicită Comisiei să promoveze o cooperare mai strânsă a OMC cu OIM, permițând OIM să prezinte OMC rapoarte specializate în cadrul litigiilor comerciale, pentru a integra standardele de muncă și munca decentă în activitățile OMC și pentru a preveni periclitarea dezvoltării sociale;

46.

consideră că, în ceea ce privește dezvoltarea capitalului uman și reformele pieței muncii, politicile Uniunii ar trebui să se axeze pe indivizi, precum și pe instituții;

47.

își exprimă îngrijorarea cu privire la practicile unor țări terțe de folosire a procesului Modului 4 în cadrul activităților lor comerciale; solicită Comisiei și statelor membre să se orienteze către structurarea migrației internaționale într-un mod care să evite exploatarea și migrația valorilor;

48.

susține inițiativele de consolidare a dezvoltării dialogului cu partenerii sociali și a cooperării în cadrul țărilor partenere și la nivel transnațional și solicită Comisiei să dezvolte în continuare programele existente, axându-se pe cele care vizează furnizarea de capacități instituționale partenerilor sociali în vederea elaborării și punerii în aplicare de politici;

49.

susține punerea în aplicare a libertății de asociere a sindicatelor și a dreptului de negociere colectivă fără excepții, pentru a pune în practică, îmbunătăți și apăra condițiile de muncă decente;

50.

reamintește orientările UE cu privire la diversele chestiuni referitoare la drepturile omului, reprezentând un puternic semnal politic potrivit căruia acestea sunt priorități pentru Uniune; solicită, prin urmare, Consiliului să adopte orientări similare bazate pe cele opt convenții fundamentale ale OIM, care să fie folosite ca instrument pragmatic al UE de susținere a unui progres mai bun în materie de politică socială externă a Uniunii; insistă cu privire la faptul că respectarea legislației internaționale a drepturilor omului trebuie să rămână o obligație impusă tuturor companiilor în conformitate cu Declarația Universală;

51.

solicită Comisiei și statelor membre să dezvolte o abordare proactivă pentru a putea contracara consecințele sociale ale ajustărilor și ale restructurării legate de globalizare;

52.

salută organizarea reuniunilor G20 la nivelul ministerelor sociale și solicită Comisiei să participe activ în cadrul acestora; regretă faptul că, în general, rezultatele la nivelul UE rămân nesatisfăcătoare;

53.

solicită Comisiei și statelor membre să integreze politicile sociale, de ocupare a forței de muncă și de mediu, inclusiv aspectele privind egalitatea între femei și bărbați, în cadrul tuturor negocierilor referitoare la structurile de guvernanță economică mondială și la dialogurile macroeconomice;

54.

solicită Comisiei și statelor membre să încurajeze buna guvernanță în domeniul financiar, fiscal și judiciar, ca modalitate de consolidare a dimensiunii sociale a globalizării;

55.

solicită o recomandare din partea Comisiei, adresată statelor membre ale UE, în favoarea punerii în aplicare și a ratificării convențiilor OIM clasificate de OIM ca fiind actuale, în vederea îmbunătățirii drepturilor lucrătorilor și a condițiilor de muncă în Uniune și în țările partenere, vizând o globalizare echitabilă și favorabilă incluziunii printr-o mai mare coerență la nivelul dimensiunii externe a politicii economice și sociale a statelor membre; solicită Comisiei, în același sens, să încurajeze statele membre în vederea efectuării de revizuiri periodice ale implicațiilor politicilor economice, financiare și comerciale;

56.

consideră că răspândirea entităților de reglementare internaționale dă naștere unor chestiuni urgente privind coerența și eficiența ordinii juridice internaționale, îndeosebi cu privire la protecția drepturilor lucrătorilor și a drepturilor fundamentale;

57.

propune ca redefinirea guvernanței globale să vizeze alinierea sporită a organismelor de reglementare la ordinea juridică a Organizației Națiunilor Unite, precum și asigurarea unei mai bune respectări a principiilor adoptate de agențiile specializate ale acesteia, îndeosebi OIM și OMS;

58.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/51

—

având în vedere articolele 208-211, precum și articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (1) („Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare” – ICD),

—

având în vedere Declarația Mileniului din 8 septembrie 2000, care definește Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) drept criterii stabilite de comun acord de către comunitatea internațională pentru eradicarea sărăciei,

—

având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european”, semnată la 20 decembrie 2005 (2),

—

având în vedere Declarația comună privind controlul democratic și coerența acțiunilor externe și Declarația Comisiei privind controlul democratic și coerența acțiunilor externe anexate la Acordul interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (3),

—

având în vedere declarațiile Comisiei menționate în procesul-verbal al Consiliului de adoptare oficială a poziției comune a Consiliului referitoare la adoptarea ICD (4), în special Declarația Comisiei privind articolul 5 din ICD,

—

având în vedere scrisoarea D (2007) 303749 din 5 martie 2007, adresată comisarilor Ferrero-Waldner și Michel de președintele din momentul respectiv al Comisiei pentru dezvoltare, Josep Borrell Fontelles (5),

—

având în vedere scrisoarea A (2007) 5238 din 26 martie 2007 adresată de comisarul Ferrero-Waldner președintelui din momentul respectiv al Comisiei pentru dezvoltare, Josep Borrell Fontelles (6),

—

având în vedere „Directivele privind stabilirea formularelor pentru sistemul de notificare a țărilor creditoare” prezentate de Comitetul de asistență pentru dezvoltare al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE/CAD) (7),

—

având în vedere Hotărârea Curții de Justiție din 23 octombrie 2007 pronunțată în cauza Parlamentul European/Comisia Comunităților Europene, C-403/05, având ca obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei de aprobare a unui proiect referitor la securitatea frontierelor în Republica Filipine [decizie adoptată în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 443/92],

—

având în vedere Regulamentul (CE) Nr. 1337/2008 din 16 decembrie 2008 al Parlamentului European și al Consiliului de creare a unui mecanism de reacție rapidă la creșterea prețurilor la produsele alimentare în țările în curs de dezvoltare (8),

—

având în vedere Concluziile Președinției Consiliului European din 29-30 octombrie 2009 (Doc. 15265/2009),

—

având în vedere Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 octombrie 2010 intitulată „Revizuirea bugetului UE” (COM(2010)0700),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 19 octombrie 2010 intitulată „Viitorul sprijinului bugetar al UE acordat țărilor terțe” (COM(2010)0586),

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 10 noiembrie 2010 intitulată „Politica de dezvoltare a UE în sprijinul creșterii favorabile incluziunii și al dezvoltării durabile: Sporirea impactului politicii de dezvoltare a UE” (COM(2010)0629),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 februarie 2007 privind proiectele de decizie ale Comisiei de stabilire a documentelor naționale de strategie și a programelor indicative pentru Malaysia, Brazilia și Pakistan (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2007 privind proiectul de decizie a Comisiei de stabilire a documentelor de strategie regională și a programelor indicative regionale pentru Mercosur și America Latină (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 iunie 2007 privind proiectul de decizie a Comisiei de stabilire a unui Document de strategie regională 2007-2013 și a unui Program indicativ multianual pentru Asia (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 iulie 2007 privind controlul democratic asupra punerii în aplicare a Instrumentului de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (ICD) (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2007 privind proiectul de decizie a Comisiei de stabilire a unei Măsuri specifice 2007 pentru Irak (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2008 privind proiectul de decizie a Comisiei de stabilire a programelor de acțiune anuale pentru Brazilia și pentru Argentina pentru anul 2008 (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2007 privind autoritățile locale și cooperarea pentru dezvoltare (16),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Autoritățile locale: actori în slujba dezvoltării” (COM(2008)0626),

—

având în vedere dialogul structurat inițiat în 2010 de către Comisia Europeană cu scopul de a implica organizațiile societății civile (OSC) și autoritățile locale (AL) în acțiunile de cooperare pentru dezvoltare ale CE,

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 mai 2009 referitoare la proiectul de decizie a Comisiei de instituire a Programului anual de acțiune 2009 privind actorii nestatali și autoritățile locale în domeniul dezvoltării (Partea a II-a: Proiecte specifice) (17),

—

având în vedere poziția sa din 3 februarie 2011 referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (18),

—

având în vedere poziția sa din 3 februarie 2011 referitoare la poziția Consiliului în primă lectură în vederea adoptării regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (19),

—

având în vedere poziția sa din 3 februarie 2011 referitoare la poziția în primă lectură a Consiliului în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1934/2006 al Consiliului privind stabilirea unui instrument financiar pentru cooperarea cu țările industrializate și celelalte țări și teritorii cu venituri ridicate (20),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0187/2011),

A.

întrucât, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din ICD, obiectivul primordial al cooperării prevăzute de instrumentul respectiv constă în „eradicarea sărăciei în țările partenere”, inclusiv „eforturile menite să atingă Obiectivele de dezvoltare ale mileniului”(ODM);

B.

întrucât, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din ICD, toate măsurile luate în cadrul programelor geografice și 90 % din cheltuielile prevăzute în cadrul programelor tematice trebuie să satisfacă criteriile aplicabile asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) definite de OCDE/CAD;

C.

întrucât, potrivit calculelor Comisiei, doar 0,2 % din angajamentele finanțate în cadrul programelor tematice ale ICD în perioada 2007-2009 nu îndeplinesc criteriile AOD;

D.

întrucât, în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului („Decizia privind comitologia”) (21), Parlamentul a lansat în 2007 un proces de control democratic asupra punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1905/2006, incluzând toate documentele de strategie națională (DSN), documentele de strategie regională (DSR), documentele de strategie tematică (DST), programele indicative multianuale și majoritatea programelor de acțiune anuale (PAA);

E.

întrucât, în conformitate cu Declarația comună privind controlul democratic și coerența acțiunilor externe și Declarația Comisiei privind controlul democratic și coerența acțiunilor externe anexate la Acordul interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară, Comisia s-a angajat „să țină seama în mod adecvat de poziția Parlamentul European la punerea în aplicare a strategiilor”;

F.

întrucât principiile asumării responsabilității, participării și bunei guvernanțe impun o abordare multilaterală în care diferiții parteneri din procesul de dezvoltare, cum ar fi autoritățile locale sau actorii nestatali, să acționeze în mod complementar și coerent; și întrucât este important, cu toate acestea, să se realizeze o distincție clară între rolul specific al autorităților locale și cel al actorilor nestatali, în ceea ce privește sfera de competență, legitimitatea și controlul democratic ale acestora, experiența lor în administrarea afacerilor locale și implicarea lor în punerea în aplicare a politicilor publice;

G.

întrucât finanțarea acordată de UE pentru cooperarea internațională cu Africa provine de la patru instrumente geografice: FED pentru țările africane ACP, ACDC pentru Africa de Sud, IEVP pentru cinci state din Africa de Nord și ICD pentru programele tematice;

H.

întrucât Comisia s-a angajat să dedice, până în 2009, 20 % din asistența alocată în cadrul programelor ICD pe țări pentru educația de bază și secundară și pentru asistența medicală de bază, prin sprijinirea proiectelor și a programelor sau prin sprijin bugetar în aceste domenii, stabilind o medie între toate zonele geografice;

I.

întrucât UE s-a angajat să atingă ținta colectivă de cheltuire a 0,7 % din venitul său național brut (VNB) pentru AOD până în 2015;

J.

întrucât Summitul Pământului 2012 are ca scop să garanteze unui angajament politic reînnoit față de dezvoltarea durabilă, să evalueze progresul înregistrat în cazul obiectivelor convenite la nivel internațional cu privire la dezvoltarea durabilă și să abordeze noile provocări care apar;

K.

întrucât la articolul 290 din TFUE se prevede că un act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale actului legislativ,

1.

salută dorința Comisiei de a-și onora angajamentul de a purta un dialog periodic cu Parlamentul cu privire la aplicarea ICD; recunoaște eforturile depuse în vederea informării grupurilor de lucru din domeniul ICD ale Parlamentului cu privire la modul în care comentariile sale referitoare la documentele de strategie au fost luate în considerare la elaborarea PAA;

2.

constată că, mai ales în timpul evaluării la jumătatea perioadei, dialogul dintre Comisie și Parlamentul European ca parte a exercițiului de control democratic a contribuit la evitarea adoptării unor documente de strategie cuprinzând dispoziții ultra vires și la asigurarea conformității acestor documente cu cerințele Regulamentului privind ICD și, în special, cu principiile de eligibilitate pentru AOD;

3.

regretă că anumite observații pe care Parlamentul le-a făcut în decursul procesului de control democratic, în special cu privire la lipsa unui accent pe sărăcie și ODM, nu au fost luate în considerare în mod corespunzător de către Comisie;

4.

regretă că, în timp ce Consensul european pentru dezvoltare (2005) și ICD subliniază importanța asumării responsabilității, implicarea parlamentelor naționale în elaborarea documentelor de strategie națională a fost extrem de redusă în practică; regretă că Comisia nu a pus în aplicare în mod corespunzător dispozițiile de la articolele 19,20 și 33 din Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 referitoare la consultarea actorilor nestatali și a autorităților locale;

5.

observă că „o strategie favorabilă creșterii” nu ar trebui confundată cu o strategie de dezvoltare pe termen lung care presupune finanțarea obiectivelor pe termen lung precum sănătatea, educația, accesul la energie în zonele rurale, sprijinul pentru micii agricultori etc.;

6.

regretă faptul că, drept răspuns la rezoluțiile Parlamentului care evidențiau nerespectarea cerinței prevăzute la articolul 2 alineatul (4) din regulament referitoare la îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru AOD, Comisia a modificat sau a eliminat doar 3 dintre cele 11 proiecte de măsuri de punere în aplicare vizate;

7.

regretă faptul că comitetul înființat în temeiul articolului 35 din ICD nu a reacționat la rezoluțiile Parlamentului care au semnalat că Comisia și-a depășit competențele de executare; constată cu îngrijorare faptul că activitatea de control substanțială desfășurată de Parlament nu a găsit ecou în rândul reprezentanților statelor membre din comitetul ICD și îndeamnă statele membre să își asume responsabilitățile care le revin și să garanteze, în strânsă colaborare cu Parlamentul, că măsurile propuse de Comisie sunt în deplină conformitate cu dispozițiile ICD;

8.

solicită Comisiei să indice, în ordinea priorităților și a ponderii, criteriile pe care le-a utilizat pentru alocarea fondurilor între țările și regiunile ICD și diferitele sectoare de activitate în cadrul fiecărui program geografic și tematic;

9.

consideră că numeroase documente de strategie națională sau regională nu alocă suficiente resurse obiectivului primordial al ICD de eradicare a sărăciei în contextul dezvoltării durabile și că numeroase documente nu precizează clar măsura în care acțiunile propuse vor contribui la realizarea ODM;

10.

atrage atenția în mod deosebit asupra cerinței de eligibilitate pentru AOD în cazul programelor geografice din cadrul ICD și îndeamnă Comisia și SEAE să asigure respectarea integrală a acestei obligații juridice în fiecare caz;

11.

subliniază că garantarea coerenței politicilor în domeniile dezvoltării, asumarea procesului de dezvoltare și nefragmentarea ajutoarelor este esențială pentru asigurarea eficacității ajutoarelor;

12.

subliniază că UE are în continuare nevoie de un instrument specific de finanțare a cooperării pentru dezvoltare, care să vizeze exclusiv țările în curs de dezvoltare și să urmărească în mod explicit obiectivele definite la articolul 208 din TFUE; insistă ca cifrele anuale privind AOD în perioada următorului cadru financiar multianual (CFM) să crească în termeni reali pentru a atinge obiectivul colectiv de cheltuire a 0,7 din VNB pentru AOD până în 2015;

13.

subliniază că respectarea integrală a criteriilor privind AOD, în special a cerinței OCDE/CAD ca „fiecare operațiune să fie efectuată cu scopul principal de a promova dezvoltarea economică și bunăstarea țărilor în curs de dezvoltare” (22), trebuie să rămână o condiție pentru toate măsurile care urmează să fie finanțate ca parte a programelor geografice din cadrul noului instrument; solicită o cotă AOD pentru programele tematice mai strictă decât cea din cadrul actualului ICD, în special pentru programele tematice privind „migrația și azilul”, în cazul cărora Comisia nu a demonstrat clar modul în care activitățile finanțate în contextul controlului frontierelor îndeplinesc criteriile OCDE/CAD privind eligibilitatea pentru AOD;

14.

subliniază că realizarea ODM trebuie să rămână obiectivul prioritar al instrumentului până în 2015; îndeamnă Comisia să garanteze că ajutorul UE continuă să fie coerent cu obiectivele de dezvoltare convenite la nivel internațional și cu cele care vor fi adoptate de ONU și de alte organizații internaționale competente pentru perioada de după 2015;

15.

recunoaște nevoia de cooperare non-AOD cu multe țări în curs de dezvoltare pentru furnizarea de bunuri publice mondiale; consideră că acest tip de cooperare ar trebui reglementat, canalizându-se fonduri printr-unul sau mai multe instrumente separate, pentru a asigura transparența și a proteja natura distinctivă a cooperării pentru dezvoltare ca domeniu autonom de politică în domeniul relațiilor externe; insistă, în conformitate cu angajamentul asumat la Consiliul European din 29-30 octombrie 2009, ca finanțarea pentru atenuarea schimbărilor climatice să nu submineze și să nu pericliteze combaterea sărăciei și realizarea de progrese continue în ceea ce privește ODM și ca puținele fonduri disponibile în cadrul AOD pentru reducerea sărăciei să nu fie direcționate către alte obiective decât cele de dezvoltare în țările în curs de dezvoltare; subliniază că definiția AOD stabilită de OCDE nu ar trebui modificată și invită Comisia să se asigure că proiectele de dezvoltare finanțate de UE nu zădărnicesc eforturile de la nivel mondial de atenuare a schimbărilor climatice, precum și că toate aceste proiecte sunt rezistente la schimbările climatice, în special în cazul proiectelor mari de infrastructură sau al proiectelor din insulele mici care vor fi primele ce vor suferi consecințele schimbărilor climatice;

16.

își exprimă îngrijorarea, într-o perioadă de constrângeri severe asupra bugetului public, cu privire la accentul deosebit pus pe investițiile în sectorul privat ca mijloc de mobilizare a mai multor resurse financiare pentru dezvoltare; subliniază că cooperarea pentru dezvoltare este singura politică de acțiune externă (pe lângă ajutorul umanitar) care nu a fost concepută pentru a servi interesele UE, ci pentru a apăra interesele populațiilor celor mai marginalizate și mai vulnerabile de pe planetă; prin urmare, îndeamnă Comisia să garanteze că orice finanțare publică utilizată pentru a sprijini investițiile în sectorul privat în sud nu este deturnată de la sectoare care sunt și așa subfinanțate (cum este cazul programelor pentru actorii nestatali și autoritățile locale, de exemplu) și că un astfel de sprijin va permite efectiv dezvoltarea sectorului privat național și a întreprinderilor mici și mijlocii din țările cu venituri mici;

17.

este de acord că se impune o abordare diferențiată a diverselor țări în curs de dezvoltare și că ajutorul financiar tradițional ar putea deveni mai puțin relevant pentru țările emergente; consideră că ajutorul pentru țările emergente, promovând totodată o creștere economică durabilă, ar trebui să se axeze totuși pe consolidarea politicii fiscale a țării partenere și pe promovarea mobilizării veniturilor interne care ar trebui să conducă la reducerea sărăciei și a dependenței de asistență;

18.

îndeamnă Comisia să ofere un sprijin sporit pentru a asista țările în curs de dezvoltare și țările emergente în realizarea reformelor fiscale, cu scopul de a sprijini instituirea unor sisteme fiscale eficace, eficiente, echitabile și durabile; invită Comisia să integreze în mod eficient principiile bunei guvernanțe în chestiuni fiscale în programarea, punerea în aplicare și monitorizarea documentelor de strategie națională și regională, adoptând totodată măsurile necesare pentru a pune în aplicare sistemul de raportare pe țară de către întreprinderile transnaționale;

19.

subliniază că viitorul instrument de cooperare pentru dezvoltare ar trebui să acopere în continuare toate țările din regiunile geografice care fac obiectul său, în conformitate cu lista OCDE/CAD a țărilor în curs de dezvoltare;

20.

solicită o coordonare mai strânsă între Comisie și statele membre pentru a pune în aplicare dispozițiile articolului 210 din TFUE și sprijină elaborarea unor documente comune de strategie europeană; consideră că toate documentele de programare ale UE pentru fiecare țară și regiune ar trebui să includă profiluri detaliate și actualizate ale donatorilor, precum și un capitol special privind eficacitatea ajutorului UE, specificând măsurile luate pentru a spori coordonarea, armonizarea și complementaritatea donatorilor și pentru a îmbunătăți diviziunea muncii între donatori și în special între statele membre ale UE;

21.

reiterează solicitarea ca Fondul european de dezvoltare (FED) să fie inclus în bugetul UE, ceea ce ar simplifica procedurile și ar spori eficacitatea și eficiența ajutorului UE; insistă ca acest lucru să nu conducă la nicio reducere a cuantumului total al fondurilor puse la dispoziție la nivelul UE pentru ICD și FED și a cuantumului total al fondurilor puse la dispoziție la nivelul UE pentru AOD;

22.

consideră că sprijinul pentru grupurile vulnerabile (femei, persoane cu handicap, tineri și șomeri, populație indigenă), precum și pentru integrarea dimensiunii de gen și pentru alte „chestiuni transversale” trebuie consolidat; insistă asupra faptului că instrumentul care va succeda ICD are nevoie de repere clare în documentele de programare pentru a garanta că impactul intervențiilor UE în aceste domenii poate fi măsurat;

23.

subliniază că implicarea autorităților locale în politicile de dezvoltare este esențială pentru realizarea ODM și asigurarea buni guvernanțe; subliniază în special faptul că autoritățile locale au un rol esențial în domenii precum educația, combaterea foametei, sănătatea, apa, salubritatea, coeziunea socială și dezvoltarea economică locală etc.; consideră, prin urmare, că este esențial ca rolul acestora să fie consolidat în următorul instrument financiar, în conformitate cu principiul asumării procesului de dezvoltare;

24.

subliniază necesitatea unui dialog periodic și structurat al Comisiei și SEAE cu actorii nestatali și cu autoritățile locale cu privire la programarea, punerea în aplicare și evaluarea documentelor de strategie; insistă, prin urmare, asupra necesității de a lua în considerare concluziile dialogului structurat în viitoarele instrumente financiare;

25.

subliniază nevoia unor dispoziții flexibile care să permită UE să răspundă schimbărilor în materie de necesități și priorități; sugerează o examinare a modelului FED al unor sume limitate pentru fiecare țară în cadrul ajutorului neprogramat ca posibil model pentru viitorul instrument de cooperare pentru dezvoltare; subliniază totuși că fondurile utilizate într-un mod mai flexibil trebuie să urmărească obiective de dezvoltare reale;

26.

consideră că noul instrument de cooperare pentru dezvoltare ar trebui să constituie fundamentul unui ajutor mai specific și mai flexibil în situații de vulnerabilitate; consideră că noua arhitectură financiară ar trebui să contribuie la crearea unei legături adecvate între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare prin flexibilitatea și complementaritatea mecanismelor de finanțare;

27.

solicită ca un procentaj de referință de 20 % din cheltuielile din cadrul programelor geografice care urmează să fie alocat serviciilor sociale de bază definite de ONU în ODM (indicatorul 8.2 pentru obiectivul 8: „Crearea unui parteneriat mondial pentru dezvoltare”);

28.

insistă asupra aplicării unor criterii stricte de eligibilitate pentru sprijinul bugetar; solicită insistent Comisiei să nu utilizeze sprijinul bugetar în țări unde nu se poate asigura transparența cheltuielilor publice, ca sprijinul bugetar să fie însoțit întotdeauna de acțiuni de consolidare a controlului parlamentar și a capacităților de audit în țările beneficiare și de creștere a transparenței și a accesului publicului la informații, precum și ca societatea civilă să fie implicată în monitorizarea sprijinului bugetar;

29.

recunoaște rolurile importante ale societății civile în dezvoltare, cum ar fi cel de supraveghere a guvernului pentru a asigura responsabilizarea acestuia, și solicită alocarea unor fonduri adecvate către societatea civilă în țările în curs de dezvoltare;

30.

reiterează solicitarea sa către Comisie de a furniza o analiză financiară detaliată care să indice sprijinul bugetar general, sprijinul sectorial, sprijinul pentru fiecare proiect și sprijinul sub orice altă formă acordat autorităților locale; subliniază că această viziune de ansamblu ar îmbunătăți coerența ajutorului acordat autorităților locale și ar îmbunătăți guvernanța în țările partenere;

31.

constată că toate programele tematice din cadrul ICD și-au dovedit relevanța și subliniază faptul că este imperativ să se mențină atât programele tematice, cât și cele geografice, dar solicită o anumită reorientare ținând cont de noile provocări, cum ar fi criza financiară și economică mondială, criza alimentară mondială, schimbările climatice și nevoile speciale ale statelor fragile și ale celor în tranziție;

32.

subliniază faptul că migrația este un domeniu în care este în mod clar necesar să se acorde prioritate coerenței politicilor pentru dezvoltare față de proiectele UE pe termen scurt privind migrația, care vizează în special combaterea imigrației ilegale; evidențiază faptul că fondurile de dezvoltare în domeniul migrației nu ar trebui utilizate pentru a consolida gestionarea frontierelor și a combate imigrația ilegală; insistă ca orice viitor program tematic privind migrația să fie aliniat pe deplin la obiectivele de dezvoltare ale UE și ca finanțarea de bază din cadrul acestui program să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru AOD; subliniază în special faptul că proiectele care abordează migrația sud-sud ar trebui să aibă prioritate în cadrul programului tematic;

33.

subliniază că un nou program tematic, intitulat „Investiția în resursele umane”, trebuie să se concentreze pe realizarea ODM care înregistrează întârzierile cele mai mari, dar fără să se limiteze la acestea, cu o atenție deosebită pentru țările și regiunile cu indicatori ODM critici; subliniază că educația de bază și alfabetizarea reprezintă punctul de plecare al procesului de sensibilizare a populației și al asumării procesului de dezvoltare; solicită, așadar, ca programul să se concentreze pe educație ca instrument de emancipare și participare;

34.

consideră că noul instrument ar trebui să prevadă o abordare diferențiată a finanțării pentru organizațiile societății civile și a finanțării pentru autorităților locale și să evite concurența inutilă dintre cele două tipuri de actori; subliniază necesitatea de a soluționa problema depășirii cotelor de înscriere din cadrul programului actual; solicită ca rezultatele dialogului structurat să se reflecte pe deplin în viitorul program tematic și în modalitățile de ajutor propuse;

35.

subliniază faptul că unul dintre motivele pentru care ODM nu au fost realizate este nerecunoașterea contribuției pe care mediul, resursele naturale și ecosistemele o au la dezvoltarea umană și la eradicarea sărăciei; constată cu îngrijorare că, deși actuala AOD a UE alocă chestiunilor legate de mediu doar 3 % din totalul cheltuielilor, o problemă suplimentară constă în faptul că o parte din fondurile acordate de UE și de statele membre țărilor în curs de dezvoltare sunt investite în proiecte care mai curând stimulează schimbările climatice în loc să le atenueze; subliniază că trebuie îmbunătățită coerența politicilor pentru dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice, în special în ceea ce privește finanțarea proiectelor legate de climă și integrarea preocupărilor legate de schimbările climatice în acțiunile UE de cooperare pentru dezvoltare;

36.

subliniază faptul că, în Raportul său special nr. 6/2006, Curtea de Conturi a indicat că, începând din 2001, UE a înregistrat progrese limitate în ceea ce privește integrarea mediului în acțiunile sale de cooperare pentru dezvoltare, întrucât documentele de strategie națională nu au ținut seama suficient de problemele de mediu; în consecință, îndeamnă Comisia să se asigure că problemele de mediu sunt mai bine integrate și monitorizate în mod sistematic în toate politicile externe și instrumentele financiare, în special având în vedere probleme actuale ridicate de schimbările climatice și de pierderea biodiversității;

37.

reafirmă că articolul 290 din TFUE se aplică integral în cazul ICD și subliniază, prin urmare, că aplicarea procedurii actelor delegate este obligatorie pentru deciziile care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 290 din TFUE, printre care stabilirea obiectivelor generale, a priorităților, a rezultatelor preconizate și a alocărilor financiare;

38.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/59

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 1 iulie 2010 privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi (COM(2010)0348),

—

având în vedere Decizia 2010/233/UE a Comisiei din 26 aprilie 2010 de înființare a Grupului de experți pentru un cadru comun de referință în domeniul dreptului european al contractelor (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 iulie 2001 privind dreptul european al contractelor (COM(2001)0398),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 februarie 2003 intitulată „A more coherent European Contract Law – An Action Plan” (Un drept european al contractelor mai coerent – Plan de acțiune) (COM(2003)0068),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 octombrie 2004 intitulată „Dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului: calea de urmat” (COM(2004)0651),

—

având în vedere raportul Comisiei din 23 septembrie 2005 intitulat „First Annual Progress Report on European Contract Law and the Acquis Review” (Primul raport anual de activitate privind dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului) (COM(2005)0456), precum și raportul Comisiei din 25 iulie 2007 intitulat „Al doilea raport de activitate privind cadrul comun de referință” (COM(2007)0447),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 octombrie 2009 privind comerțul electronic transfrontalier dintre întreprinderi și consumatori în Uniunea Europeană (COM(2009)0557),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2008 referitoare la cadrul comun de referință pentru dreptul european al contractelor (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2007 privind dreptul european al contractelor (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 7 septembrie 2006 privind dreptul european al contractelor (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 martie 2006 privind dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului: calea de urmat (5),

—

având în vedere Rezoluțiile sale din 26 mai 1989 (6), 6 mai 1994 (7), 15 noiembrie 2001 (8) și 2 septembrie 2003 (9) privind acest aspect,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, precum și cel al Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0164/2011),

A.

întrucât inițiativa privind dreptul contractual european, care vizează soluționarea problemelor de pe piața unică, cauzate, printre altele, și de corpusuri legislative divergente în domeniul dreptului contractual, este în discuție de mulți ani;

B.

întrucât, ca urmare a crizei financiare globale, asigurarea unui regim coerent pentru dreptul contractual european pare a fi mai importantă ca niciodată pentru realizarea întregului potențial al pieței interne și, prin urmare, pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor noastre legate de Europa 2020;

C.

întrucât piața unică rămâne fragmentată, din cauza unui număr mare de factori, inclusiv din cauza neaplicării legislației existente privind piața unică;

D.

întrucât sunt necesare mai multe analize pentru a înțelege în continuare de ce piața internă rămâne fragmentată și care este cea mai bună modalitate de soluționare a acestor probleme, inclusiv de asigurare a punerii în aplicare a legislației existente;

E.

întrucât Comisia a prezentat în cartea verde menționate anterior numeroase opțiuni privind un instrument de drept contractual european care ar putea ajuta la extinderea spiritului antreprenorial și la consolidarea încrederii cetățenilor în piața unică;

F.

întrucât Grupul de experți instituit pentru a asista Comisia în pregătirea unei propuneri pentru un cadru comun de referință (CCR) și-a început activitatea, alături de masa rotundă a părților interesate;

G.

întrucât divergențele în materie de drept contractual la nivel național nu constituie singurul obstacol pentru IMM-uri și pentru consumatori cu privire la activitățile transfrontaliere, deoarece aceștia se confruntă cu alte probleme, inclusiv obstacolele de ordin lingvistic, diferențele legate de sistemele de impozitare, credibilitatea comercianților online, accesul limitat la conexiuni internet de bandă largă, competențele digitale, problemele de securitate, structura demografică a populației fiecărui stat membru; considerente legate de confidențialitate; gestionarea plângerilor și drepturile de proprietate intelectuală;

H.

întrucât, potrivit sondajului Comisiei din 2008, trei sferturi dintre comercianții cu amănuntul vând numai la nivel național, iar vânzările transfrontaliere au loc, adesea, numai în câteva state membre (10);

I.

întrucât este necesar să se facă o distincție între tranzacțiile transfrontaliere convenționale și comerțul electronic, domeniu în care se înregistrează o serie de probleme, costurile de tranzacționare fiind diferite; întrucât, în vederea viitoarelor evaluări de impact, este de asemenea necesară definirea precisă și cu atenție a modalității de stabilire a costurilor de tranzacționare;

J.

întrucât s-a observat faptul că aplicarea de legi străine (privind consumatorii) în cazul tranzacțiilor transfrontaliere în temeiul regulamentului Roma I (11) implică costuri de tranzacționare considerabile pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, estimate la 15 000 EUR pe întreprindere și pe stat membru (12);

K.

întrucât sunt necesare mai multe in formații privind costurile de tranzacționare ca urmare a aplicării articolului 6 alineatul (2) și a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Roma I, având în vedere că regulamentul Roma I a fost pus în aplicare de-abia începând cu luna decembrie 2009;

L.

întrucât astfel de costuri de tranzacționare sunt percepute ca obstacole importante pentru comerțul transfrontalier, după cum au confirmat 50 % dintre comercianții cu amănuntul din UE intervievați în anul 2011, care au declarat că armonizarea legislației aplicabile în cazul tranzacțiilor transfrontaliere în Uniunea Europeană ar produce o creștere a volumului vânzărilor transfrontaliere efectuate de aceștia, iar 41 % au declarat că nu s-ar produce nicio creștere; întrucât, în comparație, 60 % dintre comercianții cu amănuntul care operează numai la nivel național, au declarat că nivelul lor de vânzări transfrontaliere nu ar înregistra creșteri într-un mediu cu reglementări armonizate, iar 25 % au afirmat că acesta ar crește (13),

M.

întrucât unele dintre cele mai evidente obstacole cu care se confruntă consumatorii și IMM-urile în cadrul pieței unice sunt complexitatea relațiilor contractuale, termenii și condițiile abuzive din contracte, informații neadecvate și insuficiente și procedurile ineficiente și de lungă durată;

N.

întrucât este deosebit de important ca orice inițiativă din partea UE să vină în întâmpinarea nevoilor și a preocupărilor reale, atât ale întreprinderilor, cât și ale consumatorilor; întrucât aceste preocupări includ, de asemenea, și probleme de ordin juridic/lingvistic (punerea la dispoziție a unor termeni și condiții standard pentru micile întreprinderi în toate limbile UE) și dificultăți privind executarea contractelor la nivel transfrontalier (introducerea unor măsuri autonome ale UE în domeniul dreptului procedural);

O.

întrucât se estimează menținerea caracterului fragmentat al pieței online: un studiu al Comisiei a relevat că 61 % dintre cele 10 964 de comenzi transfrontaliere test au eșuat iar cumpărăturile transfrontaliere par a crește șansele consumatorilor de a găsi o ofertă mai ieftină (14), precum și produse care nu sunt disponibile online la nivel național (15), întrucât rata de 61 % pare foarte ridicată, justificând, prin urmare, efectuarea de studii, verificări și evaluări suplimentare;

P.

întrucât armonizarea treptată nu va conduce la depășirea obstacolelor de pe piața internă rezultate din normele divergente în materie de drept contractual intern, toate măsurile adoptate în acest domeniu trebuie să se bazeze pe dovezi clare care să demonstreze că o astfel de inițiativă ar aduce o adevărată schimbare, la care nu se poate ajunge prin alte mijloace cu un caracter intruziv mai puțin pronunțat;

Q.

întrucât printr-un drept contractual european comun ar avea de câștigat consumatorii, acesta contribuind, în special, la asigurarea unor schimburi comerciale transfrontaliere mai numeroase și mai ușor accesibile în cadrul pieței interne;

R.

întrucât negocierile având ca temă Directiva privind drepturile consumatorilor (16) au evidențiat dificultățile și limitele abordării armonizării în domeniul legislației privind protecția consumatorilor aplicată contractelor, fără a compromite angajamentul comun pentru un standard înalt de protecție a consumatorilor în Europa;

S.

întrucât toate măsurile adoptate în domeniul dreptului contractual european coerente în raport cu Directiva privind drepturile consumatorului pe care o așteptăm, care va avea un impact semnificativ asupra conținutului unui posibil viitor instrument în domeniul dreptului contractual european; întrucât ar fi necesară monitorizarea constantă și atentă a implementării acestuia în următoarele luni în vederea definirii domeniului de aplicare al IO;

T.

întrucât orice produs final al acestui proces din domeniul dreptului contractual european trebuie să fie realist, fezabil, proporționat și bine analizat înainte de a fi modificat, dacă este cazul, și adoptat oficial de către colegiuitorii europeni,

1.

sprijină acțiunile menite să înlăture obstacolele care stau în calea tranzacțiilor transfrontaliere din cadrul pieței interne și consideră că, alături de alte măsuri, proiectul care vizează elaborarea unui drept contractual european ar putea fi util pentru fructificarea întregului potențial al pieței interne, aducând beneficii substanțiale din punct de vedere economic și în ceea ce privește ocuparea forței de muncă;

2.

salută dezbaterea publică referitoare la cartea verde și îndeamnă departamentele competente ale Comisiei să efectueze o analiză temeinică a rezultatului acestei consultări;