7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/1

—

având în vedere Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (2),

—

având în vedere Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 iulie 2008 privind un cadru comun pentru comercializarea produselor și de abrogare a Deciziei 93/465/CEE a Consiliului (3),

—

având în vedere Decizia Comisiei 2010/15/UE din 16 decembrie 2009 de stabilire a unui ghid de utilizare a Sistemului Comunitar de Informare Rapidă „RAPEX” înființat în temeiul articolului 12 și a procedurii de notificare stabilite în temeiul articolului 11 din Directiva 2001/95/CE (Directiva privind siguranța generală a produselor) (4),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu privind punerea în aplicare a Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor (COM(2008)0905),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei intitulat „Revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor: Rezumat al acțiunilor preconizate”, DG Sănătate și Consumatori, 18 mai 2010,

—

având în vedere Foaia de parcurs intitulată „Alinierea la noul cadru legislativ (Decizia nr. 768/2008/CE)”, DG Întreprinderi și Industrie, 15 aprilie 2010,

—

având în vedere Foaia de parcurs intitulată „Revizuirea Directivei 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor” (DSGP), DG Sănătate și Consumatori, 25 martie 2010,

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei privind relația dintre Directiva 2001/95/CE privind siguranța generală a produselor și dispozițiile de supraveghere a pieței prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 765/2008, DG Sănătate și Consumatori, 2 martie 2010,

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei intitulat „Revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor: identificarea aspectelor-cheie”, DG Sănătate și Consumatori, 15 septembrie 2009,

—

având în vedere documentul de informare comandat de Comisia IMCO privind supravegherea pieței în statele membre, publicat în octombrie 2009,

—

având în vedere documentul de informare comandat de Comisia IMCO referitor la revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor (DSGP) și supravegherea pieței, publicat în septembrie 2010,

—

având în vedere atelierul de lucru referitor la revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor și supravegherea pieței care a avut loc la 30 septembrie 2010,

—

având în vedere summitul trilateral UE-SUA-China desfășurat la Shanghai la 25-26 octombrie 2010,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru comerț internațional, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0033/2011),

A.

întrucât este esențial să se asigure că toate produsele introduse pe piața UE sunt sigure, astfel încât să se garanteze un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, printre altele;

B.

întrucât noul cadru legislativ (denumit în continuare NCL) a fost adoptat în iulie 2008, iar Regulamentul (CE) nr. 765/2008 privind supravegherea pieței a devenit aplicabil începând cu 1 ianuarie 2010;

C.

întrucât Directiva 2001/95/CE privind siguranța generală a produselor (denumită în continuare DSGP), care stabilește cerințele generale în materie de siguranță pentru produsele de consum la nivel comunitar, trebuie să fie revizuită și adusă în conformitate cu NCL, prin intermediul integrării în special a Regulamentului privind supravegherea pieței;

D.

întrucât cadrul legislativ pentru siguranța produselor și supravegherea pieței este format din trei niveluri de acte juridice (DSGP, NCL și directive de armonizare specifice sectorului), ceea ce duce la incertitudini și confuzie în cadrul pieței interne;

E.

întrucât nivelul de supraveghere a pieței diferă considerabil între statele membre, iar o parte dintre acestea nu alocă resursele necesare pentru supravegherea eficientă a pieței și interpretează în mod diferit „produsele care prezintă risc grav”, fapt care poate crea obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor; poate denatura concurența și pune în pericol siguranța consumatorilor în cadrul pieței interne;

F.

întrucât cooperarea dintre autoritățile de supraveghere a pieței și acțiunile comune de supraveghere a pieței sunt esențiale și ar trebui, prin urmare, consolidate în continuare, fiind necesar să se aloce resurse în acest scop;

G.

întrucât regulamentele au avantajul clarității, previzibilității și eficienței în comparație cu directivele, astfel cum s-a afirmat și în Raportul Monti,

1.

consideră că actualul cadru legislativ pentru supravegherea pieței nu oferă suficientă coerență și ar trebui, prin urmare, să fie revizuit și mai bine coordonat;

2.

propune Comisiei să stabilească un cadru comun european de supraveghere a pieței cu privire la toate produsele de pe piața internă sau care intră pe piața UE; invită Comisia să joace un rol mai activ în coordonarea activităților autorităților europene de supraveghere a pieței, ale autorităților vamale și ale autorităților competente ale statelor membre;

3.

invită statele membre și Comisia să aloce resurse adecvate pentru activități eficiente de supraveghere a pieței; subliniază faptul că sistemele ineficace de supraveghere a pieței ar putea genera o denaturare a concurenței, ar putea pune în pericol siguranța consumatorilor și ar putea submina încrederea cetățenilor în piața internă; subliniază că este important să se securizeze granițele externe ale pieței unice, în special porturile maritime majore și solicită Comisiei și statelor membre să ia măsuri împotriva produselor ilicite din țările terțe; sugerează efectuarea unei evaluări complete de către Comisie a punctelor de intrare a produselor pe piața UE, inclusiv a unei evaluări a resurselor necesare pentru a garanta un controla adecvat;

4.

invită statele membre să introducă în mod coordonat sancțiuni, inclusiv amenzi substanțiale, pentru operatorii economici care introduc în mod deliberat produse periculoase sau neconforme pe piața unică; propune ca interdicțiile impuse asupra produselor să fie făcute publice cât mai frecvent posibil, în vederea creșterii vizibilității controalelor vamale și a supravegherii pieței, precum și pentru a descuraja operatorii de piață ilegali;

5.

invită Comisia să cofinanțeze în continuare acțiunile comune de supraveghere a pieței, cu participarea autorităților de supraveghere a pieței și a autorităților vamale;

6.

subliniază necesitatea unui schimb de bune practici între statele membre; solicită cooperarea, punerea în comun a cunoștințelor specializate și realizarea unui schimb de bune practici între autoritățile de supraveghere a pieței; reamintește importanța cooperării dintre autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței la frontierele externe pentru a realiza verificări corespunzătoare ale produselor introduse în Comunitate; recunoaște contribuția importantă pe care o are în prezent PROSAFE în ceea ce privește coordonarea acțiunilor comune de supraveghere a pieței și schimbul de practici încercate și testate în cadrul DSGP; prin urmare, solicită Comisiei să analizeze în ce condiții PROSAFE ar putea servi drept platformă pentru o coordonare extinsă între statele membre pentru produsele armonizate și nearmonizate; consideră că este necesar să se stabilească o bază legală și să se aloce suficiente resurse pentru ca PROSAFE să îndeplinească această sarcină; subliniază că prin intermediul PROSAFE coordonarea este în prezent restricționată datorită resurselor limitate și structurii sale neoficiale;

7.

invită statele membre ale UE să facă schimb de analize și studii privind siguranța produselor cu alte state membre; consideră că numerele de referință ale produselor în cauză ar trebui incluse pentru a facilita identificarea produselor de către alte autorități, care ar putea beneficia de pe urma traducerii și a utilizării informațiilor furnizate în studii; invită statele membre să permită autorităților competente să ia măsuri de supraveghere a pieței pe baza rezultatelor testelor sau a studiilor, inclusiv a celor furnizate de alte state membre, în vederea evitării dublării eforturilor;

8.

propune să fie înființate birouri de educare cu privire la siguranța produselor, de exemplu incluse în punctele de informare despre produse, care pot facilita formarea și transferul de informații între industrii;

9.

îndeamnă Comisia să înființeze o bază publică de date cu informații referitoare la siguranța produselor de consum, inclusiv o platformă pentru reclamații, dacă este posibil pe baza sistemelor regionale și naționale deja existente în statele membre; consideră că în acest mod va crește gradul de sensibilizare cu privire la produsele periculoase dincolo de granițele naționale în cadrul pieței interne și se va permite consumatorilor să înștiințeze electronic autoritățile competente cu privire la produsele periculoase; consideră că baza de date ar putea fi construită prin dezvoltarea bazelor de date existente precum Sistemul european de supraveghere a pieței sau Bazei de date privind persoanele rănite (IDB); subliniază că este nevoie ca baza de date să aibă un temei juridic și ca statele membre să aibă obligația de a raporta; solicită ca pe această bază de date să se înființeze un sistem statistic privind accidentele, din cadrul căruia vor fi publicate rapoarte anuale obligatorii; solicită ca baza de date să fie accesibilă publicului, dar să se garanteze în același timp confidențialitatea necesară pentru întreprinderi;

10.

subliniază că globalizarea și creșterea externalizării serviciilor, precum și a comerțului internațional înseamnă că pe piețele din întreaga lume se comercializează mai multe produse; consideră că este esențială cooperarea mai strânsă între autoritățile de reglementare de la nivel mondial și alte părți interesate din domeniul siguranței produselor de consum în vederea abordării provocărilor pe care le prezintă lanțurile de aprovizionare complexe și volumul mai mare de schimburi comerciale;

11.

invită Comisia să intensifice cooperarea internațională în cadrul Grupului privind siguranța produselor de consum („Consumer Product Safety Caucus”), astfel încât să facă schimb de practici încercate și testate și să prevină în comun producția de substanțe periculoase în țările terțe, destinate exportului către piața unică europeană;

12.

sprijină revizuirea DSGP și a Regulamentului (CE) nr. 765/2008/CE în ceea ce privește definițiile și obligațiile operatorilor economici, astfel cum sunt definite în Decizia nr. 768/2008/CE, evitând în același timp crearea unor sarcini administrative inutile, în special pentru IMM-uri; consideră că existența unui singur regulament este singura modalitate de a avea un sistem unic de supraveghere a pieței pentru toate produsele; prin urmare, îndeamnă Comisia să stabilească un sistem unic de supraveghere a pieței pentru toate produsele, pe baza actului legislativ care acoperă atât DSGP, cât și Regulamentul (CE) nr. 765/2008/CE; consideră că acest nou act legislativ ar trebui creat cu scopul de a atinge un nivel ridicat de siguranță a produselor și de supraveghere a pieței, clarificând temeiul juridic și ținând seama de dispozițiile dezvoltate mai pe larg în cele două acte legislative existente;

13.

solicită alinierea între cerințele privind trasabilitatea din DSGP și din NCL, astfel încât să se garanteze un sistem coerent de trasabilitate, evitând crearea de noi proceduri birocratice;

14.

solicită Comisiei să aibă în vedere elaborarea unor criterii mai precise de evaluare a gradului de siguranță și a riscului care rezultă din neconformitatea produselor cu legislația UE;

15.

consideră că este problematic faptul că produsele utilizate de furnizorii de servicii nu sunt incluse în actuala DSGP, și anume că cerințele generale în materie de siguranță se aplică atunci când produsul este manipulat de către consumator la sediul furnizorului de servicii, dar nu și în cazul în care același produs este utilizat de către furnizorul de servicii; subliniază necesitatea de a rectifica această lacună juridică;

16.

solicită simplificarea legislației europene privind siguranța produselor, în special în ceea ce privește obiectivele Comisiei referitoare la „o mai bună legiferare” și la „a gândi mai întâi la scară mică”, astfel cum se precizează în Comunicarea intitulată „Către un Act privind piața unică” și solicită includerea dispozițiilor privind produsele care imită alimentele în propunerea revizuită;

17.

în scopul de a garanta siguranța cât mai multor categorii de consumatori deosebit de vulnerabili, solicită introducerea unei referiri la „persoanele cu handicap” (alături de referirile la copii și la persoanele în vârstă, care sunt deja prezente);

18.

solicită Comisiei să includă o obligație pentru producători de a efectua o analiză a riscurilor în faza de proiectare; solicită ca, în cazul în care sunt identificate riscuri, acestea să fie menționate în documentație și să fie puse la dispoziția autorităților publice;

19.

subliniază necesitatea unui cadru de reglementare mai eficace, care să permită intervenții rapide și soluții fiabile pe termen lung, fără a delega organismelor de standardizare sau Comisiei competența de a lua decizii politice în lipsa unui set clar de cerințe politice, astfel cum este cazul pentru legislația armonizată;

20.

subliniază faptul că produsele care prezintă un risc grav trebuie să fie retrase definitiv sau rechemate de pe piață cât mai rapid posibil și că trebuie să se asigure trasabilitatea în cadrul întregului lanț de aprovizionare, lucru care necesită resurse suficiente pentru autoritățile de supraveghere a pieței;

21.

subliniază importanța asigurării unei trasabilități fiabile pe parcursul întregului ciclu de viață al unui produs, asigurând, totodată, că acest lucru nu duce la creșterea sarcinilor administrative;

22.

subliniază importanța trasabilității produselor și a etichetelor de identificare pentru a stabili țara de origine a produsului și producătorul responsabil;

23.

insistă asupra aplicării eficace a procedurilor de identificare care sunt deja în vigoare; încurajează Comisia să realizeze evaluări cu privire la utilizarea noilor tehnologii, însă consideră că utilizarea noilor tehnologii ar trebui să fie proporțională și nu ar trebui să pună în pericol viața privată, securitatea și siguranța consumatorilor;

24.

subliniază, totuși, că nu ar trebui impusă o singură soluție tehnică ca sistem oficial/metodă oficială de trasabilitate în cadrul pieței UE și solicită o proporționalitate generală;

25.

subliniază necesitatea de a îmbunătăți și de a consolida în continuare schimburile RAPEX de informații cu privire la produsele periculoase din țările terțe (cum ar fi China/India), precum și de a evalua ultimele studii ale acesteia;

26.

recunoaște că RAPEX reprezintă un instrument util și eficient de diseminare în rândul statelor membre a informațiilor referitoare la măsurile luate cu privire la produsele periculoase, însă consideră că instrumentul poate fi îmbunătățit în continuare;

27.

solicită Comisiei să permită specialiștilor în materie de siguranță a produselor, producătorilor, sindicatelor și organizațiilor de consumatori, precum și autorităților naționale să aibă acces la toate informațiile relevante, asigurând în același timp confidențialitatea necesară; solicită Comisiei să îmbunătățească gradul de informare privind sistemul RAPEX și sistemele care permit rechemarea produselor din afara UE;

28.

salută noile orientări RAPEX care contribuie la îmbunătățirea funcționării sistemului RAPEX; invită Comisia să armonizeze noua metodă de evaluare a riscurilor cu cele aflate în vigoare pentru produsele armonizate în scopul de a asista autoritățile de supraveghere a pieței în activitatea acestora;

29.

invită Comisia să ofere explicații cu privire la clasificarea produselor ca fiind un „risc serios” în notificările RAPEX;

30.

observă că produsele de consum introduse pe piața internă europeană provin din ce în ce mai mult din țările terțe; este deosebit de preocupat de faptul că în fiecare an se înregistrează o creștere a notificărilor RAPEX privind produse de origine chineză, acestea reprezentând peste jumătate din notificările RAPEX și că se pare că nu este posibilă identificarea producătorilor acestor produse în 20 % cazuri; solicită, prin urmare, să se depună eforturi sporite la nivel internațional și salută cooperarea UE-China-SUA privind strategiile din domeniul trasabilității produselor; salută orice sprijin, cursuri de formare și seminare organizate de autoritățile UE și cele chineze pentru a îmbunătăți siguranța produselor; subliniază faptul că există necesitatea de adoptare a unor programe multianuale pentru a face față acestor provocări;

31.

invită Comisia să analizeze utilitatea instituirii unui sistem similar cu sistemul RAPEX – CHINA pentru alți parteneri comerciali, în special pentru cei ale căror produse au fost notificate în sistemul RAPEX;

32.

solicită Comisiei să includă în RAPEX sau în orice alt sistem adecvat de la nivelul UE sancțiuni pentru încălcarea legislației de către statele membre, în vederea garantării transparenței și stimulentelor pentru toate părțile interesate;

33.

este preocupat de dificultățile întâmpinate de autoritățile de supraveghere a pieței atunci când iau măsuri împotriva produselor periculoase comercializate online;

34.

salută proiectul Comisiei C2013 din domeniul siguranței produselor, care va genera orientări pentru controalele vamale din UE; solicită Comisiei să furnizeze instrumente specifice autorităților vamale pentru a face față provocărilor reprezentate de efectuarea unor controale adecvate cu privire la produsele importate; solicită o cooperare consolidată între autoritățile cu rol de implementare;

35.

recunoaște creșterea numărului de produse cumpărate online de către consumatori și provenite din țări terțe, care nu respectă standardele europene, punând astfel în pericol siguranța și sănătatea consumatorilor; invită Comisia să intensifice și să standardizeze controalele vamale asupra produselor cumpărate pe internet și să supravegheze piața, acordând o atenție deosebită produselor care pot provoca daune directe consumatorilor, precum produsele farmaceutice și cele alimentare; îndeamnă Comisia să analizeze posibile soluții la această problemă pentru a consolida încrederea consumatorilor în comerțul electronic;

36.

solicită Comisiei și autorităților din statele membre să asigure instruirea corespunzătoare a responsabililor pentru a asigura o mai bună detectare a produselor cu risc; solicită o mai bună cooperare între autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței înainte de introducerea produselor pe piață, lucru care necesită, de asemenea, un program multianual;

37.

solicită Comisiei și autorităților naționale competente să dezvolte în continuare campanii de sensibilizare destinate consumatorilor, pentru a-i informa cu privire la riscul de a cumpăra produse contrafăcute, în special online;

38.

subliniază necesitatea ca autoritățile de supraveghere a pieței să participe sistematic la procesul de elaborare a standardelor de securitate, deoarece aceasta este o metodă adecvată de garantare a faptului că de cunoștințele lor se beneficiază în cadrul procesului de standardizare și că se ajunge la o mai bună înțelegere a standardelor, astfel garantând că aplicarea voluntară a standardelor va contribui la sporirea siguranței și a sănătății consumatorilor, precum și a securității juridice, permițând o interpretare și o aplicare corecte a standardelor europene de către autoritățile statelor membre;

39.

solicită Comisiei să mărească claritatea mandatelor privind standardele și să reflecteze asupra altor moduri evolutive de îmbunătățire și integrare a sistemelor de standardizare naționale și europene în zona nearmonizată, având în vedere în special participarea IMM-urilor, concomitent cu menținerea elementelor principale ale structurii actuale;

40.

solicită îmbunătățirea procedurilor Comisiei aplicabile în prezent pentru stabilirea mandatelor pentru dezvoltarea standardelor europene, astfel încât să se garanteze un răspuns rapid la riscurile noi sau emergente într-un mod mai eficient; subliniază, totuși, că procedurile noi sau modificate ar trebui să fie supuse, de asemenea, controlului din partea Parlamentului; subliniază faptul că Parlamentul ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a controla procedurile de preluare sau aplicare a standardelor internaționale, non-europene și a altor standarde;

41.

solicită organizațiilor europene de standardizare și Comisiei să investigheze toate sistemele posibile capabile să accelereze procesul de dezvoltare a standardelor, asigurând în același timp o implicare corespunzătoare a tuturor părților interesate relevante, precum introducerea unei proceduri accelerate sau posibilitatea pentru Comisie de a publica standardele de referință europene sau ISO, dezvoltate în afara unui mandat al Comisiei, în cazul în care se consideră că astfel de standarde asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor sau pentru a aborda un risc specific, ca o măsură provizorie, până în momentul în care devine disponibilă o soluție permanentă;

42.

solicită ca mandatele Comisiei pentru standardizare să fie îmbunătățite pentru a permite organizațiilor europene de standardizare să dezvolte standardele europene care îndeplinesc cerințele tehnice pentru care se realizează sau se evaluează conformitatea cu o decizie politică; în acest sens, consideră că sunt necesare o implicare și o cooperare mai bune între Comisia Europeană și organizațiile de standardizare europene în activitatea de elaborare; având în vedere că aceste organizații lucrează pe baza consensului, consideră esențial pentru buna funcționare a sistemului ca abordarea chestiunilor politice să se realizeze la nivel de elaborare a politicilor și nu să fie delegate Comisiei Europene, organismelor de standardizare sau vreunei administrații de aplicare a legii;

43.

solicită introducerea unei proceduri privind obiecția oficială cu privire la un standard, cum ar fi procedura din Decizia nr. 768/2008/CE care să fie inclusă în DSGP; consideră că folosirea acestei proceduri ar să fie posibilă chiar înainte de citarea unui standard în Jurnalul Oficial al UE, dar nu ar trebui să înlocuiască implicarea din ce în ce mai mare a autorităților de supraveghere a pieței din statele membre în sistemul de standardizare;

44.

invită Comisia și toate părțile interesate să garanteze viabilitatea financiară a sistemului european de standardizare, inclusiv prin parteneriate public-private și prin planificări financiare multianuale, acest lucru fiind esențial pentru asigurarea eficacității și eficienței sistemului;

45.

solicită Comisiei să ia măsuri suplimentare în concordanță cu noul cadru legislativ, astfel încât revizuirile necesare să poată fi îmbunătățite;

46.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/7

—

având în vedere articolul 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Regulamentul sanitar internațional - RSI (2005) 2005 (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 noiembrie 2005 privind pregătirea și planificarea reacției la epidemia de gripă în Comunitatea Europeană (COM(2005)0607),

—

având în vedere documentul de lucru al Consiliului din 30 noiembrie 2007 privind aspectele legate de siguranța în materie de sănătate (2),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 16 decembrie 2008 privind siguranța în materie de sănătate (3),

—

având în vedere liniile directoare intermediare ale Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor referitoare la vaccinurile specifice împotriva gripei pandemice pe perioada pandemiei de H1N1 din 2009 (4),

—

având în vedere documentul orientativ al OMS din aprilie 2009, referitor la pregătirea și reacția la o gripă pandemică (5),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 30 aprilie 2009 (6) referitoare la infecția cu gripa A/H1N1,

—

având în vedere schimbul de opinii care a avut loc la data de 4 septembrie 2009 între directorul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din cadrul Parlamentului,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 15 septembrie 2009 privind pandemia (H1N1) (7),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 septembrie 2009 privind achiziționarea comună a vaccinului împotriva gripei A (H1N1) (8),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 septembrie 2009 privind comunicarea cu publicul și cu mass-media în ceea ce privește pandemia (H1N1) 2009 (9),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 septembrie 2009 privind sprijinirea țărilor din lumea a treia în combaterea gripei A (H1N1) (10),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 septembrie 2009 privind procesul de reglementare a autorizării medicamentelor și vaccinurilor antivirale în cadrul protecției împotriva gripei pandemice (H1N1) 2009 (11),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 septembrie 2009 privind strategiile de vaccinare împotriva pandemiei (H1N1) 2009 (12),

—

având în vedere „Strategia europeană pentru gripa A/H1N1 - monitorizarea beneficiilor și a riscurilor vaccinării” din octombrie 2009 (13),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 12 octombrie 2009 privind pandemia (H1N1) 2009 - o abordare strategică (14),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 23 noiembrie 2009 privind siguranța în materie de sănătate în Uniunea Europeană și la nivel internațional (15),

—

având în vedere raportul de evaluare din 16 aprilie 2010 privind reacția în întreaga UE la pandemia (H1N1) 2009 (16),

—

având în vedere raportul definitiv din ianuarie 2010 privind evaluarea Agenției Europene pentru Medicamente (17),

—

având în vedere Rezoluția 1749 (2010) „Gestionarea pandemiei H1N1: necesitatea unei mai mari transparențe”, adoptată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în iunie 2010 (18),

—

având în vedere concluziile Conferinței privind învățămintele trase în urma pandemiei A (H1N1), din 1 și 2 iulie 2010 (19),

—

având în vedere recomandările Ombudsmanului European din 29 aprilie și 19 mai 2010 privind Agenția Europeană pentru Medicamente (20),

—

având în vedere raportul de evaluare din 25 august 2010 privind strategiile de vaccinare în cadrul pandemiei în întreaga Uniune Europeană (21),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 13 septembrie 2010 referitoare la învățămintele trase în urma pandemiei A (H1N1) - siguranța în materie de sănătate în UE (22),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 18 noiembrie 2010 privind învățămintele trase în urma pandemiei H1N1 și asigurarea sănătății în Uniunea Europeană (SEC(2010)1440),

—

având în vedere Raportul epidemiologic anual din 2010 privind bolile transmisibile în Europa întocmit de ECDC (23),

—

având în vedere atelierul organizat la 5 octombrie 2010 de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European pe tema „Pandemia de gripă A H1N1) – Reacția statelor membre și a Uniunii Europene”,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0035/2011),

A.

întrucât autoritățile sanitare naționale și internaționale, inclusiv OMS, au declarat în mai 2009 că gripa H1N1 nu provoca în acel moment decât îmbolnăviri ușoare dar că nu există certitudinea că situația respectivă se va menține;

B.

întrucât, în conformitate cu Regulamentul sanitar internațional (RSI), instrument juridic obligatoriu pentru statele semnatare, OMS are printre altele misiunea de a exercita o activitate de supraveghere în materie de sănătate publică, de a coordona măsurile internaționale în domeniu și, în cazul unui virus cu potențial pandemic, de a determina faza acestuia pe o scară de șase niveluri;

C.

întrucât declararea unei faze de pandemie mondială se face pe baza dispozițiilor RSI și în urma consultării altor organizații, instituții și state membre afectate;

D.

întrucât criteriile pentru definirea conceptului de „pandemie”, revizuite în 2009 de către OMS, iau în considerare numai propagarea virusului și fac abstracție de gravitatea bolii pe care o cauzează acesta;

E.

întrucât statele membre, Comisia Europeană și organismele externe precum OMS ar trebui să ia în considerare virulența unei posibile noi epidemii de gripă, precum și propagarea virusului în momentul luării unor decizii de sănătate publică care pot afecta sănătatea publică și politicile sociale în statele membre;

F.

având în vedere gradul ridicat de imprevizibilitate și gravitate cu care avea să se deruleze pandemia, existând posibilitatea ca pandemia să se agraveze în Europa, așa cum s-a întâmplat în 1918 și în 1968;

G.

întrucât, pe baza alertei pandemice a OMS și a recomandărilor ulterioare, statele membre au reacționat rapid, în conformitate cu principiul precauției și în măsura mijloacelor de care dispuneau pentru a implementa planuri de acțiuni sanitare; întrucât declanșarea nivelului de alertă maximă, indicând prezența unei pandemii, a condus la luarea unor decizii de sănătate publică disproporționate;

H.

întrucât OMS a declarat sfârșitul stării de alertă legate de gripa H1N1 abia în august 2010 (declarația Directorului-general al OMS din 10 august 2010 (24));

I.

întrucât, în conformitate cu principiul subsidiarității, pregătirile și reacția în fața riscurilor la adresa sănătății în Uniunea Europeană țin de competența statelor membre; întrucât Tratatul de la Lisabona face un apel la statele membre să consolideze cooperarea și schimbul de informații de bune practici în cadrul OMS și al structurilor existente ale UE; întrucât eficacitatea măsurilor naționale va fi sporită dacă se iau măsuri pentru o mai bună coordonare de către Comisie, cu sprijinul ECDC și EMEA în cadrul Regulamentul sanitar internațional;

J.

întrucât industria farmaceutică a trebuit să răspundă unei cereri neașteptate, presante și exponențiale de vaccinuri din partea statelor membre; întrucât industria farmaceutică a trebuit să producă în regim de maximă urgență un nou vaccin care să fie eficient împotriva virusului;

K.

întrucât costurile înregistrate în gestionarea acestei crize la nivelul statelor membre au fost considerabile și ar fi putut eventual să fie reduse printr-o mai bună cooperare între statele membre și o mai bună coordonare între statele membre și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor;

L.

întrucât cheltuielile alocate de către anumite state membre pentru planurile de reacție la gripă pe care le-au instituit privesc, în principal, achiziționarea unor cantități vaste de vaccinuri și tratamente antivirale și întrucât în unele state membre procedurile de achiziționare au constituit un motiv grav de îngrijorare în privința transparenței și a respectării normelor privind achizițiile publice;

M.

întrucât au existat disparități semnificative de prețuri între statele membre care au avut acorduri prealabile privind achiziționarea vaccinelor bazate, pe lângă alți factori, pe condiții diferite referitoare la răspundere pentru fiecare acord;

N.

întrucât în diferite state membre au fost depuse plângeri în cazuri de corupție și coalizare a funcționarilor în ceea ce privește contractele încheiate în vara anului 2009 între ministerele sănătății publice și fabricanții de vaccinuri împotriva gripei H1N1;

O.

întrucât, potrivit Comisei, este posibil ca reticența furnizorilor de vaccinuri de a purta întreaga răspundere să fi contribuit la reducerea încrederii cetățenilor în siguranța vaccinurilor; întrucât încrederea în vaccinurile contra gripei H1N1 subminată și de comunicarea incompletă și contradictorie cu privire la beneficiile și riscurile vaccinării și la riscurile potențiale pe care le prezintă pentru public gripa H1N1;

P.

întrucât recomandările divergente făcute în interiorul UE și al statelor membre în ceea ce privește grupurile de persoane vizate de vaccinare ilustrează incertitudinile majore și opiniile diferite existente în privința răspunsului corespunzător la gripa H1N1;

Q.

întrucât planurile de preîntâmpinare a viitoarelor pandemii se bazează într-o mare măsură pe strategiile de vaccinare; întrucât, pentru a da roade, strategiile de vaccinare ar trebui să se bazeze pe trei condiții: eficacitatea vaccinului, existența unui raport pozitiv beneficii-riscuri și vizarea grupurilor de risc;

R.

întrucât este necesar ca îndeplinirea acestor condiții să fie transparentă;

S.

întrucât raportul dintre beneficii și riscuri ale vaccinului a fost în prezent demonstrat prin studii de toleranță și imunogenitate bazate pe utilizarea reală a acestuia;

T.

întrucât sunt necesare studii independente de societățile farmaceutice pe tema vaccinurilor și a medicației antivirale pentru a realiza un echilibru între studiile private și cele finanțate de entitățile publice;

U.

întrucât în eventualitatea unei noi pandemii gripale trebuie depuse mai multe eforturi pentru a îmbunătăți performanțele vaccinurilor antigripale, îndeosebi pentru grupurile de risc ridicat și împotriva tulpinilor modificate;

V.

întrucât datorită achiziționării din timp a vaccinurilor și a strategiilor de vaccinare sistematică, în special a grupurilor celor mai vulnerabile, UE a fost cea mai bine pregătită regiune din lume; întrucât, cu toate acestea, au existat diferențe considerabile între gradul de pregătire al diferitelor state membre ale UE, iar lipsa unei cooperări veritabile a slăbit gradul de pregătire global la nivel UE;

W.

întrucât cooperarea limitată între statele membre, îndeosebi lipsa achiziționării publice comune a vaccinurilor, lipsa stocurilor comune, lipsa unui mecanism de solidaritate și intermediere între statele membre, absența unor acorduri prealabile de achiziționare în mai multe state membre au fost principalii factori care au împiedicat UE să fie mai bine pregătită;

X.

întrucât, în pofida cererilor repetate adresate de către Ombudsmanul European Agenției Europene pentru Medicamente (AEM), documentele deținute de Agenție cu privire la protocoalele de cercetare, testele clinice și efectele secundare ale medicamentelor evaluate de aceasta nu sunt, în continuare, accesibile publicului;

Y.

întrucât informarea și comunicarea pe tema gripei H1N1 în 2009-2010 în UE au demonstrat rolul crucial pe care îl joacă presa în difuzarea precauțiunilor și recomandărilor de sănătate publică, dar și în evidențierea unor aspecte selectate ale epidemiei și a consecințelor acesteia, fără a le pune neapărat în context și deformând în felul acesta percepțiile opiniei publice și reacțiile autorităților publice,

1.

solicită ca planurile de prevenire puse în aplicare în cadrul UE și al statelor membre în perspectiva viitoarelor pandemii de gripă să fie reexaminate astfel încât să devină mai eficiente și mai consecvente, suficient de autonome și de flexibile pentru a se adapta în cel mai scurt termen și de la caz la caz riscului real existent, în special pe baza unor date științifice relevante actuale;

2.

solicită clarificarea și, dacă este necesar, revizuirea rolurilor, atribuțiilor, competențelor, limitelor, relațiilor și responsabilităților principalilor actori și structuri de gestionare a amenințărilor medicale la nivelul UE - și anume ale Comisiei, ale ECDC și AEM și ale statelor membre, dar și ale instanțelor cu caracter mai puțin oficial, precum Comitetul pentru securitate sanitară, HEOF sau Grupul „sănătate publică”, constituite din înalți funcționari cu competența de a interveni în procesul decizional din cadrul gestiunii unei crize sanitare - și solicită ca aceste informații să fie făcute publice;

3.

salută angajamentul luat de Comisie de a analiza posibilitatea revizuirii și consolidării pe termen lung a temeiului juridic al Comitetului pentru securitate sanitară;

4.

solicită acordarea unei atenții speciale pregătirii intersectoriale în contextul cooperării statelor membre în cadrul Comitetului pentru securitate sanitară;

5.

subliniază necesitatea de a întări colaborarea dintre statele membre și coordonarea statelor membre cu ECDC în așa fel încât să se asigure consecvența gestionării riscurilor în cadrul unei reacții la o pandemie în conformitate cu Regulamentul sanitar internațional;

6.

solicită continuarea și intensificarea cooperării și coordonării între statele membre, instituții și organizațiile internaționale și regionale, îndeosebi în fazele incipiente ale unei epidemii virale, pentru a defini gravitatea acesteia și a lua decizii de gestionare corespunzătoare;

7.

consideră că este recomandat să se confere mai multă greutate mandatului Comisiei pentru sănătate publică, ale cărei acțiuni și rol ar trebui îmbunătățite în așa fel încât să ofere un sprijin mai eficient statelor membre pentru ca acestea să poată adopta o abordare consecventă față de preîntâmpinarea și reacțiile la amenințările la adresa sănătății publice și la situațiile de urgență la scară internațională în sensul definiției din RSI;

8.

face un apel la OMS să revizuiască definiția pandemiei luând în considerare nu doar criteriul extinderii geografice, ci și gravitatea sa;

9.

solicită statelor membre să implice mai mult cadrele medicale în fiecare etapă a elaborării și aplicării strategiilor de prevenire și combatere a unei pandemii;

10.

solicită insistent Uniunii Europene să aloce mai multe resurse cercetării și dezvoltării privind măsurile de prevenire în domeniul îngrijirilor publice de sănătate, conformându-se, în același timp, obiectivului asumat de a aloca 3 % din PIB-ul european pentru sectorul C&D; mai exact, solicită o creștere a investițiilor dedicate unei mai bune evaluări și anticipări a impactului unui virus gripal, atât în perioada dintre pandemii, cât și la începutul unei pandemii;

11.

solicită continuarea investițiilor în centrele de supraveghere naționale însărcinate cu supravegherea epidemiologică, virologică și serologică;

12.

salută stabilirea unei proceduri care permite statelor membre să achiziționeze în grup și cu titlu voluntar vaccinuri și medicamente antivirale, în scopul de a obține, pentru un produs dat, printre altele, un acces echitabil, prețuri avantajoase și flexibilitatea comenzilor;

13.

reamintește că, în conformitate cu legislația în vigoare a Uniunii privind medicamentele, responsabilitatea în ceea ce privește calitatea, siguranța și eficacitatea indicațiilor autorizate ale medicamentelor îi revine fabricantului și solicită aplicarea integrală a acestei reguli de către statele membre în toate contractele de achiziționare de vaccinuri, ca un element important pentru a menține/recâștiga încrederea cetățenilor în siguranța vaccinurilor;

14.

solicită, în cadrul gestionării comune și responsabile a furnizării de vaccinuri, să se reflecteze asupra posibilității de a facilita accesul țărilor în curs de dezvoltare la vaccinuri în cazul unei pandemii;

15.

consideră că Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) trebuie să își exercite competențele care îi revin în calitate de agenție independentă pentru a evalua și a comunica gravitatea riscului de infecții și să i se pună la dispoziție suficiente mijloace pentru îndeplinirea atribuțiilor sale;

16.

invită ECDC să contribuie, cu OMC, la revizuirea celor mai bune practici în domeniul planurilor naționale de preîntâmpinare a gripelor și să facă recomandări cu privire la cele mai bune practici în domenii precum tehnicile de gestionare a crizelor și strategiile de vaccinare și de comunicare;

17.

solicită să se asigure o mai bună vigilență și o transparență deplină cu privire la evaluarea medicamentelor recomandate în cazurile de urgență sanitară, în special în cazul unei adevărate pandemii, precum și la prezentarea de rapoarte cu privire la aceste medicamente;

18.

reamintește necesitatea de a dispune de studii independente de companiile farmaceutice cu privire la vaccinuri și medicamente antivirale, inclusiv pentru monitorizarea acoperirii vaccinării;

19.

dorește să se asigure că experții științifici nu au interese financiare sau de altă natură în cadrul industriei farmaceutice care le-ar putea afecta imparțialitatea; solicită întocmirea unui cod de conduită european privind exercitarea funcției de expert științific în cadrul oricărei autorități europene însărcinate cu siguranța și cu gestionarea și anticiparea riscurilor; solicită ca fiecare expert să subscrie la principiile etice ale acestui cod de conduită înainte de a-și prelua îndatoririle;

20.

solicită ca experții implicați în sectorul farmaceutic să poată fi consultați dar să fie excluși din procesul decizional;

21.

solicită, în special, Comisiei Europene ca, cu sprijinul AEM, să îmbunătățească procedurile de autorizare rapidă a punerii pe piață de medicamente concepute ca răspuns la o criză sanitară - printre altele prin adaptarea la diferite tulpini de viruși gripali, diferite niveluri de gravitate și diferite categorii de grupuri-țintă - astfel încât testele clinice corespunzătoare să se efectueze înainte de izbucnirea unei pandemii pentru a se asigura o evaluare corespunzătoare a raportului riscuri-beneficii asociat utilizării medicamentelor respective pentru grupurile-țintă relevante și să prezinte, dacă este necesar, propuneri legislative corespunzătoare;

22.

solicită o evaluare a strategiilor de vaccinare antigripală recomandate în UE și aplicate în statele membre, care să se refere la eficacitatea vaccinurilor, raportul riscuri-beneficii al acestora și diferitele grupuri vizate, în vederea unei utilizări eficiente și în condiții de siguranță;

23.

invită statele membre să informeze Comisia cu privire la următoarele aspecte înainte de 8 septembrie 2011:

24.

solicită Comisiei să realizeze, cu sprijinul ECDC și AEM, un raport consolidat cu privire la informațiile menționate la punctul 23, defalcat pe state membre, până la 8 martie 2012, și să îl publice ca o contribuție importantă la revizuirea actualelor planuri de preîntâmpinare a pandemiilor;

25.

reamintește AEM obligația reglementară de a permite accesul la toate documentele privind testele clinice, protocoalele de cercetare și efectele nedorite ale medicamentelor evaluate de către experții săi, inclusiv ale vaccinurilor și a medicamentelor antivirale recomandate în cadrul combaterii gripei H1N1; salută noul regim în ceea ce privește accesul la documentele adoptate în octombrie 2010 de către AEM;

26.

recunoaște faptul că conflictele de interes în rândul experților care consiliază instituțiile europene ar putea să creeze suspiciuni de abuz de influență și să dăuneze credibilității globale a acestor autorități din domeniul sănătății publice și a recomandărilor acestora; consideră că trebuie evitat orice fel de conflict de interes;

27.

solicită adoptarea unei definiții a noțiunii de conflict de interes comune pentru toate autoritățile europene responsabile de sănătatea publică;

28.

solicită aducerea unor astfel de conflicte de interese în atenția Parlamentului prin intermediul unei investigații interne efectuate de Comisia pentru control bugetar pentru a determina dacă plățile către experții susmenționați s-au făcut în mod corect și transparent și dacă au fost urmate procedurile utilizate în mod normal de instituțiile europene pentru a împiedica asemenea conflicte de interes;

29.

solicită publicarea declarațiilor de interes ale tuturor experților care consiliază instituțiile europene, inclusiv a declarațiilor membrilor din grupurile informale;

30.

este conștient de necesitatea de a comunica publicului într-un mod mai clar și mai transparent riscurile și beneficiile; subliniază necesitatea de a se ajunge la un mesaj coerent destinat cetățenilor de îndată ce se evaluează un risc la adresa sănătății; insistă asupra importanței comunicării consecvente din partea statelor membre în legătură cu conținutul informativ al mesajului (de exemplu natura virusului, natura riscului, modul de prevenire și riscurile și beneficiile prevenirii și/sau tratamentului);

31.

solicită o abordare strategică europeană a așa-ziselor grupuri „de risc” în privința contactării și informării acestora în caz de pandemie;

32.

solicită construirea unei relații de încredere cu presa implicată în difuzarea mesajelor de sănătate publică; solicită înființarea unui grup select de experți disponibili să răspundă întrebărilor jurnaliștilor în orice moment, precum și numirea unui purtător de cuvânt;

33.

subliniază necesitatea posibilității de a trage la răspundere specialiștii în domeniul informării publice, precum și prudența necesară în prelucrarea mesajelor conținând informații sanitare, cu atât mai mult în contextul unei pandemii;

34.

speră, în acest context, că se vor colecta la o scară mai largă și vor fi transmise mai rapid date coerente din partea autorităților naționale de monitorizare a sănătății către autoritățile competente ale UE;

35.

consideră că este esențial ca Comisia și statele membre să asigure în cel mai scurt timp revizuirile necesare, inclusiv îmbunătățirea strategiilor de vaccinare și comunicare, pentru a insufla încredere în măsurile de sănătate publică care încearcă să prevină și să preîntâmpine pandemiile;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, OMC și parlamentelor naționale.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/15

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 și ale Consiliului European din 11 decembrie 2009,

—

având în vedere procesul-verbal al reuniunii ECOFIN din 19 octombrie 2010 și raportul adresat Consiliului European citat în acesta,

—

având în vedere programul Președinției belgiene, în special propunerile privind metodele inovatoare de finanțare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la impozitarea operațiunilor financiare: aplicarea eficientă a acesteia (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 cu privire la competențele Autorităților europene de supraveghere (3) și, în special, Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale (4), Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității Bancare Europene (5), Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (6) și Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la supravegherea macroprudențială a sistemului financiar și înființarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice (7),

—

având în vedere Documentul de lucru al Comisiei privind metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial (SEC(2010)0409) și Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar (COM(2010)0549), precum și documentul de lucru de însoțire (SEC(2010)1166),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții (COM(2010)0484),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind fondurile de soluționare a situației băncilor neviabile (COM(2010)0254),

—

având în vedere Declarația G20 făcută la 15 noiembrie 2008 la Washington, Declarația G20 făcută la 2 aprilie 2009 la Londra și Declarația șefilor de stat din cadrul summitului G20 din 25 septembrie 2009 de la Pittsburgh,

—

având în vedere Raportul FMI din 2010 privind impozitarea sectorului financiar adresat G20,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei sindicale consultative a OCDE, intitulată „Parametrii unei taxe pe tranzacțiile financiare și deficitul de finanțare în cadrul OCDE pentru bunurile publice la nivel mondial, 2010-2020” din 15 februarie 2010,

—

având în vedere raportul OCDE din 2010, intitulat „The elephant in the room: the need to deal with what banks do”,

—

având în vedere studiul realizat de Institutul Austriac de Cercetare Economică (WIFO), intitulat „Impozitarea generală a tranzacțiilor financiare: motive, venituri, fezabilitate și efecte” din martie 2008,

—

având în vedere lucrarea Fundației pentru Studii Europene Progresiste, intitulată „Taxele pe tranzacțiile financiare: necesare, fezabile și de dorit” din martie 2010,

—

având în vedere studiul Centrului de Cercetare a Politicii Economice, intitulat „Avantajele impozitării tranzacțiilor financiare” din decembrie 2008,

—

având în vedere Raportul Comisiei, intitulat „Tablou de bord privind ajutoarele de stat - Raport privind evoluțiile recente în materie de ajutoare acordate în contextul crizei din sectorul financiar” (COM(2010)0255),

—

având în vedere studiul Notre Europe, intitulat „O Uniune care produce de din ce în ce mai puțin carbon? Către o impozitare europeană mai eficientă pentru combaterea schimbărilor climatice”,

—

având în vedere documentul rezultat în urma Reuniunii plenare la nivel înalt a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, intitulat „Respectarea promisiunii: uniți pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”, din septembrie 2010,

—

având în vedere Declarația celei de-a 7-a reuniuni plenare a Grupului de inițiativă privind metodele inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, care a avut loc la Santiago, în ianuarie 2010,

—

având în vedere Raportul din 2010 al Comitetului de experți către Grupul de lucru privind tranzacțiile financiare internaționale pentru dezvoltare, intitulat „Globalizarea solidarității: cazul taxelor financiare”,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7–0036/2011),

A.

întrucât criza mondială financiară și economică fără precedent din 2007 a pus în evidență o serie de disfuncționalități importante ale cadrului de reglementare și supraveghere al sistemului financiar mondial, care poate fi descris ca o combinație de piețe financiare nereglementate, produse extrem de complexe și jurisdicții netransparente; întrucât Europa are nevoie de piețe financiare mai transparente și mai eficiente;

B.

întrucât piețele libere stau la baza creării bunăstării în întreaga lume și întrucât economiile de piață și comerțul liber creează bunăstare și scot oamenii din sărăcie;

C.

întrucât creșterea spectaculoasă a volumului de tranzacții financiare la nivelul economiei mondiale din ultimul deceniu - un volum care a atins în 2007 un nivel de 73,5 ori mai mare decât PIB-ul mondial nominal, în principal ca urmare a boomului de pe piața instrumentelor financiare derivate - ilustrează un decalaj din ce în ce mai mare între tranzacțiile financiare și necesitățile economiei reale;

D.

întrucât sectorul financiar depinde într-o mare măsură de modele tranzacționale, precum HFT (tranzacționarea de înaltă frecvență), care urmăresc în special câștigurile pe termen scurt și sunt expuse unor grade ridicate de îndatorare, ceea ce a reprezentat una dintre principalele cauze ale crizei financiare; întrucât acest lucru a cauzat o volatilitate excesivă a prețurilor și deviații persistente ale prețurilor la acțiuni și bunurile de larg consum față de nivelurile de bază ale acestora;

E.

întrucât capacitatea întreprinderilor, guvernelor și persoanelor fizice de a împrumuta și a se împrumuta reciproc este un factor esențial pentru economia mondială; întrucât criza financiară a oferit exemple de caracteristici negative ale pieței internaționale de capital; întrucât, pentru acest motiv, este necesar să se găsească un echilibru între nevoia de a lua măsuri care să ajute la menținerea stabilității financiare și nevoia menținerii capacității băncilor de a oferi credite economiei;

F.

întrucât, în cadrul summiturilor G20 de la Washington, 2008 și Pittsburgh, 2009, s-a convenit să se implementeze reformele de consolidare a regimurilor de reglementare și de supraveghere a piețelor financiare și ca instituțiile financiare să fie obligate să își asume partea lor echitabilă de responsabilitate pentru dezechilibrele existente;

G.

întrucât principalele costuri ale crizei au fost suportate până acum de contribuabili, ai căror bani au fost utilizați de guvernele multor țări pentru a salva băncile private și alte instituții financiare; întrucât se solicită din ce în ce mai mult ca instituțiile financiare și părțile interesate, care au beneficiat ani de-a rândul de rentabilități ale capitalului și de bonusuri anuale excesive, obținând cea mai mare parte a profiturilor corporatiste la nivel mondial, să contribuie în mod echitabil la suportarea costurilor;

H.

întrucât, în special în UE, costurile acțiunilor de salvare a sectorului financiar au agravat și au accelerat instalarea unei crize fiscale și a datoriei publice, care a plasat o povară neașteptată asupra bugetelor publice și a pus în pericol în mod grav crearea de locuri de muncă, funcționarea sistemelor sociale și îndeplinirea obiectivelor climatice și de mediu;

I.

întrucât urmărirea câștigurilor pe termen scurt și speculațiile de pe piața obligațiunilor guvernamentale europene au reprezentat factori agravanți importanți ai crizei datoriei publice naționale din zona euro în perioada 2009-2010 și au dezvăluit legături strânse între neajunsurile sectorului financiar și problemele de garantare a unor finanțe publice sustenabile în perioade de deficite bugetare excesive și de creștere a datoriei publice și private;

J.

întrucât ineficiența Pactului de stabilitate și creștere în forma sa actuală și divergențele dintre statele membre în ceea ce privește competitivitatea au declanșat dezbaterea actuală privind guvernanța economică europeană, ale cărei componente-cheie ar trebui să fie măsurile de consolidare a Pactului de stabilitate și creștere, în special a componentei sale preventive, de lansare fără amânare a reformelor structurale inevitabile, precum și de coordonare politicilor fiscale și a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, pentru a garanta o fiscalitate echitabilă, deplasând progresiv sarcina fiscală de la sectorul muncii către cel de capital și către activitățile cu externalități negative semnificative;

K.

întrucât criza a subliniat necesitatea de a crea surse de venituri noi, cu o bază amplă, echitabile și durabile și de a asigura respectarea legislației privind evaziunea fiscală în vigoare și de a ameliora eficiența acesteia, pentru a asigura că consolidarea fiscalității este efectiv combinată cu redresarea economică pe termen lung și sustenabilitatea finanțelor publice, crearea de locuri de muncă și incluziunea socială, care sunt priorități-cheie ale Agendei UE 2020;

L.

întrucât constrângerile bugetare severe cauzate de criza recentă se produc în momentul în care UE și-a asumat angajamente extrem de importante la nivel mondial, în special legate de obiectivele în domeniul schimbărilor climatice, Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) și ajutorul pentru dezvoltare, mai ales pentru adaptarea la schimbările climatice și reducerea acestora în țările în curs de dezvoltare;

M.

întrucât, la 17 iunie 2010, Consiliul European a afirmat că UE ar trebui să coordoneze eforturile de stabilire a unei strategii mondiale pentru introducerea sistemelor de taxe și impozite asupra instituțiilor financiare și a solicitat analizarea și dezvoltarea în continuare a unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF) la nivel mondial;

N.

întrucât Parlamentul a solicitat deja Comisiei să realizeze o evaluare de impact și să ofere o analiză a aspectelor pozitive ale unei TTF; prin urmare, Parlamentul intenționează să aștepte această analiză înainte de a acționa în continuare,

1.

ia act de eforturile depuse până în acest moment de către Comisie pentru a răspunde la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa din 10 martie 2010 de a realiza un studiu de fezabilitate privind impozitarea tranzacțiilor financiare la nivel mondial și la nivelul UE; subliniază necesitatea unei ample evaluări de impact și solicită ca rezultatul evaluării de impact și posibilele propuneri concrete să fie făcute publice până în vara lui 2011, potrivit anunțului din Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar; subliniază faptul că un studiu de fezabilitate echilibrat și atent privind o TTF la nivelul UE ar trebui să constituie fundamentul pe baza căruia se aplică procedura de introducere a respectivei taxe;

2.

subliniază că o creștere a ratelor și o extindere a domeniului de aplicare a instrumentelor fiscale existente, precum și reducerile suplimentare ale cheltuielilor publice nu pot fi nici suficiente și nici nu reprezintă o soluție sustenabilă pentru a face față principalelor provocări viitoare la nivel european și mondial; evidențiază faptul că, în momentul abordării acestor provocări și al discutării unor noi sisteme de finanțare, una dintre prioritățile de prim rang ar trebui să fie crearea unor mijloace de consolidare a competitivității și creșterii economice europene;

3.

subliniază faptul că o piață unică care funcționează adecvat constituie cel mai valoros instrument al UE într-o lume competitivă globalizată, reprezentând principalul motor de creștere europeană; evidențiază faptul că accentul principal ar trebui pus pe consolidarea pieței interne și pe găsirea de soluții pentru o utilizare mai inteligentă a resurselor naționale și europene prin adoptarea unei viziuni holistice asupra reformei bugetare, care să acopere atât cheltuielile, cât și veniturile bugetare; subliniază că modalitatea de prezentare a cheltuielilor trebuie concepută în așa fel încât să ofere rezultate și că noile instrumente financiare de proiectare bugetară trebuie să fie inteligente, integrate și flexibile;

4.

subliniază faptul că eliminarea obstacolelor care au mai rămas de pe piața internă reprezintă cea mai bună modalitate de promovare a politicilor eficiente de creștere reală; constată faptul că, potrivit studiilor, s-ar putea face economii anuale în valoare de 200 până la 300 de miliarde EUR, dacă s-ar elimina toate obstacolele din calea celor patru libertăți;

5.

subliniază importanța relansării pieței unice și faptul că UE trebuie să întocmească și să pună în aplicare într-un mod eficace normele comune pentru a permite pieței interne să servească la realizarea creșterii structurale; evidențiază faptul că eforturile trebuie să se concentreze asupra forței motrice a economiei europene: cele 20 de milioane de întreprinderi europene, în speciale cele mici și mijlocii, conduse de întreprinzători și alte persoane cu spirit creativ;

6.

subliniază faptul că unul dintre cele mai importante avantaje ale Uniunii Europene este dimensiunea sa, iar acest avantaj trebuie utilizat la maximum prin exploatarea potențialului pieței unice și prin utilizarea fondurilor din bugetul UE, pentru a aduce o valoare adăugată modalității în care sectorul public stimulează motoarele de creștere;

7.

subliniază faptul că ar trebui adoptat un cadru strategic comun de către Comisie, prin conturarea unei strategii ample de investiții, care să transpună țintele și obiectivele strategiei Europa 2020 în priorități de investiții și care să identifice nevoile de investiții care corespund principalelor ținte și proiectelor-pilot, precum și reformelor necesare în vederea maximizării impactului investiției susținute de politica de coeziune;

8.

subliniază că unul dintre principalele merite ale instrumentelor de finanțare inovatoare este acela că pot crea un avantaj dublu, având în vedere că pot contribui la realizarea unor obiective politice importante, precum stabilitatea și transparența pieței financiare, și oferi în același timp un potențial semnificativ de realizare a veniturilor; subliniază, în acest context, că ar trebui să se țină seama și de efectele acestor instrumente asupra externalităților negative generate de sectorul financiar;

9.

reamintește că pierderile financiare cauzate de evaziunea și frauda fiscală în Europa se situează între 200 și 250 de miliarde EUR anual; consideră, așadar, că reducerea nivelului fraudei fiscale ar contribui la reducerea deficitelor publice, fără a crește nivelul taxelor; subliniază, în acest context, că finanțarea inovatoare ar trebui să revigoreze eforturile statelor membre, ale UE și ale comunității internaționale de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, precum și a altor forme ilicite de scurgere a capitalului, care au un impact bugetar semnificativ;

10.

subliniază faptul că, după criză, UE trebuie să-și convingă cetățenii că are voința și instrumentele necesare pentru a aplica în continuare o combinație echilibrată formată dintr-o strategie de consolidare fiscală și politici de stimulare care să garanteze redresarea economică pe termen lung;

11.

consideră că, în timp ce recent s-au înregistrat progrese majore atât în zona de reglementare, cât și în cea de supraveghere, abordării UE a sectorului financiar îi lipsește dimensiunea reprezentată de politica fiscală;

12.

salută recunoașterea de către Comisie a faptului că sectorul financiar este impozitat în mod insuficient, în special datorită faptului că, în cazul majorității serviciilor financiare, nu se aplică TVA, și solicită măsuri financiare inovatoare pentru a obține venituri mai mari din acest sector și a contribui la îndepărtarea poverii fiscale de pe umerii lucrătorilor;

13.

consideră că introducerea unei TTF ar putea contribui la abordarea problemei privind tendințele de tranzacționare cu efecte extrem de negative de pe piețele financiare, precum anumite tipuri de tranzacționare de înaltă frecvență pe termen scurt și automată, și ar putea diminua activitățile speculative; subliniază că o TTF ar avea astfel potențialul de îmbunătățire a eficienței pieței, de creștere a transparenței, de reducere a volatilității excesive a prețurilor și de creare a unor stimulente pentru sectorul financiar pentru a face investiții pe termen lung, cu valoare adăugată pentru economia reală;

14.

subliniază actualele estimări privind venitul generat de o TTF cu rată scăzută, care ar putea, datorită bazei ample de impozitare, genera venituri de aproape 200 de miliarde EUR pe an la nivelul UE și 650 de miliarde USD la nivel mondial; consideră că aceasta ar putea constitui o contribuție substanțială a sectorului financiar la acoperirea costurilor crizei și la realizarea sustenabilității finanțelor publice;

15.

ia act de evoluția dezbaterii privind TTF și de opiniile diferite privind fezabilitatea, eficiența și eficacitatea unei astfel de taxe, precum și dezbaterea apărută privind aplicarea unei taxe pe activitățile financiare (TAF), dar constată că G20 nu a fost până în prezent în măsură să promoveze inițiative comune semnificative în acest domeniu; solicită liderilor G20 să accelereze negocierile pentru încheierea unui acord referitor la elementele minime comune ale unei TTF mondiale și să ofere orientări privind modul în care se dorește ca aceste diferite modalități de impozitare să evolueze în viitor;

16.

sprijină introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, care ar îmbunătăți funcționarea pieței prin reducerea speculației, care ar contribui la finanțarea bunurilor publice mondiale și ar reduce deficitul public; consideră că introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare ar trebui să se sprijine pe o bază de impozitare cât mai largă posibil și că UE ar trebui să promoveze introducerea unei TTF la nivel mondial; în caz contrar, UE ar trebui să aplice, ca un prim pas, o TTF la nivel european; invită Comisia să realizeze în scurt timp un studiu de fezabilitate, luând în considerare necesitatea unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial și să prezinte propuneri legislative concrete;

17.

subliniază că, atunci când se examinează opțiunile referitoare la impozitarea sectorului financiar la nivel mondial și la nivelul UE, ar trebui să se țină seama de învățămintele trase din introducerea de taxe pe tranzacțiile sectoriale la nivelul statelor membre;

18.

subliniază în plus că fluxul tranzacțiilor pur speculative către alte jurisdicții nu ar avea efecte negative foarte numeroase, ci ar putea, de asemenea, să contribuie la creșterea eficienței pieței; subliniază, de asemenea, că nu toate acțiunile considerate a fi speculative trebuie condamnate, întrucât anumite forme de asumare a riscurilor pot consolida stabilitatea piețelor financiare ale UE;

19.

subliniază că în cadrul unui piețe europene centralizate serviciile de compensare și decontare ar putea facilita introducerea unei TTF la nivelul UE, creând condițiile necesare pentru ca aceasta să fie ieftină din punct de vedere administrativ și simplă de implementat; reamintește, totodată, că trebuie să se țină seama de faptul că industria financiară are un caracter mondial și interconectat atunci când sunt elaborate aspectele tehnice ale TTF;

20.

ia act de recenta comunicare a Comisiei, care reprezintă un prim pas în calea abordării acestei probleme; consideră că sarcina probei privind posibilele avantaje și/sau dezavantaje ale introducerii unei TTF la nivelul UE revine Comisiei și evaluării sale de impact;

21.

constată că recenta comunicare a Comisiei a anunțat o evaluare de impact a diverselor opțiuni pentru impozitarea sectorului financiar și invită, de asemenea, Comisia să abordeze în studiul său de fezabilitate problema asimetriei geografice a tranzacțiilor și veniturilor și posibilitatea unei rate cotate sau diferențiate în funcție de categoria activelor, incidența taxei, natura actorului implicat sau natura pe termen scurt sau speculativă a anumitor tipuri de tranzacții; invită Comisia să se folosească de toate studiile disponibile în acest domeniu;

22.

invită Comisia să analizeze în studiul său de fezabilitate diferitele opțiuni posibile pentru o TTF la nivelul UE și efectele acestora, inclusiv beneficiile pentru economie și societate ale reducerii frecvenței tranzacțiilor financiare speculative, care în prezent cauzează perturbări grave ale pieței;

23.

subliniază că o TTF ar trebui să aibă cea mai extinsă bază de impozitare posibilă, astfel încât să garanteze o concurență în condiții echitabile pe piețele financiare și să nu direcționeze tranzacțiile spre mijloace mai puțin transparente; consideră astfel că studiul de fezabilitate al Comisiei ar trebui să analizeze toate tranzacțiile cu active financiare, cum ar fi tranzacțiile cu produse financiare derivate și tranzacțiile cu lichidare imediată de pe piețele bursiere, precum și produsele financiare derivate extrabursiere; subliniază faptul că cotația unei TTF cu rate diferențiate în locurile de tranzacționare ar putea crește în continuare stabilitatea pieței, prin crearea de stimulente pozitive, pentru ca actorii din sectorul financiar să îndepărteze tranzacțiile de produsele financiare extrabursiere, asigurând astfel locuri de tranzacționare mai transparente și mai bine reglementate;

24.

salută, în acest context, propunerile recente ale Comisiei privind produsele financiare derivate extrabursiere și vânzările în lipsă, care impun obligații privind înregistrarea centralizată a serviciilor de compensare și a tranzacțiilor în cazul tuturor tranzacțiilor cu produsele financiare derivate extrabursiere, făcând astfel posibilă din punct de vedere tehnic introducerea acestei TTF la nivelul UE cu o bază amplă de impozitare;

25.

insistă să se stabilească cine va plăti în final taxa, întrucât taxele sunt de obicei transferate în sarcina consumatorilor, în acest caz, în sarcina investitorilor cu amănuntul și a persoanelor fizice; subliniază necesitatea unor norme extinse privind scutirile și pragurile, pentru a preveni această situație;

26.

salută recentele propuneri ale FMI, sprijinite de Comisie, pentru introducerea unui taxe pe activele băncilor care să permită fiecărei țări să aloce între 2 și 4 % din PIB finanțării unor mecanisme pentru combaterea crizelor viitoare; consideră că impozitele bancare ar trebui să fie proporționale cu importanța sistemică a instituției de credit în cauză și cu nivelul de risc pe care îl implică activitatea acesteia;

27.

constată că taxele bancare, TAF și TTF servesc unor obiective economice diferite și prezintă un potențial diferit de realizare a veniturilor; subliniază că, având în vedere că se bazează pe poziții din bilanț, taxele bancare nu pot contribui la diminuarea speculațiilor financiare și la reglementarea activităților bancare subterane; în acest context, subliniază, în plus, importanța mecanismelor de supraveghere financiară și a transparenței acestora pentru sporirea capacității de redresare și stabilității sistemului financiar;

28.

ia act de propunerea FMI privind o TAF și de angajamentul recent al Comisiei de a realiza o evaluare de impact amplă referitoare la potențialul acesteia; subliniază că TAF este, în primul rând, un instrument fiscal orientat spre obținerea de venituri care vizează sectorul financiar, permițând impozitarea rentelor economice și a profiturilor obținute din asumarea excesivă de riscuri și că, astfel, ar putea oferi o soluție pentru actuala scutire de TVA a sectorului financiar;

29.

este conștient de diferitele opțiuni pentru gestionarea veniturilor suplimentare generate de impozitarea sectorului financiar atât la nivel național, cât și la nivel european; subliniază faptul că trebuie soluționată problema privind scopul utilizării veniturilor obținute din impunerea unei TTF și că, pentru a oferi contribuabililor o imagine corespunzătoare asupra rațiunilor care stau la baza impozitării suplimentare a sectorului financiar, evaluarea diferitelor opțiuni și stabilirea de priorități în rândul acestora ar trebui considerate ca fiind un element esențial în dezbaterea generală asupra finanțării inovatoare; evidențiază faptul că, datorită naturii lor globale, veniturile obținute din impunerea la nivel mondial a TTF ar trebui utilizate pentru a finanța obiectivele de politică mondială, cum ar fi dezvoltarea și reducerea sărăciei în țările în curs de dezvoltare și combaterea schimbărilor climatice; ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea de instrumente financiare inovatoare; își exprimă convingerea că pentru a proteja valoarea adăugată la nivel european a instrumentelor de finanțare inovatoare menționate anterior, o parte a veniturilor generate de acestea ar putea fi alocată pentru finanțarea proiectelor și politicilor UE; reamintește că recenta comunicare a Comisiei referitoare la o revizuire a bugetului UE tratează impozitarea sectorului financiar la nivelul UE drept o posibilă sursă de resurse proprii; face apel la o dezbatere amplă care să implice instituțiile UE, parlamentele naționale, părțile interesate din cadrul UE și reprezentanții societății civile referitoare la opțiunile disponibile privind politicile respective, determinarea părții de venit care va fi alocată la nivelul UE și la nivel național și diversele modalități de realizare a acesteia; remarcă, în ceea ce privește gestionarea părții de venit alocate la nivel național, că toate opțiunile posibile ar trebui evaluate, inclusiv alocarea de venituri pentru a consolida finanțele publice;

30.

subliniază faptul că posibila introducere a acestor noi instrumente de impozitare în sectorul financiar ar trebui analizată în contextul mediului fiscal deja existent al respectivului sector, ținând seama de efectele secundare și menținând un accent deosebit pe găsirea sinergiilor dintre vechile și noile taxe;

31.

ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea unor instrumente financiare inovatoare și recunoaște beneficiile potențiale care decurg din stimularea finanțării sectorului privat din bani publici; totuși, este conștient că folosirea de fonduri de investiții speciale pentru finanțarea proiectelor poate genera datorii contingente crescute; consideră, prin urmare, că astfel de măsuri ar trebui însoțite de comunicarea pe deplin transparentă a informațiilor și de orientări adecvate referitoare la investiții, de gestionarea riscurilor, limitele de expunere și proceduri de control și supraveghere, toate aceste proceduri trebuind să fie stabilite în mod responsabil din punct de vedere democratic;

32.

ia act de faptul că euroobligațiunile sunt considerate într-o măsură tot mai mare drept un instrument comun de gestionare a datoriei; ia act de toate propunerile și inițiativele recente în acest sens; invită Consiliul European și Comisia să ofere un răspuns imediat la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 (8) referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză, cu scopul de a lansa semnalul politic necesar pentru demararea unei investigații a Comisiei în ceea ce privește un viitor sistem de euroobligațiuni, în vederea stabilirii condițiilor în care un astfel de sistem ar fi în beneficiul tuturor statelor membre participante și al zonei euro în ansamblul ei;

33.

sprijină ideea emisiunii de obligațiuni europene comune pentru proiecte pentru finanțarea nevoilor importante de infrastructură și a proiectelor structurale ale Europei în cadrul Agendei UE 2020, a noilor strategii anticipate ale UE, cum ar fi noua Strategie de dezvoltare a infrastructurii energetice și a altor proiecte la scară largă; consideră că obligațiunile UE pentru proiecte vor asigura investiția necesară și vor furniza suficientă încredere pentru ca proiecte majore de investiții să atragă suportul necesar și vor deveni astfel un mecanism important de stimulare maximă a ajutorului public; reamintește că, pentru a garanta dezvoltarea sustenabilă a Europei, aceste proiecte trebuie să contribuie și la transformarea ecologică a economiilor noastre, punând bazele unei economii fără carbon;

34.

subliniază faptul că bugetul UE ar trebui utilizat într-o mai mare măsură pentru stimularea investițiilor; evidențiază faptul că, pentru proiectele cu potențial economic pe termen lung, ar trebui să se recurgă în mod sistematic la utilizarea fondurilor UE în parteneriat cu sectorul bancar privat, în special prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI) și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD);

35.

solicită Comisiei și Băncii Centrale Europene să analizeze aspectele legate de pericolul moral care sunt asociate, pentru statele membre, cu finanțarea unor proiecte de infrastructură esențiale prin intermediul obligațiunilor UE pentru proiecte sau al euroobligațiunilor, în special în cazurile în care aceste proiecte de infrastructură sunt transnaționale;

36.

subliniază că actualul model fiscal ar trebui să integreze pe deplin principiul „poluatorul plătește” utilizând instrumente inovatoare de finanțare adecvate, pentru a deplasa treptat sarcina fiscală către activitățile care poluează mediul, creează emisii semnificative de gaze cu efect de seră sau utilizează un volum considerabil de resurse;

37.

sprijină, prin urmare, consolidarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii și o revizuire cuprinzătoare a Directivei privind impozitarea energiei pentru a face din emisiile de CO2 și din conținutul energetic criterii de bază pentru impozitarea produselor energetice;

38.

subliniază că ambele instrumente prezintă un dublu avantaj net, furnizând stimulente majore în vederea orientării către surse de energie regenerabile, sustenabile și fără emisii de carbon, pe de o parte, și venituri suplimentare semnificative, pe de altă parte; reamintește totuși că principalul motiv al introducerii taxei pe carbon este acela de a schimba comportamentul și structurile de producție, deoarece veniturile prognozate vor scădea atunci când modelele de producție se vor orienta către surse de energie sustenabilă și regenerabilă;

39.

consideră că o taxă pe carbon și revizuirea Directivei privind impozitarea energiei ar trebui să stabilească cerințele minime obligatorii pentru toate statele membre, lăsând acestora libertatea de decizie în ceea ce privește suplimentarea acestora;

40.

subliniază faptul că trebuie prevăzute perioade de tranziție adecvate pentru a evita scurgerile de carbon și pentru a împiedica plasarea unor poveri copleșitoare pe umerii consumatorilor cu venituri reduse; consideră, în plus, că este util să se prevadă măsuri specifice în favoarea gospodăriilor cu venituri reduse și să se crească volumul investițiilor în infrastructura sectorului public și în eficiența energetică a gospodăriilor;

41.

consideră totuși că ar trebui să se analizeze sub toate aspectele posibilitatea unui acord mondial la nivelul G20 sau în interiorul OMC înainte de punerea în aplicare a unei astfel de taxe asupra importurilor din țările terțe în UE pentru a evita, pe de o parte, ca acest instrument de ajustare a taxelor vamale să genereze o criză a materiilor prime și, pe de altă parte, pentru a evita să se ajungă la măsuri de represalii din partea țărilor terțe împotriva exporturilor UE;

42.

având în vedere creșterea cererii de energie în țările emergente, atrage atenția asupra necesității imperioase ca UE să realizeze investiții adecvate în domeniul furnizării de energie și în eficiența energetică, prin consolidarea infrastructurii sale energetice și prin reducerea, în măsura posibilităților, a vulnerabilității sale în fața fluctuațiilor pieței, care ar putea avea consecințe negative asupra economiei UE și asupra obiectivelor Europa 2020;

43.

invită statele membre să aibă în vedere alocarea de venituri din impozitarea în materie de schimbări climatice pentru finanțarea cercetării și dezvoltării și pentru măsuri care să vizeze reducerea emisiilor de carbon și combaterea încălzirii globale, stimularea eficienței energetice, combaterea penuriei energetice și îmbunătățirea infrastructurii energetice în UE și în țările în curs de dezvoltare; reamintește, în acest context, că, în conformitate cu Directiva ETS, cel puțin 50 % din veniturile obținute din licitarea cotelor de emisii de dioxid de carbon în cadrul sistemului UE ETS ar trebui alocate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv în țările în curs de dezvoltare;

44.

ia act de faptul că instrumentele financiare de tip revolving destinate măsurilor care vizează eficiența energetică reprezintă o modalitate inovatoare de finanțare a proiectelor ecologice; salută crearea unui instrument financiar special, care ar putea atrage și investitori privați [în cadrul parteneriatelor de tip public-privat (PPP)], care ar utiliza fonduri neangajate disponibile în cadrul Regulamentului privind programul energetic european pentru redresare (PEER), pentru a sprijini inițiativele în materie de eficiență energetică și de energie din surse regenerabile; solicită Comisiei să evalueze îndeaproape eficacitatea acestui instrument și să analizeze potențialul de utilizare în viitor a unei abordări similare, inclusiv inițiative privind energia, eficiența energetică și materiile prime, în cazul altor fonduri necheltuite din bugetul UE;

45.

ia act de importanța eficienței energetice și solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre utilizarea eficientă a fondurilor structurale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor; solicită utilizarea eficientă a fondurilor din partea BEI și a altor instituții financiare publice, precum și coordonarea dintre fondurile UE și cele naționale și alte forme de sprijin care pot acționa ca o pârghie în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică în scopul realizării obiectivelor UE;

46.

reamintește statelor membre că pot utiliza un TVA redus pentru serviciile destinate renovării locuințelor și creșterii eficienței energetice;

47.

consideră, de asemenea, că utilizarea profitabilă a resurselor și inovarea în tehnologiile ecologice sunt factori de o importanță majoră pentru competitivitate;

48.

subliniază nevoia, pe parcursul dezvoltării și până la punerea în aplicare a unui nou model de impozitare inovator, a unei evaluări transfrontaliere și transsectoriale generale a diferitelor tipuri existente și planificate de finanțare, impozitare și subvenționare a activităților ecologice și climatice, care poate fi desemnată drept „un proces de Larosière în domeniul finanțării mediului”, pentru a asigura o urmărire mai eficace a acestor noi instrumente și pentru a elimina posibilele suprapuneri și/sau conflicte între politici;

49.

admite faptul că o taxă pe carbon ar reprezenta mai degrabă un instrument de reducere a emisiilor decât o sursă de venituri pe termen lung, întrucât, în cele din urmă, această sursă s-ar epuiza dacă acest instrument ar fi eficient;

50.

solicită o reafirmare, de către statele membre, a angajamentului acestora privind alocarea a 0,7 % din VNB-ul lor pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); regretă faptul că, în timp ce toate statele membre ale UE au acceptat această țintă de 0,7 % din VNB pentru cheltuieli, numai Suedia, Luxemburg, Danemarca și Olanda au atins sau au depășit acest obiectiv în 2008;

51.

reamintește că, în ciuda crizei mondiale, Uniunea Europeană în ansamblu, incluzând statele sale membre, rămâne principalul donator de asistență pentru dezvoltare, alocând 56 % din totalul mondial, adică 49 de miliarde EUR în 2009, fapt confirmat de angajamentele colective ale guvernelor UE de a aloca 0,56 % și 0,70 % din VNB pentru AOD până în 2010 și, respectiv, 2015;

52.

subliniază importanța covârșitoare a unei gestionări financiare sănătoase în ceea ce privește toate ajutoarele umanitare și de dezvoltare ale UE, mai ales datorită faptului că instituțiile europene implicate în luarea deciziilor și punerea în aplicare a acestor ajutoare trebuie să fie pe deplin responsabile față de cetățenii și contribuabilii europeni;

53.

subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare poate completa mecanismele tradiționale de acordare a asistenței pentru dezvoltare, sprijinindu-le astfel în atingerea la timp a obiectivelor; reamintește că instrumentele inovatoare de finanțare ar trebui să se adauge la obiectivul ONU de 0,7 % din PIB alocat cooperării pentru dezvoltare; subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare ar trebui să dispună de surse diverse pentru a se realiza potențialul maxim în materie de venituri, dar să fie și adaptată pe deplin la prioritățile fiecărei țări, cu o implicare națională puternică; subliniază, în același timp, necesitatea ca țările în curs de dezvoltare să accelereze propriile eforturi în domeniul fiscal, în special în ceea ce privește colectarea taxelor și lupta împotriva evaziunii fiscale, care sunt cruciale pentru realizarea unei politici fiscale sănătoase;

54.

subliniază faptul că nevoile de asigurare a unei asistențe pentru dezvoltare eficiente, de înaltă calitate, necesită un efort deosebit în ceea ce privește coordonarea donatorilor și măsurile de guvernanță; consideră că abordarea problemei fragmentării asistenței europene pentru dezvoltare, care generează ineficiențe cu consecințe atât financiare, cât și politice, ar asigura un plus de eficiență de până la 6 miliarde EUR anual pentru statele membre și, pe lângă aceasta, ar facilita munca autorităților administrative ale țărilor partenere;

55.

reamintește că vor fi necesare 300 de miliarde USD pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) până în 2015; regretă faptul că, în pofida declarațiilor lor recente din cadrul Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului din septembrie 2010, majoritatea națiunilor dezvoltate nu și-au onorat încă angajamentul din 2005 de a crește asistența pentru dezvoltare și subliniază că este necesar un efort mult mai concertat; subliniază că nu este acceptabil ca unele țări să perceapă metodele inovatoare de finanțare (MIF) drept un stimulent pentru a renunța la asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); subliniază că angajamentele privind AOD și metodele inovatoare de finanțare trebuie considerate de importanță esențială și complementare în combaterea sărăciei;

56.

subliniază că supravegherea publică și transparența sistemelor inovatoare de finanțare sunt condiții indispensabile pentru introducerea acestora, având în vedere învățămintele trase în urma recentei crize financiare și alimentare;

57.

subliniază necesitatea stringentă de a îmbunătăți coordonarea la nivelul UE a măsurilor de generare a bogăției pe piețele locale și faptul că promovarea finanțării inovatoare pentru dezvoltare nu ar trebui să se limiteze la creșterea fiscalității, ci ar trebui examinate și alte posibilități, cum ar fi consolidarea capitalului intern, obiectiv ce poate fi realizat cel mai bine prin recunoașterea și protejarea drepturilor de proprietate, cartografierea terenurilor și ameliorarea mediului de afaceri și de investiții în țările în curs de dezvoltare;

58.

reamintește că boli pandemice grave, cum ar fi SIDA, tuberculoza și malaria, care afectează țările în curs de dezvoltare, în special Africa Subsahariană, reprezintă un obstacol major pentru realizarea ODM; reamintește în acest context că o contribuție de solidaritate, inclusă în prețul biletelor de avion, reprezintă un instrument financiar important pentru soluționarea problemelor de sănătate, fiind necesară dezvoltarea în continuare a acestui instrument; invită, mai ales, Comisia să examineze și alte mecanisme de finanțare pentru a aborda probleme de ordin sanitar la nivel mondial și pentru a facilita accesul la medicamente în țările sărace;

59.

atrage atenția că schimbările climatice vor afecta în special țările în curs de dezvoltare și consideră că finanțarea măsurilor ce vizează reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea penuriei energetice vor contribui la realizarea ODM;

60.

salută faptul că Declarația finală a Summitului ONU cu privire la ODM, adoptată la 22 septembrie 2010, menționează pentru prima dată în mod expres rolul finanțării inovatoare în realizarea ODM;

61.

subliniază succesul metodelor inovatoare de finanțare aplicate până acum, în special mecanismul internațional al UNITAID destinat achiziției de medicamente, mecanismul internațional de finanțare a vaccinărilor (IFFIm) și angajamentul anticipat de piață („advance market commitment” – AMC) pentru vaccinarea împotriva bolii pneumococice, care au generat până în prezent peste 2 miliarde USD; constată că și alte metode inovatoare de finanțare s-au dovedit eficace, de exemplu schimburile de tipul datorie externă contra investiții în protecția mediului sau contra investiții în domeniul sănătății ori taxele pe carburanții navelor;

62.

reamintește sprijinul ferm acordat de mai mulți șefi de stat sau de guvern din UE cu ocazia Summitului ONU cu privire la ODM din septembrie 2010 inițiativei de a se aplica o taxă pe tranzacțiile financiare și așteaptă din partea acestora acțiuni hotărâte prin care să dea curs acestui angajament;

63.

invită statele membre care nu au aderat încă la grupul-pilot pentru metodele inovatoare de finanțare înființat în 2006 să facă acest lucru și să participe la toate mecanismele existente, inclusiv la contribuția de solidaritate inclusă în prețul biletelor de avion;

64.

îndeamnă Comisia să propună implementarea la nivelul UE a unor metode inovatoare de finanțare a dezvoltării;

65.

invită instituțiile și guvernele din UE să examineze cu atenție posibilitatea înființării unei loterii mondiale prin care să se finanțeze măsurile de combatere a foametei, conform propunerii Programului alimentar mondial, după modelul proiectului alimentar;

66.

consideră că AOD nu va duce la eradicarea sărăciei dacă G20, UE și instituțiile financiare nu adoptă o poziție fermă împotriva administrațiilor corupte din țările beneficiare; subliniază, prin urmare, necesitatea modernizării metodelor de asistență ale UE în domeniul consolidării autorităților fiscale, a agențiilor judiciare și a celor de combatere a corupției din țările în curs de dezvoltare; îndeamnă statele membre ale UE să combată practicile de mituire utilizate de întreprinderile cu sediul în jurisdicțiile lor și cu activități în țările în curs de dezvoltare;

67.

reamintește că aproximativ 800 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă valoarea înzecită a AOD, se pierd anual în țările în curs de dezvoltare datorită practicilor ilegale, cum ar fi fluxurile ilegale de capital și evaziunea fiscală, iar prevenirea și reducerea acestor pierderi ar putea avea un rol determinant în realizarea ODM; îndeamnă UE și statele membre să introducă lupta împotriva paradisurilor fiscale, a corupției și a structurilor fiscale dăunătoare printre prioritățile tuturor forurilor internaționale, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să își majoreze resursele financiare interne;

68.

reamintește responsabilitatea comună a G20 în ceea ce privește atenuarea impactului produs de criză în țările în curs de dezvoltare, acestea fiind puternic afectate de efectele sale indirecte;

69.

insistă că, pentru a asigura transparența AOD, trebuie promovată răspunderea prin consolidarea mecanismelor naționale de control și a monitorizării parlamentare a ajutoarelor; invită UE și G20 să își urmărească programul de luptă împotriva paradisurilor fiscale și a secretului fiscal, promovând raportarea pentru fiecare țară în parte;

70.

invită Consiliul și Comisia să promoveze și să depună eforturi pentru implementarea instrumentelor inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, cum ar fi o taxă internațională pe tranzacțiile financiare, taxe pe transport, măsuri de combatere a fluxurilor ilicite de capital și reducerea costurilor aferente transferurilor de bani;

71.

constată că prezenta criză economică și financiară va provoca o nouă criză a datoriilor în multe țări în curs de dezvoltare și invită Comisia și statele membre să își reînnoiască eforturile pentru reducerea datoriei țărilor în curs de dezvoltare;

72.

reamintește că țările în curs de dezvoltare sunt cel mai puțin pregătite pentru combaterea schimbărilor climatice, dar riscă să fie în mare măsură principalele victime ale acestui fenomen; solicită să fie pus în aplicare angajamentul financiar asumat de UE în cadrul Acordului de la Copenhaga și în contextul Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice; insistă ca UE să își asume un rol central în cadrul inițiativelor comune ale țărilor industrializate de a contribui mai mult și mai concret la susținerea procesului de dezvoltare în lumea a treia, față de care aceste țări au o răspundere istorică;

73.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei privind provocările politice a Parlamentului European, Comisiei, Consiliului European, BEI, BCE, FMI, precum și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/25

—

având în vedere articolul 168 și articolul 184 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitor la egalitatea dintre bărbați și femei în toate domeniile,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE” (COM(2009)0567),

—

având în vedere Decizia nr. 1350/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 de instituire a unui Al doilea program de acțiune comunitară în domeniul sănătății (2008-2013) (1),

—

având în vedere Decizia Consiliului 2010/48/CE din 26 noiembrie 2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (2),

—

având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială referitor la „Solidaritatea în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 8 iunie 2010 referitoare la „Echitate și sănătate în toate politicile: solidaritate în domeniul sănătății”,

—

având în vedere raportul referitor la cea de-a doua evaluare comună a Comitetului pentru protecție socială și a Comisiei privind impactul social al crizei economice și reacțiile politice,

—

având în vedere concluziile Consiliului privind „Valorile și principiile comune în sistemele de sănătate ale Uniunii Europene” (3),

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 20 noiembrie 2008 privind sănătatea și bunăstarea tinerilor,

—

având în vedere Raportul final al Comisiei privind factorii sociali legați de sănătate (OMS, 2008),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor privind „Solidaritatea în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE” (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 1 februarie 2007 privind „Promovarea unei alimentații sănătoase și a activității fizice: o dimensiune europeană pentru prevenirea excesului de greutate, a obezității și a bolilor cronice” (5), precum și rezoluția sa din 25 septembrie 2008 referitoare la Cartea albă privind problemele de sănătate legate de alimentație, excesul de greutate și obezitate (6),

—

având în rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la Cartea albă intitulată „Împreună pentru sănătate: O abordare strategică pentru UE 2008-2013” (7),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, precum și cel al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0032/2011),

A.

întrucât universalitatea, accesul la îngrijire de înaltă calitate, echitatea și solidaritatea reprezintă valori și principii comune care stau la baza sistemelor de sănătate din cadrul statelor membre ale UE;

B.

întrucât, pe de-o parte, cetățenii duc, în medie, o viață mai îndelungată și mai sănătoasă decât generațiile anterioare, iar, pe de altă parte, UE se confruntă, în contextul îmbătrânirii populației, cu o provocare importantă, și anume cu inegalitățile mari în materie de sănătate fizică și psihică existente și care devin din ce în ce mai pronunțate între statele membre ale UE și în cadrul acestora;

C.

întrucât diferența privind speranța de viață la naștere dintre grupurile socioeconomice cele mai defavorizate și grupurile socioeconomice cele mai favorizate este de 10 ani la bărbați și de 6 ani la femei;

D.

întrucât dimensiunea de gen în materie de speranță de viață constituie, de asemenea, o chestiune foarte importantă care trebuie abordată în contextul inegalităților în materie de sănătate;

E.

întrucât, în afară de factorii genetici, starea sănătății este influențată, înainte de toate, de stilurile de viață ale oamenilor, de accesul acestora la servicii medicale, inclusiv la informații și la educație cu privire la sănătate, la tratament preventiv al bolilor și la tratament în cazul bolilor care durează puțin și al celor care durează mult; întrucât grupurile socioeconomice defavorizate sunt mai predispuse la o alimentație precară și la dependența de tutun și alcool, toți aceștia constituind factori care contribuie într-o mare măsură la apariția multor boli și afecțiuni, inclusiv a unor boli cardiovasculare și a cancerului;

F.

întrucât în toate statele membre au fost descoperite inegalități în materie de sănătate între persoane aparținând unor grupuri educaționale, ocupaționale și de venit superioare și, respectiv, inferioare;

G.

întrucât există dovezi că există o dimensiune de gen în ceea ce privește ratele de malnutriție care sugerează faptul că femeile sunt afectate într-o mai mare măsură de malnutriție și că această inegalitate crește pe măsură ce coborâm pe scara socioeconomică;

H.

întrucât inegalitățile de gen și de vârstă din domeniul cercetării biomedicale și insuficienta reprezentare a femeilor în studiile clinice afectează îngrijirile acordate pacienților;

I.

întrucât evaluarea comparativă a inegalităților în materie de sănătate reprezintă un prim pas fundamental în direcția luării unor măsuri eficiente;

J.

întrucât rata mortalității este, de obicei, mai ridicată în grupurile educaționale, ocupaționale și de venit inferioare și întrucât se pot observa inegalități semnificative și în prevalența formelor specifice de dizabilități, a bolilor specifice cronice netransmisibile, a afecțiunilor cavității bucale și a formelor de boli psihice;

K.

întrucât fenomenul fumatului cunoaște o răspândire rapidă în rândul femeilor, în special al tinerelor, cu consecințe devastatoare pentru starea lor de sănătate viitoare; întrucât, în cazul femeilor, fumatul este agravat de numeroase dezavantaje;

L.

întrucât Comisia a constatat existența unei variații sociale în privința stării de sănătate în cadrul tuturor statelor membre ale UE (Comunicarea Comisiei din 20 octombrie 2010 intitulată „Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”); întrucât Organizația Mondială a Sănătății definește această variație socială ca fiind legătura dintre inegalitățile socioeconomice și inegalitățile în materie de sănătate și de acces la servicii medicale;

M.

întrucât numeroase proiecte și studii au confirmat că începutul excesului în greutate și al obezității este caracterizat prin disparități precoce legate de mediul socioeconomic și că cel mai mare număr de cazuri de exces în greutate și de obezitate apar în grupurile socioeconomice mai defavorizate; întrucât această situație ar putea duce la inegalități și mai mari în materie de sănătate și socioeconomice din cauza riscului crescut de apariție a unor boli legate de obezitate;

N.

întrucât, în ciuda progreselor înregistrate pe plan socioeconomic și în ceea ce privește mediul, care au dus, pe durate lungi de timp, la o ameliorare generală a stării de sănătate a populației, există încă diverși factori, precum condițiile de igienă, de trai și de muncă, malnutriția, educația, venitul, consumul de alcool și fumatul, care continuă să aibă un impact direct asupra inegalităților în materie de sănătate;

O.

întrucât se preconizează că schimbările climatice vor genera o serie de consecințe potențiale asupra sănătății din cauza frecvenței sporite a evenimentelor meteorologice extreme, precum valuri de căldură și inundații, a evoluției bolilor infecțioase și a expunerii crescute la radiații ultraviolete; întrucât nu toate statele UE sunt pregătite în aceeași măsură să facă față acestor provocări;

P.

întrucât inegalitățile în materie de sănătate nu reprezintă numai o consecință a multiplilor factori economici, de mediu sau referitori la modul de viață, ci și o consecință a dificultăților privind accesul la servicii medicale;

Q.

întrucât inegalitățile în materie de sănătate sunt legate, de asemenea, și de dificultățile privind accesul la servicii medicale, atât din motive economice (nu atât în cazul serviciilor medicale costisitoare, care, în statele membre, sunt acoperite în mod adecvat, cât mai degrabă în cazul asistenței medicale de rutină, precum servicii medicale stomatologice și oftalmologice), cât și din motive privind distribuirea precară a resurselor medicale în anumite regiuni ale UE;

R.

întrucât lipsa de specialiști în domeniul medical în anumite zone ale UE, precum și posibilitatea acestora de a se muta în alte zone ale UE reprezintă o reală problemă și întrucât această situație generează inegalități majore în ceea ce privește accesul pacienților la servicii medicale și siguranța acestora;

S.

întrucât persoanele care locuiesc în zone ultraperiferice și insulare au în continuare un acces limitat la servicii medicale prompte și de înaltă calitate;

T.

întrucât pacienții care suferă de boli sau afecțiuni cronice formează un grup specific afectat de inegalități legate de accesul la diagnosticare și la asistență medicală, la servicii sociale și de asistență de altă natură și dezavantajat, confruntându-se inclusiv cu dificultăți financiare, cu un acces precar la locuri de muncă, cu discriminare din punct de vedere social și cu stigmatizare;

U.

întrucât violența împotriva femeilor reprezintă un fenomen foarte răspândit în toate țările și la nivelul tuturor claselor sociale și are un efect dramatic asupra sănătății fizice și emoționale a femeilor și a copiilor;

V.

întrucât infertilitatea este o afecțiune medicală recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății cu un impact deosebit asupra stării de sănătate a femeilor și întrucât, din studiul național privind sensibilizarea realizat în Regatul Unit, reiese că peste 94 % din femeile care suferă de infertilitate suferă și de diverse forme de depresie;

W.

întrucât există mari inegalități între statele membre în ceea ce privește accesul la tratamente de fertilizare;

X.

întrucât Eurostat, Oficiul de Statistică al UE, a precizat că rata șomajului în cele 27 de state membre ale UE a crescut la 9,6 % în septembrie 2010, iar Comitetul pentru protecție socială al Consiliului Uniunii Europene și-a exprimat, în cadrul avizului său din 20 mai 2010, preocuparea cu privire la faptul că actuala criză economică și financiară va avea consecințe negative asupra accesului cetățenilor la serviciile medicale și asupra bugetelor sectoarelor sanitare din cadrul statelor membre;

Y.

întrucât actuala criză economică și financiară poate afecta grav sectorul serviciilor medicale din mai multe state membre ale UE în ceea ce privește atât oferta, cât și cererea;

Z.

întrucât restricțiile cauzate de actuala criză economică și financiară, împreună cu consecințele viitoarei provocări demografice cu care Uniunea va trebui să se confrunte, ar putea submina în mod grav sustenabilitatea financiară și organizațională a sistemelor de sănătate din statele membre, împiedicând astfel accesul egal la servicii medicale pe teritoriile acestora;

AA.

întrucât combinarea sărăciei cu alte forme de vulnerabilitate, precum vârsta fragedă sau vârsta înaintată, dizabilitatea sau apartenența la o minoritate, crește și mai mult riscurile apariției inegalităților în materie de sănătate și întrucât o stare de sănătate precară poate duce, la rândul ei, la sărăcie și/sau la excludere socială;

AB.

întrucât primii ani de viață au efecte pe termen lung cu privire la multe aspecte referitoare la sănătate și la bunăstare – de la obezitate, boli cardiace și sănătate psihică, până la educație, realizări profesionale, statut economic și calitatea vieții;

AC.

întrucât inegalitățile în materie de sănătate pot avea implicații economice semnificative pentru UE și pentru statele membre; întrucât se estimează că pierderile legate de inegalitățile în materie de sănătate se ridică la aproximativ 1,4 % din PIB;

AD.

întrucât, în multe state ale UE, accesul echitabil la servicii medicale pentru migranții fără acte nu este asigurat nici în practică, nici în temeiul legislației;

AE.

întrucât în statele membre încă se mai ivesc situații în care membrii unor diverse grupuri sociale (de exemplu, persoane cu dizabilități) se confruntă cu obstacole privind acceptarea în condiții de egalitate în unități sanitare, fapt care limitează accesul acestora la serviciile medicale;

AF.

întrucât, în contextul îmbătrânirii populației, statele membre se confruntă cu probleme privind dependența și creșterea nevoilor în materie de servicii și tratamente în domeniul geriatriei; întrucât, prin urmare, este necesară o schimbare a abordării legate de organizarea serviciilor medicale; și întrucât inegalitățile legate de accesul persoanelor în vârstă la serviciile medicale cresc din ce în ce mai mult,

1.

salută sugestiile-cheie făcute de Comisie în comunicarea sa intitulată „Solidaritate în domeniul sănătății: reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE”: (1) o distribuție mai echitabilă a sănătății ca parte a obiectivelor generale privind dezvoltarea economică și socială; (2) îmbunătățirea bazei de date și de cunoștințe (inclusiv măsurarea, monitorizarea, evaluarea și raportarea); (3) obținerea angajamentului din partea întregii societăți privind reducerea inegalităților în materie de sănătate; (4) satisfacerea necesităților grupurilor vulnerabile; și (5) sporirea contribuției politicilor UE la reducerea inegalităților în materie de sănătate;

2.

subliniază importanța acordării serviciilor medicale într-un mod care respectă drepturile fundamentale; subliniază nevoia de menținere și de îmbunătățire a accesului universal la sisteme de sănătate și la servicii medicale accesibile;

3.

subliniază importanța îmbunătățirii accesului la servicii de prevenire a bolilor, de promovare a sănătății, precum și la servicii medicale primare și de specialitate și a reducerii inegalităților dintre diferitele grupuri sociale și de vârstă și subliniază că aceste obiective ar putea fi realizate prin optimizarea cheltuielilor publice în domeniul serviciilor medicale de prevenire și de recuperare și prin programe destinate grupurilor vulnerabile;

4.

invită Comisia și statele membre să depună în continuare eforturi în vederea combaterii inegalităților socioeconomice, fapt ce va permite, în cele din urmă, reducerea unor inegalități în materie de sănătate; de asemenea, pe baza valorilor universale privind demnitatea umană, libertatea, egalitatea și solidaritatea, invită Comisia și statele membre să se concentreze asupra nevoilor grupurilor vulnerabile, inclusiv a grupurilor defavorizate de migranți și a persoanelor care aparțin minorităților etnice, a copiilor și a adolescenților, a persoanelor cu dizabilități, acordând o atenție deosebită bolilor psihice, pacienților diagnosticați cu boli sau afecțiuni cronice, persoanelor în vârstă, celor care trăiesc în sărăcie și persoanelor dependente de alcool și de droguri;

5.

invită statele membre să se asigure că cele mai vulnerabile grupuri, inclusiv grupurile migranților fără acte, au dreptul la un acces echitabil la servicii medicale și că îl și primesc; invită statele membre să verifice cât este de fezabilă acordarea de asistență medicală pentru migranții clandestini, furnizând o definiție bazată pe principii comune pentru elementele de bază legate de serviciile medicale astfel cum sunt definite în legislația lor națională;

6.

invită statele membre să țină seama de nevoile specifice ale femeilor migrante în materie de protecție a sănătății, mai ales în ceea ce privește garantarea acordării de către sistemele de sănătate a unor servicii corespunzătoare de mediere lingvistică; consideră că sistemele respective ar trebui să dezvolte inițiative de formare care să le permită medicilor și altor categorii de personal din domeniu să adopte o abordare interculturală bazată pe recunoașterea și respectarea diversității și a sensibilităților persoanelor din diferite regiuni geografice; consideră, de asemenea, că trebuie acordată prioritate măsurilor și campaniilor de informare care vizează combaterea mutilării genitale a femeilor și care să includă stabilirea unor pedepse severe pentru cei care o practică;

7.

invită UE și statele membre să găsească rapid soluții pentru combaterea discriminării bazate pe originea etnică, în special în anumite state membre în care Directiva 2000/43/CE a Consiliului nu a fost pusă în aplicare și în care femeile care aparțin minorităților etnice nu beneficiază sau dispun doar de o protecție socială limitată și nu au sau dispun doar de un acces limitat la serviciile de medicale;

8.

invită statele membre să promoveze accesul la consiliere și la informare juridică de bună calitate în coordonare cu organizațiile societății civile pentru a sprijini cetățenii de rând, inclusiv migranții fără acte, astfel încât aceștia să afle cât mai multe informații cu privire la drepturile lor individuale;

9.

subliniază că criza economică și financiară și măsurile de austeritate adoptate de statele membre, în special în ceea ce privește oferta, pot duce la o scădere a nivelului de fonduri alocate sănătății publice și promovării sănătății, prevenirii bolilor și serviciilor medicale pe termen lung ca urmare a reducerilor de buget și a veniturilor mai scăzute provenite din încasarea de impozite, în timp ce cererea de servicii medicale și pe termen lung poate crește ca urmare a unei combinații de factori care contribuie la deteriorarea stării de sănătate a populației în general;

10.

accentuează faptul că inegalitățile în materie sănătate din UE reprezintă o povară importantă pentru statele membre și pentru sistemele lor de sănătate și că funcționarea eficientă a pieței interne, precum și politicile publice solide și, dacă este posibil, coordonate în materie de acțiuni preventive pot aduce îmbunătățiri în acest domeniu;

11.

accentuează faptul că contracararea unor factori socioeconomici precum obezitatea, fumatul etc., accesibilitatea sistemelor de sănătate (periclitată de nerambursarea costurilor serviciilor medicale și ale medicamentelor, de acțiunile preventive necorespunzătoare și de repartizarea inegală a personalului medical) și diagnosticarea eficace ar trebui considerate aspecte-cheie ale măsurilor de combatere a inegalităților în materie de sănătate și că accesibilitatea și costurile rezonabile ale tratamentelor farmaceutice ar trebui considerate, de asemenea, aspecte-cheie ale sănătății fiecărei persoane; invită, prin urmare, statele membre să se asigure că Directiva privind transparența (89/105/CEE) este pusă în aplicare în mod corespunzător și că concluziile Comunicării din 2008 a Comisiei privind ancheta din sectorul farmaceutic sunt abordate în mod adecvat;

12.

subliniază faptul că serviciile medicale nu sunt și nu ar trebui considerate un bun sau un serviciu general;

13.

invită Consiliul și statele membre să evalueze și să aplice noi măsuri de creștere a eficienței cheltuielilor acestora în domeniul sănătății, în special investind în asistența medicală preventivă pentru a reduce viitoarele cheltuieli pe termen lung și povara socială, și să restructureze sistemele de sănătate pentru a oferi acces echitabil la servicii medicale de foarte bună calitate (în special la servicii medicale de bază) fără nicio discriminare peste tot în UE și încurajează Comisia să analizeze modul în care sunt utilizate fondurile europene actuale pentru a promova și mai mult investițiile în infrastructura, cercetarea și formarea în domeniul sănătății și să promoveze și să intensifice prevenirea bolilor;

14.

invită Comisia și statele membre să se asigure de faptul că accesul echitabil al pacienților mai în vârstă la servicii medicale și la tratamente este inclus în politicile și programele acestora din domeniul sănătății și să transforme accesul adecvat al persoanelor mai în vârstă la servicii medicale și la tratamente într-o prioritate a anului 2012, „Anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații”; invită statele membre să promoveze inițiative de abordare a izolării sociale a pacienților mai în vârstă deoarece aceasta are un impact semnificativ asupra stării de sănătate pe termen lung a pacienților; subliniază că este necesar ca Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia să anticipeze, prin intermediul unei strategii adecvate pe termen lung, efectele sociale și economice ale îmbătrânirii populației europene pentru a garanta sustenabilitatea financiară și organizațională a sistemelor de sănătate, precum și pentru a furniza pacienților servicii medicale în mod egal și continuu;

15.

invită statele membre să își îmbunătățească capacitatea de monitorizare atentă, la nivel național, regional și local, a impactului social și a celui în materie de sănătate ale crizei;

16.

invită Comisia să promoveze acumularea de experiență privind educația în materie de sănătate, promovarea unui stil de viață sănătos, prevenirea, diagnosticarea timpurie și tratamentele adecvate, în special cu privire la consumul de băuturi alcoolice, la fumat, la regimul alimentar și la obezitate, precum și la droguri; invită statele membre să promoveze activitatea fizică, alimentația corectă și programele „Școli sănătoase” destinate copiilor, în special în regiunile mai dezavantajate, și să crească nivelul de educație personală, socială și în materie de sănătate, în vederea promovării unui comportament mai sănătos și a încurajării unui comportament pozitiv legat de stilul de viață;

17.

încurajează toate statele membre să investească în infrastructura socială, educațională, de mediu și în domeniul sănătății în conformitate cu principiul „sănătate în toate politicile” și să coordoneze măsuri privind calificarea, formarea și mobilitatea personalului medical, garantând astfel capacitatea și durabilitatea infrastructurii și a forței de muncă în domeniul medical, atât la nivelul UE, cât și la nivel național;

18.

subliniază că inegalitățile în materie de sănătate din Uniune nu vor fi depășite fără o strategie comună și generală pentru forța de muncă europeană din domeniul sănătății, care să includă politici coordonate de gestionare a resurselor, de educație și de formare, standarde minime de calitate și de siguranță și înregistrarea personalului medical;

19.

solicită statelor membre să asigure faptul că informațiile cu privire la sănătate, la stilurile de viață sănătoase, la serviciile medicale, la metodele de prevenire, la diagnosticarea timpurie a bolilor și la tratamente adecvate sunt disponibile într-o formă și în limbi pe care toți cetățenii să le poată înțelege, prin intermediul unor tehnologii noi de informare și de comunicare, în special în ceea ce privește serviciile medicale disponibile online;

20.

invită statele membre să promoveze introducerea tehnologiilor telemedicinii, care pot reduce în mod semnificativ disparitățile geografice privind accesul la anumite tipuri de servicii medicale, în special în ceea ce privește serviciile acordate de specialiști, mai ales în regiunile de frontieră;

21.

invită statele membre să promoveze politici publice destinate asigurării unor condiții de trai sănătoase pentru toți nou-născuții, copiii și adolescenții, inclusiv servicii medicale acordate înainte de concepere, servicii de îngrijire a mamei și măsuri de susținere a părinților și, mai ales, de susținere a femeilor însărcinate și a celor care alăptează, pentru a asigura tuturor nou-născuților un start sănătos în viață și pentru a evita apariția altor inegalități în materie de sănătate, recunoscând astfel că este important să se investească în dezvoltarea timpurie a copilului și în abordările care țin seama de toate etapele vieții;

22.

invită statele membre să se asigure că toate femeile însărcinate și toți copiii, indiferent de statutul acestora, au dreptul la protecție socială astfel cum este definit în cadrul legislației naționale și că aceștia beneficiază cu adevărat de această protecție;

23.

amintește de obligația care îi revine UE în temeiul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap de a garanta dreptul persoanelor cu dizabilități la cel mai înalt standard posibil de sănătate fără ca acestea să fie discriminate pe bază de handicap; insistă asupra faptului că includerea dizabilităților în toți indicatorii de evaluare a stării de sănătate relevanți reprezintă un pas esențial înspre îndeplinirea acestei obligații;

24.

invită UE și statele membre să integreze starea de sănătate a femeilor și problematica îmbătrânirii (femeile în vârstă) cu titlu de factori în integrarea dimensiunii egalității între femei și bărbați și să introducă dimensiunea de gen în bugetul alocat politicilor, programelor și cercetării în materie de sănătate, de la dezvoltarea și conceperea acestora, până la studiul de impact; solicită ca programele-cadru de cercetare finanțate de UE și agențiile publice de finanțare să includă un studiu de impact asupra dimensiunii de gen în politicile lor și să prevadă colectarea și analizarea datelor legate de gen și vârstă cu scopul de a identifica diferențele esențiale dintre femei și bărbați în materie de sănătate, pentru a sprijini modificarea politicilor, și să introducă și să centralizeze instrumente epidemiologice pentru a analiza cauzele discrepanței dintre speranța de viață a femeilor și cea a bărbaților;

25.

consideră că UE și statele membre ar trebui să le garanteze femeilor un acces facil la mijloacele de contracepție și dreptul la avort în condiții de siguranță;

26.

invită Comisia să ofere statelor membre exemple de bune și de cele mai bune practici pentru a încuraja o mai mare uniformitate în ceea ce privește accesul la tratamente de fertilizare;

27.

îndeamnă UE și statele membre să pună accentul pe drepturile omului în cazul femeilor, în special în ceea ce privește prevenirea și interzicerea sterilizării forțate a femeilor și a mutilării genitale a acestora și pedepsirea celor care săvârșesc aceste fapte;

28.

invită UE și statele membre să recunoască violența bărbaților împotriva femeilor ca o problemă de sănătate publică, indiferent de forma pe care o ia aceasta;

29.

invită UE și statele membre să ia măsurile necesare pentru a elimina discriminarea împotriva femeilor în ceea ce privește accesul la tehnicile de reproducere asistată (TRA) din motive de stare civilă, orientare sexuală, origini etnice sau culturale;

30.

invită statele membre să urmeze exemplul Organizației Mondiale a Sănătății privind recunoașterea obezității ca boală cronică și să ofere, prin urmare, acces la programele de prevenire a obezității și să garanteze accesul la tratamente în cazul cărora s-a dovedit că au rezultate medicale pozitive pentru persoanele care suferă de obezitate și care au nevoie de un tratament medical, și în vederea prevenirii apariției altor boli;

31.

invită UE și statele membre să integreze dimensiunea de gen în controlul tutunului, astfel cum se recomandă în Convenția-cadru a OMS pentru controlul tutunului, și să introducă companii antifumat care să vizeze tinerele fete și femeile;

32.

invită statele membre să încurajeze și să sprijine cercetarea medicală și farmaceutică în domeniul bolilor care afectează în special femeile, în ceea ce privește toate etapele vieții lor, nu doar vârsta reproductivă;

33.

invită statele membre să soluționeze problemele de inegalitate legate de accesul la servicii medicale care afectează viața de zi cu zi, de exemplu în domeniul stomatologiei și în cel al oftalmologiei;

34.

sugerează UE și statelor membre să instituie politici coerente și măsuri de susținere destinate femeilor care nu lucrează sau care ocupă locuri de muncă în sectoare în care acestea nu beneficiază de o asigurare de sănătate personală și să caute soluții pentru a oferi acestor femei asigurare;

35.

îndeamnă Comisia, în contextul colaborării sale cu autoritățile competente din statele membre, să promoveze cele mai bune practici privind stabilirea prețurilor medicamentelor și rambursarea costurilor acestora, inclusiv modele funcționale pentru diferențierea prețurilor produselor farmaceutice, astfel încât să se optimizeze accesibilitatea costurilor și să se reducă inegalitățile în materie de acces la medicamente;

36.

reamintește că adoptarea unui brevet european, cu un regim lingvistic adecvat și un sistem unificat de rezolvare a litigiilor, este esențială pentru revitalizarea economiei europene;

37.

ia act de faptul că activitatea deja efectuată în cadrul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor cu privire la siguranța produselor și la publicitate, printre altele, a contribuit la abordarea anumitor aspecte privind inegalitățile în materie de sănătate existente în UE și subliniază, în acest sens, importanța monitorizării atente a informațiilor pe care societățile farmaceutice le comunică pacienților, în special grupurilor celor mai vulnerabile și mai puțin informate, precum și necesitatea creării unui sistem eficient și independent de farmacovigilență;

38.

invită statele membre să își adapteze sistemele de sănătate la nevoile grupurilor celor mai defavorizate, prin dezvoltarea unor metode de stabilire a onorariilor încasate de personalul medical care să garanteze accesul la îngrijiri medicale pentru toți pacienții;

39.

îndeamnă Comisia să depună toate eforturile posibile pentru a încuraja statele membre să ofere rambursări pacienților și să facă urgent tot ce este necesar pentru a reduce inegalitățile în materie de acces la medicamente pentru tratarea acelor probleme de sănătate sau boli precum osteoporoza postmenopauză și boala Alzheimer, care nu sunt rambursabile în anumite state membre;

40.

subliniază că, în numeroase țări, în afara guvernelor naționale, autoritățile regionale au un rol important în ceea ce privește sănătatea publică, promovarea sănătății, prevenirea bolilor și furnizarea de servicii medicale și că acestea trebuie, prin urmare, să fie implicate în mod activ; subliniază că administrațiile regionale și locale și alte părți interesate au, de asemenea, o contribuție vitală, inclusiv la locurile de muncă și în școli, în special în ceea ce privește educația în materie de sănătate, promovarea unor stiluri sănătoase de viață, prevenirea eficientă a bolilor, precum și screeningul timpuriu și diagnosticarea timpurie a bolilor;

41.

invită statele membre să sprijine o „abordare la nivel local privind îngrijirea medicală” și să ofere servicii medicale integrate, accesibile la nivel local sau regional, care să permită pacienților să fie mai bine susținuți în propriul lor mediu local și social;

42.

încurajează toate statele membre să își reevalueze politicile privind chestiuni care au un impact semnificativ asupra inegalităților în materie de sănătate, cum ar fi cele referitoare la tutun, alcool, alimente, produse farmaceutice, precum și la sănătatea publică și la furnizarea de servicii medicale;

43.

încurajează statele membre să dezvolte parteneriate în regiunile frontaliere în vederea împărțirii costurilor cu infrastructura și cu personalul și a reducerii inegalităților în materie de sănătate, în special în ceea ce privește accesul la aparatura de ultimă generație;

44.

solicită Comisiei să studieze efectele deciziilor bazate pe evaluări la nivel național și regional ale eficacității medicamentelor și aparaturii medicale pe piața internă, inclusiv în ceea ce privește accesul pacienților și inovarea de noi produse și practici medicale, care constituie unele dintre elementele principale care afectează egalitatea în materie de sănătate;

45.

consideră că aplicarea Directivei 2011/24/UE privind drepturile pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere ar trebui urmată de studii de impact pentru a evalua cât mai eficient posibil eficiența acesteia în combaterea inegalităților în materie de sănătate și pentru a garanta că directiva menține un nivel corespunzător de protecție publică și garantează siguranța pacienților, în special în ceea ce privește repartizarea geografică a resurselor medicale, atât umane, cât și materiale;

46.

constată că o asistență medicală transfrontalieră de înaltă calitate și eficientă necesită o transparență sporită a informațiilor destinate publicului, pacienților, autorităților de reglementare și furnizorilor de servicii medicale cu privire la o gamă largă de chestiuni, inclusiv drepturile pacienților, accesul la căi de atac și reglementările aplicabile în cazul personalului medical;

47.

regretă că Directiva privind asistența medicală transfrontalieră nu a fost însoțită de o propunere legislativă privind mobilitatea personalului medical care să ia în considerare riscul legat de „exportul de inteligență” în cadrul UE, care ar spori în mod periculos inegalitățile geografice în anumite state membre, și invită Comisia să remedieze această situație, eventual în contextul viitoarei revizuiri a Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale (2005/36/CE);

48.

îndeamnă statele membre să pună pe deplin în aplicare actuala Directivă privind recunoașterea calificărilor profesionale (2005/36/CE); în ceea ce privește complexitatea calificărilor medicale, încurajează Comisia să abordeze în evaluarea sa și în cadrul revizuirii directivei unele dintre lacunele în materie de reglementare care au potențialul de a face pacienții vulnerabili în fața riscurilor și de a le compromite acestora dreptul la un tratament în condiții de siguranță; invită, de asemenea, Comisia să analizeze posibilitatea de a introduce obligația înregistrării cu ajutorul sistemului IMI pentru autoritățile competente și de a crește măsura în care autoritățile competente pot schimba în mod proactiv informații disciplinare legate de personalul medical, prin crearea unui mecanism de alertă adecvat;

49.

îndeamnă Comisia să realizeze, în cadrul viitoarei sale propuneri legislative privind calificările profesionale, progrese în vederea creării unui mecanism consolidat de recunoaștere a calificărilor în statele membre;

50.

subliniază că o inovare sporită duce adesea la o accesibilitate crescută a tratamentelor, fapt deosebit de important pentru comunitățile izolate sau rurale;

51.

invită Comisia să promoveze, în colaborare cu statele membre, dezvoltarea serviciilor de telemedicină ca o modalitate de reducere a disparităților geografice privind furnizarea de servicii medicale atât la nivel regional, cât și la nivel local;

52.

invită Consiliul și Comisia să recunoască într-o mai mare măsură, în cadrul strategiei Europa 2020, faptul că sănătatea fizică și psihică și bunăstarea sunt esențiale pentru combaterea excluderii, să includă în procedurile de monitorizare a strategiei Europa 2020 indicatori comparativi stratificați în funcție de statutul socioeconomic și de sănătatea publică și să țină seama de discriminarea bazată pe criterii de vârstă, în special cu privire la studiile clinice privind tratamente care să corespundă într-o mai mare măsură nevoilor persoanelor în vârstă;

53.

consideră că UE și statele membre trebuie să sprijine societatea civilă și organizațiile de femei care promovează drepturile femeilor, inclusiv drepturile sexuale și reproductive ale acestora, dreptul la un stil de viață sănătos și dreptul la muncă, pentru a se asigura că femeile își fac auzită vocea cu privire la chestiunile legate de politica din domeniul sănătății de la nivel european și național;

54.

încurajează toate statele membre să susțină și să dezvolte capacitatea și schimburile și cooperarea la nivel internațional între toate părțile interesate relevante din cadrul mai multor sectoare în vederea dezvoltării și punerii în aplicare a politicilor prin care sunt reduse inegalitățile în materie de sănătate;

55.

invită statele membre să sprijine și să pună în aplicare o abordare comună în vederea elaborării de politici la nivel local, regional și național, depunând astfel eforturi în vederea adoptării unei abordări privind integrarea sănătății în toate politicile (HiAP);

56.

invită Comisia și statele membre să elaboreze un set comun de indicatori de monitorizare a inegalităților în materie de sănătate în funcție de vârstă, sex, statut socioeconomic și așezare geografică, precum și a riscurilor care rezultă în urma alcoolismului și a dependenței de droguri și să stabilească o metodologie de auditare a situației sănătății în statele membre care să aibă ca scop identificarea și prioritizarea domeniilor în care trebuie realizate îmbunătățiri și stabilite cele mai bune practici;

57.

subliniază faptul că inegalitățile în materie de sănătate au la bază inegalități sociale în ceea ce privește condițiile de trai și modelele de comportament social legate de gen, de rasă, de standardele de educație, de ocuparea forței de muncă și de distribuția inegală nu numai a veniturilor, ci și a serviciilor medicale, a prevenirii bolilor și a serviciilor de promovare a sănătății;

58.

subliniază faptul că riscurile privind sănătatea la care sunt expuși cei care fac parte din grupurile sociale defavorizate (mai sărace) sunt cele care stau la baza inegalităților în materie de sănătate, ținând cont că aceste riscuri sunt accentuate prin combinarea sărăciei cu alte vulnerabilități;

59.

invită Comisia să se asigure că misiunile de reducere a inegalităților în materie de sănătate și de îmbunătățire a accesului la servicii de sănătate fizică și psihică sunt abordate și integrate pe deplin în cadrul inițiativelor sale actuale precum Parteneriatul privind îmbătrânirea sănătoasă și activă și Platforma UE de combatere a sărăciei și a excluderii sociale și în cadrul viitoarelor inițiative privind dezvoltarea copilului în primele stadii de viață și politicile privind tineretul axate pe educație, formare și ocuparea forței de muncă;

60.

solicită o coordonare mai bună între agențiile UE care joacă un rol important în combaterea inegalităților în materie de sănătate, în special între Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă;

61.

invită Comisia să sprijine statele membre în vederea unei mai bune utilizări a metodei deschise de coordonare pentru a susține proiectele care abordează factorii care stau la baza inegalităților în materie de sănătate;

62.

invită Comisia să dezvolte modalități de angajare și de implicare a tuturor părților interesate relevante la nivel european în promovarea reținerii și a diseminării bunelor practici în domeniul sănătății publice;

63.

atrage atenția asupra importanței deosebite, dintre diferiții factori legați de sănătate, a unui regim variat, de înaltă calitate și îndeamnă Comisia, în acest sens, să crească gradul de utilizare a programelor eficiente stabilite în cadrul PAC (distribuirea gratuită de lapte și fructe în școli și de alimente în cadrul grupurilor defavorizate);

64.

invită statele membre să creeze o rețea de servicii sociale, medicale și de consiliere specifice, cu linii de asistență prin telefon dedicate femeilor, cuplurilor și familiilor, în scopul prevenirii violenței în familie și al oferirii de ajutor și de sprijin profesional calificat celor care au nevoie, în cooperare cu celelalte organisme din domeniu;

65.

invită Comisia să sprijine statele membre în vederea unei mai bune utilizări a politicii de coeziune și a fondurilor structurale ale UE pentru a susține proiectele care contribuie la abordarea factorilor sociali legați de sănătate și la reducerea inegalităților în materie de sănătate; invită, de asemenea, Comisia să sprijine statele membre să utilizeze mai bine programul PROGRESS;

66.

îndeamnă statele membre să pună capăt reducerilor actuale ale cheltuielilor publice destinate serviciilor medicale, care joacă un rol central în oferirea unui nivel ridicat de protecție a sănătății pentru femei și bărbați.

67.

invită Comisia să introducă o abordare bazată pe factorii economici și de mediu legați de sănătate și pe „echitate și sănătate în toate politicile” în elaborarea tuturor politicilor interne și externe ale UE, în special în vederea realizării Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului, și, îndeosebi, a unei stări bune de sănătate a mamelor;

68.

îndeamnă toate statele membre să recunoască importanța sănătății pentru societate și să privească dincolo de o abordare bazată pe PIB când evaluează dezvoltarea societății, a comunității și dezvoltarea individuală;

69.

invită Consiliul să promoveze eforturile de abordare a inegalităților în materie de sănătate ca o prioritate politică în toate statele membre, ținând seama de factorii sociali legați de sănătate și de factorii de risc privind stilul de viață, precum alcoolul, tutunul și alimentația, prin măsuri în domenii politice precum protecția consumatorilor, ocuparea forței de muncă, locuințele, politica socială, mediul, agricultura și industria alimentară, educația, condițiile de trai și de muncă și cercetarea, respectând principiul „sănătate în toate politicile”;

70.

invită Comisia să sprijine acțiunile finanțate în cadrul planurilor de acțiune în domeniul sănătății publice actuale și viitoare în vederea abordării factorilor sociali legați de sănătate;

71.

invită Comisia să elaboreze orientări de îmbunătățire a mecanismelor de monitorizare a inegalităților în materie de sănătate peste tot în UE (între statele membre și în cadrul acestora) prin îmbunătățirea procesului de colectare a datelor prin compilarea unor informații mai sistematice și comparabile, care să vină în completarea datelor existente cu privire la inegalitățile în materie de sănătate, și printr-o monitorizare și o analizare regulate;

72.

solicită Comisiei să aibă în vedere elaborarea unei propuneri de recomandare a Consiliului, sau a oricărei alte inițiative comunitare adecvate, în vederea încurajării și sprijinirii dezvoltării de către statele membre a unor strategii naționale sau regionale integrate de reducere a inegalităților în materie de sănătate;

73.

invită Comisia să evalueze, în cadrul rapoartelor sale intermediare, eficiența măsurilor de reducere a inegalităților în materie de sănătate și îmbunătățirea stării de sănătate care decurg din politicile privind factorii sociali, economici și de mediu legați de sănătate;

74.

invită Comisia să aplice abordarea HiAP în ceea ce privește elaborarea politicilor la nivelul UE și să realizeze evaluări eficiente ale impactului care să țină seama de rezultatele privind echitatea în materie de sănătate;

75.

consideră că piețele deschise și competitive și buna lor funcționare pot stimula inovarea, investițiile și cercetarea în sectorul sănătății și recunoaște că acest lucru trebuie să fie însoțit de un sprijin financiar puternic destinat sectorului cercetării publice pentru a dezvolta în continuare modele durabile și eficiente de asistență medicală și pentru a promova dezvoltarea unor noi tehnologii și a aplicațiilor lor în acest sector (de exemplu, telemedicina), precum și de o metodologie comună de evaluare a tehnologiei din domeniul sănătății, toate în beneficiul fiecărei persoane, inclusiv al celor din grupurile socioeconomice mai defavorizate, ținându-se, totodată, seama de îmbătrânirea populației;

76.

invită Comisia și statele membre să sprijine programele de informare și de sensibilizare ale cetățenilor și să intensifice dialogul cu societatea civilă, partenerii sociali și ONG-urile în ceea ce privește sănătatea și servicii medicale;

77.

consideră că este esențial ca numărul femeilor care participă la elaborarea politicilor în materie de sănătate, la planificarea programelor și la furnizarea de servicii medicale să crească;

78.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/37

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 februarie 2010 referitoare la promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei referitoare la taxe și dezvoltare - cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale (COM(2010)0163),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2010 referitoare la efectele crizei financiare și economice mondiale asupra țărilor în curs de dezvoltare și asupra cooperării pentru dezvoltare (2), precum și Declarația de la Monterrey (2002), Conferința privind finanțarea pentru dezvoltare de la Doha (2008), Declarația de la Paris (2005) și Agenda pentru acțiune de la Accra (2008), prin care scurgerile de capital și fluxurile financiare ilicite au fost identificate în mod explicit ca un obstacol major în calea mobilizării veniturilor interne pentru dezvoltare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 iunie 2010 referitoare la progresele realizate în vederea atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului: revizuire intermediară în vederea pregătirii pentru reuniunea la nivel înalt a ONU din septembrie 2010 (3),

—

având în vedere Summitul G20 organizat la Seoul la 11-12 noiembrie 2010 și inițiativa de consolidare a cooperării internaționale cu țările în curs de dezvoltare în vederea combaterii evaziunii și a fraudei fiscale, lansată de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, cunoscută sub denumirea de „Pactul fiscal internațional” (PFI),

—

având în vedere concluziile Conferinței internaționale privind fiscalitatea de la Pretoria din 29 august 2008,

—

având în vedere concluziile Summitului G20 de la Londra din 2 și 3 aprilie 2009,

—

având în vedere declarația liderilor în urma Summitului G20 de la Pittsburgh din 24 și 25 septembrie 2009 și Rezoluția sa din 8 octombrie 2009 cu privire la această temă (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 aprilie 2009 privind Summitul G20 de la Londra din 2 aprilie 2009 (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 noiembrie 2007 privind propunerea de regulament al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1725/2003 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardul internațional de raportare financiară IFRS 8 privind prezentarea segmentelor operaționale (6),

—

având în vedere Raportul comisiei guvernamentale norvegiene din iunie 2009, intitulat „Paradisurile fiscale și dezvoltarea”,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare, precum și avizul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și cel al Comisiei pentru comerț internațional (A7-0027/2011),

A.

întrucât consolidarea sistemului fiscal este una dintre provocările principale cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare pentru îndeplinirea ODM;

B.

întrucât impozitele pot reprezenta o sursă fiabilă și durabilă pentru finanțarea dezvoltării dacă există un regim de impozitare progresivă, o administrație eficace și eficientă care să promoveze îndeplinirea obligațiilor fiscale, iar veniturile publice sunt utilizate în mod transparent și responsabil;

C.

întrucât țările în curs de dezvoltare se confruntă cu mari provocări în privința colectării veniturilor fiscale din cauza resurselor umane și financiare insuficiente pentru colectarea impozitelor, a slabei capacități administrative, a corupției, a lipsei de legitimitate a sistemului politic, a distribuției inegale a veniturilor și a guvernanței fiscale defectuoase;

D.

întrucât formele principale de fluxuri financiare ilicite și de scurgeri de capital includ evaluarea incorectă a valorii schimburilor comerciale dintre țări pentru a atrage ISD, contracte de vânzare-răscumpărare de active încheiate între întreprinderi („round-tripping”), obținerea de fonduri din mai multe surse simultan, transportul unor volume mari de numerar, acordurile de investiții netransparente și dezavantajoase și contrabanda;

E.

întrucât centrele off-shore și paradisurile fiscale favorizează o scurgere ilicită de capital în valoare de o mie de miliarde USD anual; întrucât aceste scurgeri monetare ilicite reprezintă o sumă de aproximativ zece ori mai mare decât fondurile pentru asistență destinate țărilor în curs de dezvoltare pentru reducerea sărăciei și dezvoltarea economică;

F.

întrucât paradisurile fiscale, care oferă regimuri bazate pe secretul informației și domiciliu fictiv, combinate cu regimuri fiscale „la cota zero” pentru a atrage capital și venituri ce ar fi trebuit impozitate în alte țări, generează o concurență fiscală dăunătoare;

G.

întrucât concurența din domeniul fiscal a dus la transferul sarcinii fiscale pe umerii lucrătorilor și ai gospodăriilor cu venituri mici și a impus reduceri bugetare cu efecte negative în serviciile publice din țările sărace;

H.

întrucât frauda fiscală din țările în curs de dezvoltare conduce la o pierdere anuală de venituri fiscale în valoare de zece ori mai mare decât cuantumul asistenței pentru dezvoltare acordate de țările dezvoltate;

I.

întrucât posibilitatea de a întări mobilizarea resurselor interne este afectată și de contextul mondial al liberalizării piețelor internaționale, ceea ce presupune înlocuirea veniturilor vamale cu alte resurse interne; întrucât studiile efectuate de FMI demonstrează că în timp ce țările bogate au reușit să compenseze reducerea taxelor comerciale ca principală sursă de venit cu alte surse de venituri, în special TVA, țările cele mai sărace au reușit să înlocuiască, în cel mai bun caz, 30 % din taxele comerciale pierdute (7);

J.

întrucât studiul comparativ realizat de ITC (Mapping Survey) demonstrează necesitatea unei coordonări mai intense între donatori în domeniul fiscalității și dezvoltării,

K.

întrucât existența unui important sector informal în cadrul unei economii împiedică mobilizarea resurselor interne;

L.

întrucât multe dintre țările în curs de dezvoltare nu profită de avântul produselor de consum, deoarece nu primesc o cotă decentă din redevențele pentru zăcămintele minerale care li s-ar cuveni;

M.

întrucât multe dintre țările în curs de dezvoltare nici măcar nu ajung la un nivel minim de impozitare care ar fi necesar pentru finanțarea serviciilor publice și a angajamentelor internaționale, cum ar fi reducerea sărăciei;

N.

întrucât fiscalitatea reprezintă o sursă de venit care este potențial mai stabilă și mai durabilă decât fluxurile provenite din asistență și stimulează mai puternic devotamentul față de țările respective;

O.

întrucât raportarea consolidată face deseori dificilă identificarea companiilor care trebuie impozitate și determinarea cotei de impozit corespunzătoare din cauza structurii corporative complexe a acestor companii și a repartizării activității economice între ele;

P.

întrucât așa-numitele „fonduri-oportuniste”, care de multe ori își au sediul într-un paradis fiscal, practică tot mai mult cumpărarea datoriilor țărilor în curs de dezvoltare la prețuri foarte reduse, iar apoi le acționează în judecată reclamând cuantumul inițial al datoriei (deseori cu dobândă și penalități), ceea ce limitează semnificativ capacitatea de acțiune a țărilor în curs de dezvoltare pe baza veniturilor fiscale suplimentare;

Q.

întrucât nu există legi care ar limita profiturile pe care le poate realiza un fond oportunist prin acționarea în judecată a țărilor în curs de dezvoltare pentru a încasa datoriile cu termenul de scadență expirat și întrucât nu există organisme de reglementare care să dezvăluie identitatea fondurilor oportuniste și suma pe care au plătit-o pentru datoria respectivă, considerată anterior fără valoare;

R.

întrucât în multe țări în curs de dezvoltare există mai multe cote de impozitare a venitului întreprinderilor, nu numai în funcție de veniturile și dividendele întreprinderii, ci și de sectorul de afaceri, ceea ce înseamnă că alocarea resurselor pe sectoare este denaturată din cauza existenței unor cote de impozitare diferite;

S.

întrucât îndeplinirea obligațiilor fiscale trebuie definită ca plata impozitelor la locul potrivit și în momentul potrivit, „potrivit” însemnând că substanța economică a tranzacțiilor efectuate coincide cu locul și forma în care acestea sunt raportate în scopuri fiscale;

1.

este de acord cu poziția Comisiei conform căreia sistemele fiscale eficiente și echitabile sunt esențiale pentru reducerea sărăciei, buna guvernanță și dezvoltarea statului;

2.

salută inițiativa Comisiei de a consolida capacitățile de bună guvernanță în domeniul fiscal pentru dezvoltare și observă că este necesar să se elaboreze un cadru de reglementare menit să sprijine cooperarea internațională în materie fiscală, transparența, dezvoltarea sectorului privat și a sectorului public, precum și creșterea economică;

3.

subliniază că raportul dintre impozite și PIB variază între 10 % și 20 % în țările în curs de dezvoltare față de 25 % până la 40 % în țările dezvoltate; regretă că până în prezent donatorii au acordat un sprijin prea puțin semnificativ asistenței în materie de fiscalitate; în acest context, salută propunerea Comisiei de a consolida sprijinul acordat pentru furnizarea de asistență țărilor în curs de dezvoltare în ceea ce privește reformele fiscale și pentru consolidarea administrațiilor fiscale care se ocupă de FED pentru statele ACP, a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare și a Instrumentului european de vecinătate și de parteneriat, precum și de a consolida sprijinul acordat organismelor naționale de supraveghere, parlamentelor și actorilor nestatali;

4.

subliniază că ar trebui accentuate mai puternic eforturile depuse în vederea dezvoltării de capacități în țările în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să valorifice schimburile de informații și să combată în mod eficace evaziunea fiscală prin intermediul propriilor legislații interne;

5.

constată cu îngrijorare faptul că sistemele fiscale din multe țări sărace rămân caracterizate de baze de impozitare extrem de reduse, scutiri fiscale pentru elite, scutiri fiscale provizorii pentru întreprinderi, ceea ce creează un stimulent puternic pentru evaziunea fiscală, deoarece întreprinderile supuse impozitării pot iniția relații economice cu cele care beneficiază de scutire fiscală pentru a-și deplasa profiturile, precum și venituri extrem de mari din resurse naturale nedeclarate și fluxuri ilicite mari de capital legate de o evaziune fiscală la scară mare;

6.

subliniază că veniturile fiscale nu trebuie considerate o alternativă la asistența externă, ci mai curând o parte integrantă a veniturilor publice care le permite acestor țări să se dezvolte;

7.

subliniază faptul că sistemele fiscale eficiente, progresive și echitabile sunt cruciale pentru dezvoltare, întrucât acestea contribuie la finanțarea furnizării de bunuri de interes public, la consolidarea statului și la o bună guvernanță, precum și faptul că obiectivul țărilor sărace trebuie să fie acela de a înlocui dependența de ajutoarele străine cu autonomia fiscală, dar că evaziunea și frauda fiscală împiedică, totuși, realizarea acestor obiective privind dezvoltarea;

8.

deplânge faptul că paradisurile fiscale slăbesc guvernanța democratică, fac infracțiunile economice mai profitabile, încurajează eforturile pentru obținerea de rente și sporesc distribuirea inechitabilă a veniturilor fiscale; îndeamnă UE să considere lupta împotriva paradisurilor fiscale și împotriva corupției o prioritate maximă a agendei finanțelor internaționale și a instituțiilor pentru dezvoltare;

9.

subliniază că evaziunea fiscală reprezintă o pierdere financiară considerabilă pentru țările în curs de dezvoltare și că măsurile pentru combaterea paradisurilor fiscale și a evaziunii fiscale reprezintă una dintre prioritățile UE pentru a ajuta în mod eficace țările în curs de dezvoltare să dispună de propriile venituri fiscale; reamintește necesitatea unor măsuri adecvate în acest sens la nivel european și internațional, în conformitate cu angajamentele asumate, în special de G20;

10.

reamintește că, în timp ce efectele pozitive ale APE nu se vor face simțite decât pe termen mediu și lung, scăderea veniturilor va surveni ca o consecință imediată a reducerii tarifelor vamale;

11.

subliniază faptul că ar trebui să se acorde o atenție mai mare dificultăților cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește generarea de venituri interne în contextul globalizării, fiind acordate scutiri multiple marilor întreprinderi naționale și străine pentru a atrage investiții; solicită UE să ajute țările în curs de dezvoltare să-și dezvolte sisteme fiscale care să le permită să beneficieze de procesul de globalizare;

12.

subliniază că țările cele mai sărace se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește înlocuirea, prin alte tipuri de resurse interne, a taxelor comerciale aflate în scădere ca urmare a contextului mondial actual caracterizat de liberalizarea comerțului, reușind să înlocuiască, în cele mai fericite cazuri, aproximativ 30 % din taxele comerciale pierdute;

13.

subliniază că paradisurile fiscale erodează, prin sporirea concurenței pentru capitalul mobil, capacitatea suverană a țărilor în curs de dezvoltare de a impozita veniturile provenite din capital ca mijloc de extindere a bazei de impozitare, aceste țări având deja o bază de impozitare mai mică decât țările bogate;

14.

reamintește că asimetria informațiilor generată de normele de confidențialitate practicate de paradisurile fiscale reduce eficiența piețelor financiare internaționale, deoarece această situație are ca rezultat majorarea primelor de risc și, prin urmare, majorarea costului împrumuturilor atât pentru țările bogate, cât și pentru cele sărace;

15.

este conștient de faptul că ameliorarea calitativă și cantitativă a procesului de mobilizare a resurselor financiare interne ale țărilor în curs de dezvoltare va produce rezultate pe termen lung; invită Uniunea Europeană să își mențină oferta de asistență sub toate formele atât timp cât țările în curs de dezvoltare consideră că aceasta este necesară pentru finanțarea dezvoltării lor;

16.

reamintește că buna guvernanță și calitatea instituțiilor reprezintă cea mai importantă forță motrice pentru prosperitatea economică; așadar, îndeamnă Comisia să acorde asistență autorităților fiscale și agențiilor judiciare și anticorupție din țările în curs de dezvoltare în efortul acestora de a dezvolta un sistem fiscal progresiv și durabil care să aducă în viitor un „dividend de guvernanță” prin intermediul unui grad sporit de legitimitate și răspundere, precum și să integreze în mod eficace principiile bunei guvernanțe în chestiunile fiscale în programarea, implementarea și monitorizarea documentelor de strategie națională și regională; îndeamnă statele membre să își îndeplinească angajamentele privind ajutorul acordat de acestea în domeniul fiscal și să combată mituirea practicată de întreprinderile care își au sediul în jurisdicțiile lor și desfășoară activități în țările în curs de dezvoltare; recomandă Comisiei să includă parlamentele naționale ale țărilor în curs de dezvoltare în procesul bugetar, promovând astfel o relație armonioasă și un grad sporit de transparență a acestui proces;

17.

reamintește că buna guvernanță în domeniul fiscal nu poate fi exportată sau impusă din exterior și că fiecare stat are responsabilitatea de a decide asupra politicii fiscale proprii; în acest context, invită Comisia și guvernele statelor membre să nu impună obstacole și să colaboreze cu orice țară care va decide o creștere consecventă și echitabilă a fiscalității impuse întreprinderilor străine prezente pe teritoriul său, în special întreprinderilor din domeniul extracției de materii prime, care constituie o bogăție importantă a țărilor în curs de dezvoltare;

18.

invită Comisia să includă o clauză privind guvernanța fiscală, inclusiv monitorizarea implementării acesteia, în acordurile relevante încheiate de UE cu țările terțe;

19.

reamintește că reducerea resurselor vamale determinată în special de acordurile de parteneriat economic cu Uniunea Europeană afectează negativ resursele financiare disponibile imediat în țările în curs de dezvoltare; în acest context și pentru a compensa aceste pierderi, invită Comisia să încurajeze țările în curs de dezvoltare, în cadrul oricărei măsuri de asistență acordate pentru ameliorarea sistemelor fiscale naționale, să privilegieze impozitele directe progresive în locul impozitelor indirecte, în special cele pe consum, care, prin natura lor, afectează în mai mare măsură populația cu venituri scăzute;

20.

solicită punerea în aplicare sistematică, în cadrul Acordurilor de parteneriat economic (APE), a unor măsuri de sprijin pentru reformele fiscale sub formă de sprijin material (sisteme informatice) și organizațional (formare în domeniul juridic și fiscal a personalului din administrația fiscală), dacă acest lucru este solicitat de o țară în curs de dezvoltare; subliniază necesitatea de a depune un efort deosebit în ceea ce privește țările din Africa care nu beneficiază încă de ajutor pe termen lung în materie de fiscalitate;

21.

reafirmă necesitatea de a consolida gradul de coerență dintre politica de dezvoltare și politica comercială a Uniunii Europene; reamintește faptul că, deși, drept urmare posibilă a crizei, a fost accentuată volatilitatea prețurilor la mărfuri și a fost provocată o reducere a fluxurilor de capitaluri către țările în curs de dezvoltare, Uniunea Europeană în ansamblu, inclusiv statele sale membre, este în continuare cel mai mare donator de ajutor pentru dezvoltare, reprezentând 56 % din totalul ajutorului acordat la nivel mondial, suma alocată în 2009 fiind de 49 de miliarde EUR; subliniază faptul că, în acest context, punerea în aplicare a unui sistem de impozitare eficient ar trebui să reprezinte o prioritate pentru țările în curs de dezvoltare, pentru a-și reduce dependența de ajutorul extern și de alte fluxuri financiare externe imprevizibile;

22.

solicită să se asigure coerența între sprijinul financiar al UE și acordarea accesului la piețele UE de care beneficiază anumite țări și să se consolideze nivelul de cooperare al respectivelor țări în ceea ce privește principiile bunei guvernanțe în domeniul fiscal;

23.

salută inițiativa regională în materie de cooperare fiscală destinată să permită țărilor în curs de dezvoltare să dezbată rolul impozitării în procesul de construcție statală și de dezvoltare a capacităților și să facă schimb de bune practici cu privire la administrarea fiscală;

24.

reamintește că principala provocare pentru țările sărace este extinderea bazei de impozitare; subliniază faptul că, alături de alți factori, diminuarea taxelor comerciale a condus la introducerea impozitelor pe consum (TVA sau impozite pe energie); consideră că, deși TVA poate contribui la extinderea bazei de impozitare în economiile cu sectoare informale de mari dimensiuni, caracterul universal al TVA afectează cel mai grav persoanele sărace; consideră că asistența pentru dezvoltare a UE ar trebui să acorde prioritate inițiativelor care au ca obiectiv îmbunătățirea eficacității și transparenței sistemelor fiscale, de exemplu prin identificarea de mijloace prin care țările în curs de dezvoltare își pot extinde baza de impozitare sau fluxul de venituri fiscale prin intermediul impozitelor directe și indirecte;

25.

reamintește că extinderea schimburilor comerciale cu țările în curs de dezvoltare trebuie să aibă ca obiectiv favorizarea creșterii economice durabile și dezvoltarea acestor țări; constată că eliminarea taxelor vamale conduce inevitabil la o pierdere de venituri vamale și trebuie deci să fie mai strict supravegheată, mai treptată și să se desfășoare în paralel cu punerea în aplicare a reformelor fiscale care să mobilizeze forme alternative de venituri în vederea compensării pierderii (TVA, impozitul pe proprietate, impozitul pe venit);

26.

constată cu îngrijorare că în perioada 1991-2004 de pe continentul african s-au scurs miliarde de dolari în fiecare an; în special, subliniază că, potrivit estimărilor, aceste scurgeri reprezintă 7,6 % din PIB-ul anual al regiunii, fapt care conferă țărilor africane o poziție de creditor net în raport cu țările donatoare; consideră că AOD și ajutorul pentru reducerea datoriei acordate de țările dezvoltate vor produce efecte numai dacă și G20, OCDE și UE întreprind măsuri concrete pentru a se asigura că baza de impozitare potențială a țărilor în curs de dezvoltare nu este subminată de evaziunea fiscală; încurajează în acest sens ONU și OCDE să își continue activitatea în acest domeniu în strânsă colaborare cu Forumul african pentru administrarea fiscală;

27.

insistă asupra faptului că mijloacele adecvate de identificare a unor surse alternative de venituri ar trebui să susțină, și nu să descurajeze inovarea, spiritul antreprenorial și crearea de IMM-uri, consolidând sentimentul de apartenență și dezvoltarea locală;

28.

subliniază că costurile administrative, în special cele aferente unui sistem de TVA organizat pe mai multe cote, ar putea fi prea mari pentru țările în curs de dezvoltare ale căror autorități fiscale nu au resursele financiare și umane necesare, impunându-se deci o supraveghere strictă a acestora; consideră că în astfel de cazuri accizele trebuie să fie extrem de selective, focalizate numai pe câteva produse selectate, în special, în baza faptului că, atunci când sunt consumate, produc efecte negative asupra societății și au, de obicei, o cerere neelastică (produse din tutun, alcool etc.); invită, de asemenea, în caz de limitare, să fie identificate și supuse impozitării și companiile care ar putea determina o creștere a veniturilor fiscale (de exemplu, companiile care extrag materii prime);

29.

subliniază că o cerință importantă pentru majorarea impozitării directe ar trebui să fie includerea sectorului informal în economia formală și îmbunătățirea climatului de afaceri;

30.

subliniază faptul că, în contextul concurenței din domeniul fiscal la nivel mondial, țările în curs de dezvoltare obțin cea mai mare parte a veniturilor fiscale din capital și au posibilități reduse de a colecta impozite alternative; observă că reducerea veniturilor fiscale din cauza acestei concurențe ar trebui compensată prin extinderea bazei de impozitare sau prin evitarea acestei concurențe în general, în cazul în care acest lucru este posibil și sunt puși în pericol, în concurența pentru IDS, alți factori, cum ar fi buna guvernanță, securitatea juridică și evitarea naționalizărilor; subliniază că țările cu venituri scăzute au nevoie de o capacitate de a negocia în mod eficace cu întreprinderile multinaționale pentru a-și asigura o cotă echitabilă din profiturile corporațiilor și reamintește că aceste țări ar trebui să aibă o capacitate adecvată de a dezvolta politici prin care să impună controlul asupra capitalului, deoarece dreptul de a colecta și de a redistribui veniturile fiscale este un criteriu esențial pentru suveranitatea și legitimitatea statelor și, prin urmare, o cerință prealabilă pentru buna guvernanță;

31.

subliniază că guvernul francez a comandat efectuarea unor cercetări privind stimulentele politice pentru fiscalitate, dar sunt necesare și alte măsuri; prin urmare, invită Comisia să studieze dacă diferite metode de transfer al asistenței, de exemplu subvențiile în comparație cu împrumuturile, ar putea contribui la limitarea sau la neutralizarea efectelor potențial negative pe care asistența le poate avea asupra veniturilor și dacă sprijinul bugetar și îmbunătățirea conexă a transparenței și eficacității gestiunii cheltuielilor publice contribuie pe termen lung la sporirea gradului de disponibilitate a cetățenilor de a plăti impozite;

32.

constată că se acordă prea puțină atenție modului în care guvernele pot folosi politicile fiscale pentru a reduce inegalitățile de venituri și de bunăstare prin minimizarea diferențelor existente între sexe în ceea ce privește obligațiile fiscale;

33.

solicită ca sistemele fiscale din țările în curs de dezvoltare să se axeze pe principiile neutralității, egalității și simplității, care ar trebui realizate prin următoarele măsuri:

34.

consideră că este necesar ca OCDE să elaboreze noi orientări privind taxele pentru transferuri, care reprezintă un mijloc indispensabil de a împiedica anumite întreprinderi multinaționale să își transfere beneficiile către țări cu regimuri fiscale mai favorabile, asigurând faptul că aceste întreprinderi își plătesc impozitele în țările în care își realizează efectiv beneficiile, inclusiv în țările în curs de dezvoltare;

35.

consideră că un sistem de impozitare la cote scăzute pentru veniturile mici și mijlocii, întemeiat pe o bază impozabilă extinsă și excluzând toate exonerările și preferințele fiscale discreționare, în special pentru industria extractivă, este indispensabil; subliniază necesitatea investițiilor publice în proiecte ce au un impact local pozitiv pe plan economic, social și de mediu, având grijă totodată să nu fie create condiții favorabile pentru apariția unor forme de dumping fiscal;

36.

subliniază că evaluarea incorectă a valorii schimburilor comerciale este unul dintre cei mai importanți factori care determină scurgerile ilicite de capital; solicită Comisiei să contribuie la sporirea cunoștințelor de specialitate în acest domeniu în sectorul public din țările în curs de dezvoltare și să facă eforturi pentru a prezenta propuneri concrete prin care să garanteze faptul că G20, OCDE, ONU și OMC iau în considerare un set mai amplu de indicatori și metode pentru rezolvarea fenomenului de evaluare incorectă a valorii schimburilor comerciale, printre care „metodele profiturilor comparabile” utilizate în SUA, care s-au dovedit promițătoare în determinarea evaluării incorecte a tranzacțiilor;

37.

solicită să fie combătută manipularea ilegală a prețurilor de transfer (transfer price manipulation, TPM) și să fie revizuite normele fiscale globale care trec dincolo de metoda profiturilor comparabile, în cazul în care ar putea exista alternative mai promițătoare care să abordeze mai adecvat problema evaluării incorecte a valorii schimburilor comerciale; subliniază că UE, G20 și OMC ar trebui să-și concentreze, în general, eforturile asupra unor abordări care se bazează pe așa-numitul principiu al independenței părților (arms length principle, ALP), potrivit căruia tranzacțiile cu implicații fiscale trebuie să aibă loc în aceleași condiții în care au loc tranzacțiile dintre întreprinderi independente;

38.

îndeamnă UE să susțină în cadrul G20 și al OCDE principiul schimbului automat de informații privind chestiunile fiscale, în conformitate cu Directiva UE privind impozitarea veniturilor din economii, ca modalitate de a reduce fluxurile financiare ilicite în jurisdicțiile opace;

39.

solicită introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, urmând ca veniturile astfel obținute să fie folosite pentru a ameliora funcționarea pieței prin reducerea speculațiilor și prin contribuția la finanțarea obiectivelor de interes public de la nivel mondial, cum ar fi dezvoltarea și lupta împotriva schimbărilor climatice, precum și pentru a reduce deficitele publice; invită Comisia să realizeze în scurt timp un studiu de fezabilitate care să ia în considerare condițiile de concurență echitabilă la nivel mondial și, dacă este necesar, să prezinte propuneri legislative concrete;

40.

propune includerea unei dispoziții specifice privind buna guvernanță în domeniul fiscal cu ocazia revizuirii Acordului de la Cotonou;

41.

solicită statelor membre ale UE să ia măsuri similare în cadrul programelor lor de asistență bilaterală;

42.

solicită insistent elaborarea unor inițiative pentru promovarea unei mai bune transparențe în rentele legate de resursele naturale, printre altele prin intermediul Convenției OCDE privind combaterea mitei și al Inițiativei pentru transparență în industria extractivă; salută legea adoptată de Congo privind „minereurile din conflicte” și amendamentele cu privire la transparență la proiectul de lege privind reforma sistemului de reglementare a sectorului financiar și solicită Comisiei să propună o inițiativă legislativă în acest sens, însă fără a diminua responsabilitatea guvernelor din țările în curs de dezvoltare și fără a împovăra întreprinderile cu o sarcină administrativă nejustificată, deoarece acest lucru a fost deja criticat de părțile interesate din țările în curs de dezvoltare și ar putea fi contraproductiv;

43.

subliniază că exploatarea resurselor naturale ar trebui să reprezinte un mijloc prin care o țară să-și poată îndeplini obiectivele sociale și economice generale, ceea ce înseamnă, în cazul guvernelor din țările în curs de dezvoltare, elaborarea, eventual cu participarea părților interesate de la nivel internațional și cu aplicarea cunoștințelor specializate existente la nivel internațional, a unei viziuni privind rolul pe care sectorul resurselor naturale îl poate avea în viitorul economic al țării; consideră că, pentru unele țări, modul cel mai potrivit de a utiliza resursele naturale ar putea fi să nu le exploateze pentru a fi utilizate în viitor, iar pentru alte țări modul cel mai potrivit ar putea fi extragerea rapidă a resurselor ca sursă intermediară de venit intern, pentru a genera venituri în vederea realizării investițiilor necesare pentru creșterea economică și pentru satisfacerea nevoilor umane stringente;

44.

subliniază că țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie parteneri egali în procesul de dezbatere și adoptare a noilor inițiative din sectorul extragerii resurselor; subliniază că noile mecanisme din acest domeniu ar trebui să îmbrace forma unor standarde internaționale generalizate pentru a evita crearea unui alt corp de reglementări fragmentare care ar fi contraproductive din punctul de vedere al guvernelor, al administrațiilor fiscale și al întreprinderilor internaționale;

45.

subliniază că propunerile Comisiei și inițiativele neguvernamentale privind transparența în industriile extractive, cum ar fi Carta privind resursele naturale, principiile Equator și orientările elaborate de Critical Resource și destinate investitorilor și întreprinderilor, sunt de fapt în favoarea întreprinderilor; aceste propuneri creează securitate juridică și parteneriate durabile pe termen lung și servesc drept garanții împotriva renaționalizării, redeschiderii negocierilor sau expulzării; constată că există și probleme care trebuie soluționate, de exemplu faptul că întreprinderile ar putea fi nevoite să dezvăluie informații sensibile din punct de vedere comercial, ceea ce le va plasa într-o poziție de dezavantaj competitiv, sau că unele acorduri încheiate cu guvernele se bazează pe informații secrete;

46.

observă că rentele legate de resursele naturale ar trebui considerate în toate cazurile ca mijloc intermediar de majorare a veniturilor interne; subliniază că succesele realizate în ceea ce privește impozitarea resurselor duc deseori la progrese în impozitarea directă, cum ar fi impozitul pe venitul întreprinderilor, precum și în realizarea de venituri nefiscale, cum ar fi redevențele;

47.

subliniază că un număr mare de state rentiere care beneficiază de rente considerabile legate de resursele naturale, în special de petrol și minereuri, sunt slab motivate să fie responsabile, receptive sau eficiente; reamintește că pentru combaterea criminalității economice sunt necesare mecanisme puternice de control instituțional și democratic; în special, invită Comisia să își consolideze asistența pentru dezvoltare acordată pentru redactarea de contracte între întreprinderile multinaționale și țările în curs de dezvoltare privind aspecte legate de exploatarea resurselor;

48.

solicită Comisiei și Consiliului să se implice mai mult în activitatea Inițiativei pentru transparență în industria extractivă prin acordarea de finanțare și participarea în structura de administrare a acesteia;

49.

reamintește faptul că calitatea raportării financiare este esențială pentru combaterea eficace a evaziunii fiscale; consideră că raportarea defalcată pe țări este de o extremă importanță pentru industriile extractive, dar reamintește totodată că aceasta ar aduce beneficii și investitorilor din toate sectoarele, contribuind astfel la buna guvernanță în general; invită deci Comisia să promoveze includerea în standardul internațional de raportare financiară al IASB a unei cerințe ca toate întreprinderile multinaționale să-și declare veniturile și impozitele plătite, pentru fiecare țară în parte; reamintește că această solicitare este conformă cu necesitatea de a îmbunătăți responsabilitatea socială a întreprinderilor multinaționale; invită Comisia să integreze raportarea defalcată pe țări în reforma directivelor privind contabilitatea;

50.

solicită introducerea unor obligații de raportare financiară defalcată pe țări pentru întreprinderile multinaționale, care să includă profiturile înainte și după impozitare pentru a spori transparența și a îmbunătăți accesul administrațiilor fiscale la datele relevante; este de părere că, pentru a se garanta că toate sectoarele și toate întreprinderile sunt acoperite uniform, UE ar trebui să introducă acest principiu cu ocazia apropiatei revizuiri a Directivei privind transparența și a directivelor UE în materie de contabilitate, iar la nivel internațional, Comisia ar trebui să facă presiuni asupra IASB să elaboreze rapid standardul cuprinzător corespondent; invită din nou Comisia să prezinte Parlamentului, în următoarele șase luni, un raport privind rezultatul consultării sale publice și discuțiile avute cu IASB;

51.

subliniază importanța raportării defalcate pe țări și solicită intensificarea negocierilor în acest domeniu:

52.

ia act de concluziile studiului „Mapping Survey” realizat de ITC, conform cărora este necesară o mai bună coordonare între donatori în domeniul fiscalității și al dezvoltării; încurajează Comisia să dezvolte inițiative în acest sens și să consolideze sprijinul acordat inițiativelor multilaterale și regionale, precum Forumul african privind administrarea fiscală și Centrul interamerican al administrațiilor fiscale;

53.

subliniază faptul că asistența oficială pentru dezvoltare în forma ei convențională nu va reuși eradicarea sărăciei la nivel mondial dacă nu se iau măsuri ambițioase în cadrul G20, al OCDE și al UE pentru a desființa paradisurile fiscale și structurile fiscale dăunătoare;

54.

observă că, în urma Summitului G20 din 2 aprilie 2009, centrele financiare offshore s-au angajat să respecte standardele OCDE privind transparența și schimbul de informații; observă, totuși, că structurile dăunătoare ale paradisurilor fiscale încă funcționează; își reiterează solicitarea de a depăși cadrul OCDE pentru a combate paradisurile fiscale, date fiind diversele lor deficiențe; în acest sens, își reiterează preocuparea cu privire la faptul că standardele internaționale ale OCDE impun schimbul de informații la cerere și că nu au loc schimburi automate de informații în sensul dispozițiilor din Directiva privind impozitarea veniturilor din economii; critică, de asemenea, faptul că OCDE permite guvernelor să evite includerea pe lista sa neagră doar pe baza unei simple promisiuni de a respecta principiile privind schimbul de informații, fără a garanta punerea efectivă în aplicare a principiilor respective; consideră, de asemenea, că obligația de încheia acorduri cu 12 țări pentru a nu mai figura pe lista neagră este arbitrară, deoarece nu se referă la indicatori calitativi care să permită o evaluare obiectivă cu privire la respectarea practicilor de bună guvernanță;

55.

subliniază că țările în curs de dezvoltare pierd în fiecare an până la 800 de miliarde EUR din cauza paradisurilor fiscale și a fluxurilor financiare ilicite; constată că sporirea transparenței în procesul financiar ar putea fi un pas decisiv către reducerea sărăciei și crearea de bogăție în proporții semnificative;

56.

consideră că ar trebui să aibă loc schimburi automate de informații în toate circumstanțele; salută în această privință propunerea Comisiei privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal în vederea extinderii cooperării dintre statele membre pentru a acoperi orice tip de impozite, pentru a elimina secretul bancar și pentru a institui schimbul automat de informații ca normă generală;

57.

salută faptul că unele state membre sunt semnatare ale Convenției Consiliului Europei și OCDE privind asistența administrativă reciprocă în domeniul fiscal și îndeamnă cele 17 state membre care nu au aderat încă la convenție să facă acest lucru;

58.

invită UE să își intensifice acțiunile și să ia măsuri concrete, cum ar fi aplicarea de sancțiuni, împotriva paradisurilor fiscale și a scurgerii ilicite de capital; solicită Consiliului să examineze, în strânsă colaborare cu Comitetul de experți ai ONU pentru cooperare internațională în domeniul fiscal, posibilitatea unui mecanism multilateral pentru schimbul automat de informații fiscale;

59.

invită Comisia să adopte criterii mai stricte de identificare a paradisurilor fiscale și să depună eforturi în vederea realizării unui acord multilateral de schimb automat de informații fiscale, obligatoriu și aplicabil la nivel internațional, care să includă trusturile și fundațiile și care să prevadă sancțiuni în caz de încălcare a acestuia; solicită Comisiei să sprijine țările în curs de dezvoltare în lupta lor împotriva fluxurilor ilegale și a scurgerilor de capital, acestea fiind identificate ca un obstacol major în mobilizarea veniturilor interne pentru dezvoltare; atrage atenția Comisiei asupra Poziției Parlamentului European din 24 aprilie 2009 referitoare la propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (8) și asupra măsurilor recomandate pentru lupta împotriva paradisurilor fiscale;

60.

își exprimă îngrijorarea privind efectul nefericit al tratatelor fiscale asupra distribuirii veniturilor fiscale; constată că metoda de acordare a dreptului de impozitare bazat pe principiul domiciliului, și nu în funcție de țara sursă, transformă paradisurile fiscale în locuri și mai favorabile; consideră că tratatele fiscale ar trebui revizuite în ceea ce privește echitatea, ceea ce presupune posibilitatea de a acorda dreptul primar de impozitare în țara sursă, acolo unde se desfășoară efectiv activitățile comerciale;

61.

regretă că G20 nu a elaborat încă un calendar clar și un mecanism concret de sancționare pentru a materializa combaterea paradisurilor fiscale; solicită adoptarea unei convenții internaționale cu scopul de a elimina structurile fiscale dăunătoare, care ar include sancțiuni atât pentru jurisdicțiile necooperante, cât și pentru instituțiile financiare care își desfășoară activitatea prin intermediul paradisurilor fiscale; îndeamnă UE să adopte măsuri similare cu Legea din SUA privind contracararea abuzurilor legate de paradisurile fiscale (Stop Tax Havens Abuse Act) și să examineze posibilitatea de a retrage licențele de activitate bancară ale instituțiilor financiare care își desfășoară activitatea în paradisuri fiscale;

62.

consideră că UE ar trebui, de asemenea, să garanteze consecvența punerii în aplicare la nivelul UE și pe plan internațional a unor standarde în domeniile supravegherii prudențiale, impozitării și spălării de bani;

63.

solicită să fie făcute publice la nivel internațional structurile fondurilor oportuniste, pentru a putea fi identificate și pentru a interzice activitatea acestora;

64.

solicită crearea, în cadrul APE, a unui mecanism de control independent care să evalueze, țară cu țară, impactul fiscal net al eliminării taxelor vamale și progresul realizat în materie de reforme fiscale; solicită introducerea unei clauze care să prevadă revizuirea globală obligatorie a tuturor APE într-un termen cuprins între trei și cinci ani și care să permită modificarea dispozițiilor fiecărui acord astfel încât acestea să contribuie mai mult la eradicarea sărăciei, la dezvoltarea durabilă și la integrarea regională; solicită, de asemenea, efectuarea unei analize obligatorii a progreselor înregistrate de fiecare țară în ceea ce privește implementarea reformelor fiscale sau colectarea eficace a impozitelor, în conformitate cu ultimele versiuni ale modelului de convenție fiscală a OCDE privind venitul și capitalul;

65.

subliniază că administrațiile fiscale din țările în curs de dezvoltare trebuie să coopereze în cazul în care nu fac parte din ministerele de finanțe respective, în special în domeniul politicii bugetare și fiscale, prin metode care nu dau naștere la rivalitate și la gelozii, ci stimulează bunele relații și buna guvernanță în domeniul fiscal;

66.

solicită înființarea sau (în cazul în care există deja) consolidarea instituțională a așa-numitelor autorități fiscale (semi)autonome [(semi-) autonomous revenue authorities, ARA] prin intermediul unor sisteme adecvate de control și echilibrare, pentru a evita ca autoritățile fiscale să fie victime ale unor abuzuri;

67.

subliniază în acest sens că înaltul statut și autonomia administrativă ale ARA ar trebui echilibrate printr-un mecanism de guvernanță pluralistă care să asigure următoarele:

68.

consideră că dezvoltarea unui sistem fiscal eficient în țările în curs de dezvoltare trebuie să devină piatra de temelie a finanțelor lor publice; consideră că noua politică de investiții a UE în țările în curs de dezvoltare ar trebui să contribuie la crearea unui mediu propice investițiilor private străine și naționale, precum și la crearea condițiilor necesare unui ajutor internațional mai eficace; reamintește faptul că politica de investiții a UE trebuie să se axeze pe dezvoltarea IMM-urilor, inclusiv prin furnizarea de microcredite, și să încurajeze inovarea, eficiența serviciilor publice, parteneriatele de tip public-privat și transferul de cunoștințe pentru a favoriza creșterea;

69.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/48

—

având în vedere partea a treia titlul III și partea a cincea titlurile II și V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere principiile referitoare la cerințele de bunăstare a animalelor prevăzute la articolul 13 din TFUE,

—

având în vedere acordurile OMC, în special Acordul privind agricultura, care a fost negociat în timpul Rundei Uruguay și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995,

—

având în vedere Declarația adoptată la cea de-a patra Conferință Ministerială care a avut loc la Doha în perioada 9-14 noiembrie 2001, Declarația adoptată de Consiliul General OMC la 1 august 2004 și Declarația adoptată la cea de-a șasea Conferință Ministerială care a avut loc la Hong Kong în perioada 13-18 decembrie 2005,

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 aprilie 2006 privind evaluarea Rundei Doha în urma Conferinței Ministeriale a OMC din Hong Kong (1),

—

având în vedere proiectele de modalități revizuite pentru agricultură care au fost puse la dispoziția publicului la 6 decembrie 2008 de către președintele OMC al negocierilor în materie de agricultură,

—

având în vedere Memorandumul de Înțelegere de la 15 mai 2009 dintre Statele Unite ale Americii și Comisia Europeană privind importurile de carne de vită provenită de la animale care nu au fost tratate cu anumiți hormoni de creștere, precum și taxele crescute aplicate de Statele Unite anumitor produse provenite din Comunitățile Europene,

—

având în vedere soluția adoptată de comun acord la 15 iulie 2009 de Canada și Uniunea Europeană în disputa intitulată „Comunitățile Europene – măsuri care influențează aprobarea și comercializarea produselor biotehnice”,

—

având în vedere acordul semnat la 15 decembrie 2009 între UE și țările Americii Latine de stabilire a condițiilor pentru soluționarea definitivă a disputelor privind regimul importurilor de banane în UE (Acordul de la Geneva),

—

având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 16 decembrie 2009 referitoare la perspectivele Agendei de Dezvoltare de la Doha (ADD) în urma celei de-a 7-a Conferințe Ministeriale a OMC (2),

—

având în vedere încheierea la 17 decembrie 2009 a negocierilor dintre UE și Maroc referitoare la acordul privind măsurile de liberalizare în cazul produselor agricole și pescărești,

—

având în vedere încheierea la 1 martie 2010 a negocierilor dintre UE, Peru și Columbia referitoare la semnarea unui acord pluripartit,

—

având în vedere soluția adoptată de comun acord la 18 martie 2010 de Republica Argentina și Uniunea Europeană în disputa intitulată „Comunitățile Europene – măsuri care influențează aprobarea și comercializarea produselor biotehnice”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 martie 2010 privind politica în domeniul calității produselor agricole: ce strategie trebuie adoptată? (3),

—

având în vedere încheierea la 19 mai 2010 a negocierilor dintre UE și America Centrală referitoare la pilonul privind comerțul al acordului de asociere,

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 iulie 2010 privind viitorul politicii agricole comune după 2013 (4),

—

având în vedere acordul de liber schimb dintre UE și Coreea de Sud semnat la 6 octombrie 2010,

—

având în vedere negocierile în curs de desfășurare dintre UE și Mercosur în vederea semnării unui acord de asociere,

—

având în vedere negocierile în curs de desfășurare dintre UE și Canada în vederea semnării unui acord economic și comercial cuprinzător,

—

având în vedere negocierile în curs de desfășurare dintre UE și India în vederea semnării unui acord de liber schimb,

—

având în vedere negocierile în curs de desfășurare dintre UE și Ucraina în vederea semnării unui acord de asociere,

—

având în vedere studiul său din iunie 2009 intitulat „Bilanțul negocierilor OMC în domeniul agriculturii după eșecul negocierilor din 2008”,

—

având în vedere ghidul comandat de Comisie intitulat „Indicațiile geografice și TRIPs: 10 ani mai târziu. Foaie de parcurs pentru titularii de indicații geografice din UE pentru a obține protecție în alte state membre ale OMC”,

—

având în vedere propunerea Comisiei din 15 septembrie 2010 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții (reformare) (COM(2010)0484),

—

având în vedere tema liberalizării taxelor pentru Pakistan, prevăzută la articolul 1 din propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de introducere a unor preferințe comerciale autonome de urgență pentru Pakistan (COM(2010)0552),

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare ale mileniului adoptate de către ONU;

—

având în vedere articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizele Comisiei pentru comerț internațional și al Comisiei pentru dezvoltare (A7-0030/2011),

A.

întrucât UE rămâne de departe cel mai mare importator de bunuri agricole din lume, valoarea importurilor aproape dublându-se în ultimii zece ani și reprezentând acum aproape 20 % din importurile mondiale;

B.

întrucât cota deținută de UE în exporturile agricole mondiale este în declin, din cauza creșterii mai rapide a altor parteneri comerciali cheie din domeniul agriculturii; întrucât produsele finale au reprezentat 68 % din valoarea exporturilor UE în 2007-2009, în timp ce produsele intermediare și produsele de bază au reprezentat 23 % și, respectiv, 9 %; întrucât, în plus, prețurile de pe piața mondială constituie un factor care contribuie la dificultățile cu care se confruntă UE la exportarea produselor sale, dat fiind faptul că, în general, prețurile sunt mici, iar Uniunea are costuri de producție mai ridicate;

C.

întrucât deficitul comerțului cu produse agricole al UE a atins un nivel maxim record de 7 miliarde EUR în 2008; întrucât deficitul comercial al UE cu Mercosur, de exemplu, a crescut de peste două ori din 2000, iar importurile UE de produse agricole din Mercosur valorează în prezent 19 milioane de euro, comparativ cu exporturile, în valoare de 1 miliard de euro;

D.

întrucât UE este cel mai mare importator de bunuri agricole din țările în curs de dezvoltare, importând mai mult decât SUA, Japonia, Canada, Australia și Noua Zeelandă la un loc; întrucât aproximativ 71 % din importurile agricole totale ale UE provin din țările în curs de dezvoltare, ca urmare a inițiativei „Totul în afară de arme” (EBA) pentru țările slab dezvoltate (LDC), a sistemului generalizat de preferințe (SGP) și a acordurilor de parteneriat economic (APE);

E.

întrucât proiectele de modalități ale OMC privind agricultura prevăd concesii și mai mari din partea UE decât cele incluse în oferta deja substanțială făcută de UE în octombrie 2005;

F.

subliniază faptul că aplicarea coerenței politicilor pentru dezvoltare (CPD) în cazul agriculturii și comerțului va avea impact și asupra îndeplinii Obiectivului de dezvoltare al mileniului 1 (eradicarea sărăciei extreme și a foametei) și asupra obiectivului 8 (parteneriatul global pentru dezvoltare), inclusiv prin intermediul unor dispoziții privind norme comerciale mai echitabile și un acces pe piață mai corect;

G.

întrucât UE a redus deja drastic sprijinul intern care denatura comerțul, spre deosebire de partenerii comerciali esențiali, în special SUA, care au menținut și, în unele cazuri, și-au consolidat instrumentele în cadrul Actului privind agricultura din 2008;

H.

întrucât UE a redus unilateral și în mod substanțial restituirile sale la export, cota lor din bugetul PAC scăzând de la 29,5 % în 1993 la numai 1,2 % în 2009, iar proporția pentru valoarea exporturilor agricole care beneficiază de restituiri la export scăzând de la 25 % în 1992 la numai 0,9 % în 2009; întrucât unii dintre principalii parteneri comerciali continuă să utilizeze la scară largă alte forme de stimulente la export;

I.

întrucât, în cadrul diferendul privind hormonii din carnea de vită, SUA continuă să impună UE sancțiuni și chiar au anunțat că vor fi aplicate după un sistem de rotație pentru a acoperi și alte produse agricole din UE, pentru a le mări efectul (legislația „carusel”); întrucât, în temeiul Memorandumului de Înțelegere, UE acordă o cotă de 20 000 de tone de carne de vită cu taxe zero la import;

J.

întrucât SUA a contestat, în cadrul OMC, normele UE care reglementează igiena și comercializarea cărnii de pasăre;

K.

întrucât în disputa privind OMG-urile s-a ajuns la o soluție adoptată de comun acord între Canada și Argentina și întrucât SUA a făcut o cerere generală de măsuri comerciale de represalii;

L.

întrucât hotărârea grupului de experți OMC privind zahărul a fost unul din principalii factori ai reformei întreprinse de UE în 2006 în sectorul zahărului și încă are un impact considerabil asupra comerțului cu zahăr; întrucât organizarea comună a pieței în sectorul zahărului respectă toate angajamentele comerciale ale UE; întrucât, într-un interval de trei ani, UE a devenit din al doilea mare exportator de zahăr al doilea mare importator net, ceea ce a avantajat în special țările în curs de dezvoltare (țările slab dezvoltate și țările din ACP);

M.

întrucât reforma zahărului din 2006 a îndeplinit obiectivele creșterii competitivității, al reducerii prețurilor la zahăr și al scăderii cotei producției de zahăr cu aproximativ 30 %; întrucât, cu toate acestea, s-a ajuns la închiderea a 83 de fabrici dintr-un total de 189 în UE-27, la pierderea a peste 16 500 locuri de muncă directe în zonele rurale și la încetarea cultivării de sfeclă de zahăr pentru circa 140 000 de agricultori;

N.

întrucât, la nivel mondial, piața zahărului este una dintre cele mai volatile piețe ale produselor de bază și este dominată de o singură țară (Brazilia); întrucât producția de zahăr a UE constituie o sursă sigură de aprovizionare pe piața mondială care asigură aprovizionarea internă regulată a consumatorilor europeni cu produse durabile de înaltă calitate;

O.

întrucât UE promovează producția durabilă de energie regenerabilă, prin cerințe care urmează să devină aplicabile înainte de sfârșitul anului 2010; întrucât UE importă deja peste 25 % din consumul său de bioetanol carburant, cifră ce nu include bioetanolul importat sub formă de amestecuri în scopul eludării taxelor de import; întrucât Comisia trebuie să se asigure că există un echilibru între producția internă și importurile de bioetanol, în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) litera (a) din Directiva privind energia regenerabilă (Directiva 2009/28/CE (5));

P.

întrucât în noiembrie 2010 va avea loc a patra sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a OMS privind controlul tutunului; întrucât a fost lansată o consultare publică cu privire la posibila revizuire a Directivei privind produsele din tutun (Directiva 2001/37/CE (6)); întrucât mai mulți membri ai OMC au ridicat problema conformității cu Acordul BTC a proiectului canadian de lege C-32, care, în esență, duce la interzicerea tuturor produselor tradiționale din tutun amestecat, cu excepția celor care folosesc numai tutun Virginia, singurul soi de tutun produs în Canada și utilizat în procesul de fabricare a produselor din tutun canadiene;

Q.

întrucât UE trebuie să asigure, în acordurile comerciale internaționale, un echilibru între liberalizarea pieței și protecția sectoarelor economice și a drepturilor lucrătorilor și ale consumatorilor;

R.

întrucât acordurile comerciale încheiate de UE cu țările terțe trebuie să protejeze sectoarele UE care se confruntă cu dificultăți – în special sectorul fructelor și al legumelor, sectorul zootehnic și sectorul cerealelor, în care veniturile au scăzut substanțial – și, în același timp, să le ofere oportunități reale de export;

S.

întrucât întreprinzătorii agricoli mici, care aduc o contribuție semnificativă la securitatea alimentară în regiunile lor, nu trebuie să fie afectați în mod negativ de încheierea de către UE a diferitor acorduri comerciale internaționale;

T.

întrucât UE trebuie să își propună să asigure o mai bună monitorizare a drepturilor omului și a standardelor sociale și de mediu atunci când încheie acorduri comerciale internaționale;

U.

întrucât, pentru încheierea acordurilor comerciale negociate de Comisie, este necesară aprobarea Parlamentului,

1.

consideră că sectorul agricol al UE aduce un plus de valoare clar pentru economia europeană și joacă un rol strategic în strategia UE 2020 în sensul abordării provocărilor economice, sociale și de mediu cu care se confruntă UE; subliniază că este necesar să se asigure coerența între politicile UE în domeniile agricol, comercial și al dezvoltării;

2.

subliniază faptul că politica comercială externă nu trebuie să pună în pericol capacitatea UE de a menține vigoarea sectorului agricol și de a asigura securitatea alimentară pe fondul creșterii volatilității pieței; invită Comisia să apere, în toate forurile, și în special în cadrul OMC, rolul multifuncțional al agriculturii UE, inclusiv rolul vital pe care aceasta îl joacă în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și menținerea vitalității în zonele rurale, și modelul agricol și alimentar european, care reprezintă o componentă strategică a economiei europene;

3.

condamnă abordarea Comisiei, care face mult prea des concesii în domeniul agriculturii pentru a obține un acces mai mare pe piețele din țările terțe pentru produsele și serviciile industriale; invită Comisia să nu mai pună interesele agricole în urma intereselor sectorului industrial și a sectorului serviciilor;

4.

invită Comisia să propună o abordare care să asigure un compromis între producția internă și importuri, ținând cont, pentru fiecare sector agricol, de evoluția negocierilor comerciale multilaterale și bilaterale, precum și de standardele UE sociale și în materie de mediu, standardele referitoare la calitatea vieții animalelor și siguranță, precum și cele privind respectarea drepturilor omului;

5.

subliniază faptul că, în ceea ce privește sectorul agricol, Comisia trebuie să desfășoare evaluări de impact care să fie făcute publice înainte de începerea negocierilor și să propună actualizări pentru a ține cont de noile poziții apărute în timpul negocierilor; subliniază că este necesar un proces adecvat și transparent pentru consultarea tuturor părților interesate, mai ales în Parlament și Comisie; reamintește că acordul de liber schimb dintre UE și Coreea de Sud prevede un consiliu consultativ intern și atrage atenția asupra faptului că acesta ar putea constitui un precedent pentru implicarea parților interesate și a altor actori interesați în viitoarele acorduri comerciale;

6.

subliniază faptul că în evaluările de impact trebuie să se analizeze specificul fiecărui produs de bază, de exemplu specificul pieței cărnii de vită, luând în considerare segmentarea pieței; subliniază că evaluările de impact anterioare au furnizat doar cifrele globale; îndeamnă Comisia, prin urmare, să furnizeze evaluări detaliate ale impactului, luând în considerare efectele pe care le are asupra unor segmente specifice ale pieței deschiderea piețelor agricole UE spre blocul comercial Mercosur;

7.

consideră că nu ar trebui luate decizii cu privire la o deschidere și mai mare a pieței UE la importurile de produse agricole fără a se asigura că agricultorii UE pot fi compensați pentru pierderile suferite;

8.

subliniază faptul că compensarea financiară nu poate reduce impacturile negative ale întreruperii producției agricole europene, care garantează siguranța alimentară și calitatea și este esențială pentru prosperitatea zonelor rurale din UE și protejarea peisajelor rurale de amenințarea abandonării terenurilor și a depopulării zonelor rurale; prin urmare, subliniază necesitatea menținerii condițiilor necesare pentru ca fermierii UE să rămână viabili și să primească un venit echitabil în toate statele membre, permițând astfel revitalizarea agriculturii în Europa, în lumina rolului hotărâtor pe care l-a avut PAC în crearea UE;

9.

reamintește faptul că producătorii din UE au obligația de a respecta cele mai înalte standarde în materie de calitate, igienă a produsului, metode de producție durabile, sănătate a plantelor, sănătate și calitate a vieții animalelor, trasabilitate, control al reziduurilor de pesticide, medicină veterinară și aditivi;

10.

este ferm convins că metodele de producție pentru exportul către UE din țările terțe trebuie să ofere consumatorilor europeni aceleași garanții în termeni de sănătate, siguranță alimentară, calitate a vieții animalelor, dezvoltare durabilă și standarde sociale minime ca cele impuse producătorilor europeni; subliniază necesitatea unor controale mai stricte ale importurilor la frontiere și a întăririi controalelor cu privire la condițiile de producție și comercializare realizate de către Oficiului Veterinar și Alimentar în țările care exportă în UE, pentru a respecta respectarea normelor europene;

11.

în ceea ce privește importurile, subliniază necesitatea unei conformări mai stricte cu normele privind originea și mecanismele de prevenire a comerțului triunghiular;

12.

îndeamnă Comisia să promoveze în mod proactiv interesele agricole ofensive ale UE și să faciliteze accesul produselor UE pe piețele țărilor terțe, având în vedere vastul potențial de export și de stabilizare a pieței mondiale al produselor agricole și alimentare de înaltă calitate ale UE; subliniază, printre altele, necesitatea accelerării programelor de promovare; notează că aceste măsuri sunt compatibile cu OMC, încadrându-se în „cutia verde”;

13.

constată că regiunile ultraperiferice (RUP) fac parte integrantă din UE și că acordurile de comerț se aplică în totalitate acestor regiuni; subliniază că tarifele vamale scăzute reprezintă o amenințare la adresa economiilor fragile ale RUP, care depind în special de agricultură, iar produsele acestora sunt similare, printre altele, produselor țărilor partenere latino-americane; subliniază că, în conformitate cu articolul 349 din TFUE, politicile UE pot fi ajustate în funcție de circumstanțele geografice și economice specifice ale acestor regiuni; invită Comisia, prin urmare, ca în cadrul negocierilor să ia în considerare situația specifică a RUP, în așa fel încât să se asigure că dezvoltarea lor nu este subminată;

14.

consideră că, în încercarea de a asigura succesul ADD, UE a făcut o ofertă extrem de generoasă în materie de agricultură, care nu poate fi extinsă dar, până în prezent, acest lucru nu a fost însoțit de un nivel echivalent de ambiție din partea altor țări dezvoltate și avansate în curs de dezvoltare;

15.

reamintește faptul că reforma PAC din 2003 și „bilanțul de sănătate” din 2008 au demonstrat seriozitatea angajamentelor UE privind reforma, anticipând rezultatele posibile ale Rundei de la Doha, în timp ce concesiile echivalente nu au fost încă oferite de către partenerii comerciali ai UE;

16.

invită Comisia să respecte cu strictețe mandatul său de negociere pe care i l-a încredințat Consiliul, care stabilește cea mai recentă reformă a PAC ca limită a acțiunii sale, cu condiția obținerii unor concesii echivalente din partea partenerilor săi comerciali; îi solicită să se abțină de la a face vreo propunere care ar duce la luarea unor decizii premature cu privire la viitorul PAC dincolo de 2013;

17.

subliniază rolul preocupărilor necomerciale (PNC) în cadrul Agendei de Dezvoltare Doha; consideră că, în cadrul negocierilor din sectorul agricol, trebuie găsit echilibrul între dimensiunea economică a comerțului și valorile neeconomice, cum ar fi valorile sociale, preocupările legate de mediu, sănătatea umană și sănătatea și calitatea vieții animalelor;

18.

regretă faptul că nu s-au înregistrat progrese în privința stabilirii unui registru multilateral pentru vinuri și băuturi spirtoase, precum și a extinderii protecției indicațiilor geografice la toate produsele agricole; reamintește faptul că aceste elemente sunt indispensabile pentru obținerea unui rezultat echilibrat al negocierilor în domeniul agricol; subliniază că este necesar ca principiile care stau la baza politicii Uniunii Europene în materie de calitate a produselor agricole să fie promovate pe scară largă la nivel multilateral și bilateral;

19.

reamintește faptul că UE a redus deja în mod semnificativ sprijinul său intern care denatura schimburile și solicită angajamente ferme și din partea altor parteneri comerciali;

20.

reamintește angajamentul luat de membrii OMC la Conferința Ministerială de la Hong Kong din 2005 de a elimina toate formele de subvenții la export în paralel cu impunerea disciplinelor la toate măsurile de export cu un efect echivalent, și anume credite pentru export, întreprinderi comerciale de stat în domeniul agricol și reglementarea ajutorului alimentar;

21.

consideră că reducerea generală a tarifelor vamale ar trebui evaluate în lumina ofertei UE privind sprijinul intern și pilonii concurenței la export și ar trebui să depindă de posibilitatea menținerii clauzei speciale de salvgardare, de o exceptare specifică de la disciplinele de simplificare a tarifelor și de o flexibilitate adecvată în stabilirea formulei pentru reducerea tarifelor, precum și în desemnarea produselor sensibile; este de părere că mecanismele propuse pentru desemnarea produselor sensibile este subminată în mod fatal de obligația obținerii unei extinderi semnificative a cotei tarifelor;

22.

subliniază necesitatea respectării principiului „angajamentului unic” în cadrul negocierilor ADD ale OMC; subliniază faptul că, de ceva timp, există tendința ca negocierile să se concentreze asupra unui număr limitat de domenii de negociere, printre care și agricultura, în care UE are importante interese defensive, în timp ce în alte domenii negocierile înregistrează relativ puține progrese, ceea ce amenință să submineze poziția de negociere a UE; subliniază, în plus, că acest lucru îngreunează realizarea unui bilanț general al rundei;

23.

reafirmă faptul că țările în curs de dezvoltare ar trebui să aibă dreptul legitim de a adopta politici care creează o valoare adăugată la nivel intern;

24.

subliniază că volatilitatea prețurilor a condus la o agravare a problemelor de malnutriție la scară mondială, potrivit datelor FAO, și că o mai mare liberalizare a comerțului mondial de produse agricole, încurajată de acordurile OMC, nu a permis până acum reducerea amenințării foametei la nivel mondial; subliniază că Uniunea Europeană are, de altfel, datoria de a contribui la securitatea alimentară mondială;

25.

constată faptul că acordul privind comerțul cu banane pune capăt la douăzeci de ani din cea mai complexă din punct de vedere tehnic, sensibilă din punct de vedere politic și semnificativă dispută din cadrul OMC, care constituie un pas important către consolidarea unui sistem comercial multilateral reglementat și poate totodată contribui în mod decisiv la rezolvarea problemelor legate de produsele tropicale și preferințele din cadrul negocierilor OMC;

26.

invită Comisia să asigure faptul că soluționarea disputei pe tema hormonilor pentru carnea de vită va permite suspendarea sancțiunilor impuse produselor din UE, garantând totodată faptul că importurile de carne de vită către UE vor fi conforme cu cerințele UE;

27.

consideră că, în ceea ce privește diferendul cărnii de pasăre clorinate, importarea acestor produse în UE ar fi contrară cererii publice din UE de produse sigure și principiile pe care se întemeiază modelul alimentar european;

28.

solicită Comisiei să apere cu putere regimul UE de autorizare și comercializare a OMG-urilor de contestațiile din cadrul OMC;

29.

consideră că încheierea negocierilor multilaterale reprezintă o prioritate a UE; consideră că acordurile comerciale bilaterale trebuie să completeze în mod util procesele multilaterale prin respectarea condițiilor echitabile de muncă, a normelor comune de mediu și a standardelor de siguranță alimentară aflate deja în vigoare în Uniunea Europeană și să evite favorizarea în exclusivitate a programelor de dezvoltare sustenabilă; reamintește că UE are interese ofensive substanțiale în agricultură, în special în privința produselor procesate de înaltă calitate; consideră că acordurile comerciale bilaterale cu partenerii comerciali importanți pot promova cu succes interesele la export ale industriei agro-alimentare a UE, oferind beneficii economice substanțiale;

30.

solicită că importurile agricole în UE să ofere consumatorilor europeni aceleași garanții în termeni de protecție a consumatorilor, calitate a vieții animalelor, protecție a mediului și standarde sociale minime ca cele oferite de metodele europene de producție și atrage atenția asupra poziției ferme a Parlamentului în acest aspect; invită Comisia să includă în acordurile comerciale bilaterale clauze care să oblige țările terțe să respecte aceleași condiții sanitare și fitosanitare care le sunt impuse producătorilor europeni; consideră că astfel de acorduri trebuie să prevadă cel puțin respectarea obligațiilor și standardelor internaționale;

31.

subliniază faptul că, pentru a evita „plățile duble”, mai întâi la nivel bilateral, și apoi la nivel multilateral, trebuie sprijinit conceptul de „acord pentru un singur buzunar”, în cadrul căruia concesiile din acordurile bilaterale vor fi legate de rezultatul final al negocierilor de la Doha;

32.

subliniază importanța unei implementări stricte a normelor preferențiale de origine; solicită o revizuire a tuturor preferințelor comerciale acordate de către Uniunea Europeană țărilor emergente care sunt membre G-20;

33.

este de părere că ar trebui limitate practicile necorespunzătoare în comerțul cu produse agro-alimentare, cum ar fi practica SWAP, atunci când o țară își exportă producția în UE beneficiind de accesul preferențial la piața UE, iar apoi importă produse din străinătate pentru a-și satisface propriile necesități; consideră că, pentru a împiedica astfel de nereguli, concesiile oferite de UE pentru accesul pe piața sa în cadrul acordurilor comerciale încheiate cu țări terțe nu ar trebui să depășească producția efectivă și capacitatea de export a țărilor în cauză;

34.

invită Comisia să apere cu putere includerea indicațiilor geografice ca parte esențială a Acordului comercial împotriva contrafacerii (ACTA); regretă faptul că, în cadrul negocierilor comerciale recent încheiate sau aflate în curs de desfășurare, numai câteva denumiri geografice urmează a fi protejate de către partenerii noștri comerciali; subliniază că, în conformitate cu strategia Europa globală, acordurile bilaterale trebuie să asigure un nivel sporit de protecție internațională pentru indicațiile geografice prin intermediul dispozițiilor OMC; subliniază că este necesar un proces adecvat și transparent pentru consultarea tuturor părților interesate, mai ales în Parlament și Comisie;

35.

reamintește că Acordul de liber schimb cu Coreea de Sud a făcut posibilă recunoașterea unui număr semnificativ de indicatori geografici (IG); solicită să se depună mai multe eforturi pentru ca viitoarele acorduri comerciale să prevadă această recunoaștere; ia act de faptul că protecția și recunoașterea indicatorilor geografici din țări terțe au un potențial foarte valoros pentru sectorul agro-alimentar european;

36.

observă faptul că, în conformitate cu Comisia, Acordul de liber schimb (ALS) UE-Coreea de Sud ia de pe umerii exportatorilor UE povara unor taxe în valoare de 380 de milioane EUR pe an prin eliminarea taxelor la 99 % din exporturile agricole la UE;

37.

solicită Comisiei să asigure faptul că acordurile comerciale nu compromit sistemul UE de prețuri de intrare pentru fructe și legume, menținând totodată programele actuale de importuri; cu toate acestea, solicită insistent Comisiei să facă modificările necesare pentru îmbunătățirea funcționării sistemului cât mai curând posibil;

38.

subliniază, în special, faptul că sistemul complex al prețurilor de intrare care se aplică importurilor de tomate din Maroc cauzează probleme; invită, prin urmare, Comisia să procedeze fără întârziere la schimbările necesare;

39.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la acordul UE-Maroc; subliniază că, în timp ce piețele europene sunt acum aproape complet deschise importurilor din Maroc, unele produse agricole, printre care se numără și unele produse importante precum fructele pomacee, încă sunt supuse contingentelor pentru exporturi din UE;

40.

regretă că, în cadrul negocierilor pe marginea capitolului referitor la agricultură din acordul de asociere cu Marocul nu s-au oferit garanții cu privire la respectarea contingentelor preferențiale de import sau a prețurilor de intrare aplicabile exporturilor din Maroc;

41.

invită Comisia să își respecte angajamentele în ceea ce privește sectorul zahărului din UE și să pună capăt concesiilor sistematice acordate zahărului în negocierile comerciale bilaterale și multilaterale; constată, în acest context, inițiativele din sectorul zahărului, care și-a mărit competitivitatea, îmbunătățindu-și totodată sustenabilitatea în materie de mediu și contribuind la agenda pentru dezvoltare a UE prin preferințele acordate țărilor ACP și țărilor slab dezvoltate;

42.

subliniază faptul că orice concesii bilaterale suplimentare referitoare la accesul pe piața zahărului din UE (de exemplu țărilor din America Latină și Ucrainei) vor destabiliza piața zaharului din UE și vor cauza o eroziune a preferințelor acordate țărilor slab dezvoltate și țărilor ACP; este cu atât mai preocupat de faptul că aceste concesii, atunci când sunt făcute țărilor importatoare nete, încurajează mecanismele de swap; invită Comisia să continue să excludă produsele de zahăr și derivate din zahăr, inclusiv etanolul, din domeniul de acoperire al negocierilor bilaterale;

43.

invită Comisia să fie atentă la ocolirea plății drepturilor la import pentru etanol, deoarece în prezent în UE intră cantități tot mai mari de etanol sub formă de amestecuri la care drepturile de import sunt foarte scăzute;

44.

solicită Comisiei să asigure simetria concesiilor tarifare în acordurile de liber schimb semnate de UE cu țări care au o producție agricolă și capacități de export însemnate, ca de exemplu Mercosur;

45.

ia act de reluarea negocierilor privind Acordul de asociere UE-Mercosur - un acord de maximă importanță, care ar afecta 700 de milioane de persoane și ar constitui cel mai ambițios acord biregional din lume - și subliniază, prin urmare, faptul că Parlamentul European ar trebui să fie implicat îndeaproape în toate etapele negocierilor;

46.

consideră inacceptabil faptul că Comisia a reluat negocierile cu Mercosur fără să publice o evaluare de impact detaliată și fără să se angajeze într-o dezbatere politică adecvată cu Consiliul și Parlamentul; solicită ca înainte ca UE și Mercosur să schimbe propuneri tarifare, să se realizeze și să se dezbată studiul privind impactul acestor negocieri asupra sectoarelor și regiunilor agricole europene; subliniază că, date fiind implicațiile de natură agricolă ale negocierilor, trebuie stabilită în mod necesar o legătură cu runda Doha; invită Comisia, prin urmare, să nu încheie negocierile cu Mercosur înainte de finalizarea rundei OMC, astfel cum se stipulează în mandatul său; invită Comisia să informeze în permanență Consiliul și Parlamentul, în mod corespunzător, cu privire la evoluția negocierilor cu Mercosur, iar în viitor să informeze Consiliul și Parlamentul înainte de a începe astfel de negocieri comerciale;

47.

este profund preocupat de impactul pe care l-ar putea avea asupra sectorului agricol din UE în ansamblu său un posibil acord de asociere cu Mercosur, având în vedere cererea adresată de Mercosur în martie 2006 de a obține accesul la piața agricolă a UE, fapt care a depășit cu mult oferta deja substanțială făcută de UE în 2004; consideră, prin urmare, că este necesară revizuirea concesiunilor în așa fel încât interesele agricultorilor noștri să fie protejate;

48.

consideră că la negocierile dintre UE și Mercosur, convenite prin mandatul Consiliului în 1999, nu s-a ținut seama de poziția noilor state membre;

49.

observă faptul că întreprinderile agricole din țările Mercosur suportă costuri de producție mult mai mici, cum ar fi costurile terenurilor, ale forței de muncă și alte costuri de capital, precum și faptul că producătorii Mercosur nu sunt obligați să respecte aceleași standarde ca producătorii din UE în ceea ce privește mediul, calitatea vieții animalelor, siguranța alimentară și măsurile fitosanitare; subliniază că trebuie să se obțină un rezultat echilibrat pentru ambele părți prin garantarea faptului că negocierile țin pe deplin seama de consecințele și impactul acordului, în special în ceea ce privește provocările sociale și de mediu; solicită Comisiei să realizeze o evaluare de impact privind consecințele unui astfel de acord asupra sectorului agricol;

50.

este de părere că nivelul integrării pieței în uniunea vamală Mercosur este în prezent insuficientă pentru a garanta în regiune o circulație adecvată a bunurilor importate; consideră că un acord nu ar aduce beneficii reale în absența unor dispoziții care să garanteze circulația deplină și efectivă a mărfurilor pe teritoriul Mercosur;

51.

regretă concesiile tarifare pe care Comisia le-a acordat recent țărilor exportatoare de banane în UE; solicită o reexaminare a ajutoarelor acordate producătorilor europeni în cadrul programelor de ajutoare pentru regiunile ultraperiferice (POSEI) în vederea compensării acestor producători pentru efectele pe care le vor avea aceste reduceri tarifare asupra prețurilor de pe piața UE; consideră că interesele producătorilor comunitari și ale celor din țările ACP trebuie luate în considerare în cadrul unor negocieri viitoare similare, astfel încât aceste sectoare, care oferă numeroase locuri de muncă, să nu fie afectate;

52.

subliniază că mai multe rapoarte ale Oficiului Veterinar și Alimentar indică faptul că, în continuare, carnea de vită braziliană nu respectă standardele UE pentru producători și consumatori în materie de siguranță alimentară, identificare și trasabilitate a animalelor, sănătatea animalelor și controlarea bolilor;

53.

invită insistent Comisia să studieze diferitele rapoarte publicate de Agenția națională de supraveghere a sănătății din Brazilia (Anvisa) cu privire la utilizarea răspândită în Brazilia a unor pesticide interzise în UE și în multe alte părți ale lumii, care atrag atenția asupra riscurilor grave pe care le prezintă această practică pentru sănătate;

54.

își exprimă puternica preocupare față de politica pe care Argentina o practică, cu încălcarea obligațiilor OMC, în vederea limitării importurilor de produse alimentare care concurează cu producția internă; subliniază faptul că aceste măsuri se adaugă sistemului argentinian de acordare neautomată a licențelor de import, care are deja un efect negativ asupra exporturilor UE; invită Comisia să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că se pune capăt în mod real acelor măsuri care sunt împotriva spiritului negocierii unui acord UE-Mercosur;

55.

este preocupat de concesiile făcute în cadrul acordurilor euro-mediteraneene la fructe și legume; consideră, în acest context, că complementaritatea dintre campaniile din țările mediteraneene din sud și din nord ar trebui să rămână un factor director în liberalizarea comerțului agricol în interiorul Uniunii pentru Mediterană;

56.

subliniază faptul că, în timp ce produsele din tutun trebuie să fie reglementate de un cadru normativ strict, reglementarea ingredientelor din produsele din tutun la nivelul UE și la nivel internațional trebuie să urmeze o abordare proporțională, bazată pe riscuri, care să se reflecte dovezile științifice; avertizează împotriva oricărei interziceri a tuturor ingredientelor care nu se bazează pe criterii științifice, întrucât aceasta ar conduce, în realitate, la interzicerea produselor tradiționale europene din tutun amestecat, ceea ce ar avea repercusiuni socio-economice grave pentru cultivatorii de tutun din UE (de soiuri orientale și Burley), fără niciun beneficiu pentru sănătatea publică;

57.

invită Comisia ca, la negocierea acordurilor comerciale ale UE, inclusiv a celor cu Canada și Ucraina, să țină seama de interesele cetățenilor UE, să asigure transparența și să informeze Parlamentul cu privire la evoluția negocierilor; regretă faptul că, până în prezent, Comisia nu a informat Parlamentul cu privire la negocierile purtate între UE și Canada în vederea încheierii unui acord de liber schimb, deși acestea au început în octombrie 2009; invită Comisia să furnizeze Parlamentului și comisiilor responsabile informații detaliate cu privire la fiecare din viitoarele runde de negociere; este preocupat, de asemenea, de posibilele concesii din partea Comisiei în cadrul negocierilor, mai ales în ceea ce privește deschiderea piețelor, OMG, sectorul laptelui, protecția drepturilor de proprietate intelectual și etichetarea originii, și invită Comisia să nu facă concesii care ar putea avea un impact negativ asupra agriculturii europene;

58.

își exprimă îngrijorarea cu privire la concesiile acordate pentru cereale în negocierile cu Ucraina, având în vedere faptul că producția Ucrainei este foarte competitivă și că Ucraina este deja utilizatorul principal al cotelor de cereale cu taxe vamale reduse (grâu și orz) oferite țărilor terțe; solicită, astfel, Comisiei să limiteze oferta în acest sector;

59.

reafirmă importanța comerțului agricol pentru dezvoltarea economică și eradicarea sărăciei în țările în curs de dezvoltare; invită UE să sprijine țările ACP să se adapteze la concurența din ce în ce mai mare pe plan mondial;

60.

invită Comisia ca la elaborarea și punerea în aplicare a viitoarei sale strategii în domeniul comerțului să țină seama în modul corespunzător de prezenta rezoluție;

61.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/58

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2010, intitulată „PAC în perspectiva anului 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentație, resurse naturale și teritorii” (COM(2010)0672),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 iulie 2010 intitulată „Foaie de drum nr. 2 pentru EST: Document de strategie privind encefalopatiile spongiforme transmisibile pentru 2010-2015” (COM(2010)0384),

—

având în vedere Decizia 93/355/CEE (1) a Consiliului din 8 iunie 1993 referitoare la Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Economică Europeană și Statele Unite ale Americii privind plantele oleaginoase în cadrul Acordului GATT, prin care s-a adoptat acordul Blair House care limitează producția de plante oleaginoase și proteaginoase din Uniunea Europeană și stabilește tarife specifice pentru asemenea culturi,

—

având în vedere raportul din noiembrie 2009 prezentat Comisiei de către LMC International intitulat „Evaluarea măsurilor aplicate sectorului culturilor de plante proteaginoase în cadrul politicii agricole comune” (2),

—

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1431/82 (3) al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1251/1999 (4) al Consiliului care au stabilit dispoziții speciale în sectorului culturilor de plante proteaginoase și au introdus suprafața maximă garantată, Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (5) al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (6) al Consiliului articolele 76-78, care stabileau eliminarea treptată a ajutoarelor specifice pentru culturile de plante proteaginoase, precum și Regulamentul (CE) nr. 1121/2009 (7) al Comisiei, care a stabilit norme detaliate referitoare la prima pentru culturile de plantele proteaginoase;

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 767/2009 (8) privind introducerea pe piață și utilizarea furajelor,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului articolul 68, care permite statelor membre să acorde ajutoare pentru culturile de plante proteaginoase pe teritoriul acestora și care a fost folosit, în mod specific, de către Franța, Spania, Polonia și Finlanda,

—

având în vedere studiul din 2007 al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene privind „Impactul economic al OMG-urilor neautorizate asupra importurilor de furaje și asupra producției de animale ale UE”;

—

având în vedere recomandările referitoare la rolul cercetării și al cunoștințelor acumulate pe plan local, inclusiv rolul plantelor leguminoase proteaginoase, făcute în raportul intitulat International Assessment of Agricultural Knowledge, Science and Technology (Evaluarea Internațională a Științelor Agricole și Tehnologiei de Dezvoltare - IAASTD) referitor la aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, realizată de Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Banca Mondială,

—

având în vedere studiile solicitate de Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului și prezentate la atelierul care a avut loc la 11 octombrie 2010,

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2008 privind agricultura durabilă și biogazul: necesitatea revizuirii legislației europene” (9),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A7-0026/2011),

A.

întrucât toate culturile de plante proteaginoase ocupă în prezent numai 3 % din suprafața arabilă a Uniunii și furnizează doar 30 % din proteaginoasele consumate ca furaje, iar tendința în ultimul deceniu a fost de creștere a acestui deficit;

B.

întrucât în anumite state membre există suprafețe agricole importante care rămân necultivate în fiecare an, potențialul productiv al acestora fiind irosit;

C.

întrucât, de-a lungul timpului, acest deficit semnificativ privind producția de proteaginoase a fost parțial consecința acordurilor comerciale internaționale încheiate anterior, în special cu Statele Unite, care au permis UE să-și protejeze producția de cereale, dar au permis, în schimb, importuri în UE de proteaginoase și oleaginoase scutite de taxe vamale (GATT și acordul Blair House); întrucât acest lucru este legat de progresele semnificative realizate în eficientizarea producției de proteaginoase și utilizarea noilor tehnologii în afara UE, care creează un dezavantaj concurențial pentru agricultorii din UE care consideră că producția de proteaginoase este neatractivă din punct de vedere economic;

D.

întrucât 70 % (42 de milioane de tone în 2009) din materiile prime bogate în proteine vegetale consumate în UE în prezent, în special făina de soia, sunt importate, în special din Brazilia, Argentina și SUA, și aproximativ 60 % dintre aceste importuri (26 de milioane de tone) sunt produse derivate rezultate în cadrul procesului de producție a uleiului vegetal rafinat și sunt utilizate ca făină pentru furaje (în special ca făină de soia);

E.

întrucât volumul produs este atât de redus, industria europeană de hrană combinată consumă numai 2 milioane de tone de proteaginoase pe an, dar aceasta estimează că ar fi capabilă să consume aproape 20 de milioane de tone pe an;

F.

întrucât aceste importuri reprezintă echivalentul a 20 de milioane de hectare cultivate în afara UE, adică mai mult de 10 % din suprafața arabilă a UE, iar aceste culturi nu sunt supuse acelorași exigențe de mediu, sanitare și de reglementare privind OMG-urile ca cele europene;

G.

întrucât apariția de noi clienți pentru furnizorii sud-americani, în special China, care nu sunt atât de exigenți ca Uniunea Europeană în privința condițiilor de producție și au o strategie de aprovizionare destul de opacă, poate slăbi pe termen lung stabilitatea lanțurilor de aprovizionare ale Uniunii;

H.

întrucât întregul sector de creștere a animalelor din UE este vulnerabil la volatilitatea prețurilor și la denaturarea comerțului și depinde de importurile de plante proteaginoase de înaltă calitate și la prețuri accesibile; întrucât competitivitatea sectorului este periclitată de costurile suplimentare ale importurilor de plante proteaginoase folosite în furaje, rezultate ca urmare a lipsei unor soluții tehnice în cadrul politicii de toleranță zero privind prezența în plante a unor cantități infime de OMG-uri neaprobate;

I.

întrucât lacunele înregistrate în privința importurilor de soia și porumb reprezintă o povară financiară suplimentară pentru sectoarele de creștere a animalelor și producție de furaje din UE și periclitează viabilitatea economică a producției interne de carne;

J.

întrucât, ca urmare a procentajului redus de culturi de plante leguminoase furajere (lucernă, trifoi, sparcetă etc.) și de semințe (mazăre, soia, lupin, bob, măzăriche etc.) produse în UE, numărul programelor de cercetare privind proteinele vegetale a scăzut de la 50 în 1980 la 15 în 2010 și formarea și dobândirea experienței practice în cadrul producției interne de proteaginoase au fost neglijate, conducând la scăderea nivelului de inovare și de producție de semințe adaptate la condițiile regionale în UE;

K.

întrucât UE este foarte dependentă de importurile de semințe de soia și porumb din țări terțe și orice întrerupere a aprovizionării cu aceste produse, ca urmare unei prezențe neglijabile de OMG-uri neautorizate, are un impact foarte costisitor pentru industria europeană de furaje;

L.

întrucât o politică în domeniul cercetării are șanse de reușită numai dacă își propune angajamente pe termen mediu și lung, ceea ce nu este cazul în prezent pentru proteaginoase;

M.

întrucât s-ar putea pierde cunoștințele agricultorilor referitoare la practicile durabile care creează legături între culturi și creșterea animalelor, printr-o rotație echilibrată a culturilor și o utilizare adecvată a zonelor de pășune și întrucât, de asemenea, producția internă de proteaginoase nu oferă calitatea furajelor combinate necesară în diferitele sectoare ale creșterii animalelor;

N.

întrucât, veniturile realizate din producția de proteaginoase trebuie să fie ameliorate pe termen scurt, în special printr-un sprijin specific în cadrul PAC, pentru ca acestea să devină un element durabil în sistemul de culturi;

O.

întrucât reechilibrarea ofertei și a consumului de cereale, proteaginoase și semințe oleaginoase în UE ar putea avea beneficii economice majore pentru agricultori și industria alimentară și a furajelor, precum și pentru îmbunătățirea varietății alimentelor sănătoase și de înaltă calitate pentru consumatori, în cazul în care cadrul politic pentru viitoarea reformă a PAC ar aborda pe deplin noile provocări subliniate în comunicarea Comisiei;

P.

întrucât toate oportunitățile oferite de diversele măsuri de promovare ar trebui utilizate pentru a promova consumul uman de cereale, proteaginoase și oleaginoase, care ar trebui protejate într-o măsură și mai mare în cadrul unui sistem de calitate a produselor agricole destinat protecției produselor geografice sau tradiționale, contribuind astfel la conservarea alimentelor locale și regionale produse din aceste materii prime;

Q.

întrucât, în contextul schimbărilor climatice, culturile de plante proteaginoase pot contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin asimilarea și stocarea azotului în sol (până la 100 kg N/ha pe lună) și, prin urmare, au ca efect reducerea utilizării de îngrășământ azotat de sinteză, care conține protoxid de azot al cărui potențial de încălzire este de 310 mai mare decât al dioxidului de carbon;

R.

întrucât programul UE „GL-pro” a demonstrat că introducerea plantelor proteaginoase în rotația culturilor o dată la patru a determinat o scădere semnificativă între 10 și 15 % a emisiilor de CO2, precum și o reducere a producerii de ozon;

S.

întrucât, în materie de fertilitate a solului, un procentaj mai mare de plante proteaginoase cultivate pe suprafețele arabile, în cadrul sistemelor de creștere a rotației culturilor și în asolamente, contribuie la o mai bună conservare a substanțelor nutritive, la reducerea acidifierii solului, la consolidarea rezistenței la boli, la îmbunătățirea structurii solului (inclusiv la creșterea eficienței energetice în tratarea solului), reducerea utilizării erbicidelor și mărirea biodiversității prielnice polenizării;

T.

întrucât numărul culturilor într-o rotație este un factor de reducere a apariției bolilor și a înmulțirii buruienilor și, prin urmare, reduce necesitatea tratamentelor fitosanitare și întrucât un procentaj mai mare de proteaginoase cultivate pe terenurile arabile, în cadrul unei rotații extinse a culturilor, poate contribui la reducerea cu 10 % a consumului de energie;

U.

întrucât, în privința gestionării apei și în privința acoperirii permanente a solului, utilizarea culturilor de plante leguminoase pentru producția de furaje, cum ar fi combinațiile permanente de iarbă și trifoi și combinațiile de cereale și proteaginoase, poate reduce substanțial scurgerea substanțelor nutritive, în special nitrați și fosfați, în pânza freatică;

V.

întrucât, în materie de biodiversitate agricolă, utilizarea extinsă a culturilor de plante proteaginoase adaptate la condițiile climatice europene, cum ar fi fasolea, soia, mazărea, lintea, lupinul, năutul, lucerna/alfalfa, trifoiul, Phacelia spp, Lotus corniculatus și sparceta, va stabiliza și va consolida în mod substanțial diversitatea în cadrul sistemului de producție;

W.

întrucât, în materie de producție de proteaginoase și securitate alimentară la nivel mondial, trebuie să fie ameliorat echilibrul dintre producția de proteine vegetale și animale, în special cu privire la cantitatea de energie, apă și inputuri externe consumate în prezent pentru producția intensivă de proteine animale, față de producția de proteaginoase pentru consumul uman, echilibrul alimentar mondial trebuind să rămână principalul obiectiv al acestei analize;

X.

întrucât mai multe politici ale UE au un impact asupra deficitului de proteaginoase și întrucât Comisia trebuie să analizeze, de asemenea, problemele producției de OMG-uri în cadrul și în afara teritoriului UE, dezvoltarea biocombustibililor și reevaluarea interdicției totale a proteinelor animale în alimentația animală;

Y.

întrucât, pe lângă folosirea culturilor de proteaginoase autohtone, calitatea furajelor combinate neimportate poate fi ameliorată prin utilizarea produselor derivate din semințele oleaginoase, cum ar fi soia și uleiul de floarea soarelui și de rapiță;

Z.

întrucât introducerea leguminoaselor furajere sau cu semințe în locul proteaginoaselor importate, formate în special din turta de soia, poate crea schimbări importante ale metodelor de selecționare și astfel poate contribui la îmbunătățirea calității produselor agricole (trecerea de la produse standard la produse certificate cu modificarea caietelor de sarcini) și a veniturilor producătorilor;

AA.

întrucât interdicția de utilizare a proteinelor animale în hrana pentru animale a fost introdusă ca urmare a crizei ESB pentru a preveni orice contaminare cu EST; întrucât această interdicție ar trebui eliminată doar pe baza unor date științifice și în urma luării unor măsuri suficiente de precauție și de control; întrucât, pornind de la aceste condiții, ar trebui să se analizeze utilizarea proteinelor animale procesate obținute din deșeurile de la sacrificarea animalelor pentru producția de furaje destinate animalelor monogastrice (porcine și păsări), cu condiția ca ingredientele să provină din carne care a fost aprobată pentru consumul uman și ca interdicția privind reciclarea intra-specii și canibalismul forțat să fie deplin implementată și controlată;

AB.

întrucât comunicarea Comisiei, astfel cum a fost publicată la 17 noiembrie 2010, subliniază clar necesitatea consolidării producției de proteaginoase într-un sistem mai integrat de rotație a culturilor;