15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/1

—

având în vedere Directiva 2004/39/CE privind piețele instrumentelor financiare (Directiva PIF) (1),

—

având în vedere Directiva 2003/6/CE privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (2),

—

având în vedere declarațiile G20 din 2 aprilie 2009 la Londra, 25 septembrie 2009 la Pittsburgh și 26-27 iunie 2010 la Toronto,

—

având în vedere avizul tehnic al CESR (Comitetul autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare) în contextul revizuirii Directivei PIF - Piețele de capital (Ref.: CESR/10-394),

—

având în vedere avizul tehnic al CESR către Comisia Europeană în contextul revizuirii Directivei PIF- Raportarea tranzacțiilor (Ref.: CESR/10-292),

—

având în vedere avizul tehnic al CESR către Comisia Europeană în contextul revizuirii Directivei PIF - Protecția investitorilor și intermediarii (Ref.: CESR/10-417),

—

având în vedere cererea de contribuții lansată de CESR privind problematica microstructurilor pe piețele europene de capital (Ref.: CESR/10-142),

—

având în vedere raportul adresat în februarie 2010 ministrului francez al economiei, industriei și ocupării forței de muncă privind revizuirea Directivei,

—

având în vedere raportul de consultare al IOSCO (Organizația internațională a comisiilor de valori mobiliare) privind „Politicile de acces electronic direct”, publicat în februarie 2009,

—

având în vedere recomandările formulate în noiembrie 2004 de către CPSS (Comitetul pentru sisteme de plăți și decontare) și IOSCO pentru contrapartidele centrale,

—

având în vedere poziția adoptată de către Comisia de valori mobiliare și burse din SUA privind structura piețelor de capital (nr. 34 - 61358; Document nr. S7-02-10),

—

având în vedere avizul tehnic al CESR către Comisia Europeană în contextul revizuirii Directivei PIF, precum și răspunsurile la cererea Comisiei Europene de informații suplimentare (Ref: CESR/10-802, Ref: CESR/10-799, Ref: CESR/10-808, Ref: CESR/10-859, Ref: CESR/10-860),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0326/2010),

A.

întrucât G20 a stabilit faptul că nicio instituție financiară, niciun produs financiar și niciun teritoriu nu ar trebui să rămână în afara domeniului de aplicare al unor norme de reglementare inteligente și a unei supravegheri eficiente și a convenit că toate contractele derivate extrabursiere standardizate ar trebui să fie tranzacționate la bursă sau, după caz, pe platforme electronice de tranzacționare;

B.

întrucât lipsa de transparență și, prin urmare, opacitatea modelelor de risc din cadrul sistemului financiar a reprezentat un factor agravant al crizei financiare, care a facilitat răspândirea unei neîncrederi generale și, prin urmare, a contribuit la reducerea drastică a fluxurilor de lichidități;

C.

întrucât protecția consumatorului, transparența, în special în ceea ce privește procesul de formare a prețurilor, piețele eficiente și lichide, precum și egalitatea condițiilor de concurență au fost principalele obiective vizate în momentul adoptării Directivei privind piețele instrumentelor financiare, obiective care încă nu au fost realizate și trebuie, prin urmare, să rămână o prioritate; întrucât, ca urmare a crizei financiare, limitarea riscurilor sistemice ar trebui să fie, de asemenea, un obiectiv prioritar al revizuirii Directivei PIF;

D.

întrucât modificările la Directiva PIF ar trebui să țină seama în continuare de importanța sa în reglementarea fluxurilor de capital în economia reală și, prin urmare, de potențialul impact asupra locurilor de muncă, investițiilor și pensiilor;

E.

întrucât până la 40 % din volumul de tranzacționare se realizează în continuare ca operațiuni extrabursiere; întrucât participanții la piață ar trebui să fie încurajați să tranzacționeze mai mult în locuri de tranzacționare organizate;

F.

întrucât includerea în Directiva PIF a derogărilor de la cerințele de transparență înainte de tranzacționare și înființarea sistemelor multilaterale de tranzacționare (MTF) și a platformelor de tranzacționare anonimă (dark pools) a avut scopul de a facilita trecerea spre piețe mai bine reglementate și spre locuri de tranzacționare mai transparente;

G.

întrucât Directiva PIF definește tranzacțiile extrabursiere ca fiind ocazionale, fără caracter regulat, efectuate cu contrapartide en gros și făcând parte dintr-o relație comercială care se caracterizează ea însăși prin tranzacții ce depășesc valoarea standard a pieței, tranzacțiile fiind efectuate în afara sistemelor utilizate în mod obișnuit de întreprinderea respectivă pentru a-și desfășura activitatea de internalizator sistematic;

H.

întrucât, în ciuda prevederilor din Directiva PIF privind derogările care permit tranzacționarea anonimă pe piețele organizate, înființarea sistemelor multilaterale de tranzacționare (MTF) și a internalizatorilor sistematici (SI), precum și definirea tranzacțiilor extrabursiere ca fiind ocazionale și fără caracter regulat, tranzacționările extrabursiere care nu se realizează prin internalizatori sistematici continuă să reprezinte o mare parte a capitalului tranzacționat, adică 38 % din toate tranzacțiile raportate, conform CESR/10-394, iar această proporție nu s-a redus de la punerea în aplicare a Directivei PIF; întrucât ar trebui să se garanteze aplicarea mai strictă și mai eficientă a unor norme și derogări prevăzute în Directiva PIF,

I.

întrucât fragmentarea pieței de capital a afectat în mod nedorit lichiditatea și eficiența piețelor din cauza scăderii transparenței antrenate de creșterea volumului tranzacționărilor anonime și a rețelelor de crossing, efectul multiplicării locurilor de tranzacționare, atât în spațiul bursier, cât și in cel extrabursier, precum și tehnologizarea din ce în ce mai mare a operațiunilor au cauzat reducerea valorii medii a tranzacțiilor, de la 22 226 euro în 2006 la 9 923 euro în 2009, majorându-se astfel costul total al tranzacțiilor pentru anumiți utilizatori;

J.

întrucât scăderea valorii tranzacțiilor a condus la o reducere a capacității actorilor de pe piață de a executa imediat ordine mari pe o piață dată, iar dorința de a împiedica impactul pe piață al ordinelor mari a încurajat dezvoltarea tranzacțiilor pe platformele de tranzacționare anonime (dark pools); întrucât mai puțin de 10 % din toate tranzacțiile cu acțiuni din Spațiul Economic European efectuate pe piețe organizate beneficiază de o derogare de la obligațiile de transparență înainte de tranzacționare stabilite prin Directiva privind piețele instrumentelor financiare (CESR/10-394) și întrucât aceste derogări stabilite prin directivă permit tranzacționarea pe platforme anonime pe o piață organizată drept o alternativă mai transparentă și mai bine reglementată la tranzacționarea anonimă din spațiul extrabursier, dar întrucât lipsa unei reglementări suficiente a tranzacțiilor extrabursiere, inclusiv a rețelelor de brokeri care desfășoară operațiuni de crossing, oferă platformelor extrabursiere un avantaj competitiv și încurajează foarte mult tranzacționarea anonimă, fapt care periclitează transparența pieței în general; întrucât, în prezent în jur de jumătate din tranzacții nu se supun cerințelor de transparență înainte de tranzacționare, dar jumătate din tranzacțiile extrabursiere sunt sub valoarea standard a pieței și, prin urmare, nu impun nevoia de protecție împotriva impactului asupra pieței;

K.

întrucât rețelele de brokeri care operează în sistem crossing (BCN) ar trebui să fie supuse unei analize detaliate a modelelor lor operaționale, pentru a garanta că, atunci când furnizează servicii care înseamnă că funcționează în principal ca piețe reglementate (RM), sisteme multilaterale de tranzacționare (MTF) sau internalizatori sistematici (SI), aceste rețele sunt reglementare ca atare;

L.

întrucât avantajele concurenței sub formă de infrastructuri comerciale mai competitive și inovatoare nu au fost dovedite, deoarece costurile totale ale tranzacționărilor nu s-au redus, lipsa de transparență a fost din ce în ce mai mare, dar, în același timp, este clar faptul că nu se garantează corespunzător calitate și integritate tuturor actorilor pe o piață mai fragmentată;

M.

întrucât tranzacțiile automate de mare frecvență (high frequency trading- HFT) pretind că aprovizionează piețele financiare cu lichidități, ar fi util să se stabilească dacă riscurile legate de sistemele de transmitere a ordinelor pe cale electronică și volumul mare de acțiuni la tranzacționare rezultate din anumite strategii privind tranzacțiile automate de mare frecvență HFT, estimate la 70 % în SUA, având în vedere în special concluziile Comisiei de valori mobiliare și burse privind „crahul fulger” care s-a produs în Statele Unite la 6 mai 2010, când furnizorii de lichidități din tranzacțiile HFT s-au retras de pe piață;

N.

întrucât strategiile HFT reprezintă un fenomen relativ nou în Europa și în prezent se estimează că acestea reprezintă până la 35 % din volumul de pe piață;

O.

întrucât ar trebui să existe o mai mare transparență în urma raportării cu privire la activitățile de tranzacționare înainte și după desfășurarea acestora, pentru toate categoriile de active, pentru a permite o mai bună anticipare a apariției problemelor și a amplorii acestora, precum și pentru a facilita o formare a prețurilor eficientă și pentru a încuraja încrederea dintre actorii de pe piață;

P.

întrucât în deciziile G20 din 24 și 25 septembrie 2009 de la Pittsburgh s-a menționat că „toate contractele derivate extrabursiere ar trebui tranzacționate la burse sau pe platforme electronice de tranzacționare”;

Q.

întrucât divergențele dintre statele membre privind punerea în aplicare a Directivei PIF au condus la o aplicare incompletă a cadrului acesteia,

1.

recunoaște că infrastructurile de piață au fost rezistente în toată perioada de criză și solicită Comisiei să consolideze totuși infrastructurile pieței în toate sistemele de tranzacționare și în toate sistemele de compensare, pentru ca acestea să poată face față viitoarelor riscuri printr-o mai mare transparență, soliditate și o supraveghere prudențială a tuturor tranzacțiilor agregate;

2.

salută propunerea Comisiei de regulament privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții drept o condiție prealabilă necesară pentru creșterea transparenței și siguranței pe piețele instrumentelor financiare și consideră că acesta este primul pas pentru a muta o parte semnificativă a tranzacționărilor extrabursiere în sistemele de tranzacționare aflate sub incidența Directivei PIF;

3.

propune ca, în vederea unui tratament echitabil, sistemele multilaterale de tranzacționare (MTF) să fie supuse aceluiași nivel de supraveghere și, în consecință, să fie reglementate într-o formă comparabilă, concurența dintre sistemele multilaterale de tranzacționare (MTF) și piețele reglementate (RM) ar trebui să aibă loc în condiții de concurență egale, subliniind rolul important al sistemelor multilaterale de tranzacționare (MTF) pentru accesul pe piață;

4.

solicită ESMA (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) să analizeze modul de funcționare și scopul internalizatorilor sistematici (SI) și modul în care ar putea fi propuse îmbunătățiri ale formei de reglementare a acestei categorii de platforme, pentru a garanta că aceste sisteme sunt folosite pentru executarea ordinelor pe bază bilaterală cu contrapartidele financiare;

5.

solicită ca întreprinderile de investiți care furnizează un serviciu de gestiune a portofoliului și care acționează în această calitate să beneficieze de cea mai bună execuție prin companiile de investiții la care plasează ordine, chiar dacă administratorul de portofoliu este clasat, conform directivei privind piețele instrumentelor financiare, drept o contrapartidă eligibilă;

6.

solicită ESMA să analizeze dacă cea mai bună execuție pentru fiecare ordin în parte trebuie să facă obiectul unei mai bune reglementări privind disponibilitatea datelor, atât post-tranzacționare, cât și în ceea ce privește calitatea execuției și tehnologia de pe piață, precum sistemele de transmitere a ordinelor și conexiunile dintre sistemele de tranzacționare;

7.

solicită aplicarea cu rigurozitate a dispozițiilor Directivei PIF pentru a se asigura faptul că BCN care desfășoară activități echivalente cu RM, MTF sau SI sunt reglementate ca atare; pentru a facilita punerea în aplicare a acestor dispoziții, insistă ca toate rețelele BCN să aibă obligația de a comunica autorităților competente toate informațiile necesare, inclusiv:

8.

solicită să fie analizate tranzacțiile extrabursiere de capital și solicită să fie propuse îmbunătățiri ale formei de reglementare a tranzacțiilor extrabursiere, astfel încât să se asigure că utilizarea RM și MTF în executarea ordinelor pe bază multilaterală și a internalizatorilor sistematic (SI) în executarea ordinelor pe bază bilaterală se realizează în măsură din ce în ce mai mare și că ponderea capitalului tranzacționat în spațiul extrabursier scade în mod substanțial;

9.

solicită Comisiei să analizeze efectele stabilirii unui volum minim de ordine pentru tranzacțiile pentru toate platformele anonime și dacă acest volum ar putea fi riguros aplicat pentru a asigura un flux de schimburi satisfăcătoare pentru platformele care operează în transparență, pentru determinarea prețurilor;

10.

solicită Comisiei să revizuiască derogările existente de la principiul transparenței înainte de tranzacționare stabilite prin Directiva PIF, în vederea:

11.

solicită o aplicare uniformă în toate statele membre a derogărilor de la normele de transparență înainte de tranzacționare, astfel încât să reducă diferențele de punere în aplicare ce ar putea crea incertitudine, arbitraj de reglementare și distorsiuni ale concurenței; estimează că normele tehnice definite de către ESMA ar putea să fie un bun mijloc de a atinge acest scop, în acord cu ideea de a supune serviciile financiare unui regulament unic;

12.

salută faptul că participanții la piață au anunțat recent că vor separa datele înainte și după tranzacționare și solicită depunerea de eforturi în continuare pentru stabilirea unor standarde comune privind datele, precum și pentru îmbunătățirea disponibilității datelor;

13.

invită Comisia să stabilească un grup de lucru care să îndepărteze dificultățile care împiedică consolidarea datelor privind piața în Europa, în special calitatea slabă a datelor raportate privind toate tranzacțiile;

14.

solicită ESMA să stabilească norme și modalități comune de notificare aplicabile comunicării tuturor datelor după tranzacționare, atât în cadrul sistemelor de tranzacționare, cât și al celor extrabursiere, pentru a ajuta la consolidarea datelor;

15.

solicită ca toate centrele de notificare să fie obligate să separe datele înainte de tranzacționare de datele după tranzacționare, astfel încât toți actorii de pe piață să poată avea acces la informații la prețuri rezonabile din punct de vedere comercial și comparabile; în plus, invită Comisia să aibă în vedere introducerea conceptului de dispoziții de publicare agreate („Approved Publication Arrangements”) cu scopul de a introduce standarde de calitate pentru publicarea tranzacțiilor și de a reduce numărul locurilor în care pot fi raportate tranzacțiile, dar și utilizarea paginilor de internet, care constituie un obstacol în calea consolidării;

16.

solicită să fie redus termenul limită aplicabil notificărilor amânate, pentru ca datele referitoare la tranzacții să fie comunicate autorităților de reglementare în termen de 24 de ore de la momentul în care au avut loc; în ceea ce privește publicarea tranzacțiilor, consideră că, în condiții obișnuite, întârzierile ce depășesc un minut nu ar trebui să fie admise;

17.

consideră că este esențial să fie analizate defalcarea și modelele operaționale ale tranzacțiilor extrabursiere și solicită, prin urmare, introducerea de identificatori speciali în ceea ce privește transparența înainte și după tranzacționare pentru operațiunile extrabursiere pentru a înțelege în mai mare măsură caracteristicile acestor operațiuni extrabursiere și pentru a evalua ce tipuri de tranzacții pot fi realizate în mod legitim pe piața extrabursieră având în vedere caracteristicile specifice ale acestora;

18.

insistă asupra faptului că, după „crahul fulger”, toate platformele de tranzacționare trebuie să fie capabile să demonstreze autorităților naționale de supraveghere că instalațiile lor tehnice și sistemele lor de supraveghere pot suporta o avalanșă de ordine ca cea produsă la 6 mai 2010, pentru a se asigura că acestea pot face față cu ușurință activităților asociate cu HFT și tranzacționarea algoritmică în circumstanțe extreme și pentru a demonstra că își pot reconstitui registrele de ordine până la sfârșitul zilei, astfel încât cauzele activității neobișnuite de piață să poată fi determinate și orice potențial abuz de piață să fie identificat;

19.

solicită ESMA să analizeze costurile și avantajele tranzacțiilor algoritmice și automate de mare frecvență (HFT) pe piețe și impactul acestora asupra altor participanți, în special investitorii instituționali, pentru a stabili dacă fluxul de piață semnificativ declanșat automat aduce în mod real lichidități pe piață și cum influențează acesta mecanismul de determinare a prețurilor, precum și pentru a se determina dacă HFT este susceptibilă să permită manipularea prețurilor pieței conducând la condiții inegale de concurență pentru participanții la piață și pentru a se evalua impactul acestor operațiuni asupra stabilității pieței în general;

20.

solicită ca practicile de „layering” (manipularea registrului de ordine) sau „quote stuffing” (multiplicarea numărului de cotații) să fie definite în mod explicit ca abuzuri de piață;

21.

solicită să se analizeze dacă este oportună reglementarea întreprinderilor ce realizează strategii HFT pentru a garanta că acestea dispun de mecanisme și de norme de control fiabile ce implică revizuirea regulată a algoritmilor pe care acestea le utilizează, că sunt capabile să asigure monitorizarea intraday și informarea în timp real cu privire la pozițiile deschise și la efectul de levier și că sunt în măsură să dovedească faptul că ele au pus în aplicare proceduri solide de gestiune pentru a face față evenimentelor excepționale;

22.

solicită examinarea provocărilor legate de HFT în ceea ce privește monitorizarea piețelor; recunoaște că autoritățile de reglementare trebuie să dispună de mijloacele adecvate pentru a detecta și monitoriza eventualele comportamente abuzive; din această perspectivă, solicită ca autorităților competente să le fie notificate toate ordinele primite de piețele reglementate și de sistemele multilaterale de tranzacționare, precum și operațiunile executate pe aceste platforme;

23.

solicită ca toate platformele de tranzacționare care permit localizarea serverelor într-un punct comun, fie direct sau prin intermediul unor furnizori terți de date, să se asigure că toți clienții respectivi se bucură de egalitate de acces și, atunci când este posibil, în aceleași condiții de timp de latență a infrastructurilor pentru a fi respectat principiul nediscriminării prevăzut în Directiva privind piețele instrumentelor financiare;

24.

solicită autorităților de reglementare să monitorizeze și să reglementeze dispozitivele de acces sponsorizate și solicită Comisiei să prevadă măsuri suplimentare, inclusiv în ceea ce privește în următoarele aspecte:

25.

fără a aduce atingere aplicării necesare a garanțiilor, solicită ESMA să analizeze în continuare dacă accesul sponsorizat depășește limita accesului nediscriminatoriu;

26.

invită Comisia să adopte principiile elaborate de către Comitetul tehnic al IOSCO privind accesul electronic direct, incluzând accesul sponsorizat, principii care vor defini criteriile înainte de a stabili selecția clienților care vor beneficia de accesul sponsorizat și relațiile contractuale între platformă, participant și client și vor sublinia responsabilitățile acestora privind modalitățile de utilizare cu controalele și filtrele necesare;

27.

consideră că este important, în vederea respectării principiului conform căruia toți investitorii ar trebui să fie tratați în același mod, să se interzică în mod clar practica ordinelor „instantanee” (flash orders);

28.

solicită ca ESMA să realizeze un studiu privind structurile de comisioane pentru a garanta că comisioanele firmelor de investiții, comisioanele de execuție, comisioanele auxiliare și stimulentele financiare aferente sunt transparente, nediscriminatorii și compatibile cu o formare fiabilă a prețurilor și că sunt concepute și aplicate astfel încât să nu încurajeze tranzacțiile în scopuri improprii și să se evalueze dacă utilizatorii care plasează ordine ar trebui să plătească o taxă minimă, indiferent dacă ordinele sunt executate sau nu, întrucât acestea trebuie să fie gestionate de infrastructura pieței;

29.

sugerează ESMA modelul de taxe „maker/ taker” (furnizor de lichidități/investitor) pentru a se putea aprecia eventuala necesitate de a supune orice beneficiar al structurii de taxe „maker”, mai avantajoase, obligațiilor formale și supravegherii;

30.

solicită ESMA ca, prin acte de punere în aplicare, să definească și să asigure supravegherea unor mecanisme solide care să poată întrerupe cotațiile în funcție de volatilitate și alte scurt-circuite care apar simultan în toate sistemele din UE, astfel încât să poată fi prevenit un „crah fulger” de tipul celui cunoscut în SUA;

31.

solicită ca niciun actor de pe o piață nereglementată să nu poată avea acces sponsorizat direct sau necontrolat la sistemele de tranzacționare oficiale și ca marii participanți care încheie tranzacții pe cont propriu să fie înregistrați la autoritatea de reglementare și, prin urmare, activitățile lor de tranzacționare să facă obiectul unei supravegheri și al unui control adecvat în vederea asigurării stabilității;

32.

solicită ca tranzacțiile realizate pe cont propriu folosind strategii de tranzacționare algoritmică de către entități nereglementate să fie efectuate exclusiv printr-o contraparte financiară reglementată;

33.

solicită extinderea domeniului de aplicare al regimului de transparență prevăzut în Directiva privind piețele instrumentelor financiare la toate instrumentele asimilabile acțiunilor, inclusiv certificate de depozit reprezentând valori mobiliare (DR), fonduri tranzacționate la bursă (ETF), fonduri tranzacționate pentru materii prime (EDC) și certificate;

34.

solicită Comisiei și ESMA să studieze posibilitatea introducerii unei solicitări de transparență înainte și după tranzacționare privind instrumentele financiare, altele decât acțiunile, inclusiv pe piețele pe care se tranzacționează obligațiuni de stat și obligațiuni corporative și derivate eligibile pentru contrapărțile centrale, care să fie pusă în aplicare într-un mod care distinge între categoriile de active, atunci când este cazul, dar care în același timp se combină cu măsuri care conduc la o mai bună standardizare a produselor derivate extrabursiere pentru a permite o mai mare aplicare a transparenței;

35.

ținând seama de problemele întâmpinate în legătură cu calitatea datelor și cu consolidarea datelor de după tranzacționare în raport cu acțiunile europene, Comisia ar trebui să se asigure că datele post-tranzacționare aferente altor produse decât acțiunile sunt puse la dispoziție într-o formă care facilitează consolidarea;

36.

susține intenția Comisiei de a aplica instrumentelor derivate o gamă mai largă de dispoziții ale Directivei privind piețele instrumentelor financiare, având în vedere faptul că aceste produse se deplasează spre sistemele oficiale de tranzacționare și sunt supuse într-o măsură din ce în ce mai mare normelor de standardizare și compensare centralizată;

37.

solicită Comisiei să prezinte o propunere pentru a se asigura că toate contractele cu instrumente derivate extrabursiere care pot fi standardizate sunt tranzacționate la bursă sau pe platforme electronice de tranzacționare, atunci când este cazul, astfel încât prețul acestor contracte să se formeze în mod transparent, echitabil și eficient, fără conflicte de interese;

38.

solicită o revizuire a normelor IOSCO privind casele de compensație, sistemele de reglementare a valorilor mobiliare și sistemele de plată cu importanță sistemică, astfel încât transparența piețelor să poată fi îmbunătățită în și mai mare măsură;

39.

consideră că, în ceea ce privește diferitele piețe fizice și financiare de materii prime, autoritățile de reglementare trebuie să aibă acces la aceleași date pentru a putea identifica tendințele și interacțiunile;

40.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Băncii Centrale Europene.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/8

—

având în vedere articolul 3 din TUE și articolul 2 alineatul (5), articolul 67, articolul 74, articolul 196 și articolul 222 din TFUE,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere programul Consiliului și al Comisiei din 20 decembrie 2002 menit să îmbunătățească cooperarea în Uniunea Europeană în scopul prevenirii și limitării consecințelor amenințărilor teroriste chimice, biologice, radiologice sau nucleare (Programul CRBN 2002) (1),

—

având în vedere Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (2), astfel cum a fost modificată de Decizia-cadru 2008/919/JAI a Consiliului (3),

—

având în vedere Strategia UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora din 2003,

—

având în vedere Strategia europeană de securitate din 2003 intitulată „O Europă sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European care a avut loc la Bruxelles la 12 decembrie 2003, precum și Strategia UE de securitate internă din 2010 (4) și comunicarea Comisiei referitoare la aceasta (COM(2010)0673),

—

având în vedere programul de solidaritate al UE din 2004 privind consecințele amenințărilor și atacurilor teroriste (5),

—

având în vedere Strategia din 2005 a Uniunii Europene de combatere a terorismului, adoptată de Consiliul European care a avut loc la Bruxelles la 1 decembrie 2005 (6), și Planul de acțiune pentru punerea în aplicare a acesteia (7),

—

având în vedere Cadrul de acțiune 2005-2015 (8) de la Hyogo, astfel cum a fost adoptat la Conferința Mondială privind limitarea catastrofelor, desfășurată în Japonia, în perioada 18-22 ianuarie 2005,

—

având în vedere cel de al VII-lea Program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (9), în special finanțarea proiectului CBRN Emap din fondurile alocate acestuia (10),

—

având în vedere Decizia 2007/162/CE, Euratom, a Consiliului din 5 martie 2007 de instituire a unui instrument financiar de protecție civilă (11),

—

având în vedere Decizia Consiliului 2007/779/CE, Euratom din 8 noiembrie 2007 de instituire a unui mecanism comunitar de protecție civilă (reformare) (12),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (13),

—

având în vedere Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora, în mod specific în cazul acțiunilor cu impact transfrontalier (14), care, printre altele, stabilește orientări pentru o abordare integrată urmărind creșterea capacității de protecție a infrastructurilor critice la nivelul UE, inclusiv necesitatea Rețelei de alertă privind infrastructurile critice (CIWIN), și îi conferă Comisiei rolul de a formula propuneri și de a asigura coordonarea în ceea ce privește îmbunătățirea protecției acestor infrastructuri critice,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu privind consolidarea securității chimice, biologice, radiologice și nucleare în Uniunea Europeană – un Plan de acțiune al Uniunii Europene în domeniul CBRN (COM(2009)0273),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind consolidarea securității chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) în Uniunea Europeană și de aprobare a planului de acțiune al UE în domeniul CBRN (15),

—

având în vedere Programul de la Stockholm - o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (16),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind Politica UE de combatere a terorismului: principale realizări și viitoare provocări (COM(2010)0386),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei „Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei - Plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm”(COM(2010)0171),

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la CBRN, precum și la prevenirea și răspunsul la catastrofe și, în acest sens, recenta sa rezoluție din 10 februarie 2010 referitoare la cutremurul din Haiti (17), care solicită instituirea unei Forțe de Protecție Civilă a UE,

—

având în vedere rezoluția sa din 21 septembrie 2010 privind comunicarea Comisiei intitulată „O abordare comunitară în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om” (18),

—

având în vedere propunerea revizuită a Președinției Consiliului din 25 octombrie 2010 de proiect al concluziilor Consiliului privind nivelul de pregătire și răspunsul în caz de atac CBRN, concepută pe baza obiectivelor stabilite în Acțiunea H.29 urmărind îmbunătățirea planificării de urgență în cadrul Planului de acțiune CBRN al UE (19), astfel cum a fost adoptată de Consiliu la 8 noiembrie 2010,

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind consolidarea răspunsului european în caz de dezastre și rolul protecției civile și al asistenței umanitare (COM(2010)0600),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, al Comisiei pentru afaceri externe și al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7-0349/2010),

A.

întrucât UE poate invoca o participare de durată la programele CBRN, începând cu concluziile Consiliului European de la Ghent din 19 octombrie 2001 și concluziile Consiliului European de la Laeken din 13-14 decembrie 2001; întrucât Programul CBRN a fost adoptat în 2002, iar ulterior a fost înlocuit cu Programul de solidaritate în 2004 și întrucât noul Plan de acțiune al UE în domeniul CBRN a fost adoptat de Consiliu la 12 noiembrie 2009;

B.

întrucât dezastrele CBRN, fie că sunt accidentale, fie că sunt produse în urma unui atentat terorist, reprezintă o amenințare gravă la adresa securității și sănătății persoanelor care trăiesc în UE, afectându-le viața, mediul și bunurile, inclusiv patrimoniul cultural și funcționarea societății într-unul sau mai multe state membre, prin perturbarea infrastructurilor și a capacităților de guvernanță esențiale;

C.

întrucât atât Consiliul, cât și Comisia sunt de acord cu faptul că numărul incidentelor cu materiale CBRN, inclusiv acte de terorism, a fost, până în prezent, relativ redus și întrucât majoritatea dezastrelor cu substanțe CBRN au fost provocate de accidente industriale sau de creșterea sau răspândirea la nivel mondial a unor agenți patogeni periculoși;

D.

întrucât existența riscului permanent de producere a unor dezastre CBRN pe teritoriul Uniunii Europene, fie accidentale, fie provocate, compromite grav posibilitatea de a beneficia pe deplin de drepturile și libertățile fundamentale și este incompatibilă cu promisiunea creării unui spațiu european de libertate, securitate și justiție, precum și cu dezvoltarea acestuia din urmă;

E.

întrucât principalele riscuri CBRN derivă din proliferarea materialelor CBRN prin intermediul organizațiilor teroriste și întrucât, prin urmare, o măsură importantă privește consolidarea regimului de neproliferare și de dezarmare prin punerea în aplicare integrală și universală a tuturor tratatelor și acordurilor internaționale în domeniu (în special a Tratatulului de neproliferare, a Convenției privind armele chimice și a Convenției privind armele biologice) și ajungerea la un acord referitor la un tratat care să interzică producerea de materiale fisile în scopul producerii de arme (Tratatul de interzicere a producerii de material fisil);

F.

întrucât fabricarea, posesia, achiziționarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme, de explozibili, de arme nucleare, biologice și chimice, precum și, în ceea ce privește armele biologice și chimice, cercetarea și dezvoltarea, precum și furnizarea de instrucțiuni privind fabricarea sau folosirea explozibililor, a armelor de foc sau a altor arme în scop ilicit țin de definiția la nivelul UE a terorismului și a instruirii în scopuri teroriste, astfel cum sunt menționate în Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și în Decizia-cadru 2008/919/JAI a Consiliului;

G.

întrucât măsurile privind materialul CBRN constituie unul dintre elementele fundamentale ale Strategiei de combatere a terorismului și întrucât, prin urmare, la 30 noiembrie 2009 Consiliul a aprobat un Plan de acțiune în domeniul CBRN;

H.

întrucât problema utilizării în scopuri greșite a anumitor substanțe chimice, aflate la dispoziția publicului larg și răspândite în mare măsură pe piață, ca precursori ai unor explozivi de fabricație artizanală, poate conduce la o serie de incidente teroriste sau criminale de altă natură în UE; întrucât această situație impune o monitorizare și un control susținut al aplicării propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi (COM(2010)0473);

I.

întrucât în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona s-a instituit un nou echilibru al competențelor diferitelor instituții ale UE, pe de o parte, și între UE și statele membre, pe de altă parte, inclusiv în ceea ce privește experiența în domeniul apărării; întrucât crearea unui astfel de cadru nou este un proces constant, care impune înțelegerea unor valori comune și a unui scop comun;

J.

întrucât, în principiu, statele membre sunt responsabile de politica CBRN, dar întrucât o cooperare și o coordonare strânsă la nivelul UE reprezintă, totuși, o necesitate;

K.

întrucât înființarea Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE) oferă un prilej de a îmbunătăți răspunsul UE la situațiile de criză în întregul său, prin acțiuni în conformitate cu Instrumentul de stabilitate (IS);

L.

întrucât Planul de acțiune în domeniul CBRN ar trebui să asigure interacțiunea eficientă dintre inițiativele naționale și ale UE pentru a răspunde riscurilor CBRN și pentru a pregăti reacțiile necesare, accentul fiind pus atât pe coordonarea „orizontală” dintre Comisie și statele membre, cât și pe coordonarea „verticală” dintre instrumentele existente la nivelul UE și la nivelul statelor membre, pentru a spori eficiența și rapiditatea comunicării informațiilor, schimbul de practici optime, transmiterea analitică de informații în toate etapele, planificarea comună, dezvoltarea procedurilor operaționale, exercițiile practice și punerea în comun a resurselor disponibile;

M.

întrucât mai multe agenții de aplicare a dreptului penal din UE participă la măsurile CBRN, de exemplu Europol, prin crearea unei baze de date europene privind bombele și a sistemului de alertă rapidă în materie de explozivi și material CBRN; întrucât acest lucru impune instituirea unor proceduri adecvate pentru exercitarea controlului de către Parlamentul European și parlamentele naționale, astfel cum se prevede, de exemplu, la articolul 88 din TFUE;

N.

întrucât, după cum a demonstrat recenta epidemie de A/H1N1, riscurile pentru sănătate și răspândirea agenților patogeni periculoși asociată iau o amploare tot mai mare în UE și la nivel mondial;

O.

întrucât poluarea mediului și problemele legate de contaminare, inclusiv cele cu caracter transfrontalier, pot fi cauzate de incidente CBRN, făcând necesară includerea strategiilor de recuperare și decontaminare în cadrul politicii UE în domeniul CBRN;

P.

întrucât obiectivul general al noii politicii CBRN a UE este „de a diminua riscurile CBRN și a daunelor cauzate cetățenilor Uniunii Europene de acestea” și întrucât acest lucru trebuie realizat prin „reducerea la minim a posibilității de a se produce incidente CBRN, precum și prin limitarea consecințelor acestora, în cazul în care s-ar produce astfel de incidente”;

Q.

întrucât Comisia, în Comunicarea sa privind Rolul UE în materie de sănătate globală (20), recunoaște necesitatea de a coordona măsuri la nivelul UE și la nivel mondial, în scopul de a reacționa rapid la amenințările la adresa sănătății și se angajează să îmbunătățească mecanismele de pregătire și răspuns la epidemii sau pandemii, incluzând actele deliberate, cum ar fi bioterorismul,

R.

întrucât, în comparație cu tehnologia nucleară și cu precursorii acesteia, materialele biologice, cum ar fi antraxul, sunt mai ieftine și mult mai ușor de dobândit și de răspândit, generând posibilitatea unor atacuri teroriste neconvenționale, ce reprezintă o gravă amenințare pe termen lung la adresa sănătății și a mediului, inclusiv pentru agricultură și pentru aprovizionarea cu alimente;

S.

întrucât personalul de intervenție de urgență, inclusiv poliția, pompierii și serviciile de ambulanță, se află în imposibilitatea de a asista victimele la locul unui incident CBRN fără a se confrunta cu riscuri pentru siguranța personală dacă anterior expunerii nu beneficiază de protecție sub formă de contramăsuri medicale și instruire adecvată;

T.

întrucât rezervele regionale de contramăsuri medicale oferă o protecție adecvată pentru cetățeni prin echilibrarea protecției sănătății publice și a preocupărilor economice, asigurând, în același timp, responsabilitatea și solidaritatea statului membru;

U.

întrucât Organizația Mondială a Sănătății, prin programul său de alertă și reacție la nivel mondial (21) își propune să consolideze biosiguranța, biosecuritatea și disponibilitatea în cazul apariției agenților patogeni periculoși și în curs de formare,

V.

întrucât UE este un participant activ, prin intermediul statelor sale membre și al Comisiei, la dezbaterile privind Inițiativa pentru sănătatea globală care are ca obiectiv realizarea unei acțiuni concertate la nivel mondial pentru a consolida gradul de pregătire în domeniul sănătății publice și pentru a oferi un răspuns în legătură cu amenințarea terorismului internațional biologic, chimic și radio-nuclear;

W.

întrucât securitatea chimică, biologică, radiologică și nucleară nu este pusă în pericol numai de atacurile teroriste sau de neglijență, ci și de zonele poluate în prezent cu arme chimice din Al doilea război mondial eșuate pe fundul mării sau de siturile de deșeuri nucleare din UE;

X.

întrucât nivelul corespunzător de securitate chimică, biologică, radiologică și nucleară în UE depinde și de nivelul de securitate existent în țări terțe;

Y.

întrucât ar putea apărea noi amenințări la adresa securității ca urmare a utilizării noilor tehnologii pentru planificarea de noi acte teroriste, în timp ce standardele de securitate nu țin pasul suficient de repede cu progresele tehnologice;

Z.

întrucât este necesară revizuirea din temelii a diferitelor standarde aplicate în prezent pentru a stabili condiții de securitate necesare și suficiente;

AA.

întrucât Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN este împărțit în trei secțiuni principale: prevenire, detectare, pregătire și reacție, incluzând un al patrulea capitol privind „Acțiunile aplicabile prevenirii, detectării și reacției în domeniul CBRN”; întrucât recunoașterea importanței fiecărei etape pentru este crucială pentru asigurarea realizării corecte a activității de evaluare a riscurilor, a reacțiilor și a măsurilor de luptă, adoptându-se în același timp o abordare transversală și transfrontalieră în ceea ce privește chestiunea materialelor CBRN, adică prin alocarea corespunzătoare a unor obiective și acțiuni măsurabile în cadrul fiecărei etape;

AB.

întrucât modificările aduse de Consiliu la actualul Plan de acțiune al UE în domeniul CBRN propus de Comisie reduc impactul acestuia, conferind un caracter neobligatoriu angajamentului statelor membre și atenuând măsurile propuse, multe dintre acestea fiind menținute la nivel național fără a li se conferi o dimensiune europeană, ceea ce fragilizează monitorizarea și controlul exercitate de Comisie cu privire la punerea lor în aplicare, uneori rolul Comisiei de participant alături de statele membre nefiind recunoscut;

1.

ia act de faptul că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN afectează noua repartizare a competențelor între statele membre și UE instituită în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, astfel cum se prevede la articolul 5 din TUE privind principiile atribuirii, subsidiarității și al proporționalității; subliniază că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN cuprinde domeniul de competențe interne partajate (articolul 4 din TFUE) cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, aspecte ale securității comune, precum și transporturi, măsuri de protecție civilă (articolul 196 din TFUE) și acțiuni externe ale Uniunii (articolele 2 și 22 din TUE);

2.

subliniază, cu toate acestea, faptul că punerea în aplicare a noului sistem de securitate comun privind CBRN nu ar trebui să diminueze competența statelor membre în acest domeniu politic;

3.

consideră Planul de acțiune va juca un rol esențial pentru a asigurarea bunei interacțiuni dintre inițiativele naționale și europene în lupta împotriva riscurilor CBRN;

4.

recunoaște că este esențială creșterea ponderii competenței și experienței și evitarea duplicării, fragmentării și inconsecvenței din cadrul instituțiilor UE și/sau în ceea ce privește eforturile statelor membre în domenii ale securității în care dreptul fundamental la viață este periclitat și în care implicațiile neglijenței și ale pasivității nu cunosc limite;

5.

subliniază că UE ar trebui să își consolideze abordarea comună în materie de prevenire, detectare și reacție CBRN prin crearea unor mecanisme specifice (normative, legislative sau nelegislative) care să introducă obligativitatea cooperării și furnizării de mijloace de asistență în cazul unui dezastru CBRN în urma unui accident sau a unui atac terorist; reamintește că principalul obiectiv al instituțiilor europene ar trebui să constea în asigurarea eficienței reacției naționale sau transnaționale în caz de accident sau de atentat terorist CBRN, în temeiul solidarității europene, în mod coordonat, sub auspiciile Comisiei și la nivel paneuropean;

6.

reamintește că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN dă posibilitatea de a permite UE și statelor membre să găsească mijloacele juridice pentru a aplicarea corectă a clauzei de solidaritate prevăzute la articolul 222 din TFUE și că statele membre trebuie să fie informate cu privire la planurile și cele mai bune practici ale omologilor lor pentru a face față dezastrelor CBRN, produse accidental sau intenționat, astfel încât să poată veni în ajutorul celorlalți într-un mod coordonat și eficient;

7.

subliniază că este esențială extinderea sferei de intervenție normativă și regulamentară a Comisiei, căreia în versiunea actuală a Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN i se acordă un rol relativ ambiguu în ceea ce privește numeroase dintre obiectivele și acțiunile prevăzute; în consecință, insistă asupra faptului că Comisia ar trebui să formuleze propuneri legislative pe cât posibil în toate domeniile care fac obiectul Planului de acțiune; de asemenea, subliniază că lacunele eforturilor depuse de fiecare stat membru nu pot fi compensate decât dacă i se conferă Comisiei un rol substanțial în materie de reglementare;

8.

îndeamnă ca angajamentul statelor membre în materie de control CBRN să depășească simplul cadru al schimburilor de bune practici și de informații și ca transmiterea/punerea în comun să fie extinse la tehnologii și infrastructuri, pentru a fi evitate eforturile duble și risipirea resurselor și pentru a crea, la nivelul UE, sinergii valoroase și eficiente din punctul de vedere al costurilor; invită statele membre să ajungă la un acord cu privire la metodele de detectare și prevenire a dezastrelor CBRN, la transportul materialelor CBRN pe teritoriul UE și la măsurile de reacție, inclusiv împărtășirea informațiilor privind CBRN și asistența transfrontalieră;

9.

încurajează, prin urmare, statele membre cele mai dezvoltate în domeniul securității interne, în ciuda faptului că acesta reprezintă un aspect sensibil și în chintesență național, să facă schimb de informații, tehnologii și infrastructuri și să lanseze proiecte strategice comune în conformitate cu punctele de mai sus; invită Comisia și Consiliul să creeze și să actualizeze cu regularitate o bază de date a contramăsurilor medicale disponibile în statele membre pentru a răspunde incidentelor CBRN, să favorizeze schimbul capacităților existente și să coordoneze o politică de achiziționare rentabilă a contramăsurilor menționate;

10.

solicită elaborarea unor standarde UE în materie de calitate și securitate, precum și a unui sistem și a unei rețele europene de laboratoare pentru certificarea echipamentelor și tehnologiilor de securitate CBRN; subliniază că unele standarde și proceduri de angajare stricte trebuie să fie aplicate și personalului care lucrează în unități cu acces la agenți nocivi; solicită comunicarea și utilizarea celor mai valoroase cunoștințe și experiențe, atât din sectorul civil, cât și din cel militar; tot sub îndrumarea Comisiei, subliniază necesitatea alocării fondurilor necesare pentru cercetare și dezvoltare pentru a se garanta că se realizează programe de cercetare aplicată și demonstrative cu o dimensiune europeană; reamintește că, dată fiind fragmentarea acestei piețe, este necesară o politică industrială a UE în domeniul securității civile pentru a promova cooperarea dintre întreprinderile UE, cu un sprijin deosebit pentru întreprinderile mici și mijlocii și industriile mici și mijlocii, care să creeze, într-o măsură semnificativă, inovații în cadrul celui de al VII-lea program-cadru privind securitatea, care ar trebui intensificat, și că ar fi nevoie de eforturi de stimulare a cooperării (în special a cooperării transfrontaliere) dintre întreprinderile europene; își dorește să asiste la apariția unui management exhaustiv al proiectelor, în măsură să gestioneze toate aspectele proiectelor legate de securitatea CBRN, acoperind întreaga durată de manifestare a amenințărilor CBRN (prevenire, identificare și răspuns); invită Comisia să propună o strategie pentru dezvoltarea industriei bioapărării în Europa;

11.

salută abordarea protecției CBRN ca tematică proprie a Cadrului european de cooperare (CEC) pentru cercetare în domeniul securității și apărării implicând Comisia, Agenția Spațială Europeană (ASE) și Agenția Europeană pentru Apărare (AEA); subliniază că complementaritatea, coordonarea și sinergia dintre investițiile în cercetare și tehnologie în domeniul apărării și investițiile în cercetare în domeniul securității civile ale Comisiei în conformitate cu cel de al VII-lea Program-cadru ar necesita îmbunătățirea efectivă a condițiilor juridice relevante care stabilesc schimbul de informații în interiorul CEF și în ceea ce privește activitățile de la nivel național și nivelul UE, prevăzute de Decizia nr. 2006/971/CE a Consiliului din 19 decembrie 2006 privind programul specific „Cooperare” de punere în aplicare a celui de-al șaptelea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (2007 - 2013) (22); solicită să se efectueze cercetări aplicate la nivel european în materie de securitate a instalațiilor, în vederea protejării populațiilor și a mediului, și să se lanseze noi programe de demonstrație la scară largă; încurajează crearea unor centre de experți specializați în amenințări de tip CBRN, precum și mobilitatea cercetătorilor;

12.

insistă ca în contextul tratării bazelor de date comune ale statelor membre și a rezultatelor sensibile ale cercetării să se aplice garanții de securitate adecvate, deoarece o abordare axată pe securitatea datelor va favoriza consolidarea cooperării și a schimbului de informații dintre autoritățile și organele statelor membre;

13.

subliniază importanța unei pregătiri mai intense și solicită cartografierea regulată a activelor și capacităților naționale, precum și realizarea de exerciții comune ale statelor membre;

14.

solicită instituirea de urgență a unui mecanism european de reacție în caz de criză, bazat pe serviciile Comisiei, menit să coordoneze mijloacele civile și militare pentru a permite UE să dispună de o capacitate de reacție rapidă pentru a face față dezastrelor CBRN; reamintește apelul pe care l-a făcut pentru instituirea unei Forțe de Protecție Civilă a UE pe baza mecanismului existent de protecție civilă al UE, care ar permite Uniunii gruparea resurselor necesare pentru a furniza ajutor de urgență, în termen de 24 de ore în urma producerii unui dezastru CBRN pe teritoriul UE sau în afara acestuia; subliniază că ar trebui construite și punți de comunicare și parteneriate adecvate între organisme cum ar fi Europol, Interpol și autoritățile de aplicare a legii din statele membre, în vederea creării unei rețele adecvate și eficiente pentru anticiparea proactivă/monitorizarea în timp real a urgențelor și pentru angajamentul/coordonarea operaționale pentru a face față dezastrelor CBRN, cu raportare către Comisie; reamintește Raportul Barnier din 2006, intitulat „Pentru o forță europeană de protecție civilă: ajutorul european” (23), pe care Parlamentul l-a susținut ferm și salută, în acest sens, voința manifestată de Comisie de a crea o Capacitate europeană de răspuns în situații de urgență, conform celor specificate în Comunicarea Comisiei intitulată „Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare” (COM(2010)0600);

15.

solicită ca tehnologiile cu dublă utilizare, civilă și militară, să fie exploatate ca sursă de sinergii; încurajează, în cadrul unor axe de colaborare strategică bine definite, cooperarea cu AEA, țările membre NATO, cum ar fi Statele Unite și Canada, și cu statele terțe cu activități de pionierat în domeniul siguranței CBRN, prin schimburi de bune practici, dialoguri structurate între experți și dezvoltarea comună a capacităților; subliniază că este important ca statele membre ale Uniunii Europene să efectueze exerciții comune de prevenire și combatere a incidentelor legate de siguranță în domeniul CBRN, exerciții la care să participe forțele armate, forțele de protecție civilă ale statelor membre și mecanismul UE de protecție civilă;

16.

remarcă faptul că mecanismul UE de protecție civilă existent, astfel cum este definit în Decizia 2007/779/CE a Consiliului, reprezintă în momentul de față instrumentul adecvat pentru a face față dezastrelor CBRN și subliniază că această structură ar trebui să constituie forumul în care sunt adoptate deciziile urgente în materie de pregătire și reacție la dezastrele CBRN; totuși, subliniază faptul că pentru a îndeplini acest obiectiv și pentru a asigura prevenirea și detectarea, trebuie instituită cooperarea cu organismele de protecție civilă, cu serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii, precum și cu serviciile de securitate, structurile militare de informații și centrele de reacție din fiecare stat membru și de la nivelul UE, cum ar fi celula civilă de planificare și conducere (CCPC) din cadrul Comitetului Politic și de Securitate (CPS) și Centrul pentru situații comune al UE (SitCen); reamintește, de asemenea, rolul Comitetului permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă (COSI), însărcinat să faciliteze, promoveze și consolideze cooperarea operațională dintre autoritățile naționale pertinente ale țărilor din UE în domeniul securității interne;

17.

reamintește că Centrul comun de situații (SitCen) a fost integrat în noul Serviciu european pentru acțiune externă și că personalul acestuia provine în special din serviciile de informații și de poliție ale statelor membre; subliniază că rolul său este deosebit de important în ceea ce privește sprijinirea centrelor naționale de gestionare a crizelor;

18.

cere statelor membre să-și coordoneze eforturile, sub supravegherea Comisiei, pentru îmbunătățirea interoperabilității echipamentelor, capacităților și tehnologiilor din domeniul protecției civile, astfel ca, în cazul unui dezastru CRBN, noua clauză de solidaritate să fie pusă în practică cu succes;

19.

subliniază faptul că în cadrul consolidării capacității UE în materie de protecție civilă trebuie inclusă analiza tehnologiilor, infrastructurilor și a capacităților cu dublă utilizare, precum și cooperarea strategică cu AEA, așa cum se arată mai sus, cu ASE, Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA), Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) și alte centre internaționale în domeniul CBRN sau programe de excelență;

20.

îndeamnă statele membre ale UE să numească sau să înființeze o autoritate națională căreia, în cazul unui atac sau al unui dezastru CBRN, i-ar reveni răspunderea de a acționa ca principal coordonator al tuturor organismelor naționale și locale implicate, precum și al tuturor contramăsurilor luate ca răspuns la un astfel de eveniment;

21.

își exprimă acordul față de aprecierea conform căreia atacurile CBRN reprezintă o amenințare gravă la adresa securității oamenilor care trăiesc în UE; în consecință, sprijină toate măsurile care oferă o mai bună protecție împotriva atacurilor CBRN;

22.

subliniază că lupta împotriva terorismului trebuie să se desfășoare în condițiile deplinei respectări a legislației internaționale privind drepturile omului și a legislației, principiilor și valorilor europene privind drepturile fundamentale, inclusiv a principiului statului de drept; reamintește necesitatea de a respecta principiile Convenției de la Aarhus privind accesul public la informații, participare și consultare juridică în chestiuni legate de mediu;

23.

reamintește că împiedicarea accesului teroriștilor la materialele CBRN este o prioritate fundamentală atât în cadrul actualei Strategii de combatere a terorismului din 2005 și al viitoarei strategii, cât și în cadrul Strategiei UE de combatere a proliferării armelor de distrugere în masă și a vectorilor acestora din 2003; prin urmare, solicită Coordonatorului UE pentru lupta împotriva terorismului să informeze cu regularitate Parlamentul, prin intermediul agențiilor și experților UE adecvați și relevanți, cu privire la toate riscurile sau amenințările CBRN din Uniune sau împotriva cetățenilor și intereselor UE din afara teritoriului acesteia; subliniază că este necesară precizarea rolului diferitelor organisme de la nivelul UE și de la nivel intern care participă la combaterea terorismului; recunoaște, în acest context, rolul de coordonare îndeplinit de COSI și de SitCen; solicită ca Parlamentul, unica instituție din UE aleasă în mod direct și democratic, și în cadrul prerogativelor sale, să garanteze supravegherea democratică a acestor două organisme și, astfel, să fie informat cu promptitudine și pe deplin cu privire la activitățile acestora, într-un mod care să asigure funcționarea lor în condiții de siguranță;

24.

solicită instituțiilor UE să păstreze controlul democratic și transparența în ceea ce privește dezvoltarea și implementarea tuturor părților Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN, respectând dreptul publicului de a avea acces la toate informațiile și la documentarea relevantă privind siguranța publică și riscurile curente asociate cu dezastrele CBRN;

25.

solicită integrarea măsurilor prevăzute în Planul de acțiune în domeniul CBRN în toate instrumentele în materie de relații externe ale UE de cooperare economica și dialog politic cu țările terțe (inclusiv clauzele UE de neproliferare); îndeamnă Comisia și Consiliul să folosească în cadrul dialogului economic și politic cu țările terțe toate mijloacele disponibile (inclusiv politica externă și de securitate comună și instrumentele din domeniul relațiilor externe) pentru a promova norme în materie de detectare, prevenire, inclusiv schimbul de informații, și reacție la incidentele CBRN din statele terțe, astfel cum se subliniază in Planul de acțiune;

26.

insistă asupra legăturii strânse și a efectului de tip oglindă dintre securitatea din interiorul și cea din exteriorul Uniunii Europene; salută, în acest sens, acțiunile conduse de centrele regionale de excelență CBRN în zonele tensionate din exteriorul Uniunii Europene care vizează favorizarea unei activități de expertiză în rețea, ameliorarea capacităților de controlare a exporturilor și de prevenire a traficului ilicit cu substanțe CBRN, precum și consolidarea arsenalului regulamentar al acestor state și cooperarea regională în domeniu; încurajează formarea, în Europa, a experților internaționali din țările cu risc, cu respectarea normelor de securitate și de confidențialitate care se impun;

27.

îndeamnă instituțiile UE și statele membre să nu cedeze în fața presiunilor exercitate de întreprinderi și de alte părți interesate prin care se încearcă evitarea consolidării reglementării considerate o povară (astfel cum reiese cu claritate din comparațiile dintre versiunea Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN a Comisiei și cea a Consiliului); consideră că ar trebui luate în considerare preocupările întreprinderilor cu privire la caracteristicile și efectele măsurilor de reglementare propuse, fără a pierde din vedere mizele, și anume dreptul la viață, libertate și securitate al tuturor cetățenilor din Europa și al societăților în care aceștia trăiesc; subliniază că este prioritară asigurarea controlului și protecției materialelor CBRN pe teritoriul UE, precum și a eficienței reacției UE în caz de dezastru, accidental sau intenționat, precum și importanța depunerii unor eforturi în vederea eliminării acestor amenințări;

28.

îndeamnă statele membre să participe pe deplin la fazele de implementare a Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN, cooperând în acest sens cu organismele UE care transpun obiectivele și acțiunile Planului de acțiune în măsuri concrete, pentru a garanta securitatea CBRN în fiecare stat membru al UE;

29.

îndeamnă Comisia să acționeze în calitate de facilitator și supraveghetor principal în cadrul elaborării și actualizării periodice a listelor UE referitoare la agenții CBRN, având obligația de a stabili un calendar rezonabil pentru aceasta; subliniază că aceste liste ar trebui să includă de asemenea eventuale măsuri în materie de prevenire și reacție pentru fiecare agent CBRN în parte, în funcție de nivelul de periculozitate, de potențialul de utilizare răuvoitoare și de vulnerabilitate;

30.

consideră că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN trebuie să impună norme mai stricte bazate pe riscuri în ceea ce privește criteriile de evaluare a securității infrastructurilor CBRN care prezintă risc ridicat și subliniază rolul și responsabilitatea autorităților naționale de a controla în mod periodic aceste infrastructuri, având în vedere faptul că elaborarea criteriilor, astfel cum este prevăzută în actualul plan de acțiune modificat și adoptat de Consiliu, nu este suficientă în sine și instituie norme surprinzător de puțin stricte, fapt completat și de nivelul scăzut de responsabilitate atribuit organizațiilor care se ocupă de materiale CBRN, autorităților relevante din statele membre și organismelor UE; subliniază, de asemenea, faptul că toate măsurile luate ar trebui să fie proporționale cu riscurile probabile;

31.

subliniază că dispozitivele și normele de securitate din instalațiile CBRN cu grad ridicat de risc din întreaga Uniune Europeană trebuie să facă mai degrabă obiectul reglementărilor UE decât al „documentelor de bune practici”, prin intermediul unui proces coerent de consultare între organismele UE, autoritățile din statele membre și organismele competente în materie de agenți CBRN cu grad ridicat de risc; îndeamnă ca până la adoptarea și intrarea în vigoare a unor astfel de dispoziții, să fie acordat Comisiei un rol mai mare de monitorizare și control;

32.

salută inițiativele Centrului comun de cercetare (JRC) care au scopul de a sprijini programele AIEA și inspecțiile nucleare ale acesteia; recomandă să lucreze la punerea în comun a bazelor sale de date și a rezultatelor cercetării cu datele obținute de statele membre;

33.

sprijină elaborarea de strategii pentru sensibilizarea întreprinderilor, a comunității științifice și universitare și a instituțiilor financiare cu privire la riscurile legate de proliferarea materialelor CBRN și de traficul cu acestea în cadrul activităților și muncii lor; consideră că, în termeni mai generali, confidențialitatea este o componentă esențială a eficacității anumitor măsuri de siguranță ale planului de acțiune și că este important să se prevină orice fel de risc de divulgare care le-ar putea face neoperante;

34.

consideră că autoritățile din statele membre și Comisia ar trebui să supravegheze activitățile organizațiilor care se ocupă cu materiale CBRN cu grad ridicat de risc și ar trebui să se asigure că acestea respectă normele bazate pe riscuri în materie de securitate și siguranță publică, ceea ce presupune efectuarea periodică de inspecții adecvate în amplasamentele cu grad ridicat de risc;

35.

consideră că secțiunea „Prevenirea” din Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN ar trebui să fie modificată astfel încât să asigure faptul că industria chimică înlocuiește utilizarea substanțelor chimice cu grad ridicat de risc cu produse de substituție care prezintă un risc mai scăzut, când acest lucru este posibil din punct de vedere științific, tehnologic și ecologic și duce la o creștere clară a securității; recunoaște costurile economice pe care o asemenea înlocuire le-ar putea implica și impactul acestora asupra industriilor relevante, dar îndeamnă UE, statele membre și sectorul privat să acorde prioritate siguranței cetățenilor UE; recomandă, în acest sens, crearea unei legături specifice cu Regulamentul REACH existent (24), ceea ce versiunea planului de acțiune propusă de Comisie încerca să realizeze în mod justificat; invită Comisia să prezinte un studiu privind implementarea Regulamentului REACH în privința respectivă;

36.

subliniază faptul că cele mai mari riscuri CBRN derivă din proliferarea materialelor CBRN ca urmare a acțiunilor teroriștilor; subliniază, așadar, importanța eficientizării regimurilor internaționale de control și a îmbunătățirii controalelor la frontiere și ale exporturilor;

37.

invită Consiliul și Comisia să îndemne toate statele membre să semneze și să își respecte angajamentele asumate conform Convenției privind armele chimice și Convenției privind armele biologice și să depună toate eforturile în vederea promovării Protocolului adițional de verificare la Convenția privind armele biologice, care conține liste de agenți biologici și patogeni periculoși și prevederi privind declarațiile de transparență și inspecțiile de monitorizare; îndeamnă, de asemenea, statele membre, Consiliul, Comisia și comunitatea internațională să elaboreze, ca parte a Anexei de verificare la Convenția privind armele chimice, o listă cu toate substanțele chimice potențial dăunătoare, inclusiv fosforul alb;

38.

solicită în plus Comisiei și Consiliului să continue intensificarea activităților de sprijinire a sistemului de tratate, în special a convențiilor privind armele chimice și biologice, invitând, așadar, toate statele membre ale UE să interzică strict producerea și utilizarea armelor biologice și chimice și să înceapă propria dezarmare;

39.

conștient de faptul că proliferarea crește pericolul unei deturnări de către grupuri teroriste, încurajează UE să-și continue eforturile pentru universalizarea cadrului juridic al luptei împotriva terorismului nuclear și să se asigure de respectarea reglementărilor în vigoare; susține proiectele de cooperare cu țări terțe, de exemplu în bazinul mediteraneean, pentru combaterea traficului de materii nucleare și radiologice; solicită UE să universalizeze Convenția privind armele chimice și Convenția privind armele biologice în vederea Conferinței de revizuire a Convenției privind armele biologice și toxice din 2011;

40.

solicită Comisiei să prezinte date comparative și o evaluare globală a situației actuale din întreprinderile din Europa cu privire la controlul sau intensificarea controlului asupra materialelor CBRN care prezintă un grad ridicat de risc, inclusiv o analiză a legislațiilor naționale privind punerea în aplicare a Convenției privind armele chimice, a Convenției privind armele biologice și a celorlalte instrumente internaționale referitoare la materialele CBRN; această analiză ar trebui să ofere informații cu privire la gradul de respectare de către statele membre și întreprinderi a obligațiilor lor internaționale; recunoaște, cu toate acestea, că este posibil ca aplicarea unor măsuri precum Convenția privind armele biologice și Convenția privind armele chimice să fie insuficientă pentru combaterea riscurilor generate de utilizarea CBRN de către actorii nestatali, în special de rețelele teroriste;

41.

solicită Consiliului și Comisiei să promoveze actualul proiect de convenție privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării, transferului și utilizării armelor pe bază de uraniu și distrugerea acestora și să prezinte această convenție statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite pentru a fi semnată și ratificată; invită toate statele membre ale UE și țările membre ale Organizației Națiunilor Unite să impună un moratoriu privind utilizarea armelor pe bază de uraniu sărăcit, până în momentul în care se decide interzicerea acestor arme la nivel mondial;

42.

încurajează instituirea de măsuri de combatere a finanțării proliferării, pornind de la mecanismele instituite în materie de combatere a finanțării terorismului;

43.

salută activitățile Comisiei, întreprinse în temeiul Instrumentului de stabilitate, de a combate activitățile din domeniul CBRN; consideră că aceste activități sunt complementare Planului de acțiune și invită Comisia să extindă proiectele și în alte regiuni decât fosta Uniune Sovietică (SEDE); ținând seama de experiențele dobândite în urma aplicării Instrumentului de stabilitate, invită Comisia să lanseze o cerere de ofertă în vederea consolidării securității și protecției laboratoarelor civile, pentru a evita o viitoare proliferare;

44.

consideră că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN ar trebui să prevadă în mod explicit elaborarea orientărilor UE în materie de formare în domeniul securității și norme aplicabile în cele 27 de state membre și să garanteze că sunt oferite programe specifice de formare a personalului de securitate care intră în contact cu materiale CBRN cu grad ridicat de risc, inclusiv a personalului din întreprinderi și centrele de cercetare în care sunt prezente materiale CBRN cu grad ridicat de risc, precum și că sunt elaborate norme privind responsabilii CBRN (rol, competență, formare); subliniază că personalul de intervenție de urgență trebuie, de asemenea, să beneficieze de programe de sensibilizare și de formare în domeniul siguranței;

45.

subliniază că o viitoare revizuire pe termen scurt a Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN nu ar trebui doar să promoveze autoreglementarea în cadrul industriilor interesate și să le încurajeze să adopte coduri de conduită, ci să solicite Comisiei să elaboreze orientări și reglementări paneuropene aplicabile tuturor sectoarelor care se ocupă de agenți CBRN cu grad ridicat de risc;

46.

consideră că este primordial să se țină evidența detaliată a tuturor tranzacțiilor care implică materiale CBRN cu grad ridicat de risc în UE și că în loc ca întreprinderile să fie „îndemnate” să semnaleze tranzacțiile, Comisia și statele membre ar trebui să elaboreze un cadru juridic adecvat de reglementare și monitorizare a tranzacțiilor, consolidând astfel nivelul de securitate și asigurând semnalarea corespunzătoare și promptă a tuturor tranzacțiilor suspecte, precum și pierderea sau sustragerea de materiale CBRN; subliniază că aceste dispoziții ar trebui să pună bazele unei depline transparențe în toate sectoarele care folosesc materiale CBRN, întreprinderile devenind astfel răspunzătoare pentru asemenea tranzacții; consideră că ar trebui să se țină seama de capacitatea sectorului privat de aplicare a legislației și normelor relevante în ceea ce privește monitorizarea obligațiilor lor de raportare, pentru a se asigura o supraveghere adecvată;

47.

subliniază că atât securizarea transportului, cât și a stocării materialelor CBRN reprezintă o parte incontestabilă și inevitabilă a procesului de a face ca accesul la aceste materiale să fie cât mai dificil posibil, combătând astfel problemele de securitate legate de CBRN;

48.

subliniază faptul că riscurile legate de comercializarea substanțelor chimice pe internet trebuie să facă obiectul unor cercetări mai ample și că trebuie luate măsuri specifice în domeniu;

49.

solicită clarificări referitoare la consolidarea regimului de import/export în ceea ce privește rolul statelor membre și, respectiv al Comisiei; solicită statelor membre să pună în aplicare și să asigure executarea normelor internaționale existente și solicită Comisiei să asigure monitorizarea, evaluarea și informarea cu privire la respectarea acestor norme; observă că este important, având în vedere evoluția tehnologiei, să se revadă și revizuiască legislația relevantă și reglementările privind achiziționarea, importul, vânzarea, stocarea în condiții de siguranță și transportarea materialelor CBRN;

50.

subliniază necesitatea de a consolida, în cadrul tuturor serviciilor poștale care se ocupă cu distribuirea corespondenței, mecanismele de inspecție și siguranță, acolo unde acestea există, și de a le crea, acolo unde acestea nu există, având în vedere actele de terorism comise în țări europene prin introducerea unor substanțe explozive în pachete trimise prin poștă;

51.

solicită Comisiei să inițieze, în cooperare cu autoritățile din statele membre un studiu de evaluare privind situația de la fața locului în ceea ce privește detectarea CBRN și securitatea centralelor atomo-electrice din UE și din vecinătate, în eventualitatea unui accident sau a unui atac terorist intenționat; încurajează Comisia să valorifice rezultatele acestei evaluări pentru a elabora orientări comune referitoare la modalitățile de abordare a unor astfel de accidente sau atacuri intenționate, în special cu privire la identificarea mijloacelor pentru a garanta că statele membre alocă resursele umane și materiale adecvate pentru astfel de eforturi;

52.

solicită consolidarea rolului Centrului de monitorizare și informare (CMI), instituit deja în cadrul mecanismului UE de protecție civilă pentru a asigura schimbul eficient de informații și bune practici între statele membre, conducând la elaborarea unor norme paneuropene în materie de detectare a activităților CBRN;

53.

solicită Comisiei să monitorizeze și să evalueze respectarea normelor de către statele membre, precum și să prezinte Parlamentului un raport anual în acest sens, și solicită autorităților naționale să garanteze că reglementările și orientările sunt respectate de către instituțiile și organizațiile relevante care se ocupă de materiale CBRN cu grad ridicat de risc;

54.

consideră că este indispensabilă efectuarea de studii adecvate vizând implicarea în mod obligatoriu a tuturor organismelor relevante de la nivel național și din UE și a părților interesate, în special o analiză privind modalitatea de a facilita și accelera astfel de schimburi și cooperări, pentru a eficientiza reacția la o amenințare la adresa siguranței publice;

55.

solicită Consiliului să încredințeze Comisiei rolul de „coordonator” în domeniul planificării în caz de urgență, pentru a putea avea un rol de supraveghere și a se asigura că planurile locale și naționale în caz de urgență există; subliniază că aceste planuri ar trebui reunite de Comisie, ceea ce i-ar permite să identifice eventualele lacune și să adopte măsurile necesare mai rapid decât autoritățile respective;

56.

salută intenția de a întări capacitatea UE în materie de protecție civilă; ia act totuși de faptul că în multe state membre ale UE departamentele de apărare militară devin profesioniste prin intermediul experiențelor practice în ceea ce privește combaterea dezastrelor provocate de CBRN; în acest sens, invită statele membre și Comisia să împărtășească cele mai bune practici și să investească mai mult într-o coordonare aprofundată atât a expertizei din domeniul civil, cât și a celei din domeniul militar;

57.

îndeamnă Comisia să continue identificarea nevoilor care trebuie satisfăcute pentru îmbunătățirea capacităților în materie de protecție civilă, în vederea conceperii unor proiecte comune de achiziții; solicită, în acest sens, să se acorde o atenție deosebită definirii nevoilor UE în ceea ce privește pregătirea și capacitatea de reacție în domeniul CBRN, inclusiv contramăsuri medicale, astfel încât disponibilitatea contramăsurilor medicale în cazul unui incident CBRN să fie evaluată atât la nivelul UE, cât și al statelor membre;

58.

solicită organizarea de exerciții comune între statele membre ale UE și între statele membre și țările terțe, în vederea prevenirii situațiilor periculoase legate de securitatea materialelor chimice, biologice, radiologice și nucleare;

59.

salută planificarea exercițiilor UE de simulare a incidentelor sau atentatelor CBRN și subliniază că Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN ar trebui să permită ca rezultatele și evaluarea acestor exerciții să contribuie la dezbaterea actuală privind elaborarea de norme paneuropene;

60.

atrage atenția asupra faptului că Comisia ar trebui să aibă un rol motrice în privința elaborării normelor bazate pe necesitățile în materie de capacitați de contrareacție; subliniază că aceasta reprezintă unica modalitate de a obține cel mai înalt nivel de securitate posibil pe întreg teritoriul UE, deoarece este singurul mod de a garanta că statele membre respectă aceleași orientări și aplică aceleași principii pentru a crea capacitățile și pentru a pregăti resursele umane și materiale necesare pentru a face față unui dezastru, accidental sau intenționat;

61.

subliniază necesitatea creării de rezerve regionale/la nivelul UE de resurse pentru reacție în caz de dezastru, ale căror dimensiuni ar trebui să reflecte, în măsura posibilului, actualul nivel de amenințare, fie sub formă de echipament medical sau de alte tipuri de echipament relevante, sub coordonarea mecanismului UE de protecție civilă, finanțat de UE și în conformitate cu orientări comune ale UE; subliniază importanța menținerii unor rezerve bine gestionate, pentru a garanta că resursele pentru reacție în caz de dezastru, fie că este vorba de echipament medical sau de alte tipuri de echipament relevante, sunt pe deplin funcționale, moderne și actualizate; îndeamnă ca, până la realizarea punerii în comun a resurselor la nivel UE/regional, Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN să indice în ce mod statele membre ar putea pune în comun resursele și măsurile de reacție în cazul unui accident sau atac terorist CBRN, pentru a transpune în practică noua clauză de solidaritate; subliniază că asistența pentru anumite state membre ale UE trebuie să se acorde doar în urma unei solicitări din partea autorităților politice relevante din țările afectate și nu ar trebui să contravină capacității unui stat membru de a-și proteja proprii cetățeni;

62.

solicită revizuirea dispozițiilor privind Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, pentru a-i conferi un plus de accesibilitate în cazul dezastrelor naturale și a-l face disponibil în cazul catastrofelor industriale și al celor provocate de om, și îndeamnă statele membre să utilizeze resursele disponibile din cadrul fondurilor structurale pentru a consolida prevenirea și pregătirea;

63.

invită Comisia, în vederea pregătirii pentru eventualitatea nefericită a unui accident, a diseminării sau a utilizării deliberate de CBRN, să instituie mecanisme de informare care să asigure legătura dintre activitatea mecanismului UE de protecție civilă și a celorlalte sisteme de alertă precoce de la nivelul UE în domeniul sănătății, al mediului, al producției alimentare și al bunăstării animalelor; de asemenea, invită Comisia să instituie mecanisme de schimb de informații și analize cu organizațiile internaționale, cum ar fi Organizația Mondiala a Sănătății, Organizația Meteorologică Mondială și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură;

64.

solicită crearea unor echipe specializate de reacție la nivel UE/regional, care să includă personal medical, personal de aplicare a legii și personal militar, și remarcă faptul că în cazul creării unor astfel de echipe ar trebui programate periodic cursuri de formare specială și exerciții operaționale;

65.

solicită Comisiei să asigure o finanțare suficientă pentru dezvoltarea unui echipament de detectare și de identificare a agenților biologici îmbunătățit, în eventualitatea unui atac sau a unui incident; regretă faptul că echipamentul actual de detectare are limite de capacitate și de viteză, ce au drept consecință pierderea de timp prețios în cazul unei urgențe; subliniază că personalul de urgență trebuie să fie echipat în mod corespunzător și să beneficieze în prealabil de protecție medicală, pentru a-și desfășura activitatea în condiții de siguranță personală maximă în zonele de dezastru în care pot fi prezenți agenți patogeni dăunători; subliniază că echipamentul de identificare a agenților și de diagnosticare îmbunătățit este, de asemenea, necesar în spitale și în alte facilități de primire a victimelor unui incident;

66.

solicită diverselor organe UE și naționale implicate în culegerea informațiilor să își revizuiască structurile organizaționale și să desemneze persoane adecvate, acolo unde acestea lipsesc, care să dispună de experiență și expertiză în identificarea și evaluarea amenințărilor și riscurilor CBRN;

67.

invită Comisia să prezinte regulat rapoarte Parlamentului cu privire la evaluările amenințării și riscurilor reprezentate de CBRN;

68.

solicită lansarea unor programe de formare și de sensibilizare la scară europeană, tratând posibilitățile oferite de internet ca resurse-cheie pentru informarea cetățenilor cu privire la problematica CBRN; subliniază importanța ce revine coordonării mecanismelor de alertă și informare rapidă a cetățenilor UE cu privire la incidentele CBRN; ia cunoștință cu interes de studiul de fezabilitate pentru un Centru european de formare în domeniul securității nucleare în cadrul JRC;

69.

ia act de existența unor investiții excesive necoordonate în vaccinuri pe durata pandemiei A/H1N1; salută proiectul de concluzii ale Consiliului intitulat „Învățămintele desprinse de pe urma pandemiei A/H1N1- Securitatea sanitară în Uniunea Europeană” (12665/2010) care are în vedere elaborarea unui mecanism pentru achiziționarea comună a vaccinurilor și a medicamentelor antivirale ce urmează a fi aplicat în statele membre în mod voluntar și încurajează statele membre să dezvolte împreună soluții regionale de pregătire, acestea incluzând utilizarea comună a capacităților existente și coordonarea achiziției publice rentabile de contramăsuri medicale, asigurând în același timp niveluri ridicate de pregătire CBRN în întreaga UE;

70.

ia act de faptul că legislația UE (Decizia 90/424/CEE a Consiliului modificată de Decizia 2006/965/CE a Consiliului) conține dispoziții privind o abordare comunitară în materie de eradicare, controlare și monitorizare a bolilor animalelor și zoonozelor, inclusiv achiziționarea și stocarea de contramăsuri medicale veterinare pentru a proteja animalele împotriva infectării; regretă faptul că nicio astfel de abordare comunitară nu este în măsură să coordoneze achiziționarea și stocarea de contramăsuri medicale pentru a proteja populația umană a UE împotriva infectării cu agenți patogeni biologici periculoși;

71.

subliniază faptul că un incident sau atac care implică agenți patogeni biologici - unul dintre exemple fiind antraxul - va contamina zona afectată timp de zeci de ani, cauzând daune majore vieții și sănătății plantelor, animalelor și oamenilor, precum și costuri economice pe termen lung; invită Comisia să includă strategiile de recuperare și decontaminare în politica CBRN;

72.

subliniază faptul că un incident care implică materiale CBRN care afectează starea solului și/sau furnizarea de apă potabilă poate produce efecte devastatoare și profunde asupra sănătății și bunăstării tuturor oamenilor din zona afectată; invită Comisia să ia în considerare acest aspect la elaborarea Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN;

73.

subliniază importanța garantării faptului că există un control eficient al incidentelor legate de contaminarea prin apă, care implică poluarea mediului, contaminarea solului, eliminarea deșeurilor și/sau eliberarea de substanțe radioactive;

74.

regretă atenția insuficientă acordată pregătirii și reacției în comunicarea Comisiei și concluziile Consiliului privind Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN, care se concentrează în special pe detectare și prevenire; invită Comisia și Consiliul să acorde o importanță mai mare dezvoltării mecanismelor de pregătire și reacție necesare pentru protecția sănătății publice și a mediului, în cazul în care s-ar produce efectiv un incident CBRN pe teritoriul UE;

75.

regretă faptul că Planul de acțiune în domeniul CBRN nu cuprinde măsuri de asigurare a securității instalațiilor și materialelor radiologice și nucleare, nici privind optimizarea planurilor de reacție în cazul diferitelor tipuri de urgențe radiologice și a consecințelor acestora pentru populație și pentru mediu;

76.

este alarmat de cazurile în care persoane fizice și activiști au reușit să achiziționeze materiale obținute din deșeuri nucleare de la mai multe instalații de reprocesare din Europa și solicită măsuri concertate urgente pentru a crește securitatea materialelor și instalațiilor radioactive și nucleare;

77.

regretă lipsa unor obiective clare în comunicarea Comisiei și în concluziile Consiliului cu privire la Planul de acțiune în domeniul CBRN cu privire la protecția adecvată a rețelelor de transport public și la sănătatea utilizatorilor lor, având în vedere nenumăratele atacuri teroriste care au vizat transportul în ultimii ani și riscul general crescut de incidente CBRN survenite în timpul transportului de materiale CBRN; invită statele membre să garanteze protecția înainte de expunere a personalului de intervenție de urgență la incidente CBRN, precum și tratamentul post-expunere a victimelor, în special împotriva agenților patogeni biologici;

78.

subliniază faptul că un incident CBRN ar putea avea efecte pe termen lung asupra creșterii culturilor destinate alimentării și, prin urmare, poate afecta negativ siguranța și securitatea alimentară a UE; invită Comisia să ia în considerare acest lucru la elaborarea Planului de acțiune al UE în domeniul CBRN;

79.

încurajează cooperarea și schimbul de bune practici cu țările care au dezvoltat o expertiză în materie de evaluare a riscurilor CBRN, de prevenire, depistare, comunicare și reacție, cum ar fi Statele Unite, Australia și India;

80.

încurajează politicile comune în domeniul refacerii terenurilor afectate de contaminarea chimică, biologică, radiologică și nucleară, astfel încât să se restabilească cât mai curând posibil utilizarea normală a solului și a terenurilor, reducând, astfel, riscurile pentru sănătatea oamenilor și mediul înconjurător;

81.

invită Comisia și Consiliul să aibă în vedere elaborarea unor modele de reacție care să ofere un răspuns ideal în cazul unui incident CBRN și în care să se acorde o atenție deosebită instituțiilor de educație, instituțiilor de îngrijire medicală și centrelor de îngrijire a bătrânilor;

82.

invită statele membre ca, atunci când elaborează planuri de evacuare în cazul unui incident CBRN, să acorde o atenție deosebită nevoilor persoanelor în vârstă, ale copiilor, ale persoanelor aflate sub îngrijire medicală, ale persoanelor cu handicap și ale altor astfel de grupuri vulnerabile;

83.

invită statele membre să acorde o importanță deosebită construirii de adăposturi de protecție civilă atât în interiorul instituțiilor (publice și administrative), cât și la nivel local și regional, în care populația Uniunii să se poată refugia în cazul unor calamități;

84.

îndeamnă Comisia să încerce să obțină un acord privind standarde de securitate minime comune cu țările terțe învecinate care au pe teritoriul lor obiecte ce ar putea reprezenta pericole majore pentru securitatea ecologică și umană în UE în cazul unui accident;

85.

solicită Comisiei să prevadă în planul său de acțiune o adaptare mai flexibilă a măsurilor de securitate la dezvoltarea tehnologică;

86.

îndeamnă Comisia să facă o evaluare riguroasă a impactului măsurilor de securitate existente asupra mediului și sănătății și să se asigure că măsurile noi sunt introduse numai pe baza rezultatelor unei astfel de evaluări, care ar trebui efectuată periodic;

87.

invită Comisia să întocmească o foaie de parcurs a UE privind CBRN pentru perioada cuprinsă între momentul actual și 2013, când va fi revizuit Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN, care să cuprindă provocările și măsurile în materie de politică și în legătură cu care Comisia să raporteze în mod regulat Parlamentului cu privire la evoluțiile în curs și progresele realizate până la momentul respectiv;

88.

solicită statelor membre și Comisiei să revizuiască rapid și să aplice Planul de acțiune al UE în domeniul CBRN conform recomandărilor sale și se așteaptă ca acestea să îl implementeze cu promptitudine; solicită, în plus, Comisiei și Consiliului să prezinte Parlamentului viitorul Plan de acțiune al UE în domeniul CBRN cel puțin cu un an înainte ca acesta să ajungă în faza de implementare, astfel încât Parlamentul să își poată da avizul în timp util;

89.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/23

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 174-178,

—

având în vedere propunerea Comisiei din 28 mai 2010 privind revizuirea Regulamentului financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene (COM(2010)0260),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 21 octombrie 2008 referitoare la guvernarea și parteneriatul la nivel național, regional și la nivel de proiect în domeniul politicii regionale (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 iunie 2010 referitoare la transparența politicii regionale și finanțarea acesteia (3),

—

având în vedere Cartea albă din 17-18 iunie 2009 a Comitetului Regiunilor privind guvernanța pe mai multe niveluri și raportul de consultare,

—

având în vedere concluziile reuniunii informale la nivel ministerial care a avut loc la 16-17 martie 2010 la Malaga,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 septembrie 2004 intitulată „Responsabilitățile ce le revin statelor membre și Comisiei în ceea ce privește administrarea comună a fondurilor structurale și a fondului de coeziune - situația actuală și perspectivele pentru noua perioadă de programare de după 2006” (COM(2004)0580),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 mai 2008 privind rezultatele negocierilor referitoare la strategiile și programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013 (COM(2008)0301),

—

având în vedere raportul anual al Curții de Conturi privind execuția bugetului aferent exercițiilor financiare 2006 și 2008,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 februarie 2008 intitulată „Plan de acțiune privind întărirea rolului de supraveghere al Comisiei din cadrul gestionării repartizate a acțiunilor structurale” (COM(2008)0097),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 februarie 2009 intitulată „Raport referitor la punerea în aplicare a Planului de acțiune privind întărirea rolului de supraveghere al Comisiei din cadrul gestionării repartizate a acțiunilor structurale” (COM(2009)0042),

—

având în vedere comunicarea comisarilor Samecki și Špidla către Comisie din 28 octombrie 2009 care conține un raport interimar referitor la rezultatele planului de acțiune privind întărirea rolului de supraveghere al Comisiei din cadrul gestionării repartizate a acțiunilor structurale (SEC(2009)1463),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 februarie 2010 referitoare la impactul Planului de acțiune privind întărirea rolului de supraveghere al Comisiei din cadrul gestionării repartizate a acțiunilor structurale (COM(2010)0052),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0280/2010),

A.

întrucât aplicarea politicii de coeziune este în mare parte descentralizată și este de competența autorităților subnaționale;

B.

întrucât politica de coeziune joacă un rol primordial în aplicarea guvernanței pe mai multe niveluri, fiind un instrument de îmbunătățire a calității procesului de luare a deciziilor datorită participării în mod activ a autorităților subnaționale încă din etapa anterioară etapei legislative în cadrul dezbaterilor;

C.

întrucât prin „guvernanța pe mai multe niveluri” se înțelege acțiunea coordonată a Uniunii, a statelor membre și a entităților regionale și locale, precum și a partenerilor socio-economici și a ONG-urilor, bazată pe principiile parteneriatului și co-finanțării și destinată elaborării și aplicării politicilor Uniunii Europene, această definiție implicând partajarea responsabilității între diversele niveluri de guvernare;

D.

întrucât raportul Curții de Conturi din 2006 a demonstrat că sistemele în vigoare de control al politicii de coeziune nu erau suficient de eficiente, având o rată de eroare de 12 % în ceea ce privește cheltuielile rambursate, iar raportul din 2008 a confirmat aceste date, indicând că 11 % din fonduri au fost rambursate în mod eronat;

E.

întrucât Comisia trebuie să își întărească rolul de supraveghere cu scopul de a reduce incidența erorilor, de a îmbunătăți sistemul de control și de a spori ajutorul acordat autorităților subnaționale și beneficiarilor, toate acestea conducând, pe termen lung, la o politică și mai orientată spre rezultate și mai ușor de aplicat;

F.

întrucât procedurile prea complexe de solicitare a finanțării și numărul prea ridicat de controale riscă să descurajeze eventuali beneficiari ai politicii de coeziune;

G.

întrucât soluțiile practice așteptate de concetățenii noștri în domeniul serviciilor publice (cum ar fi transporturile publice, apa potabilă, sănătatea publică, locuințele sociale și învățământul de stat) pot fi obținute numai printr-o bună guvernare care include două sisteme complementare: pe de-o parte, sistemul instituțional, care prevede distribuirea competențelor și a bugetelor către stat și autoritățile locale și regionale și, pe de altă parte, sistemul de parteneriat, care grupează diferiți actori publici și privați interesați de aceeași tematică într-un anumit teritoriu;

H.

întrucât parteneriatul ar trebui să ia în considerare toate comunitățile și grupurile relevante, poate aduce avantaje și valoare adăugată aplicării politicii de coeziune prin sporirea legitimității, garantarea transparenței și a unei mai bune absorbții a fondurilor, și întrucât parteneriatul ar trebui evaluat, de asemenea, în funcție de valoarea socială și civică pe care o reprezintă;

I.

întrucât o abordare integrată ar trebui să țină seama de caracteristicile specifice ale regiunilor (dezavantaje geografice și naturale, depopulare, regiune ultraperiferică etc.) pentru a fi în măsură să răspundă provocărilor care apar la nivel local și regional,

1.

salută Cartea albă a COR privind guvernanța pe mai multe niveluri și recunoașterea subsidiarității subnaționale în Tratatul de la Lisabona; subliniază faptul că abordarea pe mai multe niveluri ar trebui să se aplice părților implicate la același nivel atât vertical, cât și orizontal în ceea ce privește politicile Uniunii unde statele au competențe comune, inclusiv în ceea ce privește politica de coeziune;

2.

salută concluziile reuniunii informale la nivel ministerial de la Malaga din martie 2010 și consideră că guvernanța pe mai multe niveluri reprezintă o condiție prealabilă pentru realizarea coeziunii teritoriale în Europa; solicită ca acest principiu să devină obligatoriu pentru statele membre în domeniile de politică unde impactul teritorial este semnificativ cu scopul de a asigura dezvoltarea teritorială echilibrată, în conformitate cu principiul subsidiarității; subliniază că o astfel de prevedere nu ar trebui în niciun caz să conducă la proceduri mai greoaie;

3.

consideră că o guvernanță satisfăcătoare pe mai multe niveluri ar trebui să se bazeze pe o abordare ascendentă, ținând cont de diversitatea administrativă la nivelul fiecărui stat membru; invită statele membre să identifice cele mai eficiente metode de aplicare a guvernanței la diferitele niveluri și să îmbunătățească colaborarea cu autoritățile regionale și locale, precum și cu administrația comunitară, de exemplu prin invitarea funcționarilor de la toate nivelurile de guvernare la reuniunile periodice organizate cu Comisia sau prin stabilirea de pacte teritoriale europene care să asocieze, în mod voluntar, diferitele niveluri de guvernare competente;

4.

recomandă ca analiza de impact teritorial să devină o practică standard prin implicarea, din faza inițială a deciziei politice, a diferiților actori vizați, astfel încât să fie identificate repercusiunile economice, sociale și de mediu ale propunerilor legislative și nelegislative comunitare asupra regiunilor;

5.

subliniază că, datorită relațiilor transfrontaliere care s-au format între actorii din sectorul public și privat, guvernanța pe mai multe niveluri permite o mai bună exploatare a potențialului oferit de cooperarea teritorială; îndeamnă statele membre care nu au făcut-o încă să adopte fără întârziere dispozițiile necesare în vederea înființării Grupărilor europene de cooperare teritorială; recomandă Comisiei să încurajeze schimbul de informații între GECT existente deja și cele în curs de înființare în cadrul programelor existente; felicită Comitetul Regiunilor pentru calitatea activității sale referitoare la GECT și solicită ca instrumentele sale, în special platforma sa de monitorizare a Strategiei Lisabona și rețeaua sa de monitorizare a subsidiarității, să fie folosite pentru a se promova schimbul de bune practici între regiuni și statele membre cu scopul identificării și stabilirii în comun a obiectivelor, a planificării ulterioare a acțiunilor și, în final, a realizării unei evaluări comparative a rezultatelor politicii de coeziune;

6.

invită autoritățile naționale, regionale și locale să utilizeze mai des abordarea integrată în perioada de programare actuală; propune ca această abordare să devină obligatorie în contextul viitoarei politici de coeziune; consideră că o abordare integrată și flexibilă ar trebui nu numai să ia în considerare aspectele economice, sociale și de mediu ale dezvoltării teritoriale, dar și să permită coordonarea intereselor diverșilor actori vizați, ținând seama de caracteristicile teritoriale specifice, pentru a face față provocărilor care apar la nivel local și regional;

7.

îndeamnă Comisia să elaboreze un ghid pentru actorii din sectorul public și privat privind metodele de punere în practică a principiilor de guvernanță pe mai multe niveluri și a abordării integrate; recomandă ca măsurile ce vizează promovarea acestor două abordări să fie finanțate în cadrul asistenței tehnice oferite de FEDER;

8.

recomandă Comitetului Regiunilor să folosească zilele porților deschise din 2011 și, în cazul în care acest lucru ar mai fi posibil în momentul actual, zilele porților deschise din 2010 ca pe o oportunitate de a încuraja și aprofunda dezbaterile privind identificarea celor mai adecvate metode de promovare a guvernanței pe mai multe niveluri; sugerează lansarea și introducerea unei etichete europene în materie de guvernanță pe mai multe niveluri în toate regiunile UE, începând cu 2011;

9.

constată că mecanismele de furnizare descentralizate sunt un factor esențial în guvernanța pe mai multe niveluri; îndeamnă statele membre și regiunile, având în vedere necesitatea simplificării, să delege mai departe, dacă este cazul, punerea în aplicare a unei părți din programele operaționale și, mai ales, să utilizeze mai bine subvențiile globale; le invită pe acestea să adopte măsurile de descentralizare necesare, atât la nivel legislativ, cât și bugetar, astfel încât sistemul de guvernanță pe mai multe niveluri să poată funcționa eficient și în conformitate cu principiul parteneriatului și cu cel al subsidiarității; subliniază că autoritățile regionale și cele locale, în special cele cu puteri legislative, ar trebui să fie mai implicate, deoarece dețin cele mai multe informații cu privire la potențialul și necesitățile regiunilor lor și ar putea, prin urmare, să contribuie la îmbunătățirea procesului de aplicare a politicii de coeziune;

10.

îndeamnă statele membre să implice autoritățile regionale și locale competente și reprezentanții societății civile încă din etapele inițiale ale negocierilor privind legislația Uniunii și programele care beneficiază de fonduri structurale cu scopul de a face posibil dialogul în timp util la diferitele niveluri ale guvernării; îndeamnă aceste autorități să facă parte din organele de luare a deciziilor responsabile, pe picior de egalitate cu reprezentanții naționali;

11.

subliniază faptul că, pentru a asigura o absorbție eficientă a fondurilor și pentru a garanta un impact maxim al acestora, este necesară o capacitate administrativă și regională suficientă atât la nivelul UE, cât și la nivel regional și local; invită, prin urmare, Comisia să își amelioreze capacitatea administrativă pentru a crește valoarea adăugată a politicii de coeziune și a asigura sustenabilitatea măsurilor și statele membre să asigure structuri administrative corespunzătoare și capital uman în ceea ce privește recrutarea, remunerarea, formarea, resursele, procedurile, transparența și accesibilitatea;

12.

invită, de asemenea, statele membre să consolideze, dacă este necesar, rolul autorităților regionale și locale în pregătirea, gestionarea și punerea în aplicare a programului, precum și în creșterea resurselor aflate la dispoziția acestora; recomandă adoptarea, în cadrul politicii de coeziune, a metodologiei de dezvoltare locală bazate pe parteneriate locale, în special pentru proiectele legate de aspecte urbane, rurale și transfrontaliere; invită Comisia să încurajeze parteneriatele între regiuni care au un potențial specific de dezvoltare asemănător și să se asigure că există un cadru adecvat la nivelul UE pentru coordonarea cooperării macroregionale;

13.

consideră că principiile parteneriatului și cofinanțării susțin autoritățile subnaționale în asumarea răspunderii cu privire la punerea în aplicare a politicii de coeziune; își reafirmă angajamentul față de aceste principii de bună gestionare și solicită ca acestea să fie în continuare aplicate în ciuda limitării cheltuielilor publice ca urmare a crizei economice;

14.

recomandă consolidarea practicii parteneriatului și îndeamnă Comisia să prezinte o definiție comună a conceptului de parteneriat ca o condiție pentru realizarea de parteneriate reale cu autoritățile regionale și locale și reprezentanții societății civile; solicită Comisiei să controleze temeinic aplicarea acestui principiu prin crearea de instrumente de evaluare specifice și să disemineze cele mai bune practici în acest domeniu prin intermediul instrumentelor TIC; reamintește că parteneriatul poate contribui la eficacitate, eficiență, legitimitate și transparență în toate fazele de programare și punere în aplicare a fondurilor structurale și poate spori gradul de angajament față de rezultatele programelor, precum și gradul de asumare a acestora; subliniază rolul important jucat de voluntariat în procesul de parteneriat;

15.

atrage atenția asupra obligației de a consulta opinia publică prin organizațiile care reprezintă societatea civilă și prin ONG-uri în vederea reflectării propunerilor acestora și subliniază faptul că participarea societății civile contribuie la legitimitatea procesului de luare a deciziilor; constată că eforturile depuse pentru a implica opinia publică în faza pregătitoare a programelor operaționale pentru perioada 2007-2013 nu au avut succesul scontat; solicită Comisiei să identifice bunele practici și să faciliteze aplicarea acestora pentru a asigura o mai mare participare a cetățenilor înainte de viitoarea perioadă de programare;

16.

solicită ca principiul guvernanței pe mai multe niveluri să fie integrat în toate etapele de elaborare și de implementare a Strategiei UE 2020 pentru a asigura asumarea reală a rezultatelor de către autoritățile regionale și locale, care trebuie să o aplice; subliniază, în acest context, propunerea referitoare la un pact teritorial al autorităților locale și regionale privind strategia Europa 2020 pentru a încuraja regiunile și municipiile să contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategiei 2020;

17.

recomandă Comisiei să analizeze din nou posibilitățile de aplicare a proiectului-pilot inițiat de Parlamentul European și intitulat „Erasmus pentru aleșii locali și regionali” și, în vederea ridicării standardului privind propunerile de proiecte și a realizării obiectivului privind eficiența, invită Comisia să aplice, în temeiul rubricii bugetare privind acordarea de asistență tehnică operațională în cadrul FEDER, un mecanism de formare și de mobilitate pentru actorii locali și regionali cu privire la desfășurarea programelor politicii de coeziune împreună cu parteneri specializați în aplicarea conceptelor de abordare integrată și de guvernanță pe mai multe niveluri; solicită, prin urmare, Comisiei să aloce în mod eficient fonduri pentru aceste inițiative și să intensifice colaborarea cu autoritățile regionale și locale, inclusiv prin intermediul Comitetului Regiunilor;

18.

consideră că rețelele europene la nivelul regiunilor ar trebui să-și extindă activitatea în domeniul schimbului de bune practici în materie de guvernanță și de parteneriat, să pună și mai mult accentul pe învățămintele politice și strategice dobândite în ciclurile de programare anterioare și să asigure accesul public la informațiile-cheie privind cele mai bune practici în toate limbile Uniunii Europene, contribuind astfel la aplicarea efectivă a bunelor practici;

19.

consideră că întărirea rolului autorităților locale și regionale trebuie să corespundă consolidării rolului de supraveghere al Comisiei, punându-se accentul mai degrabă pe controlul sistemelor de audit, decât pe proiectele unice; solicită, în acest context, crearea unui sistem al UE de certificare a organismelor naționale de audit; îndeamnă Comisia să finalizeze aprobarea rapoartelor de evaluare a conformității cu scopul de a evita întârzierea plăților și pierderea de fonduri ca urmare a nerespectării angajamentelor și să prezinte o propunere privind riscul de eroare acceptabil înainte de 2012;

20.

salută concluziile raportului Comisiei privind planul de acțiune din februarie 2010 și măsurile corective și de prevenire inițiate până în prezent; invită DG REGIO să continue aceste activități pe întreaga durată a perioadei de aplicare pentru a menține dinamica planului de acțiune;

21.

subliniază faptul că inițiativele europene în domeniul politicii de coeziune și al politicii structurale trebuie să fie mai bine coordonate pentru a nu compromite coerența politicii regionale; solicită, prin urmare, intensificarea coordonării în cadrul Comisiei între DG REGIO, responsabilă cu politica de coeziune și structurală, și direcțiile generale responsabile cu inițiativele relevante specifice acestui sector; solicită, ținând seama de consolidarea drepturilor autorităților regionale și locale consacrată de Tratatul de la Lisabona, ca acestea să fie implicate mai mult în elaborarea politicii în cadrul Comisiei, pentru a crește responsabilitatea la nivelul responsabililor proiectelor; solicită, cu toate acestea, și efectuarea de către Comisie a unui control mai strict al rezultatelor, la fața locului, pentru a evalua mai bine eficiența structurilor proiectelor și eficacitatea acțiunilor în raport cu obiectivul urmărit;

22.

invită Comisia să consolideze inițiativa „formarea formatorilor” pentru autoritățile administrative și de certificare; subliniază că ar trebui să existe o monitorizare constantă cu scopul garantării transferului real al conținuturilor formărilor către nivelurile inferioare în mod echilibrat, fără ca actorii implicați la nivel local să fie neglijați;

23.

îndeamnă Comisia să lanseze cu rapiditate noul portal în baza de date IFC 2007, care permite accesul direct la informațiile relevante tuturor actorilor care se ocupă cu fonduri structurale; recomandă statelor membre să promoveze și să difuzeze informații cu privire la acest instrument atât în rândul autorităților locale și regionale, cât și al beneficiarilor finali;

24.

invită Comisia să aplice mecanisme suplimentare de asistență tehnică pentru a promova cunoștințele la nivel regional și local cu privire la aspectele legate de aplicare, în special în cadrul statelor membre în care, conform evaluării ex-post realizate de Comisie cu privire la programele politicii de coeziune pentru perioada 2000-2006, există probleme foarte persistente legate de capacitatea lor administrativă în ceea ce privește implementarea programelor respective;

25.

solicită o aplicare standardizată a modelului de informare unică și de audit unic (SISA) la toate nivelurile de audit pentru a evita duplicarea auditurilor și controlul excesiv; îndeamnă Comisia să publice un manual de audit unic, care să includă toate orientările elaborate până acum;

26.

invită statele membre să exploateze în continuare instrumentele de inginerie financiară ca metodă de creștere a calității proiectelor și a gradului de participare a actorilor din sectorul privat, în special a IMM-urilor, la proiectele europene; invită Comisia să simplifice normele de funcționare a acestor instrumente, a căror complexitate actuală limitează gradul lor de utilizare;

27.

își exprimă convingerea cu privire la faptul că respectarea procedurilor nu se poate face prin compromiterea calității intervențiilor; solicită Comisiei elaborarea, în viitor, a unei politici și mai orientate către rezultate, care să se axeze pe rezultate de calitate și pe dezvoltarea de proiecte strategice, nu pe efectuarea de controale; în acest sens, îndeamnă Comisia să elaboreze indicatori obiectivi și măsurabili care să fie comparabili în întreaga Uniune pentru a realiza sisteme mai bune de monitorizare și de evaluare și să analizeze în continuare necesitatea stabilirii unor reguli flexibile pentru situațiile de criză economică;

28.

subliniază că procedurile transparente și clare contribuie la buna guvernanță; salută, prin urmare, simplificarea continuă a regulamentului financiar și a normelor de reglementare a fondurilor structurale și invită statele membre să respecte pe deplin cerințele regulamentului financiar revizuit și să publice informații privind beneficiarii finali ai fondurilor structurale; îndeamnă Comisia să propună norme ușor de înțeles, care să nu necesite modificări frecvente; solicită simplificarea arhitecturii fondurilor după 2013, nu ca efect al crizei economice, ci ca principiu general al viitoarei politici de coeziune, pentru a facilita absorbția fondurilor și recomandă creșterea gradului de transparență și de flexibilitate în ceea ce privește utilizarea fondurilor UE cu scopul de a evita crearea unei sarcini administrative suplimentare care poate descuraja potențialii parteneri cu privire la participarea acestora la proiecte;

29.

salută raportul strategic al Comisiei privind punerea în aplicare a programelor politicii de coeziune pentru 2010, deoarece acesta poate fi o sursă importantă de informații în procesul de elaborare a politicii; consideră că trebuie, de asemenea, să se țină în mod serios seama de concluziile acestuia în ceea ce privește formularea propunerilor de îmbunătățire a aplicării eficiente a programelor politicii de coeziune;

30.

își reafirmă angajamentul pentru o politică de coeziune puternică și bine finanțată care asigură dezvoltarea armonioasă a tuturor regiunilor din Uniunea Europeană; solicită menținerea mijloacelor financiare ale acestei politici după 2013 și respingerea oricărei tentative de renaționalizare;

31.

invită Comisia să adopte principiile diferențierii și proporționalității în viitoarele regulamente și să adapteze cerințele în funcție de amploarea programelor și de natura partenerilor, în special în cazul în care sunt implicate autoritățile publice locale; solicită utilizarea la o scară mai largă a sumelor și tarifelor forfetare pentru toate fondurile, în special pentru cheltuielile generale și asistența tehnică; propune să fie prevăzute criterii de evaluare mai flexibile în vederea încurajării proiectelor inovatoare și cerințe mai puțin riguroase pentru proiectele-pilot; încurajează Comisia să dezvolte principiul unei „legături de încredere” cu statele membre care se angajează și reușesc să asigure o bună utilizare a fondurilor;

32.

în vederea elaborării, în viitor, a unei politici mai ușor de aplicat, solicită creșterea gradului de armonizare și de integrare a normelor de reglementare a fondurilor structurale, evitând fragmentarea unui proces în părți diferite pentru a solicita fonduri diferite; recomandă ca accentul să nu se pună doar pe regularitatea cheltuielilor, ci și pe calitatea intervențiilor și ca resursele să fie direcționate înspre consolidarea asistenței în domeniul administrării;

33.

invită Comisia să prezinte cât mai curând propuneri de regulamente privind viitoarea perioadă de programare, să adopte regulamentul de punere în aplicare, să elaboreze orientările necesare și să organizeze la timp programe de formare în legătură cu acestea, precum și să faciliteze procesul de negociere și de aprobare a programelor operaționale pentru a evita orice întârziere în ceea ce privește aplicarea politicii de coeziune și absorbția fondurilor după 2013;

34.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și statelor membre.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/29

—

având în vedere Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, în special Titlul I și Titlul XVIII,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 25 și 26 martie 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor intitulată „O Europă competitivă într-o economie globalizată: – O contribuție la strategia UE pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă” (COM(2006)0567),

—

având în vedere Raportul anual al OCDE pentru 2009,

—

având în vedere lucrarea Parteneriate de succes: un ghid, Forumul OCDE LEED pentru parteneriate și guvernanță locală, 2006,

—

având în vedere Raportul privind competitivitatea globală 2009-2010, Forumul Economic Mondial, Geneva, Elveția, 2009,

—

având în vedere raportul independent „O agendă pentru o politică de coeziune reformată – O abordare teritorială pentru a răspunde la provocările și așteptările Uniunii Europene” elaborat în aprilie 2009 de către Fabrizio Barca la solicitarea d-nei Danuta Hübner, comisar pentru politică regională,

—

având în vedere documentul strategic al Consiliului Municipalităților și Regiunilor Europene intitulat „Viitorul politicii de coeziune a UE”, Bruxelles, decembrie 2009,

—

având în vedere Rezoluția Adunării Regiunilor Europene (ARE) referitoare la politica regională post-2013, adoptată de către Adunarea Generală a ARE la 8 noiembrie 2007 la Udine, Italia,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor privind rezultatele negocierilor referitoare la strategiile și programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013 (COM(2008)0301),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului privind fondurile structurale 2007–2013: rezultatele negocierilor privind strategiile naționale din domeniul politicii de coeziune și programele operaționale (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 24 martie 2009 privind cele mai bune practici din domeniul politicii regionale și obstacolele din calea utilizării fondurilor structurale (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 21 octombrie 2008 referitoare la guvernanța și parteneriatul la nivel național, regional și la nivel de proiect în domeniul politicii regionale (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la Cartea verde privind coeziunea teritorială și stadiul dezbaterilor referitoare la viitoarea reformă a politicii de coeziune (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la UE 2020 (5),

—

având în vedere Al patrulea raport privind coeziunea economică și socială (COM(2007)0273),

—

având în vedere Al 20-lea raport anual al Comisiei privind punerea în aplicare a fondurilor structurale (2008) (COM(2009)0617),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Mobilizarea investițiilor private și publice în vederea relansării economice și realizării unei transformări structurale pe termen lung: dezvoltarea parteneriatelor public-privat” (COM(2009)0615),

—

având în vedere alineatul (37) din Rezoluția sa din 14 februarie 2006 privind reforma ajutorului de stat 2005-2009 (6),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0309/2010),

A.

întrucât promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, precum și a solidarității între statele membre constituie unul dintre obiectivele Uniunii Europene, astfel cum se menționează la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

B.

întrucât competitivitatea globală a Uniunii poate fi realizată în măsura în care politicile interne susțin capacitatea de a răspunde provocărilor globale printr-o economie sustenabilă cu emisii reduse de carbon, care să protejeze biodiversitatea, perioadele de recesiune oferind imaginea modului în care regiunile mai puțin dezvoltate au capacitate redusă de revenire;

C.

întrucât competitivitatea și coeziunea nu sunt nici contradictorii, nici incompatibile, ci prezintă elemente de complementaritate;

D.

întrucât, deși în Uniune s-au înregistrat progrese importante în materie de convergență, în ultimele rapoarte privind coeziunea se observă o tendință de înrăutățire a disparităților teritoriale dintre regiunile UE, de exemplu în ceea ce privește accesibilitatea, în special pentru regiunile UE dezavantajate din punct de vedere structural, dar și la nivel intraregional și în cadrul teritoriilor UE, ceea ce ar putea conduce la o segregare teritorială și ar putea mări diferențele dintre nivelurile de prosperitate ale regiunilor UE;

E.

întrucât OECD în cadrul Raportului 2009 a recomandat creșterea pe termen lung concentrându-se pe importanța taxelor, investițiile în infrastructură, educație și forță de muncă, și reglementarea pieței producției, subliniind astfel rolul acestora;

F.

întrucât Forumul Economic Mondial, în Raportul său privind competitivitatea globală 2009, prezintă, ca și în celelalte rapoarte, rolul determinant pe care îl are infrastructura, ca pilon 2 în setul celor 12 piloni în baza cărora este analizată competitivitatea globală, precizând că infrastructura de calitate este o condiție esențială pentru diminuarea distanțelor, atragerea de investiții străine și asigurarea posibilității de dezvoltare economică,

G.

întrucât, în ultimă instanță, competitivitatea nu poate fi realizată decât dacă creșterea economică este cu adevărat sustenabilă în întreaga UE;

H.

întrucât în raportul grupului de experți independenți privind cercetarea, dezvoltarea și inovarea constituit în urma summitului de la Hampton Court și prezidat de dl Esko Aho, intitulat „Crearea unei Europe inovatoare” sunt identificate sectoarele-cheie - e-sănătate, produse farmaceutice, transport și logistică, mediu, conținut digital, energie și securitate - în cazul cărora este posibil ca o piață a inovării să fie eficientă iar o politică publică să aibă un rol semnificativ;

I.

întrucât pentru atingerea obiectivelor UE 2020 este nevoie de recunoașterea nivelului inițial al inegalității în legătură cu gradul de dezvoltare și limitările existente, precum și fixarea obiectivelor conform cu situația reală și nevoile identificate prin consultarea tuturor actorilor, plasați pe diverse niveluri de guvernare;

J.

întrucât Consiliul European din martie 2010 a apreciat importanța promovării coeziunii economice, sociale și teritoriale, printre altele prin dezvoltarea infrastructurii, pentru a contribui la succesul Strategiei UE 2020, în contextul în care noua strategie va avea în vedere abordarea blocajelor dezvoltării economice;

K.

întrucât politica de coeziune s-a dovedit a fi un instrument eficient pentru a răspunde în mod flexibil la provocările socio-economice generate de criza financiară;

L.

întrucât, pe lângă existența unei bune infrastructuri, principalele premise ale competitivității constau în promovarea cercetării, inovării și dezvoltării tehnologice și disponibilitatea unor programe de formare profesională corespunzătoare de înaltă calitate pentru persoanele din regiuni;

M.

întrucât regiunile vor juca un rol crucial în limitarea efectelor crizei asupra populației, motiv pentru care ar trebui să adopte principiul parteneriatului și să elaboreze instrumente adecvate pentru evaluarea ex ante a impactului teritorial al diferitelor tipuri de politici, pentru a înfrunta provocări majore, precum adaptarea la globalizare, schimbările demografice și, implicit, depopularea a regiunilor, schimbările climatice, problemele referitoare la energie și protejarea biodiversității, precum și noile provocări generate de criză;

N.

întrucât, așa cum au dovedit rezultatele negocierilor referitoare la strategiile și programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007 – -2013, calitatea programelor și implicarea factorilor relevanți la fiecare nivel de guvernare a sporit, reprezentând un pas înainte spre atingerea obiectivelor de la Lisabona pentru competitivitatea economică și angajarea forței de muncă;

O.

întrucât reformarea politicii de coeziune trebuie să conducă la o îmbunătățire a acesteia, prin o mai bună corelare, o mai bună coordonare și sinergie între politicile europene, fără a ajunge în situația de a subordona o politică alteia, conform cu nevoile și obiectivele de dezvoltare durabilă ale Uniunii;

P.

întrucât implicarea actorilor locali și regionali în politica de coeziune se reflectă în strategiile regionale și locale ale acestora de promovare a dezvoltării economice și a includerii sociale;

Q.

întrucât competitivitatea economică a regiunilor rămase în urmă este susținută prin dezvoltarea capacităților acestora, inclusiv a infrastructurii de orice tip și face posibil accesul la educație, cercetare și inovare;

R.

întrucât, în timp ce unele elemente ale arhitecturii acestor instrumente, cum ar fi termene comune și alinierea cu agenda de la Lisabona, permit realizarea de sinergii, există încă diferențe, cum ar fi temeiurile juridice diferite, orientarea tematică versus orientarea teritorială și gestionarea partajată versus cea centralizată,

1.

evidențiază realizările politicii de coeziune a UE și rolul esențial al implementării acesteia pentru succesul strategiei UE 2020 ca un instrument al UE pentru eliminarea discrepanțelor între regiuni, asigurarea creșterii competitivității regiunilor, realizarea reformelor structurale și creșterea adaptabilității regiunilor la contextul economic global;

2.

apreciază că, în perioada 2007-2013, toate statele membre au alocat o sumă semnificativă din contribuțiile lor financiare totale cercetării și dezvoltării (R&D), inovării și dezvoltării unei economii bazate pe cunoaștere, ceea ce a avut drept rezultat 246 de programe operaționale naționale sau regionale, cu o sumă de aproximativ 86 de miliarde EUR alocată cercetării și inovării, dintre care 50 de miliarde EUR au fost deja alocate pentru R&D de bază și pentru inovare; subliniază faptul că, deoarece cercetarea și inovarea sunt esențiale pentru îmbunătățirea competitivității UE în fața provocărilor globale, trebuie să continue investițiile în aceste domenii și să se realizeze evaluări periodice bazate pe rezultate; de aceea, în perspectiva viitoarei perioade de programare, recomandă statelor membre și Comisiei să aloce resurse suficiente de la fondurile structurale pentru cercetare și inovare, în special pentru activități de inovare sustenabilă, și să consolideze capacitățile de cercetare; subliniază necesitatea de a promova și aplica modele de succes în cadrul triunghiului cunoașterii și de a asigura dezvoltarea durabilă a cercetării la nivel regional și a cadrelor strategice pentru inovare în colaborare cu întreprinderile, centrele de cercetare, universitățile și autoritățile publice; accentuează potențialul grupărilor regionale de inovare, a căror activitate se bazează în mare măsură pe cunoaștere, de a mobiliza competitivitatea regională și solicită o mai bună coordonare a fondurilor structurale și a celui de-Al șaptelea PC pentru cercetare și dezvoltare tehnologică;

3.

subliniază faptul o mai mare concentrare a resurselor politicii de coeziune poate asigura o contribuție semnificativă a acestor politici la stimularea competitivității, a inovării și a ocupării forței de muncă în UE;

4.

subliniază rolul esențial pe care îl are sectorul public, la toate nivelurile de guvernare, precum și sectorul privat, în reconstruirea încrederii și solidarității prin implementarea politicii de coeziune în perioada de recesiune, iar ulterior prin garantarea unor oportunități egale în ceea ce privește accesul la investiții publice, în special în infrastructură, tehnologii noi și capital uman, și garantarea dezvoltării durabile;

5.

subliniază strânsa legătură dintre competitivitatea economică a regiunilor UE și existența unui nivel adecvat al ocupării forței de muncă, a unei forțe de muncă educate și calificate, a securității sociale și a accesului la serviciile publice; în acest context, ia act de faptul că sprijinirea coeziunii sociale în cadrul politicii de coeziune crește importanța acestei politici pentru întreg ansamblul competitivității regionale la scară globală;

6.

consideră că, în conformitate cu spiritul Tratatelor, o politică de coeziune care își propune să reducă diferențele între nivelurile de dezvoltare ale regiunilor și le pregătește pentru a răspunde provocărilor generate de globalizare (schimbări demografice, depopularea zonelor rurale, schimbări climatice și protecția biodiversității), având în vedere punctele forte și slabe specifice pe care le a, s-a dovedit esențială pentru procesul de integrare europeană;

7.

subliniază faptul că prin creșterea sinergiilor dintre cercetare, dezvoltare și inovare, pe o parte, și politicile de coeziune, provocările strategiei UE 2020 pot fi depășite mai ușor; reamintește faptul că politica de coeziune trebuie să joace un rol important în Strategia UE 2020, întrucât această politică stimulează schimbările structurale din întreaga Europă și sprijină principalele priorități în materie de investiții la toate nivelurile – local, regional, național și transfrontalier, asigurând coeziunea socială, economică, și teritorială; subliniază totuși că, deși prioritățile politicii de coeziune ar trebui aliniate la obiectivele UE 2020, trebuie să rămână o politică independentă capabilă să țină seama de specificul regional și să sprijine regiunile mai fragile și cu nevoi mai stringente în așa fel încât acestea să depășească dificultățile socio-economice și handicapurile naturale și să se reducă disparitățile; apreciază că asigurarea continuității direcțiilor deja funcționale ale politicii de coeziune va asigura dimensiunea regională a CDI și va genera locuri de muncă în sectoare inovatoare;

8.

susține punctele de vedere exprimate în Cartea Verde privind coeziunea teritorială cu privire la competitivitate, care depinde de crearea de legături cu alte teritorii pentru a se asigura că valorile comune sunt utilizate într-un mod coordonat și sustenabil, pentru a valorifica potențialul inerent al diversității teritoriale a Uniunii Europene; în acest context, subliniază importanța pe care o are pentru competitivitate și pentru deschiderea tuturor teritoriilor dezvoltarea coordonată și integrată a transporturilor și a TCI precum și folosirea în comun, ori de câte ori este posibil, a infrastructurilor pentru energie, servicii de îngrijiri de sănătate, cercetare, educație și protecția mediului; invită Comisia Europeană să facă propuneri concrete privind definirea și implementarea coerentă a obiectivului coeziunii teritoriale;

9.

consideră ca statele membre trebuie să sprijine abordarea de tip place-based approach pentru conceperea și implementarea politicii de coeziune; recunoaște că rolul regiunilor diferă de la un stat la altul în funcție de structura politico-administrativă; solicită aplicarea corespunzătoare a principiului subsidiarității, în accepțiunea sa strictă și largă prevăzute de TFUE, și realizarea unor îmbunătățiri în actuala perioadă de programare, prin încurajarea aplicării principiului descentralizării până la nivelul autorităților locale, în vederea îmbunătățirii absorbției fondurilor; consideră contraproductiv, în acest context, faptul că regiunile gestionează în medie doar 30,5 % din bugetul total alocat politicii de coeziune, restul fiind gestionat de guvernele centrale; de aceea, consideră că în viitor principiul parteneriatului trebuie consolidat considerabil;

10.

consideră că teritoriile frontaliere în special evidențiază problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană în legătură cu provocările legate de deschiderea frontierelor, de realizarea pieței interne și de globalizare; subliniază faptul că în cazul acestor teritorii competitivitatea poate fi subminată de necesitatea de a face față unor sisteme fiscale și de bunăstare concurente, unor sisteme administrative complexe și fluxurilor migratorii între regiuni și state; subliniază importanța elaborării instrumentelor necesare pentru cooperarea transfrontalieră și guvernanța pe mai multe niveluri și invită Comisia să încurajeze schimburile de informații și de practici recomandate;

11.

reamintește faptul că coeziunea teritorială are un caracter orizontal și multisectorial și că, prin urmare, politicile Uniunii trebuie să își aducă aportul la realizarea acesteia; reiterează faptul că acest concept nu se limitează la efectele politicii regionale, ci presupune și coordonarea cu alte politici ale Uniunii îndreptate către o dezvoltare durabilă cu rezultate sesizabile la nivelul regiunilor, pentru a dezvolta și utiliza pe deplin formele specifice ale potențialului regional și pentru a spori impactul acestora pe teren, consolidând competitivitatea și gradul de atractivitate al regiunilor și realizând o coeziune teritorială; este de părere că, pentru a se ajunge la o dezvoltare teritorială mai echilibrată în cadrul Uniunii Europene, coordonatele-cheie ale coeziunii teritoriale sunt „concentrarea, cooperarea și conectarea”;

12.

subliniază faptul că guvernarea pe mai multe niveluri presupune asumarea responsabilității pentru programe, permițând o mai bună exploatare a potențialului cooperării teritoriale și că, prin urmare, pentru ca Uniunea Europeană să poată urmări obiective comune prin utilizarea unor măsuri coerente orientate către rezultate concomitent cu stabilirea de priorități regionale și locale specifice, ar trebui respectate principiile guvernanței pe mai multe niveluri;

13.

apreciază rezultatele inițiativelor URBAN și LEADER și subliniază necesitatea de a utiliza această experiență din trecut și exemplele asociate de bune practici în edificarea unui cadru pentru dezvoltarea integrată echilibrată rural-urban, în funcție de necesitățile fiecărei regiuni; invită Comisia să analizeze și să propună metodologii de lucru pentru încurajarea parteneriatelor urban-rural, pentru combaterea fenomenului de depopulare a zonelor rurale și, în același timp, pentru stimularea dezvoltării urbane durabile, întrucât aproape 80 % din populația UE trăiește în zone urbane; subliniază faptul cp atât zonele urbane, cât și cele rurale joacă un rol dinamic în dezvoltarea economică regională și subliniază necesitatea, în perspectiva viitoarei perioade de programare, de a investi în proiecte atât urbane, cât și suburbane, și de a asigura o mai bună coordonare cu programele de dezvoltare rurală;

14.

susține că parteneriatul este un principiu de bază în stabilirea conținutului politicii de coeziune, abordarea de la bază la vârf accentuând capacitatea administrativă și calitatea procesului de programare; consideră că toate nivelurile de guvernare trebuie să aibă o intervenție convergentă, complementară și productivă în stimularea competitivității economice a UE; invită Comisia să ofere o definiție mai clară a principiului parteneriatului pentru asigurarea creării de parteneriate reale cu autoritățile regionale și locale și pentru facilitarea schimburilor de bune practici între regiuni;

15.

subliniază faptul că pentru buna gestionare a politicii de coeziune co-finanțarea este un principiu fundamental; solicită aplicarea continuă a acestuia, în ciuda restricțiilor generate asupra cheltuielilor publice ca urmare a crizei financiare;

16.

subliniază necesitatea de a promova spiritul întreprinzător și de a susține întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), recunoscând rolul de prim rang jucat de acestea în promovarea competitivității economice și crearea de locuri de muncă; subliniază necesitatea revizuirii și consolidării rolului instrumentelor UE care sprijină competitivitatea europeană în vederea raționalizării procedurilor administrative, a facilitării accesului la finanțare, în special pentru IMM-uri, a introducerii unor mecanisme inovatoare de stimulare bazate pe atingerea obiectivelor legate de o creștere inteligentă, sustenabilă și cu caracter integrator, precum și a promovării unei cooperări mai strânse cu Banca Europeană de Investiții și alte instituții financiare; în acest context, apreciază valoarea adăugată a instrumentelor de inginerie financiară si încurajează utilizarea acestora, precum și a fondurilor revolving și a împrumuturilor nerambursabile globale pe o scară cat mai largă, în vederea atingerii de sinergii pozitive și a maximizării rezultatelor; se pronunță, de asemenea, în favoarea unui acces simplificat la capitalul de risc și la microfinanțare;

17.

în plus, subliniază faptul că aplicarea eficientă a politicii de coeziune depinde într-o mare măsură de modul în care aceasta este concepută și, prin urmare, implicarea autorităților locale și regionale încă din primele etape ale acestui proces în conturarea și aplicarea viitoarei politici de coeziune constituie este esențială; evidențiază, de asemenea, necesitatea dezvoltării parteneriatelor pe orizontală si verticală între autoritățile publice de la toate nivelurile în vederea realizării unei guvernanțe pe mai multe niveluri cât mai eficiente; reamintește că guvernanța pe mai multe niveluri este unul dintre principiile-cheie ale politicii de coeziune și că asigurarea calității procesului decizional este fundamentală; în acest context, subliniază, de asemenea, importanța parteneriatului autorităților cu Comitetul Regiunilor;

18.

salută modificarea Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului în sensul simplificării procedurilor de utilizare a fondurilor structurale și de coeziune și invită Comisia să continue simplificarea procedurilor în vederea asigurării flexibilității acestora și reducerea poverii administrative la nivelul beneficiarilor fondurilor, astfel încât provocările majore să fie gestionate la timp de către autorități, cu resurse corespunzătoare; consideră că parteneriatul public-privat poate fi de un real sprijin în completarea eforturilor realizate la nivel local și regional și invită Comisia Europeană să facă propuneri concrete privind consolidarea parteneriatului public-privat în cadrul politicii de coeziune;

19.

subliniază importanța pe care o are pentru eliminarea disparităților continuarea sprijinirii în primul rând a proiectelor destinate regiunilor rămase în urmă, astfel încât impactul așteptat în această perioadă de programare sa fie sustenabil și corelat cu estimările inițiale; constată că îmbunătățirea accesibilității și facilităților infrastructurale va contribui la creșterea competitivității regiunilor rămase în urmă în cadrul pieței interne și, astfel, la competitivitatea externă a întregii UE; consideră că retragerea unui astfel de sprijin ar diminua efectul rezultatelor pozitive inițiale;

20.

subliniază faptul că, deși în mod tradițional vizează regiunile mai puțin prospere, politica de coeziune privește toate regiunile Uniunii Europene, indiferent de nivelul lor de dezvoltare; subliniază, prin urmare, necesitatea urmăririi obiectivului privind „competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă”; reamintește faptul că o politică de coeziune consistentă și bine finanțată, cu un buget cel puțin echivalent cu cel actual, atât ca valoare absolută, cât și relativă, este o condiție preliminară necesară pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei UE 2020 pentru a asigura o creștere economică inteligentă, sustenabilă și cu caracter integrator, care să asigure competitivitatea UE pe plan mondial, precum și o dezvoltare armonioasă a tuturor regiunilor, realizând obiectivul coeziunii sociale, economice și teritoriale;

21.

consideră că PIB-ul trebuie să rămână principalul criteriu pentru determinarea eligibilității regiunilor pentru asistență în cadrul politicii de coeziune, dar se pot adăuga alți indicatori măsurabili dacă aceștia se dovedesc a fi relevanți, lăsând autorităților naționale marjă de manevră pentru a aplica, la nivelul decizional corespunzător, alți indicatori care țin seama de atributele specifice ale regiunilor și orașelor;

22.

subliniază importanța luării în considerare, cu prilejul alocării fondurilor, a caracteristicilor specifice ale, de exemplu, regiunilor de coastă și de munte ultraperiferice, regiuni afectate de depopulare sau orașe și regiuni frontaliere ultraperiferice; încurajează regiunile să propună inițiative privind punerea în valoare a specificului lor regional; invită Comisia să adapteze diferitele instrumente financiare în așa fel încât să creeze o valoare adăugată, pe termen scurt și mediu, ținând seama și de efectele crizei economice și financiare;

23.

invită Comisia să studieze modul în care noile tehnici de inginerie financiară pot îmbunătăți eficiența și impactul politicii de coeziune, pentru a obține cele mai bune rezultate posibile în proiectele alese;

24.

subliniază efectele pozitive ale egalității de gen asupra creșterii economice, a coeziunii sociale și, prin urmare, a competitivității UE;

25.

afirmă rolul determinant pe care îl au, în virtutea valorii lor adăugate europene, dezvoltarea regiunilor și asigurarea coeziunii teritoriale pe tot cuprinsul Europei în creșterea competitivității economice a UE și în îndeplinirea obiectivelor UE 2020, abordarea teritorială (place-based approach) fiind una dintre principalele modalități de realizare a echilibrului economic;

26.

subliniază necesitatea unei abordări integrate a aplicării fondurilor structurale, întrucât acestea constituie un instrument important care ajută regiunile să-și asigure o creștere, un nivel al ocupării forței de muncă și o prosperitate sustenabile;

27.

subliniază necesitatea menținerii de dispoziții tranzitorii care au ca scop să consolideze și să îmbunătățească nivelul actual de dezvoltare, care ar putea scădea dacă finanțarea ar fi redusă într-o măsură semnificativă odată cu atingerea obiectivului; subliniază că acest lucru ar asigura egalitatea de tratament pentru regiunile aflate în situații similare, ceea ce ar conduce, la rândul său, la organizarea eficientă a programelor;

28.

amintește Comisiei și statelor membre că așteptările cetățenilor europeni sunt conform cu nevoile populației, în special cu dorința de a avea acces la o infrastructură adecvată și servicii publice de calitate, ce trebuie asigurate în mod egal și la prețuri acceptabile pentru toți cetățenii europeni, indiferent de locul unde aceștia trăiesc și muncesc; insistă asupra faptului că dreptul la șanse egale trebuie să fie respectat și subliniază necesitatea ca persoanele cu dizabilități să aibă acces toate proiectele de infrastructură finanțate în cadrul fondurilor structurale;

29.

subliniază faptul că, pentru a consolida cunoașterea și inovarea ca motoare ale creșterii economice viitoare și ale competitivității economice, este necesar să fie îmbunătățită calitatea educației, să se aplice rezultatele cercetării, să se promoveze inovarea și transferul de cunoștințe în cadrul întregii Uniuni, să se exploateze la maximum tehnologiile informației și comunicării (TIC), să se asigure reflectarea ideilor inovatoare în produse și servicii noi care conduc la creșterea economică și a calității locurilor de muncă și care contribuie la depășirea provocărilor legate de schimbările sociale din Europa și din lume, să se încurajeze spiritul antreprenorial, să se acorde prioritate nevoilor utilizatorilor și oportunităților de piață și să se garanteze o finanțare accesibilă și adecvată acordându-le fondurilor structurale un rol-cheie;

30.

accentuează faptul că, coeziunea economică, socială și teritorială oferă posibilitatea utilizării C&D&I la potențial maxim și asigură cetățenilor europeni posibilitatea de a avea condiții de viață mai bune și încredere în UE; investițiile selective și combinate în C&D&I trebuie să țină cont de capacitatea și potențialul existent la nivelul regiunilor și orașelor și să contribuie, prin programe de dezvoltare instituțională și de capacitate la dezvoltarea acestui sector, la dezvoltarea unor sectoare-cheie precum e-sănătate, produse farmaceutice, transport și logistică, mediu, conținut digital, energie și securitate;

31.

consideră că o parte din fondurile alocate prin politica de coeziune pentru cercetare, dezvoltare și inovare trebuie să fie folosite pentru atingerea și menținerea rolului de lider mondial în sectoarele unde Europa are deja un avantaj competitiv și în sectoarele unde are o nouă oportunitate de a deveni lider global;

32.

consideră că pentru a consolida piața internă este nevoie de acțiuni concrete pentru stimularea concurenței la nivel european, fără însa a crea un dezechilibru între statele membre; apreciază că în acest fel se poate atinge un nivel confortabil de stabilitate si prosperitate economică la nivel european;

33.

recomandă Statelor Membre și Comisiei să acorde o atenție sporită sprijinirii proiectelor mari, acoperind doua sau mai multe Programe Operaționale, cu impact major la nivel european, care vor genera valoare adăugată, vor crea locuri de muncă de calitate și vor asigura o dezvoltare durabilă a regiunilor;

34.

susține că politica de coeziune trebuie să continue prin promovarea măsurilor ce vor genera cât mai multe locuri de muncă, care să permită valorificarea resurselor umane locale și perfecționarea continuă a acestora, astfel încât să se asigure o productivitate ridicată;

35.

afirmă că realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a asigura competitivitatea economică la nivel mondial, pentru acesta fiind necesare investiții importante în domenii cheie, cum ar fi energia, mediul, infrastructura, educația, cercetarea și dezvoltarea, industriile și serviciile creative, logistica și transportul;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/37

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind programul său de lucru pentru anul 2011 (COM(2010)0623),

—

având în vedere ultimul Acord-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, în special anexa 4,

—

având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul de procedură,

A.

întrucât este esențial ca dialogul dintre Parlamentul European și Comisie să aibă loc în timp util pentru ca eforturile depuse să se concentreze pe definirea obiectivelor strategice principale ale UE pentru anul viitor și pentru anii următori;

B.

întrucât prioritățile politice ar trebui adaptate în funcție de resursele financiare disponibile;

C.

întrucât politica și măsurile europene adoptate în strânsă colaborare cu statele membre în conformitate cu principiul subsidiarității pot și trebuie să ajute cu adevărat cetățenii să anticipeze schimbările rapide ale societății și să reacționeze la acestea;

D.

întrucât 2011 va fi un an de o importanță capitală pentru succesul viitor al Uniunii și va reprezenta o provocare semnificativă pentru Comisia Europeană și pentru Uniune în ansamblu;

E.

întrucât criza financiară are încă efecte semnificative asupra economiilor statelor membre și întrucât trebuie realizate ajustări majore atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii; întrucât o redresare completă necesită o strategie europeană comună pentru creștere durabilă și crearea de locuri de muncă, sprijinită de competențele și resursele necesare,

1.

observă că acest program de lucru va fi primul adoptat în cadrul noului ciclu de programare și subliniază că dialogul stabilit cu Comisia trebuie aprofundat pentru a îmbunătăți legătura clară dintre prioritățile politice și bugetul din care sunt finanțate acestea la nivelul UE;

2.

îndeamnă Comisia să își ia angajamentul de a realiza o programare realistă și operațională care trebuie să fie eficace, transpusă în realitate și aplicată mai bine decât în trecut; solicită, de asemenea, un calendar mai clar privind propunerile importante care urmează să fie prezentate;

3.

îndeamnă Comisia să adapteze acquis-ul la dispozițiile articolelor 290 și 291 din TFUE cât mai repede posibil, conform unui calendar clar;

4.

invită Comisia să își utilizeze la maximum competențele juridice și autoritatea politică; observă că Uniunea Europeană nu poate funcționa eficace decât în condițiile în care Comisia identifică, articulează și promovează interesul general al Uniunii și al cetățenilor săi și în condițiile în care își îndeplinește eficient sarcina de a supraveghea punerea în aplicare a tratatelor și a dreptului UE;

5.

constată că eforturile depuse până acum pentru a soluționa criza financiară și a susține relansarea economică a Europei au fost cu mult sub nivelul necesar; regretă că programul de lucru nu cuprinde măsuri suplimentare vizând crearea mai multor locuri de muncă; prin urmare, invită Comisia să formuleze un răspuns detaliat cu privire la modul în care inițiativele și propunerile sale vor răspunde acestei provocări;

6.

consideră că UE va trebui să realizeze imediat o reformă structurală pentru a-și crește competitivitatea și a relansa creșterea; este de părere, de asemenea, că modernizarea infrastructurii (inclusiv a benzii largi), intensificarea eforturilor în domeniul cercetării, al dezvoltării și al inovării, o politică prin care să se asigure o energie suficientă, economică și nepoluantă, inovarea și dezvoltarea de tehnologii noi și calitatea educației și a formării constituie elementele centrale ale acestei strategii;

7.

salută prioritatea acordată reformării guvernanței economice europene; avertizează că viitorul monedei euro va fi în pericol dacă UE nu poate exercita o guvernanță economică credibilă, în special în zona euro, capabilă să asigure o politică fiscală solidă și să relanseze creșterea; insistă asupra faptului că o astfel de reformă trebuie să țină seama pe deplin de poziția Parlamentului exprimată în Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 și totodată trebuie să urmărească promovarea obiectivelor economice și sociale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 3 din Tratatul de la Lisabona;

8.

reamintește faptul că PE și Consiliul, cele două componente ale autorității bugetare, ar trebui implicate în măsură egală în orice acțiune de mobilizare a mecanismului european de stabilizare financiară; solicită să se prezinte rapid propuneri pentru ca mecanismul de soluționare a crizei să devină permanent (de exemplu, un fond monetar european), pentru integrarea totală a Strategiei UE 2020 în cadrul macroeconomic pe termen lung, să se adopte primele măsuri vizând emiterea în comun a unei părți a datoriei publice și introducerea de obligațiuni în acest scop, în conformitate cu rapoartele anterioare ale Parlamentului, și să se asigure o reprezentare externă unică a zonei euro; se declară mai degrabă în favoarea unei mici modificări a tratatului care să ofere temeiul juridic pentru un astfel de mecanism, decât a unei modificări profunde a tratatului;

9.

solicită insistent Comisiei să prezinte rapid propuneri pentru revizuirea cadrului financiar actual; afirmă că CFM pentru perioada de după 2013 trebuie, de asemenea, să reflecte sfera extinsă a responsabilităților menționate; invită Comisia să prezinte o propunere ambițioasă privind investițiile pentru a realiza obiectivele Strategiei UE 2020 și a crea locuri de muncă, a stimula creșterea și a garanta securitatea cetățenilor europeni; consideră că flexibilitatea cadrului va fi esențială și că bugetul UE ar trebui să permită mobilizarea unor surse de finanțare alternative (alocare, obligațiuni pentru proiecte etc.);

10.

reamintește că adoptarea regulamentului privind CFM necesită aprobarea Parlamentului; invită Comisia să faciliteze adoptarea rapidă a unui acord interinstituțional privind rolul Parlamentului în pregătirea și negocierea următorului CFM;

11.

îndeamnă insistent Comisia să prezinte în iunie 2011, după adoptarea poziției Parlamentului cu privire la noul CFM, propuneri ambițioase și inovatoare de revizuire substanțială a sistemului de resurse proprii, pentru a crea un sistem echitabil, clar, transparent și neutru din punctul de vedere al sarcinii fiscale pentru cetățenii UE; este ferm convins că CFM și chestiunea resurselor proprii sunt interconectate, că ar trebui stabilite în același timp, pe baza unei dezbateri interinstituționale deschise și cu o implicare puternică a parlamentelor naționale și că deciziile aferente nu mai pot fi amânate;

12.

subliniază că politica de coeziune constituie unul dintre cele mai importante instrumente ale UE de reacție la criza economică, promovând investițiile în economia reală; salută, în acest context, prima evaluare realizată de Comisie privind punerea în aplicare a măsurilor legate de politica de coeziune în cadrul planului european de redresare economică, în care se evidențiază rolul esențial al acestei politici în procesul combaterii efectelor crizei; subliniază legătura indiscutabilă care există între politica de coeziune și toate cele trei priorități majore ale Strategiei Europa 2020, facilitând realizarea unei mai mari creșteri inteligente, sustenabile și favorabile incluziunii, promovând, totodată, dezvoltarea armonioasă în toate cele 271 de regiuni ale Uniunii;

13.

remarcă introducerea unui „Semestru european”; consideră că comisiile Parlamentului trebuie să aibă un rol mai important pentru a-și demonstra competențele, redactând „rapoarte de sfârșit de an” referitoare la progresele înregistrate în cazul unor obiective importante, urmate de rezoluții (comune) ale grupurilor politice;

14.

regretă că propunerile privind Semestrul european și pachetul privind guvernanța oferă puține posibilități pentru un control democratic european și insistă asupra implicării intense a Parlamentului în ambele inițiative;

15.

invită Comisia să prezinte cât mai curând propuneri pentru reformarea Directivei privind abuzul de piață și a Directivei privind piața instrumentelor financiare; observă că Comisia trebuie să aibă în vedere posibilul impact cumulativ al propunerilor pe care le prezintă, pentru a se asigura că acestea sporesc stabilitatea, transparența și responsabilitatea sectorului financiar și capacitatea acestuia de a servi economia reală din punctul de vedere al creșterii și al locurilor de muncă;

16.

solicită ca inițiativa legislativă privind rezolvarea crizei din sectorul bancar să fie coordonată cu normele politicii privind concurența pentru a crea un cadru general pentru gestionarea crizelor, care să acopere atât sectorul public, cât și pe cel privat și să protejeze contribuabilii; consideră că revizuirea Regulamentului privind agențiile de rating de credit ar trebui să abordeze și problema lipsei concurenței din acest sector și solicită Comisiei să dea curs recentei solicitări a Parlamentului de a examina diferite opțiuni privind o agenție europeană independentă de rating și o mai mare implicare a entităților publice independente în emiterea ratingurilor;

17.

solicită Comisiei să prezinte un plan de acțiune cuprinzător conținând un calendar și obiective, pentru a crea o piață unică pentru conținutul și serviciile online, în interesul unei societăți digitale deschise și prospere, precum și pentru a elimina decalajul digital;

18.

subliniază faptul că agenda digitală și investițiile în TIC sunt de o importanță capitală pentru a asigura competitivitatea Europei pe termen lung și îndeamnă statele membre și Comisia să continue introducerea pe piață a rețelelor de următoarea generație și să promoveze accesul la acestea printr-o continuă liberalizare a pieței interne a comunicațiilor, pentru a stimula inovarea în UE;

19.

încurajează ferm Comisia să stimuleze cunoașterea și inovarea în PC8 ca urmare a revizuirii la jumătatea perioadei și reamintește că este important ca Parlamentul să aibă posibilitatea de a-și exprima propriile priorități înaintea adoptării PC8 în 2012;

20.

salută ambiția Comisiei în ceea ce privește Uniunea inovării, care va presupune revizuirea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare și cadrele de inovare, consolidarea rolul BEI și al capitalului de risc; recunoaște, de asemenea, rolul pe care îl pot juca achizițiile publice pentru stimularea inovării;

21.

solicită Comisiei să reducă birocrația în cadrul programelor sale de cercetare și dezvoltare și să crească participarea firmelor inovatoare la proiecte; consideră că Comisia ar trebui să promoveze mai mult parteneriatele de tip public-privat pentru a stimula cercetarea, dezvoltarea și inovarea la nivel european;

22.

subliniază importanța pe care o vor avea noile programe multianuale de după 2013 din domeniile educației, culturii, audiovizualului, tineretului și cetățeniei care se preconizează că vor fi prezentate în 2011; consideră că acțiunile întreprinse și măsurile luate în cadrul acestor programe ar trebui să satisfacă nevoile cetățenilor europeni și să se bazeze pe un cadru bugetar adecvat și eficient; consideră că inițiativa „Tineret în mișcare”subliniază importanța acestor programe;

23.

subliniază importanța strategică a inițiativei emblematice privind utilizarea eficientă a resurselor și îndeamnă Comisia să elaboreze rapid o propunere ambițioasă care să vizeze realizarea obiectivelor obligatorii și respectarea reperelor concrete în cadrul semestrului european pentru coordonarea politicilor din Strategia UE 2020; invită Comisia să prezinte propuneri legislative pentru a reduce și mai mult emisiile în UE;

24.

consideră că ar trebui acordată prioritate aplicării adecvate și funcționale a instrumentelor legislative existente, precum cel de-al treilea pachet privind energia, și susține pe deplin inițiativele legate de strategia pentru 2050, de rețelele inteligente și de securitatea aprovizionării;

25.

subliniază faptul că, pentru a asigura o creștere economică durabilă, securitatea energetică este de o importanță vitală pentru a garanta o aprovizionare continuă, respectarea clauzelor contractuale, un preț corect pe piață și evitarea dependenței de un număr prea mic de producători;

26.

consideră că Comunicarea privind o nouă politică industrială pentru Europa ar trebui să fie urmată de măsuri eficace, în special pentru a realiza tranziția dorită către o economie sustenabilă și cu emisii reduse de carbon și pentru a garanta realizarea obiectivului de creștere cu 20 % a eficienței energetice a UE;

27.

subliniază că atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea reprezintă o prioritate deosebită care va aduce beneficii și competitivității industriei și IMM-urilor europene;

28.

salută prioritățile-cheie vizate în Cartea albă care urmează să fie publicată și îndeamnă Comisia să accelereze pregătirea revizuirii orientărilor privind rețeaua TEN-T și a mecanismelor de finanțare modernizate ale acesteia în conformitate cu Strategia Europa 2020 și cu revizuirea bugetului UE;

29.

insistă de la început că procesul de reformă a PAC trebuie să aibă ca rezultat o politică puternică, echitabilă, cu adevărat comună și multifuncțională care să satisfacă cerințele consumatorilor și ale producătorilor și care să furnizeze „bunuri publice”, în special securitate alimentară, și care să garanteze autosuficiența alimentară a UE;

30.

amintește că, în Rezoluția sa din 8 iulie 2010 referitoare la viitorul politicii agricole comune după 2013, Parlamentul a insistat asupra faptului că în perioada de programare financiară următoare sumele alocate PAC în exercițiul bugetar 2013 ar trebui să fie cel puțin menținute;

31.

solicită ca importurile agricole din țări terțe să fie acceptate în UE doar dacă au fost produse într-un mod care respectă standardele europene privind protecția consumatorului, bunăstarea animalelor și protecția mediului, precum și standardele sociale minime; insistă asupra faptului că încheierea de acorduri comerciale bilaterale sau multilaterale nu ar trebui să fie în detrimentul producătorilor agricoli din UE;

32.

îndeamnă Comisia, în lumina concluziilor raportului Curții de Conturi privind reforma pieței zahărului, să își revizuiască procedurile de evaluare a impactului pentru a se asigura că la pregătirea tuturor evaluărilor se folosesc cele mai bune și mai recente informații, ceea ce va fi esențial atunci când se va evalua impactul viitoarelor acorduri comerciale bilaterale pentru sectoarele-cheie ale economiei UE;

33.

salută propunerile preconizate ale Comisiei referitoare la punerea în aplicare a politicii maritime integrate, cum ar fi propunerea referitoare la cadrul pentru amenajarea spațiului maritim, Comunicarea privind creșterea durabilă în regiunile de coastă și în zonele maritime, precum și Comunicarea privind integrarea supravegherii maritime; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că finanțarea punerii în aplicare a politicii maritime integrate trebuie să fie garantată la nivelul bugetului comunitar printr-o contribuție proporțională a tuturor sectoarelor afectate de această politică;

34.

consideră că o creștere favorabilă incluziunii poate fi construită doar pornind de la un tratament egal al tuturor lucrătorilor la locul de muncă și condiții de concurență echitabile pentru toate întreprinderile; consideră că programul de lucru al Comisiei ar trebui să cuprindă propuneri care să garanteze aceste principii și insistă asupra faptului că propunerea legislativă referitoare la punerea în aplicare a Directivei privind detașarea lucrătorilor, astfel cum se prevede în Comunicarea intitulată „Către un Act privind piața unică”, trebuie să clarifice exercitarea drepturilor sociale fundamentale;

35.

solicită Comisiei să prezinte o propunere privind participarea financiară a angajaților la câștigurile întreprinderii;

36.

solicită Comisiei ca, în cadrul rapoartelor sale privind „Noi competențe și noi locuri de muncă” și „O platformă de combatere a sărăciei”, să analizeze dificultățile specifice cu care se confruntă femeile și, în particular, să promoveze egalitatea la locul de muncă drept mijloc de combatere a sărăciei și să încurajeze femeile să devină antreprenori prin organizarea de schimburi de bune practici;

37.

este ferm convins că eliminarea diferențelor de salarizare dintre femei și bărbați reprezintă în continuare o reală provocare ce trebuie depășită și reiterează solicitările din Rezoluția sa din 2008 adresate Comisiei de a prezenta Parlamentului o propunere legislativă privind revizuirea legislației actuale legate de aplicarea principiului salarizării egale pentru femei și bărbați, ținând seama de recomandările din anexa la aceeași rezoluție;

38.

invită Comisia să țină seama de opiniile partenerilor sociali în domeniul pensiilor și să se asigure că în Cartea albă sunt reflectate așteptările ambelor părți ale sectorului, inclusiv consolidarea primului pilon;

39.

salută reforma portalului de locuri de muncă EURES destinată să faciliteze accesul la informațiile și sfaturile legate de locurile de muncă adresate tinerilor lucrători, dar regretă faptul că această propunere a fost amânată până în 2012, în condițiile în care tinerii au nevoie de ea acum;

40.

solicită o funcționare mai eficace și mai multe rezultate din partea a două agenții principale ale UE din domeniul formării- Cedefop - Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale și ETF- Fundația Europeană de Formare;

41.

susține ferm o mai bună integrare a pieței, care să vizeze lacunele persistente semnificative identificate de profesorul Monti și să sporească încrederea cetățenilor, a lucrătorilor, a micilor întreprinderi și a consumatorilor din Europa; salută publicarea Actului privind piața unică, dar consideră că propunerile ar trebui să fie mai ambițioase și mai concrete; invită Comisia să prezinte cât mai curând posibil priorități și propuneri legislative clare;

42.

solicită modernizarea cadrului legislativ al UE privind achizițiile publice prin armonizarea directivelor și a acordului privind achizițiile publice și solicită un calendar mai clar pentru anul viitor;

43.

invită Comisia să asigure coerența între instrumentul juridic privind dreptul contractual european și Directiva privind drepturile consumatorilor; consideră că este esențial ca o strategie clară a Comisiei de politică privind protecția consumatorilor să fie abordată de urgență, în mod integrat, în 2011, și nu în 2014, cum se propune în prezent;

44.

sprijină revizuirea Directivei privind pachetele de servicii pentru călătorii și reexaminarea Directivei privind siguranța generală a produselor dintr-o perspectivă care să se concentreze pe supravegherea piețelor;

45.

subliniază nevoia unui cadru juridic eficient pentru siguranța produselor în UE; sprijină revizuirea Directivei privind siguranța generală a produselor, care necesită stabilirea unui calendar mai clar, în conformitate cu revizuirea noului cadru juridic; solicită Comisiei să reexamineze sistemul CE de marcare pentru a se asigura că marcajul „CE” poate fi considerată un marcaj de siguranță de către consumatori;

46.

consideră că inițiativele privind dreptul civil sunt esențiale pentru revigorarea pieței unice; susține eforturile Comisiei cu privire la justiția în materie civilă și solicită ca instrumentele de drept civil să fie mai adaptate la e-justiție;

47.

solicită soluționarea definitivă a problemelor legate de crearea unui brevet european și solicită Comisiei să prezinte, dacă este necesar, o propunere de cooperare consolidată;

48.

consideră foarte regretabilă lipsa unei inițiative legislative privind cabotajul și amânarea pentru 2012 a accesului la piața feroviară, inclusiv a deschiderii pieței pentru pasagerii interni; exprimă din nou convingerea fermă a Parlamentului că în Europa trebuie păstrată și dezvoltată o politică globală privind drepturile pasagerilor;

49.

este profund preocupat de faptul că nu există propuneri concrete privind drepturile fundamentale sau directiva privind nediscriminarea orizontală, dar și că problema nediscriminării nu este nici măcar menționată; solicită Comisiei să acționeze rapid pentru a debloca directiva privind nediscriminarea;

50.

solicită să se prezinte o comunicare privind o solidaritate sporită în cadrul UE în ceea ce privește azilul, dar regretă lipsa propunerilor legislative privind azilul, ținând seama de faptul că Uniunea ar trebui să dispună de o politică comună privind azilul până în 2012;

51.

solicită prezentarea de propuneri privind migrația; reamintește faptul că funcționarea corectă a sistemului de intrare/ieșire propus va depinde de succesul VIS și SIS II, deși SIS II nu este încă pe deplin funcțional;

52.

subliniază că, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, este necesar să se aplice o politică ambițioasă în materie de drepturi fundamentale și ca drepturile fundamentale prevăzute în Cartă să fie respectate efectiv; solicită Comisiei să asigure compatibilitatea tuturor inițiativelor legislative cu drepturile fundamentale și, de asemenea, să garanteze că statele membre respectă Carta atunci când pun în aplicare dreptul UE; solicită consolidarea capacităților de monitorizare și aplicarea mecanismelor prevăzute în tratat în cazul încălcării Cartei drepturilor fundamentale;

53.

subliniază că, în cadrul luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate, ar trebui să se respecte pe deplin drepturile și libertățile cetățenilor UE și că protecția datelor și dreptul la o cale de atac sunt esențiale pentru crearea unei politici credibile și eficace în materie de securitate; consideră că numărul din ce în ce mai ridicat de infracțiuni impune elaborarea mai multor planuri la nivel comunitar privind criminalitatea organizată și securitatea cibernetică;

54.

salută propunerea privind drepturile victimelor infracțiunilor și, mai presus de orice, privind dreptul la asistență și consiliere juridică, dar regretă că aceasta este singura măsură prevăzută; solicită prezentarea unui calendar clar privind măsurile restante din foaia de parcurs privind drepturile procedurale;

55.

salută lansarea, în 2011, a unui nou cadru juridic cuprinzător privind protecția datelor cu caracter personal în UE; subliniază că va examina cu atenție toate propunerile, inclusiv UE - PNR și UE - TFTP, în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale;

56.

salută propunerile privind dreptul civil, dar solicită Comisiei ca, pentru a fixa standarde comune pentru cetățenii UE din toate statele membre, să aibă în vedere accelerarea revizuirii acquis-ului din domeniul dreptului civil și al dreptului penal și să prezinte Parlamentului un raport;

57.

susține inițiativele care vizează concilierea vieții profesionale cu cea de familie, printre altele, prin măsuri privind concediul parental minim și promovarea unei organizări flexibile a programului de lucru pentru bărbați și femei, precum și prin ajutarea celor care au persoane în îngrijire să îmbine viața profesională cu responsabilitățile de îngrijire;

58.

regretă întârzierea Comisiei în ceea ce privește prezentarea de propuneri legislative în domeniul „lisabonizării” acquis-ului actual referitor la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, ce reprezintă o prioritate a domeniului libertăți civile, justiție și afaceri interne;

59.

consideră că, în urma adoptării Tratatului de la Lisabona, revizuirea cadrului juridic este esențială și regretă că această revizuire este propusă doar pentru 2012-2013; insistă că toate agențiile JAI trebuie să fie eficiente și – cel mai important – să poată fi trase la răspundere;

60.

evidențiază faptul că promovarea drepturilor omului în întreaga lume este un obiectiv-cheie al Uniunii Europene pe scena mondială și că existența unor relații comerciale îmbunătățite și a unei asistențe consolidate pentru dezvoltare poate ajuta la realizarea de progrese în domeniu;

61.

solicită Comisiei să mențină ritmul procesului de extindere;

62.

subliniază că sunt binevenite noi inițiative privind următoarele aspecte:

63.

consideră că, pentru a-și putea proiecta în mod eficace valorile și principiile și a contribui la stabilitatea politică și la dezvoltarea economică a statelor învecinate, UE trebuie să sprijine tinerele democrații din întreaga Europă și să consolideze relațiile cu partenerii săi; invită Comisia să finalizeze revizuirea politicii europene de vecinătate (PEV) cu scopul de a asigura o mai bună coerență între obiectivele de politică și instrumentele financiare; consideră că, în relațiile UE cu țările vecine, ar trebui accentuată condiția respectării drepturilor omului și a democrației;

64.

invită Comisia să acorde o prioritate mai mare securității alimentare pe tot teritoriul Africii; subliniază că este necesar să se consolideze sectorul agricol din Africa într-un mod sustenabil; în acest context, îndeamnă Comisia să asigure populației sărace din Africa un acces sporit la servicii financiare și de creditare; îndeamnă Comisia să promoveze măsuri de stimulare a comerțului african intracontinental, inclusiv pachete actualizate de măsuri de sprijinire a comunităților economice regionale, și de îmbunătățire a infrastructurilor pe tot continentul african;

65.

invită Comisia să prezinte un raport anual privind progresele înregistrate de UE cu privire la realizarea ODM până în 2015 și să introducă măsuri care să garanteze că statele membre își respectă angajamentele de a acorda 0,7 % din VNB asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) și să monitorizeze aceste angajamente;

66.

subliniază că, în contextul negocierilor în curs privind acordurile de parteneriat economic, ar trebui să se pună din nou accentul pe dimensiunea de dezvoltare;

67.

invită Comisia să promoveze activ un progres tangibil în negocierile în curs din cadrul OMC, pentru a încheia Runda de la Doha cât mai curând; insistă că este foarte importantă consolidarea acordurilor bilaterale și regionale de liber schimb existente și încheierea unor noi acorduri, dar aceasta trebuie considerată o strategie complementară și nu o alternativă la cadrul multilateral;

68.

reamintește că multilateralismul trebuie să rămână principala prioritate a UE și solicită ca negocierile comerciale în curs și cele viitoare să respecte principiul unui tratament special și diferențiat pentru țările în curs de dezvoltare; este ferm convins că este nevoie de un cadru comercial multilateral eficace și reformat pentru a dezvolta un sistem economic mai echilibrat și mai echitabil, ca parte a unei guvernanțe globale noi care să se afle în serviciul dezvoltării și al eradicării sărăciei;

69.

subliniază că importurile din țări terțe ar trebui introduse pe piața UE doar dacă respectă cerințele în materie de protecție a consumatorilor din Europa; consideră că, în cadrul negocierilor internaționale, Comisia ar trebui să insiste ca partenerii noștri comerciali să respecte standardele sociale, de mediu și de muncă europene;

70.

solicită includerea unei clauze privind RSI în acordurile comerciale internaționale semnate de UE; consideră că această clauză trebuie să vizeze o raportare și transparență pentru corporații și o obligație privind diligența necesară pentru întreprinderi și grupurile de întreprinderi, investigarea cazurilor de încălcare dovedită a angajamentelor legate de RSI și ameliorarea accesului la justiție al persoanelor care sunt victime ale acțiunilor corporațiilor;

71.

solicită Comisiei să prezinte o propunere legislativă care să se inspire din noua lege din Statele Unite privind „minereurile din conflicte”, pentru a consolida transparența și buna guvernanță în sectorul industriei extractive din țările în curs de dezvoltare; invită Comisia să întărească lupta împotriva corupției în aceste țări, deoarece aceasta subminează drepturile omului și buna guvernanță;

72.

invită Comisia să prezinte rapid propuneri de modificare a regulamentelor privind OLAF;

73.

subliniază că Comisia ar trebui să promoveze mai deschis o atitudine pozitivă față de declarațiile naționale de gestiune (DNG) semnate de miniștrii de finanțe; subliniază că Comisia ar trebui să solicite statelor membre să prezinte DNG; solicită crearea unor baze de date online cuprinzătoare și ușor de utilizat;

74.

solicită, prin urmare, realizarea unor evaluări sistematice, regulate și independente ale programelor UE – atât ale politicilor interne, cât și ale asistenței pentru dezvoltare – pentru a garanta că acestea obțin rezultatele dorite și că realizează acest lucru în mod rentabil, cu scopul:

75.

este ferm convins că o transpunere și o punere în aplicare corecte și la timp a directivelor europene sunt deosebit de importante pentru a elimina neîncrederea cetățenilor în măsurile luate de UE; consideră că, în acest scop, este necesară o cooperare efectivă între Comisie și statele membre;

76.

solicită simplificarea legislației UE și subliniază că evaluările de impact, realizate înaintea adoptării actelor legislative, trebuie să fie utilizate în mod imparțial și eficient și trebuie să țină cont de punerea în aplicare; sprijină ferm eforturile continue ale Comisiei legate de proiectul privind reglementarea inteligentă;

77.

salută faptul că Comisia va acorda o atenție sporită aspectelor legate de competitivitate în cadrul evaluărilor de impact și subliniază importanța evaluării efectelor cumulative ale combinării actelor legislative asupra competitivității („verificări ale adecvării”);

78.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/45

—

având în vedere Declarația de la Tripoli făcută de șefii de stat și de guvern la 30 noiembrie 2010,

—

având în vedere declarația premergătoare Summitului dintre Parlamentul Panafrican și Parlamentul European din 27 noiembrie 2010,

—

având în vedere articolele 177-181 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât parteneriatul dintre Africa și Uniunea Europeană se bazează pe interesul comun de a pune în valoare potențialul lor combinat;

B.

întrucât Declarația de la Tripoli reflectă dorința mai multor lideri de consolidare a parteneriatului strategic stabilit în urmă cu trei ani între cele două continente pentru a aborda împreună provocările comune și pentru a promova dezvoltarea economică durabilă în beneficiul tuturor popoarelor din Africa;

C.

întrucât Uniunea Europeană este responsabilă de mai mult de jumătate din ajutorul pentru dezvoltare și rămâne cel mai important partener comercial al Africii;

D.

întrucât Africa își diversifică parteneriatele, în special cu țări mari din Asia și America Latină,

1.

salută adoptarea Planului de acțiune strategică 2010-2013 și a parteneriatelor conexe și speră că acesta va aduce un plus de valoare față de Acordul de la Cotonou și față de Uniunea pentru Mediterana și că reprezintă materializarea unei abordări ambițioase privind relațiile intercontinentale;

2.

subliniază că principiile fondatoare ale Strategiei comune Africa-UE ar trebui concepute pentru a sprijini nevoile durabile ale țărilor în curs de dezvoltare, cu scopul de a lupta împotriva sărăciei, a garanta venituri și mijloace de trai decente, precum și respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv drepturile sociale, economice și ecologice;

3.

speră că se vor trage lecții din dificultățile apărute la aplicarea primului Plan de acțiune 2008-2010 și speră că intențiile exprimate în principiu în declarația finală a șefilor de stat și de guvern vor fi puse în practică;

4.

constată cu interes că atât sectorul privat, cât și societatea civilă, în special din Africa, ar putea avea posibilitatea de a aduce o contribuție cu mult mai eficientă la această strategie decât a fost cazul până în prezent;

5.

recunoaște, de asemenea, dimensiunea importantă a integrării regionale pentru creștere și dezvoltare și subliniază în special angajamentul din Declarația de la Tripoli de a face pe deplin funcțională arhitectura africană de pace și securitate, în strânsă colaborare cu organizațiile regionale;

6.

salută progresele realizate în ceea ce privește punerea în practică a unei arhitecturi africane de pace și securitate pentru a face față provocărilor în materie de pace și securitate de pe continentul african; subliniază, în această privință, importanța finanțării durabile și previzibile a operațiunilor de menținere a păcii din Africa, necesitatea de a crea capacități locale de rezistență la eșecuri și voința de a proteja civilii în conflictele armate;

7.

consideră că politica de prevenire a conflictelor este o condiție preliminară esențială pentru o pace durabilă, iar cauzele structurale ale conflictelor ar trebui abordate prin instituirea unei politici de dezvoltare durabile pentru a satisface necesitățile de bază ale populației africane, pentru a combate șomajul, nedreptățile sociale și economice;

8.

consideră că adoptarea unei nou act legislativ în SUA privind minereurile provenite din zonele de conflict reprezintă un uriaș pas înainte în combaterea exploatărilor ilegale de minereuri în Africa, care alimentează conflictele și războaiele civile; consideră că Comisia și Consiliul ar trebui să prezinte propuneri similare pentru a asigura trasabilitatea minereurilor importate pe piața UE, ținând în același timp seama de Inițiativa pentru transparență în industria extractivă (ITIE);

9.

invită Uniunea Europeană și Uniunea Africană (UA) să abordeze împreună principalele chestiuni care le preocupă, precum reacțiile la crizele politice, și să susțină guvernanța economică pentru a stabili priorități comune în acest domeniu prin intermediul noii Platforme de dialog privind guvernarea și drepturile omului;

10.

salută angajamentul comun Africa-UE față de principiile fundamentale, care includ respectarea drepturilor omului, principiile democratice, statul de drept și condamnarea tuturor formelor de terorism;

11.

constă că șefii de stat și de guvern se arată în declarația lor „uniți […] în vederea protecției drepturilor omului pe cele două continente”; insistă asupra principiului universalității acestor drepturi, căruia trebuie să îi corespundă în special măsurile prevăzute în cadrul „Parteneriatului pentru guvernanța democratică și drepturile omului”;

12.

regretă profund că, în ciuda angajamentelor repetate față de guvernanța democratică și drepturile omului, Robert Mugabe a fost invitat și a participat activ la cel de-al treilea Summit Africa-UE; solicită tuturor părților implicate să adopte o poziție politică mai puternică în viitor pentru a trimite un mesaj clar cu privire la încrederea fermă a Parlamentului în statul de drept și democrație;

13.

îndeamnă ca toate acțiunile din cadrul diferitelor parteneriate să se realizeze în absența oricărei discriminări pe criterii de gen, origine rasială sau etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală și a oricărei discriminări împotriva persoanelor care au virusul HIV/SIDA;

14.

sprijină apelul Parlamentului Panafrican către toate statele membre ale Uniunii Africane de a ratifica Carta Uniunii Africane privind democrația, alegerile și guvernarea;

15.

subliniază apelul adresat liderilor africani de către Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, de a sprijini Curtea Penală Internațională și de a „subscrie pe deplin la principiul luptei împotriva impunității”;

16.

îndeamnă UE și UA să se angajeze să coopereze pentru a asigura o mai bună colaborare între Africa și Europa în organizațiile internaționale relevante, în special în cadrul ONU;

17.

salută acordul dintre UE și UA în vederea inițierii unui dialog politic pentru a găsi soluții la preocupările lor comune legate de acordurile de parteneriat economic; recunoaște că integrarea regională, comerțul și investițiile au o importanță capitală pentru stabilitatea economică și creșterea durabilă;

18.

îndeamnă UE și UA să coopereze în domeniul exploatării durabile a materiilor prime, punând accentul în primul rând pe consolidarea capacităților, guvernanță, dezvoltarea infrastructurilor, investiții, cunoștințe și competențe în domeniul geologiei, precum și pe transparența contractelor de exploatare minieră solicită, în această privință, introducerea unor politici ecologice și durabile din punct de vedere social privind materiile prime, în interesul, de asemenea, al populației;

19.

solicită insistent tuturor statelor membre ale Uniunii Africane să faciliteze instituirea unui cadru juridic și fiscal care, pe de o parte, să favorizeze creșterea economică și să atragă investițiile străine directe și, pe de altă parte, să elimine corupția și să reducă birocrația administrativă și cazurile de administrare defectuoasă;

20.

îndeamnă liderii Africii și liderii UE să pună în practică angajamentul de la Tripoli și să utilizeze strategia drept instrument pentru a intensifica comerțul african intracontinental, incluzând pachete îmbunătățite de sprijin pentru comunitățile economice regionale și pentru îmbunătățirea infrastructurii pe teritoriul continentului african;

21.

ia act de reînnoirea angajamentului țărilor din Uniunea Europeană de a consacra 0,7 % din PIB-ul lor asistenței oficiale pentru dezvoltare până în 2015, ceea ce este esențial pentru a realiza Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului până atunci;

22.

se va asigura, în special, că realizarea ODM va fi un element central al punerii în aplicare a tuturor parteneriatelor;

23.

reamintește că realizarea ODM depinde de desfășurarea unor activități specifice în ceea ce privește sănătatea maternă, sănătatea infantilă, sănătatea nou-născuților, problemele legate de diferențele de gen, educația, politica funciară și dezvoltarea durabilă, accesul la apă și la instalații sanitare, precum și asistența acordată persoanelor cu handicap; încurajează continuarea programelor din domeniul educației și al sănătății;

24.

subliniază importanța garantării securității alimentare pe teritoriul Africii și necesitatea de consolidare durabilă a sectorului agricol și al pescuitului din Africa, în special în ceea ce privește micii fermieri și pescari;

25.

reamintește rolul predominant al agriculturii în economiile naționale africane; subliniază așadar rolul central, pentru sectorul agricol african, al armonizării normelor sanitare și fitosanitare, precum și al consolidării capacităților;

26.

regretă că, în cadrul summitului, nu a fost abordată problema actualelor achiziții de terenuri arabile în Africa de către investitori străini ce beneficiază de sprijin guvernamental, care, în cazuri de gestionare deficientă, amenință securitatea alimentară locală și pot avea consecințe serioase și ample;

27.

consideră că liderii africani și liderii UE ar trebui să-și dovedească angajamentul real față de crearea unui mecanism pentru a împiedica scurgerea ilicită de capital în scopuri de evaziune fiscală, față de promovarea transparenței depline privind rapoartele defalcate pe țări și față de sporirea presiunii internaționale asupra tuturor jurisdicțiilor care ar putea permite frauda sau evaziunea fiscală în Africa;

28.

consideră că energia regenerabilă este vitală pentru dezvoltarea economică și socială a Africii și subliniază apelul lansat de Președintele Barroso privind o revoluție energetică ecologică în Africa;

29.

salută programul de cooperare Africa-UE în domeniul energiilor regenerabile, precum și obiectivele politice fixate la reuniunea la nivel înalt privind energia din septembrie 2010 de la Viena, care trebuie atinse până în 2020, inclusiv în ceea ce privește accesul unui număr suplimentar de o sută de milioane de cetățeni africani la servicii energetice moderne și durabile, dublarea capacității conexiunilor electrice transfrontaliere și a nivelului de utilizare a gazului natural în Africa, intensificarea utilizării energiilor regenerabile în Africa și creșterea eficienței energetice în toate sectoarele pe continentul african;

30.

invită Uniunea Europeană și Uniunea Africană să își unească eforturile pentru a reduce emisiile generate ca urmare a despăduririlor și a degradării pădurilor;

31.

reamintește angajamentul Uniunii Europene de a consacra 7,2 miliarde EUR în perioada 2010-2012 unor inițiative și proiecte urgente de combatere a schimbărilor climatice, o parte considerabilă din această sumă fiind disponibilă pentru Africa;

32.

subliniază faptul că cele mai sărace popoare ale lumii sunt în primul rând și cel mai grav afectate de schimbările climatice și invită toate părțile implicate să sprijine țările în curs de dezvoltare să se adapteze la impactul schimbărilor climatice și să se dezvolte cu emisii reduse de carbon în vederea eradicării sărăciei;

33.

constată că realizarea de progrese spre o înțelegere mondială privind schimbările climatice este esențială pentru rezolvarea problemei sărăciei și, în acest context, subliniază potențialul uriaș al unor resurse naturale precum soarele, vântul, râurile și mareele, de care țările din Africa dispun adesea din plin;

34.

remarcă efectele pozitive ale migrației și insistă asupra necesității unei strategii comune însoțite de un calendar și de proiecte specifice pentru a reduce efectele negative ale migrației ilegale;

35.

reamintește angajamentul tuturor partenerilor de a crea locuri de muncă mai numeroase și mai bune prin promovarea unei creșteri durabile și integratoare;

36.

salută consolidarea programelor existente de promovare a mobilității studenților și a cadrelor universitare, precum și inițiativele precum Universitatea Panafricană și cea menită să armonizeze structurile și programele de învățământ;

37.

consideră că exportul de inteligență reprezintă o problemă majoră în Africa și că profesioniștilor care și-au părăsit țara ar trebui să li se ofere stimulente puternice pentru a se întoarce și a aplica avantajele formării lor în țara de origine;

38.

salută lansarea unui dialog la nivel înalt, între înalți funcționari și miniștri, în domeniile științelor și tehnologiilor pentru a consolida cadrul de cooperare științifică și tehnologică, cu scopul de a accelera creșterea economică și dezvoltarea socială în Africa;

39.

constată absența reprezentanților Sudanului, ale cărui autorități nu se consideră angajate prin Declarația de la Tripoli a șefilor de stat și de guvern, și dorește aplicarea tuturor elementelor Acordului de pace din 2005, prevăzute în această declarație, inclusiv a referendumului programat în ianuarie 2011 care trebuie să permită locuitorilor din Sudanul de Sud să își aleagă singuri destinul;

40.

regretă că anumiți șefi de stat și de guvern ai unora dintre cele mai importante state membre ale Uniunii Europene nu au putut participa la Summitul Africa-UE;

41.

regretă că Strategia comună Africa-UE nu este însoțită de un plan de finanțare și solicită din nou înscrierea FED în buget în vederea garantării unui control parlamentar asupra implementării diferitelor instrumente financiare ale UE utilizate pentru realizarea diverselor parteneriate;

42.

speră într-o implicare mai mare a organelor ministeriale în procesul de punere în aplicare a acestei strategii;

43.

solicită ca Parlamentul Panafrican și Parlamentul European să își poată exercita rolul de supraveghere asupra aplicării planului de acțiune strategică;

44.

invită parlamentele naționale ale tuturor țărilor din Africa și din Uniunea Europeană să analizeze planul strategic și să organizeze dezbateri pe această temă;

45.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului Uniunii Europene și Comisiei Europene, Consiliului și Comisiei UA, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE și Parlamentului Panafrican.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/49

—

având în vedere preambulul la Tratatul privind Uniunea Europeană, în special a doua liniuță și liniuțele patru-șapte,

—

având în vedere articolele 2, 3 alineatul (3) a doua liniuță, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost proclamată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg,

—

având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Strategie pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei Drepturilor Fundamentale de către Uniunea Europeană” (COM(2010)0573),

—

având în vedere toate convențiile și recomandările relevante ale Consiliului Europei și ale Națiunilor Unite, inclusiv organismele specializate de monitorizare, în domeniul drepturilor fundamentale,

—

având în vedere hotărârile și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJ) și ale Curții Europene a Drepturilor Omului,

—

având în vedere Memorandul de înțelegere dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană (1),

—

având în vedere Programul de la Stockholm - o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora,

—

având în vedere activitatea și rapoartele anuale ale Agenției pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene (FRA),

—

având în vedere rapoartele elaborate de ONG-uri privind drepturile omului,

—

având în vedere audierea publică organizată de Parlamentul European la 21 și 22 iunie 2010 privind impactul Cartei Drepturilor Fundamentale asupra spațiului european de libertate, securitate și justiție,

—

având în vedere rezoluția sa din 14 ianuarie 2009 referitoare la situația drepturilor omului în Uniunea Europeană (2004-2008) (2),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A7-0344/2010),

A.

întrucât articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană întemeiază Uniunea pe o comunitate de valori indivizibile și universale de respectare a demnității umane, libertății, democrației, egalității, solidarității, statului de drept precum și respectarea drepturilor omului, pentru toate persoanele ce trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv pe cele aparținând unor minorități; întrucât protejarea și promovarea eficientă a drepturilor trebuie să reprezinte un obiectiv suprem al tuturor politicilor europene, inclusiv dimensiunea externă a acestora, și o condiție esențială pentru consolidarea Uniunii Europene, contribuind la promovarea păcii, a valorilor și a principiilor referitoare la drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și la bunăstarea popoarelor;

B.

întrucât intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a creat o nouă situație în UE în domeniul drepturilor omului, deoarece Carta Drepturilor Fundamentale („Carta”), având caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, transformă valori de bază în drepturi concrete; întrucât de la adoptarea sa, Carta a devenit o sursă de inspirație pentru jurisprudența instanțelor europene; întrucât Comisia a elaborat un raport anual privind implementarea Cartei, iar promovarea și implementarea drepturilor fundamentale întemeiate pe Cartă trebuie să se regăsească în rapoartele anuale ale FRA;

C.

întrucât o adevărată cultură a drepturilor fundamentale trebuie să fie dezvoltată, promovată și consolidată, atât în instituțiile UE, cât și în statele membre, în special atunci când acestea aplică și implementează dreptul Uniunii, pe plan intern și în relațiile cu țările terțe;

D.

întrucât, potrivit Regulamentului său de procedură, Parlamentul European poate aborda, examina și evalua anual situația drepturilor fundamentale și poate face recomandări,

1.

subliniază faptul că protejarea și promovarea eficientă a drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă esența democrației și a statului de drept în Uniunea Europeană și o condiție esențială pentru consolidarea spațiului european de libertate, securitate și justiție, fiind necesare acțiuni la diferite niveluri (internațional, european, național, regional și local); evidențiază rolul pe care autoritățile regionale și locale îl pot avea în punerea concretă în practică și promovarea acestor drepturi; invită prin urmare toate instituțiile UE, guvernele și parlamentele statelor membre să elaboreze în cadrul noului cadru instituțional și juridic creat prin Tratatul de la Lisabona o politică internă cuprinzătoare în materie de drepturile omului pentru UE, care să ofere mecanisme eficiente de responsabilizare, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, cu scopul de a combate încălcările drepturilor omului;

2.

atrage atenția asupra rezoluțiilor sale, precum și asupra întrebărilor cu solicitare de răspuns oral urmat de dezbateri și asupra constatărilor sale ca urmare a delegațiilor din 2009 cu privire la încălcări concrete ale unor drepturi fundamentale, precum sfera privată, demnitatea personală și protecția datelor, interzicerea torturii, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea presei și a mass-media, nediscriminarea și utilizarea limbilor minorităților, asupra aspectelor legate de rromi și de libera circulație, asupra situației femeilor rrome, asupra discriminării cuplurilor căsătorite formate din persoane de același sex sau aflate în parteneriat civil, asupra minorilor, asupra centrelor de reținere pentru imigranți și asupra presupusei detenții ilegale a deținuților în cadrul programului de extrădare al CIA; subliniază că toate aceste rezoluții reflectă valorile pe care se întemeiază Carta, demonstrează angajamentul clar față de protejarea zilnică a drepturilor fundamentale și trimit mesaje politice către toți locuitorii Europei, statele membre și instituțiile UE și partenerii internaționali;

3.

regretă faptul că nici Consiliul și nici Comisia nu au urmat niciuna dintre recomandările cuprinse în raportul din 2007 al Parlamentului European privind presupusa folosire a țărilor europene de către CIA pentru transportarea și detenția ilegală a prizonierilor (3) și nici nu au schimbat informații cu Parlamentul European referitoare la discuțiile UE-SUA privind acest subiect;

4.

consideră că trebuie reflectat asupra evoluțiilor ținând de protecția drepturilor fundamentale în perioada post-Lisabona și, în acest context, speră ca prezenta rezoluție să clarifice rolul pe care ar trebui să îl aibă fiecare instituție și mecanism în cadrul noii arhitecturi europene a drepturilor fundamentale;

5.

reiterează faptul că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 a schimbat în mod fundamental configurația juridică a UE, aceasta căpătând în tot mai mare măsură statutul unei comunități de valori și principii comune; salută, prin urmare, noul sistem pe mai multe niveluri al UE de protejare a drepturilor fundamentale, care rezultă din resurse multiple și este consolidat printr-o varietate de mecanisme, inclusiv Carta, obligatorie din punct de vedere juridic drepturile garantate de către CEDO, a căror recunoaștere derivă din obligația Uniunii de a accede la aceasta; și drepturile bazate pe tradițiile constituționale ale statelor membre și interpretarea acestora potrivit jurisprudenței CEDO și a CJ;

6.

reafirmă opinia potrivit căreia Carta are aceeași valoare juridică precum tratatele și reprezintă codificarea modernă a drepturilor fundamentale, oferind un bun echilibru între drepturi și solidaritate și cuprinzând drepturi civile, politice, economice, culturale și sociale, precum și drepturi „de a treia generație” (de exemplu, drepturile la buna administrare, libertatea de informare, accesul la un mediu sănătos și la protecția consumatorilor); consideră că UE ar trebui să elaboreze un cadru de reglementare pentru a asigura protecția împotriva abuzurilor drepturilor omului de către societăți;

7.

subliniază că incorporarea Cartei în legislația primară a UE, deși nu extinde competențele Uniunii și respectă principiul subsidiarității așa cum este definit la articolul 51, creează noi responsabilități pentru instituțiile cu putere de decizie și punere în aplicare, precum și pentru statele membre, atunci când acestea implementează legislația UE la nivel național, și că dispozițiile Cartei au dobândit astfel un caracter executoriu la nivel european și național; solicită instituțiilor UE și statelor membre să confere un plus de coerență diferitelor organisme responsabile de monitorizare și implementare, în vederea aplicării eficiente a cadrului cuprinzător stabilit pentru a consolida mecanismele de monitorizare pe teritoriul UE, precum și un sistem rapid de alertă, precum evaluarea periodică universală;

8.

reamintește că respectul față de valorile fundamentale ale UE și protecția și promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale constituie o abordare comună în ceea ce privește relațiile Uniunii cu țările terțe, Carta fiind aplicabilă în acest sens; reamintește, în acest sens, că promovarea democrației și a statului de drept merge mână în mână cu respectarea, protecția și promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; subliniază faptul că, în cadrul noii structuri instituționale a UE, Serviciul european pentru acțiune externă (SEAE) poate oferi oportunitatea de a spori coerența și eficiența eforturilor în domeniul politicii externe de promovare a drepturilor omului și a democrației numai dacă se aplică o abordare bazată pe drepturile omului față de structura, resursele și activitatea acestui serviciu; subliniază că Uniunea joacă un rol esențial în promovarea drepturilor omului la nivel mondial; în acest sens, invită UE să asigure efectivitatea clauzelor privind drepturile omului din acordurile internaționale și să țină seama de principiile Cartei când încheie acorduri cu țări-terțe și să mențină coerența între politica internă și cea externă privind drepturile omului;

9.

reafirmă că aderarea UE la CEDO a asigura nivelul minim de protecție a drepturilor omului și libertăților fundamentale în Europa și va oferi un mecanism suplimentar pentru exercitarea drepturilor omului, și anume posibilitatea de a depune o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu o încălcare a drepturilor omului derivată dintr-o acțiune a unei instituții UE sau a unui stat membru privind punerea în aplicare a legislației UE și care se înscrie în domeniul de aplicare al CEDO; reafirmă că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului va oferi, astfel, o contribuție suplimentară activității actuale și viitoare a UE în domeniul respectării și promovării libertăților fundamentale în domeniul libertăților civile, justiției și afacerilor interne, în plus față de jurisprudența CJ în acest domeniu;

10.

solicită tuturor statelor membre ale UE și ale Consiliului Europei să își exprime intenția de a sprijini, precum și angajamentul politic clar față de procesul și acordul de aderare, precum și să asigure transparența procesului de aderare, subliniind totodată necesitatea unor consultări adecvate cu actorii relevanți; solicită Comisiei finalizarea consultărilor interne, precum și a negocierilor cu Consiliul Europei, prin găsirea unor soluții adecvate la principalele probleme tehnice, în vederea încheierii procesului de aderare într-un termen rezonabil, pentru a asigura cel mai înalt nivel posibil de protecție a drepturilor omului în Europa;

11.

solicită Comisiei și statelor membre să sporească gradul de conștientizare cu privire la beneficiile aderării la CEDO și ale cerințelor ce urmează a fi îndeplinite de cei care introduc plângerile, prin dezvoltarea unor orientări privind aplicarea adecvată și efectele acestui mecanism suplimentar, astfel încât să se asigure că acesta poate fi utilizat în mod eficient și efectiv de către cetățenii UE, integrându-l totodată în formarea profesioniștilor în domeniu;

12.

salută, în plus, noile obligații orizontale create prin Tratatul de la Lisabona și care vizează combaterea excluziunii sociale și a discriminării și promovarea justiției și protecției sociale, a egalității dintre bărbați și femei, a respectului pentru viața privată și de familie, a solidarității între generații și a protecției drepturilor copilului, precum și elaborarea unei politici comune în materie de azil și imigrare și combaterea traficului cu persoane, precum și referirea explicită la persoanele aparținând minorităților, ce reflectă o altă valoare fundamentală a Uniunii; salută faptul că Uniunea a căpătat personalitate juridică, fapt ce îi permite să adere la tratate internaționale, îmbunătățirea protecției judiciare prin extinderea jurisdicției CJ la domenii cu o relevanță evidentă pentru protecția drepturilor fundamentale, cum ar fi cooperarea polițienească și judiciară în domeniul dreptului penal, rolul consolidat al Parlamentului European și al parlamentelor naționale în procesul decizional la nivel european, în special în evaluarea și implementarea politicilor UE în cadrul spațiului european de libertate, securitate și justiție, precum și rolul mai important al cetățenilor europeni, investiți acum cu puterea de a iniția legislație UE prin intermediul Inițiativei cetățenilor europeni și obligația de a menține un dialog deschis, transparent și periodic cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă [articolul 11 alineatul (2) din TUE];

13.

solicită implementarea deplină și consecventă, în conformitate cu standardele internaționale și europene privind drepturile omului, a Programului de la Stockholm, care transformă obligațiile și principiile ce derivă din Tratat în practică, stabilind orientările strategice pentru spațiul european de libertate, securitate și justiție;

14.

consideră că instituțiile europene au acționat deseori în paralel în domeniul protecției drepturilor fundamentale și solicită, prin urmare, o reflecție asupra acțiunilor ce au avut loc și o cooperare consolidată între aceste instituții, cum ar fi cooperarea interinstituțională oficializată pentru monitorizarea anuală a situației drepturilor omului în UE, astfel încât fiecare instituție să se poată baza pe rapoartele elaborate de alte instituții;

15.

constată crearea unui nou portofoliu al „justiției, drepturilor fundamentale și cetățeniei” în cadrul Comisiei, ce indică angajamentul acesteia în direcția sporirii eforturilor din domeniul drepturilor și libertăților fundamentale și ca o reacție pozitivă la solicitările repetate ale Parlamentului în această privință; o astfel de diviziune între justiție și securitate nu ar trebui să agraveze dihotomia eronată între nevoia de a proteja drepturile omului ale tuturor persoanelor și necesitatea de a garanta securitatea acestora; noul comisar ar trebui să acorde o atenție deosebită politicilor UE de combatere a migrației ilegale și a terorismului, iar sprijinul deplin din partea Colegiului comisarilor este crucial pentru a permite noului comisar să aibă un cuvânt important de spus;

16.

invită Comisia să desemneze 2013 drept Anul european al cetățeniei cu scopul de a oferi un impuls dezbaterii privind cetățenia europeană și să informeze cetățenii UE cu privire la drepturilor lor, în special noile drepturi care rezultă din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

17.

se așteaptă la acțiuni concrete din partea noului comisar responsabil, în sensul intențiilor deja declarate: în special și cel mai important, salută angajamentul de a introduce o evaluare a impactului tuturor noilor propuneri legislative, din perspectiva drepturilor fundamentale; să supravegheze procesul legislativ, pentru a garanta că textele finale ce rezultă din acesta sunt conforme cu Carta; să aplice o politică de „toleranță zero” față de încălcări ale Cartei, desfășurând anchete amănunțite și inițiind proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, atunci când statele membre își încalcă obligațiile în materie de drepturile omului în aplicarea legislației UE; și să se asigure că cetățenii UE sunt informați în mod corespunzător cu privire la configurația noilor drepturi fundamentale; solicită o urmare la comunicarea din 2003 referitoare la articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (COM(2003)0606)de definire a unui mod transparent și a unei modalități coerente de soluționarea a posibilelor încălcări ale drepturilor omului și să recurgă la articolul 7 din TUE pe baza noi configurații a drepturilor fundamentale;

18.

reamintește Comisiei să monitorizeze toate propunerile legislative noi din perspectiva respectării Cartei și să verifice instrumentele existente în acest sens; sugerează faptul că evaluările de impact ce însoțesc propunerile Comisiei ar trebui să indice în mod clar dacă aceste propuneri respectă Carta, astfel încât acest aspect să devină o parte integrantă a prezentării propunerilor legislative; reamintește Comisiei sarcina sa explicită de a implica părțile interesate să participe la consultații ample, pentru a asigura coerența și transparența în acțiunile Uniunii [articolul 11 alineatul (3) din TUE]; subliniază, în acest sens, importanța platformei FRA ca o resursă semnificativă pentru îndeplinirea acestei sarcini;

19.

reamintește Comisiei să organizeze investigații obiective și să inițieze procedura privind încălcarea dreptului comunitar, ori de câte ori un stat membru încalcă, la implementarea legislației UE, drepturile consacrate în Cartă; reamintește, în plus, Comisiei să solicite statelor membre furnizarea unor date și fapte fiabile și să accepte date și din surse neguvernamentale, precum și să solicite contribuția FRA și a altor organisme în domeniul drepturilor omului;

20.

atrage atenția asupra revigorării recente a naționalismului, xenofobiei și discriminării în unele state membre și subliniază rolul central pe care ar trebui să și-l asume Comisia Europeană în vederea prevenirii și combaterii acestor eventuale încălcări a drepturilor fundamentale;

21.

subliniază importanța monitorizării anuale de către Comisie a respectării Cartei și observă că rapoartele acesteia de monitorizare ar trebui să conțină o evaluare a modului de implementare a drepturilor garantate, o evaluare a celor mai controversate aspecte și a situației celor mai vulnerabile grupuri din Uniune, precum și a lacunelor de protecție existente, a tendințelor-cheie și a problemelor structurale la nivel național și al UE, în vederea propunerii de inițiative și măsuri, recomandă diseminarea bunelor practici în rândul statelor membre;

22.

salută Comunicarea Comisiei privind Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană care se referă, printre altele, la abordarea preventivă a acesteia în ceea ce privește punerea în aplicare efectivă, importanța formării interne asupra drepturilor fundamentale, verificarea sistematică de către Consiliul de evaluare a impactului a aspectului referitor la drepturile fundamentale din cadrul evaluărilor de impact realizate de către Comisie, precum și măsurile de comunicare specifice adaptate la diferite situații necesare în acest sens salută, de asemenea, accentul pus pe comunicarea Comisiei menționată mai sus, privind importanța criteriilor politice de aderare stabilite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993, solicitând statelor în curs de aderare să dețină instituții stabile care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protejarea minorităților; menținerea acestui criteriu sprijină protejarea drepturilor fundamentale în viitoarele state membre;

23.

solicită Comisiei să consolideze valorile și principiile consacrate în Tratat și în Cartă și strategia stabilită în Programul de la Stockholm, prin intermediul unor propuneri legislative concrete, având în vedere, în același timp, jurisprudența CEDO în momentul desfășurării acestor activități; solicită, în plus, „lisabonizarea” actualului acquis din domeniul cooperării polițienești și judiciare și consolidarea răspunderii democratice în cadrul spațiului european de libertate, securitate și justiție;

24.

sugerează stabilirea unei relații profesionale între comisarul responsabil de justiție, drepturile fundamentale și cetățenie și Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, invitând în mod regulat comisarul, în vederea unui schimb de opinii cu privire la aspecte și evoluții actuale în domeniul drepturilor fundamentale;

25.

subliniază, de asemenea, că Parlamentul European ar trebui să consolideze evaluarea impactului autonom asupra drepturilor fundamentale în ceea ce privește propunerile legislative și amendamentele examinate în cursul procesului legislativ, pentru a face ca acesta să devină mai sistematic, în special prin lărgirea posibilităților prevăzute în prezent la articolul 36 din Regulamentul de procedură al Parlamentului cu privire la respectarea Cartei, și să solicite avizele Serviciului Juridic pe probleme juridice în legătură cu problemele în materie de drepturi fundamentale în UE;

26.

solicită Consiliului să se adapteze la modificările prevăzute de Tratat și să respecte Carta în actul legislativ; salută prin urmare instituirea de către Consiliu a Grupului permanent de lucru pentru drepturi fundamentale, drepturile cetățenilor și libera circulație a persoanelor și subliniază importanța ca acest nou organism să dispună de un mandat extins care să includă aspecte în legătură cu drepturile fundamentale cu relevanță la nivel UE și național și să servească drept forum Consiliului în materie de drepturile omului, precum și importanța desfășurării activității sale în condiții de transparență și eficiență, inclusiv în relația sa cu Parlamentul European;

27.

reafirmă acordul interinstituțional intitulat „Abordarea comună privind evaluarea impactului” (4), menționat în Comunicarea Comisiei privind Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană, care prevede că Parlamentul și Consiliul sunt responsabile pentru evaluarea impactului propriilor amendamente;

28.

invită Consiliul să se asigure că Grupul de lucru pentru drepturi fundamentale, drepturile cetățenilor și libera circulație a persoanelor (FREMP) dispune de un mandat larg care ar putea include, de exemplu, discutarea și oferirea unui răspuns oficial la rapoartele FRA (în plus față de recomandările organismelor convenționale, procedurile speciale și mecanismele ONU), evaluarea externă a impactului asupra drepturilor omului a instrumentelor și politicilor UE, în coordonare cu Grupul de lucru al Consiliului pentru Drepturile Omului (COHOM), din cadrul Consiliului, asigurarea coordonării cu agențiile care nu dispun de un mandat pentru drepturile omului, dar cu impact asupra acestora (de exemplu, BEI sau FRONTEX), examinarea semnării, ratificării și respectării instrumentelor internaționale în domeniul drepturilor omului de către UE și statele membre, și asigurarea unui forum pentru schimburile Consiliului privind chestiuni în materie de drepturile omului;

29.

solicită respectarea dreptului său de control democratic consfințit în tratate; insistă asupra necesității asigurării unui nivel mai ridicat de transparență și de acces la documente între instituțiile UE, pentru a dezvolta o cooperare interinstituțională mai eficientă, inclusiv răspunderea în ceea ce privește aspecte legate de drepturile fundamentale; subliniază rolul său în urmărirea rezoluțiilor sale referitoare la drepturile fundamentale în UE și rolul său în evaluarea activității celorlalte instituții ale UE în ceea ce privește acțiunile sau lipsa acestora atunci când sunt analizate evoluțiile în acest domeniu (spre exemplu, prin intermediul rapoartelor anuale), activitate în cadrul căreia mesajele politice sunt îmbinate cu o abordare bazată pe fapte; subliniază dreptul său, prevăzut la articolul 218 alineatul (10) din TFUE de a fi de îndată și pe deplin informat pe parcursul tuturor etapelor procedurii cu privire la acordurile internaționale între Uniune și țări terțe sau organizații internaționale;

30.

reafirmă faptul că rolul consolidat al CJ în garantarea aplicării adecvate a Cartei la implementarea legislației UE de către toate instituțiile și agențiile UE și statele membre și observă că acest fapt va permite CJ să își consolideze și să își dezvolte jurisprudența pe baza drepturilor fundamentale; subliniază necesitatea unei cooperări instituționalizate între instanțele naționale, CJ și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în vederea dezvoltării unui sistem coerent de jurisprudență în acest domeniu;

31.

subliniază rolul FRA în monitorizarea continuă a respectării drepturilor fundamentale în cadrul Uniunii și implicațiile Tratatului de la Lisabona în acest domeniu, oferind analize, asistență și expertiză, o sarcină ce necesită calitate, obiectivitate, imparțialitate efectivă și transparență; invită Comisia să revizuiască și să extindă mandatul FRA pentru a armoniza activitatea sa cu noile cerințe în vaza Tratatului de la Lisabona și a Cartei; subliniază faptul că, în cadrul mandatului revizuit, rolul de monitorizare al FRA ar trebui extins și pentru țările în curs de aderare; prin urmare sunt necesare resurse adecvate pentru a-și îndeplini sarcinile ce decurg din implementarea Cartei; reiterează solicitarea sa de a fi asociat pe deplin la revizuirea programului multianual al FRA; salută includerea unei anexe în raportul anual FRA, indicând ratificarea de către statele membre a instrumentelor internaționale privind drepturile omului;

32.

subliniază că principala sarcină a FRA constă în punerea la dispoziția instituțiilor cu putere de decizie a unor fapte și date privind aspecte legate de drepturile fundamentale și că aceasta colectează și analizează în acest scop informații și date și sporește gradul de conștientizare prin realizarea de cercetări și studii științifice, pe baza unor metodologii detaliate, publicarea de rapoarte tematice și anuale, colaborarea în rețea și promovarea dialogului cu societatea civilă; salută raportul său anual 2009 și abordarea privind furnizarea unei prezentări generale comparative și evidențierea bunelor practici în cele 27 de state membre;

33.

solicită instituțiilor UE cu putere de decizie să utilizeze datele și faptele furnizate de FRA în timpul etapei preparatorii a activității legislative, în cadrul proceselor de luare a deciziilor și/sau de monitorizare și să se afle în cooperare constantă și strânsă cu FRA, implicând în același timp platforma ONG a acesteia;

34.

invită toate agențiile europene să-și respecte angajamentul de protejare a drepturilor fundamentale și să integreze abordarea drepturilor fundamentale în toate activitățile lor; totodată, invită UE să asigure răspunderea juridică deplină a agențiilor sale în această privință;

35.

consideră că FRONTEX ar trebui să stabilească o cooperare structurată cu agențiile care se ocupă de drepturile fundamentale sau migranții ori azilul și ICNUR, astfel încât să faciliteze operațiunile care au implicații pentru protecția drepturilor omului; salută acordul de cooperare semnat între Frontex și FRA în 2010;

36.

subliniază faptul că UE și statele membre au obligații comune în domeniul implementării și/sau asigurării respectării drepturilor fundamentale și ale omului, în sferele lor respective de responsabilitate, în conformitate cu principiul subsidiarității, și că această competență și responsabilitate partajată reprezintă atât o oportunitate, cât și o obligație ce revine statelor membre și instituțiilor UE; evidențiază rolul consolidat al parlamentelor naționale conferit prin Tratatul de la Lisabona și sprijină stabilirea unui dialog formal permanent între Parlamentul European și parlamentele naționale;

37.

reamintește statelor membre datoria pe care o au de a furniza Comisiei, în calitatea de gardian al tratatelor, date și fapte fiabile, atunci când sunt se solicită astfel de date;

38.

subliniază importanța organismelor judiciare din statele membre, care au un rol major în procesul de asigurare a respectării și de exercitare a drepturilor omului și îndeamnă, prin urmare, sprijinirea unui acces facil la instanțe și proceduri într-un termen rezonabil, ca un mijloc de consolidare a protecției drepturilor fundamentale și ale omului; solicită statelor membre să depună eforturi în formarea continuă a judecătorilor naționali în domeniul drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv noile aspecte în domeniu după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

39.

consideră că acțiunea UE nu ar trebui doar să abordeze încălcări ale drepturilor fundamentale după ce acestea au avut loc, ci ar trebui să încerce, de asemenea, să le prevină; prin urmare, solicită o reflecție privind mecanismele pentru detectarea timpurie a potențialelor încălcări ale drepturilor fundamentale în UE și în statele sale membre, înghețarea temporară a măsurilor care constituie astfel de încălcări, accelerarea procedurilor legale pentru a determina dacă o măsură este contrară drepturilor fundamentale ale UE și sancțiuni în cazul în care aceste măsuri sunt totuși puse în aplicare contrar dreptului UE;

40.

solicită instituțiilor UE și statelor membre să își dubleze eforturile cu scopul de a informa și spori în mod corespunzător gradul de conștientizare al publicului, deoarece drepturile fundamentale pot fi protejate într-un mod mai eficient dacă cetățenii înșiși sunt conștienți de drepturile pe care le au și de mecanismele disponibile pentru a-i proteja; solicită utilizarea activă a experienței organismelor civice și a ONG-urilor relevante și menținerea unei relații de lucru continue cu toate aceste organisme la implementarea noii arhitecturi a drepturilor fundamentale și luarea de măsuri în cazuri specifice;

41.

își reafirmă dreptul de a elabora anual un raport privind situația drepturilor fundamentale în UE, abordând aspecte de drepturile omului ce revin instituțiilor UE, agențiile sau statele membre ale UE, în cazul în care acest lucru este necesar;

42.

sugerează găsirea unor modalități de cooperare mai bună a instituțiilor și agențiilor UE cu organizațiile internaționale dedicate protecției drepturilor și libertăților fundamentale și utilizarea mai bună și canalizarea mai eficientă a rezultatelor experienței acumulate în acest domeniu;

43.

solicită instituțiilor UE să exploateze întregul potențial al Memorandului de înțelegere dintre Consiliul Europei și UE, în vederea unei mai mari sinergii și consecvențe la nivel european și sugerează că ar trebui utilizată mai bine expertiza aferentă mecanismelor, standardelor și constatărilor referitoare la monitorizarea drepturilor omului și dezvoltate de către Consiliul Europei, evitându-se astfel duplicarea activităților; reafirmă necesitatea implicării superioare a Uniunii în activitatea Comisarului pentru drepturile omului; reafirmă necesitatea implicării superioare a Uniunii în activitatea Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei și ca UE să țină seama mai mult de această activitate atunci când pune în aplicare politici în domeniul libertăților, justiției și securității;

44.

solicită statelor membre ale UE să semneze și să ratifice toate convențiile fundamentale ale Consiliului Europei și ale Organizației Națiunilor Unite din domeniul drepturilor omului, alături de protocoalele facultative anexate acestora: printre altele, Carta Socială Europeană (revizuită), Convenția pentru combaterea traficului de persoane, Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, Carta europeană a limbilor regionale și minoritare a Consiliului Europei, Convenția ONU pentru prevenirea torturii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante, Convenția ONU privind statutul refugiaților, Convenția ONU privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și ale membrilor familiilor acestora, Convenția ONU privind crima organizată și cele două protocoale împotriva traficului de persoane și a contrabandei, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția ONU privind drepturile copilului și Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap; în plus, sugerează ca, în cadrul procesului legislativ european, să se țină cont în mai mare măsură de documentele internaționale și să se facă referiri mai dese la acestea;

45.

subliniază necesitatea acordării unei atenții adecvate diferitelor mecanisme de monitorizare ale ONU și constatărilor organismelor ONU din domeniul drepturilor omului și sugerează ca recomandările acestora relevante pentru statele membre să fie urmate îndeaproape; subliniază importanța evaluării periodice universale (UPR) a Consiliului ONU pentru drepturile omului; recomandă cooperarea cu Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați; și salută deschiderea, la Bruxelles, a primului Birou regional european al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului;

46.

subliniază rolul important și activitatea intensă a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO), a reprezentanților speciali ai OSCE pentru libertatea mijloacelor de comunicare în masă și pentru combaterea traficului de persoane, și a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale;

47.

invită statele membre care fac parte din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite să asigure garanțiile drepturilor procedurale în procesul de întocmire a listelor și de eliminare de pe listă a presupuselor grupuri sau persoane teroriste, în conformitate cu jurisprudența relevantă a CJ;

48.

subliniază faptul că fiabilitatea noii arhitecturi va fi evaluată în funcție de eficiența abordării de către instituțiile responsabile a celor mai presante aspecte actuale și a celor mai recente încălcări ale dreptului comunitar, atât la nivelul statelor membre, cât și la cel al UE, de asemenea în legătură cu relațiile externe ale acesteia;

49.

reamintește, prin urmare, toate rezoluțiile și dezbaterile sale, precum și constatările în urma delegațiilor din 2009, privind aspecte referitoare la drepturile fundamentale, care au arătat că există nenumărate chestiuni nesoluționate și cazuri specifice de încălcare a drepturilor fundamentale, ce necesită măsuri urgente și concrete, strategii pe termen mediu și soluții pe termen lung și control din partea instituțiilor UE; cum ar fi:

50.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului și Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și ale țărilor candidate, precum și Națiunilor Unite, Consiliului Europei și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

15.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 169/58

—

având în vedere Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (1) (DPCN),

—

având în vedere Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înșelătoare și comparativă (2) (DPIC),

—

având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva privind serviciile mass-media audiovizuale sau DSMA) (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (4),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special, articolul 7 (Respectarea vieții private și de familie) și articolul 8 (Protecția datelor cu caracter personal),

—

având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (5),

—

având în vedere Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (6),

—

având în vedere Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2010 referitoare la protecția consumatorilor (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 martie 2010 referitoare la Tabloul de bord al pieței interne (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 ianuarie 2009 referitoare la transpunerea, aplicarea și asigurarea respectării Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și ale Directivei 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 noiembrie 2008 referitoare la Tabloul de bord al piețelor de consum (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2008 privind impactul marketingului și al publicității asupra egalității dintre femei și bărbați (12),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 ianuarie 2009 intitulată „Monitorizarea rezultatelor privind consumatorii în interiorul pieței unice: A doua ediție a tabloului de bord al piețelor de consum” (COM(2009)0025), și documentul de lucru aferent al serviciilor Comisiei intitulat „Al doilea tablou de bord al piețelor de consum” (SEC(2009)0076),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 29 martie 2010 intitulat „Tabloul de bord al piețelor de consum – Consumatorii la ei acasă în cadrul pieței interne: monitorizarea integrării pe piața internă cu amănuntul și analiza comparativă a mediului de consum în statele membre” (SEC(2010)0385),

—

având în vedere raportul intitulat „Protecția consumatorilor pe piața internă”, publicat de Comisie în octombrie 2008 (Eurobarometrul special nr. 298),

—

având în vedere raportul analitic intitulat „Atitudini față de comerțul transfrontalier și față de protecția consumatorilor” publicat de Comisie în martie 2010 (Eurobarometrul Flash nr. 282),

—

având în vedere abordarea europeană a competenței mediatice în mediul digital (COM(2007)0833),

—

având în vedere Orientările Comisiei referitoare la aplicarea Directivei privind practicile comerciale neloiale (SEC(2009)1666),

—

având în vedere Avizul nr. 2/2010 referitor la publicitatea comportamentală pe internet, adoptat la 22 iunie 2010 de către Grupul de lucru pentru protecția datelor instituit prin articolul 29,

—

având în vedere Avizul nr. 5/2009 referitor la publicitatea comportamentală pe internet, adoptat la 12 iunie 2009 de către Grupul de lucru privind protecția datelor instituit prin articolul 29,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei naționale pentru tehnologia informației și libertăți civile (CNIL) din Franța din 5 februarie 2009, intitulată „La publicité ciblée en ligne” (Publicitatea direcționată pe internet),

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0338/2010),

A.

întrucât publicitatea stimulează concurența și competitivitatea, poate contribui la limitarea abuzurilor de poziție dominantă, încurajează inovarea pe piața internă și, prin urmare, are un impact pozitiv pentru consumatori, în special prin lărgirea gamei de opțiuni, reducerea prețurilor și oferirea de informații cu privire la produsele noi;

B.

întrucât publicitatea constituie o sursă de venit importantă, deseori crucială, pentru dinamica și competitivitatea peisajului mass-mediei și contribuie activ la diversitatea și independența mass-mediei din Europa;

C.

întrucât, cu toate acestea, anumite practici publicitare pot avea un impact negativ asupra pieței interne și a consumatorilor (practici neloiale, invadarea spațiului public/privat, vizarea unor persoane specifice, obstacole la intrarea pe piața internă și denaturarea acesteia);

D.

întrucât este totuși necesar să se combată practicile neloiale din domeniul publicității, care sunt, așa cum arată în mod clar Eurobarometrul special nr. 29, încă comune;

E.

întrucât evoluția mijloacelor de comunicare are un impact important asupra publicității, în special prin dezvoltarea internetului, a rețelelor sociale, a forumurilor și a blogurilor, precum și prin creșterea mobilității utilizatorilor și prin dezvoltarea rapidă a produselor digitale;

F.

întrucât, având în vedere un anumit grad de saturație a consumatorilor în urma proliferării mesajelor publicitare, în prezent există tentația de a se recurge la noile tehnologii de comunicare pentru a difuza mesaje comerciale chiar și atunci când acestea nu sunt clar identificate ca atare, având astfel potențialul de a induce în eroare consumatorii;

G.

întrucât dezvoltarea de noi practici publicitare pe internet și prin intermediul dispozitivelor mobile generează o serie de probleme care trebuie soluționate pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a utilizatorilor;

H.

întrucât publicitatea pe internet joacă un rol economic important, în special prin finanțarea de servicii gratuite, și întrucât volumul acesteia a crescut exponențial;