2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/1

—

consideră esențial ca, pe de o parte, să se majoreze bugetul de cercetare al UE și, pe de altă parte, să existe o mai bună integrare între programele naționale și programul-cadru european de cercetare;

—

afirmă că inovarea industrială, socială și de mediu, alături de inovarea în domeniul serviciilor, reprezintă o pârghie esențială pentru a susține competitivitatea europeană care să contribuie la consolidarea coeziunii teritoriale a UE;

—

recunoaște că în Europa există situații foarte diferite în ce privește inovarea și că politicile regionale ar putea completa, prin particularitățile lor, politica de cercetare a Uniunii Europene, în consens cu strategiile de specializare regională inteligentă;

—

salută eforturile depuse în vederea simplificării procedurilor, cum ar fi publicarea și actualizarea unui ghid practic care descrie posibilitățile de finanțare ale Uniunii Europene;

—

solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate îndeaproape în pregătirea cadrelor juridice și a programelor de finanțare legate de achizițiile publice;

—

solicită ca actorii locali și regionali să participe în mod activ la platformele tehnologice (PT);

—

amintește rolul pe care l-ar putea juca Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT);

—

reafirmă că este absolut necesară o cooperare între clustere la nivelul UE, dar că trebuie deschisă colaborarea între clustere și la nivel mondial.

Raportor

dl Claude GEWERC (FR-PSE), președintele Consiliului regional al Picardiei

Document de referință

Carte verde: De la provocări la oportunități: către crearea unui cadru strategic comun pentru finanțarea cercetării și inovării în UE

COM(2011) 48 final

1.

salută faptul că această Carte verde lansează o dezbatere publică asupra aspectelor esențiale de care trebuie să se țină seama în cazul viitoarelor programe de finanțare a cercetării și a inovării în UE;

2.

recunoaște că un cadru strategic comun pentru finanțarea cercetării și a inovării în UE trebuie să se întemeieze pe obiective strategice coerente și convenite în mod clar de toate părțile interesate;

3.

recomandă ca acest cadru comun să structureze relațiile dintre diferitele niveluri de cercetare, dezvoltare și inovare, fără a estompa particularitățile fiecărei funcții în parte;

4.

pune în evidență faptul că o strategie ambițioasă de inovare în Uniunea Europeană are nevoie nu numai de o bază științifică puternică, ci și de o politică industrială solidă; în acest context, salută inițiativele emblematice ale Comisiei „O politică industrială adaptată erei globalizării” și „O Uniune a inovării”, făcând trimitere, în acest context, la avizele CoR pe aceste teme (1);

5.

subliniază că nivelul local și regional este în măsură să creeze sinergii între politicile de cercetare și inovare și politicile de coeziune, fapt ce are impact asupra activităților economice și industriale, dar și asupra practicilor sociale;

6.

subliniază faptul că, în momentul de față, rezultatele eforturilor la nivel european în domeniul cercetării nu sunt puse în aplicare destul de rapid, nici pe o scară suficient de largă. Comisia ar trebui să modifice orientările și dispozițiile, astfel încât regiunile se folosească într-o măsură mult mai mare decât în prezent fondurile structurale și alte instrumente financiare, în vederea aplicării în mod inovator a rezultatelor Programului-cadru, prin intermediul unei abordări descentralizate a acțiunilor, în cadrul căreia regiunilor să li se acorde un rol mai important, înlesnindu-se o mai bună valorificare și comercializare a tehnologiilor din Programul-cadru, și ale altor activități de cercetare;

7.

reamintește importanța inovațiilor sociale și de mediu, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat;

8.

subliniază importanța integrării și promovării conceptului de inovare în viața noastră cotidiană, de exemplu în sistemul de învățământ sau în mediul de lucru;

9.

pune accent pe programele de cercetare și inovare la care participă regiuni cu performanțe diferite în materie de inovare, programe care aduc beneficii tuturor părților interesate. Aceasta implică, de exemplu, sporirea implicării regiunilor în sistemele ERA-NET;

10.

subliniază că bugetul de cercetare actual al UE este insuficient, reprezentând doar 4 % din fondurile publice alocate cercetării în Europa; consideră esențial ca, pe de o parte, să se majoreze bugetul de cercetare al UE și, pe de altă parte, să existe o mai bună integrare între programele naționale și programul-cadru european de cercetare;

11.

dorește, în special, să atragă atenția Comisiei asupra situației cu care se confruntă inovatorii și inventatorii individuali care nu lucrează în cadrul sistemului universitar, al marilor întreprinderi sau al autorităților, administrațiilor sau întreprinderilor publice. Eforturile continue în acest domeniu ar trebui să cuprindă strategii care să le ofere inovatorilor și inventatorilor individuali sprijinul și perspectiva de care au nevoie pentru a putea beneficia de finanțarea comună din partea UE în mod echitabil;

12.

solicită să se țină seama cum se cuvine de faptul că 97 % din activitățile economice ale UE-27 utilizează tehnologia în mică sau medie măsură; consideră, așadar, că dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere nu se poate concentra exclusiv pe dezvoltarea celor mai avansate tehnologii, ci trebuie să existe un model de inovare care să permită asimilarea și difuzarea cunoașterii; subliniază oportunitatea oferită de revizuirea Directivei privind achizițiile publice (2), insistând asupra posibilităților și provocărilor asociate includerii cercetării și dezvoltării în achizițiile publice (3);

13.

observă că, în formularea sa actuală, Cartea verde nu pare să pună nicio problemă în ce privește respectarea principiului subsidiarității, însă insistă asupra faptului că ar trebui efectuată o monitorizare atentă a progreselor înregistrate în ce privește finanțarea și legislația viitoare în materie de cercetare și inovare în UE, pentru a se asigura respectarea principiului subsidiarității;

14.

remarcă, de asemenea, că cerința propusă în inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”, și anume ca statele membre și regiunile să prevadă bugete specifice pentru achizițiile publice legate de inovare, ar putea avea un impact considerabil asupra orașelor și regiunilor; subliniază că viitoarea monitorizare ar trebui să includă o evaluare minuțioasă a sarcinilor financiare și administrative ce le-ar putea reveni autorităților locale și regionale, precum și a efectelor sociale și a altor beneficii;

15.

consideră că ar trebui încurajată lansarea de mai multe proceduri de licitație în două etape, astfel încât, într-o primă etapă, solicitanții să fie obligați să prezinte doar o listă cu partenerii și ideea lor de proiect, acestea trebuind descrise pe larg doar în cazul în care trec de prima etapă. Acest lucru ar fi deosebit de important în special pentru IMM-uri, care ar fi astfel mai stimulate să participe la aceste proceduri de licitație, dat fiind că efortul inițial nu ar fi atât de mare;

16.

afirmă că inovarea industrială, socială și de mediu, alături de inovarea în domeniul serviciilor, reprezintă o pârghie esențială pentru a susține competitivitatea europeană care să contribuie la consolidarea coeziunii teritoriale a UE;

17.

consideră că finanțarea cercetării și a inovării trebuie să se numere printre obiectivele politice mai ample ale Uniunii Europene, de exemplu prin punerea în aplicare a unei politici industriale, solicitată de Comitetul Regiunilor în avizul său privind inițiativa emblematică referitoare la politica industrială;

18.

propune recunoașterea autorităților locale și regionale ca nivel privilegiat de coordonare între strategiile programelor naționale și europene de cercetare și inovare și cele de coeziune. Această coordonare ar putea face obiectul unui document unic adoptat la nivel regional;

19.

recunoaște că în Europa există situații foarte diferite în ce privește inovarea și că politicile regionale ar putea completa, prin particularitățile lor, politica de cercetare a Uniunii Europene, în consens cu strategiile de specializare regională inteligentă;

20.

Ca și în programul-cadru de cercetare anterior, cercetarea în cooperare, în special proiectele de cercetare comune, ar trebui să formeze un element central al viitorului sprijin acordat cercetării europene. Pentru ea ar trebui prevăzute fonduri cel puțin la valoarea actuală. Proiectele comune oferă universităților, instituțiilor de cercetare și întreprinderilor din toate regiunile europene șansa de a participa. Ele fac posibile atât transparența necesară cât și simplificări în favoarea utilizatorilor;

21.

subliniază că pentru Comisie și regiuni adevărata provocare este de a crea sinergii între diferite instrumente de finanțare, astfel încât să poată implementa Strategia Europa 2020. Rezultatele eforturilor de cercetare europene nu sunt aplicate destul de rapid și la o scară suficient de largă. Comisia ar trebui să modifice normele și criteriile aplicabile instrumentelor de finanțare a coeziunii astfel încât regiunile să poată folosi rezultatele programului-cadru și ale altor actvități de cercetare la punerea în practică a inovațiilor la nivel regional;

22.

amintește că următorul program-cadru trebuie să extindă programele destinate dezvoltării capacităților teritoriale și să faciliteze participarea autorităților locale și regionale, ale căror activități de cercetare și de dezvoltare sunt complementare. Acest obiectiv ar putea fi realizat, de exemplu, prin introducerea unor criterii care să înlesnească participarea partenerilor competenți din regiunile mai puțin avansate în domeniul cercetării la proiecte și programe conduse de oameni de știință mai cunoscuți și recunoscuți, după cum s-a recomandat în Avizul CoR privind simplificarea implementării programelor-cadru de cercetare  (4);

23.

salută eforturile depuse în vederea simplificării procedurilor, cum ar fi publicarea și actualizarea unui ghid practic care descrie posibilitățile de finanțare ale Uniunii Europene;

24.

afirmă că nu pot exista clustere fără o dimensiune teritorială;

25.

amintește că, deși excelența este una dintre caracteristicile clusterelor, nu toate clusterele au capacitatea de a atinge același nivel de dezvoltare sau de vizibilitate internațională. Nivelul științific foarte înalt este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru ca un cluster să atingă excelența. Excelența unui cluster se creează progresiv, în timp, cu resurse financiare specifice, printr-o structură adecvată, printr-o bună guvernanță și prin dezvoltarea unui „ecosistem” care să reunească întreprinderile, formarea, cercetarea și inovarea;

26.

observă că este posibilă depășirea contradicției dintre dorința multor clustere de a-și desfășura activitățile în teritoriile proprii și posibilitățile considerabile oferite de schimbul de informații sau de bune practici cu clusterele vecine din alte state membre. De fapt, un cluster foarte ancorat într-un anumit teritoriu poate dobândi fără dificultate vizibilitate și reputație mondială;

27.

subliniază faptul că, în paralel cu centrele de inovare bazate pe clustere, a apărut recent o nevoie, sub anumite aspecte chiar mai importantă decât acestea, de înțelegere a mecanismelor complexe ale „ecosistemelor” regionale în domeniul inovării și de creare a condițiilor necesare pentru dezvoltarea în direcția dorită. Prin urmare, Comisia ar trebui să acorde sprijin economic și operațional, în special în vederea dezvoltării activităților deschise de inovare în regiuni, astfel încât să se poată crea condițiile necesare pentru reforma administrației publice și pentru activitățile antreprenoriale al căror scop este creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă;

28.

o manifestare concretă a ecosistemelor regionale o constituie conceptul de piețe-lider și dezvoltarea lor. S-a constatat că piețele-lider sunt strâns legate de know-how-ul și cultura locale și de regenerarea interactivă și independentă a acestora. În avizele sale anterioare CdR 11/2009 și CdR 83/2007, Comitetul Regiunilor a atras atenția asupra necesității de a atinge un echilibru între finanțarea competitivității, reprezentată de finanțarea marilor inițiative emblematice ale UE, și finanțarea instituțională pentru comunitățile de cercetare. Comitetul Regiunilor subliniază importanța finanțării instituționale, care dă comunităților de cercetare posibilitatea de a începe studii din proprie inițiativă și la îndemnul altor comunități similare, în special în din rațiuni societale esențiale, precum și din rațiuni legate de convergență și de coeziune;

29.

își reafirmă convingerea că Spațiul european de cercetare ar putea fi consolidat prin includerea în procedurile de achiziții publice a achizițiilor de servicii de cercetare și dezvoltare; face trimitere la Avizul CoR privind Cartea verde pe tema achizițiilor publice (5) și la Avizul privind achizițiile publice înainte de comercializare (6); cu condiția ca aceste servicii să nu devină, în consecință, expuse concurenței;

30.

solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate îndeaproape în pregătirea cadrelor juridice și a programelor de finanțare legate de achizițiile publice;

31.

își reafirmă sprijinul pentru o implicare activă a mediului de afaceri și a guvernelor în planurile de finanțare a inovării, dar își manifestă reticența cu privire la impactul pe care l-ar putea avea asupra autorităților locale și regionale un sistem în care sectorul public este singurul care își asumă riscul pentru produsele și serviciile care nu și-au dovedit rentabilitatea;

32.

observă că piața achizițiilor publice este în continuare fragmentată, nedepășind decât rareori frontierele naționale; din acest motiv, recomandă cu căldură Comisiei și statelor membre să elaboreze un cadru mai transparent, care să poată deschide achizițiile publice în Uniunea Europeană;

33.

reafirmă că Comisia Europeană trebuie să furnizeze un ghid clar și detaliat, precum și mijloace de formare în ce privește încheierea contractelor de achiziții publice cu autoritățile locale și regionale;

34.

recunoaște că finanțarea ciclului complet de inovare, de la faza de cercetare și până la introducerea pe piață, necesită o gamă largă de instrumente; prin urmare, susține eforturile de încurajare a finanțărilor din partea sectorului privat, de exemplu prin intermediul planurilor de partajare a riscurilor, al împrumuturilor sau al capitalului de risc;

35.

este de acord cu rolul finanțării publice în stimularea investițiilor private și subliniază că o gestionare solidă a riscului și o administrare transparentă sunt esențiale atunci când sunt implicate atât fonduri publice, cât și fonduri private;

36.

salută eforturile ce vizează stimularea finanțării de către sectorul privat a investițiilor IMM-urilor în materie de inovații; în acest context, recomandă promovarea de măsuri stimulatoare (regim fiscal, reducerea constrângerilor administrative) și, dacă este necesar, revizuirea cadrelor de reglementare pentru a consolida și extinde gama de măsuri vizând sprijinirea și recunoașterea rolului de prim-plan al IMM-urilor în promovarea culturii inovării; în acest sens, insistă, de asemenea, asupra necesității de a se consolida instrumentele de mediere între IMM-uri și actorii din domeniul cercetării și dezvoltării;

37.

solicită ca actorii locali și regionali să participe în mod activ la platformele tehnologice (PT), pentru a elabora strategii de cercetare și inovare în vederea creării de noi PT și a dezvoltării platformelor deja existente, pornind de la necesitățile actorilor de la nivel teritorial, ținând seama de oportunitățile piețelor globale și de participarea IMM-urilor;

38.

recunoaște contribuția unică a programului-cadru de cercetare la cercetarea în cooperare între părțile interesate din statele membre și autoritățile locale și regionale;

39.

subliniază importanța legislației comunitare (de exemplu, în ce privește capitalul de risc și infrastructurile de cercetare) și amintește, în acest sens, rolul pe care l-ar putea juca Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT);

40.

reafirmă că este absolut necesară o cooperare între clustere la nivelul UE, dar că trebuie deschisă colaborarea între clustere și la nivel mondial;

41.

Strategia UE 2020, în special prin intermediul inițiativelor emblematice „O Uniune a inovării” și „O politică industrială adaptată erei globalizării”, recunoaște rolul fundamental al cercetării și inovării în sporirea competitivității Uniunii Europene și subliniază importanța integrării mai vizibile a inovării în diferitele politici. De asemenea, această strategie acordă orașelor și regiunilor europene un rol esențial în punerea sa în aplicare. În această privință, Comitetul Regiunilor dorește să sprijine acest rol și să contribuie la dezvoltarea Spațiului european de cercetare la nivel teritorial, dat fiind că orașele și regiunile finanțează programe de cercetare, participă la proiecte europene de cercetare și susțin în mod activ participarea actorilor locali și regionali la proiecte europene de cercetare;

42.

Comitetul Regiunilor salută creșterea finanțării celui de-al 7-lea program-cadru de cercetare și dezvoltare (2007-2013) în raport cu cel de-al 6-lea (2000-2006), precum și instituirea Consiliului European pentru Cercetare. De asemenea, Comitetul Regiunilor salută inițiativele europene ce promovează schimburile și colaborarea între autoritățile regionale și actorii din mediul universitar, economic și științific, în special în cadrul liniei bugetare „Regiunile cunoașterii”, al capitolului „Cofund” din programul specific „Capacități” și al dispozitivelor precum rețelele excelenței și sistemele ERA-net;

43.

de asemenea, Comitetul Regiunilor așteaptă cu interes următoarele evaluări de impact ale programelor „Regiunile cunoașterii” și „Potențialul de cercetare”. Pe măsură ce aceste programe dobândesc experiență și își stabilesc obiective mai clare, CoR solicită consolidarea rolului lor în acordarea de sprijin regiunilor deosebit de competente, care au potențialul de a dezvolta calități excelente, de exemplu prin îndrumare (7), parteneriat sau alte sisteme.

44.

în ceea ce privește programul-cadru pentru competitivitate și inovare, Comitetul Regiunilor apreciază rolul acordat clusterelor regionale și inițiativelor ce vizează dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC), eficiența energetică, energiile regenerabile și inovațiile ecologice. În acest sens, Comitetul Regiunilor recomandă ca, în viitor, realizarea acestor inițiative să fie pusă în legătură cu provocările cu care se confruntă sau se va confrunta Uniunea Europeană.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/6

—

consideră că obiectivele Cărții albe ar merita să fie convertite în obiective intermediare pe termen mai scurt, pentru a li se oferi responsabililor politici un cadru orientativ clar cu privire la acțiunile de întreprins în cursul mandatului lor;

—

se exprimă în favoarea internalizării complete a costurilor externe prin intermediul unui sistem armonizat de taxare, ale cărui încasări să fie alocate realizării unui sistem de transport integrat și eficient;

—

subliniază că obiectivele Cărții albe în ceea ce privește transferul modal de la transportul rutier către cel feroviar, fluvial și maritim nu sunt suficiente și solicită Comisiei Europene să propună un program mai ambițios;

—

se exprimă în favoarea unei „centuri albastre” ca prim pas către crearea unui sistem solid de servicii maritime, care ar trebui completat de relansarea conceptului autostrăzilor mării și regretă faptul că, în opinia sa, Cartea albă din 2011 reprezintă un regres față de cea din 2001 privind transportul maritim;

—

se pronunță în favoarea unor măsuri de stimulare a pregătirii unor Planuri de mobilitate urbană și solicită ca legătura dintre politica în domeniul transporturilor și amenajarea teritorială să fie mai atent luată în considerare;

—

sprijină propunerea de a se recurge la un împrumut sau la obligațiuni europene ca instrumente principale pentru finanțarea infrastructurilor de transport necesare realizării TEN-T;

—

observă că internalizarea externalităților, eliminarea distorsiunilor în materie de taxare și a subvențiilor nejustificate și o concurență liberă și nedenaturată ar trebui să facă parte din viitorul model european al transporturilor, care se bazează pe alinierea opțiunilor pieței la necesitățile în materie de dezvoltare durabilă;

Raportor

dl António COSTA (PT-PSE), primarul orașului Lisabona

Document de referință

Carte albă: Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor

COM(2011) 144 final

1.

consideră că în Cartea albă din 2011: „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor” se abordează principalele chestiuni esențiale pentru viitorul politicii europene din domeniul transporturilor și pentru sistemele de transport ale continentului. În acest sens, Comitetul consideră că politica de transport propusă ar trebui să integreze obiectivele mai generale stabilite de Uniunea Europeană în cadrul Strategiei UE 2020 și obiectivele privind durabilitatea mediului, concepute în mare parte în scopul de a combate schimbările climatice, precum și să promoveze consolidarea coeziunii sociale și teritoriale într-o Uniune Europeană globală;

2.

autoritățile locale și regionale dispun de competențe substanțiale în ceea ce privește politica din domeniul transporturilor. Ele nu dețin doar o responsabilitate comună în domenii precum întreținerea rețelei rutiere, politica privind staționarea, accesibilitatea și transporturile publice, ci supraveghează în același timp și normele de mediu, de exemplu cele privind calitatea aerului. Astfel, participarea lor este indispensabilă în cadrul guvernanței pe mai multe niveluri;

3.

observă că în Cartea albă este vorba despre orașe. CoR propune ca, pe lângă orașe, să fie menționate și regiunile și/sau aglomerările urbane. În mai multe state membre, politica de mobilitate este determinată nu atât de limita geografică a localității, cât de aglomerarea urbană;

4.

consideră Cartea albă pe 2011 un document deosebit de ambițios, cu atât mai mult cu cât, așa cum era și de așteptat, niciunul dintre obiectivele principale ale Cărții albe din 2001 nu a fost realizat în întregime. Unele din obiectivele ambițioase pe termen lung ar merita totuși să fie convertite în obiective intermediare pe termen mai scurt, pentru a li se oferi responsabililor politici de la nivel național și regional un cadru orientativ clar cu privire la acțiunile de întreprins în cursul mandatului lor;

5.

constată că elaborarea unor scenarii pentru viitor de viitor este necesară și îndreptățită, în condițiile în care deciziile de astăzi vor influența în mod decisiv transporturile din următoarele decenii. În acest context nu trebuie însă uitat că previziunile care acoperă mai multe decenii nu pot fi decât foarte vagi;

6.

consideră că echilibrul între modurile de transport este legat indisolubil de chestiunea internalizării costurilor externe și este influențat în mod direct de politicile de taxare pentru utilizarea infrastructurii de transport; sprijină ferm viziunea formulată în Cartea albă cu privire la un model transparent și general aplicabil pentru calcularea tarifelor de utilizare a infrastructurii, care să se aplice tuturor modurilor de transport, se exprimă în favoarea internalizării complete a costurilor externe și recomandă ca toate încasările obținute prin punerea în aplicare a reglementărilor europene care urmăresc o mai bună integrare a costurilor externe (printre care și directiva „Eurovinieta”) să fie alocate realizării unui sistem de transport integrat și eficient, fără să se treacă cu vederea specificitatea regiunilor ultraperiferice și a insulelor;

7.

în acest context și în special în cazul modurilor de transport aerian și maritim, consideră că trebuie să se ajungă la un echilibru între conservarea strictă a mediului și costurile suplimentare enorme pe care aceasta le implică pentru insule și regiunile ultraperiferice, care sunt total dependente de aceste modalități de transport, dar care, în același timp, sunt ferm angajate pe calea reducerii emisiilor;

8.

salută promovarea de către Comisia Europeană a transferului modal dinspre transportul rutier către cel feroviar, fluvial și maritim, insistând asupra internalizării complete a costurilor externe ale tuturor modurilor de transport, precum poluarea atmosferică, aglomerația sau zgomotul;

9.

observă că în trecut Comisia a afirmat că, în cazul accidentelor, costurile externe sunt deja internalizate eficient prin primele de asigurare. Comitetul pune sub semnul întrebării această perspectivă și, prin urmare, invită Comisia să prezinte modele de calcul operaționale pentru internalizarea costurilor accidentelor, care să țină seama de totalitatea costurilor pe care le implică un accident;

10.

salută faptul că Cartea albă cuprinde și măsuri prin care se promovează un comportament mai durabil în materie de deplasare, se favorizează disponibilitatea de a adopta noi moduri de transport și noi tehnologii și se asigură acceptarea publică a internalizării complete a costurilor externe în costul total al mobilității. Uniunii Europene îi revine sarcina importantă de a asigura înțelegerea și acceptarea de către cetățeni a măsurilor care trebuie luate de autoritățile locale și regionale pentru a soluționa problema transportului în aglomerațiile urbane;

11.

regretă că atât accesibilitatea și mobilitatea persoanelor, cât și noțiunea fundamentală a coeziunii teritoriale în materie de transporturi sunt insuficient abordate în Cartea albă, în special cu privire la regiunile periferice, ultraperiferice și insulare. Or, un spațiu european unic al transporturilor nu se va realiza dacă nu sunt garantate condiții echitabile de acces la teritorii pentru întreprinderi și cetățeni;

12.

observă că lucrările politice ale CoR din ultimul deceniu adoptă o poziție clară cu privire la principiile și politicile care ar trebuie să orienteze politica europeană de transport actuală; ca atare, este de părere că trebuie să se acorde importanța cuvenită acestei surse ample de cunoștințe în momentul formulării politicii europene în domeniul transporturilor pentru anii care vin;

13.

constată că, de principiu, un sistem eficient și sustenabil de mobilitate, cu emisii scăzute, este un drept al cetățenilor și în același timp un factor esențial pentru atractivitate economică, bunăstare și calitatea vieții. În vederea creșterii eficienței în dezvoltarea infrastructurii ar trebui încurajată simplificarea dispozițiilor în materie de planificare.

14.

salută analiza prezentată în Cartea albă cu privire la tendințele care afectează sectorul transporturilor și la provocările asociate acestora în deceniile viitoare. Un diagnostic solid al tendințelor din sectorul transporturilor este o condiție prealabilă necesară pentru elaborarea politicilor corecte în acest domeniu. În acest sens, Cartea albă reflectă majoritatea neconcordanțelor conceptuale care trebuie să fie cuprinse în dezbaterea cu privire la viitorul sistemului european de transport;

15.

chiar dacă transporturile joacă un rol de prim ordin în ceea ce privește competitivitatea Uniunii Europene, Comitetul ar dori totuși să nuanțeze afirmația Comisiei Europene conform căreia „reducerea mobilității nu este o opțiune”. Este limpede că transporturile trebuie să răspundă aspirației către mobilitate individuală și către realizarea schimburilor economice, dar ar trebui sensibilizate mai ales întreprinderile în vederea grupării călătoriilor efectuate, utilizării potențialului oferit de relocalizare și a procedeelor și tehnologiilor care permit o optimizare a traficului (de exemplu prin munca la domiciliu, videoconferințe, optimizarea amplasamentelor);

16.

susține cele zece obiective pentru un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor, identificate de Cartea albă, și utilizarea acestora ca grilă de evaluare pentru atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60 %; astfel, Comitetul recomandă ca și acest obiectiv general să fie inclus în lista de obiective identificate în Cartea albă. Totodată, sugerează ca obiectivele propuse să fie completate de obiective suplimentare, care să urmărească reducerea dependenței de petrol, reducerea poluării fonice și atenuarea poluării atmosferice;

17.

sprijină obiectivul de a înjumătăți utilizarea automobilelor „alimentate în mod convențional” în transportul urban până în 2030, de a le elimina treptat din orașe până în 2050 și de a atinge o logistică urbană cu emisii de CO2 aproape nule în centrele urbane principale până în 2030, inclusiv prin utilizarea pârghiei fiscale, deși consideră această măsură ca fiind foarte ambițioasă. De aceea Comitetul Regiunilor consideră necesară stabilirea unor obiective intermediare care să permită conceperea unei foi de parcurs privind aplicarea acestor măsuri, monitorizarea punerii lor în aplicare și evaluarea rezultatelor astfel obținute;

18.

salută faptul că Comisia Europeană dorește să facă progrese în ceea ce privește deplina punere în aplicare a principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește” și deci să elimine denaturările ce riscă să afecteze concurența loială între modurile de transport, bazată pe internalizarea tuturor costurilor externe; susține deplina internalizare a costurilor sociale și de mediu (inclusiv accidentele, poluarea aerului, zgomotul și aglomerația) printr-o taxare armonizată a tuturor modurilor de transport, încasările fiind destinate realizării unui sistem de transport integrat și eficient;

19.

este mulțumit că mai multe dintre propunerile formulate de CoR în avizele sale recente privind mobilitatea urbană au fost incluse în Cartea albă. În această privință, Comitetul susține obiectivul Comisiei de a crea stimulente pentru optimizarea și reducerea la minimum a deplasărilor efectuate în orașe de automobilele și camioanele convenționale și este de acord că niște parcuri ample de autobuze urbane, de taxiuri și de camionete pentru livrări reprezintă eșantionul perfect de testare pentru introducerea vehiculelor nepoluante. Comisia observă în mod judicios că dezvoltarea și utilizarea timpurie a vehiculelor nepoluante poate avea beneficii imediate în ceea ce privește reducerea dependenței de petrol, precum și avantaje din punct de vedere al sănătății, prin îmbunătățirea calității aerului în orașe;

20.

de asemenea, sprijină ideea mutării centrului de greutate către modurile de transport mai ecologice, susținând totodată că eficiența și interoperabilitatea generală a tuturor modurilor de transport ar trebui îmbunătățite. Cu toate acestea, politicile active care discriminează în favoarea unui anumit mod de transport ar trebui evaluate cu grijă și privite în contextul unui model echitabil și transparent al alocării fondurilor pentru transport; altminteri, există riscul promovării unor soluții de transport cu eficiență redusă. Pe de altă parte, pentru utilizarea unor moduri alternative de transport trebuie să existe infrastructuri și servicii adecvate acestui scop, care să permită satisfacerea cererilor actuale;

21.

în pofida comentariilor de mai sus, consideră că cele zece obiective pentru un sistem de transport competitiv și eficient din punctul de vedere al resurselor identificate de Cartea albă sunt în mod clar foarte ambițioase; de aceea, consideră că ar trebui definite și repere și valori-țintă intermediare, luându-se în considerare obiectivele strategice complementare stabilite deja de Comisia Europeană și colaborând în acest scop cu autoritățilelocale și regionale. Aceste obiective intermediare ar trebui să facă parte dintr-un proces de monitorizare care să garanteze succesul viziunii Cărții albe;

22.

amintește, înainte de toate, că politica UE în domeniul transporturilor trebuie să se întemeieze pe noțiunea de interes general (accesul tuturor în condiții egale la mijloacele de transport, respectarea drepturilor sociale, integrarea externalităților etc.);

23.

subliniază că, în documentul de lucru [SEC(2011) 391] care însoțește Cartea albă (dar publicat într-o singură limbă), în ceea ce privește monitorizarea Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind obligațiile de serviciu public în domeniul transporturilor, la punctul 137 se afirmă că „Comisia va prezenta o inițiativă de lansare a unor proceduri de cerere de oferte concurențiale pentru contractele de servicii publice, destinate să asigure furnizarea eficientă de servicii de înaltă calitate”. Această inițiativă trebuie să respecte posibilitatea ca autoritățile locale și regionale să furnizeze, în anumite condiții, servicii în regim in house, fără a le mai supune unor proceduri concurențiale de atribuire;

24.

încurajează Uniunea Europeană să ducă la bun sfârșit o reală integrare a politicilor în domeniul transporturilor din cele 27 de state membre (alinierea structurilor naționale, respectarea concurenței în conformitate cu principiile interesului general, armonizarea fiscală, definirea unui nou cadru de reglementare aplicabil la diferitele niveluri de subsidiaritate), cu respectarea guvernanței pe mai multe niveluri;

25.

dorește să evidențieze necesitatea de a se reduce fragmentarea pieței feroviare europene, pentru a se crea o rețea feroviară eficientă, care să ofere un serviciu de calitate în ceea ce privește durata călătoriilor, fiabilitatea și capacitatea. Ar trebui concepută în acest sens o soluție durabilă și eficientă din perspectiva costurilor, în vederea creării unei rețele europene competitive de transport feroviar de marfă, care să răspundă nevoilor specifice ale acestui tip de trafic. Totodată ar trebui depășite obstacole tehnice esențiale, legate, de exemplu, de ecartamentul feroviar. În plus, este limpede că transportul feroviar de marfă, transportul maritim pe distanțe scurte și, în special, utilizarea complementară a ambelor moduri au potențialul de a contribui la integrarea economiilor regionale situate în regiunile periferice. În acest sens și pentru a garanta buna funcționare a acestor moduri durabile de transport, este necesară și dezvoltarea unor platforme logistice, care să asigure un transfer intermodal optim și eficiența sistemului în ansamblu, evitând totodată proliferarea infrastructurilor logistice lipsite de caracteristicile care pot orienta sistemul de transport către intermodalitate și comodalitate;

26.

susține ideea consolidării unei politici europene în domeniul transportului care să se bazeze pe un set de norme clare, coerente, inteligibile și stabile pentru utilizatori și operatori, pe utilizarea unor tehnologii și soluții avansate de transport și pe construirea sau actualizarea unei infrastructuri adecvate. Aceasta ar necesita realizarea pieței interne pentru servicii de transport și înlăturarea obstacolelor de reglementare, administrative și tehnice din cadrul tuturor modurilor de transport, precum și aplicarea consecventă a normelor de concurență, îmbunătățirea standardului serviciilor și consolidarea drepturilor utilizatorilor;

27.

în acest context, este important să nu fie luate în considerare numai legăturile pe distanțe mari, ci și rețelele regionale aferente. O atenție specială trebuie, de asemenea, acordată regiunilor frontaliere, confruntate cu probleme specifice, cum ar fi diferențele în materie de sisteme de plată, conexiuni tehnice, orare și cadru legislativ;

28.

amintește, însă, că privatizarea pieței feroviare nu a făcut încă suficiente progrese. De aceea, se consideră că normele tehnice și juridice care reglementează transportul feroviar ar trebui îmbunătățite și standardizate. Totodată, ar trebui introduse posibilități de cofinanțare;

29.

reamintește că liberalizarea și apariția unor noi actori pe piață, atunci când acestea se produc, trebuie însoțite de dispoziții care să permită creșterea cotei de piață a sectorului feroviar (în special prin standardizarea materialelor, a condițiilor de circulație și a normelor de securitate în cadrul rețelelor, prin intermediul agențiilor europene), considerând că acesta este singurul mod în care se va putea încuraja creativitatea și introducerea de servicii mai diversificate în beneficiul consumatorilor, precum și a unui adevărat transfer modal;

30.

în ceea ce privește transferul modal de la transportul rutier către cel feroviar, fluvial și maritim, subliniază că obiectivele Cărții albe, de reducere a ponderii transportului rutier de mărfuri pe distanțe de peste 300 km, nu sunt suficient de ambițioase (o reducere cu 30 % până în 2030 și cu 50 % până în 2050); în acest context, solicită Comisiei Europene să propună un program ambițios de creare de „autostrăzi feroviare” la nivelul întregii Europe. Numai acest tip de infrastructuri poate permite, pe termen lung, eliminarea traficului rutier de mărfuri pe distanțe lungi, consolidând coeziunea teritorială, mai ales cu țările aflate la periferie;

31.

susține deplina punere în aplicare a inițiativei „Cerul unic european” și realizarea pieței interne pentru servicii feroviare. De asemenea, se exprimă în favoarea unei „centuri albastre” ca prim pas către crearea unui sistem solid de servicii maritime, care ar trebui completat de conceptul autostrăzilor mării, cuprinzând o nouă viziune asupra importanței navelor ca adevărate infrastructuri mobile;

32.

consideră că trebuie să se țină seama în mod deosebit de conexiunile regiunilor ultraperiferice cu continentul european și cu țările terțe vecine ale acestora; deficitul de accesibilitate cu care se confruntă dintotdeauna aceste regiuni le defavorizează și le împiedică atât să participe pe deplin la piața unică europeană, cât și să-și dezvolte economiile în propriile lor zone de integrare regională;

33.

regretă faptul că, în ceea ce privește politica de încurajare a transportului maritim, Cartea albă din 2011 reprezintă un regres față de cea din 2001 (care a lansat conceptul autostrăzilor mării) și în special faptul că lista de inițiative anexată Cărții albe nu oferă informații cu privire la viitorul autostrăzilor mării și nici al programului Marco Polo;

34.

de asemenea, este de părere că regiunile care, din cauza situației lor geografice, se văd confruntate cu repercusiuni ale emisiilor provenite din transport mult mai grave (cum ar fi cele montane), trebuie să beneficieze de reglementări și măsuri proprii pentru a putea reduce într-o asemenea măsură intensitatea traficului și repercusiunile acestuia, încât să poată fi excluse daunele aduse sănătății umane sau mediului;

35.

consideră că ar trebui întreprinse eforturi suplimentare pentru a promova mai bine și mai eficient soluțiile care să îmbunătățească conectarea teritoriului continental al UE cu regiunile sale insulare și ultraperiferice, precum și conectarea acestora din urmă cu regiunile aflate în afara frontierelor externe ale UE;

36.

dorește să sublinieze, totodată, că, pe lângă consolidarea legăturilor între Europa de Est și cea de Vest, este esențială promovarea, din motive de coeziune, dar și de competitivitate, a unor legături eficiente ale Europei Centrale cu granițele externe ale Europei, precum și cu regiunile mai îndepărtate, care leagă Europa de zona mediteraneeană și de cea atlantică. În acest sens, CoR dorește să accentueze atât importanța crucială a porturilor și aeroporturilor, precum și a conexiunilor acestora cu interiorul, în integrarea UE pe piața globală, și anume în relațiile cu regiuni din Africa, America și Asia, cât și potențialul strategic al insulelor din Atlantic ca platforme logistice de transport;

37.

observă că se depun eforturi deosebite și pentru dezvoltarea orientată a celor cinci axe de transport principale definite de Comisia Europeană în cadrul liniilor directoare pentru transportul în Europa și în regiunile învecinate. În acest context sunt necesare eforturi mai mari pentru axa centrală din partea UE și a statelor străbătute de această axă. Comitetul salută obiectivul de a asigura o mai mare flexibilitate în cazul rețelei centrale aflate în construcție în cadrul TEN-T. În acest sens sunt necesare metode de evaluare transparente, care să garanteze atât siguranța investițiilor, cât și actualizarea permanentă și extinderea continuă a TEN-T;

38.

salută propunerea de revizuire a regulamentului privind acordarea sloturilor, pentru a se favoriza utilizarea mai eficientă a capacității aeroporturilor. Însă este de o importanță vitală să se studieze amănunțit problema înainte de a se lua vreo decizie definitivă privind noi orare de funcționare, mai ales pentru aeroporturile aflate în zone urbane, unde impactul asupra mediului este mai substanțial;

39.

subliniază importanța alinierii dintre competitivitate și agenda socială, precum și a valorificării dialogului social, pentru preîntâmpinarea conflictelor sociale, care s-au dovedit cauza unor pierderi economice substanțiale în mai multe sectoare;

40.

salută inițiativele propuse pentru îmbunătățirea securității printr-o abordare cuprinzătoare care îmbină politica, legislația și monitorizarea securității transportului aerian și maritim. În special promovarea unor metode mai bune de screening, care fac posibilă verificarea unui număr mai mare de pasageri, cu neplăceri minime și cu respectarea deplină a drepturilor acestora, este extrem de relevantă;

41.

împărtășește „viziunea zero” a Comisiei privind siguranța rutieră, recunoscând totodată că aceasta presupune multe provocări și multă ambiție. În acest sens, trebuie adoptată o abordare diferențiată, de exemplu prin stabilirea unui raport între densitatea traficului și numărul de victime ale accidentelor rutiere. Există diferențe considerabile între orașe și regiuni în ceea ce privește numărul de victime și măsurile luate până în prezent. O normă general valabilă ar afecta în mod disproporționat acele orașe și regiuni care au luat deja măsuri eficiente de reducere a numărului de victime. Realizarea siguranței rutiere nu depinde exclusiv de tehnologie, ci și de comportamentul uman. În această privință, CoR recomandă armonizarea inspecțiilor periodice ale autovehiculelor și includerea educației privind siguranța rutieră drept componentă a programelor școlilor de șoferi în Europa. O asemenea armonizare a inspecțiilor ar putea fi aplicată și în alte domenii, cum ar fi cel al emisiilor de gaze cu efect de seră; la fel, modificarea comportamentului uman ar putea determina reducerea densității traficului, ceea ce ar reprezenta o contribuție substanțială la sporirea siguranței acestuia;

42.

măsurile în domeniul siguranței rutiere trebuie să se bazeze pe bune practici, cu posibilitatea integrării și adaptării acestora la situația locală. În acest context, dorim să atragem atenția asupra unei aviz anterior al CoR privind orientările politice din domeniul siguranței rutiere pentru perioada 2011-2020;

43.

în ceea ce privește transportul feroviar, utilizarea sistemului european de semnalizare și management al traficului feroviar (ERTMS) ar trebui să devină regula pentru toate liniile de cale ferată. O atenție specială trebuie acordată tronsoanelor transfrontaliere, unde existența unor sisteme diferite de siguranță congestionează în continuare transportul;

44.

în acest sens, își reiterează sprijinul față de ideea de armonizare a diferitelor definiții ale vătămării corporale grave, pentru ca eficacitatea politicii în domeniul siguranței rutiere să poată fi monitorizată și evaluată mai bine. În plus, propune să se asigure accesul la registrele de evidență a încălcărilor normelor de circulație rutieră și interoperabilitatea acestor registre, astfel încât aplicarea sancțiunilor să ia în considerare abaterile comise pe teritoriul altor state membre;

45.

sprijină ferm viziunea prezentată de Cartea albă privind o politică europeană de cercetare și inovare în domeniul transporturilor, care să se bazeze pe eforturi comune de cercetare; de asemenea, este de acord cu domeniile care trebuie abordate, și anume: eficiența vehiculelor prin noi motoare, materiale și design; utilizarea mai ecologică a energiei prin folosirea unor noi surse de energie și sisteme de propulsie; și mai buna utilizare a rețelei și operarea acesteia la un nivel mai ridicat de siguranță și securitate, prin sisteme de informare și comunicare;

46.

salută propunerea prezentată în Cartea albă de a se determina standarde corespunzătoare pentru emisiile de CO2 ale vehiculelor din toate modurile de transport, de a se stabili norme de interoperabilitate a infrastructurii de tarifare pentru autovehiculele nepoluante și de a se elabora orientări și standarde pentru infrastructurile de alimentare; toate acestea ar trebui să aibă loc cu implicarea autorităților locale și regionale;

47.

subliniază importanța politicii europene pentru combaterea chiar de la origine a poluării cauzate de autovehicule, prin intermediul normelor privind emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea atmosferică și sonoră, precum și al normelor vizând creșterea gradului de siguranță activă și pasivă a autovehiculelor. Este indispensabil ca, la introducerea unor îmbunătățiri tehnice esențiale la autovehicule, să se țină seama de valorile limită de emisie privind poluarea sonoră și a aerului;

48.

consideră că pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de Cartea albă, comportamentul în materie de călătorii și de utilizare a autovehiculelor reprezintă chestiuni centrale; de aceea, salută orice inițiativă cuprinsă în Cartea albă menită să promoveze conștientizarea faptului că sunt disponibile alternative la transportul convențional individual, precum și orice măsuri menite să îmbunătățească comportamentul în materie de utilizare a autovehiculelor; consideră însă că rămân multe de făcut în privința comportamentului în materie de călătorii, mai cu seamă în ceea ce privește pregătirea publicului european viitor în sensul adoptării unei noi atitudini față de mobilitate, dar și în privința adaptării corespunzătoare a infrastructurii de transport;

49.

salută propunerile privind planurile de mobilitate urbană cuprinse în Cartea albă. Elaborarea unor planuri de mobilitate urbană durabilă cel puțin pentru orașele mari a reprezentat o solicitare esențială a CoR în Cartea verde;

50.

observă că, în opinia Comisiei, o mare parte a efectelor externe ale sistemelor de transport se resimt predominant în zonele cu densitate mare de construcții. Autoritățile locale și regionale știu cel mai bine cum să rezolve astfel de probleme. Prin urmare, este important să dispună de instrumentele necesare în acest scop. Principiul subsidiarității trebuie respectat, dar UE poate sprijini autoritățile locale și regionale prin stimularea cooperării și a schimburilor de experiență și prin încurajarea unei schimbări de atitudine;

51.

se pronunță în favoarea unor măsuri de stimulare a pregătirii unor Planuri de mobilitate urbană și unor audituri de mobilitate urbană durabilă, dar lăsând decizia în mâinile autorităților locale și regionale, respective, cu respectarea deplină a principiului subsidiarității; își reiterează poziția în favoarea introducerii unui nou instrument financiar în perspectiva financiară 2014-2020 care să permită cofinanțarea planurilor de mobilitate urbană. Depunerea candidaturii pentru auditarea mobilității urbane ar putea contribui, de exemplu, la procesul de instituire a unui premiu european care să răsplătească inițiativele remarcabile și transferabile din domeniul transportului. La rândul său, premiul ar putea constitui o parte a unei distincții echivalente cu „sistemul steagurilor albastre” de la nivelul UE, mențiune acordată zonelor cu niveluri scăzute de poluare a mediului și de aglomerație, conform unei propuneri anterioare a CoR;

52.

consideră că orașele cu o bună planificare urbană care adoptă procedee de producție mai eficiente și elimină soluțiile de transport inutile promovează o mai mare accesibilitate pentru bunuri, oameni și servicii; de aceea, recomandă să se abordeze în mod mai integrat planificarea urbană și planificarea mobilității;

53.

urmărește cu interes inițiativele de la nivel local care prevăd introducerea unui cadru de taxare a utilizatorului drumurilor urbane și a unor sisteme de restricționare a accesului și sprijină introducerea unor standarde tehnice care să asigure interoperabilitatea, astfel încât aceste inițiative locale să nu devină noi obstacole de natură tehnică în calea liberei circulații pe teritoriul Uniunii Europene;

54.

subliniază rolul central al soluțiilor tehnice și de organizare, cum ar fi tehnologiile informației în sprijinirea unor noi fluxuri de mobilitate, bazate pe combinarea utilizării tuturor modurilor de transport pentru călătorie și pentru transportul de marfă (de ex. sisteme electronice de eliberare a unor bilete intermodale, documentație intermodală pentru transportul de marfă, trasee electronice, urmărirea mărfurilor, informații în timp real privind livrarea), în vederea optimizării modului de utilizare a transporturilor ușoare existente [deținerea în comun a vehiculelor, crearea de vehicule electrice pentru distanțe scurte, car sharing (utilizarea alternativă a unei mașini de către mai multe persoane), car pooling (utilizarea simultană a unei mașini personale de către mai multe persoane), structurarea transporturilor și corespondențelor, utilizarea cu prioritate a autobuzelor și tramvaielor], deoarece guvernanța sistemului local și regional de transport reprezintă o provocare majoră, pe care Cartea albă pare să o treacă sub tăcere;

55.

recomandă definirea unei strategii de trecere la o „logistică urbană cu emisii zero”, care să aducă laolaltă aspecte legate de amenajarea teritoriului, accesul feroviar, maritim și pe căi navigabile, tarifarea și standardele tehnologice ale vehiculelor, prin promovarea achizițiilor publice efectuate în comun a unor vehicule cu emisii scăzute pentru parcurile comerciale (camionete de livrări, taxiuri, autobuze etc.);

56.

solicită ca legătura dintre dimensiunea urbană a politicii în domeniul transporturilor și noțiunea, mai generală, de amenajare teritorială să fie mai atent luată în considerare, atât în vederea îmbunătățirii transporturilor urbane și a infrastructurilor, cât și pentru a combate expansiunea urbană și a regândi relația dintre oraș și mediul imediat înconjurător (urban/rural). O atenție deosebită trebuie acordată în acest sens consolidării transportului public local de proximitate;

57.

susține, ca parte a revizuirii în curs a politicii TEN-T, înființarea nucleului unei rețele de infrastructură europeană strategică, în care să fie incluse toate regiunile Uniunii Europene, precum și principalele puncte de referință pentru transport și logistică, și care să formeze un spațiu unic european al transporturilor, în cadrul căruia să se elimine strangulările și să se prevadă legături adecvate cu piața globală;

58.

observă că obiectivele enunțate în Cartea albă nu pot fi realizate pe deplin dacă nu sunt stabilite fondurile adecvate, având în vedere specificul regional în materie de coeziune al diferitelor state membre și angajamentele luate în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere. Trebuie observat că Cartea albă evită chestiunea resurselor bugetare și nebugetare care trebuie alocate politicii de transport a UE și infrastructurilor. În acest sens, CoR sprijină propunerea de a se recurge la un împrumut sau la obligațiuni europene ca instrumente principale pentru finanțarea infrastructurilor de transport necesare. CoR amintește că aceste investiții masive vor trebui stimulate de o reală voință politică la cel mai înalt nivel, fără de care ambițiile politicii europene a transporturilor, indispensabile pentru competitivitatea regională, vor rămâne la stadiul de dorințe;

59.

observă că politica de coeziune are propriile ei obiective, făcând parte dintr-o abordare integrată a dezvoltării regionale, și că nu este oportună utilizarea bugetului acesteia pentru a finanța politica europeană privind rețeaua de transport. Se impune totuși favorizarea coerenței între proiectele de infrastructură finanțate prin politica de coeziune și obiectivele politicii europene în domeniul transporturilor;

60.

insistă asupra necesității de a se revizui resursele alocate infrastructurii de transport în propunerea viitorului buget al UE și de a se încuraja mai mult angajamentul sectorului privat de manieră mai transparentă. Totodată, Comitetul se declară în favoarea promovării unor noi instrumente financiare pentru sectorul transporturilor, mai ales prin inițiativa emiterii de obligațiuni UE pentru proiecte specifice;

61.

observă că internalizarea externalităților, eliminarea distorsiunilor în materie de taxare și a subvențiilor nejustificate și o concurență liberă și nedenaturată ar trebui să facă parte din modelul viitor, care se bazează pe alinierea opțiunilor pieței la necesitățile în materie de durabilitate; de aceea, Comitetul susține o abordare inteligentă în ceea ce privește tarifarea și taxarea, care să aibă ca obiectiv internalizarea completă și obligatorie a costurilor externe ale transportului rutier și feroviar, ale poluării locale și ale zgomotului în porturi și aeroporturi și ale poluării atmosferice în largul mării, și recomandă aplicarea obligatorie a unor taxe de internalizare pe toate căile navigabile interioare de pe teritoriul UE. Trebuie luate în considerare opțiunile reduse de transport către și dinspre teritoriile insulare și ultraperiferice în momentul definirii taxelor aplicabile în vederea internalizării externalităților transportului;

62.

cu toate acestea, subliniază că, în cadrul viitoarelor sisteme de internalizare a costurilor externe (Eurovinieta și consecințele acesteia), va trebui să se țină seama de constrângerile specifice ale regiunilor periferice. Orice sistem care nu va lua în considerare handicapul distanței va dezavantaja actorii și agenții economici din teritoriile îndepărtate;

63.

subliniază că, în ciuda importanței acestei măsuri, obiectivele stabilite pentru 2016 și 2020 par foarte ambițioase și, pe baza experienței anterioare și actuale (de exemplu legislația privind Eurovinieta), foarte dificil de implementat;

64.

sprijină pe deplin secțiunea Cărții albe privind dimensiunea externă; în acest sens, evidențiază importanța extinderii normelor pieței interne prin activități desfășurate în organizații internaționale, promovarea siguranței, securității, protecției confidențialității și a standardelor ecologice europene în toată lumea, prin cooperare bilaterală și multilaterală, și consolidarea dialogului pe tema transportului cu partenerii principali;

65.

invită Comisia Europeană să definească mai bine noțiunea de dimensiune internațională a sistemului european al transporturilor și îi solicită să integreze complet dimensiunea mediteraneeană și atlantică a transporturilor, care are un impact indubitabil asupra evoluției transporturilor în Uniunea Europeană, constituind în același timp un mijloc esențial de a consolida cooperarea indispensabilă dintre cele două țărmuri ale Mediteranei și de a asigura o integrare competitivă și durabilă pe piața mondială.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/13

—

sprijină consolidarea politicilor de orientare ale UE și adoptarea de instrumente europene noi de reglementare, care să identifice obiective clare și precise de eficiență pentru fiecare sector de activitate, definite la scara bazinului hidrografic de către fiecare stat membru;

—

solicită combinarea inițiativei Comisiei referitoare la utilizarea eficientă a apei în clădiri (Water Efficiency in Building) cu Directiva privind performanța energetică a clădirilor, cerințele trebuind să se poată aplica selectiv în acele zone geografice care suferă de deficit de apă;

—

solicită adoptarea unui act normativ care să identifice în mod omogen, la nivel european, nivelurile de calitate care să poată asigura, în diferite sectoare de activitate și în orice condiții, o recuperare și reutilizare adecvată a resurselor de apă, ținând seama în același timp de diversele caracteristici ale statelor membre;

—

solicită autorităților locale și regionale să considere gestionarea conștientă a riscului drept instrumentul cel mai eficace de intervenție în cazul unor fenomene extreme. Viitoarele investiții destinate limitării acestora trebuie orientate cu prioritate către realizarea de „infrastructuri verzi”;

—

evidențiază rolul central al autorităților locale și regionale în colectarea de date privind mediul și propune transformarea actualului Observator european al secetei în Observatorul hidric european;

—

propune, inclusiv în funcție de exigențele punerii în aplicare a Directivei 2000/60/CE, ca, în perspectiva anului 2020, gestionarea durabilă a resurselor de apă să aibă următorul obiectiv concret și care poate fi monitorizat: 1) creșterea cu 20 % a volumului de apă economisită în toate sectoarele de utilizare; 2) creșterea cu 20 % a cursurilor de apă care fac obiectul unei acțiuni de renaturalizare, inclusiv pentru îmbunătățirea securității în caz de inundații; 3) creșterea cu 20 % a volumului de apă reutilizată și/sau reciclată în activitățile agricole și industriale. În acest sens, recomandă implicarea directă a Convenției primarilor.

Raportor

dl Nichi VENDOLA (IT-PSE), președintele regiunii Apulia

Document de referință

Scrisoarea din 29 octombrie 2010 a Președinției ungare

1.

își manifestă satisfacția pentru faptul că a fost consultat de Președinția ungară a UE în ceea ce privește rolul autorităților regionale și locale în promovarea unei gestionări durabile a apei și își manifestă speranța că pe viitor va fi implicat în mai mare măsură în opțiunile politice și de programare în domeniul gestionării durabile a resurselor de apă, în calitatea sa de organism de reprezentare a entităților instituționale însărcinate cu implementarea respectivelor opțiuni și, în general, cu protejarea resurselor naturale, având în vedere rolul acestora în definirea unor modele de dezvoltare durabilă;

2.

își însușește rezoluția ONU din 28 iulie 2010, prin care dreptul la apă este declarat un drept al omului, universal, inviolabil, natural și care derivă în mod logic din dreptul la viață: „recunoaște că dreptul la apă potabilă și curată și la instalații sanitare este un drept al omului, esențial pentru o viață normală și pentru exercitarea tuturor drepturilor omului” (1);

3.

consideră că, în calitatea lor de patrimoniu limitat al umanității, esențial pentru supraviețuirea ființelor vii și a ecosistemelor naturale, resursele de apă nu trebuie supuse logicii pieței și regulilor concurenței, fiind de datoria fiecărui om să respecte și protejeze în mod conștient acest bun, în beneficiul generațiilor viitoare;

4.

recunoaște dimensiunea etică și ecologică a apei și, prin urmare, respectarea propriilor drepturi intrinseci ale fiecărei comunități morale, fie ea vie sau nu, la asigurarea necesarului său de apă, considerând indispensabilă definirea unor modele participative de gestionare a resurselor de apă (serviciu public esențial și de interes general), care să garanteze deplina durabilitate și combinarea coerentă cu oricare altă politică pentru care dezvoltarea durabilă este un aspect de referință;

5.

remarcă faptul că autoritățile locale și regionale sunt însărcinate cu gestionarea spațiilor publice. Aceasta înseamnă că ele răspund de domenii politice importante pentru o gestionarea durabilă a apei, cum ar fi amenajarea teritoriului, infrastructura, politica în materie de mobilitate, acordarea de autorizații, agricultura și gestionarea spațiilor naturale, adaptarea la schimbările climatice, protecția împotriva inundațiilor și turismul. De asemenea, autoritățile locale și regionale răspund de sinergia dintre aceste domenii politice și lucrează, deci, prin definiție, în mod integrat, ținând seama de contextul amenajării teritoriului, care implică și o dezvoltare economică și socială corespunzătoare a regiunilor. Numeroase regiuni din mai multe state membre sunt responsabile și de serviciile publice de aprovizionare cu apă și de gestionare a apei reziduale. De aceea, este esențial ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în mod intensiv în viitoarea politică europeană în domeniul apei;

6.

este de acord cu necesitatea ca UE să demareze o nouă perioadă europeană consacrată resurselor de apă, urmărind o implicare directă și activă a autorităților locale și regionale în redefinirea, coordonarea și armonizarea directivelor și strategiilor deja existente (Directiva-cadru privind apa, Directiva privind apele subterane, Directiva privind inundațiile, Strategia privind combaterea deficitului de apă și a secetei) sau în curs de elaborare (propuneri și obiective europene în materie de adaptare la schimbările climatice), începând din etapa conceperii proiectului de conservare a apelor europene, în vederea asigurării unei ample participări publice;

7.

consideră că presiunea antropică crescândă asupra resurselor de apă, la care se adaugă efecte induse și agravante (dispariția ecosistemelor, reducerea biodiversității, diminuarea capacității de retenție și degradarea solului, precum și schimbările climatice etc.), impun adoptarea de măsuri de gestionare și protecție care să implice întregul spectru de politici ale Uniunii în domeniile apei, energiei, agriculturii, transportului, deșeurilor, turismului, combaterii schimbărilor climatice și adaptării la acestea, abordarea trebuind să fie de acum înainte una integrată, nu doar sectorială;

8.

susține definirea de către statele membre, cu sprijinul autorităților locale și regionale, a unei politici clare de tarifare a apei (water pricing), cu respectarea prerogativelor naționale și locale și luând în considerare condițiile geografice și climatice diferite, precum și aspectele sociale și de mediu aferente. O astfel de politică ar trebui să respecte nu doar principiul „poluatorul plătește” (polluter pays), deja existent în Directiva-cadru privind apa (2000/60), ci și, dacă este cazul, printr-o tarifare progresivă, principiul „risipitorul plătește” (over user pays), aceasta fiind modalitatea de a recupera pierderea de disponibilități sub aspectul mediului; acest demers, care, dacă va fi sprijinit printr-o campanie adecvată de educație ecologică, va avea ca efect o relație mai conștientă a utilizatorilor cu resursele lor de apă, inclusiv în ceea ce privește utilizarea produselor foarte poluante (precum deșeurile rezultate din activități medicale, produsele cosmetice, pesticidele etc.) și ar putea determina o gestionare a apei mai eficientă și mai eficace în general, inclusiv sub aspect pecuniar;

9.

recunoaște rolul primordial al cunoașterii științifice și al inovării tehnologice în definirea unor practici avansate de gestionare a ciclului apei, element esențial și propedeutic al planificării noilor intervenții infrastructurale. În același timp, cercetarea și inovarea pot constitui un motor important care să genereze creștere economică și ocupare a forței de muncă în cadrul industriei ecologice;

10.

consideră că ansamblul problemelor în domeniul apei trebuie plasat într-un cadru mai amplu, care cuprinde nu numai deficitul hidrologic și inundațiile, ci și alte amenințări legate de apă care își au originea în schimbările climatice, fie că este vorba de cele cunoscute, cum ar fi intensitatea precipitațiilor și creșterea nivelului mării, sau de cele încă necunoscute;

11.

subliniază faptul că în prezent, în cadrul dezbaterii privind schimbările climatice, resursele de apă nu au fost încă definite drept element ecosistemic fundamental, a cărui conservare și protecție reprezintă condiția esențială și propedeutică a oricărei acțiuni de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, și confirmă voința autorităților locale și regionale de a-și asuma un rol responsabil și proactiv în definirea și punerea în practică a acțiunilor de atenuare (2);

12.

este conștient de faptul că efectele schimbărilor climatice asupra bilanțului hidrologic vor avea consecințe economice și sociale relevante pentru întregul teritoriu al UE; se va înregistra o creștere în frecvență și în intensitate a fenomenelor extreme, a căror combatere va necesita o abordare integrată și solidară, care să implice întregul spectru de politici europene, independent de dimensiunea geografică, economică și socială a subiectului sau a sectorului respectiv; în acest sens, se subliniază din nou necesitatea intensificării cooperării științifice la nivel european, național și regional, în vederea analizării raporturilor cauză-efect care duc la acutizarea fenomenelor climatice (inundații și secetă) în Europa;

13.

este conștient de diversele efecte pe care schimbările climatice le produc în materie de resurse de apă în interiorul regiunilor UE. Aceasta determină diferențe considerabile între regiunile din Uniunea Europeană sub aspectul problemelor referitoare la apă cu care se confruntă, din punctul de vedere al cantității (exces sau penurie) și din cel al momentului apariției acestor probleme (inundații de primăvară sau secetă în timpul verii). Măsurile de adaptare, care urmează să ia în considerare caracteristicile geografice, economice și sociale diferite ale regiunilor UE, trebuie să fie flexibile și trebuie întreprinse cu respectarea riguroasă a principiului subsidiarității (3);

14.

realizează faptul că schimbările climatice vor influența și vor modifica, chiar dacă într-o măsură diferită, disponibilul de apă din regiunile europene, având așadar drept consecință o nouă și mai gravă tensiune între diverșii utilizatori, precum și o creștere probabilă a fenomenelor de migrație, cu precădere în regiunile ultraperiferice, situate în zone geografice foarte vulnerabile;

15.

consideră că, la evaluarea angajării UE în politicile generale de combatere a schimbărilor climatice provocate de factori antropici, gestionarea corectă a resurselor de apă reprezintă un instrument indispensabil și eficient de reducere a CO2 produs și de promovare a unor modele de creștere durabilă, care să încurajeze utilizarea eficientă a resurselor naturale și energetice;

16.

consideră că identificarea unor proceduri fiabile de apreciere a eventualelor disponibilități de apă reprezintă un instrument de cunoaștere indispensabil pentru definirea corectă a politicilor europene în domeniile apei și mediului, conștient fiind de necesitatea combinării rezultatelor obținute de modelele climatice aplicate la scară continentală și de modelele hidrologice de la nivel local și regional;

17.

invită UE și statele membre să sporească producția de energie curată (green power), prin întreprinderea oricărei acțiuni utile creării unor centrale hidroelectrice fără emisii de CO2, acolo unde condițiile morfologice și de mediu, în special echilibrul ecologic al apei și criteriile Directivei-cadru privind apa, precum și cele economice și navigabilitatea apelor respective, o permit;

18.

invită UE și statele membre să adopte măsurile necesare pentru limitarea poluării termice a apei și reducerea, în măsura posibilului, a utilizării apei pentru răcire, în instalațiile industriale și energetice, în special când din această cauză apar probleme privind fie disponibilitatea apei, fie biodiversitatea sau sănătatea publică;

19.

în ceea ce privește acțiunile de atenuare a efectelor crizei de apă, consideră că noile investiții în infrastructura hidrologică a teritoriului pot fi considerate o măsură de adaptare numai acolo unde cererea este aproximativ egală cu disponibilul, în măsura în care noi opțiuni tehnologice și de gestionare diferite – aflate în acord cu condițiile locale – pot determina o creștere a disponibilităților, fără a prilejui noi captări de apă;

20.

este conștient de rolul pe care autoritățile locale și regionale trebuie să îl joace în a face cunoscut locul central ocupat de ciclul apei în elaborarea strategiilor de gestionare a resurselor de apă, astfel încât să se identifice soluții eficiente și comune de adaptare la schimbările climatice și să se favorizeze schimbul de experiență între diversele entități locale;

21.

consideră că planificarea intervențiilor și acțiunilor care vizează o mai bună gestionare a resurselor de apă trebuie să se prezinte neapărat ca un proces cu obiective multiple, care să țină seama de multitudinea actorilor direct sau parțial interesați și care să se întemeieze pe principii precum caracterul public al resurselor de apă, echitatea, calitatea mediului, sănătatea publică, rolul social al apei și siguranța socială;

22.

este conștient de faptul că o utilizare corespunzătoare și etică în raport cu mediul a resurselor de apă poate avea loc prin aplicarea, acolo unde acestea sunt disponibile și fezabile din punct de vedere economic, a celor mai bune tehnici de captare, distribuție și folosire a apei, care să conducă, pe termen mediu și printr-un model de gestionare solid și flexibil, la împăcarea cerințelor de mediu cu cele ale dezvoltării economice și sociale;

23.

sprijină consolidarea politicilor de orientare ale UE și adoptarea de instrumente europene noi de reglementare, care să identifice obiective clare și precise de eficiență pentru fiecare sector de activitate (civil, industrial, agricol, piscicol, al acvaculturii, turistic și hidroelectric), definite la scara bazinului hidrografic de către fiecare stat membru;

24.

consideră că planificarea resurselor de apă, care trebuie efectuată prin intermediul unor planuri de gestionare a bazinelor hidrografice (PGBH), chiar și în cazul în care caracterul său prioritar poate varia în timp în funcție de caracteristicile diferite ale fiecărui stat membru, reprezintă un parcurs inevitabil, în contextul căruia autoritățile locale și regionale pot pune în mișcare sinergii din perspectiva solidarității și a durabilității, în spiritul Directivei-cadru privind apa, pentru a îndeplini numărul maxim de funcții în materie de mediu, fără însă a sacrifica capacitatea de refacere pe termen lung și fără a impieta asupra accesibilității, în vederea unor utilizări legitime și care să merite să fie protejate;

25.

este de părere că transferurile de apă între bazinele hidrografice, cele din interiorul statelor membre fiind prioritare, trebuie văzute ca făcând parte dintr-o strategie regională de gestionare generală, care trebuie elaborată în baza durabilității hidrologice, hidrogeologice, ecologice și socioeconomice și care să fie orientată către distribuirea echitabilă a unui bun limitat; transferurile trebuie să facă obiectul unor studii de impact aprofundate;

26.

consideră că, pentru conceperea corespunzătoare a strategiilor de adaptare la cererea crescândă de apă și la specificitățile teritoriale, este esențială cunoașterea sistemelor hidrice în ansamblu, începând cu dinamicile hidrologice ale corpurilor de apă naturale și sfârșind cu evaluarea eficienței sistemelor de captare, de transport și de utilizare;

27.

îndeamnă la adoptarea unor noi programe de investiții în cadrul perspectivei financiare multianuale a UE (2013-2020), prin care, acordându-se prioritate intervențiilor pe termen lung, statele membre să nu poată elabora noi planuri de consolidare a infrastructurii în domeniul apei decât după adoptarea și implementarea unui program structurat de acțiuni în domeniul gestionării apei. Mai mult, desalinizarea, un proces cu un înalt consum energetic, ar trebui considerată drept o opțiune în cazurile în care beneficiile aduse compensează impactul important de mediu pe care îl implică. Comitetul recomandă în acest sens o structură bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri, astfel încât să fie optimizată implicarea autorităților locale și regionale în elaborarea programelor naționale;

28.

este de acord că utilizarea eficientă a apei trebuie considerată o prioritate în contextul acțiunilor de economisire (water hierarchy  (4)) și salută inițiativa Comisiei referitoare la utilizarea eficientă a apei în clădiri (Water Efficiency in Building), care ar trebui combinată cu Directiva privind performanța energetică a clădirilor (5), în vederea promovării unor zone urbane și a unor aspecte edilitare bazate pe principiul durabilității mediului. Cerința legată de eficiența clădirilor în privința utilizării apei trebuie să se poată aplica selectiv în acele zone geografice care suferă de deficit de apă;

29.

ținând seama de caracteristicile și obiectivele diverse existente în domeniu în statele membre, se angajează să încurajeze utilizarea resurselor neconvenționale de apă, prin promovarea culturii reutilizării și reciclării în toate domeniile și a adoptării și contextualizării, de către autoritățile locale și regionale, a unor instrumente economice și fiscale care să susțină activitățile de producție durabile, inclusiv pentru reducerea, acolo unde este necesar, a exploatării apelor subterane;

30.

consideră necesară introducerea, în noua politică agricolă comună (PAC), a unor principii de condiționalitate care să slujească la diseminarea unor modalități benefice de gestionare a resurselor de apă și care să oblige la elaborarea unor metode de cultivare, precum și a unor practici de irigație pe măsura disponibilităților hidrice din teritoriu;

31.

propune utilizarea unei părți din fondurile disponibile în contextul noii PAC în vederea sprijinirii unor tehnici de economisire a apei în agricultură, prin introducerea unor instrumente economice și fiscale care să încurajeze culturile cu înaltă eficiență hidrică (best crop per drop), precum și pentru promovarea de acțiuni de conservare și reconstrucție ecologică a terenurilor agricole, astfel încât să se faciliteze menținerea zonelor împădurite și a celor umede și să se restrângă fenomenele de degradare și de eroziune a solului, stopând astfel evoluția deșertificării și salinizarea pânzei freatice costiere;

32.

consideră că nu mai poate fi amânată adoptarea unui act normativ care, plecând de la obiective comune de eficiență și eficacitate sub aspectul utilizării resurselor de apă, prin recuperare și reutilizare, să identifice în mod omogen, la nivel european, nivelurile de calitate care să poată asigura, în diferite sectoare de activitate și în orice condiții, o reutilizare adecvată, pentru a asigura o abordare a chestiunilor de recuperare și reutilizare a resurselor de apă care să întrunească unanimitatea în ceea ce privește obiectivele, având conștiința faptului că diversele caracteristici ale statelor membre nu le impun tuturor aceleași imperative de punere în aplicare;

33.

solicită autorităților locale și regionale să identifice, în contextul gestionării conștiente a riscului, instrumentul cel mai eficace de intervenție în cazul unor fenomene extreme, depășind optica în care optimizarea gestionării cazurilor de urgență reprezintă obiectivul de urmărit (from crisis management to risk management);

34.

invită statele membre și autoritățile locale și regionale să promoveze, în funcție de prerogativele și competențele proprii, și conform articolului 7 din Directiva privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (2007/60), o mai bună coordonare a structurilor tehnico-operative ale protecției civile și a celor ale departamentelor și/sau agențiilor de mediu care se ocupă de prevenirea și gestionarea riscului de inundații, în vederea schimbului și împărtășirii de cunoștințe și competențe; invită, de asemenea, autoritățile locale și regionale inițieze proiecte transnaționale de cooperare (între state membre sau între state membre și țări terțe), la nivelul districtelor hidrografice internaționale, în conformitate cu articolul 8 din Directiva privind inundațiile (2007/60/CE);

35.

consideră că politica în domeniul apei trebuie să se bazeze pe următoarele trei elemente: depozitarea, reținerea și evacuarea (storage, containment and drainage), care au în vedere reducerea extremelor din ciclul apei, astfel încât excedentul de apă să poată fi evacuat în mod natural, în vreme ce pentru perioadele de secetă ar rămâne disponibile cantități suficiente de apă;

36.

consideră că este indispensabil să se acorde prioritate acțiunilor ce vizează prevenirea și limitarea efectelor fenomenelor extreme prin punerea în valoare și refacerea mediului natural, conștient fiind că acest tip de intervenție, care conservă biodiversitatea și urmărește (prin utilizarea durabilă a teritoriului) revenirea la debitul natural al bazinelor fluviale, reprezintă un instrument extrem de eficient, nu numai pentru contracararea impermeabilizării crescânde a solurilor, ci și pentru atenuarea efectelor provocate de schimbările climatice;

37.

este de părere că una dintre măsurile preventive ar fi să i se permită sistemului hidric să ocupe mai mult spațiu. Aceasta se poate face prin amenajarea mai multor rezervoare deschise de apă, dar și prin exploatarea multifuncțională a terenurilor, situație în care i se acordă apei un spațiu simultan cu utilizarea în alt scop a terenului respectiv, ca, de exemplu, pentru locuințe, spații de lucru, mobilitate, recreație și natură. Autoritățile locale și regionale pot juca un rol esențial în acest sens;

38.

își manifestă încrederea că UE și statele membre vor acorda importanța cuvenită Fondului de Solidaritate al UE, instrument indispensabil de solidaritate economică și socială în cazul unor fenomene extreme, adaptând regulile de acces și modalitățile de gestionare astfel încât să se asigure o utilizare la maximum a acestuia;

39.

consideră că, în acord cu Directiva-cadru privind apa și cu Directiva privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații, metoda de planificare a bazinului hidrografic, văzută ca unitate de analiză teritorială, economică și de mediu, reprezintă abordarea adecvată pentru asigurarea pe întreg teritoriul UE a unui nivel omogen de protecție, sub aspectul resurselor de apă;

40.

consideră că autoritățile locale și regionale, care exprimă necesitățile și solicitările cetățenilor, trebuie să aibă, în contextul PGBH și al gestionării comune și participative a resurselor de apă, un rol de programare, operativ și de control, lăsând UE și statelor membre, în virtutea prerogativelor fiecăruia, sarcina de a stabili orientări politice și priorități de gestionare;

41.

subliniază rolul autorităților locale și regionale în procesul de verificare și control al stadiului aplicării politicilor europene în materie de resurse de apă, deoarece numai implicarea directă și activă a colectivităților locale garantează succesul acțiunilor de protecție și conservare, generând un sentiment de apartenență la teritoriu și de respectare conștientă a resurselor naturale existente;

42.

îndeamnă la utilizarea unor instrumente juridice și financiare, deja existente sau pe cale de a fi elaborate (planuri de gestionare a bazinelor hidrografice, programe de dezvoltare rurală și de coeziune, fonduri structurale etc.) care să orienteze „guvernanța” resurselor de apă la scara districtului hidrografic, evaluând fiecare aspect al acestora (calitatea și cantitatea resurselor, navigația și transportul, energia) în mod integrat și interdependent, luând în considerare și gestionarea în comun a apelor transfrontaliere;

43.

consideră că recenta Strategie a Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, care constituie un model de cooperare transnațională și de gestionare a resurselor de apă care poate fi reprodus, respectă spiritul Directivei-cadru privind apa și este pe deplin sustenabil sub aspect social și de mediu, sperând că aplicarea strategiei va presupune implicarea directă a autorităților locale și regionale;

44.

evidențiază rolul central al autorităților locale și regionale în colectarea de date privind mediul (6) (care are loc cu contribuția fundamentală a programului GMES) și propune transformarea actualului Observator european al secetei în Observatorul hidric european, extinzând competențele acestuia și la validarea și omogenizarea informațiilor disponibile în privința situației resurselor de apă europene;

45.

consideră că, pentru a da o dimensiune socioeconomică serviciilor ecosistemice și pentru a introduce, în cadrul UE, o strategie de mediu eficientă care să meargă „dincolo de PIB”, va trebui asigurată coerența, transparența și fiabilitatea informațiilor și indicatorilor referitori la starea mediului și a resurselor de apă (7);

46.

speră că, în ceea ce privește inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor”, va putea, inclusiv prin activitatea Platformei sale de monitorizare a Strategiei Europa 2020, să contribuie, atât sub aspectul definirii abordării, cât și al identificării instrumentelor operative, la acțiunile Comisiei Europene în domeniul resurselor de apă, energiei și deșeurilor, conștient fiind că aspectele de mediu conexe prezintă o puternică interconexiune;

47.

reamintește că politicile privind calitatea apei au o influență asupra cantităților disponibile și asupra posibilelor utilizări și, prin urmare, solicită ca acest aspect să nu fie neglijat. În acest context, este recomandat să se acționeze cât mai în amonte cu putință, în special în cadrul politicii în domeniul produselor, pentru a putea fi examinat impactul acestora asupra calității apei, prin intermediul analizei ciclului de viață și al studiilor de impact asupra mediului;

48.

se angajează să acorde atenție maximă orientării cu prioritate a viitoarelor investiții – atât europene, cât și naționale, destinate limitării efectelor generate (inclusiv în urma schimbărilor climatice) de fenomenele extreme (inundații și secetă) – mai degrabă către realizarea de „infrastructuri verzi” (zone de inundare controlată, bazine naturale de retenție de apă, intervenții de reîmpădurire și de conservare a mediului montan, refacerea zonelor de țărm și a celor umede, sistematizarea și stabilizarea versanților etc.), astfel încât să se asigure protecția din punct de vedere hidrologic a teritoriului, conservând în același timp biodiversitatea, recuperând resursele naturale și oferind noi oportunități turistice și de ocupare a forței de muncă. În cazul în care măsurile de tip „infrastructuri verzi” nu sunt eficiente pentru un anumit scop sau sunt imposibil de aplicat din pricina circumstanțelor locale, „infrastructurile gri” (baraje artificiale, canale de deversare, diguri etc.) reprezintă o măsură necesară pentru a asigura protecția zonei, a oamenilor și a economiei împotriva inundațiilor;

49.

solicită ca în cadrul programului-cadru de cercetare al UE să fie încurajate acțiuni de transfer de cunoștințe științifice și tehnologice în sprijinul creării de noi tehnologii, capabile nu doar să sporească competitivitatea europeană, dar și să conducă la eficiență și inovare în ceea ce privește gestionarea resurselor de apă;

50.

reiterează propunerea referitoare la posibilitatea ca autoritățile locale și regionale să poată beneficia în mod direct de resursele financiare generate de sistemul de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a finanța programele de intervenție locală în domeniul combaterii schimbărilor climatice (8), angajându-se să utilizeze o cotă parte din aceste resurse pentru a lansa acțiuni de sporire a gradului de conștientizare de către cetățeni a valorii intrinseci a apei, atât prin indicarea amprentei hidrice a produselor, cât și prin facilitarea înscrierii în sisteme de management de mediu (EMAS) a proceselor de producție cu consum mare de apă, precum și prin inițierea de campanii de informare și educare pe teme de mediu, încă din perioada preșcolară;

51.

propune, inclusiv în funcție de exigențele punerii în aplicare a Directivei 2000/60/CE, ca, în perspectiva anului 2020, gestionarea durabilă a resurselor de apă să aibă următorul obiectiv concret și care poate fi monitorizat: 1) creșterea cu 20 % a volumului de apă economisită în toate sectoarele de utilizare; 2) creșterea cu 20 % a cursurilor de apă care fac obiectul unei acțiuni de renaturalizare, inclusiv pentru îmbunătățirea securității în caz de inundații; 3) creșterea cu 20 % a volumului de apă reutilizată și/sau reciclată în activitățile agricole și industriale. În acest sens, recomandă implicarea directă a Convenției primarilor.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/19

—

își reiterează dorința de a sprijini atingerea obiectivelor privind competitivitatea și inovarea până în 2020 și recunoaște că, pentru realizarea acestor obiective, trebuie menținut nivelul investițiilor în educație și formare;

—

recunoaște importanța echilibrării inovării tehnologice cu cea socială și cea a sectorului public;

—

amintește că este absolut vitală sporirea competențelor aferente tuturor locurilor de muncă, pentru a le adapta la cerințele de pe piața forței de muncă;

—

subliniază rolul pe care trebuie să îl joace parteneriatele între universități în integrarea rezultatelor cercetării pe piață prin includerea instituțiilor de învățământ superior, a cercetării și a întreprinderilor; în acest sens, scoate în evidență importanța unui mediu local și regional favorabil;

—

apreciază rolul esențial al infrastructurilor de cercetare în sistemele de inovare bazate pe cunoaștere; salută, în acest sens, noul concept de infrastructuri regionale partenere;

—

atrage atenția asupra potențialului cooperării transfrontaliere, inclusiv investițiile străine către UE și investițiile UE către exterior;

—

reiterează faptul că, pentru a profita pe deplin de efectul de pârghie exercitat de fondurile structurale, regiunile și statele membre trebuie să dea dovadă de rigoare în crearea unei coerențe adecvate între strategiile locale și regionale, programele naționale de reformă, cadrele strategice naționale de referință și programele operaționale puse în aplicare în cadrul politicii europene de coeziune, în conformitate cu cadrul european strategic comun de cercetare și cu strategiile de specializare regională inteligentă.

Raportor

dl Roger KNOX (UK-AE), vicepreședinte al Consiliului East Lothian

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 – O Uniune a inovării

COM(2010) 546 final

1.

salută intenția exprimată de Comisia Europeană în comunicarea pe tema „Inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 - O Uniune a inovării” de a adopta o abordare mult mai strategică a inovării ca obiectiv politic global, dintr-o perspectivă pe termen mediu și lung, cu alinierea strânsă a politicilor europene și a celor naționale și regionale, precum și a celor ale autorităților locale, și consolidarea reciprocă a acestora;

2.

recunoaște, în acest sens, importanța identificării domeniilor celor mai promițătoare în termeni de avantaj comparativ ca bază pentru definirea de strategii de specializare regională inteligentă; recunoaște, în același timp, că este posibil ca anumite regiuni să se distingă în mai multe domenii;

3.

salută faptul că rezoluția Parlamentului European din 12 mai 2011 cu privire la Uniunea inovării subliniază ferm că autoritățile locale și regionale reprezintă parteneri esențiali pentru punerea în practică a priorităților Uniunii inovării. Acestea sunt poziționate cel mai aproape de cetățeni, de mediul antreprenorial (în special IMM-uri) și de instituțiile din domeniul cunoașterii, fiind, de aceea, capabile să conceapă și să coordoneze un set de instrumente politice menite să valorifice cunoașterea care să se potrivească cel mai bine la circumstanțele regionale și locale;

4.

solicită o definiție clară și larg acceptată a inovării și a excelenței;

5.

subliniază necesitatea unei mai bune înțelegeri a rolului regiunilor în dezvoltarea viziunilor și definirea obiectivelor, alături de punerea în aplicare a politicilor UE;

6.

salută referirea la inovarea socială, inclusiv la inovarea în sectorul public; recunoaște eforturile, adesea excelente, depuse de organismele publice și de sectorul economiei sociale (cooperative, întreprinderi mutuale, asociații și fundații) din întreaga UE pentru a inova în ceea ce privește practicile lor, în contextul recentelor constrângeri financiare, în scopul de a veni în întâmpinarea unor nevoi pe care piața și formele convenționale de antreprenoriat nu le iau în considerare. Solicită o atenție sporită pentru inovarea socială în programele de finanțare și de sprijin, precum Fondul social european, programele-cadru (PC) și Programul-cadru pentru inovație și competitivitate (CIP);

7.

invită la explorarea posibilităților de a recurge la pactele teritoriale pentru a îndeplini obiectivele prioritare ale Uniunii inovării și subliniază importanța cooperării strânse dintre factorii responsabili de implementarea respectivei Uniuni și Comitetul Regiunilor;

8.

subliniază rolul esențial al ecoinovării și sprijină apelul Parlamentului European la adoptarea unui Plan de acțiune pentru ecoinovare ambițios, care să propună măsuri pentru introducerea ecoinovării în toate verigile lanțului de creare a valorii economice, inclusiv proiectarea, și prin care să se sporească finanțarea pentru inițiative în acest domeniu prin intermediul Programului-cadru pentru competitivitate și inovare;

9.

regretă că prezentarea inițiativei emblematice „O Uniune a inovării” nu a fost însoțită de o evaluare a impactului bugetar al măsurilor propuse;

10.

salută comunicarea privind contribuția politicii regionale la creșterea inteligentă în Europa 2020 (COM2010 553) și documentul care o însoțește (SEC2010 1183), care abordează dimensiunea regională a inițiativei emblematice „O Uniune a inovării”;

11.

având în vedere faptul că au fost propuse 34 de angajamente, consideră că este necesară stabilirea de priorități în rândul acțiunilor incluse în Uniunea inovării, în scopul de a înlesni punerea în aplicare, de a obține rezultate concrete și de a crea sentimentul că este urgent să se acționeze. În acest sens, sugerează: (a) sinergii între politicile de coeziune și cele de inovare; (b) parteneriate pentru inovare, cu recunoașterea rolului regiunilor; (c) o bază de cunoștințe și o specializare inteligentă; și (d) aducerea ideilor pe piață;

12.

dorește, în special, să atragă atenția Comisiei asupra situației cu care se confruntă inovatorii și inventatorii individuali care nu lucrează în cadrul sistemului universitar, al marilor firme sau al autorităților, administrațiilor sau întreprinderilor publice. Eforturile continue în acest domeniu ar trebui să cuprindă strategii care să le ofere inovatorilor și inventatorilor individuali sprijinul și perspectiva de care au nevoie pentru a putea beneficia de finanțarea comună din partea UE în mod echitabil;

13.

este de acord cu Consiliul și Parlamentul European în ceea ce privește importanța consolidării sinergiilor dintre politicile UE de promovare a cercetării și inovării și cele de promovare a coeziunii;

14.

invită la consolidarea coerenței, a armonizării și a complementarității politicilor în domeniul educației, cercetării și inovării, ținându-se seama în mod adecvat de caracteristicile regionale;

15.

reiterează faptul că, pentru a profita pe deplin de efectul de pârghie exercitat de fondurile structurale, regiunile și statele membre trebuie să dea dovadă de rigoare în crearea unei coerențe adecvate între strategiile locale și regionale, programele naționale de reformă, cadrele strategice naționale de referință și programele operaționale puse în aplicare în cadrul politicii europene de coeziune (1), în conformitate cu cadrul european strategic comun de cercetare și cu strategiile de specializare regională inteligentă;

16.

reamintește faptul că politica de coeziune joacă un rol special în sprijinirea activității de inovare în regiuni; prin urmare, Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) poarte fi, de asemenea, utilizat pentru finanțarea incubatoarelor de afaceri și a parcurilor științifice (infrastructură și conexiuni). Clusterele sunt deosebit de utile pentru IMM-uri, întrucât furnizează un context care încurajează legăturile cu universitățile și întreprinderile mari, și le permit acestora să aibă acces la rețelele de comerț internațional (2);

17.

consideră că inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” oferă marjă de manevră pentru realizarea unei mai bune repartizări a sarcinilor și responsabilităților între promovarea cercetării fundamentale și a cercetării aplicate orientate spre excelență, la nivel european, pe de o parte, și promovarea inovării la nivel descentralizat, pe de altă parte, pentru a dezvolta competențe regionale și a obține astfel efectele ample scontate. De asemenea, trebuie recunoscut atât potențialul organismelor care desfășoară la nivel regional și local activități de cercetare în domenii specifice cu relevanță internațională, cât și potențialul bazat pe recunoașterea, la nivel antreprenorial, a inovațiilor bazate pe practică. În acest mod, se va extinde, în măsura necesară, capacitatea de promovare a obiectivelor inițiativei emblematice la diverse niveluri regionale;

18.

consideră că provocarea constă în identificarea acelor aspecte ale inovării la care pot contribui planurile de dezvoltare teritorială integrată;

19.

își reiterează opoziția față de instituirea unui unic fond monotematic pentru inovare, care, bazându-se în principal pe resurse alocate în prezent prin fondurile structurale, ar grupa toate instrumentele financiare UE folosite pentru finanțarea inovării. Nu numai că „transferul” de fonduri ar putea rezulta într-o pierdere netă de resurse alocate inovării, ci, în plus, această abordare ar putea pune sub semnul întrebării integrarea proiectelor de inovare în strategiile de dezvoltare regionalizate;

20.

propune ca posibil criteriu de demarcare între politica de inovare a UE și cea de coeziune ca aceasta din urmă să poată sprijini acele aspecte ale inovării care sunt cele mai strâns legate de dezvoltarea economică durabilă mai amplă a unei anumite zone, cum ar fi clusterele, și nu acele aspecte ale politicii de inovare care, prin definiție, nu pot fi teritorializate și care ar trebui acoperite de fondurile tematice ale UE, deschise licitațiilor la nivelul întregii UE, mai degrabă decât prin intermediul coeziunii, în cadrul căreia regiunilor li se acordă subvenții globale;

21.

recunoaște că Europa se caracterizează prin diversitate în ceea ce privește inovarea și cercetarea și invită la punerea în aplicare a unei combinații de politici care să sprijine, în mod eficient, excelența și coeziunea în regiunile Europei; recunoaște că inovarea poate fi aplicată atât noilor metode de lucru și de prestare a serviciilor, cât și noilor produse; solicită să se acorde o atenție mai mare revizuirii procedurilor existente și modalităților de a spori eficacitatea și eficiența acestora; subliniază necesitatea de a asigura o mai mare deschidere în ceea ce privește recunoașterea inovării și de a crea oportunități în vederea inovării, în special pe teren și în regiunile îndepărtate, prin înlesnirea accesului la cunoaștere și comunicare prin structuri fizice și virtuale îmbunătățite;

22.

reamintește că finanțarea următoarelor programe pentru cercetare și inovare ar putea să determine sinergii mai mari cu programele menite să dezvolte capacitățile regionale și să feciliteze participarea regiunilor la activitatea de cercetare și dezvoltare, ca parte a unui cadru strategic comun. Sprijinindu-se principiul excelenței în cercetare și inovare, acest lucru ar putea fi realizat, spre exemplu, printr-un sistem care să includă crearea unor posibilități menite să favorizeze participarea frecventă a partenerilor competenți din regiunile rămase în urmă în domeniul cercetării la proiecte și programe coordonate de omologii lor mai cunoscuți și de înaltă reputație, prin programe de îndrumare sau alte mijloace; observă, în acest sens, potențialul actorilor locali și regionali de a promova „centrele de competență” legate de „polii de excelență”. În acest sens, CoR promovează diseminarea și schimbul de exemple de bune practici;

23.

își reiterează disponibilitatea de a asigura utilizarea coordonată a PC7 (și a programelor următoare), a fondurilor structurale, a Programului-cadru pentru inovație și competitivitate, a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și a Fondului european pentru pescuit, întrucât acesta este esențial pentru competitivitatea UE și sinergiile dintre politicile în domeniul coeziunii, industriei, cercetării, învățământului superior și inovării la nivel național și regional (3);

24.

salută eforturile de simplificare a procedurilor, precum și publicarea Ghidului practic privind oportunitățile de finanțare din partea UE (4); salută îndeosebi eforturile continue realizate pentru a permite diferitelor programe să finanțeze diverse etape ale proiectelor, în perspectiva continuității; ar fi favorabil evoluției acestui Ghid practic către un portal digital complet, dar accesibil, cu informații și resurse cu privire la programe relevante în domeniul cercetării și inovării;

25.

sprijină propunerea formulată de Parlamentul European privind introducerea unui ghișeu unic unde IMM-urile, cercetătorii, universitățile, centrele de cercetare, regiunile, întreprinderile etc. să solicite finanțări la nivel european, național, regional sau local pentru cercetare și inovare; subliniază că orice propunere la nivel european ar trebui reprodusă la nivelurile regional și local;

26.

sprijină abordarea constând în a privi lanțul în totalitatea sa, de la cercetare la introducerea pe piață;

27.

subliniază că parteneriatele europene în domeniul inovării ar trebui să contribuie la o abordare integrată, fără a adăuga încă un instrument multitudinii de instrumente deja existente; subliniază punctele de vedere exprimate de CoR într-un aviz recent privind simplificarea în domeniul cercetării (5), în special în ceea ce privește: necesitatea consolidării instrumentelor de finanțare a cercetării – pe lângă participarea regiunilor rămase în urmă în domeniul cercetării –, crearea capacităților de cercetare și a potențialului de absorbție pe întregul teritoriu al UE și garantarea faptului că noile instrumente recunosc aspectele comune și diferențele dintre știință, dezvoltarea tehnologică și difuzarea comercială;

28.

salută parteneriatul pilot cu privire la îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate; așteaptă cu interes următoarele parteneriate și solicită implicarea CoR în teme relevante pentru autoritățile locale și regionale; în opinia Comitetului, guvernanța inițiativei necesită o atenție suplimentară pentru a avea succes, având în vedere multitudinea de organizații și de domenii tematice legate de îmbătrânirea în condiții bune de sănătate;

29.

solicită lansarea parteneriatului pentru inovare „Orașe inteligente/Regiuni inteligente”, deoarece adoptarea de măsuri prompte și eficiente este crucială pentru elaborarea de soluții noi și temerare în cazul crizei economice și al schimbărilor climatice, soluții care să poată fi adaptate la practicile existente la nivel de oraș; extrem de importantă este intensificarea cooperării dintre regiunile cu întreprinderi și instituții inovatoare/cu rol de pionierat și dotarea acestora cu resursele necesare diseminării eficiente a soluțiilor acestora, astfel încât să poată fi utilizate și de alte regiuni;

30.

solicită implicarea actorilor locali și regionali în conceperea, punerea în aplicare și guvernanța parteneriatelor europene în domeniul inovării; avertizează, însă, cu privire la faptul că acest lucru nu ar trebui să atragă după sine o creștere a multitudinii și, deseori, confuziei de informații și prestatori de servicii care există deja (cum ar fi portalurile de acces ale întreprinderilor, interfețele, schimburile de cunoștințe etc.); atrage atenția asupra faptului că lipsa de claritate ar putea îngreuna tot mai mult decizia universităților, a întreprinderilor și a sectorului voluntariatului în legătură cu cea mai bună modalitate de a proceda; își exprimă, totodată, îngrijorarea cu privire la faptul că crearea de noi structuri ar putea încuraja o concurență tot mai acerbă pentru resurse limitate și aflate în scădere;

31.

atrage atenția asupra potențialului cooperării transfrontaliere, care include investițiile străine către UE și investițiile UE către exterior, asupra importanței unor condiții-cadru favorabile și asupra faptului că recunoașterea naturii globale a inovării ar spori dimensiunea transfrontalieră a inovării;

32.

în acest sens, subliniază rolul pe care l-ar putea juca instrumente cum ar fi GECT și pactele teritoriale;

33.

subliniază existența, în numeroase locuri, a unor parteneriate în ceea ce privește transferul de inovare și cunoștințe la nivel regional și local, încheiate adesea de autoritatea locală sau regională, de instituțiile de învățământ superior și întreprinderile locale; subliniază importanța unei abordări bazate pe colaborare, inclusiv între instituțiile de învățământ superior locale și regionale, spre exemplu prin activitatea de cercetare desfășurată în comun și inițiativele de participare;

34.

subliniază că, reflectând principiile parteneriatului și al specializării inteligente, astfel de parteneriate ar putea concepe și gestiona, acolo unde este cazul, programe regionale de inovare finanțate de fondurile structurale – regulile fiind modificate astfel încât autoritatea de gestionare să poată recurge la subdelegare; subliniază că astfel de abordări inovatoare vor permite utilizarea mai rapidă a concluziilor cercetării în practicile la nivel local și regional; este importantă implicarea adecvată a părților interesate relevante în conceperea, gestionarea punerii în aplicare și evaluarea unor astfel de programe, astfel încât, acolo unde este posibil, să se țină seama de nevoile specifice ale acestora;

35.

își reiterează dorința de a sprijini atingerea obiectivelor privind competitivitatea și inovarea până în 2020 și recunoaște că, pentru realizarea acestor obiective, trebuie menținut nivelul investițiilor în educație și formare, mai ales în perioade de incertitudine economică (6);

36.

subliniază importanța strategică pentru Europa a introducerii conceptului de inovare în sistemul educațional;

37.

reamintește că mii de lucrători din statele membre și-au pierdut deja locurile de muncă în decursul crizei economice actuale; apariția unor piețe noi și relocalizarea întreprinderilor în țări unde costurile de producție sunt mai scăzute vor accentua și mai mult această problemă. Este absolut vitală sporirea competențelor aferente tuturor locurilor de muncă, pentru a le adapta la cerințele de pe piața forței de muncă (7), astfel încât inovarea să nu ducă la pierderi de locuri de muncă în termeni reali;

38.

subliniază, în acest sens, că este necesară adaptarea infrastructurii întreprinderilor și a ocupării forței de muncă la inovarea produselor, serviciilor sau a furnizării serviciilor, astfel încât comunitățile locale să poată beneficia de inovarea locală;

39.

subliniază rolul pe care trebuie să îl joace parteneriatele între universități în integrarea rezultatelor cercetării pe piață prin includerea instituțiilor de învățământ superior, a cercetării și a întreprinderilor; în acest sens, scoate în evidență importanța unui mediu local și regional favorabile, cu care universitățile vor lucra în parteneriat; subliniază că cercetarea ar trebui privită într-un sens mai larg și nu doar ca limitându-se la dezvoltarea de produse; subliniază, totodată, importanța încurajării cercetătorilor să-și facă cunoscută activitatea publicului larg, a implicării cetățenilor în definirea și conceperea proiectelor și, mai cu seamă, a difuzării rezultatelor;

40.

reamintește că definirea specializării inteligente într-un anumit domeniu depinde nu numai de evaluarea propriilor puncte forte și puncte slabe ale fiecărei regiuni, ci și de evaluarea provocărilor și șanselor în alte regiuni și continente, care, la rândul său, face necesară o viziune de ansamblu a evoluțiilor la nivel mondial în domenii potențiale de interes; recunoaște, de asemenea, că nu trebuie să se împiedice materializarea evoluțiilor potențiale într-o regiune – spontane sau determinate de piață – din cauză că nu coincid cu prioritățile identificate pentru această regiune;

41.

avertizează împotriva oricărei intenții de a recurge la specializarea inteligentă ca o modalitate de a acorda prioritate autorităților locale și regionale aflate deja într-o poziție fruntașă, neacordând sprijin sau sprijin suficient altor regiuni. Acest lucru ar fi împotriva principiului fundamental al coeziunii teritoriale a UE; prin urmare, trebuie elaborată o hartă europeană a regiunilor, care să arate nivelul de inovare al fiecăreia, astfel încât această clasificare să servească la crearea de instrumente de sprijin specifice pentru regiunile rămase în urmă, prin intermediul unor fonduri ad-hoc care să contribuie la convergența acestor regiuni cu cele mai inovatoare. Un mod de a intensifica cooperarea dintre diferitele regiuni este instituirea de proceduri prin care regiunile mai puțin dezvoltate să poată accesa și folosi descoperirile și aplicațiile cercetării din diverse părți ale Europei, fiind de pildă sprijinite prin fondurile europene;

42.

apreciază rolul esențial al infrastructurilor de cercetare în sistemele de inovare bazate pe cunoaștere; salută, în acest sens, noul concept de infrastructuri regionale partenere (8) și parteneriatul dintre infrastructurile de cercetare, și recunoaște potențialul acestora de a contribui la o dezvoltare mai echilibrată a Spațiului european de cercetare prin implicarea țărilor și regiunilor mai mici sau care dispun de mai puțină experiență în cercetarea competitivă și dezvoltarea inovării;

43.

reamintește că dezvoltarea în continuare a infrastructurilor virtuale bazate pe tehnologiile informației și comunicațiilor este esențială pentru întreaga Europă și în special pentru înlesnirea conexiunilor dintre zone geografice dispersate și dintre cele foarte îndepărtate, cum ar fi insulele și regiunile ultraperiferice;

44.

solicită implicarea autorităților locale și regionale în platforma de specializare inteligentă;

45.

solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate în revizuirea programelor operaționale (PO) cofinanțate de fondurile structurale; recomandă, de asemenea, ca în cadrul programelor naționale de reformă să se țină seama în mod adecvat de preocupările locale și regionale;

46.

salută intenția Comisiei Europene de a alinia PO la prioritățile definite în cadrul Strategiei Europa 2020 și invită la concentrarea atenției asupra unui număr mai mic de priorități și asupra punerii în aplicare concrete a acestora, luând în considerare situația regională;

47.

întrucât urmărește, pe termen lung, stabilirea unui indicator unic, compatibil la nivel internațional, menit să măsoare progresele înregistrate, CoR sprijină dezvoltarea unui sistem integrat de indicatori (așa cum a solicitat Parlamentul European), care ar trebui să includă și utilizarea Innobarometrului pentru administrația publică și serviciile publice; subliniază că astfel de indicatori ar trebui să fie cât mai simpli cu putință, fără a pierde însă din vedere marea diversitate a regiunilor europene; solicită să fie informat și, acolo unde este posibil, chiar implicat în lucrările pregătitoare în ceea ce privește dezvoltarea unui astfel de sistem.

48.

recunoaște importanța echilibrării inovării tehnologice cu cea socială și cea a sectorului public; este extrem de importantă încurajarea inovării societale, caz în care schimbările operaționale și structurale urmărite sunt efectuate prin combinarea diverselor subsectoare ale activității de inovare, de exemplu prin punerea în legătură a dezvoltării tehnologiei, artei și designului, culturii și patrimoniului și serviciilor cu activitățile proprii ale utilizatorilor;

49.

apreciază faptul că, în Comunicare, se menționează industriile culturale și creative, având în vedere rolul lor potențial de a corela creativitatea și inovarea; subliniază, în ceea ce privește consolidarea și promovarea inovării, importanța de a se reflecta în mod creativ la modalitatea de a aduce laolaltă discipline care, înainte, erau distincte, pentru a favoriza apariția de idei noi;

50.

subliniază că inovarea devine din ce în ce mai complexă și mai sistemică. Pe lângă faptul că este bazată pe cercetare, inovarea este din ce în ce mai mult impulsionată de cerere și de oportunitățile existente, aducând soluții la problemele reale ale lumii și abordând probleme societale majore. Prin realizarea unei Uniuni a inovării, responsabilii politici și cercetătorii ar trebui încurajați în mod sistematic să creeze noi concepte de inovare deschisă, creând astfel situații reciproc avantajoase pentru toate părțile interesate și mobilizând resursele existente, indiferent de originea acestora;

51.

recunoaște atât puterea de cumpărare ridicată a achizițiilor publice, care reprezintă 17 % din PIB-ul UE 27, cât și rolul crucial al acestora ca motor al inovării și ca motor evident al creșterii standardelor (sociale, de mediu etc.);

52.

sprijină participarea activă a întreprinderilor și guvernelor la mecanismele de susținere a inovării; avertizează, însă, cu privire la impactul pe care l-ar putea avea asupra autorităților locale și regionale faptul că sectorul public este singurul care își asumă rolul și riscurile de client principal pentru produse și servicii netestate încă;

53.

salută inițiativele care urmăresc împărtășirea celor mai bune practici în materie de achiziții publice inovatoare;

54.

își manifestă, însă, îngrijorarea cu privire la modul în care autoritățile locale și regionale pot fi afectate de exigențele impuse statelor membre și regiunilor în ceea ce privește prevederea unor bugete consacrate achizițiilor publice înainte de comercializare și achizițiilor publice de produse și servicii inovatoare; regiunile interesate ar trebui încurajate să desfășoare proiecte pilot, făcând apel de pildă la finanțare și la reguli suficient de flexibile;

55.

solicită ca autoritățile locale și regionale să fie implicate îndeaproape în elaborarea cadrelor legislative și a programelor legate de cercetare, demonstrare și finanțare privind serviciile publice inovatoare și achizițiile publice;

56.

consideră că, pentru definirea dimensiunii teritoriale a Uniunii inovării, un criteriu util ar putea consta în stabilirea unei distincții între programele de excelență și de inovare la nivel înalt, care, prin însăși natura lor, trebuie susținute prin programe de inovare tematice, și aspectele mai concrete ale inovării, care sunt gata pentru a fi comercializate, care ar putea fi sprijinite de parteneriatele locale și regionale cu sectorul privat în favoarea inovării; ar recomanda să se pornească de la „acele aspecte ale inovării care sunt gata pentru a fi comercializate”, care au un potențial mai mare de a obține rezultate pe termen scurt și acorduri clasice între părțile interesate la nivel local;

57.

reamintește că directivele europene privind achizițiile publice permit deja responsabililor pentru achizițiile publice să utilizeze criterii de selectare care favorizează achiziționarea de bunuri și servicii inovatoare și că, în ultimii ani, Comisia a pus la dispoziție diverse tipuri de orientări cu privire la acest subiect, inclusiv recomandări aplicabile etapei de pre-comercializare;

58.

observă că Comisia Europeană este preocupată de obstacolele drastice în calea utilizării de criterii de selectare pentru achizițiile inovatoare și încurajează mai degrabă difuzarea de practici în materie de achiziții publice favorabile inovării;

59.

avertizează, însă, că, în numeroase cazuri, regulile în materie de achiziții publice sunt incoerente și sporesc birocrația în cadrul programelor interne, punând adesea la încercare limitele atribuțiilor conferite de Tratat și ale subsidiarității, prin instaurarea de criterii în materie de achiziții publice pentru politicile interne, corelând adesea aceste prevederi cu o legislație care pare să nu aibă nicio legătură cu ele sau fiind propuse de servicii diferite ale Comisiei;

60.

subliniază solicitarea autorităților locale și regionale, care doresc să dispună de securitate juridică, previzibilitate, coerență și o definiție centralizată comună tuturor serviciilor Comisiei Europene a tuturor regulilor europene aplicabile în materie de achiziții publice, ca o condiție prealabilă oricărei noi propuneri în materie de achiziții publice legate de Uniunea inovării;

61.

subliniază necesitatea de a simplifica accesul IMM-urilor la programele de finanțare ar fi benefice pentru participarea lor în economie, având în vedere că complexitatea programelor actuale și regulile diferite ale acestora împiedică adesea IMM-urile să participe, întrucât nu au nici dorința, nici timpul să înțeleagă posibilitățile pe care le oferă acest tip de programe, și sprijină ferm rolul semnificativ pe care îl joacă IMM-urile în ceea ce privește impulsionarea inovării;

62.

salută propunerea Comisiei Europene privind crearea unui cadru strategic comun (CSC) pentru toate fondurile europene cu o dimensiune teritorială (FC, FEDER, FSE, FEADR, FEP), solicită, de asemenea, să existe un grad de coerență cu noul CSC propus pentru inovare;

63.

sprijină ferm ideea ca CSC să includă, de asemenea, sinergiile cu fondurile europene „tematice”, în măsura în care cuprind un element teritorial, cum ar fi dezvoltarea rurală durabilă prin furnizarea de servicii în bandă largă, fondul pentru transporturi TEN-T, cercetarea sau noile inițiative locale „tematice” cum ar fi „Orașe inteligente”;

64.

reamintește că regulile în materie de ajutoare de stat sunt adesea foarte complicate și pledează pentru ca următoarea revizuire, care urmează să aibă loc în 2011, să clarifice ce forme de inovare pot fi sprijinite în mod adecvat; subliniază că această clarificare poate duce la crearea de posibilități de susținere a întreprinderilor inovatoare în domenii specifice;

65.

sprijină solicitarea profesioniștilor privind simplificarea procedurilor administrative aferente Programului european pentru inovație prin creșterea numărului de licitații deschise și stabilirea de date fixe pentru publicarea anunțurilor de participare la licitații, dat fiind că, în opinia acestora, astfel de măsuri ar spori previzibilitatea pentru candidații la finanțare și ar scădea cheltuielile de gestionare; în acest sens, subliniază importanța previzibilității administrative;

66.

solicită un mai bun echilibru între risc și costul controlului în programele europene, întrucât acesta se traduce, adesea, printr-o abordare ce implică un control excesiv; solicită un audit și mecanisme de raportare proporționale, de exemplu pentru acele organisme care au un istoric de audit care dovedește o bună gestionare și practici fiabile în materie de întocmire a rapoartelor; pledează în favoarea unei abordări bazate pe „științe și tehnologii” sau „științe și inovare”, ancorată în criterii solide de calitate științifică/tehnică (9), mai degrabă decât pe regularitatea cheltuielilor, cum este în continuare cazul pentru majoritatea programelor UE.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/26

—

reamintește că autoritățile locale și regionale joacă un rol esențial în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020;

—

subliniază importanța eficienței energetice a clădirilor;

—

crede că este nevoie de mai multă transparență în ceea ce privește orientarea investițiilor. Statisticile privind producția de energie și utilizarea acesteia ar trebui făcute publice, ca și statisticile privind emisiile;

—

propune ca cel puțin o linie prioritară specifică distinctă din fondurile structurale pentru 2014-2020 să fie destinată utilizării și producției durabile de energie, acordând acestui obiectiv întreaga vizibilitate și importanță cuvenită;

—

solicită ca, în cadrul politicii de coeziune, să fie definită o componentă urbană specifică, menită să susțină elaborarea unor planuri de acțiune pentru energie durabilă (îmbunătățirea și extinderea încălzirii centralizate, cogenerarea, producția și utilizarea de energie din resurse regenerabile, iluminarea publică, transportul în comun și mobilitatea „ușoară”, eficiența energetică a clădirilor, etc.). Astfel ar fi create servicii de sprijin pentru autoritățile locale, de exemplu prin înființarea unor agenții de energie locale sau regionale;

—

reamintește că Fondul social european ar trebui să se concentreze pe crearea de capacități umane la nivel local, esențiale pentru dezvoltarea viitoare a localităților cu consum redus de energie și stimulante pentru economiile locale;

—

sprijină mecanismele de finanțare mai eficiente care ar putea promova parteneriatele public-privat. În contextul de față ar putea fi luate în considerare împrumuturi cu dobândă redusă sau fără dobândă, garanții bancare, fonduri de rulment locale și alte instrumente financiare inovatoare, care, în conformitate cu principiul adiționalității, ar putea fi utilizate în combinație cu finanțarea de care beneficiază nivelurile local și regional prin fondurile structurale.

Raportor general

Ilmar REEPALU (SE-PSE), membru al Consiliului municipal din Malmö

Document de referință

Scrisoarea din 14 februarie 2011 a Comisiei Europene

1.

este pe deplin conștient de faptul că schimbările climatice reprezintă o provocare globală majoră, cu diferențe semnificative în ceea ce privește impactul regional și local. Abordarea problemelor legate de schimbările climatice cere o concentrare asupra condițiilor și posibilităților existente la nivel local și regional, cu soluții locale și regionale inteligente. Provocările determinate de schimbările climatice sunt prea ample pentru a putea fi abordate doar de către un singur stat membru în parte; în acest sens, Uniunea Europeană poate aduce o valoare adăugată;

2.

subliniază faptul că în contextul Strategiei Europa 2020, obiectivele privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, incluziunea socială și cele privind clima și energia sunt strâns interdependente și sunt, toate, elemente esențiale pentru atingerea obiectivului general al coeziunii sociale și teritoriale. Măsurile-cheie pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020 se bazează pe creșterea inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii;

3.

subliniază că Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 („Asigurarea noastră de viață și capitalul nostru natural”) reprezintă un instrument complementar adecvat în combaterea schimbărilor climatice, care cuprinde măsuri indispensabile de durabilitate și adaptare la schimbările climatice;

4.

reamintește că autoritățile locale și regionale joacă un rol esențial în punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020 și în trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, prin reducerea consumului de energie, descentralizarea aprovizionării cu energie, creșterea utilizării surselor regenerabile de energie și asigurarea durabilității ecosistemului față de schimbările climatice, menținerea și sporirea numărului de absorbanți de CO2;

5.

consideră că imprevizibilitatea condițiilor climatice amenință sănătatea publică, infrastructura, agricultura, biodiversitatea, securitatea hidrică și alimentară, precum și dezvoltarea economică; aceste chestiuni trebuie, în consecință, abordate prin ameliorarea planificării, practicilor și tehnologiilor existente la nivelul economiei noastre urbane și rurale;

6.

este convins că atunci când măsurile în favoarea climatului se bazează pe principiul creșterii inteligente, acestea pot avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice, asupra locurilor de muncă în domeniul ecologic, asupra stabilității, coeziunii sociale și calității vieții; în acest sens, este necesară identificarea posibilelor sectoare și beneficii generate de schimbările climatice, care ar putea reprezenta o oportunitate de dezvoltare economică;

7.

consideră că achizițiile publice și investițiile legate de climă pot stimula creșterea echitabilă, durabilă și favorabilă incluziunii. Integrarea dezvoltării economice, coeziunea socială și finanțarea de măsuri ecologice pot stimula trecerea către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon;

8.

este convins că prin investiții într-o specializare inteligentă la scară locală, UE poate ajuta regiunile în dezvoltarea unor soluții inovatoare, utilizând condițiile și posibilitățile existente la fața locului în vederea dezvoltării unor economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon;

9.

este convins că investițiile în vederea creării de orașe și regiuni europene durabile poate consolida poziția întreprinderilor europene pe o piață mondială aflată în expansiune;

10.

consideră necesară implicarea sectorului antreprenorial în dezvoltarea de economii durabile, prin promovarea de politici și strategii care să includă preocupările sociale și ecologice în operațiunile lor comerciale, și responsabilizarea acestui sector în ceea ce privește consecințele și impactul acțiunilor lor;

11.

subliniază că măsurile favorabile climei necesită o finanțare considerabilă pe termen lung. Trecerea către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice presupune investiții prioritare în eficiența energetică, clădiri, energii regenerabile, transport nepoluant și alte soluții de sisteme inteligente în vederea unei mai bune utilizări a resurselor; regiunile urbane și rurale din întreaga UE au urgentă nevoie de un sprijin crescut în vederea atenuării efectelor generate de schimbările climatice la nivel local și regional și a continuării eforturilor de adaptare; evidențiază estimările Comisiei, conform cărora, pentru a face tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, UE ar avea nevoie să investească în următoarele patru decenii, în medie, un plus de 270 de miliarde EUR (1,5 % din PIB-ul său anual) și că, prin punerea în practică a măsurilor în favoarea climei, pot fi create încă 1,5 milioane de locuri de muncă până în 2020;

12.

recomandă consolidarea substanțială a inițiativei Convenția primarilor, care ar trebui să fie dotată cu resurse adecvate pentru a sprijini localitățile și regiunile în pregătirea operațională a planurilor de măsuri în favoarea climei și în elaborarea, în cooperare cu parteneri internaționali (precum Conferința primarilor din SUA), a unor standarde comune pentru amprenta de carbon;

13.

reamintește în special că producătorii de energie regenerabilă la toate nivelurile trebuie să dispună de programe de sprijin, în condițiile în care exploatarea potențialului energetic la nivel local și regional este indispensabil pentru realizarea obiectivelor 20-20-20 ale UE;

14.

subliniază că pentru atenuarea efectelor generate de schimbările climatice la nivel local și regional, eficiența energetică a clădirilor este deosebit de importantă, în condițiile în care sectorul construcțiilor – deci cel al clădirilor rezidențiale și comerciale – este cel mai mare consumator de energie și cel mai important producător de emisii de dioxid de carbon în UE, fiind responsabil pentru aproximativ 40 % din consumul energetic final total al UE;

15.

subliniază necesitatea unor eforturi intensificate în favoarea unor sisteme de transport durabile, a modificării obiceiurilor de transport ale cetățenilor și a unor vehicule nepoluante pentru a spori eficiența, a reduce emisiile și a îmbunătăți calitatea aerului și subliniază că este important ca transporturile publice locale din aglomerațiile urbane să fie ecologice. CoR solicită intensificarea investițiilor din fonduri structurale într-un transport în comun ecologic și în decarbonizare;

16.

semnalează importanța promovării dezvoltării și perfecționării absorbanților de CO2, care contribuie la reducerea concentrării de dioxid de carbon din atmosferă, în special în regiunile cu resurse geologice și/sau naturale mai importante;

17.

subliniază că UE trebuie să-și îndeplinească angajamentele financiare legate de climă pe care și le-a asumat pe plan internațional; împărtășește punctul de vedere conform căruia resursele financiare provenite de pe piața internațională de certificate de emisii de carbon ar trebui să se numere printre sursele de sprijin pentru proiectele din țările în curs de dezvoltare;

18.

consideră indispensabilă sensibilizarea populației în legătură cu caracterul nesustenabil al modelului actual de consum de resurse;

19.

consideră necesară îmbunătățirea schimbului reciproc de cunoștințe între mediul științific și cel politic, pentru îmbunătățirea luării unor decizii bazate pe dovezi științifice;

20.

consideră că principiile subsidiarității, parteneriatului și guvernanței pe mai multe niveluri sunt indispensabile pentru implementarea fondurilor structurale; reiterează ideea că autoritățile locale și regionale trebuie să participe în mod deosebit la elaborarea, negocierea și punerea în aplicare a contractelor de parteneriat aparținând cadrului strategic comun al fondurilor UE. Acest cadru ar trebui văzut ca o posibilitate substanțială și unică în același timp pentru UE, în vederea garantării unei mai mari coerențe a cheltuielilor aparținând diferitelor domenii politice și niveluri de guvernanță;

21.

își reiterează opoziția față de instituirea unui unic fond monotematic pentru schimbările climatice, care, bazându-se în principal pe resurse alocate în prezent prin fondurile structurale, ar grupa toate instrumentele financiare ale UE de finanțare a combaterii schimbărilor climatice. Nu numai că transferul de fonduri ar putea cauza o pierdere netă de resurse alocate combaterii schimbărilor climatice, ci, în plus, această abordare ar putea pune sub semnul întrebării integrarea proiectelor legate de schimbările climatice în strategiile de dezvoltare regionalizate;

22.

propune ca răspunsurile locale și regionale la schimbările climatice să fie considerate drept complementare la politicile la nivel internațional, european și național, bazate pe schimburi și cooperare între regiunile care se confruntă cu pericole și posibilități similare;

23.

consideră că abordarea bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri trebuie dezvoltată în continuare, dat fiind că atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea pot fi realizate cu succes numai printr-o implicare a tuturor nivelurilor de guvernanță. În acest context, CoR a cerut Comisiei Europene și statelor membre să aplice principiul subsidiarității;

24.

subliniază așadar importanța evitării obstacolelor administrative la toate nivelurile în UE. Acest lucru necesită acțiuni coordonate între autoritățile locale, regionale și naționale și Comisia Europeană.

25.

reiterează faptul că „alianțele” sectoriale sau intersectoriale pentru energie și climă, create între regiuni și întreprinderi, trebuie încurajate, pentru a promova astfel inovarea și trecerea rapidă către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice. Asemenea parteneriate public-privat ar trebui să vizeze în mod explicit dezvoltarea și aplicarea de tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, dezvoltarea și îmbunătățirea absorbanților de dioxid de carbon și măsuri de adaptare la schimbările climatice și ar trebui să beneficieze în acest scop de sprijin specific din partea fondurilor structurale;

26.

crede că este nevoie de mai multă transparență în ceea ce privește orientarea investițiilor. Statisticile privind producția de energie și utilizarea acesteia ar trebui făcute publice, ca și statisticile privind emisiile, în special cele referitoare la modificarea parametrilor fizici ai climei; de asemenea, ar trebui aplicat un sistem de urmărire a cheltuielilor bugetare ale UE privitoare la climă, astfel încât UE să poată stabili clar ce cotă din cheltuielile sale are legătură cu măsurile în favoarea climei;

27.

consideră că politica din domeniul adaptării la schimbările climatice și al atenuării lor, precum și politica energetică ar trebui să se numere printre prioritățile absolute ale bugetului UE;

28.

subliniază că bugetul UE ar trebui să sprijine principiul guvernanței pe mai multe niveluri și că toate măsurile UE ar trebui să se bazeze pe o abordare orizontală, care să combine măsurile de combatere a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, și în care să fie clar specificată repartizarea competențelor și responsabilităților politice și financiare între nivelurile de guvernanță local, național și european, precum și între diferitele politici, pentru a evita apariția unor lacune, inconsistențe și duplicări ale răspunsurilor politice;

29.

consideră că legislația UE și condiționalitatea cheltuielilor acesteia reprezintă elementele-cheie pentru a atinge obiectivele Strategiei Europa 2020 și apreciază că măsurile în favoarea climei ar trebui să se integreze în toate secțiunile relevante de cheltuieli, inclusiv în fondurile structurale și în fondurile pentru agricultură, dezvoltare rurală, cercetare, inovare și cooperare externă; integrarea se referă la redefinirea priorităților acordate politicilor existente în vederea promovării durabilității, cu recunoașterea faptului că aceeași măsură poate și trebuie să urmărească în același timp mai multe obiective;

30.

consideră că alocarea adecvată și utilizarea eficientă a resurselor bugetare limitate poate fi asigurată în mod optim dacă măsurile în favoarea climei și eficiența energetică sunt incluse ca priorități transversale în cadrul fondurilor structurale, a PAC și a programelor-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică (viitorul FP 8). În plus, viitorul instrument Life+ pentru mediu și măsuri în favoarea climei ar trebui să completeze integrarea, disponibilizând mai multe fonduri pentru măsurile în favoarea climei, și să testeze noi abordări privitoare la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea acestora;

31.

sprijină ideea unei perioade bugetare de zece ani care ar contribui substanțial la stabilitatea și previzibilitatea programelor de finanțare, ceea ce ar permite o definire mai specifică a priorităților;

32.

regretă absența unor angajamente adiționale specifice în cadrul „Strategiei energetice 2011-2020” cu privire la finanțarea investițiilor în energie regenerabilă la nivel local și regional, în pofida faptului că Comisia a recunoscut rolul autorităților locale și regionale în acest sens;

33.

propune ca cel puțin una dintre liniile prioritare specifice ale fondurilor structurale pentru 2014-2020 să fie destinată utilizării și producției durabile de energie, acordând acestui obiectiv întreaga vizibilitate și importanță cuvenită;

34.

menționează că se poate constata o modificare a conceptului de oraș durabil, prin crearea unor instalații locale de producție de energie, creșterea mobilității electrice, utilizarea de rețele inteligente și a altor soluții și sisteme pentru o mai bună utilizare a resurselor, și solicită ca în cadrul politicii de coeziune să fie definit un domeniu specific în favoarea orașelor, menit să susțină elaborarea unor planuri de acțiune pentru energie durabilă (îmbunătățirea și extinderea încălzirii centralizate, cogenerarea, producția și utilizarea de energie din resurse regenerabile, iluminarea publică, transportul în comun și mobilitatea „ușoară”, eficiența energetică a clădirilor etc.). Astfel ar fi create servicii de sprijin pentru autoritățile locale, de exemplu prin înființarea unor agenții de energie locale sau regionale;

35.

reiterează intenția Comisiei Europene de a promova soluțiile energetice locale și de a dezvolta în continuare inițiativa „orașelor inteligente” (contoare și rețele inteligente) pentru a promova investițiile ecologice și eficiente din punct de vedere energetic; în acest sens, invită Comisia Europeană să preia și să transpună aceste intenții pozitive în cadrul fondurilor structurale 2014-2020;

36.

solicită creșterea cu cel puțin 5 % a fondurilor alocate pentru dezvoltare regională sau pentru politica de coeziune și destinate creșterii eficienței energetice a gospodăriilor, ceea ce ar corespunde unui nivel mediu de cel puțin 15 % din sumele alocate prin FEDER la nivelul UE;

37.

subliniază rolul-cheie al sprijinirii prin fonduri structurale pentru dezvoltarea cunoștințelor, elaborarea unor soluții inovatoare și sensibilizarea opiniei publice cu privire la provocările și oportunitățile pe care le prezintă necesitatea de combatere, atenuare și adaptare la schimbările climatice;

38.

consideră importantă promovarea de abordări participative și platforme de cunoaștere care să includă toate sectoarele implicate în combaterea schimbărilor climatice și care să impulsioneze cercetarea, pe baza politicii respective;

39.

solicită autorității bugetare să garanteze o finanțare adecvată și să crească nivelul de cheltuieli pentru cercetare și inovare în domeniul efectelor schimbărilor climatice, al reducerii emisiilor de dioxid de carbon și al adaptării la schimbările climatice, în special în materie de energie, și să asigure punerea în aplicare a planului strategic de tehnologie energetică, nu numai la nivel UE și național, dar și la nivel local și regional, inclusiv prin sprijinirea clusterelor și a IMM-urilor inovatoare;

40.

subliniază importanța integrării modalităților de finanțare a tehnologiilor durabile și a inovării, necesare pentru crearea unor tehnologii noi și inteligente, prin includerea tuturor chestiunilor și măsurilor referitoare la schimbările climatice în toate programele și strategiile UE;

41.

subliniază importanța diseminării soluțiilor inteligente și a inovațiilor de vârf sub forma unor proiecte demonstrative, pentru a schimba mentalitățile, a consolida creșterea ecologică și pentru a sprijini Strategia Europa 2020;

42.

subliniază că Fondul social european poate fi folosit pentru a promova practici durabile în cadrul profesiilor existente și a dezvolta noi competențe în tehnologii și servicii mai ecologice, dat fiind faptul că FSE este un instrument menit să ajute lucrătorii și întreprinderile să se adapteze noilor realități economice;

43.

reamintește, prin urmare, că Fondul social european ar trebui să se concentreze pe crearea de capacități umane la nivel local și regional, esențiale pentru dezvoltarea viitoare a localităților și regiunilor cu consum redus de energie, în care să se poată pune în aplicare măsuri eficiente de adaptare la schimbările climatice și/sau atenuare a efectelor acestora și stimulante pentru economiile locale;

44.

subliniază importanța sprijinului acordat interacțiunii dintre zonele urbane și cele rurale și sporirea acesteia, adoptând de exemplu o abordare integrată și atractivă cu privire la eficiența energetică, la transportul public ecologic, la menținerea serviciilor ecologice sau la gestiunea apelor;

45.

consideră că politica agricolă comună ar trebui să-i răsplătească pe agricultori și pe administratorii de terenuri pentru livrarea unor bunuri publice, cum ar fi producția de energie regenerabilă, conservarea unor zone importante prin rolul lor de absorbant de CO2, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la schimbările climatice;

46.

consideră că este nevoie de o condiționalitate sporită sau de o ecologizare mai accentuată a PAC (pilonul I și pilonul III al PAC);

47.

subliniază că Fondul de dezvoltare rurală (pilonul II al PAC) continuă să fie o metodă vitală de ajutorare a agricultorilor și de inovare și diversificare a economiilor rurale și propune o extindere a domeniului său actual de aplicare, pentru a cuprinde și atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la acestea, abordarea altor mize legate de resurse, cum ar fi gestionarea apelor, a biodiversității și a solului;

48.

reamintește faptul că a salutat „realocarea fondurilor neutilizate în cadrul Capitolului II din Regulamentul (CE) nr. 663/2009”, care au fost „puse la dispoziția autorităților locale și regionale, pentru finanțarea proiectelor în materie de energie durabilă” și subliniază că acest nou instrument de finanțare european în materie de eficiență energetică trebuie să fie considerat un precedent important, de urmat în viitor;

49.

reiterează că există „o relație strânsă […] între planurile de redresare și investițiile în eficiență energetică și în energie din surse regenerabile” în contextul crizei actuale;

50.

subliniază că, în condițiile în care dezvoltarea la nivel local și regional a unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice va contribui la îmbunătățirea competitivității globale europene în materie de economie ecologică, aceasta ar trebui să poată beneficia de cofinanțare prin obligațiuni pentru proiecte specifice, emise de BEI;

51.

sprijină mecanismele de finanțare mai eficiente care ar putea promova parteneriatele public-privat. În contextul de față ar putea fi luate în considerare împrumuturi cu dobândă redusă sau fără dobândă, garanții bancare, fonduri de rulment locale și alte instrumente financiare inovatoare, care, în conformitate cu principiul adiționalității ar putea fi utilizate în combinație cu finanțarea de care beneficiază nivelul local și regional prin fondurile structurale;

52.

sprijină ideea că ar trebui puse la dispoziție noi posibilități de finanțare, alocându-se nivelului local și regional cel puțin o treime din veniturile provenite din sistemul de comercializare a certificatelor de emisii. Grila de repartizare exactă a veniturilor trebuie stabilită de fiecare stat membru, în cadrul propriei strategii privind clima, astfel încât să se țină seama de distribuția foarte diferită de la un stat membru la altul a competențelor privind protecția climei. Comitetul sprijină ideea de a se recurge mai mult la taxarea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul întregii UE, așa încât și nivelurile local și regional să dispună de noi mijloace de finanțare din această taxă, în mod analog cadrului de finanțare menționat mai sus; având în vedere că orașele și regiunile sunt în prezent deservite insuficient de actualele piețe de emisii de dioxid de carbon, Comitetul susține energic invitația OCDE, adresată autorităților locale și regionale, de a-și stabili propriile proiecte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră finanțate prin intermediul sistemului de comercializare a emisiilor.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/31

—

insistă asupra impactului pozitiv al limbilor minoritare și al diversității lingvistice în Europa, atât în sfera socială și culturală în general, cât și, mai ales, asupra oamenilor și comunităților acestora, permițând totodată favorizarea creativității și inovării în cadrul valorizării fiecărui patrimoniu cultural, ceea ce constituie un avantaj și pentru dezvoltarea economică;

—

subliniază conștientizarea crescândă a acestui aspect în Europa, ilustrată și de evoluția dreptului european, în special de Tratatul de la Lisabona, care introduce respectarea diversității culturale și lingvistice ca element fundamental al conservării și dezvoltării patrimoniului cultural european, precum și de Carta drepturilor fundamentale, care interzice orice formă de discriminare bazată pe motive precum limba sau apartenența la o minoritate națională;

—

subliniază propriul său rol esențial, CoR reprezentând o adunare în cadrul căreia pot fi colectate și diseminate, în avantajul tuturor minorităților lingvistice istorice, bunele practici de protecție și punere în valoare a limbilor minoritare și, în general, a culturii fiecărei minorități lingvistice, ca expresie a pluralismului cultural european;

—

speră, în cele din urmă, ca atât Comisia, cât și Consiliul să devină conștiente că este necesară o bază juridică consolidată pentru existența unei politici specifice, cu mijloace financiare adecvate, în favoarea minorităților lingvistice.

Raportor

dl Luciano CAVERI (IT–ALDE), membru al Consiliului Regiunii autonome Valle d’Aosta

1.

arată încă de la început că Uniunea Europeană prezintă o bogăție de minorități lingvistice și naționale istorice (care pot fi definite și ca autohtone sau tradiționale) ce vorbesc alte limbi decât cele ale țărilor de care aparțin;

2.

reamintește că, în toate statele membre ale Uniunii Europene, instituțiile democratice locale și regionale joacă un rol tot mai semnificativ, în conformitate cu principiul subsidiarității, de apărare și promovare a acestei diversități culturale, de exemplu în domeniul educației la toate nivelurile, al culturii și al mass-media, precum și în domeniul dezvoltării regionale;

3.

insistă asupra impactului pozitiv al limbilor minoritare și al diversității lingvistice în Europa, atât în sfera socială și culturală în general, cât și, mai ales, asupra oamenilor și comunităților acestora, permițând totodată favorizarea creativității și inovării în cadrul valorizării fiecărui patrimoniu cultural, ceea ce constituie un avantaj și pentru dezvoltarea economică;

4.

remarcă faptul că în ultimele decenii s-a înregistrat o îmbogățire treptată a instrumentelor juridice de conservare și dezvoltare a așa-numitelor limbi minoritare, prin intermediul dreptului internațional, așa cum s-a întâmplat în cazul Declarației ONU din 1992 privind drepturile persoanelor care aparțin minorităților naționale, etnice, religioase sau lingvistice, sau al numeroaselor declarații, convenții și recomandări UNESCO emise pe tot parcursul existenței sale, cea mai recentă fiind Convenția pentru protecția și promovarea diversității expresiilor culturale, din 2005;

5.

salută în special rolul important pe care Consiliul Europei l-a jucat dintotdeauna sub aspectul politicii lingvistice, în special prin Carta europeană a limbilor regionale și minoritare din 1992, de o importanță fundamentală, și prin Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale, din 1995;

6.

ia notă, de asemenea, de recenta rezoluție a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei din 18 martie 2010 (301/2010), pe tema „Limbile minorităților: o contribuție la dezvoltarea regională”, care evidențiază influența pozitivă a acestor limbi asupra dezvoltării regionale;

7.

subliniază conștientizarea crescândă a acestui aspect în Europa, ilustrată și de evoluția dreptului european, în special de Tratatul de la Lisabona, care introduce respectarea diversității culturale și lingvistice ca element fundamental al conservării și dezvoltării patrimoniului cultural european, precum și de Carta drepturilor fundamentale, care interzice orice formă de discriminare bazată pe motive precum limba sau apartenența la o minoritate națională;

8.

observă că și înainte ca această bază juridică să consolideze sistemul de protecție, instituțiile comunitare identificaseră deja elemente de protecție în principiile tratatelor existente (acquis-ul comunitar), așa cum s-a demonstrat cu prilejul extinderii, solicitând, prin criteriile de la Copenhaga, politici active de protejare a minorităților lingvistice, inclusiv printr-o interpretare evolutivă a acestor aspecte de către Curtea Europeană de Justiție;

9.

susține, cu toate acestea, că deși evoluția juridică permite o protecție sporită, ținând seama, desigur, de principiile constituționale ale fiecărui stat membru, pentru Comisie aceasta încă nu înseamnă că există o bază juridică care să justifice crearea unor linii bugetare specifice pentru minoritățile lingvistice istorice;

10.

subliniază eforturile pe care diverse instituții, printre care și CoR, le depun în vederea protejării multilingvismului în cadrul activităților politice și administrative, printre aceste eforturi înscriindu-se și introducerea treptată a limbilor minoritare, lucru demonstrat de acordurile cu Spania și cu Regatul Unit;

11.

apreciază efectul benefic al colaborării Comisiei cu diversele organizații care acționează în Uniune în sprijinul minorităților lingvistice, menționând activitatea extinsă desfășurată de Rețeaua pentru promovarea diversității lingvistice (NPDL) și în trecut, înainte de dizolvarea acestuia, cu Biroul european pentru limbi mai puțin utilizate (European Bureau for Lesser-Used Languages – EBLUL) și cu rețeaua Mercator, care se ocupă de multă vreme de diversele influențe ale limbilor și culturilor minoritare;

12.

recunoaște că multe programe europene (dintre care pot fi menționate ca exemple programul MEDIA, programul Cultura, acțiunile în favoarea IMM-urilor, fondurile structurale, dezvoltarea noilor tehnologii) au finanțat deja acțiuni în beneficiul limbilor minoritare, ținând uneori seama de politicile cu rază de acțiune geografică amplă, cum este Strategia Dunării sau Convenția alpină (în baza căreia a operat programul „Spațiul alpin”);

13.

în notă negativă, semnalează că dintr-un studiu din 2008 al Parlamentului european reiese că a scăzut suma totală a fondurilor alocate diversității lingvistice, în raport cu numărul tot mai mare al limbilor comunitare;

14.

subliniază propriul său rol esențial, CoR reprezentând o adunare în cadrul căreia pot fi colectate și diseminate, în avantajul tuturor minorităților lingvistice istorice, acele bune practici de protecție și punere în valoare a limbilor minoritare și, în general, a culturii fiecărei minorități lingvistice, ca expresie a pluralismului cultural european;

15.

solicită Comisiei Europene să continue acțiunea de promovare a diversității lingvistice, susținând în diferite moduri predarea limbilor, inclusiv a celor minoritare și regionale;

16.

invită autoritățile europene să promoveze utilizarea acestor limbi în relațiile directe dintre instituțiile europene și cetățeni, aceasta și pentru a demonstra cât de aproape se situează Uniunea de minoritățile lingvistice istorice, făcând referire în mod special la site-urile internet ale Uniunii și la comunicațiile pe această cale;

17.

încurajează și instituțiile democratice locale și regionale să popularizeze prin campanii de informare drepturile minorităților lingvistice, bogăția și diversitatea culturilor proprii în interiorul propriilor comunități și în restul Europei;

18.

solicită Comisiei să sprijine instituțiile regionale și locale din Europa în efortul de a dezvolta educația, prin intermediul materialelor și instrumentelor, cum ar fi formarea cadrelor didactice, luându-se în considerare necesitățile specifice ale fiecărei comunități lingvistice;

19.

recomandă ca limbile minoritare și regionale să fie integrate pe deplin în politicile și programele Uniunii, precum și în prioritățile transsectoriale ale acesteia, punând mai ales accentul pe politica în domeniul audiovizual, politica educațională la toate nivelurile, sectorul culturii și al învățării limbilor, precum și pe politica de cooperare teritorială, de dezvoltare regională, pe sectorul turistic și pe schimburile dintre tineri;

20.

propune Comisiei și, prin urmare, Consiliului, ca, în viitoarea perioadă de programare, limbilor minoritare și regionale să li se acorde un rol corespunzător în cadrul politicii regionale, în viitorul program-cadru pentru cercetare, în programele Cultura și MEDIA, în toate programele din sectoarele cultural, educațional și al formării și în special în programul de învățare de-a lungul vieții (LLP), același lucru trebuind să fie valabil și în domenii cum ar fi fondurile structurale, Agenda digitală și în tot ceea ce ține de punerea în valoare a persoanelor și a comunităților de care acestea aparțin;

21.

semnalează Comisiei nevoia de a dispune de un cadru general, actualizat periodic (inclusiv în urma analizei studiilor Euromozaic), al diverselor acțiuni în favoarea minorităților lingvistice istorice, aceasta și pentru a oferi ocazii de schimb și de cunoaștere reciproce, în beneficiul unei puternice coeziuni culturale a proiectului global de integrare europeană, în cadrul căruia contribuția semnificativă a limbilor regionale și minoritare la „puzzle-ul european” să fie clar percepută;

22.

speră, în cele din urmă, ca atât Comisia, cât și Consiliul să devină conștiente că este necesară o bază juridică consolidată pentru existența unei politici specifice, cu mijloace financiare adecvate, în favoarea minorităților lingvistice;

23.

recomandă statelor membre, care dețin un rol important în politica lingvistică, să fie conștiente de diversitatea lingvistică a propriilor teritorii, în sensul valorizării comunităților lingvistice istorice, înțelegând că recunoașterea moștenirii culturale și a tuturor celorlalte valori ai căror depozitari sunt aceste comunități (istorie, limbă și patrimoniu cultural) contribuie la conviețuirea pașnică și la îmbogățirea identității europene.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/34

—

încurajează ferm toate statele membre să stabilească obiective naționale cantitative pentru toate obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 și îndeosebi pentru cele legate direct de Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, în scopul de a asigura o asumare mai mare a programelor naționale de reformă, de a da dovadă de ambiție politică cu privire la politicile urmărite și de a permite o evaluare transparentă a eficacității politicilor;

—

pledează pentru o abordare în favoarea locurilor de muncă și a competențelor care: (a) să le ofere partenerilor locali/regionali posibilitatea de a defini modurile de intervenție și de a direcționa resursele astfel încât să răspundă nevoilor angajatorilor locali și regionali și să se axeze pe grupurile țintă identificate în cadrul forței de muncă și (b) să stabilească un cadru pentru combinarea serviciilor la locul prestării lor și pentru găsirea de soluții adaptate care să abordeze problemele locale/regionale specifice;

—

amintește articolul 174 (TFUE) privind coeziunea teritorială și subliniază nevoia de a se ține seama pe deplin de diferențele regionale, întrucât în Uniunea Europeană există disparități semnificative, iar provocările cu care se confruntă regiunile în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 variază considerabil. Aceste circumstanțe dificile au fost prezentate clar în cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială (a se vedea punctul 6 la paginile 3-4);

—

solicită să se acorde o atenție mai mare momentului în care se va înceta aplicarea măsurilor de contracarare a crizei actuale pe piața forței de muncă, precum și implicațiilor acestui lucru asupra încrederii piețelor, asupra finanțelor publice, asupra perspectivelor individuale de angajare ale lucrătorilor vulnerabili și asupra nivelului general al șomajului pe termen lung; consideră că, în primă instanță, șansele Agendei pentru noi competențe și locuri de muncă de a avea sau nu succes vor depinde de eficacitatea și impactul de durată al măsurilor de criză pentru sprijinirea pieței forței de muncă în perioada de criză economică. Punctul de plecare trebuie să rămână însă ideea că măsurile de contracarare a crizei actuale pe piața forței de muncă trebuie să fie rapid oprite.

Raportor

dl Henk KOOL (NL-PSE), membru al Consiliului executiv al orașului Haga

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă: o contribuție europeană la ocuparea integrală a forței de muncă”

COM(2010) 682 final

1.

salută „Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă”, una dintre cele șapte inițiative emblematice ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; recunoaște că agenda este completată de alte inițiative emblematice și subliniază faptul că agenda va fi realizată doar printr-o abordare coerentă, pe mai multe niveluri și integrată, în ceea ce privește punerea în aplicare;

2.

încurajează ferm toate statele membre să stabilească obiective naționale cantitative pentru toate obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 și îndeosebi pentru cele legate direct de Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, în scopul de a asigura o asumare mai mare a programelor naționale de reformă, de a da dovadă de ambiție politică cu privire la politicile urmărite și de a permite o evaluare transparentă a eficacității politicilor;

3.

salută menționarea de către Comisie a unor aspecte regionale în această inițiativă emblematică, dar consideră că ar trebui acordată o importanță mai mare rolului distinct pe care autoritățile locale și regionale îl joacă, în calitate de angajatori, prestatori de servicii și autorități de reglementare, în promovarea creșterii și coeziunii și în coordonarea parteneriatelor strategice dintre instituțiile de învățământ, agențiile pentru întreprinzători și întreprinderi în respectivele regiuni;

4.

pledează pentru o abordare în favoarea locurilor de muncă și a competențelor care: (a) să le ofere partenerilor locali/regionali posibilitatea de a defini modurile de intervenție și de a direcționa resursele astfel încât să răspundă nevoilor angajatorilor locali și regionali și să se axeze pe grupurile țintă identificate în cadrul forței de muncă și (b) să stabilească un cadru pentru combinarea serviciilor la locul prestării lor și pentru găsirea de soluții adaptate care să abordeze problemele locale/regionale specifice;

5.

în plus, consideră că în inițiativa emblematică au fost schițate mai multe propuneri de acțiune care ar beneficia de pe urma unei dimensiuni locale și regionale mai puternice și dorește să îndemne instituțiile europene și statele membre să sprijine acțiunile cu privire la: strategiile locale pentru competențe; o dimensiune subnațională a panoramei competențelor din UE; măsuri locale pentru integrarea pe piața forței de muncă a celor care se confruntă cu dificultăți considerabile în obținerea unui loc de muncă, cum este cazul migranților, de exemplu; acțiune locală în domeniul abandonului școlar, al alfabetizării și competențelor numerice în rândul adulților, precum și al strategiilor de învățare de-a lungul vieții; favorizarea condițiilor pentru crearea de locuri de muncă; dialog social la nivel local/regional privind politicile în domeniul muncii și al ocupării forței de muncă; centre regionale de excelență pentru locurile de muncă de mâine și acțiuni cu privire la oferta de forță de muncă viitoare în sectoare-cheie, cum ar fi sănătatea;

6.

amintește articolul 174 (TFUE) privind coeziunea teritorială și subliniază nevoia de a se ține seama pe deplin de diferențele regionale, întrucât în Uniunea Europeană există disparități semnificative, iar provocările cu care se confruntă regiunile în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 variază considerabil. Aceste circumstanțe dificile au fost prezentate clar în cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială (1), în special:

7.

subliniază posibilele efecte negative pentru unele regiuni, care rezultă din politici care urmăresc îmbunătățiri în ansamblu în întreaga UE sau obiective naționale și care iau în considerare prea puțin sau ignoră dimensiunea teritorială, și îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să aibă în vedere consecințele unei astfel de abordări, în special pentru acele regiuni cu deficiențe structurale serioase;

8.

observă disparitățile uriașe în ceea ce privește nivelul de participare la învățarea și formarea de-a lungul vieții la nivel regional pe teritoriul Uniunii Europene și își exprimă îngrijorarea că, în ciuda nenumăratelor obiective stabilite în acest sens de-a lungul a mulți ani, în continuare nu se reușește să se asigure faptul că statele membre și regiunile rămase în urmă recuperează distanța până la media europeană;

9.

regretă faptul că prezentarea ințiativei emblematice Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă nu a fost însoțită de o evaluare a impactului bugetar al măsurilor propuse;

10.

solicită să se acorde o atenție mai mare momentului în care se va înceta aplicarea măsurilor de contracarare a crizei actuale pe piața forței de muncă, precum și implicațiilor acestui lucru asupra încrederii piețelor, asupra finanțelor publice, asupra perspectivelor individuale de angajare ale lucrătorilor vulnerabili și asupra nivelului general al șomajului pe termen lung; consideră că, în primă instanță, șansele Agendei pentru noi competențe și locuri de muncă de a avea sau nu succes vor depinde de eficacitatea și impactul de durată al măsurilor de criză pentru sprijinirea pieței forței de muncă în perioada de criză economică. Punctul de plecare trebuie să rămână însă ideea că măsurile de contracarare a crizei actuale pe piața forței de muncă trebuie să fie rapid oprite;

11.

solicită ca, atât la nivelul UE, cât și al statelor membre, să se instituie mecanisme pentru coordonarea eforturilor de realizare a obiectivelor Agendei pentru noi competențe și locuri de muncă și ale celorlalte inițiative emblematice, în special cele ale inițiativelor emblematice „Tineretul în mișcare” și „Platforma de combatere a sărăciei”;

12.

salută recunoașterea de către Comisia Europeană a faptului că, într-o piață flexibilă a forței de muncă și în contextul unui nivel ridicat al șomajului structural, măsurile care privesc doar oferta de forță de muncă sunt insuficiente pentru abordarea problemei șomajului și că acestea trebuie completate cu acțiuni axate pe stimularea cererii de forță de muncă, dar solicită să se realizeze un echilibru mai bun între aceste două pachete de recomandări politice;

13.

recunoaște că măsurile naționale de flexicuritate trebuie cu adevărat consolidate și adaptate noului context social și economic și salută includerea orientărilor cu privire la flexicuritate pe agenda lucrărilor Consiliului; reamintește Comisiei că partenerii sociali ar trebui implicați de fiecare dată când se discută modificări cu efecte potențiale asupra pieței forței de muncă. Solicită Comisiei să precizeze mai detaliat în ce mod trecerea propusă la acorduri contractuale flexibile va influența siguranța locurilor de muncă, drepturile de muncă actuale, programul și modurile de lucru din cadrul unei organizații de muncă;

14.

amintește că Uniunea Europeană a fost un catalizator al schimbărilor treptate aduse sistemelor legislative naționale privind ocuparea forței de muncă, prin directivele anterioare ale UE, și evidențiază importanța menținerii acestor standarde; consideră totuși că este necesar să se depună eforturi susținute și să se încurajeze mutații structurale în sensul consolidării stabilității sociale;

15.

aprobă importanța pe care o acordă Comisia Europeană rolului crucial al IMM-urilor pentru crearea de locuri de muncă și competitivitatea economică și reamintește recomandările formulate în avizul său privind „Small Business Act” (2), în special în ceea ce privește accesul la finanțare și punerea în aplicare a principiului „a gândi mai întâi la scară mică”;

16.

reamintește ritmul inegal al progresului și interpretarea diferită în fiecare stat membru a unui număr de directive actuale ale UE privind ocuparea forței de muncă în transpunerile lor în legislația statelor membre, consecința acestui lucru fiind faptul că nu există o piață unică a forței de muncă a UE; constată totodată că, prin dreptul Comisiei de a primi rapoarte de la statele membre despre situația transpunerii legislației UE în dreptul național, se asigură faptul că divergențele naționale se încadrează în limite acceptabile. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra amplitudinii acestor diferențe, se propune realizarea unei analize comparative a punerii în aplicare a unor directive în statele membre;

17.

apreciază evaluarea succintă prezentată de Comisia Europeană a principalelor provocări cu care se confruntă piața forței de muncă a Uniunii Europene; este de acord că, față de nevoile viitoare ale pieței forței de muncă, se înregistrează un deficit de competențe adecvate, că cererea și oferta pentru oportunități de formare sunt insuficiente la anumite niveluri de competență și că este nevoie de o mai bună potrivire și gestionare a competențelor și experienței lucrătorilor migranți;

18.

atrage atenția că, totuși, Comisia Europeană limitează prea mult interpretarea problemei competențelor și pare a subestima provocarea reprezentată de schimbarea componenței sectoriale a economiei și implicațiile acesteia pentru aspectele legate de vârstă, gen și persoanele cu dizabilități, precum și de certificarea experienței anterioare, oficializarea competențelor legate de sectoarele ocupaționale elementare, aflate în expansiune, precum asistența medicală auxiliară, recunoașterea ponderii în creștere a lucrătorilor în vârstă și problemele aferente privind îmbunătățirea continuă a competențelor acestora, de gestionarea ratei șomajului în rândul resortisanților din țări terțe, care este de peste două ori mai mare decât rata șomajului cetățenilor din statele membre luate în parte, precum și de recunoașterea faptului că este nevoie de un set specific de politici pentru a contracara numărul în creștere al tinerilor care nu sunt încadrați nici în muncă și nici într-un program de educație sau formare;

19.

consideră că Comisia Europeană ar trebui să pună un accent mai mare pe necesitatea unei localizări sporite a prestării serviciilor și a planificării strategice în ceea ce privește determinarea profilurilor necesare pe piața forței de muncă, previzionarea și elaborarea de politici industriale și pe o mai mare adaptare la nevoile personale în cadrul proiectării și planificării intervențiilor directe împreună cu angajatorii locali, partenerii sociali și serviciile de plasare a forței de muncă, în ceea ce privește acordarea unor susțineri antreprenoriale și a unor mecanisme de identificare timpurie, proactivă, a nevoilor de formare ale lucrătorilor din întreprinderile amenințate cu închiderea;

20.

susține conceptul Panoramei competențelor în UE, pentru a îmbunătăți transparența pentru cei care caută un loc de muncă, lucrători, întreprinderi și/sau instituții publice, dar consideră că este nevoie de o versiune a acestui instrument elaborată la nivel local pentru a completa informațiile colectate pe plan național, în special în statele membre cu sisteme administrate foarte centralizat. Nivelul subnațional este nivelul la care pot fi obținute rapid informațiile cele mai corecte cu privire la piețele de forță de muncă regionale și la care autoritățile locale și regionale pot juca un rol semnificativ în identificarea neconcordanțelor de competențe, oferind programe adecvate de recalificare și formare profesională și în stimularea investițiilor ca răspuns la cererea locală;

21.

susține dezvoltarea unor legături mai strânse între mediul de afaceri și cel universitar și mai ales integrarea unor stagii de muncă „cu valoare în credite” în cadrul tuturor programelor universitare, pentru a consolida competențele tehnice, de afaceri și sociale ale absolvenților și pentru a le spori astfel șansele de angajare pe piața modernă a forței de muncă;

22.

consideră că alfabetizarea și competența digitale ar trebui să reprezinte o componentă esențială în anticiparea și identificarea viitoarelor competențe și că investițiile în infrastructuri TIC trebuie să fie însoțite de sisteme adecvate pentru sporirea competențelor digitale ale forței de muncă, în special ale grupurilor vulnerabile, cu calificări reduse, și ale șomerilor;

23.

propune, având în vedere că 2011 este Anul european al voluntariatului, ca Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă să ia în considerare valoarea voluntariatului în lărgirea gamei de competențe a persoanelor; solicită, de asemenea, ca sistemele existente de certificare a competențelor, cunoștințelor și experienței dobândite pe calea voluntariatului să fie puse în relație cu CV-ul Europass, pentru a facilita recunoașterea pe tot teritoriul UE a experienței relevante în materie de voluntariat și a spori șansele la angajare;

24.

consideră că ar trebui recunoscute serviciile existente oferite deja de multe autorități locale și regionale privind furnizarea de servicii de îndrumare și de consiliere, precum și privind stimularea și acordarea de asistență întreprinderilor, în special IMM-urilor, și că rolul acestora în investirea în comun și în facilitarea legăturilor dintre mediul universitar și cel comercial ar trebui evidențiat și sprijinit în mai mare măsură;

25.

observă că numai 15 % din amploarea mobilității pieței forței de muncă se datorează deplasărilor transfrontaliere în interiorul UE și că numărul migranților de vârstă activă care sosesc din țările terțe este de două ori mai mare decât numărul migranților din alte state membre; consideră că propunerea Comisiei Europene de a analiza profilul competențelor cetățenilor din țările terțe este o inițiativă lăudabilă și insistă ca aceasta să pună accentul pe integrarea socială și economică și să implice autoritățile naționale, regionale și locale. În cazul efectuării unei asemenea analize ar trebui găsită o abordare prudentă, care să garanteze respectarea vieții private;

26.

recunoaște că Comisia Europeană sprijină mobilitatea forței de muncă, în calitate de mecanism de adaptare la dezechilibrele interregionale ale pieței, dar observă că acest lucru are implicații asupra principiului coeziunii teritoriale; îndeamnă să se ia mai mult în considerare efectul de „exod de inteligență” și impactul diferit al mobilității forței de muncă atât asupra regiunilor „de origine”, cât și a regiunilor „gazdă”. Urmărirea unei astfel de politici prezintă riscul ca ceea ce se câștigă pe termen scurt la nivelul general al ocupării forței de muncă să genereze costuri pe termen mai lung în anumite regiuni periferice. În final, solicită inițierea unei dezbateri de proporții cu privire la experiența migrației între statele membre și regiunile lor, precum și cu privire la implicațiile pentru potențialul de creștere pe termen lung al fiecărei regiuni;

27.

salută propunerea de a se realiza o evaluare la scară largă a „acquis-ului” legislativ actual în domeniul calității muncii și al condițiilor de muncă, dar îndeamnă Comisia Europeană să țină seama în considerațiile ei de aplicarea inegală a directivelor UE de până acum în statele membre;

28.

evidențiază programele substanțiale de raționalizare și reducere bugetară care sunt în curs de derulare în rândul autorităților locale și regionale într-o serie de state membre ale UE în această perioadă și menționează dificultățile posibile pentru autorități în gestionarea acestora în paralel cu un program de perspectivă privind tratamentul lucrătorilor lor. În încercarea lor de a menține standardul serviciilor oferite direct clienților cu mai puține resurse financiare și umane, există o posibilitate îngrijorătoare ca autoritățile locale și regionale să întâmpine dificultăți în respectarea Directivei privind timpul de lucru. Doar mărirea productivității va fi probabil insuficientă pentru a răspunde volumului propus de servicii și va apărea o presiune inevitabilă asupra efectivelor reduse ale personalului, care va avea un program prelungit de lucru. Odată ce se vor realiza îmbunătățiri realiste ale productivității, se așteaptă o soluție de compromis între un număr redus de lucrători și volumul serviciilor care pot fi prestate. Autoritățile locale și regionale trebuie să fie sprijinite pentru a da un exemplu privind respectarea reglementărilor referitoare la ocuparea forței de muncă și sunt încurajate să adopte obiective realiste privind prestarea serviciilor;

29.

recunoaște că statele membre au controlul asupra aplicării unor astfel de legi de protecție, dar sugerează că UE ar putea crea un instrument de comparare și diseminare a informațiilor, în special cu privire la aplicarea reglementărilor în domeniul sănătății și al siguranței – un „Monitor al sănătății și siguranței”, pentru a permite schimbul de informații despre anomaliile survenite în punerea în aplicare în statele membre;

30.

observă că Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă face referire la lucrătorii săraci, însă, în mod regretabil, nu face nicio propunere specifică în materie de locuri de muncă de calitate, de ocupare durabilă a forței de muncă și de venituri adecvate, pentru a aborda în mod direct această chestiune persistentă;

31.

sprijină punctul de vedere conform căruia IMM-urile vor fi în viitor motorul creșterii numărului locurilor de muncă și va fi nevoie de niveluri de activitate antreprenorială mai ridicate în economia UE pentru a sprijini o populație de vârstă activă tot mai numeroasă și pentru a scăpa de nivelurile ridicate de dependență privind investițiile străine directe în anumite regiuni, dar solicită o abordare mai amplă a formării antreprenoriale și a adaptării la noile componente sectoriale ale economiei. Este nevoie să se pună un accent mai puternic pe spiritul antreprenorial în sistemele de învățământ, dar este nevoie și de formarea și recalificarea lucrătorilor mai în vârstă, atât în sectorul public, cât și privat, pentru a se sprijini un grad mai mare de inovare în cadrul locurilor de muncă actuale;

32.

salută importanța acordată principiului „a gândi întâi la scară mică”, care ar trebui aplicat la toți pilonii inițiativei emblematice; subliniază totodată că sprijinul nu ar trebui să se limiteze doar la întreprinderile nou înființate, la IMM-urile noi și la întreprinderile de înaltă tehnologie, ci ar trebui ca acesta să fie acordat și întreprinderilor în curs de dezvoltare și restructurare, pentru a se asigura durabilitatea pe termen lung a tuturor întreprinderilor;

33.

este de acord că trebuie depuse eforturi pentru a scoate locurile de muncă de pe piața neoficială și a le aduce pe piața de muncă oficială și subliniază faptul că, pentru realizarea acestui lucru, va fi nevoie de reglementarea anumitor activități care au caracter casnic și de îngrijire și solicită o propunere din partea Comisiei Europene cu detalii privind tipurile de stimulente pentru realizarea cât mai rapidă de progrese în acest sens;

34.

autoritățile au posibilitatea ca, în cadrul executării contractelor de achiziții publice, să contribuie, la rândul lor, la recrutarea șomerilor pe termen lung, a persoanelor cu handicap și a stagiarilor. Administrațiile pot preciza în documentele procedurilor de atribuire că întreprinderea câștigătoare trebuie să folosească un anumit procent din valoarea contractului de achiziții publice pentru angajarea acestor grupuri-țintă. Posibilitățile existente nu sunt în prezent valorificate pe deplin. De aceea, Comitetul recomandă, în conformitate cu avizul privind modernizarea politicii UE în materie de achiziții publice, ca în cadrul UE să se acorde o mai mare atenție achizițiilor publice cu miză socială și să se favorizeze recrutarea șomerilor pe termen lung, a persoanelor cu handicap și a stagiarilor în cadrul executării contractelor de achiziții publice;

35.

ar aprecia o mai mare claritate cu privire la modul în care urmează să fie realizate obiectivele inițiativei emblematice Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă de către programele UE relevante în perioada actuală de programare, însă trage un semnal de alarmă în ceea ce privește efectuarea de schimbări majore în programele operaționale în această fază a procesului de punere în aplicare;

36.

sprijină solicitarea privind o mai bună utilizare a fondurilor UE, precum și o mai mare sinergie între acestea, astfel cum s-a propus în Revizuirea bugetară (3) pentru a sprijini obiectivele Agendei pentru noi competențe și locuri de muncă. Consideră totuși că acest lucru poate fi cel mai bine realizat prin:

abordări la nivel local– coordonare îmbunătățită între politicile sectoriale și cele teritoriale printr-o abordare „multi-fonduri” (cadru strategic comun) și, în special, printr-o dimensiune teritorială mai puternică a FSE (care este pus în aplicare prin programe naționale ample doar în unele state membre). Statele membre și regiunile ar trebui să aibă în continuare suficientă flexibilitate pentru a-și defini propriile priorități și pentru a elabora mixuri de răspunsuri politice corespunzătoare specificurilor naționale/regionale;

abordare pe baza guvernanței pe mai multe niveluri– pentru a realiza o aliniere mai bună între obiectivele Strategiei Europa 2020 și obiectivele ambițioase ale politicii de coeziune, este salutată încheierea unor contracte de parteneriat pentru dezvoltare și investiții. Aceste contracte ar trebui elaborate în colaborare cu toate nivelurile de guvernanță, pentru a se asigura faptul că programarea regională nu devine pur și simplu un instrument stabilit în funcție de prioritățile naționale;

abordare bazată pe rezultate– monitorizarea progresului în ceea ce privește indicatorii cantitativi și calitativi pentru sprijinirea evaluării și elaborării politicilor. Acest lucru ar contribui la consolidarea acțiunilor desfășurate în sensul priorităților și, de asemenea, legătura cu recomandările specifice fiecărei țări în cadrul Strategiei Europa 2020 (articolul 148 din TFUE). Pentru a realiza acest lucru, este necesară elaborarea unui cadru comun de evaluare a impactului la nivelul UE;

37.

ar dori să se aibă în vedere o relație mai strânsă între obligațiile de raportare din cadrul Strategiei Europa 2020 și programele naționale de reformă și cele privind politica de coeziune, în scopul de a se evita repetițiile și de a se obține rezultate mai eficiente;

38.

recunoaște nevoia de a se utiliza mai bine fondurile UE pentru a se realiza reforme în domeniile ocupării forței de muncă, educației și formării, dar respinge propunerile care vizează aplicarea obligatorie, prin contract, a „condiționalității” la măsurile de finanțare, întrucât nu ar trebui să existe o legătură represivă între dreptul unei regiuni de a primi fonduri în cadrul politicii de coeziune și eficacitatea instituțiilor și a politicilor macroeconomice ale statelor membre;

39.

consideră că, pe baza experienței utilizării anumitor fonduri, cum ar fi Fondul european de ajustare la globalizare (FEG), este nevoie de o coordonare mai bună între toate fondurile UE destinate competențelor și locurilor de muncă.

40.

dorește să ofere asistență Comisiei Europene în efortul de monitorizare a punerii în aplicare a Strategiei Europa 2020 și a inițiativelor emblematice ale acesteia de către autoritățile locale și regionale prin Platforma de monitorizare a Strategiei Europa 2020.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/40

—

reamintește că revizuirea pachetului legislativ privind ajutoarele de stat acordate sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public trebuie să aibă loc cu respectarea cea mai strictă a principiului subsidiarității și trebuie să garanteze libertatea de alegere și de administrare a autorităților locale și regionale în ceea ce privește modalitățile de organizare, finanțare și exercitare a prerogativelor proprii în domeniul serviciilor publice;

—

subliniază că, pentru a fi aplicabilă, marja de manevră extinsă de care trebuie să poată dispune autoritățile locale și regionale, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, necesită un temei juridic de legislație secundară care, pe baza unui set de definiții, să garanteze autorităților locale și regionale aplicarea cât mai flexibilă cu putință a dreptului concurenței privind serviciile de interes economic general (SIEG);

—

se opune introducerii unei verificări de către Comisie a eficienței economice a compensațiilor pentru serviciile de interes economic general;

—

consideră că trebuie avute în vedere și criterii obiective, care să neutralizeze a priori orice risc de afectare a comerțului intracomunitar, precum limitarea competenței teritoriale a anumitor operatori prin intermediul sistemelor de autorizare, limitarea competenței – în ce privește domeniul de aplicare – a anumitor operatori publici sau privați (creați anume pentru a furniza un serviciu public specific într-un anumit teritoriu și care nu asigură nicio activitate comercială pe piață,) sau caracterul fără scop lucrativ al anumitor întreprinderi sociale;

—

propune Comisiei ca pragul din Regulamentul de minimis să fie ridicat, special pentru compensațiile pentru obligația de serviciu public, până la valoarea de 800 000 EUR pe an, astfel încât să fie excluse din domeniul de aplicare a ajutoarelor de stat toate serviciile de proximitate bazate pe rețeaua asociativă locală și pe microîntreprinderile sociale de cartier.

Raportor general

Karl-Heinz LAMBERTZ (BE-PSE), ministru-președinte al Comunității germanofone din Belgia

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Reforma normelor UE privind ajutoarele de stat aplicabile serviciilor de interes economic general

COM(2011)146 final

1.

salută decizia Comisiei de a lansa o dezbatere cu părțile interesate și cu instituțiile cu privire la revizuirea pachetului legislativ privind ajutoarele de stat acordate sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, pe baza concluziilor raportului său de evaluare, elaborat în urma unei vaste consultări a statelor membre și a multor părți interesate;

2.

consideră că această revizuire reprezintă o inițiativă politică majoră pentru autoritățile locale și regionale și pentru cetățeni, pentru că trebuie să urmărească definirea unor noi reguli clare și echilibrate, astfel încât normele de finanțare a serviciilor publice să fie în conformitate cu piața internă, iar securitatea juridică și previzibilitatea, necesare dezvoltării serviciilor publice în UE și satisfacerii efective a nevoilor fundamentale ale cetățenilor europeni, să fie asigurate;

3.

observă cu interes că reexaminarea acestui pachet legislativ se înscrie în cadrul obiectivelor mai generale ale Comisiei din domeniul serviciilor publice și al pieței interne, în special al propunerii nr. 25 din Actul privind piața unică (1), ce constă în adoptarea, până la sfârșitul lui 2011, a unei comunicări însoțite de un ansamblu de măsuri privind serviciile publice, subliniind că UE și statele membre trebuie să înlesnească funcționarea serviciilor publice la un nivel corespunzător, acestea trebuind să îndeplinească niște cerințe clare de finanțare, să fie de cea mai înaltă calitate și cu adevărat accesibile tuturor;

4.

reamintește că revizuirea acestui pachet legislativ trebuie să aibă loc cu respectarea cea mai strictă a principiului subsidiarității și trebuie să garanteze libertatea de alegere și de administrare a autorităților locale și regionale în ceea ce privește modalitățile de organizare, finanțare și exercitare a prerogativelor proprii în domeniul serviciilor publice, în conformitate cu dispozițiile legislative naționale sau regionale;

5.

menționează că autoritățile locale și regionale au o legitimitate specială pentru a participa în mod activ la acest proces de revizuire a pachetului legislativ, dat fiind că sunt foarte apropiate de nivelul implementării pe teren și implicate zi de zi în definirea, organizarea, finanțarea și furnizarea serviciilor publice, ca răspuns la nevoile fundamentale – din ce în ce mai dinamice și mai diversificate – ale cetățenilor din regiunile lor, atât în materie de ocupare a forței de muncă, de transport, educație, sănătate, îngrijirea copiilor mici, cât și în materie de îngrijire a persoanelor vârstnice dependente de asistență, în materie de de cultură, sport, petrecerea timpului liber etc.;

6.

întâmpină cu satisfacție recunoașterea de către Comisie a rolului crucial jucat de serviciile publice în valorile comune ale Uniunii, în conformitate cu articolul 14 din TFUE. Este crucial ca statele membre, împreună cu autoritățile locale și regionale, să asigure accesul la anumite servicii de bază în condiții rezonabile. Aceste servicii favorizează coeziunea socială și teritorială, sporesc bunăstarea cetățenilor, asigură o funcție redistributivă, combătând inegalitățile și injustiția socială, și contribuie considerabil la dezvoltarea Uniunii în direcția Strategiei Europa 2020; în acest sens, și politica europeană în domeniul serviciilor publice depinde de punerea în aplicare a articolului 9 din TFUE;

7.

ca atare, amintește că asigurarea unor servicii de interes economic general de calitate trebuie să fie o prioritate permanentă și transversală a Comisiei. În această privință, consideră că, în cadrul Strategiei UE 2020, Comisia ar fi trebuit să scoată în evidență în mod explicit serviciile de interes economic general, în special serviciile sociale de interes general, deoarece sunt esențiale pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite. De asemenea, regretă că Comisia nu a dorit să le trateze ca pe una dintre cele 12 priorități majore ale sale în scopul redresării pieței unice, deși, pe de altă parte, recunoaște rolul lor esențial în a combate dezinteresul cetățenilor față de piața unică;

8.

este de acord cu punctul de vedere al Comisiei, conform căruia reforma actuală a normelor referitoare la ajutoarele de stat pentru serviciile de interes economic general trebuie să urmărească sporirea contribuției acestor servicii la redresarea economică a UE și la refacerea țesutului social;

9.

amintește că, în prezent, cetățenii au nevoie, mai mult decât oricând, de servicii de interes economic general de calitate și accesibile, pentru a depăși consecințele economice și sociale ale crizei. Consideră așadar că implementarea programelor de reformă și de combatere a deficitelor publice la care s-au angajat statele membre nu ar trebui să ducă la o restrângere a domeniului și a calității serviciilor furnizate sau finanțate ca servicii de interes economic general;

10.

solicită adoptarea unor dispoziții mai echilibrate și mai bine adaptate la natura serviciului public, la dimensiunile locală, transfrontalieră sau europeană ale acestuia, la diversele sale moduri de organizare și la varietatea rețelei operatorilor implicați, respectând principiul proporționalității, pentru a nu antrena riscul afectării comerțului intracomunitar și denaturări concrete ale concurenței în cadrul pieței interne;

11.

este de acord cu analiza pe care Comisia o face noilor dispoziții din Tratatul de la Lisabona în materie de servicii publice, văzute ca valori comune ale Uniunii, în special: un nivel ridicat al calității, siguranței și accesibilității, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal și a drepturilor utilizatorilor, precum și competențele discreționare extinse ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea [serviciilor publice];

12.

subliniază că articolul 14 din TFUE, care se numără printre dispozițiile de aplicare generală ale Tratatului, conferă Parlamentului și Consiliului un nou temei juridic pentru stabilirea, prin intermediul regulamentelor, a principiilor și condițiilor – în special economice și financiare – care să permită serviciilor de interes economic general să-și îndeplinească misiunile specifice;

13.

reamintește Comisiei că este singura instituție care poate propune Parlamentului și Consiliului să pună în aplicare acest progres democratic major al Tratatului de la Lisabona, reprezentat de articolul 14 din TFUE, și că îi revine întreaga responsabilitate politică dacă nu utilizează această posibilitate;

14.

în acest sens, regretă că Comisia a pus astfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în situația de a se pronunța, pe baza unor cazuri concrete, asupra unor chestiuni care ar merita să fie clarificate de legiuitor, în conformitate cu principiul responsabilității democratice și în spiritul Tratatului de la Lisabona;

15.

reamintește că Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general recunoaște atât specificitatea, cât și diversitatea serviciilor publice și primatul statelor membre și al autorităților locale și regionale în ceea ce privește competența privind furnizarea, execuția, finanțarea și organizarea acestor servicii;

16.

subliniază totuși că, pentru a fi aplicabilă, marja de manevră extinsă de care trebuie să poată dispune autoritățile locale și regionale, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, necesită un temei juridic de legislație secundară care, pe baza unui set de definiții, să garanteze autorităților locale și regionale aplicarea cât mai flexibilă cu putință a dreptului concurenței privind serviciile de interes economic general (SIEG);

17.

reamintește că, în conformitate cu dispozițiile articolului 106 alineatul (2) din TFUE, întreprinderilor răspunzătoare de gestionarea serviciilor publice li se aplică normele în materie de concurență și – în special – cele în materie de interzicere și de control aplicabile ajutoarelor de stat, doar în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, de jure sau de facto, îndeplinirea misiunilor speciale care le-au fost atribuite de autoritățile publice naționale, regionale și locale;

18.

subliniază că accesul la compensațiile pentru costurile nete de execuție a serviciilor publice de care trebuie să se bucure întreprinderile însărcinate cu gestionarea acestor servicii reprezintă o condiție economică și financiară necesară bunei derulări a misiunilor specifice încredințate de autoritățile publice, cu atât mai mult în această perioadă de criză economică și financiară în care serviciile publice joacă un rol esențial de stabilizator automat, protejându-i pe cei mai vulnerabili cetățeni europeni și contribuind astfel la limitarea impactului social al crizei;

19.

dorește să reamintească Comisiei că autoritățile locale și regionale au fost preocupate întotdeauna să răspundă nevoilor cetățenilor exprimate la nivel local și schimbărilor intervenite cu timpul în acest sens și, în acest scop, depun eforturi cotidiene de optimizare a utilizării fondurilor publice, astfel încât să garanteze calitatea, accesibilitatea, securitatea și continuitatea serviciilor publice pe propriul teritoriu. Actuala criză a acutizat această cerință de eficiență care cade în responsabilitatea lor politică de prim-plan în raport cu cetățenii-alegători;

20.

dorește să sublinieze în acest context că dezvoltarea cooperării între autorități, prin punerea în comun a mijloacelor, oferă un puternic potențial de sporire a eficienței în utilizarea resurselor publice și de modernizare a serviciilor publice, ca răspuns la noile nevoi de la nivel local și regional ale cetățenilor;

21.

se opune introducerii unei verificări de către Comisie a eficienței economice a compensațiilor pentru serviciile de interes economic general; în opinia CoR, nici articolul 106 și nici o decizie sau o directivă unilaterală a Comisiei în sensul dispozițiilor cuprinse în alineatul (3) din acest articol nu constituie un temei juridic suficient pentru o astfel de inițiativă legislativă;

22.

în această privință, afirmă că măsurarea eficienței economice a compensațiilor pentru obligația de serviciu public oricum nu ar putea fi decât una dintre componentele unui cadru mai general de evaluare a calității serviciilor publice, care trebuie să includă nu numai indicatorii economici, ci și pe cei de natură pur calitativă (accesibilitate, continuitatea serviciului, termenul de formulare a unui răspuns, satisfacția utilizatorilor …), și că doar această măsură nu ar putea justifica o restrângere a domeniului serviciului furnizat;

23.

subliniază că mandatul Comisiei, ca autoritate europeană în domeniul concurenței, nu se referă deloc la condițiile de alocare eficientă a resurselor publice de către autoritățile publice ale statelor membre, nici la condițiile în care serviciile publice contribuie efectiv la coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii, la creștere și la ocuparea forței de muncă, aceste considerații depășind aplicarea principiului interzicerii oricărei compensări excesive care ar putea denatura concurența în cadrul pieței interne;

24.

reamintește că acest mandat exclusiv al Comisiei, exercitat sub controlul Curții de Justiție a UE, se limitează la a veghea la conformitatea compensațiilor pentru obligația de serviciu public care nu întrunesc condițiile stabilite de Curte în hotărârea sa din cauza Altmark și care se referă la regimul de interdicție și de control al ajutoarelor de stat;

25.

salută punctul de vedere al Comisiei, care consideră necesare continuarea și formalizarea exercițiului de clarificare a conceptelor-cheie în ceea ce privește aplicarea – în mod informal, dat fiind că nu angajează Comisia – a regimului de control al ajutoarelor de stat acordate serviciilor publice, inițiat de mai mulți ani, prin publicarea unor „staff working documents” referitoare la întrebările puse în mod frecvent (2), la Ghidul privind serviciile de interes economic general  (3) și la implementarea sistemului interactiv de informare privind serviciile de interes general (4). Solicită Comisiei să confere un caracter oficial clarificării acestor noțiuni-cheie care nu sunt definite în tratat, printr-o propunere de regulament al Consiliului și al Parlamentului European, în temeiul articolului 14 din TFUE, și nu printr-o comunicare interpretativă, care nu ar angaja decât Comisia;

26.

este îngrijorat de faptul că absența definițiilor consolidate din punct de vedere legislativ în materie de servicii publice, la nivelul pieței interne, determină Comisia ca, în contextul negocierilor purtate în cadrul Acordului General privind Comerțul cu Servicii (GATS), să includă a priori toate serviciile în negocieri, fără a ține câtuși de puțin seama de caracterul specific al serviciilor care răspund unei misiuni de interes general;

27.

propune ca sistemul interactiv de informare privind serviciile de interes general să prevadă și un simulator informatic prin care autoritățile locale și regionale să poată verifica modul de stabilire a categoriilor de ajutoare;

28.

consideră că unul dintre motivele pentru care decizia Comisiei din 2005 a fost pusă în aplicare în mică măsură de autoritățile locale și regionale, în afară de costurile de tranzacție pe care le generează, constă în dificultatea de a înscrie realitățile teritoriale în conceptele și noțiunile comunitare cuprinse în această decizie, în special noțiunile de natură puțin operațională, ca de exemplu activitate de natură economică, întreprinderi, prejudicierea schimburilor intracomunitare, avantaj economic, mandat, întreprindere mijlocie bine gestionată și dotată corespunzător cu mijloace de transport sau beneficiu rezonabil;

29.

subliniază că dificultatea reală a însușirii acestor noțiuni de către autoritățile locale și regionale sporește din cauză că aplicarea lor la un tip de serviciu public dat nu este uniformă, ci depinde în mod direct de alegerea organizării și a modalităților de contractare ce diferă de la o autoritate locală și regională la alta, inclusiv în interiorul aceluiași stat membru;

30.

cere Comisiei ca, în momentul publicării proiectului său revizuit de decizie, să prezinte un registru european orientativ și fără caracter obligatoriu al serviciilor publice definite ca atare de statele membre și de autoritățile locale și regionale; propune ca acest registru, care ar putea fi elaborat în colaborare cu Comitetul Regiunilor, să precizeze, în funcție de tipul de organizare ales, natura activității economice și non-economice a acestora și să fie actualizat, astfel încât să indice autorităților locale și regionale, în mod concret, semnificația acestor noțiuni, motivele obiective care au condus la clasificarea lor ca activități de natură economică sau non-economică și la evoluția în timp a acestei clasificări;

31.

solicită Comisiei să extindă acest exercițiu de clarificare la valorile comune ale Uniunii în materie de serviciu public, așa cum au fost definite de Tratatul de la Lisabona, în special un nivel ridicat de calitate, de securitate și de accesibilitate, egalitatea de tratament și promovarea accesului universal și a dreptului utilizatorilor. De asemenea, trebuie definită valoarea comună a Uniunii de acces universal aplicată domeniului serviciilor publice cu caracter social. În acest context, regretă viziunea restrictivă de care a dat dovadă Comisia cu ocazia recentelor decizii adoptate în materie de compatibilitate a ajutoarelor de stat acordate organismelor responsabile de locuințele sociale într-un număr tot mai mare de state membre, în special în cazurile E 2/2005 și N 642/2009 privind locuințele sociale din Țările de Jos, prin care, recurgând doar la criteriul pragurilor veniturilor foarte mici, Comisia repune în cauză principiul mixității sociale în domeniul locuințelor sociale. Invită Comisia să își reconsidere poziția în cadrul recursului înaintat în prezent în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene;

32.

în acest sens, menționează că statelor membre și autorităților locale și regionale le revine rolul de a defini sarcinile specifice atribuite serviciilor publice cu caracter social, precum și natura și conținutul obligațiilor de serviciu public ce decurg de aici și că, în consecință, Comisia nu este îndrituită să intervină în condițiile de atribuire a acestor servicii sociale gospodăriilor beneficiare și în identificarea categoriilor de gospodării ale căror nevoi sociale esențiale nu sunt acoperite exclusiv prin acțiunea mecanismelor pieței;

33.

solicită Comisiei să includă în procesul său de reflecție și în propunerile sale de revizuire toate formele posibile de compensare a obligației de serviciu public, ținând seama de considerabila putere discreționară a autorităților locale și regionale de a finanța serviciile publice, inclusiv compensațiile acordate sub formă de ajutoare pentru investiții pe termen lung necesare în cazul finanțării infrastructurii locale de servicii publice (spitale, locuințe sociale, centre de primire, centre culturale etc.). De asemenea, solicită Comisiei să nu-și restrângă criteriile de compatibilitate doar la subvențiile anuale de exploatare, transferate de la un an la altul în caz de compensare excesivă, și să precizeze condițiile în care, în opinia sa, nu este vorba de compensare excesivă în cazul acordării de ajutoare pentru investiții pe termen lung, în special în bunuri imobiliare și funciare;

34.

solicită Comisiei să facă distincția între problema prevenirii, controlului și rambursării eventualelor compensări excesive, care ține de principiul interzicerii ajutoarelor de stat și de respectarea garantării unei concurențe loiale, și cea a condițiilor de contractare și de selectare de către autoritatea publică a întreprinderilor cărora le poate fi încredințată gestionarea serviciului public, care, în funcție de opțiunea de organizare a autorității publice, se vor subordona fie principiilor generale ale tratatului, de nediscriminare, egalitate de tratament și transparență, de exemplu în cazul concesiunilor de servicii sau al acordării de drepturi exclusive ori speciale, fie dispozițiilor Directivei privind achizițiile publice;

35.

reafirmă că recursul la o procedură de atribuire pentru selectarea uneia sau mai multor întreprinderi însărcinate cu gestionarea unui serviciu public constituie una dintre opțiunile de organizare posibile, constând într-un act de achiziție publică de prestații externe de serviciu public contra unui anumit preț, și nu doar o modalitate de a se evita încadrarea în categoria ajutoarelor de stat;

36.

solicită Comisiei să specifice în clar că executarea unei proceduri de achiziții conforme cu legislația UE exclude întotdeauna o compensație excesivă din perspectiva normelor cu privire la acordarea ajutoarelor de stat; în același timp arată că, în anumite circumstanțe, o procedură de atribuire nu ține seama de evoluția pe termen lung a costurilor nete ale prestării serviciilor, fiindcă prețul este rezultatul unui raport de forțe și al unei situații de piață la un moment dat. În funcție de strategiile adoptate de operatori pentru a pătrunde pe anumite piețe, condițiile de stabilire a prețului prin procedura de atribuire pot induce și o subcompensare structurală care, în timp, riscă să submineze principiile continuității financiare a serviciului public și accesibilitatea sa tarifară;

37.

atrage atenția asupra faptului că, dincolo de costurile suplimentare de tranzacție pe care procedura de atribuire le antrenează pentru autoritățile locale și regionale, anumite servicii publice nu se pretează la rigiditatea acesteia, din rațiuni de dinamism al serviciului, de continuitate financiară sau din necesitatea de interes general de creare a unui cadru pentru întreprinderi printr-un sistem de autorizare, în cazul unei asimetrii de informare între utilizator și prestatorul serviciului respectiv, în special pentru a asigura protecția persoanelor vulnerabile din punctul de vedere al necesității de a-și satisface nevoi sociale fundamentale, precum sănătatea, locuința sau ocuparea unui loc de muncă, din rațiuni legate de acordarea de drepturi speciale sau exclusive sau, pur și simplu, din cauza absenței unui interes transfrontalier, în cazul prestării de servicii publice locale și sociale;

38.

în acest sens, propune Comisiei ca revizuirea pachetului legislativ să fie însoțită de o propunere de comunicare interpretativă, sub forma unui „set de instrumente” destinat autorităților locale și regionale, care să precizeze dreptul aplicabil la diferitele modalități de furnizare a serviciilor publice, mergând de la furnizarea directă, la furnizarea în cooperare public-privat prin punerea în comun a mijloacelor, la furnizarea directă printr-o entitate internă (in-house), la achiziția publică de prestații de serviciu public de la un operator extern pentru un anumit preț, la transferul unui risc de exploatare către un operator extern combinat sau nu cu o remunerare, la acordarea de drepturi exclusive sau de drepturi speciale sub formă de sisteme de autorizare sau la sprijinul financiar acordat unui proiect de interes general care ține de o inițiativă de asociere fără scop lucrativ;

39.

salută faptul că Curtea de Justiție a simplificat și a clarificat condițiile prestării directe de servicii și, recent, condițiile privind cooperarea public-public între autoritățile locale; invită așadar Comisia să propună un amendament la legislația privind achizițiile publice pentru a formula o definiție a gestionării directe adaptate la realitatea autonomiei locale și la exigența eficienței resurselor publice, antrenată de criza economică și bugetară;

40.

reamintește că cooperarea public-public între autoritățile locale și regionale deține un mare potențial de eficiență economică, de alocare optimă a resurselor publice și de modernizare a serviciilor publice ca răspuns la evoluția nevoilor fundamentale ale cetățenilor din teritoriu;

41.

solicită Comisiei ca, respectând principiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, cooperarea administrativă dintre autoritățile locale și regionale și organismele de drept public să fie considerată drept o decizie de tip organizatoric internă a unui stat, care nu se supune dispozițiilor privind achizițiile publice;

42.

susține Comisia în intenția sa de reducere a sarcinii administrative și bugetare care le revine autorităților locale și regionale și întreprinderilor cărora li s-a încredințat gestionarea unui serviciu public, în ceea ce privește controalele periodice ale compensării excesive, care condiționează în prezent excluderea de la notificare și compatibilitatea a priori a compensațiilor de serviciu public;

43.

susține metoda propusă de Comisie, în conformitate cu principiul proporționalității consacrat în tratat, de a diversifica modalitățile de control al eventualelor compensații excesive, de a veni cu un răspuns mai adaptat la caracterul în exclusivitate local al anumitor servicii publice de proximitate, în special serviciile publice sociale în cazul cărora, în stadiul actual de dezvoltare a pieței interne, riscul de a avea un impact asupra comerțului intracomunitar este nul sau foarte mic, și de a-și concentra atenția asupra serviciilor publice cu dimensiune europeană sau transfrontalieră, cu impact mai semnificativ asupra pieței interne, datorită faptului că sunt reglementate prin directive sectoriale de liberalizare sau datorită structurării operatorilor lor la nivel comunitar sau transfrontalier;

44.

în acest scop, consideră că trebuie să se facă distincție între: 1. situațiile în care compensațiile de serviciu public de minimis nu afectează comerțul intracomunitar și, prin urmare, nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat; 2. compensațiile acordate serviciilor publice de dimensiuni locale peste pragurile de minimis, dar care, din cauza caracteristicilor organizatorice proprii și în stadiul actual de dezvoltare a pieței interne, nu afectează comerțul intracomunitar într-o asemenea măsură încât să contravină interesului Uniunii; 3. compensațiile acordate celorlalte servicii publice de dimensiuni europene sau transfrontaliere, reglementate prin directive sau regulamente sectoriale sau dispunând de o structurare a întreprinderilor la nivel supranațional;

45.

consideră că trebuie avute în vedere și alte criterii obiective, care să neutralizeze a priori orice risc de afectare a comerțului intracomunitar, de denaturare a concurenței sau de subvenții încrucișate, precum limitarea competenței teritoriale a anumitor operatori prin intermediul sistemelor de autorizare, limitarea competenței – în ce privește domeniul de aplicare – a anumitor operatori publici sau privați (creați anume pentru a furniza un serviciu public specific într-un anumit teritoriu și care nu asigură nicio activitate comercială pe piață) sau caracterul fără scop lucrativ al anumitor întreprinderi sociale care își reinvestesc eventualul profit în finanțarea serviciului public care le-a fost încredințat, cu reducerea compensațiilor viitoare. Aceste caracteristici obiective, care țin de natura specifică a operatorului și de ancorarea sa în teritoriu, anulează orice risc de denaturare a concurenței și de afectare a comerțului intracomunitar;

46.

solicită Comisiei ca, referitor la controalele periodice ale compensării excesive care condiționează în prezent excluderea de la notificare a compensațiilor de serviciu public, precum și la prevenirea acestor posibile compensări excesive, să se treacă la o flexibilizare a deciziei, să fie încredințată autorităților publice competente responsabilitatea stabilirii modalităților concrete de prevenție și a ritmului controalelor și, în contrapartidă, să fie simplificate căile de atac aflate la dispoziția întreprinderilor în cazuri de compensație excesivă dovedită;

47.

solicită să se acorde atenție deosebită caracterului specific al serviciilor publice locale și sociale organizate de autoritățile locale și regionale la o scară relativ redusă și delimitată, care nu afectează comerțul între statele membre; solicită ca, în astfel de cazuri, să se prevadă proceduri și reguli simplificate de exceptare de la normele privind ajutoarele de stat, ținând seama de caracterul local și limitat al acestor servicii publice, în special în regiunile cele mai izolate și mai îndepărtate, așa cum este cazul regiunilor ultraperiferice, al insulelor și al regiunilor montane; consideră că verificarea acestui caracter nu se poate face doar pe criteriul populației unei colectivități date, ci trebuie să se bazeze pe un set de indicatori care să țină seama, printre altele, de așezarea geografică a acestei colectivități și de potențialii utilizatori ai serviciilor publice respective;

48.

ia notă de faptul că primele două criterii ale hotărârii Altmark, obligația de a formula o definiție clară a misiunii de serviciu public care i-a fost încredințată beneficiarului ajutorului și de a stabili în prealabil în mod obiectiv și transparent parametrii pe baza cărora sunt calculate plățile compensatorii, obligă autoritățile locale și regionale la un efort de explicitare a misiunilor de serviciu public; atrage atenția că cerințele privind mandatul nu pot genera obligații nedorite în materie de impozite pe cifra de afaceri a autorităților locale și regionale; prin urmare, sugerează să se armonizeze criteriile cu dispozițiile Directivei europene privind taxa pe valoarea adăugată;

49.

consideră că acest efort nu poate decât să contribuie la sporirea transparenței și responsabilității democratice în gestionarea serviciilor publice în măsura în care este proporțional și rezonabil, nu induce o sarcină administrativă excesivă pentru autoritățile publice și pentru întreprinderi și nu aduce atingere principiului adaptabilității serviciilor publice la evoluția necesităților colective. Propune Comisiei, în conformitate cu principiul transparenței consacrat în tratat și ca răspuns la imperativul de a face serviciile publice mai ușor de înțeles pentru cetățeni, să condiționeze fiecare dintre aceste decizii în materie de compensație de serviciu public de existența unui „contract de serviciu public”, în locul „mandatului” aflat în vigoare în prezent, dar care este prea puțin explicit pentru o autoritate locală sau regională sau pentru un cetățean;

50.

ține să transmită Comisiei propuneri concrete, constructive și echilibrate, în vederea simplificării și clarificării dispozițiilor aflate în prezent în vigoare, a garantării unei puneri în aplicare efective de către autoritățile regionale și locale din rațiuni de securitate și previzibilitate juridică, propuneri bazate pe principiile proporționalității și transparenței consacrate în tratat;

51.

propune Comisiei ca pragul din Regulamentul de minimis  (5), de 200 000 EUR pentru trei ani, până la care un ajutor public nu este considerat ajutor de stat, să fie ridicat, special pentru compensațiile pentru obligația de serviciu public, până la valoarea de 800 000 (6) EUR pe an, astfel încât să fie excluse din domeniul de aplicare a ajutoarelor de stat toate serviciile de proximitate bazate mai ales pe rețeaua asociativă locală și pe microîntreprinderile sociale de cartier, care acționează, printre altele, în domeniul dezvoltării sociale locale, adică al incluziunii sociale, al combaterii excluziunii, al divertismentului local sau al activităților culturale, sportive sau socioeducative etc. Această propunere se bazează pe faptul că, pentru acest tip de serviciu public de proximitate, nu se pune problema vreunui risc al afectării comerțului intracomunitar și că autorităților locale și regionale le este practic imposibil să supună acest tip de actori de proximitate regimului de control al ajutoarelor de stat din cauza densității specifice a acestei rețele;

52.

propune Comisiei să întemeieze compensațiile de peste 800 000 EUR pe an acordate de autoritățile locale și regionale unor întreprinderi cărora le-a fost încredințată gestionarea serviciilor publice cu dimensiune locală, inclusiv serviciile publice cu caracter social, pe o decizie simplificată atestând compatibilitatea a priori cu sistemul ajutoarelor de stat, bazată, în stadiul actual de dezvoltare a pieței interne, pe un nivel foarte scăzut de risc al afectării comerțului intracomunitar. Nivelul foarte scăzut de risc al afectării schimburilor comerciale decurge atât din natura prin excelență locală a serviciului public, din modul său de organizare sectorială și mai ales din caracteristicile proprii operatorilor săi pe care acest mod de organizare le presupune, în termeni de specific local și de absență a dimensiunii europene sau transfrontaliere;

53.

consideră că următoarele caracteristici obiective trebuie să condiționeze aplicarea deciziei simplificate căci ele garantează, în stadiul actual de dezvoltare a pieței interne, un nivel foarte scăzut de risc al afectării comerțului intracomunitar: compensația să fie acordată de o autoritate locală și/sau regională, de o grupare de autorități locale și/sau regionale sau de orice entitate căreia i-a fost încredințat un mandat în acest sens de către o autoritate locală și/sau regională; compensația să se acorde pentru prestarea unui serviciu public cu dimensiune regională sau locală, care este limitat la un anumit teritoriu și care răspunde unor nevoi specifice ale locuitorilor din acest teritoriu, compensația să se acorde unor întreprinderi care dispun, de jure sau de facto, de o competență locală sau regională limitată la teritoriul pe care prestează serviciul public sau care nu desfășoară alte activități de natură comercială, create anume pentru satisfacerea acestor nevoi fundamentale, ori care reinvestesc profitul eventual al exploatării serviciului public pentru finanțarea serviciului public, cu reducerea viitoarelor compensații;

54.

propune ca, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității consacrate în tratat, decizia simplificată privind compatibilitatea a priori a compensațiilor de serviciu public de dimensiuni locale și/sau regionale să încredințeze autorităților publice care acordă compensațiile sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea, controlul și rezolvarea oricărei situații de eventuală compensație excesivă, având în vedere că autoritățile locale și regionale sunt direct interesate în prevenirea oricărei situații de eventuală compensație excesivă. În schimb, căile de atac în situații de compensație excesivă dovedită trebuie simplificate;

55.

propune ca, în cazul serviciilor publice cu dimensiune europeană sau transfrontalieră, care fac obiectul unor directive sau regulamente comunitare, ca, de exemplu, Regulamentul privind obligațiile de serviciu public în transporturile terestre (7), precum și în cazul celorlalte servicii publice, care nu fac obiectul dreptului comunitar, dar ale căror caracteristici nu corespund celor definite în noua decizie simplificată, din cauza structurării operatorilor la nivel european sau transfrontalier, aspectele de compatibilitate a compensațiilor de serviciu public, inclusiv nivelul cheltuielilor nete ale prestării sale, eficiența operatorilor și reglementarea profiturilor rezonabile, să facă obiectul unei abordări sectoriale și nu orizontale, adaptată modului specific de organizare a fiecărui serviciu public, și să fie arbitrate prin procedura de codecizie de către Parlamentul European și Consiliu. În așteptarea revizuirii directivelor sau regulamentelor existente și a adoptării unor noi directive sau regulamente sectoriale, cadrul comunitar aflat în vigoare trebuie reînnoit ținând seama de simplificările propuse în materie de compensație de serviciu public de minimis și de revizuire a deciziei privind compatibilitatea a priori a serviciilor publice cu dimensiune locală;

56.

propune Comisiei, în conformitate cu principiul transparenței prevăzut în tratat și cu dispozițiile articolelor 14 și 106 alineatul (2) din TFUE, ca aplicarea acestor trei dispoziții să fie condiționată, pe de o parte, de existența unui contract de servicii publice (8), adică a oricărui act oficial: 1. care recunoaște caracterul de interes general al misiunii asumate de operator și faptul că se înscrie în domeniul de aplicare a articolelor 14 și 106 alineatul (2) din TFUE și a articolului 2 din Protocolul 26; 2. precizează natura obligațiilor specifice pe care acesta le presupune și teritoriul vizat; 3. stabilește parametrii de calcul ai compensației de serviciu public acordate, precum și, pe de altă parte, de publicare a acestui contract de servicii publice în JO al UE într-un registru special creat în acest scop.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/48

—

solicită ca orice inițiativă adoptată la nivel european în materie de infrastructuri să țină seama de gestionarea acestor chestiuni la nivel regional și local;

—

pledează pentru ca rolul și necesitățile autorităților locale și regionale să fie luate în considerare la analizarea oricărui proiect de dezvoltare a infrastructurilor energetice și să se efectueze o evaluare minuțioasă a raporturilor costuri/beneficii pe care le-ar putea genera realizarea acestor proiecte la scară locală, regională sau chiar macroregională;

—

consideră că evaluarea infrastructurilor energetice ar trebui să măsoare impactul acestor proiecte atât pentru securitatea energetică, cât și asupra mediului și peisajelor sau asupra dezvoltării socioeconomice;

—

întâmpină cu mare satisfacție prioritatea acordată de Comisie dezvoltării tehnologiilor aferente creării de rețele inteligente. Aceste rețele vor fi fundamentale pentru buna funcționare a pieței energiei, permițând o utilizare mai eficace și eficientă a resurselor;

—

este preocupat de faptul că Comisia Europeană ar putea să nu fie în măsură să propună un plan de finanțare complet și detaliat a acestui program de dezvoltare a infrastructurilor energetice;

—

solicită să i se permită să se exprime în legătură cu chestiunile esențiale, și anume bugetul programului de investiții în infrastructurile energetice, modurile de finanțare preconizate, nivelurile contribuției care le vor reveni fiecăruia dintre actori, în special autorităților locale și regionale, dar și tuturor consumatorilor.

Raportor

dl Michel LEBRUN (BE-PPE), membru al Parlamentului Comunității franceze

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 – Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate”

COM(2010) 677 final

1.

este satisfăcut de angajarea deplină a Uniunii Europene în acest enorm și esențial șantier care va fi dezvoltarea simultană a unei super-rețele energetice europene, a unor interconexiuni eficiente și a unor rețele inteligente descentralizate. Comitetul Regiunilor nu poate decât să se entuziasmeze la ideea că, în cadrul acestei inițiative, autoritățile teritoriale periferice sunt în sfârșit luate în considerare în mod corespunzător și integrate în aceste rețele. Coeziunea teritorială și solidaritatea interregională vor fi consolidate prin punerea în practică a acestor structuri, cu condiția expresă ca preocupările și interesele tuturor să poată fi ascultate și luate în considerare pe deplin în momentul elaborării acestor proiecte;

2.

prin urmare, apreciază faptul că, în Comunicarea sa „Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020”, Comisia Europeană subliniază importanța garantării participării autorităților locale și regionale de-a lungul întregului proces de luare a deciziilor privitoare la modernizarea infrastructurilor energetice europene, precum și la dezvoltarea viitoarei super-rețele integrate. Comitetul Regiunilor insistă asupra faptului că participarea acestora ar trebui să fie prevăzută încă din primele etape ale inițierii studiilor;

3.

subliniază că autorităților locale și regionale le revine un rol major în reușita proiectelor prezentate de Comisia Europeană, având în vedere competențele și responsabilitățile acestora în numeroase aspecte legate de planificare, acordare a autorizațiilor, investiții, achiziții publice, producție, transport, distribuție, controlul consumului de energie și îmbunătățirea eficienței energetice, precum și de tratarea și stocarea deșeurilor energetice. În acest sens, orice inițiativă adoptată la nivel european în materie de infrastructuri trebuie să țină seama de gestionarea acestor chestiuni la nivel regional și local;

4.

apreciază în mod deosebit atenția acordată mecanismelor grupărilor regionale. Pe lângă funcția sa de facilitare sau chiar de accelerare a procedurilor de planificare, de finanțare, de punere în aplicare, de monitorizare și de control al proiectelor prevăzute, crearea sistematică de platforme regionale specializate se va dovedi indispensabilă pentru deplina colaborare și adeziune a tuturor actorilor regionali și locali afectați de instalarea noilor infrastructuri energetice;

5.

solicită să se acorde o atenție specială informării publicului, în mod sistematic și din timp, cu privire la instalarea noilor infrastructuri. Este esențial ca autoritățile locale și regionale, în contact direct cu cetățenii, să dispună de mijloace și de structuri care să le permită să informeze și să consulte populația în mod satisfăcător, pentru garantarea sprijinului și adeziunii acesteia la proiectul în sine. De asemenea, este important ca Comisia să asigure un plus de transparență modelizărilor care conduc la definirea necesității acestor infrastructuri energetice, ca aceasta să vegheze la o concurență reală a acestor diferite modelizări, iar autoritățile locale și regionale să poată controla parametrii și modalitățile de calcul utilizate pentru stabilirea acestor modelizări;

6.

este de acord cu poziția Comisiei Europene, care recunoaște că Uniunea Europeană nu va fi în măsură să-și îndeplinească obiectivele în materie de energie din surse regenerabile, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de reducere a consumului de energie și de securitate a aprovizionării, decât dacă optează pentru investiții considerabile în vederea dezvoltării unei economii mai eficiente din punct de vedere energetic, care să treacă, în plus, prin modernizarea rețelelor transeuropene, dezvoltarea interconexiunilor, precum și prin integrarea prioritară a energiilor din surse regenerabile în aceste rețele, în special prin dezvoltarea pe scară largă de rețele de joasă și medie tensiune, aceasta reprezentând o condiție indispensabilă pentru obținerea unei producții descentralizate de energie din surse regenerabile;

7.

atrage atenția Comisiei asupra recentei rezoluții a Comitetului Regiunilor pe tema „Consecințele dezastrului natural și ale catastrofei nucleare din Japonia: lecții pentru Uniunea Europeană”, în special asupra punctelor 14 și 16, și solicită ca programarea viitoarelor infrastructuri energetice să ia în considerare acest aviz. De asemenea, solicită să se ia în considerare cum se cuvine obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. Deosebit de important este să se aibă în vedere foarte serios ca toate țările să-și îndeplinească sau să-și depășească obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze provenite din combustibili fosili, precum cărbunele, petrolul sau gazele naturale;

8.

subliniază că este necesar să se identifice, în funcție de importanța lor relativă, unde pot fi îmbunătățite sau modernizate infrastructurile existente și unde sunt necesare noi infrastructuri;

9.

subliniază că este necesar să se prevadă posibilitatea unor măsuri suplimentare de gestionare a cererii, precum și acele măsuri necesare pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite în materie de economisire a energiei și eficiență energetică în perspectiva anului 2020. Necesitățile în materie de infrastructuri energetice vor fi determinate de capacitatea noastră de a ne raționaliza consumul;

10.

atrage atenția asupra faptului că prin politici naționale și europene adecvate, viitoarea super-rețea europeană ar putea deveni motorul realizării pieței interne europene a electricității și gazelor naturale, iar concurența în domeniu ar putea deveni o realitate. Comitetul Regiunilor consideră că realizarea acestui proiect de piață unică eficace, precum și crearea unei rețele energetice europene integrate eficiente sunt absolut necesare pentru garantarea nivelurilor de prosperitate și de coeziune menționate în cadrul obiectivelor Strategiei Europa 2020 a Uniunii Europene;

11.

apreciază importanța dotării cu infrastructuri pentru gaze eficiente, care să favorizeze diversificarea și securitatea aprovizionării și care să reducă dependența energetică a anumitor regiuni, și subliniază necesitatea instituirii de reguli în infrastructurile pentru gaze, care să asigure o flexibilitate sporită, în special pentru a permite fluxurile inversate, în scopul de a scoate anumite regiuni din starea de dependență de o sursă unică de aprovizionare; totodată consideră că este important ca infrastructurile pentru gaze să se dezvolte luând în considerare cum se cuvine contribuția terminalelor de gaz natural lichefiat (GNL) și de gaz natural comprimat (GNC);

12.

consideră că măsurile propuse în comunicarea Comisiei Europene sunt complementare celui de-al treilea pachet, întrucât intenția acesteia este de a satisface nevoia de investiții în domeniul producției și transportului de energie;

13.

recunoaște în acest context rolul agențiilor de reglementare a pieței energiei ca pe o garanție a relevanței și a eficacității investițiilor în infrastructurile energetice, fie acestea centralizate sau descentralizate;

14.

întâmpină cu mare satisfacție prioritatea acordată dezvoltării tehnologiilor aferente creării de rețele inteligente. Aceste rețele vor fi fundamentale pentru buna funcționare a pieței energiei, permițând o utilizare mai eficace și eficientă a resurselor. Comitetul Regiunilor solicită să fie posibilă înființarea unei platforme de consultare, informare și schimb reciproc pe tema acestei viitoare rețele inteligente;

15.

consideră că eficiența energetică constituie un instrument puternic și rentabil pentru asigurarea unui viitor energetic durabil și că aceasta poate reduce parțial necesitatea de a se investi în infrastructurile energetice;

16.

este preocupat de faptul că Comisia Europeană ar putea să nu fie în măsură să propună un plan de finanțare complet și detaliat a acestui program de dezvoltare a infrastructurilor energetice. Astfel, deplânge faptul că nu s-a putut face auzit în legătură cu chestiunile esențiale, și anume bugetul programului, modurile de finanțare preconizate, nivelurile contribuției care le vor reveni fiecăruia dintre actori, în special autorităților locale și regionale, dar și tuturor consumatorilor;

17.

sprijină ideea Comisiei Europene de a crea un fond european pentru infrastructură care va oferi finanțare pentru toate proiectele de infrastructură importante de interes european în domeniul energetic, al serviciilor în bandă largă și al transporturilor, inclusiv al rețelelor TEN;

18.

regretă, de asemenea, absența unor obiective cantitative în ceea ce privește avantajele urmărite prin această strategie;

19.

solicită, așadar, cu insistență să se culeagă și să se comunice cât mai rapid cu putință informațiile complete și detaliate în legătură cu modurile și mijloacele de finanțare examinate de Comisie și să-i fie acordată posibilitatea de a se exprima asupra acestor chestiuni pe viitor;

20.

pledează pentru ca rolul și necesitățile autorităților locale și regionale să fie luate în considerare la analizarea oricărui proiect de dezvoltare a infrastructurilor energetice. Este necesar să se efectueze sistematic o evaluare minuțioasă a raporturilor costuri/beneficii pe care le-ar putea genera realizarea acestor proiecte la scară locală, regională sau chiar macroregională. Această evaluare ar trebui să măsoare impactul acestor proiecte atât pentru securitatea energetică, cât și asupra mediului și peisajelor sau asupra dezvoltării socioeconomice a regiunilor. Este de notorietate faptul că obiecțiile formulate de opinia publică constituie un obstacol major pentru dezvoltarea de infrastructuri energetice. Dacă se demonstrează acestor comunități că vor avea de câștigat de pe urma creării unor astfel de infrastructuri, precum și impactul pozitiv al acestora asupra mediului, acest lucru va putea contribui semnificativ la eliminarea obiecțiilor;

21.

recunoaște că nivelul național continuă să fie esențial pentru coordonarea investițiilor în rețele și interconexiuni. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor reiterează faptul că o parte considerabilă din producția de energie din surse regenerabile, precum și din reducerea consumului de energie, în special în cazul clădirilor, provine din inițiative lansate la nivel local și regional;

22.

constată că dezvoltarea de infrastructuri de transport de energie electrică între UE și țările terțe poate să se intensifice și chiar, în anumite cazuri, să antreneze riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon și solicită, în consecință, Comisiei Europene să studieze rapid modificările care trebuie aduse pieței europene de cote pentru evitarea relocării acestor emisii. Ar trebui avute în vedere diferite opțiuni, precum un mecanism de includere a carbonului;

23.

recunoaște avantajele economice, de mediu și sociale pe care le prezintă proiectul de modernizare a infrastructurilor energetice europene, întrucât acesta va permite atragerea industriilor existente și crearea altora noi în domeniul energiei, și va contribui la crearea de numeroase de locuri de muncă în acest sector. Regiunile și localitățile ar putea fi primii beneficiari ai acestor efecte pozitive;

24.

atrage atenția asupra importanței care trebuie acordată integrării, începând cu rețele regionale și locale, a surselor de producție de energie regenerabilă în rețelele energetice transeuropene, ceea ce le va permite acestora să beneficieze de servicii de transport și de distribuție și, astfel, să se dezvolte;

25.

solicită, în special, efectuarea schimbărilor necesare în materie de infrastructură, pentru a permite crearea de rețele inteligente, astfel încât întreprinderile mici și mijlocii și cooperativele să-și poată genera propria energie „verde” și să o poată împărți cu omoloagele lor din alte regiuni; solicită Comisiei Europene să organizeze o conferință specială cu autoritățile locale și regionale și părțile interesate relevante, pentru a iniția transformarea producției de energie a Europei;

26.

consideră important să se sublinieze oportunitatea de inovare și de dezvoltare tehnologică pe care această strategie o reprezintă pentru rolul de lider și competitivitatea întreprinderilor europene în sectorul echipamentelor (în special în domeniul energiei electrice, cum ar fi, de exemplu, producția de energie electrică din surse regenerabile, rețelele inteligente de înaltă eficiență, noile sisteme de stocare a electricității sau promovarea vehiculelor electrice) și pledează în favoarea consolidării strategiei europene de tehnologii energetice și a inițiativelor Programelor-cadru de cercetare-dezvoltare în acest domeniu;

27.

constată că, fără infrastructuri de rețea mai eficiente și mai inteligente, nu poate fi preconizată nicio îmbunătățire în ce privește prețul de consum, inovarea, securitatea aprovizionării cu energie, în special în regiunile mai puțin atrăgătoare din punct de vedere economic pentru întreprinderi, cum ar fi regiunile periferice, cele cu o populație redusă sau cele mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic;

28.

reamintește că producerea centralizată de energie în centrale electrice de capacitate mare este foarte importantă și în viitor pentru funcționarea pieței interne europene a energiei; însă ea trebuie completată în mod substanțial cu instalații de producere descentralizată de energie și cu sisteme inteligente de comandă și de transport. Prin urmare, Comitetul Regiunilor subliniază că orașele și regiunile ar trebui să fie încurajate mai mult să dezvolte sisteme și tehnologii de producție de energie la nivel descentralizat; astfel se previne crearea de monopoluri în sectorul energetic, încurajându-se implicarea mai puternică a populației și, prin urmare, un grad mai mare de acceptare a unei economii energetice mai durabile;

29.

subliniază că descentralizarea producției de energie și trecerea la înființarea de mici centre de producție la nivel local și regional în locuri care nu afectează mediul, este o măsură eficace pentru orașe și regiuni, precum și pentru dezvoltarea energiilor din surse regenerabile nepoluante, pentru lupta pentru protecția mediului și împotriva încălzirii globale;

30.

adaugă faptul că dezvoltarea surselor de producție de energie descentralizate ar permite, de asemenea, reducerea treptată a dependenței energetice a Uniunii Europene în ansamblul său de exterior și, astfel, consolidarea securității aprovizionării sale;

31.

solicită posibilitatea de a participa la elaborarea metodologiei care va fi adoptată pentru a determina ce proiecte concrete vor fi declarate de interes european, precum și resursele care vor fi necesare pentru a pune în practică aceste priorități în mod flexibil și adaptat la particularitățile locale și regionale în ce privește condițiile de piață și oportunitățile oferite în materie de tehnologie;

32.

sprijină înființarea de platforme specializate la nivel macroregional, menite să faciliteze îndeplinirea priorităților identificate. Aceste platforme ar trebui activate încă din faza de studiere a proiectelor și ar trebui să participe la fiecare din etapele de realizare, inclusiv la elaborarea de planuri de finanțare și de includere în buget a acestora;

33.

în acest context salută în mod deosebit inițiativa de instituire a unei rețele offshore a riveranilor la Marea Nordului din UE și a Norvegiei pentru a coordona mai bine dezvoltarea energiei eoliene offshore, precum și a infrastructurii din mările nordice, întrucât energia eoliană va juca un rol decisiv în atingerea țelurilor UE în domeniul energiei și al schimbărilor climatice;

34.

solicită să se consolideze substanțial rolul inițiativelor regionale în domeniul energiei prin asumarea de către organismele specializate a sarcinilor de planificare tehnică și financiară, precum și de evaluare a impactului acestor proiecte. Înființarea de structuri regionale ad-hoc este de asemenea foarte oportună, cu condiția ca acestea să poată dispune de modalități de funcționare și de mecanisme de decizie eficace și eficiente;

35.

apreciază rezultatele foarte încurajatoare pe care le-a avut crearea grupurilor la nivel înalt din domeniul cooperării interregionale și internaționale. Cu toate acestea, Comitetul Regiunilor insistă în continuare ca vocea autorităților locale și regionale mai mici să poată fi auzită clar în acest tip de structuri;

36.

este de acord cu Comisia atunci când aceasta deplânge lentoarea actuală a procedurilor de acordare a autorizațiilor în materie de infrastructuri energetice și solicită ca acestea să fie simplificate, coordonate mai bine și îmbunătățite. Cu toate acestea, ar fi inacceptabil ca autoritățile locale și regionale, în ciuda faptului că sunt principalii responsabili și primii afectați de impactul pe care l-ar putea avea anumite proiecte energetice asupra cetățenilor, să fie excluse din acest proces de acordare a autorizațiilor;

37.

întâmpină favorabil propunerea de instituire a unei autorități de contact sub forma unui ghișeu unic, care să servească drept intermediar între promotorii proiectelor și autoritățile competente interesate naționale, regionale și/sau locale. Comitetul Regiunilor insistă asupra faptului că aceasta nu va trebui să aducă atingere competențelor dobândite de autoritățile teritoriale;

38.

solicită să se stabilească termene-limită pentru acordarea autorizațiilor corespunzătoare, asigurând o evaluare corectă și completă a proiectelor, garantând participarea părților interesate și facilitând totodată planificarea și dezvoltarea infrastructurilor;

39.

își reafirmă dorința ca cetățenii să participe la procesul decizional încă din primele etape ale studierii proiectelor; participarea acestora va trebui să fie clară, deschisă, concretă și să garanteze toată transparența necesară pentru aderarea cetățenilor la un proiect comun. Însuși calendarul ar trebui să facă obiectul celei mai ample publicități posibile, pentru ca toate persoanele să se poată facă auzite și să obțină răspunsuri la întrebări;

40.

dorește să participe activ la elaborarea liniilor directoare menite să sporească transparența și previzibilitatea procesului de acordare a autorizațiilor, pentru a se asigura că acestea vor fi în măsură să-și îndeplinească suficient obiectivele legate de informare și de comunicare privind efectele pozitive și negative ale proiectelor, de transparență, de luare în considerare a avizelor emise, de monitorizare a proiectelor și a opiniei publice;

41.

solicită să se acorde o atenție deosebită informării publicului în legătură cu beneficiile dezvoltării de infrastructuri și rețele inteligente pentru consumatori și cetățeni din punctul de vedere al securității aprovizionării, al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al eficienței energetice. Totuși, informarea acestora ar trebui să fie echilibrată și să nu ascundă inconvenientele cu care se vor confrunta cetățenii. Doar printr-o informare completă și transparentă cetățenii vor putea înțelege amploarea mizelor și vor putea accepta mai bine părțile negative. De asemenea, informarea acestora va trebui adaptată fiecărei situații specifice, furnizând tuturor informații precise și pertinente;

42.

pledează în favoarea punerii în practică a unor sisteme de indemnizare eficace, accesibile și echitabile pentru populațiile care vor fi în mod special afectate negativ de realizarea proiectelor. Valoarea acestor indemnizări va trebui să fie suficientă pentru a permite autorităților locale și regionale să compenseze acest impact și să asigure dacă nu aderarea, cel puțin acceptarea de către opinia publică;

43.

sprijină ideea creării de avantaje și de stimulente pentru regiunile care facilitează autorizarea rapidă a proiectelor de interes european, cu condiția ca acestea să nu fie încurajate să încalce regulile de precauție necesare, cum ar fi evaluarea impactului și consultarea populației. Comitetul Regiunilor solicită de asemenea ca atribuirea acestor stimulente să poată fi extinsă la autoritățile locale;

44.

împărtășește opinia Comisiei potrivit căreia ar fi utilă extinderea acestui sistem de stimulente la orice proiect care să fie lansat la nivelul local și regional, nu doar în ce privește producția, ci și transportul și distribuția energiilor din surse regenerabile;

45.

își exprimă dorința de a participa la crearea unui instrument de susținere a proiectelor, menit să ajute regiunile și autoritățile naționale în activitățile de planificare a infrastructurilor și de dezvoltare de proiecte. În acest context, este absolut necesar să se ia în considerare o evaluare a impactului asupra mediului, dar și o evaluare a impactului socioeconomic al proiectelor la nivel regional și local;

46.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că bugetul total de investiții în valoare de 200 de miliarde EUR, estimat de Comisia Europeană prezintă în continuare un deficit de peste 60 de miliarde;

47.

se declară întru totul în favoarea mobilizării surselor de investiții private prin adoptarea unei reglementări care să permită rezolvarea problemei repartizării costurilor proiectelor de mare anvergură care prezintă o tehnologie complexă sau un caracter transfrontalier. Mai multe proiecte macroregionale a căror realizare este în prezent în pericol din cauza lipsei finanțării ar putea beneficia în mod direct de aceste noi reglementări;

48.

sprijină inițiativa Comisiei de optimizare a efectului de pârghie al surselor publice și private prin reducerea riscurilor pentru investitori. Astfel, optimizarea beneficiilor, siguranța investițiilor și efectul pozitiv asupra societății vor încuraja autoritățile locale și regionale să investească în proiectele pe care le vor considera oportune;

49.

regretă lipsa informațiilor precise și concrete referitoare la bugetele și cadrele financiare care ar putea fi alocate acestui efort de stimulare. Comitetul Regiunilor solicită ca mecanismele financiare care vor fi examinate să îndeplinească criteriile de flexibilitate, de adaptare la diverse tipuri de riscuri existente și să țină seama de nevoile financiare specifice ale fiecărui proiect;

50.

invită în mod mai specific Comisia să examineze modalitățile de participare financiară a diferiților actori, printre care autoritățile locale și regionale, la dezvoltarea infrastructurilor energetice; aceasta ar reprezenta forța motrice pentru lansarea și derularea proiectelor respective. În plus, perspectiva obținerii de beneficii financiare prin exploatarea viitoare a infrastructurilor ar putea avea un efect de unificare a opiniei publice în jurul proiectului;

51.

solicită să li se acorde prioritate investițiilor în toate acele proiecte care vor contribui la îndeplinirea obiectivelor 20-20-20, cum ar fi dezvoltarea rețelelor inteligente, integrarea energiilor din surse regenerabile în super-rețeaua europeană, conectarea tuturor regiunilor și localităților periferice la super-rețea și interconexiuni;

52.

scoate în evidență rolul esențial al rețelelor inteligente în responsabilitatea individuală față de consumul de energie. Rețelele inteligente, contoarele inteligente, precum și niște aparate electrocasnice corespunzătoare, capabile să furnizeze nu doar energie, ci și informații în legătură cu nivelul și tipul de consum, pot valorifica potențialul de economisire a energiei și ar putea contribui astfel la scăderea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră și la sporirea eficienței energetice. De aceea trebuie sprijinite dezvoltarea și introducerea tehnologiilor corespunzătoare. Subliniază necesitatea ca autoritățile locale și regionale să dezvolte, până în anul 2020 și cu sprijinul planurilor naționale și al programelor europene, proiecte-pilot în materie de rețele inteligente, acordând o atenție specială proiectelor dintre regiunile frontaliere;

53.

solicită ca prioritățile în materie de finanțare și de susținere a proiectelor de modernizare a infrastructurilor energetice să fie determinate pe baza următoarelor criterii: dezvoltarea producției și distribuției energiei de origine locală din surse regenerabile, realizarea pieței unice a electricității și gazelor naturale, sprijinirea consumatorilor ajutându-i să participe mai activ la piață nu doar printr-o eficiență sporită a propriului consum, ci și permițându-le să se dezvolte ca producători locali sau chiar individuali și să-și vândă eventualele producții excedentare. În vederea realizării obiectivelor 20-20-20 sunt importante și investițiile în sporirea eficienței, astfel încât să se înlocuiască și să se modernizeze rețelele existente, reducându-se pierderile survenite în procesul de conversie și în cel de transport al energiei;

54.

solicită să se mizeze pe dezvoltarea de sisteme de autoconsum bazate pe surse regenerabile și pe cogenerarea cu randament ridicat, configurându-se rețelele energetice în vederea acordării de prioritate acestui tip de instalații.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/54

—

confirmă că programul LIFE și-a dovedit în repetate rânduri utilitatea. Prin urmare, se recomandă prelungirea programului și pe durata următoarei perioade de finanțare, cu un accent deosebit pe componenta biodiversității;

—

solicită simplificarea procedurilor administrative, creșterea cotei maxime de cofinanțare, posibilitatea ca costurile de pregătire a proiectului să devină eligibile pentru finanțare în cadrul programului LIFE și posibilitatea ca autoritățile locale și regionale să își utilizeze în totalitate costurile de personal ca resurse proprii;

—

solicită ca viitoarea componentă LIFE Biodiversitate să acopere un concept mai amplu al biodiversității. Pentru a juca un rol semnificativ în finanțarea Natura 2000, ea ar trebui să permită și finanțarea activităților periodice de gestiune a siturilor;

—

propune ca viitoarea componentă „Mediu” a programului LIFE să continue să rămână un stimulent decisiv pentru autoritățile locale și regionale pentru a promova respectarea reglementărilor înainte ca legislația UE în domeniu să intre în vigoare și pentru a depăși cerințele legislative, pentru a aplica tehnologii inovatoare și soluții ecologice, în cadrul unor proiecte care să conțină un puternic potențial de reproducere pentru eco-inovarea orientată către sectorul public;

—

sprijină, în vederea creșterii eficacității programului LIFE, propunerea Comisiei privind posibilitatea creării unor „proiecte LIFE integrate” pe o scară mai largă, care oferă o modalitate eficientă de exploatare a efectului de catalizator al programului LIFE prin crearea unei relații structurate cu alte fonduri ale UE;

—

subliniază că noul program LIFE continuă să susțină proiectele de comunicare și informare, insistând mai mult asupra promovării proiectelor în care sunt implicate autoritățile locale și regionale și care au un impact considerabil la nivelul UE.

Raportor

dna Daiva MATONIENĖ (LT-AE), membră a Consiliului local Šiauliai

Document de referință

Comunicarea Comisiei privind examinarea intermediară a Regulamentului LIFE+ COM(2010) 516 final.

1.

consideră că protecția mediului și conservarea biodiversității reprezintă o premisă esențială pentru calitatea vieții în Europa și prin urmare aceste sarcini nu revin numai guvernelor naționale, autorităților locale și regionale sau instituțiilor UE, ci ar trebui să facă parte din preocupările fiecărui cetățean al Europei;

2.

subliniază faptul că unul dintre obiectivele Uniunii Europene este promovarea unei creșteri durabile, neinflaționiste, care să țină totodată seama de obiectivele de mediu și că pierderea biodiversității poate avea o influență negativă asupra acesteia; Uniunea însăși dispune de competențe din ce în ce mai extinse în domeniul protecției mediului, acest lucru fiind reflectat și de articolul 192 TFUE, care definește competențele în materie de mediu ale Uniunii;

3.

recunoaște că programul LIFE, introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 1973/92, actualizat ulterior, care este instrumentul specific de finanțare al UE în materie de protecția mediului, a finanțat până în prezent 3 115 de proiecte de mediu în valoare de 2,2 miliarde EUR (1), constituind un instrument important pentru sprijinirea și finanțarea unor politici și proiecte locale și regionale dedicate mediului, cu valoare adăugată europeană (2);

4.

avertizează împotriva supraestimării posibilităților programului LIFE, cu toată recunoașterea și aprecierea de care se bucură acesta. Cele aproximativ 340 de milioane EUR care stau anual la dispoziția programului pot sprijini o serie de proiecte, dintre care multe au mare potențial, constituind bune exemple și stimulente pentru inițiative de succes în cadrul politicii privind mediul. Această dotare financiară, care reprezintă aproximativ 0,2 % din bugetul anual al UE, nu este însă suficientă pentru a rezolva toate problemele care apar din cauza finanțării insuficiente în cadrul altor programe de mediu sau al altor fonduri ale UE;

5.

recunoaște că programul LIFE+ a contribuit substanțial la adoptarea și punerea în aplicare a planurilor de gestiune a mediului, la restaurarea habitatelor valoroase, la refacerea populației unor specii importante și la dezvoltarea rețelei Natura 2000. LIFE+ a contribuit, de asemenea, la crearea de parteneriate și a consolidat astfel structurile de cooperare și a înlesnit schimbul de experiență și de informații între părțile interesate și factorii de decizie politici;

6.

solicită dezvoltarea de parteneriate locale, care sunt cele mai potrivite pentru a combina resursele programului LIFE cu alte surse de fonduri naționale și ale UE;

7.

subliniază că noile provocări ecologice, pierderea continuă a biodiversității și dezvoltarea UE reprezintă noi provocări pentru protecția a mediului la nivel european, pentru care vor trebui găsite cât mai repede cu putință soluții efective, care să fie puse în practică în cadrul noii perspective financiare;

8.

este convins că autoritățile locale și regionale europene joacă un rol indispensabil în punerea în aplicare a legislației UE în materie de mediu și în sensibilizarea unui public mai larg cu privire la eco-inovare și cele mai bune practici în domeniu;

9.

recomandă să se acorde prioritate maximă conservării biodiversității în toate domeniile politicii de mediu a UE. Deoarece protecția biodiversității constituie o temă transversală, trebuie, de asemenea, să se asigure că se ține seama de aceasta în toate domeniile politice centrale;

10.

solicită ca politica de mediu a UE să răspundă noilor provocări legate de dezvoltarea rapidă a organismelor modificate genetic (OMG) și de consecințele acesteia asupra speciilor indigene, care nu au fost încă analizate în amănunt;

11.

constată că în anumite condiții pot apărea conflicte între obiectivele politicii de conservare a biodiversității și cele aparținând altor elemente de dezvoltare durabilă. Ținând seama de asemenea conflicte posibile între obiective, consideră că este foarte important să se asigure o coordonare mai flexibilă între diferitele obiective de mediu în cadrul noii perioade de programare și să se asigure coerența tuturor măsurilor luate, astfel încât normele și măsurile dintr-un domeniu să nu ducă la înrăutățiri într-un alt domeniu sau chiar la rezultate generale mai slabe;

12.

subliniază că deși proiectele LIFE urmăresc în mod clar obiective privind mediul, ele au în același timp potențialul de a genera beneficii socio-economice pentru comunitățile locale, inclusiv de a oferi servicii ecosistemice prin proiectele din cadrul componentei „Natură și biodiversitate” a programului LIFE. CoR salută descrierea acestor beneficii potențiale în formularele de candidatură pentru proiectele LIFE, așa cum au fost introduse începând cu acest an. Acest lucru ar trebui să permită Comisiei Europene elaborarea unor rapoarte care să conțină o serie cuprinzătoare de indicatori de rezultat pentru ansamblul programului LIFE;

13.

este convins că prin componenta „Natură și biodiversitate” a programului LIFE+ s-a adus o contribuție substanțială la punerea în aplicare a directivelor „Păsări” și Habitate și cel puțin câteva din obiectivele fixate în Comunicarea Comisiei intitulată „Oprirea reducerii biodiversității până în anul 2010 și mai departe” au fost atinse. Programul LIFE+ nu acoperă însă decât o parte din măsurile prevăzute de aceste două directive, iar pierderea biodiversității rămâne un domeniu care necesită o atenție deosebită;

14.

solicită din acest motiv ca programul LIFE+ să rămână o parte esențială a politicii de mediu a UE, cu un accent deosebit pe componenta biodiversității, și să fie depuse toate eforturile posibile pentru a realiza obiectivele privind oprirea pierderii biodiversității stabilite pentru perioada până în 2020;

15.

atrage atenția asupra cazului specific al regiunilor ultraperiferice (RUP), care au cea mai mare contribuție netă la biodiversitate de pe întreg teritoriul UE și care dispun de peste două sute de situri de importanță comunitară (SIC) în cadrul rețelei Natura 2000, fiind astfel regiuni imposibil de ignorat în contextul obiectivului de oprire a pierderii biodiversității;

16.

salută propunerea Comisiei de creare a „Cadrelor de acțiune prioritară Natura 2000” (CAP) pentru finanțarea Natura 2000, cum ar fi planurile de macrogestiune la nivel regional și național, pentru a stabili un cadru clar și obligatoriu pentru alte fonduri UE și contribuții naționale destinate finanțării conservării siturilor Natura 2000 și a speciilor prioritare în teritorii definite (3);

17.

subliniază că recenta criză economică și socială a generat, de asemenea, provocări multiple pentru planurile autorităților locale și regionale privind cofinanțarea diferitelor inițiative, inclusiv a acelora privind conservarea biodiversității. În acest sens, CoR invită autoritățile naționale și instituțiile UE să împărtășească și să pună în aplicare cele mai bune practici în acest domeniu, cum ar fi de exemplu modelul polonez de bune practici, în cazul căruia guvernul național a creat un fond național care garantează proiectelor LIFE aprobate finanțarea adecvată (4);

18.

salută introducerea unor alocații naționale orientative în cadrul LIFE+, în mod special dacă această măsură va fi una temporară, menită să sporească numărul de cereri aprobate din noile state membre. În același timp, CoR solicită ca natura temporară a acestei măsuri să fie indicată explicit și solicită Comisiei Europene să-și continue eforturile de sprijinire prin acțiuni de formare a punctelor naționale de contact și a statelor membre care atrag mai puține fonduri; de asemenea, CoR solicită statelor membre să extindă capacitatea punctelor naționale și regionale de contact, în vederea sprijinirii active a candidaților;

19.

insistă asupra necesității de a acorda suficientă atenție intereselor autorităților locale și regionale afectate de această reglementare, de a oferi un grad suficient de flexibilitate în stabilirea priorităților CAP și de a oferi autorităților regionale posibilitatea de a-și asuma răspundere pentru programele CAP și de a deveni astfel beneficiari ai acestei noi măsuri;

20.

invită Comisia Europeană să continue să-și îmbunătățească contribuția în cadrul componentei „Politică și guvernanță în domeniul mediului” în cadrul LIFE+ pentru finanțarea unor proiecte de promovare a respectării reglementărilor, care să identifice, înaintea derulării procesului legislativ, resursele necesare aplicării noii legislații UE, proiectele-pilot de achiziții ecologice capabile să testeze fezabilitatea unor programe ecologice de achiziții publice de anvergură în orașe și regiuni, precum și proiecte care să demonstreze eficiența în utilizarea resurselor, creșterea ecologică și producția durabilă;

21.

subliniază că ar trebui create posibilități suplimentare pentru finanțarea unor inițiative de mediu ale organizațiilor neguvernamentale, care să permită participarea efectivă a societății civile la punerea în aplicare a legislației UE privind mediul, să sensibilizeze opinia publică cu privire la protecția mediului printr-o mai mare implicare în definirea noilor obiective și identificarea celor mai bune practici și a know-how-ului relevant;

22.

atrage atenția asupra faptului că o mare parte din inițiativele din cadrul componentei „Natura” au fost dedicate în mod exclusiv unor specii pe cale de dispariție, despre care opinia publică a fost informată pe larg (de exemplu ursul brun – Ursus arctos, boul de baltă – Bombina bombina sau fluturele auriu - Euphydryas aurinia). Pe de altă parte, un număr mare de alte specii pe cale de dispariție nu s-au bucurat de atenția opiniei publice. Se recomandă ca îmbunătățirile aduse programului LIFE+, să urmărească utilizarea acestuia și pentru protecția altor specii, mai puțin cunoscute;

23.

reamintește că, în conformitate cu cerințele actuale în vigoare, proiectele din cadrul componentei „Natura” trebuie să fie exemplare și/sau inovatoare. În multe cazuri însă, conservarea biodiversității nu trebuie să aibă un caracter inovator, ci trebuie să stea sub semnul continuității muncii începute, al colectării și diseminării rezultatelor bune obținute. De aceea, ar fi deosebit de important ca acordarea de fonduri pentru proiectele din cadrul acestei componente să pună mai puțin accent pe caracterul lor exemplar și inovator, și mai mult accent pe necesitățile specifice zonelor Natura 2000 și pe conservarea biodiversității în anumite zone geografice. Ar trebui să fie suficient ca acestea să opereze pe baza unor proceduri exemplare, care pot fi apoi transferate și aplicate și în alte regiuni;

24.

subliniază că, ținând seama de provocările cu care se confruntă autoritățile locale și regionale și întreaga societate în noile state membre în procesul de adaptare la condițiile impuse de apartenența la UE, se recomandă o sprijinire mai activă a punerii în aplicare a programului LIFE+ și a altor programe specifice în aceste țări;

25.

reamintește că în vederea obținerii unei sinergii maxime se recomandă să se depună eforturi pentru coordonarea, de fiecare dacă când acest lucru este posibil, a programului LIFE+ cu celelalte programe UE dedicate în mod direct sau indirect protecției mediului, de exemplu cu cel de-al șaptelea Program-cadru de cercetare, cu Programul-cadru pentru competitivitate și inovare, cu Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), cu fondurile structurale și Fondul de coeziune;

26.

menționează beneficiile aduse de promovarea participării sectorului privat la inițiativele privind conservarea biodiversității și de susținerea ideii că obiectivele programului LIFE+ contribuie la dezvoltarea economică durabilă și responsabilă din punct de vedere social;

27.

atrage atenția asupra avantajelor unei implicări mai ample a sectorului universitar în activitățile din cadrul programului LIFE și încurajează cooperarea cu principalii beneficiari ai acestuia, dat fiind că cercetătorii pot contribui cu cele mai recente cunoștințe științifice în domeniu și cu o viziune nouă asupra provocărilor comune;

28.

subliniază importanța unei finanțări corespunzătoare, în noua perioadă financiară, a inițiativelor de protecție a mediului în Europa, pentru a garanta astfel conservarea diversității biologice, pentru a asigura cetățenilor Europei un mediu înconjurător de înaltă calitate și pentru a contribui la sensibilizarea oamenilor din întreaga lume față de protecția mediului;

29.

reamintește că, așa cum arată practica, există un număr nelimitat de probleme de mediu și de obicei fondurile pentru rezolvarea acestora lipsesc. De aceea, toate măsurile luate în vederea protecției mediului și conservării biodiversității ar trebui să fie deosebit de eficiente. Una dintre condițiile principale pentru o Europă eficientă, care este la înălțimea propriului motto „unitate în diversitate”, o reprezintă flexibilitatea mijloacelor de finanțare utilizate, astfel încât părțile interesate din diferite state și regiuni ale Europei să poată obține un maxim de valoare adăugată din finanțarea Uniunii, ținând seama de condițiile de la fața locului;

30.

atrage atenția că – astăzi ca și în viitor – autorităților locale și regionale le revine un rol fundamental în a asigura cetățenilor Europei un mediu de înaltă calitate, caracterizat de o biodiversitate bogată. De aceea, trebuie luate în mod prioritar măsuri pentru ca autoritățile locale și regionale să poată utiliza diferitele instrumente de protecție a mediului și să se poată implica la maximum în elaborarea și îmbunătățirea acestora;

31.

confirmă că programul LIFE, adoptat în 1992, și-a dovedit în repetate rânduri utilitatea. Se recomandă deci prelungirea programului și pe durata următoarei perioade de finanțare, ținând seama într-un mod cât mai cuprinzător cu putință de experiențele pozitive și negative acumulate în perioada de finanțare în curs;

32.

ia notă de rezultatele consultărilor publice privind viitorul programului LIFE (5), care arată că autoritățile regionale și locale au identificat două modalități extrem de eficiente de îmbunătățire a politicii locale de mediu și a punerii sale în aplicare: pe de o parte, sensibilizarea cu privire la problemele de mediu și nevoia de soluții în rândul diferiților actori, pe de altă parte promovarea inovării în materie de tehnici care să permită o gestionare mai bună a mediului, în special la nivelul autorităților competente. Prin urmare, îndeamnă Comisia să continue consolidarea competențelor de gestionare ale ALR și sensibilizarea opiniei publice, ca o chestiune de maximă prioritate a oricărei reforme a programului LIFE;

33.

își exprimă convingerea fermă că programul LIFE va rămâne instrumentul financiar principal pentru protecția naturii și a biodiversității și în noua perioadă de programare și că acesta va fi caracterizat printr-un bun raport cost-eficacitate și o calitate deosebită a proiectelor și programelor. Astfel, orice îmbunătățire a programului ar trebui să se concentreze asupra simplificării procedurilor administrative și a procedurilor de depunere a candidaturii, făcându-l accesibil unui număr cât mai mare de candidați eligibili;

34.

pentru ca autoritățile locale și regionale să poată utiliza și mai bine programul LIFE, solicită ca în noua perioadă de finanțare a LIFE+ să li se permită din nou acestora, precum și altor organizații publice să își utilizeze în totalitate costurile de personal ca resurse proprii;

35.

subliniază că este posibil ca realizarea deplină a obiectivelor programului LIFE să fi fost ținută în loc și de lentoarea procedurilor administrative și rata scăzută de cofinanțare (de obicei 50 %, cu eventuale excepții pentru LIFE+ Natura). Programul ar trebui deci să analizeze posibilitățile de simplificare a procedurilor administrative (depunerea candidaturii, punerea în aplicare, posibilitatea de a selecționa proiecte mai mici) și să mărească rata maximă de cofinanțare;

36.

amintește diferențele existente încă între vechile și noile state membre în ceea ce privește nivelul de informare și capacitățile financiare; de aceea, pentru a garanta disponibilitatea programului, recomandă dezvoltarea unor mecanisme adecvate de sprijinire specială a candidaților și beneficiarilor din noile state membre. Această asistență ar trebui să se concentreze asupra dezvoltării propunerilor de proiecte și asupra chestiunilor administrative și ar putea fi organizată prin consolidarea sistemului punctelor naționale de contact sau prin înființarea unor puncte de contact regionale, acolo unde acestea încă nu există;

37.

propune ca procedurile de depunere a candidaturii să țină seama de aspectele legate de durabilitate și să utilizeze posibilitățile disponibile în materie de tehnologie a informațiilor. În mod concret, se recomandă dezvoltarea unor proceduri on-line de depunere a candidaturii, de evaluare și comunicare între candidați și organizațiile de gestiune, care să includă și un sistem on-line de înregistrare și furnizare a datelor de către candidați;

38.

solicită să se acorde o atenție specială procesului de evaluare a proiectelor depuse, care în prezent necesită aproximativ un an și jumătate între cererea de ofertă și începerea unui proiect. Din acest punct de vedere s-ar putea face apel la bunele practici de gestiune utilizate de „secretariatele tehnice comune” ale programelor de cooperare teritorială cele mai performante;

39.

atrage atenția asupra faptului că în paralel cu facilitarea procedurilor de candidatură și aplicarea practicilor programelor de cooperare teritorială, costurile de pregătire a proiectului trebuie să devină eligibile pentru finanțarea prin programul LIFE sau să fie compensate prin acordarea unei sume forfetare (de exemplu pe baza bugetului pentru proiectul total) în cazul aprobării proiectului;

40.

menționează că noile proceduri de punere în aplicare a programului LIFE ar trebui să fie simplificate în măsura posibilităților, pentru a asigura că proiectele finanțate în cadrul programului nu se concentrează asupra unor chestiuni de contabilitate, ci sunt dedicate protecției mediului și activităților de informare;

41.

reamintește că organizațiile societății civile vor continua să joace un rol la fel de important în cadrul inițiativelor privind protecția mediului și biodiversității. Noul program LIFE ar trebui astfel să includă o puternică componentă dedicată organizațiilor neguvernamentale și informării opiniei publice. În același timp este important să se asigure posibilitatea ca micile organizații neguvernamentale de la nivel local și oamenii de știință să beneficieze, de asemenea, de program;

42.

subliniază importanța faptului că orice modificare în cadrul programului LIFE+ ar trebui să țină seama de contradicția majoră între măsurile de protecție a biodiversității, pe de o parte, și rezultatele tangibile, pe de altă parte: deseori, proiectele sunt de scurtă durată, pe când rezultatele devin vizibile numai după o perioadă mai lungă. De aceea trebuie aplicate metode adecvate de evaluare;

43.

solicită definirea LIFE+ conform unor obiective mai ușor de identificat și de atins. Aceasta impune ca accentual să se pună mai degrabă pe rezultate decât pe evaluarea succesului pe baza caracterului regulat al cheltuielilor;

44.

propune ca, în măsura în care programul este orientat către obiective pe termen lung, candidații să fie încurajați să pună în aplicare și/sau să finanțeze activitățile menite să asigure o continuare eficace după terminarea proiectului, care să includă monitorizarea efectelor pe termen lung ale proiectului. O asemenea încurajare ar putea consta în acordarea unor puncte suplimentare la evaluare acelor candidați care definesc un sistem de măsuri de continuare în dosarul de candidatură și se angajează să îl finanțeze din resurse proprii;

45.

menționează că noul program LIFE+ trebuie să conțină, de asemenea, o identificare a proiectelor care sunt conforme cu obiectivele strategiilor regionale, cum ar fi Strategia privind Marea Baltică;

46.

pe baza experienței practice, este convins că acordarea de subvenții pentru acțiuni este mecanismul cel mai eficient și trebuie să rămână instrumentul principal al finanțării prin programul LIFE, pentru a sprijini autoritățile locale și regionale în activitățile și investițiile lor în domeniul politicii de protecție a mediului. Ar putea fi examinată, de asemenea, utilizarea unor instrumente de finanțare inovatoare, în special în domeniul de mediu al programului LIFE, însă aceste instrumente ar trebui utilizate – dacă este cazul – în mod suplimentar, și nu în locul finanțării directe a proiectelor;

47.

consideră că actuala gestiune centralizată a programului LIFE și-a dovedit eficacitatea, caracterizându-se printr-o pondere relativ redusă a cheltuielilor de administrare în cadrul fondurilor programului și prin urmare CoR își reafirmă opoziția exprimată deja față de „renaționalizarea” instrumentului (6) și recomandă continuarea viitorului program LIFE cu un sistem de gestiune centralizat, coordonat de Comisia Europeană;

48.

declară că, în condițiile în care pe durata desfășurării proiectului poate fi foarte dificil să se obțină rezultate specifice la nivelul unui ecosistem, ar trebui ca în noua perioadă de finanțare, evaluarea proiectelor din cadrul LIFE+ să se efectueze ținând cont de acest fapt. Totuși, atenția trebuie îndreptată nu atât către rezultatele obținute în cursul perioadei de raportare, ci mai degrabă către măsurile propuse în cadrul proiectelor, amploarea și eventualul lor impact pe termen lung;

49.

solicită ca noul program LIFE să fie suficient de flexibil și coordonat cu alte instrumente de sprijin, care conțin componente ecologice, chiar dacă acestea nu au o legătură directă cu protecția mediului;

50.

consideră că este necesară promovarea unei strategii comune, coerente care să concilieze ocrotirea naturii cu dezvoltarea rurală, mai ales în acele teritorii din cadrul rețelei Natura 2000 care sunt utilizate în mod intensiv pentru agricultură și creșterea animalelor, și subliniază necesitatea de a se urmări o coordonare efectivă cu viitoarele instrumente ale PAC, care, în mod probabil, va include ideea de competitivitate din punct de vedere al mediului;

51.

salută ideea ca autoritățile regionale să fie responsabile pentru CAP și insistă asupra necesității de a garanta o anumită marjă de manevră pentru modificări ulterioare cu privire la prioritățile acestor programe;

52.

sprijină poziția Consiliului care a subliniat „necesitatea tuturor componentelor sale” și prin urmare, subliniază că este important ca programul să se reflecte în cadrul financiar al UE, „ținând seama de sinergiile cu alte instrumente financiare ale UE care contribuie la îndeplinirea obiectivelor sale de mediu” (7);

53.

solicită, ca o cerință minimă, ca programul LIFE să fie conectat în mod formal cu noul cadru strategic comun;

54.

sugerează ca viitorul program LIFE să păstreze o structură similară cu cel actual, care a include trei componente: LIFE Biodiversitate (incluzând actuala componentă LIFE+ Natură și biodiversitate), LIFE Mediu și LIFE Guvernanță (incluzând actuala componentă LIFE+ Informare și comunicare);

55.

solicită ca viitoarea componentă LIFE Biodiversitate să nu se limiteze la Natura 2000, ci să acopere un concept mai amplu al biodiversității. Biodiversitatea s-a transformat într-un concept mai larg, care acoperă aspecte precum serviciile ecosistemice, infrastructurile ecologice, speciile alogene invazive etc. Cu toate că o bună parte a acestor aspecte poate fi tratată în cadrul Natura 2000, care trebuie să rămână conceptul de bază, alte aspecte nu sunt deloc sau sunt insuficient abordate, ceea ce confirmă necesitatea unei concepții mai ample asupra biodiversității;

56.

declară că, pentru a juca un rol semnificativ în finanțarea Natura 2000, programul LIFE ar trebui să permită și finanțarea activităților periodice de gestiune a siturilor, fără să fie limitat la proiecte de bune practici sau la proiecte inovatoare, așa cum prevede articolul 3 din Regulamentul LIFE+; în interesul unui nivel ridicat de calitate al proiectelor și al activităților finanțate, programul LIFE ar trebui să conțină însă standarde minime pentru propunerile de proiecte, monitorizarea acestora și comunicarea rezultatelor către public;

57.

propune ca viitoarea componentă „Mediu” a programului LIFE să rămână un stimulent decisiv pentru autoritățile locale și regionale care doresc să depășească cerințele legislative și să aplice tehnologii inovatoare și soluții ecologice. Această componentă ar putea acoperi investițiile inițiale, oferind astfel beneficii pe termen lung (8);

58.

reamintește că, ținând cont de fondurile limitate, sprijinul acordat prin programul LIFE poate fi continuat numai într-un număr limitat de autorități locale și regionale, în timp ce punerea în aplicare a acquis-ului cuprinde majoritatea localităților și regiunilor. Astfel, viitoarele proiecte LIFE ar trebui să aibă un puternic potențial de reproducere în materie de eco-inovare orientată către sectorul public (9), în timp ce creșterea vizibilității componentei LIFE Mediu ar trebui la rândul ei să facă parte dintre priorități;

59.

subliniază că viitoarea componentă LIFE Mediu ar trebui să se dedice unei game tematice mai largi (10) și să fie deschisă provocărilor și șanselor unice din regiunile pe care le acoperă. Criteriile de selecție trebuie să se bazeze atât pe recunoașterea obiectivelor strategice ale programului, cât și pe prioritățile locale ale potențialilor beneficiari. În vederea păstrării caracterului durabil, programul LIFE ar putea stabili priorități la fiecare doi ani pentru fiecare domeniu tematic, legate de prioritățile UE;

60.

solicită ca noua componentă LIFE „Mediu” să sprijine proiectele de gestiune integrată a mediului ale autorităților locale și regionale, dar să și promoveze respectarea reglementărilor înainte ca legislația UE în domeniu să intre în vigoare;

61.

ia notă de discuțiile actuale privind eficacitatea menținerii a două instrumente separate pentru finanțarea eco-inovării (11), ambele fiind gestionate de către DG Mediu. Astfel, CoR solicită Comisiei Europene să analizeze acest aspect în cadrul analizei de impact a viitorului program LIFE, ținând seama de faptul că cele două instrumente se adresează în prezent unor obiective diferite și servesc beneficiari diferiți (12). Astfel, orice decizie care va fi luată în urma acestei dezbateri va trebui să garanteze că autoritățile locale și regionale vor continua să se afle printre beneficiari în calitate de actori care joacă un rol indispensabil în difuzarea celor mai bune practici în materie de mediu către un public mai larg, fiind în contact cu cetățenii și deci fiind capabile să-i sensibilizeze pe aceștia și să promoveze schimbări de comportament;

62.

solicită ca viitoarea componentă LIFE Guvernanță să includă promovarea difuzării cunoștințelor pentru punerea în aplicare și respectarea legislației UE din domeniul mediului prin susținerea rețelelor, formării și proiectelor de schimb de bune practici la nivel european, cum ar fi IMPEL sau proiectul LIFE+ „Capitalele europene ale biodiversității” (13)

63.

solicită reexaminarea finanțării ONG-urilor de mediu în cadrul componentei LIFE Guvernanță, pentru a sprijini mai eficient rolul acestora de a asigura o participare echilibrată a părților interesate în procesul de elaborare a politicilor UE. O asemenea reexaminare ar include transformarea sistemului anual de subvenții de funcționare într-un sistem multianual, precum și o creștere a numărului de state membre cuprinse în parteneriate de proiect specifice, care pun astfel la dispoziție experiența de la fața locului și rețelele necesare;

64.

reiterează solicitarea adresată Comisiei Europene de a „examina posibilitatea extinderii conceptului de Pact al Primarilor la alte domenii politice esențiale în materie de protecție a mediului, precum biodiversitatea, deșeurile și apa, poluarea sonoră și a aerului, precum și amenajarea teritoriului” (14), mai ales prin viitoarea finanțare în cadrul programului LIFE a extinderii conceptului de Pact al Primarilor astfel încât să nu se refere doar la localități eficiente din punct de vedere energetic, ci și la localități ecologice și eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor;

65.

sprijină, în vederea creșterii eficacității programului LIFE și a reducerii costurilor administrative, propunerea Comisiei privind posibilitatea creării unor „proiecte LIFE integrate” pe o scară mai largă, respectiv a unor „Programe LIFE de acțiune” în calitate de noi categorii de proiecte LIFE. Proiectele de acest tip ar putea fi utilizate pentru abordarea unei game largi de probleme, în special în domeniile gestionării apelor dulci, naturii și conservării biodiversității, precum și ale utilizării resurselor și gestionării deșeurilor (15). Totuși, proiectele tradiționale LIFE autonome ar trebui păstrate, întrucât ele permit ONG-urilor locale mai mici, părților interesate și autorităților să devină beneficiari;

66.

consideră că proiectele integrate ar putea prevedea posibilitatea de a acorda sprijin unei teme specifice sau unei părți însemnate a teritoriului unei regiuni sau al unui stat membru (de exemplu refacerea zonelor umede în bazinul unui râu, activități dedicate unor specii amenințate de-a lungul rutei lor de migrație, dezvoltarea de planuri de gestiune a siturilor și punerea în aplicare a acestora pentru toate siturile Natura 2000 din regiune sau pentru cele similare, prin intermediul unui cadru de acțiune prioritară Natura 2000);

67.

propune ca proiectele integrate să poată include și cadrul și orientările pentru elaborarea unor proiecte LIFE individuale sau a altor proiecte, incluzând o planificare care să permită combinarea altor fonduri UE, naționale, regionale, locale sau private pentru finanțarea activităților propuse; aceste proiecte pot fi dedicate și creării de grupuri de lucru stabile din echipe provenind din diverse țări pentru a analiza rezultatele pe termen mediu și lung ale experiențelor convergente în materie de proiecte LIFE realizate în prealabil, prin crearea de rețele prin intermediul ședințelor, congreselor, platformelor virtuale sau altor forme de comunicare;

68.

solicită ca autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale și părțile interesate, care operează la nivel regional sau național, și parteneriatele încheiate între acestea să fie eligibile pentru proiectele integrate în calitate de beneficiari; de asemenea, se recomandă ca proiectele să se întindă pe intervale de timp mai mari (de exemplu 5-10 ani), astfel încât să fie posibilă dezvoltarea și punerea în aplicare a unor proiecte individuale LIFE;

69.

subliniază valoarea adăugată a acestor proiecte integrate, în special rolul major pe care îl conferă autorităților regionale în calitate de potențiali beneficiari principali, fiind știut că acestea sunt de regulă și autoritățile competente însărcinate cu finanțarea dezvoltării rurale, a programelor operaționale pentru fondurile structurale și a viitoarelor cadre de acțiune prioritară Natura 2000. Mai mult, asemenea proiecte oferă o modalitate eficientă de promovare a complementarităților și exploatează la maxim efectul de catalizator al programului LIFE: ele stabilesc o relație structurată cu alte fonduri UE și dezvoltă idei de proiecte în acest sens, promovând mobilizarea contribuțiilor mult mai mari ale acestora la realizarea obiectivelor de mediu. Astfel s-ar putea răspunde și problemelor actuale de subutilizare a fondurilor structurale ale UE în domeniile biodiversității și mediului, problemă care a fost abordată de către CoR în cadrul unor avize precedente (16);

70.

solicită ca programul LIFE+ să țină seama de faptul că provocările legate de biodiversitate depășesc deseori frontierele externe ale UE. Se recomandă deci să fie prevăzută posibilitatea de a extinde anumite activități și în statele aflate în imediata vecinătate a UE;

71.

consideră drept satisfăcătoare rezultatele evaluării intermediare a LIFE+, care arată că autoritățile publice și agențiile de dezvoltare au constituit grupul de beneficiari cel mai numeros pentru toate cele trei componente LIFE+ (42 % beneficiari principali în 2007 și 2008, cu o cotă de 51 % în cadrul componentei Natură și biodiversitate) (17) și insistă din nou asupra faptului că trebuie promovată participarea activă a autorităților locale și regionale la protecția mediului și conservarea biodiversității;

72.

solicită să se îmbunătățească politicile de informare la nivel național, în vederea sensibilizării potențialilor participanți cu privire la perspectivele oferite de programul LIFE+. În acest sens, pe baza principiului subsidiarității și a diferențelor evidente dintre statele membre, politica de informare ar trebui să fie descentralizată, astfel încât să se dezvolte centre naționale de informare și să se organizarea, în anumite cazuri, campanii de informare despre program și la nivel regional;

73.

solicită ca viitorul program LIFE să prevadă subvenții de funcționare destinate rețelelor autorităților locale și regionale care se angajează să promoveze activ programul LIFE în rândul localităților și regiunilor (18);

74.

subliniază că noul program LIFE continuă să ofere sprijin pentru proiectele de comunicare și informare, cu o abordare amplă a programelor de educare și informare, care implică autoritățile locale și regionale și care au un impact considerabil la nivelul UE;

75.

constată că, pentru a obține o valoare adăugată suplimentară din comunicare, programul ar trebui să pună un accent sporit pe activitățile de comunicare mai punctuale și deci mai eficiente în cadrul fiecărui proiect LIFE. În special, aceste activități ar trebui să vizeze mai ales consolidarea capacităților, formarea și implicarea principalelor părți interesate, în loc de a se limita la informarea publicului larg prin broșuri sau panouri indicatoare;

76.

reamintește că inițiativele de difuzare a informațiilor despre programul LIFE+ lansate de organizațiile neguvernamentale au fost îndreptate doar către finanțarea ONG-urilor europene, cu sediul la Bruxelles. În anul 2007, la nivelul întregii UE au fost astfel finanțate 30 de organizații neguvernamentale, în 2008 33, iar în anul următorul 32. În ciuda faptului că majoritatea acestor organizații fac parte dintr-o structură de tip rețea, este evident că finanțarea este insuficientă. Prin urmare este foarte importat ca organizațiile active în statele membre, mai ales la nivel local, să beneficieze de mai mult sprijin, întrucât acestea cunosc de regulă cel mai bine necesitățile de la fața locului;

77.

recomandă ca, pentru a asigura succesul campaniilor de informare desfășurate de ONG-uri, acestor organizații să li se dea posibilitatea de a-și concentra eforturile asupra muncii lor propriu-zise de protecție a mediului și de informare, în loc să se confrunte cu chestiuni legate de depunerea candidaturilor și de contabilitate. De asemenea, ar fi oportun să se solicite Comisiei să încheie acorduri cu o durată mai mare, de cel puțin doi până la trei ani;

78.

se angajează în continuare să difuzeze informații privind posibilitățile oferite de programul LIFE+, să promoveze participarea actorilor locali la acest program, să se consulte în acest sens cu autoritățile locale și regionale din Europa și, în baza experienței practice, să formuleze recomandări adresate Comisiei privind posibilitățile de ameliorare a programului și privind posibilitatea ca UE să elaboreze instrumente suplimentare destinate „naturii și biodiversității”, care să funcționeze în paralel cu noul instrument LIFE.

2.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/62

—

subliniază că una dintre prioritățile politice ale Comitetului Regiunilor constă în garantarea succesului procesului de extindere a Uniunii Europene;

—

consideră că liberalizarea vizelor pentru unele state din Balcanii de Vest reprezintă un exemplu concludent care ilustrează cât de mult se poate obține combinând impunerea riguroasă a unor condiții cu acordarea unor avantaje specifice;

—

nu ignoră însă faptul că în majoritatea acestor țări persistă o serie de dificultăți, a căror soluționare progresează în parte foarte lent și ezitant, și consideră că trebuie efectuate reforme, mai ales în următoarele domenii: consolidarea structurilor statale, a statului de drept și a capacităților administrative la toate nivelurile și în special la nivel regional și local, o mai bună guvernanță, reforma justiției și lupta împotriva corupției și crimei organizate la toate nivelurile statului;

—

subliniază că țările candidate trebuie și pe viitor susținute, în eforturile lor, prin subvenții acordate prin Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) și prin credite din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) și a altor instituții financiare internaționale;

—

este ferm convins că fără reprezentanți politici și administrativi suficient de bine pregătiți și formați, eforturile în vederea aderării nu pot fi finalizate cu succes.

Raportor

dl Franz SCHAUSBERGER (AT-PPE), delegat al Landului Salzburg la Comitetul Regiunilor

Document de referință

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Strategia de extindere și principalele provocări 2010-2011

COM(2010) 660 final

1.

subliniază că una dintre prioritățile politice ale Comitetului Regiunilor constă în garantarea succesului procesului de extindere a Uniunii Europene;

2.

subliniază în mod explicit faptul că autorităților locale și regionale, reprezentate prin Comitetul Regiunilor, le revine un rol cheie în dialogul cu țările candidate și potențial candidate, care sunt toate caracterizate de forme de descentralizare foarte eterogene, marcate de istoria și cultura locală;

3.

recunoaște necesitatea elaborării unei politici de informare și comunicare descentralizate la nivel regional și local pentru procesul de extindere și se declară dispus să sprijine autoritățile regionale și locale în acest domeniu, pentru a le pregăti astfel pentru viitoarele lor responsabilități și pentru a consolida cooperarea cu instituțiile de legătura ale acestora la nivel european;

4.

prin strategia sa în materie de relații externe, încurajează dialogul politic și cooperarea economică și culturală între autoritățile regionale și locale din țările candidate și potențial candidate, pe de o parte, și cele din UE, pe de altă parte;

5.

depune eforturi susținute în vederea consolidării capacităților autorităților regionale și locale în domeniul juridic, financiar și administrativ, prin contacte interinstituționale directe și organizarea de evenimente publice, conferințe de specialitate și grupuri de lucru;

6.

își exprimă recunoștința pentru avizele și informațiile comunicate de Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, precum și pentru contribuțiile importante din partea delegațiilor țărilor candidate, asociațiilor localităților din aceste țări și a diferitelor organizații neguvernamentale;

7.

salută faptul că – așa cum rezultă din Comunicarea Comisiei –, de la adoptarea ultimelor rapoarte privind progresele înregistrate, procesul de extindere a Uniunii a înregistrat un nou elan, în pofida a numeroase provocări și a crizei financiare și economice, astfel încât, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, se poate garanta faptul că dinamismul procesului de integrare europeană poate fi menținut;

8.

salută faptul că, în urma progresului negocierilor de aderare cu Croația și a negocierilor de aderare începute în iulie 2010 cu Islanda, cel de-al șaselea val de extindere a Uniunii se înscrie într-o perspectivă apropiată;

9.

subliniază însă necesitatea ca noile aderări să fie pregătite în mod adecvat, prin îndeplinirea strictă a condițiilor impuse;

10.

este convins că procesul de aderare reprezintă o oportunitate unică pentru reforme politice și economice în țările candidate, în vederea alinierii acestora la standardele europene, contribuind la gestionarea crizei economice și financiare și la punerea în aplicare a Agendei de reformă 2020;

11.

atrage atenția asupra faptului că țările candidate, în mod special statele din Balcanii de Vest, prezintă structuri și tradiții politice și administrative deosebit de eterogene, în parte inclusiv la nivel regional și local, precum și diferențe mari în ceea ce privește nivelul de dezvoltare, de care trebuie să se țină seama în cadrul procesului de extindere;

12.

insistă ca, mai ales pentru statele din Balcanii de Vest, să fie luate măsuri specifice de consolidare a IMM-urilor la nivel regional și local, pentru a crea astfel locuri de muncă și a reduce stimulentele care contribuie la faptul că tinerii părăsesc zonele periferice mai puțin dezvoltate;

13.

consideră că liberalizarea vizelor pentru unele state din Balcanii de Vest reprezintă un exemplu concludent care ilustrează cât de mult se poate obține combinând impunerea riguroasă a unor condiții cu acordarea unor avantaje specifice;

14.

salută faptul că de la ultimul raport de evaluare s-au înregistrat progrese majore în rezolvarea unor litigii bilaterale de durată și au fost inițiate dialoguri, în cadrul cărora țările candidate au început să-și asume mai multe responsabilități în ceea ce privește cooperarea regională;

15.

nu ignoră însă faptul că în majoritatea acestor țări persistă o serie de dificultăți, a căror soluționare progresează în parte foarte lent și ezitant, și consideră că trebuie efectuate reforme, mai ales în următoarele domenii: consolidarea structurilor statale, a statului de drept și a capacităților administrative la toate nivelurile și în special la nivel regional și local, o mai bună guvernanță, reforma justiției și lupta împotriva corupției și crimei organizate la toate nivelurile statului;

16.

subliniază că țările candidate trebuie și pe viitor susținute, în eforturile lor, prin subvenții acordate prin Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) și prin credite din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) și a altor instituții financiare internaționale;

17.

consideră că în majoritatea țărilor din Balcanii de Vest și în Turcia trebuie luate măsuri concrete pentru combaterea oricăror forme de discriminare și consolidarea protecției drepturilor omului, în special a drepturilor femeilor, copiilor și a persoanelor de etnie romă; în special cu referire la Turcia, Comitetul consideră că este nevoie să fie întrunite următoarele elemente: restabilirea drepturilor omului în cazul tuturor ciprioților, moratoriu asupra instalării populațiilor deplasate, returnarea localității Famagusta celor îndreptățiți, conform rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, precum și aplicarea Protocolului de la Ankara, condiție impusă de UE;

18.

este convins că fără reprezentanți politici și administrativi suficient de bine pregătiți și formați, eforturile în vederea aderării nu pot fi finalizate cu succes;

19.

încurajează țările candidate să-și continue eforturile în vederea descentralizării și regionalizării, ceea ce înlesnește în același timp și politica de informare și comunicare descentralizată necesară, precum și dialogul civil și politic între Uniunea Europeană și cetățenii din țările candidate;

20.

atrage atenția asupra necesității de a ameliora capacitățile instituțiilor locale și regionale în domeniul juridic, financiar și administrativ, asigurând, în conformitate cu principiul subsidiarității, transferul unui număr cât mai mare de competențe către nivelul regional și local, precum și finanțarea acestora;

21.

salută faptul că strategiile europene pentru macroregiuni reprezintă un instrument important de accelerare a procesului de integrare, inclusiv prin punerea în valoare a autorităților regionale și locale și estimează că Strategia UE pentru regiunea Dunării, precum și viitoarea Strategie pentru macroregiunea adriatico-ionică oferă noi posibilități de cooperare regională, inclusiv cu țările candidate;

22.

ia notă de faptul că, din anul 2000, Inițiativa adriatico-ionică (IAI) și-a propus ca obiectiv garantarea păcii, securității, dezvoltării și cooperării în zona UE-Balcanii de Vest. De asemenea, ia la cunoștință angajamentul Consiliului adriatico-ionic de a sprijini Strategia UE pentru regiunea adriatico-ionică pe lângă instituțiile europene, prin implicarea autorităților naționale, regionale și locale;

23.

solicită ca statele membre vizate și Comisia Europeană să examineze în ce măsură se pot realiza interacțiuni și sinergii între diferitele strategii UE dedicate macroregiunilor;

24.

solicită UE să analizeze modul în care se poate profita de potențialul pe care îl prezintă Grupările europene de cooperare teritorială (GECT) existente și care operează în regiunea Balcanilor de Vest și în bazinul mediteraneean, pentru a obișnui autoritățile locale și regionale din Balcanii de Vest și din Turcia cu acquis-ul comunitar;

25.

propune mai ales statelor din Balcanii de Vest și Turciei să ia măsuri adecvate pentru a spori semnificativ numărul femeilor în cadrul autorităților regionale și locale;

26.

recomandă Comisiei ca în viitoarele rapoarte privind strategia de extindere să examineze mai temeinic situația specifică și standardele autonomiei regionale și locale, ținând seama de rolul important al acesteia în punerea în aplicare a politicilor UE și să atragă astfel atenția țărilor candidate cu privire la necesitatea unor reforme în domeniul regionalizării și descentralizării;

27.

salută faptul că, în 2010 și 2011, Croația a făcut progrese atât de semnificative în cadrul negocierilor de aderare, încât acestea au putut fi încheiate oficial la 30 iunie 2011, și se preconizează că la 1 iulie 2013 Croația va deveni cel de-al 28-lea stat membru al UE;

28.

consideră însă că este absolut necesar ca Croația să găsească acum timpul necesar pentru a îndeplini criteriile stabilite la capitolul 23 care nu au fost încă îndeplinite; dintre acestea trebuie menționate în special cooperarea deplină cu Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, combaterea consecventă a corupției și a crimei organizate la nivelul cel mai înalt al statului, independența și eficiența sistemului judiciar, precum și respectarea și protecția minorităților, inclusiv întoarcerea refugiaților;

29.

atrage atenția asupra faptului că în continuare trebuie depuse eforturi pentru a reforma administrația publică și că administrațiile la nivel regional și local trebuie incluse și ele în aceste eforturi, pentru a elimina procedurile administrative greoaie și politizarea excesivă și pentru a consolida dezvoltarea de competențe, eficiența, independența și fiabilitatea administrației la toate nivelurile;

30.

se pronunță în favoarea unei puneri rapide în aplicare a noii legi privind salarizarea angajaților din cadrul autorităților locale și regionale și a „Strategiei naționale pentru perfecționarea profesională a funcționarilor și a altor angajați ai autorităților locale și regionale în perioada 2009-2013” în vederea îmbunătățirii prestării de servicii descentralizate în folosul cetățenilor și a creării a unei administrații publice moderne și performante;

31.

insistă ca, în ciuda progreselor înregistrate în domeniul politicii regionale și al coordonării fondurilor structurale, să fie luate și alte măsuri menite să implice și mai mult nivelul regional și local în punerea în aplicare a politicii de coeziune a UE și să ofere regiunilor și localităților posibilitatea să elaboreze proiecte adecvate pentru a obține, cu ajutorul unor funcționari bine pregătiți și formați sau al unor politicieni locali și regionali, finanțare din fondurile UE. Astfel s-ar face față decalajelor de dezvoltare existente între regiunile croate, ceea ce ar contribui la consolidarea coeziunii teritoriale;

32.

recomandă punerea în aplicare a unei strategii de descentralizare, care va contribui, printre altele, la îmbunătățirea situației financiare a autorităților locale și regionale și le va permite reprezentanților nivelului local și regional să participe la procesul legislativ, precum și punerea în aplicare a Orientărilor pentru descentralizarea funcțională și organizarea teritorială, adoptate în iulie 2010;

33.

salută numeroasele inițiative independente ale regiunilor și localităților în domeniul politicii economice regionale de atragere a investitorilor, cum ar fi simplificarea procedurilor birocratice și acordarea de asistență, care pot contribui la atragerea de noi întreprinderi și crearea de locuri de muncă, și speră că incertitudinile juridice în ceea ce privește proprietatea vor putea fi eliminate prin adoptarea unor noi dispoziții juridice;

34.

constată că îmbunătățirea recentă a relațiilor bilaterale ale Croației cu celelalte țări candidate, precum Serbia, și cu statele membre UE învecinate, precum Slovenia, a putut fi considerabil consolidată prin cooperarea transfrontalieră la nivel regional și local;

35.

recomandă ca progresele în domeniul drepturilor minorităților, drepturilor culturale, protecției minorităților și întoarcerii refugiaților să fie aprofundate printr-o participare mai activă a responsabililor la nivel regional și local și să se intensifice, prin intermediul unor măsuri de sprijin specifice la nivel regional, întoarcerea refugiaților, mai ales în acele regiuni care sunt în continuare depopulate în urma războiului din fosta Iugoslavie, și salută în acest context cooperarea consolidată cu Serbia și UNHCR;

36.

observă cu satisfacție că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei îndeplinește în continuare criteriile politice, reușind să înregistreze progrese și în cursul anului 2010, dar constată că în majoritatea domeniilor legate de criteriile politice, cum ar fi independența justiției, reforma administrației publice, precum și respectarea libertății de expresie în mass-media trebuie întreprinse în continuare eforturi și trebuie să se facă dovada unei mai mari voințe de reformă; consideră, de asemenea, că printre elementele esențiale care pot contribui la apropierea FYROM de UE se numără și menținerea unor relații de bună vecinătate, mai ales la nivel transfrontalier regional și local. Esențială este, de asemenea, găsirea pe calea tratativelor, sub egida ONU, a unei soluții acceptate de ambele părți privind problema denumirii acestei țări;

37.

insistă asupra unui dialog intensificat privind relațiile interetnice și solicită să fie organizate reuniuni regulate ale comisiei parlamentare de resort, în vederea punerii în aplicare a obiectivelor Acordului de la Ohrid;

38.

salută faptul că descentralizarea, care reprezintă un principiu de bază al Acordului-cadru de la Ohrid, a fost continuată și că Grupul de lucru interministerial pentru descentralizare se întrunește regulat, precum și faptul că programul și planul de acțiune pentru punerea în aplicare a descentralizării 2008-2010 au fost actualizate;

39.

salută faptul că alte localități au intrat în faza finală a procesului de descentralizare financiară; astfel încât, în prezent, în această fază se află 77 din cele 85 de localități;

40.

salută de asemenea faptul că legea de finanțare a autonomiei locale a fost modificată, cota de TVA atribuită localităților urmând să fie mărită de la 3 % la 4,5 % până în anul 2013, ceea ce reprezintă însă în continuare o valoare insuficientă pentru ca localitățile să-și îndeplinească în mod satisfăcător sarcinile care le revin;

41.

apreciază pozitiv faptul că strategia de transfer al administrării terenurilor aflate în proprietatea statului către localități începând din anul 2011 a fost finalizată și așteaptă ca această strategie să fie pusă în aplicare cât mai rapid posibil;

42.

constată că, în ciuda faptului că mai multe localități au extins controlul afacerilor lor financiare, este nevoie de programe suplimentare de consolidare a capacităților, pentru a îmbunătăți capacitatea localităților în domeniul administrației fiscale, al dezvoltării personalului și al controlului financiar, și regretă faptul că reformele adoptate de Înaltul Comitet pentru administrația publică, care se întrunește lunar, nu sunt puse în aplicare în mod sistematic și eficace;

43.

propune ca descentralizarea și consolidarea capacităților în domeniul politicii financiare și bugetare la nivel local să fie accelerate prin intervenția specială a ministerelor de resort și regretă că a avut loc doar o singură reuniune a Comitetului interministerial de supraveghere a finanțării autorităților locale, fără să existe suficientă transparență în ceea ce privește finanțarea de către guvernul național a proiectelor la nivel local și fără să existe o coordonare suficientă în sensul unei dezvoltări regionale echilibrate;

44.

regretă întârzierile grave la punerea în aplicare a programelor de lucru pentru dezvoltarea regională și lipsa persistentă a capacităților tehnice ale ministerelor și administrațiilor locale în vederea pregătirii și punerii în aplicare a proiectelor;

45.

propune instituirea unor criterii echitabile pentru repartizarea fondurilor de investiții de stat către administrațiile locale, pentru a evita impresia că aceasta ar avea loc după criterii politice sau etnice și pentru a evita discriminarea minorităților etnice;

46.

subliniază necesitatea de a garanta aplicarea deplină și pe toate nivelurile a garanțiilor legale acordate minorităților și de a îmbunătăți integrarea comunităților etnice, mai ales a romilor, și solicită ca guvernul să ratifice Carta europeană a limbilor regionale și minoritare și să consolideze statutul comitetelor pentru relațiile interetnice;

47.

constată că, deși legea autonomiei locale prevede transferul unor competențe decisive către administrațiile locale, efectul acestei legi este limitat prin alte norme juridice și nu sunt acordate suficiente resurse financiare pentru punerea ei în aplicare;

48.

salută decizia Consiliului European din iunie 2010 de deschidere a negocierilor de aderare cu Islanda și constată cu satisfacție că Islanda îndeplinește criteriile politice și constată cu satisfacție că Islanda îndeplinește criteriile politice, fiind o democrație parlamentară funcțională, cu instituții puternice, un sistem constituțional și juridic stabil, un sistem de justiție consolidat și o administrație publică eficientă;

49.

salută faptul că Islanda dispune de administrații locale autonome eficiente, dar recomandă, în conformitate cu principiul subsidiarității, continuarea descentralizării și transferul mai multor responsabilități către structurile locale;

50.

consideră că elaborarea unor proiecte specifice de dezvoltarea regională, sprijinite de fondurile europene reprezintă o posibilitate de a combate depopularea micilor localități rurale îndepărtate și de a evita comasarea excesivă a anumitor localități;

51.

salută crearea de grupuri de lucru pe tema politicii regionale în cadrul echipei de negociere pentru aderare și recomandă implicarea masivă a reprezentanților nivelului local;

52.

reamintește că, în temeiul tratatelor UE, toți cetățenii Uniunii au dreptul să candideze și să voteze la alegerile locale din țara de reședință, fiind supuși acelorași condiții ca și cetățenii statului respectiv [art. 40 din Carta drepturilor fundamentale]; încurajează Islanda să efectueze o adaptare a dreptului de vot în cadrul alegerilor locale la aceste dispoziții;

53.

constată că la nivelul populației islandeze și în cadrul diferitelor grupări politice domină o atitudine sceptică și chiar opoziția față de aderarea la UE, fiind necesare eforturi considerabile în vederea unei informări ample a cetățenilor Islandei cu privire la consecințele aderării, și recomandă implicarea intensivă și necondiționată a nivelului local în acest proces;

54.

recomandă ca, prin măsuri juridice corespunzătoare, în conformitate cu principiul subsidiarității să fie efectuată o repartizare clară a responsabilităților între guvernul central și entitățile locale; de asemenea, recomandă crearea unui instrument juridic care să permită autorităților locale să conteste anumite decizii, atunci când acestea contravin principiilor autonomiei locale;

55.

consideră problematic faptul că 26 din cele 76 de comune și orașe islandeze au mai puțin de 500 de locuitori, iar localitățile se află în parte la distanțe considerabile unele față de altele, astfel încât reducerea în continuare a numărului de autorități locale ar mări și mai mult distanțele pe care cetățenii ar trebuie să le străbată pentru a ajunge la instituțiile și oficiile locale; în consecință, recomandă susținerea intensivă a cooperării între entitățile mici în vederea garantării existenței lor și pentru a le permite acestora elaborarea și punerea în aplicare a unor proiecte cu sprijin financiar din partea UE;

56.

speră că actuala constituție poate fi înlocuită printr-o constituție civilă, bazată pe cea mai amplă consultare posibilă a diferitelor grupuri și segmente ale societății, inclusiv la nivel regional și local, precum și a minorităților etnice și a comunităților religioase. Astfel, salută aprobarea pachetului de reforme constituționale și eforturile de democratizare și liberalizare aferente și speră că pe această bază se va ameliora climatul politic și disponibilitatea de dialog și de compromis între partidele și instituțiile politice; prin urmare, solicită o rapidă punere în aplicare de acum înainte a reformei constituționale și o susținere largă din partea partidelor politice și a societății civile în acest sens;

57.

recunoaște reformele începute și voința de continuare a procesului de reforme, care ar avea un efect pozitiv și asupra administrațiilor regionale și locale;

58.

încurajează guvernul turc să continue, în pofida progreselor încurajatoare obținute în aceste domenii, eforturile în vederea respectării libertății religioase, drepturilor femeilor, drepturile fundamentale, libertății de expresie și libertății presei; invită Turcia să ia în continuare măsuri în acest sens, adoptând, acolo unde este necesar, noi reglementări care să garanteze comunităților de altă confesiune decât cea musulmană exercitarea liberă și fără îngrădiri a drepturilor și activităților;

59.

constată cu satisfacție că în domeniile politicii regionale și al coordonării instrumentelor de politică structurală s-au înregistrat progrese și că actorii subnaționali au fost implicați mai puternic în pregătirea acestora, dar atrage în același timp atenția asupra faptului că la nivel național, trebuie îmbunătățită performanța administrației însărcinate cu aceste domenii, în vederea unei utilizări mai eficiente a resurselor și pentru a pregăti Turcia în mod optim și la toate nivelurile pentru utilizarea fondurilor structurale;

60.

este convins că soluționarea problemei kurzilor, care este încă departe de a fi soluționată, mai ales a violenței și terorii din estul și sud-estul țării, poate fi susținută prin consolidarea autonomiei regionale și locale și recomandă autorităților turce să-și continue eforturile în vederea consolidării autonomiei locale și regionale prin punerea în aplicare a unei strategii de descentralizare pe termen mai lung; încurajează autoritățile turce să aloce mai multe resurse autoguvernării la nivel local;

61.

sugerează să se examineze în ce măsură bunele practici existente, exemplele pozitive de structuri de partajare a puterii la nivel regional/federal din UE, precum și aplicarea principiilor subsidiarității și descentralizării pot contribui la găsirea unei soluții pentru aceste probleme;

62.

invită Turcia să își demonstreze, în cadrul negocierilor în curs, voința de a se ajunge la o rezolvare a problemei cipriote și să pună în aplicare rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind Ciprul;

63.

regretă lipsa unor progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a celui de-al doilea protocol adițional la acordul de asociere (așa-numitul „Protocol de la Ankara”), prin care uniunea vamală cu Turcia, în vigoare din 1996, a fost extinsă la zece noi state membre, printre care și Republica Cipru;

64.

sprijină eforturile inițiate de Comisia Europeană în anul 2010 de creare a unor parteneriate axate pe proiecte între comunele din statele membre și din Turcia, pentru a le susține pe acestea din urmă în dezvoltarea, respectiv în realizarea și extinderea acțiunilor în domeniul gestiunii deșeurilor, protecției mediului, transportului, serviciilor sociale, energiei, turismului sau culturii;

65.

ar aprecia dacă localitățile și provinciile ar dispune de posibilitatea de a stabili relații cu regiuni și localități din alte țări fără autorizarea prealabilă de către Ministerul de Interne; de asemenea, încurajează instituțiile regionale și locale ale statelor membre să-și intensifice cooperarea cu regiunile și localitățile turce;

66.

subliniază necesitatea de a integra nivelul regional și local într-un stadiu precoce în procesul de aderare, întrucât o mare parte din dispozițiile juridice ale UE trebuie puse în aplicare la aceste niveluri, și consideră în consecință drept deosebit de importantă consolidarea capacității administrative la aceste niveluri;

67.

este dispus ca, împreună cu reprezentanții regionali și locali din Turcia, să creeze un Comitet consultativ mixt pentru a susține în continuare procesul de descentralizare în Turcia și pentru a contribui în mod concret la creare de instituții și consolidarea capacităților administrative la nivel regional și local;

68.

recomandă diminuarea treptată a influenței guvernatorilor asupra activității autorităților locale;

69.

recomandă crearea unei structuri juridice care să facă obligatorie consultarea administrațiilor regionale și locale în toate cazurile în care sunt afectate interesele și competențele acestora;

70.

atrage atenția asupra faptului că Turcia continuă să fie o țară cu diferențe regionale considerabile, de aici rezultând provocări majore pentru politica regională și finanțarea structurală pentru reducerea progresivă a disparităților; în consecință, propune elaborarea unei strategii cuprinzătoare în vederea reducerii decalajului de dezvoltare între zonele rurale și cele urbane;

71.

recomandă ca în cadrul acquis-ului comunitar să fie deschis cât mai rapid mai ales capitolul 22 – Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale;

72.

recomandă adoptarea cât mai rapidă a unei legi privind dotarea financiară a provinciilor și localităților, pentru ca autoritățile locale și regionale să dispună de suficiente mijloace financiare pentru îndeplinirea obligațiilor și sarcinilor lor;

73.

subliniază importanța deosebită a Turciei ca actor regional în contextul Strategiei UE pentru Marea Neagră și recomandă Turciei un angajament ferm în această strategie, cu implicarea directă a regiunilor riverane Mării Negre;

74.

salută eforturile Albaniei de a îndeplini criteriile politice ale Uniunii Europene, în mod deosebit prin punerea în aplicare a obligațiilor din cadrul Acordului de stabilizare și de asociere;

75.

constată că, în domeniul politicii regionale, Albania mai trebuie să ia măsuri semnificative în vederea apropierii de standardele europene, în special în ceea ce privește lipsa unor structuri teritoriale corespunzătoare clasificării NUTS-2 și lipsa unei legislații unitare și coordonate pentru punerea în aplicare a unor proiecte de dezvoltare regională;

76.

regretă insuficiența structurilor de gestiune financiară ale autorităților locale, mai ales cu privire la posibilitatea de a colecta resurse financiare și la posibilitățile reduse de cheltuieli, precum și întârzierile în punerea în aplicare a măsurilor de descentralizare și a autonomiei locale, precum și a transferului aferent de competențe către nivelul subnațional corespunzător;

77.