30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/1

—

pe site-ul internet al Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei, la secțiunea consacrată concentrărilor (http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/). Acest site internet oferă diverse facilități care permit identificarea deciziilor de concentrare individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale;

—

în format electronic, pe site-ul internet EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/en/index.htm) cu numărul de document 32011M6126. EUR-Lex permite accesul on-line la legislația europeană.

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/2

(1)

În lumina noului Acord-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (1), semnat la 20 octombrie 2010 (denumit în continuare „Acordul-cadru”), este necesară revizuirea deciziei Biroului din 13 noiembrie 2006 referitoare la normele care reglementează prelucrarea administrativă a documentelor confidențiale.

(2)

Tratatul de la Lisabona atribuie noi sarcini Parlamentului European și, pentru a dezvolta activitățile Parlamentului în acele domenii care necesită un grad de confidențialitate, este necesar să se stabilească principii de bază, standarde minime de securitate și proceduri adecvate pentru tratamentul informațiilor confidențiale, inclusiv al celor clasificate, de către Parlamentul European.

(3)

Normele stabilite în prezenta decizie vizează să asigure standarde echivalente de protecție și compatibilitatea cu normele adoptate de alte instituții, organisme, oficii și agenții înființate în virtutea sau pe baza tratatelor sau de statele membre pentru a facilita buna funcționare a procesului decizional în Uniunea Europeană.

(4)

Prezentele dispoziții sunt adoptate fără a aduce atingere articolului 15 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (2).

(5)

Dispozițiile prezentei decizii sunt adoptate fără a aduce atingere articolului 16 din TFUE și Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (3),

(a)

„informații” înseamnă orice informație scrisă sau orală, indiferent de suport sau de autor;

(b)

„informații confidențiale” înseamnă „informații clasificate UE” (ICUE) și „alte informații confidențiale” neclasificate;

(c)

„informații clasificate UE” (ICUE) înseamnă orice informație sau material, clasificat drept „TRÈS SECRET UE/EU TOP SECRET”, „SECRET UE/EU SECRET”, „CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL” sau „RESTREINT UE/EU RESTRICTED”, a cărui divulgare neautorizată ar putea cauza prejudicii de diverse niveluri la adresa intereselor UE sau ale unuia sau mai multora dintre statele sale membre, indiferent dacă informația în cauză provine din cadrul instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor înființate în virtutea și în baza tratatelor sau este primită de la state membre, țări terțe sau organizații internaționale. În acest sens:

(d)

„alte informații confidențiale” înseamnă orice altă informație confidențială neclasificată, inclusiv informații vizate de normele privind protecția datelor sau de obligația de a respecta secretul profesional, creată în cadrul Parlamentului European sau transmisă Parlamentului European de alte instituții, organisme și agenții înființate în virtutea sau pe baza tratatelor sau de statele membre;

(e)

„document” înseamnă orice informație înregistrată, indiferent de forma sa fizică sau de caracteristicile sale;

(f)

„material” înseamnă orice document, aparat sau echipament, deja fabricat sau în curs de fabricație;

(g)

„nevoie de a cunoaște” înseamnă necesitatea unei persoane de a avea acces la informații confidențiale pentru a putea îndeplini o funcție sau o sarcină oficială;

(h)

„autorizație” înseamnă o decizie (decizie de autorizare) adoptată de președinte, în cazul membrilor Parlamentului European, sau de Secretarul General, în cazul funcționarilor Parlamentului European și al altor angajați ai Parlamentului care lucrează pentru grupurile politice, de a permite accesul unei persoane la ICUE până la un anumit nivel, pe baza rezultatului pozitiv al unei examinări de securitate (procedură de abilitare), efectuată de o autoritate națională în temeiul legislației naționale și în conformitate cu dispozițiile anexei I partea 2;

(i)

„declasare” înseamnă o reducere a nivelului de clasificare;

(j)

„declasificare” înseamnă eliminarea din orice sistem de clasificare;

(k)

„autoritate de origine” înseamnă autorul, autorizat corespunzător, al ICUE sau al oricărei alte informații confidențiale;

(l)

„reguli de securitate” înseamnă măsurile tehnice de implementare menționate în anexa II (4).

—

ICUE clasificate drept „RESTREINT UE/EU RESTRICTED” și alte informații confidențiale, secretariatului organului parlamentar/titularului de mandat care a înaintat cererea;

—

ICUE clasificate drept „CONFIDENTIEL UE/EU CONFIDENTIAL” și superior, SIC.

(a)

accesul în sala de lectură securizată este permis exclusiv:

Curățenia în spațiul securizat se realizează doar în prezența unui funcționar care lucrează în cadrul SIC, sub atenta supraveghere a acestuia;

(b)

fiecare persoană care dorește să aibă acces la informații confidențiale comunică în avans numele său SIC. SIC verifică identitatea fiecărei persoane care depune o cerere de consultare a respectivelor informații și, controlează, după caz, dacă persoana respectivă dispune de nivelul necesar de autorizare de securitate și este autorizată în acest sens în conformitate cu măsurile menționate la articolul 4 alineatul (2) sau articolul 5 alineatele (3) și (4);

(c)

SIC este abilitat să refuze accesul în sală oricărei persoane neautorizate în temeiul literelor (a) și (b). Toate contestațiile privind decizia SIC se transmit președintelui, în cazul membrilor Parlamentului European, și Secretarului General, în alte cazuri.

(a)

persoanele autorizate să consulte informații și care au depus cererea menționată la alineatul (2) litera (b) se prezintă personal la SIC.

În afara cazurilor excepționale (de exemplu în cazul în care sunt depuse solicitări numeroase de consultare într-un interval scurt), doar câte o singură persoană este autorizată să consulte informații confidențiale în sala de lectură securizată, în prezența unui funcționar din cadrul SIC.

Funcționarul respectiv comunică persoanei astfel autorizate obligațiile care îi revin și, în special, îi solicită să semneze o declarație pe proprie răspundere, prin care aceasta se angajează să nu divulge vreunui terț conținutul informațiilor;

(b)

în timpul consultării, se interzice contactul cu exteriorul (inclusiv prin intermediul telefonului sau a altor tehnologii), luarea de notițe și fotocopierea sau fotografierea informațiilor confidențiale consultate;

(c)

înainte să se permită unei persoane să părăsească sala de lectură securizată, funcționarul SIC menționat la litera (a) se asigură de existența informațiilor confidențiale consultate și verifică dacă acestea sunt în continuare intacte și complete.

—

doar persoanele desemnate să participe la reuniune și care dispun de nivelul necesar de autorizare de securitate pot intra în sala de reuniune;

—

toate documentele sunt numerotate, distribuite la începutul reuniunii și colectate din nou la sfârșit, nu se iau notițe după respectivele documente și nu se fac fotocopii sau fotografii;

—

procesul-verbal al reuniunii nu menționează conținutul discuției cu privire la informațiile avute în vedere în conformitate cu procedura de confidențialitate;

—

informațiile confidențiale furnizate oral destinatarilor din Parlamentul European se supun aceluiași nivel de protecție a informațiilor confidențiale ca cel pentru informațiile furnizate în scris. Această modalitate include o declarație pe proprie răspundere dată de destinatarii informațiilor respective de a nu divulga conținutul acestora niciunui terț.

—

documentele pe suport de hârtie se înmânează personal șefului secretariatului, care le înregistrează și furnizează o confirmare de primire;

—

astfel de documente se păstrează sub cheie, sub răspunderea secretariatului, atunci când nu sunt folosite în mod efectiv;

—

fără a aduce atingere prelucrării administrative a informațiilor confidențiale la o reuniune cu ușile închise, prevăzută la alineatul (1), nu este permis în niciun caz să fie duplicate, salvate într-un alt mediu sau transmise oricărei persoane;

—

accesul la astfel de documente se limitează la destinatari și are loc, în conformitate cu măsurile menționate la articolul 4 alineatul (2), articolul 5 alineatul (3) sau articolul 5 alineatul (4), sub supravegherea secretariatului;

—

secretariatul ține un registru al persoanelor care au consultat documentele, cuprinzând data și ora la care s-a efectuat consultarea. Respectivul registru se transmite SIC în vederea întocmirii raportului anual menționat la articolul 12.

—

singurele persoane autorizate să consulte aceste informații sunt cele menționate, nominal sau prin funcția deținută, în documentul însoțitor redactat în momentul depunerii informațiilor confidențiale;

—

cererea de consultare a informațiilor confidențiale trebuie prezentată SIC, care asigură transferul documentului în cauză în sala de lectură securizată;

—

se aplică procedurile și condițiile privind consultarea informațiilor confidențiale stabilite la articolul 7.

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/16

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/17

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/18

(1)

Decizia a fost adresată Posten Norge AS. Posten Norge este operatorul național de servicii poștale din Norvegia. Posten Norge a avut, în 2006, o cifră de afaceri la nivel mondial de 23 668 de milioane de coroane norvegiene („MNOK”). Cifra de afaceri din afara Norvegiei a reprezentat aproximativ 17,5 % din cifra de afaceri totală a grupului în 2006. Statul norvegian este unicul proprietar al societății Posten Norge.

(2)

Reclamantul a fost Schenker Privpak AB („Privpak”), o societate înregistrată în Suedia în 1992. Privpak livrează consumatorilor din Norvegia, Suedia și Finlanda colete de la companiile de vânzare la distanță. Schenker Privpak AB face parte din grupul de companii DB Schenker. DB Schenker combină toate activitățile de transport și logistică ale Deutsche Bahn AG. În ultimă instanță, Deutsche Bahn AG este deținută 100 % de către statul german. În Norvegia, Privpak a operat prin intermediul Schenker Privpak AS, o societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu legislația norvegiană.

(3)

La 24 iunie 2002, Autoritatea a primit o plângere din partea Privpak. Privpak a prezentat informații suplimentare prin scrisorile din 9 decembrie 2002, 14 ianuarie 2003, 15 august 2003 și 5 martie 2004. Posten Norge a răspuns cererilor de informații la 16 și 23 iunie 2003. În perioada 21-24 iunie 2004, au avut loc inspecții la sediul Posten Norge din Oslo. În urma unui număr de cereri de informații adresate Privpak, Posten Norge și părților terțe, Autoritatea a adoptat, la 17 decembrie 2008, o comunicare privind obiecțiunile împotriva Posten Norge. Posten Norge a răspuns comunicării privind obiecțiunile la data de 3 aprilie 2009. La 16 iunie 2009, a avut loc o audiere orală.

(4)

În 1999, Posten Norge a concluzionat că rețeaua sa de distribuție de la acea dată nu răspundea în mod suficient cerințelor în materie de accesibilitate și de servicii ale pieței. În plus, veniturile provenite din rețea suferiseră reduceri importante în ultimii ani, iar funcționarea rețelei devenise mult prea costisitoare. Prin urmare, Posten Norge a decis să își reorganizeze rețeaua de distribuție și să reducă numărul de oficii poștale la 300-450, înființând în schimb cel puțin 1 100 de puncte poștale în magazine („Post-in-Shop”). Astfel, Posten Norge ar spori accesibilitatea serviciilor sale poștale și financiare suplimentând numărul total de puncte de livrare cu cel puțin 200 și și-ar îmbunătăți profitabilitatea reducându-și costurile de funcționare.

(5)

Conceptul de punct poștal în magazin („Post-in-Shop”) este un concept dezvoltat și deținut de Posten Norge, care se referă la furnizarea unei game de servicii poștale și financiare în puncte de vânzare cu amănuntul/distribuție, precum supermarketuri, magazine alimentare, chioșcuri și benzinării. Fiecare punct poștal din magazin trebuie să ofere cel puțin serviciile minime poștale și bancare de bază pe care Posten Norge are obligația să le furnizeze pentru a îndeplini cerințele licenței în baza căreia își desfășoară activitatea. În funcție de baza de clienți a fiecărui punct poștal în magazin, pot fi furnizate și alte produse și servicii. Posten Norge este principalul responsabil pentru monitorizarea zilnică a punctelor poștale din magazine și are dreptul să controleze toate aspectele legate de funcționarea conceptului. Punctul poștal în magazin este integrat într-un punct de vânzare cu amănuntul și are același orar de funcționare ca și acesta. Punctul poștal din magazin are un profil uniform și poartă însemnele mărcii, în conformitate cu strategia generală a Posten Norge.

(6)

În anii 1999-2000, când a fost lansat conceptul de punct poștal în magazin, intenția Posten Norge a fost aceea de a încheia alianțe strategice cu principalele lanțuri/grupuri de magazine alimentare, chioșcuri și benzinării pentru furnizarea de servicii poștale în magazine. La începutul anului 2000, Posten Norge a negociat în acest scop acorduri de intenție cu principalele grupuri și lanțuri de vânzare cu amănuntul. Ulterior, a încheiat următoarele acorduri cu privire la conceptul de punct poștal în magazin:

(7)

În temeiul ultimelor două acorduri, Posten Norge a primit acces exclusiv în punctele de vânzare cu amănuntul în care a fost înființat un punct poștal. Au fost, de asemenea, negociate cu fiecare grup, acorduri-standard de funcționare, care urmează să fie încheiate cu magazinele individuale care au găzduit un punct poștal în magazin.

(8)

De la începutul anului 2004, Posten Norge a efectuat, din proprie inițiativă, negocieri paralele cu NorgesGruppen, COOP și ICA, în vederea încheierii de noi acorduri-cadru pentru deschiderea de puncte poștale în magazine. Aceste acorduri au avut drept scop înlocuirea acordurilor existente începând cu 1 ianuarie 2006. S-a propus pe plan intern în cadrul Posten Norge ca toate grupurile să fie informate că Posten Norge dorește: (i) să încheie noi acorduri-cadru cu privire la punctele poștale din magazine; și (ii) să adapteze dispozițiile legate de statutul preferențial, fără să informeze însă grupurile de vânzare cu amănuntul dacă și cui va acorda un astfel de statut înainte de sfârșitul negocierilor. Posten Norge a urmat strategia propusă și a lăsat chestiunea statutului de partener preferat deschisă în timpul negocierilor.

(9)

În cursul anului 2006, toate clauzele privind exclusivitatea și statutul de partener preferat au fost eliminate din acordurile încheiate de Posten Norge.

(10)

În timpul perioadei în discuție, Posten Norge a furnizat servicii de coletărie de la societate la consumatori (B2C) cu livrare directă prin punctele poștale și cu livrare la domiciliu. De asemenea, a oferit servicii de coletărie de la societate la consumatori (B2C) pentru livrările în străinătate.

(11)

Rețeaua Posten Norge pentru livrarea de servicii de coletărie de la societate la consumatori (B2C) era alcătuită din oficiile sale poștale și din punctele poștale din magazine. Această rețea ar putea fi suplimentată, apelându-se, dacă este necesar, la poștașii din zonele rurale cele mai îndepărtate. Posten Norge era singurul furnizor de servicii de coletărie B2C cu o rețea de livrare care acoperea întreg teritoriul Norvegiei.

(12)

Cazul se referă la furnizarea de servicii de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale. Livrarea directă prin punctele poștale era modul de livrare de colete B2C cel mai des întâlnit în Norvegia, cu care consumatorii erau obișnuiți. Posten Norge era principalul furnizor de servicii de coletărie de la societate la consumatori (B2C); serviciile de livrare la domiciliu au constituit doar o mică parte din volumul total de colete livrate consumatorilor (B2C). Dovezile nu au indicat faptul că societățile de vânzare la distanță considerau serviciile de livrare la domiciliu ca un substitut al serviciilor Posten Norge de coletărie de la societate la consumatori (B2C) cu livrare directă prin punctele poștale. Livrarea de colete la domiciliu presupune existența unei infrastructuri de transport capabile să asigure livrarea coletelor la domiciliul fiecărui client beneficiar. Serviciile de livrare la domiciliu și serviciile de livrare directă prin punctele poștale din magazine nu ar fi putut fi considerate substituibile sau interșanjabile decât dacă ar fi fost posibil ca o cantitate considerabilă de colete să poată fi livrate pe termen scurt prin serviciul de livrare la domiciliu în loc să fie livrate prin livrare directă la un punct poștal. Dovezile disponibile au arătat că acesta nu a fost un scenariu realist în perioada relevantă. Serviciile de coletărie B2C cu livrare la domiciliu nu au fost, prin urmare, incluse în piața relevantă a produsului.

(13)

Serviciile de coletărie de la societate la societate (B2B) sunt folosite de societățile cliente care cer livrarea de colete la sediul altor societăți în timpul orelor de lucru. Pentru astfel de clienți de afaceri, factorul timp este foarte important și aceștia sunt pregătiți să plătească un preț semnificativ mai mare pentru aceste servicii. Având în vedere diferența de preț între cele două servicii, care reflectă, probabil, diferența între costul furnizării acestor servicii, nu ar fi economic pentru societățile de vânzare la distanță să înlocuiască serviciile de coletărie B2C cu servicii de coletărie B2B cu livrare directă prin punctele poștale. Aceste din urmă servicii nu au constituit, prin urmare, o constrângere de natură concurențială pentru furnizarea de servicii de coletărie B2C. În plus, nu era fezabil din punct de vedere practic ca societățile de vânzare la distanță să facă tranziția la furnizarea de servicii de coletărie B2B, deoarece furnizorii de astfel de servicii cer în mod normal ca destinatarul coletului să fie o societate, și nu o persoană particulară.

(14)

Autoritatea nu avea cunoștință de existența vreunui furnizor care să ofere, într-o măsură relevantă, în perioada analizată, servicii de coletărie B2C la locul de muncă al consumatorului. Existența unor diferențe între caracteristicile, prețul și utilizarea preconizată a celor două servicii a sugerat faptul că, pentru societățile de vânzare la distanță, livrarea de colete de la consumator la consumator (C2C) nu a constituit un substitut pentru serviciile de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale.

(15)

Autoritatea a concluzionat că, în perioada în cauză, piața serviciilor de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale era distinctă de piața serviciilor de coletărie B2C cu livrare la domiciliu sau cu livrare la locul de muncă, precum și de piața serviciilor de coletărie B2B și C2C.

(16)

Aria geografică a pieței pentru serviciile de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale a fost limitată la teritoriul Norvegiei.

(17)

De la lansarea lor în 1997, Posten Norge a fost principalul furnizor de servicii de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale în Norvegia și a avut foarte puțini concurenți pe această piață. Privpak a fost, până la intrarea Tollpost pe piață, singurul concurent al Posten Norge. Nicio societate de vânzare la distanță nu a menționat vreun alt concurent care să fi furnizat servicii de coletărie B2C cu livrare directă prin punctele poștale înainte de toamna anului 2006. Tollpost a decis sa intre pe piață în toamna anului 2005, dar a devenit operațional abia în toamna anului 2006 și la o scară foarte mică.

(18)

Cota de piață a Posten Norge a rămas de peste 98 % sau în preajma acestei valori pe tot parcursul perioadei relevante. Au existat bariere importante la intrarea și extinderea pe piața relevantă în cursul perioadei în cauză. Posibilitatea de noi intrări în această perioadă nu a restricționat comportamentul pe piață al Posten Norge într-o măsură semnificativă. În lipsa unor furnizori alternativi cu cote de piață importante și stabile, orice amenințare, venită chiar din partea celor mai importanți clienți, de a renunța în totalitate sau în mare parte la serviciile Posten Norge în favoarea unei alte societăți nu a fost credibilă. Prin urmare, Posten Norge a rămas un partener comercial inevitabil pe tot parcursul perioadei relevante.

(19)

Autoritatea a concluzionat că, în cursul perioadei relevante, Posten Norge s-a aflat într-o poziție dominantă pe piața relevantă în sensul articolului 54 din Acordul privind SEE. Piața geografică relevantă pe care Posten Norge deținea o poziție dominantă a constituit o „parte importantă” din teritoriul SEE.

(20)

Articolul 54 din Acordul privind SEE interzice ca fiind incompatibil cu funcționarea Acordului privind SEE orice act prin care una sau mai multe întreprinderi abuzează de o poziție dominantă pe teritoriul reglementat de acord sau pe o parte semnificativă a acestuia, în măsura în care acest lucru poate afecta comerțul între părțile contractante.

(21)

Conform jurisprudenței constante, noțiunea de abuz se definește ca fiind:

„o noțiune obiectivă care vizează comportamentele unei întreprinderi în poziție dominantă care sunt de natură să influențeze structura unei piețe unde gradul de concurență este deja redus tocmai din cauza prezenței întreprinderii respective și care, prin recurgerea la mijloace diferite de cele care guvernează o concurență normală între produse și servicii pe baza prestațiilor operatorilor economici, au ca efect crearea de obstacole în calea menținerii gradului de concurență existent încă pe piață sau în calea dezvoltării acestei concurențe”

 (1).

(22)

Efectele menționate în jurisprudența citată la punctul precedent nu se referă neapărat la efectele concrete sau reale ale comportamentului abuziv care face obiectul plângerii. În scopul stabilirii unei încălcări a articolului 54 din Acordul privind SEE, este suficient să se demonstreze că respectivul comportament abuziv al întreprinderii aflate într-o poziție dominantă tinde să restrângă concurența sau, cu alte cuvinte, că poate să aibă acest efect. Capacitatea practicii în cauză de a restrânge concurența poate fi indirectă, cu condiția să se demonstreze, într-o măsură considerată suficientă conform standardului juridic relevant, faptul că practica respectivă poate efectiv să conducă la o restrângere a concurenței.

(23)

Decizia constată că Posten Norge a abuzat de poziția sa dominantă prin faptul că a utilizat exclusivitatea de grup și de distribuție în acordurile sale contractuale cu grupurile de vânzare cu amănuntul și prin strategia pe care a adoptat-o atunci când a renegociat acordurile începând cu 2004.

(24)

Exclusivitatea de grup a împiedicat concurenții Posten Norge să obțină acces la întregul grup NorgesGruppen/Shell, care includea cel mai mare grup de vânzare cu amănuntul de bunuri de consum zilnic, cel mai mare lanț de chioșcuri și un lanț important de benzinării din Norvegia. Exclusivitatea de grup și de distribuție a legat de Posten Norge un număr important de puncte de vânzare din principalele lanțuri de magazine alimentare, chioșcuri și benzinării din Norvegia.

(25)

Încă de la încheierea acordurilor lor cu Posten Norge în 2001 și în 2002, când au fost înființate un număr mare de puncte poștale în magazine, atât COOP, cât și ICA au urmărit să obțină cât mai multe puncte poștale în magazine posibil. Faptul că Posten Norge impunea exclusivitate de distribuție excludea posibilitatea înființării vreunui punct poștal în orice magazin aparținând COOP sau ICA la care se acordase acces unui furnizor concurent de servicii de coletărie B2C. Cu alte cuvinte, fiecare punct de vânzare folosit de un concurent al Posten Norge ar fi exclus din sfera conceptului de punct poștal în magazin. Dacă COOP și ICA ar fi căzut de acord să lanseze un concept de livrare concurent, care să conducă la înființarea a câteva sute de puncte de vânzare „concurente” în rețelele lor de vânzare cu amănuntul, s-ar fi redus în mod semnificativ probabilitatea ca acestea să primească noi puncte de vânzare care să includă puncte poștale în magazine.

(26)

În timpul renegocierilor, Posten Norge a lăsat deschisă chestiunea statutului de partener preferențial și a dat astfel societăților COOP și ICA impresia că acestea ar putea primi acest statut sau, cel puțin, că și-ar putea îmbunătăți statutul începând cu 2006. Acest lucru a constituit în mod evident un factor disuasiv pentru COOP și ICA, susceptibil să limiteze disponibilitatea acestora de a lucra cu furnizori alternativi de servicii de coletărie B2C. Așa s-a și întâmplat, cel puțin atât timp cât au continuat negocierile, iar relațiile contractuale cu COOP și ICA au rămas nesoluționate.

(27)

Pe baza dovezilor disponibile, Autoritatea a concluzionat că Reitangruppen, al patrulea grup de vânzare cu amănuntul ca importanță, și celelalte lanțuri principale de benzinării nu erau pregătite să lanseze concepte de livrare de servicii de coletărie B2C în lanțurile lor. Aceștia considerau că nu au suficient spațiu în magazinele lor pentru a furniza servicii de coletărie, că un concept de livrare de colete nu ar oferi suficiente oportunități de afaceri sau au avut o atitudine negativă față de proiecte care ar putea genera costuri suplimentare și/sau s-ar îndepărta de la strategia principală a lanțului. Celelalte lanțuri principale de magazine alimentare, de chioșcuri și de benzinării au fost, prin urmare, într-o mare măsură, inaccesibile pentru concurenții Posten Norge în perioada relevantă.

(28)

Pe baza acestor considerente, Autoritatea a concluzionat că acest comportament al Posten Norge a făcut mult mai dificil accesul societăților nou-intrate pe piață la cele mai populare canale de distribuție din Norvegia. Comportamentul Posten Norge a creat, prin urmare, bariere strategice la intrarea pe piața relevantă a furnizorilor de servicii de coletărie B2C cu livrare directă prin puncte poștale din magazine. Prin urmare, limitarea accesului la principalele lanțuri de magazine alimentare, chioșcuri și benzinării ca urmare a comportamentului Posten Norge a fost de natură să reducă capacitatea și/sau stimulentele necesare pentru ca rivalii Posten Norge să concureze pe piața furnizării de servicii de coletărie B2C cu livrare directă prin puncte poștale din magazine.

(29)

În plus, Autoritatea a considerat că acest comportament al Posten Norge a condus, probabil, la efecte anticoncurențiale reale, care au adus deservicii consumatorilor. Pe baza dovezilor disponibile, a fost considerat probabil faptul că, în absența comportamentului Posten Norge, concurenții acestei societăți ar fi putut avea acces la principalele lanțuri de magazine alimentare și de chioșcuri. Acest lucru ar fi facilitat intrarea și extinderea acestora pe piața relevantă, ar fi condus la o presiune concurențială mai puternică asupra Posten Norge și ar fi limitat, astfel, puterea de piață a Posten Norge în beneficiul societăților de vânzare la distanță și, în ultimă instanță, al consumatorilor.

(30)

Conduita de excludere poate să nu facă obiectul interdicției de la articolul 54 din Acordul privind SEE în cazul în care societatea dominantă poate demonstra că comportamentul său este în mod obiectiv necesar sau produce câștiguri de eficiență care compensează efectele negative asupra concurenței (2). Întreprinderea dominantă are sarcina de a dovedi orice astfel de necesitate obiectivă sau câștig de eficiență (3).

(31)

Posten Norge a susținut că exclusivitatea de grup a fost necesară pentru a obține o creștere a eficienței prin facilitarea implementării rapide a rețelei de puncte poștale în magazine, pentru a se asigura că nici unul dintre punctele de vânzare necesare pentru punctele poștale din magazine nu au fost preluate de societăți concurente, pentru a elimina riscul ca NorgesGruppen/Shell să nu contribuie suficient la aplicarea conceptului de puncte poștale în magazine și pentru a asigura suficient spațiu pentru activitățile sale în magazine. Autoritatea a concluzionat, după o evaluare detaliată, că Posten Norge nu a demonstrat că exclusivitatea de grup, în măsura în care viza serviciile de distribuție de colete, a fost necesară pentru oricare dintre aceste motive. Mai mult, chiar dacă s-ar putea admite că exclusivitatea de grup a adus o anumită creștere a eficienței în această privință, sfera și durata sa au fost, în orice caz, excesive și, prin urmare, disproporționate.

(32)

Posten Norge a mai afirmat că a plătit sume importante în fiecare an grupului NorgesGruppen/Shell pentru costurile suportate de grup ca urmare a implicării sale în conceptul de puncte poștale în magazine. Societatea a afirmat că nu ar fi putut să fie sigură că aceste sume erau folosite în beneficiul său în absența exclusivității de grup și că exclusivitatea de grup a fost necesară pentru a împiedica societățile concurente să profite necuvenit de această investiție. Cu toate acestea, Autoritatea a considerat că nu a fost demonstrat niciun risc semnificativ ca de plățile efectuate de Posten Norge către NorgesGruppen/Shell să beneficieze distribuitorii concurenți de colete B2C și niciun risc ca nivelul investițiilor să fi fost insuficient.

(33)

Posten Norge a susținut că exclusivitatea de distribuție a fost necesară pentru a proteja eforturile sale promoționale și investițiile în formare, pentru a-și proteja drepturile de proprietate intelectuală, pentru a proteja identitatea și reputația conceptului de puncte poștale în magazine, pentru a se asigura că fiecare punct poștal din magazine se baza pe conceptul lansat de Posten Norge și pe nevoile societății, și pentru a-și proteja investițiile în tejghelele de vânzare și în dotările fizice. După o evaluare detaliată a argumentelor și a informațiilor transmise de Posten Norge în această privință, Autoritatea a considerat că nu s-a demonstrat că exista un risc semnificativ ca distribuitorii de colete concurenți să profite de eforturile promoționale sau de investițiile în formare ale Posten Norge. Tot astfel, exclusivitatea de distribuție, în măsura în care viza distribuitorii de colete concurenți, nu ar putea fi considerată indispensabilă pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală ale Posten Norge sau a identității comune și a reputației rețelei sale de puncte poștale în magazine. Autoritatea a constatat, de asemenea, că necesitatea de a impune exclusivitate de distribuție pentru a se asigura că punctele poștale din magazine se bazau pe conceptul lansat de Posten Norge trebuia considerată ca fiind limitată. Exclusivitatea de distribuție nu putea, în orice caz, să fie considerată indispensabilă pe toată durata de aplicare a acordurilor pe care Posten Norge le încheiase la nivel de puncte de vânzare.

(34)

În ceea ce privește strategia sa de renegociere, Posten Norge a susținut că negocierile desfășurate în paralel cu mai mulți furnizori au consolidat concurența pentru că acesta a fost cel mai eficient mod de a negocia acorduri noi. Posten Norge a susținut, de asemenea, că nu a urmărit o strategie de excludere. Autoritatea a considerat, totuși, că Posten Norge nu a demonstrat că strategia sa de renegociere a adus o creștere a eficienței, că a fost un mijloc necesar și proporțional pentru a obține o astfel de creștere și că pretinsa creștere a eficienței a compensat efectele anticoncurențiale rezultate din strategia sa de renegociere.

(35)

Prin urmare, Autoritatea a concluzionat că Posten Norge nu a demonstrat că comportamentul său a fost justificat în mod obiectiv.

(36)

Autoritatea a concluzionat că comportamentul Posten Norge – respectiv, faptul că s-a folosit de exclusivitatea de grup și de distribuție în acordurile sale cu NorgesGruppen/Shell, faptul că s-a folosit de exclusivitatea de distribuție în acordurile sale cu COOP și ICA, precum și strategia pe care a adoptat-o pentru renegocierea acordurilor sale cu NorgesGruppen, COOP și ICA începând cu 2004 – a constituit un abuz în sensul articolului 54 din Acordul privind SEE.

(37)

Comportamentul abuziv al Posten Norge a fost de natură să afecteze comerțul între părțile contractante într-o măsură apreciabilă, conform cerințelor de la articolul 54 din Acordul privind SEE.

(38)

Comportamentul abuziv a constituit o încălcare unică și continuă și a continuat cel puțin atât timp cât NorgesGruppen a fost obligat să respecte exclusivitatea de grup și a fost partenerul preferat al Posten Norge, adică în perioada 20 septembrie 2000-31 martie 2006.

(39)

Ca regulă generală, valoarea de bază a amenzii trebuie stabilită la un nivel de până la 30 % din valoarea vânzărilor produselor de care este legată în mod direct sau indirect încălcarea, în zona geografică relevantă de pe teritoriul SEE. Autoritatea analizează, în mod normal, vânzările realizate de întreprindere în cursul ultimului exercițiu financiar complet în care a participat la încălcare. Cifra de afaceri a Posten Norge în anul 2005, provenită din distribuția de colete B2C cu livrare directă prin puncte poștale din magazine, a fost de 674,16 milioane NOK, respectiv echivalentul sumei de 84,17 milioane EUR (4).

(40)

Valoarea de bază a amenzii este legată de un procent din valoarea vânzărilor, în funcție de gradul de gravitate al încălcării, multiplicat cu numărul de ani în care a avut loc încălcarea.

(41)

Pentru a decide dacă procentul din valoarea vânzărilor care trebuie luat în considerare într-un anumit caz ar trebui să fie la limita inferioară sau la cea superioară a intervalului, Autoritatea efectuează o analiză de la caz la caz, ținând seama de toate circumstanțele relevante ale cazului. Autoritatea are în vedere o serie de factori, cum ar fi natura încălcării, cota de piață a întreprinderii în cauză și aria geografică a încălcării.

(42)

Natura încălcării în cauză a fost legată de practicile de excludere care au afectat structura pieței relevante. Posten Norge a avut o cotă de piață foarte mare pe piața relevantă pe toată durata încălcării. Abuzul a vizat întreg teritoriul Norvegiei și a pus în pericol, contravenind astfel obiectivelor din Acordul privind SEE, buna funcționare a pieței interne prin faptul că a ridicat bariere la intrarea efectivă pe piața relevantă de distribuție de colete din Norvegia, împiedicând astfel crearea de piețe transnaționale.

(43)

Având în vedere circumstanțele cazului, valoarea inițială a amenzii a fost stabilită la suma de 2 525 100 EUR. Această sumă a fost înmulțită cu 5,5 pentru a ține cont de durata încălcării (cinci ani și jumătate). Valoarea de bază a amenzii a fost, prin urmare, stabilită la 13,890 milioane EUR.

(44)

Nu au existat circumstanțe agravante sau atenuante.

(45)

Autoritatea a recunoscut faptul că durata procedurii administrative în cazul de față a fost considerabilă și a fost de părere că, în circumstanțele particulare ale cazului de față, o reducere a valorii de bază a amenzii cu 1 milion EUR este justificată.

(46)

Valoarea finală a amenzii a fost, prin urmare, stabilită la suma de 12,890 milioane EUR.

(47)

Posten Norge AS a comis o încălcare unică și continuă a articolului 54 din Acordul privind SEE în perioada 20 septembrie 2000-31 martie 2006 pe piața serviciilor de coletărie B2C din Norvegia cu livrare directă prin puncte poștale, prin faptul că a adoptat o strategie de exclusivitate cu tratament preferențial atunci când a creat și a menținut rețeaua sa de puncte poștale în magazine. Încălcarea a constat în următoarele elemente:

(48)

Pentru încălcarea menționată mai sus, i s-a aplicat societății Posten Norge AS o amendă în valoare de 12,89 milioane EUR.

(49)

S-a cerut Posten Norge AS, în măsura în care societatea nu a făcut deja acest lucru, să pună capăt încălcării și să se abțină de la orice comportament care ar putea avea același obiect sau efect ori un obiect sau efect echivalent, atât timp cât deține o poziție dominantă pe piața relevantă.

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/26

(a)

trebuie să aibă personalitate juridică în statul membru în care își are sediul;

(b)

trebuie să fie reprezentat, în cel puțin o pătrime din statele membre, de membri ai Parlamentului European sau în parlamentele naționale ori în parlamentele regionale ori în adunările regionale sau trebuie să fi obținut, în cel puțin o pătrime din statele membre, cel puțin trei la sută din voturile exprimate în fiecare dintre statele membre respective la ultimele alegeri pentru Parlamentul European;

(c)

trebuie să respecte, în special în programul său și în cadrul activităților sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și anume principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul statului de drept;

(d)

trebuie să fi participat la alegerile pentru Parlamentul European ori să își fi exprimat intenția în acest sens.

(a)

15 % se repartizează în părți egale;

(b)

85 % se repartizează între partidele care au membri aleși în Parlamentul European, proporțional cu numărul de membri aleși.

(a)

nota de însoțire originală care să specifice cuantumul finanțării solicitate;

(b)

formularul din anexa 1 la Decizia Biroului, completat și semnat corespunzător (inclusiv declarația scrisă pe propria răspundere);

(c)

statutul partidului politic;

(d)

certificat de înregistrare oficial;

(e)

un document recent care să facă dovada existenței partidului politic;

(f)

lista directorilor/membrilor Consiliului de administrație (nume și prenume, titluri sau funcții în cadrul partidului solicitant);

(g)

documente care certifică faptul că solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 (5);

(h)

documente care certifică faptul că solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003;

(i)

programul partidului politic;

(j)

situația financiară completă pentru 2010, certificată de un organism de audit extern (6);

(k)

bugetul provizoriu de funcționare pentru perioada în cauză (1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012), cu menționarea cheltuielilor eligibile pentru finanțare din bugetul Uniunii.

(a)

să fie redactate pe formularul de cerere de finanțare (anexa 1 la Decizia Biroului);

(b)

să fie semnate obligatoriu de solicitant sau de reprezentantul împuternicit al acestuia;

(c)

să fie depuse într-un plic sigilat, introdus la rândul său într-un alt plic sigilat. Pe plicul interior se menționează, pe lângă departamentul căruia îi este adresat, conform indicației din cererea de oferte, următorul text:

„CALL FOR PROPOSALS — 2012 GRANTS TO POLITICAL PARTIES AT EUROPEAN LEVEL

NOT TO BE OPENED BY THE MAIL SERVICE OR BY ANY OTHER UNAUTHORISED PERSON”

Dacă se utilizează plicuri autocolante, acestea trebuie sigilate cu bandă adezivă, iar expeditorul trebuie să semneze peste bandă. Semnătura expeditorului trebuie să includă, pe lângă semnătura sa olografă, și ștampila organizației sale;

Plicul exterior trebuie să indice adresa expeditorului, precum și a destinatarului, astfel:

Pe plicul interior trebuie menționată următoarea adresă:

(d)

să fie expediate cel târziu la data-limită stabilită în cererea de oferte, fie prin scrisoare recomandată, ștampila poștei dovedind data expedierii, fie printr-un serviciu de curierat, după cum rezultă din chitanța de depunere.

(a)

înaintarea cererii către Parlamentul European (până la 30 septembrie 2011);

(b)

evaluarea și selecția de către departamentele Parlamentului European. Doar cererile considerate admisibile vor fi examinate pe baza criteriilor de eligibilitate, excludere și selecție prevăzute în cererea de oferte;

(c)

adoptarea deciziei de acordare a finanțării de către Biroul Parlamentului European (în principiu, nu mai târziu de 1 ianuarie 2012, astfel cum este prevăzut la articolul 4 din Decizia Biroului) și notificarea solicitanților;

(d)

plata în avans a 80 % din cuantum (în termen de 15 zile de la semnarea deciziei de acordare a finanțării).

(a)

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003;

(b)

Decizia Biroului;

(c)

Formularul de cerere de finanțare (anexa 1 la Decizia Biroului).

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/31

(a)

să fie afiliată unuia dintre partidele politice la nivel european recunoscute în conformitate cu prezentul regulament, conform atestării partidului respectiv;

(b)

să aibă personalitate juridică în statul membru în care își are sediul; această personalitate juridică este separată de personalitatea juridică a partidului politic la nivel european la care este afiliată;

(c)

să respecte, în special în programul său și în cadrul activităților sale, principiile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, și anume principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și principiul statului de drept;

(d)

să nu aibă scopuri lucrative;

(e)

componența organului său de conducere să fie echilibrată din punct de vedere geografic.

(a)

15 % se repartizează în părți egale;

(b)

85 % se repartizează între fundațiile care sunt afiliate la asemenea partide politice la nivel european care au membri aleși în Parlamentul European, proporțional cu numărul de membri aleși.

(a)

scrisoarea de înaintare originală în care se menționează valoarea subvenției solicitate;

(b)

formularul din anexa 1 la Decizia Biroului Parlamentului European din 29 martie 2004, completat și semnat corespunzător (inclusiv declarația scrisă pe propria răspundere);

(c)

statutul solicitantului;

(d)

certificat de înregistrare oficial;

(e)

o dovadă recentă a existenței solicitantului;

(f)

lista directorilor/membrilor Consiliului de administrație (nume și prenume, cetățenie, titluri sau funcții în cadrul organismului solicitant);

(g)

programul solicitantului;

(h)

situația financiară completă pentru 2010, certificată de un organism de audit extern (5);

(i)

bugetul provizoriu de funcționare pentru perioada în cauză (1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012), cu menționarea cheltuielilor eligibile pentru finanțare din bugetul comunitar;

(j)

documente care certifică faptul că solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2004/2003.

(a)

să fie redactate pe formularul de cerere de finanțare (anexa 1 la Decizia Biroului);

(b)

să fie semnate obligatoriu de solicitant sau de reprezentantul împuternicit al acestuia;

(c)

să fie depuse într-un plic sigilat, introdus la rândul său într-un alt plic sigilat. Pe plicul interior se menționează, pe lângă departamentul căruia îi este adresat, conform indicației din cererea de propuneri, următorul text:

„CALL FOR PROPOSALS — 2012 GRANTS TO POLITICAL FOUNDATIONS AT EUROPEAN LEVEL

NOT TO BE OPENED BY THE MAIL SERVICE OR BY ANY OTHER UNAUTHORISED PERSON”

Dacă se utilizează plicuri autocolante, acestea trebuie sigilate cu bandă adezivă, iar expeditorul trebuie să semneze peste bandă. Semnătura expeditorului trebuie să includă, pe lângă semnătura sa olografă, și ștampila organizației sale;

Plicul exterior trebuie să indice adresa expeditorului, precum și a destinatarului, astfel:

Pe plicul interior trebuie menționată următoarea adresă:

(d)

să fie expediate cel târziu la data-limită stabilită în cererea de propuneri, fie prin scrisoare recomandată, ștampila poștei dovedind data expedierii, fie printr-un serviciu de curierat, după cum rezultă din chitanța de depunere.

(a)

înaintarea cererii către Parlamentul European (până la 30 septembrie 2011);

(b)

evaluarea și selecția de către departamentele Parlamentului European. Doar cererile considerate admisibile vor fi examinate pe baza criteriilor de eligibilitate, excludere și selecție prevăzute în cererea de propuneri;

(c)

adoptarea deciziei de acordare a finanțării de către Biroul Parlamentului European (în principiu, nu mai târziu de 1 ianuarie 2012, astfel cum este prevăzut la articolul 4 din Decizia Biroului) și notificarea solicitanților;

(d)

plata în avans a 80 % din cuantum (în termen de 15 zile de la adoptarea deciziei de acordare a finanțării).

(a)

Regulamentul (CE) nr. 2004/2003;

(b)

Decizia Biroului;

(c)

Formularul de cerere de finanțare (anexa 1 la Decizia Biroului).

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/36

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/37

1.

La data de 17 iunie 2011, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea Covéa, Société de Groupe d’Assurance Mutuelle — S.G.A.M. („Covéa”, Franța) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, prin intermediul întreprinderilor MMA IARD Assurances Mutuelles, MMA VIE Assurances Mutuelles, MAAF Assurances și Assurances Mutuelles de France (societăți care fac toate parte din grupul Covéa), controlul unic asupra întregii întreprinderi Bipiemme Vita SpA („Bipiemme”, Italia), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6259 – Covéa/Bipiemme Vita, la următoarea adresă:

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/38

1.

La data de 23 iunie 2011, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 și ca urmare a unei cereri motivate efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderea KKR & Co. L.P. („KKR”, SUA) dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Capsugel („Capsugel”, SUA), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea nu se ia o decizie finală în această privință.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6231 – KKR/Capsugel, la următoarea adresă:

30.6.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 190/39