INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/2

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgerichts (Germania) la 23 noiembrie 2010 — Deutsches Weintor eG/Land Rheinland-Pfalz

(Cauza C-544/10)

2011/C 72/03

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgerichts

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Deutsches Weintor eG

Pârât: Land Rheinland-Pfalz

Întrebările preliminare

Pentru ca o mențiune să se raporteze la sănătate în sensul articolului 4 alineatul (3) prima teză coroborat cu articolul 2 alineatul (2) punctul 5 sau al articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare (1), astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (UE) nr. 116/2010 al Comisiei din 9 februarie 2010 (2) este necesară existența unui efect pozitiv nutrițional sau fiziologic care urmărește îmbunătățirea durabilă a stării organismului sau este suficient un efect temporar, limitat în special la perioada de ingerare și de digerare produsului alimentar?

În cazul în care chiar și invocarea unui efect pozitiv temporar poate constitui o raportare la sănătate:

Pentru a afirma că un asemenea efect se datorează absenței sau conținutului redus al unei substanțe în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (a) și al considerentului (15) din regulament este suficient ca mențiunea să specifice numai faptul că efectul produs, în general, de alimentele de acest tip și care este adesea perceput ca fiind negativ este redus în acest caz concret?

În cazul unui răspuns afirmativ la doua întrebare:

Este compatibil cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană astfel cum a fost modificat la 13 decembrie 2007, coroborat cu articolul 15 alineatul (1) (libertatea de alegere a ocupației) și articolul 16 (libertatea de a desfășura o activitate comercială) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene astfel cum a fost modificată la 12 decembrie 2007 (3) să i se interzică fără excepție unui producător sau unui comerciant de vinuri să facă publicitate utilizând o mențiune de sănătate precum cea în cauză în prezenta speță, dacă mențiunea respectivă este corectă?

(1) JO L 404 p. 9, Ediție specială, 15/vol. 18, p. 244

(2) JO L 37 p. 16

(3) JO C 303, p. 1

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/3

Recurs introdus la 26 noiembrie 2010 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 9 septembrie 2010 în cauza T-300/07, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană

(Cauza C-560/10 P)

2011/C 72/04

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (reprezentanți: N. Korogiannakis, M. Dermitzakis, Attorneys at Law)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

—	Anularea hotărârii Tribunalului;

—

anularea Deciziei Comisiei (DG „Întreprinderi și industrie”) de respingere a ofertei prezentate de reclamantă în cadrul cererii de ofertă ENTR/05/78, pentru lotul nr. 1 (lucrări editoriale și traducere) privind gestionarea și întreținerea portalului „Europa ta” privind (JO 2006/S 143-153057), și de atribuire a acestui contract altui ofertant;

—	trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să examineze aspectele rămase fără răspuns în cadrul celor două loturi, precum și cererea de despăgubire, care nu a fost încă examinată de Tribunal;

—	obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în ceea ce privește cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii inițiale, chiar și în ipoteza respingerii prezentului recurs, precum și a cheltuielilor efectuate în cadrul prezentului recurs, în ipoteza în care va fi admis.

Motivele și principalele argumente

Recurenta susține că în hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept și a interpretat în mod eronat articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul financiar (1), precum și articolul 149 din modalitățile de executare atunci când a stabilit că, din moment ce oferta recurentei nu a atins pragul de 70 %, Comisia a omis în mod întemeiat să îi comunice meritele ofertei făcute de ofertantul selecționat. În plus, recurenta consideră că hotărârea nu este suficient de motivată, întrucât Tribunalul nu a analizat în mod aprofundat și individual motivul întemeiat pe încălcarea principiului transparenței și egalității de tratament.

(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/3

Recurs introdus la 26 noiembrie 2010 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 9 septembrie 2010 în cauza T-387/08, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană

(Cauza C-561/10 P)

2011/C 72/05

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (reprezentanți: N. Korogiannakis, M. Dermitzakis, Attorneys at Law)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții

—	Anularea hotărârii Tribunalului;

—	anularea Deciziei OPOCE (Oficiul pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene) de respingere a ofertei recurentei și de atribuire a contractului unui alt ofertant și acordarea de despăgubiri;

—	trimiterea cauzei la Tribunal pentru ca acesta să examineze celelalte aspecte rămase în discuție în cele două loturi, inclusiv cererea de despăgubiri, care nu a fost examinată încă de Tribunal;

—	obligarea OPOCE la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate cu ocazia procedurii inițiale, chiar și în cazul în care prezentul recurs este respins, precum și a celor aferente prezentului recurs, în cazul în care recursul este admis.

Motivele și principalele argumente

Reurenta invocă faptul că, în hotărârea atacată, Tribunalul, a comis o eroare de drept și a interpretat eronat articolul 100 alineatul (2) din regulamentul financiar (1), precum și articolul 149 din normele de aplicare, atunci când a admis că, întrucât oferta recurentei nu atinsese pragul de 70 %, Comisia omisese în mod întemeiat să îi comunice recurentei avantajele relative ale ofertantului câștigător. În plus, recurenta susține că hotărârea este insuficient motivată întrucât Tribunalul nu a examinat aprofundat și separat motivul întemeiat pe încălcarea principiului transparenței și egalității de tratament.

Recurenta susține, în plus, că Tribunalul și-a încălcat obligația de motivare întrucât, deși a recunoscut că în privința a numeroase subcriterii comentariile cuprinse în decizia atacată erau vagi și generale și nu explicau notele acordate ofertei recurentei și că decizia atacată era viciată de o motivare insuficientă cu privire la subcriteriile specifice de atribuire, acesta a concluzionat că „motivarea referitoare la multe alte criterii și subcriterii de atribuire [era] suficientă”. În plus, Tribunalul ar fi comis o eroare în interpretarea obligației sale de motivare atunci când a considerat că mai multe dintre comentariile comisiei de evaluare erau suficiente pentru îndeplinirea obligației de motivare și nu a examinat separat și aprofundat argumentele recurentei în privința încălcării principiului transparenței și tratamentului egal.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/4

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgericht la 2 decembrie 2010 — Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung/Pfeifer & Langen Kommanditgesellschaft

(Cauza C-564/10)

2011/C 72/06

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din acțiunea principală

Recurent: Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung

Intimată: Pfeifer & Langen Kommanditgesellschaft

Întrebările preliminare

1.	Articolul 3 din regulament (1) se aplică și prescripției creanțelor din dobânzi datorate în temeiul legislației naționale pe lângă restituirea avantajului obținut în mod nejustificat ca urmare a unei abateri?

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 1:

În comparația termenelor de prescripție prevăzută de articolul 3 alineatul (3) din regulament trebuie inclusă doar durata termenului de prescripție sau trebuie luate în calcul și dispozițiile naționale care amână începerea curgerii termenului până la finele anului calendaristic în care ia naștere creanța (în speță: din dobânzi), fără a mai fi necesare alte circumstanțe?

Termenul de prescripție începe să curgă și în cazul creanțelor din dobânzi din momentul săvârșirii abaterii, respectiv din momentul încetării săvârșirii abaterii continue sau repetate, chiar dacă creanțele din dobânzi privesc numai intervale de timp ulterioare și, din acest motiv, iau naștere abia ulterior? În cazul unor abateri continue sau repetate, începutul curgerii termenului de prescripție se amână prin aplicarea articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din regulament și în ceea ce privește creanțele din dobânzi până la momentul încetării săvârșirii abaterii?

4.	Când se încheie efectul de întrerupere a termenului al unei decizii a autorității competente, în temeiul articolului 3 alineatul (1) paragraful 3 teza a doua din regulament, prin care se stabilește în principiu creanța (în speță: din dobânzi) în litigiu?

(1) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/4

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunal administratif de Saint-Denis de la Réunion (Franța) la 8 decembrie 2010 — Clément Amedee/Garde des sceaux, Ministre de la justice et des libertés, Ministre du budget, des comptes publics, de la fonction publique et de la réforme de l'État

(Cauza C-572/10)

2011/C 72/07

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal administratif de Saint-Denis de la Réunion.

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Clément Amedee

Pârâți: Garde des sceaux, Ministre de la justice et des libertés, Ministre du budget, des comptes publics, de la fonction publique et de la réforme de l'État

Întrebările preliminare

Metoda instituită prin dispozițiile articolului L.12 b) din code des pensions civiles et militaires de retraite, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile articolului 48 din Legea din 21 august 2003, și prin dispozițiile articolului R.13 din același cod, astfel cum au fost modificate prin dispozițiile articolului 6 din Decretul din 26 decembrie 2003, poate fi considerată ca operând o discriminare indirectă, în sensul articolului 157 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru părinții unor copii biologici, având în vedere proporția bărbaților care pot îndeplini condiția de întrerupere a activității lor pentru o perioadă continuă de cel puțin două luni și aceasta în special ca urmare a absenței unui cadru legal care să le permită îndeplinirea acestei condiții în cadrul unui concediu remunerat?

2.	În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, discriminarea indirectă astfel instituită poate fi legitimată prin prevederile articolului 6 alineatul (3) din acordul anexat la Protocolul nr. 14 privind politica socială?

3.	În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, dispozițiile Directivei nr. 79/7/CEE (1) se opun menținerii dispozițiilor articolelor L.12 b) și R.13 din code des pensions civiles et militaires de retraite?

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare și al unui răspuns negativ la a doua și la a treia întrebare, constatarea neconformității dispozițiilor articolelor menționate trebuie să fie limitată exclusiv la discriminarea pe care acestea o implică sau are drept consecință imposibilitatea funcționarilor de ambele sexe de a pretinde aplicarea acestora?

(1) Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/5

Acțiune introdusă la 9 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania

(Cauza C-574/10)

2011/C 72/08

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Wilms și C. Zadra, agenți)

Pârâtă: Republica Federală Germania

Concluziile reclamantei

—

Declararea faptului că, prin atribuirea de către administrația municipală din Niedernhausen a unui contract de achiziții publice de servicii de arhitectură privind renovarea Autalhalle fără lansarea unei proceduri de cerere de ofertă europene, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 2, 9 și 20 coroborate cu articolele 23-55 din Directiva 2004/18/CE (1);

—	obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acțiune are ca obiect contractele de servicii cu titlu oneros privind servicii de arhitectură, pe care comuna Niedernhausen în calitate de autoritate contractantă le-a încheiat cu un birou de inginerie. Deși toate serviciile de arhitectură în cauză se referă la un proiect de lucrări unic, renovarea unei clădiri comunale (Autalhalle), acestea au fost atribuite separat, ca servicii de proiectare pentru diferitele părți ale clădirii, aceluiași birou de inginerie, fără a se recurge la o cerere de ofertă europeană. Prin urmare, și valorile contractelor au fost determinate separat, pentru fiecare dintre acestea.

Contractele de arhitectură în cauză sunt contracte cu titlu oneros, având ca obiect prestarea de servicii în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2004/18/CE. Serviciile de arhitectură sunt servicii prioritare în conformitate cu anexa II A categoria 12 din directivă.

Comisia consideră că serviciile de proiectare în cauză constituie un contract unic, a cărui divizare în mai multe contracte distincte nu este justificată de niciun motiv obiectiv. Serviciile în cauză reprezintă servicii parțiale care se înscriu în renovarea unei clădiri unice, renovare care a fost concepută, aprobată și realizată ca proiect global. Serviciile aveau acest obiectiv unic și erau strâns legate din punct de vedere geografic, economic și funcțional. Așadar, valoarea contractului ar fi trebuit să fie determinată pe baza valorii totale a serviciilor de arhitectură furnizate în cadrul renovării. În speță, valoarea contractului ar fi depășit, așadar, pragul prevăzut la articolul 7 litera (b) din Directiva 2004/18/CE și contractul de arhitectură ar fi trebuit să facă obiectul unei cereri de ofertă europene.

În cazul renovării structurale a Autalhalle ar fi vorba despre un contract unic de lucrări în sensul dreptului european al achizițiilor publice. Aceasta ar reprezenta un indiciu serios că activitatea de proiectare corespunzătoare ar trebui considerată un contract unic. Atunci când servicii de arhitectură depind de un contract de lucrări unic, ca în speță, și când conținutul lor este determinat de obiectul contractului de lucrări, nu există niciun motiv logic să se aleagă un alt mod de calcul. În acest caz, serviciile de arhitectură sunt într-o anumită măsură accesorii lucrărilor. În opinia Comisiei, nu există un motiv pentru care o lucrare unică ar necesita un serviciu de arhitectură care nu este unic.

Curtea consideră funcția economică și tehnică unică a diferitelor elemente care compun un contract drept un indiciu al existenței unui contract unic. Deși este adevărat că criteriul abordării funcționale citat anterior a fost dezvoltat pentru achizițiile publice de lucrări, totuși Comisia consideră că se aplică și achizițiilor publice de servicii. Criteriul unității tehnice și economice a serviciilor de proiectare pentru diferitele părți ale clădirii este îndeplinit în speță, dat fiind că este vorba despre renovarea unei singure clădiri.

O divizare relativ arbitrară a contractului ar contraveni de asemenea efectului util al directivei. Astfel, în mod frecvent ea ar determina scăderea valorii contractului sub prag în mod artificial și ar determina restrângerea domeniului de aplicare al acestuia. În jurisprudența sa constantă, Curtea subliniază importanța directivelor privind achizițiile publice pentru libera circulație a serviciilor și pentru o concurență echitabilă la scara Uniunii. O „împărțire” arbitrară și nejustificată din punct de vedere tehnic a contractelor unice de servicii ar submina aceste obiective.

Cu atât mai mult, motivele bugetare aflate la originea unei divizări a contractului în mai multe faze de construcție nu pot justifica divizarea artificială a unei valori unice a contractului. Ar fi contrar scopului directivelor europene privind achizițiile publice să se considere că un proiect executat în mai multe etape din rațiuni pur bugetare reprezintă mai multe contracte autonome numai din acest motiv și să fie exclus astfel din domeniul de aplicare al directivei. Cu atât mai mult, articolul 9 alineatul (3) din directivă interzice o astfel de împărțire artificială a unui contract unic.

În concluzie, trebuie să se constate că respectivele contracte formează un contract unic, a cărui valoare depășea, în momentul atribuirii, valoarea pragului stabilit de directivă. Așadar, contractul de achiziții publice ar fi trebuit să facă obiectul unei cereri de ofertă europene și să fie atribuit potrivit procedurilor prevăzute de directivă. Întrucât nu aceasta a fost situația, pârâta a încălcat, prin urmare, Directiva 2004/18/CE.

(1) Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, 30.4.2004, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/6

Acțiune introdusă la 9 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Ungară

(Cauza C-575/10)

2011/C 72/09

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Kukovec și A. Sipos, agenți)

Pârâtă: Republica Ungară

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Republica Ungară nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 47 alineatul (2) și al articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE (1), precum și în temeiul articolului 54 alineatele (5) și (6) din Directiva 2004/17/CE (2), întrucât nu a garantat că, în procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice, operatorii economici pot, dacă este cazul, să pună în evidență capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre aceștia și respectivele entități;

—	obligarea Republicii Ungare la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Atât Directiva 2004/17, cât și Directiva 2004/18 acordă ofertanților, în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, posibilitatea de a pune în evidență, pentru a-și dovedi capacitatea și îndeplinirea criteriilor de selecție, capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre aceștia și respectivele entități.

Potrivit Comisiei, nu este conformă cu dispozițiile directivelor citate anterior o reglementare maghiară care, în cazul anumitor criterii de selecție determinate, permite ofertanților să utilizeze capacitățile altor entități care nu participă direct la executarea contractului numai dacă dețin o participație majoritară în aceste entități, ceea ce le permite să aibă o influență în cadrul acestora. În acest fel, în cazul entităților care nu participă ca subcontractante la executarea contractului, legislația națională atacată impune o condiție suplimentară pentru ca ofertantul să poată menționa capacitățile unor astfel de entități în cursul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice.

Dispozițiile directivelor sunt neechivoce: fără a impune ca entitățile care contribuie cu capacitățile lor să fie direct implicate în executarea contractului, directivele prevăd ca legislația națională să garanteze posibilitatea de a pune în evidență capacitățile entităților menționate, indiferent de natura juridică a relațiilor existente între ofertant și respectivele entități. Unica cerință este ca ofertantul să poată demonstra autorității contractante că va dispune în mod efectiv de mijloacele necesare pentru executarea contractului.

Totuși, legislația maghiară care face obiectul acțiunii limitează în această privință posibilitățile ofertanților, care, în practică, nu au decât opțiunea de a implica aceste entități în executarea contractului, ca subcontractante, cu excepția situației în care, de la început, dețin în astfel de entități o participație majoritară care le permite să exercite o influență determinantă asupra acestora.

Comisia afirmă că legislația națională în cauză nu poate fi justificată prin obiectivul de a împiedica practicile care urmăresc să eludeze normele privind achizițiile publice, întrucât un asemenea obiectiv nu poate fi invocat pentru a justifica o dispoziție contrară legislației Uniunii privind achizițiile publice care restrânge în mod disproporționat drepturile și obligațiile procedurale care rezultă din directive. Bineînțeles, statele membre au posibilitatea, în limitele impuse de directive, să decidă forma în care ofertanții trebuie să dovedească faptul că dispun efectiv de capacitățile altor entități, dar trebuie să facă acest lucru fără discriminare din cauza naturii juridice a relațiilor cu astfel de entități.

Comisia respinge teza Republicii Ungare potrivit căreia o entitate care nu participă la executarea contractului nu poate dovedi faptul că îndeplinește criteriile minime de selecție constând în posibilitatea de a pune efectiv la dispoziție mijloacele necesare la momentul executării contractului. În această privință, Comisia subliniază că alineatul (3) al articolului 48 din Directiva 2004/18/CE prevede în mod expres că ofertantul poate pune în evidență capacitățile altor entități „prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens”. De aici rezultă faptul că o entitate care contribuie cu capacitățile sale poate dovedi că deține mijloacele pe care va trebui să le pună la dispoziție la momentul executării contractului, fără a fi necesar să participe în mod direct la executarea contractului.

Comisia arată, în ultimul rând, că legislația națională în discuție poate produce efecte discriminatorii față de ofertanții străini. Deși legislația maghiară pertinentă se aplică tuturor ofertanților, în fapt limitează posibilitățile de a participa la procedurile de achiziții publice în particular în cazul ofertanților străini, întrucât, în general, aceștia nu dispun, în locul de executare a contractului, de toate mijloacele necesare pentru aceasta, astfel încât, în procedurile de achiziții publice, sunt obligați să recurgă, mai frecvent decât ofertanții maghiari, la capacitățile unor operatori economici locali independenți de aceștia.

(2) Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/7

Acțiune introdusă la 10 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei

(Cauza C-577/10)

2011/C 72/10

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: E. Traversa și C. Vrignon, agenți)

Pârât: Regatul Belgiei

Concluziile reclamantei

—

Constatarea că, prin adoptarea articolului 137 punctul 8, a articolului 138 a treia liniuță, a articolului 153 și a articolului 157 punctul 3 din Legea-program (I) din 27 decembrie 2006 (1), în versiunea sa în vigoare de la 1 aprilie 2007, Regatul Belgiei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor articolului 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

—	obligarea Regatului Belgiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentei acțiuni, Comisia susține că reglementarea națională prin care se impune o obligație de declarație prealabilă prestatorilor de servicii independenți stabiliți în alte state membre (declarația „Limosa”), care doresc să presteze servicii în Belgia cu titlu temporar, constituie o piedică în calea liberei prestații a serviciilor.

Comisia arată, în primul rând, că dispozițiile contestate constituie o restricție cu caracter discriminatoriu în măsura în care, pe de o parte, acestea impun formalități administrative adiționale care nu sunt de neglijat și sunt disuasive pentru prestatorii de servicii independenți vizați și, pe de altă parte, instituie un sistem de control care privește numai prestatorii stabiliți într-un alt stat membru, fără ca această diferență de tratament să fie justificată de motive obiective.

În al doilea rând, reclamanta susține faptul că această restricție privind libera prestare a serviciilor, chiar și în ipoteza în care nu ar fi discriminatorie, nu este justificată în raport cu obiectivele de interes general, nici în raport cu menținerea echilibrului financiar al sistemului de securitate socială, nici în raport cu prevenirea fraudei și nici în raport cu protecția lucrătorilor.

(1) Monitorul Oficial belgian din 28 decembrie 2006, p. 75178.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/8

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Amtsgericht Köln (Germania) la 13 decembrie 2010 — Emeka Nelson, Bill Chinazo Nelson, Brian Cheimezie Nelson împotriva Deutsche Lufthansa AG

(Cauza C-581/10)

2011/C 72/14

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Köln

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Emeka Nelson, Bill Chinazo Nelson, Brian Cheimezie Nelson

Pârâtă: Deutsche Lufthansa AG

Întrebările preliminare

1.	Dreptul la compensație reglementat la articolul 7 din regulament (1) reprezintă un drept la despăgubiri necompensatorii în sensul articolului 29 a doua teză din Convenția de la Montreal pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional din 28 mai 1999?

Care este raportul dintre dreptul la compensație întemeiat pe articolul 7 din regulament de care se poate prevala, în aplicarea Hotărârii Curții de Justiție din 19 noiembrie 2009 (C-402/07), pasagerul care ajunge la destinația finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută inițial, pe de o parte, și dreptul la despăgubiri pentru întârziere reglementată la articolul 19 din Convenția de la Montreal, ținând seama de excepțiile prevăzute la articolul 29 a doua teză din Convenția de la Montreal, pe de altă parte?

Cum se poate concilia criteriul de interpretare pe care se întemeiază Hotărârea Curții din 19 noiembrie 2009 (C-402/07), care permite o extindere a dreptului la compensație prevăzut la articolul 7 din regulament și la cazurile referitoare la întârziere, și criteriul de interpretare a aceluiași regulament utilizat de Curtea de Justiție în Hotărârea din 10 ianuarie 2006 (C-344/04)?

(1) Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 46, p. 1, Ediție specială, 7/vol. 12, p. 218)

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/9

Recurs introdus la 13 decembrie 2010 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană

(Cauza C-584/10 P)

2011/C 72/15

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Hetsch, S. Boelaert, E. Paasivirta și M. Konstantinidis, agenți)

Celelalte părți în proces: Yassin Abdullah Kadi, Consiliul Uniunii Europene, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Concluziile recurentei

—	Anularea în totalitate a hotărârii atacate;

—	respingerea ca neîntemeiată a cererii domnului Yassin Abdullah Kadi de anulare a Regulamentului nr. 1190/2008 (1) al Comisiei în măsura în care îl vizează pe acesta;

—	obligarea domnului Yassin Abdullah Kadi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisie în cadrul prezentului recurs și al procedurii desfășurate în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Potrivit Comisiei, constatările Tribunalului sunt afectate de erori de drept, întrucât sunt întemeiate pe un nivel al controlului jurisdicțional eronat din punct de vedere juridic.Motivele invocate de Comisie sunt următoarele:

1. Motive referitoare la constatările Tribunalului privind nivelul controlului jurisdicțional aplicabil: Comisia arată că nivelul controlului jurisdicțional reținut de Tribunal este eronat din punct de vedere juridic întrucât Curtea nu a stabilit nivelul exact al controlului jurisdicțional aplicabil în această cauză și întrucât nivelul controlului jurisdicțional specific reținut de Tribunal nu poate fi aplicabil Uniunii Europene (partea 4.3).

2. Motive referitoare la constatările Tribunalului privind încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, precum și încălcarea principiului proporționalității:: Comisia susține că s-a considerat în mod eronat de către Tribunal că procedurile puse în aplicare de Comisie nu îndeplineau cerințele aplicabile în materia drepturilor fundamentale pentru acest tip de sistem de măsuri restrictive, că s-a respins în mod nejustificat de Tribunal argumentul Comisiei privind procedura națională inițiată de domnul Kadi în Statele Unite și s au respins în mod eronat de Tribunal argumentele Comisiei privind procedurile de revizuire administrativă și de reexaminare stabilite în temeiul Rezoluțiilor 1822(2008) și 1904(2009) ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite – inclusiv procedura privind punctul central și Oficiul Ombudsmanului.

(1) JO L 322, p. 25.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/9

Recurs introdus la 16 decembrie 2010 de Consiliul Uniunii Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană

(Cauza C-593/10 P)

2011/C 72/16

Limba de procedură: engleză

Părțile

Recurent: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bishop, E. Finnegan și R. Szostak, agenți)

Celelalte părți în proces: Yassin Abdullah Kadi, Comisia Europeană, Republica Franceză, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Concluziile recurentului

—	Anularea Hotărârii pronunțate de Tribunal în cauza T-85/09;

—	respingerea ca nefondată a cererii intimatului având ca obiect anularea Regulamentului 1190/2008 al Comisiei (1) în măsura în care îl vizează pe acesta;

—	obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procedurilor desfășurate în fața Tribunalului și a Curții de Justiție.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul prezentului recurs, Consiliul urmărește să conteste mai multe aprecieri ale Tribunalului. Consiliul arată că:

—	Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că regulamentul atacat nu beneficiază de imunitate de jurisdicție;

Cu titlu subsidiar, Consiliul arată că:

—

Tribunalul a interpretat și a aplicat jurisprudența Curții de Justiție în mod eronat, atunci când a considerat că se impune efectuarea unui control „complet și riguros” și când a solicitat transmiterea probelor pe care se întemeiază decizia către persoana sau către entitatea desemnată, precum și către instanțele Uniunii, în scopul de a asigura respectarea dreptului la apărare al acestei persoane sau al acestei entități și

—	Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când nu a ținut seama în mod adecvat de crearea Oficiului Ombudsmanului prin Rezoluția 1904(2009) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

(1) JO L 322, p. 25.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/10

Recurs introdus la 16 decembrie 2010 de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană

(Cauza C-595/10 P)

2011/C 72/17

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: E. Jenkinson, Agent, D. Beard și M. Wood, Barristers)

Celelalte părți în proces: Yassin Abdullah Kadi, Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Republica Franceză

Concluziile recurentului

—	Anularea în totalitate a Hotărârii Tribunalului pronunțate în cauza T-85/09;

—	respingerea cererii domnului Yassin Abdullah Kadi de anulare a Regulamentului 881/2002 (1) în măsura în care îl vizează pe acesta;

—	obligarea domnului Yassin Abdullah Kadi la plata cheltuielilor de judecată ale Regatului Unit în procedura defășurată la Curte;

Motivele și principalele argumente

Concluzia Tribunalului potrivit căreia controlul jurisdicțional complet este adecvat pentru măsurile UE prin care se implementează cu exactitate rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite este contrară tratatelor Uniunii Europene și jurisprudenței instanțelor UE. Concluzia amintită este în contradicție directă cu istoria și cu scopul UE și, în special, cu dezvoltarea competenței în domeniul politicii externe și de securitate comună.

Carta ONU impune respectarea de către statele membre ONU a obligațiilor prevăzute de aceasta. Aceste obligații prevalează asupra obligațiilor care pot apărea din orice altă convenție internațională. Astfel de obligații le includ pe cele impuse în temeiul rezoluțiilor Consiliului de Securitate prin care se urmărește combaterea terorismului internațional.

Având în vedere, în special, articolul 3 alineatul (5) TUE și articolul 21 TUE, precum și articolul 351 TFUE, obligațiile statelor membre UE în sensul respectării deciziilor Consiliului de Securitate prevalează asupra oricăror obligații care decurg din tratatele Uniunii Europene.

Carta ONU și deciziile Consiliului de Securitate al ONU adoptate în temeiul acesteia trebuie considerate obligatorii pentru UE.

Nu este consecventă cu efectul obligatoriu al deciziilor Consiliului de Securitate al ONU efectuarea de către o instanță a Uniunii a unui control jurisdicțional complet al măsurilor UE prin care se urmărește implementarea deciziilor Consiliului de Securitate.

În măsura în care un control al unor măsuri adoptate de UE și prin care se implementează cu exactitate rezoluțiile Consiliului de Securitate ar fi adecvat, instanța Uniunii trebuie să interpreteze natura și scopul Cartei Națiunilor Unite și rolul Consiliului de Securitate ca organism principal însărcinat cu asigurarea păcii și a securității internaționale. Date fiind natura Consiliului de Securitate și rolul important pe care îl ocupă acesta, având în vedere crearea și funcționarea Oficiului Ombudsmanului și având în vedere motivele prezentate Comisiei și domnului Yassin Abdullah Kadi, nu este necesară anularea Regulamentului 881/2002 în măsura în care îl vizează pe domnul Yassin Abdullah Kadi.

(1) JO L 139, p. 9, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 189.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/11

Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză

(Cauza C-596/10)

2011/C 72/18

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Dintilhac și M. Afonso, agenți)

Pârâtă: Republica Franceză

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că, prin aplicarea unei cote reduse de TVA operațiunilor referitoare la ecvide și în special la cai, atunci când nu sunt destinate în mod normal a fi utilizate în prepararea produselor alimentare sau în producția agricolă, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 96-99 și ale anexei III la Directiva TVA (1);

—	obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia invocă două motive în susținerea acțiunii sale, întemeiate pe nerespectarea Directivei TVA de legislația națională care supune, pe de o parte, unei cote reduse de 5,5 % operațiuni care nu se încadrează în excepțiile prevăzute în anexa III la această directivă și, pe de altă parte, unei cote reduse de 2,10 % anumite operațiuni.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta subliniază că, în afara faptului că aplică o cotă redusă de TVA de 5,5 % operațiunilor care privesc ecvidele vii, fără a face distincție în funcție de utilizarea acestora, reglementarea franceză prevede și alte dispoziții care nu sunt conforme Directivei TVA și, în special, punctelor 1 și 11 din anexa III la această directivă.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia denunță practica administrativă a pârâtei, care constă în aplicarea unei cote de 2,10 % vânzărilor către persoane nesupuse la plata TVA de animale vii care nu sunt destinate utilizării în măcelărie și mezelărie și, în special, cailor de curse, de competiție, de agrement și de manej.

(1) Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/11

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Najvyšší súd (Republica Slovacă) la 17 decembrie 2010 — SAG ELV Slovensko as, FELA Management AG, ASCOM (Schweiz) AG, Asseco Central Europe as, TESLA Stropokov as, Autostrade per l'Italia SpA, EFKON AG, Stalexport Autostrady SA/Úrad pre verejné obstarávanie

(Cauza C-599/10)

2011/C 72/19

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Najvyšší súd (Republica Slovacă)

Părțile din acțiunea principală

Reclamante: SAG ELV Slovensko as, FELA Management AG, ASCOM (Schweiz) AG, Asseco Central Europe as, TESLA Stropokov as, Autostrade per l'Italia SpA, EFKON AG, Stalexport Autostrady SA

Pârâtă: Úrad pre verejné obstarávanie

Intervenientă: Národná dialnicná spolocnost, a.s.

Întrebările preliminare

Este conformă cu Directiva 2004/18/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, în versiunea în vigoare în perioada relevantă în speță, interpretarea potrivit căreia, în temeiul articolului 51 coroborat cu articolul 2 din această directivă, ținând cont de principiile nediscriminării și transparenței la atribuirea contractelor de achiziții publice, autoritatea contractantă are obligația să ceară clarificări pe fond cu privire la ofertele prezentate, respectând dreptul procedural subiectiv al fiecărui ofertant de a fi invitat să completeze sau să clarifice certificatele și documentele prezentate în temeiul articolelor 45-50 din directiva menționată, în cazul în care o divergență sau o neînțelegere clară a ofertei participantului la procedura de atribuire poate duce la excluderea participantului de la aceasta din urmă?

Este conformă cu directiva [2004/18/CE], în versiunea în vigoare în perioada relevantă în speță, interpretarea potrivit căreia, în temeiul articolului 51 coroborat cu articolul 2 din această directivă, în virtutea principiilor nediscriminării și transparenței la atribuirea contractelor de achiziții publice, autoritatea contractantă nu are obligația că ceară clarificări pe fond cu privire la ofertă, în cazul în care consideră în mod întemeiat că nu sunt întrunite cerințele privind obiectul contractului?

Este conformă cu articolele 51 și 2 din directiva [2004/18/CE], în versiunea în vigoare în perioada relevantă în speță, o dispoziție de drept intern potrivit căreia comisia constituită pentru evaluarea ofertelor are posibilitatea de a solicita în scris ofertanților clarificări pe fond privind oferta?

Este conformă cu articolul 55 din directiva [2004/18/CE] procedura urmată de autoritatea contractantă potrivit căreia aceasta din urmă nu este obligată să ceară ofertanților clarificări pe fond în privința unui preț anormal de scăzut în condițiile în care, ținând cont de formularea cererii pe care autoritatea contractantă a adresat o reclamanților cu privire la prețul anormal de scăzut, aceștia au avut posibilitatea să definească suficient caracteristicile esențiale ale ofertei prezentate?

(1) JO L 113 din 30.4. 2004, p. 134, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/12

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Conseil d’État (Franța) la 22 decembrie 2010 — Association nationale d’assistance aux frontières pour les étrangers (Anafé)/Ministre de l’intérieur, de l’outre-mer, des collectivités territoriales et de l'immigration

(Cauza C-606/10)

2011/C 72/20

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d’État

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Association nationale d’assistance aux frontières pour les étrangers (Anafé)

Pârât: Ministre de l’intérieur, de l’outre-mer, des collectivités territoriales et de l’immigration

Întrebările preliminare

Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (1) se aplică în cazul întoarcerii unui resortisant al unei țări terțe pe teritoriul unui stat membru care i-a eliberat un permis temporar de ședere atunci când întoarcerea pe teritoriul acestuia nu presupune nici intrarea, nici tranzitul, nici șederea pe teritoriul celorlalte state membre?

2.	În ce condiții un stat membru poate elibera resortisanților țărilor terțe o „viză de întoarcere” în sensul articolului 5 alineatul (4) litera (a) din același regulament? În special, o astfel de viză poate limita intrarea numai la punctele de pe teritoriul național?

În măsura în care Regulamentul [(CE) nr. 562/2006] din 15 martie 2006 ar exclude orice posibilitate de a intra pe teritoriul statelor membre a resortisanților tărilor terțe care sunt numai titularii unui permis temporar de ședere eliberat în cursul examinării unei prime cereri pentru un permis de ședere sau a unei cereri de azil, contrar a ceea ce era permis de dispozițiile Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a acordului Schengen, în versiunea anterioară modificării acesteia prin regulament, principiile securității juridice și încrederii legitime impuneau necesitatea de a se prevedea măsuri tranzitorii pentru resortisanții țărilor terțe care au părăsit teritoriul statelor membre fiind numai titularii unui permis temporar de ședere eliberat în cursul examinării unei prime cereri pentru un permis de ședere sau a unei cereri de azil și doresc să revină pe teritoriul acestora după intrarea în vigoare a Regulamentului [(CE) nr. 562/2006] din 15 martie 2006?

(1) JO L 105, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 08, p. 5.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/12

Acțiune introdusă la 22 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-610/10)

2011/C 72/21

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Stromsky și C. Urraca Caviedes, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că prin neadoptarea tuturor măsurilor pentru executarea Hotărârii pronunțate de Curte la 2 iulie 2002 în cauza Comisia/Spania (C-499/99, Rec., p. I-603, denumită în continuare „hotărârea din 2002”) referitoare la încălcarea obligațiilor ce revin Regatului Spaniei în temeiul Deciziei 91/1/CEE a Comisiei din 20 decembrie 1989 privind ajutorul de stat acordat în Spania de către guvernul central și mai multe guverne autonome în favoarea MAGEFESA, producător de ustensile de bucătărie din oțel inoxidabil și mici aparate electrice (JO L 5, p. 18, denumită în continuare „Decizia 91/5”), Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei decizii;

—	obligarea Regatului Spaniei la plata către Comisie a unor penalități cominatorii în valoare de 131 136 de euro pe zi de întârziere în executarea hotărârii din 2002, de la pronunțarea hotărârii în această cauză și până la data executării hotărârii din 2002;

—	obligarea Regatului Spaniei la plata către Comisie a unei sume forfetare, al cărei cuantum rezultă din înmulțirea unui cuantum zilnic de 14 343 de euro cu numărul de zile cât durează încălcarea începând de la data pronunțării hotărârii din 2002 și până la data la care:

—	Regatul Spaniei recuperează ajutoarele declarate ilegale prin Decizia 91/1, în cazul în care Curtea constată că recuperarea a avut loc în mod efectiv înainte de pronunțarea hotărârii în această cauză;

—	se pronunță o hotărâre în această cauză în ipoteza în care hotărârea din 2002 nu va fi fost pe deplin executată anterior acestei date;

—	obligarea Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Măsurile adoptate de Regatul Spaniei nu au condus la executarea imediată nici a hotărârii din 2002, nici a Deciziei 91/1, și nici la recuperarea totală și imediată a ajutorului ilegal și incompatibil.

În temeiul unei jurisprudențe constante, singurul mijloc de apărare care ar putea fi invocat de către un stat împotriva unei acțiuni în neîndeplinirea obligațiilor este acela întemeiat pe o imposibilitate absolută de a executa corect decizia.

În speță, în cursul fazei de corespondență deosebit de lungi dintre serviciile Comisiei și autoritățile spaniole cu privire la măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a Deciziei 91/1, autoritățile spaniole nu au invocat imposibilitatea absolută de a executa această decizie, ci s-au mulțumit să evoce vagi dificultăți interne.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/13

Acțiune introdusă la 22 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria

(Cauza C-614/10)

2011/C 72/22

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Martenczuk și B.-R. Killmann, agenți)

Pârâtă: Republica Austria

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Republica Austria a încălcat obligațiile ce îi revin în temeiul articolului 28 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 95/46/CE întrucât, în situația juridică existentă în Austria referitoare la comisia pentru protecția datelor, instituită în calitate de autoritate de supraveghere în domeniul protecției datelor, nu sunt îndeplinite condițiile de independență deplină;

—	obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia consideră că nu este respectată independența comisiei pentru protecția datelor ce acționează în Austria în calitate de autoritate de supraveghere însărcinată cu respectarea dispozițiilor privind protecția juridică a datelor.

Din punct de vedere organizatoric, ar exista legături strânse între comisia pentru protecția datelor și cancelaria federală. Cancelaria federală ar exercita un control ierarhic asupra colaboratorilor comisiei pentru protecția datelor și ar asigura deopotrivă echipamentul material al acestora. În plus, conducerea comisiei pentru protecția datelor ar fi supusă controlului unui funcționar din administrația cancelariei federale care, în cadrul acestei activități, se supune instrucțiunilor date de aceasta și controlului ierarhic. O atare situație ar determina conflicte vădite de loialitate și de interese.

În raport cu comisia pentru protecția datelor, cancelarul federal care, în mod asemănător celorlalte instituții publice, se supune controlului exercitat de aceasta, ar avea un drept general de control și de informare. În acest fel, cancelarul federal ar avea posibilitatea să se informeze în orice moment și fără un motiv concret cu privire la toate activitățile desfășurate de conducerea comisiei pentru protecția datelor. În consecință, ar rezulta riscul ca acest drept să poată fi exercitat în scop de influență politică.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Korkein hallinto-oikeus (Suedia) la 23 decembrie 2010 — Insinööritoimisto InsTiimi Oy

(Cauza C-615/10)

2011/C 72/23

Limba de procedură: Finlandeza

Instanța de trimitere

Korkein hallinto-oikeus

Părțile din acțiunea principală

Recurentă: Insinööritoimisto InsTiimi Oy

Alte parte interesată: Puolustusvoimat

Întrebarea preliminară

Articolul 10 din Directiva 2004/18/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii se aplică, având în vedere articolul 346 alineatul (1) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și lista de arme, muniții și material de război adoptată prin decizia Consiliului din 15 aprilie 1958, unui contract de achiziții publice care, pe de altă parte, intră în domeniul de aplicare al directivei, în cazul în care, potrivit autorității contractante, obiectul contractului este destinat unor scopuri specific militare însă există și aplicații tehnice ale acestuia fundamental similare în domeniul civil?

(1) JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Haparanda tingsrätt (Suedia) la 27 decembrie 2010 — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson

(Cauza C-617/10)

2011/C 72/24

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Haparanda tingsrätt

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Åklagaren

Pârât: Hans Åkerberg Fransson

Întrebările preliminare

Potrivit legii suedeze, pentru ca o instanță națională să poată înlătura aplicarea unor dispoziții naționale în legătură cu care se poate presupune că încalcă principiul ne bis in idem prevăzut la articolul 4 din Protocolul adițional nr. 7 la CEDO și, prin urmare, se poate presupune că încalcă și articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 (denumită în continuare „Carta”), este necesar să se regăsească în acest sens un temei clar în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950 (CEDO) sau în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. O astfel de condiție impusă de dreptul național cu privire la înlăturarea aplicării dispozițiilor naționale este compatibilă cu dreptul Uniunii și în special cu principiile sale generale, incluzând supremația și efectul direct al dreptului Uniunii?

Admisibilitatea unei învinuiri pentru săvârșirea unor infracțiuni fiscale intră sub incidența principiului ne bis in idem consacrat prin articolul 4 din Protocolul adițional nr. 7 la CEDO și prin articolul 50 din Cartă dacă anterior învinuitului i s-a impus într-o procedură administrativă o anumită sancțiune financiară (taxă suplimentară) pentru săvârșirea aceleiași fapte de fals în declarații?

Răspunsul la întrebarea 2 este influențat de faptul că trebuie să existe o coordonare a acestor sancțiuni astfel încât instanțele ordinare să aibă posibilitatea să reducă pedeapsa aplicată în procesul penal deoarece învinuitului i-a mai fost impusă plata unei taxe suplimentare pentru săvârșirea aceleiași fapte de fals în declarații?

În cadrul domeniului de aplicare al principiului ne bis in idem menționat la întrebarea 2, este permis ca în anumite împrejurări să se aplice sancțiuni suplimentare în proceduri noi cu privire la același comportament care a fost examinat și care a condus la o decizie de impunere a unor sancțiuni împotriva unei persoane. În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2, condițiile privind aplicarea mai multor sancțiuni în proceduri distincte în temeiul principiului ne bis in idem sunt îndeplinite dacă în cadrul ultimei proceduri are loc o reexaminare a împrejurărilor cauzei, independentă de procedura anterioară?

Sistemul suedez care presupune impunerea unor taxe suplimentare și examinarea răspunderii pentru infracțiuni fiscale în cadrul unor proceduri distincte este întemeiat pe mai multe motive de interes general, care sunt descrise în mod mai detaliat în cele ce urmează. În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea 2, un sistem precum cel suedez este compatibil cu principiul ne bis in idem în cazul în care ar fi posibil să se instituie un sistem care nu ar intra sub incidența principiului ne bis in idem, fără a fi necesar să se abțină nici de la impunerea unor taxe suplimentare, nici de la pronunțarea unei decizii privind răspunderea pentru infracțiuni fiscale (dacă aceasta este aplicabilă) prin transferul competenței de impunere a unor taxe suplimentare de la Skatteverket și, după caz, de la instanțele administrative la instanțele ordinare, pentru ca taxele suplimentare să fie examinate împreună cu învinuirea de săvârșire a unor infracțiuni fiscale?

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/15

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Augstākās tiesas Senāts (Republica Lituania) la 29 decembrie 2010 — Trade Agency Ltd/Seramico Investments Ltd

(Cauza C-619/10)

2011/C 72/25

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākās tiesas Senāts

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Trade Agency Ltd

Pârâtă: Seramico Investments Ltd

Întrebările preliminare

În cazul în care o hotărâre a unei instanțe străine este însoțită de certificatul prevăzut la articolul 54 din Regulamentul nr. 44/2001, însă, cu toate acestea, pârâtul se opune susținând că nu i-a fost notificată acțiunea introdusă în statul membru de origine, instanța din statul membru de executare este competentă, în cadrul analizei unui motiv de refuz al recunoașterii prevăzut la articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001, să examineze ea însăși concordanța informațiilor din certificat cu dovezile? O competență atât de extinsă a instanței din statul membru de executare este conformă cu principiul încrederii reciproce în administrarea justiției prevăzut în considerentele (16) și (17) ale Regulamentului nr. 44/2001?

O hotărâre pronunțată în lipsă prin care se soluționează pe fond o cauză fără a se fi examinat nici obiectul cererii și nici motivele acesteia și care nu cuprinde niciun argument cu privire la motivarea pe fond a cererii, este conformă cu articolul 47 din Cartă și cu dreptul pârâtului la un proces echitabil prevăzut de dispoziția menționată?

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/15

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Kammarrätten i Stockholm — Migrationsöverdomstolen (Suedia) la 27 decembrie 2010 — Migrationsverket/Nurije Kastrati, Valdrina Kastrati, Valdrin Kastrati

(Cauza C-620/10)

2011/C 72/26

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Kammarrätten i Stockholm — Migrationsöverdomstolen

Părțile din acțiunea principală

Apelant: Migrationsverket

Intimați: Nurije Kastrati, Valdrina Kastrati, Valdrin Kastrati

Întrebările preliminare

Regulamentul nr. 343/2003 (1) trebuie interpretat, în lumina, inter alia, a dispozițiilor articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 343/2003 și/sau în lipsa unor dispoziții în acest regulament cu privire la încetarea responsabilității unui stat membru de a examina o cerere de azil în afara celor prevăzute la articolul 4 alineatul (5) al doilea paragraf și la articolul 16 alineatele (3) și (4), în sensul că retragerea unei cereri de azil nu afectează posibilitatea de a aplica regulamentul?

2.	Stadiul procedurii în care este retrasă cererea de azil prezintă relevanță pentru răspunsul la prima întrebare?

(1) Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe (JO L 50, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 06, p. 56)

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/15

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Administrativen sad Varna (Bulgaria) la 29 decembrie 2010 — АDSITS „Balkan and Sea prоperties”/Direktor na Direktsia „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” din Varna

(Cauza C-621/10)

2011/C 72/27

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen sad Varna

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: АDSITS „Balkan and Sea prоperties” (reprezentant: L. Daskalova și S. Lazarov, acocați)

Pârât: Direktor na Direktsia „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” din Varna

Întrebările preliminare

Articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) trebuie interpretat în sensul că, în cazul unor livrări între părți aflate în legătură, în măsura în care contraprestația este mai mare decât valoarea de piață, baza de impozitare este considerată valoarea de piață a tranzacției numai atunci când furnizorul nu are drept complet de deducere a TVA-ului aferent achiziționării și, respectiv, fabricării bunurilor care fac obiectul livrării?

Articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că, dacă furnizorul și a exercitat dreptul complet de deducere a TVA-ului aferent bunurilor și serviciilor care fac obiectul unor livrări ulterioare între părți aflate în legătură, la o valoare care depășește valoarea de piață, și acest drept de deducere nu a fost regularizat conform articolelor 173 177 din directivă, statul membru nu poate să prevadă măsuri potrivit cărora baza de impozitare o constituie exclusiv valoarea de piață?

3.	În articolul 80 alineatul (1) din Directiva 2006/112 sunt enumerate în mod exhaustiv cazurile care reprezintă condițiile în care statul membru poate să adopte măsuri conform cărora baza de impozitare aferentă livrărilor o constituie valoarea de piață a tranzacției?

4.	Este admisibilă o reglementare de drept național, precum articolul 27 alineatul 3 punctul 1 din Zakon za danak varhu dobavenata stoynost [Legea privind TVA], în alte cazuri decât cele enumerate la articolul 80 alineatul (1) literele (a)-(c) din Directiva 2006/112?

5.	Într-o situație precum cea în speță, dispoziția de la articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112 are efect direct și trebuie aplicată în mod direct de instanța națională?

(1) JO L 347 p. 1, Ediție specială 09/vol. 3, p. 7.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/16

Acțiune introdusă la 21 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză

(Cauza C-624/10)

2011/C 72/28

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentant: M. Afonso, agent)

Pârâtă: Republica Franceză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin prevederea în titlul IV al Instrucțiunii administrative nr. 105 din 23 iunie 2006 (3 A-9-06) a unei toleranțe administrative care derogă de la un regim de taxare inversă a TVA-ului și care implică, printre altele, desemnarea unui reprezentant fiscal de către vânzătorul sau prestatorul de servicii stabilit în afara Franței, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul Directivei TVA și, în special, al articolelor 168, 171, 193, 194, 204 și 214 din aceasta;

—	obligarea Republicii Franceze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin acțiunea formulată, Comisia arată că reglementarea franceză care derogă de la un regim de taxare inversă a TVA-ului este, din mai multe motive, contrară dreptului Uniunii Europene.

În primul rând, persoanele impozabile care doresc să beneficieze de mecanismul introdus prin titlul IV al Instrucțiunii administrative 3 A-9-06 sunt obligate să desemneze un reprezentant fiscal, ceea ce nu este conform articolului 204 din Directiva TVA. Acest articol permite statelor membre să impună o astfel de obligație numai în cazul în care nu există, cu statul de stabilire al persoanei impozabile, niciun instrument care să organizeze o asistență reciprocă în materie de impozite indirecte similară celei prevăzute în interiorul Uniunii.

În al doilea rând, toleranța administrativă este supusă și obligației vânzătorului de a se identifica în scopuri de TVA în Franța, ceea ce nu este conform articolului 214 alineatul (1) din Directiva TVA. Din această dispoziție reiese că obligația de identificare în scopuri de TVA nu privește persoanele impozabile care efectuează pe teritoriul unui stat membru în care nu sunt stabilite livrări de bunuri sau prestări de servicii supuse unui regim de taxare inversă de către client, în special în temeiul articolului 194 din Directiva TVA.

În al treilea și ultimul rând, mecanismul prevede imputarea TVA-ului deductibil al vânzătorului sau al prestatorului asupra TVA-ului colectat de unul sau mai mulți dintre clienții săi. Acest lucru nu este conform dispozițiilor articolelor 168 și 171 din Directiva TVA, în temeiul cărora compensarea între TVA-ul deductibil și TVA-ul colectat trebuie să se opereze la nivelul fiecărei persoane impozabile. Mai mult, un astfel de mecanism derogatoriu nu poate fi întemeiat pe articolul 11 din aceeași directivă.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/17

Recurs introdus la 29 decembrie 2010 de Alliance One International, Inc. și de Standard Commercial Tobacco Company, Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) pronunțate la 27 octombrie 2010 în cauza T-24/05, Alliance One International, Inc., Standard Commercial Tobacco Co., Inc., Trans-Continental Leaf Tobacco Corp. Ltd/Comisia Europeană

(Cauza C-628/10 P)

2011/C 72/29

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurente: Alliance One International, Inc., Standard Commercial Tobacco Company, Inc. (reprezentanți: M. Odriozola Alén, avocat, A. João Vide, avocat)

Celelalte părți în proces: Trans-Continental Leaf Tobacco Corp. Ltd, Comisia Europeană

Concluziile recurentelor

—

anularea Hotărârii Tribunalului din 27 octombrie 2010 din cauza T-24/05 în măsura în care respinge susținerile privind eroarea vădită de apreciere în aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (1), motivarea insuficientă și încălcarea principiului egalității de tratament atunci când a reținut răspunderea în solidar a Alliance One International, Inc., fostă Standard Commercial Corp., și a Standard Commercial Tobacco Co.;

—	anularea Deciziei Comisiei din 20 octombrie 2004 în cazul COMP/C.38.238/B.2 — Tutun brut Spania în măsura în care le vizează pe recurente și reducerea corespunzătoare a amenzii aplicate recurentelor și

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În primul rând, recurentele susțin că a avut loc o aplicare incorectă de către Comisie și de către Tribunal a articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul 1/2003 prin reținerea răspunderii SCC și a SCTC pentru încălcarea săvârșită de WWTE. În special, recurentele susțin că nu este suficientă dovedirea controlului în comun pentru a demonstra că acestea erau în măsură să exercite o influență determinantă asupra comportamentului WWTE în perioada anterioară lunii mai 1998. Oricare ar fi situația, chiar dacă era posibilă atribuirea răspunderii în acest mod, ambele societăți mamă care exercitau controlul comun trebuiau luate în considerare cu ocazia identificării entității economice unice. Alternativ, recurentele susțin că, prin motivarea insuficientă a atribuirii răspunderii în sarcina lor, Comisia și apoi Tribunalul au încălcat articolul 296 TFUE. În plus, pentru perioada ulterioară lunii mai 1998, hotărârea Tribunalului nu respectă drepturile recurentelor care decurg din principiile generale ale dreptului UE, drepturile cuprinse în CEDO și în Carta drepturilor fundamentale, care face parte acum din Tratatul de la Lisabona și, în consecință, din dreptul primar.

În al doilea rând, recurentele susțin că Tribunalul a încălcat articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, dreptul la apărare al reclamantelor și articolul 296 TFUE permițând Comisiei să formuleze un nou argument și să își modifice cererea în cadrul unui răspuns la o întrebare scrisă. În continuare, recurentele susțin că Tribunalul nu poate clarifica în cadrul hotărârii (așadar ex post facto) raționamentul aplicat în decizia Comisiei.

În cele din urmă, recurentele susțin că, prin tratamentul mai favorabil acordat altor întreprinderi, Tribunalul a încălcat principiul egalității de tratament prevăzut în articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale. Pe de o parte, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a definit metoda de atribuire a răspunderii, în special prin adoptarea unei metode care se bazează pe un temei dublu și care a fost folosită pentru a discrimina companiile în funcție de argumentele formulate în cauzele deduse judecății, dar, în rest, Tribunalul nu a stabilit niciun standard. Pe de altă parte, recurentele susțin că Tribunalul a aplicat metoda de atribuire a răspunderii în mod discriminatoriu, atât prin neaplicarea testului bazat pe un temei dublu în cazul Universal Corporation și al Universal Leaf, cât și prin neaplicarea în cazul SCC și al SCTC a metodei aplicate în cazul Universal Corporation și al Universal Leaf.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167)

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/18

Ordonanța președintelui Tribunalului din 24 ianuarie 2011 — Rubinetterie Teorema/Comisia

(Cauza T-370/10 R)

(Măsuri provizorii - Concurență - Decizie a Comisiei de aplicare a unei amenzi - Garanție bancară - Cerere de suspendare a executării - Prejudiciu financiar - Absența unor împrejurări excepționale - Lipsa urgenței)

2011/C 72/30

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Rubinetterie Teorema SpA (Flero, Italia) (reprezentanți: R. Cavani, M. di Muro și P. Preda, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Antoniadis, F. Castillo de la Torre și L. Malferrari, agenți)

Obiectul

Cerere de suspendare a executării Deciziei C(2010) 4185 final a Comisiei din 23 iunie 2010 privind o procedură de aplicare a articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.092 — Instalații sanitare pentru baie).

Dispozitivul

1.	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2.	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/18

Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Vivendi/Comisia

(Cauza T-567/10)

2011/C 72/31

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Vivendi (Paris, Franța) (reprezentanți: O. Fréget, J.-Y. Ollier și M. Struys, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	declararea admisibilității prezentei acțiuni;

—

anularea Deciziei Comisiei din 1 octombrie 2010 prin care aceasta a respins plângerea depusă de Vivendi la 2 martie 2009 (înregistrată cu nr. 2009/4267) și având ca obiect încălcarea de către Republica Franceză a Directivei 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice și, în consecință, a articolului 106 alineatul (1) TFUE, prin acordarea unui avantaj legislativ în domeniul stabilirii nivelului abonamentului telefonic;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura la Tribunal.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive de fond.

1.	Primul motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, întrucât Comisia s-a limitat la o examinare sumară a plângerii cu care a sesizat-o reclamanta.

Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în ceea ce privește aprecierea noțiunii de drepturi speciale sau exclusive în sensul Directivei 2007/77/CE (1) și al articolului 106 alineatul (3) TFUE.

—

Reclamanta susține că Comisia nu se poate abține de la a sancționa faptul că Republica Franceză ar fi acordat societății France Telecom un avantaj legislativ stabilind tariful abonamentului telefonic ca serviciu universal la un nivel care exclude orice ofertă de servicii concurentă celei a France Telecom referindu-se la faptul că niciun operator privat nu a prezentat vreo cerere având ca obiect eliminarea avantajului legislativ.

—	Reclamanta susține în subsidiar că ar fi fost formulate astfel de cereri.

Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept și pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește întinderea obligațiilor autorității naționale de reglementare ce decurg din directivele din materia comunicațiilor electronice, comportamentul statului membru neputând fi scuzat de caracterul incomplet sau imprecis al cadrului legislativ.

(1) Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice (JO L 249, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 132).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/19

Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Vivendi/Comisia

(Cauza T-568/10)

2011/C 72/32

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Vivendi (Paris, Franța) (reprezentanți: O. Fréget, J.-Y. Ollier și M. Struys, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	declararea admisibilității prezentei acțiuni;

—

anularea Deciziei Comisiei din 1 octombrie 2010 prin care aceasta a respins plângerea depusă de Vivendi la 2 martie 2009 (înregistrată cu nr. 2009/4267) având ca obiect încălcarea de către Republica Franceză a Directivei 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice și, în consecință, a articolului 106 alineatul (1) TFUE, prin acordarea unui avantaj legislativ constând în refuzul ARCEP de a-și utiliza competențele pentru a obliga operatorul istoric să retrocedeze operatorilor care solicită accesul la bucla locală sumele percepute ce depășesc costurile efective ale prestației care face obiectul reorientării costurilor;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura la Tribunal.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive de fond.

1.	Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept privind definiția unui „drept special” în sensul Directivei 2007/77/CE (1).

2.	Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației de supraveghere care îi revine potrivit articolului 106 alineatul (3) TFUE.

3.	Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept, în măsura în care Comisia ar fi considerat în mod greșit că obligația de a orienta anumite tarife către costuri nu ar proveni dintr-o directivă a Uniunii Europene, ci ar intra în cadrul răspunderii autorității naționale de reglementare.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept, întrucât Comisia a considerat că drepturile operatorilor privați nu ar fi încălcate, deoarece aceștia pot sesiza instanțele comerciale naționale pentru a obține rambursarea sumelor percepute în exces de France Télécom, în condițiile în care complexitatea unei asemenea cauze ar face imposibilă exercitarea deplină a dreptului la rambursare în fata acestor instanțe.

(1) Directiva 2002/77/CE a Comisiei din 16 septembrie 2002 privind concurența pe piețele de rețele și servicii de comunicații electronice (JO L 249, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 132).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/19

Acțiune introdusă la 21 decembrie 2010 — Comisia/Commune de Millau

(Cauza T-572/10)

2011/C 72/33

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: S. Petrova, agent, și E. Bouttier, avocat)

Pârâtă: Commune de Millau (Millau, Franța)

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	Să constate că pârâta Commune de Millau este obligată în solidar pentru angajamentele luate de Société d’économie mixte d’équipement de l’Aveyron (SEMEA), precum și pentru datoriile acesteia față de Comisia Europeană;

—	să oblige Commune de Millau, în solidar cu SEMEA, la plata către reclamantă a sumei de 41 012 euro cu titlu principal, precum și a dobânzilor scadente începând cu 10 martie 1992 sau, cu titlu subsidiar, începând cu 27 aprilie 1993;

—	să dispună capitalizarea dobânzilor;

—	să oblige Commune de Millau în solidar cu SEMEA la plata sumei de 5 000 de euro pentru opoziția abuzivă manifestată de SEMEA;

—	să oblige Commune de Millau în solidar cu SEMEA la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză;

—	să dispună conexarea prezentei cauze cu cauza T-168/10, Comisia/SEMEA.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente invocate de reclamantă sunt identice cu cele invocate în cadrul cauzei T-168/10, Comisia/SEMEA (1); în plus, Comisia invocă răspunderea solidară a Commune de Millau pentru rambursarea datoriei SEMEA, în măsura în care Commune de Millau ar fi preluat activul și pasivul SEMEA, inclusiv contractul încheiat între SEMEA și Comisie care constituie obiectul litigiului.

(1) JO 2010, C 161, p. 48.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/20

Acțiune introdusă la 29 decembrie 2010 — Just Music Fernsehbetrieb/OAPI — France Télécom (Jukebox)

(Cauza T-589/10)

2011/C 72/34

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Just Music Fernsehbetrieb GmbH (Landshut, Germania) (reprezentant: T. Kaus, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: France Télécom SA (Paris, Franța)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 14 octombrie 2010 pronunțate în cauza R 1408/2009-1;

—	să se dispună ca pârâtul să reformeze decizia diviziei de opoziție din 30 septembrie 2010 în cauza B 1304494 și să admită în totalitate cererea de înregistrare nr. 6163778;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată;

—	obligarea celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura căii de atac și în procedura de opoziție și

—	în subsidiar, suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive cu privire la cererea de decădere formulată de reclamantă la 21 decembrie 2010 la OAPI împotriva mărcii comunitare anterioare înregistrate sub nr. 3693108.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.

Marca comunitară vizată: marca figurativă „Jukebox” pentru servicii din clasele 38 și 41 — cererea de înregistrare a mărcii anterioare nr. 6163778.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca comunitară anterioară „JUKE BOX” înregistrată sub nr. 3693108 pentru produse și servicii din clasele 9, 16, 35, 38, 41 și 42.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: reclamanta susține că decizia atacată încalcă: (i) articolul 15 și articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât nu s-a făcut dovada utilizării serioase a mărcii invocate în sprijinul opoziției — marca comunitară „JUKE BOX” înregistrată sub nr. 3693108, (ii) articolul 8 alineatul (1) litera (b), articolul 9 și articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a constatat în mod eronat similitudinea mărcii contestate și (iii) articolul 78 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs nu și-a exercitat puterea de investigare și nu și-a exercitat pe deplin competența.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/20

Acțiune introdusă la 27 decembrie 2010 — Thesing and Bloomberg Finance/ECB

(Cauza T-590/10)

2011/C 72/35

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Gabi Thesing și Bloomberg Finance LP (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: M. H. Stephens și R. C. Lands, Solicitors)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană

Concluziile reclamantelor

—	Anularea deciziei Băncii Centrale Europene, comunicată prin scrisorile din 17 septembrie 2010 și din 21 octombrie 2010, prin care reclamantelor le-a fost refuzat accesul la documentele solicitate;

—	obligarea Băncii Centrale Europene să acorde reclamantelor accesul la aceste documente, în conformitate cu Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene (BCE/2004/3) (1) și

—	obligarea Băncii Centrale Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul cererii introductive, reclamantele solicită, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea unei decizii a Băncii Centrale Europene, comunicată prin scrisorile din 17 septembrie 2010 și din 21 octombrie 2010, prin aceasta, în temeiul Deciziei Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene (BCE/2004/3), a respins cererea reclamantelor de acces la următoarele documente:

(i)	o notă cu tema Impactul asupra datoriei publice și asupra datoriilor rezultate din operațiunile swap în afara bursei. Cazul Greciei (SEC/GovC/X/10/88a);

(ii)	o a doua notă cu tema Operațiunea Titlos și posibila existență a unor operațiuni similare cu efect asupra nivelului deficitului sau al datoriei publice din zona euro (SEC/GovC/X/10/88b).

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă următoarele motive:

În primul rând, reclamantele susțin că Banca Centrală Europeană a interpretat și/sau a aplicat în mod eronat articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 (BCE/2004/3) care prevede o excepție de la dreptul general de acces consacrat la articolul 2 din această decizie, în măsura în care:

(i)	Banca Centrală Europeană nu a interpretat articolul 4 alineatul (1) litera (a) în sensul că acesta impune să se ia în considerare factorii de interes public în favoarea divulgării;

(ii)	Banca Centrală Europeană nu a acordat o importanță suficientă și adecvată factorilor de interes public în favoarea divulgării documentelor solicitate;

(iii)

Banca Centrală Europeană a subestimat și/sau a identificat în mod eronat interesul public care se opunea divulgării documentelor solicitate.

În plus, reclamantele susțin că Banca Centrală Europeană a interpretat și/sau a aplicat în mod eronat articolul 4 alineatul (2) din Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 (BCE/2004/3) care prevede o excepție de la dreptul general de acces consacrat la articolul 2 din această decizie, în măsura în care:

(i)	Banca Centrală Europeană ar fi trebuit să interpreteze noțiunea de interes public „superior” ca reprezentând un interes public suficient de important pentru a prevala față de orice interes public de a menține excepția;

(ii)	Banca Centrală Europeană ar fi trebuit să decidă că exista în acest sens un interes public superior în favoarea divulgării informațiilor solicitate.

În sfârșit, reclamantele susțin că Banca Centrală Europeană a interpretat și/sau a aplicat în mod eronat articolul 4 alineatul (3) din Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 (BCE/2004/3) care prevede o excepție de la dreptul general de acces consacrat la articolul 2 din această decizie, în măsura în care:

(i)	Banca Centrală Europeană ar fi trebuit să interpreteze noțiunea de interes public „superior” ca reprezentând un interes public suficient de important pentru a prevala față de orice interes public de a menține excepția;

(ii)	Banca Centrală Europeană ar fi trebuit să decidă că exista în acest sens un interes public superior în favoarea divulgării informațiilor solicitate;

(iii)

Banca Centrală Europeană a subestimat și/sau a identificat în mod eronat interesul public care se opunea divulgării documentelor solicitate.

(1) Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene (BCE/2004/3) (JO L 80, p. 42, Ediție specială, 10/vol. 5, p. 229).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/21

Acțiune introdusă la 17 decembrie 2010 — Zenato/OAPI — Camera di Commercio Industria Artigianato e Agricoltura di Verona (RIPASSA)

(Cauza T-595/10)

2011/C 72/36

Limba în care a fost formulată acțiunea: italiana

Părțile

Reclamant: Alberto Zenato (Verona, Italia) (reprezentant: A. Rizzoli, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Camera di Commercio Industria Artigianato e Agricoltura di Verona (Verona, Italia)

Concluziile reclamantului

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	Declararea admisibilității prezentei acțiuni împreună cu anexele aferente;

—	anularea deciziei camerei de recurs în măsura în care anulează decizia atacată și compensează cheltuielile de judecată ale procedurii căii de atac;

—	în consecință, confirmarea deciziei diviziei de opoziție;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Reclamantul

Marca comunitară vizată: Marca verbală „RIPASSA” (cerere de înregistrare nr. 106 955), pentru produse din clasa 33

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Camera di Commercio Industria Artigianato e Agricoltura di Verona

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: Marca verbală italiană „VINO DI RIPASSO” (nr. 528 778), pentru produse din clasa 33

Decizia diviziei de opoziție: Respinge opoziția

Decizia camerei de recurs: Anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei diviziei de opoziție

Motivele invocate: Încălcarea și aplicarea incorectă a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/22

Acțiune introdusă la 29 decembrie 2010 — Eurocool Logistik/OAPI — Lenger (EUROCOOL)

(Cauza T-599/10)

2011/C 72/37

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Eurocool Logistik GmbH (Linz, Austria) (reprezentant: G. Secklehner, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Peter Lenger (Weinheim, Germania)

Concluziile reclamantei

—

Anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 14 octombrie 2010 în cauza R 451/2010-1 prin care s-a confirmat decizia diviziei de opoziție din 27 ianuarie 2010 în procedura de opoziție nr. B 751 570, respingerea opoziției și trimiterea cauzei la OAPI spre rejudecare,

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Eurocool Logistik GmbH.

Marca comunitară vizată: marca verbală „EUROCOOL” pentru servicii din clasele 39 și 42.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Peter Lenger.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca figurativă națională care conține elementele verbale „EUROCOOL LOGISTICS” pentru servicii din clasele 35 și 39, precum și denumirea socială „EUROCOOL LOGISTICS” utilizată în comerț pentru serviciile corespunzătoare.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 63 alineatul (2) și a articolului 75 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 (1), întrucât reclamanta nu a avut posibilitatea să răspundă în procedura de opoziție susținerilor formulate partea adversă, precum și încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, întrucât nu există un risc de confuzie între mărcile în conflict.

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/22

Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Export Development Bank of Iran/Consiliul

(Cauza T-4/11)

2011/C 72/38

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Export Development Bank of Iran (reprezentant: J. M. Thouvenin, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea Regulamentului (UE) nr. 961/2010 al Consiliului, în măsura în care o privește;

—	declararea inaplicabilității Deciziei 2010/413/PESC în privința reclamantei;

—	anularea articolului 16 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentului (UE) nr. 961/2010 al Consiliului, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—	anularea deciziei luate de Consiliu de a înscrie numele reclamantei în lista ce figurează în anexa VIII la Regulamentul Consiliului (UE) nr. 961/2010;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive:

Primul motiv întemeiat pe lipsa bazei legale a Regulamentului (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (1) și/sau a articolului 16 alineatul (2) literele (a) și (b) din acesta;

—	ca prim aspect al acestui motiv, reclamanta susține că articolul 215 TFUE nu ar putea servi drept temei juridic pentru Regulamentul nr. 961/2010, din moment ce Decizia 2010/413/PESC nu prevede aceasta;

—

ca un al doilea aspect, reclamanta susține că articolul 215 TFUE nu ar putea servi drept temei juridic pentru Regulamentul nr. 961/2010, din moment ce Decizia 2010/413/PESC nu a fost adoptată în conformitate cu capitolul 2 din titlul V al TUE. Această decizie ar trebuie așadar înlăturată, ca fiind inaplicabilă în speță.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea dreptului internațional prin articolul 16 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 961/2010, întrucât aceste dispoziții ar constitui aplicarea unei decizii a Consiliului de securitate și ar încălca principiul neingerinței consacrat în dreptul internațional.

3.	Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea articolului 215 TFUE, procedura de înscriere în lista din anexa VIII fiind în contradicție cu cea prevăzută la articolul 215 TFUE.

Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la o bună administrare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, în măsura în care Consiliul nu ar fi respectat dreptul reclamantei de a fi ascultată, nu și-ar fi motivat în mod suficient decizii și nu i-ar fi permis acesteia accesul la dosar.

Al cincilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității:

—	reclamanta susține mai întâi că deciziile contestate sunt inadecvate, în măsura în care înghețarea fondurilor și a altor resurse administrate de reclamantă ar reprezenta înghețarea unor fonduri și resurse care nu sunt la dispoziția sa și care ar aparține clienților săi;

—	reclamanta susține în continuare că sancțiunea care îi este aplicată este disproporționată în raport cu faptele care îi sunt reproșate și că aceasta se întemeiază pe fapte vechi și nedetaliate.

6.	Al șaselea motiv întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea proprietății, restrângerea dreptului de proprietate fiind disproporționată, în măsura în care dreptul său la apărare nu a fost respectat pe parcursul procedurii.

7.	Al șaptelea motiv întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării, în măsura în care reclamanta ar fi fost sancționată fără să se fi stabilit dacă a participat cu bună știință și în mod deliberat la activitățile având ca obiect sau ca efect eludarea măsurilor restrictive.

(1) JO L 281, p. 1

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/23

Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Export Development Bank of Iran/Consiliul

(Cauza T-5/11)

2011/C 72/39

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Export Development Bank of Iran (reprezentant: J. M. Thouvenin, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	Anularea Deciziei 2010/644/PESC din 25 octombrie 2010, în măsura în care aceasta se referă la reclamantă;

—	anularea deciziei cuprinse în scrisoarea Consiliului adresată reclamantei la 28 octombrie 2010;

—	declararea Deciziei 2010/413/PESC ca fiind inaplicabilă reclamantei;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente invocate de reclamantă sunt identice sau similare în esență cu cele invocate în cauza T-4/11, Export Development Bank of Iran/Consiliul.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/24

Recurs introdus la 5 ianuarie 2011 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii pronunțate la 28 octombrie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-9/09, Vicente Carbajosa și alții/Comisia

(cauza T-6/11 P)

2011/C 72/40

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți)

Celelalte părți în proces: Isabel Vicente Carbajosa (Bruxelles, Belgia), Niina Lehtinen (Bruxelles) și Myriam Menchen (Bruxelles)

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Tribunalului:

—	Anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice din 28 octombrie 2010 din cauza F-9/09, Vicente Carbajosa și alții/Comisia;

—	trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice pentru examinarea de către acesta a motivelor de anulare invocate de reclamante;

—	să dispună că cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurenta invocă două motive:

1.	Primul motiv întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, a dreptului la apărare și a principiului securității juridice, întrucât TFP ar fi admis un motiv care nu a fost invocat în cauza respectivă, nici măcar din oficiu, dar care a fost invocat în cadrul unei alte cauze.

Al doilea motiv întemeiat, în subsidiar, pe încălcarea articolelor 1, 5 și 7 din Anexa III la Statutul funcționarilor Uniunii Europene și a deciziilor de înființare a Oficiului European de Selecție a Personalului (EPSO), precum și pe încălcarea obligației de motivare întrucât TFP ar fi reținut în mod greșit că EPSO nu avea competența de a nu înscrie persoanele interesate pe lista candidaților invitați să depună o candidatură completă după etapa preselecției.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/24

Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Bank Kargoshaei și alții/Consiliul

(Cauza T-8/11)

2011/C 72/41

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Bank Kargoshaei, Bank Melli Iran Investment Company, Bank Melli Iran Printing and Publishing Company, Cement Investment & Development Co., Mazandaran Cement Company, Melli Agrochemical Company, Shomal Cement Co. (Teheran, Iran) (reprezentanți: L. Defalque și S. Woog, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantelor

—

Anularea punctului 5 din secțiunea B din anexa la Decizia 2010/644/PESC a Consiliului din 25 octombrie 2010 de modificare a Deciziei 2010/413/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC (1) și a punctului 5 secțiunea B din anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007 (2) și anularea deciziei cuprinse în scrisoarea Consiliului din 28 octombrie 2010;

—	declararea articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia Consiliului din 26 iulie 2010 (3) și a articolului 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 961/2010 ca fiind nelegale și inaplicabile reclamantelor;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele se întemeiază pe motive care sunt identice cu cele invocate în cauza T-7/11, Bank Melli Iran/Consiliul.

(1) JO L 281, p. 81.

(2) JO L 281, p. 1.

(3) Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC, JO L 195, p. 39.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/25

Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Air Canada/Comisia

(Cauza T-9/11)

2011/C 72/42

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Air Canada (Saint Laurent, Canada) (reprezentanți: J. Pheasant și T. Capel, Solicitors)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei, inclusiv a articolelor 2 și 3, sau, alternativ, anularea în parte a deciziei în temeiul articolului 263 TFUE;

—	anularea amenzii aplicate sau, alternativ, reducerea în tot sau în parte a cuantumului acesteia în temeiul articolului 261 TFUE;

—	obligarea Comisiei să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii Curții, în temeiul articolului 266 TFUE, și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Air Canada în cadrul prezentei proceduri și a oricăror proceduri ulterioare.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă șase motive:

Prin intermediul primului motiv, reclamanta invocă o încălcare a dreptului său la apărare întrucât Comisia a modificat conținutul material al cazului său între momentul comunicării privind obiecțiunile și acela al adoptării deciziei, întemeindu-și astfel decizia pe motive de fapt și de drept noi cu privire la care reclamantei nu i s-a oferit nicio oportunitate de a fi ascultată.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta arată că:

—	decizia se întemeiază pe probe inadmisibile întrucât probele materiale pe care se întemeiază decizia Comisiei împotriva reclamantei sunt inadmisibile;

—

prin faptul că a reținut anumite probe împotriva reclamantei considerând în același timp că alte probe identice sau în esență similare acestora nu sunt suficiente pentru a dovedi o încălcare de către alți destinatari ai comunicării privind obiecțiunile și prin faptul că nu a luat în considerare precizările referitoare la situația de fapt făcute de reclamantă, Comisia a încălcat principiul de drept al UE al egalității de tratament și nu a aplicat un standard de probațiune corect în temeiul dreptului UE.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că nu există nicio încălcare la care aceasta să fi participat întrucât:

—	nu s-a constatat la articolele 2 și 3 din dispozitivul deciziei că reclamanta a participat la încălcarea unică și continuă descrisă în considerentele acesteia;

—	Comisia nu a îndeplinit condițiile legale relevante prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE și în jurisprudența aplicabilă în vederea atribuirii în sarcina reclamantei a răspunderii pentru o încălcare unică și continuă;

—	în temeiul probelor pe care, în lumina celui de al doilea motiv, Comisia are dreptul să le rețină pentru reanalizarea obiecțiunilor sale împotriva reclamantei, decizia nu dovedește existența niciunei încălcări de către aceasta.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că nu s-a definit sau, alternativ, nu s-a definit în mod corect piața relevantă, încălcându-se astfel obligația legală aplicabilă în temeiul jurisprudenței UE și, în special, încălcându-se principiul securității juridice și principiul proporționalității.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, reclamanta susține că amenda ar trebui anulată în totalitate sau, alternativ, redusă în mod semnificativ (inclusiv în totalitate) în temeiul celorlalte motive invocate, precum și ca urmare a neaplicării de către Comisie a principiului de drept al UE al egalității de tratament cu ocazia stabilirii cuantumului amenzii.

6.	Prin intermediul celui de al șaselea motiv, reclamanta arată că decizia nu este motivată, încălcându-se obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/26

Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Sina Bank/Consiliul

(Cauza T-15/11)

2011/C 72/43

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Sina Bank (Teheran, Iran) (reprezentanți: B. Mettetal și C. Wucher-North, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	anularea punctului 8 din secțiunea B din anexa VIII la Regulamentul nr. 961/2010 (1), în măsura în care se referă la reclamantă;

—	anularea scrisorii-decizie a Consiliului din 28 octombrie 2010;

—	declararea ca fiind inaplicabil a punctului 8 din secțiunea B din anexa II la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului (2), în măsura în care se referă la reclamantă;

—	declararea articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului ca fiind inaplicabil reclamantei;

—	declararea articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413/PESC a Consiliului ca fiind inaplicabil reclamantei;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive:

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că nu sunt îndeplinite, în ceea ce o privește, criteriile materiale de desemnare potrivit regulamentului și deciziei din 2010 atacate și/sau Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a stabilit dacă sunt sau nu sunt îndeplinite criteriile. Prin urmare, desemnarea reclamantei nu este justificată.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că desemnarea sa încalcă principiul egalității de tratament;

—	reclamanta a fost supusă unei inegalități de tratament în raport cu situația altor bănci iraniene;

—	reclamanta a fost supusă unei inegalități de tratament în raport cu situația altor bănci iraniene incluse pe listă, atât în regulamentul din 2010, cât și în decizia din 2010;

—	reclamanta a fost supusă unei inegalități de tratament în raport cu situația „Daftar” și a Fundației Mostaz’afan.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că dreptul său la apărare nu a fost respectat și că cerința privind motivarea sancțiunilor nu a fost îndeplinită întrucât:

—	reclamanta nu a primit nicio informație de la Consiliu în care să își prezinte punctul de vedere cu excepția unei motivări laconice de două rânduri, generale și imprecise;

—	în pofida faptului că reclamanta a depus la Consiliu cereri detaliate de informare în ceea ce privește desemnarea sa, Consiliul nu a răspuns nici la scrisorile reclamantei, nici la cele ale avocaților săi;

—	această situație face imposibil să se stabilească dacă măsura este întemeiată sau dacă este afectată de o eroare;

—	orice dovadă adusă împotriva reclamantei ar fi trebuit comunicată acesteia, în măsura în care este posibil, fie concomitent, fie cât mai curând posibil după adoptarea unei prime decizii prin care fondurile acesteia sunt înghețate.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că măsurile restrictive încalcă dreptul de proprietate al reclamantei și nu sunt proporționale, contrar principiului proporționalității unei decizii din dreptul Uniunii Europene întrucât:

—	nu există o legătură între obiectivul urmărit de Consiliu și măsura restrictivă impusă reclamantei;

—	Consiliul nu a identificat nicio tranzacție în care ar fi implicată reclamanta;

—	există alte măsuri posibile, mai proporționale, împotriva riscului de presupuse „activități nucleare” iraniene și de finanțare a acestor activități.

(1) Regulamentul (UE) nr. 961/2010 al Consiliului din 25 octombrie 2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 423/2007, JO L 281, p. 1.

(2) Decizia 2010/413/PESC a Consiliului din 26 iulie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140/PESC, JO L 195, p. 39.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/27

Acțiune introdusă la 14 ianuarie 2011 — Țările de Jos/Comisia

(Cauza T-16/11)

2011/C 72/44

Limba de procedură: olandeza

Părțile

Reclamant: Regatul Țărilor de Jos (reprezentanți: C. Wissels, M. de Ree și M. Noort, agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea articolului 1 din Decizia 2010/668/UE a Comisiei din 4 noiembrie 2010 de excludere de la finanțarea din fondurile Uniunii Europene a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul secțiunii Garantare a Fondului european de orientare și garantare agricolă (FEOGA), în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în măsura în care acest articol privește Țările de Jos și se referă la corecția financiară în cuantum (total) de 28 947 149,31 euro care s-a aplicat cheltuielilor declarate pentru anii 2003-2008 în legătură cu sistemul de contingente pentru producția de amidon din cartofi,

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin Decizia 2010/668/UE, Comisia a aplicat o corecție forfetară de 10 % cuantumurilor declarate de autoritățile olandeze plătite în cursul anilor 2003-2008 în cadrul schemelor de ajutor europene pentru amidonul din cartofi. Potrivit Comisiei, autoritățile olandeze au plătit ajutorul producătorului de amidon și cultivatorului de cartofi înainte ca acestuia din urmă să i se fi plătit valoarea totală a prețului minim pentru cartofii livrați.

Guvernul olandez consideră că prețul minim a fost plătit integral înainte de acordarea ajutorului producătorului de amidon și cultivatorului de cartofi. Prețul minim a fost plătit, pe de o parte, prin compensarea unei părți a prețului minim cu o creanță (de drept privat) a producătorului față de cultivator și, pe de altă parte, prin transferul soldului prețului minim într-un cont (bancar) indicat de cultivator.

Reclamantul își întemeiază acțiunea pe cinci motive.

În primul rând, încălcarea articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1258/99 (1) și a articolului 31 din Regulamentul nr. 1290/2005 (2), coroborate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 1868/94 (3), cu articolul 11 din Regulamentul nr. 97/95 (4), cu articolul 10 din Regulamentul nr. 2236/2003 (5), cu articolul 26 din Regulamentul nr. 2237/2003 (6) și cu articolul 20 din Regulamentul nr. 1973/2004 (7), întrucât anumite cheltuieli au fost excluse de la finanțare, deși condițiile prealabile de acordare a primei și a sprijinului direct erau îndeplinite, pentru că prețul minim a fost plătit prin compensare și prin transfer.

În al doilea rând, încălcarea articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1258/99 și a articolului 31 din Regulamentul 1290/2005, coroborate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 1868/94, cu articolul 11 din Regulamentul nr. 97/95, cu articolul 10 din Regulamentul nr. 2236/2003, cu articolul 26 din Regulamentul nr. 2237/2003 și cu articolul 20 din Regulamentul nr. 1973/2004, întrucât anumite cheltuieli au fost excluse de la finanțare, deși cultivatorii puteau dispune de prețul minim înainte de acordarea primei și a sprijinului direct.

În al treilea rând, încălcarea articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1258/99, a articolului 8 din Regulamentul nr. 1663/95 (8), a articolului 31 din Regulamentul nr. 1290/2005, a articolului 11 din Regulamentul nr. 885/2006 (9), precum și a dreptului la apărare, întrucât anumite cheltuieli au fost excluse de la finanțare, deși procedura contradictorie prevăzută de aceste dispoziții nu a fost respectată în cazul tuturor constatărilor care au stat la baza excluderii.

În al patrulea rând, încălcarea articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1258/99 și a articolului 31 din Regulamentul nr. 1290/2005, coroborate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 97/95, cu articolul 10 din Regulamentul nr. 2236/2003, cu articolul 26 din Regulamentul nr. 2237/2003 și cu articolul 20 din Regulamentul nr. 1973/2004, întrucât anumite cheltuieli au fost excluse de la finanțare, deși agenția de plată putea controla efectuarea plății prețului minim cu ajutorul extrasului de cont.

În al cincilea rând, încălcarea articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1258/99, a articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2005 și a principiului proporționalității, întrucât s-a aplicat o corecție forfetară de 10 %, deși deficiența se limita doar la faptul că pentru aplicarea prețului minim și pentru controlul condiției prealabile în cauză privind plata prețului minim s-a plecat de la o premisă eronată.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 160, p. 103).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193).

(3) Regulamentul (CE) nr. 1868/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de stabilire a unui sistem de contingente pentru producția de amidon din cartofi (JO L 197, p. 4, Ediție specială, 03/vol. 15, p. 176).

(4) Regulamentul (CE) nr. 97/95 al Comisiei din 17 ianuarie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului privind prețul minim și plățile compensatorii pentru producătorii de cartofi, precum și a Regulamentului (CE) nr. 1868/94 al Consiliului de stabilire a unui sistem de contingente pentru producția de amidon din cartofi (JO L 16, p. 3).

(5) Regulamentul (CE) nr. 2236/2003 al Comisiei din 23 decembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1868/94 al Consiliului de stabilire a unui sistem de contingente pentru producția de amidon din cartofi (JO L 339, p. 45, Ediție specială, 03/vol. 52, p. 50).

(6) Regulamentul (CE) nr. 2237/2003 al Comisiei din 23 decembrie 2003 de stabilire a normelor de aplicare a anumitor scheme de sprijin prevăzute la titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (JO L 339, p. 52).

(7) Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei din 29 octombrie 2004 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului în ceea ce privește schemele de ajutor prevăzute la titlurile IV și IVa din respectivul regulament și utilizarea terenurilor retrase din circuitul agricol pentru producția de materii prime (JO L 345, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 60, p. 190).

(8) Regulamentul (CE) nr. 1663/95 al Comisiei din 7 iulie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 729/70 în ceea ce privește procedura de lichidare a conturilor FEOGA, secțiunea Garantare (JO L 158, p. 6).

(9) Regulamentul (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR (JO L 171, p. 90, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 37).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/28

Acțiune introdusă la 19 ianuarie 2011 — Westfälisch-Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia

(Cauza T-22/11)

2011/C 72/45

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Westfälisch-Lippischer Sparkassen- und Giroverband (Münster, Germania) (reprezentanți: I. Liebach și A. Rosenfeld, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea în parte a Deciziei Comisiei din 21 decembrie 2010 C(2010) 9525 final, ajutor de stat, MC 8/2009 și C-43/2009 — Germania — WestLB, în măsura în care prin aceasta se refuză prelungirea, solicitată prin cererea depusă de Germania la 28 octombrie 2010, a termenului pentru vânzarea și încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG după data de 15 februarie 2011;

—

în subsidiar, anularea în parte a Deciziei Comisiei din 21 decembrie 2010 C(2010) 9525 final, ajutor de stat, MC 8/2009 și C-43/2009 — Germania — WestLB, în măsura în care prin aceasta Comisia a decis implicit că Germania a depus numai o singură cerere de prelungire pentru vânzarea și încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG până la data de 15 februarie 2011 și, prin urmare, că nu trebuie să decidă asupra unei prelungiri după această dată;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea cererii, reclamanta invocă 5 motive.

1. Primul motiv: încălcarea obligației de motivare în conformitate cu articolul 296 al doilea paragraf TFUE

Reclamanta susține în această privință că nu au fost expuse de Comisie motivele regrupării într-o cerere unică a celor două cereri de prelungire adresate de Germania.

În plus, Comisia nu ar fi expus motivele pentru care nu ar fi îndeplinite condițiile unei prelungiri a termenului în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Decizia Comisiei C(2009) 3900 final corectată din 12 mai 2009 cu privire la ajutorul de stat pe care Germania intenționează să îl acorde în vederea restructurării WestLB AG (C-43/2008 [N 390/2008]) (denumită în continuare „Decizia din 12 mai 2009”)

2. Al doilea motiv: abuz de putere și erori de apreciere

Reclamanta susține în această privință că decizia discreționară a Comisiei cu privire la acordarea unei prelungiri a termenului se întemeiază pe stabilirea greșită a situației de fapt. În opinia reclamantei, decizia atacată pornește în mod eronat de la premisa că s-a solicitat o prelungire a termenului numai până la data de 15 februarie 2011 și/sau constată implicit că nu mai este necesar să se adopte o decizie asupra unei cereri de prelungire mai extinsă a termenului.

În continuare, reclamanta susține că, deși condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Decizia din 12 mai 2009 erau îndeplinite, Comisia nu a utilizat posibilitatea prelungirii termenului prevăzută în mod expres de acesta. În schimb, Comisia a invocat un drept de prelungire nescris sui generis care nu are niciun temei legal și ale cărui condiții detaliate sunt extrem de neclare.

3. Al treilea motiv: încălcarea principiului proporționalității

Reclamanta susține în această privință, printre altele, că decizia Comisiei privind încetarea noilor operațiuni ale societății Westdeutsche Immobilienbank AG după data de 15 februarie 2011 este disproporționată în raport cu dezavantajele rezultate din aceasta.

4. Al patrulea motiv: încălcarea principiului egalității de tratament

În această privință se arată că, în alte cazuri legate de criza financiară, în care instituții financiare au obținut ajutoare în cuantum net superior, Comisia a acordat termene mult mai lungi pentru vânzarea participațiilor și a societăților de finanțare imobiliară.

5. Al cincilea motiv: încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a principiului bunei administrări

În cadrul celui de al cincilea motiv, potrivit reclamantei, Comisia nu are dreptul de a interpreta și de a decide cu privire la cererile unui stat membru în contradicție cu conținutul expres, precum și cu sensul și obiectivul acestora.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/29

Acțiune introdusă la 18 ianuarie 2011 — Fraas/OAPI (Desen compus din carouri de culori negru, bej, maro, roșu închis și gri)

(Cauza T-26/11)

2011/C 72/46

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: V. Fraas GmbH (Helmbrechts-Wüstenselbitz, Germania) (reprezentanți: R. Kunze și G. Würtenberger, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare din cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 15 noiembrie 2010 pronunțată în cauza R 1317/2010-4;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca figurativă reprezentând un desen compus din carouri de culori negru, bej, maro, roșu închis și gri pentru produse din clasele 18, 24 și 25.

Decizia examinatorului: respinge cererea de înregistrare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 (1), întrucât marca comunitară în cauză are caracter distinctiv, precum și încălcarea articolelor 75 și 76 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, întrucât camera de recurs nu a examinat susținerile numeroase în fapt și în drept formulate de reclamantă

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 a Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/29

Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2011 — Rheinischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia

(Cauza T-27/11)

2011/C 72/47

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Rheinischer Sparkassen- und Giroverband (Düsseldorf, Germania) (reprezentanți: A. Rosenfeld și I. Liebach, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea cererii, reclamanta invocă 5 motive.

1. Primul motiv: încălcarea obligației de motivare în conformitate cu articolul 296 al doilea paragraf TFUE

Reclamanta susține în această privință că nu au fost expuse de Comisie motivele regrupării într-o singură cerere a celor două cereri de prelungire adresate de Germania.

2. Al doilea motiv: abuz de putere și erori de apreciere

3. Al treilea motiv: încălcarea principiului proporționalității

4. Al patrulea motiv: încălcarea principiului egalității de tratament

5. Al cincilea motiv: încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a principiului bunei administrări

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/30

Acțiune introdusă la 23 ianuarie 2011 — Koninklijke Luchtvaart Maatschappij/Comisia

(Cauza T-28/11)

2011/C 72/48

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Koninklijke Luchtvaart Maatschappij NV (Amstelveen, Țările de Jos) (reprezentant: M. Smeets, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea în tot sau în parte a Deciziei nr. C(2010) 7694 final a Comisiei din 9 noiembrie 2010 și, cu titlu subsidiar,

—	reducerea amenzii aplicate.

Motivele și principalele argumente

Acțiune formulată în temeiul articolului 263 din Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) (ex-articolul 230 CE) prin care se urmărește controlul și anularea Deciziei nr. C(2010) 7694 final a Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE (ex-articolul 81 EC), a articolului 53 din Acordul privind SEE și a articolului 8 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind transportul aerian (Cazul COMP/39.258 — Transport aerian) adresată KLM N.V., și, cu titlu subsidiar, reducerea amenzii impuse în temeiul articolului 261 TFUE (ex-articolul 229 EC).

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.

Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că decizia atacată nu este motivată în sensul articolului 296 TFUE și al articolului 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În această privință, reclamanta invocă următoarele argumente:

—	incoerența fundamentală între dispozitivul deciziei și considerentele acesteia;

—	incoerențele dintre dispozitivul deciziei și considerentele acesteia împiedică realizarea unui control efectiv al deciziei de către Tribunal;

—	incoerențele și lipsa de claritate a considerentelor în ceea ce privește (i) întinderea încălcării și destinatarii deciziei, (ii) refuzul de a plăti un comision pe suprataxe și (iii) introducerea unei suprataxe pe carburant împiedică realizarea unui control efectiv al deciziei de către Tribunal;

—	incoerențele și lipsa de claritate a considerentelor în raport cu aplicarea Liniilor directoare din 2006 privind amenzile și impunerea unor amenzi împiedică realizarea unui control efectiv al deciziei de către Tribunal.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că decizia încalcă dreptul la o bună administrare în sensul articolelor 41, 47, 48, 49 și 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În această privință, reclamanta invocă următoarele argumente:

—

încălcarea de către Comisie a dreptului de a fi ascultat, a dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție în sensul articolului 41 (2) litera (a), al articolului 47 și al articolului 48 din Cartă prin faptul că nu a ascultat destinatarii cu privire la diversele modificări vizând întinderea cazului și numărul destinatarilor;

—

încălcarea principiului legalității și proporționalității amenzilor în sensul articolului 49 din Cartă prin includerea totalității cifrei de afaceri a KLM Cargo în valoarea vânzărilor în sensul Liniilor directoare din 2006 privind amenzile, precum și încălcarea dreptului de a fi ascultat în această privință;

—

încălcarea principiului legalității și proporționalității amenzilor în sensul articolului 49 din Cartă și a principiului non bis in idem prevăzut la articolul 50 din Cartă prin includerea vânzărilor realizate în afara SEE în valoarea vânzărilor în sensul Liniilor directoare din 2006 privind amenzile și prin utilizarea unui criteriu general pentru a plafona valoarea vânzărilor, precum și încălcarea dreptului de a fi ascultat în această privință.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că amenda a fost stabilită cu încălcarea articolului 101 TFUE, a articolului 23 din Regulamentul 1/2003 (1) și a Liniilor directoare din 2006 privind amenzile întrucât:

—	Liniile directoare din 2006 privind amenzile nu permit includerea vânzărilor care nu sunt legate direct sau indirect de încălcare în valoarea vânzărilor;

—	Liniile directoare din 2006 privind amenzile nu permit ca amenda să se bazeze pe vânzări realizate în afara SEE.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că stabilirea amenzilor în temeiul Liniilor directoare din 2006 privind amenzile este vădit greșită și încalcă principiile încrederii legitime, proporționalității și egalității de tratament. În această privință, reclamanta invocă următoarele argumente:

—	constatarea că toate vânzările realizate de KLM Cargo sunt vânzări legate direct sau indirect de încălcare este vădit greșită și constituie o încălcare a principiilor încrederii legitime, proporționalității și egalității de tratament;

—	constatarea că vânzările legate direct sau indirect de încălcare includ vânzările efectuate de KLM Cargo în afara SEE este vădit greșită și constituie o încălcare a principiilor încrederii legitime, proporționalității și egalității de tratament;

—

stabilirea gravității încălcării fără a se face referire la natura suprataxelor și stabilirea atât a valorii vânzărilor, cât și a gravității încălcării în raport cu întinderea globală a încălcării sunt vădit greșite și constituie o încălcare a principiilor proporționalității și egalității de tratament;

—	stabilirea cuantumului adițional al amenzii („taxa de intrare”) indiferent de durata încălcării este vădit greșită și constituie o încălcare a principiilor proporționalității și egalității;

—	stabilirea reducerii amenzii în temeiul intervenției guvernamentale la 15 % este vădit greșită și constituie o încălcare a principiilor proporționalității și egalității de tratament.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/32

Acțiune introdusă la 20 ianuarie 2011 — Fraas/OAPI (Desen compus din carouri de culori roz, mov, bej și gri închis)

(Cauza T-31/11)

2011/C 72/49

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: V. Fraas GmbH (Helmbrechts-Wüstenselbitz, Germania) (reprezentanți: R. Kunze și G. Würtenberger, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare din cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 15 noiembrie 2010 pronunțată în cauza R 1284/2010-4;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară vizată: marca figurativă reprezentând un desen compus din carouri de culori roz, mov, bej și gri închis pentru produse din clasele 18, 24 și 25.

Decizia examinatorului: respinge cererea de înregistrare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 a Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/32

Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2011 — Cathay Pacific Airways/Comisia

(Cauza T-38/11)

2011/C 72/50

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Cathay Pacific Airways Ltd (reprezentanți: D. Vaughan, QC, R. Kreisberger, barrister, B. Bär-Bouyssière, lawyer și M. Rees, solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea articolului 2 din decizia Comisiei în măsura în care o vizează pe reclamantă;

—	anularea articolului 3 din decizia Comisiei în măsura în care o vizează pe reclamantă;

—	anularea articolului 5 din decizia Comisiei în măsura în care aplică o amendă de 57 120 000 de euro în cazul Cathay Pacific sau, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului acestei amenzi și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta urmărește anularea Deciziei Comisiei C(2010) 7694 final din 9 noiembrie 2010 în cazul COMP/39.258 — Transport aerian, în măsura în care Comisia a considerat că reclamanta a săvârșit o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE prin coordonarea diferitelor elemente ale prețului care trebuie luate în considerare pentru serviciile de transport aerian cu (i) suprataxele pe carburant (ii) suprataxele de securitate și (iii) refuzul de plată a comisioanelor pentru suprataxe în ce privește legăturile (i) dintre aeroporturile aflate în Spațiul Economic European și aeroporturi aflate în afara Spațiului Economic European și (ii) dintre aeroporturile aflate în țări care sunt părți la Spațiul Economic European, fără a fi state membre și aeroporturi aflate în țări terțe. Cu titlu subsidiar, reclamanta urmărește să obțină anularea sau o reducere substanțială a amenzii care i-a fost aplicată.

Reclamanta invocă opt motive în susținerea acțiunii formulate:

În cadrul primului motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept de către Comisie, precum și o eroare vădită de apreciere atunci când aceasta a considerat că a reclamanta a contribuit la o încălcare globală, unică și continuă. Marea majoritate a evenimentelor raportate în decizie împotriva reclamantei:

—	nu constituie o încălcare în măsura în care vizează schimbul de informații accesibile publicului;

—	sau fac parte dintr-un proces de autorizare legală colectiv și obligatoriu;

—	sau sunt produse în afara perioadei de încălcare sau nu intră în domeniul de competență al Comisiei.

În plus, Comisia nu a stabilit că activitățile reclamantei raportate în decizie dovedeau că reclamanta a aderat la un plan comun prin care se urmărea un scop comun.

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept de către Comisie, precum și o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că reclamanta nu era obligată să ia parte la procesul de cerere colectivă în vederea obținerii aprobării suprataxelor de către departamentul aviației civile (DAC) al regiunii administrative speciale Hong Kong din Republica Populară Chineză (RPC). Dat fiind că DAC din Hong Kong arată cu claritate într-o scrisoare trimisă la 3 septembrie 2009 președintelui Comisiei Europene, transportatorii erau obligați să accepte detaliile cererilor colective, inclusiv valoarea suprataxei a cărei aprobare se solicita, și să factureze suprataxele stabilite de DAC.

În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept de către Comisie atunci când a considerat că argumentul obligației impuse de stat nu se aplica în cazul comportamentului reclamantei la Hong Kong (precum în India, Sri Lanka, Japonia, Filipine și Singapore) și consideră, pe de altă parte, că concluziile Comisiei potrivit cărora comportamentul reclamantei constituie o încălcare a articolului 101 TFUE sunt vădit afectate de vicii.

În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept vădită de către Comisie atunci când a constatat existența unei încălcări în măsura în care această constatare constituie o ingerință directă în afacerile interne ale Hong Kongului.

—	încălcând astfel principiul curtoaziei și al neingerinței din dreptul internațional public și

—	determinând un conflict de legi direct, care aduce atingere principiului securității juridice.

În cadrul celui de al cincilea motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept de către Comisie cu ocazia tratării sistemului juridic din Hong Kong în comparație cu sistemul juridic relevant din Dubai, deși sunt echivalente. Comisia ar fi trebuit să excludă Cathay Pacific și Hong Kong în același mod în care a exclus Dubaiul din domeniul de aplicare al încălcării.

În cadrul celui de al șaselea motiv, reclamanta susține că s-a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că activitățile sale la Hong Kong și în alte țări terțe care prevedeau o reglementare puteau să fi avut drept obiect să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul Uniunii sau al SEE. Comisia nu a susținut nici că încălcarea a produs efecte anticoncurențiale.

În cadrul celui de al șaptelea motiv, care privește zborurile provenite din Hong Kong și din celelalte țări terțe spre SEE, reclamanta susține că nu exista o competență a Comisiei de a constata o încălcare a articolului 101 TFUE și de a aplica amenzi în lipsa unui efect oarecare privind concurența în cadrul Uniunii sau privitor la schimburile dintre state membre.

În cadrul celui de al optulea motiv, reclamanta susține că, și în ipoteza în care constatarea referitoare la pretinsa încălcare nu ar fi anulată, amenda ar trebui totuși anulată sau redusă. Potrivit reclamantei, valoarea vânzărilor luată în considerare de Comisie este vădit excesivă, întrucât Comisia a omis să considere nivelul implicării personale a reclamantei. Reclamanta solicită Tribunalului să își exercite competența de plină jurisdicție în sensul articolului 261 TFUE în scopul de a-i aplica o amendă simbolică sau de a reduce semnificativ amenda.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/34

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 20 ianuarie 2011 — Strack/Comisia

(Cauza F-121/07) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Acces la documente - Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 - Competența Tribunalului - Admisibilitate - Act cauzator de prejudiciu)

2011/C 72/53

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Guido Strack (Köln, Germania) (reprezentant: H. Tettenborn, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți, asistați de de B. Wägenbaur, avocat)

Obiectul

Funcție publică — Anularea mai multor decizii ale Comisiei prin care se refuză accesul imediat și complet la diferite informații și documente care îl privesc pe reclamant. Cerere de daune interese

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 315, 22.12.2007, p. 50.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/34

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 20 ianuarie 2011 — Strack/Comisia

(Cauza F-132/07) (1)

(Funcție publică - Funcționari - Articolele 17, 17a și 19 din statut - Cerere de autorizare a divulgării unor documente - Cerere de autorizare a publicării unui text - Cerere de autorizare a utilizării unor constatări în fața autorităților judiciare - Admisibilitate)

2011/C 72/54

Limba de procedură: germană

Părțile

Reclamant: Guido Strack (Köln, Germania) (reprezentant: H. Tettenborn)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și B. Eggers, agenți, asistați de B. Wägenbaur, avocat)

Obiectul

Funcție publică — Anularea mai multor decizii ale Comisiei prin care se respinge cererea reclamantului privind autorizarea, pe de o parte, a publicării anumitor documente și, pe de altă parte, a depunerii unei plângeri împotriva unor foști comisari și agenți ai Comisiei — Cerere de despăgubiri

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Îl obligă pe domnul Strack la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 107, 26.4.2008, p. 44.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/34

Acțiune introdusă la 22 octombrie 2010 — Gross și alții/Curtea de Justiție

(Cauza F-106/10)

2011/C 72/55

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamanți: Ivo Gross (Luxemburg, Luxemburg) și alții (reprezentant: J. Kayser, avocat)

Pârâtă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziilor reluate în fișele de regularizare a remunerației reclamanților pentru perioada iulie-decembrie 2009 și în fișele de remunerație întocmite începând cu 1 ianuarie 2010 în cadrul ajustării anuale a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1296/2009 al Consiliului din 23 decembrie 2009

Concluziile reclamanților

—

Annularea deciziilor Autorității împuternicite să facă numiri prin care au fost ajustate remunerațiile reclamanților, astfel cum sunt reflectate în fișele de ajustare retroactivă a remunerației 12/2009, distribuite în 2010, a fișelor de remunerație 1/2010, 2/2010, 3/2010, 4/2010, 5/2010, 6/2010, 7/2010, 8/2010, 9/2010, și a tuturor fișelor de remunerație întocmite ulterior până la data deciziei prin care se finalizează în mod definitiv judecata în prezenta cauză, întrucât acestea aplică în mod nelegal o valoare de ajustare a remunerației de 1,85 % în locul unei valori de 3,7 %;

—	obligarea Curții de Justiție la plata cheltuielilor de judecată.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/35

Acțiune introdusă la 2 noiembrie 2010 — AT/EACEA

(Cauza F-113/10)

2011/C 72/56

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: AT (reprezentanți: S. Rodrigues, A. Blot și C. Bernard-Glanz, avocați)

Pârâtă: Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură

Obiectul și descrierea litigiului

În primul rând, cerere de anulare a raportului asupra evoluția carierei întocmit în privința reclamantului pentru perioada 1 iunie-30 decembrie 2008, în al doilea rând, cerere de anulare a deciziei AAIC prin care se reziliază anticipat contractul de muncă pe perioadă determinată al reclamantului și, în al treilea rând, cereri de despăgubire pentru prejudiciul suferit

Concluziile reclamantului

—	Anularea REC 2008 întocmit în privința reclamantului, astfel cum a fost adoptat prin decizia AAIC din 29 octombrie 2009;

—	anularea deciziei AAIC din 12 februarie 2010 prin care aceasta a reziliat contractul de muncă al reclamantului și, în măsura în care este necesar;

—

anularea deciziei AAIC de respingere a reclamațiilor adresate de reclamant în legătură cu REC 2008 întocmit în privința sa și a deciziei de reziliere; obligarea EACEA la plata unei sume care nu poate fi inferioară valorii salariului reclamantului (și tuturor avantajelor prevăzute în RAA), calculată de la încetarea raporturilor de muncă, la 12 februarie 2010, până la data reintegrării sale în cadrul Agenției în urma anulării deciziei de reziliere, drept reparare a prejudiciului profesional și financiar, la care se adaugă dobânzi de întârziere la rata legală de la data hotărârii care urmează să fie pronunțată;

—	obligarea EACEA la plata unei sume stabilite provizoriu la 10 000 de euro, drept despăgubire pentru prejudiciul fizic, la care se adaugă dobânzi de întârziere la rata legală de la data hotărârii care urmează să fie pronunțată;

—	obligarea EACEA la plata unei sume stabilite provizoriu și ex aequo et bono la 50 000 de euro drept despăgubire pentru prejudiciul moral, la care se adaugă dobânzi de întârziere la rata legală de la data hotărârii care urmează să fie pronunțată;

—

oricare ar fi situația, obligarea EACEA la plata unei sume stabilite provizoriu și ex aequo et bono la 10 000 de euro drept despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a depășirii unui termen rezonabil pentru întocmirea REC 2008, la care se adaugă dobânzi de întârziere la rata legală de la data hotărârii care urmează să fie pronunțată;

—	obligarea EACEA la plata cheltuielilor de judecată.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/35

Acțiune introdusă la 15 noiembrie 2010 — AR/Comisia

(Cauza F-120/10)

2011/C 72/57

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: AR (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: S. Rodriguez, C. Bernard-Glanz și A. Blot, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea Deciziei EPSO de a exclude reclamantul de la procedura privind concursul intern COM/INT/EU2/10/AD 5 pentru administratori de cetățenie bulgară sau română din cauza nereușitei sale la testele de acces, precum și a deciziei privind reclamația care autorizează reclamantul să susțină din nou testele de acces la concursul menționat anterior

Concluziile reclamantului

—	Anularea Deciziei Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) din 31 martie 2010 de a exclude reclamantul de la concursul intern COM/INT/EU2/10/AD 5, pentru a permite reclamantului să participe la probe;

—	anularea deciziei adoptate la 3 august 2010 de Autoritatea împuternicită să facă numiri, în măsura în care aceasta nu admite, în esența sa, reclamația formulată de reclamant;

—	obligarea Comisiei, dacă este cazul prin activități de cercetare judecătorească sau de organizare a procedurii, să prezinte lista întrebărilor adresate, precum și a răspunsurilor oferite în cadrul testelor organizate la Bruxelles la 5 martie 2010 la orele 13;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/36

Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Soukup/Comisia

(Cauza F-1/11)

2011/C 72/59

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Zdenek Soukup (Luxemburg, Luxemburg) (reprezentanți: E. Boigelot și S. Woog, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/144/09 de a nu îl înscrie pe reclamant pe lista de rezervă și a deciziei de a înscrie un alt candidat pe această listă, precum și de reparare a prejudiciului material și moral suferit.

Concluziile reclamantului

—

Anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/144/09 din 27 aprilie 2010, adoptată după reexaminarea probei orale a reclamantului, prin care se confirmă rezultatele acesteia din urmă, respectiv nota inferioară minimului cerut și, în consecință, decizia de a nu îl înscrie pe lista de rezervă:

—	anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/144/09 de a admite un alt candidat la probele scrise și orale și apoi de a-l înscrie pe lista de rezervă a concursului respectiv;

—	anularea tuturor operațiunilor efectuate de comisia de evaluare începând de la mome3ntul la care au intervenit neregulile reclamate;

—

obligarea pârâtei la plata, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul material și moral și atingerea adusă carierei reclamantului, a unei sume de 25 000 de euro, sub rezerva unei majorări sau reduceri în cursul procesului, majorată cu dobânzi la cota de 7 % pe an începând de la 28 iunie 2010, data contestației;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/36

Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Descamps/Comisia

(Cauza F-2/11)

2011/C 72/60

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Eric Descamps (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: L. Levi și A. Blot, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Obiectul și descrierea litigiului

Anularea deciziei de concediere a reclamantului la sfârșitul perioadei de stagiu, precum și repararea prejudiciului cauzat de această decizie

Concluziile reclamantului

—	Anularea deciziei adoptate la 1 martie 2010 de directorul Direcției RU.B-Procese RU principale 1: Carieră din cadrul Direcției Generale Resurse Umane și Securitate, în calitate de autoritate împuternicită să facă numiri, privind concedierea reclamantului începând cu 31 martie 2010;

—	anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei din 24 septembrie 2010 de respingere a reclamației;

—

în consecință, reintegrarea reclamantului în funcție în calitate de funcționar titular începând cu 1 aprilie 2010 și alocarea cuantumului remunerațiilor pe care ar fi trebuit să le primească cu titlu de funcționar titular de la această dată, inclusiv a tuturor drepturilor derivate (printre care drepturile la pensie), evaluate la o sumă stabilită provizoriu și ex aequo et bono la 39 600 de euro;

—	obligarea pârâtei la plata unei sume stabilite provizoriu și ex aequo et bono la 10 000 de euro, cu titlu de reparație a prejudiciului moral;

—	obligarea pârâtei la plata dobânzilor de întârziere la capitalul astfel datorat;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

5.3.2011

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 72/38

Rectificarea comunicării din Jurnalul Oficial privind cauza T-507/10

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 13 din 15 ianuarie 2011, p. 28 )

2011/C 72/61

Comunicarea din Jurnalul Oficial privind cauza 507/10, Uspaskich/Parlamentul European, se va citi după cum urmează:

Acțiune introdusă la 28 octombrie 2010 — Uspaskich/Parlamentul European

(Cauza T-507/10)

2011/C 72/61

Limba de procedură: lituaniana

Părțile

Reclamant: Viktor Uspaskich (Kėdainiai, Lietuva) (reprezentant: Vytauto Sviderskio, avocat)

Pârât: Parlamentul European

Concluziile reclamantului

—	Anularea Deciziei nr. P7_TA(2010)0296 a Parlamentului European din 7 septembrie 2010 privind ridicarea imunității lui Viktor Uspaskich,

—	obligarea pârâtului la plata sumei de 10 000 de euro cu titlu de daune morale,

—	obligarea Parlamentului European la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea cererii, reclamantul invocă patru argumente.

În primul rând, reclamantul susține că pârâtul a încălcat dreptul său la apărare și principiul bunei administrări în procedura 2009/2147 (IMM). Parlamentul European a refuzat să asculte reclamantul în cursul procedurii de ridicare a imunității, atât în Comisia pentru afaceri juridice, cât și în sesiunea plenară. Acesta nu a luat în considerare majoritatea argumentelor reclamantului și nu a răspuns la niciunul dintre acestea.

În al doilea rând, Parlamentul European a adoptat decizia contestată pe baza unui temei juridic eronat și a încălcat articolul 9 primul paragraf litera (a) din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, întrucât s-a întemeiat pe o interpretare evident eronată a articolului 62 primul și al doilea paragraf din Constituția Lituaniei. Reclamantul face referire la Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul (T-42/06), în care Tribunalul a constatat o încălcare similară săvârșită de Parlamentul European.

În al treilea rând, pârâtul nu a respectat principiul fumus persecutionis și a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când l-a analizat. Pârâtul a ignorat în totalitate deciziile sale anterioare referitoare la fumus persecutionis. Mai mult, Parlamentul European nu a luat în considerare faptul că la data începerii urmăririi penale, un lider politic nu răspundea pentru încălcările de ordin administrativ și că materialul de urmărire penală a fost publicat.

În al patrulea rând, pârâtul a încălcat dreptul reclamantului de a formula o cerere în vederea apărării imunității sale în temeiul normei 6 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European. Acesta a refuzat să analizeze cererea reclamantului de apărare a imunității pentru motivul că obligarea sa la plata unei cauțiuni de 436 000 EUR este disproporționată în raport cu amenda maximă prevăzută pentru infracțiunea de care este acuzat.

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2011.072.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 72

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 54 5 martie 2011

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Curtea de Justiție a Uniunii Europene
2011/C 072/01	Ultima publicație a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneJO C 63, 26.2.2011	1

	V Anunțuri
	PROCEDURI JURISDICȚIONALE
	Curtea de Justiție
2011/C 072/02	Cauza C-266/10 P: Recurs introdus la 27 mai 2010 de Sistemul electronic de arhivare, criptare și indexare digitalizată Srl (Seacid) împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a șasea) pronunțate la 16 martie 2010 în cauza T-530/09, Sistemul electronic de arhivare, criptare și indexare digitalizată Srl (Seacid)/Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene	2

2011/C 072/03	Cauza C-544/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgerichts (Germania) la 23 noiembrie 2010 — Deutsches Weintor eG/Land Rheinland-Pfalz	2

2011/C 072/04	Cauza C-560/10 P: Recurs introdus la 26 noiembrie 2010 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 9 septembrie 2010 în cauza T-300/07, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană	3

2011/C 072/05	Cauza C-561/10 P: Recurs introdus la 26 noiembrie 2010 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) pronunțate la 9 septembrie 2010 în cauza T-387/08, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană	3

2011/C 072/06	Cauza C-564/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesverwaltungsgericht la 2 decembrie 2010 — Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung/Pfeifer & Langen Kommanditgesellschaft	4

2011/C 072/07	Cauza C-572/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunal administratif de Saint-Denis de la Réunion (Franța) la 8 decembrie 2010 — Clément Amedee/Garde des sceaux, Ministre de la justice et des libertés, Ministre du budget, des comptes publics, de la fonction publique et de la réforme de l'État	4

2011/C 072/08	Cauza C-574/10: Acțiune introdusă la 9 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania	5

2011/C 072/09	Cauza C-575/10: Acțiune introdusă la 9 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Ungară	6

2011/C 072/10	Cauza C-577/10: Acțiune introdusă la 10 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Belgiei	7

2011/C 072/11	Cauza C-578/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 6 decembrie 2010 — Staatssecretaris van Financiën/L.A.C. van Putten	7

2011/C 072/12	Cauza C-579/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 8 decembrie 2010 — Staatssecretaris van Financiën/P. Mook	8

2011/C 072/13	Cauza C-580/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 9 decembrie 2010 — Staatssecretaris van Financiën/G. Frank	8

2011/C 072/14	Cauza C-581/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Amtsgericht Köln (Germania) la 13 decembrie 2010 — Emeka Nelson, Bill Chinazo Nelson, Brian Cheimezie Nelson împotriva Deutsche Lufthansa AG	8

2011/C 072/15	Cauza C-584/10 P: Recurs introdus la 13 decembrie 2010 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană	9

2011/C 072/16	Cauza C-593/10 P: Recurs introdus la 16 decembrie 2010 de Consiliul Uniunii Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană	9

2011/C 072/17	Cauza C-595/10 P: Recurs introdus la 16 decembrie 2010 de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2010 în cauza T-85/09, Yassin Abdullah Kadi/Comisia Europeană	10

2011/C 072/18	Cauza C-596/10: Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză	11

2011/C 072/19	Cauza C-599/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Najvyšší súd (Republica Slovacă) la 17 decembrie 2010 — SAG ELV Slovensko as, FELA Management AG, ASCOM (Schweiz) AG, Asseco Central Europe as, TESLA Stropokov as, Autostrade per l'Italia SpA, EFKON AG, Stalexport Autostrady SA/Úrad pre verejné obstarávanie	11

2011/C 072/20	Cauza C-606/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Conseil d’État (Franța) la 22 decembrie 2010 — Association nationale d’assistance aux frontières pour les étrangers (Anafé)/Ministre de l’intérieur, de l’outre-mer, des collectivités territoriales et de l'immigration	12

2011/C 072/21	Cauza C-610/10: Acțiune introdusă la 22 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei	12

2011/C 072/22	Cauza C-614/10: Acțiune introdusă la 22 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria	13

2011/C 072/23	Cauza C-615/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Korkein hallinto-oikeus (Suedia) la 23 decembrie 2010 — Insinööritoimisto InsTiimi Oy	14

2011/C 072/24	Cauza C-617/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Haparanda tingsrätt (Suedia) la 27 decembrie 2010 — Åklagaren/Hans Åkerberg Fransson	14

2011/C 072/25	Cauza C-619/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Augstākās tiesas Senāts (Republica Lituania) la 29 decembrie 2010 — Trade Agency Ltd/Seramico Investments Ltd	15

2011/C 072/26	Cauza C-620/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Kammarrätten i Stockholm — Migrationsöverdomstolen (Suedia) la 27 decembrie 2010 — Migrationsverket/Nurije Kastrati, Valdrina Kastrati, Valdrin Kastrati	15

2011/C 072/27	Cauza C-621/10: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Administrativen sad Varna (Bulgaria) la 29 decembrie 2010 — АDSITS Balkan and Sea prоperties/Direktor na Direktsia Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto din Varna	15

2011/C 072/28	Cauza C-624/10: Acțiune introdusă la 21 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Franceză	16

2011/C 072/29	Cauza C-628/10 P: Recurs introdus la 29 decembrie 2010 de Alliance One International, Inc. și de Standard Commercial Tobacco Company, Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) pronunțate la 27 octombrie 2010 în cauza T-24/05, Alliance One International, Inc., Standard Commercial Tobacco Co., Inc., Trans-Continental Leaf Tobacco Corp. Ltd/Comisia Europeană	17

	Tribunalul
2011/C 072/30	Cauza T-370/10 R: Ordonanța președintelui Tribunalului din 24 ianuarie 2011 — Rubinetterie Teorema/Comisia (Măsuri provizorii — Concurență — Decizie a Comisiei de aplicare a unei amenzi — Garanție bancară — Cerere de suspendare a executării — Prejudiciu financiar — Absența unor împrejurări excepționale — Lipsa urgenței)	18

2011/C 072/31	Cauza T-567/10: Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Vivendi/Comisia	18

2011/C 072/32	Cauza T-568/10: Acțiune introdusă la 16 decembrie 2010 — Vivendi/Comisia	19

2011/C 072/33	Cauza T-572/10: Acțiune introdusă la 21 decembrie 2010 — Comisia/Commune de Millau	19

2011/C 072/34	Cauza T-589/10: Acțiune introdusă la 29 decembrie 2010 — Just Music Fernsehbetrieb/OAPI — France Télécom (Jukebox)	20

2011/C 072/35	Cauza T-590/10: Acțiune introdusă la 27 decembrie 2010 — Thesing and Bloomberg Finance/ECB	20

2011/C 072/36	Cauza T-595/10: Acțiune introdusă la 17 decembrie 2010 — Zenato/OAPI — Camera di Commercio Industria Artigianato e Agricoltura di Verona (RIPASSA)	21

2011/C 072/37	Cauza T-599/10: Acțiune introdusă la 29 decembrie 2010 — Eurocool Logistik/OAPI — Lenger (EUROCOOL)	22

2011/C 072/38	Cauza T-4/11: Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Export Development Bank of Iran/Consiliul	22

2011/C 072/39	Cauza T-5/11: Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Export Development Bank of Iran/Consiliul	23

2011/C 072/40	Cauza T-6/11 P: Recurs introdus la 5 ianuarie 2011 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii pronunțate la 28 octombrie 2010 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-9/09, Vicente Carbajosa și alții/Comisia	24

2011/C 072/41	Cauza T-8/11: Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Bank Kargoshaei și alții/Consiliul	24

2011/C 072/42	Cauza T-9/11: Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Air Canada/Comisia	25

2011/C 072/43	Cauza T-15/11: Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Sina Bank/Consiliul	26

2011/C 072/44	Cauza T-16/11: Acțiune introdusă la 14 ianuarie 2011 — Țările de Jos/Comisia	27

2011/C 072/45	Cauza T-22/11: Acțiune introdusă la 19 ianuarie 2011 — Westfälisch-Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia	28

2011/C 072/46	Cauza T-26/11: Acțiune introdusă la 18 ianuarie 2011 — Fraas/OAPI (Desen compus din carouri de culori negru, bej, maro, roșu închis și gri)	29

2011/C 072/47	Cauza T-27/11: Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2011 — Rheinischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia	29

2011/C 072/48	Cauza T-28/11: Acțiune introdusă la 23 ianuarie 2011 — Koninklijke Luchtvaart Maatschappij/Comisia	30

2011/C 072/49	Cauza T-31/11: Acțiune introdusă la 20 ianuarie 2011 — Fraas/OAPI (Desen compus din carouri de culori roz, mov, bej și gri închis)	32

2011/C 072/50	Cauza T-38/11: Acțiune introdusă la 21 ianuarie 2011 — Cathay Pacific Airways/Comisia	32

2011/C 072/51	Cauza T-389/09: Ordonanța Tribunalului din 10 ianuarie 2011 — Labate/Comisia	33

2011/C 072/52	Cauza T-198/10: Ordonanța Tribunalului din 12 ianuarie 2011 — Maximuscle/OAPI — Foreign Supplement Trademark (GAKIC)	33

	Tribunalul Funcției Publice
2011/C 072/53	Cauza F-121/07: Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 20 ianuarie 2011 — Strack/Comisia [Funcție publică — Funcționari — Acces la documente — Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 — Competența Tribunalului — Admisibilitate — Act cauzator de prejudiciu]	34

2011/C 072/54	Cauza F-132/07: Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 20 ianuarie 2011 — Strack/Comisia (Funcție publică — Funcționari — Articolele 17, 17a și 19 din statut — Cerere de autorizare a divulgării unor documente — Cerere de autorizare a publicării unui text — Cerere de autorizare a utilizării unor constatări în fața autorităților judiciare — Admisibilitate)	34

2011/C 072/55	Cauza F-106/10: Acțiune introdusă la 22 octombrie 2010 — Gross și alții/Curtea de Justiție	34

2011/C 072/56	Cauza F-113/10: Acțiune introdusă la 2 noiembrie 2010 — AT/EACEA	35

2011/C 072/57	Cauza F-120/10: Acțiune introdusă la 15 noiembrie 2010 — AR/Comisia	35

2011/C 072/58	Cauza F-127/10: Acțiune introdusă la 15 decembrie 2010 — Bömcke/BEI	36

2011/C 072/59	Cauza F-1/11: Acțiune introdusă la 6 ianuarie 2011 — Soukup/Comisia	36

2011/C 072/60	Cauza F-2/11: Acțiune introdusă la 7 ianuarie 2011 — Descamps/Comisia	36

	Rectificări
2011/C 072/61	Rectificarea comunicării din Jurnalul Oficial privind cauza T-507/10 (JO C 13, 15.1.2011, p. 28)	38