5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/1

A.

întrucât, potrivit Curții de Justiție, principiul nediscriminării pe motive de vârstă, astfel cum este enunțat în articolul 21 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene constituie un principiu general al dreptului comunitar;

B.

întrucât un tratament diferit pe motive de vârstă constituie discriminare pe aceste motive, cu excepția cazului în care acel tratament diferit este justificat în mod obiectiv, iar mijloacele de a-l aborda sunt adecvate și necesare;

C.

întrucât, potrivit Ombudsmanului, Comisia nu a reușit să justifice în mod adecvat tratamentul pe care îl aplică agenților auxiliari interpreți de conferință freelance (ACI) în vârstă de peste 65 de ani și continuă să adere la politica sa actuală privind angajarea acestora;

D.

întrucât Ombudsmanul consideră că acesta constituie un caz de administrare defectuoasă;

E.

întrucât este responsabilitatea Parlamentului, ca unic organ ales al Uniunii, să salvgardeze și să protejeze independența Ombudsmanului european în îndeplinirea îndatoririlor sale față de cetățenii europeni și să monitorizeze implementarea recomandărilor sale,

1.

sprijină observațiile critice ale Ombudsmanului European și recomandările sale referitoare la politica Comisiei de angajare a ACI în vârstă de peste 65 de ani;

2.

invită Comisia să schimbe actuala sa politică, care interzice, în mod efectiv, recrutarea ACI în vârstă de peste 65 de ani; consideră, însă, că în circumstanțele cazului de față nu se impune plata unei despăgubiri;

3.

menționează faptul că Parlamentul, în urma unui proiect de recomandare similar al Ombudsmanului, a luat imediat măsuri pentru a schimba modalitatea de recrutare a ACI în vârstă de peste 65 de ani și a interpretat normele aplicabile într-un mod care nu constituie discriminare;

4.

consideră că schimbarea regulilor aplicabile și eliminarea discriminării pe motive de vârstă din procesul de recrutare nu obligă instituțiile europene să recruteze ACI în vârstă de peste 65 de ani, însă această schimbare, dacă ar fi pusă în aplicare, ar uniformiza normele Comisiei cu un principiu general al dreptului comunitar; în plus, consideră că, dată fiind lipsa de interpreți pentru anumite limbi oficiale, acest lucru ar întări capacitatea instituției de a asigura cel mai bun serviciu posibil, astfel cum s-a demonstrat la Parlament;

5.

invită Comisia să colaboreze cu Parlamentul în revizuirea normelor aplicabile la angajarea ACI și a altor categorii de personal, astfel încât să se evite orice tip de discriminare;

6.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului și Ombudsmanului European.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/3

1.

aprobă concluziile reuniunii trilaterale din 2 aprilie 2009;

2.

subliniază că acordul la care s-a ajuns cu privire la revizuirea cadrului financiar multianual este rezultatul cooperării interinstituționale fructuoase ca reacție la criza economică și financiară cu care se confruntă statele membre ale UE, prin promovarea solidarității în domeniul resurselor energetice, prin promovarea infrastructurii de bandă largă în zonele rurale, precum și prin sprijinirea sectorului agricol;

3.

reamintește că prin acest acord Parlamentul, în dubla sa capacitate de autoritate legislativă și bugetară, și-a protejat prioritățile deja existente, la fel cum a făcut-o în cadrul procedurii bugetare 2008 când s-a ajuns la un acord privind finanțarea proiectului Galileo;

4.

este de acord cu compromisul politic care prevede un mecanism de compensare pentru procedura bugetară 2010, precum și pentru procedura bugetară 2011, dacă este cazul; reamintește că, astfel cum s-a menționat în Declarația comună adoptată de Parlamentul European, Consiliu și Comisie în cursul reuniunii trilaterale din 2 aprilie 2009, mecanismul de compensare nu va aduce atingere pachetelor financiare aferente programelor care fac obiectul codeciziei și procedurii bugetare anuale și va fi finanțat utilizând toate mijloacele bugetare disponibile în cadrul juridic privind bugetul;

5.

reiterează faptul că negocierile privind AII din 17 mai 2006 nu au ajuns la un acord privind deficitele și soldurile și că aceste deficite ar trebui să fie abordate în procesul de revizuire la jumătatea perioadei 2008-2009, astfel cum prevede Declarația 3 din AII din 17 mai 2006, precum și în cursul procedurilor bugetare anuale, pe cât posibil printr-o mai mare flexibilitate și în orice caz prin toate mijloacele prevăzute în AII din 17 mai 2006; reamintește că, astfel cum a precizat Parlamentul în declarația sa unilaterală din cursul reuniunii trilaterale din 2 aprilie 2009, Comisia ar trebui să integreze în cadrul procesului de revizuire la jumătatea perioadei principiile expuse în rezoluția sa adoptată la 25 martie 2009;

6.

invită la prudență cu privire la utilizarea obișnuită a marjelor de la rubrica 2 pentru finanțarea altor rubrici, deoarece aceasta ar putea pune în pericol interesele sectorului agricol, în contextul unor scăderi neașteptate ale prețurilor pe piață;

7.

regretă faptul că s-a ajuns la un acord cu Consiliul cu doar două luni înainte de sfârșitul legislaturii, ceea ce lasă mai puțin timp pentru negocieri și regretă că acest lucru a pus instituțiile sub presiune, în ciuda climatului obișnuit de cooperare loială;

8.

aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

9.

încredințează Președintelui sarcina de a semna decizia, împreună cu Președintele Consiliului, și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

10.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/6

A.

întrucât scopul principal al Directivei 92/75/CEE („directiva-cadru”), enunțat la articolul 1 al acesteia, este „de a permite armonizarea măsurilor interne privind publicarea, în special prin etichetare și informații despre produs, de informații privind consumul de energie și de alte resurse esențiale, precum și informații suplimentare privind anumite tipuri de aparate de uz casnic, dând astfel consumatorilor posibilitatea de a opta pentru aparate mai eficiente din punct de vedere energetic”;

B.

întrucât în directiva-cadru se afirmă, de asemenea, că „furnizarea de informații exacte, relevante și comparabile privind consumul specific de energie al aparatelor de uz casnic poate influența opțiunea publicului în favoarea aparatelor care consumă mai puțină energie”;

C.

întrucât, astfel cum se arată în Evaluarea de impact a Comisiei care însoțește propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (SEC(2008)2862), eticheta A-G originală, folosită cu succes, a fost luată drept model în diferite țări din lume, precum Brazilia, China, Argentina, Chile, Iran, Israel și Africa de Sud;

D.

întrucât televizoarele sunt mari consumatoare de energie și prin urmare există un potențial considerabil de economisire a energiei prin adăugarea acestei categorii la sistemul de etichetare energetică în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din directiva-cadru;

E.

întrucât etichetarea energetică a televizoarelor ar trebui să fie cât se poate de consecventă cu sistemele consacrate de etichetare energetică folosite pentru alte aparate de uz casnic;

F.

întrucât în comunicarea menționată mai sus a Comisiei se afirmă că clasificările de etichetare existente vor fi actualizate și reevaluate la fiecare 5 ani sau atunci când acest lucru este justificat de evoluțiile tehnologice, pe baza unor studii de proiectare ecologică, astfel încât eticheta A să fie rezervată pentru o proporție de 10-20 % dintre echipamentele cele mai performante;

G.

întrucât pentru aplicarea cu succes a sistemului de etichetare energetică este esențial să fie introduse măsuri prin care să se furnizeze informații despre eficiența energetică a aparatelor de uz casnic care să fie clare, cuprinzătoare, comparabile și ușor de înțeles de către consumatori;

H.

întrucât cumpărarea de către consumatori a unui număr mai mare de aparate eficiente în locul celor mai puțin eficiente ar conduce la o creștere a veniturilor producătorilor de aparate;

I.

întrucât, în special în ceea ce privește proiectarea etichetelor energetice și a claselor de eficiență energetică, proiectul de directivă a Comisiei introduce încă o modificare prin adăugarea unor noi clase A (de exemplu A-20 %, A-40 %, A-60 %) care ar putea induce și mai mult în eroare consumatorii, ar putea împiedica înțelegerea corectă de către aceștia a sistemului de etichetare energetică și ar putea limita capacitatea lor de a alege aparate cu o eficiență energetică mai ridicată;

J.

întrucât un număr mic de adaptări tehnice ale etichetei ar putea avea ca rezultat o etichetă mai clară și mai ușor de înțeles de către consumatori;

K.

întrucât, conform dovezilor, clasificarea A-G este considerată clară de către consumatori, însă Comisia nu a efectuat evaluări de impact pentru a determina dacă clasificările A-20 %, A-40 %, A-60 % utilizate alături de clase inferioare vide sunt considerate utile de către consumatori sau doar îi induc în eroare;

L.

întrucât reclasificarea produselor existente în cadrul unei clasificări A-G închise ar permite, în special, evitarea creării unor clase inferioare vide, care ar putea induce consumatorii în eroare;

M.

întrucât introducerea acestor clase de eficiență suplimentare pe etichetele A-G existente, inclusiv pentru alte produse, vor crea și mai multe confuzii legate de faptul dacă clasa A corespunde unui produs eficient sau ineficient;

N.

întrucât o asemenea măsură nu servește la îndeplinirea scopului enunțat în actul de bază de a furniza informații exacte, relevante și comparabile consumatorilor;

O.

întrucât Comisia și-a prezentat propunerea pentru reformarea directivei-cadru, care ar putea introduce modificări suplimentare care ar avea un impact asupra măsurilor de punere în aplicare propuse,

1.

se opune adoptării proiectului de directivă a Comisiei de aplicare și modificare a Directivei 92/75/CEE a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a televizoarelor;

2.

consideră că acest proiect de directivă a Comisiei nu este compatibil cu scopul enunțat în actul de bază;

3.

invită Comisia să retragă propunerea de directivă și să prezinte comisiei prevăzute la articolul 10 din Directiva 92/75/CEE a Consiliului o propunere nouă, pe baza unei clasificări A-G închise, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2009;

4.

consideră că modul de prezentare al etichetei este un element esențial al directivei privind etichetarea energetică și acesta ar trebui decis în cadrul revizuirii și reformării efectuate în prezent în cadrul procedurii de codecizie;

5.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/8

A.

întrucât la 15 aprilie 2009 comitetul de gestiune a Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) a votat prin procedura scrisă în favoarea proiectului de Program anual de acțiune 2009 privind actorii nestatali și autoritățile locale în domeniul dezvoltării (Partea a II-a: Proiecte specifice) (CMTD(2009)0387 – D004766/01);

B.

întrucât, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Decizia 1999/468/CE și cu articolul 1 din Acordul din 3 iunie 2008 dintre Parlamentul European și Comisie cu privire la procedurile de aplicare a Deciziei 1999/468/CE a Consiliului, Parlamentul European a primit proiectele referitoare la măsurile de aplicare prezentate comitetului de gestionare a IDC, precum și rezultatele votului;

C.

întrucât articolul 14 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 prevede că unul dintre obiectivele programului tematic privind rolul actorilor nestatali și al autorităților locale în materie de dezvoltare este „să sensibilizeze cetățenii europeni la chestiunile de dezvoltare și să mobilizeze sprijinul activ al opiniei publice din Comunitate și din țările în curs de aderare în favoarea punerii în aplicare a strategiilor de reducere a sărăciei și de dezvoltare durabilă în țările partenere”;

D.

întrucât, în cadrul unei „Declarații comune a statelor membre referitoare la actorii nestatali și autoritățile locale în cadrul ICD” transmise Comisiei la 19 martie 2009, 11 state membre și-au exprimat preocuparea în legătură cu intenția Comisiei de a întrerupe finanțarea directă (procedura „proiecte specifice”) a proiectelor TRIALOG și DEEEP (4), care beneficiază de aceasta din 1998 și, respectiv, 2003, obligându-le în schimb să participe la o „cerere de oferte”;

E.

întrucât „Declarația comună” a celor 11 state membre, printre care 9 state membre „noi”, avertizează cu privire la faptul că programarea planului Comisiei de a întrerupe sprijinirea directă a TRIALOG și DEEEP este „extrem de nepotrivită”, „având în vedere situația financiară actuală din numeroase state membre «noi» și efectele acesteia asupra capacității de funcționare și de dezvoltare a ONG-urilor” și își exprimă preocuparea în legătură cu faptul că „eventualul deficit de finanțare va prejudicia proiectele generând pierderea personalului calificat precum și a competențelor acumulate și a rețelelor deja constituite”;

F.

întrucât într-o scrisoare din 19 martie 2009 președintele Comisiei pentru dezvoltare a exprimat preocupări similare, subliniind că „informarea și întărirea capacităților în domeniul cooperării pentru dezvoltare în noile state membre, precum și educarea opiniei publice în Europa în materie de dezvoltare au reprezentat priorități constante pentru comisie”, solicitând Comisiei să comunice Parlamentului „criteriile transparente și obiective pe baza cărora stabilește care sunt activitățile și proiectele care vor beneficia de finanțare directă”; de asemenea, acesta a solicitat ca „implementarea măsurii propuse să fie amânată cu cel puțin un an, pentru a evita eventualele deficite de finanțare și periclitarea a însăși supraviețuirii acestor proiecte foarte utile”;

G.

întrucât „Evaluarea generală a acțiunilor de sensibilizare a opiniei publice cu privire la chestiunile din domeniul dezvoltării în Europa/Educația pentru dezvoltare” menționată anterior concluzionează că utilizarea strategică a proiectelor specifice a contribuit la îndeplinirea obiectivelor „programului de co-finanțare a ONG-urilor europene în materie de dezvoltare” și că „proiectul DEEEP a fost un important mecanism de coordonare pentru consolidarea dialogului, promovarea schimburilor de cele mai bune practici și constituirea de rețele și parteneriate la nivel european și între platformele naționale și UE”, precum și că „contribuția TRIALOG la îmbunătățirea dialogului și la întărirea capacităților în cadrul acțiunii sale cu noile state membre și cu țările candidate a fost efectivă”;

H.

întrucât programul TRIALOG contribuie, astfel cum a fost subliniat în Rezoluția Parlamentului din 13 martie 2008 privind provocarea pe care o reprezintă politica de cooperare pentru dezvoltare a UE pentru noile state membre, la satisfacerea nevoii unei strategii generale de cooperare și de sensibilizare pentru a remedia lipsa de recunoaștere din partea opiniei publice din noile state membre a priorităților în materie de cooperare pentru dezvoltare, iar programul DEEEP răspunde solicitării acestuia menționate în cadrul aceleiași rezoluții pentru consolidarea educației pentru dezvoltare și a sensibilizării în cadrul educației europene;

I.

întrucât, în cadrul Programului anual de acțiune pentru anul 2009 menționat anterior, Comisia propune, de asemenea, alocarea unei finanțări directe pentru un proiect privind „Consolidarea capacităților manageriale în Cuba”, care va fi implementat de Fundația europeană de dezvoltare a managementului; întrucât în cadrul programului tematic privind actorii nestatali și autoritățile locale în domeniul dezvoltării în cadrul ICD, procedura proiectelor specifice nu a fost niciodată utilizată în cazul activităților realizate în țările partenere;

J.

întrucât Comisia a publicat ulterior „Nota explicativă adresată comitetului ICD AN-AL” (5), în care precizează criteriile de selecție pentru acțiunile specifice, explicând că acestea se întemeiază pe articolul 168 din Normele de punere în aplicare a regulamentului financiar (6) și că finanțările pot fi acordate în special „organelor care se regăsesc de juresaude facto într-o situație de monopol” și „pentru acțiunile cu caracteristici specifice care necesită un anumit tip de organism în temeiul competenței sale tehnice, a nivelului înalt de specializare sau a puterii sale administrative”,

1.

este împotriva adoptării proiectului de decizie a Comisiei privind Programul anual de acțiune 2009 privind actorii nestatali și autoritățile locale în domeniul dezvoltării (Partea a II-a: Proiecte specifice) (CMTD(2009)0387 - D004766/01) în forma sa actuală;

2.

solicită Comisiei să clarifice criteriile pentru determinarea existenței „unei situații de monopol de jure sau de facto”, având în vedere faptul că în „Declarația comună” cele 11 state membre menționează faptul că, din perspectiva noilor state membre o situație de „monopol de facto” există în continuare în ceea ce privește activitățile desfășurate la nivel european în cadrul programelor TRIALOG și DEEEP;

3.

insistă asupra unei aplicări deschise, transparente și orizontale a criteriilor pentru acordarea finanțărilor directe pentru proiecte specifice, în vederea asigurării unor condiții echitabile pentru toți; prin urmare, insistă cu privire la aplicarea unor criterii identice programelor TRIALOG, DEEEP și proiectului privind „Consolidarea capacităților manageriale în Cuba”;

4.

insistă asupra asigurării unei finanțări neîntrerupte, prin intermediul unui program strategic, la nivel european, acordate activităților importante de promovare a schimburilor de cele mai bune practici, de creare a rețelelor și a parteneriatelor la nivel european, precum și între platformele naționale și UE, și de îmbunătățire a dialogului și a întăririi capacităților în cadrul activității desfășurate cu „noile” state membre și cu țările candidate;

5.

invită Comisia să inițieze un dialog cu Parlamentul, în contextul viitoarei revizuiri (7) a sistemului său de licitații pentru programe tematice; consideră nepotrivită anticiparea oricăror recomandări referitoare la modificări sau ameliorări ale sistemului, care pot rezulta din revizuire; solicită, prin urmare, ca modalitățile existente referitoare la acțiunile finanțate direct să rămână neschimbate pentru o perioadă de 12 luni și ca orice eventuală schimbare ulterioară să reflecte rezultatele procesului de revizuire și să asigure caracterul durabil, previzibil și pe termen lung al activităților în materie de cooperare pentru dezvoltare;

6.

solicită Comisiei să adapteze proiectul său de decizie de instituire a Programului anual de acțiune 2009 privind actorii nestatali și autoritățile locale în domeniul dezvoltării (Partea a II-a: Proiecte specifice) (CMTD(2009)0387 - D004766/01), pentru a include proiecte europene de sensibilizare a opiniei publice cu privire la chestiunile din domeniul dezvoltării în cadrul unei UE extinse și de schimburi în materie de educație pentru dezvoltare în cadrul UE;

7.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/11

A.

întrucât consecința negativă cea mai mare pentru UE generată de actuala criză financiară și economică va fi o creștere dramatică a șomajului, fapt care va afecta și mai grav grupurile sociale cele mai vulnerabile; întrucât nivelurile ridicate ale șomajului sunt asociate creșterii sărăciei și inegalităților în domeniul sănătății, a marginalizării, a criminalității, a nesiguranței și a neîncrederii;

B.

întrucât, indiferent de criza actuală, UE s-a confruntat deja cu dificultăți ca urmare a unei creșteri economice slabe, a unei situații demografice explozive și a dificultății de a trăi într-o economie mondială tot mai globalizată;

C.

întrucât în 2007, 15,2 % dintre cetățenii Uniunii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au abandonat școala;

D.

întrucât ocuparea unui loc de muncă nu garantează ieșirea din sărăcie pentru mulți oameni din UE, 8 % dintre persoanele cu loc de muncă aflându-se în prag de sărăcie în 2006;

E.

întrucât în 2006, 16 % dintre cetățenii europeni au fost amenințați de sărăcie; întrucât copiii, familiile mari, părinții singuri, șomerii, persoanele cu handicap, tinerii și persoanele în vârstă, minoritățile etnice și migranții sunt vulnerabili în mod deosebit;

F.

întrucât femeile sunt în continuare mai expuse la sărăcie decât bărbații din cauza unor factori care țin de dependența lor economică, de diferențele de salarizare dintre femei și bărbați care persistă pe piața muncii și de prezența mai mare a femeilor în locuri de muncă mai prost plătite; întrucât această situație crește riscul de a perpetua sărăcia la nivelul generațiilor viitoare;

G.

întrucât creșterile de preț din ultimii ani au afectat în mod considerabil bugetele gospodăriilor și au afectat în mod disproporționat grupurile sociale vulnerabile;

H.

întrucât numeroase studii (de exemplu Viitorul activității de cercetare a Fundației Russel Sage) au demonstrat că una din patru persoane care lucrează în cele mai dezvoltate economii s-ar putea afla în curând în situația de a fi plătită prost și s-ar putea regăsi într-un mai mare pericol de a deveni săracă; întrucât locurile de muncă cu remunerații mici par să fie în foarte mare măsură uniforme, deoarece adesea iau forma unei relații de muncă atipice, în care lucrătorii cu calificări reduse, cei cu fracțiune de normă, femeile, imigranții și lucrătorii tineri sunt cel mai expuși pericolului; întrucât tendința spre locuri de muncă cu remunerații mici tinde să fie transmisă din generație în generație și întrucât munca prost plătită limitează accesul la o bună educație, o bună asistență medicală și la alte condiții de viață fundamentale;

I.

întrucât articolul 2 din Tratatul CE prevede că egalitatea dintre bărbați și femei se numără printre principiile fundamentale ale Uniunii Europene;

J.

întrucât UE se confruntă cu o schimbare demografică ale cărei cele mai importante caracteristici sunt creșterea speranței de viață și scăderea ratei fertilității, deși câteva țări prezintă semne de inversare a acestei din urmă tendințe;

K.

întrucât se așteaptă ca schimbarea demografică să conducă la dublarea ratei dependenței persoanelor în vârstă până în 2050, având consecințe mai ales în ceea ce privește sănătatea fizică și mintală a populației;

L.

întrucât raportul demografic al Comisiei din 2008 intitulat: „Satisfacerea nevoilor sociale într-o societate în curs de îmbătrânire” (SEC(2008)2911), care recunoaște rolul esențial pe care îl joacă în societate îngrijitorii informali, îndeamnă Comisia să analizeze argumentele sociale puternice pentru includerea îngrijitorilor în formularea politicilor viitoare;

M.

întrucât efectele crizei financiare asupra economiei reale nu sunt pe deplin cunoscute, dar va fi imposibil să se realizeze obiectivul de a crea 5 milioane de locuri de muncă în UE între 2008 și 2009; întrucât o recesiune economică va conduce la șomaj mai mare și, cu siguranță, la mai multă sărăcie și va crea provocări pentru modelele sociale europene;

N.

întrucât criza financiare și economică cauzează accentuarea șomajului și a nesiguranței, ceea ce conduce la o presiune substanțială asupra coeziunii sociale în cadrul UE, precum și la tensiuni în numeroase state membre;

O.

întrucât UE și-a luat angajamentul pentru o dezvoltare durabilă din punctul de vedere al mediului și din punct de vedere social, și întrucât oportunitățile de creare de locuri de muncă care pot deriva din acest angajament ar trebui exploatate pe deplin;

P.

întrucât dialogul social poate fi important pentru a rezolva criza de încredere care este agravată de criza economică, multe persoane din societatea noastră temându-se de viitor; întrucât trebuie să se acorde prioritate și persoanelor care sunt deja excluse și a căror situație actuală se înrăutățește în contextul actualei crize;

Q.

întrucât măsurile instituționale cele mai intervenționiste ale UE, caracterizate printr-un anumit grad de redistribuire a veniturilor și noțiunea comună de „model social european” au un efect pozitiv asupra calității vieții active a milioane de bărbați și femei aflați în segmentul cel mai dezavantajat al piețelor muncii;

R.

întrucât respectarea cadrelor juridice și convenționale naționale, caracterizate prin echilibrarea dreptului muncii cu convențiile colective, care reglementează acele modele, constituie o condiție prealabilă pentru valori armonizate într-o diversitate de sisteme;

S.

întrucât, în cazul raporturilor de muncă atipice, normele și procedurile sunt definite de parteneri, iar convenția colectivă nu se mai aplică;

T.

întrucât agenda socială reînnoită ar trebui să se bazeze pe principiul că politicile sociale eficace și eficiente contribuie la creșterea economică și prosperitate, și întrucât aceasta poate, de asemenea, contribui la recâștigarea sprijinului în scădere al cetățenilor pentru UE;

U.

întrucât este regretabil faptul că agenda socială reînnoită nu abordează chestiunea siguranței juridice a serviciilor sociale de interes general;

V.

întrucât au fost exprimate preocupări serioase cu privire la rolul și vizibilitatea agendei sociale reînnoite, inclusiv cu privire la lipsa de claritate a obiectivului acesteia sau la modul în care va fi concretizată, precum și cu privire la importanța acordată metodei deschise de coordonare (MDC) în domeniul social;

W.

întrucât modelele sociale europene sunt o unitate de valori într-o diversitate de sisteme și sunt, în general, o competență a statelor membre, obiectivele Europei sociale, proclamate în tratat și în Carta drepturilor fundamentale din Tratatul de reformă, trebuie să fie subliniate ca scop general pentru UE, dacă se dorește să se răspundă așteptărilor și temerilor cetățenilor săi; întrucât în cursul mai multor reuniuni succesive ale Consiliului european de primăvară s-a reafirmat obiectivul de eradicare a sărăciei și a excluziunii sociale, precum și necesitatea de a consolida dimensiunea socială în Strategia de la Lisabona; întrucât eșecul și succesul politicilor naționale sociale și de ocupare a forței de muncă au un impact și asupra altor state membre și, astfel, dezbaterea privind reforma modelului social european trebuie plasată în centrul acestei interacțiuni între UE și statele membre;

X.

întrucât eșecul Strategiei de la Lisabona pentru creștere economică și locuri de muncă în ceea ce privește reducerea sărăciei, numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie fiind în prezent de 78 000 000 și inegalitatea în creștere trebuie să constituie o preocupare centrală; întrucât UE trebuie să facă progrese în ceea ce privește dezvoltarea și punerea în aplicare a obiectivelor naționale și comunitare privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale și în domeniile cheie în care există în prezent indicatori, dacă se dorește să se convingă oamenii că UE este menită să servească în primul rând oamenii și abia apoi întreprinderile și băncile;

Y.

întrucât, în numeroase cauze ale Curții de Justiție a Comunităților Europene, noțiunea de „dispoziții care sunt esențiale pentru protecția ordinii politice, sociale și economice” a fost utilizată fără a se clarifica în această privință cine decide care dispoziții sunt esențiale pentru protecția politicii publice generale într-un stat membru;

Z.

întrucât Curtea de Justiție susține că nu este de competența statelor membre să definească unilateral noțiunea de politică publică sau să impună unilateral toate dispozițiile obligatorii din dreptul lor al muncii prestatorilor de servicii stabiliți în alt stat membru și întrucât nu este clar cui îi revine această competență dacă nu statelor membre;

AA.

întrucât nu se face o distincție clară între subcontractarea exclusiv a muncii și traficul îndoielnic și prestarea de servicii care are la bază contracte legale cu lucrători independenți în adevăratul sens al cuvântului; întrucât ar trebui abordată diferența dintre practicile frauduloase și adevăratele raporturi civile și comerciale de afaceri,

1.

solicită Consiliului și Comisiei, având în vedere recesiunea economică, să reafirme importanța unei Europe sociale puternice, incluzând politici sociale și de ocupare a forței de muncă durabile, eficace și eficiente; invită Comisia să elaboreze o agendă de politică socială ambițioasă pentru perioada 2010-2015;

2.

îndeamnă Comisia să prezinte un plan politic coerent privind munca decentă care să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

3.

subliniază importanța de a plasa în vârful agendei sociale crearea și promovarea locurilor de muncă, în aceste vremuri dificile; consideră că o mai mare flexibilitate la locul de muncă este acum mai importantă ca niciodată;

4.

invită Comisia să combine agenda socială reînnoită cu alte inițiative, ca Pactul european pentru egalitate de gen, Pactul european pentru tineret și Alianța europeană pentru familii, pentru a îmbunătății accesul grupurilor sociale dezavantajate la beneficiile sociale;

5.

este preocupat că măsurile propuse în Comunicarea Comisiei privind agenda socială reînnoită nu sunt suficient de coerente pentru a avea un impact asupra nivelurilor actuale ale sărăciei și excluziunii în cadrul UE și pentru a aborda provocările actuale cu care se confruntă coeziunea socială;

6.

regretă, în special, că Comunicarea Comisiei privind agenda socială reînnoită nu conține propuneri privind următoarele aspecte, care sunt esențiale pentru a obține un echilibru între libertățile economice și drepturile sociale:

7.

subliniază necesitatea de a dezvolta și mai mult standardele minime aplicabile în drepturile de angajare, este conștient că nici libertățile economice și normele privind concurența nu sunt mai importante decât drepturile sociale;

8.

observă că politica socială ar trebui să acopere acțiuni-cheie, cum ar fi un echilibru mai bun între drepturile sociale mai solide și libertățile pieței, lupta împotriva discriminării și promovarea egalității, modernizarea și reformarea modelelor sociale europene, consolidând totodată valorile acestora;

9.

constată că delimitarea dispozițiilor statelor membre care sunt esențiale pentru protecția ordinii politice, sociale și economice este o chestiune politică și ar trebui definită în cadrul unui proces legitimizat democratic; invită, prin urmare, Comisia să lanseze o dezbatere deschisă pentru a clarifica ce anume reprezintă aceste dispoziții generale de politică publică și să înainteze propuneri legislative, dacă este necesar;

10.

consideră că nu este momentul să fie reduse cheltuielile sociale, ci mai degrabă să fie consolidate reformele structurale; adaugă că UE ar trebui să sprijine infrastructurile modelelor sociale ale statelor membre, inclusiv serviciile sociale de interes general, prin reafirmarea importanței accesului universal, a calității și durabilității acestora;

11.

regretă faptul că, deși criza financiară demonstrează importanța acțiunii publice în menținerea activității economice și consolidarea coeziunii sociale, Comisia nu garantează viitorul și rolul crucial al serviciilor publice în Uniunea Europeană prin elaborarea unei propuneri de directivă-cadru privind serviciile de interes general;

12.

invită Comisia să prezinte o propunere legislativă care să vizeze garantarea siguranței juridice a serviciilor sociale de interes general;

13.

subliniază necesitatea de a găsi modalități pentru modernizarea și reformarea sistemelor naționale de asigurări sociale pentru eradicarea sărăciei, cu o perspectivă pe termen lung, în special în ceea ce privește venitul minim adecvat, pensiile și serviciile de asistență medicală; subliniază faptul că există potențial pentru sporirea durabilității financiare a salariului minim și a sistemelor de pensii, precum și a calității și eficienței serviciilor de asistență medicală prin îmbunătățirea organizării acestora și a accesului la acestea, precum și creșterea parteneriatului dintre sectorul public și sectorul privat, respectând principiile subsidiarității și susținând eforturile sporite de instituire a unor sisteme de impozitare progresivă care să reducă inegalitățile;

14.

constată că unele state membre au introdus conceptul de salariu minim; sugerează faptul că și celelalte state membre ar putea beneficia din analiza experienței acestora; invită statele membre să protejeze precondițiile referitoare la participarea socială și economică a tuturor și, mai ales, să ofere reglementări privind aspectele de tipul salariului minim sau alte aranjamente legale obligatorii sau acorduri colective, în conformitate cu tradițiile naționale care permit lucrătorilor cu normă întreagă să aibă un venit din care să trăiască decent;

15.

invită Comisia și statele membre să se asigure că toți cetățenii beneficiază de accesul la servicii bancare de bază;

16.

susține că activitatea sportivă și cultura reprezintă instrumente esențiale ale incluziunii sociale și că acestea contribuie la dezvoltarea personală, la promovarea laturilor pozitive ale societății și la cultivarea talentelor;

17.

solicită Comisiei să integreze cu promptitudine probleme ecologice și sanitare în toate politicile UE pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății și a mediului, în conformitate cu dispozițiile tratatului CE;

18.

împărtășește hotărârea Comisiei de a extinde agenda socială la noi domenii; deplânge faptul că, mult prea frecvent, situația mediului nu este analizată decât din punctul de vedere al schimbărilor climatice; salută declarațiile reiterate ale Comisiei în favoarea unei economii durabile cu un volum redus al emisiilor de CO2, dar regretă faptul că propunerea Comisiei nu cuprinde nicio măsură concretă care să ia în considerare consecințele sociale și sanitare ale crizei ecologice și climatice;

19.

subliniază că pauperitatea extremă și excluderea socială ce decurge din aceasta nu pot fi înțelese exclusiv în termeni economici, pe bază de cifre, ci și în contextul drepturilor omului și al celor cetățenești; recunoaște că principiul liberei circulații a capitalurilor și bunurilor nu poate, prin el însăși, eradica sărăcia sau sărăcia cronică, în special sărăcia persistentă, și că pauperitatea extremă îi lipsește de oportunități pe cei pe care îi afectează, împiedicându-i să participe pe deplin la viața comunității, dat fiind că aceștia devin indiferenți la ceea ce îi înconjoară;

20.

salută propunerile incluse în pachetul Comisiei privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată lansat la sfârșitul lui 2008; încurajează Comisia să facă recomandări statelor membre care au rămas clar în urmă în ceea ce privește obiectivele Consiliului european de la Barcelona din 2002 în privința prestării serviciilor de îngrijire a copilului pentru 2010; invită Comisia să încurajeze în continuare deschiderea angajatorilor privind aranjamentele de lucru flexibile, optimizând utilizarea și cunoștințele despre TIC și noile forme de organizare a muncii, promovând astfel flexibilitatea orarelor de muncă și compatibilitatea cu orarele întreprinderilor, administrației și școlilor;

21.

invită Comisia să facă o propunere privind o mai bună reconciliere între viața privată și de familie și cea profesională, optimizând utilizarea și cunoștințele despre TIC și noile forme de organizare a muncii, ținând seama de necesitățile și bunăstarea copiilor, promovând totodată o mai bună protecție a contractelor de muncă, care să confirme dreptul părinților și al îngrijitorilor la programe flexibile de muncă în funcție de necesitățile lor, acordând în egală măsură o atenție deosebită accesului celor cu venituri mici și care se află în relații de muncă precare sau de calitate scăzută;

22.

deplânge neputința politicilor statelor membre și ale UE în fața sărăciei din ce în ce mai mari și mai ales în fața sărăciei în rândul copiilor;

23.

încurajează statele membre să asigure scheme de venituri minime garantate pentru incluziunea socială, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității;

24.

sugerează că noile provocări demografice pot fi soluționate prin abordarea situației femeilor care trăiesc în sărăcie, în condiții de acces inechitabil și necorespunzător la nutriție, locuințe, educație, remunerație și care nu beneficiază de posibilitatea reconcilierii vieții profesionale cu cea privată;

25.

solicită prevenirea și combaterea mai eficace a abandonului școlar, sub motto-ul „școala răsplătește”; solicită sisteme de educație organizate în mod eficient și programe școlare adaptate la piața locurilor de muncă de mâine și care să țină seama de nevoile societății și de dezvoltările tehnologice; solicită o mai mare promovare și sprijinire a conceptului de școli ale celei de-a doua șanse și sisteme de învățământ informal și non-formal, care s-au dovedit că se bucură de o mai mare participare a tinerilor și adulților decât mediile școlare tradiționale, contribuind astfel la scăderea ratei de abandon școlar în Uniunea Europeană; în acest sens, solicită mult așteptata eliminare a tuturor inegalităților în materie de șanse din sistemele educaționale din UE, în special eliminarea educației de nivel scăzut și segregate care are efecte negative ireversibile asupra grupurilor marginalizate, în special asupra rromilor;

26.

insistă asupra nevoii de acțiuni mai eficace privind educația și formarea continuă, cu scopul de a echipa mai bine cetățenii, în special cei mai puțin calificați, pentru a (re)intra pe piața muncii fără opreliști și fără discriminare și pentru a contribui la inovarea socială; sugerează acordarea unei atenții deosebite competențelor antreprenoriale, în principal spiritului întreprinzător al femeilor și al tinerilor, competențelor de TIC și comunicare, precum și competențelor financiare și lingvistice;

27.

evidențiază necesitatea perfecționării învățământului în UE și a dinamizării procesului de compatibilitate și comparabilitate a sistemelor educaționale din statele membre în vederea facilitării recunoașterii reciproce a calificărilor și standardelor profesionale;

28.

consideră că politicile de incluziune socială activă trebuie să aibă un impact decisiv asupra eradicării sărăciei și excluziunii sociale, atât pentru cei care au un loc de muncă remunerat („lucrătorii săraci”), cât și pentru cei care nu au un loc de muncă remunerat;

29.

subliniază necesitatea promovării cooperării dintre universități și mediul de afaceri, deoarece este important ca acești parteneri să coopereze și să își acorde sprijin reciproc în beneficiul propriilor organizații, al personalului și al studenților lor; consideră că ar trebui creată o punte între programa universitară și întreprinderi, iar domeniul afacerilor ar trebui să aibă posibilitatea printre altele de a completa programele de studii, de a oferi stagii, de a organiza zile ale porților deschise etc.;

30.

atrage atenția asupra necesității unei abordări mai echilibrate între flexibilitate, securitate și nevoia de a asigura salarii decente, cu scopul de a integra tinerii și persoanele în vârstă, femeile, șomerii pe termen lung și persoanele dezavantajate pe piața muncii; sugerează ca statele membre să ia în considerare rezoluția Parlamentului din 29 noiembrie 2007 privind principiile comune ale flexisecurității atunci când aplică strategiile naționale de flexisecuritatea;

31.

consideră că participarea lucrătorilor la procesul decizional din cadrul companiilor care le afectează viața profesională și personală este de o importanță deosebită, în special în contextul crizei financiare și economice care determină deseori concedieri și restructurări; salută recenta revizuire (15) a Directivei 94/45/CE a Consiliului din 22 septembrie 1994 privind instituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a lucrătorilor în întreprinderile și grupurile de întreprinderi de dimensiune comunitară (16) ; își reiterează solicitarea de a se consolida în continuare funcționarea comitetelor europene de întreprindere în conformitate cu rezoluția sa din 4 septembrie 2001 privind aplicarea Directive 94/45/CE (17);

32.

subliniază faptul că politicile sociale și de ocupare a forței de muncă ar trebui să fie activate rapid ca reacție la criza economică actuală și ar trebui să ofere oportunități de angajare și educare, precum și să reducă pierderile de venituri; consideră că aceste politici ar trebui să motiveze în mod activ populația să caute oportunități de angajare sau să înceapă propria activitate antreprenorială; în acest scop consideră că statele membre ar trebui să faciliteze mijloace accesibile de finanțare, cum ar fi garanții pentru credite, rate reduse ale dobânzii sau capitalizarea alocațiilor de șomaj, reducând în același timp pierderile de venit și oferind oportunități pentru educație care ar ajuta șomerii să găsească un loc de muncă; reamintește abordarea holistică a Comisiei față de integrarea activă care include sprijin financiar adecvat, accesul la piețe integratoare ale muncii și servicii sociale de înaltă calitate;

33.

invită Comisia să ia inițiative care să conducă la o distincție clară între angajatori, liberii-profesioniști autentici și micii întreprinzători, pe de o parte, și angajați, pe de altă parte;

34.

apreciază ca deosebit de importantă sprijinirea femeilor care vor să devină mame, atât prin alocații corespunzătoare pe perioada creșterii copilului, cât și prin crearea unui cadru favorabil pentru reintegrarea pe piața muncii, o atenție sporită cuvenindu-se mamelor care își cresc singure copiii, datorită vulnerabilității acestora;

35.

subliniază că economia socială, ca o altă formă de antreprenoriat, are un rol fundamental în contribuția la durabilitatea economiei europene, combinând profitabilitatea cu solidaritatea; adaugă că întreprinderile economiei sociale au nevoie de un cadru legal sigur; subliniază contribuția foarte importantă a muncii voluntare în domeniul social, mai ales în combaterea sărăciei și excluderii sociale și în sprijinul grupurilor mai dezavantajate din societate;

36.

subliniază faptul că nu toți oamenii sunt capabili să muncească și că în prezent nici nu sunt locuri de muncă suficiente pentru toți și afirmă importanța punerii în aplicare a Recomandării 92/441/CEE, susținută de reuniunea Consiliului din 11 și 12 decembrie 2008, privind asigurarea de „resurse suficiente și de asistență socială pentru un mod de viață compatibil cu demnitatea umană” prin extinderea sistemelor de venituri minime în toate statele membre și creșterea nivelurilor pentru a asigura accesul și adecvarea;

37.

consideră că dezvoltarea microcreditului poate juca un rol important în sprijinirea șomerilor (pe termen lung) la demararea unei activități economice independente; subliniază faptul că microcreditul a ajutat deja în multe astfel de situații la reintegrarea în viața profesională, fiind compatibil cu Strategia de la Lisabona; solicită Comisiei să impulsioneze generarea și accesul la informațiile legate de posibilitățile și disponibilitatea micro-creditelor și să se concentreze în mod activ asupra acelor grupuri din societate care ar putea beneficia cel mai mult și care au cea mai mare nevoie de aceste micro-credite;

38.

solicită promovarea unei legături mai puternice între implementarea flexisecurității și îmbunătățirea dialogului social, respectând obiceiurile și practicile naționale;

39.

insistă asupra îndepărtării obstacolelor birocratice pentru întreprinderile mici și mijlocii; solicită să se aplice în continuare principiile propuse în Comunicarea Comisiei intitulată „Un Small Business Act pentru Europa”;

40.

recunoaște că politica de salarizare este de competența statelor membre, dar sugerează partenerilor sociali de la nivel național să ia în discuție noi metodologii pentru politicile de salarizare care ar putea stopa proporția curentă în scădere între salarii și profituri și include o participare mai mare a angajaților la veniturile companiei prin utilizarea de scheme care reduc impactul inflației; consideră că astfel de scheme ar putea permite canalizarea veniturilor suplimentare ale angajaților spre fonduri speciale de capitalizare create de companii; solicită o dezbatere privind modurile de încurajare a companiilor în vederea angajării lor în acele metodologii, și solicită, de asemenea, o dezbatere privind cadrul legal care reglementează accesul angajaților la acele fonduri treptat în timp; sugerează partenerilor sociali importanța unui angajament reînnoit față de „salarii care să asigure un trai decent” prin care să se garanteze salarii minime mult peste nivelul adecvat al veniturilor, pentru a permite ieșirea din situația de sărăcie și obținerea unor beneficii prin muncă;

41.

insistă că sprijinirea nediscriminării și a egalității de șanse se bazează atât pe un temei juridic solid, cât și pe o varietate de instrumente politice, precum și că nediscriminarea și egalitatea de șanse trebuie să fie incluse în toate aspectele agendei sociale reînnoite;

42.

solicită Comisiei să realizeze studii asupra impactului mobilității inteligenței pe termen mediu și lung și să utilizeze rezultatele ca punct de plecare pentru măsuri de atenuare a efectelor negative;

43.

atrage atenția asupra impactului negativ (un posibil exod al creierelor) pe care imigrația îl poate avea asupra procesului de dezvoltare în țările de origine, inclusiv la nivelul structurilor familiale, a sănătății, educației și cercetării; reamintește, pe de altă parte, efectele crizei economice în ceea ce privește dezechilibrele pe piețele de angajare din țările gazdă;

44.

subliniază importanța unor recrutări etice din țări terțe, în special în ceea ce privește cadrele medicale, și solicită statelor membre care nu au făcut încă acest lucru, să elaboreze un ghid practic pentru recrutările internaționale;

45.

subliniază faptul că impactul pe termen lung al imigrației asupra schimbării demografice este incert, având în vedere faptul că acesta depinde de volatilitatea fluxurilor de migrare, reîntregirea familiilor și ratele fertilității;

46.

consideră că imigranții pot, atunci când sunt angajați legal, să contribuie la dezvoltarea durabilă a sistemelor de asigurări sociale și, de asemenea, să își asigure pensia și drepturile sociale personale;

47.

subliniază faptul că o politică de imigrație de succes bazată pe drepturile omului ar trebui să promoveze o strategie coerentă și eficientă pentru integrarea persoanelor care migrează având la bază egalitatea de șanse, plecând de la garantarea drepturilor lor fundamentale și asigurarea unui echilibru între drepturi și obligații;

48.

salută propunerea Comisiei de a impune sancțiuni angajatorilor care angajează resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală; subliniază că este important să se combată exploatarea resortisanților din țări terțe cu ședere ilegală, cu respectarea simultană a drepturilor celor aflați în situații vulnerabile; în acest context, invită Comisia să promoveze oportunități pentru angajarea legală a resortisanților din țări terțe cu ședere legală;

49.

salută propunerea de directivă privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (COM(2008) 0414); cu toate acestea, atrage atenția asupra faptului că, la rândul ei, directiva în cauză nu trebuie să conducă la discriminări mai mari între cetățenii Uniunii în funcție de situația lor economică;

50.

consideră că instituțiile UE și statele membre trebuie să acorde prioritate consolidării aplicării și controlului aplicării dispozițiilor existente în materie de dreptul muncii din cadrul legislației naționale și comunitare și în temeiul convențiilor OIM;

51.

subliniază necesitatea de a consolida în continuare legislația antidiscriminare în întreaga UE; invită Comisia să stimuleze schimburile de bune practici dintre statele membre în ceea ce privește promovarea integrării cu succes a migranților; constată că, în special în momente dificile din punct de vedere economic, cei mai vulnerabili membri ai societății, printre care se numără, adesea, și migranții, sunt afectați în cea mai mare măsură;

52.

consideră că în relațiile sale externe, UE ar putea avea un rol mai proactiv în promovarea standardelor sociale și de mediu principale; este convins că trebuie să se facă eforturi suplimentare în privința mecanismelor referitoare la prevenirea, supravegherea și sancțiunea încălcărilor;

53.

consideră că UE ar putea să depună eforturi mai mari de influențare a agendei internaționale în privința agendei pentru muncă decentă și să promoveze activ respectarea convențiilor OIM, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că aceasta ar putea contribui la pacea mondială și, de asemenea, la protejarea intereselor și valorilor UE;

54.

subliniază că evoluția cadrului juridic comunitar, fie prin legislație primară, fie prin legislație secundară, nu ar trebui să contravină în vreun fel obligațiilor internaționale din convențiile OIM;

55.

observă că UE ar trebui să aibă ca scop un proces de globalizare mai inclusiv din punct de vedere social și durabil din punct de vedere economic și al protecției mediului; remarcă faptul că modul în care corporațiile își desfășoară activitatea nu are doar un puternic impact economic, ci și un impact semnificativ în plan social, atât în UE, cât și în țări terțe, în special în țările în curs de dezvoltare; prin urmare, îndeamnă Comisia să promoveze activ conceptul de responsabilitate socială a întreprinderilor, fie prin promovarea unor dispoziții neobligatorii, fie prin propuneri legislative, dacă este cazul;

56.

sugerează consolidarea potențialului fondurilor structurale prin simplificare, flexibilitate și îmbunătățirea procedurilor, și a dimensiunii de integrare socială, cu scopul de a ajuta statele membre să își optimizeze rezultatele politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă; invită statele membre și regiunile să implice pe deplin partenerii în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul general privind fondurile structurale (18); recomandă insistent ca Fondul Social European (FSE) să devină accesibil partenerilor pentru consolidarea capacităților;

57.

subliniază că agenda socială reînnoită trebuie să cuprindă un angajament clar că fondurile structurale și de coeziune ale UE vor contribui la atingerea obiectivelor agendei sociale; prin urmare, solicită statelor membre să utilizeze FSE și toate celelalte fonduri structurale nu doar pentru a îmbunătăți angajabilitatea populației, ci și infrastructura socială;

58.

recunoaște că fondurile structurale sunt în continuare în mare măsură principalul instrument de finanțare pentru îndeplinirea obiectivelor sociale; solicită Comisiei și statelor membre să promoveze sinergii cu alte programe și să sprijine coerența în cadrul programelor-cadru multianuale, cum ar fi Daphne, Progress, Programul de sănătate publică și programul „Europa pentru cetățeni”;

59.

solicită acordarea unei atenții speciale regiunilor celor mai afectate de globalizare, precum și regiunilor din noile state membre care se află în procesul de convergență socială;

60.

sugerează că programul Progress ar putea contribui la o evaluare mai bună a modernizării modelelor sociale europene prin evaluarea proiectelor pilot;

61.

consideră că, drept urmare a liberei circulații a persoanelor în piața internă, cu noi probleme apar în anumite părți ale UE, și în special în orașele mari, în legătură cu asigurarea protecției sociale de urgență a persoanelor care nu se pot întreține singure, ceea ce impune o presiune suplimentară asupra serviciilor (caritabile) private și publice care furnizează asistență de urgență, de exemplu persoanelor fără adăpost sau grupurilor marginalizate din societate;

62.

subliniază faptul că flexibilitatea și acceptarea schimbării de către cetățeni poate crește prin mai multă încredere reciprocă, care poate fi îmbunătățită printr-un dialog social mai eficace și mai transparent, precum și prin asigurarea unei democrații participative mai eficiente în conceperea și aplicarea politicilor;

63.

consideră că este deosebit de important pentru dialogul social să fie promovate politici privind sănătatea și siguranța la locul de muncă și, în general, îmbunătățiri ale calității vieții la locul de muncă; invită Comisia să inițieze o dezbatere privind modul în care lucrătorii care nu sunt angajați cu normă completă (precum lucrători temporari, lucrători cu fracțiune de normă, lucrători cu contracte pe durată determinată) pot fi implicate în dialogul social;

64.

având în vedere că rezultatele negocierilor partenerilor sociali europeni sunt puțin cunoscute și dezvăluite, solicită promovarea conștientizării rezultatelor dialogului social, pentru a îmbunătăți impactul acestuia și pentru a promova dezvoltarea sa;

65.

consideră că, prin promovarea dialogului social, ar trebui să fie încurajată în continuare o cultură de cooperare, care a început să înlocuiască cultura de conflict pe piața muncii;

66.

consideră că organizațiile societății civile și persoanele care se confruntă cu sărăcia sau excluziunea socială trebuie să fie implicate într-o mai mare măsură în dezbaterile privind modelul economic și social, în condiții de egalitate;

67.

observă faptul că partenerii sociali ar trebui să facă eforturi pentru a lucra cu planuri multianuale, cu calendare specifice și termene limită, cu scopul de a avea o strategie durabilă pe termen lung;

68.

solicită o largă dezbatere între părțile interesate de la nivel european, autoritățile publice naționale, angajatori și angajați și organizații societății civile despre agenda socială pentru perioada de după 2010;

69.

observă că statele membre ar trebui să sprijine obiective și indicatori sociali noi, măsurabili, obligatorii și cantitativi pentru Strategia de la Lisabona post-2010, inclusiv angajamente pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și pentru elaborarea unui nou pact de progres social care să stabilească obiectivele și structura unei noi UE sociale, durabile și juste în ansamblul ei, pact care ar trebui să se bazeze pe MDC socială ca pilon principal și să o consolideze;

70.

observă că, în UE, companiile joacă un rol important nu doar din punct de vedere economic, ci și din punct de vedere social; atrage, astfel, atenția asupra promovării responsabilității sociale corporatiste și asupra necesității de a face progrese urgente în ceea ce privește munca de înaltă calitate, inclusiv salarii care să asigure un trai decent, pentru a consolida modelul social și a preveni decăderea socială;

71.

este în favoarea unui dialog eficace între Parlament și organizațiile societății civile; consideră că un astfel de dialog este necesar și în statele membre la nivel central, regional și local;

72.

remarcă faptul că Anul european al voluntariatului ar constitui o oportunitate ideală pentru crearea unei legături între UE și societatea civilă; invită Comisia să pregătească terenul pentru ca 2011 să fie declarat Anul european al voluntariatului, prezentând o propunere legislativă adecvată în acest sens cât mai curând posibil;

73.

consideră că organizațiile societății civile ar trebui să fie implicate de la începutul proceselor decizionale și că informația ar trebui să fie accesibilă în mod public, opiniile ar trebui să fie reciproce, iar limitele pentru schimbare ar trebui să fie clare pentru participanți;

74.

subliniază importanța și valoarea procesului de consultare ca instrument eficient de a le da putere cetățenilor, permițându-le să participe direct la procesul politic de la nivel european; invită Comisia să ia măsuri suplimentare pentru a face cunoscute viitoarele consultări la nivelul UE prin mass-media și alte forumuri naționale, regionale și locale adecvate;

75.

sugerează că este extrem de urgent ca instituțiile europene, partenerii sociali la nivel național și organizațiile societății civile să adopte un „pact social” care să includă acțiuni sociale cu obiective și indicatori realiști și obligatorii;

76.

constată că participarea civică începe din copilărie și solicită promovarea și sprijinirea structurilor și inițiativelor de participare pentru copii și tineri la nivel local, regional și național;

77.

subliniază nevoia de a face progrese și de finaliza regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială și directiva privind transferabilitatea drepturilor de pensie, precum și propunerea de directivă privind aplicarea principiului egalității de tratament indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

78.

solicită îmbunătățirea procesului legislativ la nivelul UE, precizând motivele pentru care e nevoie de acțiuni la acest nivel, asigurând calitatea conținutului și furnizând o evaluare de impact solidă și independentă, care să analizeze efectele sociale, de mediu și economice; solicită în special aplicarea eficientă a Acordului interinstituțional din 2003 privind o mai bună legiferare (19);

79.

subliniază faptul că cooperarea eficace între statele membre și monitorizarea eficace a transpunerii legislației UE ar trebui să fie o prioritate;

80.

consideră că un proces legislativ mai bun la nivelul UE ar trebui să promoveze activ implicarea organizațiilor societății civile și să vizeze preocupările cetățenilor, aducându-i mai aproape de UE;

81.

consideră că ar trebui să existe o mai bună legătură la nivelul UE între politicile economice, de mediu și sociale, reafirmându-se obiectivele inițiale ale Strategiei de la Lisabona și necesitatea de a asigura o contribuție activă a politicilor economice și de ocupare a forței de muncă la eradicarea sărăciei și a excluziunii sociale;

82.

subliniază necesitatea de a adopta o cartă a drepturilor sociale fundamentale care să aibă caracter obligatoriu din punct de vedere juridic;

83.

observă că Tratatul de la Lisabona stabilește faptul că aspectele relevante ale politicii sociale ar trebui luate în calcul la definirea și implementarea politicilor UE;

84.

consideră că Strategia de la Lisabona post-2010 ar trebui să includă o MDC consolidată și invită Comisia să încurajeze în continuare statele membre să definească obiective naționale cuantificate, în special pentru reducerea sărăciei și integrarea socială, bazate mai ales pe indicatori cantitativi măsurabili;

85.

invită Consiliul și Comisia să deschidă oportunitățile pentru o implicare reală a Parlamentului în Strategia de la Lisabona post-2010;

86.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/23

A.

întrucât incluziunea activă nu trebuie să înlocuiască incluziunea socială, dat fiind că grupurile vulnerabile care nu pot participa la piața muncii au dreptul la o viață demnă și la participarea deplină în cadrul societății și, deci, un venit minim, servicii sociale de calitate accesibile și pe care să și le poată permite trebuie să fie disponibile, indiferent de capacitatea unei persoane de a participa la piața muncii;

B.

întrucât incluziunea activă nu se referă numai la capacitatea unei persoane, dar și la modul în care societatea este organizată; întrucât, prin urmare, cauzele structurale ale excluziunii, inclusiv discriminarea și modul neadecvat de prestare a serviciilor trebuie, de asemenea, să fie analizate;

C.

întrucât excluziunea aparentă de pe piața muncii poate fi rezultatul insuficienței posibilităților de locuri de muncă decente mai degrabă decât rezultatul lipsei de efort individual;

D.

întrucât integrarea pe piața muncii nu trebuie să fie o condiție preliminară pentru dreptul la un venit minim și pentru accesul la servicii sociale de înaltă calitate; întrucât un venit minim și accesul la servicii sociale de înaltă calitate sunt condiții preliminare necesare pentru integrarea pe piața muncii;

E.

întrucât persoanele cele mai îndepărtate de piața muncii sunt adesea persoanele cu nevoi, dificultăți sau dezavantaje multiple și complexe, precum dependența pe termen lung de un venit scăzut sau neadecvat, șomajul pe termen lung, analfabetismul și un nivel scăzut de educație, dezvoltarea într-o familie vulnerabilă, handicapul, o sănătate precară, locuitul într-o zonă cu dezavantaje multiple, condiții precare de locuit și lipsa unui adăpost, rasismul și discriminarea și întrucât strategiile pentru incluziune trebuie, prin urmare, să reflecte diversitatea persoanelor excluse;

F.

întrucât excluziunea socială și excluziunea de pe piața muncii au un impact puternic asupra sănătății mintale a persoanelor afectate și întrucât șomerii pe termen lung se confruntă cu un risc sporit de a suferi de depresie și de alte probleme de sănătate mintală;

G.

întrucât persoanele îndepărtate de piața muncii au mare nevoie de formare profesională, fie deoarece au avut parte de o pregătire școlară neadecvată, fie deoarece nu mai pot valorifica această pregătire din cauza lipsei îndelungate de pe piața muncii;

H.

întrucât persoanele cele mai vulnerabile sunt adesea afectate de condițiile politicilor de activare și întrucât acele efecte trebuie să fie monitorizate, iar efectele negative asupra grupurilor vulnerabile trebuie evitate;

I.

întrucât măsurile de incluziune activă trebuie, de asemenea, să acționeze în corelație cu stabilirea unor obiective la nivel comunitar și național de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale;

J.

întrucât cei mai mulți capi de familie sunt femei, cei mai mulți părinți singuri sunt femei și cei mai mulți îngrijitori sunt femei; întrucât politicile de incluziune activă trebuie, în consecință, să includă un set de măsuri care să le dea posibilitatea femeilor celor mai îndepărtate de piața muncii să beneficieze în practică de strategiile de incluziune activă; întrucât situația femeilor pe piața muncii se află în corelație cu sărăcia legată de vârstă care afectează în principal femeile;

K.

întrucât, în perioadele de recesiune economică și de creștere a șomajului, există riscul ca un număr din ce în ce mai mare de persoane să fie concediate, sporind astfel rândurile celor care suferă de pe urma sărăciei și a excluziunii de pe piața muncii, în special pentru grupurile sociale cele mai vulnerabile, precum femeile, persoanele în vârstă și persoanele cu handicap; întrucât este esențial să se urmărească incluziunea socială și politica referitoare la piața muncii, prin intermediul unei strategii integrate și coerente în cadrul planului european de redresare economică; întrucât o parte din fondurile publice ar trebui să fie folosite pentru a menține și a îmbunătăți investițiile în domeniul social, al sănătății și al educației și alte servicii sociale esențiale și servicii de interes general;

L.

întrucât opinia potrivit căreia cel mai bun mod de a combate excluziunea este acela de a lucra poate fi cu adevărat eficace, doar dacă acea muncă este de durată, de o înaltă calitate și corect remunerată; întrucât principiul egalității de remunerare este în continuare slab implementat;

M.

întrucât persoanele care desfășoară activități de îngrijire în cadrul familiei oferă servicii esențiale de îngrijire, educare și sprijin fără să aibă un contract de muncă, fără să aibă un venit sau drepturi sociale și nu beneficiază de dreptul de a reintra pe piața muncii și de a obține recunoașterea competențelor dobândite sau dezvoltate în timpul perioadelor în care au desfășurat activități de îngrijire în cadrul familiei,

1.

salută faptul că Comisia își bazează Recomandarea 2008/867/CE pe Recomandarea 92/441/CEE care recunoaște dreptul fundamental al persoanei la resurse și asistență suficiente pentru a trăi demn și definește principii comune de aplicare a acestui drept; susține principiile comune și orientările practice prezentate în Recomandarea 2008/867/CE privind strategia de incluziune activă bazată pe trei piloni, și anume ajutoare sociale adecvate, piețe ale muncii care să favorizeze incluziunea și accesul la servicii de calitate; subliniază în special că orice strategie de incluziune activă trebuie să se bazeze pe următoarele principii: drepturi individuale, respectarea demnității umane și principiile nediscriminării, egalității de șanse și egalității de gen; promovarea integrării pe piața muncii combinată cu o participare deplină în societate, precum și realizarea principiilor privind calitatea, adecvarea și accesibilitate pentru toți cei trei piloni;

2.

își exprimă acordul cu Consiliul cu privire la faptul că aplicarea Recomandării 92/441/CEE trebuie să fie îmbunătățită în ceea ce privește venitul minim și transferurile sociale; că asistența socială ar trebui să asigure un venit minim suficient pentru o viață demnă, cel puțin la un nivel situat deasupra nivelului de „risc de sărăcie” și care să permită scoaterea oamenilor din sărăcie și că nivelul beneficiilor ar trebui îmbunătățit;

3.

salută hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 17 iulie 2008 în cauza C-303/06 referitoare la îngrijitorii care suferă de pe urma discriminării prin asociere; invită Comisia și statele membre să ia măsuri adecvate pentru a garanta că îngrijitorii sunt protejați împotriva acestei forme de discriminare atunci când intră pe piața muncii și pentru a încuraja statele membre să ia măsurile necesare pentru a garanta că hotărârea Curții este respectată;

4.

solicită statelor membre să instituie ajutoare sociale adecvate în scopul combaterii sărăciei și a excluziunii sociale; subliniază necesitatea unui nivel adecvat al ajutoarelor sociale în temeiul Recomandării 92/441/CEE și al Recomandării 2008/867/CE care trebuie să fie transparent, accesibil tuturor și durabil;

5.

consideră că este esențial ca statele membre și Comisia Europeană să pună în aplicare în mod eficient Directiva 2000/78/CE care instituie un cadru juridic în favoarea egalității de tratament pentru a combate în mod efectiv discriminarea, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

6.

subliniază solicitarea adresată Consiliului de a aproba un obiectiv UE privind sistemele de venituri minime și sistemele de contribuție de înlocuire a veniturilor, care să ofere un ajutor social egal cu cel puțin 60 % din venitul național median egalizat și, în plus, de a stabili un calendar privind data realizării acestui obiectiv de către toate statele membre;

7.

recunoaște că interacțiunea asistenței sociale și a activității de pe piața muncii este complexă, în special, atunci când munca disponibilă poate fi pe termen scurt, sezonieră sau cu normă redusă și când condițiile de acordare a beneficiilor și sistemele de protecție socială sau ratele de impozitare marginale pot avea un efect disuasiv în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă plătit, ia sistemul de asistență socială este prea rigid pentru a răspunde în mod corespunzător; prin urmare, îndeamnă mai degrabă la elaborarea unor sisteme care să sprijine în mod eficient persoanele pe perioada tranziției, decât la penalizarea sau descurajarea acestora sau la încetarea asistenței prea curând atunci când o persoană își găsește de lucru;

8.

atrage atenția asupra importanței stabilirii unor ajutoare sociale pentru persoanele vulnerabile capabile să muncească; atrage însă atenția asupra faptului că, în conformitate cu principiul subsidiarității, aceste ajutoare sunt de competența statelor membre;

9.

subliniază că persoanele care beneficiază de ajutoare sociale adecvate și membrii familiilor acestora vor avea posibilitatea să evite riscul de sărăcie și să devină cetățeni activi care contribuie la viața economică și socială, precum și la solidaritatea între generații;

10.

sugerează ca statele membre să ia în considerare în mod activ o politică a salariului minim pentru a aborda problematica numărului din ce în ce mai mare al „lucrătorilor săraci” și pentru a face ca munca să fie o alternativă viabilă pentru persoanele îndepărtate de piața muncii;

11.

consideră că, pentru incluziunea activă, este nevoie să fie atenuate decalajele regionale, zonale și din interiorul Comunității, prin accelerarea procesului de reabilitare a zonelor afectate de criza economică și dezvoltarea zonelor rurale;

12.

invită statele membre să ia măsuri de combatere a ocupării forței de muncă pe piața neagră sau piața subterană, deoarece acest fenomen determină excluderea indivizilor de la anumite servicii și facilități sociale;

13.

solicită ca politicile de incluziune activă:

14.

invită Comisia să ia în considerare costurile totale ale incluziunii active și sociale, întrucât experiența a arătat că investițiile din vreme și măsurile preventive pot reduce aceste costuri totale pentru societate pe termen lung; salută faptul că Recomandarea 2008/867/CE propune creșterea investițiilor în domeniul incluziunii sociale în aceeași măsură;

15.

consideră că statele membre ar trebui să ofere beneficii suplimentare destinate grupurilor dezavantajate (precum persoanele cu handicap sau care suferă de boli cronice, familiile monoparentale sau familiile cu mulți copii) care să acopere costurile suplimentare în ceea ce privește, inter alia, asistența personală, utilizarea unor facilități specifice și îngrijirea medicală și socială, stabilindu-se, printre altele, un nivel accesibil al prețului medicamentelor pentru categoriile social defavorizate; subliniază necesitatea asigurării unor niveluri decente ale pensiilor pe caz de boală și pentru limită de vârstă;

16.

este de acord, în special în ceea ce privește nevoile oamenilor care sunt adesea complexe, că este necesar să se conceapă și să se aplice măsuri adecvate de incluziune activă care să combine venitul minim, incluziunea pe piața muncii și serviciile sociale, că trebuie să se pună accentul pe acțiuni de identificare precoce și de prevenire și că trebuie vizate cu prioritate persoanele cele mai vulnerabile;

17.

consideră că, în conceperea și aplicarea acestor măsuri, părerile celor persoanelor vizate de aceste măsuri trebuie să fie luate în calcul; invită statele membre să sprijine abilitarea organzațiilor neguvernamentale sociale de a facilita participarea lor la elaborarea și punerea în aplicare a politicilor de incluziune;

18.

invită statele membre să adopte o abordare mai constructivă a politicilor antidrog care să se concentreze mai degrabă asupra prevenirii, educației și tratamentului dependenței, decât asupra sancțiunilor penale;

19.

solicită destigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală și dificultăți de învățare, promovarea sănătății mintale și a bunăstării, prevenirea tulburărilor psihice și alocarea unor resurse sporite pentru tratament și îngrijire;

20.

consideră că, întrucât problemele asociate cu excluziunea apar în multe cazuri din primii ani de viață, acțiunea preventivă este esențială în identificarea de la o vârstă fragedă a acelor copii și tineri care sunt expuși cel mai mult riscului, cu mult înainte de a părăsi sistemul educațional și de formare profesională; remarcă faptul că tinerii excluși din școală sunt mai expuși la comportamente antisociale și delincvente, la care se adaugă provocările de a intra pe piața muncii mai târziu; consideră că dialogul amplu cu părțile implicate și sprijinul pentru acțiunea preventivă și serviciile sociale vizând ameliorarea oportunităților pentru copii și tineri adulți vulnerabili sunt critice pentru reușita politicilor de incluziune; subliniază, de asemenea, importanța problemelor de excluziune care afectează persoanele mai în vârstă care își pierd locul de muncă și nu pot reintra pe piața muncii;

21.

consideră că ar trebui acordată o atenție deosebită necesităților tinerilor aflați în căutarea unui prim loc de muncă și că la nivel național ar trebui adoptate măsuri și politici care să favorizeze tranziția de la studii la piața muncii; consideră, de asemenea, că activitatea instituțiilor UE și a statelor membre ar trebui să includă permanent un dialog structurat cu organizațiile de tineri;

22.

invită statele membre să depună mai multe eforturi pentru a soluționa problemele întâmpinate de îngrijitori, inclusiv cele legate de dreptul de a alege în mod liber dacă și în ce măsură o persoană dorește să se dedice îngrijirilor de acest tip, de posibilitatea de a combina acțiunile benevole cu o activitate remunerată și cu un loc de muncă, precum și de accesul la sistemele de asigurări sociale și la pensii în vederea evitării sărăcirii în urma desfășurării unei activități de îngrijire;

23.

salută recunoașterea nevoii de acces universal la servicii sociale de înaltă calitate și la prețuri accesibile ca drept fundamental și element esențial al modelului social european și pentru a sprijini menținerea oamenilor pe piața muncii și principiile stabilite în Recomandarea 2008/867/CE; consideră că asemenea servicii sociale includ o locuință stabilă și accesibilă ca preț, transport public accesibil, formare profesională de bază și îngrijire medicală, precum și accesul la servicii energetice și alte servicii în rețea cu tarife accesibile; constată că trebuie să se realizeze progrese în ceea ce privește garantarea obligațiilor de servicii universale în cazul serviciilor de interes general; consideră necesară elaborarea unui plan de acțiune pentru a adopta o directivă-cadru la nivelul UE care să garanteze aceste obligații; remarcă faptul că nu s-a progresat îndeajuns în atingerea obiectivelor de la Barcelona stabilite pentru servicii de îngrijire a copiilor de înaltă calitate și cu tarife accesibile, care ar trebui consolidate pentru a include toți copiii aflați în sistemul de învățământ primar; de asemenea, remarcă faptul că nevoile de îngrijire pentru alte persoane dependente sunt, de asemenea. aplicate în mod inadecvat și că ar trebui să facă obiectul unui proces similar;

24.

consideră că eliminarea discriminării cu care se confruntă persoanele în ceea ce privește accesul la bunuri, servicii și facilități este esențială pentru realizarea incluziunii și, prin urmare, salută propunerea de directivă cuprinzătoare de combatere a discriminării în afara locului de muncă pe motive de vârstă, handicap, orientare sexuală, apartenență religioasă sau convingeri;

25.

încurajează statele membre să ia în considerare, pentru grupurile vulnerabile, tarife sociale prestabilite, de exemplu în domeniul energiei și al transporturilor în comun, precum și facilități pentru obținerea de microcredite în scopul promovării incluziunii active, precum și accesul gratuit la serviciile medicale și de educație pentru persoanele cu dificultăți materiale;

26.

invită statele membre să sporească vizibilitatea cooperativelor de credit în scopul creării unui mediu sigur și reglementat de economisire și contractare de credite, precum și în scopul combaterii problematicii din ce în ce mai grave privind îndatorarea excesivă a populației; invită statele membre să garanteze dreptul persoanelor de a deschide un cont în bancă la tarife accesibile, acest lucru fiind un mijloc esențial de a participa atât la activitățile economice, cât și la viața socială;

27.

solicită statelor membre să acorde persoanelor cu handicap sprijinul suplimentar necesar atât pentru ca aceștia să intre pe piața muncii, cât și în timp ce lucrează; solicită statelor membre care încă nu au făcut acest lucru să semneze și să ratifice atât Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, cât și protocolul opțional la aceasta; observă că statele membre ar trebui să instituie proceduri și structuri adecvate pentru aplicarea efectivă pe propriul teritoriu a respectivei Convenții ONU privind drepturile persoanelor cu handicap;

28.

consideră că tinerii se confruntă cu obstacole specifice în calea incluziunii active, inclusiv discriminarea nejustificată pe motive de vârstă și dificultăți cu privire la accesul la sisteme de formare profesională pe care să și le poată permite;

29.

salută renunțarea la plasamentul în instituții al persoanelor cu handicap, dar observă că acest lucru necesită un nivel suficient al serviciilor comunitare care să favorizeze un mod de viață independent, dreptul la asistență personală, dreptul la independență economică și dreptul de a participa pe deplin în societate, în cadrul statelor membre;

30.

invită Comisia și statele membre să furnizeze resurse suficiente pentru facilitarea accesului populației la programe de învățare de-a lungul vieții pentru a limita excluderea persoanelor în vârstă, printre altele, de pe piața muncii, și pentru a favoriza participarea lor continuă la viața socială, culturală și civică;

31.

consideră că ar trebui depuse mai multe eforturi pentru combaterea violenței în familie și a abuzurilor împotriva copiilor și a persoanelor vârstnice;

32.

solicită Comisiei și statelor membre să garanteze că legislația comunitară în vigoare privind egalitatea de gen, egalitatea în general și nediscriminarea este pusă în aplicare în întregime, în mod corespunzător și eficace; solicită extinderea și consolidarea acestei legislații pentru a îndepărta barierele structurale din calea ocupării forței de muncă, educației și formării profesionale;

33.

consideră că o educație de o înaltă calitate este o condiție prealabilă esențială pentru găsirea unui loc de muncă și integrarea viitoare; invită statele membre să extindă legislația privind învățământul public în scopul eliminării tuturor barierelor din calea educației, asigurând o educație integrată și acces pentru toți; consideră că persoanele excluse de pe piața muncii o perioadă lungă de timp trebuie să beneficieze de mai multe drepturi la finanțarea pentru învățare de-a lungul vieții, în special în cazul în care sunt vizate „competențe-cheie”;

34.

invită Comisia și statele membre să aplice principiul integrării dimensiunii de gen în întreaga strategie de incluziune activă;

35.

consideră că formarea profesională oferită ar trebui să ia în calcul nevoile persoanelor vizate și să fie adecvată acestora; solicită o formare profesională mai degrabă adaptată nevoilor decât standardizată și măsuri de integrare care adesea nu țin cont de nevoile persoanelor cu handicap, ale persoanelor cu responsabilități de îngrijire sau ale persoanelor cu probleme de sănătate; atrage atenția asupra bunelor practici din cadrul Fondului social european (FSE) și al programului Equal în ceea ce privește abordările care vizează formarea profesională în funcție de nevoi pentru persoanele cele mai îndepărtate de piața muncii, prin recunoașterea competențelor profesionale care nu sunt atestate și a competențelor dobândite prin intermediul educației nonformale;

36.

recomandă creșterea calității în educație și corelarea sistemelor educaționale cu piața muncii și cu cerințele participării sociale, precum și reducerea polarizării atât din punctul de vedere al accesului la toate formele de educație, cât și din punctul de vedere al calității actului educațional;

37.

consideră că formarea profesională ar trebui, de asemenea, să garanteze că persoanele își cunosc drepturile și obligațiile la locul de muncă, inclusiv pregătirea temeinică cu privire la sănătatea și siguranța la locul de muncă și drepturile acestora de a face parte dintr-un sindicat, precum și drepturile lor la informare și consultare, la învățare și la formare de-a lungul vieții;

38.

remarcă faptul că există un risc ca abordări mai generale în pregătirea persoanelor celor mai îndepărtate de piața muncii pentru un eventual acces la piața muncii să se confrunte cu lipsa de fonduri în comparație cu abordări mai restrânse bazate pe rezultate ușor cuantificabile; prin urmare, solicită Comisiei să îmbunătățească finanțarea abordărilor de jos în sus în cadrul fondurilor structurale și în special în cadrul FSE și să elaboreze indicatori care să măsoare progresul înregistrat în privința incluziunii sociale și active, astfel încât să vizeze inițiative inovatoare referitoare la populație pentru a promova incluziunea activă, care se numără printre obiectivele de incluziune socială evidențiate în cadrul alocării fondurilor structurale de la Lisabona, finanțarea propusă pentru inovarea socială și prin alte căi de finanțare;

39.

observă că, pe baza schimbărilor demografice, se estimează că, până în 2030, raportul persoane active/persoane inactive va fi de 2:1; invită Comisia și statele membre să elaboreze politici de incluziune activă pentru a asigura faptul că persoanele care desfășoară activități de îngrijire, multe dintre care sunt obligate să se retragă de pe piața muncii din cauza responsabilităților de îngrijire, nu sunt afectate negativ ulterior;

40.

atrage atenția asupra necesității de a crea o piață a muncii care favorizează incluziunea ca piatră de temelie a strategiei de incluziune activă, o piață a muncii cu condiții de muncă și o diversitate a locurilor de muncă pentru toți lucrătorii, care să ia în calcul nevoile diferite în ceea ce privește locurile de muncă, cerințele individuale ale lucrătorilor, tipurile și durata muncii, diferitele niveluri de competențe profesionale și nevoile diferite cu privire la reconcilierea vieții familiale, private și profesionale; constată că locurile de muncă de înaltă calitate sunt esențiale pentru a promova menținerea acestora;

41.

cere statelor membre să dezvolte o piață a muncii competitivă, care să încurajeze crearea unor sisteme publice și private de protecție socială, rezonabile sub aspectul costului, astfel ca persoanele interesate, inclusiv cele aparținând minorităților etnice, să poată opta pentru reducerea riscurilor de excludere de pe piața muncii;

42.

solicită statelor membre să folosească instrumente pentru a-i motiva pe toți actorii să creeze piețe ale muncii ce favorizează incluziunea și participarea persoanelor celor mai îndepărtate de piața muncii; atrage atenția asupra instrumentelor în contextul dialogului social localizat, măsurilor financiare de încurajare, beneficiilor din impozite și dezvoltării economiei sociale; salută recomandarea Comisiei de a sprijini economia socială ca sursă vitală de încadrare în muncă pentru persoanele defavorizate;

43.

subliniază că rolul autorităților locale și regionale în promovarea incluziunii active are trei componente: în calitate de angajatori, de promotori ai dezvoltării economice și ai ocupării forței de muncă și de prestatori de servicii publice, inclusiv de servicii pentru grupurile cele mai vulnerabile; invită statele membre să creeze rețele la nivel local și regional pentru a consilia și orienta persoanele cu privire la sprijinul pe care îl pot primi pentru a avea acces la piața muncii și la servicii sociale specifice (cum ar fi sistemele de ajutoare sociale, serviciile de îngrijire medicală, socială și a sănătății mintale și formarea profesională) în funcție de situația fiecăreia;

44.

își exprimă convingerea fermă că ar trebui intensificate eforturile pentru a elimina barierele din calea incluziunii cu care se confruntă solicitanții de azil; invită statele membre să colaboreze pentru a pune capăt dependenței solicitanților de azil de ajutoare, permițându-le să muncească și să examineze dezvoltarea mai multor căi de imigrare legală;

45.

îndeamnă toate statele membre să garanteze aplicarea unor politici de azil bazate pe drepturile omului, în conformitate cu Convenția privind statutul refugiaților și alte norme legislative relevante din domeniul drepturilor omului;

46.

recunoaște că traficul de ființe umane provoacă traume extrem de grave și excluziune socială și invită statele membre să își intensifice eforturile pentru a asigura respectarea legislației din domeniul combaterii traficului de ființe umane și a discriminării, a reintegra în societate victimele traficului, și, în special, să semneze, să ratifice și să pună în aplicare Convenția privind acțiunea împotriva traficului de ființe umane;

47.

îndeamnă Comisia și statele membre să evite confuzia între migrația economică și solicitarea de azil, precum și confuzia între aceste două concepte și imigrația ilegală;

48.

consideră că încarcerarea persoanelor fără o reabilitare și o educare adecvată creează bariere în calea incluziunii și duce deseori, într-o și mai mare măsură, la excluziune socială, șomaj și criminalitate;

49.

își exprimă convingerea fermă că menținerea unei vârste obligatorii de pensionare constituie o barieră în calea incluziunii active și forțează multe persoane, care poate doresc să lucreze în continuare, să iasă în mod inutil de pe piața muncii;

50.

solicită Comisiei să coordoneze îndeaproape procesul politicilor în strânsă legătură cu incluziunea activă, în special în ceea ce privește serviciile sociale de înaltă calitate, cu dezvoltarea continuă a unui cadru voluntar vizând serviciile sociale de înaltă calitate de interes general și să examineze fără întârziere toate mijloacele posibile de clarificare a contextului juridic în care funcționează serviciile sociale de interes general, furnizând acestora un cadru juridic care să servească drept punct de referință, în special prin adoptarea unor instrumente legislative, inclusiv a unei directive-cadru;

51.

subliniază recenta sa solicitare adresată Comisiei și Consiliului de a fixa obiective privind reducerea sărăciei (a sărăciei în general, a sărăciei în rândul copiilor, a sărăciei celor care ocupă un loc de muncă și a sărăciei constante pe termen lung), un nivel minim de venit asigurat prin pensii și privind accesul la îngrijiri medicale și la calitatea acestora (reducerea mortalității infantile, îmbunătățirea sănătății și creșterea speranței de viață etc.); își reiterează solicitarea de stabilire a unui obiectiv al UE de reducere a sărăciei din rândul copiilor cu 50 % până în 2012 și de eliminare, până în 2015, a situațiilor în care copiii, tinerii și adulții nu au niciun adăpost și trăiesc pe stradă;

52.

solicită instrucțiuni concrete pentru implementarea strategiilor de incluziune activă bazate pe participarea societății civile și a altor părți implicate, inclusiv a persoanelor care se confruntă cu sărăcia; consideră că instrucțiunile ar trebui să specifice etape și obiective calitative și cantitative realiste, care ar trebui stabilite pe baza unor indicatori specifici și a unui dialog detaliat al părților interesate; consideră, de asemenea, că instrucțiunile ar trebui să stabilească în ce mod incluziunea activă trebuie să fie implementată și monitorizată prin metoda deschisă de coordonare pentru protecție și incluziune socială, în special la nivel local și regional; salută așadar inițiativa Comisiei de a implica autoritățile locale în monitorizarea punerii în aplicare a strategiilor de incluziune activă prin finanțarea unei rețele de observatoare ale autorităților locale cu privire la incluziunea activă, prin programul Progress; solicită Comisiei și statelor membre să acorde acestor observatoare un rol important în viitorul proces politic și să integreze programele de incluziune activă prin programele naționale de reformă din cadrul Strategiei de la Lisabona revizuite și, în special, al Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă;

53.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/32

A.

întrucât concretizarea drepturilor femeilor, a abilitării și a acțiunii acestora este importantă nu numai pentru abordarea inegalităților de gen și implementarea unei dimensiuni integrate de gen efective în relațiile externe ale UE, aceasta fiind esențială și pentru implementarea cu succes a politicilor externe ale UE, inclusiv în domeniul asistenței, al dezvoltării, al extinderii, al politicii de vecinătate, al soluționării conflictelor, al consolidării securității și păcii și al comerțului internațional;

B.

întrucât, cu toate că statele membre sunt părți la toate cadrele internaționale importante privind egalitatea de gen și drepturile femeii, și deși există la nivel comunitar și un număr de politici, angajamentul practic în direcția continuării integrării problematicii de gen și a abilitării femeii în politicile externe este încă neînsemnat, punerea în aplicare a politicilor existente este modestă iar resursele bugetare rezervate special pentru aspectele de gen sunt insuficiente;

C.

întrucât, în pofida progreselor considerabile înregistrate în cursul ultimilor ani în promovarea egalității de gen, principalele instituții UE - adică Parlamentul European, Consiliul și Comisia - nu au un personal suficient cu sarcina precisă de a pune în aplicare obiectivele de gen stabilite în domeniul politicii externe și în cel al extinderii, iar cea mai mare parte a personalului existent, responsabil cu problematica de gen trebuie să combine această activitate cu cel puțin una, sau chiar două alte serii de sarcini;

D.

întrucât UE necesită o abordare globală și coerentă cu privire la integrarea perspectivei de gen,

1.

recunoaște că instituțiile UE au acordat o importanță crescândă integrării perspectivei de gen și abilitării femeilor, dar subliniază că rămân încă multe de făcut pentru a pune în practică angajamentele politice și subliniază importanța unei finanțări adecvate și a personalului responsabil corespunzător cu implementarea obiectivelor de gen;

2.

reamintește că integrarea problematicii de gen necesită nu numai declarații politice la nivel înalt, ci și voința politică la nivel comunitar și la cel al conducerii statelor membre, prioritizarea obiectivelor și monitorizarea progreselor înregistrate;

3.

salută adoptarea dcumentului mai sus menționat „Abordarea cuprinzătoare a implementării de către UE a Rezoluțiilor 1325 (2000) și 1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea”, precum și adoptarea la 8 decembrie 2008 a orientărilor privind violența împotriva femeilor și fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora; invită statele membre care încă nu au adoptat un plan național de acțiune privind Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, să dea curs de urgență, solicitării Consiliului de Securitate de a lua această măsură; invită Comisia să acorde asistență tehnică și ajutoare țărilor terțe care doresc să elaboreze strategii naționale vizând implementarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate menționate anterior;

4.

își exprimă mulțumirea că textul revizuit al Strategiei europene de securitate include o referință la rezoluțiile S/RES/1325 (2000) și S/RES/1820 (2008) ale Consiliului de Securitate menționate mai sus, precum și la Rezoluția S/RES/1612 (2005);

5.

invită Comisia să își intensifice eforturile și să propună, până în iulie 2009, în strânsă colaborare cu statele membre și cu secretariatul Consiliului, un plan de acțiune UE privind egalitatea de gen și abilitarea femeilor în acțiunile externe, care să fie aplicabil in cele 27 de state membre și în negocierile cu țările terțe, precum și un set de instrumente eficiente de monitorizare;

6.

solicită Consiliului și Comisiei să includă egalitatea de gen și abilitarea femeilor, în mod sistematic, în dialogul politic și în dezbaterile legate de politici purtate de UE cu țările partenere;

7.

solicită delegațiilor Parlamentului să abordeze chestiunile legate de egalitatea de gen și abilitarea femeilor în relațiile cu parlamentele țărilor terțe; subliniază importanța acordării de sprijin și asistență parlamentelor naționale ale țărilor terțe, în scopul întăririi capacității acestora de a introduce perspectiva de gen în activitatea legislativă;

8.

subliniază importanța organizațiilor societății civile în abilitarea femeilor; invită Comisia să acorde acestora sprijin financiar adecvat și să promoveze participarea organizațiilor neguvernamentale de femei în procesul de dialog politic cu țări partenere, precum și în negocierile de pace la nivel mondial;

9.

invită Comisia și statele membre să promoveze o abordare coerentă a politicilor referitoare la perspectiva de gen și la abilitarea femeilor; solicită ca diversele cadre de politici existente în acest domeniu să fie amalgamate într-un consens comunitar privind genul, incluzând atât politicile interne, cât și cele externe;

10.

încurajează organizarea în mod regulat a unor conferințe pentru dezbaterea problemelor privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, cu participarea unor delegații de la nivelul parlamentelor naționale formate atât din femei, cât și din bărbați, precum și stabilirea unor strategii comune de implementare a unor proiecte legate de această tematică;

11.

solicită Comisiei să găsească soluții și să acorde prioritate, într-un mod mai consistent și mai sistematic, inegalităților de gen în programarea și implementarea instrumentelor de asistență externă, în special cu privire la oferirea de asistență pentru reforma sectorului de securitate; insistă asupra faptului că trebuie îmbunătățite obiectivele, activitățile și fondurile alocate special pentru problematica de gen în documentele de strategie de țară, precum și integrarea acestor chestiuni de gen prin intermediul acestor strategii; subliniază necesitatea unei abordări globale în utilizarea instrumentelor de asistență externă, inclusiv a instrumentului pentru asistența de pre-aderare, a instrumentului Politicii europene de vecinătate, a Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului, a Instrumentului pentru stabilitate și a programelor tematice precum „Investiția în oameni”, în scopul atingerii obiectivelor egalității de gen și a abilitării femeilor;

12.

consideră că resursele alocate pentru sectorul sănătății și, în consecință, pentru sănătatea fetelor și a femeilor sunt insuficiente, dat fiind angajamentele asumate de către UE în cadrul politicii de dezvoltare; subliniază necesitatea alocării suplimentare a unor resurse financiare specifice în cadrul instrumentelor de asistență externă pentru programele privind sănătatea femeilor; subliniază că, în conformitate cu Raportul special al Curții Europene de Conturi privind ajutorul pentru dezvoltare acordat de CE în domeniul serviciilor de sănătate în Africa subsahariană, publicat în ianuarie 2009, alocațiile pentru sectorul de sănătate din această regiune nu au mai crescut din 2000 ca proporție din totalul asistenței CE pentru dezvoltare în domeniul sănătății, în timp ce tabelul comparativ al progreselor înregistrate în îndeplinirea ODM în 2007 continuă să identifice un nivel foarte ridicat al mortalității materne în Africa subsahariană;

13.

subliniază că integrarea eficace a perspectivei de gen impune o coordonare consolidată între donatori și actori, mecanisme de responsabilizare și asimilarea de către guvernele naționale a procesului de dezvoltare; evidențiază, în acest sens, valoarea adăugată a Parteneriatului CE/ONU privind egalitatea de gen pentru dezvoltare și pace, precum și a inițiativelor de integrare a dimensiunii de gen în cadrul inițiativelor de alocare bugetară; salută crearea unui grup operativ privind femeile, pacea și securitatea, prevăzut în cadrul abordării generale mai sus menționate privind aplicarea la nivelul UE a rezoluțiilor S/RES/1325 (2000) și S/RES/1820 (2008) ale Consiliului de Securitate al ONU;

14.

reiterează necesitatea concentrării atenției nu numai asupra femeilor, dar și asupra relațiilor dintre bărbați și femei, care creează și perpetuează inegalitățile de gen; consideră că, în consecință, proiectele ar trebui să vizeze atât bărbații, cât și femeile;

15.

subliniază faptul că UE ar trebui să acorde o atenție deosebită necesităților femeilor celor mai vulnerabile și afectate de excluderea socială, în special femeilor cu dizabilități, refugiaților sau femeilor provenite din grupurile de minorități;

16.

invită Comisia să continue elaborarea de proceduri, parametri și indicatori, cu scopul de a asigura îndeplinirea angajamentelor luate cu privire la egalitatea de gen în politicile sale externe;

17.

consideră că Institutul european pentru egalitatea între femei și bărbați, instituit în 2006, ar trebui să înceapă să funcționeze cât mai curând posibil și că mandatul acestuia ar trebui extins pentru a include și politicile externe;

18.

invită Comisia și statele membre să pună în aplicare apelul de la Bruxelles la acțiune împotriva violenței sexuale în timpul conflictelor și după acestea;

19.

invită Comisia și statele membre să întreprindă acțiuni de prevenire și combatere a traficului de ființe umane;

20.

subliniază că violul și violența sexuală sunt utilizate ca armă de război; subliniază că acestea ar trebui pedepsite drept crime de război și crime împotriva umanității; solicită mai multe programe de sprijin pentru victimele acestora;

21.

subliniază necesitatea pentru UE de a profita de pe urma parteneriatului cu ONU, inspirându-se din experiența acesteia la nivel global în domeniul promovării egalității de gen și a abilitării femeilor, în scopul îmbunătățirii eficacității și impactului politicilor și ajutoarelor UE și asigurării coerenței asistenței externe acordate țărilor partenere pentru a-și îndeplini obligațiile aferente;

22.

consideră că proporția personalului din cadrul Consiliului și al Comisiei care se ocupă în prezent de problematica de gen este inadecvată; invită aceste instituții să aloce personal suplimentar structurilor însărcinate cu acțiunea externă UE, atribuind acestora responsabilități specifice referitoare la integrarea problematicii de gen și la abilitarea femeilor;

23.

ia act de lipsa, în continuare, a femeilor din posturile de înalt nivel din cadrul structurilor Consiliului și Comisiei și solicită, în special, intensificarea eforturilor vizând creșterea numărului de femei în funcția de șef de delegație UE și în cea de reprezentant special UE; subliniază faptul că în cadrul viitorului Serviciu pentru acțiune externă numărul de bărbați și femei va trebui să fie mai echilibrat, în special în posturile de înalt nivel, precum și faptul că acesta va trebui să includă mai mult personal responsabil cu problematica de gen;

24.

invită statele membre să includă un număr mai mare de femei în misiunile și operațiile PESA și solicită o participare mai mare a femeilor la toate nivelurile și în toate fazele de planificare și implementare; subliniază necesitatea de a integra expertiza în problematica de gen chiar de la începutul planificării unei misiuni sau operațiuni, precum și importanța formării sistematice și temeinice a personalului în domeniul problematicii de gen, înainte de trimiterea acestuia în misiuni sau operațiuni;

25.

constată că sunt depuse în prezent eforturi susținute pentru integrarea unei abordării care ține cont de problematica genului în cadrul culturii PESA, inclusiv prin dezvoltarea dimensiunii cantitative a integrării perspectivei de gen în cadrul acestei politici (de exemplu, prin intermediul chestionarelor, prin elaborarea unor liste de control, contabilizarea numărului de bărbați și femei care participă la operațiunile PESA etc.); subliniază, cu toate acestea, necesitatea dezvoltării unui cadru conceptual calitativ necesar pentru înțelegerea contextului socio-economic în care se desfășoară misiunile PESA (de exemplu, în zone de conflict) și a preocupărilor care iau în considerare perspectiva de gen în procesul de implementare a operațiunilor și programelor;

26.

salută numirea unui consilier pe probleme de gen în aproape toate misiunile PESA, în conformitate cu concluziile Consiliului din noiembrie 2006 menționate anterior; subliniază, cu toate acestea, că activitatea acestor consilieri pe probleme de gen poate fi subminată de lipsa unei politici concrete a UE în problematica genului (în special de lipsa de înțelegere a chestiunilor legate de gen și/sau refuzul de a ține seama de importanța acestui aspect) și de lipsa liniilor bugetare pentru activitățile legate de gen în finanțarea misiunilor PESD;

27.

apreciază inițiativele care vizează formarea personalului afectat misiunilor PESA și celui de la sediile centrale respective în domeniul problematicii de gen, precum și efortul considerabil depus de Comisie pentru formarea personalului său, în special cel din cadrul delegațiilor; reiterează faptul că întregul personal, la toate nivelurile de planificare, programare și implementare a politicilor externe ale UE, trebuie să fie format în mod corespunzător; solicită Comisiei și statelor membre să se asigure de faptul că formarea obligatorie include întreg personalul din cadrul misiunilor și delegațiilor, inclusiv conducerea, precum și de îndrumarea acestora în privința chestiunilor legate de problematica de gen și de abilitarea femeilor;

28.

își exprimă convingerea că planificarea misiunilor PESA ar trebui să prevadă includerea organizațiilor locale ale femeilor în procesul de pace, pentru a consolida contribuția specifică pe care acestea pot să o aducă și pentru a recunoaște modurile specifice în care femeile sunt afectate de conflicte;

29.

subliniază faptul că, în prezent, cotele reprezintă un mijloc indispensabil de asigurare a egalității de gen în cadrul misiunilor de pace și securitate și în luarea deciziilor în procesul de reconstrucție la nivel național și internațional, precum și pentru garantarea prezenței politice a femeilor la masa negocierilor;

30.

subliniază importanța elaborării de bugete care să țină cont de problematica de gen; subliniază că perspectiva de gen ar trebui transformată într-un aspect tematic la nivelul instrumentelor majore de asistență externă, că ar trebui alocate special resurse pentru aspectele de gen și că ar trebui definite valori de referință pentru a măsura eficiența utilizării acestor fonduri;

31.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/37

1.

salută obligativitatea juridică pe care Tratatul de la Lisabona o conferă Cartei drepturilor fundamentale și recunoașterea pentru toți cetățenii și rezidenții UE a drepturilor, libertăților și principiilor pe care le proclamă; subliniază că Parlamentul se va angaja să asigure respectarea deplină a Cartei;

2.

salută consolidarea democrației reprezentative și participative prin introducerea, printre altele, a așa-numitei „inițiative cetățenești” (Articolul 11 din Tratatul UE, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona (TUE)), prin care un milion de cetățeni resortisanți ai unui număr semnificativ de state membre pot cere Comisiei să înainteze o propunere de act legislativ;

3.

salută faptul că s-a acordat o importanță deosebită protecției mediului în toate politicile UE și că la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se face o referire explicită la combaterea schimbărilor climatice la nivel internațional; subliniază că Parlamentul ar trebui să impulsioneze Uniunea Europeană să-și asume un rol determinant în toate politicile care vizează combaterea schimbărilor climatice și a încălzirii globale;

4.

salută faptul că TFUE corelează crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a ordinii juridice a Uniunii Europene și a statelor membre (Articolul 67 din TFUE);

5.

ia act în special de obiectivul instituirii unei economii sociale de piață „cu un grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un înalt nivel de protecție și de îmbunătățire a calității mediului” (articolul 3 alineatul (3) din TUE), corelând astfel obiectivul realizării pieței interne cu alte obiective;

6.

subliniază cu satisfacție înscrierea egalității între femei și bărbați printre valorile Uniunii (articolul 2 din TUE) și printre obiectivele acesteia (articolul 3 alineatul (3) din TUE);

7.

salută faptul că, potrivit articolului 208 alineatul (1) din TFUE, „Politica de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii și politicile statelor membre se completează și se susțin reciproc”, în vreme ce, în conformitate cu dispozițiile actualului articol 177 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, „Politica Comunității în domeniul cooperării pentru dezvoltare[…] este complementară politicilor statelor membre”; subliniază răspunderea mai mare care îi revine Parlamentului prin faptul că Uniunea va avea o putere sporită de inițiativă în ceea ce privește elaborarea politicilor, ceea ce ar trebui să determine o mai bună coordonare a donatorilor și o mai bună diviziune a muncii, precum și o mai mare eficiență a asistenței pentru „reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei” în contextul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului;

8.

consideră că includerea coeziunii teritoriale între obiectivele Uniunii (Articolul 3 din TUE) completează obiectivele de coeziune economică și socială și că introducerea unor temeiuri legale în domeniile respective va mări competența Parlamentului în ceea ce privește evaluarea impactului teritorial al principalelor politici ale Uniunii; apreciază faptul că statutul special al regiunilor ultraperiferice este confirmat prin articolele 349 și 355 din TFUE;

9.

salută introducerea dispozițiilor orizontale privind un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, protecția socială, combaterea excluziunii sociale, un nivel ridicat de educație, de formare profesională și de protecție a sănătății umane, combaterea discriminării și protecția mediului, care vor acționa ca principii generale care vor sta la baza politicii Uniunii Europene (Articolele 9, 10 și 11 din TFUE);

10.

salută, de asemenea, faptul că protecția consumatorilor a fost consolidată într-o asemenea măsură încât va fi adusă în primplanul altor politici ale Uniunii, în faza de definire și de punere în aplicare și, fiind o cerință intersectorială, va ocupa un loc mai important ca urmare a articolului 12 din TFUE;

11.

salută dispoziția privind solidaritatea cuprinsă în articolul 122 din TFUE, prin care Consiliul poate decide în privința măsurilor corespunzătoare care se impun în cazul în care apar dificultăți grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei;

12.

salută faptul că articolul 214 din TFUE recunoaște ajutorul umanitar drept o politică de sine stătătoare a Uniunii; consideră că partea a cincea, titlul III, capitolul 1 (Cooperarea pentru dezvoltare) și capitolul 3 (Ajutorul umanitar) din TFUE oferă un temei juridic clar pentru politica în domeniul dezvoltării și al ajutorului umanitar cărora li se aplică procedura legislativă ordinară;

13.

salută, de asemenea, consolidarea competențelor Uniunii Europene în domeniul protecției civile în ceea ce privește asigurarea de asistență ad-hoc și ajutor în caz de catastrofe țărilor terțe (articolul 214 din TFUE);

14.

subliniază că extinderea sferei de acțiune externă a Uniunii, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, inclusiv stipularea unor noi temeiuri juridice și instrumente din domeniul politicii externe (acțiunile externe și Politica Externă și de Securitate Comună (PESC)/Politica de Securitate și de Apărare Europeană), necesită crearea unui nou echilibru interinstituțional care să garanteze exercitarea unui control democratic corespunzător de către Parlament;

15.

salută faptul că chestiunile din domeniul energiei vor fi tratate într-un un titlu separat, titlul XXI din partea a treia a TFUE, măsurile luate în acest domeniu având astfel un temei juridic (articolul 194 din TFUE); ia act totuși de faptul că, deși ca regulă generală se va urma procedura legislativă ordinară, deciziile privind alegerea surselor de energie vor rămâne în competența statelor membre, în vreme ce măsurile de natură fiscală din acest domeniu vor necesita în continuare doar consultarea Parlamentului European;

16.

notează ca un fapt pozitiv valorile comune ale Uniunii în ceea ce privește interesul economic general și salută temeiul juridic care permite definirea principiilor și condițiilor care reglementează furnizarea serviciilor de interes economic general în conformitate cu procedura legislativă ordinară (articolul 14 din TFUE și Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general);

17.

consideră că modificările introduse prin Tratatul de la Lisabona în domeniul politicii comerciale comune (PCC) (articolele 206 și 207 din TFUE) contribuie în general la creșterea nivelului de legitimitate democratică și de eficiență al acesteia, în special datorită introducerii procedurii legislative ordinare și a cerinței privind obținerea aprobării pentru toate acordurile; constată că toate aspectele care intră sub incidența PCC țin de competența exclusivă a Uniunii, ceea ce înseamnă că vor fi „acorduri ale Uniunii” și că nu vor mai exista acorduri comerciale mixte încheiate atât de Uniune, cât și de statele membre;

18.

își exprimă satisfacția cu privire la introducerea unei dispoziții privind politica europeană a spațiului (articolul 189 TFUE) și salută posibilitatea oferită Parlamentului și Consiliului de a adopta, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, măsurile necesare pentru înființarea unui program spațial european; cu toate acestea, consideră că formularea „excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre” care apare la articolul respectiv poate implica anumite obstacole în calea punerii în aplicare a unei politici europene spațiale comune;

19.

relevă că Tratatul de la Lisabona include un nou temei juridic care prevede aplicarea procedurii de codecizie în materie de drepturi de proprietate intelectuală (articolul 118 din TFUE):

20.

salută extinderea domeniului de aplicare a acțiunilor UE în domeniul politicii pentru tineri, încurajând participarea tinerilor la viața democratică a Europei (Articolul 165 din TFUE);

21.

salută noul temei juridic specificat la articolul 298 din TFUE, în conformitate cu care „În îndeplinirea misiunilor lor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt susținute de o administrație europeană transparentă, eficientă și independentă”, deoarece acesta pune bazele unei reglementări prin lege a procedurilor administrative ale Uniunii;

22.

salută consolidarea temeiului juridic pentru adoptarea măsurilor Uniunii Europene în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 325 din TFUE); evidențiază faptul că Tratatul de la Lisabona elimină mențiunea care figurează actualmente la articolul 280 din Tratatul CE potrivit căreia astfel de măsuri „nu se referă la aplicarea dreptului penal intern și nici la administrarea justiției în statele membre”;

23.

relevă că noile dispoziții ale tratatului privind cooperarea judiciară în materie civilă și penală includ un temei juridic pentru adoptarea unor măsuri de sprijinire a formării profesionale a magistraților și a personalului din justiție (articolele 81 și 82 din TFUE);

24.

subliniază că Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, posibilitatea instituirii unui Parchet European pentru combaterea infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 86 din TFUE);

25.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona introduce prevederi obligatorii privind protecția drepturilor copilului în cadrul obiectivelor interne și externe ale Uniunii Europene (articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf și alineatul (5)din TUE);

26.

salută includerea turismului ca un nou titlu în Tratatul de la Lisabona (articolul 195 din TFUE) care prevede că Uniunea acționează în completarea măsurilor statelor membre; salută de asemenea dispoziția conform căreia adoptarea propunerilor legislative ce intră sub incidența titlului respectiv este realizată prin procedura legislativă ordinară;

27.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona include sportul printre domeniile pentru care se prevede un temei juridic (articolul 165 din TFUE); subliniază îndeosebi faptul că Uniunea poate în sfârșit să adopte măsuri pentru dezvoltarea sportului și a dimensiunii europene a acestuia și că poate să țină seama în mod corespunzător de natura specifică a sportului la implementarea altor domenii de politici europene;

28.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona va consolida considerabil legitimitatea democratică a Uniunii Europene prin extinderea competențelor de codecizie ale Parlamentului;

29.

salută faptul că spațiul de libertate, securitate și justiție este complet integrat în TFUE (articolele 67-89), desființând în mod oficial cel de-al treilea pilon; salută faptul că cele mai multe decizii în politicile în domeniul justiției civile, azilului, imigrației și vizelor, precum și cooperarea judiciară și polițienească în materie penală, vor fi luate prin procedura legislativă ordinară;

30.

consideră că introducerea procedurii legislative ordinare în domeniul politicii agricole comune (PAC) sporește responsabilitatea democratică a Uniunii Europene, întrucât Parlamentul va co-legifera pe picior de egalitate cu Consiliul; accentuează faptul că codecizia se va aplica întregii legislații din domeniul agriculturii în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din TFUE și că aceasta privește, în special, cele patru texte orizontale principale din domeniul agriculturii (organizarea comună a pieței unice, regulamentul privind plățile directe, regulamentul privind dezvoltarea rurală, precum și finanțarea PAC); indică, de asemenea, faptul că legislația privind calitatea, agricultura ecologică și promovarea vor intra la rândul lor în domeniul de aplicare al articolului 43 alineatul (2) din TFUE;

31.

subliniază că orice competență a Consiliului de a adopta măsuri în conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din TFUE face obiectul adoptării prealabile, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, a unui act legislativ în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) din TFUE care descrie condițiile și limitările aferente competențelor conferite Consiliului; consideră că articolul 43 alineatul (3) din TFUE nu prevede un temei juridic sau o competență autonomă care ar permite adoptarea sau modificarea oricărui act al Consiliului din domeniul PAC, aflat în vigoare; solicită Consiliului să nu adopte niciuna dintre măsurile menționate la articolul 43 alineatul (3), fără consultarea prealabilă a Parlamentului;

32.

constată că Tratatul de la Lisabona introduce schimbări de substanță în sistemul decizional aferent politicii comune a pescuitului (PCP) și va mări, de asemenea, responsabilizarea democratică a acesteia; salută faptul că Parlamentul și Consiliul vor stabili, conform procedurii legislative ordinare, dispozițiile necesare atingerii obiectivelor PCP (articolul 43 alineatul (2) din TFUE); consideră, în această privință, că orice alt aspect, diferit de cel referitor la stabilirea posibilităților de pescuit și la distribuția cotelor, introdus, în mod oficial, în regulamentul anual, ca de exemplu aspectele privind măsurile tehnice sau efortul de pescuit sau introducerea unor acorduri adoptate în cadrul organizațiilor regionale de pescuit, care au propriul lor temei juridic, ar trebui să fie supus în continuare procedurii legislative ordinare;

33.

salută introducerea procedurii legislative ordinare în cazul adoptării normelor detaliate privind procedura de supraveghere multilaterală (articolul 121 alineatul (6) din TFUE), ceea ce ar trebui să consolideze coordonarea economică;

34.

consideră că responsabilitatea Băncii Centrale Europene (BCE) de a prezenta rapoarte privind politica monetară a devenit mai importantă o dată cu recunoașterea BCE ca instituție a Uniunii Europene; salută faptul că mai multe dispoziții ale statutului Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al BCE pot fi modificate după consultarea Parlamentului în conformitate cu articolul 40.2 din statutul respectiv; afirmă că acest lucru nu reprezintă o încălcare a independenței BCE în domeniul politicii monetare sau a priorităților formulate în Tratat;

35.

consideră că articolul 182 din TFUE reprezintă un progres, deoarece programul cadru multianual și crearea unui spațiu european de cercetare, la care se face referire în prezentul raport vor face obiectul procedurii legislative ordinare; cu toate acestea. ia act de faptul că programele specifice menționate la articolul respectiv vor fi adoptate printr-o procedură legislativă specială, ceea ce înseamnă că Parlamentul va avea doar un rol consultativ (articolul 182 alineatul (4) din TFUE);

36.

salută faptul că, în ceea ce privește implementarea fondurilor structurale, Tratatul de la Lisabona pune Parlamentul pe poziție de egalitate cu Consiliul, înlocuind procedura actuală de aviz conform cu procedura legislativă ordinară; consideră că acest lucru va avea o importanță deosebită pentru fondurile structurale în perioada de după 2013, pentru că sporește transparența și responsabilizarea față de cetățeni cu privire la aceste fonduri;

37.

ia act de faptul că legislația de interzicere a discriminării bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală va fi supusă unei proceduri legislative speciale, necesitând acordul Parlamentului (articolul 19 din TFUE);

38.

salută includerea în cadrul procedurii legislative ordinare a măsurilor privind combaterea traficului de persoane, în special femei și copii, și a exploatării sexuale (articolul 79 alineatul (2) și articolul 83 alineatul (1) din TFUE);

39.

salută extinderea mecanismului decizional pe baza majorității calificate la domeniul educației, incluzând aici și sportul (articolul 165 alineatul (4) din TFUE);

40.

salută faptul că, în viitor, codecizia va fi aplicată și Statutului funcționarilor Uniunii Europene (articolul 336 din TFUE), întrucât Parlamentul va putea participa, în acest fel, la ajustarea acestor reglementari de pe o poziție de egalitate cu Consiliul;

41.

constată că Tratatul de la Lisabona face schimbări radicale în domeniul finanțelor Uniunii, îndeosebi în privința relațiilor interinstituționale și a proceselor decizionale;

42.

subliniază faptul că Consiliul și Parlamentul trebuie să ajungă la un acord, în limitele resurselor proprii, cu privire la programarea cheltuielilor, care devine obligatorie din punct de vedere legal (articolul 312 din TFUE); salută faptul că bugetul în ansamblul său trebuie adoptat de comun acord de Parlament și Consiliu, în conformitate cu cadrul financiar multianual; salută desființarea distincției între cheltuielile obligatorii și cele neobligatorii (articolul 314 din TFUE); salută faptul că adoptarea regulamentului financiar va face obiectului procedurii legislative ordinare (articolul 322 din TFUE);

43.

face trimitere la rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la aspectele financiare ale Tratatului de la Lisabona (4);

44.

salută faptul că procedura simplificată de revizuire privind introducerea unui sistem de votare cu majoritate calificată și introducerea procedurii legislative ordinare într-un anumit domeniu în conformitate cu titlul V din TUE sau TFUE necesită aprobarea Parlamentului;

45.

ia act de introducerea unei „clauze de retragere” pentru statele membre (articolul 50 din TUE); subliniază că acordul care stabilește mecanismele privind retragerea unui stat membru din Uniunea Europeană nu poate fi încheiat fără aprobarea Parlamentului;

46.

salută faptul că aprobarea Parlamentului va fi necesară pentru o gamă largă de acorduri internaționale semnate de Uniune; își reiterează intenția de a solicita Consiliului, dacă este cazul, să nu inițieze negocierea acordurilor internaționale înainte ca Parlamentul să își facă cunoscută poziția și să permită Parlamentului, pe baza raportului comisiei competente, să adopte, în orice etapă a negocierilor, recomandări pentru ca acestea să fie luate în considerare înainte de încheierea negocierilor;

47.

solicită insistent ca orice viitor acord „mixt” care combină elemente specifice PESC și cele care nu intră în sfera PESC să fie tratat în mod normal în conformitate cu un temei juridic unică, care ar trebui să fie cel legată în mod direct de obiectul principal al acordului; subliniază că Parlamentul va avea dreptul să fie consultat în toate situațiile, cu excepția celor în care acordul face referire exclusiv la PESC;

48.

salută faptul că Președintele Comisiei va fi ales de Parlamentul European, pe baza unei propuneri a Consiliului European, luând în considerare alegerile pentru Parlamentul European; face trimitere la Rezoluția sa din 7 mai 2009 privind impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului interinstituțional al Uniunii Europene (5);

49.

salută faptul că vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate va fi supus votului de aprobare al Parlamentului European, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei, precum și unui vot de cenzură, fiind, prin urmare, răspunzător în fața Parlamentului;

50.

salută noua procedură de numire a judecătorilor și avocaților generali ai Curții de Justiție și Tribunalului, prevăzută la articolul 255 din TFUE, în conformitate cu care deciziile guvernelor statelor membre vor fi precedate de un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a-și exercita funcțiile, emis de un comitet compus din șapte experți, unul dintre aceștia fiind propus de Parlamentul European;

51.

subliniază necesitatea transparenței și a controlului democratic în procesul instituirii Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE), în conformitate cu articolul 13a alineatul 3 din Tratatul UE și reamintește dreptul Parlamentului de a fi consultat înaintea instituirii serviciului respectiv; consideră că SEAE ar trebui trecut în subordinea administrativă a Comisiei;

52.

așteaptă clarificări în privința criteriilor de numire, a numirii și a evaluării reprezentanților speciali ai UE, inclusiv a definirii și a stabilirii scopului sarcinilor lor, a duratei mandatului, precum și a coordonării și complementarității cu delegațiile viitoare ale Uniunii;

53.

subliniază necesitatea controlului democratic și a transparenței în privința Agenției Europene de Apărare (AEA) și a activităților efectuate de aceasta, și anume prin schimburile periodice de informații între directorul executiv al AEA și comisia responsabilă a Parlamentului;

54.

salută noul său rol consultativ în conformitate cu articolul 40.2 din Statutul SEBC și BCE în ceea ce privește modificarea componenței Consiliului guvernatorilor BCE;

55.

salută faptul că agențiile, în special Europol și Eurojust, vor fi supuse unui control parlamentar mai intens (articolele 85 și 88 din TFUE); cu toate acestea, consideră că menținerea procedurii de consultare pentru înființarea de întreprinderi comune în domeniul cercetării și al dezvoltări tehnologice (articolele 187 și 188 din TFUE) ar putea contraveni spiritului actelor juridice ale Uniunii de înființare a agențiilor;

56.

solicită Președintelui Consiliului European să ofere Parlamentului informații complete în legătură cu pregătirile pentru reuniunile Consiliului European și să întocmească un raport privind rezultatul acestor reuniuni, dacă este posibil în termen de două zile lucrătoare (dacă este necesar, în cadrul unei reuniuni speciale a Parlamentului);

57.

solicită Președintelui prin rotație al Consiliului European să informeze Parlamentul în legătură cu programele președinției și cu rezultatele obținute;

58.

îndeamnă viitorul vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să găsească, împreună cu Parlamentul, metode adecvate de informare și consultare deplină a Parlamentului cu privire la acțiunile externe ale Uniunii, implicând în mod corespunzător toate comisiile Parlamentului care se ocupă cu domeniile care intră în sfera de atribuții a Înaltului Reprezentant;

59.

subliniază faptul că, în ceea ce privește negocierea și încheierea acordurilor internaționale, Comisia va avea obligația legală de a informa în egală măsură Parlamentul și comitetul special la care se face referire la articolul 218 din TFUE cu privire la progresele înregistrate în procesele de negociere; solicită ca Parlamentul să fie informat în aceeași măsură și în același timp cu comitetul Consiliului, astfel cum se prevede la articolul respectiv;

60.

salută noul rol al Parlamentului de a iniția amendamente la tratate; va uza de dreptul său de a prezenta noi idei privind viitorul Europei, atunci când noile provocări vor face necesar acest lucru;

61.

salută faptul că Parlamentul va avea drept de inițiativă în privința propunerilor legate de propria sa structură, cu respectarea principiilor enunțate în Tratate (articolul 14 din TUE);

62.

ia act de faptul că Tratatul de la Lisabona introduce o procedură legislativă specială privind adoptarea dispozițiilor de stabilire a modului de acțiune și a competențelor comisiilor temporare de anchetă (articolul 226 din TFUE);

63.

salută noile drepturi conferite parlamentelor naționale în legătură cu controlul prealabil privind aplicarea principiului subsidiarității în toate actele legislative ale Uniunii; este de părere că consolidarea controlului exercitat de parlamentele naționale asupra politicilor europene va mări, de asemenea, gradul de informare a populației cu privire la activitățile Uniunii;

64.

accentuează necesitatea respectării depline a noilor prerogative ale parlamentelor naționale începând cu data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

65.

salută angajamentul asumat de autoritățile locale și regionale în legătură cu respectarea principiului subsidiarității; ia act de dreptul Comitetului Regiunilor de a sesiza Curtea de Justiție atunci când consideră că principiul subsidiarității a fost încălcat (Protocolul nr. 2, articolul 8 al doilea paragraf);

66.

apreciază progresele care decurg din noile dispoziții privind textele legislative și ierarhizarea normelor, în special introducerea actelor delegate (articolul 290 din TFUE) care face posibilă delegarea către Comisie a competenței de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general sau de a modifica elemente neesențiale ale unui act legislativ; subliniază că obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata unei astfel de delegări trebuie definite cu claritate de către Parlament și Consiliu prin actul legislativ;

67.

salută în special dispoziția articolului 290 alineatul (2) din TFUE care are în vedere acordarea unui drept egal Parlamentului (și Consiliului) de a revoca delegarea competențelor și de a contesta acte delegate individuale;

68.

ia act de faptul că TFUE nu oferă un temei juridic pentru o măsură cadru pentru actele delegate; propune, însă, ca instituțiile să convină asupra unei formule standard pentru astfel de delegări, care ar putea fi inserată cu regularitate de către Comisie în proiectele de acte legislative; subliniază că în acest mod libertatea legiuitorului rămâne neștirbită;

69.

solicită Comisiei să lămurească cum intenționează să interpreteze Declarația 39 anexată la Actul final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, în privința consultării experților în legătură cu domeniul serviciilor financiare și cum intenționează să aplice această interpretare, în afara dispozițiilor privind actele delegate cuprinse în TFUE;

70.

ia act de faptul că Tratatul de la Lisabona abrogă actualul articol 202 din Tratatul CE referitor la competențele de punere în aplicare, introducând, în schimb, la articolul 291 din TFUE o nouă procedură – „acte de punere în aplicare” – care prevede posibilitatea de a conferi competențe de executare Comisiei, în situațiile în care sunt necesare „condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii”;

71.

ia act de faptul că articolul 291 alineatul (3) din TFUE solicită Parlamentului și Consiliului să adopte, în prealabil, „normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie”;

72.

ia act de faptul că Tratatul de la Lisabona nu mai asigură o bază pentru actuala procedură de comitologie și că propunerile legislative aflate în curs de aprobare care nu sunt adoptate înainte de intrarea în vigoare a acestuia trebuie modificate pentru a satisface cerințele articolelor 290 și 291 din TFUE;

73.

este de părere că se poate negocia o soluție provizorie cu Consiliul pentru perioada inițială, astfel încât să nu apară nici un obstacol din cauza lacunelor legislative și noul regulament să poată fi adoptat de către legiuitor după analizarea propunerilor Comisiei;

74.

solicită Comisiei să transmită co-legiuitorilor toate propunerile în curs în cazul cărora se aplică noile temeiuri juridice și modificările procedurilor legislative;

75.

pune în lumină faptul că Parlamentul va decide ce poziție să adopte în legătură cu opiniile deja adoptate în cursul procedurilor de consultare în chestiuni care urmează să fie abordate în cadrul procedurii legislative ordinare, indiferent dacă acest lucru înseamnă confirmarea poziției anterioare sau adoptarea unei noi poziții; subliniază că orice confirmare a opiniilor ca poziție a Parlamentului în primă lectură nu poate fi votată de Parlament decât după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

76.

insistă asupra ideii de a încheia un acord interinstituțional prin care să se împiedice adoptarea propunerilor legislative din cadrul „celui de-al treilea pilon” conținând aspecte legate de drepturile fundamentale până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, astfel încât să poată exista un control juridic deplin asupra aspectelor în cauză, urmând ca măsurile care nu au nici un impact sau care au un impact limitat asupra drepturilor fundamentale să poată fi adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona;

77.

solicită celorlalte instituții să înceapă negocierile pentru un acord interinstituțional care să cuprindă:

78.

solicită actualizarea acordului interinstituțional dintre Parlament și Consiliu care definește relațiile de lucru ale acestora în domeniul politicii externe, inclusiv schimburile de informații confidențiale, în conformitate cu articolele 14 și 36 din TUE și articolul 295 din TFUE;

79.

invită Consiliul și Comisia să aibă în vedere negocierea unui nou acord interinstituțional cu Parlamentul, care să-i ofere Parlamentului o definiție concretă a implicării sale în fiecare etapă a procesului de încheiere a unui acord internațional;

80.

solicită, ca o consecință a noilor dispoziții ale cadrului financiar multianual (articolul 312 din TFUE) și a Regulamentului financiar (articolul 322 din TFUE), revizuirea Acordului interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară

81.

consideră că este necesar să se facă tot posibilul pentru a se asigura elaborarea unei politici europene de informare și comunicare și consideră declarația politică comună dată de cele trei instituții în privința comunicări ca pe un util pas înainte pentru atingerea obiectivului respectiv;

82.

solicită Comisiei să prezinte rapid o inițiativă pentru punerea în aplicare a „inițiativei cetățenești” care să stabilească în mod clar, simplu și accesibil tuturor, condițiile exercitării acestui drept cetățenesc; face trimitere la Rezoluția sa din 7 mai 2009 prin care se solicită Comisiei să prezinte o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind punerea în aplicare a inițiativei cetățenești (6);

83.

solicită Comisiei să adopte regulamente de implementare a articolului 298 din TFUE privind buna administrare, ca răspuns la apelurile repetate lansate de către Parlament și Ombudsmanul European pentru crearea unui sistem comun de drept administrativ care să reglementeze administrația europeană;

84.

ia act de faptul că Tratatul de la Lisabona permite includerea Fondului European de Dezvoltare în bugetul Uniunii, ceea ce va întări legitimitatea democratică a unei părți importante a politicii UE în domeniul dezvoltării; solicită Consiliului și Comisiei să ia măsurile necesare privind bugetul Uniunii Europene cu ocazia revizuirii intermediare din 2008/2009;

85.

recomandă reexaminarea urgentă și consolidarea poziției Uniunii în cadrul organizațiilor internaționale, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și după ce Uniunea va succede Comunităților Europene;

86.

solicită Consiliului și Comisiei să ajungă la un acord cu Parlamentul cu privire la o strategie menită să asigure coerența între legislația adoptată, pe de-o parte și, pe de altă parte Carta drepturilor fundamentale, precum și normele cuprinse în ratatele privind politicile, cum ar fi prevenirea discriminării, protejarea solicitanților de azil, sporirea transparenței, protecția datelor, drepturile minorităților și drepturile victimelor și ale suspecților;

87.

solicită Consiliului și Comisiei să contribuie la îmbunătățirea relațiilor între autoritățile europene și autoritățile naționale, îndeosebi în domeniile legislativ și judiciar;

88.

solicită Consiliului și Comisiei să prevadă elaborarea unei politici comune eficiente în domeniul energiei, cu obiectivul de a coordona într-un mod eficient piețele energiei din statele membre UE și de a dezvolta aceste piețe, integrând totodată aspectele externe care vizează sursele și rutele de aprovizionare cu energie;

89.

invită Consiliul să lanseze, împreună cu Parlamentul, o analiză a modului în care ar trebui aplicate dispozițiile articolului 127 alineatul (6) din TFUE, care permit Consiliului să încredințeze BCE sarcini specifice „privind politicile în domeniul supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit și al altor instituții financiare, cu excepția întreprinderilor de asigurări”;

90.

se angajează să-și adapteze organizarea internă în vederea optimizării și raționalizării exercitării noilor competențe conferite de către tratat;

91.

Încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/46

A.

întrucât Tratatul de la Lisabona introduce modificări profunde în materie de finanțe ale Uniunii, în special în ceea ce privește relațiile interinstituționale și procedurile decizionale;

B.

întrucât acesta stabilește o ierarhie precisă între actele fundamentale ale activității financiare și bugetare a Uniunii, contribuind astfel la clarificarea necesară a sistemului decizional;

C.

întrucât cadrul financiar multianual (CFM), care reprezintă programarea pe mai mulți ani a cheltuielilor ce traduc în termeni financiari prioritățile politice ale Uniunii și care limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, devine, în Tratatul de la Lisabona, un act obligatoriu din punct de vedere juridic, care are ca fundament un nou temei juridic specific pentru adoptarea regulamentului prin care se stabilește CFM;

D.

întrucât lipsa de simultaneitate între CFM-uri, pe de o parte, și mandatele Parlamentului European și Comisiei, pe de altă parte, au contribuit până acum la privarea parțială a Parlamentului de competențele sale în domeniul bugetar, deoarece acesta este deseori constrâns să respecte un cadru financiar negociat și adoptat în timpul legislaturii precedente;

E.

întrucât, în cazul în care nu este operată nicio modificare calendaristică, este posibil ca în anumite legislaturi Parlamentul să nu poată lua decizii bugetare fundamentale, deoarece cadrul financiar adoptat în legislatura anterioară acoperă toată durata noului mandat în cauză;

F.

întrucât marjele actuale reduse care sunt disponibile în cadrul fiecărei rubrici, precum și numărul redus de mecanisme de flexibilitate îngreunează reacția adecvată a Uniunii la elemente politice neprevăzute și riscă să videze procedura bugetară anuală de substanța sa;

G.

întrucât intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona impune ca instituțiile responsabile cu deciziile financiare și bugetare ale Uniunii să ajungă la un acord privind tranziția optimă către noile acte juridice și noile proceduri de decizie;

H.

întrucât, în interesul bunei funcționări a Uniunii Economice și Monetare, bugetul UE trebuie luat în considerare în coordonarea strategiilor bugetare ale statelor membre;

I.

întrucât Consiliul European din 11 și 12 decembrie 2008 a reafirmat necesitatea Tratatului de la Lisabona pentru ca Uniunea extinsă să funcționeze mai eficace, mai democratic și mai efectiv, inclusiv pe scena internațională, și a definit un demers și garanții juridice ca răspuns la preocupările exprimate de alegătorii irlandezi pentru ca tratatul să poată intra în vigoare înainte de sfârșitul anului 2009, respectând scopurile și obiectivele tratatului,

1.

salută progresele realizate de Tratatul de la Lisabona în ceea ce privește controlul democratic și transparența finanțelor Uniunii; semnalează necesitatea consolidării și adaptării unor mecanisme de concertare interinstituțională și a unor metode de cooperare internă, astfel încât Parlamentul să-și poată utiliza pe deplin noile puteri;

2.

regretă faptul că, în ceea ce privește resursele proprii ale Uniunii, statele membre nu au profitat de ocazia de a implementa un sistem de resurse proprii veritabile ale Uniunii, mai echitabil, mai transparent, mai inteligibil pentru cetățeni și supus unui proces decizional mai democratic;

3.

regretă, în special, faptul că nu a fost realizat niciun progres în vederea asocierii Parlamentului la procesul de definire a limitelor și tipului de resurse proprii de care dispune Uniunea; reamintește faptul că este menținută separația dintre decizia privind veniturile și decizia privind cheltuielile;

4.

salută, în schimb, eforturile realizate în ceea ce privește posibilitatea de adoptare a măsurilor de executare a deciziei privind resursele proprii printr-o procedură legislativă specială, conform căreia Consiliul nu decide, cu majoritate calificată, decât după aprobarea Parlamentului;

5.

solicită Consiliului să utilizeze la maximum această modalitate, pentru a conferi suplețe procedurii de decizie;

6.

salută formalizarea CFM în cadrul Tratatului de la Lisabona, care devine un act obligatoriu din punct de vedere juridic; reamintește faptul că CFM stabilește programarea cheltuielilor Uniunii și limitează cheltuielile Uniunii pe o perioadă determinată, contribuind la consolidarea disciplinei bugetare;

7.

salută faptul că regulamentul de stabilire a CFM va trebui aprobat atât de Consiliu, cât și de Parlament, printr-o procedură specială;

8.

regretă, cu toate acestea, faptul că Tratatul de la Lisabona a menținut cerința privind decizia prin unanimitate în cadrul Consiliului pentru adoptarea CFM, contribuind la complicarea procesului decizional și facilitând o negociere de tipul „celui mai mic numitor comun”; îndeamnă, prin urmare, Consiliul European să utilizeze, cât de curând posibil, clauza care îi permite, printr-o decizie adoptată cu unanimitate, să folosească votul cu majoritate calificată pentru adoptarea CFM;

9.

regretă, în egală măsură, faptul că, în cadrul noii proceduri, Parlamentul nu are decât un drept de aprobare, și nu o adevărată putere de codecizie; insistă, cu toate acestea, asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede că instituțiile trebuie să ia toate măsurile necesare încă de la începutul procedurii, pentru a garanta succesul final al acesteia; invită, prin urmare, Consiliul să fie disponibil de la începutul procedurii, pentru a construi un dialog politic structurat cu Parlamentul, astfel încât prioritățile acestuia să fie luate pe deplin în considerare;

10.

constată că Tratatul de la Lisabona indică faptul că CFM stabilește nu numai „valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli și ale plafonului anual de credite pentru plăți”, ci și „orice alte dispoziții utile bunei desfășurări a procedurii bugetare anuale” (5);

11.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea unei programări financiare pe cinci ani, astfel încât, în măsura în care adaptările necesare sunt realizate, CFM să poată coincide, în măsura posibilului, cu mandatele Parlamentului și Comisiei, ceea ce ar fi conform logicii democratice; subliniază că ar putea fi necesare măsuri distincte pentru a răspunde nevoilor unor politici specifice, pentru care este nevoie de perioade mai lungi de programare financiară;

12.

susține, prin urmare, trecerea la un CFM de cinci ani, dar observă că s-ar putea dovedi dificilă realizarea unei coincidențe perfecte între CFM, mandatul Parlamentului European și cel al Comisiei, în contexul în care poate fi nevoie de o perioadă de negociere de cel puțin un an, astfel încât să se permită fiecărui Parlament nou ales și fiecărei noi Comisii să ia deciziile politico-financiare fundamentale pe durata mandatelor lor;

13.

consideră drept foarte pozitivă integrarea CFM într-o logică globală de programare strategică interinstituțională - noțiune consolidată, de altfel, în Tratatul de la Lisabona - astfel cum este sugerat în raportul Comisiei pentru afaceri constituționale privind echilibrul instituțional (6);

14.

susține propunerea formulată în acest raport, potrivit căreia noul colegiu al comisarilor, cu ocazia prezentării „programului pentru legislatură”, trebuie să formuleze propuneri privind orientările cadrului financiar pe care le consideră necesare îndeplinirii priorităților politice ale mandatului său, priorități ce urmează a fi dezvoltate cu ajutorul propunerilor sale din cadrul CFM, odată ce s-a ajuns la un acord interinstituțional cu privire la programul legislaturii;

15.

consideră, în plus, că, în timpul dezbaterilor în ședință plenară și al audierilor în fața comisiilor parlamentare, candidatul la președinția Comisiei ar trebui deja să fie în măsură să furnizeze indicații privind consecințele financiare previzibile ale obiectivelor politice preconizate de noua Comisie;

16.

subliniază faptul că tranziția către un sistem de programare financiară de cinci ani, astfel cum se menționează mai sus, ar putea implica prelungirea și adaptarea CFM actual până în 2016 inclusiv, astfel încât următorul CFM de cinci ani să intre în vigoare cel mai târziu la începutul anului 2017 (7); recomandă ca negocierile referitoare la viitorul CFM să fie, oricare ar fi situația, încheiate înainte de încheierea primului trimestru 2016, astfel încât procedura bugetară pentru 2017 să poată fi realizată ținând deja cont de parametrii cadrului ce va fi în vigoare în 2017;

17.

subliniază că negocierile ar trebui realizate astfel încât să se permită instituțiilor să preconizeze intrarea în vigoare a unui nou CFM începând din 2016;

18.

consideră că prelungirea și adaptarea CFM actual ar trebui luate în considerare cu ocazia viitoarei revizuiri la jumătatea perioadei în 2010;

19.

subliniază faptul că, prin caracterul său obligatoriu din punct de vedere juridic, CFM necesită, mai mult decât oricând, o flexibilitate sporită, astfel încât să permită Uniunii să răspundă în mod suficient de flexibil și eficace la provocările neprevăzute, atât în interiorul, cât și în exteriorul Uniunii;

20.

atrage atenția asupra faptului că Tratatul de la Lisabona prevede prelungirea plafoanelor și a celorlalte dispoziții din CFM corespunzatoare ultimului an în curs, în cazul în care noul CFM nu a putut fi adoptat înaintea expirării CFM precedent; consideră că acest lucru reprezintă un argument în plus în favoarea unei flexibilități sporite;

21.

insistă, în acest sens, asupra importanței consolidării mecanismelor de flexibilitate operate în cadrul fiecărei rubrici și între diferitele rubrici, pe de o parte, și prin intermediul unor instrumente de flexibilitate specializate și mobilizabile în afara marjelor, pe de altă parte;

22.

reamintește faptul că Comisia pentru bugete va trebui să se pronunțe asupra acestor chestiuni cu ocazia adoptării raportului său privind revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar 2007-2013;

23.

reamintește necesitatea de a se ajunge, în timp util, înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la un acord între instituții cu privire la modalitatea de a realiza tranziția de la actualul acord interinstituțional la un CFM care să facă parte dintr-un act legislativ, astfel cum se prevede prin Tratatul de la Lisabona; reamintește că este necesară o perioadă de opt săptămâni pentru examinarea proiectelor de acte legislative de către parlamentele naționale;

24.

consideră, în acest sens, că va trebui să se ajungă la un nou acord cu privire la acele dispoziții cuprinse în prezent în acordul interinstituțional și care ar trebui transferate spre CFM, cu privire la dispozițiile care ar trebui încorporate în viitorul regulament financiarprecum și cu privire la dispozițiile care ar putea justifica, atunci când este cazul, menținerea unui acord interinstituțional - la care se pot adăuga, eventual, noi dispoziții - privind cooperarea bugetară; reamintește faptul că acest proces de distribuire a dispozițiilor din cadrul acordului interinstituțional actual ar trebui să aibă loc ținându-se cont de criteriile enumerate chiar în Tratatul de la Lisabona;

25.

salută eliminarea distincției dintre cheltuielile obligatorii (CO) și cheltuielile neobligatorii (CNO), care are drept corolar dreptul Parlamentului de a decide pe poziție de egalitate cu Consiliul asupra ansamblului cheltuielilor Uniunii;

26.

subliniază că eliminarea distincției dintre CO și CNO nu intră în contradicție cu obligația pe care o are Uniunea de a-și respecta angajamentele financiare și salută faptul că Tratatul de la Lisabona recunoaște faptul că Parlamentul European, Consiliul și Comisia sunt cele care „asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să își îndeplinească obligațiile juridice față de terți” (8);

27.

observă că modificările din procedura anuală ar trebui să ducă la simplificarea acesteia, prin instituirea unei lecturi unice pentru fiecare instituție și prin implementarea unor dispozitive menite să faciliteze acordul între cele două componente ale autorității bugetare; subliniază că aceste modificări ar trebui să reducă birocrația;

28.

subliniază consolidarea rolului conferit Comisiei, care dobândește dreptul de inițiativă în domeniul bugetar și își poate modifica proiectul de buget până în momentul convocării Comitetului de conciliere;

29.

salută faptul că tratatul recunoaște, de asemenea, rolul Comisiei de a lua toate inițiativele necesare pentru a apropia pozițiile Parlamentului și Consiliului pe durata lucrărilor Comitetului de conciliere, invitând-o astfel să își asume pe deplin rolul de mediator între Parlament și Consiliu în vederea obținerii unui acord;

30.

atrage atenția asupra faptului că noua procedură nu prevede decât o lectură unică a proiectului de buget de către fiecare instituție; subliniază faptul că noua procedură și lectura sa unică nu mai permit de facto instituțiilor să își corecteze poziția într-o a doua lectură, astfel cum putea fi cazul înainte; este, prin urmare, convins de faptul că această procedură va impune Parlamentului să își ajusteze prioritățile politice într-un stadiu incipient și să-și adapteze în mod adecvat abordarea și organizarea operațională menite să asigure îndeplinirea tuturor obiectivelor fixate;

31.

reamintește faptul că această lectură trebuie să fie folosită pentru a susține prioritățile politice ale Parlamentului, dar și pentru a-i permită acestuia să ajungă la un acord cu Consiliul până la momentul la care Comitetul de conciliere își va fi încheiat activitatea (sau să îi permită Parlamentului să își voteze din nou amendamentele cu o largă majoritate, în cazul aprobării de către Parlament și respingerii de către Consiliu a textului rezultat în urma Comitetului de conciliere);

32.

insistă, în acest context, asupra importanței menținerii unui calendar pragmatic, similar celui actual, solicitând, în același timp, punerea în aplicare neîntârziată a mecanismelor de concertare; reamintește, de altfel, faptul că introducerea unor mecanisme informale de dialog între instituții este crucială pentru facilitarea acordului înainte de începutul procedurii, iar apoi pe toată durata acesteia;

33.

este convins că Tratatul de la Lisabona va consolida competențele Parlamentului cu condiția ca acesta să elaboreze mijloace de gestionare eficace a unui calendar mai strâns și a nevoii de anticipare sporită induse de noua procedură;

34.

consideră că, în viitor, rezoluția Parlamentului adoptată înaintea primei reuniuni de conciliere va avea o importanță sporită, întrucât îi va permite Parlamentului să își prezinte oficial prioritățile bugetare pentru următorul exercițiu financiar, fără a fi condiționat de considerații de ordin tactic ce derivă din poziția Consiliului privind proiectul de buget; consideră că respectiva rezoluție va permite și altor instituții să discearnă în mod clar prioritățile Parlamentului înainte de negocierile interinstituționale; în plus, consideră că aceasta va oferi, de asemenea, Parlamentului posibilitatea de a elabora o serie de orientări inițiale privind proiectele pilot și acțiunile pregătitoare;

35.

reamintește faptul că aceste priorități îi vor fi, de asemenea, foarte utile Parlamentului în calitate de linii directoare în lectura proiectului de buget, dar și ca mandat al delegației sale la negocierile din cadrul Comitetului de conciliere;

36.

insistă asupra importanței organizării unui dialog tripartit în luna iulie a fiecărui an, pentru a permite fiecărei instituții să aibă indicații clare cu privire la prioritățile celorlalte părți, iar Parlamentului să facă cunoscut celorlalte instituții conținutul rezoluției privind proiectul de buget care urmează să fie adoptată în luna iulie;

37.

subliniază utilitatea politică a implementării unui dialog aprofundat cu comisiile omologe ale parlamentelor naționale - în condițiile respectării competențelor fiecăreia - cu privire la proiectul de buget și la prioritățile Parlamentului aferente procedurii bugetare anuale;

38.

subliniază importanța pe care Comitetul de conciliere o va avea în viitor, în calitate de instanță de aplanare a divergențelor politice între cele două componente ale autorității bugetare; reamintește faptul că acest comitet va fi însărcinat cu ajungerea, în termen de 21 de zile, la un acord privind un text de compromis, care va intra în vigoare dacă nu este respins de autoritatea bugetară; consideră că acestui comitet îi trebuie conferită o componență politică de cel mai înalt nivel;

39.

salută faptul că Tratatul de la Lisabona atribuie un rol decisiv Parlamentului la sfârșitul procedurii, subliniază, de fapt, că:

40.

subliniază că ar fi de dorit ca delegația Parlamentului la Comitetul de conciliere să fie condusă de președintele Comisiei pentru bugete și să cuprindă, dacă este cazul și fără a aduce atingere caracterului politic al numirii membrilor săi de către grupurile politice, în afara membrilor acestei comisii parlamentare, membri ai comisiilor parlamentare specializate, în cazul în care se negociază o chestiune specifică din domeniul lor politic;

41.

invită Consiliul să ajungă rapid la un acord cu Parlamentul asupra modului de funcționare a Comitetului de conciliere;

42.

consideră că, din punctul său de vedere, Comitetul de conciliere ar trebui să se poată reuni cel puțin de două ori, dacă acest lucru este necesar în vederea ajungerii la un acord, la cel mai înalt nivel politic, fiind necesar ca reuniunile sale să fie precedate de un dialog tripartit politic pregătitor, conform formulei tradiționale; reamintește necesitatea ca reprezentanții Consiliului să dispună la aceste reuniuni de un mandat politic de negociere;

43.

propune ca aceste lucrări să fie pregătite de un grup pregătitor interinstituțional, compus din raportorul general, însoțit de reprezentanții grupurilor politice, din partea Parlamentului, și reprezentantul permanent al țării care exercită președinția Uniunii, lăsând deschisă posibilitatea ca acesta să fie însoțit de reprezentanții celorlalte două președinții la nivel de troica;

44.

reamintește, de asemenea, faptul că instituțiile trebuie să se pună de acord cu privire la componența secretariatului Comitetului de conciliere, din care, cel mai probabil, ar trebui să facă parte funcționari ai celor două componente ale autorității bugetare, asistați de Comisie;

45.

atrage atenția asupra faptului că regula potrivit căreia Comisia nu își mai poate modifica proiectul după convocarea Comitetului de conciliere nu mai permite recursul la tradiționala scrisoare rectificativă din toamnă pentru a ține cont de previziunile actualizate privind politica agricolă și implicațiile sale bugetare; consideră că, într-un astfel de caz, procedura cea mai adecvată ar fi prezentarea de către Comisie - dacă este necesar - a unui proiect de buget rectificativ specific (un „BR agricol”), odată ce au fost stabilite definitiv toate datele agricole;

46.

subliniază faptul că paralelismul între extinderea puterii bugetare a Parlamentului, astfel încât să cuprindă toate cheltuielile Uniunii, și cvasigeneralizarea procedurii de codecizie în domeniul legislativ necesită luarea în considerare, într-o mai mare măsură, a dimensiunii bugetare a activității legislative; consideră necesară, în acest sens, consolidarea cooperării dintre Comisia pentru bugete și comisiile sectoriale, pentru a lua în considerare în mod adecvat impactul financiar al activității legislative a Parlamentului, în special impactul asupra CFM și asupra bugetului anual; propune, în acest sens, integrarea unui membru al Comisiei pentru bugete în Comitetele de conciliere legislativă privind domeniile cu impact financiar; reamintește, în acest sens, activitatea grupului de lucru privind reforma parlamentară, în special în ceea ce privește formele specifice de cooperare între comisiile parlamentare menționate în cel de-al treilea raport intermediar;

47.

reamintește, de asemenea, că Tratatul de la Lisabona extinde la nivelul tuturor instituțiilor Uniunii obligația de a asigura respectarea disciplinei bugetare; reamintește că Regulamentul de procedură al Parlamentului prevede deja o procedură specifică pentru garantarea respectării acestui principiu; consideră că această procedură trebuie să devină mai operațională și mai performantă;

48.

salută faptul că regulamentul financiar devine un regulament adoptat prin procedură legislativă comună (codecizie) de către Parlament și Consiliu, după consultarea Curții de Conturi;

49.

reamintește faptul că Tratatul de la Lisabona cuprinde principalele dispoziții ce permit efectuarea distincției între dispozițiile actualului acord interinstituțional care ar trebui să se regăsească în viitorul acord interinstituțional și dispozițiile care ar trebui mai degrabă încorporate în CFM;

50.

observă, cu toate acestea, că regulamentul financiar ar trebui să includă toate dispozițiile necesare definirii procedurii bugetare conform dispozițiilor din tratat (9); consideră că aceste dispoziții vor viza funcționarea Comitetului de conciliere, mecanismul de declanșare a procedurii de conciliere și, bineînțeles, actualizarea dispozițiilor regulamentului financiar direct afectate de modificările introduse prinTratatul de la Lisabona (de exemplu, abolirea distincției dintre CO și CNO, o nouă procedură de codecizie pentru transferuri etc.);

51.

consideră crucial faptul ca instituțiile să ajungă la un acord politic asupra acestor aspecte în timp util, astfel încât modificările necesare ale regulamentului financiar să poată fi integrate rapid conform noii proceduri, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și, dacă este cazul, să prevadă dispoziții provizorii pentru a permite continuarea în bune condiții a procedurii bugetare;

52.

invită Comisia să prezinte în timp util o propunere menită să permită Parlamentului și Consiliului ajungerea la un acord privind aplicarea acestei distincții menționate la punctul 49 la conținutul actualului acord interinstituțional;

53.

susține că această adaptare a regulamentului financiar nu trebuie să fie în niciun caz confundată cu revizuirea trienală a acestuia, prevăzută pentru 2010;

54.

observă că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va avea un impact și asupra bugetului Uniunii, în ceea ce privește inovațiile introduse la nivel instituțional, în special ridicarea Consiliului European la rangul de instituție, însoțită de crearea unei președinții fixe, precum și crearea funcției de Înalt Reprezentant și a Serviciului european pentru acțiunea externă, a cărui funcție este să susțină acțiunile Înaltului Reprezentant;

55.

își reafirmă intenția de a-și exercita pe deplin puterile în domeniul bugetar în ceea ce privește aceste inovații instituționale și subliniază importanța ajungerii la un acord politic cu Consiliul, în timp util, cu privire la finanțarea Consiliului European și în special a președinției fixe, precum și a Serviciului european pentru acțiunea externă; subliniază faptul că finanțarea acestui serviciu trebuie să rămână în totalitate sub controlul autorității bugetare;

56.

subliniază că, în cadrul PESC și al politicii de securitate și de apărare comună, Tratatul de la Lisabona prevede instituirea de noi proceduri pentru a oferi acces rapid la bugetul Uniunii și pentru a crea un fond de lansare alimentat din contribuțiile statelor membre; cu toate acestea, subliniază că toate acțiunile externe ale Uniunii ar trebui, de regulă, finanțate din creditele comunitare și, doar în mod excepțional - în caz de urgență - din contribuții care nu se încadrează în bugetul Uniunii;

57.

constată faptul că Tratatul de la Lisabona va avea și un impact financiar, deși limitat, ca urmare a noilor competențe specifice atribuite Uniunii; se declară dispus să analizeze, la momentul oportun, consecințele concrete care decurg din exercitarea acestor noi competențe; consideră că punerea în practică a acestora, în ansamblul lor, nu se va face cu siguranță imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, ci treptat, pe măsură ce propunerile legislative aferente vor fi elaborate; consideră, cu toate acestea, că finanțarea acestora nu trebuie să aibă loc în detrimentul finanțării activităților actuale ale Uniunii;

58.

dorește să invite parlamentele naționale să participe, în fiecare an, la o dezbatere comună și publică privind orientările politicilor bugetare naționale și comunitare, înainte de examinarea proiectelor de buget respective, pentru a introduce de la început un cadru comun de reflecție pentru coordonarea politicilor naționale ale statelor membre, ținând seama de contribuția comunitară;

59.

observă că decizia privind repartizarea cheltuielilor din bugetul UE în lumina obiectivelor principale ale Uniunii ar putea fi clarificată în mod util prin intermediul informațiilor obținute prin publicarea anuală, de către fiecare stat membru, a creditelor bugetare naționale și, eventual, regionale, care contribuie la realizarea acestor obiective;

60.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

5.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 212/54

A.

întrucât PEV și parteneriatul estic, care urmează să fie lansat în curând, recunosc aspirațiile europene ale Republicii Moldova și importanța acesteia ca țară având profunde legături istorice, culturale și economice cu statele membre ale Uniunii Europene;

B.

întrucât planul de acțiune UE-Moldova elaborat în cadrul PEV vizează încurajarea reformelor politice și instituționale în Republica Moldova, inclusiv în domeniul democrației și al drepturilor omului, al statului de drept, al independenței sistemului de justiție și al libertății presei, precum și în ceea ce privește relațiile de bună vecinătate;

C.

întrucât s-a stabilit ca în iunie 2009 să se lanseze negocierile privind noul acord dintre Republica Moldova și UE cu ocazia Consiliului de cooperare UE-Moldova;

D.

întrucât Republica Moldova este membru al Consiliului Europei și al OSCE, angajându-se astfel să promoveze în mod veritabil democrația și să respecte drepturile omului, inclusiv în ceea ce privește prevenirea și combaterea torturii, a relelor tratamente și a altor tratamente inumane și degradante;

E.

întrucât alegerile parlamentare au avut loc în Republica Moldova la 5 aprilie 2009 și întrucât acestea au fost monitorizate de o misiune internațională de observare a alegerilor compusă din reprezentanți ai OSCE/BIDDO și ai Parlamentului European, Adunării Parlamentare OSCE și ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

F.

întrucât în timpul perioadei pre-electorale au fost exprimate îngrijorări serioase cu privire la controlul exercitat de către guvern asupra mass-mediei publice, la intimidarea și hărțuirea liderilor opoziției, precum și a mass-mediei private, dar și la utilizarea necorespunzătoare a resurselor administrative în avantajul partidului de guvernământ;

G.

întrucât între 500 000 și 1 milion de cetățeni moldoveni trăiesc în afara granițelor și întrucât mai multe apeluri semnate de un număr mare de ONG-uri și asociații din diaspora moldoveană, inclusiv un apel lansat în februarie 2009 către Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului moldovean și Primul-ministru al Moldovei referitor la privarea de dreptul la vot al cetățenilor moldoveni ce trăiesc în afara țării, au fost adresate autorităților moldovene anterior alegerilor din 5 aprilie 2009 și ignorate de către acestea; întrucât numărul alegătorilor moldoveni din afara Republicii Moldova a fost foarte mic (22 000);

H.

întrucât autoritățile de facto ale regiunii separatiste Transnistria au împiedicat participarea la alegeri a unui număr mare de cetățeni din Moldova;

I.

întrucât MIOA a conchis, în cuprinsul constatărilor sale preliminare, că alegerile au respectat un mare număr de norme și angajamente internaționale, dar că asigurarea unui proces electoral lipsit de ingerințe administrative nedorite și ridicare a gradului de încredere a publicului necesită îmbunătățiri suplimentare;

J.

întrucât partidele din opoziție și grupul cunoscut sub numele de Coaliția 2009 s-au plâns cu privire la numeroasele neregularități înregistrate în timpul alegerilor din 5 aprilie 2009 în pregătirea listelor de alegători și a listelor suplimentare, precum și în numărarea și înregistrarea voturilor;

K.

întrucât, în urma unei renumărări, rezultatele finale ale alegerilor au fost publicate de Comisia Electorală Centrală la 21 aprilie 2009 și validate de Curtea Constituțională la 22 aprilie 2009;

L.

întrucât evenimentele ce au survenit alegerilor au fost caracterizate de violențe și de semnificativa campanie de intimidare și violență a guvernului moldovean, punând astfel sub semnul întrebării angajamentul autorităților moldovene în favoarea valorilor democratice și a drepturilor omului, precum și însăși existența încrederii publice în aceste autorități;

M.

întrucât protestele pașnice au fost determinate de îndoielile cu privire la corectitudinea alegerilor și de neîncrederea în instituțiile publice, inclusiv în cele care au administrat procesul electoral, și întrucât acte regretabile de violență au fost exploatate de către autorități pentru a intimida societatea civilă, prin reacția violentă și disproporționată, și pentru a limita și mai mult drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor moldoveni, aflate și așa într-o stare fragilă;

N.

întrucât este acceptat faptul că cel puțin 310 persoane au fost arestate și reținute, dintre care unele se află încă sub arest și întrucât, în timpul arestului, mai multe persoane au fost supuse unor rele tratamente sistematice în cadrul secțiilor de poliție într-o măsură ce poate fi considerată drept tortură;

O.

întrucât arestările fără mandat și bătăile administrate civililor de către membri neidentificați ai forțelor de ordine nu au părut a fi îndreptate către calmarea situației ci au constituit mai degrabă acte deliberate de represiune;

P.

întrucât au fost comise abuzuri grave ale drepturilor omului de către autoritățile moldovene și întrucât continuă hărțuirea nejustificată a reprezentanților societății civile și a protestatarilor, având loc în continuare nerespectarea statului de drept și a convențiilor europene relevante la care Republica Moldova este parte;

Q.

întrucât guvernul moldovean a acuzat România de implicare în demonstrațiile post-electorale și a expulzat ambasadorul român; întrucât guvernul moldovean a reintrodus, de asemenea, obligativitatea vizelor în cazul cetățenilor acestui stat membru al UE;

R.

întrucât trebuie subliniat că nu a apărut niciun indiciu sau dovadă serioasă pe baza căreia vreunul dintre statele membre ale UE să poată fi acuzat că ar fi responsabil pentru evenimentele violente din ultimele săptămâni;

S.

întrucât un parteneriat veritabil și echilibrat nu poate fi dezvoltat decât pe baza unor valori comune cu privire, în special, la asigurarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor omului și a libertăților civile;

T.

întrucât Uniunea Europeană urmărește să instituie, prin programul său de parteneriat estic, o mai mare stabilitate, o mai bună guvernare și dezvoltare economică a Republicii Moldova și a celorlalte țări de la frontiera sa răsăriteană,

1.

subliniază importanța unei relații mai apropiate între UE și Republica Moldova și confirmă necesitatea de a colabora în vederea ridicării gradului de stabilitate, securitate și prosperitate pe continentul european și a prevenirii apariției unor noi linii de demarcație;

2.

reafirmă angajamentul său de a continua un dialog de substanță și orientat către rezultate cu Republica Moldova, dar acordă o mare importanță introducerii unor dispoziții ferme privind statul de drept și respectarea drepturilor omului, subliniind totodată că o consolidare continuă a relațiilor, inclusiv prin încheierea unui nou acord îmbunătățit, ar trebui să fie condiționată de un angajament real și evident al autorităților moldovene în favoarea democrației și a drepturilor omului;

3.

subliniază că deplina conformitate cu normele democratice internaționale înainte, în cursul și după desfășurarea procesului electoral este de cea mai mare importanță pentru dezvoltarea relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană;

4.

condamnă cu fermitate campania amplă de hărțuiri, gravele încălcări ale drepturilor omului și toate celelalte acțiuni ilegale ale guvernului moldovean în perioada de după alegerile parlamentare;

5.

îndeamnă autoritățile moldovene să înceteze de îndată orice arestări ilegale și să conducă țara în conformitate cu angajamentele și obligațiile internaționale asumate, în ceea ce privește democrația, statul de drept și drepturile omului;

6.

se declară profund îngrijorat de arestările ilegale și arbitrare și de numeroasele încălcări ale drepturilor omului ale persoanelor arestate, îndeosebi în ceea ce privește dreptul la viață, dreptul de a nu fi supus abuzului fizic, torturii, tratamentelor inumane, degradante sau punitive, dreptul la libertate și la securitate, dreptul la justiție și dreptul la libertatea de adunare, de asociere și la liberă exprimare, precum și de faptul că aceste abuzuri continuă;

7.

subliniază că trebuie instituit un dialog național, cu participarea guvernului și a partidelor de opoziție, în cadrul unui efort susținut de ameliorare semnificativă a procedurilor democratice și a funcționării instituțiilor democratice din Republica Moldova și să soluționeze fără întârziere deficiențele semnalate în constatările MIOA;

8.

subliniază totodată că tensiunile interne existente în Republica Moldova sunt foarte mari și, prin urmare, consideră cu fermitate că este necesară crearea urgentă a unei comisii independente de investigare, cu participarea UE, a Comitetului pentru prevenirea torturii a Consiliului Europei și a unor experți independenți, care să asigure un proces transparent și imparțial de investigare;

9.

insistă ca toți cei ce s-au făcut răspunzători de brutalitate și violențe îndreptate împotriva persoanelor reținute să fie aduși în fața justiției; insistă, de asemenea, ca constatările comisiei de anchetă să conducă la o reformă veritabilă a sistemului judiciar și a forțelor de poliție din Republica Moldova;

10.

solicită lansarea unei investigații speciale în cazurile persoanelor decedate în timpul evenimentelor ce au urmat alegerilor, precum și în cazul tuturor acuzațiilor de viol sau rele tratamente în timpul detenției, și a arestărilor operate pe criterii politice, cum ar fi arestarea lui Anatol Mătăsaru și a lui Gabriel Stati;

11.

condamnă campania de hărțuire lansată de autoritățile moldovene împotriva jurnaliștilor, a reprezentanților societății civile și ai partidelor din opoziție, îndeosebi arestarea și expulzarea jurnaliștilor, întreruperea accesului la pagini de internet și la posturi de televiziune, emiterea de mesaje propagandistice pe posturile publice și blocarea accesului la mass-media publice al reprezentanților opoziției; consideră că aceste acțiuni sunt menite să izoleze Republica Moldova de controlul public și al presei interne și internaționale; regretă și condamnă continuarea acestei cenzuri prin intermediul scrisorilor trimise de Ministerul pentru afaceri interne și de Ministerul de Justiție către ONG-uri, partide politice și mass-media;

12.

deplânge ferm decizia autorităților moldovene de extrădare a ambasadorului român și de introducere a obligativității vizelor pentru cetățenii acestui stat membru al Uniunii Europene; insistă asupra faptului că discriminarea cetățenilor UE pe baza originii lor naționale nu este acceptabilă și solicită autorităților moldovene reinstituirea regimului lipsit de vize pentru cetățenii români;

13.

îndeamnă, totodată, insistent Consiliul și Comisia să revizuiască sistemul de vize al UE pentru Republica Moldova, în vederea relaxării condițiilor regimului de acordare a vizelor cetățenilor moldoveni, îndeosebi a condițiilor financiare, iar călătoriile regulate să se poată desfășura în condiții mai bune; își exprimă însă speranța că cetățenii moldoveni nu vor profita de un sistem de călătorie și de acordare a vizelor mai bun pentru a începe un exod în masă, ci vor fi încurajați să contribuie activ la dezvoltarea în continuare a țării lor natale;

14.

observă că acuzațiile conform cărora un stat membru al UE ar fi fost implicat în evenimentele ce au avut loc par nefondate și nu au fost dezbătute sau reluate în reuniunile Delegației ad-hoc în Republica Moldova;

15.

solicită dovezi clare și substanțiale în sprijinul oricăror acuzații lansate de guvernul moldovean cu privire la presupusele acțiuni criminale ale protestatarilor și implicarea unor guverne străine;

16.

ia act de declarațiile autorităților moldovene cu privire la deschiderea unui dosar penal privind „încercarea de subminare a autorității statului la 7 aprilie 2009” și solicită ca această investigație să fie condusă de manieră transparentă și să elucideze toate acuzațiile făcute de autoritățile moldovene cu privire la o posibilă participare a uneia sau mai multor țări terțe în aceste evenimente;

17.

deși condamnă toate actele de violență și vandalism, consideră drept inacceptabilă prezentarea tuturor protestelor ca fiind acte criminale și drept un „complot anticonstituțional”; consideră că protestele pașnice au fost determinate îndeosebi de îndoielile cu privire la corectitudinea alegerilor, de neîncrederea în instituțiile publice și de insatisfacția cu privire la situația socială și economică din Republica Moldova;

18.

consideră că singura cale pentru a depăși actuala situație din Republica Moldova o reprezintă un dialog constructiv cu partidele din opoziție, cu societatea civilă și cu reprezentanții organizațiilor internaționale;

19.

subliniază faptul că orice noi alegeri necesită un consens între opoziție și guvern privind îmbunătățiri concrete ale procesului electoral;

20.

reafirmă importanța independenței sistemului judiciar și a mass-mediei și solicită luarea de măsuri suplimentare pentru a garanta independența editorială a tuturor serviciilor media, inclusiv a Radio-televiziunii Moldova și încetarea oricărei intimidări a canalului ProTV și a oricăror amenințări în ceea ce privește prelungirea licenței acestuia, precum și a îmbunătățirii considerabile a legii electorale moldovene drept elemente esențiale pentru viitoarele procese electorale și pentru consolidarea democrației în Republica Moldova;

21.

deplânge faptul că guvernul moldovean nu a făcut nici un efort pentru a facilita votul cetățenilor moldoveni care trăiesc în străinătate, în concordanță cu sugestiile Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei; solicită autorităților moldovene să adopte măsurile necesare pentru ca aceste deziderate să fie îndeplinite în timp util;

22.

subliniază discrepanțele importante dintre raportul preliminar al OSCE/BIDDO privind desfășurarea alegerilor și afirmațiile formulate de un număr important de ONG-uri din Republica Moldova referitoare la numeroasele nereguli; subliniază faptul că trebuie să se țină seama de astfel de discrepanțe în cadrul revizuirii viitoare a activităților OSCE/BIDDO de observare a alegerilor și a contribuției UE la MIOA;

23.

consideră că, în vederea menținerii credibilității sale în fața cetățenilor moldoveni, UE ar trebui să fie implicată de manieră activă, profundă și amplă în gestionarea actualei situații; solicită Consiliului să ia în considerare posibilitatea trimiterii unei misiuni de sprijinire a statului de drept în Republica Moldova, pentru a acorda asistență autorităților însărcinate cu aplicarea legii în procesul acestora de reformare, în special în domeniile poliției și justiției;

24.

subliniază că Consiliul, Comisia și statele membre fac uz pe deplin de PEV și, în special, de noul program de parteneriat estic, pentru a institui o mai mare stabilitate, o mai bună guvernanță și a asigura o dezvoltare economică echilibrată în Republica Moldova și în celelalte țări de la frontiera răsăriteană a Uniunii;

25.

invită Comisia să garanteze că finanțarea UE de care beneficiază Republica Moldova în domeniul drepturilor omului și al libertăților fundamentale are o rază mai largă de acțiune, în special prin utilizarea deplină a instrumentului european pentru democrație și drepturile omului și a dispozițiilor IEVP; solicită Comisiei să prezinte un raport detaliat Parlamentului European cu privire la utilizarea tuturor fondurilor UE în Republica Moldova, cu un accent special pe fondurile alocate bunei guvernări și dezvoltării democratice;

26.

solicită Consiliului și Comisiei să consolideze misiunea Reprezentantului special al UE în Republica Moldova, atât în ceea ce privește sfera sa de activitate, cât și mijloacele;

27.

își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și subliniază că este necesar ca UE să aibă un rol mai puternic în găsirea unei soluții la problema reprezentată de Transnistria;

28.

subliniază încă o dată că Uniunea Europeană trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a oferi poporului moldovean un viitor cu adevărat european; îndeamnă insistent toate forțele politice din Republica Moldova și partenerii Moldovei să nu profite de actuala stare de instabilitate pentru a abate Moldova de pe drumul său către Europa;

29.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Adunărilor Parlamentare ale Consiliului Europei și OSCE și Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova.