28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/1

(1)

La 26 aprilie 2010, Consiliul a examinat programul de convergență actualizat al Republicii Cehe pentru perioada 2009-2012.

(2)

Criza mondială a avut un impact puternic asupra economiei cehe. După trei ani de creștere economică de peste 6 %, în 2008 PIB-ul real a crescut cu numai 2,5 %, iar în 2009 a scăzut cu 4 %, conform programului de convergență actualizat. Economia a fost afectată în special prin intermediul schimburilor comerciale, dar și datorită scăderii gradului de încredere, înăspririi condițiilor de creditare și diminuării fluxului de investiții străine. Autoritățile au reacționat cu hotărâre la criză.

Banca națională a Cehiei a redus rata dobânzii de referință de la 3,75 % la jumătatea lui 2008 la 1 % în prezent, iar guvernul a elaborat și implementat un amplu pachet de stimulente fiscale care concordă cu Planul european de redresare economică (PERE) și care s-a ridicat la 2,2 % din PIB în 2009. Între jumătatea lui iulie 2008 și jumătatea lui februarie 2009, coroana cehă a pierdut circa o cincime din valoarea sa față de euro (s-a apreciat apoi cu circa 14 % până la jumătatea lui februarie 2010). În actuala perioadă imediat după criză, economia cehă nu suferă de vulnerabilități macroeconomice importante. Principala problemă este să se reducă deficitul public structural ridicat, estimat la circa 6 % din PIB în 2009, la un nivel sustenabil. Alte obiective importante sunt adaptarea rapidă a pieței forței de muncă la recesiunea economică și progresul în direcția atingerii unei convergențe durabile. La 2 decembrie 2009, având în vedere deficitul prevăzut pentru 2009, Consiliul a stabilit că există un deficit excesiv și a emis recomandări pentru reducerea acestuia sub pragul de 3 % din PIB până în 2013.

(3)

Deși declinul constatat al PIB-ului real în contextul crizei este în mare măsură ciclic, nivelul PIB-ului potențial a fost la rândul său influențat negativ. În plus, criza ar putea afecta și creșterea potențială pe termen mediu din cauza reducerii investițiilor și a creșterii șomajului structural. Mai mult, impactul crizei economice accentuează efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra PIB-ului potențial și a sustenabilității finanțelor publice. În acest context, este esențial să se accelereze ritmul reformelor structurale pentru a susține creșterea potențială. În cazul Republicii Cehe în special, este important să se întreprindă reforme pentru mărirea productivității (prin promovarea cercetării, dezvoltării și inovării, a mediului de afaceri și a concurenței), creșterea ofertei de forță de muncă și îmbunătățirea competențelor.

(4)

Scenariul macroeconomic care stă la baza programului prevede creșteri ale PIB-ului real de 1,3 % în 2010, 2,6 % în 2011 și 3,8 % în 2012. În lumina informațiilor disponibile la ora actuală, scenariul pare plauzibil până în 2011 și este în concordanță cu ipotezele privind evoluția monetară și a cursului de schimb.

Pentru 2012, previziunea de creștere a PIB-ului real are în vedere o sporire a ratei de creștere a acestuia care îi depășește potențialul, ceea ce pare a fi o estimare prea optimistă. Inflația ar urma să crească moderat în 2010, în special datorită majorării impozitelor indirecte, și să se mențină la un nivel moderat pe tot parcursul perioadei de programare. Programul prevede o nouă deteriorare a situației pe piața forței de muncă în 2010. Pe ansamblu, prognozele privind piața forței de muncă și inflația par plauzibile și în concordanță cu previziunile de creștere a PIB-ului real.

(5)

Deficitul public pentru 2009 este estimat în program la 6,6 % din PIB. Deteriorarea semnificativă în raport cu deficitul de 2,1 % din PIB în 2008 reflectă în mare măsură impactul crizei asupra finanțelor publice, dar este și rezultatul măsurilor de stimulare importante în valoare de 2,2 % din PIB, pe care guvernul le-a adoptat în 2009 în conformitate cu PERE. Principalele măsuri au fost, printre altele, reducerea contribuțiilor sociale, majorarea investițiilor publice în infrastructură și sprijinirea financiară a întreprinderilor și a ocupării forței de muncă. Este de remarcat că, în 2009, cheltuielile din bugetul general au crescut mai puțin decât se prevedea în precedenta actualizare a programului de convergență. Soldul structural (adică soldul ajustat ciclic, fără măsurile cu caracter excepțional și alte măsuri temporare, calculat conform metodologiei convenite de comun acord pe baza datelor din program) s-a deteriorat cu circa 2 puncte procentuale din PIB în 2009. Potrivit programului, autoritățile cehe preconizează o consolidare timpurie începând din 2010, care, ținând cont de deficitul structural ridicat al țării și de ameliorarea prevăzută a condițiilor economice, este în concordanță cu strategia de retragere susținută de Consiliu.

(6)

Deficitul public general este estimat în program la 5,3 % din PIB pentru 2010. Aceasta ar însemna o ameliorare a soldului structural de 2 puncte procentuale din PIB, adică mai mult decât în recomandările Consiliului din decembrie 2009, în care se sugera realizarea unui efort structural anual mediu de 1 % din PIB în perioada 2010-2013. În 2010, consolidarea se va baza pe o creștere a ponderii veniturilor cu 1,5 puncte procentuale din PIB.

Printre măsurile care stau la baza acestei consolidări se numără majorarea TVA, a accizelor și a impozitelor imobiliare (de circa 0,8 % din PIB). Consolidarea reflectă, de asemenea, retragerea timpurie a reducerilor temporare ale contribuțiilor sociale, precum și majorarea plafoanelor de asigurări sociale. La capitolul cheltuieli, printre măsurile preconizate se numără reducerea indemnizațiilor de boală și maternitate (circa 0,1 % din PIB) și renunțarea la o posibilă indexare a pensiilor (circa 0,2 % din PIB).

(7)

Principalul obiectiv al strategiei bugetare pe termen mediu îl constituie continuarea consolidării după 2010 și reducerea deficitului public sub pragul de 3 % din PIB până în 2013, conform recomandării din decembrie a Consiliului. Conform programului, deficitul va scădea de la 5,3 % din PIB în 2010 la 4,8 %, respectiv 4,2 % din PIB în 2011 și 2012. În ciuda redresării economice așteptate, soldul structural s-ar ameliora mult mai lent decât în 2010, nedepășind 0,6 puncte procentuale din PIB în 2011-2012. Ajustarea s-ar realiza în majoritate la capitolul cheltuieli. Programul arată că jumătate din reducerea cheltuielilor ar proveni din cheltuielile operaționale și cealaltă jumătate din cheltuielile obligatorii, dar nu oferă suficiente amănunte despre modul de realizare a acestor reduceri. La capitolul venituri, măsurile sunt reduse, dar mai bine precizate, incluzând creșterea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venitul personal. Pentru anul 2013, programul prevede o țintă a deficitului public de 3 % din PIB, dar nu oferă detalii despre modul de a atinge acest obiectiv (și nici despre ipotezele de creștere economică pe care se bazează), astfel încât nu se poate determina efortul bugetar anual mediu pentru perioada 2010-2013. Potrivit datelor comunicate de autorități, OTM-ul Republicii Cehe este un sold public structural de – 1,0 % din PIB. Date fiind cele mai recente previziuni și nivelul datoriei, OTM-ul reflectă obiectivele pactului. Programul nu prevede însă atingerea OTM-ului în perioada de programare.

(8)

Rezultatele bugetare din 2010 s-ar putea situa sub valorile prevăzute în program. Încasările din TVA și din accize s-ar putea dovedi cu puțin sub așteptări din cauza unei posibile scăderi a consumului privat.

Cheltuielile, în schimb, ar putea crește ca urmare a presiunilor în acest sens în perioada premergătoare alegerilor parlamentare. Îndeplinirea obiectivelor fiscale este și mai incertă pentru ultimii ani ai perioadei de programare. În privința cheltuielilor, obiectivele fixate pentru 2011 și 2012 în ultima actualizare nu sunt susținute de măsuri concrete, astfel încât atingerea lor devine nesigură, iar veniturile prognozate pentru 2012 pornesc de la ipoteza optimistă a creșterii PIB-ului real. În sfârșit, programul nu oferă nicio informație despre modul în care deficitul va putea fi redus de la 4,2 % în 2012 la mai puțin de 3 % din PIB în 2013.

(9)

Se estimează că datoria publică brută va atinge 35 % din PIB în 2009, față de 30 % în anul precedent. Conform previziunilor, ponderea datoriei va crește cu încă 7 puncte procentuale în perioada de programare, mai ales din cauza deficitelor publice care se vor rămâne relativ mari, ajungând la 42 % din PIB în 2012. Ponderea datoriei va evolua probabil mai puțin favorabil decât prevede programul, în special după 2010, ținând cont de riscurile identificate care amenință consolidarea bugetară, la care se adaugă, în 2012, posibilitatea unei creșteri mai slabe a PIB-ului real decât se anticipează în program. Ponderea datoriei publice va rămâne totuși mult sub pragul de referință de 60 % din PIB pe tot parcursul perioadei de programare.

(10)

Previziunile în privința datoriei publice pe termen mediu, care presupun o revenire treptată a PIB-ului la ratele de creștere prevăzute înainte de criză și o întoarcere a ponderii impozitelor la nivelurile de dinaintea crizei, incluzând creșterea conform previziunilor a cheltuielilor datorate îmbătrânirii populației, arată că strategia bugetară prezentată în program, luată ca atare, fără alte modificări la nivel de politici, nu ar fi suficientă pentru a stabiliza ponderea datoriei în PIB până în 2020.

(11)

Impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației se situează clar peste media din UE, în principal datorită unei creșteri relativ accentuate a cheltuielilor cu pensiile ca pondere din PIB în deceniile următoare. Poziția bugetară din 2009, astfel cum este estimată în program, accentuează impactul bugetar al îmbătrânirii populației asupra deficitului de sustenabilitate.

Atingerea unor excedente primare pe termen mediu și reformarea sistemului de pensii și a sistemului de asistență medicală pentru a limita creșterea acestor cheltuieli în viitor ar ajuta la reducerea riscurilor care amenință sustenabilitatea finanțelor publice, riscuri apreciate ca ridicate în Raportul de sustenabilitate al Comisiei din 2009. În ianuarie 2010 a fost instituit un grup consultativ de experți din Ministerul Finanțelor și din Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale, în scopul de a întocmi propuneri alternative de reformă a pensiilor. Până la sfârșitul lui mai 2010, aceste propuneri vor fi finalizate și transmise noului guvern.

(12)

În ceea ce privește procedurile bugetare, elaborarea bugetului este destul de descentralizată, dar în același timp nu se conduce după reguli fiscale solide. În 2004 Republica Cehă a introdus un cadru bugetar pe termen mediu care stabilește plafoane pe trei ani pentru cheltuielile nominale ale bugetului de stat de stat. Cu toate acestea, experiența a arătat de câteva ori până acum că plafoanele au fost majorate peste corecțiile admise de normele bugetare. Principalele puncte slabe ale actualului dispozitiv sunt, printre altele, capacitatea scăzută de punere în aplicare, monitorizarea ex-post limitată, complexitatea operațională și un control public limitat asupra procesului. La 2 decembrie 2009, Consiliul a recomandat Republicii Cehe „să aplice cu rigurozitate cadrul bugetar pe termen mediu și să îmbunătățească monitorizarea execuției bugetare pe parcursul întregului an, pentru a evita depășirea cheltuielilor în raport cu planificarea bugetară și multianuală”. Programul nu cuprinde suficiente propuneri în această direcție. Se fac totuși unele progrese în ceea ce privește ameliorarea guvernanței fiscale. Implementarea în curs a unor importante schimbări aduse colectării și gestionării impozitelor, precum și trecerea rapidă la un sistem de trezorerie în gestiunea bugetară vor contribui la gestionarea mai eficientă a finanțelor publice.

(13)

Se poate îmbunătăți, în oarecare măsură, calitatea cheltuielilor publice în Republica Cehă. Este vorba, în special, de cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, care sunt sub media pe UE, și s-ar putea ameliora eficiența cheltuielilor publice în domenii ca asistența medicală, educația și achizițiile publice.

Dimpotrivă, investițiile publice sunt mari (aproape 5 % din PIB în ultimii patru ani) comparativ cu media pe UE și cu statele din regiune. Sub aspectul veniturilor, începând din 2007, autoritățile cehe au pus în aplicare mai multe reforme, urmărind trecerea treptată de la fiscalitatea directă la cea indirectă. Ar trebui însă să se reformeze în continuare sistemul impozitelor și alocațiilor sociale pentru a stimula munca și a reduce riscurile aferente inactivității. În plus, sistemul fiscalității directe și al colectării impozitelor este complex și ar avea de câștigat dacă s-ar introduce noi simplificări.

(14)

În ansamblu, pentru 2010, strategia bugetară prezentată în program concordă cu recomandările formulate de Consiliu în temeiul articolului 126 alineatul (7). Ținta fixată pentru deficit pare adecvată și este susținută de măsuri de consolidare specifice. Începând din 2011, ținând seama de riscurile menționate mai sus, s-ar putea ca strategia bugetară să nu concorde pe deplin cu recomandările formulate de Consiliu în temeiul articolului 126 alineatul (7). În special planurile de consolidare pentru 2011 și 2012 nu sunt destul de ambițioase, având o ajustare bugetară medie de 0,3 % din PIB pe an, și sunt expuse riscurilor. Țintele în materie de cheltuieli nu sunt susținute de măsuri specifice, veniturile previzionate pentru 2012 se bazează pe ipoteze macroeconomice optimiste și nu se oferă detalii despre modul în care se va reduce deficitul de la 4,2 % din PIB în 2012 la mai puțin de 3 % din PIB în 2013. Lipsesc informațiile cu privire la strategia bugetară pentru 2013. Efortul bugetar anual pentru perioada de programare (2010-2012), situat la 0,8 % în medie, este apropiat de efortul bugetar anual mediu de 1 % recomandat de Consiliu, dar sub nivelul acestuia. Pentru atingerea efortului bugetar recomandat de 1 % în medie va fi necesară implementarea unor măsuri de consolidare suplimentare în perioada 2011-2013.

(15)

În privința cerințelor privitoare la date conform codului de conduită pentru programele de stabilitate și de convergență, programul prezintă o serie de omisiuni la nivelul datelor solicitate (2). În recomandările emise la 2 decembrie 2009 în temeiul articolului 126 alineatul (7) în vederea eliminării situației de deficit excesiv, Consiliul a solicitat Republicii Cehe să înainteze un raport privind progresele realizate în punerea în aplicare a recomandărilor Consiliului în cadrul unui capitol separat al programelor de convergență actualizate. Republica Cehă s-a conformat parțial acestei recomandări.

(i)

să implementeze riguros bugetul pe 2010 și să evite derapajele în domeniul cheltuielilor; în conformitate cu recomandarea Consiliului în temeiul articolului 126 alineatul (7), să majoreze ajustarea bugetară vizată în cadrul bugetelor pe 2011 și 2012 comparativ cu ținta prevăzută în program și să precizeze mai amănunțit măsurile care se impun pentru corectarea deficitului excesiv până în 2013 cel târziu;

(ii)

să ia măsuri pentru îmbunătățirea procedurilor bugetare și în același timp să pună în aplicare și să monitorizeze mai riguros obiectivele bugetare pe termen mediu; să evite în special revizuirea în sens crescător a plafoanelor de cheltuieli peste corecțiile admise de normele bugetare;

(iii)

să pună în aplicare reformele necesare pentru a ameliora sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/6

(1)

La 26 aprilie 2010, Consiliul a examinat programul actualizat de convergență al Danemarcei pentru perioada 2009-2015.

(2)

Criza economică a lovit puternic economia daneză în 2009, care a intrat în cea mai gravă recesiune de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. La începutul crizei, Danemarca avea o poziție relativ confortabilă, după o perioadă de creștere puternică susținută în care a înregistrat excedente importante de cont curent și în finanțele publice și o datorie publică scăzută. Încetinirea activității economice a început în 2008, odată cu spargerea bulei imobiliare, și a fost agravată de scăderea exporturilor, rezultat al colapsului comerțului mondial, și de diminuarea investițiilor pe fondul scăderii cererii finale și al înăspririi condițiilor de finanțare. Deși veniturile disponibile au continuat să crească, consumul privat s-a diminuat considerabil, deoarece încrederea consumatorilor a fost afectată de perspectivele economice îngrijorătoare, de scăderea prețurilor la imobiliare și de creșterea șomajului. Pentru a răspunde declinului abrupt al producției, autoritățile daneze au adoptat o serie de măsuri de stimulare fiscală de amploare, conform Planului european de redresare economică (PERE), care au inclus reduceri ale impozitelor, proiecte de investiții și creșterea cheltuielilor de consum public. Pe lângă sprijinul fiscal în favoarea activității economice, au fost adoptate două măsuri de salvare a băncilor, care prevedeau garanții și injecții de capital. Se preconizează că, începând cu 2009, aceste măsuri vor transforma excedentul bugetar confortabil din 2008 într-un deficit care între 2010 și 2012 va depăși valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în Pactul de stabilitate și creștere. Deși datoria publică va urma tot o traiectorie ascendentă, conform estimărilor, aceasta va rămâne sub valoarea de referință de 60 % din PIB. Cursul de schimb a fost stabil în 2009, iar decalajul dintre rata dobânzii și rata BCE s-a redus considerabil. Pentru a garanta o evoluție sustenabilă a finanțelor publice, o provocare majoră o va constitui continuarea reformelor pentru creșterea ofertei de forță de muncă. O altă provocare cu care se vor confrunta autoritățile daneze va fi aceea de a asigura reducerea măsurilor de stimulare în timp util , odată ce redresarea va începe să se autoalimenteze.

(3)

Deși declinul constatat al PIB-ului real în contextul crizei este în mare măsură ciclic, nivelul PIB-ului potențial a fost la rândul său influențat negativ. În plus, criza ar putea afecta și creșterea potențială pe termen mediu din cauza reducerii investițiilor, a limitării accesului la creditare și a creșterii șomajului structural. Mai mult, impactul crizei economice accentuează efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra producției potențiale și a sustenabilității finanțelor publice. În acest context, este esențial să se accelereze ritmul reformelor structurale având ca scop sprijinirea creșterii potențiale. În cazul Danemarcei, este important să se întreprindă reforme în domeniul pieței muncii și al prestațiilor de pensionare anticipată în vederea creșterii ofertei de locuri de muncă.

(4)

Scenariul macroeconomic de referință care se află la baza programului preconizează o reducere a PIB-ului real de – 4,3 % în 2009, urmată de o revenire la 1,3 % în 2010, și de o rată medie de 2,2 % în restul perioadei de programare. Evaluat pe baza informațiilor disponibile în prezent (2), acest scenariu pare să se bazeze pe ipoteze de creștere plauzibile până în 2011 și optimiste pentru perioada ulterioară. În ceea ce privește componența creșterii, există discrepanțe între program și previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009. Programul pleacă de la ipoteza că redresarea va fi determinată de cererea internă, în principal de consumul privat începând din 2010 și de formarea brută de capital fix din 2011, creșterea consumului din sectorul public stabilizându-se începând din 2011, iar contribuția externă devenind ușor negativă. Previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 pleacă de la ipoteza că redresarea va fi alimentată atât de consumul privat, cât și de exporturile nete. Previziunile programului în materie de inflație și de locuri de muncă par a fi realiste. Scenariul macroeconomic este considerat compatibil cu politica daneză a cursului de schimb fix.

(5)

Deficitul public pentru 2009 este estimat în program la 2,9 % din PIB. Deteriorarea semnificativă în raport cu excedentul de 3,4 % din PIB în 2008 reflectă într-o mare măsură impactul crizei asupra finanțelor publice, însă aceasta a fost determinată și de măsurile de stimulare în valoare de 2,2 % din PIB pe care guvernul le-a adoptat în conformitate cu Planul european de redresare economică (PERE). Această deteriorare a fost determinată în principal de creșterea cheltuielilor generate de funcționarea stabilizatorilor automați, deși măsurile de stimulare introduse de guvern au inclus și reduceri semnificative ale impozitelor. Potrivit programului, politica fiscală va rămâne de o politică de sprijin în 2010, pentru a deveni apoi restrictivă în ultimii ani ai programului. Având în vedere situația inițială relativ favorabilă a Danemarcei, continuarea expansiunii fiscale în 2010 este adecvată și conformă PERE. Pentru ca finanțele publice să revină la o poziție sustenabilă, programul pornește de la ipoteza începerii consolidării fiscale din 2011 și precizează că măsurile necesare în acest scop – pe lângă cele care rezultă din introducerea progresivă a elementelor de finanțare în reforma fiscală din 2010 și revenirea investițiilor publice la valorile normale – vor fi detaliate ulterior.

(6)

Programul preconizează că deficitul public se va adânci până la 5,3 % din PIB în 2010, din cauza reducerii ponderii veniturilor și a creșterii ponderii cheltuielilor. Reducerea ponderii veniturilor este efectul intrării în vigoare a reformei fiscale în 2010, în timp ce creșterea cheltuielilor ca pondere în PIB este determinată de funcționarea stabilizatorilor automați și de măsurile suplimentare de stimulare fiscală adoptate de guvern. Măsurile de stimulare și reducerile fiscale reprezintă, potrivit estimărilor, 1,3 % din PIB, iar elementele volatile indicate în program, în special veniturile din extracția petrolului din Marea Nordului și subvențiile acordate Groenlandei și Insulelor Feroe se ridică la – 1,7 % din PIB în 2010 (3). Soldul structural, adică soldul ajustat ciclic recalculat de serviciile Comisiei aplicând metodologia stabilită de comun acord, ar urma să se deterioreze cu 2,5 puncte procentuale, confirmând astfel o orientare bugetară foarte expansionistă. Diferența față de amploarea măsurilor de stimulare și a reducerilor fiscale se explică în principal prin scăderea veniturilor.

(7)

Obiectivele strategiei bugetare pe termen mediu prevăzute în program sunt un buget echilibrat în termeni structurali până în 2015, un indicator al sustenabilității pe termen lung (4) de minimum zero și o îmbunătățire totală a soldului structural cu 1,5 % din PIB între 2010 și 2013. Programul preconizează că deficitul global și cel primar se vor reduce treptat începând din 2011, urmând ca soldul primar să devină pozitiv din 2013, iar soldul global să ajungă la zero în 2015. Traiectoria corespondentă a soldului structural recalculat conform metodologiei comune pe baza informațiilor din program indică o orientare bugetară oarecum expansionistă în 2015 cu – 0,4 % din PIB, adică cu puțin sub obiectivul stabilit în program. Pe lângă preconizarea unei creșteri reale nule a cheltuielilor de consum public între 2011 și 2013, a revenirii investițiilor publice la valorile normale și a punerii în aplicare a elementelor de finanțare în cadrul reformei fiscale, consolidarea avută în vedere se bazează pe măsuri încă neprecizate, însă programul menționează că această consolidare va trebui să se bazeze pe limitarea cheltuielilor, eliminând în același timp posibilitatea creșterii impozitelor. Programul actualizat stabilește ca obiectiv pe termen mediu (OTM) un buget echilibrat în termeni structurali. Date fiind cele mai recente previziuni și nivelul datoriei, OTM-ul reflectă mai mult decât adecvat obiectivele pactului.

(8)

Deși proiecțiile bugetare din program par plauzibile pentru 2010, rezultatele din 2011 și ulterior ar putea fi mai slabe decât cele estimate. Proiecțiile în materie de venituri din programul actualizat rămân realiste, dar sunt expuse riscurilor, iar consolidarea planificată pe partea de cheltuieli nu este susținută cu măsuri. În plus, scenariul macroeconomic de la baza proiecțiilor bugetare pornește de la ipoteza unei creșteri puternice a consumului privat și a limitării consumului public. Date fiind numeroasele antecedente de depășire a planurilor de cheltuieli, estimarea unei creșteri nule a cheltuielilor de consum public între 2011 și 2013 pare a fi optimistă. Sectorul financiar pare stabil, însă măsurile financiare de salvare adoptate în favoarea acestuia pe parcursul crizei au sporit expunerea guvernului la riscurile din acest sector.

(9)

Datoria publică brută este estimată la 38,5 % din PIB în 2009 și urmează să crească până la 48,3 % în 2012, pentru a scădea ulterior la 45,0 % din PIB în 2015. Această evoluție este determinată în principal de creșterea rapidă a deficitului și de reducerea PIB-ului în 2009. Având în vedere riscurile care amenință obiectivele bugetare, ponderea datoriei ar putea să crească mai mult decât s-a preconizat în program. Cu toate acestea, poziția financiară netă a administrației publice este pozitivă la începutul perioadei de programare, dar va deveni ușor negativă în cursul acesteia. Se preconizează că datoria publică brută va rămâne sub valoarea de referință de 60 % din PIB prevăzută în Pactul de stabilitate și creștere.

(10)

Previziunile în privința datoriei pe termen mediu, care presupun doar o revenire treptată a PIB-ului la ratele de creștere prevăzute înainte de criză și o întoarcere a ponderii impozitelor la nivelurile de dinaintea crizei, incluzând creșterea conform previziunilor a cheltuielilor datorate îmbătrânirii populației, arată că strategia bugetară prezentată în program, luată ca atare, fără alte modificări la nivel de politici, este suficientă pentru a stabiliza ponderea datoriei până în 2020.

(11)

Impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației se situează în mod evident sub media din UE. Situația bugetară din 2009 estimată în program contribuie la reducerea datoriei brute. Asigurarea unor excedente primare ridicate pe termen mediu ar contribui la reducerea riscurilor la care este expusă sustenabilitatea finanțelor publice, evaluate ca fiind scăzute în Raportul Comisiei privind sustenabilitatea din 2009 (5).

(12)

Astfel cum dovedesc antecedentele sale bugetare, Danemarca a beneficiat de un cadru fiscal relativ solid, remarcabil prin vastul său domeniu de aplicare, precum și prin transparența și vizibilitatea normelor sale fiscale. Totuși, cheltuielile de consum public au avut tendința de a depăși obiectivele fixate. Inițiativele recente care presupun sancțiuni economice ar putea incita și mai mult municipalitățile să se conformeze obiectivelor fixate. Începând cu 2002, politica fiscală daneză se axează pe înghețarea impozitelor, astfel încât impozitele directe sau cele indirecte nu pot fi majorate. Această înghețare a impozitelor poate fi privită ca un instrument de control al cheltuielilor publice. Înghețarea impozitelor nu a împiedicat realizarea unei reforme fiscale majore în 2009, dar respectarea strictă a principiului înghețării impozitelor poate îngreuna ajustările viitoare și menține anumite deficiențe ale structurii impozitelor, în special în ceea ce privește impozitarea proprietății imobiliare.

(13)

Întrucât una dintre principalele provocări pe termen lung pentru economia daneză este creșterea ofertei de forță de muncă, guvernul a inițiat măsuri având ca scop sporirea stimulentelor pentru încadrarea în muncă și descurajarea absenteismului. În 2009, pe fondul crizei economice mondiale și în limitele impuse de înghețarea impozitelor, a fost adoptată o reformă fiscală care reduce considerabil presiunea fiscală asupra forței de muncă, reformă intrată în vigoare în 2010. Diversele elemente ale reformei fiscale vor fi puse în aplicare treptat în perioada 2010-2019. În 2010, pierderile nete de venituri sunt estimate la aproximativ 0,6 % din PIB, însă elementele de finanțare permit finanțarea integrală a reformei în timp, în ceea ce privește efectele asupra veniturilor directe (cu un impact neutru în 2013 și pozitiv până în 2015). În plus, autoritățile daneze preconizează că îmbunătățirea stimulentelor în favoarea ofertei de forța de muncă va consolida finanțele publice pe termen lung (cu aproximativ 0,3 puncte procentuale din PIB).

(14)

Per ansamblu, strategia de menținere a unei politici fiscale de sprijin și în 2010 poate fi considerată conformă cu PERE. Ca urmare a efectelor negative ale crizei economice, se estimează că deficitul public va depăși valoarea de referință de 3 % din PIB în 2010, 2011 și 2012. Cu toate acestea, ținând seama de riscurile care amenință previziunile bugetare în ultimii ani ai perioadei de programare, obiectivul unui buget echilibrat și cel al corectării soldului structural cu 1,5 % până în 2013 ar putea să nu se realizeze. Orientarea bugetară prevăzută, reflectată în variația soldului structural, indică o confirmare a consolidării fiscale începând cu 2011, deși într-un ritm moderat, apropiat de valoarea de referință de 0,5 % din PIB (6). Potrivit programului, consolidarea prin intermediul noilor măsuri se va realiza pe partea de cheltuieli, însă nu este susținută cu măsuri de consolidare specifice cu excepția presupunerii ca planificarea bugetară pentru 2011-2013 se va baza pe o creștere reală nulă a cheltuielilor de consum public. Prin urmare, strategia bugetară va trebui consolidată pentru a se conforma cerințelor pactului. În plus, deși programul vizează atingerea obiectivului referitor la soldul structural până în 2015, soldul structural recalculat de serviciile Comisiei prin metodologia comună ar urma să fie ușor negativ (– 0,4 %) în 2015 și este amenințat de aceleași riscuri expuse mai sus.

(15)

În ceea ce privește cerințele în materie de date specificate în codul de conduită pentru programele de stabilitate și de convergență, programul furnizează toate datele obligatorii și majoritatea datelor opționale (7).

(i)

să își intensifice eforturile pentru a se asigura că depășirea prevăzută a valorii de referință de 3 % din PIB va fi limitată și să corecteze rapid deficitul excesiv preconizat peste valoarea de referință, precum și

(ii)

să precizeze măsurile de sprijinire a consolidării fiscale pentru atingerea OTM până în 2015, conform planificării.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/11

(1)

La 26 aprilie 2010 Consiliul a examinat programul de stabilitate actualizat al Finlandei pentru perioada 2009-2013.

(2)

Cu toate că înaintea crizei globale din 2008 Finlanda deținea o poziție relativ puternică, după ce acumulase un excedent substanțial al contului curent și al finanțelor publice, criza globală a avut un impact deosebit de pronunțat asupra industriei sale puternic orientate spre exporturi, precum și asupra sectoarelor interne, prin manifestarea negativă a efectului de încredere. Finlanda a permis funcționarea pe deplin a stabilizatorilor automați și, în plus, a asigurat o stimulare fiscală discreționară relativ amplă. Aceste aspecte au condus la slăbirea finanțelor publice generale cu peste 6,5 % din PIB în 2009. În timp ce încrederea consumatorilor a cunoscut o revenire rapidă în cursul anului 2009 la niveluri care depășeau media pe termen lung și indicatorii nivelului de încredere a întreprinderilor au cunoscut, de asemenea, o îmbunătățire moderată, în economia reală îmbunătățirea s-a produs treptat. Reacția pieței forței de muncă la criză a fost până în prezent atenuată raportat la cât s-ar fi putut aștepta, având în vedere scăderea dramatică a producției.

(3)

Deși declinul constatat al PIB-ului real în contextul crizei este în mare măsură ciclic, nivelul producției potențiale a fost la rândul său influențat negativ. De asemenea, criza poate afecta și creșterea potențială pe termen mediu, prin investiții mai mici, prin limitarea accesului la creditare și prin creșterea șomajului structural. În plus, impactul crizei economice accentuează efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra producției potențiale și asupra sustenabilității finanțelor publice. În acest context va fi esențială accelerarea ritmului reformelor structurale, în vederea susținerii creșterii potențiale. Este important în special ca Finlanda să întreprindă reforme pentru creșterea ofertei de forță de muncă pe termen mai lung pentru a contrabalansa efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra pieței forței de muncă.

(4)

Scenariul macroeconomic aflat la baza programului prevede că, după o contracție puternică de 7,6 % în 2009, creșterea PIB-ului real va reveni, ajungând la 0,7 % în 2010, accelerându-se la 2,4 % și 3,5 % în 2011, respectiv 2012, înainte de a se stabili la un nivel moderat de 3 % în 2013. Evaluat pe baza informațiilor disponibile în prezent (2), acest scenariu pare a se baza pe ipoteze de creștere plauzibile până în 2011 și extrem de optimiste ulterior, având în vedere că ratele de creștere preconizate sunt în mod substanțial superioare potențialului de creștere estimat pe termen mediu. Previziunile programului cu privire la inflație se prezintă ca fiind realiste pe perioada de programare.

(5)

Estimarea programului pentru deficitul public general în 2009 este de 2,2 % din PIB. Deteriorarea semnificativă de la un excedent de 4,4 % din PIB în 2008 reflectă în mare măsură impactul crizei asupra finanțelor publice și măsurile de stimulare în valoare de aproape 2 % din PIB, adoptate de guvern în conformitate cu planul european de redresare economică (PERE). Deteriorarea finanțelor publice a fost în principal cauzată de un nivel mai slab al veniturilor, în special ca urmare a unei scăderi dramatice a impozitelor pe venit datorate, mai ales în ceea ce privește impozitul pe profit. Conform programului, se preconizează că politica fiscală își va menține acțiunile de sprijin în 2010, înainte de a deveni neutră în ultimii ani ai programului. Întrucât măsurile de stimulare fiscală au în mare parte un caracter permanent, finalizarea lor nu va duce în mod automat la consolidare fiscală. În conformitate cu strategia de ieșire susținută de Consiliu și în vederea revenirii la o poziție sustenabilă a finanțelor publice, este nevoie de o coordonare mai strictă a orientării fiscale pe termen mediu. Programul afirmă că guvernul va decide ulterior cu privire la măsurile de consolidare bugetară, care urmează a fi specificate în bugetul următor, pentru 2011, și în următoarea actualizare a programului de stabilitate.

(6)

Programul prevede o accentuare a deficitului public general până la 3,6 % din PIB în 2010, ceea ce înseamnă o încălcare temporară a pragului de deficit de 3 % din PIB prevăzut în Pactul de stabilitate și de creștere. Creșterea preconizată a deficitului este determinată de o altă măsură de stimulare în valoare de puțin peste 1 % din PIB, aplicată în principal sub formă de reduceri ale impozitelor, dar și de plăți mai mari pentru prestațiile sociale, generate în principal de creșterea estimată a ratei șomajului. Soldul structural, și anume soldul ajustat ciclic exceptând măsurile cu caracter excepțional, recalculat în conformitate cu metodologia adoptată de comun acord, ar urma să se deterioreze cu peste 1 % în 2010 față de anul precedent, corespunzând în linii mari cuantumului măsurilor de stimulare cu aplicare în 2010.

(7)

Principalul obiectiv al strategiei bugetare pe termen mediu din cadrul programului este de a sprijini activitatea economică și piața forței de muncă pe parcursul perioadei de criză economică, ținând seama, în același timp, de constrângerile fiscale impuse de necesitățile de sustenabilitate pe termen lung. Programul subliniază importanța atingerii unei poziții fiscale sustenabile, dar afirmă, în același timp, că previziunile fiscale actuale care au la bază politicile existente nu îndeplinesc acest obiectiv. Programul estimează o diminuare treptată a deficitului global și a celui primar începând cu anul 2011, deficitul global urmând să ajungă la aproximativ 2 % din PIB în 2013. Traiectoria corespunzătoare soldului structural indică faptul că orientarea politicii fiscale devine neutră începând cu anul 2011. Această evoluție este conformă cu scenariul programului fundamentat pe ipoteza menținerii politicilor actuale și are în vedere faptul că guvernul nu a anunțat încă măsuri majore de consolidare pe termen mediu. Actualizarea programului stabilește obiectivul pe termen mediu (OTM) pentru poziția bugetară la un excedent structural de 0,5 % din PIB. Date fiind cele mai recente previziuni și nivelul datoriei, OTM pare a reflecta obiectivele pactului. Cu toate acestea, în cadrul politicilor actuale, programul de stabilitate actualizat nu prevede îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen mediu în perioada de programare.

(8)

Rezultatele bugetare s-ar putea dovedi inferioare previziunilor din program. În timp ce riscurile care amenință perspectivele de creștere imediate sunt limitate, întrucât cei mai recenți indicatori de previzionare confirmă o redresare relativ robustă și continuă a încrederii consumatorilor și, chiar dacă într-o măsură mai mică, a încrederii întreprinderilor, rezultatele bugetare din ultimii ani ai programului ar putea fi inferioare previziunilor, având în vedere ipotezele de creștere extrem de favorabile pe care se bazează previziunile bugetare. Riscurile care amenință obiectivele sunt contrabalansate într-o oarecare măsură de angajamentul guvernului de a specifica măsuri de ieșire în bugetul pentru 2011 și în următoarea actualizare a programului de stabilitate.

(9)

Datoria publică brută este estimată la 41,8 % din PIB în 2009, în creștere față de nivelul de 34,2 % din anul precedent. Această evoluție este în mare măsură determinată de creșterea rapidă a deficitului și de prăbușirea PIB-ului. Se previzionează o creștere a ponderii datoriei cu încă 14,6 puncte procentuale pe întreaga perioadă de programare, până la 56,4 % din PIB până în 2013, în principal ca urmare a menținerii nivelului ridicat al deficitelor publice. Având în vedere riscurile care amenință obiectivele bugetare, rata datoriei ar putea crește chiar mai mult decât s-a previzionat în program. După cum sugerează analiza de sensibilitate realizată în program, nu se preconizează o creștere a ponderii datoriei peste plafonul de 60 % din PIB prevăzut de Pactul de stabilitate și de creștere. În mod similar evoluției din anii anteriori, fondurile de asigurări sociale continuă să acumuleze active financiare, care s-a situat în 2008 la aproximativ 52,4 % din PIB și în prezent depășesc nivelul datoriei publice brute.

(10)

Previziunile pe termen mediu în privința datoriei, care presupun o revenire treptată a PIB-ului la ratele de creștere prevăzute înainte de criză și o întoarcere a ponderii impozitelor la nivelurile de dinaintea crizei, incluzând creșterea conform previziunilor a cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației, arată că strategia bugetară prezentată în program, luată ca atare, fără alte modificări la nivel de politici, nu ar fi suficientă pentru a stabiliza ponderea datoriei în PIB până în 2020.

(11)

Cu toate că impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației este ușor mai pronunțat în raport cu media din UE, reformele adoptate în domeniul pensiilor au contribuit la limitarea creșterii estimate a cheltuielilor cu pensiile pentru următoarele decenii. De asemenea, activele substanțiale acumulate de fondurile publice de pensii vor permite finanțarea parțială a creșterii viitoare a cheltuielilor cu pensiile. Poziția bugetară din 2009 estimată în program accentuează impactul bugetar al îmbătrânirii populației asupra deviației de la sustenabilitate. Asigurarea unor excedente primare ridicate pe termen mediu și punerea în aplicare a unor reforme structurale adecvate ar contribui la limitarea riscurilor care amenință sustenabilitatea finanțelor publice, care au fost estimate drept reduse în cadrul Raportului Comisiei privind sustenabilitatea din 2009 (3).

(12)

Principalul instrument pentru controlul cheltuielilor administrației centrale este în continuare reprezentat de limitele multianuale pentru cheltuieli, care exclud cheltuielile cu sensibilitate ciclică, permițând prin urmare funcționarea pe deplin a stabilizatorilor automați. Cu toate că a sprijinit activitatea economică și coeziunea socială pe întreaga perioadă a crizei, acest mecanism a condus, de asemenea, și la o scădere relativ acută a finanțelor publice. Având în vedere experiențele anterioare pozitive, se poate preconiza că sistemul plafoanelor de cheltuieli va rămâne un instrument eficient pentru controlul cheltuielilor neciclice ale administrației centrale. Programul recunoaște faptul că ar trebui pus accentul pe strategia de după ieșirea din criză și pe elaborarea unor norme de politică fiscală care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice. Administrația centrală urmărește, de asemenea, să realizeze creșteri ale productivității pentru serviciile municipale, care ar putea la rândul lor să reducă presiunea cheltuielilor. În anul 2007, Parlamentul a votat o lege-cadru în acest sens.

(13)

Guvernul nu a modificat în mod substanțial strategia actuală de reformă cu privire la reorganizarea furnizării de servicii la nivel de administrație publică centrală și locală, acestea evoluând în conformitate cu planurile prevăzute. Cu toate acestea, creșterea nivelurilor de productivitate preconizate la nivel municipal s-ar putea materializa în mod substanțial abia pe termen mediu spre lung.

(14)

În general, având în vedere riscurile care amenință obiectivele bugetare sus-menționate, strategia de menținere și în 2010 a politicilor fiscale de sprijin poate fi considerată conformă cu PERE. Ca urmare a efectelor negative ale crizei economice, se preconizează o încălcare temporară a limitei de deficit public de 3 % din PIB în 2010, după care acesta se va reduce treptat sub valoarea de referință. Cu toate acestea, având în vedere riscurile la adresa previziunilor de creștere în ultimii ani ai programului, este posibil să nu se realizeze nici măcar reducerea moderată planificată a deficitului. Orientarea fiscală preconizată, evaluată în funcție de variațiile soldului structural, nu indică o prevalență a consolidării fiscale pe termen mediu, iar programul nu prevede realizarea de progrese în sensul OTM în cadrul perioadei de programare. Cu toate că programul indică o planificare în curs a unei strategii de consolidare, acesta nu precizează obiectivele precise sau principalele elemente ale acesteia. Pentru a asigura conformitatea strategiei bugetare cu cerințele pactului ar fi necesară punerea în aplicare în timp util a unei strategii cuprinzătoare având drept obiectiv o consolidare fiscală structurală.

(15)

În ceea ce privește datele necesare prevăzute în codul de conduită pentru programele de stabilitate și de convergență, programul prezintă o serie de lacune în privința datelor obligatorii și a celor opționale (4).

(i)

să pună în aplicare politica fiscală planificată pentru 2010, în conformitate cu PERE, asigurând, în același timp, menținerea sub control și în regim temporar a încălcării estimate a valorii de referință de 3 % din PIB;

(ii)

să întreprindă în timp util demersurile necesare pentru definirea unei strategii fiscale pe termen mediu cuprinzătoare și concrete pentru asigurarea consolidării ulterior anului 2011, precum și în vederea realizării OTM și a restabilirii sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/15

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/16

(1)

Prezentele orientări stabilesc principiile de evaluare în conformitate cu articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1) a problemelor specifice care apar în contextul restricțiilor verticale în acorduri pentru vânzarea și repararea autovehiculelor, precum și pentru distribuția de piese de schimb. Acestea însoțesc Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor (2) (denumit în continuare „Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor”) și sunt menite să ajute companiile să realizeze propria evaluare a unor astfel de acorduri.

(2)

Orientările oferă clarificări privind aspecte care sunt deosebit de relevante pentru sectorul autovehiculelor, inclusiv interpretarea anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (3) (denumit în continuare Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale). Acestea nu aduc atingere aplicabilității orientărilor privind restricțiile verticale (4) (denumite în continuare „Orientările generale privind acordurile verticale”) și, în consecință, sunt citite în coroborare cu Orientările generale privind acordurile verticale și ca un supliment la acestea.

(3)

Prezentele orientări se aplică pe de o parte în cazul acordurilor verticale și al practicilor concertate referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde piese de schimb și/sau furniza servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule, iar pe de altă parte în cazul acordurilor verticale și al practicilor concertate referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde autovehicule noi. După cum se explică în secțiunea II a prezentelor orientări, cea din urmă categorie de acorduri și practici concertate va face în continuare obiectul dispozițiilor relevante din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor (5) până la 31 mai 2013. Prin urmare, în ceea ce privește acordurile verticale și practicile concertate pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi, prezentele orientări se vor aplica doar începând cu 1 iunie 2013. Prezentele orientări nu se aplică acordurilor verticale în alte sectoare decât cel al autovehiculelor, iar principiile stabilite în acestea nu pot fi folosite în mod necesar pentru a evalua acorduri în alte sectoare.

(4)

Prezentele orientări nu aduc atingere aplicării posibile, în paralel, a articolului 102 din tratat acordurilor verticale din sectorul autovehiculelor sau interpretării pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene o poate da în ceea ce privește aplicarea articolului 101 din tratat acordurilor verticale.

(5)

Cu excepția cazului în care se prevede altfel, analiza și argumentele stabilite în prezentele orientări se aplică tuturor nivelurilor de comerț. Termenii „furnizor” și „distribuitor” (6) sunt utilizați pentru toate nivelurile de comerț. Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor sunt denumite colectiv „regulamente de exceptare pe categorii”.

(6)

Criteriile stabilite în prezentele orientări trebuie aplicate fiecărui caz în funcție de circumstanțele individuale factuale și juridice. Comisia va aplica (7) prezentele orientări în mod rezonabil și flexibil, având în vedere experiența pe care a dobândit-o în cursul activităților sale de asigurare a respectării normelor și de monitorizare a pieței.

(7)

Punerea în aplicare, până în prezent, a politicii de concurență în acest sector arată că anumite restricții pot rezulta fie ca urmare a unor obligații contractuale directe explicite, fie ca urmare a unor obligații sau mijloace indirecte care, totuși, conduc la același rezultat anticoncurențial. Furnizorii care doresc să influențeze comportamentul concurențial al unui distribuitor pot, de exemplu, să recurgă la amenințări sau intimidare, avertismente sau sancțiuni. De asemenea, aceștia pot amâna sau suspenda livrările, ori pot amenința că vor rezilia contractele distribuitorilor care vând unor consumatori străini sau care nu respectă un anumit nivel de preț. Relațiile transparente dintre părțile contractante ar reduce în mod normal riscul ca producătorii să fie considerați responsabili de folosirea unor astfel de forme indirecte de presiune care au ca scop obținerea unor rezultate anticoncurențiale. Aderarea la un cod de conduită reprezintă un mijloc de a se obține o mai mare transparență în relațiile comerciale dintre părți. Astfel de coduri pot, inter alia, prevedea termene de preaviz pentru realizarea contractului care pot fi determinate în funcție de durata contractului, pentru compensații care să fie acordate pentru relații speciale-investiții specifice efectuate de dealer în cazul unei rezilieri anticipate fără motive întemeiate, precum și arbitrajul ca un mecanism alternativ pentru soluționarea conflictelor. În cazul în care un furnizor include un astfel de cod de conduită în acordurile sale cu distribuitorii și cu reparatorii, îl pune la dispoziție în mod public și respectă prevederile codului, acest lucru va fi considerat ca un factor relevant pentru evaluarea comportamentului furnizorului în cazuri individuale.

(8)

Orientările sunt structurate după cum urmează:

(9)

În conformitate cu articolul 4, Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la acorduri verticale privind cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de piese de schimb pentru autovehicule și la furnizarea de servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule.

(10)

Articolul 2 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor prelungește aplicarea dispozițiilor relevante din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002 până la 31 mai 2013, în măsura în care acestea se referă la acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi. În temeiul articolului 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor, începând cu 1 iunie 2013, acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea și revânzarea de autovehicule noi vor face obiectul Regulamentului general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale (8).

(11)

Distincția pe care noul cadru o face între piețele pentru vânzarea de autovehicule noi și piețele serviciilor post vânzare pentru autovehicule reflectă diferitele condiții concurențiale de pe aceste piețe.

(12)

Pe baza unei analize aprofundate a pieței prevăzute de Raportul de evaluare cu privire la funcționarea Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 al Comisiei din 28 mai 2008 (9) și de Comunicarea Comisiei privind viitorul cadru legislativ în domeniul concurenței aplicabil sectorului autovehiculelor din 22 iulie 2009 (10), reiese că nu există deficiențe semnificative în domeniul concurenței care să diferențieze sectorul distribuției autovehiculelor noi de alte sectoare economice și care ar putea necesita aplicarea unor norme diferite decât cele prevăzute de Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și mai stricte decât acestea. În consecință, aplicarea unui prag al cotei de piață de 30 % (11), neexceptarea anumitor restricții verticale și condițiile prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale vor asigura în mod normal că acordurile verticale pentru distribuția autovehiculelor noi sunt este conformă cu dispozițiile articolului 101 alineatul (3) din tratat, fără necesitatea oricăror alte dispoziții suplimentare față de cele aplicabile în alte sectoare.

(13)

Cu toate acestea, pentru a lăsa tuturor operatorilor timpul să se adapteze la regimul general, în special având în vedere investițiile specifice legate de anumite relații contractuale care au fost făcute pe termen lung, perioada de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 se prelungește cu trei ani, până la 31 mai 2013, cu privire la acele dispoziții care se referă în mod specific la acordurile verticale pentru cumpărarea, vânzarea sau revânzarea de autovehicule noi. De la 1 iunie 2010 până la 31 mai 2013 dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1400/2002 care se referă atât la acordurile de distribuție pentru autovehicule noi, cât și la acordurile pentru cumpărarea, vânzarea și revânzarea de piese de schimb auto și/sau furnizarea de servicii de reparație și întreținere, se vor aplica numai în ceea ce privește primul element. În timpul acestei perioade, prezentele orientări nu vor putea fi utilizate pentru interpretarea dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 1400/2002. În schimb, trebuie să se facă trimitere la broșura explicativă privind regulamentul în cauză (12).

(14)

În ceea ce privește acordurile verticale cu privire la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde piese de schimb pentru autovehicule și/sau furniza servicii de reparație și întreținere pentru autovehicule, Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se aplică de la 1 iunie 2010. Aceasta înseamnă că, pentru a fi exceptate în conformitate cu articolul 4 din respectivul regulament, aceste acorduri nu trebuie numai să îndeplinească condițiile de exceptare în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, ci, de asemenea, nu trebuie să conțină una dintre restricțiile importante ale concurenței, denumite în mod obișnuit restricții grave enumerate la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor.

(15)

Din cauza caracterului în general dependent de mărci al piețelor pentru serviciile de reparație și întreținere și de distribuție de piese de schimb, concurența pe aceste piețe este în mod inerent mai puțin intensă în comparație cu cea de pe piața pentru vânzarea de autovehicule noi. În timp ce fiabilitatea s-a îmbunătățit și intervalele de service s-au prelungit datorită îmbunătățirilor tehnologice, această evoluție este depășită de o tendință de creștere a prețurilor pentru operațiunile de reparații și întreținere individuale. Pe piețele de piese de schimb, piesele care poartă marca producătorului autovehiculului sunt în concurență cu cele furnizate de furnizorii de echipamente de origine (OES) și de terțe părți. Aceasta menține presiunea asupra prețurilor pe aceste piețe, ceea ce, ca o consecință, menține presiunea asupra prețurilor de pe piețele de reparații și întreținere, deoarece piesele de schimb constituie un procent important din costul mediu al reparațiilor. Mai mult, reparațiile și întreținerea, în ansamblu, reprezintă o proporție foarte mare din totalul cheltuielilor cu autovehiculele ale consumatorilor, iar aceste cheltuieli dețin, la rândul lor, o pondere semnificativă în bugetul mediu al consumatorului.

(16)

Pentru a aborda problemele speciale de concurență care apar pe piețele serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale este completat cu trei restricții grave suplimentare în Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor care se aplică acordurilor pentru repararea și întreținerea autovehiculelor, precum și pentru furnizarea de piese de schimb. Secțiunea III din prezentele orientări cuprinde îndrumări suplimentare cu privire la aceste restricții grave suplimentare.

(17)

Acordurile nu vor beneficia de exceptarea pe categorii în cazul în care conțin restricții grave. Aceste restricții sunt enumerate la articolul 4 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor. Includerea oricăror astfel de restricții într-un acord conduce la prezumția că acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat. Conduce, de asemenea, la prezumția că există posibilitatea ca acordul să nu îndeplinească toate condițiile prevăzute de articolul 101 alineatul (3) din tratat, iar ca urmare exceptarea pe categorii să nu fie aplicabilă. Totuși, aceasta este o prezumție juris tantum care lasă deschisă posibilitatea, în cazul întreprinderilor, de a se apăra invocând câștigurile de eficiență în sensul articolului 101 alineatul (3) din tratat într-un caz individual.

(18)

Unul dintre obiectivele Comisiei în ceea ce privește politica în domeniul concurenței în sectorul autovehiculelor este de a proteja accesul producătorilor de piese de schimb pe piețele serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, asigurându-se astfel că mărcile concurente de piese de schimb continuă să fie disponibile atât pentru reparatorii independenți, cât și pentru cei autorizați, precum și pentru angrosiștii de piese de schimb. Disponibilitatea acestor piese aduce beneficii considerabile pentru consumatori, în special deoarece există adesea diferențe mari de preț între piesele vândute sau revândute de către producătorul de automobile și piesele alternative. Produsele alternative pentru piesele care poartă marca producătorului de autovehicule (piesele OEM) includ piese de origine fabricate și distribuite de furnizorii de echipamente de origine (piesele OES), dar și piese de schimb de „calitate echivalentă” furnizate de producătorii de piese de schimb.

(19)

„Piese sau echipament de origine” înseamnă piese sau echipamente fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție prevăzute de producătorul autovehiculului pentru producția unor piese sau echipamente pentru asamblarea autovehiculului în cauză. Aceasta cuprinde piesele sau echipamentele fabricate pe aceeași linie de producție cu piesele sau echipamentele în cauză. Se consideră, dacă nu se dovedește contrariul, că piesele sunt de origine, în cazul în care producătorul lor certifică faptul că piesele corespund nivelului calitativ al componentelor utilizate pentru asamblarea autovehiculului în cauză și au fost fabricate în conformitate cu specificațiile și standardele de producție a autovehiculului [a se vedea articolul 3 punctul (26) din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective Directivă-cadru (13)].

(20)

Pentru a fi considerate ca fiind de „calitate echivalentă”, piesele trebuie să aibă o calitate suficient de ridicată astfel încât utilizarea acestora să nu pună în pericol reputația rețelei autorizate respective. Precum în cazul oricărui alt standard de selecție, producătorul autovehiculului poate aduce probe că o anumită piesă de schimb nu îndeplinește această cerință.

(21)

Articolul 4 litera (e) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale descrie ca restricție gravă, într-un acord încheiat între un furnizor de componente și un cumpărător care asamblează aceste componente, faptul de a împiedica sau limita posibilitatea furnizorului de a vinde componentele sale către utilizatori finali, reparatori independenți sau alți furnizori de servicii care nu au fost desemnați de cumpărător pentru repararea sau întreținerea produselor sale. Articolul 5 litera (a), litera (b) și litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor stabilește trei restricții grave suplimentare în materie de restricții grave, referitoare la acorduri pentru furnizarea de piese de schimb.

(22)

Articolul 5 litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la restricționarea vânzării de piese de schimb pentru autovehicule de către membrii unui sistem de distribuție selectivă către reparatori independenți. Această dispoziție are cea mai mare relevanță pentru o anumită categorie de piese, denumite uneori piese captive, care pot fi obținute numai de la producătorul autovehiculului sau de la membrii rețelelor sale autorizate. În cazul în care un furnizor și un distribuitor convin că aceste piese nu pot fi furnizate reparatorilor independenți, acest acord ar fi de natură să excludă astfel de reparatori de pe piață pentru serviciile de reparație și întreținere și să contravină articolului 101 din tratat.

(23)

Articolul 5 litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la orice restricție directă sau indirectă, convenită între un furnizor de piese de schimb, instrumente de reparații sau instrumente de diagnostic sau de altă natură și un producător de autovehicule, care limitează capacitatea furnizorului de a vinde aceste bunuri către distribuitori și reparatori autorizați și/sau independenți. Așa-numitele „acorduri privind instrumente” între furnizorii de componente și producătorii de autovehicule sunt un exemplu de posibile restricții indirecte de acest tip. În acest sens ar trebui făcută o trimitere la Comunicarea Comisiei din 18 decembrie 1978 privind evaluarea anumitor acorduri de subcontractare având în vedere dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE (14) (Comunicarea privind subcontractarea). În mod normal, articolul 101 alineatul (1) din tratat nu se aplică unui acord prin care un producător de autovehicule furnizează unui producător de componente un instrument care este necesar pentru producția anumitor componente, participă la costurile dezvoltării de produse sau contribuie cu drepturi de proprietate intelectuală necesare (15) ori cu know-how și nu permite ca această contribuție să fie utilizată pentru producția de piese care urmează să fie vândute direct pe piața serviciilor post-vânzare. Pe de altă parte, atunci când un producător de autovehicule obligă un furnizor de componente să își transfere drepturile de proprietate cu privire la un astfel de instrument, drepturile sale de proprietate intelectuală sau know-how, suportă numai o parte nesemnificativă a costurilor de dezvoltare de produse, ori nu contribuie cu niciun instrument, drept de proprietate intelectuală sau know-how necesar, acordul respectiv nu va fi considerat ca reprezentând un acord de subcontractare veritabil. Prin urmare, acesta poate intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat și poate fi examinat în temeiul dispozițiilor regulamentelor de exceptare pe categorii.

(24)

Articolul 5 litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor se referă la restricția convenită între un producător de autovehicule care folosește componente pentru asamblarea inițială a autovehiculelor și furnizorul unor astfel de componente, care limitează capacitatea furnizorului de a plasa marca sau sigla sa în mod eficace și într-o manieră ușor vizibilă pe componentele furnizate sau pe piesele de schimb. Pentru a îmbunătăți alegerea consumatorilor, reparatorii și consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a identifica ce piese de schimb de la furnizori alternativi sunt adecvate pentru un anumit autovehicul, altele decât cele care poartă marca producătorului de automobile. Aplicarea mărcii sau a siglei pe componente și pe piesele de schimb permite identificarea ușoară a pieselor de schimb compatibile care pot fi obținute de la OES. Prin nepermiterea acestei posibilități, producătorii de autovehicule pot restricționa comercializarea de piese OES și pot limita alegerea consumatorilor într-un mod care este contrar dispozițiilor articolului 101 din tratat.

(25)

Părțile la acordurile verticale din sectorul autovehiculelor ar trebui să utilizeze prezentele orientări ca o completare a orientărilor generale privind acordurile verticale și în coroborare cu acestea, pentru a evalua compatibilitatea restricțiilor specifice cu articolul 101 din tratat. Această secțiune oferă îndrumare în special cu privire la impunerea unei mărci unice și la distribuția selectivă, aceste două domenii putând avea o relevanță deosebită pentru evaluarea categoriei de acorduri menționate în secțiunea II din prezentele orientări.

(26)

În temeiul articolului 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor coroborat cu articolul 5 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii, un furnizor de autovehicule și un distribuitor care au o cotă de piață pe piața relevantă care nu depășește 30 % pot conveni asupra unei obligații de impunere a unei mărci unice prin care distribuitorul este obligat să cumpere autovehicule numai de la furnizor sau de la alte firme desemnate de către furnizor, cu condiția ca durata unor astfel de obligații de neconcurență să fie limitată la cel mult cinci ani. Aceleași principii se aplică în cazul acordurilor dintre furnizori și reparatorii lor autorizați și/sau distribuitorii de piese de schimb. Prelungirea dincolo de termenul de cinci ani necesită consimțământul expres al ambelor părți și nu ar trebui să existe niciun obstacol care să împiedice distribuitorul să rezilieze efectiv obligația de neconcurență la sfârșitul termenului de cinci ani. Obligațiile de neconcurență nu fac obiectul regulamentelor de exceptare pe categorii atunci când durata lor este nedeterminată sau depășește cinci ani, cu toate că, în aceste condiții, regulamentele de exceptare pe categorii ar continua să se aplice părții rămase din acordul vertical. Același lucru se aplică obligațiilor de neconcurență care sunt reînnoite în mod tacit dincolo de perioada de cinci ani. Obstacole, amenințări cu rezilierea sau indicații că impunerea unei mărci unice va fi din nou obligatorie înainte ca o perioadă suficientă de timp să se fi scurs pentru a permite fie distribuitorului, fie noului furnizor, să își amortizeze investițiile care nu se recuperează, ar reprezenta o reînnoire tacită a obligației respective de impunere a unei mărci unice.

(27)

În temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, orice obligație directă sau indirectă, prin care se impune membrilor unui sistem de distribuție selectivă să nu vândă mărcile anumitor furnizori concurenți, nu face obiectul exceptării. O atenție deosebiră ar trebui acordată modului în care obligațiile de impunere a unei mărci unice sunt aplicate distribuitorilor multimarcă existenți, pentru a se asigura faptul că obligațiile respective nu fac parte dintr-o strategie globală menită să elimine concurența exercitată de unul sau mai mulți furnizori specifici, și în special de concurenți noi sau mai slabi. Acest tip de preocupare ar putea apărea în special dacă pragurile cotei de piață indicate la punctul 34 din prezentele orientări sunt depășite și dacă furnizorul care aplică acest tip de restricție are o poziție pe piața relevantă care îi permite să contribuie în mod semnificativ la efectul global de blocare (16).

(28)

Obligațiile de neconcurență în acordurile verticale nu constituie restricții grave, însă, în funcție de condițiile de piață, pot avea totuși efecte negative care pot face ca acordurile să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat (17). Un asemenea efect nociv poate apărea dacă se ridică bariere la intrarea sau dezvoltarea pe piață care blochează furnizorii concurenți și aduc prejudicii consumatorilor, în special prin creșterea prețurilor sau limitarea ofertei de produse, reducerea calității acestora sau reducerea gradului de inovare al produselor.

(29)

Cu toate acestea, obligațiile de neconcurență pot avea și efecte pozitive, care pot justifica aplicarea articolului 101 alineatul (3) din tratat. Acestea pot contribui, în special, la depășirea unei probleme de „parazitism”, prin care un furnizor beneficiază de investițiile efectuate de un altul. De exemplu, un furnizor poate investi într-un sediu al distribuitorului, dar făcând acest lucru atrage clienți pentru o marcă concurentă care este și ea vândută în același sediu. Același lucru se aplică altor tipuri de investiții realizate de către furnizor care pot fi utilizate de către distribuitor pentru a vinde autovehiculele unor producători concurenți, cum ar fi investițiile în formare profesională.

(30)

Un alt efect pozitiv al obligațiilor de neconcurență în sectorul autovehiculelor se referă la consolidarea imaginii de marcă și reputației rețelei de distribuție. Astfel de restricții pot ajuta la crearea și menținerea unei imagini de marcă prin impunerea unui anumit grad de uniformitate și de standardizare a calității pentru distribuitori, contribuind astfel la creșterea atractivității autovehiculelor din acea marcă pentru consumatorul final și la creșterea vânzărilor acestora.

(31)

Articolul 1 litera (d) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale definește o obligație de neconcurență astfel:

(32)

În afară de mijloacele directe de a lega distribuitorul de marca (mărcile) proprie (proprii), un furnizor poate recurge și la mijloace indirecte care au același efect. În sectorul autovehiculelor, mijloacele indirecte pot include standarde calitative special concepute pentru a descuraja distribuitorii de la vânzarea produselor unor mărci concurente (18), prime condiționate de acordul distribuitorului de a vinde o singură marcă, reduceri condiționate de atingerea unor obiective sau alte cerințe, precum obligația de a înființa o persoană juridică separată pentru marca concurentă sau obligația de a expune marca concurentă suplimentară într-un salon separat într-un amplasament geografic în care îndeplinirea unei astfel de cerințe nu ar fi viabilă economic (de exemplu, zone slab populate).

(33)

Exceptarea pe categorii prevăzută în Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale reglementează toate formele de obligații directe sau indirecte de neconcurență, în condițiile în care cotele de piață ale furnizorului și ale distribuitorului nu depășesc 30 %, iar durata obligației respective de neconcurență nu depășește cinci ani. Cu toate acestea, chiar și în cazurile în care contractele individuale îndeplinesc aceste condiții, utilizarea obligațiilor de neconcurență poate conduce la efecte anticoncurențiale care nu sunt compensate de efectele lor pozitive. În industria autovehiculelor, astfel de efecte anticoncurențiale nete ar putea rezulta, în special, din efecte cumulative care duc la excluderea unor mărci concurente de pe piață.

(34)

Pentru distribuția de autovehicule la nivelul comerțului cu amănuntul, o astfel de excludere de pe piață este puțin probabil să apară pe piețele pe care toți furnizorii au cote de piață sub 30 % și pe care procentul total al tuturor vânzărilor de autovehicule care fac obiectul unor obligații de impunere a unei mărci unice pe piața respectivă (și anume cota de piață legată totală) este sub 40 % (19). Într-o situație în care există un furnizor care nu deține o poziție dominantă, cu o cotă de piață de peste 30 % din piața relevantă, în timp ce cotele de piață ale tuturor celorlalți furnizori sunt sub 30 %, apariția unor efecte anticoncurențiale cumulative este puțin probabilă atât timp cât cota de piață legată totală nu depășește 30 %.

(35)

În cazul în care accesul la piața relevantă pentru vânzarea de autovehicule noi și concurența pe aceasta sunt restricționate în mod semnificativ de efectul cumulativ al rețelelor paralele de acorduri verticale similare care conțin obligații de impunere a unei mărci unice, beneficiul exceptării pe categorii poate fi retras de către Comisie în temeiul articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (20). O decizie de retragere poate fi adresată în special acelor furnizori care contribuie într-un mod semnificativ la un efect cumulativ de blocare pe piața relevantă. În cazul în care acest efect apare pe o piață națională, autoritățile naționale de concurență din statul membru respectiv pot, de asemenea, retrage beneficiul exceptării pe categorii cu privire la teritoriul în cauză.

(36)

În plus, în condițiile unor rețele paralele de acorduri care conțin restricții verticale similare acoperă peste 50 % dintr-o piață dată, Comisia poate adopta un regulament prin care se declară că exceptarea pe categorii este inaplicabilă pieței respective în ceea ce privește astfel de restricții. În special, o astfel de situație poate apărea dacă efecte cumulative care rezultă din utilizarea generalizată a obligațiilor de impunere a unei mărci unice duc la prejudicii pentru consumatori pe piața respectivă.

(37)

În ceea ce privește evaluarea obligațiilor minime de cumpărare calculate pe baza cerințelor totale anuale ale distribuitorului, poate fi justificat să se retragă beneficiul exceptării pe categorii în cazul în care apar efecte cumulative anticoncurențiale chiar dacă furnizorul impune o obligație minimă de cumpărare care este sub limita de 80 % stabilită la articolul 1 litera (d) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale. Părțile trebuie să ia în considerare dacă, în funcție de circumstanțele relevante de fapt, o obligație a distribuitorului de a se asigura că un procent dat din achizițiile sale totale de autovehicule poartă marca furnizorului nu va împiedica distribuitorul de a distribui una sau mai multe mărci concurente suplimentare. Din această perspectivă, chiar și o cerință minimă de cumpărare stabilită sub nivelul de 80 % din achizițiile totale anuale va echivala cu o obligație de impunere a unei mărci unice în cazul în care obligă un distribuitor care dorește să distribuie o nouă marcă la alegerea sa de la un producător concurent să achiziționeze atât de multe autovehicule ale mărcii pe care o vinde în prezent încât activitatea distribuitorului să devină nesustenabilă economic (21). O astfel de obligație minimă de cumpărare va echivala, de asemenea, cu o obligație de impunere a unei mărci unice dacă impune unui furnizor concurent să își împartă volumul estimativ de vânzări într-un anumit teritoriu între mai mulți distribuitori, ceea ce duce la duplicarea investițiilor și la o fragmentare a prezenței în ceea ce privește vânzările.

(38)

Părțile pot fi, de asemenea, invitate să evalueze compatibilitatea cu normele de concurență a obligațiilor de impunere a unei singure mărci în ceea ce privește acordurile care nu întrunesc condițiile pentru exceptarea pe categorii deoarece cotele de piață ale părților depășesc 30 % sau durata de aplicare a acordului depășește termenul de cinci ani. Prin urmare, astfel de acorduri vor face obiectul unei examinări individuale, pentru a se evalua dacă acestea intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat și, în caz afirmativ, dacă poate fi demonstrată existența unor câștiguri de eficiență compensatorii pentru efectele anticoncurențiale. În acest caz, ar putea să beneficieze de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Pentru evaluarea într-un caz individual, se aplică principiile generale stabilite în secțiunea VI.2.1 din Orientările generale privind restricțiile verticale.

(39)

În special, acordurile încheiate între un producător de autovehicule sau importatorul său, pe de o parte, și distribuitori de piese de schimb și/sau reparatori autorizați, pe de altă parte, nu vor beneficia de regulamentele de exceptare pe categorii atunci când cotele de piață deținute de părți depășesc pragul de 30 %, ceea ce este probabil să fie cazul pentru majoritatea unor astfel de acorduri. Obligațiile de impunere a unei mărci unice care vor trebui evaluate în astfel de situații includ toate tipurile de restricții care limitează în mod direct sau indirect posibilitatea distribuitorilor sau reparatorilor autorizați de a obține piese de schimb de origine sau de calitate echivalentă de la terțe părți. Cu toate acestea, o obligație a unui reparator autorizat de a folosi piese de schimb de origine furnizate de producătorul de autovehicule pentru reparații efectuate în garanție, service gratuit și rechemarea în service nu ar fi considerată ca fiind o obligație de impunere a unei mărci unice, ci mai degrabă ca o cerință care se justifică obiectiv.

(40)

De asemenea, va fi necesară evaluarea în mod individual a obligațiilor de impunere a unei mărci unice în acorduri pentru distribuția de autovehicule noi atunci când durata acestora depășește cinci ani sau/și când cota de piață a furnizorului depășește 30 %, ceea ce poate fi cazul pentru anumiți furnizori în unele state membre. În astfel de situații, părțile ar trebui să aibă în vedere nu numai cota de piață a furnizorului și a cumpărătorului, ci și cota de piață legată totală, ținându-se seama de pragurile indicate la punctul 34. Peste acele praguri, cazurile individuale vor fi evaluate în conformitate cu principiile generale stabilite în secțiunea VI.2.1 din Orientările generale privind restricțiile verticale.

(41)

În afara sferei de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii, în evaluarea obligațiilor minime de cumpărare, calculate pe baza cerințelor totale anuale ale distribuitorului, se va ține seama de toate circumstanțele relevante de fapt. În special, o cerință minimă de cumpărare stabilită sub nivelul de 80 % din achizițiile totale anuale va echivala cu o obligație de impunere a unei mărci unice, dacă are ca efect împiedicarea distribuitorilor să comercializeze una sau mai multe mărci concurente suplimentare.

(42)

Distribuția selectivă este în prezent principala formă de distribuție în sectorul autovehiculelor. Utilizarea sa este larg răspândită în distribuția de autovehicule, precum și pentru reparații, întreținere și distribuția de piese de schimb.

(43)

În distribuția selectivă pur calitativă, distribuitorii și reparatorii sunt selectați numai pe baza unor criterii obiective impuse de natura produsului sau a serviciului, cum ar fi competențele tehnice ale personalului de vânzări, dispunerea spațiului de vânzare, tehnicile de vânzare și tipul de servicii comerciale care vor fi furnizate de către distribuitor (22). Aplicarea unor astfel de criterii nu impune o limită directă asupra numărului de distribuitori sau reparatori admiși în rețeaua furnizorului. Se consideră, în general, că distribuția selectivă pur calitativă nu intră în sfera de aplicare a articolului 101 alineatul (1) din tratat, pe considerentul că nu produce efecte anticoncurențiale, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții. În primul rând, natura produsului în cauză trebuie să necesite un sistem de distribuție selectivă, în sensul că un astfel de sistem trebuie să constituie o cerință legitimă, având în vedere natura produsului în cauză, pentru a-i conserva calitatea și a-i asigura o utilizare corespunzătoare. În al doilea rând, distribuitorii sau reparatorii trebuie să fie aleși pe baza unor criterii obiective de natură calitativă, prevăzute în mod uniform pentru toți distribuitorii sau reparatorii potențiali și aplicate într-un mod nediscriminatoriu. În al treilea rând, criteriile prevăzute nu trebuie să depășească nivelul necesar.

(44)

În timp ce distribuția selectivă calitativă implică selecția distribuitorilor sau reparatorilor numai pe baza unor criterii obiective impuse de natura produsului sau a serviciului, selecția cantitativă adaugă criterii de selecție suplimentare care limitează mai direct numărul potențial de distribuitori sau reparatori, fie stabilind direct numărul acestora, fie, de exemplu, stipulând un nivel minim al vânzărilor. În general, rețelele bazate pe criterii cantitative sunt considerate mai restrictive decât cele bazate numai pe selecția calitativă și, în consecință, sunt mai susceptibile de a intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(45)

În cazul în care acordurile de distribuție selectivă intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, părțile vor trebui să evalueze dacă acordurile lor pot beneficia de regulamentele de exceptare pe categorii sau, individual, de excepția de la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(46)

Regulamentele de exceptare pe categorii exceptează acordurile de distribuție selectivă, indiferent de utilizarea unor criterii de selecție cantitative sau pur calitative, atât timp cât cotele de piață ale părților nu depășesc 30 %. Totuși, această exceptare se aplică numai atunci când acordurile nu conțin niciuna dintre restricțiile grave prevăzute la articolul 4 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale și la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor, precum și niciuna dintre restricțiile excluse descrise la articolul 5 din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale.

(47)

Trei dintre restricțiile grave din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale se referă în mod specific la distribuția selectivă. Articolul 4 litera (b) descrie ca gravă restricționarea teritoriului sau a clienților către care un cumpărător parte la acord poate vinde bunurile sau serviciile contractuale, cu excepția restricționării vânzărilor de către membrii unui sistem de distribuție selectivă către distribuitori neautorizați pe piețele pe care funcționează un astfel de sistem. Articolul 4 litera (c) descrie ca fiind restricții grave acordurile care restricționează vânzările active sau pasive către utilizatorii finali de către membrii unui sistem de distribuție selectivă care funcționează la nivelul comerțului cu amănuntul, fără a aduce atingere posibilității de a interzice unui membru al sistemului să își desfășoare activitățile dintr-un sediu neautorizat, în timp ce articolul 4 litera (d) se referă la restrângerea livrărilor încrucișate între distribuitori în cadrul unui sistem de distribuție selectivă, inclusiv între distribuitori care funcționează la niveluri de comercializare diferite. Aceste trei restricții grave au o importanță deosebită pentru distribuția de autovehicule.

(48)

Piața internă a permis consumatorilor să cumpere autovehicule în alte state membre și să profite de diferențele de prețuri dintre acestea, iar Comisia consideră că protejarea comerțului paralel în acest sector este un obiectiv de concurență important. Capacitatea consumatorului de a cumpăra bunuri în alte state membre este deosebit de importantă în ceea ce privește autovehiculele, având în vedere valoarea mare a bunurilor și beneficiile directe pentru consumatori, sub forma prețurilor mai mici, la cumpărarea unor autovehicule în alte state membre ale Uniunii. Prin urmare, Comisia consideră că acordurile de distribuție nu ar trebui să impună restricții asupra comerțului paralel, deoarece aceste restricții ar însemna că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat (23).

(49)

Comisia a inițiat mai multe proceduri împotriva producătorilor de autovehicule care obstrucționau acest comerț, iar deciziile sale au fost în mare parte confirmate de către instanțele europene (24). Această experiența arată că restricțiile privind comerțul paralel pot lua diverse forme. De exemplu, un furnizor poate exercita presiuni asupra distribuitorilor, îi poate amenința cu rezilierea contractului, poate refuza plata unor prime, poate refuza onorarea garanțiilor pentru autovehiculele importate de către un consumator sau livrate încrucișat între distribuitori stabiliți în state membre diferite, ori îl poate face pe distribuitor să aștepte un timp mult mai îndelungat pentru livrarea unui autovehicul identic, în cazul în care consumatorul în cauză este rezident într-un alt stat membru.

(50)

Un exemplu special de restricții indirecte privind comerțul paralel apare atunci când un distribuitor nu are posibilitatea de a obține autovehicule noi cu specificațiile corespunzătoare necesare pentru vânzări transfrontaliere. În aceste circumstanțe specifice, se poate considera că beneficiul exceptării pe categorii depinde de faptul dacă un furnizor oferă distribuitorilor săi autovehicule cu specificații identice cu cele vândute în alte state membre pentru vânzare către consumatorii din acele țări (așa-numita „clauză de disponibilitate”) (25).

(51)

În scopul punerii în aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii și, în special, în ceea ce privește aplicarea articolului 4 litera (c) din Regulamentul general de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor verticale, noțiunea de „utilizatori finali” include societățile de leasing. Acest lucru înseamnă, în special, că distribuitorii din cadrul sistemelor de distribuție selectivă nu pot fi împiedicați să vândă autovehicule noi societăților de leasing pe care le aleg. Cu toate acestea, un furnizor care utilizează distribuția selectivă îi poate împiedica pe furnizorii săi să vândă autovehicule noi unor societăți de leasing atunci când există un risc verificabil ca acele societăți să le revândă în stare nouă. Prin urmare, un furnizor poate impune ca un dealer să controleze, înainte de a vinde unei anumite societăți, condițiile generale de leasing aplicate astfel încât să verifice faptul că firma respectivă este într-adevăr o societate de leasing și nu un revânzător neautorizat. Cu toate acestea, o obligație a unui dealer de a prezenta furnizorului său copii ale fiecărui acord de leasing înainte ca dealerul să vândă un autovehicul unei societăți de leasing ar putea echivala cu o restricție indirectă privind vânzările.

(52)

Noțiunea de „utilizatori finali” include și consumatori care cumpără printr-un intermediar. Un intermediar este o persoană sau o întreprindere care achiziționează un autovehicul nou, în numele unui anumit consumator, fără a fi un membru al rețelei de distribuție. Acești operatori joacă un rol important în sectorul autovehiculelor, în special prin facilitarea cumpărărilor de autovehicule efectuate de consumatori în alte state membre. Dovada statutului de intermediar ar trebui, de regulă, să fie stabilită printr-un mandat valabil care să includă numele și adresa consumatorului obținute anterior tranzacției. Folosirea internetului ca un mijloc de a atrage consumatori în raport cu o gamă dată de autovehicule și de a colecta mandate electronice de la aceștia nu afectează statutul de intermediar. Trebuie făcută o distincție între intermediari și revânzătorii independenți, care achiziționează autovehiculele în vederea revânzării și nu acționează în numele unor anumiți consumatori. Revânzătorii independenți nu trebuie să fie considerați ca utilizatori finali în scopul regulamentelor de exceptare pe categorii.

(53)

Astfel cum se explică la punctul 175 din Orientările generale privind acordurile verticale, riscurile posibile pentru concurență provocate de distribuția selectivă sunt o reducere a concurenței intramarcă și, în special în caz de efect cumulativ, excluderea de pe piață a unui (unor) anumit(e) tip(uri) de distribuitori și facilitarea concertării între furnizori sau cumpărători.

(54)

Pentru a evalua eventualele efecte anticoncurențiale ale distribuției selective în temeiul articolului 101 alineatul (1) din tratat, trebuie să se facă distincția între distribuția selectivă pur calitativă și distribuția selectivă cantitativă. Așa cum s-a specificat la punctul 43, distribuția selectivă calitativă nu intră, în mod normal, sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(55)

Faptul că o rețea de acorduri nu beneficiază de exceptarea pe categorii deoarece cota de piață a uneia sau mai multor părți este peste pragul de 30 % specificat pentru exceptare nu implică faptul că astfel de acorduri sunt ilegale. În schimb, părțile la aceste acorduri trebuie să le supună unei analize individuale, pentru a verifica dacă acestea se încadrează în dispozițiile articolului 101 alineatul (1) din tratat și, în caz afirmativ, dacă pot beneficia totuși de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(56)

În ceea ce privește caracteristicile distribuției de autovehicule noi, distribuția selectivă cantitativă va respecta, în general, dispozițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat în cazul în care cotele de piață ale părților nu depășesc 40 %. Cu toate acestea, părțile la aceste acorduri ar trebui să aibă în vedere faptul că prezența unor standarde de selecție speciale ar putea afecta îndeplinirea de către acordurile lor a condițiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat. De exemplu, deși utilizarea clauzelor de amplasare în acordurile de distribuție selectivă pentru autovehicule noi și anume acorduri care conțin o interdicție pentru un membru al unui sistem de distribuție selectivă de a își desfășura activitățile în afara unui loc de stabilire neautorizat va aduce, în general, câștiguri de eficiență sub forma unei logistici mai eficiente și a unei acoperiri mai previzibile a rețelei, aceste câștiguri pot fi anulate de dezavantaje în cazul în care cota de piață a furnizorului este foarte înaltă, iar în astfel de împrejurări ar fi posibil ca aceste clauze să nu poată beneficia de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(57)

Evaluarea individuală a distribuției selective pentru reparatorii autorizați ridică, de asemenea, probleme specifice. În măsura în care există o piață (26) pentru serviciile de reparație și întreținere care este separată de cea pentru vânzarea de autovehicule noi, aceasta este considerată ca specifică unei mărci. Pe această piață, principala sursă de concurență provine din interacțiunea concurențială între reparatori independenți și reparatori autorizați ai mărcii respective.

(58)

Reparatorii independenți, în special, asigură o presiune concurențială vitală, deoarece modelele lor de afaceri și costurile lor de exploatare aferente sunt diferite de cele din rețelele autorizate. Mai mult, spre deosebire de reparatorii autorizați, care utilizează în mare măsură piese de schimb care poartă marca producătorului de autovehicule, garajele independente recurg în general mai mult la alte mărci, permițând astfel unui proprietar de autovehicul să aleagă între piese de schimb concurente. În plus, având în vedere că marea majoritate a reparațiilor de autovehicule noi sunt, în prezent, efectuate de ateliere autorizate de reparații, este important ca această concurență între reparatorii autorizați să rămână efectivă, acest lucru fiind posibil doar dacă accesul la rețele rămâne deschis pentru concurenții noi.

(59)

Noul cadru juridic facilitează protejarea de către Comisie și autoritățile naționale de concurență a concurenței între garajele independente și reparatorii autorizați, precum și între membrii fiecărei rețele de reparatori autorizați. În special, reducerea pragului cotei de piață pentru exceptarea distribuției selective calitative de la 100 % la 30 % lărgește sfera de aplicare în care pot acționa autoritățile de concurență.

(60)

La evaluarea impactului concurențial al acordurilor verticale asupra piețelor serviciilor post-vânzare pentru autovehicule, părțile ar trebui, prin urmare, să fie conștiente de hotărârea Comisiei de a păstra concurența atât între membrii rețelelor de reparații autorizate, cât și între acești membri și reparatorii independenți. În acest scop, trebuie acordată o atenție deosebită unor trei tipuri specifice de comportament care pot restricționa concurența și anume împiedicarea accesului reparatorilor independenți la informații tehnice, abuzurile privind garanția juridică și/sau garanțiile extinse astfel încât să fie excluși reparatorii independenți sau condiționarea accesului la rețelele de reparații autorizate de unele criterii necalitative.

(61)

Cu toate că următoarele trei subsecțiuni se referă în mod specific la distribuția selectivă, aceleași efecte anticoncurențiale de blocare ar putea decurge și din alte tipuri de acorduri verticale care limitează, în mod direct sau indirect, numărul de parteneri care realizează activități de service legați contractual de un producător de autovehicule.

(62)

Deși distribuția selectivă pur calitativă este, în general, considerată ca neintrând sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat din cauza lipsei de efecte anticoncurențiale (27), acordurile de distribuție selectivă calitativă încheiate cu reparatorii autorizați și/sau distribuitorii de piese pot intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat în cazul în care, în cadrul acestor acorduri, una dintre părți acționează într-un mod care exclude operatorii independenți de pe piață, de exemplu, neacordându-le informații tehnice pentru reparații și pentru întreținere. În acest context, noțiunea de operatori independenți include reparatori independenți, producători și distribuitori de piese de schimb, fabricanți de echipamente sau de instrumente de reparații, editori de informații tehnice, cluburi automobilistice, operatori de asistență tehnică rutieră, operatori care oferă servicii de inspecție și testare și operatori care oferă cursuri de formare pentru reparatori.

(63)

Furnizorii oferă reparatorilor lor autorizați integralitatea informațiilor tehnice pentru reparații și pentru întreținere, de care aceștia au nevoie pentru a efectua lucrări de reparații la autovehiculele mărcilor în cauză, și sunt adesea singurele societăți în măsură să furnizeze reparatorilor toate informațiile tehnice de care au nevoie cu privire la mărcile în cauză. În astfel de circumstanțe, în cazul în care furnizorul nu acordă operatorilor independenți un acces adecvat la informațiile tehnice pentru reparații și pentru întreținere specifice pentru marcă, posibilele efectele negative care decurg din acordurile sale cu reparatorii autorizați și/sau distribuitorii de piese ar putea fi accentuate, iar acordul ar putea intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

(64)

De asemenea, o lipsă de acces la informațiile tehnice necesare ar putea produce un declin al poziției operatorilor independenți pe piață, ceea ce duce la prejudicii pentru consumatori sub forma unei reduceri semnificative a diversității pieselor de schimb disponibile, a unor prețuri mai mari pentru servicii de reparații și întreținere, a unei reduceri a diversității atelierelor de reparații precum și a unor eventuale probleme de siguranță. În aceste condiții, creșterile de eficiență care ar putea rezulta, în mod normal, din acordurile de reparații autorizate și distribuție de piese nu ar fi în măsură să compenseze aceste efecte anticoncurențiale, iar acordurile în cauză nu ar reuși, prin urmare, să respecte condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat.

(65)

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (28), precum și Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (29) prevăd un sistem de diseminare a informațiilor pentru reparații și întreținere în ceea ce privește autoturismele introduse pe piață începând cu 1 septembrie 2009. Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro 6) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor (30) și măsurile de punere în aplicare ulterioare prevăd un astfel de sistem în ceea ce privește vehiculele comerciale introduse pe piață începând cu 1 ianuarie 2013. Comisia va lua în considerare aceste regulamente la evaluarea cazurilor în care suspectează reținerea unor informații pentru reparații tehnice și întreținere privind autovehiculele comercializate înainte de aceste date. Atunci când se analizează dacă reținerea unei anumite informații poate face ca acordurile respective să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, ar trebui analizați mai mulți factori, printre care:

(66)

Progresul tehnologic implică faptul că noțiunea de informație tehnică este una fluctuantă. În prezent, exemple specifice de informații tehnice includ programele informatice, codurile de eroare și alți parametri, împreună cu actualizările aferente, care sunt necesare la efectuarea de intervenții asupra unităților de comandă electronice, pentru a introduce sau a recupera setările recomandate de către furnizor, numerele sau orice alte metode de identificare a autovehiculului, cataloagele cu piese de schimb, procedurile de reparații și întreținere, soluțiile practice rezultate din experiența reglării unei probleme specifice unui anumit model sau unei serii, precum și avizele de rechemare de pe piață sau alte avize ce identifică anumite reparații care pot fi efectuate gratuit în cadrul rețelei de reparații autorizate. Codul piesei de schimb și orice alte informații necesare pentru identificarea piesei de schimb corecte care poartă marca producătorului de automobile, care se potrivește unui anumit autovehicul (și anume, piesa pe care producătorul de autovehicule ar furniza-o în general membrilor rețelelor sale de reparații autorizate pentru a repara autovehiculul respectiv) constituie, de asemenea, informații tehnice (34). Listele elementelor prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și în Regulamentul (CE) nr. 595/2009 ar trebui, de asemenea, folosită ca îndrumar cu privire la acele informații pe care Comisia le consideră informații tehnice în scopul aplicării articolului 101 din tratat.

(67)

Modul în care informațiile tehnice sunt furnizate este de asemenea important pentru evaluarea compatibilității acordurilor de reparații autorizate cu articolul 101 din tratat. Accesul ar trebui să fie acordat la cerere și fără întârziere nejustificată, informațiile ar trebui furnizate într-o formă utilizabilă, iar prețul perceput nu ar trebui să descurajeze accesul la acestea prin faptul că nu ia în considerare măsura în care operatorul independent folosește informațiile. Un furnizor de autovehicule ar trebui să fie obligat să acorde operatorilor independenți accesul la informații tehnice privind autovehiculele noi în același timp cu acordarea acestui acces către reparatorii săi autorizați și nu ar trebui să oblige operatorii independenți să achiziționeze mai mult decât informațiile necesare pentru efectuarea intervenției în cauză. Cu toate acestea, articolul 101 din tratat nu obligă un furnizor să ofere informații tehnice într-un format standardizat sau printr-un sistem tehnic definit, precum standardul CEN/ISO și formatul OASIS astfel cum este prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și de Regulamentul (CE) nr. 295/2009 al Comisiei din 18 martie 2009 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (35).

(68)

Considerațiile de mai sus se aplică, de asemenea, disponibilității instrumentelor și formării pentru operatorii independenți. În acest context, „instrumentele” includ instrumente electronice de diagnostic și alte instrumente de reparații, împreună cu programele informatice aferente, inclusiv actualizările periodice ale acestora, precum și servicii post-vânzare pentru aceste instrumente.

(69)

Acordurile de distribuție selectivă calitativă pot, de asemenea, intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat în cazul în care furnizorul și membrii rețelei sale autorizate rezervă, în mod explicit sau implicit, reparațiile la anumite categorii de autovehicule pentru membrii rețelei autorizate. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă garanția producătorului față de cumpărător, legală sau extinsă, este condiționată de obligația ca utilizatorul final să efectueze lucrările de reparații și întreținere care nu sunt acoperite de garanție numai în cadrul rețelelor de reparații autorizate. Același lucru se aplică în cazul condițiilor de garanție care presupun utilizarea mărcii de piese de schimb a producătorului în ceea ce privește înlocuirile care nu fac obiectul condițiilor garanției. De asemenea, pare îndoielnic ca acordurile de distribuție selectivă care conțin astfel de practici să poată aduce avantaje pentru consumatori astfel încât să permită acordurilor în cauză să beneficieze de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Cu toate acestea, dacă un furnizor refuză în mod legitim să onoreze o cerere de aplicare a unei clauze din garanție pe motiv că situația care a dus la cererea în cauză este legată cauzal de faptul că un reparator nu a efectuat corect o anumită reparație sau intervenție de întreținere, ori de utilizarea unor piese de schimb de proastă calitate, acest lucru nu va avea nicio influență asupra compatibilității acordurilor de reparații ale furnizorului cu normele de concurență.

(70)

Concurența între reparatorii autorizați și cei independenți nu este singura formă de concurență care trebuie să fie luată în considerare atunci când se analizează compatibilitatea acordurilor de reparații autorizate cu articolul 101 din tratat. Părțile ar trebui să evalueze, de asemenea, măsura în care reparatorii autorizați din cadrul rețelei relevante sunt capabili să concureze între ei. Unul dintre principalii factori care stimulează această concurență privește condițiile de acces la rețea stabilite în cadrul acordurilor standard de reparații autorizate. Având în vedere poziția pe piață în general puternică a rețelelor de reparatori autorizați, importanța lor specială pentru proprietarii de autovehicule recente, precum și faptul că consumatorii nu sunt dispuși să parcurgă distanțe mari pentru a își repara autovehiculele, Comisia consideră că este important ca accesul la rețelele de reparații autorizate să rămână, în general, deschis tuturor firmelor care îndeplinesc criteriile de calitate definite. Trecerea solicitanților printr-o selecție cantitativă este de natură să facă acordul să intre sub incidența articolul 101 alineatul (1) din tratat.

(71)

Un caz particular apare atunci când acordurile obligă reparatorii autorizați să vândă și autovehicule noi. Este probabil ca astfel de acorduri să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, în măsura în care obligația în cauză nu este impusă de natura serviciilor contractuale. În plus, pentru o marcă deja consacrată, acordurile care conțin o astfel de obligație nu ar trebui să poată beneficia, în mod normal, de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) din tratat, deoarece impactul ar fi restricționarea severă a accesului la rețeaua autorizată de reparații, reducând astfel concurența fără a aduce avantaje corespunzătoare pentru consumatori. Cu toate acestea, în anumite cazuri, un furnizor care dorește să lanseze o marcă pe o anumită piață geografică ar putea constata inițial că este dificilă atragerea unor distribuitori dispuși să efectueze investițiile necesare, cu excepția cazului în care aceștia ar fi siguri că nu se vor confrunta cu concurența unor reparatori autorizați „autonomi” care ar putea încerca parazitarea acestor investiții inițiale. În aceste condiții, corelarea contractuală a celor două activități pentru o perioadă limitată de timp ar avea un efect de stimulare a concurenței pe piața vânzărilor de autovehicule, permițând lansarea unei noi mărci, și nu ar avea nici un efect asupra potențialei piețe de reparații specifică mărcii, care nu ar exista, de altfel, în cazul în care autovehiculele nu ar putea fi vândute. Prin urmare, este puțin probabil ca acordurile în cauză să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/28

Ministère de l'agriculture et de la pêche

Direction des pêches maritimes et de ľaquaculture

Bureau de la pisciculture et de la pêche continentale

3 place de Fontenoy

75007 Paris

FRANCE

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/29

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/30

(a)

relevanța propunerii în raport cu obiectivele cererii de propuneri;

(b)

valoarea adăugată a programului de studii la disciplina și profesia propuse din perspectiva relațiilor dintre UE și țara parteneră.

(a)

posibila contribuție a proiectului la calitatea, excelența și inovația educațională;

(b)

semnificația proiectului pentru îmbunătățirea metodelor de predare și a oportunităților studenților privind continuarea studiilor sau la nivel profesional;

(c)

măsura definiției sistemului de control al calității universitare și eficiența acestuia pentru asigurarea contribuției în vederea realizării excelenței academice.

(a)

mecanisme de cooperare bine definite și structura administrativă a unui parteneriat funcțional;

(b)

echilibrul integrării schemelor de mobilitate și/sau privind diplomele între instituțiile partenere; echilibrul nivelului de fluxuri de mobilitate propuse;

(c)

fiabilitatea aplicării mecanismelor de selecție a studenților pe baza principiilor transparenței, egalității și meritului, și standarde comune convenite de către parteneriat pentru candidatura comună, selecția și procedura comună de admitere și examinare;

(d)

fiabilitatea și claritatea dispozițiilor referitoare la creditele universitare și transferul de credite și gradul de compatibilitate cu sistemul european de transfer și acumulare de credite (ECTS);

(e)

calitatea resurselor disponibile pentru găzduirea studenților străini și a personalului universitar;

(f)

calitatea planului lingvistic;

(g)

calitatea sistemului de monitorizare și a planului de evaluare;

(h)

calitatea activităților de diseminare și

(i)

calitatea planului de dezvoltare și durabilitate.

The Education, Audiovisual and Culture Executive Agency

EU-ICI Call for Proposals 2010

Avenue du Bourget 1

BOUR 02/17

1140 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

Mr Steve Nerlich

Director

Research, Analysis and Europe Section (C72NB3)

Department of Education, Employment and Workplace Relations

GPO Box 9880

Canberra ACT 2601

AUSTRALIA

ICI Education Co-operation Programme

Youngki YOON, Deputy Director

Global Human Resource Division

Ministry of Education, Science and Technology

55, Sejong-no, Jongno-gu, Seoul

REPUBLIC OF KOREA 110-760

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/33

1.

La data de 20 mai 2010, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului („Regulamentul”) (1) prin care întreprinderile Altarea („Altarea”, Franța), Predica („Predica”, Franța) aparținând grupului Crédit Agricole SA („GCA”) și Stichting Pensioenfonds ABP („ABP”, Țările de Jos) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Aldeta („Aldeta”, Franța), prin achiziționare de acțiuni.

2.

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

3.

În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

4.

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5885 – Altarea/Predica/ABP/Aldeta, la următoarea adresă:

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/34

(1)

În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 101 și 102 din TFUE (1), Comisia poate decide – în cazurile în care aceasta intenționează să adopte o decizie care impune încetarea unei încălcări, iar părțile în cauză propun angajamente pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie în evaluarea sa preliminară – să facă respectivele angajamente obligatorii pentru întreprinderi. O astfel de decizie poate fi adoptată pe o durată determinată și poate concluziona că nu mai există motive pentru acțiunea Comisiei. În conformitate cu articolul 27 alineatul (4) din același regulament, Comisia publică un rezumat concis al cazului și conținutul esențial al angajamentelor. Părțile interesate își pot prezenta observațiile în termenul stabilit de Comisie.

(2)

La 3 aprilie 2009, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile împotriva Visa Europe Limited („Visa Europe”), Visa Inc. și Visa International Services Association.

(3)

Comunicarea privind obiecțiunile, care constituie o evaluare preliminară în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, prezintă opinia preliminară a Comisiei, potrivit căreia Visa Europe, care este o asociație de bănci europene, a încălcat articolul 101 din TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin stabilirea unor comisioane interbancare convenite la nivel multilateral („CIM”) care se aplică operațiunilor transfrontaliere de plată la punctul de vânzare și anumitor operațiuni interne (2) de plată la punctul de vânzare cu cardurile de plată pentru consum VISA, VISA Electron și V PAY în interiorul SEE.

(4)

Comisioanele interbancare sunt plătite în mod efectiv de banca comerciantului („banca acceptantă”) băncii titularului cardului („banca emitentă”) pentru fiecare operațiune efectuată la un punct de desfacere al comerciantului, cu un card de plată. Atunci când titularul cardului utilizează un card de plată pentru a cumpăra bunuri sau servicii de la un comerciant, acesta din urmă plătește în mod efectiv un comision pentru serviciul aferent operațiunii comerciale băncii sale acceptante. Banca acceptantă păstrează o parte din acest comision (marja băncii acceptante), o parte se transferă băncii emitente (CIM-ul) și o mică parte se transferă operatorului sistemului (în acest caz, Visa). În practică, o mare parte a comisionului pentru serviciul aferent operațiunii comerciale este determinată de CIM.

(5)

În comunicarea privind obiecțiunile, Comisia și-a exprimat preocuparea potrivit căreia obiectul și efectul CIM-urilor este restricționarea considerabilă a concurenței pe piețele acceptante, în detrimentul comercianților și, indirect, al clienților acestora. Potrivit comunicării, CIM-urile par să majoreze artificial baza utilizată de băncile acceptante pentru a stabili comisioanele pentru servicii aferente operațiunilor comerciale prin crearea unui important element de cost comun tuturor băncilor acceptante. Potrivit opiniei preliminare a Comisiei, CIM-urile utilizate de Visa nu sunt în mod obiectiv necesare. Efectul restrictiv pe piețele acceptante este și mai mult întărit de efectul pe care CIM-urile îl au asupra rețelei și asupra piețelor emitente, precum și de alte norme și practici ale rețelei [regula privind acceptarea tuturor cardurilor, (Honour All Cards Rule, HACR), regula privind absența discriminării (No Discrimination Rule, NDR), combinarea și aplicarea unor CIM-uri diferite băncilor acceptante transfrontaliere spre deosebire de băncile acceptante interne]. De asemenea, potrivit comunicării privind obiecțiunile CIM-urile nu îndeplinesc cerințele pentru a beneficia de o exceptare în temeiul articolului 101 alineatul (3) din TFUE, respectiv de a fi rentabile asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut.

(6)

Comunicarea privind obiecțiunile a fost adresată și societăților Visa Inc. și Visa International Service Association la 29 mai 2009, în special cu privire la aplicarea potențială prestabilită a ratelor CIM interregionale ale acestora (și anume în măsura în care aceste comisioane s-ar putea aplica tranzacțiilor transfrontaliere sau interne cu carduri de consum VISA și V PAY în interiorul SEE) și implicarea acestora în stabilirea HACR și NDR.

(7)

Părțile care fac obiectul procedurilor nu sunt de acord cu evaluarea preliminară a Comisiei. Cu toate acestea, Visa Europe a propus angajamente în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, pentru a răspunde preocupărilor Comisiei în legătură cu concurența în segmentul cardurilor de debit imediat.

(8)

Angajamentele sunt rezumate succint mai jos și publicate integral în limba engleză pe site-ul web al Direcției Generale Concurență la adresa:

http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

(9)

Visa Europe se angajează să limiteze CIM-urile transfrontaliere medii ponderate anual aplicabile operațiunilor efectuate cu cardurile sale de debit imediat de consum la 20 de puncte de bază (0,2 %), în termen de două luni de la notificarea deciziei privind angajamentul către Visa Europe. Plafonul se va aplica, de asemenea, separat, în fiecare dintre acele țări SEE pentru care Visa Europe stabilește în mod direct rate CIM interne specifice pentru debitele imediate de consum și în acele țări SEE în care ratele CIM transfrontaliere se aplică în absența altor CIM-uri.

(10)

Pe baza studiilor efectuate de băncile centrale din mai multe țări SEE în care au fost comparate costurile cardurilor cu cele ale plății în numerar, Comisia și-a exprimat opinia preliminară că CIM-ul pe care Visa Europe s-a angajat să îl aplice operațiunilor cu carduri de debit imediat de consum este conform cu „metodologia indiferenței comerciantului” (sau „testul turistului”) dezvoltată în literatura economică de specialitate (3). Comisionul care satisface acest test (denumit și comision de echilibrare) este stabilit la un asemenea nivel încât comercianților le este indiferent dacă li se plătește cu cardul sau în numerar. Echilibrarea se realizează de așa natură încât comercianții nu plătesc comisioane mai mari decât beneficiului de tranzacționare pe care utilizarea cardului îl generează pentru aceștia. De exemplu, beneficiile de tranzacționare apar atunci când plățile efectuate cu cardul reduc costurile comercianților comparativ cu plățile efectuate în numerar (de exemplu deoarece se economisesc cheltuielile de transport și de securitate pentru numerar sau se reduce timpul necesar pentru controalele de ieșire la casierie). În anumite condiții (de exemplu măsura în care comisionul este transferat titularilor de carduri), acesta va asigura alegerea unor opțiuni favorabile de către titularii de carduri cu privire la instrumentele de plată. În acest caz, CIM-ul va permite emiterea unor semnale de preț corecte titularilor de carduri, care își vor adapta în mod corespunzător comportamentul.

(11)

În plus, Visa Europe se angajează să continue punerea în aplicare și îmbunătățirea măsurilor de transparență care au fost introduse de Consiliul de administrație al Visa Europe în martie 2009. În special, Visa Europe se angajează:

(12)

Visa Europe numește un mandatar independent care să monitorizeze respectarea de către Visa Europe a angajamentelor. Înainte de numire, Comisia are competența de aproba sau respinge mandatarul propus.

(13)

Angajamentele vor fi valabile pe o perioadă de patru ani de la data notificării deciziei cu privire la angajamente către Visa Europe și includ un mecanism de revizuire.

(14)

Angajamentele nu cuprind actualul CIM al Visa Europe pentru operațiunile cu carduri pentru credite de consum și carduri de debit amânat, care vor fi incluse în ancheta antitrust, desfășurată în prezent de Comisie, referitoare la CIM-urile anterioare ale Visa Europe pentru operațiunile cu carduri de credit de consum și carduri de debit amânat. De asemenea, angajamentele propuse nu aduc atingere dreptului Comisiei de a iniția sau continua proceduri împotriva altor reguli de rețea ale Visa, precum HACR, CIM-urile Visa Europe pentru operațiunile cu carduri comerciale sau CIM-urile interregionale.

(15)

Aceste angajamente se aplică doar pentru Visa Europe. În consecință, ancheta antitrust în desfășurare (a se vedea punctul 6 de mai sus) împotriva Visa Inc. și Visa International Service Association, incluzând CIM pentru carduri de debit imediat de consum, va rămâne deschisă în așteptarea unei noi evaluări efectuate de către Comisie, incluzând eventual orice observații prezentate ca răspuns la prezenta comunicare.

(16)

Sub rezerva observațiilor prezentate ca răspuns la prezenta comunicare, Comisia intenționează să adopte o decizie în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 de declarare a angajamentelor rezumate mai sus și publicate pe Internet, pe site-ul web al Direcției Generale Concurență, ca fiind obligatorii. Dacă există modificări de fond ale angajamentelor, se va iniția o nouă analiză a pieței.

(17)

În conformitate cu articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 Comisia invită părțile terțe interesate să își prezinte observațiile cu privire la angajamentele propuse. Aceste observații trebuie să fie primite de Comisie în termen de cel mult o lună de la data publicării prezentei comunicări. Părțile terțe interesate sunt, de asemenea, invitate să prezinte o variantă neconfidențială a observațiilor lor, în care secretele comerciale și alte fragmente confidențiale să fie șterse și înlocuite, conform cerințelor, cu un rezumat neconfidențial sau de cuvintele „secrete comerciale” sau „confidențial”. Solicitările legitime vor fi respectate. Dacă nu este prezentată o versiune neconfidențială a observațiilor, Comisia va fi îndreptățită să considere că observațiile nu conțin informații confidențiale.

(18)

Observațiile pot fi trimise Comisiei sub numărul de referință „Cazul COMP/39.398 – CIM-urile Visa” prin e-mail (COMP-GREFFE-ANTITRUST@ec.europa.eu), prin fax (+32 22950128) sau prin poștă, la următoarea adresă:

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/37

Clasa 1.2

Produse din carne

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/40

1.

Se deschide o procedură de licitație pentru reducerea taxei la import pentru porumbul provenind din țări terțe înscris la codul NC 1005 90 00.

2.

Procedura de licitație respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 463/2010 al Comisiei (1).

1.

Termenul de prezentare a ofertelor pentru prima dintre licitațiile parțiale expiră la 10 iunie 2010 ora 10, ora Bruxelles-ului.

Termenul de prezentare a ofertelor pentru următoarele licitații parțiale expiră în următoarele zile de joi la ora 10, ora Bruxelles-ului:

2.

Această invitație se publică exclusiv pentru deschiderea prezentei proceduri de licitație. Fără a aduce atingere modificării sau înlocuirii sale, această invitație este valabilă pentru toate licitațiile parțiale efectuate în perioada de valabilitate a acestei proceduri de licitație.

1.

Ofertele prezentate în scris trebuie să ajungă la destinație cel târziu la datele și orele indicate în titlul II, fie prin depunere cu confirmare de primire, fie pe cale electronică la una dintre următoarele adrese:

Adresa de depunere:

Ofertele care nu se transmit pe cale electronică trebuie să ajungă la adresa respectivă în plic dublu sigilat. Plicul interior, sigilat la rândul său, poartă mențiunea „Ofertă privind licitația pentru reducerea taxei la import pentru porumb – Regulamentul (CE) nr. 463/2010”.

Ofertele prezentate rămân ferme până când statul membru în cauză comunică părții interesate atribuirea contractului.

2.

Oferta, precum și dovada și declarația menționate la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 al Comisiei (2) sunt redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al cărui organism competent este destinatarul ofertei.

(a)

dreptul la eliberarea, în statul membru în care a fost prezentată oferta, a unei licențe de import în care se menționează reducerea taxei la import prevăzută în ofertă și atribuită pentru cantitatea în cauză;

(b)

obligația de a solicita, în statul membru menționat la litera (a), o licență de import pentru această cantitate.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/42

1.

Se deschide o procedură de licitație pentru reducerea taxei la import pentru porumbul provenind din țări terțe înscris la codul NC 1005 90 00.

2.

Procedura de licitație respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 462/2010 al Comisiei (1).

1.

Termenul de prezentare a ofertelor pentru prima dintre licitațiile parțiale expiră la 10 iunie 2010 ora 10, ora Bruxelles-ului.

Termenul de prezentare a ofertelor pentru următoarele licitații parțiale expiră în următoarele zile de joi la ora 10, ora Bruxelles-ului:

2.

Această invitație se publică exclusiv pentru deschiderea prezentei proceduri de licitație. Fără a aduce atingere modificării sau înlocuirii sale, această invitație este valabilă pentru toate licitațiile parțiale efectuate în perioada de valabilitate a acestei proceduri de licitație.

1.

Ofertele prezentate în scris trebuie să ajungă la destinație cel târziu la datele și orele indicate în titlul II, fie prin depunere cu confirmare de primire, fie pe cale electronică la una dintre adresele următoare:

Adresa de depunere:

Ofertele care nu se transmit pe cale electronică trebuie să ajungă la adresa respectivă în plic dublu sigilat. Plicul interior, sigilat la rândul său, poartă mențiunea „Ofertă privind licitația pentru reducerea taxei la import pentru porumb – Regulamentul (UE) nr. 462/2010”.

Ofertele prezentate rămân ferme până când statul membru în cauză comunică părții interesate atribuirea contractului.

2.

Oferta, precum și dovada și declarația menționate la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 al Comisiei (2) sunt redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al cărui organism competent este destinatarul ofertei.

(a)

dreptul la eliberarea, în statul membru în care a fost prezentată oferta, a unei licențe de import în care se menționează reducerea taxei la import prevăzută în ofertă și atribuită pentru cantitatea în cauză;

(b)

obligația de a solicita, în statul membru menționat la litera (a), o licență de import pentru această cantitate.

28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/44

1.

Se deschide o procedură de licitație pentru reducerea taxei la import pentru sorgul provenind din țări terțe înscris la codul NC 1007 00 90.

2.

Procedura de licitație respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 464/2010 al Comisiei (1).

1.

Data de prezentare a ofertelor pentru prima dintre licitațiile parțiale expiră la 10 iunie 2010 ora 10, ora Bruxelles-ului.

Termenul de prezentare a ofertelor pentru următoarele licitații parțiale expiră în următoarele zile de joi la ora 10, ora Bruxelles-ului:

2.

Această invitație se publică exclusiv pentru deschiderea prezentei proceduri de licitație. Fără a aduce atingere modificării sau înlocuirii sale, această invitație este valabilă pentru toate licitațiile parțiale efectuate în perioada de valabilitate a acestei proceduri de licitație.

1.

Ofertele prezentate în scris trebuie să ajungă la destinație cel târziu la datele și orele indicate în titlul II, fie prin depunere cu confirmare de primire, fie pe cale electronică la una dintre următoarele adrese:

Adresa de depunere:

Ofertele care nu se transmit pe cale electronică trebuie să ajungă la adresa respectivă în plic dublu sigilat. Plicul interior, sigilat la rândul său, poartă mențiunea „Ofertă privind licitația pentru reducerea taxei la import pentru sorg – Regulamentul (UE) nr. 464/2010”.

Ofertele prezentate rămân ferme până când statul membru în cauză comunică părții interesate atribuirea contractului.

2.

Oferta, precum și dovada și declarația menționate la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1296/2008 al Comisiei sunt redactate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru al cărui organism competent este destinatarul ofertei.

(a)

dreptul la eliberarea, în statul membru în care a fost prezentată oferta, a unei licențe de import în care se menționează reducerea taxei la import prevăzută în ofertă pentru cantitatea în cauză;

(b)

obligația de a solicita, în statul membru menționat la litera (a), o licență de import pentru această cantitate.