INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/2

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Commissione tributaria provinciale di Roma — Italia) — Pontina Ambiente Srl/Regione Lazio

(Cauza C-172/08) (1)

(Mediu - Directiva 1999/31/CE - Articolul 10 - Taxă specială pentru depozitarea deșeurilor solide - Supunerea operatorului unui depozit la plata acestei taxe - Costuri de exploatare a unui depozit - Directiva 2000/35/CE - Dobânzi de întârziere)

2010/C 100/02

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Commissione tributaria provinciale di Roma

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Pontina Ambiente Srl

Pârâtă: Regione Lazio

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Commissione tributaria provinciale di Roma — Interpretarea articolului 10 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri (JO L 182, p. 1, Ediție specială 15/vol. 5, p. 94), a Directivei 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale (JO L 200, p. 35, Ediție specială 17/vol. 1, p. 226) și a articolelor 12, 14, 43 și 46 CE — Legislație națională care stabilește un impozit special pe depozitarea deșeurilor solide într-un depozit și care obligă operatorul depozitului de deșeuri să avanseze plata impozitului menționat, stabilit în funcție de cantitatea de deșeuri depozitate și datorat de persoana care depozitează

Dispozitivul

Articolul 10 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 septembrie 2003, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care supune operatorul unui depozit de deșeuri la plata unei taxe ce trebuie să îi fie rambursată de colectivitatea locală care a depozitat deșeurile și ce prevede sancțiuni pecuniare pentru acesta în cazul plății cu întârziere a acestei taxe, cu condiția totuși ca această reglementare să fie însoțită de măsuri prin care se garantează că rambursarea taxei menționate are loc efectiv și în termen scurt și că toate costurile legate de recuperare și în special costurile care rezultă din întârzierea la plata sumelor datorate operatorului în acest temei de colectivitatea locală menționată, inclusiv sancțiunile pecuniare aplicate eventual acestuia și având drept cauză această întârziere, se repercutează în prețul care trebuie plătit de această colectivitate operatorului menționat. Este de competența instanței naționale să verifice dacă sunt îndeplinite aceste condiții.

Articolul 1, articolul 2 punctul 1 și articolul 3 din Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale trebuie interpretate în sensul că sumele datorate operatorului unui depozit de deșeuri de către o colectivitate locală care a depozitat deșeuri, sume precum cele datorate în temeiul rambursării unei taxe, intră în domeniul de aplicare al directivei menționate și statele membre trebuie să se asigure, prin urmare, potrivit articolului 3 din directivă, că acest operator poate solicita dobânzi în caz de întârziere la plata sumelor menționate imputabilă acestei colectivități locale.

(1) JO C 183, 19.7.2008.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/3

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 23 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal — Regatul Unit) — London Borough of Harrow/Nimco Hassan Ibrahim, Secretary of State for the Home Department

(Cauza C-310/08) (1)

(Libera circulație a persoanelor - Dreptul de ședere al unui resortisant al unui stat terț, care este soțul unui resortisant al unui stat membru, și al copiilor acestora, ei înșiși resortisanți ai unui stat membru - Încetarea activității salariate a resortisantului unui stat membru urmată de plecarea sa din statul membru gazdă - Înscrierea copiilor într-o instituție de învățământ - Lipsa mijloacelor de subzistență - Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 - Articolul 12 - Directiva 2004/38/CE)

2010/C 100/03

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Court of Appeal

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: London Borough of Harrow

Pârâți: Nimco Hassan Ibrahim, Secretary of State for the Home Department

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Court of Appeal — Interpretarea Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56) și a articolului 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO L 257, p. 2, Ediție specială 05/vol. 1, p. 1) — Soție resortisantă a unui stat terț și copiii săi, ei înșiși resortisanți ai unui stat membru, care s-au alăturat soțului, resortisant al acestui stat membru, în Regatul Unit, unde acesta desfășura o muncă remunerată — Dreptul de ședere al soției și al copiilor în urma pierderii calității de lucrător salariat al soțului și a plecării acestuia din Regatul Unit

Dispozitivul

În împrejurări precum cele din acțiunea principală, copiii unui resortisant al unui stat membru care lucrează sau a lucrat în statul membru gazdă și părintele în îngrijirea căruia se află efectiv aceștia se pot prevala în acest din urmă stat de un drept de ședere numai în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 al Consiliului din 27 iulie 1992, fără ca un astfel de drept să fie supus condiției ca aceștia să dispună de suficiente resurse și să dețină asigurări medicale complete în acest stat.

(1) JO C 247, 27.9.2008.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/4

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesgerichtshof — Germania) — Car Trim GmbH/KeySafety Systems Srl

(Cauza C-381/08) (1)

(Competența judiciară în materie civilă și comercială - Regulamentul (CE) nr. 44/2001 - Articolul 5 punctul 1 litera (b) - Competență în materie contractuală - Determinarea locului de executare a obligațiilor - Criterii de distincție între „vânzarea de mărfuri” și „prestarea de servicii”)

2010/C 100/05

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Car Trim GmbH

Pârâtă: KeySafety Systems Srl

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Bundesgerichtshof — Interpretarea articolului 5 punctul 1 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) — Contract de furnizare de produse de fabricat care conține de asemenea instrucțiuni ale mandantului cu privire la achiziția, transformarea și livrarea produselor de fabricat, inclusiv cu privire la asigurarea calității de fabricație, a fiabilității livrării și a executării administrative a contractului — Criterii de distincție între vânzarea de mărfuri și prestarea de servicii — Determinarea locului de executare al obligațiilor în cazul unei vânzări la distanță

Dispozitivul

Articolul 5 punctul 1 litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că contractele al căror obiect este livrarea de mărfuri care urmează a fi fabricate sau produse, chiar atunci când cumpărătorul a formulat anumite cerințe cu privire la obținerea, la transformarea și la livrarea acestor mărfuri, fără ca acesta să fi furnizat materialele, și când furnizorul este răspunzător pentru calitatea și pentru conformitatea mărfii cu contractul trebuie calificate drept „vânzări de mărfuri” în sensul articolului 5 punctul 1 litera (b) prima liniuță din regulament.

Articolul 5 punctul 1 litera (b) prima liniuță din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cazul vânzării la distanță, locul unde au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile în temeiul contractului trebuie determinat având în vedere dispozițiile acestui contract. În cazul în care nu este posibilă determinarea locului de livrare în acest temei, fără referire la dreptul material aplicabil contractului, acest loc este cel al predării materiale a mărfurilor prin care cumpărătorul a dobândit sau ar fi trebuit să dobândească puterea de a dispune în mod efectiv de aceste mărfuri la destinația finală a operațiunii de vânzare.

(1) JO C 301, 22.11.2008.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/4

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Finanzgericht Hamburg — Germania) — Firma Brita GmbH/Hauptzollamt Hamburg-Hafen

(Cauza C-386/08) (1)

(Acord de asociere CE-Israel - Domeniu de aplicare teritorial - Acord de asociere CE-OLP - Refuz de a aplica produselor originare din Cisiordania regimul tarifar preferențial acordat în favoarea produselor originare din Israel - Îndoieli cu privire la originea produselor - Exportator autorizat - Control ulterior al declarațiilor pe factură de către autoritățile vamale ale statului de import - Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor - Principiul efectului relativ al tratatelor)

2010/C 100/06

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Hamburg

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Firma Brita GmbH

Pârâtă: Hauptzollamt Hamburg-Hafen

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Finanzgericht Hamburg — Interpretarea Acordului euro-mediteranean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 1995 (JO 2000, L 147, p. 3), și în special a articolelor 32 și 33 din Protocolul nr. 4 la acordul menționat, precum și a Acordului de asociere euro-mediteranean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 februarie 1997 (JO L 187, p. 3) — Refuzul aplicării unui regim tarifar preferențial acordat produselor care provin din Israel pentru produsele care provin dintr-o colonie israeliană implantată în Cisiordania — Competența autorităților din statul de import de a verifica a posteriori certificatele de origine în lipsa unor îndoieli în ceea ce privește originea mărfurilor în cauză, altele decât cele care rezultă dintr-o divergență de interpretare, între părțile la Acordul de asociere CEE-Israel, a noțiunii „teritoriu al Statului Israel” și în lipsa aplicării în prealabil, în scopul interpretării acestei noțiuni, a procedurii de soluționare a litigiilor prevăzută la articolul 33 din Protocolul nr. 4 la acordul menționat

Dispozitivul

Autoritățile vamale ale statului membru de import pot refuza acordarea tratamentului preferențial instituit prin Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 1995, în cazul în care mărfurile respective sunt originare din Cisiordania. În plus, autoritățile vamale ale statului membru de import nu pot efectua un concurs de calificări lăsând deschisă problema de a determina care dintre acordurile relevante, și anume Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte, și Acordul de asociere euro-mediteraneean interimar privind schimburile comerciale și cooperarea dintre Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OLP), care acționează în numele Autorității Palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 24 februarie 1997, este aplicabil în speță și dacă dovada originii ar trebui să provină de la autoritățile israeliene sau de la autoritățile palestiniene.

În cadrul procedurii prevăzute la articolul 32 din Protocolul nr. 4 anexat la Acordul euromediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Statul Israel, pe de altă parte, dovada de origine prezentată și răspunsul autorităților vamale ale statului de export nu sunt obligatorii pentru autoritățile vamale ale statului de import în cazul în care răspunsul menționat nu conține informații suficiente în sensul articolului 32 alineatul (6) din acest protocol pentru a stabili originea reală a produselor. În plus, autoritățile vamale ale statului de import nu sunt obligate să prezinte comitetului de cooperare vamală instituit la articolul 39 din protocolul menționat un diferend privind interpretarea domeniului de aplicare teritorial al acordului menționat.

(1) JO C 285, 8.11.2008.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/5

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 25 februarie 2010 — Lancôme parfums et beauté & Cie SNC/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

(Cauza C-408/08 P) (1)

(Recurs - Marcă comunitară - Regulamentul (CE) nr. 40/94 - Articolul 55 alineatul (1) litera (a) și articolul 7 alineatul (1) litera (c) - Interesul de a formula o cerere de declarare a nulității unei mărci în temeiul unei cauze de nulitate absolută - Cabinet de avocatură - Semn verbal «COLOR EDITION» - Caracter descriptiv al unei mărci verbale compuse din elemente descriptive)

2010/C 100/07

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Lancôme parfums et beauté & Cie SNC (reprezentant: A. von Mühlendahl, Rechtsanwalt)

Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent), CMS Hasche Sigle

Obiectul

Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a doua) din 8 iulie 2008, Lancôme/OAPI și CMS Hasche Sigle (T-160/07), prin care Tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 26 februarie 2007 de anulare a înregistrării mărcii COLOR EDITION pentru produse cosmetice și de machiaj — Încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) și a articolului 55 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146) — Interesul de a formula o acțiune în declararea nulității unei mărci cosmetice — Cabinet de avocați — Lipsa interesului economic propriu pentru a solicita anularea unei mărci cosmetice — Diferență perceptibilă între asociația creată de termenii propuși pentru înregistrarea unei mărci și limbajul uzual al publicului țintă pentru desemnarea produselor sau a serviciilor în cauză ori a caracteristicilor esențiale ale acestora

Dispozitivul

1.	Respinge recursul.

2.	Obligă Lancôme parfums et beauté & Cie SNC la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 6, 10.1.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/6

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 23 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Court of Appeal — Regatul Unit) — Maria Teixeira/London Borough of Lambeth, Secretary of State for the Home Department

(Cauza C-480/08) (1)

(Libera circulație a persoanelor - Drept de ședere - Resortisant al unui stat membru care a lucrat în alt stat membru unde a rămas după încetarea activității sale profesionale - Copil care urmează o formare profesională în statul membru gazdă - Lipsa mijloacelor de subzistență proprii - Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 - Articolul 12 - Directiva 2004/38/CE)

2010/C 100/08

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Court of Appeal

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Maria Teixeira

Pârâți: London Borough of Lambeth, Secretary of State for the Home Department

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Court of Appeal (Regatul Unit) — Interpretarea Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56) și a articolului 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 1) — Dreptul de ședere în Regatul Unit al unui cetățean al Uniunii care nu mai are calitatea de lucrător și care nu mai justifică un drept de ședere potrivit dispozițiilor privind libera circulație a lucrătorilor — Dreptul copilului unui astfel de cetățean de a rămâne în Regatul Unit pentru definitivarea unui curs de formare profesională — Dreptul mamei de a rămâne în acest stat în calitate de tutore

Dispozitivul

Resortisantul unui stat membru care a fost încadrat în muncă pe teritoriul unui alt stat membru, în care copilul său urmează studii, poate, în împrejurări precum cele din acțiunea principală, în calitate de părinte care asigură în fapt îngrijirea acestui copil, să se prevaleze de un drept de ședere în statul membru gazdă numai în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 al Consiliului din 27 iulie 1992, fără a fi obligat să îndeplinească condițiile stabilite în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE.

Dreptul de ședere în statul membru gazdă de care beneficiază părintele care asigură în fapt îngrijirea copilului ce își exercită dreptul de a urma studii în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68 nu este supus condiției potrivit căreia părintele trebuie să dispună de resurse suficiente astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă pe durata șederii, precum și de asigurări medicale complete în acest stat.

Dreptul de ședere în statul membru gazdă de care beneficiază părintele care asigură în fapt îngrijirea copilului unui lucrător migrant, în cazul în care acest copil urmează studii în acest stat, nu este supus condiției ca unul dintre părinții copilului să fi desfășurat, la data la care acesta din urmă și-a început studiile, o activitate profesională în calitate de lucrător migrant în statul membru menționat.

Dreptul de ședere în statul membru gazdă de care beneficiază părintele care asigură în fapt îngrijirea copilului unui lucrător migrant, în cazul în care acest copil urmează studii în statul respectiv, încetează atunci când copilul a împlinit vârsta majoratului, cu excepția cazului în care copilul are nevoie în continuare de prezența și de îngrijirea acestui părinte pentru a-și putea continua și finaliza studiile.

(1) JO C 32, 7.2.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/7

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesverwaltungsgericht — Germania) — Müller Fleisch GmbH/Land Baden-Württemberg

(Cauza C-562/08) (1)

(Sistem de supraveghere a encefalopatiei spongiforme bovine - Regulamentul (CE) nr. 999/2001 - Bovine cu o vârstă de peste 30 de luni - Sacrificarea în condiții normale - Carne destinată consumului uman - Test de depistare obligatoriu - Reglementare națională - Obligația de depistare - Extindere - Bovine cu o vârstă de peste 24 de luni)

2010/C 100/09

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Müller Fleisch GmbH

Pârât: Land Baden-Württemberg

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Bundesverwaltungsgericht — Interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (JO L 147, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 37, p. 213) și a părții I din capitolul A din anexa III la acest regulament, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001 (JO L 173, p. 12, Ediție specială, 03/vol. 38, p. 64) — Supunerea tuturor bovinelor de peste 30 de luni, sacrificate în condiții normale și destinate consumului uman, unui test de depistare a ESB — Reglementare națională care extinde obligația de depistare la toate bovinele de peste 24 de luni

Dispozitivul

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă și partea I din capitolul A din anexa III la acest regulament, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1248/2001 al Comisiei din 22 iunie 2001, nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia toate bovinele cu o vârstă de peste de 24 de luni trebuie să fie supuse testelor de depistare a encefalopatiei spongiforme bovine.

(1) JO C 69, 21.3.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/7

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Fővárosi Bíróság — Republica Ungară) — Sió-Eckes Kft./Mezőgazdasági és Vidékfejlesztési Hivatal Központi Szerve

(Cauza C-25/09) (1)

(Politica agricolă comună - Regulamentul (CE) nr. 2201/96 - Organizare comună a piețelor în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume - Regulamentul (CE) nr. 1535/2003 - Schemă de ajutor în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume - Produse prelucrate - Piersici în sirop și/sau suc natural de fructe - Produse finite)

2010/C 100/10

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Bíróság

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Sió-Eckes Kft.

Pârât: Mezőgazdasági és Vidékfejlesztési Hivatal Központi Szerve

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Fővárosi Bíróság (Ungaria) — Interpretarea articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor transformate pe bază de fructe și legume (JO L 297, p. 29, Ediție specială, 03/vol. 20, p. 58), a articolului 2 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1535/2003 al Comisiei din 29 august 2003 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2201/96 al Consiliului în ceea ce privește sistemul de ajutor în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume (JO L 218, p. 14, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 7) și a articolului 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2320/89 al Comisiei din 28 iulie 1989 privind cerințele minime de calitate cu privire la piersicile în sirop și piersicile în suc natural de fructe pentru aplicarea schemei de ajutor pentru producție (JO L 220, p. 54, Ediție specială, 03/vol. 7, p. 127) — Pulpă de piersici produsă în cadrul unei scheme de ajutoare în sectorul produselor transformate pe bază de fructe și legume — Aplicabilitatea schemei de ajutoare respective produselor din piersici prezentate potrivit unui mod care nu este prevăzut în Regulamentul (CEE) nr. 2320/89, precum și produselor semi-finite care rezultă în diferite etape de producție și destinate unei transformări ulterioare

Dispozitivul

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor transformate pe bază de fructe și legume, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 386/2004 al Comisiei din 1 martie 2004, trebuie interpretat în sensul că este eligibil pentru a fi inclus în schema de ajutor prevăzută la această dispoziție produsul care, pe de o parte, se încadrează la unul dintre codurile NC enumerate în anexa I la acest regulament, astfel cum a fost modificat, inclusiv codul NC 2008 70 92, și care, pe de altă parte, răspunde definiției pentru „piersici în sirop și/sau în suc natural de fructe” din cadrul regulamentului menționat coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1535/2003 al Comisiei din 29 august 2003 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2201/96 al Consiliului în ceea ce privește sistemul de ajutor în sectorul produselor prelucrate pe bază de fructe și legume, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 386/2004, și cu Regulamentul (CEE) nr. 2320/89 al Comisiei din 28 iulie 1989 privind cerințele minime de calitate cu privire la piersicile în sirop și piersicile în suc natural de fructe pentru aplicarea schemei de ajutor pentru producție, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 996/2001 al Comisiei din 22 mai 2001.

Produsul obținut la finele diferitelor etape de prelucrare a piersicilor poate fi considerat un produs finit în sensul Regulamentelor nr. 2201/96 și 1535/2003, astfel cum au fost modificate, cu condiția să prezinte caracteristicile definite la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul nr. 1535/2003, astfel cum a fost modificat.

(1) JO C 82, 4.4.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/9

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 25 februarie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Korkein hallinto-oikeus — Finlanda) — procedură inițiată de Lahti Energia Oy

(Cauza C-209/09) (1)

(Directiva 2000/76/CE - Incinerare de deșeuri - Instalație de incinerare - Instalație de coincinerare - Complex format dintr-o instalație de gazificare și o centrală electrică - Incinerare în cadrul centralei electrice a gazului nepurificat rezultat din tratamentul termic al deșeurilor în instalația de gazificare)

2010/C 100/12

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Korkein hallinto-oikeus

Părțile din acțiunea principală

Lahti Energia Oy

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Korkein hallinto-oikeus — Interpretarea articolului 3 din Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor (JO L 332, p. 91, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 271) — Complex format dintr-o instalație de gazificare din deșeuri, precum și dintr-o centrală electrică în al cărei cazan cu aburi se arde gazul rezultat din tratamentul termic al deșeurilor în instalația de gazificare — Ardere în cazanul cu aburi al centralei electrice a unui gaz nepurificat în loc de gaz purificat

Dispozitivul

O centrală electrică ce utilizează drept combustibil suplimentar, în completarea combustibililor fosili preponderent utilizați în activitatea sa de producție, un gaz rezultat în urma tratamentului termic al deșeurilor în cadrul unei instalații de gazificare va trebui considerată, împreună cu această instalație, o „instalație de coincinerare” în sensul articolului 3 punctul 5 din Directiva 2000/76/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind incinerarea deșeurilor în cazul în care gazul nu a fost purificat în cadrul instalației de gazificare.

(1) JO C 193, 15.8.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/9

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 25 februarie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-295/09) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2006/43/CE - Dreptul societăților comerciale - Auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate - Netranspunere în termenul prevăzut)

2010/C 100/13

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun și E. Adsera Ribera, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei (reprezentant: F. Díez Moreno, agent)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a măsurilor necesare pentru a se conforma Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, p. 87, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 122)

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei directive.

2.	Obligă Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 256, 24.10.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/10

Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 25 februarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Austria

(Cauza C-330/09) (1)

(Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Directiva 2006/43/CE - Dreptul societăților - Auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate - Netranspunere în termenul prevăzut)

2010/C 100/14

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun și M. Adam, agenți)

Pârâtă: Republica Austria (reprezentant: C. Pesendorfer, agent)

Obiectul

Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea sau necomunicarea, în termenul prevăzut, a dispozițiilor necesare pentru a se conforma Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, p. 87, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 122)

Dispozitivul

Prin neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor măsurilor cu putere de lege și a măsurilor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului și de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul directivei menționate.

2.	Obligă Republica Austria la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 233, 26.9.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/10

Ordonanța președintelui Curții din 16 decembrie 2009 [cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de High Court of Justice (Chancery Division), High Court of Justice (England & Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court) — Regatul Unit] — Football Association Premier League Ltd, NetMed Hellas SA, Multichoice Hellas SA/QC Leisure, David Richardson, AV Station plc, Malcolm Chamberlain, Michael Madden, SR Leisur Ltd, Philip George Charles Houghton, Derek Owen (C-403/08), Karen Murphy/Media Protection Services Ltd (C-429/08)

(Cauzele conexate C-403/08 și C-429/08) (1)

(Trimitere preliminară - Cerere de participare la procedură - Respingere)

2010/C 100/15

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court of Justice (Chancery Division), High Court of Justice (England & Wales), Queen's Bench Division (Administrative Court)

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Football Association Premier League Ltd, NetMed Hellas SA, Multichoice Hellas SA (C-403/08), Karen Murphy (C-429/08)

Pârâți: QC Leisure, David Richardson, AV Station plc, Malcolm Chamberlain, Michael Madden, SR Leisur Ltd, Philip George Charles Houghton, Derek Owen (C-403/08), Media Protection Services Ltd (C-429/08)

Obiectul

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — High Court of Justice (Chancery Division) — Interpretarea articolelor 28, 30, 49 și 81 CE, precum și a articolului 2 literele (a) și (e), a articolului 4 litera (a) și a articolului 5 din Directiva 98/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 1998 privind protecția juridică a serviciilor cu acces condiționat sau întemeiate pe aceste servicii (JO L 320, p. 54, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 73), a articolelor 2, 3 și a articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230), a articolului 1 literele (a) și (b) din Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215) și interpretarea Directivei 93/83/CEE Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu (JO L 248, p. 15, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 134) — Acordarea, în schimbul unei remunerații, a unor drepturi exclusive pentru asigurarea retransmisiei prin satelit a meciurilor de fotbal — Comercializarea, în Regatul Unit, a unor decodoare, introduse pe piață în mod legal într-un alt stat membru, care permit vizualizarea unor astfel de meciuri cu încălcarea drepturilor exclusive acordate

Dispozitivul

1.	Respinge cererile Union of European Football Associations (UEFA), a British Sky Broadcasting Ltd, a Setanta Sports Sàrl și a The Motion Picture Association, privind participarea la procedură.

2.	Nu este necesară pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.

(1) JO C 301, 22.11.2008.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/12

Ordonanța Curții (Camera a șaptea) din 15 ianuarie 2010 — Messer Group GmbH/Air Products and Chemicals Inc., Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

(Cauza C-579/08 P) (1)

(Recurs - Articolul 119 din Regulamentul de procedură - Marcă comunitară - Regulamentul (CE) nr. 40/94 - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) - Mărci verbale Ferromix, Inomix și Alumix - Mărci anterioare FERROMAXX, INOMAXX și ALUMAXX - Opoziția titularului - Public relevant - Grad de similitudine - Caracter slab distinctiv al mărcii anterioare - Risc de confuzie)

2010/C 100/18

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: Messer Group GmbH (reprezentanți: W. Graf v. Schwerin și J. Schmidt, avocați)

Celelalte părți în proces: Air Products and Chemicals Inc. (reprezentant: S. Heurung, avocat), Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) (reprezentant: D. Botis, agent)

Obiectul

Recurs declarat împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera întâi) din 15 octombrie 2008, Air Products and Chemicals/OAPI (T-305/06-307/06), prin care Tribunalul a anulat deciziile Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) din 12 septembrie 2006 prin care s-au respins acțiunile introduse de titularii mărcilor verbale comunitare „FERROMAXX”, „INOMAXX” și „ALUMAXX” pentru produse din clasa 1 împotriva deciziilor diviziei de anulare prin care s-a respins în parte opoziția formulată împotriva cererilor de înregistrare a mărcilor verbale „FERROMIX”, „INOMIX” și „ALUMIX” pentru produse din clasele 1 și 4

Dispozitivul

1.	Respinge recursul principal și recursul incident.

2.	Obligă Messer Group GmbH să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Air Products and Chemicals Inc.

3.	Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 55, 7.3.2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Oberlandesgericht Innsbruck (Austria) la 28 decembrie 2009 — Pensionsversicherungsanstalt/Andrea Schwab

(Cauza C-547/09)

2010/C 100/22

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht Innsbruck (Austria)

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Pensionsversicherungsanstalt

Pârâtă: Andrea Schwab

Întrebările preliminare

Articolul 2 alineatul (2) prima liniuță și articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 76/207/CEE (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE, precum și articolul 2 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 14 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/54/CE (2) trebuie interpretate în sensul că o discriminare directă pe motive de sex (concedierea unui medic salariat) efectuată de către un organism public de asigurări de pensie poate fi justificată?

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 97/80/CE (3) și articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2006/54/CE — și, dacă este cazul, articolul 2 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 76/207/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/73/CE, și articolul 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/54/CE sau articolul 2 alineatul (2) litera (a) coroborat cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE (4) — trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, în cazul acțiunilor în anularea concedierii discriminatorii întemeiate, printre altele, pe motive de sex, nu permite luarea în considerare a factorilor sociali sau a intereselor în cauză, ci autorizează numai o apreciere a probei cu privire la aspectul dacă discriminarea pe motive de sex a reprezentat motivul predominant pentru concediere sau dacă a prevalat un alt motiv pe care angajatorul trebuie să îl justifice în mod întemeiat.

(1) Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă (JO L 39, p. 40, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 164).

(2) Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (reformă) (JO L 204, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 262).

(3) Directiva 97/80/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe motive de sex (JO 1998, L 14, p. 6, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 32).

(4) Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (JO L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/14

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Krajský soud v Brně (Republica Cehă) la 11 ianuarie 2010 — Toshiba Corporation, Areva T&D Holding SA, Areva T&D SA, Areva T&D AG, Mitsubishi Electric Corp., Alstom, Fuji Electric Holdings Co. Ltd, Fuji Electric Systems Co. Ltd, Siemens Transmission & Distribution SA, Siemens AG Österreich, VA TECH Transmission & Distribution GmbH & Co. KEG, Siemens AG, Hitachi Ltd, Hitachi Europe Ltd, Japan AE Power Systems Corp., Nuova Magrini Galileo SpA/Úřad pro ochranu hospodářské soutěže

(Cauza C-17/10)

2010/C 100/23

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Krajský soud v Brně

Părțile din acțiunea principală

Reclamante: Toshiba Corporation, Areva T&D Holding SA, Areva T&D SA, Areva T&D AG, Mitsubishi Electric Corp., Alstom, Fuji Electric Holdings Co. Ltd, Fuji Electric Systems Co. Ltd, Siemens Transmission & Distribution SA, Siemens AG Österreich, VA TECH Transmission & Distribution GmbH & Co. KEG, Siemens AG, Hitachi Ltd, Hitachi Europe Ltd, Japan AE Power Systems Corp., Nuova Magrini Galileo SpA

Pârâtă: Úřad pro ochranu hospodářské soutěže

Întrebările preliminare

Dispozițiile articolului 81 CE (în prezent articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și ale Regulamentului (CE) nr. 1/2003 (1) al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat trebuie interpretate în sensul că se impune aplicarea acestora (în cadrul unei proceduri inițiate după 1 mai 2004) pentru întreaga durată a unei înțelegeri care, pe teritoriul Republicii Cehia, a început înaintea aderării acestui stat la Uniunea Europeană (și anume înainte de 1 mai 2004) și a continuat și a încetat după aderarea Republicii Cehia la Uniunea Europeană?

Articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul CE) nr. 1/2003 al Consiliului în coroborare cu articolul 3 alineatul (1) din acesta și cu considerentul (17) al regulamentului menționat, precum și cu punctul 51 din Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență (2), cu principiul non bis in idem, astfel cum rezultă din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (3) și cu principiile generale ale dreptului comunitar, trebuie interpretat în sensul că, în ipoteza în care Comisia inițiază o procedură pentru încălcarea articolului 81 CE după 1 mai 2004 și adoptă o decizie pe fond:

(a)	autoritățile de concurență ale statelor membre sunt în mod automat și în mod definitiv desesizate de competența acestora de examina aceleași fapte?

(b)	autoritățile de concurență ale statelor membre sunt desesizate de competența acestora de a aplica acelorași fapte dispozițiile de drept național care cuprind o reglementare similară articolului 81 CE (în prezent articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene)?

(1) JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167.

(2) JO 2004, C 101, p. 43, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 111.

(3) JO 2007, C 303, p. 1.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/15

Acțiune introdusă la 14 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-23/10)

2010/C 100/24

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentant: A. Caeiros, agent)

Pârâtă: Republica Portugheză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin acceptarea sistematică, de către autoritățile vamale proprii, a unor declarații vamale de introducere pe piață de banane proaspete, deși respectivele autorități cunoșteau sau trebuiau în mod normal să știe că greutatea declarată nu corespundea greutății reale a bananelor, și prin refuzul autorităților portugheze de a pune la dispoziție resursele proprii care corespund pierderii de venituri și dobânzilor cominatorii, Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 68 și următoarele din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (1), al articolului 290a și al anexei 38b la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 (2), precum și în temeiul articolelor 2, 6, 9, 10 și 11 din Regulamentele (CEE, Euratom) nr. 1552/89 (3) și (CE, Euratom) nr. 1150/2000 (4);

—	obligarea Republicii Portugheze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Articolul 290a din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că: „Examinarea bananelor care intră sub incidența codului NC 08030019, în scopul verificării la import a greutății nete, implică un minim de 10 % din declarații per an și per birou vamal. Examinarea bananelor se efectuează în momentul punerii în liberă circulație a mărfii, în conformitate cu normele stabilite în anexa 38b.”

Potrivit anexei 38b: „1. În sensul aplicării articolului 290a, autoritățile vamale ale biroului vamal la care este depusă declarația de punere în liberă circulație a bananelor proaspete stabilesc greutatea netă, pe baza unui eșantion de unități de ambalare, pentru fiecare tip de colet și pentru fiecare loc de proveniență.”

Ținând seama de legislația comunitară și, în special, de articolul 290a și de anexa 38b la Regulamentul nr. 2454/93, care, în sine, constituiau normele aplicabile în cursul perioadei relevante, Comisia consideră că argumentele prezentate de autoritățile portugheze pentru a nu pune la dispoziție valoarea resurselor proprii și a dobânzilor cominatorii datorate în aplicarea articolului 11 din Regulamentul nr. 1150/2000 nu pot fi primite și nu încape nicio îndoială că articolul 290a și anexa 38b, menționate anterior, erau absolut clare în ceea ce privește greutatea pe baza căreia trebuiau efectuate calculele în vederea prelevării taxelor vamale.

Articolul 290a și anexa 38b prevăd fără echivoc că „greutatea netă”, mai exact „greutatea reală” a bananelor este cea care trebuie indicată în declarația de introducere pe piață a bananelor și, prin urmare, „greutatea reală” trebuie să constituie baza de calcul pentru prelevarea taxelor vamale.

Comisia nu avea obligația de a publica, în seria C a Jurnalului Oficial al Uniuni Europene, un aviz adresat importatorilor pentru a pune acestora în vedere să nu utilizeze greutatea de 18,14 kg sau o altă greutate medie forfetară la momentul întocmirii declarațiilor vamale.

Articolul 290a și anexa 38b stabileau în mod clar greutatea care trebuie luată în considerare pentru calculul taxelor vamale, operatorii economici care își desfășoară activitatea în mod obișnuit în sectorul importului de banane și care, ca urmare, cunosc legislația aplicabilă acestei activități putând cu ușurință să afle că declarațiile vamale pe care aveau obligația să le prezinte trebuiau să prevadă „greutatea netă”, mai exact greutatea reală a bananelor, iar nu o greutate „comercială” care constituie, astfel cum s-a dovedit în majoritatea cazurilor, o greutate fictivă.

Autoritățile portugheze nu pot invoca o omisiune din partea Comisiei rezultând din neexecutarea unei eventuale obligații de alertare a statelor membre ca urmare a informațiilor care îi fuseseră transmise de autoritățile italiene. Astfel, autoritățile vamale portugheze, care se aflau la locul vămuirii bananelor importate, puteau, fără îndoială, să detecteze — fără a trebui să primească din partea Comisiei informații în acest sens — că declarațiile vamale nu corespundeau realității, dat fiind că, în majoritatea cazurilor, greutatea reală era superioară greutății „forfetare” declarate. Prin urmare, revenea exclusiv autorităților portugheze sarcina de a verifica, în cadrul sferei lor de activitate și de control, exactitudinea declarațiilor.

Articolul 13 din Codul Vamal Comunitar conferă autorităților vamale puterea de a lua „toate măsurile de control pe care le consideră necesare pentru corecta aplicare a reglementării vamale”.

Autoritățile portugheze cunoșteau deja faptul că devenise o practică curentă în rândurile operatorilor economici aceea de a prezenta declarații de introducere pe piață a unor cantități de banane pentru care calculul se făcea pornind de la greutatea comercială de 18,14 kg per cutie.

În aceste condiții, autoritățile menționate nu pot pretinde că articolul 290a le impunea exclusiv obligația de a examina 10 % dintre declarațiile de introducere pe piață a bananelor.

Dreptul acordat autorităților vamale de a efectua controale suplimentare în ceea ce privește greutatea bananelor peste minimul de 10 % impus la articolul 290a devine o obligație de a efectua controale suplimentare în cazul în care se dovedește, ca urmare a controalelor efectuate, că există un risc de acceptare a unor declarații incorecte, ținând seama de obiectivul de a asigura o protecție eficace a resurselor comunitare proprii.

În cazul în care autoritățile vamale constate că greutatea declarată nu corespunde greutății reale și că există riscul acceptării de declarații incorecte, aceste autorități trebuie să nu autorizeze introducerea pe piață a bananelor fără a efectua un control asupra greutății, chiar dacă procentul minim de control de 10 % a fost deja atins de către biroul vamal în cursul anului de referință.

Declararea greutății „forfetare” comerciale este, în sine, suficientă pentru a pune sub semnul întrebării caracterul real al greutății declarate, justificând, astfel efectuarea unui control de către autoritățile vamale în vederea stabilirii greutății reale.

În temeiul articolului 8 din Decizia 94/728/CE (5), Euratom și al răspunderii care le revine în materia prelevării resurselor comunitare proprii, statele membre sunt datoare să prevadă crearea unei infrastructuri adecvate în vederea efectuării controalelor necesare astfel încât toate bananele introduse pe piață să fie corect vămuite, mai exact pe baza greutății lor reale.

Practica autorităților portugheze constând în acceptarea sistematică a unor declarații vamale, în condițiile în care cunoșteau sau trebuiau în mod normal să știe că greutatea indicată în declarația vamală nu era greutatea reală a bananelor importate, fără a efectua niciun control, precum și refuzul acestora de a își asuma răspunderea în materie cât privește consecințele financiare pentru bugetul comunitar nu respectă nici protecția eficace a resurselor proprii și nici jurisprudența Curții.

(1) Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58).

(2) Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3).

(3) Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1552/89 al Consiliului din 29 mai 1989 de aplicare a Deciziei 88/376/CEE, Euratom privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților Comunidades (JO L 155, p. 1).

(4) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților (JO L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184)

(5) Decizia Consiliului din 31 octombrie 1994 privind sistemul resurselor proprii ale Comunităților Europene (JO L 293, p. 9).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/18

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Varhoven Kasatsionen sad (Bulgaria) la 20 ianuarie 2010 — Tony Semerdzhiev/Del-Pi-Krasimira Mancheva

(Cauza C-32/10)

2010/C 100/28

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Varhoven Kasatsionen sad

Părțile din acțiunea principală

Reclamant

Tony Georgiev Semerdzhiev

Pârâți

ET Del-Pi-Krasimira Mancheva

ZAD Bulstrad

Întrebările preliminare

1.	Dispozițiile Directivei 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 sunt aplicabile în prezenta cauză […]?

Cum trebuie interpretată noțiunea „alte servicii turistice” în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 90/314/CEE și această noțiune include obligația organizatorului de a încheia o asigurare pentru consumator?

—	Ce riscuri trebuie să acopere contractul de asigurare încheiat între organizator și societatea de asigurare în beneficiul consumatorului?

—

Ce tip de asigurare trebuie să prevadă contractul de asigurare încheiat între organizator și societatea de asigurare în beneficiul consumatorului, o asigurare de grup pentru toți participanții la călătoria care include un pachet de servicii turistice sau o asigurare individuală pentru fiecare participant la călătoria care include un pachet de servicii turistice?

Obligația organizatorului de a-i comunica consumatorului înainte de începerea călătoriei informații privind semnarea facultativă a unui contract de asigurare care să acopere costurile de asistență, inclusiv taxele de repatriere, în caz de accidentare, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (iv) din Directiva 90/314/CEE, trebuie interpretată în sensul că include obligația organizatorului de a încheia o asigurare individuală cu consumatorul care să acopere costurile de asistență, inclusiv taxele de repatriere, în caz de accidentare?

4.	Organizatorul are obligația, potrivit dispozițiilor Directivei 90/314/CEE, să să îi remită consumatorului înainte de călătorie originalul poliței de asigurare?

5.	Cum trebuie interpretată noțiunea „daune” care rezultă pentru consumator din neexecutarea sau din executarea defectuoasă a contractului, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 90/314/CEE?

6.	Noțiunea „daune” care rezultă pentru consumator din neexecutarea sau din executarea defectuoasă a contractului, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 90/314/CEE, include și răspunderea pentru prejudiciile morale suferite de consumator?

Cum trebuie interpretat articolul 5 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf din Directiva 90/314/CEE în cazul unor cereri de despăgubire pentru prejudiciile morale ce rezultă dintr-o vătămare corporală ca urmare a neexecutării sau a executării defectuoase a serviciilor datorate în temeiul contractului, inclusiv lipsa remiterii către consumator a originalului poliței de asigurare, atunci când aceasta nu prevede nicio limitare de reparare a prejudiciului?

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/19

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Bundesgerichtshof (Germania) la 21 ianuarie 2010 — Prof. Dr. Oliver Brüstle/Greenpeace e.V.

(Cauza C-34/10)

2010/C 100/29

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesgerichtshof

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Prof. Dr. Oliver Brüstle

Pârâtă: Greenpeace e.V.

Întrebările preliminare

Ce trebuie să se înțeleagă prin „embrioni umani” în sensul articolului 6 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice?

(a)	Acopera această noțiune toate stadiile de dezvoltare ale vieții omenești începând de la fecundarea ovului sau trebuie îndeplinite alte condiții, de exemplu trebuie atins un anumit stadiu de dezvoltare?

(b)

Intră în sfera acestei noțiuni organismele următoare:

1.	ovule umane nefecundate în care a fost implantat nucleul unei celule umane mature;

2.	ovule umane nefecundate, care s-au divizat și dezvoltat prin intermediul partenogenezei?

(c)	Intră, de asemenea, în sfera acestei noțiuni celule stem obținute din embrioni umani la stadiul de blastocist?

2.	Ce trebuie să se înțeleagă prin „utilizare a embrionilor umani în scopuri industriale sau comerciale”? Intră în sfera acestei noțiuni orice exploatare comercială în sensul articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată, în special și o utilizare în scop de cercetare științifică?

Este un învățământ tehnic nebrevetabil potrivit articolului 6 alineatul (2) litera (c) din Directiva 98/44 inclusiv în cazul în care utilizarea de embrioni umani nu face parte din învățământul tehnic revendicat prin brevet, ci este condiția necesară pentru aplicarea acestui învățământ,

(a)	întrucât brevetul privește un produs a cărui fabricare necesită distrugerea prealabilă de embrioni umani,

(b)	sau pentru că brevetul privește un procedeu pentru care un astfel de produs este necesar ca material de pornire?

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/20

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Raad van State (Belgia) la 25 ianuarie 2010 — 1. Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW, 2. Marc Janssens/Belgische Staat

(Cauza C-42/10)

2010/C 100/31

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Raad van State

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW, Marc Janssens

Pârât: Belgische Staat

Intervenient: Luk Vangheluwe

Întrebările preliminare

Articolul 3 litera (b), articolul 4 alineatul (2), articolul 5 și articolul 17 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 998/2003 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului, precum și articolele și anexele Deciziei 2003/803/CE (2) a Comisiei din 26 noiembrie 2003 de stabilire a pașaportului tip pentru circulația intracomunitară a câinilor, pisicilor și a dihorilor domestici se opun unei reglementări naționale care, în ceea ce privește pașaportul pentru pisici și dihori domestici, face trimitere la modelul și la condițiile suplimentare impuse prin Decizia Comisiei din 26 noiembrie 2003, însă, în plus, stabilește că fiecare pașaport trebuie prevăzut cu un număr unic compus din 13 caractere, și anume codul ISO al Belgiei, „BE”, urmat de numărul de autorizare eliberat de emitent, compus din două cifre, și de un număr suplimentar compus din nouă cifre?

Articolul 3 litera (b), articolul 4 alineatul (2), articolul 5 și articolul 17 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 998/2003 […], precum și articolele și anexele Deciziei 2003/803/CE […] se opun unei reglementări naționale care impune de asemenea utilizarea pașaportului european pentru animalele de companie ca dovadă a identificării și a înregistrării câinilor și prevede în această privință că terții efectuează, prin intermediul unor etichete autocolante de identificare, modificări referitoare la datele de identificare ale proprietarului și ale animalului în părțile I-III ale pașaportului european eliberat de un veterinar autorizat, respectivele etichete fiind lipite deasupra datelor de identificare anterioare?

(1) JO L 146, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 47, p. 190.

(2) JO L 313, p.1, Ediție specială, 03/vol. 51, p. 140.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/20

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Symvoulio tis Epikrateias (Grecia) la 25 ianuarie 2010 — Nomarchiaki Aftodioikisi Aitoloakarnanias și alții, Elliniki Etaireia gia tin Prostasia tou Perivallontos kai tis Politistikis Klironomias și alții, Pankosmio tameio gia tin fysi — WWF Ellas/Ypourgos Perivallontos, Chorotaxias kai Dimosion ergon și alții

(Cauza C-43/10)

2010/C 100/32

Limba de procedură: greaca

Instanța de trimitere

Symvoulio tis Epikrateias

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Nomarchiaki Aftodioikisi Aitoloakarnanias și alții, Elliniki Etaireia gia tin Prostasia tou Perivallontos kai tis Politistikis Klironomias și alții, Pankosmio tameio gia tin fysi — WWF Ellas

Pârâți: Ypourgos Perivallontos, Chorotaxias kai Dimosion ergon și alții

Întrebările preliminare

Articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193) introduce pur și simplu o limită temporală maximă (22 decembrie 2009) pentru întocmirea planurilor de gestionare a resurselor hidrografice sau această dată reprezintă o limită temporală pentru transpunerea articolelor 3, 4, 5, 6, 9, 13 și 15 din această directivă?

În cazul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene apreciază că prevederea examinată a directivei introduce pur și simplu o limită temporală maximă pentru întocmirea planurilor de gestionare a resurselor hidrografice, se impune adresarea următoarei întrebări preliminare:

O normă națională care permite transferarea apei dintr-un bazin hidrografic în altul fără a fi fost încă elaborate planurile pentru districtele hidrografice în interiorul cărora se găsesc bazinele hidrografice din care și spre care se va realiza transferul de apă este conformă cu articolele 2, 3, 4, 5, 6, 9, 13 și 15 din Directiva 2000/60, dat fiind că, în temeiul articolului 2 punctul 15 din această directivă, principala unitate de gestionare bazinului hidrografic este constituită din districtul hidrografic căruia îi aparține?

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, se impune în plus adresarea următoarei întrebări preliminare:

În sensul articolelor 2, 3, 5, 6, 9, 13 și 15 din Directiva 2000/60/CE, este permis transferul de apă dintr-un district hidrografic într-un district hidrografic vecin? În cazul unui răspuns afirmativ, scopul unui astfel de transfer poate fi exclusiv acoperirea necesităților de resurse de apă pentru uz civil sau poate fi reprezentat și de irigații și de producerea de energie? În orice caz, se impune, în conformitate cu prevederile menționate anterior ale directivei, o decizie a administrației motivată și adoptată pe baza unui studiu științific necesar, care să demonstreze că districtul hidrografic de destinație nu poate face față cu propriile resurse hidrografice propriilor necesități de resurse de apă pentru uz civil, pentru irigații și altele?

În cazul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene soluționează prima întrebare declarând că prevederile articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2000/60/CE nu introduce pur și simplu o limită temporală maximă (22 decembrie 2009) pentru întocmirea planurilor de gestionare a resurselor hidrografice, ci instituie un termen special pentru transpunerea prevederilor relevante ale articolelor 3, 4, 5, 6, 9, 13 și 15 din această directivă, se impune în plus adresarea următoarei întrebări preliminare

O normă națională adoptată înainte de expirarea termenului special de transpunere menționat anterior, care permite transferul de apă dintr-un anumit bazin hidrografic în altul, fără a fi încă elaborate planurile pentru districtele hidrografice în interiorul cărora se află bazinele hidrografice din care și spre care se va realiza transferul de apă, pune ea însăși în pericol efectul util al directivei menționate sau, examinându-se dacă se pune în pericol efectul util al directivei, trebuie să se ia în considerare criterii precum scara intervențiilor prevăzute și scopul transferului de apă?

Este conformă cu articolele 13, 14 și 15 din Directiva 2000/60/CE, care reglementează procedura de informare, consultare și participare a publicului, o prevedere normativă adoptată de un parlament național prin care se aprobă planurile de gestionare a bazinelor hidrografice dacă normele naționale relevante nu prevăd o fază de consultare a publicului în cursul procedurii desfășurate în fața parlamentului național și dacă din elementele dosarului nu rezultă că a fost respectată procedura de consultare în fața administrației, prevăzută de directivă?

În sensul Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1975 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 (JO L 73, p. 5, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 254), un studiu de impact asupra mediului referitor la construcția de diguri și la transferul de apă care a fost supus aprobării parlamentului național după anularea judiciară a actului prin care era deja aprobat și pentru care fusese deja respectată procedura de publicitate, fără a se urma din nou o astfel de procedură, respectă cerințele de informare și de participare a publicului prevăzute la articolele 1, 2, 5, 6, 8 și 9 din directiva sus-menționată?

Intră în domeniul de aplicare al Directivei 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, p. 30, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 135) un plan de deviere a unui fluviu care: (a) presupune construcția de diguri și transferul de apă dintr-un district hidrografic în altul; (b) intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193); (c) privește lucrări prevăzute de Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1975 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174) și (d) poate avea efecte asupra mediului în zone precum cele prevăzute de Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109)?

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, se impune în plus adresarea următoarei întrebări preliminare:

În sensul articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2001/42/CE, pot fi considerate acte pregătitoare oficiale adoptate înainte de 21 iulie 2004, astfel încât nu mai există obligația de elaborare a unui studiu de evaluare a impactului asupra mediului a activităților strategice, acte care priveau lucrarea în discuție și care au fost anulate cu efect retroactiv prin decizii judiciare?

În cazul în care răspunsul la întrebarea preliminară precedentă este negativ, se impune în plus adresarea următoarei întrebări preliminare:

În sensul articolului 11 alineatul (2) din Directiva 2001/42/CE, în cazul în care un plan intră simultan în domeniul de aplicare al acestei directive și al Directivelor 2000/60/CE și 85/337/CEE, care prevăd o evaluare a impactului asupra mediului al lucrării, sunt suficiente pentru respectarea prevederilor Directivei 2001/42/CE studiile efectuate în temeiul Directivelor 2000/60/CE și 85/337/CEE sau este necesar să se efectueze un studiu autonom de evaluare a a impactului asupra mediului a activităților strategice?

10.

În sensul articolelor 3, 4 și 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109), zonele care erau cuprinse în listele naționale ale siturilor de importanță comunitară (SIC) și care în final au fost incluse în lista comunitară a siturilor de importanță comunitară intrau în sfera de reglementare a Directivei 92/43/CEE înainte de publicarea Deciziei 2006/613/CE a Comisiei din 19 iulie 2006, care adoptă o listă a siturilor de importanță comunitară protejate pentru regiunea biogeografică mediteraneeană?

11.

În sensul articolelor 3, 4 și 6 din Directiva 92/43/CEE, este posibil ca autoritățile naționale competente să elibereze o autorizație pentru realizarea unui plan de deviere a unor ape care nu este în mod direct conex sau necesar pentru conservarea unei arii care intră în sfera unei zone de protecție specială, în condițiile în care în toate studiile cuprinse în dosarul privitor la această construcție se constată lipsa absolută a elementelor sau absența datelor fiabile și actuale referitoare la speciile de păsări din această arie?

12.

În sensul articolelor 3, 4 și 6 din Directiva 92/43/CEE, motivele pentru care este pus în aplicare un plan de deviere a unor ape, referitoare în principal la irigații și în subsidiar la asigurarea necesităților de apă pentru uz privat, pot constitui interesul public imperativ impus de directivă pentru a fi aprobată realizarea unei astfel de lucrări, în pofida efectului negativ asupra ariilor protejate de directiva sus-menționată?

În cazul în care răspunsul la întrebarea preliminară precedentă este afirmativ, se impune în plus adresarea următoarei întrebări preliminare:

13.

În sensul articolelor 3, 4 și 6 din Directiva 92/43/CEE, pentru determinarea caracterului adecvat al măsurilor compensatorii necesare pentru a garanta protejarea coerenței globale a unui sit Natura 2000 care este afectată de un proiect de deviere a apelor trebuie luate în considerare criterii precum dimensiunea unei astfel de devieri și limitele lucrărilor pe care le presupune?

14.

În sensul articolelor 3, 4 și 6 din Directiva 92/43/CEE, interpretate în lumina principiului dezvoltării durabile, consacrat la articolul 6 din Tratatul CE, autoritățile naționale competente pot elibera o autorizație pentru realizarea unui plan de deviere a unor ape în interiorul unui sit Natura 2000, care nu este în mod direct conex sau necesar pentru protejarea coerenței unui astfel de sit atunci când din studiul de impact asupra mediului privind planul în discuție rezultă că acestea ar avea drept consecință transformarea unui ecosistem fluvial natural într-un ecosistem fluvial și lacustru artificial?

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/23

Acțiune introdusă la 28 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

(Cauza C-44/10)

2010/C 100/33

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Alcover San Pedro și P. Guerra e Andrade, agenți)

Pârâtă: Republica Portugheză

Concluziile reclamantei

—

Constatarea că, prin faptul că nu a luat toate măsurile necesare pentru a garanta, prin emiterea autorizațiilor în conformitate cu articolele 6 și 8 din Directiva 2008/1/CE (1) sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea autorizațiilor pentru instalațiile existente, că începând cu data de 30 octombrie 2007, instalațiile menționate funcționează conform cerințelor de la articolele 3, 7, 9, 10 și 13, de la articolul 14 literele (a) și (b) și de la articolul 15 alineatul (2), Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (directiva PCIP);

—	obligarea Republicii Portugheze la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Din coroborarea articolului 4 cu articolul 5 alineatul (1) din directiva PCIP rezultă că statele membre trebuiau să garanteze emiterea de autorizații pentru instalațiile noi sau pentru cele existente în conformitate cu articolele 6 și 8 din directivă. De asemenea, acestea trebuiau să revizuiască și, dacă este necesar, să actualizeze înainte de 31 octombrie 2007 condițiile de autorizare a instalațiilor existente.

Pe de o parte, potrivit informațiilor furnizate în 2008 de către administrația portugheză, mai multe instalații nu ar fi făcut obiectul unei cereri de autorizare corespunzătoare. Pe de altă parte, dintr-un total de 632 instalații, 280 se aflau în funcțiune fără ca autorizația corespunzătoare să fi fost emisă.

Potrivit informațiilor la zi, 481 instalații din 577 beneficiază de o autorizație, iar 17 cereri de autorizare sunt se află în curs de soluționare.

(1) JO L 24, p. 8

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/23

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Raad van State (Belgia) la 28 ianuarie 2010 — 1. Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW, 2. Marc Janssens/Statul belgian

(Cauza C-45/10)

2010/C 100/34

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Raad van State

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW, Marc Janssens

Pârât: Statul belgian

Întrebările preliminare

Articolul 3 litera (b), articolul 4 alineatul (2), articolul 5 și articolul 17 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 998/2003 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului și articolele și anexele la Decizia 2003/803/CE (2) a Comisiei din 26 noiembrie 2003 din 26 noiembrie 2003 de stabilire a pașaportului tip pentru circulația intracomunitară a câinilor, pisicilor și a dihorilor domestici se opun unei reglementări naționale care prevede utilizarea modelului de pașaport european pentru animale de companie și ca dovadă a identificării și înregistrării câinilor și care, în plus, prevede că terți operează modificări cu privire înregistrările referitoare la identitatea proprietarului și a animalului, cu ajutorul unor etichete autocolante, în părțile I-III ale unui astfel de pașaport european pentru animale de companie, atestat de un veterinar autorizat, astfel încât se acoperă datele de identificare anterioare?

Dispozițiile naționale care prevăd utilizarea modelului de pașaport european pentru animale de companie, în sensul Deciziei 2003/803 […], și ca dovadă a identificării și înregistrării câinilor și care, în plus, prevăd că terți operează modificări cu privire la identificarea proprietarului și a animalului, cu ajutorul unor etichete autocolante, în părțile I-III ale unui astfel de pașaport, reprezintă reglementări tehnice în sensul articolului 1 din Directiva 98/34/CE (3) a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice care, potrivit articolului 8 din directivă, trebuie comunicate Comisiei înainte de adoptare?

(1) JO L 146, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 47, p. 190.

(2) JO L 312, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 51, p. 140.

(3) JO L 204, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/24

Acțiune introdusă la 28 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-48/10)

2010/C 100/35

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentant: A. Alcover San Pedro, agent)

Pârât: Regatul Spaniei

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru a garanta că autoritățile se asigură, prin intermediul autorizațiilor emise în conformitate cu articolele 6 și 8 sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea condițiilor, că instalațiile existente funcționează conform cerințelor de la articolele 3, 7, 9, 10 și 13, de la articolul 14 literele (a) și (b) și de la articolul 15 alineatul (2), până la data de 30 octombrie 2007, fără a aduce atingere legislației comunitare specifice, Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1) (Directiva IPPC).

—	obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2008/1/CE, termenul pentru a îndeplini obligația de adaptare a instalațiilor existente potrivit cerințelor Directivei IPPC, prin intermediul acordării unei autorizații de mediu integrate, a expirat la 30 octombrie 2007.

La data respectivă, numeroase instalații existente continuau să funcționeze în Spania fără autorizația menționată. Începând de la inițierea unei proceduri întemeiate pe această încălcare s-a accelerat procesul de acordare de autorizații de mediu, fără ca totuși această încălcare să înceteze nici în termenul acordat în avizul motivat și nici, potrivit informațiilor de care dispune Comisia, până în prezent. În conformitate cu datele furnizate de autoritățile naționale în răspunsul acestora la avizul motivat, la data expirării termenului acordat în aviz pentru a-și îndeplini obligațiile care rezultă din articolul 5 alineatul (1) din directivă, 533 de instalații existente continuau să funcționeze fără autorizația obligatorie IPPC.

În aceste împrejurări, este evident că Regatul Spaniei continuă să nu își îndeplinească obligațiile care rezultă din dispoziția menționată.

(1) JO L 24, p. 8.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/24

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Italiană

(Cauza C-50/10)

2010/C 100/36

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: A. Alcover San Pedro și C. Zadra, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că, prin neadoptarea măsurilor necesare pentru ca autoritățile competente se asigură, prin intermediul autorizațiilor emise în conformitate cu articolele 6 și 8 sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea condițiilor, că instalațiile existente în sensul articolului 2 alineatul (4) din Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1) funcționează conform cerințelor de la articolele 3, 7, 9, 10 și 13, de la articolul 14 literele (a) și (b) și de la articolul 15 alineatul (2) din aceeași directivă, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatul (1) din directiva menționată;

—	obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Articolul 5 alineatul (1) din directivă prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că autoritățile competente se asigură, prin intermediul autorizațiilor emise în conformitate cu articolele 6 și 8 sau, după caz, prin revizuirea și, dacă este necesar, prin actualizarea condițiilor, până la data de 30 octombrie 2007,că instalațiile existente funcționează conform cerințelor prevăzute de directivă.

Cu toate acestea, în ianuarie 2010, mai exact la data introducerii prezentei acțiuni, guvernul italian nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile stabilite la articolul 5 alineatul (1) din directivă.

(1) JO L 24, p. 8.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/25

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Raad van State (Belgia) la 28 ianuarie 2010 — Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW/Belgische Staat

(Cauza C-57/10)

2010/C 100/38

Limba de procedură: olandeza

Instanța de trimitere

Raad van State

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Vlaamse Dierenartsenvereniging VZW

Pârât: Belgische Staat

Întrebările preliminare

Articolul 3 litera (b), articolul 4 alineatul (2), articolul 5 și articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 998/2003 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003 privind cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și de modificare a Directivei 92/65/CEE a Consiliului, precum și articolele și anexele la Decizia 2003/803/CE (2) a Comisiei din 26 noiembrie 2003 de stabilire a pașaportului tip pentru circulația intracomunitară a câinilor, pisicilor și a dihorilor domestici se opun unui regim național care, în domeniul pașaportulul pentru pisici și dihori domestici, face trimitere la modelul și la cerințele suplimentare stabilite prin Decizia Comisiei din 26 noiembrie, menționată mai sus, însă stabilește în plus ca fiecare pașaport să conțină un număr unic compus din 13 caractere, și anume codul ISO al Belgiei „BE”, urmat de un număr de autorizare al distribuitorul compus din două cifre și de un număr succesiv compus din nouă cifre?

Un regim național care, în domeniul pașaportul pentru pisici și dihori domestici, face trimitere la modelul și la cerințele suplimentare stabilite prin Decizia Comisiei din 26 noiembrie, menționată mai sus, însă stabilește în plus ca fiecare pașaport să conțină un număr unic compus din 13 caractere, și anume codul ISO al Belgiei „BE”, urmat de un număr de autorizare al distribuitorul compus din două cifre și de un număr succesiv compus din nouă cifre, este o reglementare tehnică în sensul articolului 1 din Directiva 98/34/CE (3) de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice care, în temeiul articolului 8 din această directivă, trebuie comunicată Comisiei Europene înaintea adoptării sale?

(1) JO L 146, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 47, p. 190.

(2) JO L 313, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 51, p. 140.

(3) JO L 294, p. 34, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/26

Cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare introduse de Conseil d’État (Franța) la 3 februarie 2010 — Monsanto SAS, Monsanto Agriculture France SAS, Monsanto International SARL, Monsanto Technology LLC/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Monsanto SAS, Monsanto Agriculture France SAS, Monsanto International SARL, Monsanto Europe SA/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Association générale des producteurs de maïs (AGPM)/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — SCEA de Malaprade, SCEA Coutin, Jérôme Huard, Dominique Richer, EARL de Candelon, Bernard Mir, EARL des Menirs, Marie-Jeanne Darricau, GAEC de Commenian/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Pioneer Génétique, Pioneer Semences/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Syndicat des établissements de semences agréés pour les semences de maïs (SEPROMA)/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Caussade Semences SA/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche Société Limagrain Verneuil Holding/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Société Maïsadour Semences/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Ragt Semences SA/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche — Euralis Semences SAS, Euralis Coop/Ministre de l’Agriculture et de la Pêche

((Cauza C-58/10) - (Cauza C-59/10) - (Cauza C-60/10) - (Cauza C-61/10) - (Cauza C-62/10) - (Cauza C-63/10) - (Cauza C-64/10) - (Cauza C-65/10) - (Cauza C-66/10) - (Cauza C-67/10) - (Cauza C-68/10))

2010/C 100/39

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d'État

Părțile din acțiunea principală

Reclamanți: Monsanto SAS, Monsanto Agriculture France SAS, Monsanto International SARL, Monsanto Technology LLC (C-58/10), Monsanto SAS, Monsanto Agriculture France SAS, Monsanto International SARL, Monsanto Europe SA (C-59/10), Association générale des producteurs de maïs (AGPM) (C-60/10), SCEA de Malaprade, SCEA Coutin, Jérôme Huard, Dominique Richer, EARL de Candelon, Bernard Mir, EARL des Menirs, Marie-Jeanne Darricau, GAEC de Commenian (C-61/10), Pioneer Génétique, Pioneer Semences (C-62/10), Syndicat des établissements de semences agréés pour les semences de maïs (SEPROMA) (C-63/10), Caussade Semences SA (C-64/10), Société Limagrain Verneuil Holding (C-65/10), Société Maïsadour Semences (C-66/10), Ragt Semences SA (C-67/10), Euralis Semences SAS, Euralis Coop (C-68/10)

Pârât: Ministre de l'Agriculture et de la Pêche

Întrebările preliminare

Atunci când un organism modificat genetic reprezentând un furaj a fost introdus pe piață înainte de publicarea Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 (1) iar această autorizație este menținută în vigoare în aplicarea dispozițiilor articolului 20 din acest regulament, anterior adoptării unei decizii cu privire la cererea unei noi autorizații care trebuie formulată în aplicarea acestui regulament, produsul în cauză trebuie privit ca aflându-se printre produsele menționate de dispozițiile articolului 12 din Directiva 2001/18/CE (2) citate în motivele [prezentelor decizii] și, în această ipoteză, acest organism modificat genetic este supus, în privința măsurilor de urgență care pot fi adoptate ulterior eliberării autorizației de introducere pe piață, numai prevederilor articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 sau, dimpotrivă, astfel de măsuri pot fi adoptate de un stat membru în temeiul articolului 23 din directivă și al dispozițiilor naționale care asigură transpunerea acestuia?

În ipoteza în care măsurile de urgență nu ar putea interveni decât în cadrul dispozițiilor articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, o măsură precum cea din decizia atacată (3) poate fi adoptată, și în ce condiții, de autoritățile statului membru în baza controlului riscului prevăzut la articolul 53 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 (4) sau în baza unor măsuri de protecție interimară ce pot fi adoptate de un stat membru în temeiul articolului 54 din același regulament?

În ipoteza în care autoritățile statului membru pot interveni în temeiul articolului 23 din Directiva 2001/18/CE sau în temeiul articolului 34 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, sau în temeiul ambelor baze juridice, cererea introductivă ridică problema de a ști, având în special în vedere principiul precauției, ce grad de exigență impun dispozițiile articolului 23 din directivă care subordonează adoptarea măsurilor de urgență, precum suspendarea sau interdicția provizorie de utilizare a produsului, condiției ca statul membru să aibă „motive întemeiate pentru a considera că un OMG […] constituie un risc pentru […] mediu” și cele ale articolului 34 din regulament care subordonează adoptarea unei astfel de măsuri condiției ca produsul să poată în mod „evident […] prezenta un risc grav pentru […] mediu” în materie de identificare a riscului, de evaluare a probabilității și de apreciere a naturii efectelor sale?

(1) Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO L 268, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 41, p. 3).

(2) Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 75).

(3) Decizia din 5 decembrie 2007 din cauza C-58/10; Decizia din 7 februarie 2008, modificată prin Decizia din 13 februarie 2008, din cauzele C-59/10 — C-68/10.

(4) Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002, de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 78).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/27

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunal administratif (Luxemburg) la 5 februarie 2010 — Brahim Samba Diouf/Ministre du Travail, de l'Emploi et de l'Immigration

(Cauza C-69/10)

2010/C 100/40

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal administratif

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Brahim Samba Diouf

Pârât: Ministre du Travail, de l'Emploi et de l'Immigration

Întrebările preliminare

Articolul 39 din Directiva 2005/85/CE (1) trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea instituită în Marele Ducat al Luxemburgului prin articolul 20 (5) din Legea modificată din 5 mai 2006 privind dreptul de azil și forme complementare de protecție, în temeiul căreia un solicitant de azil nu dispune de o acțiune în justiție împotriva deciziei autorității administrative de a se pronunța asupra temeiniciei cererii de protecție internațională în cadrul procedurii accelerate?

În cazul unui răspuns negativ, principiul general al căii de atac efective din dreptul comunitar inspirat de articolele 6 și 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950 trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea instituită în Marele Ducat al Luxemburgului prin articolul 20 (5) din Legea modificată din 5 mai 2006 privind dreptul de azil și forme complementare de protecție, în temeiul căreia un solicitant de azil nu dispune de o acțiune în justiție împotriva deciziei autorității administrative de a se pronunța asupra temeiniciei cererii de protecție internațională în cadrul procedurii accelerate?

(1) Directiva 2005/85/CE a Consiliului din 1 decembrie 2005 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat (JO L 326, p. 13, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 242).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/28

Acțiune introdusă la 11 februarie 2010 — Comisia Europeană/Republica Elenă

(Cauza C-80/10)

2010/C 100/43

Limba de procedură: greaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Jimeno Fernández și A. Markoulli)

Pârâtă: Republica Elenă

Concluziile reclamantei

—

Constatarea faptului că Decretul ministerial al Republicii Elene nr. 552 din 25 august 2004, cu modificările ulterioare, în varianta în vigoare la data de 8 septembrie 2008, și în special articolul 4 alineatele 2, 4, 5 și 7, articolul 5 alineatele 4-7 și articolul 6 alineatul 2 din decretul menționat încalcă dispozițiile articolului 3 alineatele (1) și (6), ale articolului 15 alineatul (1), ale articolului 16 alineatele (1) și (2) și ale articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

—	obligarea Republicii Elene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Comisia afirmă că decretul ministerial în discuție referitor la controalele oficiale efectuate la importul de cereale care provin din state terțe nu este compatibil cu anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

În special, Decretul ministerial elen prevede norme generale privind frecvența controalelor fizice asupra loturilor de hrană pentru animale și asupra produselor alimentare de origine neanimală provenite din țări terțe care nu conferă controalelor fizice efectuate de autoritatea competentă gradul de flexibilitate și de diferențiere indispensabile în cadrul sistemului prevăzut de articolul 16 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

În plus, decretul conține norme generale pentru plasarea în regim de reținere oficială a unor asemenea loturi, dispunând că aceasta are loc și în cazul unor controale de rutină. Această plasare nediferențiată în regim de reținere oficială a loturilor fără a exista suspiciuni cu privire la neconformitatea cu legislația sau îndoieli este contrară articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 882/2004. În plus, decretul ministerial permite ridicarea acestei măsuri cu privire la toate loturile după șapte zile lucrătoare chiar în caz de suspiciune cu privire la neconformitate sau de îndoieli, de asemenea cu încălcarea articolului 18 din regulamentul menționat.

Decretul ministerial prevede norme speciale pentru controalele loturilor care provin din țări terțe pentru a se verifica dacă acestea conțin organisme modificate genetic neautorizate. Asemenea controale trebuie să fie efectuate cu o frecvență de 50 % pentru loturile de grâu și de 100 % pentru loturile de porumb. Comisia apreciază că asemenea procente sunt excesiv de ridicate și incompatibile cu sistemul introdus de Regulamentul (CE) nr. 882/2004, în special cu articolul 16 alineatele (1) și (2) din acesta, și că sunt rezultatul unei greșite aprecieri a riscului și al unei lipse de diferențiere.

În același decret se prevede că controalele asupra loturilor de porumb provenite din Bulgaria și din România, pentru a se verifica dacă loturile conțin organisme modificate genetic neautorizate, sunt efectuate cu o frecvență de 100 %. Comisia consideră că controalele efectuate cu o asemenea frecvență sunt contrare dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 882/2004 care prevăd că controalele asupra loturilor provenite din alte state membre trebuie să fie justificate de existența unui risc și că trebuie să fie imparțiale și proporționale.

Republica Elenă nu a furnizat suficiente clarificări și elemente de natură a justifica adoptarea dispozițiilor citate din decretul ministerial referitor la controalele oficiale efectuate la importul de cereale care provin din state terțe și din alte state membre ale Uniunii Europene.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/29

Recurs introdus la 12 februarie 2010 de Longevity Health Products, Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) pronunțate la 9 decembrie 2009 în cauza T-484/08 — Longevity Health Products, Inc./Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) — Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI: Merck KGaA

(Cauza C-84/10 P)

2010/C 100/44

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Longevity Health Products, Inc. (reprezentant: J. Korab, avocat)

Celelalte părți în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale), Merck KGaA

Concluziile recurentei

—	Declararea admisibilității recursului declarat de societatea Longevity Health Products, Inc.;

—	anularea Hotărârii Tribunalului din 19 decembrie 2009, pronunțată în cauza T-484/08, și

—	obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii Tribunalului prin care s-a respins acțiunea recurentei în anularea deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne din 28 august 2008 referitoare la respingerea cererii sale de înregistrare a semnului verbal „Kids Vits”. Prin hotărârea pronunțată, Tribunalul a confirmat decizia Camerei de recurs potrivit căreia există un risc de confuzie cu marca comunitară verbală anterioară „VITS4KIDS”.

În motivarea recursului, se invocă o eroare de procedură și încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (denumit în continuare „RMC”).

Potrivit recurentei, Tribunalul a săvârșit o eroare de procedură întrucât, în pofida cererilor motivate ale recurentei, nu a acordat acesteia un termen pentru depunerea unui memoriu în replică la memoriul în apărare al intimatei. În acest mod, s-a limitat dreptul reclamantei de a fi ascultată în justiție și s-a adus atingere dreptului său la protecție juridică, cu încălcarea dispozițiilor dreptului comunitar care trebuie aplicate procedurii desfășurate în fața Tribunalului și a Curții.

În opinia recurentei, Tribunalul a încălcat articolul 8 alineatul (1) litera (b) din RMC deoarece, în ceea ce privește aprecierea riscului de confuzie, nu a efectuat o evaluare globală a tuturor factorilor relevanți. În mod eronat, Tribunalul a presupus că aspectele comune ale mărcilor verbale aflate în conflict sunt suficiente pentru a considera că există un risc de confuzie în sensul dreptului mărcilor.

Mai precis, Tribunalul nu a luat în considerare în mod suficient faptul că, în cazul mărcilor care fac obiectul procedurii, este vorba în mod preponderent despre bunuri și servicii care, în sensul cel mai larg, au legătură cu sănătatea umană, motiv pentru care trebuie să se presupună o atenție sporită din partea publicului interesat. Consumatorii sunt cât se poate de conștienți de faptul că, în cazul denumirilor de mărci care sunt derivate din nomenclatura chimică sau care se referă la aceasta, chiar cele mai mici diferențe ar putea fi decisive. În plus, atenția consumatorilor este sporită de faptul că o confuzie între produse poate determina consecințe foarte neplăcute. Chiar numai această împrejurare impune un grad înalt de atenție.

În plus, potrivit recurentei, Tribunalul nu a luat în considerare faptul că mărcile verbale „Kids Vits” și „VITS4KIDS” se deosebesc în mod esențial una de cealaltă deoarece redarea fonetică a denumirilor mărcilor permite recunoașterea unor diferențe clare. Tocmai pronunțarea denumirii unei mărci este esențială pentru amintirea pe care o au consumatorii cu privire la o marcă, astfel încât riscul de confuzie este exclus chiar numai pentru acest motiv. Deși există o asemănare vizuală, în cazul mărcilor în discuție, cuvintele „Kids” și „Vits” sunt totuși plasate în mod distinct, iar, în cazul mărcii intimatei, la acestea se adaugă un semn suplimentar (și anume o cifră „4”, care trebuie pronunțată în engleză „for”, în sensul de „destinat pentru”). În plus, cele două mărci urmează în întregime două sisteme diferite de formare a noțiunilor compuse, ceea ce este de natură tocmai să asigure caracterul distinctiv al acestora.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/30

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Tribunale di Palermo (Italia) la 15 februarie 2010 — Assessorato del Lavoro e della Previdenza Sociale/Seasoft Spa

(Cauza C-88/10)

2010/C 100/46

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale di Palermo

Părțile din acțiunea principală

Reclamant: Assessorato del Lavoro e della Previdenza Sociale

Pârâtă: Seasoft Spa

Întrebările preliminare

Având în vedere că schema de ajutoare (identificată cu nr. NN 91/A/95) introdusă de Regiunea Sicilia prin articolul 10 din Legea regională nr. 27 din 15 mai 1991 (Legge Regionale 15 maggio 1991, n. 27) prevedea un mecanism de contribuții pentru un număr de ani și anume minimum doi ani și maximum cinci ani (doi ani pentru încadrarea în muncă cu contract de formare și de muncă și în plus maximum trei ani în cazul transformării contractului de formare și de muncă în contract pe durată nedeterminată), Comisia Europeană, prin Decizia 95/C 343/11 din 14 noiembrie 1995 prin intermediul căreia a autorizat aplicarea a înțeles:

—	să admită o astfel de variație temporală și economică a beneficiilor (doi ani plus trei ani) sau, dimpotrivă,

—

să autorizeze în mod exclusiv și alternativ fie acordarea de contribuții pentru încadrările în muncă cu contract de formare și de muncă (pe durata de doi ani a acestora) fie acordarea de contribuții pentru transformările în contracte pe durată nedeterminată a contractelor angajaților încadrați anterior cu contract de formare și de muncă (pe durata celor trei ani prevăzuți pentru transformare)?

Termenul exercițiului financiar 1997 pentru aplicarea ajutorului de stat, indicat de Comisia Europeană prin Decizia 95/C 343/11 din 14 noiembrie 1995 privind autorizarea schemei introduse prin articolul 10 din Legea regională nr. 27/91 trebuie înțeles:

—	drept termen pentru previziunea inițială a cheltuielilor pentru ajutoare destinate oricum să fie acordate în anii următori (în funcție de diferitele interpretări posibile ale ajutoarelor autorizate menționate) sau, mai degrabă

—	trebuie înțeles drept termen final pentru plata efectivă a contribuțiilor propriu-zise de către autoritățile regionale competente?

Pentru încadrarea cu contract de formare și de muncă, conform articolului 10 din Legea regională nr. 27/91, care a avut loc de exemplu la 1 ianuarie 1996 așadar, în cadrul perioadei de aplicare a ajutorului stabilit prin Decizia 95/C 343/11 din 14 noiembrie 1995, Regiunea Sicilia putea (și trebuia) să aplice în mod concret schema de ajutoare pentru toți anii care au făcut obiectul autorizării (și anume doi ani plus trei ani), chiar și atunci când precum în exemplul amintit, aplicarea schemei autorizate presupunea o plată efectivă a contribuției până la data de 31 decembrie 2001 (și anume 1996 + 5 ani = 2001)?

Comisia Europeană, prin Decizia 2003/195/CE (1) din 16 octombrie 2002 care prevede la articolul 1: „schema de ajutoare prevăzută la articolul 11 alineatul 1 din Legea regională nr. 16 din 27 mai 1997 a Regiunii Sicilia, pe care Italia intenționează să o pună în aplicare, este incompatibilă cu piața comună. În consecință, schema menționată nu poate fi pusă în aplicare”, a înțeles:

—

să refuze autorizarea „noii” scheme de ajutoare prevăzute la articolul 11 din Legea regională nr. 16/67, întrucât a considerat-o un sistem „autonom” având ca scop prelungirea perioadei de aplicare a ajutorului instituit prin articolul 10 din Legea regională nr. 27/91 ulterior datei de 31 decembrie 1996, incluzând în acesta și cheltuieli aferente unor încadrări în muncă și/sau transformări efectuate în anii 1997 și 1998, sau

—

dimpotrivă, prin decizia menționată s-a avut în vedere în mod efectiv să se interzică regiunii de a dobândi resurse economice, cu scopul de a împiedica plata efectivă a ajutoarelor de stat instituite prin articolul 10 din Legea regională nr. 27/91, inclusiv pentru încadrările în muncă și/sau transformările efectuate înainte de 31 decembrie 1996?

În cazul în care decizia Comisiei se interpretează conform punctului 4 de mai sus prima liniuță, această decizie este conformă cu interpretarea articolului 87 din tratat pe care Comisia întemeiază cazuri similare privind scutiri de la contribuțiile de securitate socială aferente contractelor de formare și de muncă avute în vedere în Decizia 2000/128/CE (2) din 11 mai 1999 (având ca obiect legislația statului italian și amintită în motivația deciziei negative din 2002) și Decizia 2003/739/CE (3) din 13 mai 2003 (având ca obiect legislația Regiunii Sicilia)?

În cazul în care decizia Comisiei se interpretează conform punctului 4 de mai sus a doua liniuță, cum trebuie interpretată decizia anterioară de autorizare a schemelor de ajutor, ținând cont de dubla semnificație pe care o poate avea adjectivul „ulterior”: „ulterior în raport cu bugetul stabilit prin decizia Comisiei” sau „ulterior în raport cu finanțarea prevăzută de regiune doar până la bilanțul din 1996”?

7.	În sfârșit, care ajutoare trebuie considerate legale și care ajutoare trebuie considerate ilegale potrivit Comisiei?

8.	Căreia dintre părțile la prezentul proces (societatea sau Assessorato) îi revine sarcina de a demonstra că bugetul stabilit de Comisie însăși nu a fost depășit?

Eventuala recunoaștere în favoarea întreprinderilor beneficiare a unor dobânzi legale aferente plății tardive a contribuțiilor considerate legale și admisibile este luată în considerare sau nu la stabilirea posibilei depășiri a bugetului autorizat inițial prin Decizia 95/C 343/11 din 14 octombrie 1995?

10.	În cazul în care dobânzile sunt luate în considerare la stabilirea depășirii bugetului, ce rată a dobânzii trebuie aplicată?

(1) JO L 077, p. 57.

(2) JO L 42, p. 1.

(3) JO L 267, p. 29.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/32

Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Korkein oikeus (Finlanda) la 25 februarie 2010 — Virallinen syyttäjä/Malik Gataev, Khadizhat Gataeva

(Cauza C-105/10)

2010/C 100/48

Limba de procedură: finlandeza

Instanța de trimitere

Korkein oikeus

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: Virallinen syyttäjä

Pârâți: Malik Gataev, Khadizhat Gataeva

Întrebările preliminare

Cum trebuie interpretat raportul dintre dispozițiile Directivei 2005/85/CE (1) (directiva privind procedura de azil) și cele din Decizia-cadru 2002/584/JAI (2) în cazul în care persoana a cărei predare este solicitată în temeiul unui mandat european de arestare, care este resortisant al unui stat terț, a formulat o cerere de azil în statul membru care trebuie să execute mandatul, iar cererea de azil este în curs de examinare în același timp cu cauza care privește executarea mandatului de arestare?

(a)

Trebuie să se dea întâietate dreptului de a rămâne în statul membru pe durata examinării cererii, drept prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din directivă, sau alineatul (2) al aceluiași articol trebuie interpretat în sensul că executarea mandatului de arestare este un motiv care primează asupra dreptului vizat la alineatul (1)? Cererea de azil în curs de examinare autorizează refuzarea predării în sensul deciziei-cadru, cu toate că acest motiv de refuz nu figurează în articolele 3 și 4 din decizia-cadru?

(b)	Articolul 7 alineatul (2) din directivă trebuie interpretat în sensul că acordă statelor membre o putere discreționară pentru a reglementa în modul pe care îl consideră adecvat, în legislația națională, aspectul vizat la litera (a)?

(c)

Cum trebuie interpretat articolul 7 din directivă din perspectiva întrebărilor precedente în cazul particular în care persoana a cărei predare este solicitată în temeiul unui mandat de arestare a formulat o cerere de azil pentru motive care sunt, în esență, aceleași cu cele pentru care se opune predării?

(d)	În cazul în care se acordă azilul, aceasta are drept consecință împrejurarea că statul care trebuie să efectueze predarea trebuie să o refuze? În plus, în această eventualitate, se face trimitere la cea de a patra întrebare preliminară [punctele a)–c)].

Ținând seama, pe de o parte, de principiul care se desprinde din articolul 1 alineatul (2) din decizia-cadru și, pe de altă parte, de dispozițiile articolului 6 alineatul (1) TUE, și de cele ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretată decizia-cadru în sensul că, pe lângă motivele de refuz prevăzute la articolele 3 și 4 din decizia în cauză, predarea poate să fie refuzată, în egală măsură, din perspectiva considerentelor (12) și (13) ale acesteia, pentru alte motive, întemeiate pe împrejurările menționate în aceste considerente?

(a)

În cazul în care decizia-cadru trebuie interpretată în acest sens, care sunt motivele pe care statul membru de executare poate sau trebuie să le invoce? Statul membru poate invoca în acest caz principiile de interpretare adoptate, în cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în jurisprudența privind extrădarea? Poate acesta să invoce de asemenea motive prin care se extind motivele de refuz în raport cu cele consacrate de CEDO în jurisprudența sa?

(b)

În cazul în care decizia-cadru trebuie interpretată în sensul că executarea unui mandat de arestare poate fi refuzată în egală măsură pentru alte motive decât cele prevăzute la articolele 3 și 4 din decizia menționată, aceasta are drept consecință faptul că decizia-cadru permite statului membru să refuze executarea mandatului de arestare emis în vederea executării unei pedepse din cauza unor împrejurări, referitoare la conținutul sau la motivarea hotărârii pronunțate în statul membru care a emis mandatul ori la legalitatea procedurii care a condus la pronunțarea acestei hotărâri, care impun ca obiecțiile exprimate cu privire la aceste aspecte să fie examinate în statul membru în care este solicitată executarea mandatului? În ce condiții sau pentru care motive anume poate fi avută în vedere o astfel de examinare („revizuire pe fond”)?

(c)

Decizia-cadru trebuie interpretată în sensul că permite statului membru să refuze predarea în temeiul mandatului de arestare emis în vederea executării unei pedepse pentru că există motive serioase să se considere că procedura care a condus la condamnare nu a fost echitabilă întrucât persoana condamnată a fost supusă de autoritățile statului instanței în cauză unor persecuții care s-au concretizat într-o inculpare discriminatorie?

Este posibil să se interpreteze dispozițiile deciziei-cadru în sensul că predarea trebuie refuzată în mod definitiv în situația în care poate fi refuzată în mod temporar din considerente grave de ordin umanitar, de exemplu pentru motive de sănătate, în cazul în care caracterul excesiv al predării nu ar putea fi înlăturat prin suspendarea executării?

În cazul în care decizia-cadru trebuie interpretată în sensul că este posibil să se refuze executarea mandatului de arestare pentru motive care nu sunt prevăzute în mod expres în decizia-cadru, care sunt condițiile cărora trebuie să le fie subordonat acest refuz, în special atunci când mandatul de arestare a fost emis în vederea executării unei pedepse?

(a)

Trebuie în acest caz să se aplice mutatis mutandis dispozițiile articolului 4 alineatul (6) din decizia-cadru? Cu alte cuvinte, refuzul de a executa mandatul impune ca persoana a cărei predare este solicitată să fie resortisant al statului membru de executare sau să își aibă reședința permanentă în acesta, iar statul menționat să se angajeze să pună el însuși în aplicare pedeapsa sau măsura, în conformitate cu propria legislație națională?

(b)	Trebuie cel puțin ca refuzul să fie subordonat împrejurării că statul căruia îi este solicitată predarea să se angajeze să pună el însuși în aplicare pedeapsa sau măsura, în conformitate cu propria legislație națională?

(c)

În cazul în care decizia-cadru trebuie interpretată în sensul că, în anumite cazuri, permite să se refuze executarea unui mandat de arestare emis în vederea executării unei pedepse din cauza unor împrejurări referitoare la conținutul sau la motivarea hotărârii pronunțate în statul membru care a emis mandatul ori la legalitatea procedurii care a condus la pronunțarea acestei hotărâri, refuzul este licit independent de condițiile vizate la literele a) și b)?

Ce importanță, din punctul de vedere al executării mandatului de arestare, trebuie sau este posibil să se acorde împrejurării că persoana reținută, care este resortisant al unui stat terț, se opune predării sale invocând faptul că este amenințată, în statul care a emis mandatul de arestare, de expulzarea către un stat terț?

(a)

Ce relevanță are acest motiv de opoziție, ținând seama de dispozițiile deciziei-cadru precum și de obligațiile care incumbă statului membru care a emis mandatul de arestare în privința resortisanților țărilor terțe, în temeiul dreptului Uniunii, din care fac parte, printre altele, Directivele 2004/83/CE (3) și 2005/85/CE a Consiliului?

(b)

În acest context, este relevant articolul 28 alineatul (4) din decizia-cadru, potrivit căruia o persoană care a fost predată în temeiul unui mandat european de arestare nu este extrădată unui stat terț fără consimțământul autorității competente a statului membru care a predat-o? Interdicția în cauză privește, pe lângă predarea ca urmare a unei infracțiuni, și o măsură de îndepărtare de pe teritoriul celeilalte țări, precum expulzarea, și în ce condiții?

Instanța națională este ținută de obligația, constatată de Curte la punctele 34 și 42-44 din Hotărârea din 16 iunie 2005 în cauza C-105/03, Pupino, de a interpreta dreptul național în funcție de decizia-cadru, indiferent dacă această interpretare este favorabilă sau defavorabilă persoanei interesate, cu condiția de a nu fi în prezența unuia dintre cazurile vizate la punctele 44 și 45 din hotărâre?

(2) Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3)

(3) Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (JO L 304, p. 12, rectificare în JO 2005, L 204, p. 24, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 52)

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/35

Hotărârea Tribunalului din 2 martie 2010 — Arcelor/Parlamentul European și Consiliul

(Cauza T-16/04) (1)

(Mediu - Directiva 2003/87/CE - Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră - Cerere de anulare - Lipsa afectării directe și individuale - Cerere de despăgubiri - Admisibilitate - Încălcare suficient de gravă a unei norme superioare de drept prin care se conferă drepturi particularilor - Drept de proprietate - Libertate de exercitare a unei activități profesionale - Proporționalitate - Egalitate de tratament - Libertate de stabilire - Securitate juridică)

2010/C 100/52

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Arcelor SA (Luxemburg, Luxemburg) (reprezentanți: inițial W. Deselaers, B. Meyring și B. Schmitt Rady, ulterior W. Deselaers și B. Meyring, avocați)

Pârâte: Parlamentul European (reprezentanți: inițial K. Bradley și M. Moore, ulterior L. Visaggio și I. Anagnostopoulou, agenți) și Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: inițial B. Hoff Nielsen și M. Bishop, ulterior E. Karlsson și A. Westerhof Löfflerova și apoi A. Westerhof Löfflerova și K. Michoel, agenți)

Intervenientă în susținerea pârâților: Comisia Europeană (reprezentant: U. Wölker, agent)

Obiectul

Pe de o parte, o cerere de anulare parțială a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78) și, pe de altă parte, o cerere de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a adoptării directivei menționate

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Arcelor SA să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.

3.	Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 71, 20.3.2004.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/35

Hotărârea Tribunalului din 2 martie 2010 — Evropaïki Dynamiki/EMSA

(Cauza T-70/05) (1)

(„Contracte de achiziții publice de servicii - Proceduri de cerere de ofertă ale EMSA - Prestare de servicii informatice - Respingerea ofertei - Acțiune în anulare - Competența Tribunalului - Neconformitatea unei oferte - Egalitate de tratament - Respectarea criteriilor de atribuire stabilite în caietul de sarcini sau în anunțul de participare - Stabilirea de subcriterii pentru criteriile de atribuire - Eroare vădită de apreciere - Obligația de motivare”)

2010/C 100/53

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (Atena, Grecia) (reprezentant: N. Korogiannakis)

Pârâtă: Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă (EMSA) (reprezentanți: W. de Ruiter și J. Menze, agenți, asistați de J. Stuyck, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare a deciziilor EMSA de a nu selecta ofertele prezentate de reclamantă în cadrul procedurilor de cerere de ofertă EMSA C-1/01/04, privind contractul de achiziții intitulat „Validarea SafeSeaNet și dezvoltări viitoare”, și EMSA C-2/06/04, privind contractul de achiziții intitulat „Specificarea și dezvoltarea unei baze de date, a unei rețele și a unui sistem de gestiune referitoare la accidentele maritime”, și de a atribui contractele de achiziții menționate altor ofertanți

Dispozitivul

1.	Anulează decizia Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă (EMSA) de a atribui contractul de achiziții ofertantului selectat în cadrul procedurii de cerere de ofertă „EMSA C-2/06/04”.

2.	Respinge acțiunea cu privire la restul motivelor.

3.	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 106, 30.4.2005.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/36

Hotărârea Tribunalului din 3 martie 2010 — Bundesverband deutscher Banken/Comisia

(Cauza T-163/05) (1)

(„Ajutoare de stat - Transfer de active publice către Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale - Decizie de declarare a ajutorului parțial incompatibil cu piața comună și prin care se dispune recuperarea acestuia - Criteriul investitorului privat - Obligația de motivare”)

2010/C 100/54

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Bundesverband deutscher Banken eV (Berlin, Germania) (reprezentanți: H. J. Niemeyer, K. S. Scholz și J. O. Lenschow, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: N. Khan și T. Scharf, agenți)

Interveniente în susținerea pârâtei: Republica Federală Germania (reprezentanți: M. Lumma și C. Schulze-Bahr, agenți, asistați de J. Witting, avocat), Land Hessen (Germania) (reprezentanți: inițial H.-J. Freund și M. Holzhäuser, ulterior H.-J. Freund și S. Lehr, avocați) și Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Frankfurt am Main, Germania) (reprezentant: H.-J. Freund, avocat)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei 2006/742/CE a Comisiei din 20 octombrie 2004 privind un ajutor acordat de Germania în favoarea întreprinderii Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (JO 2006, L 307, p. 159)

Dispozitivul

1.	Documentele prezentate de Bundesverband deutscher Banken eV în anexele 9 și 10 la replică sunt retrase din dosar.

2.	Respinge acțiunea.

3.	Bundesverband deutscher Banken suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată ale Comisiei Europene, ale landului Hessen și ale Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale.

4.	Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.

(1) JO C 155, 25.6.2005.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/37

Hotărârea Tribunalului din 3 martie 2010 — Freistaat Sachsen și alții/Comisia

(Cauzele conexate T-102/07 și T-120/07) (1)

(„Ajutoare de stat - Ajutor acordat de Germania sub forma dobândirii de participații și sub forma unor garanții pentru împrumuturi - Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața comună - Schemă generală de ajutoare aprobată de Comisie - Noțiunea de întreprindere aflată în dificultate - Liniile directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate - Cuantumul ajutorului - Obligația de motivare”)

2010/C 100/57

Limba de procedură:germana

Părțile

Reclamantă: Freistaat Sachsen (Germania) (reprezentanți: C. von Donat și G. Quardt, avocați) (cauza T-102/07), MB Immobilien Verwaltungs GmbH (Neukirch, Germania) (reprezentanți: inițial G. Brüggen, ulterior A. Seidl, K. Lengert și W. T. Sommer, avocați), MB System GmbH & Co. KG (Nordhausen, Germania) (reprezentant: G. Brüggen, avocat) (cauza T-120/07)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Gross și T. Scharf, agenți)

Obiectul

Cereri de anulare a Deciziei 2007/492/CE a Comisiei din 24 ianuarie 2007 privind ajutorul de stat C 38/2005 (ex NN 52/2004) acordat de Germania grupului Biria (JO L 183, p. 27)

Dispozitivul

1.	Anulează Decizia 2007/492/CE a Comisiei din 24 ianuarie 2007 privind ajutorul de stat C 38/2005 (ex NN 52/2004) acordat de Germania grupului Biria.

2.	Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii referitoare la măsurile provizorii din cauza T-120/07.

(1) JO C 129, 9.6.2007.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/38

Hotărârea Tribunalului din 3 martie 2010 — Lufthansa AirPlus Servicekarten GmbH/OAPI — Applus Servicios Tecnológicos (A+)

(Cauza T-321/07) (1)

(„Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative A+ - Marcă comunitară verbală anterioară AirPlus International - Motive relative de refuz - Inexistența riscului de confuzie - Lipsa similitudinii semnelor - Obligația de motivare - Dreptul la apărare - Articolul 8 alineatul (1) litera (b), articolul 8 alineatul (5), articolele 73, 74 și 79 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenite articolele 88 alineatul (1) litera (b), articolul 8 alineatul (5), articolele 75, 76 și 83 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009]”)

2010/C 100/58

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Lufthansa AirPlus Servicekarten GmbH (Neu-Isenburg, Germania) (reprezentanți: G. Würtenberger, R. Kunze și T. Wittmann, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: D. Botis, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Applus Servicios Tecnológicos, SL (Barcelona, Spania) (reprezentant: E. Torner Lasalle, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva deciziei Camerei a doua de recurs a OAPI din 7 iunie 2007 (cauza R 310/2006-2) privind o procedură de opoziție dintre Lufthansa AirPlus Servicekarten GmbH și Applus Servicios Tecnológicos, SL

Dispozitivul

1.	Respinge acțiunea.

2.	Obligă Lufthansa AirPlus Servicekarten GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

(1) JO C 269, 10.11.2007

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/41

Acțiune introdusă la 11 ianuarie 2010 — Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul European și Consiliul

(Cauza T-18/10)

2010/C 100/64

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: Inuit Tapiriit Kanatami (Ottawa, Canada), Nattivak Hunters & Trappers Association (Qikiqtarjuaq, Canada), Pangnirtung Hunters’ and Trappers’ Organisation (Pangnirtung, Canada), Jaypootie Moesesie (Qikiqtarjuaq, Canada), Allen Kooneeliusie (Qikiqtarjuaq, Canada), Toomasie Newkingnak (Qikiqtarjuaq, Canada), David Kuptana (Ulukhaktok, Canada), Karliin Aariak (Iqaluit, Canada), Efstathios Andreas Agathos (Atena, Grecia), Canadian Seal Marketing Group (Quebec, Canada), Ta Ma Su Seal Products (Cap-aux-Meules, Canada), Fur Institute of Canada (Ottowa, Canada), NuTan Furs, Inc (Catalina, Canada), Inuit Circumpolar Conference Greenland (ICC) (Nuuk, Canada), Johannes Egede (Nuuk, Canada), Kalaallit Nunaanni Aalisartut Piniartullu Kattuffiat (KNAPK) (Nuuk, Canada) (reprezentanți: J. Bouckaert, M. van der Woude și H. Viaene, avocați)

Pârâți: Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamanților

—	Admiterea cererii;

—	anularea Regulamentului nr. 1007/2009 conform articolului 263 TFUE;

—	obligarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante;

—	suportarea de către Parlamentului European și de către Consiliul Uniunii Europene a propriilor cheltuieli de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin prezenta acțiune, reclamanții, vânători și trapeuri inuiți de foci, persoane implicate în alte activități referitoare la produse derivate din focă, organizații reprezentând interesele inuiților, precum și alte persoane și societăți care activează în domeniul transformării produselor derivate din focă, solicită anularea Regulamentului (CE) nr. 1007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind comerțul cu produse derivate din focă (1) care prevede restricții la comercializarea de produse derivate din focă pe piața Uniunii Europene.

Reclamanții invocă trei motive în susținerea acțiunii.

În primul rând, reclamanții susțin că Parlamentul European și Consiliul au săvârșit o eroare de drept utilizând articolul 95 CE (devenit articolul 114 TFUE) drept temei juridic pentru adoptarea regulamentului contestat. În această privință, reclamanții afirmă că jurisprudența constantă a Curții confirmă faptul că măsurile prevăzute la articolul 95 CE trebuie să aibă efectiv ca obiect îmbunătățirea condițiilor de stabilire și de funcționare a pieței interne, iar simplul fapt că au un efect asupra stabilirii acesteia nu este suficient pentru ca articolul 95 CE să devină aplicabil. În opinia reclamanților, regulamentul contestat nu conduce la o astfel de îmbunătățire astfel cum impune jurisprudența Curții, ci, dimpotrivă, va elimina efectiv orice posibilitate de creare a unei piețe interne a produselor derivate din focă cuprinse în domeniul de aplicare al regulamentului.

În al doilea rând, reclamanții susțin că pârâții au săvârșit o eroare de drept prin încălcarea principiilor subsidiarității și proporționalității, astfel cum sunt consacrate la articolul 5 TUE și detaliate în Protocolul cu privire la aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Reclamanții afirmă că pârâții nu demonstrează de ce este necesară o intervenție la nivelul Uniunii Europene și subliniază să numai două state membre au introdus deja o interdicție privind produsele derivate din focă. Mai mult, reclamanții susțin că, chiar dacă o acțiune la nivelul Uniunii Europene ar îndeplini cerința subsidiarității, măsuri mai puțin energice ar fi fost suficiente pentru atingerea obiectivelor urmărite de regulament. Reclamanții contestă faptul că pârâții au optat pentru o interdicție aproape totală privind comerțul cu produse derivate din focă, în loc să adopte soluții alternative mai puțin restrictive, cum ar fi cerințele de etichetare.

În al treilea rând, reclamanții susțin că regulamentul contestat limitează în mod nejustificat posibilitățile lor de subzistență prin limitarea activităților lor economice la metodele tradiționale de vânătoare și de subzistență. Aceștia arată că, în pofida acestei ingerințe directe în modul lor de viață cotidian, ei nu au fost niciodată ascultați nici de Consiliu, nici de Parlament. Mai mult, reclamanții susțin că pârâții nu apreciat comparativ interesul comunității inuite de a supraviețui în Arctica și convingerile morale ale unor cetățeni ai Uniunii și, în consecință, au încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) și articolul 8 din CEDO coroborate cu articolele 9 și 10 din CEDO, astfel cum au fost explicate în jurisprudența Curții, precum și dreptul lor fundamental de a fi ascultați.

(1) JO L 286, p. 36.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/42

Acțiune introdusă la 25 ianuarie 2010 — Germania/Comisia

(Cauza T-21/10)

2010/C 100/65

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Republica Federală Germania (reprezentanți: J. Möller, agent, și C. von Donat, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea Deciziei C(2009) 9049 a Comisiei din 13 noiembrie 2009, comunicată reclamantei prin scrisoarea din 16 noiembrie 2009, de reducere a contribuției acordate prin Decizia C(97) 1123 a Comisiei din 7 mai 1997 și prin Decizia C(1999) 4928 a Comisiei din 28 decembrie 1999 de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru documentul unic de programare (DOCUP) cuprins în obiectivul 2, regiunea Saarland (1997-1999), Republica Federală Germania;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin decizia atacată Comisia a redus contribuția financiară acordată de FEDR pentru documentul unic de programare (1997-1999) cuprins în obiectivul 2 — regiunea Saarland, Republica Federală Germania.

În susținerea acțiunii reclamanta invocă cinci motive.

În primul rând, reclamanta invocă inexistența vreunui temei juridic pentru stabilirea forfetară și pentru extrapolarea corecțiilor financiare aferente perioadei 1994-1999, în care se încadrează documentul unic de programare.

În al doilea rând, reclamanta invocă încălcarea articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 (1) întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de reducere. În special, în opinia reclamantei, Comisia nu a ținut seama de noțiunea „neregularitate”. În plus, Comisia a săvârșit erori sistematice, fără însă a constata că autoritățile naționale responsabile cu gestionarea fondurilor nu au executat obligațiile prevăzute la articolul 23 din Regulamentul nr. 4253/88. Mai mult, reclamanta consideră că săvârșirea unor erori sistematice în cadrul gestionării și controlului se întemeiază pe aprecieri de fapt eronate. În mod similar, reclamanta arată că elemente de fapt importante au fost stabilite și apreciate în mod necorespunzător.

Cu titlu subsidiar, prin intermediul celui de al treilea motiv reclamanta susține că reducerile efectuate prin decizia atacată sunt disproporționate. În acest context, Comisia nu și-a exercitat puterea discreționară de care beneficiază în temeiul articolului 24 alineatul (2) din Regulamentul nr. 4253/88. În plus, corecțiile forfetare aplicate depășesc prejudiciul (potențial) adus bugetului Comunității. Mai mult, reclamanta consideră că extrapolarea erorilor efectuată de Comisie este disproporționată întrucât nu pot fi atribuite erori specifice unui ansamblu având o natură diferită.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv reclamanta critică încălcarea normelor fundamentale de procedură. Cu privire la acest aspect, sunt invocate motivarea insuficientă a deciziei atacate și modalitatea de abordare a pârâtei la închiderea perioadei. Reclamanta susține că din această decizie nu pot fi deduse originea și motivarea nivelului sumei forfetare. Mai mult, în loc să efectueze o nouă examinare, Comisia a modificat concluziile examinatorului responsabil și nu a luat în considerare sau a luat în considerare în mod insuficient prezentarea de către autoritățile germane a situației de fapt.

În sfârșit, prin intermediul celui de al cincilea motiv reclamanta susține că pârâta a încălcat principiul cooperării întrucât, deși atestă mai întâi capacitatea de funcționare a sistemelor de gestionare și control, cu toate acestea, decizia atacată se întemeiază pe deficiențe sistematice ale sistemului de gestionare și control.

(1) Regulamentul (CEE) al Consiliului nr. 4253/88 din 19 decembrie 1988 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea colaborării între diferite fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/42

Acțiune introdusă la 25 ianuarie 2010 — Esprit International/OAPI — Marc O'Polo International (reprezentarea literei „e” aplicată pe un buzunar de pantalon)

(Cauza T-22/10)

2010/C 100/66

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Esprit International LP (New York, Statele Unite) (reprezentant: M. Treis, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Marc O’Polo International GmbH (Stephanskirchen, Germania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 19 noiembrie 2009 în cauza R 1666/2008-4;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: o marcă figurativă reprezentând litera „e” aplicată pe un buzunar de pantalon pentru produse din clasele 18 și 25 (cererea de înregistrare nr. 5 089 859)

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Marc O’Polo International GmbH

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: în special, o marcă figurativă germană reprezentând litera „e”, înregistrată cu numărul 303 036 72 pentru produse din clasele 18 și 25

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1), în măsura în care nu există niciun risc de confuzie între mărcile în conflict

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/43

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2010 — CECA/Comisia

(Cauza T-24/10)

2010/C 100/67

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: CECA SA (La Garenne Colombes, Franța) (reprezentanți: J. Joshua, Barrister, E. Aliende Rodríguez, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea articolului 1 alineatele (1) și (2) din Decizia Comisiei C(2009) 8682 din 11 noiembrie 2009, în măsura în care privește reclamanta și anularea, în orice caz, a articolului 1 alineatul (1), în măsura în care constată că, de la 16 martie 1994 până la 31 martie 1996, reclamanta a participat la o încălcare în sectorul stabilizatoarelor din cositor;

—	anularea amenzilor aplicate reclamantei la articolul 2;

—	în ipoteza în care Tribunalul nu anulează amenzile în totalitate, reducerea substanțială a acestora, ținând cont de competența sa de fond;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prezenta acțiune privește anularea Deciziei Comisiei din 11 noiembrie 2009, în cazul COMP/38.589 — Stabilizatori termici, prin care se constată că reclamanta a participat la două încălcări separate ale articolului 81 CE (devenit articolul 101 TFUE), una în sectorul stabilizatoarelor din cositor, iar cealaltă în sectorul ESBO, și prin care se aplică o amendă pentru fiecare produs.

În susținerea acțiunii sale, reclamanta invocă motivele următoare:

În primul rând, aceasta susține că, dacă se aplică în mod corect articolul 25 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1), acțiunea introdusă de societatea AKZO (2) nu era suspensivă și că dreptul Comisiei de a aplica amenzi era prescris în ceea ce privește cele două încălcări în temeiul prescripției de zece ani, potrivit regulii „termenului dublu de prescripție”. Reclamanta susține că a fost săvârșită de către Comisie o eroare de drept întrucât a constatat că perioada în care procedura privind societatea AKZO era pendinte în fața Tribunalului a avut drept efect suspendarea cursului prescripției și că în mod neîntemeiat Comisia a concluzionat că prescripția de zece ani, prevăzută la articolul 25 alineatul (5) din regulamentul menționat anterior, putea fi prelungită în prezenta cauză.

În al doilea rând, reclamanta susține că Comisia nu a justificat niciun interes legitim de a constata încălcări pe care nu putea să le sancționeze. Reclamanta susține că în fapt rezultă din articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 că se poate constata de către Comisie că a fost săvârșită o încălcare chiar dacă nu impune o amendă, în măsura în care aceasta justifică un interes legitim.

În al treilea rând, și independent de primele două motive, reclamanta solicită Tribunalului anularea constatărilor făcute la articolul 1 alineatul (1) din decizia atacată, potrivit cărora reclamanta participase la o încălcare în sectorul stabilizatoarelor din cositor în perioada 16 martie 1994 — 31 martie 1996 și susține că Comisia nu a justificat niciun interes legitim pentru a face astfel de constatări.

În al patrulea rând, în cazul în care Tribunalul nu anulează amenzile în totalitate, reclamanta consideră că nu a fost dovedit de către Comisie că încălcarea continuase după 23 februarie 1999 și că, prin urmare, amenda aplicată pentru a doua perioadă a înțelegerii ar trebui să fie redusă pentru a ține cont de durata mai scurtă a încălcărilor.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

(2) Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 2007, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia (T-125/03 și T-253/03, Rep., p. II-3523).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/44

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2010 — BASF Specialty Chemicals și BASF Lampertheim/Comisia

(Cauza T-25/10)

2010/C 100/68

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamante: BASF Specialty Chemicals Holding GmbH (Basel, Elveția) și BASF Lampertheim GmbH (Lampertheim, Germania) (reprezentanți: F. Montag și T. Wilson, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantelor

—

Anularea articolului 1 alineatul (1) litera (q) și a articolului 1 alineatul (2) litera (q) din Decizia C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 (cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici), în ceea ce privește BASF Specialty Chemicals Holding GmbH, a articolului 1 alineatul (1) litera (r) și a articolului 1 alineatul (2) litera (r) din decizie, în ceea ce privește BASF Lampertheim GmbH, precum și a articolului 2 punctele 15 și 36 din decizie, în ceea ce privește ambele reclamante;

—	în subsidiar, reducerea la o valoare rezonabilă a amenzii aplicate reclamantelor la articolul 2 punctele 15 și 36 din decizie;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamantele contestă Decizia 2009 C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie, adoptată în cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici. Prin decizia atacată, reclamantelor, precum și altor întreprinderi, le-au fost aplicate amenzi pentru încălcarea articolului 81 CE și, începând cu data de 1 ianuarie 1994, a articolului 53 din Acordul SEE. Potrivit Comisiei, reclamantele ar fi participat la mai multe înțelegeri și/sau practici concertate în sectorul stabilizatorilor din staniu și al ESBO/esterilor în interiorul Spațiului Economic European, constând în stabilirea prețurilor, împărțirea piețelor prin atribuirea unor cote de vânzare, împărțirea și repartizarea clientelei, precum și schimbul de informații sensibile, în special cu privire la clienți, la cantitățile de producție și de vânzare.

Reclamantele invocă trei motive în susținerea cererii formulate.

În primul rând, acestea invocă o încălcare a articolului 25 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1), întrucât dreptul pârâtei de a aplica amenzi reclamantelor ar fi prescris. Contrar opiniei Comisiei, reclamantele consideră că nu le sunt aplicabile dispozițiile articolului 25 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003.

În al doilea rând, reclamantele susțin că decizia atacată ar încălca articolul 101 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, întrucât încălcările normelor de concurență nu ar fi imputabile BASF Specialty Chemicals Holding GmbH și, prin urmare, nu s-ar fi putut aplica o amendă acestei întreprinderi. În această privință, reclamantele susțin de asemenea că, prin modul în care a stabilit cuantumul amenzii aplicate BASF Lampertheim GmbH, Comisia ar fi încălcat articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 întrucât, la calculul nivelului maxim al amenzii de 10 % din cifra de afaceri, pentru perioadele în care nu era angajată răspunderea BASF Specialty Chemicals Holding GmbH ar fi trebuit să se țină seama numai de cifra de afaceri totală a BASF Lampertheim GmbH.

În sfârșit, în al treilea rând, reclamantele invocă o încălcare a articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003 coroborat cu Orientările privind calcularea amenzilor (2), întrucât Comisia nu ar fi redus suficient amenzile. Potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să țină seama într-o mai mare măsură de durata excesivă a procedurii și de cooperarea acestora în cadrul comunicării privind clemența (3). În plus, potrivit reclamantelor, cooperarea activă a acestora în afara cadrului comunicării privind clemența ar fi trebuit să fie luată în considerare în vederea reducerii amenzilor.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului di n 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

(2) Orientări privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264).

(3) Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/45

Acțiune introdusă la 25 ianuarie 2010 — Alibaba Group/OAPI — allpay.net (ALIPAY)

(Cauza T-26/10)

2010/C 100/69

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Alibaba Group Holding Limited (Grand Cayman, Insulele Cayman) (reprezentant: M. Graf, lawyer)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: allpay.net.Limited (Hereford, Regatul Unit)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 5 noiembrie 2009 în cauza R 1790/2008-1, în măsura în care calea de atac a fost respinsă;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamantul

Marca comunitară vizată: marca verbala „ALIPAY” pentru bunuri și servicii din clasele 9, 35, 36, 38 și 42

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura din fața camerei de recurs

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: înregistrarea mărcii comunitare „ALLPAY” pentru produse și servicii din clasele 9, 36, 40 și 42; înregistrarea mărcii din Regatul Unit „ALLPAY.NET” pentru produse și servicii din clasele 9, 16, 36, 38 și 42; înregistrarea unei serii de mărci din Regatul Unit care cuprind elementul „ALLPAY” pentru produse și servicii din clasele 9, 36, 40 și 42; mărci sau semne anterioare neînregistrate care cuprind elementul „ALLPAY”, utilizate în cadru comercial în Regatul Unit

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția pentru toate bunurile și serviciile contestate

Decizia camerei de recurs: respinge în parte calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului] întrucât camera de recurs a reținut în mod eronat că exista pericol de confuzie între mărcile vizate

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/45

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2010 — AC-Treuhand/Comisia

(Cauza T-27/10)

2010/C 100/70

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: AC-Treuhand AG (Zürich, Elveția) (reprezentanți: C. Steinle și I. Hermeneit, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 (cazul COMP/38589 — stabilizatori termici) în măsura în care o privește pe reclamantă;

—	în subsidiar, anularea amenzilor aplicate reclamantei la articolul 2 punctele 17 și 38 din decizia menționată;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta contestă Decizia C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 în cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici. Prin decizia atacată au fost aplicate reclamantei și altor întreprinderi amenzi pentru încălcarea articolului 81 CE și — începând cu 1 ianuarie 1994 — a articolului 53 din Acordul SEE. În opinia Comisiei, reclamanta ar fi participat la o serie de acorduri și/sau de practici concertate în sectorul stabilizatorilor staniu și în cel al ESBO/al esterilor în SEE constând în stabilirea prețurilor, repartizarea piețelor prin intermediul cotelor de vânzare, repartizarea și împărțirea clienților și schimbul de informații comerciale sensibile, în special cu privire la clienți și la cantitățile de producție și de vânzare.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă nouă motive.

În primul rând, în opinia reclamantei, Comisia a presupus în mod eronat că înțelegerea în sectorul stabilizatorilor staniu ar fi durat până la 21 martie 2000 și cea în sectorul ESBO/al esterilor ar fi durat până la 26 septembrie 2000. În această privință, reclamanta susține că activitățile înțelegerii ar fi încetat deja la mijlocul anului 1999.

Ca al doilea motiv, reclamanta susține că prerogativa Comisiei de a aplica o amendă ar fi fost prescrisă. Aceasta arată că termenul de prescripție absolut de 10 ani ar fi expirat deja la mijlocul anului 1999. În plus, termenul de prescripție nu ar fi fost suspendat în cursul procedurii jurisdicționale în cauzele conexate T-125/03 și T-253/03, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia.

În al treilea rând, se invocă o încălcare a articolului 81 CE și a principiului legalității, întrucât reclamanta, în calitate de societate de consiliere nu putea fi sancționată în temeiul articolului 81 CE. În această privință, reclamanta susține că textul articolului nu ar cuprinde conduita sa și că, în orice caz, nu ar fi fost previzibilă o astfel de interpretare la data comiterii încălcărilor.

În subsidiar, reclamanta invocă în cadrul motivelor al patrulea-al șaselea erori ale Comisiei la calcularea amenzilor. Mai precis, se arată că s-ar fi putut aplica reclamantei numai o amendă simbolică întrucât la data comiterii încălcărilor nu ar fi fost previzibilă interpretarea potrivit căreia articolul 81 CE ar viza și societățile de consiliere. De asemenea, s-ar fi încălcat orientările în materie de amenzi (1) întrucât amenzile nu ar fi putut fi stabilite forfetar, ci în raport cu onorariile primite de reclamantă pentru prestarea serviciilor. În plus, dată fiind existența unei singure încălcări, Comisia ar fi încălcat limita de 10 % prevăzută la articolul 23 alineatul (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (2). În această privință, reclamanta arată de asemenea că amenzile aplicate sunt de natură să pună în pericol existența întreprinderilor și nu sunt compatibile cu sensul și cu finalitatea acestei limite.

În cadrul ultimelor trei motive, reclamanta invocă erori procedurale. Se invocă o încălcare a principiului termenului rezonabil (al șaptelea motiv), informarea tardivă a reclamantei cu privire la procedura de investigație în curs împotriva sa (al optulea motiv) și faptul că decizia atacată nu ar fi fost notificată reclamantei în mod corespunzător (al nouălea motiv).

(1) Orientări privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO C 210, p. 2, Ediție specială, 08/4, p. 264).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/46

Acțiune introdusă la 26 ianuarie 2010 — Hairdreams/OAPI — Bartmann (MAGIC LIGHT)

(Cauza T-34/10)

2010/C 100/71

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă:„Hairdreams” HaarhandelsgmbH (Graz, Austria) (reprezentant: G. Kresbach, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Rüdiger Bartmann (Gladbeck, Germania)

Concluziile reclamantei

—

Modificarea deciziei atacate a Camerei a patra de recurs a OAPI din 18 noiembrie 2009 pronunțate în cauza R 656/2008-4, în sensul admiterii în întregime a căii de atac exercitate de reclamantă la 22 aprilie 2008 și în sensul obligării celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în cadrul procedurii de opoziție, al procedurii desfășurate în fața camerei de recurs și al prezentei proceduri;

—	în subsidiar, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre reexaminare OAPI.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.

Marca comunitară vizată: marca verbală „MAGIC LIGHT” pentru produse din clasele 3, 8, 10, 21, 22, 26 și 44 (cererea de înregistrare nr. 5 196 597).

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Rüdiger Bartmann.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca verbală germană „MAGIC LIFE” nr. 30 415 611 pentru produse din clasa 3.

Decizia diviziei de opoziție: admite în parte opoziția.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1), întrucât camera de recurs a comis o serie de erori de drept în ceea ce privește aprecierea riscului de confuzie.

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/47

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — Bank Melli Iran/Consiliul

(Cauza T-35/10)

2010/C 100/72

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Bank Melli Iran (Teheran, Iran) (reprezentant: L. Defalque, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantei

—	Anularea punctului 4 din cadrul Secțiunii B din anexa la Regulamentul (CE) nr. 1100/2009 al Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Iranului, precum și a Deciziei Consiliului din 18 noiembrie 2009;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În speță, reclamanta solicită anularea în parte a Regulamentului (CE) nr. 1100/2009 al Consiliului din 17 noiembrie 2009 (1) de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (2) și de abrogare a Deciziei 2008/475/CE (3), în măsura în care o include pe reclamantă pe lista persoanelor, entităților și organismelor ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate în temeiul acestei dispoziții.

Reclamanta solicită anularea punctului 4 din cadrul Secțiunii B din anexă, în măsura în care o privește și invocă motivele de drept care urmează în susținerea acțiunii formulate.

În primul rând, reclamanta afirmă că regulamentul și decizia atacate au fost adoptate cu încălcarea dreptului său la apărare și, în special, a dreptului său la un proces echitabil, din moment ce nu a primit nicio dovadă sau document în susținerea afirmațiilor Consiliului. În plus, reclamanta susține că referirile adiționale la decizia din 2008 sunt vagi, neclare și că este imposibil pentru reclamantă să răspundă la acestea în măsura în care i-a fost refuzat dreptul de a fi ascultat.

Reclamanta afirmă de asemenea că pârâtul și-a încălcat obligația de a oferi o motivare suficientă.

În al doilea rând, reclamanta apreciază că pârâtul nu a prezentat rațiunile individuale și specifice care justifică adoptarea actelor atacate, cu încălcarea articolului 15 alineatul (3) din Regulamentul nr. 423/2007.

În al treilea rând, reclamanta susține că pârâtul a comis o eroare în interpretarea articolului 7 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul nr. 423/2007 în măsura în care, în opinia sa, Consiliul nu a explicat în ce mod demonstrează activitățile bancare obișnuite ale reclamantei că aceasta participa sau că era direct asociată la activitățile nucleare ale Iranului care presupun un risc de proliferare.

În plus, reclamanta contestă legalitatea hotărârii pronunțate de Tribunal la 14 octombrie 2009 (4), care face obiectul unui recurs din partea reclamantei în fața Curții de Justiție (5) și prin care Tribunalul a respins cererea sa de anulare a Deciziei Consiliului 2008/475/CE din 23 iunie 2008 (6). În această privință, reclamanta afirmă că Tribunalul a comis o eroare de drept susținând că Regulamentul nr. 423/2007 și Decizia 2008/475/CE au fost adoptate în mod legal cu majoritate calificată iar nu cu unanimitate. În opinia reclamantei, întrucât Regulamentul nr. 423/2007 constituie temeiul legal pentru adoptarea regulamentului și a deciziei atacate prin prezenta acțiune, raționamentul precedent este aplicabil acestei acțiuni. În consecință, reclamanta apreciază că Consiliul a comis o încălcare a normelor fundamentale de procedură impuse de tratat, de normele de drept referitoare la aplicarea acestuia din urmă și de articolul 7 alineatul (2) din Poziția Comună 2007/140/PESC (7).

În continuare, reclamanta contestă hotărârea Tribunalului în măsura în care acesta din urmă a susținut că puterea de apreciere a Consiliului, întemeiată pe articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007, este autonomă și a respins în consecință relevanța deciziilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în acest cadru, cu încălcarea principiului proporționalității și a dreptului de proprietate. Reclamanta apreciază că același raționament poate fi aplicat regulamentului și deciziei atacate în speță, din moment ce Consiliul nu a luat în considerare deciziile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și, în consecință, a încălcat principiul proporționalității și dreptul de proprietate.

(1) JO L 303, p. 31.

(2) Regulamentul (CE) nr. 423/2007 al Consiliului din 19 aprilie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 103, p. 1).

(3) Decizia Consiliului din 23 iunie 2008 de punere în aplicare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 163, p. 29).

(4) Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliu, T-390/08, nepublicată încă în Repertoriu.

(5) Cauza C-548/09, Bank Melli Iran/Consiliu.

(6) JO L163, p. 29.

(7) Poziția comună 2007/140/PESC a Consiliului din 27 februarie 2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului (JO L 61, p. 49).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/48

Acțiune introdusă la 1 februarie 2010 — Internationaler Hilfsfonds/Comisia

(Cauza T-36/10)

2010/C 100/73

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Internationaler Hilfsfonds e.V. (Rosbach, Germania) (reprezentant: Rechtsanwalt H. Kaltenecker)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	anularea deciziilor Comisiei din 9 octombrie 2009 și din 1 decembrie 2009 în măsura în care acestea refuză reclamantei accesul la documentele confidențiale;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă și a cheltuielilor de judecată procedurale.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta atacă Decizia Comisiei din 9 octombrie 2009 prin care i-a fost respinsă în parte cererea de acces la documentele confidențiale din dosarul privind contractul LIEN 97-2011, precum și scrisoarea Comisiei din 1 decembrie 2009, prin care i s-a comunicat reclamantei că nu se poate adopta în termen o decizie cu privire la a doua cerere de acces la dosarul privind contractul LIEN 97-2011.

În susținerea acțiunii sale, reclamanta arată că, în esență, Comisia nu avea dreptul să-i refuze accesul la documentele solicitate în temeiul excepțiilor prevăzute la articolul 4 alineatele (3) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 (1). În acest context, ea susține, de asemenea, că există un interes public superior pentru divulgarea documentelor la care nu s-a acordat încă accesul.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001, privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/49

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — El Corte Inglés/OAPI — Pucci International (PUCCI)

(Cauza T-39/10)

2010/C 100/74

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: El Corte Inglés, S.A. (Madrid, Spania) (reprezentanți: M. López Camba, J. Rivas Zurdo și E. Seijo Veiguela, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Emilio Pucci International B.V. (Baarn, Țările de Jos)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 29 octombrie 2009 în cauza R 173/2009-1;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă;

—	obligarea celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca comunitară vizată: marca verbală „PUCCI” pentru produse din clasele 3, 9, 14, 18, 25 și 28

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: reclamanta

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: înregistrările spaniole ale mărcii figurative „Emidio Tucci” pentru produse din clasele 3, 9, 14, 25 și 28; înregistrarea spaniolă a mărcii verbale „E. Tucci” pentru produse din clasa 25; cererea de înregistrarea a mărcii figurative comunitare „Emidio Tucci” privind, printre altele, produse din clasele 3, 9, 14, 25 și 28

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția în totalitate

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, întrucât camera de recurs a considerat în mod eronat că nu există risc de confuzie între mărcile în cauză. Încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs a considerat că nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestei dispoziții, întrucât marca anterioară se bucură de renume în Spania pentru articole legate de modă, iar utilizarea unui semn similar de către un terț ar aduce atingere acestui renume și ar genera un profit necuvenit din acesta.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/49

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — Elf Aquitaine/Comisia

(Cauza T-40/10)

2010/C 100/75

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Elf Aquitaine SA (Courbevoie, Franța) (reprezentanți: É. Morgan de Rivery, S. Thibault-Liger și A. Noël-Baron, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	În principal, anularea în tot, în temeiul articolului 263 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) a Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 în cazul COMP/38 589 — Stabilizatori termici, în ceea ce privește Elf Aquitaine;

—

în subsidiar, anularea, în temeiul articolului 263 TFUE:

—

a articolului 2 alineatele (11), (13), (28) și (30) din Decizia C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009, în măsura în care stabilește: (i) două amenzi în cuantum de 3 864 000 de euro și de 7 154 000 de euro în solidar și indivizibil în sarcina Arkema France, CECA și Elf Aquitaine, și (ii) două amenzi de 2 704 800 de euro și 5 007 800 de euro, exclusiv în sarcina Elf Aquitaine;

—

a articolului 1 alineatul (1) litera (h) și a articolului 1 alineatul (2) litera (h) din Decizia C (2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009, în măsura în care constată că Elf Aquitaine a încălcat articolul 81 CE și articolul 53 SEE: (i) în sectorul stabilizatorilor de staniu în perioada 16 martie 1994 — 31 martie 1996 și în perioada 9 septembrie 1997 și 21 martie 2000, și respectiv (ii) în sectorul ESBO/ester în perioada 11 septembrie 1991 și 26 septembrie 2000;

—

cu titlu mai subsidiar:

—

anularea, în temeiul articolului 263 TFUE, a articolului 1 alineatul (1) litera (h) din Decizia Comisiei Europene C(2009) 8682 final din 11 noiembrie 2009, în măsura în care constată că Elf Aquitaine a încălcat articolul 81 CE și articolul 53 SEE în sectorul stabilizatorilor de staniu în perioada 16 martie 1994 — 31 martie 1996;

—

și reducerea, în temeiul articolului 261 TFUE:

—	a amenzilor de 3 864 000 de euro și de 7 154 000 de euro stabilite în solidar și indivizibil în sarcina Arkema France, CECA și Elf Aquitaine la alineatul (11) și, respectiv, la alineatul (28) ale articolului 2 din Decizia C (2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009, și

—	a amenzilor de 2 704 800 de euro și de 5 007 800 de euro stabilite în sarcina Elf Aquitaine la alineatul (13) și, respectiv la alineatul (30) ale articolului 2 din Decizia Comisiei Europene C (2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009, și

—	în orice caz, obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată în integralitate.

Motivele și principalele argumente

În prezenta cauză, reclamanta solicită anularea Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 din Tratatul CE și a articolului 53 din Acordul SEE (cazul COMP/38.589 — Stabilizatori termici) în ceea ce privește înțelegerile de pe piețele staniului și a stabilizatorilor termici ESBO/ester la nivelul întregului SEE, înțelegeri având ca obiect stabilirea prețurilor, repartizarea piețelor și schimburile de informații comerciale sensibile sau, în subsidiar, anularea sau reducerea amenzii aplicate reclamantei.

Acțiunea se întemeiază, în principal, pe două motive de anulare, în tot, a deciziei. Primul motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare al reclamantei. În cuprinsul celui de al doilea motiv, reclamanta apreciază că decizia este viciată prin mai multe erori de drept referitoare la imputarea încălcărilor săvârșite de filiala sa Arkema și de subfiliala sa CECA.

Acțiunea se întemeiază de asemenea pe două motive invocate în subsidiar și pe două motive invocate cu titlu mai subsidiar. Prin intermediul celui de al treilea motiv (subsidiar), reclamanta invocă mai multe erori de drept care determină, cel puțin, anularea celor patru amenzi care i-au fost aplicate în temeiul articolului 2 din decizie. Prin intermediul celui de al patrulea motiv (subsidiar), reclamanta consideră că, dacă Tribunalul ar admite al doilea motiv, ar trebui să anuleze și articolul 1 din deciziei, în ceea ce o privește pe reclamantă. Prin intermediul celui de al cincilea motiv (mai subsidiar), reclamanta apreciază că dacă Tribunalul ar respinge primul aspect al celui de al treilea motiv privind încălcarea normele referitoare la prescripție, ar trebui anulat, cel puțin, articolul 1 alineatul (1) litera (h) din decizie, în măsura în care constată că reclamantul ar fi încălcat articolele 81 CE și 53 SEE în sectorul stabilizatorilor de staniu în perioada 16 martie 1994 — 31 martie 1996. Prin intermediul celui de al șaselea motiv (mai subsidiar), reclamanta susține că, dacă Tribunalul ar respinge cele două motive invocate în principal și cel de al treilea motiv invocat în subsidiar, încălcarea dreptului său la apărare ar trebuie să determine, cel puțin, reducerea celor patru amenzi care i-au fost aplicate.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/50

Acțiune introdusă la 2 februarie 2010 — Ecole de ski internationale/OAPI — SNMSF (esf école du ski français)

(Cauza T-41/10)

2010/C 100/76

Limba în care a fost formulată acțiunea: franceza

Părțile

Reclamantă: Syndicat international des moniteurs de ski — Ecole de ski internationale (SIMS — Ecole de ski internationale) (Albertville, Franța) (reprezentant: L. Raison-Rebufat, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Syndicat national des moniteurs du ski français (SNMSF) (Meylan, Franța)

Concluziile reclamantei

—

Modificarea și anularea în totalitate a Deciziei nr. R 235/2009-1 pronunțate la 11 noiembrie 2009 de Camera întâi de recurs a OAPI, referitoare la cererea de anularea formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 2557 C a diviziei de anulare a OAPI de respingere a cererii sale declarare a nulității mărcii comunitare nr. 4 624 987 întemeiată pe încălcarea prevederilor articolului 7 alineatul (1) literele (h) și (g) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009;

—

anularea mărcii nr. 4 624 987 pentru următoarele două motive:

—	încălcarea articolului 6 ter alineatul (1) literele (a) și (c) din Convenția de la Paris la care face trimitere în mod expres articolul 7 litera (h) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară;

—	încălcarea articolului 52 din regulament care trimite la articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară;

—	pronunțarea decăderii mărcii nr. 4 624 987 pentru motivul încălcării articolului 51 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca figurativă „esf école du ski français” pentru produse și servicii din clasele 25, 28 și 41(marca comunitară nr. 4 624 987).

Titularul mărcii comunitare: Syndicat national des moniteurs du ski français.

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta.

Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac formulată de reclamantă.

Motivele invocate: încălcarea articolului 7 alineatul (1) literele (h) și (g), precum și a articolului 51 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/51

Acțiune introdusă la 29 ianuarie 2010 — Elementis și alții/Comisia

(Cauza T-43/10)

2010/C 100/77

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Elementis plc, Elementis Holdings Ltd, Elementis UK Ltd și Elementis Services Ltd (Londra, Regatul Unit) (reprezentanți: T. Wessely, A. de Brousse, E. Spinelli, avocați și A. Woods, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantelor

—	anularea Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 în cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici, în măsura în care aceasta le privește pe reclamante;

—	în subsidiar, anularea sau reducerea în mod substanțial a cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor în temeiul deciziei;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a costurilor suportate de reclamante pentru plata în totalitate sau în parte a amenzii;

—	adoptarea oricărei alte măsuri pe care Tribunalul o consideră adecvată.

Motivele și principalele argumente

Prin acțiunea intentată, reclamantele solicită anularea, în temeiul articolului 263 TFUE, a Deciziei C(2009) 8682 a Comisiei din 11 noiembrie 2009 în cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici, prin care un anumit număr de întreprinderi, inclusiv reclamantele, au fost declarate răspunzătoare pentru încălcarea articolului 81 CE (devenit articolul 101 TFUE) și a articolului 53 din Acordul SEE prin participarea la două înțelegeri care au afectat, pe teritoriul SEE, sectorul stabilizatorilor din cositor și, respectiv, sectorul stabilizatorilor ESBO/esteri.

Aceste motive și principale argumente invocate de reclamante sunt următoarele:

În primul rând, reclamantele susțin faptul că a fost săvârșită de către Comisie o eroare de drept prin adoptarea unei decizii de aplicare a unor amenzi în privința acestora cu încălcarea normelor privind termenele de prescripție prevăzute la articolului 25 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (devenite articolele 101 și 102 TFUE) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1/2003”) (1). Potrivit articolului 25 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1/2003, termenul de prescripție absolut, dincolo de care Comisia nu poate aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor de concurență este de 10 ani de la data încetării încălcării. De asemenea, reclamantele susțin că decizia emisă după mai mult de 11 ani de la încetarea încălcării de către reclamante (2 octombrie 1998) fost adoptată cu încălcarea prevederilor citate anterior. În continuare, reclamantele susțin că poziția Comisiei potrivit căreia amenda este legală în pofida expirării perioadei de 10 ani, se bazează pe o interpretare erga omnes — în opinia reclamantelor eronată — a suspendării prescripției prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003.

În al doilea rând, reclamantele susțin că a fost încălcat de către Comisie dreptul la apărare al reclamantelor, în măsura în care durata excesivă a etapei investigației privind faptele a compromis capacitatea acestora de a-și exercita în mod util respectivul drept în cadrul prezentei proceduri.

În al treilea rând, reclamantele susțin că a fost săvârșită de către Comisie o eroare vădită, atunci când aceasta a calculat amenda aplicată reclamantelor întemeindu, în mod eronat, amenzile aplicate (i) în ceea ce privește perioada anterioară constituirii asocierii în participațiune și (ii) având în vedere scopul descurajator al amenzii, pe cifra de afaceri realizată de societatea comună Akcros, mai degrabă decât pe cifra de afaceri realizate de reclamante. Potrivit reclamantelor, amenzile ar trebui reduse cu 50 %.

În al patrulea rând, reclamantele susțin că a fost săvârșită de către Comisie o eroare vădită de drept și că aceasta a încălcat principiile securității juridice, al răspunderii personale și al proporționalității, întrucât nu a precizat cuantumul amenzii aplicate, care trebuie achitată de reclamante în solidar.

(1) JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/52

Acțiune introdusă la 28 ianuarie 2010 — GEA Group/Comisia

(Cauza T-45/10)

2010/C 100/78

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: GEA Group AG (Bochum, Germania) (reprezentanți: A. Kallmayer, I. du Mont și G. Schiffers)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea articolului 1 alineatul (2) din decizie în măsura în care prin acesta se constată încălcarea de către reclamantă a articolului 101 alineatul (1) TFUE [fostul articol 81 alineatul (1) CE] și a articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE;

—	anularea articolului 2 din decizie, în măsura în care aceste aplică o amendă reclamantei;

—	cu titlu subsidiar, reducerea duratei pretinsei încălcări a reclamantei, astfel cum a fost constatată la articolul 1 alineatul (2) din decizie, precum și a cuantumului amenzii aplicate reclamantei la articolul 2 din decizia menționată;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Acțiunea este îndreptată împotriva Deciziei C(2009) 8682 final a Comisiei din 11 noiembrie 2009 în cauza COMP/38 589 — Stabilizatori termici. Decizia atacată a aplicat reclamantei și altor întreprinderi amenzi pentru încălcarea articolului 81 CE și — de la 1 ianuarie 1994 — a articolului 53 din Acordul privind SEE. Conform Comisiei, reclamanta ar fi participat la o serie de acorduri și/sau de practici concertate privind piața stabilizatorilor termici ESBO în întregul SEE privind stabilirea de prețuri, repartizarea piețelor sub forma atribuirii de cote de livrare, repartizarea și atribuirea clienților, precum și privind schimbul de informații comerciale importante având ca obiect în special clientela, volumele de producție și de vânzare. Reclamanta este responsabilă în mod solidar cu două alte întreprinderi succesoare ale întreprinderilor despre care se afirmă că au participat la acorduri anticoncurențiale.

Reclamanta invocă trei motive în susținerea acțiunii sale.

În cadrul primului său motiv, reclamanta susține că, în mod eronat, Comisia a stabilit că întreprinderea a cărei succesoare este a exercitat o influență determinantă asupra întreprinderilor în cauză. Reclamanta susține, în această privință, că decizia atacată se bazează pe constatări de fapt inexacte și pe o aplicare eronată a condițiilor juridice privind răspunderea, în special a condițiilor care permit să se prezume existența unei influențe determinante.

Reclamanta susține, în cadrul celui de-al doilea motiv, că dreptul Comisiei de a aplica o amendă s-a prescris în temeiul articolului 25 alineatele (1) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1). Legat de aceasta, reclamanta afirmă că, pentru perioada ulterioară anilor 1996/1997 și, în orice caz, pentru anii 1999 și 2000, Comisia nu a dovedit că întreprinderile respective încălcat dreptul comunitar. În plus, reclamanta susține că suspendarea procedurii de către Comisie din cauza litigiilor din cauzele conexate T-125/03 și T-253/03, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia nu a avut ca efect suspendarea termenului de prescripție în raport cu reclamanta.

În sfârșit, reclamanta susține în cadrul celui de-al treilea motiv că a fost încălcat dreptul său la apărare. În această privință, reclamanta susține că investigațiile au fost suspendate de Comisie fără motiv timp de mai mult de patru ani, aceasta având ca efect faptul că, de la începutul investigațiilor, au trecut aproximativ cinci ani până ca reclamanta să fie informată și aproximativ șase ani până la primirea comunicării motivelor. În plus, reclamanta pretinde că Comisia a omis să investigheze persoanele și unitățile comerciale implicate în scopul de a clarifica pe deplin faptele. Aceasta consideră că respectivele omisiuni ale Comisiei au lipsit-o de posibilitatea de a conserva probe în favoarea sa și de a se apăra în mod eficient.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, JO L 1, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 167.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/53

Acțiune introdusă la 28 ianuarie 2010 — Faci/Comisia

(Cauza T-46/10)

2010/C 100/79

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Faci SpA (Milano, Italia) (reprezentanți: S. Piccardo, S. Crosby și S. Santoro, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	anularea deciziei atacate, în măsura în care prin aceasta se consideră că reclamanta a participat la acorduri coluzive privind fixarea prețurilor, repartizarea piețelor prin cote de vânzări și repartizarea clientelei;

—	anularea sau reducerea substanțială a amenzii aplicate reclamantei;

—	anularea deciziei în măsura în care acordă o reducere a amenzii calculate inițial pentru Bärlocher, sau diminuarea substanțială a reducerii acordate;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta solicită anularea Deciziei C(2009) 8682 a Comisiei din 11 noiembrie 2009 (cazul COMP/38589 — Stabilizatori termici), în măsura în care Comisia a statuat că reclamanta este răspunzătoare pentru o încălcare a articolului 81 CE (devenit articolul 101 TFUE) și a articolului 53 din Acordul SEE prin participarea la acorduri coluzive privind fixarea prețurilor, repartizarea piețelor prin cote de vânzări și repartizarea clientelei în sectorul ESBO/esteri. În subsidiar reclamanta solicită o reducere substanțială a amenzii care i-a fost aplicată.

În susținerea cererii, reclamanta susține că Comisia a încălcat principii generale de drept, a săvârșit erori vădite de apreciere, a încălcat principiile bunei administrări și al egalității de tratament, a acționat fără competență sau a încălcat principiul concurenței nedenaturate, a încălcat obligația de motivare și nu a aplicat, în mod corect, Liniile directoare privind stabilirea amenzilor din 2006. Reclamanta invocă cinci motive:

—

Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât a acordat o importanță prea mică elementelor de probă anterioare participării reclamantei la înțelegere și o importanță excesivă altor elemente de probă. În consecință, semnificația faptului că o înțelegere foarte gravă pe deplin operațională care implica fixarea prețurilor, repartizarea piețelor, repartizarea clientelei, practicarea unor prețuri prejudiciabile, și chiar corupție în scop coluziv, încetase înainte ca reclamanta să își înceapă participarea, nu a fost apreciată în mod corect în cadrul examinării gravității încălcării săvârșite de reclamantă.

—

Comisia a încălcat principiul egalității de tratament prin aplicarea în privința reclamantei a unui tratament similar celui aplicat altor întreprinderi, deși, în comparație cu acestea din urmă, gravitatea încălcării săvârșite de reclamantă justifica un tratament substanțial diferit. La stabilirea cuantumului amenzii, Comisia a aplicat o diferență de numai 1 % din valoarea vânzărilor pe piața relevantă la momentul stabilirii amenzii, în pofida faptului că reclamanta a săvârșit mai puține încălcări și niciuna dintre acestea nu era, prin natură, foarte gravă, și în pofida stabilirii faptului că reclamanta nu a pus în aplicare înțelegerea. Mai mult, Comisia a încălcat interdicția de discriminare prin faptul că a informat reclamanta că făcea obiectul unei investigații abia cu mult timp după informarea celorlalte întreprinderi, cauzându-i astfel un prejudiciu.

—

Comisia a încălcat principiul bunei administrări în ceea ce privește durata nerezonabilă a procedurii administrative și suspendarea procedurii pentru a soluționa un aspect incident. Principiul egalității de tratament a fost încălcat întrucât acțiunile Comisiei erau în mod nejustificat prejudiciabile în privința reclamantei, care, prin urmare, ar fi trebuit să obțină o reducere superioară celei de 1 % primite.

—

reclamanta contestă reducerea amenzii (de peste 95 %) acordate Bärlocher, care este un concurent efectiv și potențial al reclamantei, în temeiul lipsei de competență, al încălcării egalității de tratament în sens larg și al obligației de motivare. În opinia reclamantei, reducerea amenzii echivalează cu o subvenție, care poate denatura concurența. În plus, sau în subsidiar, motivele în temeiul cărora a fost acordată reducerea nu au fost dezvăluite de Comisie în versiunea deciziei transmise reclamantei, încălcându-se astfel obligația de motivare.

—

amenda a fost aplicată reclamantei cu încălcarea Liniilor directoare privind stabilirea amenzilor din 2006 și a principiilor ce decurg din acestea. În stabilirea amenzii, Comisia nu a luat în considerare în mod suficient faptul că reclamanta nu s-a implicat în înțelegeri anticoncurențiale foarte grave, spre deosebire de celelalte întreprinderi, și că aceasta a avut un comportament concurențial pe întreaga piață relevantă. Gravitatea încălcării săvârșite de reclamantă nu a fost apreciată în mod corect, prin faptul că în mod eronat i s-a imputat acesteia un comportament anticoncurențial. În plus, Comisia nu a apreciat rolul deținut în mod efectiv de Faci, nu a ținut seama de dimensiunea redusă a acesteia, de puterea sa redusă pe piață și de incapacitatea acesteia de a denatura concurența în comparație cu ceilalți concurenți și nu a efectuat nicio rectificare necesară în acest sens în temeiul punctului 37 din Liniile directoare privind stabilirea amenzilor din 2006, în scopul aplicării corecte a acestora.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/54

Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2010 — Akzo Nobel și alții/Comisia

(Cauza T-47/10)

2010/C 100/80

Limba de procedură: engleză

Părțile

Reclamanți: Akzo Nobel NV (Amsterdam, Țările de Jos), Akzo Nobel Chemicals GmbH (Düren, Germania), Akzo Nobel Chemicals B. V. (Amersfoort, Țările de Jos), Akcros Chemicals Ltd (Stratford-upon-Avon, Regatul Unit) (reprezentanți: C. Swaak și Marc van der Woude, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamanților

—	Anularea articolului 1 alineatele (1) și (2) din decizia atacată în totalitate sau în parte și/sau

—	reducerea amenzilor aplicate la articolul 2 alineatele (1) și (2) din decizia atacată și/sau

—

constatarea faptului că nu se poate imputa Akzo Nobel Chemicals GmbH și Akzo Nobel Chemicals B.V răspunderea pentru încălcările anterioare anului 1993, că nu se poate imputa Akzo Nobel N. V. răspunderea pentru încălcarea care a avut loc în perioada cuprinsă între 1987 și 1998, nici în mod individual și nici împreună cu întreprinderile care fac parte din grupul Elementis;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamantele solicită anularea Deciziei Comisiei din 11 noiembrie 2009 (cauza COMP/38.589 — Stabilizatori termici) în măsura în care Comisia a constatat că reclamantele erau responsabile pentru o încălcare a articolului 81 CE (devenit articolul 101 TFUE) și a articolului 53 din Acordul privind SEE printr-o înțelegere asupra stabilirii prețurilor, prin împărțirea piețelor prin intermediul cotelor de vânzare, prin împărțirea clienților și schimbul de informații comerciale importante privind în special clientela, producția și vânzările în sectorul stabilizatorilor de cositor. În subsidiar, reclamantele solicită o reducere substanțială a amenzii care le-a fost aplicată.

Reclamantele susțin că, întrucât a stabilit răspunderea acestora, Comisia a săvârșit mai multe erori de drept și de fapt și invocă trei motive juridice în susținerea obiecțiilor lor.

Prin intermediul primului lor motiv, reclamantele susțin că au fost încălcate de către Comisie principiul diligenței administrative, al termenului rezonabil și dreptul la apărare prin investigarea pretinselor încălcări în sectorul stabilizatorilor de cositor și al stabilizatorilor termici ESBO/esters. Întârzierea investigației Comisiei nu constituie o suspendare în sensul articolului 25 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 (1). Reclamantele susțin în plus că dreptul lor la apărare a fost încălcat de Comisie prin faptul că nu li s-a acordat accesul la toate documentele care le disculpă sau care le incriminează.

Prin intermediul celui de-al doilea motiv, reclamantele susțin că Comisia nu a stabilit existența încălcărilor și răspunderea reclamantelor pentru toată durata invocată. În subsidiar, reclamantele susțin că Comisia a omis să dovedească existența încălcării pentru o parte din durata invocată, care ar fi trebuit să aibă incidență asupra calculării amenzii în sensul scăderii acesteia. Comisia a încălcat norma prescripției de zece ani prevăzută la articolul 25 din Regulamentul nr. 1/2003 și este decăzută din dreptul a impune orice fel de amendă reclamantelor.

Al treilea motiv al reclamantelor are un caracter subsidiar și nu este relevant decât dacă Tribunalul consideră că în cazul Comisiei nu a intervenit decăderea în ceea ce privește acțiunea împotriva reclamantelor și/sau încălcările invocate la primul motiv nu determină anularea deciziei în integralitate sa. În primul rând, în mod eronat, Comisia a considerat Pure Chemicals Ltd și Akzo Nobel N. V. responsabile de conduita asocierii în participațiune Akros întrucât aceasta din urmă este unica responsabilă pentru comportamentul său anticoncurențial. În al doilea rând, Comisia este decăzută din dreptul de a acționa împotriva Akzo Nobel Chemicals GmbH și Akzo Nobel Chemicals B. V. pentru perioada anterioară asocierii în participațiune. Reclamantele susțin de asemenea că Comisia ar fi trebui să impute separat răspunderea reclamantelor și grupului Elementis (sau societăților care fac parte din acesta) pentru perioada asocierii în participațiune. În plus, Comisia a luat în mod eronat în considerare la calculul amenzilor de două ori cifra de afaceri a asocierii în participațiune.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/55

Recurs introdus la 2 februarie 2010 de Herbert Meister împotriva Ordonanței din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-17/09, Herbert Meister/OAPI

(Cauza T-48/10 P)

2010/C 100/81

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurent: Herbert Meister (Muchamiel, Spania) (reprezentant: H.-J. Zimmermann, avocat)

Cealaltă parte în proces: Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Concluziile recurentului

—	Anularea deciziei Tribunalului Funcției Publice din 30 noiembrie 2009 pronunțate în cauza F-17/09 Meister/OAPI;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recursul este formulat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice din 30 noiembrie 2009 în cauza F-17/09, Meister/OAPI, prin care acțiunea recurentului a fost respinsă ca vădit inadmisibilă.

În susținerea recursului formulat, recurentul afirmă că acțiunea în primă instanță era necesară întrucât situația de fapt din speță prezenta o legătură obiectivă directă cu faptele care formau obiectul litigiului în cauzele anterioare conexate F-138/06 și F-37/08, care nu fuseseră încă soluționate la momentul introducerii acțiunii. Recurentul susține că respingerea a limine ca vădit inadmisibilă a acțiunii formulate în cauza F-17/09, fără ca aceasta să fi fost dezbătută în cadrul unei ședințe de judecată, încalcă dreptul de a fi ascultat garantat de articolul 6 din CEDO. În plus, recurentul critică faptul că Tribunalul Funcției Publice nu a admis cererea sa de suspendare a judecării cauzei ca urmare a formulării unui recurs împotriva deciziei pronunțate în cauza F-37/08. În sfârșit, recurentul susține că Tribunalul Funcției Publice a efectuat o analiză incompletă și incorectă din punct de vedere juridic a situației de fapt.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/56

Acțiune introdusă la 5 februarie 2010 — Footwear/OAPI — Reno Schuhcentrum (swiss cross FOOTWEAR)

(Cauza T-49/10)

2010/C 100/82

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: The Footwear Co. Ltd (Chai Wan, Hong Kong, China) (reprezentanți: G. Griss și C. Loidl, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Reno Schuhcentrum GmbH (Thaleischweiler-Fröschen, Germania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizarea în cadrul Pieței Interne din 4 decembrie 2009 pronunțate în cauza R 1705/2008-4;

—	respingerea, în totalitate, a opoziției la înregistrarea mărcii solicitate pentru produse din clasele 25 și 28;

—	obligarea Oficiului să înregistreze marca solicitată;

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura de opoziție și de recurs.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca figurativă „swiss cross FOOTWEAR” pentru produse din clasele 25 și 28 (cererea nr. 4 686 549)

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Reno Schuhcentrum GmbH

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca germană „criss cross” nr. 302 298 75 pentru produse din clasele 14, 18, 25 și 28

Decizia diviziei de opoziție: respinge opoziția

Decizia camerei de recurs: anulează decizia diviziei de opoziție și respinge cererea de înregistrare a mărcii comunitare

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (1), întrucât nu există niciun risc de confuzie între mărcile în conflict.

(1) Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/56

Acțiune introdusă la 5 februarie 2010 — Reisenthel/OAPI — Dynamic Promotion (lăzi cu plasă și coșuri)

(Cauza T-53/10)

2010/C 100/83

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamant: Peter Reisenthel (Gilching, Germania) (reprezentant: E. Aliki Busse, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Dynamic Promotion Co. Ltd (Bangkok, Thailanda)

Concluziile reclamantului

—	anularea Deciziei Camerei a treia recurs din 6 noiembrie 2009, corectată la 10 decembrie 2009, dosar nr. R 621/2009-3;

—	în subsidiar, admiterea în favoarea reclamantului a unei restitutio in integrum;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: desenul sau modelul industrial comunitar nr. 17955-0001 (lăzi cu plasă și coșuri)

Titularul mărcii comunitare: Dynamic Promotion Co. Ltd

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamantul

Decizia diviziei de anulare: respingerea cererii de declarare a nulității

Decizia camerei de recurs: respingerea recursului ca inadmisibil

Motivele invocate: Încălcarea dreptului de a fi ascultat și exercitarea incorectă a marjei de apreciere de către camera de recurs.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/57

Acțiune introdusă la 9 februarie 2010 — Geemarc Telecom/OAPI — Audioline (AMPLIDECT)

(Cauza T-59/10)

2010/C 100/84

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Geemarc Telecom International Ltd (Wanchai, Hong Kong) (reprezentant: G. Farrington, solicitor)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Audioline GmbH (Neuss, Germania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a doua a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 20 noiembrie 2009 în cauza R 913/2009-2; și

—	obligarea pârâtului și a celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: Marca verbală „AMPLIDECT” pentru bunuri din clasele 9 și 16

Titularul mărcii comunitare: Reclamanta

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Decizia diviziei de anulare: Respinge cererea de declarare a nulității

Decizia camerei de recurs: Admite calea de atac și, în consecință, anulează înregistrarea mărcii comunitare care a făcut obiectul cererii de declarare a nulității

Motivele invocate: Încălcarea articolului 7 alin. (1) lit. (b) și (c) din Regulamentul nr. 207/2009, în măsura în care camera de recurs: (i) a omis să ia în considerare împrejurarea că cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs nu a adus dovada lipsei caracterului distinctiv al mărcii comunitare înregistrate care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității și (ii) nu a luat în considerare împrejurarea că marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității a dobândit un puternic caracter distinctiv prin utilizare; camera de recurs nu s-a limitat la o examinare a probelor și a argumentelor prezentate de părți în termenul acordat de aceasta.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/57

Acțiune introdusă la 10 februarie 2010 — Jackson International/OAPI — Royal Shakespeare (ROYAL SHAKESPEARE)

(Cauza T-60/10)

2010/C 100/85

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Jackson International Trading Company Kurt D. Brühl Gesellschaft m.b.H. & Co. KG (Graz, Austria) (reprezentanți: S. Di Natale și H. G. Zeiner, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: The Royal Shakespeare Company (Stratford upon Avon, Regatul Unit)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 19 noiembrie 2009 în cauza R 317/2009-1; și

—	obligarea pârâtului și a celeilalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca verbală „ROYAL SHAKESPEARE” pentru produse și servicii din clasele 32, 33 și 42.

Titularul mărcii comunitare: reclamanta.

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Dreptul asupra mărcii al părții care solicită declararea nulității: marca verbală comunitară „RSC-ROYAL SHAKESPEARE COMPANY” înregistrată pentru servicii din clasa 41; marca figurativă britanică „RSC-ROYAL SHAKESPEARE COMPANY” înregistrată pentru servicii din clasa 41; marca neînregistrată „ROYAL SHAKESPEARE COMPANY” utilizată în mediul comercial din Regatul Unit pentru diferite servicii.

Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității.

Decizia camerei de recurs: anulează decizia diviziei de anulare și, prin urmare, anulează înregistrarea mărcii comunitare care a făcut obiectul cererii de declarare a nulității.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului în măsura în care camera de recurs a statuat, în mod eronat, că nu au fost îndeplinite condițiile de aplicare a dispoziției menționate.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/58

Acțiune introdusă la 8 februarie 2010 — Victoria Sánchez/Parlamentul European și Comisia

(Cauza T-61/10)

2010/C 100/86

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Fernando Marcelino Victoria Sánchez (Sevilla, Spania) (reprezentant: N. Domínguez Varela, avocat)

Pârâți: Parlamentul European și Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—	Constatarea faptului că lipsa răspunsului Parlamentului European și al Comisiei Europene la petiția formulată în scris la 6 octombrie 2009 este contrară dreptului comunitar și obligarea acestor instituții la remedierea acestei situații.

Motivele și principalele argumente

La 28 august 2008, reclamantul a adresat o petiție Comisiei pentru petiții a Parlamentului European privind o pretinsă rețea de corupție în Spania în materia securității sociale și a sănătății publice. La 3 mai 2009, președintele acestei comisii a informat reclamantul cu privire la clasarea petiției sale.

La 6 decembrie 2009, reclamantul a adresat o scrisoare de punere în întârziere în sensul articolului 265 TFUE Parlamentului European și Comisiei Europene. În această scrisoare, reclamantul solicita:

—	Parlamentului European, anularea deciziei președintelui Comisiei pentru petiții notificată la 3 mai 2009 și dispunerea unei anchete cu privire la condițiile în care fusese adoptată această decizie;

—	Comisiei Europene, deschiderea unei anchete privind administrarea justiției în Spania.

Întrucât nu a primit niciun răspuns în termenele prevăzute în acest scop, reclamantul a introdus prezenta acțiune în constatarea abținerii de a acționa.

În susținerea concluziilor sale, reclamantul invocă încălcarea drepturilor sale fundamentale de egalitate în fața legii, de nediscriminare și de a adresa o petiție, precum și faptul că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile necesare pentru pronunțarea constatării unei abțineri de a acționa a instituțiilor pârâte.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/59

Acțiune introdusă la 11 februarie 2010 — Spania/Comisia

(Cauza T-65/10)

2010/C 100/87

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: J. Rodríguez Cárcamo)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei C(2009) 9270 final a Comisiei din 30 noiembrie 2009 de reducere a ajutorului acordat de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) programului operațional Andaluzia, obiectivul 1 (1994-1999), în Spania, în temeiul Deciziei C(1994) 3456 din 9 decembrie 1994, FEDR 94.11.09.001, și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Prin prezenta acțiune, Regatul Spaniei atacă decizia citată anterior. Statul reclamant invocă următoarele motive în susținerea acțiunii sale:

—

încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 (1), din cauza utilizării unei metode de extrapolare în decizia atacată, din moment ce acest articol nu prevede posibilitatea de a extrapola neregularitățile constatate în acțiuni concrete la totalitatea acțiunilor cuprinse în programele operaționale finanțate de FEDR. Corecția aplicată de Comisie în decizia atacată este lipsită de temei juridic, în măsura în care Orientările Comisiei din 15 octombrie 2007 privind corecțiile financiare nete în cadrul aplicării articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului nu sunt susceptibile să producă efecte juridice în statele membre, potrivit Hotărârii din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia, C-443/97 (2), și în măsura în care articolul 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 privește numai reducerea ajutoarelor pentru care examinarea a confirmat existența unei neregularități, principiu care este încălcat prin aplicarea de corecții prin extrapolare.

—

În subsidiar, încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988, coroborat cu actualul articol 4 alineatul (3) din TUE (principiul cooperării loiale), pentru aplicarea corecției prin extrapolare fără să fi constatat insuficiența în sistemele de gestiune, de control sau de audit, în ceea ce privește contractele modificate, organele de gestiune care au aplicat legislația spaniolă, care nu a fost declarată contrară dreptului Uniunii Europene de către Curte. Regatul Spaniei consideră că respectarea de către autoritățile de gestiune a dreptului național, deși poate determina constatarea de către Comisie a existenței de neregularități sau de încălcări concrete ale dreptului Uniunii Europene, nu poate justifica o extrapolare pentru ineficacitate a sistemului de gestiune, în măsura în care legea pe care o aplică aceste organe nu a fost declarată contrară dreptului Uniunii Europene de către Curte, și în măsura în care Comisia nu a introdus în fața acesteia din urmă o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva statului membru în temeiul articolului 258 din TFUE.

—

În subsidiar, încălcarea articolului 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988, pentru lipsa reprezentativității eșantionului utilizat pentru aplicarea corecției financiare prin extrapolare. Comisia a constituit eșantionul pentru aplicarea extrapolării cu un număr foarte redus de proiecte (37 din 5319), fără a lua în considerare toate axele programului operațional, incluzând cheltuieli retrase în prealabil de autoritățile spaniole, pornind de la cheltuielile declarate și nu de la ajutorul acordat și prin aplicarea unui program informatic care oferea un nivel de încredere în acesta mai mic de 85 %. Regatul Spaniei consideră prin urmare că eșantionul nu întrunește condițiile de reprezentativitate necesare pentru a servi drept bază pentru o extrapolare.

—

Prescripția acțiunilor în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 2988 al Consiliului din 18 decembrie 1995 (3). În sfârșit, potrivit Regatului Spaniei, comunicarea existenței unor neregularități către autoritățile spaniole (care a avut loc în octombrie 2004, fiind vorba în marea parte a cazurilor de neregularități săvârșite în cursul anilor 1997, 1998 și 1999) trebuie să constituie punctul de plecare al prescripției lor, prin aplicarea termenului de patru ani prevăzut la articolul 3 din Regulamentul 2988/95.

(1) Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 privind coordonarea între intervențiile diferitelor fonduri structurale, pe de o parte, și între acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, 31.12.1988, p. 1-14).

(2) Rec. 2000, p. I-2415.

(3) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1-4, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/60

Acțiune introdusă la 17 februarie 2010 — Spania/Comisia

(Cauza T-67/10)

2010/C 100/88

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamant: Regatul Spaniei (reprezentant: M. Muñoz Pérez)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea Deciziei C(2009) 9827 final a Comisiei din 10 decembrie 2009 de aplicare a unor corecții financiare părții din secțiunea Garantare a FEOGA corespunzătoare programului operațional CCI 2000 ES.16.1.PO.007 (Spania — Castilla și León) în legătură cum măsura de ameliorare a transformării și a comercializării produselor agricole și

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia Regatului Spaniei, decizia trebuie anulată din două motive:

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea prin neaplicare a articolului 39 din Regulamentul nr. 1260/1999 (1), în măsura în care neregularitățile care motivează corecția financiară acordată de Comisie nu au existat, având în vedere că autoritățile spaniole au realizat în mod sistematic și prealabil acordării subvențiilor controalele corespunzătoare cu privire la respectarea condițiilor care trebuie să fie îndeplinite în acest sens și prevăzute la articolele 26 și 28 din Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 (2). În plus, contrar susținerilor Comisiei din decizia atacată, planul de control adoptat de autoritățile spaniole ca urmare a vizitei de inspecție nu a avut ca obiect compensarea ulterioară a nerealizării controalelor, ci doar verificarea eficacității acestora din urmă.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea principiului proporționalității stabilit la articolul 39 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999, în legătură cu Orientările privind principiile, criteriile și baremele indicative aplicabile de către serviciile Comisiei pentru determinarea corecțiilor financiare prevăzute la articolul 39 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1260/99 (3), în măsura în care neregularitățile constatate de Comisie, dacă ar fi existat, ceea ce acest stat membru contestă, ar fi permis doar impunerea unei corecții finaciare proporționale prejudiciului cauzat fondurilor Uniunii și, prin urmare, inferioare ratei de 5 % decisă.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale cu privire la fondurile structurale (JO L 161, 26.6.1999, p. 1).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO L 160, 26.6.1999, p. 80, Ediție specială, 03/vol. 28, p. 134).

(3) Documentul C(2001) 476 din 2 martie 2001.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/60

Acțiune introdusă la 15 februarie 2010 — Sphere Time/OAPI — Punch (ceasuri)

(Cauza T-68/10)

2010/C 100/89

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Sphere Time société anonyme (Windhof, Luxemburg) (reprezentant: C. Jäger, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Punch, société par actions simplifiée (Nisa, Franța)

Concluziile reclamantei

—	Anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 2 decembrie 2009 din cauza R 1130/2008-3 și obligarea pârâtului să confirme validitatea desenului comunitar înregistrat atacat; și

—	obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată din prezenta procedură și declararea faptului că cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs suportă cheltuielile reclamantei efectuate în procedura de declarare a nulității și în procedura căii de atac.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: desen înregistrat pentru „ceasuri”

Titularul mărcii comunitare: reclamanta

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Decizia diviziei de anulare: declară nulitatea desenului comunitar atacat.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: Încălcarea articolelor 4, 5 și 6 din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului întrucât camera de recurs a considerat în mod greșit că desenul atacat este lipsit de caracter individual și de noutate, încălcarea articolului 61 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 al Consiliului întrucât camera de recurs nu a evaluat în mod corect argumentele și probele prezentate în cadrul procedurilor de reclamantă, a interpretat în mod greșit libertatea autorului și și-a întemeiat decizia pe o evaluare eronată, săvârșind astfel un abuz de putere.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/61

Acțiune introdusă la 18 februarie 2010 — IRO/Comisia

(Cauza T-69/10)

2010/C 100/90

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Industrie Riunite Odolesi SpA (IRO) (Via Brescia, Italia) (reprezentanți: A. Giardina, P. Tomassi, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei atacate;

—	cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea amenzii aplicate reclamantei prin decizia atacată;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente sunt similare celor invocate în cauza T-55/10, SP/Comisia.

În special, reclamanta invocă:

—	încălcarea legii și abuzul de putere întrucât Comisia a adoptat decizia de sancționare a reclamantei pentru participarea la un pretins cartel privind prețurile fără a examina toate documentele justificative, ca urmare a lipsei anexelor referitoare la tabelele privind prețurile;

—

încălcarea normelor de procedură prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1) în măsura în care Comisia, după anularea în parte de către Tribunalul de Primă Instanță a Deciziei C (2002) 5087 final din 17 decembrie 2002, a adoptat decizia fără a efectua nicio activitate procedurală, printre altele comunicarea obiecțiunilor către părți și/sau efectuarea audierii părților, și nici nu a implicat autoritățile naționale, determinând caracterul incomplet, lipsa de coerență și nelegalitatea întregii proceduri a Comisiei și încălcarea dreptului la apărare al întreprinderilor sancționate;

—	investigarea insuficientă și nemotivarea întrucât Comisia nu a apreciat în mod corect elementele rezultate în cursul investigației în legătură cu dimensiunile pieței relevante și cu efectele pretinsei înțelegeri.

Cu titlu subsidiar, reclamanta solicită anularea sau reducerea amenzii aplicate prin decizia atacată.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003 L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/61

Acțiune introdusă la 19 februarie 2010 — Feralpi/Comisia

(Cauza T-70/10)

2010/C 100/91

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă:: Feralpi Holding SpA (Brescia, Italia) (reprezentanți: G. Roberti, avocat, I. Perego, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei atacate;

—	anularea sau reducerea amenzii aplicate prin decizia atacată;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Feralpi Holding invocă următoarele motive în susținerea acțiunii:

—	încălcarea principiului colegialității, în măsura în care Comisia nu a prezentat Colegiului comisarilor un text al deciziei atacate care să conțină toate elementele de fapt și de drept necesare;

—	recurgerea la un temei juridic greșit. Reclamanta apreciază, în această privință, că decizia atacată, care constată o încălcare a articolului 65 din Tratatul CECO, nu putea fi întemeiată de Comisie pe Regulamentul nr. 1/2003 (1), o dată ce tratatul menționat a expirat;

—	încălcarea dreptului la apărare. Reclamanta arată cu privire la acest aspect că Comisia nu i-a trimis o comunicare privind obiecțiunile și nu i-a permis să-și exercite dreptul la apărare. În plus, Comisia a impus Feralpi Holding termene necorespunzătoare și a împiedicat dreptul său de acces;

—	nerespectarea criteriilor privind imputarea încălcării. Potrivit reclamantei, în mod greșit Comisia a imputat încălcarea Feralpi Holding, fără să țină seama de modificările în structura societății intervenite între timp;

—

reclamanta susține în plus că prin neluarea în considerare a raportului de substituire existent între oțel-beton și celelalte produse fabricate de industria siderurgică, precum grinzile și grilajele, Comisia a definit în mod greșit piața relevantă și a negat, fără justificare, dimensiunea comunitară a pieței geografice relevante;

—

de asemenea, reclamanta arată că pârâta a calificat comportamentele analizate în decizie drept o încălcare unică, complexă și continuată a normelor comunitare privind concurența, și a pretins că Feralpi Holding a participat la această încălcare; Comisia a încălcat astfel articolul 65 CECO și a procedat la o apreciere greșită a faptelor;

—	în ultimul rând, reclamanta afirmă că pârâta ar fi stabilit în mod eronat cuantumul amenzii.

(1) Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1 din 4 ianuarie 2003, p. 1, Ediție specială 08/vol. 1, p. 167).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/62

Acțiune introdusă la 18 februarie 2010 — Xeda International și Pace International/Comisia

(Cauza T-71/10)

2010/C 100/92

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Xeda International (Saint Andiol, Franța) și Pace International LLC (Seattle, Statele Unite ale Americii) (reprezentanți: C. Mereu și K. Van Maldegem, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantelor

—	declararea acțiunii drept admisibilă și întemeiată;

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea Comisiei Europene la plata tuturor cheltuielilor de judecată;

—	adoptarea tuturor măsurilor suplimentare pe care instanța le consideră necesare.

Motivele și principalele argumente

Prin intermediul acțiunii formulate, reclamantele solicită anularea Deciziei nr. 2009/859/CE a Comisiei din 30 noiembrie 2009 privind neincluderea difenilaminei în Anexa I la Directiva nr. 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor pentru produsele de uz fitosanitar care conțin această substanță [notificată sub numărul C(2009) 9262] (JO 2009 L 314, p. 79).

Reclamantele susțin că, drept consecință a deciziei atacate, primei reclamante nu i se va mai permite să vândă în Uniunea Europeană difenilamină și produse care conțin difenilamină, iar produsele sale nu vor mai fi înregistrate în statele membre începând cu 30 mai 2010.

Reclamantele afirmă că decizia atacată este nelegală întrucât este întemeiată pe o apreciere a difenilaminei care este greșită din punct de vedere științific și juridic. Potrivit reclamantelor, aceasta încalcă Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și dreptul derivat al UE.

În rezumat, reclamantele susțin că decizia atacată interzice utilizarea difenilaminei în produsele de uz fitosanizar pe baza a trei preocupări științifice menționate la punctul (5) din această decizie, fiecare dintre aceste preocupări fie a fost abordată în mod adecvat de reclamante, fie nu a prezentat un motiv de îngrijorare care să justifice neincluderea.

În plus, reclamantele susțin că dreptul lor la apărare a fost încălcat de Comisie în măsura în care aceasta le-a împiedicat să utilizeze posibilitatea de a retrage și de a depune un dosar nou, beneficiind în același timp de o perioadă mai lungă de eliminare progresivă, astfel cum a fost cazul pentru alte substanțe care aparțin aceluiași proces de reglementare.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/63

Recurs introdus la 17 februarie 2010 de Svetoslav Apostolov împotriva Hotărârii pronunțate la 15 decembrie 2009 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-8/09, Apostolov/Comisia

(Cauza T-73/10 P)

2010/C 100/93

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: Svetoslav Apostolov (Saarwellingen, Germania) (reprezentant: D. Schneider-Addae-Mensah, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentului

—	Anularea Ordonanței pronunțate de Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) la 15 decembrie 2009 în cauza F-8/09;

—	anularea deciziei Comisiei cuprinse în scrisoarea din 23 octombrie 2008;

—	obligarea Comisiei și a serviciilor sale specializate, în principal a Oficiului European de Selecție a Personalului (EPSO), să considere corecte răspunsurile date de recurent la întrebările 9, 30 și 32 din testul de competență care s-a desfășurat la 14 decembrie 2007;

—	în subsidiar, autorizarea recurentului să susțină din nou testul de competență;

—	în subsidiar față de al doilea, al treilea și al patrulea capăt de cerere de mai sus, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene;

—	obligarea Comisiei la suportarea cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și procedurii derulate în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene.

Motivele și principalele argumente

Prin recursul formulat, recurentul solicită anularea Ordonanței pronunțate de Tribunalul Funcției Publice (Camera întâi) la 15 decembrie 2009 în cauza F-8/09, Apostolov/Comisia, prin care Tribunalul Funcției Publice a respins ca inadmisibilă acțiunea recurentului având ca obiect anularea unei decizii a Comisiei din 21 octombrie 2008 prin care Oficiul European de Selecție a Personalului (EPSO) a respins reclamația sa împotriva deciziei din 25 aprilie 2008 care îi indica faptul că notele pe care le obținuse la testele de selecție din cadrul cererii de exprimare a interesului EPSO/CAST27/4/07 erau insuficiente pentru a-i permite înscrierea în baza de date cuprinzând candidații selecționați.

În susținerea recursului, reclamantul susține în principal că a existat o confuzie privind termenul de introducere a acțiunii și că, prin urmare, este vorba despre o eroare scuzabilă care face ca acțiunea introdusă de reclamant la Tribunalul Funcției Publice la 9 iulie 2009 să fie admisibilă.

Recurentul susține de asemenea că EPSO a săvârșit o eroare vădită de apreciere a anumitor răspunsuri date de el la testele de selecție din cadrul cererii de exprimare a interesului EPSO/CAST27/4/07. În plus, recurentul susține că EPSO a optat pentru o procedură total neadecvată pentru testarea candidaților în vederea asigurării unei proceduri de selecție corecte.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/64

Acțiune introdusă la 16 februarie 2010 — Flaco Geräte/OAPI — Delgado Sánchez (FLACO)

(Cauza T-74/10)

2010/C 100/94

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Flaco Geräte GmbH (Gütersloh, Germania) (reprezentant: M. Wirtz, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Jesús Delgado Sánchez (Socuellamos, Spania)

Concluziile reclamantei

—	Anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 23 noiembrie 2009 pronunțată în cauza R 86/2009-2 și

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta.

Marca comunitară vizată: marca verbală „FLACO” pentru produse din clasa 7, 8, 9 și 11.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca spaniolă „FLACO” înregistrată pentru produse din clasa 7.

Decizia diviziei de opoziție: respinge în parte cererea de înregistrare a mărcii comunitare.

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac.

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs a luat în considerare în mod greșit o traducere incorectă a produselor acoperite de marca invocată în sprijinul opoziției; încălcarea articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului întrucât camera de recurs nu a ținut cont în mod greșit de excepția neutilizării invocată de reclamantă.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/64

Acțiune introdusă la 24 februarie 2010 — Tempus Vade/OAPI — Palacios Serrano (AIR FORCE)

(Cauza T-81/10)

2010/C 100/95

Limba în care a fost formulată acțiunea: spaniola

Părțile

Reclamantă: Tempus Vade, S.L. (Madrid, Spania) (reprezentant: A. Gómez López, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Palacios Serrano (Alcobendas, Spania)

Concluziile reclamantei

—

Constatarea lipsei de conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară a Deciziei din 7 ianuarie 2010 pronunțată de Camera a patra de recursuri a OAPI în cauza R 944/2006-1, prin care s-a anulat decizia diviziei de opoziții a OAPI din 28 mai 2008 pronunțată în procedura de opoziție nr. B 1009607 și, în consecință, s-a dispus înregistrarea mărcii comunitare „AIR FORCE” în clasa 14.

—	declararea că înregistrarea mărcii comunitare nr. 5 016 704 AIR FORCE în clasa 14 trebuie să fie respinsă ca urmare a interdicției prevăzute la articolul 8 alineatul (1) litera (b) și la articolul 8 alineatul (5) din RMC.

—	obligarea OAPI și, dacă este cazul, a celeilalte părți în cauza care s-a aflat pe rolul camerei de recursuri la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: Juan Palacios Serrano

Marca comunitară vizată: marca verbală „AIR FORCE” (cererea de înregistrare nr. 5 016 704), pentru produse din clasa 14.

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: societatea reclamantă.

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca comunitară verbală „TIME FORCE” (cererea de înregistrare nr. 395 657), pentru produse din clasele 14, 18 și 25, și alte patru mărci figurative comunitare care conțin elementul verbal „TIME FORCE”: cererea de înregistrare nr. 398 776, pentru produse din clasele 14,18 și 25, cererea de înregistrare nr. 3 112 133, pentru produse din clasele 3, 8, 9, 14, 18, 25, 34, 35 y 37, și cererile de înregistrare nr. 1 998 375 și 2 533 667, pentru produse din clasa 14.

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția în întregime.

Decizia camerei de recurs: anulează decizia atacată și respinge opoziția.

Motivele invocate: Aplicarea incorectă a articolului 8 alineatul (1) litera (b) și alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/65

Acțiune introdusă la 19 februarie 2010 — Riva Fire/Comisia

(Cauza T-83/10)

2010/C 100/96

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Riva Fire SpA (Milano, Italia) (reprezentanți: M. Merola, avocat, M. Pappalardo, avocat, T. Ubaldi, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

În principal:

—	Anularea în totalitate a deciziei în cazul în care din investigație ar rezulta că în vederea adoptării sale de colegiul comisarilor, acestuia din urmă nu i-a fost prezentat ansamblul de elemente de fapt și de drept pe care s-a întemeiat decizia;

—

anularea în orice caz a articolului 1 din decizie în măsura în care menționează că reclamanta a participat la un acord continuu și/sau la practici concertate referitoare la fier-beton armat sub formă de bare sau role, având drept obiect sau drept efect stabilirea prețurilor și limitarea și/sau controlul producției sau al vânzărilor în cadrul pieței comune;

—	în consecință, anularea articolului 2 din decizia Comisiei în măsura în care se aplică reclamantei o amendă de 26,9 milioane de euro.

În subsidiar:

—	Reducerea cuantumului amenzii de 26,9 milioane de euro prevăzute în sarcina reclamantei conform articolului 2 decizie, și recalcularea acestei amenzi.

Și în orice caz,

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului proces.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta vizează anularea Deciziei C(2002) 7492 definitiv a Comisiei Comunităților Europene din 30 septembrie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 65 din Tratatul CECO (COMP/37.956 — Fier-beton armat, readoptare), astfel cum a fost completată și modificată prin Decizia C (2009) 9912 definitiv a Comisiei din 8 decembrie 2009. În susținerea acțiunii sale, societatea invocă opt motive de anulare.

Prin intermediul , reclamanta invocă lipsa de competență a Comisiei de a constata o încălcare a articolului 65 alineatul (1) CECO în legătură cu fapte care intră în domeniul de aplicare al acestei norme chiar și ulterior ieșirii din vigoare a Tratatului CECO și de a o sancționa în temeiul articolului 7 alineatul (1) și al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (1), deși aceste norme se referă doar la încălcări ale articolelor 81 CE și 82 CE (devenite articolele 101 TFUE și 102 TFUE).

Prin intermediul , reclamanta susține că decizia atacată încalcă articolul 10 alineatele (3) și (5) din Regulamentul (CEE) nr. 17/62 (2) și articolul 14 alineatele (1) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, întrucât din decizie nu rezultă dacă, în speță, Comisia a consultat în mod corespunzător comitetul consultativ, astfel cum prevăd articolele menționate și dacă respectivul comitet a obținut toate informațiile necesare pentru a aprecia pe deplin, pe fond, încălcarea imputată întreprinderilor destinatare ale deciziei.

Prin intermediul , reclamanta susține încălcarea de către Comisie a articolului 36 alineatul (1) CECO, întrucât, prin refuzarea dezvăluirii criteriilor pe care le-ar fi utilizat pentru stabilirea amenzilor care trebuiau aplicate, aceasta a limitat posibilitatea destinatarilor obiecțiunilor de a prezenta observații.

Prin intermediul , reclamanta susține că decizia atacată încalcă articolele 10 și 11 din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 (3) al Comisiei, astfel cum a fost modificat în întregime de Comisie, și dreptul la apărare al întreprinderilor în cauză întrucât, în urma anulării de către Tribunal a deciziei inițiale a Comisiei, aceasta din urmă a readoptat decizia atacată fără a trimite întreprinderilor o nouă comunicare privind obiecțiunile.

Prin intermediul , reclamanta contestă nemotivarea și contradictorialitatea motivării deciziei în măsura în care, pe de o parte, piața geografică de referință este limitată la teritoriul Republicii Italiene, și pe de altă parte, se susține că pretinsa înțelegere poate avea efecte asupra schimburilor comunitare în vederea aplicării principiului lex mitior.

Prin intermediul , reclamanta invocă faptul că analiza Comisiei, astfel cum este prezentată în decizie, cuprinde anumite erori de apreciere a situației de fapt, care au determinat aplicarea greșită a articolului 65 CECO cu privire la diverse aspecte ale încălcării imputate, între care în special părțile din înțelegere referitoare la stabilirea prețului de bază al fier-betonului, stabilirea prețurilor pentru suplimentele de dimensiune, precum și limitarea sau controlul producției și/sau al vânzărilor.

Prin intermediul , reclamanta susține că decizia atacată este greșită și insuficient motivată (și care urmare a unei erori de investigare), în măsura în care reclamantei i se impută .

Prin intermediul , reclamanta invocă încălcarea articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, a Comunicării Comisiei privind cooperarea din 1996 și a Liniilor directoare ale Comisiei privind metoda de stabilire a amenzilor din 1998.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167).

(2) Regulamentul nr. 17 Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (JO L 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3).

(3) Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (JO L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242).

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/66

Acțiune introdusă la 18 februarie 2010 — Alfa Acciai/Comisia

(Cauza T-85/10)

2010/C 100/97

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Alfa Acciai SpA (Brescia, Italia) (reprezentanți: D. Fosselard, avocat, S. Amoruso, avocat, L. Vitolo, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantei

—

Anularea Deciziei C (2002) 7492 final a Comisiei din 30 septembrie 2009, COMP/37.956 — Fier beton armat, readoptată (denumită în continuare „decizia”), în versiunea corectată și completată de Decizia C (2009) 9912 final din 8 decembrie 2009, în partea în care constată o încălcare a articolului 65 din Tratatul CECO de către Alfa Acciai Spa și îi aplică acesteia o amendă de 7,175 milioane de euro;

În subsidiar:

—	anularea articolului 2 din decizia prin care i se aplică sancțiunea reclamantei;

Cu titlu mai subsidiar:

—	reducerea cuantumului amenzii;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Motivele și principalele argumente sunt similare cu cele invocate în cauza T-70/10, Feralpi Holding Spa/Comisia și T-83/10, Riva Fire Spa/Comisia.

Reclamanta susține în mod special:

—	Necompetența Comisiei pentru a sancționa încălcarea articolului 65 din Tratatul CECO în urma expirării acestui tratat și în orice caz pentru a utiliza ca temei juridic articolul 7 alineatul (1) și articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (1).

—

Încălcarea dreptului la apărare al reclamantei în cursul procedurii administrative prealabile în măsura în care Comisia nu a trimis o nouă comunicare privind obiecțiunile, ci s-a limitat să comunice prin scrisoare intenția de a readopta decizia. Statele membre nu au fost audiate, și nici nu au participat la ședința finală, iar reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de fapt de a-și face cunoscută poziția din perspectiva readoptării deciziei.

—	Încălcarea articolului 65 alineatul (1) din Tratatul CECO în măsura în care situația de fapt descrisă în decizie nu constituie o înțelegere unică și continuă.

—

Încălcarea liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, precum și încălcarea principiului egalității și al proporționalității în evaluarea comportamentului reclamantei și în stabilirea cuantumului amenzii.

17.4.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 100/67

Acțiune introdusă la 24 februarie 2010 — Ungaria/Comisia

(Cauza T-89/10)

2010/C 100/99

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Republica Ungară (reprezentanți: J. Fazekas, M. Z. Fehér, și K. Szíjjártó, agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile reclamantului

—

Anularea articolului 1 alineatele (3) și (4), precum și a anexei I punctul 3.3 și a anexei II la Decizia Comisiei [C(2009)10151] din 14 decembrie 2009 privind un proiect de interes major denumit „Tronsonul de autostradă M43 între Szeged și Makó”, care face parte din programul operativ „Transporturi” de asistență structurală din partea Uniunii prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului de coeziune, în cadrul obiectivului de convergență, în măsura în care dispozițiile menționate exclud dintre cheltuielile eligibile plățile cu titlu de TVA;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta solicită anularea parțială a Deciziei Comisiei din 14 decembrie 2009 privind un proiect de interes major denumit „Tronsonul de autostradă M43 între Szeged și Makó”, care face parte din programul operativ „Transporturi” de asistență structurală din partea Uniunii prin intermediul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului de coeziune, în cadrul obiectivului de convergență. Prin decizia menționată, Comisia a autorizat plata unei contribuții la respectivul proiect de interes major prin intermediul Fondului de coeziune. De asemenea, în secțiunea „Cheltuieli neeligibile” a anexei I la decizia atacată, Comisia a respins cererea administrației maghiare de a include plățile cu titlu de TVA în proiectul menționat.

În susținerea cererii sale, reclamanta susține că decizia atacată a fost adoptată de Comisie cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar, în special a articolului 56 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 (1) și a articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 (2).

Reclamanta consideră că litera (e) a articolului 3 din Regulamentul nr. 1084/2006 prevede în mod clar că nu este eligibilă pentru o intervenție din cadrul Fondului de coeziune taxa pe valoarea adăugată recuperabilă. În opinia reclamantei, din această dispoziție se deduce indubitabil că taxa pe valoarea adăugată nerecuperabilă este eligibilă. Prin urmare și având în vedere că, în contextul reglementărilor comunitare sau naționale în materie de TVA, beneficiarul proiectului de interes major la care se referă decizia atacată nu are calitatea de subiect pasiv, astfel încât nu poate solicita restituirea părții de TVA pe care a suportat-o, reclamanta afirmă că, în decizia atacată, Comisia nu ar fi trebuit să excludă plățile cu titlu de TVA dintre cheltuielile eligibile în vederea acordării asistenței.

În plus, reclamanta pretinde că, întrucât Comisia nu a considerat eligibile nici acele cheltuieli pe care Regulamentul nr. 1084/2006 nu le include între cheltuielile eligibile, în timp ce reglementarea națională corespunzătoare le menționează expres cu titlu de cheltuieli eligibile, Comisia a privat statele membre, prin decizia atacată, de competențele conferite acestora de articolul 56 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1083/2006.

De asemenea, în opinia reclamantei, criteriul aplicat de Comisie, potrivit căruia TVA-ul suportat de beneficiarul subvenției este „recuperabil” prin intermediul TVA-ului facturat pentru taxa încasată de managerul infrastructurii construite de beneficiar, constituie o interpretare foarte largă a noțiunii „taxă pe valoarea adăugată recuperabilă” prevăzute la articolul 3 litera (e) din Regulamentul nr. 1084/2006, pe care modul de redactare a acestei dispoziții nu o susține, și care, în plus, este contrară reglementării comunitare în materie de TVA.

În ultimul rând, reclamanta afirmă că nici Regulamentul nr. 1083/2006, nici Regulamentul nr. 1084/2006 nu permit interpretarea potrivit căreia Comisia, la examinarea cheltuielilor eligibile, inclusiv a TVA-ului eligibil, și-ar putea întemeia decizia pe faptul că statul membru ar fi putut opta pentru o altă soluție legală în ceea ce privește organizarea proiectului și gestionarea infrastructurii. În opinia reclamantei, organizarea administrării infrastructurilor naționale și a serviciilor publice aferente acestora este, în esență, de competența statelor membre. În consecință, reclamanta pretinde de asemenea că, în măsura în care aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de dreptul comunitar, Comisia trebuie să accepte opțiunea statului membru, chiar dacă aceasta are consecințe asupra calificării drept cheltuieli eligibile în funcție de calitatea sau lipsa calității beneficiarului de subiect pasiv al TVA.

(1) Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64).

(2) Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de creare a Fondului de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/94 (JO L 210, p. 79, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 118).

		ISSN 1830-3668 doi:10.3000/18303668.C_2010.100.ron
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 100

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 53 17 aprilie 2010

Informarea nr.	Cuprins	Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Curtea de Justiție
2010/C 100/01	Ultima publicație a Curții de Justiție în Jurnalul Oficial al Uniunii EuropeneJO C 80, 27.3.2010	1