4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/1

A.

întrucât managementul integrat al zonelor litorale (ICZM) nu reprezintă numai o politică de mediu, ci și un proces permanent menit să îmbunătățească situația economică și socială a zonelor litorale și să asigure dezvoltarea durabilă a tuturor activităților desfășurate în regiunile respective, cum ar fi pescuitul și acvacultura;

B.

întrucât implementarea ICZM este un proces pe termen lung și majoritatea strategiilor naționale adoptate în cadrul recomandării susmenționate au început să fie implementate abia în 2006;

C.

întrucât managementul zonelor litorale a fost realizat până acum pe termen mediu, fără a se ține cont de faptul că acestea reprezintă ecosisteme naturale complexe care se schimbă odată cu trecerea timpului;

D.

întrucât deciziile și măsurile care au fost luate au vizat o activitate izolată și nu au reușit să abordeze problema degradării zonelor litorale în ansamblu;

E.

întrucât planificarea existentă s-a concentrat până acum asupra părții terestre și nu a luat în considerare impactul unor activități litorale asupra altor activități desfășurate în aceeași regiune;

F.

întrucât se preconizează că strategiile naționale ICZM vor necesita costuri mici de implementare, aducând în același timp beneficii financiare semnificative;

G.

întrucât nu s-a reușit implicarea corespunzătoare a reprezentanților din toate sectoarele în măsurile de planificare și implementare pentru soluționarea problemelor din zonele litorale și, ca urmare, se aduce atingere intereselor unor sectoare;

H.

întrucât punerea în aplicare a politicilor de management integrat implică o planificare în zonele litorale a aplicațiilor legate de populație, turism și economie și a protecției peisajului și mediului;

I.

întrucât coordonarea eficace a organismelor ICZM nu a fost posibilă până acum, decât în cazuri izolate;

J.

întrucât, în unele cazuri, implementarea politicilor de promovare a ICZM poate necesita cheltuieli de amploare care nu pot fi realizate de comunitățile locale, determinând recurgerea la foruri administrative superioare și întârzieri în implementare;

K.

întrucât, datorită naturii transfrontaliere a multor procese litorale, este necesară coordonarea și cooperarea regională, chiar și cu țări terțe;

L.

întrucât pescuitul și acvacultura reprezintă două activități litorale prin excelență, care depind de calitatea apelor costiere;

M.

întrucât acvacultura nu a atins încă un nivel tehnologic care să permită desfășurarea acestei activități intensive departe de zonele litorale;

N.

întrucât trebuie să se țină cont de rolul fundamental, puțin recunoscut până în prezent, pe care îl au femeile în zonele dependente de pescuit;

O.

întrucât pescuitul costier implică 80 % din flota de pescuit comunitară și contribuie la coeziunea economică și socială a comunităților de coastă și la păstrarea tradițiilor culturale ale acestora;

P.

întrucât pescuitul, chiar dacă nu este în sine o sursă de poluare, este afectat de impactul poluării cauzate de alte activități desfășurate în zonele litorale, care la rândul lor dăunează viabilității acestuia;

Q.

întrucât pescuitul și acvacultura sunt de o mare importanță economică și socială, deoarece sunt în principal desfășurate în regiunile litorale cu economii fragile, multe dintre acestea fiind defavorizate și incapabile de a oferi locuitorilor oportunități alternative de locuri de muncă;

R.

întrucât existența unui mediu marin curat și sănătos va contribui la creșterea pe viitor a producției de pescuit, îmbunătățind, astfel, perspectivele acestui sector;

S.

întrucât acvacultura se bazează categoric pe principiul dezvoltării durabile, și orice impact asupra mediului este înlăturat prin reguli comunitare;

T.

întrucât într-un mediu în care stocurile de pește sunt în scădere și cererea mondială de pește și crustacee este în creștere, importanța acvaculturii în Europa este într-o continuă creștere;

U.

întrucât nu toate statele membre și-au finalizat încă planificarea regională în conformitate cu principiile ICZM pentru dezvoltarea echilibrată a activităților realizate în aceste zone;

V.

întrucât există o concurență strânsă pentru spațiu în zonele litorale, iar cei implicați în acvacultură și pescuit au aceleași drepturi și obligații ca și alți utilizatori;

W.

întrucât regiunile ultraperiferice, astfel cum sunt definite în articolul 299 alineatul (2) din Tratatul CE și în articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ar putea necesita crearea unor strategii naționale specifice integrate ICZM și o adaptare corespunzătoare a ICZM la nivelul UE,

1.

subliniază importanța economică și socială a pescuitului și a acvaculturii în regiunile litorale și solicită ca acestea să primească asistență în cadrul ICZM;

2.

subliniază necesitatea de a garanta că sectoarele pescuitului și acvaculturii sunt implicate și bine reprezentate în centrele de activități maritime și face apel la Comisie să sprijine acest proces;

3.

evidențiază faptul că Fondul European pentru Pescuit poate contribui la finanțarea pe termen lung a măsurilor din cadrul ICZM, de vreme ce acesta susține acțiuni care contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunilor de pescuit;

4.

scoate în evidență nevoia de a clarifica competențele organismelor administrative ale zonelor litorale în cauză și de a stabili strategii coordonate, pentru ca acestea să poată fi mai eficace;

5.

recunoaște dificultățile legate de coordonarea activităților organismelor responsabile cu managementul zonelor litorale și solicită Comisiei, în monitorizarea implementării ICZM, să reexamineze, după consultarea cu statele membre, dacă este necesară constituirea unui organism coordonator;

6.

subliniază necesitatea implicării reprezentanților din sectorul pescuitului și al acvaculturii în activități legate de planificarea și dezvoltarea ICZM (având în vedere că participarea acestora la strategiile de dezvoltare durabilă mărește valoarea adăugată a produselor lor), și reamintește faptul că Fondul European pentru Pescuit poate sprijini astfel de acțiuni colective;

7.

recunoaște rolul important al femeilor în zonele dependente de pescuit și invită Comisia și statele membre să coopereze în vederea promovării și integrării principiului egalității de șanse în cadrul diferitelor etape ale punerii în aplicare a Fondului European pentru Pescuit (inclusiv elaborarea, punerea în aplicare, monitorizarea și etapele de evaluare), în conformitate cu dispozițiile articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006;

8.

solicită o cooperare mai strânsă între organismele competente la nivel regional prin schimburi de informații legate de starea zonelor litorale și prin adoptarea de strategii comune pentru îmbunătățirea situației ecologice a ecosistemelor marine locale;

9.

invită guvernele naționale și regionale ale regiunilor ultraperiferice să elaboreze strategii integrate ICZM pentru a garanta dezvoltarea durabilă a regiunilor litorale;

10.

subliniază, în contextul menționat anterior, importanța unei amenajări adecvate a teritoriului;

11.

acvacultura în scopuri de repopulare este un instrument esențial pentru a realiza conservarea ecologică în anumite zone litorale și trebuie prin urmare promovată, stimulată și sprijinită din punct de vedere financiar;

12.

scoate în evidență importanța acvaculturii pentru industria alimentară pentru dezvoltarea socio-economică în anumite comunități costiere din UE;

13.

consideră că sectoarele pescuitului și acvaculturii trebuie ambele incluse într-o abordare transversală a tuturor activităților maritime desfășurate în zonele litorale, pentru a realiza o dezvoltare durabilă, în conformitate cu noile orientări privind politica maritimă;

14.

subliniază necesitatea de a dezvolta și de a implementa strategii pentru combaterea pericolelor cu care se confruntă zonele litorale, inclusiv schimbările climatice, ținând seama pe deplin de impactul acestora asupra pescuitului și acvaculturii;

15.

are convingerea că eforturile de culegere a datelor, inclusiv a celor privind starea biodiversității și a stocurilor de pește, trebuie să continue pentru a contribui la schimbul și utilizarea de informații în vederea realizării unor studii comparative;

16.

consideră că trebuie să se sporească eforturile în domeniul cercetării în acvacultură în vederea introducerii unor sisteme de cultură și producție intensivă cu circuit închis;

17.

propune să se acorde prioritate în cadrul ICZM proiectelor de acvacultură care utilizează surse de energie regenerabile și care respectă spațiile protejate prin legislația UE în materie de mediu;

18.

invită Comisia, după consultarea cu statele membre, să stabilească un calendar clar pentru examinarea progreselor realizate în implementarea ICZM în Uniunea Europeană;

19.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/4

A.

întrucât fiecare solicitant de azil are dreptul ca cererea sa să facă obiectul unei examinări individuale și amănunțite;

B.

întrucât legislația și practicile în materie de azil diferă încă foarte mult de la o țară la alta și întrucât, prin urmare, solicitanții de azil sunt tratați în mod diferit de la un stat care a aderat la sistemul de la Dublin la altul;

C.

întrucât sistemul de la Dublin se bazează pe premise precum încrederea reciprocă și fiabilitatea, iar în cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, și anume în cazul în care există lacune importante în colectarea datelor sau inconsecvențe în procesul de luare a deciziilor în anumite state membre, întregul sistem este afectat;

D.

întrucât există dovezi conform cărora unele state membre nu garantează accesul efectiv la procedura pentru determinarea statutului de refugiat;

E.

întrucât unele state membre nu pun în aplicare în mod efectiv Directiva privind primirea, nici în cazul solicitanților de azil care așteaptă transferul către un alt stat membru, în conformitate cu Regulamentul de la Dublin, nici în momentul întoarcerii către statul membru responsabil;

F.

întrucât unele state membre plasează în mod sistematic în detenție persoanele care cad sub incidența sistemului de la Dublin;

G.

întrucât numărul mare al solicitărilor multiple și numărul redus al transferurilor efectuate indică deficiențele din cadrul sistemului de la Dublin și necesitatea creării unui sistem comun de azil european;

H.

întrucât punerea în aplicare corespunzătoare a Regulamentului de la Dublin poate avea ca rezultat distribuirea inegală a responsabilității în cazul persoanelor care solicită protecție, în detrimentul unor state membre, expuse în mod special fluxurilor migratorii doar din cauza poziției lor geografice;

I.

întrucât din evaluarea Comisiei rezultă că, în 2005, cele 13 state membre aflate la frontierele externe ale Uniunii s-au confruntat cu provocări tot mai mari în urma aplicării sistemului de la Dublin;

J.

întrucât statele membre din sud trebuie să accepte cereri de azil din partea imigranților ilegali salvați în timp ce se aflau în situații critice în drumul lor spre Europa;

K.

întrucât statele membre din sud trebuie să accepte cereri de azil din partea imigranților ilegali fără nicio asistență din partea țărilor terțe care au obligația să ofere acest tip de asistență în conformitate cu legislația internațională;

L.

întrucât este posibil ca statele membre să nu aibă niciun interes să respecte obligația de înregistrare în baza de date Eurodac a persoanelor intrate ilegal, acest lucru putând duce la creșterea numărului de cereri de azil cărora acestea vor trebui să le dea curs;

M.

întrucât Regulamentul de la Dublin stabilește un sistem care este conceput pentru a determina statul membru responsabil de examinarea unei cereri, dar care nu a fost creat inițial pentru a fi un mecanism de repartizare a responsabilităților și, prin urmare nu poate servi acestui scop;

N.

întrucât este esențial ca orice evaluare a sistemului de la Dublin să fie însoțită de un mecanism concret, permanent, echitabil și funcțional de repartizare a responsabilităților;

O.

întrucât criteriul privind prima țară de intrare, prevăzut de sistemul de la Dublin, a pus într-o situație foarte dificilă statele membre de la frontierele externe;

P.

întrucât, pentru anumiți resortisanți ai țărilor terțe, rata de recunoaștere a candidaților la statutul de refugiați variază între aproximativ 0 % și 90 % la nivelul statelor membre;

Q.

întrucât este esențial ca persoanele care depun cereri să fie informate pe deplin cu privire la procedurile sistemului de la Dublin, într-o limbă pe care aceștia o înțeleg, și la posibilele consecințe;

R.

întrucât la articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se menționează că în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial;

S.

întrucât, deși unitatea familiei este prima menționată în ierarhia criteriilor aplicate în Regulamentul de la Dublin, această prevedere nu este adesea aplicată;

T.

întrucât există o evidentă lipsă de acuratețe în datele statistice privind transferurile, deoarece acestea nu indică, de exemplu, numărul cererilor pentru preluarea unui solicitant de azil din cauza trecerii ilegale a frontierei, sau proporția cererilor de „preluare” în comparație cu cererile de „reprimire”;

U.

întrucât în 2005 nouă dintre noile state membre au declarat că au înregistrat mai multe transferuri „de intrare” în temeiul Regulamentului de la Dublin, iar statele membre care nu au frontieră terestră externă a Uniunii Europene au declarat că au înregistrat mai multe transferuri „de ieșire”;

V.

întrucât Comisia nu a fost în măsură să evalueze costul sistemului de la Dublin și întrucât costul reprezintă un element important pentru a putea evalua eficiența sa;

W.

întrucât, în cadrul reuniunii Consiliul Justiție și Afaceri Interne de la Luxemburg, din 12-13 iunie 2007, Comisia a fost invitată să prezinte, cât de curând posibil, o modificare a Regulamentului Eurodac, pentru a permite autorităților polițienești și celor responsabile cu aplicarea legii din statele membre, precum și Europol, să aibă acces în anumite condiții la Eurodac, bază de date concepută inițial ca un instrument pentru punerea în aplicare a Regulamentului de la Dublin,

1.

consideră cu tărie că, dacă nu se ajunge la un nivel satisfăcător și uniform de protecție în întreaga Uniune Europeană, sistemul de la Dublin va produce întotdeauna rezultate nesatisfăcătoare, atât din punct de vedere tehnic, cât și uman, iar solicitanții de azil vor continua să aibă motive întemeiate pentru a dori să adreseze cererea lor unui anumit stat membru, pentru a putea beneficia de deciziile cel mai favorabile la nivel național;

2.

este ferm convins că, în lipsa unui veritabil sistem de azil european comun și a unei proceduri unice, sistemul de la Dublin va continua să fie nedrept atât pentru solicitanții de azil, cât și pentru anumite state membre;

3.

reafirmă nevoia urgentă de a îmbunătăți atât calitatea, cât și coerența procesului de luare a deciziilor; este convins că un Oficiu european de sprijin în materie de azil ar putea juca un rol important în aceste sens, de exemplu prin oferirea unei formări la standarde comune înalte și prin punerea la dispoziție a unor echipe de sprijin alcătuite din experți;

4.

solicită Comisiei să prevadă măsuri pentru a pune la dispoziția Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) finanțare directă, în plus față de finanțarea bazată pe proiecte, pentru a permite acestuia să își consolideze activitatea de monitorizare și consultare la nivelul UE și să continue dezvoltarea de metode în vederea sprijinirii autorităților naționale în eforturile lor de îmbunătățire a calității procesului decizional;

5.

solicită Comisiei să prezinte propuneri pentru crearea de mecanisme de împărțire a responsabilității, pentru a contribui la ușurarea sarcinii disproporționate care ar putea reveni anumitor state membre, în special statelor membre de la frontierele externe, dar care nu se încadrează în sistemul de la Dublin;

6.

solicită Comisiei, în așteptarea creării unor mecanisme europene de împărțire a sarcinilor, să prevadă în cadrul Regulamentului de la Dublin mecanisme, altele decât cele financiare, pentru remedierea consecințelor nefaste ale aplicării sale pentru micile state membre aflate la frontierele externe ale Uniunii;

7.

solicită Comisiei să creeze un mecanism obligatoriu pentru stoparea transferurilor solicitanților de azil către state membre care nu garantează examinarea completă și corectă a cererilor lor și să ia în mod sistematic măsuri împotriva acestor state;

8.

invită Comisia să stabilească relații de lucru bilaterale constructive cu țările terțe pentru a facilita cooperarea și pentru a garanta că aceste țări terțe își îndeplinesc obligațiile de drept internațional, cu referire la Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951 și la salvarea pe mare;

9.

solicită Comisiei să introducă în noul regulament prevederi mai clare și mai stricte referitoare la modalitățile prin care persoanele care solicită protecție sunt informate cu privire la implicațiile Regulamentului de la Dublin și să aibă în vedere elaborarea unei broșuri standard, care să fie tradusă în mai multe limbi și distribuită în toate statele membreși care ar trebui să țină seama și de nivelurile individuale de alfabetizare;

10.

solicită Comisiei să modifice articolele 19 și 20 din Regulamentul de la Dublin privind „preluarea și reprimirea”, pentru a oferi solicitanților un drept la o cale de atac cu efect suspensiv automat împotriva unei decizii de transfer a responsabilității către un alt stat membru, în temeiul Regulamentului de la Dublin;

11.

reafirmă că principiul nereturnării ar trebui să rămână unul dintre elementele esențiale ale oricărui sistem comun de azil la nivel european și insistă asupra faptului că punerea în aplicare a Regulamentului de la Dublin nu ar trebui să ducă niciodată la închiderea procedurii de examinare a unei cereri din motive procedurale și la neredeschiderea sa în vederea realizării unei examinări complete și corecte a cererii inițiale, după efectuarea unui transfer în conformitate cu procesul de la Dublin; consideră că acest lucru ar trebui clarificat în regulament;

12.

consideră că schimbul de informații cu privire la transferuri între statele membre ar trebui îmbunătățit, în special în ceea ce privește nevoile medicale speciale ale persoanelor transferate;

13.

solicită Comisiei să evalueze posibilitatea ca o persoană care face obiectul unui transfer către un alt stat membru, în temeiul sistemului de la Dublin, să fie transferată către țara sa de origine doar în urma cererii sale exprese și cu deplina respectare a drepturilor procedurale;

14.

recomandă adoptarea la nivel european a unui set comun de orientări referitoare la evaluarea vârstei și acordarea, în caz de incertitudine, a beneficiului îndoielii copilului;

15.

reamintește că în toate deciziile legate de copii, interesele superioare ale acestora sunt primordiale; insistă asupra faptului că minorii neînsoțiți nu ar trebui niciodată ținuți în detenție sau transferați într-un alt stat membru, cu excepția cazului în care acest lucru se realizează în scopul întregirii familiei, și în cazul în care un astfel de transfer se dovedește a fi necesar, copilul trebuie reprezentat în mod corespunzător și însoțit pe parcursul întregii proceduri; salută, prin urmare, intenția Comisiei de a preciza în detaliu modalitățile de aplicare a normelor din cadrul sistemului de la Dublin în ceea ce privește minorii neînsoțiți;

16.

regretă că definiția dată unui membru al familiei, în temeiul prezentului regulament, este prea restrictivă și solicită Comisiei să extindă această definiție pentru a include toate rudele apropiate și partenerii pe termen lung, în special persoanele care nu beneficiază de niciun alt sprijin familial, precum și copiii majori care nu sunt în măsură să se întrețină singuri;

17.

salută intenția Comisiei de a extinde domeniul de aplicare a Regulamentului de la Dublin, pentru a include protecția subsidiară, deoarece acest lucru va permite persoanelor care solicită protecție subsidiară să se reunească cu membrii familiei cărora li s-a acordat acest tip de protecție sau care îl solicită într-un alt stat membru;

18.

solicită Comisiei să adauge o prevedere prin care detenția solicitanților în temeiul sistemului de la Dublin să nu reprezinte decât o măsură de ultimă instanță, specificând motivele în baza cărora se poate recurge la detenție și garanțiile procedurale care ar trebui oferite;

19.

solicită Comisiei să precizeze în mod explicit în Regulamentul de la Dublin faptul că solicitanții de azil în temeiul sistemului de la Dublin au dreptul la aceleași condiții de primire ca oricare alți solicitanți de azil, în conformitate cu Directiva privind primirea, care prevede la articolul 3 alineatul (1) norme generale referitoare, în special, la condițiile materiale de primire, serviciile de sănătate, libertatea de circulație și școlarizarea minorilor;

20.

consideră că clauza umanitară prevăzută la articolul 15 din Regulamentul de la Dublin conferă destul de multă flexibilitate sistemului de la Dublin, însă că aceasta ar trebui aplicată într-o mai mare măsură, pentru a evita dificultățile cu care ar putea să se confrunte familiile în urma separării;

21.

consideră că, în cazul în care un solicitant de azil se află într-o situație deosebit de vulnerabilă din cauza unei boli grave, a unui handicap sever, a vârstei înaintate sau a unei sarcini, iar acesta sau aceasta este, prin urmare, dependent de asistența unei rude prezente pe teritoriul unui stat membru altul decât cel însărcinat cu examinarea cererii, acesta sau aceasta ar trebui, în măsura în care este posibil, să fie reunit cu această rudă; solicită Comisiei să facă obligatorii prevederile relevante referitoare la clauza umanitară de la articolul 15 alineatul (2);

22.

consideră că ar trebui introdusă o obligație de a-i regăsi pe membrii unei familii pentru organizații precum Crucea Roșie și Semiluna Roșie;

23.

salută intenția Comisiei de specifica mai clar circumstanțele și procedurile potrivit cărora se poate aplica clauza de suveranitate, în special în vederea introducerii condiției referitoare la consimțământul solicitantului de azil;

24.

își exprimă îngrijorarea cu privire la discrepanțele și deficiențele în culegerea datelor, care reies din evaluarea sistemul de la Dublin realizată de Comisie, în special în ceea ce privește înregistrarea amprentelor digitale ale imigranților ilegali la frontierele Uniunii, ceea ce generează serioase îndoieli cu privire la viabilitatea sistemului; consideră că Regulamentul (CE) nr. 862/2007 menționat anterior privind statisticile comunitare din domeniul migrației și protecției internaționale va oferi celor implicați o imagine mai clară cu privire la funcționarea sistemului de la Dublin și a altor instrumente comunitare privind protecția internațională;

25.

își exprimă preocuparea cu privire la faptul că, în prezent, nu este disponibilă nicio evaluare a costurilor pe care le implică sistemul de la Dublin; solicită Comisiei să remedieze această problemă, deoarece aceasta reprezintă un element important al evaluării sistemului;

26.

ia act cu interes de preocupările exprimate de Comisie cu privire la culegerea și calitatea datelor trimise unității centrale Eurodac, precum și cu privire la nerespectarea obligației de a șterge anumite date și a normelor legate de protecția datelor cu caracter personal; consideră că aceste deficiențe, care pun sub semnul întrebării fiabilitatea Eurodac, ar trebui soluționate în mod corespunzător, înainte ca această bază de date să fie utilizată în alte scopuri;

27.

consideră că fiecare stat membru ar trebui să menționeze, pe o listă închisă, agențiile și autoritățile care au acces la baza de date Eurodac, precum și scopul acestui acces, pentru a preveni orice utilizarea ilicită a datelor;

28.

subliniază că extinderea accesului la baza de date Eurodac pentru autoritățile polițienești și cele responsabile cu aplicarea legii din statele membre, precum și la Europol, atrage după sine riscul ca informația să ajungă la țările terțe, acest lucru putând avea repercusiuni negative pentru solicitanții de azil și familiile acestora; este convins că acest lucru ar spori și riscul ca solicitanții de azil să fie stigmatizați;

29.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/10

A.

întrucât libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană, în special în contextul ultimelor două valuri de extindere și al lărgirii corespunzătoare a grupului Schengen, a avut ca rezultat creșterea rapidă a numărului persoanelor precum și a vehiculelor care traversează granițele naționale, atât din motive profesionale, cât și personale;

B.

întrucât prioritatea protejării victimelor accidentelor necesită o legislație privind asigurarea auto clară, precisă și eficace la nivel european;

C.

întrucât a patra directivă privind asigurarea auto a impus Comisiei să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului referitor la punerea în aplicare și la eficacitatea sancțiunilor naționale introduse cu privire la procedura de ofertă/răspuns justificate, precum și referitor la echivalența lor și să înainteze propuneri dacă este necesar;

D.

întrucât raportul Comisiei examinează dispozițiile în materie de sancțiuni naționale, eficacitatea sistemului de soluționare a cererilor de despăgubire prin reprezenant și posibilitatea încheierii unei asigurări voluntare de protecție juridică la care pot adera în plus potențialele victime ale accidentelor rutiere;

E.

întrucât articolul 4 alineatul (6) din a patra directivă privind asigurarea auto reglementează procedura de ofertă motivată, prin care victimele accidentelor de mașină care au loc în străinătate au dreptul să ceară o despăgubire reprezentantului desemnat de asigurator în țara de rezidență a victimei pentru soluționarea cererilor de despăgubire;

F.

întrucât victima trebuie să primească un răspuns justificat din partea asiguratorului în termen de trei luni, în lipsa căruia sunt prevăzute sancțiuni;

G.

întrucât este încă nevoie să se clarifice funcționarea acestei dispoziții;

H.

întrucât Comisia trebuie să țină seama pe deplin de extindere în procesul de punere în aplicare a politicilor UE, în special de costurile relativ ridicate ale asigurării auto în noile state membre;

I.

întrucât diferite dispoziții în materie de sancțiuni cu privire la procedura de ofertă/răspuns justificate au fost puse în aplicare în statele membre;

J.

întrucât consultările cu autoritățile naționale, inclusiv din noile state membre, au confirmat faptul că dispozițiile actuale în materie de sancțiuni, acolo unde există, sunt oportune și puse în aplicare în mod eficient în UE;

K.

întrucât, totuși, unele state membre nu prevăd sancțiuni specifice, ci se bazează numai pe obligația asiguratorului de a plăti dobânzile legale aferente valorii indemnizației în cazul în care oferta sau răspunsul motivat nu este formulat într-un termen de trei luni;

L.

întrucât sistemul privind soluționarea cererilor de despăgubire prin reprezentant este relativ bine cunoscut în majoritatea statelor membre;

M.

întrucât consultările purtate de Comisie în vederea evaluării cunoștințelor populației privind sistemul de soluționare a cererilor de despăgubire prin reprezentanți au vizat doar statele membre și sectorul asigurărilor, fără a reuși să implice suficient și cetățenii și asociațiile de consumatori, adică părțile cele mai interesate în funcționarea corectă a sistemului;

N.

întrucât asigurarea de protecție juridică pentru cheltuielile de judecată suportate de victimele accidentelor auto este disponibilă în majoritatea statelor membre; întrucât mai mult de 90 % din totalul cazurilor sunt soluționate extrajudiciar și cheltuielile judiciare sunt rambursate în multe state membre; întrucât, în plus, asigurătorii în materie de cheltuieli de judecată au oferit deja acoperire pentru toate tipurile de cazuri transfrontaliere pentru o perioadă și au înființat în consecință departamente proprii pentru cererile din străinătate și pentru facilitarea soluționării rapide a diferendelor;

O.

întrucât întrebarea dacă aceste cheltuieli de judecată rezonabile ar trebui acoperite de asigurarea de răspundere civilă auto în toate statele membre este încă deschisă;

P.

întrucât, totuși, acoperirea cheltuielilor de judecată rezonabile de către asigurarea de răspundere civilă auto, în toate statele membre, contribuie în mod sigur la creșterea protecției și a încrederii consumatorilor din UE;

Q.

întrucât piețele de asigurări din noile state membre se dezvoltă în mod constant; întrucât, totuși, în anumite state membre, asigurarea de protecție juridică este un produs relativ nou care are nevoie să fie promovat, deoarece asigurarea de protecție juridică este puțin cunoscută;

R.

întrucât acoperirea obligatorie a cheltuielilor judiciare ar trebui să sporească încrederea consumatorilor în asigurarea de răspundere civilă auto, în special în cazurile în care se solicită despăgubiri, deoarece consumatorii din multe state membre noi se tem de taxe judiciare ridicate, care ar fi acoperite de asigurarea obligatorie;

S.

întrucât asigurarea obligatorie de protecție juridică ar crea un volum de muncă suplimentar și mai complex pentru sistemul judiciar și ar putea întârzia rezolvarea contestațiilor și mări numărul de plângeri nejustificate;

T.

întrucât asigurarea de răspundere civilă auto și asigurarea de protecție juridică au obiective și funcții diferite, și anume în timp ce asigurarea de răspundere civilă auto permite acoperirea cheltuielilor consumatorului în cazul plângerilor adresate împotriva lui ca urmare a unui accident rutier, asigurarea de protecție juridică acoperă costurile unui proces împotriva unui terț în urma unui accident rutier;

U.

întrucât campaniile publice realizate de autoritățile naționale, de sectorul asigurărilor și de organizațiile de consumatori sunt importante pentru dezvoltarea piețelor naționale,

1.

salută raportul Comisiei și subliniază importanța implicării depline și efective a tuturor părților interesate, în special consumatorii, în procesul de consultare pentru dezvoltarea politicilor UE în acest domeniu;

2.

solicită, prin urmare, implicarea sistematică a organizațiilor de consumatori care reprezintă în special victimele în procesul de evaluare a eficacității sistemelor existente în statele membre;

3.

salută această evaluare ex post a măsurilor legislative, pentru a se asigura că normele funcționează în conformitate cu scopul urmărit și pentru a identifica eventualele aplicări necorespunzătoare neprevăzute;

4.

subliniază importanța creșterii încrederii consumatorilor în polițele de asigurare auto pentru călătoriile transfrontaliere cu autovehiculele în UE, în special a automobiliștilor din vechile state membre care călătoresc spre destinații din noile state membre și viceversa;

5.

consideră că promovarea soluțiilor legale existente și dictate de piață, care protejează consumatorul, întăresc încrederea acestuia în asigurările auto;

6.

este de părere că statele membre sunt de asemenea responsabile de buna funcționare a sistemelor proprii de asigurare naționale în raport cu legislația UE privind procedura de cerere sau răspuns motivat și cheltuielile de judecată suportate de victime;

7.

solicită Comisiei să continue să monitorizeze îndeaproape buna funcționare a mecanismelor de piață și să prezinte un raport periodic Parlamentului pe această temă;

8.

consideră că simpla obligație a asiguratorului de a plăti dobânzile legale în caz de întârziere nu are caracter de sancțiune și, în consecință, este necesară intensificarea controalelor din partea Comisiei și aceasta trebuie să ia măsurile adecvate în această privință astfel încât toate piețele statelor membre să funcționeze armonios și consumatorii să fie protejați în mod eficace;

9.

subliniază că relațiile de muncă dintre Comisie, autoritățile naționale, sectorul asigurărilor și consumatori ar trebui întărite pentru a asigura furnizarea constantă de date exacte privind întărirea sistemelor existente;

10.

consideră, în conformitate cu abordarea UE general stabilită privind sancțiunile, că principiul subsidiarității ar trebui menținut și că nu este nevoie de armonizarea dispozițiilor naționale în materie de sancțiuni;

11.

consideră că organismele de reglementare la nivel național sunt mai bine plasate pentru a garanta nivelul cel mai înalt de protecție a consumatorului pe piețele naționale;

12.

recomandă, prin urmare, în ceea ce privește procedura de cerere sau răspuns motivat, să lase la alegerea statelor membre impunerea de sancțiuni, precum și tipurile și nivelurile dispozițiilor potrivite;

13.

invită statele membre să garanteze eficacitatea sancțiunilor prevăzute în cazul nerespectării termenului de trei luni pentru prezentarea unui răspuns motivat la cererea de despăgubire sau a unei oferte motivate de despăgubire;

14.

consideră oportun ca, înainte de aplicarea sancțiunilor, să se cerceteze atent cauzele deficiențelor societăților de asigurări, luând în considerare în special factorii independenți de respectivele societăți; speră continuarea monitorizării de către Comisie a piețelor naționale și acordarea de asistență din partea acesteia autorităților naționale care o solicită;

15.

reamintește importanța stimulării încrederii cetățenilor în funcționarea sistemului de soluționare a cererilor de despăgubire de către reprezentanți prin promovarea acestui sistem prin campanii publice și prin intermediul altor măsuri adecvate;

16.

invită statele membre și Comisia să sporească încrederea consumatorilor prin încurajarea măsurilor adecvate care măresc gradul de sensibilizare și prin utilizarea centrelor de informare naționale cu privire la asigurări, solicitând, de exemplu, asiguratorilor să includă în pachetul informațional contractual informațiile de contact ale centrelor de informare din statele membre respective;

17.

invită, în plus, statele membre să ceară asigurătorilor, în cadrul pachetului informațional precontractual, să ofere consumatorilor informații complete privind modul în care funcționează sistemul de soluționare a cererilor de despăgubire prin reprezentant și care sunt utilizările și beneficiile acestuia pentru partea asigurată;

18.

îndeamnă Comisia să continue monitorizarea sistemului și să coordoneze și să ofere asistență atunci când este nevoie sau în cazul în care autoritățile naționale cer asistență;

19.

consideră, în plus, în ceea ce privește asigurarea de răspundere civilă auto, că acoperirea obligatorie a cheltuielilor de judecată ar descuraja în mod cert recurgerea la procedurile extrajudiciare, ceea ce ar putea spori numărul acțiunilor în instanță și ar conduce, prin urmare, la creșterea nejustificată a volumului de muncă din sistemul judiciar și ar risca să destabilizeze funcționarea pieței de asigurări facultative de protecție juridică, care există și se află în evoluție;

20.

consideră, prin urmare, că, în general, efectele negative ale introducerii unui sistem de acoperire obligatorie a cheltuielilor de judecată în cadrul asigurării de răspundere civilă auto ar depăși beneficiile potențiale;

21.

îndeamnă Comisia să ia, în colaborare cu statele membre, măsurile suplimentare necesare pentru a spori gradul de sensibilizare cu privire la asigurarea de protecție juridică, precum și la alte produse de asigurare, în special în statele membre noi, concentrându-se asupra informării cetățenilor despre avantajele ofertelor și deținerii uneia din aceste asigurări;

22.

consideră, în acest context, că rolul organismelor de reglementare la nivel național este capital pentru punerea în aplicare a bunelor practici din alte state membre;

23.

invită, prin urmare, Comisia să consolideze protecția consumatorului îndemnând statele membre să își încurajeze organismele de reglementare la nivel național și companiile de asigurări naționale să sporească gradul de informare cu privire la existența unei asigurări facultative de protecție juridică;

24.

consideră că informațiile precontractuale privind asigurarea auto ar putea să cuprindă informații referitoare la posibilitatea de a exclude o asigurare care să acopere cheltuielile judiciare;

25.

invită statele membre să încurajeze organismele de reglementare la nivel național și intermediarii să informeze clienții cu privire la riscurile și la asigurarea facultativă suplimentară care ar putea fi în folosul acestora, ca de exemplu asigurarea de protecție juridică, asigurarea de asistență și asigurarea de furt auto;

26.

invită statele membre care nu au introdus sisteme alternative de soluționare a diferendelor pentru soluționarea cererilor de despăgubire să ia în considerare introducerea unor astfel de sisteme bazate pe bunele practici din alte state membre;

27.

solicită Comisiei să nu aducă atingere rezultatelor studiilor comandate în urma adoptării Regulamentului „Roma II” (2) privind diferențele dintre despăgubirile acordate pentru vătămările corporale, studii care ar putea să sugereze o soluție prin intermediul unei asigurări și, deci, o modificare în consecință a celei de-a patra directive privind asigurările auto;

28.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/13

A.

întrucât frauda fiscală are consecințe grave asupra bugetelor statelor membre și asupra sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene, conduce la încălcări ale principiului impozitării juste și transparente și poate denatura concurența, afectând astfel funcționarea pieței interne; întrucât întreprinderile oneste întâmpină dezavantaje de ordin concurențial din cauza fraudei fiscale, iar pierderile de venituri fiscale sunt, în final, acoperite de contribuabilul european prin alte forme de impozitare;

B.

întrucât frauda fiscală pune în pericol echitatea și justiția fiscală, pierderile de venituri de către finanțele publice fiind adesea compensate printr-o creștere a fiscalității, ceea ce afectează contribuabilii mai modești și onești, care nu au posibilitatea sau intenția de a se sustrage de la obligațiile lor fiscale sau de a le încălca;

C.

întrucât intensificarea schimburilor comerciale transfrontaliere ca urmare a instituirii pieței interne a condus la creșterea numărului de tranzacții în care locul de impozitare și locul de stabilire a persoanei supuse plății TVA-ului sunt în două state membre diferite;

D.

întrucât cei care săvârșesc noile forme de fraudă fiscală legate de tranzacțiile transfrontaliere, cum ar fi frauda de tip „carusel” sau frauda intracomunitară a firmelor fantomă, au profitat de fragmentarea și de lacunele din actualele sisteme fiscale și întrucât sunt necesare schimbări în modul de funcționare a TVA;

E.

întrucât evaziunea și frauda în domeniul TVA-ului afectează finanțarea bugetului Uniunii Europene, deoarece conduc la o mai mare nevoie de a face apel la resursele proprii ale statelor membre bazate pe venitul național brut;

F.

întrucât, deși intră în mare măsură în domeniul de competență al statelor membre, combaterea fraudei nu este o problemă care poate fi soluționată doar la nivel național;

G.

întrucât globalizarea implică dificultăți din ce în ce mai mari în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale la nivel internațional, date fiind implicarea sporită a întreprinderilor cu sediul în țări terțe în frauda de tip „carusel”, răspândirea comerțului electronic și globalizarea piețelor serviciilor; întrucât factorii respectivi militează puternic în favoarea îmbunătățirii cooperării internaționale, în special în materie de TVA;

H.

întrucât amploarea fraudei fiscale în Uniunea Europeană se datorează sistemului actual de tranziție a TVA care este prea complex, făcând tranzacțiile intracomunitare greu de urmărit, mai opace și, prin urmare, mai vulnerabile abuzului;

I.

întrucât, în momentul în care se examinează diversele opțiuni pentru a aborda problematica fraudei fiscale, Comisia și statele membre ar trebui să evite, cât mai mult cu puțință, măsurile care ar putea conduce la o sarcină administrativă disproporționată pentru întreprinderi și administrațiile fiscale sau la discriminări în rândul comercianților;

J.

întrucât atât Comisia, cât și Curtea de Conturi au declarat în mod consecvent că sistemul pentru schimburi de informații între statele membre cu privire la livrările intracomunitare de bunuri nu furnizează informații relevante sau în timp util pentru combaterea eficientă a fraudei în domeniul TVA-ului; întrucât în acest sens sunt necesare norme mai clare, cu caracter obligatoriu, pentru cooperarea dintre statele membre și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF);

K.

întrucât utilizarea tuturor tehnologiilor disponibile, inclusiv stocarea și transmiterea electronică a anumitor date în materie de TVA și accize este indispensabilă pentru funcționarea corespunzătoare a sistemelor fiscale din statele membre; întrucât condițiile referitoare la schimbul de date stocate electronic în fiecare stat membru și la accesul direct al statelor membre la aceste date ar trebui îmbunătățite; întrucât autoritățile fiscale din statele membre ar trebui să prelucreze cu atenția cuvenită datele cu caracter personal, în scopurile specificate și având consimțământul persoanei vizate sau în baza oricărui alt temei legitim prevăzut de lege;

L.

întrucât deseori comercianții pot obține doar informații foarte fragmentate privind statutul clienților lor în ceea ce privește TVA-ul;

M.

întrucât consolidarea mijloacelor de detectare a fraudei fiscale ar trebui să fie însoțită de o îmbunătățire a legislației existente privind asistența pentru recuperarea impozitelor, aplicarea unui tratament fiscal egal și garantarea caracterului practic pentru întreprinderi,

1.

remarcă faptul că scopul unei strategii la nivelul UE de combatere a fraudei fiscale trebuie să fie reducerea pierderilor fiscale generate de fraude fiscale prin identificarea domeniilor în care se pot aduce îmbunătățiri atât legislației CE, cât și cooperării administrative dintre statele membre, îmbunătățiri care să promoveze în mod eficient reducerea fraudei fiscale, cât de mult posibil, fără a crea sarcini inutile pentru administrațiile fiscale și pentru contribuabili;

2.

invită statele membre să ia în sfârșit în serios lupta împotriva fraudei fiscale;

3.

reamintește faptul că instituirea unui sistem în materie de TVA bazat pe „principiul țării de origine”, care implică faptul că tranzacțiilor supuse TVA-ului dintre statele membre li se aplică taxa percepută în țara de origine în loc să se aplice o rată zero, rămâne o soluție pe termen lung de combatere eficace a fraudei fiscale; remarcă faptul că „principiul țării de origine” ar face inutilă scutirea de TVA a bunurilor comercializate pe piața internă și impozitarea lor ulterioară în țara de destinație; reamintește faptul că, pentru a putea funcționa, un sistem în materie de TVA bazat pe „principiul țării de origine” necesită instituirea unui sistem de compensare, așa cum a fost propus inițial de Comisie în 1987;

4.

regretă atitudinea de blocadă a unor state membre din ultimii 10 ani care a contracarat orice strategie eficace a UE de combatere a fraudei fiscale;

5.

regretă că, în ciuda mai multor analize, solicitări și obiecții, Consiliul nu a adoptat până în prezent o strategie eficace de combatere a fraudei fiscale;

6.

solicită Comisiei să abordeze în continuare în mod direct această problemă, în ciuda repetatelor eșecuri din ultimele decenii;

7.

ia act de faptul că estimările pierderilor fiscale totale (din impozite directe și indirecte) generate de frauda fiscală variază în Uniunea Europeană de la 200 la 250 miliarde EUR, echivalentul a 2-2,25 % din PNB, 40 miliarde EUR provenind din fraude în domeniul TVA-ului, și de faptul că se estimează că 10 % corespund încasărilor de TVA, 8 % încasărilor totale din accize pe băuturile alcoolice în 1998 și 9 % încasărilor totale din accize pe produsele din tutun; regretă, cu toate acestea, faptul că nu sunt disponibile cifre exacte din cauza diferențelor majore dintre standardele naționale de raportare;

8.

solicită aplicarea unui sistem uniform de colectare a datelor în toate statele membre, ca bază pentru asigurarea transparenței și a unor măsuri de combatere a fraudei fiscale la nivel național;

9.

regretă că, din cauza lipsei de date colectate la nivel național, nu este posibilă nici evaluarea adecvată a amplorii reale a problemei și nici monitorizarea schimbărilor, fie ele pozitive sau negative;

10.

solicită Comisiei să studieze un sistem european armonizat de colectare de date și de producere de date statistice privind frauda fiscală, astfel încât să se obțină o evaluare cât mai precisă cu putință a amplorii reale a fenomenului;

11.

reamintește faptul că eliminarea economiei subterane nu se poate realiza fără aplicarea mecanismelor stimulative adecvate; propune, în plus, ca statele membre să prezinte rapoarte, prin intermediul graficului de performanțe al Strategiei de la Lisabona, privind progresele realizate pentru reducerea economiilor lor subterane;

12.

remarcă faptul că frauda în domeniul TVA-ului constituie un motiv deosebit de preocupare pentru funcționarea pieței interne în măsura în care are un impact transfrontalier direct, implică pierderi substanțiale de venituri și afectează direct bugetul UE;

13.

reiterează faptul că sistemul actual în materie de TVA, instituit în 1993, ar fi trebuit să fie doar un sistem tranzitoriu și că Parlamentul a cerut Comisiei să prezinte propuneri care să vizeze luarea unei decizii finale în ceea ce privește sistemul definitiv în materie de TVA până în 2010;

14.

afirmă că libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului pe piața internă începând din 1993, în combinație cu noile descoperiri tehnologice care au condus la bunuri mici, dar de mare valoare, fac din ce în ce mai dificilă combaterea fraudei în domeniul TVA-ului, lucru exacerbat de complexitatea și natura fragmentată a sistemului actual, care îngreunează urmărirea tranzacțiilor, făcându-le astfel mai vulnerabile la abuzuri;

15.

ia notă de creșterea numărului de cazuri de fraude cu firme fantomă și de încălcarea premeditată a sistemului în materie de TVA de către organizații criminale care comit astfel de fraude pentru a profita de deficiențele sistemului și evidențiază cazul de fraudă de tip „carusel” privind TVA-ul, deschis de Eurojust, care implică 18 state membre și o fraudă fiscală cu valoarea estimată la 2,1 miliarde EUR;

16.

sprijină eforturile Comisiei de a schimba fundamental sistemul actual în materie de TVA; salută faptul că statele membre consideră acum prioritară această problemă și le îndeamnă să se pregătească să ia măsuri substanțiale în acest sens;

17.

consideră că actualul sistem este depășit și necesită o revizuire totală, care să nu conducă însă la creșterea birocrației pentru întreprinderile cinstite; este convins că menținerea status quo-ului nu este o opțiune;

18.

remarcă faptul că într-un sistem cu impozitare inversă, TVA-ul este datorat de clientul supus taxei și nu de furnizor; admite că acest sistem are avantajul de a anula posibilitatea de a comite fraude cu firmă fantomă, desemnând contribuabilul căruia îi sunt furnizate bunurile ca persoană responsabilă pentru plata TVA;

19.

remarcă faptul că un sistem dublu în materie de TVA ar aduce prejudicii bunei funcționări a pieței interne și ar crea un mediu mai complex care ar descuraja investițiile în afaceri, situație care ar putea fi depășită, pe termen lung, doar printr-un sistem de impozitare inversă generalizată cu caracter obligatoriu, spre deosebire de un sistem opțional sau unul bazat doar pe livrări;

20.

constată, de asemenea, că sistemul de impozitare inversă nu permite plata fracționată a TVA-ului și că TVA-ul este plătit integral doar la sfârșitul lanțului de distribuție, înlăturându-se astfel mecanismul de autocontrol al TVA-ului; avertizează că este posibil să apară noi forme de fraudă, inclusiv pierderi fiscale suplimentare la nivelul vânzărilor cu amănuntul și utilizarea frauduloasă a codurilor de înregistrare în scopuri de TVA, și că introducerea unor verificări suplimentare pentru combaterea acestor forme de fraudă ar putea conduce la îngreunarea sarcinii administrative pentru comercianții corecți; prin urmare, îndeamnă la precauție și la analize aprofundate înainte de introducerea unui sistem de impozitare inversă; remarcă totuși că aplicarea unui prag pentru a limita riscul de consum final neimpozitat ajută la combaterea fraudei și consideră rezonabil pragul de 5 000 EUR propus de Consiliu;

21.

constată, rămânând totodată precaut și critic, că un proiect-pilot poate ajuta statele membre să înțeleagă mai bine riscurile inerente unui sistem de impozitare inversă și îndeamnă Comisia și statele membre să prevadă garanții adecvate pentru a se asigura că nici statele membre care participă, nici alte state membre nu se expun la riscuri majore pe perioada desfășurării proiectului-pilot;

22.

consideră că cea mai bună soluție pentru combaterea fraudei în domeniul TVA-ului aferent livrărilor transfrontaliere constă în introducerea unui sistem în care scutirea de TVA pentru livrările intracomunitare este înlocuită cu aplicarea unei rate de impozitare de 15 %; remarcă faptul că un astfel de sistem ar funcționa mai bine dacă varietatea și complexitatea ratelor reduse ale TVA-ului ar fi simplificate semnificativ, cu reducerea la minimum a sarcinii administrative atât pentru întreprinderi, cât și pentru autoritățile fiscale; constată că reducerile individuale ale ratelor TVA-ului instituite înainte de 1992 ar trebui examinate și evaluate atent pentru a se vedea dacă menținerea lor este justificată din punct de vedere economic;

23.

recunoaște că, din cauza ratelor diferite ale TVA-ului, impozitarea livrărilor intracomunitare ar impune plăți de regularizare între statele membre; consideră că regularizările în cauză ar trebui să fie efectuate prin intermediul unui organism de compensare, ceea ce ar facilita transferurile de venituri între statele membre; subliniază faptul că funcționarea unui organism de compensare este fezabilă din punct de vedere tehnic;

24.

consideră că un sistem descentralizat bazat pe un organism de compensare ar fi mai adecvat și ar putea fi dezvoltat mai rapid, în măsura în care le oferă statelor membre posibilitatea de a conveni bilateral detalii importante, în funcție de balanța comercială a fiecăruia, de asemănările funcționale ale sistemelor lor în materie de TVA și ale mecanismelor lor de control și pe baza încrederii reciproce;

25.

subliniază că administrația fiscală a fiecărui stat membru de livrare trebuie să fie responsabilă pentru colectarea TVA-ului de la furnizor și pentru realizarea, prin intermediul sistemului de compensare, a unui transfer către administrația fiscală a statului în care are loc achiziția intracomunitară; recunoaște că este necesar să se dezvolte o încredere reciprocă între administrațiile fiscale;

26.

subliniază că statele membre nu pot combate frauda fiscală transfrontalieră în mod individual; consideră că schimburile de informații și cooperarea dintre statele membre și dintre acestea și Comisie nu au fost suficiente, din punctul de vedere al fondului și al promptitudinii, pentru combaterea eficientă a fraudei; consideră că contactele directe dintre oficiile locale sau naționale de luptă antifraudă nu sunt dezvoltate și nici suficient de bine utilizate, ceea ce conduce la ineficiență, neutilizarea la maximă capacitate a măsurilor de cooperare administrativă și întârzieri în comunicare;

27.

insistă că, pentru a proteja veniturile fiscale din toate statele membre pe piața internă, statele membre ar trebui să adopte măsuri comparabile împotriva autorilor fraudelor, indiferent de locul în care au loc pierderile de venituri; invită Comisia să propună mecanisme posibile pentru a promova o astfel de cooperare între statele membre;

28.

salută propunerea Comisiei de modificare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2) și a Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (3) în vederea accelerării colectării și schimburilor de informații privind tranzacțiile intracomunitare începând cu 2010; recunoaște că normele propuse, care prevăd raportări lunare, vor îngreuna sarcina administrativă a întreprinderilor care prestează doar servicii și care nu sunt supuse acestei norme în prezent, dar acceptă faptul că acest lucru este necesar având în vedere posibilitățile de comitere a unor fraude de tip „carusel” în domeniul anumitor servicii;

29.

îndeamnă Consiliul să adopte rapid măsurile propuse și invită Comisia să prezinte alte propuneri privind accesul automatizat al tuturor statelor membre la anumite date fără caracter sensibil deținute de statele membre cu privire la proprii contribuabili (cum ar fi, spre exemplu în sectorul de activitate al întreprinderilor, anumite date privind cifra de afaceri) și privind armonizarea procedurilor de înregistrare și de radiere a contribuabililor supuși TVA-ului pentru a asigura depistarea rapidă și radierea falșilor contribuabili; subliniază faptul că statele membre trebuie să își asume răspunderea pentru actualizarea datelor lor, în special în ceea ce privește radierea și depistarea înregistrărilor frauduloase;

30.

reamintește faptul că paradisurile fiscale ar putea reprezenta o barieră în calea punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona, în cazul în care exercită o presiune de scădere excesivă asupra ratelor de impozitare și, în general, asupra veniturilor fiscale;

31.

subliniază, de asemenea, că, în perioadele de disciplină bugetară, orice erodare a bazei fiscale va pune în pericol capacitatea statelor membre de a respecta Pactul de stabilitate și creștere reformat;

32.

subliniază faptul că eliminarea paradisurilor fiscale presupune, printre altele, o strategie orientată pe trei direcții: combaterea evaziunii fiscale, lărgirea domeniului de aplicare al Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (4) și solicitarea ca OCDE, prin intermediul membrilor săi, să sancționeze paradisurile fiscale necooperante;

33.

regretă faptul că statele membre pun obstacole în calea unei reforme a Directivei 2003/48/CE prin obiecții continue și tactici de amânare și îndeamnă Comisia să își prezinte propunerile cât de curând posibil, fără a acorda atenție semnelor de rezistență;

34.

subliniază faptul că prin reforma Directivei 2003/48/CE trebuie să se corecteze diferitele lacune și deficiențe actuale care împiedică descoperirea operațiunilor de evaziune și fraudă fiscală;

35.

invită Comisia, în contextul reformei Directivei 2003/48/CE, să examineze opțiunile pentru reformă, inclusiv investigarea posibilități de a lărgi domeniului de aplicare al directivei în ceea ce privește anumite tipuri de persoane juridice și de surse de venit financiar;

36.

îndeamnă Uniunea Europeană să mențină pe ordinea de zi eliminarea paradisurilor fiscale la nivel mondial, având în vedere efectele negative ale acestora asupra veniturilor fiscale ale fiecărui stat membru; invită Consiliul și Comisia să facă uz de puterea comercială a UE atunci când negociază acorduri comerciale și de cooperare cu guvernele unor paradisuri fiscale pentru a le convinge să elimine dispozițiile și practicile fiscale care favorizează evaziunea și frauda fiscală; salută, ca primă măsură, recomandările cuprinse în concluziile Consiliului rezultate în urma reuniunii sale din 14 mai 2008, de a include în acordurile comerciale o clauză privind buna guvernare în probleme fiscale; solicită Comisiei să includă imediat o astfel de clauză, cu efect imediat, în negocierile sale referitoare la acordurile comerciale viitoare;

37.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/19

A.

întrucât peste 100 de milioane de europeni de toate vârstele, confesiunile și naționalitățile sunt implicați în activități de voluntariat,

B.

întrucât o anchetă Eurobarometru publicată în 2007 a arătat că 3 europeni din 10 afirmă că sunt implicați în activități de voluntariat și că aproape 80 % dintre intervievați consideră că acestea constituie o componentă importantă a vieții democratice din Europa (3),

C.

întrucât s-a estimat că sectorul voluntariatului contribuie cu 5 % la Produsul Intern Brut al economiilor statelor membre și dezvoltă activități inovatoare care identifică, exprimă și răspund necesităților apărute în societate,

D.

întrucât Centrul European pentru Voluntariat, Forumul European al Tineretului, Asociația Organizațiilor de Servicii de Voluntariat, Organizația Mondială a Mișcării de Cercetași (Scout), Crucea Roșie — Oficiul Uniunii Europene, rețeaua Volonteurope, Platforma Europeană a persoanelor în vârstă (AGE), Solidar, Caritas Europa, ENGAGE, Johanniter International, Organizația Europeană Neguvernamentală Sportivă și altele, împreună reprezentând mii de organizații ce implică milioane de voluntari, au solicitat instituțiilor europene să declare 2011, Anul european al voluntariatului,

1.

solicită Comisiei să declare, cu asentimentul tuturor instituțiilor UE, 2011 ca Anul european al voluntariatului;

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor, Comisiei și Consiliului.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/21

A.

întrucât, Comisia, în Cartea sa albă intitulată „Un nou elan pentru tineretul european” (COM(2001)0681, examinată de Parlamentul European în rezoluția sa din 14 mai 2002 (1), a adoptat obiectivul de a acorda o mai mare atenție tinerilor în alte domenii politice, în special educație și învățare de-a lungul vieții, ocuparea forței de muncă, integrare socială, sănătate, autonomia tinerilor, mobilitate, drepturile fundamentale și nediscriminarea;

B.

întrucât Consiliul European din 22 — 23 martie 2005 a adoptat un „Pact european pentru tineret” ca fiind unul din instrumentele care contribuie la atingerea obiectivelor de la Lisabona și și-a reafirmat angajamentul în martie 2008, insistând asupra necesității de a investi în tineret atât în prezent, cât și în viitor;

C.

întrucât Comisia a exprimat necesitatea integrării chestiunilor legate de tineret în comunicarea acesteia din 5 septembrie 2007 privind „Promovarea participării depline a tinerilor în domeniul educației, al ocupării forței de muncă și în societate” (COM(2007)0498);

D.

întrucât a adoptat rezoluțiile sale din 19 iunie 2007 privind un cadru de reglementare pentru măsuri vizând concilierea vieții familiale cu studiile pentru tinerele femei din Uniunea Europeană (2) și din 21 februarie 2008 privind viitorul demografic al Europei (3), subliniind astfel necesitatea de a se ține seama într-o măsură mai mare de tineret,

1.

invită Comisia ca în pregătirea propunerilor legislative să analizeze și să incorporeze impactul asupra tineretului și rezultatele dialogului structurat cu organizațiile de tineret, în special în domeniile politice menționate în considerentul A;

2.

invită statele membre să se concentreze asupra tineretului în momentul punerii în aplicare a programelor naționale de reformă de la Lisabona și să ia în calcul tineretul în domeniile politice pertinente;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor, Consiliului, Comisiei și Forumului European al Tineretului.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/23

A.

întrucât răpirea unui copil se numără printre infracțiunile cele mai grave;

B.

întrucât comiterea unor astfel de infracțiuni cunoaște o răspândire tot mai largă în Europa și poate implica transportarea victimelor dincolo de frontierele de stat;

C.

întrucât șansele de salvare a vieții unui copil răpit se diminuează pe măsură ce trece timpul;

D.

întrucât nu există niciun sistem de alertă la nivel european pentru disparițiile de copii, iar o mare parte a Uniunii Europene nu dispune nici de sisteme locale sau naționale,

1.

invită statele membre să instituie un sistem de alertă pentru copiii dispăruți, a cărui activare ar impune expedierea imediată către mijloacele de informare în masă importante, autoritățile de frontieră și cele vamale și serviciile de poliție a:

2.

invită statele membre să încheie acorduri de cooperare cu toate statele învecinate, în scopul asigurării capacității de a declanșa o alertă rapidă pe orice rază teritorială relevantă;

3.

solicită înființarea unei organizații centrale care să acorde asistență organelor naționale și să asigure formarea acestora;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor, Consiliului și Comisiei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/26

A.

întrucât UE sprijină în continuare independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei, în cadrul granițelor acesteia recunoscute pe plan internațional;

B.

întrucât tensiunile din Oseția de Sud au crescut în urma distribuirii de pașapoarte rusești cetățenilor din Oseția de Sud, a sprijinirii mișcării separatiste, a intensificării acțiunilor militare ale separatiștilor împotriva satelor cu populație georgiană, precum și a importantelor manevre militare din iulie 2008 efectuate de Rusia în apropierea frontierei georgiene;

C.

întrucât, după mai multe săptămâni de încordare crescută și lupte sporadice, precum și provocări din partea forțelor separatiste din Osetia de Sud, implicând atacuri cu bombe, ciocniri soldate cu victime, schimburi de focuri cu arme ușoare și artilerie care au provocat moartea a numeroși civili și rănirea unui număr și mai mare de persoane, în noaptea 7/8 august 2008, armata georgiană a lansat prin surprindere un atac de artilerie asupra orașului Tskhinvali, urmat de operațiuni la sol, utilizând atât tancuri, cât și trupe de infanterie, urmărind recâștigarea controlului asupra Osetiei de Sud;

D.

întrucât Rusia a răspuns imediat, după pregătiri militare îndelungate, cu un contraatac masiv, trimițând tancuri și trupe terestre, bombardând mai multe localități din Georgia, inclusiv orașul Gori și blocând porturile georgiene de la Marea Neagră;

E.

întrucât criza a provocat dezrădăcinarea a 158 000 de persoane, care au fost nevoite să-și abandoneze casele, având acum nevoie de asistență în eforturile lor de a se întoarce, întrucât prezența muniției cu dispersie, a proiectilelor neexplodate și a minelor anti-personal, ca și avertismentele rusești și lipsa de cooperare pun sub semnul nesiguranței orice întoarcere;

F.

întrucât infrastructura Georgiei a suferit pagube însemnate în urma acțiunilor militare ruse și sunt necesare ajutoare umanitare;

G.

întrucât analiștii militari și cercetătorii în domeniul drepturilor omului la nivel internațional au demonstrat că trupele rusești au utilizat în Georgia muniții cu dispersie, lăsând mii de proiectile neexplodate în zonele de conflict, întrucât, conform Human Rights Watch, Georgia a recunoscut, de asemenea, utilizarea muniției cu dispersie în Osetia de Sud, în apropierea tunelului Roki;

H.

întrucât, pe 12 august 2008, președinții Georgiei și Rusiei s-au angajat să găsească un acord, pe baza eforturilor de mediere ale UE, care să prevadă încetarea imediată a focului, retragerea trupelor georgiene și rusești la pozițiile ocupate înainte de 7 august 2008 și inițierea negocierilor, la nivel internațional, în vederea instituirii rapide a unui mecanism care să pregătească terenul pentru o soluționare pașnică și durabilă a conflictului;

I.

întrucât, la 19 august 2008, NATO a încetat relațiile la nivel înalt cu Rusia, declarând că acțiunea militară a Rusiei este „disproporționată” și „în contradicție cu rolul de menținere a păcii în acele zone ale Georgiei” și că, atât timp cât trupele rusești rămân în Georgia, nu mai pot exista relații normale;

J.

întrucât, la 22 august 2008, Rusia și-a retras tancurile, artileria și sute de trupe din pozițiile cele mai avansate din Georgia, dar controlează încă accesul la orașul port Poti, din sudul Abhaziei, iar guvernul Rusiei a anunțat că va păstra trupe într-o zonă de securitate din jurul Osetiei de Sud, instituind opt puncte de control la care vor fi desfășurate trupe rusești;

K.

întrucât la 25 august 2008, camera superioară a Parlamentului rus a votat o rezoluție prin care se cerea președintelui să recunoască independența regiunilor separatiste Abhazia și Oseția de Sud, lucru pe care Președintele Dmitry Medvedev l-a făcut la 26 august 2008, recunoscându-le în mod oficial drept state independente;

L.

întrucât soluționarea acestui conflict va avea implicații majore asupra stabilității și securității regionale, a căror amploare depășește cu mult relațiile directe dintre toate părțile implicate în acest conflict, cu posibile repercusiuni asupra relațiilor UE-Rusia, PEV, regiunii Mării Negre și dincolo de aceasta;

M.

întrucât UE trebuie să-și mențină unitatea politică totală ca răspuns la criza din Georgia și să-și facă auzită vocea în mod unitar, în mod deosebit în relațiile cu Rusia; întrucât evoluția către o soluție pașnică și stabilă la conflictele din Georgia și din Caucaz va necesita o revizuire profundă a politicii de vecinătate a UE și un nou angajament față de întreaga regiune, în colaborare cu toate organizațiile europene și internaționale, în special cu OSCE;

N.

întrucât, săptămâna trecută, guvernul georgian a rupt relațiile cu Rusia, iar Federația Rusă a răspuns luând aceleași măsuri,

1.

opinează că conflictele din Caucaz nu pot fi soluționate pe cale armată și condamnă acțiunile tuturor acelora care au recurs la forță și violență pentru a schimba situația existentă la fața locului în teritoriile separatiste georgiene Osetia de Sud și Abhazia;

2.

solicită Rusiei să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Georgia și inviolabilitatea frontierelor sale recunoscute internațional și condamnă recunoașterea de către Federația Rusă a independenței regiunilor separatiste georgiene Oseția de Sud și Abhazia ca fiind o încălcare a dreptul internațional;

3.

relevă că orice hotărâre privind statutul definitiv al Osetiei de Sud și Abhaziei trebuie să respecte principiile de bază ale dreptului internațional, inclusiv Actul final din 1975 al Conferinței pentru Securitate si Cooperare în Europa (Actul Final de la Helsinki), în special în ceea ce privește întoarcerea refugiaților, respectarea proprietăților lor, garantarea și respectarea drepturilor minorităților;

4.

condamnă acțiunea militară inacceptabilă și disproporționată a Rusiei și pătrunderea în profunzime a trupelor rusești pe teritoriul Georgiei, care încalcă dreptul internațional; subliniază faptul că nu există nici un motiv legitim pentru ca Rusia să invadeze Georgia, să ocupe părți ale teritoriului acesteia și să amenințe să răstoarne guvernul unei țări democratice;

5.

deploră pierderile de vieți omenești și suferințele umane provocate de utilizarea nediferențiată a forței de către toate părțile angajate în conflict;

6.

își exprimă profunda îngrijorare cu privire la efectele exploziilor provocate de Rusia asupra activității sociale și economice a Georgiei, și în special cu privire la aruncarea în aer la 16 august 2008 a unui pod de cale ferată de lângă Kaspi, aflat pe linia principală care leagă Tbilisi de Poti și la explozia provocată la 24 august 2008 a unui tren care transporta petrol brut pentru export din Kazahstan prin Poti; subliniază că ambele acțiuni constituie o încălcare a acordurilor de încetare a focului;

7.

își reiterează convingerea fermă cu privire la principiul că nici o țară terță nu poate avea drept de veto asupra unei decizii altui stat suveran de a se alătura unei organizații sau alianțe internaționale și nici nu are dreptul de a destabiliza un guvern ales democratic;

8.

subliniază faptul că parteneriatul dintre Europa și Rusia trebuie să se bazeze pe respectarea regulilor de bază ale cooperării europene, în fapt și nu doar în declarații;

9.

salută eficiența și rapiditatea cu care Președinția UE a reacționat la acest conflict, precum și unitatea de care statele membre au dat dovadă în acțiunile de mediere între cele două părți, ceea ce a făcut posibilă semnarea de către acestea a unui plan de pace și încetare a focului; salută concluziile reuniunii extraordinare de mai sus a Consiliului European;

10.

recomandă insistent Rusiei să-și onoreze toate angajamentele luate în cadrul acordului de încetare a focului, la care s-a ajuns și care a fost semnat prin eforturile diplomatice ale UE, începând cu retragerea imediată a tuturor trupelor de pe teritoriul propriu-zis al Georgiei și limitarea efectivelor sale militare în Oseția de Sud și Abhazia la forțele de menținere a păcii care erau prezente în aceste două provincii înainte de izbucnirea conflictului; condamnă numeroasele jafuri comise de forțele ruse invadatoare și mercenarii care le însoțesc;

11.

solicită efectuarea de urgență a unei anchete internaționale independente, în vederea stabilirii faptelor și clarificării anumitor acuzații;

12.

îndeamnă insistent Georgia, care a ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI), și autorităților ruse să sprijine și să colaboreze pe deplin cu Biroul Procurorului CPI în ceea ce privește cercetarea evenimentelor tragice și a atacurilor împotriva civililor care au avut loc în cursul conflictului, spre a stabili răspunderile și a-i aduce pe cei răspunzători în fața justiției;

13.

solicită autorităților ruse și georgiene să furnizeze informații complete privind zonele în care forțele lor armatele au lansat bombe cu dispersie, astfel încât operațiile de deminare să poată începe fără întârziere, fără alte victime în rândul civililor nevinovați, facilitând întoarcerea în siguranță a persoanelor strămutate;

14.

solicită UE, NATO și membrilor acestora să facă uz, pe baza unei poziții comune, de toate mijloacele posibile pentru a convinge guvernul rus să respecte dreptul internațional, aceasta fiind o condiție necesară pentru ca Rusia să poată juca un rol responsabil în comunitatea internațională; reamintește Rusiei că are o responsabilitate, în calitate de membru cu drept de veto al ONU, față de pacea pe glob;

15.

solicită Consiliului și Comisiei să-și revizuiască politica față de Rusia dacă aceasta nu-și respectă angajamentele luate în cadrul acordului de încetare a focului; susține, prin urmare, decizia Consiliului European de a amâna negocierile pentru Acordul de parteneriat și cooperare până la retragerea trupelor rusești pe pozițiile care le aveau înainte de 7 august 2008;

16.

solicită Comisiei să propună facilitarea acordării vizelor și acorduri de readmisie cu Georgia, cel puțin la un nivel echivalent cu cel oferit Rusiei;

17.

solicită statelor membre să revizuiască modalitățile de acordare a vizelor pentru activitățile economice din Oseția de Sud și Abhazia;

18.

condamnă ferm dislocarea forțată a georgienilor din Oseția de Sud și Abhazia și solicită autorităților de facto din Oseția de Sud și din Abhazia să garanteze întoarcerea în condiții de siguranță a populației civile strămutate, în conformitate cu dreptul internațional umanitar;

19.

salută inițiativele OSCE privind mărirea numărului observatorilor neînarmați; solicită o consolidare suplimentară a Misiunii OSCE în Georgia, cu libertate deplină de circulație pe tot teritoriul țării și încurajează statele membre UE să contribuie la aceste eforturi;

20.

solicită o contribuție substanțială a UE la mecanismul internațional de soluționare a conflictului și salută în consecință decizia Consiliului European de desfășurare a unei misiuni de monitorizare PESA (Politica europeană de securitate și apărare) care să completeze misiunile ONU și OSCE și de a cere un mandat ONU sau OSCE pentru misiunea de pace PESA;

21.

salută sprijinirea activă și continuă de către UE a tuturor eforturilor internaționale de găsire a unei soluții pașnice și durabile la acest conflict, în special angajamentul Consiliului de a susține toate eforturile ONU, OSCE, precum și ale altor instituții în vederea soluționării conflictului; salută în special decizia de a numi un Reprezentant special al UE pentru criza din Georgia;

22.

salută alocarea de către Comisie a 6 milioane EUR pentru pachetul de ajutor umanitar rapid destinat populației civile, sumă căreia trebuie să i se adauge fonduri suplimentare, pe baza unei evaluări a necesităților de la fața locului; ia act de nevoia urgentă de ajutor destinat reconstrucției în urma acestui conflict;

23.

salută decizia Consiliului de a convoca o conferință a donatorilor internaționali la reconstrucția Georgiei și recomandă Consiliului și Comisiei să examineze posibilitatea unui plan major al UE de a oferi sprijin financiar pentru reconstrucția zonelor din Georgia afectate de război și pentru a consolida prezența politică a UE în țară și în regiune;

24.

solicită tuturor părților în conflict să permită accesul deplin și liber pentru acordarea de ajutor umanitar victimelor, inclusiv refugiaților și persoanelor strămutate intern;

25.

consideră că încercarea de a găsi soluții la conflictul din Georgia, alături de alte conflicte nesoluționate din Caucazul de Sud, va avea mai multe șanse de reușită dacă internaționalizarea mecanismelor de soluționare a conflictelor va fi mai pronunțată; propune, prin urmare, ca UE să convoace o „Conferință trans-caucaziană pentru pace”, ca element cheie al acestui proces; consideră că la o astfel de conferință ar trebui să se discute problema garanțiilor internaționale în ceea ce privește respectarea deplină a drepturilor civile și politice și promovarea democrației prin supremația legii pe plan internațional; subliniază faptul că această conferință ar trebui, de asemenea, să ofere posibilitatea de a asculta vocea grupurilor nereprezentate sau reduse la tăcere din regiunile caucaziene;

26.

solicită Consiliului și Comisiei să dezvolte în continuare PEV, adaptând-o mai bine la necesitățile partenerilor estici, incluzând o implicare mai masivă a UE în regiunea Mării Negre, luând în considerare propunerea Parlamentului European de a institui o Plus-Zonă Economică Europeană sau propunerea suedezo-polonă de a accelera, în ceea ce privește în special Georgia, Ucraina și Republica Moldova, instituirea unei zone de liber schimb; constată că liberalizarea politicii vizelor a UE în privința acestor țări trebuie să ia în considerare faptul că Rusiei i s-au oferit condiții mai bune din acest punct de vedere;

27.

subliniază natura interdependentă a unei serii de probleme în regiunea Caucazului de Sud, precum și nevoia unei soluții cuprinzătoare sub forma unui pact de stabilitate, cu implicarea tuturor actorilor externi importanți; subliniază necesitatea consolidării cooperării cu țările învecinate Mării Negre, prin instituirea unui mecanism special, instituțional și multilateral, cum ar fi o Uniune pentru Marea Neagră, și organizarea unei conferințe de securitate și cooperare internațională având ca subiect regiunea Caucazului de Sud; solicită, prin urmare, Comisiei să elaboreze o propunere specifică adresată Parlamentului și Consiliului privind instituirea unui cadru multilateral pentru regiunea Mării Negre, inclusiv Turcia și Ucraina; consideră că țările învecinate, precum Kazahstanul, ar trebui implicate, în interesul stabilității întregii regiuni și a fluxurilor de energie;

28.

reamintește că, la summit-ul de la București din 3 aprilie 2008, NATO a fost de acord ca Georgia să devină membră a alianței;

29.

subliniază importanța Georgiei pentru creșterea securității energetice a UE, oferind o alternativă la ruta rusească de tranzit a energiei; consideră că este esențial ca infrastructura existentă, de exemplu conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, să fie protejată corespunzător și solicită Comisiei să acorde Georgiei asistența necesară în acest scop; se așteaptă ca UE să se angajeze puternic, politic și bugetar, în realizarea proiectului conductei Nabucco, recunoscut ca proiect prioritar al UE, care va traversa teritoriul Georgiei și care reprezintă cea mai serioasă alternativă la proiectele întreprinse în colaborare cu Rusia, proiecte care pot accentua dependența economică și politică a statelor membre față de Rusia;

30.

solicită Consiliului și Comisiei să-și continue eforturile de adoptare a politicii energetice comune a UE care, inter alia, să răspundă necesității de diversificare a surselor de aprovizionare;

31.

consideră că, în Caucazul de Sud, cooperarea nu ar trebui să se bazeze pe zone de influență ce se exclud reciproc între UE și Rusia (așa-numitele „sfere de interes”);

32.

consideră că rolul UE în criza actuală scoate în evidență necesitatea de consolidare a politicii externe, de securitate și apărare europene, și că Tratatul de la Lisabona, prin faptul că instituie funcția de Înalt Reprezentant, clauza de solidaritate și o politică UE de securitate energetică, reprezintă calea justă de realizare a acestui lucru;

33.

subliniază necesitatea garantării stabilității în regiunea Caucazului de Sud și invită guvernele Armeniei și Azerbaidjanului să contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv, respectându-și, în același timp, toate obligațiile pe plan internațional;

34.

reafirmă principiul conform căruia guvernarea pluralistă și democratică, cu partide de opoziție funcționale și respect pentru drepturile civile și ale omului, constituie cea mai bună garanție pentru stabilitatea întregii regiuni a Caucazului de Sud;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, statelor membre, președinților și parlamentelor Georgiei și Federației Ruse, NATO, OSCE și Consiliului Europei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/31

A.

întrucât proiectul academic de Cadru Comun de Referință (PCCR) (8) a fost înaintat Comisiei la sfârșitul lui 2007;

B.

întrucât PCCR este momentan supus unui proces de evaluare de către o rețea alcătuită din diverse grupuri academice, dintre care Association Henri Capitant des Amis de la Culture Juridique Francaise și Société de législation compareé au publicat deja studiile „Principii contractuale comune” și „Terminologie contractuală comună” (9);

C.

întrucât Comisia a lansat un proces de selecție internă cu scopul de a identifica părțile din PCCR ce vor fi introduse într-un document viitor al Comisiei, spre exemplu în Cartea Albă privind cadrul comun de referință (CCR);

D.

întrucât PCCR este doar un document academic și selecția părților din PCCR ce vor fi eventual introduse în viitorul document al Comisiei este un exercițiu cu un amplu caracter politic,

1.

salută prezentarea PCCR și așteaptă ca versiunea definitivă a studiului academic PCCR să fie înaintată Comisiei până la sfârșitul lui decembrie 2008;

2.

solicită Comisiei să prezinte un plan precis și transparent asupra modului de organizare și coordonare a procedurii de selecție din care va rezulta documentul Comisiei, în special cu privire la toate direcțiile generale implicate;

3.

solicită Comisiei să se asigure că PCCR va fi disponibil în cât mai multe limbi relevante pentru a garanta că va fi accesibil tuturor părților interesate;

4.

solicită Comisiei să analizeze posibilitatea atribuirii proiectului către Direcția Generală Justiție, Libertate și Securitate, cu implicarea deplină a tuturor DG-urilor relevante, din moment ce CCR cuprinde mai mult decât dreptul contractelor pentru consumatori, precum și să pună la dispoziție resursele umane și materiale necesare;

5.

subliniază că documentul Comisiei va constitui baza pe care instituțiile europene și toate părțile interesate își vor întemeia decizia în ceea ce privește viitorul scop al CCR, conținutul și efectul său juridic, care poate varia de la un instrument legislativ cu caracter neobligatoriu până la crearea bazelor pentru un instrument opțional în dreptul european al contractelor;

6.

consideră că, indiferent de forma ulterioară a CCR, trebuie instituite măsuri care să garanteze actualizarea periodică a acestuia, pentru a răspunde astfel schimbărilor și evoluției pe plan național a dreptului contractelor;

7.

subliniază că, atunci când ia o decizie cu privire la conținutul CCR, Comisia ar trebui să țină cont de declarația din 18 aprilie 2008 a Consiliului conform căreia CCR ar trebui să fie „un instrument conceput pentru o mai bună legiferare” constituind „un ansamblu de orientări generale neobligatorii ce urmează să fie utilizate de legiuitorila nivel comunitar;”

8.

sugerează că, în acest caz, CCR ar trebui să fie cât mai cuprinzător, fără a fi necesară în această etapă excluderea unei părți din conținutul său sau din materialele sale;

9.

subliniază, încă o dată, că rezultatul recentelor ateliere de lucru privind CCR ar trebui să se reflecte în orice procedură de selecție; subliniază că viitoarele consultări ar trebui să fie extinse și să garanteze contribuția echilibrată a tuturor părților interesate;

10.

sugerează că, în cazul care CCR va fi utilizat ca un instrument legislativ cu caracter neobligatoriu, părțile relevante ar trebui anexate oricărei propuneri legislative viitoare sau comunicări făcute de către Comisie care privește dreptul contractelor, pentru a garanta faptul că legislatorul comunitar va ține cont de ele;

11.

subliniază că, atunci când ia o decizie cu privire la conținutul CCR, Comisia ar trebui să țină cont de faptul că CCR ar putea reprezenta mai mult decât un simplu instrument legislativ și ar putea deveni un instrument opțional;

12.

sugerează că, dacă forma viitoare a CCR va fi cea a unui instrument opțional, acesta va trebui să se limiteze la acele domenii în care legislatorul comunitar a fost deja activ sau este probabil să fie activ în viitorul apropiat, sau care sunt strâns legate de dreptul contractelor; sugerează că orice instrument opțional ar trebui să aibă ca bază PCCR; consideră că, în toate cazurile, ar trebui să se asigure că procedura de selecție nu va periclita coerența globală a instrumentului opțional;

13.

insistă asupra faptului că Parlamentul ar trebui să fie consultat pe deplin și implicat în orice procedură de selecție ce va conduce la viitorul document al Comisiei privind CCR;

14.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/33

A.

întrucât articolul 195 din Tratatul CE împuternicește Ombudsmanul European să primească plângeri din partea oricărui cetățean al Uniunii cu privire la situațiile de administrare defectuoasă din cadrul activităților instituțiilor sau organismelor comunitare;

B.

întrucât plângerile transmise de cetățeni constituie o importantă sursă de informare cu privire la posibilele încălcări ale legislației comunitare;

C.

întrucât în temeiul articolului 211 din Tratatul CE, Comisia, în calitate de „gardian” al tratatelor, este responsabilă pentru garantarea punerii în aplicare a dispozițiilor tratatului și a măsurilor întreprinse de instituții în acest sens;

D.

întrucât, în conformitate cu primul paragraf al articolului 226 din Tratatul CE, în cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul tratatului, Comisia „emite” un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile, și, întrucât în conformitate cu alineatul (2) din articolul respectiv, în cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta „poate” sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene;

E.

întrucât Ombudsmanul a subliniat anterior, în decizia sa privind plângerea nr. 995/98/OV, că, deși Comisia se bucură de puteri discreționare cu privire la inițierea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, acestea sunt supuse, totuși, limitelor legale „stabilite de jurisprudența Curții de Justiție care cere, de exemplu, ca autoritățile administrative să acționeze coerent și de bună credință, să evite discriminarea, să respecte principiile proporționalității, egalității și așteptărilor legitime și să respecte drepturile omului și libertățile fundamentale”;

F.

întrucât Comisia a evidențiat faptul că acest rol este esențial pentru interesele cetățenilor europeni și a recunoscut importanța statului de drept în acest context (3);

G.

întrucât Comisia confirmă faptul că respectiva comunicare menționată anterior din 20 martie 2002 stabilește măsurile administrative în beneficiul reclamantului pe care Comisia se obligă să le respecte în soluționarea plângerii acestuia și evaluarea nerespectării în cauză a dreptului comunitar;

H.

întrucât Ombudsmanul consideră că neadoptarea unei poziții definitive de către Comisie cu privire la plângerea reclamantului privind nerespectarea dreptului comunitar constituie un caz de administrare defectuoasă;

I.

întrucât recomandarea Ombudsmanului adresată Comisiei este că aceasta ar trebui să soluționeze plângerea reclamantului cât mai repede și mai atent cu putință,

1.

aprobă recomandarea Ombudsmanului European adresată Comisiei;

2.

evidențiază faptul că modalitatea în care Comisia soluționează plângerile transmise de cetățeni în care se susține o nerespectare a legislației comunitare de către statele membre ar trebui să fie întotdeauna în conformitate cu principiile bunei administrări;

3.

subliniază faptul că, în comunicarea acesteia din 20 martie 2002 menționată anterior Comisia și-a luat anumite angajamente în ceea ce privește soluționarea plângerilor în această materie;

4.

subliniază faptul că în comunicarea sa respectivă, Comisia a indicat, ca regulă generală, că va decide dacă va iniția procedurile privind încălcarea dreptului comunitar sau va închide dosarul în decurs de un an de la data înregistrării plângerii, precum și că va informa în scris reclamantul atunci când se depășește acest termen;

5.

acceptă faptul că în cazurile dificile și complicate, investigațiile Comisiei ar putea dura mai mult de un an; consideră, cu toate acestea, că depășirea termenului de un an se justifică doar atunci când investigațiile sunt încă în desfășurare;

6.

ia notă de faptul că, în cazul de față referitor la neaplicarea corespunzătoare de către guvernul german a Directivei privind timpul de lucru (4), Comisia a dorit să soluționeze plângerea în lumina propunerii acesteia de modificare a directivei și a hotărât să aștepte rezultatul discuțiilor referitoare la propunerea acesteia cu celelalte instituții comunitare;

7.

reamintește că propunerea a fost transmisă în septembrie 2004 și că nu există dovezi că de atunci Comisia a mai întreprins măsuri în vederea continuării investigației;

8.

observă că, în loc să ia o decizie din cele două posibile — fie în vederea inițierii procedurilor formale de încălcare, fie în vederea închiderii cazului — Comisia s-a abținut să întreprindă orice acțiune ulterioară cu privire la investigația acesteia;

9.

este de părere că legislația comunitară nu prevede posibilitatea ignorării legislațiilor și hotărârilor existente pe motiv că se au în vedere noi norme; indică faptul că Comisia nu a soluționat nici aspectele din plângere care nu au legătură cu modificările propuse pentru directiva aplicabilă;

10.

recunoaște faptul că Comisia are anumite puteri discreționare cu privire la gestionarea plângerilor și ale procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, în special în ceea ce privește sesizarea Curții de Justiție, dar subliniază că articolul 226 din Tratatul CE stipulează că faza precontencioasă este inițiată de Comisie dacă aceasta consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit o obligație care îi revine în temeiul tratatului;

11.

consideră că puterile discreționare sunt, de asemenea, supuse limitelor legale stabilite de principii generale ale dreptului administrativ, astfel cum sunt stabilite de jurisprudența Curții de Justiție, și că acestea nu ar trebui să depășească limitele indicate de Comisie însăși în comunicarea din 20 martie 2002 menționată anterior;

12.

reafirmă preocuparea sa față de durata de timp nejustificată și excesiv de lungă — întinzându-se adesea pe mai mulți ani — necesară Comisiei pentru urmarea și finalizarea procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar, precum și nemulțumirea față de exemplele frecvente de nerespectare de către statele membre a hotărârilor Curții de Justiție; consideră că acest lucru subminează credibilitatea formulării și aplicării coerente a legislației comunitare și servește la discreditarea obiectivelor UE;

13.

evidențiază încă o dată rolul foarte important al statelor membre în punerea corectă în aplicare a legislației comunitare și subliniază faptul că aplicarea practică a acesteia este decisivă în scopul sporirii relevanței Uniunii Europene pentru cetățenii săi;

14.

solicită Comisiei să prezinte o listă cu statele membre a căror legislație nu este conformă cu toate dispozițiile Directivei privind timpul de lucru și care să menționeze acțiunea pe care Comisia o întreprinde în acest sens; solicită Comisiei să ia măsuri prompte, conform prerogativelor sale, în toate cazurile și în toate statele membre în care transpunerea sau punerea în aplicare a directivei nu respectă reglementarea stabilită de legiuitor și de către Curtea de Justiție;

15.

solicită Comisiei o analiză imediată a noii legi germane adoptate la 1 ianuarie 2004 și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, în vederea stabilirii conformității cu toate dispozițiile Directivei privind timpul de lucru și cu toate hotărârile aplicabile ale Curții de Justiție; subliniază necesitatea examinării de către Comisie a detaliilor punerii în aplicare a directivei în cauză;

16.

constată că Comisia a revizuit recent orientările referitoare la procedurile privind încălcarea dreptului comunitar; înțelege din acest document că se va trimite din timp Reprezentanților Permanenți și statelor membre o listă de decizii, precum și că este posibil să fie emise comunicate de presă privind deciziile privind încălcarea dreptului comunitar, la data adoptării formale; constată, totuși, că nu prevede informarea Parlamentului sau a comisiilor responsabile ale acestuia;

17.

reiterează solicitarea urgentă a Comisiei de a informa în totalitate Parlamentul, și în special Comisia pentru petiții, în legătură cu deciziile din dosarele privind încălcarea dreptului comunitar în toate etapele procedurii;

18.

insistă asupra faptului că, în temeiul articolului 230 din Tratatul CE, Parlamentul are dreptul să înainteze acțiuni înaintea Curții de Justiție în aceleași condiții ca și Consiliul sau Comisia și că, în temeiul articolului 201 din tratat, Parlamentul este împuternicit să exercite control asupra activităților Comisiei;

19.

invită, de asemenea, toate statele membre, în lumina celor menționate anterior, să respecte pe deplin normele de sănătate și securitate la locul de muncă, aplicând principiul potrivit căruia, în caz de incertitudine, trebuie aleasă interpretarea care favorizează sănătatea și securitatea lucrătorilor (in dubio pro operario);

20.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și Ombudsmanului European.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/35

A.

întrucât egalitatea între femei și bărbați este un principiu fundamental al UE, recunoscut în Tratatul de instituire a Uniunii Europene și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; întrucât, în pofida progreselor semnificative realizate în acest domeniu, persistă multe inegalități între femei și bărbați;

B.

întrucât violența față de femei este un obstacol major în calea egalității între femei și bărbați, fiind una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului, care nu cunoaște limite geografice, economice sau sociale; întrucât numărul femeilor care sunt victime ale violenței este alarmant;

C.

întrucât expresia „violență față de femei” desemnează toate actele de violență îndreptate împotriva femeilor și care provoacă sau pot provoca femeilor un prejudiciu sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințarea cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, fie că acestea au loc în public sau în viața privată;

D.

întrucât traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale este o încălcare flagrantă a drepturilor omului și a legislației și este o formă modernă de sclavie, strâns relaționată cu alte forme ale criminalității, care subminează în mod semnificativ toate eforturile de obținere a egalității dintre femei și bărbați;

E.

întrucât promovarea pe piața forței de muncă a unei politici antreprenoriale de flexibilitate nu trebuie să se orienteze în primul rând către necesitățile întreprinderilor sau administrațiilor publice, ci, mai ales, să aibă ca punct de plecare timpul de care au nevoie bărbații și femeile pentru a-și lua în serios responsabilitățile respective din sânul familiei;

F.

întrucât strategia europeană de ocupare a forței de muncă nu mai include nici orientări specifice în materie de egalitate de gen, nici pilonul egalității de șanse;

G.

întrucât diferențele între bărbați și femei în domeniul ocupării forței de muncă indică menținerea disparităților atât cantitative, cât și calitative, între femei și bărbați;

H.

întrucât diferența de remunerare rămâne stabilă din 2003 la 15 % și nu a scăzut decât cu un punct procentual din 2000;

I.

întrucât segregarea sectorială și profesională între femei și bărbați nu se diminuează, ci chiar crește în unele țări;

J.

întrucât participarea femeilor la procesul decizional este un indicator decisiv al egalității între femei și bărbați; întrucât ocuparea de către femei a posturilor de director în companii și universități este limitată, iar numărul femeilor politician și al femeilor cercetător crește foarte încet;

K.

întrucât există în continuare stereotipuri privind opțiunile educaționale și profesionale pe care le au la dispoziție femeile, ceea ce contribuie la perpetuarea inegalităților;

L.

întrucât obiectivele de la Lisabona de creștere și promovare a economiei sociale de piață pot fi realizate doar prin folosirea integrală a potențialului semnificativ al femeilor pe piața muncii;

M.

întrucât există riscul locurilor de muncă cu jumătate de normă „impuse”, în special în cazul femeilor, cărora li se impută deseori această alegere din cauza lipsei unor structuri de îngrijire a copiilor mai puțin costisitoare;

N.

întrucât numeroase provocări și dificultăți afectează femeile mai mult decât bărbații, în special calitatea locurilor de muncă, situația partenerilor de viață care „acordă ajutor” în domenii cum ar fi agricultura sau pescuitul și întreprinderile familiale de mici dimensiuni, sănătatea și securitatea muncii și protecția maternității, femeile fiind, de asemenea, expuse unui risc mai ridicat de sărăcie;

O.

întrucât, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, rata angajărilor este mai scăzută în zonele rurale și întrucât, de asemenea, numeroase femei nu sunt niciodată active pe piața oficială a muncii și, prin urmare, nu sunt înregistrate nici ca fiind șomere, nici ca făcând parte din statisticile privind șomajul, ceea ce are ca rezultat probleme financiare și juridice deosebite privind dreptul la concediul de maternitate și medical, dobândirea drepturilor la pensie și accesul la securitatea socială, precum și probleme în caz de divorț; întrucât zonele rurale sunt grav afectate de lipsa oportunităților privind locurile de muncă de înaltă calitate;

P.

întrucât condițiile de viață ale anumitor grupuri de femei, care se confruntă deseori cu mai multe riscuri și dificultăți combinate, precum și cu dubla discriminare — în special femeile cu dizabilități, femeile care se ocupă de persoane aflate în întreținere, femeile în vârstă, femeile care aparțin minorităților etnice, femeile imigrante și femeile în detenție — par să se deterioreze;

Q.

întrucât diferențele între bărbați și femei persistă în toate celelalte aspecte ale calității muncii, cum ar fi reconcilierea vieții profesionale și private, regimurile de lucru care nu valorifică pe deplin competențele persoanelor, precum și în domeniul sănătății și al siguranței la locul de muncă; întrucât rata de angajare a femeilor cu copii în întreținere este de doar 62,4 %, față de 91,4 %, în cazul bărbaților; întrucât participarea femeilor pe piața forței de muncă este încă în mare parte caracterizată de nivelul ridicat și în creștere al muncii cu fracțiune de normă — 31,4 %, în cazul femeilor din UE-27 în 2007, față de doar 7,8 % în cazul bărbaților — și întrucât femeile reprezintă 76,5 % din totalul lucrătorilor cu fracțiune de normă, întrucât contractele de angajare temporară sunt, de asemenea, mai des întâlnite în rândul femeilor (15,1 %, cu un punct procentual mai mult decât în cazul bărbaților); întrucât rata șomajului pe termen lung este, de asemenea, mai mare în rândul femeilor (4,5 %) decât în cel al bărbaților (3,5 %);

R.

întrucât riscul de sărăcire este mai crescut în rândul femeilor decât în cel al bărbaților, în special pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani (21 %, sau cu 5 puncte procentuale mai mult decât bărbații);

S.

întrucât reconcilierea vieții profesionale cu cea privată și de familie este o chestiune încă nesoluționată, atât pentru femei cât și pentru bărbați;

T.

întrucât partenerii sociali au un rol important în definirea și punerea efectivă în practică a acțiunilor în domeniul egalității de gen, la nivel european, național, regional, sectorial și la nivelul întreprinderilor;

U.

întrucât împărțirea responsabilităților casnice și familiale între femei și bărbați, în special prin extinderea utilizării concediului parental și de paternitate este o condiție prealabilă pentru promovarea și obținerea egalității între femei și bărbați; întrucât neincluderea perioadelor de concedii de maternitate și parentale în calculul timpului de muncă global este discriminatorie și constituie un dezavantaj pentru femeile prezente pe piața forței de muncă;

V.

întrucât accesul la serviciile pentru îngrijirea copiilor, a persoanelor în vârstă și a altor persoane aflate în întreținere este esențial pentru participarea egală a femeilor și bărbaților pe piața forței de muncă, la educație și formare;

W.

întrucât regulamentele privind fondurile structurale prevăd că statele membre și Comisia asigură că egalitatea între femei și bărbați și integrarea dimensiunii de gen sunt promovate în cadrul diferitelor etape ale punerii în aplicare a fondurilor,

1.

salută raportul Comisiei privind egalitatea, menționat anterior, și subliniază încă o dată natura dublă a politicii privind egalitatea de șanse între bărbați și femei la nivelul UE: asigurarea, pe de o parte, a egalității între femei și bărbați în toate domeniile de acțiune ale politicilor UE (integrarea dimensiunii egalității de gen), și, pe de altă parte, măsuri specifice vizând combaterea discriminării femeilor, inclusiv campanii de sensibilizare, schimburile de cele mai bune practici, dialogul cu cetățenii și inițiativele de parteneriat între sectorul public și sectorul privat;

2.

subliniază importanța combaterii violenței împotriva femeilor pentru realizarea egalității între femei și bărbați; prin urmare, solicită statelor membre și Comisiei să adopte acțiuni concertate în acest domeniu; îndeamnă Comisia să ia în considerare posibilitatea adoptării unor măsuri noi în domeniul combaterii violenței împotriva femeilor;

3.

solicită Comisiei și statelor membre să-și unească eforturile în vederea combaterii crimei organizate și a rețelelor de trafic, să adopte și să consolideze măsurile legislative, administrative, educaționale, sociale și culturale care descurajează cererea de prostituție;

4.

solicită statelor membre să ratifice de urgență Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane;

5.

consideră că participarea generală a femeilor la procesul decizional, la nivel național și al UE este insuficientă; prin urmare, invită Comisia, statele membre și partidele politice să ia în considerare acțiuni pozitive pentru a ameliora această situație; subliniază, în acest sens, efectele pozitive ale folosirii cotelor electorale pentru reprezentarea femeilor;

6.

subliniază corelația dintre participarea femeilor la viața politică și la procesul decizional și implicarea acestora în activitățile ONG-urilor și ale societății civile; prin urmare, îndeamnă Comisia și statele membre să sprijine acțiunile de promovare a acestui tip de implicare;

7.

accentuează importanța implicării active a femeilor în sindicate, cu atribuții axate pe protecția femeilor la locul de muncă și acordarea drepturilor care le revin;

8.

subliniază importanța controlului femeilor asupra vieții sexuale și a drepturilor lor privind reproducerea, în ceea ce privește afirmarea femeilor; prin urmare, sprijină măsurile și acțiunile vizând îmbunătățirea accesului femeilor la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă și sporirea sensibilizării acestora cu privire la drepturile lor și la serviciile disponibile;

9.

invită Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru a pune în aplicare abordarea integrată a egalității de șanse între femei și bărbați în toate politicile sociale, de ocupare a forței de muncă și de securitate socială, în special în cadrul strategiei de flexecuritate, și să combată toate formele de discriminare;

10.

susține măsurile promovate de Fondul Social European și programul PROGRESS pentru perioada 2007-2013, care ameliorează situația femeilor pe piața forței de muncă și contribuie la eliminarea discriminării;

11.

își exprimă îngrijorarea față de lipsa de progrese din ultimii ani, în ceea ce privește disparitățile de remunerare bazate pe gen între femei și bărbați; prin urmare, îndeamnă Comisia și statele membre să evalueze strategiile și acțiunile din acest domeniu și, dacă este cazul, să stabilească, în colaborare cu partenerii sociali, măsuri sau abordări noi privind punerea în aplicare a măsurilor existente în vederea îmbunătățirii situației; susține, în acest context, propunerea comisiei consultative privind egalitatea șanselor de a consolida legislația europeană aplicabilă în domeniu, impunând angajatorilor obligația de a realiza audituri privind salariile și să dezvolte planuri de acțiune care să absoarbă diferențele de remunerare; subliniază necesitatea acțiunii concertate, în special în cadrul noului ciclu al Strategiei europene pentru creștere și locuri de muncă, și a principiilor comune privind flexecuritatea;

12.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că femeile sunt dezavantajate pe piața forței de muncă, ceea ce are ca rezultat acumularea unui număr mai redus de drepturi individuale la pensie și la alte plăți de ajutor social, în special în sistemele în care aceste drepturi se bazează în mod predominant pe înregistrările privind contribuțiile și câștigurile salariale ale unui individ; din acest motiv, invită statele membre să întreprindă acțiuni eficiente pentru a aplica normele privind bunăstarea și locurile de muncă și pentru ca locurile de muncă, împreună cu toate drepturile aferente, să fie disponibile în diverse sectoare de activitate, garantând astfel că lucrătorii (în special femeile) obțin venituri decente și au dreptul la condiții care să le asigure sănătatea și securitatea la locul de muncă, la protecție socială și la libertate sindicală, ca o contribuție la eliminarea discriminării dintre femei și bărbați la locul de muncă;

13.

solicită statelor membre să sprijine Comisia în acțiunea de control asupra punerii în aplicare a măsurilor naționale cu scopul de a evalua respectarea principiului egalității privind, în special, drepturile legale, sistemele de pensionare și de securitate socială;

14.

solicită instituțiilor comunitare și statelor membre să declare 22 februarie drept Ziua internațională a egalității salariale;

15.

își exprimă îngrijorarea față de discrepanțele dintre nivelul de educație al femeilor și bărbaților pe de o parte, rezultatele femeilor în domeniul educației fiind mai bune decât cele ale bărbaților, și, pe de altă parte, față de situația existentă pe piața muncii, în care femeile câștigă salarii mai mici și avansează mai lent în carieră decât bărbații; îndeamnă Comisia și statele membre să analizeze cauzele acestei situații și să găsească soluții;

16.

recomandă statelor membre să promoveze în mod activ tratamentul egal al elevilor și să ia măsuri pentru a combate segregarea pieței muncii, încă prezentă în sectorul educației, unde, la nivel procentual, numărul femeilor care ocupă funcția de educator sau învățător, în învățământul preșcolar respectiv primar, depășește cu mult numărul femeilor care ocupă aceeași funcție în învățământul secundar, sector dominat în mai mare măsură de bărbați și care poate oferi mai mult în ceea ce privește recunoașterea, retribuția și statutul social;

17.

propune Comisiei să aibă în vedere adoptarea de măsuri pentru a încuraja femeile și bărbații să urmeze o carieră în domeniul științific sau tehnologic, pentru a spori numărul de profesioniști din acest sector și pentru a răspunde cererii manifestate;

18.

invită Comisia și statele membre să adopte măsuri suplimentare pentru a îmbunătăți accesul și participarea femeilor la piața muncii, în special în sectoarele în care acestea sunt subreprezentate, cum ar fi tehnologiile de vârf, cercetarea, științele și ingineria, precum și pentru a îmbunătăți calitatea locurilor de muncă ocupate de femei, în special, prin intermediul programelor de educare și de învățare pe întreg parcursul vieții la toate nivelurile; îndeamnă Comisia și statele membre să folosească Fondurile Structurale Europene în vederea îndeplinirii acestui obiectiv;

19.

invită Comisia și statele membre să acorde atenția necesară situației partenerilor de viață care participă la activitățile din domeniul artizanatului, comerțului, agriculturii, pescuitului și la întreprinderi familiale de mici dimensiuni, din perspectiva egalității de gen, dar luând în considerare, în același timp, faptul că femeile sunt într-o situație mai vulnerabilă decât bărbații; solicită Comisiei să prezinte fără întârziere o propunere de modificare a Directivei 86/613/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară activități independente, inclusiv agricole, precum și protecția maternității (12), pentru a elimina discriminarea indirectă, pentru a dezvolta o obligație pozitivă în domeniul egalității de șanse și pentru a îmbunătăți statutul juridic al partenerilor de viață colaboratori;

20.

invită statele membre să dezvolte modelul juridic de coproprietate, pentru a se asigura recunoașterea deplină a drepturilor femeilor în sectorul agricol, protejarea corespunzătoare în domeniul securității sociale și recunoașterea muncii acestora;

21.

încurajează statele membre să promoveze programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial în rândul femeilor în sectorul industrial și să ofere sprijin financiar și structuri de consiliere profesională pentru femeile care creează întreprinderi, precum și formarea corespunzătoare;

22.

solicită statelor membre să acorde o atenție deosebită disponibilității serviciilor de maternitate pentru femeile care exercită o activitate independentă;

23.

solicită Comisiei și statelor membre să ia în considerare în mod special situația privind numărul tot mai mare de angajați care oficial lucrează singuri, dar care în realitate pot fi catalogați drept „lucrători dependenți din punct de vedere economic”;

24.

solicită statelor membre să recunoască întreprinderile care iau măsuri în vederea promovării egalității între femei și bărbați și care facilitează echilibrul dintre muncă și viață, cu scopul de a stimula dezvoltarea de bune practici în domeniu;

25.

solicită Comisiei și statelor membre să acorde prioritate și o atenție deosebită grupurilor mai vulnerabile de femei, în special femeilor cu dizabilități, femeilor care se ocupă de persoane aflate în întreținere, femeilor în vârstă, femeilor care aparțin minorităților etnice și femeilor imigrante, femeilor aflate în detenție, și să adopte măsuri specifice care să răspundă nevoilor acestora;

26.

solicită Comisiei și statelor membre să adopte și să pună în aplicare măsurile necesare pentru ajutorarea femeilor cu dizabilități pentru ca acestea să poată progresa în acele domenii ale vieții sociale și ale lumii profesionale, culturale și politice în care continuă să nu fie reprezentate corespunzător;

27.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze accesul femeilor imigrante la educație și angajare, prin adoptarea unor măsuri pentru combaterea discriminării duble la care sunt supuse femeile imigrante pe piața muncii, precum și crearea de condiții favorabile privind accesul acestora pe piața muncii, în vederea echilibrului dintre viața profesională și cea privată și pentru a asigura formarea profesională corespunzătoare a acestora;

28.

salută consultarea dintre Comisie și partenerii sociali care vizează ameliorarea cadrului legislativ și nelegislativ privind concilierea vieții profesionale cu viața de familie și privată; de asemenea, așteaptă cu interes o analiză a rezultatelor acestei consultări și propunerile ce derivă din aceasta, în special propunerile privind concediul de maternitate și integrarea acestuia în calcularea timpului global de lucru, concediul parental, concediul de paternitate, de adopție sau pentru a se ocupa de membrii familiei aflați în întreținere; în plus, estimează că acordul-cadru privind concediul parental poate fi îmbunătățit în legătură cu următoarele puncte: punerea în aplicare a măsurilor de stimulare menite să încurajeze tații să-și ia un concediu parental, consolidarea drepturilor angajaților de a-și lua un concediu parental și asigurarea flexibilității sistemelor privind concediile, sporirea duratei concediului parental și a indemnizației acordate pe perioada unui astfel de concediu;

29.

subliniază că orice politică de reconciliere dintre viața profesională și de familie trebuie să se bazeze pe principiul liberului arbitru al indivizilor și să fie adaptată diferitelor cicluri ale vieții;

30.

invită statele membre să aplice măsuri specifice destinate combaterii inegalităților dintre femei și bărbați, cauzate de perioadele de întrerupere a activității profesionale, în special de concediul de maternitate sau de concediul pentru a se ocupa de membrii familiei aflați în întreținere, și să reducă efectele negative ale acestora asupra carierelor, salariilor și drepturilor de pensii;

31.

observă că una dintre soluțiile pentru creșterea ocupării locurilor de muncă este concilierea vieții profesionale cu viața de familie și privată și solicită Comisiei să reunească și să difuzeze cele mai bune practici cu privire la echilibrul eficient între viața profesională și cea privată și implicarea sporită a bărbaților în viața de familie;

32.

îndeamnă Comisia și statele membre să încurajeze participarea bărbaților la punerea în aplicare a politicilor privind egalitatea de gen, în special în ceea ce privește reconcilierea dintre viața profesională, privată și de familie;

33.

solicită statelor membre și autorităților regionale și locale să îmbunătățească disponibilitatea, calitatea și accesibilitatea serviciilor de îngrijire a copiilor precum și a serviciilor de asistență acordată persoanelor aflate în întreținere, în conformitate cu obiectivele de la Barcelona, și să garanteze faptul că disponibilitatea acestor servicii este compatibilă cu programele de lucru cu normă întreagă ale bărbaților și femeilor care au copii sau persoane în întreținere;

34.

invită responsabilii din cadrul întreprinderilor să introducă măsuri flexibile de politică familială în planurile lor de gestionare a personalului, pentru facilitarea reîncadrării în muncă a lucrătoarelor și lucrătorilor după o întrerupere în carieră;

35.

atrage atenția Comisiei și statelor membre asupra feminizării sărăciei, într-o perioadă în care femeile, în special femeile în vârstă și mamele necăsătorite, sunt supuse riscului de excludere și de sărăcie, și le îndeamnă să elaboreze măsuri pentru a preveni această tendință;

36.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze instrumente de formare și de punere în aplicare pentru a permite tuturor părților interesate să introducă în domeniile lor de competență respective o perspectivă bazată pe egalitatea de șanse între femei și bărbați și care să includă evaluarea impactului specific pe care îl au politicile asupra femeilor și bărbaților;

37.

îndeamnă statele membre și autoritățile regionale și locale să asigure utilizarea efectivă a instrumentelor existente, precum manualele elaborate de către Comisie pentru integrarea unei perspective privind egalitatea de șanse între bărbați și femei în politicile de ocupare a forței de muncă;

38.

îndeamnă statele membre să asigure funcționarilor responsabili de punerea în aplicare a programelor comunitare la nivel național, regional și local o formare corespunzătoare privind atenția acordată dimensiunii de egalitate între bărbați și femei;

39.

îndeamnă Comisia și statele membre să elaboreze un anumit număr de indicatori atât cantitativi, cât și calitativi, precum și statistici bazate pe gen care să fie fiabile, comparabile și disponibile în timp util care să fie folosite în cadrul monitorizării punerii în aplicare a Strategiei Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, pentru a lua în considerare dimensiunea de gen și pentru a asigura punerea în aplicare și monitorizarea corespunzătoare a politicilor;

40.

salută înființarea Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei și numirea membrilor Consiliului de administrație, care a permis Institutului să dispună de un organ de decizie; totuși, își exprimă îngrijorarea privind întârzierea recrutării directorului Institutului și îndeamnă Comisia să remedieze această situație;

41.

solicită Comisiei, cu ajutorul Institutului European pentru Egalitatea de șanse între Bărbați și Femei, să includă fapte și statistici din rândul țărilor în curs de aderare și al potențialelor țări candidate în viitoarele rapoarte privind egalitatea între femei și bărbați;

42.

invită statele membre să încurajeze populația în ansamblul său să practice sportul și să aibă un regim de viață sănătos, având în vedere că, în ceea ce privește sportul, rata de participare a femeilor este mai redusă;

43.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/42

A.

întrucât Protocolul privind protecția și bunăstarea animalelor obligă Comunitatea și statele membre să țină pe deplin seama de cerințele privind bunăstarea animalelor în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul agriculturii și al cercetării;

B.

întrucât procesele de clonare sunt asociate cu rate scăzute de supraviețuire în cazul embrionilor transferați și al animalelor clonate, înregistrându-se un număr mare de animale clonate care mor în primii ani de viață ca urmare a unor probleme cardiovasculare, deficiențe de imunitate, insuficiențe hepatice, insuficiențe respiratorii, precum și malformații renale și afecțiuni musculo-scheletice;

C.

întrucât Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (AESA) și-a exprimat într-un aviz din 2008 concluzia că nivelurile de mortalitate și morbiditate în cazul animalelor clonate sunt mai ridicate decât în cazul animalelor produse pe calea împerecherii, iar întreruperile gravidității și anomaliile care survin într-un stadiu avansat de gestație pot afecta bunăstarea mamelor-surogat;

D.

întrucât, în contextul nivelurilor actuale de suferință și al problemelor de sănătate la mamele-surogat și la animalele clonate, Grupul european pentru etică pune la îndoială legitimitatea etică a clonării animalelor în scopuri legate de producerea alimentelor și nu consideră a fi convingătoare argumentele care justifică producerea alimentelor care se bazează pe animale clonate și pe descendenții acestora;

E.

întrucât Directiva 98/58/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind protecția animalelor de fermă (1) prevede că „nu trebuie să se practice metode de creștere naturale sau artificiale care provoacă sau pot provoca suferințe sau vătămări animalelor în cauză” (anexă, punctul 20);

F.

întrucât clonarea ar reduce în mod semnificativ diversitatea genetică în cadrul efectivelor de animale, crescând astfel posibilitatea ca șepteluri întregi să fie decimate de boli la care sunt susceptibile;

G.

întrucât AESA a publicat la 24 iulie 2008 un aviz științific cu privire la repercusiunile clonării animalelor asupra siguranței alimentelor, sănătății și bunăstării animalelor și asupra mediului, în care aceasta a ajuns la concluzia că sănătatea și bunăstarea unei proporții însemnate a animalelor clonate a fost afectată în mod negativ, adesea grav și fatal;

H.

întrucât, în timp ce obiectivul principal al clonării este acela de a produce copii multiple de animale cu creștere rapidă sau cu randament ridicat, reproducerea selectivă tradițională a dat deja naștere unor afecțiuni ale membrelor și unor dereglări cardio-vasculare la porcii cu creștere rapidă, precum și unor cazuri de claudicație, de mastită sau de sacrificare prematură la bovinele cu randament ridicat; întrucât clonarea animalelor a căror creștere este cea mai rapidă, iar randamentul, cel mai ridicat va duce la un număr și mai mare de probleme de sănătate și de bunăstare;

I.

întrucât clonarea animalelor în scopuri legate de producerea alimentelor, în afară de faptul că repercusiunile sale nu au fost suficient studiate, pune serios în pericol imaginea și conținutul modelului agricol european, care se bazează pe calitatea produselor, principiul respectării mediului înconjurător și conformitatea cu norme stricte de bunăstare a animalelor,

1.

invită Comisia să prezinte propuneri prin care să se interzică, în scopuri legate de producerea alimentelor: (i) clonarea animalelor, (ii) creșterea de animale clonate sau de descendenți ai acestora, (iii) comercializarea cărnii sau a produselor lactate provenite de la animale clonate sau de la descendenții acestora, și (iv) importul de animale clonate, de descendenți ai acestora, de material seminal și de embrioni de animale clonate sau de descendenți ai acestora, precum și de carne și de produse lactate provenind de la animalele clonate sau de la descendenții acestora, ținând seama de recomandările AESA și de cele ale Grupului european pentru etică în domeniul științei și al noilor tehnologii;

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/43

A.

întrucât socializarea (în școală, familie și mediul socio-cultural) este un proces care formează identitatea, valorile, credințele și atitudinile ce conferă persoanei un loc și un rol în societatea în care se dezvoltă; întrucât conceptul de identificare este fundamental pentru înțelegerea modului în care se desfășoară acest proces;

B.

întrucât ar trebui să se depună mai multe eforturi pentru promovarea, atât în cadrul școlii, cât și al familiei, unei utilizări rezonabile și responsabile a noilor tehnologii încă de la o vârstă fragedă;

C.

întrucât publicitatea care transmite mesaje discriminatorii și/sau degradante din perspectiva de gen, precum și toate tipurile de stereotipuri de gen constituie un obstacol în calea realizării unei societăți moderne și egalitare;

D.

întrucât stereotipurile pot contribui la dezvoltarea unor comportamente care sunt totodată și vectori ai identificării;

E.

întrucât publicitatea și marketingul reflectă cultura și contribuie, de asemenea, la crearea acesteia;

F.

întrucât publicitatea este o componentă a economiei de piață și, constituie unul dintre aspectele realității cu care se confruntă toți oamenii în viața de zi cu zi;

G.

întrucât publicitatea poate uneori prezenta o imagine caricaturală a vieții bărbaților și femeilor;

H.

întrucât discriminarea de gen în media este încă larg răspândită; întrucât stereotipurile de gen difuzate prin publicitatea și mass-media pot fi considerate parte în această discriminare;

I.

întrucât stereotipurile de gen din publicitate reflectă astfel distribuția inegală a puterii între sexe;

J.

întrucât stereotipurile de gen trebuie combătute la toate nivelurile societății, pentru a încuraja egalitatea și cooperarea între femei și bărbați atât în domeniul privat, cât și în cel public;

K.

întrucât, încă din primii ani de socializare a copiilor, răspândirea stereotipurilor de gen poate contribui la discriminarea de gen, ceea ce are un efect major în continuarea inegalităților între femei și bărbați pe tot parcursul vieții, precum și la apariția clișeelor de gen;

L.

întrucât stereotipurile de gen sunt contraproductive și contribuie la o diviziune a profesiilor de pe piața muncii în funcție de criterii de gen, piață a muncii în care femeile câștigă, în general, mai puțin;

M.

întrucât întreaga societate trebuie să depună eforturi pentru a evita reproducerea stereotipurilor de gen; întrucât responsabilitatea acestor eforturi trebuie să revină tuturor;

N.

întrucât trebuie îndepărtate obstacolele în calea transmiterii unei imagini pozitive a bărbaților și femeilor în toate situațiile sociale;

O.

întrucât copiii constituie un grup deosebit de vulnerabil, ei având încredere nu doar în autoritate, dar și în personajele miturilor, programelor TV, cărților ilustrate, materialelor didactice, jocurilor video, reclamelor la jucării etc.; întrucât copiii învață prin imitare și repetarea experiențelor trăite recent; întrucât stereotipurile de gen din publicitate influențează dezvoltarea individuală și accentuează percepția că genul unei persoane îi dictează acesteia ce este posibil și ce nu;

P.

întrucât publicitatea prin diferite tipuri de media face parte din viața de zi cu zi; întrucât este extrem de important ca publicitatea din media să respecte o serie de norme obligatorii, etice și/sau juridice și/sau coduri de conduită existente, care să împiedice reclamele să comunice mesaje discriminatorii sau degradante bazate pe stereotipuri de gen, precum și incitarea la violență;

Q.

întrucât publicitatea responsabilă poate influența în mod pozitiv percepțiile societății asupra „imaginii corporale”, a „rolurilor de gen” și a „normalității”, întrucât publicitatea poate constitui un instrument puternic pentru modificarea și combaterea stereotipurilor,

1.

subliniază importanța egalității de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește dezvoltarea lor personală;

2.

constată o răspândire continuă a stereotipurilor masculine și feminine, în ciuda diverselor programe comunitare de promovare a egalității de gen;

3.

observă că studii mai aprofundate ar ajuta la identificarea tuturor legăturilor dintre stereotipurile de gen din publicitate și inegalitatea între genuri;

4.

solicită Consiliului, Comisei și statelor membre să utilizeze și să difuzeze asemenea studii și rezultatele lor;

5.

atrage atenția asupra importanței onorării de către statele membre a angajamentelor luate prin mai sus-menționatul Pact european privind egalitatea între genuri;

6.

invită Consiliul, Comisia și statele membre să adere la orientările adoptate în cadrul diferitelor programe comunitare, cum ar fi EQUAL, și la orientările referitoare la egalitatea de gen;

7.

invită Consiliul și Comisia să monitorizeze punerea în aplicare a prevederilor existente din legislația comunitară referitoare la discriminarea pe criterii de sex și incitarea la ură din motive legate de sex;

8.

invită Consiliul, Comisia și statele membre să desfășoare programe de acțiuni de sensibilizare în întreaga Uniune împotriva insultelor sexiste sau a imaginilor degradante ale femeilor și ale bărbaților în publicitate și marketing;

9.

invită statele membre să realizeze studii și rapoarte cu privire la imaginea femeilor și bărbaților în publicitate și marketing;

10.

subliniază că stereotipurile din reclamele difuzate în cadrul programelor pentru copii reprezintă o adevărată problemă din cauza potențialului lor impact asupra socializării genurilor și, prin urmare, asupra modului în care copii se percep pe ei înșiși, îi percep pe membrii familiei și percep lumea exterioară;

11.

observă că eforturile de a combate stereotipurile de gen din mass-media și publicitate trebuie însoțite de strategii educaționale și de măsuri care să stimuleze recunoașterea stereotipurilor de la o vârstă fragedă și care să dezvolte spiritul critic încă din adolescență;

12.

subliniază rolul fundamental pe care trebuie să îl aibă sistemul școlar în dezvoltarea spiritului critic al copiilor față de imagini și mass-media în general, pentru a preveni efectele nedorite pe care le are perpetuarea clișeelor sexiste utilizate în marketing și publicitate;

13.

constată necesitatea de a pune în discuție rolurile de gen atribuite prin tradiție femeilor și bărbaților;

14.

atrage atenția mai ales asupra necesității eliminării mesajelor care încalcă demnitatea umană și care reflectă stereotipurile de gen din manuale, jucării, jocuri video și jocuri pentru calculator, Internet și noile tehnologii informaționale și de comunicații (TIC), precum și publicitatea prin diferite tipuri de mijloace media;

15.

ia act cu deosebită îngrijorare de publicitatea pentru servicii sexuale din publicații precum ziarele locale, imediat vizibile și la care copiii au acces, și care întărește stereotipurile conform cărora femeia este considerată un obiect;

16.

constată necesitatea de a realiza acțiuni continue de formare pentru și în colaborare cu profesioniștii din sectorul mass-media, precum și acțiuni de sensibilizare în rândul societății cu privire la efectele negative ale stereotipurilor de gen;

17.

atrage atenția asupra faptului că utilizarea televiziunii și a noilor tehnologii de către copii și adolescenți este în creștere, că aceasta începe la o vârstă foarte fragedă și că utilizarea nesupravegheată a televiziunii este din ce în ce mai răspândită;

18.

constată că modul în care activitățile de marketing și de publicitate ilustrează imaginea corporală ideală poate afecta negativ stima de sine în cazul femeilor și bărbaților, în special al adolescentelor și al persoanelor susceptibile de a prezenta tulburări de alimentație, precum anorexia și bulimia; solicită companiilor de publicitate să recurgă cu precauție la femeile extrem de slabe pentru promovarea produselor;

19.

invită statele membre să se asigure, prin mijloace adecvate, că marketingul și publicitatea garantează respectarea demnității umane și integritatea persoanei, nu sunt nici direct nici indirect discriminatorii, nu conțin nicio formă de incitare la ură din motive de sex, origine rasială sau etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală, și nu conțin materiale care, considerate în acest context, aprobă, promovează sau prezintă într-o lumină favorabilă violența împotriva femeilor;

20.

recunoaște munca depusă deja de autoritățile de reglementare din mass-media din unele state membre pentru a evalua efectele stereotipurilor de gen și încurajează autoritățile de reglementare din toate statele membre să facă schimb de cele mai bune practiciîn acest domeniu;

21.

reamintește Comisiei că Directiva 2004/113/CE, menționată anterior, vizează, așa cum a propus mai întâi Comisia, și discriminarea în mijlocele mass-media; invită Comisia să își intensifice eforturile împotriva discriminării;

22.

subliniază necesitatea unor exemple bune, dintr-o perspectivă de gen, în lumea mijloacelor de comunicare și a publicității, pentru a arăta că schimbarea este posibilă și de dorit; consideră că statele membre ar trebui să oficializeze acordarea unui premiu de către profesioniștii din domeniul publicității confraților lor, precum și un premiu al publicului, pentru a recompensa materialele publicitare care se îndepărtează cel mai mult de stereotipurile de gen și prezintă o imagine pozitivă sau valorizantă a statului femeilor, bărbaților sau a relațiilor dintre aceștia;

23.

subliniază necesitatea de a disemina principiile egalității de gen în mass-media prin intermediul publicațiilor și a programelor concepute pentru diferite grupe de vârstă, de a populariza cele mai bune practici și respectul pentru diferențele de gen;

24.

subliniază necesitatea unei continue dezbateri privind activitățile de marketing și de publicitate și rolul lor în crearea și perpetuarea stereotipurilor de gen;

25.

invită statele membre să conceapă și să lanseze inițiative educaționale, elaborate din perspectiva toleranței și care să evite toate formele de stereotipuri să promoveze o cultură a egalității de gen prin intermediul unor programe educaționale adecvate;

26.

subliniază faptul că stereotipurile de gen trebuie eliminate;

27.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/47

A.

întrucât Israelul se confruntă, în ultimii ani, cu numeroase atacuri teroriste îndreptate împotriva populației sale civile soldate cu pierderi de vieți omenești; întrucât autoritățile israeliene au luat o serie de măsuri pentru a preveni acțiunile teroriste respective, efectuând inclusiv arestări în rândul militanților palestinieni asupra cărora există suspiciuni; întrucât combaterea terorismului nu constituie totuși un argument pentru încălcarea dreptului umanitar;

B.

întrucât aproximativ 11 000 de palestinieni, printre care se află sute de femei și copii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, sunt deținuți în prezent în închisorile și centrele de detenție israeliene; întrucât majoritatea deținuților respectivi au fost arestați în teritoriile palestiniene ocupate;

C.

întrucât Convenția cu privire la drepturile copilului, printre semnatarii căreia se numără și Israelul, definește copilul drept orice ființă umană cu vârsta sub 18 ani; întrucât copiii palestinieni sunt totuși considerați adulți de la vârsta de 16 ani, în temeiul reglementărilor militare israeliene care se aplică în teritoriile palestiniene ocupate și sunt adesea deținuți în condiții inadecvate;

D.

întrucât Guvernul Israelului a eliberat la 25 august 2008 un număr de 198 de palestinieni, în virtutea unui gest de bună voință menit să creeze un climat de încredere reciprocă; întrucât sunt în curs de desfășurare noi negocieri între cele două părți, în încercarea de a se ajunge la un acord global privind eliberarea celorlalți prizonieri;

E.

întrucât Guvernul Israelului și cel al Libanului au luat recent măsuri pozitive în privința punerii în libertate a prizonierilor în schimbul corpurilor neînsuflețite ale soldaților israelieni;

F.

întrucât aproximativ 1 000 de prizonieri sunt deținuți în Israel pe baza unor „ordine de detenție administrativă”, beneficiind de dreptul la o cale de atac, dar fără a fi puși sub acuzare și trimiși în judecată și fără a li se acorda dreptul la apărare; întrucât astfel de „ordine de detenție administrativă” pot fi reînnoite pe durate de ani întregi, posibilitate care se și concretizează în anumite cazuri;

G.

întrucât rapoartele privind drepturile omului menționează că prizonierii palestinieni sunt supuși abuzurilor și actelor de tortură;

H.

întrucât marea majoritate a prizonierilor palestinieni deținuți în închisori situate pe teritoriul israelian se văd în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la vizite din partea familiilor sau se confruntă cu serioase dificultăți în acest sens, în pofida apelurilor lansate de Comitetul Internațional al Crucii Roșii către Israel;

I.

întrucât problematica prizonierilor are implicații politice, sociale și umanitare importante; întrucât arestarea a 48 de membri aleși ai Consiliului Legislativ Palestinian și a unor membri aleși ai organelor administrației publice locale are consecințe grave asupra evoluțiilor politice din teritoriul palestinian ocupat; întrucât „Documentul prizonierilor”, adoptat în mai 2006 de lideri politici palestinieni aparținând diverselor facțiuni, a servit drept bază pentru reconcilierea națională și a deschis calea spre instituirea unui guvern de uniune națională;

J.

întrucât, în temeiul articolului 2 din Acordul de asociere UE-Israel, relațiile dintre Comunitățile Europene și Israel se bazează pe respectarea drepturilor omului și a principiilor democratice, care constituie un element fundamental al acordului respectiv; întrucât Planul de acțiune UE-Israel subliniază faptul că respectul pentru drepturile omului și dreptul internațional umanitar se numără printre valorile împărtășite de ambele părți,

1.

salută recenta decizie a Guvernului Israelului de a elibera un număr important de prizonieri palestinieni, acest gest având efecte pozitive și contribuind la consolidarea puterii Autorității Palestiniene și la instituirea unui climat de încredere reciprocă;

2.

solicită organizației Hamas și Israelului să ia măsuri în vederea eliberării imediate a caporalului israelian Gilad Shalit;

3.

subliniază că problematica prizonierilor palestinieni are un impact major atât asupra societății palestiniene, cât și a conflictului israeliano-palestinian și consideră că, în acest context, eliberarea unui număr important de prizonieri palestinieni, precum și punerea imediată în libertate a membrilor Consiliului Legislativ Palestinian aflați în detenție, inclusiv a lui Marwan Barghouti, ar putea constitui un pas înainte pe calea spre instituirea unui climat de încredere reciprocă, necesar realizării unor progrese majore în cadrul negocierilor de pace;

4.

își exprimă sprijinul față de preocupările legitime ale Israelului în privința securității; consideră că statul de drept trebuie pe deplin respectat în tratamentul aplicat tuturor prizonierilor, acesta reprezentând un element crucial pe calea spre statutul de stat democratic;

5.

solicită Israelului să garanteze respectarea standardelor minime de detenție, să trimită toți deținuții în fața justiției, să pună capăt practicii „ordinelor de detenție administrativă”, să pună în aplicare măsuri corespunzătoare destinate minorilor aflați în detenție, precum și cu privire la regimul de vizite pentru prizonieri, cu respectarea deplină a standardelor internaționale, inclusiv a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului și a Convenției ONU împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;

6.

își exprimă îngrijorarea față de situația femeilor palestiniene și a prizonierilor aflați în situații de vulnerabilitate, care, potrivit mărturiilor, sunt supuși la rele tratamente și se confruntă cu lipsa accesului la îngrijiri medicale;

7.

solicită Autorității Palestiniene să depună toate eforturile pentru a împiedica orice acte de violență sau de terorism, în special cele comise de foști prizonieri și mai ales de copii;

8.

își exprimă convingerea fermă că relațiile dintre UE și Israel ar trebui să evolueze în concordanță cu și în funcție de respectarea de către Israel a obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului internațional;

9.

salută decizia luată în cadrul celei de-a opta reuniuni a Consiliului de asociere UE-Israel de a înființa o Subcomisie pentru drepturile omului, cu drepturi depline, în locul actualului Grup de lucru privind drepturile omului; solicită consultarea pe scară largă și implicarea totală a organizațiilor de apărare a drepturilor omului și a organizațiilor neguvernamentale din Israel și din teritoriile palestiniene ocupate în monitorizarea progreselor realizate de Israel cu privire la respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului internațional;

10.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Guvernului israelian, Knesset-ului, Președintelui Autorității Palestiniene, Consiliului Legislativ Palestinian, Înaltului Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, emisarului Cvartetului în Orientul Mijlociu, Președintelui Adunării Parlamentare Euromediteraneene, Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/49

A.

întrucât articolul 11 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) recunoaște respectarea drepturilor omului drept unul dintre obiectivele politicii externe și de securitate comune (PESC); întrucât noul articol 21 din Tratatul UE, astfel cum ar fi introdus prin articolul 1 punctul 24 din Tratatul de la Lisabona, recunoaște că „acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional”;

B.

întrucât sancțiunile sunt puse în aplicare în scopul îndeplinirii obiectivelor specifice ale PESC enunțate la articolul 11 din TUE, care includ, dar fără a se limita la acestea, promovarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a democrației, a statului de drept și a bunei guvernări;

C.

întrucât Principiile de bază din 2004 referitoare la recurgerea la măsuri restrictive (sancțiuni), menționate anterior, constituie primul document pragmatic ce definește cadrul în care UE impune sancțiuni; întrucât, în realitate, UE a procedat totuși în acest mod încă de la începutul anilor 1980 și, în special, în urma intrării în vigoare a TUE, în 1993; întrucât acest document instituie în mod oficial sancțiunile ca instrument al PESC și, în consecință, constituie punctul de plecare al unei politici a UE în materie de sancțiuni;

D.

întrucât această politică de sancțiuni se bazează în principal pe următoarele cinci obiective ale PESC: protejarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, a independenței și integrității Uniunii, în conformitate cu principiile Cartei ONU, consolidarea securității Uniunii sub toate formele sale, menținerea păcii și consolidarea securității internaționale în conformitate cu principiile Cartei ONU și ale Actului final de la Helsinki, precum și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele referitoare la frontierele externe, promovarea cooperării internaționale, dezvoltarea și consolidarea democrației și a statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

E.

întrucât există un consens internațional tot mai puternic cu privire la faptul că orice daune grave și intenționate aduse mediului prejudiciază pacea și securitatea la nivel mondial și constituie o încălcare a drepturilor omului;

F.

întrucât UE s-a angajat să pună în aplicare în mod sistematic sancțiunile adoptate de Consiliul de Securitate al ONU în temeiul capitolului VII al Cartei ONU și, în același timp, impune sancțiuni în mod independent, în lipsa unui mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, în cazurile în care Consiliul de Securitate al ONU nu este abilitat să acționeze sau este împiedicat să ia măsuri deoarece nu s-a ajuns la un acord între membrii săi; subliniind, în această privință, obligația care revine atât ONU, cât și UE, de a trata sancțiunile în conformitate cu dreptul internațional;

G.

întrucât politica de sancțiuni a UE integrează, prin urmare, sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU, dar sfera de aplicare și obiectivele sale sunt mai ample decât cele ale politicii de sancțiuni a Consiliului de Securitate al ONU (pacea și securitatea internațională);

H.

întrucât sancțiunile sunt unul din instrumentele pe care UE le poate utiliza pentru a-și pune în aplicare politica în domeniul drepturilor omului; reamintind că recurgerea la sancțiuni trebuie să fie consecventă cu strategia de ansamblu a Uniunii în regiunea în cauză și trebuie să constituie ultima încercare, de pe lista de priorități, de a urmări îndeplinirea obiectivelor specifice ale PESC; întrucât eficacitatea sancțiunilor depinde de aplicarea simultană a acestora de toate statele membre;

I.

întrucât nici dreptul internațional, nici dreptul comunitar/al UE nu definesc cu caracter obligatoriu noțiunea de sancțiune; întrucât, cu toate acestea, în cadrul PESC, sancțiunile sau măsurile restrictive sunt considerate, drept măsuri care întrerup sau limitează, în mod total sau parțial, relațiile diplomatice sau economice cu una sau mai multe țări terțe cu scopul de a schimba anumite activități sau practici ale acestora, precum încălcări ale dreptului internațional sau ale drepturilor omului sau politici ale unor guverne din țări terțe, ale unor entități fără caracter statal sau ale unor persoane fizice și juridice care desconsideră statul de drept sau principiile democratice;

J.

întrucât tipurile de măsuri restrictive cuprind o întreagă gamă de acțiuni, precum embargoul asupra armelor, sancțiunile comerciale, sancțiunile financiare/economice, înghețarea de active, interdicțiile de zbor, restricțiile de intrare, sancțiunile diplomatice, boicotarea manifestărilor sportive și culturale și suspendarea cooperării cu țara terță în cauză;

K.

întrucât această rezoluție folosește termenii de „sancțiuni” și „măsuri restrictive” în mod nediferențiat, în conformitate cu practica generală a UE; întrucât această rezoluție integrează definiția „măsurilor adecvate” ce figurează la articolul 96 din Acordul de la Cotonou (16);

L.

întrucât sancțiunile Uniunii Europene se bazează ele însele pe diferite temeiuri juridice, în funcție de natura exactă a măsurilor restrictive și de natura juridică a relațiilor cu țările terțe în cauză, precum și în funcție de sectoarele și obiectivele în cauză; întrucât acești factori determină procedura de adoptare a sancțiunilor, care, deseori, însă nu întotdeauna, necesită o poziție comună în cadrul PESC și, în consecință, unanimitate în cadrul Consiliului, precum și procedura legislativă ce trebuie urmată pentru a face ca sancțiunile să fie obligatorii din punct de vedere juridic și executorii, în timp ce procedura obișnuită este descrisă la articolul 301 din TCE;

M.

întrucât refuzul de acordare a vizelor și embargoul asupra armelor au devenit sancțiunile impuse cel mai adesea în cadrul PESC și constituie una dintre printre primele măsuri în ordinea sancțiunilor de care dispune UE; întrucât aceste două tipuri de măsuri sunt singurele puse în aplicare de statele membre în mod direct, deoarece, în temeiul TCE, nu necesită adoptarea unei legislații specifice în domeniul sancțiunilor; întrucât, pe de altă parte, sancțiunile financiare (înghețarea de active) și cele comerciale necesită adoptarea unei legislații specifice;

N.

întrucât, conform Principiilor de bază menționate anterior referitoare la recurgerea la măsuri restrictive (sancțiuni) și orientărilor în domeniu, sancțiunile specifice pot fi mai eficace decât sancțiunile mai generale, și prin urmare, sunt de preferat, în primul rând pentru că evită efectele negative asupra unei proporții mai mari a populației și, în al doilea rând, pentru că afectează direct persoanele responsabile și sunt, deci, mai susceptibile de a provoca schimbări în politicile pe care aceste persoane le pun în aplicare;

O.

recunoscând existența unor măsuri care, deși adoptate de Consiliu în concluziile Președinției, nu sunt calificate drept „sancțiuni” și sunt diferite, în același timp, de alte măsuri restrictive ce figurează printre instrumentele PESC;

P.

întrucât relațiile dintre Uniunea Europeană și țările terțe sunt adesea reglementate de acorduri sectoriale bilaterale sau multilaterale pe care UE este obligată să le respecte atunci când aplică sancțiuni; întrucât, dacă este cazul, Uniunea ar trebui deci să suspende sau să denunțe acordul în cauză înainte de a recurge la sancțiuni economice incompatibile cu drepturile pe care un acord în vigoare le acordă țărilor respective;

Q.

întrucât relațiile dintre Uniunea Europeană și țările terțe sunt adesea reglementate de acorduri bilaterale sau multilaterale, Acordul de la Cotonou fiind un exemplu notabil, care permit uneia din părți să ia măsurile adecvate în cazul încălcării de către cealaltă parte a unui element esențial al acestor acorduri, precum respectarea drepturilor omului, dreptul internațional, principiile democratice și statul de drept (clauza privind drepturile omului);

R.

întrucât introducerea și punerea în aplicare a unor măsuri restrictive trebuie să se facă în conformitate cu drepturile omului și cu dreptul internațional umanitar, inclusiv dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv, precum și la proporționalitate și trebuie să prevadă derogări adecvate pentru a se lua în considerare necesitățile fundamentale ale persoanelor vizate, precum accesul la educația primară, la apă potabilă și la îngrijiri medicale de bază, inclusiv medicamente de bază; întrucât o politică de sancțiuni trebuie să ia pe deplin în considerare standardele stabilite prin Convenția de la Geneva, Convenția cu privire la drepturile copilului și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și rezoluțiile ONU referitoare la protejarea civililor și a copiilor în zonele de conflict;

S.

întrucât credibilitatea UE și a fiecăruia dintre statele sale membre este compromisă atunci când sancțiunile UE par să fie încălcate și întrucât Robert Mugabe a fost invitat să participe la întâlnirea la vârf UE-Africa din 8-9 decembrie 2007, la Lisabona, în ciuda faptului că face obiectul unei interdicții oficiale de acces valabile pe întregul teritoriu al statelor membre ale UE, în conformitate cu Poziția comună a Consiliului 2004/161/PESC din 19 februarie 2004, care prelungește valabilitatea măsurilor restrictive adoptate împotriva Republicii Zimbabwe (17), astfel cum au fost extinse ultima dată prin Poziția comună a Consiliului 2008/135/PESC din 18 februarie 2008 (18),

1.

regretă faptul că, până în prezent, nu s-a efectuat nicio evaluare și niciun studiu de impact privind politica de sancțiuni a UE și că, în consecință, este extrem de dificil să se măsoare efectele și eficacitatea acestei politici pe teren și să se formuleze, astfel, concluziile care se impun; invită Consiliul și Comisia să întreprindă această activitate de evaluare; consideră, cu toate acestea, că politica de sancțiuni folosită împotriva Africii de Sud s-a dovedit eficace prin contribuția sa la eforturile de a pune capăt apartheidului;

2.

consideră că discrepanțele privind temeiurile juridice pentru punerea în aplicare a politicii de sancțiuni a UE, care implică diferite niveluri ale procesului decizional, de punere în aplicare și de control, subminează transparența și coerența politicii UE de sancțiuni și, în consecință, credibilitatea sa;

3.

consideră că eficacitatea sancțiunilor presupune ca impunerea lor să fie percepută ca legitimă de opinia publică, atât la nivel european, cât și internațional, precum și de opinia publică din țările în care sunt dorite schimbări; subliniază că, prin consultarea Parlamentului European în cursul procesului decizional, acestea capătă o mai mare legitimitate;

4.

observă, de asemenea, că sancțiunile pot avea o funcție simbolică, exprimând condamnarea morală de către UE și contribuind astfel la amplificarea vizibilității și credibilității politicii externe a UE; cu toate acestea, atrage atenția asupra consecințelor acordării unei prea mari importanțe conceptului de sancțiuni având rolul de măsuri simbolice, deoarece acesta ar putea avea ca rezultat devalorizarea completă a sancțiunilor;

5.

consideră că recursul la sancțiuni trebuie să fie luat în considerare în situații în care acțiunile autorităților, ale entităților non-statale sau ale persoanelor fizice sau juridice aduc prejudicii grave securității și drepturilor omului sau în cazul în care toate soluțiile contractuale și/sau diplomatice au fost epuizate sau sunt în impas, din motive imputabile părții terțe;

6.

consideră că orice deteriorare intenționată și ireversibilă a mediului constituie o amenințare la adresa securității și o încălcare gravă a drepturilor omului; în acest sens, solicită Consiliului și Comisiei să includă orice deteriorare intenționată și ireversibilă a mediului printre motivele ce pot duce la adoptarea de sancțiuni;

7.

recunoaște că, în general, principalele instrumente de sancționare ale UE sunt utilizate de la caz la caz, în mod flexibil și în funcție de necesități; regretă, cu toate acestea, faptul că Uniunea a utilizat adesea politica sa de sancțiuni într-un mod incoerent, aplicând un tratament diferit unor țări terțe în care situația respectării drepturilor omului și a democrației era totuși similară și că, în consecință, Uniunea a fost criticată pentru aplicarea unor „standarde diferențiate”;

8.

consideră, în această privință, că aplicarea și evaluarea sancțiunilor de către Uniunea Europeană pentru încălcări ale drepturilor omului trebuie, în principiu, să prevaleze asupra oricăror prejudicii care rezultă din aplicarea lor și care afectează interesele comerciale ale Uniunii Europene și ale cetățenilor acesteia;

9.

regretă că dezacordurile din cadrul Uniunii privind politica față de o țară sau alta, precum Cuba, sau reticențele statelor membre urmărind să nu contrarieze unii parteneri comerciali importanți, precum Rusia, au determinat Uniunea să nu adopte decât „sancțiuni neoficiale” în concluziile Președinției, ceea ce denotă o aplicare dezechilibrată sau incoerentă a sancțiunilor UE; recunoaște, cu toate acestea, că unele măsuri menționate în concluziile Consiliului, precum amânarea semnării unor acorduri cu diverse țări, precum Serbia, pot constitui presiuni utile asupra unor țări terțe pentru a le determina să colaboreze pe deplin în cadrul mecanismelor internaționale;

10.

reamintește că, în ceea ce privește Cuba, Poziția comună menționată anterior adoptată în 1996 și reînnoită în mod periodic reflectă foaia de parcurs pentru o tranziție pașnică spre democrație, este aplicată în integralitatea sa și nu face obiectul unei controverse în cadrul instituțiilor europene; regretă că, până în prezent, nu s-a produs nicio îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește drepturile omului; ia act de decizia din 20 iunie 2008 a Consiliului de a ridica sancțiunile neoficiale impuse Cubei, solicitând totodată eliberarea imediată și necondiționată a tuturor prizonierilor politici, facilitarea accesului în închisori, precum și ratificarea și punerea în aplicare a Pactului internațional privind drepturile civile și politice; ia act de faptul că, în decurs de un an, Consiliul va lua o decizie privind continuarea dialogului politic cu Cuba în funcție de existența sau inexistența unor îmbunătățiri semnificative în privința drepturilor omului; reamintește că Poziția Consiliului are, de asemenea, caracter obligatoriu și pentru instituțiile Uniunii Europene, atât în ceea ce privește dialogul cu autoritățile cubaneze, cât și cel cu reprezentanții societății civile; își reiterează poziția față de Oswaldo Payá Sardiñas și grupul „Doamnele în alb” („Damas de Blanco”), laureați ai premiului Sakharov;

11.

consideră că nu se poate apela la argumentul „ineficacității” sancțiunilor în favoarea ridicării lor și că, în schimb, acesta ar trebui invocat pentru a reorienta sau a reevalua sancțiunea în sine; apreciază, de asemenea, că menținerea sau ridicarea sancțiunilor trebuie să depindă în mod exclusiv de concretizarea obiectivelor acestora, iar natura sancțiunilor poate fi amplificată sau modificată în funcție de evaluarea acestora; consideră că, în acest scop, sancțiunile trebuie întotdeauna să fie însoțite de criterii precise de evaluare;

12.

consideră că eficacitatea sancțiunilor ar trebui analizată din mai multe puncte de vedere, atât în ceea ce privește eficacitatea intrinsecă a măsurilor, și anume capacitatea acestora de a avea un impact asupra activităților private sau profesionale ale persoanelor vizate în calitatea lor de membri ai regimului vizat sau asupra funcționării acestuia, cât și în ceea ce privește eficacitatea lor din punct de vedere politic, și anume capacitatea acestora de a încuraja stoparea sau modificarea activităților sau politicilor care au dus la impunerea sancțiunilor;

13.

consideră că eficacitatea sancțiunilor depinde de capacitatea Uniunii Europene de a le menține pe durata întregii perioade și, în acest sens, regretă utilizarea unor dispoziții cum ar fi clauzele de caducitate („sunset clauses”), care implică ridicarea automată a sancțiunilor;

14.

se declară împotriva aplicării, indiferent de situație, a sancțiunilor generale și nediferențiate împotriva oricărei țări, deoarece această abordare duce, în realitate, la izolarea totală a populației; consideră că, sancțiunile economice utilizate fără a fi coordonate cu alte instrumente politice nu reușesc decât foarte greu să faciliteze reformele politice în cadrul regimului vizat; insistă, de aceea, ca orice decizie de sancționare a unor autorități guvernamentale să fie însoțită în mod sistematic de acordarea de sprijin societății civile din țara vizată;

15.

constată că cea mai mare parte a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană sunt rezultatul unor îngrijorări legate de securitate; subliniază, cu toate acestea, că încălcările drepturilor omului ar trebui să constituie un motiv suficient pentru aplicarea de sancțiuni, pentru că acestea constituie o amenințare la adresa securității și stabilității;

16.

reamintește că principalul obiectiv al sancțiunilor este acela de a duce la modificarea politicilor sau activităților în sensul obiectivelor poziției comune adoptate în cadrul PESC, al concluziilor adoptate de Consiliu sau al deciziei internaționale care stă la baza acestora;

17.

insistă asupra faptului că, prin adoptarea Principiilor de bază sus-menționate cu privire la recurgerea la măsuri restrictive (sancțiuni), Consiliul s-a angajat să recurgă la impunerea de sancțiuni în cadrul unei abordări globale și integrate; subliniază, in acest sens, că această abordare ar trebui să includă, în paralel, dialogul politic, măsuri de stimulare și condiționalitatea, putând merge, în ultimă instanță, până la punerea în practică a unor măsuri coercitive, astfel cum este prevăzut în Principiile de bază; consideră că această abordare globală și integrată ar trebui să dispună de instrumente precum clauzele referitoare la drepturile omului și la democrație, sistemul de preferințe generalizate și ajutorul pentru dezvoltare;

18.

subliniază că punerea în practică a clauzei privind drepturile omului nu poate fi considerată ca o sancțiune complet autonomă sau unilaterală a UE, pentru că aceasta este rezultatul unor acorduri bilaterale sau multilaterale, care includ un angajament reciproc în favoarea respectării drepturilor omului; consideră că măsurile adecvate luate în conformitate cu această clauză privesc în mod exclusiv punerea în aplicare a acordului în cauză, punând la dispoziția părților temeiul juridic în baza căruia acordul poate fi suspendat sau anulat; consideră, în consecință, că punerea în aplicare a clauzei privind drepturile omului și sancțiunile autonome sau unilaterale sunt, prin forța lucrurilor, complementare;

19.

în consecință, salută includerea în mod sistematic a unei clauze privind drepturile omului și insistă asupra integrării unui mecanism specific de punere în aplicare în toate noile acorduri bilaterale semnate cu țări terțe, inclusiv acordurile sectoriale; reamintește, în această privință, importanța recomandărilor formulate pentru o punere în aplicare mai eficace și sistematică a clauzei, respectiv elaborarea unor obiective și criterii de referință și evaluarea în mod regulat; își reiterează apelul ca clauzele referitoare la drepturile omului să fie puse în aplicare printr-o procedură mai transparentă de consultare între părți, inclusiv a Parlamentului European și a societății civile, care să specifice mecanismele politice și juridice care trebuie folosite în eventualitatea unei cereri de suspendare a cooperării bilaterale având drept temei încălcările sistematice și/sau repetate ale drepturilor omului, contrare dreptului internațional; sprijină modelul procedural instituit în urma Acordului de la Cotonou în ceea ce privește reacțiile la încălcările grave ale drepturilor omului, principiile democratice și statul de drept; consideră că sistemul dialogului politic intens (articolul 8 din Acordul de la Cotonou) și consultările (articolul 96 din Acordul de la Cotonou), înainte de și după adoptarea măsurilor corespunzătoare, s-a dovedit, în mai multe cazuri, un instrument eficient de redresare a situației de la fața locului;

20.

îndeamnă Comisia și statele membre să nu propună acorduri de liber-schimb și/sau acorduri de asociere — nici măcar prevăzând clauze privind drepturile omului — guvernelor țărilor în care se comit numeroase încălcări ale drepturilor omului, în conformitate cu rapoartele Biroului Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului;

21.

consideră că eșecul adoptării măsurilor adecvate sau restrictive în cazul unei situații caracterizate prin încălcarea persistentă a drepturilor omului aduce grave prejudicii strategiei privind drepturile omului, politicii de sancțiuni și credibilității Uniunii;

22.

consideră că politica de sancțiuni este mult mai eficace atunci când se înscrie într-o strategie coerentă în favoarea drepturilor omului; își reiterează solicitarea adresată Consiliului și Comisiei de a elabora, în cadrul fiecărui document de strategie de țară și al altor tipuri similare de documente, o strategie specifică referitoare la drepturile omului și la situația în materie de democrație;

23.

apreciază că, în cazul impunerii de sancțiuni, dialogul și consultările pe tema drepturilor omului ar trebui să prevadă obligatoriu și în mod sistematic discuții privind progresele realizate în concretizarea obiectivelor și în respectarea criteriilor de referință fixate în momentul adoptării măsurilor restrictive; consideră, în același timp, că obiectivele atinse în cadrul acestor dialoguri și consultări nu se pot substitui în niciun caz concretizării obiectivelor ce au dus la sancțiuni;

24.

apreciază că o acțiune coordonată de comunitatea internațională are un impact mai puternic decât acțiunile disparate și inegale ale statelor sau entităților regionale; salută, prin urmare, faptul că politica de sancțiuni a UE trebuie să se bazeze în continuare pe principiul privilegierii regimului Organizației Națiunilor Unite;

25.

invită Consiliul, în lipsa unor sancțiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU, să coopereze cu statele care nu sunt membre UE și care aplică sancțiuni, să facă schimb de informații, să-și coordoneze acțiunile la nivel internațional pentru a împiedica sustragerea de la respectarea sancțiunilor și să maximizeze eficacitatea și aplicarea sancțiunilor comunitare și a altor sancțiuni, în conformitate cu dreptul internațional;

26.

consideră că UE ar trebui să vizeze cooperarea cu alte organizații regionale, cum ar fi Uniunea Africană și Asociația Națiunilor din Asia de Sud–Est (ASEAN), pentru a promova drepturile omului și pentru a asigura coordonarea acțiunilor legate de sancțiuni;

27.

invită Uniunea să poarte un dialog sistematic cu statele care nu aplică sancțiuni în scopul ajungerii la o poziție comună în privința măsurilor restrictive, în special la nivel regional; semnalează că, așa cum s-a constatat în cazul Birmaniei/Uniunii Myanmar, deseori sancțiunile nu au ca rezultat schimbările scontate la nivelul politicilor sau activităților atunci când comunitatea internațională este divizată și marii actori nu participă la punerea lor în aplicare;

28.

solicită Consiliului și Comisiei să înscrie în mod sistematic pe ordinea de zi a dialogurilor politice cu statele care nu aplică sancțiuni problema rolului și influenței acestora asupra regimului sau actorilor fără caracter statal vizați, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice, organizații sau întreprinderi;

29.

consideră că perspectiva semnării unui acord de liber-schimb cu regiunile în care este situată o țară vizată ar trebui să fie utilizată ca o „promisiune” și un mijloc de presiune și că, în orice caz, un astfel de acord trebuie să excludă țara supusă unui regim de sancțiuni;

30.

subliniază necesitatea unei analize mai aprofundate a fiecărei situații specifice înaintea adoptării de sancțiuni în scopul evaluării efectului potențial al diferitelor sancțiuni și al alegerii celor care sunt cele mai eficace, ținând seama de toți ceilalți factori semnificativi și de experiențele comparabile; consideră că o asemenea analiză prealabilă se justifică cu atât mai mult cu cât este dificil să se facă cale întoarsă odată ce s-a demarat procesul de sancționare, fără să se prejudicieze credibilitatea UE sau manifestarea sprijinului acordat de UE populației țării terțe vizate, având în vedere posibilitatea ca autoritățile acestei țări să instrumentalizeze decizia UE; ia act, în această privință, de practica actuală, în virtutea căreia pertinența, natura și eficacitatea sancțiunilor propuse sunt discutate în cadrul Consiliului pe baza evaluărilor efectuate de șefii de misiuni ai UE din țara vizată și solicită includerea raportului unui expert independent în cadrul unei astfel de evaluări;

31.

subliniază totuși că o astfel de analiză nu ar trebui folosită pentru a întârzia adoptarea sancțiunilor; în acest sens, subliniază că procedura în două etape de impunere a sancțiunilor în cadrul PESC oferă posibilitatea unei reacții politice urgente, inițial prin adoptarea unei poziții comune care urmează să fie definită în urma unei analize mai aprofundate a regulamentului, detaliind natura exactă și domeniul de aplicare al sancțiunilor;

32.

solicită includerea în mod sistematic în instrumentele juridice a unor criterii de referință clare și precise drept condiții pentru ridicarea sancțiunilor; insistă în special ca aceste criterii să fie stabilite pe baza unei evaluări independente și să nu fie modificate într-o etapă ulterioară în funcție de schimbările politice din cadrul Consiliului;

33.

solicită Consiliului și Comisiei să instituie un proces exemplar de evaluare a sancțiunilor, care să prevadă în special includerea sistematică a unei clauze de evaluare implicând reexaminarea regimului de sancțiuni pe baza criteriilor de referință și verificarea atingerii obiectivelor acestora; insistă asupra necesității de a saluta declarațiile de intenție sau voința de a institui proceduri care să permită obținerea de rezultate pozitive; subliniază însă că acestea nu se pot în niciun caz substitui, atunci când se evaluează sancțiunile, realizării de progrese tangibile și reale în direcția îndeplinirii criteriilor de referință;

34.

apreciază că embargoul asupra armelor impus Chinei ilustrează coerența și constanța Uniunii, dat fiind faptul că acest embargo a fost inițial decis ca urmare a masacrului din piața Tiananmen din 1989, că UE nu a primit, până în prezent, nicio explicație cu privire la masacrul respectiv și că nu există, prin urmare, niciun motiv pentru a se ridica acest embargo;

35.

invită formațiunea „Sancțiuni” a Grupului de lucru al consilierilor pentru relații externe (RELEX/Sancțiuni) să își ducă la îndeplinire în totalitate mandatul; insistă în special asupra necesității de a efectua cercetări înainte de a adopta sancțiuni și, după adoptarea lor, de a publica în mod regulat informații actualizate privind evoluția situației și de a utiliza cele mai bune practici referitoare la punerea în practică și aplicarea măsurilor restrictive;

36.

admite că atât statele, cât și organizațiile internaționale și regionale, ar trebui să răspundă pentru fapte regretabile la nivel internațional cu ocazia aplicării sancțiunilor și subliniază, în această privință, necesitatea existenței unui mecanism juridic pentru a se garanta conformitatea cu dreptul internațional și cu dreptul umanitar;

37.

solicită ca Parlamentul să fie asociat la fiecare etapă a procesului de sancțiuni: procesul decizional ducând la sancțiuni, alegerea sancțiunilor celor mai adecvate situației, precum și definirea criteriilor de referință, evaluarea punerii lor în practică în cadrul mecanismului de revizuire și ridicarea sancțiunii;

38.

regretă că, în lipsa unei evaluări, este imposibil să se determine eficacitatea măsurilor direcționate; recunoaște, cu toate acestea, profunda preocupare umanitară a Uniunii Europene, care a determinat-o să abandoneze sancțiunile economice generale, precum cele aplicate în trecut Irakului și să impună sancțiuni „inteligente”, mai bine direcționate, concepute pentru a avea un impact maxim asupra celor cărora acestea urmăresc să le influențeze comportamentul, limitând pe cât posibil efectele negative pe plan umanitar sau consecințele asupra persoanelor care nu sunt vizate sau a țărilor vecine;

39.

consideră că sancțiunile economice utilizate independent de alte instrumente politice au șanse extrem de reduse de a constrânge regimul vizat să efectueze schimbări politice importante; subliniază, de asemenea, că restricțiile economice de amploare pot implica costuri economice și umanitare excesiv de ridicate și își reiterează, prin urmare, apelul în favoarea unor sancțiuni economice mai bine direcționate și atent elaborate, astfel încât să aibă un impact în principal asupra principalilor conducători ai regimului vizat și asupra autorilor actelor de încălcare a drepturilor omului;

40.

subliniază că orice sancțiune economică trebuie să fie îndreptată în primul rând împotriva acelor sectoare care nu angajează un număr mare de lucrători și care au o importanță redusă pentru întreprinderile mici și mijlocii, acestea fiind importante atât pentru dezvoltarea economică, cât și pentru redistribuirea veniturilor;

41.

sprijină recurgerea la sancțiuni financiare vizându-i pe principalii conducători ai regimurilor în cauză și pe membrii de familie apropiați și care afectează în mod direct veniturile persoanelor sancționate; subliniază că este necesar ca, pe lângă aceste sancțiuni, să se aplice și măsuri corespunzătoare împotriva operatorilor economici din UE care cooperează cu astfel de persoane; subliniază că sancțiunile orientate asupra produselor de bază și vizând o sursă precisă sau principală de venituri a unui regim riscă să aibă efecte mai profunde și generale asupra populației și să încurajeze apariția unei economii subterane;

42.

consideră că sancțiunile economice și financiare, chiar dacă sunt orientate către un grup-țintă, trebuie aplicate de toate persoanele fizice și juridice care desfășoară activități comerciale în UE, inclusiv de cetățenii țărilor terțe și de cetățenii UE sau de persoanele juridice din Europa înregistrate sau stabilite în conformitate cu legislația unui stat membru UE, care desfășoară activități comerciale în afara UE;

43.

solicită aplicarea limitată a „scutirilor extraordinare” de la înghețarea de active; solicită instituirea unei proceduri specifice pentru obiecțiile care pot apărea atunci când un stat membru ar dori să acorde o scutire de la înghețarea de active, pentru că inexistența unei asemenea proceduri reduce eficacitatea unei asemenea măsuri restrictive, dat fiind faptul că statele membre sunt obligate doar să informeze Comisia înainte de acordarea unei scutiri de acest tip;

44.

solicită adoptarea de măsuri menite să îmbunătățească modul în care sunt aplicate sancțiunile financiare adoptate de UE împotriva anumitor țări pentru a garanta împiedicarea, în practică, prin intermediul acestor sancțiuni, a accesului persoanelor și entităților care fac obiectul sancțiunilor la toate serviciile financiare aflate sub jurisdicția comunitară, inclusiv cele intermediate de băncile de clearing din UE sau cele care utilizează într-un alt mod servicii financiare aflate sub jurisdicția comunitară; subliniază necesitatea unei flexibilități mai mari în ceea ce privește distribuția listelor de sancțiuni în cadrul UE și în cadrul statelor membre către toate persoanele în cazul cărora se aplică obligațiile menționate în cea de-a treia directivă privind spălarea banilor (19); sugerează ca fiecare stat membru să desemneze o instituție responsabilă pentru diseminarea acestor informații;

45.

dorește întărirea colaborării dintre Consiliu și Comisie, pe de o parte, și conducerea și acționarii Swift din Europa, pe de altă parte, pentru a spori eficiența măsurii de înghețare a conturilor introduse pe o listă neagră și a transferurilor de fonduri dinspre și spre aceste conturi;

46.

invită Consiliul și Comisia să examineze posibilitățile și modalitățile de utilizare într-un scop constructiv a veniturilor blocate ale autorităților care fac obiectul măsurii respective, atribuindu-le, de exemplu, victimelor cazurilor de încălcare a drepturilor omului sau unor obiective de dezvoltare care se încadrează în Capitolul VII din Carta Organizației Națiunilor Unite;

47.

constată că embargourile asupra armelor reprezintă o formă de sancțiuni având drept scop întreruperea fluxului de armament și echipamente militare spre zonele de conflict sau destinate regimurilor în legătură cu care există suspiciuni potrivit cărora armamentul și echipamentele militare ar putea fi utilizate în scopuri represive pe plan intern sau în cadrul agresiunilor îndreptate împotriva unui stat străin, astfel cum sunt definite în Codul de conduită privind exportul de arme;

48.

solicită instituirea unei cooperări coordonate între statele membre și Comisie privind punerea în aplicare, de către fiecare stat membru, a embargourilor asupra armelor decise de UE;

49.

invită statele membre să adopte Poziția comună privind exporturile de arme, care va conferi un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic Codului de conduită privind exporturile de arme;

50.

îndeamnă Consiliul, Comisia și statele membre să depună în continuare eforturi pentru îmbunătățirea capacităților de monitorizare și punere în aplicare de care dispune ONU și consideră oportună înființarea unei echipe având drept sarcină examinarea schimburilor comerciale cu produse de bază care pot fi utilizate ca mijloc de finanțare a conflictelor, precum și valoarea sancțiunilor având drept obiect schimburile respective;

51.

reamintește că restricțiile privind accesul (interdicțiile de călătorie, interzicerea acordării de vize) reprezintă una dintre primele măsuri în cadrul sistemului de sancțiuni aflat la dispoziția UE și presupun interzicerea dreptului persoanelor sau entităților fără caracter statal care figurează pe o listă neagră de a participa la reuniuni oficiale pe teritoriul UE sau de a se deplasa pe teritoriul UE în scopuri private;

52.

constată cu îngrijorare că statele membre nu au aplicat, la un nivel optim, interdicțiile privind acordarea vizelor adoptate de Uniunea Europeană; invită aceste state să adopte o abordare comună în privința aplicării restricțiilor de călătorie și a derogărilor aferente;

53.

ia în considerare faptul că sancțiunile împotriva terorismului adoptate în mod independent de UE, precum și punerea în aplicare de către UE a sancțiunilor antiterorism ale Consiliului de Securitate al ONU constituie obiectul mai multor cauze pe rolul Curții de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță;

54.

reamintește obligația căreia îi sunt supuse statele membre ale UE de a adopta sancțiuni care să nu contravină dispozițiilor de la articolul 6 alineatul (2) din TUE, în temeiul căruia Uniunea este obligată să respecte drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Convenția europeană a drepturilor omului și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre; subliniază că procedurile bazate pe liste negre, utilizate în prezent la nivelul UE și al ONU, prezintă carențe în ceea ce privește securitatea juridică și căile de atac în justiție; îndeamnă Consiliul să tragă toate concluziile necesare și să aplice pe deplin hotărârile pronunțate de Tribunalul de Primă Instanță în ceea ce privește sancțiunile adoptate în mod autonom de UE în această privință;

55.

invită Consiliul și Comisia să reexamineze actuala procedură de înscriere și radiere a persoanelor fizice și a entităților de pe listele negre, astfel încât să asigure respectarea drepturilor procedurale și a drepturilor fundamentale ale omului și în special a normelor internaționale privind obținerea unui recurs efectiv în fața unui organ independent și imparțial, a dreptului la un proces echitabil, precum și a dreptului de a fi informat în mod adecvat asupra capetelor de acuzare împotriva persoanelor sau entităților respective și în legătură cu deciziile adoptate, precum și a dreptului la despăgubiri în cazul încălcării drepturilor omului; solicită, în egală măsură, statelor membre să promoveze o reexaminare similară în cadrul mecanismelor ONU pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale în punerea în aplicare a sancțiunilor specifice în cadrul luptei împotriva terorismului;

56.

consideră că articolul 75 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar constitui o oportunitate de care Parlamentul European ar trebui să profite pentru a remedia neajunsurile practicilor în vigoare în ceea ce privește înscrierea pe liste negre și își exprimă sprijinul față de activitățile parlamentare aflată în desfășurare, destinate a fi înscrise pe ordinea de zi a programului legislativ din 2009;

57.

regretă faptul că nicio instanță judiciară nu este în măsură să examineze gradul de adecvare al listelor negre, având în vedere faptul că elementele care justifică înscrierea pe o astfel de listă se bazează în mod în principal pe informații aflate în posesia serviciilor secrete, care acționează ipso facto în secret; consideră însă că această discreție fundamentală nu ar trebui transformată în impunitate în cazul încălcărilor dreptului internațional; solicită în această privință statelor membre să garanteze desfășurarea unui control parlamentar real asupra activității serviciilor respective; consideră necesară, în această privință, asocierea Parlamentului European la activitatea întreprinsă de Conferința comisiilor parlamentare de supraveghere a serviciilor de informații din statele membre, care funcționează deja;

58.

reafirmă însă că sistemul bazat pe liste antiterorism este un instrument eficient alpoliticii antiterorism a Uniunii Europene, dacă acest sistem respectă jurisprudența cea mai recentă a Curții de Justiție;

59.

subliniază că terorismul reprezintă o amenințare la adresa securității și a libertății și îndeamnă, prin urmare, Consiliul să revizuiască și să actualizeze lista organizațiilor teroriste, luând în considerare activitățile desfășurate de acestea pe toate continentele;

60.

ia act de faptul că UE a încurajat în mod constant o abordare pozitivă a sancțiunilor, urmărind încurajarea schimbărilor; subliniază în acest sens importanța promovării cu prioritate a unei acțiuni globale integrate prin intermediul unei strategii progresive de presiuni și măsuri de încurajare;

61.

consideră că strategia de deschidere și politica de sancțiuni nu se exclud reciproc; este, prin urmare, de părere că politica de sancțiuni a UE poate contribui la îmbunătățirea respectării drepturilor omului în țara sancționată, dacă aceasta este revizuită anume cu scopul de a se introduce o politică de aplicare a unor măsuri pozitive; urmărește, în această privință, ciclul de sancțiuni adoptate împotriva Uzbekistanului în perioada noiembrie 2007 — aprilie 2008: deși a menținut timp de un an sancțiunile impuse împotriva acestei țări pentru nerespectarea criteriilor inițiale ale anchetelor privind masacrul de la Andijan și a drepturilor omului, Consiliul a decis să suspende aplicarea interdicției privind acordarea de vize, acordând astfel guvernului uzbec un termen de șase luni pentru a se conforma unei serii de criterii privind drepturile omului, fără a elimina, în același timp, amenințarea reinstituirii în mod automat a interdicției privind acordarea de vize; constată că asocierea angajamentelor cu sancțiunile a permis obținerea câtorva rezultate pozitive, datorită posibilității de a reinstitui sancțiunile în mod automat și stabilirii unor criterii precise; subliniază că aceste criterii trebuie să poată fi respectate într-un termen limită și trebuie adaptate în funcție de regimul general de sancțiuni; regretă însă că încă nu s-au înregistrat rezultate pozitive semnificative și că în continuare nu există cooperare cu guvernul uzbec;

62.

solicită în mod insistent adoptarea sistematică, în paralel cu sancțiunile, a unor măsuri pozitive consolidate care să se înscrie în cadrul unei strategii multilaterale și să acorde sprijin societății civile, apărătorilor drepturilor omului și tuturor tipurilor de proiecte de promovare a drepturilor omului și democrației; solicită contribuția deplină la atingerea acestui obiectiv din partea tuturor programelor și instrumentelor tematice (IEDDO (20), actori fără caracter statal, programul „Investiții în capitalul uman”);

63.

invită Consiliul și Comisia să profite de ocazia oferită de ratificarea Tratatului de la Lisabona și înființarea, într-o fază ulterioară, a serviciului european pentru acțiunea externă, pentru a garanta optimizarea consecvenței diverselor instrumente de acțiune externă ale UE ca element-cheie al unei eficiențe sporite a politicii de sancțiuni a UE;

64.

invită Consiliul și Comisia să întreprindă o evaluare completă și aprofundată a politicii comunitare de sancțiuni pentru a constata efectele acesteia și ce măsuri ar trebui luate pentru consolidarea acestei politici; îndeamnă Consiliul și Comisia să prezinte un program conținând astfel de măsuri; solicită Consiliului și Comisiei să evalueze impactul sancțiunilor asupra politicii de dezvoltare a țărilor în cauză și asupra politicii comerciale a Uniunii Europene;

65.

invită Comisia să garanteze că strategiile de asistență pentru dezvoltare, în baza instrumentului de cooperare pentru dezvoltare și a Fondului european de dezvoltare, corespund actualelor regimuri de sancțiuni și dialogurilor privind drepturile omului; invită Comisia să garanteze că condițiile pentru sprijinul bugetar general, inclusiv cele făcute în baza așa numitelor „contracte pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului”, sunt corelate explicit cu criteriile referitoare la drepturile omului și democrație;

66.

invită Consiliul și Comisia să profite de ocazia oferită de ratificarea Tratatului de la Lisabona, numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate — care va fi totodată vicepreședinte al Comisiei și președinte al Consiliului Relații Externe — și de crearea, într-o fază ulterioară, a serviciului european pentru acțiunea externă, având drept obiectiv să asigure o mai mare consecvență și consistență a acțiunii externe a UE, să îmbunătățească competențele serviciilor UE care au atribuții legate de domeniul sancțiunilor și să consolideze cooperarea între diversele servicii;

67.

solicită totodată instituirea unei cooperări consolidate între autoritățile competente din statele membre și Comisie pentru a garanta sporirea coerenței și eficienței în punerea în aplicare a măsurilor restrictive;

68.

solicită, de asemenea, acelor state membre care fac parte din Consiliul de Securitate al ONU să încerce în mod sistematic să confere un caracter internațional sancțiunilor emise de UE, în conformitate cu articolul 19 din TUE;

69.

invită statele membre să nu-și încalce, atunci când acționează în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, obligațiile asumate cu privire la respectarea drepturilor omului, în special în temeiul Convenției europene a drepturilor omului;

70.

încredințează organelor sale parlamentare, în special delegațiilor parlamentare permanente și ad-hoc, misiunea de a face uz de relațiile întreținute cu parlamentele țărilor care nu aplică sancțiuni astfel încât să asigure o mai bună înțelegere a regimurilor de sancțiuni instituite de UE în regiunea vizată și de a studia posibilitățile de desfășurare a unei acțiuni coordonate pentru promovarea drepturilor omului;

71.

invită Comisia să înființeze o rețea de experți independenți având drept misiune să propună Consiliului, dacă este necesar, măsurile restrictive cela mai adecvate, să redacteze, în mod regulat, rapoarte privind evoluția situației din perspectiva criteriilor și a obiectivelor vizate și, după caz, să formuleze sugestiile necesare eficientizării modului în care sunt puse în aplicare sancțiunile; apreciază că înființarea acestei rețele este de natură să sporească transparența dezbaterilor privind sancțiunile în general și să consolideze aplicarea și monitorizarea continuă a sancțiunilor în anumite cazuri; consideră, în același timp, că Comisia ar trebui să joace un rol mai dinamic în definirea unei politici UE clare în privința sancțiunilor;

72.

consideră că legitimitatea politicii de sancțiuni a UE, care constituie un element de o importanță determinantă și un punct sensibil al PESC, trebuie consolidată prin implicarea Parlamentului în toate etapele procedurii și cu respectarea articolului 21 din TUE, în special la elaborarea și punerea în aplicare a sancțiunilor, sub forma unei consultări sistematice cu Consiliul și Comisia și prin intermediul raporturilor prezentate de cele două instituții; consideră, de asemenea, că Parlamentul ar trebui să participe la supravegherea respectării criteriilor de referință de către cei care fac obiectul sancțiunilor; însărcinează Subcomisia pentru drepturile omului din cadrul Parlamentului European să confere un caracter sistematic și să supravegheze activitatea desfășurată în acest domeniu în legătură cu orice sancțiune ale cărei obiective și criterii de referință sunt legate de drepturile omului;

73.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și guvernelor și parlamentelor statelor membre și secretarilor generali ai Organizației Națiunilor Unite și Consiliului Europei.

1.

În sensul prezentului articol, termenul «parte» se referă la Comunitate și la statele membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, și la fiecare țară ACP, pe de altă parte.

2.

4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/62

A.

întrucât sănătatea maternă (ODM 5) este domeniul unde s-au înregistrat cele mai mici progrese comparativ cu celelalte Obiective de dezvoltare ale mileniului, având cele mai mici șanse să fie realizat până în 2015, mai ales în Africa subsahariană și Asia de Sud;

B.

întrucât mai mult de o jumătate de milion de femei mor în fiecare an în perioada sarcinii sau la naștere, 99 % din aceste decese având loc în țările în curs de dezvoltare; întrucât pe parcursul a 20 de ani rata mortalității anuale în Africa subsahariană a scăzut cu doar 0,1, iar femeile din această regiune prezintă un risc de unu la șaisprezece de a muri în timpul sarcinii sau la naștere; întrucât mortalitatea maternă reprezintă cel mai dramatic indicator al inegalităților în materie de sănătate la nivel mondial;

C.

întrucât, pe lângă inegalitățile geografice, experiența și cercetarea privind mortalitatea maternă indică un decalaj semnificativ între ratele mortalității materne în funcție de sănătate, rasă și etnie, mediul urban sau rural, nivelul de educație și chiar diviziunile lingvistice sau religioase din cadrul țărilor, inclusiv din țările industrializate, decalaj care reprezintă cea mai mare discrepanță din toate statistice privind sănătatea publică;

D.

întrucât în cadrul G8 s-a ajuns la un acord referitor la un pachet de măsuri privind sănătatea, care va contribui la formarea și recrutarea a 1,5 milioane de lucrători în domeniul sănătății și va asigura că 80 % din mame sunt asistate la naștere de lucrători calificați în domeniul sănătății; întrucât acest acord include și un angajament de a crește proporția lucrătorilor în domeniul sănătății până la 2,3 lucrători la 1 000 de persoane, în 36 de țări africane care se confruntă cu o insuficiență critică în acest sens; întrucât, totuși, nu se menționează crearea unei de rezerve de 10 miliarde $, suma care, în opinia celor care activează în societatea civilă este necesară pentru salvarea vieților a șase milioane de mame și copii în fiecare an;

E.

întrucât mortalitatea maternă și morbiditatea reprezintă urgențe la nivel mondial în materie de sănătate, estimându-se că anual aproximativ 536 000 de femei decedează la naștere, în timp ce una din douăzeci suferă complicații grave, de la infecții cronice, afecțiuni care duc la dizabilități, cum ar fi fistula obstetrică, până la dizabilități permanente;

F.

întrucât motivul pentru care femeile mor în timpul sarcinii și la naștere nu e un mister — cauzele mortalității materne sunt clare și binecunoscute, la fel cum sunt și mijloacele pentru a o evita;

G.

întrucât cauzele mortalității materne ar putea fi evitate printr-o îngrijire maternă în condiții de siguranță, prin accesul la mijloace anticoncepționale eficiente și la avorturi legale, făcute în condiții de siguranță;

H.

întrucât mortalitatea maternă ar putea fi prevenită prin creșterea accesului la metodele de planificare familială și încurajarea recurgerii la acestea, prin accesul la o îngrijire maternă sigură și de calitate, prin punerea la dispoziție a acesteia, mai ales în timpul sarcinii, la naștere, prin organizarea unei îngrijiri obstetrice de urgență și pentru perioada postnatală, precum și prin îmbunătățirea stării de sănătate și de nutriție a femeilor și a poziției lor în societate;

I.

întrucât această abordare preventivă implică și instruirea femeilor și a lucrătorilor în domeniul sănătății pentru a recunoaște complicațiile care pot apărea în timpul sarcinii și la naștere și a solicita îngrijire adecvată, necesită crearea unei rețele de centre medicale adecvate, la care să se poată ajunge într-un timp rezonabil și care să dispună de infrastructură și mijloace de transport, precum și punerea la dispoziție a unei îngrijiri corespunzătoare în aceste centre medicale situate în apropiere, prin intermediul unui personal calificat, a unui management eficient precum și prin dotarea cu electricitate, apă și echipamente medicale, inclusiv în zonele rurale;

J.

întrucât decesele care pot fi prevenite, în timpul sarcinii sau la naștere, reprezintă o încălcare a dreptului la viață al femeilor și al adolescentelor, după cum este prevăzut în numeroase angajamente internaționale privind drepturile omului, inclusiv în Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite, și întrucât cauzele mortalității și morbidității materne pot implica și încălcări ale altor drepturilor ale omului, inclusiv dreptul la cel mai înalt standard posibil de îngrijire medicală privind sănătatea fizică și mintală și dreptul la nediscriminare în ceea ce privește accesul la îngrijirea medicală de bază;

K.

întrucât dreptul de a decide liber privind viața sexuală și reproductivă include dreptul la căsătorie, întemeierea unei familii și începerea relațiilor sexuale în mod voluntar, precum și dreptul la libertatea față de violența și coerciția sexuală;

L.

întrucât este responsabilitatea guvernelor să pună la dispoziție ele însele, sau prin intermediul altor canale, servicii de sănătate, și întrucât chiar și guvernele care dispun de resurse limitate au posibilitatea de a lua măsuri imediate cu impact asupra mortalității materne;

M.

întrucât, în ultimă instanță, cauzele implicite ale mortalității materne și ale leziunilor provocate de naștere sunt mai puțin de natură practică sau structurală, ele reflectând mai degrabă importanța scăzută și statutul inferior acordate femeilor, care sunt în general dezavantajate în societate, și întrucât este recunoscut faptul că, în țări cu nivele similare de dezvoltare economică, cu cât statutul femeilor este mai important, cu atât rata mortalității materne este mai scăzută;

N.

întrucât femeile sunt în mod deosebit vulnerabile în timpul sarcinii sau la naștere datorită unor mai multe forme de discriminare, inclusiv inegalitățile dintre femei și bărbați în gospodărie, practicile tradiționale vătămătoare pentru femei, violența împotriva femeilor, lipsa controlului asupra drepturilor și sănătății reproductive din partea femeilor, respingerea nou-născuților de sex feminin și stereotipurile legate de femei, conform cărora acestea au în special un rol de mame și de îngrijitoare; întrucât Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) a fost ratificată de toate statele membre ale UE;

O.

întrucât Adunarea Generală a ONU a inclus „accesul universal la sănătate reproductivă până în 2015” ca unul dintre obiectivele comunității internaționale din cadrul ODM, în cadrul ODM5 — reducerea mortalității materne;

P.

întrucât comunitatea internațională a promis, în cadrul CIPD, noi resurse, identificând sănătatea reproductivă (inclusiv serviciile de planificare familială și de sănătate maternă) ca pe o prioritate principală în eforturile internaționale din domeniul dezvoltării;

Q.

întrucât fondurile totale provenite de la donatori și destinate planificării familiale au înregistrat o scădere, și nu o creștere, ajungând la un nivel mult inferior celui din 1994, reducându-se astfel, în termeni absoluți exprimați în dolari, de la 723 milioane USD în 1995, la 442 milioane USD în 2004;

R.

întrucât UE și-a asumat în mod regulat și consecvent angajamente în vederea realizării obiectivului OMD 5 — cel mai recent în cadrul Programului de acțiune al UE privind ODM, menționat anterior;

S.

întrucât, în ciuda gravității acestei probleme și a încălcării drepturilor omului, serviciile de îngrijire medicală acordată mamelor continuă să ocupe o poziție inferioară pe agenda internațională, fiind dezavantajate în raport cu atenția acordată intervențiilor pentru afecțiuni specifice, acest lucru ducând la marginalizarea mortalității materne, în timp ce ratele ridicate ale HIV contribuie la stagnarea sau deteriorarea ratei mortalității și morbidității materne,

1.

își exprimă profunda îngrijorarea cu privire la faptul că mortalitatea maternă (în cadrul ODM 5) este singurul ODM în cazul căruia nu numai că nu s-au înregistrat progrese din 2000, în special în Africa subsahariană și Asia de Sud, dar cifrele înregistrate în prezent sunt aceleași cu cele înregistrate acum 20 de ani;

2.

constată că, pe lângă educație, autonomizarea femeilor contribuie semnificativ la ameliorarea sănătății materne (ODM 5);

3.

solicită Consiliului și Comisiei să stabilească prioritățile de acțiune în vederea îndeplinirii ODM 5 (îmbunătățirea sănătății materne), înaintea întâlnirii la nivel înalt a ONU consacrate ODM;

4.

solicită Consiliului și Comisiei să reducă discrepanța dintre ratele mortalității materne din țările industrializate și cele în curs de dezvoltare prin sporirea investițiilor și întreprinderea de acțiuni în vederea îmbunătățirii resurselor umane din domeniul sănătății, precum și prin alocarea de mai multe resurse și printr-un angajament mai puternic în favoarea consolidării sistemelor sanitare și a infrastructurii sanitare de bază, inclusiv prin alocări de resurse pentru monitorizare, supraveghere, funcții de bază în domeniul sănătății publice, acțiuni la nivelul comunității și alte funcții de sprijin necesare;

5.

solicită și Consiliului și Comisiei să-și intensifice eforturile pentru a elimina mortalitatea și morbiditatea maternă ce pot fi prevenite prin dezvoltarea, implementarea și evaluarea periodică a „foilor de parcurs” și a planurilor de acțiune privind reducerea poverii globale reprezentate de mortalitatea și morbiditatea maternă, care adoptă o abordare echitabilă, sistematică și susținută, bazată pe drepturile omului, și care să se bucure de un sprijin adecvat din partea unor mecanisme instituționale solide și să beneficieze de o finanțare puternică;

6.

solicită Consiliului și Comisiei să extindă domeniul de prestare a serviciilor de sănătate maternă în contextul îngrijirilor medicale primare, care să aibă drept fundament principiul alegerii în cunoștință de cauză și al educației privind maternitatea lipsită de pericole, o îngrijire prenatală focalizată și eficientă, programe de alimentație maternă, o asistență adecvată la naștere care să evite recurgerea excesivă la operații cezariene și să asigure urgențele obstetrice, servicii de consiliere și de trimitere la alte centre pentru complicații survenite în timpul sarcinii, al nașterii și în urma întreruperii sarcinii; îngrijire postnatală și planificare familială;

7.

solicită Consiliului și Comisiei să promoveze accesul tuturor femeilor la informații și servicii cuprinzătoare privind sănătatea sexuală și reproductivă;

8.

solicită Consiliului și Comisiei să adopte și să dezvolte indicatori și valori de referință deja stabilite în ceea ce privește reducerea mortalității materne (inclusiv alocațiile din cadrul Aistenței Oficiale pentru Dezvoltare (AOD)) și să instituie mecanisme de monitorizare și responsabilizare care ar putea duce la o îmbunătățire constantă a politicilor și programelor existente;

9.

solicită Consiliului și Comisiei să garanteze servicii de îngrijire a sănătății reproductive disponibile, accesibile, la prețuri suportabile și de bună calitate și să aloce toate resursele disponibile politicilor și programelor privind mortalitatea maternă;

10.

solicită Consiliului și Comisiei să asigure colectarea de date fiabile și actualizate, care să orienteze implementarea măsurilor de prevenire a mortalității și morbidității materne;

11.

solicită Consiliului și Comisiei să faciliteze instruirea, dezvoltarea capacităților și infrastructura necesare unui număr adecvat de asistenți la naștere calificați și să asigure accesul la astfel de asistenți pentru toate femeile și fetele însărcinate, de asemenea, să garanteze că acest obiectiv/rezultat/scop se regăsește în „foile de parcurs” și planurile naționale de acțiune;

12.

solicită ca, în cadrul programelor naționale de sănătate, să se extindă testarea HIV înainte și în timpul sarcinii, tratamentul antiretroviral pentru femeile gravide cu HIV, precum și măsurile de prevenire a HIV, cum ar fi campanii de informare și de educare în cadrul programelor naționale de sănătate;

13.

îndeamnă UE să continue să fie în fruntea eforturilor de susținere a drepturilor la sănătate sexuală și a reproducerii prin menținerea nivelurilor de finanțare pentru implementarea Programului de acțiune al CIPD și regretă că, în timp ce Africa subsahariană are cele mai mari rate de mortalitate în timpul sarcinii și la naștere, aceasta are, de asemenea, și cea mai mică rată de utilizare a contraceptivelor din lume (19 %), iar 30 % din toate decesele de acest tip de pe continent sunt cauzate de avorturile în condiții improprii;

14.

consideră că, pentru a îndeplini obiectivele ODM privind accesul universal la sănătatea reproductivă până în 2015, nivelul finanțării din partea UE trebuie să crească, în caz contrar femeile vor continua să moară din cauza sarcinii sau a cauzelor conexe;

15.

solicită Consiliului și Comisiei să dezvolte programe și politici care să ia în considerare acei factori determinanți de sănătate care sunt esențiali în prevenirea mortalității materne, cum ar fi participarea la procesele decizionale în domeniul sănătății, informații privind sănătatea sexuală și reproductivă, alfabetizarea, hrana, nediscriminarea și norme sociale care să favorizez egalitatea de gen;

16.

invită Consiliul și Comisia să urmărească progresele înregistrate în reducerea mortalității materne, să participe activ la forumurile globale cu ar fi inițiativa „Countdown 2015” (numărătoarea inversă până în 2015), să împărtășească cele mai bune practici referitoare la programele și politicile din acest domeniu și să promoveze un impuls continuu pentru dezvoltare;

17.

îndeamnă statele membre ale UE să se abțină de la a reveni asupra angajamentelor de finanțare a ODM, inclusiv ODM 5, și invită președinția Consiliului să dea exemplul, garantând punerea la dispoziție a unei finanțări adecvate, previzibile, și extinderea eforturilor pentru salvarea de vieți omenești;

18.

reamintește angajamentul statelor membre UE de a atinge nivelul pentru AOD de 0,7 % din produsul intern brut până în anul 2015 și invită statele membre care au întârzieri să își intensifice eforturile;