4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/1

Comité des régions de l'Union européenne

Cellule de prospective

Bureau VMA 0635

Rue Belliard/Belliardstraat 101

1040 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

—

Adunarea regiunilor din Europa (ARE) a creat un program de cooperare interregională, al cărui obiectiv este dezvoltarea unei conştiinţe europene, promovarea Europei regiunilor şi mobilizarea întreprinderilor regionale pentru primirea stagiarilor.

—

Asociaţia aleşilor din oraşele de munte (AEM) dezvoltă un proiect de cooperare interregională a regiunilor montane în cadrul programului INTERREG.

—

Asociaţia regiunilor frontaliere europene (ARFE) a creat o reţea de regiuni transfrontaliere pe baza schimbului de bune practici în vederea elaborării de propuneri concrete care pot fi realizate în cadrul programelor comunitare.

—

să realizeze controlul aplicării dispoziţiilor regulamentului la nivelul statelor membre;

—

să faciliteze schimbul de experienţă referitor la crearea GECT la nivel teritorial şi să difuzeze cele mai bune practici cu privire la acestea;

—

să realizeze controlul aplicării dispoziţiilor regulamentului la nivelul statelor membre;

—

să faciliteze schimbul de experienţă referitor la crearea GECT la nivel teritorial şi să difuzeze cele mai bune practici cu privire la acestea;

—

să definească posibila utilizare a GECT ca instrument teritorial;

—

să realizeze controlul aplicării dispoziţiilor regulamentului la nivelul statelor membre;

—

să faciliteze schimbul de experienţă referitor la crearea GECT la nivel teritorial şi să difuzeze cele mai bune practici cu privire la acestea;

—

să definească posibila utilizare a GECT ca instrument teritorial;

—

să realizeze controlul aplicării dispoziţiilor regulamentului la nivelul statelor membre;

—

să faciliteze schimbul de experienţă referitor la crearea GECT la nivel teritorial şi să difuzeze cele mai bune practici cu privire la acestea;

—

să definească posibila utilizare a GECT ca instrument teritorial;

—

să amelioreze comunicarea asupra posibilităţilor şi provocărilor legate de GECT la nivel teritorial. Sit web: www.cor.europa.eu/egtc.htm.

—

să realizeze controlul aplicării dispoziţiilor regulamentului la nivelul statelor membre;

—

să faciliteze schimbul de experienţă referitor la crearea GECT la nivel teritorial şi să difuzeze cele mai bune practici cu privire la acestea;

—

să definească posibila utilizare a GECT ca instrument teritorial;

—

să amelioreze comunicarea asupra posibilităţilor şi provocărilor legate de GECT la nivel teritorial. Sit web: www.cor.europa.eu/egtc.htm.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/28

—

salută eforturile depuse de actorii europeni şi africani de la lansarea parteneriatului UE-Africa şi subliniază că este necesar să se urmeze, să se accelereze, să se consolideze şi să se extindă iniţiativele întreprinse deja în cadrul celor opt parteneriate;

—

propune ca CoR să colaboreze la lucrările grupurilor însărcinate cu punerea în aplicare a parteneriatelor tematice, în special privind guvernanţa, Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), schimbările climatice, migraţiile, mobilitatea şi ocuparea forţei de muncă; subliniază necesitatea dotării UE cu instrumente statistice şi de evaluare privind acţiunile de cooperare descentralizată lansate de ALR; aminteşte că Forumurile cooperării descentralizate trebuie să reprezinte un spaţiu privilegiat de dialog între Comisie şi CoR şi că, în acest cadru, este important să se acorde în acest context un rol special relaţiilor UE-Africa;

—

salută Comunicarea Comisiei privind cooperarea dintre UE, Africa şi China şi reaminteşte divergenţele referitoare la obiective şi mijloace, care se manifestă în prezent între politica de ajutor pentru dezvoltare pe continentul african a UE şi cea a Chinei; aceste divergenţe fac cu atât mai necesară o cooperare consolidată, trebuind totodată menţinute şi criteriile ridicate în materie de bună guvernanţă şi de respectare a drepturilor omului;

—

consideră că ar trebui să se prevadă, încă de pe acum, modalităţile de implicare a colectivităţilor locale şi regionale africane, europene şi chineze în dialogul UE-Africa-China şi, în special, în definirea temelor de cooperare;

—

în acest context de criză economică şi financiară, insistă asupra necesităţii de a menţine şi de a întări creditele destinate ajutorului pentru dezvoltare în Africa.

Raportor

:

dl Jean-Louis DESTANS (FR-PSE),

preşedintele Consiliului general al departamentului Eure

1.

salută publicarea Comunicării Comisiei „La un an după Lisabona: parteneriatul UE-Africa în practică”, care reprezintă o evaluare a primului an de punere în practică a Planului de acţiune 2008-2010 şi a celor opt parteneriate tematice destinate concretizării strategiei comune UE-Africa;

2.

salută eforturile depuse de actorii europeni şi africani de la lansarea strategiei comune în decembrie 2007, care au permis să se pună bazele unui parteneriat şi unei cooperări care să meargă „dincolo de dezvoltare”, „dincolo de graniţele Africii” şi „dincolo de instituţii”;

3.

subliniază că aceste prime progrese nu înseamnă că nu este necesar să se urmeze, să se accelereze, să se consolideze şi să se extindă iniţiativele întreprinse deja în cadrul celor opt parteneriate. Strategia de dezvoltare şi de cooperare dintre Uniune şi Africa nu va putea da rezultatele aşteptate decât printr-o angajare constantă şi sporită a celor două părţi. Rezultatele primului an de punere în aplicare trebuie să fie un stimulent pentru actorii europeni şi africani, pentru a-şi intensifica eforturile şi a contribui la reuşita pe termen lung a strategiei;

4.

salută adoptarea unui raport comun de către UE şi de către Uniunea Africană, la 21 noiembrie 2008, care reia concluziile Comisiei Europene;

5.

întâmpină cu interes abordarea Comisiei care, dincolo de un simplu bilanţ, elaborează recomandări pentru viitor pentru:

6.

subliniază că valoarea adăugată pe care ar putea să o aducă Comitetul Regiunilor şi autorităţile locale şi regionale din UE şi Africa în legătură cu ansamblul acestor recomandări, precum şi cu cei trei piloni ai parteneriatului, în special cei intitulaţi „dincolo de dezvoltare” şi „dincolo de instituţii”, este demonstrată şi recunoscută şi că, prin urmare, Comisia ar fi trebuit să îşi axeze comunicarea pe acest aspect;

7.

salută Comunicarea Comisiei „UE, Africa şi China: către un dialog şi o cooperare trilaterale” şi subliniază importanţa acţiunilor lansate, care reprezintă un prim pas pe calea creării de sinergii în favoarea Africii;

8.

consideră că este absolut necesară pentru viitorul continentului african lansarea unei cooperări între Uniune şi China. În fapt, UE şi China au stabilit parteneriate bilaterale cu Africa şi reprezintă primul şi respectiv al treilea partener comercial ca importanţă şi primii doi investitori direcţi pe acest continent;

9.

consideră că este necesară regândirea acestei abordări trilaterale, luând în considerare restul lumii, inclusiv marile ţări emergente;

10.

reaminteşte divergenţele referitoare la obiective şi mijloace care se manifestă în prezent între politica de ajutor pentru dezvoltare pe continentul african a UE şi cea a Chinei; aceste divergenţe fac cu atât mai necesară o cooperare consolidată;

11.

face apel la Uniunea Africană, la statele africane şi la autorităţile locale şi regionale din Africa pentru ca acestea să-şi aducă contribuţia care le revine în definirea temelor de cooperare şi lansarea acestui dialog trilateral; acesta nu trebuie să se limiteze la coordonarea politicilor europeană şi chineză;

12.

îndeamnă responsabilii de la nivel continental, naţional, regional şi local din Africa să formuleze propuneri de cooperare în domeniile care li se par cele mai în măsură să răspundă provocărilor legate de dezvoltare de pe continentul african;

13.

aminteşte că, în acest domeniu, este oportună adoptarea unei abordări suple şi pragmatice pentru identificarea tuturor temelor care pot face obiectul unei cooperări, fără a exclude a priori anumite domenii;

14.

insistă asupra importanţei temei de cooperare intitulate „gestionarea durabilă a mediului şi a resurselor naturale”, având în vedere politicile de exploatare intensivă a resurselor puse în aplicare în Africa;

15.

este surprins de faptul că Comisia nu a acordat prioritate sănătăţii, educaţiei şi cercetării în contextul temelor de cooperare pe care le-a propus, întrucât este vorba de domenii esenţiale pentru dezvoltarea pe termen lung a Africii şi de priorităţi de acţiune definite în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al parteneriatului UE-Africa şi invită, prin urmare, Comisia să îşi consolideze propunerile în acest domeniu;

16.

recomandă să i se acorde Uniunii Africane rolul de interlocutor privilegiat în această relaţie trilaterală, pentru a înlesni o abordare globală şi coerentă dincolo de diferenţele naţionale;

17.

salută organizarea unui summit UE-China în mai 2009 la Praga şi invită Consiliul:

18.

subliniază că UE trebuie să-şi menţină criteriile ridicate în materie de bună guvernanţă şi de respectare a drepturilor omului în politica sa privind ajutorul pentru dezvoltarea continentului african, pusă în practică în cadrul unei cooperări fie bilaterale UE-Africa, fie trilaterale UE-Africa-China;

19.

consideră că această condiţionalitate trebuie abordată în mod dinamic şi progresiv pentru a se putea lua în considerare progresele înregistrate şi politicile lansate de statele africane în favoarea bunei guvernanţe şi a respectării drepturilor omului;

20.

evidenţiază că această cooperare trilaterală UE-Africa-China nu trebuie să însemne alinierea la metodele şi obiectivele Chinei, întrucât un astfel de demers s-ar putea să nu fie compatibil cu valorile şi principiile UE şi cu interesele pe termen lung ale Africii, fără ca acest lucru să excludă căutarea unor interese comune;

21.

afirmă rolul pe termen lung al Comitetului Regiunilor, al ALR europene, africane şi chineze în punerea în practică a dialogului trilateral UE-Africa-China, care trebuie să se materializeze în forme mai concrete, în timp ce relaţiile bilaterale (UE-Africa, Africa-China şi UE-China) tind să se dezvolte;

22.

consideră că modalităţile de punere în aplicare a cooperării şi dialogului trilateral trebuie să ţină seama şi să se adapteze condiţiilor economice şi sociale ale fiecărei regiuni sau teritoriu şi că este oportună implicarea ALR-urilor din UE, Africa şi China în definirea acestor modalităţi;

23.

subliniază că este utilă elaborarea unor instrumente de monitorizare şi control ale punerii în practică a cooperării şi dialogului trilateral, în vederea respectării angajamentelor luate de diversele părţi;

24.

îşi exprimă îngrijorare în legătură cu efectele crizei economice şi financiare internaţionale asupra Africii, în vreme ce atenţia opiniei publice este direcţionată către situaţia ţărilor dezvoltate;

25.

îşi exprimă îngrijorare în legătură cu faptul că ţările în curs de dezvoltare sunt lăsate pe un plan secundar; Africa este revoltător de subreprezentată la G20, ceea ce o împiedică să aibă un cuvânt de spus în cadrul deciziilor internaţionale menite să remedieze criza economică, care are un impact amplificat, direct sau indirect, asupra acestui continent;

26.

aminteşte impactul amplificat, direct sau indirect al acestei crize asupra continentului african, care se datorează fragilităţii modelelor sociale şi economice; impactul direct se concretizează în special prin scăderea volumului exporturilor de materie primă ale ţărilor africane, provocată de încetinirea economiei mondiale, prăbuşirea investiţiilor străine, un risc de agravare a crizei alimentare din cauza absenţei creditelor şi o pierdere de venituri datorată scăderii fondurilor trimise de emigranţii africani, care sunt afectaţi de şomaj în ţările dezvoltate; impactul indirect se concretizează în special prin reducerea ajutorului pentru dezvoltare şi prin reorientarea creditelor ţărilor dezvoltate către susţinerea activităţii economice naţionale;

27.

indică faptul că impactul crizei economice asupra continentului african ar trebui să se manifeste, potrivit estimărilor FMI, printr-o încetinire a creşterii economice, care ar trebui să ajungă la cel mult 3 % în 2009, punând astfel capăt unei creşteri medii de peste 6 % înregistrată în ultimii 5 ani şi unei redresări progresive a situaţiei economice, politice şi sociale pe continentul african;

28.

consideră că în Africa această criză va fi cu atât mai gravă, dată fiind slăbiciunea politicilor sociale şi că aceasta riscă să provoace crize umanitare, politice şi sociale, care ar deveni surse de instabilitate în regiune şi ar putea da naştere la noi conflicte;

29.

în acest context, insistă asupra importanţei parteneriatului UE-Africa şi a proiectului de cooperare UE-Africa-China, precum şi asupra necesităţii de a menţine şi de a întări creditele destinate ajutorului pentru dezvoltare în Africa;

30.

deplânge faptul că anumite state membre au anunţat deja o scădere a ajutorului lor pentru dezvoltare, ceea ce va adânci criza în Africa;

31.

afirmă, în acest context financiar dificil, rolul central al ALR europene, a căror acţiune nu se limitează la furnizarea unei asistenţe financiare substanţiale, ci trece dincolo de aceasta, incluzând transferul de cunoştinţe şi de experienţă şi cooperarea în cadrul unor proiecte concrete;

32.

salută luarea în considerare a societăţii civile şi a actorilor netradiţionali în cadrul parteneriatului UE-Africa şi propunerea Comisiei menită să lanseze consultări cu actorii neinstituţionali importanţi, respectiv societatea civilă, mediul academic şi sectorul privat, pentru a le oferi acestora posibilitatea de a juca un rol activ la punerea în aplicare şi monitorizarea strategiei comune;

33.

reaminteşte Comisiei că este necesar să se facă o distincţie între autorităţile locale şi regionale şi societatea civilă, că ALR europene întreţin relaţii active cu omologii lor din Africa, că acestea cooperează în domenii cum ar fi educaţia, serviciile urbane (apă şi deşeuri), infrastructurile, transporturile, comunicaţiile, dezvoltarea economică teritorială şi sprijinirea guvernanţei locale; de asemenea, că, prin aceste proiecte, ALR au dobândit competenţe, know-how şi experienţă în sectoare deosebit de importante pentru dezvoltarea economică, socială şi politică a continentului african;

34.

afirmă că este, prin urmare, esenţial să se acorde un rol mai important autorităţilor locale şi regionale europene în cadrul parteneriatului UE-Africa şi să se exploateze mai bine experienţa acestora;

35.

consideră că, prin comunicările sale anterioare, în special prin cea intitulată „Autorităţile locale, actori în slujba dezvoltării”, Comisia a recunoscut deschis locul pe care autorităţile locale şi regionale îl ocupă în cooperarea internaţională în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare; crede că „Zilele europene ale dezvoltării”, desfăşurate în perioada 15-17 noiembrie 2008, au permis ALR şi Comitetului Regiunilor să demonstreze importanţa contribuţiei lor la cooperarea pentru dezvoltare, precum şi necesitatea de a li se permite să intervină la nivel european şi internaţional în domeniile lor de competenţă;

36.

consideră că, odată recunoscut, acest rol trebuie să se regăsească în fiecare din strategiile de cooperare ale UE, în special cu privire la Africa şi la dialogul UE-Africa-China;

37.

solicită, aşadar, Comisiei să amplifice şi să extindă consultarea societăţii civile şi a actorilor netradiţionali pentru a include autorităţile locale şi regionale, care reprezintă interlocutori indispensabili, precum şi asociaţiile internaţionale care le reprezintă, pentru a garanta participarea ALR europene şi africane la elaborarea politicilor de dezvoltare;

38.

se angajează să încurajeze şi să susţină eforturile de coordonare ale colectivităţilor locale şi teritoriale africane, la nivel naţional şi subnaţional, în vederea consolidării dialogului structurat dintre CoR, autorităţile locale şi regionale ale UE şi ale Africii;

39.

consideră că, în cadrul parteneriatului UE-Africa, implicarea autorităţilor locale şi regionale europene şi africane trebuie să se concretizeze pe trei niveluri:

40.

în acest scop, propune ca CoR să colaboreze la lucrările grupurilor însărcinate cu punerea în aplicare a parteneriatelor tematice formate din statele membre angajate în mod special, din Comisie şi Secretariatul Consiliului; Comitetul Regiunilor aminteşte că face parte din grupul însărcinat cu guvernanţa democratică şi drepturile omului şi că este utilă extinderea acestei participări, în special la celelalte parteneriate în care ALR au un rol important, şi anume: parteneriatul privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), parteneriatul privind schimbările climatice, parteneriatul privind migraţiile, mobilitatea şi ocuparea forţei de muncă;

41.

aminteşte că, în prezent, nu există statistici precise, detaliate şi exhaustive privind sumele pe care ALR le consacră cooperării pentru dezvoltare, nici în legătură cu temele de cooperare prioritare sau resursele umane mobilizate; este totuşi vorba de informaţii esenţiale care pot contribui la asigurarea coerenţei şi a sinergiei acestor iniţiative cu obiectivele parteneriatului UE-Africa;

42.

subliniază necesitatea dotării UE cu instrumente statistice şi de evaluare privind acţiunile de cooperare descentralizată lansate de ALR europene în Africa, având în vedere faptul că acţiunile ALR nu pot fi măsurate doar din prismă financiară, dată fiind importanţa ajutorului imaterial pe care îl oferă;

43.

salută recunoaşterea de către Comisiei a necesităţii de a crea o „bursă” a cooperării descentralizate, pentru înlesnirea schimburilor de informaţie, precum şi crearea de noi parteneriate locale de cooperare descentralizată coerente cu acţiunile lansate deja;

44.

precizează că este dispus să creeze şi să întreţină împreună cu Comisia această „bursă”, sub forma unui portal internet care să reprezinte într-un anumit fel prelungirea Forumurilor anuale ale cooperării descentralizate;

45.

aminteşte că Forumurile cooperării descentralizate trebuie să reprezinte un spaţiu privilegiat de dialog şi reflecţie strategică şi politică pe marginea acţiunilor de cooperare descentralizată; este, aşadar, important să se acorde în acest context un rol special relaţiilor UE-Africa, pentru a contribui la consolidarea unei culturi a conlucrării în rândul ALR europene şi africane, la o cunoaştere mai precisă a problematicii locale în ceea ce priveşte dezvoltarea, precum şi la crearea de orientări strategice în legătură cu parteneriatul UE-Africa;

46.

consideră că implicarea ALR în parteneriatul UE-Africa nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la autorităţile europene;

47.

subliniază că procesul de descentralizare în curs şi fenomenul de urbanizare intensivă din Africa situează ALR în centrul provocărilor legate de dezvoltare, în aceeaşi măsură ca şi consecinţele crizei economice şi financiare care vor fi resimţite în primul rând la nivel local;

48.

consideră că implicarea autorităţilor locale şi regionale africane trebuie luată în considerare în cadrul eforturilor menite să sporească eficienţa şi coerenţa politicilor de dezvoltare;

49.

îndeamnă, aşadar, Comisia să consulte, pe lângă societatea civilă, actorii netradiţionali şi ALR europene, colectivităţile locale şi regionale africane, precum şi asociaţiile internaţionale care le reprezintă;

50.

îndeamnă asociaţiile internaţionale ale colectivităţilor locale africane să intensifice coordonarea cu Uniunea Africană şi cu statele africane, pentru întărirea sinergiei între acţiunile întreprinse la nivel naţional şi subnaţional african;

51.

subliniază rolul autorităţilor locale şi regionale, atât europene cât şi africane, în sensibilizarea publicului faţă de problematica dezvoltării, prin gruparea în jurul proiectelor lor concrete de cooperare a asociaţiilor locale şi a cetăţenilor interesaţi de aspectele dezvoltării; acestea vor contribui în acest fel la reuşita parteneriatului, care depinde esenţial de adeziunea comunităţilor din nord şi din sud la obiectivele de cooperare şi dezvoltare;

52.

doreşte să amintească faptul că nu poate exista o guvernanţă democratică autentică fără o adevărată participare a colectivităţilor locale şi regionale la procesul decizional;

53.

menţionează că, prin proiectele pe care le lansează, ALR favorizează întărirea democraţiei şi elaborarea politicilor de bună guvernanţă, aşa cum indică principiile şi axele de intervenţie ale Cartei europene de sprijinire a guvernanţei locale;

54.

subliniază că, mulţumită cooperării în cadrul unor proiecte menite să rezolve problemele de fiecare zi, autorităţile locale şi regionale contribuie la sporirea încrederii în democraţia locală;

55.

subliniază principiul exprimat de CoR privind rolul cooperării descentralizate în cadrul reformei politicilor de dezvoltare, care prevede că o mai bună guvernanţă reprezintă cheia unei politici de dezvoltare reuşite şi că elementul cheie al acestei guvernanţe este recunoaşterea faptului că cele mai bune decizii se iau la nivelul cel mai apropiat de cetăţean;

56.

atrage atenţia asupra faptului că numeroase colectivităţi locale şi regionale ale UE au legături bazate pe teme de dezvoltare cu structurile lor echivalente din ţările africane; acestea au dobândit în acest fel o expertiză, în special în domenii cum ar fi educaţia, sănătatea, cercetarea, serviciile locale (gestionarea apei şi a deşeurilor), pescuit la scară redusă şi acvacultura, infrastructurile, transportul, comunicaţiile, protecţia mediului, dezvoltarea rurală, dezvoltarea economică regională şi activităţile de sprijinire a dezvoltării colectivităţilor locale şi a descentralizării politice;

57.

reaminteşte că ALR contribuie la consolidarea bazei financiare şi politice pentru realizarea ODM, prin fondurile şi asistenţa nematerială pe care acestea le acordă unor proiecte cu parteneri din Africa şi din alte ţări în curs de dezvoltare;

58.

invită Comisia să finanţeze mai susţinut şi să informeze mai bine cu privire la instrumentele şi programele de finanţare a acţiunilor de cooperare pentru dezvoltare ale ALR, având în vedere că fondurile pe care acestea le mobilizează pentru finanţarea de proiecte concrete sunt utilizate în mod direct de comunităţile de bază, contribuind astfel într-un mod direct şi mai puţin birocratic la îmbunătăţirea situaţiei de pe teren;

59.

CoR se angajează să promoveze în rândul ALR programul de dezvoltare „Actorii nestatali şi autorităţile locale în procesul de dezvoltare”, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să exploateze întregul potenţial al acestui program, precum şi să propună, dacă este necesar, împreună cu Comisia Europeană, modificări ale regulamentului menite să faciliteze utilizarea sa de către ALR;

60.

îşi exprimă satisfacţia cu privire la faptul că parteneriatul privind schimbările climatice ia în considerare nivelul local în cadrul iniţiativei „Zid verde pentru Sahara” şi subliniază că măsurile adoptate ar trebui adaptate la situaţiile şi nevoile locale specifice, care pot varia semnificativ de la o ţară la alta şi chiar în interiorul aceleiaşi ţări;

61.

subliniază că, dată fiind multitudinea sectoarelor de intervenţie şi diversitatea actorilor publici şi privaţi pe care îi poate reuni, cooperarea descentralizată pentru dezvoltare pusă în practică de autorităţile locale şi regionale reprezintă un puternic factor de dezvoltare locală şi regională;

62.

consideră că ALR pot stimula în acest fel organizarea producţiei, a circuitelor de comercializare sau a activităţilor economice care protejează populaţia şi mediul;

63.

doreşte să sublinieze că, în materie de migraţie, autorităţile locale şi regionale se află în prima linie, atât în ceea ce priveşte problemele provocate de imigraţia ilegală (primirea şi gestionarea celor care pătrund pe teritoriul ţării, munca fără forme legale, criminalitatea şi securitatea urbană), cât şi în ceea ce priveşte serviciile pe care ALR trebuie să le ofere rezidenţilor (asistenţă medicală, educaţie etc.) şi politica de integrare;

64.

reaminteşte că ALR au experienţă în materie de cooperare transfrontalieră şi internaţională, în special cele care se confruntă cu problemele şi consecinţele migraţiei şi că această experienţă se poate dovedi foarte utilă pentru a găsi răspunsuri la problemele legate de migraţie şi de mobilitate;

65.

consideră că nu trebuie pierdută din vedere valoarea adăugată a ALR în cadrul celorlalte parteneriate şi că, dată fiind apropierea lor de populaţiile respective, acestea ar putea juca un rol important; în acest context, subliniază că:

66.

consideră că, în legătură cu aceste observaţii, Comisia ar trebui să acorde un sprijin financiar prioritar acţiunilor de cooperare descentralizată care răspund obiectivelor parteneriatului UE-Africa;

67.

consideră că ar trebui să se prevadă, încă de pe acum, modalităţile de implicare a colectivităţilor locale şi regionale africane, europene şi chineze în dialogul UE-Africa-China şi, în special, în definirea temelor de cooperare;

68.

consideră că este necesară extinderea temelor de cooperare ale dialogului trilateral, având în vedere expertiza şi experienţa ALR, în special în domeniile care intră, în general, în competenţa lor, cum ar fi educaţia, gestionarea apei, transporturile urbane, gestionarea deşeurilor, energia şi dezvoltarea durabilă, şi care reprezintă sectoare de bază pentru dezvoltarea pe termen lung a Africii şi pentru îndeplinirea OMD;

69.

aminteşte diferenţele structurale care există între ALR europene, africane şi chineze în ceea ce priveşte competenţele, dimensiunile sau mijloacele financiare, ceea ce face cu atât mai necesară integrarea rapidă a ALR în parteneriat, pentru a înlesni apariţia unei culturi a conlucrării;

70.

consideră că dialogul trebuie într-adevăr să se organizeze la nivel de continent, la nivel regional şi la nivelul diverselor ţări, dar că este important ca acesta să se efectueze şi la nivel subnaţional;

71.

afirmă voinţa CoR de promovare a proiectelor de cooperare trilaterală între ALR din UE, Africa şi China, valorificând contactele stabilite până în prezent şi sprijinind identificarea de noi parteneri şi de noi acţiuni de cooperare descentralizată.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/34

—

invită Comisia Europeană să includă mai multe informaţii despre reforme şi asocierea autorităţilor locale şi regionale la procesul de extindere; consideră că descentralizarea, în conformitate cu acquis-ul, şi progresele realizate de autorităţile locale, merită să se bucure de mai multă atenţie în rapoartele de ţară;

—

invită Comisia Europeană să sprijine programele prin care cetăţenii sunt informaţi cu privire la provocările, avantajele şi efectele viitoarei apartenenţe la UE asupra vieţii lor;

—

invită Comisia Europeană să acţioneze mai rapid în vederea ridicării regimului vizelor pentru ţările care au progresat recent în îndeplinirea criteriilor impuse prin foile de parcurs respective;

—

invită statele membre să continue să sprijine autorităţile locale din ţările potenţial candidate în vederea dezvoltării unui serviciu public imparţial şi responsabil;

—

invită toate ţările implicate să facă eforturi suplimentare pentru a-şi însuşi valorile europene, reformele şi acceptarea dialogului ca mijloc de reconciliere;

—

reaminteşte că obţinerea de către ţările potenţial candidate a statutului de ţări candidate ar trebui să se producă numai atunci când acestea vor fi demonstrat progresele înregistrate în conformitate cu criteriile stabilite.

Raportor

:

dl Gordon KEYMER (UK-PPE)

Membru al Consiliului districtului Tandridge

1.

salută rapoartele Comisiei Europene privind ţările potenţial candidate, din cadrul comunicării „Strategia de extindere şi principalele provocări 2008-2009”;

2.

invită Comisia Europeană să includă mai multe informaţii despre reforme şi asocierea autorităţilor locale şi regionale la procesul de extindere; consideră că descentralizarea, în conformitate cu acquis-ul, şi progresele realizate de autorităţile locale, merită să se bucure de mai multă atenţie în rapoartele de ţară;

3.

constată că autorităţile locale şi regionale din ţările potenţial candidate rămân întrucâtva detaşate de procesul de aderare şi nu profită pe deplin de acesta, lucru care are în mod inevitabil un efect asupra cetăţenilor. Invită Comisia Europeană să sprijine programele prin care cetăţenii sunt informaţi cu privire la provocările, avantajele şi efectele viitoarei apartenenţe la UE asupra vieţii lor;

4.

constată existenţa unei contradicţii între promovarea contactelor între persoane, pe de o parte, şi aplicarea unor regimuri de viză stricte, pe de altă parte. Invită Comisia Europeană să acţioneze mai rapid în vederea ridicării regimului vizelor pentru ţările care au progresat recent în îndeplinirea criteriilor impuse prin foile de parcurs respective;

5.

invită statele membre să continue să sprijine autorităţile locale din ţările potenţial candidate în vederea dezvoltării unui serviciu public imparţial şi responsabil;

6.

invită Comisia Europeană să sprijine guvernele ţărilor implicate în gestionarea actualei crize economice şi financiare, deoarece aceasta va avea în mod inevitabil consecinţe asupra autorităţilor locale şi a cetăţenilor în serviciul cărora se află;

7.

invită statele membre să continue să sprijine procesul de extindere, deoarece acesta „serveşte intereselor strategice ale UE în ceea ce priveşte stabilitatea, securitatea şi prevenirea conflictelor” (1);

8.

invită toate ţările implicate să facă eforturi suplimentare pentru a-şi însuşi valorile europene, reformele şi acceptarea dialogului ca mijloc de reconciliere; în special, îndeamnă ţările potenţial candidate să continue eforturile în vederea rezolvării problemelor bilaterale, inclusiv a disputelor de frontieră, şi să asigure întoarcerea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate în interiorul ţării; consideră că autorităţile locale si regionale sunt componentele guvernării cel mai bine plasate pentru a pune în aplicare astfel de modificări;

9.

sprijină dezvoltarea reţelelor de transport rutier şi revitalizarea aeroporturilor regionale, având în vedere avantajele potenţiale în ceea ce priveşte locurile de muncă, accesibilitatea, turismul şi dezvoltarea şi regenerarea economică regională mai echilibrată;

10.

reaminteşte că obţinerea de către ţările potenţial candidate a statutului de ţări candidate ar trebui să se producă numai atunci când acestea vor fi demonstrat progresele înregistrate în conformitate cu criteriile stabilite.

11.

Comitetul Regiunilor salută încheierea procesului de ratificare a Acordului de stabilizare şi asociere dintre UE şi Albania;

12.

salută transferul responsabilităţii pentru TVA, impozite locale, furnizarea de apă şi de servicii de canalizare, precum şi pentru protecţie socială şi incluziune socială, de la guvernul central către administraţiile locale; îşi exprimă însă preocuparea cu privire la capacitatea acestora din urmă de a gestiona noile competenţe;

13.

consideră că este foarte necesară creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor locale, a asociaţiilor acestora şi în special a Departamentului pentru administraţie publică din cadrul guvernului central, care este responsabil pentru elaborarea strategiilor de reformă administrativă a autorităţilor locale;

14.

constată că este foarte necesară consolidarea capacităţii instituţionale a serviciilor financiare municipale, deoarece colectarea impozitelor şi a veniturilor locale este foarte limitată, şi speră că aceste chestiuni vor fi soluţionate în cadrul apropiatei descentralizări fiscale.

15.

salută semnarea Acordului de stabilizare şi asociere dintre UE şi BiH şi încurajează autorităţile din BiH să acţioneze permanent pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în temeiul acordului, în conformitate cu proiectul de plan de acţiune privind punerea sa în aplicare;

16.

salută faptul că recentele alegeri locale din BiH s-au desfăşurat în conformitate cu standardele internaţionale de bune practici, dar observă şi divizarea profundă pe criterii etnice;

17.

salută recentele reforme ale administraţiei locale din cadrul ambelor entităţi, care au aliniat legislaţia locală la Carta Europeană a Autonomiei Locale şi la recomandările Comisiei de la Veneţia;

18.

regretă lipsa de comunicare dintre guvernele celor două entităţi cu privire la aspectele legate de aderarea la UE, care are un efect negativ asupra ritmului reformelor şi nu permite o circulaţie corespunzătoare a informaţiilor către autorităţile locale;

19.

constată că administraţiile locale din Bosnia şi cele din Herţegovina au o bună comunicare transfrontalieră şi invită Comisia Europeană să continue sprijinirea „proiectelor comune”, în special in domeniul consolidării capacităţii instituţionale a autorităţilor locale şi a asociaţiilor acestora.

20.

salută cererea depusă de Muntenegru în vederea obţinerii statutului de ţară candidată şi invită statele membre ale UE să autorizeze Comisia Europeană să înceapă procesul de evaluare;

21.

invită Comisia Europeană să sprijine marele proiect de infrastructură care vizează construirea unei autostrăzi nord-sud, deoarece aceasta va îmbunătăţi enorm şi dezvoltarea comunităţilor din Muntenegru;

22.

constată că autorităţile locale au o capacitate administrativă limitată şi consideră că este necesară dezvoltarea acesteia atât la nivelul autorităţilor locale, cât şi la nivelul Uniunii Municipiilor (asociaţia autorităţilor locale din Muntenegru) şi invită Comisia Europeană să sprijine schimburile de experienţă inter pares.

23.

salută intensificarea consultării de către guvernul central a Conferinţei permanente a oraşelor şi municipiilor (asociaţia autorităţilor locale din Serbia) şi înfiinţarea unui Departament pentru integrarea în UE în cadrul Conferinţei permanente, care va elabora un plan de acţiune pentru includerea autorităţilor locale în procesul de aderare;

24.

invită Guvernul Serbiei să continue să acţioneze în sensul descentralizării. Rezolvarea chestiunii dreptului de proprietate al autorităţilor locale ar reprezenta o evoluţie în direcţia corectă. În prezent, autorităţile locale din Serbia nu deţin proprietăţi;

25.

invită Comisia Europeană şi Guvernul Serbiei să continue să sprijine consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor locale prin finanţare suplimentară şi formare, astfel încât să le dea posibilitatea de a face faţă îndatoririlor şi responsabilităţilor crescute;

26.

invită Comisia Europeană să continue sprijinirea programelor de consolidare a capacităţii instituţionale a administraţiei locale, cum ar fi programul „Exchange” al Conferinţei permanente a oraşelor şi municipiilor din Serbia.

27.

salută activitatea depusă de numeroase organizaţii internaţionale şi locale în scopul promovării unui viitor mai bun pentru Kosovo şi consideră că lipsa progresului în materie de descentralizare rămâne unul din obstacolele-cheie în calea unei guvernări democratice în Kosovo;

28.

consideră că pentru populaţia din Kosovo sunt necesare îmbunătăţiri concrete; este necesară dezvoltarea, în continuare, a transportului public şi a reţelelor de transport, în special în zonele în care se aşteaptă întoarcerea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate în interiorul ţării;

29.

ar dori să existe activităţi care să vizeze creşterea încrederii între diferitele grupuri etnice din Kosovo şi încurajarea participării la procesele decizionale de pe plan local. Un motiv special de îngrijorare îl constituie rata redusă de participare la alegerile locale.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/37

—

îşi declară sprijinul deplin pentru măsurile şi reformele întreprinse de statele candidate în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare;

—

subliniază importanţa procesului de extindere pentru o dezvoltare stabilă şi democratică a ţărilor candidate şi recunoaşte valoarea adăugată pe care acest proces o creează pentru UE;

—

atrage atenţia asupra importanţei primordiale a relaţiilor de bună vecinătate şi a cooperării regionale în procesul de stabilizare şi aderare; invită ţările candidate să-şi intensifice eforturile pentru a soluţiona, cu calm şi ca preocupare prioritară, problemele care există încă în relaţiile cu statele vecine, astfel încât să se poată găsi soluţii acceptabile pentru toate părţile;

—

atrage atenţia asupra necesităţii de a implica autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile acestora în procesul de aderare, încă dintr-un stadiu timpuriu; cu experienţa şi cunoştinţele lor, acestea pot genera valoare adăugată pentru procesul de extindere;

—

recomandă intensificarea cooperării dintre autorităţile locale şi regionale din statele membre şi cele din ţările candidate şi consideră că este necesar să se acorde o atenţie specială încurajării sprijinului public pentru procesul de aderare, atât în statele membre cât şi în ţările candidate.

Raportor

:

dna Jasmina VIDMAR (SI-ALDE)

Membru al Consiliului municipal Maribor

1.

îşi declară sprijinul deplin pentru măsurile şi reformele întreprinse de ţările candidate în vederea îndeplinirii criteriilor de aderare;

2.

subliniază importanţa procesului de extindere pentru o dezvoltare stabilă şi democratică a ţărilor candidate şi recunoaşte valoarea adăugată pe care acest proces o creează pentru UE;

3.

salută progresele realizate datorită numeroaselor reforme întreprinse în ţările candidate, care consolidează statul de drept şi modernizează structurile economice şi sociale;

4.

consideră că ţările candidate ar trebui încurajate să depună în continuare eforturi şi să-şi utilizeze la maximum potenţialul în ceea ce priveşte punerea în aplicare a reformelor, astfel încât să se garanteze progresul continuu şi mai rapid al procesului de aderare;

5.

salută eforturile care se fac pentru a îmbunătăţi calitatea şi transparenţa procesului de extindere, inclusiv obiectivele de referinţă fixate pentru deschiderea şi închiderea capitolelor de negociere;

6.

atrage atenţia asupra importanţei primordiale a relaţiilor de bună vecinătate şi a cooperării regionale în procesul de stabilizare şi aderare; invită ţările candidate să-şi intensifice eforturile pentru a soluţiona, cu calm şi ca preocupare prioritară, problemele care există încă în relaţiile cu statele vecine, astfel încât să se poată găsi soluţii acceptabile pentru toate părţile;

7.

salută progresele generale înregistrate de Croaţia în ceea ce priveşte adoptarea şi punerea în aplicare a reformelor în perspectiva aderării la UE şi consideră că este posibilă respectarea calendarului propus pentru atingerea etapei finale a negocierilor înainte de sfârşitul anului 2009, cu condiţia ca Croaţia să îndeplinească criteriile necesare;

8.

subliniază faptul că Croaţia trebuie să îşi sporească eforturile în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate, protecţia drepturilor minorităţilor, sprijinirea întoarcerii refugiaţilor şi cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie;

9.

constată progresele înregistrate de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi a celui poliţienesc, îndeplinirea cerinţelor impuse de Acordul de stabilizare şi asociere şi dezvoltarea unei societăţi multietnice;

10.

constată deficienţele existente în acţiunile Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pentru întrunirea criteriilor politice, astfel cum s-a subliniat în raportul intermediar pe 2008 al Comisiei Europene; salută progresele înregistrate în organizarea de alegeri prezidenţiale şi locale la începutul anului 2009 cu îndeplinirea majorităţii standardelor internaţionale; speră, prin urmare, că acestui stat i se va comunica o dată de începere a negocierilor de aderare la UE, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare;

11.

ia notă de eforturile Turciei de a întreprinde reforme în ceea ce priveşte libertăţile fundamentale şi statul de drept şi solicită acestei ţări să sprijine printr-o atitudine constructivă eforturile de a se ajunge la un acord de reunificare a Ciprului;

12.

atrage atenţia asupra necesităţii de a implica autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile acestora în procesul de aderare, încă dintr-un stadiu timpuriu; cu experienţa şi cunoştinţele lor, acestea pot genera valoare adăugată pentru procesul de extindere;

13.

salută cooperarea transfrontalieră pozitivă dintre autorităţile locale şi regionale care a avut loc până în prezent şi invită aceste autorităţi să o intensifice, deoarece, pe lângă creşterea prosperităţii, cooperarea permite realizarea de contacte directe şi o mai bună înţelegere reciprocă între cetăţenii din statele membre şi cei din statele nemembre; subliniază posibilităţile oferite în acest sens de Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) şi, prin urmare, invită autorităţile naţionale competente să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite participarea partenerilor din ţările candidate la viitoarele GECT, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1082/2006;

14.

salută îmbunătăţirea coordonării dintre mecanismele de sprijin IPA (Instrument for Pre-accession Assistance) şi cele ale altor instituţii financiare şi donatori internaţionali, şi consideră că armonizarea, în continuare, a diferitelor mecanisme de sprijin va contribui la îmbunătăţirea eficienţei acestora;

15.

recomandă intensificarea cooperării dintre autorităţile locale şi regionale din statele membre şi cele din ţările candidate şi consideră că este necesar să se acorde o atenţie specială încurajării sprijinului public pentru procesul de aderare, atât în statele membre cât şi în ţările candidate;

16.

recunoaşte importanţa utilizării actualelor reţele de autorităţi locale, cum ar fi NALAS (Reţeaua asociaţiilor autorităţilor locale din sud-estul Europei), în colaborarea sa cu ţările candidate. Coordonarea şi schimburile de experienţă dintre grupurile de lucru ale CoR şi comitetul consultativ comun aferent regiunii respective pot fi promovate prin implicarea NALAS cu scopul de a compara procesele de integrare şi eforturile de descentralizare din regiunea respectivă;

17.

Comitetul Regiunilor salută începerea în curând a etapei finale a negocierilor cu Croaţia, cu condiţia ca aceasta să îndeplinească criteriile de aderare, şi încurajează această ţară să accelereze reformele în câteva domenii esenţiale;

18.

consideră că s-au înregistrat progrese în lupta împotriva corupţiei datorită îmbunătăţirilor aduse cadrului legislativ şi activităţii Oficiului pentru lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate; constată, totuşi, că aceasta rămâne o problemă gravă şi recomandă, prin urmare, să se întreprindă eforturi suplimentare în vederea unei coordonări mai strânse şi a unei monitorizări independente, precum şi să se dezvolte capacitatea administrativă a organismelor responsabile pentru combaterea corupţiei;

19.

salută garanţiile juridice şi recunoaşterea generală a libertăţii şi pluralismului mijloacelor de informare în masă; a urmărit cu îngrijorare cazurile de jurnalişti supuşi la atacuri fizice, ameninţări şi presiuni politice; observă că au fost luate unele măsuri corespunzătoare suplimentare şi invită autorităţile să facă în continuare demersuri pentru a garanta un mediu sigur pentru jurnalişti şi a facilita jurnalismul liber şi independent;

20.

observă că Croaţia cooperează cu TPI şi solicită autorităţilor croate să asigure accesul acestuia la restul documentelor pe care le solicită;

21.

încurajează Croaţia să îşi rezolve disputele de frontieră cu Slovenia, Serbia, Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina; salută disponibilitatea Croaţiei şi a Sloveniei de a-şi rezolva problemele legate de frontiere în conformitate cu principiul soluţionării paşnice a diferendelor în conformitate cu Carta ONU;

22.

consideră că punerea în aplicare a legii constituţionale privind minorităţile, împreună cu adoptarea unui plan de acţiune, reprezintă o etapă importantă în introducerea cadrului legal care să sprijine integrarea grupurilor minoritare în societate; subliniază importanţa furnizării de informaţii adecvate, resurse financiare şi sprijin administrativ pentru succesul aplicării legii la nivel local şi regional;

23.

consideră că s-au realizat progrese în ceea ce priveşte întoarcerea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate în interiorul ţării şi subliniază că, pentru a se accelera întoarcerea şi integrarea refugiaţilor şi a persoanelor strămutate, este necesar nu numai să li se asigure un mediu de viaţă adecvat, ci şi să se adopte măsuri suplimentare pentru a îmbunătăţi accesul acestora la piaţa forţei de muncă şi a reduce ostilitatea în anumite localităţi.

24.

Comitetul Regiunilor salută ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, însă consideră că trebuie depuse eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare pe deplin dispoziţiile acesteia;

25.

salută îmbunătăţirea cadrului juridic în domeniul administraţiei publice şi consideră că adoptarea legii privind funcţionarii publici constituie un pas important în eforturile de depolitizare a serviciului public, de mai bună administrare şi de definire a drepturilor şi obligaţiilor ce revin funcţionarilor publici;

26.

constată că autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile acestora nu sunt implicate în mod corespunzător în deciziile luate în legătură cu legislaţia şi dispoziţiile de aplicare prin care se reglementează propriile metode de lucru, de finanţare şi de organizare. Invită autorităţile naţionale să instituie proceduri prin care să se permită autorităţilor locale şi regionale să fie reprezentate în mod corespunzător în procesul legislativ;

27.

consideră că autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile acestora trebuie implicate în procesul de punere în aplicare a acquis-ului comunitar şi că acestea trebuie informate periodic cu privire la progresele înregistrate în procesul de aderare; subliniază că autorităţile locale şi regionale trebuie să fie bine pregătite atât pentru a prelua obligaţiile ce le revin odată cu aderarea la UE, cât şi pentru a beneficia de şansele oferite de statutul de membru;

28.

atrage atenţia asupra întârzierilor apărute în procesul de descentralizare şi subliniază că îmbunătăţirea capacităţii administraţiei locale este esenţială pentru succesul transferului de responsabilităţi către nivelul local şi regional;

29.

constată că resursele financiare puse la dispoziţia autorităţilor locale şi regionale sunt inadecvate pentru a face faţă numeroaselor sarcini importante rezultate din necesitatea urgentă de descentralizare administrativă. În consecinţă, recomandă adoptarea măsurilor adecvate de îmbunătăţire a situaţiei financiare a autorităţilor locale şi regionale;

30.

consideră că trebuie îmbunătăţit cadrul legislativ de cooperare intermunicipală, pentru a permite municipalităţilor să coopereze între ele ulterior descentralizării;

31.

sprijină iniţiativa asociaţiilor locale şi regionale de a transforma grupul de lucru într-un comitet consultativ comun, pentru a îmbunătăţi dialogul dintre autorităţile locale şi regionale din Croaţia şi cele din statele membre;

32.

Comitetul Regiunilor salută progresele realizate în anumite domenii şi în îndeplinirea cerinţelor Acordului de stabilizare şi asociere, şi încurajează Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei să respecte criteriile politice şi să aplice integral măsurile prioritare principale ale parteneriatului de aderare. Recomandă stabilirea unei date pentru începerea negocierilor de aderare, dacă sunt îndeplinite criteriile necesare, inclusiv relaţiile de bună vecinătate;

33.

consideră că prin adoptarea noului program şi a planului de acţiune anti-corupţie se vor realiza probabil progrese în combaterea corupţiei; totuşi, subliniază că aceasta rămâne un fenomen larg răspândit şi cere să se întreprindă eforturi suplimentare pentru a lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate;

34.

consideră că Acordul-cadru de la Ohrid reprezintă o garanţie că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei va respecta drepturile minorităţilor şi apreciază progresele realizate prin adoptarea legii privind limbile, care reglementează şi lărgeşte sfera de utilizare a limbilor minoritare; regretă însă absenţa progreselor în ceea ce priveşte drepturile comunităţii rome şi evidenţiază cazurile repetate de discriminare a romilor; solicită să se întreprindă noi acţiuni pentru a reduce discriminarea şi a îmbunătăţi integrarea socială a romilor;

35.

salută facilităţile legate de vize şi acordul de readmisie încheiat cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi speră că progresele realizate în respectarea obiectivelor de referinţă stabilite vor fi suficiente pentru a se putea introduce o propunere de abolire a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei;

36.

încurajează relaţiile de bună vecinătate şi sprijină eforturile reprezentantului special al ONU, Matthew Nimetz, în ceea ce priveşte numele ţării; în urma alegerilor, îl îndeamnă pe noul preşedinte al ţării să ajungă la un acord de compromis între Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Grecia în ceea ce priveşte numele ţării. Solicită autorităţilor naţionale din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei să evite acţiunile care ar risca să submineze eforturile de a se ajunge la o soluţie reciproc acceptabilă în problema numelui ţării. Această chestiune nu ar trebui să influenţeze decizia privind deschiderea negocierilor de aderare cu Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar va contribui semnificativ la procesul de aderare;

37.

consideră că s-au realizat unele progrese în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi salută instituirea comisiilor pentru şanse egale în numeroase administraţii locale. Cere să fie întreprinse mai multe eforturi în vederea prevenirii violenţei sexuale şi în familie, a reducerii discriminării şi a garantării unei participări mai echitabile la alegeri;

38.

ia notă de introducerea la nivel local a comisiilor pentru relaţii interetnice, dar îşi dă seama de dificultăţile pe care le provoacă un mandat neclar şi lipsa resurselor financiare; invită autorităţile să îndepărteze obstacolele care împiedică activitatea acestor comisii;

39.

Comitetul Regiunilor salută continuarea descentralizării fiscale şi reducerea în continuare a datoriilor autorităţilor locale, precum şi îmbunătăţirea ratei de colectare a impozitelor; subliniază însă că resursele financiare disponibile sunt încă insuficiente pentru a asigura îndeplinirea activităţilor de la nivelul local la un standard înalt;

40.

salută adoptarea legii privind dezvoltarea regională şi cere să fie asigurate resursele financiare necesare unei dezvoltări regionale echilibrate şi să se înfiinţeze consilii de dezvoltare regională; subliniază importanţa unei coordonări mai strânse între diferitele structuri administrative;

41.

atrage atenţia asupra nevoii de dialog mai eficient şi mai substanţial între autorităţile naţionale şi cele locale, în domenii cum ar fi educaţia, proprietăţile statului şi altele, care sunt importante pentru dezvoltare şi pentru activitatea autorităţilor locale, şi recomandă intensificarea dialogului existent în prezent;

42.

subliniază importanţa instituirii de instrumente adecvate pentru a dezvolta capacitatea administrativă a autorităţilor locale şi transparenţa administraţiei locale;

43.

constată că descentralizarea continuă şi consideră că este necesar ca procesul să fie accelerat; subliniază că standardul la care se îndeplinesc sarcinile şi se furnizează serviciile riscă să scadă, dacă descentralizarea acestor responsabilităţi şi sarcini nu este însoţită de mijloace financiare suficiente; în consecinţă, speră să se asigure resursele financiare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor, astfel cum se prefigurează acestea în urma descentralizării;

44.

ia notă de proiectul de lege privind cooperarea intermunicipală şi recomandă să fie adoptat cât mai curând posibil;

45.

consideră că s-au realizat unele progrese în reforma administraţiei publice şi subliniază importanţa instituirii de instrumente adecvate pentru dezvoltarea capacităţii administrative a autorităţilor locale şi pentru îmbunătăţirea transparenţei în activitatea administraţiei;

46.

ia notă de schimbările din sistemul naţional de coordonare a formării profesionale, precum şi de adoptarea unei strategii de formare a funcţionarilor publici de la nivelul local şi regional; consideră că este important să fie implicată asociaţia autorităţilor locale (ZELS) în sistemul de formare, pentru a garanta succesul şi calitatea formării funcţionarilor publici;

47.

salută faptul că deja peste 70 de municipalităţi au adoptat coduri de conduită pentru funcţionarii publici de la nivel local, ceea ce demonstrează angajamentul acestora în favoarea unor standarde profesionale înalte, şi cere celorlalte municipalităţi să acţioneze urgent în acelaşi sens;

48.

Comitetul Regiunilor salută angajamentul guvernului de a continua procesul de aderare şi aşteaptă realizarea de reforme constituţionale şi politice eficiente, care să apropie în continuare Turcia de standardele internaţionale şi europene; consideră că sunt necesare eforturi suplimentare în direcţia respectării diversităţii şi a soluţionării problemelor prin dialog şi compromis;

49.

constată că s-au realizat progrese limitate în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate şi subliniază că adoptarea unor documente fundamentale şi instituirea unor cadre instituţionale adecvate trebuie să primească un sprijin politic deplin, dacă se doreşte obţinerea unor îmbunătăţiri în acest sens;

50.

subliniază că, luând în considerare sprijinul financiar substanţial pe care UE îl acordă Turciei, pentru ca aceasta să poată face faţă enormei creşteri a fluxurilor de migranţi ilegali care trec pe teritoriul său pentru a ajunge în UE, negocierile privind un acord de readmisie UE-Turcia rămân prioritare. Acestea ar trebui reluate cât mai curând, pentru ca acordul să fie încheiat cât mai rapid. De asemenea, observă că, în acest sens, are o importanţă deosebită implementarea adecvată şi eficientă a acordurilor bilaterale existente cu statele membre;

51.

subliniază că trebuie accelerată ratificarea instrumentelor internaţionale privind protecţia drepturilor şi libertăţilor omului şi aşteaptă din partea Curţii Constituţionale o decizie rapidă, cerând în acelaşi timp şi crearea instituţiei ombudsmanului;

52.

salută eforturile în vederea unei mai bune protecţii a libertăţii de exprimare, însă subliniază că trebuie accelerată punerea în aplicare a acestor modificări legislative şi eliminate toate îngrădirile sau obstacolele în calea libertăţii presei şi a libertăţii de întrunire;

53.

salută lansarea programelor de televiziune difuzate în limba kurdă, precum şi planurile de difuzare în limba armeană; atrage atenţia asupra faptului că nu au fost atinse în totalitate standardele UE în materie de diversitate culturală şi religioasă şi de respectare şi protejare a minorităţilor; în consecinţă, aşteaptă măsuri juridice şi practice adecvate în sensul recunoaşterii depline a drepturilor minorităţilor;

54.

subliniază că egalitatea de gen trebuie să devină realitate în viaţa politică, în educaţie, în accesul la piaţa forţei de muncă şi în sistemul sanitar şi cere punerea în aplicare a acelor dispoziţii din legea privind municipalităţile care prevăd introducerea unui anumit număr de adăposturi, ca mijloc de protejare a femeilor împotriva violenţei domestice şi a „crimelor de onoare”;

55.

insistă asupra necesităţii de a se recurge, în scopul protecţiei securităţii şi ordinii publice, doar la structuri şi măsuri compatibile cu statul de drept; subliniază că statul trebuie să păstreze monopolul exercitării forţei, competenţele rezervate organelor statului în acest sens neputând fi transferate populaţiei civile;

56.

subliniază necesitatea unei rezolvări cuprinzătoare a chestiunii cipriote, pe baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi a principiilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană; salută angajamentul reînnoit al liderilor celor două comunităţi în favoarea unei soluţii negociate şi sprijină negocierile directe aflate în curs între liderii acestor două comunităţi;

57.

în legătură cu relaţiile dintre Grecia şi Turcia, subliniază că aceasta din urmă s-a angajat să întreţină bune relaţii de vecinătate şi, în consecinţă, invită guvernul turc să facă eforturi pentru a rezolva toate disputele rămase, pe cale paşnică şi în conformitate cu Carta ONU şi cu celelalte convenţii internaţionale şi acorduri şi obligaţii bilaterale;

58.

Comitetul Regiunilor subliniază importanţa implicării autorităţilor locale în procesul de aderare şi în planificarea şi punerea în aplicare, cât mai curând posibil, a reformelor necesare şi a adaptărilor legislative şi recomandă ca între nivelul local şi cel naţional să existe o coordonare şi o informare adecvate;

59.

salută adoptarea amendamentelor la legea privind administraţia publică locală şi îşi exprimă speranţa că aceasta va da autorităţilor locale posibilitatea de a funcţiona şi de a se organiza mai eficient;

60.

salută faptul că s-au consolidat capacităţile financiare ale administraţiei publice locale, odată cu adoptarea legii privind creşterea veniturilor autorităţilor locale şi cu punerea în aplicare a legii privind administraţia locală; aşteaptă să se ia noi iniţiative în sensul creşterii capacităţii financiare a administraţiei locale, ceea ce i-ar da acesteia posibilitatea de a-şi îndeplini sarcinile mai bine;

61.

regretă că nu s-a înregistrat niciun progres în adoptarea unei legi-cadru privind administraţia publică şi atrage atenţia asupra importanţei descentralizării pentru asigurarea unei bune administrări;

62.

consideră că sunt necesare în continuare eforturi pentru o funcţionare mai eficientă a consiliilor locale ca platforme de implicare a publicului în procesul decizional din administraţia locală;

63.

subliniază importanţa descentralizării şi a consolidării capacităţii autorităţilor locale de a-şi îndeplini sarcinile ce le revin în urma descentralizării, odată cu creşterea răspunderii şi a transparenţei;

64.

regretă faptul că la recentele alegeri locale s-au produs, în special în regiunile kurde, ciocniri violente care s-au soldat cu un număr de victime, şi solicită organelor competente să facă pe viitor tot ce este posibil pentru ca alegerile să se desfăşoare în mod liber, democratic, transparent şi paşnic;

65.

subliniază, încă o dată, necesitatea instituirii unui comitet consultativ comun CoR – Turcia, ca instrument esenţial pentru schimbul de experienţe, cunoştinţe şi informaţii referitoare la implicarea autorităţilor locale şi regionale în procesul de aderare.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/43

—

consideră că autorităţile locale şi regionale se află în prima linie a elaborării, aplicării, evaluării şi monitorizării politicii de migraţie şi, prin urmare, ar trebui să fie considerate parteneri de bază în dezvoltarea acestei politici;

—

subliniază faptul că trebuie promovat un parteneriat interinstituţional mai puternic, atât de statele membre, cât şi de instituţiile Comunităţii;

—

consideră că ar trebui pus un accent mai puternic pe creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor locale şi regionale, deoarece acestea joacă un rol-cheie în elaborarea şi gestionarea politicii de migraţie, în special în consolidarea cooperării cu administraţiile ţărilor terţe responsabile de ocuparea forţei de muncă şi imigraţie; această abordare a fost subliniată de CoR în avizele sale anterioare;

—

subliniază că instrumentele şi structurile instituţionale deja existente, precum iniţiativa Comitetului Regiunilor – Adunarea autorităţilor locale şi regionale din zona euro-mediteraneeană (ARLEM) -, Consiliul Europei şi alte reţele relevante, ar trebui să fie implicate în abordarea aspectelor legate de migraţie;

—

subliniază nevoia unei integrări sporite a migranţilor în societăţile gazdă, deoarece migranţii sunt actori-cheie în dezvoltarea atât a ţărilor lor de origine, cât şi a ţărilor lor de destinaţie;

—

subliniază nevoia unor eforturi comune pentru realizarea unei mai bune gestionări a frontierelor externe, în special a frontierelor maritime sudice şi ale tuturor regiunilor confruntate cu influxuri masive de migranţi în condiţii umanitare critice;

—

subliniază rolul reţelei de ofiţeri de legătură în materie de imigraţie în îndeplinirea obiectivelor stabilite în comunicare; în paralel, solicită Comisiei să garanteze că autorităţile locale şi regionale competente pot avea acces şi pot beneficia de schimbul de bune practici şi de informaţiile colectate prin intermediul reţelei;

—

în final, salută extinderea abordării globale la alte ţări şi regiuni, precum Asia, America Latină şi zona Caraibelor, şi încurajează Comisia Europeană să-şi continue eforturile în această direcţie, subliniind necesitatea definirii unor modalităţi de dialog cu aceste regiuni, ceea ce ar pregăti drumul pentru o mai strânsă cooperare şi coordonare cu Africa şi regiunile care se învecinează cu UE în sud şi sud-est.

Raportor

:

Arnoldas ABRAMAVIČIUS (LT-PPE), primarul localităţii Zarasai

1.

consideră că autorităţile locale şi regionale se află în prima linie a elaborării, aplicării, evaluării şi monitorizării politicii de migraţie şi, prin urmare, ar trebui să fie considerate parteneri de bază în dezvoltarea acestei politici;

2.

reaminteşte faptul că autorităţile locale şi regionale deţin competenţe fie partajate, fie exclusive în acest domeniu; prin urmare, consultarea acestora de către statele membre şi Comisia Europeană ar trebui să fie obligatorie şi ar trebui realizată în procesul prelegislativ, precum şi în cadrul procedurii de consultare care implică Comitetul Regiunilor;

3.

subliniază faptul că trebuie promovat un parteneriat interinstituţional mai puternic, atât de statele membre, cât şi de instituţiile Comunităţii;

4.

consideră că ar trebui pus un accent mai puternic pe creşterea capacităţii instituţionale a autorităţilor locale şi regionale, deoarece acestea joacă un rol-cheie în elaborarea şi gestionarea politicii de migraţie şi în special în consolidarea cooperării cu administraţiile ţărilor terţe responsabile de ocuparea forţei de muncă şi imigraţie; această abordare a fost subliniată de CoR în avizele sale anterioare (1);

5.

regretă faptul că rolul crucial jucat de autorităţile locale şi regionale în cooperarea teritorială transfrontalieră în domeniul migraţiei nu este suficient recunoscut;

6.

subliniază faptul că ar trebui realizată o evaluare mai detaliată a unor iniţiative cum ar fi explorarea unor noi metodologii ştiinţifice pentru colectarea şi schimbul de informaţii privind rutele de migraţie, precum şi politicile de integrare şi consecinţele acestora pentru autorităţile locale şi regionale în ceea ce priveşte sarcinile financiare şi administrative;

7.

solicită Comisiei Europene să depună eforturi pentru îmbunătăţirea producerii şi difuzării de informaţii de natură cantitativă şi calitativă, fiabile şi actuale, care constituie sursa primară pentru schiţarea profilurilor individuale de imigraţie ale statelor membre;

8.

salută ideea că ar trebui să se pună un accent explicit pe nevoia de a spori resursele umane şi financiare în domeniul monitorizării aplicării legislaţiei existente, întrucât aceasta reprezintă un element central pentru realizarea unui mai bun mediu de reglementare;

9.

consideră că intenţia Comisiei de a sprijini organizaţiile locale care lucrează cu migranţii în ţările de origine ar trebui să fie orientată direct către contextele locale şi regionale, pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la oportunităţile din ţările de origine; prin urmare, recomandă implicarea autorităţilor locale şi regionale şi a asociaţiilor naţionale ale acestora, în special din ţările partenere şi din alte ţări terţe, în elaborarea unei modalităţi comune de punere în aplicare a politicii de migraţie;

10.

subliniază că instrumentele şi structurile instituţionale deja existente, precum iniţiativa Comitetului Regiunilor – Adunarea autorităţilor locale şi regionale din zona euro-mediteraneeană (ARLEM) -, Consiliul Europei şi alte reţele relevante, ar trebui să fie implicate în abordarea aspectelor legate de migraţie;

11.

recomandă, în ceea ce priveşte definirea politicilor de migraţie, să se adopte o abordare incluzivă şi, prin urmare, să se menţioneze explicit în comunicarea Comisiei Europene toţi actorii implicaţi la nivel local, regional şi central care contribuie la conceperea politicilor şi asigură eficienţa acestora în stadiul implementării;

12.

subliniază faptul că, în concluziile Summitului regiunilor şi oraşelor din 2009, desfăşurat la Praga, s-a solicitat o abordare integrată şi cuprinzătoare a migraţiei şi integrării, bazată pe eforturile autorităţilor locale şi regionale;

13.

consideră că o politică europeană de migraţie, realizată în comun în domeniile în care statele membre consideră că este justificat, nu trebuie să stea în calea unor reglementări mai ambiţioase în statele membre.

14.

consideră că politica de migraţie a UE reprezintă un fenomen inerent transversal şi cu multe faţete, implicând prin urmare responsabilitatea partajată a Uniunii Europene şi a diverselor niveluri de guvernanţă din statele membre individuale şi din ţările terţe; acestea ar trebui să acţioneze împreună în conformitate cu principiile democraţiei, subsidiarităţii, solidarităţii şi încrederii reciproce, ţinând seama de particularităţile diferitelor contexte regionale şi locale şi respectând drepturile omului şi valorile fundamentale aflate la baza UE;

15.

salută obiectivul promovării unei abordări globale coerente a migraţiei, în cadrul căreia întărirea dialogului politic şi cooperarea practică între statele membre ale UE şi ţări şi regiuni terţe reprezintă un aspect esenţial; ar trebui însă asigurată totodată coerenţa cu principiile de bază şi obiectivele generale ale politicii sociale, economice şi de dezvoltare a UE;

16.

subliniază faptul că orientările identificate în documentele anterioare ale UE (2) rămân valabile, în special în ceea ce priveşte cele trei componente (buna gestionare a migraţiei legale, lupta împotriva imigraţiei ilegale, relaţia între migraţie şi dezvoltare) şi nevoia unei implementări echilibrate a acestora;

17.

subliniază faptul că proiectul de comunicare al Comisiei scoate în evidenţă doar nivelurile european şi naţional şi că ar trebui să se pună un accent mai puternic pe autorităţile locale şi regionale şi pe rolul acestora în punerea în aplicare a unei politici de migraţie globale;

18.

solicită să se acorde mai multă atenţie situaţiei deosebit de vulnerabile a femeilor imigrante, care a fost abordată în avizul Comitetului Regiunilor din 2007 (CdR 296/2007);

19.

sprijină concluziile Consiliului Uniunii Europene din decembrie 2008 (3), care reamintesc nevoia asigurării unei coerenţe sporite în finanţare, în vederea aplicării fără întârziere a măsurilor prevăzute; recomandă utilizarea fondurilor comunitare existente pentru a se îmbunătăţi cooperarea dintre autorităţile locale şi regionale din UE şi autorităţile omoloage din ţările de origine.

20.

este de acord că mobilitatea ar trebuie să rămână unul din elementele centrale ale migraţiei legale şi subliniază nevoia ca aceasta să fie promovată prin măsuri suplimentare de autorităţile locale şi regionale, inclusiv prin extinderea parteneriatelor-pilot de mobilitate, după modelul celor cu Moldova şi Capul Verde;

21.

invită autorităţile locale şi regionale să se implice pe deplin în colectarea de informaţii privind fluxurile migratorii regulate, informaţii diseminate prin portaluri interactive cum ar fi viitorul Portal de imigraţie al UE, Portalul european al mobilităţii forţei de muncă, Reţeaua EURES şi Portalul european al mobilităţii cercetătorilor, care ar putea contribui la luarea în considerare în mod adecvat a particularităţilor locale şi regionale în elaborarea politicilor de migraţie;

22.

sprijină propunerile Comisiei privind extinderea iniţiativelor menite să promoveze soluţii mai flexibile şi mai eficiente pentru migranţi cu privire la piaţa muncii, prin explorarea, printre altele, a unor noi iniţiative privind transferul drepturilor de pensie, recunoaşterea calificărilor obţinute în străinătate şi incluziunea socială a migranţilor;

23.

subliniază nevoia unei integrări sporite a migranţilor în societăţile gazdă, deoarece migranţii sunt actori-cheie în dezvoltarea atât a ţărilor lor de origine, cât şi a ţărilor lor de destinaţie;

24.

salută crearea unei reţele de observatoare ale migraţiei, astfel cum se prevede în concluziile Consiliului Afaceri Generale, adoptate la 8 decembrie 2008, întrucât aceasta sporeşte şi mai mult prestigiul profilurilor de migraţie, ca un instrument-cheie al politicii comune de imigraţie a UE; în această privinţă autorităţile locale şi regionale ar trebui implicate direct în activitatea acestor observatoare şi ar trebui să acţioneze ca actori-cheie în înfiinţarea lor şi în începerea activităţilor.

25.

salută extinderea mandatului FRONTEX privind sprijinirea ţărilor terţe în controlul frontierelor, aşa cum se prevede deja într-un aviz precedent al CoR (CdR 210/2008);

26.

sprijină ideea propusă în Pactul european privind imigraţia şi azilul, de a se examina posibilitatea înfiinţării unui sistem european de gărzi de frontieră;

27.

subliniază faptul că ar trebui să facă trimitere în comunicarea Comisiei Europene la implicarea administraţiilor locale şi regionale, în special a celor care sunt cele mai afectate de influxurile migratorii în echipele de intervenţie rapidă la frontieră;

28.

subliniază nevoia unor eforturi comune pentru realizarea unei mai bune gestionări a frontierelor externe, în special a frontierelor maritime sudice şi ale tuturor regiunilor confruntate cu influxuri masive de migranţi în condiţii umanitare critice;

29.

subliniază rolul reţelei de ofiţeri de legătură în materie de imigraţie în îndeplinirea obiectivelor stabilite în comunicare; în paralel, solicită Comisiei să garanteze că autorităţile locale şi regionale competente pot avea acces şi beneficia de schimbul de bune practici şi de informaţiile colectate prin intermediul reţelei;

30.

este de acord cu propunerea Comisiei de a se acorda prioritate punerii în aplicare a planului de acţiune de la Ouagadougou privind combaterea traficului cu fiinţe umane, în special cu femei şi copii; în acest context, rolul asociaţiilor locale şi regionale în elaborarea unor strategii şi planuri de acţiune împotriva traficului de persoane este crucial.

31.

sprijină programele de înfrăţire între angajatorii atât din sectorul public, cât şi din cel privat şi instituţiile din statele membre ale UE şi ţările de origine, destinate sprijinirii migraţiei circulare şi combaterii „exodului de creiere”; recomandă ca autorităţile locale şi regionale să facă schimb de experienţă şi de cunoştinţe valoroase, pentru a ajuta migranţii să se reintegreze pe pieţele forţei de muncă din ţara de origine;

32.

este de acord cu propunerea Comisiei privind dobândirea unei mai bune înţelegeri a dimensiunii şi impactului „exodului de creiere”, ceea ce corespunde solicitărilor specifice exprimate de autorităţile locale şi regionale într-un aviz anterior al CoR (CdR 296/2007);

33.

subliniază că ar trebui făcute eforturi suplimentare pentru explorarea legăturii dintre schimbările climatice şi migraţie;

34.

subliniază importanţa autorităţilor locale şi regionale în promovarea dezvoltării economice teritoriale, în construirea democraţiei şi a bunei guvernanţe, precum şi necesitatea implicării acestora în elaborarea şi implementarea programelor de cooperare în domeniul migraţiei;

35.

salută Iniţiativa comună pentru migraţie şi dezvoltare (JMDI) a CE şi ONU, care sprijină organizaţiile societăţii civile şi autorităţile locale ce urmăresc să contribuie la conectarea migraţiei şi dezvoltării în vederea dezvoltării maxime a sinergiilor pozitive dintre actorii locali şi regionali;

36.

subliniază faptul că participarea autorităţilor locale şi regionale, prin intermediul asociaţiilor lor naţionale şi regionale, la reţele şi platforme de cooperare, care implică autorităţile locale şi regionale şi asociaţiile din ţări terţe, ar contribui semnificativ la realizarea unei cooperări mai eficiente cu privire la formarea persoanelor responsabile cu aplicarea legilor, programele de înfrăţire, colectarea datelor, monitorizarea fluxurilor migratorii şi alte proiecte similare;

37.

subliniază importanţa înfiinţării unor platforme permanente de cooperare, dialog şi schimb între autorităţile şi asociaţiile locale şi regionale, în special de pe ţărmul nordic, sudic şi estic al Mediteranei; înfiinţarea Adunării asociaţiilor locale şi regionale din zona euro-mediteraneeană ar putea servi drept exemplu pentru demersuri suplimentare;

38.

subliniază faptul că rolului şi contribuţiei diasporelor la dezvoltarea ţărilor lor de origine, de exemplu prin transferul de fonduri şi înfiinţarea de asociaţii şi conectarea acestora în reţele, ar trebui să li se acorde atenţie în mod sistematic.

39.

susţine poziţia Consiliului Uniunii Europene (4) privind înfiinţarea unui dialog tripartit între ţările de origine, de destinaţie şi de tranzit din diferite regiuni geografice, care trebuie să se bazeze pe utilizarea şi extinderea instrumentelor existente precum parteneriatele pentru mobilitate, canalele bilaterale, cadrele de cooperare precum ECOWAS, procesul de la Rabat, parteneriatele-pilot pentru mobilitate şi altele; totodată ar trebui diversificate instrumentele şi mijloacele concrete, în funcţie de nevoile practice ale regiunilor şi ţărilor terţe şi de posibilităţile concrete ale acestora;

40.

salută extinderea abordării globale la alte ţări şi regiuni, precum Asia, America Latină şi zona Caraibelor, şi încurajează Comisia Europeană să-şi continue eforturile în această direcţie, subliniind necesitatea definirii unor modalităţi de dialog cu aceste regiuni, ceea ce ar pregăti drumul pentru o mai strânsă cooperare şi coordonare cu Africa şi regiunile care se învecinează cu UE în sud şi sud-est.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/47

—

constată eşecul politicilor menite să oprească, până în 2010, deteriorarea biodiversităţii în Europa, care impune o strategie activă ce trebuie să se reflecte într-o abordare sistemică şi să fie susţinută pe termen lung, adică dincolo de 2010. Autorităţile locale şi regionale vor trebui să participe pe deplin la această strategie, statele membre punându-le la dispoziţie resursele juridice şi financiare necesare;

—

invită Uniunea Europeană, statele membre şi autorităţile locale şi regionale să instaureze un sistem riguros de ecocondiţionalitate a subvenţiilor şi ajutoarelor. Invită Comisia să încurajeze revizuirea fiscalităţii statelor membre, astfel încât fondurile naţionale să fie mai favorabile biodiversităţii;

—

consideră că este necesar ca siturile din reţeaua Natura 2000 să fie consolidate în majoritatea ţărilor şi solicită statelor membre să îşi asume responsabilităţile în acest sens atât în ceea ce priveşte spaţiile lor marine, cât şi rezervele de ape subterane. Trebuie elaborate şi puse în aplicare planuri de gestionare adaptată a siturilor Natura 2000, cu implicarea autorităţilor locale şi regionale şi a proprietarilor de terenuri şi resurse particulare;

—

solicită crearea de urgenţă a unui cadru ecologic care să reprezinte o adevărată infrastructură naturală şi invită să se acţioneze în aşa fel încât măsurile de combatere a emisiilor de gaze cu efect de seră să nu aibă efecte negative asupra diversităţii biologice. De asemenea, consideră că o strategie de combatere a speciilor invazive nu poate fi eficientă decât la nivel european;

—

consideră că succesul unei strategii de conservare a diversităţii biologice nu poate fi asigurat decât prin participarea populaţiei în general şi încurajează autorităţile locale şi regionale să se implice în crearea unor programe de sensibilizare şi de formare de calitate şi să urmărească obţinerea de sprijin în acest sens.

Raportor

dl René SOUCHON (FR-PSE), preşedintele Consiliului regional al regiunii Auvergne

1.

constată – pe baza estimărilor oamenilor de ştiinţă şi ale cercetătorilor – că dispariţia speciilor vii, vegetale şi animale, este mult mai rapidă decât în orice alt moment de la apariţia vieţii;

2.

constată importanţa absolută a biodiversităţii pentru supravieţuirea umanităţii, în special prin serviciile ecosistemelor, pentru generaţiile viitoare, dar şi, deja, pentru generaţia actuală;

3.

observă încă de pe acum influenţa climei asupra dinamicii şi repartizării speciilor vii;

4.

observă că omul nu poate trăi într-un mediu strict mineral şi deduce că modificarea sau deteriorarea biodiversităţii va avea consecinţe dramatice pentru umanitate;

5.

observă deja efectele sociale şi economice negative ale pierderii biodiversităţii şi ale diminuării serviciilor ecosistemice;

6.

constată ca au fost identificate drept cauze majore ale deteriorării biodiversităţii modificarea artificială a solurilor, fragmentarea spaţiilor naturale şi dezvoltarea unor populaţii de specii vegetale şi animale exotice, agricultura intensivă, schimbările climatice şi poluarea de diferite tipuri;

7.

constată că diversitatea biologică trebuie gestionată şi conservată la nivel regional şi local pentru a fi protejată la nivel global şi recunoaşte, în acest scop, importanţa grupării tuturor actorilor locali implicaţi în protecţia biodiversităţii, în special întreprinderi, asociaţii, proprietari şi gestionari ai spaţiului rural, oameni de ştiinţă, decidenţi politici, autorităţi locale şi regionale;

8.

consideră că pierderea biodiversităţii poate avea consecinţe extrem de serioase pentru umanitate ca şi schimbările climatice;

9.

constată, în mod oficial, eşecul politicilor menite să oprească, până în 2010, deteriorarea biodiversităţii în Europa, cauzat de distanţa importantă dintre ambiţiile declarate, acţiunile realizate şi mijloacele utilizate;

10.

observă, cu toate acestea, succesul câtorva acţiuni izolate, cum ar fi planurile pentru protecţia anumitor specii vegetale sau animale (hoitarul alb, vidra, gâsca sălbatică -Branta bernicla etc.) şi habitate (pădurile aluviale din Renania, Tamisa etc.), precum şi al unor planuri de gestionare puse în aplicare în anumite spaţii definite;

11.

consideră că este imperios necesar să se dea un nou impuls strategiilor şi programelor – de exemplu în cadrul punerii în aplicare a Convenţiei Europene a peisajului în toate statele membre – care vizează sau contribuie la conservarea durabilă a biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice, pentru ca mijloacele dedicate să ducă la rezultate tangibile;

12.

în acest scop, consideră necesar ca autorităţile locale şi regionale să fie implicate îndeaproape atât în definirea, cât şi în punerea în aplicare a programelor şi, în consecinţă, consideră că acestora trebuie să li se acorde mijloace juridice şi financiare pe măsura responsabilităţilor care decurg din aplicarea programelor respective, în contextul durabilităţii;

13.

observă influenţa statutului pe care îl are natura în diferitele tradiţii culturale asupra comportamentului societăţilor faţă de resursele şi mediile naturale (utilizarea sau exploatarea resurselor, utilizarea solurilor şi a spaţiului etc.) şi invită UE să contribuie la dezvoltarea unei noi viziuni culturale asupra diversităţii biologice, care să asocieze pe deplin, într-o abordare globală, un demers etic, legat în special de valoarea intrinsecă a naturii, ca patrimoniu al umanităţii, şi un demers mai utilitarist, care să se concentreze asupra serviciilor pe care le oferă ecosistemele;

14.

semnalează că ocrotirea diversităţii biologice şi a serviciilor ecosistemice (protejarea împotriva eroziunii solurilor, epurarea apelor etc.) impune o strategie activă, care trebuie să se reflecte într-o abordare sistemică (adică conform logicii coerente a unei serii de elemente diferite care interacţionează în mod dinamic) şi susţinută pe termen foarte lung, adică dincolo de 2010. Autorităţile locale şi regionale vor trebui să participe pe deplin la această strategie;

15.

doreşte ca conservarea diversităţii biologice să devină, dincolo de 2010, un element principal al gestionării şi amenajării teritoriului, atât în spaţiul rural, cât şi în cel urban;

16.

doreşte ca conservarea biodiversităţii să devină, dincolo de 2010, un element principal al politicilor, strategiilor şi programelor europene. Temă transversală integrată în celelalte teme, conservarea biodiversităţii trebuie să devină vectorul care asigură coerenţa concretă indispensabilă a diferitelor politici de gestionare şi amenajare a teritoriului, necesitând o cooperare strânsă între diferitele direcţii generale ale Comisiei şi o mobilizare puternică a autorităţilor locale şi regionale;

17.

salută metoda riguroasă elaborată de statele membre şi Comisie, care a dus la o evaluare intermediară ce sintetizează situaţia biodiversităţii şi a punerii în aplicare a programelor de acţiune; această metodă se bazează pe o autoevaluare a proiectelor realizate de statele membre, sintetizată de Comisie într-o viziune de ansamblu coerentă;

18.

salută Rezoluţia Parlamentului European, adoptată în unanimitate la 3 februarie 2009 [2008/2210(INI)], care recunoaşte necesitatea unei reţele europene a spaţiilor naturale, cunoscute şi sub numele de „spaţii sălbatice” („wilderness”), definite ca spaţii care nu au suferit multe modificări în urma activităţilor umane, şi salută faptul că Preşedinţia cehă a Consiliului a organizat la 27 şi 28 mai 2009 o conferinţă intitulată „Conference on Wilderness and Large Natural Habitat Areas in Europe”;

19.

observă că, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, conservarea durabilă a diversităţii biologice şi a serviciilor ecosistemice necesită măsuri la nivel local şi o perspectivă de ansamblu impusă de funcţionarea ecosistemelor care depăşesc frontierele administrative şi de care depind în special serviciile furnizate populaţiei;

20.

invită statele membre să pună în aplicare, în mod riguros, dispoziţiile evaluării strategice de mediu (Directiva 2001/42/CE) şi ale evaluării impactului asupra mediului (Directiva 85/337/CE), precum şi programul Natura 2000, pentru a reduce la minimum presiunea exercitată asupra mediului natural şi asupra diversităţii biologice;

21.

consideră că o strategie de conservare a diversităţii biologice trebuie să fie ambiţioasă pentru a putea atinge obiectivul de a frâna deteriorarea biodiversităţii. În consecinţă, o astfel de strategie trebuie să cuprindă aspecte economice şi financiare şi să stimuleze autorităţile locale şi regionale şi proprietarii de terenuri. Strategiile care trebuie adoptate trebuie concepute şi realizate la diferitele niveluri de funcţionare a sistemelor naturale pentru a asigura coerenţa lor indispensabilă şi însuşirea lor de către toate părţile implicate;

22.

invită Uniunea Europeană, statele membre şi autorităţile locale şi regionale să instaureze un sistem riguros de ecocondiţionalitate a subvenţiilor şi ajutoarelor, bazat pe indicatori clari, cum ar fi cei în curs de elaborare în cadrul proiectului SEBI-2010, care integrează diversitatea biologică şi interacţiunile acesteia;

23.

invită Comisia să încurajeze, în ceea ce o priveşte, atât revizuirea fiscalităţii statelor membre, cât şi adaptarea subvenţiilor naţionale destinate întreprinderilor şi autorităţilor locale, astfel încât acestea să sprijine mai eficient biodiversitatea, prin măsuri cum ar fi reducerea TVA-ului pentru produsele ecologice sau pentru cele care provin din situri Natura 2000.Astfel, este de dorit:

23.1

pe de o parte, să se reducă sau chiar să se elimine taxele, impozitele şi subvenţiile care duc la comportamente defavorabile biodiversităţii, pentru a se realiza o coerenţă internă cu legile şi codurile naţionale în favoarea biodiversităţii;

23.2

pe de altă parte, să se sporească subvenţiile şi să se extindă domeniul de aplicare a scutirilor de taxe care duc la comportamente favorabile biodiversităţii

24.

invită Comisia să integreze imperativele de conservare a diversităţii biologice şi a serviciilor ecosistemice corespunzătoare, pe lângă criteriile de sănătate şi bunăstare a populaţiilor, în reflecţiile actuale la nivel european privind revizuirea criteriilor utilizate pentru calcularea PIB-ului (care măsoară doar fluxurile financiare, nu şi importanţa capitalului conservat); spre exemplu, cheltuielile corespunzătoare lucrărilor necesare în urma poluării, accidentală sau nu, ar trebui să fie deductibile, contrar situaţiei actuale;

25.

solicită ferm continuarea, şi după 2010, a acţiunilor întreprinse în vederea frânării deteriorării biodiversităţii;

26.

consideră că răspunsul la criza economică, care implică măsuri ample de restructurare, necesită integrarea pe deplin a parametrilor diversităţii biologice. Trebuie acordată mai multă atenţie importanţei acestei tematici la toate nivelurile de organizare teritorială, precum şi mai ales în cadrul tuturor activităţilor economice.

27.

subliniază necesitatea stringentă a unor acţiuni energice şi coerente la nivel european, puse în aplicare la nivel local şi regional, şi în special la nivelul regiunilor, pentru un grad mai mare de apropiere faţă de cetăţeni;

28.

subliniază originalitatea şi forţa iniţiativei Natura 2000, la care participă îndeaproape oameni de ştiinţă şi politicieni, şi care are ca obiectiv utilizarea durabilă a resurselor naturale. Salută desemnarea siturilor Natura 2000, care acoperă aproximativ 20 % din teritoriul european;

29.

consideră însă că trebuie consolidată, în majoritatea ţărilor, reţeaua ariilor speciale de conservare (ASC) (Directiva 92/43/CEE privind habitatele) şi a ariilor de protecţie specială (APS) (Directiva 79/409/CEE privind păsările): lipsa de fiabilitate a datelor ştiinţifice de referinţă duce la imposibilitatea unei evaluări clare a conformităţii siturilor Natura 2000 terestre cu criteriile definite de aceste două directive. Mai mult, invită statele membre să-şi asume responsabilitatea atât în ceea ce priveşte spaţiile lor marine, cât şi rezervele de ape subterane;

30.

subliniază importanţa deosebită a ecosistemelor estuarelor, care reprezentă habitate esenţiale pentru diversitatea biologică a ecosistemelor, atât marine, cât şi de apă dulce, şi solicită ca acestora să li se acorde o atenţie maximă prin intermediul unui plan obligatoriu de gestionare integrată cel puţin pentru siturile Natura 2000;

31.

insistă asupra necesităţii de a se acorda o atenţie maximă calităţii şi biodiversităţii solurilor. Într-adevăr, solurile constituie singura componentă ecologică a planetei prin care trec toate fluxurile de materie şi de energie proprii dinamicii ecosistemelor şi, în consecinţă, dinamicii speciilor. Trebuie consolidată în mod substanţial partea privind diversitatea biologică a directivei în curs de elaborare pe această temă;

32.

solicită să se acorde o atenţie deosebită protecţiei nivelului şi a calităţii pânzelor freatice, deosebit de importante atât pentru calitatea şi diversitatea biologică a solurilor (în special pentru agricultură), cât şi pentru alimentarea cu apă potabilă a populaţiei;

33.

solicită consolidarea relaţiilor de colaborare dintre experţi, proveniţi fie din organisme ştiinţifice, fie din asociaţii de mediu, şi responsabilii politici: pentru a fi eficiente în ceea ce priveşte obiectivul protecţiei durabile a diversităţii biologice, deciziile şi punerea în aplicare a programelor depind în egală măsură de competenţa experţilor ştiinţifici şi de cea a responsabililor cu gestionarea teritoriilor;

34.

consideră că siturile Natura 2000 nu îşi vor aduce contribuţia deplină la conservarea durabilă a diversităţii biologice decât odată cu punerea în aplicare a unei gestionări adaptate a patrimoniului, care implică, în special, autorităţile locale şi regionale şi proprietarii de resurse şi terenuri particulare. Constatarea că jumătate dintre speciile şi peste trei sferturi dintre habitatele de interes european sunt, probabil, într-o stare defavorabilă de conservare demonstrează necesitatea urgentă de a organiza gestionarea ad-hoc a acestor situri;

35.

consideră că reţeaua Natura 2000 şi toate spaţiile naturale trebuie integrate pe deplin în strategiile de conservare a biodiversităţii puse în aplicare de statele membre şi de autorităţile locale şi regionale;

36.

solicită crearea de urgenţă a unui cadru ecologic, o adevărată infrastructură naturală care să asigure conexiunile funcţionale între siturile Natura 2000 şi spaţiile naturale în primul rând, dar şi în cadrul zonelor urbane şi periurbane agricole, mobilizând autorităţile locale şi regionale, printre care şi regiunile. Această infrastructură ecologică va trebui respectată de amenajările liniare (autostrăzi, căi ferate etc.) existente şi viitoare, pentru a nu se fragmenta spaţiile, şi va trebui inclusă în noua politică agricolă comună;

37.

constată că, având în vedere caracteristicile sale funcţionale, diversitatea biologică a siturilor Natura 2000 este supusă unor presiuni puternice generate de spaţiile învecinate şi consideră că gestionarea şi exploatarea acestora din urmă ar trebui să contribuie în mod durabil la conservarea diversităţii biologice şi a serviciilor ecosistemice în cadrul siturilor Natura 2000;

38.

insistă asupra necesităţii revizuirii în profunzime şi a consolidării politicilor în domeniul pescuitului (PCP) şi al agriculturii (PAC), precum şi a creării unei politici forestiere, în care să fie integrate pe deplin imperativele diversităţii biologice şi principiile ecocondiţionalităţii ajutoarelor acordate;

39.

solicită încorporarea practicilor privind acvacultura, atât în ape dulci, cât şi în ape marine, în special atunci când acestea sunt intensive, în anexa I la Directiva 2008/1/CE care priveşte prevenirea şi reducerea poluării;

40.

sugerează revizuirea criteriilor care definesc indicaţiile de origine geografică: practicile culturale respective trebuie să integreze imperativele diversităţii biologice şi ale dinamicii interacţiunilor acesteia;

41.

salută decizia din 2 martie 2009 a Consiliului European privind aplicarea principiului precauţiei pentru culturile de plante modificate genetic (Carta de la Florenţa, semnată la 4 februarie 2005) şi îşi exprimă dorinţa ca acest principiu să fie aplicat cât mai strict şi într-un mod cât mai transparent, în conformitate cu Convenţia de la Aarhus (semnată la 25 iunie 1998);

42.

îşi exprimă preocuparea în legătură cu consecinţele probabile ale culturilor energetice, cum ar fi cele pentru biocombustibili, care necesită suprafeţe mari, ceea ce va incita şi mai mult la cultivarea terenurilor scoase temporar din circuitul agricol şi a spaţiilor naturale, spre exemplu prin eliminarea obligaţiei de scoatere a terenurilor din circuitul agricol începând cu toamna anului 2008, şi care contribuie la despădurirea ţărilor din sud. CoR sugerează Comisiei să realizeze o evaluare a impactului biocombustibililor asupra biodiversităţii, a mediului şi a ecosistemelor;

43.

subliniază că speciile, ecosistemele şi fluxurile de materie aferente traversează frontierele administrative, în special naţionale şi, prin urmare, constată că anumite situri Natura 2000 sunt divizate de o frontieră naţională. Prin urmare, solicită crearea, la nivel european, a unor statute sau etichete spaţiale transfrontaliere (Natura 2000, rezervaţie naturală sau parc regional transfrontalier), pentru a asigura o gestionare coerentă a diversităţii biologice şi a ecosistemelor respective;

44.

consideră că succesul unei strategii de conservare a diversităţii biologice nu poate fi asigurat decât prin participarea populaţiei în general, de la simplii cetăţeni până la actorii economici importanţi şi la responsabilii cu amenajarea teritoriului. Acest lucru implică un program de sensibilizare şi de formare de calitate, în special prin exploatarea tehnicilor celor mai moderne de comunicare (internet), dar şi prin intermediul programelor şcolare. Autorităţile locale şi regionale, şi în special regiunile, care sunt cele mai apropiate de cetăţeni, trebuie stimulate şi sprijinite în acest sens;

45.

sugerează să se recompenseze, prin difuzarea lor, exemplele de acţiuni care promovează diversitatea biologică şi interacţiunile sale dinamice;

46.

salută acordarea, de către Comisie, a unei atenţii sporite problemei speciilor exotice devenite invazive, care constituie un pericol major pentru diversitatea biologică locală;

47.

îşi reiterează recomandarea privind nevoia urgentă de a se aborda problema speciilor invazive (CdR 159/2006 fin) printr-o strategie hotărâtă şi clară, cu implicarea autorităţilor locale şi regionale. Consideră indispensabilă elaborarea unei directive ad-hoc;

48.

consideră că o strategie de combatere a speciilor invazive nu poate fi eficientă decât la nivel european. Aceasta implică participarea coerentă şi hotărâtă a tuturor statelor membre, în special în ceea ce priveşte dispoziţiile de reglementare, şi a autorităţilor locale şi regionale ale acestora, în special în ceea ce priveşte măsurile de combatere. Consideră că nivelul regional va fi cel mai eficient în ceea ce priveşte acţiunile de monitorizare, prevenire şi eliminare a speciilor invazive;

49.

constată lipsa de dispoziţii de reglementare adaptate, în pofida existenţei unor texte specifice în alte domenii, la nivel european, nivelul adecvat pentru controlul introducerii de specii vegetale şi animale exotice;

50.

regretă eterogenitatea prevederilor şi măsurilor naţionale, care scade puternic eficienţa strategiilor de combatere a speciilor exotice invazive, şi invită statele membre să introducă dispoziţii de reglementare care să permită o coerenţă globală;

51.

consideră urgentă punerea în aplicare a unor măsuri vizând controlul strict al importurilor, cel puţin al celor voluntare, de specii neindigene pe teritoriul european, însă atrage atenţia asupra motivaţiilor care guvernează sau se află la baza deciziilor corespunzătoare, şi recomandă un grad cât mai înalt de vigilenţă etică;

52.

recunoaşte responsabilitatea specială a Uniunii Europene în ceea ce priveşte diversitatea biologică mondială, având în vedere atât istoria sa, cât şi schimburile sale economice, care îi impun să aibă un comportament exemplar;

53.

insistă asupra riscurilor importante pe care le prezintă deschiderea pieţelor din perspectiva răspândirii speciilor, naturale sau modificate genetic, potenţial invazive. Prin urmare, solicită cu insistenţă integrarea imperativelor de conservare a biodiversităţii în toate acordurile comerciale internaţionale;

54.

invită statele membre să îşi asume întru totul responsabilitatea în ceea ce priveşte spaţiile lor terestre şi marine situate în afara graniţelor europene, în special în sectoare caracterizate prin abundenţa speciilor vii şi prin ecosisteme originale, chiar şi îndepărtate;

55.

solicită instaurarea unor relaţii de cooperare internaţională între regiuni pentru sprijinirea unor acţiuni, în special economice şi educative, de promovare a conservării durabile a biodiversităţii la un nivel la care regiunile ar reprezenta, în acelaşi timp, promotorii şi bazele punerii în aplicare;

56.

insistă asupra importanţei constituirii unui grup internaţional de experţi în domeniul biodiversităţii, cu sprijinul ferm al organismelor existente, cum ar fi Centrul tematic european pentru ocrotirea naturii, Uniunea internaţională pentru conservarea naturii (UICN) sau Platforma interguvernamentală privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (în curs de înfiinţare);

57.

constată influenţa determinantă a condiţiilor climatice asupra speciilor şi ecosistemelor şi, prin urmare, asupra diversităţii biologice, care face necesară luarea în considerare a unei abordări în termeni de sistem, mai degrabă decât a unei abordări pe specii, spre exemplu în cazul sistemelor instabile din punct de vedere ecologic. Investiţiile în crearea unui mediu natural pot duce, spre exemplu, la apariţia unor noi ecosisteme;

58.

invită să se acţioneze în aşa fel încât măsurile de combatere a emisiilor de gaze cu efect de seră să nu aibă efecte negative asupra diversităţii biologice;

59.

consideră necesar ca centrele de producţie, în special de alimente, să fie situate mai aproape de centrele de consum, pentru a limita consumul de energie generat de transportul pe distanţe lungi, pe de o parte, şi pentru ca fiecare ţară să-şi sporească independenţa şi autonomia alimentară, pe de altă parte;

60.

observând, în acelaşi timp, contribuţia speciilor la fluxurile planetare de gaze cu efect de seră, în special de CO2, solicită să se ţină seama de obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul programelor de conservare a biodiversităţii, spre exemplu prin conservarea habitatelor care contribuie la creşterea O2 şi la reducerea CO2, cum ar fi habitatele forestiere şi zonele umede (mlaştini, turbării etc.);

61.

constată interesul reînnoit pentru păduri, considerate, din nou, o resursă energetică regenerabilă, şi insistă asupra necesităţii ca acest lucru să nu ducă la noi practici (monocultură, cicluri reduse de exploatare etc.) defavorabile diversităţii biologice;

62.

insistă asupra necesităţii ca investiţiile şi activităţile actuale din domeniul producţiei de energie din surse regenerabile care cauzează modificarea habitatului natural sau au consecinţe negative asupra biodiversităţii (în special minicentralele şi hidrocentralele) să utilizeze resursele naturale respectând anumite condiţii de bază, care să garanteze conservarea şi continuitatea biodiversităţii potenţiale din mediul fluvial. În cazul în care respectarea biodiversităţii determină scăderea randamentului activităţii desfăşurate, aceasta nu ar trebui, sub nicio formă, să implice dreptul de a primi ajutoare publice cu titlu de compensaţie, deoarece este vorba despre o obligaţie imperativă. De asemenea, trebuie să se garanteze cu orice preţ menţinerea coridorului ecologic reprezentat de cursul apei şi de câmpia fluvială înconjurătoare, pentru a nu se produce izolarea populaţiilor din zonă;

63.

insistă asupra necesităţii de a dispune de cunoştinţe fiabile în ceea ce priveşte diversitatea biologică, starea de sănătate a acesteia şi funcţionalitatea ecosistemelor, care să fie accesibile unui număr cât mai mare de persoane;

64.

insistă asupra importanţei cercetării în domeniul ştiinţelor naturii şi al ecologiei. În acest sens, trebuie creată o reţea de spaţii protejate integral şi/sau de spaţii naturale care să constituie un observator al dinamicilor naturale, în special sub influenţa schimbărilor climatice;

65.

sugerează dezvoltarea cercetării în vederea unei măsurări mai precise şi analizării valorii reale (din punct de vedere atât cultural, cât şi economic) a diversităţii biologice şi a serviciilor ecosistemice pe care aceasta le aduce; aceste cercetări vor trebui să aducă laolaltă echipe multidisciplinare din diversele domenii relevante, în vederea unei abordări sistemice, pentru a se obţine o perspectivă globală, ţinându-se seama de elemente atât de ordin natural, cât şi cultural;

66.

insistă asupra necesităţii de a se recunoaşte şi identifica, la nivel naţional şi regional, cauzele majore ale deteriorării diversităţii biologice şi ale reducerii aferente a serviciilor ecosistemice, pentru a se elabora şi pune în aplicare strategii eficiente de conservare a biodiversităţii;

67.

subliniază necesitatea absolută de a se elabora sau perfecţiona o serie de indicatori relevanţi (spre exemplu, cei din cadrul proiectului SEBI-2010), coordonaţi la nivel european, pentru monitorizarea operaţională a evoluţiei diversităţii biologice, a stării de sănătate a acesteia şi a funcţionalităţii ecosistemelor;

68.

invită statele membre să realizeze o reformă a învăţământului, şi în special a învăţământului superior, în domeniul ştiinţelor naturii, mai ales în ceea ce priveşte activitatea pe teren, şi al identificării speciilor şi ecosistemelor;

69.

invită statele membre să includă şi cunoştinţe despre biodiversitate în cadrul învăţământului superior tehnic şi al formării profesionale (amenajare teritorială, agricultură, construcţia de infrastructuri, economie, urbanism etc.);

70.

insistă asupra necesităţii absolute ca autorităţile naţionale, locale şi regionale să dispună de resursele umane, tehnice şi financiare necesare pentru a sprijini programe durabile, adică dincolo de anul 2010, cu scopul de a asigura conservarea diversităţii pe termen lung;

71.

solicită consolidarea pachetelor bugetare corespunzătoare şi simplificarea procedurilor de autorizare fără a reduce beneficiile pentru diversitatea biologică, în special în ceea ce priveşte LIFE+, dar şi o mai bună utilizare a fondurilor FEDER, FEADER şi FEP pentru conservarea biodiversităţii;

72.

solicită punerea în aplicare strictă a unui principiu riguros al ecocondiţionalităţii în atribuirea ajutoarelor financiare corespunzătoare, pe baza unor criterii care să includă indicatori clari şi fiabili, cum sunt cei din cadrul proiectului SEBI-2010;

73.

insistă ferm asupra necesităţii ca echipele administrative şi logistice să colaboreze strâns, încă de la etapa de concepere a proiectelor, pentru a garanta o abordare sistemică (conform logicii coerente a unei serii de elemente diferite care interacţionează în mod dinamic), indiferent dacă este vorba despre cele ale Comisiei, ale statelor membre sau ale autorităţilor locale şi regionale;

74.

insistă ferm asupra necesităţii de a se realiza programe de cercetare ştiinţifică, în special în domeniul ştiinţelor naturii şi al ecologiei, pentru a se dobândi cunoştinţele indispensabile pentru realizarea obiectivului de a combate deteriorarea diversităţii biologice şi subliniază importanţa orientării programelor de dobândire a competenţelor şi de dezvoltare a unor cariere ştiinţifice (de exemplu, prin burse europene) către subiecte care au legătură cu biodiversitatea, atât în domeniul ştiinţelor vieţii, cât şi în cel al ştiinţelor sociale;

75.

subliniază importanţa acţiunilor educative destinate tuturor categoriilor sociale (cu precădere elevilor, studenţilor şi – în general – tinerilor), care au ca scop sensibilizarea publicului cu privire la problemele legate de biodiversitate şi la soluţiile posibile. Astfel de acţiuni ar trebui să se bazeze pe apropierea autorităţilor locale şi regionale de cetăţeni;

76.

reaminteşte că rezultatele concrete ale unei politici de conservare a biodiversităţii vor fi vizibile pe termen lung, dincolo de 2010, şi chiar de 2020; prin urmare, o evaluare realizată după o perioadă de doi ani nu poate avea ca obiect decât eficienţa punerii în aplicare a acţiunilor;

77.

insistă asupra faptului că evaluarea diversităţii biologice nu trebuie să se bazeze doar pe numărul de specii vii, ci trebuie să ţină seama totodată de interacţiunile lor şi de complexitatea ecosistemelor şi funcţionalitatea acestora;

78.

solicită ca asociaţiile de mediu să fie încurajate să îşi pună în valoare cunoştinţele în procesul de monitorizare şi de semnalare a schimbărilor care afectează biodiversitatea şi să pună rezultatele la dispoziţia autorităţilor locale şi regionale;

79.

solicită înfiinţarea unui important „Observator al diversităţii” (care ar putea face parte dintr-un Centru tematic european pentru ocrotirea naturii consolidat), în continuarea acţiunilor întreprinse pentru evaluarea intermediară actuală. Este de dorit ca acest observator să fie sprijinit în activitatea sa de observatoare atât la nivel naţional şi regional, cât şi la alte niveluri subnaţionale.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/54

—

sugerează ca măsurile privind eventualele restricţionări şi cele în materie de gestionare a deşeurilor biologice să fie stabilite la nivelul statelor membre. Alegerea metodelor de tratare a deşeurilor biologice trebuie lăsată la latitudinea autorităţilor responsabile – în multe state membre administraţiile locale şi regionale – , iar acestea trebuie să fie adaptate situaţiei la nivel local, să fie ecologice şi eficiente;

—

subliniază că obiectivul general este de a preveni producerea de deşeuri biologice. Sugerează că sunt necesare eforturi pentru sensibilizarea opiniei publice, în vederea reducerii cantităţii de produse alimentare care se aruncă, a sprijinirii planificării urbane de perspectivă, a „grădinăritului inteligent” (smart gardening) şi a compostării în gospodăriile private, precum şi a luării în considerare a achiziţiilor publice drept un instrument important în acest sens;

—

consideră că măsurile din fiecare stat membru pentru limitarea depozitării deşeurilor biologice care depăşesc pragurile stabilite de UE, alături de sprijinul UE pentru investiţii în infrastructură, vor accelera trecerea de la depozitare la alte metode, mai durabile, de tratare a deşeurilor biologice;

—

solicită colectarea separată a deşeurilor biologice pentru se a putea, printre altele, garanta calitatea acestora. Totuşi, formele de colectare a deşeurilor biologice ar trebui determinate în funcţie de situaţia locală şi introduse în statele membre ca un mijloc de dezvoltare a gestionării deşeurilor biologice;

—

consideră că forma şi cadrul obiectivelor de colectare selectivă şi de valorificare trebuie stabilite la nivelul UE. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta concret propriile obiective pornind de la condiţiile şi necesităţile sale. Obiectivele fără caracter legislativ fixate la nivelul UE trebuie să aibă un caracter progresiv, având în vedere că producerea de îngrăşăminte presupune gestionarea deşeurilor biologice, a cărei calitate trebuie să fie garantată. Normele privind calitatea compostului şi a produselor similare provenite din deşeuri biologice trebuie stabilite la nivelul UE în cazul materialelor care pot fi dăunătoare mediului şi sănătăţii umane.

Raportor

:

dna Mona-Lisa NORRMAN (SE-PSE), membru al Consiliului provinciei Jämtland

1.

salută Cartea verde şi obiectivul general al acesteia de a rupe legătura dintre dezvoltarea economică şi creşterea cantităţilor de deşeuri din Uniunea Europeană. Aceasta reprezintă un obiectiv important al strategiei UE pentru dezvoltarea durabilă, care urmăreşte îmbinarea unor standarde înalte de mediu şi a coeziunii sociale cu o economie durabilă şi dinamică;

2.

constată că producerea şi gestionarea deşeurilor constituie o problemă pentru mediul înconjurător şi sănătatea din Uniunea Europeană şi din restul lumii, care priveşte autorităţile locale şi regionale, în calitatea lor de instanţe responsabile şi organizatoare – în general – în mod direct. De asemenea, Comitetul constată că toţi actorii implicaţi în gestionarea deşeurilor sunt responsabili pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a mediului şi a sănătăţii oamenilor. Prin urmare, gestionarea deşeurilor este un serviciu de interes economic general, în sensul articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE;

3.

constată că obiectivul general constă în prevenirea, pe cât posibil, a producerii de deşeuri biologice. Instituţiile UE, precum şi statele membre trebuie să asigure atingerea acestui obiectiv de interes general, în conformitate cu articolul 16 din Tratatul CE;

4.

constată că transportul deşeurilor reprezintă o parte însemnată a volumului de trafic din UE, ceea ce generează probleme de natură climatică şi, prin urmare, trebuie redus la minimum. De aceea, gestionarea deşeurilor biologice trebuie să se realizeze în conformitate cu principiul de la articolul 174 alineatul (2) din Tratatul CE, care prevede combaterea cu prioritate a degradării mediului la sursă. Astfel, în procesul de gestionare a deşeurilor biologice, trebuie avute în vedere şi aspectele legate de transport şi infrastructură. În acest sens, un instrument important îl reprezintă planurile de gestionare a deşeurilor, elaborate în conformitate cu Directiva 2008/98/CE privind deşeurile;

5.

remarcă faptul că în cadrul Cărţii verzi se face referire la numeroase domenii politice, de la deşeuri, climă, energie, transport şi agricultură, consum şi producţie de alimente, până la concurenţă şi libera circulaţie. Comitetul pleacă de la premiza că, în cadrul lucrărilor pentru dezvoltarea gestionării deşeurilor, Comisia, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul CE, va cuprinde aspectele legate de protecţia mediului relevante pentru gestionarea deşeurilor biologice în domeniile politice respective;

6.

consideră că este importantă promovarea dezvoltării unei pieţe a deşeurilor biologice, de preferinţă a unei pieţe locale. Deşeurile biologice ar trebui recunoscute drept o resursă naturală valoroasă care poate genera compost, un produs esenţial pentru a menţine productivitatea solurilor, pentru a reduce utilizarea îngrăşămintelor artificiale, produse cu consum ridicat de energie, şi care are calitatea de a spori capacitatea solului de a reţine apă (reducând astfel formarea de şuvoaie şi inundaţiile rapide). În opinia CoR, piaţa deşeurilor biologice trebuie să fie conformă cu principiile din tratat, şi anume cu principiul precauţiei, al prevenirii şi cu principiul „poluatorul plăteşte”. Aceasta este o condiţie importantă pentru ca propunerile viitoare ale Comisiei privind gestionarea deşeurilor biologice să ţină seama de aşteptările cetăţenilor privind o acţiune credibilă cu privire la problema deşeurilor. Piaţa deşeurilor biologice trebuie dezvoltată în continuare şi analizată, astfel încât să nu fie nici prea mult, dar nici prea puţin acoperită, atât de dimensiunea naţională, cât şi de cea a UE. În acest sens, planurile naţionale de gestionare a deşeurilor reprezintă instrumente importante;

7.

împărtăşeşte punctul de vedere al Comisiei, conform căruia alegerea metodei de tratare a deşeurilor trebuie lăsată la latitudinea autorităţilor responsabile din statele membre, în funcţie de situaţia la nivel local şi regional. Aceasta este o condiţie importantă pentru ca metodele de tratare a deşeurilor biologice să fie adaptate situaţiei la nivel local, să fie ecologice şi eficiente. Printre altele, trebuie luaţi în considerare următorii factori importanţi: clima, geologia, starea solului, cererea de îngrăşăminte, energia, densitatea populaţiei, cantitatea de deşeuri, condiţiile fizice, cum ar fi infrastructura etc., implicarea la nivel local, dialogul eficient dintre autorităţile responsabile şi ceilalţi actori şi, nu în ultimul rând, dialogul cu cetăţenii. În acest context, este evident rolul important pe care îl joacă principiul subsidiarităţii, principiul autonomiei locale şi cel al proximităţii în vederea atingerii obiectivelor UE;

8.

atrage atenţia asupra faptului că, în Cartea verde, deşeurile biologice sunt definite în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva privind deşeurile. CoR împărtăşeşte îngrijorarea Comisiei cu privire la definiţia mult prea largă pentru deşeuri biologice, ceea ce ar putea îngreuna minimizarea producerii deşeurilor biologice şi gestionarea eficientă a acestora. Comitetul solicită Comisiei să evalueze impactul definiţiei propuse în Cartea verde;

9.

aminteşte Comisiei că dezvoltarea infrastructurii pentru gestionarea deşeurilor, în primul rând a deşeurilor biologice, reprezintă o provocare atât pentru actorii din sectorul public, cât şi pentru cei din sectorul privat. Planurile solide de gestionare a deşeurilor, elaborate de autorităţile naţionale, regionale şi locale, reprezintă un instrument pentru crearea unei infrastructuri funcţionale pentru gestionarea deşeurilor. Este important ca gestionarea deşeurilor să fie coordonată cu alte planuri de dezvoltare a societăţii. Planurile de gestionare a deşeurilor ar putea fi utilizate şi ca instrumente de urmărire a gestionării deşeurilor biologice în statele membre, precum şi pentru schimbul de experienţă;

10.

consideră că, pentru dezvoltarea unor metode de tratare a deşeurilor biologice adaptate situaţiei la nivel local, ecologice şi eficiente, sunt necesare investiţii sporite în cercetare şi dezvoltare şi sprijin financiar. CoR se pronunţă în favoarea unei finanţări din partea UE pentru dezvoltarea unor infrastructuri şi pieţe adaptate situaţiei la nivel local, în vederea gestionării durabile a deşeurilor biologice. Finanţarea din partea UE în acest domeniu trebuie să cuprindă o analiză comparativă, care să fie combinată cu cercetarea relevantă şi să urmeze principiile economice globale;

11.

constată că mari cantităţi de deşeuri biologice, care se înscriu în definiţia Cărţii verzi, sunt generate prin producţia şi consumul de alimente în societate. În Regatul Unit, se aruncă 35 % din totalul produselor alimentare cumpărate. Cumpărăturile sunt influenţate tot mai mult de anumite tendinţe, restaurantele de tip fast-food, mâncărurile gata preparate şi semipreparate, iar pentru a economisi timp şi bani, se cumpără în cantităţi mari. CoR susţine ideea unei campanii de informare, pentru a sensibiliza atât producătorii, cât şi consumatorii cu privire la legăturile dintre consum, producţie, costuri, deşeuri, mediu şi sănătate. Trebuie făcute demersuri în vederea reducerii cantităţii de produse alimentare care se aruncă de către industria alimentară, comerţ, restaurante, sistemul sanitar, şcoli etc. Comitetul se pronunţă pentru intensificarea eforturilor privind cercetarea şi dezvoltarea în domeniul producţiei şi consumului durabile;

12.

sugerează o iniţiativă prin care să se sublinieze şi să se facă vizibilă legătura dintre legislaţia comunitară, sprijinul financiar şi practicile din domeniul agriculturii, produselor alimentare şi al generării de deşeuri biologice;

13.

consideră că, pentru dezvoltarea „oraşelor durabile”, planificarea urbană de perspectivă reprezintă o dimensiune importantă, prin care se creează condiţiile pentru un consum şi o producţie durabile. Un exemplu în acest sens ar fi înfiinţarea mai multor magazine alimentare în zonele rezidenţiale, ca alternativă la cele din afara acestor zone. Planificarea urbană care ţine seama în mai mare măsură de spaţiile mici favorizează comportamentul durabil în materie de cumpărături, contribuind astfel la evitarea producerii de deşeuri biologice;

14.

consideră că trebuie dezvoltat conceptul de „grădinărit inteligent” (smart gardening), iar cercetarea şi dezvoltarea în acest domeniu trebuie sprijinite. Trebuie stimulată, pe cât posibil, compostarea în gospodăriile private, pentru a crea circuite ale deşeurilor biologice, dar şi pentru a promova şi valorifica angajamentul cetăţenilor;

15.

atrage atenţia asupra faptului că achiziţiile publice, care reprezintă oricum 14 % din PIB-ul UE, pot fi un instrument important de evitare a producerii de deşeuri biologice. Trebuie luate iniţiative de dezvoltare a dialogului dintre sectorul public şi producătorii şi prestatorii de servicii care au tangenţă cu generarea şi tratarea deşeurilor biologice. Trebuie dezvoltate în continuare contractele de achiziţii publice pentru tehnologia în sectorul alimentar, astfel încât produsele şi serviciile să poată fi realizate în colaborare cu producătorii şi consumatorii;

16.

CoR observă că autorităţile locale şi regionale au realizat investiţii financiare semnificative şi au dezvoltat parteneriate şi strategii comune pe termen lung pentru a îndeplini exigenţele UE în materie de mediu, în special pe cele cuprinse în Directiva privind depozitele de deşeuri (1999/31/CE). Pentru a nu rămâne nevalorificate, aceste eforturi trebuie recunoscute când se abordează iniţiativele viitoare în materie de deşeuri biologice;

17.

aminteşte faptul că situaţia administrativă, politică, economică, geografică şi climatică a celor 27 de state membre este extrem de diferită. De aceea, este recomandabil ca măsurile privind eventualele restricţionări şi cele în materie de gestionare a deşeurilor biologice să fie stabilite la nivelul statelor membre;

18.

constată că finanţele publice vor fi afectate prin investiţii de capital şi/sau prin indemnizaţiile ridicate pentru gestionarea deşeurilor, indiferent dacă statele membre decid să valorifice materialul organic prin compostare, fermentaţie, producţia de biogaz sau prin arderea deşeurilor biologice cu recuperare de energie şi indiferent dacă acest angajament va fi finanţat de actori privaţi sau publici;

19.

constată că, la nivel naţional, s-au acumulat experienţe pozitive cu privire la prevederile legislative privind restricţionarea cantităţii de deşeuri biologice depozitate, care au fost stabilite peste nivelul Directivei privind depozitarea. În Suedia, în 2002, a fost interzisă depozitarea deşeurilor inflamabile, iar în 2005, cea a deşeurilor organice. Aceste dispoziţii au condus la reducerea radicală a cantităţii de deşeuri biologice depozitate şi au accelerat dezvoltarea şi extinderea tratării acestora pe o treaptă mai înaltă a ierarhiei deşeurilor;

20.

subliniază că se poate porni de la premiza că măsurile din fiecare stat membru pentru limitarea depozitării deşeurilor biologice, alături de sprijinul UE pentru investiţii în infrastructură, ar putea accelera trecerea de la depozitare la alte metode, mai durabile, de tratare a deşeurilor biologice. Statele care beneficiază de condiţii administrative, politice şi economice mai bune sunt pregătite pentru efectuarea acestei schimbări, în timp ce alte state vor avea probabil nevoie de asistenţă. Pentru a realiza această schimbare, Uniunea Europeană trebuie să se asigure că administraţiile locale responsabile de gestionarea deşeurilor biologice – un serviciu de interes economic general – pot investi, dacă este nevoie, în instalaţii proprii, fără să fie împiedicate de regulile de concurenţă ale UE sau de cele privind piaţa internă. Comitetul consideră oportun să se definească măsuri complementare în vederea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate, limitându-se cantitatea de materie organică cu fermentare rapidă din aceste deşeuri şi impunându-se menţinerea acesteia la un nivel stabil, sau să se adopte măsuri economice care să penalizeze depozitarea deşeurilor (taxe pentru depozitarea deşeurilor);

21.

constată că necesarul de energie şi căldură, reciclarea compostului, precum şi producţia de biogaz trebuie măsurate în funcţie de situaţia locală şi regională. De aceea, alegerea metodei de tratare a deşeurilor biologice trebuie să aibă loc la nivel local sau regional;

22.

subliniază că autorităţile responsabile – în multe state membre administraţiile locale şi regionale – trebuie să planifice gestionarea deşeurilor pornind de la competenţele şi responsabilităţile proprii şi să aleagă măsurile de tratare cele mai adecvate; de asemenea, trebuie să aibă la dispoziţie şi mijloacele legale şi financiare în vederea realizării planificării acestor servicii de interes economic general. Deciziile referitoare la cooperarea regională sau cu actori din sectorul privat nu trebuie blocate prin dispoziţii legale privind concurenţa sau piaţa internă. Comisia are obligaţia de a stabili un echilibru corespunzător între libera circulaţie şi interesele legate de protecţia mediului şi a climei. Principiul precauţiei, cel al evitării producerii deşeurilor şi principiul „poluatorul plăteşte” trebuie să constituie baza unei eventuale propuneri a Comisiei cu privire la acestor sector. În acest sens, analiza ciclului de viaţă este un instrument important pentru elaborarea unei baze decizionale cuprinzătoare;

23.

subliniază faptul că obiectivele ambiţioase ale UE în materie de climă fac necesară dezvoltarea unor tehnici moderne pentru obţinerea şi generarea de energie regenerabilă. Obţinerea biogazului din deşeuri biologice reduce cantitatea depozitată în gropile de gunoi. Pentru ca biogazul obţinut din deşeuri biologice să fie o sursă de energie regenerabilă la nivel local, acesta trebuie, pe de o parte, produs în cantităţi suficiente, iar pe de altă parte, trebuie să se poată distribui în mod eficace;

24.

atrage atenţia asupra faptului că transportul local reprezintă un potenţial neexploatat foarte important pentru reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră. Această evoluţie este influenţată, printre altele, de cerinţele mai stricte în materie de mediu în cadrul licitaţiilor publice. Biogazul face parte din acest potenţial şi cuprinde următoarele domenii:

25.

constată că alegerea metodei de tratare a deşeurilor biologice care nu ajung la depozitare presupune o analiză mai consecventă a ciclului de viaţă. În acest sens, sunt necesare dezvoltarea metodelor şi găsirea de răspunsuri la întrebările relevante;

26.

consideră că este o condiţie esenţială ca prin ardere să se obţină energie, astfel încât incinerarea deşeurilor biologice să poată fi o alternativă viabilă în ierarhia deşeurilor. Incinerarea deşeurilor biologice reprezintă o alternativă la producţia de îngrăşăminte, mai ales atunci când nu se poate garanta calitatea deşeurilor biologice, adică în cazul deşeurilor care nu au fost colectate selectiv şi conţin încă deşeuri biologice;

27.

doreşte să atragă atenţia asupra faptului că, în numeroase state membre, există vaste infrastructuri locale pentru distribuirea energiei termice rezultate, printre altele, în urma incinerării deşeurilor. Această infrastructură este extinsă pe măsură ce creşte nevoia de încălzire, de răcire şi de electricitate şi este legată de volumul de deşeuri în creştere;

28.

obiectivele de colectare selectivă şi valorificare a diferitelor categorii de deşeuri încurajează o dezvoltare favorabilă din punct de vedere ecologic, printre altele, şi în cazul gestionării deşeurilor biologice. Forma acestor obiective şi cadrul în care trebuie incluse trebuie stabilite la nivelul UE. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta concret propriile obiective şi politici pornind de la condiţiile şi necesităţile locale, regionale şi naţionale. Obiectivele fără caracter legislativ fixate la nivelul UE trebuie să aibă un caracter progresiv, având în vedere că producerea de îngrăşăminte presupune tratarea deşeurilor biologice, a cărei calitate trebuie să fie garantată. Acest lucru este posibil numai dacă se selectează materia primă destinată obţinerii de îngrăşăminte, adică realizându-se colectarea selectivă a deşeurilor biologice. Dezvoltarea şi punerea în aplicare a tehnologiilor şi a logisticii corespunzătoare necesită timp şi trebuie realizate investiţii în cercetare şi dezvoltare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european;

29.

consideră că, în scopul protejării sănătăţii umane, principiul precauţiei trebuie să primeze în tratarea şi utilizarea deşeurilor biologice în raport cu posibila întoarcere a acestora în lanţul alimentar sau de procesare a alimentelor, precum şi în utilizarea lor în alimentele şi furajele importate;

30.

subliniază că intensitatea, printre altele, cu care se tratează terenurile agricole cu îngrăşăminte diferă de la un stat membru la altul, depinzând de condiţiile geologice, de tipul solului, de utilizarea solului etc. Prin urmare, tratarea deşeurilor biologice trebuie să ţină seama de condiţiile şi cerinţele locale şi regionale;

31.

este avantajos să se îmbine producţia de îngrăşăminte cu cea de biogaz, utilizând, de exemplu, reziduurile producţiei de biogaz ca îngrăşăminte. În producţia de îngrăşăminte sau biogaz se pot folosi ca materii prime nu numai materialele definite ca deşeuri biologice în Cartea verde, ci şi deşeurile provenite din agricultură, silvicultură, gunoiul de grajd, nămolul de epurare şi alte deşeuri biologice, ca de exemplu, fibrele naturale, hârtia sau deşeurile de lemn. CoR remarcă faptul că, dacă toate tipurile de deşeuri biologice sunt gestionate în mod integrat, este important să existe o abordare şi un sistem cuprinzătoare, care să ţină seama de toate aspectele dezvoltării durabile;

32.

solicită colectarea separată a deşeurilor biologice pentru se a putea, printre altele, garanta calitatea acestora. Totuşi, formele de colectare a deşeurilor biologice ar trebui determinate în funcţie de situaţia locală şi introduse în statele membre ca un mijloc de dezvoltare a gestionării deşeurilor biologice;

33.

consideră că, atunci când trebuie sporit conţinutul de materie organică al solurilor pentru a îmbunătăţi fertilitatea acestora, modul cel mai adecvat de gestionare a deşeurilor biologice constă în colectarea selectivă a acestora şi tratarea lor ulterioară prin intermediul unui proces de digestie anaerobă şi de compostare a deşeurilor rezultate în urma fermentării sau a altor procese, obţinându-se un compost de calitate şi realizându-se astfel valorificarea, atât din punct de vedere material, cât şi energetic, a acestor deşeuri;

34.

atrage atenţia asupra faptului că deşeurile biologice nu sunt utilizate ca îngrăşăminte în primul rând din cauza posibilităţilor reduse de a li se asigura calitatea. Un alt aspect îl reprezintă înţelegerea de către cetăţeni/consumatori a necesităţii unei economii a reciclării funcţionale şi a oportunităţilor ce derivă de aici;

35.

consideră că, în cazul materialelor dăunătoare mediului şi sănătăţii umane, normele privind calitatea compostului şi a produselor similare provenite din deşeuri biologice trebuie stabilite la nivelul UE. În acest sens, trebuie luate în considerare domeniul de utilizare a compostului şi a produselor similare, structura solului care se tratează, precum şi volumul şi concentraţia compostului aplicat. Pentru aceasta, solul care se tratează utilizându-se compost şi produse similare poate fi clasificat pe categorii; Normele de calitate pentru produsele obţinute din deşeuri biologice se clasifică în două categorii:

36.

consideră că o altă măsură de promovare a utilizării deşeurilor biologice ca îngrăşăminte este indicarea conţinutului acestora, în special a unor componente cum ar fi conţinutul de humus sau de substanţe nutritive etc.;

37.

constată că principalul argument pentru utilizarea compostului la îmbunătăţirea solului este necesitatea fertilizării solurilor agricole şi a altor tipuri de soluri. Având în vedere diferenţele dintre statele membre în ceea ce priveşte nevoile şi condiţiile existente, este important ca, în alegerea de a trata fie solurile agricole, fie alte tipuri de soluri cu deşeuri biologice de calitate garantată sau de a obţine energie prin ardere, punctul de plecare să-l constituie cerinţele şi condiţiile la nivel local;

38.

recomandă ca cerinţele pentru instalaţiile de tratare a deşeurilor biologice să corespundă cerinţelor de mediu, dar să ţină seama şi de condiţiile şi nevoile existente la nivel local şi regional;

39.

consideră că stabilirea avantajelor şi dezavantajelor diferitelor tehnici de tratare a deşeurilor biologice şi, mai ales, dezvoltarea unor metode noi impun eforturi continue în domeniul cercetării şi dezvoltării. Cercetarea trebuie să cuprindă toate aspectele gestionării deşeurilor biologice, de la cele legate de consum şi producţie, până la cele tehnice şi de securitate a mediului.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/59

1.

este preocupat de impactul teritorial al crizei din sectorul automobilelor, care atinge ansamblul industriei europene din domeniu şi afectează diferite regiuni în diverse moduri;

2.

subliniază repercusiunile crizei asupra lanţurilor de aprovizionare, a IMM-urilor şi a comunităţilor de pe teritoriul diferitelor autorităţi locale şi regionale;

3.

subliniază angajamentul autorităţilor locale şi regionale de a defini şi de a pune în aplicare măsuri de atenuare a efectelor crizei;

4.

salută Rezoluţia Parlamentului European din 25 martie 2009 privind viitorul industriei automobilelor;

5.

subliniază faptul că industria automobilelor este deosebit de importantă pentru produsul intern brut (PIB), pentru cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) şi pentru ocuparea forţei de muncă în Europa şi reprezintă unul din principalii stâlpi ai economiei în diferite regiuni europene;

6.

solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere privind o abordare europeană comună pentru industria automobilelor, care să implice atât autorităţile locale şi regionale, cât şi o gamă largă de actori sociali şi de părţi interesate, luând în considerare problemele structurale preexistente;

7.

subliniază pericolul pe care îl reprezintă protecţionismul în contextul crizei economice;

8.

subliniază importanţa unei intervenţii pentru a menţine locurile de muncă şi a atenua impactul social al crizei asupra lucrătorilor şi asupra sectoarelor în care ocuparea forţei de muncă a fost afectată, în special prin extinderea şi înlesnirea accesului la Fondul social european şi la Fondul european de ajustare la globalizare, şi evidenţiază importanţa creşterii capacităţii de inserţie profesională a lucrătorilor prin dezvoltarea competenţelor;

9.

regretă că instrumentele existente nu pot oferi soluţii la problemele specifice ale întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) şi, în special, la cele ale furnizorilor din sectorul automobilelor, indiferent de dimensiunile acestor întreprinderi;

10.

solicită o mai bună punere în aplicare la nivel european a mecanismelor legale şi financiare, pentru a garanta că IMM-urile beneficiază pe deplin de posibilităţile de finanţare existente sau nou create;

11.

solicită Comisiei Europene să promoveze cooperarea dintre regiunile ultraspecializate în sectorul automobilelor prin intermediul instrumentului „Regiunile pentru schimbarea economică” sau al oricărui alt instrument de cooperare teritorială sau tehnică;

12.

salută propunerea Comisiei Europene privind iniţiativa „automobile ecologice” (Green Car), care respectă principiul dezvoltării durabile şi încurajează implicarea regiunilor în coordonarea eforturilor de cercetare şi inovare din acest domeniu;

13.

subliniază importanţa asigurării unor fonduri publice suficiente pentru a stimula, în special, toate iniţiativele din domeniul CDI, tehnologiile nepoluante şi îmbunătăţirea competenţelor forţei de muncă din industria automobilelor;

14.

încurajează toate părţile implicate relevante să promoveze iniţiative care să conducă la reînnoirea parcului de automobile, precum şi la intensificarea campaniilor de informare privind avantajele economice şi de mediu ale autovehiculelor cu eficienţă energetică ridicată;

15.

solicită respectarea normelor pieţei interne, precum şi a coerenţei dintre politicile naţionale şi/sau regionale, cum ar fi sistemele naţionale de acordare de credite de consum;

16.

confirmă că este necesară aprofundarea şi extinderea dialogului şi discuţiilor în curs privind viitorul sectorului automobilelor şi că acestea trebuie să contribuie, dacă este nevoie, la apariţia unor noi industrii;

17.

invită Comisia Europeană să includă reprezentanţi ai Comitetului Regiunilor în Grupul la nivel înalt „CARS 21”;

18.

insistă asupra necesităţii de a dispune de date fiabile şi comparabile cu privire la industria automobilelor;

19.

solicită o mai bună consultare a autorităţilor locale şi regionale de către statele membre în cadrul eforturilor lor de sprijinire a industriei automobilelor, cum ar fi participarea la un dialog constructiv cu producătorii de automobile, cu furnizorii, cu organizaţiile sindicale şi cu autorităţile naţionale sau europene;

20.

solicită ca sectorul automobilelor să intre în dialog cu organizaţiile sindicale la nivel local şi regional; solicită organizarea unor discuţii cu autorităţile locale şi regionale înainte de luarea unor decizii majore şi extraordinare, în cazul în care acestea ar putea avea un impact puternic sau neaşteptat asupra structurii socio-economice a oricărui teritoriu dat;

21.

invită comisia competentă din cadrul CoR să dezbată asupra răspunsului european la criza din industria automobilelor;

22.

invită autorităţile locale şi regionale din UE să-şi modernizeze parcul propriu de automobile şi să sprijine reînnoirea celui al organizaţiilor aflate într-o relaţie de dependenţă sau contractuală cu ele, pentru a obţine reducerea emisiilor nocive, a sprijini cererea de noi tehnologii şi a transmite un semnal clar furnizorilor de pe teritoriile lor;

23.

solicită preşedintelui său să transmită această rezoluţie Comisiei Europene, Parlamentului European, Consiliului şi Preşedinţiilor Uniunii Europene.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/61

1.

reaminteşte că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice cu care se confruntă omenirea. În acest sens, autorităţilor locale şi regionale le revine un rol-cheie în combaterea lor, nu în ultimul rând deoarece aceste autorităţi sunt cele care suportă, în cele mai multe cazuri, costurile sociale şi economice rezultate;

2.

subliniază că actuala criză economică nu trebuie să se transforme într-un argument pentru reducerea eforturilor, ci, dimpotrivă, să devină un argument în favoarea intensificării acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice. Criza economică ar trebui să reprezinte o ocazie de a consolida cunoştinţele tehnice şi de a desfăşura activităţi orientate spre schimbările climatice;

3.

subliniază că numeroase autorităţi locale şi regionale contribuie deja în mod esenţial la succesul iniţiativelor privind politica energetică europeană şi politica climatică, jucând un rol crucial în punerea în aplicare a politicilor respective, prin măsuri în domenii cum sunt: transportul public, infrastructurile pentru transporturi şi energie, locuinţele, planificarea urbană, eficienţa energetică şi comunicarea publică;

4.

subliniază vulnerabilitatea regiunilor europene la schimbările climatice şi faptul că există mari diferenţe între capacităţile lor de adaptare, în special din cauza diferenţelor de dezvoltare socio-economică, de condiţii naturale şi de densitate a populaţiei; zonele montane; zonele costiere, regiunile ultraperiferice şi insulare, precum şi multe zone semiaride din bazinul mediteraneean sunt printre regiunile cele mai vulnerabile în faţa efectelor adverse ale schimbărilor climatice;

5.

este convins că măsurile politice de reducere a schimbărilor climatice vor avea un cost semnificativ mai redus decât costul estimat al schimbărilor în sine;

6.

consideră că o politică eficientă în domeniul climei poate preveni inegalităţile sociale care sunt o consecinţă a schimbărilor climatice;

7.

subliniază că tranziţia la o economie fără emisii de dioxid de carbon reprezintă un important pas înainte pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, în special pentru autorităţile locale şi regionale;

8.

îndeamnă Uniunea Europeană să-şi intensifice eforturile la cel mai înalt nivel pentru a consolida coaliţia internaţională împotriva schimbărilor climatice şi pentru a garanta că acordurile post-Kyoto privind reducerea emisiilor vor fi încheiate pe baza unor valori-ţintă ambiţioase, transparente şi obligatorii din punct de vedere juridic.

9.

subliniază necesitatea de a asigura reprezentarea CoR în delegaţia UE la conferinţa CCONUSC COP 15 din Copenhaga, în decembrie 2009, ca voce a autorităţilor locale şi regionale.

10.

îşi exprimă preocuparea pentru faptul că în cel mai recent proiect al documentului de negociere al grupului de lucru ad-hoc privind acţiunea de cooperare pe termen lung în cadrul Convenţiei (AWG-LCA), deşi se recunoaşte importanţa eforturilor nivelurilor sub-naţionale de adaptare la schimbările climatice, nu se vorbeşte nimic despre rolul acestora în atenuarea efectelor sau în orice fel de viziune pe termen lung legată de modul de soluţionare a problemei schimbărilor climatice.

11.

solicită Comisiei Europene şi statelor membre să aplice principiul subsidiarităţii atunci când elaborează şi negociază o nouă politică pe teme care au legătură cu schimbările climatice şi care pot avea efecte semnificative asupra autorităţilor locale şi regionale şi asupra cetăţenilor, precum şi să asigure capacităţi financiare şi umane suficiente atunci când alocă sarcini diferitelor niveluri de guvernare;

12.

subliniază nevoia lansării unor campanii active de conştientizare, cu sprijinul deplin al autorităţilor locale şi regionale, care dispun de un canal de comunicare directă cu cetăţenii;

13.

astfel, salută angajamentul UE de a realiza sinergia eforturilor de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea, în conformitate cu Agenda de la Lisabona şi Acordul de la Gothenburg, dar solicită ca noua Strategie de la Lisabona post-2010 să renunţe la poziţia din prezent, când trei procese se desfăşoară în paralel, şi să urmărească un cadru unic de dezvoltare, care să acopere acţiunile sociale, economice şi de mediu ale UE;

14.

recomandă efectuarea unor investiţii substanţiale în infrastructura ecologică: o utilizare pe scară mai largă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) în administraţie; renovarea clădirilor vechi, publice şi private, în vederea sporirii performanţei energetice; adoptarea unor noi moduri de transport. Trebuie încurajată şi utilizarea unor sisteme de iluminat, încălzire şi răcire eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, este esenţial să se recurgă la achiziţii publice ecologice şi să fie sporită siguranţa aprovizionării cu energie;

15.

consideră că adaptarea şi atenuarea trebuie incluse în toate politicile UE existente, ca obiectiv explicit, inclusiv în politicile-cadru ale UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală (inclusiv sub aspectul evitării despăduririlor), , transporturi, biodiversitate, gospodărirea apei şi gestiunea deşeurilor, precum şi în programele de finanţare din domenii precum politica de coeziune;

16.

solicită revizuirea bugetului, programelor, politicilor şi, în special, a legislaţiei esenţiale a UE post-2013, în lumina schimbărilor de parametri care vor apărea odată cu schimbările climatice;

17.

recomandă ca, pentru a da răspunsuri politice adecvate la schimbările climatice, să se examineze dacă trebuie elaboraţi noi indicatori de durabilitate şi dacă aceştia să fie luaţi în considerare ca parametri în noua generaţie a fondurilor structurale;

18.

subliniază că autorităţile locale şi regionale trebuie să fie pe deplin implicate în conceperea, dezvoltarea, adoptarea şi aplicarea strategiilor şi planurilor de acţiune naţionale privind schimbările climatice;

19.

îşi reiterează sprijinul politic deplin pentru Pactul primarilor – lansat de Comisia Europeană împreună cu Comitetul Regiunilor – ca răspuns al oraşelor la încălzirea globală, în care aceştia se angajează în mod oficial să reducă emisiile de CO2 mai mult decât prevăd obiectivele stabilite de UE pentru 2020, şi îi solicită Pactului să îşi manifeste deschiderea faţă de toate autorităţile subnaţionale relevante. Recomandă ca Pactul primarilor să fie dezvoltat în continuare şi să fie puse la dispoziţie resursele adecvate pentru dobândirea expertizei şi elaborarea de strategii adaptate nevoilor specifice ale autorităţilor locale;

20.

recomandă ca bugetul comunitar să fie construit astfel încât toate autorităţile locale şi regionale europene să fie la fel de bine pregătite a face faţă schimbărilor climatice şi să dispună de resursele necesare pentru a preveni cauzele şi a se adapta la consecinţe, în special în avantajul persoanelor şi agenţilor economici celor mai afectaţi de criză;

21.

consideră că principiul „poluatorul plăteşte” trebuie să fie aplicat in toate politicile comunitare legate de protecţia mediului şi climă, prin internalizarea costului de mediu al bunurilor şi serviciilor;

22.

sprijină principiul cooperării şi solidarităţii dintre statele membre, astfel cum este inclus în noul sistem UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS) între statele membre mai avansate din punct de vedere tehnologic (care dispun de sectoare industriale cu eficienţă energetică superioară) şi cele mai puţin dezvoltate (ale căror economii prezintă consum mai mare de energie şi care trebuie să îşi accelereze creşterea economică);

23.

consideră că, în ciuda progreselor înregistrate, trebuie consolidate în continuare transparenţa şi fiabilitatea pe termen lung ale sistemului ETS şi trebuie urmărite atent efectele sociale şi de mediu ale măsurilor propuse, mai ales la nivel regional şi local;

24.

recomandă să se acorde atenţia cuvenită cerinţelor politicilor de dezvoltare regională şi ia notă de faptul că, pentru o transparenţă sporită şi o bună funcţionare a pieţei emisiilor de dioxid de carbon, unele instalaţii industriale ar putea fi supuse unor restructurări profunde, ajungându-se chiar la eliminarea din sistemul de producţie a instalaţiilor celor mai puţin eficiente sau a celor care se află deja în stare de criză; în acelaşi sens, recomandă sprijinirea activă a proceselor de reconversie industrială, precum şi a celor de reconversie profesională a lucrătorilor implicaţi;

25.

aminteşte că, pe lângă comercializarea cotelor de emisie, sunt necesare mari eforturi în special pentru a se realiza trecerea la moduri de transport mai ecologice. recomandă guvernelor naţionale să extindă infrastructurile feroviară şi fluvială şi să promoveze transportul intermodal în general;

26.

având în vedere dependenţa de petrol a sectorului de transporturi european, regretă că a doua revizuire strategică a politicii energetice nu prezintă, alături de pachetul privind eficienţa energetică, nicio propunere de creştere a eficienţei transporturilor, nici măcar în domenii cum sunt: transportul feroviar şi alte moduri de transport public, vehiculele eficiente din punct de vedere energetic, folosirea alternativă a automobilului de către mai multe persoane (car sharing), şofatul ecologic (eco-driving), acţiunile de convingere a unui număr mai mare de persoane să utilizeze bicicleta etc.;

27.

este de părere că politica energetică şi politica de protecţie a climei se află într-o strânsă relaţie şi trebuie armonizate, deoarece 80 % din emisiile de CO2 din Europa provin din producţia de energie.

28.

regretă faptul că nu a putut fi introdus un obiectiv obligatoriu de eficienţă energetică în Pachetul pentru energie şi schimbări climatice 2008, acest obiectiv reprezentând veriga lipsă în atingerea gradului necesar de reducere a CO2;

29.

subliniază existenţa unor diferenţe între progresele realizate în ultimii ani de oraşele şi regiunile din UE în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de CO2 şi a consumului energetic. Trebuie să se ţină seama de faptul că între statele membre şi în interiorul acestora, în special între zonele urbane şi cele rurale, există niveluri diferite de intensitate energetică în producţia şi consumul de energie, precum şi niveluri diferite ale emisiilor corespunzătoare de gaze cu efect de seră;

30.

consideră că planurile regionale de acţiune în domeniul schimbărilor climatice şi/sau cele privind energia durabilă pot asigura legătura între iniţiativele locale şi naţionale, care trebuie să introducă instrumente practice pentru a putea atinge valorile-ţintă: de asemenea, trebuie să se aloce fonduri adecvate;

31.

recomandă alocarea de resurse şi adoptarea de măsuri suplimentare, pe lângă utilizarea fondurilor structurale europene, ca instrumente utile de sprijinire a politicilor de adaptare şi a măsurilor de atenuare, cum sunt economisirea energiei şi utilizarea energiei din surse regenerabile în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. Astfel ar creşte sprijinul acordat politicii europene în domeniul climei;

32.

solicită o sporire a finanţării cercetărilor în domeniul tehnologiilor de captare a dioxidului de carbon, care ar trebui utilizate în combinaţie cu alte măsuri de atenuare, în vederea obţinerii unor reduceri considerabile şi atât de necesare ale emisiilor de gaze cu efect de seră;

33.

doreşte să se asigure că mecanismele de sprijin sunt accesibile producătorilor de energie din surse regenerabile, indiferent de nivelul lor, inclusiv instalaţiilor mici, şi consideră că, din motive de coerenţă, sprijinul pentru energia din surse regenerabile ar trebui orientat către reducerea utilizării combustibililor fosili;

34.

consideră că, prin promovarea energiei durabile şi a eficienţei energetice, Pactul primarilor poate stimula oraşele şi regiunile să efectueze schimbările necesare în vederea protejării celor mai vulnerabili cetăţeni, în special a celor care au venituri mici şi fixe, împotriva efectului preţurilor ridicate ale energiei şi a lipsei combustibilului; măsurile trebuie luate în aşa fel încât să se evite subvenţionarea consumului de energie şi să se permită acordarea de stimulente financiare cu valoare ridicată pentru a mări eficienţa energetică şi, dacă este posibil, pentru a reduce consumul energetic;

35.

susţine ferm necesitatea de a-i proteja pe cetăţenii vulnerabili în eventualitatea creşterii preţurilor în special la energia electrică, inclusiv prin acordarea de asistenţă pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor;

36. îşi mandatează preşedintele să transmită prezenta rezoluţie Preşedinţiei cehe şi celei suedeze, Comisiei Europene şi statelor membre, precum şi partenerilor din ONU.

4.9.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/65

—

consideră că politica maritimă europeană trebuie să se înscrie într-o perspectivă globală şi intersectorială, sprijinindu-se pe amenajarea spaţiului maritim, al cărei obiectiv constă în a face faţă intensificării diverselor utilizări ale mării şi în a favoriza reconcilierea acestora într-un spaţiu limitat şi fragil;

—

consideră că o astfel de amenajare a spaţiului maritim presupune un dispozitiv de guvernanţă inovator, conceput în spiritul guvernanţei pe mai multe niveluri şi al respectării subsidiarităţii. Prin urmare, subliniază rolul important pe care trebuie să îl joace autorităţile locale şi regionale în materie de amenajare a spaţiului maritim, dat fiind că acestea reprezintă sursa de finanţare a anumitor politici, dar şi nivelul de guvernare cel mai bine plasat pentru a asigura reconcilierea diferitelor utilizări;

—

salută progresele Comisiei în domeniul amenajării spaţiului maritim şi dorinţa acesteia de a elabora principii comune la nivel european şi consideră că rolul Uniunii Europene ar putea evolua spre aspecte mai normative, în ceea ce priveşte metoda şi principiile, bazându-se în special pe convenţiile regionale existente;

—

susţine voinţa Comisiei de realizare a pieţei interne, pentru ca transportul maritim să devină mai atractiv şi mai competitiv, însă regretă că măsurile concrete propuse se concentrează în special asupra dimensiunii economice. CoR solicită ca aspectele sociale şi cele legate de mediu să fie pe deplin luate în considerare;

—

îşi reiterează solicitarea cu privire la examinarea posibilităţii de revizuire a sistemului financiar al UE, în vederea creării unui sistem simplificat unic pentru toate problemele maritime în cadrul Fondului costier şi insular european, în contextul discuţiilor privind viitorul cadru financiar pentru perioada 2014-2020;

—

consideră că este binevenită clarificarea ajutoarelor financiare acordate autostrăzilor maritime, dar că ar fi utilă adoptarea unei atitudini mai ambiţioase şi lansarea unei analize globale cu privire la natura operaţiilor şi a investiţiilor care pot beneficia de subvenţii europene, în măsura în care instrumentele actuale nu au produs rezultatele aşteptate, în special cu privire la exigenţele de viabilitate pe termen scurt a serviciului.

Raportor

:

dl Michel DELEBARRE (FR-PSE), primarul oraşului Dunkerque

1.

recunoaşte progresele importante realizate de Comisie şi salută punerea în aplicare eficientă a planului de acţiune şi a abordării integrate adoptate şi consideră că politica maritimă europeană trebuie să se înscrie într-o perspectivă globală şi intersectorială care să acopere „toate aspectele relaţiei oamenilor cu mările şi oceanele” (1);

2.

reaminteşte că regiunile şi oraşele costiere ale Uniunii Europene găzduiesc aproximativ jumătate din populaţia europeană (2) şi contribuie cu în jur de 40 % la PIB-ul european. Autorităţile locale şi regionale dispun de diverse competenţe în domeniile legate de politica maritimă şi reprezintă nivelul potrivit pentru promovarea unei coordonări a diferitelor politici sectoriale pe teren. Mai mult, autorităţile locale şi regionale costiere au o responsabilitate specială în ceea ce priveşte amenajarea zonelor litorale. Într-adevăr, acestea trebuie să gestioneze tensiunile generate de conflictele legate de utilizarea atât a litoralului, cât şi a mării, şi să aibă ca obiectiv o dezvoltare durabilă şi un nivel de ocupare a forţei de muncă compatibile cu protecţia necesară a mediului marin. Prin urmare, acestea şi-au dezvoltat o expertiză în materie de reflecţie strategică integrată cu privire la acest tip de teritorii, incluzând politici în diverse domenii, cum ar fi transporturile, amenajarea portuară, securitatea, dezvoltarea urbană, amenajarea spaţiului maritim, formarea profesională sau gestionarea integrată a zonelor costiere (GIZC);

3.

afirmă că, pentru o bună punere în aplicare a politicii maritime europene, este necesară o guvernanţă care să asigure participarea mai directă a actorilor locali şi regionali. O adevărată guvernanţă în parteneriat a politicii maritime, care să includă toate nivelurile de decizie, precum şi societatea civilă, va permite detectarea suficient de timpurie a eventualelor conflicte şi găsirea unor soluţii adaptate fiecărei situaţii;

4.

împărtăşeşte opinia Comisiei, exprimată în comunicarea referitoare la orientările privind guvernarea maritimă (3), conform căreia regiunile de coastă nu sunt doar beneficiarii unei abordări integrate a politicii maritime, ele putând suferi de asemenea efectele negative ale absenţei unei astfel de abordări;

5.

consideră că este necesară stabilirea unor legături între obiectivul coeziunii teritoriale şi dezvoltarea politicii maritime integrate, pentru a asigura mai ales o mai bună coerenţă a dezvoltării regionale în zonele de coastă, insulare şi, de asemenea, în hinterland şi în porturile interioare, şi pentru a îmbunătăţi coordonarea viitoarei finanţări a acţiunilor specifice din aceste regiuni;

6.

îşi reiterează, în acest context, solicitarea cu privire la „examinarea posibilităţii de revizuire a sistemului financiar al UE, în vederea creării unui sistem simplificat unic pentru toate sau pentru majoritatea problemelor maritime în cadrul Fondului costier şi insular european”, în contextul discuţiilor privind viitorul cadru financiar pentru perioada 2014-2020 (4);

7.

sprijină pe deplin proiectul iniţiat de Comisie, care urmăreşte crearea unei baze de date referitoare la proiectele din regiunile maritime, cu informaţii asupra beneficiarilor tuturor fondurilor comunitare, şi consideră că aceasta este indispensabilă pentru asigurarea transparenţei în acest domeniu şi pentru promovarea schimburilor de bune practici; îşi exprimă dorinţa de a fi asociat la gestionarea acestei baze de date, care ar trebui să fie operaţională până în 2010;

8.

salută publicarea foii de parcurs şi susţine propunerile Comisiei privind elaborarea unui număr de 10 principii de amenajare care, în perspectivă, ar putea deveni principii comune aplicabile în toate statele membre;

9.

aprobă eforturile depuse de Comisia Europeană în direcţia unei politici integrate, prin intermediul unei Cărţi albastre care oferă o cale de urmat limpede în ceea ce priveşte gestionarea resurselor marine şi costiere în Europa. Îndeamnă Comisia să meargă şi mai departe în acest sens şi să precizeze modul în care amenajarea spaţiului maritim se articulează cu celelalte acţiuni lansate de Uniunea Europeană, mai ales cu Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, cu Directiva-cadru privind apa, cu Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin sau cu Recomandarea Consiliului şi Parlamentului privind gestionarea integrată a zonelor costiere (GIZC). Amenajarea spaţului maritim ar trebui să contribuie la sporirea sinergiilor dintre aceste acte legislative, pentru a se evita potenţiale confuzii sau suprapuneri;

10.

consideră că reflecţia strategică şi organizarea guvernanţei trebuie să preceadă amenajarea teritoriului. Într-adevăr, reflecţia strategică reprezintă o etapă esenţială a procesului de amenajare, dat fiind că aceasta favorizează convergenţa obiectivelor şi a mijloacelor şi orientarea amenajării. Această etapă de construcţie colectivă va permite definirea principiilor şi orientărilor şi determinarea priorităţilor care se impun atât în elaborarea planurilor de amenajare, cât şi în concilierea pe care acest proces o implică;

11.

consideră că punerea în aplicare a unui sistem de guvernanţă inovator, conceput în spiritul guvernanţei pe mai multe niveluri şi al respectării subsidiarităţii, este indispensabilă pentru definirea unor linii directoare strategice capabile să orienteze amenajarea teritoriului. Acest sistem va trebui să funcţioneze, în mod obligatoriu, la mai multe niveluri, de la bazinul maritim până la nivelul local. Comitetul semnalează, de asemenea, că, deşi abordarea ecosistemică adoptată de Comisie (6) face obiectul unui consens, aceasta nu corespunde neapărat tuturor activităţilor maritime. De aceea, CoR doreşte ca Comisia să integreze în propunerile sale viitoare nivelul bazinului maritim sau al mării regionale care este suficient de larg pentru a evita acest obstacol;

12.

subliniază că amenajarea spaţiului maritim este destinată să acopere toate activităţile care se desfăşoară în acest spaţiu, depăşind frontierele naţionale pentru a se adapta mai bine realităţilor ecosistemice şi că ea constituie, în acest sens, un instrument esenţial al politicii maritime integrate. Consideră că crearea acestui instrument este indispensabilă pentru a face faţă intensificării utilizării mării şi pentru a favoriza o armonizare a intereselor conflictuale existente într-un spaţiu limitat şi fragil. Comitetul semnalează, cu toate acestea, că transportul maritim trebuie să răspundă provocării pe care o reprezintă concilierea conceptului de spaţiu maritim amenajat cu principiul libertăţii mărilor, aşa cum este definit în convenţiile Organizaţiei Maritime Internaţionale;

13.

recunoaşte faptul că amenajarea spaţiului maritim reprezintă un instrument relevant pentru concilierea exigenţelor fiecărei activităţi şi pentru îmbunătăţirea utilizării mărilor astfel încât să se asigure respectarea durabilă a ecosistemelor. Stabilirea de reguli clare şi cunoscute de toţi va favoriza investiţiile pe termen lung şi, astfel, va contribui la creşterea contribuţiei activităţilor maritime la realizarea obiectivelor de competitivitate şi de promovare a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, în conformitate cu Strategia de la Lisabona. În acest cadru, doreşte ca Comisia să ia toate măsurile necesare pentru stabilirea unor principii de conciliere care să garanteze transparenţa acestui proces, prin reguli predeterminate stabilite de comun acord cu regiunile maritime şi destul de flexibile pentru a se ţine seama de particularităţile bazinelor maritime;

14.

salută progresele Comisiei în domeniul amenajării spaţiului maritim şi dorinţa acesteia de a elabora principii comune la nivel european. Consideră că Uniunea Europeană are, într-adevăr, un rol de impulsionare şi coordonare în acest domeniu şi că procesul de consultare organizat de Comisie în 2009 va duce la o mai bună înţelegere a obiectivelor şi la propunerea unor orientări care ar putea favoriza adoptarea unei abordări comune. În acest sens, îi recomandă Comisiei să elaboreze o Carte albă ca urmare a acestor consultări;

15.

consideră că rolul Uniunii Europene ar putea evolua spre aspecte normative, în ceea ce priveşte metoda şi principiile, astfel încât să se asigure o reală coordonare a amenajării spaţiului maritim în cadrul statelor interesate, precum şi între acestea. În acest sens, CoR face referire la iniţiativele întreprinse deja la anumite niveluri regionale, în special în Marea Mediterană, în cadrul Convenţiei de la Barcelona privind protecţia mediului marin, şi, mai ales, al celui de-al 7-lea protocol prin care statele membre interesate au hotărât să realizeze în comun o gestionare integrată a zonelor costiere (GIZC) ale Mării Mediterane, creându-şi pentru aceasta instrumente obligatorii. Dincolo de promovarea unei abordări comune a amenajării spaţiului maritim, Uniunea Europeană ar putea contribui la înscrierea convenţiilor regionale existente pentru fiecare bazin maritim în perspectiva unei dezvoltări maritime durabile şi integrate, în cadrul fiecărei regiuni maritime relevante;

16.

încurajează pe deplin Comisia să sprijine realizarea de proiecte-pilot în fiecare bazin maritim, pentru a verifica valabilitatea principiilor propuse, ţinând seama de diversitatea mărilor regionale. Reaminteşte că regiunile ultraperiferice care reunesc o mare parte a spaţiului maritim european trebuie să fie pe deplin integrate în acest proces;

17.

subliniază rolul important pe care trebuie să îl joace autorităţile locale şi regionale în materie de amenajare a spaţiului maritim, dat fiind că acestea reprezintă sursa de finanţare a anumitor politici, dar şi nivelul de guvernare cel mai bine plasat pentru a asigura reconcilierea diferitelor utilizări. Parteneriatele marine şi de coastă şi reţelele maritime existente pot juca un rol esenţial în ceea ce priveşte facilitarea dezvoltării şi punerii în aplicare a amenajării spaţiului maritim în statele membre. Cu toate că, cel mai adesea, gospodărirea apelor teritoriale şi gestionarea ZEE (7) ţine de competenţa statelor membre, autorităţile locale şi regionale intervin, de asemenea, în acest domeniu, în temeiul competenţelor şi al responsabilităţilor lor în ceea ce priveşte gospodărirea apelor, şi, uneori, în calitate de autorităţi portuare sau de autorităţi de gestionare a zonelor protejate. În general, acestea sunt responsabile pentru garantarea unei dezvoltări echilibrate şi solidare a spaţiului maritim;

18.

subliniază, de asemenea, necesitatea unei amenajări coordonate şi coerente a spaţiului terestru şi maritim, astfel încât interfaţa dintre pământ şi mare să fie gestionată corect, în special în zona costieră. În acest sens, reaminteşte lucrările realizate în cadrul gestionării integrate a zonelor costiere (GIZC);

19.

reaminteşte că regiunile şi oraşele europene cooperează deja la nivel transfrontalier şi transnaţional, în special în cadrul programelor Interreg, care le permit să realizeze proiecte comune legate de gestionarea spaţiului maritim. Consideră, de asemenea, că grupările europene de cooperare teritorială (GECT) ar putea să ofere posibilităţi interesante de cooperare regională;

20.

salută crearea, de către Comisie, a unei reţele europene de observare şi date marine, care ar trebui să prezinte, la sfârşitul anului 2009, un Atlas european al mărilor şi speră că acest viitor atlas va putea fi conectat cu noul instrument Google Ocean, prezentat în februarie 2009;

21.

regretă atenţia insuficientă acordată de Comisie chestiunii subsidiarităţii. În stadiul actual, propunerea Comisiei se bazează pe o serie de temeiuri juridice (printre care se numără cele privitoare la politica transporturilor şi la dezvoltarea durabilă). Cu toate acestea, politicile de amenajare a teritoriului au fost considerate până în prezent, în temeiul Tratatului de la Nisa, ca fiind de competenţa exclusivă a statelor membre. Or, în cazul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona şi în conformitate cu noul obiectiv de coeziune teritorială, se pune, de exemplu, problema dacă articolul 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (corespunzător articolului 308 TCE din Tratatul de la Nisa) ar putea servi drept temei juridic pentru viitoare acţiuni normative în materie de amenajare a spaţiului maritim;

22.

consideră că transportul maritim reprezintă, pe de o parte, un element esenţial al economiei europene, constituind o sursă de venituri şi de locuri de muncă, o sursă de cunoştinţe specializate, atât la nivel uman, cât şi la nivel tehnologic, şi un factor de performanţe ecologice şi de competitivitate, însă necesită, pe de altă parte, măsuri speciale de precauţie în materie de siguranţă maritimă. Importanţa acestuia pentru o economie durabilă trebuie consolidată continuu prin reducerea dificultăţilor pe care le întâmpină în raport cu alte moduri de transport şi prin introducerea de cerinţe privind protecţia mediului. Într-adevăr, cu toate că transportul maritim este deosebit de expus vicisitudinilor economiei financiare, el rămâne vectorul principal al economiei reale. Prin urmare, de îndată ce aceasta se va redresa, porturile europene vor trebui să fie capabile să răspundă necesităţilor industriei maritime în ceea ce priveşte echipamentele şi serviciile. În ultimii zece ani, adaptarea instalaţiilor portuare europene nu s-a realizat în acelaşi ritm ca în majoritatea porturilor mondiale, în special în cele asiatice. Prin urmare, Europa trebuie, în mod obligatoriu, să îşi actualizeze structurile şi din perspectiva unei dezvoltări durabile, pentru a putea răspunde provocărilor viitoare ale comerţului mondial;

23.

susţine voinţa de realizare a pieţei interne, pentru ca transportul maritim să devină mai atractiv şi mai competitiv. Regretă, însă, că măsurile concrete se concentrează în special asupra acestui punct şi doreşte, în consecinţă, ca aspectele sociale şi cele legate de mediu să fie pe deplin luate în considerare;

24.

subliniază că politica în domeniul transportului maritim trebuie concepută ca o componentă a întregului lanţ logistic din care face parte. Aceasta presupune ca zonele portuare să fie considerate un element indispensabil în coordonarea dintre diferitele moduri de transport al mărfurilor dintr-un punct în altul al spaţiului european sau la nivel internaţional. Prin urmare, porturile nu trebuie privite ca un simplu punct de plecare sau ca o destinaţie finală, ci ca un factor determinant al unei logici de transport de la un punct la altul;

25.

insistă asupra necesităţii ca porturile să fie transformate în adevărate poluri de referinţă în gestionarea virtuală a lanţului de transport, capabile să anticipeze gestionarea fluxurilor de mărfuri. Aceasta presupune ca sistemele de informare care permit optimizarea serviciilor de transport şi de logistică prin urmărirea în timp real a mărfurilor să nu fie întrerupte în timpul tranzitului portuar. În acest sens, trebuie dezvoltată sau creată – acolo unde nu există încă – interoperabilitatea sistemelor de exploatare a zonelor portuare între ele şi cu platformele interioare;