31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/1

1.1

În avizele sale privind reducerea emisiilor de CO2, CESE a susținut întotdeauna cu fermitate inițiativele legislative ale Comisiei care își propun atingerea unor obiective concrete și vizibile de diminuare a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a contribui în mod esențial la combaterea schimbărilor climatice.

1.2

CESE se declară de acord cu obiectivele din prezenta propunere de regulament, care constau în reducerea treptată și efectivă a emisiilor de CO2, până la atingerea, în 2012, a unui plafon de 130 gr/km, prin îmbunătățiri tehnologice ale motoarelor.

1.3

Pe de altă parte, CESE invită la depunerea de eforturi de către toate părțile interesate, astfel încât, printr-o abordare integrată, să poată fi respectat în 2012 plafonul de 120 gr/km, după cum se prevede în comunicările Comisiei din februarie 2007. CESE îndeamnă Consiliul și Parlamentul European să adopte cu rapiditate întreaga legislație care ar putea avea un efect pozitiv asupra luptei împotriva schimbărilor climatice.

1.3.1

CESE recomandă Comisiei să fixeze obiective pe termen lung, așa cum a făcut-o Parlamentul European, fiind necesare soluții mai curajoase pentru 2020.

1.4

CESE ar dori în special o aprobare rapidă a propunerii de directivă COM(2005) 261 final, privind impozitarea autoturismelor, precum și îmbunătățirea Directivei 1999/94/CE privind informațiile cu privire la emisiile de CO2, și invită Comisia să coordoneze și să propună inițiative referitoare la publicitatea și marketingul din sectorul auto, în vederea promovării vehiculelor cu un consum redus.

1.5

Se impune o intervenție legislativă specifică în sectorul auto, în vederea încheierii perioadei angajamentelor voluntare ale întreprinderilor, deoarece aceste angajamente, deși de apreciat pentru progresele importante pe care le-au determinat în îmbunătățirea performanțelor autoturismelor (în termeni de reducere a emisiilor de CO2), nu s-au dovedit suficiente pentru atingerea obiectivelor stabilite.

1.6

CESE aprobă strategia și parcursul prevăzut, dar solicită ca măsurile să fie realiste și realizabile, și să prezinte un echilibru între îmbunătățirile indispensabile de natură ecologică, păstrarea locurilor de muncă într-o industrie care numără 13 milioane de angajați, și menținerea competitivității întreprinderilor europene într-un sector strategic pentru economia UE.

1.7

CESE apreciază alegerea regulamentului ca instrument juridic, deoarece acesta poate garanta conformarea imediată la deciziile ce vor fi adoptate, evitându-se astfel posibile denaturări ale concurenței. Este absolut necesară o apreciere atentă și o acceptare generală a termenelor și intervențiilor propuse, pentru a menține și consolida competitivitatea întreprinderilor europene pe piața mondială și a împiedica apariția în interiorul UE a unor disparități artificiale între diferitele sectoare de producție din domeniu.

1.8

În acest scop, CESE propune Comisiei să ia în considerare posibilitatea depășirii actualului sistem de definiții referitoare la valorile limitelor de emisie, sistem care ia în considerare exclusiv masa vehiculului (după modelul japonez), și să analizeze mai aprofundat parametrii alternativi, cum ar fi de exemplu amprenta la sol (ecartamentul înmulțit cu ampatamentul), deja utilizată în SUA în cazul vehiculelor de transport.

1.9

CESE solicită o atenție sporită pentru înclinația funcției lineare („% pantă”), în virtutea influenței sale directe asupra repartizării sarcinilor între constructori. În rezumatul evaluării de impact [SEC(2007) 1724], Comisia însăși afirmă că „la o primă analiză, se pare că, în această etapă, ar trebui să se prevadă pante situate între 50° și 80° pentru realizarea unui echilibru în aplicarea acestor criterii”, admițând implicit că studiul de impact pe o temă atât de sensibilă va trebui mult îmbunătățit. Alegerea unei înclinații de 60 % nu rezolvă problemele și ar putea da naștere la diferende cu constructorii, care consideră că această alegere nu este nici echitabilă, nici echilibrată. CESE recomandă ca valoarea care va fi aleasă în cele din urmă, după efectuarea tuturor examinărilor necesare, nu va determina nici avantaje, nici pierderi.

1.10

Un alt aspect care necesită o analiză atentă îl reprezintă primele pentru emisiile suplimentare, prevăzute la articolul 7 al regulamentului propus. CESE se declară de acord cu introducerea acestora, în virtutea funcției lor disuasive evidente, dar consideră că nivelurile propuse, care cresc spectaculos de la an la an, nu vor permite întreprinderilor europene să se adapteze noilor cerințe în termenele prevăzute. Măsurile par a fi disproporționate în raport cu cele prevăzute în alte sectoare și introduc o disproporție implicită în relația dintre constructorii de vehicule mici și medii, și constructorii de vehicule mari, primii fiind mult mai afectați.

1.11

CESE consideră că această creștere progresivă considerabilă se va reflecta în cele din urmă în prețul final, care va fi suportat de cumpărători, și ar putea genera posibile denaturări ale concurenței, care ar încetini înnoirea parcului auto. Comitetul invită Comisia să adopte măsurile necesare pentru ca eventualele resurse obținute în urma aplicării acestor prevederi să fie folosite tot în sectorul auto, ca stimulente în vederea înlocuirii autoturismelor poluante, pentru programe de informare destinate creșterii conștientizării în privința nivelului de emisii de CO2 ale vehiculului la momentul achiziționării acestuia, precum și drept contribuție suplimentară la resursele considerabile de care are nevoie sectorul cercetării și dezvoltării.

1.12

Având în vedere importanța rezultatelor potențiale, CESE consideră că cercetarea științifică joacă într-adevăr un rol fundamental în efectuarea progreselor așteptate în sector. Plecând de la o primă etapă în care pot fi obținute rezultate pe baza tehnologiei existente, se poate presupune în mod logic că viitorul va aduce o „ruptură tehnologică în raport cu prezentul”, odată cu introducerea unei tehnologii mai avansate.

1.13

În opinia CESE, recursul la cercetare presupune resurse foarte importante și o implicare constantă în supraveghere, având în vedere necesitatea coordonării inițiativelor deja în derulare în statele membre, în universități și în toate centrele tehnologice de renume, de la toate nivelurile, cu prevederea și încurajarea participării directe a întreprinderilor producătoare.

1.14

În acest scop, CESE consideră că o mobilizare globală a lumii științifice ar putea fi obținută prin crearea, special pentru sectorul auto, a unei Inițiative Tehnologice Comune (ITC).

1.15

CESE consideră că analiza de impact nu pare destul de aprofundată, după cum a precizat chiar Comitetul de evaluare a analizei de impact. În documentul SEC(2007) 1725 se solicită într-adevăr precizarea modului în care ar putea fi afectată atingerea obiectivelor, cu prezentarea eventualelor diferențe între rezultatele studiului ex-ante și cele ale modelului TREMOVE. Vor trebui efectuate analize suplimentare referitoare la alți factori sensibili, cum ar fi prețul carburanților și creșterea masei autonome (AMI). Va trebui îmbunătățită analiza și evaluarea impactului regional, în special asupra ocupării forței de muncă, întreprinderilor furnizoare din sectorul auto și competitivității pe plan internațional.

1.16

În opinia CESE, pentru ca o strategie atât de importantă să aibă succes, este necesară aplicarea unor măsuri de sprijinire și protejare a întreprinderilor europene din sector, pentru menținerea și eventual creșterea nivelurilor actuale de competitivitate și păstrarea locurilor de muncă calificate din domeniu. CESE consideră preferabilă adoptarea unui program etapizat, care să preconizeze atingerea, în 2012, a unui nivel care să nu fie inferior unui procentaj de 80 % din valorile-țintă finale, prin ridicarea treptată a pragului, astfel încât obiectivele să fie pe deplin atinse până în 2015.

1.17

Un element important în vederea îndeplinirii obiectivelor de mediu și pentru menținerea competitivității îl constituie aplicarea regimului de taxe privind limitele emisiilor la toate autoturismele comercializate în Europa, dar produse în afara teritoriului comunitar. Aceste taxe vor trebui aplicate la autovehiculele importate.

1.18

Considerând această propunere drept începutul unui parcurs care își propune abordarea în termeni globali a problematicilor de mediu din sectorul transportului, CESE solicită Comisiei ca, în urma culegerii tuturor datelor referitoare la emisiile vehiculelor ușoare de transport, al vehiculelor grele și al vehiculelor pe două roți, să elaboreze cât mai rapid acte normative care să trateze în mod corespunzător problema reducerii emisiilor de CO2 ale acestor vehicule.

1.19

CESE subliniază faptul că, deși politica sectorială din domeniul auto este foarte importantă, ea nu se poate substitui în totalitate angajamentelor generale ale politicii de transport, reprezentând însă un factor esențial în orientarea întregului sector către atingerea obiectivelor de mediu luate deja în considerare de către alte sectoare industriale din Europa.

1.20

Pe lângă aplicarea măsurilor specifice din domeniu, CESE invită la îndeplinirea obiectivelor prin acțiuni întreprinse la nivelul cererii de transport, și subliniază importanța acestora. În opinia CESE, este absolut necesară încurajarea unei politici stricte de înlocuire a transportului rutier, cu emisii din ce în ce mai ridicate de CO2, cu transporturi care emit mai puține gaze cu efect de seră, cum ar fi cel feroviar, fluvial sau transportul în comun (eventual cu utilizarea unor mijloace de transport cu emisii foarte reduse).

1.21

CESE nu este de acord cu propunerea de derogare temporară, introdusă în conformitate cu articolul 9 al regulamentului, în termenii în care a fost formulată, din motive evidente de inegalitate de tratament între constructori. În opinia CESE, este indispensabil să se evite apariția unor avantaje normative care să denatureze concurența.

1.22

CESE recomandă elaborarea unui model care introduce în calcularea emisiilor de CO2 toate emisiile care au legătură cu producția de autovehicule. Amprenta de carbon luată în considerare trebuie să aibă în vedere întregul ciclu de viață al autovehiculelor.

1.23

În vederea atingerii acestui obiectiv, se impune lansarea unei dezbateri privind modul de viață. CESE a emis recent avize specifice pe această temă. Părerea generală este că dacă se continuă tendința actuală de creștere a numărului de vehicule private și a dimensiunilor acestora, și dacă se încurajează transportul cu vehicule care emit un volum mare de gaze cu efect de seră și de oxizi de azot (NOx), ținta reprezentată de reducerea cu 20 % a nivelului de CO2 nu va fi atinsă. Acest lucru este inacceptabil.

2.1

Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, aprobată de Comunitatea Europeană prin Decizia 94/69/CE din 15 decembrie 1993, impune tuturor părților obligația de a elabora și de a pune în practică programe destinate reducerii schimbărilor climatice.

2.2

Pentru a se conforma acestei exigențe, Comisia a pus la punct, treptat, o serie de intervenții legislative care, la negocierile internaționale din ianuarie 2007, au permis Uniunii Europene să propună o reducere globală cu 30 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu valorile din 1990, până în 2020 reducerea urmând a fi de 20 %. Ulterior, aceste obiective au fost aprobate de Consiliu și de Parlamentul European.

2.3

La o analiză a diferitelor sectoare, se constată că, în perioada 1990-2004, față de scăderea cu 5 %, pe ansamblu, a emisiilor de gaze cu efect de seră, în sectorul transporturilor s-a înregistrat o creștere de 26 % a acestor emisii.

2.4

Constatarea aceasta a dus la necesitatea unor intervenții legislative specifice pentru ca sectorul automobilelor să se încadreze din nou în tendința globală de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, accentul fiind pus pe autoturisme. În acest caz situația este critică, autoturismele fiind răspunzătoare pentru 12 % din emisiile totale de dioxid de carbon (CO2), emisii care reprezintă, după cum se știe, principalul gaz cu efect de seră.

2.5

Sectorul auto înregistrează, pe de o parte, un progres tehnologic semnificativ, care a permis, în perioada 1995-2004, scăderea emisiilor de CO2 cu 12,4 %, datorită economiei de carburant și, pe de altă parte, o creștere constantă a cererii de transport precum și a dimensiunilor vehiculelor, ceea ce, de fapt, a anulat complet acest beneficiu, ba chiar a dus la creșterea emisiilor totale de gaze cu efect de seră din transporturi.

2.6

Această tendință face ca îndeplinirea obiectivului propus, de 120 g de CO2/km pentru emisiile medii ale parcului de mașini noi, să fie puțin probabilă, în cazul în care nu se iau măsuri speciale.

3.1

Strategia comunitară de reducere a emisiilor de CO2 a luat ființă în 1995. Ea s-a bazat pe:

3.2

În 1998, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) s-a angajat să reducă emisiile medii ale autoturismelor noi la 140 g CO2/km până în 2008, fiind urmată de constructorii japonezi (JAMA) și coreeni (KAMA), cu un angajament identic, de îndeplinit până în 2009.

3.3

Comisia a recunoscut angajamentele luate în această privință prin recomandările 1999/125/CE (privind acordul voluntar ACEA), 2000/303/CE (privind acordul voluntar KAMA), și 2000/304/CE (privind acordul voluntar JAMA). De asemenea, în ceea ce privește controlul emisiilor, a aprobat Decizia nr. 1753/2000/CE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program de supraveghere a mediei emisiilor specifice de CO2 produse de autoturismele noi.

3.4

La 7 februarie 2007, Comisia a adoptat două comunicări paralele pentru sectorul respectiv:

3.5

Prin intermediul acestora, erau puse în evidență progresele făcute în îndeplinirea obiectivului de 140 g CO2/km până în 2008-2009, dar se afirma că, în lipsa unor măsuri suplimentare, obiectivul atingerii a 120 g CO2/km de către mașinile recent fabricate nu va fi îndeplinit.

3.6

Ambele comunicări propuneau adoptarea unui demers integrat, cu două orientări principale:

3.7

În comunicările respective, Comisia arăta că, în ceea ce privește valoarea medie stabilită pentru parcul auto nou, ar trebui să se aibă în vedere următorii factori:

3.8

Cadrul propus și aprobat de Consiliul Competitivitate și de Consiliul Transporturi, se bazează pe faptul că toți producătorii de automobile își vor spori eforturile pentru a produce autoturisme mai ecologice, cu o maximă eficiență în privința costurilor.

3.9

Aceasta înseamnă că reducerea emisiilor de CO2 trebuie să fie obținută printr-o abordare integrată, cu participarea tuturor actorilor, fiind necesară o propunere legislativă care să atingă obiectivele propuse, cu menținerea competitivității globale a industriei automobilelor.

4.1

Propunerea de regulament supusă examinării, COM(2007) 856 final, vizează obiectivul „reducerii emisiilor de CO2 produse de vehiculele ușoare” și pe cel al atingerii celor 130 g/km până în 2012. Ea se aplică autovehiculelor din categoria M1, astfel cum sunt definite în anexa II la Directiva 2007/46/CE, și vehiculelor menționate la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul CE, care sunt înmatriculate pentru prima dată în Comunitate și care nu au fost înmatriculate anterior în afara teritoriului comunitar.

4.2

Propunerea, care se înscrie într-o abordare integrată, va fi completată cu alte dispoziții care asigură reducerea emisiilor cu cele 10 g CO2/km suplimentare, pentru a se ajunge la îndeplinirea obiectivului final de 120 g CO2/km, stabilit în comunicarea COM(2007) 19 final.

4.3

Pentru definirea nivelurilor de emisie a CO2, regulamentul ține cont de:

4.4

Regulamentul supus examinării mai vizează:

4.5

Conform Comisiei, prezentul regulament concordă cu alte obiective și politici ale Uniunii și a fost elaborat în urma unei ample consultări și cu contribuția directă a unui grup de lucru special constituit, în cadrul unui program european pentru schimbările climatice (grupul CARS 21), cu participarea directă a tuturor părților interesate.

4.6

Temei juridic. Temeiul juridic al propunerii este reprezentat de articolul 95 din Tratatul CE, care furnizează un mijloc corespunzător de asigurare a egalității de tratament pentru toți factorii implicați și asigură un grad ridicat de protecție a sănătății și mediului.

4.7

Principiile subsidiarității și proporționalității. Propunerea respectă aceste principii în măsura în care, deși nu este de competența exclusivă a Comisiei, evită apariția unor obstacole în calea pieței unice și, prin adoptarea de măsuri legislative la nivel comunitar, simplifică intervențiile destinate reducerii armonizate a impactului autoturismelor asupra schimbărilor climatice.

4.8

Alegerea instrumentului juridic. În opinia Comisiei, propunerea de regulament pare a fi cea mai potrivită alegere, deoarece acesta poate garanta conformarea imediată la deciziile ce vor fi adoptate, evitându-se astfel denaturări ale concurenței cu posibil impact asupra pieței interne.

4.9

Monitorizarea. Emisiile de bioxid de carbon provenind de la autoturisme noi, care vor fi măsurate armonizat, în baza metodologiei stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 715/2007, trebuie înregistrate de diferitele state membre și comunicate ulterior Comisiei, conform procedurii prevăzute la articolul 6.

4.10

Certificatul de conformitate. Conform Directivei 2007/46/CE, constructorii au obligația de a elibera un certificat de conformitate care să însoțească fiecare autoturism și care va reprezenta instrumentul indispensabil pe baza căruia statele membre vor permite înmatricularea și punerea în circulație a unui autoturism nou, sub rezerva derogărilor prevăzute la articolul 9 din regulament.

4.11

Taxe pe emisiile suplimentare. Articolul 7 din regulamentul supus examinării propune ca, începând din 2012, în cazul în care se înregistrează emisii peste limitele stabilite, să li se impună constructorului sau administratorului grupului de firme plata unei taxe pe emisiile suplimentare. Aceste taxe, care, în conformitate cu prevederile din același articol, ar urma să crească rapid după 2012, sunt considerate venit la bugetul Uniunii Europene.

5.1

În rezoluția adoptată la 24 octombrie 2007, Parlamentul European a întâmpinat favorabil strategia Comisiei, dar a propus ca obiectivele privind emisiile să fie aplicate cu începere din 2011, pentru a se atinge 125 g CO2/km până în 2015, doar prin intermediul evoluției tehnologiei automobilelor. Parlamentul European a insistat asupra celei de a doua faze, cu obiectivul — pe termen lung — de a atinge 95 g până în 2020 și, pe cât posibil, 70 g până în 2025, rezultatele obținute urmând a fi analizate până cel târziu în 2016.

6.1

Comportamentul consumatorilor are o importanță considerabilă în obținerea de rezultate pozitive în procesul de reducere a emisiilor de CO2 în cazul autovehiculelor. Din acest motiv, Comisia a început lucrările pregătitoare de modificare a Directivei 1999/94/CE referitoare la informarea consumatorilor privind conformitatea noilor autovehicule în raport cu obiectivele privind emisiile, care se referă la economia de combustibili, în scopul creșterii contribuției utilizatorilor la îndeplinirea obiectivelor scontate.

7.1

Ca și în avizele sale precedente privind propunerile legislative ale Comisiei referitoare la reducerea emisiilor de CO2, CESE își reafirmă sprijinul pentru toate inițiativele comunitare care urmăresc atingerea unor obiective concrete de reducere a gazelor cu efect de seră, un aspect fundamental în combaterea schimbărilor climatice.

7.2

În ce privește obiectivele prezentei propuneri de regulament, CESE este de acord cu observațiile prezentate infra și solicită Consiliului și Parlamentului European o aprobare rapidă a întregului pachet legislativ care ar avea un efect în mod pozitiv asupra combaterii schimbărilor climatice.

7.3

CESE solicită din partea instituțiilor europene o aprobare rapidă a propunerii de Directivă COM(2005) 261 final privind taxele pentru autoturismele personale, care va contribui la accelerarea îndeplinirii obiectivelor, stimulând întreprinderile să depună eforturi majore pentru o rapidă îmbunătățire a Directivei 1999/94/CEE privind informațiile cu privire la emisiile de CO2 prin etichete specifice, și solicită adoptarea unor inițiative coordonate privind publicitatea și marketingul în cadrul sectorului auto, care să prevadă măsuri de promovare a automobilelor cu consum mai mic, precum și măsuri de interzicere a publicității pentru vehiculele poluante.

7.4

În cazul prezentului regulament, CESE aprobă alegerea articolului 95 din Tratat ca bază juridică, întrucât astfel poate fi garantată egalitatea de tratament a tuturor factorilor implicați și poate fi asigurat un grad ridicat de protecție a sănătății și a mediului înconjurător.

7.5

Comitetul apreciază opțiunea legislativă reprezentată de regulament, deoarece poate garanta conformarea imediată la deciziile ce vor fi adoptate, evitându-se astfel posibile denaturări ale concurenței. O asemenea opțiune apare ca necesară după o perioadă în care eforturile voluntare asumate de sectorul construcției de mașini, deși benefice din punct de vedere al rezultatelor obținute în privința îmbunătățirii prestațiilor autoturismelor în materie de emisii de CO2, sunt considerate drept insuficiente pentru a atinge obiectivele stabilite.

7.6

CESE aprobă propunerea de a limita la 130 g/km emisiile de CO2, prin intermediul îmbunătățirilor tehnologice ale motoarelor, regretând în același timp faptul că atingerea obiectivului mai ambițios de 120 g CO2/km, stabilit în primă instanță pentru 2012, nu mai pare a fi realizabilă. Comitetul recunoaște faptul că Comisia propune acum îndeplinirea obiectivului de 120 g/km într-un alt mod, printr-un demers integrat, care include standarde mai bune pentru pneuri, promovarea sensibilizării consumatorilor și încurajarea conducerii ecologice a autovehiculelor (1), precum și, în special, prin utilizarea sporită a biocarburanților. Dar, având în vedere creșterea incertitudinilor în legătură cu fezabilitatea și caracterul dezirabil al obiectivului, care constă în utilizarea biocarburanților în sectorul transporturilor, Comitetul nu consideră că acesta ar constitui o alternativă mulțumitoare.

7.7

Prin urmare, Comitetul recomandă stabilirea de către Comisie a noi obiective pentru industria auto, în vederea îmbunătățirii în următorii ani a performanțelor vehiculelor în ce privește emisiile de CO2. CESE consideră că fixarea în prezent a unei serii de obiective din ce în ce mai ambițioase pentru următorii ani ar oferi o indicație clară privind standardele care se vor aplica în viitor, industria europeană de profil putând să își adapteze planurile de producție în mod corespunzător.

7.8

CESE consideră atingerea acestui obiectiv drept o importantă contribuție din partea sectorului construcției de mașini la combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, întrucât ar determina reducerea emisiilor de CO2 cu 400 de milioane de tone în cursul acestei perioade.

7.9

În vederea atingerii obiectivelor ambițioase din prezent și a celor urmărite pe termen lung, CESE consideră că este necesară o contribuție fundamentală în termeni de investiții în domeniul cercetării și dezvoltării, prin coordonarea și asocierea inițiativelor în curs în fiecare stat membru, în universități, în toate centrele de excelență din domeniu, luând în considerare participarea directă a întreprinderilor producătoare.

7.9.1

CESE atrage atenția Comisiei și statelor membre că trebuie adoptate măsuri de sprijin financiar pentru completarea veniturilor, inclusiv sub forma unor măsuri fiscale stimulante, pentru familiile numeroase care sunt silite să folosească automobile de mare capacitate. De asemenea, vor trebui studiate situațiile de pe piața statelor membre din est, ale căror parcuri de automobile au o durată de viață foarte ridicată și unde se vând automobile la a doua sau a treia mână și mai poluante. În acest caz, trebuie încurajată înlocuirea automobilelor și în aceste țări, prin dispoziții specifice. Este evident că țările în care venitul mediu pe cap de locuitor este mai mic nu se vor putea bucura de o diminuare generalizată a emisiilor și nu vor putea achiziționa automobile noi care, pentru că sunt mai eficiente, sunt, bineînțeles, și mai scumpe.

7.10

Este limpede că, dacă în primii ani rezultatele urmărite vor putea fi atinse în mod rezonabil prin tehnologia existentă, în viitor vor trebui concepute procese de „ruptură tehnologică în raport cu prezentul”, prin introducerea unui nivel tehnologic mai ridicat.

7.11

În acest scop, CESE consideră că poate fi obținut un înalt nivel de mobilizare în toate cercurile științifice, prin lansarea unei inițiative tehnologice comune (ITC), pe baza unei scheme de cofinanțare asigurate printr-un buget european consistent și o contribuție similară a întreprinderilor, așa cum s-a propus pentru sectoarele importante precum bateriile cu hidrogen și cele cu combustibil, aeronautica și transportul aerian, medicamentele inovatoare, sistemele informatice și nanoelectronica.

7.12

CESE este favorabil strategiei de aplicare a penalităților — prevăzute la articolul 7 al regulamentului în dezbatere — în cazul în care nu vor fi fost atinse obiectivele propuse pentru 2012, pentru că se consideră că aceste penalități vor avea un efect disuasiv, considerând însă că sumele obținute din penalități vor trebui să fie prevăzute pentru activitățile care interesează sectorul construcției de mașini, în vederea:

7.13

CESE consideră că aceste măsuri — și caracterul lor foarte progresist — nu sunt adaptate la capacitățile industriei europene de a-și ajusta propria filieră productivă în funcție de noile plafoane. Amploarea penalităților, care se va repercuta aproape sigur asupra prețului final, pare foarte mare și poate constitui un element de denaturare a concurenței, determinând o situație dezavantajoasă pentru acest sector, în comparație cu alte domenii de activitate. Va trebui găsită o soluție care să țină în echilibru aceste probleme, ținând cont de costurile medii suportate de alte ramuri productive interesate de limitarea emisiilor de CO2.

7.14

CESE propune Comisiei să ia în considerare posibilitatea înlocuirii actualului sistem de stabilire a valorii plafoanelor de emisie în funcție de masa vehiculelor cu alți parametri, precum amprenta (amprenta unui autovehicul se calculează prin înmulțirea ampatamentului cu ecartamentul)

7.15

Înclinația funcției lineare („% pantă”) influențează repartizarea sarcinii între constructori, precum și impactul asupra mediului. Cu cât această pantă tinde spre 100 %, cu atât constructorii de mașini de mare capacitate vor trebui să suporte mai puține costuri. Și invers: cu cât ea se va apropia de 0 %, cu atât aceștia vor trebui să depună mai multe eforturi pentru a-și atinge obiectivele (o pantă de 80 % permite un excedent de emisii de 6 g, o pantă de 20 % un surplus de doar 1,5 g). Comisia a sugerat o pantă de 60 % (aceasta permițând un surplus de 4,6 g). Comitetul solicită Comisiei să reflecteze mai mult asupra acestei propuneri, pentru a evita în mod absolut adoptarea unui regulament care să favorizeze sau să defavorizeze o oarecare întreprindere europeană.

7.16

În cazul în care Comisia își va menține abordarea actuală, care ține cont de masă, revizuirea pantei în 2010 nu ar mai avea sens, iar creșterea masei ar trebui să fie luată în considerare începând cu 2013.

7.17

CESE solicită Comisiei redactarea urgentă a unor noi norme legislative care să limiteze emisiile de CO2 ale vehiculelor de transport ușoare, vehiculelor grele și ale celor pe două roți, pentru emisiile cărora sunt necesare date fiabile și verificate.

7.18

CESE solicită Comisiei să evalueze cum se cuvine (împreună cu inevitabilele aspecte ale protecției mediului) efectele pe care dezvoltarea acestei proceduri complexe le poate avea asupra forței de muncă reprezentată de cele 13 milioane de persoane care lucrează în prezent în toate ramurile sectorului auto. Odată cu creșterea prețului la petrol și cu dorința consumatorilor de a cheltui mai puțin pentru carburant, prin fabricarea de mașini mai eficiente, producătorii comunitari ar câștiga un avantaj concurențial, care ar sprijini ocuparea forței de muncă în UE.

7.19

În opinia CESE, este necesară implementarea unor măsuri concrete și adecvate de sprijinire a cercetării privind noile tehnologii inovatoare și eficiente, în vederea conservării și, în măsura posibilului, a consolidării nivelului de competitivitate a industriei auto europene și a calității forței de muncă.

7.20

Un element important al acestui proces îl constituie, în opinia CESE, aplicarea în mod sistematic și imperativ a plafoanelor de emisie pentru toate autovehiculele particulare comercializate în Europa, dar produse în afara teritoriului comunitar. Aceste plafoane vor fi calculate pe baza importurilor.

7.21

CESE consideră că rapoartele privind progresele înregistrate, prevăzute pentru 2010, constituie un moment important de verificare a strategiei în întregul ei și de aceea solicită să fie asociat la asemenea evaluări periodice și să se poată exprima în legătură cu acestea.

7.22

CESE consideră că analiza de impact nu se dovedește destul de amănunțită. Și avizul Comitetului de evaluare a analizei de impact a sugerat, dată fiind importanța problematicii, ca anumite puncte esențiale să fie studiate mai bine.

7.23

În documentul SEC(2007) 1725 se solicită într-adevăr precizarea modului în care propunerea ar putea afecta compoziția flotei europene de automobile și efectele pe care aceasta le-ar putea avea la rândul său asupra îndeplinirii obiectivelor, prezentarea eventualelor abateri între rezultatele studiului ex-ante și cele ale modelului TREMOVE (2), o analiză ulterioară a sensibilității anumitor variabile [cum ar fi prețul combustibililor sau creșterea masei autonome (AMI)], evaluarea efectelor la nivel regional, în special asupra ocupării forței de muncă, precum și o evaluare suplimentară a industriei furnizorilor din sectorul construcției de autovehicule, din perspectiva nivelului internațional al competitivității. CESE este de acord cu aceste recomandări și speră că analiza de impact va fi aprofundată și completă.

7.24

CESE subliniază că este nevoie ca măsurile prevăzute să fie însoțite de o consolidare a strategiei de reducere a cererii de transport, prin transferul unor procente din ce în ce mai mari din sectorul rutier către moduri de transport care produc mai puține gaze cu efect de seră, precum transportul feroviar, navigația fluvială, transportul colectiv etc.

7.25

CESE nu împărtășește propunerea de derogare temporară, prevăzută în articolul 9 al regulamentului. În termenii în care este redactată în prezent, aceasta contravine principiului egalității de tratament între întreprinderi, creând o denaturare de facto a concurenței în interiorul acestui segment de piață, în care circulă produse similare, cu caracteristici similare. CESE consideră că derogarea trebuie acordată tuturor constructorilor (indiferent dacă se află sau nu în legătură cu alții), aflați în competiție în același segment de piață (care, de altfel, reprezintă doar 0,2 % din piața totală).

7.26

CESE recomandă Comisiei să fixeze obiective pe termen lung, așa cum a făcut-o Parlamentul European, fiind necesară găsirea unor soluții mai curajoase pentru 2020, cu accent pe gradul de fezabilitate. Este indispensabilă continuarea eforturilor de diminuare a emisiilor, dându-se astfel un semnal clar în legătură cu hotărârea de a continua pe acest drum.

7.27

CESE recomandă elaborarea unui model care introduce în calcularea emisiilor de CO2 toate emisiile care au legătură cu producția de autovehicule. În unele țări, de exemplu, multe componente auto sunt procurate de la distanțe foarte lungi, contribuind, astfel, la sporirea emisiilor pe care le produce un autovehicul înainte de punerea sa în circulație. Amprenta de carbon luată în considerare trebuie să aibă în vedere întregul ciclu de viață a autovehiculelor, inclusiv cantitatea de CO2 produsă în cursul dezasamblării.

7.28

În câteva avize recente, CESE a încurajat Comisia să organizeze o dezbatere privind diferitele stiluri de viață. Declarându-se de acord cu obiectivele stabilite, Comitetul subliniază că, dacă tendința de creștere a numărului autoturismelor, al vehiculelor de transport de marfă și al altor mijloace de transport care produc importante cantități de gaze cu efect de seră și de NOx se va menține în același procent, iar previziunile de creștere ale Comisiei se vor confirma, va fi imposibilă realizarea unei reduceri cu 20 % a emisiilor de CO2, așa cum se prevede în recentele propuneri ale Comisiei.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/8

1.1

CESE salută inițiativa Comisiei de a revizui directiva privind siguranța jucăriilor, ale cărei unice neajunsuri sunt faptul că vine relativ târziu și că nu este suficient de ambițioasă.

1.2

CESE constată că analiza de impact care stă la baza prezentei propuneri datează din 2004 și că nu a luat în considerare ansamblul actualelor state membre ale UE.

1.3

Având în vedere creșterea numărului de alerte referitoare la jucării, așa cum reiese din ultimul raport RAPEX (2007), CESE este surprins de faptul că studiul de impact menționat nu a fost concludent în ceea ce privește relația dintre actuala directivă și accidentele cu jucării suferite de către copii, precum și asumarea ignoranței cu privire la consecințele prezentei propuneri asupra numărului și gravității accidentelor cu jucării pe viitor — consecințe care ar trebui să reprezinte, de fapt, principala preocupare și să justifice, în ultimă instanță, elaborarea prezentei directive.

1.4

Având în vedere recunoașterea de către Comisie a faptului că nu există date statistice fiabile și credibile privind accidentele cauzate de jucării în UE sau că aceste date sunt insuficiente, CESE sugerează Comisiei să creeze, în colaborare cu autoritățile competente din statele membre, un sistem adecvat de documentare statistică a accidentelor de acest tip, de un nivel cel puțin egal cu cel care există în anumite sisteme juridice și care să fie accesibil tuturor celor implicați în lanțul de producție și de comercializare, în vederea prevenirii accidentelor (1).

1.5

CESE consideră că propunerea trebuie să aibă, de preferință, ca temei juridic articolul 153 din tratat și nu numai articolul 95, având în vedere că obiectivul cel mai important în acest caz este protecția efectivă a copiilor, care are întâietate în raport cu simpla facilitare a comerțului transfrontalier cu jucării.

1.6

CESE consideră, de asemenea, că, date fiind cadrul și natura noii propuneri legislative, experiența acumulată privind punerea în aplicare a actualei directive în diferitele state membre și întrucât s-a acceptat un demers de armonizare totală, cel mai adecvat instrument juridic ar fi regulamentul, și nu directiva.

1.7

CESE salută coerența propunerii și caracterul bine structurat din punct de vedere tehnico-juridic și se declară în general de acord cu măsurile inovatoare pe care le conține, în special în ceea ce privește:

1.8

Cu toate acestea, CESE regretă că anumite aspecte extrem de importante în acest context nu au fost luate în considerare sau au fost insuficient abordate, de exemplu:

1.9

În consecință, Comitetul îndeamnă cu insistență Comisia să-și revizuiască propunerea conform sugestiilor din prezentul aviz, astfel încât aceasta să devină un instrument mai credibil pentru protecția efectivă și pentru siguranța copiilor care utilizează jucării.

1.10

Comitetul solicită Parlamentului European și Consiliului să ia în considerare prezentele sugestii și recomandări și să le integreze, la rândul lor, în procesul legislativ de adoptare a noii directive.

2.1

Comisia și-a anunțat pentru prima oară intenția de a lua măsuri legislative în domeniul siguranței jucăriilor în anii '70, înaintând o serie de propuneri care au fost ulterior retrase din cauza lipsei de consens politic. În final, în urma Rezoluției Consiliului din 23 iunie 1986 (2) privind protecția și siguranța consumatorului, o nouă propunere a Comisiei a indicat, în termeni mai consensuali, necesitatea unei armonizări la nivel european a definiției jucăriilor, a standardelor de fabricare a acestora, a principalelor cerințe de siguranță, a condițiilor de introducere pe piață și a garanțiilor pentru utilizarea lor fără riscuri de către copii.

2.2

Directiva 88/378/CE din 3 mai 1988, publicată în aceeași perioadă (3), este una dintre primele inițiative legislative din cadrul „noii abordări” în domeniul armonizării și standardizării tehnice, întemeiată pe Rezoluția Consiliului din 7 mai 1985 (4).

2.3

CESE a elaborat un aviz, în urma consultării obligatorii, privind propunerea de directivă prezentată la acea dată (5), care saluta propunerea, dar exprima totodată regretul față de lungile întârzieri în pregătirea acesteia și, bazându-se pe afirmația că „toate jucăriile trebuie să fie sigure, iar copiii sunt vulnerabili la riscuri și necesită o atenție specială”, sublinia necesitatea ca problema siguranței jucăriilor să fie abordată „ca parte a domeniului mai larg al directivei privind răspunderea pentru produsele cu defect” (6).

2.4

În același timp, directiva din 1988 a făcut obiectul câtorva rectificări (7), al unei modificări importante prin Directiva 93/68/CEE din 22 iulie 1993 (8) și al unei comunicări a Comisiei privind punerea sa în aplicare (9).

2.5

În 1992 și 2001 au fost adoptate și publicate două directive privind siguranța produselor reglementând, de o manieră generală, și siguranța jucăriilor (10), cea de-a doua punând un accent deosebit pe „schimbările aduse tratatului, în special la articolele 152 privind sănătatea publică și 153 privind protecția consumatorilor și în lumina principiului precauției”.

2.6

La douăzeci de ani de la publicarea directivei din 1988, Comisia propune o nouă directivă în domeniu, realizând că legislația în vigoare este depășită, că domeniul său de aplicare și conceptele utilizate trebuie să fie clarificate și puse în concordanță cu circumstanțele actuale, că este nevoie în mod urgent să se garanteze că prevederile sale sunt în concordanță cu cadrul legislativ general propus recent privind comercializarea produselor (11) și că, mai ales, în urma transpunerii și a punerii în aplicare a directivei, au apărut deficiențe și diferențe serioase în diferite state membre la nivelul aplicării, situație care trebuie rezolvată.

2.7

Propunerea de față se bazează pe trei studii tehnice importante, care trebuie considerate o parte integrantă a acesteia. Două dintre ele se referă la cerințele în vigoare și la utilizarea în procesul de fabricație a jucăriilor a unor substanțe considerate periculoase; cel de-al treilea reprezintă un studiu de impact general, al cărui raport final datează din 2004.

2.8

Pe scurt, prin această propunere, Comisia vizează următoarele obiective:

3.1

CESE salută inițiativa Comisiei, al cărei neajuns este că vine relativ târziu, dat fiind faptul că directiva pe care o revizuiește are o vechime de peste 20 de ani și că parametrii și metodele de producție și comercializare a jucăriilor au suferit între timp modificări importante, la fel ca și gusturile și obiceiurile utilizatorilor cărora le sunt destinate în mod normal. CESE consideră, de altfel, că propunerea de față ar putea avea obiective mai ambițioase și că prevederile acesteia ar putea ține seama de preocupările provocate de anumite evenimente recente care au fost denunțate în mod public și care au fost, mai mult, reflectate (12) nu numai în discursuri și poziții ferm exprimate de către comisarul pentru protecția consumatorilor, dar și în Rezoluția PE din septembrie 2007, al cărei conținut este reluat de CESE. De aceea, CESE regretă că la discuții nu a participat și DG SANCO, care nu a fost implicată direct în pregătirea propunerii.

3.2

CESE este surprins că evaluarea de impact pe care se bazează prezenta propunere are o vechime de peste 4 ani și nu tratează situația din toate statele membre. Nu este clar nici modul în care s-a ținut seama de reprezentanții consumatorilor și ai familiilor sau în ce măsură aceștia au fost implicați în pregătirea propunerii.

3.3

În legătură cu criticile formulate de Comisie față de presupusele erori în transpunerea și aplicarea directivei, CESE este surprins că aceste critici nu au fost însoțite de inițiative ale Comisiei pentru asigurarea respectării în totalitate a actului normativ comunitar.

3.4

Este dificil de înțeles cum se pot trage concluzii corecte privind atât situația actuală care trebuie modificată, cât și eficacitatea măsurilor propuse, dată fiind lipsa sau insuficiența datelor statistice — recunoscută de Comisie. Cu toate acestea, se știe că piața de desfacere a jucăriilor în Europa, estimată la 17,3 miliarde EUR la prețul cu amănuntul din 2002 și cu un volum de importuri de peste 9 miliarde EUR, este un sector prosper, în care activează circa 2 000 de întreprinderi, în marea lor majoritate IMM-uri, și în care lucrează direct peste 100 000 de angajați (13).

3.5

CESE este de părere că natura propunerii în cauză necesită ca nu numai articolul 95, ci, în mod obligatoriu, și articolul 153 să fie luat ca temei juridic, întrucât domeniul de aplicare al acesteia nu se referă doar la realizarea pieței interne, ci privește, mai degrabă, o categorie deosebit de vulnerabilă de consumatori, care nu pot fi în nici un fel asimilați cu „consumatorul obișnuit”.

3.6

În plus, nu copiii cumpără jucării — ei fiind consumatori indirecți —, ci părinții sau ceilalți adulți care le pun jucăriile la dispoziție, ceea ce ar trebui să determine Comisia să adopte o abordare mai riguroasă pentru a garanta că necesitatea de a informa și de a educa această categorie de consumatori este reflectată corespunzător în formularea dispozițiilor propunerii.

3.7

CESE înțelege opțiunea Comisiei pentru armonizare totală în acest caz, însă își reiterează convingerea că, în astfel de situații, cea mai bună soluție ar fi alegerea regulamentului ca instrument de reglementare, în defavoarea directivei, cu avantaje evidente în ceea ce privește securitatea juridică și fără riscul unor transpuneri întârziate sau defectuoase și al diferențelor în aplicare care ar decurge din acestea, deficiențe pe care Comisia le recunoaște în legătură cu directiva actuală (14).

3.8

Dată fiind natura subiectului, evoluția continuă a situației actuale și posibilitatea apariției unor incidente pe parcurs, după cum arată clar cazurile Mattel și Fisher Price și creșterea îngrijorătoare a numărului de alerte referitoare la jucării, așa cum rezultă din ultimul raport anual RAPEX (2007), fiind vorba în mod categoric de sectorul cu cel mai mare număr de notificări (31 %) (15), s-ar fi putut spera ca propunerea de față să tragă toate învățămintele din evenimentele care au avut loc, în special din eșecul sistemului „Post Market Surveillance” (control posterior comercializării), elaborând o directivă mai ușor de pus în practică și de aplicat, care să ducă la creșterea siguranței pe piața jucăriilor. Aceasta ar însemna ca, dacă există vreo îndoială și atâta timp cât nu există încă un nivel corespunzător de certitudine, să se interzică orice obiect care ar putea fi în mod rezonabil suspectat ca prezentând un pericol, chiar minor, pentru utilizarea ca jucărie de către copii, ținând seama de comportamentul imprevizibil al acestora; nu se constată însă acest lucru.

3.9

În ceea ce privește marcajul CE, CESE se limitează la menționarea și repetarea punctului de vedere exprimat într-un aviz anterior privind un cadru comun pentru comercializarea produselor, și anume că „o lipsă de credibilitate a marcajului CE reprezintă o lipsă de credibilitate a întregului sistem, care se răsfrânge asupra autorității de supraveghere a pieței, asupra producătorilor, laboratoarelor și organismelor de certificare și, în ultimă instanță, chiar asupra caracterului adecvat al legislației Noii Abordări” (16).

În acest context, CESE face apel la Comisie să armonizeze textul final al propunerii de față cu textul adoptat pentru toate propunerile privind cadrul comun menționat mai sus (17).

3.10

CESE sprijină pe deplin propunerea PE de introducere a unei etichete europene pentru siguranța jucăriilor, care să fie acordată de organisme terțe independente, și regretă că propunerea nu răspunde pe deplin tuturor sugestiilor din Rezoluția PE din septembrie 2007; CESE înțelege totuși îngrijorarea IMM-urilor, nu pentru că jucăriile produse și comercializate de acestea ar fi mai puțin sigure ci, așa cum se preciza și în avizul menționat anterior, în legătură cu proporționalitatea mijloacelor utilizate pentru respectiva evaluare a conformității, în special pentru produsele care nu sunt realizate în serie, sau sunt produse în serie mică (18).

3.11

CESE consideră că toate substanțele considerate în mod justificat potențial periculoase trebuie să fie eliminate complet din procesul de fabricație al jucăriilor, prin intermediul unui cadru proporțional, echilibrat și fezabil pentru producătorii responsabili și a cărui respectare să poată fi asigurată de către autorități.

3.12

CESE își exprimă satisfacția în legătură cu recenta decizie a Comisiei privind „jocurile magnetice”, dar este surprins că acest aspect nu a fost nici măcar menționat în prezenta propunere de directivă, reacția Comisiei față de pericolele grave și de accidentele care au avut deja loc cu acest tip de jucării nefiind suficient de fermă, întrucât s-a concretizat printr-un simplu „îndemn” adresat statelor membre de a include un „avertisment”, conform modalității alese de fiecare stat.

3.13

CESE consideră că este necesară o definire mai exactă a nivelului și naturii sancțiunilor, așa cum a făcut deja Comisia în domenii în care prejudiciul cauzat de un comportament necorespunzător este mai mic din punct de vedere social.

3.14

În general, CESE regretă faptul că, în acest caz, nu s-a profitat de ocazia de a asigura un nivel de protecție a copiilor din Europa cel puțin egal cu cel care este garantat — chiar din inițiativa producătorilor — în anumite state membre ale UE, precum și în alte țări, care interzic pur și simplu anumite tipuri de jucării, așa cum se arată într-un studiu foarte recent realizat la cererea PE (19).

3.15

CESE este conștient de concurența acerbă la nivel internațional din industria jucăriilor. De aceea, solicită Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului să țină seama de competitivitatea sectorului în momentul introducerii de modificări în cursul procesului legislativ de adoptare a prezentei directive. Nu se propune relaxarea normelor de siguranță a jucăriilor în detrimentul protecției consumatorului, în special a copiilor, ci respectarea strictă a normelor comerțului internațional, astfel încât întreprinderile europene să poată concura în condiții egale.

3.16

În sfârșit, CESE solicită Comisiei să aibă în vedere aspectele sociale legate de fabricarea jucăriilor, mai ales în țări terțe, unde copii mici lucrează timp îndelungat și în condiții de muncă îngrozitoare, având de a face zilnic cu produse toxice, foarte periculoase, și să adopte o poziție fermă în favoarea „jucăriilor ecologice” și a „jucăriilor etice”.

—

ambalarea produsului și, în special, situațiile în care jucăriile sunt ambalate în pungi de plastic;

—

posibilitatea ca anumite componente ale jucăriilor să se desprindă și să fie înghițite de copii;

—

proprietățile jucăriilor în situația în care acestea se sparg.

—

clarificarea faptului că marcajul nu trebuie folosit și considerat un sistem de marcare sau de etichetare în scop de consum și nici o garanție de calitate sau o certificare sau aprobare din partea unor părți terțe independente, ci doar o declarație de conformitate și o documentație tehnică, pe care producătorul sau importatorul trebuie să le furnizeze în conformitate cu cerințele produsului și cu deplină responsabilitate față de autorități și de consumator;

—

raționalizarea diferitelor proceduri de evaluare a conformității;

—

consolidarea protecției juridice a marcajului CE, prin înregistrarea sa ca marcaj colectiv, care să permită autorităților publice să intervină rapid și să elimine abuzurile, dar să permită existența marcajelor naționale suplimentare;

—

consolidarea mecanismelor de supraveghere a pieței și a controalelor vamale la frontieră;

—

inițierea unui studiu care să examineze, din perspectiva producătorilor și consumatorilor, aspectele pozitive și negative ale unui eventual cod voluntar de conduită privind eficiența proliferării marcajelor și a etichetelor de calitate europene și naționale — voluntare sau nu — și raporturile acestora cu marcajul CE”.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/15

1.1

CESE subliniază importanța Tratatului de la Lisabona ca sprijin pentru menținerea beneficiilor pieței unice și pentru dezvoltarea și consolidarea acesteia.

1.2

O piață unică funcțională, competitivă și deschisă către inovare este esențială pentru ca Europa să profite pe deplin de beneficiile globalizării, păstrându-și în același timp standardele în ceea ce privește nivelul său de trai. În acest context, CESE își exprimă îngrijorarea față de recentele decizii ale Curții Europene de Justiție privind detașarea lucrătorilor și, în prezent, analizează efectele acestora asupra acquis-ului comunitar în domeniul politicilor sociale (1).

1.3

Pentru dezvoltarea pieței unice, CESE subliniază importanța promovării și punerii în valoare a rezultatelor cercetării științifice și inovării, sprijinirea furnizorilor naționali de tehnologie să-și promoveze produsele și tehnologiile inovatoare la nivel european, promovarea difuzării și exploatării transnaționale a rezultatelor cercetărilor. Piața unică este un instrument esențial pentru îndeplinirea obiectivelor Agendei de la Lisabona. Obiectivul acesteia este de a obține beneficii pentru consumatori și de a crea o situație favorabilă pentru creșterea economică și pentru ocuparea forței de muncă pe măsură ce sunt înlăturate treptat obstacolele aflate în calea liberei circulații a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului, în pofida persistenței multora dintre acestea. Beneficiile unei integrări mai strânse sunt de necontestat.

1.4

Pachetul Comisiei privind revizuirea pieței unice oferă o bază temeinică pentru revigorarea acesteia, dar succesul său va depinde în mod hotărâtor de capacitatea și ambiția guvernelor naționale și a partenerilor lor sociali de a-și asuma responsabilitățile și de a disponibiliza resursele necesare pentru a transforma acest discurs în realitate.

1.5

Aplicarea corectă și uniformă a legislației și a standardelor existente constituie una dintre cele mai importante provocări. Evaluările de impact, reducerea sarcinilor administrative și a costurilor legate de respectarea legislației care decurg din fragmentarea fiscală a pieței interne, o mai bună consultare a partenerilor sociali și a părților interesate și, în special, a IMM-urilor, sunt esențiale atât pentru o înțelegere mai bună a obiectivelor măsurilor de reglementare cât și pentru identificarea unor soluții nenormative.

1.6

Întreprinderile mici și mijlocii au o contribuție vitală la funcționarea eficientă a pieței unice. IMM-urile în diferitele lor forme au un rol deosebit de important în sectorul serviciilor și reprezintă un element central al înțelegerilor sociale prin care este susținută economia UE. Legea întreprinderilor mici („Small Business Act”) și Carta IMM-urilor deopotrivă recunosc importanța IMM-urilor în procesele și instituțiile de elaborare a politicilor din UE și din statele membre. Cu toate acestea, CESE consideră că ar trebui să se acorde o mai mare atenție rolului IMM-urilor în punerea în practică a politicii, cu trimitere în special la contribuția lor în atingerea obiectivelor politicilor economice, de mediu și sociale.

1.7

CESE subliniază faptul că Fondul European pentru Adaptarea la Globalizare este un important instrument de solidaritate, care va acorda ajutor specific pentru găsirea altui loc de muncă lucrătorilor disponibilizați ca rezultat al schimbărilor intervenite în funcționarea comerțului mondial. CESE consideră binevenită aplicarea mecanismului la angajații IMM-urilor, dar regretă că nu este accesibil și persoanelor care exercită activități independente și care vor fi afectate de aceleași schimbări.

1.8

CESE invită Comisia și statele membre să asigure alocarea de resurse suficiente pentru îmbunătățirea aplicării normelor din domeniul pieței unice. Este necesară, de asemenea, dezvoltarea de inițiative pentru asigurarea sinergiei între politica în domeniul pieței unice, politica în domeniul concurenței și politicile sociale și de mediu, care sunt importante pentru o bună funcționare a pieței unice.

1.9

Comisia și statele membre trebuie să se asigure că noile inițiative de reglementare, menite să contribuie la buna funcționare a pieței unice, țin seama atât de impactul asupra competitivității întreprinderilor europene, cât și de consecințele sociale și ecologice. Pentru a asigura coerența și certitudinea juridică pentru întreprinderi și consumatori, și pentru a evita noi inițiative care se contrazic între ele, ar trebui să existe un „test de compatibilitate cu piața unică” (2) și o evaluare a impactului social al acestora, atât pentru noile propuneri de la nivel național, cât și pentru cele de la nivelul UE.

1.10

Ar trebui să se asigure un acces la justiție ușor și necostisitor pentru cetățeni și întreprinderi, inclusiv mijloace adecvate de reparare a prejudiciilor și mecanisme de soluționare a disputelor. În acest sens, ar trebui să se îmbunătățească instrumentele de soluționare amiabilă a disputelor.

1.11

CESE nu poate decât să salute obiectivul comunicării din 20 noiembrie 2007 privind SIG-urile, care vizează „consolidarea cadrului european aplicabil serviciilor de interes general, inclusiv a serviciilor sociale și medicale, oferind, atunci când există, soluții concrete pentru probleme concrete” și „un ansamblu de acțiuni sectoriale și acțiuni specifice fiecărei probleme”.

1.12

Deoarece legislația primară a UE sau tratatele recunosc că SIEG-urile, în ansamblul lor, constituie o parte componentă a „valorilor comune” ale UE și contribuie la „coeziunea sa socială și teritorială”, acțiunile sectoriale (care iau în considerare caracteristicile specifice ale fiecărui sector) trebuie să fie combinate cu abordările specifice fiecărei probleme.

1.13

Prin includerea în legislația primară a distincției dintre serviciile economice și cele non-economice, precum și a necesității respectării principiilor comune de funcționare ale SIEG-urilor, protocolul SIEG arată că procesul de clarificare a conceptelor și a schemelor în discuție este acum mai important ca niciodată, pentru a garanta că astfel de servicii nu mai depind de o abordare legislativă sau jurisprudențială exclusivă, de la caz la caz.

1.14

În ciuda repetatelor solicitări ale Parlamentului European legate de certitudinea juridică în domeniul serviciilor sociale de interes general, propunerile prezentate în comunicarea SIG se limitează la un set de răspunsuri la „întrebări frecvente”, care sunt cu siguranță utile, dar care nu au valoare juridică obligatorie.

1.15

În consecință, CESE propune o abordare multilaterală și graduală, care să îmbine aspectele sectoriale și cele specifice fiecărei probleme, ceea ce va conduce la adoptarea de inițiative legislative acolo unde este necesar și/sau la adaptarea acestor principii și condiții la diferitele sectoare în cauză (abordarea orizontală, specifică fiecărei probleme).

2.1

Pachetul Comisiei aflat în dezbatere propune un număr de inițiative care se întemeiază pe cinci documente de lucru și două comunicări privind serviciile de interes general și dimensiunea socială a pieței unice (3).

2.2

CESE a adoptat avize cu privire la toate aceste subiecte (4), a adoptat recent un aviz din proprie inițiativă privind dimensiunea externă a pieței unice și pregătește în prezent un aviz privind dimensiunea socială și de mediu a aceleiași piețe (5).

3.1

Comitetul salută accentul care se pune în COM(2007) 724 final asupra responsabilizării consumatorilor și a IMM-urilor, pentru a-i ajuta pe aceștia să beneficieze de piața unică și a determina piața să răspundă mai bine la așteptările și preocupările lor. De aceea, este de salutat faptul că politica în domeniul pieței unice acordă o atenție specială domeniilor care îi privesc pe consumatori, precum energia, telecomunicațiile, serviciile financiare cu amănuntul și comerțul cu ridicata și cu amănuntul.

3.2

Succesul viitoarei politici privind piața unică depinde de capacitatea combinată a statelor membre și a Comisiei de a-i îmbunătăți funcționarea. Realizarea pieței unice este în desfășurare și reprezintă o responsabilitate comună. Statele membre trebuie să se implice mai mult. Autoritățile de la nivel național eșuează adesea în îndeplinirea responsabilităților de gestionare a pieței unice, creând noi obstacole care repun în discuție sentimentul de încredere pe care piața unică ar trebui să îl inspire. Rolul important pe care îl au partenerii sociali în sprijinirea pieței unice ar trebui să se bucure de o recunoaștere sporită.

3.2.1

Comisia dorește să acorde o mai mare importanță aplicării corecte a legislației. Este necesar să se creeze instrumente care să asigure o funcționare mai bună a legislației în practică. Transpunerea corectă și la timp a legislației comunitare și simplificarea administrativă sunt cruciale pentru a facilita punerea în aplicare. Transpunerea corectă a directivei privind serviciile este deosebit de importantă pentru îndeplinirea obiectivelor sale vizând crearea de locuri de muncă și creșterea economică.

3.3

Furnizarea de soluții simple și rapide pentru problemele cu care se confruntă cetățenii și întreprinderile în cadrul pieței unice ar trebui să rămână o prioritate. SOLVIT este un instrument deosebit de util în această privință dar, din nefericire, „subutilizat”, ca urmare a lipsei de informații despre sistem și a utilității sale, precum și a resurselor adecvate, în special la nivel național. Toate inițiativele de remediere a acestei situații, inclusiv acțiunile de asigurare în centrele SOLVIT a unor resurselor suficiente, atât umane cât și financiare, sunt recomandate călduros, ca și inițiativele vizând lărgirea domeniului acestora.

3.4

CESE susține intențiile Comisiei de a simplifica și accelera procedurile privind neîndeplinirea obligațiilor, acordând prioritate cazurilor de neîndeplinire a obligațiilor care prezintă cel mai mare risc și care sunt importante din punct de vedere economic, fără a compromite eficiența mijloacelor de descurajare existente.

3.5

Mai rămân multe de realizat în domeniul supravegherii pieței produselor indigene și a celor importate. Aceasta impune obligații atât autorităților din statele membre, precum și Comisiei Europene.

3.6

CESE recomandă Comisiei să acorde mai multă atenție IMM-urilor, prin conectarea politicii privind IMM-urile la obiectivele sociale și de mediu ale Uniunii Europene, și să desființeze în cele din urmă toate barierele netarifare naționale, inclusiv barierele în calea liberei circulații a capitalului și lucrătorilor (6).

3.7

Dintr-o perspectivă mai generală, rămân extrem de importante rolul Comisiei de gardian al tratatului și exercitarea de către aceasta a dreptului de inițiativă, în scopul asigurării bunei funcționări a pieței unice.

3.8

CESE susține importanța depunerii de eforturi continue pentru reducerea mai substanțială a costurilor rezultate din fragmentarea fiscală a pieței unice, prin promovarea unor reglementări comunitare care să sprijine dezvoltarea activităților transfrontaliere și care să contribuie la consolidarea pieței unice.

4.1

CESE salută obiectivul de garantare a unui,,proces mai participativ de elaborare a politicilor și dorința de „a extinde implicarea părților interesate”. Evaluările sistematice de impact sunt deosebit de importante.

4.2

Consultarea părților interesate reprezentative este esențială în procesul de pregătire a unei evaluări de impact. Evaluările de impact ar trebui să fie analizate de un corp de experți independent și extern, inclusiv de grupuri de utilizatori finali ai legislației.

4.3

Reducerea sarcinilor administrative ale întreprinderilor trebuie să fie de asemenea garantată, fără a compromite rezultatele sociale.

4.4

Pentru a asigura coerența și certitudinea juridică pentru întreprinderi și consumatori și pentru a evita noi inițiative generatoare de noi obstacole, ar trebui să existe un „test de compatibilitate cu piața unică” care să includă o evaluare a consecințelor sociale și de mediu (7) atât pentru noile propuneri de la nivel național cât și de la nivelul UE. Textele legislative neclare, adesea aplicate și interpretate în mod diferit, provoacă contradicții în legislația comunitară.

4.5

Informațiile și datele îmbunătățite privind aplicarea practică a normelor privind piața unică sunt de o importanță fundamentală. Comisia ar trebui să fie mai deschisă către a face publice informații despre statele membre care nu își îndeplinesc responsabilitățile și a asista partenerii sociali naționali prin intermediul unei raportări naționale mai consecvente și mai transparente.

5.1

CESE împărtășește punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia globalizarea este o sursă extraordinară de dinamism și competitivitate, iar piața unică constituie un avantaj care ar trebui utilizat ca platformă de lansare pentru a înfrunta provocările globalizării.

5.2

Liberalizarea comerțului este considerată în mod corect ca fiind pilonul strategiei UE în acest domeniu. O finalizare cu succes a Rundei Doha, precum și încheierea negocierilor privind importantul acord de liber-schimb, lansate în cadrul inițiativei „Europa globală”, vor da măsura succesului UE.

5.3

Problemele de reglementare și cele privind standardele devin din ce în ce mai mult factori determinanți ai capacității întreprinderilor de a se angaja pe plan internațional. Organizațiile de standardizare europene, cum sunt CEN, CENELEC și ETSI, în cooperare cu organizațiile consultative precum NORMAPME (9), ar trebui să se asigure că astfel de standarde sunt accesibile tuturor întreprinderilor și, mai ales, întreprinderilor mici, din UE și din țările în curs de dezvoltare.

5.4

Comisia subliniază în mod corect necesitatea realizării unei mai bune cooperări, a echivalenței și convergenței internaționale în domeniul reglementării. Obiectivul pe termen lung ar trebui să-l constituie „un singur test și un singur standard, acceptate oriunde”.

5.5

Reglementările UE trebuie să mențină competitivitatea. Obligațiile excesive în sarcina întreprinderilor din UE nu vor fi compensată prin acceptarea internațională a normelor UE. Cooperarea cu țările partenere în materie de reglementare nu va avea succes în absența unui spirit de inovare și deschidere către alte abordări.

5.6

CESE se simte încurajat de angajamentul de a efectua analiza comparativă a reglementărilor UE în raport cu bunele practici internaționale, în special cu cele ale principalilor parteneri comerciali ai UE. Această analiză comparativă ar trebui să fie inclusă sistematic în evaluările de impact ale UE, iar UE ar trebui să fie deschisă cooperării în materie de reglementare cu partenerii comerciali importanți. UE ar trebui să accepte standardele internaționale pentru evaluarea conformității recunoscute oficial.

5.7

Ar trebui încurajate inițiativele UE de a-și asuma un rol de lider pe plan mondial în ceea ce privește stabilirea de norme și elaborarea de standarde internaționale științifice de înaltă calitate pentru produsele industriale și alimentare. Standardele comune ar trebui să fie însoțite de obiective de reglementare comune. Prin urmare, Comitetul recomandă o concentrare sporită asupra acordurilor bilaterale și a rețelelor organismelor de reglementare internaționale.

5.8

UE ar trebui să sprijine în continuare liberul schimb, asigurând în același timp un nivel adecvat de supraveghere a pieței, pentru asigurarea protecției împotriva importurilor de produse nesigure. Cu toate acestea, Comisia ar trebui să se asigure că aceste măsuri și sisteme incipiente de standarde private nu sunt utilizate abuziv, într-o manieră protecționistă (10).

6.1

Comitetul susține punctul de vedere conform căruia o dimensiune socială va contribui la îmbunătățirea funcționării pieței unice în concordanță cu strategia pentru „creștere economică și crearea de locuri de muncă” și prin accentul puternic pe care aceasta îl pune asupra unei economii sănătoase a IMM-urilor.

6.2

Deoarece integrarea pieței forței de muncă reprezintă cea mai bună protecție împotriva excluderii sociale, mai buna utilizare a potențialului forței de muncă europene din societățile care cunosc transformări rapide trebuie să se afle în centrul planului Comisiei pentru „oportunități, acces și solidaritate”. Comisia trebuie să lucreze alături de partenerii sociali pentru a se asigura că acest plan se aplică în special în cazul grupurilor vulnerabile, a grupurilor de imigranți și a grupurilor minoritare.

6.3

Pentru a răspunde la provocările globalizării — schimbările tehnologice și realitățile sociale și de mediu în schimbare — eforturile la nivel politic trebuie să fie îndreptate în direcția îndeplinirii obiectivelor sociale, prin intermediul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă și a creării condițiilor-cadru pentru o creștere importantă a productivității.

6.4

CESE a subliniat în avizul său importanța integrării „flexicurității” (11) în cadrul tuturor politicilor UE (12). IMM-urile, și în special cei care desfășoară o activitate independentă, sunt elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a unor piețe flexibile ale forței de muncă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesară o mai bună înțelegere a rolului IMM-urilor în raport cu dispozițiile politicii sociale.

7.1

Pentru dezvoltarea pieței unice, CESE subliniază importanța promovării și punerii în valoare a rezultatelor cercetării științifice și inovării, sprijinirea furnizorilor naționali de tehnologie să-și promoveze produsele și tehnologiile inovatoare la nivel european, favorizarea difuzării și exploatării transnaționale a rezultatelor cercetărilor. Capacitatea de inovare a Europei poate fi influențată semnificativ de calitatea pieței unice. Este necesară coordonarea eforturilor la nivel european, în domeniul cercetării și dezvoltării, între clusterele de IMM-uri, întreprinderi mari, institute de cercetare, universități și noul Institut European de Inovare și Tehnologie.

7.2

Pentru capacitatea de inovare a Europei este esențial progresul către un sistem de brevete mai competitiv, în termeni de certitudine juridică. Acest proces presupune evoluția către un sistem de jurisdicție comună asupra brevetelor pentru Europa, care ar trebui să genereze, pe de o parte, cea mai înaltă calitate, rentabilitate și fiabilitate pentru toate întreprinderile și, pe de alta, un brevet comunitar care să satisfacă aceste criterii, în special în avantajul IMM-urilor. De asemenea, este necesară o protecție fermă a drepturilor de proprietate intelectuală, cu măsuri eficiente la nivel european și internațional împotriva flagelului contrafacerii și pirateriei.

7.3

Inovarea în administrarea politicii sociale ar trebui să includă varietatea de organizații economice sociale (cum sunt cooperativele), care pot aduce serviciile mai aproape de comunitățile de utilizatori, sub o supraveghere adecvată din partea autorităților de reglementare.

7.4

Noua politică în domeniul pieței unice trebuie să aibă un rol central în crearea unei economii globale durabile din punct de vedere al protecției mediului.

8.1

O politică echilibrată în domeniul protecției consumatorilor este importantă pentru o piață unică funcțională. CESE îi consideră pe consumatori ca fiind un element central al noii viziuni a Comisiei pentru o piață unică cu adevărat incluzivă. Ar trebui să se acorde mai multă atenție experienței consumatorilor în cadrul pieței, prin realizarea, de exemplu, a unor evaluări de impact, sau prin încorporarea intereselor consumatorilor în Agenda de la Lisabona.

8.2

Accentul trebuie pus pe o piață comună profitabilă pentru consumatori și întreprinderi, ca și pe rolul pe care sectorul serviciilor îl poate avea în îmbunătățirea calității economiei și în creșterea încrederii consumatorilor. Consumatorii ar trebui să aibă acces efectiv la bunurile și serviciile oferite în întreaga UE, iar întreprinderile ar trebui să își poată oferi produsele și serviciile oriunde în UE la fel de ușor ca pe propriile piețe interne. Armonizarea, însoțită de recunoașterea reciprocă, oferă baza adecvată pentru această situație în care ambele părți au de câștigat (13).

9.1

CESE și-a manifestat în mai multe avize (15) preocuparea pentru situația de incertitudine juridică privind SIG.

9.2

Comunicarea subliniază rolul protocolului specific privind serviciile sociale de interes general atașat Tratatului de la Lisabona (protocolul SIG) care urmărește, potrivit Comisiei, să instituie un cadru solid de îndrumare a acțiunilor UE, furnizând în același timp o bază temeinică pentru definirea serviciilor de interes general (16).

9.3

Pe de altă parte, Comunicarea privind SIG face doar o referire superficială la noul articol 16 din Tratatul de la Lisabona, fără a insista asupra implicațiilor sale, întrucât acesta introduce un nou temei juridic pentru serviciile de interes economic general (SIEG), conferind Consiliului și Parlamentului sarcina de a stabili, conform procedurii legislative ordinare, principiile și condițiile care permit SIEG să își îndeplinească misiunile.

9.4

Prin aplicarea eficientă a principiului conform căruia misiunile de interes general prevalează, care acum a devenit posibilă datorită noului articol 16 din Tratatul de la Lisabona, se va putea recurge mai rar la arbitrajul Curții de Justiție.

9.5

Tratatul de la Lisabona aduce un număr de inovații, nu în ultimul rând noul articol 16 menționat mai sus, și o referire generală la SIG-uri și la serviciile de interes non-economic general (SINEG), contribuind astfel la reorientarea problemei serviciilor de interes general în domeniul acțiunii comunitare, în conformitate cu principiul subsidiarității.

9.6

În consecință, în opinia CESE, noul Tratat de la Lisabona (articolul 16 din Tratatul privind funcționarea UE și protocolul privind SIG) constituie doar începutul unei noi abordări ce vizează obținerea unei certitudini juridice sporite și o reglementare mai coerentă a schemelor naționale și comunitare privind SIG.

9.7

Protocolul SIG constituie un manual al normelor privind SIG, economice (SIEG) și non-economice (SINEG), dar nu încearcă să soluționeze problema posibilității de a distinge între aceste două categorii.

9.8

Prin includerea distincției între serviciile economice și cele non-economice în legislația primară, precum și a necesității de a asigura respectarea principiilor comune de funcționare ale SIEG, protocolul privind SIG demonstrează că procesul de clarificare a conceptelor și schemelor în discuție este acum mai important ca niciodată, pentru a oferi certitudine juridică întreprinderilor și organismelor responsabile cu gestionarea acestor servicii, precum și principalilor lor beneficiari.

9.9

Comunicarea privind SIG propune „consolidarea cadrului UE aplicabil serviciilor de interes general, inclusiv pentru serviciile sociale și medicale, oferind dacă acestea există, soluții concrete unor probleme concrete” și „un ansamblu de acțiuni sectoriale și acțiuni specifice fiecărei probleme”.

9.10

Astfel de acțiuni ar trebui, bineînțeles, să ia în considerare caracteristicile specifice ale fiecărui sector vizat. Deoarece legislația primară a recunoscut totuși că SIEG-urile, în ansamblu, constituie o parte componentă a „valorilor comune” ale UE și contribuie la „coeziunea sa socială și teritorială”, este nevoie să se îmbine acțiunile sectoriale (care iau în considerare caracteristicile specifice ale fiecărui sector) cu abordările specifice fiecărei probleme.

9.11

În consecință, CESE propune o abordare multilaterală și graduală, care să îmbine aspectele sectoriale și cele specifice fiecărei probleme, ceea ce va conduce la adoptarea de inițiative legislative acolo unde este necesar și/sau la adaptarea acestor principii și condiții la diferitele sectoare în cauză (abordarea orizontală, specifică fiecărei probleme).

10.1

CESE subliniază importanța Tratatului de la Lisabona ca sprijin pentru menținerea beneficiilor pieței unice și pentru dezvoltarea și consolidarea acesteia.

10.2

Comisia a introdus și a explicat conceptul de servicii sociale de interes general (SSIG) în Cartea albă privind SIG, în două comunicări (17) și într-un „document de lucru al serviciilor Comisiei” (18).

10.3

Comunicarea nu oferă o definiție a acestor SSIG-uri și preferă să opereze o distincție între două categorii largi de SSIG-uri: în primul rând, mecanisme juridice și mecanisme complementare de protecție socială; în al doilea rând, „alte servicii esențiale furnizate direct persoanei”.

10.4

Abordarea prudentă a Comisiei demonstrează dificultatea clasificării SSIG-urilor, acestea reflectând sarcini specifice și extrem de variate, adânc ancorate în preferințele colective naționale sau locale.

10.5

În perioada consultărilor privind Cartea verde din 2003, majoritatea părților interesate din acest sector (autorități locale, operatori, reprezentanți ai utilizatorilor) au reclamat creșterea incertitudinii juridice privind legislația comunitară aplicabilă lor, date fiind caracteristicile lor speciale, în special în privința autorizării pentru furnizarea serviciului. Ele au precizat clar că sunt circumscrise unei „zone gri”, ceea ce le stânjenește activitatea. Acest lucru a condus la:

10.6

Cu toate acestea, Comisia nu a adoptat această abordare, ceea ce contrazice în mod clar abordarea sectorială pe care o susține, și intenționează acum să își limiteze propunerile la un set de răspunsuri la „întrebări frecvente” și la un serviciu interactiv de informații, care vor fi cu siguranță utile, dar nu vor fi obligatorii din punct de vedere juridic.

10.7

Pentru a răspunde apelului la certitudine juridică, între altele în temeiul articolului 16 din Tratatul de la Lisabona, care deschide noi perspective în ceea ce privește locul și rolul SIEG în UE, inclusiv locul și rolul SSIG, trebuie continuat procesul de clarificare a conceptelor și cadrelor comunitare aplicabile activităților de serviciu public.

11.1

Comitetul salută obiectivele afirmate în comunicarea „Oportunități, acces și solidaritate: către o nouă viziune socială pentru Europa secolului XXI” (21), care se adresează cetățenilor UE, societății civile și întreprinderilor, inclusiv IMM-urilor, și se întemeiază pe instrumente europene fundamentale, cum sunt piața unică, Strategia de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă și Strategia pentru dezvoltare durabilă.

11.2

Modificările care au loc în prezent în societățile europene (UE 27 cu 500 de milioane de locuitori, modificările demografice, globalizarea, progresul tehnologic și dezvoltarea economică, printre altele) ar putea reprezenta noi oportunități pentru locuri de muncă și competențe noi, dar adaptarea la modificări presupune în continuare un risc de șomaj și excluziune.

11.3

CESE sprijină ideea unui rol mai proeminent al UE în facilitarea, anticiparea și încurajarea unor astfel de modificări structurale, promovând concomitent valorile europene la nivel global. Comunicarea schițează o nouă viziune socială a „șansei de a reuși în viață” pentru Europa secolului XXI și încearcă să completeze consultările care s-au terminat la 15 februarie 2008. Biroul Consilierilor de Politică Europeană (BEPA — Bureau of European Policy Advisers), între alții, precum și statele membre și instituțiile UE, au fost cu toții implicați în dezbaterea privind modificările sociale și conceptul de „realitate socială europeană”. CESE salută obiectivul ce constă în a garanta că analiza finală a acestor discuții va contribui la pregătirea agendei sociale reînnoite, care va fi prezentată în 2008, și va lua în considerare noul cadru instituțional introdus de Tratatul de la Lisabona.

—

Oportunități — pentru un bun început în viață, realizarea potențialului propriu și fructificarea deplină a șanselor oferite de o Europă inovatoare, deschisă și modernă.

—

Acces — modalități noi și mai eficiente de a dobândi educație, progres pe piața locurilor de muncă, servicii de sănătate de calitate și protecție socială și participarea la cultură și în societate.

—

Solidaritate — încurajând coeziunea și durabilitatea socială și veghind ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

11.4.2.1

CESE este de acord cu Comisia, atunci când aceasta susține că nu există o rețetă universală pentru Europa și că provocările comune necesită acțiuni comune, sprijinite prin participarea activă a cetățenilor.

11.4.2.2

Combaterea excluziunii sociale și îmbunătățirea calității vieții prin crearea de oportunități la nivel individual este esențială pentru susținerea dezvoltării economice și reducerea riscurilor de apariție a neajunsurilor în sistemul de securitate socială. Siguranța și încrederea sunt esențiale pentru progres, modernizare și deschiderea spre schimbare.

1)

în tineret: noile schimbări sociale și noua economie bazată pe inovare și tehnologie solicită o atenție sporită în ceea ce privește educația și competențele; investiția în tineret are un impact pozitiv atât asupra dezvoltării economice, cât și asupra coeziunii sociale. Agenda de la Lisabona a plasat educația în centrul sistemului social și economic european prin transformarea cunoașterii într-o pârghie a competitivității pentru Europa pe plan mondial;

2)

în construirea carierelor: o economie și o piață dinamică a forței de muncă necesită norme flexibile în materie și standarde sociale înalte (a se vedea „flexicuritatea”);

3)

într-o viață mai lungă și mai sănătoasă: speranța de viață mai mare presupune o presiune pentru sistemele de securitate socială, dar creează și noi oportunități economice pentru noi servicii, bunuri și tehnologii. UE ar trebui să promoveze noi politici sociale pentru a fructifica aceste oportunități și a remedia eșecul sistemelor curente de protecție;

4)

în egalitatea dintre bărbați și femei: noile modele economice presupun noi scheme sociale. De exemplu, politicile privind ocuparea forței de muncă ar trebui să fie adaptate corespunzător noilor cerințe privind egalitatea între bărbați și femei. Unele dintre propunerile Comisiei vizează diferențele de salarizare, sistemul de impozitare și practicile de la locul de muncă care să favorizeze viața de familie;

5)

în includere activă și nediscriminare: extinderile recente au relevat diferențe economice și sociale profunde între statele membre și regiuni. Comisia Europeană intenționează să promoveze o nouă politică de coeziune întemeiată pe acceptarea diversității, includerea activă, promovarea egalității și eradicarea discriminării;

6)

în mobilitate și integrare de succes: piața unică a condus la o mobilitate sporită a persoanelor, cu efecte și asupra IMM-urilor. Acest lucru necesită noi abordări la nivelul UE, întemeiate pe integrare;

7)

în participarea civică, cultură și dialog: aceste aspecte au un rol important pentru coeziunea socială, implicând în același timp resurse economice legate de inovare și dezvoltare tehnologică.

11.4.4.1

CESE subliniază faptul că, deși principala competență legată de aceste politici revine statelor membre, UE și partenerii sociali au un rol important în conducerea și sprijinirea acțiunilor și reformelor din acest domeniu. Acquis-ul comunitar este un instrument important, în special în ceea ce privește politicile de extindere și de coeziune, Tratatul de la Lisabona și Carta Drepturilor Fundamentale.

11.4.4.2

CESE este de acord cu următoarele cinci strategii prezentate în comunicare:

—

„The single market: review of achievements”(„Piața unică: analiza rezultatelor”) [SEC(2007) 1521];

—

„Instruments for a modernised single market policy”(„Instrumente pentru o politică modernă a pieței unice”) [SEC(2007) 1518];

—

„Implementing the new methodology for product market and sector monitoring: Results of a first sector screening” („Implementarea noii metodologii pentru monitorizarea produselor, pieței și sectorului: rezultatele primei examinări a sectorului”) [SEC(2007) 1517];

—

„The External Dimension Of The Single Market Review” („Dimensiunea externă a analizei pieței unice”) [SEC(2007) 1519];

—

„Initiatives In The Area Of Retail Financial Services” („Inițiative în domeniul serviciilor financiare cu amănuntul”) [SEC(2007) 1520].

—

o comunicare privind „Serviciile de interes general, inclusiv serviciile sociale de interes general: un nou angajament european” [COM(2007) 725 final] și o serie de documente de lucru [Documentele de lucru ale serviciilor Comisiei: SEC(2007) 1514, SEC(2007) 1515, SEC(2007) 1516] și

—

o comunicare privind „Oportunități, acces și solidaritate: către o nouă viziune socială pentru Europa secolului 21” [COM(2007) 726 final].

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/23

1.1

Comitetul întâmpină favorabil inițiativele Comisiei menite să acorde un sprijin mai puternic creării și dezvoltării microîntreprinderilor, precum și consolidării și stimulării spiritului antreprenorial, pentru extinderea bazei de producție și ocupaționale a Comunității, în vederea unei competitivități sporite, a unei coeziuni superioare și a unei economii bazate pe cunoaștere mai eficiente, conform obiectivelor Strategiei de la Lisabona reînnoite.

1.2

Comitetul se declară de acord cu inițiativa care vizează crearea unei noi structuri comunitare de susținere a microcreditării, însă consideră că simpla acțiune de stimulare a statelor membre nu este suficientă, dat fiind faptul că sectorul nebancar, exclus din directivele bancare CE, se bazează, în multe state membre, pe un sistem legislativ incomplet și pe dispoziții de fond diferite.

1.3

În opinia Comitetului, o acțiune-pilot pentru microinvestiții responsabile social, care să reunească instituțiile de microcreditare bancară și nebancară într-o rețea europeană, printr-un memorandum de înțelegere privind investițiile responsabile din punct de vedere social (Memorandum of Understanding for Socially Responsible Investments), încheiat între diverse instituții și cu sprijinul asociațiilor sectoriale, ar trebui să se adreseze mai întâi grupurilor „cu posibilități reduse de a obține credite bancare”:

1.4

Comitetul este convins că aplicarea în mod inovator a noilor tehnologii la microcredite este în măsură să extindă, printr-un sistem de rețele, sfera de acțiune a microfinanțării, să stimuleze concurența și să reducă astfel costurile pentru utilizatori.

1.5

De asemenea, Comitetul consideră că acțiunea de sprijinire a microcreditării trebuie să fie însoțită de o acțiune de formare destinată utilizatorilor, care să le faciliteze dezvoltarea și succesul pe piață, pentru evitarea excluziunii sociale și pentru realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona în condiții tot mai bune.

1.6

Deși este de acord cu faptul că schimbările privind cadrul instituțional și juridic de susținere a microcreditelor se produc cu precădere la nivelul statelor membre și că se realizează prin mecanisme incluse în ciclul anual de guvernanță al procesului de la Lisabona, Comitetul consideră că este absolut necesară consolidarea sistemului european de referință, mai ales pentru:

1.7

În ceea ce privește propunerea referitoare la o structură comunitară specifică de susținere, în cadrul departamentului Jeremie al Fondului European de Investiții, Comitetul consideră că o astfel de soluție nu ar oferi o vizibilitate optimă inițiativei, care, de altfel, ar fi restrictivă în privința rolului de coordonare pe care ar trebui să și-l asume în raport cu alte inițiative existente, nici nu ar putea asocia și alte activități celor de asistență tehnică. Comitetul consideră așadar că trebuie înființat un departament de sine-stătător, care să poată acționa ca un Fond pentru microcredite.

1.8

De altfel, finanțarea și asistența tehnică oferite de către noua structură nu ar trebui să se refere doar la instituțiile de microfinanțare noi și nebancare, ci și la toate celelalte, pentru a nu induce efecte de denaturare a concurenței.

1.9

Inițiativa comunitară IMF ar trebui să includă și consolidarea dialogului social și a dialogului dintre diferiții actori ai societății civile, precum și valorificarea rețelelor europene de schimb de bune practici, precum Centrul european de microfinanțare, Centrul de microfinanțare (MFC) pentru Europa Centrală și de Est și Platforma europeană de microfinanțare.

1.10

Comitetul consideră că inițiativa de promovare a microfinanțării (IMF) trebuie să valorifice rolul asociațiilor de întreprinderi pentru a se asigura că ofertanții sunt demni de încredere și competenți, pentru dezvoltarea unui puternic potențial relațional și fiduciar, pentru sprijinire și îndrumare — inclusiv sub aspectul formării și consilierii — pentru a determina apariția capacităților autonome ale beneficiarilor și pentru a reduce și simplifica procedurile administrative, mai ales cele legate de pregătirea planului de afaceri.

1.11

Instituirea unui fond pentru microcredite, în mod natural aflat în relație cu instituțiile financiare, cu administrațiile de stat (2), cu organizațiile sectoriale și cu consorțiile de credit și cooperativele de garantare (numite Confidi, în Italia), poate reprezenta o experiență importantă, pentru orientarea ingineriei financiare către forme de „gestionare socială” a creditului.

1.12

O viziune socială a creditului, care poate sta la baza creării unui fond pentru microcredite, se află în strânsă relație cu principiile de responsabilitate socială a întreprinderilor și cu valorile împărtășite de strategiile de ameliorare a ocupării forței de muncă la scară largă.

1.13

Sprijinul acordat certificării de mediu EMAS poate favoriza, mai mult decât alte instrumente, o dezvoltare socială a întreprinderilor și poate înlesni difuzarea conștientă a unui fond pentru microcredite.

2.1

Observatorul IMM-urilor a arătat, în aprilie 2007, că, pentru IMM-urile europene, piedica cea mai mare care apare în calea inovării produselor și proceselor o reprezintă accesul la credite, la care se adaugă dificultatea de a găsi resurse umane calificate. Pentru întreprinderile de mari dimensiuni însă, problemele sunt legate de resursele umane.

2.2

Principalele lacune constatate la nivelul pieței constau în lipsa de capital de pornire, într-o ofertă insuficientă de fonduri și în neadaptarea cererii. Aceste probleme au fost ridicate de Comisie în Comunicarea sa „Punerea în aplicare a Programului comunitar de la Lisabona: Finanțarea creșterii IMM-urilor — Promovarea valorii adăugate europene” (3), cu privire la care Comitetul a avut posibilitatea să se pronunțe în mai multe rânduri (4).

2.3

În special, CESE a arătat că „este necesară, astfel, intensificarea politicilor destinate facilitării creării și dezvoltării de întreprinderi, inclusiv prin diminuarea timpului și costurilor necesare demarării activității acestora, prin adoptarea de măsuri menite să îmbunătățească accesul la capitalul-risc, prin creșterea numărului de programe de formare a întreprinzătorilor — măsuri de îmbunătățire a accesului acestora la rețele și la servicii de utilitate publică — și prin mărirea densității rețelei de servicii de asistență pentru întreprinderi mici” (5).

2.3.1

Comitetul reamintește, așa cum a subliniat în unele avize anterioare (6), că „societățile de tip cooperatist, întreprinderile asociate și cooperativele mutuale, precum și toate noile întreprinderi inovatoare și microîntreprinderile pot contribui, de asemenea, la întărirea competitivității și capacității inovatoare în interiorul UE”.

2.4

Pe de altă parte, Comitetul a subliniat că „o problemă majoră o reprezintă facilitarea accesului la piețele de finanțare” și că „băncile și alți operatori financiari, cum ar fi fondurile cu capital de risc, ar trebui încurajate să adopte o atitudine mai favorabilă asumării de riscuri” (7).

2.5

Comisia Europeană a anunțat, în toamna anului 2007, examinarea unei serii de inițiative în favoarea IMM-urilor, printre care o inițiativă europeană de instituire a unei noi structuri de susținere a microcreditelor (8).

2.6

Sectorul microcreditelor este unanim recunoscut ca un instrument financiar cu impact considerabil asupra spiritului antreprenorial, asupra dezvoltării economice și a incluziunii sociale productive, dar care încă prezintă numeroase carențe și imperfecțiuni, datorate dificultăților de obținere a investițiilor în capitalul premergător al întreprinderii, mai ales atunci când solicitantul este șomer, recent imigrat, când face parte dintr-o minoritate etnică ori locuiește într-o regiune de convergență.

2.7

O altă problemă se ivește din cauza faptului că instituția financiară poate face economii de scară legate de costurile fixe ale tranzacției, precum culegerea de informații, evaluarea și monitorizarea împrumuturilor. Aceasta se confirmă îndeosebi în situația acordării de micro-împrumuturi, mai ales unor activități independente și unor IMM-uri care nu sunt destul de transparente și au o capacitate limitată de a furniza instituției financiare informațiile potrivite.

2.8

Definiția microcreditului, acceptată la nivel internațional, este „un împrumut de mici dimensiuni — sub 25 000 EUR în Europa (9) și sub 100 000 USD în Statele Unite — acordat unor persoane cu venituri reduse, care, în general, nu au acces la creditul bancar, fie pentru că nu sunt suficient de solvabile, fie/și datorită costului tranzacției, considerat prea ridicat” (10). Din definiția microcreditului este exclus creditul de consum.

2.9

Comitetul este de acord cu Comisia în privința rolului important pe care îl deține microcreditul în realizarea Strategiei de la Lisabona pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, precum și în promovarea integrării sociale, și consideră importantă menținerea funcției principale de promovare a creșterii activităților independente și a dezvoltării microîntreprinderilor, evitându-se transformarea acestuia într-un simplu ajutor social.

2.10

În opinia Comitetului, microcreditul trebuie să răspundă, în UE, unor probleme puse în evidență de deficiențele pieței, permițând accesul întreprinzătorilor la creditul necesar pentru inițierea sau extinderea unor activități economice productive, inclusiv în contextul politicii de asistență și de cooperare pentru dezvoltare (11).

2.11

La nivel comunitar, CIP — Micro-credit Guarantee, susținut de FEI (12) asigură un sistem de garanții pentru microcredite, acordat de instituții locale microîntreprinderilor (13), dar în prezent nu există norme comunitare specifice privind microcreditele, cu excepția celei referitoare la sectorul microcreditului bancar, care se supune unei reglementări bancare europene (14); se mai fac trimiteri la microcredite și în diferite programe și inițiative comunitare (15).

2.12

Pe de altă parte, în statele membre, sectorul microcreditelor este reglementat și gestionat în diverse moduri. Doar două state membre dețin prevederi legislative specifice, care reglementează sectorul nebancar al microfinanțării (16), cu toate că există norme anti-camătă și în alte patru state membre (17).

2.13

Consiliul European de primăvară a arătat, printre altele, un interes prioritar urgent pentru o „ulterioară facilitare a accesului la finanțări, inclusiv prin folosirea instrumentelor financiare existente ale UE” (18) și pentru „promovarea unei participări mai largi, de ansamblu, în rândurile populației active, pentru combaterea segmentării și garantarea unei incluziuni sociale active”.

2.14

Comitetul consideră că un cadru juridic cu susținere mai amplă poate contribui la o mai bună promovare a creării de întreprinderi de producție noi și la consolidarea acestora, cu evitarea riscurilor de marginalizare și de excludere din sistemul de producție, care pot genera probleme de ordin social și infracțional, precum camăta.

3.1

Comisia trasează două direcții de acțiune:

4.1

Microcreditele constituie o pârghie de inserție socială și le permit persoanelor și întreprinderilor aflate într-o situație economică precară și excluse din sistemul bancar clasic, să aibă acces la resursele financiare fără de care inițierea și dezvoltarea de activități generatoare de profit nu sunt cu putință.

4.2

La nivel comunitar, „Small Business Act” (19) pentru Europa — al cărui obiectiv declarat este definirea principiilor și măsurilor concrete necesare îmbunătățirii mediului IMM-urilor europene, ar trebui să permită identificarea și înlăturarea obstacolelor care împiedică eliberarea potențialului întreprinderilor mici, prin eforturi mai mari în favoarea simplificării, prin facilitarea accesului la credit și prin aplicarea de reguli adecvate în domeniile energiei și mediului.

4.3

În opinia Comitetului, ar trebui să se realizeze și o mai bună coordonare a numeroaselor instrumente disponibile în acest domeniu, utilizând experiența dobândită în trecut și a instrumentelor care există deja în prezent în domeniul microcreditelor, așa cum reamintește Comisia în comunicarea sa (20), și anume:

4.3.1

Comitetul consideră că, în definirea noii acțiuni comunitare în favoarea microcreditării, ar trebui să se țină seama de experiențele pozitive realizate în cadrul elaborării și aplicării multianuale concrete a Programului-cadru UE/ACP privind microfinanțarea, al Direcției Generale Europaid.

4.4.1

Încă de la începutul anilor optzeci (24), mai ales datorită reflecțiilor și sugestiilor care au luat naștere în urma dezbaterilor din cadrul „Conferințelor europene ale meșteșugurilor și ale micilor întreprinderi” (25), instituțiile financiare europene au difuzat și susținut în statele membre cultura ingineriei financiare (26).

4.4.2

Necesitatea activării unor linii operaționale pentru combaterea dificultăților privind accesul la credite și pentru a contribui la organizarea ingineriei financiare, precum și presiunea exercitată de organizațiile europene ale micilor întreprinderi, au determinat Comisia și BEI să înființeze FEI (27), care, după o scurtă perioadă în care s-a ocupat de susținerea rețelelor de comunicații (28), s-a consacrat sprijinirii, sub diferite forme de garantare și, mai ales, prin acțiuni de inginerie financiară, a măsurilor de susținere luate în favoarea microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și a celor mijlocii (IMM-uri).

4.4.3

Mulțumită programelor multianuale ale Comisiei destinate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și celor mijlocii, datorită cooperării și, în ultimul timp, prin intermediul Axei 1 a CIP (29), acțiunile de inginerie financiară s-au dezvoltat prin intermediul:

4.4.4

CESE a avut posibilitatea de a se exprima în repetate rânduri în favoarea acțiunilor inițiate în ultimii cincisprezece ani de Comisie, de BEI și de FEI pentru susținerea micilor întreprinderi. Comitetul a recunoscut extinderea și modernizarea sprijinirii de către BEI a IMM-urilor (32), dar consideră că se pot face mai multe eforturi, inclusiv prin programe stabilite de comun acord cu:

4.4.5

La nivelul statelor membre ar putea fi înființată o rețea de fonduri pentru microcredite , dotată cu fonduri rotative alimentate de BEI, cu garanții suplimentare acordate de FEI, care ar trebui să funcționeze la diferite niveluri. La nivel regional (NUTS II) și de provincie (NUTS III), acordarea împrumuturilor ar putea să aibă loc prin consorțiile de garantare, acolo unde acestea există (33). Consorțiile de garantare dețin deja o bogată experiență în domeniul capitalului premergător și, cu suficient capital-investiție, contragarantat de FEI, ar putea, la rândul lor, să acorde garanții fideiusoare.

4.4.5.1

Această nouă propunere trebuie clarificată în legătură cu crearea, de către BEI și Comisia Europeană, a fondului pentru microcredite. Scopul acestei inițiative este sprijinirea instituțiilor de acordare a microcreditelor din Europa prin acordarea de fonduri (subvenții, împrumuturi, credite de tip mezanin sau instrumente de capitaluri proprii) și de asistență tehnică. În prezent, FEI se ocupă cu crearea acestui microfond, cu un capital de pornire de aproximativ 40 de milioane de EUR (din care 20 de milioane provin de la BEI) pentru această activitate de sprijinire și, potrivit CESE, ar trebui să îl gestioneze în viitor.

4.4.6

Microîmprumutul ar putea să fie suficient pentru achiziționarea de materiale și de echipamente de bază necesare demarării unei afaceri sau pentru aducerea la zi a acestora, operațiuni necesare într-o microîntreprindere (34).

4.4.6.1

În opinia Comitetului, trebuie acordată o atenție deosebită microcreditului pentru femeile cu spirit întreprinzător. În acest context, ar trebui acordată mai multă atenție flexibilității, modalităților și criteriilor de acordare a creditelor, pentru a preveni condițiile obiective de disconfort social și psihologic, care se pot acutiza în următoarele cazuri:

4.4.6.2

Modalitățile de acordare și gestionare a microcreditului destinat dezvoltării activităților desfășurate de femei ar trebui să țină cont, în mod precumpănitor, de prioritățile de integrare și reintegrare socială și economică a femeilor în sectorul productiv al societății, ținând seama de necesitatea eforturilor de combatere a manifestărilor de dispreț și a eforturilor de consolidare a dezvoltării culturii antreprenoriale și a capacității de asumare a unor responsabilități și riscuri mai mari.

4.4.7

Microcreditul ar trebui, de asemenea, să reprezinte o oportunitate pentru tânărul care, animat de dorința înființării propriei afaceri și suficient pregătit pe plan profesional, nu dispune de resursele economice necesare.

4.4.7.1

Prima garanție a împrumutului, care, oricum, trebuie acordat de o instituție financiară (bancară sau nu), o reprezintă echipamentele achiziționate. Ceea ce determină însă o abordare mai puțin fiscală din partea instituțiilor de credit, atunci când acordă un împrumut (35), este faptul că există un „Fond european pentru microcredite” care dispune de resursele financiare și de expertiză necesare și este în măsură să intervină, periodic, prin FEI, consorții de garantare, precum și organizații sectoriale, pentru a rezolva eventualele situații de neplată a datoriilor acumulate; acest fond trebuie să aibă de asemenea capacitatea și voința de promovare a standardelor optime de soliditate, diversificare și îmbunătățire a producției, transparență și combatere a cămătăriei (36).

4.4.8

Anchetele întreprinse cu privire la insolvabilitatea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, pe parcursul ultimilor zece ani, în principalele țări europene, au dus la concluzia că insolvabilitatea nu reprezintă mai mult de 4 % din totalul împrumuturilor acordate (37). Aceasta înseamnă că, fiind vorba de o valoare mai mică de 5 %, poate fi utilizat un factor de multiplicare egal cu 20 pentru garantarea creditului acordat de instituțiile financiare.

4.4.9

Cu un factor de multiplicare egal cu 20 și cu o fideiusoare care să acopere 50 % din insolvabilitatea fiecărui debitor, un consorțiu de garantare posesor al unui capital-investiție de un milion de euro ar putea garanta împrumuturi în valoare de până la 40 de milioane de euro, unui număr mare de întreprinzători (38).

4.4.9.1

Sistemul consorțiilor de garantare, prin acordarea de garanții, a permis, în 2007, finanțări ale întreprinderilor meșteșugărești în valoare de circa 6 miliarde de euro.

4.4.10

În fiecare an iau ființă, în UE, circa 500 000 de întreprinderi noi. Numărul întreprinderilor care se desființează este cu puțin mai mic (39). 99 % dintre întreprinderile care se înființează în fiecare an sunt IMM-uri, iar cel puțin 240 000 dintre acestea sunt întreprinderi alcătuite doar din proprietarul lor (40).

4.4.11

Reluând exemplul prezentat la punctul 4.4.9, cu un milion de euro capital-investiție și prin inginerie financiară, s-ar putea garanta, prin intermediul unui fond de microcredite, un împrumut de 25 000 EUR pentru 1 600 de mici întreprinzători.

4.5.1

După cum s-a constatat deja, creditul reprezintă unul dintre instrumentele fundamentale de dezvoltare economică și socială și de realizare a unei economii sociale de piață.

4.5.2

Din acest motiv, au apărut treptat și s-au consolidat noi viziuni ale creditării, conform cărora creditul nu mai este considerat doar o relație între client și instituția financiară, ci un instrument de înaltă valoare socială, date fiind raporturile sale cu crearea de locuri de muncă mai bune și mai sigure și cu dezvoltarea economică.

4.5.3

Din această nouă viziune mai amplă decurge necesitatea repartizării între mai mulți factori a riscurilor legate de acordarea creditului.

4.5.4

Repartizarea riscurilor acordării creditului între mai multe entități:

4.5.5

Din perspectiva valorii sociale, acordarea unui credit trebuie considerată din ce în ce mai mult sub aspectul responsabilității sociale a întreprinderii și cere din partea întreprinzătorului să fie pregătit să adere la valorile dezvoltării durabile.

4.5.6

Certificarea de mediu EMAS (41), mai mult decât orice altă certificare, ar putea fi considerată, în cadrul unui proces de inginerie financiară, drept o condiție aflată în raport cu funcția socială a creditului.

4.5.7

În acești ultimi ani, doar câteva zeci de mii de întreprinderi au putut utiliza instrumentele financiare comunitare (42). Există, așadar, o mare diferență între fenomenologia problemei și rezultatele obținute. De aici rezultă necesitatea unei reflecții asupra posibilităților concrete de intervenție cu sisteme care să fie în măsură să implice mai mult instituțiile financiare și să dea mai multe rezultate.

4.5.8

La 20 și 21 noiembrie 1997, Consiliul European extraordinar întrunit la Luxemburg, cu un singur punct pe ordinea de zi — ocuparea forței de muncă — a lansat, printre altele, trei inițiative concrete pentru a ajuta întreprinderile să-și păstreze competitivitatea pe piață și a cerut Comisiei să facă propuneri care să permită consolidarea mediului economic și creșterea numărului de locuri de muncă. Aceste trei inițiative erau: lansarea Mecanismului european pentru tehnologii — MET, Societatea mixtă europeană — SME (Joint European Venture — JEV) și Mecanismul de garantare pentru IMM-uri. Două dintre aceste inițiative — MET-lansare și IMM-garantare — își propuneau facilitarea accesului la credite.

4.5.8.1

La sfârșitul lui 2005, mai mult de 277 000 (43) de IMM-uri beneficiaseră de mecanismele programului de creștere și ocupare a forței de muncă și ale programului multianual.

4.5.8.2

Fondul de garantare pentru IMM-uri reprezintă unul dintre principalele programe europene destinate întreprinderilor mici și mijlocii (44).

4.5.9

Când vorbim despre „capital de risc” în cazul microîntreprinderilor (23 de milioane, în Europa) și al întreprinderilor mici (1,1 milioane, în Europa), dintre care circa 90 % sunt persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau societăți în nume colectiv, ne referim la doar 5-6 % din acest univers.

4.5.10

Comitetul consideră, așadar, că trebuie prevăzute forme de susținere a creditării care să se adreseze și societăților în nume colectiv, după cum se întâmplă cu instrumentele de inginerie financiară, în caz contrar aplicarea acestora rămânând limitată, ceea ce reprezintă o piedică în calea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, în termeni de cultură financiară.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/29

1.1

Prezenta propunere vizează modificarea Directivei 76/769/CEE a Consiliului, prin adăugarea de restricții privind introducerea pe piață și utilizarea diclormetanului (DCM) atunci când este folosit ca principal component al decapanților pentru vopsele pentru utilizare industrială, profesională și de către consumatori.

1.2

Aceasta este ultima modificare de acest tip adusă Directivei 76/769/CEE a Consiliului, înainte de înlocuirea acesteia, la 1 iunie 2009, cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

1.3

CESE recunoaște dificultățile considerabile de ordin științific și politic cu care se confruntă Comisia în momentul în care propune și caută să ajungă la un acord cu privire la o modificare proporționată și eficientă economic care, după cum impune Directiva 76/769/CEE, să mențină piața internă și, în același timp, să asigure un nivel înalt de protecție a sănătății umane și a mediului.

1.4

CESE este de acord că există dovezi irefutabile pentru faptul că, atunci când se înregistrează concentrații ridicate de vapori din cauza gradului înalt de volatilitate a DCM, acestea pot provoca pierderea cunoștinței și moartea. Aceste concentrații ridicate apar din cauza practicilor industriale defectuoase, inclusiv din cauza ventilației necorespunzătoare. Dovezile sunt mai puțin convingătoare în ceea ce privește riscurile grave la care sunt expuși consumatorii prin utilizarea casnică ocazională. Prin urmare, propunerea de a interzice comercializarea este disproporționată și, având în vedere riscurile cunoscute, dar încă necuantificate, pe care le prezintă produsele și procesele alternative, este puțin probabil să conducă la reducerea generală a ratei — destul de reduse — a accidentelor înregistrate.

1.5

De asemenea, CESE observă, așa cum au făcut și consultanții angajați de Comisie, că riscurile speciale pe care le prezintă DCM nu sunt complet semnalizate de pictogramele și indicatorii de risc și siguranță existenți. Aceeași observație este valabilă și pentru riscurile la care sunt expuși copiii, cel mai frecvent în cadrul domestic. Aceasta este o deficiență a sistemului de etichetare, nu a produselor sau a persoanelor în cauză. Prin urmare, pentru a remedia această situație, se fac recomandări cu privire la ambalare și etichetare.

1.6

Sunt identificate și alte probleme, dintre care cea mai importantă este lipsa unor limite convenite de expunere profesională și a unor linii directoare sau reglementări cu privire la bunele practici industriale. În această privință, sistemul german TRGS 612 reprezintă un excelent model.

1.7

Mai sunt supuse atenției Comisiei, Parlamentului European și statelor membre o serie de observații generale, în speranța atingerii unui acord. În lipsa acestuia, se va ajunge la fragmentarea pieței interne, iar utilizatorii vor rămâne expuși riscurilor, atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia.

2.1

După cum s-a specificat mai sus, Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 din 18 decembrie 2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) va intra în vigoare la 1 iunie 2009. Acest regulament abrogă și înlocuiește o serie de regulamente și directive actuale ale Consiliului și ale Comisiei, inclusiv Directiva 76/769/CEE din 27 iulie 1976 privind comercializarea și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase.

2.2

Anexa I la Directiva Consiliului 76/769/CEE stabilește restricții specifice pentru comercializarea și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase, asupra cărora s-a convenit și care au fost aplicate în ultimii 30 de ani. La 1 iunie 2009, acestea vor deveni baza anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.3

Modificările anterioare aduse Directivei Consiliului 76/769/CEE (în vederea adăugării de noi măsuri restrictive) au luat forma unor directive, necesitând punerea în aplicare de către statele membre. Prezenta propunere a Comisiei are însă în vedere o decizie, care va avea efect imediat, și nu o directivă. Prin urmare, nu va necesita transpunerea în legislațiile naționale, care de altfel vor trebui abrogate la 1 iunie 2009, când va intra în vigoare Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.4

Toate propunerile următoare privind restricționarea comercializării și utilizării de substanțe și preparate periculoase vor face trimitere la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

2.5

Substanțele (și orice preparat care le conține) pentru care s-au considerat necesare restricții de comercializare și utilizare au fost stabilite, în general, prin evaluarea anumitor „substanțe prioritare” determinate de statele membre și publicate în patru liste de priorități între anii 1994 și 2000, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului.

2.6

Mai multor substanțe care nu au fost incluse în aceste liste li s-au evaluat, de asemenea, efectele asupra sănătății umane și asupra mediului și/ori s-au făcut propuneri de restricționare a comercializării și utilizării lor, pe măsură ce au fost abordate noi probleme, la cererea statelor membre. Diclormetanul se numără printre aceste substanțe. Din diferite motive, mai multe state membre au impus deja sau au încercat să impună restricții asupra utilizării sale, în special atunci când intră în compoziția decapanților pentru vopsele. Alte state membre consideră aceste măsuri disproporționate, costisitoare și susceptibile de a produce rezultate mai puțin satisfăcătoare pentru utilizatori. Există dovezi care pot susține sau contrazice ambele poziții.

2.7

Prima examinare completă a propunerii de către Consiliu a avut loc la începutul lunii iunie. Dacă se ajunge la un compromis în cursul următoarelor luni, propunerea poate urma cursul stabilit. În caz contrar, propunerea va fi respinsă, iar fragmentarea pieței interne a decapanților pentru vopsele pe bază de DCM se va menține sau chiar se va accentua. Apoi, la momentul oportun, DCM va fi evaluat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (REACH), iar utilizarea sa în decapanții pentru vopsele va fi numai una dintre numeroasele căi de expunere examinate. În mod evident, nu se poate ști care va fi rezultatul acestui proces și nici când va putea fi emisă o recomandare finală.

3.1

DCM este o hidrocarbură alifatică halogenată incoloră cu punct de fierbere scăzut și cu miros ușor dulceag. Timp de mulți ani, a fost utilizat pe scară largă ca solvent puternic cu inflamabilitate scăzută la producerea de medicamente, aerosoli și adezivi, precum și în alte procese ca decaparea vopselelor, degresarea metalelor și ca solvent de extracție pentru produse alimentare.

3.2

Deși este considerat a fi una dintre cele mai sigure hidrocarburi halogenate cu masă moleculară mică, DCM trebuie utilizat cu prudență. În Europa este clasificat ca agent cancerigen de categoria 3, mai precis se numără printre „substanțele care constituie o cauză de îngrijorare pentru om din cauza posibilelor efecte cancerigene, dar în privința cărora datele disponibile nu sunt adecvate pentru o evaluare satisfăcătoare”. Prin urmare, trebuie să poarte indicatorul de risc R40 („cunoștințe limitate despre efectele cancerigene”). De asemenea, este identificat ca substanță prioritară, în conformitate cu Directiva-cadru privind apa.

3.3

Mai îngrijorător este însă faptul că DCM este și un puternic narcotic, depresor al sistemului nervos central, care poate cauza pierderea cunoștinței sau moartea. Această proprietate a provocat o serie de accidente, dintre care unele mortale, în general corelate cu practici nesigure de muncă și supraexpuneri considerabile, cel mai adesea în cursul operațiunilor industriale cu rezervoare deschise sau al utilizărilor profesionale pe scară largă. Utilizarea în sisteme închise, atunci când este posibil, înlătură aceste riscuri.

3.4

Nivelurile de producție a DCM în Europa (în puncte de producție situate în Germania, Franța, Italia, Spania, Țările de Jos, Regatul Unit și România) scad treptat, pe măsură ce devin disponibile alte produse. Din cele aproximativ 240 000 de tone produse în prezent în Europa, aproximativ 100 000 de tone sunt exportate. 30-50 % din cantitatea rămasă se utilizează în industria farmaceutică, iar 10-20 % se comercializează sub formă de DCM pur, ca decapant pentru vopsele. Volumul diclormetanului reciclat în industria farmaceutică atinge cifre asemănătoare. Prezenta propunere se referă exclusiv la utilizarea DCM în decapanții pentru vopsele.

3.5

Decaparea vopselelor este cunoscută în majoritatea gospodăriilor ca procedeu esențial de conservare și decorare a obiectelor și suprafețelor din lemn, metal, piatră și ipsos, atât în interiorul, cât și în exteriorul locuinței. De asemenea, este utilizată pe o serie de piețe mai specializate, precum restaurarea obiectelor de artă, îndepărtarea inscripțiilor graffiti sau revopsirea vehiculelor de mari dimensiuni, ca trenurile sau avioanele.

3.6

Decapanții pentru vopsele sunt clasificați, oarecum arbitrar, în trei categorii: pentru utilizări „industriale” (utilizare continuă, pe scară largă, într-un sit unic), „profesionale” (specialiști, constructori și decoratori care operează în mai multe situri) și „de către consumatori” (persoane care efectuează ocazional lucrări de întreținere în gospodărie).

3.7

Numărul real de incidente pentru fiecare grup este greu de determinat. Având în vedere că simptomele intoxicării cu DCM se aseamănă cu cele ale insuficienței cardiace, este posibil ca unele incidente să nu fie corect identificate. Conform datelor prezentate Comisiei de către consultanții RPA (Risk & Policy Analysts Ltd), în ultimii 20 de ani, în Europa au avut loc 3-4 incidente pe an, dintre care unul mortal, imputabile utilizării decapanților pentru vopsele pe bază de DCM. Cele mai multe accidente mortale s-au petrecut în Franța (6), Germania (6) și Regatul Unit (5), iar restul accidentelor s-au concentrat în Regatul Unit (36), Suedia (12) și Franța (6). În sudul Europei, s-a înregistrat un singur incident în perioada studiată de societatea RPA (1930-2007), și anume un accident industrial mortal în Spania, în anul 2000. Condițiile climatice locale și metodele de lucru pot avea și ele o importanță semnificativă. În condiții de vreme caldă, ferestrele sunt întotdeauna deschise, se asigură astfel o bună ventilație, iar riscurile sunt neglijabile, pe când, în zonele cu climă mai rece, situația este complet diferită.

3.8

Numărul de accidente mortale se împarte egal între utilizările industriale și cele profesionale. Majoritatea incidentelor nesoldate cu moartea s-au înregistrat în cursul utilizării de către operatorii clasificați ca „profesioniști”. Accidentele mortale au fost cauzate, aproape în totalitate, de ventilația inadecvată și de utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor individuale de protecție, în special în apropierea rezervoarelor deschise de mari dimensiuni.

3.9

Este posibil să se fi produs un accident mortal în cursul utilizării profesionale (sau de către un consumator) în Franța, în anul 1993, însă în prezent cauzele acestuia nu pot fi verificate și prin urmare această informație-cheie a fost contestată. Singurul deces survenit în cazul unui consumator a fost înregistrat în Țările de Jos, în 1960. S-ar putea dovedi relevanți și alți factori.

3.10

Bineînțeles, există alternative la decapanții chimici pentru vopsele pe bază de DCM, grupate în general în trei categorii: „decaparea fizică/mecanică” (șlefuire, răzuire, sablare), „decaparea pirolitică/termică (în cuptoare, în strat fluidizat cald sau utilizând lămpi de sudat sau pistoale cu aer cald) și «decaparea chimică»” (utilizând solvenți foarte puternici, inclusiv DCM, sau lichide/paste corozive, în general puternic alcaline, sau amestecuri pe bază de acid formic sau peroxid de hidrogen). Fiecare dintre aceste procese poate funcționa și poate fi metoda preferată în anumite circumstanțe. Toate prezintă riscuri de diverse feluri, rezultate fie din impactul particulelor, căldură, foc, explozie, iritația ochilor sau a pielii, fie din compoziția substanțelor de acoperire înlăturate, în special plumbul prezent în vopselele aplicate înainte de 1960. În cazul straturilor multiple, care datează de cel puțin 100 de ani, întâlnite în locuințele vechi, dar încă utilizabile sau chiar foarte căutate, sau în cazul suprafețelor delicate care nu trebuie deteriorate, va fi necesară utilizarea mai multor metode, precum și un anumit grad de experimentare.

3.11

Nu există date disponibile cu privire la cota de piață globală a diferitelor alternative din cele trei categorii sau la costurile pe metru pătrat decapat. Se estimează că DCM este încă cel mai utilizat solvent, în special de către consumatori, iar aplicațiile pe bază de sodă caustică sunt și ele foarte răspândite. Chiar și în cadrul categoriei agenților decapanți chimici, costurile comparative sunt greu de calculat. În general, se admite că decapanții pentru vopsele pe bază de DCM sunt mai ieftini decât produsele concurente la volume egale. Însă acest avantaj tinde să dispară dacă se iau în considerare costurile totale ale echipamentelor de protecție (dacă sunt utilizate) și ale eliminării deșeurilor (dacă este cazul).

3.12

Costurile totale depind și de timpul de aplicare. Produsele și procesele care acționează mai încet, dar care sunt mai puțin nocive, sporesc costurile lucrărilor și reduc profitul. Solvenții cu temperatură de fierbere mai ridicată permit acoperirea unor suprafețe mai mari la o singură aplicare, însă necesită mai mult timp pentru a-și face efectul. În cazul consumatorilor, timpii scurți de expunere sunt înlocuiți cu timpi de expunere mai lungi, ceea ce poate cauza inconveniente mai mari în gospodărie (Presupunerea RPA conform căreia consumatorii sunt mai puțin sensibili la factorul timp, „deoarece de obicei efectuează lucrări de decapare în timpul lor liber”, este cu siguranță contestabilă). Noile metode de lucru și schimbările în fluxul de lucru vor deveni esențiale pentru toți utilizatorii. Pentru un utilizator industrial, trecerea la produsele pe bază de apă reduce costurile de ventilație, însă crește considerabil costurile de întreținere a rezervoarelor și conductelor, pentru a minimiza coroziunea. Având în vedere aceste variabile, este extrem de greu să se anticipeze efectul unei restricții asupra oricăreia dintre metodele disponibile. În aceste circumstanțe, consumatorii sunt în mod deosebit expuși riscurilor, deoarece există puține dovezi (având în vedere conflictele de opinii la nivel guvernamental) că este în interesul lor să aleagă produse sau procese alternative.

3.13

Unul dintre solvenții cel mai frecvent utilizați ca alternativă la DCM, n-metil-2-pirolidonul (NMP), a fost recent clasificat ca substanță „toxică pentru reproducere de categoria 2”, fapt care va duce în cele din urmă la interzicerea vânzării produselor care îl conțin către publicul larg (însă nu și către utilizatorii profesioniști sau industriali). Alți solvenți, precum 1,3-dioxolanul, sunt foarte inflamabili.

3.14

Sistemele bazate pe esteri dibazici (DBE) — amestecuri de adipat de dimetil, succinat de dimetil și glutarat de dimetil — sunt considerate în prezent alternativele cele mai promițătoare, neexistând indicii că ar prezenta riscuri semnificative pentru sănătatea umană sau pentru mediu. De asemenea, sulfoxidul de dimetil (DMSO) și alcoolul benzilic par a fi substanțe relativ „sigure”. Cu toate acestea, opinia utilizatorilor privind rentabilitatea acestor substanțe depinde de mulți factori și nu se poate garanta că vor fi alese ca alternative „sigure” pentru utilizarea generalizată.

3.15

În general, este evident că nu există o abordare unică pe deplin acceptabilă și că măsurile necorespunzătoare pot conduce la creșterea ratei actuale (relativ scăzute) a incidentelor înregistrate. Dificultatea constă în identificarea unei soluții care să mulțumească toate părțile implicate, în special statele membre care au avut experiențe diferite și care își susțin cu fermitate pozițiile, din motive bine întemeiate.

4.1

Propunerea Comisiei vizează protejarea sănătății umane și a mediului, menținând în același timp piața internă a diclormetanului, în special atunci când este folosit ca principal component al decapanților pentru vopsele pentru utilizare industrială, profesională și de către consumatori.

4.2

Propunerea urmărește interzicerea totală a vânzării decapanților pentru vopsele pe bază de DCM către publicul larg și către profesioniști, cu excepția celor care au urmat o formare în acest scop și care au primit o autorizație din partea autorităților competente din statele membre. Vânzarea către instalațiile industriale va fi permisă numai în cazul în care sunt instituite o serie de măsuri de protecție, în special ventilarea eficientă și furnizarea și utilizarea echipamentelor de protecție corespunzătoare. Toate produsele pe bază de DCM ar trebui să fie marcate indelebil cu inscripția „rezervat utilizatorilor industriali și profesionali” (și, prin urmare, numai utilizatorilor corespunzător autorizați).

4.3

Nu se vor mai introduce pe piață noi decapanți pentru vopsele pe bază de DCM în scopul aprovizionării publicului larg sau a profesioniștilor după 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii. Orice tip de vânzare către aceste două grupuri de utilizatori ar urma să fie interzisă după o perioadă de încă 12 luni.

4.4

Decizia ar urma să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.

4.5

Propunerea este însoțită de o expunere de motive și de un document de lucru al serviciilor Comisiei (raport de evaluare a impactului). Informații suplimentare sunt disponibile în studiile de impact efectuate pentru Comisie de către consultanți externi (RPA, TNO) sau în rapoartele pe teme specifice (ETVAREAD privind eficiența retardanților de evaporare). Aceste documente au fost examinate, la rândul lor, de Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului (SCHER). Nu există niciun raport formal al UE de evaluare a riscurilor (RAR), deoarece niciuna dintre părțile interesate nu a identificat DCM drept substanță prioritară, în ciuda preocupărilor suscitate.

4.6

Unele state membre (și alte economii puternice și importanți parteneri comerciali, precum Elveția și SUA) au efectuat și ele studii pentru a susține poziții specifice (și adesea contradictorii), cu caracter politic și de reglementare. Industriile în cauză au colectat numeroase date privind posibilele riscuri și avantajele comparative ale diferitelor produse și procese; nu este deloc surprinzător că și aceste date sunt contradictorii. Celelalte părți implicate și-au prezentat observațiile în cadrul Săptămânii europene a sănătății și siguranței „Să construim în siguranță”, organizată în 2004, după o conferință a experților găzduită de Sindicatul danez al vopsitorilor. Conform RPA, până în aprilie 2007, BEUC (Organizația europeană a consumatorilor), EMCEF (Federația europeană a sindicatelor din minerit, chimie și energie) și CES (Confederația Europeană a Sindicatelor) nu își exprimaseră încă în mod formal punctele de vedere.

5.1

CESE recunoaște dificultățile cu care se confruntă Comisia în momentul în care propune o modificare proporționată și eficientă economic a Directivei 76/769/CEE în ceea ce privește utilizarea DCM ca solvent în decaparea vopselelor. Incidentele semnalate și verificate sunt relativ puține, însă este posibil să nu fi fost raportate toate cazurile. Legislația actuală nu a fost întotdeauna respectată, iar în ceea ce privește etichetarea, aceasta se dovedește inadecvată. Există produse și procese alternative, însă nu au fost evaluate și toate prezintă riscuri. Punctele de vedere ale statelor membre în această privință diferă, din motive întemeiate. Nu există nicio garanție că rezultatul global va fi favorabil vreunuia dintre grupurile cele mai susceptibile de a fi afectate.

5.2

De asemenea, CESE admite că, din cauza constrângerilor de timp evidente, aceasta este ultima ocazie de a introduce noi măsuri în cadrul directivei mai sus menționate. Dacă statele membre și Parlamentul European nu ajung la o poziție comună, iar decizia propusă (sau o variantă a acesteia) nu este adoptată și pusă în aplicare, nu se va mai putea adopta nicio măsură până la evaluarea DCM pentru toate utilizările sale, în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (REACH).

5.3

CESE este convins că o astfel de întârziere nu este nici utilă, nici de dorit pentru protecția mediului și a sănătății tuturor utilizatorilor la locul de muncă și în afara acestuia. De asemenea, CESE ar regreta profund orice fragmentare a pieței interne din cauza acestei (sau a oricărei alte) probleme. Ar trebui să fie evident, pentru toate părțile implicate, că este necesar să se găsească o bază pentru un acord care să permită gestionarea riscurilor și nu doar să înlocuiască un risc cu altul.

5.4

În acest sens, CESE observă că DCM poate fi produs, depozitat, transportat și utilizat în condiții de siguranță în sisteme închise. DCM nu este inflamabil și nu contribuie la formarea ozonului troposferic. Cu toate acestea, în sisteme deschise, ca în cazul decapării vopselelor, DCM prezintă în mod clar probleme din cauza volatilității sale (se evaporă repede), a densității vaporilor rezultați (se acumulează în punctul cel mai jos sau acolo unde ventilația este inadecvată) și a efectului său narcotic (cauzează pierderea cunoștinței și moartea). Toate acestea contribuie la riscuri sporite în cazul copiilor. În plus, DCM este clasificat ca substanță cancerigenă de categoria 3 și acesta este riscul potențial care predomină în etichetarea produselor care îl conțin.

5.5

RPA și alți experți au remarcat că acest lucru este atât înșelător, cât și inadecvat pentru protecția corespunzătoare a utilizatorilor la locul de muncă și în afara acestuia. Legislația actuală și Sistemul armonizat global de clasificare și etichetare al ONU revizuit nu prevăd etichetarea cu indicatori de risc și siguranță sau cu pictograme care să avertizeze în mod corespunzător cu privire la narcoză (și la pericolul de moarte ce decurge de aici) sau, ceea ce este mai surprinzător, cu privire la riscurile grave pentru copii (avertismente care, bineînțeles, s-ar putea aplica multor produse sau procese utilizate în gospodării).

5.6

Atenția acordată riscului de cancer, posibil, dar încă nedemonstrat, este de asemenea înșelătoare. SCHER, în avizul său privind Raportul ETVAREAD privind retardanții de evaporare, semnalează că mecanismul metabolic al șoarecelui nu este identic cu al omului în cazul testat și, prin urmare, pe baza probelor prezentate, este puțin probabil ca DCM să fie cancerigen. Există puține probe bazate pe utilizarea efectivă. Se așteaptă încă rezultatele a două ample studii epidemiologice efectuate asupra unor grupuri expuse la DCM în SUA. Este posibil ca grupurile din UE să fi fost expuse la alte substanțe cunoscute drept cancerigene, precum stirenul. RPA nu a oferit nicio dovadă privind riscurile reale de acest tip pe care le prezintă expunerile la DCM utilizat în decapanții pentru vopsele. În aceste circumstanțe, indicatorul de risc obligatoriu R68 („risc potențial de efecte ireversibile”) nu este de mare utilitate.

5.7

De asemenea, trebuie semnalat că statisticile incidentelor prezentate de RPA pentru perioada 1930-2007 arată în mod clar pericolele supraexpunerii la DCM, în special prin practici de lucru defectuoase. Nu au fost colectate date echivalente cu privire la procesele și produsele alternative. Cu toate acestea, ne putem întreba în ce măsură aceste date pot fi extinse la utilizarea (fie de către „profesioniști”, fie de către „consumatori”) în mediul casnic. Nu se poate stabili cu claritate dacă semnalarea unor efecte cronice (pe termen lung) asupra sănătății în urma utilizării industriale implică probleme în cazul expunerii acute (pe termen scurt) a consumatorilor; acestea din urmă sunt probabil accidente și este mai greu să se tragă concluzii pe baza unor astfel de statistici.

5.8

De asemenea, studiile au scos în evidență lipsa unor limite de expunere profesională (LEP) uniforme pentru locurile de muncă din întreaga UE. Aceste limite variază considerabil atât între statele membre, în cazul unei singure substanțe (DCM), cât și între substanțe diferite (între DCM și DBE sau DMSO, de exemplu). Producătorii trebuie să-și asume responsabilitatea de a-și proteja lucrătorii, iar pentru a realiza acest lucru, autoritățile de reglementare trebuie să elaboreze un cadru de reglementare clar și coerent, bazat pe date reale.

5.9

În acest sens, CESE a remarcat, în special, Normele tehnice aplicabile substanțelor periculoase (TRGS 612, versiunea din februarie 2006), elaborate de Ministerul Federal German al Muncii și Afacerilor Sociale (BMAS), în care se iau în considerare alternativele la decapanții pentru vopsele pe bază de DCM. Aceste norme, mult mai detaliate decât prezenta propunere a Comisiei, reprezintă un model demn de urmat pentru a contribui la garantarea siguranței la locul de muncă.

5.10

În cele mai multe cazuri, pentru a găsi soluția adecvată trebuie să se răspundă la următoarele întrebări, în această ordine: (a) se poate îmbunătăți siguranța procesului prin substituire?; (b) dacă nu, din ce cauză?; (c) au fost luate toate măsurile corespunzătoare pentru a garanta siguranța la locul de muncă? Trebuie recunoscute pe deplin atât riscurile, cât și avantajele potențiale rezultate în urma utilizării proceselor și produselor alternative. Înainte de orice, trebuie să se facă o estimare a rezultatelor probabile ale oricărei decizii de a elimina o cantitate semnificativă din orice material de pe piață; cum vor reacționa utilizatorii și în ce măsură le va îmbunătăți alegerea făcută siguranța personală?

5.11

Se poate oferi ca exemplu situația unui stat membru care a interzis deja utilizarea produselor pe bază de DCM, atât în cazul utilizatorilor industriali, cât și al celor profesioniști. Însă interdicția se aplică numai produselor care conțin DCM, nu și DCM în sine. Se poate încă obține un decapant pentru vopsele puternic amestecând DCM cu metanolul la locul de utilizare. Produsul astfel rezultat este mai ieftin, însă nu conține agenții tensioactivi și retardanții de evaporare care sporesc atât eficiența, cât și siguranța produselor corect fabricate. Prin urmare, acesta este un efect nedorit.

5.12

După cum au observat experții RPA și Comisia, în practică, distincțiile dintre diferitele categorii de utilizatori sunt greu de justificat sau de menținut. Singura diferență reală este că operațiunile continue de decapare a vopselelor cu randament ridicat, efectuate într-un sit unic, necesită rezervoare deschise de mari dimensiuni, care conțin agenți chimici în care sunt imersate produsele, în timp ce operațiunile efectuate în afara siturilor nu depind în general de imersie și, în consecință, nu necesită rezervoare deschise de mari dimensiuni. Operațiunile efectuate în situri unice sunt reglementate de alte directive, ca de exemplu cele privind emisiile de solvenți sau calitatea apelor reziduale, care trebuie aplicate cu strictețe; operațiunile efectuate în afara siturilor depind mai degrabă de prudența și de bunul simț al fiecărui utilizator. Atunci când există un angajator, acestuia îi revine, bineînțeles, datoria de a asigura cele mai bune condiții de muncă posibile pentru toți angajații săi.

5.13

De asemenea, în cadrul categoriei „profesioniștilor”, ar trebui să se facă distincția între cei angajați permanent în operațiuni speciale de curățare (de exemplu, îndepărtarea inscripțiilor graffiti, restaurarea fațadelor, revopsirea trenurilor și a avioanelor) și cei pentru care decaparea ocazională a vopselelor reprezintă doar o acțiune necesară, însă îndelungată care precedă o activitate mai profitabilă (constructori, decoratori și „consumatori”). Necesitățile, capacitățile și punctele vulnerabile ale ultimului grup par a fi identice și ar trebui tratate în același fel.

5.14

În final, se introduce posibilitatea de a oferi formare și de a acorda autorizații anumitor operatori, ca o eventuală derogare care să permită atingerea unui compromis între puncte de vedere diferite. Cu toate acestea, este greu să se pună semnul egalității între utilizarea decapanților pentru vopsele pe bază de DCM și operațiuni precum îndepărtarea azbestului sau manipularea deșeurilor nucleare, pentru care autorizațiile sunt indispensabile. Având în vedere costurile ridicate pe care le implică înființarea și monitorizarea unui astfel de sistem, este greu de imaginat că această propunere ar putea satisface necesitățile vreuneia dintre părțile implicate.

6.1

Având în vedere cele expuse mai sus, CESE nu consideră că prezenta propunere este proporționată și nici că ar putea, în sine, să conducă la scăderea numărului de incidente la locul de muncă sau în afara acestuia. Având în vedere diferențele importante, atât de ordin practic, cât și de ordin politic, dintre statele membre, ar trebui examinate și aplicate fără întârziere alte abordări.

6.2

Astfel, ar trebui introduse modificări în ambalarea și etichetarea decapanților pentru vopsele pe bază de DCM, pentru a minimiza riscurile de accident și pentru a evidenția pericolele reale. Vânzările către orice utilizator care nu este angajat permanent în decaparea vopselelor, în situri speciale sau în afara acestora, indiferent dacă este considerat „profesionist” sau „consumator”, ar trebui limitate la maximum 1 litru pe recipient și pe achiziție. Recipientele ar trebui să fie prevăzute cu sisteme de închidere de siguranță pentru copii, în conformitate cu regulamentele și directivele UE din acest domeniu, prezente sau viitoare, și/sau cu standardele EN-ISO 8317:2004 și 862:2005. Recipientele cu gât îngust, care să reducă scurgerile, ar fi de asemenea utile, deși necesitatea ulterioară de a decanta produsul înainte de utilizare limitează efectul acestora. Producătorii ar trebui să se implice activ în elaborarea unor noi sisteme de distribuție mai sigure, dacă doresc să mențină viabilitatea pe termen lung a acestor produse. Vânzările în vrac către toți ceilalți utilizatori pentru uz „industrial” sau uz „profesional” sistematic nu ar trebui să fie inferioare volumului de 20 de litri. Producătorii și furnizorii trebuie să-și asume responsabilitatea în astfel de circumstanțe și să se asigure că oferă suficiente informații și formare pentru a garanta siguranța manipulării și a eliminării produsului în orice condiții de utilizare.

6.3

Ar trebui elaborate urgent noi pictograme și indicatori de risc și siguranță privind narcoticele și riscurile pentru copii, în completarea celor utilizate în prezent. În cazul decapanților pentru vopsele pe bază de DCM (și al altor produse cu efecte asemănătoare), avertismentele corespunzătoare destinate tuturor utilizatorilor ar putea fi formulate astfel: „Narcotic: concentrațiile înalte cauzează pierderea cunoștinței și moartea”; „A nu se utiliza în prezența copiilor sau a adulților vulnerabili”; „A nu se utiliza în spații închise: vaporii grei cauzează asfixierea”. Aceste avertismente sunt justificate de dovezi solide și răspund unor necesități reale. Este important ca aceste fraze să nu se piardă într-o multitudine de avertismente mai puțin semnificative. Un avertisment eficient și o pictogramă inconfundabilă referitoare la necesitatea de a proteja copiii au mai multe șanse de a atinge efectul scontat decât o multitudine de recomandări complicate. Indicatorul actual S2 („A nu se lăsa la îndemâna copiilor”) este inadecvat în această situație.

6.4

De asemenea, este indispensabil să se elaboreze un ansamblu standardizat și coerent de limite de expunere profesională, aplicabile în întreaga UE, pentru a îmbunătăți siguranța la locul de muncă. Acesta ar trebui considerat un rezultat util al programului REACH pentru următorii ani.

6.5

În mod evident, bunele practici de lucru și respectarea strictă a tuturor controalelor existente reprezintă cheia gestionării riscurilor, atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia. Producătorii și comercianții cu amănuntul își împart responsabilitatea de a oferi sfaturi utile și de a se asigura că recomandările lor pot fi urmate de publicul larg și de utilizatorii ocazionali ai substanțelor sau proceselor periculoase. Recomandările și echipamentele de siguranță ar trebui promovate cu același entuziasm ca și materialele pentru care sunt necesare.

6.6

Abordarea utilizată în sistemul german TRGS 612 ar trebui să constituie baza controalelor la nivelul întregii UE. Dacă este necesar, pot fi adăugate recomandări tehnice suplimentare privind ventilația sau tratarea deșeurilor. Cele mai bune practici ar trebui publicate și diseminate.

6.7

Studiile în curs din SUA privind efectele expunerii pe termen lung la DCM ar trebui să se încheie cât mai curând posibil, iar rezultatele ar trebui prezentate SCHER spre evaluare. Ar trebui explorate posibilitățile de a identifica grupuri relevante pentru realizarea acestui tip de studiu în Europa.

6.8

De asemenea, ar trebui efectuată o evaluare sistematică a riscurilor asociate decapării vopselelor, astfel încât toate produsele și procesele să poată fi evaluate pe o bază comparabilă. Aceasta ar conduce la o mai bună înțelegere a caracteristicilor de performanță și a riscurilor relative, și, în cele din urmă, ar oferi utilizatorilor posibilitatea de a alege în cunoștință de cauză, atât la locul de muncă, cât și în afara acestuia. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste propuneri nu ar trebui să întârzie adoptarea măsurilor de control discutate mai sus.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/35

1.1

CESE aprobă conținutul directivei propuse și consideră că această inițiativă reprezintă un pas înainte în cadrul strategiei de simplificare administrativă, prevăzută în comunicarea „O revizuire strategică pentru o mai bună legiferare în Uniunea Europeană”.

1.2

Aceasta se înscrie în linia aprecierilor pozitive formulate de Observatorul Pieței Unice al CESE, care s-a declarat, prin intermediul a numeroase avize, în favoarea inițiativelor de simplificare administrativă întreprinse în ceea ce privește dreptul societăților comerciale. CESE consideră că, prin reducerea cheltuielilor întreprinderilor din UE, inițiativele contribuie semnificativ la creșterea competitivității acestora, cu condiția să nu afecteze protecția intereselor altor părți implicate.

1.3

CESE subliniază faptul că propunerea supusă examinării, care se referă la modificarea Directivelor 68/151/CEE (prima directivă privind dreptul societăților comerciale) și 89/666/CEE (a unsprezecea directivă privind dreptul societăților comerciale), are în vedere simplificarea și reducerea sarcinilor administrative sub aspectul sensibil al obligațiilor de publicare și de traducere impuse anumitor forme de societăți comerciale, care se confruntă adesea cu constrângeri disproporționate și uneori nejustificate.

1.4

CESE susține efectuarea intervențiilor propuse, prin modificări minore ale legislației comunitare, care, pe lângă reducerea poverilor administrative pentru întreprinderi (așa cum demonstrează evaluarea de impact prezentată), elimină posibilitatea apariției în Uniunea Europeană a unor obstacole nejustificate în calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor.

1.5

Prin urmare, CESE apreciază măsurile propuse și, împreună cu Consiliul, solicită Comisiei să propună și alte intervenții menite să reducă sarcinile nejustificate care există încă în anumite sectoare, acestea reprezentând o povară pentru instituții (cărora le limitează capacitatea de face față provocărilor pe care le ridică în prezent concurența globală), fără a le furniza utilizatorilor valoare adăugată.

1.6

CESE recomandă Comisiei să încurajeze statele membre în sensul continuării simplificării sarcinilor administrative ce revin întreprinderilor, prin transferarea pe internet a tuturor datelor care trebuie publicate în conformitate cu legile și regulamentele în vigoare.

2.1

După o serie de evaluări demarate în 2005, Comisia a lansat un program de simplificare legislativă, în vederea reducerii costurilor și poverilor administrative pentru întreprinderi, prevăzute de legislația în vigoare, plecând de la principiul că sarcinile financiare inutile frânează activitățile economice ale Comunității și dăunează competitivității întreprinderilor.

2.2

La 14 noiembrie 2006, Comisia a prezentat o comunicare intitulată relevant „O mai bună legiferare în Uniunea Europeană” (1), precum și un document de lucru, intitulat „Măsurarea costurilor administrative și reducerea poverilor administrative în Uniunea Europeană” (2). Ambele inițiative au scos în evidență necesitatea furnizării unor avantaje economice concrete întreprinderilor, cu condiția ca simplificarea să nu aibă efecte negative asupra utilizatorilor acestor informații.

2.3

Această orientare strategică a fost ulterior consolidată în martie 2007 printr-un program de acțiune destinat reducerii poverilor administrative (3), încă nepublicat în Jurnalul Oficial și care stabilește ca obiectiv reducerea cu 25 % a costurilor respective până în 2012.

2.4

Tot în martie 2007 au fost adoptate în procedură accelerată un anumit număr de propuneri care urmăresc o reducere a poverilor administrative, iar la 10 iulie 2007 Comisia a prezentat o comunicare care conținea propuneri de simplificare în materie de drept al societăților comerciale, contabilitate și audit (4).

2.5

În cursul reuniunii din 13 și 14 martie 2008, Consiliul European a invitat și el Comisia să continue pe acest drum, prin elaborarea de noi propuneri de reducere a sarcinilor (5).

2.6

Acesta este contextul în care este prezentată propunerea de directivă supusă examinării, referitoare la obligațiile de publicare și de traducere din domeniul dreptului societăților comerciale, și care prevede reducerea și/sau eliminarea obligațiilor privind anumite informații care nu furnizează utilizatorilor valoare adăugată.

3.1

După cum precizează Comisia, propunerea de directivă supusă examinării urmărește creșterea competitivității societăților comerciale din UE prin reducerea și/sau eliminarea sarcinilor administrative prevăzute de legislația în vigoare și care nu răspund exigențelor utilizatorilor acestor informații, antrenând în schimb cheltuieli suplimentare inutile pentru întreprinderi.

3.2

Acest obiectiv poate fi atins prin modificarea Directivelor 68/151/CEE (prima directivă privind dreptul societăților comerciale) și 89/666/CEE (a unsprezecea directivă privind dreptul societăților comerciale), în ceea ce privește obligațiile de publicare și de traducere pe care le presupune înființarea anumitor forme de societăți comerciale.

3.3

Referitor la prima directivă, modificarea prevede noi obligații minime de publicare în raport cu cele prevăzute în prezent la articolul 3 alineatul (4) din Directiva 68/151/CEE privind dreptul societăților comerciale. Articolul modificat elimină unele dintre obligațiile actuale, de publicare în monitorul oficial a informațiilor privind înființarea societăților comerciale și publicarea conturilor anuale. Conform legislației în vigoare, aceste informații trebuie publicate anual.

3.4

Această simplificare nu reduce în niciun fel valoarea adăugată din perspectiva utilizatorilor, în special într-o epocă în care informațiile din registrul comerțului, a căror accesibilitate trebuie să fie garantată de statele membre, pot fi obținute on-line, datorită răspândirii din ce în ce mai mari a mijloacelor electronice.

3.5

Statele membre au obligația de a asigura accesul electronic la informații în ordine cronologică, având dreptul de a prevedea modalități suplimentare de publicare, doar atunci când aceasta nu implică niciun cost suplimentar pentru societățile comerciale.

3.6

În ceea ce privește Directiva 89/666/CEE (a unsprezecea directivă privind dreptul societăților comerciale), se modifică dispoziția în vigoare care impune traducerea tuturor documentelor din propriul dosar, chiar și la înregistrarea unei noi sucursale.

3.7

Articolul 4 din noua directivă consideră necesară publicarea documentelor într-o limbă oficială a Comunității și consideră suficient ca traducerea documentelor în cauză să fie legalizată conform unei proceduri acceptate de autoritățile din oricare alt stat membru. O astfel de certificare trebuie acceptată de toate statele membre, care nu pot impune nicio altă cerință formală în afara celor prevăzute la alineatele (1) și (2). Aceasta permite îndeplinirea obiectivului ce constă în reducerea la minimum a costurilor traducerii și legalizării.

3.8

Temeiul juridic al noii directive nu se schimbă în raport cu directivele precedente, acesta fiind articolul 44 alineatul (2) litera (g) din tratat. În plus, Comisia consideră că principiile subsidiarității și proporționalității sunt respectate și justificate.

3.9

Comisia precizează faptul că modificările propuse și evaluarea de impact au fost supuse unei analize minuțioase din partea unui număr foarte mare de reprezentanți ai părților interesate (în total 110, din 22 de state membre). Aceste rezultate pozitive sunt disponibile pe site-ul web al Direcției Generale Piața Internă și Servicii (DG MARKT).

3.10

În studiul de impact, Comisia a estimat că valoarea economiilor ar trebui să se ridice la aproximativ 410 milioane EUR pe an în ceea ce privește publicarea conturilor anuale, și la circa 200 de milioane EUR pe an în ce privește publicarea modificărilor efectuate în registre. Cheltuielile care ar putea fi evitate pentru traduceri și legalizări se ridică la 22 de milioane EUR.

4.1

În numeroasele avize elaborate de către Observatorul Pieței Unice, CESE și-a exprimat sprijinul pentru simplificarea administrativă întreprinsă în contextul inițiativei intitulate „O revizuire strategică a programului «O mai bună legiferare în Uniunea Europeană»”.

4.2

Avizele Comitetului susțin pe deplin această strategie, care contribuie în mod concret la creșterea competitivității întreprinderilor europene prin reducerea costurilor acestora (în domeniul dreptului societăților, ele par a fi în mare măsură redundante și excesive), fără ca modificările propuse să afecteze protecția intereselor celorlalte părți interesate.

4.3

CESE subliniază faptul că, printr-o intervenție operată în domeniile sensibile ale obligațiilor de publicare și de traducere, nu numai că se reduc considerabil costurile, după cum demonstrează evaluarea de impact, dar sporește și credibilitatea UE, fiind eliminate astfel orice potențiale tentații de creare în interior a unor obstacole artificiale și nejustificate în calea liberei circulații a bunurilor și serviciilor.

4.4

CESE ia notă de faptul că demersurile întreprinse până în prezent au fost demarate în urma unei evaluări detaliate a obiectivelor urmărite și a verificării respectării principiilor fundamentale ale subsidiarității și proporționalității, precum și după o consultare amplă a tuturor părților interesate.

4.5

În consecință, CESE aprobă conținutul acestei directive, pe care o consideră o etapă foarte importantă a unei strategii generale, și se alătură întru totul Consiliului în a solicita Comisiei să intervină și în alte sectoare și domenii în care simplificarea apare ca necesară în vederea reducerii numeroaselor obligații ce revin societăților comerciale.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/37

1.1

CESE salută faptul că excepțiile prevăzute pentru societățile comerciale mici în cea de-a patra directivă privind dreptul societăților comerciale sunt extinse și la societățile mijlocii, ducând la o reducere a sarcinilor de raportare ale acestora.

1.2

CESE salută și propunerile de modificare a celei de-a șaptea directive privind dreptul societăților comerciale, deoarece acestea clarifică modul în care normele consolidate din această directivă interacționează cu standardele internaționale de raportare financiară.

1.3

CESE apreciază în mod deosebit respectarea obiectivului de simplificare a raportării financiare, având în vedere că utilizatorii conturilor nu pierd informații importante, iar celelalte părți implicate nu sunt practic afectate. Simplificarea propusă are în vedere nevoile IMM-urilor și utilizatorilor de informații financiare.

1.4

Până în prezent nu au fost efectuate cercetări și nu există date care să permită identificarea nevoilor utilizatorilor, care pot varia de la un stat membru la altul. Înainte de efectuarea unor modificări suplimentare în privința obligațiilor financiare ale IMM-urilor, ar trebui analizate pozițiile actuale ale statelor membre în ceea ce privește utilizarea opțiunilor oferite de directivele a patra și a șaptea. Analiza ar trebui să se refere la (a) utilizarea opțiunilor existente, (b) argumentele prin care statele membre își motivează opțiunile și (c) examinarea succesului înregistrat de acestea în îndeplinirea obiectivelor.

1.5

În consecință, CESE recomandă ca baza viitoarelor propuneri politice raționale să o constituie cercetările în domeniu.

1.6

Cerințele contabile s-au numărat printre primele domenii legislative armonizate la nivel european. CESE reamintește că acestea reprezintă un element fundamental pentru realizarea pieței comune și subliniază importanța armonizării în crearea unor condiții echitabile de concurență în UE.

1.7

Comerțul transfrontalier efectuat de IMM-uri în UE se află în creștere. Prin urmare, există motive serioase pentru ca armonizarea cadrelor și reglementărilor de raportare financiară să fie dezvoltată, în vederea (a) sprijinirii acestei creșteri a schimburilor comerciale și (b) creării unui mediu echitabil de afaceri.

2.1

În concluziile sale, Consiliul European din 8 și 9 martie 2007 a subliniat faptul că reducerea poverii administrative este importantă pentru impulsionarea economiei europene, având în vedere în special beneficiile pe care le-ar putea furniza întreprinderilor mici și mijlocii.

2.2

S-a evidențiat că este necesar un efort comun considerabil din partea Uniunii Europene și a statelor membre pentru reducerea poverilor administrative prin simplificarea regulilor contabile destinate întreprinderilor mici și mijlocii, temeiul juridic pentru astfel de măsuri fiind constituit de articolul 44 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunității Europene (1).

2.3

Contabilitatea și auditul au fost identificate ca domenii în care se impune reducerea poverilor administrative ce revin întreprinderilor din comunitate (2).

2.4

O atenție specială a fost acordată și reducerii suplimentare a cerințelor de raportare în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

2.5

În trecut, au fost operate o serie de modificări pentru a permite întreprinderilor care intră sub incidența Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE să utilizeze metode contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară (IFRS).

2.6

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (3), societățile comerciale ale căror titluri sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din orice stat membru trebuie să își întocmească conturile consolidate în conformitate cu IFRS, fiind în consecință scutite de majoritatea cerințelor prevăzute de Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE. Aceste directive continuă totuși să se afle la baza contabilității întreprinderilor mici și mijlocii din Comunitate.

2.7

Întreprinderile mici și mijlocii sunt adesea supuse acelorași reglementări ca și cele mai mari, dar cerințele lor contabile specifice au fost rareori analizate. În special numărul crescând de cerințe de prezentare a informațiilor stârnește îngrijorare în rândul acestor întreprinderi. Înmulțirea reglementărilor privind raportarea creează sarcini financiare și poate împiedica utilizarea eficientă a capitalului în scopuri productive.

2.8

Aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 a scos în evidență și necesitatea clarificării raportului dintre standardele contabile prevăzute de directiva 83/349/CEE și IFRS.

2.9

În vreme ce cheltuielile de înființare pot fi trecute la activ în bilanț, articolul 34 alineatul (2) din Directiva 78/660/CEE prevede ca aceste cheltuieli să facă obiectul unor note explicative anexate conturilor.

2.10

Întreprinderile mici pot fi exceptate de la aceste cerințe de prezentare de informații, în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) din directivă. În scopul reducerii sarcinilor administrative inutile, ar trebui ca și întreprinderile mijlocii să fie exceptate de la asemenea cerințe.

2.11

Directiva 78/660/CEE cere publicarea cifrei de afaceri, defalcată pe categorii de activitate și piețe geografice. Aceasta este o cerință care se aplică tuturor întreprinderilor, cele mici putând fi exceptate în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) din directivă. În scopul reducerii sarcinilor administrative inutile, ar trebui ca și întreprinderile mijlocii să fie exceptate de la asemenea cerințe.

2.12

Directiva 83/349/EEC cere unei întreprinderi-mame să întocmească conturi consolidate, chiar dacă singura sa filială sau toate filialele sale nu prezintă interes în sensul articolului 16 alineatul (3). În consecință, aceste întreprinderi intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 și trebuie așadar să întocmească bilanțuri consolidate conform IFRS. Această obligație apare ca superfluă atunci când o întreprindere-mamă nu are decât filiale ce nu prezintă interes.

2.13

În consecință, ar trebui să fie posibilă exceptarea unei întreprinderi-mame de la obligația de întocmire de conturi consolidate și a unui raport anual consolidat dacă toate filialele sale, luate separat sau în ansamblu, nu prezintă interes.

2.14

Deoarece obiectivele acestei directive, și anume reducerea poverilor administrative legate de cerințele de prezentare de informații pentru întreprinderile mijlocii și obligația de întocmire de conturi consolidate pentru anumite întreprinderi din Comunitate, nu pot fi realizate pe deplin de către statele membre și pot, așadar, în termeni de scară și efecte, să fie mai bine îndeplinite la nivel comunitar, UE poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, definit la articolul 5 din Tratat.

2.15

Conform principiului proporționalității, definit la același articol, această directivă se limitează la ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

2.16

Directivele 78/660/CEE și 83/349/CEE trebuie așadar modificate în consecință.

3.1

Obiectivul modificării Directivei 78/660/CEE (A patra directivă privind dreptul societăților comerciale) (4) este de a simplifica raportarea financiară pentru întreprinderile mijlocii (5) și de a le ușura sarcina raportării financiare pe termen scurt. Schimbările ar trebui să conducă la reducerea sarcinilor administrative fără pierderea informațiilor relevante.

3.2

Obiectivul modificării Directivei 83/349/CEE (A șaptea directivă privind dreptul societăților comerciale) (6) este de a clarifica modul în care normele de consolidare din această directivă interacționează cu standardele internaționale de raportare financiară.

3.3.1

Dezbaterea pe marginea unei reduceri considerabile a obligațiilor legale ce revin IMM-urilor în conformitate cu a patra și a șaptea directivă privind dreptul societăților comerciale a fost lansată la timpul potrivit de către Comisie, odată cu procesul de consultare, ținându-se seama de obiectivul ce constă în a face ca IMM-urile să prospere pe piața unică europeană. Problema constrângerilor legislative la adresa IMM-urilor provine întotdeauna din faptul că reglementările originare au fost concepute pentru întreprinderi mari, ele nefiind însă în mod necesar relevante pentru IMM-uri și antrenând adesea o sarcină considerabilă în termeni de administrare și costuri.

3.4.1

Este important ca discuțiile să nu se axeze numai pe „simplificare”, ci și pe „relevanța” cerințelor de raportare financiară pentru IMM-uri, văzute prin contrast cu marile societăți listate la bursă. Dezbaterea privind simplificarea tinde să se concentreze pe costuri, în vreme ce discuțiile referitoare la relevanță au în vedere utilitatea raportărilor financiare, precum și utilizatori specifici și nevoile acestora.

3.4.2

Simplificarea directivei contabile trebuie să plece de la nevoile reale ale IMM-urilor și ale celor care utilizează conturile acestora. Pentru ca raportările financiare să fie utile și relevante, studierea nevoilor utilizatorilor este determinantă pentru elaborarea unui cadru comunitar de raportare financiară pentru IMM-uri, deoarece utilizatorii sunt de mai multe tipuri: instituții financiare (rating), autorități publice (impozitare, spălarea banilor etc.).

3.4.3

Trebuie de asemenea reamintit că IMM-urile înseși reprezintă niște utilizatori foarte importanți de informații financiare, de exemplu în calitate de furnizori și părți contractante în relație cu alte IMM-uri, în situații în care se impune evaluarea solvabilității lor.

3.4.4

În contextul „simplificării” reglementărilor contabile pentru IMM-uri, este important să se întreprindă evaluări de impact riguroase, inclusiv analize ale utilității raportării financiare și ale sarcinilor financiare/administrative. Astfel de evaluări de impact ar trebui să ia în considerare motivele care au determinat inițial introducerea unor cerințe de raportare financiară, ca și interesele părților implicate (transparența etc.) pe care aceste cerințe urmau să le protejeze.

3.5.1

Comerțul transfrontalier efectuat de IMM-uri în UE se află în creștere (7). Prin urmare, există motive serioase pentru ca armonizarea cadrelor și reglementărilor de raportare financiară să fie dezvoltată, în vederea (a) sprijinirii acestei creșteri a schimburilor comerciale și (b) creării unui mediu echitabil de afaceri. În acest scop, s-ar putea ca numărul opțiunilor să se reducă și să se tindă către o maximă armonizare, de exemplu în ce privește publicarea informațiilor financiare și accesul public la acestea.

3.6.1

Proiectul pentru IMM-uri al Consiliului pentru standarde internaționale de contabilitate (IASB) a apărut ca răspuns la solicitările organismelor de standardizare, ale experților contabili și ale altor părți implicate de a se găsi o alternativă la aplicarea generală a IFRS. Deși a avut inițial rețineri în a-și asuma proiectul, IASB s-a convins de faptul că majoritatea celor interesați dorea să continue pe acest drum și că doar el este înzestrat cu credibilitatea și autoritatea de a institui standarde contabile aplicabile și de înaltă calitate. Cu toate acestea, punctul de pornire al acestui proiect l-a constituit ansamblul IFRS, concepute pentru societăți listate la bursă.

3.6.2

Ansamblul IFRS a fost conceput în funcție de utilizarea raportărilor financiare de către societățile listate și acționarii acestora. După cum s-a menționat mai sus, raportările din partea IMM-urilor sunt cel mai adesea de uz intern sau informal (în relația cu furnizorii, părțile contractante, instituțiile financiare etc.), fiind mai puțin determinate de o obligație juridică sau de alt tip de a informa o gamă largă de utilizatori.

3.6.3

Aplicarea obligatorie a IFRS, sau a unui nou set de reguli diferite, dar bazate pe cele elaborate pentru societățile listate la bursă, ar genera pentru IMM-uri constrângeri administrative și costuri care ar contrabalansa eventualele efecte pozitive. Legătura strânsă dintre conturile anuale și declarațiile fiscale ar obliga de asemenea IMM-urile din diferite state membre să mențină două seturi de rapoarte financiare, lucru care ar spori sarcinile administrative.

3.7.1

În ceea ce privește opțiunile de simplificare a directivei contabile în favoarea IMM-urilor, care constau esențialmente în extinderea opțiunilor pentru IMM-uri prevăzute deja în directive, trebuie analizată funcționarea acestor opțiuni în statele membre, înainte de introducerea noilor directive. În plus, CESE recomandă ca principiul only once să fie aplicat sistematic la toate nivelurile (8).

3.7.2

Înainte de efectuarea unor modificări suplimentare în privința obligațiilor financiare ale IMM-urilor, ar trebui analizate pozițiile pe care statele membre le-au adoptat în prezent în ceea ce privește utilizarea opțiunilor oferite de directivele a patra și a șaptea. Analiza ar trebui să se refere (a) utilizarea opțiunilor existente, (b) argumentele prin care statele membre își motivează opțiunile și (c) examinarea succesului înregistrat de acestea în îndeplinirea obiectivelor.

3.7.3

În situația actuală, o mare problemă o reprezintă abordarea de sus în jos, care (a) se concretizează în sarcini administrative pentru IMM-uri și (b) slăbește relevanța pe care cadrele și standardele contabile financiare o au pentru aceste entități. O viitoare revizuire a modului de raportare financiară în UE ar trebui să rezolve această problemă printr-o abordare de jos în sus, care s-ar concentra pe nevoile IMM-urilor și ale celorlalte părți interesate și s-ar sprijini pe un studiu asupra utilizatorilor și nevoilor acestora, după cum s-a propus mai sus.

—

Avizul CESE 952/2006 „O strategie de simplificare a mediului de reglementare” (INT/296), JO C 309, 16.12.2006, p. 18;

—

Avizul CESE 89/2007 „Revizuirea pieței unice” (INT/332), JO C 93, 27.4.2007, p. 25;

—

Avizul CESE 1187/2008 „Măsuri politice în favoarea IMM-urilor” (INT/390) (încă nepublicat în JO);

—

Avizul CESE 979/2008 „Achiziții publice internaționale” (INT/394) (încă nepublicat în JO).

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/41

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/41

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/42

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/42

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/43

1.1

Comitetul a salutat planurile de protecție a climei ale Consiliului European din 2007, care trebuie puse în aplicare, printre altele, prin directiva în cauză.

1.2

CESE susține în mod expres declarația Comisiei potrivit căreia extinderea dorită a energiilor regenerabile (prescurtate în continuare „ER”) este rezonabilă nu doar din punctul de vedere al politicii climatice, ci are sau poate avea avantaje cât se poate de evidente pentru siguranța aprovizionării cu energie, dezvoltarea regională și locală, dezvoltarea rurală, perspectivele de export, coeziunea socială și oportunitățile de ocupare a forței de muncă, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii și producătorii independenți de energie.

1.3

Prin urmare, CESE salută proiectul de directivă și obiectivul privind o cotă de 20 % a ER. CESE vede în ER nu doar o contribuție la protecția climei, ci și un obiectiv strategic real al politicii energetice, care va conduce la o mai mare independență energetică și astfel la o siguranță mai mare a aprovizionării cu energie.

1.4

Obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 cu 20 % până în 2020, care ar trebui îndeplinit potrivit altor directive (1), și obiectivul de 20 % energie finală obținută din ER, care este analizat în prezentul proiect, se corelează strâns și se completează. Ele trebuie însă considerate independente unul de celălalt. Acest lucru este cu atât mai adevărat, cu cât unele dintre sursele de ER nu au întotdeauna efecte pozitive clare din perspectiva politicii climatice (a se vedea punctul 6 privind agrocombustibilii).

1.5

Întrucât restructurarea, recunoscută ca fiind necesară, a sistemului nostru de energie va fi strâns legată de mari investiții, trebuie vegheat ca statelor membre să li se acorde un grad ridicat de flexibilitate, pentru ca acestea să poată acționa mereu acolo unde se pot obține cele mai mari beneficii cu cele mai mici costuri, în ceea ce privește protecția climei și ocuparea forței de muncă.

1.6

CESE accentuează faptul că se declară cu claritate în favoarea extinderii ER și este conștient că pe termen mediu și lung este necesară o cotă parte mai mare decât cea de 20 % propusă până în anul 2020 pentru a atinge obiectivele ambițioase ale Consiliului (o reducere de 60-80 % a emisiilor de CO2, ca și o mai mare independență energetică).

1.7

CESE constată că hotărârea strategică de înlocuire parțială a motorinei, respectiv a benzinei, prin agrocombustibili este una dintre cele mai puțin eficiente și scumpe măsuri de protecție a climei și reprezintă în prezent o alocare extrem de greșită a resurselor financiare. CESE nu poate înțelege de ce trebuie promovate la nivel politic, în cel mai intens mod, tocmai cele mai scumpe măsuri, mai ales că pe lângă întrebările economice mai există și un număr uriaș de întrebări ecologice și sociale fără niciun răspuns (a se vedea punctul 6). De aceea CESE respinge obiectivul separat de 10 % pentru agrocombustibili.

1.8

Este salutat faptul că UE plănuiește stabilirea criteriilor de durabilitate pentru agrocombustibili. Criteriile ecologice formulate în proiect nu merg însă destul de departe, problemele sociale nu sunt abordate absolut deloc, astfel încât proiectul de directivă este complet nesatisfăcător din acest punct de vedere (2).

2.1

Prin prezenta directivă trebuie stabilite obiectivele obligatorii pentru extinderea ER. Este planificată o cotă de 20 % din consumul de energie finală al UE în anul 2020, precum și o cotă minimă obligatorie de 10 % agrocombustibili (3) pentru fiecare stat membru în sectorul transporturilor (4).

2.2

Obiectivul european de 20 % trebuie atins prin aplicarea obiectivelor individuale obligatorii stabilite la nivel național, care sunt specificate în anexa I, partea A. Statele membre trebuie să stabilească, prin planuri de acțiune naționale, obiective sectoriale pentru energie electrică, căldură/frig și sectorul transporturilor/agrocombustibililor, precum și măsuri corespunzătoare pentru atingerea acestor obiective.

2.3

Directiva se bazează pe deciziile Consiliului European din primăvara anului 2007. Aceasta este motivată prin faptul că, prin utilizarea energiilor regenerabile, se poate acționa împotriva schimbărilor climatice. În același timp, directiva specifică și că tocmai „sectorul energiei regenerabile se remarcă prin capacitatea […] de a exploata sursele de energie locale și descentralizate și de a stimula industriile de înaltă tehnologie la nivel mondial”.

2.4

Potrivit Comisiei, „sursele de energie regenerabile sunt în mare măsură indigene, nu se bazează pe disponibilitatea în viitor a surselor convenționale de energie, iar natura lor predominant descentralizată face ca economiile noastre să fie mai puțin vulnerabile în fața alimentării cu energie volatilă”. Siguranța aprovizionării reprezintă deci, pe lângă protecția climei și dezvoltarea inovării și a economiei, un alt motiv important expus de Comisie.

2.5

Comisia argumentează că „dezvoltarea unei piețe pentru sursele și tehnologiile de energie regenerabilă are […] un impact pozitiv clar asupra siguranței în aprovizionarea cu energie, oportunităților de dezvoltare regională și locală, dezvoltării regionale și rurale, perspectivelor de export, coeziunii sociale și oportunităților de ocupare a forței de muncă, în special în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii și producătorii independenți de energie”.

2.6

Directiva nu stabilește numai obiectivele cantitative menționate, ci reglementează printre altele și

2.7

Prin adoptarea noii directive sunt abrogate Directiva 2001/77/CE privind promovarea electricității produse din surse de energie regenerabile pe piața internă a electricității, în care obiectivul actual este de „21 % cotă de electricitate din surse de energie regenerabilă din consumul total până în 2010”, precum și Directiva 2003/30/CE privind promovarea utilizării biocombustibililor și a altor combustibili regenerabili pentru transporturi, în baza căreia trebuia atinsă o cotă de 5,75 % până în 2010.

3.1

Consiliul European a reafirmat (în 2007) „faptul că angajamentele totale în vederea reducerii emisiilor reprezintă fundamentul pieței mondiale a carbonului. Țările dezvoltate ar trebui să continue să dea un exemplu, angajându-se împreună să realizeze, până în anul 2020, o reducere de 30 % față de 1990 a emisiilor de gaze cu efect de seră. Țările dezvoltate ar trebui să realizeze același lucru în vederea atingerii obiectivului colectiv de reducere a emisiilor cu 60 % până la 80 % până în anul 2050, față de 1990”.

3.2

Proiectul de directivă prezentat este o piatră de temelie în punerea în aplicare a acestei decizii. CESE salută deciziile asupra climei ale Consiliului European și accentuează faptul că economisirea și eficiența energiei trebuie să constituie cea mai mare prioritate. Nu există alternative la extinderea masivă a ER, care nu este necesară numai din punctul de vedere al politicii climatice ci va fi necesară și din cauza împuținării previzibile pe termen mediu și lung a resurselor fosile. Creșterile rapide ale prețurilor energiilor fosile, care pot fi observate în prezent, contribuie la realizarea mai rapidă a rentabilității multor ER.

3.3

CESE salută în mod expres faptul că, în expunerea de motive, Comisia nu abordează doar aspecte climatice, ci acordă o importanță centrală și problemelor siguranței aprovizionării și locurilor de muncă. Mai mult, se accentuează cât de importante pot fi de exemplu structurile descentralizate de aprovizionare cu energie pentru puterea economică regională și spațiile rurale (punctele 2.4 și 2.5). Comitetul vede la fel această problemă. Dar consideră de asemenea că este absolut necesar ca strategiile ER individuale să fie privite într-un mod mai diferențiat decât până în prezent, luând în considerare aceste aspecte.

3.4

CESE împărtășește opinia Comisiei potrivit căreia rolul de conducere al Europei în dezvoltarea și punerea în aplicare a ER este unul pozitiv atât din punctul de vedere al politicii climatice, cât și din cel al dobândirii de avantaje pentru a face Europa mai competitivă ca loc de producție. Proiectul de directivă reprezintă un semnal clar din punct de vedere al politicii energetice, de mediu și industriale către comunitatea internațională de state, având în vedere negocierile climatice internaționale existente.

3.5

„Repartizarea” propriu-zisă a „sarcinilor”, respectiv contribuțiile naționale la obiectivul european de reducere cu 20 % a emisiilor totale de CO2 sunt stabilite în propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 [COM(2008) 17 final] și în propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră [COM(2008) 16 final].

3.6

CESE consideră că o pondere de 20 % a ER până în 2020 este rezonabilă din punct de vedere politico-strategic și realizabilă din punct de vedere tehnic și economic, existând astfel perspectiva unei politici energetice „post-combustibilii fosili”. CESE este, de asemenea, de părere că obiectivele naționale individuale pot fi atinse, mai ales că se vor oferi statelor membre posibilități absolut flexibile (achiziționări suplimentare, participare la proiecte etc.). Este evident că o restructurare a sistemului de energie nu este posibilă fără costuri sau modificări structurale. Investițiile nu sunt necesare doar în centralele de producție a energiei electrice din surse regenerabile, ci și în tehnologiile și capacitățile de stocare a energiei pentru compensarea variațiilor din producția de energie, cauzate de insuficiența forței vântului sau a intensității solare, precum și în dezvoltarea de linii de transport al energiei electrice între statele membre UE. Dacă accentul se pune exclusiv pe producția de energie, obiectivele stabilite nu vor fi atinse.

3.7

Germania, de exemplu, promovează producția de electricitate din energii regenerabile printr-o lege privind alimentarea, cota de electricitate ecologică fiind momentan la 15 %; costurile adiționale, suportate de consumatorii de energie prin rambursări mai mari ale costurilor de alimentare, se ridică la circa 3,5 miliarde EUR pe an. Această cifră nu ia în calcul totuși beneficiul economic, sub forma unor noi locuri de muncă, a evitării prejudiciilor aduse mediului înconjurător sau a unor venituri fiscale noi.

3.8

Pentru a menține cât se poate de reduse cheltuielile pentru atingerea obiectivului, s-a prevăzut în directivă ca obiectivele naționale individuale să poată fi atinse și prin măsuri de susținere a extinderii ER în alte state. Și importul de electricitate ER — cu garanție de origine — este posibil. În principiu, CESE consideră că acest lucru este rezonabil. CESE susține cererile unor state membre ca acest comerț să se facă sub rezerva aprobării, pentru a se evita ca subvențiile ER finanțate de un stat național (5) să poată fi folosite pentru a economisi costurile într-un alt stat.

4.1

CESE consideră corectă abordarea Comisiei, care stabilește, pentru cele trei sectoare în care ER va juca un rol (și anume electricitatea, căldura și frigul, precum și transporturile), un singur obiectiv și nu trei obiective individuale separate. Le este permis astfel statelor membre să aleagă modul în care pot combina măsurile în cele trei sectoare individuale, pentru a putea atinge obiectivul național de ansamblu stabilit.

4.2

Această flexibilizare este totuși masiv prejudiciată, deoarece pentru un singur subdomeniu al unuia dintre cele trei sectoare — și anume pentru substituția benzinei și motorinei în domeniul transporturilor — urmează a fi creat un singur obiectiv obligatoriu.

5.1

Comisia acordă agrocombustibililor un rol special.

5.2

În numeroase studii publicate în ultimele luni pe tema agrocombustibililor, se menționează că biomasa, spre deosebire de energia solară, este o resursă limitată și vor exista inevitabil situații de concurență, din punct de vedere al suprafețelor, cu producția de alimente, respectiv cu menținerea biodiversității. Există opinii diferite despre cât de mare va fi această concurență. De aceea este nevoie — înainte de intervenția politică — de o reflecție strategică foarte exactă care să determine forma de ER cea mai potrivită pentru un domeniu de utilizare dat. În acest cadru sunt deci necesare evaluări exacte ale impactului.

5.3

Consiliul științific al Ministerului Federal al Agriculturii din Germania susține într-o recomandare publicată în noiembrie 2007 privind utilizarea biomasei în producerea de energie că energia solară și cea eoliană vor câștiga un rol dominant în ER pe termen lung, pentru că, printre altele, acestea au, în comparație cu biomasa, un potențial mult mai ridicat. Consiliul numește trei motive în favoarea acestui lucru:

5.4

Dacă resursele naturale existente sunt rare, iar tranziția către structuri noi, regenerabile și posibil descentralizate de aprovizionare cu energie este strâns legată de investiții comparativ mai mari, trebuie avut în vedere în special principiul concentrării resurselor financiare în cele mai eficiente strategii pentru protecția climei.

5.5

La nivelul UE însă, câteva linii de bioenergie recunoscute și parțial subvenționate de stat, și anume agrocombustibilii, precum și producția de biogaz pe bază de porumb, implică cheltuieli foarte mari pentru evitarea emisiilor de CO2  (6) (150 până la peste 300 EUR/t CO2).

5.6

Alte linii de bioenergie, de exemplu producția de biogaz pe bază de bălegar lichid (cel mai bine asociat cu producția de energie termică), producția combinată de electricitate și căldură pe bază de rumeguș (din deșeuri lemnoase, respectiv plantații cu o durată de exploatare mică), precum și arderea rumegușului în marile centrale energetice existente au cheltuieli de evitare a emisiilor de numai 50 EUR/t CO2  (7).

5.7

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene constată că, în ceea ce privește reducerea gazelor cu efect de seră/hectar, este cu mult mai eficient să se utilizeze (8) biomasa în locul combustibililor agricoli lichizi pentru producerea electricității. Centralele energetice moderne de biomasă sunt aproape la fel de eficiente ca și instalațiile care acționează cu combustibili fosili, astfel încât, la producerea de căldură și electricitate, 1 megajoule (MJ) de biomasă înlocuiește circa 0,95 MJ de energie fosilă. Eficiența energiei la transformarea biomasei în combustibil lichid pentru transporturi se situează de regulă la doar 30-40 %. 1 MJ de biomasă înlocuiește astfel numai circa de la 0,35 până la 0,45 MJ țiței în transporturi.

5.8

Prin producerea de agrocombustibili, se poate obține o capacitate de evitare a emisiilor de CO2 de circa 3t CO2/ha, iar cu liniile de bioenergie descrise la punctul 5.6 de mai mult de 12t CO2/ha.

5.9

În acest context, CESE se întreabă de ce Comisia dorește să stabilească explicit un obiectiv de 10 % pentru agrocombustibili. Comitetul reamintește că, în primăvară, Consiliul European a declarat că acest obiectiv trebuie să devină „eficient din punctul de vedere al costurilor”, pentru aceasta trebuind să fie îndeplinite trei premize și anume ca

5.10

Referitor la durabilitate există mai multe întrebări decât răspunsuri (a se vedea punctul 8), iar agrocombustibilii de a doua generație nu sunt încă disponibili. Prin urmare nu sunt îndeplinite cel puțin două din cele trei criterii ale Consiliului European, ceea ce totuși nu împiedică Comisia să stabilească obiectivul de 10 %.

5.11

Printre altele, Comisia motivează acest lucru prin faptul că sectorul transporturilor în comparație cu alte sectoare economice are cea mai mare creștere de emisii de gaze cu efect de seră, iar producția de agrocombustibilii „este în prezent mai costisitoare decât producerea altor forme de energie regenerabilă, ceea ce ar putea însemna că aceștia nu pot fi dezvoltați fără o cerință specifică”.

5.12

CESE nu poate susține această motivație:

5.12.1

Este adevărat că în sectorul transporturilor emisiile de gaze cu efect de seră scapă de sub control. În opinia CESE, limitele mai stricte pentru gaze de eșapament și o înlocuire de 10 % a benzinei și motorinei nu vor soluționa problema, nici măcar nu vor putea compensa impactul asupra mediului al creșterii care se așteaptă în anii următori în sectorul transporturilor.

5.12.2

De mai multe ori, Comitetul a arătat că această problemă trebuie abordată printr-o politică de reducere a transporturilor și o schimbare a distribuției modale a traficului în favoarea mijloacelor de transport mai puțin poluante, precum transportul feroviar, transportul public local și transportul naval.

5.12.3

Din punct de vedere tehnic, CESE vede viitorul traficului individual motorizat nu cu motor cu ardere internă, ci cu acționare electrică, care ar trebui să fie alimentat de ER. Pentru ca un VW-Golf să poată străbate 10 000 km, ar trebui ca, după calculele APEM (9), să se cultive anual o suprafață de 2 062 m2 de rapiță pentru agromotorină. Pe de altă parte, celulele solare ar ocupa pentru energia necesară pentru 10 000 km o suprafață de 37 m2 — doar aproape o șesime din suprafața câmpului de rapiță.

5.12.4

Hotărârea strategică privind înlocuirea motorinei, respectiv a benzinei prin agrocombustibili este așadar una dintre cele mai puțin eficiente și mai scumpe măsuri de protecție a climei și reprezintă o alocare extrem de greșită a mijloacelor financiare. CESE nu poate înțelege de ce tocmai cele mai scumpe măsuri trebuie promovate foarte intensiv la nivel politic, mai ales că pe lângă întrebările economice au rămas fără răspuns și un număr vast de întrebări ecologice și sociale.

5.12.5

Prin urmare, CESE nu împărtășește declarația Comisiei conform căreia „intensificarea utilizării biocombustibililor pentru transport constituie unul dintre cele mai eficiente instrumente” pentru a răspunde provocărilor.

5.13

Considerând că scopul Comisiei este de a permite agrocombustibilii atunci când aceștia duc la o reducere de cel puțin 35 % a gazelor cu efect de seră — în comparație cu combustibilii fosili —, obiectivul de 10 % va conduce la o micșorare a emisiilor de gaze cu efect de seră ale traficului motorizat — la același volum de trafic — cu numai 3,5 %. Întrucât transporturile contribuie cu aproximativ un sfert la volumul total al emisiilor de gaze cu efect de seră, putem vorbi deci de un potențial de reducere a emisiilor totale de 1 %. Acest procent nu este în concordanță cu cheltuielile financiare și cu riscurile aferente.

5.14

Chiar dacă s-ar considera că agrocombustibilii în transporturi constituie o utilizare rațională a biomasei, ar trebui să se aibă în vedere eficiența absolută. Anexa VII la directivă arată totuși clar faptul că transformarea biomasei în ester sau etanol nu reprezintă o cale corectă. Căci fiecare transformare moleculară (industrială) este strâns legată de consum de energie și astfel de pierdere de energie. Ar fi mai rațional ca biomasa câștigată să fie utilizată direct, fără transformări industrial-chimice.

5.15

Că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic o arată câțiva producători de tractoare, care între timp oferă motoare care funcționează cu ulei pur de plante.

5.16

Anexa VII arată că pe baza acestei tehnologii se pot atinge cele mai mari reduceri ale gazelor cu efect de seră: uleiul pur de rapiță prezintă o reducere implicită a gazelor cu efect de seră de 55 %, agromotorina din rapiță, de numai 36 %, etanolul din grâu, de 0 % față de combustibilii din combustibil fosil. Pentru CESE este de neînțeles de ce Comisia nu prezintă explicit această cale ca fiind deosebit de rațională, mai ales că prin aceasta pot lua naștere cât mai curând structuri de aprovizionare cu energie descentralizate — și astfel și locuri de muncă în agricultură în spațiul rural.

5.17

Pentru CESE ar fi de exemplu o bună strategie utilizarea de uleiuri pure de plante, care pot fi obținute de exemplu în culturi mixte compatibile ecologic și care să fie promovate (10) chiar în agricultură și transportate de exemplu cu vehicule comunale, respectiv ambarcațiuni. Agricultorii ar putea fi astfel implicați direct în dezvoltarea ciclurilor de energie la nivel regional și ar profita direct din aceasta. În cadrul strategiei pentru agrocombustibili, aceștia ar deveni însă producători de materii prime cât se poate de ieftine pentru industria petrochimică, în cazul în care materiile prime utilizate vor proveni din producția europeană.

6.1

Comisia presupune că o mare parte din biomasa necesară pentru agrocombustibili va fi cultivată în regiuni mai favorabile din punct de vedere climatic, situate în afara UE. Înlocuirea importurilor de petrol prin importurile de biomasă nu înseamnă o diminuare, ci pur și simplu o diversificare a dependențelor de import.

6.2

Înlocuirea unei dependențe prin alta nu poate fi un obiectiv serios al noii politici energetice a UE.

6.3

Ar trebui mai degrabă să se acorde prioritate abordării care plasează în centrul noii strategii ER sursele de energie cu adevărat descentralizate, disponibile la nivel local sau regional. Aici pot și trebuie să joace un rol și bioenergiile, dar nu acelea care sunt concepute în strategia privind agrocombustibilii.

7.1

Comisia afirmă că energia din ER „reprezintă un substitut apropiat pentru energia convențională și este furnizată prin aceeași infrastructură și prin aceleași sisteme logistice”. Pentru CESE această declarație este profund înșelătoare: ER din structuri descentralizate sunt diametral opuse energiilor „convenționale”, care provin mai degrabă din structuri mari centralizate.

7.2

Orice strategie a agrocombustibililor bazată pe importul de energie și pe amestecul de motorină și benzină utilizează „energiile convenționale”, cu alte cuvinte structurile centralizate ale concernelor de petrol care acționează la nivel global. Acest lucru consolidează astfel structurile de producție și distribuție ale acestora, ceea ce este în interesul economiei petrolului. Dar prin această abordare nu se vor crea în Europa noi locuri de muncă (11).

7.3

Pe de altă parte, dacă se pune accentul pe utilizarea mai eficientă din punct de vedere energetic a rumegușului, de exemplu, pentru producția de căldură și electricitate sau pe uleiuri pure de plante din culturi regionale, respectiv pe aprovizionarea cu biogaz a vehiculelor sau a zonelor fără rețea de gaze naturale și pe tehnologii solare descentralizate etc., sunt posibile atunci noi căi de producție și comercializare la nivel regional, care deschid perspective noi în materie de ocupare a forței de muncă.

7.4

În cazul energiei termice solare și a utilizării descentralizate a sistemelor fotovoltaice, consumatorii (de energie) produc o mare parte din energia necesară lor, ceea ce dovedește că o aprovizionare cu energie bazată pe ER este organizată complet altfel decât structura actuală de aprovizionare cu energie.

7.5

Și alte măsuri, ca de exemplu creșterea eficienței și economiile de energie, pot crea deja din faza de construcție sute de mii de locuri de muncă în întreprinderi mici și mijlocii. Izolarea clădirilor, montarea instalațiilor solare și eoliene sau construcția instalațiilor de biogaz sunt exemple în acest sens. Politica trebuie să asigure că exact aceste potențiale sunt accesibile, iar strategia privind agrocombustibilii, prevăzută în directivă, nu reprezintă calea cea mai eficientă.

7.6

Altfel spus: și în ceea ce privește problema locurilor de muncă este necesară în mod obligatoriu o examinare mult mai diferențiată a diferitelor tipuri de ER. De fapt, ER pot promova și susține structurile economice regionale, dar pot și să contribuie, pe de altă parte, la consolidarea structurilor centralizate mari.

7.7

Același lucru este valabil de altfel pentru țările în care este cultivată biomasa pentru agrocombustibili. Ministerul federal german responsabil pentru ajutorul pentru dezvoltare a concluzionat într-un document de discuție din martie 2008 intitulat „Agrocombustibilii și politica de dezvoltare” că, pentru o dezvoltare economică, ecologică și socială în țările în curs de dezvoltare, o strategie a producției la scară largă a biomasei orientată spre export, ca reacție la cererea mare din țările industrializate, implică riscuri ridicate și nu creează locuri de muncă. În schimb, biomasa pentru aprovizionarea descentralizată cu energie, care include micii producători, este evaluată în general pozitiv.

8.1

CESE salută intenția Comisiei de a introduce criterii de durabilitate și pentru producția de agrocombustibili. Acesta este un pas important înainte, dar CESE consideră totuși propunerea prezentată ca fiind absolut insuficientă.

8.2

Comisia însăși accentuează mereu cât de important este echilibrul dintre pilonul economic, cel ecologic și cel social în politica de durabilitate. Totuși numai din motivul excluderii totale a problemelor sociale în cazul criteriilor menționate, CESE este de părere că proiectul de directivă nu reprezintă sub nicio formă aplicarea unei strategii elaborate, respectiv a unor criterii de durabilitate pentru agrocombustibili. Proiectul de directivă trebuie deci revizuit complet la acest capitol.

8.3

Pentru CESE este important, date fiind schimbările indirecte la nivelul utilizării solului, să se definească o serie de criterii ecologice și sociale eficiente nu numai pentru agrocombustibili, ci și pentru toate produsele agricole de import, inclusiv furajele.

8.4

Este de asemenea o iluzie să credem că, odată cu stabilirea unui termen (în cazul de față: ianuarie 2008) suprafețele de păduri virgine și turbăriile de exemplu pot fi păstrate pentru a nu fi transformate pentru producția de agrocombustibil. Aceasta ar presupune atât un sistem funcțional de cadastru, cât și un sistem funcțional de administrare și control. Experiența arată că niciun astfel de sistem nu există în majoritatea țărilor recent industrializate și în curs de dezvoltare.

8.5

CESE consideră insuficiente criteriile înscrise la articolul 15 alineatele (3) și (4) privind menținerea biodiversității și evitarea utilizării suprafețelor cu stocuri mari de carbon. Pentru menținerea biodiversității sunt importante mult mai multe suprafețe decât cele menționate la alineatul (3) literele (a)-(c). Același lucru este valabil pentru articolul 4 literele (a) și (b) referitor la conținutul de carbon.

8.6

În anexa VII, partea B, Comisia menționează „estimări ale valorilor tipice și implicite aferente viitorilor biocombustibili”, care nu există încă sau se află în cantități nesemnificative pe piață. CESE este de părere că trebuie lucrat nu cu valori estimative, ci numai cu valori care pot fi dovedite.

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/49

1.1

CESE sprijină mecanismele din propunerea de promovare a demonstrației tehnice de captare și stocare a CO2 (CSC) în centralele electrice, astfel cum sunt prevăzute în comunicarea Comisiei, fiind însă preocupat de lipsa capacității financiare și a unor opțiuni de finanțare clar stabilite pe termen mediu (2010-2020) și lung (după 2020).

1.2

Trebuie să se ia măsuri astfel încât lipsa capacităților de finanțare din partea Comisiei să poată fi compensată parțial de venitul generat prin schema de comercializare a emisiilor (ETS), de exemplu prin scoaterea la licitație a acestor drepturi după 2013 de către sectorul energetic. Este important de menționat că până în prezent nici un mecanism de finanțare, cu măsurile asiguratorii necesare, nu a fost propus la nivel comunitar.

1.3

Condițiile financiare trebuie să fie clare și bine stabilite până cel târziu la sfârșitul anului 2009. Numai astfel se va asigura baza financiară a pregătirii unor situri de demonstrație CSC pe scară largă, care ar trebui să fie operaționale în 2015.

1.4

Veniturile generate de ETS ar trebui colectate la nivel național, ca parte a implementării Directivei UE-ETS revizuite, începând din 2013.

1.5

Ideea Comisiei de a combina licitațiile naționale EU-ETS cu impunerea alocării unei cote de 20 % din venitul obținut din acestea pentru măsurile de sprijinire a reducerii emisiilor de CO2 este cu totul inadecvată și inoportună din punct de vedere financiar. Statele membre ar trebui îndemnate cu insistență să-și schimbe poziția privind veniturile din EU-ETS și să aloce toate aceste venituri tehnologiilor neutre ca emisii sau cu emisii reduse de dioxid de carbon, cu un pachet financiar specific destinat CSC. Pot deveni astfel disponibile miliardele de euro de care Comisia nu dispune în prezent, dar care sunt necesare pentru a sprijini demonstrația timpurie a CSC, la scară mare.

1.6

Comisia ar trebui să elaboreze un plan care să definească organizarea si rolul Inițiativei industriale europene, asigurându-se că aceasta vine în completarea altor inițiative, cum ar fi proiectele finanțate de cel de-al șaptelea Program-cadru, Platforma tehnologică cu emisie zero pentru centrale energetice pe bază de combustibili fosili(ETP-ZEP) și Programul-pilot european, nesuprapunându-se însă cu acestea.

1.7

CESE este de acord că este necesară o infrastructură europeană comună pentru transportul și stocarea de CO2. De asemenea, este necesar un sistem de transport la scară europeană pentru a conecta statele membre care nu reușesc să își creeze singure capacități naționale de stocare.

1.8

Având în vedere importanța transportului ca element esențial în crearea unei infrastructuri CSC la scară largă, ar putea fi adoptat și promovat acronimul CSTC (captarea, stocarea și transportul dioxidului de carbon, incluzând, astfel, și transportul).

2.1

Dezvoltarea întregului lanț de valori tehnologice ale CSC, cuprinzând captarea, transportul și stocarea CO2, rămâne într-o fază de început, iar în unele cazuri într-una de explorare. Pe de altă parte, avansează treptat măsurile de creștere a gradului de eficiență a tehnologiilor convenționale utilizate de centralele electrice. Având în vedere că în următorul deceniu va deveni imperios necesară mărirea urgentă a capacităților de rezervă din Europa, CESE recomandă o abordare pragmatică, în cadrul căreia ambele tehnologii să fie dezvoltate (în sensul reducerii emisiilor de CO2) și utilizate în paralel. În timp ce creșterea nivelului de eficiență poate fi lăsată și pe viitor în mare parte în seama pieței, este necesar ca tehnologiile CSC (atât centralele, cât și infrastructura) să beneficieze de un sprijin suplimentar în faza de demonstrație și de introducere pe piață.

2.2

Dezvoltarea CSC se va face prin două metode: (a) ca tehnologie integrată centralelor, în care dioxidul de carbon este captat înainte de ardere, și (b) ca tehnologie „postcombustie”, în care, după ardere, dioxidul de carbon este extras din gazele arse („spălarea CO2”). Dacă va fi suficient de bine pusă la punct, metoda (b) va putea fi aplicată în centralele electrice noi de mare eficiență, aflate în prezent în construcție, cu condiția ca acestea să fie proiectate corespunzător („capture ready”). O trăsătură comună a celor două metode este necesitatea de a transporta dioxidul de carbon captat de la centrala electrică într-un loc de stocare corespunzător.

2.3

Problema depozitării sigure și pe termen lung a CO2 este decisivă din perspectiva acceptării sociale și politice a acestei metode. Aceasta este, în cele din urmă, problema majoră cu care se confruntă tehnologia CSC ca atare (2).

2.4

La reuniunea din Aomori (Japonia), din 9 iunie 2008, Grupul celor opt puteri industriale (G8) a convenit să lanseze, până în 2010, 20 de proiecte demonstrative privind captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC), pentru a stimula dezvoltarea tehnologiei și reducerea costurilor în aplicarea pe scară largă a CSC, cu începere din 2020.

2.5

La reuniunea G8 au participat reprezentanți din Marea Britanie, Canada, Italia, Japonia, Franța, Germania, Rusia, Statele Unite, China, India și Coreea de Sud.

2.6

Pentru a sprijini angajamentul G8 în favoarea CSC, Departamentul pentru energie al SUA (DOE), se obligă să asigure fondurile pentru ca tehnologia CSC să fie incorporată pe scară comercială în mai multe instalații cu ciclu combinat de gazificare integrată (IGCC) sau în alte centrale electrice care utilizează tehnologii ecologice pe bază de cărbune, în cadrul programului său FutureGen. SUA finanțează șapte parteneriate regionale de captare a dioxidului de carbon, pentru a demonstra eficiența stocării terestre la scară mare și pe termen lung.

2.7

Anunțul G8 cu privire la CSC se aliniază la recomandările Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) privind folosirea tehnologiei CSC ca parte a pachetului de soluții de înjumătățire a emisiilor de gaze cu efect de seră, până în 2050.

3.1

Tehnologiile de captare și stocare a CO2 (CSC) reprezintă un element de o importanță crucială în spectrul tehnologiilor existente și emergente cu potențial de reducere a emisiilor de CO2 la nivelul obiectivelor stabilite pentru perioada următoare anului 2020 (3).

3.2

Aplicarea la scară largă a CSC în centralele electrice poate deveni fezabilă comercial peste 10-15 ani, permițând ca, până în 2020 sau curând după această dată, CSC să ajungă o componentă independentă a unui sistem derulat pe principiul schemei de comercializare a emisiilor (ETS), contribuind în mod esențial la eliminarea emisiilor de CO2 generate de combustibilii fosili în procesul de producere a energiei electrice.

3.3

Acest lucru nu va fi însă posibil fără inițierea imediată a etapelor premergătoare necesare; demonstrația timpurie este necesară în special pentru ca tehnologiile CSC, elaborate deja la nivel mondial și utilizate în alte aplicații, să fie adaptate corespunzător pentru a fi aplicate la scară largă în producerea de energie electrică.

3.4

Consiliul European din martie 2007 a avizat intenția Comisiei de a stimula construcția și punerea în funcțiune, până în 2015, a maximum 12 centrale electrice demonstrative care să folosească tehnologii durabile de utilizare a combustibililor fosili în generarea de energie electrică destinată comercializării.

3.5

În completarea propunerii Comisiei privind o directivă privind stocarea geologică a CO2 și instituirea cadrului juridic pentru tehnologiile CSC în UE, prezenta comunicare duce aceste eforturi mai departe, urmărind instituirea unei structuri care să coordoneze și să stimuleze efectiv demonstrațiile CSC pe scară largă, creând totodată condițiile necesare pentru investiții industriale curajoase într-o serie de centrale electrice.

3.6

Este imperativ ca eforturile europene în ceea ce privește demonstrația CSC în cadrul unei politici integrate, care să cuprindă eforturile în materie de cercetare și dezvoltare, măsurile de conștientizare a publicului și de acceptare, să înceapă cât mai curând posibil. O întârziere de 7 ani a demonstrației, care ar duce la aceeași întârziere a introducerii CSC la nivel global, ar putea să însemne, până în 2050 (4), producerea la nivel mondial a peste 90 Gt de emisii de CO2 care ar putea fi evitate, respectiv echivalentul a mai mult de 20 de ani de emisii de CO2 la nivelul actual în UE.

3.7

Pentru a fi luate în considerare contribuții din fondurile publice sunt necesare angajamente clare și decisive din partea industriei europene de profil, cu stimulare normativă și garanții oferite de către Comisie. În special, statele membre care intenționează să se bazeze pe cărbune în mixul energetic viitor ar trebui să pună în aplicare măsuri de stimulare pentru o demonstrație timpurie a CSC.

3.8

Obstacolele menționate se împart în două categorii:

Documentul Comisiei precizează că UE poate deține un rol de lider în elaborarea de reglementări internaționale în domeniul CSC.

3.9

Inițiativa industrială europeană propusă ar trebui să fie convergentă cu eforturile celor care desfășoară primele proiecte și care încearcă să creeze o rețea de proiecte demonstrative. Comisia ar trebui să sprijine schimbul de experiență și informații, să sensibilizeze mai mult opinia publică și să ofere stimulente politicilor care permit un lanț complet de valori ale CSC. În afară de aceasta, este de așteptat ca această inițiativă industrială europeană să contribuie la atragerea de fonduri naționale și internaționale.

3.10

Comisia precizează că nu va putea furniza decât o mică parte din sprijinul necesar; prin urmare, ea contează în principal pe capacitatea celor care desfășoară primele proiecte de a genera finanțare și pe guvernele statelor membre și ONG-urile internaționale.

3.11

Se definesc trei acțiuni:

Se mai pune în evidență încă un lucru: cu cât industria va avea nevoie de mai mult timp pentru a începe introducerea CSC, cu atât mai mulți factori de decizie se vor simți obligați să aibă în vedere măsuri obligatorii.

3.12

Se abordează și necesitatea unei infrastructuri europene comune pentru transportul și depozitarea CO2. Este luată în considerare revizuirea recomandărilor TEN-E, inclusiv pentru CSC.

4.1

Ca urmare a deciziilor Consiliului din martie 2007 privind schimbările climatice și siguranța aprovizionării cu energie, Comisia a propus un pachet de măsuri sub forma unor documente separate, pentru a îndeplini obiectivele stabilite de Consiliu. Aceste măsuri se concentrează asupra eficienței energetice, promovând sursele de energie regenerabile și dezvoltând și utilizând tehnologiile inovatoare relevante. Comitetul a elaborat avize specifice pentru fiecare măsură în parte (5).

4.2

Un element important, în acest context, este elaborarea de metode care să ducă la reducerea durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră provenind din utilizarea combustibililor fosili, iar aceasta constituie subiectul prezentului aviz.

4.3

Acest aviz se asociază cu un aviz al Comitetului (6) privind aceeași tehnologie, în care se abordează propunerea de directivă a Comisiei privind stocarea geologică a dioxidului de carbon.

5.1

În comunicarea sa, Comisia accentuează în mod repetat că, pentru ca planurile sale să reușească, este esențial să se demonstreze din timp (a) că schema de comercializare a emisiilor (EU-ETS) va juca un rol-cheie și (b) că există posibilitatea unor „avantaje comerciale reale”. Evident, EU-ETS promite să genereze avantaje comerciale reale pentru cei care le aplică primii. Cu toate acestea, va fi prea târziu, dacă Comisia nu reușește să asigure un set de norme de bază, clare și definitive,pentru schema EU-TES post-2012, înainte de 2009.

Până la sfârșitul anului 2009, industria va trebui să dispună de o bază solidă pentru a lua decizii privind investițiile și a începe etapa de inginerie și construcție la timp, astfel încât primele situri CSC să devină operaționale în 2015. Acest aspect nu a fost subliniat suficient, în special având în vedere că în prezent schema EU-ETS nu este suficient de clară, iar cerințele vagi ale Comisiei adresate industriei și guvernelor naționale lasă în suspensie problema finanțării.

5.2

Schema de comercializare a emisiilor (ETS) este, într-adevăr, un factor economic important, care poate fi foarte eficace, dar numai dacă se tinde către formarea unui preț al drepturilor de emisii superior cheltuielilor suplimentare suportate de cei care aplică măsurile de reducere a emisiilor. În cazul în care Comisia nu reușește să stabilească dispoziții clare cu privire la normele și domeniul de aplicare al licitațiilor și al recuperării adecvate a veniturilor astfel colectate și dacă nu reușește să joace un rol de supraveghetor, investitorii potențiali vor înclina să adopte o poziție de tipul „să așteptăm și să vedem”, din cauza unui număr prea mare de incertitudini.

5.3

Într-adevăr, o infrastructură europeană comună de transport și stocare a CO2 ar facilita în mod evident aplicarea pe scară largă a CSC pe întregul teritoriu comunitar. Unele state membre ar putea să nu reușească să-și creeze propriile facilități naționale de stocare (7). Acolo unde este posibil, ar trebui să se utilizeze infrastructurile existente care nu mai sunt utilizate sau ar trebui să se integreze noi facilități în alte infrastructuri existente. Dată fiind importanța transportului, CESE ar sugera chiar adoptarea acronimului CSTC (carbon capture transport and storage), pentru a include explicit transportul, chiar dacă acronimul CSC este deja cunoscut și recunoscut pe plan internațional.

5.4

În ceea ce privește finanțarea CSC, Comisia impune autorităților naționale o sarcină considerabilă, deoarece nu poate aloca prin propriul său buget actual o contribuție semnificativă. Având în vedere că subiectul reprezintă o miză importantă pentru UE și dată fiind necesitatea supravegherii la nivel UE pentru a asigura succesul demonstrațiilor, Comisia ar trebui să preia în finanțarea proiectelor CSC o cotă de participare mult mai mare decât cea pe care o are acum în vedere, susținută, după caz, de contribuțiile statelor membre (8).

5.4.1

Licitarea drepturilor de emisii din schema EU-ETS a oferit o posibilitate de a face față insuficientei finanțări din partea Comisiei. În prezent, numai 20 % este dedicat sprijinirii tehnologiilor cu emisii reduse de bioxid de carbon și al tehnologiilor neutre din acest punct de vedere. Statele membre ar trebui îndemnate cu insistență să-și schimbe poziția privind veniturile din EU-ETS și să aloce toate aceste venituri tehnologiilor cu emisii reduse de bioxid de carbon și unui pachet financiar specific destinat CSC (9). Astfel, ar putea deveni disponibile miliardele de euro de care Comisia nu dispune în prezent, dar care sunt necesare pentru o demonstrație CSC pe scară mare.

5.4.2

În plus, astfel cum Comitetul a sugerat deja, bugetul pentru energie din cadrul celui de-al 7-lea Program-cadru (PC7) ar putea fi mărit semnificativ, cu 15 %, ceea ce ar echivala cu o creștere de 2-3 % a PIB-ului investit în cercetare-dezvoltare. Astfel, prin intermediul PC7 s-ar putea aduce o reală contribuție la promovarea demonstrației CSC.

5.4.3

În afara acestor inițiative, mai există altele, finanțate de cel de-al șaptelea Program-cadru, care contribuie de asemenea la pregătirea unor proiecte demonstrative mari. Diferitele măsuri ar trebui să fie clar legate de sistemul propus de promovare a demonstrațiilor.

5.5

Nu se menționează integrarea Inițiativei industriale europene în paleta măsurilor și inițiativelor în care este angajată Comisia (10). Pentru a asigura o abordare integrată, este esențial să se indice ce măsuri urmează să fie luate.

5.6

Se poate anticipa că dezvoltarea și utilizarea practică a tehnologiilor CSC vor avea un impact pozitiv substanțial asupra ocupării forței de muncă în Europa. Câțiva furnizori mari de echipamente CSC și infrastructură de transport își au sediul în Europa. Aceștia pun la punct și ar urma să și vândă și să instaleze echipamentele și conductele, când CSC va fi aplicat la nivel mondial. Europa are o poziție solidă la nivel mondial în ceea ce privește CSC, poziție care ar fi consolidată și mai mult dacă demonstrațiile timpurii CSC pe scară largă în Europa ar avea succes (11).

5.7

CESE propune utilizarea cuvântului „ecologici” în loc de „durabili”, pentru combustibilii fosili. „Durabil” este mai adecvat pentru energia solară și bio și este mai puțin adecvat pentru tehnologiile CSC care acoperă lacunele existente, utilizând combustibilii fosili într-un mod ecologic, până se va fi realizat pe deplin tranziția către aprovizionarea cu energie durabilă.

5.8

În ceea ce privește fezabilitatea stocării sigure de CO2, există deja multe experiențe în acest domeniu, după cum se arată mai jos:

6.1

Comitetul este de acord cu instrumentele de promovare a demonstrației cu tehnologii CSC în centrale, astfel cum sunt ele descrise în comunicarea Comisiei, și formulează următoarele observații:

6.1.1

Comisia ar trebui să aibă o strategie care să asigure că Inițiativa europeană industrială nu se suprapune cu Programul-pilot european și cu Platforma tehnologică pentru centrale energetice pe bază de combustibili fosili cu emisie zero (ZEP). Aceste activități ar trebui să fie coordonate corespunzător și să se sprijine reciproc.

6.1.2

În documentul Comisiei se vorbește despre extinderea domeniului Inițiativei industriale europene dincolo de o simplă „rețea de proiecte”. Nu este clar ce obiectiv este urmărit prin această formulare. În plus, se precizează și că finanțarea necesară nu este încă asigurată. Care este valoarea adăugată a unei astfel de extinderi și care este legătura cu celelalte inițiative deja menționate în domeniul tehnologiilor CSC?