20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/1

—

având în vedere concluziile Președinției Consiliului European din 8 și 9 martie 2007 cu privire la adoptarea, de către Consiliul European, a unui „Plan de acțiune al Consiliului European (2007-2009) — Politica energetică pentru Europa” (7224/1/07),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „O politică portuară europeană” (COM(2007)0616),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Către o rețea feroviară cu prioritate pentru transportul de marfă” (COM(2007)0608),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Plan de acțiune privind logistica transportului de marfă” (COM(2007)0607),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Agenda UE privind transportul de marfă: Sporirea eficienței, integrării și caracterului durabil al transportului de marfă în Europa” (COM(2007)0606),

—

având în vedere Cartea verde intitulată „Către o nouă cultură a mobilității urbane”, prezentată de Comisie (COM(2007)0551),

—

având în vedere „Cartea verde privind instrumentele de piață utilizate în scopuri aferente politicii de mediu și altor politici conexe” (COM(2007)0140),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Un cadru competitiv de reglementare privind autovehiculele pentru secolul XXI — Poziția Comisiei privind raportul final al grupului la nivel înalt CARS 21 — Contribuție la strategia UE de creștere economică și ocupare a forței de muncă” (COM(2007)0022),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Rezultatele revizuirii Strategiei Comunității de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme și vehicule utilitare ușoare” (COM(2007)0019),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Limitarea schimbărilor climatice globale la 2 grade Celsius — Calea de urmat pentru 2020 și după această dată” (COM(2007)0002),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „O politică energetică pentru Europa” (COM(2007)0001),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă — Energiile regenerabile în secolul XXI: construirea unui viitor mai durabil” (COM(2006)0848),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Raport asupra progresului înregistrat în domeniul biocarburanților: Raport asupra progreselor înregistrate în utilizarea biocarburanților și a altor carburanți regenerabili în statele membre ale Uniunii Europene” (COM(2006)0845),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată „Planul de acțiune pentru eficiența energetică: realizarea potențialului” (COM(2006)0545),

—

având în vedere comunicarea Comisiei, intitulată: „Pentru o Europă în mișcare — Mobilitate durabilă pentru continentul nostru — Examinarea intermediară a Cărții albe privind transporturile, publicată de Comisia Europeană în 2001” (COM(2006)0314),

—

având în vedere rezoluția sa din 24 octombrie 2007 privind strategia Comunității de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autovehicule și vehicule utilitare ușoare (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 5 septembrie 2007 privind logistica transportului de mărfuri în Europa — cheia mobilității durabile (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 iulie 2007, intitulată „Pentru o Europă în mișcare — Mobilitate durabilă pentru continentul nostru” (3),

—

având în vedere poziția sa în primă lectură din 5 septembrie 2006 cu privire la propunerea de directivă a Consiliului privind taxele aplicabile autovehiculelor (4),

—

având în vedere Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 1999 de aplicare la vehiculele grele de marfă a taxelor pentru utilizarea anumitor infrastructuri (Directiva Eurovigneta) (5),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, precum și al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A6-0014/2008),

A.

întrucât dezvoltarea durabilă, obiectiv transversal al Uniunii Europene, urmărește îmbunătățirea continuă a calității vieții și a bunăstării planetei noastre pentru generațiile actuale și viitoare;

B.

întrucât aproximativ o treime din consumul total de energie din UE 25 este legat de sectorul transporturilor, cu excepția transporturilor maritime și a celui pe conducte, iar transportul rutier, cu o pondere de 83 %, este modul de transport care consumă cel mai mare volum de energie;

C.

întrucât sectorul transporturilor este responsabil pentru 70 % din cererea de petrol a UE-25; întrucât acest sector depinde, în proporție de 97 %, de carburanți fosili, doar restul fiind acoperit, în proporție de 2 %, cu energie electrică (din care o bună parte este generată de centrale nucleare) și de 1 % cu biocarburanți;

D.

întrucât eficiența energetică a diferitelor moduri de transport s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani, ceea ce a permis reducerea sensibilă a emisiilor corespunzătoare de CO2 pe km; întrucât, cu toate acestea, aceste îmbunătățiri au fost neutralizate de efectele unei creșteri constante a cererii din sectorul transporturilor;

E.

întrucât, prin urmare, în ansamblu, emisiile sunt în continuă creștere în sectorul transporturilor: doar în 2005, acest sector a contribuit în proporție de 24,1 % la emisiile totale de gaze cu efect de seră (CO2, CH4, N2O) din UE-27 și, conform previziunilor Comisiei, cererea de energie din acest sector va crește cu cel puțin 30 % de acum până în 2030;

F.

întrucât emisiile de noxe produse de transportul rutier au scăzut, mulțumită inovațiilor tehnologice și eforturilor intense depuse de industria autovehiculelor; întrucât acest rezultat a fost obținut în mod specific prin introducerea catalizatoarelor, a filtrelor pentru particule fine și a altor tehnologii care au contribuit la reducerea emisiilor de NOx și de particule poluante cu un procent de 30 % până la 40 % în ultimii 15 ani; întrucât, cu toate acestea, în pofida acestor îmbunătățiri, obiectivele de reducere a emisiilor de CO2, prevăzute de acordul din proprie inițiativă încheiat între constructorii de automobile nu au fost decât parțial atinse;

G.

întrucât traficul urban generează 40 % din emisiile de CO2 și 70 % din celelalte emisii poluante produse de autovehicule, iar aglomerarea traficului rutier, concentrată mai ales în zonele metropolitane, costă UE aproximativ 1 % din PIB;

H.

întrucât 70 % din proiectele prioritare de transport transeuropean aprobate în 2004 privesc transportul feroviar și transportul naval, despre care se știe că sunt cele mai puțin poluante;

I.

întrucât, în concluziile susmenționate ale Președinției Consiliului European, UE s-a angajat ferm și unilateral să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % față de valorile din 1990,

1.

consideră că mobilitatea a fost una dintre cele mai mari realizări și provocări ale secolului XX și că transporturile durabile ar trebui să dezvolte un echilibru echitabil între interese diferite și adesea opuse, încercând totodată să concilieze dreptul fundamental al cetățenilor la mobilitate, importanța economică și privind ocuparea forței de muncă a sectorului transporturilor, responsabilitatea în materie de mediul local și mondial, precum și dreptul cetățenilor la siguranță, calitatea vieții și sănătate;

2.

subliniază că domeniul transporturilor trebuie de asemenea să se conformeze obiectivelor UE de reducere a consumului de petrol și a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % față de nivelurile din 1990 până în 2020;

3.

subliniază importanța sectorului transporturilor din perspectiva ocupării forței de muncă, pentru creștere și în ceea ce privește inovațiile și consideră că o mobilitate garantată, sigură și la îndemâna tuturor constituie o cerință fundamentală a stilului nostru de viață; consideră, prin urmare, având în vedere prioritatea ce ar trebui să fie acordată unei mobilități durabile din punct de vedere al mediului, că probabilitatea sprijinirii, de către cetățeni, a unor măsuri care să garanteze mobilitatea lor pe termen lung este mare (6);

4.

consideră că pentru asigurarea durabilității energetice și de mediu a transporturilor europene este necesară combinarea mai multor politici de sprijin și corective, astfel asigurându-se implicarea unui număr din ce în ce mai mare de actori, reprezentanți ai sectorului transporturilor, ai administrației publice și ai cetățenilor; este convins că efectele negative ale acțiunilor individuale pot fi diminuate numai prin aplicarea unor combinații adecvate de măsuri diferite, care să ajute, totodată, la acceptarea acestora de către cetățeni;

5.

consideră că această combinație de măsuri ar trebui să includă, în special:

6.

subliniază cât de important este ca UE și statele membre să-și concentreze acțiunile asupra sectoarelor-cheie ale sistemului:

7.

subliniază importanța semnării Protocolului privind transporturile la Convenția alpină, de către Consiliu în decembrie 2006; subliniază că, urmare a ratificării acestui protocol, Comisia trebuie să inițieze neîntârziat măsuri de punere în aplicare concrete pentru a sprijini transportul durabil în regiunile montane sensibile și zonele dens populate;

8.

subliniază, în acest sens, că este la fel de important să se recurgă la instrumente de piață pentru promovarea vehiculelor cu un consum redus de carburant și nivel redus de emisii, cum ar fi scutirile de taxe, reforma accizelor asupra autovehiculelor în funcție de nivelul lor de emisii poluante și de eficiența lor în ceea ce privește consumul de carburant, stimulente pentru scoaterea din circulație a celor mai poluante autovehicule și pentru achiziționarea de mașini noi, cu nivel redus de emisii; consideră că acestea sunt măsuri importante care ar contribui, de asemenea, la amortizarea costurilor pe care constructorii de automobile le-au suportat pentru respectarea obligațiilor impuse de noul cadru legislativ;

9.

îndeamnă, în consecință, Consiliul și statele membre să dea dovadă de o hotărâre pe măsura celei manifestate cu ocazia Consiliului European din 8 și 9 martie 2007:

10.

își însușește întrebarea formulată de Comisie în Cartea verde susmenționată, cu privire la instrumentele de piață utilizate în scopuri legate de politica de mediu și în alte scopuri conexe, având ca obiect posibilitatea de a recurge la măsuri de coordonare, schimb de experiență și de practici optime pentru a promova și, în același timp, a monitoriza mai activ reforma sistemului fiscal aplicabil transporturilor și fiscalitatea în domeniul mediului la nivel național; invită Comisia să adopte inițiative concrete în acest sens;

11.

solicită Consiliului și statelor membre să accelereze investițiile în infrastructură și sisteme de transport inteligente, urmărind, în special:

12.

solicită insistent Comisiei să prezinte, până cel târziu în iunie 2008, un model general aplicabil, transparent și comprehensibil de evaluare a costurilor externe ale tuturor modurilor de transport, destinat să servească, în viitor, drept bază de calcul a taxelor percepute pentru utilizarea infrastructurilor; constată că acest model trebuie, în conformitate cu Directiva Eurovigneta, să fie însoțit de o analiză a efectelor internalizării costurilor externe pentru toate modurile de transport și de o strategie de aplicare progresivă a acestui model tuturor modurilor de transport; așteaptă din partea Comisiei să prezinte, în paralel cu această inițiativă, propuneri legislative, începând cu revizuirea directivei Eurovignette;

13.

este încredințat că problema aglomerărilor urbane, răspunzătoare pentru 40 % din emisiile de CO2 și 70 % din celelalte emisii poluante provenite de la autovehicule, trebuie abordată, cu respectarea principiului subsidiarității, într-un mod mai ambițios, aplicând o strategie de cooperare și coordonare la nivel european;

14.

invită Comisia și statele membre să analizeze modul în care infrastructurile de transport și tarifele aplicabile influențează dezvoltarea urbană și viitoarele cereri în materie de servicii de transport;

15.

consideră, în acest sens, că o politică de mobilitate urbană eficace trebuie să țină seama atât de transportul de persoane, cât și de mărfuri și, prin urmare, să fie bazată pe o abordare cât mai globală cu putință, în măsură să reunească soluțiile optime pentru fiecare problemă în parte; este convins că zonele urbane continuă să ofere un potențial economic adecvat pentru politicile de transfer modal în favoarea transportului public, a deplasării pe jos sau cu bicicleta, precum și pentru o nouă abordare a logisticii urbane; consideră că, în acest context, este deosebit de important să se pună accentul pe inovațiile tehnologice (utilizarea mai extinsă a sistemelor de transport inteligente, STI), pe utilizarea mai judicioasă a infrastructurilor existente, în special prin măsuri de gestionare a cererii (recurgerea la tarife diferențiate — taxe pentru aglomerare și taxe de drum), și pe soluțiile inovatoare în vederea optimizării integrării fluxului urban de mărfuri; și, în fine, pe noi soluții de optimizare a utilizării autovehiculelor particulare, cum ar fi folosința în codiviziune (car sharing) sau în comun (car pooling), precum și pe dispozițiile în materie de lucru la domiciliu;

16.

subliniază importanța măsurilor moderate (light measures) de asigurare a durabilității transporturilor și consideră că pentru atingerea acestui obiectiv este important ca cetățenii să poată alege în cunoștință de cauză mijlocul de transport și conduita la volan; solicită o mai bună informare a consumatorilor și intensificarea campaniilor de sensibilizare și de incitare la o revizuire a comportamentelor în favoarea mijloacelor sau modelelor de transport cu viabilitate sporită;

17.

consideră că transportul feroviar — ca mod de transport cu un consum redus de energie și care generează cele mai reduse emisii de CO2 — prezintă un important potențial de dezvoltare, nu numai în logistica transportului de mărfuri, ci și în ceea ce privește transportul de pasageri pe distanțe mici și medii;

18.

în acest sens, invită Comisia, statele membre și sectorul feroviar:

19.

consideră că, în ciuda reducerii cu 1-2 % a consumului de carburant pe pasager pe kilometru, realizată de companiile aeriene în ultimii zece ani, și a reducerii semnificative a poluării sonore, impactul total al aviației civile asupra mediului s-a accentuat, din cauza creșterii semnificative a traficului; solicită, în consecință:

20.

constată că transparența costurilor în domeniul transportului aerian și a prețurilor biletelor de avion este extrem de importantă pentru interesul pasagerilor și concurența loială în domeniul transporturilor, și, de aceea, sprijină Comisia să adopte și alte inițiative în acest sens;

21.

constată o creștere continuă a emisiilor generate de sectorul transportului maritim și recomandă, în special:

22.

invită Comisia și statele membre să investească în modernizarea infrastructurilor portuare, atât în porturile maritime ale UE, cât și în porturile situate pe căile navigabile interioare, pentru a se putea realiza transferul rapid de mărfuri și de pasageri grație de la un sistem de transport la altull, făcând astfel posibilă reducerea consumului de energie în domeniul transporturilor;

23.

consideră că îmbunătățirea logisticii, a indicilor de încărcare în sectorul transportului de mărfuri și a celui intermodal are o importanță esențială; susține, în consecință, finalizarea pieței interne a transporturilor și îndeamnă Comisia să-și concretizeze, cât mai curând posibil, planul de acțiune susmenționat pentru logistica transportului de mărfuri în Europa, punând în mod deosebit accentul pe dezvoltarea conceptului de „coridoare ecologice”;

24.

invită Comisia și statele membre să sporească investițiile în cercetare în domeniul transporturilor, pentru a deschide calea dezvoltării unor tehnologii mai eficiente din punct de vedere al energiei și bazate pe reducerea emisiilor de CO2; invită Comisia să își sporească în mod clar, cu ocazia revizuirii în 2009 a cadrului financiar multianual, efortul financiar global în favoarea cercetării și dezvoltării în materie de mediu, energie și transport;

25.

sprijină inițiativele Comisiei vizând crearea unei legături mai strânse între transportul durabil și turism, cum ar fi utilizarea unor mijloace de transport mai ecologice, ca de exemplu combinarea utilizării mijloacelor de transport în comun cu mersul pe bicicletă;

26.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/6

—

având în vedere articolul 116 din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât este important să existe un sistem de avertizare rapidă (AR) eficientă a cetățenilor în cazul unor urgențe majore iminente sau în curs de desfășurare, în scopul reducerii suferinței și a pierderilor de vieți;

B.

întrucât instituirea sistemelor AR și de alertă a fost solicitată în repetate rânduri de Parlament și este prevăzută în mai multe documente legislative existente și în curs de elaborare;

C.

întrucât sistemele AR implică avertizarea autorităților prin intermediul unor rețele regionale pentru prevenirea riscurilor (naturale, tehnologice, sociale) și avertizarea cetățenilor prin intermediul rețelelor de telecomunicații (radio, televiziune, sirene, telefoane mobile etc.);

D.

întrucât în UE lipsește un sistem general, multilingv, simplificat și eficient de avertizare a cetățenilor privind urgențele iminente sau în curs de desfășurare și întrucât aplicarea unui astfel de sistem intră sub incidența directă a mai multor politici UE (telecomunicații, mediu, sănătate, securitate internă și protecție civilă) și afectează, de asemenea, alte politici (transport, energie și turism);

E.

întrucât UE ar trebui să instituie un astfel de sistem, în combinație cu informații adecvate și campanii de educare, pentru a promova un comportament care poate duce la salvarea vieții cetățenilor amenințați;

1.

invită statele membre și Comisia să pună în aplicare, pe întreg teritoriul UE, procesele și resursele necesare pentru dezvoltarea unui sistem AR eficient pentru cetățeni, în cazuri de urgență majoră iminentă sau în curs de desfășurare;

2.

invită Comisia să prezinte propuneri legislative adecvate în acest domeniu, ținând seama de toate riscurile și politicile implicate;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor, Consiliului și Comisiei.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/9

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 20 noiembrie 2007 intitulată „Pregătire în vederea verificării eficienței reformei PAC” (COM(2007)0722),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003, de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (1),

—

având în vedere poziția sa din 11 decembrie 2007 privind propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 și a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 octombrie 2007 privind creșterea prețurilor la furaje și la produsele alimentare (3),

—

având în vedere poziția sa din 26 septembrie 2007 privind propunerea de regulament al Consiliului de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 în ceea ce privește retragerea terenurilor din circuitul agricol pentru anul 2008 (4),

—

având în vedere poziția sa din 14 februarie 2007 privind propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a normelor pentru modularea voluntară a plăților directe prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 8 iunie 2005 privind provocările politice și mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013 (6),

—

având în vedere Acordul interinstituțional (AII) din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (7), în special anexele I și III și declarațiile nr. 3 și 9 din acesta,

—

având în vedere Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (8),

—

având în vedere Decizia Consiliului din 22 martie 2004 de adaptare, în urma reformei politicii agricole comune, a Actului privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia și Republicii Slovace și adaptările tratatelor care stau la baza Uniunii Europene (9),

—

având în vedere mandatul conferit Comisiei de către Consiliu în vederea purtării de negocieri în domeniul agricol, prin Concluziile Consiliului European de pregătire a celei de a treia Conferințe ministeriale a OMC din 26 octombrie 1999,

—

având în vedere articolul 33 alineatul (2) din Tratatul CE, care a fost preluat fără modificări în Tratatul de la Lisabona,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A6-0047/2008),

A.

întrucât agricultura și industria alimentară derivată din aceasta, se află printre cele mai importante sectoare economice din UE, au un rol determinant în securitatea alimentară a UE, și contribuie, de asemenea, din ce în ce mai mult, la securitatea sa energetică;

B.

întrucât o politică agricolă comună (PAC) la nivel european, bazată pe un model agricol european cu componente economice, ecologice și sociale, care să garanteze durabilitatea și securitatea aprovizionării cu produse alimentare, este necesară și pe viitor; întrucât, pe de altă parte, reforma de succes trebuie continuată, inclusiv în ceea ce privește consolidarea în continuare a dezvoltării rurale;

C.

întrucât în viitor PAC trebuie să încerce să elimine obstacolele existente în prezent în calea accesului tinerilor la activitățile agricole, stabilindu-și ca una dintre priorități transferul de la o generație la alta;

D.

întrucât reducerea birocrației în sectorul agricol prin introducerea unor dispoziții transparente, simplificate și mai puțin greoaie ar determina reducerea costurilor pentru exploatațiile agricole și producători, precum și reducerea costurilor administrative;

E.

întrucât PAC trebuie să evolueze astfel încât să poată gestiona diferențele mari dintre structurile agricole și regionale și, în același timp, va trebui să găsească răspunsuri la noi provocări, ca de exemplu schimbările climatice, protecția solului și a apelor, o deschidere mai mare către piața mondială și furnizarea biomasei, a materiilor prime și a energiei regenerabile; întrucât aceasta trebuie să dispună de resurse suficiente și trebuie să-și mențină obiectivele inițiale, reafirmate recent în cadrul Tratatului de la Lisabona și care pot fi rezumate ca fiind producerea de alimente sănătoase, de calitate, care să asigure aprovizionarea tuturor cetățenilor europeni la prețuri rezonabile și care să permită menținerea nivelului veniturilor agricultorilor;

F.

întrucât orice schimbare operată pe viitor în PAC ar trebui să țină seama de situația specifică a țărilor în curs de dezvoltare, îndeosebi a celor cel mai puțin dezvoltate, și să evite punerea în pericol a producției și a comercializării produselor agricole în aceste țări;

G.

întrucât sistemul plăților directe a fost reformat în mod fundamental, în mare măsură cu succes, de trei ori din 1992 și toate marile organizări ale pieței, cu excepția sectorului produselor lactate, au suferit un proces similar din 2004;

H.

întrucât toate statele dezvoltate au o politică agricolă; întrucât noile circumstanțe, cum ar fi creșterea populației lumii, schimbările climatice, creșterea necesarului de energie, reducerea subvențiilor și deschiderea tot mai mare spre piața mondială conduc, pe de-o parte, la o creștere a prețurilor de piață pentru produsele agricole în UE și, pe de altă parte, la fluctuații vizibil mai mari ale recoltelor și la o mai mare volatilitate a prețurilor, fapt care face ca nevoia menținerii unei politici agricole comune să fie mai mare ca niciodată;

I.

întrucât securitatea aprovizionării cu produse alimentare (înțeleasă în sens cantitativ și calitativ) va rămâne unul din obiectivele esențiale ale PAC, alături de cel al conservării ecosistemelor, în lipsa căreia nu poate exista o producție rațională și durabilă, precum și cel al optimizării utilizării terenurilor de pe teritoriul UE;

J.

întrucât UE a depus eforturi susținute pentru a reduce cheltuielile agricole în raport cu bugetul total, cota aferentă agriculturii scăzând de la aproape 80 % în anii 1970 la 33 % la finalul actualelor perspective financiare, în condițiile în care, în paralel, suprafața agricolă a crescut cu 37 % în comparație cu 2003 datorită aderării unor noi state membre;

K.

întrucât șefii de stat și de guvern și-au luat angajamente în cadrul reuniunii la vârf de la Berlin privind garantarea cheltuielilor totale pentru primul pilon al PAC până în 2013;

L.

întrucât Actul de aderare din 2004 prevede derogări de la aplicarea anumitor norme din cadrul PAC în noile state membre în scopul compensării nivelului mai mic al plăților directe;

M.

întrucât în anumite regiuni nu există alternative la anumite forme tradiționale de producție agricolă, care constituie adesea o activitate agricolă majoră pentru aceste regiuni, ele trebuind, prin urmare, neapărat menținute și susținute din motive imperative ce țin de politica regională și de mediu, precum și pentru păstrarea rețelei economice și sociale, ținând cont, în special de rolul PAC în așa-numitele regiuni de convergență, în care agricultura și creșterea animalelor au, de obicei, o mare importanță ca instrument de dezvoltare economică și de creare de locuri de muncă;

N.

întrucât agricultorilor europeni trebuie să li se garanteze stabilitatea, pentru ca așteptările să nu le fie înșelate și investițiile să nu aibă de suferit, iar în anumite sectoare sistemele de reglementare trebuie să permită previziunile pe termen mediu și lung;

O.

întrucât legiuitorul UE trebuie să evite discriminările agricultorilor și crescătorilor de animale europeni din UE atât în cadrul Uniunii, cât și în raport cu concurenții lor din state terțe sau trebuie să creeze, prin instrumente adecvate, egalitatea de șanse pentru agricultorii și crescătorii de animale europeni (condiții de concurență echitabilă); întrucât ar trebui să se asigure în special ca normele de calitate, de sănătate, ecologice, de bunăstare a animalelor sau altele, obligatorii pentru agricultorii Uniunii, să fie respectate și de către orice persoane care exportă produse agricole spre Uniunea Europeană;

P.

întrucât obiectivele PAC sunt formulate în articolul 33 din Tratatul CE și, sub rezerva ratificării depline a Tratatului de la Lisabona, toate deciziile importante la nivel juridic și bugetar referitoare la PAC vor necesita aprobarea Parlamentului European;

Q.

întrucât garantarea securității alimentare a cetățenilor europeni este o prioritate, și întrucât acest lucru se poate realiza cel mai bine prin combinarea ajutoarelor în favoarea producției alimentare a UE și prin efectuarea de importuri în cadrul normelor stabilite de OMC; o asemenea securitate alimentară depinde, de asemenea, de contribuția adusă de UE la constituirea de stocuri mondiale (care sunt în prezent la un nivel extrem de scăzut), care să îi permită UE nu numai să se protejeze împotriva crizelor, dar și să își asume responsabilitatea în materie de securitate mondială a aprovizionării alimentare;

R.

întrucât este necesară o analiză mai aprofundată a evoluției piețelor și a consecințelor acesteia asupra pieței interne, având în vedere situația internațională în ceea ce privește producția de materii prime și prețurile acestora,

1.

susține ferm modelul unei agriculturi europene durabile, competitive și multifuncționale, care să păstreze particularitățile fiecărui sector și zone de producție și al cărei principal obiectiv este aprovizionarea populației cu o cantitate suficientă de produse alimentare sănătoase și sigure, la prețuri rezonabile pentru consumator;

2.

consideră că reforma PAC din 2003 a fost, în elementele esențiale, un mare succes, deoarece a sporit considerabil transparența și eficiența PAC, precum și responsabilitatea și orientarea pe piață a agricultorilor și consideră că acest proces trebuie continuat cu respectarea angajamentului luat de șefii de stat și de guvern în decembrie 2002 de a menține neschimbate fondurile agricole aferente primului pilon până în anul 2013; subliniază, în schimb, faptul că administrarea PAC, precum și multiplele directive și regulamente ale UE cu impact asupra activității agricultorilor, trebuie simplificate în continuare, cu scopul de a degreva agricultorii, fără ca această simplificare să ducă la o renaționalizare a PAC sau la o reducere mai accentuată a ajutoarelor pe care le primesc agricultorii europeni;

3.

consideră că abandonarea oricărei forme de reglementare în cadrul organizărilor comune ale pieței nu este o soluție de dorit din punct de vedere politic, deoarece, după cum demonstrează situația actuală, rezervele europene și mondiale înregistrează niveluri extrem de scăzute, ceea ce are efecte negative asupra puterii de cumpărare a consumatorilor și asupra veniturilor agricultorilor, favorizând în același timp speculația; subliniază, de altfel, că este necesar să se dispună de instrumente pentru a face față unei eventuale receiuni economice sau apariției unor riscuri de accidente sanitare sau survenite în urma catastrofelor naturale din ce în ce mai frecvente în condițiile dereglărilor climatice;

4.

salută, prin urmare, modificările de ordin tehnic care rezultă din comunicarea Comisiei menționate anterior, menite să asigure că reforma din 2003 funcționează și solicită Comisiei să garanteze principiul economic fundamental al stabilității în cadrul PAC;

5.

solicită Comisiei ca, în vederea reformelor viitoare, să realizeze o analiză a costurilor și beneficiilor PAC din punct de vedere al securității aprovizionării cu produse alimentare, al aprovizionării din resurse proprii și al protejării populației rurale; solicită Comisiei să efectueze o analiză a costurilor pe care le-ar presupune, pentru consumator, creșterea prețurilor alimentelor, ca urmare a creșterii cererii pe plan mondial, în raport cu cheltuielile pe care le presupune în prezent politica agricolă pentru cetățean;

6.

consideră că provocarea cu care se confruntă UE în cadrul negocierilor OMC este să reacționeze la eventuale constrângeri astfel încât să atingă un grad maxim de bunăstare internă; subliniază că stă în puterea UE să profite în cel mai eficient mod de flexibilitatea existentă, de exemplu în cazul „produselor sensibile”; subliniază, cu toate acestea, că o condiție obligatorie pentru a se realiza orice acord cu privire la agricultură în cadrul OMC este obținerea unui acord cu privire la proprietatea intelectuală, care să trateze chestiunea indicațiilor geografice și recunoașterea preocupărilor care nu intră în sfera comerțului drept criterii de import;

7.

invită Comisia să țină seama, în cadrul negocierilor în curs din cadrul OMC, de caracteristicile specifice ale producției agricole ca sector de producție alimentară și ca element de structurare a echilibrelor teritoriale, de protecția mediului și de asigurarea unor niveluri adecvate, atât pe plan cantitativ, cât și calitativ, de securitate alimentară;

8.

consideră însă că UE trebuie să dispună și pe viitor de instrumente suficiente pentru a lua măsuri preventive împotriva crizelor de piață și a crizelor de aprovizionare din sectorul agricol, precum și a celor sanitare;

9.

subliniază nevoia de a se recunoaște, în mod efectiv și prin mijloace adecvate — financiare și nu numai — funcțiile productivă, ecologică și rurală pe care le are agricultura;

10.

sprijină, în principiu, integrarea obiectivelor comune în PAC, în special integrarea securității aprovizionării cu produse alimentare, coerenței teritoriale, protecției consumatorilor, mediului, climei, animalelor, energiilor regenerabile și a biodiversității; subliniază însă că aceasta trebuie să se situeze în cadrul unei dezvoltări durabile, combinându-se performanța economică, protecția mediilor naturale și a resurselor, valorificarea teritoriilor și echitatea socială; reamintește totuși că șefii de stat și de guvern au confirmat obiectivele PAC, menținând în Tratatul de la Lisabona semnat la 13 decembrie 2007 conținutul articolului 33 din Tratatul CE;

11.

subliniază că integrarea obiectivelor comune în PAC nu ar trebui să pună în pericol producerea de produse agricole și animaliere în zonele montane, defavorizate, periferice și insulare ale UE, în care se aplică sistemul producerii extensive și care produc produse agricole și animale vii în mare parte pentru piața locală, dar care vând totodată astfel de produse și pe piețele naționale ale statelor membre;

12.

consideră că, în cazul în care Uniunea impune mari exigențe față de agricultorii și producătorii săi, ea trebuie să vegheze, de asemenea, asupra respectării acelorași exigențe de către persoanele care își exportă produsele agricole în UE și că Uniunea trebuie să insiste cu ocazia negocierilor din cadrul OMC pentru includerea obiectivelor susmenționate;

13.

refuză o reducere a bugetului total aferent primului pilon pentru perioada până în 2013 și subliniază că pentru agricultori încrederea, siguranța și, în special, respectarea deciziilor luate în anul 2003 reprezintă un element crucial într-o perioadă marcată de transformări bruște ale piețelor agricole și zootehnice, precum și de reforme aflate la jumătatea parcursului;

14.

respinge orice discriminare în funcție de dimensiunea și forma juridică a exploatațiilor agricole la acordarea plăților directe, dar recunoaște în același timp că redistribuirea ajutoarelor aferente primului pilon trebuie să se bazeze pe o evaluare globală a efectelor acesteia asupra coeziunii sociale și regionale, a ocupării forței de muncă, a mediului, a competitivității și a inovației;

15.

solicită susținerea exclusivă a agricultorilor care desfășoară efectiv activități agricole;

16.

subliniază că comunicarea Comisiei menționată anterior acordă prea puțină atenție problemelor, nevoilor și provocărilor cu care se confruntă sectorul agricol al celor 12 noi state membre și solicită ca acest aspect să se ia în considerare la reformele ce vor urma, examinându-se totodată posibilitatea alocării unor fonduri suplimentare destinate în mod specific restructurării și modernizării;

17.

consideră că plățile directe rămân indispensabile și în viitor ca o măsură pentru garantarea venitului de bază, nu doar în cazul disfuncționalităților pieței, ci și pentru remunerarea furnizării de bunuri comune de către agricultori și ca o compensație pentru standardele ridicate ale UE comparativ cu cele internaționale în domeniul protecției mediului, al siguranței alimentare și al securității produselor, al trasabilității, al bunăstării animalelor și cel social;

18.

observă totuși că nivelul plăților nu pare să corespundă în toate cazurile efortului depus de agricultori pentru îndeplinirea condițiilor, deoarece plățile mai depind încă puternic de cheltuielile istorice;

19.

solicită prin urmare Comisiei să întocmească un raport, în care să fie evaluate costurile suplimentare suportate de agricultori pentru a respecta standardele comune din domeniile mediului, bunăstării animalelor și siguranței alimentare în comparație cu concurenții principali ai acestora de pe piața mondială; raportul în cauză ar trebui, de asemenea, să compare aceste costuri cu nivelul real al plăților directe primite de agricultori; raportul ar trebui să fie suficient de detaliat pe diferitele tipuri de agricultori din diverse state membre; raportul ar trebui dat publicității înainte de demararea procedurilor de luare a deciziilor cu privire la politica agricolă comună după 2013;

20.

salută propunerea Comisiei de a le permite statelor membre o mai mare flexibilitate, pe bază de voluntariat, în ceea ce privește trecerea la o separare a plăților directe de valorile de referință istorice și la un sistem mai uniform și invită Comisia să analizeze, cu ocazia prezentării propunerii legislative, dacă ar fi posibilă o tranziție mai rapidă, în mod voluntar, la prima unică regională sau națională în funcție de suprafață a plăților decuplate, începând cu 2013, având în vedere experiențele pozitive în statele membre; constată că statele membre în care există decuplare deplină (sau parțială) bazată pe plățile istorice ar putea opta, însă, pentru menținerea acestui sistem până în 2013; invită Comisia să efectueze un studiu asupra potențialului impact pe care îl poate avea o primă în funcție de suprafață, în special în ceea ce privește exploatațiile agricole cu o densitate mare de animale pe o suprafață relativ mică;

21.

subliniază că odată cu trecerea la un model regional ar trebui să se țină seama de dificultățile legate de particularitățile unor drepturi speciale de care se bucură crescătorii de animale, mai precis de faptul că unii crescători nu posedă terenuri agricole sau posedă doar terenuri agricole cu o suprafață mică, precum și de faptul că creșterea extensivă se bazează, în numeroase regiuni ale Uniunii Europene, pe utilizarea colectivă a pășunilor indivize care aparțin comunităților sau unor organisme de stat;

22.

consideră că, având în vedere numărul din ce în ce mai mare al sectoarelor care intră sub incidența schemei de plată unică (SPU) și experiența existentă în ceea ce privește aplicarea acesteia, anumite decizii și norme de aplicare par inutil de rigide și complexe, fapt care face necesară o nouă definire a normelor, a cadrului de aplicare și a administrării, care să faciliteze punerea sa în practică în acele state și sectoare care doresc acest lucru;

23.

consideră că decuplarea plăților directe a avut în general rezultate bune în orientarea pe piață a agriculturii UE, datorită efectului sporit asupra veniturilor și a creșterii libertății de decizie a agricultorilor, și implicit a simplificării aferente a PAC; solicită Comisiei să urmărească mai activ politica de decuplare, cu excepția cazului în care această măsură duce la prejudicii socio-economice și/sau ecologice considerabile în anumite regiuni, în special în regiunile cele mai defavorizate; observă, cu toate acestea, că trebuie efectuate evaluări de impact suplimentare pentru a determina toate efectele decuplării asupra anumitor regiuni, a producției și a pieței funciare;

24.

consideră că, în general, decuplarea ajutorului direct de producția agricolă poate contribui pe termen lung la reducerea impactului negativ asupra mediului al agriculturii UE, cu condiția ca acest lucru să fie însoțit de un sprijin consolidat pentru practici durabile în sectorul dezvoltării rurale;

25.

subliniază faptul că orice nouă decuplare ar trebui să fie introdusă doar în urma unei analize atente a efectelor potențiale, care să includă, printre altele, echilibrul dintre diferitele sectoare agricole, riscul tot mai mare al monoculturilor și efectele negative asupra sectoarelor agricole care necesită un volum mare de muncă;

26.

recunoaște că situația în cazul primelor pentru creșterea animalelor, inclusiv în cazul primelor pentru lapte, nu este comparabilă, având în vedere distorsiunile grave ale pieței, cauzate printre altele de creșterea prețurilor la furaje, care afectează într-o mai mare măsură anumite sisteme de producție animalieră existente în UE;

27.

consideră că, în anumite regiuni, cum ar fi regiunile montane și alte regiuni care se confruntă cu dificultăți specifice (insule, zone uscate sau umede, zone periferice etc.), unde nu există alternative la creșterea animalelor, o ocupație relativ intensivă din punct de vedere al muncii, decuplarea completă a primelor pentru creșterea animalelor amenință să conducă la prejudicii sociale, economice și ecologice considerabile în urma variației prețurilor de producție, aspect care nu este în concordanță cu obiectivele tratatului; solicită, în caz de decuplare (parțială), ca acordarea drepturilor de plată să se bazeze pe date de referință fiabile;

28.

are cunoștință despre poziția cheie pe care o deține creșterea animalelor în agricultura europeană, în special în anumite țări și regiuni în care creșterea animalelor se practică pe scară largă, și prin urmare susține pentru moment o menținere parțială a primelor cuplate pentru creșterea animalelor; recunoaște rolul esențial al acestor exploatații agricole cu rezultate foarte bune în economia regională; reamintește că articolele 47-50 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 includ soluțiile privind o densitate mare a animalelor, care ar trebui analizate pentru perioada de după 2013;

29.

consideră, însă, că aceasta nu este suficientă; salută, prin urmare, modificarea anunțată a articolului 69 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 (denumit în continuare articolul 69), considerând aceasta un prim pas în direcția bună; remarcă însă că acest instrument nu ar trebui utilizat ca un mijloc deturnat de introducere a modulării voluntare și de dublă consolidare a celui de-al doilea pilon; consideră, în plus, că acest instrument nu ar trebui să conducă la renaționalizarea PAC și că ar trebui respectate pe cât posibil condițiile de concurență echitabilă între statele membre;

30.

solicită folosirea prioritară a fondurilor prevăzute în articolul 69 pentru măsurile legate de coerența teritorială și de consolidare a sectoarelor individuale, în special pentru măsuri care previn renunțarea la producția agricolă și, în special la creșterea animalelor, în acele zone unde ar conduce la prejudicii pentru natură, spațiul natural sau dezvoltarea regională (mai ales zone montane, zone umede sau zone afectate de deficitul de apă, alte zone puternic defavorizate, zone de pajiști situate în locuri extreme) sau pentru măsuri care servesc la restructurarea și consolidarea unor domenii agricole cheie (de ex. lapte, vite și oi), pentru măsuri cu privire la mediu legate de suprafață (ex. agricultura ecologică), care până în prezent nu au fost incluse în al doilea pilon, și pentru gestionarea riscului;

31.

consideră că bugetul alocat pentru articolul 69 revizuit ar putea acoperi până la 12 % din plățile directe pentru fiecare stat membru, sub rezerva rezultatelor unei evaluări de impact și pe bază de voluntariat;

32.

invită Comisia să prezinte o propunere de stabilire a unor norme comune de aplicare de către statele membre a articolului 69, pentru excluderea, pe cât posibil, a oricărei distorsiuni a concurenței și a schimburilor comerciale, și solicită înscrierea acestei propuneri în cadrul organizării comune a pieței, dacă acest lucru este necesar; solicită, de asemenea, ca toate măsurile legate de aplicarea articolului 69 să fie comunicate Comisiei; solicită, în sfârșit, Comisiei să realizeze o analiză de impact, care va fi inclusă în propunerea sa;

33.

consideră că măsurile menite pentru consolidarea sectoarelor individuale în principiu trebuie finanțate pe termen lung din primul pilon; consideră, prin urmare, că Comisia trebuie să evalueze cu atenție rezultatele aplicării articolului 69 revizuit în perspectiva unei reforme după 2013;

34.

solicită, în plus, Comisiei să prezinte până la 30 iunie 2010 un raport cuprinzător cu privire la modul în care vor putea fi asigurate producția comunitară de produse vegetale, precum și siguranța aprovizionării sectorului creșterii animalelor pe termen lung în Europa, având în vedere diferitele sisteme de producție din cadrul UE, multifuncționalitatea și aspectele regionale (zone montane, defavorizate și mici regiuni insulare, printre altele); consideră că raportul ar trebui să analizeze, de asemenea, în ce măsură obiectivele PAC, inclusiv cele legate de durabilitate și aspecte sociale, pot fi atinse mai eficient și mai precis prin intermediul plăților indirecte, decuplate, de ex. prin prime pentru pajiști sau pășuni, prime speciale pentru producția de lapte sau de carne, prime pentru grajduri construite și dotate în conformitate cu standardele comune privind bunăstarea animalelor și protecția mediului sau instrumente specifice pentru gestionarea situațiilor de criză; subliniază faptul că raportul trebuie să răspundă la întrebarea dacă și în ce măsură, având în vedere nevoile specifice ale regiunilor de creștere intensivă a animalelor, primele cuplate pentru creșterea animalelor sau soluții asemănătoare cu cele cuprinse în articolele 47-50 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 vor fi încă necesare și după 2013;

35.

recomandă ca statelor membre care doresc acest lucru să li se permită să aplice schema de plată unică pe suprafață până în 2013 și solicită Comisiei să analizeze dacă aplicarea acestei scheme poate fi simplificată prin modificarea regulilor privind suprafețele eligibile pentru ajutor;

36.

consideră că ansamblul creditelor bugetare destinate aplicării PAC care au fost economisite sau care au rămas neutilizate ar trebui cheltuite în cadrul PAC;

37.

consideră că plățile directe vor fi necesare și după 2013, dar că acestea ar trebui să se bazeze pe noi criterii obiective, în special crearea de locuri de muncă directe de către exploatațiile agricole, sau ar trebui să ia forma unor remunerații pentru agricultori pentru buna gestionare a terenurilor sau a unor compensații pentru anumite servicii de interes general sau pentru respectarea unor standarde deosebite, inclusiv standardele în materie de protecție a animalelor, și solicită, în același timp, o examinare a legitimității disparităților semnificative între plățile pe suprafață în Europa și alocarea diferită a fondurilor pentru al doilea pilon; solicită Comisiei să propună măsuri adecvate pentru a se asigura că numai acele persoane și întreprinderi care desfășoară efectiv activități în domeniul agricol vor beneficia de întregul pachet de plăți directe;

38.

sprijină, după o perioadă adecvată de tranziție, integrarea treptată a schemelor de plăți în funcție de producție (furaje uscate, cânepă, in, amidon de cartofi), de dimensiuni mai reduse și care implică, prin urmare, o administrare complexă, în schema de plată unică pe suprafață, cu excepția cazului în care această măsură duce la prejudicii socio-economice și/sau ecologice considerabile în anumite regiuni; în măsura în care acest lucru se dovedește a fi necesar din punct de vedere al politicii regionale, trebuie prevăzute măsuri complementare în conformitate cu articolul 69; invită Comisia la o analiză de la caz la caz a impactului său economic și regional, prin care să se demonstreze că aceasta reprezintă soluția adecvată și să se fixeze calendarul necesar punerii ei în aplicare; subliniază că decuplarea nu trebuie să pună în pericol existența însăși a formelor de producție respective;

39.

sprijină eliminarea imediată a obligației de scoatere temporară a terenurilor din circuitul agricol, un instrument de reglare a cantităților care și-a pierdut semnificația într-un sistem de plăți directe decuplate și care presupune, în plus, o administrare complexă, precum și conversia drepturilor de plată pentru scoatere temporară a terenurilor din circuitul agricol în drepturi de plată normale;

40.

consideră că în contextul reducerii suprafețelor retrase din circuitul agricol ca urmare a creșterii cererii de produse agricole, eventualele beneficii ecologice aduse de scoaterea temporară a terenurilor din circuitul agricol, cum ar fi avantajul reprezentat de polenizarea culturilor de către albine, pot fi obținute mai direct și mai eficace de către statele membre prin intermediul măsurilor din cadrul celui de-al doilea pilon și al unei modificări a definiției menținerii bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), care să faciliteze dezvoltarea biodiversității faunei și a habitatelor sale;

41.

solicită anularea treptată a primelor pentru culturile energetice, în cursul perioadei de tranziție, deoarece acestea implică o administrare complexă, iar beneficiile pe care le aduc în materie de politică energetică în actualele condiții de piață sunt minime sau inexistente;

42.

solicită ca creditele care nu au fost utilizate ca urmare a eliminării primelor pentru culturile energetice să fie, în mod specific, utilizate, printre altele, în raport cu măsurile complementare legate de organizarea pieței laptelui, în special în zonele montane și în alte zone care se confruntă cu dificultăți specifice;

43.

solicită Comisiei să aloce creditele neutilizate din bugetul agricol care au fost prevăzute pentru măsuri de gestionare a pieței, cum ar fi intervențiile, subvențiile la export sau depozitarea, în mod prioritar pe baza articolului 69, pentru consolidarea economiei zonelor rurale, în special a exploatațiilor agricole, în direcția obiectivelor de dezvoltare rurală;

44.

consideră că plățile directe nu se mai justifică fără eco-condiționalitate; subliniază, în acest sens, că UE trebuie să sprijine noile state membre în aplicarea regulilor privind eco-condiționalitatea, în cursul perioadei de tranziție;

45.

având în vedere scăderea plăților directe, respinge o extindere a domeniului de aplicare a eco-condiționalității, atât timp cât statele membre și Comisia nu realizează progrese substanțiale privind simplificarea și armonizarea dispozițiilor de control, iar Comisia nu prezintă o imagine de ansamblu a costurilor legate de eco-condiționalitate pentru agricultori; face referire, în acest context, la poziția sa din 11 decembrie 2007;

46.

consideră că eco-condiționalitatea trebuie să se limiteze la controlarea standardelor esențiale ale modelului european de producție și a acelor standarde care pot fi supuse unor controale sistematice și armonizate în diferitele state membre;

47.

solicită o mai mare eficiență a eco-condiționalității în raport cu obiectivele sale și aplicarea ei mai unitară în statele membre; invită Comisia să elaboreze o serie de orientări clare pentru sprijinirea statelor membre în procesul de punere în aplicare;

48.

solicită să se pună capăt sarcinilor disproporționate impuse de eco-condiționalitate în domeniul creșterii animalelor; și solicită în special o examinare critică a unor standarde de igienă și de identificare (ex. crotalii);

49.

ar putea avea în vedere o ajustare moderată a cerințelor privind menținerea bunelor condiții agricole și de mediu și amenajarea durabilă a teritoriului, ținând seama de condițiile modificate de mediu și de producție (schimbările climatice, biomasa), în cazul în care se asigură implementarea acestor noi cerințe într-un mod comparabil la nivel european;

50.

consideră că statele membre ale UE care aplică schema de plată unică pe suprafață trebuie să aibă posibilitatea de a pune în practică principiul eco-condiționalității în mod progresiv, pentru a se putea pregăti cum se cuvine pentru introducerea sistemele necesare de control și pentru a convinge agricultorii cu privire la importanța fundamentală a respectării standardelor stabilite;

51.

invită Comisia să continue în mod activ simplificarea PAC și să examineze în mod periodic legislația prin prisma necesității sale și a eficienței punerii în practică a acesteia; afirmă că, în această privință, Comisia ar trebui să propună măsuri suplimentare, cum ar fi o serie de norme simplificate de transmitere a drepturilor de plată în caz de neactivare, gruparea drepturilor de plată de valoare mică, introducerea unei prime unice în cazul beneficiarilor mici, simplificarea, reducerea sau eliminarea normelor referitoare la rezerva națională, în funcție de trecerea la plata unică pe suprafață regională/națională, renunțarea la anularea drepturilor de plată în cazul nesolicitării, eliminarea registrelor manuscrise pentru bovine și alte animale de creștere;

52.

în plus, invită statele membre să asigure efectuarea plăților la timp și Comisia să permită acordarea de plăți în avans agricultorilor;

53.

invită Comisia să stabilească mecanismele necesare pentru ca importurile din țările terțe să respecte aceleași standarde ca producțiile comunitare în ceea ce privește eco-condiționalitatea, siguranța alimentară etc.;

54.

consideră neapărat necesară o rețea de siguranță ca o măsură suplimentară de prevenire a riscurilor, având în vedere creșterea anticipată a pericolelor ecologice, climatice și epidemiologice, precum și fluctuațiile mari de preț de pe piețele agricole;

55.

reamintește că producția orientată spre piață, rotația adaptată a culturilor, diversificarea, instrumentele pieței financiare, contractele încheiate în cadrul lanțului de furnizori și cele de asigurare reprezintă toate mijloace importante prin care agricultorii își pot asigura protecția împotriva riscurilor și că răspunderea pentru prevenirea adecvată a riscurilor le revine, în principiu, agricultorilor;

56.

consideră că, pentru a remedia disfuncționalitatea pieței, sistemul de intervenție trebuie menținut și reformat în limitele unei rețele de securitate pentru circumstanțe excepționale și reglementat de norme bazate pe evoluția de pe piața mondială;

57.

prin urmare, sprijină propunerea Comisiei de diminuare a pragurilor de intervenție la zero în domeniul produselor agricole destinate comercializării și menținerea unui prag de intervenție, eventual redus, doar în cazul grâului;

58.

consideră că schemele de asigurare private sau mixte, cum ar fi asigurarea de riscuri multiple, trebuie dezvoltate urgent, având în vedere creșterea riscurilor; este conștient de faptul că acest lucru poate fi realizat doar printr-o participare publică la finanțare; subliniază faptul că introducerea acestor scheme nu trebuie sub nicio formă să afecteze condițiile de concurență echitabilă între statele membre; solicită Comisiei analizarea introducerii sau sprijinirii, pe viitor, a unui regim de reasigurări la scară comunitară, prin care să se facă față unor probleme ce ar putea apărea ca urmare a catastrofelor climatice sau de mediu;

59.

reamintește că aproape toate statele terțe importante aplică astfel de sisteme subvenționate de stat;

60.

consideră că, prin urmare, trebuie create, ca un prim pas, modalități de finanțare pentru sprijinirea la nivel național sau regional a schemelor de prevenire a riscurilor începând cu 2009, care să țină cont de diferitele niveluri de risc din Europa; Comisia trebuie să analizeze în ce măsură grupurile de producători, asociațiile sectoriale și interprofesionale, precum și societățile de asigurare private pot fi incluse în aceste scheme;

61.

consideră că, ținând cont de condițiile complet diferite în sectoare individuale, soluțiile sectoriale diferențiate (comparabile cu soluția din sectorul legumelor și fructelor) sunt probabil preferabile abordărilor orizontale;

62.

consideră că finanțarea acestor măsuri trebuie să se facă parțial în cadrul primului pilon în temeiul articolului 69, întrucât este vorba de măsuri care țin, în mod specific, de politica de piață;

63.

solicită Comisiei să examineze adoptarea unor instrumente de gestionare a crizelor pieței și a crizelor climatice, destinate organizațiilor de producători și cooperativelor, pentru a le ajuta să suporte costurile aferente unei diminuări a contribuției agregate a membrilor acestora;

64.

consideră că măsurile de gestionare și prevenire a riscurilor nu trebuie să ducă la o reintroducere a măsurilor de sprijin bazate pe producție;

65.

consideră, prin urmare, că Comisia trebuie să dezvolte un cadru comun pentru finanțarea sistemelor de gestionare a riscurilor de către statele membre, respectând sistemele care sunt folosite în prezent sau care au fost deja aprobate de către Comisie la momentul potrivit, pentru a elimina, pe cât posibil, efectele care au ca rezultat distorsionarea concurenței și a comerțului, eventual prin crearea unor norme comune în cadrul organizării comune a piețelor;

66.

invită Comisia să prezinte, până la 30 iunie 2010, o analiză amplă a sistemelor existente de gestionare a riscurilor și posibilități de dezvoltare a acestora în continuare la nivel comunitar după 2013;

67.

subliniază că impunerea plafonării degresive, a modulării și a disciplinei bugetare poate avea, în cazul transpunerii propunerilor Comisiei, importante efecte de redistribuire în unele regiuni;

68.

consideră că orice modificare a creditelor de dezvoltare rurală care este incompatiblă cu (sub)plafoanele din anexa III din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006, trebuie să fie acceptată de toate cele trei părți semnatare;

69.

subliniază că nu a fost realizată încă nicio evaluare de impact în ceea ce privește efectele unor modulări, degresiuni și praguri minime ulterioare asupra pieței forței de muncă în zonele rurale și a coeziunii regionale; subliniază că, prin urmare, ar trebui să se efectueze o evaluare a primului pilon;

70.

subliniază că limitele reduse propuse de Comisie ar putea avea un impact non neglijabil în unele state membre și ar putea afecta distribuirea plăților PAC între statele membre, în timp ce limita superioară presupune un transfer de aproximativ 500 de milioane de euro din primul spre cel de-al doilea pilon; reamintește faptul că persistă îndoieli serioase cu privire la rentabilitatea actuală a măsurilor din cadrul celui de-al doilea pilon; consideră, prin urmare, că economiile provenite din aplicarea eventuală a acestei măsuri trebuie să rămână în cadrul primului pilon;

71.

respinge propunerea Comisiei privind degresiunea în forma sa actuală (reducere cu până la 45 %), deoarece nu există o legătură clară între mărimea și veniturile exploatațiilor agricole și nu ține seama de forța de muncă necesară pentru menținerea unei exploatații agricole de mărime importantă; propunerea Comisiei ar plasa exploatațiile sau asociațiile agricole de mari dimensiuni într-o situație defavorabilă și ar duce la reducerea forței de muncă și la distrugerea structurilor competitive mature și ar atrage după sine fragmentarea exploatațiilor agricole doar din motive legate de acordarea sprijinului, rezultatul fiind dezmembrarea structurilor în anumite regiuni ale Europei;

72.

consideră că degresiunea și/sau stabilirea de plafoane maxime pot fi acceptate doar pe baza unei evaluări ample a consecințelor asupra politicii regionale și a pieței forței de muncă și numai dacă există posibilitatea de a se lua în calcul numărul muncitorilor cu normă întreagă care plătesc asigurări sociale sau anumite structuri de exploatații (exploatații conduse de mai multe familii, cooperative etc.) sau costul total al forței de muncă în agricultură, în vederea diminuării degresiunii; invită Comisia să țină seama de faptul că exploatațiile agricole de dimensiuni mai mici, constituite într-o asociație cu personalitate juridică unică, în scopul de a realiza economii de scară și a deveni mai competitive, nu trebuie defavorizate;

73.

solicită ca eventualele fonduri rezultate din degresiune să fie menținute la nivelul regiunilor sau al statelor membre în cauză și să fie folosite, de exemplu, pentru a finanța măsuri în conformitate cu articolul 69 sau în cadrul celui de-al doilea pilon; solicită ca aceste fonduri să se adreseze direct agricultorilor;

74.

sprijină, având în vedere și raportul anual pentru 2006 al Curții de Conturi Europene, mărirea propusă a pragurilor minime, care s-ar putea situa la un hectar sau, respectiv, la 250 euro, combinată cu crearea unei prime unice sau a unei sume forfetare minime pentru micii beneficiari; afirmă că, cu toate acestea, în cazuri pe deplin justificate în care se constată diferențe mari între structurile agricole, ar trebui acordată statelor membre posibilitatea de a stabili pragurile minime;

75.

sprijină totuși eforturile Comisiei de a asigura o finanțare adecvată a unei politici durabile pentru zonele rurale în cadrul celui de-al doilea pilon al PAC, cu toate că acest obiectiv nu trebuie realizat în detrimentul primului pilon;

76.

subliniază că, ținând cont de natura drastică a reducerilor individuale deja aplicate, o reducere ulterioară a plăților directe cu 8 %, fără prezentarea unei evaluări de impact, nu poate fi acceptată;

77.

consideră că, având în vedere numeroasele solicitări de reducere a plăților de mare valoare, se poate preconiza o modulare progresivă, pe baza informațiilor disponibile și a unei evaluări de impact care să țină seama de structura exploatației agricole (asociații etc.), de forța de muncă agricolă și/sau de costul acesteia și de tipurile specifice de producție în diferitele sisteme de plată directă (de pildă: probleme întâmpinate în mod specific de către exploatațiile și regiunile cu mare densitate de vite în zone comparativ reduse).

Sumele care provin din modularea progresivă vor fi repartizate în funcție de normele general aplicabile sumelor de modulare și vor fi menținute în regiunile sau statele membre aflate la originea acestor sume.

Parlamentul European ar putea preconiza o modulare progresivă sub forma următoare:

78.

solicită ca modularea voluntară să fie înlocuită cu modularea obligatorie;

79.

consideră că fondurile de modulare trebuie să fie puse la dispoziție în mod prioritar, prin intermediul metodei Leader, măsurilor pentru lupta împotriva pierderii biodiversității, prevenirea riscurilor, adaptarea la schimbările climatice, măsurilor cu privire la utilizarea durabilă a biomasei, măsurilor complementare pentru reforme structurale (de exemplu organizarea pieței laptelui), asigurării producției în zone montane sau zone mici insulare și alte zone defavorizate în mod similar, asigurării calității, inclusiv măsurile de protecție a animalelor, agriculturii ecologice, măsurilor de comercializare și adaptării la progresul tehnologic; solicită ca aceste măsuri să se adreseze direct agricultorilor;

80.

este conștient de faptul că sistemul actual al cotelor de lapte, în forma sa actuală, nu va fi continuat probabil după 2015 și solicită Comisiei să examineze cu atenție cum ar putea arăta, pe viitor, viitoarea organizare a pieței laptelui; invită Comisia să prezinte pentru perioada de după 2015 un concept coerent privind sectorul laptelui, care să asigure continuitatea producției de lapte în Europa, inclusiv în regiunile montane, regiunile periferice și alte regiuni care se confruntă cu dificultăți specifice;

81.

atrage atenția Comisiei asupra deciziilor (10) privind măsurile de piață și cele privind fondul laptelui, luate de Parlament în cadrul minipachetului legislativ privind laptele;

82.

invită toate părțile implicate să profite de timpul rămas până în 2015 în vederea stabilizării sau consolidării poziției pe piață și în vederea asigurării unei „tranziții ușoare” pentru sectorul european al laptelui, de preferință prin creșterea structurală a cotelor;

83.

solicită o ajustare a cotelor de lapte în funcție de piață, pentru a ține seama de modificările survenite la nivelul cererii pe piețele mondiale; consideră, prin urmare, necesitatea de a mări cu 2 % cotele fiecărui stat membru, în mod opțional, în cadrul campaniei de comercializare a produselor lactate 2008-2009; invită Comisia să aloce această creștere rezervei naționale; solicită o reexaminare anuală a cotelor;

84.

solicită, de asemenea, o scădere substanțială a prelevării suplimentare în cadrul campaniei de comercializare a produselor lactate din 2009/2010, introducerea altor reduceri în anii următori pentru a contracara creșterea prețurilor cotelor de lapte, precum și o compensare ex-post a cotelor la nivel european pentru a permite o mai bună utilizare a acestora;

85.

solicită măsuri complementare speciale pentru a preveni abandonarea activităților de producție a laptelui în regiuni montane și alte regiuni care se confruntă cu dificultăți specifice, în cazul în care acestea nu oferă alternative la industria tradițională a laptelui sau în care abandonarea activităților agricole poate duce la pierderea unor spații naturale importante;

86.

consideră că, în primul rând în temeiul articolului 69, trebuie puse la dispoziție fonduri suficiente pentru menținerea industriei laptelui — în special în zone montane, zone ultraperiferice (cum ar fi Insulele Azore) sau alte zone care se confruntă cu dificultăți similare — de exemplu prin plăți suplimentare efectuate din fonduri exclusiv naționale („top-ups”) acordate pe lângă plățile pe suprafață (similar măsurilor din industria zahărului), sub forma unor prime pentru vaci de lapte, pentru pajiști sau pășunatul extensiv, a unei prime speciale pentru lapte sau programe speciale regionale pentru consolidarea sau restructurarea sectorului și pentru promovarea unor produse specifice de calitate;

87.

consideră că o consolidare a grupurilor de producători și a asociațiilor sectoriale și interprofesionale ar putea reprezenta încă un element în cadrul articolului 69 revizuit;

88.

solicită Comisiei și statelor membre să analizeze posibilitatea unei creșteri neliniare a cotelor naționale, în scopul introducerii unor majorări suplimentare pentru statele membre în care cotele de producție sunt insuficiente în mod tradițional;

89.

consideră că, pentru finanțarea măsurilor, trebuie creat un fond special (fond pentru lapte), care ar putea fi finanțat în parte din economiile generate de reforma sectorului;

90.

reamintește faptul că punctele tari și viitorul agriculturii europene rezidă în produsele regionale, tradiționale și alte categorii de produse de calitate recunoscută și în produsele prelucrate;

91.

prin urmare, invită Comisia instituie o „marcă europeană” care să permită identificarea calității producției agricole și alimentare UE pe piața europeană, precum și pe piețele internaționale și identificarea normelor stricte în materie de mediu, bunăstarea animalelor și siguranța alimentară în care are loc producția;

92.

invită, prin urmare, Comisia să prezinte un proiect global de îmbunătățire a comercializării produselor europene de calitate în UE și în statele terțe, de exemplu prin campanii de informare și de promovare, prin sprijinul acordat asociațiilor de producători și altor forme de organizare sectorială în materie de concepere și dezvoltare a activităților acestora și prin introducerea unei etichetări specifice, care să cuprindă, în special, indicația de origine a materiilor prime agricole utilizate și care să fie mai clară și mai transparentă pentru consumatori;

93.

invită Comisia să crească, în cadrul unui proces de ajustare bugetară, creditele destinate campaniilor de informare și de promovare desfășurate pe piețele interne și externe;

94.

invită Comisia să reflecteze asupra necesității unei politici autentice de comunicare cu privire la PAC, destinată reducerii distanței dintre mediul agricol și societate și care să nu funcționeze exclusiv ca mecanism de promovare și de publicitate;

95.

consideră că organizațiile de producători și interprofesionale trebuie consolidate și sprijinite chiar mai mult, în special în statele membre unde sunt puțin numeroase, pentru a întări poziția pe piață a agricultorilor față de clientelă și partenerii comerciali, și că, în același timp, trebuie promovate sisteme de garantare a calității în lanțul producției de alimente, identificând totodată alternative la practicile de producție actuale;

96.

invită Comisia și statele membre să ia măsurile necesare pentru a preveni activitățile speculative, controlarea pieței de produse alimentare și formarea de carteluri de către întreprinderile din industria alimentară, care profită de vidul legislativ și de absența controlului, de lipsa de organizare a producătorilor și consumatorilor și de lipsa infrastructurilor adecvate, activități care au ca unic obiectiv creșterea profitului, reducerea prețurilor de producător și impunerea unor prețuri ridicate consumatorilor;

97.

regretă faptul că Comisia a ratat ocazia de a rezolva la o scară mai largă problemele legate de importurile tot mai mari de alimente și de furaje care nu corespund standardelor UE și, prin urmare, riscă să submineze realizările UE în ce privește mediul, protecția animalelor, precum și condiționarea socială a ajutorului de stat; invită Comisia să propună măsuri de remediere cât mai curând cu putință a situației create și să asigure respectarea legislației comunitare în materie de mediu și de sănătate;

98.

invită Comisia să conceapă de urgență o abordare generală care să permită impunerea punctului de vedere european privind preocupările care nu intră în sfera comerțului, mai ales problema recunoașterii și a protecției indicațiilor geografice, protecției animalelor, stării sanitare a produselor animaliere și vegetale importate etc., în cadrul negocierilor comerciale internaționale, pentru a preveni situația în care producătorii europeni ar suferi de pe urma concurenței neloiale, precum și a celei în care problemele privind protecția animalelor și protecția mediului ar fi transferate în țările terțe; invită Comisia să susțină în mod activ, în cadrul negocierilor OMC, introducerea conceptului de acces calificat pe piață, pentru a promova standardele de durabilitate în agricultură;

99.

subliniază faptul că agricultura europeană nu se va putea lipsi în viitor de o protecție externă adecvată; solicită, prin urmare, aplicarea aceleași standarde de calitate și siguranță atât produselor care provin din țările terțe, cât și celor din UE;

100.

consideră că eliminarea subvențiilor la export ar trebui compensată prin organizarea unor acțiuni de promovare în cadrul țărilor terțe;

101.

reamintește că în contextul schimbărilor climatice, politicile în domeniul agriculturii se află în fața a două provocări principale: atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră răspunzătoare pentru schimbările climatice și adaptarea la efectele generate de schimbările climatice; subliniază faptul că agricultura se confruntă cu o dublă provocare: reducerea propriilor emisii, împreună cu adaptarea la efectele așteptate ale încălzirii globale;

102.

subliniază faptul că schimbările climatice reprezintă nu numai o problemă de mediu, ci și o problemă socio-economică și că, de aceea, preocupările legate de protecția mediului și eforturile depuse în sectorul agricol, unul dintre cele mai vulnerabile sectoare, care depinde în mod direct de factorii climatici, ar trebui să țină seama de nevoia de a garanta viabilitatea economică și socială a zonelor rurale;

103.

reamintește că contribuția agriculturii la efectul de seră (ca sursă a două gaze cu puternic efect de seră: metanul și oxidul de azot) este limitată și în scădere în UE datorită implementării măsurilor deja introduse în cadrul PAC, cum ar fi eco-condiționalitatea, programele agro-ecologice și alte măsuri de dezvoltare rurală;

104.

invită Comisia să verifice în ce măsură aceste performanțe pot fi sporite în continuare, prin includerea agriculturii în mecanismele Kyoto;

105.

consideră că furnizarea de energie regenerabilă provenită din agricultură nu ar trebui să se realizeze unilateral în detrimentul creșterii animalelor și al securității aprovizionării cu produse alimentare a populației din Europa și din lume, al durabilității și al biodiversității; invită, prin urmare, Comisia să realizeze un studiu de impact cu privire la măsurile de sprijin aferente energiilor regenerabile, în contextul securității aprovizionării cu produse alimentare și al protejării mediului; solicită, prin urmare, o finanțare adecvată a cercetării și introducerea celor mai noi și eficiente tehnologii energetice bazate pe o exploatare integrală a biomasei (de exemplu biocarburanți de generația a doua); reamintește ferm că, pe termen scurt, instalațiile de biogaz pe bază de reziduuri animale dispun de cel mai mare și mai durabil potențial de creștere pentru producerea de energie suplimentară obținută din biomasă;

106.

evidențiază existența unei legături strânse între activitatea agricolă și calitatea și cantitatea apei și subliniază că presiunile exercitate de agricultură asupra mediului acvatic trebuie gestionate în mod durabil; consideră că legislația de mediu, în combinație cu principiul „poluatorul plătește”, trebuie să reprezinte principiul director pentru a realiza în mod efectiv o gestionare durabilă a apei și pentru a atinge obiectivele referitoare la mediu;

107.

consideră că sistemul plăților agricole trebuie dezvoltat și după 2013 și invită Comisia să prezinte, până la 30 iunie 2010, îndeosebi ținând seama de faptul că agricultorii europeni au nevoie, pentru activitățile lor, de un orizont viabil și pe termen lung, o analiză aprofundată a posibilelor reforme, în special prin definirea unor obiective strategice care să reflecte dezvoltarea agriculturii europene dintr-o perspectivă care să valorifice inovația și punerea în valoare a teritoriilor, să asigure calitatea producției, să mențină veniturile agricultorilor și să protejeze mediul și securitatea aprovizionării cu produse alimentare; invită Comisia să analizeze simplificarea radicală a procedurilor administrative, în special în ceea ce privește plățile primelor anuale mai mici de 20 000euro pe beneficiar;

108.

subliniază faptul că biodiversitatea este afectată, creată și amenințată de agricultură; consideră că sunt necesare eforturi la nivel global, local și comunitar pentru a proteja prețioasele servicii ecosistemice oferite de biodiversitate, și anume purificarea apei și a aerului, polenizarea culturilor agricole și protecția împotriva eroziunilor;

109.

subliniază faptul că, în cadrul perioadei curente de programare (2007-2013), dezvoltarea rurală (precum și instrumentul de finanțare a acesteia, FEADER), fiind cel de-al doilea pilon al PAC, are un impact regional important; îndeamnă Comisia să profite de ocaziile pentru o punere în aplicare mai coerentă a programelor din cadrul politicii regionale (fondurile structurale), în vederea obținerii unei abordări integrate în domeniile în care se pot realiza sinergii;

110.

consideră că dezvoltarea rurală nu este posibilă fără activitate agricolă, iar obiectivul trebuie să fie garantarea viabilității economice pentru locuitorii din zonele rurale și îmbunătățirea calității vieții acestora;

111.

îndeamnă Comisia să prezinte un set coerent de propuneri având ca scop menținerea și dezvoltarea activității agricole durabile în special în zonele defavorizate și în zonele cu handicap natural, deoarece acestea au o importanță crucială pentru protejarea biodiversității și pentru conservarea ecosistemelor;

112.

invită Comisia să intensifice politicile privind cercetarea și transferul de tehnologii, în special pentru a promova metode de producție mai ecologice și mai favorabile ecosistemelor, în interesul agriculturii durabile;

113.

atrage atenția asupra proiectelor reușite, desfășurate pe teritoriul UE, în cadrul cărora cooperarea la nivel local și regional dintre agricultori, grupurile ecologiste și autorități a dus la reducerea cu succes a impactului ecologic al agriculturii;

114.

consideră în special că viitorul sistem trebuie să se concentreze și mai mult pe aspectele sociale, economice, de coeziune teritorială și de dezvoltare integrată a zonelor rurale, precum și a celor periurbane, pe consolidarea sectoarelor agricole cheie, pe remunerarea serviciilor sau pe compensarea cheltuielilor deosebite și gestionarea riscului; consideră că, în acest sens, trebuie redefinit, pe baze complet noi, raportul dintre primul și al doilea pilon;

115.

consideră că agricultura europeană poate oferi soluții ecologice la problemele cele mai urgente ale societății noastre urbanizate, chiar și în regiunile periurbane, contribuind astfel la îndeplinirea obiectivelor Agendei de la Lisabona și ale Agendei de la Göteborg;

116.

atrage atenția asupra rolului deosebit deținut de agricultorii din zonele periurbane; agricultorii din zonele periurbane și administratorii de terenuri pot promova soluții care să îndeplinească atât obiectivele de la Lisabona (cunoaștere, cercetare, inovație), cât și pe cele de la Göteborg (durabilitate);

*

**

117.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/23

—

având în vedere Tratatul CE, în special articolele 3 și 13,

—

având în vedere Decizia Consiliului 2006/144/CE din 20 februarie 2006 privind orientările strategice ale Comunității pentru dezvoltare rurală (perioada de programare 2007-2013) (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (4),

—

având în vedere Directiva 86/613/CEE a Consiliului din 11 decembrie 1986 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară activități independente, inclusiv agricole, precum și protecția maternității (5),

—

având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (6),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la Fondurile structurale (7),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului din 2 decembrie 1996 privind abordarea integratoare a egalității de șanse între bărbați și femei în Fondurile structurale (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2003 privind obiectivele egalității de șanse între bărbați și femei la utilizarea fondurilor structurale (9),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 22 iulie 2003 privind „Ocuparea forței de muncă în zonele rurale conform Strategiei europene pentru ocuparea forței de muncă” (10),

—

având în vedere revizuirea Strategiei pentru dezvoltare durabilă a UE (SDD UE) — o nouă strategie (11),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei adresată Consiliul European de primăvară intitulată „Cooperarea pentru creștere și ocuparea forței de muncă — Un nou început pentru strategia de la Lisabona” (COM(2005)0024),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Combaterea diferenței de remunerare între femei și bărbați” (COM(2007)0424),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Locurile de muncă în regiunile rurale: acoperirea deficitului locurilor de muncă” (COM(2006)0857) și documentele de lucru ale serviciilor Comisiei (SEC(2006)1772),

—

având în vedere publicația „Femeile active în dezvoltarea rurală: asigurând viitorul Europei” (12),

—

având în vedere Studiul privind ocuparea forței de muncă în zonele rurale 2006 (SERA),

—

având în vedere documentul intitulat „Dezvoltarea rurală în Uniunea Europeană — Raportul din 2006 privind informațiile statistice și economice”,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 23 și 24 martie 2000 de la Lisabona privind Strategia de la Lisabona pentru ocuparea forței de muncă și creștere,

—

având în vedere concluziile celei de-a doua Conferințe privind dezvoltarea rurală, care a avut loc la Salzburg, între 12-14 noiembrie 2003, intitulată „Plantarea semințelor pentru viitorul rural — crearea unui politici prin care să ne putem realiza țelurile”,

—

având în vedere rapoartele Fundației europene pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă (Eurofound) referitoare la „Primul studiu european privind calitatea vieții: diferențe dintre mediul urban și cel rural”, la „Capitalul social și crearea de locuri de muncă în Europa rurală”, precum și la „Spiritul antreprenorial al femeilor din zonele rurale”,

—

având în vedere Decizia 2005/600/CE a Consiliului din 12 iulie 2005 privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (13),

—

având în vedere Raportul comun privind protecția socială și incluziunea socială pentru anul 2007 (14),

—

având în vedere Pactul european pentru egalitatea între femei și bărbați, adoptat de către Consiliul European de la Bruxelles, din 23-24 martie 2006,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 iunie 1993 privind evaluarea activităților neremunerate desfășurate de femei (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 iulie 2003 privind situația femeilor din zonele rurale din Uniunea Europeană în contextul politicii agricole comune (16) și Rezoluția sa din 13 martie 2007 intitulată „O foaie de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați (2006-2010)” (17),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea între sexe (A6-0031/2008),

A.

întrucât, dintr-o perspectivă europeană, problemele legate de zonele rurale (18) sunt abordate în cadrul Politicii agricole comune (PAC); întrucât prezenta rezoluție abordează aspecte din cel de-al doilea pilon al PAC, și anume dezvoltarea rurală, și întrucât, cu toate acestea, politicile sociale și economice trebuie să fie, de asemenea, luate în considerare;

B.

întrucât îmbunătățirea condițiilor de viață din zonele rurale și susținerea diversificării activităților economice reprezintă unul dintre obiectivele majore ale politicii de dezvoltare rurală a Uniunii Europene;

C.

întrucât creșterea atractivității zonelor rurale necesită susținerea unei creșteri durabile, integrate, și crearea de noi locuri de muncă, în special pentru femei și tineri, precum și furnizarea unor servicii de asistență medicală și de asistență socială de înaltă calitate;

D.

întrucât schimbările economice și sociale prin care trec zonele rurale nu afectează toate femeile în același fel, deoarece pentru unele acestea aduc noi oportunități, iar pentru altele provocări foarte serioase și probleme;

E.

întrucât obiectivele de la Lisabona privind creșterea și susținerea economiei sociale de piață pot fi realizate doar dacă se folosește în totalitate potențialul semnificativ al femeilor pe piața muncii, atât în zonele rurale, cât și în cele urbane;

F.

întrucât munca femeilor este considerată deseori ca o resursă naturală nelimitată de exploatat și întrucât, de asemenea, segregarea inechitabilă de pe piața muncii devine din ce în ce mai rigidă;

G.

întrucât ratele ocupării forței de muncă sunt scăzute în zonele rurale, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor și, în plus, multe femei nu sunt active pe piața oficială a locurilor de muncă și, prin urmare, nici nu sunt înregistrate ca șomere, nici nu figurează în statisticile privind șomajul; întrucât zonele rurale sunt grav afectate de lipsa de oportunități de locuri de muncă de înaltă calitate;

H.

întrucât punerea în aplicare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului nu a fost eficientă până în prezent și nu a îndeplinit obiectivele inițiale ale Directivei, în special pe acela de a îmbunătăți statutul soților care asistă;

I.

întrucât multe femei din zonele rurale desfășoară activități comparabile cu o activitate profesională, dar aceste activități nu sunt recunoscute, protejate sau remunerate ca atare;

J.

întrucât puține femei sunt proprietare ale unei exploatații agricole — în general, de mici dimensiuni și rentabilitate redusă — și majoritatea femeilor din zonele rurale lucrează alături de bărbații din anturajul lor (tați, frați, soți), iar aceștia sunt cei care dețin drepturi exclusive de proprietate asupra exploatației agricole sau fermei de creștere a animalelor;

K.

întrucât situația zonelor rurale variază atât de la un stat membru la celălalt, cât și în cadrul aceluiași stat membru și întrucât, prin urmare, zonele rurale cu diferite posibilități de dezvoltare și locuitorii acestora trebuie susținuți în mod corespunzător;

L.

întrucât zonele rurale pot oferi o viață de calitate familiilor cu copii și persoanelor în vârstă, dar care încă se confruntă cu un număr mare de probleme, precum lipsa infrastructurii educaționale și de formare la toate nivelurile, servicii de interes social inadecvate, lipsite, de exemplu, de un număr suficient de spații adecvate de îngrijire a copiilor, lipsa serviciilor de proximitate și de îngrijire a persoanelor mai în vârstă sau bolnave ori a persoanelor cu handicap, precum și presiunea datorată restructurării agricole și problemelor de mediu;

M.

întrucât aportul semnificativ al femeilor la dezvoltarea locală și a comunității nu se reflectă în mod adecvat în participarea acestora la procesul de luare a deciziilor;

N.

întrucât femeile se implică în mod voluntar de cele mai multe ori în activități în cadrul sau în afara familiei, și întrucât familia reprezintă unitatea de bază a societății;

O.

întrucât zonele rurale sunt afectate în mod special de îmbătrânirea populației, de densitatea scăzută a populației și de depopulare în unele zone;

P.

întrucât migrarea femeilor către grupurile de vârstă active din punct de vedere economic contribuie în continuare la „masculinizarea” populației rurale, având consecințe negative asupra calității vieții comunității și asupra tendințelor demografice;

Q.

întrucât femeile, în special cele din zonele rurale, petrec mult timp cu ducerea copiilor și al altor membri ai familiei lor la doctor, școală și la sport și întrucât tinerii sunt dezavantajați din cauza lipsei unei rețele locale de transport în comun și au, prin urmare, mai puține posibilități de a găsi programe de formare profesională sau un loc de muncă;

R.

întrucât accesul la tehnologiile informației și comunicării este mult mai dificil în zonele rurale, în special pentru femei;

S.

întrucât zonele rurale oferă posibilități reale în ceea ce privește potențialul de dezvoltare a unor sectoare noi și în ceea ce privește furnizarea facilităților rurale, a activităților artizanale și a turismului rural, activități desfășurate de cele mai multe ori de femei și care reprezintă un factor economic important pentru zonele subdezvoltate, dar cu un peisaj interesant;

T.

întrucât ar trebui acordată mai multă importanță integrării dimensiunii de gen în buget în vederea administrării eficiente a programelor de dezvoltare rurală și, în special, în vederea orientării mai precise a fondurilor către nevoile specifice ale femeilor din aceste zone;

U.

întrucât eliminarea inegalităților și promovarea egalității de șanse între bărbați și femei sunt principalele obiective ale Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului,

1.

are convingerea că integrarea aspectelor legate de gen în sectorul rural reprezintă o strategie-cheie nu numai pentru promovarea egalității între femei și bărbați, ci și pentru creșterea economică și dezvoltarea rurală durabilă;

2.

invită Comisia să îmbunătățească datele și informațiile statistice privind acest fenomen și să analizeze modelele, motivele principale și urmările emigrării din zonele rurale din UE; invită statele membre să dezvolte strategii destinate împiedicării emigrării femeilor din zonele rurale, în special a celor cu studii înalte;

3.

invită statele membre să creeze, în colaborare cu guvernele regionale și locale și întreprinderile, stimulente pentru îmbunătățirea nivelului de educare și de formare a femeilor și pentru a încuraja participarea acestora la ocuparea forței de muncă, în special prin eliminarea oricăror discriminări cu care acestea se pot confrunta pe piața muncii, în vederea abordării problemei sărăciei și a excluderii sociale în zonele rurale; observă că sărăcia este mult răspândită în comunitățile rurale, în special în noile state membre;

4.

invită statele membre să adopte măsuri adecvate destinate femeilor care desfășoară activități independente, referitoare la concediul de maternitate și medical;

5.

invită Comisia să furnizeze statistici privind sărăcia și excluderea socială defalcate nu doar pe criterii de gen și vârstă, ci și în funcție de mediul în care acestea locuiesc: urban sau rural;

6.

invită statele membre să susțină trecerea de la zone rurale cu activitate predominant agricolă la zone rurale cu activități economice mai extinse;

7.

invită statele membre să pună în aplicare politici de creștere a calității vieții în general a femeilor din zonele rurale, acordând o atenție deosebită femeilor cu handicap, victimelor violenței sexuale, femeilor imigrante și celor care aparțin unor minorități etnice, precum și femeilor care se confruntă cu diverse forme de discriminare, și să protejeze viitorul zonelor rurale, oferind servicii rurale accesibile, și anume servicii poștale, servicii în bandă largă și legate de aplicațiile noilor tehnologii, centre culturale și sportive, brigăzi de pompieri și servicii publice generale;

8.

invită instituțiile UE, statele membre și autoritățile regionale și locale să faciliteze accesul la tehnologia informației și comunicării în mediul rural, precum și să promoveze egalitatea de șanse în acest domeniu prin intermediul unor politici și activități destinate femeilor din zonele rurale;

9.

invită statele membre să promoveze spiritul antreprenorial al femeilor, să susțină rețelele de afaceri ale femeilor, îndrumarea/asistența pentru modele sau alianțe ale întreprinzătorilor de sex feminin și să conceapă inițiative destinate ameliorării atitudinii, abilităților și competențelor antreprenoriale ale femeilor din zonele rurale, precum și încurajării includerii femeilor în organele de conducere ale întreprinderilor și asociațiilor;

10.

invită instituțiile UE, statele membre și autoritățile regionale și locale să sprijine proiecte de promovare și consultanță pentru crearea de întreprinderi inovatoare din sectorul producției agricole primare în mediul rural, care să poată oferi noi locuri de muncă ocupate în majoritate de femei și ale căror principale domenii de activitate să fie folosirea unor produse deloc sau insuficient utilizate, creșterea valorii adăugate a produselor agricole și găsirea de piețe de desfacere pentru acestea, utilizarea noilor tehnologii, precum și contribuția la diversificarea economică a regiunii și oferirea de servicii care să faciliteze reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie;

11.

invită Consiliul, Comisia și statele membre să acorde un sprijin financiar mai mare măsurilor inovatoare destinate femeilor din zonele rurale; invită Comisia să elaboreze proiecte Leader în vederea creării unor rețele pentru un schimb de experiențe și de cele mai bune practici;

12.

subliniază necesitatea de a valorifica la maxim munca femeilor, inclusiv cea a femeilor imigrante care nu aparțin familiilor ce dețin exploatări agricole și care furnizează mână de lucru pentru muncile agricole, femei care resimt și mai mult dificultățile legate de condiția de femeie în mediul agricol;

13.

invită statele membre și Comisia să ia în considerare grupul important — în general format din femei — al partenerilor de viață care participă la activitățile agricole, precum și în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și care, în numeroase state membre, suferă de lipsa unui statut juridic, ceea ce generează probleme financiare și juridice specifice privind dreptul la concediul de maternitate și medical, dobândirea drepturilor la pensie și accesul la sistemele de asigurări sociale, sau probleme în caz de divorț;

14.

invită statele membre să dezvolte conceptul juridic de proprietate comună, pentru a fi pe deplin recunoscute drepturile femeilor din sectorul agricol, protecția corespunzătoare în materie de asigurări sociale și valoarea muncii lor;

15.

invită statele membre să ofere sprijin ideologic și financiar pentru activități neremunerate sau voluntare; subliniază importanța muncii sociale desfășurate, în acest sens, de asociațiile de femei; solicită, cu toate acestea, modificări de structură pentru a îmbunătăți accesul femeilor la o activitate profesională remunerată;

16.

subliniază că, în zonele rurale, femeile sunt relativ mai afectate decât bărbații de șomajul deghizat, datorită rolurilor tradiționale și dotării insuficiente a numeroase zone cu o infrastructura adecvată, cum ar fi structurile de îngrijire a copiilor;

17.

invită statele membre să încurajeze, în colaborare cu autoritățile regionale, înființarea de centre regionale de resurse pentru femei, în special pentru cele cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani care nu au un loc de muncă, susținându-le, prin acordarea de consultanță primară și evaluarea nevoilor, în eforturile lor de a desfășura activități independente sau de a dezvolta anumite servicii în cadrul propriilor comunități;

18.

invită statele membre să amelioreze spațiile destinate educării și formării, precum și să promoveze crearea de rețele de servicii sociale de îngrijire a copiilor și de îngrijire a persoanelor în vârstă, a bolnavilor și a persoanelor cu handicap, care să permită reconcilierea vieții profesionale, de familie și personale a bărbaților și femeilor din mediul rural; le invită, de asemenea, să îmbunătățească serviciile medicale, în special posibilitățile de acordare de îngrijire medicală primară; invită statele membre să se asigure că există servicii paramedicale și medicale de urgență în zonele rurale;

19.

atrage atenția asupra tabuului redutabil pe care îl reprezintă violența sexuală și/sau domestică împotriva femeilor și fetelor din zonele rurale; invită statele membre să adopte măsuri corespunzătoare pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție și de sprijin victimelor și persoanelor expuse riscului de a deveni victime ale acestui tip de violență;

20.

îndeamnă statele membre să abordeze problema reprezentată de lipsa unei bune infrastructuri de transport în zonele rurale și să dezvolte politici pozitive de îmbunătățire a accesului tuturor la mijloacele de transport, în special al persoanelor cu handicap, deoarece transportul este în continuare un factor care contribuie la excluderea socială și la existența inegalității în societate, ceea ce afectează în primul rând femeile;

21.

invită Comisia ca, în cadrul revizuirii programelor de dezvoltare rurală, să supravegheze îndeaproape integrarea perspectivei de gen în programele de dezvoltare rurală prezentate de statele membre;

22.

salută, în această sens, proiectele FSE/EQUAL care vizează să pună în evidență și să îmbunătățească rolul femeilor în agricultură și în zonele rurale; invită Comisia și statele membre să promoveze asemenea proiecte în cadrul Uniunii Europene;

23.

invită statele membre să susțină întreprinderile care investesc în zonele rurale și oferă locuri de muncă de calitate femeilor;

24.

invită instituțiile UE, statele membre și autoritățile regionale și locale să promoveze organizarea unor foruri pentru a efectua schimburi de cunoștințe sau activități similare, atât la nivel național, cât și internațional, în special în ceea ce privește situația femeilor în mediul rural;

25.

menționează faptul că femeile sunt subreprezentate în posturile oficiale de conducere, rurale sau regionale, deși joacă un rol important în cadrul comunității „informale”, femeile având deseori un rol social esențial, prin contribuția lor la crearea capitalului social, prin implicarea în rețele locale informale (de exemplu, în cadrul muncii voluntare în serviciul comunității sau al unor asociații tematice diverse);

26.

invită autoritățile naționale, regionale și locale responsabile să încurajeze participarea femeilor la grupurile de acțiune locală și dezvoltarea parteneriatelor locale în cadrul axei Leader și să asigure participarea echilibrată a reprezentanților ambelor sexe în cadrul consiliilor de administrație;

27.

regretă faptul că, în legătură cu Rezoluția Parlamentului din 3 iulie 2003, menționată anterior, Comisia nu a răspuns prin efectuarea unei revizuiri radicale a Directivei 86/613/CEE, deși Comisia recunoaște că, până în prezent, aplicarea directivei a fost ineficientă și că s-au realizat progrese minime privind recunoașterea muncii și asigurarea unei protecții corespunzătoare soților care asistă persoanele care desfășoară activități independente sau agricole în statele membre; invită, din nou, Comisia să prezinte, până la sfârșitul anului 2008, o propunere de directivă revizuită, care să asigure drepturi sociale și drepturi la pensie autonome femeilor care participă la munca din cadrul exploatațiilor agricole și la munca din cadrul IMM-urilor;

28.

regretă profund faptul că, deocamdată, Comisia nu a formulat un răspuns concret la rezoluțiile anterioare ale Parlamentului privind situația soților care asistă persoane care desfășoară activități independente, prin care se solicita:

29.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Comitetului Economic și Social European, Comitetului Regiunilor, precum și organelor executive și celor alese, competente în materie de egalitate de șanse la nivel local, regional sau național.

—

zonă predominant rurală (PR): dacă peste 50 % din populația din zonă locuiește în comune rurale (cu mai puțin de 150 de locuitori/km2);

—

zonă intermediară (ZI): dacă între 15 % și 50 % din populația din zonă locuiește în unități locale rurale;

—

zonă predominant urbană (PU): dacă mai puțin de 15 % din populația din zonă locuiește în unități locale rurale.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/29

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 decembrie 2005 intitulată „Plan de acțiune în domeniul biomasei” (COM(2005)0628),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei adresată Consiliului și Parlamentului European din 10 ianuarie 2007 intitulată „Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă — Energiile regenerabile în secolul XXI: construirea unui viitor mai durabil” (COM(2006)0848),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 noiembrie 1997 intitulată „Energie pentru viitor: surse de energie regenerabile — Carte albă pentru o strategie și un plan de acțiune comunitar” (COM(1997)0599),

—

având în vedere Directiva 2001/77/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind promovarea electricității produse din surse de energie regenerabile pe piața internă a electricității (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 26 mai 2004 intitulată „Cota de energie regenerabilă în UE — Raportul Comisiei în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2001/77/CE, evaluarea efectului instrumentelor legislative și al altor politici comunitare asupra evoluției contribuției surselor de energie regenerabile în UE și propuneri de acțiuni concrete” (COM(2004)0366),

—

având în vedere Decizia nr. 1230/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 de adoptare a unui program multianual de acțiune în domeniul energiei „Energie inteligentă — Europa” (2003-2006) (2) și Comunicarea Comisiei din 8 februarie 2006 intitulată „O strategie a UE privind biocarburanții” (COM(2006)0034),

—

având în vedere Directiva 2003/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 mai 2003 de promovare a utilizării biocombustibililor și a altor combustibili regenerabili pentru transport (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori (4) și Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) (5),

—

având în vedere Decizia nr. 280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind un mecanism de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de punere în aplicare a Protocolului de la Kyoto (6),

—

având în vedere Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (7),

—

având în vedere rezoluția sa din 29 septembrie 2005 privind cota de energie regenerabilă în UE și propunerile de acțiuni concrete (8),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 martie 2006 privind promovarea culturilor de uz nealimentar (9),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, precum și cel al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A6-0034/2008),

A.

întrucât Comunicarea Comisiei din 26 noiembrie 1997 mai sus-menționată fixează ca obiectiv mărirea ponderii energiei obținute din surse regenerabile de la 6 % în 1995 la 12 % până în anul 2010;

B.

întrucât Comisia a afirmat în mai sus-menționata Comunicare din 7 decembrie 2005, că, pentru a atinge acest obiectiv, cantitatea de energie produsă din biomasă ar trebui cel puțin să se dubleze;

C.

întrucât în UE agricultura și silvicultura au contribuit substanțial la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, după cum arată scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură cu 10 % între 1990 și 2004 în UE-15 și cu 14 % în UE-25; întrucât se preconizează că, până în anul 2010, emisiile la nivelul UE provenite din agricultură se vor reduce cu 16 % față de nivelul din 1990;

D.

întrucât există un potențial semnificativ de creștere considerabilă a producției de biogaz, în special prin contribuțiile posibile ale producției animaliere (gunoi de grajd), nămolului de epurare, deșeurilor și plantelor inadecvate pentru producția de alimente și de furaje, ca materiale utilizate de preferință în producerea biogazului; întrucât trebuie să se țină seama, pe de altă parte, de impactul utilizării energetice a gunoiului de grajd asupra structurii solurilor și a duratei de viață a acestora;

E.

întrucât până în prezent se produc anual numai 50 PJ de biogaz pe bază de gunoi de grajd, plante energetice, nămol de epurare și deșeuri organice, în condițiile în care numai gunoiul de grajd luat separat are un potențial de 827 PJ;

F.

întrucât producția de biogaz și instalațiile de biogaz sunt inegal distribuite în UE, demonstrând o dată în plus că potențialul biogazului nu este utilizat la maximum;

G.

întrucât biogazul poate fi exploatat în numeroase aplicații utile, cum ar fi producerea de electricitate, încălzirea, răcirea, alimentarea cu carburant a vehiculelor etc.;

H.

întrucât utilizarea biomasei în scopul producerii de electricitate poate contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și aceasta este considerată una dintre cele mai ieftine surse de energie pentru încălzire;

I.

întrucât dezvoltarea instalațiilor de biogaz bazate pe plantele energetice a fost considerabil încetinită, din cauza creșterii rapide a prețurilor la cereale și a preocupărilor legate de aprovizionarea cu alimente și de mediul înconjurător;

J.

întrucât preocupările privind relația dintre producția de bioenergie (în special bioetanol și biodiesel) și creșterea prețurilor la cereale și la alimente pe piața mondială nu sunt legate de producția de biogaz bazată pe gunoi de grajd, nămol de epurare, deșeuri organice și produse derivate ale culturilor inadecvate pentru producția de alimente și de furaje și ținând cont de faptul că procesarea acestor materiale în condiții de siguranță este oricum o activitate necesară;

K.

întrucât în noile state membre gunoiul de grajd este prezent în principal sub forma unui amestec care conține paie în proporție de cel puțin 20 % și întrucât există perioade mari de timp între producerea și colectarea gunoiului de grajd, ceea ce îl face puțin propice pentru orice tip de fermentare,

1.

recunoaște că biogazul este o resursă energetică vitală, care contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei, agriculturii și a mediului rural și la protecția mediului;

2.

subliniază contribuția pe care o poate avea biogazul la reducerea dependenței sectorului energetic al Uniunii Europene;

3.

subliniază faptul că producția de biogaz din gunoi de grajd, nămol de epurare, ape reziduale urbane, deșeuri de origine animală și deșeuri organice contribuie la diversificarea surselor de energie și reprezintă prin aceasta, într-o măsură semnificativă, un aport la securitatea, competitivitatea și durabilitatea aprovizionării cu energie, precum și o oportunitate de creare de noi venituri pentru agricultori;

4.

consideră că folosirea biogazului în principal pentru producerea de electricitate și energie termică ar putea contribui în mod semnificativ la realizarea obiectivului obligatoriu de a obține, până în 2020, o pondere de 20 % a energiei regenerabile din consumul total de energie al UE;

5.

subliniază faptul că, pe termen lung, sursele de energie regenerabile, precum biogazul și biocombustibilii, în combinație cu energia solară și eoliană, asociate cu eforturi de cercetare intensificate, pot conduce la o independență sporită față de sursele de energie fosile și nucleare;

6.

încurajează atât Uniunea cât și statele membre să exploateze potențialul uriaș al biogazului prin crearea unui mediu favorabil, precum și prin menținerea și dezvoltarea regimurilor de sprijin pentru a promova investițiile în instalațiile de biogaz și garantarea viabilității acestora;

7.

subliniază faptul că biogazul obținut din gunoi de grajd prezintă numeroase avantaje ecologice, cum ar fi reducerea emisiilor de metan și CO2, reducerea emisiilor de particule și protoxid de azot, un miros mult mai suportabil, igienizarea gunoiului de grajd lichid și o mai bună capacitate de fertilizare a azotului conținut în gunoiul de grajd tratat, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai puțin azot pentru a obține același efect de fertilizare;

8.

subliniază că obținerea agro-combustibililor din deșeuri nu ar trebui să devină un scop în sine; consideră că reducerea deșeurilor ar trebui să fie în continuare o prioritate a politicii de mediu a Uniunii Europene și a statelor membre;

9.

solicită utilizarea sporită a gunoiului de grajd lichid ca sursă de biogaz, deoarece această utilizare încă mai prezintă un potențial imens și, în același timp, încurajează decentralizarea instalațiilor de biogaz folosite pentru producerea energiei; constată că folosirea sporită a gunoiului de grajd lichid în acest scop poate duce la o reducere semnificativă a cantității de gaz metan degajat la depozitarea gunoiului de grajd lichid;

10.

subliniază faptul că gunoiul de grajd, apele reziduale urbane și deșeurile agroindustriale pot conține substanțe (bacterii, viruși, paraziți, metale grele, substanțe organice nocive) care pot prezenta un risc pentru sănătatea publică sau pentru mediu; solicită insistent Comisiei să se asigure că se iau măsuri de precauție adecvate pentru a se evita contaminarea cu aceste substanțe și răspândirea lor și a maladiilor pe care le provoacă;

11.

susține că utilizarea nămolului de epurare și a deșeurilor animaliere sau organice va duce la îmbunătățirea eficienței instalațiilor de biogaz; susține că problemele de igienă legate de utilizarea deșeurilor animaliere pot fi, în majoritatea cazurilor, controlate relativ ușor;

12.

solicită, de asemenea, folosirea produselor derivate din prima procesare (de exemplu coji de cartofi sau pulpă de fructe) ca biomasă pentru instalațiile de biogaz;

13.

subliniază faptul că în viitorul apropiat sunt de așteptat progrese tehnice și manageriale care vor duce în continuare la înmulțirea avantajelor, din punct de vedere al mediului și al sănătății, oferite de instalațiile de biogaz pe bază de gunoi de grajd, nămol de epurare și deșeuri organice;

14.

consideră că, în cazul instalațiilor de biogaz și al fermelor zootehnice, durabilitatea și o dimensiune adaptată la regiunea în care se află acestea sunt esențiale pentru ca beneficiile în domeniul mediului să ducă la o mai largă acceptare a fermelor zootehnice, care se confruntă cu multe probleme din cauza numărului mare de reclamații din partea vecinilor și a publicului larg;

15.

evidențiază faptul că instalațiile de biogaz pe bază de gunoi de grajd, nămol de epurare sau deșeuri organice pot duce la creșterea gradului de percolare a amoniacului, susține, totuși, că acest efect colateral poate fi ținut sub control relativ ușor și că ar trebui introduse măsuri de prevenire în legislația națională privind instalațiile de biogaz, precum și în cadrul condițiilor de acordare a subvențiilor pentru instalațiile de biogaz;

16.

îndeamnă statele membre și Comisia să ia toate măsurile pentru ca instalațiile de biogaz să nu aibă scăpări de metan, deoarece prin aceasta s-ar compromite efectul benefic asupra încălzirii globale;

17.

reiterează ideea că orice sprijin financiar pentru instalațiile de biogaz ar trebui să se acorde ținând cont de eficiență, progresul tehnic și un bilanț pozitiv al emisiilor de gaze cu efect de seră, crearea unei valori adăugate pentru fermele zootehnice și pentru regiunile rurale și de celelalte avantaje economice și ecologice oferite de instalațiile în cauză; consideră că nu trebuie pusă în pericol siguranța aprovizionării populației cu alimente;

18.

ia act cu profundă îngrijorare de faptul că în multe state membre se intensifică concurența dintre utilizarea anumitor produse agricole, cum ar fi porumbul, pentru producerea de energie sau în lanțul alimentar; subliniază că această concurență a dus la o creștere semnificativă a prețului furajelor;

19.

solicită Comisiei și statelor membre ca, în cadrul viitoarelor propuneri de reglementare a sectorului biogazului, să examineze nu numai aspectele legate de mediu, ci și impactul asupra unei producții alimentare durabile și de calitate;

20.

subliniază faptul că producția de biogaz bazată pe gunoi de grajd, nămol de epurare și deșeuri animale și organice ar trebui să constituie o prioritate, având în vedere că durabilitatea și avantajele ecologice oferite de aceste metode sunt indubitabile;

21.

constată că dimensiunea optimă a unei instalații de biogaz depinde de mai mulți factori determinanți pentru economia de scară, care trebuie studiați în detaliu; consideră că, pe lângă evaluarea din punct de vedere economic și din punct de vedere al bilanțului emisiilor de gaze cu efect de seră, ar trebui în primul rând evaluat impactul dimensiunii instalației asupra peisajului din zonă, ținând cont de extinderea anumitor monoculturi;

22.

subliniază că pentru operatorii instalațiilor de biogaz, atât din punct de vedere ecologic, cât și din punct de vedere economic, soluția optimă ar fi să combine și să utilizeze toate tipurile de materie organică disponibile;

23.

consideră că sectorul tânăr și inovator al biogazului are nevoie de un sprijin inițial, care trebuie însă sistat odată ce piața ajunge la maturitate;

24.

susține necesitatea de a continua finanțarea instalațiilor de biogaz bazate exclusiv pe plante, în condițiile unei monitorizări atente și a reorientării către cele mai avansate și mai eficiente instalații sau sisteme pentru a asigura superioritatea economică și tehnică a Europei în domeniu și pentru a explora opțiunile pentru viitor;

25.

solicită Comisiei să prezinte un raport asupra modului în care pot fi introduse criterii privind eficiența și durabilitatea economică și ecologică în cazul instalațiior energetice, astfel încât această tehnică relativ nouă să fie mai puțin dăunătoare mediului, răspunzând totodată în mod corespunzător preocupărilor legate de producția și aprovizionarea cu alimente;

26.

solicită eforturi sporite în cercetarea și promovarea noilor tehnologii pentru biogaz, în mod special în ceea ce privește valorificarea biomasei (biogaz de generația a doua) ca biocombustibil și creșterea rentabilității instalațiilor de biogaz, care oferă cele mai mari beneficii ecologice, deoarece numai tehnologiile inovatoare, cum ar fi tehnologia de recuperare a gazelor, ar permite o creștere semnificativă a eficienței instalațiilor de biogaz;

27.

reamintește statelor membre și Comisiei că fără o finanțare suplimentară nu se pot înregistra progrese privind biogazul; reamintește că trebuie alocate fonduri pentru cercetare și dezvoltare, pentru promovarea rezultatelor obținute în urma anumitor proiecte, pentru instalații și pentru o sprijinire mai puternică a „electricității ecologice” și a „gazului ecologic”;

28.

reamintește că acele state membre care acordă stimulente suplimentare pentru „energia ecologică” prin subvenții de preț suficiente sau prin alte măsuri înregistrează, de asemenea, cel mai mare succes în promovarea biogazului;

29.

consideră că producția de „gaz ecologic” ar trebui subvenționată în același mod ca și „electricitatea ecologică”;

30.

solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că fondurile provenite din programe UE și naționale sunt alocate celor mai eficiente și durabile instalații, mai ales acelor instalații care produc electricitate și energie termică sau sunt alocate pentru dotarea cu sisteme și structuri de modernizare a rețelei de gaze naturale și alimentarea acesteia cu biogaz;

31.

subliniază, în acest context, că alimentarea cu electricitate, căldură și gaze naturale a rețelelor trebuie să se facă fără discriminări și solicită ca biogazul să fie considerat pe aceeași poziție ca și gazul natural, astfel încât potențialul său să fie exploatat pe deplin odată ce biogazul a fost alimentat în rețeaua de gaze naturale;

32.

consideră că simplificarea procedurilor de comercializare a cotelor de CO2 poate contribui în mod semnificativ la susținerea viabilității economice și a durabilității instalațiilor de biogaz;

33.

subliniază faptul că instalațiile de biogaz îi pot ajuta pe agricultorii care nu dispun încă de o capacitate suficientă de stocare a gunoiului de grajd să rezolve această problemă într-un mod viabil din punct de vedere economic;

34.

solicită Comisiei și statelor membre să se asigure că înființarea instalațiilor de biogaz, precum și autorizarea utilizării deșeurilor organice și a nămolului de epurare nu sunt îngreunate prin proceduri și reglementări administrative inutil de lungi;

35.

atrage atenția asupra diferențelor considerabile în ceea ce privește lungimea și conținutul procedurilor naționale privind aprobarea instalațiilor de biogaz și invită statele membre să acționeze astfel încât cerințele naționale în materie de amenajare a teritoriului și de acordare a permiselor și autorizațiilor să nu fie restrictive în mod inutil;

36.

solicită introducerea unei proceduri simplificate în ceea ce privește procesul de autorizare a construcției de instalații de biogaz;

37.

solicită Comisiei să întocmească o listă comună a produselor aprobate pentru utilizarea în cadrul instalațiilor de biogaz, pentru a asigura condiții egale pentru agricultorii din diferite state membre;

38.

încurajează agricultorii să coopereze la înființarea și operarea instalațiilor de biogaz;

39.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze o politică coerentă în privința biogazului; solicită Comisiei să prezinte un raport special privind biogazul și promovarea acestuia în Uniune, subliniind modificările care trebuie aduse legislației comunitare și naționale pentru a facilita creșterea în continuare a sectorului biogazului, evidențiind cele mai eficiente modalități de utilizare a fondurilor și programelor UE, precum și oferind exemple privind cele mai bune practici; în acest context, solicită, de asemenea, o evaluare a efectelor diferitelor tipuri de producție de biogaz asupra climei, ecologiei peisajului, veniturilor mediului rural, precum și asupra siguranței alimentare la nivel mondial;

40.

propune ca promovarea biogazului să fie inclusă în întregime în cadrul propunerii de directivă privind producția de gaz din surse reînnoibile (COM(2008)0019), acordându-se o atenție deosebită următoarelor elemente:

41.

îndeamnă Comisia să prezinte cât mai curând posibil o propunere de directivă privind deșeurile biologice, inclusiv standardele de calitate aferente; invită Comisia să examineze posibilitatea unei directive comune privind biogazul și deșeurile biologice;

42.

solicită Comisiei să prezinte propuneri legislative privind utilizarea reziduurilor provenite de la instalațiile de biogaz; solicită Comisiei să se asigure că în instalațiile de biogaz nu pot fi utilizate decât acele materii prime organice care permit utilizarea reziduurilor fără a pune în pericol mediul înconjurător; solicită Comisiei să aibă în vedere restricții privind utilizarea, în hrana animalelor, a stimulatoarelor de creștere care conțin metale grele, în cazul în care se va dovedi că acestea reprezintă o problemă la nivelul Uniunii în ceea ce privește utilizarea ulterioară a reziduurilor de biogaz pe terenurile agricole;

43.

solicită Comisiei să se asigure că Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (10), Directiva privind nitrații (11), Directiva privind nămolurile de epurare (12), Directiva-cadru privind apele (13), Directiva privind păsările (14), Directiva privind habitatele (15) și legislația privind metalele grele sunt puse efectiv în aplicare în toate statele membre și în toate regiunile, sporind astfel atractivitatea instalațiilor de biogaz pe bază de gunoi de grajd și nămol de epurare;

44.

solicită Comisiei să prezinte în cel mai scurt timp posibil o strategie pentru includerea instalațiilor de biogaz în Mecanismul de la Kyoto, de exemplu prin „certificate verzi”, prime speciale sau credite fiscale pentru electricitatea și energia termică produse de instalațiile de biogaz sau prin alte măsuri; subliniază că acest lucru va spori atât rentabilitatea instalațiilor de biogaz, cât și transparența eforturilor depuse de sectorul agricol pentru combaterea schimbărilor climatice;

45.

solicită să se examineze dacă prin aplicarea integrală a directivei-cadru privind apele, directiva privind nitrații devine inutilă;

46.

subliniază faptul că legislația UE nu ar trebui să favorizeze utilizarea îngrășămintelor artificiale față de utilizarea gunoiului de grajd și a subproduselor instalațiilor de biogaz; prin urmare, solicită, ca o primă etapă, revizuirea de urgență a definiției gunoiului de grajd, inclusă în Directiva privind nitrații;

47.

solicită Comisiei să promoveze alimentarea cu biogaz a rețelelor de gaze naturale prin intermediul recomandărilor sau printr-o directivă;

48.

solicită Comisiei să prezinte cât mai curând posibil propuneri de intensificare a utilizării produselor derivate din producția animalieră sau agricolă, în scopul procuderii de biogaz, astfel cum se menționează în mai sus-menționata Comunicare a Comisiei din 7 decembrie 2005;

49.

solicită statelor membre care în programele lor naționale de dezvoltare existente nu au prevăzut măsuri sau au prevăzut măsuri insuficiente în privința biogazului, să includă biogazul în evaluarea pe termen mediu a programelor de dezvoltare rurală sau regională existente și să propună măsuri pentru viitor;

50.

invită Comisia să asigure cooperarea și coordonarea între statele membre, inclusiv între cele care în prezent nu au deloc sau au doar câteva instalații de biogaz, în vederea schimbului de bune practici privind instalațiile de biogaz prin schimbul de cunoștințe și tehnologie;

51.

solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European un raport coerent privind producția de biogaz la nivelul Uniunii și perspectivele de viitor ale acesteia, inclusiv un studiu de impact, cel mai târziu până la 15 decembrie 2008, care va lua în considerare propunerile Parlamentului și progresele înregistrate;

52.

invită președinția actuală și pe cele viitoare ale Consiliului Uniunii Europene să continue discuțiile privind modalitățile de promovare a unei producții durabile de biogaz; consideră în acest context, promovarea durabilă (viabilă din punct de vedere financiar) a instalațiilor de producere a biogazului ar trebui, de asemenea, să includă producerea combinată de energie termică și electricitate;

*

**

53.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor naționale și parlamentelor statelor membre.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/35

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Mobilizarea mijloacelor financiare publice și private pentru oferirea unui acces global la servicii energetice sigure, accesibile și care respectă clima: Fondul mondial pentru eficiență energetică și energie regenerabilă” (COM(2006)0583),

—

având în vedere concluziile președinției Consiliului European de la Bruxelles din 8 și 9 martie 2007,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 septembrie 2007 privind o foaie de parcurs pentru energia regenerabilă în Europa (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 iunie 2006 privind eficiența energetică sau raționalizarea consumului — Cartea verde (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 decembrie 2006 privind o strategie pentru biomasă și biocarburanți (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 29 septembrie 2005 privind cota de energie regenerabilă din UE și propunerile de acțiuni concrete (4),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizele Comisiei pentru dezvoltare și Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A6-0006/2008),

A.

întrucât, pentru a limita creșterea temperaturilor globale medii la maximum 2 °C, trebuie să fie încurajate energiile regenerabile și eficiența energetică, astfel încât, după ce vor atinge un nivel maxim în 2015, emisiile globale să se diminueze;

B.

întrucât Raportul Stern privind economia schimbărilor climatice (octombrie 2006) și rapoartele Comitetului interguvernamental privind schimbările climatice indică faptul că țările și persoanele cele mai sărace vor suferi cel mai devreme și în cea mai mare măsură în urma efectelor schimbărilor climatice;

C.

întrucât sursele regenerabile de energie și economiile de energie reprezintă elemente-cheie ale accesului durabil la serviciile energetice, contribuind la:

D.

întrucât liderii mondiali au convenit, cu ocazia Reuniunii mondiale la nivel înalt din 2002 privind dezvoltarea durabilă, să reducă la jumătate numărul persoanelor care sunt lipsite de servicii energetice de bază, în prezent 1,6 miliarde; întrucât, dacă se menține tendința actuală, acest obiectiv nu va fi atins niciodată;

E.

întrucât ar trebui să fie găsite soluții durabile la provocările în materie de energie cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare, prin utilizarea sporită a surselor de energie regenerabile, prin progrese mai semnificative în ceea ce privește eficiența energetică și economiile de energie;

F.

întrucât transparența și răspunderea față de investitorii publici și privați va fi de importanță crucială în evaluarea și, posibil, creșterea sprijinului oferit de Fondul mondial pentru eficiență energetică și energie regenerabilă și întrucât monitorizarea va fi intensă, în special în primii ani de implementare a fondului,

1.

salută propunerea Comisiei privind un Fond mondial pentru eficiență energetică și energie regenerabilă (Geeref);

2.

consideră că dezvoltarea durabilă, în special în țările în curs de dezvoltare și în economiile emergente, caracterizată de un nivel redus de emisii de gaze cu efect de seră, aer curat și o aprovizionare durabilă cu energie, nu poate fi realizată decât prin asigurarea implementării tehnologiilor regenerabile care folosesc resurse energetice locale și prin îmbunătățirea accesului la energie, ce poate fi obținută prin încurajarea investițiilor în aprovizionarea cu energie de la distanță și descentralizată;

3.

consideră că printre obiectivele-cheie ale fondului ar trebui să se numere promovarea eficienței energetice, a economisirii energiei și a energiilor regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor riscuri, îmbunătățirea accesului la serviciile energetice în țările cele mai sărace și diversificarea surselor de energie în țările în curs de dezvoltare;

4.

salută, în special, faptul că fondul urmărește mobilizarea investițiilor private prin punerea la dispoziție a unui capital de risc, deoarece, pe termen lung, acest lucru va avea o importanță vitală pentru dezvoltarea cu succes a unor proiecte în materie de energie durabilă în țările în curs de dezvoltare;

5.

invită Comisia să garanteze că sprijinul deplin pentru proiecte și alegerea tehnologiei este condiționat de îndeplinirea unor criterii globale de durabilitate și de o contribuție la dezvoltarea durabilă, precum și de particularitățile geografice și de resursele regionale existente;

6.

îndeamnă Comisia să se concentreze, atunci când execută fondul, asupra proiectelor de mică anvergură, pentru care este cel mai dificil să fie atrase investiții din sectorul privat; consideră că Comisia ar trebui să-și revizuiască în mod periodic limita maximă la investiții de 10 milioane euro pentru proiecte individuale, rezervând cel puțin o treime din fondurile disponibile pentru proiecte de mică anvergură care necesită mai puțin de 1 milion euro;

7.

invită Comisia să se asigure că sprijinirea tuturor proiectelor privind biomasa, inclusiv proiectelor privind tratarea apelor și a apelor uzate, din țările în curs de dezvoltare este condiționată de respectarea unor criterii riguroase de durabilitate care garantează că doar tehnologiile cele mai durabile beneficiază de finanțare, luând în considerare efectele pe care întregul ciclu de viață al acesteia îl are asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, calității aerului, gestionării mediului rural, condițiilor socio-economice și a biodiversității, inclusiv conservarea pădurilor naturale și asigurarea aprovizionării cu alimente a tuturor, prin îmbunătățirea celor mai bune practici locale în agricultură;

8.

îndeamnă Comisia să se asigure că Geeref sprijină proiecte fotovoltaice și o invită să sprijine dezvoltarea unor tehnologii de rețele inteligente; încurajează, în special, investițiile adaptate necesităților populației rurale sărace, cum ar fi electrificarea prin sisteme bazate pe energie regenerabilă (inclusiv hidroenergie, energie solară și eoliană și biomasă), sistemele de încălzire solară, pasteurizatoarele solare, pompele eoliene și mașinile de gătit mai performante, precum și sprijinirea programelor de microcredit pentru a spori participarea locală în cadrul proiectelor energetice;

9.

insistă asupra faptului că Geeref nu trebuie să sprijine proiecte de mare anvergură care necesită mai mult de 1 milion euro pentru sursele convenționale de energie și pentru combustia combinată a biomasei în centrale care funcționează pe bază de cărbune, noi sau deja existente, utilizarea la scară mică a combustibililor fosili (de exemplu în generatoarele diesel) sau producția la scară largă de agrocombustibili; îndeamnă Comisia să se asigure că investițiile care provin din subfonduri sprijinite de Geeref nu sunt destinate acestor tipuri de tehnologie; invită, prin urmare, Comisia să asigure excluderea selecționării acestor proiecte din contractele de gestiune corespunzătoare și din criteriile de selecție a proiectelor;

10.

consideră că, în măsura posibilului, sprijinul ar trebui să se axeze pe proiecte care combină tehnologii în domeniul energiei regenerabile cu o eficiență energetică ridicată, de exemplu proiecte care vizează îmbunătățirea clădirilor existente, a iluminării și a lanțului de refrigerare;

11.

solicită o deplină coordonare între Geeref și viitoarele activități desfășurate sub egida cooperării internaționale în materie de eficiență energetică propuse de Comisie, pentru a îmbunătăți colaborarea în materie de cercetare și dezvoltare și evaluare comparativă;

12.

îndeamnă Comisia să se asigure că fondul sprijină dezvoltarea piețelor locale, a producției și a capacităților în țările în curs de dezvoltare, de exemplu prin sprijinirea IMM-urilor locale, astfel încât acestea să își poată asuma responsabilitatea pentru comercializarea unor noi tehnologii într-o anumită regiune;

13.

consideră că fondul ar trebui să fie utilizat, de asemenea, pentru a crea posibilitatea ca în special IMM-urile din statele membre să poată contribui cu cunoștințe de ordin tehnic la dezvoltarea și punerea în aplicare a tehnologiilor în materie de energie durabilă în țările în curs de dezvoltare;

14.

invită Comisia să se asigure că fondul va fi coerent cu alte politici de dezvoltare ale statelor membre și ale UE, precum și cu inițiative în materie de energie destinate țărilor în curs de dezvoltare, completându-le;

15.

invită Comisia să se asigure că fondul completează și funcționează în mod eficient în paralel cu numeroase alte inițiative și fonduri internaționale care promovează în prezent proiecte în materie de energie durabilă în țările în curs de dezvoltare, inclusiv cele conduse de Banca Mondială și de băncile de dezvoltare regionale, precum și cele lansate cu ocazia Reuniunii mondiale la nivel înalt din 2002 privind dezvoltarea durabilă;

16.

invită Comisia să se asigure că fondul contribuie la reducerea obstacolelor în utilizarea Mecanismului de dezvoltare curată (MDC) în anumite țări, în special în țările cele mai slab dezvoltate, și că încurajează în continuare astfel de proiecte MDC, care aduc o veritabilă valoare adăugată, au un impact pozitiv din punctul de vedere al dezvoltării durabile și îndeplinesc criteriile sistemului Gold Standard;

17.

invită Comisia să analizeze modalitățile de extindere a fondului în viitorul context al regimului de după 2012 din cadrul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, luând în considerare faptul că energia durabilă din țările în curs de dezvoltare va avea un rol crucial în îndeplinirea obiectivelor acestei convenții;

18.

regretă faptul că ținta minimă de finanțare propusă, în valoare de 100 milioane euro — cu o contribuție de numai 15 milioane euro atât pentru 2007, cât și pentru 2008 — este extrem de inadecvată pentru o contribuție a Geeref având în vedere obiectivul de a „spori ponderea proiectelor în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile și de a contribui în mod substanțial la dezvoltarea durabilă”; regretă că, până în prezent, doar câteva țări au ales să participe financiar la fond; prin urmare, îndeamnă Comisia să-și majoreze contribuția, încurajând în același timp statele membre, precum și instituțiile financiare multilaterale să-și unească forțele pentru a spori în mod semnificativ dimensiunea fondului; solicită ca mult mai multe state membre să-și ofere sprijinul financiar;

19.

consideră că un obiectiv-cheie al Geeref, care este un fond deschis, ar trebui să fie, în primii ani, dezvoltarea unor modele care pot inspira alte contribuții, crescând fluxul de investiții în energii regenerabile și eficiență energetică către țările în curs de dezvoltare și către economiile în tranziție, salvând de la penurie energetică mult mai multe persoane decât s-a anticipat (1-3 milioane);

20.

subliniază faptul că Geeref trebuie să acorde prioritate satisfacerii nevoilor specifice ale țărilor cel mai puțin dezvoltate și intervențiilor care s-au dovedit a fi în strânsă legătură cu reducerea sărăciei; observă că obiectivul Geeref este de a sprijini subfonduri regionale pentru țările din Africa subsahariană, Caraibe și Insulele Pacific, țările învecinate Uniunii Europene (inclusiv din Africa de Nord și țările din Europa de Est care nu fac parte din UE), America Latină și Asia; solicită totuși să se acorde o atenție deosebită satisfacerii nevoilor țărilor ACP; invită Comisia să se asigure că, în momentul distribuirii creditelor, finanțarea nu este alocată unui singur subfond sau la cel mult două; recomandă călduros ca, în cazul în care în portofoliu sunt incluse subfonduri destinate Chinei și Rusiei, acestea să nu absoarbă toate resursele disponibile și să fie de interes deosebit ca proiecte-pilot;

21.

recunoaște, cu toate acestea, că, așa cum se prevede în prezent, Geeref s-ar putea confrunta cu dificultăți în respectarea criteriilor ODA (Asistența oficială pentru dezvoltare) stabilite de Comitetul de asistență pentru dezvoltare al OCDE, deoarece investițiile vor fi mai degrabă direcționate de potențialele câștiguri financiare decât de nevoile de dezvoltare; recunoaște că există riscul ca reducerea sărăciei, menționată ca obiectiv specific al Geeref, ar putea să devină doar o prioritate secundară a fondului; prin urmare, subliniază că, în plus față de sarcina de a elabora criterii clare de dezvoltare pentru evaluarea proiectelor eligibile pentru finanțare din Geeref, Comisia trebuie să majoreze semnificativ ajutorul de dezvoltare bazat pe fonduri nerambursabile pentru a asigura servicii energetice durabile pentru populațiile cele mai sărace;

22.

invită Comisia să prezinte rapoarte periodice cu privire la progresele înregistrate în executarea fondului și la proiectele sprijinite și, în special să îi prezinte un raport anual de activitate;

23.

invită Comisia să propună metode de facilitare a comunicării intensive și a schimbului de experiență privind diversele proiecte, rezultatele lor specifice și contribuția acestora la dezvoltarea durabilă;

24.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/38

—

având în vedere articolele 177-181 din Tratatul CE,

—

având în vedere Acordul de parteneriat dintre statele din Africa, zona Caraibelor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1), astfel cum a fost modificat prin Acordul de modificare a Acordului de parteneriat, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005 (2),

—

având în vedere Declarația Mileniului adoptată de către ONU în 2000, raportul ONU din 2005 intitulat „Investiția în dezvoltare” și Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM),

—

având în vedere Declarația de la Paris privind eficacitatea ajutorului pentru dezvoltare, adoptată la 2 martie 2005,

—

având în vedere Consensul de la Monterrey din 2002 privind finanțarea dezvoltării,

—

având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european” („Consensul european privind dezvoltarea”) (3),

—

având în vedere Declarația comună a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu, a Parlamentului European și a Comisiei: „Consensul european privind ajutorul umanitar” (4),

—

având în vedere concluziile Consiliului și ale reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 15 mai 2007 referitoare la Codul de conduită al UE privind complementaritatea și diviziunea muncii în politica de dezvoltare,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Coerența politicilor pentru dezvoltare: accelerarea ritmului progreselor înregistrate în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului” (COM(2005)0134),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Accelerarea ritmului progreselor înregistrate în vederea atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului — finanțare pentru dezvoltare și eficacitatea ajutorului” (COM(2005)0133),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Ajutorul UE: acordarea unui ajutor mai substanțial, mai eficient și mai rapid” (COM(2006)0087) și concluziile Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe din 11 aprilie 2006, care se bazează pe aceasta,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Raportul anual 2006 privind politica de dezvoltare a Comunității Europene și punerea în aplicare a asistenței externe” (COM(2006)0326),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1905/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare (5),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Guvernarea în cadrul Consensului european privind dezvoltarea: către o abordare armonizată în Uniunea Europeană” (COM(2006)0421),

—

având în vedere politica de cooperare internațională pentru dezvoltare a Republicii Cehe, inclusiv Planul pentru cooperare bilaterală pentru dezvoltare 2007 și documentele strategice de țară pentru Angola și Zambia,

—

având în vedere politica de cooperare internațională pentru dezvoltare a Ungariei,

—

având în vedere programul privind politica de cooperare pentru dezvoltare al Letoniei pentru perioada 2006-2010,

—

având în vedere politica de cooperare pentru dezvoltare a Lituaniei pentru perioada 2006-2010,

—

având în vedere strategia de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar a Estoniei, pentru perioada 2006-2010,

—

având în vedere strategia de cooperare pentru dezvoltare a Poloniei publicată în 2003 și programul polonez de ajutor pentru 2007,

—

având în vedere strategia națională de cooperare internațională pentru dezvoltare a României,

—

având în vedere strategia pe termen mediu privind asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) a Slovaciei pentru perioada 2003-2008 și programul oficial național de asistență pentru dezvoltare al Slovaciei pentru 2006,

—

având în vedere cooperarea pentru dezvoltare a Sloveniei pentru perioada 2002-2004,

—

având în vedere raportul publicat de Organizația nonguvernamentală (ONG) Aid Watch în 2007, intitulat „Nu mai aplaudați! Guvernele UE riscă să își încalce promisiunile privind ajutoarele acordate” realizat de Confederația Europeană a ONG-urilor pentru Ajutor Umanitar și Dezvoltare (Concord), care include o evaluare realizată de ONG-uri privind rezultatele fiecărei țări din UE în ceea ce privește AOD,

—

având în vedere strategia UE pentru Asia Centrală (Strategie pentru un nou parteneriat) 2007-2013,

—

având în vedere „Consensul european privind dezvoltarea: Contribuția educației pentru dezvoltare și a politicilor de sensibilizare”, cadru strategic elaborat de reprezentanți ai instituțiilor europene, ai statele membre, ai societății civile și ai altor părți interesate, prezentat în cadrul Zilelor Europene ale Dezvoltării de la Lisabona, în noiembrie 2007,

—

având în vedere Consensul european privind comunicarea între ONG-uri, care a avut loc în perioada 7-9 noiembrie 2006,

—

având în vedere Rezoluția Consiliului (Dezvoltarea) din 8 noiembrie 2001 privind educația pentru dezvoltare și sensibilizarea opiniei publice europene cu privire la cooperarea pentru dezvoltare,

—

având în vedere Declarația de la Maastricht a Congresului european pe tema educației globale, din 15-17 noiembrie 2002, care a reunit deputați, autorități locale și regionale și organizații ale societății civile din statele membre ale Consiliului Europei, privind un cadru strategic european de îmbunătățire și intensificare a educației globale în Europa până în 2015,

—

având în vedere Procesul Palermo din 2003, care a fost inițiat în vederea creării unui forum neoficial în cadrul căruia părțile să poată discuta despre progrese și probleme importante apărute în cadrul ajutorului european pentru dezvoltare pentru a completa astfel, în mod neoficial, procedurile oficiale de consultare ale Comisiei,

—

având în vedere Conferința europeană privind sensibilizarea și educația pentru dezvoltare pentru solidaritatea dintre nord și sud, care a avut loc la Bruxelles în perioada 19-20 mai 2005,

—

având în vedere Conferința de la Helsinki privind educația europeană pentru dezvoltare, care a avut loc în 3-4 iulie 2006,

—

având în vedere programul de 18 luni privind politica de dezvoltare al președințiilor germane, portugheze și slovene,

—

având în vedere articolul 49 din Tratatul CE,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „O Europă mai extinsă — Vecinătate: un nou cadru pentru relațiile cu vecinii noștri din Est și din Sud” (COM(2003)0104) și Rezoluția Parlamentului din 20 noiembrie 2003 privind „O Europă mai extinsă: — Vecinătate: un nou cadru pentru relațiile cu vecinii noștri din Est și din Sud” (6),

—

având în vedere „Strategia europeană de securitate — O Europă sigură într-o lume mai bună”, adoptată de Consiliul European la Bruxelles, la 12 decembrie 2003,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Politica europeană de vecinătate — document strategic” (COM(2004)0373),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Propunerea Comisiei privind planurile de acțiune în cadrul politicii europene de vecinătate (PEV)” (COM(2004)0795),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Politica europeană de vecinătate — recomandări pentru Armenia, Azerbaidjan, Georgia, precum și pentru Egipt și Liban” (COM(2005)0072),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European, intitulată „Consolidarea politicii europene de vecinătate” (COM(2006)0726),

—

având în vedere Planul de acțiune pentru Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaidjan, Georgia) adoptat de Comisie la 14 noiembrie 2006,

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește Comunicarea Comisiei mai sus menționată intitulată „Consolidarea politicii europene de vecinătate” (SEC(2006)1504),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei (SEC(2007)0840) anexat la Comunicarea Comisiei intitulată „Raport anual 2007 privind politica de dezvoltare a Comunității Europene și implementarea asistenței externe în 2006” (COM(2007)0349),

—

având în vedere rapoartele intermediare privind stadiul PEV în Ucraina (SEC(2006)1505) și Moldova (SEC(2006)1506),

—

având în vedere publicația Comisiei din 24 noiembrie 2005, intitulată „Politica europeană de vecinătate: un an de progrese” (IP/05/1467),

—

având în vedere Comunicarea Comisarului Ferrero-Waldner prezentată Colegiului comisarilor, intitulată „Implementarea și promovarea politicii europene de vecinătate” (SEC(2005)1521),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1638/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 octombrie 2006 de stabilire a dispozițiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate și de parteneriat (7) (IEVP),

—

având în vedere Decizia Consiliului 2006/62/CE din 23 ianuarie 2006 privind admiterea țărilor vizate de Politica Europeană de Vecinătate, inclusiv a Rusiei, de a beneficia de Programul de asistență tehnică și de schimb de informații TAIEX (8),

—

având în vedere Decizia Consiliului 2005/47/CE din 22 decembrie 2004 de modificare a Deciziei 2000/24/CE pentru a ține seama de extinderea Uniunii Europene și de politica europeană de vecinătate (9),

—

având în vedere raportul intitulat „Instrumentul european de vecinătate și parteneriat Belarus/Moldova/Ucraina/Armenia/Azerbaidjan/Georgia (separat): documentul de strategie de țară 2007-2013 și programul indicativ multianual 2007-2010”,

—

având în vedere documentul de strategie regională (DSR) privind țările din est din cadrul IEVP al CE pentru perioada 2007-2013 care completează documentele de strategie de țară adoptate de Comisie,

—

având în vedere programul indicativ regional 2007-2010 pentru țările din est din cadrul IEVP, care definește mai detaliat obiectivul intervenției prevăzute în cadrul abordării regionale privind țările din est din cadrul noului IEVP,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Sinergia Mării Negre — o nouă inițiativă de cooperare regională” (COM(2007)0160),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Abordarea generală pentru a permite țărilor partenere PEV să participe la activitățile agențiilor și programelor comunitare” (COM(2006)0724),

—

având în vedere documentul din iunie 2006, care face parte din seria documentelor ocazionale ale Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare, intitulate „Politica europeană de vecinătate: evaluarea economică a țărilor PEV”,

—

având în vedere Planul de dezvoltare a capacității II (PDCII) pentru a sprijini noile state membre și țările candidate în domeniul cooperării pentru dezvoltare, lansat de Comisie în iulie 2007,

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2006 privind politica europeană de vecinătate (10),

—

având în vedere acordurile de parteneriat și cooperare,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A6-0036/2008),

A.

întrucât în 2006 UE a oferit AOD în valoare de 47 524 milioane euro, ceea ce reprezintă 57 % din totalul de AOD acordată la nivel mondial, sumă ce se așteaptă să crească, până în 2010, la 78 626 milioane euro;

B.

întrucât noile state membre s-au angajat să realizeze un obiectiv privind AOD de 0,17 % din venitul național brut (VNB) până în 2010 și de 0,33 % până în 2015, contribuind, în viitor, la intensificarea rolului UE în cooperarea internațională pentru dezvoltare;

C.

întrucât ajutorul pentru dezvoltare al noilor state membre reprezintă un aspect care ține de politica europeană de cooperare pentru dezvoltare, precum și de politica europeană de vecinătate;

D.

întrucât țările cărora li se acordă prioritate în cadrul cooperării pentru dezvoltare a noilor state membre sunt țările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) și cele din zona de vest a Balcanilor, precum și câteva țări care sunt membre ale grupului de state din Africa, zona Caraibelor și Pacific (ACP);

E.

întrucât cadrul instituțional rămâne una dintre cele mai importante provocări în realizarea unei cooperări eficiente pentru noile state membre în materie de dezvoltare;

F.

întrucât printre principalele provocări cu care sunt confruntate noile state membre se află și necesitatea de a obține sprijinul tuturor partidelor politice și al opiniei publice privind cooperarea pentru dezvoltare, inclusiv sprijinul acordat țărilor cel mai puțin dezvoltate din lume;

G.

întrucât, în majoritatea statelor membre sunt necesare progrese suplimentare pentru a spori sensibilizarea cu privire la chestiunile referitoare la cooperarea pentru dezvoltare;

H.

întrucât dreptul statelor membre de a pune în aplicare strategii de dezvoltare conforme cu prioritățile naționale este o expresie deplină și legitimă a suveranității acestora și acest drept ar trebui întotdeauna recunoscut și respectat ca atare;

I.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Estonia și Letonia se îndreaptă către țările din CSI, în special către Georgia, Moldova și Ucraina, precum și către Afganistan; întrucât in 2005 cheltuielile cu AOD ale Estoniei erau de 0,08 % și ale Letoniei de 0,07 %;

J.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Lituania se îndreaptă către Belarus, Ucraina, Moldova, țările din Caucazul de Sud, Afganistan (provincia Ghor) și Irak și numai o țară ACP, Mauritania, și cheltuielile cu AOD ale Lituaniei erau de 0,06 %, în 2005;

K.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Polonia se îndreaptă către Belarus, Ucraina, Moldova și Georgia, și cheltuielile cu AOD ale Poloniei s-au ridicat la 0,07 %, în 2005;

L.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Ungaria se îndreaptă către Balcanii de Vest (Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina) și cheltuielile cu AOD ale Ungariei erau de 0,11 %, în 2005;

M.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de România se îndreaptă către Moldova, Serbia și Georgia, și cheltuielile cu AOD ale României s-au ridicat la 0,04 %, în 2006;

N.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Slovenia se îndreaptă către Balcanii de Vest (Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), Albania) și Moldova și cheltuielile cu AOD ale Sloveniei erau de 0,11 %, în 2005;

O.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Slovacia se îndreaptă către Serbia, Muntenegru, Kârgâzstan, Kazahstan, Ucraina și Belarus și cheltuielile cu AOD ale Slovaciei erau de 0,12 %, în 2005;

P.

întrucât cea mai mare parte din AOD bilaterală acordată de Republica Cehă se îndreaptă către Bosnia și Herțegovina, Moldova, Mongolia, Serbia, Muntenegru și Vietnam și cheltuielile cu AOD ale Republicii Cehe erau de 0,11 %, în 2005;

Q.

întrucât Bulgaria a adoptat strategia sa națională în domeniul cooperării pentru dezvoltare de-abia la sfârșitul anului 2007 și prioritățile acesteia sunt Albania, FYROM, Bosnia și Herțegovina, Ucraina și Moldova, iar cheltuielile sale cu AOD se estimează la aproximativ 0,04 % în 2005, ceea ce reprezintă o valoare egală cu contribuția Bulgariei la instituțiile multilaterale;

R.

întrucât Estonia, Letonia și România nu vizează nicio țară ACP în cadrul politicii europene de cooperare pentru dezvoltare; deși Estonia nu a exclus că va stabili, în viitor, o cooperare bilaterală cu unul dintre statele cel mai puțin dezvoltate din Africa Subsahariană;

S.

întrucât Bulgaria intenționează să ofere ajutor țărilor din Africa cu care a avut acorduri bilaterale înainte de 1989, precum Ghana;

T.

întrucât Republica Cehă oferă ajutor Angolei și Zambiei, Angola primind 8 % (956 000 euro în 2007), iar Zambia 4 % (775 000 euro în 2007) din fondurile alocate; întrucât, în Angola, Republica Cehă finanțează programe din sectorul agriculturii, al dezvoltării rurale și al educației, precum și programe intersectoriale privind deminarea, creșterea capacității sectorului public și promovarea societății civile și a egalității între bărbați și femei, precum și mediul înconjurător; întrucât, în Zambia, finanțează programe din sectorul sănătății, în vederea realizării ODM, cum ar fi reducerea mortalității infantile, îmbunătățirea sănătății mamelor și combaterea HIV/SIDA și a altor boli, programe destinate mai ales provinciei de vest, cu un mediu natural deosebit de ostil;

U.

întrucât Ungaria oferă ajutor Etiopiei, iar Polonia în special Angolei și Tanzaniei;

V.

întrucât Slovacia oferă ajutor Kenyei, Sudanului și Mozambicului, sectorului de afaceri și cel al sănătății din Kenya, precum și pentru utilizarea resurselor regenerabile de energie; întrucât cooperarea sa pentru dezvoltare cu Sudan implică reducerea datoriei acestuia și vizează infrastructura tehnică, cum ar fi gestionarea apelor și sectorul social, în special sprijinirea învățământului primar și a serviciilor medicale de bază;

W.

întrucât Slovenia intenționează să ofere ajutor unor țări precum Madagascar, Niger, Mali, Burkina Faso, Uganda și Malawi prin organizațiile nonguvernamentale de dezvoltare slovene (ONGD) și să sprijine comunitățile locale în sectoare precum infrastructură, educație, gestionarea apelor, salubrizare și aprovizionarea durabilă cu energie;

X.

întrucât, în 2006, Lituania a inițiat primul său proiect bilateral în Mauritania (asistență pentru dezvoltarea resurselor naturale);

Y.

întrucât, în toate noile state membre, o parte importantă din ajutorul pentru dezvoltare este transmisă prin canale multilaterale, inclusiv UE, și întrucât, astfel, toate aceste state contribuie indirect la dezvoltarea țărilor ACP;

Z.

întrucât PEV reprezintă una din prioritățile de vârf în domeniul relațiilor externe europene, având ca scop promovarea bunei guvernări și a dezvoltării economice în vecinătatea sa, reducând astfel diferențele politice, economice și sociale dintre statele membre și vecinii acestora;

AA.

întrucât planurile de acțiune din cadrul PEV pentru cele trei state din Caucazul de Sud (Georgia, Armenia și Azerbaidjan) au fost publicate la 14 noiembrie 2006, în ciuda faptului că includerea țărilor din această zonă în PEV fusese inițial respinsă într-o notă de subsol din comunicarea Comisiei mai sus menționată privind o Europă mai extinsă;

AB.

întrucât planurile de acțiune ar trebui să fie adaptate fiecărei țări;

AC.

întrucât, în mod tradițional, în relațiile sale externe, UE favorizează abordarea regională;

AD.

întrucât guvernul Georgiei își exprimă speranța ca Georgia să fie inclusă în regiunea Mării Negre, cu Ucraina și Moldova, și nu în regiunea Caucazului de Sud, fapt menționat și în planul de acțiune;

AE.

întrucât planul de acțiune UE-Georgia arată că UE este gata să ofere Georgiei un sprijin politic mai mare în domeniul soluționării conflictelor, sprijin refuzat până în prezent;

AF.

întrucât noile state membre au luat parte la dezvoltarea PEV încă dinainte de aderarea lor la UE;

AG.

întrucât, înainte de aderare, noile state membre nu au avut nicio influență în elaborarea planurilor de acțiune și nici nu au fost implicate în procesul de luare a deciziilor sau în alte proceduri;

AH.

întrucât, pentru a adera la PEV, țările vecine trebuie să aibă relații bazate pe acorduri, ca de exemplu acorduri de parteneriat și cooperare sau acorduri de asociere, Belarus, Libia și Siria fiind astfel excluse din PEV, deoarece nu au nicio astfel de relație;

AI.

întrucât UE dorește o atitudine bilaterală și regională echilibrată față de Asia Centrală;

AJ.

întrucât relațiile dintre Kazahstan, Kârgâzstan, Federația Rusă, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și UE se bazează pe acorduri de parteneriat și cooperare și pe cadre de cooperare, cum ar fi inițiativa BAKU, precum și pe diferite instrumente ale Politicii externe și de securitate comune;

AK.

întrucât toți vecinii UE, indiferent de perspectiva unei posibile aderări, au aceleași posibilități de a stabili relații privilegiate cu UE, bazate pe interese și valori comune, conforme propriilor aspirații;

AL.

întrucât principalul avantaj al planurilor de acțiune este să asiste țara în cauză în procesul de identificare a priorităților și să direcționeze sprijinul acordat de UE eforturilor acesteia;

AM.

întrucât Bulgaria și România sunt deja incluse în cooperarea transfrontalieră cu partenerii relevanți în cadrul PEV;

AN.

întrucât rolul noilor state membre în schimbul de experiență privind tranziția va fi valorificat și va contribui la expertiza vechilor state membre, prin intermediul programului TAIEX și al programelor de parteneriat;

AO.

întrucât nivelul actual al cheltuielilor din majoritatea țărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru sensibilizarea publicului cu privire la aspectele legate de dezvoltare se ridică la 190 milioane euro sau 0,25 % din totalul AOD;

AP.

întrucât toate noile state membre, cu excepția Poloniei și a Maltei, consideră educația pentru dezvoltare prioritară pentru platformele lor naționale ONGD;

AQ.

întrucât niciun stat membru nou nu are o încă o strategie națională privind educația pentru dezvoltare;

AR.

întrucât numai 12 % din cetățenii OCDE au auzit de ODM, 62 % din cei care au auzit de ODM nu știu ce înseamnă acestea, 17 % din europeni nu știu dacă ajutorul acordat are vreun efect, ținând cont de corupția existentă și de percepția conform căreia de pe urma ajutorului nu beneficiază populația săracă (o cifră care în Portugalia se ridică la 34 %, în Italia la 24 %, în Irlanda la 23 %, iar în Spania la 22 %);

AS.

întrucât numai 29 % din europeni consideră că numărul cazurilor de sărăcie extremă și foamete se va reduce până în 2015, obstacolele menționate cel mai adesea fiind lipsa banilor sau a resurselor (18 %), lipsa de voință (18 %) și amploarea obiectivului ce trebuie realizat (14 %);

AT.

întrucât un raport al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a propus atingerea sau depășirea valorii de 3 % din AOD de către Comisia Europeană și statele membre, ca un obiectiv minim al cheltuielilor destinate creșterii sensibilității publicului și educației pentru dezvoltare,

1.

subliniază că politica de dezvoltare este parte integrantă a acquis-ului comunitar și reamintește de angajamentele internaționale luate de noile state membre în acest domeniu; subliniază că Uniunea Europeană trebuie să sprijine noile state membre pentru a le ajuta să integreze în dreptul intern acquis-ul comunitar;

2.

consideră că cele zece noi state membre au susbscris Consensului european privind dezvoltarea într-un an de la aderare, acceptând să pună în aplicare o paradigmă de dezvoltare ambițioasă și să depună eforturi pentru realizarea ODM în intervalul stabilit;

3.

își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că multe din noile state membre nu sunt pe cale de a realiza obiectivul de a cheltui 0,17 % din venitul național brut pentru AOD până în 2010 și că unele dintre acestea ar putea considera că AOD poate fi vizată în cadrul reducerilor generale de buget, cauzate de necesitatea de a reduce datoria publică;

4.

pune accentul pe experiența noilor state membre, în special cea din perioada procesului de tranziție și consideră că buna guvernare și promovarea democrației trebuie să constituie pentru UE priorități în chestiunile legate de cooperarea pentru dezvoltare; solicită instituțiilor Uniunii Europene să completeze politica sa de dezvoltare prin valorificarea experienței acumulate de noile state membre în acest domeniu;

5.

consideră că, datorită unei politici de cooperare active, noile state membre vor contribui la promovarea respectării drepturilor fundamentale și a solidarității cu noile generații în țări terțe din cadrul PEV;

6.

subliniază beneficiul concret pe care îl reprezintă pentru noile state membre participarea la politica de cooperare pentru dezvoltare, în special în domeniul dezvoltării economice și al comerțului;

7.

salută noua abordare a Comisiei, care urmărește depășirea cadrului politicilor tradiționale de dezvoltare și crearea unor noi relații de parteneriat cu țările în curs de dezvoltare;

8.

salută disponibilitatea comunității internaționale de a accepta principiul „responsabilității comune” în ceea ce privește situațiile de urgență umanitară;

9.

sugerează că noile și vechile state membre trebuie să aibă în vedere, în cadrul colaborării lor comunitare, un grad de anticipare mai mare, pentru a asigura că situația din anumite țări din cadrul PEV este monitorizată încă din stadiul inițial, astfel încât UE să poată reacționa cu mai mare flexibilitate, în cadrul politicilor sale în favoarea acestor țări;

10.

subliniază legătura dintre dezvoltare și migrație, care reprezintă o provocare majoră pentru majoritatea noilor state membre situate la granițele externe ale UE;

11.

recunoaște progresele realizate de noile statele membre, care au evoluat de la statutul de beneficiari ai ajutorului la cel de finanțatori ai acestuia, și ia act de provocările viitoare;

12.

observă că prioritățile noilor state membre după terminarea perioadei de tranziție sunt stabilite în funcție de relațiile istorice și implică țările vecine, iar marea parte a bugetului de cooperare pentru dezvoltare a noilor state membre se îndreaptă către vecinii lor cei mai apropiați și către țările din CSI; solicită UE să valorifice oportunitatea oferită de aderarea noilor state membre pentru a consolida prezența strategică a Uniunii Europene în Europa de Est, în Asia Centrală și în Caucaz, regiuni ale lumii către care, până în prezent, ajutorul european era mai puțin îndreptat, dar care trebuie să răspundă la numeroase provocări în domeniul dezvoltării;

13.

subliniază că o acțiune eficientă pentru promovarea democrației și a statului de drept, domenii de acțiune cărora noile state membre le acordă prioritate, constituie, de asemenea, un mijloc de acțiune, pe termen lung, pentru reducerea sărăciei, obiectiv prioritar al politicii europene pentru dezvoltare, astfel cum a fost stabilit de Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare;

14.

reamintește dimensiunea estică a relațiilor externe ale UE și consideră că o nouă grupare a UE și a țărilor vecine (asemănătoare cu Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE, Parteneriatul euro-mediteranean (Euromed) și Adunarea Parlamentară Euro-Latino-Americană (Eurolat)) ar putea să se bazeze pe experiența istorică, să stimuleze aportul noilor state membre la politica UE, să contribuie la co-definirea PEV și să sensibilizeze țările vecine cu privire la noi domenii politice;

15.

admite că majoritatea statelor membre au, în cadrul ministerelor lor de afaceri externe, departamente speciale pentru cooperarea pentru dezvoltare, dar, cu toate acestea, recomandă ca acestea să intensifice coordonarea atât în cadrul propriilor ministere, cât și între ele și cu alte state membre, în limita acceptată de parlamentele naționale și de autoritățile locale în procesul decizional;

16.

admite că înființarea de instituții specifice și punerea în aplicarea a politicilor este un proces de lungă durată;

17.

admite că, în perioada următoare, cele mai mari provocări pentru noile state membre vor fi majorarea bugetelor și activitățile de sensibilizare a publicului;

18.

salută „Consensul european privind dezvoltarea: Contribuția educației pentru dezvoltare și a politicilor de sensibilizare” mai sus menționat și subliniază rolul important pe care îl are Parlamentul în sublinierea rolului actual și potențial al educației pentru dezvoltare și al sensibilizării, în educația formală și informală, în noile state membre;

19.

consideră că proiectele pe termen lung care vizează alegerea unor parteneri și sectoare față de care noile state membre au un avantaj comparativ și spre care pot face transfer de experiență sunt de utilitate optimă în procesul de eliminare a sărăciei la nivel global;

20.

solicită realizarea unei diviziuni a muncii între statele membre, în funcție de valoarea adăugată a contribuției fiecărui actor și având ca obiectiv o colaborare eficientă;

21.

consideră că multe dintre noile state membre ar putea acorda o prioritate mai mare politicii de dezvoltare și ar putea asigura o abordare a planificării strategice mai bine coordonată la nivel național (cu excepția Lituaniei, al cărei minister de afaceri externe este ministerul care conduce planificarea și gestionarea AOD);

22.

afirmă că obiectivul UE privind noile state membre nu este numai acela de a valorifica experiența acestora, dar și de a le sprijini în consolidarea poziției de noi finanțatori; astfel, încurajează vechile și noile state membre să stabilească de comun acord un calendar realist, care să prevadă alinierea noilor state membre la obiectivele UE în domeniul ajutorului pentru dezvoltare, luând în considerare potențialul și limitele parteneriatului între statele membre vechi și cele noi;

23.

subliniază că noile state membre trebuie pe deplin integrate de către vechile state membre în cadrul schimbului de experiență și în formarea specifică în domenii legate de programarea, punerea în aplicare și evaluarea politicii de cooperare pentru dezvoltare; reamintește diferitele experiențe rezultate din planurile de dezvoltare a capacității (PDC) și solicită îmbunătățirea acestora în continuare, pentru a elimina, de exemplu, rotația funcționarilor;

24.

reamintește importanța unui dialog permanent cu funcționarii responsabili de noile state membre și țările în curs de aderare sau candidate; subliniază importanța asistenței tehnice acordate de EuropeAid pentru organizarea de cursuri de formare, seminare, conferințe și asistența tehnică specifică acordată în vederea satisfacerii nevoilor acestor țări; subliniază importanța activităților finanțate, în acest sens, de Direcția Generală Dezvoltare a Comisiei Europene;

25.

regretă faptul că grupul de lucru special pentru consolidarea capacităților noilor state membre nu s-a mai reunit în 2007, deși necesitățile de sporire a capacităților noilor state membre în domeniul cooperării pentru dezvoltare sunt presante, iar procesul de lărgire a UE este încă în curs de desfășurare;

26.

solicită reactivarea acestui grup de lucru, urmărind, pe de o parte, ca acesta să implice în activitățile sale reprezentanți ai Comisiei pentru dezvoltare a Parlamentului sau a secretariatului său, precum și reprezentanți ai Trialog, proiect care lucrează în strânsă legătură cu ONG-urile europene de dezvoltare și, pe de altă parte, ca acesta să își lărgească mandatul prin includerea problemelor specifice ale noilor state membre în domeniul cooperării pentru dezvoltare;

27.

subliniază importanța proiectelor de „înfrățire” sau de „înfrățire pe termen scurt” pentru formarea personalul din noile state membre prin asistență tehnică de calitate, Ungaria și Slovacia fiind singurele state care au solicitat fonduri în acest sens;

28.

solicită organizarea de reuniuni interparlamentare bianuale ale Parlamentului European și ale parlamentelor noilor state membre, care să aibă ca temă aspecte legate de dezvoltare și cooperare și crearea unei rețele speciale în acest sens;

29.

consideră că participarea noilor state membre la comitetul Fondului European de Dezvoltare ar adăuga discuțiilor o nouă dimensiune și ar contribui la dezvoltarea capacităților tehnice ale acestora;

30.

observă că în unele dintre noile state membre nu există, din partea opiniei publice, recunoaștere pentru prioritățile în materie de cooperare pentru dezvoltare și solicită elaborarea unui strategii generale de comunicare și educație care să remedieze acest deficit; subliniază importanța sensibilizării cu privire la domeniul dezvoltării în cadrul programelor școlare, precum și rolul mass-mediei pentru a atrage atenția opiniei publice și pentru a crea o tradiție de voluntariat la nivel internațional;

31.

are o opinie pozitivă despre importanța unui raport privind sensibilizarea cu privire la domeniul educației pentru dezvoltare și rolul său în punerea în aplicare a „Consensului european privind dezvoltarea”, subliniind rolul actual și potențial al educației pentru dezvoltare și al sensibilizării, în cadrul educației formale și informale, în special în noile state membre;

32.

atrage atenția asupra faptului că populația din noile state membre este deja sensibilizată cu privire la ajutorul umanitar, așa cum a dovedit-o importanta mobilizare ca urmare a tsunami-ului din 2004, acest lucru fiind o bază solidă pentru a sensibiliza populația asupra necesității unor angajamente concrete și pe termen lung în cadrul unei politici de dezvoltare eficiente;

33.

invită Comisia să lanseze o campanie specifică de sensibilizare axată pe avantajele comparative și valoarea adăugată ale noilor state membre în ceea ce privește chestiunile legate de cooperare și dezvoltare;

34.

solicită o coordonare mai bună între părțile interesate importante la nivel național și o implicare adecvată a ONG-urilor și a autorităților locale în procesele naționale de elaborare a politicilor;

35.

invită Comisia să implice activ noile state membre în pregătirea și negocierea planurilor de acțiune, precum și în monitorizarea punerii în aplicare a acestora;

36.

observă că acordarea fără rezerve de către noile state membre a ajutorului pentru dezvoltare poate constitui un exemplu pozitiv pentru toate statele membre;

37.

observă că toate statele membre ar trebui să stabilească termene limită pentru acordarea ajutorului pentru dezvoltare, deoarece, pe termen lung, neacordarea ajutorului nu este benefică bunei guvernări sau alocării eficiente a resurselor și nu contribuie la obiectivele cooperării pentru dezvoltare;

38.

observă că legăturile care există între sectorul privat și cooperarea pentru dezvoltare constituie o nouă axă promițătoare pentru noile state membre și că o participare mai activă a întreprinderilor private din aceste țări la piețele de achiziții publice privind proiectele în materie de cooperare pentru dezvoltare la nivel comunitar ar putea crește gradul de sensibilizare cu privire la cooperarea pentru dezvoltare;

*

**

39.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/48

—

având în vedere articolul 103 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât în 2008 se împlinesc 10 ani de la înființarea Codului de conduită al Uniunii Europene privind exportul de arme („Codul”);

B.

întrucât, în urmă cu mai mult de doi ani, la 30 iunie 2005, Coreper a ajuns la un acord la nivel tehnic cu privire la textul unei poziții comune în urma unui proces amănunțit de revizuire a Codului, având ca obiectiv transformarea acestuia într-un instrument eficient de control al exporturilor de arme de pe teritoriul UE și de către întreprinderile din UE;

C.

întrucât, prin adoptarea acestei poziții comune, Codul devine un instrument de control al exportului de arme cu forță juridică în toate statele membre;

D.

întrucât Parlamentul European a salutat în diverse ocazii această poziție comună, inter alia prin Rezoluția sa din 18 ianuarie 2007 privind cel de-al șaptelea și cel de-al optulea raport anual al Consiliului, în conformitate cu dispozitivul operațional nr. 8 din Codul de conduită al Uniunii Europene privind exportul de armament (1);

E.

întrucât, din 2005 până astăzi, Consiliul European nu a reușit încă să adopte la nivel politic această poziție comună;

F.

întrucât motivele acestui fapt nu au fost niciodată explicate în mod oficial, dar țin, în mod evident, de dorința unor state membre de a ridica embargoul actual asupra exportului de arme din UE spre Republica Populară Chineză;

G.

întrucât această chestiune a căpătat un nou caracter de urgență datorită următoarelor evoluții:

H.

întrucât eforturile COARM (Grupul de lucru pentru exportul de arme convenționale al Consiliului) de îmbunătățire a Codului și a aplicării sale sunt subminate de exporturile de arme din statele membre spre țări aflate într-o situație de conflict, de instabilitate sau de nerespectare a drepturilor omului și considerate, prin urmare, în temeiul Codului, ca „destinații iresponsabile”;

I.

întrucât absența unei voințe politice de transformare a Codului într-o poziție comună contravine rolului de lider al Uniunii Europene și al statelor sale membre în promovarea instrumentelor juridice menite să controleze toate transferurile publice sau private de arme, în special a Tratatului privind comerțul cu arme;

1.

deplânge, în contextul celei de-a zecea aniversări a Codului, impasul politic actual în care se află adoptarea poziției comune;

2.

invită Președinția slovenă să introducă adoptarea poziției comune pe agenda tuturor reuniunilor Consiliului Afaceri Generale și Relații Externe până când această chestiune va fi rezolvată;

3.

îndeamnă statele membre ale UE care se opun existenței unui Cod cu forță juridică să-și reevalueze poziția;

4.

consideră că contribuția UE la un Tratat privind comerțul cu arme cu forță juridică la nivel internațional va deveni mai credibilă odată ce propriul său regim de control al armelor va căpăta forță juridică;

5.

este convins că, în paralel cu adoptarea poziției comune, trebuie luate, printre altele, următoarele măsuri:

6.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și tuturor guvernelor și parlamentelor statelor membre.

20.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 66/49

—

având în vedere articolele 6 și 7 din Tratatul UE și articolul 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, semnată la 12 decembrie 2007 (1), care fac referire la protecția drepturilor omului,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, mai ales articolul 5, Pactul internațional privind drepturile civile și politice, mai ales articolul 7, Convenția europeană împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (Convenția europeană împotriva torturii) din 1987 și protocolul său opțional privind crearea unui sistem de vizite regulate în locurile de detenție, efectuate de organe internaționale și naționale independente,

—

având în vedere articolul 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele acesteia și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

—

având în vedere Convenția europeană împotriva torturii citată mai sus, prin care s-a înființat Comitetului european pentru prevenirea torturii și a altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante, din cadrul Consiliului Europei, precum și rapoartele respectivului comitet,

—

având în vedere normele minime ale Organizației Națiunilor Unite privind tratamentul deținuților, din 1957, precum și declarațiile și principiile în domeniu adoptate de Adunarea Generală a ONU,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului, din 20 noiembrie 1989,

—

având în vedere rezoluțiile și recomandările adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, în special Rezoluția (73)5 a Consiliului Europei privind ansamblul regulilor minime privind tratamentul deținuților, recomandarea R(87)3 privind normele europene în domeniul penitenciarelor și recomandarea R(2006)2 privind normele europene în domeniul penitenciarelor,

—

având în vedere recomandările adoptate de Adunarea parlamentară a Consiliului Europei și în special recomandarea R(2006)1747 privind stabilirea unei Carte europene în domeniul penitenciarelor, precum și recomandarea R(2000)1469 privind mamele și copiii în închisoare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 mai 1989 privind femeile și copiii în închisoare (2), Rezoluția sa din 18 ianuarie 1996 privind condițiile precare de detenție în închisorile din Uniunea Europeană (3), Rezoluția sa din 17 decembrie 1998 privind condițiile de detenție din Uniunea Europeană: adaptări și pedepse alternative (4) și recomandarea sa din 9 martie 2004 adresată Consiliului privind drepturile deținuților în Uniunea Europeană (5),

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea între sexe (A6-0033/2008),

A.

întrucât, în temeiul convențiilor internaționale și europene (6), orice persoană încarcerată trebuie tratată respectând drepturile omului, iar condițiile de detenție trebuie să fie conforme principiilor de demnitate umană, de nediscriminare și de respectare a vieții private și de familie și trebuie să facă obiectul unei evaluări periodice de către organisme independente;

B.

întrucât nevoile și situațiile specifice ale femeilor încarcerate trebuie luate în considerare în cazul hotărârilor judecătorești, în dreptul penal și în unitățile penitenciare din statele membre;

C.

întrucât trebuie adoptate măsuri concrete, adaptate la nevoile specifice ale femeilor, în special aplicarea pedepselor alternative;

D.

întrucât femeile însărcinate din închisori trebuie să aibă posibilitatea de a beneficia de susținere, informații și elemente esențiale pentru o sarcină și o maternitate sănătoasă, mai ales o dietă echilibrată, condiții sanitare adecvate, aer liber, exerciții fizice și îngrijire prenatală și postnatală;

E.

întrucât toți deținuții, bărbați și femei, trebuie să aibă acces, în egală măsură, la asistența medicală, dar politicile penitenciare trebuie să acorde o atenție specială prevenirii, supravegherii și tratării, atât la nivel fizic, cât și mental, a problemelor de sănătate specifice femeilor;

F.

întrucât sănătatea mentală și fizică a mamei este legată de cea a copilului;

G.

întrucât un mare număr de femei deținute sunt sau au fost dependente de stupefiante sau de alte substanțe care ar putea fi cauza unor tulburări mentale sau comportamentale, necesitând, prin urmare, tratament medical și sprijin social și psihologic corespunzător în cadrul unei politici penitenciare de sănătate la nivel global;

H.

întrucât, în prezent, se știe că numeroase femei aflate în detenție au fost victimele unor acte de violență, de abuz sexual sau de maltratare în familiile sau cuplurile lor și că se află într-o situație de mare dependență economică și psihologică; întrucât toate aceste elemente au legătură directă cu trecutul lor delincvent și cu prezența unor sechele fizice și psihologice, cum ar fi stresul posttraumatic;

I.

întrucât personalul penitenciar trebuie să fie suficient de bine format și sensibilizat în ceea ce privește dimensiunea egalității între femei și bărbați precum și nevoile și situațiile specifice ale femeilor deținute; întrucât trebuie acordată o atenție specială celor mai vulnerabile dintre ele, mai exact minorelor și femeilor cu handicap;

J.

întrucât menținerea legăturilor familiale este un mijloc esențial în prevenirea recidivei și a reintegrării sociale și este un drept de care beneficiază toți deținuții, copii acestora, precum și ceilalți membri ai familiei, și că exercitarea acestui drept este de multe ori mai complicată în special în cazul femeilor, dat fiind numărul mic și poziția geografică uneori îndepărtată a centrelor de detenție pentru femei;

K.

întrucât interesul superior al copilului trebuie luat mereu în considerare atunci când se ia o decizie privind separarea acestuia de părintele încarcerat sau nu, având în vedere că este preferabil, în toate cazurile, să se procedeze astfel încât celălalt părinte implicat să își poată exercita autoritatea parentală și să se introducă proceduri corespunzătoare în vederea păstrării legăturii afective cu mediul familial de origine (frați și surori, bunici și alți membri ai familiei);

L.

întrucât, prin semnarea Convenției cu privire la drepturile copilului menționată mai sus (precum și celelalte instrumente internaționale), statele semnatare s-au angajat să asigure tuturor copiilor, fără niciun fel de discriminare și indiferent de statutul juridic al părinților, respectarea drepturilor prevăzute în această convenție, în special dreptul la asistență medicală corespunzătoare, la activități de recreere și educație, și întrucât acest angajament trebuie să se aplice și în cazul copiilor care locuiesc cu un părinte încarcerat;

M.

întrucât, dincolo de pedepsirea unui act ilegal, rolul unităților penitenciare ar trebui să includă și reintegrarea socială și profesională, având în vedere cazurile de excludere socială și precaritate a nivelului de trai în cazul unui mare număr de deținuți, bărbați și femei;

N.

întrucât un mare număr de femei aflate în detenție sunt, în momentul încarcerării, implicate în proceduri judiciare aflate pe rol (proceduri privind abandonul, îngrijirea temporară sau adopția unui minor, divorț sau separare, alungare de la domiciliu etc.), ceea ce le face vulnerabile și le provoacă o stare permanentă de incertitudine și stres;

O.

întrucât persoanele aflate în detenție nu cunosc deseori resursele sociale existente și, în multe cazuri, faptul că nu dețin documentele administrative referitoare la situația lor (carte de identitate, carte de asigurare socială, livret de familie etc.), care sunt fie pierdute, fie expirate, îi împiedică, în practică, să-și exercite drepturile acordate resortisanților oricărui stat membru;

P.

întrucât este esențial ca, pentru echilibrul psihologic și reintegrarea în societate și în câmpul muncii, deținuții, femei sau bărbați, să aibă acces în egală măsură la un loc de muncă, la formare profesională și la activități de recreere în timpul detenției;

Q.

întrucât nu este suficient să li se permită deținuților, bărbați și femei, accesul la ofertele, oricât de diverse ar fi acestea, în materie de învățământ, formare, angajare, recreere și consiliere individuală și întrucât este necesar să se introducă programe de sprijin, care să le faciliteze implicarea în pregătirea și desfășurarea procesului de reintegrare;

R.

întrucât femeile încarcerate trebuie să aibă acces, fără nicio formă de discriminare, la un loc de muncă remunerat, precum și la programe de formare profesională și civică diversificate, care să le faciliteze reintegrarea după ispășirea pedepsei și adaptate cerințelor de pe piața muncii;

S.

întrucât reușita reintegrării sociale a deținuților, bărbați și femei, precum și prevenirea recidivei depind de calitatea încadrării pe toată durata detenției și, în special, de parteneriatele cu întreprinderi sau organisme de asistență socială, precum și de supravegherea și asistența socioprofesională oferite după ispășirea pedepsei;

T.

întrucât există o nevoie evidentă de date și statistici defalcate pe genuri, cuprinzătoare, clare și actualizate,

1.

încurajează statele membre să aloce resurse suficiente pentru modernizarea și adaptarea infrastructurilor penitenciarelor și să pună în aplicare recomandarea R(2006)2 a Consiliului Europei, menționată mai sus, în vederea asigurării de condiții de detenție care să respecte demnitatea umană și drepturile fundamentale, în special în ceea ce privește locul de detenție, sănătatea, igiena, alimentația, aerisirea și lumina;

2.

reiterează cererea adresată Comisiei și Consiliului cu privire la adoptarea unei decizii-cadru privind normele minime de protecție a drepturilor deținuților, în temeiul articolului 6 din Tratatul UE (după cum recomandă și Consiliul Europei, în recomandarea menționată mai sus R(2006)2) și invită Consiliul să disemineze și să promoveze punerea în aplicare a regulilor penitenciare ale Consiliului Europei, în vederea unei mai bune armonizări a condițiilor de detenție în Europa, în special conștientizarea nevoilor diferite ale femeilor, precum și afirmarea clară a drepturilor și obligațiilor deținuților, bărbați și femei;

3.

invită Comisia să includă în raportul său anual privind drepturile omului o evaluare a respectării drepturilor fundamentale ale deținuților, bărbați și femei, și a condițiilor speciale de detenție prevăzute în cazul femeilor;

4.

îndeamnă statele membre și statele candidate la aderare să ratifice protocolul opțional la Convenția europeană împotriva torturii privind crearea unui sistem de control independent al locurilor de detenție și invită Consiliul și Comisia să încurajeze ratificarea acestei convenții și a protocolului său în cadrul politicii externe a Uniunii Europene;

5.

reamintește că ar trebui verificat, prin inspecții regulate efectuate de către autoritățile competente, dacă centrele de detenție sunt administrate în conformitate cu normele juridice naționale și internaționale;

6.

invită statele membre să adopte măsurile necesare în vederea asigurării ordinii în penitenciare, precum și pentru garantarea siguranței personalului și a tuturor deținuților, punând capăt cazurilor de violență și abuz la care sunt expuse în special femeile și persoanele aparținând minorităților etnice sau sociale;