25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/1

1.

Sistemul de informare al pieței interne („IMI”) este un instrument din domeniul tehnologiei informației care permite autorităților competente din statele membre să schimbe informații în cadrul procesului de punere în aplicare a legislației care reglementează piața internă. IMI este finanțat prin programul „IDABC” (furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică europene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni) (1).

2.

IMI este conceput ca un sistem general pentru sprijinirea domeniilor multiple ale legislației care reglementează piața internă și se preconizează extinderea utilizării acestuia pentru sprijinirea, în viitor, a mai multor domenii legislative. Inițial, IMI va fi utilizat pentru sprijinirea dispozițiilor privind asistența reciprocă din Directiva 2005/36/CE („Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale”) (2). Din decembrie 2009, IMI va fi utilizat, de asemenea, pentru sprijinirea dispozițiilor privind cooperarea administrativă din Directiva 2006/123/CE („Directiva privind serviciile”) (3).

3.

În primăvara anului 2007, Comisia Europeană a solicitat avizul Grupului de lucru „articolul 29” pentru protecția datelor („WP29”) în ceea ce privește evaluarea implicațiilor IMI asupra protecției datelor. WP29 și-a dat avizul asupra aspectelor referitoare la IMI privind protecția datelor la 20 septembrie 2007 (4). Avizul WP29 a susținut planurile Comisiei de a adopta o decizie pentru reglementarea aspectelor referitoare la IMI privind protecția datelor și reprezintă un temei juridic mai concret pentru schimbul de date în cadrul IMI.

4.

AEPD salută solicitarea de către Comisie a avizului WP29 înaintea elaborării deciziei privind IMI. AEPD a participat activ la activitatea subgrupului care se ocupă de IMI și susține concluziile avizului formulat de WP29. Aceasta salută, de asemenea, consultarea informală de către Comisie a AEPD înaintea adoptării deciziei privind IMI. Acest fapt a dat posibilitatea de a formula, deja, sugestii înaintea adoptării, ceea ce era necesar în special datorită faptului că procedura respectivă se referea chiar la o decizie a Comisiei și nu la o propunere a Comisiei urmată de o procedură legislativă care să implice Consiliul și Parlamentul European.

5.

La 12 decembrie 2007, Comisia a adoptat Decizia 2008/49/CE privind punerea în aplicare a Sistemului de informare al pieței interne (IMI) în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal („Decizia IMI”). Decizia a luat în considerare anumite recomandări formulate de către AEPD și de către WP29. Aceasta a precizat, de asemenea, temeiul juridic.

6.

Opiniile generale ale AEPD privind IMI sunt pozitive. AEPD susține scopurile Comisiei de a crea un sistem electronic pentru schimbul de informații și de a reglementa aspectele privind protecția datelor ale acestuia. Un asemenea sistem simplificat poate îmbunătăți eficiența cooperării, dar poate contribui, de asemenea, la asigurarea respectării legislației aplicabile privind protecția datelor. Sistemul poate face acestea prin oferirea unui cadru clar privind informațiile care pot fi schimbate, cu cine și în ce condiții.

7.

Cu toate acestea, crearea unui sistem electronic centralizat prezintă, de asemenea, anumite riscuri. Acestea includ, în primul rând, faptul că, în scopul unei cooperări eficiente, mai multe date ar putea fi partajate și într-un câmp mai larg decât este strict necesar și că aceste date, incluzând date potențial învechite și inexacte, pot rămâne în sistemul electronic mai mult decât este necesar. Securitatea unei baze de date accesibile utilizatorilor din 27 de state membre este, de asemenea, o chestiune delicată, întrucât siguranța sistemului este determinată de cea mai slabă verigă din rețea.

8.

De aceea, este foarte important ca aspectele legate de protecția datelor să fie abordate într-un act legislativ comunitar cu caracter obligatoriu, cât se poate de complet și de lipsit de ambiguități.

9.

AEPD salută faptul că Comisia definește și delimitează clar domeniul de aplicare a IMI, cu o anexă care cuprinde actele comunitare relevante pe baza cărora se poate face schimbul de informații. Acestea includ în prezent numai Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale și Directiva privind serviciile; totuși, în viitor se așteaptă extinderea domeniului de aplicare a IMI. În momentul în care va fi adoptată o nouă legislație care cuprinde dispoziții referitoare la schimbul de informații în cadrul utilizării IMI, se va proceda la actualizarea simultană a anexei. AEPD salută această tehnică întrucât (i) delimitează clar domeniul de aplicare a IMI; și (ii) asigură transparența; concomitent cu (iii) asigurarea flexibilității pentru cazul în care IMI va fi utilizat în viitor pentru schimburi de informații suplimentare. Aceasta asigură, de asemenea, că niciun schimb de informații nu poate fi realizat prin intermediul IMI (i) fără a dispune de un temei juridic adecvat în legislația specifică pieței interne care să permită sau să impună schimbul de informații; și (ii) fără a include o trimitere la respectivul temei juridic în anexa la Decizia IMI.

10.

Totuși, AEPD nu este mulțumită (i) de alegerea temeiului juridic al Deciziei IMI, ceea ce înseamnă că Decizia IMI are în prezent un temei juridic incert (a se vedea secțiunea 2 a prezentului aviz); și (ii) de faptul că un număr de dispoziții necesare care reglementează în detaliu aspectele referitoare la IMI privind protecția datelor nu sunt încorporate în document (a se vedea secțiunea 3 a avizului).

11.

În mod regretabil, în practică, soluția adoptată de Comisie face ca, în mod contrar așteptărilor AEPD și WP29, Decizia IMI să nu reglementeze în acest moment în mod exhaustiv toate aspectele majore referitoare la IMI privind protecția datelor, inclusiv, mai ales, maniera în care operatorii comuni partajează responsabilitatea privind obligația de notificare și acordă drepturi de acces persoanelor vizate, sau aspectele practice specifice privind proporționalitatea. AEPD își exprimă, de asemenea, regretul că nu există o cerință specifică pentru Comisie de a publica întrebările predefinite și câmpurile de date pe site-ul său web, fapt care ar duce la creșterea nivelului de transparență și de certitudine juridică.

12.

Temeiul juridic al Deciziei IMI, astfel cum este precizat în textul acesteia, este Decizia 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni („Decizia IDABC”) (5), în special articolul 4.

13.

Decizia IDABC în sine este un instrument în cadrul Titlului XV din Tratatul de instituire a Comunității Europene („Tratatul CE”): Rețelele transeuropene. Articolul 154 din Tratatul CE prevede că Comunitatea contribuie la crearea și dezvoltarea de rețele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicații și energie. O astfel de acțiune urmărește să favorizeze interconectarea și interoperabilitatea rețelelor naționale, precum și accesul la aceste rețele. Articolul 155 enumeră măsurile pe care Comunitatea le poate adopta în acest cadru. Acestea sunt (i) orientările; (ii) orice acțiune care se poate dovedi necesară pentru a asigura interoperabilitatea rețelelor, în special în domeniul armonizării standardelor tehnice; (iii) precum și susținerea proiectelor. Decizia IDABC se bazează pe articolul 156 alineatul (1), care reglementează procedura de adoptare.

14.

Articolul 4 din Decizia IDABC stabilește inter alia că Comunitatea pune în aplicare proiecte de interes comun. Respectivele proiecte trebuie să fie incluse într-un program de lucru deschis iar implementarea trebuie să fie în concordanță cu principiile cuprinse în articolele 6 și 7 din Decizia IDABC. Respectivele principii încurajează, în primul rând, o largă participare, prevăd o procedură solidă și imparțială și o standardizare tehnică. Acestea au drept scop, de asemenea, asigurarea fiabilității economice și a fezabilității proiectelor.

15.

Conform explicațiilor anterioare, în stadiul inițial, Sistemul de informare al pieței interne este utilizat pentru schimbul de date cu caracter personal în contextul a două directive:

16.

Articolul 34 alineatul (1) din Directiva privind serviciile prevede un temei juridic specific pentru crearea unui sistem electronic pentru schimbul de informații între statele membre, ca o măsură adiacentă în sensul directivei. Articolul 34 alineatul (1) prevede: „Comisia, în cooperare cu statele membre, instituie un sistem electronic pentru schimbul de informații între statele membre, luând în considerare sistemele de informații existente”.

17.

Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale nu prevede un sistem electronic specific pentru schimbul de informații, dar solicită în mod clar ca schimbul de informații să se facă în conformitate cu anumite dispoziții ale acesteia. Dispozițiile relevante care instituie schimbul de informații includ articolul 56 din directivă, prin care se solicită autorităților competente ale statelor membre să lucreze în strânsă colaborare și să își acorde asistență reciprocă pentru a facilita punerea în aplicare a directivei. Articolul 56 al doilea alineat dispune că anumite informații sensibile sunt prelucrate în condițiile respectării legislației privind protecția datelor. Mai mult, articolul 8 prevede, de asemenea, explicit că autoritățile competente din statul membru gazdă pot solicita autorităților competente din statul membru de stabilire orice informații pertinente privind legalitatea stabilirii și buna conduită a prestatorului, precum și absența unor sancțiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. În cele din urmă, articolul 51 alineatul (2) prevede că, în cazul unor îndoieli justificate, statul membru gazdă poate solicita autorităților competente ale unui stat membru confirmarea autenticității certificatelor și titlurile de calificare și formare profesională.

18.

Protecția datelor cu caracter personal este recunoscută ca un drept fundamental prin articolul 8 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii și în jurisprudență pe baza articolului 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului („CEDO”).

19.

În conformitate cu articolul 1 al acesteia, Decizia IMI specifică funcțiile, drepturile și obligațiile actorilor IMI și ale utilizatorilor IMI față de cerințele privind protecția datelor. AEPD înțelege din considerentul 7 că Decizia IMI este văzută ca o precizare a cadrului comunitar general de protecție a datelor în conformitate cu Directiva 95/46/CE și Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Aceasta se ocupă în mod specific cu definirea operatorilor și a responsabilităților acestora, cu perioadele de păstrare a datelor și cu drepturile persoanelor vizate. Astfel, Decizia IMI se ocupă cu limitările/caracteristicile drepturilor fundamentale și are drept scop specificarea drepturilor subiective ale cetățenilor.

20.

Pe baza jurisprudenței în temeiul CEDO, ar trebui să nu existe nicio îndoială în ceea ce privește statutul juridic al dispozițiilor care restricționează drepturi fundamentale. Respectivele dispoziții trebuie incluse într-un instrument juridic, pe baza Tratatului CE, care poate fi invocat în fața unui judecător. În caz contrar, rezultatul ar fi incertitudinea juridică pentru persoana vizată, întrucât aceasta nu se poate prevala de faptul că poate invoca normele în fața unei instanțe.

21.

Chestiunea certitudinii juridice este și mai acută în condițiile în care, în conformitate cu Tratatul CE, judecătorii naționali vor fi primii care vor putea decide, în mod discreționar, ce valoare acordă Deciziei IMI. Acest lucru ar putea conduce la diferite rezultate în diferite state membre și chiar în cadrul aceluiași stat membru. Această incertitudine juridică nu este acceptabilă.

22.

Absența unei (siguranțe privind) soluții juridice ar fi, în orice caz, contrarie articolului 6 din CEDO, care prevede dreptul la un proces echitabil, precum și jurisprudenței cu privire la acest articol Într-o asemenea situație, Comunitatea nu și-ar respecta obligațiile prevăzute la articolul 6 din Tratatului privind Uniunea Europeană („TUE”), care solicită Uniunii să respecte drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de CEDO.

23.

AEPD este profund îngrijorată de faptul că, prin alegerea articolului 4 din Decizia IDABC drept temei juridic al deciziei, persoanele care au elaborat decizia Comisiei s-ar putea să nu fi întrunit condițiile certitudinii juridice evidențiate mai sus. AEPD enumeră în continuare următoarele elemente care ar putea ridica semne de întrebare privind caracterul adecvat al alegerii temeiului juridic al Deciziei IMI:

24.

Decizia IMI necesită un temei juridic solid, din motivele menționate anterior. Există îndoieli serioase cu privire la îndeplinirea cerinței de certitudine juridică de către temeiul juridic al Deciziei IMI. AEPD recomandă ca Comisia să reanalizeze acest temei juridic și să caute soluții pentru remedierea imperfecțiunilor temeiului juridic ales, având drept posibilă consecință înlocuirea Decizia IMI cu un instrument juridic care îndeplinește cerința de certitudine juridică.

25.

În acest context, cea mai adecvată soluție ar putea fi posibilitatea de adoptare a unui instrument juridic separat pentru sistemul IMI, de către Consiliu și de către Parlamentul European, similar Sistemului de Informații Schengen, Sistemului de informații privind vizele sau altei baze de date TI de scară largă.

26.

AEPS sugerează să se analizeze această opțiune. Acest instrument juridic aparte ar putea trata, în acest caz, funcțiile, drepturile și obligațiile actorilor și utilizatorilor IMI aferente cerințelor privind protecția datelor (obiectul definit în Decizia IMI) și, de asemenea, alte cerințe referitoare la crearea și funcționarea sistemului IMI.

27.

O a doua opțiune ar putea fi găsirea unui temei juridic în diferitele instrumente privind piața internă. Atât timp cât Decizia IMI se aplică schimburilor de date cu caracter personal în contextul Directivei privind serviciile, ar trebui analizat în continuare dacă această directivă în sine — în special articolul 34 — poate asigura temeiul juridic necesar. Atât timp cât Decizia IMI se aplică schimburilor de date cu caracter personal în contextul Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale, ar putea funcționa la fel de bine o abordare similară: un temei juridic specific și clar poate fi creat, de asemenea, chiar prin modificarea directivei.

28.

În ceea ce privește legislația nouă în domeniul pieței interne, care poate necesita, în viitor, realizarea de schimburi de informații între autoritățile competente din statele membre, este posibilă adoptarea de fiecare dată aunui temei juridic specific în cadrul unei asemenea noi legislații specifice.

29.

În această secțiune a avizului, AEPD comentează dispozițiile care reglementează aspectele referitoare la IMI privind protecția datelor, astfel cum sunt incluse în Decizia IMI. Sugestiile AEPD pot fi incluse într-un instrument juridic nou care să înlocuiască Decizia IMI în conformitate cu propunerile anterioare. Totuși, în absența unui asemenea instrument nou, sugestiile ar putea fi incluse chiar în Decizia IMI, după modificarea acesteia.

30.

Mai mult, anumite sugestii pot fi puse deja în aplicare de către actorii IMI, fără modificarea deciziei. AEPD se așteaptă ca Comisia să ia în considerare recomandările făcute în cadrul prezentului aviz cel puțin la nivel operațional, în măsura în care acestea se referă la activitățile Comisiei ca actor IMI, care fac, prin urmare, obiectul supravegherii de către AEPD.

31.

AEPD salută publicarea de către Comisie pe site-ul IMI a primului set de întrebări predefinite și a altor câmpuri de date. Acestea se referă la schimbul de informații în conformitate cu Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale.

32.

Pentru a face ca această bună practică să devină o obligație clară pentru Comisie și, prin aceasta, să se asigure și să se îmbunătățească în continuare transparența, AEPD recomandă ca un instrument juridic pentru IMI să prevadă o obligație pentru Comisie de a publica întrebările predefinite și alte câmpuri de date pe site-ul web al IMI.

33.

În ceea ce privește proporționalitatea, un instrument juridic pentru IMI ar trebui să menționeze faptul că întrebările predefinite și alte câmpuri de date trebuie să fie adecvate, relevante și rezonabile. În plus, AEPD are două recomandări specifice în ceea ce privește proporționalitatea:

34.

Alocarea responsabilităților prevăzută la articolul 3 din Decizia IMI este neclară și ambiguă. AEPD recunoaște faptul că se poate să nu fie fezabil să se desemneze în mod specific în Decizia IMI fiecare operație de prelucrare în parte și să se aloce responsabilitatea pentru fiecare dintre acestea Comisiei sau unei anumite autorități competente într-un anumit stat membru. Totuși, cel puțin în ceea ce privește cele mai importante obligații ale unui operator referitoare la protecția datelor, ar fi trebuit trasate anumite orientări în cadrul Deciziei IMI.

35.

În special, AEPD recomandă ca un instrument juridic pentru IMI să menționeze că:

36.

AEPD recomandă ca un nou paragraf să fie adăugat într-un instrument juridic pentru IMI în vederea alocării responsabilităților privind obligația de notificare între operatorii comuni ca urmare a unei abordări „stratificate”. În special, textul ar trebui să menționeze următoarele:

37.

AEPD recomandă, de asemenea, să se introducă un nou alineat, pentru:

38.

Mai mult, ar trebui specificat faptul că Comisia poate să furnizeze acces numai la datele la care însăși Comisia are acces legitim. În consecință, Comisia nu va avea obligația de a furniza acces la schimbul de informații între autoritățile competente. Dacă o persoana vizată adresează, totuși, Comisiei o asemenea cerere, Comisia trebuie să direcționeze persoana vizată, fără întârziere nejustificată, către autoritățile care dețin accesul la informații și să consilieze persoana vizată în consecință.

39.

Articolul 4 alineatul (1) din Decizia IMI prevede o perioadă de stocare a datelor de șase luni de la „încheierea oficială” a schimbului de informații.

40.

AEPD înțelege că autoritățile competente pot avea nevoie de o anumită flexibilitate în ceea ce privește păstrarea datelor datorită faptului că, în afara întrebării inițiale și a răspunsului inițial, pot fi întrebări noi referitoare la același caz între autoritățile competente. Într-adevăr, pe parcursul pregătirii avizului WP29, Comisia a explicat că procedurile administrative în cadrul cărora pot fi necesare schimburi de informații sunt finalizate, de obicei, în termen de două luni și că perioada de păstrare de șase luni a fost prevăzută pentru a acorda flexibilitate pentru orice întârzieri neașteptate.

41.

Acestea fiind spuse, și pe baza explicațiilor Comisiei, AEPD își exprimă îndoiala cu privire la legitimitatea păstrării datelor în IMI pentru alte șase luni după încheierea oficială a schimbului de informații. În consecință, AEPD recomandă ca termenul de șase luni aferent ștergerii automate ar trebui să înceapă de la data la care autoritatea solicitantă își contactează pentru prima dată omologul în orice schimb specific de informații. Într-adevăr, o abordare mai bună ar fi să se stabilească data aferentă ștergerii automate în funcție de diferitele tipuri de informații schimbate (calculând întotdeauna termenele de la momentul începerii schimbului). De exemplu, în condițiile în care o perioadă de păstrare de șase luni poate fi adecvată pentru schimbul de informații în conformitate cu Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale, s-ar putea ca perioada respectivă să nu fie în mod necesar adecvată pentru alte schimburi de informații în viitoarea legislație privind piața internă.

42.

De asemenea, EPD adaugă că, în cazul în care recomandările sale nu ar fi luate în considerare, ar trebui, cel puțin, să fie clarificat ce se înțelege prin „încheierea oficială” a unui schimb de informații. În special, ar trebui să se asigure că nicio dată nu poate rămâne în baza de date mai mult decât este necesar, din simplul motiv că o autoritate competentă nu este capabilă să „închidă cazul”.

43.

Mai mult, AEPD recomandă ca, la al doilea alineat al articolului 4, să fie inversată logica ștergere-păstrare. Comisia ar trebui să soluționeze solicitările de ștergere în termen de 10 zile lucrătoare în orice situație, indiferent dacă cealaltă autoritate competentă în cadrul schimbului de informații ar dori sau nu să păstreze informația în IMI. Totuși, ar trebui să existe un mecanism automat pentru notificarea celeilaltei autorități competente menționate, astfel încât aceasta să nu piardă datele și să poată, dacă dorește acest lucru, să descarce sau să tipărească informațiile și să le stocheze în scopuri proprii în afara IMI și în condițiile propriilor norme de protecție a datelor. O perioadă de notificare de zece zile pare să fie rezonabilă atât ca termen minim cât și ca termen maxim. Comisia ar trebui numai să poată șterge informațiile înaintea acestui termen de zece zile dacă ambele autorități confirmă intenția lor în acest sens.

44.

AEPD recomandă, de asemenea, să se specifice că măsurile de securitate, luate fie de către Comisie, fie de către autoritățile competente, ar trebui să fie luate în conformitate cu cele mai bune practici din statele membre.

45.

Întrucât schimbul de informații în cadrul IMI face obiectul a numeroase legislații naționale în domeniul protecției datelor și supravegherii a numeroase autorități naționale pentru protecția datelor (în plus față de aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și de autoritatea de supraveghere a AEPD în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la operațiile de prelucrare), AEPD recomandă că un instrument juridic pentru IMI ar trebui să prevadă, de asemenea, dispoziții clare care să faciliteze supravegherea comună a IMI de către diferitele autorități de protecție a datelor implicate. Supravegherea comună ar putea fi modelată în același mod ca în cazul instrumentelor juridice privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (8).

46.

AEPS susține obiectivele Comisiei de a elabora un sistem electronic pentru schimbul de informații și de a reglementa aspectele acestuia privind protecția datelor.

47.

Decizia IMI necesită un temei juridic solid, din motivele menționate anterior. AEPD recomandă ca Comisia să reanalizeze alegerea temeiului juridic și să caute soluții pentru remedierea imperfecțiunilor temeiului juridic ales, având drept posibilă consecință înlocuirea Deciziei IMI cu un instrument juridic care să îndeplinească cerința de certitudine juridică.

48.

Ca o soluție de ultimă instanță, AEPD sugerează analizarea posibilității de adoptare a unui instrument juridic separat pentru sistemul IMI, la nivelul Consiliului și al Parlamentului European, similar Sistemului de Informații Schengen, Sistemului de informații privind vizele sau altei baze de date TI de scară largă.

49.

În mod alternativ, s-ar putea analiza dacă articolul 34 din Directiva privind serviciile și dispozițiile similare care trebuie adoptate încă referitor la alte acte legislative privind piața internă ar putea furniza temeiul juridic necesar.

50.

În plus, avizul oferă un număr de sugestii referitoare la dispozițiile ce reglementează aspectele referitoare la IMI privind protecția datelor care să fie incluse într-un instrument juridic nou care să înlocuiască Decizia IMI astfel cum s-a propus anterior sau, în absența unui asemenea instrument nou, să fie incluse chiar în Decizia IMI, după modificarea acesteia.

51.

Multe dintre aceste sugestii pot fi puse deja în aplicare de actorii IMI, fără modificarea deciziei. AEPD așteaptă ca Comisia să ia în considerare, în limita posibilului, recomandările făcute în prezentul aviz, cel puțin la nivel operațional, în măsura în care acestea se referă la activitățile Comisiei ca actor IMI.

52.

Aceste recomandări se referă la transparență și proporționalitate, control comun și alocarea responsabilităților, notificarea persoanelor vizate, drepturi de acces, opoziție, precum și rectificare, păstrarea datelor, măsuri de securitate și supraveghere comună.

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/8

1.

Criza financiară mondială s-a accentuat sensibil și a lovit puternic sectorul bancar din UE. Pe lângă problemele specifice, legate în special de piața americană a creditelor ipotecare și de garantarea activelor prin ipoteci sau de pierderile generate de adoptarea de către diferite bănci a unor strategii extrem de riscante, sectorul bancar s-a confruntat în ultimele săptămâni cu o erodare generală a încrederii. Lipsa generală de siguranță cu privire la riscul de credit al diferitelor instituții financiare a secătuit piața împrumuturilor interbancare și a făcut ca accesul la lichidități al instituțiilor financiare să devină tot mai dificil.

2.

Situația actuală constituie o amenințare la adresa existenței diferitelor instituții financiare care se confruntă cu dificultăți ca urmare a modelului de afaceri adoptat sau a practicilor lor economice, ale căror carențe sunt scoase în evidență și exacerbate de criza de pe piețele financiare. Pentru ca aceste instituții să redobândească o viabilitate pe termen lung în loc să intre în lichidare, va fi nevoie de o restructurare profundă a operațiunilor pe care le desfășoară. În situația de față, criza afectează în egală măsură instituțiile financiare care sunt în esență solide și ale căror dificultăți sunt exclusiv rezultatul condițiilor generale ale pieței, care au restrâns drastic accesul la lichidități. Pentru a garanta viabilitatea pe termen lung a acestor instituții, este posibil să fie nevoie de o restructurare mai puțin profundă. În orice caz însă, măsurile adoptate de un stat membru pentru a sprijini (anumite) instituții care operează pe piața financiară națională din statul respectiv pot favoriza aceste instituții în detrimentul altora care operează pe teritoriul statului membru în cauză sau în alte state membre.

3.

Consiliul ECOFIN a adoptat, în cadrul reuniunii sale din 7 octombrie 2008, concluzii în care se angajează să întreprindă toate măsurile necesare pentru a spori soliditatea și stabilitatea sistemului bancar, cu scopul de a restabili încrederea în sectorul financiar și de a permite reluarea funcționării normale a acestuia. Recapitalizarea unor instituții financiare vulnerabile, relevante la nivel de sistem, a fost recunoscută ca una dintre modalitățile de asigurare a protecției corespunzătoare a intereselor deponenților și a stabilității sistemului. S-a convenit, de asemenea, că decizia privind intervenția publică trebuie adoptată la nivel național, însă într-un mod coordonat și pe baza unui număr de principii comune la nivel comunitar (1). Cu aceeași ocazie, Comisia s-a oferit să emită într-un interval scurt orientări privind cadrul mai larg în care ar putea fi rapid evaluată compatibilitatea schemelor de recapitalizare și de garantare, precum și a cazurilor de aplicare a acestor scheme, cu regimul ajutoarelor de stat.

4.

Având în vederea amploarea crizei, care periclitează în prezent și situația unor bănci în esență solide, gradul înalt de integrare și interdependență a piețelor financiare europene, precum și repercusiunile severe pe care le-ar putea avea posibilul faliment al unei instituții financiare relevante la nivel de sistem, de exacerbare suplimentară a crizei, Comisia admite faptul că statele membre pot considera necesară adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru a menține stabilitatea sistemului financiar. Dat fiind caracterul specific al problemelor care afectează în prezent sectorul financiar, este posibil să fie necesară extinderea domeniului de acțiune al acestor măsuri dincolo de stabilizarea instituțiilor financiare individuale și includerea de scheme generale.

5.

Cu toate că aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor de soluționare a crizei de pe piețele financiare trebuie să țină seama, în mod corespunzător, de caracterul excepțional al situației actuale, Comisia trebuie să se asigure că astfel de măsuri nu conduc la denaturări inutile ale concurenței între instituțiile financiare care operează pe o piață sau la efecte colaterale negative asupra altor state membre. În acest sens, prezenta comunicare își propune să furnizeze orientări privind criteriile relevante pentru compatibilitatea cu dispozițiile tratatului a schemelor generale de ajutor și a cazurilor individuale de aplicare a acestor scheme, precum și a cazurilor ad hoc cu relevanță sistemică. Aplicând aceste criterii măsurilor adoptate de statele membre, Comisia va interveni cu rapiditatea necesară pentru a garanta siguranța juridică și pentru a restabili încrederea în piețele financiare.

6.

Ajutoarele de stat acordate întreprinderilor individuale care se confruntă cu dificultăți sunt evaluate, în mod normal, în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) și cu Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (2) (denumite în continuare „Orientările S&R”), care prezintă interpretarea, de către Comisie, a dispozițiilor articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat cu privire la acest tip de ajutoare. Orientările S&R au o aplicare generală, dar prevăd și anumite criterii specifice pentru sectorul financiar.

7.

În plus, în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (b) din tratat, Comisia poate autoriza ajutoarele de stat menite „să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru”.

8.

Comisia reiterează faptul că, în conformitate cu jurisprudența și cu practica sa decizională (3), articolul 87 alineatul (3) litera (b) din tratat impune o interpretare restrictivă a ceea ce poate fi considerată o perturbare gravă a economiei unui stat membru.

9.

Având în vedere gravitatea crizei actuale de pe piețele financiare și impactul său potențial asupra economiei globale a statelor membre, Comisia consideră că articolul 87 alineatul (3) litera (b) poate fi adoptat, în situația de față, ca temei juridic pentru măsurile de ajutor întreprinse pentru a soluționa această criză sistemică. Acest lucru este valabil, în special, pentru ajutoarele acordate prin intermediul unei scheme generale, accesibile câtorva sau tuturor instituțiilor financiare dintr-un stat membru. În cazul în care autoritățile unui stat membru care sunt responsabile de stabilitatea financiară declară Comisiei că există riscul unei asemenea perturbări grave, acest lucru prezintă o importanță deosebită pentru evaluarea Comisiei.

10.

Nu sunt excluse intervențiile ad hoc ale statelor membre în cazul în care sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 87 alineatul (3) litera (b). Atât în cazul schemelor, cât și al intervențiilor ad hoc, cu toate că evaluarea ajutoarelor ar trebuie să respecte principiile generale prevăzute în Orientările S&R adoptate în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din tratat, situația actuală poate permite aprobarea de măsuri excepționale — intervenții structurale de urgență, protecția drepturilor terților (de exemplu a creditorilor) și măsuri de salvare care pot eventual să se aplice pentru o perioadă mai lungă de 6 luni.

11.

Trebuie subliniat totuși că argumentele anterioare implică faptul că articolul 87 alineatul (3) litera (b) nu poate fi invocat din principiu în situații de criză care afectează alte sectoare individuale dacă nu există un risc comparabil ca aceste crize să aibă un impact imediat asupra întregii economii a unui stat membru. În ceea ce privește sectorul financiar, invocarea acestei dispoziții nu este posibilă decât în situații cu adevărat excepționale, când întreaga funcționare a piețelor financiare este pusă în pericol.

12.

Atunci când există o perturbare gravă a economiei unui stat membru astfel cum se descrie mai sus, nu se poate invoca articolul 87 alineatul (3) litera (b) pe o perioadă nedeterminată, ci numai atâta vreme cât situația de criză justifică aplicarea acestuia.

13.

Acest lucru implică necesitatea ca toate schemele generale instituite în temeiul acestui articol, de exemplu sub forma unei scheme de garantare sau de recapitalizare, să fie revizuite periodic și să fie sistate imediat ce situația economică a statului membru în cauză permite acest lucru. Comisia admite faptul că pentru moment nu se poate estima cât timp vor continua dificultățile extraordinare cu care se confruntă în prezent piețele financiare și că poate fi indispensabil, pentru a restabili încrederea, să se sugereze faptul că o măsură va continua să fie aplicată până la încetarea crizei, însă consideră că este necesar, pentru a garanta compatibilitatea oricărei scheme generale cu regimul ajutoarelor de stat, ca statul membru să revizuiască situația cel puțin semestrial și să prezinte un raport Comisiei privind rezultatele analizei respective.

14.

În plus, Comisia consideră că instituțiilor financiare care nu dispun de lichidități, dar care altfel sunt în esență solide ar trebui, în absența caracterului excepțional al situației actuale, să li se aplice un tratament diferit decât cel adoptat în cazul instituțiilor financiare caracterizate de probleme endogene. În primul caz, problemele de viabilitate sunt în mod inerent exogene și sunt legate mai degrabă de caracterul extrem al situației actuale de pe piața financiară decât de ineficiență sau de asumarea de riscuri excesive. Prin urmare, denaturările concurenței cauzate de aplicarea schemelor de susținere a viabilității acestor instituții vor fi, în mod normal, mai limitate și vor necesita restructurări mai puțin profunde. În schimb, în cazul altor instituții financiare, care pot fi în mod special afectate de pierderi cauzate, de exemplu, de ineficiență, de gestionarea defectuoasă a activelor și pasivelor sau de strategii riscante, este adecvată aplicarea cadrului normal al ajutoarelor de salvare, iar aceste instituții necesită în special o restructurare profundă, precum și aplicarea de măsuri compensatorii în vederea limitării denaturărilor concurenței (4). În orice caz însă, în absența măsurilor de protecție adecvate, aplicarea schemelor de garantare și recapitalizare poate cauza denaturări grave ale concurenței, având în vedere că acestea ar putea să îi favorizeze în mod necuvenit pe beneficiari în detrimentul concurenților lor sau pot agrava problemele legate de criza de lichidități cu care se confruntă instituțiile financiare situate în alte state membre.

15.

În plus, în conformitate cu principiile generale care stau la baza normelor privind ajutoarele de stat din tratat, care stabilesc ca ajutoarele acordate să nu depășească ceea ce este strict necesar pentru atingerea scopului lor legitim și ca denaturările concurenței să fie evitate sau reduse pe cât posibil, și ținând seama în mod adecvat de situația actuală, toate măsurile generale de sprijin trebuie:

16.

Pentru a menține funcționarea normală a pieței interne, este necesar să fie respectate aceste criterii, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat și libertățile fundamentale consacrate în tratat, inclusiv cu principiul nediscriminării. În evaluarea sa, Comisia va ține cont de următoarele criterii pentru a stabili compatibilitatea măsurilor enumerate în continuare cu regimul ajutoarelor de stat.

17.

În ceea ce privește schemele de garantare care protejează datoriile stabilite printr-o declarație, prin legislație sau printr-un regim contractual, principiile prevăzute mai sus se traduc în următoarele considerente cu caracter general, care trebuie adaptate la circumstanțele speciale ale fiecărui caz individual.

18.

În cazul în care unora dintre actorii de pe piață nu li se permite să beneficieze de garanție, se poate produce o denaturare semnificativă a concurenței. Criteriile de eligibilitate a instituțiilor financiare care pot beneficia de acoperire de către o astfel de garanție trebuie să fie obiective, luând în considerare în mod corespunzător rolul acestora în sistemul bancar relevant și în ansamblul economiei, și nediscriminatorii, astfel încât să se evite producerea unor efecte de denaturare excesivă a piețelor învecinate și a pieței interne, în ansamblul său. Conform principiului nediscriminării pe motive de naționalitate, toate instituțiile înființate în statul membru în cauză, inclusiv filialele acestora, care desfășoară activități importante în statul membru respectiv ar trebuie să beneficieze de schemă.

19.

În actualele circumstanțe excepționale, se poate dovedi necesară asigurarea persoanelor care au depozite la instituțiile financiare că nu vor suferi pierderi, astfel încât să se limiteze posibilitatea retragerilor masive efectuate sub imperiul panicii și producerii de efecte colaterale negative nedorite asupra băncilor sănătoase. În principiu, prin urmare, în contextul unei crize sistemice, garanțiile generale care protejează depozitele populației (retail deposits) (și creanțele clienților retail) pot constitui o componentă legitimă a răspunsului oferit de autoritățile publice.

20.

În ceea ce privește garanțiile care nu acoperă doar depozitele populației (retail deposits), selectarea tipurilor de datorii și pasive care fac obiectul garanțiilor trebuie să vizeze, pe cât posibil, sursa specifică a problemelor și să se limiteze la ceea ce poate fi considerat necesar pentru a face față aspectelor relevante ale crizei financiare actuale, fiindcă altfel ar putea întârzia procesul de adaptare necesar și ar putea da naștere unui hazard moral dăunător (5).

21.

Dacă se aplică acest principiu, reducerea împrumuturilor interbancare cauzată de erodarea încrederii între instituțiile financiare poate justifica, la rândul său, garantarea anumitor tipuri de depozite ale marilor clienți (wholesale deposits) și chiar și a instrumentelor de creditare pe termen scurt și mediu, în măsura în care aceste pasive nu sunt deja protejate în mod corespunzător de aranjamente existente între investitori sau prin alte mijloace (6).

22.

Justificarea extinderii oricărei garanții la alte tipuri de datorii, care nu intră sub incidența acestui domeniu de aplicare destul de larg, necesită o examinare atentă.

23.

Astfel de garanții nu ar trebui, în principiu, să includă datorii subordonate („capital de nivel 2”) sau să acopere fără discriminare toate pasivele, întrucât astfel s-ar tinde doar să se garanteze interesele acționarilor și ale altor investitori în capital de risc. În cazul în care se acoperă o astfel de datorie, permițându-se astfel o creștere a capitalului și, prin urmare, a activității de creditare, poate fi necesară aplicarea unor restricții specifice.

24.

Durata și domeniul de aplicare ale oricărei scheme de garantare care nu se limitează doar la schemele de garantare pentru depozitele populației trebuie limitate la ceea ce este strict necesar. În conformitate cu principiile generale prevăzute mai sus, ținând seama de faptul că în prezent nu se poate prevedea durata deficiențelor fundamentale ale funcționării piețelor financiare, Comisia consideră că efectuarea la interval de șase luni de către statul membru a unei revizuiri a justificării continuării aplicării schemei și a posibilității efectuării de ajustări pentru a face față evoluției situației piețelor financiare reprezintă un element necesar în ceea ce privește compatibilitatea oricărei scheme generale. Rezultatele acestei revizuiri vor trebui transmise Comisiei. Cu condiția asigurării acestei revizuiri periodice, schema poate fi aprobată, în principiu, pentru o perioadă mai mare de șase luni și de până la doi ani. Această perioadă poate fi prelungită, cu aprobarea Comisiei, atât timp cât criza de pe piețele financiare o impune. În cazul în care schema permite ca garanțiile să continue să acopere datoria relevantă până la o scadență care este ulterioară datei la care expiră perioada de emitere prevăzută în cadrul schemei, ar fi necesare măsuri de garantare suplimentare pentru a preveni denaturarea excesivă a concurenței. Astfel de măsuri de garantare pot include o perioadă de emitere mai scurtă decât cea permisă, în principiu, conform prezentei comunicări, condiții disuasive în ceea ce privește prețurile aplicate și limitări cantitative adecvate ale datoriei acoperite.

25.

Conform principiului general privind ajutoarele de stat, potrivit căruia valoarea și intensitatea ajutorului trebuie limitate la minimum, statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a asigura o contribuție semnificativă din partea beneficiarilor și/sau a sectorului la costul garanției și, atunci când este necesar, la costul intervenției statului în cazul în care trebuie executată garanția.

26.

Calcularea și componența exacte ale unei astfel de contribuții depind de circumstanțele existente. Comisia consideră că printr-o combinare adecvată a unora sau a tuturor elementelor următoare (7) s-ar respecta cerința privind limitarea la minimum a ajutorului:

27.

Având în vedere faptul că orice schemă de garantare riscă, prin natura sa, să producă efecte negative asupra băncilor care nu beneficiază de aceasta, inclusiv asupra celor din alte state membre, sistemul trebuie să includă mecanisme adecvate de minimizare a unor astfel de denaturări și a potențialului abuz de situațiile preferențiale în care se află beneficiarii ca urmare a unei garanții de stat. Astfel de garanții, care sunt importante și pentru a evita hazardul moral, ar trebui să includă o combinare adecvată a unora sau a tuturor elementelor următoare (9):

28.

Comisia consideră că, pentru a evita pe cât posibil denaturările concurenței, schemele de garantare generale trebuie considerate o măsură de urgență temporară necesară pentru a face față simptomelor acute ale actualei crize de pe piețele financiare. Astfel de măsuri nu pot, prin definiție, să reprezinte un răspuns complet la cauzele profunde ale acestei crize legate de deficiențele structurale ale funcționării organizării piețelor financiare sau de problemele specifice ale unor instituții financiare individuale sau legate de o combinație a acestor doi factori.

29.

Prin urmare, schemele de garantare trebuie însoțite, în timp util, de măsurile de ajustare necesare pentru întregul sector și/sau de restructurarea sau lichidarea beneficiarilor individuali, în special pentru cei pentru care trebuie executată garanția.

30.

Atunci când trebuie să se recurgă la schema de garantare în beneficiul unor instituții financiare individuale, este indispensabil ca, de îndată ce situația piețelor financiare o permite, această măsură de salvare de urgență menită să mențină pe linia de plutire instituția insolvabilă, care duce la o denaturare suplimentară a concurenței, mai mare decât denaturarea care rezultă în urma introducerii generale a schemei, să fie urmată de măsuri adecvate care să ducă la restructurarea sau lichidarea beneficiarului. Prin urmare, este necesară notificarea unui plan de restructurare sau de lichidare pentru beneficiarii plăților acordate în cadrul garanției, care va fi evaluat separat de către Comisie din punct de vedere al respectării normelor în materie de ajutoare de stat (12).

31.

În cadrul evaluării planurilor de restructurare, Comisia va lua în considerare respectarea a următoarelor cerințe:

32.

Pentru a efectua această evaluare, Comisia se poate baza pe experiența acumulată în urma aplicării în trecut a normelor privind ajutoarele de stat instituțiilor financiare, ținând seama de particularitățile unei crize care a atins dimensiunea necesară pentru a o califica drept o perturbare gravă a economiei statelor membre.

33.

Comisia va lua, de asemenea, în considerare diferența dintre măsurile de ajutor necesare exclusiv în contextul actualului blocaj privind accesul la lichidități al unei instituții în esență solide și asistența furnizată beneficiarilor care suferă și de probleme de solvabilitate structurale, legate, de exemplu, de modelul de afaceri adoptat sau de strategia de investiții aplicată. În principiu, este probabil ca asistența pentru această din urmă categorie de beneficiari să genereze mai multe motive de îngrijorare.

34.

O a doua măsură sistemică ca răspuns la actuala criză financiară ar putea fi instituirea unei scheme de recapitalizare care să fie folosită pentru a sprijini instituțiile financiare în esență solide, dar care s-ar putea confrunta cu presiuni ca urmare a condițiilor extreme de pe piețele financiare. Obiectivul ar fi să se asigure fonduri publice pentru a consolida, în mod direct, baza de capital a instituțiilor financiare sau pentru a facilita infuziile de capital privat prin alte metode, astfel încât să se prevină efectele negative la nivel sistemic.

35.

În principiu, argumentele prezentate anterior în legătură cu schema generală de garantare se aplică, mutatis mutandis, și la schemele de recapitalizare. Această afirmație este valabilă în ceea ce privește:

36.

Caracterul specific al unei măsuri de recapitalizare impune următoarele precizări.

37.

Eligibilitatea ar trebui să aibă la bază criterii obiective, precum necesitatea de a asigura un nivel suficient de capitalizare în raport cu cerințele de solvabilitate care să nu ducă la un tratament discriminatoriu nejustificat. Evaluarea de către autoritățile de supraveghere financiară a necesității de sprijin ar fi un element pozitiv.

38.

Infuzia de capital nu trebuie să depășească minimul necesar și nu ar trebui să permită beneficiarului să se implice în strategii comerciale agresive sau să își dezvolte domeniul de activitate și nici nu ar trebui să fie folosită în alte scopuri care ar duce la denaturarea excesivă a concurenței. În acest context, menținerea unor niveluri consolidate minime de solvabilitate și/sau limitarea mărimii totale a bilanțului unei instituții financiare va fi considerată un element pozitiv. Beneficiarii ar trebui să își aducă o contribuție cât mai importantă, în măsura posibilului, având în vedere actuala criză, recurgând la propriile mijloace, inclusiv la participarea sectorului privat (14).

39.

Intervențiile sub formă de capital în instituțiile financiare trebuie să se facă în condiții de minimizare a valorii ajutorului. În funcție de instrumentul ales (de exemplu: acțiuni, garanții, capital subordonat etc.), statul membru în cauză ar trebui să primească, în principiu, drepturi cu o valoare corespunzătoare contribuției aduse la recapitalizare. Prețul de emisiune al noilor acțiuni trebuie stabilit pe baza unei evaluări a prețului pieței. Pentru a se asigura că sprijinul sectorului public se acordă în schimbul unei contrapartide adecvate, instrumente precum acțiunile preferențiale cu dividende corespunzătoare vor fi privite favorabil. În caz contrar, trebuie avută în vedere posibilitatea introducerii unor mecanisme de recuperare sau a unor clauze privind recuperarea în condițiile îmbunătățirii situației financiare.

40.

Criterii similare se vor aplica în cazul altor măsuri și scheme care au ca scop rezolvarea problemei din perspectiva activelor instituțiilor financiare, ceea ce ar contribui la consolidarea nevoilor de capital ale instituțiilor. În special, atunci când un stat membru cumpără active sau face swap cu active, acesta va trebui să respecte o evaluare care reflectă riscurile subiacente, fără discriminări nejustificate în ceea ce privește vânzătorii.

41.

Aprobarea schemei de ajutor nu exonerează statul membru de la obligația prezentării Comisiei a unui raport, la intervale de șase luni, cu privire la modul de folosire a schemei și a unor planuri individuale pentru întreprinderile beneficiare în termen de 6 luni de la data intervenției (15).

42.

Ca și în cazul schemelor de garantare, însă având în vedere caracterul ireversibil intrinsec al măsurilor de recapitalizare, Comisia va efectua evaluarea planurilor de acest tip astfel încât să asigure coerența rezultatelor generale ale recapitalizării în temeiul schemei cu cele ale unei măsuri de recapitalizare adoptate în afara unei scheme de acest tip în conformitate cu principiile Orientărilor S&R, având în vedere trăsăturile specifice care caracterizează criza sistemică de pe piețele financiare.

43.

În contextul actualei crize financiare, un stat membru poate opta, de asemenea, pentru efectuarea, în mod controlat, a lichidării anumitor instituții financiare aflate în jurisdicția lui. Lichidarea controlată se poate efectua prin coroborare cu contribuția din fondurile publice, putând fi aplicată în cazuri individuale, fie ca o a doua etapă, după acordarea ajutorului de salvare unei instituții financiare individuale atunci când este clar că aceasta din urmă nu poate fi restructurată cu succes, fie în cadrul unei acțiuni unice. Lichidarea controlată poate fi, de asemenea, o componentă a unei scheme generale de garantare, de exemplu atunci când un stat membru se angajează să înceapă procedura de lichidare a instituțiilor financiare pentru care trebuie activată garanția.

44.

În egală măsură, evaluarea unei scheme de acest tip și a măsurilor individuale de lichidare adoptate în temeiul unei astfel de scheme respectă aceleași criterii, mutatis mutandis, ca și cele stabilite anterior pentru schemele de garantare.

45.

Caracterul specific al unei măsuri de lichidare necesită următoarele precizări.

46.

În contextul lichidării, se acordă o atenție deosebită minimizării hazardului moral, în special prin excluderea acționarilor și eventual a anumitor tipuri de creditori de la beneficiile oricărui ajutor în contextul procedurii de lichidare controlate.

47.

Pentru a evita denaturările excesive ale concurenței, faza de lichidare ar trebui să se limiteze la perioada strict necesară pentru lichidarea în bune condiții. Atâta timp cât instituția financiară beneficiară continuă să funcționeze, aceasta nu ar trebui să desfășoare activități noi, ci doar să continue activitățile în derulare. Autorizația de funcționare a băncilor ar trebui retrasă de îndată.

48.

Pentru a asigura că valoarea ajutorului este menținută în limita minimului necesar, având în vedere obiectivul urmărit, trebuie să se ia în considerare faptul că protejarea stabilității financiare în contextul actualelor turbulențe financiare ar putea presupune necesitatea de a rambursa anumiți creditori ai băncii lichidate, recurgându-se la măsuri de ajutor. Criteriile alese pentru selectarea tipurilor de datorii în acest scop ar trebui să respecte aceleași norme ca și în cazul datoriilor care fac obiectul unei scheme de garantare.

49.

Pentru a se asigura că nu se acordă niciun ajutor cumpărătorilor întregii instituții financiare sau a unei părți a acesteia ori entităților vândute, este important să se respecte anumite condiții de vânzare. Următoarele criterii vor fi luate în considerare de către Comisie atunci când va determina existența eventuală a unui ajutor:

50.

Atunci când, în urma aplicării acestor criterii, se constată existența unui ajutor în favoarea cumpărătorilor sau a entităților vândute, compatibilitatea acestui ajutor va trebui evaluată separat.

51.

Pentru a rezolva problemele acute de lichiditate cu care se confruntă unele instituții financiare, statele membre ar putea însoți schemele de garantare sau recapitalizare cu forme complementare de sprijin pentru asigurarea lichidității, punând la dispoziție fonduri publice (inclusiv fonduri ale băncii centrale). Comisia a oferit deja clarificări cu privire la faptul că atunci când un stat membru/o bancă centrală nu răspunde la o criză bancară prin măsuri selective în favoarea anumitor bănci, ci prin măsuri generale accesibile tuturor actorilor de pe piață similari (de exemplu: împrumuturi pentru întreaga piață în condiții egale), aceste măsuri generale nu intră de cele mai multe ori în sfera de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat și nu trebuie notificate Comisiei. De exemplu, Comisia consideră că activitățile băncilor centrale legate de politica monetară, ca de exemplu operațiunile de piață deschisă și facilitățile permanente nu fac obiectul normelor privind ajutoarele de stat. De asemenea, se poate concluziona că sprijinul acordat unei anumite instituții financiare nu constituie ajutor în condiții specifice. Comisia consideră (16) că acordarea de fonduri de către băncile centrale în favoarea unei instituții financiare ar putea să nu constituie ajutor atunci când se întrunesc o serie de condiții, precum:

52.

Comisia consideră că, în situația excepțională actuală, o schemă de acordare a unui sprijin pentru asigurarea lichidității din surse publice (inclusiv de la banca centrală), atunci când constituie ajutor, poate fi considerată compatibilă în conformitate cu principiile Orientărilor S&R. În condițiile în care se asigură revizuirea periodică, la intervale de șase luni, a unei astfel de scheme pentru lichiditate (17), în principiu, aprobarea schemei se poate referi la o perioadă mai mare de șase luni și de până la doi ani. Perioada poate fi prelungită, cu aprobarea Comisiei, în eventualitatea în care criza de pe piețele financiare impune aceasta.

53.

Atunci când aplică normele privind ajutoarele de stat la măsurile care fac obiectul acestei comunicări, în așa fel încât să se aibă în vedere condițiile actuale ale pieței financiare, Comisia, în cooperare cu statele membre, ar trebui să se asigure pe de o parte, că obiectivele sunt îndeplinite, iar pe de altă parte că denaturarea inerentă a concurenței atât în interiorul, cât și între statele membre se menține la un nivel minim. Pentru a înlesni această cooperare și pentru a garanta statelor membre și terților siguranța juridică necesară în ceea ce privește respectarea măsurilor asumate prin tratat (o componentă esențială pentru restabilirea încrederii în piețe), este deosebit de important ca statele membre să informeze Comisia cu privire la intențiile lor și să notifice planurile de introducere a acestui tip de măsuri cât mai repede și cât mai detaliat posibil, în orice caz înainte de aplicarea măsurii. Comisia a efectuat demersurile necesare pentru a asigura adoptarea rapidă a deciziilor, ulterior notificării complete, în termen de 24 de ore sau în weekend, dacă este necesar.

—

intervențiile ar trebui să se facă în timp util, iar sprijinul acordat ar trebui, în principiu, să fie temporar,

—

statele membre vor veghea la protecția intereselor contribuabililor,

—

acționarii existenți ar trebui să sufere consecințele unei astfel de intervenții,

—

statele membre ar trebui să fie în măsură să efectueze schimbări la nivelul personalului de conducere,

—

personalul de conducere nu ar trebui să rețină beneficii necuvenite — guvernele pot avea, inter alia, competențade a interveni în ceea ce privește remunerațiile,

—

trebuie protejat interesul legitim al concurenților, în special prin intermediul normelor privind ajutoarele de stat,

—

ar trebui evitată producerea de efecte colaterale negative.

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/15

—

pe paginile DG Concurență de pe site-ul web Europa (http://ec.europa.eu/comm/competition/mergers/cases/). Acest site web oferă diverse facilități care permit localizarea deciziilor de fuziune individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale,

—

în format electronic, pe site-ul EUR-Lex cu numărul de document 32008M5154. EUR-Lex permite accesul on-line la legislația europeană (http://eur-lex.europa.eu).

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/15

—

pe paginile DG Concurență de pe site-ul web Europa (http://ec.europa.eu/comm/competition/mergers/cases/). Acest site web oferă diverse facilități care permit localizarea deciziilor de fuziune individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale,

—

în format electronic, pe site-ul EUR-Lex cu numărul de document 32008M5169. EUR-Lex permite accesul on-line la legislația europeană (http://eur-lex.europa.eu).

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/16

—

pe paginile DG Concurență de pe site-ul web Europa (http://ec.europa.eu/comm/competition/mergers/cases/). Acest site web oferă diverse facilități care permit localizarea deciziilor de fuziune individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale,

—

în format electronic, pe site-ul EUR-Lex cu numărul de document 32008M5201. EUR-Lex permite accesul on-line la legislația europeană (http://eur-lex.europa.eu).

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/16

—

pe paginile DG Concurență de pe site-ul web Europa (http://ec.europa.eu/comm/competition/mergers/cases/). Acest site web oferă diverse facilități care permit localizarea deciziilor de fuziune individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale,

—

în format electronic, pe site-ul EUR-Lex cu numărul de document 32008M5321. EUR-Lex permite accesul on-line la legislația europeană (http://eur-lex.europa.eu).

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/17

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/18

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/20

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/22

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/24

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/26

Comisia Europeană

Direcția Generală Comerț

Direcția H

Birou: N 105 4/92

B-1049 Bruxelles

Fax (32-2) 295 65 05

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/29

Commission européenne

Direction générale de la concurrence

Greffe des aides d'État

Rue de la Loi/Wetstraat 200

B-1049 Brussels

Fax (32-2) 296 12 42

25.10.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 270/s3