25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/1

1.1

CESE a decis să redeschidă dezbaterea privind necesitatea și oportunitatea unei reflecții aprofundate asupra rolului și regimului juridic al unei forme de acțiune colectivă armonizată la nivel comunitar, în special, cel puțin pentru început, în domeniile dreptului protecției consumatorului și al concurenței.

1.2

CESE a fost dintotdeauna partizanul definirii, la nivel comunitar, a unei acțiuni colective al cărei scop l-ar constitui obținerea unei reparații eficiente a daunelor în cazul încălcării drepturilor colective sau difuze. O asemenea acțiune ar completa în mod util protecția oferită deja de căile de acțiune atât alternative, cât și judiciare, printre care acțiunea în încetare astfel cum este definită de Directiva 98/27/CE din 19 mai 1998.

1.3

În mai multe ocazii, CESE a apărat necesitatea unei intervenții comunitare în acest domeniu, în măsura în care consideră că o astfel de acțiune:

1.4

Faptul că mai multe state membre au adoptat în ultimii ani sisteme judiciare diferite pentru reprezentarea intereselor colective ale consumatorilor, în timp ce altele nu au adoptat încă nici un sistem, creează inegalități în privința accesului la justiție și constituie o formă de obstacol în calea realizării pieței interne. CESE deplânge această situație, cu atât mai mult cu cât satisfacția și încrederea cetățenilor reprezintă unul dintre obiectivele declarate ale realizării pieței interne din secolul XX. CESE consideră că trebuie acordată atenția necesară efectelor măsurilor luate, cu privire la competitivitatea întreprinderilor europene și la consecințele pe care sarcinile disproporționate le-ar putea avea asupra lucrătorilor și consumatorilor.

1.5

Prin urmare, CESE își propune să contribuie la această reflecție cu propuneri concrete privind regimul juridic al unei asemenea acțiuni colective, ținând seama de sistemele naționale în vigoare în țările europene, dar și de experiențele din alte țări care au instituit asemenea acțiuni. Comitetul ține seama în special de principiile enunțate în Recomandarea C(2007)74 a Consiliului de Miniștri al OCDE privind soluționarea litigiilor în materie de consum și acordarea de despăgubiri, din 12 iulie 2007.

1.6

În definirea parametrilor propuși pentru o inițiativă legislativă la nivel comunitar, CESE a luat în considerare tradiția comună a instituțiilor judiciare europene și principiile fundamentale comune de procedură civilă a statelor membre și, prin urmare, a respins aspecte precum „class action” în stil american, incompatibile cu aceste tradiții și principii. CESE consideră cu totul nefastă orice propagare a practicilor care atribuie terților investitori (sau avocaților care se ghidează după acțiunile colective de tip american) o parte importantă a sumelor obținute ca reparații sau daune punitive în urma acțiunilor introduse în numele intereselor consumatorilor.

1.7

Ținând seama de obiectivele și de finalitățile unui asemenea instrument, CESE a analizat principalele opțiuni posibile în ceea ce privește regimul juridic (avantajele și inconvenientele unui regim „opt-in”, „opt-out” sau mixt), rolul judecătorului, compensarea daunelor, acțiunea judiciară și finanțarea.

1.8

Temeiul juridic a unei asemenea inițiative, precum și instrumentul juridic care va fi utilizat constituie tot atâtea probleme importante care au fost, de asemenea, analizate și pentru care s-au înaintat propuneri.

1.9

CESE reamintește de altfel că această reflecție asupra instaurării unui mecanism de acțiune colectivă nu se opune în nici un fel existenței și elaborării unor moduri alternative de reglementare a litigiilor (ADR), ci dimpotrivă. CESE a fost printre primele instituții care a semnalat necesitatea de a crea instrumente eficiente, care să permită consumatorilor să invoce drepturile lor, individuale sau colective, fără să recurgă la judecător. În această privință, CESE pledează pentru o mai bună uniformizare a regimurilor de mediere în sectoarele care alcătuiesc universul protecției consumatorilor și, în special, acolo unde comerțul transfrontalier este cel mai bine dezvoltat sau are cele mai multe șanse de dezvoltare.

1.10

Căile de atac colective pe care le pot folosi consumatorii ale căror interese au fost lezate sunt foarte variate, de la acțiuni individuale, voluntare și consensuale până la căi de atac colective și judiciare. Fiecare dintre aceste niveluri de soluționare a litigiilor trebuie să funcționeze în mod optim, pentru a facilita repararea prejudiciilor suferite, la nivelul cel mai accesibil părților lezate.

1.11

CESE aprobă intenția Comisiei de a efectua studii referitoare la acest subiect, Totuși, insistă asupra necesității de a manifesta, în paralel, o reală voință politică, prin care să se ajungă la inițiative legislative adecvate.

1.12

În acord cu voința reprezentanților societății civile organizate, CESE se adresează și Parlamentului European, Consiliului și statelor membre pentru ca prezenta reflecție să ia în considerare interesele diferitelor părți cu respectarea principiilor proporționalității și subsidiarității și să fie urmată de decizii politice indispensabile pentru luarea în cel mai scurt timp a unei inițiative legislative în sensul preconizat.

2.1

Obiectivul juridic al acestui aviz din proprie inițiativă este de a promova o reflecție extinsă asupra rolului și regimului juridic al unei forme de acțiune colectivă (1) la nivel comunitar, în special în domeniul dreptului comunitar în materie de protecție a consumatorului și de concurență, cel puțin într-o primă etapă (2). Scopul final este de a stimula societatea civilă și instituțiile competente din Uniunea Europeană să studieze necesitatea și impactul unei asemenea inițiative, să reflecteze la definiția naturii sale juridice și la termenii și condițiile punerii sale în aplicare, în cadrul unui spațiu judiciar european.

2.2

În acest scop, metodologia utilizată se bazează pe o analiză prealabilă a necesităților în cadrul pieței unice și a conformității inițiativei cu dreptul comunitar. Apoi este studiată capacitatea acestei metodologii de a soluționa conflictele transfrontaliere în mod eficient și rapid, îndeosebi în ceea ce privește interesele economice ale consumatorilor.

3.1

„Masificarea” tranzacțiilor comerciale, rezultat al dezvoltării producției de serie, începând cu a doua jumătate a secolului trecut, a atras după sine schimbări majore în modul de a intra în relații contractuale și de a încheia acorduri pentru vânzarea și prestarea de servicii.

Apariția societății informaționale și posibilitățile create de vânzările la distanță și de comerțul electronic creează noi avantaje pentru consumatori, dar aceștia pot fi supuși unor noi forme de presiune și se pot confrunta cu noi riscuri legate de intrarea în relații contractuale.

3.2

Dat fiind că devin tot mai numeroase, ofertele publice, contractele de aderare, formele din ce în ce mai agresive de publicitate și de comercializare, informările precontractuale neadaptate, practicile comerciale neloiale generalizate și practicile anticoncurențiale pot prejudicia grupuri mari de consumatori care, de cele mai multe ori, nu sunt nici măcar identificați și sunt cu greu identificabili nici ușor de identificat.

3.3

Interesele individuale omogene, interesele colective de grup sau interesele difuze ale tuturor nu găsesc întotdeauna, în sistemele juridice tradiționale de drept procedural, provenite din dreptul roman, forme adecvate de acțiune judiciară, ușoare, rapide, necostisitoare și eficiente (3).

3.4

Peste tot în lume și în special în statele membre ale UE, sistemele legislative propun câteva forme de protecție judiciară a intereselor colective sau difuze.

3.4.1

Totuși, aceste sisteme sunt destul de diferite, prezentând diferențe importante în protecția unor astfel interese. Aceste diferențe creează denaturări în funcționarea pieței interne.

3.5

Într-adevăr, în lipsa armonizării la nivel comunitar, sistemele judiciare naționale s-au dezvoltat, în trecutul apropiat, în funcție de orientări foarte diferite. Aceste diferențe nu se explică atât prin principii fundamentale divergente, cât mai ales prin tradiții de drept procedural diferite. Tabelele anexate ilustrează diferențele cele mai importante la nivel național (4).

3.6

Inconvenientele acestei situații au fost denunțate foarte curând, mai ales de organizațiile de reprezentare a intereselor consumatorilor, dar și de numeroși juriști și profesori de drept comunitar, din perspectiva inegalității create între cetățenii europeni în accesul la drept și la justiție (5).

3.7

În cadrul instituțiilor comunitare, însă abia în 1985, în urma unui colocviu organizat la Ghent în 1982 sub egida Comisiei, a fost publicat Memorandumul privind accesul consumatorilor la justiție (6), document în care Comisia acorda atenție, printre altele și pentru prima dată, sistemelor de apărare în justiție a intereselor colective.

3.8

Însă numai odată cu comunicarea complementară din 7 mai 1987, Comisia, ca urmare a unei rezoluții a Parlamentului European din 13 martie 1987 (7), și-a anunțat într-adevăr intenția de a lua în studiu posibilitatea propunerii unei directive-cadru care să introducă dreptul generalizat al asociațiilor de a-și apăra în justiție interesele colective și a invitat Consiliul să recunoască rolul proeminent al organizațiilor de consumatori, în același timp intermediari și agenți direcți în domeniul accesului consumatorilor la justiție.

3.9

La rândul său, Consiliul a subliniat, în rezoluția sa din 25 iunie 1987, consacrată exclusiv accesului consumatorilor la justiție, „rolul important pe care sunt chemate să îl joace organizațiile de consumatori”, invitând Comisia să „examineze dacă o inițiativă la nivel comunitar ar putea fi potrivită în acest domeniu” (8).

3.10

În sfârșit, în 1989, în cadrul pregătirii „Priorităților viitoare pentru relansarea politicii de protecție a consumatorilor”, Comisia aprecia, în programul său trienal (9) (1990-1992), că accesul la justiție și la repararea daunelor este mediocră într-un mare număr de state membre din motive de cost, complexitate și termene necesare în justiție și că există probleme legate de tranzacțiile transfrontaliere. Comisia declara că studiază măsurile care trebuie luate, acordând o atenție deosebită posibilității de a introduce o acțiune colectivă pentru repararea daunelor provocate consumatorilor (10).

3.11

Cu toate acestea, abia în 1993 Comisia a relansat o dezbatere publică privind această problemă, odată cu publicarea importantei Cărți verzi privind accesul consumatorilor la justiție și reglementarea litigiilor de consum pe piața unică  (11).

Într-adevăr, cu această ocazie a fost examinată pentru prima dată în mod aprofundat și din perspectivă comunitară problema punerii în aplicare a unui regim uniform de acțiuni în încetare, regim despre care mulți au crezut că va servi ca bază pentru o adevărată acțiune colectivă de apărare a intereselor consumatorilor (12).

3.12

În ceea ce îl privește, Parlamentul European, în rezoluția sa din 22 aprilie 1994 (13), a ajuns la concluzia că ar fi util să se procedeze la o anumită armonizare a normelor procedurale din statele membre, prevăzând posibilitatea de a institui, pentru afacerile care ajung la o anumită cifră, o procedură comunitară care să permită soluționarea rapidă a litigiilor transfrontaliere și indicând, de asemenea, că ar trebui să se armonizeze, până la un anumit punct, condițiile aplicabile pentru lansarea acțiunilor în încetare contra practicilor comerciale ilicite.

3.13

Analog, CESE, în avizul său adoptat în unanimitate în cadrul sesiunii plenare din 1 iulie 1994 (14) a făcut referire, între altele, la principiul „Recunoașterii generale a calității pentru intentarea unei acțiuni în justiție pentru asociațiile de consumatori în vederea reprezentării intereselor colective și difuze, în fața oricărei instanțe judiciare sau nejudiciare din orice stat membru, independent de cetățenia celor interesați, a asociațiilor sau a locului conflictului” și a invitat în mod expres Comisia să stabilească o procedură uniformă în materie de acțiuni colective și de acțiuni în reprezentare comună, nu doar pentru încetarea practicilor ilicite, ci și pentru acțiunile în despăgubire (15).

3.14

La rândul său, comisarul Emma Bonino, încă de la enunțarea priorităților sale, a pus accentul pe instituirea unei proceduri comunitare de soluționare rapidă a litigiilor transfrontaliere și de armonizare a condițiilor aplicabile la intentarea acțiunii în încetare împotriva practicilor comerciale ilicite, armonizare însoțită de recunoașterea reciprocă a legitimității asociațiilor de consumatori care acționează în justiție (16).

3.15

Prin urmare, la 25 ianuarie 1996 a fost publicată o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind acțiunile în încetare în materie de protecție a intereselor consumatorilor (17).

Prin această directivă, Comisia dădea curs recomandării raportului Sutherland, răspunzând astfel sugestiei, cu largă susținere, din Cartea verde (18)  (19).

3.16

Directiva în cauză a revoluționat în mod incontestabil dreptul comunitar, întrucât pentru prima dată și în mod general Comunitatea legifera într-un domeniu de drept procedural civil (20).

Cu toate acestea, nu a fost reținută propunerea de a extinde domeniul de aplicare astfel încât să cuprindă și compensarea daunelor.

3.17

În paralel, Comisia a elaborat un „Plan de acțiune privind accesul consumatorilor la justiție și soluționare litigiilor de consum pe piața internă”, prezentat la 14 februarie 1996, în care, după ce delimita și caracteriza problema litigiilor de consum, studiind diferitele soluții aplicate la nivel național în statele membre, enunța anumite inițiative pe care își propunea să le lanseze. Printre acestea se afla angajamentul de a reflecta la posibilitatea consumatorilor ale căror interese au fost lezate de un același agent economic de a mandata organizații de consumatori pentru a regrupa plângerile „ex ante”, astfel încât să poată pune în comun cazuri individuale omogene, în scopul de a le prezenta împreună în același timp în fața aceleiași instanțe judiciare (21).

3.18

În acest sens, Parlamentul European, în rezoluția sa din 14 noiembrie 1996, „observând că accesul la justiție este în același timp un drept fundamental al omului și o condiție indispensabilă de garantare a certitudinii juridice fie la nivel național, fie la nivel comunitar”, recunoștea importanța procedurilor extrajudiciare de soluționare a conflictelor legate de protecția consumatorilor, dar atrăgea atenția asupra necesității de a „garanta consumatorului posibilitatea de a recurge, după ce a epuizat toate procedurile de conciliere extrajudiciare, la căile judiciare ordinare, respectând principiile eficienței și certitudinii juridice”. În consecință, acesta invita Comisia să „elaboreze alte propuneri care să urmărească ameliorarea accesului cetățenilor europeni nerezidenți la procedurile judiciare naționale” și încuraja statele membre să „încurajeze intervenția asociațiilor de consumatori […] în calitate de mandatari ai persoanelor abilitate să intenteze acțiuni în reclamație” și să „recunoască acestor asociații o legitimitate activă în privința intentării unei acțiuni de interes colectiv în raport cu anumite comportamente comerciale ilicite” (22).

3.19

Începând din această perioadă, problema părea că a fost lăsată de-o parte în cadrul Comisiei Europene (23).

În schimb, la CESE ea a fost de mai multe ori evocată din perspectiva necesității unui instrument de procedură civilă la nivel comunitar care să permită apărarea în justiție a intereselor difuze, colective sau individuale omogene (24).

3.20

Comisia a redeschis numai de curând subiectul, în Cartea verde privind încălcarea normelor comunitare antitrust  (25), în termeni care merită subliniați:

„Din motive practice, este foarte improbabil sau de-a dreptul imposibil ca acei consumatori și cumpărători care cer despăgubiri de valoare mică să intenteze o acțiune în despăgubire pentru încălcarea legislației antitrust. În concluzie, ar trebui văzut dacă acțiunile colective nu ar permite o mai bună protejare a intereselor acestor persoane. Dincolo de protecția specifică a consumatorilor, acțiunile colective constituie și mijlocul de regrupare într-o singură acțiune a mai multor plângeri de valoare mai mică, ceea ce permite economisirea de timp și de bani”.

3.21

În avizul său din 26 octombrie 2006, CESE și-a manifestat sprijinul față de această inițiativă a Comisiei și a confirmat necesitatea acțiunilor colective care urmăresc obținerea unei reparații în măsura în care: „[acestea] răspund în mod exemplar unor obiective esențiale: 1) repararea efectivă a daunelor, facilitând cererea de daune interese prin organizațiile care acționează în numele consumatorilor lezați, ceea ce contribuie la eficientizarea accesului la justiție; 2) prevenirea și descurajarea comportamentelor anticoncurențiale, dat fiind efectul social mai puternic al acestor tip de acțiuni” (26).

3.22

Între timp, Comisia a comandat la Centrul de studii pentru dreptul protecției consumatorului de la Universitatea Catolică din Leuven un studiu important, publicat recent, privind mijloacele alternative de soluționare a conflictelor. O parte deloc neglijabilă a acestui studiu care numără 400 de pagini este consacrată descrierii a 28 de sisteme naționale de mijloace judiciare colective de apărare a consumatorilor, din cele 25 de state membre și din SUA, Canada și Australia (27).

3.23

Noul comisar pentru protecția consumatorilor, Magdalena Kuneva, a anunțat în mai multe declarații că această temă constituie una dintre prioritățile mandatului său. De altfel, tema figurează deja în recenta comunicare privind „Strategia UE pentru politica de protecție a consumatorilor pentru 2007/2013” (28). Această temă a fost reluată atât de comisarul Neelie Kroes, cât și de comisarul Meglena Kuneva la o recentă conferință la Lisabona, organizată la inițiativa Președinției portugheze (29).

3.24

Consiliul de Miniștri al OCDE a adoptat recent propria sa Recomandare privind soluționarea litigiilor în materie de consum și acordarea de despăgubiri [C(2007)74 din 12 iulie 2007]. Consiliul recunoaște că majoritatea sistemelor aplicate în statele membre pentru soluționarea litigiilor în materie de consum și acordarea de despăgubiri au fost instituite pentru a trata probleme de nivel național și nu sunt întotdeauna adaptate pentru a despăgubi consumatorii originari din alt stat membru.

4.1

Pe plan juridic, luarea în considerare a intereselor consumatorilor în cadrul statelor membre și la nivelul Uniunii Europene trece nu doar prin recunoașterea drepturilor materiale, ci și a procedurilor adecvate pentru punerea în aplicare a drepturilor.

De asemenea, trebuie constatat că înmulțirea schimburilor transfrontaliere a avut drept consecință apariția de litigii de consum la nivel european.

În numeroase cazuri este dovedit faptul că soluționarea individuală a litigiilor este insuficientă. Costurile și ritmul lent contribuie în mare măsură la ineficiența drepturilor consumatorilor, în special atunci când sunt în cauză o multitudine (mai multe mii, chiar milioane) de consumatori lezați de o aceeași practică și atunci când valoarea prejudiciului individual este relativ redusă. Dezvoltarea treptată a „societății europene” pune și ea probleme de stabilire a legislației aplicabile și este de dorit pentru cetățenii europeni să poată face uz de drepturile lor în mod uniform. În prezent, comportamentele abuzive care apar în condiții identice și provoacă prejudicii identice în mai multe state membre, nu dau naștere dreptului la despăgubire decât în puținele state membre care dispun de un sistem de acțiune judiciară colectivă.

4.2

Mai mult, constituțiile din toate statele membre și Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale afirmă dreptul la un proces echitabil. Acest drept cuprinde îndeosebi dreptul de a avea acces în mod util și efectiv la o instanță judecătorească.

4.3

În cadrul sistemelor judiciare existente, cetățenii nu pot contesta concret și eficient anumite practici care îi prejudiciază și nu pot sesiza instanța.

De mai multe decenii, statele membre au dat două tipuri de răspunsuri la această problemă.

Inițial, au recunoscut dreptul de a proteja interesul colectiv al consumatorilor prin acțiuni introduse fie la instanțele administrative, fie la curți de justiție și instanțe judecătorești. A fost găsit și un alt răspuns adecvat, și anume recunoașterea unei proceduri care regrupează acțiuni individuale. Aceste acțiuni se bazează în principal pe o economie de procedură, în măsura în care înglobează totalitatea acțiunilor, sintetizându-le într-o procedură unică.

4.4

Crearea unei acțiuni colective europene ar permite accesul la justiție pentru toți consumatorii oricare ar fi cetățenia, situația financiară și valoarea totală a prejudiciului individual. Acestea oferă avantaje și pentru agenții economici, prin economia de procedură pe care o fac posibilă. Costurile unui astfel de proces ar fi inferioare celor la care s-ar expune în cazul unei multitudini de acțiuni individuale. Această procedură ar avea și avantajul securității juridice, concentrând într-o aceeași decizie sentința privind nenumărate plângeri similare (30). Aceasta ar evita contradicțiile de jurisprudență dintre instanțele judecătorești ale statelor europene care ar trebui să tranșeze litigii similare.

Acest sistem comun tuturor țărilor europene ar permite o mai bună protecție a consumatorilor, dar, în același timp, ar consolida încrederea agenților economici și deci schimburile și comerțul în cadrul Uniunii Europene.

4.5

Această acțiune astfel definită ar avea un efect pozitiv în materie de drept internațional privat, date fiind dificultățile de interpretare și de aplicare a normelor de soluționare a conflictelor contractuale și extracontractuale (Roma I și Roma II). De asemenea, ar permite definirea cu precizie a normelor de competență judiciară, ale recunoașterii și executării deciziilor judiciare în materie civilă și comercială (Regulamentul 44/2001) (31).

4.6

Astfel dreptul consumatorilor ar fi consolidat prin utilizarea mai intensă a acțiunii judiciare, care permite o justă compensație în avantajul consumatorilor și o protecție eficientă a „părții slabe”, principiu fundamental al dreptului comunitar. Acesta ar fi în special cazul recentei Directive privind practicile concurențiale neloiale. Aceste practici se întâlnesc deseori concomitent în mai multe state membre, lezând interesele multor consumatori, fără ca aceștia să poată solicita împreună despăgubiri. Acțiunea colectivă reprezintă o completare procedurală indispensabilă punerii în aplicare efectivă a acestei directive.

Prin recunoașterea unei acțiuni colective în domeniile reglementate de directive, ar fi consolidat gradul de eficacitate a tuturor directivelor cunoscute în prezent în domeniul protecției consumatorilor, astfel cum sunt transpuse de statele membre.

Ar fi de dorit ca aceste dispoziții să se poată aplica și în beneficiul IMM-urilor, care se găsesc într-o situație similară.

4.7

Evident, aplicarea unei proceduri judiciare colective la nivel comunitar, ca ultimă formă de soluționare a litigiilor, nu aduce nici o atingere sistemelor de soluționare extrajudiciară a conflictelor de consum. Acestea din urmă au primit din partea CESE un sprijin fără rezerve. Potențialul lor trebuie în continuare aprofundat și dezvoltat.

5.1

Pentru a delimita corect obiectul propunerii, trebuie să se convină asupra tipului de acțiune judiciară în cauză.

După cum arată sinteza sistemelor adoptate în statele membre, denumirea și conținutul diferitelor tipuri de acțiune variază mult. Astfel, trebuie făcută distincție între acțiunile de reprezentare, acțiunile în interes public și acțiunile colective.

5.2

Acțiunile de reprezentare sunt deschise doar asociațiilor de consumatori sau entităților administrative (de tip Ombudsman) pentru încetarea actelor contrarii drepturilor consumatorilor și, în anumite țări, pentru anularea clauzelor abuzive sau ilicite din contractele de consum.

5.3

Acțiunile în interes public deschid posibilitatea asociațiilor de consumatori să acționeze sau nu în fața unei instanțe judiciare atunci când interesul colectiv, general, al consumatorilor este lezat prin încălcarea fie a unei dispoziții precise de drept material, fie a unei norme generale de comportament. Interesul public nu este suma intereselor individuale ale consumatorilor, ci este similar interesului general.

5.4

Acțiunea colectivă este o acțiune în justiție care permite unui mare număr de persoane să își facă recunoscute drepturile și să obțină o despăgubire. Din punct de vedere tehnic, aceasta constituie așadar o punere în aplicare procedurală colectivă a drepturilor individuale.

5.5

Acțiunea colectivă nu este în mod necesar rezervată unui singur domeniu al protecției consumatorilor.

Totuși, în cazul prezentului aviz, se reduce la un singur domeniu material astfel cum îl recunoaște dreptul comunitar.

5.6

În concluzie, pentru prezentul aviz se propune să se utilizeze termenul de „acțiune colectivă” (32).

6.1

Temeiul juridic pentru politica de apărare a consumatorilor figurează în titlul XIV din tratat, intitulat „Protecția consumatorilor”.

Articolul 153 constituie în mod clar un element important de reflecție.

6.2

Într-adevăr, în stat, chiar dacă dreptul protecției consumatorilor s-a dezvoltat în principal în jurul referinței pe care o constituie articolul 95 din tratat, politica de protecție a consumatorilor astfel cum este înțeleasă aici constituie în mod evident o măsură destinată promovării intereselor economice ale consumatorilor.

6.3

Nu poate fi contestat faptul că acțiunea colectivă va asigura un nivel ridicat de protecție și va permite asociațiilor de consumatori să se organizeze pentru a putea ocroti interesele consumatorilor, asigurându-le o despăgubire justă în caz de încălcare a drepturilor recunoscute de ansamblul dreptului comunitar, inclusiv dreptul concurenței.

6.4

O acțiune colectivă la nivel comunitar va contribui și la îmbunătățirea funcționării pieței interne în favoarea consumatorilor, astfel cum este dorită aceasta în „revizuirea pieței interne”. Consumatorii vor avea mai multă încredere și vor dezvolta comerțul transfrontalier (33).

6.5

De asemenea, se poate susține că, fiind vorba de un instrument pur judiciar, articolele 65 și 67 ar putea fi eventual reținute ca temei juridic adecvat. De fapt, chiar pe acest temei juridic Comisia a propus, începând din 1996, iar Consiliul și Parlamentul au adoptat o întreagă serie de instrumente juridice în domeniul dreptului procedural civil la nivel comunitar (34).

Această soluție ar putea fi luată în considerare din momentul în care această acțiune colectivă ar putea fi utilizată atât pentru conflictele transfrontaliere, cât și pentru litigiile naționale și în domenii altele decât protecția consumatorilor.

6.6

În orice situație, acțiunea colectivă trebuie să respecte principiile subsidiarității și proporționalității, fără să depășească niciodată ceea ce este necesar pentru a garanta realizarea obiectivele tratatului, în măsura în care acestea nu pot fi îndeplinite în mod corespunzător de către statele membre și, prin urmare, sunt mai bine îndeplinite la nivel comunitar.

6.7

Acțiunea colectivă va trebui, de asemenea, să urmeze principiile și mecanismele propuse în Recomandarea Consiliului de Miniștri al OCDE (Rec. C(2007) 74 din 12 iulie 2007) care sunt prezentate ca fiind comune statelor membre, în ciuda diversității în cultura juridică a acestora.

7.1.1.1

Acțiunea de reprezentare este deschisă doar anumitor entități special abilitate (asociații de protecție a consumatorilor, Ombudsman). În general, consumatorii nu pot obține compensarea prejudiciilor individuale.

7.1.1.2

Această procedură are ca obiectiv principal încetarea actelor contrarii drepturilor consumatorilor și chiar, în anumite țări, anularea unor clauze abuzive sau ilicite din contractele de consum, în care judecătorul nu poate prevedea o despăgubire.

7.1.1.3

Unele țări au adaptat aceste mecanisme astfel încât să permită despăgubirea consumatorilor. Despăgubirea nu este totuși plătită consumatorilor individuali, ci păstrată de către entitățile de reprezentare sau vărsată statului, pentru o utilizare socială.

7.1.1.4

În concluzie, acest mecanism nu corespunde în practică unei adevărate acțiuni colective în care toți consumatorii să fie despăgubiți de o singură instanță.

7.1.2.1

Instituirea unei acțiuni colective europene nu conduce la implantarea în Europa a unei „class action” din Statele Unite. Sistemul judiciar american este foarte diferit de sistemele judiciare din statele membre. Punctele slabe ale „class action”, denunțate ca dând naștere unor compensații excesive, sunt proprii acestui sistem judiciar și nu ar putea interveni în Europa.

7.1.2.2

În Statele Unite, sentințele aparțin unor jurați și unor magistrați aleși. Această structură specială, deosebită de cea a majorității statelor membre (magistrați profesioniști), conduce foarte adesea anumite jurisdicții statale la autorizarea unor acțiuni fanteziste și la pronunțarea unor sentințe prea favorabile petenților, făcând consumatorii să își prezinte cererile în fața anumitor instanțe și nu în fața altora, recunoscute ca mai puțin favorabile („forum shopping”).

7.1.2.3

Dimpotrivă, acțiunea colectivă europeană ar fi un zid de apărare împotriva forum-shopping-ului căci ar crea și ar institui un singur tip de procedură în fiecare stat membru, stabilind faptul că, oricare ar fi jurisdicția sau statul ales de către petenți, derularea acțiunii și măsurile pronunțate de către judecător ar fi de aceeași natură.

7.1.2.4

Despăgubirile reparatorii pot fi însoțite de despăgubiri punitive. Aceste despăgubiri, fixate de jurii și de magistrați aleși, ating adesea sume astronomice. Despăgubirile punitive nu există în majoritatea statelor europene.

7.1.2.5

Avocații sunt remunerați printr-un sistem generalizat de contingency fees Este vorba de un fel de pact de „quota litis” în care avocații, care pot fi ei înșiși reclamanți, se asociază la rezultatele plângerii. Acest sistem este interzis în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, fie prin lege, fie prin codurile deontologice ale avocaților.

7.2.1.1

Sistemul numit „opted-in” prevede o manifestare de voință a persoanei pentru a face parte din procedură. În concluzie, cei interesați trebuie să se facă cunoscuți și să se alăture în mod expres acțiunii înainte de a fi luată decizia.

În paralel cu acest mecanism de „opted-in” s-au dezvoltat și mecanisme numite „test cases”, bazate pe o primă pronunțare declarativă. Aceste proceduri sunt apropiate de acțiunile colective bazate pe „opted-in”, întrucât și în acest caz cei interesați trebuie să își manifeste în clar dorința de a participa la procedură și să depună cereri individuale. Particularitatea acestui mecanism rezidă așadar în faptul că judecătorul selecționează una din cererile individuale și se pronunță numai cu privire la aceasta. Hotărârea pronunțată în procedura-test este valabilă pentru toate celelalte cereri individuale înregistrate la instanță.

7.2.1.2.1

Fiecare membru al grupului trebuie să-și exprime în clar dorința de a participa la procedură, în general înscriindu-se într-un registru. Există deci o manifestare expresă de voință, care pune procedura în acord cu principiul libertății de a acționa în justiție. Reclamantul nu acționează în numele persoanelor respective decât după ce acestea și-au dat acordul formal.

7.2.1.2.2

Mecanismul de „opted-in” permite să se determine ex ante cuantumul previzibil al despăgubirilor. Acest lucru este important atât pentru pârâții vizați în mod direct de cererea de despăgubire, în general, cât și pentru posibilitatea ca aceștia să încheie asigurări susceptibile să acopere o parte din despăgubirile luate în calcul. Astfel, se vor rezerva mijloacele financiare adecvate pentru a se putea răspunde solicitărilor legitime de despăgubire.

7.2.1.2.3

În procedura „test case”, este prezentat juriului un singur dosar individual pentru a evalua problema: aceasta constituie un câștig de timp și de eficacitate pentru magistrat, deoarece se poate pronunța cu privire la răspunderea agentului economic plecând de la acest unic caz.

7.2.1.3.1

Aceste mecanisme sunt dificil de administrat și costisitoare: cei interesați trebuie să-și exprime în clar dorința de a participa la procedură și să alcătuiască un dosar individual. Gestionarea dosarelor individuale devine complexă atunci când numărul celor interesați este mare.

7.2.1.3.2

Astfel, se generează termene procedurale foarte lungi, din moment ce instanța trebuie să organizeze și să studieze toate dosarele individuale. Însă în litigiile de masă care stau la originea majorității acțiunilor colective, prejudiciile individuale sunt relativ omogene și adesea nu necesită o examinare individuală.

7.2.1.3.3

În mecanismul „test case”, judecătorul nu fixează întotdeauna valoarea despăgubirilor și trimite uneori la proceduri individuale. Aceasta atrage după sine probleme de administrare și o prelungire a termenelor procedurii.

7.2.1.3.4

Studiul acțiunilor colective cu „opted-in” sau „tests case” derulate în țările care dispun de acest mecanism demonstrează, de altfel, că o bună parte a consumatorilor nu depun plângere în instanță din lipsa unei măsuri de informare eficiente privind existența procedurii. Majoritatea celor interesați refuză să sesizeze instanța din cauza obstacolelor materiale, financiare și psihologice pe care le cauzează acțiunea în justiție (un consum de timp și de bani și o extremă complexitate).

7.2.1.3.5

Există deci o diferență importantă între numărul de persoane care acționează într-adevăr și cele potențial implicate. Prin urmare, repararea daunelor provocate consumatorilor nu este integrală. Agentul economic poate păstra o mare parte din beneficiul ilicit eventual realizat în urma acestei practici. Scopul disuasiv al procedurii nu este atins.

7.2.1.3.6

Aceste mecanisme pun și o problemă legată de efectul relativ al lucrului judecat. Hotărârea pronunțată în cadrul procedurii de acțiune colectivă va fi valabilă doar pentru persoanele care s-au alăturat acțiunii. În consecință, consumatorii care nu s-au manifestat vor avea deplina libertate de a angaja acțiuni individuale, care vor putea ajunge la decizii în contradictoriu cu cea obținută în cadrul acțiunii colective.

7.2.2.1

Acțiunea colectivă tradițională este bazată pe un sistem „opted-out” care integrează automat toate persoanele victime ale unui anume comportament, cu excepția celor care și-au manifestat în mod expres voința de a fi excluse.

Anumite state europene s-au inspirat din acest mecanism pentru a elabora o procedură „sui generis” de acțiune colectivă.

7.2.2.2.1

Examinarea sistemelor naționale care se bazează pe „opted-out” demonstrează că această procedură este mai simplu de administrat și mai eficientă decât celelalte mecanisme adoptate de diferite state membre.

7.2.2.2.2

Acesta garantează accesul real al celor interesați la justiție și, prin aceasta, chiar o despăgubire justă și eficientă a totalității consumatorilor lezați de practicile respective.

7.2.2.2.3

Mecanismul evită dificultățile de gestionare pentru reclamant și pentru instanță (membrii grupului nu se fac cunoscuți decât la încheierea procedurii și nu înainte).

7.2.2.2.4

Acesta are de altfel un real efect disuasiv asupra părții responsabile, care este constrânsă să ofere reparații tuturor persoanelor care au avut de suferit în urma unei astfel de practici și eventual să restituie beneficiul ilicit pe care l-a obținut.

7.2.2.2.5

De asemenea, este necesar să se țină seama de avantajele pe care le prezintă acest tip de procedură pentru agentul economic. Acțiunea colectivă permite o economie de mijloace umane și financiare și o mai mare eficiență în apărarea agentului economic. În loc de a trebui să administreze, simultan, o multitudine de litigii similare într-o multitudine de jurisdicții diferite, acesta își pregătește mijloacele de apărare în fața unei singure instanțe.

7.2.2.3.1

Acest mecanism ar putea fi estimat ca neconform cu principiile constituționale din unele țări și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, îndeosebi cu principiul libertății de a acționa în justiție, în măsura în care persoanele fac parte automat din grup fără să-și fi manifestat acordul expres pentru acțiune. Dacă nu se exclud explicit, s-ar putea ca decizia instanței să le creeze obligații.

Totuși este foarte posibil să se păstreze această libertate individuală, fie adresând persoanelor examinate o informație personalizată, ceea ce permite să se considere că persoanele care nu se exclud ulterior au acordat un mandat tacit acțiunii, fie dând membrilor grupului dreptul de a se exclude de la procedură în orice moment și chiar după ce a fost luată decizia și, dacă decizia le este defavorabilă, de a le permite să inițieze acțiuni individuale.

7.2.2.3.2

Ar fi protejate și drepturile apărării, cum sunt principiul contradictoriului și principiul egalității armelor: agentul economic trebuie să poată utiliza mijloace de apărare individuale contra unui păgubit, membru al grupului. Acest principiu este asociat celui de „proces echitabil” de la articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Într-adevăr, în sistemul „opted-out”, este posibil ca nu toți cei interesați să fie nominalizați și cunoscuți de către agentul economic. În consecință, acesta ar putea fi în imposibilitatea de a invoca mijloace de apărare individuale.

Cu toate acestea, în cadrul unei acțiuni colective, există în mod obligatoriu o omogenitate a situațiilor individuale iar judecătorul garantează acest lucru. Litigiile de consum și privind concurența sunt în principal rezultate din contracte și, în consecință, situațiile celor interesați sunt aproape identice. „Causa petendi” este una și aceeași. Așadar este dificil de sesizat cum ar putea agentul economic să invoce un mijloc de apărare special împotriva unui consumator.

Judecătorul poate dispune, pe durata desfășurării procedurii, de posibilitatea de a respinge o acțiune în care ar constata o eterogenitate considerabilă a situațiilor de fapt sau de drept.

În fine, în stadiul stabilirii despăgubirilor, judecătorul are posibilitatea de a crea subgrupuri, în special pentru a adapta valoarea despăgubirilor la situațiile individuale și deci și la posibila atenuare a răspunderii.

7.2.3.1

Sistemul ales recent de Danemarca și Norvegia conține dispoziții atât pentru sistemul opted-in, cât și pentru opted-out. Judecătorul poate decide să opteze pentru un sistem de opted-out dacă litigiile se referă la sume mici, solicitările sunt similare și procedura de opted-in este dificilă. Există numeroase litigii în domeniul protecției consumatorilor în care aceștia nu introduc o acțiune individuală eficientă, din cauza numărului mare de persoane implicate și a valorii reduse a sumelor reclamate. Procedura bazată pe sistemul opted-out permite luarea în considerare a tuturor persoanelor implicate și obținerea unei sancțiuni proporționale cu beneficiul ilicit eventual. Pentru litigiile în care prejudiciile individuale sunt ridicate, se alege sistemul opted-in, astfel încât fiecare persoană își manifestă voința de a face parte din procedura judiciară.

7.3.1

În acest tip anume de procedură care implică reclamanți multipli, competențele cu care este investit judecătorul reprezintă o chestiune majoră.

7.3.2

Într-adevăr, în majoritatea mecanismelor „opted-out”, în primă fază a procedurii judecătorul examinează acțiunea din punctul de vedere al admisibilității. În „tests case”, examinarea dosarului individual are chiar această finalitate.

7.3.2.1

Importanța etapei legate de admisibilitate este că ea permite încetarea la început de procedură a tuturor acțiunilor care sunt în mod clar nefondate sau fanteziste și care ar putea aduce daune în mod nelegitim imaginii părții adverse, împiedicând astfel continuarea unor proceduri abuzive sau inadecvate.

7.3.2.2

Garantul bunului mers al etapei de admisibilitate este judecătorul. Concret, lui îi revine sarcina de a verifica dacă sunt respectate condițiile stabilite prin lege pentru inițierea unei acțiuni colective.

7.3.2.3

În special, judecătorul trebuie să verifice dacă:

7.3.3

Într-o fază ulterioară, este de asemenea important ca judecătorul să aibă competența de a valida orice tranzacție propusă sau de a o respinge, dacă estimează că aceasta nu este în interesul membrilor grupului. În acest scop, judecătorul trebuie să aibă competențe superioare simplei aprobări a tranzacțiilor, care este competența pe care o acordă în mod obișnuit legea în majoritatea sistemelor judiciare din statele membre.

7.3.4

Particularitatea acestei proceduri face necesară și prevederea unor modalități adaptate de obținere a probelor. Judecătorul trebuie să aibă posibilitatea să uzeze de puteri de injoncțiune în ceea ce privește partea adversă sau terții pentru a obține producerea de documente sau trebuie chiar să poată ordona măsuri de instrumentare în scopul constituirii de noi probe. Legislația care instituie acțiunea colectivă trebuie să prevadă în mod expres faptul că judecătorul nu poate refuza să acționeze în acest sens atunci când este solicitat.

7.3.5

Pentru a permite magistraților să își asume cel mai eficient aceste competențe, pare necesar să se stipuleze că doar unele instanțe anume desemnate vor avea jurisdicție pentru acțiuni colective. În concluzie, ar trebui să se adapteze structurile judiciare din statele membre și să se prevadă o formare specială a magistraților din aceste jurisdicții.

7.4.1

Acțiunea colectivă trebuie să permită să se ceară despăgubirea prejudiciului material (financiar), a prejudiciului fizic, precum și a pretium doloris și a altor daune morale. Obiectivul acțiunii fiind atât despăgubirea consumatorilor, cât și disuasiunea, pare necesar să se prevadă o compensare a tuturor prejudiciilor. De asemenea, trebuie să fie posibil ca instanțele să dispună de metode de evaluare simple, necostisitoare și transparente, fără să fie abandonat principiul reparației daunelor.

7.4.2

De asemenea, reclamanții implicați în acțiuni colective trebuie să poată obține în instanță mai multe modalități de despăgubire. Pe lângă încetarea unui comportament sau declararea nulității unui act, întotdeauna posibile, despăgubirea prejudiciilor trebuie să poată fi directă sau indirectă. Mai mult, aceasta trebuie să poată să fie asociată cu alte măsuri de despăgubire precum publicarea constatărilor instanței, afișarea, etc.

7.4.3

Despăgubirea directă și individuală nu trebuie să fie singura formă luată în considerare, întrucât în unele situații va fi dificil, dacă nu imposibil, de realizat fie pentru că membrii grupului nu pot fi identificați în cadrul unui mecanism opted-out, fie pentru că sunt prea numeroși, fie pentru că valoarea totală a prejudiciului individual este prea redusă. Esențial este ca întotdeauna persoanele să fie despăgubite, chiar și în mod indirect, și ca efectul disuasiv să fie obținut.

7.4.3.1

Trebuie concepute mecanisme adecvate pentru situațiile în care judecătorul poate calcula valoarea fiecărei despăgubiri individuale pentru membri identificați sau care pot fi identificați din grup („opted-in”, „test case” sau chiar „opted-out” atunci când, de exemplu, agentul economic a furnizat lista clienților în cauză), dar și în situația în care efectuarea plății către fiecare persoană în parte se dovedește prea costisitoare din perspectiva valorii reduse a prejudiciului individual.

7.4.3.2

Analog, dacă sumele nu sunt distribuite în totalitate, ar trebui să aibă prioritate o măsură de despăgubire indirectă utilizând integral restul sumei. În hotărâre, judecătorul trebuie să stabilească în detaliu acțiunea care urmează să fie finanțată cu restul sumei și să indice modalitățile de monitorizare a operațiunii, a cărei realizare poate fi delegată unui terț.

7.4.3.3

În ipoteza în care chiar această măsură de despăgubire indirectă este imposibilă, restul, stabilit de judecător, trebuie să fie vărsat într-un fond de ajutor pentru acțiuni colective, în vederea finanțării de noi proceduri.

7.4.3.4

Dacă judecătorul nu poate calcula valoarea fiecărei despăgubiri individuale în cazurile în care nu este posibilă identificarea tuturor membrilor grupului (doar mecanismul opted-out), acesta trebuie să poată fixa o grilă de evaluare a diferitelor categorii de prejudicii. Distribuirea sumelor în despăgubire poate fi delegată grefei instanței, dar și avocatului reprezentantului grupului sau unui terț (asigurator, contabil etc.), cu avantajul de a degreva instanța de etapa complexă și îndelungată de analiză a cererilor individuale.

7.4.3.5

În această a doua ipoteză, judecătorul trebuie să poată prevedea o despăgubire individuală pentru membrii grupului care se vor face cunoscuți ca urmare a măsurii de comunicare a hotărârii, iar restul trebuie să fie destinat acțiunilor care compensează indirect prejudiciul suferit de grup.

7.4.3.6

Dacă nu este posibilă nici o măsură indirectă, restul trebuie să fie vărsat în fondul de ajutor.

7.5.1

Acțiunea colectivă trebuie să recunoască fiecărei părți dreptul de a introduce acțiune judiciară.

7.5.2

Având în vedere importanța pe care o reprezintă, pe de o parte, necesitatea unei despăgubiri rapide a păgubiților și pe de altă parte, certitudinea că drepturile uneia sau alteia dintre părți au fost apreciate în mod just, este necesar să se reconcilieze dreptul fiecărei părți de a ataca decizia cu aceste imperative.

7.5.3

Recunoașterea acestui drept ar trebui deci să oblige statele membre să inițieze o procedură accelerată în apel, pentru a evita utilizarea acestui mecanism în scopuri exclusiv dilatorii.

7.5.4

În plus, certitudinea că despăgubirile la care este obligată partea responsabilă sunt creditate în contabilitatea acesteia constituie și constituie o garanție pentru păgubiți în caz de apel.

7.6.1

În final, sistemul de acțiune colectivă trebuie să ajungă să se autofinanțeze.

7.6.2

Dat fiind că nu este dezirabil și nici măcar posibil să se instaureze un sistem generalizat de contingency fees ca în sistemul american, deoarece ar fi contrar tradiției juridice europene, este indispensabil să se prevadă un mod de finanțare care să permită reclamanților care nu dispun de mijloace financiare pentru a se angaja într-o acțiune colectivă, să obțină un avans pentru cheltuielile de judecată (onorariul avocatului, plata expertizei în cadrul măsurilor de instrumentare a cazului acceptate de judecător etc.).

7.6.3

Unul din mijloacele de finanțare ale acestui sistem ar fi constituirea unui „fond de ajutor pentru acțiunea judiciară colectivă”, alimentat din sumele disponibile din „beneficiile ilicite” ale întreprinderilor condamnate, astfel cum sunt definite de judecător în procedură, în măsura în care aceste sume nu sunt reclamate de persoane lezate direct și identificate (35).

7.6.4

În plus, în cadrul fondului de ajutor se poate urmări centralizarea tuturor informațiilor privitoare la acțiunile colective în derulare și se pot difuza informațiile privind demersurile pe care trebuie să le întreprindă o persoană pentru a se face cunoscută, a se exclude din grup sau a obține o despăgubire.

—

regimul de anunțuri pentru notificarea celor interesați,

—

cheltuieli de judecată și asistență judiciară,

—

cooperarea între autoritățile judiciare și cele administrative din statele membre,

—

termenele pentru inițierea procedurilor legale și al termenelor de prescripție,

—

utilizarea internetului (e-justiție).

8.1

Punerea în aplicare a acțiunii colective pe plan comunitar se va face prin intermediul fie al unei directive, fie al unui regulament; prin definiție, nu se consideră că simpla recomandare este de natură a crea condițiile de eficacitate și de uniformitate necesare pentru adoptarea armonizată a unei astfel de inițiative în cele 27 de state membre.

8.2

Cu toate acestea, dacă se are în vedere un domeniu de aplicare mai larg și nu legat exclusiv de drepturile consumatorilor și dacă articolele 65 și 67 din tratat sunt alese ca temei juridic, poate fi luată în considerare adoptarea unui regulament asimilat, de exemplu, cu regulamentele privind procedurile legate de insolvabilitate, de titlul executoriu european, de procedura europeană de somație de plată, de procedura europeană pentru cererile pentru daune cu valoare mică sau pentru sesizarea sau pentru poprirea conturilor bancare.

8.3

Cu toate acestea, dacă se decide restrângerea, cel puțin într-o primă etapă, a domeniului de aplicare a acestei inițiative la drepturile consumatorilor, modul cel mai adecvat de a aplica acțiunea colectivă pe plan comunitar se pare că este o directivă, care ar fi urmarea unei directive privind acțiunea în încetare.

8.4

Într-adevăr, există încă disparități importante între statele membre în ceea ce privește normele procedurale, prin urmare trebuie stabilite în termeni generali principiile fundamentale ale acțiunii colective, fiind subînțeles faptul că statele pun în aplicare directiva respectând principiile lor procedurale obișnuite.

Într-adevăr, nu este sigur, de exemplu, că este posibilă armonizarea dacă instanțele competente desemnate pentru astfel de acțiuni depind de normele de organizare judiciară din fiecare stat.

Modalitățile de sesizare a instanței trebuie să se adapteze la particularitățile statelor. În consecință, un regulament ar fi inadecvat.

8.5

De asemenea, pare evident că în acest caz directiva trebuie să fie o directivă de armonizare totală, pentru a evita riscul ca statele membre să facă sistemul mai constrângător pentru întreprinderile care își au sediul social în statul respectiv.

—

încetarea sau interzicerea oricărui act care încalcă interesele consumatorilor protejate de mai multe directive reluate în anexă;

—

măsurile necesare pentru a corecta efectele contravenției, inclusiv prin publicarea deciziei; și

—

impunerea unei sancțiuni financiare părții vinovate în caz de neexecutare a sentinței la termenul fixat de aceasta.

—

extinderea domeniului de aplicare a directivei la toate directivele viitoare în materie de protecție a intereselor consumatorilor;

—

includerea, printre entitățile a căror legitimitate trebuie să fie recunoscută, a acelor organizații și federații de reprezentare a consumatorilor sau întreprinderilor care acționează la nivel european, și nu doar național.

—

Avizul din proprie inițiativă CESE 141/2005 — JO C 221, 8.9.2005, privind politica pentru protecția consumatorilor după extinderea UE (alineatul 11.6)

—

Avizul CESE 230/2006 — JO C 88, 11.4.2006, privind programul de acțiune comunitară în domeniul sănătății și al protecției consumatorilor (2007/2013) (alineatul 3.2.2.2.1)

—

Avizul CESE 594/2006 — JO C 185, 8.8.2006 privind cadrul juridic pentru politica pentru protecția consumatorilor.

—

Cartea verde privind accesul consumatorilor la justiție și la reglementarea litigiilor de consum pe piața unică (COM(93) 576 final).

—

Recomandarea Comisiei din 12 mai 1995 privind termenele de plată în tranzacțiile comerciale și Comunicarea Comisiei aferentă, respectiv, JO L 127, 10.6.1995 și JO C 144, 10.6.1995.

—

Comunicarea Comisiei privind planul de acțiune privind accesul consumatorilor la justiție și reglementarea litigiilor de consum pe piața internă, din 14 februarie 1996 (COM(96) 13 final).

—

Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European „Către o eficiență mărită în obținerea și executarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene” (COM(97) 609 final, JO C 33, 31.1.1998).

—

Directiva 98/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor JO L 166, 11.6.1998.

—

Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, JO L 160, 30.6.2000. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Ravoet (CES 79/2001, 26 ianuarie 2000, JO C 75, 15.3.2000).

—

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia responsabilității parentale față de copiii comuni, idem. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Braghin (CES 940/1999 din 20 octombrie 1999, JO C 368, 20.12.1999).

—

Regulamentul CE nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială, idem. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Hernández Bataller (CES 947/1999 din 21 octombrie 1999, JO C 368, 20.12.1999).

—

Directiva 2000/35/CE A Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale, JO L 200, 8.8.2000.

—

Program de măsuri destinat aplicării principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie civilă și comercială, JO C 12, 15.5.2001.

—

Decizia Consiliului din 28 mai 2001 privind crearea unei rețele judiciare europene în materie civilă și comercială, JO L 174, 27.6.2001. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Retureau (CES 227/2001 din 28 februarie 2001, JO C 139, 11.5.2001).

—

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, JO L 174, 27.6.2001. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Hernández Bataller (CES 228/2001 din 28 februarie 2001, JO C 139, 11.5.2001).

—

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, (Bruxelles I) JO L 12, 16.1.2001 Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Malosse (CES 233/2000 din 1 martie 2000, JO C 117, 26.4.2000).

—

Cartea verde privind modurile alternative de soluționare a conflictelor de drept civil și de drept comercial (COM(2002) 196 final du 19.4.2002).

—

Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate, JO L 143, 30.4.2004. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Ravoet (CES 1348/2002 din 11 decembrie 2002, JO C 85, 8.4.2003). 2004. Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Ravoet (CES 1348/2002 din 11 decembrie 2002, JO C 85, 8.4.2003).

—

Propunere de regulament de instituire a unei proceduri europene pentru solicitările de despăgubiri cu valoare mică (COM(2005) 87 final din 15.3.2005). Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Pegado Liz (CES 243/2006 din 14 februarie 2006).

—

Cartea verde privind creșterea eficienței punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești în Uniunea Europeană: poprirea conturilor bancare (COM(2006) 618 final). Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Pegado Liz (CES 1237/2007 din 26 septembrie 2007).

—

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (COM(2004) 173 final din 19.3.2004). Raportorul avizului CESE aferent a fost dl Pegado Liz (CES 133/2005 din 22 februarie 2005).

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/20

1.1

CESE întâmpină favorabil această strategie pentru 2007-2013 și consideră că aceasta reprezintă un promițător pas înainte în domeniul strategiei pentru protecția consumatorilor. CESE recunoaște că planul a cărui realizare și-a propus-o Comisia este un plan ambițios, deși vag pe alocuri, și prevede că obiectivele vor fi îndeplinite la termenul specificat.

1.1.1

Cu toate acestea, CESE consideră că un buget anual în valoare medie de 22,7 milioane EUR destinat programului strategiei pentru protecția consumatorilor este, din nefericire, prea mic pentru a pune în aplicare acțiunile propuse în această strategie. Există o discrepanță evidentă între acțiunile ambițioase propuse în strategie și resursele alocate pentru punerea lor în aplicare.

1.2

CESE observă că, în timp ce strategia este pozitivă și ambițioasă, acțiunile întreprinse până acum în domenii legate de protecția consumatorului au fost în realitate dezamăgitoare și, prin urmare, nu reprezintă o indicație favorabilă a succesului acesteia. Pentru atingerea ambițioaselor obiective propuse este necesară instituirea unui program dinamic pentru viitorul apropiat.

1.3

CESE observă, de asemenea, că în domeniul protecției consumatorului, legislației îi revine un rol central. Pe de altă parte, legislația existentă nu este flexibilă, iar condițiile de piață oneste ar putea avea mare importanță pentru consumatori și furnizori. Când piața nu funcționează bine, legislația este indispensabilă. CESE invită Comisia să se asigure că, acolo unde este necesară legislația, aceasta este într-adevăr pusă în aplicare și respectată. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere în nici un fel protecției consumatorilor existente în statele membre. Unul din instrumentele identificate în acest sens este monitorizarea mai bună a pieței, scop în care CESE invită Comisia să se asigure că se desfășoară cercetări de piață adecvate, la nivel macro și micro. Este necesar ca legislația să fie însoțită de controlul punerii în aplicare și de o evaluare permanentă. În plus, este esențial ca legislația să fie simplă și ușor de înțeles, având în vedere, în special, că cei mai mulți operatori de pe piața internă sunt IMM-uri.

1.3.1

Se recomandă ca programul pentru politica de protecție a consumatorului să asigure nu numai aplicarea riguroasă și evaluarea modului de protejare a drepturilor consumatorilor, ci și stimularea cooperării și coordonării între sectoarele economice și organizațiile de protecție a consumatorilor în statele membre. Mai mult decât prin legislație și aplicarea acesteia, drepturile consumatorilor sunt protejate atunci când aceste două sectoare colaborează pentru un obiectiv comun.

1.4

Educarea consumatorilor și a furnizorilor de produse și servicii reprezintă o componentă-cheie a respectării și cunoașterii legislației, fiind în același timp un factor esențial al consumului și producției responsabile și durabile.

1.5

CESE consideră că este esențial ca următoarele provocări să fie abordate în perioada 2007-2013:

2.1

Strategia evidențiază principalele provocări pentru perioada imediat următoare. În esență, provocările sunt legate de faptul că piața cu amănuntul și piața serviciilor evoluează și se dezvoltă într-un mod în care consumatorului i se acordă mai multă putere de acțiune. Însă aceasta poate conduce la o accentuare a segregării între consumatorii care dețin informații și mijloace și consumatorii din grupurile vulnerabile. În orice caz, aceasta nu presupune în mod necesar maximizarea bunăstării consumatorilor, pentru că ce este esențial este ca încrederea acestora să nu fie pusă în pericol. O altă provocare se leagă de capacitatea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, de a se adapta la progresele tehnologice care atrag după sine schimbări în tehnica de vânzare a produselor/serviciilor și se bazează într-o măsură mai mare pe comerțul electronic și pe servicii adaptate la consumator.

2.2

Obiectivele propuse în strategie spre a fi realizate până în 2013 sunt următoarele:

Aceste obiective sunt considerate elementele centrale ale creșterii economice pe piața internă.

2.3

Aceste obiective vor fi atinse prin instituirea unui cadru juridic pentru alocarea de fonduri destinate politicii de protecție a consumatorilor în UE, astfel încât să asigure protecția consumatorilor și aplicarea eficientă a legislației prin controlul modului de aplicare, cooperare, informare, educație și despăgubiri.

2.4

Domeniile prioritare stabilite în consecință sunt următoarele:

Strategia subliniază mai multe acțiuni în fiecare domeniu prioritar, unele dintre acestea fiind discutate în secțiunea „Observații specifice”.

3.1

CESE salută Strategia pentru protecția consumatorilor pentru 2007-2013 și sprijină în mod deosebit conceptul exprimat explicit în strategie conform căruia încrederea consumatorului și protecția acestuia constituie un element cheie pentru o piață internă sănătoasă și prosperă. Trebuie să se acorde atenție exemplelor de succes din UE în materie de autoreglementare, coreglementare și instituire a codurilor de conduită.

3.1.1

Cu toate acestea, CESE nu restrânge scopul politicii de protecție a consumatorului la realizarea pieței interne; dimpotrivă, așa cum s-a afirmat în mod corect în documentul Comisiei intitulat „O piață unică pentru Europa secolului XXI” (COM(2007) 724 final), piața internă este cea care trebuie să aibă ca scop să satisfacă interesul consumatorilor și să se pună în serviciul acestora.

3.1.2

CESE consideră că Comisia trebuie să-și direcționeze politicile către transparența piețelor și consolidarea pieței interne; o politică de protecție a consumatorilor care să acționeze în favoarea unor piețe eficiente contribuie la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă și consolidează bunăstarea consumatorilor.

3.2

Provocările identificate de Comisie pe piața internă sunt probleme reale, care trebuie corectate și pe care într-adevăr strategia le abordează. Cu toate acestea, în ceea ce privește provocările pieței, CESE consideră că mai există două alte provocări cu care se confruntă Comisia: realizarea unei armonizări reale a politicilor naționale și poziționarea bunăstării consumatorului printre indicatorii esențiali ai activității diverselor DG-uri ale Comisiei.

3.3

CESE consideră că această nouă comunicare a Comisiei privind strategia pentru 2007-2013 este un pas înainte foarte important și promițător, mult mai bine structurat decât strategia comună pentru sănătate publică și politica de protecție a consumatorilor prezentată anterior (COM(2005) 115 final), pentru care Comitetul a elaborat, de asemenea, un aviz (1).

3.4

CESE este preocupat de incoerența care poate apărea între această propunere și alte măsuri deja aprobate la nivel comunitar. Ar trebui să existe coerență între obiectivele operaționale și Decizia Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unui program de acțiune comunitară în domeniul politicii de protecție a consumatorilor (2007-2013) (2).

3.5

Deși obiectivele stabilite de Comisie sunt deosebit de ambițioase și uneori lipsite de precizie, Comitetul crede că acestea vor fi îndeplinite la termenul specificat și în modul cel mai potrivit cu cerințele pieței interne și ale consumatorilor.

3.6

Întrucât Comisia desfășoară deja mai multe inițiative în vederea realizării acestor obiective, cum ar fi Cartea verde privind revizuirea acquis-ului protecției consumatorilor, Comitetul îndeamnă Comisia să înceapă revizuirea atentă a directivelor specifice din domeniu. Comunicările lansate recent cu privire la punerea în aplicare a Directivei privind vânzările la distanță [COM(2006) 514 final] din 21.9.2006, a Directivei privind răspunderea juridică directă și garanțiile conexe [COM(2007) 210 final) și a directivelor din 2007 de modificare a Directivei privind regimul de proprietate periodică (timeshare) au fost dezamăgitoare pentru CESE în sensul că aceste propuneri nu merg de fapt până la capăt în rezolvarea problemelor pe care le au aceste servicii. În plus, nu urmăresc realizarea obiectivelor stabilite în strategia pentru politica de protecție a consumatorilor.

3.6.1

CESE așteaptă propunerea Comisiei de directivă-cadru privind drepturile contractuale ale consumatorilor, care este înscrisă în programul legislativ și de lucru pentru 2008 [COM(2007)640 final] și este gata să-și prezinte avizul pe această temă de îndată ce este adoptat și, în special, pe tema respectării principiilor afirmate în procesul de simplificare a legislației comunitare.

3.7

În anumite condiții și pentru scopuri foarte bine precizate, atunci când desăvârșirea pieței interne este obiectivul principal, CESE este pregătit să sprijine deplina armonizare a legislației privind protecția consumatorilor. Cu toate acestea, o astfel de abordare nu ar trebui pusă în aplicare cu prețul diminuării drepturilor existente, ci prin consolidarea acestor drepturi în diferitele state membre, astfel încât să încurajeze continuarea achizițiilor transfrontaliere care conduc la câștiguri atât pentru consumatori cât și pentru piața cu amănuntul și cea a serviciilor. Această abordare ar trebui să se regăsească la nivelul la care statele membre veghează la stabilirea unui grad corespunzător de protecție a consumatorilor, ci și la nivelul comunitar, la care se fac eforturi de realizare a integrării pieței interne.

3.8

CESE salută acțiunile menționate în domeniile prioritare ale strategiei pentru protecția consumatorilor. Comitetul așteaptă de fapt cu nerăbdare punerea în aplicare a acțiunilor descrise. CESE consideră că resursele (atât financiare, cât și umane) ale DG — Protecția Consumatorilor sunt în realitate limitate. Aceasta face ca sarcina DG de realizare a obiectivelor să fie chiar și mai dificilă. În plus, un buget anual în valoare medie de 22,7 milioane EUR destinat programului strategiei pentru protecția consumatorilor este din nefericire prea mic pentru a pune în aplicare acțiunile propuse în această strategie.

3.8.1

Experiența din programul precedent este că o mare parte a planurilor nu au putut fi puse în aplicare și din lipsă de personal. În plus, bugetul, alocat pe baze anuale, a fost de fapt superior mediei exact în perioadele cu sarcini mai modeste.

4.1

O mai bună monitorizare a pieței: CESE recunoaște că este necesar să se acționeze în sensul colectării de informații de piață mai bune și sprijină măsurile propuse la acest punct prioritar. Cu toate acestea, CESE recomandă insistent Comisiei să găsească moduri inovatoare de a afla care sunt experiențele și percepțiile consumatorilor. În plus, Comisia ar putea dori să întreprindă o acțiune pe scară largă de identificare a experiențelor consumatorilor în statele membre, prin analizarea unor cazuri reale și a modului în care au fost soluționate. Pe de altă parte, Comitetul recomandă să nu se procedeze la strângerea datelor de piață cu prețul unor sarcini administrative împovărătoare impuse întreprinderilor, în special IMM-urilor.

4.2

O mai bună legiferare privind protecția consumatorilor: inițiativele luate în acest domeniu prioritar ar trebuie să aibă în vedere pe deplin efectele pe care comerțul electronic și universul digital îl au asupra drepturilor consumatorilor și, în consecință, să stabilească obligații și drepturi clare pentru mediul digital. În afară de aceasta, ar trebui identificate acțiuni prin care anumite grupuri de consumatori să fie sprijinite pentru a nu fi excluse, din cauza decalajului digital, de la beneficiile anumitor servicii, deoarece astfel s-ar forma încă un segment de consumatori vulnerabili.

4.3

Diversificarea metodelor de aplicare a legislației și a căilor de acțiune judiciară: un control mai bun al modului de aplicare a legislației este cu siguranță necesar pentru a asigura atingerea obiectivelor acestei politici; este obligatorie o cooperare mai strânsă între statele membre și Comisie. CESE salută și sprijină acțiunile colective în despăgubire propuse de Comisie. O astfel de formă de despăgubire asigură tratarea problemelor consumatorilor care nu pot fi rezolvate în mod individual.

4.4

Consumatori mai bine informați și educați: CESE este ferm convins că educația și informarea sunt absolut necesare în protecția consumatorilor. Rețeaua centrelor europene pentru consumatori (ECC-Net) a reprezentat un important pas înainte în furnizarea de informații consumatorilor. Cu toate acestea, CESE consideră că Comisia ar trebui să găsească și alte mijloace, mai creative și mai inovatoare, de a comunica realmente cu consumatorii în general, într-un limbaj atrăgător pentru public.

4.5

Consumul responsabil și durabil: întrucât ar trebui să ne propunem să avem consumatori bine informați, este important să subliniem că trebuie să existe un consum responsabil. Dat fiind că această strategie menționează că nu va fi loc pentru comercianți „necinstiți”, ar trebui afirmat explicit și că, pe de altă parte, întreprinzătorii și comercianții așteaptă de la consumatori să aibă un comportament de consum responsabil. În plus, durabilitatea consumului ar trebui să devină o componentă importantă a pieței interne, și atât comercianții, cât și consumatorii ar trebui să cunoască mai bine ce reprezintă consumul durabil și să adopte astfel de practici.

4.6

În toate politicile și reglementările UE trebuie să fie integrate elemente de protecție a consumatorilor: măsurile propuse de Comisie, cum ar fi funcționarii de legătură cu organizațiile de consumatori în DG-uri, sunt pozitive și ar trebui să contribuie în mod eficient la realizarea acestei priorități. CESE este de acord cu cei care consideră că fiecare DG ar trebui să raporteze anual modul în care a integrat în domeniul său politica de protecție a consumatorului. Astfel, CESE salută includerea aliniatului (2) din articolul 153 în dispozițiile generale (noul articol 12 din proiectul de Tratat de reformă).

4.7

O mai bună protecție a consumatorilor pe piețele internaționale: este necesară protecția consumatorilor și pe piețele internaționale. Aceasta ar trebui legată nu numai de siguranța produselor, care constituie o preocupare crescândă pentru consumatorii europeni, ci și protecția împotriva serviciilor/produselor vândute în special în comerțul electronic și care creează probleme consumatorilor.

4.8

Strategia arată că un obiectiv al Comisiei este să se asigure că politica pentru servicii de interes general (SIG) este însoțită de măsurile corecte de protecție a consumatorilor. Comitetul speră că este împărtășit de Comisie punctul său de vedere, exprimat în diferite avize privind SIG și serviciul universal, în consens cu noul protocol privind serviciile de interes general al Tratatului de la Lisabona.

4.9

Cooperarea între organizațiile producătorilor și cele de protecție a consumatorilor: dincolo de sfera legislativă și de control, cooperarea acestor două sectoare este cea care face într-adevăr posibilă protecția consumatorilor. Ar trebui să se întreprindă eforturi pentru a facilita această cooperare; întreg teritoriul comunitar ar trebui să se folosească exemple de bune practici din statele care adoptă această abordare și au coduri de conduită în acest sens.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/24

1.1

Din motive strategice, politice și economice, CESE sprijină în mod expres accesul independent al Europei la spațiu. De aceea, susține politicile prezentate în documentele Consiliului pentru spațiu, ale Comisiei și ale ESA (1) în aprilie și mai 2007.

1.2

Orice politică spațială europeană ar trebui să aibă obiective pașnice, care să includă garantarea securității colective.

1.3

CESE consideră că activitățile spațiale europene, indiferent dacă sunt coordonate la nivel național, într-un cadru comunitar sau în cadrul ESA, vor genera beneficii vizibile în diverse domenii, cum ar fi cercetarea științifică, furnizarea necesară de infrastructură și date, precum și o gamă amplă de aplicații economice, rezultate din integrarea sistemelor spațiale și a celor terestre.

1.4

Până în prezent, conceptul ESA s-a dovedit a fi unul de succes. Legătura acesteia cu activitățile Comisiei va elibera cu siguranță un potențial suplimentar. Pentru aceasta, trebuie elaborate proceduri de cooperare și de repartizare a competențelor și a costurilor între Comisie și ESA.

1.5

Evoluțiile pe plan mondial — din SUA, Rusia, Japonia, China, India, națiuni deținătoare de tehnologie spațială — obligă Europa să ia și mai multe măsuri în calitatea sa de concurent și partener în spațiu. Pentru aceasta trebuie să se elaboreze rapid programe concrete și să se introducă o serie de proceduri decizionale care să poată ține pasul cu procesul decizional al celorlalți concurenți la nivel mondial.

1.6

În același timp, un proces decizional mai rapid, concertat ar îmbunătăți posibilitățile de a defini și, ulterior, de a îndeplini misiuni în concordanță cu nevoile utilizatorilor.

1.7

GALILEO și GMES sunt „vase amiral” ale Europei. Programele GALILEO trebuie să fie puse în aplicare cât mai repede.

1.8

Integrarea dimensiunii spațiale în cel de-al șaptelea Program-cadru (PC7) și în politicile comunitare trebuie să conducă la o abordare globală din partea direcțiilor generale (DG-urilor) vizate. O asemenea lărgire a bazei de gândire strategică în cadrul Comisiei va avea un efect benefic asupra abordărilor globale la nivel național, care lipsesc adesea. În această privință, este de dorit să se acționeze concertat.

1.9

Toate statele membre, chiar și cele mai mici, precum și noile state membre, trebuie să beneficieze de politica spațială europeană, prin crearea unui număr suficient de posibilități pentru competențele științifice, precum și pentru capacitățile industriale cu înaltă calificare din Europa, atât în sectorul din amonte, cât și în cel din aval.

1.10

Prin politica industrială a ESA (2) de „profit echitabil” (fair return), fiecare țară își recuperează propriile investiții prin intermediul subscripțiilor și concesiunilor. În consecință, relațiile dintre guverne, ESA, întreprinderile private și institutele de cercetare reflectă modele profund înrădăcinate.

1.11

Până în prezent, principiul profitului echitabil a avut succes în dezvoltarea capacităților spațiale ale Europei. Cu toate acestea, maturizarea crescândă a pieței spațiale va necesita mai multă flexibilitate, deoarece, în general, modelele relaționale fixe nu favorizează inovarea industrială. Din cauza cererii pieței, a nevoilor utilizatorilor și dezvoltării serviciilor, este de așteptat ca în special IMM-urile să răspundă în mod corespunzător noilor cerințe și posibilități oferite de politica spațială europeană.

1.12

Pe de altă parte, modificările bruște ale procedurilor și relațiilor bine stabilite pot fi contra-productive, dacă se iau în considerare și discrepanțele mari dintre contribuțiile la ESA.

1.13

În consecință, CESE este în favoarea unei analize și a unui dialog transparente și deschise pe tema rezultatelor de dorit din partea Europei în următorii zece ani: ce obiective și instrumente instituționale corespunzătoare — în ceea ce privește ESA, Comisia și statele membre — sunt necesare pentru îndeplinirea unei misiuni europene comune și concertate. Printre altele, dialogul ar trebui să abordeze modul de finanțare a ESA, contribuția dinamică a întreprinderilor mijlocii, precum și menținerea unui nivel cât mai ridicat al concurenței.

1.14

În această privință, responsabilitatea Comisiei în ceea ce privește aplicațiile și punerea accentului pe nevoile utilizatorilor sunt hotărâtoare. CESE contează pe faptul că vor fi asigurate de către Comisie dezbateri deschise și o implicare a sectorului privat, în special a IMM-urilor.

1.15

CESE se declară de acord cu Consiliul în privința importanței spațiului pentru domeniile apărării și securității, ceea ce ar trebui să stimuleze planificarea unor viitoare sisteme care să antreneze, la rândul ei, o mai mare apropiere între țările europene.

1.16

Deoarece granițele dintre aplicațiile civile și militare se estompează, ar trebui exploatate la maximum efectele așa-numitei „duble utilizări”.

1.17

În cele din urmă, comunicarea se dovedește vitală, CESE considerând că publicul ar trebui să fie mai bine informat în privința beneficiilor aduse de domeniul spațial în viața de zi cu zi.

1.18

O comunicare bine orientată privind politica spațială europeană ar trebui să presupună încurajarea orientării tinerilor către acest sector și, în general, ar trebui să-i atragă pe aceștia către studii științifice și/sau tehnice.

2.1

În cursul ultimului deceniu, instituțiile europene și grupurile operative la nivel național s-au ocupat tot mai mult cu dezbaterea noilor demersuri privind viitorul politicii spațiale europene.

2.2

În aprilie 2007, Comisia a publicat, în strânsă cooperare cu ESA (3), o comunicare privind politica spațială (4), o evaluare de impact aferentă și un program amplu de acțiuni avute în vedere de către ESA, Comisie și statele membre.

2.3

Pe baza comunicării Comisiei, Consiliul pentru spațiu (5) a adoptat, la 22 mai 2007, o rezoluție privind politica spațială europeană.

2.4

Această creștere a interesului, pe care o demonstrează documentele menționate mai sus, este stimulată de o largă varietate de evoluții globale și obiective strategice europene:

2.5

În 2003 și 2004, Comisia Europeană a prezentat o Carte verde și o Carte albă privind politica spațială. În ambele documente, principiile generale ale unei politici spațiale au devenit explicite. Acestea conțineau numeroase elemente — dintre care unele foarte progresiste — care sunt detaliate în comunicarea menționată anterior.

2.6

Prin rezoluția din 22 mai, Consiliul a confirmat faptul că sectorul spațial „reprezintă un bun strategic care contribuie la independența, securitatea și prosperitatea Europei și la rolul acesteia în lume”. Intensificarea cooperării europene în vederea furnizării de servicii spațiale în beneficiul cetățenilor reprezintă o chestiune esențială. Consiliul a corelat politica spațială cu Strategia de la Lisabona și a subliniat relevanța acesteia pentru politica externă și de securitate comună.

2.7

Rezoluția Consiliului insistă asupra obiectivului de constituire a Spațiului european de cercetare și reafirmă necesitatea cooperării dintre ESA și Comisie, care va veni în sprijinul eficienței, unei finanțări sporite a programelor europene și unei mai mari coeziuni între tehnologie și aplicații. Relația dintre ESA și Comisie va evolua pe baza experienței acumulate. Chestiunea cofinanțării infrastructurilor de bază deja existente (Kourou, Darmstadt) rămâne însă deschisă.

2.8

O chestiune esențială o reprezintă cooperarea și împărțirea sarcinilor între ESA și Comisie. ESA este lider în domeniul explorării și tehnologiei, Comisia fiind responsabilă pentru aplicațiile legate de propriile sale politici, precum transportul, mediul, securitatea și relațiile cu țările terțe, precum și pentru identificarea nevoilor de servicii îmbunătățite ale consumatorilor non-guvernamentali.

2.9

Un raport bun între costuri și beneficii în ceea ce privește programele din sectorul public va contribui la creșterea competitivității întreprinderilor industriale și comerciale private, fiind în special importante întreprinderile mici și mijlocii și industria furnizoare. În același timp, Consiliul recunoaște politica industrială a ESA, și în special principiul profitului echitabil din cadrul acesteia, ca instrument pentru încurajarea investițiilor și creșterea competitivității europene.

2.10

Este cert că rezoluția din mai 2007 permite trecerea la o nouă etapă, salutată cu mult entuziasm de către actorii principali (6).

3.1

Sectorul spațial este într-o evoluție rapidă. În cursul ultimului deceniu, CESE a salutat Cartea verde și Cartea albă a Comisiei privind politica spațială (7). CESE își reafirmă aprobarea față de noile inițiative adoptate de Consiliu, Comisie și ESA în mai anul trecut. Este simbolic faptul că progresele decisive privind politica spațială au loc la începutul secolului XXI. O nouă eră începe.

3.2

Evoluțiile mondiale în ceea ce privește spațiul au un impact tehnologic și strategic tot mai mare.

3.2.1

Politica spațială devine, fără îndoială, mai importantă, dacă nu indispensabilă, pentru atingerea obiectivelor terestre; cu alte cuvinte, aplicațiile spațiale sunt de o importanță vitală pentru îndeplinirea obiectivelor economice și sociale necesare pentru integrarea europeană.

3.2.2

În știință și cercetare, progresul în ceea ce privește astronomia și cercetarea planetară este evident. ESA beneficiază de rețelele existente, contribuind la acestea cu programe concentrate pe anumite teme și acțiuni de evaluare inter pares. Spre deosebire de universul științific, sectorul militar operează încă la nivel național.

3.2.3

Din punct de vedere strategic, Europa trebuie să își apere independența față de SUA și de Rusia și, tot mai mult, față de China, India și alte națiuni deținătoare de tehnologie spațială, care sunt în același timp concurenți și parteneri în spațiu. În general, poziția Europei în lume ar trebui să constituie punctul de plecare pentru orice politică spațială.

3.3

Rezoluția Consiliului pentru spațiu din 22 mai 2007 și documentele care o însoțesc, precum comunicarea Comisiei din 2007, evaluarea de impact aferentă, declarația directorului general al ESA și elementele preliminare ale unui program european comun, care include ESA, Comisia și statele membre, constituie un pas important înainte, dacă se ține seama de faptul că:

3.4

Acordul cadru din 2003 (8) dintre ESA și Uniunea Europeană a pus bazele unei planificări și unei acțiuni convergente pentru UE și ESA. În prezent, Consiliul elaborează o abordare globală care are drept scop o mai bună coordonare și o creștere a eficienței proiectelor individuale, fie ele naționale, interguvernamentale sau europene.

3.5

În opinia CESE, printre elementele importante se află: creșterea consensului și o viziune comună a statelor membre; confirmarea cooperării dintre Comisie și ESA și împărțirea responsabilităților între aceste două organisme, ceea ce ar furniza baza pentru o finanțare UE sporită; un echilibru mai bun între domeniul cercetării-dezvoltării și aplicații și, mai ales, intenția explicită de a acorda prioritate nevoilor utilizatorilor; parteneriatele public-privat și prioritățile reprezentate de „vasele amiral”, GALILEO și GMES (9), în cadrul politicii spațiale europene.

3.6

Trebuie menționat însă faptul că etapele avute în vedere fac parte dintr-un proces îndelungat, care, cu siguranță, nu a ajuns în stadiul final. Rămân încă de elaborat proiecte concrete și fluxuri de finanțare aferente.

3.7

Bugetul total pe 2005 pentru activitățile spațiale ale ESA, EUMETSAT și ale statelor membre a ajuns la 4,8 miliarde EUR (exclusiv CE) (10). CE va aloca peste 1,4 miliarde EUR (2007-2013) garantate pentru aplicații și activități spațiale prin programul PC7. Bugetele spațiale mondiale au ajuns să însumeze 50 miliarde EUR. Bugetul SUA este de aproximativ 40 miliarde EUR, dintre care mai mult de 50 % este destinat domeniului militar. În plus, cheltuielile americane sunt centrate pe un concept exclusiv american, care are efecte asupra cooperării dintre diferitele instituții și întreprinderi (11). Mai presus de toate, SUA este o piață închisă, dar suficient de mare pentru a sprijini industria spațială americană fără ca aceasta să trebuiască să concureze pe piața comercială internațională.

3.8

Activitățile spațiale europene reprezintă o combinație de programe europene (interguvernamentale sau comune) și naționale. ESA nu se limitează la coordonarea unor proiecte și a înregistrat până în prezent un succes deosebit; ESA este și o agenție de cercetare și dezvoltare care concepe mari infrastructuri, eficiente la nivel european. Printre operatorii europeni spațiali mari ai ESA se numără: Arianespace, EUMETSAT, Eutelsat. Pe lângă aceste programe, câteva state membre au propriile lor programe bazate pe tradiții și obiective politice și tehnologice naționale și, prin urmare, pe capacitățile, rețelele și aplicațiile naționale. Modelul european constă într-un sistem complex de programe comune și naționale.

3.9

Este posibil ca noile state membre să devină membri ai ESA, fapt care va conduce la creșterea numărului țărilor membre de la 17 la 22 (12). Ar fi util să se profite de beneficiile aduse de cunoștințele științifice existente și de consolidarea potențială a clusterelor economice.

3.10

Este foarte posibil ca programele naționale și cele ESA să se suprapună. Proiectele orientate spre apărare țin până în prezent preponderent de domeniul național. Aceasta poate duce la o lipsă de eficiență, din cauza estompării granițelor dintre tehnologiile pentru obiective militare și cele pentru obiective civile. Noua abordare globală poate contribui la creșterea convergenței.

3.11

Bugetele sunt în corelație cu infrastructurile și colectarea datelor. Cu cât relațiile cu întreprinderile și forțele pieței sunt mai bine organizate, cu atât se extind efectele multiplicatoare, prin intermediul aplicațiilor și serviciilor. În această privință, EUMETSAT (organizația europeană pentru exploatarea sateliților meteorologici) este un exemplu relevant. Acesta poate oferi un model foarte util pentru alte sectoare.

3.12

Având în vedere constrângerile bugetare, este bine că Europa se concentrează asupra priorităților și se dovedește pe deplin dispusă să coopereze la nivel internațional. Cooperarea internațională are o valoare adăugată mare, cu efecte de multiplicare uneori impresionante. Cu toate acestea, pentru a se afla pe picior de egalitate cu țările terțe, capacitățile Europei trebuie de asemenea să îndeplinească suficiente cerințe de bază, pe lângă priorități. Este de dorit ca astfel de cerințe să fie convenite de comun acord și, prin urmare, să se investească suficient în ele.

3.13

Într-un aviz recent publicat, CESE susține în totalitate proiectul GALILEO, un proiect european de navigație globală prin satelit (13). GALILEO va garanta o sincronizare mai exactă a poziției și a datelor la nivel mondial pentru aplicații civile într-o gamă largă de domenii. Proiectul este comparabil cu GPS-ul american existent, dar va prezenta noutăți față de acesta.

3.13.1

GALILEO va confirma poziția Europei în calitate de actor independent în spațiu.

3.13.2

Nu au existat posibilități de afaceri satisfăcătoare pentru sectorul din amonte. CESE salută decizia Consiliului de a finanța GALILEO, precum și elaborarea programelor. Aceste programe trebuie puse în practică fără întârziere pentru a se crea condițiile favorabile pentru sectorul din aval (14).

3.13.3

Pe lângă obstacolele în calea unui parteneriat public-privat viabil, care este oricum o chestiune complicată în general, există un număr de alte probleme în suspensie care trebuie urgent rezolvate, în vederea unei implicări eficiente a partenerilor privați.

3.14

Pe lângă serviciile existente, GMES va oferi un set coerent de servicii, care devin în tot mai mare măsură indispensabile, bazate pe observarea Pământului. Aceasta va îmbunătăți „capacitățile de monitorizare și de evaluare ale Europei în cadrul politicii de mediu și va contribui la satisfacerea nevoilor în materie de securitate” (15). Evoluțiile dinamice la nivel mondial arată în ce măsură noile instrumente se dovedesc utile în abordarea noilor provocări ale mediului, schimbărilor climatice, sănătății, securității personale și colective.

3.14.1

Aceste provocări privesc o gamă foarte largă de domenii, de la dezastre naturale și crize, până la efectele schimbărilor climatice (emisiile de gaze și poluarea aerului), protecția civilă și controlul la frontiere.

3.14.2

Aplicațiile relevante în acest domeniu sunt orientate către utilizatori — aceștia provenind din grupuri diferite (oameni politici, servicii publice, întreprinderi și cetățeni), ceea ce subliniază nevoia unei mai strânse coordonări între ESA, Comisie și statele membre, precum și necesitatea unei treceri în revistă a necesităților de către CE.

3.14.3

Serviciile GMES vor favoriza elaborarea și punerea în aplicare a diferitelor politici UE. Având în vedere valoarea adăugată prevăzută a GMES, bugetul pentru 2009 va trebui să furnizeze o finanțare operațională pentru servicii și aplicațiile spațiale, pentru a sprijini politicile UE.

3.14.4

Și în cazul infrastructurii GMES, guvernul este cel căruia îi revine responsabilitatea de a colecta date într-un mod sigur și durabil. Ulterior vor trebui create condiții pentru participarea întreprinderilor private.

3.15

GALILEO, GMES și celelalte programe ilustrează împreună faptul că politica spațială devine operațională și sprijină performanțele și aplicațiile tehnologice actuale, fapt care va contribui la utilizarea de noi metode de analiză, anticipare și rezolvare a problemelor societății.

3.16

Este important ca toate statele membre, chiar și cele mai mici, precum și noile state membre, să beneficieze de politica spațială europeană. Un angajament al tuturor statelor membre este, de asemenea, în interesul comun al Uniunii ca atare.

3.17

Noile state membre vor beneficia cu siguranță de aplicații. În plus, ar trebui să li se ofere șansa de a contribui cu competențele lor științifice și cu capacitățile lor industriale de înaltă calificare, în vederea consolidării potențialului.

4.1

Consiliul pentru spațiu s-a reunit pentru prima dată în noiembrie 2004 pentru a dezbate și a promova convergența europeană și programele cu acoperire europeană. CESE speră și preconizează că îndrumarea oferită de Consiliu în mai anul trecut va crea un context favorabil unei politici spațiale în concordanță cu ambițiile europene.

4.2

Îmbunătățirea prevederilor instituționale este întotdeauna indispensabilă pentru progres. Referitor la aceasta, CESE salută implicarea crescândă a Consiliului și a Comisiei în ceea ce privește chestiunile spațiale, precum și prevederea unei bine definite cooperări și împărțiri a responsabilităților între ESA și Comisie.

4.3

Consiliul pentru spațiu creează cadrul favorabil pentru dezbaterea privind abordările interguvernamentale și comunitare, care vor trebui corelate în mod eficient.

4.4

Integrarea „spațiului” în politicile comunitare și în PC7 printr-un capitol special de politică spațială trebuie să devină vizibilă, prin implicarea tuturor DG-urilor vizate. Acest angajament general va lărgi, de asemenea, baza de reflecție strategică. În acest sens, definirea în noul tratat a unor competențe specifice ale UE în domeniul spațial se va dovedi cu siguranță foarte utilă.

4.5

Ordinea juridică, adesea trecută cu vederea, necesită o atenție specială. În contextul unui „stat unic” precum SUA, ordinea juridică reprezintă un cadru natural pentru activitățile concrete și reglementările aferente. Spre deosebire de această situație, în complexul context european — ESA, Comisie, state membre suverane — lipsește o ordine juridică bine structurată, fapt care este contra-productiv. Având în vedere extinderea activităților legate de spațiu în UE, un cadru legal/instituțional coerent și logic se va dovedi cu atât mai indispensabil.

4.6

Responsabilitatea Comisiei în ceea ce privește aplicațiile și implicarea diferitelor DG-uri va influența în mod pozitiv dezbaterea și cooperarea cu sectorul privat. Aceasta va deschide noi drumuri pentru proiectele orientate către utilizatori.

4.7

Un aspect specific care trebuie menționat este prevederea din noul tratat privind legătura dintre funcțiile de Înalt reprezentant pentru politică externă și cea de vicepreședinte al Comisiei, funcții care vor fi cumulate de o singură persoană.

4.8

Una dintre principalele justificări ale unei politici spațiale europene rezidă în faptul că gândirea strategică a Comisiei va avea și un efect benefic asupra abordărilor integrale la nivel național, care lipsesc adesea. Implicarea DG-urilor Comisiei va genera, de asemenea, în administrațiile naționale, rețele care vor include (potențiali) utilizatori.

4.9

Din același motiv, înființarea unui oficiu GMES în cadrul DG Întreprinderi, care are sarcina de coordonare, este întâmpinată cu deosebită satisfacție.

4.10

Implicarea Comisiei oferă politicii spațiale un loc printre celelalte politici comunitare. Aceasta va ajuta la îmbunătățirea imaginii pe care cetățenii o au despre beneficiile oferite de spațiul cosmic.

4.11

Până acum, sectorul spațial a fost prea izolat și insuficient promovat. O comunicare eficientă din partea Comisiei și a Consiliului ar trebui să evidențieze implicațiile acestui sector pentru societate. O comunicare bine orientată privind politica spațială europeană ar trebui să includă și încurajarea orientării tinerilor către acest sector și, în general, ar trebui să-i atragă pe aceștia către studii științifice și/sau tehnice.

4.12

CESE subliniază importanța majoră a unei evaluări transparente, sistematice și globale, și a unei puneri corecte în aplicare. Relația complexă dintre centrele de cercetare, autoritățile publice din UE și statele membre, precum și întreprinderile private, împreună cu structurile financiare și organizaționale complicate, impun o activitate de monitorizare. În contextul unei interacțiuni dinamice, o monitorizare eficientă va conduce la transparență și, probabil, la simplificare, precum și la noi perspective și proiecte, ca și la finanțarea acestora.

5.1

Conceptele și programele strategice din statele membre, relațiile naționale specifice cu întreprinderile private, cooperarea interguvernamentală în interiorul și în afara UE, ca și orientarea tehnologică a ESA în calitate de agenție interguvernamentală explică principiul profitului echitabil: fiecare țară își recuperează propriile investiții în activitățile ESA sub forma contractelor ce revin întreprinderilor proprii, prin intermediul unui model complicat de subscripții și concesiuni. În circumstanțele actuale, politica industrială a ESA se dovedește a fi de succes.

5.2

În consecință, relațiile dintre guverne, institutele de cercetare, ESA și întreprinderile private reflectă modele adânc înrădăcinate, aceasta și pentru că domeniul spațial reprezintă o piață restrânsă și foarte specializată.

5.3

Trebuie avute în vedere evoluții decisive:

5.4

Consiliul susține menținerea principiului profitului echitabil în cazul ESA. În această privință, interesele statelor membre ESA nu coincid în toate aspectele. Trebuie remarcat aici că principiul profitului echitabil a evoluat deja, datorită unei abordări mai flexibile decât cea utilizată anterior, și se modernizează treptat. În opinia CESE, acest principiu ar trebui să genereze suficientă flexibilitate, pentru a stimula participarea IMM-urilor foarte specializate, active (încă) preponderent la nivel național.

5.5

În cazul participării și finanțării din partea Comisiei, normele comunitare prevalează, și anume politica în domeniul concurenței și regulile privind achizițiile publice. CESE sprijină dezvoltarea de către Comisie, a unor instrumente și norme de finanțare adecvate pentru măsuri ale Comunității în domeniul spațial, care să țină seama de particularitățile sectorului spațial și să permită o structură echilibrată a industriei spațiale din statele membre.

5.6

Un punct important care merită atenție îl reprezintă rolul întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea serviciilor. Trebuie făcută o diferență între întreprinderile mari, care operează deseori la nivel internațional, și un număr mare de întreprinderi mijlocii specializate, majoritatea naționale, în căutare de posibilități în sectorul spațial european. Este necesară sprijinirea trusturilor de IMM-uri din sectorul spațial.

5.6.1

În orice caz, rolul întreprinderilor mijlocii specializate este în creștere (16). Acest lucru va fi probabil și mai valabil în acest sector, datorită accentului pus pe cererea pieții și pe nevoile utilizatorilor, precum și datorită unei implicări dinamice a întreprinderilor mai mici în dezvoltarea serviciilor. Planificarea operațională și proiectele în cooperare cu întreprinderile mijlocii vor fi din ce în ce mai des întâlnite.

5.6.2

Până în prezent, politica spațială a fost în mare parte separată de celelalte sectoare ale economiei. Deplasarea centrului de interes, abordarea orizontală și cooperarea dintre ESA și Comisie vor contribui la punerea în legătură a tehnologiilor cu investițiile publice și întreprinderile private. Experiența programului EUMETSAT și dezvoltarea de servicii operaționale în acest caz se poate dovedi utilă pentru GMES.

5.6.3

În ceea ce privește sateliții, planurile de afaceri, marketingul și comercializarea pot institui practici avantajoase. Rețelele de întreprinderi mijlocii vor fi consolidate.

5.7

Sistemele spațiale și terestre ar trebui integrate, așa cum se prevede în cazul GMES. Rețelele de senzori inteligenți pot fi și mai mult dezvoltate.

5.8

Implicarea industriei impune o definire precisă a cererii UE. Accentul crescut pus pe servicii și nevoile utilizatorilor, pe lângă cercetare, colectarea datelor și infrastructură, implică o sincronizare delicată și constantă a științei și aplicațiilor în toată Europa (17).

5.9

Cu toate acestea, așa cum s-a menționat mai sus, aplicațiile trebuie sprijinite de dezvoltarea tehnologică. Printre acestea, ESTP (18), care reunește actori din domeniile științific și industrial, reprezintă o platformă foarte promițătoare pentru identificarea tehnologiilor dorite. Se preconizează instituirea unei Agende Strategice de Cercetare. ESTP poate, de asemenea, furniza legături cu alte domenii și sectoare industriale.

5.10

Până în prezent, principiul profitului echitabil a avut succes în dezvoltarea capacităților spațiale ale Europei. Cu toate acestea, maturitatea crescândă a pieței spațiale va necesita mai multă flexibilitate, deoarece, în general, modelele relaționale fixe nu favorizează inovarea industrială. Din cauza cererii pieței, a nevoilor utilizatorilor și dezvoltării serviciilor, este de așteptat ca în special IMM-urile să răspundă în mod corespunzător noilor cerințe și posibilități oferite de politica spațială europeană.

5.10.1

În această privință, discrepanțele mari dintre contribuțiile naționale la ESA, în special în cazul noilor state membre și al țărilor mai mici, precum și al statelor membre ESA, care nu sunt membre UE, trebuie de asemenea luate în considerare.

5.11

CESE se pronunță așadar în favoarea unei analize și unui dialog transparente și deschise, pe tema rezultatelor așteptate de Europa în următorii zece ani, în vederea menținerii și îmbunătățirii poziției acesteia la nivel mondial: care sunt obiectivele și instrumentele instituționale corespunzătoare (în ceea ce privește ESA, Comisia și statele membre) pentru realizarea unei misiuni europene comune și concertate, care să includă o contribuție dinamică a întreprinderilor mijlocii și să asigure un nivel cât mai ridicat al concurenței.

5.12

O astfel de analiză și un astfel de dialog ar trebui să trateze și modul de finanțare a ESA, și în special efectul contribuțiilor opționale și modului în care poate arăta procedurile și integrarea progresivă a utilizării serviciilor din sectorul spațial în piața internă a UE. Pentru domeniile la care vor participa DG-urile Comisiei trebuie create norme de finanțare speciale și proceduri adecvate de repartizare a costurilor.

5.13

Politica industrială și sectorială modernă, așa cum evoluează aceasta în diferite sectoare, se poate și ea dovedi de ajutor, având în vedere caracteristicile specifice ale sectorului spațial. Printre acestea se numără necesitatea unor tehnologii și infrastructuri finanțate din fonduri publice, dezvoltarea de prototipuri, lipsa unei piețe reale în diferite segmente, precum și o politică industrială activă în domeniul spațiului. condusă și finanțată de guvern, așa cum este cazul în SUA și în alte țări.

5.14

Un prim pas care trebuie făcut urgent în direcția industriei trebuie să constea într-o concretizare a viziunii responsabililor politici asupra ambițiilor industriale ale Europei.

6.1

Decizia Consiliului subliniază importanța sectorului spațiului pentru domeniile apărării și securității. Se discută din ce în ce mai mult despre o strategie comună privind capacitățile militare europene.

6.2

Această dezbatere se numără printre evoluțiile așteptate în domeniul politicii externe și de securitate comună. CESE salută faptul că se ajunge treptat la concluzia că securitatea nu trebuie să mai constituie o politică unică, ci o combinație de politici ale instituțiilor europene și în cadrul acestora (19).

6.3

Trebuie, de asemenea, avut în vedere faptul că granițele dintre aplicațiile civile și cele militare se estompează. Este recomandabilă identificarea posibilităților reciproce pentru categoriile de cerințe din ambele sectoare. Sistemele militare pot profita de pe urma misiunilor europene civile, datorită dublei utilizări a aplicațiilor civile și militare.

6.4

În prezent, proprietatea, guvernanța și bugetele în domeniul securității rămân strict naționale. Abordările care vizează obținerea de sinergii între diferite țări sunt rare, cu toate că anumite acțiuni din sectorul apărării sunt coordonate într-un cadru european. Există mai multe opțiuni în ceea ce privește viitorul, de la un grad „scăzut” de cooperare europeană, la un adevărat model european comun.

6.5

CESE consideră că, din motive de securitate, tehnologice și bugetare, ar trebui oferite motivații de elaborare a unor sisteme viitoare care să unească țările europene.

6.6

Logica națională în domeniul securității este adânc înrădăcinată. Dar, plecând de la o viziune comună asupra viitorului, care să aibă în vedere și evoluțiile globale inevitabile, pot fi demarate proiecte concrete, iar datele bazate pe experiență pot încuraja progresul.

6.7

Pentru a evita suprapunerile inutile, această planificare ar putea prevedea o specializare și o împărțire a activității (20). Pot fi instituite și programe de cercetare care să contribuie la dezvoltarea capacităților tehnice.

6.8

În această privință, i se poate oferi EDA (21), în calitatea sa de factor implicat, posibilitatea de a dezvolta competențe speciale, cum ar fi definirea de capacități, propunerea de programe de dezvoltare, precum și asigurarea coordonării dintre agențiile spațiale și de apărare naționale pe de o parte, și ESA, pe de altă parte.

6.9

Noul tratat oferă, de asemenea, perspective de lărgire a inițiativelor din partea Comisiei și Consiliului, în vederea promovării cercetării în domeniul securității, cu toate că trebuie evitate suprapunerile și duplicările care ar putea rezulta.

6.10

Deciziile de această natură presupun pregătire și, în consecință, angajamente din partea Consiliului pentru spațiu și ale Consiliului Afaceri Generale. Îmbunătățirile de natură instituțională introduse de noul tratat vor oferi sprijin în acest sens.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/31

1.1

Verificările efectuate de Comisie au pus în evidență existența unor diferențe apreciabile între legislațiile naționale în ceea ce privește transpunerea Directivei 1999/44/CE. Unele dintre acestea pot fi generate de anumite lacune de reglementare ale directivei, altele pot fi însă considerate transpuneri incorecte ale acesteia. Cu toate acestea, nu este clar în prezent în ce măsură aceste diferențe afectează buna funcționare a pieței interne și încrederea consumatorilor. CESE recomandă ca implicațiile posibile, atât în ceea ce privește piața internă, cât și încrederea consumatorilor, să fie examinate cu maximă urgență de către Comisie (1).

1.2

Ca urmare a celor precizate mai sus, CESE solicită insistent Comisiei să adopte măsuri împotriva statelor membre care nu au pus corect în aplicare până acum Directiva 1999/44/CE.

1.3

Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor a identificat o serie de teme transversale. În cursul revizuirii legislației privind protecția consumatorului, Comisia Europeană a identificat câteva probleme legate de aplicarea Directivei privind vânzarea de bunuri de consum, în special în ceea ce privește răspunderea juridică directă a producătorilor (RDP).

1.4

CESE consideră că Directiva privind vânzarea de bunuri de consum este deficitară și la capitolul reglementării garanțiilor oferite de fabricanți și de vânzătorii cu amănuntul, de exemplu în ceea ce privește cerințele de conformitate prevăzute la articolul 2 din directivă.

1.5

Nu există rațiuni suficiente pentru modificarea separată a Directivei 1999/44/CE în vederea introducerii răspunderii juridice directe a producătorilor. Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor (2) a inițiat o consultare publică atât în ceea ce privește această chestiune, cât și altele, care au fost identificate de către Comisia Europeană în cursul revizuirii legislației privind protecția consumatorului (respectiv a celor opt directive (3)). În consecință, CESE recomandă evaluarea de către Comisie a oportunității introducerii răspunderii juridice directe a producătorilor într-un posibil act normativ care să urmeze Cărții verzi (de exemplu, o directivă orizontală), aceasta fiind o alternativă care se bucură de sprijinul unor asociații ca UGAL (4) și BEUC. Cu toate acestea, CESE subliniază faptul că rezultatele acestei inițiative, așa cum solicită și Eurocommerce, nu ar trebui să impună sarcini inutile întreprinderilor.

1.6

Înainte de introducerea de către Comisia Europeană a unei directive orizontale, CESE apreciază că este necesară efectuarea unei analize de impact.

1.6.1

Este cazul domeniului de aplicare al directivei. CESE admite că directiva ar trebui să se aplice și altor tipuri de contracte prin care se furnizează bunuri consumatorilor (de exemplu, închirierea de autoturisme), precum și contractelor prin care se furnizează consumatorilor servicii cu conținut digital (de exemplu, muzică online). Este, de asemenea, cazul bunurilor de ocazie vândute prin licitație publică, la care consumatorii au posibilitatea de a participa personal la vânzare. Alte aspecte, cum ar fi definirea noțiunii de livrare a bunurilor, transferul riscului, noțiunea de conformitate a bunurilor și limitele de timp aferente acesteia, acoperirea în caz de defecte recurente, regimul sarcinii probei sau chiar și anumite modalități de reparare ar trebui să fie considerate ca făcând parte dintr-un instrument orizontal, în cadrul unei abordări mixte a revizuirii acquis-ului comunitar în domeniul protecției consumatorului; este important ca discuțiile privind detaliile acestor teme să aibă loc atunci când o propunere privitoare la un astfel de instrument va face obiectul consultării și dezbaterii publice.

1.7

Părțile interesate și statele membre au păreri divergente cu privire la impactul răspunderii juridice directe a producătorilor asupra nivelului de protecție a consumatorului, precum și asupra pieței interne. Majoritatea statelor membre și un anumit număr de părți interesate consideră că răspunderea juridică directă a producătorilor ar putea crește nivelul de protecție a consumatorului. Unele dintre statele membre consideră că producătorul este mai bine plasat decât vânzătorul pentru a se asigura că bunurile sunt în conformitate cu contractul. Altele sunt de părere că răspunderea juridică directă a producătorilor nu ar crește nivelul de protecție a consumatorului, ci ar duce mai degrabă la incertitudine juridică și la sarcini suplimentare pentru întreprinderi. CESE consideră că este nevoie de informații mai precise cu privire la aceste chestiuni (5).

2.1

La 24 aprilie 2007, Comisia Europeană a adoptat Comunicarea privind punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanții conexe („Directiva privind vânzarea de bunuri de consum”), inclusiv analiza argumentelor privind introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor, așa cum se prevede la articolul 12 din directivă.

2.2

La 8 februarie 2007, Comisia Europeană a adoptat Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor. Directiva 1999/44/CE este una dintre cele opt directive privind consumatorii, enumerate în Anexa 2 la Cartea verde.

2.2.1

Anexa 1 la Cartea verde ridică de asemenea o serie întrebări referitoare la normele specifice aplicabile vânzării de bunuri de consum. Prezentul aviz își propune să ofere Comisiei câteva repere, ca răspuns la Comunicarea acesteia „privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanții conexe, inclusiv analiza argumentelor privind introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor” — COM(2007) 210 final. CESE și-a adoptat avizul privind Cartea verde (6) la sesiunea plenară din 11 și 12 iulie 2007 și a hotărât, la acel moment, să nu se pronunțe asupra chestiunilor specifice, cum ar fi cele ridicate de Comisie privind Directiva privind vânzarea bunurilor de consum, care vor fi tratate în cadrul propunerii de directivă-cadru a Comisiei privind drepturile contractuale ale consumatorilor.

2.2.2

În acest document, Comisia prezintă o serie de teme transversale destinate consultării publice. Acestea includ teme privind lacunele și deficiențele de reglementare identificate de Comisie în cursul revizuirii acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor, inclusiv cele care decurg din directivă.

2.3

Toate statele membre au transpus directiva (7). Scopul comunicării este de a analiza modul în care statele membre au pus-o în aplicare. Comunicarea face parte din procesul de revizuire a acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor, care este în concordanță cu obiectivele unei mai bune reglementări urmărite de Comisie, de Parlamentul European și de CESE, în ceea ce privește simplificarea cadrului de reglementare.

2.4

Directiva are ca obiectiv armonizarea acelor părți ale legislației privind contractul de vânzare de bunuri de consum, care se referă la garanțiile juridice (clauze) și, într-o mai mică măsură, la garanțiile comerciale.

2.5

Tuturor statelor membre li s-a solicitat să transpună directiva în legislația lor națională până la 1 ianuarie 2002 și au primit acordul de a adopta dispoziții mai stricte în beneficiul consumatorului.

2.6

Comisia atrage atenția asupra deficiențelor de aplicare a directivei de către unele state membre.

3.1

Comunicarea privește punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanții conexe („Directiva privind vânzarea de bunuri de consum”) în statele membre și analizează argumentele privind introducerea, la nivel comunitar, a răspunderii juridice directe a producătorilor, așa cum se prevede la articolul 12 din directivă.

3.2

Comunicarea Comisiei pune în evidență dificultățile cu care s-au confruntat unele state membre în procesul de aplicare a directivei. Problemele au apărut în special din cauza faptului că definițiile consumatorului și vânzătorului diferă de cele existente în alte acte normative comunitare.

3.3

În mod similar, sfera de aplicare a directivei este determinată de definiția bunurilor de consum de la articolul 1 alineatul (2) litera (b). Statele membre au aplicat definiția în diverse moduri. Astfel, în unele țări, legislația relevantă se aplică și la vânzarea de bunuri imobiliare către consumatori.

3.4

În conformitate cu directiva, „statele membre pot prevedea că expresia «bunuri de consum» nu include bunurile de ocazie vândute prin licitație publică la care consumatorii au posibilitatea de a participa personal la vânzare”. În consecință, unele state membre s-au prevalat de această posibilitate, în timp ce altele au ales să limiteze răspunderea vânzătorului în cazul acestor produse.

3.5

Toate statele membre au adoptat legi naționale care transpun cerințele directivei. În conformitate cu prevederile articolului 12, Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului (într-un termen precis) un raport privind punerea în aplicare a acestei directive în statele membre, raport care să analizeze, printre altele, argumentele privind introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor și, dacă este cazul, să prezinte propuneri în acest sens. Această comunicare corespunde obligației menționate.

3.6

Partea I a comunicării constituie un raport privind punerea în aplicare a Directivei privind vânzarea de bunuri de consum în statele membre, iar partea II analizează argumentele privind introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor în fața consumatorilor în legislația UE.

3.7

Transpunerea directivei a ridicat o serie de probleme. Unele dintre acestea pot fi generate de anumite deficiențe de reglementare ale directivei, altele pot însă fi considerate transpuneri incorecte ale acesteia. Verificările Comisiei au scos în evidență divergențe semnificative între legislațiile naționale. Acestea sunt rezultatul aplicării clauzei protecției minime și a diverselor opțiuni de reglementare prevăzute de directivă. Cu toate acestea, nu este clar în prezent în ce măsură aceste divergențe afectează buna funcționare a pieței interne și încrederea consumatorilor.

3.7.1

Cartea verde a prezentat spre consultare publică o serie de teme transversale privind lacunele și deficiențele de reglementare identificate de Comisie în cursul revizuirii acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor, inclusiv cele care decurg din punerea în aplicare a directivei. Din aceste motive, Comisia a hotărât să nu prezinte în acest stadiu nici o propunere privitoare la directivă.

3.7.2

În ceea ce privește răspunderea juridică directă a producătorilor, Comisia a hotărât că nu dispune de suficiente elemente pentru a stabili dacă lipsa reglementării comunitare are un efect negativ asupra încrederii consumatorilor în piața internă. Această chestiune continuă să fie analizată în contextul Cărții verzi.

3.8

În avizul său privind Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor (8), CESE își exprimă îndoiala cu privire la atingerea, prin abordarea propusă, a unui nivel ridicat și uniform de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune Europeană. Este necesară o legitimare democratică reală a acquis-ului comunitar revizuit în materie de protecția consumatorilor, cu un temei juridic și conceptual clar. CESE atrage atenția asupra mediului digital, care este prea puțin reglementat. Orice propunere de armonizare a normelor în acest domeniu ar trebui să fie precedată de o evaluare adecvată a impactului său și ar trebui să aibă în vedere simplificarea și clarificarea normelor existente. Măsurile de îmbunătățire a punerii în aplicare și consolidarea sau introducerea unor proceduri clare și simple pentru obținerea de compensații sunt tot atâtea elemente asupra cărora ar trebui să se insiste cu prioritate. Armonizarea legislației în materie de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune Europeană trebuie să aibă ca principiu director adoptarea celui mai bun și mai ridicat nivel de protecție a consumatorilor care poate fi întâlnit în statele membre.

4.1

Verificările efectuate de Comisie au pus în evidență existența unor diferențe apreciabile între legislațiile naționale în ceea ce privește transpunerea Directivei 1999/44/CE. Unele dintre acestea pot fi generate de anumite lacune de reglementare ale directivei, altele pot fi însă considerate transpuneri incorecte ale acesteia. Cu toate acestea, nu este clar în prezent în ce măsură aceste diferențe afectează buna funcționare a pieței interne și încrederea consumatorilor. CESE recomandă ca implicațiile posibile, atât în ceea ce privește piața internă, cât și încrederea consumatorilor, să fie examinate cu maximă urgență de către Comisie, urmând ca aceasta să adopte măsuri care să garanteze aplicarea directivei de către statele membre deficitare în această privință (9).

5.1

Unele state membre au introdus diferite forme de răspundere juridică directă a producătorilor. Acestea conțin diferențe semnificative în ceea ce privește condițiile și modalitățile aplicate. Directiva din 1999 solicită Comisiei să analizeze argumentele privind introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor și, dacă este cazul, să prezinte o propunere în acest sens. Din cele șaptesprezece state membre care au răspuns chestionarului Comisiei, șapte au introdus anumite forme de răspundere juridică directă a producătorilor, deși condițiile de formulare a unei reclamații directe împotriva producătorului diferă considerabil. Există de asemenea numeroase obiecții din partea unor state membre și a unor părți interesate față de acest concept, existând și păreri conform cărora este încă prea devreme pentru a aprecia efectele acestuia, în sensul necesității de modificare separată a Directivei 1999/44/CE (10).

5.2

Părțile interesate și statele membre au opinii diferite cu privire la impactul răspunderii juridice directe a producătorilor asupra nivelului de protecție a consumatorului și asupra pieței interne. Majoritatea statelor membre și un anumit număr de părți interesate consideră că răspunderea juridică directă a producătorilor ar putea crește nivelul de protecție a consumatorului. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la un acord între statele membre cu privire la răspunderea juridică directă a producătorilor, unele state considerând că producătorul este mai bine plasat decât vânzătorul pentru a se asigura că bunurile sunt în conformitate cu contractul. Alte state membre și părți interesate consideră că răspunderea juridică directă a producătorilor nu ar crește nivelul de protecție a consumatorului, ci ar provoca incertitudine juridică. CESE consideră că este nevoie de mai multe informații cu privire la aceste chestiuni.

5.3

Unele părți interesate și unele state membre consideră că răspunderea juridică directă a producătorilor ar reprezenta o sarcină suplimentară pentru activitatea comercială, întrucât producătorii ar trebui să creeze sisteme de soluționare a plângerilor și să introducă prevederi financiare în vederea asumării răspunderii în astfel de cazuri. Cu toate acestea, nu există o părere unanimă, anumite state membre și părți interesate nefiind de acord cu această abordare.

5.4

Existența mai multor regimuri de răspundere juridică directă a producătorilor ar putea reprezenta o problemă pentru piața internă. În acest stadiu, Comisia nu a reușit să desprindă concluzii finale. Nu există suficiente date pentru a stabili dacă lipsa de norme comunitare privind răspunderea juridică directă a producătorilor are un efect negativ asupra încrederii consumatorilor în piața internă.

5.5

Nu există o încă argumentație solidă în favoarea introducerii obligatorii a răspunderii juridice directe a producătorilor în toate statele membre. În comparație cu situația plângerilor introduse împotriva vânzătorului, răspunderea juridică directă a producătorilor ar antrena o extindere a lanțului responsabilităților. Plângerea trebuie considerată în raport cu produsul sau serviciul la care se referă. În cazul achiziției transfrontaliere a unor produse de valoare ridicată, cum ar fi automobilele, răspunderea directă îi revine producătorului, dar, în conformitate cu legislația comunitară, agenții de vânzări sau concesionarii auto trebuie să respecte garanția oferită de producător, indiferent de locul unde este cumpărat autovehiculul. În cazul cumpărării transfrontaliere de vinuri și de băuturi spirtoase, care reprezintă un procentaj din ce în ce mai mare din tranzacțiile de pe piața unică, tratarea plângerilor împotriva vânzătorului sau producătorului este dificilă, cu excepția cazului în care cumpărătorul călătorește frecvent în statul membru în care a achiziționat aceste bunuri. În general, în cazul bunurilor de consum, introducerea răspunderii juridice directe a producătorilor ar veni foarte mult în sprijinul protecției consumatorilor și a încrederii acestora în piața unică.

5.6

Problema răspunderii juridice directe a producătorilor necesită o examinare mai aprofundată, care să fie însoțită de o analiză de impact detaliată.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/35

1.1

Raportul anual 2006 privind politica în domeniul concurenței scoate în evidență modificările efectuate în organizarea internă a acestui sector și în metodele de lucru ale Comisiei și oferă date despre felul în care Comisia asigură coerența structurilor de guvernanță economică europeană, pentru îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona.

2.1.1

Amenda este elementul esențial utilizat de Comisie pentru a descuraja întreprinderile de la încălcarea legilor în domeniul concurenței.

A fost adoptat un nou prag pentru imunitate și reducerea amenzilor în situația formării de carteluri între întreprinderi. Conform calculului efectuat pe baza noilor orientări, valoarea amenzii va fi egală cu un procent din vânzările anuale ale produsului (până la 30 %) înmulțit cu numărul de ani pe durata cărora întreprinderea a participat la încălcarea legii (fiind posibil să se ajungă la 100 % în caz de recidivă).

2.1.2

Pentru ca eficacitatea metodei de control să crească, a fost adoptată Cartea verde privind acțiunile în despăgubire și stabilirea de daune interese pentru încălcarea normelor comunitare antitrust cuprinse în articolele 81 și 82 din Tratatul CE. Cartea a stârnit dezbateri ample în Europa și statele europene au prezentat peste 150 de observații prin intermediul guvernelor, autorităților competente în domeniul concurenței, întreprinderilor, organizațiilor de consumatori, prin avocați și universități.

Și CESE, în avizul său privind Cartea verde (3), în urma unei ample dezbateri, a întâmpinat favorabil inițiativa Comisiei.

2.1.3

În privința acțiunilor referitoare la carteluri, Comisia a publicat șapte decizii finale, 41 de întreprinderi fiind condamnate la plata unei sume totale de 1 846 de milioane EUR (în 2005 s-au aflat în această situație 33 de întreprinderi, valoarea totală ridicându-se la 683 de milioane EUR).

2.2.1

Comisia a întreprins, prin intermediul unei consultații publice, o îmbunătățire a orientărilor cu privire la chestiunile jurisdicționale  (5) care, de regulă, pot apărea în cursul controlului concentrărilor economice, conform regulamentului privind concentrările (6).

Noua comunicare, a cărei adoptare a fost prevăzută inițial pentru 2007, va înlocui comunicările existente pe această temă.

2.2.2

Aplicarea legilor a avut ca rezultat un număr de 356 de concentrări notificate Comisiei în 2006. În total, Comisia a adoptat 352 de decizii finale, dintre care 207 au fost luate conform procedurii simplificate.

2.3.1

Comisia a simplificat aprobarea: ajutoarelor regionale, prin adoptarea unui regulament de exceptare pe categorii,  (7) a ajutoarelor destinate cercetării, dezvoltării și inovării (CDI), prin adoptarea unei noi reglementări, (8) a ajutoarelor directe destinate promovării investițiilor în întreprinderile mici și mijlocii, prin facilitarea accesului acestora la finanțări (9), precum și a ajutoarelor pentru protecția mediului.

În sfârșit, Comisia a adoptat un nou regulament de minimis  (10), conform căruia ajutoarele de până la 200 000 EUR (11), acordate pe durata a trei exerciții fiscale, nu vor fi considerate ajutoare de stat.

2.3.2

În procesul de punere în aplicare a regulilor, Comisia a examinat, în 2006, 921 de cazuri de ajutoare de stat, cu 36 % mai multe decât în 2005. Prin adoptarea a 710 decizii finale, Comisia a autorizat acordarea de ajutoare în majoritatea cazurilor — 91 % —, fără a iniția investigații formale, considerând că acestea sunt compatibile cu regimul de liberă concurență.

2.3.3

În acest context, considerând că ajutoarele acordate formării sunt utile interesului comun european, Comisia a evaluat cu severitate ajutoarele destinate salvării și restructurării întreprinderilor în dificultate, care au fost considerate îndreptățite doar cu îndeplinirea unor condiții stricte (12).

3.1.1

Raportul final privind energia, adoptat de Comisie la 10 ianuarie 2007 (13), prezintă o Europă în care prețurile cu ridicata ale gazului și energiei electrice sunt în continuă creștere, cu o posibilitate de a alege relativ limitată pentru consumatori, datorită barierelor la intrare pentru produsele energetice.

3.1.2

Comisia a inițiat unele anchete antitrust privind acumularea capacităților de rețea și de stocare, privind rezervările de capacități pe termen lung, privind subîmpărțirea piețelor și încheierea de contracte pe termen lung între angrosiști/detailiști și consumatorii finali.

3.1.3

Numeroase acțiuni și decizii ale Comisiei au ca obiect concentrările în sectorul energetic. Cauzele cele mai importante au fost DONG/Elsam/Energi E2  (14) și Gaz de France/Suez  (15).

3.1.4

Controlul ajutoarelor de stat a scos în evidență faptul că între operatorii de rețele publice și producători s-au încheiat contracte care excludeau în parte, în Ungaria și Polonia, piața cu ridicata, și că în Italia tarifele preferențiale acordate anumitor societăți industriale au dus la denaturarea concurenței. Este, de asemenea, importantă și decizia referitoare la ajutoarele de stat din sectorul energiilor regenerabile, care garantează faptul că finanțarea din fonduri publice nu acoperă decât cazurile excepționale, fără a favoriza întreprinderi sau acțiuni care nu se încadrează în normele legale.

3.2.1

Comisia a demarat în 2005 o anchetă cu privire la sectorul serviciilor bancare cu amănuntul  (16) și, în special, la concurența transfrontalieră. Raportul final a fost publicat la 31 ianuarie 2007, fiind identificate probleme precum: bariere la intrare, fragmentarea pieței, grad înalt de concentrare între emitenți și achizitori de carduri de plată.

3.2.2

Comisia a publicat raportul provizoriu al unei ample anchete sectoriale cu privire la asigurarea întreprinderilor, la 14 ianuarie 2007.

3.2.3

De asemenea, Comisia a autorizat un număr semnificativ de concentrări în sectorul serviciilor financiare, de exemplu în cauza Talanx Aktiengesellschaft  (17).

3.2.4

Controlul ajutoarelor de stat a asigurat condiții de concurență loială pentru serviciile financiare, în special pentru noii concurenți și pentru băncile străine, prin abrogarea sistemului de subvenții disimulate în favoarea holdingurilor, din Luxemburg.

3.3.1

Dat fiind faptul că majoritatea furnizorilor de servicii de comunicații electronice operează în cadrul legislativ UE pentru rețele și servicii, Comisia a emis o recomandare cu privire la 18 piețe specifice de produse și servicii cu ridicata și cu amănuntul care, în opinia Comisiei, trebuie să facă obiectul unei reglementări ex ante din partea autorităților naționale (18). Piețele de acces în bandă largă reprezintă un exemplu de aplicare a legislației sectoriale ex ante și a legilor de concurență ex post.

3.4.1

În sectorul tehnologiilor informației, Comisia a continuat să acționeze în scopul împiedicării denaturării concurenței pe o piață ale cărei caracteristici sunt în prezent convergența digitală și interoperabilitatea tot mai accentuată.

Este extrem de semnificativ în această privință cazul Microsoft , care a fost sancționat datorită faptului că nu a furnizat în timp util informațiile solicitate de Comisie. Recursul înaintat de către Microsoft împotriva deciziei Comisiei (19) a fost respins de către Tribunalul de Primă Instanță prin sentința pronunțată la 17 septembrie 2007 (20).

3.4.2

Controlul concentrărilor a determinat Comisia să autorizeze o astfel de operațiune între Nokia și societatea de echipamente de rețea aparținând Siemens AG și, în mod similar, fuziunea dintre Alcatel și Lucent Technologies, întrucât, în opinia Comisiei, concurența în domeniul furnizării de echipamente pentru rețele cu fibră optică și de soluții privind accesul în bandă largă nu a avut de suferit.

3.5.1

Obiectivul politicii în domeniul concurenței în sectorul mijloacelor de comunicare în masă este garantarea unor condiții echitabile de concurență, atât între operatorii comerciali, cât și între aceștia și operatorii finanțați de către administrația publică.

3.5.2

În domeniul transmisiunilor digitale, Comisia a inițiat o procedură privind încălcarea dreptului comunitar împotriva Italiei, pentru a stabili dacă, odată cu trecerea la sistemul digital, le-au fost impuse restricții radiodifuzorilor și au fost create avantaje concurențiale pentru operatorii analogici existenți, cu încălcarea vădită a directivei privind concurența.

3.5.3

Comisia a intervenit, de asemenea, în repetate rânduri, în vederea restabilirii unei concurențe reale în ceea ce privește conținuturile „premium”, de mare popularitate, ajutoarele de stat pentru filme și alte opere din domeniul audiovizualului și gestionarea drepturilor.

3.6.1

Protecția piețelor naționale în sectorul transportului rutier, nivelul scăzut de interoperabilitate în cazul transportului feroviar și lipsa de transparență în ceea ce privește accesul la serviciile portuare sunt problemele majore.

3.6.2

În sectorul transportului rutier, Comisia a autorizat în continuare atât ajutoarele de stat menite să sprijine diseminarea tehnologiilor care respectă mediul, cât și ajutoarele de stat destinate obligațiilor de serviciu public.

3.6.3

În ceea ce privește transportul feroviar, la fel de importantă a fost decizia Comisiei cu privire la ajutoarele de stat destinate infrastructurii feroviare, pe care Comisia le-a considerat de competența administrației publice, nefiind asimilabile ajutoarelor de stat (21).

3.6.4

În sectorul transporturilor maritime, Comisia s-a angajat să publice orientări privind punerea în aplicare a dreptului concurenței, pentru a facilita tranziția către un regim pe deplin competitiv. În ceea ce privește ajutoarele de stat, Comisia a insistat să fie eliminată orice clauză de naționalitate care i-ar scuti pe proprietarii de nave de plata contribuțiilor sociale pentru marinari.

3.6.5

În sfârșit, în sectorul transportului aerian, prin Regulamentul (CE) nr. 1459/2006 a fost eliminată, începând cu 1 ianuarie 2007, excepția de la interdicția cuprinsă în articolul 81, alineatul (1) din tratatul CE în favoarea tarifelor IATA pentru transportul de pasageri pe rutele din interiorul UE, precum și excepția cu privire la alocarea sloturilor și stabilirea orarelor de zbor.

3.7.1

Evoluția rapidă a pieței serviciilor poștale a determinat Comisia să reducă, pe de o parte, serviciile pentru care s-au acordat drepturi de monopol prestatorilor de serviciu universal și, pe de altă parte, să mențină concurența în sectoarele liberalizate, în scopul evitării unui monopol de fapt.

3.7.2

Este, de asemenea, importantă decizia Comisiei conform căreia compensația pentru servicii de interes general este considerată compatibilă cu normele privind ajutoarele de stat doar dacă valoarea acesteia nu depășește costurile obligației de serviciu public și doar dacă se respectă celelalte obligații.

Comisia a verificat apoi și dacă operatorii din domeniul serviciilor poștale beneficiază de avantaje suplimentare, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul Franței (22), pentru care Comisia a făcut recomandarea să fie eliminată, până la sfârșitul lui 2008, garanția de stat nelimitată de care beneficiază Poșta franceză, în calitatea sa de organism public.

4.1

2006 a fost un an important, fiind îmbunătățit și consolidat sistemul stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1/2003 și intensificată cooperarea între membrii Rețelei europene de concurență (REC), adică între autoritățile naționale pentru concurență și Comisie, pe de o parte, și între instanțele naționale și Comisie, pe de altă parte.

4.2

Cooperarea între membrii REC se bazează pe două obligații principale ale autorităților naționale pentru concurență: de a informa Comisia în legătură cu noile proceduri pe care le inițiază și aceasta, în orice caz, înaintea deciziei finale. Au fost prezentate Comisiei 150 de anchete ale autorităților naționale, iar aceasta și-a exprimat opinia și a formulat recomandări autorităților naționale pentru concurență în legătură cu 125 dintre ele.

4.3

Importanța cooperării în interiorul REC a dus, printre altele, la organizarea unei întâlniri a directorului general al DG Concurență cu autoritățile naționale din acest domeniu, ocazie cu care a fost aprobat programul-model al REC cu privire la tratamentul preferențial. Comisia și autoritățile naționale au mai avut întâlniri și pe teme generale în materie de antitrust, anchete sectoriale sau sectoare specifice.

4.4.1

Conform articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, instanțele naționale pot să solicite din partea Comisiei avize sau informații de care aceasta dispune. De asemenea, în cuprinsul aceluiași articol este prevăzută obligația statelor membre de a transmite Comisiei copii ale tuturor hotărârilor adoptate de instanțele judecătorești naționale.

4.4.2

Formarea continuă a judecătorilor din statele membre este un element fundamental pentru îmbunătățirea cunoașterii dreptului comunitar privind concurența. În această privință, Comisia cofinanțează, în fiecare an, proiecte de formare în toate statele membre.

5.1

În perioada de pregătire a adeziunii României și Bulgariei la UE, Comisia a contribuit la punerea în aplicare pe scară largă a normelor privind concurența în aceste țări, așa cum se întâmplă în prezent în Croația și Turcia.

5.2

Au fost intensificate dialogul bilateral dintre Comisie și numeroase autorități naționale din domeniul concurenței, ca și contactele cu SUA, Canada și Japonia. De asemenea, DG Concurență a acordat asistență Chinei și Rusiei pentru elaborarea dreptului privind concurența din aceste țări.

5.3

În sfârșit, în domeniul cooperării multilaterale, DG Concurență joacă un rol foarte important în Rețeaua Internațională a Concurenței și face parte din comitetul pentru concurență al OCDE.

6.1

Parlamentul European publică în fiecare an un raport din proprie inițiativă referitor la Raportul anual al Comisiei privind politica în domeniul concurenței. Comisarul european responsabil pentru politica în domeniul concurenței întreține un dialog permanent cu Consiliul și cu comisiile parlamentare de resort.

6.2

Trebuie subliniat în sfârșit că Comisia informează Comitetul Economic Social European și Comitetul Regiunilor în legătură cu inițiativele importante întreprinse în acest domeniu și, mai ales, că participă la adoptarea avizului anual al CESE privind raportul anual al Comisiei privind politica în domeniul concurenței.

7.1.1

Politica în domeniul concurenței joacă un rol tot mai important în politica economică europeană. În trecut, atât Comisia (23), cât și CESE (24) au subliniat necesitatea creării de noi instrumente de politică economică, în scopul orientării politicii în domeniul concurenței și politicii industriale către obiectivul unei coeziuni economice și sociale crescute, al protecției ocupării forței de muncă, asigurate și prin intermediul sistemelor de control al ajutoarelor de stat și al diferitelor forme de delocalizare, și al protecției mediului, ca și pentru promovarea unor vaste și ambițioase programe de cercetare și dezvoltare.

În etapa actuală, politica în domeniul concurenței este coordonată îndeaproape cu alte politici, de exemplu cu piața internă și politica în domeniul protecției consumatorilor, în scopul creării unor piețe care să funcționeze mai bine, în beneficiul consumatorilor și al competitivității europene.

7.1.2

Pe baza actualizării informațiilor, efectuată pentru cele mai importante șapte state membre ale UE, Comisia anticipa pentru 2007 o creștere economică de 2,8 % în UE și de 2,5 % în zona euro (25). Cu toate că aceste previziuni au fost revizuite de FMI prin scăderea estimărilor privind creșterea în zona euro de la 2,1 % la 1,6 %, CESE consideră că tendința de creștere europeană ar trebui să se mențină, fiind susținută de fundamente solide și de un context mondial favorabil.

7.1.3

CESE consideră că pentru UE este esențial să realizeze o creștere economică echilibrată și o stabilitate a prețurilor, o economie socială și de piață cu adevărat competitivă, care să vizeze formarea, ocuparea integrală a forței de muncă și progresul social, precum și un nivel ridicat de protecție și o îmbunătățire a calității mediului.

7.1.4

Pe o piață în care vor avea o importanță din ce în ce mai mare politicile în domeniul concurenței, indicatorii economici, sociali și de mediu sunt factori esențiali pentru evaluarea competitivității nu numai la nivelul consumatorilor finali, ci și al întreprinderilor.

7.1.5

CESE subliniază că trebuie protejată competitivitatea întreprinderilor și serviciilor europene, prin intermediul unui sistem de reguli clare, întemeiate pe aplicarea corectă a politicilor în domeniul concurenței, și în strânsă legătură cu politicile comerciale.

UE este în prezent, la nivel mondial, piața cea mai deschisă mărfurilor străine. Abolirea celor mai elementare măsuri de protecție împotriva dumpingului și a subvențiilor i-ar afecta în mod egal pe toți cei care, în UE, efectuează o activitate de producție în deplinul respect al regulilor de concurență și al comerțului legal, ca și al normelor de reglementare a ajutoarelor de stat.

În acest sens, CESE face apel la Comisie pentru ca aceasta, pe de o parte, să acorde mai multă atenție denunțării în fața OMC a cazurilor de concurență internațională neloială și, pe de altă parte, să ia măsuri în vederea inserării în acordurile comerciale bilaterale a unei clauze care să le impună partenerilor comerciali respectarea normelor privind concurența, inclusiv controlul ajutoarelor de stat.

7.2.1

CESE apreciază strategia Comisiei de modernizare a planului de acțiune în sectorul ajutoarelor de stat, bazat pe ajutoare de stat punctuale, analiză economică, proceduri eficace, responsabilitate asumată în comun de Comisie și de statele membre, și totodată consideră corectă abordarea favorabilă și diferită a Comisiei în privința ajutoarelor de stat destinate transferului de tehnologie, activităților inovatoare și disciplinei multisectoriale pentru proiecte mari de investiții.

7.2.2

Atunci când examinează cazurile de ajutoare de stat, Comisia ar trebui să considere îndreptățite regimurile fiscale specifice adoptate de statele membre în favoarea societăților de ajutor reciproc, precum cooperativele și întreprinderile cu impact social puternic.

7.3.1

CESE se declară în favoarea intervențiilor Comisiei privind controlul participațiilor încrucișate la capital și gestionarea produselor financiare. Au fost cazuri în care instituțiile de credit erau acționari principali (acorduri ale acționarilor) în întreprinderi industriale, ceea ce a dus la cumpărarea de acțiuni de către bănci din credite acordate chiar de acestea.

7.4.1

CESE subliniază faptul că energia nu înseamnă doar piață, ci și dezvoltare, ocupare a forței de muncă și mediu. În prezent UE trebuie să se confrunte cu noi concurenți mondiali (26), iar noile structuri de piață trebuie să țină cont deseori de raporturile de forță.

7.4.2

CESE consideră că, în ceea ce privește separarea producției de distribuție (unbundling) în sectorul gazului, trebuie să se țină cont de trăsăturile specifice ale acestui sector (27).

7.5.1

CESE recomandă ca, în sectorul mass-mediei, să se facă distincția între legislația destinată în mod special protecției pluralismului informației și legislația generală antitrust, subliniind că punerea în aplicare a legilor concurenței este o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru garantarea pluralismului.

7.5.2

Dacă nu se ține cont de această particularitate, există riscul ca eficacitatea regulilor concurenței să scadă, și în același timp, ca principiul pluralismului să devină mai puțin ferm.

7.6.1

CESE consideră că separarea funcțională a rețelelor de telecomunicații și crearea unei agenții europene în acest sector trebuie să fie atent evaluate în relație cu alte sectoare, în măsura în care investițiile într-un sector de importanță crucială pentru competitivitatea europeană, ținând cont mai ales de rapiditatea evoluției tehnologice, sunt fundamentale pentru dezvoltarea competitivă a sectorului respectiv.

7.7.1

Pentru a se asigura punerea în aplicare eficace a reglementărilor este necesară garantarea unei formări continue și a actualizării periodice a cunoștințelor în domeniul dreptului privind concurența pentru judecătorii naționali și pentru toți cei care au o profesiune juridică.

În acest sens, CESE face apel la Comisie, în vederea furnizării de către aceasta, cât mai repede cu putință, a unor repere cu privire la punerea în aplicare a articolului 82 din Tratatul CE, în special în privința practicilor de excludere.

7.7.2

Deși apreciază pozitiv cofinanțarea proiectelor propusă de Comisie, CESE consideră că, pe lângă cele 15 proiecte destinate formării, lansate în 2006 pentru 25 de state membre, se poate și trebuie să se facă mai mult pentru a răspunde provocărilor politicii în domeniul concurenței și problemelor care se ivesc în ceea ce privește relația dintre Comisie, întreprinderi, asociații și consumatori.

7.7.3

În special relația dintre CESE și Comisia Europeană a fost consolidată de curând, cu ocazia sesiunii plenare a CESE din 30-31 mai 2007 (28), prin semnarea unui addendum la protocolul de cooperare din noiembrie 2005. Acordul situează CESE în centrul procesului de comunicare, grație poziției privilegiate pe care acesta o deține, de stimulare a dialogului cu cetățenii.

7.7.4

CESE solicită Comisiei și Parlamentului European să dezvolte o politică de cooperare interinstituțională care să facă legislațiile naționale compatibile cu reglementările europene.

CESE susține procesul de adoptare a unui nou tratat (așa-numitul Tratat de la Lisabona) care să simplifice cadrul legislativ de referință și să răspundă exigențelor Uniunii cu 27 de state membre, permițându-i acesteia din urmă să ajungă la un acord în cazul unor politici noi și să ia deciziile care se impun pentru a face față noilor provocări cu care se confruntă.

7.7.5

CESE subliniază în sfârșit că politicile în domeniul concurenței nu trebuie să se identifice cu obiective de sine stătătoare, ci trebuie să rămână în continuare și pe deplin, „activități” ale Comisiei Europene (29).

Ca o contribuție la transparența lucrărilor, CESE a organizat la sediul său o conferință cu titlul „CIG 2007: societatea civilă organizată are un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei”, care a avut loc în zilele de 27 și 28 septembrie ale anului trecut și s-a bucurat de o amplă participare.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/40

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/40

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/41

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/41

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/42

1.1

Reforma tratatelor adoptată de Consiliul European din 17 și 18 octombrie 2007 marchează un nou pas înainte în ceea ce privește serviciile de interes general (SIG). Aceasta introduce în dispozițiile privind funcționarea Uniunii o clauză de aplicare generală pentru serviciile de interes economic general (SIEG) (articolul 14), care se va aplica în cadrul tuturor politicilor Uniunii Europene (UE), inclusiv al celor privind piața internă și concurența, precum și un protocol anexat la cele două tratate, care privește ansamblul serviciilor de interes general, inclusiv serviciile de natură non-economică de interes general (SNEIG).

1.2

SIG, SIEG și SNEIG contribuie laolaltă la bunăstarea tuturor cetățenilor și la efectivitatea drepturilor lor fundamentale. Aceste servicii prestate în interes general sunt rezultatul opțiunilor politice și, ca atare, intră în atribuțiile legislatorilor.

1.3

Rezultă de aici nu doar o obligație consolidată a Uniunii și a statelor membre de a veghea la buna funcționare a serviciilor de interes economic general, care implică, în special, dezvoltarea unei dinamici progresive de evaluare a performanțelor acestor servicii, ci și necesitatea, pentru instituțiile cu putere de decizie, de a defini clar noțiunile, obiectivele și misiunile pe care le așază sub aceste trei denumiri. Atâta timp cât acest obiectiv nu va fi realizat, evaluările de performanță nu vor putea contribui la garantarea securității juridice pe care cetățenii sunt îndreptățiți să o aștepte de la instituțiile lor, fie ele naționale sau europene.

1.4

Evaluarea va trebui să servească la creșterea eficacității și a eficienței serviciilor de interes economic general și la adaptarea acestora la evoluțiile nevoilor cetățenilor și ale întreprinderilor, precum și să furnizeze autorităților publice acele elemente care să le permită să facă alegerile cele mai potrivite. De asemenea, aceasta va juca un rol esențial în crearea unui echilibru armonios între piață și interesul general, precum și între obiectivele economice, sociale și de mediu.

1.5

Având în vedere importanța serviciilor de interes general în lupta contra excluziunii sociale și în promovarea echității și a protecției sociale, care reprezintă obiective ale UE în temeiul tratatului, se impune necesitatea unei evaluări periodice a acestor servicii la nivelul statelor membre, nu numai în cazul serviciilor de interes economic general pentru care există o reglementare comunitară, ci și în cazul serviciilor de natură non-economică de interes general (SNEIG).

1.6

Pe lângă caracterul său independent și pluralist, această evaluare a SIG (de natură economică și non-economică) la nivelul național, regional sau local al statelor membre va trebui să permită dialogul între diferiți interlocutori, să acopere cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona, să fie bazată pe un ansamblu de criterii și să asigure consultarea tuturor părților interesate.

1.7

La nivel comunitar, vor trebui definite modalitățile de schimb de opinii, de confruntare, comparare și coordonare și va trebui stimulată dinamica evaluării independente, respectând principiul subsidiarității, prin elaborarea, în cadrul dialogului cu reprezentanții factorilor interesați, a unei metodologii de evaluare armonizate la scară europeană, pe baza unor indicatori comuni.

1.8

Pentru ca această evaluare să fie pertinentă și utilă, va trebui instituit un comitet director pluralist care să funcționeze în mod independent, alcătuit din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă UE, ai Comitetului Regiunilor și ai Comitetului Economic și Social European.

2.1

În temeiul tratatelor, serviciile de interes economic general fac parte din valorile comune ale Uniunii, în special având în vedere contribuția acestora la coeziunea socială și teritorială. Tratatul de reformă adoptat de Consiliul European din 17 și 18 octombrie 2007 confirmă acest rol, acordând Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene posibilitatea să stabilească, prin intermediul regulamentelor, principiile și condițiile necesare pentru îndeplinirea de către SIEG a misiunilor care le revin, fără a aduce atingere competențelor statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredința prestarea lor și de a le finanța, și evidențiază în același timp responsabilitatea comună a statelor membre și a Comunității în acest domeniu.

2.2

Astfel, Uniunea Europeană și statele membre, fiecare în limitele competențelor ce îi revin și în limitele domeniului de aplicare a tratatului modificat prin Tratatul de la Lisabona, trebuie să vegheze și să se asigure că aceste servicii funcționează în mod efectiv pe baza principiilor și în condițiile, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor care le revin.

2.3

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a tratatului modificat prin Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene vor trebui să stabilească aceste principii și condiții, prin intermediul adoptării de regulamente conform procedurii legislative ordinare, respectând principiul subsidiarității și al proporționalității.

2.4

Protocolul privind SIG anexat la tratatele modificate prin Tratatul de la Lisabona insistă asupra rolului esențial și asupra competențelor discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea serviciilor de interes economic general într-un mod cât mai apropiat de nevoile utilizatorilor, precum și asupra unui nivel ridicat de calitate, securitate și accesibilitate, asupra tratamentului egal și promovării accesului universal și a drepturilor utilizatorilor.

2.5

Pentru prima dată într-un text de drept comunitar primar, acest protocol face referire la „servicii de natură non-economică de interes general”. Protocolul subliniază că furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea acestora sunt de competența statelor membre și că dispozițiile tratatelor nu aduc în niciun fel atingere competențelor statelor membre în acest domeniu. În consecință, serviciile de natură non-economică de interes general sunt, în principiu, excluse din reglementările privind piața internă, concurența și ajutoarele de stat, în timp ce punerea în aplicare a competenței naționale va continua să fie încadrată de principiile generale ale dreptului comunitar.

2.6

În ceea ce privește diferența dintre un serviciu de natură economică și un serviciu de natură non-economică, tratatul modificat prin Tratatul de la Lisabona nu oferă nicio definiție; în consecință, trebuie să se recurgă în continuare la hotărâri ale Curții de Justiție Europene, ceea ce determină persistența actualei incertitudini juridice. Cetățenii așteaptă multe de la Uniune. Aceasta ar trebui să vegheze la creșterea nivelului de bunăstare, la garantarea drepturilor fundamentale și la excluderea riscului ca opțiunile sale să antreneze regrese la nivel național.

3.1

Obligația de a asigura buna funcționare a serviciilor de interes economic general prevăzută la articolul 14 din tratat, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona implică, în special, dezvoltarea unei dinamici progresive de evaluare a performanțelor acestor servicii.

3.2

CESE consideră că, pentru ca un SIEG să poată primi calificativul de bună funcționare, acesta ar trebui, printre altele:

3.3

Chiar dacă tratatul modificat prin Tratatul de la Lisabona nu menționează în mod explicit evaluarea, aceasta tinde să reprezinte instrumentul de supraveghere solicitat în mod implicit.

3.4

Statele membre sau Uniunea vor trebui să definească și să adapteze, într-un mod transparent și nediscriminatoriu, misiunile și obiectivele serviciilor de interes economic general corespunzătoare domeniilor de competență ale acestora, respectând principiul proporționalității și în interesul și spre satisfacția generală a tuturor celor cărora li se adresează aceste servicii.

3.5

Pentru a se verifica îndeplinirea corectă și eficientă a acestor misiuni de interes general și îndeplinirea obiectivelor, diferite fie în funcție de tipul serviciului — SIEG sau SNEIG, fie în funcție de însăși natura serviciului, autoritatea competentă trebuie să creeze un sistem de evaluare a performanțelor, a eficienței și a calității acestor servicii, care să nu se limiteze la simple sondaje și anchete de opinie.

3.6

Prin urmare, evaluarea constă în analiza și monitorizarea sistematică a condițiilor de aplicare efectivă a misiunii specifice de interes general, din punctul de vedere al îndeplinirii acesteia și al capacității sale de a satisface necesitățile consumatorilor, ale întreprinderilor, ale cetățenilor și ale societății, precum și din punctul de vedere al obiectivelor Uniunii, în special în ceea ce privește coeziunea socială, economică și teritorială, economia socială de piață, Strategia de la Lisabona și garantarea exercitării drepturilor fundamentale.

3.7

Serviciile de interes economic general se caracterizează prin urmărirea unei serii de echilibre:

3.8

Aceste echilibre evoluează în funcție de mutațiile economice și tehnologice și de evoluția nevoilor și a așteptărilor, atât individuale, cât și colective, reflectând necesitatea unei coerențe între diversele situații naționale, a particularităților geografice și a caracteristicilor sectoriale.

3.9

Evaluarea performanțelor este o funcție diferită de reglementare, dar și un element al acesteia din urmă. Este bine ca reglementarea să se bazeze pe evaluări pertinente și să suscite la rândul ei și alte evaluări de acest tip. În același timp, evaluarea trebuie să permită sesizarea deficiențelor de funcționare și a diferențelor în materie de calitate și/sau de tip de servicii de la o țară la alta, și, pe baza acestora, să pună accentul pe adaptarea exigențelor în funcție de nevoile și preocupările utilizatorilor și ale consumatorilor, precum și în funcție de mutațiile economice, tehnologice și sociale.

4.1

Având în vedere obiectivele care le-au fost atribuite serviciilor de interes general și importanța acestora pentru realizarea diverselor politici comunitare, este indispensabilă evaluarea periodică a acestor servicii, nu numai în cazul serviciilor de interes economic general pentru care există o reglementare comunitară, ci și în cazul serviciilor de natură non-economică de interes general, dat fiind faptul că aceste servicii contribuie la punerea în aplicare efectivă a drepturilor fundamentale și că funcționarea acestora se bazează pe principiul solidarității și pe respectarea demnității umane cu referire la valori comune proprii modelului social european.

4.2

Dat fiind că protocolul anexat la tratatele modificate prin Tratatul de la Lisabona confirmă faptul că serviciile de natură non-economică de interes general sunt de competența exclusivă a statelor membre, evaluarea acestora se va realiza numai la nivel național, regional sau local.

4.3

Însă, având în vedere că serviciile de natură non-economică de interes general sunt incluse, în aceeași măsură ca și SIEG, într-o serie de obiective ale Uniunii Europene (respectarea drepturilor fundamentale, promovarea bunăstării cetățenilor, echitatea socială, coeziunea socială etc.) și că Uniunea este responsabilă pentru realizarea acestor obiective, este necesar ca aceasta să vegheze cel puțin la efectuarea de către statele membre a unor evaluări periodice ale funcționării acestor servicii de natură non-economică de interes general.

5.1

Cu ocazia Consiliilor Europene de la Nisa (2000) și de la Laeken (2001), s-a stabilit că este necesar să se prevadă, la nivel comunitar, o evaluare eficientă și dinamică a efectelor concurenței și a performanțelor serviciilor de interes general, care să ia în considerare în mod corespunzător particularitățile și competențele naționale, regionale și locale.

5.2

S-a considerat, de asemenea, că această evaluare ar trebui să fie realizată în cadrul structurilor existente, în special prin intermediul evaluărilor orizontale și a rapoartelor sectoriale, precum și prin intermediul „raportului Cardiff”, privind reforma economică, elaborat de Comisie, și că ar trebui să ia în considerare structurile și performanțele pieței, inclusiv aspectele legate de ocuparea forței de muncă, evaluarea economică și socială a obligațiilor de serviciu public și opiniile cetățenilor și ale consumatorilor privind performanțele serviciilor de interes general și efectul liberalizării asupra acestor servicii.

5.3

Începând cu anul 2001, Comisia Europeană a realizat anual (cu excepția anului 2003) o evaluare orizontală, limitată la industriile de rețea (electricitate, gaz, comunicații electronice, servicii poștale, transport aerian și feroviar), pe baza unei metodologii definite într-o comunicare (1) a Comisiei, care nu este însă acceptată în unanimitate de factorii implicați, unii dintre aceștia considerând că sunt evaluate mai degrabă politicile comunitare în domeniul industriilor de rețea decât performanțele acestora.

5.4

În 2003, în Cartea verde privind serviciile de interes general, Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu scopul de a defini modul de organizare a evaluării, criteriile care trebuie utilizate, modul de implicare a cetățenilor și modul de îmbunătățire a calității datelor. Principalele concluzii ale acestei consultări au fost necesitatea unei evaluări multidimensionale și a unei revizuiri a mecanismelor de evaluare, însă, potrivit Comisiei, nu s-a ajuns la un consens asupra entității care trebuie să efectueze această evaluare.

5.5

Cartea albă privind serviciile de interes general (2) scoate în evidență procesul de evaluare care va trebui să preceadă, pe viitor, orice adaptare a cadrului legislativ comunitar, și în special în ceea ce privește liberalizarea serviciilor.

5.6

În această Carte albă, Comisia recunoaște răspunderea specifică pe care trebuie să și-o asume instituțiile comunitare, pe baza datelor culese la nivel național, în evaluarea serviciilor supuse unui cadru reglementar sectorial stabilit la nivel comunitar. Comisia nu exclude posibilitatea unei evaluări la nivel comunitar și în alte domenii, dacă se poate stabili, în cazuri specifice, că o astfel de evaluare ar aduce o valoare adăugată.

5.7

În cele din urmă, Comisia a comandat unui consultant extern un raport de evaluare în profunzime a metodologiei de evaluare. Principalele concluzii vor fi rezumate într-o nouă comunicare prevăzută pentru 2008.

5.8

Potrivit Comisiei, acest audit extern va trebui să analizeze necesitatea unei evaluări a performanțelor industriilor de rețea furnizoare de SIEG la nivelul Uniunii Europene, să facă recomandări pentru îmbunătățirea evaluărilor orizontale și să evalueze pertinența rolului Comisiei ca responsabilă pentru realizarea de evaluări orizontale.

5.9

În comunicarea sa privind SIG (3), Comisia „consideră că este important, din punct de vedere al calității și transparenței procesului decizional, să efectueze în mod periodic o evaluare detaliată și să prezinte metodologia și rezultatele evaluării, astfel încât aceasta să fie supusă examinării”.

6.1

În comunicarea sa COM(2002) 331, Comisia s-a angajat să implice societatea civilă în evaluarea orizontală a performanțelor SIG, în special prin instaurarea unui „mecanism permanent de monitorizare a opiniilor cetățenilor și a evoluției acestora” și să garanteze că „factorii implicați, inclusiv partenerii sociali, vor fi consultați ad-hoc în legătură cu aspecte specifice”.

6.2

Evoluția societății se traduce prin așteptări care reflectă exigențele crescute ale unui public, în speță utilizatorii sau consumatorii, care revendică nu numai recunoașterea drepturilor sale, ci și luarea în considerare a particularităților sale. Modurile de punere în aplicare a serviciilor de interes general depind în mare măsură de societățile în care acestea sunt furnizate.

6.3

Diversitatea structurilor și a statutelor (operatori publici, privați sau parteneriate public-privat) utilizate de autoritățile publice naționale, regionale și locale pentru a asigura serviciile de interes general conduc la necesitatea unei evaluări multidimensionale.

6.4

Mai mult, evaluarea la nivelul statelor membre va trebui să fie pluralistă, asociind toate persoanele și toți factorii interesați: autoritățile responsabile de definirea și de asigurarea serviciilor de interes general, organismele de reglementare, operatorii/prestatorii responsabili pentru prestarea serviciilor, reprezentanții consumatorilor, ai sindicatelor și ai societății civile etc.

6.5

Pe lângă caracterul său pluralist, această evaluare va trebui să fie independentă și să permită dialogul între diferiți interlocutori, dat fiind faptul că factorii interesați nu au în mod necesar aceleași interese, iar în anumite cazuri au chiar puncte de vedere opuse și se găsesc pe poziții asimetrice în ceea ce privește informația și expertiza de care dispun.

6.6

În consecință, eficacitatea economică și socială a serviciilor de interes general, activitățile și performanțele acestora nu se pot aprecia pe baza unui criteriu unic — în speță cel al regulilor de concurență, ci pe baza unui ansamblu de criterii.

6.7

Conform studiului efectuat în anul 2000 (4) de către CIRIEC și CEEP la solicitarea Comisiei Europene, evaluarea nu are sens decât dacă este raportată la obiectivele și misiunile stabilite inițial, care sunt definite din trei perspective — a consumatorilor, a cetățenilor și a colectivității — și au trei componente — garantarea exercitării drepturilor fundamentale ale persoanei, coeziunea socială și teritorială, definirea și punerea în aplicare a politicilor publice.

6.8

Evaluarea va trebui să acopere cei trei piloni ai Strategiei de la Lisabona (economic, social și protecția mediului) și să privească în același timp politicile pieței interne, ale concurenței, ale protecției consumatorilor, ale ocupării forței de muncă și fiecare dintre politicile sectoriale implicate.

6.9

Evaluarea va trebui să fie bazată pe mai multe criterii și să privească în special:

6.10

Prin urmare, vor trebui comunicate elementele de informare și evaluare privind practicile reale și impactul acțiunilor asupra diferitelor tipuri de utilizatori, ceea ce va permite corectarea dezechilibrului structural inerent relațiilor dintre operatori și prestatori, organisme de reglementare și consumatori în ceea ce privește informația.

7.1

Sistemul de evaluare va trebui să se bazeze pe rapoarte periodice elaborate la nivel național sau local de către organisme de evaluare instituite de statele membre conform principiilor menționate anterior.

7.2

La nivel comunitar, vor trebui definite modalitățile de schimb de opinii, de confruntare, comparare și coordonare. Uniunii îi va reveni rolul de a stimula dinamica evaluării independente, respectând principiul subsidiarității și principiile enunțate în protocolul anexat la tratatele modificate prin Tratatul de la Lisabona, prin elaborarea, în cadrul dialogului cu reprezentanții factorilor interesați, a unei metodologii de evaluare armonizate la scară europeană, pe baza unor indicatori comuni, precum și a modalităților de punere în aplicare a acesteia.

7.3

Pentru ca această evaluare să fie pertinentă și utilă, va trebui instituit un comitet director pluralist care să reprezinte toate părțile implicate (autorități publice, parteneri sociali, operatori, organisme de reglementare, utilizatori — utilizatori individuali sau întreprinderi — organizații sindicale). Acesta ar putea fi alcătuit, la nivel comunitar, din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, ai reprezentanțelor permanente ale statelor membre pe lângă UE, ai Comitetului Regiunilor și ai Comitetului Economic și Social European.

7.4

Acest comitet director ar trebui să fie responsabil pentru:

7.5

Dezbaterile privind rapoartele de evaluare cu toate părțile implicate ar putea avea loc în cadrul unei conferințe anuale privind performanțele SIEG, după modelul celei organizate în ultimii ani în cadrul Comitetului Economic și Social European cu privire la industriile de rețea, sau ar putea fi organizate în cadrul summitului social european de primăvară.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/46

1.1

În preajma lansării, în acest an, a Bibliotecii Digitale Europene (1), avizul Comitetului își propune să susțină acest proiect, ce va permite accesul on-line la o parte a patrimoniului cultural, științific și tehnic. Astfel, Comitetul sprijină instituțiile europene în realizarea unui portal destinat unui public larg, un instrument de diseminare a cunoștințelor în era digitală.

1.2

Comitetul recunoaște eforturile depuse, într-un elan unanim, de Comisie și de statele membre și salută acțiunea de coordonare a instituțiilor culturale lansată de Conferința Bibliotecilor Naționale Europene (CENL) în scopul creării unei fundații care să reunească toate instituțiile dornice să ofere acces la patrimoniul digitalizat pe care îl dețin. Pentru o bună informare a cetățenilor în legătură cu acest proiect european de mare anvergură, Comitetul apelează la organizațiile societății civile existente la nivel european, național și regional.

1.3

Există patru considerente majore care fac ca implicarea societății civile în crearea Bibliotecii Digitale Europene să se dovedească decisivă și care justifică totodată angajarea Comitetului Economic și Social European în acest proiect. Este vorba despre:

1.4

Comitetul este conștient de eforturile depuse până acum de statele membre care au deținut succesiv Președinția Consiliului, de Comisie, precum și de toate părțile interesate. Acesta subscrie la recentul raport (2) al Parlamentului European, care a sintetizat foarte bine progresele realizate și etapele care urmează a fi parcurse. În prezentul aviz, Comitetul a ales să se concentreze pe necesitatea încurajării tuturor componentelor societății civile de a contribui la lansarea și dezvoltarea Bibliotecii Digitale Europene. Se va pune accentul pe așteptările și nevoile utilizatorilor, o condiție a atingerii obiectivului ca biblioteca să devină accesibilă unui public cât mai larg.

1.4.1

CESE recomandă organizațiilor societății civile:

1.4.2

CESE recomandă statelor membre și Comisiei:

1.4.3

CESE dorește să incite operatorii economici și instituțiile culturale la următoarele acțiuni:

2.1.1

În cursul anului 2010, accesul on-line la patrimoniul cultural european al bibliotecilor, arhivelor și muzeelor va permite populației europene, dar și celei din întreaga lume, să consulte șase milioane de documente digitalizate, spre a le folosi în activități recreative, educative, profesionale sau de cercetare. Atingerea acestui obiectiv cantitativ va reprezenta prima etapă a digitalizării pe scară largă.

2.1.2

Acest proiect, denumit provizoriu Biblioteca Digitală Europeană (EDL), este cunoscut ca „bibliotecă” doar din considerente practice, având în vedere că, în comunicarea sa (5), Comisia definește digitalizarea într-un cadru mai larg, invitând toate instituțiile să participe la acest proiect. Proiectul înglobează întregul patrimoniu cultural, științific și tehnic și are în vedere toate tipurile de documente: manuscrise, cărți, partituri, hărți, înregistrări sonore, înregistrări audiovizuale, reviste, fotografii etc.

2.1.3

Pentru Comitet, ca și pentru statele membre, după cum reiese din concluziile unanime ale Consiliului din noiembrie 2006, proiectul Bibliotecii Digitale Europene reprezintă „un proiect-far”, menit să stimuleze participarea tuturor la societatea informațională și să-i ajute pe cetățeni în înțelegerea identității europene.

2.1.4

Al doilea obiectiv ambițios al acestui proiect este de a face din viitoarea Bibliotecă Digitală Europeană nu doar o sursă de interes pentru comunitățile științifice sau artistice, ci o cale de acces multilingv, deschisă tuturor printr-un portal comun. În acest sens, CESE invită Comisia să îmbunătățească modalitățile de informare a cetățenilor, pentru a încuraja participarea acestora la începerea constituirii bibliotecii digitale, în principal prin furnizarea de documente multilingve. Ar trebui conceput un plan de comunicare între toate instituțiile europene și statele membre, care să funcționeze încă din noiembrie 2008, imediat după lansare.

2.1.5

Uriașul val al digitalizării va reprezenta un moment excepțional în istoria umanității. De aceea, ar trebui deschisă o dezbatere asupra selecției și organizării la nivel european a conținuturilor și cunoștințelor. CESE consideră că o largă dezbatere asupra condițiilor digitalizării masive ar trebui să aibă în vedere anumite aspecte financiare, tehnice și juridice, necesare în realizarea unei societăți a cunoașterii deschise tuturor:

2.2.1

Până în prezent, proiectul face încă obiectul unor dezbateri între specialiști, fapt ce demonstrează puternica mobilizare a părților interesate (instituții culturale, autori, editori, librari etc.) și participarea lor efectivă la lucrările grupului la nivel înalt constituit de Comisie. La consultarea lansată de Comisie în 2005 și intitulată „i2010: bibliotecile digitale” (9), doar 7 % din răspunsuri au venit din partea persoanelor particulare și doar 14 % din partea universităților. Slaba participare a publicului larg era previzibilă, având în vedere atât modul neașteptat în care s-a ivit această dezbatere, ca urmare a anunțului de digitalizare masivă făcut de Google în 2004, cât și natura chestionarului, care se adresa strict grupurilor de interese economice atinse de impactul digitalizării.

2.2.2

Banalizarea accesului gratuit la informație pe internet, în spatele căruia se ascunde, de fapt, o importantă finanțare provenind din publicitate, face ca publicul să fie derutat când trebuie să plătească pentru serviciile oferite de o bibliotecă digitală. Societatea civilă are, în special față de tineri, responsabilitatea majoră de a participa la o campanie de informare și de educare privind valoarea creației intelectuale sau artistice și necesitatea asigurării respectului cuvenit acestei creații.

2.2.3

CESE invită Comisia și statele membre să ia inițiative menite să asigure participarea societății civile la viitoarele activități de digitalizare a patrimoniului cultural. Implicarea organizațiilor societății civile este esențială în atingerea următoarelor patru obiective majore: definirea criteriilor comune de selecție a conținuturilor, susținerea mijloacelor de finanțare, încurajarea inițiativelor de inovare și promovarea înglobării tuturor în societatea informațională.

2.2.4

În acest scop, CESE recomandă deschiderea, începând din martie 2008 (odată cu lansarea prototipului), a unui forum în cadrul căruia să se poată exprima organismele asociative, educative, culturale, familiale și socioprofesionale reprezentative ale viitorilor utilizatori. Intervențiile societății civile se vor dovedi utile în diferitele faze ce vor urma lansării din noiembrie 2008, precum și în cursul dezvoltării ulterioare a proiectului.

2.2.5

Dezbaterea ar trebui să completeze foaia de parcurs (2007-2010) cuprinsă în anexa la concluziile Consiliului și să o prelungească dincolo de această perioadă, în vederea continuării dezvoltării procesului de digitalizare și a îmbogățirii posibilităților de întrebuințare oferite. CESE primește cu interes invitația de a intra în contact cu „Platforma societății civile pentru dialog intercultural”, inițiativă care formează, în jurul bibliotecilor digitale, o rețea de comunicare între cetățeni.

2.2.6

Dezbaterea ar putea continua după 2008 (Anul european al dialogului intercultural), ducând la o nouă consultare în 2009. Societatea civilă ar putea, în acest fel, participa la definirea etapelor pe termen lung, ținând cont de agenda europeană pentru cultură într-o lume în proces de globalizare (10).

2.3.1

CESE subscrie la propunerea făcută în raportul (11) Parlamentului European, de creare a unui „Comitet director” al Bibliotecii Digitale Europene, constituit din instituțiile culturale participante la EDLnet. Acesta va veghea la continuarea proiectului și la articularea planurilor naționale de digitalizare. Între acest comitet director și organizațiile reprezentative ale utilizatorilor, în special CESE, ar trebui să se închege un dialog fructuos.

2.3.2

CESE recunoaște rolul esențial jucat de Conferința bibliotecilor naționale europene, sub a cărei îndrumare, făcută pe baza unui standard internațional de codificare (notița bibliografică), digitalizarea materialelor scrise a făcut mari progrese. Comitetul solicită celorlalte instituții culturale naționale, atât de la nivel regional sau național, cât și european, să participe la coordonarea proiectului EDLnet pentru arhive, muzee naționale și centre audiovizuale, în special în cadrul fundației create în noiembrie 2007.

2.3.3

În ceea ce privește acest punct cheie al dosarului, CESE subscrie la aplicarea Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, în special în materie de reproducere și distribuție a operelor. Cu toate acestea, în era digitală, această directivă nu prevede nimic în privința operelor „orfane”, a modalităților de conservare digitală, a statutului operelor publicate mai întâi în mediu electronic (digital born), nici în privința operelor epuizate care nu au fost reeditate.

2.3.4

Această directivă prevede excepții, în special pentru reproducerile efectuate de biblioteci, destinate publicului, instituțiilor de învățământ, muzeelor sau arhivelor și în beneficiul persoanelor cu handicap. Întrucât aceste excepții sunt facultative, punerea lor în aplicare variază de la stat la stat.

2.3.5

Comitetul recunoaște că, la aceste aspecte de ordin juridic, se mai adaugă probleme de ordin tehnic, care măresc complexitatea proiectului. În această privință, Comitetul salută lucrările efectuate de câțiva ani de Comisie pentru rezolvarea aspectelor tehnice. Acesta susține inițiativele adoptate în cadrul celui de-al șaptelea program-cadru de cercetare-dezvoltare și al programului „eCotentplus”, în special în cercetările privind interoperabilitatea și în centrele de competență pentru digitalizare. Interoperabilitatea și multilingvismul — sau mecanismele prin care colecțiile muzeelor, bibliotecilor sau arhivelor vor fi accesibile pe un site comun — se numără printre factorii principali de reușită a Bibliotecii Digitale Europene.

2.3.6

Organizațiile societății civile de la nivel național și regional, în special consiliile economice și sociale naționale, sunt invitate să susțină investițiile cerute de digitalizare la nivelul fiecărui stat membru, astfel încât să se atingă masa critică în materie de conținuturi și să se asigure diversitatea acestora. Comitetul recomandă statelor membre să facă apel și la finanțările acordate prin Fondurile Structurale, după exemplul concludent al Lituaniei.

3.1.1

CESE consideră că este important ca acest moment excepțional al digitalizării să devină un puternic factor de coeziune socială și teritorială (13). Comitetul recomandă în mod special să se țină cont, în oferta digitală și în modalitățile de accesare, de așteptările diferitelor generații, pentru a înlesni crearea de legături și transmiterea de informații. Convertirea celor care nu citesc în cititori se întâmplă rar după vârsta adolescenței. Accesul cât mai larg la această bibliotecă digitală reprezintă o miză importantă pentru societatea cunoașterii, tocmai prin faptul că pune un mijloc de informare la dispoziția celor care nu citesc și a cititorilor ocazionali.

3.1.2

Din perspectiva conceptului de învățare pe parcursul întregii vieți (14), potențialul de informare oferit de digitalizarea operelor culturale și, în special, a lucrărilor științifice (15) este considerabil. Acest obiectiv implică, între altele, adaptarea procesului de formare inițială și continuă a profesorilor (16) la această nouă realitate, în conformitate cu noile condiții de transmitere a cunoștințelor.

3.1.3

Pentru ca efectele acestui dispozitiv să fie cele dorite, este necesar să se cunoască așteptările și comportamentul utilizatorilor. În faza actuală se acordă prioritate materialelor scrise (manuscrise, cărți, reviste și lucrări de referință), pentru care au fost identificate trei moduri de utilizare principale: căutarea în tot textul, consultarea on-line și lectura off-line (biblioteca virtuală personală). Numeroase alte posibilități ar trebui testate, cum ar fi instrumentele colaborative, platformele de adnotare și îmbogățirea textelor cu hiperlinkuri și chiar cu resurse multimedia (sunet, video, animație). Aceste funcții noi ajută nu numai la diseminarea ideilor, dar și la dezvoltarea procesului de reflecție care se află la originea lor.

3.1.4

Pentru alte tipuri de documente decât cele scrise, portalul Michael (inventar multilingv al patrimoniului cultural european) permite accesul, începând din 2007, la portalul colecțiilor digitale ale muzeelor, bibliotecilor și arhivelor de pe cuprinsul Europei. Mai multe instituții culturale locale, regionale și naționale pun la dispoziții descrieri de colecții. Această inițiativă, care acoperea inițial Marea Britanie, Franța și Italia, se va extinde la alte 15 state membre, oferind turismului cultural noi servicii. Acest portal, numit „Michael Culture”, aparține fundației care reunește și gestionează, din noiembrie 2007, totalitatea instituțiilor culturale participante le proiect.

3.1.5

CESE preconizează crearea unui „observator al practicilor de utilizare”, menit să analizeze întreaga gamă de posibilități și de modalități de exploatare. Atractivitatea Bibliotecii Digitale Europene vine atât din bogăția conținutului său, cât și din oferta de noi modalități de comunicare intelectuală și de noi teme de cercetare. Comitetul dorește să se implice în activitățile grupului de lucru pentru utilizatori al EDLnet.

3.2.1

În conformitate cu declarația ministerială de la Riga, din iunie 2006, privind TIC pentru o societate integratoare, se cuvine ca Biblioteca Digitală Europeană să nu mărească, în modul de utilizare a internetului, diferența între modul de utilizare obișnuit și cel al persoanelor în vârstă, al persoanelor cu handicap sau al celor care fac parte din alte categorii vulnerabile. În avizele sale exploratorii recente, Comitetul definește acțiunile care ar putea să garanteze e-accesibilitatea acestor persoane, printre care și implicarea Fondului Social European.

3.2.2

Digitalizarea și accesibilitatea on-line a documentelor din bibliotecile, arhivele și muzeele Europei reprezintă, pentru persoanele cu handicap, instrumente inegalabile. Cu toate acestea, un design complicat, un format inadecvat sau măsuri de protecție inadaptate pot împiedica acest acces.

3.2.3

Directiva din 2001 prevede în mod expres posibilitatea excepțiilor de la principiul dreptului de autor în favoarea persoanelor cu handicap (persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzătorii, persoanele cu handicap motor sau mintal).

3.2.4

În acest sens, este esențial ca portalul internet al viitoarei Biblioteci Digitale Europene și portalurile naționale asociate să fie din start concepute în așa fel încât să permită, prin mijloace tehnice specifice, accesul persoanelor cu handicap.

3.2.5

Chiar dacă mijloacele tehnice de protecție împotriva pirateriei sunt deseori dejucate de utilizatori experimentați, nu este mai puțin adevărat că, pentru utilizatorul obișnuit, acestea reprezintă obstacole. În acest sens, CESE recomandă ca măsurile tehnologice de protecție să țină cont, încă de la început, de aspectele legate de accesibilitate și interoperabilitate, pentru ca instrumentele de lectură folosite de persoanele cu handicap, cum ar fi sintetizatoarele vocale, să poată fi folosite în citirea textelor digitalizate.

3.3.1

În toamna anului 2008, portalul va pune la dispoziție două milioane de lucrări, fotografii sau hărți, neacoperite de dreptul de autor, accesibile on-line și care se pot descărca gratuit. Pentru accesarea documentelor rare, prețioase sau epuizate, acest procedeu constituie o contribuție unică. Pe termen lung însă, accesul nu se va putea limita la oferta patrimonială a acestor documente fără relevanță pentru actualitate.

3.3.2

Biblioteca Digitală Europeană a primit, încă de la început, menirea de a le propune utilizatorilor documente contemporane sau recente, încă supuse regimului dreptului de autor, pe același portal cu documentele neacoperite de dreptul de autor.

3.3.3

Pentru a promova soluții de acces la operele recente, Comisia a constituit un grup de experți de înalt nivel. Pentru a micșora „gaura neagră a secolelor XX și XXI” (18) provocată de problema drepturilor de autor, acest comitet, constituit din reprezentanți ai editurilor, ai bibliotecilor naționale, din profesioniști ai sectorului audiovizual și din domeniul arhivelor, a elaborat, în aprilie 2007, o serie de propuneri menite să faciliteze accesul la operele „orfane” și la operele epuizate și să promoveze conservarea digitală.

3.3.4

Atingerea obiectivului digitalizării masive și accesibile marelui public presupune inventarea unui nou model economic, care să asigure o repartizare echitabilă între autori, editori și difuzori. Utilizatorii internetului sunt îndreptățiți să primească o ofertă contra cost, dar la un preț rezonabil. Comitetul îi încurajează pe operatorii economici din sectorul editării și distribuției de carte să negocieze și să ofere soluții (19). Pentru a încuraja dezvoltarea acestei noi piețe și a evita pirateria și contrafacerea, editorii, autorii și librarii au, față de consumatori, datoria de a propune o ofertă interesantă, care să respecte poziția tuturor părților interesate.

3.3.5

După cum preconizează aceștia, în cazul operelor protejate, și de comun acord cu deținătorii drepturilor de autor, utilizatorii ar putea să aibă acces pe portal la scurte fragmente sau, prin intermediul unor site-uri specializate, să răsfoiască virtual opera dorită. Mai departe, pentru a avea acces la integralitatea documentului, utilizatorul de internet ar putea fi redirijat către operatori privați, inclusiv rețele de librării clasice, care să-i pună la dispoziție diverse opțiuni la un preț abordabil și cu recunoașterea remunerării deținătorilor drepturilor de autor. Comitetul îi încurajează pe deținătorii drepturilor de autor să subscrie la aceste formule inovatoare.

3.3.6

Pentru a menține această ofertă contra cost la un preț convenabil, este important ca posibilitatea de a introduce cote reduse de TVA la cărți și alte publicații să fie extinsă de statele membre la publicațiile în format electronic.

3.3.7

În scopul promovării de licențe mai deschise, care să îmbogățească conținuturile contemporane disponibile, un aviz recent al Comitetului (20) recomandă să li se acorde o protecție adecvată la nivel comunitar autorilor/creatorilor care optează pentru o licență mai puțin restrictivă. În măsura în care oferă acces gratuit la operele proprii, aceștia trebuie să beneficieze și de garanții privind drepturile lor morale și să fie protejați de o întrebuințare abuzivă a acestor lucrări în scopuri comerciale.

3.3.8

Comitetul recomandă Comisiei să ia inițiativa creării de noi licențe, care să permită separarea drepturilor privind difuzarea pe cale digitală de cele privind exclusiv publicarea pe hârtie.

3.3.9

În 2007, Comisia a efectuat un studiu comparativ aprofundat (21) asupra drepturilor naționale, în contextul transpunerii directivei privind drepturile de autor și drepturilor conexe (22). Comitetul va examina cu cea mai mare atenție concluziile acestui raport în vederea îmbunătățirii procesului de armonizare la nivel european.

3.4.1

În confruntarea, la acest început de secol XXI, cu revărsarea de informații oferite pe internet fără indicarea sursei și insuficient autentificate, superioritatea proiectului european este dată tocmai de selectarea conținuturilor, în scopul garantării obiectivității și pluralității acestora, precum și de organizarea, clasificarea și prezentarea informațiilor într-un format standardizat, în vederea menținerii unui necesar grad de claritate. Garantarea calității, preciziei și adecvării răspunsurilor puse la dispoziția utilizatorilor depinde de evoluția motoarelor de căutare, asociată cu o mai bună coordonare a informației digitalizate la nivel european.

3.4.2

Pentru a avea acces la colecții organizate, CESE subliniază interesul experimentării prototipului lansat în martie 2007, rezultat al colaborării unor instituții din Franța, Ungaria și Portugalia. Această matrice europeană, validată de experți, reprezintă fundamentul unui corpus european de digitalizare, care va contribui la realizarea următoarei etape a Bibliotecii Digitale Europene. În plus, acest prototip este un sistem deschis tuturor motoarelor de căutare. Acesta ar trebui să faciliteze căutarea, oferind modele standard de chestionare pentru formularea și delimitarea cererii utilizatorului de internet.

3.5.1

CESE subliniază caracterul unic în lume al creării unei biblioteci multilingve (23), ca instrument fundamental de păstrare și promovare a diversității culturale. Deținătoare a unui patrimoniu cultural excepțional și a unui volum important de conținuturi, Europa trebuie să joace un rol-cheie în procesul de digitalizare a cunoștințelor la scară mondială, cu respectarea convenției UNESCO privind diversitatea culturală. Prin răspândirea limbilor europene în lume, accesibilitatea le va folosi atât cetățenilor Europei, cât și celor din afara acesteia, aflați în căutarea unor căi de acces la patrimoniul mondial și la sursele europene ale propriei lor culturi.

3.5.2

Comitetul recomandă fiecărui stat membru să ofere, după 2010, în faza de dezvoltare a Bibliotecii Digitale Europene, o selecție de opere de primă mărime din patrimoniul literar propriu, traduse în diferite limbi, pentru a participa astfel la difuzarea unei identități culturale europene și pentru a corespunde diversității acesteia.

4.1

Pentru a garanta accesul local într-un sistem globalizat, CESE recomandă susținerea rolului bibliotecilor publice. Circulația bunurilor culturale a dobândit o dimensiune globalizată și multimodală, eficientă în măsura în care publicul dispune de mijloacele materiale care să-i permită accesul la această ofertă considerabilă. Bibliotecile publice, mijloace locale de difuzare a culturii, rămân un instrument ce garantează accesul echitabil la informație. Din perspectiva incluziunii sociale, este necesar să li se acorde bibliotecilor de împrumut un rol important în punerea la dispoziție a conținuturilor virtuale.

4.2

În lanțul care duce de la autor la cititor, trecând prin librărie, bibliotecile și mediatecile și-au dovedit utilitatea în transmiterea unei informații organizate și în asigurarea accesului larg la patrimoniul cultural. Aceste mijloace locale de difuzare trebuie să asigure în continuare acest serviciu și în ceea ce privește conținuturile virtuale. Prin urmare, se impune promovarea de contracte și licențe specifice, care să încurajeze, fără a provoca dezechilibre, înființarea așezămintelor culturale de acest tip (24) și îndeplinirea misiunii acestora de difuzare a cunoștințelor.

4.3

Este important ca digitalizarea activelor publice ale instituțiilor de cultură să se facă de comun acord cu bibliotecile locale și arhivele. Utilizatorii bibliotecilor de împrumut formează un public de nespecialiști, ale cărui așteptări și preferințe diverse trebuie luate în considerație în alegerea conținuturilor care nu fac obiectul drepturilor de autor.

4.4.1

Bibliotecile de împrumut cumpără materiale (cărți, compact discuri, partituri, metode de învățare a limbilor străine etc.), pe care, pentru o perioadă de timp limitată, le pun la dispoziția utilizatorilor cu titlu gratuit sau contra unei sume foarte mici, astfel ca dimensiunea economică să nu devină un obstacol sistematic în accesul la aceste materiale. Un nou model economic pentru conținuturile virtuale trebuie să răspundă așteptărilor utilizatorilor bibliotecilor și mediatecilor și să se adapteze la funcționarea acestora. În plus, bibliotecile de împrumut, ancorate în actualitatea informațiilor și a producțiilor culturale și tehnice, sunt clienți cu un important potențial de cumpărare a conținuturilor de actualitate. Acestea trebuie să participe la definirea acestui nou model economic.

4.4.2

Prin urmare, se impune ca generalizarea conținuturilor virtuale, în special a celor obținute prin digitalizare, să nu împiedice bibliotecile de împrumut să-și urmeze misiunea educativă; trebuie așadar ca modelele economice și tehnice pentru circulația conținuturilor obținute prin digitalizare să țină cont de rolul și menirea bibliotecilor de împrumut și să permită continuarea exercitării acestora în cadrul unor circuite închise ale bibliotecilor (intranet), ca parte a serviciului de împrumut oferit abonaților.

4.5.1

În cadrul acestor circuite închise (intranet), se impune ca bibliotecile de împrumut să le ofere utilizatorilor nu numai posibilitatea consultării pe loc a colecțiilor materiale, dar și, în egală măsură, a conținuturilor virtuale, oferind calculatoare, imprimante, software, conexiune de mare viteză, informații, asistență și îndrumare. Formarea inițială și formarea continuă a personalului bibliotecilor de împrumut, precum și modul de organizare a muncii acestora vor trebui, de acum înainte, să țină seama de existența patrimoniului virtual.

4.6.1

Fără o pregătire și o informare adecvate, marele public are deseori tendința să perceapă calculatorul personal, din ce în ce mai răspândit, doar ca o sursă de divertisment multimedia, necunoscând resursele culturale, educative, pedagogice, informative accesibile pe internet. Așa cum, prin evenimentele pe care le organizează, bibliotecile de împrumut constituie, la toate vârstele, un mediator activ în stimularea interesului față de carte și de lectură, acestea trebuie să își asume același rol și în privința patrimoniului virtual.

25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/52

1.1

CESE are plăcerea de a răspunde solicitării dlui Jacques Barrot, vicepreședinte al Comisiei și comisar pentru transporturi, în legătură cu elaborarea unui aviz privind Mixul energetic în transporturi și este convins de necesitatea de a purta un dialog permanent cu Comisia, în calitatea sa de reprezentant al societății civile organizate.

1.2

CESE împărtășește concluziile Consiliului de primăvară, care a identificat prioritățile următoare:

1.3

Prin urmare, va trebui ca politicile vizând adoptarea celui mai potrivit mix energetic să se conformeze acestor priorități, ceea ce, de altfel, Comisia a și făcut prin Comunicarea Fuel Target 2001-2020 (Obiectivele privind combustibilii 2001-2020).

1.4

Deși consideră că, pentru încă mulți ani, petrolul va fi principalul carburant folosit în domeniul transporturilor și gazele naturale — de asemenea o resursă neregenerabilă — vor putea fi folosite alături de derivatele din petrol și le vor putea înlocui în parte pe acestea, CESE este de părere că este absolut necesară finanțarea urgentă și hotărâtă a cercetării în domeniul producerii și utilizării hidrogenului și în cel al biocarburanților din a doua generație; consideră că este binevenită decizia Comisiei din 9 octombrie 2007 privind finanțarea unei inițiative tehnologice mixte în valoare de 1 miliard EUR, pentru perioada 2007-2013, și se alătură solicitărilor, formulate de întreprinderile și de centrele de cercetare care se ocupă de extinderea folosirii hidrogenului, cu privire la accelerarea procesului de aprobare a propunerii de către Consiliu și Parlament.

1.5

Îngrijorarea crescândă pe care opinia publică o resimte față de schimbările climatice, față de riscurile generate de creșterea temperaturii medii a planetei, care, dacă nu se iau măsuri speciale, poate înregistra valori mai ridicate cu 2-6,3 °C, determină necesitatea consolidării tuturor instrumentelor în măsură să contracareze efectele negative ale emisiilor de gaze cu efect de seră. CESE apreciază activitatea Agenției Europene de Mediu și contribuția sa însemnată la difuzarea datelor privind combaterea poluării atmosferice.

1.6

CESE împărtășește concluziile Consiliului Mediu din 28 iunie 2007 și susține propunerea Comisiei de revizuire a celui de-al VI-lea Program de acțiune pentru mediu, în funcție de prioritățile identificate:

1.7

În toate sectoarele din domeniul transporturilor se află în studiu soluții care să ducă la realizarea acestor obiective, iar principalele agenții europene își orientează eforturile spre obținerea unor rezultate concrete în câțiva ani. Opțiunea de a aplica sistemul certificatelor de emisie la transportul aerian, acesta contribuind tot mai mult la producerea gazelor cu efect de seră, va permite dezvoltarea rapidă de noi carburanți. Unele companii iau deja în considerare posibilitatea de a folosi biocarburanți, dat fiind faptul că rezultatele obținute prin utilizarea hidrogenului nu sunt decât parțiale, iar posibila soluție pe care o reprezintă acesta mai are încă un drum lung de parcurs. Motoarele navale mari se adaptează mai ușor la carburanți micști cu o concentrație mai mică de carbon, iar în transportul feroviar combinația energie electrică — dezvoltarea de surse de energie regenerabile poate cu siguranță să îmbunătățească performanțele deja remarcabile ale acestui sector.

1.8

Cel mai bun carburant este cel economisit. În opinia CESE, pentru alegerea celui mai potrivit mix energetic, alegere care trebuie ridicată la rang de politică comunitară, trebuie să se țină seama de toți acești factori, prioritare fiind sănătatea și bunăstarea cetățenilor europeni și a planetei. Politicile fiscale, stimulentele, recomandările și regulamentele ar trebui să aibă întotdeauna în vedere aceste priorități atunci când se hotărăște alegerea cea mai compatibilă din punct de vedere ecologic și cea mai durabilă din punct de vedere al costurilor. Trebuie să se facă economii în beneficiul transportului public, al mijloacelor de transport alternative, al adoptării de politici sociale și economice care să sporească mobilitatea persoanelor și să o reducă pe cea a mărfurilor, când aceasta nu este necesară.

1.9

CESE este convins de faptul că, în viitor, se va ajunge la o decarbonizare progresivă a carburanților, astfel încât emisiile de gaze dăunătoare să scadă până la zero. Producția de H2 pe bază de energie regenerabilă, precum biomasa, fotoliza, energia solară termodinamică sau fotovoltaică, energia eoliană sau cea hidroelectrică, este singura opțiune care nu se dovedește a fi o utopie ecologică, întrucât hidrogenul, element de stocare a energiei, permite ca oferta energetică, periodică prin definiție (alternanța noapte-zi, cicluri anuale etc.) să fie sincronizată cu o cerere de energie variabilă și decuplată.

1.10

Dezvoltarea tehnologiilor de combustie și de tracțiune a permis răspândirea rapidă a automobilelor cu sistem hibrid de alimentare. În scopul limitării emisiilor, soluția cea mai potrivită pare a fi tracțiunea electrică integrală, prin dezvoltarea producției de energie din surse regenerabile, sau folosirea sistemelor hibride, cel puțin până în momentul în care vom dispune de resurse însemnate de gaze naturale și hidrogen. O altă soluție intermediară este folosirea amestecului de hidrogen și metan, cu conținut scăzut de hidrogen. Această metodă reprezintă un prim pas în direcția folosirii hidrogenului pentru mobilitate.

1.11

Folosirea hidrogenului ca vector de energie adecvat pentru sectorul transporturilor reprezintă, în ciuda inconvenientelor identificate în acest stadiu, o provocare pentru viitor, iar a vedea pe drumurile publice autovehicule care circulă — parțial sau integral — cu hidrogen poate deveni realitate într-un interval de timp relativ scurt, cu condiția ca autoritățile naționale și europene să sprijine în continuare cercetarea. În acest sens, rezultatele proiectului CUTE (Clean Urban Transport for Europe — Transport Urban Curat pentru Europa) sunt încurajatoare.

1.12

În acord cu propunerile deja avansate pe tema eficienței energetice, CESE consideră că ar fi foarte util să fie pus la dispoziția publicului larg și, în special, a administrațiilor locale, un portal internet prin intermediul căruia să fie popularizate cercetările întreprinse în mediul universitar și experimentele realizate la nivel național, regional sau local. CESE consideră că pentru a obține mixul energetic optim, este necesar un mix corespunzător în transporturi, prin care să se promoveze eficiența hidrocarburilor și prioritățile din transporturi. În timp ce producția fiabilă și eficientă de hidrogen nu este încă disponibilă, utilizarea electricității din surse regenerabile nu mai poate fi amânată. Pentru sectorul transporturilor, provocarea constă în intensificarea utilizării de energie electrică de îndată și ori de câte ori este posibil.

1.13

CESE subliniază importanța sensibilizării și implicării societății civile, care, prin comportamentul său, contribuie la realizarea obiectivelor de reducere a consumului, de sprijinire a cercetării și inovării privitoare la carburanți curați și durabili. Aceste orientări trebuie integrate în politicile europene și naționale, subliniindu-se astfel valoarea adăugată a capacității de colaborare și de coeziune a statelor membre. Acest fapt include apărarea valorilor comune și a modelului social european, care pune accentul pe salvgardarea patrimoniului natural, pe sănătatea și siguranța cetățenilor săi și ale celor care trăiesc și muncesc pe teritoriul Uniunii și este preocupat de condițiile de viață ale întregii umanități.

2.1

Jacques Barrot, vicepreședintele Comisiei și comisar pentru transporturi, a solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz pe tema „Mixul energetic în transporturi”.

2.2

Comitetul împărtășește îngrijorarea comisarului pentru transporturi cu privire la aprovizionarea cu carburanți și la imperativul elaborării prompte de analize și studii privind soluțiile posibile referitoare fie la evoluția politicii din domeniul transporturilor, fie la necesitatea de a se asigura carburanți corespunzători.

2.3

Această temă ocupă o poziție centrală în cadrul strategiei Uniunii în materie de energie datorită alegerilor efectuate în materie de eficiență energetică și provocărilor legate de respectarea deplină a obiectivelor Protocolului de la Kyoto, de apariția schimbărilor climatice, de reducerea dependenței de țările terțe în privința aprovizionării cu energie, de deciziile Agendei Lisabona, de realizarea obiectivelor Cărții albe privind transporturile și pentru dezvoltarea comodalității, cărora Uniunea trebuie să le facă față.

2.4

În 2001 Comisia a precizat deja, în comunicarea sa Fuel Target 2001-2020, că este necesară confruntarea cu tema mixului energetic, identificând anumite obiective pentru alți carburanți decât petrolul, următorul scenariu fiind apreciat ca posibil și compatibil:

2.5

CESE susține această comunicare și, într-un aviz al său din proprie inițiativă (1), a identificat cea mai bună cale de urmat pentru diversificarea aprovizionării și, în același timp, reducerea gazelor cu efect de seră, și anume dezvoltarea cercetării din sectorul gazelor naturale (2) în direcția biocarburanților și în îmbunătățirea productivității energetice a carburanților de pe piață.

3.1

Un număr tot mai mare de oameni de știință sunt în prezent de acord că emisiile de gaze cu efect de seră influențează clima în mod direct. Temperatura medie a crescut cu circa 1 °C pe parcursul secolului XX și, pe baza modelelor climatice actuale care reflectă tendințele globale privind emisiile de gaze cu efect de seră este de presupus că temperatura medie globală ar putea crește cu valori cuprinse între 2 °C și 6,3 °C, ceea ce ar avea consecințe devastatoare asupra climei, a nivelului mării, a producției agricole și a altor activități economice.

3.2

Consiliul Mediu, care a avut loc la Luxemburg în 28 iunie a.c., confirmă valabilitatea celui de-al 6-lea Program de acțiune pentru mediu și a revizuirii intermediare propuse de Comisie, subliniind cele patru priorități ale acestuia: lupta împotriva schimbărilor climatice, stoparea pierderii biodiversității, diminuarea impactului negativ al poluării asupra sănătății, promovarea folosirii durabile a resurselor naturale și gestionarea durabilă a deșeurilor.

3.3

Consiliul Mediu confirmă strategia de integrare a politicilor de mediu cu cele energetice și avertizează asupra necesității de a demara negocieri care să fie finalizate până în 2009, în vederea încheierii unui acord global pentru după 2012. Potrivit declarației președintelui Consiliului European, José Socrates, din cadrul unei reuniuni la nivel înalt care a avut loc la 27 septembrie a.c. la New York, „Procesul ONU cu privire la schimbările climatice este forumul adecvat pentru negocierea acțiunilor viitoare. În acest context, summitul din Bali (3) de la sfârșitul acestui an va fi un punct de reper, locul de unde se preconizează lansarea de către comunitatea internațională a unei foi de parcurs care să își propună negocierea unui acord global privind schimbările climatice”. Prezența Statelor Unite, care și-au anunțat participarea abia la jumătatea lunii octombrie, și votul lor în favoarea rezoluției finale au consolidat în mod hotărâtor deciziile care au fost luate, ținând seama de ponderea economiei SUA și de responsabilitatea acestei țări pentru degajarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră.

3.4

Consiliul Mediu subliniază importanța internalizării costurilor de mediu, odată cu cele pentru consumul de energie, pentru a putea fi susținute politici pe termen lung. La fel de importantă este și utilizarea crescută a unor instrumente de piață în politica de mediu, precum impozitele, taxele și certificatele de emisie, pentru a contribui astfel la protecția mediului. Inovarea în domeniul ecologic ar trebui să fie integrată rapid și pe scară largă în revizuirea impactului tuturor politicilor europene relevante și ar trebui ca folosirea instrumentelor economice să fie mai eficientă și larg difuzată, în special în ceea ce privește consumul de carburanți și de energie.

3.5

La 29 iunie 2007 Comisia a prezentat Cartea verde privind adaptarea la schimbările climatice. Pe parcursul prezentării, comisarul pentru mediu, Stavros Dimas, a propus acțiuni concrete, imediate, dedicate adaptării la schimbările climatice care se află deja în curs de desfășurare: creșterea temperaturii, inundații și ploi torențiale în nord, secetă și valuri de caniculă în sud, ecosisteme în pericol, maladii recent apărute — sunt doar câteva dintre problemele prezentate în text.

3.6

„Adaptare sau dispariție: aceasta este alternativa cu care se confruntă unele sectoare din Europa, a afirmat Stavros Dimas. Agricultura, turismul, energia vor înregistra prejudicii devastatoare și este necesar să se acționeze de urgență pentru diminuarea costurilor economice, sociale și umane care vor apărea în viitor”.

3.7

Documentul sugerează câteva soluții concrete: reducerea risipei de apă, construirea de stăvilare și baraje pentru a contracara riscul producerii de inundații, găsirea de noi soluții pentru salvarea recoltelor, asigurarea protecției pentru categoriile de populație cele mai afectate de noile manifestări climatice, adoptarea de măsuri pentru salvgardarea biodiversității. Reducerea emisiilor de CO2 rămâne, oricum, obiectivul principal pentru toate țările Uniunii Europene.

4.1

Consiliul European de primăvară din 2007 a analizat temele energiei și climei, propunând „o politică integrată a climei și energiei”, definind-o ca pe o prioritate absolută și subliniind „obiectivul strategic de limitare a creșterii temperaturii medii globale la maximum 2 °C față de valorile înregistrate în perioada preindustrială”.

4.2

Politica energetică pentru Europa (PEE) stabilește o strategie cu trei direcții:

4.3

Cât privește politica în domeniul transporturilor, „Consiliul European subliniază necesitatea unei strategii europene eficiente, sigure și durabile. În acest context este important să fie întreprinse acțiuni destinate îmbunătățirii performanțelor în materie de mediu ale sistemului european de transporturi. Consiliul European ia notă de munca pe care o depune Comisia în ceea ce privește evaluarea costurilor externe ale transporturilor și internalizarea acestora”. Consiliul European din 21 și 22 iunie a luat notă de intenția Comisiei de a prezenta până în iunie 2008 un model de evaluare a acestei internalizări pentru toate modalitățile de transport și va cerceta inițiativele ulterioare în conformitate cu directiva „Eurovigneta”, extinzând, de exemplu, domeniul de aplicare a acesteia la realitatea urbană, toate tipurile de vehicule și infrastructuri fiind supuse sistemului tarifar rutier.

5.1

În privința emisiilor, transporturile sunt răspunzătoare în prezent de 32 % din consumul total de energie în Europa și de 28 % din totalul emisiilor de CO2  (4). Acest sector este răspunzător de creșterea emisiilor cu 90 % între 1990 și 2010 și ar putea să constituie unul dintre primele motive datorită cărora obiectivele de la Kyoto nu vor fi atinse. Pentru transportul rutier al persoanelor este prevăzută o creștere de 19 %, în timp ce transportul rutier de mărfuri ar trebui să crească cu mai mult de 50 %, potrivit evaluărilor Comisiei.

5.2

Un alt sector care a cunoscut o creștere exponențială este cel al transporturilor aeriene, datorită căruia s-a înregistrat o creștere a emisiilor cu 86 % între 1990 și 2004, și care este în prezent răspunzător de peste 2 % din emisiile globale.

5.3

Raportul TERM 2006 (Transport and Environment Reporting Mechanism — Mecanismul de raportare privind transporturile și mediul) (5), consideră că progresele făcute în 2006 în sectorul transporturilor sunt încă nesatisfăcătoare. Raportul ia în discuție revizuirea intermediară a Cărții albe din 2001 privind transporturile, care ar putea avea efecte pozitive sau negative, în funcție de modul de aplicare adoptat la nivel național și regional. În opinia AEA, având în vedere chestiunile privitoare la mediu, revizuirea intermediară își reorientează atenția de la cererea de transport, înspre atenuarea efectelor negative actuale: creșterea cererii de transport nu mai este considerată una dintre temele cele mai relevante în cadrul sectorului transporturilor. Probleme-cheie precum schimbările climatice, zgomotul și fragmentarea peisajului cauzată de infrastructura supradimensionată din transporturi determină încă necesitatea gestionării cererii în acest domeniu. Cartea albă pare să fi înregistrat un eșec în privința acestui obiectiv.

5.4

Un alt aspect semnificativ pe care raportul îl pune în evidență îl reprezintă subvențiile acordate transporturilor, a căror valoare în UE se ridică la o sumă cuprinsă între 270 și 290 de miliarde EUR. Aproape jumătate este destinată transportului rutier, unul dintre cele mai puțin ecologice moduri de transport. Deși reprezintă una dintre cauzele a numeroase probleme de mediu, precum schimbările climatice, emisiile poluante și zgomotul, transporturile sunt stimulate prin acordarea de subvenții considerabile. Transportul rutier beneficiază de 125 de miliarde EUR anual, cel mai adesea sub formă de subvenții destinate infrastructurii, ținând cont de faptul că taxele și impozitele pentru transportul rutier nu sunt considerate contribuții de finanțare a infrastructurii. Transporturile aeriene, care sunt un mod de transport cu un puternic impact specific asupra climei, beneficiază de subvenții semnificative sub formă de regim fiscal preferențial, în special de scutiri de TVA și de taxe pe carburanți, în valoare totală de 27 până la 35 de miliarde EUR pe an. Sectorului căilor ferate îi sunt alocate 73 de miliarde EUR pe an sub formă de ajutoare și este totodată cel mai important beneficiar al altor forme de subvenționare consemnate în buget. Cât despre transporturile navale, raportul vorbește despre subvenții cuprinse între 14 și 30 de miliarde EUR (raportul AEA „Size, structure and distribution of transport subsidies in Europe”, care nu este disponibil în limba română).

5.5

În raportul anual cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră în perioada 1990-2005, pe teritoriul Comunității, se precizează că:

Emisiile de CO2 produse de transportul rutier au scăzut cu 0,8 % (6 milioane de tone echivalent CO2) în intervalul 2004-2005;