27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/1

1.

CESE confirmă cu tărie avizele sale privind Tratatul constituțional, din 24 septembrie 2003 (1), din 28 octombrie 2004 (2) și din 17 mai 2006 (3), cât și rezoluția sa din 14 martie 2007 adoptată cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a semnării Tratatelor de la Roma (4). În toate aceste avize, CESE s-a pronunțat fără rezerve atât în favoarea metodei convenționale cât și în favoarea rezultatului obținut.

2.

CESE continuă să sprijine Tratatul constituțional, care se deosebește substanțial și într-un sens pozitiv de toate textele instituționale produse până în momentul de față de către diferitele conferințe interguvernamentale în vederea revizuirii Tratatelor de la Roma: Tratatul constituțional a fost redactat cu participarea parlamentarilor naționali și europeni, în cadrul unei dezbateri libere și publice. Acesta sintetizează în mod sistematic într-un singur text totalitatea tratatelor, așa cum au evoluat ele de la crearea Comunităților Europene și conține dispoziții privind reformele necesare, instituționale și procedurale, ale sistemului decizional al Uniunii Europene, descrie obiectivele care trebuie urmărite de Uniune, numește valorile care trebuie să stea la baza politicilor acesteia și codifică drepturile fundamentale pe care uniunea trebuie să le respecte și să le protejeze.

3.

Toate acestea sunt motive pentru care proiectul Convenției poartă denumirea de „Tratat de instituire a unei Constituții pentru Europa”. Din cauza unor multiple neînțelegeri în unele state membre, denumirea de „constituție” a fost respinsă. CESE nu se opune adoptării unei alte denumiri pentru noul tratat. Substanța textului este mai importantă decât denumirea sa.

4.

În calitate de reprezentant instituțional al societății civile organizate, CESE bazează continuarea sprijinului său pentru Tratatul constituțional pe următoarele motive, care contribuie la întărirea legitimității democratice a uniunii:

5.

CESE reamintește că șefii de stat sau de guvern ai tuturor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului European, au aprobat Tratatul constituțional și l-au semnat în mod solemn la Roma, la 29 octombrie 2004. Între timp, o majoritate de două treimi dintre statele membre, reprezentând, din punct de vedere al populației, o clară majoritate a cetățenilor Uniunii Europene, a ratificat Tratatul constituțional. În consecință, CESE insistă ca Tratatul constituțional să constituie baza dezbaterilor ulterioare privind ieșirea din criza actuală.

6.

CESE sprijină Președinția germană în demersul acesteia de a propune, cu ocazia Consiliului European de la 21 și 22 iunie 2007, o foaie de parcurs pentru eforturile care vor urma în vederea ieșirii din criză și salută faptul că, în Declarația de la Berlin din 25 martie 2007, alegerile europene din 2009 au fost stabilite ca termen limită de intrare în vigoare a noului tratat.

7.

Aceasta înseamnă că, până la sfârșitul anului 2007, o conferință interguvernamentală de scurtă durată trebuie să adopte amendamentele la proiectul existent, care sunt necesare pentru crearea unui nou consens. Mandatul acestei conferințe interguvernamentale va trebui, în consecință, să enumere clar cele câteva dispoziții care vor putea face obiectul unei noi deliberări. Rezultatul ar trebui ratificat în cursul anului 2008 de către toate statele membre.

8.

În urma noii deliberări asupra Tratatului, trebuie să fie păstrată substanța a ceea ce s-a hotărât în Convenția Europeană și a ceea ce s-a aprobat ulterior cu unanimitate de către șefii de stat și de guvern. Este vorba în primul rând de noutățile instituționale și procedurale, ca și de caracterul constrângător a Cartei Drepturilor Fundamentale. Aceasta înseamnă că partea I (obiective, instituții, structura Uniunii), partea II (Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii) și partea IV (dispoziții generale și finale) trebuie păstrate. Partea III conține în principal dispozițiile referitoare la politicile Uniunii Europene din tratatele în vigoare și nu trebuie să constituie neapărat o componentă a noului tratat; dispozițiile instituționale și procedurale ale părții III, în măsura în care depășesc cadrul dreptului aflat deja în vigoare, ar trebui să fie integrate în partea I.

9.

CESE va urmări într-un mod constructiv lucrările conferinței interguvernamentale. Cu toate acestea, Comitetul insistă ca organizațiilor societății civile să li se ofere posibilitatea unei implicări în deliberări, în ciuda duratei scurte preconizate a conferinței interguvernamentale și a mandatului ei limitat. CESE este pregătit să organizeze ședințele de informare și de consultare necesare, în colaborare cu Președinția Consiliului; CESE se poate baza aici pe experiența pozitivă acumulată în timpul lucrărilor Convenției Europene, ca urmare a colaborării cu Prezidiul acesteia, precum și a colaborării cu Parlamentul European.

10.

Este necesar ca ieșirea din criza actuală să aibă loc urgent, prin adoptarea unui tratat adaptat cerințelor unei Uniunii cu 27 de state membre. Noile provocări obligă Uniunea Europeană să cadă de acord asupra unor noi politici și să ia decizii cu un impact mai puternic, mai ales în ceea ce privește evoluția ulterioară a modelului european de societate, în cadrul cărora Serviciile de interes general (SIG) reprezintă un element constitutiv și privind consolidarea dimensiunii sociale a integrării europene, ținerea sub control a efectelor negative produse de globalizarea tuturor relațiilor economice, sociale și culturale, promovarea creșterii economice și consolidarea competitivității, gestionarea schimbărilor climatice, asigurarea furnizării energiei, rezolvarea problemelor legate de imigrație și combaterea sărăciei și a marginalizării sociale.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/3

1.1

Comitetul va continua să monitorizeze cu atenție punerea coordonată în aplicare a directivei din 2004 împreună cu prezenta propunere modificată de directivă, precum și a deciziilor-cadru complementare relevante, în scopul verificării în timp a eficacității luptei împotriva contrafacerii și a ramificațiilor sale internaționale, inclusiv în afara teritoriului comunitar.

1.2

Cu toate că sprijină dispozițiile propuse în abordarea lor generală, Comitetul invită Comisia să aibă în vedere observațiile formulate în prezentul aviz, care sugerează concentrarea eforturilor de combatere și de cooperare penală și vamală în special asupra întreprinderilor de contrafacere pe scară largă, precum și asupra contrafacerilor comise de organizații criminale, sau în acele cazuri în care contrafacerea implică un risc pentru sănătatea sau securitatea persoanelor.

1.3

Comitetul dorește în special ca directiva să se poată referi la ansamblul drepturilor de proprietate industrială, deci să nu excludă brevetele de invenție, care, în această privință, constituie domeniul cel mai important pentru industria europeană.

1.4

CESE subliniază imprecizia anumitor concepte juridice, ca, de exemplu, cel de „scară comercială” sau de „caracter comercial” al infracțiunilor, care sunt menționate în propunerea de directivă examinată, această imprecizie contravenind principiile fundamentale de drept penal care impun ca natura unui delict să fie obiectivă și definită în mod clar și precis. De asemenea, CESE este împotriva modului de definire a pedepselor prevăzute la articolul 2 din propunerea de directivă deoarece consideră că nu ar trebui stabilit decât un cadru general de sancțiune penală (limitându-se numai la pedeapsa cu închisoarea sau la sancțiuni financiare sau amenzi), în timp ce stabilirea pedepselor concrete ar trebuie să rămână de competența exclusivă a legislațiilor naționale.

2.1

În MEMO/05/437 din 23 noiembrie 2005 care rezumă comunicarea sa din aceeași zi, Comisia își exprimă satisfacția față de hotărârea Curții de Justiție care recunoaște competențe Comunității în adoptarea de măsuri penale de descurajare și proporționale pentru garantarea aplicării normelor privind politicile comunitare înscrise în TCE.

2.2

În comunicare, Comisia prezintă interpretarea pe care o dă hotărârii din 13 septembrie 2005 prin care Curtea a anulat o decizie-cadru privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal. Potrivit Comisiei, Curtea a considerat că Comunitatea avea competența de a lua măsuri legate de dreptul penal, necesare pentru asigurarea eficacității dreptului comunitar. Domeniul de aplicare al acestei hotărâri depășește cu mult, potrivit Comisiei, domeniul protecției mediului și privește ansamblul politicilor comunitare, precum și libertățile fundamentale recunoscute de tratat. Introducerea de sancțiuni penale în dreptul comunitar trebuie motivată printr-o necesitate bine justificată și trebuie să respecte coerența generală a construcției dreptului penal al Uniunii.

2.3

Această interpretare extensivă a unei hotărâri privind protecția mediului nu a întrunit adeziunea unanimă a statelor membre și a doctrinei. Mulți consideră că acuzațiile și gama sancțiunilor penale corespunzătoare acestora țin în mod esențial de subsidiaritate și că eventuala armonizare a acestora la nivelul Uniunii are legătură cu cooperarea judiciară dintre state prevăzută în Tratatul privind Uniunea Europeană.

2.4

Este de remarcat că această interpretare este larg împărtășită la nivelul Parlamentului European, deoarece domeniile care țin de o competență penală comunitară nu mai depind doar de unanimitatea statelor membre în Consiliu, ci de o majoritate calificată, prin procedura codeciziei, împreună cu Parlamentul, ale cărui competențe de colegiuitor sunt, prin aceasta, extinse (1).

2.5

Dar este vorba de o extindere considerabilă a competențelor comunitare, care a rezultat dintr-o decizie pretoriană, iar riscul divergențelor de interpretare între instituții poate duce, între altele, la întârzierea adoptării de acte care conțin dispoziții de natură penală sau poate restrânge a posteriori domeniul de aplicare al acestora, ca urmare, de exemplu, a unor noi acțiuni în instanță sau a unor compromisuri; în cazul acestei propuneri de directivă, chestiunea includerii sau neincluderii brevetelor de invenție în sfera protecției penale rămâne deschisă, deoarece Parlamentul consideră că numai dreptul de origine comunitară face obiectul hotărârii Curții, în vreme ce Comisia are în vedere dreptul proprietății intelectuale în ansamblul său, fie el comunitar sau național.

3.1

Propunerea modificată de directivă COM(2006)168 final vizează stabilirea unui cadru penal orizontal și armonizat pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială și de proprietate literară și artistică, precum și a altor drepturi necorporale asimilate acestora (grupate sub denumirea de „proprietate intelectuală”). Aceasta se referă la piața internă și este motivată de necesitatea clară a unei intervenții comunitare în acest domeniu, cu respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Temeiul juridic este articolul 95 TCE.

3.2

Propunerea stabilește un cadru penal general care definește „drepturile de proprietate intelectuală” (DPI) protejate, încălcările acestor drepturi și sancțiunile penale maxime care trebuie aplicate pentru a asigura aplicarea uniformă, în cadrul pieței interne, a măsurilor penale de combatere a contrafacerii bunurilor materiale, a serviciilor și a creațiilor intelectuale și artistice protejate de dreptul substanțial european și de drepturile naționale, precum și de convențiile internaționale din domeniu, în special de Acordul TRIPs (2), încheiat în 1994 la OMC și care conține dispoziții cu privire la sancționarea penală (3) a încălcărilor anumitor drepturi protejate.

3.3

O directivă adoptată în 2004 stabilește deja un cadru de protecție împotriva copierii, pirateriei și contrafacerii (4) în scopuri comerciale; o listă detailată a drepturilor protejate de articolul 2 din directivă a fost prezentată într-o declarație a Comisiei (5). Este vorba de drepturi de proprietate industrială (brevete de invenție și certificate de protecție complementară, certificate pentru modele de utilitate, mărci, denumiri de origine, desene și modele, noi soiuri de plante) și drept de autor și drepturi conexe, precum și de drepturile sui generis create de dreptul comunitar privind topografiile de circuite electronice și bazele de date. Acestea sunt drepturi exclusive, considerate din punct de vedere juridic ca făcând parte dintr-un drept de proprietate necorporal. O parte din aceste drepturi sunt incluse în acquis-ul comunitar sau fac obiectul unei protecții materiale comunitare organizate (desene și modele, mărci, noi soiuri de plante) (6). Altele, cum ar fi brevetele, sunt de competența exclusivă a dreptului național, în așteptarea reglementării brevetului comunitar, solicitat de toate sectoarele industriale. Deci, sub denumirea consacrată de proprietate intelectuală, este cuprins un domeniu foarte eterogen de drepturi necorporale, ale căror natură și regim juridic diferă în mod considerabil.

3.4

Statele membre trebuie să respecte obligațiile Acordului TRIPs, care cere adoptarea unei legislații naționale adecvate în materie de urmărire penală și de sancțiuni penale pentru contrafacerea în scopuri comerciale; cu toate acestea, rămâne la latitudinea statelor o anumită marjă de interpretare, cu atât mai mult cu cât unele state — printre care și unele state membre ale UE — nu au stabilit măsuri proporționate de combatere penală a atingerilor aduse drepturilor de proprietate intelectuală comise pe teritoriul acestora. Directiva din 2004 permite victimelor ale căror drepturi au fost încălcate să obțină repararea prejudiciului prin crearea, în sarcina statelor membre, de obligații în materie de investigare, procedură, sechestru (7) și indemnizare, în scopul armonizării dreptului aplicabil și al luptei contra criminalității organizate (8), foarte activă în domeniul contrafacerii. Totuși, această directivă nu privește numai procedura și sancțiunile în materie civilă, comercială și administrativă, ci vizează în primul rând repararea prejudiciilor cauzate proprietarilor drepturilor protejate care au introdus în justiție o acțiune în contrafacere, iar câteva state membre încă nu au transpus directiva!

3.5

Protecția „proprietății intelectuale” este înscrisă în Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, declarație solemnă adoptată la Nisa în decembrie 2000. De asemenea, o protecție internațională este prevăzută și asigurată prin convenții încheiate în cadrul organizațiilor competente specializate ale ONU (OMPI, UNESCO) sau în cadru regional (Convenția de la München, 1973, care a înființat Oficiul European de Brevete și brevetul european). Până în prezent, doar Acordul TRIPs conține dispoziții penale minime. Propunerea Comisiei încearcă să creeze o oarecare armonizare comunitară, obligând statele membre să introducă sancțiuni penale în dreptul lor național împreună cu definiții ale infracțiunilor și ale sancțiunilor-tip comune.

3.6

Propunerea de directivă modificată vizează apropierea nivelului sancțiunilor pentru încălcări ale dreptului de proprietate intelectuală în ce privește pedeapsa cu închisoarea, amenzile penale și confiscările. Propunerea stabilește reguli de competență judiciară pentru centralizarea, dacă este posibil, a urmăririi penale într-un singur stat membru, în cazul în care infracțiunea afectează mai multe state membre, precum și facilitarea anchetelor; propune ca victimele sau reprezentanții acestora să fie asociați acestor anchete.

3.7

Principala modificare, în raport cu propunerile anterioare, constă în stabilirea nivelului și naturii sancțiunilor penale aplicabile în cazurile atingerilor aduse proprietății intelectuale, inclusiv cele definite în proiect.

3.8

Persoanele fizice vinovate de infracțiunile prevăzute la articolul 3 din directivă ar trebui să fie sancționate cu o pedeapsă maximă de cel puțin 4 ani de închisoare atunci când au acționat în cadrul unei organizații criminale sau atunci când infracțiunea a reprezentat un risc pentru sănătatea sau securitatea persoanelor (articolul 2, alineatul (1)).

3.9

Persoanele fizice și juridice vinovate de infracțiunile prevăzute la articolul 3 din directivă ar trebui să fie pasibile de sancțiuni efective, proporționale și de descurajare, care să cuprindă amenzi penale și nepenale cu un maxim de cel puțin 100 000 EUR (300 000 EUR în cazurile grave prevăzute la articolul 2 alineatul (1), fără a aduce atingere sancțiunilor mai grave în caz de risc de deces sau de infirmitate).

3.10

Dreptul național ar trebui să prevadă confiscarea produselor contrafăcute, a bunurilor și a instrumentelor legate de infracțiune, cel puțin în cazurile grave (criminalitate organizată, riscuri pentru sănătatea sau siguranța persoanelor) (articolul 3).

3.11

Propunerea modificată permite statelor membre să depășească nivelele prevăzute.

3.12

Ca urmare a retragerii proiectului de decizie-cadru a Consiliului care însoțea proiectul inițial, Comisia are în vedere aplicarea unei abordări orizontale în cadrul procedurilor penale adoptate la 23 decembrie 2005, abordare ale cărei obiective sunt susținerea cooperării judiciare și aducerea gamei de pedepse la niveluri comparabile de la o țară la alta, cu scopul de a putea face să funcționeze Eurojust (9).

3.13

Începerea anchetelor și a urmăririlor penale revine statelor membre; aceasta nu ar trebui să depindă de plângerea prealabilă a victimelor.

4.1

Comitetul constată utilizarea din ce în ce mai frecventă a unui concept ambiguu, cel de „proprietate intelectuală”, care cuprinde concepte juridice distincte și metode diferite de protecție și utilizare; însă acest termen este totuși consacrat de dreptul european și internațional. Natura, durata și domeniul de aplicare al fiecăruia dintre drepturile necorporale în cauză diferă sensibil, fiecare având un regim juridic propriu, o validitate teritorială variabilă și instituții speciale de înregistrare sau de protecție și, în plus, interpretarea încălcărilor acestor drepturi poate varia de la țară la țară și evoluează rapid în unele cazuri.

4.2

Analizele compoziției medicamentelor (fără exploatare și fără publicarea rezultatului) sau ingineria inversă a programelor de computer sau a componentelor electronice în scopul interoperabilității sau exercitarea unui drept legitim cum este dreptul la copie privată prin ocolirea unui dispozitiv de protecție (în general destul de ineficient) pot fi calificate drept contrafacere sau copie ilegală în unele state membre, unde pedepsele pot fi foarte ridicate, chiar în absența oricăror intenții comerciale sau de asociere de natură criminală.

4.2.1

Comitetul s-a pronunțat deja pentru o luptă coordonată la nivel comunitar împotriva diverselor forme de contrafacere comercială care afectează economia europeană și pentru o combatere a diverselor delicte care aduc atingere proprietății industriale și drepturilor de autor (10) care produc prejudicii importante economiei europene; contrafacerea pe scară largă este deseori comisă de organizații criminale sau de bande organizate și poate afecta sănătatea, securitatea sau viața persoanelor: în stabilirea sancțiunilor penale, aceste cazuri trebuie considerate circumstanțe agravante. Proiectul de directivă ar trebui să mențină principiul agravării pedepselor pentru toate circumstanțele agravante.

4.2.2

Ca și în cazul directivei din 2004, Comitetul aprobă decizia de a limita armonizarea prevăzută la infracțiunile comise pe scară comercială și deci de natură să afecteze în mod substanțial piața unică; cu toate acestea, ar fi util să se definească mai bine acest caracter „comercial”, de exemplu precizându-se că produsele sau serviciile contrafăcute destinate vânzării trebuie să fie în cantități mari astfel încât să poată cauza un prejudiciu economic semnificativ sau că, indiferent de cantitatea vândută, acestea prezintă pericol pentru persoane. Aplicarea sancțiunilor penale presupune o încălcare manifestă a ordinii publice și această încălcare poate varia în intensitate și în gravitate: gama delictelor și a sancțiunilor trebuie să fie proporțională cu încălcarea comisă, însă se pune întrebarea dacă deosebirea dintre „încălcări la scară comercială ale unui drept de proprietate intelectuală” și „încălcări grave” sau severitatea pedepselor penale propuse sunt în conformitate cu principiul proporționalității inerent dreptului penal. Pe de altă parte, schimburile private de fișiere pe internet sau reproducerea (sau „remix”-ul muzical) sau reprezentarea de opere, materiale sau intelectuale, într-un cadru familial sau privat în scopul studiului și cercetării se exclud implicit din domeniul de aplicare al legislației propuse; ar fi util ca această excludere să fie explicată.

4.2.3

Comitetul ține să reamintească faptul că drepturile necorporale vizate de contrafacere nu sunt drepturi absolute; fiecare dintre drepturile respective are caracteristicile sale și acordă, în principiu, exclusivitate și monopol temporar de exploatare comercială care au o valabilitate în timp și o extindere geografică variabile, cu alte cuvinte instaurează o măsură protecționistă limitată în timp (în contrapartidă cu publicarea invențiilor, în materie de brevete sau crearea unei opere, în materia dreptului de autor); cu toate acestea, titularii de licențe și utilizatorii legitimi sau de bună credință ai produselor și serviciilor sau ai operelor intelectuale au și aceștia drepturi, uneori foarte extinse în cadrul anumitor licențe (11). În prezent, numeroase drepturi naționale conțin incoerențe și privilegiază deseori în mod unilateral drepturile producătorilor și distribuitorilor și ale industriei în raport cu drepturile consumatorilor; voința de a introduce în dreptul național sancțiuni penale grele în numeroase țări pare să aibă legătură cu acest favoritism. Se ajunge la paradoxul că, în propunerea de directivă, maximul pedepsei pentru o încălcare la scară comercială ar putea să se dovedească egal sau chiar mai puțin greu decât cel ce se aplică unei încălcări individuale!

4.2.4

Comitetul ar dori ca, la inițiativa Comisiei, de exemplu printr-un studiu comparativ aprofundat al drepturilor naționale după transpunerea directivei, să aibă loc o revizuire completă a dreptului penal național în raport cu dreptul penal comunitar, în scopul unei veritabile armonizări europene, în special în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe care fac uneori obiectul unor supralicitări a sancțiunilor penale care produc nivele de sancțiuni și pedepse disproporționale, fără o nevoie reală, deoarece modelele comerciale de difuzare a operelor sunt în plină evoluție, cu eliminarea programată pe termen scurt a DRM (protecție contra copiei) și că uneori taxarea suporturilor compensează semnificativ titularii de drepturi contra copiilor neautorizate.

4.3.1

Comitetul ar dori să se dea o definiție mai clară delictului de vinovăție morală pentru infracțiunile de contrafacere și de imitare a produselor sau serviciilor ce țin de proprietatea intelectuală. O faptă penală cuprinde un element subiectiv, și anume intenția autorului sau a complicilor săi de a comite infracțiunea: Acordul TRIPs se referă la „un act deliberat de contrafacere”, iar directiva face vorbire despre un act intenționat, deliberat; infracțiunea cuprinde și un element material, care este comiterea delictului sau cel puțin tentativa de comitere, asimilabilă unui început de comitere: cele două elemente sunt cumulative, simpla intenție nefiind suficientă pentru a constitui infracțiunea (ceea ce ar reprezenta crearea unei poliții a gândului). Dar instigarea la comiterea unui delict nu poate fi reținută, în general, atunci când „instigatorul” nu furnizează instrumente (în general nelegale) în scopul specific al comiterii delictului în cauză; în consecință, Comitetul consideră că simpla furnizare de materiale sau de programe informatice de uz curent sau a unui acces la Internet nu poate fi considerată complicitate sau delict de „instigare” la contrafacere (în general, aceasta nu există decât în anumite situații foarte limitate în dreptul penal și, în orice caz, este foarte greu de dovedit) dacă aceste mijloace sunt utilizate de către falsificatori. Noțiunea de complicitate ar trebuie să fie suficientă în legislația comunitară, chestiunea coautorilor fiind reglementată în detaliu de dreptul intern. În caz contrar, ar putea rezulta acuzații în absența elementului intenției, ceea ce ar crea mari incertitudini juridice pentru mulți furnizori de materiale sau de servicii.

4.3.2

Reproducerea ilicită de opere, modele, procedee sau invenții protejate printr-un monopol temporar constituie infracțiunea de contrafacere; este necesar ca această definiție să fie reținută și să nu fie extinsă la conceptul de piraterie (care constă în general din intruziunea frauduloasă în sistemele informatice pentru a le controla, a le fura datele sau pentru a utiliza lărgimea de bandă, în general în scopuri nelegale). Pirateria diferă de contrafacerea propriu-zisă, iar faptele penale trebuie să rămână de strictă interpretare. Intruziunea fără autorizație în sistemele informatice, furtul de date sau de lărgime de bandă, încălcarea vieții private trebuie cu siguranță să facă obiectul unei acuzări penale adecvate, dar nu constituie în mod direct contrafacere. Combaterea pirateriei informatice ar trebui tratată în mod specific, chiar dacă conceptele sunt utilizate imprecis în multe declarații politice, care tind să le amestece să întrețină o anumită confuzie; pirateria informatică se utilizează în cadrul acțiunilor teroriste și ar trebui să facă obiectul unei atenții speciale și al unei cooperări internaționale adecvate.

4.3.3

Termenul de „organizație criminală” sau de „criminalitate organizată” care apare în expunerea de motive ar trebui să fie completat prin cel de „bandă organizată”, care există deja ca circumstanță agravantă în anumite legislații penale. Săvârșirea de contrafaceri comerciale în bandă organizată sau în cadrul unei organizații criminale ar trebui să constituie o circumstanță agravantă care să justifice agravarea pedepselor și amenzilor.

4.3.4

Comisia lasă la latitudinea statelor membre adoptarea unor pedepse mai grave sau sancționarea altor acte. Aceasta poate fi interpretată ca o încurajare a penalizării unor acte fără scop comercial sau chiar de a extinde infracțiunea de contrafacere la fapte care nu constituie o reproducere sau o copiere propriu-zisă a unui produs, a unui procedeu sau a unei opere.

4.3.5

Comitetul se întreabă cu privire la asimilarea de către dreptul comunitar și în anumite state a copierii de programe informatice utilizate pentru a ocoli sau a dezactiva sistemele de protecție anti-copiere DRM (12) (dispozitive anticopiere, de tip hard sau soft, deseori ineficiente și necriptate) la contrafacerea sistemelor DRM, cu toate că așa numita „contrafacere” nu constituie o copiere sau o reproducere a sistemului original. Mai mult decât atât, sistemele DRM nu sunt standard, ci depind de o platformă sau de un furnizor, formatele fișierelor pot face obiectul unor drepturi de proprietate, ceea ce împiedică interoperabilitatea sau vizează crearea unor piețe protejate (prizoniere) prin eliminarea concurenței; crearea și utilizarea unor mijloace de copiere pentru a permite consumatorului sau întreprinderii titulare a unei licențe de software exercitarea drepturilor lor (copie pentru uz privat, copie back-up sau compatibilă cu hardware-ul cu standarde diferite) nu ar trebui pedepsite per se, ci doar in cazurile în care există elementul moral și elementul material al unui delict la scară comercială.

4.3.6

Comitetul susține principiul independenței acțiunii penale în raport cu orice altă plângere a victimei în materie civilă sau penală; în fapt, într-un context mafiot, victimele ar putea ezita să inițieze o acțiune în instanță pentru a-și proteja drepturile. Mai mult decât atât, contrafacerea comercială, practicată în special de bandele sau organizațiile criminalității organizate, afectează economiile și bunăstarea socială, iar combaterea acesteia este responsabilitatea statului.

4.3.7

Comitetul speră că o colaborare eficientă între statele membre va putea permite atacarea eficientă a rețelelor internaționale de contrafacere, în special a celor având legături cu organizațiile criminale și cu activitățile de spălare de bani, în același timp menționând că multe din aceste rețele operează din țări terțe și că este indispensabilă extinderea activității dincolo de frontierele Uniunii prin utilizarea mijloacelor puse la dispoziție de dreptul internațional.

4.3.8

La nivel comunitar, Comitetul estimează că echipe comune de anchetă polițienească ar trebui să coopereze atât cu echipele administrației vamale, cât și cu victimele contrafacerii sau cu experții mandatați de acestea. Comitetul salută integrarea victimelor în procedurile de anchetă, dar propune limitarea rolului acestora la activități de pură informare a autorităților publice. De exemplu, ar fi excesiv ca, în urma unei acuzații de contrafacere la scară comercială, o întreprindere să poată participa la controale și sechestre la un concurent care este considerat nevinovat până la proba judiciară și definitivă a contrariului prin puterea de lucru judecat. Comitetul dorește să se evite tendințele de justiție privată, de ingerințe sau intervenții abuzive în procedurile penale din partea unor persoane care nu sunt învestite cu autoritate publică.

4.3.9

În cele din urmă, Comitetul își exprimă preocuparea față de tendința de ocupare comercială crescândă a rețelelor Internet și față de cererile de extindere la acest sector de activitate a sancțiunilor penale prevăzute de Acordul TRIPs, astfel cum se menționează clar în Raportul pe 2006 al Departamentului pentru Comerț al Statelor Unite cu privire la capitolele 301 și super 301 (13), în aplicarea tratatelor OMPI privind proprietatea intelectuală pe Internet, un instrument gratuit de domeniu public și un bun comun universal.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/8

1.1

Concluziile Președinției Consiliului European din 23-24 martie 2006 solicită Comitetului Economic și Social European să prezinte, la începutul anului 2008, rapoarte de sinteză în sprijinul parteneriatului pentru creștere și ocuparea forței de muncă.

1.2

În plus, Consiliul European a propus domenii specifice pentru acțiunile prioritare din perioada 2005-2008:

2.1

În ciuda evoluțiilor pozitive aduse de Strategia Lisabona, aceasta nu a produs încă pe deplin rezultatele așteptate, în special în domeniul creșterii economice și industriale și al creării de locuri de muncă mai multe și de mai bună calitate. În ceea ce privește concurența globală, Europa se confruntă cu provocări atât din partea competitorilor tradiționali, cât și a celor mai recenți, cărora nu reușește să le facă față în mod corespunzător.

2.2

Întreprinderile din Europa se confruntă cu o piață unică incompletă, în special în ceea ce privește armonizarea normelor fiscale, din cauza punerii prea lente în aplicare a directivelor de către statele membre, cu sarcini administrative în exces și cu lipsa mobilității forței de muncă. IMM-urile, în special, au dificultăți în depășirea acestor obstacole.

2.3

Alte provocări care trebuie depășite sunt lipsa spiritului antreprenorial, îmbătrânirea populației și efectele acesteia asupra spiritului antreprenorial, oferta de forță de muncă, precum și necesitatea de a acorda o atenție sporită transferurilor de întreprinderi, accesului la finanțare în faza de debut și de creștere și accesului la rezultatele cercetării și, astfel, la posibilitățile de inovare.

2.4

Întreprinderile mici și mijlocii joacă un rol-cheie în atingerea Obiectivelor Lisabona. Cu toate acestea, contribuția necesară a acestora a fost neglijată în primii ani ai punerii în aplicare. Ar trebui îmbunătățită în special implicarea organizațiilor de IMM-uri în evaluarea progreselor realizate și ar trebui sporit rolul acestora în promovarea IMM-urilor la toate nivelurile de decizie. Cu ocazia proximei revizuiri a orientărilor integrate pentru creștere și ocuparea forței de muncă pentru anii 2008-2010, CESE face un apel pentru elaborarea unor orientări mai bine focalizate și mai raționale pentru IMM-uri, în special în cadrul capitolului privind reformele microeconomice. În vederea integrării acestora la o scară mai largă în acest proces, CESE îndeamnă Consiliul să confere Cartei pentru întreprinderile mici o bază juridică — conform solicitării Parlamentului —, în vederea consolidării fundamentului pentru acțiuni mai ample. Orientările și politicile menționate în continuare sunt foarte importante pentru dezvoltarea potențialului de afaceri al IMM-urilor.

2.4.1

CESE invită Comisia și Consiliul să facă toate eforturile pentru a contribui la transformarea principiului „think small first” („gândește-te mai întâi la cei mici”) într-un principiu director în toată legislația relevantă.

2.4.2

CESE solicită declararea anului 2009 drept „Anul întreprinzătorului”, pentru a sublinia rolul-cheie al acestora în creștere și bunăstare și pentru a-i încuraja pe tineri, dar nu doar pe ei, în a lua în considerare posibilitatea unei cariere ca întreprinzători.

2.4.3

CESE solicită să se facă eforturi pentru asigurarea eficienței Programului pentru competitivitate și inovație, furnizându-se un sprijin eficient și acces facil IMM-urilor la acest program, precum și la cel de-al 7-lea Program-cadru de dezvoltare și la Fondurile Structurale. Eficacitatea și accesibilitatea acestor programe, precum și a programului JEREMIE ar trebui monitorizate îndeaproape.

2.4.4

Cel mai valoros activ al unei întreprinderi este capitalul său uman. Prin structuri de sprijin adecvate, oferte de formare profesională adaptate și stimulente financiare bine concepute, IMM-urile ar trebui ajutate să amelioreze competențele și aptitudinile salariaților, precum și pe cele ale întreprinzătorilor, investind în formarea continuă.

2.4.5

CESE solicită Comisiei să realizeze o analiză a implicării IMM-urilor în programele comunitare. Dacă participarea nu este suficient de semnificativă, ar trebui instituit un procent minim obligatoriu.

2.4.6

Achizițiile publice reprezintă un instrument important de sprijinire al IMM-urilor în dezvoltarea activităților lor. Implicarea IMM-urilor ar trebuie să facă obiectul unei monitorizări atente, iar accesul acestora la piața achizițiilor publice ar trebui facilitat prin măsuri corespunzătoare. Ar trebui încurajate, de asemenea, schimburile de bune practici.

2.4.7

La nivelul Comisiei, ar trebui creată o structură pentru coordonarea reală, eficientă și efectivă a politicii în domeniul IMM-urilor în toate programele, acțiunile și măsurile legislative.

2.4.8

Este necesară organizarea unor acțiuni speciale de promovare și de utilizare a celor mai bune practici în domeniul IMM-urilor și în ceea ce privește creșterea competitivității, în special în regiunile cu un grad mai redus de dezvoltare europeană. Acest tip de acțiuni ar trebui realizate cu sprijinul organizațiilor de IMM-uri.

3.1

Strategia Lisabona este cel mai bine cunoscută, pe scurt, ca fiind un angajament de transformare a Europei în economia bazată pe cunoaștere cea mai competitivă și mai dinamică, la nivel mondial, până în anul 2010. În afară de liniile generale ale strategiei, Consiliul a adoptat Carta pentru întreprinderile mici în iunie 2000, la Santa Maria de Feira.

3.2

Comitetul reamintește că, încă de la început, mandatul de la Lisabona din 24 martie 2000:

3.3

La Consiliul European de primăvară din martie 2005, Consiliul a efectuat o revizuire intermediară a Strategiei Lisabona și a hotărât relansarea procesului prin concentrarea pe creștere și ocuparea forței de muncă — prioritățile politice principale ale Europei. S-a ajuns la un acord cu privire la orientările integrate pentru creștere și ocuparea forței de muncă (1), acord care ar trebui să favorizeze coerența măsurilor de reformă și să furnizeze un plan clar pentru elaborarea programelor naționale de reformă.

3.4

În evoluția Strategiei Lisabona, obiectivele competitivității și creșterii reprezintă elemente deosebit de importante pentru generarea de bunăstare economică, crearea de locuri de muncă, protejarea și ameliorarea calității vieții. O mai bună calitate a vieții, îmbunătățirile la nivel social și exploatarea durabilă a mediului pot, la rândul lor, să genereze creștere. Strategia Lisabona nu a reușit încă să producă rezultatele sperate, în special în domeniile creșterii economice și industriale și al creării de locuri de muncă mai multe și de mai bună calitate. În ceea ce privește concurența globală, Europa se confruntă cu dificultăți. De la lansarea procesului Lisabona, UE a trecut printr-un proces de extindere major, crescând de la 15 la 25 de state membre, iar apoi la 27.

3.5

Comitetul constată, în primul rând, că Strategia Lisabona a permis deja o serie de evoluții pozitive, precum:

3.6

În ciuda acestor aspecte pozitive, observația principală este că Europa, prinsă între marii săi concurenții industrializați și economiile emergente cu costuri reduse de producție care utilizează mai mult noile tehnologii, se confruntă cu o concurență din ce în ce mai acerbă. Există mai mulți indicatori care pot provoca îngrijorare, precum:

3.7

În același timp, reformele prevăzute de Strategia Lisabona sunt rămase în urmă:

3.7.1

La nivel european, statele membre și-au asumat obligația de a realiza piața unică în mai multe sectoare (energie, servicii, achiziții publice, rețele transeuropene, adaptarea serviciilor publice), dar omit să pună în aplicare în timp util măsurile necesare.

3.7.1.1

La nivel european, începând din anii 1990, Comisia a lansat o serie de inițiative al căror scop a fost, în primul rând, să înțeleagă mai bine nevoile și funcționarea IMM-urilor, iar în al doilea rând, să sprijine dezvoltarea acestora și să le ajute în a-și exploata mai bine potențialul de creare de locuri de muncă. Aceste acțiuni au fost întărite în ultimii ani prin numirea unui reprezentant pentru IMM-uri, prin planul de acțiune pentru stimularea spiritului antreprenorial, adoptat în 2004, și prin eforturile realizate pentru ameliorarea legislației și pentru un acces mai bun la finanțări (FEI și BEI) și la Programul pentru competitivitate și inovare (PCI).

3.7.2

La nivel național, rezultatele sunt inegale, cu lacune în special în privința:

3.7.3

Noile state membre trebuie să depășească adesea handicapuri suplimentare cauzate de mai slaba dezvoltare, spre exemplu în domeniile ocupării forței de muncă, tehnologiilor sau mediului, cu toate că, uneori, aceste handicapuri sunt compensate prin măsuri de reînnoire mult mai radicale decât în UE-15.

3.8

Se face referire la raportul elaborat de Comitetul Economic și Social European (CESE) la solicitarea Consiliului European din martie 2005, care prezintă rezultatele consultării partenerilor CESE, în fiecare stat membru și la nivel european, privind aplicarea Strategiei Lisabona și rolul partenerilor sociali și al altor reprezentanți ai societății civile organizate (2). În ultimii ani, Comitetul a publicat mai multe rapoarte privind Strategia Lisabona și aspecte specifice ale acesteia (3).

4.1.1

Marea majoritate a întreprinderilor (99,8 %) din Europa sunt IMM-uri. Firma tipică europeană este microîntreprinderea (91 %); 7 % sunt întreprinderi mici. Întreprinderile mici din Europa nu sunt doar predominante, dci sunt, de asemenea, semnificative din punctul de vedere al experienței de lucru (două treimi din numărul de locuri de muncă din sectorul privat) și al activităților economice comunitare (57 % din PIB) (4).

4.1.2

Pentru îmbunătățirea monitorizării performanțelor economice ale IMM-urilor, CESE îndeamnă Comisia Europeană să relanseze activitățile Observatorului European al IMM-urilor.

4.1.3

IMM-urile sunt cei mai importanți creatori de locuri de muncă, reprezintă una dintre sursele principale de venituri la bugetul de stat (impozite, TVA etc.) și oferă unei mari părți a populației șansa împlinirii profesionale și sociale, în special segmentului celui mai activ și mai inovator al acesteia, care împinge economia înainte. Mai mult, tot IMM-urile asigură principala componentă a unui mediu economic favorabil economiei de piață, caracterizat prin flexibilitate, spirit inovator și dinamism, și reprezintă bazele viitoarelor întreprinderi mari, în special în noile sectoare economice, care se bazează pe tehnologii complexe.

4.2.1

Prin accentul pus pe competitivitate, se recunoaște necesitatea de a se ajunge la o competitivitate durabilă, într-o economie deschisă și globalizată, prin îmbunătățirea utilizării noilor tehnologii, prin identificarea de forme mai eficiente de formare profesională, prin asigurarea unei bune calificări a salariaților și prin îmbunătățirea productivității. Conceptul de calitate (calitate a produselor, a serviciilor, a reglementărilor, a guvernării, a locurilor de muncă, a relațiilor sociale și a mediului) ocupă un loc central în această strategie.

4.2.2

Pentru a asigura stabilitatea economică, statele membre ar trebui să-și mențină obiectivele bugetare pe termen mediu de-a lungul întregului ciclu economic sau să ia măsurile corective necesare. Sub rezerva acestei obligații, statele membre ar trebui să evite politicile fiscale prociclice. Statele membre al căror deficit de cont curent riscă să devină imposibil de menținut ar trebui să-l corecteze prin aplicarea de reforme structurale care să stimuleze competitivitatea externă și să pună în aplicare politici bugetare care să contribuie la rectificarea deficitului. Având în vedere îmbătrânirea populației europene, aceste măsuri constituie minimul necesar.

4.2.3

CESE consideră că numai o reorientare fundamentală a politicilor economice, în special a politicii macroeconomice, va permite eliminarea în Europa a obstacolelor care stau în calea unei relansări economice durabile și ample. UE trebuie să acționeze din interior pentru a conduce economia europeană înapoi pe calea creșterii și a ocupării integrale a forței de muncă. Acest lucru implică o politică macroeconomică echilibrată, care să urmărească: atingerea obiectivelor Strategiei Lisabona, în special ocuparea integrală a forței de muncă; întărirea competitivității; acordarea unei reale importanțe obligației de a urmări o dezvoltare durabilă, conform concluziilor summit-ului de la Göteborg.

4.2.4

CESE reamintește că politica monetară ar trebui să aibă ca obiectiv instalarea unui echilibru între stabilitatea prețurilor, dezvoltarea economică și ocuparea forței de muncă. În acest sens, ar fi util ca BCE să fie îndemnată să urmărească stabilitatea în sens larg, respectiv nu doar stabilitatea prețurilor, ci și stabilitatea în ceea ce privește creșterea economică, ocuparea integrală a forței de muncă și coeziunea socială (5). Pentru a obține rezultate efective, este important ca bugetele naționale să fie conforme politicilor BCE și să respecte Pactul de stabilitate și de creștere.

4.2.5

În afară de acesta, CESE remarcă importanța deosebită a serviciilor pentru întreprinderi, în cadrul IMM-urilor, pentru succesul procesului Lisabona și pentru competitivitatea din UE. În continuarea comunicării Comisiei pe acest subiect (6), CESE subliniază necesitatea creării unui mediu de reglementare, în care IMM-urile interesate să poată răspunde solicitărilor societății.

4.2.6

CESE este, de asemenea, de acord cu ampla analiză a măsurilor de sprijin pentru 27 de sectoare ale industriei manufacturiere prezentată în documentul Comisiei privind politica industrială integrată, dar dorește să insiste asupra punerii în aplicare reale a acestei politici, în coordonare cu statele membre (7).

4.3.1

CESE sprijină pe deplin propunerea recentă a Comisiei Europene privind reducerea sarcinilor administrative pentru întreprinderi cu 25 % până în 2012 (9). Această măsură poate antrena o creștere a PIB-ului UE cu 1,5 %. CESE îndeamnă Comisia să prezinte o strategie clară de simplificare în ansamblu a cadrului de reglementare, pentru a permite UE să-și atingă obiectivele în acest domeniu (10).

4.3.2

Diminuarea sarcinilor administrative poate stimula dinamismul economic. Pentru a reduce povara obligațiilor juridice și de reglementare, este necesar ca autoritățile publice locale, regionale și naționale, precum și Uniunea Europeană să adopte o abordare globală. Este esențial ca reglementările să fie bine concepute și proporționate.

4.3.3

CESE sprijină proiectul anunțat de Comisie în examinarea sa strategică a programului „O mai bună legiferare” (11) de creare a unui comitet însărcinat cu evaluarea impactului legislației (asupra întreprinderilor), în vederea întăririi calității și eficacității analizelor de impact. Cu toate acestea, sfera sa de acțiune nu trebuie să se limiteze la coordonare, ci ar trebui, de asemenea, să evalueze calitatea lucrărilor care privesc IMM-urile și să analizeze consecințele economice și sociale ale propunerilor de reglementare. Noile reglementări la nivel național sau comunitar ar trebui monitorizate, pentru a se evalua impactul pe care îl au asupra IMM-urilor.

4.3.4

Consecințele economice, sociale și de mediu ale reglementărilor noi sau revizuite trebuie evaluate cu atenție, pentru a permite identificarea posibilităților de schimburi și sinergii între diferitele obiective ale politicilor adoptate. În plus, reglementările existente trebuie examinate pentru identificarea eventualelor posibilități de simplificare și evaluarea impactului acestora asupra competitivității. Se va acorda o atenție deosebită evaluărilor independente de impact asupra întreprinderilor a tuturor propunerilor legislative și de reglementare ale Comisiei, în special pentru întreprinderile mici. În sfârșit, se elaborează în prezent o abordare comună pentru măsurarea costurilor administrative ale legislației noi sau deja existente. La revizuirea legislației existente și la elaborarea de legislație nouă, principiul director ar trebui să fie „gândește-te mai întâi la cei mici”. Aceasta înseamnă că legislația ar trebui să țină seama de caracteristicile IMM-urilor.

4.3.5

CESE subliniază că astfel de îmbunătățiri sunt importante în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), întrucât acestea dispun de resurse limitate pe care să le poată dedica sarcinilor administrative impuse atât de legislația comunitară, cât și de cea națională.

4.3.6

Trebuie adoptate măsurile necesare pentru a garanta că statele membre pun în aplicare directivele la timp și prin reglementări de bună calitate și pentru a convinge autoritățile și legislatorii naționali și regionali să inițieze proiecte proprii de simplificare a acelor reglementări care, la punerea în aplicare a legislației europene, au fost îngreunate cu exigențe suplimentare.

4.3.7

Majoritatea actorilor de la nivel regional, național și european nu cunosc suficient realitatea micilor întreprinderi și nevoile reale ale acestora. O mai bună implicare a asociațiilor reprezentative ale IMM-urilor (12) la toate nivelurile constituie o condiție esențială pentru îmbunătățirea calității politicii privind IMM-urile în Europa. Consolidarea asociațiilor micilor întreprinderi constituie de asemenea unul dintre elementele-cheie ale Cartei europene pentru întreprinderi mici (2000). Asociațiile reprezentative ale IMM-urilor ar trebui implicate ca părți interesate importante la toate nivelurile procesului decizional.

4.3.8

CESE sprijină cu tărie Carta europeană pentru întreprinderi mici, care s-a dovedit un instrument util în monitorizarea evoluțiilor și în identificarea problemelor cu care se confruntă IMM-urile, precum și pentru stimularea statelor membre în sensul unei mai bune coordonări a politicilor antreprenoriale în întreaga Europă. Este importantă menținerea unui ritm susținut în procesul de integrare a rapoartelor de aplicare a Cartei în rapoartele anuale privind Strategia Lisabona. De asemenea, este imperios necesar ca acestea să fie completate și actualizate în raport cu Strategia Lisabona revizuită și cu procesul major de extindere a UE.

4.4.1

Spiritul antreprenorial este un fenomen complex, care cuprinde elemente de spirit de inițiativă, de capacitate de a-și asuma riscuri și de inovație. Întreprinderile mici și noi generează inovații, ocupă nișe de piață, oferă locuri de muncă și sporesc concurența, favorizând astfel eficacitatea economică.

4.4.2

Uniunea Europeană în ansamblu său suferă de un nivel de activitate slab în ceea ce privește întreprinderile noi. Ultimul raport al GEM (Global Entrepreneurship Monitor) nu situează nici unul dintre statele membre între primele 10 țări din clasament (14). Dimpotrivă, 8 state membre se află printre cele mai scăzute 10 rate de participare (15).

4.4.3

Spiritul antreprenorial este important pentru societate în ansamblul său. În vederea promovării și favorizării creării unei culturi antreprenoriale, pentru a face înțeleasă importanța spiritului antreprenorial pentru dezvoltarea globală a unei țări, Comitetul propune ca anul 2009 să fie declarat „Anul european al întreprinzătorului”. În acest context, Comitetul remarcă faptul că, în 2010, va avea loc revizuirea intermediară a mai multor programe comunitare relevante. Trebuie prezentate atitudini publice pozitive în ceea ce privește spiritul antreprenorial. Acest an va oferi ocazia consolidării schimburilor de bune practici existente.

4.4.4

În cadrul UE, este mare nevoie de o schimbare a programelor de învățământ și formare — în special la nivelul învățământului universitar, astfel încât acestea să pună mai mult accentul pe o mai bună educație antreprenorială, pe valoarea strategică a managementului informațiilor și al TIC și pe crearea de rețele. Școlile și universitățile sunt factori esențiali în stimularea spiritului antreprenorial al tinerilor. În acest sens, ar fi utilă participarea activă a reprezentanților întreprinderilor în procesul educațional, precum și implicarea organizațiilor de întreprinderi. Mass-media și imaginea întreprinderilor oferită de acestea sunt, de asemenea, importante.

4.4.5

Sunt necesare, astfel, intensificarea politicilor destinate facilitării creării și dezvoltării de întreprinderi, în special pentru diminuarea timpului și costurilor acestora, măsuri menite să îmbunătățească accesul la capital-risc, creșterea numărului de programe de formare a întreprinzătorilor, măsuri de îmbunătățirea a accesului la rețele și servicii de utilități publice și mărirea densității rețelei de servicii de asistență pentru întreprinderi mici. În plus, sunt necesare decizii politice pentru reformarea sistemelor de impozitare, a reglementărilor, a accesului pe piață, a procedurilor de salvare și restructurare a întreprinderilor, precum și a normelor dreptului de succesiune. Trebuie să aibă loc o schimbare culturală în privința atitudinii față de faliment.

4.4.6

Disponibilitatea finanțării la începutul activității întreprinderii reprezintă un aspect crucial. În Belgia, guvernul a adoptat inițiative în vederea reducerii deficitului de fonduri proprii (equity gap). Un exemplu este fondul ARkimedes, care a strâns fonduri de 110 milioane EUR sub formă de acțiuni și obligațiuni garantate de guvernul regional flamand.

4.4.7

La fel de importantă este și furnizarea de informații și servicii de sprijin pentru întreprinderi adresate în special tinerilor întreprinzători. Programele de mentorat puse în aplicare în Flandra (Belgia) și-au dovedit eficiența.

4.4.8

Teama de eșec are un impact negativ important asupra creării de întreprinderi. Trebuie adoptat un cadru social adecvat pentru persoanele care desfășoară activități independente. Acestea ar trebui să beneficieze mai ușor de o a doua șansă.

4.5.1

Este necesară punerea în valoare a potențialului pieței unice. Uniunea Europeană ar trebui să se bucure în prezent de avantajele unei piețe mai mari decât cele ale Statelor Unite sau Chinei, dar:

4.5.2

Caracterul atractiv al Uniunii Europene ca loc de investiție depinde de dimensiunea și deschiderea piețelor sale, de cadrul său de reglementare și de calitatea infrastructurii sale. Creșterea investițiilor va face Europa mai productivă, întrucât nivelurile de productivitate a muncii depind de investițiile în capitalul fizic și uman, precum și de cele în cunoaștere și în infrastructură.

4.5.3

Capacitatea producătorilor europeni de a face față concurenței și de a supraviețui pe piața internă este esențială pentru competitivitatea lor pe piețele internaționale. În timp ce piața internă a mărfurilor este relativ bine integrată, piața serviciilor rămâne, de jure sau de facto, destul de fragmentate. Pentru a încuraja creșterea și ocuparea forței de muncă și pentru a întări competitivitatea, piața internă a serviciilor trebuie să fie deplin operațională, păstrând, în același timp, modelul social european. Eliminarea obstacolelor fiscale din calea activităților transfrontaliere și a ultimelor impedimente din calea mobilității lucrătorilor va aduce, de asemenea, un plus de eficiență. În sfârșit, integrarea completă a piețelor financiare ar îmbunătății productivitatea și ocuparea forței de muncă, permițând o alocare mai eficientă a capitalurilor și ameliorând condițiile de finanțare a întreprinderilor.

4.5.4

Pentru IMM-uri, în special în sectorul serviciilor, nu s-a ajuns încă la realizarea deplină a pieței interne. Sarcinile administrative mari generate de operațiunile transfrontaliere și neadaptarea standardelor europene împiedică întreprinderile mici să profite de o piață mai vastă.

4.5.5

Standardele joacă un rol esențial în ceea ce privește accesul pe piață. Procesele de standardizare actuale nu țin seama suficient de specificitatea artizanatului și a IMM-urilor. Întreprinderile mici ar trebui implicate mai mult în elaborarea standardelor europene și internaționale. În pofida sprijinului puternic oferit de Comisie unor structuri cum este NORMAPME (17), sunt necesare eforturi suplimentare în favoarea IMM-urilor, în special pentru producția de serie mică sau unicat, pentru diminuarea costurilor standardizărilor, pentru o reprezentare mai echilibrată în cadrul comitetelor tehnice și pentru simplificarea sistemelor de certificare.

4.5.6

Mai pot fi făcute progrese considerabile în domeniul procedurilor de achiziții publice. Astfel de progrese s-ar traduce printr-o creștere a numărului de licitații care fac obiectul unei informări publice. Accentul trebuie pus pe posibilitățile ca IMM-urile să participe la procedurile de achiziții publice. CESE sprijină, în acest sens, întocmirea de către Comisie unui compendiu de bune practici înregistrate de statele membre UE, de SUA și de Japonia și care au dus la creșterea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziții publice.

4.5.7

În Europa, IMM-urile se confruntă cu 27 de sisteme de impozitare diferite, ceea ce generează costuri de conformitate prohibitive și creează obstacole importante în calea realizării pieței interne. Pentru întreprinderile mici, costurile de conformitate sunt mult mai ridicate decât pentru întreprinderile mari (18). Se așteaptă o simplificare, în special în favoarea IMM-urilor.

4.6.1

În contextul unei economii globalizate și bazate pe cunoaștere, întreprinderile trebuie să se adapteze permanent schimbării. Întreprinzătorii de succes au nevoie mai mult ca oricând de o bază solidă de cunoștințe și calificări pentru a putea face față unei concurențe crescute și a putea câștiga cursa inovațiilor. În plus, în fața evoluțiilor tehnologice, atât întreprinzătorii, cât și salariații trebuie să-și dezvolte permanent noi competențe, în special în domeniul TIC, și să-și actualizeze aptitudinile (19).

4.6.2

Din 2000, de la lansarea Strategiei Lisabona, obiectivele de formare și strategiile de învățare pe tot parcursul vieții au fost în mod evident consolidate în Europa, însă mai este nevoie de îmbunătățiri, după cum semnalează raportul de evaluare pe 2006 al „Cadrului de acțiune pentru dezvoltarea competențelor și calificărilor pe tot parcursul vieții”, adoptat în 2002 de către partenerii sociali europeni [Confederația europeană a sindicatelor (CES), BusinessEurope, Centrul european al întreprinderilor publice (CEIP), Asociația europeană a meșteșugarilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (UEAPME)]. În acest context, noul „program de acțiune integrat în domeniul învățării pe tot parcursul vieții” comunitar ar trebui să participe din plin la acest efort, obiectivul său declarat fiind acela de a contribui la îndeplinirea Obiectivelor Lisabona, și anume „dezvoltarea Uniunii Europene ca societate a cunoașterii avansate, caracterizată printr-o dezvoltare economică durabilă, locuri de muncă mai numeroase și de mai bună calitate și o coeziune socială sporită”.

4.6.3

După cum pe bună dreptate a semnalat CESE (20), „programele educaționale ale Uniunii se numără printre puținele acțiuni comunitare adresate în mod direct cetățenilor. Noul program ar trebui să-și stabilească drept obiectiv promovarea democrației participative și a spiritului cetățenesc activ” și „să promoveze ocuparea forței de muncă și o piață flexibilă a forței de muncă”. Având în vedere că acest program cuprinde și principalele programe europene de mobilitate, respectiv Leonardo da Vinci pentru ucenici, tineri în formare profesională inițială și tineri lucrători, precum și Erasmus pentru studenți, ar fi necesară facilitarea disponibilității lor pentru mobilitatea individuală. Studiile și munca în străinătate pe o perioadă dată constituie un câștig nu numai din punctul de vedere al competențelor și expertizei, ci duce și la o mai bună înțelegere a Europei și a cetățeniei europene. În plus, o astfel de experiență ajută persoanele implicate să adopte o atitudine mai activă și să se simtă mai responsabile pentru propria capacitate de inserție profesională.

4.6.4

În afară de aceasta, CESE a subliniat „importanța deosebită a posibilității ca IMM-urile să aibă acces la program” și „propune o abordare specială pentru IMM-uri, prin simplificarea procedurilor relevante, astfel încât participarea acestora la program să fie realizabilă și să producă rezultate”. Într-o economie bazată pe servicii, cel mai valoros activ al unei întreprinderi este capitalul său uman. Pentru ca întreprinderile și în special IMM-urile să poată aplica strategii de dezvoltare a competențelor, este necesară elaborarea de mecanisme de susținere adaptate, care să sprijine investițiile în învățarea continuă, sub formă de oferte de formare personalizate, sprijin financiar și stimulente fiscale.

4.6.5

Dialogul social este un instrument important pentru depășirea provocărilor economice și sociale. Între principalele sale realizări, se numără ameliorarea funcționării pieței forței de muncă și anticiparea schimbării. În plus, dialogul social contribuie la crearea unui climat de încredere în întreprinderi. El poate, de asemenea, să furnizeze soluții personalizate pentru întreprinderile mici, în măsura în care ține seama de specificitatea și calitatea mediului profesional și de relațiile de muncă, precum și de situația caracteristică în care funcționează și se dezvoltă artizanatul și întreprinderile mici.

4.7.1

Agenda Lisabona a stabilit o țintă de 3 % din PIB dedicat cercetării și dezvoltării, din care două treimi trebuie să provină din sectorul privat. În prezent, acesta contribuie cu numai 56 %. Din nefericire, se constată că Europa acordă cercetării și dezvoltării o parte mult mai mică din PIB față de Statele Unite și Japonia (1,93 %, față de 2,59 % în SUA și 3,15 % în Japonia). În plus, în ceea ce privește intensitatea cercetării, China este pe cale de a egala UE până în 2010. În ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea, în 2002, sectorul privat a cheltuit pentru cercetare și dezvoltare cu 100 miliarde EUR mai mult în Statele Unite decât în Europa.

4.7.2

Viitorul Institut European de Tehnologie (EIT), al cărui scop este atingerea celui mai înalt grad posibil de integrare a învățământului, cercetării și inovării la nivel de excelență, ar trebui să recunoască și să pună în valoare potențialul IMM-urilor. Ar trebui întărită cooperarea dintre universități, centrele de cercetare și întreprinderi, în special întreprinderile mici. Cercetătorii trebuie încurajați să aibă contacte cu întreprinderile. Nu trebuie subestimată importanța promovării transferurilor de tehnologie prin intermediul centrelor tehnologice și al incubatoarelor de afaceri. În noul cadru pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare, este necesar să se prevadă măsuri de sprijin pentru prestatorii de servicii, grupări (clusters) și rețele. Cercetătorilor europeni ar trebui să li se ofere mai multe posibilități în fiecare dintre cele 27 de state membre UE. Este esențială, de asemenea, o mai bună promovare și diseminare a rezultatelor cercetării, pentru îmbunătățirea accesului întreprinderilor la acestea și a impactului lor economic.

4.7.3

Europa ar trebui să furnizeze un cadru de reglementare armonizat favorabil inovării pentru toate statele membre. Sunt necesare noi inițiative pentru crearea unui brevet comunitar, pentru protejarea inovației și pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor europene. Un astfel de sistem ar trebui să prevadă un regim de taxe reduse pentru IMM-uri, precum și o structură adecvată de asigurare pentru litigiile privind brevetele.

4.7.4

Comisia Europeană a recunoscut, în cele mai recente comunicări, că este necesară extinderea definiției inovației pentru a pune accentul pe IMM-uri și pentru a ține seama de inovațiile netehnice din toate sectoarele economice. Pentru a deveni utilă întreprinderilor mici, noua abordare trebuie acum pusă în aplicare în toate domeniile de acțiune.

4.7.5

Este esențial ca IMM-urile să actualizeze calificarea capitalului lor uman existent și să integreze cadre universitare în procesele de producție și inovare. Cel de-al 7-lea Program-cadru ar trebui să sprijine IMM-urile în introducerea tehnicilor avansate de cercetare și producție, precum și a altor forme de inovație importante pentru structurile de tip IMM.

4.7.6

Resursele necesare la nivel comunitar urmează să provină din Programul de acțiune pentru competitivitate și inovare, din Programul-cadru pentru cercetare, din Fondurile Structurale și din programele educaționale — acestea fiind cele mai importante. Coordonarea politicilor, inclusiv a resurselor, va fi o sarcină dificilă și delicată, în special din cauză că resursele financiare comunitare disponibile sunt relativ limitate în comparație cu nevoile și cererile. Pentru a garanta faptul că mijloacele financiare provenite din Fondurile Structurale sunt utilizate pentru cofinanțarea programelor pentru IMM-uri inovatoare, întreprinderi noi și transferuri de întreprinderi (prin intermediul Fondului European de Investiții — JEREMIE), trebuie adoptate măsuri corespunzătoare la nivelul statelor membre și trebuie monitorizate cu atenție eficiența și accesibilitatea acestora.

4.7.7

Introducerea noilor metode și instrumente de producție avansate, în special în IMM-uri, va necesita credite în condiții avantajoase. BEI și FEI vor trebui să fie profund implicate în lucrările grupurilor de planificare sectorială și intersectorială.

4.7.8

IMM-urile trebuie să beneficieze de o asistență mai substanțială în utilizarea aplicațiilor TIC, care le pot minimiza costurile, crește productivitatea și ameliora competitivitatea.

4.8.1

Studiile europene arată că aproximativ o treime dintre întreprinzătorii europeni, în principal proprietarii de întreprinderi familiale, se vor retrage din activitate în următorii 10 ani. Se estimează că aceasta va afecta 690 000 de întreprinderi, care furnizează 2,8 milioane locuri de muncă. Transferurile ar trebui promovate ca o alternativă valoroasă la crearea de noi întreprinderi.

4.8.2

Spre deosebire de trecut, tot mai multe întreprinderi sunt transferate către terțe părți, din afara familiei. Există un interes crescând pentru preluarea unei întreprinderi existente în locul creării unei întreprinderi de la zero. Cercetările au demonstrat că 96 % din transferurile de întreprinderi supraviețuiesc în primii 5 ani, în comparație cu 75 % pentru noile întreprinderi.

4.8.3

Prima provocare este, prin urmare, crearea unei platforme și facilitarea întâlnirii dintre potențialii cumpărători și vânzători de întreprinderi. O astfel de bursă trebuie să fie transparentă, în vederea sporirii șanselor de contact și asigurării continuității întreprinderilor existente și viabile. Sunt esențiale servicii de calitate superioară care să asigure întâlnirea, consultanța și confidențialitatea. În majoritatea țărilor europene, există burse, publice sau care beneficiază de susținerea publică, pentru transferurile de întreprinderi (22). Aceste inițiative ar trebui dezvoltate în toate statele membre.

4.9.1

IMM-urile și în special întreprinderile noi, întreprinderile transferate și cele inovatoare ar trebui să beneficieze de un acces simplificat la finanțare, pentru a-și putea valorifica potențialul și pentru a genera creștere economică și a crea mai multe locuri de muncă în Europa. Modelele de partajare a riscului, cum sunt dispozitivele de garantare reciprocă și publică, s-au dovedit a fi instrumentele foarte eficiente și trebuie promovate în continuare, atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre.

4.9.2

Disponibilitatea capitalului la costuri rezonabile pentru întreprinderi noi, IMM-uri și întreprinderi cu dezvoltare rapidă presupune păstrarea ratelor dobânzilor și a primelor de risc la niveluri rezonabile, precum și raționalizarea programelor de ajutoare guvernamentale.

4.9.3

Serviciile de consultanță pentru IMM-uri furnizate de către organizațiile de IMM-uri ar trebui intensificate și sprijinite. De asemenea, este necesară crearea de instrumente financiare adaptate nevoilor și mijloacelor întreprinderilor mici. CESE invită Comisia și BEI/FEI să finanțeze inovația în întreprinderile mici, prin intermediul capitalului-risc și al dispozitivelor de garantare.

4.9.4

Investitorii de capital-risc și rețelele de investitori individuali (business angels) reprezintă pentru IMM-uri căi importante de acces la finanțare. Pentru reducerea deficitului de fonduri proprii în stadiul inițial (small equity gap), este necesară stimularea creării de rețele, pe de o parte, între investitorii de capital-risc și rețelele de investitori individuali (business angels) și, pe de altă parte, (noii) întreprinzători.

4.9.5

Pentru susținerea întreprinderilor mici, dispozitivele de garantare s-au dovedit a fi foarte eficiente și prezintă un bun randament în raport cu resursele investite. În Franța, La Caisse Mutuelle de Garantie de la Mécanique (CMGM) deține peste 45 ani de experiență în acest domeniu. Această structură oferă garanții bancare pentru aproape toate tipurile de credite (pentru investiții, transfer de întreprinderi, garanții bancare, credite de exploatare) pe care le acordă întreprinderilor. Întreprinderile subscriu la capitalul și la fondurile sale de garantare. Acest sistem permite reducerea garanțiilor personale solicitate întreprinzătorilor, pune la dispoziția acestora sume mai mari și le oferă siguranță în privința bancherului lor. Schimburile de bune practici între statele membre UE în ceea ce privește accesul la finanțare și la fondurile de garantare pentru IMM-uri ar trebui încurajate.

4.10.1

Uniunea Europeană trebuie să profite de șansele oferite de deschiderea piețelor cu dezvoltare rapidă din Asia, precum China și India. Concomitent, Uniunea Europeană trebuie să facă față noii diviziuni internaționale a muncii care rezultă din aceasta; astfel, China începe să se specializeze în producția de bunuri cu valoare adăugată ridicată, iar India devine o platformă globală de externalizare. CESE subliniază că este necesară adoptarea unei abordări comune în raport cu țările terțe pentru ameliorarea condițiilor de acces la piață pentru întreprinderile din UE.

4.10.2

Chiar dacă piața unică există de peste 14 ani, multe întreprinderi continuă să-și desfășoare activitatea exclusiv în țara de origine. Principalele obstacole cu care acestea se confruntă sunt barierele lingvistice, diferențele legislative și de reglementare și o cunoaștere insuficientă a celorlalte piețe. CESE salută crearea serviciilor de asistență locală pentru întreprinzători, comparabile cu pașaportul pentru export din Regatul Unit („Passport to export”) (23). Trebuie încurajat, de asemenea, accesul IMM-urilor la contractele de achiziții publice.

4.10.3

Trebuie puse la punct sisteme de sprijin adecvate pentru stimularea activităților transfrontaliere, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și pe alte piețe.

4.10.4

CESE subliniază că trebuie pus un accent deosebit pe IMM-uri în documentele Comisiei privind politica comercială (strategia de acces pe piețe, instrumentele de apărare comercială, strategia pentru o Europă competitivă într-o economie globalizată).

JO C 24, 31.1.2006, „O mai bună legiferare”, aviz exploratoriu la solicitarea președinției britanice, raportor: dl Retureau.

JO C 24, 31.1.2006, „Metode de îmbunătățire a punerii în aplicare și susținerii legislației UE”, aviz din proprie inițiativă, raportor: dl van Iersel.

JO C 112, 30.4.2004, Aviz privind actualizarea și simplificarea acquis-ului comunitar [COM(2003) 71 final], raportor: dl Retureau.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/17

1.

2.

3.

4,

5.

6.

7.

1.1

Consiliul European din 23 și 24 martie a salutat la punctul „STRATEGIA LISABONA RELANSATĂ — STRATEGIA PENTRU CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ” (punctul 12) al concluziilor Președinției inițiativa Comitetului Economic și Social European prin care se urmărește mărirea răspunderii pentru Strategia Lisabona la nivelul Uniunii. Consiliul a încurajat Comitetul Economic și Social European să-și continue lucrările și l-a invitat să elaboreze, până la începutul anului 2008, un raport cuprinzător pentru sprijinirea parteneriatului pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă.

1.2

Comitetul a adoptat deja la 15 februarie 2007 o rezoluție privind sprijinirea aplicării Strategiei Lisabona revizuite adresată Consiliului European de primăvară.

1.3

Baza pregătirilor raportului de sinteză solicitat de Consiliul European este alcătuită din patru rapoarte de informare cu privire la următoarele teme:

Aceste rapoarte de informare vor forma elementele esențiale ale acestuia.

1.4

Prezentul document, care a fost elaborat și în colaborare cu Consiliile Economice și Sociale ale unor state membre, tratează exclusiv subiectul „investiții în cunoaștere și inovație”.

2.1

Puterea Europei rezidă în abilitățile și performanța cetățenilor săi.

2.2

Interacțiunea liberă a spiritului inventiv meșteșugăresc și al inițiativei antreprenoriale cu metodele și sistemele științifice și cu tehnologiile și procesele industriale dezvoltate pe baza acestora au reprezentat rețeta succesului european pentru progresele care au dus la standardul de viață de astăzi. Acestea au mers în paralel cu evoluțiile socio-politice istorice, având ca rezultat cetățeanul liber din statul modern, cu separarea puterilor în stat, democrația și drepturile fundamentale.

2.3

Dezvoltarea și utilizarea intensă a unor tehnologii industriale, mașini și mijloace de transport consumatoare de energie au avut o contribuție hotărâtoare la aceasta: energia i-a eliberat pe oameni de povara muncii fizice grele, le-a sporit productivitatea, a adus lumină și căldură și a fost premisa unei incredibile mobilități și comunicări. Energia a devenit hrana și forța motrice ale economiilor moderne.

2.3.1

În contextul resurselor limitate de combustibili fosili, al cererii de energie în creștere la nivel mondial și al impactului consumului de energie asupra viitoarei evoluții a climei, asigurarea unei aprovizionări cu energie durabilă și care respectă mediul se află în prim-planul dezbaterii politice. O premisă importantă pentru rezolvarea acestei probleme dificile este un program energetic consolidat, cu un spectru larg și eficient de cercetare-dezvoltare.

2.4

În afară de aceasta, există însă încă foarte multe alte chestiuni și probleme care pot fi rezolvate doar prin cercetare, dezvoltare și inovare. Printre acestea se numără combaterea bolilor psihice și fizice, ușurarea condițiilor de viață și participarea la viața socială a persoanelor cu handicap, efectul mutațiilor demografice (inclusiv îmbătrânirea populației), protecția mediului și, în general, asigurarea și dezvoltarea mijloacelor de subzistență, a sistemului de valori și a modelului social european. Cercetarea și dezvoltarea servesc însă și la atingerea obiectivului fundamental de a acumula cunoaștere nouă. Mai multă cunoaștere nu ajută însă la rezolvarea problemelor, ci ne lărgește concepția despre lume, aduce obiectivitate în situațiile conflictuale și ne îmbogățește cultura.

2.5

În afară de aceasta, Comunitatea Europeană se confruntă cu provocarea unei concurențe globale în creștere, al cărei scop este menținerea locurilor de muncă, a nivelului economic și a standardelor sociale și de mediu europene. Aceasta este valabil nu numai în contextul puterii economice a SUA și a Japoniei, ci înainte de toate în contextul performanțelor în continuă creștere din domeniul industriei și cercetării ale unor state ca India, China și Brazilia, și a salariilor și standardelor sociale și de mediu semnificativ mai scăzute din aceste țări.

2.6

Acestor probleme li se poate face față numai prin menținerea avansului în domeniul cercetării și al dezvoltării tehnologice și printr-o permanentă inovare, într-un climat social și cultural al democrației, al statului de drept, al stabilității politice, al economiei de piață liberă, al siguranței planificării, al dorinței de eficiență, al recunoașterii rezultatelor și al securității sociale.

2.7

Performanțele în domeniul științei și tehnicii și transformarea lor în putere economică competitivă sunt de aceea premisele esențiale pentru asigurarea viitorului, mai ales în ceea ce privește problemele legate de energie și climă, pentru a menține poziția actuală în contextul global și pentru a nu periclita modelul social european, ci a-l putea dezvolta.

2.8

Premisa fundamentală pentru aceasta este un climat social deschis progresului și inovației, în care înțelegerea acestui fapt să-și facă pe deplin efectul, pentru a se crea condițiile necesare pe toate planurile politicii și pentru a fi luate deciziile orientative corespunzătoare, astfel încât în domeniul economiei să se creeze încredere și optimism pentru investițiile necesare în Europa și să se creeze noi locuri de muncă. În acest scop este necesară creșterea gradului de conștientizare a semnificației esențiale a cercetării fundamentale, având în vedere faptul că aceasta oferă potențialul necesar pentru inovațiile viitoare. Spiritul antreprenorial inovator și temerar, puterea de conducere politică, onestitatea și simțul realității sunt deosebit de necesare.

2.9

Este foarte important ca Obiectivul Barcelona, stabilit în vederea punerii în aplicare a Strategiei Lisabona să fie luat foarte în serios de toți actorii implicați, pentru a împiedica faptul ca Europa să continue să piardă teren în competiția investițiilor pentru cercetare și dezvoltare. Acest obiectiv stabilește majorarea cheltuielilor totale ale Uniunii alocate cercetării și dezvoltării, astfel încât în 2010 să atingă un nivel de aproape 3 % din PIB. Două treimi din investițiile folosite pentru aceasta vor fi efectuate din surse provenind de la economia privată.

2.10

În decembrie 2006 a fost aprobat al 7-lea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare (PC7) pentru perioada 2007-2013, cu un buget net superior în raport cu programul anterior de 50 de miliarde de euro. Aceasta este o nouă realizare demnă de apreciat a politicii europene, care a fost sprijinită în mod decisiv de Comitet. Cu toate acestea, Comunitatea ar contribui la investițiile totale stabilite de Obiectivul Barcelona pentru cercetare și dezvoltare cu numai 2 % (adică numai 1/50). Comitetul a subliniat, în repetate rânduri, că această contribuție nu este suficientă pentru ca efectul de pârghie și forța de integrare a contribuției comunitare scontate să se exercite pe deplin asupra politicii de promovare a statelor membre și asupra dorinței de investiție a industriei.

2.11

De aceea, Comitetul își reiterează recomandarea anterior exprimată de a dubla pentru început, cu ocazia revizuirii din 2008 a bugetului UE, contribuțiile comunitare, aducându-le astfel la nivelul de aproape 3 % din investițiile totale stabilite prin Obiectivul Barcelona. Aceasta este valabil în special în perspectiva înființării Institutului Tehnologic European ITE și a urgenței sporirii activităților din domeniul cercetări și dezvoltării pentru o aprovizionare cu energie durabilă și care respectă mediul.

2.12

De asemenea, disponibilitatea industriei, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, de a investi în cercetare și dezvoltare, este totuși necesar să fie promovată prin norme juridice (și în materie de răspundere), administrative, fiscale și financiare adecvate, care să facă aceste investiții mai atractive, mai capabile să aducă o mai mare satisfacție investitorilor. În această privință un rol important îl joacă și legislația UE cu privire la ajutorul de stat. Aceasta trebuie să dea posibilitatea statelor membre să promoveze într-un mod mai puțin birocratic proiectele de cercetare și dezvoltare ale universităților, organizațiilor de cercetare și ale industriei, precum și constituirea de rețele. De aceea ar trebui cercetat cu atenție în ce măsură Cadrul comunitar privind ajutorul de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovație sprijină aceste obiective.

2.13

Cunoașterea se bazează pe doi piloni interdependenți, cu o importanță egală: educația și cercetarea. Cunoașterea nouă trebuie să fie obținută prin cercetare și dezvoltare. Baza o constituie cunoașterea existentă. Aceasta trebuie consolidată și transmisă prin educație, formare, studiu și perfecționare. Atât metodele cât și conținutul acestei cunoașteri trebuie controlate, pentru a constata dacă servesc atingerii obiectivelor menționate. Ambii piloni necesită, pe lângă acestea, investiții financiare majorate și condiții-cadru corespunzătoare.

2.14

Forța Europei constă în aptitudinile cetățenilor ei. De aceea promovarea și dezvoltarea acestor aptitudini mai mult decât până în prezent reprezintă o prioritate. Ca atare, Comitetul face apel la statele candidate să-și consolideze și să-și îmbunătățească instituțiile de învățământ și să asigure investițiile considerabile necesare pentru a atinge acest scop. Educația temeinică a unor categorii largi ale populației este la fel de importantă ca și educația elitelor intelectuale. În acest sens este necesară o ofertă variată și un număr suficient de instituții solide și calificate de învățământ, de la școli primare până la universități. Doar așa se va forma o societate europeană receptivă, în ansamblul ei, la formare și știință.

2.15

În plus, Comitetul își întărește recomandarea de a dezvolta un spațiu european al științei care să completeze și să desăvârșească spațiul european al cercetării, printr-o colaborare transfrontalieră mai intensă în domeniul învățământului, inovației și al cercetării. Un rol important în această privință îl joacă toți stimulii și toate măsurile pentru învățarea pe tot parcursul vieții: învățarea pe tot parcursul vieții este cheia către societatea bazată pe cunoaștere. De aceea trebuie înlăturate cât mai repede posibil obstacolele existente pe piața internă care împiedică trecerea la societatea europeană bazată pe cunoaștere.

2.16

Pentru aceasta este necesară promovarea și mai intensă a mobilității personale de către statele membre și consolidarea programelor comunitare corespunzătoare (Erasmus, Marie Curie). Mobilitatea sprijină dobândirea și transferul de competențe. Trebuie asigurat dreptul de liberă deplasare al salariaților, cercetătorilor și studenților, fiind necesară recompensarea acestui lucru prin stimulente; acest drept trebuie însoțit de venituri, condiții de muncă și sprijin familial acceptabile. În acest scop trebuie, de asemenea, îmbunătățită accesibilitatea în întreaga Europă la informații privind posturile vacante în toate statele membre.

2.17

Având în vedere importanța și promovarea inovațiilor, Comitetul nu face trimitere numai la recomandările expuse mai jos în detaliu, ci înainte de toate la excelentul raport Aho, cu care este de acord. Aceasta privește în special condițiile-cadru juridice și sociale necesare unor întreprinzători doritori să facă inovații și unei piețe care să promoveze inovația. În afară de aceasta, Comitetul face trimitere la avizul său detaliat privind „Exploatarea și consolidarea potențialului Europei pentru cercetare, dezvoltare și inovație”.

2.18

Progresul și inovația se bazează pe transpunerea noilor descoperiri în procese și produse noi, calitativ superioare (inclusiv permanenta inovare a celor deja existente), pe noi modele de afaceri și pe metode manageriale corespunzătoare. Este deci nevoie de spirit antreprenorial inovativ și inițiative antreprenoriale. Progresul și inovația se bazează însă și pe servicii de tip nou, pe dezvoltarea sistemului de sănătate și în general pe o soluționare mai bună a problemelor sociale, care are în vedere cerințele economice.

2.19

Inovația înseamnă așadar a concepe și a pune în aplicare noi tehnici, metode, moduri de organizare, modele de afaceri, modele educaționale etc., care în trecut nu au fost sau nu au putu fi luate în considerare. Din această cauză, este important ca ansamblul de norme legislative responsabile în acest sens, să lase suficient spațiu de manevră, pentru a oferi și ideilor noi șansa de a fi puse în aplicare și a nu fi lăsate să se perimeze apriori, pentru că nu se potrivesc în tiparele cadrelor juridice existente prea detaliate. Un exces de dispoziții restrictive reprezintă o frână în calea inovațiilor. De aceea Comitetul susține toate eforturile de simplificare a cadrelor legislative și de revizuire a acestora pentru identificarea reglementărilor inutile și/sau superflue.

2.20

Inovația înseamnă și asumarea unui anumit risc în privința succesului și pagubelor, deoarece eficiența unei noi abordări, dar și dezavantajele, riscurile și efectele secundare pot fi recunoscute, în general, doar pe baza performanțelor sale demonstrate în practică și în concurență cu celelalte metode. Și eșecurile reprezintă un câștig în domeniul cunoașterii. Șansele și riscurile reprezintă cele două fețe ale aceleiași monede. Principiul de bază ar trebui să fie acela ca utilitatea scontată a unei inovații să fie mai mare decât posibilele riscuri ale acesteia. Eventualele riscuri pentru societate necesită o evaluare specială. Pe lângă aceasta, ar trebui reflectat dacă în acest domeniu nu s-ar putea constitui, cel puțin pentru IMM-uri, de exemplu la BEI, un fond de risc care să acopere posibilele daune și pierderi.

2.21

Comitetul a atras în repetate rânduri atenția asupra faptului că randamentul și capitalul uman sunt cele mai sensibile și cele mai de preț resurse pentru cunoaștere și inovație. Din acest motiv, numărul suficient, dotările și calitatea instituțiilor necesare în acest sens sunt premisele hotărâtoare pentru a putea satisface necesarul de oameni de știință, ingineri și profesori cu o înaltă calificare.

2.22

Societatea, reprezentată prin sfera politicului, preia, odată cu investițiile făcute de ea și de fiecare om de știință și inginer în parte pentru dobândirea unei cunoașteri fundamentale vaste și dificile, precum și a unei cunoașteri cu un grad înalt de specializare, răspunderea pentru folosirea optimă a acestor investiții. Această răspundere trebuie să se manifeste prin grija pentru șanse profesionale și de dezvoltare corespunzătoare care să ofere cercetătorilor și inginerilor calificați posibilitatea de a întemeia o familie și de a avea o carieră adecvată cu opțiuni atractive de ramificare în alte domenii, fără riscul de a fi marginalizați din punct de vedere profesional sau de ajunge într-o situație de impas. Șomajul, nivelul scăzut de salarizare sau încadrarea pe posturi necorespunzătoare (inclusiv printr-o administrație excesivă și prin activități în cadrul comitetelor) a oamenilor de știință calificați și a inginerilor constituie o risipă a investițiilor economice și descurajează elita în curs de formare, având drept consecință alegerea unor profiluri profesionale îndepărtate de știință și tehnică sau emigrarea din Europa.

2.23

Necesitatea de a determina participarea decisivă a experților experimentați și a persoanelor cu rezultate excepționale mai mult ca până în prezent la procesele decizionale din domeniul antreprenorial și al politicilor cercetării și inovației, precum și la actele administrative nu se află în contradicție cu aceasta. Înființarea Consiliului European al Cercetării CEC este un prim pas încurajator în acest sens. În același timp, pentru promovarea sprijinului din partea UE (inclusiv al Comisiei) și al statelor membre pentru cercetare și inovație trebuie să se asigure și să se mențină o competență specializată suficientă. Doar administrarea nu este suficientă.

2.24

O problemă deosebită o constituie materializarea cercetării și a dezvoltării în produse și procese inovatoare. Faptul că obiectivele Strategiei Lisabona solicită ca 2/3 din contribuția financiară pentru cercetare să fie asigurată de industrie nu este deloc fără motiv. De aceea trebuie, în primul rând, apreciat corect profilul profesional al întreprinzătorului și, având în vedere importanța sa hotărâtoare pentru inovație, progresul științific și bunăstarea generală, acesta trebuie ancorat mai bine în societate. De aceea, Comitetul, în rolul său de punte către societatea civilă organizată a făcut din „militarea pentru un antreprenoriat cu înfățișare umană” tema centrală a viitorului său program de lucru. Numai printr-un antreprenoriat dinamic, conștient de răspunderea sa și plin de idei, care se poate dezvolta cel mai bine posibil, vor putea fi în cele din urmă atinse obiectivele Strategiei Lisabona.

2.25

În ceea ce privește multe alte puncte de vedere și detalii se face trimitere la următoarele expuneri detaliate și în special la avizele Comitetului „Pe drumul către societatea bazată pe cunoaștere a Europei — contribuția societății civile organizate la Strategia Lisabona” (1) și „Exploatarea și consolidarea potențialului de cercetare, dezvoltare și inovație al Europei” (2).

3.1

Dezvoltarea științei și tehnologiei. Europa este leagănul științei și cercetării moderne, aflate într-o dezvoltare continuă. Se poate afirma că este leagănul științei în general, dacă avem în vedere și sfera culturală greco-egipteană și interacțiunea fecundă pe care a avut-o la un moment dat cu sfera culturală indo-arabă (3). Știința și cercetarea, în ciuda fluctuațiilor temporare și a întreruperilor cauzate de războaie, mențineau legături în întreaga Europă dincolo de granițele naționale. Metodica și modul de gândire al acestora au fost deschizătoare de drumuri pentru societatea europeană de astăzi, pentru valorile ei și pentru modul și standardele ei de viață. Acestea au fost definitorii pentru spațiul cultural european (4). Rețeta succesului pentru cuceririle lor a fost interacțiunea liberă a spiritului inventiv meșteșugăresc și al inițiativei antreprenoriale cu metodele și sistemele științifice și cu tehnologiile și procesele industriale dezvoltate pe baza acestora.

3.2

Dezvoltarea societății. Aproape în paralel cu progresul tehnico-științific s-au conturat și evoluțiile socio-politice hotărâtoare care au dus la apariția cetățeanului liber în statul modern, cu separarea puterilor în stat, democrația, drepturile fundamentale și legile sociale.

3.3

Dezvoltarea condițiilor de viață. Ca rezultat al acestor procese comune, condițiile de viață ale cetățenilor statelor și regiunilor participante la aceste procese, au înregistrat o modificare și o îmbunătățire fără precedent în istoria omenirii. În decursul ultimilor 135 de ani speranța medie de viață a populației (5) a depășit nivelul dublu (6). În ultimii 50 de ani, recolta agricolă raportată la suprafață a crescut de aproape patru ori. În țările industrializate, în loc de subnutriție se vorbește despre supraponderalitate, în loc de lipsă de informații despre torent informațional și în loc de mortalitate infantilă despre îmbătrânirea societății. Capacitățile și rezultatele societății industriale moderne mobile dobândite prin intermediul cercetării și inovației se reflectă în toate domeniile de activitate, precum și în calitatea vieții.

3.4

Utilizarea energiei. Dezvoltarea și utilizarea intensă a unor procese industriale, mașini și mijloace de transport consumatoare de energie au avut o contribuție hotărâtoare la aceasta: energia i-a eliberat pe oameni de povara muncii fizice grele, a crescut productivitatea acestora, a adus încălzire și iluminare și a fost premisa unei incredibile mobilități, comunicări și dezvoltări culturale. Energia a devenit forța hrănitoare și forța motrice a economiei moderne.

3.5

Problema climei și aprovizionarea cu energie. Această dezvoltare apreciabilă antrenează însă și noi probleme și provocări. Încălzirea globală, posibilele consecințe ale acesteia, precum și strategiile pentru limitarea ei fac obiectul unor decizii politice (7) cu bătaie lungă și a numeroase analize cu viziuni controversate (8). Astfel, în STERN REVIEW (9): „The Economics of Climate Change”, publicată la sfârșitul lunii octombrie 2006, se constată că numai limitarea încălzirii produse de gazele cu efect de seră va necesita cheltuieli de circa 1 % din PIB, care acoperă în special și alte activități de cercetare și dezvoltare necesare în acest sens. Dar în afara problemei schimbării climatice, problema unei aprovizionări sigure și durabile cu energie a Europei (și a lumii) este o provocare politică esențială în soluționarea căreia cercetarea și dezvoltarea joacă un rol decisiv (10).

3.6

Alte probleme și provocări  (11) . Schimbarea climatică și aprovizionarea cu energie nu sunt însă singurele probleme. Printre acestea se numără și combaterea bolilor psihice și fizice, ușurarea condițiilor de viață pentru persoanele cu handicap și alte persoane defavorizate, în scopul creșterii șanselor acestora de dezvoltare profesională și de participare la lumea științifică, efectul mutațiilor demografice (inclusiv îmbătrânirea populației), o mai bună înțelegere a complexelor conexiuni și mecanisme de funcționare ale economiei, societății și culturii, protecția mediului și, în general, asigurarea și dezvoltarea mijloacelor de subzistență, a sistemului de valori și a modelului social european reprezintă exemple ale unor teme de cercetare importante pentru care Comitetul a dat recomandări detaliate, de exemplu în cel de-al 7-lea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare (12) și pentru „programele specifice” (13) din cadrul acestuia.

3.7

Concurența globală. În afară de aceasta, Comunitatea Europeană se confruntă cu provocarea unei concurențe globale în creștere, a cărei miză este menținerea locurilor de muncă din Europa, precum și a nivelului economic și standardelor sociale și de mediu europene. Acest lucru este valabil nu numai în contextul puterii economice a SUA și a Japoniei, ci mai ales în fața performanțelor apreciabile, aflate în continuă creștere, din domeniul industriei și cercetării ale unor state ca India, China (până în anul 2050 China va prelua rolul de lider în domeniul tehnologiei al SUA (14)) și Brazilia, și a salariilor și standardelor sociale și de mediu semnificativ mai scăzute din aceste țări. În acest context al concurenței globale și al competiției investițiilor în domeniul cercetării și dezvoltării pe care o antrenează, inclusiv concurența globală pentru cei mai buni oameni de știință și ingineri, Uniunea Europeană trebuie să-și optimizeze politicile în acest sens. Este vorba, prin urmare, în primul rând de concurența la nivel global și nu de cea la nivel european.

3.8

Avansul în domeniul cercetării, dezvoltării și inovației. Acestor probleme li se poate face față numai prin menținerea avansului în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice și printr-o permanentă inovare, într-un climat social și cultural al democrației, al statului de drept, al stabilității politice și al onestității, al libertății întreprinzătorilor, al siguranței planificării, al dorinței de eficiență, al recunoașterii rezultatelor și al securității sociale. Spațiul european de cercetare trebuie să fie consolidat și extins. Cu toate că acest obiectiv a devenit între timp un punct comun al declarațiilor de intenție politice, în acțiunea propriu-zisă și în punerea în aplicare sub forma unor priorități reale (de exemplu bugete pentru cercetare), precum și în cadrele legislative referitoare la acest domeniu (de exemplu: structura tarifară (15), legislația fiscală (16) etc.) există încă deficiențe clare, atât pe plan comunitar, cât și la nivelul majorității statelor membre. Dramatismul situației nu ar trebui subapreciat, chiar dacă în unele state membre se poate observa o tendință îmbucurătoare de recuperare (17).

3.9

Performanțe științifice și tehnice. Performanțele în domeniul științei și tehnicii și transformarea lor în inovație și putere economică competitivă sunt de aceea premisele esențiale pentru asigurarea viitorului, mai ales în ceea ce privește problemele legate de energie și climă, pentru a menține poziția actuală în contextul global și pentru a nu periclita modelul social european, ci a-l putea dezvolta. Cercetarea și dezvoltarea servesc însă și la atingerea obiectivului fundamental de a acumula cunoaștere nouă. Mai multă cunoaștere nu ajută însă la rezolvarea problemelor, ci ne lărgește concepția despre lume, aduce obiectivitate în situațiile conflictuale și ne îmbogățește cultura.

3.10

Relansarea tradiției. Europa trebuie să devină conștientă de tradiția ei de fost lider în domeniul cercetării și inovației și să o relanseze. Forța Europei rezidă în aptitudinile cetățenilor ei. În acest sens, este necesar să se promoveze și mai mult decât până în prezent aceste aptitudini. De aceea este totodată necesar să se investească mult mai mult în cercetare și dezvoltare, să le sporească eficiența, să sporească dorința și capacitatea de inovație a industriei, comerțului și administrației, să se promoveze și să se recunoască rezultatele și să se înlăture obstacolele pe care acestea le întâmpină.

3.11

Sporirea investițiilor. Aceasta înseamnă în primul rând, din partea UE și a statelor membre să sporească vizibil investițiile în cercetare și dezvoltare, în educația corespunzătoare a cetățenilor și în formarea oamenilor de știință și a inginerilor necesari (de ambele sexe!). Mai mult decât atât, disponibilitatea industriei, mai ales a întreprinderilor mici și mijlocii, de a investi în cercetare și dezvoltare trebuie încurajată prin condiții-cadru juridice, administrative, fiscale (18) și financiare care să facă aceste investiții mai atractive și mai capabile să aducă o mai mare satisfacție investitorilor.

3.12

Un climat social propice progresului. Cea mai importantă premisă pentru aceasta este un climat social deschis la progres și inovație, în care înțelegerea acestui fapt să-și facă pe deplin efectul, pentru a se crea condițiile-cadru necesare pe toate planurile politicii și a fi luate hotărârile orientative corespunzătoare, dar și pentru a se crea noi locuri de muncă și pentru ca în domeniul industriei să se creeze încredere și optimism pentru investițiile necesare. La aceasta se adaugă și necesitatea familiarizării cetățenilor, mai mult ca până acum, cu semnificația și cuceririle științei și tehnicii și cu realizările de pionierat ale întreprinzătorilor. Aceasta implică și conștiința faptului că, în special cercetarea fundamentală (19) oferă potențialul necesar pentru știința și inovațiile viitoare.

3.13

Recunoașterea realizărilor. Rolul decisiv al acestor realizări în viața noastră de astăzi, premisele obținerii lor, cât și realizările tehnico-științifice, antreprenoriale și culturale care rezultă din ele trebuie recunoscute de societate, predate în școli și prețuite așa cum o cere semnificația lor existențială.

3.14

Alte măsuri. Progresul și inovația permanentă nu se bazează numai pe știință și tehnică, ci și pe motivația, aptitudinile și dorința tuturor celor implicați de a-și aduce contribuția, precum și pe modele de afaceri de tip nou, pe metode manageriale corecte și pe un cadru legislativ favorabil.

3.15

Acceptarea riscului. Pentru a dezvolta noi abordări ale cercetării, tehnologii inovatoare, planuri de întreprindere sau modele de afaceri, trebuie asumat un risc în privința succesului și pagubelor, deoarece randamentul și avantajele unei noi abordări, dar și dezavantajele, riscurile și efectele secundare pot fi recunoscute, în general, doar pe baza performanțelor acesteia demonstrate în practică și în concurență cu celelalte metode. Și eșecurile reprezintă un câștig în domeniul cunoașterii. Șansele și riscurile reprezintă cele două fețe ale aceleiași monede. Principiul de bază ar trebui să fie acela ca utilitatea scontată a unei inovații să fie mai mare decât posibilele riscuri ale acesteia. Eventualele riscuri pentru societate necesită o evaluare specială. Pe lângă aceasta ar trebui reflectat dacă în acest domeniu nu ar trebui să se constituie, cel puțin pentru IMM-uri, de exemplu la BEI, un fond de risc care să acopere daunele și pierderile.

4.1

Bazele cunoașterii. Cunoașterea se bazează pe doi piloni interdependenți, cu o importanță egală: educația și cercetarea. Cunoașterea nouă poate fi obținută numai prin cercetare și dezvoltare. În acest scop are nevoie, ca bază, de cunoașterea existentă: aceasta trebuie consolidată și transmisă prin educație, formare, studiu și perfecționare. În această privință trebuie urmărite următoarele obiective:

4.1.1

Cunoștințe de bază. În primul rând trebuie incluse în educația tuturor cetățenilor cunoștințe de bază solide cu privire la știință, tehnică și economie, despre modul de funcționare și cele mai importante legi fundamentale ale acestora. Numai așa vor fi aceștia, de exemplu, în măsură să judece corelațiile adesea nu foarte simple, a căror cunoaștere este necesară și pentru formarea unei opinii politice calificate. În consecință, programele analitice și timpul de predare corespunzătoare ale tuturor treptelor de învățământ trebuie să se orienteze către inițierea treptată a copiilor și a tinerilor în modul de gândire al științei, tehnicii și economiei și în patrimoniul existent al cunoașterii (20), cu ajutorul unor exemple concrete și a unor explicații stimulative, și prin popularizarea importanței cruciale a activității științifice, a dezvoltării tehnice, a activităților economice și sociale inovatoare și a societății bazate pe cunoaștere în general pentru viitorul lor și șansele lor în viață. În acest scop trebuie acordată o importanță mult mai mare programelor analitice. Comitetul salută și susține recomandările efectuate în acest sens în raportul Rocard (21).

4.1.2

Stimulente pentru alegerea profesiei. Pe de altă parte, cei talentați într-un anumit domeniu trebuie încurajați să-și aleagă o profesie corespunzătoare și studii considerate dificile și să fie înzestrați cu cunoștințe de bază solide și aprofundate. Pentru aceasta, planurile de învățământ ale școlilor, mai ales ale liceelor, trebuie dotate cu o ofertă de predare amplă, de o deosebit de înaltă valoare.

4.1.3

Necesitatea de recuperare a terenului pierdut cu privire la amploare și profunzime. Există așadar o clară nevoie de recuperare a terenului pierdut în oferta de predare în domeniul științelor naturii și tehnologiei. Cu toate acestea trebuie, bineînțeles, stimulată dezvoltarea unui spectru larg de aptitudini, și deci și aptitudinile în domeniul științelor economice, sociale și umaniste. Educația temeinică a unor categorii largi ale populației este la fel de importantă ca și educația elitelor intelectuale, în acest scop sunt, de asemenea, necesare disciplina elevilor și dorința acestora de a obține rezultate bune. Instituții de învățământ de înaltă calitate, de la școli primare până la universități, sunt premisa de bază a formarea unei societăți în totalitate deschisă educației și științei.

4.1.4

Spațiul european al științei. Comitetul își întărește recomandarea de a crea un spațiu european al științei care să completeze și să desăvârșească spațiul european al cercetării, printr-o colaborare transnațională mai intensă în domeniul învățământului, inovației și al cercetării. De aceea trebuie înlăturate cât mai repede posibil obstacolele existente pe piața internă care împiedică trecerea la societatea europeană bazată pe cunoaștere. Comitetul face trimitere în acest sens la avizul „Pe drumul spre societatea europeană bazată pe cunoaștere — contribuția societății civile organizate la Strategia Lisabona (22)”.

4.1.5

Învățarea pe tot parcursul vieții și mobilitatea. În acest domeniu, un rol îl joacă stimulentele și măsurile pentru promovarea învățării pe tot parcursul vieții: învățarea pe tot parcursul vieții este cheia către societatea bazată pe cunoaștere. Pentru aceasta este necesară promovarea și mai intensă a mobilității personale de către statele membre, precum și consolidarea programelor comunitare corespunzătoare (Erasmus, Marie Curie). Mobilitatea creează rețele în Europa și servește la dobândirea și transferul de competențe. Este necesară asigurarea dreptului de liberă deplasare al salariaților, cercetătorilor și studenților, și totodată de venituri, condiții de muncă și sprijin familial acceptabile. În acest scop trebuie, de asemenea, îmbunătățită accesibilitatea în întreaga Europă la informații privind posturile vacante în toate statele membre.

4.2

Standardul formării de specialitate. Aceasta înseamnă că, formarea de specialitate tehnico-științifică pe care o oferă universitățile și școlile tehnice trebuie să se ridice cel puțin la nivelul celor mai înalte standarde internaționale. Cel mai important capital pentru cercetare și inovație sunt oamenii de știință și inginerii, de ambele sexe, motivați și cu o înaltă calificare, care își consolidează competența într-un anumit domeniu prin învățare pe tot parcursul vieții, de-a lungul întregii lor activități profesionale, dintre care un număr suficient au competența de a prelua roluri de conducere și de a face o muncă de pionierat în cele mai dificile domenii.

4.3

Șanse pentru toți. Aceasta necesită ca sistemele școlare să fie suficient de permeabile, pentru ca tuturor tipurilor de înzestrare, de exemplu, și copiilor înapoiați, să li se ofere posibilitatea unei educații optime. Progresul și succesul vor fi în viitor, mai mult ca niciodată, rezultatul unei munci structurate, în echipă, care cere împărțirea sarcinilor, și în cadrul căreia tuturor participanților trebuie să li se ofere cele mai mari șanse de a se dezvolta și de a lua inițiative, în conformitate cu talentele și aptitudinile acestora. De aceea sunt indispensabile instituții de învățământ de înaltă calitate pentru întregul spectru al specialiștilor utilizați în prezent și în viitor pentru sarcini tehnologice, științifice și economice.

4.4

Colaborarea în rețea. În special pentru formare și perfecționare este necesară alcătuirea unor rețele mai strânse între pilonii reprezentați de formare, cercetare și aplicarea industrială, acestea au o legătură evidentă cu învățarea pe tot parcursul vieții și cu mobilitatea (a se vedea punctul 4.1.5). Este, de asemenea, necesară constituirea de rețele transfrontaliere între universitățile și colegiile tehnice. Comitetul salută și din această perspectivă intențiile de înființare a Institutului European de Tehnologie (23) IET, care va contribui la dezvoltarea capacității inovatoare a UE și a statelor membre, prin corelarea la cel mai înalt nivel a activităților de formare, cercetare și de inovare. Aceasta se referă însă, dincolo de aspectele legate de educație și formare (24), și la activitățile „pre-concurențiale” de cercetare și dezvoltare ale întreprinderilor industriale, ca de exemplu dezvoltarea în colaborare a unor tehnologii îmbunătățite de monitorizare în industria automobilelor.

5.1

Investiția reprezintă o sarcină a tuturor părților implicate. UE, statele membre și sectorul privat trebuie să facă tot ce le stă în putință, adică mult mai mult ca până acum, pentru a atrage investițiile necesare pentru educație, cercetare și dezvoltare.

5.2

Obiectivul Barcelona. Toți actorii vizați trebuie să ia foarte în serios obiectivul Barcelona pentru realizarea Strategiei Lisabona și să facă tot posibilul pentru a nu rămâne și mai mult în urmă în competiția globală a investițiilor pentru cercetare și dezvoltare. Acest obiectiv stabilește majorarea cheltuielilor totale ale Uniunii alocate cercetării și dezvoltării, astfel încât în 2010 să atingă un nivel de aproape 3 % din PIB. Două treimi din investițiile folosite pentru aceasta vor fi finanțate din surse provenind de la economia privată.

5.3

Efectul de pârghie al celui de-al 7-lea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare. În decembrie 2006, Consiliul a adoptat cel de-al 7-lea program cadru pentru cercetare și dezvoltare (PC7) pentru perioada 2007-2013, cu un buget net superior față de programul anterior de 50 de miliarde de euro. Aceasta este o nouă realizare demnă de apreciat a politicii europene, care a fost sprijinită în mod decisiv de Comitet. Cu toate acestea, cu bugetul de aproximativ 50 de miliarde euro prevăzut pentru aceasta, Comunitatea ar contribui la investițiile totale stabilite de Obiectivul Barcelona pentru cercetare și dezvoltare cu numai 2 %, adică cu numai 1/50. Comitetul a subliniat, însă, în repetate rânduri, că această contribuție nu este suficientă pentru a face ca importantul efect de pârghie și forța de integrare a finanțării comunitare să aibă un impact deplin asupra politicii de finanțare a statelor membre și asupra dorinței de investiție a industriei și pentru a determina o creștere importantă, necesară pentru atingerea Obiectivului Barcelona.

5.4

Recomandare reiterată. De aceea, Comitetul își reiterează recomandarea (25) de a dubla pentru început, cu ocazia revizuirii din 2008 a bugetului UE, contribuțiile comunitare, majorându-le astfel la nivelul de aproape 3 % din investițiile totale stabilite de Obiectivul Barcelona. Această recomandare are în vedere mai ales viitoarea înființare a Institutului European de Tehnologie IET și necesitatea din ce în ce mai acută de a intensifica activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării. Aceasta ar fi, din partea UE, o măsură deosebit de eficientă pentru a atinge, mai repede decât se estimează în prezent, obiectivele Lisabona și Barcelona, care devin din ce în ce mai importante, cât și pentru a rezolva mai eficient și mai repede problemele menționate.

5.4.1

Concurența cu China. În acest context, eforturile depuse în domeniul cercetării, de exemplu de China, se află într-un proces de rapidă ascensiune, iar Europa trebuie să depună toate eforturile pentru a nu-și pierde locul pe piață în concurența internațională în domeniul tehnologiilor de importanță și necesitate internațională. Atâta vreme cât societatea și statele membre nu au contribuit încă nici măcar la finanțarea Obiectivului Barcelona stabilit de ele însele, desigur că investițiile economiei private necesare în acest scop sunt dificil de obținut.

5.4.2

Finanțare de bază efectuată de către statele membre. Statele membre ar trebui, cel puțin, să-și asume sarcina de a asigura o finanțare de bază suficientă pentru universitățile și instituțiile acestora de cercetare, pentru a putea profita de cofinanțarea prin cel de-al 7-lea program-cadru în măsura așteptată.

5.5

Cadrul UE pentru ajutorul de stat. Ajutorul de stat prevăzut în legislația UE trebuie acordat astfel încât să încurajeze statele membre și să le ofere posibilitatea să promoveze într-un mod mai puțin birocratic, mai ferm și mai eficient decât până acum proiectele de cercetare și dezvoltare ale universităților, organizațiilor de cercetare și ale industriei, cât și constituirea rețelelor necesare. De aceea ar trebui urmărit cu atenție în ce măsură „Cadrul comunitar pentru ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovație” (26) sprijină aceste obiective.

5.6

Legislația bugetară a statelor membre. Pentru aplicarea măsurilor din domeniul cercetării și dezvoltării, legislația bugetară a statelor membre ar trebui să permită un flux mai mobil de fonduri, adaptat derulării fiecărui proiect, de exemplu prin transferabilitatea mijloacelor alocate în următorul calendar sau an bugetar.

5.7

Dezvoltarea infrastructurii științifice. În plus, Comitetul a recomandat, în repetate rânduri (27), să se utilizeze o parte mult mai mare din fondurile structurale comunitare pentru dezvoltarea infrastructurii științifice. Utilizarea unor fonduri de la Banca Europeană de Investiții ar putea fi de mare folos în acest domeniu.

5.8

Potențialul IMM-urilor. Trebuie de asemenea continuată consolidarea potențialului IMM-urilor și mai ales al întreprinderilor „start-up”, pentru inovații și totodată trebuie stimulate mai mult investițiile corespunzătoare din partea industriei. Comitetul face trimitere în această privință la recomandarea sa privind „Programul multianual pentru întreprinderi și inițiative antreprenoriale, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)” (28) al UE și la sprijinul pentru economia bazată pe cunoaștere, care este deosebit de important în acest context. Faptul că în UE 98 % din totalitatea societăților sunt IMM-uri relevă importanța creșterii capacității de inovare a acestei categorii de întreprinderi. Comitetul salută de aceea faptul că în PC7 sunt alocate 1,3 miliarde euro pentru dezvoltare și cercetare din partea și în beneficiul IMM-urilor. Reglementările în vigoare care îngreunează activitățile IMM-urilor ar trebui revizuite și ar trebui înlăturat în măsura posibilului caracterul birocratic. În acest scop autoritățile ar putea oferi sprijin pentru accesul la posibilitățile de finanțare prin „business angels”. Europa se poate inspira și din politica de finanțare a altor state în acest domeniu.

6.1

Trimitere la alte rapoarte și la rapoarte anterioare. Cu privire la aceasta Comitetul face trimitere la cele două comunicări ale Comisiei (29) pe tema „inovației” și la excelentul raport Aho (30). Acesta face de asemenea trimitere la propriul său aviz (31) privind „Exploatarea și creșterea potențialului Europei de cercetare, dezvoltare și inovație”, care prezintă numeroase suprapuneri cu prezentul text, fiind însă mult mai detaliat cu privire la unele dintre problemele abordate în prezentul aviz.

6.2

Inovația reprezintă mai mult. Confirmând și completând rapoartele menționate, Comitetul repetă că progresul și inovația nu se bazează numai pe știință și tehnică, ci și pe punerea în aplicare a acestor cunoștințe în procese și produse mai bune, în modele inovatoare de afaceri și în metode manageriale corecte. Este deci nevoie și de spirit antreprenorial inovativ și inițiative antreprenoriale. Progresul și inovația se bazează și pe servicii de tip nou, pe dezvoltarea domeniului sănătății și, în general, pe o soluționare mai bună a problemelor sociale, un exemplu în acest sens fiind conceptul de „flexicuritate” (32) abordat de Comitet.

6.3

Inovația, pasul spre o nouă lume. Inovația înseamnă așadar a concepe și a pune în aplicare noi tehnici, metode, moduri de organizare, modele de afaceri, modele educaționale etc., care în trecut nu au fost luate în considerare. De aceea, randamentul acestora poate fi dovedit de abia ulterior prin confirmarea în concurența practică.

6.4

Elaborarea deschisă a normelor legislative. În același timp, cadrele de reglementare sunt stabilite pe baza cunoștințelor deja existente. Din acest motiv este foarte important să se ofere acestor cadre de reglementare suficient spațiu de manevră, adică un caracter suficient de pluralist și variabil, pentru a oferi ideilor noi șansa de a fi puse în aplicare, pentru a nu le înăbuși încă de la început și nici a le lăsa încet să se perimeze, pentru că nu se potrivesc în tiparele cadrelor juridice existente. Trebuie așadar avut în vedere ca toate regulamentele să acopere și să pună în ordine toate chestiunile fundamentale și, în același timp, să se evite orice dispoziție prea detaliată. Orice suprareglementare, orice dispoziție excesiv de restrictivă, oricât de bine intenționate ar fi, reprezintă piedici în calea inovației. De aceea Comitetul susține toate eforturile de simplificare a cadrelor legislative și de revizuire a acestora pentru identificarea reglementărilor inutile și/sau superflue. Aceasta servește, de asemenea, la eliberarea (a se vedea mai jos) experților de birocrația inutilă. În plus, greșelile unora nu trebuie să ducă la supra-reglementare pentru toți.

6.5

Libertatea cercetării. Încă o dată: inovația are nevoie de suficientă libertate antreprenorială. Libertatea cercetării, între altele libertatea de a nu fi obligat să respecți cerințe neavenite, îngrăditoare (33) sau chiar ideologice, este premisa de bază pentru o știință creativă și pentru noi descoperiri și invenții, fără a aduce atingere limitelor puse de soluțiile legislative pentru problemele etice și de folosirea corectă a fondurilor alocate.

6.6

Reiterarea CESE 1566/2006. Pentru alte observații importante se face trimitere la avizul (34) menționat la punctul 5.1. Afirmațiile pe care le conține sunt reiterate. La punctele 4.7-4.11 se fac recomandări pentru următoarele teme relevante: De la cunoștințele naturale la produse și servicii inovatoare. Mobilitate între mediul academic și industrie. Sisteme de informare accesibile publicului. „Cluster”. „Start-ups”. Cercetare fundamentală. Produse inovatoare. Achiziții publice. Proprietate intelectuală și necesitatea unui brevet comunitar. Perioada de grație dinaintea publicări care nu aduce atingere caracterului de noutate. Problema lingvistică. Situația deosebită a noilor state membre.

6.6.1

Protecția proprietății intelectuale — brevetul comunitar european. În acest sens se subliniază, în mod special, protecția suficientă a proprietății intelectuale (35): investițiile antreprenoriale în cercetare, dezvoltare și inovație trebuie să fie rentabile iar efortul atât financiar, juridic și administrativ necesar asigurării și menținerii drepturilor de protecție nu trebuie, făcând o comparație cu concurenții la nivel global, să fie o povară pentru puterea economică a Europei. Acest lucru este confirmat și prin necesitatea stringentă de realizare a brevetului comunitar european (cu perioada de grație prevăzută de acesta).

7.1

Cea mai valoroasă resursă. Comitetul face trimitere înainte de toate la avizul său (36) dedicat în mod special acestei tematici, ale cărui afirmații le confirmă și le subliniază. La fel ca în alte ocazii, Comitetul atrăgea atenția că cea mai sensibilă și valoroasă resursă a științei este capitalul uman. În consecință, cea mai importantă misiune este aceea de a-i motiva pe tineri să se hotărască pentru o formare științifică sau tehnică și să se facă tot posibilul pentru a li se oferi această posibilitate.

7.2

Calitatea instituțiilor de învățământ (a se vedea capitolul 4). Din acest motiv, numărul, dotările și calitatea instituțiilor necesare în acest sens sunt premisele hotărâtoare pentru a putea satisface necesarul de oameni de știință și ingineri cu o înaltă calificare. În consecință, este necesară asigurarea unui număr suficient de universități atractive și de calitate (mai ales universități tehnice) cu o dotare suficientă și cadre didactice cu o înaltă calificare, precum și corelarea cercetării cu activitatea de predare (37). Acestea trebuie să poată face față concurenței cu cele mai bune universități din SUA sau din alte țări din afara Europei și să exercite o forță de atracție suficient de mare pentru studenții din afara Europei.

7.3

Responsabilitatea societății. Societatea, reprezentată prin sfera politicului, odată cu investițiile făcute de aceasta și de fiecare om de știință și inginer în parte pentru dobândirea unei cunoașteri fundamentale cuprinzătoare și dificile, precum și a unei cunoașteri cu un grad înalt de specializare, preia răspunderea pentru folosirea optimă a acestor investiții. Această răspundere trebuie să se manifeste prin grija pentru șanse profesionale și de dezvoltare corespunzătoare, precum și grija ca cercetătorii să aibă șanse profesionale corespunzătoare și o carieră adecvată cu opțiuni atractive de ramificare în alte domenii, fără riscul de a fi marginalizați din punct de vedere profesional. Șomajul, nivelul scăzut de salarizare sau încadrarea pe posturi necorespunzătoare a oamenilor de știință calificați și a inginerilor constituie o risipă a investițiilor economice și descurajează elita în curs de formare, având drept consecință alegerea altor profiluri profesionale în detrimentul profilurilor relevante pentru știință și tehnică sau emigrarea din Europa! Și birocrația excesivă (a se vedea punctul 7.7) duce tot la încadrare pe posturi necorespunzătoare.

7.4

Dezvoltarea talentelor. Trebuie să li se ofere tuturor cetățenilor, în consecință și tuturor salariaților din întreprinderi, universități și institutele de cercetări, potrivit aptitudinilor și creativității lor, cele mai bune șanse de a-și dezvolta talentele și inițiativele, cât și crearea unui mediu social care să ofere posibilitatea întemeierii unei familii și care să le stimuleze creativitatea. Acest lucru implică însă ca tinerii care beneficiază de acest fel de formare și de sprijin, la rândul lor să se străduiască să utilizeze aptitudinile și talentele dobândite în cel mai bun mod posibil, cu dăruire și simț al răspunderii. Acestea sunt chestiuni extrem de importante ale politicii sociale, ale politicii familiale și ale disciplinelor de învățământ pentru managementul întreprinderilor. Acestea din urmă au recunoscut între timp și importanța unui echilibru între viața profesională și cea privată pentru creativitate și productivitate (38).

7.5

Identificarea și evaluarea persoanelor cu rezultate excepționale  (39) . Rezultatele și capacitățile deosebite sunt dificil de identificat prin scheme formale de evaluare, care, de altfel, pot fi utilizate în mod abuziv. O chestiune problematică o constituie, de exemplu, comportamentul autorilor științifici care se citează reciproc în mod preferențial în publicații, acumulând astfel citări, care le creează avantaje în evaluarea schematică. Nici numărul de publicații, nici cel de citări, de brevete sau alte asemenea indici de caracterizare nu constituie criterii suficiente și fiabile de evaluare. Mai importante sunt calitatea, noutatea și importanța. De altfel, tocmai descoperirile deschizătoare de drumuri s-au aflat uneori în situația de a fi publicate, recunoscute, utilizate și citate cu o anumită întârziere. De aceea, pentru evaluarea personalităților și a rezultatelor acestora, cu toate aspectele și fațetele acestora, se folosesc experiența și capacitatea de judecare personale (fără ca evaluările greșite să poată fi evitate total) ale reprezentanților cu autoritate în domeniul în care au fost obținute sau sunt de așteptat rezultate.

7.6

Participarea la procesele decizionale. În plus, este, de asemenea, necesar să se determine participarea decisivă a experților experimentați și a persoanelor cu rezultate excepționale mai mult ca până în prezent la procesele decizionale din domeniul antreprenorial și al politicilor cercetării și inovației, precum și la actele administrative. Înființarea Consiliului European al Cercetării CEC este un prim pas încurajator în acest sens, care a fost ferm sprijinit de Comitet (40). Dar și pentru administrarea sprijinului UE (inclusiv al Comisiei) și al statelor membre pentru cercetare și inovație trebuie să se asigure și să se mențină o competență specializată suficientă. Pentru aceasta ar trebui încurajată, de asemenea, participarea inginerilor și cercetătorilor de succes mai tineri. Finanțarea cercetării și inovării trebuie să depășească nivelul purei administrații.

7.7

Eliberarea de excesul de sarcini diferite de cele de specialitate. Cercetarea, dezvoltarea și invenția, dar și prelucrarea și transmiterea cunoașterii sunt activități intelectuale de laborator care consumă timp și necesită o atmosferă de concentrare netulburată. Comitetul a atras din anul 2000 în repetate rânduri atenția (41) asupra faptului că angajarea excesivă în comitete, în activități de propunere de proiecte și întocmire de referate și rapoarte etc., adică în general în activități birocratice acaparează, în ultima vreme, o mare parte din timpul de lucru al multor experți, determinându-i astfel să se sustragă de la atingerea obiectivelor propriu-zise ale acestora, fiind astfel exact în detrimentul capacității de inovare și al randamentului specialiștilor de seamă. Această dezvoltare nedorită este tot mai mult denunțată de mass-media (42). Comitetul salută intenția declarată a Comisiei de a aborda această problemă și de a căuta împreună cu statele membre o cale de a înlătura această povară. Îndemnul adresat experților de a participa la procesele decizionale din domeniul politicilor cercetării nu se află în contradicție cu eliberarea de sarcinile birocratice necesare; dimpotrivă, poate chiar să servească la atingerea acestui scop. Un obiectiv concret ar trebui să fie acela de a stabili și de a uniformiza numeroasele proceduri de propunere, raportare și monitorizare de proiecte pentru diferiții sponsori, instituțiile partenere, rețele și comisiile de control și de experți de control. Aceasta ar aduce, în plus, un mare câștig în ceea ce privește transparența.

7.8

Exodul de creiere și mobilitatea. Meseria de inginer sau de om de știință necesită din motive bine întemeiate (a se vedea punctul 4.1.5) mobilitate și flexibilitate. Aceasta însă nu trebuie să fie în detrimentul relațiilor de viață și a siguranței sociale (43). În afara de aceasta nu trebuie să determine emigrarea netă din Europa a celor mai buni. Prin urmare, condițiile de exercitare a profesiei în Europa trebuie să fie suficient de atractive, pentru a împiedica acest fenomen și pentru a determina un bilanț cel puțin echilibrat al mobilității globale a persoanelor cu rezultate excepționale cu o calificare înaltă. Desigur că unele state membre își manifestă preocuparea cu privire la faptul că în cadrul Uniunii Europene ar putea apărea un exod de creiere unilateral. După cum a recomandat în repetate rânduri Comitetul (a se vedea și punctul 5.7) ar trebui, de aceea, ca o parte mult mai mare a mijloacelor financiare ale Fondului structural european pentru dezvoltarea infrastructurilor științifice să se utilizeze pentru crearea în toate statele membre a unor institute de cercetare atractive, care să poată constitui puncte de atracție pentru cei dornici de a se întoarce și de a fi totodată parteneri în cadrul rețelei.

7.9

Profilul profesional al întreprinzătorului. O problemă deosebită o constituie materializarea cercetării și a dezvoltării în produse și procese inovatoare. Faptul că obiectivele Strategiei Lisabona solicită ca 2/3 din contribuția financiară pentru cercetare să fie asigurată de industrie nu este deloc fără motiv. De aceea este foarte important să se aprecieze corect profilul profesional al întreprinzătorului și, având în vedere importanța sa hotărâtoare pentru inovație, progresul științific și bunăstarea generală, acesta trebuie ancorat mai bine în societate. De aceea, Comitetul, în rolul său de punte către sociala civilă organizată a făcut din „militarea pentru un antreprenoriat cu înfățișare umană” tema centrală a viitorului său program de lucru. Numai printr-un antreprenoriat dinamic, conștient de răspunderea sa și plin de idei, care poate beneficia de o dezvoltare optimă, vor putea fi în cele din urmă atinse obiectivele Strategiei Lisabona.

De ex.:

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/27

1.1

CESE ia notă de Cartea verde, dar are îndoieli cu privire la faptul că abordarea propusă poate atinge un nivel ridicat și uniform de protecție a consumatorilor în întreaga UE. Asigurarea unei astfel de protecții printr-un acquis comunitar simplificat, coerent și corect aplicat reprezintă o temă recurentă în avizele CESE privind protecția consumatorilor, dar actualul proces de revizuire pare să indice că acest obiectiv ar putea fi dificil de atins. Revizuirea acquis-ului constituie așadar un adevărat exercițiu de punere în aplicare a inițiativei „O mai bună legiferare”. Baza și obiectivele unui astfel de exercițiu trebuie să fie clare și convenite în prealabil de părțile interesate.

1.2

Este necesară o legitimare democratică reală a acquis-ului comunitar revizuit în materie de protecție a consumatorilor, cu un temei juridic și conceptual clar.

1.3

CESE ar saluta aplicarea principiilor acquis-ului în special mediului digital, care se află într-o rapidă creștere și care este puțin reglementat.

1.4

Politica de protecție a consumatorilor este considerată de CESE nu numai o componentă integrantă a strategiei UE privind piața internă, ci și un element important care afirmă cetățenia. CESE sprijină aplicarea principiilor unei mai bune reglementări în materia protecției consumatorilor. Orice propunere de armonizare a normelor în acest domeniu ar trebui susținută de o evaluare adecvată a impactului și ar trebui să aibă în vedere simplificarea și clarificarea normelor existente.

1.5

Măsurile de îmbunătățire a punerii în aplicare și consolidarea sau introducerea unor proceduri clare și simple pentru obținerea de compensații sunt tot atâtea elemente asupra cărora ar trebui să se insiste cu prioritate.

1.6

Comitetul încurajează Comisia să țină seama de Avizul său din 26 aprilie 2006 privind cadrul juridic pentru politica de protecție a consumatorilor  (1), care a propus autorizarea adoptării unor măsuri de protecție a consumatorilor ca atare și nu numai ca un produs secundar al realizării pieței interne.

1.7

Armonizarea legislației în materia protecției consumatorilor în întreaga UE trebuie să aibă ca principiu director adoptarea celui mai bun și mai ridicat nivel de protecție a consumatorilor care poate fi întâlnit în statele membre. Orice „instrument orizontal” ar trebui să se bazeze pe cele mai înalte standarde, în timp ce „integrarea pe verticală” necesară ar trebui să se concentreze asupra clarificării unor chestiuni tehnice. Cu toate acestea, un instrument orizontal ar putea conține norme pe deplin armonizate în domenii specifice, cum ar fi dreptul de retractare și definiția consumatorului, precum și clauzele abuzive, livrarea sau dreptul consumatorului la compensații, în timp ce în alte domenii s-ar aplica o armonizare minimă. Se spere că atât Comisia, cât și toate statele membre vor prefera această abordare.

2.1

Comisia a adoptat la începutul lui februarie 2007, după o lungă așteptare, Cartea verde privind revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor (legislație privind drepturile consumatorilor). Adoptarea acesteia a permis finalizarea a ceea ce Comisia numește „etapa de diagnostic” a revizuirii. Comisia dorește să obțină puncte de vedere cu privire la opțiunile de simplificare, modernizare și armonizare a legislației comunitare existente în materia protecției a consumatorilor. Se argumentează că de analizarea punctelor forte și a punctelor slabe ale legislației existente și de revizuirile corespunzătoare pot beneficia atât consumatorii, cât și întreprinderile. De asemenea, Comisia consideră revizuirea ca o ocazie de a obține uniformitate între statele membre și, în general, de a îmbunătăți legislația UE în materia protecției consumatorilor, o parte a acesteia datând de acum 20 de ani, în special prin identificarea punctelor în care există diferențe de reglementare și dacă acestea produc obstacole pe piața internă pentru consumatori și întreprinderi, cu respectarea principiului subsidiarității. Prin urmare, prezentul aviz se concentrează asupra modului în care sunt prezentate și percepute aspectele care stau la baza acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor. Până în prezent, au fost prezentate doar opțiuni de modificare.

2.2

Cheltuielile de consum reprezintă 58 % din PIB-ul UE, dar rămân încă foarte fragmentate între cele 27 de piețe naționale. Piața internă ar putea fi cea mai mare din lume, iar Comisia și-a descris strategia ca fiind destinată trezirii „unui uriaș adormit, și anume comerțul cu amănuntul din cadrul pieței unice” (2). În prezent, Comisia își definește politica de protecție a consumatorilor ca „asigurând tuturor consumatorilor din UE, indiferent în ce loc din Uniunea Europeană trăiesc, călătoresc sau își fac cumpărăturile, un nivel ridicat comun de protecție împotriva riscurilor și amenințărilor pentru securitatea și interesele lor economice și mărind capacitatea consumatorilor de a-și promova interesele” (3).

2.3

Obiectivul garantării aplicării uniforme a unui cadru comun pentru drepturile consumatorilor în UE se bucură de un sprijin larg. Un astfel de cadru ar permite tuturor consumatorilor să beneficieze de o protecție și de drepturi clar definite și echitabile, creând în același timp condiții de concurență loială pentru furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii. Cartea verde privind drepturile consumatorilor recunoaște explicit că progresele în vederea atingerii unui astfel de obiectiv au fost lente, lipsite de consecvență și obstrucționate de o întreagă serie de priorități și de excepții naționale care au variat de la un stat la altul. Integrarea unor noi state membre a complicat și mai mult înțelegerea comună a protecției consumatorilor. Revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor prezintă punctul de vedere al Comisiei cu privire la un proces care poate duce la îmbunătățirea clarității, consecvenței și aplicării directivelor existente. Cu toate acestea, numeroase organizații ale consumatorilor consideră că aceasta ridică, de asemenea, probleme cu privire la orientarea globală a politicii de protecție a consumatorilor.

2.4

Directivele care fac obiectul acestei revizuiri se referă la o serie de aspecte legate de dreptul contractelor de credit pentru consum, inclusiv vânzările din ușă în ușă, multiproprietatea, pachetele de servicii turistice, vânzarea la distanță, vânzarea de bunuri și clauzele abuzive ale contractelor. Cu toate acestea, nu toate directivele care se referă la protecția consumatorilor fac obiectul revizuirii, deoarece unele sunt considerate prea recente pentru a fi incluse sau sunt examinate de Comisie într-un alt context. Directiva privind multiproprietatea a fost evidențiată în Cartea verde ca necesitând o revizuire urgentă și se așteaptă în curând o directivă revizuită. Mediul digital, caracterizat de provocările globale ale comerțului electronic, reprezintă un domeniu nou și important care ar trebui incorporat în principiile acquis-ului.

2.5

Comisia a revizuit directivele prin intermediul:

2.6

Terminologia precisă utilizată de cei care se ocupă de aspecte legate de protecția consumatorilor poate crea confuzie, de aceea este util să se includă aici, în această etapă timpurie, o explicație a unora dintre conceptele-cheie. Se vorbește despre „armonizare minimă” atunci când o directivă impune un set de cerințe minime pe care statele membre trebuie să le respecte. Acest lucru lasă statelor membre posibilitatea de a impune cerințe mai stricte decât cele specificate în directivă. „Armonizarea maximă (sau deplină)” înseamnă că statele membre trebuie să aplice normele prevăzute de directivă și nu pot merge mai departe („limită minimă și maximă”). Astfel, multe organizații ale consumatorilor au ajuns să considere armonizarea deplină ca fiind sinonimă cu un nivel minim de protecție a consumatorilor, iar armonizarea minimă ca oferind posibilitatea unui nivel de protecție mai ridicat.

2.7

Publicarea Cărții verzi marchează încheierea etapei exploratorii a revizuirii întreprinse de Comisie. Comisia a solicitat puncte de vedere privind Cartea verde până la 15 mai 2007. Comisia analizează în prezent răspunsurile primite ca urmare a consultării, va elabora o sinteză a punctelor de vedere și va tranșa chestiunea necesității unui instrument legislativ, deși acest lucru va dura câteva luni. Orice astfel de propunere va fi însoțită de o evaluare a impactului. „La sfârșitul exercițiului, ideal ar fi să putem spune consumatorilor UE: oriunde te găsești pe teritoriul UE și orice ai cumpăra, drepturile tale esențiale sunt aceleași” (4).

3.1

Obiectivul Cărții verzi este de a furniza un context care să permită colectarea punctelor de vedere ale părților interesate cu privire la opțiunile strategice pentru acquis-ul în domeniul protecției consumatorilor și alte probleme specifice. Acesta definește principalele aspecte ale problemei, și anume:

3.2

Pe baza unor lucrări anterioare, Comisia prezintă apoi două strategii pozitive pentru revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor:

3.3

Este menționată pe scurt și o a treia strategie, cea a „nici unei acțiuni legislative”, deși se arată că problemele existente nu ar fi rezolvate și că neconcordanțele între statele membre s-ar putea multiplica.

3.4

Cartea verde examinează apoi posibilul domeniu de aplicare a unui instrument orizontal. Sunt sugerate trei opțiuni:

3.5

Următoarea temă a Cărții verzi va fi considerată de mulți ca fiind aspectul cel mai important al procesului de revizuire a acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor — gradul de armonizare. În prezent, statele membre pot oferi niveluri mai ridicate de protecție a consumatorilor decât cele permise de directive. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „armonizare minimă”. Obiectivele și prioritățile protecției consumatorilor variază considerabil de la un stat membru la altul, ceea ce produce adesea confuzii pentru consumatori și descurajează întreprinderile să se angajeze în comerțul transfrontalier. Sunt prezentate spre examinare două opțiuni posibile:

—

abordarea legislativă generală;

—

domeniul de aplicare a instrumentului orizontal;

—

gradul de armonizare.

4.1

De mulți ani, CESE sprijină, prin intermediul activității și al avizelor sale, obiectivul principal al politicii UE de protecție a consumatorilor, și anume un nivel de protecție ridicat, uniform și coerent pentru toți. Comitetul sprijină, de asemenea, obiectivul secundar care constă în a permite consumatorilor să fie informați și să facă alegeri în cunoștință de cauză pe o piață fără frontiere. Dată fiind structura Cărții verzi, este inevitabil ca tensiunile subiacente să nu iasă la suprafață în încercarea de a realiza pe deplin aceste două obiective.

4.2

Este deja limpede că păstrarea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor în forma sa actuală nu ar trebui considerată o opțiune pe termen lung. Diferențele între legislațiile statelor membre, neconcordanțele între definiții, discrepanța în modul în care este aplicată și respectată legislația existentă în domeniul protecției consumatorilor și lipsa de claritate a — sau chiar inexistența — procedurilor de reclamație și de recurs au toate același efect în crearea de bariere în calea pieței unice.

4.3

Reiese, de asemenea, că, în opinia Comisiei, revizuirea este o ocazie de a examina anumite aspecte ale politicii de protecție a consumatorilor, considerate până în prezent esențiale, și de a vedea dacă acestea sunt compatibile cu o piață unică dinamică și, în special, competitivă în contextul globalizării. În această privință, există similarități cu alte revizuiri stimulate de punerea în aplicare a Agendei Lisabona. Un nivel ridicat și uniform de protecție a consumatorilor este considerat de unii ca făcând parte integrantă din modelul social european și mutarea accentului de pe „redefinirea politicii europene a protecției consumatorilor, pentru ca aceasta să contribuie mai eficient la cele două obiective esențiale ale UE: creșterea economică și ocuparea forței de muncă, precum și reînnodarea legăturilor între Europa și cetățeni” poate fi considerată ca o repunere în discuție a acestui concept (6).

4.4

Deși sarcina va fi dificilă, CESE salută revizuirea acquis-ului în domeniul protecției consumatorilor și sprijină Comisia în obiectivul declarat de reducere a obstacolelor din calea pieței interne, menținând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Cu toate acestea, CESE consideră că eforturile în acest sens nu trebuie să se limiteze la cele 8 directive care fac obiectul examinării, ci trebuie să includă în viitor cel puțin cele 22 de directive care figurează pe lista elaborată de Comisie în mai 2003.

4.5

CESE dorește să participe activ la această dezbatere, în scopul consolidării pieței interne în beneficiul tuturor părților implicate — consumatori, profesioniști, întreprinderi și cetățeni.

5.1

În Cartea verde sunt ridicate aspecte complexe de politică, principiu și drept. Statele membre și-au dezvoltat corpusuri legislative în materia protecției consumatorilor, care, deși sunt coerente între țări în ceea ce privește principiile generale, diferă în detaliu și în ceea ce privește aplicarea. Procesul de consultare sistematică și extinsă anexat documentului reflectă această complexitate. Acest cadru detaliat necesită răspunsuri din partea sutelor de organizații interesate care doresc să-și facă cunoscute punctele de vedere. Cu toate acestea, în prezentul aviz, CESE își va limita observațiile la principalele chestiuni politice, deoarece consideră că va trebui să se pronunțe cu privire la fiecare dintre directivele examinate separat, astfel cum a procedat în avizul privind directiva privind vânzările la distanță (Avizul INT/334 privind Comunicarea Comisiei COM(2006) 514 final din 21 septembrie 2006).

5.2

Principala prioritate ar trebui să fie remedierea lacunelor directivelor existente și coordonarea acestor directive.

5.3

„Armonizarea minimă”, combinată cu o abordare pozitivă a statelor membre de adoptare coerentă a standardelor mai înalte în materie de protecție a consumatorilor poate constitui baza unei mari părți a acquis-ului în materie de protecție a consumatorilor în viitorul apropiat. Din diverse (și variabile) motive economice și sociale, statele membre vor dori fie să păstreze nivelul de protecție a consumatorilor de care beneficiază deja, fie să evolueze către un nivel de protecție diferit într-un mod echilibrat și în ritmul pe care îl doresc. Această poziție respectă și este mult mai ușor de conciliat cu principiul subsidiarității. Cu toate acestea, recunoaște și punctul de vedere conform căruia diferite categorii de consumatori din întreaga UE sunt dezavantajați în ceea ce privește nivelul de protecție actual sau capacitatea acestora de a solicita compensații și sunt necesare acțiuni atât la nivel UE, cât și la nivelul statelor membre.

5.3.1

Aceasta nu înseamnă că, în cadrul examinării fiecărui caz în parte, în anumite domenii precise în care predomină interesul realizării pieței interne, nu trebuie luată în considerare posibilitatea unei armonizări maxime, cu condiția să se asigure un nivel înalt de protecție a consumatorilor, eventual chiar prin recurgerea la regulamente.

5.4

Obiectivul declarat de a permite consumatorului să țină frâiele în mână — prin cunoașterea drepturilor sale, capacitatea sa de a introduce acțiuni împotriva furnizorilor și de a obține compensații — nu ar trebui considerată o alternativă la o protecție clară și proactivă care se bazează pe o combinație între dreptul european și cel național. Informarea este total diferită de protecție. În realitate, în majoritatea tranzacțiilor comerciale, furnizorul se află în mod normal în poziție de forță, iar majoritatea legislației în materia protecției consumatorilor are drept scop garantarea drepturilor cumpărătorului.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/31

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/31

1.1

Energia a devenit o temă politică de primă importanță, strâns legată de Strategia Lisabona pentru creștere economică și locuri de muncă.

1.2

Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune se află chiar în miezul Strategiei Lisabona. Atunci când condițiile pieței se modifică, se pierd și unele locuri de muncă în sectorul energetic. În același timp însă, noile soluții energetice pot deveni stimulente puternice pentru crearea de locuri de muncă de înaltă calitate. Principalele mijloace de facilitare sunt educația și formarea.

1.2.1

În afară de ocuparea forței de muncă, există și alte aspecte ale dimensiunii sociale a sectorului energetic care au o importanță de prim ordin în contextul Lisabona. Aici se include, în special, un serviciu public de înaltă calitate la prețuri accesibile. Este necesar ca societatea civilă, inclusiv partenerii sociali, să se implice activ în evoluția politicii energetice.

1.3

CESE, împreună cu consiliile economice și sociale naționale, prezintă următoarele recomandări cu privire la politica energetică în cadrul Strategiei Lisabona, „Politica energetică pentru o societate a cunoașterii”:

1.4

Pentru a realiza transformarea urgentă de care este nevoie în sectorului energetic, trebuie accelerat ritmul inovării. Comitetul îndeamnă la acordarea unei atenții deosebite următoarelor aspecte:

2.1

CESE, în colaborare cu Consiliile Economice și Sociale naționale, urmează să elaboreze la începutul anului 2008 un „raport de sinteză” privind Strategia Lisabona pentru prioritățile în creșterea economică și crearea locurilor de muncă. Prezentul aviz privind politica energetică face parte din acest raport de sinteză. Raportul a fost redactat în colaborare cu Consiliile Economice și Sociale naționale, în special cu contribuțiile active ale celor din Franța, Italia și Malta.

2.2

Prezentul aviz se referă la „Secțiunea B — Reforme microeconomice pentru mărirea potențialului de creștere economică al Europei” din „Liniile directoare integrate pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă 2005-2008”. În special, se referă la linia directoare 8 privind consolidarea competitivității, 12 privind cercetarea-dezvoltarea, 13 privind inovarea și ICT și 14 privind utilizarea durabilă a resurselor (1).

2.3

În concluziile reuniunii sale de la Bruxelles din 23-24 martie 2006, Consiliul European a salutat „inițiativele luate de Parlamentul European, Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European în vederea creșterii gradului de însușire a obiectivelor (Strategiei Lisabona reînnoite pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică) la nivel comunitar. Consiliul încurajează Comitetul Regiunilor și Comitetul Economic și Social European să-și continue activitatea și solicită rapoarte de sinteză privind activitățile desfășurate în sprijinul parteneriatului pentru creștere economică și ocupare a forței de muncă la începutul anului 2008” (punctul 12 din concluziile Președinției).

2.4

Consiliul European observă că „în Europa, contextul se caracterizează prin intensificarea concurenței externe, o populație îmbătrânită, prețul mai mare al energiei și necesitatea de a apăra siguranța energetică” (punctul 7 din concluziile Președinției). Consiliul „confirmă că orientările integrate 2005-2008 pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică rămân valabile. În acest cadru, convine asupra unor anumite domenii de acțiune prioritare pentru investițiile în cunoaștere și inovare, potențialul de afaceri, în special în cazul IMM-urilor, și ocuparea forței de muncă din categoriile prioritare, precum și asupra definirii unei politici energetice pentru Europa” (punctul 16).

2.5

În ceea ce privește tema energiei, Consiliul European observă că Europa se confruntă cu mai multe provocări în domeniul energetic: situația dificilă din prezent de pe piețele de petrol și gaze, creșterea dependenței de importuri și limitata diversificare realizată până în prezent, prețurile mari și volatile ale energiei, creșterea cererii mondiale de energie, riscurile de securitate care afectează țările producătoare și de tranzit, precum și rutele de transport, amenințările din ce în ce mai mari legate de schimbările climatice, progresul lent în utilizarea eficientă a energiei și a surselor regenerabile, necesitatea măririi transparenței pe piețele de energie și a continuării integrării și interconectării piețelor naționale în contextul liberalizării aproape încheiate a pieței energiei (iulie 2007), coordonarea limitată între actorii de pe piața energiei, deși sunt necesare mari investiții în infrastructura energetică (punctul 43).

2.6

Ca răspuns la aceste provocări și pe baza Cărții verzi a Comisiei „O strategie europeană pentru energie durabilă, competitivă și sigură”, Consiliul European a solicitat elaborarea unei politici energetice pentru Europa, care să asigure eficacitatea politicii comunitare, coeziunea între statele membre și coerența acțiunilor din diferite domenii ale politicilor și, totodată, realizarea în mod echilibrat a celor trei obiective, și anume: siguranța aprovizionării, competitivitatea și durabilitatea ecologică (punctul 44).

2.7

Consiliul European a subliniat că, pentru a obține coerența atât în politicile interne, cât și în cele externe ale UE, politica energetică trebuie să răspundă cerințelor din numeroase domenii. Ca parte a strategiei de creștere economică și prin jocul piețelor deschise și concurențiale, această politică stimulează investițiile, dezvoltarea tehnologică, comerțul interior și exterior. Are puternice legături cu politica de mediu și este strâns asociată ocupării forței de muncă, politicii regionale și în special politicii în domeniul transporturilor. În plus, aspectele privitoare la politica externă și la cea de dezvoltare dobândesc o importanță din ce în ce mai mare în promovarea obiectivelor de politică energetică în relația cu alte țări (punctul 45).

2.8

Politica energetică pentru Europa (EPE) ar trebui stabilită pe baza perspectivelor comune ale cererii și ofertei pe termen lung și pe o evaluare obiectivă și transparentă a avantajelor și dezavantajelor tuturor surselor de energie și ar trebui să contribuie în mod echilibrat la realizarea celor trei obiective principale (punctele 46+47):

2.9

În îndeplinirea acestor obiective principale, politica energetică pentru Europa ar trebui:

2.10

Comisia urmează să prezinte periodic o analiză strategică a situației energetice, începând din 2007. La 10 ianuarie 2007 Comisia a publicat prima sa analiză și o comunicare către Consiliul European și Parlamentul European intitulată „O politică energetică pentru Europa” — care alcătuiesc „pachetul Energia”.

2.11

Punctul de plecare al Comisiei pentru o politică energetică europeană prezintă trei aspecte: combaterea schimbărilor climatice, promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă, limitarea dependenței UE de importurile de petrol și gaze.

2.12

Comisia prezintă ca obiectiv strategic esențial pentru Europa reducerea cu 20 % până în 2020 a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de consumul său energetic. Valoarea-țintă trebuie înțeleasă în contextul necesității luării unor măsuri la nivel internațional de către națiunile industriale în ceea ce privește schimbările climatice. Atunci când va exista un astfel de angajament, UE va trebui să întreprindă mai multe acțiuni. Prin urmare, obiectivul ar trebui să fie creșterea valorii-țintă, realizând o reducere cu 30 % până în 2020 și cu 60-80 % până în 2050.

2.13

Preocuparea nu are în vedere numai schimbările climatice, ci și siguranța aprovizionării cu energie a Europei, economia și bunăstarea cetățenilor. Comisia consideră că realizarea obiectivului poate să limiteze creșterea vulnerabilității UE la volatilitatea și prețurile din ce în ce mai mari ale petrolului și gazelor, să creeze în UE o piață a energiei mai competitivă și să stimuleze tehnologia și crearea de locuri de muncă.

2.14

În termeni energetici specifici, atingerea valorii-țintă globale pentru gazele cu efect de seră va necesita reducerea de către UE a cantității de CO2 cu cel puțin 20 % și chiar mai mult din consumul său energetic, în următorii 13 ani. Aceasta înseamnă că UE își va asuma rolul de pionier la nivel mondial în catalizarea unei noi revoluții industriale.

2.15

Pentru atingerea acestui obiectiv, Comisia propune, de asemenea, să existe o concentrare asupra mai multor măsuri privind energia: îmbunătățirea eficienței energetice; mărirea cotei de energie recuperabilă în mixul energetic, precum și noi măsuri prin care să se garanteze că toți cetățenii vor beneficia de avantajele pieței interne; consolidarea solidarității dintre statele membre, cu o viziune pe termen mai lung asupra dezvoltării tehnologiei energetice, un accent reînnoit pus pe siguranța și securitatea nucleară și eforturi hotărâte ale UE de a „vorbi pe o singură voce” în relațiile cu partenerii săi internaționali, inclusiv cu producătorii și importatorii de energie și cu țările în curs de dezvoltare.

2.16

Analiza cuprinde un plan de acțiune în 10 puncte, cu un calendar de măsuri. Odată cu planul de acțiune, se prezintă un prim pachet de măsuri concrete. Acesta cuprinde:

2.17

Planul de acțiune privind eficiența energetică adoptat de Comisie la 19 octombrie 2006 face parte și el din acest plan de acțiune. Comunicarea Comisiei „Limitarea schimbărilor climatice la 2 °C — calea de urmat de UE și întreaga lume pentru 2020 și după această dată” și analiza strategică se completează și se susțin reciproc.

2.18

Consiliul European a sprijinit pe deplin propunerile Comisiei la summit-ul său de primăvară din 8-9 martie 2007. Comisia va elabora propuneri detaliate de măsuri legislative și alte acțiuni adecvate în sensul concluziilor reuniunii. În următorii doi ani, o a doua analiză strategică a situației energetice va prezenta progresele înregistrate, având în vedere că șefii de stat și de guvern s-au angajat să dezbată periodic teme energetice.

2.19

CESE a pregătit în mandatul său 2002-2006 mai multe avize pe teme de politică energetică, în special în ceea ce privește caracteristicile și rolul diferitelor surse de energie și tehnologii în domeniu. La sesiunea sa plenară din septembrie 2006, CESE a adoptat un aviz exploratoriu, bazat în mare măsură pe aceste avize anterioare, privind „Aprovizionarea cu energie a UE: o strategie pentru un mix energetic optim” (2). Acest aviz abordează multe teme aduse în discuție de Consiliul European din martie 2006. Principalele concluzii ale avizului sunt următoarele:

2.20

CESE constată că Europa trebuie să-și stabilească drept obiectiv strategic diversificarea mixului energetic pentru realizarea obiectivelor economice și a celor privind siguranța aprovizionării și clima. În raport cu aceste obiective, toate sursele de energie și tehnologiile energetice au avantaje și dezavantaje care trebuie luate în considerare într-un mod deschis și echilibrat.

2.21

Utilizarea mai intensă a surselor de energie regenerabile are un potențial care trebuie exploatat. Dar chiar dacă valoarea-țintă pentru 2020, de 20 % surse regenerabile, va fi atinsă, s-a considerat improbabil ca aceste surse să poată înlocui integral sursele tradiționale de energie în viitorul previzibil.

2.22

Toate opțiunile trebuie să rămână deschise. Scenariile pentru UE-25 la care se face trimitere în aviz sprijină în mod clar această concluzie. Chiar și un scenariu bazat pe ipoteza progresului maxim în materie de eficiență energetică și utilizare a surselor regenerabile nu poate califica o tehnologie ca fiind depășită fără să provoace un impact negativ, fie asupra mediului, fie asupra economiei.

2.23

Mixul energetic actual ar trebui orientat prin strategii politice spre diminuarea dependenței externe și spre surse cu emisie mai redusă disponibile în Europa, având în vedere că jucătorii de pe piață hotărăsc să investească în tehnologii diverse.

2.24

CESE recomandă elaborarea unei strategii de stabilire a unui mix energetic optim. În acest context, este importantă clarificarea rolului UE, al statelor membre, al autorităților independente și al operatorilor de pe piață.

Este recomandabil ca strategia pentru un mix energetic optim să conțină următoarele elemente:

3.1

Energia reprezintă o necesitate în societatea modernă. Pentru a satisface necesitățile de hrană, încălzire în climă rece, iluminat, transport, mărfuri și bunuri de larg consum, precum și — din ce în ce mai mult astăzi — telecomunicații și prelucrarea informațiilor, este nevoie de o aprovizionare sigură cu energie din exterior. Însă modul în care satisfacem aceste necesități poate și trebuie să fie schimbat. În confruntarea cu provocările din prezent, în special cea reprezentată de schimbările climatice, este nevoie de o schimbare urgentă a modului de abordare, și anume prin orientarea către o economie eficientă din punct de vedere energetic și cu emisii reduse de carbon.

3.2

Există o strânsă legătură între energie și Strategia Lisabona pentru creștere economică și locuri de muncă. Pentru realizarea obiectivelor Lisabona este necesară o cantitate suficientă de energie la prețuri accesibile și competitive. În același timp, noile soluții energetice pot să constituie stimulente puternice pentru competitivitatea europeană și crearea de locuri de muncă de înaltă calitate, în special dacă au succes pe piața mondială.

3.3

Obiectivele generale al politicii energetice — competitivitatea, siguranța aprovizionării și durabilitatea sunt și rămân valabile. Provocarea gravă reprezentată de schimbările climatice face necesară încetinirea ritmului de creștere a cererii de energie printr-o mult mai bună eficiență energetică și o creștere puternică a contribuției surselor energetice regenerabile și a altor surse cu emisii reduse de bioxid de carbon, cum ar fi, în viitor, cărbunele obținut prin tehnologii potențial curate de exploatare și depozitare. Mai buna eficiență energetică, diversificarea surselor și unificarea vocilor comunitare în relațiile externe contribuie, de asemenea, la siguranța aprovizionării cu energie. Competitivitatea trebuie consolidată prin intermediul unei piețe deschise, cu o concurență loială și funcțională, inclusiv acces la rețele, garantându-se în același timp un serviciu public de înaltă calitate.

3.4

Crearea de locuri de muncă mai multe și mai bune se află chiar în miezul Strategiei Lisabona. Dat fiind că, în general, concurența pe piețe impune o productivitate mai bună, este necesar ca și întreprinderile de pe piața energiei să fie mai eficiente. Atunci când se pierd locuri de muncă în sectorul energetic, lucrătorii respectivi trebuie sprijiniți în mod corespunzător. În același timp, numărul locurilor de muncă în sectoarele consumatoare de energie poate fi menținut sau mărit. În special evoluția spre o mai bună eficiență energetică și energie recuperabilă, precum și alte tehnologii aflate în curs de elaborare vor crea numeroase locuri de muncă, cele mai multe de înaltă calitate.

3.4.1

În cadrul Strategiei Lisabona este necesar să se acorde atenția cuvenită dimensiunii sociale a politicii energetice. Această dimensiune are în vedere temele ocupării forței de muncă și a locurilor de muncă, precum și disponibilitatea energiei pentru toți la prețuri accesibile, adică un serviciu public de înaltă calitate. Este necesar ca societatea civilă, inclusiv partenerii sociali, să se implice activ în evoluția politicii energetice.

3.5

CESE și-a prezentat, în avize recente, punctele de vedere detaliate asupra subiectelor-cheie de politică energetică menționate mai sus și va elabora pe parcurs avize privind propunerile legislative și alte propuneri detaliate care urmează să fie prezentate de Comisie pe baza concluziilor Consiliului European privind „pachetul Energia”.

3.6

Pentru a evita duplicarea activităților și a oferi optima valoare adăugată în dezbaterea despre energie, CESE se concentrează în prezentul aviz asupra relației dintre politica energetică și viziunea care stă la baza Strategiei Lisabona privind Europa ca societate a cunoașterii. În prezentul aviz se comentează subiectele din „pachetul Energia” numai în raport cu inovațiile.

3.7

Valorile-țintă și măsurile adoptate prin decizie politică stabilesc cadrul, dar numai tehnologia și inovarea pot asigura progresul concret. Acest lucru este valabil pentru o eficiență energetică mai mare, atât la conversie, cât și în utilizare. Inovarea poate juca un rol important în reducerea dependenței de surse de energie externe, creând posibilitatea de diversificare a mixului energetic. Inovarea este cu certitudine necesară pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin aducerea în stadiul de exploatare și utilizarea de surse de energie regenerabile, de cărbuni și alți combustibili fosili obținuți prin tehnologii curate, precum și de energie nucleară mai sigură.

3.8

Inovarea înseamnă reînnoire în sens larg. Înseamnă perfecționarea și aplicarea pe scară largă a unor idei noi, transformarea lor în valoare economică. Se referă atât la inovarea tehnologică, cât și la noi soluții de administrare și de organizare. Inovarea are loc în industrie, dar și în servicii și în sectorul public. Cercetarea este în mod frecvent sursa inovării, dar, cu certitudine, nu întotdeauna. În acest context, Comitetul face trimitere și la avizul său „Nevoia de cercetare pentru o aprovizionare cu energie sigură și durabilă” (3).

3.8.1

Se află în centrul atenției tehnologiile energetice precum combustia mai eficientă, centralele eoliene, panourile solare sau viitoarele baterii cu combustibili, combustia și fuziunea hidrogenului. La fel de importante sunt tehnologiile conexe, precum perfecționarea materialelor și dezvoltarea meteorologiei, care contribuie la optimizarea eficientă prin previziuni mai exacte.

3.8.2

Gama de tehnologii care pot fi utilizate pentru creșterea eficienței energetice este aproape nelimitată: o mai bună izolare, aparatură electrică cu consum mai redus, materiale mai ușoare, o mai bună planificare a produselor și proceselor industriale, echipamente industriale mai eficiente. În acest context, este important rolul industriilor energo-intensive — dacă acestea nu asigură cererea prin investiții, experiență și informații, inovarea din UE va pierde ritmul pe arii extinse ale tehnologiilor legate de eficiența energetică în industrie.

3.8.3

Tehnologia informațiilor și comunicațiilor oferă un mare potențial. Aplicate în producție, conversia și distribuția de energie ITC pot să asigure, ca în orice alt proces, o mai mare eficiență și o mai înaltă productivitate. Același lucru este valabil pentru siguranța și securitatea operațiunilor, în special în cazul rețelelor de transmisie. Tehnologiile ITC îi ajută pe utilizatori și pe consumatori să controleze modul în care utilizează energia. Un exemplu cu multiple avantaje ar putea fi nivelarea vârfurilor de sarcină prin facilitarea unei reacții imediate a utilizatorilor la semnalele emise prin prețuri. Într-un context mai larg, folosirea tehnologiilor ITC poate înlocui necesitățile în materie de transport, de exemplu prin munca la distanță (teleworking) și teleconferințe.

3.8.4

De asemenea, este nevoie de metode noi — inovații — în operarea și gestionarea sistemelor energetice și a celor conexe. Obiectivul este în acest caz asigurarea unor servicii de înaltă calitate la un preț accesibil. De exemplu gestionarea întreținerii și a operării sigure a sistemelor de producție și transmitere a energiei, precum și operarea pieței (a schimburilor comerciale), gestionarea vârfului de sarcină și trecerea la ora de vară. Și, în cele din urmă, dar nu în ultimul rând, logistica eficientă poate contribui semnificativ la mai buna gestionare atât a cererii de energie, cât și a combustibilului.

3.8.5

Este necesară și schimbarea comportamentului. Consumatorul este jucătorul principal — o utilizare mai inteligentă a energiei depinde de fiecare din noi și aceasta necesită idei noi și mai multă cunoaștere. O mare provocare privește sensibilizarea consumatorilor și informarea lor corespunzătoare, cu scopul de a le orienta opțiunile. Planificarea regională și urbană, precum și soluțiile arhitectonice și cerințele în materie de construcții pot contribui mult la sprijinirea opțiunilor cetățenilor în materie de energie; în acest scop, ar trebui desfășurate campanii de informare oficiale, care să îndemne la folosirea eficientă și economisirea energiei.

3.9

Pentru problemele existente sunt necesare soluții radical înnoite, iar schimbarea trebuie să aibă loc urgent. Schimbările radicale cer timp și, prin urmare, este importantă începerea imediată a alocării de resurse. În același timp, trebuie utilizate pe scară largă cele mai bune tehnologii existente, de exemplu pentru a diminua consumul de energie în gospodării.

3.10

Pentru a conduce inovarea și investițiile în direcția eficienței costurilor, ar trebui evaluată cantitativ eficiența costurilor în tehnologiile din amonte. Un exemplu semnificativ este costul diferitelor tehnologii pentru a evita emisia unei tone de CO2 — de exemplu morile de vânt sunt mult mai costisitoare decât izolația caselor.

3.11

Crearea și preluarea inovațiilor necesită anumite condiții și câteva măsuri politice specifice la toate nivelurile, local, regional, național și comunitar. Deoarece UE nutrește ambiția de a deveni lider mondial în eficiență energetică și tehnologii cu emisii reduse de bioxid de carbon, dobândește o importanță crucială examinarea politicilor energetice și a altor condiții-cadru relevante în raport cu acest obiectiv.

3.12

Prima premisă a inovației de succes este o forță de muncă motivată și calificată, sprijinită de un sistem de învățământ de înaltă clasă. Elaborarea de noi tehnologii necesită suficientă cercetare-dezvoltare, precum și capital de risc în etapele de înființare și lansare a IMM-urilor. Concurența sănătoasă și deschisă forțează întreprinderile să inoveze. Este necesar accesul pe piață, inclusiv pe cea mondială. în cazul energiei regenerabile, accesul la rețele s-ar putea dovedi esențial pentru succesul inovațiilor; Cadrul de reglementare trebuie proiectat astfel încât să stimuleze inovarea, de exemplu prin recompensarea inovatorilor pentru inițiative specifice (de exemplu: Schema europeană de comerț cu emisii de gaze cu efect de seră (ETS) nu îi recompensează pe aceia care au întreprins acțiuni timpurii de reducere a emisiilor). Suprareglementarea frânează inovația.

3.12.1

Pentru a aplica noi tehnologii sunt necesare investiții. Pentru a putea investi, întreprinderile trebuie să fie profitabile. Același lucru este valabil și pentru investițiile în creșterea eficienței energetice, chiar dacă perioada de recuperare a investițiilor este scurtă. Întreprinderile din domeniul energetic au fost foarte profitabile în ultimii ani, dar nivelul investițiilor este încă redus. Este cunoscut faptul că cerințele privind planificarea și autorizarea încetinesc și chiar împiedică investițiile. pentru a diminua riscurile la care sunt supuse investițiile, este necesar un cadru de reglementare previzibil și stabil; Deoarece investițiile în infrastructura energetică au deseori perioade de recuperare lungi, ar fi avantajoasă posibilitatea folosirii unor forme de acorduri pe termen lung.

3.12.2

Pentru ca o întreprindere să investească în dezvoltarea sau aplicarea de noi tehnologii, este necesar ca aceasta să fie profitabilă în urma investițiilor pe piețe suficient de mari. În cele mai multe cazuri, piețele naționale nu sunt suficient de mari în acest sens și lărgirea accesului la piețele mondiale devine o premisă a lansării investiției. La fel de importante sunt cererea mondială și existența unor condiții de concurență egale. Măsurile unilaterale ale UE nu creează cerere în altă parte, deși cu timpul s-ar putea produce o astfel de evoluție. De exemplu, prețul de piață pentru emisii de CO2 poate fi un stimulent important, dar pentru aceasta este necesar să fie aplicat la scară mondială.

3.12.3

Ar trebui dezvoltată și consolidată în continuare poziția puternică a UE pe piețele mondiale în materie de tehnologii pentru mărirea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile. Acest obiectiv poate fi sprijinit de ambiția UE de a conduce în cursa politicilor climatice prin stabilirea de ținte ambițioase atât în materie de utilizare eficientă a energiei, cât și a energiei regenerabile. Însă lucrurile nu merg de la sine. Valorile-țintă și termenele lor limită trebuie să fie stabilite cu prudență, astfel încât să existe posibilități realiste de realizare, în caz contrar rezultatul putând să reprezinte numai costuri suplimentare și o eventuală pierdere de locuri de muncă. De exemplu, este necesar ca tehnologiile pertinente să se afle într-o fază de elaborare suficient de avansată pentru a fi finalizate la termenele propuse. De asemenea, trebuie luate în considerare ciclurile de investiție în diferite sectoare.

3.12.4

În măsură mult mai mare decât Statele Unite, UE pare să aibă în vedere intervenția pe piață ca mijloc de încurajare a inovării, ceea ce s-ar putea să nu fie suficient de eficace. Statele Unite și alte câteva țări se sprijină în mai mare măsură pe finanțarea publică a activității de cercetare-dezvoltare. Este necesar ca Europa să mărească finanțarea publică și privată a cercetării-dezvoltării in domeniul energetic. Ar trebui dezvoltată cooperarea în materie de tehnologii cu alți mari operatori și ar trebui monitorizate sistematic politicile și măsurile adoptate de aceștia. În Europa este necesară o cooperare mai intensă între statele membre, iar eforturile naționale și comunitare trebuie să fie mai bine coordonate, fără a elimina concurența. Este necesar să fie încurajată o cooperare mult mai strânsă între întreprinderi și cercetarea cu finanțare publică, atât în planificarea, cât și în realizarea agendei de cercetare, pentru a garanta că activitatea de cercetare conduce la inovare. Institutul European de Tehnologie, aflat în stadiul de propunere, ar putea juca un rol în acest sens.

3.13

Pentru a sprijini activ inovarea, este necesară de obicei o combinație de instrumente. Diferite etape de dezvoltare și diferite situații pe piață necesită măsuri diferite pentru a le face să devină eficiente. În raport cu măsurile necesare pentru a fi transformate în inovații de succes pe piață, tehnologiile se pot grupa, de exemplu, în trei categorii:

3.14

La nivel comunitar, național și regional este disponibilă o largă paletă de măsuri și instrumente. Măsurile pentru realizarea unor obiective date trebuie alese cu atenție, astfel încât rezultatele să fie eficiente în privința costurilor. Viteza de acțiune ar trebui evaluată în mod critic, pentru a evita risipa de resurse și implicațiile neprevăzute. Măsurile care în mod clar servesc atât obiective directe, cât și indirecte — măsuri „pentru a nu avea ce regreta” — ar trebui aplicate cât mai curând posibil. Măsurile mai complicate și, în general, tipurile noi de măsuri, precum modalitățile de stabilire a unui preț de piață pentru CO2, ar trebui mai întâi studiate cu atenție. Pentru a evita complicațiile, efectele secundare neprevăzute și soluțiile suboptimizate, ar trebui evitate măsurile care au în vedere numai un singur obiectiv. Atunci când se aleg măsurile care urmează a fi folosite, este important să se ia în considerare funcționarea eficientă a pieței interne — ceea ce până acum nu s-a întâmplat întotdeauna.

3.14.1

Finanțarea cercetării-dezvoltării: aici Comitetul face trimitere la Avizul său privind investițiile în cunoaștere și inovație (Strategia Lisabona) INT/325. UE, considerată în ansamblu, se află în mod clar în urma Statelor Unite și a altor concurenți importanți. Al șaptelea program-cadru de cercetare-dezvoltare alocă energiei în total aproximativ 4 miliarde EUR, pe o perioadă de șapte ani (cu excepția construcției reactorului termonuclear experimental internațional, ITER), în timp ce proiectul de lege american privind energia propune 4,4 miliarde USD în bugetul federal numai pentru 2007, suma urmând să crească ulterior. În afară de creșterea finanțării publice pentru cercetarea-dezvoltarea din domeniul energiei, ar trebui, de asemenea, să existe stimulente pentru creșterea finanțării private, odată cu promovarea cooperării dintre țările Uniunii.

3.14.2

Învățământ și formare: în afară de eforturile de îmbunătățire a calității învățământului și formării în Europa, este necesar ca energia să devină atractivă pentru tineret ca opțiune de carieră profesională cu perspective pozitive. Deoarece tehnologiile se modifică din ce în ce mai rapid, învățarea continuă este esențială.

3.14.3

Sensibilizarea populației: modificarea comportamentului fiecăruia din noi în sensul unei utilizări mai inteligente a energiei reprezintă o mare provocare. O contribuție pot aduce școlile și campaniile de informare. Educația „cetățenilor viitorului” în materie ar putea începe din școala primară, deoarece copiii sunt foarte receptivi la viitorul planetei și dornici să acționeze. În mediile profesionale și în întreprinderi a dat rezultate bune auditul energetic realizat, de exemplu, pe bază de acorduri voluntare.

3.14.4

Mecanismul formării prețurilor, impozitare: semnalele emise prin prețuri pot, dacă sunt bine concepute, să sprijine în mod eficient inovarea prin direcționarea opțiunilor utilizatorilor. Ca instrument de descurajare a consumului de energie în general, prețurile mai mari nu sunt foarte eficiente — este știut faptul că elasticitatea prețurilor în domeniul energiei este redusă.

3.14.5

Subvenții: subvențiile bine concepute pot să direcționeze în mod eficient opțiunile. În prima parte a curbei învățării sunt deseori necesare subvenții pentru a contracara riscurile, care, în caz contrar, devin prea mari. Pentru a nu denatura concurența, acestea pot fi folosite numai în cadrul reglementărilor comunitare existente, adică pentru a răspunde defecțiunilor în funcționarea pieței. Este necesar ca subvențiile să fie limitate în timp și reduse treptat. Pentru a mări semnificativ eficiența energetică, este necesar să se creeze stimulente apte să contribuie la acoperirea costurilor suplimentare de introducere pe piață ale aparatelor de mare eficiență energetică, acestea având deseori perioade de amortizare scurte.

3.14.6

Valorile-țintă și obligațiile stabilite pe baze politice: acestea emit un semnal privind direcția dorită de dezvoltare. La fel de importante pentru deciziile privind investițiile sunt instrumentele politice concrete puse în aplicare pentru atingerea valorilor-țintă. Atunci când se fixează țintele, trebuie să se ia în considerare faptul că, în mod obișnuit, unele sectoare economice pierd și altele câștigă, iar valorile-țintă excesiv de ambițioase pot să antreneze mai multe neajunsuri decât beneficii. Se pare că acum există tendința de a fixa valori-țintă generale și sub-ținte legate de același obiectiv, de exemplu valori-țintă pentru reducerea emisiilor de CO2 și, pentru a le atinge, valori-țintă privind intensificarea folosirii de energie regenerabilă. Astfel se poate ajunge cu ușurință la suboptimizare în raport cu atingerea obiectivului global. Valorile-țintă și, în special, instrumentele de punere în aplicare alese necesită studii de impact detaliate, așa cum sunt acordurile încheiate cu industria energetică din Germania și Finlanda.

3.14.7

Comercializarea emisiilor, certificatele verzi/albe: acestea sunt instrumente eficiente, care conduc la atingerea valorilor-țintă, dacă sunt corect concepute. Cu toate acestea, costurile sunt dificil de estimat dinainte și pot să varieze foarte mult. Este cu atât mai bine cu cât piața este mai mare și operatorii care comercializează drepturi de emisie sau certificate, mai numeroși. Dacă se aplică unor întreprinderi care concurează pe piața globală, sistemul ar trebui să fie global, pentru a nu denatura concurența.

3.14.8

Reglementarea sau normele obligatorii: reglementarea atent planificată poate intensifica inovarea. În special, reglementarea se poate dovedi un mijloc eficient de a elimina tehnologiile învechite. Inovarea care să impună produse cu eficiență energetică poate fi stimulată și prin stabilirea unor ținte ambițioase pe termen mediu, pentru a ridica standardele de eficiență energetică. Totuși, riscul de a sufoca inovarea este întotdeauna prezent. În orice caz, trebuie să se garanteze că reglementarea nu creează bariere pe piață.

3.14.9

Standarde voluntare, acorduri voluntare: acestea sunt probabil instrumentele politice cele mai favorabile inovării. Este posibil ca nu întotdeauna să atingă cu precizie valorile-țintă sau obiectivele, dar acestea facilitează mari progrese în inovare, practic fără riscul unor efecte secundare negative.

3.14.10

Achiziții publice: achizițiile publice pot juca un rol important în dezvoltarea inovării în domeniul energiei. Ar trebui elaborate și popularizate metode în acest scop. În mod normal, achizițiile publice „mai ecologice” necesită folosirea analizei ciclului de viață și pentru aceasta, ca și pentru alte metode, autoritățile au deseori nevoie de educație suplimentară. Normele Uniunii Europene în materia achizițiilor publice, care trebuie respectate, prevăd „ecologizarea” achizițiilor pretinzând soluții de vârf.

3.14.11

Pentru a realiza transformarea urgentă necesară în sectorului energetic, trebuie accelerat ritmul inovării. Comitetul îndeamnă la acordarea unei atenții deosebite următoarelor acțiuni:

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/39

—

„Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind interoperabilitatea sistemului feroviar comunitar” (codificare)

—

„Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 881/2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate”

—

„Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2004/49/CE privind siguranța căilor ferate comunitare”

1.1

Propunerile

par a fi în conformitate cu intenția de a facilita accesul operatorilor la sistemul feroviar european.

Aceste propuneri

1.2

CESE își exprimă sprijinul pentru obiectivul privind simplificarea procedurii de punere a materialului rulant în serviciu.

1.3

CESE este de părere că aceste simplificări vor consolida utilizarea sistemului feroviar european, direcționând o parte din cerere către alte moduri de transport, contribuind la îmbunătățirea mediului și utilizând sursele de energie preconizate în planurile energetice ale UE.

1.4

CESE solicită ca procesul viitoarei aplicări a standardelor europene de interoperabilitate și repartiția controalelor de certificare între organismele naționale și cele comunitare să nu genereze riscuri pentru siguranță.

1.5

CESE recomandă în special să se realizeze cu atenție delimitarea competențelor între organismele create de noul sistem.

1.6

CESE consideră că pentru vagoanele de marfă și de pasageri introduse în serviciu după intrarea în vigoare a prezentei directive, trebuie să fie suficientă o singură autorizație de punere în serviciu, eliberată de un stat membru al Comunității. Noul regulament privind Agenția Europeană va permite operatorilor feroviari, gestionarilor infrastructurilor, deținătorilor de vagoane și mai ales organismelor naționale de certificare:

1.7

CESE ia cunoștință de faptul că, în virtutea acțiunii prevăzute, Agenția va deveni organul director pentru crearea sistemului feroviar european (constituit din rețeaua de mare viteză (TGV), din coridoarele rețelelor transeuropene (TEN) și pe viitor din ansamblul celorlalte rețele naționale), pe baza coordonării și extinderii sistemului european de gestionare a traficului feroviar (ERTMS — European Rail Traffic Management System), fiind prevăzută publicarea unui sistem de comparare a normelor naționale și un sprijin tehnic acordat organismelor naționale de certificare.

1.8

Consolidarea progresivă a rolului Agenției Europene în calitate de organism de orientare și de control al procesului de interoperabilitate feroviară și a evoluției tehnologice va antrena totodată o modificare parțială a rolului organismelor naționale de certificare.

1.9

În scopul creării unei baze de cunoștințe pentru parametri comuni, se solicită Comisiei să studieze oportunitatea stabilirii unui registru european comun al riscurilor în materie de siguranță a circulației, la care statele membre să participe ca părți.

1.10

Rezultatul urmărit constă în crearea unei piețe europene a materialului rulant, a activităților de întreținere a sistemelor și a materialului rulant și a resurselor umane destinate gestionării serviciilor de transport.

1.11

Va fi oferită astfel o oportunitate unică constructorilor europeni de material rulant, în special dacă alegerile tehnice referitoare la STI mențin posibilitatea de a păstra un număr adaptat de constructori, pentru a garanta o piață europeană a materialului rulant (și a întreținerii), care să fie competitivă.

1.12

CESE recomandă ca pentru materialul rulant pus în serviciu înainte de intrarea în vigoare a directivei examinate și care nu posedă declarație CE de verificare, aplicarea directivei privind siguranța căilor ferate să nu penalizeze din punct de vedere administrativ operatorii feroviari.

1.13

CESE consideră că trebuie prevăzute organisme naționale de certificare în țările care aparțin sistemului statistic european (SSE).

1.14

Analiza derogărilor de la STI trebuie să includă evaluarea precisă, din punct de vedere al echilibrului economic al proiectului, a impactul cofinanțării comunitare asupra fezabilității economice a proiectului.

1.15

CESE consideră că analiza derogărilor nu poate fi realizată pentru fiecare STI individual, ci trebuie realizată pentru sistemul STI în ansamblul său.

1.16

CESE recomandă aplicarea regimului lingvistic actual la publicarea STI realizată de Agenție.

Comitetul este de părere că trebuie solicitate evaluările și avizele Agenției pentru orice măsură de construcție sau renovare, chiar dacă acestea nu sunt finanțate de Comunitatea Europeană, pentru a putea orienta acțiunile naționale și comunitate către sistemul european de siguranță.

1.17

CESE estimează că este necesar să se acorde tuturor părților afectate posibilitatea de a solicita avize ale Agenției Europene, chiar dacă acestea ar fi în dezacord cu evaluările organismelor naționale de certificare. Comitetul consideră că este necesar în special să se garanteze această posibilitate întreprinderilor feroviare comunitare și organizațiilor lucrătorilor din sectorul respectiv.

2.1.1

Realizarea progresivă a unui spațiu feroviar european fără frontiere face necesară reglementarea tehnică a aspectelor legate de siguranță, gestionare și procedurile de acces la sistem.

2.1.2

Directivele 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991, 95/18/CE a Consiliului din 19 iunie 1995, 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare prevăd deschiderea progresivă a dreptului de acces la infrastructura comunitară către toate întreprinderile feroviare comunitare titulare ale unei licențe eliberate de un stat membru și care doresc să ofere servicii de transport de marfă într-un nou cadru de referință.

2.1.3

Urmărirea în același timp a obiectivelor siguranței și interoperabilității cere o muncă tehnică care trebuie plasată sub direcția unui organism specializat. Acesta este motivul pentru care a fost creată o Agenție Europeană a Căilor Ferate pentru siguranță și interoperabilitate.

2.1.4

Obiectivele principale urmărite de activitatea Agenției Europene sunt următoarele:

2.1.5

Procedurile naționale de omologare a locomotivelor sunt considerate la ora actuală drept unul dintre cele mai importante obstacole pentru crearea unor noi întreprinderi feroviare în domeniul transportului de marfă, precum și o frână majoră pentru interoperabilitatea sistemului feroviar european.

2.1.6

Ținând seama de faptul că nici un stat membru nu poate decide singur că autorizația de punere în serviciu pe care o eliberează va fi valabilă pe teritoriul altor state membre, o inițiativă comunitară este necesară pentru armonizarea procedurilor naționale, simplificarea acestora și recurgerea într-un mod mai sistematic la principiul recunoașterii reciproce.

2.1.7

De altfel, în cadrul programului de simplificare a legislației, Comisia își propune să consolideze și să realizeze fuziunea directivelor privind interoperabilitatea feroviară, pentru a crea un sistem unic de reguli pentru sistemul feroviar european.

2.1.8

Aceste inițiative vor face transportul feroviar mai competitiv, reducând costurile în sectorul feroviar.

2.2.1

Agenția facilitează procedura de certificare a materialului rulant existent prin elaborarea unui document de referință privind corespondențele între regulile naționale aplicabile.

2.2.2

Agenția evaluează cererile de finanțare comunitară în domeniul proiectelor de infrastructură și materialului rulant, cu scopul de a verifica „caracterul interoperabil”.

2.2.3

Agenția evaluează relațiile între deținătorii de vagoane și întreprinderile feroviare (fostul acord RIV (acord asupra schimbului și utilizării vagoanelor între întreprinderile feroviare)), în special în domeniul întreținerii, și prezintă recomandări Comisiei cu privire la reglementarea acestora.

2.2.4

Agenția formulează recomandări privind criteriile comune pentru definirea competențelor profesionale și evaluarea personalului care participă la exploatarea și întreținerea sistemului feroviar.

2.2.5

Agenția are rolul unei autorități de gestionare în cadrul proiectului ERTMS.

2.3.1

Propunerea are scopul de a simplifica și moderniza cadrul de reglementare în Europa. În acest context, se propune din nou codificarea și fuzionarea directivelor existente privind interoperabilitatea feroviară.

2.3.2

Bazându-se pe o experiență de zece ani în materie de aplicare a directivelor privind interoperabilitatea, Comisia propune, de asemenea, o serie de îmbunătățiri ale aspectelor tehnice ale cadrului de reglementare.

2.4.1

Modificarea articolului 14 din Directiva privind siguranța feroviară permite să se precizeze care parte a unei autorizații trebuie recunoscută reciproc și care parte este strâns legată de compatibilitatea vagonului în chestiune cu infrastructura respectivă.

2.4.2

Ca urmare a modificărilor aduse legislației:

3.1.1

Caracteristicile sistemului feroviar sunt de așa natură că toate elementele contribuie la siguranța sistemului.

3.1.2

În cazul în care responsabilitatea Agenției se extinde de la sistemul interoperabil la cel de siguranță, competențele acesteia se vor întinde cu timpul la toate elementele sistemului.

3.1.3

Se poate estima că la sfârșitul procesului nu va exista decât un singur sistem comunitar și o singură Agenție a Căilor Ferate.

3.1.4

Faza de comparare a reglementărilor trebuie înțeleasă drept una din etapele necesare în această direcție.

3.1.5

Este necesară evaluarea impactului diferit pe care alegerile efectuate în materie de STI și noile proceduri de certificare îl vor avea asupra fiecărui stat membru, asupra gestionarilor infrastructurilor, asupra întreprinderilor feroviare, deținătorilor de vagoane și clienților finali.

3.1.6

Trebuie ținut seama de menținerea echilibrului economic al diferitelor rețele naționale și al diferiților actori de pe piață, în special în cursul fazelor de armonizare a standardelor tehnice și procedurilor de certificare.

3.1.7

Agenția trebuie însărcinată cu misiunea de a orienta alegerile tehnologice pentru o rețea deschisă interoperabilității, în prezent și în viitor, chiar fără a recurge la pârghia financiară.

3.1.8

Este necesar să se țină seama de faptul că competențele Agenției vor fi extinse la ansamblul rețelei feroviare comunitare, în conformitate cu ceea ce este prevăzut în propunerea de directivă privind interoperabilitatea.

3.2.1

Propunerea de directivă prevede o simplificare a specificațiilor tehnice de interoperabilitate cu privire la sistemul TGV și la sistemul convențional, atunci când sunt comparabile.

3.2.2

Propunerea de directivă prevede extinderea valabilității STI dincolo de rețeaua TGV și coridoarele rețelelor transeuropene (TEN) până la acoperirea ansamblului rețelelor naționale, cu anumite excepții.

3.2.3

Această extindere marchează o cotitură în politica de evoluție tehnologică a sistemului feroviar european în direcția unei rețele europene unice. Impactul economic și strategic care rezultă de aici depășește ceea ce este indicat în introducerea propunerii.

3.2.4

Deciziile privind tipologia STI care se aplică pentru noile proiecte și adaptări de anvergură ale infrastructurilor existente vor ține în mare parte de responsabilitatea UE.

3.2.5

Deciziile comunitare privind stabilirea STI și evoluția acestora în raport cu situația actuală din fiecare stat membru vor avea un impact economic puternic asupra programării investițiilor în tehnologie și infrastructuri în diferitelor state membre.

3.2.6

Pentru fiecare stat membru apare necesară o evaluare economică a impactului noilor STI, iar această evaluare va trebui să constituie baza evaluării oportunității adoptării acestora.

3.2.7

Această evaluare trebuie realizată într-un mod diferit pentru STI care au un impact asupra investițiilor publice din statele membre și pentru cele care au o influență asupra investițiilor întreprinderilor feroviare și ale operatorilor privați.

3.2.8

Extinderea domeniul de aplicare al STI la întreaga rețea feroviară europeană, cu anumite excepții, sugerează, de asemenea, un nou sistem de relații între Agenția Europeană a Căilor Ferate și organismele de certificare ale fiecărui stat membru.

3.2.9

În ceea ce le privește pe acestea din urmă, se poate prevedea că pe viitor își vor concentra acțiunea pe activitățile operaționale de certificare pentru întreprinderi și operatori mai degrabă decât pe gestionarea evoluției standardelor tehnice.

3.2.10

Modificarea directivei privind siguranța constituie una din corecturile tehnice care au scopul de a simplifica circulația materialului rulant interoperabil.

3.2.11

În paralel, se introduce un nou actor — „deținătorul” de vagoane.

3.2.12

Procedura de certificare a materialului rulant este organizată în așa fel încât acesta din urmă să fie supus evaluării de către organisme diferite, în funcție de diferiți parametri tehnici.

3.2.13

Parametrii incluși în STI vor fi certificați de unul din organismele naționale de certificare.

3.2.14

Parametrii naționali complementari vor fi controlați de către organismul național de certificare a rețelei respective. Organismul național de certificare ia cunoștință de certificările „comunitare”, verifică certificările specifice naționale și eliberează certificatul de siguranță. Are dreptul de a refuza cererea de certificare și rămâne astfel responsabil cu privire la coerența tuturor elementelor certificate.

3.2.15

Când este vorba de eliberarea unei cereri de certificare, Agenția Europeană a Căilor Ferate joacă rolul de instanță independentă de apel.

3.2.16

Cu excepția observațiilor generale formulate la punctele precedente (Interoperabilitate și Agenția Europeană), CESE nu intenționează să facă alte observații.

4.1.1

Art. 8a: pe de o parte, Agenția elaborează și actualizează un document de comparație și de echivalență a normelor naționale pentru fiecare parametru (punctul 2) și, pe de altă parte, emite avize exclusiv tehnice privind:

Acțiunea Agenției ar fi mai eficientă dacă aceste avize ar avea o forță obligatorie și dacă ar putea fi solicitate și de către părțile interesate: gestionarii infrastructurii, întreprinderile feroviare, deținătorii de material rulant.

4.1.2

Art. 15: misiunea Agenției ar trebui extinsă la toate proiectele de renovare, reamenajare sau construcție care privesc elementele de infrastructură suspuse STI, în prezent și pe viitor.

4.1.3

Art. 16a: apare necesar să se furnizeze Agenției parametrii de evaluare pentru alegerea între sistemul „voluntar sau obligatoriu” de certificare, pe baza elementelor următoare:

Este necesar să se sublinieze impactul eventual pe care îl va avea sistemul de certificare asupra întreprinderilor feroviare deținătoare de vagoane.

4.1.4

Art. 18: trebuie insistat ca la elaborarea formularelor pentru cererea de înmatriculare, Agenția să limiteze pe cât posibil specificațiile care nu au fost incluse în părțile comune.

4.1.5

Art. 21c: mandatul pare complet în raport cu obiectivele urmărite de Agenție. Principiul subsidiarității nu este menținut.

4.2.1

Art. 1: când se va prevedea extinderea STI la Spațiul Economic European, trebuie prevăzută simulat recunoașterea organismelor naționale de certificare.

4.2.2

Art. 6: libertatea de care dispune Agenția în materie de regim lingvistic pentru publicarea anexelor tehnice ale STI nu asigură un acces ușor și partajat la legislația comunitară privind interoperabilitatea.

4.2.3

Art. 7: conceptul de derogare pare deosebit de vast, în special în ceea ce privește motivele economice, în măsura în care nu prevede luarea în considerare a influenței finanțărilor comunitare asupra analizei de fezabilitate economică. Ar fi mai bine să se aplice sistemul derogărilor la ansamblul STI referitoare la proiectul examinat decât la fiecare STI în parte.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/44

1.1

Comitetul salută propunerea de directivă a Comisiei privind transportul intern de mărfuri periculoase, care are ca obiectiv armonizarea legislației UE în materie. Aceasta ar trebui să aducă o îmbunătățire a siguranței transportului intern de mărfuri periculoase.

1.2

Propunerea revizuiește patru directive existente și patru decizii ale Comisiei privind transportul de mărfuri periculoase, reunindu-le într-un singur act legislativ, și extinde în același timp domeniul de aplicare al dispozițiilor UE la transportul pe căile navigabile interioare (pe lângă transportul rutier și feroviar).

1.3

Comitetul împărtășește punctul de vedere al Comisiei conform căruia nu se pot asigura cele mai bune condiții de siguranță în domeniul transportului intern de mărfuri periculoase dacă nu există o legislație comunitară unică care să acopere toate tipurile de transport intern (rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare).

1.4

Comitetul este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia armonizarea legislației în vigoare în materie de transport rutier și feroviar intern de mărfuri periculoase, care nu va presupune modificări majore ale dispozițiilor existente și care va extinde domeniul de aplicare al legislației comunitare astfel încât să acopere căile navigabile interioare, va duce la simplificarea semnificativă a legislației și a procedurilor administrative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru sectorul privat.

1.5

Includerea tuturor tipurilor de transport într-un singur act legislativ, precum și includerea în anexe a trimiterilor la acordurile și tratatele internaționale privind transportul intern de mărfuri periculoase (care nu vor constitui parte integrantă a directivei, cum se întâmplă în prezent) vor reprezenta o reducere semnificativă a volumului acquis-ului comunitar.

1.6

Comitetul este de părere că forma juridică propusă pentru noile dispoziții, și anume directiva, reprezintă o soluție bună. Având însă în vedere gama largă de excepții și derogări prevăzute pentru statele membre, Comitetul solicită tuturor statelor membre să întrețină o colaborare cât mai strânsă cu Comisia pe această temă, astfel încât armonizarea legislației să aibă într-adevăr loc.

1.7

Având în vedere caracterul minuțios al dispozițiilor privind condițiile tehnice de transport de mărfuri periculoase și al categoriilor de mărfuri propriu-zise menționate în propunere, Comitetul dorește să sublinieze că nu se poate referi decât la aspectele de ordin mai general.

1.8

Comitetul își exprimă satisfacția că, potrivit informațiilor primite de la Comisie, punctele de vedere ale statelor membre și ale părților interesate, precum asociațiile profesionale reprezentând întreprinderile active în domeniul transportului de mărfuri periculoase, au avut un impact semnificativ asupra conținutului propunerii și că s-au depus toate eforturile pentru a ajunge la o poziție comună în timpul procesului de consultare.

1.9

Comitetul constată cu satisfacție că un comitet special de reglementare însărcinat cu transportul de mărfuri periculoase va continua să acorde sprijin Comisiei și își va aduce contribuția pe parcursul procedurilor de comitologie.

1.10

De asemenea, Comitetul constată cu satisfacție că asociațiile profesionale și-au putut exprima periodic punctele de vedere pe parcursul procesului de elaborare a propunerii, deoarece au avut posibilitatea de a participa la ședințele comitetului special de reglementare. În același timp, Comitetul ia notă de faptul că au avut loc consultări cu statele AELS și că Parlamentul European a fost permanent informat cu privire la acestea.

1.11

Comitetul apreciază faptul că au avut loc consultări și cu Comisia centrală pentru navigația pe Rin, având mai ales în vedere că 80 % din transportul de mărfuri periculoase din Europa se realizează pe acest fluviu.

1.12

De asemenea, Comitetul ia notă de informațiile oferite de Comisie, conform cărora în 2004-2005 consultanții externi au realizat o evaluare a acestui domeniu de activitate intitulată „Evaluarea politicii UE în domeniul transportului de mărfuri periculoase începând cu anul 1994”; această evaluare a confirmat valabilitatea propunerii și faptul că majoritatea covârșitoare a celor intervievați în cadrul consultărilor publice s-a declarat în favoarea politicii propuse de Comisie.

1.13

Comitetul este de părere că, întrucât traducerea și publicarea anexelor tehnice se vor realiza la nivelul statelor membre, ar fi extrem de binevenit sprijinul financiar din partea Comisiei pentru procesul de traducere în statele membre.

1.14

Având în vedere cele de mai sus, Comitetul este convins că este oportună susținerea propunerii prezentate de Comisie, care a fost elaborată de specialiști cu înaltă calificare în domeniul transportului intern de mărfuri periculoase din diferite state membre.

1.15

Comitetul dorește însă să atragă atenția asupra unui număr de aspecte care, în opinia sa, trebuie încă revizuite sau clarificate mai îndeaproape: directiva nu conține o definiție a conceptului de „mărfuri periculoase”; dreptul statelor membre de a interzice transportul de mărfuri periculoase pe teritoriul lor din alte motive decât cele legate de siguranța transportului; lipsa oricăror informații din anexele III.2 și III.3.

Observațiile Comitetului cu privire la aceste aspecte vor fi prezentate la punctul „Observații specifice”.

2.1

Transportul intern de mărfuri periculoase (substanțe chimice, produse de curățare, benzină, explozibil, cartușe pentru arme de calibru mic, aerosoli, materiale radioactive, pesticide etc.) implică un risc ridicat de producere a accidentelor. Acest lucru este valabil pentru toate tipurile de transport, indiferent dacă este vorba despre transport rutier, feroviar sau pe căi navigabile interioare. Acesta pune în pericol nu numai viața și sănătatea persoanelor direct implicate în transportul unor astfel de mărfuri, ci și pe cea a locuitorilor din zonele urbane și rurale.

2.2

În trecut, s-au luat măsuri pentru a garanta că transportul unor astfel de mărfuri se realizează în condiții optime de siguranță. În prezent, transportul internațional de mărfuri periculoase este reglementat de o serie de tratate și acorduri internaționale bazate pe recomandările Organizației Națiunilor Unite (ONU). Pentru a garanta siguranța transportului de mărfuri periculoase, libera circulație și intermodalitatea serviciilor de transport internațional, ONU a elaborat și actualizat un document intitulat „Recomandările Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri periculoase, recomandări-tip”.

2.3

Reglementarea transportului de mărfuri periculoase este o temă importantă nu numai datorită caracterului specific al mărfurilor în sine, dar și datorită volumului mare de mărfuri vizate. Volumul total al mărfurilor periculoase transportate în UE se ridică deja la 110 miliarde tone-kilometru pe an, ceea ce reprezintă aproximativ 8 % din totalul mărfurilor transportate în UE. Din volumul total menționat, 58 % este reprezentat de transportul rutier, 25 % de transportul feroviar și 17 % de transportul pe căile navigabile interioare. Cu excepția transportului feroviar, toate tipurile de transport prezintă o tendință de creștere.

2.4

În Europa, dispozițiile acordurilor internaționale au fost aplicate în domeniul transportului intern prin intermediul următoarelor trei instrumente:

2.5

Legislația comunitară în materie de transport intern de mărfuri periculoase se aplică însă numai transportului rutier și feroviar. Legislația existentă asigură deja niveluri ridicate de siguranță pentru aceste două tipuri de transport, prestarea liberă a serviciilor de transport și libera circulație a mijloacelor de transport pe teritoriul Uniunii Europene. Legislația comunitară în acest domeniu cuprinde următoarele patru acte legislative:

2.6

Cu toate acestea, nu există reglementări care să se aplice transportului de mărfuri periculoase pe căile navigabile interioare. Există două sisteme de reglementare a transportului pe Rin și Dunăre (AND-R și AND-D), dar acestea se aplică la nivel regional. Este necesar însă să există reglementări naționale care să se aplice transportului intern din statele membre. Absența legislației în acest domeniu se explică, printre altele, prin nesemnarea AND. Propunerea de directivă prezentată de Comisie în 1997 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la transportul de mărfuri periculoase pe căile navigabile interioare nu a fost adoptată și a fost retrasă în 2004.

2.7

Acordul privind transportul pe căile navigabile interioare se află însă în prezent în faza de ratificare și se preconizează că va intra în vigoare cel târziu în 2009. Având în vedere cele de mai sus, Comitetul se declară de acord cu afirmația Comisiei conform căreia este oportună introducerea transportului pe căile navigabile interioare în legislația comunitară, chiar dacă numai în scopul armonizării. În același timp, aceasta ar reprezenta o ocazie de actualizare și standardizare a legislației existente. În plus, nu ar permite dezvoltarea a două regimuri juridice separate: unul pentru transportul internațional și altul pentru transportul intern. Un alt motiv pentru revizuirea legislației este reprezentat de gradul destul de ridicat de complexitate al legislației UE în materie de transport internațional de mărfuri periculoase. Actele legislative referitoare la anumite tipuri de transport conțin o serie de inadvertențe, în timp ce alte dispoziții sunt sau vor deveni în curând caduce. De exemplu, în prezent două directive pot fi considerate redundante, având în vedere că dispozițiile acestora au fost introduse în ADR, RID și AND. Există, de asemenea, o problemă tehnică legată de structura actuală a directivelor existente; în conformitate cu tratatele, o dată la doi ani, cu ocazia fiecărei modificări a acordurilor sau tratelor internaționale, anexele tehnice ample ale acestora trebuie traduse în întregime. Acest proces s-a dovedit extrem de dificil și costisitor.

2.8

Având în vedere informațiile prezentate de Comisie, dacă nu se iau măsuri în această privință, problemele menționate anterior nu numai că nu vor dispărea, ci se vor agrava. Este foarte probabil ca legislația în vigoare, deja stufoasă, să devină și mai complexă ca urmare a modificărilor aduse tratatelor și acordurilor internaționale; dispozițiile caduce vor fi păstrate, ceea ce va constitui o sursă de confuzie pentru utilizatori și va crește riscul încălcării legislației în vigoare. În loc să devină mai ușor accesibilă, legislația UE riscă să devină complet inaccesibilă. În contextul utilizării intense a conceptelor multimodale, existența unor reguli diferite pentru fiecare tip de transport va acutiza problemele curente în materie de transporturi și va duce la creșterea inutilă a cheltuielilor. Diferitele reguli pentru operațiunile de transport intern și internațional pe căile navigabile interioare vor constitui un obstacol în calea dezvoltării acestui tip de transport, care de altfel ar putea fi tipul preferat de transport în multe situații, așa cum arată datele statistice existente.

2.9

Acesta este motivul pentru care Comisia a propus adoptarea unei noi directive, care va revizui cele patru directive și cele patru decizii ale Comisiei privind transportul rutier și feroviar de mărfuri periculoase și reunirea acestora într-un singur act legislativ (cele trei tipuri de transport vor fi acoperite de un singur act legislativ) și extinderea domeniului de aplicare al normelor europene astfel încât să cuprindă și transportul pe căile navigabile interioare.

2.10

Noua directivă va abroga actualele Directive 94/55/CE și 96/49/CE, cu modificările ulterioare, privind transportul mărfurilor periculoase, Directivele 96/35/CE și 2000/18/CE privind consilierii de siguranță pentru transportul rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare al mărfurilor periculoase și Deciziile 2005/263/CE și 2005/180/CE ale Comisiei, cu modificările ulterioare, privind autorizarea anumitor derogări naționale de la Directivele 94/55/CE și 96/49/CE. În acest context, trebuie menționat că dispozițiile Directivelor 96/35/CE și 2000/18/CE sunt în prezent incluse în anexele la Directivele 94/55/CE și 96/49/CE, ca urmare acestea devenind redundante în ceea ce privește transportul rutier și feroviar.

2.11

Propunerea introduce în legislația comunitară normele de transport internațional existente și extinde domeniul de aplicare al normelor internaționale la transportul național. Astfel, propunerea va duce la simplificarea substanțială a legislației UE în materie de transport de mărfuri periculoase, chiar dacă va presupune extinderea domeniului de aplicare al legislației.

2.12

Obiectivul propunerii este transferarea răspunderii privind traducerea și publicarea obligatorie a anexelor tehnice la directive de la nivelul UE, adică al Comisiei, la cel al statelor membre. Unul dintre motivele care stau la baza acestui transfer este că traducerile efectuate la nivel comunitar nu au fost întotdeauna de o calitate foarte bună, statele membre fiind nevoite să efectueze la rândul lor aceste traduceri sau să corecteze traducerile efectuate. Aceste anexe se actualizează o dată la doi ani. Prin urmare, Comisia ar trebui să acorde sprijin financiar pentru traducerile efectuate în statele membre. Cu toate acestea, Comisia este de părere că economiile pe care Comunitatea le-ar putea realiza în materie de costuri de traducere depășesc sprijinul financiar acordat statelor membre.

2.13

Propunerea ar trebui să creeze un sistem prin care referințele la tratatele și acordurile internaționale privind transportul de mărfuri periculoase să fie incluse în anexele la directive și nu în directiva în sine, așa cum este cazul în prezent. Se estimează că, în urma acestui demers, volumul acquis-ului comunitar în materie se va reduce cu aproximativ 2000 de pagini.

2.14

Această simplificare a legislației comunitare ar trebui să simplifice transpunerea acesteia în legislația națională. Armonizarea normelor privind transportul de mărfuri periculoase ar simplifica și eficientiza activitatea autorităților însărcinate cu punerea în aplicare a legilor, inclusiv a procedurii judiciare.

2.15

Simplificarea și armonizarea normelor ar ușura procedurile administrative pentru toți factorii implicați în transportul mărfurilor periculoase, de la expeditor la destinatar.

2.16

Armonizarea normelor ar simplifica, de asemenea, procedura de întocmire a documentelor necesare pentru transport și vehiculele de transport, formarea părților implicate și activitatea consilierilor de siguranță pentru transportul mărfurilor periculoase.

2.17

Propunerea face parte din programul Comisiei de actualizare și simplificare treptată a acquis-ului comunitar, precum și din programul său legislativ și de lucru.

3.1

În primul rând: în propunerea intitulată „Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind transportul intern de mărfuri periculoase”, capitolul destinat definițiilor conține definiții detaliate ale termenilor și expresiilor (de exemplu, ADR, RID, AND, vehicul, vagon, vas) cu explicarea semnificației în sensul directivei. Nu există însă nici o indicație privind interpretarea conceptului de „mărfuri periculoase”. Fără îndoială, definirea acestui concept nu este un demers simplu, având în vedere numărul mare de mărfuri periculoase existente și faptul că progresele tehnologice adaugă pe listă noi astfel de mărfuri periculoase. Comitetul este însă de părere că textul ar trebui să conțină indicații privind modul de interpretare al conceptului de „mărfuri periculoase” în sensul acestei directive.

3.2

În al doilea rând: proiectul de directivă dă dreptul statelor membre să reglementeze sau să interzică din motive strict altele decât cele de securitate transportul mărfurilor periculoase pe teritoriul lor. Deși înțelege motivele pentru care statelor membre li s-a acordat dreptul să reglementeze sau interzică transportul de mărfuri periculoase, Comitetul nu înțelege pe ce se bazează propunerea de a acorda dreptul de a acționa „numai pentru motive altele decât cele de securitate”. Comitetul este de părere că, în contextul acestei propuneri, al cărei scop este de a spori siguranța transportului de mărfuri periculoase, din formularea propusă rezultă că statele membre nu vor putea interzice transportul de mărfuri periculoase pe teritoriul lor din motive de siguranță, ceea ce ar părea ilogic. În plus, Comitetul nu înțelege foarte bine cum ar fi posibilă asigurarea coordonării acestor interdicții care se aplică transportului transfrontalier, în cazul în care statele membre adoptă diferite tipuri de interdicții.

3.3

În al treilea rând: punctele III.2 și III.3 din anexa III (transportul pe căile navigabile interioare) nu conțin nici o informație privind dispozițiile tranzitorii suplimentare sau normele naționale suplimentare avute în vedere. Prin urmare, Comitetul solicită să se precizeze dacă nu se prevede într-adevăr nici o măsură de acest gen sau dacă astfel de dispoziții sunt în curs de elaborare.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/47

1.1

Galileo este programul cel mai important al politicii spațiale europene. Amploarea și caracterul strategic al proiectului au determinat Agenția Spațială Europeană (ESA) să colaboreze în cadrul acestuia cu Uniunea Europeană. Astfel, cultura interguvernamentală și cultura comunitară ar trebui să contribuie împreună la succesul acestui demers. În același spirit de cooperare, proiectul ar trebui să fie pus în aplicare sub forma unui parteneriat public-privat.

1.2

Primul satelit experimental, precursor al viitorilor sateliți din constelația care va cuprinde în final treizeci, a fost pus pe orbită la sfârșitul anului 2005, iar proiectul își urmează cursul, întâmpinând însă dificultăți și întârzieri.

1.3

Galileo va reprezenta un sistem mondial de navigație prin satelit care va oferi o serie de servicii de determinare a poziției, de navigare și datare.

1.4

Galileo, cu stațiile sale terestre și cu cei treizeci de sateliți, va permite furnizarea de informații despre poziția lor geografică pentru utilizatori din multe sectoare ale vieții economice, ca, de exemplu, transporturile (localizarea de vehicule, de nave, de aeronave, sisteme de ghidare, căutare de itinerarii etc.), justiția, poliția, vămile (controlul frontierelor), lucrările publice (topografia, geodezia și sistemele de informații geografice), divertismentul (orientarea pe mare și la munte), serviciile sociale (de exemplu, asistența pentru persoane cu handicap și pentru persoane în vârstă), serviciile guvernamentale de siguranță și, în sfârșit, salvarea persoanelor pe mare sau în zone izolate ale globului, grație serviciului de identificare a poziției radiobalizelor de localizare a sinistrelor.

1.5

Potrivit anumitor estimări, piața produselor și serviciilor derivate din aplicațiile navigației prin satelit ar trebui să ajungă la 400 de miliarde EUR până în anul 2025.

1.6

În prezent, negocierile privind contractul de concesionare au ajuns într-un punct mort, simptom al dezacordului profund dintre parteneri asupra modelului economic Galileo și asupra guvernanței consorțiului industrial. În această situație, întârzierile acumulate și stagnarea negocierilor reprezintă un risc pentru proiectul însuși.

1.7

Având în vedere aceste dificultăți, Consiliul miniștrilor transporturilor din luna martie a cerut Comisiei Europene să evalueze stadiul negocierii contractului de concesionare și să studieze eventualele soluții alternative. Comisia, în Comunicarea sa intitulată „Galileo — la răscruce” și în fața acestei situații de blocaj, invită Consiliul și Parlamentul European să ia act de eșecul negocierilor în curs privind contractul de concesionare și să hotărască să pună capăt acestor negocieri. Comisia cere însă, totodată, Consiliului și Parlamentului European să-și reafirme voința de a pune în practică și de a duce mai departe programul Galileo. Comisia propune punerea în aplicare a unui scenariu alternativ, în care fazele de dezvoltare și de punere în aplicare să fie sprijinite și finanțate de sectorul public, iar contractul de concesionare să privească exclusiv exploatarea. Comisia recomandă ca Agenția Spațială Europeană să fie coordonator al proiectului și autoritate contractantă, acționând în numele Uniunii Europene.

2.1

Textul Comisiei conține, pe de-o parte, o scurtă descriere a sistemului creat și a evoluțiilor sale previzibile și, pe de altă parte, inovația reprezentată de diferitele aplicații posibile, amintind că vor fi propuse cinci tipuri de servicii (serviciul deschis, serviciul comercial, serviciul „siguranța vieții”, serviciul de căutare și salvare și serviciul reglementat public PRS cu acces rezervat). Cartea verde nu abordează aplicațiile legate de ultimul dintre serviciile menționate; utilizarea acestuia este la latitudinea statelor membre. Comisia se va adresa așadar, pe acest subiect, fiecărui stat membru în parte, va reuni și va sintetiza răspunsurile primite.

2.2

Comisia alcătuiește o listă a sectoarelor potențial interesate de acesta:

2.3

Lungimea listei de aplicații posibile subliniază de fapt amploarea și varietatea acestora.

2.4

Cartea verde se încheie, ca de obicei, cu o listă de întrebări adresate părților interesate. Rolul CESE nu este de a oferi răspunsuri precise, ci mai degrabă de a sublinia întrebările care i se par deosebit de importante și de a le menționa pe cele care au fost omise.

2.5

Comisia analizează reacțiile la Cartea verde pe care le-a primit de la părțile interesate. Aceste reacții sunt destul de puțin numeroase și uneori prea generale pentru a putea fi utilizate eficient. Așadar, comisia va completa consultarea, inițiind analize aprofundate pentru a publica, în octombrie 2007, un plan de acțiune. Până în prezent, nici un sector economic mare nu a manifestat un interes real pentru serviciile cu plată. Reiese clar de aici dificultatea de a fi în concurență cu un serviciu gratuit, deschis publicului, chiar dacă acesta nu este garantat. Acest lucru ridică așadar problema echilibrului economic și financiar al sistemului european, serviciu de natură civilă și care nu dispune de același sprijin public (în speță militar) ca sistemul GPS american.

3.1

Întrebarea 2 (1) privind protecția vieții private, întrebare căreia CESE i-a acordat deja o mare atenție, cerând ca principiul respectării vieții private să fie strict protejat, capătă o importanță deosebită. Aici se pune întrebarea legată de echilibrul între dreptul la protecția vieții private și posibilitățile deschise de tehnică. Trebuie totuși subliniat că sistemele de determinare a poziției/de navigație prin satelit permit utilizatorilor determinarea poziției, dar că această poziție le este cunoscută exclusiv utilizatorilor, nefiind disponibilă pentru terți, cu excepția situației în care utilizatorul decide să o comunice, de exemplu printr-un mijloc mobil de telecomunicație de tip GSM. Având în vedere că aceste sisteme funcționează într-un singur sens, operatorul unui sistem de navigație, indiferent dacă este vorba despre GPS, Galileo sau sistemul rusesc GLONASS, nu cunoaște utilizatorii și nu are nici o metodă de a afla cine utilizează sistemele de navigație și cu atât mai puțin care este poziția lor geografică. Din acest motiv, chestiunea protecției vieții private trebuie examinată la nivelul serviciilor individuale care vor fi propuse utilizatorilor. Multe dintre aceste servicii presupun, într-adevăr, retransmiterea poziției geografice instantanee a utilizatorului către un server care va putea, în acel moment, să comunice informația cerută de către utilizator (de exemplu, o informație despre traficul rutier).

3.2

Întrebarea 5 (2) cu privire la cooperarea internațională este și ea problematică. Uniunea Europeană a semnat acorduri de cooperare cu China, Israel, Coreea de Sud, Maroc și Ucraina și intenționează să semneze alte acorduri cu India, Brazilia, Argentina și Australia. Cu toate că este evident faptul că aceste acorduri de cooperare sunt benefice pentru consolidarea poziției internaționale a sistemului Galileo, în special pentru chestiuni legate de standardizare, de deschiderea piețelor, de certificare și de frecvențe, precum și de drepturi de proprietate intelectuală, vigilența rămâne necesară, deoarece anumiți parteneri au ca motivație principală dobândirea cunoștințelor teoretice și practice europene, pentru a câștiga timp în dezvoltarea unei tehnologii proprii, care ar concura apoi cu Galileo. În prezent, este foarte clar că aceasta a fost motivația Chinei la momentul semnării, în 2003, a acordului său de cooperare cu Uniunea Europeană privind Galileo. În plus, este surprinzătoare constatarea că nici Norvegia, nici Elveția nu au încă acorduri de cooperare privind Galileo cu Uniunea Europeană, în condițiile în care aceste două țări finanțează faza de dezvoltare/validare a programului prin participarea lor prin intermediul Agenției Spațiale Europene. Din acest motiv, chestiunea accesului lor eventual la serviciul PRS al Galileo nu este rezolvată.

3.3

În orice caz, în general, cooperările existente nu privesc serviciul reglementat public cu acces rezervat. În plus, negocierile în materie de cooperare internațională au fost încetinite, deoarece s-a impus ca prioritate punerea eficientă în aplicare a proiectului european de navigație prin satelit, ceea ce este simptomatic pentru dificultățile întâlnite.

3.4

Întrebările 6 și 7 (3) privind standardele și certificarea pun, de fapt, problema certificării echipamentelor, a sistemului însuși și a terminalelor de navigație de la bord. Această chestiune este sensibilă îndeosebi în transportul aerian și în cel feroviar, două sectoare în care echipamentele de securitate și de semnalizare sunt supuse unei proceduri de certificare riguroase, recunoscute pe plan internațional. Certificarea sistemului Galileo nu are sens decât într-un sector de aplicare anume, de exemplu în aviația civilă, care definește standardele și procedurile de certificare aplicabile. Certificarea terminalelor și echipamentelor de la bordul echipamentelor mobile care utilizează servicii Galileo implică mult mai mult decât simplul terminal de determinare a poziției; ea implică și toate celelalte echipamente care exploatează informația legată de poziție și care furnizează, în cele din urmă, pilotului sau comandantului de bord informația elaborată. În aceste cazuri, se aplică procedurile de certificare obișnuite, specifice aplicației. Așadar, această chestiune trebuie tratată pentru fiecare aplicație în parte.

3.5

Celălalt aspect, cel legat de răspundere, deși este de o importanță considerabilă, nu este decât schițat în Cartea verde. Trebuie admis faptul că această problemă este deosebit de complexă și trebuie luate în considerare atât chestiunile legate de răspunderea contractuală, relativ simple, cât și chestiunile legate de răspunderea extracontractuală, mult mai dificil de abordat. În plus, trebuie să se țină seama de faptul că gradul de răspundere poate varia în funcție de serviciul în cauză: deschis, comercial sau serviciu reglementat public. Comisia Europeană are în vedere un sistem asemănător cu cel aplicat în aviația civilă, anume asumarea răspunderii, până la o anumită sumă, de către societățile de asigurări și, dincolo de această sumă, de către autoritățile publice. În acest caz, esențială este stabilirea pragului de trecere la acoperirea publică a riscului. Pragul avut în vedere în prezent este ridicat, de circa un miliard de euro.

3.6

Până la ce nivel furnizorul de semnal garantează performanța? Chestiunea este deosebit de acută în sectorul transportului aerian, feroviar și maritim.

3.7

În cazul în care un semnal de proastă calitate provoacă, de exemplu, o catastrofă aeriană sau un naufragiu urmat de o maree neagră, cine ar trebui să-și asume răspunderea și în ce măsură? Trebuie făcută distincția aici între răspunderea contractuală și cea extracontractuală.

3.8

Trebuie ca operatorul sistemului Galileo să-și asume răspunderea în întregime sau să o împartă cu statele? Și dacă da, cu care state? Statul din care se face lansarea, Uniunea Europeană, statele care participă la sistemul Galileo? Aceste întrebări trebuie abordate și trebuie să primească un răspuns, pentru ca aplicațiile comerciale ale sistemului Galileo să se poată dezvolta într-un cadru juridic satisfăcător și sigur.

3.9

Precedente există. ARIANE, de exemplu. Riscul de daune cauzate terților la lansare este suportat până la 100 de milioane EUR de către ARIANESPACE, iar, dincolo de această sumă de către statul francez. Există sisteme asemănătoare de partajare a riscului între state și operatori comerciali în domeniul aviației civile, partajare care s-ar putea aplica eventual și sistemului Galileo. Cu toate acestea, fixarea pragului rămâne o chestiune delicată: cum se poate împărți riscul în mod adecvat între autoritatea publică și operator, îndeosebi atunci când este vorba despre un serviciu nou?

3.10

Un sistem inspirat din acest model implică în mod evident definirea clară, pentru programul Galileo, a autorității publice în măsură să împartă răspunderea cu operatorul Galileo.

3.11

Întrebarea 9 (4), legată de proprietatea intelectuală, este o întrebare importantă. Deși cercetarea inițială este finanțată de către instituții publice, ar fi important ca proprietatea intelectuală asupra aplicațiilor să revină întreprinderilor, îndeosebi IMM-urilor, care le pun la punct și le aplică.

3.12

Trebuie ridicată, în cele din urmă, și problema utilizării militare a sistemului Galileo. Spre deosebire de GPS, sistem militar deschis în mod discreționar domeniului civil, Galileo este un sistem civil. Ca și în cazul semnalului GPS civil, nimic nu împiedică forțele armate ale oricărui stat să utilizeze serviciul deschis Galileo în scopuri militare, deși utilizarea serviciul public cu acces rezervat, unde accesul este reglementat precis de către statele membre ale Uniunii Europene, prezintă avantajul rezistenței sporite la bruiaj și al independenței în raport cu alte servicii furnizate de Galileo (bandele de frecvență utilizate nu sunt aceleași).

3.13

Fără a intra în dezbaterea legată de diferitele tipuri de utilizare militară a semnalului PRS al Galileo, dezbatere care ar depăși cu mult cadrul prezentului aviz și care nu este abordată de Cartea verde, trebuie remarcat faptul că echilibrul economic al exploatării sistemului Galileo depinde în parte de această utilizare. În noua configurație a proiectului Galileo, propusă de Comisie, acest punct va mai fi în mod sigur discutat. De altfel, în Comunicarea sa, Comisia notează că, „fără a pune sub semnul întrebării caracterul civil al sistemului, trebuie recunoscut faptul că utilizatorii militari pot genera venituri substanțiale”.

4.1

Cartea verde privind aplicațiile navigației prin satelit trece în revistă numeroase sectoare de activitate pentru care aceasta este într-adevăr relevantă. Aceasta necesită completări la nivelul unor chestiuni foarte importante, cum ar fi proprietatea intelectuală asupra unor procedee care ar putea deschide noi domenii de aplicare, problemele legate de certificare sau regimul răspunderii.

4.2

Chestiunea utilizării guvernamentale sau chiar militare a Galileo de către statele membre ale Uniunii Europene, chestiune tratată în cadrul dialogului direct dintre Comisie și statele membre și între statele membre însele, în cadrul Galileo Security Board, este importantă în măsura în care are un impact semnificativ asupra modelului economic Galileo. În mod evident, această chestiune va trebui abordată din nou, cu atât mai mult cu cât contribuția publică va trebui să crească sensibil, din cauza eșecului primului scenariu de parteneriat public-privat.

4.3

În sfârșit, trebuie subliniat că întrebările legate de aplicațiile navigației prin satelit sunt extrem de utile și interesante, dar că ar trebui ca finalizarea constelației de sateliți să și aibă, într-adevăr, loc. Noile propuneri ale Comisiei reprezintă ultima șansă pentru proiectul Galileo. CESE este foarte conștient de eforturile financiare pe care aceste propuneri le implică pentru statele membre, însă, într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă cu un oarecare scepticism al popoarelor Europei, cu un fel de „dezamăgire” revelată de dezbaterile despre proiectul de tratat constituțional, abandonarea programului Galileo ar avea un efect dezastruos în Europa și în afara ei. Un astfel de eșec ar arăta lumii incapacitatea Uniunii Europene de a se mobiliza în jurul unui proiect de înalt impact științific, tehnic și economic. Este esențial ca proiectul Galileo să fie dus la bun sfârșit, pentru a demonstra astfel capacitatea Uniunii Europene de a-și reveni și de a realiza cu succes mari proiecte de viitor.

4.4

Realitatea este că, din aceste motive, proiectul Galileo traversează o perioadă dificilă. CESE nu poate decât să remarce că un eventual eșec al acestui proiect cheie al Uniunii Europene ar submina grav încrederea cetățenilor în construcția europeană și că un astfel de eșec trebuie evitat cu orice preț.

27.10.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 256/51

1.1

În 2004, CESE a sugerat, în avizul său privind problemele utilizării energiei nucleare pentru producția de electricitate, că „ar trebui depuse eforturi pentru a oferi informații despre problemele reale ale industriei nucleare: securitatea aprovizionării, eliminarea emisiilor de CO2, prețuri competitive, siguranța și gestionarea combustibilului uzat, astfel încât societatea civilă organizată să poată face o analiză critică a dezbaterilor asupra acestor probleme”. Noul program nuclear cu caracter informativ (PINC) oferă astfel de informații. CESE este în mare parte de acord cu analiza și descrierea prezentate în comunicarea Comisiei. Sunt abordate majoritatea aspectelor esențiale privind energia nucleară, iar Comitetul consideră că sunt descrise corect. În plus, Comitetul subliniază câteva aspecte ale energiei nucleare care trebuie luate în considerare.

1.2

Energia nucleară, care, în 2004, reprezenta 31 % din electricitate și 15 % din consumul total de energie primară în UE, joacă un rol esențial pe piața energiei. Energia nucleară răspunde pe deplin obiectivelor politicii energetice a UE. Costul energiei nucleare este astăzi în mod clar competitiv. Dependența externă este redusă, iar resursele de combustibili sunt diversificate și sigure, ceea ce răspunde cerințelor în materie de securitate a aprovizionării. Energia nucleară reprezintă în prezent cea mai mare sursă de energie care practic nu produce dioxid de carbon din Europa.

1.3

Ca urmare a deciziei Consiliului European privind obiectivele în materie de emisii de gaze cu efect de seră pentru 2020 și în continuare, este evident că toate capacitățile suplimentare de producție de energie cu emisii reduse de CO2, indiferent dacă este vorba despre surse de energie regenerabilă, nucleară sau de cărbune potențial curat, ar trebui să înlocuiască acele capacități care emit CO2 și să mărească astfel totalul de electricitate generată cu emisii reduse de CO2. Concret, dacă nu este menținută cel puțin cota actuală de energie nucleară până când vor fi disponibile noi soluții în materie de energie curată, obiectivele politicii climatice și alte obiective ale politicii energetice nu pot fi atinse.

1.4

CESE subliniază rolul important al UE în elaborarea celui mai avansat cadru pentru energia nucleară în acele state membre care optează pentru aceasta, în conformitate cu cele mai stricte norme în materie de siguranță, securitate și neproliferare, conform cerințelor Tratatului Euratom.

1.5

Cea mai importantă sarcină este găsirea unei soluții în problema deșeurilor radioactive, în special eliminarea finală a combustibililor nucleari uzați, pentru care există tehnologia necesară, dar lipsesc deciziile politice. CESE este, de asemenea, de acord cu Comisia cu privire la alte chestiuni care necesită încă atenție la nivelul UE: siguranța nucleară și protecția radiologică, care au o foarte bună situație în Europa, precum și asigurarea finanțării pe termen lung pentru dezafectare.

1.6

CESE atrage atenția asupra câtorva aspecte suplimentare ale energiei nucleare care nu au fost abordate de proiectul PINC. Acestea sunt amenințările teroriste și, în unele centrale, problema disponibilității unei cantități suficiente de apă de răcire.

1.7

Pentru statele membre care doresc să continue să producă energie nucleară, o posibilă preocupare ar putea fi lipsa de atractivitate a sectorului, atât ca angajator, cât și ca domeniu de cercetare. CESE împărtășește opinia Comisiei conform căreia expertiza în domeniul protecției radiologice și al tehnologiei nucleare este fundamentală pentru UE și este necesar să se acorde atenție educației, formării și cercetării în aceste domenii.

1.8

În sfârșit, CESE subliniază dreptul fiecărui stat membru de a-și alegere propriul mix energetic, inclusiv utilizarea energiei nucleare, așa cum se menționează în PINC.

2.1

În conformitate cu dispozițiile articolului 40 din Tratatul Euratom, Comisia Europeană„publică periodic programe cu caracter informativ, în special în privința obiectivelor de producere a energiei nucleare și a tuturor investițiilor care implică realizarea lor. Înainte de publicarea lor, Comisia solicită avizul Comitetului Economic și Social cu privire la aceste programe”. Din 1958, au fost publicate patru astfel de programe cu caracter informativ și o actualizare, ultima dată în 1997.

2.2

Comisia a publicat prezentul proiect de Program nuclear cu caracter informativ (PINC) la 10 ianuarie 2007, în cadrul Pachetului Energie și Climă, intitulat „O politică energetică pentru Europa”. Versiunea finală va fi elaborată și publicată de îndată ce Comisia va primi avizul CESE.

2.3

Celelalte componente ale pachetului se referă, în primul rând, la o propunere de obiective privind schimbările climatice: reducerea cu 30 %, în raport cu nivelul din 1990, a gazelor cu efect de seră în țările dezvoltate până în 2020 sau, în orice caz, cu 20 % în ansamblul UE. Pachetul acoperă, de asemenea, piața internă de gaz și electricitate, interconexiunile din rețelele de electricitate și gaz, propunerile privind promovarea unei producții durabile de electricitate din combustibili fosili, precum și o foaie de parcurs pentru promovarea surselor de energie regenerabilă, inclusiv un obiectiv obligatoriu de 20 % energie regenerabilă din mixul energetic total al UE până în 2020, economii de energie în vederea creșterii cu 20 % a eficienței energetice până în 2020, precum și un viitor plan strategic european pentru tehnologiile energetice. Consiliul European din 9 martie 2007 a susținut obiectivele și conținuturile principale ale politicilor din acest pachet.

2.4

CESE a elaborat avize cu privire la fiecare PINC, așa cum prevede tratatul. De asemenea, Comitetul a făcut referire la energia nucleară în mai multe avize ale sale, în special recent, în Avizul din proprie inițiativă privind rolul energiei nucleare din 2004, unde se afirmă în concluzii: „Comitetul consideră că energia nucleară ar trebui să reprezinte unul dintre elementele unei politici energetice diversificate, echilibrate, economice și durabile pentru UE. Având în vedere problemele pe care le ridică, nu este recomandabil să se mizeze în întregime pe energia nucleară; pe de altă parte, Comitetul consideră că abandonarea parțială sau totală a energiei nucleare ar compromite șansele Uniunii de a-și respecta angajamentele în domeniul climei”.

3.1

Documentul Comisiei trece în revistă investițiile realizate în cursul ultimilor zece ani în domeniul energiei nucleare, descrie condițiile economice ale producerii de energie nucleară, impactul acesteia asupra mixului energetic, precum și condițiile acceptării sale sociale. Conținutul detaliat este prezentat în cele ce urmează.

3.2

Este la latitudinea fiecărui stat membru să decidă dacă se bazează sau nu pe energia nucleară pentru producția de electricitate. Finlanda și Franța au luat de curând decizia de a-și extinde producția de energie nucleară. În Țările de Jos, Polonia, Suedia, Republica Cehă, Lituania, Estonia, Letonia, Slovacia, Regatul Unit, Bulgaria și România a fost relansată dezbaterea privind politica internă în materie de energie nucleară. Germania, Spania și Belgia își continuă pentru moment — în ciuda dezbaterilor în curs — politicile de abandonare treptată a energiei nucleare. 12 din cele 27 de state membre nu produc energie nucleară.

3.3

Cu 152 reactoare răspândite pe teritoriul UE-27, energia nucleară produce în prezent 30 % din electricitatea Europei; cu toate acestea, în cazul în care anumite state membre își vor continua politica de abandonare treptată a energiei nucleare, această proporție se va reduce în mod semnificativ. În vederea satisfacerii cererii previzibile de energie și a reducerii dependenței Europei de importuri, s-ar putea decide realizarea de investiții noi sau prelungirea duratei de viață a anumitor centrale.

3.4

În opinia Comisiei, consolidarea producerii de energie nucleară ar putea reprezenta o posibilitate de reducere a emisiilor de CO2 și ar putea juca un rol important în abordarea schimbărilor climatice la nivel global. Energia nucleară practic nu produce emisii de CO2 și se înscrie în planul Comisiei de reducere a carbonului, care include obiectivul reducerii emisiilor de CO2. Acest aspect important ar putea fi, de asemenea, luat în considerare în cadrul discuțiilor privind viitoarele sisteme de comercializare a emisiilor.

3.5

Perspectivele de dezvoltare a energiei nucleare depind în principal de considerentele economice subiacente, deoarece o centrală nucleară implică o investiție inițială de la 2 la 3,5 miliarde EUR. În comparație cu combustibilii fosili, producția de energie nucleară implică cheltuieli de construcție mai ridicate, dar, după efectuarea investiției inițiale, cheltuielile de funcționare sunt net inferioare. Mai în detaliu, Comisia explică următoarele:

3.5.1

„Riscurile economice ale unei centrale nucleare se referă la investiția de capital inițială majoră, care necesită o exploatare impecabilă în primii 15-20 de ani din cei 40-60 de ani de viață utilă pentru recuperarea investiției inițiale. În plus, dezafectarea reactorului și gestionarea deșeurilor înseamnă că trebuie să existe active financiare disponibile pentru 50-100 de ani după închiderea reactorului”.

3.5.2

„În UE-27 (1) funcționează 152 de reactoare nuclearoelectrice, care se află în exploatare în 15 state membre. Media de vârstă a centralelor nuclearoelectrice se apropie de 25 de ani (2). În Franța, care deține cel mai mare număr de reactoare nucleare (59), care furnizează aproape 80 % din energia electrică, și în Lituania, unde o singură centrală nucleară, furnizează 70 % din producția de electricitate, vârsta medie a reactoarelor este de aproximativ 20 de ani. În Regatul Unit, cele 23 de centrale nucleare au o vârstă medie de aproape 30 de ani, în timp ce în Germania vârsta medie a celor 17 centrale aflate în funcțiune este de 25 de ani”.

3.5.3

„Energia nucleară a fost obținută dintotdeauna cu costuri de construcție mai ridicate și costuri de exploatare mai scăzute decât energia produsă pe bază de combustibili fosili, care are costuri de capital mai scăzute, dar costuri mai ridicate ale combustibilului și, în consecință, de exploatare mai ridicate și mai fluctuante”.

3.6

Producția de energie nucleară este foarte puțin afectată de variația prețului materiilor prime, având în vedere faptul că o cantitate redusă de uraniu, care provine în general din regiuni stabile ale lumii, este suficientă pentru a asigura funcționarea unui reactor vreme de câteva decenii. Rezervele cunoscute de uraniu, care pot fi asigurate și exploatate cu costuri competitive, pot veni în întâmpinarea nevoilor industriei nucleare pentru cel puțin 85 de ani de acum înainte, la nivelul actual de consum. În consecință, în majoritatea țărilor industrializate, construirea de noi centrale nucleare oferă un mijloc economic de producere a energiei electrice la sarcina de bază.

3.7

Industria nucleară a realizat investiții semnificative din 1997 până în prezent. Comisia recunoaște importanța menținerii unui avans tehnologic în domeniul energiei nucleare și sprijină dezvoltarea în continuare a cadrului celui mai avansat în materie, inclusiv în domeniile neproliferării, gestionării deșeurilor și dezafectării. De la încheierea Tratatului Euratom, siguranța nucleară și protecția radiologică a populației au reprezentat unele dintre preocupările majore ale Comunității Europene, iar importanța acestor chestiuni a crescut o dată cu extinderea.

3.8

La nivelul UE, se dovedește necesară dezvoltarea în continuare a cadrului celui mai avansat în domeniul energiei nucleare în statele membre care optează pentru aceasta, cu respectarea celor mai stricte norme în materie de siguranță, securitate și neproliferare, în conformitate cu cerințele Tratatului Euratom. Aceasta ar trebui să includă gestionarea deșeurilor nucleare și dezafectarea.

3.9

Comisia propune ca discuția privind calea de urmat să se axeze în special pe următoarele puncte: