13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/1

1.1

Prin prezentul aviz exploratoriu, CESE răspunde solicitării vicepreședintelui Comisiei Europene, dna Margot WALLSTRÖM, și ține seama de avizele prezentate în ultimii ani, cuprinzând reflecțiile, analizele și propunerile Comitetului pe aceste teme.

1.2

CESE consideră că trebuie urmărite obiectivele Strategiei Lisabona în ceea ce privește politicile demografice; din cauza schimbărilor demografice rapide survenite pe piața muncii, sunt necesare măsuri urgente pentru a găsi soluții unor probleme conexe:

1.3

Este necesar să se descurajeze concedierea angajaților în vârstă; mai mult decât atât, trebuie acordată o mai mare atenție includerii acestora în ciclul productiv.

1.4

Locul de muncă ar trebui să corespundă formării și experienței profesionale a lucrătorilor, fără nici o discriminare între generații. În consecință, CESE invită toate statele membre să transpună și să aplice cât mai rapid posibil directiva în favoarea „egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă” (2000/78/CE).

1.5

O mai bună organizare a muncii necesită evaluarea tipului de activitate desfășurată (sectoare cu risc, activități de uzură sau repetitive).

1.6

Programele de învățare continuă sunt fundamentale pentru o mai bună valorificare a lucrătorilor de peste 50 de ani, atât în cadrul, cât și în afara întreprinderilor. În acest scop, exemplele de bună practică trebuie difuzate și monitorizate, astfel cum prevăd rapoartele anuale de monitorizare prezentate de partenerii sociali europeni.

1.7

O politică a ocupării de calitate permite orientarea și formarea de generații întregi de cetățeni în timpul vieții lor active. Astfel, se ajunge la un rol pro-activ al partenerilor sociali și al tuturor actorilor economici și sociali implicați la nivel local, național și european.

1.8

Cercetarea și inovația reprezintă o investiție fundamentală atât pentru generațiile viitoare, cât și pentru cetățenii europeni de astăzi. Prin urmare, este necesar să se stimuleze înscrierea tinerilor la facultăți științifice și să se creeze locuri de muncă în consecință în domeniul tehnologiei și cercetării.

Uniunea Europeană trebuie să ajungă din urmă alte țări, de exemplu China și India, care au făcut mari progrese în aceste domenii în ultimii ani.

1.9

Investițiile în zonele defavorizate ajută tinerii să nu mai plece, devenind astfel un instrument pentru dezvoltarea și regenerarea anumitor zone.

1.10

2007 — Anul Egalității de Șanse — trebuie să se concentreze pe stabilirea modalităților de a ajunge la un echilibru corect între munca și viața personală, astfel încât deciziile de a deveni părinți să nu fie condiționate de situații instabile sau dificile sau de faptul că familiile trebuie să facă față singure costurilor, care nu sunt numai economice, ale nașterii unui copil.

1.11

CESE consideră că trebuie să se încurajeze utilizarea unor directive importante, cum ar fi cea privind concediul de maternitate/paternitate, și să se asigure servicii de îngrijire și asistență pentru copii și bătrâni; trebuie ca diferența dintre salariile bărbaților și ale femeilor să fie eliminată rapid și să se combată precaritatea și instabilitatea locului de muncă, deoarece acestea sunt cauzele sărăciei multor femei din Europa. De asemenea, trebuie prevăzute măsuri care să îi încurajeze pe bărbați să își asume mai mult responsabilitățile familiale. Natalitatea și ocuparea femeilor nu trebuie să fie antinomice: de aceea, trebuie luate toate măsurile pentru a permite mamelor să combine creșterea copiilor cu viața profesională.

1.12

Trebuie, de asemenea, să se ia măsuri și în cadrul întreprinderilor pentru a li se garanta femeilor șanse și posibilități de acces corespunzătoare la posturi de conducere.

1.13

Imigrația este una dintre soluțiile necesare pentru provocarea legată de îmbătrânirea populațiilor. Politicile sistematice de integrare și de ocupare a forței de muncă pot constitui motorul creșterii și dezvoltării. Trebuie valorificate competențele, experiența profesională și diplomele de studiu ale imigranților.

1.14

Durabilitatea sistemelor de asistență socială trebuie garantată printr-o serie de măsuri care să nu afecteze obiectivul său final, astfel cum este el definit în tratatele UE (articolul 2). În acest sens, este necesar, în primul rând, să se asigure durabilitatea sa și, în al doilea rând, să urmărim obiectivele de universalitate și de echitate care caracterizează modelul social european.

1.15

Serviciile sociale de interes general trebuie garantate și susținute prin prisma funcției pe care o îndeplinesc, ca și în cazul actorilor economiei sociale. Persoanele în vârstă joacă un rol social important în asociațiile de voluntariat, rol care trebuie încurajat și pus în valoare.

1.16

Obiectivul Uniunii Europene și al statelor membre trebuie să fie asigurarea unei bătrâneți decente, lipsite de griji, deci a unor sisteme de pensii adecvate pentru generațiile viitoare. Pensiile suplimentare, dacă sunt necesare, trebuie să fie fiabile, sigure și protejate de fluctuațiile imprevizibile ale piețelor financiare.

1.17

Combaterea locurilor de muncă nesigure înseamnă asigurarea unei pensii decente și pentru tinerii lucrători, dar și reducerea intrării târzii a acestora pe piața muncii.

1.18

Durabilitatea sistemelor de pensii trebuie analizată ținând cont de mulți factori complecși care nu pot fi reduși doar la îmbătrânirea populației.

1.19

În unele state membre ale UE, obiectivul fundamental pentru a garanta durabilitatea sistemelor de pensie trebuie să fie combaterea evaziunii și a fraudei fiscale.

1.20

În materie de sănătate, îmbătrânirea populației implică mai ales investiții în prevenire, în calitatea asistenței medicale și, în special, în cercetarea patologiilor prezente mai ales la persoanele în vârstă, patologii asupra cărora vor trebui concentrate eforturi și studii.

1.21

Referitor la îmbătrânirea populației, chiar și pe piața muncii, aspectele referitoare la sănătate și securitate vor căpăta conotații diferite și vor suferi schimbări care trebuie analizate și evaluate cu atenție.

1.22

CESE consideră că statele membre ale UE, împreună cu partenerii sociali, trebuie să realizeze programe comune pentru prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale, în special legate de vârsta înaintată a lucrătorilor. Monitorizarea și schimbul de informații reprezintă instrumente importante în acest sens.

1.23

Lucrătorii în vârstă trebuie să aibă posibilitatea de a alege liber dacă doresc să-și continue activitatea profesională, ținând seama de tipul de activitate și de evaluarea riscurilor, de caracterul repetitiv și de uzura pe care le implică această activitate.

1.24

CESE se angajează să continue să analizeze, să evalueze și să facă propuneri cu privire la schimbările demografice, fiind conștient de complexitatea acestei probleme care, în următorii ani, va necesita participarea tuturor actorilor instituționali, economici și sociali, pentru a face față noilor provocări. Comitetul își ia angajamentul, conform Regulamentului de procedură, să dea curs analizei temelor tratate în prezentul aviz.

2.1

Dna Margot WALLSTRÖM, vicepreședinte al Comisiei Europene, a solicitat Comitetului Economic și Social European să elaboreze un aviz exploratoriu privind raportul comun publicat recent de Comisie și Comitetul pentru Politică Economică al UE referitor la impactul îmbătrânirii populațiilor asupra economiei și bugetului în toate statele membre ale Uniunii Europene.

2.2

Având în vedere amploarea acestei probleme și diversitatea politicilor conexe, în cererea sa, dna WALLSTRÖM a invitat CESE să se pronunțe asupra chestiunilor legate direct sau indirect de ocuparea forței de muncă și de alte aspecte referitoare la aceasta, cum ar fi sănătatea, sistemele de pensii și învățarea continuă.

2.3

Fundația din Dublin pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă a consacrat numeroase studii problemei îmbătrânirii populației și analizei impactului acesteia asupra cetățenilor și lucrătorilor europeni.

2.4

Factorii care determină îmbătrânirea populației sunt numeroși: scăderea natalității, creșterea speranței de viață și retragerea progresivă din activitatea economică a generației postbelice, iar, în viitor, a generației „baby-boom” din anii (1), element care va avea consecințe directe asupra populației active.

2.5

Potrivit previziunilor Eurostat, populația în vârstă de peste 65 de ani va crește în UE-25 de la 75 de milioane în 2005 la circa 135 milioane în 2050. Procentajul acestora în cadrul populației totale a UE-25 este estimat la 30 %, valorile cele mai ridicate înregistrându-se în Spania (36 %) și Italia (35 %), iar cele mai scăzute în Luxemburg (22 %) și Olanda (23 %).

2.6

Îmbătrânirea populației are consecințe economice și sociale importante pentru statele membre, modernizarea politicilor bugetare și de asistență socială devenind astfel o necesitate.

2.7

Întreaga economie a unei țări este afectată de îmbătrânirea populației: piața muncii, productivitatea, inovația tehnologică și creșterea economică, deoarece nevoile și potențialul populației se modifică în mod inevitabil.

3.1

Strategia Lisabona abordează, printre altele, rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă, obiectivul fixat inițial și încă neatins fiind de a se ajunge la peste 50 % până în 2010.

3.2

Îmbătrânirea populației înseamnă, pe de o parte, creșterea vârstei medii, iar pe de altă parte, diminuarea numărului total de cetățeni cu vârstă activă, deoarece vechile generații nu sunt înlocuite de un număr suficient de tineri lucrători. Pe de altă parte, tinerii intră pe piața muncii din ce în ce mai târziu (2).

3.3

Piața muncii este așadar profund afectată și modificată de fenomenul de îmbătrânire a populației. Asemenea implicații necesită măsuri urgente care să rezolve problemele legate de atingerea următoarelor obiective:

3.4

Efectele îmbătrânirii populației afectează nu numai lucrătorii, ci și angajatorii. Este important să se prevadă instrumente care să faciliteze transferul activităților întreprinderilor atunci când are loc un schimb de generații, în special în ceea ce privește întreprinderile mici și mijlocii. Într-adevăr, s-a remarcat o creștere progresivă a vârstei medii și în cazul angajatorilor, cu implicații directe sau indirecte asupra inovației, pieței capitalurilor și, în general, asupra întregii rețele industriale a Europei. Îmbătrânirea angajatorilor înseamnă că mulți dintre aceștia au ieșit deja la pensie sau sunt pe punctul de a se pensiona și că nu există generații de angajatori mai tineri care să-i înlocuiască. Un număr mai mic de angajatori înseamnă un număr mai mic de întreprinderi și, prin urmare, un număr mai mic de locuri de muncă.

3.5

Îndepărtarea lucrătorilor vârstnici este un fenomen tot mai îngrijorător, nu numai în industrie, ci și în sectorul terțiar. Dificultatea de integrare într-un nou mediu de lucru, handicapul unei experiențe profesionale provenite dintr-un singur sau doar câteva locuri de muncă și discriminarea de pe urma căreia suferă fără îndoială lucrătorii în vârstă atunci când își caută un nou loc de muncă sunt factori care afectează toți lucrătorii europeni.

3.6

Trebuie acordată mai multă atenție integrării lucrătorilor în vârstă în ciclul de producție: în unele sectoare, experiența acestora antrenează o productivitate de o mai bună calitate. evaluarea doar pe criterii de vârstă trebuie abandonată în favoarea aprecierii capacităților concrete, inclusiv în cazul angajatorilor. În acest caz se vor aplica și se va asigura respectarea directivelor europene care combat orice formă de discriminare (2000/43/CE și 2000/78/CE).

3.7

Toți lucrătorii ar trebui să aibă un loc de muncă care să corespundă cât mai mult formării și experienței acestora, ceea ce ar duce la creșterea productivității și ar compensa, cel puțin parțial, efectele negative ale îmbătrânirii populației (3).

3.8

Politicile active în favoarea încadrării în muncă a lucrătorilor în vârstă trebuie, în orice caz, să țină seama de tipul de activitate exercitată: sectoarele cu risc, munca de uzură și repetitivă necesită o analiză cu obiective precise și trebuie să permită într-o mai mare măsură un demers voluntar din partea celor interesați (4).

4.1

Unul dintre obiectivele concrete stabilite pentru a mări rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă este realizarea de programe eficiente și performante de învățare continuă, prin schimburile de bune practici între cele 27 de state membre ale UE și printr-un dialog permanent cu partenerii sociali, astfel cum solicită numeroase instituții europene (5).

4.2

După summit-ul de la Luxemburg (1997), Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă (EES) a permis, în fiecare an, elaborarea unor orientări privind învățarea continuă. În acest context, s-a pus accentul pe importanța capacității de inserție a lucrătorilor în vârstă și, în consecință, a formării lor profesionale, pentru a face față problemelor legate de îmbătrânirea populației.

4.3

Expresia „învățare continuă” se folosește pentru orice activitate semnificativă de învățare care are ca scop îmbunătățirea aptitudinilor, cunoștințelor și competențelor. Aceste activități trebuie avute în vedere pe întreaga durată a vieții active, dat fiind că pierderea aptitudinilor profesionale sau absența recalificării au efectele cele mai dramatice și negative asupra lucrătorilor în vârstă.

4.4

La rândul său, CESE a subliniat dezechilibrele frecvente dintre generații în ceea ce privește cunoștințele tehnologice și dobândirea diferitelor competențe (6).

4.5

Formarea în cadrul întreprinderii este unul din instrumentele eficiente pentru creșterea adaptabilității lucrătorilor. Unele state membre (Regatul Unit, Spania, Portugalia, Olanda și Austria) au încurajat mai mult sau mai puțin, organizarea unor astfel de cursuri de formare și perfecționare în cadrul întreprinderilor prin stimulente și scutiri de impozite.

4.6

În cadrul Strategiei Lisabona, s-a insistat asupra metodelor și sistemelor de formare performante, care răspund în mod eficient cererilor de pe piața muncii și care reprezintă un element-cheie în realizarea unuia dintre principalele obiective ale acestei strategii, și anume crearea unei economii bazate pe cunoaștere.

4.7

Înlăturarea obstacolelor din calea încadrării în muncă a lucrătorilor în vârstă înseamnă anticiparea efectelor schimbărilor demografice.

5.1

În 2004, CESE a pledat cu tărie în favoarea stabilirii unui pact între generații menit să ofere cetățenilor statelor europene o reînnoire suficientă a generațiilor pe piața muncii și un sistem social adaptat la noile realități demografice și reglementări europene care să promoveze politicile de ocupare a forței de muncă, recalificare profesională și apropiere între educație și întreprinderi (7).

5.2

În orice caz, politicile care susțin „buna” ocupare a forței de muncă trebuie să fie orientate spre inserția tinerilor pe piața muncii și urmărirea lucrătorilor pe parcursul întregii cariere (8), fără ca aceasta să creeze o „fractură numerică” între lucrătorii tineri și cei în vârstă care intenționează să-și continue activitatea.

5.3

CESE lansa atunci o provocare, aceea de a „contribui, în viitor, la mai largă concertare în privința unei probleme foarte importante, care implică nevoia de acțiuni coordonate și continue din partea diverselor părți implicate, evitarea predominării intereselor pe termen scurt și continuitatea unui plan constructiv. Trebuie să se elaboreze treptat un nou pact între generații în întreaga Uniune Europeană”.

5.4

Cercetarea și inovația reprezintă domenii în care sunt necesare în mod inevitabil investiții pentru ca generațiile europene viitoare să beneficieze de bunăstare și de o calitate a vieții satisfăcătoare și durabilă. În consecință, este, de asemenea, important să se ia în considerare vârsta medie a cercetătorilor și a oamenilor de știință europeni, precum și necesitatea de a insera tineri în aceste sectoare-cheie.

5.5

Lipsa unor investiții suficiente în cercetare în întreaga Europă, domeniu care este încă foarte departe față de obiectivele Strategiei Lisabona, nu permite tinerilor cercetători, care sunt adesea constrânși să lucreze în condiții extrem de nesigure, să-și construiască un viitor și o carieră în domeniul cercetării științifice și tehnologice. Vârsta medie mai mare a oamenilor de știință din Europa în comparație cu alte puteri mondiale reprezintă un risc pentru viitor.

În India și China, de exemplu, numărul de absolvenți în domeniile științifice este în creștere, astfel încât 60 % dintre cercetătorii și oamenii de știință din SUA provin din aceste două țări. În multe țări europene, în schimb, facultățile științifice au înregistrat o scădere drastică a numărului de studenți în ultimii ani.

5.6

Îmbătrânirea populației are, de asemenea, un impact direct asupra coeziunii teritoriale: tinerii au tendința de a părăsi anumite regiuni pentru a căuta un loc de muncă în regiunile în care condițiile de viață și de muncă sunt mai bune. Aceasta accentuează diferențele dintre regiunile cu o economie mai dezvoltată și celelalte, unde sărăcia și îmbătrânirea se accelerează.

5.7

Echilibrul dintre viața profesională și viața privată constituie un „pilon” al modelului social european. Vârsta medie în creștere a populației europene pune problema sporirii ratei natalității. Această problemă poate fi rezolvată doar acordând tuturor cuplurilor posibilitatea de a avea copii, fără a fi necesar să renunțe la o viață profesională activă sau să reducă drastic standardul de viață al familiei, ajungând deseori la limita sărăciei. Tinerii de astăzi, date fiind condițiile instabile de încadrare în muncă, care nu le oferă siguranță pentru viitor; au tendința de a avea mai puțini copii sau chiar nici unul.

5.8

Pentru a îndeplini obiectivul de creștere progresivă a ratei natalității, toate serviciile sociale, de sănătate și școlare (învățământ preșcolar, asistență medicală, sănătate preventivă, sprijin financiar etc.) trebuie să fie consolidate, îmbunătățite și adaptate realității demografice din țările UE.

6.1

În 2005, rata de ocupare a femeilor în UE-25 era de 56,3 %. Situația este mai puțin gravă în țările europene nordice, însă este mai stringentă în țările mediteraneene. Chiar și femeile integrate în câmpul muncii au dificultăți în construirea unei cariere care să le permită să cotizeze suficient pentru a dobândi drepturile la pensie aferente. Femeile se confruntă, într-adevăr, cu numeroase probleme în ceea ce privește munca:

6.2

Comisia consideră pe drept că scăderea numărului de cetățeni cu vârstă activă poate fi compensată în parte printr-o serie de măsuri care includ, cel puțin pe termen scurt, creșterea participării femeilor la viața activă. Schimbările culturale care, în ultimele decenii, au permis femeilor să muncească și să devină independente, sunt reflectate în diferențele dintre generații în ceea ce privește ocuparea femeilor. Într-adevăr, în Europa, femeile tinere sunt mai prezente pe piața muncii decât femeile de vârstă medie.

6.3

Creșterea participării femeilor pe piața muncii este fără îndoială un semn pozitiv și constituie un factor de progres, deși, după analizele statistice, inclusiv cele recente, aceasta nu este încă suficientă și trebuie însoțită de aplicarea efectivă a acelorași condiții de muncă și de remunerare ca și în cazul bărbaților, precum și de protecția femeilor împotriva abuzurilor și discriminării la locul de muncă și în societate. Diferențele dintre bărbați și femei în ceea ce privește ocuparea forței de muncă există și la nivelul angajatorilor: există o discrepanță izbitoare între numărul de femei și de bărbați din categoria întreprinzătorilor. În consecință, statele membre și Uniunea Europeană trebuie să consolideze instrumentele de care dispun deja și să adopte noi instrumente pentru a promova și a proteja munca femeilor.

7.1

Imigrarea reprezintă un fenomen în creștere constantă în UE. Diferența majoră dintre economiile și nivelurile de trai din Europa și cele din țările în curs de dezvoltare din afara Europei favorizează migrația către țările europene mai bogate. Imigrarea nu trebuie văzută ca o amenințare, ci ca un fenomen care poate reprezenta un factor potențial de creștere, dezvoltare și integrare prin intermediul unor politici sistematice.

7.2

Având în vedere îmbătrânirea generalizată a populației și, în paralel, scăderea populației active, lucrătorii migranți desfășoară în UE activități care corespund nevoilor de producție, economice și sociale ale țării gazdă. Politicile de ocupare a forței de muncă și de integrare trebuie orientate către alocarea cât mai eficientă a resurselor umane disponibile, inclusiv a imigranților, valorificând competențele, experiența profesională și diplomele acestora (9).

7.3

Comisia însăși consideră că imigrarea poate reprezenta un factor pozitiv în reglarea pieței muncii. În plus, atunci când lucrătorii imigranți desfășoară o activitate în cadrul economiei oficiale, aceștia contribuie la sistemele de asistență socială prin impozitele și contribuțiile de asigurări sociale pe care le plătesc, reprezentând astfel o noutate importantă pentru viitoarea piață europeană a muncii în următorii ani. Nu trebuie să trecem cu vederea nici sprijinul economic vital furnizat de banii trimiși de aceștia familiilor lor, care, uneori reprezintă unica sursă de venituri a acestor familii. Din aceste motive, o mai bună integrare a imigranților este un obiectiv esențial pentru statele membre ale UE (10).

7.4

Necesitatea integrării în economia oficială nu îi privește numai pe lucrătorii imigranți: îmbătrânirea populației aduce la ordinea zilei probleme precum combaterea muncii la negru și a muncii nesigure, pentru a însănătoși și a consolida economiile naționale.

8.1

Comisia Europeană afirmă, într-o serie de documente, că, pentru a asigura durabilitatea reală a finanțelor publice din statele membre, trebuie să se intervină pentru a ține sub control sau a reduce datoria publică substanțial, progresiv și continuu. Este necesară în acest scop alocarea eficientă a resurselor, fără repercusiuni asupra calității și caracterului universal al serviciilor publice.

8.2

Având în vedere în special schimbările demografice, care reprezintă o sursă crescândă de îngrijorare în ceea ce privește durabilitatea sistemelor de asistență socială, diferitele sisteme de finanțare a asistenței sociale din statele Uniunii Europene trebuie să garanteze, indiferent de diferențele și trăsăturile lor specifice, o funcționare eficientă, echitabilă și transparentă în serviciul cetățenilor.

8.3

CESE subliniază că serviciile sociale de interes general și actorii economiei sociale au un rol important în suplimentarea sprijinului acordat familiilor și bătrânilor. Importanța muncii lor trebuie recunoscută și aceste entități trebuie susținute în baza unor criterii comune, deoarece îndeplinesc un rol util pentru societate.

8.4

În acest sens, rolul UE este important: strategia Lisabona (integrarea politicilor sociale, economice și de ocupare a forței de muncă) a introdus o abordare inovatoare, fără precedent, iar unul dintre instrumentele sale, „metoda deschisă de coordonare”, poate fi considerată ca una dintre cele mai interesante noutăți în politica Comunității din ultimii ani. Acest instrument a fost, din păcate, prea puțin utilizat și adesea subestimat, în timp ce, în același timp, instrumentul legislativ comunitar era abandonat. Din punct de vedere obiectiv, modelul social european este încă departe de a fi realizat, dar nu trebuie considerat în nici un caz ca un obstacol care poate fi sacrificat în numele pieței interne.

8.5

În unele țări europene, în special în cele care se confruntă cu macro-fenomene precum creșterea vârstei medii a populației, finanțarea sistemelor de asistență socială și de pensii este serios amenințată de fenomenul evaziunii fiscale și al fraudelor la plata contribuțiilor la asigurările sociale. Orice proiect menit să reformeze sistemele de asistență și protecție socială și de sănătate, precum și politicile în favoarea ocupării forței de muncă, impun combaterea unor delicte precum evaziunea fiscală și frauda fiscală, care reprezintă una dintre principalele amenințări pentru echilibrul bugetelor publice.

8.6

În încercarea de a găsi soluții și adaptări la schimbările demografice, CESE ar dori să atragă atenția asupra importanței combaterii evaziunii fiscale și a fraudei la plata contribuțiilor sociale, precum și a scăderii numărului de contribuabili.

9.1

Numeroase documente ale Comisiei Europene privind durabilitatea sistemelor de pensii se concentrează asupra scăderii populației cu vârstă activă și asupra creșterii numărului de lucrători pensionați, efecte ale creșterii speranței de viață.

9.2

În deceniile care vor urma, sistemele de pensii trebuie să poată garanta generațiilor viitoare o bătrânețe senină și demnă. Din acest motiv, reacția la impactul îmbătrânirii populației asupra sistemelor de pensii nu se poate reduce, la o primă analiză, doar la încurajarea utilizării pensiilor suplimentare sau private: o simplificare ar fi periculoasă. Eforturile ar trebui să se îndrepte mai degrabă spre crearea de instrumente eficiente care să facă aceste sisteme de pensii suplimentare mai simple, mai sigure și mai fiabile și să asigure protecția acestora împotriva fluctuațiilor imprevizibile de pe piețele financiare. Trebuie, de asemenea, întărită supravegherea fondurilor private de pensii, pentru a extinde sistemul de control și a garanta o gestionare riguroasă.

9.3

În multe state UE, criza actuală a sistemelor de pensii nu este determinată doar de îmbătrânirea populației, ci și de scăderea constantă a contribuțiilor, fără ca ceastă să fie compensată din alte surse (de exemplu prin combaterea evaziunii fiscale și a fraudei la plata contribuțiilor la asigurările sociale), în timp ce cererile de pensionare din partea cetățenilor continuă să crească.

9.4

Situația este agravată de faptul că tinerii intră pe piața muncii din ce în ce mai târziu și adesea pe posturi nesigure și prost plătite; în consecință, contribuțiile plătite de aceștia la sistemul de pensii sunt mai mici decât cele plătite de părinții lor la aceeași vârsta.

9.5

Îmbătrânirea populației poate necesita prelungirea duratei vieții profesionale, dar, în unele state membre ale UE, este mai important să se grăbească intrarea tinerilor în viața activă și, în general, oferirea unor șanse profesionale și a unor condiții de muncă mai bune la început de carieră.

9.6

Comisia Europeană prevede o creștere a cheltuielilor pentru plata pensiilor până în 2050 pe întreg teritoriul UE, cu excepția Austriei, date fiind reformele realizate în 2000. Se prevede doar o ușoară creștere a acestor cheltuieli pentru Italia și Suedia, unde sistemele publice de pensii se bazează pe contribuții; în celelalte țări, se așteaptă creșteri substanțiale, ajungându-se până la 9,7 % în Portugalia.

9.7

Problema durabilității sistemelor de pensii nu poate fi așadar analizată și rezolvată ca un element izolat. Trebuie să existe o imagine clară a cauzelor acesteia, care nu se limitează la un fenomen endogen al societății europene, care este îmbătrânirea pe scară largă a populației, ci depind de diferite situații de pe piața forței de muncă, de creșterea economică și de sistemele de protecție socială din diferitele țări ale UE.

9.8

Obiectivele care trebuie stabilite pentru a găsi soluții pentru problema durabilității sistemului de pensii trebuie să meargă dincolo de simpla creștere a vârstei de pensionare, o măsură care, aplicată fără criterii specifice, s-ar putea dovedi inutilă — chiar dăunătoare — pentru calitatea vieții cetățenilor europeni.

9.9

Într-adevăr, având în vedere diferențele dintre diversele tipuri de muncă, inclusiv cea de uzură, repetitivă sau solicitantă din punct de vedere fizic, soluția pentru problema îmbătrânirii populației nu poate fi doar creșterea vârstei de pensionare: prelungirea vârstei active nu are aceleași consecințe pentru toate profesiunile, iar diferența dintre vârsta legală de pensionare și vârsta reală de ieșire de pe piața muncii trebuie luată în considerare.

9.10

Măsurile pentru combaterea nesiguranței locurilor de muncă și a muncii la negru, precum și pentru sprijinirea politicilor salariale, o redistribuire mai echitabilă a averilor și o coeziune socială mai eficientă trebuie să fie însoțite de creșterea inevitabilă, treptată și voluntară a vârstei de pensionare, care trebuie hotărâtă și încurajată printr-un dialog permanent cu partenerii sociali și societatea civilă.

10.1

Este evident că creșterea vârstei medii a populației duce la creșterea cheltuielilor pentru îngrijirile de sănătate. Cu toate acestea, a prevedea care va fi evoluția cheltuielilor pentru îngrijirile de sănătate și în ce sectoare specifice va trebui să se investească masiv în următoarele decenii reprezintă un exercițiu foarte complex. Este imposibil să secalculeze cuantumul fondurilor publice care vor fi investite în sănătate doar pe baza tendințelor demografice; cheltuielile pentru sănătate depind și de tipul politicilor aplicate în acest domeniu, de progresele înregistrate în medicină, de evoluția bolilor și de nivelul de poluare, precum și de soluțiile politice și tehnologice adoptate pentru controlarea tuturor acestor factori.

10.2

Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat anterior, toate analizele arată că există tendința de prelungire a vieții profesionale. Lucrătorii mai în vârsta sunt, inevitabil, mai expuși riscului de îmbolnăvire și de declin fizic doar pentru că sunt mai în vârstă decât colegii lor. Deoarece numărul de lucrători în vârstă va continua fără îndoială să crească, trebuie creat de urgență un sistem de sănătate care poate impune politici preventive eficiente în toate statele membre ale UE. Pe de altă parte, lucrătorii care au avut toată viața locuri de muncă precare vor fi în dificultate la vârsta pensionării; acestora vor fi susținuți, într-un fel sau altul, de comunitate, astfel cum au stabilit statele membre, inclusiv în ceea ce privește sănătatea și măsurile de asistență. În consecință, creșterea precarității va avea consecințe directe asupra costurilor asistenței sociale.

10.3

Dacă scopul este de a menține cheltuielile publice la un nivel acceptabil, statele membre ale UE trebuie să-și concentreze eforturile asupra realizării unor programe de îngrijire, de prevenire a accidentelor, de monitorizare și de schimb de informații, pentru a crea legături mai strânse și mai eficiente între viața profesională și sănătate.

10.4

Nu toate muncile sunt la fel. Îmbătrânirea are efecte diferite asupra forței de muncă, dat fiind că anumite tipuri de muncă sunt mai de uzură, mai periculoase sau mai repetitive decât altele: vârsta avansată are consecințe diferite în funcție de profesiunea exercitată. Un lucrător în vârstă nu poate efectua activități manuale solicitante din punct de vedere fizic, însă poate îndeplini cu mai multă ușurință sarcini administrative sau intelectuale.

10.5

În consecință, prelungirea vieții profesionale pune probleme de sănătate mai mari lucrătorilor cu locuri de muncă mai solicitante. Trebuie să se țină seama de acest factor. În cazul în care se preconizează în viitor creșterea continuă a vârstei de pensionare în sectoarele în care acest lucru este posibil, vor fi necesare eforturi majore în materie de sănătate și securitate în muncă.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/8

1.1

Comitetul Economic și Social European regretă faptul că inițiativele Comisiei de a combate frauda fiscală nu au beneficiat încă de suficientă cooperare din partea statelor membre. Comitetul susține inițiativele viitoare în acest domeniu și îndeamnă Comisia să facă uz de toate competențele pe care le conferă tratatele instituțiilor europene.

1.2

CESE consideră comunicarea Comisiei a fi bine structurată, cu o viziune echilibrată asupra problemelor legate de combaterea fraudei fiscale și susținând o mai strânsă cooperare administrativă între statele membre ca principal mod de a contracara extinderea acestui fenomen.

1.3

Comunicarea tratează în mod concret relația cu țările terțe, propunând o abordare comunitară. CESE este de acord cu această propunere.

1.4

CESE susține propunerea de revizuire a TVA-ului — lucru pentru care a pledat și cu alte ocazii — considerând că este necesară constituirea unui grup de reflecție care să găsească o soluție pentru înlocuirea TVA-ului, cu condiția ca noua taxă să nu determine o creștere a sarcinii fiscale a întreprinderilor sau cetățenilor.

1.5

CESE recomandă Comisiei să utilizeze pe deplin competențele actuale ale OLAF, care îi permit Oficiului European de Luptă Antifraudă să exercite funcții importante. Comisia ar trebui să evalueze dacă OLAF dispune sau nu de mijloacele corespunzătoare pentru a-și exercita competențele instituționale.

1.6

CESE consideră propunerea de a asigura o cooperare din ce în ce mai eficientă între organismele naționale antifraudă o prioritate absolută. Acest lucru s-ar putea realiza prin înființarea unei rețele formate din forțe de poliție și organe de anchetă, permițându-le acestora să aibă acces comun la bazele de date disponibile, și recomandă aprofundarea aspectelor tehnice și juridice conexe.

1.7

Propunerea de a constitui un forum la nivel înalt de cooperare administrativă reprezintă un prim pas în direcția potrivită. Nu se pot justifica în nici un fel rezistențele birocratice și obstacolele de care pare să se lovească această idee.

1.8

CESE consideră că este utilă încorporarea în legislația comunitară a măsurilor adoptate de unele dintre statele membre, prin introducerea criteriului de „valoare normală de piață” în scopuri antifraudă.

1.9

CESE recomandă să se abordeze cu multă prudență ideea introducerii răspunderii solidare între furnizori și cumpărători, dar cu inversarea sarcinii probei în cazul tranzacțiilor aparent nejustificate, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție.

1.10

În opinia CESE, merită să fie aprofundată propunerea Comisiei de a introduce condiții simplificate pentru operatorii care cooperează cu autoritățile și, în baza aceluiași considerent, controale și proceduri mai stricte pentru părțile despre care se consideră că reprezintă un risc.

1.11

CESE solicită Comisiei să continue acordarea de fonduri pentru programele comunitare care au scopul de a promova activitățile din domeniul protecției intereselor financiare ale Comunității, cum ar fi programul Hercule II.

1.12

CESE recomandă armonizarea dispozițiilor Directivei 77/799/CEE cu cele deja prevăzute în materie de impozitare indirectă, precum și standardizarea diverselor sisteme de TVA.

2.1

Comunicarea Comisiei își propune să elaboreze „o strategie pentru a intensifica lupta împotriva fraudei fiscale”, remarcând că, în ciuda faptului că s-au înregistrat o îmbunătățire și o consolidare a cadrului juridic comunitar, acesta nu este suficient utilizat, iar cooperarea administrativă nu este proporțională cu amploarea comerțului intracomunitar.

2.2

Astfel, Comisia reia o tematică abordată adesea, și anume necesitatea unei cooperări administrative mai strânse între autoritățile fiscale ale statelor membre — un instrument pentru combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, fenomene care pot provoca pierderi fiscale și denaturări ale concurenței, afectând astfel funcționarea pieței interne.

2.3

În momentul prezentării comunicării, dl László Kovács, comisarul însărcinat cu fiscalitatea și uniunea vamală, a declarat: „Sunt convins că este momentul să căutăm noi metode pentru combaterea mai eficientă a fraudei fiscale. Acest fenomen a căpătat o amploare îngrijorătoare.”

2.4

Potrivit economiștilor, frauda fiscală se ridică la un total de 2-2,5 % din PIB, adică la o valoare cuprinsă între 200 și 250 de miliarde de EUR. Una dintre cele mai mari probleme o reprezintă așa-numita fraudă TVA de tip carusel, dar există și alte probleme la fel de grave, cum ar fi contrabanda și contrafacerea de băuturi alcoolice și țigări, precum și frauda care implică impozitarea directă. Începând cu 1993, libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor în cadrul pieței interne le-a îngreunat statelor membre posibilitatea de a combate eficient frauda fiscală pe cont propriu.

2.5

În domeniul impozitării indirecte, standardele comunitare stabilesc norme comune directe pentru statele membre (proceduri uniforme, identificarea autorităților competente, modalități de transmitere a datelor) pentru a facilita cooperarea administrativă și schimbul de informații.

2.6

Comisia identifică trei domenii prioritare de acțiune:

2.6.1.1

Comisia consideră că frauda fiscală poate fi combătută cu rezultate mai bune prin:

2.6.2.1

„Frauda fiscală nu se oprește la granițele externe ale Uniunii Europene”. Comisia propune o abordare comunitară a cooperării cu țările terțe, deoarece aceasta, fiind în prezent bazată pe acorduri bilaterale între țări individuale, generează o serie de situații de care evazioniștii pot profita cu ușurință. De asemenea, Comisia propune includerea unor clauze de cooperare fiscală în acordurile de parteneriat economic pe care Uniunea le încheie cu partenerii săi economici.

2.6.3.1

Comisia deschide dezbaterea privind posibilitatea de a consolida principiul răspunderii solidare pentru plata TVA-ului, cu respectarea principiilor proporționalității și certitudinii juridice.

2.6.3.2

Comisia ia în considerare și posibilitatea de a extinde la tranzacțiile din cadrul unui stat membru aplicarea sistemului prin care taxa este achitată de altă persoană decât cea impozitată, obligatoriu în prezent numai pentru anumite tranzacții, în timp ce, pentru alte tranzacții, posibilitatea de a-l impune este lăsată mai mult sau mai puțin la latitudinea statelor membre. Comisia consideră că orice modificare adusă reglementărilor în vigoare referitoare la TVA trebuie să reducă substanțial riscul de fraudă, să excludă noi riscuri și, mai presus de orice, să nu genereze o birocrație excesivă pentru societăți și pentru autorități; în plus, trebuie să asigure neutralitatea fiscală și tratamentul nediscriminatoriu al operatorilor economici.

2.7.1

Comisia propune luarea în considerare și a altor măsuri specifice, cum ar fi:

3.1

Comitetul consideră că instrumentele juridice oferite de prezentul cadru legislativ se ridică la înălțimea sarcinii de a combate frauda fiscală. Pe de altă parte, există o nevoie urgentă de a impulsiona statele membre să folosească în mod mai extins instrumentele existente pentru cooperarea administrativă și să respecte termenele și procedurile prevăzute. Într-adevăr, în contextul actual al globalizării economice, în care chiar și frauda capătă dimensiuni transnaționale, este esențial să se răspundă cererilor de informații în timp util, pentru a permite desfășurarea investigațiilor.

3.2

Cu toate acestea, pentru a putea dispune de un sistem mai uniform în ceea ce privește aspectele impozitării directe și indirecte, Comisia ar putea să armonizeze dispozițiile Directivei 77/799/CEE și dispozițiile existente referitoare la impozitarea indirectă și să introducă metode mai eficiente pentru schimbul de informații, date fiind posibilitățile oferite de tehnologia computerizată. Este, de asemenea, importantă standardizarea diferitelor sisteme de TVA, în special în ceea ce privește obligațiile plătitorilor de TVA.

3.3

În linii generale, cadrul legislativ al Comunității poate fi împărțit în cinci tipuri de bază:

3.4

Trimiterile la legislația comunitară, precum și un scurt rezumat al dispozițiilor relevante, sunt prezentate în anexa A.

4.1

CESE consideră că extinderea din ce în ce mai mare a fraudei fiscale trebuie combătută mai energic și deplânge faptul că acțiunile și cooperarea statelor membre sunt considerate insuficiente de către Comisie, în ciuda unui cadru juridic complex și bine structurat.

4.2

Efectul de denaturare pe care îl au sustragerea și evaziunea fiscală asupra bunei funcționări a economiei și a pieței interne reprezintă o problemă serioasă, care a fost subestimată până acum, la fel ca și relația dintre frauda fiscală, spălarea banilor și criminalitatea economică. Într-adevăr, frauda orientată spre obținerea, în mod ilegal, de sprijin financiar național sau din partea Uniunii Europene, este adesea înfăptuită prin falsificarea unor documente fiscale și, invers, capitalurile obținute prin fraudă fiscală, inclusiv în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere, sunt adesea folosite pentru a săvârși infracțiuni sau acțiuni ilegale ulterioare.

4.3

În ceea ce privește sustragerea de la obligațiile fiscale care, spre deosebire de evaziunea fiscală, implică practici care nu sunt ilegale în sine, dar care sunt menite numai să obțină o reducere necuvenită a impozitelor, Comitetul subliniază că legislațiile naționale nu au tratat această problemă în mod uniform. Pentru a evita multiplicarea costurilor administrative și sociale generate de o legislație incoerentă, Comitetul ar dori să salute acțiunile orientate către armonizarea legislației naționale în acest domeniu, prin introducerea unei clauze generale antifraudă sau a unei liste comune a cazurilor în care administrațiile fiscale pot recurge, în scopuri fiscale, la anularea efectelor juridice produse de tranzacțiile considerate evazioniste.

4.4

CESE consideră că propunerile Comisiei abordează această problemă cu prea multă precauție, având în vedere competențele conferite Comisiei prin tratate de a lua toate măsurile necesare în vederea asigurării stabilității financiare a instituțiilor europene. Într-adevăr, Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 îi conferă Comisiei competențe importante de punere în aplicare. În această privință, Comitetul reamintește că principiul subsidiarității, enunțat la articolul 5 din Tratatul UE, prevede intervenția Comunității și în materii care nu țin exclusiv de competența sa, ori de câte ori obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate de către statele membre sau pot fi mai bine realizate la nivelul Comunității. CESE solicită Comisiei să utilizeze pe deplin aceste competențe.

4.5

Încă din iunie 2001, odată cu Comunicarea „Politica fiscală în Uniunea Europeană — priorități pentru anii următori” (COM(2001) 260 final), Comisia a subliniat faptul că, pentru a putea respecta prioritățile, este necesar să se facă uz, pe lângă legislație, de toate celelalte instrumente disponibile. În acel context, s-a subliniat că deciziile referitoare la politica fiscală trebuia și trebuie încă să fie adoptate în unanimitate (1).

4.6

Chiar și atunci, CESE a susținut necesitatea de a modifica regimul tranzitoriu și de a introduce fără întârziere regimul definitiv bazat pe principiul impozitării în țara de origine. Cu o oarecare emfază, Comitetul se întreba atunci: „Câți ani de regim tranzitoriu șubred vor trebui să mai treacă până când acest obiectiv să poată fi atins?”, îndemnând la simplificarea și modernizarea regulilor, la o aplicare mai uniformă a acestora și la o mai strânsă cooperare administrativă. Se pare că nu s-a înregistrat nici un progres în acest sens.

4.7

CESE susține abordarea generală care constă în întărirea cooperării, prin depășirea actualului sistem de schimb de informații privind TVA-ul (VIES) și prin elaborarea de măsuri pentru realizarea unui schimb automat sau spontan de informații între statele membre.

4.8

CESE salută deschiderea dezbaterii referitoare la modificarea regimului TVA-ului, dar atrage atenția asupra necesității de a realiza un studiu de impact aprofundat, pe baza ideii că orice modificare adusă sistemului ar trebui să îl facă mai eficient și mai simplu și nu să crească sarcinile fiscale impuse cetățenilor sau întreprinderilor. În această privință, Comitetul (2) reamintește propunerea pe care a lansat-o într-un aviz anterior de a examina posibilitatea unei alternative la regimul TVA-ului, care să asigure un nivel al veniturilor din taxe cel puțin egal cu cel actual, dar care să fie mai puțin costisitor pentru societate și mai eficient din punct de vedere al colectării taxelor.

5.1.1.1

O formă de fraudă TVA cu consecințe deosebit de grave, prin valoarea taxelor sustrase de la plată, și foarte greu de detectat este cea cunoscută sub numele de frauda TVA de tip „carusel”. Aceasta implică sisteme de evitare a plății TVA-ului, prin care se formează ad-hoc societăți menite să funcționeze la nivel internațional. Scopul este evitarea plății TVA-ului datorat, pentru a permite celorlalte verigi din lanțul de fraudă să realizeze deducerea unor plăți fictive de impozite și să obțină astfel o rambursare a TVA-ului sau o reducere a valorii TVA-ului datorat. Pentru a-și atinge acest obiectiv ilicit, în general partea contravenientă nu funcționează și nu face comerț ca o societate adevărată și, cel mai adesea, adresa sediului său nu este altceva decât o cutie poștală. Ulterior, după câteva luni de „comerț”, aceste firme dispar, fără să facă declarația de impozit datorat și fără să plătească impozitul exigibil, fiind astfel greu detectabile de către autoritățile fiscale.

5.1.1.2

CESE consideră că frauda tip „carusel” a devenit posibilă mai ales din cauza unei cooperări necorespunzătoare între statele membre, dar și din cauza diferențelor dintre cotele de impunere. Drept urmare, CESE sugerează punerea în funcțiune a tuturor formelor necesare de cooperare și de schimb de informații pentru a combate acest fenomen în mod eficient.

5.1.2.1

Evaziunea TVA-ului a determinat administrațiile financiare din statele membre să își perfecționeze din ce în ce mai mult tehnicile de investigație, în scopul unei combateri mai eficiente a fenomenului.

Cooperarea administrativă joacă un rol cheie în combaterea fraudelor legate de TVA, având în vedere că astfel de fraude se comit de către lanțuri de societăți din diferite state membre.

Prin intermediul unor instrumente adecvate, constituite în baza tratatelor, statele membre au instituit un sistem de schimb de informații care s-a dovedit folositor pentru determinarea statutului de contribuabil și pentru combaterea și reducerea fraudei fiscale transnaționale.

În ceea ce privește cooperarea, CESE a atras cu mult timp în urmă atenția asupra faptului că este necesar un rol mai activ al Comisiei la acest nivel și, prin urmare, salută înființarea unui sistem de monitorizare pentru verificarea cantității și calității asistenței furnizate.

5.1.2.2

În prezent, schimbul de informații este departe de a fi o practică standard, din cauza diferențelor culturale, a diferitelor niveluri de informatizare și a lipsei unei legislații corespunzătoare care să scoată statele membre din starea de inerție. Așadar, este nevoie ca, la nivelul întregii Uniuni Europene, să se formeze o cultură prin care să se accepte faptul că cererile de schimb transfrontalier de informații nu trebuie să fie considerate o întâmplare excepțională și izolată ci, mai degrabă, o practică standard în cadrul procesului de investigație, ori de câte ori sunt necesare.

Pentru realizarea acestui scop, trebuie depășite obstacolele din calea unei culturi administrative a UE, stimulând folosirea deplină a instrumentelor de cooperare existente și respectarea termenelor limită și a procedurilor prevăzute, astfel încât organele de anchetă să aibă în timp util informațiile solicitate pentru activitatea lor de investigație.

5.1.2.3

În afară de aceasta, în conformitate cu apelul lansat de Comisie de a utiliza formate electronice standard pentru schimbul de informații, Comitetul ar dori să propună luarea în considerare a posibilității constituirii unei rețele formate din forțe de poliție din statele membre și organele de anchetă implicate în lupta împotriva fraudei. Acest lucru ar facilita schimbul direct de informații prin intermediul unui sistem certificat de poștă electronică. Ar trebui luată în considerare și posibilitatea de a oferi acces la bazele de date cu declarațiile de impozit ale statelor membre — așa cum s-a întâmplat cu datele de la nivelul 1 și nivelul 2 ale sistemului VIES.

O astfel de inițiativă, care ar necesita, totuși, un acord prealabil cu privire la datele specifice care să fie incluse în asemenea arhive și la compatibilitatea cu legislația națională privind confidențialitatea, ar reprezenta un adevărat pas înainte în intensificarea luptei împotriva fraudei fiscale, prin faptul că le-ar oferi organelor de anchetă informațiile necesare în mod direct, în timp real și fără o birocrație excesivă.

5.1.2.4

De asemenea, deși legislația referitoare la schimbul de informații între statele membre este bine structurată și, în general, satisfăcătoare, cel mai mare obstacol în calea reducerii evaziunii fiscale din interiorul UE constă în lipsa de uniformitate a legislațiilor naționale din statele membre în ceea ce privește atribuțiile de investigare, precum și diferitele grade de severitate a măsurilor represive.

Acest lucru înseamnă că frauda este răspândită mai ales în țările în care atribuțiile de investigare ale organelor de anchetă sunt mai restrânse sau acolo unde pedepsele sunt insuficiente pentru a face funcție preventivă.

5.1.2.5

În consecință, respectând suveranitatea statelor membre, Comitetul dorește să recomande armonizarea, la nivelul UE, a pedepselor pentru cazurile de fraudă de gravitate comparabilă, așa cum s-a preconizat deja, de exemplu, în lupta împotriva spălării banilor. Acest lucru ar împiedica apariția unor situații în care legislația mai puțin strictă sau sistemele de audit mai puțin eficiente să permită crearea de adevărate „paradisuri penale”, pentru veniturile obținute din activitatea infracțională și pentru realizarea fraudei de tip „carusel”.

5.1.3.1

Măsurile de combatere a evaziunii fiscale trebuie să fie conforme cu principiile UE, inclusiv în ceea ce privește nediscriminarea și proporționalitatea, după cum a fost adesea subliniat de către Curtea de Justiție. Unul dintre domeniile în care există o mare diferență de la un sistem la altul cuprinde criteriile utilizate pentru determinarea sumei impozabile, care diferă de plata convenită între părți, nu numai în cazul bunurilor pentru consum privat sau pentru alte scopuri decât cele comerciale, ci și în toate cazurile în care se consideră că există un risc de fraudă sau de evaziune fiscală.

În această privință, CESE atrage atenția asupra faptului că, în sistemele tuturor statelor membre, criteriul pentru determinarea sumei impozabile se bazează în mare parte pe voința de negociere a părților și are drept scop să garanteze că se impozitează plata efectivă, dat fiind faptul că suma impozabilă reprezintă, în general, plata contractuală convenită pentru bunurile sau serviciile oferite. În paralel cu acest criteriu „de bază” de calculare a sumei impozabile, se utilizează, de asemenea, valoarea normală de piață, ca o modalitate de ajustare sau restabilire a sumei impozabile, în anumite condiții.

5.1.3.2

Conceptul de valoare normală de piață, folosit cu privire la TVA, este practic același în toate statele membre și este, în mare măsură, conform cu dispozițiile Directivei 77/388/CCE din 17 mai 1977 (a șasea directivă), care îl definește ca suma medie plătită pentru același fel de bunuri și servicii, în condiții de liberă concurență și la același stadiu de comercializare, la momentul și locul în care s-a efectuat tranzacția, sau, dacă acest lucru nu e posibil, la momentul și locul cele mai apropiate în timp și spațiu.

5.1.3.3

În sistemele tuturor statelor membre, valoarea normală reprezintă o metodă alternativă de determinare a sumei impozabile:

5.1.3.4

Pe lângă aceste cazuri, există și o derogare de la principiul de determinare a sumei impozabile pe baza plății, în situațiile în care:

5.1.3.5

În această privință, Curtea de Justiție (4) a dispus ca normele naționale menite să prevină evaziunea fiscală sau evitarea plății impozitelor să nu poată, în principiu, deroga de la baza de impunere a TVA-ului în conformitate cu plata convenită, astfel cum este prevăzut la articolul 11 din a șasea directivă, decât în limitele strict necesare pentru atingerea acestui scop.

5.1.3.6

Cu alte cuvinte, valoarea normală este punctul de referință pentru depistarea fraudei. Dacă suma impozabilă, bazată pe plata convenită, este mai mică decât valoarea normală, ea nu se înlocuiește cu aceasta din urmă, dar autoritățile fiscale pot bănui existența unei fraude și pot inversa sarcina probei.

5.1.4.1

În ceea ce privește reducerea fraudei de tip „carusel”, în unele legislații naționale, au fost elaborate prevederi prin care cumpărătorul să devină responsabil solidar pentru plata TVA-ului pe care furnizorul nu l-a plătit pentru anumite categorii de produse pentru care prețul de vânzare este mai mic decât valoarea normală.

5.1.4.1.1

Aceste prevederi rezultă din articolul 21 din a șasea directivă, care le permite statelor membre să facă o persoană responsabilă solidar pentru plata TVA-ului, alta decât persoana responsabilă în mod direct, în conformitate cu principiul proporționalității.

5.1.4.2

Motivația acestui fapt are la bază presupunerea că tranzacțiile la prețuri diferite de valoarea de piață pot fi, de fapt, o fațadă pentru o situație cu totul diferită în substrat, o situație care implică un caz de fraudă. În esență, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de lege, cumpărătorul se presupune că a acționat cu rea credință atunci când, luând în considerare prețul plătit, i-ar fi fost imposibil să nu remarce că avea loc o fraudă (5). Cumpărătorul poate fi absolvit de această prezumție prin furnizarea de documente care să dovedească faptul că prețul sub valoarea normală a fost determinat de evenimente sau situații demonstrabile în mod obiectiv sau în conformitate cu legea și că nu are legătură cu neplata TVA-ului, reducând în acest mod răspunderea solidară rezultată din evitarea plății TVA-ului de către furnizor.

5.1.4.3

CESE împărtășește preocuparea exprimată de mai mulți operatori economici cu privire la principiul răspunderii solidare și, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție (6), consideră că orice măsură luată ar trebui limitată la a căuta și a cere garanții de plată de la acele părți care sunt identificate în mod clar ca fiind părțile având obligația să plătească impozitele. Așadar, s-ar putea prevedea ca și cumpărătorul și furnizorul să fie responsabili în mod solidar pentru plata impozitului, atunci când prețul de vânzare este mai mic decât valoarea normală a bunurilor vândute. În condițiile existenței acestei dispoziții drastice, devine destul de clar faptul că, în cazul în care cumpărătorul este penalizat prin obligația de a face plata unui impozit pe care alții îl evită prin fraudă, este necesar ca aplicarea practică a regulii să se limiteze la condiții specifice:

5.1.5

CESE sprijină posibilitatea de a extinde sistemul prin care taxa este achitată de altă persoană decât cea impozitată la tranzacțiile interne din statele membre. Într-un aviz recent, CESE a afirmat că acest sistem „reprezintă un instrument care ar putea deveni necesar pentru a împiedica evitarea plății impozitelor și evaziunea fiscală. Un asemenea mecanism este util mai cu seamă în cazul în care vânzătorul se află în dificultăți financiare” (7). Însăși Comisia a extins sfera de aplicare opțională a sistemului menționat în urma unui experiment reușit cu materiale de construcție și cu servicii de construcții. Cu toate acestea, măsurile nu trebuie să pericliteze comerțul intracomunitar de bunuri și servicii, acolo unde existența unor cerințe diferite de facturare ar putea compromite eficacitatea pieței interne.

5.2.1

Frauda trebuie combătută și dintr-un alt punct de vedere, acela mai general al armonizării legislației statelor membre cu privire la impozitarea directă și la procedurile de investigare.

5.2.1.1

În urma creșterii numărului de state membre ale Uniunii Europene, disparitățile dintre sistemele fiscale par a influența din ce în ce mai mult deciziile referitoare la alocarea de fonduri în diferitele state membre și respectivele lor acorduri pentru administrarea activităților comerciale. Într-adevăr, coordonarea politicii economice le va permite statelor membre să facă uz de respectivele lor reglementări fiscale pentru a influența deciziile privind localizarea investițiilor și resurselor din cadrul Uniunii Europene. Cu toate acestea, disparitățile semnificative persistente dintre sistemele de impozitare directă ale statelor membre prezintă pericolul de a crea bariere considerabile în calea procesului de integrare a pieței (8), în detrimentul competitivității economiei europene.

5.2.2

Apropierea legislațiilor fiscale ale statelor membre a fost discutată de Comisie în Comunicarea COM(2003) 726 din 24.11.2003. În ceea ce privește impozitarea societăților comerciale, mai ales când este vorba despre abordările „cuprinzătoare”, menite să faciliteze instituirea unui impozit european aplicat societăților comerciale folosind o bază de impozitare consolidată comună (9), există dificultăți considerabile de punere în aplicare, din cauza disparităților permanente dintre diferitele state membre cu privire la criteriile de calculare a bazei de impozitare. În plus, adoptarea unui impozit unic cere ca, pe lângă un nivel înalt de convergență a politicilor economice, să existe un cadru juridic corespunzător. În stadiul actual, articolul 94 din Tratatul CE îi conferă Consiliului, acționând în mod unanim pe baza unei propuneri din partea Comisiei, competența de a emite directive pentru apropierea acestor legislații, reglementări și dispoziții administrative ale statelor membre care afectează în mod direct instaurarea sau funcționarea pieței comune.

5.2.3

Această dispoziție, împreună cu suveranitatea continuă a statelor membre în materie de impozitare, care nu par să faciliteze alte inițiative de a crea o bază de impozitare consolidată comună pentru societățile care funcționează în Uniunea Europeană, reprezintă încă o barieră considerabilă în calea apropierii sistemelor de impozitare a societăților comerciale, atât datorită extinderii UE, ceea ce face extraordinar de dificilă realizarea unei unanimități, cât și datorită faptului că textul final al Constituției Europene nu prevede votul cu majoritate calificată pentru adoptarea legilor sau legilor cadru de stabilire de măsuri în domeniul impozitării societăților comerciale.

5.2.4

În perspectiva abandonării regulii unanimității, Comunicarea Comisiei SEC(2005) 1785 din 23.12.2005, intitulată „Lupta împotriva obstacolelor legate de fiscalitatea societăților comerciale care afectează întreprinderile mici și mijlocii în cadrul pieței interne. Liniile generale ale unei posibile scheme pilot pentru un sistem de impozitare în țara de origine”, cuprinde o analiză a aplicării experimentale a sistemului de impozitare în țara de origine pentru întreprinderile mici și mijlocii (10). Din acest studiu, a reieșit că cele 23 de milioane de întreprinderi mici și mijlocii existente în cele 25 de state membre ale UE reprezintă partea cea mai semnificativă a economiei europene — respectiv un procent de 99,8 % din totalul firmelor europene — și angajează aproximativ 66 % din forța de muncă privată (11). Adoptarea efectivă a acestui sistem ar permite o mai mare internaționalizare a activității acestor societăți, în sensul că ar reduce costurile legate de asigurarea conformității (12) suportate de aceste firme, costuri care sunt mult mai ridicate decât cele ale societăților mari (13), și, pe de altă parte, ar crește posibilitatea de raportare a pierderilor nedeductibile, care reprezintă obstacolul principal în calea dezvoltării activităților transfrontaliere, încurajând apropierea la nivel comunitar a legislațiilor statelor membre cu privire la impozitarea societăților comerciale.

5.3.1

Creșterea și dezvoltarea tehnologică în domeniul comerțului electronic le oferă operatorilor economici noi posibilități, dar noile metode comerciale impun o adaptare a regimurilor fiscale, mai ales în ceea ce privește aspectele legate de punerea în aplicare a impozitelor pe consum. Într-adevăr, regimurile fiscale, reglementate, în general, de reguli comerciale convenționale, trebuie să țină seama de aceste schimbări și să se adapteze noilor forme de comerț aflate în curs de dezvoltare.

5.3.2

Principala problemă a impozitării în cadrul tranzacțiilor electronice este posibila discriminare cauzată de tratarea tranzacțiilor în mod diferit în funcție de modul de livrare a bunurilor tranzacționate.

5.3.2.1

Atunci când se face o evaluare a posibilităților de a aplica principiile convenționale de legislație fiscală în situații specifice erei electronice, este obligatorie asigurarea respectării principiului neutralității fiscale, în virtutea căruia nu este permis nici un tratament discriminatoriu pentru tranzacțiile similare care diferă, după caz, doar în ceea ce privește metoda de livrare (online sau offline).

5.3.3

Cele mai mari dificultăți privesc, mai cu seamă, impozitarea directă și indirectă a bunurilor necorporale (sau digitalizate), prin faptul că toate etapele tranzacției comerciale (vânzare și livrare) au loc pe cale electronică (comerț electronic), prin intermediul furnizării online de produse virtuale. Într-adevăr, bunurile și serviciile devin inițial necorporale, la furnizor, și apoi devin corporale la destinatar, în momentul sosirii lor. În acest caz, nu există nici un produs corporal fizic care să poată fi supus unui control material, nici măcar pentru inspecție.

5.4.1

CESE consideră că actuala legislație comunitară, care reprezintă temeiul legal pentru înființarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), îi conferă deja acestui organism responsabilități majore, potrivit dispozițiilor articolului 2 din Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei. Așadar, Comitetul solicită Comisiei să ia toate măsurile necesare pentru a garanta punerea în practică a competențelor sale actuale, furnizând OLAF, dacă este cazul, resursele suplimentare necesare pentru ca acesta să-și îndeplinească rolul instituțional, utilizând, de exemplu, modelul prevăzut la articolele 81-86 din Tratatul CE, care reglementează concurența.

5.4.2

În acest context, OLAF ar putea servi ca organism de analiză și coordonare la nivelul UE în domeniul combaterii fraudei, în special a celei fiscale, fiind învestit cu responsabilități și competențe în domeniul cooperării administrative privind impozitarea (impozitarea directă și indirectă și accize), cu scopul de a facilita schimbul de informații între organele însărcinate de legislațiile naționale individuale cu combaterea activă a fraudei fiscale.

5.5

Dezvoltarea comerțului intracomunitar presupune o cooperare mai strânsă în schimbul de informații privind managementul riscului. Cu toate acestea, Comisia nu propune inițiative concrete în acest sens, limitându-se doar să ceară statelor membre să utilizeze Ghidul privind managementul riscului pentru administrațiile fiscale. În această privință, CESE sugerează înființarea unei baze de date centralizate care să servească drept canal de comunicare pentru informațiile schimbate între administrații, care nu sunt în prezent standardizate decât în domeniul vamal și pe bază bilaterală.

5.5.1

În acest sens, pe baza rezultatelor studiilor realizate de organele competente din fiecare stat membru, se pot identifica tipurile de produse mai susceptibile să fie folosite în scopurile fraudei de tip „carusel”. Printre aceste produse se numără autovehiculele noi, produsele de înaltă tehnologie, cum ar fi instrumentele IT și produsele de telefonie. Responsabilitatea de a efectua aceste analize ar putea fi conferită OLAF, care ar putea comunica periodic rezultatele statelor membre, pentru a orienta activitățile de control al fraudei și pentru a permite derularea de intervenții operative. De asemenea, ar trebui să se prevadă și să se organizeze schimburi de informații similare între statele membre și OLAF.

5.6

CESE consideră că posibilitatea unei abordări comunitare în ceea ce privește relațiile cu țările terțe reprezintă cu siguranță o soluție mai bună decât încheierea de acorduri bilaterale. În acest scop, s-ar putea include dispoziții specifice în proiectul de aprobare a sistemului comunitar de acorduri de evitare a dublei impuneri la care se face referire în Comunicările Comisiei SEC(2001) 1681 privind „Impozitarea societăților comerciale pe piața internă” și COM(2003) 726, „O piață internă fără obstacolele legate de impozitarea societăților comerciale: rezultate, inițiative în curs și probleme care trebuie rezolvate în continuare”, examinat și de Parlamentul European în Comunicarea (SEC A5-0048) 2003. Comitetul susține ideea de a elabora clauze specifice de cooperare pentru a le include în acordurile de parteneriat economic. Cu toate acestea, în absența unui angajament clar și decisiv din partea statelor membre, este în continuare indispensabilă continuarea pe calea acordurilor bilaterale, respectiv pentru a nu opri derularea proceselor aflate în curs.

5.7

CESE consideră că acțiunea de consolidare a obligațiilor propusă de Comisie, în ceea ce privește declarațiile fiscale, ar trebui să respecte strict principiile proporționalității și simplificării. Lupta necesară împotriva fraudei nu trebuie să aibă drept rezultat impunerea de sarcini fiscale inutile numeroșilor contribuabili sau societăți comerciale oneste. În acest sens, CESE pledează pentru o reducere substanțială a obligațiilor pentru societățile oneste care cooperează activ cu administrațiile fiscale și pentru o sporire corespunzătoare a obligațiilor pentru societățile care sunt considerate a fi de risc, conform unor criterii obiective.

5.8

Comitetul nu este de acord cu punctul de vedere al Comisiei cu privire la taxarea alcoolului și tutunului, care sunt tratate ca mărfuri „normale”. Unele state membre văd în gestionarea accizelor la produsele din tutun și alcool o soluție la problemele de sănătate asociate cu acestea, probleme care au în mod clar prioritate față de funcționarea pieței unice. Comisia propune să se elimine aceste denaturări, dar procesul de eliminare va dura încă mult timp, din cauza diferențelor mari dintre nivelurile de venituri în diferitele state membre și obiectivele și măsurile diferite ale acestora în domeniul politicii fiscale și al sănătății. În așteptarea unui grad rezonabil de armonizare a cotelor de impozitare, este necesar să se găsească alte soluții pentru a garanta că fiecare stat membru își păstrează întreaga capacitate de a urmări obiectivele de politică fiscală și sanitară pe care și le-a propus. Trebuie avut în vedere faptul că, în general, contrabanda de țigări provenind din țările comunitare este minimă, aceasta fiind controlată de rețele de crimă organizată multinaționale. Deși este conștient de costurile ridicate pe care le provoacă abuzul de astfel de substanțe societății și sistemului de sănătate, abuzuri contra cărora dorește ca autoritățile competente să adopte măsuri de control adecvate, Comitetul consideră că accizele pe tutun și alcool trebuie să rămână în exclusivitate responsabilitatea statelor membre.

5.9

CESE invită Comisia să continue derularea programului Hercule II, în speranța că Parlamentul și Consiliul vor adopta fără întârziere documentul COM/2006/0339 final, ceea ce presupune prelungirea programului de acțiune al Comisiei privind promovarea acțiunilor în domeniul protejării intereselor financiare ale Comunității. Programul a dat deja rezultate considerabile prin cele 19 activități de formare la care au luat parte 2 236 de persoane din diverse state membre, din cinci țări terțe și din alte instituții europene. În această privință, trebuie luată în considerare necesitatea unei mai strânse cooperări, având în vedere aderarea României și Bulgariei la UE, care, la rândul lor, ar trebui să beneficieze de pe urma acestor activități.

5.10

Comitetul consideră oportună constituirea unui forum permanent de discuții și/sau consultare la nivel înalt, pentru a asigura o abordare mai cuprinzătoare a aspectelor referitoare la fraudă și la cooperarea între statele membre. Situația actuală, în care consultarea este realizată în paralel de mai multe comitete la nivel înalt, împărțite pe domenii de competență, împiedică schimbul atât de util de bune practici, care poate îmbunătăți cooperarea dintre și performanțele administrațiilor publice. CESE consideră că obiecțiile birocratice ridicate și lipsa unei orientări clare a ECOFIN sunt de neînțeles și condamnabile.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/17

1.1

Locuința reprezintă, înainte de toate, un drept fundamental, care condiționează accesul la alte drepturi fundamentale și la o viață demnă. Acest drept este recunoscut de Carta Drepturilor Omului și de Carta Socială Europeană revizuită a Consiliului Europei, precum și în numeroase constituții ale statelor europene. A avea un acoperiș deasupra capului este un lucru esențial în procesul formării unei persoane și al integrării acesteia în societate.

1.2.1

CESE aprobă adoptarea Cartei Europene a Locuinței de către intergrupul Urban-locuințe al Parlamentului European, care pune în evidență interacțiunile din ce în ce mai numeroase dintre politicile europene și politicile în domeniul locuinței și care evocă importanța dreptului la locuință.

1.2.2

CESE solicită, în consecință, includerea Cartei Europene a Locuinței în avizul din proprie inițiativă al Parlamentului European privind locuința și politica regională.

1.3.1

CESE dorește să se propună la nivel european o serie de obiective comune privind accesul la locuință și standarde minime de calitate a locuințelor, care să definească noțiunea de locuință decentă. Fără aceste criterii va fi dificil să facem din dreptul la locuință un drept efectiv — și se constată că accesul la o locuință este o condiție minimă pentru o viață decentă.

1.3.2

CESE reamintește că sectorul serviciilor sociale și de proximitate reprezintă o miză din ce în ce mai mare în condițiile unei societăți îmbătrânite și că adesea aceste servicii sunt furnizate împreună cu locuința și solicită ca aceste servicii să facă obiectul unor schimburi la nivel european și ca vizibilitatea lor să fie consolidată. În plus, CESE reamintește faptul că locuințele sociale trebuie să facă obiectul unui tratament special și că acestea nu se pot supune, ca atare, regulilor pieței, așa cum s-a reținut în directiva privind serviciile.

1.4.1

CESE subliniază că, în prezent, este foarte important ca posibilitatea utilizării Fondurilor Structurale, puse la dispoziție în scopul îmbunătățirii condițiilor locative, să fie utilizată din plin de către țările UE-12, dar și de către țările UE-15, care pot utiliza Fondurile Structurale pentru operațiuni de dezvoltare urbană integrată. Aceste cheltuieli vor avea un impact pozitiv asupra coeziunii sociale și teritoriale și asupra creșterii economice. Pe această temă, CESE sugerează ca toate instituțiile financiare europene să poată acorda împrumuturi cu dobânzi foarte mici programelor edilitare integrate pentru tineri, migranți, persoane în vârstă și persoane cu handicap, pentru a promova astfel mobilitatea lucrătorilor, mixitatea socială și un cost suportabil pentru ocupanți.

1.4.2

CESE constată că utilizarea programului Jessica va oferi elementele necesare înființării unui fond de garantare pentru proiectele de mai mare amploare din domeniul locuințelor sociale și solicită ca această chestiune să fie analizată în contextul evaluării intermediare a Fondurilor Structurale.

1.4.3

În acest scop, CESE susține punerea în funcțiune a unui mecanism de asistență tehnică pentru proiectele din domeniul locuințelor în perioada 2007-2013, în cooperare cu reprezentanții și rețelele de autorități locale și regionale și cu susținerea Comisiei Europene și a statelor membre. Acest mecanism ar permite o dezvoltare ulterioară pe baza proiectelor și metodelor anterioare, în scopul integrării optime a proiectelor din domeniul locuinței în programele de regenerare urbană. Acest mecanism ar face posibilă, în egală măsură, centralizarea experiențelor și ar putea juca rolul de facilitator pentru asigurarea transferabilității practicilor. Este esențială stabilirea unui instrument specific pentru domeniul locuinței pentru a promova folosirea eficientă a Fondurilor Structurale: acest instrument poate fi pus în aplicare în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul de stabilire a dispozițiilor generale privind Fondurile Structurale, prin care se solicită Comisiei să înlesnească punerea în funcțiune a mecanismului de asistență tehnică.

1.5.1

În același timp, CESE sugerează crearea unei rețele de schimb de informații pe tema locuințelor și a eficienței energetice, care să facă posibil schimbul de experiență, pe de o parte, și capitalizarea și aprofundarea experiențelor operatorilor de sector, pe de altă parte, în scopul punerii în aplicare a unor politici energetice judicioase și ambițioase. Acest mecanism poate fi pus în legătură cu mecanismul de asistență pentru obținerea de Fonduri Structurale, deși nu îndeplinește aceleași obiective; în concluzie, va fi vorba de asigurarea unei bune coordonări a acestor două instrumente.

1.5.2

CESE propune lansarea la nivel european, împreună cu rețelele active în acest sector, a unei campanii de conștientizare a publicului privind potențialul de economisire energetică în sectorul locativ. Campania ar trebui să aibă ca scop schimbarea comportamentului consumatorilor. Acest demers va necesita participarea cetățenilor europeni și va face posibilă mobilizarea tuturor actorilor în jurul unei inițiative pozitive. Campania „Sustainable Energy Europe” nu este suficient de bine concentrată pentru a dobândi vizibilitate și dispune de resurse limitate.

1.5.3

CESE solicită Comisiei să facă propuneri bazate pe o abordare mai largă decât cele de până acum, concentrate în special pe îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. Este necesară conlucrarea cu locatarii și realizarea unei mai bune integrări în dezbatere a problemei clădirilor existente.

1.6.1

Pe de altă parte, CESE susține inițiativa Comisiei Europene de a înființa un grup interservicii pe probleme urbane. CESE sugerează ca grupul interservicii al Comisiei Europene în domeniul urban să includă problema locuințelor printre preocupările sale și să numească un interlocutor pe această problemă.

1.6.2

În plus, este esențial ca problema locuințelor să se regăsească pe agenda ședințelor miniștrilor pentru afaceri regionale și urbane.

2.1.1

Carta Drepturilor Fundamentale ale UE, promulgată la Nisa la 7 decembrie 2000, prevede (articolul II-34): „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale.”

2.1.2

Amintind că problema locuinței nu este de competența instituțiilor europene și că principiul subsidiarității se aplică în totalitate, CESE consideră că acest articol ar trebui abordat în punerea în aplicare a politicilor europene, pentru a răspunde situației urgente sub aspect social și lipsei de locuințe pentru populația săracă (dar și pentru populația cu venituri mici și pentru tinerii care își încep viața profesională și familială).

2.1.3

Summitul de la Laeken din decembrie 2001 a recunoscut însă importanța problemei locuinței în evitarea riscurilor care duc la creșterea pericolului sărăciei. CESE consideră foarte important faptul că respectivul summit a deschis dezbaterea cu privire la necesitatea de a „dezvolta o ofertă mai largă de locuințe sociale pentru a combate sărăcia în Europa”.

2.1.4

Întrucât dreptul la locuință este înscris în constituțiile mai multor state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi: Belgia, Spania, Grecia, Portugalia, Finlanda, Țările de Jos, există posibilitatea de a crea un drept la locuință european. CESE consideră importantă și strategică introducerea problemei locuinței în Carta Drepturilor Fundamentale anexată la Tratatul constituțional european și regretă faptul că dreptul la locuință sau, cel puțin, „dreptul de a locui” nu a fost inclus în aceste documente.

2.1.4.1

CESE consideră crearea unei strategii europene pentru locuință ca fiind de mare importanță, o locuință pentru fiecare persoană fiind o condiție pentru o mai bună punere în aplicare a altor drepturi ale omului recunoscute la nivel european, cum ar fi „respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și corespondenței” și „dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie”.

2.1.5

Principiul unui drept la locuință fiind recunoscut, se pune problema opozabilității acestui drept sau, altfel spus, a căii de atac posibile pentru o persoană care nu își găsește o locuință. Așadar, UE trebuie să se preocupe de condițiile de punere în aplicare a dreptului la locuință. Dacă nu se poate găsi o singură soluție, atunci fiecare stat membru care recunoaște dreptul la locuință trebuie să fie în măsură să precizeze:

2.1.6

În conformitate cu Carta Europeană a Locuinței, adoptată de intergrupul Urban-locuințe al Parlamentului European la 26 aprilie 2006, în care locuința este definită ca „un bun de primă necesitate”, CESE salută inițiativa Parlamentului de a elabora un raport privind locuința și politica regională. CESE speră că Parlamentul va sprijini cererea sa de recunoaștere a dreptului la locuință și că va propune un parteneriat cu administrațiile locale și regionale pentru a „asigura un nivel satisfăcător de locuințe și a face locuința accesibilă pentru cei care nu au acces la locuințele disponibile pe piață”.

2.1.7

Studiul Fundației europene pentru îmbunătățirea condițiilor de viață si de muncă (1), publicat în 2006, privind condițiile de viață și dimensiunile sociale ale locuinței arată că există diferențe sensibile privind calitatea și numărul locuințelor între țările UE-15 și țările UE-10. Este, de asemenea, necesar să amintim că accesul la apă caldă și la toalete în interiorul locuinței nu este garantat tuturor cetățenilor europeni, aceste două criterii aflându-se printre cele care definesc condițiile minime pentru o locuință decentă.

2.1.8

Deoarece locuința reprezintă un element-cheie al modelului social european, provocările cu care se confruntă Europa în materie de schimbări sociale și demografice trebuie să se reflecte în politicile privind locuința. Îmbătrânirea populației, sărăcirea tinerelor generații, care rămân la domiciliul părinților din lipsă de resurse suficiente, accesul persoanelor cu handicap la locuințe adecvate și accesul migranților la locuințe reprezintă aspecte care trebuie luate în considerare. CESE propune, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Laeken din decembrie 2001, adoptarea la nivel european:

2.1.9

Pe de altă parte, este esențială promovarea mobilității fondului locativ în scopul asigurării mobilității lucrătorilor. Numeroși cetățeni sunt „captivi” în locuința lor, fie ea socială sau proprietate personală, din cauza ofertei deficitare, a nivelului fiscalității sau a condițiilor de obținere a creditelor. Creșterea mobilității în stabilirea reședinței este necesară pentru o mai mare fluidizare a pieței forței de muncă.

2.1.10

Locuința, prin prisma implicațiilor asupra vieții sociale și a economiei urbane, nu mai trebuie să facă doar obiectul unor strategii și acțiuni parțiale. CESE sugerează că, având în vedere principiul subsidiarității, locuința trebuie considerată o problemă politică importantă, cu implicații asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor, un mijloc de apropiere a cetățenilor de proiectul european, care pare a deveni pe zi ce trece mai vag.

2.1.11

Ar trebui identificată mai bine contribuția politicilor în domeniul locuinței la îndeplinirea obiectivelor Lisabona, în special ca forță motrice a creșterii economice. CESE subliniază faptul că impactul politicii în domeniul locuinței asupra mobilității lucrătorilor face din aceasta o politică complementară politicilor europene puse în aplicare în cadrul strategiei de creștere economică și de ocupare a forței de muncă, făcând posibilă și creșterea coeziunii teritoriale, care trebuie să se exprime, de asemenea, și înainte de toate, în țările recent intrate în Uniunea Europeană, prin punerea la punct a finanțării rețelelor infrastructurale urbane și rurale, utilizând și politici energetice adecvate.

2.2.1

Sectorul rezidențial a avut dintotdeauna un efect de structurare asupra societăților noastre; spațiile comune care asigură coexistența constituie o legătură cu zonele rezidențiale individuale sau colective. Urbanismul și construirea unor cartiere în care se locuiește cu plăcere, în care locuința reprezintă o componentă de bază, condiționează coeziunea socială și teritorială.

2.2.2

Deși locuințele și politicile în domeniul locuinței sunt diferite în fiecare stat membru, Uniunea Europeană este caracterizată printr-o foarte mare densitate urbană. Orașul european este compact, însă este caracterizat mai curând prin clădiri cu o înălțime medie, sectorul rezidențial fiind cel care structurează orașul.

2.2.3

Așadar, locuința este importantă în toate statele europene în politicile urbane, economice și sociale, iar soluțiile ar trebui împărtășite mai bine, în special în ceea ce privește situațiile de criză din cartierele defavorizate, care au avut loc în mai multe state membre.

2.2.4

Politica regională europeană are ca obiectiv creșterea coeziunii teritoriale, sociale și economice, prin promovarea dezvoltării economice a regiunilor celor mai dezavantajate și, începând cu anul 2005, își concentrează atenția asupra obiectivelor prioritare de creștere economică și de ocupare a forței de muncă în cadrul Agendei Lisabona revizuite.

2.2.5

Pentru a asigura competitivitatea tuturor teritoriilor și pentru a promova mobilitatea forței de muncă, este esențial ca oferta de locuințe să fie diversificată, nu doar în ce privește tipul ocupării locuinței, ci și caracterul mixt al tipurilor de cartiere (al tipului locuințelor și al activităților economice) sau caracterul mixt sub aspect social, care garantează coeziunea socială. Ghetoizarea anumitor cartiere face activitatea economică foarte dificilă.

2.2.6

Localizarea locuințelor accesibile reprezintă corolarul celor menționate anterior. În paralel cu dreptul la locuință, autoritatea locală trebuie să se asigure că pe întreg teritoriul de care aceasta răspunde se asigură o ofertă de locuințe de calitate și compatibile cu resursele gospodăriilor respective.

2.2.7

Dezvoltarea zonelor rezidențiale are un impact puternic asupra zonelor rurale și, pentru a avea o dezvoltare durabilă, este esențial să se țină seama într-o măsură mai mare de interacțiunea zonelor rurale cu cele urbane în ceea ce privește politicile în domeniul locuințelor.

2.3.1

În unele țări europene, mai ales în cele care au beneficiat de Fonduri de Coeziune în timpul perioadei precedente, rata creșterii economice este strâns legată de dinamismul sectorului locuințelor. Aceasta nu înseamnă totuși că cetățenii au acces cu ușurință la locuințe accesibile din punct de vedere financiar. Programul național de reformă irlandez pentru anul 2006 subliniază, în cadrul Strategiei Lisabona, slaba durabilitate a creșterii economice, din cauza lipsei de locuințe sigure și accesibile. De exemplu, în planul său de reformă pe 2006, Portugalia readuce în discuție necesitatea de a sprijini suplimentar sectorul construcțiilor și autoritățile locale, în scopul încurajării dezvoltării durabile în domeniul locuințelor.

2.3.2

Pentru o resursă dinamică de forță de muncă, oferirea unei locuințe pentru toți angajații și lucrătorii rămâne o condiție esențială a dezvoltării; numeroase resurse de forță de muncă din Europa beneficiază de o creștere economică limitată, ca urmare a lipsei de locuințe. Astfel, problema locuințelor poate reprezenta un factor de rigiditate pentru piețele locale de forță de muncă și poate reduce mobilitatea lucrătorilor.

2.3.2.1

Putem prezenta un exemplu interesant de participare a angajatorilor din Franța, care reprezintă 0,45 % din masa salarială, la politicile în domeniul locuinței ca mijloace complementare de dezvoltare a soluțiilor în sectorul locuințelor pentru salariați. Partenerii sociali gestionează și mecanisme specifice pentru tineri și pentru gospodăriile vulnerabile (depozite de garanție).

2.3.3

Aceasta este o nevoie stringentă în special pentru regiunile care primesc un număr din ce în ce mai mare de lucrători migranți, care întâmpină dificultăți în a-și găsi o locuință, în condițiile unei piețe tensionate, și care se confruntă cu practici discriminatorii care duc la o segregare comunitară.

2.3.4

Sectorul locuințelor este unul dintre sectoarele care oferă cele mai multe locuri de muncă în Europa. Există numeroase resurse de forță de muncă încă neexploatate, în special în domeniul tehnicilor locative durabile și de mediu rezidențial ecologic, care vor fi ajutate să se dezvolte considerabil în viitor. În plus, sectorul construcțiilor reprezintă un sector cu un deficit important de lucrători calificați.

2.3.5

Serviciile de proximitate și, în special, asistența acordată persoanelor constituie o resursă foarte importantă de ocupare a forței de muncă, acestea fiind adesea organizate și furnizate în cadrul serviciilor din domeniul locativ. Astfel, operatorii în domeniul locuințelor sociale, în parteneriat cu asociațiile pentru servicii sociale, propun servicii la domiciliu pentru locatarii vârstnici sau pentru persoanele cu handicap, dar și servicii integrate de sănătate, de educație și supraveghere a copiilor, cum ar fi „casele intergeneraționale”. Dinamismul cultural și social al cartierelor aflate în dificultate poate fi susținut printr-o mai mare atenție acordată inițiativelor de proximitate.

2.4

Pe lângă faptul că reprezintă o resursă pentru ocuparea forței de muncă, serviciile de proximitate din domeniul locativ ne permit să răspundem la provocările demografice, care au cu siguranță un impact asupra ocupării forței de muncă la nivel regional. De exemplu, casele intergeneraționale, care în Germania fac obiectul unei politici direcționate, reprezintă un răspuns la nevoia de diversitate și permit combaterea eficientă a marginalizării persoanelor vârstnice singure. În contextul unei populații îmbătrânite în întreaga Europă, schimbul de bune practici ar trebui să fie susținut.

2.4.1

Potrivit CESE, problema dreptului la locuință nu trebuie privită doar din punctul de vedere al combaterii marginalizării sociale, ci și din cel al îmbătrânirii populației, al fluxului migrațional și al noilor forme de sărăcie, având în vedere și Strategia Lisabona, care prevede relansarea economiei europene printr-o mai mare mobilitate a pieței forței de muncă.

2.4.2

Mobilitatea lucrătorilor va rămâne o iluzie atâta timp cât nu va fi înlesnit accesul la drepturile sociale fundamentale, printre care și dreptul la asistență locativă. Putem menționa pauperizarea celor care trăiesc în locuințe sociale, care au fost concepute inițial pentru a-i găzdui pe salariați. Aceștia din urmă nu mai au acces cu prioritate la o locuință socială și întâmpină mari dificultăți în găsirea unei locuințe decente în zonele cu o piață a locuințelor tensionată.

2.4.3

De-a lungul ultimului deceniu, prețul locuințelor a cunoscut o creștere constantă în aproape toate țările Uniunii Europene. Acest fenomen a dus la o reducere a capacității gospodăriilor populației de a consuma alte bunuri, ceea ce reprezintă, pe termen lung, un obstacol în calea creșterii economice durabile. În plus, ratele mici ale dobânzilor au dus la o investiție excesivă în sectorul rezidențial, ceea ce a exercitat o presiune asupra mijloacelor financiare alocate locuințelor (a se vedea programul național de reformă suedez). Sectorul locuințelor sociale constituie un instrument de reglementare a prețului locuințelor (prin chirii) și de asigurare a durabilității sectorului.

2.4.4

În afară de aceasta, CESE constată că, în ce privește punerea în aplicare a politicilor din domeniul locuințelor sociale, condițiile de intervenție a autorităților publice din statele membre și a actorilor din sectorul locativ sunt reglementate tot mai mult de dreptul comunitar. Este esențial ca politicile concurenței și pieței interne să nu constituie un obstacol în calea politicilor din domeniul locuințelor, care urmăresc garantarea accesului tuturor persoanelor la locuințe decente și accesibile, dată fiind contribuția pozitivă a acestor politici la creșterea economică și la ocuparea forței de muncă la nivel european. Aceste obiective au evoluat, iar locatorii locuințelor sociale sunt puși în fața necesității de a dezvolta servicii sociale, ca răspuns la lipsa unei politici de integrare, în special pentru migranți.

2.5.1

Contribuția pe care sectorul locativ o poate aduce la provocarea de reducere a consumului energetic este esențială, iar această dimensiune, având în vedere prețul energiei, va deveni un factor de atractivitate pentru o regiune.

2.5.2

Cel mai mare potențial de economisire a energiei se află în sectorul rezidențial (gospodăriile populației), unde potențialul este estimat la 27 % din energia folosită, așa cum subliniază Comisia Europeană în planul său de acțiune în domeniul energetic.

2.5.3

Din ce în ce mai multe familii din Europa trăiesc în sărăcie din cauza cheltuielilor aferente energiei consumate în locuință (fuel poverty).

2.5.4

Potențialul de reducere a consumului de energie va fi și mai important dacă se vor lua măsuri stimulative corespunzătoare la nivel european.

2.5.5

În această privință, este surprinzător să constatăm că abordarea pe care Comisia Europeană a ales-o în cadrul planului său de acțiune pentru eficiența energetică se axează în principal pe sectorul construcțiilor noi și propune lărgirea domeniului de aplicabilitate a normelor în acest domeniu.

2.5.6

Această abordare este prea îngustă, din moment ce nu include necesitatea de a ne schimba modul de viață, într-un cadru de durabilitate lărgit, care să înglobeze comportamentele individuale (inclusiv utopia casei individuale pentru fiecare dintre noi, precum și comportamentele ecologice zilnice). Acest lucru duce la creșterea costurilor de producție, deja prea mari pentru gospodăriile medii și defavorizate, fără să se aplece asupra îmbunătățirii cadrului actual și a comportamentelor, în condițiile în care numeroase studii dovedesc importanța acestora.

2.5.7

Există multe dovezi care arată că politicile regionale europene au o contribuție la îmbunătățirea coeziunii și a condițiilor de viață. Cu toate acestea, o mai mare atenție acordată problemei locuințelor în cadrul acestor politici ar putea da naștere la sinergii pozitive.

2.5.8

Politicile de economisire a energiei se concentrează pe locuințele noi, fie ignorând clădirile vechi, fie aplicând ca atare noile reglementări la locuințele vechi. Nu numai că trebuie să avem în vedere clădirile existente, ci trebuie și să dezvoltăm abordări adaptate la caracteristicile fondului locativ vechi și la costul extrem de ridicat al aducerii acestuia la nivelul standardelor.

2.5.8.1

Ajutoarele publice trebuie să țină seama de aspectele specifice locuințelor sociale: situația financiară precară a chiriașilor și ajutoare fiscale mai puțin adaptate la nevoile acestora decât cele aflate la dispoziția sectorului privat.

2.5.8.2

Energia este doar unul dintre aspectele problemelor asociate dezvoltării durabile: apa, gestionarea deșeurilor, accesul persoanelor cu handicap, siguranța, calitatea aerului și sănătatea în locuințe. Domeniul locuințelor poate contribui în mod decisiv la dezvoltarea durabilă, dar are nevoie de instrumente adaptate, mai ales pentru fondul locativ existent.

2.6.1

CESE a susținut extinderea eligibilității pentru acordarea fondurilor FEDER pentru locuințe în țările UE-12 și pentru măsuri în domeniul locuințelor în țările UE-15 și în cadrul unor demersuri integrate de dezvoltare a cartierelor defavorizate. Având în vedere importanța problemei locuințelor, se cuvine să stimulăm și să ajutăm statele membre și regiunile în a-și programa restructurarea cartierelor și îmbunătățirea fondului locativ prin intermediul Fondurilor Structurale.

2.6.2

Este, într-adevăr, dificil să punem în aplicare strategii integrate de dezvoltare a cartierelor, fără etape pentru fondul locativ. În această privință, abordarea strategiei europene de incluziune socială, care avea ca obiectiv accesul la o locuință accesibilă și decentă ca o condiție de succes pentru integrarea socială, rămâne de mare actualitate. Pentru CESE, este esențial ca toate instrumentele europene să fie mobilizate în vederea unei mai bune integrări sociale a tuturor persoanelor.

2.6.3

În acest sens, Fondul Social European trebuie să susțină mai temeinic acțiunile de incluziune socială, în plus față de incluziunea pe piața forței de muncă: așa cum am remarcat deja, piața locuințelor și piața forței de muncă sunt intrinsec legate. În plus, politicile de imigrare, definite astăzi la nivel european, nu pot pierde din vedere rolul locuinței în efortul de împiedicare a segregării spațiale. Orientările pe care Comisia urmează să le publice cu privire la integrarea migranților prin intermediul locuinței trebuie să constituie o primă etapă a acestui demers, care trebuie să se traducă în cadrul programului PROGRESS (2) printr-o mai bună susținere acordată proiectelor din sectorul locuințelor.

2.6.4

Este important de menționat că sporirea eficienței energetice a clădirilor nu reprezintă o prioritate numai pentru țările UE-12, ci pentru întreaga Uniune. Eficiența energetică constituie, împreună cu îmbunătățirea spațiilor comune, utilizarea și promovarea energiei regenerabile și măsurile de incluziune socială, o măsură eligibilă pentru acordarea de Fonduri Structurale în toate statele membre.

2.6.5

CESE a salutat inițiativa Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții (BEI) de a crea un nou instrument financiar, Jessica (3), în scopul susținerii corespunzătoare a dezvoltării cartierelor urbane defavorizate, inclusiv a locuințelor sociale din aceste cartiere. Trebuie menționat faptul că acest instrument va putea, prin oferirea de împrumuturi, dar și de garanții operatorilor din domeniul reabilitării urbane și al locuințelor sociale, să mobilizeze capitalul necesar renovării cartierelor. Acest instrument trebuie să fie gestionat de operatori specializați în regenerare urbană și locuințe, în parteneriat strâns cu autoritățile locale. Acest instrument trebuie să producă un efect de pârghie în cartiere, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale locuitorilor. Instrumentul Jeremie (4) reprezintă în egală măsură o posibilitate pentru operatorii din domeniul locuințelor sociale care depun eforturi pentru crearea de cartiere care oferă un trai agreabil tuturor.

2.6.6

În domeniul politicilor energiei, Comisia Europeană a propus, în cadrul programului Intelligent Energy, o acțiune-pilot pentru sectorul locuințelor sociale, care a permis selecționarea și promovarea de proiecte exemplare în materie de eficiență energetică și de schimburi între operatorii din acest sector. Având în vedere ambițiile europene de creare a unei politici energetice comune și de coordonare optimă a acțiunilor statelor membre în acest domeniu, este esențial să se asigure continuitatea acestui program și să se depășească limitele sprijinirii unor acțiuni-pilot.

2.6.7

În sfârșit, în ceea ce privește inovația tehnică, dar și socială, susținerea celui de-al șaptelea program cadru de cercetare și dezvoltare va face posibilă identificarea potențialului din sectorul locuințelor, în ceea ce privește reducerea consumului de energie, dar și dezvoltarea urbană durabilă.

2.6.8

Standardizarea europeană vizează foarte intens sectorul locuințelor și serviciile aferente. Cu toate acestea, este vorba despre un domeniu în care alternativele tehnice sau urbanistice se intersectează cu opțiunile societății și este inacceptabil ca unele norme să fie impuse publicului larg doar prin intermediul grupurilor de lucru, fără a se putea garanta unele mijloace de control politic asupra procesului de standardizare. Exemplul standardului intitulat „prevenirea rea-voinței prin urbanism și construcție”, adoptat fără o reală analiză politică a modelului urban rezultat prin abordarea analizei de risc, determină regândirea procesului de standardizare în acest sector.

2.6.9

În concluzie, Comisia a elaborat o strategie de dezvoltare urbană durabilă care trebuie să solicite orașelor să-și planifice procesul de dezvoltare, în special în ceea ce privește politicile în domeniul transporturilor. Cu toate acestea, această strategie este doar orientativă și riscă să nu-și arate întregul potențial dacă nu se concentrează asupra dimensiunii sociale a dezvoltării urbane durabile.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/23

1.1

Propunerea examinată se referă la versiunea reformată a Directivei 69/335/CEE a Consiliului privind impozitarea aporturilor de capital în întreprinderi, care a fost modificată de mai multe ori. Această directivă, al cărei obiectiv inițial era să armonizeze sistemele fiscale și să împiedice statele membre să creeze sau să aplice alte impozite similare, a fost modificată, cu diferite ocazii, până în 1985, când Directiva 85/303/CEE a recunoscut că impozitul pe aportul de capital ar trebui eliminat în totalitate, date fiind efectele lui economice defavorabile asupra întreprinderilor.

1.2

Cu toate acestea, pierderea de venituri fiscale la care ar duce eliminarea impozitului a fost considerată inacceptabilă de către unele state membre; prin urmare, directiva din 1985 a trebuit să acorde o derogare, recunoscând statelor membre posibilitatea de a scuti tranzacțiile de impozitul pe aportul de capital sau de a aplica o rată de impozitare unică, care să nu depășească 1 %.

1.3

Acest principiu rămâne bineînțeles valabil în propunerea de directivă examinată, care constă într-o simplă reformare a textelor precedente; Comitetul nu poate decât să ia act de aceasta și să-și dea acordul. Cu toate acestea, raportul Comisiei dă naștere unor observații pe care Consiliul le-ar putea lua în considerare în vederea unor inițiative ulterioare.

2.1

Majoritatea celor 25 de state membre au dat curs recomandării Consiliului din 1985, eliminând în totalitate impozitul; în prezent, doar șapte state membre îl mai aplică: Polonia și Portugalia, cu o rată de impozitare de cel mult 0,50 %; Cipru, cu 0,60 %; Grecia, Spania, Luxemburg și Austria, cu o rată integrală de 1 %. Neconcordanța respectivă constituie un obstacol în crearea unui nivel egal de tratament al întreprinderilor europene, aceasta fiind una din condițiile necesare pentru buna funcționare a pieței unice. Faptul că în domeniul fiscal există încă multe alte neconcordanțe și obstacole nu trebuie să fie o scuză pentru a renunța la eliminarea în totalitate a acestui impozit.

2.2

Ar fi util ca statele membre care beneficiază încă de derogare să compare avantajele derivate din veniturile fiscale cu pierderea probabilă (și într-o oarecare măsură calculabilă) de investiții din alte țări comunitare sau din țări terțe, descurajate de o impozitare dispărută aproape de peste tot. CESE consideră că renunțarea la derogare ar reprezenta un avantaj pentru părțile interesate și un pas înainte în buna funcționare a pieței unice în ansamblu.

2.3

CESE ar dori, de asemenea, să atragă atenția asupra unei practici adoptate de unele state membre, prin care se introduc noi forme de impozitare după eliminarea acestui impozit, care este astfel înlocuit pe ascuns. Comisia a intervenit în unele cazuri și a inițiat o procedură privind încălcarea dreptului comunitar, dar nu este exclus să existe și alte situații de acest tip, care nu au fost încă identificate. Vigilența partenerilor sociali ar putea contribui la eliminarea acestora.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/24

1.1

CESE, care împărtășește angajamentul Comisiei pentru obținerea unei siguranțe rutiere din ce în ce mai mari, susține pe deplin propunerea în dezbatere, care se înscrie pe bună dreptate printre inițiativele întreprinse pentru atingerea acestui obiectiv.

1.2

CESE felicită Comisia pentru că a realizat, înainte de a-și prezenta propunerea, o evaluare a costurilor și beneficiilor și o analiză de impact foarte detaliată, ceea ce a permis structurarea propunerii de manieră pragmatică, ținând seama de toate aspectele problemei și acordând prioritatea necesară protecției celor mai vulnerabili utilizatori ai drumurilor.

1.3

CESE consideră, cu toate acestea, că este necesar să semnaleze anumite puncte critice care par să reiasă din propunere în formularea ei actuală, propunând completări și precizări care ar trebui să permită o aplicare mai ușoară și mai corectă din punctul de vedere al programului, al certificării și al monitorizării aplicării.

1.4

CESE dorește ca Comisia să acorde importanța cuvenită sugestiilor sale cu privire la necesitatea unei egalități efective de tratament, pentru a se evita denaturările concurenței între statele membre, precum și celor privitoare la importanța faptului de a le furniza statelor membre indicații mai ample privind sistemele de certificare, pe care autoritățile naționale competente în materie să le poată utiliza cu ușurință.

1.5

CESE recomandă cu insistență Consiliului și Parlamentului European ca propunerea de directivă să fie pusă în aplicare cât mai curând posibil și în așa fel încât să acopere marea majoritate a parcului auto în circulație, pentru a se putea garanta salvarea de vieți omenești conform preconizărilor.

2.1

Siguranța rutieră a constituit dintotdeauna una dintre prioritățile absolute ale instituțiilor comunitare. Un moment important al angajamentului reînnoit în acest sens l-a constituit publicarea Cărții albe privind politica în domeniul transporturilor (1), care includea printre obiective reducerea numărului de persoane ucise pe șosele până în anul 2010.

2.2

Mai multe inițiative succesive, cum ar fi „Programul european de acțiune pentru siguranța rutieră” (2), inițiativa „e-safety” și multe altele, au experimentat o abordare integrată a acestei probleme, implicând industria, autoritățile publice și asociațiile reprezentative ale utilizatorilor drumurilor, depășind astfel obstacolele apărute în trecut, printre altele și în numele principiului subsidiarității, în calea realizării unor acțiuni practice și obligatorii la nivel european.

2.3

Au fost realizate multe progrese: este suficient să amintim că, în ultimii 30 de ani, în timp ce traficul rutier s-a triplat, numărul de victime ale accidentelor rutiere s-a înjumătățit. Totuși, acest fapt nu trebuie nicidecum să ne liniștească conștiința, deoarece Europa plătește încă un preț prea mare pentru creșterea neîncetată a mobilității, cu circa 40 000 de decese pe an și cu perspectiva sumbră ca provocarea lansată prin Cartea albă din 2001 să nu poată fi îndeplinită.

2.4

CESE recunoaște că progrese decisive în domeniul siguranței rutiere se pot obține numai prin îmbunătățirea tuturor celor trei „piloni” ai acesteia, adică industria mijloacelor de transport rutier, infrastructura și comportamentul utilizatorilor. Cu toate acestea, CESE este în favoarea oricărei inițiative care, chiar dacă se referă doar la unul dintre acești piloni, este în măsură să contribuie la realizarea obiectivului ambițios din 2001.

2.5

Din această perspectivă, CESE a susținut (3) adoptarea, la momentul respectiv, a Directivei 2003/97/CE (4) care propunea, tot pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, o soluție armonizată la nivel european pentru a reduce pericolele derivate dintr-o vizibilitate laterală insuficientă pentru șoferii vehiculelor comerciale grele.

2.6

Într-adevăr, obiectivul Directivei 2003/97/CE era de a elimina riscurile de accidente datorate faptului că vehiculele grele au un unghi mort lateral pe partea pasagerului, impunând, pentru aceasta, utilizarea unui set de oglinzi retrovizoare mai eficiente începând din 2006-2007.

2.7

Multe accidente rutiere se produc pentru că șoferii vehiculelor de mari dimensiuni, din cauza unghiului mort, nu își dau seama de prezența altor utilizatori ai drumurilor în imediata apropiere a vehiculului lor.

2.8

Acest risc apare, în special, la intersecții sau în sensurile giratorii, atunci când șoferul, la schimbarea direcției, trebuie să compenseze un unghi mort lateral pe partea pasagerului, care nu îi permite să îi vadă pe utilizatorii drumurilor care se găsesc în imediata apropiere a vehiculului, cum ar fi pietoni, bicicliști, motocicliști, care sunt și cei mai vulnerabili utilizatori ai drumurilor.

2.9

Se estimează că circa 400 de persoane mor anual în astfel de circumstanțe, ceea ce este un motiv suficient pentru a explica de ce CESE, printre alții, a susținut fără rezerve adoptarea Directivei 2003/97/CE, care a abrogat și înlocuit prima directivă privind omologarea dispozitivelor de vizibilitate indirectă (71/127/CEE), cu modificările ulterioare. Directiva abrogată stabilea cerințele privitoare la construcția și montarea oglinzilor retrovizoare, dar fără a modifica dispozițiile naționale în materie. Abia prin Directiva 2003/97/CE s-a impus utilizarea unui set de oglinzi retrovizoare sau a altui dispozitiv de vizibilitate indirectă, care erau facultative până atunci, pe întreg teritoriul european.

2.10

În ceea ce privește tipurile de vehicule grele, Directiva 2003/97/CE se referă la vehiculele pentru transport marfă din categoria N2 peste 7,5 t și N3 (5): cu toate acestea, ea a fost deja modificată de Directiva 2005/27/CE (6), care, în anumite condiții, impune instalarea oglinzilor retrovizoare din clasa IV și V (7) la vehiculele cu greutatea peste 3,5 t, în loc de 7,5 t, cum se prevedea anterior.

2.11

Dispozițiile Directivei 2003/97/CE se aplică vehiculelor omologate (tipuri noi) începând de la 26 ianuarie 2006 și celor nou înmatriculate (vehicule noi) începând de la 26 ianuarie 2007. Acest lucru înseamnă că vehiculele aflate deja în circulație, care reprezintă marea majoritate a parcului auto, nu fac obiectul acestor dispoziții.

2.12

În Uniunea Europeană, există peste cinci milioane de vehicule grele (>= 3,5 t). Luând în considerare durata de viață a acestor vehicule (de circa 16 ani) și rata lentă de înlocuire a parcului (300 000 înmatriculări pe an), luând ca punct de pornire anul 2007, abia în 2023 va fi echipat întreg parcul cu noile oglinzi retrovizoare.

2.13

Propunerea Comisiei, pe care CESE este solicitat să o examineze, dorește să găsească soluții pentru a securiza și parcul aflat deja în circulație, cât mai rapid posibil.

3.1

În esență, prin propunerea aflată în dezbatere, care este o măsură temporară, Comisia solicită extinderea dispozițiilor Directivei 2003/97/CE cu privire la noile oglinzi retrovizoare din clasa IV și V (vizibilitate pe partea pasagerului) și la vehiculele N2 și N3 aflate deja în circulație, cu următoarele excepții:

3.2

Statele membre trebuie să aplice directiva și, prin urmare, trebuie să se asigure că instalarea noilor oglinzi retrovizoare se face în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare, fără nici o derogare posibilă:

3.3

Pentru vehiculele la care este imposibil, din punct de vedere tehnic, să se monteze oglinzile retrovizoare prevăzute, se pot utiliza alte dispozitive de vizibilitate indirectă (camere video sau alte instrumente electronice), cu condiția să fie asigurată vizibilitatea în proporția de 99 % menționată mai sus. În aceste cazuri, vehiculele vor trebui omologate individual de către autoritățile competente ale statelor membre.

3.4

Statele membre au posibilitatea de a extinde aplicarea directivei și la vehiculele mai vechi de zece ani.

4.1

Trebuie subliniat faptul că propunerea are sens numai dacă va fi pusă în aplicare suficient de repede pentru a avea un impact semnificativ asupra parcului aflat în circulație. Într-adevăr, în conformitate cu estimarea Comisiei, creșterea progresivă a numărului de vehicule dotate cu noile oglinzi retrovizoare va permite salvarea a încă 1 200 de vieți umane.

4.2

Cu toate acestea, în analiza de impact anexată propunerii (9), Comisia recunoaște că o aplicare imediată și riguroasă a noilor prevederi ar crea numeroase probleme tehnice, care ar avea repercusiuni negative, inclusiv economice, asupra operatorilor din sector și ar produce posibile denaturări ale pieței.

4.3

Comisia prevede că, pentru mai mult de jumătate din parcul auto în circulație, înlocuirea oglinzilor retrovizoare se poate face ușor cu costuri reduse, adică în jur de 150 euro (10). Pentru restul parcului, soluțiile variază de la o scădere ușoară a cerințelor de vizibilitate (> 99 %) până la soluții foarte complexe pentru vehiculele mai vechi, dintre care unele ar necesita modificări structurale ale cabinei, al căror succes este îndoielnic și care ar costa mii de euro.

4.4

Date fiind aceste variabile, pentru cazurile complexe sau (pentru anumite modele/versiuni de vehicule) aparent de nerezolvat, Comisia invită autoritățile naționale de control să dea dovadă de flexibilitate, acceptând soluții cu caracter excepțional la costuri rezonabile (11).

4.5

Cu toate că înțelege motivele acestei lipse de precizie, provocate de multitudinea problemelor tehnice de rezolvat, CESE consideră că propunerea în formularea actuală riscă să dea naștere unor divergențe considerabile de interpretare, cu repercusiuni negative asupra pieței europene a transportului de mărfuri.

4.6

Punctele critice identificate de CESE în propunere, în formularea ei actuală, se referă în principal la două aspecte: riscul unui tratament inegal între operatorii din sectorul transportului de mărfuri și, în consecință, denaturarea concurenței și lipsa unui sistem simplu, eficient și omogen de certificare și de monitorizare a noilor dispoziții.

4.6.1

Având în vedere primul aspect, pare inoportun să se impună pentru oglinzile noi o acoperire de 99 %, permițându-le, în același timp, statelor membre care au deja o legislație în materie o limită de 95 %. CESE consideră mai echitabil și mai simplu de verificat să se stabilească un singur procent valabil pentru întreaga Uniune Europeană.

4.6.2

Tot în materie de egalitate de tratament, posibilitatea acordată statelor membre de a amâna, în mod autonom, aplicarea noilor măsuri pentru vehiculele mai vechi (12) poate duce la denaturări ale concurenței între vehiculele care participă la traficul internațional. CESE recomandă, de aceea, ca termenul pentru punerea în aplicare a măsurilor prevăzute să fie același în toate statele membre.

4.6.2.1

În acest sens, date fiind numărul mare de vehicule și complexitatea procedurii de certificare, CESE consideră că o perioadă de adaptare de doi ani de la transpunerea directivei este necesară și suficientă. Asupra acestui punct, abordarea generală a recentului Consiliu pentru Transport (13) pare să fie în conformitate cu soluția propusă aici. Pe de altă parte, același Consiliu părea să planifice aplicarea directivei la vehiculele înmatriculate începând cu 1 ianuarie 2000, în loc de 1998, excluzând astfel circa 15 % din parcul auto aflat în circulație.

4.6.3

CESE consideră că a doua problemă semnalată, și anume certificarea și monitorizarea noilor dispoziții, este și mai gravă. Există îndoieli cu privire la faptul că verificarea și certificarea câmpului de vizibilitate pot fi efectuate eficient la fiecare vehicul cu ocazia inspecției tehnice periodice. Determinarea câmpului de vizibilitate este o operație foarte laborioasă, care implică o serie de parametri și de măsurători diverse și complexe.

4.6.3.1

În mod normal, marca de omologare, la fel ca în cazul Directivei 2003/97/CE menționate anterior, se referă la certificarea unui ansamblu (oglindă retrovizoare, brațe, cabină, scaun, înălțimea oglinzii față de sol) care nu depinde doar de oglinda retrovizoare, ci și de modelul vehiculului pe care este montat. Aceste verificări sunt efectuate pe un prototip, a cărui omologare implică și garantează conformitatea întregii producții de serie ulterioare. În consecință, oglinzile retrovizoare sunt omologate ca un ansamblu unic de elemente, cu o marcă de omologare afișată pe corpul oglinzii, care nu trebuie schimbat în cazul înlocuirii sticlei reflectorizante. Prin urmare, vehiculele aflate deja în circulație care sunt omologate pe baza Directivei 71/127/CEE anterioare vor avea, în cazul în care se înlocuiește numai sticla reflectorizantă, o marcă de omologare care face trimitere la o directivă abrogată.

4.6.3.2

De aceea, dacă nu se prevede nici o garanție de conformitate (marcă, certificat etc.), există riscul să fie necesară inspectarea tuturor vehiculelor și supunerea acestora la testele prevăzute de Directiva 2003/97/CE, la fel ca în cazul unei reomologări a câmpului de vizibilitate al fiecărui vehicul, prin analogie cu dispozițiile privind cazul în care, pentru realizarea câmpului de vizibilitate prevăzut, se utilizează instrumente electronice. Consecințele acestei măsuri asupra volumului de lucru al autorităților de certificare și de monitorizare sunt ușor de imaginat, știind că este vorba despre milioane de vehicule.

4.6.3.3

Soluția indicată de Comisia Europeană și de Consiliu include certificarea de conformitate în verificările anuale (road worthiness test) stabilite de Directiva 96/96/CE din 20 decembrie 1996 pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 t.

4.6.3.4

Aceste verificări se limitează, în ceea ce privește oglinzile retrovizoare, la verificarea montării în punctele stabilite, la integritatea și la siguranța fixării lor. Prin urmare, este puțin probabil să se poată certifica, pe baza acestor teste, dacă rezultatul verificării gradului de acoperire al câmpului de vizibilitate, așa cum a fost descris mai sus, îndeplinește proporțiile cerute.

4.6.3.5

Soluția pe care CESE își permite să o sugereze, care pare mai practică în aplicare și cu rezultate mai fiabile, este ca firma care instalează oglinzile retrovizoare noi să emită o declarație de conformitate. Aceasta poate fi un document, semnat de reprezentantul firmei, care să includă, pe lângă toate datele vehiculului, și datele privitoare la oglinzile retrovizoare sau la sticlele reflectorizante înlocuite. Această declarație se păstrează în vehicul și poate fi folosită pentru revizia anuală sau în cazul unui control stradal. În plus, deoarece acest document conține aproape exclusiv coduri numerice, nu va ridica probleme deosebite de traducere în limbile comunitare.

5.1

În raportul introductiv al propunerii, se menționează că Directiva 2003/97/CE a fost modificată de Directiva 2005/27/CE, care extinde obligația de instalare a oglinzilor retrovizoare din clasa IV și V la vehiculele N2 cu greutatea de 3,5 t, în loc de 7,5 t, cum era anterior.

5.1.1

Cu toate acestea, formularea este înșelătoare, deoarece ea poate fi interpretată ca o dispoziție valabilă pentru toate vehiculele N2 cu greutatea sub 7,5 t. În realitate, Directiva 2005/27/CE prevede obligația numai pentru vehiculele N2 care au cabina similară cu cea a vehiculelor N3, pe care se poate monta o oglindă din clasa V la doi metri de sol. Numai în acest caz se poate cere instalarea noilor oglinzi retrovizoare.

5.1.2

De aceea, CESE sugerează, pentru clarificare, să se revizuiască articolul 2 litera (b) din propunere prin adăugarea unei scutiri specifice pentru vehiculele N2 cu greutate mai mică de 7,5 t la care este imposibil să se monteze o oglindă retrovizoare din clasa V, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2005/27/CE.

5.2

Considerentul 8 prevede scutirea pentru „vehiculele cu o durată de viață scurtă”, referindu-se, în mod clar, la vehiculele care au fost deja utilizate un număr considerabil de ani și care au, prin urmare, o durată de viață rămasă limitată. Având în vedere că durata de viață medie a parcului auto în circulație nu este omogenă între statele membre, ar fi util ca Comisia să clarifice mai bine conceptul și să îl cuantifice.

5.3

Multe vehicule aflate deja în circulație au montate o oglindă retrovizoare opțională cu unghi larg (Clasa IV) pe partea șoferului. Datorită cerinței aprobate acum de instalare a unei oglinzi retrovizoare noi cu unghi larg pe partea pasagerului, va trebui înlocuită și oglinda de pe partea șoferului. Șoferul, care deja trebuie să controleze mai multe oglinzi retrovizoare, ar putea avea probleme de evaluare a distanțelor folosind două oglinzi retrovizoare cu unghi larg având o curbură diferită.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/28

1.1

Performanțele științifice și tehnice de înaltă calitate și aplicarea acestora într-o economie concurențială sunt condiții decisive care ne permit să ne asigurăm viitorul, de exemplu în ceea ce privește nanotehnologiile, societatea informațională, problemele energiei și climei; să menținem și să îmbunătățim situația noastră actuală pe scena internațională și să dezvoltăm modelul social european, în loc de a-l periclita.

1.2

Comitetul a salutat dintotdeauna orice inițiativă care urmărește:

1.3

CESE sprijină puternic și hotărât ideea creării unui instrument precum Institutul European de Tehnologie (IET), cu scopul de a contribui la dezvoltarea unei educații, unei inovații și a unei cercetări de calitate, prin încurajarea cooperării și integrării între centrele de excelență europene din domeniile industrial, universitar și științific.

1.4

CESE subliniază că este important ca propunerea privind un IET să fie dezvoltată coerent în raport cu temeiul său legal, elaborat în mod special pentru „accelerarea adaptării industriei la modificările structurale, încurajarea unui mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor în întreaga Comunitate, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, încurajarea unui mediu favorabil cooperării dintre întreprinderi și promovarea unei mai bune exploatări a potențialului industrial al politicilor privind inovarea, cercetarea și dezvoltarea tehnologică” (2).

1.5

Cu toate acestea, Comitetul consideră că, pentru a reuși, acest nou instrument de integrare a cunoașterii, cercetării și inovării trebuie să se diferențieze și să se detașeze de celelalte instrumente comunitare integrate deja existente, cum sunt platformele tehnologice europene, inițiativele comune europene, rețelele europene de excelență, proiectele integrate și programele europene de masterat în domenii de vârf (3).

1.6

Comitetul realizează că ar fi inadecvat să compare în mod simplist viitorul IET cu un institut precum Institutul de Tehnologie din Massachussets (Massachussets Institute of Technology — MIT) din Statele Unite, dat fiind că acesta din urmă nu a constituit niciodată un proiect federal de excelență, ci o universitate de vârf, caracterizată de prezența unui Consiliu de Administrație cunoscut drept „Corporația MIT”, sprijinit de o societate de management al investițiilor (investment management company). Cu toate acestea, succesul unei instituții precum MIT arată că excelența este rezultatul unui proces de evoluție fondat pe principii adecvate și pe un sprijin suficient.

1.7

Comitetul consideră că dacă viitorul IET dorește să devină un actor și un protagonist de talie mondială, adică un model de referință și un simbol al reunirii excelenței europene din toate domeniile, este necesar ca institutul să nu se limiteze la simpla integrare a resurselor.

1.8

În acest scop, concepția, structura și arhitectura acestuia trebuie nu numai să corespundă integral și coerent scopurilor prevăzute de tratat, care constituie esența temeiului său legal, ci și să dezvolte o cultură a competenței și excelenței care să fie orientată către știință și tehnologie, să atragă cei mai buni studenți și să formeze cei mai buni cercetători și ingineri. Aceasta este o condiție prealabilă pentru crearea unei noi cunoașteri și a unei inovări continue.

1.9

În opinia Comitetului, este important ca institutul să nu se limiteze la ideea unui „pol al cunoașterii de prestigiu internațional” (4), fiind necesară energia tuturor actorilor implicați pentru a crea un semn definitoriu al rezultatelor de prim ordin, caracteristic fiecărei comunități de cunoaștere și inovare (CCI), în vederea obținerii de rezultate concrete, cu impact pe piață:

1.10

Structurile și forma institutului ar trebui să fie concepute și realizate astfel încât:

1.10.1

Ar putea fi luată în considerare în mod adecvat formula întreprinderii comune.

1.11

Deși cel puțin primele succese ale IET vor depinde în mare măsură de suficienta finanțare din partea Comunității și a statelor membre, aceasta nu ar trebui totuși să se facă în dauna altor programe adoptate în domeniul cercetării și inovării.

1.11.1

Comitetul consideră că, pentru viitorul IET, mecanismele de încurajare a brevetelor și acordurile de management al proprietății intelectuale, pe de-o parte, și capacitatea de a găsi fonduri de finanțare privată, pe de altă parte, vor avea o importanță din ce în ce mai mare: acestea din urmă vor juca un rol mult mai semnificativ decât fondurile comunitare, pentru a nu priva de resurse celelalte programe, în special programele destinate cercetării și inovării.

1.11.2

Comitetul consideră că, în ceea ce privește finanțarea, ar fi necesar să se prevadă o finanțare inițială din resurse comunitare care s-ar putea găsi în resursele suplimentare, în cadrul revizuirii intermediare a celui de-al șaptelea program-cadru comunitar de cercetare și dezvoltare tehnologică (CDT), iar o contribuție semnificativă, proporțională, ar trebui să vină din partea statelor membre. Nu trebuie neglijate nici posibilitățile de a solicita intervenții ale BEI pentru rețelele de inovare și pentru cercetarea universitară.

1.12

La fel de importante în viziunea CESE sunt și competențele pe care institutul va fi capabil să le dezvolte pe piața cunoașterii, inovării și cercetării, astfel încât să asigure o interacțiune din ce în ce mai puternică între institut și sucursalele sale, de exemplu comunitățile de cercetare și inovare (CCI).

1.12.1

Interacțiunea s-ar putea produce și prin evenimente publice majore, organizate de sistemul IET și destinate să stabilească o marcă unică de excelență, concepută ca o structură în rețea, descentralizată în ceea ce privește colectarea și transmiterea cunoașterii și inovării.

1.12.2

Inovarea și succesul sunt rezultatul unui echilibru delicat între procedurile orientate către rezultat și libertatea individuală de a dezvolta idei și concepte noi, care apoi trebuie să treacă testul concurenței. Capacitatea de a corespunde unor criterii de garantare a calității, standardizate la nivel european, trebuie să constituie fundamentul inițiativelor de cercetare, cunoaștere și inovare din întreaga structură în rețea a IET. În absența unei interacțiuni între cercetare, inovare și industrie care să corespundă logicii pieței, cercetarea finanțată prin fonduri publice nu va avea decât un impact limitat asupra economiei.

1.13

În viziunea Comitetului, sistemul de selecție a rețelelor de întreprinderi, laboratoare și universități drept candidate la intrarea în CCI ar trebui să funcționeze pe principiul „de jos în sus” și să se bazeze pe criterii clare și transparente, inclusiv, în primul rând, pe excelență și reușită profesională, pe capacități și experiență în transferul de tehnologie, în special către IMM-uri.

1.13.1

În orice caz, noul statut al CCI nu ar trebui acordat pe termen nelimitat, ci sub rezerva evaluării cu regularitate a calității și a rezultatelor concrete, chiar dacă se recunoaște necesitatea de a beneficia de o perioadă de dezvoltare corespunzătoare.

1.14

De asemenea, în opinia Comitetului, „sistemul” IET ar trebui să aibă în vedere, după caz, incorporarea unor centre de excelență deja existente în UE, selecționate în prealabil, dar să evite să devină o suprastructură birocratică de susținere a acestor centre de excelență; din același motiv, este recomandabil ca institutul să se orienteze în mai mare măsură spre valorificarea componentei industriale și a celei de cercetare interdisciplinară, atât în cadrul organelor sale de reglementare, cât și în cadrul celor responsabile cu selecția.

1.14.1

În acest sens, ar fi oportun să se înființeze o „societate de management al investițiilor IET”, care să asigure o abordare inovatoare în raport cu neajunsurile tradiționale care caracterizează deseori relațiile dintre comunitatea industrială, comunitatea academică și cea de cercetare.

1.15

În sfârșit, Comitetul consideră că este nevoie de mai multă claritate în definirea și acordarea diplomelor IET de către rețelele CCI și chiar de către IET. Cel puțin pentru o perioadă inițială suficient de îndelungată, acordarea diplomelor ar trebui să rămână prerogativa, dar și responsabilitatea, acelor universități și/sau centre universitare tehnice (institute de tehnologie) din statele membre care sunt selecționate ca partenere în cadrul fiecărei CCI; atunci când sunt îndeplinite condițiile minime, diplomele acestora pot primi marca IET.

1.16

În opinia Comitetului, atribuirea mărcii IET diplomelor din rețeaua CCI ar trebui făcută cu condiția ca studiile și cercetările efectuate să se fi desfășurat în cel puțin trei institute diferite din trei state membre, pentru a garanta diplomelor o dimensiune interdisciplinară europeană și cercetările să fi demonstrat că, în materie de inovare, au suficient impact potențial și, în sfârșit, acestea să fie susținute de IET central.

1.17

În ceea ce privește statutul IET, Comitetul consideră că este util să se adauge Consiliului de Administrație/Comitetului Director (5) prevăzut de propunerea de statut a Comisiei, un Comitet de supraveghere alcătuit din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei, un Comitet executiv alcătuit, pe de o parte, din doi reprezentanți ai comunității de afaceri și, pe de altă parte, din doi reprezentanți ai centrelor de cercetare și respectiv ai universităților și condus de președintele Consiliului de Administrație, precum și un director administrativ și un rector.

2.1

Raportul intermediar prezentat Consiliului European în primăvara anului 2005, intitulat „Să lucrăm împreună pentru creștere economică și locuri de muncă: un nou început pentru Strategia Lisabona” (6) a definit principiile fundamentale de relansare a strategiei, respectiv acțiuni cu scopuri precise, o participare extinsă, obiective însușite de toate părțile implicate și niveluri de responsabilitate clar definite.

2.2

Elementele adăugate Strategiei Lisabona cuprind difuzarea cunoașterii prin sisteme de învățământ de înaltă calitate. În special, Uniunea Europeană trebuie să se asigure că universitățile noastre pot concura cu cele mai bune universități din lume, dar îndeplinirea acestui obiectiv necesită realizarea spațiului european de învățământ superior, care va facilita obținerea și difuzarea cunoașterii pe tot teritoriul Uniunii Europene.

2.3

Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Comisia și-a declarat intenția de a propune crearea unui Institut European de Tehnologie și voința de a da universităților europene posibilitatea de a concura la nivel internațional, deoarece „abordările existente în materie de finanțare, guvernanță și calitate se dovedesc ineficiente atunci când se confruntă cu provocările a ceea ce a devenit o piață globală a cadrelor universitare și a studenților, a cunoașterii înseși.”

2.4

CESE și-a exprimat punctul de vedere cu privire la acest subiect în repetate rânduri (7). În avizul exploratoriu intitulat „Drumul către o societate europeană bazată pe cunoaștere — contribuția societății civile organizate la Strategia Lisabona” (8), a susținut necesitatea creării unui spațiu european comun al cunoașterii, bazat pe intensificarea cooperării în politicile privind învățarea, inovarea și cercetarea. În plus, în acest aviz, CESE invită întreprinderile, instituțiile financiare și fundațiile private să-și asume responsabilități și să investească mai mult în economia bazată pe cunoaștere, sprijinind, printre altele, acordurile europene privind parteneriatul public-privat (PPP).

2.5

În Statele Unite ale Americii, MIT, înființat la Boston în 1861, are acum aproximativ 10 000 de studenți și un corp profesoral de aproape 10 000 de membri, lucrând într-un sistem multidisciplinar de înaltă calitate, care include științe economice, drept, arhitectură, inginerie, tehnici de management, matematică, fizică și biologie. MIT costă, într-adevăr, peste 1 000 de milioane de dolari pe an, dar se situează pe locul al cincilea în „Lista Shanghai”, care enumără cele mai bune universități din lume (9).

2.6

În ceea ce privește Europa, realizarea obiectivelor Procesului Bologna ar trebui să se încheie până în 2010. Procesul Bologna este inițiativa lansată de Uniunea Europeană în 1999 de armonizare a diferitelor sisteme de învățământ superior din Europa, în scopul creării unui spațiu european de învățământ superior și al promovării pe plan internațional a sistemului european de învățământ superior. S-au stabilit următoarele obiective:

2.7

La 26 septembrie 2006, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind crearea unui cadru de calificări european (11), care ia în considerare Procesul Bologna și Procesul Copenhaga din 2002 și se bazează pe promovarea unei mai bune cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale, urmărind mai multe obiective specifice (12).

2.8

În 2005, Comisia a publicat al doilea raport privind progresele realizate în privința obiectivelor Strategiei Lisabona în materie de învățământ și formare (13). Acesta subliniază, între altele, dificultatea măririi numărului de absolvenți ai unui ciclu complet de învățământ superior în Europa, necesitatea actualizării și completării cunoașterii, competențelor și calificărilor pe durata vieții active prin sisteme avansate de învățare continuă și, în sfârșit, necesitatea măririi investițiilor publice în formare și învățământ superior, a suplimentării acestora cu investiții private și a instruirii unui număr suficient de formatori de mare calitate și competență din rândurile corpul profesoral și din cercetare, pentru a asigura înnnoirea generațiilor de lucrători (aproximativ un milion de persoane între 2005 și 2015).

2.9

În 2006, în cadrul activităților OCDE s-a efectuat un studiu; acesta a fost realizat din perspectiva cererii existente pe piață (14) și se intitulează „Programul pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA)” (15). Studiul furnizează un cadru general de caracteristici, aptitudini și capacități ale elevilor de a utiliza cunoștințele dobândite.

2.10

Se pare că există patru cauze principale ale punctelor slabe din sistemul european de învățământ superior (16):

2.11

Principalele probleme curente care s-ar putea rezolva prin crearea unui Institut European de Tehnologie sunt următoarele:

2.12

În rezoluția privind bugetul anual pe 2007, deși a salutat ideea dezvoltării potențialului propriu triunghiului cunoașterii (învățământ, cercetare și inovare) și a consolidării legăturilor dintre cele trei domenii, Parlamentul European și-a manifestat scepticismul în privința înființării unui nou institut european de tehnologie, considerând că acesta „ar putea să submineze sau să se suprapună cu structurile existente și, prin urmare, să nu constituie cea mai eficientă utilizare a resurselor” (18).

2.13

În ceea ce îl privește, Consiliul European din 15-16 iunie 2006 a subliniat însă că „Institutul European de Tehnologie (IET), în conlucrare cu instituțiile naționale existente, va reprezenta un pas important spre eliminarea decalajului dintre învățământul superior, cercetare și inovare, alături de alte acțiuni care consolidează colaborarea în rețea și sinergiile dintre comunitățile de excelență în cercetare și inovare din Europa.” Consiliul a invitat Comisia să prezinte „propunerea oficială de înființare a acestuia”. Răspunzând invitației, Comisia a prezentat în noiembrie 2006 propunerea care face obiectul prezentului aviz (19), care constituie urmarea celor două comunicări anterioare referitoare la acest subiect (20).

2.13.1

Ca urmare, Consiliul European din decembrie 2006 a confirmat atitudinea favorabilă exprimată anterior.

3.1

Ideea care stă la baza propunerii de regulament a Comisiei de înființare a IET este că acesta poate contribui la competitivitatea industrială, prin consolidarea capacității de inovare a statelor membre și a Uniunii Europene. Obiectivele propunerii sunt următoarele:

3.2

Comisia propune ca IET să aibă o structură integrată pe două niveluri, care să combine o abordare de jos în sus cu o abordare de sus în jos, după cum urmează:

3.3

Bugetul general al IET pentru perioada 2007-2013 este estimat la 2 367,1 milioane EUR, provenind din:

4.1

CESE a salutat dintotdeauna acțiunile de stimulare a capacității de inovare a UE și a statelor membre, pledând pentru o abordare integrată a triunghiului cunoașterii, în special prin legătura între mediul universitar și întreprinderi. Comitetul se declară ferm în favoarea asigurării unei mai bune coordonări a cercetării, stimulării inovării și învățământului în UE, realizării unui parteneriat public-privat mai eficient în cercetare-dezvoltare și asigurării unui acces mai bun la noi competențe al întreprinderilor mici și mijlocii (21).

4.2

Cu toate acestea, CESE nu se poate îndepărta de la cele trei principii-cheie care stau la baza relansării Strategiei Lisabona, și anume:

4.3

Prin urmare, CESE consideră că este necesar să fie evaluat atent modul în care inițiativa IET se intersectează cu multe alte inițiative aflate în desfășurare, acestea bazându-se pe diferite alte politici, cum sunt cele referitoare la cercetare, întreprinderi, dezvoltare regională, societatea informațională, învățământ și cultură.

4.3.1

Comitetul consideră că, pentru ca viitorul IET să devină un punct de referință și un simbol al excelenței europene, este necesar să nu se limiteze la simpla integrare a resurselor, ci să fie conceput și structurat astfel încât să îndeplinească obiectivele stabilite în tratat, acesta constituind temeiul juridic fundamental al IET.

4.3.2

Comitetul subliniază că, pentru succesul viitorului IET, este esențială capacitatea acestuia de a lansa pe piață o marcă unică de excelență cu o structură în rețea, care să atragă și să transmită cunoașterea și inovarea în mod descentralizat.

4.4

Comitetul își exprimă acordul în privința necesității unei structuri a IET cât mai simple cu putință, flexibile și dinamice, care să-i permită să răspundă noilor cereri, și consideră că este oportun să fie explorată posibilitatea creării unei întreprinderi comune (22), dar, în același timp, subliniază că este necesar ca această structură să fie orientată către comunitatea de afaceri și către forța de muncă, reiterând necesitatea imperativă ca IET să-și concentreze atenția asupra principalului său obiectiv declarat, acela de a converti rezultatele din cercetare-dezvoltare în oportunități de piață.

4.4.1

În acest scop, criteriile de selecție pentru organele de conducere ar trebui să nu se bazeze în primul rând și exclusiv pe excelența științifică, ci și pe capacitatea de a atrage capital inovator, de a înființa noi întreprinderi, de a genera și de a exploata brevete și de a atrage finanțare publică și privată, fără să omită IMM-urile.

4.5

CESE consideră că această abordare ar trebui să se reflecte în criteriile de selecție a CCI, ale căror consorții trebuie să rămână deschise, în conformitate cu prioritățile programării comunitare multianuale pentru cercetare și inovare, astfel încât să faciliteze implicarea întreprinderilor și entităților mai mici, asigurând maxima flexibilitate posibilă și minimul de cheltuieli administrative.

4.5.1

Criteriile de calificare ale CCI ar trebui să fie mai bine definite:

4.6

Pentru a promova spațiul european al cunoașterii, ca parte a Strategiei Lisabona, va fi necesară crearea de stimulente de promovare a mobilității între diferite profesii intelectuale și între sectoarele public și privat, astfel încât să se faciliteze circulația între diferite posturi de conducere de nivel înalt și mediu, între cercetători și ingineri, precum și între sectorul instituțional și cel privat și invers (23). Mobilitatea în plan european trebuie să reprezinte un element-cheie al programelor de formare, cercetare și aplicare a tehnologiilor.

4.7

În ceea ce privește resursele financiare destinate sprijinirii activităților IET, CESE observă că finanțarea propusă inițial pare să fie foarte limitată, iar, în perspectivă, sursele de finanțare par să fie orientate către programele tradiționale (24) și să recurgă la resursele deja limitate ale bugetului 2007-2013, destinate cercetării, inovării și învățământului. Astfel, IET concurează cu alte instrumente cu eficiență dovedită și viziune integrată, cum sunt proiectele integrate (PI), rețelele de excelență (RE) și altele, create mai recent, precum inițiativele tehnologice comune sau platformele tehnologice europene (PTE).

4.7.1

Fondurile prevăzute pentru al șaptelea program-cadru de cercetare-dezvoltare pentru perioada 2007-2013, reprezentând aproximativ 5,8 % din bugetul general al UE, se dovedesc a fi deja inadecvate pentru sprijinirea politicilor de stimulare a cercetării. Prin urmare, nu pot fi realocate resurse din acest program decât prin procesul obișnuit de licitație, la care IET și CCI ar trebui să poată concura în condiții de egalitate cu alți participanți.

4.7.2

Deși cel puțin primele succese ale IET vor depinde în mare măsură de o suficientă finanțare comunitară, aceasta nu trebuie să se efectueze în dauna altor programe adoptate în materie de cercetare și inovare. În realitate, estimările Comisiei pentru perioada 2007-2013 pentru ansamblul sistemului IET par să fie subevaluate, iar fondurile comunitare provenite din excedente bugetare sunt foarte limitate. Comitetul apreciază că ar putea fi luată în considerare posibilitatea de a recurge la o formulă precum cea a întreprinderii comune, în conformitate cu articolul 171 din tratat, care prevede participarea directă a statelor membre interesate (a se vedea, de exemplu, formula utilizată pentru întreprinderea comună Galileo) (25).

4.7.3

În opinia Comitetului, finanțarea inițială necesară ar putea proveni din resurse suplimentare, în cadrul revizuirii intermediare a celui de-al șaptelea program-cadru comunitar de CDT; aceste resurse ar trebui să se adauge contribuțiilor directe ale statelor membre, calculate în mod proporțional.

4.7.4

O altă sursă de finanțare ar putea fi identificată în cadrul activităților BEI, în domeniul inițiativei „Inovarea 2010” (i2i) și al acțiunii BEI pentru cercetare universitară (26) și în cadrul rețelelor universitare.

4.8

Politica de cercetare-dezvoltare a comunității necesită, de asemenea, o monitorizare mai sistematică a tuturor factorilor care limitează mobilitatea cercetătorilor, aceasta fiind în prezent împiedicată de diferențele dintre sistemele de recunoaștere a calificărilor universitare, precum și de diversitatea normelor fiscale, de asigurări și securitate socială (27).

4.9

În viziunea CESE, dacă IET urmărește să fie un actor de nivel mondial în domeniul său, capabil să încurajeze în Europa alți actori și alte rețele din triunghiul cunoașterii să-și îmbunătățească rezultatele, va trebui să aibă capacitatea de a atrage finanțări private substanțiale, care să devină, în timp, principala sa sursă de finanțare.

4.10

Un element important în acest sens ar putea fi soluția dată în cazul problemelor privind protecția drepturilor intelectuale, care ar merita poate să fie ulterior clarificate în propunere, ca și chestiunile legate de definirea și acordarea diplomelor IET.

4.11

În opinia Comitetului, este necesar să se precizeze mai exact definiția și condițiile de acordare a diplomelor IET de către rețelele CCI și chiar de către IET.

4.11.1

Pentru o perioadă inițială suficient de îndelungată, acordarea diplomelor trebuie să rămână prerogativa și responsabilitatea universităților și/sau a institutelor politehnice din statele membre, care au fost selecționate pentru a participa la fiecare CCI. Cu toate acestea, chiar în cursul acestei perioade inițiale, acordarea de diplome trebuie să corespundă unor condiții minimale precizate.

4.11.2

Aceste condiții ar putea cuprinde următoarele puncte:

4.12

În ceea ce privește statutul IET, Comitetul estimează că este necesar ca pe lângă Consiliul de Administrație, care va avea aceeași componență ca și Comitetul Director prevăzut în propunerea de statut a Comisiei, și anume cinci reprezentanți ai comunității de afaceri, cinci reprezentanți ai centrelor de cercetare publice și private și alți cinci reprezentanți ai universităților publice și private, și alți patru membri reprezentanți ai personalului și studenților IET și CCI (28), sub președinția unui reprezentant al Comisiei, să se adauge:

4.12.1

În cazul în care se adoptă soluția întreprinderii comune IET, membrii personalului administrativ și științific al întreprinderii comune ar trebui să beneficieze de un contract cu durată determinată, inspirat din regimul aplicabil altor agenți ai Comunității Europene (29).

—

un cadru unic pentru transparenţa competenţelor şi calificărilor (CV-ul european, certificate, diplome, marca Europass-formare etc.);

—

un sistem de transfer al creditelor pentru formarea şi învăţământul profesional similar cu ECTS în învăţământul superior;

—

criterii şi principii comune privind calitatea în învăţământul profesional, structurate în jurul unui nucleu de criterii şi principii comune privind calitatea, care ar putea servi ca bază pentru iniţiativele de nivel european, cum sunt liniile directoare în domeniul calităţii şi listele de necesar în învăţământ şi formare;

—

principii de validare comune a modurilor de învăţare non-formale şi informale, în special pentru asigurarea unei mai bune compatibilităţi între abordările din diferite ţări şi la diferite niveluri;

—

dimensiune europeană a serviciilor de orientare şi consiliere, care să le permită cetăţenilor un acces mai bun la învăţarea continuă.

1)

măsurarea progreselor în învăţare de-a lungul timpului şi comparaţia între ţări;

2)

relaţia dintre aspectele instruirii şi rezultatele învăţării;

3)

evaluarea competenţelor în materie de tehnologia informaţiilor şi comunicării (ITC), precum şi utilizarea tehnologiei ca mijloc de realizare a unei game mai largi de activităţi de evaluare.

—

consiliul de administraţie, constituit din membrii fondatori: hotărârile sunt luate cu majoritate simplă, cu excepţia celor de importanţă capitală, pentru care se prevede o majoritate de 75 %. Consiliul de administraţie ia toate hotărârile strategice în materie de programe, finanţe şi bilanţ contabil. În plus, numeşte directorul întreprinderii comune;

—

comitetul executiv care asistă consiliul de administraţie şi directorul;

—

directorul administrativ reprezintă funcţia executivă; are responsabilitatea gestionării curente a întreprinderii comune şi este reprezentantul legal al acesteia: conduce personalul, actualizează planul de dezvoltare al programului, pregăteşte şi prezintă consiliului de administraţie conturile şi bugetul anual şi stabileşte raportul anual de progres al programului şi al situaţiei sale financiare.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/35

1.

Scopul acestei propuneri este realizarea codificării Directivei Consiliului 74/347/CEE din 25 iunie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la câmpul vizual și la ștergătoarele de parbriz ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți.

2.

Comitetul consideră utilă codificarea tuturor textelor într-o singură directivă. S-au primit asigurări că această codificare nu aduce modificări substanțiale, scopul fiind de a conferi legislației comunitare claritate și transparență. Comitetul sprijină în totalitate acest obiectiv și salută această propunere, având în vedere că s-au primit asigurările menționate anterior.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/36

1.

Scopul acestei propuneri este realizarea codificării Directivei Consiliului 74/151/CEE din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la unele componente și caracteristici ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți.

2.

Comitetul consideră utilă codificarea tuturor textelor într-o singură directivă. S-au primit asigurări că această codificare nu aduce modificări substanțiale, scopul fiind de a conferi legislației comunitare claritate și transparență. Comitetul sprijină în totalitate acest obiectiv și salută această propunere, având în vedere că s-au primit asigurările menționate anterior.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/37

1.

Scopul acestei propuneri este realizarea codificării Directivei Consiliului 74/152/CEE din 4 martie 1974 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la viteza maximă prin construcție și la platformele de încărcare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roți.

2.

Comitetul consideră utilă codificarea tuturor textelor într-o singură directivă. S-au primit asigurări că această codificare nu aduce modificări substanțiale, scopul fiind de a conferi legislației comunitare claritate și transparență. Comitetul sprijină în totalitate acest obiectiv și salută această propunere, având în vedere că s-au primit asigurările menționate anterior.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/38

1.

Scopul acestei propuneri este realizarea codificării Directivei 75/321/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mecanismul de direcție al tractoarelor agricole sau forestiere pe roți.

2.

Comitetul consideră foarte utilă codificarea tuturor textelor într-o singură directivă. S-au primit asigurări că această codificare nu aduce modificări substanțiale, unicul scop fiind de a conferi legislației comunitare claritate și transparență. Comitetul sprijină în totalitate acest obiectiv și salută această propunere, având în vedere că s-au primit asigurările menționate anterior.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/39

1.

Propunerea de directivă examinată, de codificare a Directivei 98/27/CE (1) din 19 mai 1998, reia și modifică propunerea privind același subiect prezentată la 12 mai 2003 (2), cu privire la care Comitetul a emis un aviz favorabil (3).

2.

A fost necesară elaborarea acestei propuneri ca urmare a publicării, între timp, a Directivei 2005/29/CE din 11 iunie 2005 privind practicile comerciale neloiale, care afirmă în mod explicit că astfel de practici pot face obiectul acțiunilor în încetare prevăzute de directiva menționată, cu scopul de a preveni și de a pune capăt acestor practici și de a conferi organizațiilor care reprezintă interesele colective ale consumatorilor legitimitatea necesară pentru a iniția acțiuni în încetare.

3.

Ca și în avizul menționat anterior, Comitetul amintește că, în temeiul acordului interinstituțional din 20 decembrie 1994 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie, în cadrul unei codificări nu poate fi făcută nici o modificare substanțială. În urma examinării modificărilor propuse, se poate afirma că acest principiu a fost respectat; merită subliniat, de asemenea, faptul că Comisia a răspuns solicitării Comitetului, formulate în avizul menționat, ca propunerea de directivă să fie însoțită de textul integral modificat, cu indicarea tuturor modificărilor efectuate.

4.

Cu toate acestea, Comitetul consideră necesar să atragă atenția asupra faptului că, în avizul său privind propunerea anterioară a Comisiei cu privire la același subiect (4), pe care se întemeiază actuala Directiva 98/27/CE, semnala că referirea din articolul 1 alineatul (1) la o „anexă” cuprinzând o listă de directive impune, din păcate, modificarea frecventă a acestei liste, de fiecare dată când se publică, precum în cazul de față, o nouă directivă ale cărei dispoziții de drept material necesită, pentru aplicarea lor, acțiuni de tipul prevăzut în dispozițiile directivei menționate, în vederea protejării intereselor colective ale consumatorilor (5).

4.1

În plus, această formulare oglindește un mod de a legifera inutil de complicat, contrar obiectivelor unei „mai bune legiferări” și al „simplificării legislative”, pe care CESE le împărtășește cu Comisia.

5.

Pe de altă parte, publicarea Directivei 2005/29/CE (6) și, în special, dispozițiile prevăzute la articolele 11 și 14 întăresc recomandarea, exprimată deja în avizul CESE din 1996 și acceptată atunci, a oportunității „unei acțiuni în răspundere în vederea creșterii eficacității acțiunii în încetare”.

5.1

În consecință, CESE invită Comisia să reflecteze în continuare asupra oportunității extinderii domeniului de aplicare al măsurilor de reprezentare a intereselor colective, în special ale consumatorilor.

6.

În concluzie, Comitetul, în limitele stricte ale codificării efectuate de Comisie în temeiul deciziei din 1 aprilie 1987 [COM(1987) 868 PV], emite un aviz favorabil privind inițiativa examinată, așa cum a făcut deja anterior cu privire la aceeași directivă.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/40

1.1

După 50 de ani de evoluție continuă a legislației europene prin texte de tratat, directive și regulamente, recomandări, jurisprudența Curții Europene de Justiție și alte documente comunitare, dreptul european a devenit, în absența unei consolidări consecvente a textelor juridice, foarte neclar și este accesibil doar cu mare dificultate chiar și specialiștilor.

1.2

În anumite domenii de drept, au fost adoptate, spre exemplu, noi directive fără a se verifica totodată, în mod consecvent, dacă directivele existente au devenit caduce prin existența noii directive, respectiv dacă pot fi încorporate în aceasta, astfel încât să poată fi abrogată directiva anterioară privind același subiect. Sau anumite aspecte care, de fapt, aparțin aceluiași domeniu de drept, au fost permanent reglementate de-a lungul anilor separat prin noi directive independente. Sau unele directive au fost modificate parțial ulterior prin câteva documente juridice, fără a se adopta totodată un nou text consolidat cu caracter obligatoriu.

1.3

Este, într-adevăr, timpul de a schimba această situație. Nu există nici un argument împotriva consolidării tehnice a prezentei directive, atâta timp cât această consolidare se face cu cea mai bună intenție și nu este folosită ca un mijloc de a urmări alte scopuri, spre exemplu de a încheia socoteli mai vechi cu alte instituții și de a impune pe această cale propria concepție, care nu a putut fi impusă anterior prin procesul politic.

Merită salutată, de aceea, în principiu, intenția declarată a Comisiei de a iniția o simplificare a situației juridice din punct de vedere pur juridico-tehnic.

1.4

Nu putem decât să salutăm, de asemenea, intenția declarată a Comisiei de a contribui, prin simplificarea dreptului european, la reducerea birocrației și a cheltuielilor inutile în statele membre.

1.5

Propunerile corespunzătoare de directivă ale Comisiei de abrogare, respectiv de modificare a textelor juridice existente în cursul acestui proces trebuie însă verificate din cele două puncte de vedere menționate anterior.

2.1

Comisia propune abrogarea Directivei 71/304/CEE valabile până în prezent, prin intermediul unei noi directive (2).

2.2

Directiva 71/304/CEE a Consiliului din 26 iulie 1971 a fost adoptată pentru a obliga statele membre să abroge restricțiile privind accesul la contractele de achiziții de lucrări publice, precum și restricțiile privind atribuirea, execuția sau participarea la realizarea contractelor de lucrări în beneficiul statului și al tuturor autorităților și persoanelor juridice publice, în favoarea furnizorilor de servicii transfrontaliere. Directiva este îndreptată împotriva discriminărilor directe și indirecte ale furnizorilor de servicii străini la atribuirea de contracte publice de către statele membre. În plus, obligă statele membre să vegheze ca, pe de o parte, firmele străine să obțină un acces similar la credite, subvenții și ajutoare, în aceleași condiții ca și firmele autohtone, pe de altă parte, ca firmele străine să obțină „fără restricții și în orice caz în același condiții precum cele autohtone acces la … sursele de aprovizionare” (controlate de către stat), necesare pentru execuția contractului de lucrări.

2.3

Comisia își motivează propunerea prin faptul că această directivă devine caducă datorită schimbărilor intervenite între timp.

2.3.1

Pe de o parte, domeniul contractelor publice este reglementat de către Directivele 2004/17/CE și 2004/18/CE, prin care directiva devine caducă.

2.3.2

Pe de altă parte, având în vedere că directiva 71/304/CEE se referă și la libera circulație a serviciilor în general, Comisia constată că jurisprudența CEJ s-a dezvoltat între timp de o manieră substanțială. Într-o notă de subsol, Comisia citează, ca dovadă în acest sens, un principiu din cauza C 76/90 Säger, care afirmă că articolul 59 din Tratatul CEE (libera circulație a serviciilor, devenit articolul 49) nu se interzice doar orice discriminare pentru furnizorii de servicii în baza originii lor naționale, ci se solicită, de asemenea, eliminarea tuturor restricțiilor, chiar dacă acestea se aplică nediferențiat tuturor furnizorilor de servicii independent de originea lor, „în cazul în care acestea sunt de natură să restricționeze sau să împiedice activitatea furnizorului de servicii care își desfășoară activitatea într-un alt stat membru, unde furnizează în mod legal servicii similare”.

2.3.3

Într-un text justificativ, Comisia rezumă jurisprudența CEJ în sensul că CEJ a clarificat că „prin articolul 49 din Tratatul CE se interzic fără diferențiere măsurile în vigoare care sunt de natură să împiedice exercitarea libertății serviciilor”.

2.4

În considerente, Comisia subliniază, reamintind încă o dată noile directive privind achizițiile publice și hotărârea Säger, că prin acestea se garantează, pentru actorii economici, un nivel de protecție care este cel puțin la fel de ridicat precum cel bazat pe directiva care se abrogă.

2.5

Textul propriu-zis al directivei este compus din patru articole. Articolul 1 abrogă directiva 71/304/CEE. Articolul 2 însărcinează statele membre să transpună această directivă de abrogare a unei directive prin dispozițiile legislative și administrative necesare, să comunice conținutul acestora Comisiei printr-un tabel de corespondență între directivă și aceste dispoziții legislative naționale și să facă trimitere la directivă în chiar aceste dispoziții sau în cadrul publicării oficiale, amănuntele acestei trimiteri urmând să fie stabilite de către statele membre. Articolul 3 reglementează intrarea în vigoare a directivei în ziua publicării și articolul 4 stabilește că directiva se adresează statelor membre.

3.1

Propunerea înaintată, de directivă de abrogare a Directivei 71/304/CEE, nu rezistă din păcate complet la fiecare punct al verificării realizate din punctele de vedere menționate în acest aviz la punctul 1.

3.2

În general, trebuie observat că directiva propusă de abrogare a unei alte directive este una din primele directive de acest tip dintr-o întreagă serie de directive similare. Este, de aceea, necesar să se examineze dacă cea mai eficientă procedură de punere în aplicare a programului de lucru, pe următoarele luni și ani, de abrogare a unui număr de directive devenite caduce constă cu adevărat în adoptarea unei noi directive distincte pentru abrogarea fiecărei directive devenite caduce. În cadrul punerii în aplicare a programului de lucru pe viitor trebuie să se verifice încă o dată dacă nu ar fi posibil și mai eficient să se abroge mai multe directive simultan printr-o singură nouă directivă. Întrucât legile statelor membre conțin adesea transpunerea simultană a mai multor directive, ar putea să se evite astfel adaptarea acelorași legi ale statelor membre de mai multe ori într-un interval scurt de timp.

3.3

Cu privire la prezenta propunere de directivă trebuie să se analizeze încă o dată dacă nu există cu adevărat o alternativă la forma de transpunere prevăzută la articolul 2 sau dacă nu ar fi suficient, pentru atingerea scopului, să se solicite statelor membre să verifice dacă legislația lor necesită să fie adaptată și să efectueze această adaptare dacă este cazul.

3.4

În directiva din anul 1971, care trebuie abrogată, era vorba în esență despre eliminarea legilor și a reglementărilor discriminatorii, valabile atunci, ale statelor membre, precum și despre impunerea unor principii generale de drept comunitar cu privire la atribuirea de contracte de achiziții publice, care între timp au fost reluate și detaliate și mai mult în directive mai noi.

3.5

În măsura în care era vorba despre eliminarea reglementărilor discriminatorii ale statelor membre, aceasta trebuia să se realizeze în cadrul transpunerii directivei 71/304/CEE deja în anii '70, respectiv, în statele care au aderat ulterior, în cadrul procesului de preluare a aquis-ului comunitar. Intenția de abrogare a acestei directive nu înseamnă că ar trebui anulată eliminarea acestor reglementări discriminatorii naționale anterioare. Legile naționale adoptate atunci în vederea eliminării reglementărilor discriminatorii nu trebuie nici ele adaptate ca urmare a abrogării directivei, deoarece acestea, prin eliminarea reglementărilor discriminatorii, și-au atins de regulă scopul, iar tratatul și toate directivele mai noi prevăd oricum menținerea abrogării, respectiv interdicția reglementărilor discriminatorii.

3.6

În ceea ce privește legile statelor membre cu privire la atribuirea de contracte de achiziții publice, acestea au fost aduse deja, de regulă, cel mai târziu după adoptarea directivelor 2004/18/CE și 2004/17/CE, într-un stadiu care corespunde dezvoltării ulterioare a dreptului european după 1971. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat, transpunerea noilor directive poate încă fi impusă de către Comisie. Deoarece toate directivele se adresează, în principiu, oricum legiuitorilor din statele membre, pentru atingerea în acest caz a scopului dorit ar fi absolut suficientă, în mod evident, simpla abrogare a directivei 71/304/CEE la nivel european și obligarea statelor membre să-și verifice legislația. În cele mai multe cazuri, va fi vorba cel mult, ocazional, de a suprima referința la directiva 71/304/CEE devenită caducă, acolo unde există o referință explicită la aceasta.

3.7

Este regretabil și nu mai poate fi schimbat faptul că abrogarea directivei 71/304/CEE nu s-a realizat deja în cadrul adoptării directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE. Comisia este, de aceea, îndemnată să verifice sistematic pe viitor la fiecare propunere de directivă dacă prin noua directivă nu devin totodată caduce anumite directive mai vechi și, dacă este cazul, să abroge direct aceste directive caduce. Această măsură ar putea contribui și ea gradual la o coerență și o claritate sporită a dreptului european.

4.

CESE propune, în consecință, ca propunerea de directivă să fie modificată în mod corespunzător astfel încât aceasta să se limiteze la a stabili abrogarea directivei și la a obliga statele membre să verifice dacă legislația lor necesită schimbări și dacă este cazul să efectueze aceste schimbări.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/44

1.1

Claritatea și transparența dreptului comunitar depind și de codificarea reglementărilor modificate în mod frecvent.

1.2

Codificarea trebuie efectuată cu respectarea strictă a procesului legislativ comunitar normal.

1.3

Obiectul prezentei propuneri este codificarea Directivei 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci. Noua directivă va înlocui diferitele acte legislative pe care le încorporează; aceasta păstrează în totalitate substanța și se limitează la a le regrupa și a aduce exclusiv acele modificări formale impuse de operațiunea de codificare în sine.

1.4

Comitetul este de acord cu această codificare.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/45

1.1

Comitetul salută introducerea procedurii de reglementare cu control în sistemul comitologiei, care permite Consiliului și Parlamentului să controleze și eventual să modifice regulamentele de aplicare adoptate de Comisie, atunci când actul legislativ îi recunoaște dreptul de exercitare a competențelor de executare în anumite domenii, fără a o autoriza să efectueze modificări de fond; în principiu, este vorba doar despre adaptări și evoluții necesare bunei aplicări a actului respectiv, în conformitate cu articolul 251 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

1.2

Comitetul constată că modificarea în regim de urgență a anumitor acte, propusă de Comisie (1), corespunde Deciziei 2006/512/CE și declarației comune privind lista de acte care trebuie adaptate cât mai curând, precum și eliminarea limitelor de timp privind exercitarea competențelor de executare ale Comisiei.

2.1

Decizia 2006/512/CE a Consiliului din 17 iulie 2006 (2) a modificat Decizia Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (1999/468/CE) (3), în special prin adăugarea unui articol 5a privind instituirea unei noi proceduri de reglementare cu control.

2.2

Procedurile de comitologie care asigură monitorizarea fiecărui act legislativ implică astfel o opțiune suplimentară care va întări controlul Parlamentului asupra exercitării competențelor de executare conferite Comisiei de către act, fiind vorba despre acte care fac obiectul acestei noi opțiuni și care țin de codecizie sau de procedura Lamfallussy în materie financiară.

2.3

Printr-o declarație comună (4), Comisia, Consiliul și Parlamentul au adoptat o listă de acte care trebuie urgent adaptate la decizia modificată, în vederea introducerii procedurii de reglementare cu control care va înlocui procedura inițială. Această declarație comună mai prevede, în afara aplicării principiilor de bună legislație, că durata competențelor de executare conferite Comisiei nu ar trebui să fie limitată.

2.4

Comisia propune acum modificarea retroactivă a 26 de acte legislative considerate prioritare (5), în vederea introducerii noii proceduri, și, după caz, a eliminării eventualelor limite de timp privind competențele de executare.

2.5

În trei cazuri, actele adoptate în codecizie care figurează în listă nu doar modifică acte de bază existente, ci, pur și simplu, fac trimitere la dispozițiile privind comitologia care trebuie aliniate în aceste acte. În consecință, în aceste trei cazuri, Comisia a propus adaptarea acestora din urmă. În special:

2.5.1

Pentru alinierea Directivei 2005/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2005, Comisia propune adaptarea următoarelor acte:

2.5.2

Pentru alinierea Directivei 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale, Comisia propune adaptarea următorului act:

2.5.3

Pentru alinierea Directivei 2001/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 ianuarie 2002, Comisia propune adaptarea următorului act:

2.6

Lista completă a actelor care trebuie adaptate cu prioritate este indicată în continuare:

3.1

Comitetul a considerat întotdeauna că procedurile de comitologie care implică doar reprezentați ai Comisiei și ai guvernelor statelor membre și care, în funcție de natura comitetului instituit, sunt destinate gestionării, consultării sau reglementării ca rezultat al monitorizării și aplicării actelor legislative ar trebui să fie mai transparente și mai inteligibile pentru persoanele rezidente pe teritoriul european, în special pentru cele la care se referă aceste acte.

3.2

Comitetul salută așadar decizia de introducere a unei noi proceduri de reglementare cu control pentru actele care țin de codecizie, deoarece Parlamentul, nefiind direct implicat în comitete, era necesar ca un sistem de control al competențelor de executare ale Comisiei să permită să se verifice ca acestea să nu fi fost încălcate în regulamentele de aplicare adoptate autonom de către Comisie.

3.3

Eliminarea limitelor de timp privind competențele de executare incluse în anumite acte decurge în mod logic din întărirea controlului Parlamentului și Consiliului și din dreptul acestora de a modifica regulamentele de aplicare adoptate de Comisie pentru orice act care ține de codecizie și de procedura Lamfalussy.

3.4

Declarația comună din 21/10/2006 solicita Comisiei să prezinte de urgență propuneri în conformitate cu Decizia din 17/7/2006, iar Comitetul constată că această solicitare a fost respectată de către Comisie.

3.5

Comitetul constată, de asemenea, că actele modificate corespund priorităților stabilite prin decizia respectivă.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/48

1.1

Comitetul recunoaște importanța promovării unei utilizări mai durabile a pesticidelor, pentru a optimiza efectele pozitive și a reduce consecințele negative ale acestora asupra agriculturii, mediului, consumatorului, operatorilor și societății în ansamblu.

1.2

Comitetul salută, în principiu, propunerea Comisiei, în măsura în care aceasta abordează o problematică esențială pentru bunăstarea cetățenilor europeni și pentru protecția calității vieții și a ecosistemului, precum și datorită rolului său fundamental în dezvoltarea rurală; propunerea favorizează, în afară de aceasta, o evoluție pozitivă a produselor, pentru ca acestea să rămână competitive pe piața internă și internațională, în special printr-o ameliorare continuă a calității.

1.3

Comitetul consideră oportună elaborarea de planuri de acțiune la nivel național pentru a identifica obiectivele de reducere a riscurilor și pentru a iniția o veritabilă politică de armonizare la nivel european.

1.3.1

Aceste planuri de acțiune trebuie realizate prin adoptarea de măsuri adecvate la nivel național, regional și local, ținând seama, înainte de toate, de cele trei dimensiuni ale durabilității, și anume impactul economic, social și asupra mediului.

1.4

În opinia Comitetului, formarea și informarea constituie elemente esențiale ale unei utilizări raționale și durabile a sistemelor de protecție a producțiilor agricole. Aceste două elemente permit evitarea posibilelor consecințe negative asupra mediului.

1.4.1

Formarea trebuie extinsă la toate sectoarele interesate, inclusiv la organismele și autoritățile publice, precum și la utilizatorii neprofesioniști. Este evidentă necesitatea de a menține sistemele de formare naționale, administrate de organisme acreditate corespunzător.

1.5

În opinia Comitetului, campaniile de sensibilizare ar trebui să fie obiective și neutre, să scoată în evidență avantajele, dar și riscurile pentru producție și să se adreseze cu precădere utilizatorilor neprofesioniști, în special autorităților și organismelor publice locale.

1.6

În momentul introducerii de măsuri de precauție în domenii extrem de delicate, dar și în cadrul dispozițiilor privind pulverizarea aeriană, ar fi de preferat, în opinia Comitetului, să se favorizeze un anumit grad de subsidiaritate.

1.7

Comitetul consideră că este important să se acorde o atenție adecvată cercetării agricole și fitosanitare, în scopul reducerii la minim a riscurilor inerente utilizării de produse și de amestecuri de produse chimice.

1.8

În opinia Comitetului, este necesar să se acorde atenția necesară cooperării, atât cu organismele internaționale, cum ar fi FAO, OCDE și OMS, cât și cu regiunile apropiate.

1.9

Globalizarea piețelor agricole și alimentare impune, în opinia Comitetului, o acțiune la nivel comunitar pentru diseminarea la nivel mondial a standardelor europene de calitate a producției și sanitară, în special prin includerea acestora în Codex Alimentarius.

2.1

Termenul „pesticide” desemnează principiile active și produsele concepute pentru a acționa asupra proceselor fundamentale ale organismelor vii și care, în consecință, au potențialul de a ucide sau de a combate organismele dăunătoare (1). Cu toate acestea, propunerea Comisiei utilizează, de asemenea, o definiție mai specifică a termenului „produse fitosanitare” (2).

2.2

Pesticidele sunt considerate esențiale pentru protecția culturilor împotriva insectelor, rozătoarelor și agenților patogeni naturali, însă pot, în același timp, să se acumuleze în mediu și să antreneze riscuri grave pentru sănătatea umană și animală, în special atunci când ajung să polueze apa potabilă. La om, riscurile potențiale sunt, în special, cancerul, tulburările genetice, dar și deteriorarea ireversibilă a sistemului imunitar.

2.3

Riscurile pentru sănătatea umană pot apărea în urma expunerii directe sau indirecte, a utilizării inadecvate sau accidentale, în special în timpul sau după utilizarea pesticidelor în scopuri agricole, pentru întreținerea spațiilor verzi sau pentru alte activități.

2.4

Riscurile legate de fiecare principiu activ din compoziția pesticidelor sunt evaluate în cadrul procedurii de autorizare, însă nu se realizează, la nivelul statelor membre, o evaluare corespunzătoare a efectelor expunerii la un amestec de produse chimice. În consecință, ar fi foarte dificil de estimat, în situația actuală, efectul global asupra sănătății umane al tuturor substanțelor utilizate în prezent (3).

2.5

Efectul expunerii indirecte a persoanelor care se află sau locuiesc în zona de utilizare (dispersia în aer a substanțelor pulverizate) sau a consumatorilor (reziduuri de pesticide pe produsele agricole sau în apă) poate fi și mai grav, în special pentru grupurile deosebit de vulnerabile. În special, studii recente (4) au scos în evidență sensibilitatea deosebită a fetușilor a căror dezvoltare neurologică a fost afectată ca urmare a expunerii mamelor la pesticide.

2.6

Este necesar să se țină seama de riscurile pentru mediu care apar în urma introducerii excesive și involuntare de substanțe chimice în apă, în aer și în sol, cu efecte dăunătoare asupra plantelor, florei și faunei sălbatice, asupra calității mediilor naturale și asupra biodiversității în general.

2.6.1

În același timp, nu trebuie să uităm că societatea modernă se bazează pe utilizarea unei game largi de îngrășăminte, de biocide, de aditivi alimentari, de insecticide, de pesticide și de erbicide, cu numeroase efecte benefice în ceea ce privește obținerea unor niveluri de calitate și securitate alimentară mai ridicate.

2.7

Utilizate în mod responsabil, acestea garantează prezența pe piață a unor materii prime, a unor produse alimentare și a unor fructe și legume de calitate, la prețuri mici, accesibile tuturor consumatorilor. Utilizarea produselor fitosanitare asigură randamente ridicate, scade nivelul de toxine naturale produse de ciuperci și bacterii, reduce pierderile de recolte și contribuie la crearea unei oferte de alimente suficiente și durabile pe piața internă și internațională.

2.7.1

În afară de aceasta, toate substanțele fungicide, insecticide și erbicide sunt deja supuse unor procese de aprobare riguroase înainte de autorizarea comercializării sau utilizării lor.

2.8

Comitetul recunoaște importanța promovării unei utilizări mai durabile a pesticidelor, pentru a optimiza efectele pozitive și a reduce consecințele negative ale acestora asupra mediului, consumatorului și operatorilor: acest obiectiv permite, de asemenea, ameliorarea imaginii operatorilor și a fermelor care utilizează în mod prudent produsele fitosanitare.

2.9

Comitetul consideră că este necesar să se scoată mai bine în evidență efectele pozitive, pentru fermieri, ale unei utilizări mai raționale și mai judicioase a produselor fitosanitare. De altfel, fermierii înșiși, de mai mulți ani, s-au angajat în dezvoltarea de tehnici mai raționale, cum ar fi gestionarea integrată a culturilor și gestionarea integrată a paraziților, din dorința de a promova în mod mai concret agricultura integrată, iar această tendință ar trebui încurajată.

2.10

Adevărata provocare a viitorului constă nu numai în furnizarea de produse, atât tradiționale, cât și ecologice, sigure și de bună calitate, unor consumatori „mai atenți”, ci și în satisfacerea acelora care caută produse la prețuri „moderate”, dar care oferă, în același timp, garanții calitative similare.

2.11

Integrarea aspectelor de mediu în problematica utilizării pesticidelor se înscrie în cadrul priorităților definite în cel de al 6-lea program de acțiune în domeniul mediului (2002-2012) al Uniunii Europene, care prevede elaborarea și lansarea a șapte strategii tematice.

2.12

Există o interacțiune evidentă între ceea ce se propune în strategiile tematice adoptate — în special în cele care privesc protecția pânzelor freatice, a resurselor naturale, a florei și a faunei sau a solurilor, gestionarea deșeurilor și deșeurile de ambalaje — și propunerea de directivă-cadru examinată.

2.12.1

Strategia tematică privind utilizarea durabilă a pesticidelor prevede patru noi măsuri de protecție a mediului și sanitare, printre care și propunerea de directivă privind o utilizare mai durabilă a pesticidelor, care face obiectul prezentului aviz.

2.12.2

Comisia a realizat, de asemenea, o evaluare de impact a diferitelor scenarii posibile, în funcție de aplicarea măsurilor prevăzute în vederea unei utilizări durabile a pesticidelor și a costului acestora: „pierderile (pentru sectorul PPP și pentru fermierii care finanțează formarea operatorilor, precum și certificarea și întreținerea echipamentelor de aplicare) și avantajele (pentru fermierii care au redus cantitatea de pesticide utilizate și pentru întreprinderile de formare, întreținere și certificare) se echilibrează” (5).

2.13

Incidența globală netă corespunzătoare costurilor externe este, prin urmare, în mod evident pozitivă: „Reiese, din extrapolările bazate pe un vast studiu realizat în Germania, că utilizarea optimă a pesticidelor ar putea genera beneficii de peste 200 MEUR pe an pentru UE, datorită reducerii costurilor externe, cum ar fi efectele negative asupra mediului și asupra sănătății umane” (6).

2.14

CESE a avut deja ocazia, în 2003 (7), să își exprime sprijinul față de inițiativa Comisiei de a elabora o strategie tematică privind utilizarea pesticidelor. De asemenea, Comitetul consideră că este necesar să se menționeze în mod explicit rolul de protecție a culturilor pe care îl are utilizarea pesticidelor, precum și alte tehnici, cum ar fi biopesticidele, extractele vegetale, metodele de prevenire, metodele biologice și rezistența plantelor la anumiți paraziți, iar pentru toate aceste aspecte trebuie să fie evaluate riscurile și beneficiile pe o bază științifică solidă.

3.1

Propunerea Comisiei are ca obiectiv protejarea sănătății umane și animale și a mediului împotriva utilizării periculoase inadecvate sau excesive a pesticidelor în agricultură și în ecosistem, prin reducerea riscurilor și a efectelor nefaste ale acestora „într-o măsură compatibilă cu protecția necesară a culturilor”.

3.2

Aceasta prevede în special:

4.1

Comitetul salută propunerea Comisiei, în măsura în care aceasta abordează o problematică esențială pentru bunăstarea cetățenilor și a consumatorilor europeni, pentru protecția calității vieții, pentru agricultură și pentru ecosistem.

4.2

Valoarea totală a vânzărilor anuale de pesticide, la nivel mondial, este estimată la aproximativ 25 de miliarde EUR, iar utilizarea pesticidelor continuă să fie foarte intensă în țările în curs de dezvoltare, chiar dacă aceste piețe stagnează sau sunt în scădere (8). De altfel, având în vedere globalizarea piețelor agricole și alimentare, este necesar să se vegheze la respectarea generalizată a normelor de producție și sanitare din Codex Alimentarius, pentru a evita ca legea Gresham (9) să li se aplice și acestor piețe.

4.3

În afară de aceasta, în mai multe părți ale lumii, o cantitate enormă de pesticide este risipită sau este aplicată fără a fi nevoie și numeroase persoane suferă de intoxicații, pentru că fermierii, operatorii și autoritățile locale nu sunt informate în legătură cu noile aplicații tehnologice sau nu și-au actualizat cunoștințele în domeniu, precum și din cauză că mașinile utilizate pentru pulverizarea pesticidelor sunt adesea depășite sau nu sunt întreținute în mod corespunzător. Mai mult, substanțe nocive care sunt deja interzise în UE continuă să fie utilizate în țările în curs de dezvoltare (10).

4.4

Comitetul consideră oportună introducerea unor planuri de acțiune naționale corelate cu niște obiective cantitative și cu un calendar de actualizare în vederea identificării măsurilor care ar face posibilă reducerea riscurilor la nivel național, regional și local, ținând seama de cele trei dimensiuni ale durabilității, și anume impactul economic, social și asupra mediului.

4.5

Utilizarea responsabilă, din punct de vedere social, de produse care au ca scop protejarea producției agricole este esențială în vederea atingerii unor obiective sociale din ce în ce mai avansate, pe de-o parte determinându-i pe fermieri să își asume responsabilitățile care le revin în cadrul lanțului alimentar și garantându-le consumatorilor alimente de calitate și, pe de altă parte, asigurând niveluri adecvate de competitivitate agricolă în cadrul Strategiei Lisabona, atât pe piața internă, cât și pe cea internațională.

4.6

Dimensiunea economică a durabilității garantează faptul că produsele sunt utilizate numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru menținerea diferitelor boli sub pragul de periculozitate, astfel încât randamentul și disponibilitatea produselor agricole să fie îmbunătățite, iar costurile managementului agricol să fie reduse.

4.7

În ceea ce privește mediul, s-ar evita astfel riscurile legate de prezența accidentală excesivă de substanțe chimice în apă, în sol, în aer și în produsele agricole și alimentare transformate. Aceste substanțe au efecte negative asupra omului, faunei, florei, calității aerului și asupra biodiversității în general. De altfel, nu trebuie uitat faptul că este indispensabil să se împiedice difuzarea și multiplicarea bolilor vegetale.

4.8

În momentul punerii în aplicare a planurilor de acțiune naționale, este important, pentru a se evita denaturarea concurenței pe piața internă, ca măsurile care vor fi adoptate să se bazeze pe directive și criterii comune întregii UE.

4.9

Educația, formarea și informarea reprezintă elemente esențiale în contextul unei utilizări raționale și durabile a sistemelor de protecție a producțiilor agricole, dar și o condiție sine qua non de garantare a celor mai bune practici agricole și de evitare a posibilelor consecințe negative asupra mediului, în special în ceea ce privește formarea integrată a tuturor părților interesate, inclusiv a organismelor și autorităților publice, dar și a utilizatorilor neprofesioniști.

4.10

Statele membre au creat sisteme de formare diferite, bazate pe dispozitive și obligații legislative naționale și administrate de organisme acreditate corespunzător. Comitetul consideră, în consecință, că este nevoie de un cadru de referință comunitar flexibil, care să permită integrarea, cu respectarea exigențelor diferitelor grupuri de utilizatori, în special pe baza unor metode pedagogice și unor conținuturi aprobate de părțile interesate, la nivel european (11), și a unor discuții în cadrul unui dialog sectorial și de parteneriat între partenerii sociali, la nivel național.

4.11

Același principiu este valabil și pentru campaniile de informare și de sensibilizare, care trebuie să fie obiective și neutre și să pună accent pe avantajele posibilelor practici de protecție a culturilor și pe riscurile unor efecte nocive. Aceste campanii ar putea fi finanțate, în diferitele state membre, în special prin introducerea unei taxe pe produsele de protecție a culturilor. Fondurile colectate în urma acestei acțiuni ar putea servi la sensibilizarea utilizatorilor, în special a celor neprofesioniști, prin diferite mijloace și în special cu ajutorul unor ghiduri tehnice simple, actualizate pe Internet.

4.12

Comitetul consideră că este extrem de important ca statele membre să instituie sisteme de inspecție tehnică și de întreținere periodică a echipamentelor de aplicare a pesticidelor aflate în uz, pe baza unor standarde comune și armonizate, în conformitate cu exigențele esențiale.

4.13

În ceea ce privește introducerea unor măsuri de precauție în domeniile deosebit de sensibile, cum ar fi protecția apelor (12) — care trebuie să fie în mod obligatoriu conforme cu directiva-cadru în materie — și sectoarele definite prin proiectul Natura 2000, este necesar să se țină seama de condițiile locale și de tipurile de culturi, cum ar fi culturile de orez.

4.13.1

CESE consideră că este important să se garanteze respectarea celor mai bune practici, în scopul reducerii riscurilor, prin definirea — în mod echilibrat și rațional — a unor dispoziții comune și a unor parametri minimi, alegerea măsurilor și monitorizarea lor riguroasă urmând să țină de responsabilitatea statelor membre, fără a se introduce vreo interdicție generalizată, considerată excesivă de către Comitet.

4.14

În ceea ce privește restricțiile severe prescrise în domeniul pulverizării aeriene, CESE estimează că este necesar să se examineze cu atenție faptul că există regiuni geografice și situații în care această practică nu poate fi înlocuită cu alte tehnici și că ar fi poate oportun să se acorde derogări, foarte limitate, pentru acest tip de intervenții, astfel încât să se asigure un nivel maxim de siguranță și de competență profesională a operatorilor, pentru evitarea efectelor negative asupra sănătății umane și asupra mediului. Statele membre și autoritățile publice competente la diferite niveluri ar trebui să monitorizeze sistematic nivelurile de siguranță și de competență prin intermediul unor proceduri uniforme de evaluare a riscurilor.

4.15

În cadrul politicii agricole comune, se acordă din ce în ce mai mult sprijin (13) elaborării de tehnici de management integrat al culturilor (Integrated Crop Management — ICM) (14), în care ar fi necesar să se includă, în mod progresiv și organizat, noi metode de management integrat al dăunătorilor (Integrated Pest Management — IPM). Comitetul susține cu tărie tehnicile ICM, care reprezintă unul dintre jaloanele sistemelor agricole durabile.

4.16

De altfel, este dificil să disociem diferitele efecte ale protecției fitosanitare de efectele unei întregi serii de alte practici agricole (rotația culturilor etc.): dacă statele membre trebuie ca, până în 2014, să elaboreze și să impună „standarde-obiective” generale în materie de IPM, acest lucru trebuie să se realizeze, în opinia Comitetului, prin încurajarea participării cât mai largi a utilizatorilor, ținându-se seama pe deplin de tehnicile generale de ICM, precum și de progresele înregistrate la nivelul tehnicii și al cercetării tehnologice din acest sector, care trebuie susținute și consolidate, în special prin programele de lucru din cel de-al 7-lea program-cadru pentru acțiuni de cercetare și dezvoltare tehnologică.

4.17

Comitetul consideră că este important să se acorde atenția cuvenită cercetării agricole și fitosanitare privind nivelul de inocuitate al noilor tehnologii propuse, precum și minimalizării riscurilor legate de utilizarea de produse și de amestecuri de produse chimice, în contextul programelor de lucru și al cererilor de oferte publice din cel de-al 7-lea program-cadru pentru acțiuni de cercetare și dezvoltare tehnologică 2007-2013.

4.18

În avizul din proprie inițiativă privind „Viitorul PAC” (15), CESE a prezentat mai multe posibilități de integrare a aspectelor legate de protecția mediului în politica agricolă. CESE reamintește că „al doilea pilon” al politicii agricole prevede ca statele membre, în noul program 2007-2013 privind fondurile structurale și planurile naționale și regionale de dezvoltare rurală, să încurajeze mecanismele de compensare pentru fermierii care reușesc să diminueze riscurile legate de utilizarea pesticidelor chimice (16).

4.19

Definirea tehnicilor IPC trebuie să fie conformă cu noile dispoziții privind comercializarea produselor de protecție fitosanitară, iar standardele în domeniul tehnicilor IPM vor trebui să țină seama de diferitele condiții naturale și de climă din UE.

4.20

Produsele de protecție a producției agricole trebuie să fie manipulate și stocate în așa fel încât să se evite orice potențial risc pentru sănătate și pentru mediu. Comitetul consideră că, pe lângă elementele propuse, ar fi necesară crearea, la nivel comunitar, a unui cadru de standarde minime pentru stocarea acestor produse de către vânzătorii cu ridicata și cu amănuntul și de către fermieri (17).

4.21

În ceea ce privește sistemul de indicatori armonizați pentru colectarea de date și pentru rapoartele obligatorii privind comercializarea și utilizarea pesticidelor, Comitetul recunoaște în totalitate necesitatea unor date statistice și aprobă obligativitatea unei colectări periodice a datelor, pe baza indicatorilor de risc și de utilizare armonizați la nivel european.

4.22

Comitetul subliniază importanța colectării de date omogene de la toate părțile interesate, evitându-se, în același timp, suprapunerile și cheltuielile inutile, atât la nivel administrativ, cât și din punctul de vedere al complexității tehnice.

4.23

Indicatorii trebuie să se bazeze pe nivelul de risc mai curând decât pe cantitățile de produse utilizate sau de reziduuri prezente, precum și pe impactul asupra sănătății, ținând seama în special de analizele OMS, și trebuie să se refere în egală măsură și la nivelurile de difuzare a bolilor și a fenomenelor patogene care afectează culturile.

4.24

Comitetul consideră că este necesar să se acorde atenția adecvată cooperării internaționale, atât cu organisme cum sunt FAO (18) și OCDE (19), cât și cu regiunile apropiate, în special cu țările din bazinul mediteranean, cu Balcanii și cu țările vecine.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/53

1.1

Propunerea Comisiei are drept scop abrogarea Directivei 68/89/CEE a Consiliului de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la clasificarea lemnului în stare brută.

1.2

Având în vedere faptul că statele membre, sectorul silviculturii și industria lemnului insistă de mai mulți ani că, în general, această directivă nu se aplică în mod sistematic în comerțul cu lemn, Comisia a propus abrogarea directivei.

2.1

La mijlocul lui 2005, 19 state membre și 11 reprezentanți ai federațiilor naționale din industrie au participat la consultări în scopul de a stabili dacă directiva a fost pusă în aplicare și dacă abrogarea acesteia ar putea avea consecințe negative. Rezultatele anchetei efectuate au confirmat faptul că majoritatea atât a statelor membre, cât și a federațiilor din industrie nu aplică această directivă în comerțul cu lemn, considerând că nu este suficient de detaliată, nu ia considerare utilizările prevăzute pentru lemn și nu este adaptată la nevoile pieței.

2.2

Punerea în aplicare a directivei Consiliului a fost limitată, deoarece nu are caracter obligatoriu, metodele de clasificare și de măsurare pe care le stabilește sunt depășite, iar operatorii de pe piața lemnului au căzut de acord asupra altor metode de măsurare și clasificare pe care le-au pus în aplicare. Cu toate acestea, piața internă a lemnului brut, ca și comerțul cu țările terțe, s-au extins aparent fără obstacole.

În plus, au fost stabilite standarde europene pentru măsurarea și clasificarea lemnului; acestea pot fi aplicate, când este cazul, în tranzacțiile de pe piața lemnului și sunt considerate o soluție mai bună.

2.3

Abrogarea directivei este prin urmare în conformitate cu rezultatele consultărilor cu statele membre, sectorul silviculturii și industria lemnului. Obiectivele directivei pot fi atinse fără o legislație comunitară.

2.4

Ținând cont de motivele de mai sus și, de asemenea, de faptul că abrogarea directivei nu va avea nici o implicație bugetară și va contribui la simplificarea legislației europene, Comitetul susține propunerea Comisiei. Comitetul este de părere că legislația care este rar pusă în aplicare și nu este indispensabilă pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne în acest sector nu ar trebui să rămână în vigoare.

13.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 161/54

1.1

Se manifestă un interes în creștere, în cadrul UE, pentru promovarea metodelor de producție și creștere a animalelor, capabile să răspundă mai bine decât până acum cerințelor bunăstării animalelor domestice. În acest context, se propune completarea standardelor minime obligatorii în vigoare cu reglementări de etichetare voluntară, care să poată fi utilizate atât în paralel cu etichetarea comercială uzuală, cât și cu etichetarea orientată mai mult pe calitate, printre care se pot menționa în special programele de calitate (în limba engleză „quality schemes”). Această procedură va sprijini forțele pieței și nu va suprasolicita inutil nici sistemul politic al UE, nici autoritățile naționale de control. Etichetarea de calitate constituie un parametru esențial în concurența existentă în sectorul alimentar, această etichetare conținând frecvent diverse elemente privind bunăstarea animalelor, care se situează peste nivelul standardelor minime obligatorii în vigoare. Cu toate acestea, este dificil pentru consumatori să înțeleagă pe ce bază s-a efectuat etichetarea și care este conținutul standardelor, iar aspectele privitoare la bunăstarea animalelor nu se bazează întotdeauna pe principii științifice suficiente.

1.2

Un sistem de această natură, bazat pe piață și pe criterii obiective de cuantificare a bunăstării animalelor, va fi mai flexibil, mai eficace și mai orientat către viitor decât criteriile stabilite politic și va fi, din acest motiv, mai bine adaptat evoluțiilor viitoare în materie de producție, care se vor caracteriza printr-o variație mai mare a condițiilor de producție, ca urmare, pe de-o parte, a extinderii UE, a specializării și a diversificării permanente a producției și, pe de altă parte, a mutațiilor structurale privind comerțul cu amănuntul și parteneriatele existente în domeniile dezvoltării produselor și etichetării.

1.3

Este importantă promovarea metodelor de producție și creștere a animalelor, metode capabile să răspundă mai bine cerințelor bunăstării animalelor, atât direct, prin mijloace de formare și prin difuzarea noilor rezultate ale cercetării științifice, cât și prin semnale ale pieței care, în același timp, vor constitui un punct de plecare esențial pentru definirea unei serii de priorități privind formarea, investițiile etc. În acest fel, un sistem de etichetare poate contribui la crearea sinergiei necesare „de la un capăt la altul al lanțului” și, în egală măsură, la o exploatare mai rațională a resurselor. Crescătorii de animale domestice au nevoie de stabilitate, având în vedere că, în prezent, aceștia pot fi supuși unor schimbări mai mult sau mai puțin întemeiate ale cerințelor lanțurilor comerciale cu amănuntul, schimbări care au un impact asupra previziunilor și strategiei de investiții ale acestora.

1.4

În același timp, ar trebui pus în aplicare un sistem de etichetare în materie de bunăstare a animalelor care să fie mai strict decât cerințele minime, sistem care ar trebui să fie o posibilitate opțională oferită producătorilor, sectorului comercial și celui industrial, astfel încât programele de etichetare private să se poată raporta la cerințe cu o bază științifică și practică, acestea putând fi adaptate în funcție de apariția unor noi date științifice. Modalitățile concrete ar putea consta în posibilitatea de a alege fie o formă de siglă, împreună cu o etichetă colorată, fie un sistem de puncte, care să completeze etichetarea comercială și care să constituie o bază obiectivă de promovare comercială, combinată cu o formă de control privat și independent. În principiu, un asemenea sistem ar putea fi utilizat pentru toate speciile de animale domestice și pentru toate produsele de origine animală. În același timp, în conformitate cu regulile OMC, acesta ar putea fi utilizat, în condiții identice, pentru produsele importate.

1.5

Cu toate acestea, este necesară utilizarea în continuare a dispozițiilor instituționale clasice pentru stabilirea cerințelor minime în cadrul UE, cât și, așa cum s-a procedat până în prezent, pentru etichetarea modului de producție a ouălor și produselor ecologice. Această formă de reglementare este totuși o metodă dificilă sub aspect politic și administrativ și, din acest motiv, se potrivește mai puțin pentru stimularea dezvoltării de metode de producție și de creștere a animalelor care să poată răspunde mai bine cerințelor bunăstării animalelor. În același timp, producătorii, sectorul industrial și comercial de vânzare cu amănuntul ar considera acest sistem ca fiind rigid și birocratic, fără ca acesta, în schimb, să aducă avantaje semnificative consumatorilor.

1.6

Procedura propusă prezintă similitudini de fond cu procedura generală de etichetare ecologică și, în special în UE, cu sistemul comun al etichetelor ecologice. Etichetele ecologice se bazează pe aplicarea principiului comun de producție și pe utilizarea de produse extrem de diferite, ceea ce permite crearea unei mai mari sinergii și asigurarea unui grad mai mare de notorietate a etichetei. Cu toate acestea, din motive de concurență, actorii din sectorul alimentar vor da, în mod natural, prioritate propriilor etichete de calitate, astfel încât „modelul ecologic” nu este direct utilizabil pentru etichetarea în materie de bunăstare a animalelor, care trebuie să se bazeze pe cercetări specifice și pe evaluarea reciprocă a indicatorilor de bunăstare a animalelor.

1.7

În cadrul UE, contribuția la cercetările privind protecția animalelor este, în consecință, de o importanță decisivă pentru a se stabili dacă, în viitor, va fi posibilă integrarea bunăstării animalelor în lanțul care începe de la culturile agricole până la activitățile ulterioare de producție și comercializare, pe o bază științifică și obiectivă. Cu toate acestea, trebuie stabilite, în cel mai scurt timp, elementele unui sistem de etichetare, astfel încât rezultatele cercetărilor și indicatorii unitari, măsurabili și reproductibili să se transforme în strategii concrete și acestea să fie utilizate în sistemul de etichetare, pe măsură ce aceste rezultate devin cunoscute și părțile implicate încep să se familiarizeze cu această procedură.

1.8

În orice caz, este necesară o acțiune de informare de mare anvergură, orientată către consumatori și sectorul de vânzare cu amănuntul etc., care să includă, în special, standardele comunitare minime obligatorii. În același timp, s-ar putea avea în vedere crearea unei pagini Internet și a unei baze de date, cu sprijinul UE, în sensul unei mai mari transparențe și deschideri, cu toate că orientările comune ar trebui întâi aplicate, înainte de publicarea conținutului exact al acestora. În același timp, ar trebui avută în vedere întărirea interdicției și controlului publicității inexacte și înșelătoare, pentru a asigura faptul că întreprinderile își respectă tot mai mult promisiunile cuprinse în propriile afirmații.

2.1

Prezentul aviz are scopul, în conformitate cu solicitarea președinției germane a Consiliului, de a descrie sistemele de etichetare posibile în materie de bunăstare a animalelor, ca și modul de concepere a acestor sisteme, în sensul de a promova dezvoltarea de metode de producție și creștere a animalelor care să răspundă într-o măsură tot mai mare la cerințele bunăstării animalelor. Aceste demersuri trebuie văzute în contextul interesului crescând pentru bunăstarea animalelor în Uniunea Europeană, unde bunăstarea animalelor, pe lângă alte considerente etice, se integrează tot mai mult în „modelul social european”. Consumatorii au dreptul să se aștepte (fapt relevat de sondajele Eurobarometrului) ca alimentele de origine animală să fie produse într-un mod care să respecte dispozițiile legale din UE (în special cele privind bunăstarea animalelor) și că există posibilități obiective și credibile pentru alegerea alimentelor produse în condiții de respect deosebit pentru bunăstarea animalelor (1). În plus, există o legătură complexă între, pe de o parte, bunăstarea și sănătatea animalelor și, pe de altă parte, apariția bolilor transmisibile la om.

2.2

Așa cum rezultă din majoritatea studiilor, consumatorii consideră bunăstarea animalelor un parametru esențial al calității produselor; desigur că acest punct de vedere ar putea fi mai puțin accentuat în anumite state membre. Bunăstarea animalelor, respectiv calitatea vieții animalelor, reprezintă suma evenimentelor la care este supus animalul pe parcursul vieții sale: durerea, boala, atitudinile conflictuale, particularitățile de comportament cum ar fi stresul prelungit, trebuie considerate experiențe negative pentru animal, în timp ce repausul, somnul, nutriția, îngrijirea locurilor de înmulțire și a blănii reprezintă experiențe pozitive. Cu toate acestea, nu există nici o definiție unică, recunoscută, a bunăstării animalelor.

2.3

Uniunea Europeană, în special pe baza recomandărilor Parlamentului European, a adoptat o serie de standarde minime în materie de bunăstare a animalelor, sub formă de reglementări clasice emise de autorități. Multe din aceste standarde minime trebuie să facă obiectul unor revizuiri în anii viitori, în lumina deciziilor anterioare. În afară de aceasta, au fost puse în aplicare anumite reguli specifice privind etichetarea voluntară a produselor ecologice și etichetarea obligatorie cu indicații privind metodele de producție în cazul comercializării ouălor, ca și anumite reguli accesorii privind comercializarea păsărilor destinate producției de carne și a cărnii de vită.

2.4

Industria alimentară și comerțul cu amănuntul se caracterizează printr-o concentrare și o concurență tot mai mare și utilizează tot mai des etichete de calitate, fapt care demonstrează că se dă o atenție specială diverselor criterii de calitate, inclusiv, într-o măsură tot mai mare, bunăstării animalelor. În paralel cu acest fenomen, organizațiile producătorilor și cooperativele au stabilit o serie de etichete de calitate la nivel regional, care deseori includ aspectele privind bunăstarea animalelor și preocupările privind aspectele ecologice. Unele din aceste produse pot eventual face uz de sistemul comunitar privind protecția indicațiilor geografice și a specialităților tradiționale (2).

2.5

În acest sens, există diferențe semnificative de la o țară la alta. Se poate menționa, de exemplu, faptul că pe piața britanică domină etichetele de calitate specifice comerțului cu amănuntul, în timp ce în Franța și Italia, de exemplu, există un număr deloc neglijabil de etichete de calitate la nivel regional. În Țările de Jos predomină tradițional etichetele de calitate din sectorul de prelucrare, cu toate că sectorul comerțului cu amănuntul și organizațiile producătorilor elaborează un număr tot mai mare de etichete. În Suedia predomină etichetele producătorilor, fapt legat de concepția tradițională, prezentă în multe alte țări, care presupune, în mod natural, că produsele naționale ar fi de calitate superioară, inclusiv datorită aspectelor privind bunăstarea animalelor.

2.6

Pe baza experienței acumulate privind funcționarea sistemelor de etichetare voluntară, intenția Comisiei este de a promova, în ceea ce privește bunăstarea animalelor, utilizarea indicatorilor specifici, obiectivi și măsurabili în dreptul comunitar actual și viitor, ca bază legislativă pentru validarea sistemelor de producție care aplică standarde de bunăstare a animalelor mai stricte decât standardele minime stabilite de dispozițiile în vigoare (3). Potrivit Comisiei, acest lucru presupune o clasificare a standardelor aplicate în materie de bunăstare a animalelor, în vederea promovării elaborării de metode de producție și creștere a animalelor, care să răspundă mai bine cerințelor bunăstării animalelor și care să faciliteze aplicarea respectivelor standarde atât în cadrul UE, cât și la nivel internațional; în același timp, Comisia intenționează să analizeze posibilitatea unei etichetări comunitare concepute pe această bază.

3.1

În calitate de reprezentant al societății civile, este natural ca CESE să-și aducă contribuția la lucrările de concepere a sistemelor de etichetare respective și să-și asume, în comun, răspunderea pentru punerea în aplicare a acestora, sub forma unui sistem comun european, care să poată susține o dezvoltare durabilă în cadrul pieței interne și în schimburile comerciale cu restul lumii. Bunăstarea animalelor face parte din patrimoniul cultural european și din valorile etice ale UE, înscriindu-se în aceeași filozofie ca și responsabilitatea socială a întreprinderilor, protecția mediului și preocupările privind aspectele ecologice; toate acestea fiind, într-o anumită măsură, integrate în dreptul comunitar. Există o anumită identitate comună cu metodele ecologice care, ca sistem durabil de producție agricolă, se bazează pe respectul pentru mediu și pe bunăstarea animalelor.

3.2

În acest sens, CESE sprijină intențiile Comisiei de promovare a bunăstării animalelor în UE pe baze obiective și durabile (4) și consideră că este de dorit să se pună în aplicare un sistem comun în materie de etichetare, pentru promovarea unor metode de producție și creștere a animalelor care să răspundă mai bine cerințelor bunăstării animalelor. În acest sens, obiectivul principal este sprijinirea forțelor pieței pentru a putea funcționa pe o bază obiectivă și a „se orienta în direcția bună”. În același timp, este importantă promovarea, prin intermediul formării și al difuzării celor mai noi rezultate din domeniul cercetării, a unor metode de producție și de creștere a animalelor care să răspundă mai bine cerințelor bunăstării animalelor. În același timp, prin natura lucrurilor, semnalele pieței vor constitui un punct de plecare pentru stabilirea unei serii de priorități în domeniul cercetării, formării fermierilor, consultanților și medicilor veterinari și în ceea ce privește investițiile viitoare în sistemul de producție. Astfel, sistemul de etichetare poate contribui la crearea de sinergii și la o exploatare rațională a resurselor, nu în ultimul rând având în vedere strategia de planificare și investiții a producătorilor.

3.3

În orice caz, este vorba de un proces pe termen lung care, în mod necesar, trebuie să se deruleze în paralel cu dezvoltarea indicatorilor obiectivi, măsurabili, reproductibili și fundamentați științific privind bunăstarea animalelor și pe baza unei validări a diverselor sisteme de producție. Cu toate acestea, este importantă definirea, într-o fază incipientă, a cadrului și principiilor necesare elaborării unui sistem comun de etichetare în materie de bunăstare a animalelor, astfel încât să fie posibilă pregătirea lucrărilor și integrarea în sistem a indicatorilor standardizați de bunăstare a animalelor, pe măsură ce aceștia sunt stabiliți. Din acest motiv, în cel mai scurt timp trebuie să existe o înțelegere și acceptare din partea părților implicate privind orientările și structura sistemului comun, care poate fi utilizat pentru toate produsele de origine animală pe o bază cât mai satisfăcătoare sub aspectul voluntariatului și flexibilității.

3.4

În același timp, trebuie recunoscut faptul că procesul se complică nu numai datorită lipsei de cunoștințe disponibile cu privire la aspectele bunăstării animalelor și la prioritatea acestora unele față de altele, ci și datorită diversității preferințelor consumatorilor și condițiilor de producție, efectului diferitelor tradiții și niveluri de educație asupra atitudinilor populației, concurenței existente în sectorul alimentar, complexității formelor existente de reglementare legislativă, dificultății de comparare a conținutului etichetelor de calitate private și a insuficientei credibilități privind organele de control publice și private, inclusiv cele legate de importurile în Uniunea Europeană.

3.5

În orice caz, o etichetare clară și informativă constituie un element esențial pentru promovarea metodelor de producție și creștere a animalelor, care să răspundă mai bine cerințelor bunăstării animalelor. Experiența acumulată în materie de produse ecologice și de sisteme alternative de producție a ouălor a relevat că regulile de etichetare sunt de natură să influențeze sistemele de producție în sensul creșterii bunăstării animalelor.

3.6

Reglementările privind etichetarea sunt de competența Uniunii Europene. Acestea fac, în mod constant, obiectul dezbaterilor și conflictelor de interese, iar Comisia intenționează să prezinte o propunere de modificare a directivei privind etichetarea, la sfârșitul anului 2007 (5). O etichetare corespunzătoare și clară este, de cele mai multe ori, rezultatul unui compromis, prin care nu este posibilă satisfacerea tuturor dorințelor și cererilor. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește produsele alimentare, cu privire la care se declară frecvent că cerințele în materie de etichetare sunt prea cuprinzătoare. Autoritățile competente în domeniul produselor alimentare sunt, în egală măsură, sceptice cu privire la o etichetare și mai largă, care ar putea duce la riscul de a plasa pe un plan secundar informațiile de bază privind proprietățile alimentelor, prin menționarea altor informații. De altfel, nici consumatorii nu sunt siguri în ce măsură este avantajos să dispui de un număr mai mare de informații privind produsele alimentare, în special informații cu privire la aspectele etice. Din aceste motive, etichetarea în materie de bunăstare a animalelor ar trebui să se bazeze pe o siglă de dimensiuni mai mici, combinată cu un marcaj în culori, cu stele sau puncte, care să completeze etichetarea existentă.

4.1

Crearea în cadrul UE, pe cale legislativă, a unor noi obligații și restricții ar putea crea riscul ca importurile din țări cu standarde mai puțin stricte să afecteze negativ producția și vânzările din cadrul UE, ceea ce ar putea duce și la pierderea de segmente de piață la nivel mondial. Cu toate acestea, concentrarea mai puternică asupra bunăstării animalelor pe piața internă (6), compusă din 30 de țări europene, cu o populație totală de 500 milioane de locuitori, ar provoca un efect de emulație în țările terțe, iar efectul s-ar face simțit în exporturile acestora către UE. „International Finance Corporation”, care aparține Băncii Mondiale, a atras atenția asupra interesului tot mai mare manifestat la nivel mondial cu privire la bunăstarea animalelor și asupra necesității de adaptare la această tendință, atât în sectorul de producție primară, cât și în cel de prelucrare industrială (7).

4.2

Este evident că animalele crescute, sacrificate și tranșate în Uniunea Europeană, ca și produsele prelucrate sau neprelucrate rezultate din acestea satisfac criteriile minime ale UE și, în consecință, orice etichetare în acest sens ar deveni inutilă. Pe de altă parte, se solicită frecvent, în mod justificat, ca produsele importate să fie etichetate astfel încât să se indice proveniența acestora sau ca etichetarea să fie efectuată astfel încât să se poată stabili, direct sau indirect, în ce măsură produsul în cauză satisface cerințele comunitare minime. Așa cum s-a menționat deja în avize anterioare ale CESE, pe termen lung trebuie recunoscută bunăstarea animalelor ca fiind un considerent perfect legitim în comerțul cu produse agricole, astfel încât să se poată solicita ca importurile să respecte cerințele minime. În acest context, trebuie analizat mai precis, pe de o parte, în ce măsură ar fi legală o obligație de etichetare care să indice țara de origine a produselor importate și, pe de altă parte, (în cazul în care nu există nici o garanție privind respectarea cerințelor comunitare minime) în ce măsură ar fi legală o obligație de a menționa pe etichetă „metodă de producție necunoscută” sau o formulare similară.

4.3

Pentru a lua în considerare toate produsele agricole europene care respectă standardele europene în materie de bunăstare a animalelor și pentru a le diferenția de cele din afara Uniunii Europene, care nu se supun acelorași dispoziții, s-ar putea introduce o indicație corespunzătoare privind originea, respectiv o informație cu privire la locul unde s-a cultivat sau produs materia primă din care este compus produsul, în sensul următoarelor date:

Informația „UE” respectiv „din afara UE” poate fi eventual înlocuită, respectiv completată, de o anumită țară, în cazul în care toate materiile prime, din care este compus produsul, au fost cultivate sau produse în țara respectivă.

4.4

Deși compatibilitatea cu reglementările OMC ar trebui să reprezinte un punct de plecare și o premisă pentru orice reglementare, în cazul în care nu există suficientă înțelegere, la nivel internațional, privind acest subiect, așa cum s-a menționat în avizele anterioare ale CESE, UE s-ar putea vedea obligată să pună în aplicare măsuri unilaterale pentru a atrage atenția necesară privind necesitatea adaptării cadrului juridic. În orice caz, importatorii și lanțurile comerciale de vânzare cu amănuntul trebuie să-și asume răspunderea, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, de a se asigura că importurile din țările terțe respectă cerințe comparabile, prin intermediul certificării sau al unor garanții similare.