Siguranța maritimă în UE: normele și standardele pentru inspecția navelor și pentru activitățile administrațiilor maritime

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2009/15/CE privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva stabilește normele și condițiile în care o țară a Uniunii Europene (UE), ca stat de pavilion, poate să autorizeze o organizație recunoscută* să efectueze inspecții reglementare și să acorde certificări statutare în numele său.

ASPECTE-CHEIE

Autorizarea organizațiilor recunoscute

Țările UE trebuie să se asigure că administrațiile lor pun în aplicare convențiile internaționale* relevante privind inspecția și certificarea navelor care arborează pavilionul lor.

O țară a UE poate să autorizeze organizațiile să efectueze integral sau parțial inspecțiile și controalele aferente eliberării sau reînnoirii certificatelor statutare* ale navelor. Aceasta poate să confere aceste competențe numai organizațiilor recunoscute.

Atribuțiile privind eliberarea certificatelor de siguranță a sistemelor de radiocomunicații pentru navele comerciale pot fi încredințate însă unor organizații private aprobate care dispun de experiență suficientă și de personal calificat.

O țară a UE nu trebuie să refuze să autorizeze nicio organizație recunoscută. Aceasta poate decide însă să limiteze numărul organizațiilor care să fie autorizate pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii.

Organizațiile care își au sediul în țări din afara UE pot fi recunoscute la nivelul UE și autorizate ulterior de către administrațiile țărilor UE. În asemenea cazuri pot fi solicitate acorduri de autorizare reciprocă.

Relațiile de colaborare

Când o țară a UE autorizează o organizație recunoscută, țara stabilește o „relație de colaborare” cu organizația respectivă. Această relație este reglementată printr-un acord care conține clauze privind răspunderea financiară, controlul periodic al atribuțiilor, inspecțiile aleatorii și amănunțite ale navelor și raportarea obligatorie a informațiilor legate de clasă (o „clasă” de nave este un grup de nave proiectate în același fel). Organizațiile autorizate pot fi obligate să fie reprezentate la nivel local în țara în cauză.

Țările UE trebuie să notifice Comisia Europeană despre relațiile de colaborare pe care le încheie.

O țară a UE poate să suspende sau să retragă autorizația unei organizații recunoscute în cazul în care consideră că organizația nu mai întrunește condițiile pentru a-și îndeplini atribuțiile.

Monitorizarea

Țările UE trebuie să se asigure că organizațiile recunoscute care acționează în numele lor își îndeplinesc în mod eficient atribuțiile. Acestea trebuie să le monitorizeze o dată la doi ani și să informeze țările UE și Comisia cu privire la rezultatele acestei activități de monitorizare.

Când monitorizează navele în calitate de stat de port, o țară a UE trebuie să informeze Comisia și celelalte țări ale UE dacă:

O țară a UE trebuie să raporteze numai cazurile navelor care reprezintă o amenințare reală la adresa siguranței și mediului sau cele care conțin dovezi ale unei neglijențe deosebite din partea organizațiilor recunoscute. Organizațiile trebuie ținute la curent pentru a putea lua măsurile de corecție necesare.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 17 iunie 2009, iar țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația proprie până la 17 iunie 2011.

CONTEXT

Această directivă a fost adoptată în paralel cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor. Aceste instrumente abrogă Directiva 94/57/CE. Regulamentul creează un sistem de acordare a autorizațiilor la nivelul UE, care este o precondiție pentru orice organizație pentru a fi autorizată de o țară a UE în contextul Directivei 2009/15/CE.

Pentru informații suplimentare, a se vedea:

TERMENI-CHEIE

Organizație recunoscută: o organizație recunoscută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 391/2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (a se vedea contextul).
Convenții internaționale: Convenția pentru ocrotirea vieții omenești pe mare din 1 noiembrie 1974 (SOLAS 74), cu excepția capitolului XI-2 din anexa la aceasta; Convenția asupra liniilor de încărcare din 5 aprilie 1966; Convenția pentru prevenirea poluării de către nave din 2 noiembrie 1973 (MARPOL); împreună cu protocoalele și modificările la acestea și codurile conexe cu statut obligatoriu în toate țările UE, cu excepția alineatelor 16.1, 18.1 și 19 din partea 2 din Codul de aplicare a instrumentelor OMI și a secțiunilor 1.1, 1.3, 3.9.3.1, 3.9.3.2 și 3.9.3.3 din partea 2 din Codul IMO pentru organizațiile recunoscute, în versiunea cea mai recentă a acestora.
Certificat statutar: un certificat eliberat de un stat membru de pavilion sau în numele unui stat membru de pavilion în conformitate cu convențiile internaționale.
Certificat de clasă: un certificat prin care se atestă că nava poate fi utilizată într-un anume scop sau pentru un anumit serviciu, eliberat în conformitate cu normele și procedurile organizației recunoscute.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2009/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor, precum și pentru activitățile în domeniu ale administrațiilor maritime (JO L 131, 28.5.2009, pp. 47-56)

Modificările succesive aduse Directivei 2009/15/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 391/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind normele și standardele comune pentru organizațiile cu rol de inspecție și control al navelor (JO L 131, 28.5.2009, pp. 11-23)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 19.02.2021