Consolidarea parteneriatului între UE și China

SINTEZĂ PRIVIND:

UE-China: parteneri mai apropiați, responsabilități sporite – COM(2006) 631 final

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTEI COMUNICĂRI?

Comunicarea stabilește orientări pentru o politică a Uniunii Europene (UE) având drept obiectiv consolidarea cooperării dintre UE și China.

Acestea vizează:

tranziția la democrație în China;

dezvoltarea durabilă;

aspecte comerciale și

cooperarea internațională pentru un parteneriat mai profund.

ASPECTE-CHEIE

Sprijinirea tranziției politice: UE și China desfășoară dialoguri politice periodice privind drepturile omului, protejarea minorităților și consolidarea statului de drept.

Promovarea eficienței energetice și a protecției mediului: numărându-se printre principalii actori de pe piața globală a energiei, UE și China cooperează pentru:

sporirea transparenței și îmbunătățirea cadrului de reglementare a sectorului energiei;

schimbul de tehnici și informații privind eficiența resurselor și energia din surse regenerabile;

favorizarea investițiilor și deschiderea contractelor publice; precum și

promovarea aplicării standardelor internaționale.

Un exemplu de cooperare în acest domeniu este Declarația comună UE-China privind securitatea energetică din 2012.

Echilibrarea dezvoltării economice și sociale: UE și China cooperează pentru a defini și a pune în aplicare politici monetare și fiscale echilibrate, având drept obiectiv abordarea unor probleme precum standardele de muncă necorespunzătoare, sănătatea și îmbătrânirea populațiilor.

Îmbunătățirea relațiilor comerciale și economice: având în vedere că UE este cel mai mare partener comercial al Chinei, iar China este al doilea partener comercial al UE ca mărime, ambii parteneri urmăresc:

promovarea deschiderii pieței chineze pentru investiții și exporturi;

definirea unor norme comerciale echitabile (în special în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală și standardele decente de muncă); precum și

rezolvarea litigiilor comerciale prin intermediul sistemului de soluționare a litigiilor al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Consolidarea cooperării sectoriale: UE și China urmăresc consolidarea cooperării bilaterale în următoarele domenii:

știință și tehnologie;

imigrație;

schimburi culturale și

educație.

Încurajarea cooperării internaționale și în domeniul securității: dialog între UE și China cu privire la pacea și securitatea în regiunile lumii (în special în Asia de Est). De asemenea, UE sprijină dialogul dintre China și alte țări din regiune pentru a promova stabilitatea acesteia. Cooperarea dintre parteneri vizează și transparența cheltuielilor militare, neproliferarea nucleară și ridicarea progresivă a embargoului european asupra armelor.

Delegația UE și a Chinei se întrunesc anual la summitul UE-China, care se desfășoară, alternativ, la Bruxelles și la Beijing. La summitul din 2013 a fost adoptată Agenda strategică pentru 2020 privind cooperarea UE-China. Acesta este, în prezent, documentul de orientare al relației.

CONTEXT

Primele legături diplomatice dintre UE și China au fost stabilite în 1975, odată cu stabilirea primului format juridic în temeiul acordului comercial și de cooperare din 1985. De atunci, relația s-a extins, cuprinzând afaceri externe, probleme de securitate și alte provocări, cum ar fi schimbarea condițiilor climatice și guvernarea economică globală.

Relațiile UE cu China

ACT

Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European – UE-China: parteneri mai apropiați, responsabilități sporite (COM(2006) 631 final din 24.10.2006)

Data ultimei actualizări: 20.10.2015