Combaterea corupției în sectorul privat

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Decizia-cadru 2003/568/JAI privind combaterea corupției în sectorul privat

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DECIZII?

ASPECTE-CHEIE

Includerea noțiunii de corupție în dreptul penal intern

Răspunderea persoanelor juridice și a persoanelor fizice

Competența

Fiecare țară a UE deține competența dacă infracțiunea a fost săvârșită:

Decizia se aplică și în Gibraltar.

Această decizie este afectată de hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-176/03 privind repartizarea competențelor în materie penală între Comisia Europeană și Consiliu.

DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA?

Țările UE au avut obligația de a lua măsurile necesare pentru respectarea normelor deciziei până la 22 iulie 2005.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Corupție activă: mituirea unei persoane pentru ca aceasta să îndeplinească în mod ilegal un act în cadrul exercitării atribuțiilor sale.
Corupție pasivă: primirea de mită.
Persoane juridice: orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului intern aplicabil, cu excepția statelor sau a altor organisme publice în exercitarea prerogativelor de putere publică și a organizațiilor internaționale publice.
Încălcarea unei obligații: trebuie înțeleasă în conformitate cu dreptul intern. Noțiunea de încălcare a unei obligații în dreptul intern ar trebui să includă cel puțin orice comportament lipsit de loialitate care constituie o încălcare a unei obligații legale, sau o încălcare a normelor sau a dispozițiilor profesionale.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, pp. 54-56)

DOCUMENTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind evaluarea gradului în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma Deciziei-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat [COM(2019) 355 final, 26.7.2019]

Data ultimei actualizări: 18.02.2020