Codul de vize

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 de instituire a Codului de vize al UE

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

ASPECTE-CHEIE

Proceduri și condiții pentru eliberarea vizelor

Statul membru al Uniunii Europene (UE) care reprezintă singura sau principala destinație a vizitei este responsabilă de examinarea cererilor de viză. Dacă destinația principală nu poate fi determinată, aceasta devine responsabilitatea țării de intrare pentru prima dată în spațiul Schengen.

Cereri

O viză uniformă (valabilă pentru întregul spațiu Schengen) poate fi eliberată pentru intrări multiple cu o valabilitate maximă de 5 ani.

O viză cu valabilitate teritorială limitată (limitată la anumite state membre) poate fi eliberată în mod excepțional în cazurile în care solicitantul nu îndeplinește toate condițiile de intrare, din motive umanitare, din motive de interes național sau din cauza obligațiilor internaționale, precum și în situațiile în care alte țări Schengen consultate se opun eliberării unei vize.

Admisibilitate

După verificare dacă cererea este admisibilă (adică depusă în conformitate cu regulile), autoritatea competentă trebuie:

În temeiul Regulamentului (UE) 2021/1134 de modificare, înainte de a se lua o decizie privind acordarea unei vize, se va efectua o verificare atentă a evidenței verificărilor efectuate solicitanților. Sunt stabilite norme și proceduri pentru căutările în bazele de date cu caracter sensibil și fără caracter sensibil ale UE care conțin informații privind securitatea și migrația. Odată intrate în vigoare, statele membre ar fi obligate să colecteze elementele biometrice de identificare ale solicitantului, care să cuprindă o imagine facială și 10 amprente digitale (pentru a fi stocate în VIS) și, la momentul depunerii primei cereri și, ulterior, cel puțin o dată la 59 de luni, solicitantul trebuie să se prezinte personal.

În cazul în care cererea este inadmisibilă, autoritatea va trebui:

Vize de tranzit aeroportuar

Vize cu intrări multiple

Vizele cu intrări multiple cu valabilitate îndelungată pot fi eliberate pentru 1, 2 intrări sau pentru intrări multiple. Codul vizelor stabilește reguli privind eliberarea vizelor cu intrări multiple cu o durată de valabilitate progresiv mai mare:

Vizele de tranzit aeroportuar și vizele limitate la anumite țări nu sunt luate în considerare la luarea deciziilor privind eliberarea vizelor cu intrare multiplă cu valabilitate îndelungată.

Vize eliberate la frontierele externe

Decizii privind cererile de viză

Cooperarea privind readmisia

Respectarea demnității umane și a drepturilor fundamentale

Regulamentul (UE) 2021/1134 de modificare introduce, de asemenea, prevederi conform cărora personalul autorităților consulare și centrale ale statelor membre trebuie să respecte pe deplin demnitatea umană și drepturile și principiile fundamentale recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a UE atunci când își exercită atribuțiile. Acestea nu trebuie să discrimineze persoanele pe considerente de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Modificări și abrogări

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

CONTEXT

A se vedea, de asemenea:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize) (JO L 243, 15.9.2009, pp. 1-58).

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 810/2009 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2021/1134 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (CE) nr. 810/2009, (UE) 2016/399, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861, (UE) 2019/817 și (UE) 2019/1896 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziilor 2004/512/CE și 2008/633/JAI ale Consiliului, în scopul reformării Sistemului de informații privind vizele (JO L 248, 13.7.2021, pp. 11-87).

Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 312, 7.12.2018, pp. 1-13).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, pp. 14-55).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2018/1806 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (JO L 303, 28.11.2018, pp. 39-58).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, pp. 1-71).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (UE) 2016/1953 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind instituirea unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de abrogare a Recomandării Consiliului din 30 noiembrie 1994 (JO L 311, 17.11.2016, pp. 13-19).

Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, pp. 1-52).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, 13.8.2008, pp. 60-81).

A se vedea versiunea consolidată.

Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (JO L 381, 28.12.2006, pp. 4-23).

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 11.11.2021