Fondul de coeziune (2007-2013)

Regulamentul instituie un Fond de coeziune care contribuie la finanţarea intervenţiilor în domeniul mediului şi al reţelelor transeuropene de transport în cele zece noi state membre, precum şi în Spania, Grecia şi Portugalia. Fondul se înscrie în obiectivul „Convergenţă” al politicii de coeziune reformate pentru perioada 2007-2013.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 al Consiliului din 11 iulie de creare a Fondului de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1164/94 [Jurnalul Oficial L 210 din 31.7.2006].

SINTEZĂ

Pentru perioada 2007-2013, dispoziţiile generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune prevăd că Fondul de coeziune sprijină acţiunile din cadrul obiectivului „Convergenţă”. Acest obiectiv vizează accelerarea convergenţei statelor membre şi a regiunilor mai slab dezvoltate, prin îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi de ocupare a forţei de muncă.

Plafonul contribuţiei Fondului de coeziune la cheltuielile publice cofinanţate în statele membre este fixat la 85 %.

Obiectiv

Obiectivul Fondului de coeziune este de a intensifica coeziunea economică şi socială a Uniunii Europene (UE), în perspectiva promovării unei dezvoltări durabile.

Domenii de intervenţie

Domeniile de intervenţie ale Fondului de coeziune sunt:

Condiţionare

Asistenţa financiară din partea Fondului este condiţionată, în măsura în care Consiliul:

Eligibilitatea cheltuielilor

Deşi eligibilitatea cheltuielilor se stabileşte la nivel naţional, regulamentul precizează că următoarele tipuri de cheltuieli nu sunt eligibile pentru finanţare din partea Fondului de coeziune:

Context

Celelalte dispoziţii care privesc politica de coeziune pentru perioada 2007-2013 se regăsesc în patru regulamente specifice referitoare la:

Politica de coeziune pentru perioada 2007-2013 se bazează pe Acordul interinstituţional şi pe cadrul financiar pentru perioada 2007-2013.

Regulamentul a intrat în vigoare la 1 august 2006. Regulamentul (CE) nr. 1164/94 a fost abrogat la aceeaşi dată. Regulamentul (CE) nr. 1084/2006 trebuie să fie reexaminat până la 31 decembrie 2013.

Referinţe

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 1084/2006

1.8.2006

-

JO L 210 din 31.7.2006

ACTE CONEXE

REGIUNI ELIGIBILE

Decizia 2007/188/CE a Comisiei din 26 martie 2007 de modificare a Deciziei 2006/596/CE de stabilire a listei statelor membre eligibile pentru o finanţare din Fondul de coeziune pentru perioada 2007-2013 cu privire la Republica Bulgaria şi România [Jurnalul Oficial L 87 din 28.3.2007].

Decizia 2006/596/CE a Comisiei din 4 august 2006 de stabilire a listei regiunilor eligibile pentru o finanţare din Fondul de coeziune pentru perioada 2007-2013 [Jurnalul Oficial L 243 din 6.9.2006].

Decizia 2006/595/CE a Comisiei din 4 august 2006 de stabilire a listei regiunilor eligibile pentru o finanţare din fondurile structurale în temeiul obiectivului de convergenţă pentru perioada 2007-2013 [Jurnalul Oficial L 243 din 6.9.2006].

REPARTIZARE ORIENTATIVĂ PE STAT MEMBRU

Decizia 2006/594/CE a Comisiei din 4 august 2006 de stabilire a unei repartizări orientative, pe stat membru, a creditelor de angajament în temeiul obiectivului de convergenţă pentru perioada 2007-2013 [Jurnalul Oficial L 243 din 6.9.2006].

ORIENTĂRI STRATEGICE COMUNITARE

Decizia 2006/702/CE a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind orientările strategice comunitare în materie de coeziune [Jurnalul Oficial L 291 din 21.10.2006].

Proiectul de orientări strategice comunitare pentru coeziune, creştere şi ocuparea forţei de muncă a fost adoptat de Consiliu la 6 octombrie 2006. Aceste orientări strategice constituie cadrul indicativ pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune şi pentru intervenţia Fondului de coeziune în perioada 2007-2013.

Communication from the Commission of 5 July 2005, Cohesion Policy in Support of Growth and Jobs - Community Strategic Guidelines, 2007-2013 [COM(2005) 299 - Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei din 5 iulie 2005 intitulată „O politică de coeziune pentru susţinerea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă: orientări strategice comunitare pentru perioada 2007-2013” [COM(2005) 299 - Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

RAPOARTE ANUALE DE ACTIVITATE

Raport anual cu privire la Fondul de coeziune (2006) [COM(2007) 678 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raport anual cu privire la Fondul de coeziune (2005) [COM(2006) 635 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raport anual cu privire la Fondul de coeziune (2004) [COM(2005) 544 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raport anual cu privire la Fondul de coeziune (2003) [COM(2004) 766 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Raport anual cu privire la Fondul de coeziune (2002) [COM(2003) 697 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].

Ultima actualizare: 09.01.2008