Domeniile în care UE poate sprijini formularea de politici în țările UE

 

SINTEZĂ

Introducere

Tratatul de la Lisabona a introdus patru noi domenii de politică în care Uniunea Europeană poate interveni:

În aceste domenii, UE are competențe de sprijinire. În fapt, UE nu dobândește competențe legislative suplimentare, în sensul în care nu va putea acționa decât pentru a sprijini acțiunile țărilor UE, fără a putea armoniza dreptul național.

De altfel, UE a intervenit deja în aceste domenii prin intermediul politicilor transversale. Tratatul de la Lisabona clarifică obiectivele și acțiunea UE, creând baze juridice specifice pentru aceste patru domenii.

Protecția civilă

Tratatul de la Lisabona își propune să îmbunătățească capacitatea UE de a face față catastrofelor naturale sau provocate de om. Astfel, articolul 196 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene îi permite UE să adopte măsuri privind:

De asemenea, aceste termene privind protecția civilă trebuie relaționate cu clauza de solidaritate prevăzută la articolul 222 din Tratatul privind funcționarea UE. Această clauză permite UE să ofere asistență unui stat membru în cazul unui atac terorist sau al unei catastrofe naturale ori provocate de om.

Cooperarea administrativă

Cooperarea administrativă între statele membre devine o competență a UE (articolul 197 din Tratatul privind funcționarea UE). Obiectivul este de a asigura punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii, îndeosebi prin îmbunătățirea eficacității administrațiilor țărilor UE (de exemplu, în domeniul accizelor). Astfel, UE poate adopta noi măsuri menite să faciliteze schimbul de bune practici între țările UE, precum și inițierea de programe de formare.

Totuși, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene stabilește două restricții pentru exercitarea acestei noi competențe:

Turismul

Turismul era deja prezent în cadrul mai multor politici ale UE, cum ar fi politica regională sau politica de ocupare a forței de muncă. Tratatul creează un temei juridic specific pentru a permite UE să intervină în acest domeniu (articolul 195 din Tratatul privind funcționarea UE).

Astfel, acțiunea UE urmărește două obiective:

Sportul

Tratatul de la Lisabona consacră competența UE în domeniul sportului. Totuși, acesta nu creează un articol specific, ci integrează un temei juridic privind sportul în secțiunea tratatelor dedicată educației, formării profesionale și tineretului.

Astfel, articolul 165 din Tratatul privind funcționarea UE stipulează că obiectivul UE este de a promova dimensiunea europeană a sportului. Mai exact, UE va putea, de exemplu, să susțină acțiunile țărilor UE menite să protejeze integritatea fizică și morală a sportivilor sau să combată dopajul în sport.

De asemenea, UE va putea să dezvolte relații de cooperare cu organismele internaționale din domeniul sportului.

Data ultimei actualizări: 15.02.2016