Repartizarea competențelor în cadrul Uniunii Europene

 

SINTEZĂ

UE dispune numai de competențele care îi sunt atribuite prin tratate (principiul atribuirii). Conform acestui principiu, UE poate acționa numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite de către țările UE în tratate pentru atingerea obiectivelor stabilite în acestea. Orice competență care nu este atribuită UE prin tratate aparține țărilor UE. Tratatul de la Lisabona clarifică repartizarea competențelor între UE și țările UE. Aceste competențe sunt împărțite în trei categorii principale:

Trei tipuri principale de competențe

Competențe speciale

UE poate să ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor economice, sociale și de ocupare a forței de muncă ale țărilor UE la nivelul UE.

Politica externă și de securitate comună a UE se caracterizează prin particularități instituționale specifice, precum participarea limitată a Comisiei Europene și a Parlamentului European la procedura de decizie și la excluderea oricărei activități legislative. Politica respectivă este definită și pusă în aplicare de către Consiliul European (alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai țărilor UE) și de către Consiliu (alcătuit din reprezentanți la nivel ministerial ai fiecărei țări a UE). Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate reprezintă UE în aspecte legate de politica externă și de securitate comună.

Exercitarea competenței

Exercitarea competențelor UE se află sub incidența a două principii fundamentale specificate în articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană:

Data ultimei actualizări: 26.01.2016