Flexibilitatea în luarea deciziilor la nivelul UE: clauze pasarele, clauze de frână și clauze de accelerare

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona a extins procedura legislativă ordinară și votul cu majoritate calificată la un număr mare de domenii politice. Obiectivul este acela de a contribui la integrarea le nivelul UE, eficientizând luarea deciziilor: în procedura legislativă ordinară, țările UE nu dispun de dreptul de veto și posibilitățile de a găsi un acord sunt mai numeroase.

Totuși, țările UE nu sunt întotdeauna dispuse să renunțe la o parte din puterea lor de opoziție în anumite domenii politice. Aceste domenii sunt cele cunoscute ca fiind cele mai „sensibile”, în care ponderea suzeranităților naționale este importantă, inclusiv politica externă, imigrația sau justiția. În aceste domenii, de cele mai multe ori se menține o procedură legislativă specială sau votul în unanimitate.

În plus, Tratatul de la Lisabona introduce mai multe tipuri de clauze instituționale, oferind mecanisme instituționale diferite, însă urmăresc un obiectiv comun. Scopul este facilitarea integrării la nivelul UE în domeniile „sensibile”, dacă țările UE doresc acest lucru.

Astfel, Tratatul de la Lisabona introduce trei tipuri de clauze:

• clauzele „pasarelă”;
• clauzele „de frânare”;
• clauzele „de accelerare”.

CLAUZELE PASARELĂ

Clauzele pasarelă permit derogarea de la procedura legislativă prevăzută inițial în tratate. Mai precis și în anumite condiții, acestea permit:

• „trecerea” de la o procedură legislativă specială la o procedură legislativă ordinară, pentru adoptarea unui act într-un domeniu dat;
• „trecerea” de la un vot în unanimitate la un vot cu majoritate calificată, pentru adoptarea unui act într-un domeniu dat.

Activarea unei clauze pasarelă depinde întotdeauna de o decizie adoptată în unanimitate de Consiliu sau de Consiliul European. Astfel, în toate cazurile, toate țările UE trebuie să cadă de acord înainte de a putea activa o astfel de clauză.

În plus, articolul 48 din Tratatul privind UE introduce o clauză pasarelă generală, care se aplică tuturor politicilor europene (a se vedea sinteza privind „revizuirea tratatelor”). De asemenea, există alte șase clauze pasarelă specifice anumitor politici europene și care prezintă anumite particularități procedurale (a se vedea sinteza privind „procedurile legislative”).

CLAUZELE DE FRÂNARE

Clauzele de frânare vizează trei domenii:

• măsurile de coordonare a sistemelor de securitate socială ale lucrătorilor migranți [articolul 48 din Tratatul privind funcționarea UE (TFUE)];
• cooperarea judiciară în materie penală (articolul 82 din TFUE);
• stabilirea unor norme comune pentru anumite infracțiuni (articolul 83 din TFUE).

Clauzele de frânare au fost create în scopul de a permite aplicarea procedurii legislative ordinare la aceste trei domenii politice. Procedura legislativă ordinară este temperată printr-un mecanism de frânare: o țară a UE poate face apel la Consiliul European, în cazul în care consideră că principiile fundamentale ale sistemului său de securitate socială sau ale sistemului său de justiție penală sunt amenințate de proiectul legislativ în curs de adoptare. În acest caz, procedura se suspendă și Consiliul European poate:

• fie să înapoieze proiectul la Consiliu, care continuă procedura ținând seama de observațiile formulate;
• fie să pună definitiv capăt procedurii și să solicite, dacă este cazul, o nouă propunere din partea Comisiei Europene.

Așadar, interesul clauzelor de frânare nu rezidă numai în mecanismul pe care îl propun, ci și în faptul că acestea permit extinderea procedurii legislative ordinare la politicile în cauză. De altfel, prin introducerea acestui mecanism în procesul de luare a deciziilor, țările UE cele mai refractare au putut fi convinse să aplice procedura legislativă ordinară la anumite politici, cărora li se aplicase anterior regula votului în unanimitate.

CLAUZELE DE ACCELERARE

Clauzele de accelerare „accelerează” integrarea între anumite țări ale UE, facilitând punerea în aplicare a unor forme de cooperare consolidată în anumite domenii.

Într-adevăr, clauzele de accelerare permit derogarea de la procedura de declanșare a formelor de cooperare consolidată. Astfel, grație acestor clauze, o cooperare consolidată se consideră stabilită din momentul în care reunește cel puțin nouă țări ale UE. Consiliul, Parlamentul și Comisia sunt apoi informați cu privire la voința țărilor participante de a institui o cooperare consolidată.

Aceste clauze vizează patru domenii:

• cooperarea judiciară în materie penală (articolul 82 din TFUE);
• stabilirea unor norme comune pentru anumite infracțiuni (articolul 83 din TFUE);
• crearea unui Parchet european (articolul 86 din TFUE);
• cooperarea polițienească (articolul 87 din TFUE);

Trebuie observat că aceste clauze de accelerare care privesc infracțiunile și cooperarea în materie penală sunt rezultatul direct al activării clauzelor de frânare existente pentru aceste două domenii. Atunci când se întâmplă acest lucru și se blochează astfel procedura legislativă, țările pot apela la clauza de accelerare, iar apoi să continue și să ducă la bun sfârșit procedura legislativă între ele, în cadrul unei cooperări consolidate.

ACTUL PRINCIPAL

Articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană

Data ultimei actualizări: 25.07.2016